Sunteți pe pagina 1din 4

Tema 19.

Vârsta şcolară mică (6/7 – 10/11 ani)

Conținutul temei:
19.1 Dezvoltarea cognitivă
19.2 Dezvoltarea senzorial – perceptivă

19.1 Dezvoltarea cognitivă


Gândirea concret-operatorie a şcolarului mic
Copilul îşi însuşeşte un volum mare de cunoştinţe, dezvoltându-şi concomitent o serie
de calităţi ale cunoaşterii cum ar fi: observarea atentă, atenţia, exprimarea în mod desfăşurat a
ideilor, imaginaţia. Dezvoltarea gândirii este condiţionată şi de dezvoltarea limbajului, dar şi
de dezvoltarea senzaţiilor, percepţiilor și a reprezentărilor. Învăţarea sris-cititului este
considerată deschizătoarea tuturor drumurilor elevului către informaţie şi cunoaştere.
J. Piaget susţine că între 7-11 ani copilul se află în perioada operaţiilor concrete.
Aceasta înseamnă că el începe să înţeleagă principiile logicii atâta timp cât ele se referă la
concretul obiectelor şi fenomenelor.
La această vârstă copilul, poate să desprindă trăsăturile obiectelor, fenomenelor,
persoanelor sau situaţiilor. Legat de această caracteristică gândirea copilului şcolar capătă o
calitate nouă, reciprocitatea.
În această perioadă copiii încep să clasifice, să includă obiectele după anumite însuşiri
esenţiale în categorii şi clase (baza formării noţiunilor). Includerea în clase mai relevă şi ideea
că un anumit obiect sau persoană pot aparţine cel mult unei clase.
Gândirea prezintă în acest stadiu o schimbare fundamentală şi anume: se trece de la
gândirea preoperatorie a preşcolarului la gândirea operatorie. Adică acţiunile mentale se
desprind de conţinuturile informaţionale particulare, se generalizează, se transferă cu uşurinţă
la noi conţinuturi şi se automatizează transformându-se în operaţii.
A doua caracteristică a gândirii şcolarului mic este faptul că ea rămâne legată încă de
concret şi vorbim astfel de o gândire a operaţiilor concrete. Accesul la o operaţie nouă sau
noţiune nouă este condiţionat de percepţii şi reprezentări care oferă informaţia directă despre
obiectele reale şi apoi aceasta va fi transformată şi prelucrată complex prin operaţii deja
dobândite.
Memoria voluntară şi logică
Memoria prezintă între 6 şi 10 ani următoarele caracteristici:
- creşte caracterul activ al memoriei prin faptul că, îşi formează câteva procedee de
bază cum ar fi: scoaterea ideilor principale, alcătuirea planului unei lecturi, formularea cu
cuvinte proprii, etc.;
- dominarea progresivă a memoriei voluntare care corespunde mai bine sarcinilor
şcolare;
- creşte rolului memoriei logice datorită legături cu gândirea;
- se asigură păstrarea unui material în memorie prin repete;
- apar particularităţi individuale în realizarea memoriei şi cele mai des întâlnite sunt la
uşurinţa memorării, la trăinicia păstrării şi reactualizarea promptă.
Imaginaţia reproductivă
Imaginaţia reproductivă este antrenată în însuşirea multor cunoştinţe şcolare (ştiinţele
naturii, istorie, citire) şi se află la baza dezvoltării gustului pentru lectură.
Trăirile afective
Trăirile afective la această vârstă trece printr-o perioadă de latenţă. Emoţiile,
dispoziţiile, sentimentele copilului sunt mai puţin exteriorizate. Cu privire la acestea se
constată că tind să fie mai mult trăite în tăcere, copilul însuşi punând pe primul plan felul în
care răspunde la cerinţele şcolii.
Conduita emoţional-expresivă
Creşte capacităţilor de autocontrol asupra condiţiilor emoţional-expresive. Ei reuşesc
să comunice mai bine unii cu alţii. Pot chiar să simuleze cu succes suferinţa şi tristeţea mai
ales când doresc să ascundă ceva părinţilor. De mare importanţă rămân legăturile afective cu
părinţii. Dragostea necondiţionată a părinţilor este un important factor de securizare şi sprijin
pentru a trece peste dificultăţi şi unele insuccese.
Motivaţia pentru învăţarea şcolară.
Motivaţia pentru învăţarea şcolară este activă şi în progres. Cele mai importante
schimbări se petrec anume:
• la intrarea în şcoală există o motivaţie extrinsecă dar, de semnificaţie personală
pentru învăţare, cum ar fi: dorinţa de a respecta cerinţele părinţilor, urmarea exemplului
fraţilor mai mari, plăcerea de a fi considerat important, toată lumea trebuie să înveţe, şcoala te
ajută să te realizezi ca mama şi tata, în viitor, etc.
• începe să se dezvolte o motivaţie intrinsecă începând cu amplificarea curiozităţii
epistemice şi continuând cu formarea intereselor cognitive tot mai stabile şi mai eficiente.
La şcolarul mic sunt şi alte structuri motivaţionale care susţin celelalte activităţi în
care acesta se implică, aşa cum ar fi:
• interesul pentru joc ce trebuie satisfăcut zilnic;
• atracţia către grupul de copii;
• interesul pentru lectură care începe să se manifeste începând cu clasa a III-a şi a IV-
a;
• atracţia către tehnică la băieţi;
• plăcerea lucrului la calculator;
• dorinţa zilnică de a viziona programe TV pentru copii;
• alcătuirea de colecţii care acum sunt eterogene şi puţin valoroase, dar le pot cultiva
spiritul de ordine şi disciplină şi susţin relaţiile de comunicare dintre ei.
Implicarea voinţei
Voinţa şcolarilor mici exprimă noi progrese. Un autor american A. Gesell observa
faptul că acum comportamentele au, raţionalitate şi premeditare şi atunci când copilul îşi
propune să facă ceva el spune mai întâi „stai să mă gândesc”. Apoi şcolarul mic poate din ce
în ce mai mult să-şi fixeze scopuri şi să se mobilizeze pentru a le rezolva fără a fi nevoie de
stimuli din afară. Această nouă capacitate voluntară se realizează, în planul învăţării şi în cel
al activităţilor de timp liber. Dezvoltarea a numeroase deprinderi sprijină ducerea la capăt a
celor propuse şi contribuie la creşterea generală a independenţei şi autonomiei.

