Note de curs – Creierul și dezvoltarea umană

Importanța creierului a fost relevată încă din antichitate: Hipocrat: De la creier ne

vin plăcerea, bucuria, râsul, activitatea fizică, regretele durerea și tot prin el se
acumulează cunoștințele, înțelepciunea.
Principii generale, Mecanisme și etape în maturizarea creierului
Funcționarea creierului și educația, Organizarea SNC
Maturizarea crereului, Creierul și psihicul
Interacțiunile precoce, creierul și comportamentul

Principii generale ale dezvoltării și funcționării creierului

Creierul se dezvoltă de jos în sus și din interior spre exterior, de la bulbul cerebral,
mezencefal, sistemul limbic și cortex. Complexitatea și plasticitatea sporesc pe
măsură ce segmentul este plasat mai sus.
- 3 principii de evoluție: dezvoltarea unitară, autoorganizarea și complexitatea
progresivă, diferențierea.
- La o lună de la concepție încep să se formeze neuronii, 250.000/minut
- Începe și procesul interconectărilor, al creării legăturilor între sinapse apoi al
sistemelor.
- La început celulele sunt nediferențiate apoi acestea se organizează în
structuri, în sisteme care se diferențiează funcțional.
- Datorită complexității progresive și diferențierii treptate, o distorsiune
timpurie poate avea implicații profunde, extinse în timp. (Stroufe et al, 2005).
- Tiparele de interacțiune timpurii mamă-copil vor fi reactivate în contactele
sociale de mai târziu ale individului (Siegel, 2001).
- Neuronii oglindă, empatia...

Mecanisme și etape în maturizarea creierului

- 250.000/minut
- Doar 30% din neuroni sunt dezvoltați la naștere, cu terminații dendritice,
axoni și sinapse mature.
- Înainte de a se naște fătul are 100 de miliarde de neuroni.
- La naștere vor fi conectați prin 50 de trilioane de sinapse care la 1 an ajung la
1000 de trilioane. (Brazelton, Sparrow, 2004).
- Proces intens de maturizare...
- La 2 ani SNC-ul are cu 50% mai multe conexiuni decât va avea la 16 ani.
Rezultatul diminuării îl constituie specializarea, maturizarea ariilor cerebrale
și perfecționarea funcțiilor.
- Concomitent se diminuează plasticitatea. După 2,3 ani datorită specializării
prin încorporarea elementelor culturale din mediu aceasta scade.
- Sub influența experiențelor cu mediul se formează conexiuni (achiziția
limbajului). La adult centrii limbajului sunt plasați pe emisfera stângă, la
copil nu este specializat, până la 1 an va răspunde la stimulările verbale cu
întregul creier.

- Hormonii au un rol important în maturizarea creierului (Ex. Hormonul

tiroidian conduce la retard mental masiv). Mielinizarea este influențată de
hormonii tiroidieni precum și creșterea rapidă a creierului, imediat după
naștere.

- Maturizarea ariilor creierului se face în etape diferite.

- Aria motoare și vizuală subcorticală este matură la vârsta de 3 luni. Zona
asociativă corticală, motoare și vizuală abia de la 7 luni.
- Aria subcorticală a auzului este maturizată la 7-9 luni dar cea asociativă de
abia la 5,6 ani.
- Aria subcorticală emoțională, care girează comportamentele de
apropiere/evitare (vezi stilurile de atașament) este deja matură la naștere!
- Ariile ce se maturizează cel mai târziu sunt cele care controlează
comportamentele cele mai complexe. În vreme ce procesul de rezolvare de
probleme, conceptul de sine și procesele de planificare a acțiunii și percepere
a consecințelor acțiunilor care sunt localizate predominant în lobul frontal
devin specializate în jurul vârstei de 12-15 ani.

