Sunteți pe pagina 1din 3

BIOCOMPATIBILITĂŢI ŞI BIOECONOMIE

A MATERIALELOR UTILIZATE ÎN RESTAURĂRILE


PROTETICE METALO-CERAMICE,
LA INTERFAŢA CU STRUCTURILE DENTARE

Introducere

Integritatea, armonia şi estetica dento-facială au constituit o preocupare


permanentă a oamenilor din cele mai vechi timpuri, interesând atât medicii dentişti, cât
şi pacienţii. Preocuparea estetică nu a fost totdeauna secondată de grija pentru
menţinerea stării de sănătate la nivelul sistemului stomatognat, ceea ce a condus la
apariţia precoce a complicaţiilor locale, loco-regionale şi generale.
Edentaţia parţială este una dintre cele mai frecvente patologii cu care se
confruntă medicul dentist, iar la nivel mondial se relevă o creştere a ponderii pacienţilor
edentaţi parţial la toate categoriile de vârstă, ceea ce determină creşterea interesului
acordat terapiei acestei afecţiuni.
Starea de edentaţie induce o serie de modificări la nivelul sistemului
stomatognat, având efecte asupra tuturor funcţiilor acestuia: fizionomie, fonaţie,
masticaţie, dar în acelaşi timp generează efecte şi la nivel loco-regional sau general.
Multitudinea de tratamente protetice de restaurare a edentaţiei parţiale trebuie să
menţină armonia între dinţi, parodonţiu, mucoasă şi sistemul osos.
Tratamentul individualizat al edentaţiei parţiale necesită o cunoaştere
aprofundată a elementelor componente ale câmpului protetic edentat în vederea
adaptării mijloacelor terapeutice astfel încât să fie utilizată întreaga capacitate morfo-
fiziologică oferită de arcada dentară restantă.
La ora actuală tratamentele protetice cel mai larg utilizate în rezolvarea
edentaţiei parţiale sunt restaurările fixe metalo-ceramice, parţial sau integral
fizionomice.
Protezele metalo-ceramice combină rezistenţa aliajelor metalice cu estetica
maselor ceramice. Deşi sunt foarte des utilizate, restaurările protetice fixe metalo-
ceramice pot genera diverse complicaţii, atât din punct de vedere al rezistenţei, cât şi al
reacţiilor de tip alergic ce pot apărea la diferiţi pacienţi, acestea în condiţiile în care
proprietăţile materialelor utilizate nu sunt pe deplin cunoscute.
Cercetările recente asupra materialelor utilizate în medicina dentară se
concentrează pe studierea biocompatibilităţii şi bioeconomiei acestora.

4
Bioeconomia reprezintă înţelegerea activităţii economice ca „o prelungire a vieţii
biologice a omului”, al cărei scop fundamental şi produs final trebuie sa fie „fluxul
imaterial al plăcerii de a trăi”. Prin aceste afirmaţii, Nicholas Georgescu-Roegen merge
pe urmele magistrului său de la Harvard, Joseph Alois Schumpeter, care afirmă:
„creştere, înseamnă a produce mai mult, dezvoltare, a produce altfel”.69
Omenirea se află de secole într-o continuă goană după acest „mai mult”, fără să
înţeleagă că, de fapt, este mult mai important să te afli într-un context calitativ superior.
Este necesară o repoziţionare a omului, cu întregul său sistem de valori, în raport cu
mediul în care în mod natural s-a născut şi trăieşte.
În conformitate cu cele susţinute de savantul român în lucrarea sa fundamentală
„Legea Entropiei şi Procesul Economic”, dezvoltarea economică trebuie asociată legilor
naturii.
Conform principiilor bioeconomiei, medicul dentist are obligaţia de a analiza cu
atenţie câmpul protetic şi de a conserva cât mai mult cu putinţă din structurile naturale
ale cavităţii orale. În acest sens, profilaxia ocupă un loc important, dar şi corectitudinea
tratamentelor preprotetice şi proprotetice instituite.
Principiile bioeconomiei în domeniul proteticii sunt respectate nu numai prin
sacrificiul minim de substanţă dură dentară, dar şi prin efectuarea unor lucrări protetice
de calitate superioară, care să aibă o durată cât mai lungă de viaţă, astfel încât să fie
redusă pe cât posibil cantitatea de resurse utilizate pentru confecţionarea respectivelor
restaurări.69

5
6

S-ar putea să vă placă și