19.2 Dezvoltarea senzorial – perceptivă.


Însuşirea scris – citit
În însuşirea scris – cititului se identifică următoarele etape:
a) Identificarea sunetelor (literelor) ca elemente componente ale cuvintelor prin
operaţie de despărţire a cuvintelor în silabe. Despărţirea în silabe se dovedeşte utilă până în
momentul în care situaţia de despărţire devine o capacitate curentă a şcolarului mic.
Concomitent se face şi o pregătire a capacităţii de scriere, prin exersarea bastonaşelor, a
cârligaşelor – elemente componente ale viitoarelor litere. Această epată este intens perceptivă,
deşi sunt antrenate şi celelalte funcţii psihice cognitive.
b) Diferenţierea sunetelor şi identificarea formelor grafice corespunzătoare –
marchează alfabetizarea activă (sau etapa abecedară). Identificarea grafică a sunetelor şi
scrierea lor creează copilului condiţia diferenţierii literelor mari de tipar şi de mână de cele
mici, proces relativ dificil. În a doua parte a primului an şcolar, copilul îşi consolidează
capacităţile de însuşire a simbolisticii implicate în alfabet şi în scrierea şi citirea cifrelor.
c) Consolidarea scris – cititului care se realizează pe parcursul primilor doi ani de
şcoală.
În procesul însuşirii scris – cititului se diferenţiază, conform U. Şchiopu, patru situaţii
de învăţare:
a) Copii care citesc cu mari dificultăţi şi greşeli, reţinând puţin din ceea ce citesc,
neavând posibilitatea de a sesiza sensul propoziţiei citite sau al textului în
totalitatea lui;
b) Copii care citesc greoi, dar reţin bine sensul celor citite. În acest caz percepţia
grafemelor este încă deficitară şi se află în decalaj de dezvoltare cu capacitatea de
înţelegere a sensului;
c) Copii care citesc uşor dar nu reţin ceea ce au citit. În acest caz, identificarea
grafemelor acaparează întreg câmpul conştiinţei, nemailăsând posibilitatea
asimilării sensurilor acestora;
d) Copii care citesc uşor şi reţin în întregime sensul celor citite.
Spaţiul personal.
Organizarea spaţiului se realizează şi ca distanţă psiho – afectivă. În acest sens, spaţiul
intim este spaţiul în care intensitatea relaţiilor interpersonale ajunge la un fel de culminaţie în
care se admit doar persoanele apropiate. Spaţiul personal se referă la structura distanţelor
psihologice şi spaţiale cu colegii, în care apar situaţii de cooperare şi competiţie sau de
informare. Spaţiul existenţial sau fizic se referă la realitatea înconjurătoare în care o persoană
există sau despre care ştie că există (cartier, localitate, ţară, continent etc).
Perceperii timpului.
Datorită implicării copilului în diverse activităţi şcolare care presupun respectarea
unui orar, se dezvoltă capacitatea acestuia de a percepe şi a aprecia corect durata de
desfăşurare a evenimentelor. De asemenea, se achiziţionează capacitatea de citire corectă a
ceasului, posibilitatea de cunoaştere a succesiunii anotimpurilor, a lunilor anului şi a zilelor
săptămânii. De asemenea, în percepţia timpului este evidentă şi influenţa factorilor psihologici
personali, activităţile fiind considerare lungi, scurte şi în funcţie de rezonanţa afectivă a
acestora.
Dezvoltarea calitativă a limbajului.