- Dacă circuitele nu sunt activate în anumite perioade critice ale dezvoltării

este posibilă să nu mai fie niciodată capabile de funcționare.
- Timpul este o coordonată importantă a dezvoltării!
- Experiențele precoce sunt determinante în acest proces care începe din
momentul fecundării.
- Perioadele de maturizare și integrare sunt înnăscute, fiind tipare de
comportament fixe, programate genetic. La confluenț cu experiențele aceste
tipare fixe evoluează, generând complexitatea și unicitatea ființei umane.
- Reflexele sunt un set de tipare fixe de comportament înnăscute, universale
pentru ființa umană.
o Discuție despre schimbarea tiparelor disfuncționale ulterioare și crearea
unor noi automatisme.
- Un astfel de reflex este zâmbetul. Valoarea socială, de relaționare apare pe la
2,3 luni, odată cu gânguritul care indică starea de confort a bebelușului.
Scopul lor poate fi atragerea atenției adultului și concentrarea asupra nevoilor
sale. Copilul pentru a supraviețui și a se se dezvolta are nevoie de
interacțiunea pozitivă cu adultul. După 4 luni zâmbetul devine un
 comportament social, controlat de către copil. Copilul orb zâmbește și el.
Neântărit, comportamentul va scădea și se va șterge.

- Experiențele cu mediul au rolul de a activa și valoriza potențialul înnăscut dar

și de a corecta posibile deficiențe înnăscute.
- Procesul dezvoltării modelează creierul prin influențarea calității conexiunilor
sinaptice din acesta. (Siegel 2001) sinapsele pot fi întărite, slăbite sau
eliminate. Se pot forma noi sinapse ca răspuns la stimularea prin noi
experiențe. Mielinizarea sporește funcționalitatea conexiunilor prin creșterea
vitezei de transmitere a potențialului electric de acțiune, de-a lungul axonilor.

Funcționarea creierului și educația

- Dezvoltarea timpurie intensă a creierului este argumentul pentru crearea unor
programe de intervenție precoce, până la vârsta de 3 ani. (Brazelton 2004).
Este un argument pentru introducerea copilului în sistemul de învățământ,
dându-i hrana informațională și posibilitatea de a dezvolta și învăța atitudini
și să dezvolte abilități.

Cercetare Fraiberg 1977:

- A fost făcută copii nevăzători din orfelinate care nu beneficiau de stimulare
adecvată și dezvoltau comportamente de autostimulare sau neadecvate cu cei
din jur. Dacă li se oferea o stimulare tactilă, comportamentele de
autostimulare încetau.
- Explicația: aria tactilă, atât cea motoare cât și cea senzorială e maturizată la 3
luni și poate recepționa și procesa informații. (vezi Gary Chapman Limbajele
iubirii).
- În schimb, zonele de prelucrare auditivă nu sunt maturizate înainte de 7-9 luni
și stimulii auditivi oferiți acestor copii nu vor fi valorizați înainte de această
vârstă.

- În general, în situații normale, aria vizuală (senzorială și motoare) este prima

care se maturizează. Astfel, văzul și motricitatea sunt căi importante de
învățare.
- Zonele de joncțiune între lobii parietali, temporali, occipitali se maturizează
în jurul vârstei de 7 ani. Capacitatea cognitivă este mare, copilul învață să
scrie și să citească.
- Zona lobilor frontali se maturizează în jurul vârstei de 11 ani. Leziunile
lobului frontal vor produce dezorientări spațiale, emotivitate crescută,
probleme de gândire și de utilizare a experienței trecute, dificultăți de
planificare.
În procesul educațional trebuie să ținem cont atât de sarcinile intelectuale,
academice dar și de aspectul emoțional. Orice mesaj transmite cu pregnanță emoție.
Creierul recepționează în primul rând emoția conținută de mesaj (prin sistemul
limbic, ganglionii bazali, sistemul amigdalian) și modul în care se transmite acesta
(hipocamp). (vezi Siegel, 2015, și Le Doux, 2017). De aici pleacă cele trei reacții:
luptă, îngheață sau fugi.
Un bun pedagog va avea o comunicare emoțională bună, va fi atent atât la limbajul
paraverbal cât și la limbajul nonverbal folosit. Emoțiile negative (frică, furie,
tristețe) vor declanșa reacții de autoapărare la copil.
Discuție – Stilurile pedagogice și comportamentele dezadaptative ale copiilor la
clasă (absenteismul, blocajele emoționale, agresivitatea).

Siegel
Educația școlară ajută la dezvoltarea sistemului limbic și a cortexului.
Cortexul – subțire cât 6 cărți de vizită suprapuse.
Ce face un creier sănătos? Integrează! Emisfera stângă cu cea dreaptă, creierul
emoțional cu neocortexul, cognitiv.
Parentingul și atașamentul securizant ajută la dezvoltarea tuturor ariilor cerebrale.
Hipocampul nu se dezvoltă în abuzuri sau deprivare/neglijare.
Cortexul are rol in integrare:
- Reglarea mișcărilor
- Echilibrul emoțional
- Acordarea comunicării la context
- Circulația pe axa timpului: trecut – prezent – viitor
- Flexibilizarea răspunsului: pauza înaintea acțiunii
- Empatiei, moralității
- Intuiției
Acestea dezvoltă un atașament securizant
Tipuri de atașament: securizant, anxios, evitant, dezorganizat-ambivalent

Organizarea sistemului nervos

Organizarea sistemului nervos (SN) se realizează atât morfogenetic (dezvoltarea
structurii grosiere) cât și histogenetic (dezvoltarea structurilor fine)
Subdiviziunile SN:
- SNC, sistemul nervos central: creier și măduva spinării.
 - SNP, sistemul nervos periferic: nervii cranieni și spinali.
- SNV sau SNA, sistemul nervos vegetativ sau autonom: ramurile simpatice și
parasimpatice.
Nou-născuții funcționează primar, predominant subcortical, având reacții reflexe.
Structurile subcorticale sunt mult mai dezvoltate și se maturizează mult mai repede
decât structurile corticale.
Organizarea SNC: cortex, subcortex (talamusul, bulbul și structurile piramidale,
hipotalamusul și sistemul limbic), mezencefal, cerebel, punți, formațiunea reticulară,
măduvă, trunchiul cerebral, măduva spinării, terminații senzoriale și motoare de la
periferie.
Bulbul cerebral – coordonează funcțiile vitale ale organismului: circulația sângelui,
ritmul respirator, temperatura, tensiunea arterială etc.
Mezencefalul – este sediul excitării și al ritmicității nevoilor fundamentale ale unui
organism: pofta de mâncare, nevoia de somn etc.
Sistemul limbic conține părțile creierului asociate emoțiilor, afilierii,
comportamentelor sexuale. Cercetările demonstrează implicarea lui în
comportamentele de căutare a prăzii, crestere, crestere a puilor, împerechere,
răspunsuri emotionale, echilibrul între comportamentul normal si cel agresiv,
formarea memoriei (în special a celei emotionale).
Studiile imagistice si experimentale au relevat urmatoarele structuri componente ale
sistemului limbic:
• nervii, bulbul si tractul olfactiv; stria olfactiva si girusul olfactiv; trigonul
olfactiv;
• lobul piriform si cortexul piriform;
• complexul nuclear amigdaloid;
• aria septala; formatiunea hipocampica;
• fornixul; hipotalamusul;
• nucleii talamici limbici si paralimbici; aria limbica a ganglionilor bazali;
• cortexul limbic; cortexul paralimbic; etc
AMIGDALA
- stabileste conexiuni directe cu alte arii corticale, hipocampul, talamusul si cu
anumite regiuni din TC;
- este formata din 2 parti:
• o parte corticomediala, de care este atasat un nucleu de talie mica;
• o parte laterobazala, foarte dezvoltata la primate.
 - conexiunile sale sunt bidirectionale, atât cu cortexul, cât si cu hipocampul, cu
relevantă pentru functiile cognitive superioare.
- deasemenea, amigdala este conectata bidirectional cu zona subcorticala, in
special cu caile vizuale (interpretarea emotionala - furie – a stimulilor
vizuali).
Deşi primeste numeroase impulsuri olfactive, amigdala nu este un centru important
pentru discriminarea olfactiva;
Studiile multiple ale amigdalei in ultimii ani au relevat rolul acestei formatiuni in:
• realizarea unor modificari visceromotorii si somatomotorii;
• memorie si emotii (componente afective ale memoriei?);
• modificarea starii de somn;
• modificarea motilitatii gastrointestinale;
• modificarea ratei cardiace;
• modificarea TA.
Stimularea amigdalei are efect numai daca subiecţii sunt in stare de veghe (sunt
treji). In somn stimularea ei nu are nici un efect, de unde concluzia că amigdala nu
este implicata in functiile homeostatice normale.