Dacă la intrarea în ciclul primar copilul deţine un vocabular de aproximativ 2000 de
cuvinte, la sfârşitul ciclului primar el ajunge să se dubleze, atingând un volum de aproximativ
4000 – 4500 de cuvinte, din care 1500 reprezintă vocabularul activ. După diverşi autori,
fondul principal de cuvinte al limbii române este de 1000 – 1500 de cuvinte, ceea ce înseamnă
ca şcolarizarea mică favorizează acumularea în întregime a acestuia.
Din punct de vedere calitativ, se înregistrează următoarele achiziţii semnificative:
 Exprimarea se rafinează şi nuanţează odată cu pătrunderea în vocabularul său
activ şi a unor cuvinte specifice diverselor discipline şcolare: aritmetica,
gramatica, istoria, geografia etc;
 Se ameliorează pronunţia odată cu dezvoltarea auzului fonematic;
 Pe măsura însuşirii bazelor gramaticii se îmbunătăţeşte corectarea gramaticală
a limbajului;
 Copilul învaţă sinonime, antonime, omonime;
 Copilul învaţă exprimarea în scris a cuvântului rostit;
 Cuvântul este utilizat ca suport de exprimare a gândurilor, trăirilor, dorinţelor,
mai ales prin punerea în act a capacităţilor creatoare (copiii încep să dezvolte
adevărate „opere de artă” prin intermediul elaborării poeziilor, a compunerilor
cu temă dată sau la liberă alegere).
Creşterea sensului moral - afectiv al conduitei generale.
Copiii care intră în mediul şcolar cu o imagine de sine pozitivă tind să considere
eşecul ca fiind accidental, deşi îi afectează mai mult decât pe cei cu o imagine de sine medie.
Cei cu o imagine de sine scăzută nu au încredere în forţele proprii, nu se fac înţeleşi, evită
contactele sociale sau ideile noi.
După vârsta de 8 ani se conştientizează o diferenţă mai mare de evaluare între cum se
percepe micul şcolar şi cum e văzut de părinţi, de cadrele didactice şi de ceilalţi copii. Treptat,
copilul sesizează faptul că. În mediul şcolar îi sunt apreciate mai ales caracteristicile personale
implicate în obţinerea de rezultate şcolare.
Faptul că imaginea de sine nu coincide cu imaginea pe care o are învăţătorul despre el
creează un spaţiu de trăiri complexe ale vieţii şi competiţiei şcolare. În cadrul familiei, copilul
încearcă să se adapteze la estimările părinţilor despre el ca să evite o serie de situaţii resimţite
ca fiind neplăcute, stresante. De aceea, ei pot recurge la strategii de evitare, de evaziune sau
chiar la minciună. Pot apărea şi conduitele de evaziune din mediul şcolar, în speţă, din cadrul
clasei de elevi.
În perioada şcolarităţii mici, dimensiunea afectivă a personalităţii comportă o evidentă
latură socială, cu complicarea relaţiilor afective cu persoanele de aceeaşi vârstă sau cu
persoanele adulte; creşte gradul de frustrare, stres, anxietate – care fiind interpretate ca
negative tind să fie supuse controlului voluntari, cu refulări ulterioare (apar certurile din
pauze, bătaia, injuria etc). Anxietatea camuflată poate duce la nervozitate, tulburări de somn,
diverse ticuri şi chiar fobia de şcoală. În viaţa şcolară mică se formează însă şi stări afective
legate de activităţile care se desfăşoară în spaţiul lecţiei – emoţii şi sentimente intelectuale,
estetice şi artistice, social – politice implicate în formarea identităţii sociale, de neam şi ţară.