Funcționalitatea ganglionilor bazali:

- In realizarea activitatilor instinctive (locomoția, apărarea, hrănirea si curtarea)
- Realizează fondul postural pentru activitățile voluntare, fără a initia însă acele
miscari
Patologia nucleilor bazali include:
- Tulburari de tonus muscular (rigiditate);
- Pierderea miscarilor automate asociate (rasucirea bratelor, expresia faciala);
- Miscari involuntare necontrolabile (1. coreiforme, 2. atetoide, 3. balistice, 4.
tremor)

Gândirea concretă și cea abstractă își au sediul mai ales în cortexul cerebral.
Formațiunea reticulată funcționează ca un sistem de control al SNC, fiind implicată
în funcțiile de inhibiție, excitație și integratoare: atenția, controlul muscular, recepția
stimulilor, orientarea spațială, percepție, învățare și cogniție.
SNP, sistemul nervos periferic, format din nervi spinali și ranieni cu 3 tipuri: nervii
senzoriali (ce răspund la stimulări endo și exogene), nervii motori și cei asociativi
pune în legătură SNC cu toate părțile corpului.
SNA coordonează funcțiile vegetative fiind subordonat SNC în asigurarea activității
unor glande și mușchi vitali: inima, plămânii, ficatul etc.
Este format din latura simpatică și cea parasimpatică, ce sunt controlate de către
hipotalamus, creierul vegetativ. Partea anterioară se asociază cu activitatea
parasimpatică și cea posterioară cu cea simpatică.
• Controlul parasimpatic
• ține de hipotalamusul anterior;
• produce: bradicardie, vasodilatatie periferica, cresterea aciditatii
sucului gastric, cresterea tonusului tractului digestiv si scaderea
tensiunii arteriale). Relaxare.
• Controlul simpatic
• ține de funcționarea hipotalamusului lateral si posterior,
• conduce la: intensificarea activității somatice și metabolice în stres
emoțional, atac și fugă, evidențiate prin dilatația pupilelor, tahicardie,
creșterea tensiunii arteriale, inhibiția peristaltismului, tonusului vezicii
și a intestinelor). Tensiune, încordare.
• Afectarea hipotalamusului posterior produce letargie emoțională, somn
anormal și scăderea temperaturii ca urmare a diminuării generale a activității
somatice și viscerale.
• leziunile hipotalamice induse experimental conduc la: lezări ale
mucoasei esofagului, stomacului si duodenului, ulcere acute ale
stomacului și perforarea mucoasei gastrice, plus hemoragii și ulcere
gastrointestinale.
• Afectarea hipotalamusului anterior se soldează cu: hipermotilitate a
tractului gastrointestinal, plus evacuare (defecație) și micțiune frecvente.

Hipotalamusul - (împreună cu sistemul limbic) participă direct la reglarea mediului

intern, în vederea menţinerii constantelor acestuia. Controlează indirect emoţiile şi
comportamentele emoţionale, împreună cu formaţiunile avansate ale sistemului
limbic şi ale neocortexului.
• Conţine un mare număr de nuclei şi reţele neuronale care reglează:
temperatura, ritmul cardiac, tensiunea arterială, osmoza sangvină
(consistența sângelui), ingestia de apă şi alimente.
 • Organizează motor răspunsurile endocrine în comportamentele emoţionale
adaptative (ex. mișcările de fugă sau de apărare atunci când ne este frică).
Hipotalamusul are atribuţii directe în reglarea mediului intern al organismului:
• neuroendocrin
• autonom (funcționarea organelor interne)
• motivaţional (nivelul motivației de bază)
Reglarea sistemului nervos autonom și a funcțiilor vegetative
• Funcționarea autonomă este foarte specializată la nivelul hipotalamusului (=
stimularea unor centri din hipotalamus produce răspuns la un anumit organ);
• Hipotalamusul are ca atribuție principală coordonarea funcțiilor autonome
(vegetative) între ele, precum și a acestora cu activitățile întregului organism;
• Hipotalamusul este cel mai important centru subcortical de reglare a activității
simpatice și parasimpatice;
• Rolul: de menținere a unei stări interne de supraviețuire a organismului în
diverse condiții de activitate.
Hipotalamusul și motivația
• Stările motivaționale activează comportamente complexe, cu efect asupra
reglării temperaturii, satisfacerii foamei, setei și a comportamentelor sexuale;
• Stările motivaționale sunt mai puțin corelate cu stimulările din exterior și mai
curând cu oscilațiile homeostaziei interne / O posibila excepție este reglarea
temperaturii, care se face prin echilibrarea dintre stimuli interni si externi /
• Stimulii interni pentru foame, sete și comportament sexual sunt mai dificil de
identificat și manipulat.
• * În cazul foamei, stimulul intern este hipoglicemia iar stimulul extern
vederea sau mirosul hranei.

Indiferent de vârstă, cercetările au arătat că dezvoltarea și funcționarea creierului

sunt supuse unor influențe exercitate de sistemul motivațional intrinsec.
Discuție: influența teoriei autodeterminării, rolul întăririlor în învățare și motivare,
practica yoga, tehnicile mindfulness și meditațiile în dezvoltarea creierului.

Maturizarea creierului
Dezvoltarea neuronilor are loc între săptămâna 4,5 până în cea de-a 24-a.
Stările emoționale ale mamei influențează dezvoltarea fătului și ulterior a copilului.

Cercetările recente acumulează tot mai multe dovezi că depresia perinatală (în

timpul și imediat după naștere), se relaționează cu o serie de consecințe negative în
ceea ce privește dezvoltarea intrauterină a fetusului și dezvoltarea ulterioară
cognitivă, emoțională și socială a copilului (de exemplu: probleme de gestionare a
emoțiilor, anxietate, comportamente opoziționiste, deficite atenționale, etc.) (Herba,
Glover, Ramchandani, Rondon, 2016). Prin urmare, depresia maternă este
catalogată ca fiind o problemă de sănătate globală.

Cum apar efectele negative în dezvoltarea copiilor?

Studii recente au evidențiat modificări în structura cerebrală a copiilor ale căror

mame au avut depresie în timpul sau imediat după naștere. De exemplu, un studiu
realizat în 2016 de cercetători canadieni ne arată că severitatea simptomelor de
depresie maternă, evaluate pe parcursul celor trei trimestre de sarcină, dar și la 2-3
luni postnatal se asociază cu o dezvoltare atipică a creierului (ex. grosime
corticală mai redusă, difuzivitate mai scăzută a substanței albe) la copiii acestora,
evaluați la vârsta preșcolară (Lebel et al., 2016).

Cu ajutorul RMN și DTI (metode de neuroimagistică prin care se poate observa

structura substanței albe și cenușii din creier), cercetătorii au pus în evidență două
regiuni cerebrale care au prezentat o densitate corticală scăzută în relație cu
simptomele de depresie perinatală. Este vorba despre arii corticale din lobul frontal
drept și regiuni din lobii temporali.

Aceste regiuni corticale stau la baza unor funcții cerebrale importante, cum ar fi:

- inhibiția cognitivă (care ne poate fi de folos atunci ne dorim să reprimăm

gânduri sau amintiri neplăcute sau atunci când vrem să favorizăm o acțiune nouă, în
detrimentul unui răspuns automat) și 

- controlul atențional (capacitatea de a ne menține atenția într-o activitate, pe

o perioadă mai lungă de timp). O difuzivitate scăzută în substanța albă a fost
observată în câteva arii din cortexul frontal, implicate în comunicarea eficientă a
unor regiuni cerebrale responsabile cu procesarea și reglarea emoțiilor, luarea de
decizii, etc. (Lebel et al., 2016).

Autorii studiului sugerează că particularitățile evidențiate în structura cerebrală pot

fi o expresie a maturizării premature a creierului copiilor expuși la simptomele
de depresie maternă, manifestate înainte și imediat după naștere.

Depresia maternă perinatală, acționând ca o experiență negativă timpurie, poate

“forța” maturizarea cerebrală prin angajarea prematură a unor procese care
contribuie la specializarea creierului pentru funcționarea eficientă în mediul
ecologic. Însă această maturizare prematură poate restrânge perioada în care
creierul este sensibil la stimulările și particularitățile mediului în care îi este dat să
funcționeze. (Lebel et al., 2016). Astfel, conexiuni cerebrale folosite rar (dar care ar
putea fi întrebuințate ulterior) pot fi eliminate prematur. Practic, copilul vine în lume
cu un creier deja specializat pentru un anumit mediu, lucru care poate atrage alterări
în funcționarea cognitivă, emoțională și comportamentală de-a lungul vieții.

Cercetătorii ne atrag atenția că grosimea redusă a cortexului în lobul frontal este o

caracteristică des întâlnită în studiile pe copii și adolescenți diagnosticați cu depresie
sau cu risc pentru dezvoltarea tulburării. Concordanța dintre rezultatele acestui
studiu și ale celor pe adolescenți cu depresie ne sugerează că structura cerebrală ar
putea fi un posibil mecanism prin intermediul căruia copiii mamelor care au
manifestat depresie perinatală sunt mai vulnerabili riscului de a dezvolta depresie
(Lebel et al., 2016)

http://www.tratamentanxietate.ro/depresia-perinatala-si-dezvoltarea-creierului-la-
copii/

Cum au loc schimbările?

Excitarea emoțională determină schimbări fiziologice, prin influența stresului, atât
în perioada intaruterină cît și ulterior, vezi influența abuzurilor și a deprivărilor.
Deficiențele nutriționale și consmul de substanțe interzise influențează deasemenea
negativ dezvoltarea creierului.
La naștere creierul cântărește aproximativ 350 de grame, dezvoltarea părții
posterioare fiind mai avansată decât cea anterioară. În luna a treia se dezvoltă
circumvoluțiunile și lobii frontali și temporali.
Din al treilea trimestru de sarcină și până la vârsta de doi ani creierul este organul cu
cea mai rapidă maturizare. La sfârșitul celui de-al doilea an de viață proporțiile
lobilor sunt asemănătoare cu cele ale adultului, greutatea creierului fiind de aprox.
1050 de grame. Începând cu vârsta de 5,6 ani mărimea creierului copilului este
aproximativ aceași cu a adultului.
Dezvoltarea celulară, conexiunile și specializările vor continua în special în primii
trei ani. Mezencefalul, sistemul limbic asimilează informații din mediul exterior.
Stimularea adecvată influențează dezvoltările neuronilor în timp ce lipsa stimulărilor
conduce la atrofiere și diminuarea procesului de dezvoltare sinaptică. Deprivarea
sezorială severă produce întârziere în dezvoltare și depresie iar neglijarea se
asociază cu comportamente agresive cu ceilalți copii.
După Bruce Perry consecvența, predictibilitatea și oferirea afecțiunii sunt cele trei
condiții pentru dezvoltarea și funcționarea optimă a creierului, indiferent de vârstă.
În prima parte a vieții copilului funcționarea este dominată de emisfera dreaptă (a
emoțiilor, a muzicii, a orientării în spațiu) așa că mijloacele și metodele de stimulare
trebuiesc adaptate specific ei.
Creierul și psihicul
Neuronul este celula de bază a creierului, având rolul de a primi și transmite
impulsuri nervoase și a potețialului de acțiune de la și către alți neuroni. Potențialul
de acțiune este un influx al activității electrice prin axon spre alt neuron. La nivelul
sinapsei acționează neurotransmițătorii (procesele fiind chimice și electrice) care
preiau impulsul și pot să-l intensifice ori să-l inhibe la nivelul neuronului primitor al
impulsului.
Fiecare neuron este conectat cu alți aproximativ 10.000 de neuroni. Există
aproximativ 100.000 de miliarde de neuroni.
Gândirea este considerată a fi un rezultat al activității creierului, când sunt activate
anumite circuite în creier (structuri neuronale complexe ce alcătuiesc tipare de
funcționare – vezi sistemul Default, Dragoș Cârneci).
Ceea ce numim psihic ar putea fi un termen pentru tiparele de flux energetic și
informațional, precum și al interacțiunilor cu mediul. Creierul este un set complex
de sisteme integratoare.
Integrarea se referă la modul în care componentele conlucrează într-o funcțiune
unitară este trăsătura fundamentală a funcționării sistemului nervos. Experiențele de
comunicare interpersonală ajută la dezvoltarea integrării neuronale.
Informația codată genetic și activitatea neuronală provocată de stimulii din prezent
influențează activitatea genelor ce răspund de crearea proteinelor necesare pentru
formarea structurilor creierului. Experiențele (stimulii) determină activarea
neuronilor.
Creierul posedă capacitatea de neuroplasticitate, posibilitatea de a crea noi
conexiuni neuronale sub influențele mediului, neuroni noi care sunt antrenați. (ex.
Capacitatea de a ne schimba forma de atașament într-o perioadă ulterioară primilor
ani de viață). Experiența în general și cea precoce în mod special, modelează
funcționarea neuronală și și arhitectura creierului.
Creierul pare a conține un mecanism de creare a fundamentului neurobiologic
necesar dezvoltării psihicului. Pe măsură ce copilul crește acest substrat neuronal va
servi ca structură care va îndrepta în afară, spre experiența primară, conexiunile
neuronale ce guvernează procesele de bază cum ar fi percepția și activitatea motorie.
Această formă precoce de dezvoltare a creierului, numită experiență expectată,
apare prin intermediul formațiunilor sinaptice codate genetic, ce reclamă o cantitate
minimă de stimulare, caracteristică speciei, din partea mediului, cum ar fi expunerea
la lumină sau la sunet.
Eliminarea selectivă a excesului de conexiuni produse genetic modelează
dezvoltarea. Utilizarea lor defectuoasă sau condițiile toxice, cum ar fi stresul excesiv
(în situația copiilor abuzați), pot conduce la eliminarea excesivă, primejdioasă, a a
sinapselor existente genetic.
Un proces opus celui descris anterior denumit dezvoltare dependentă de experiență,
apare prin stabilirea unor noi conexiuni neuronale induse de experiență. Experiența
poate altera deci structura creierului, conducând fie la menținerea și întărirea
sinapselor existente, fie la crearea unor noi conexiuni neuronale induse prin
experiență. Siegel (2001) spune: conexiunile umane (interacțiunile) creează
conexiunile neuronale din acre apare psihicul.