Protezele dentare

Protezele dentare sunt corpuri fizice confecţionate din materiale speciale cu scopul de a
restaura morfologic şi funcţional structurile dento - alveolare.

Protezele dentare se clasifică in funcţie de caracterul de fixitate şi mobolitate faţă de

dinţii restanţi din cavitatea orală în:

- p. d. fixe
- p. d. mobilizabile
- p. d. mobile

Protezele dentare fixe sunt cele care se agregă intim pe structurile dentare şi sunt
cimentate la nivelul acestora pe o perioada cât mai îndelungată de timp.

Protezele mobile (proteza totală) sunt protezele menţinute la nivelul cavităţii orale prin
fenomenul de succiune, adeziune, retentivităţi anatomice, tonicitate musculară, etc.

Protezele dentare fixe includ in categoria lor microprotezele (proteze unidentare de

dimensiuni reduse), şi punţile dentare (proteye pluridentare).

Microprotezele

I. Caracteristici
1. Refac morfologia şi funcţia unui singur dinte
2. Au un volum foarte redus. Sunt cele mai mici proteze dentare.
3. Sunt piesele protetice cu cea mai mare exactitate.
4. Sunt confecţionate pentru fiecare tip de afecţiune coronară în parte sau pentru
alte scopuri protetice.
5. Sunt confecţionate din aliaje metalice, ceramică dentară şi răşini sintetice.

II. Clasificare

Există cinci criterii de clasificare:

A. În funcţie de volumul ţesuturilor dentare pe care îl restaurează:

- Incrustaţii
- Coroane de înveliş (de acoperire)
- Coroane de substituţie
B. În funcţie de criteriul fizionomic:
- Fizionomice – confecţionate 100% din materiale fizionomice
- Nefizionomice – confecţionate din diferite aliaje metalice (inestetice)
 - Parţial fizionomice – confecţionate dintr-un aliaj metalic alături de un material estetic
C. În funcţie de indicaţia curativo-profilactică:
- Microproteze pentru potecţia coroanelor dentare (Ex. Obturaţii voluminoase cu risc de
fractură, abrazii accentuate)
- Microproteze utilizate în cazul tratamentelor preprotetice
- Microproteze utilizate pentru solidarizarea şi imobilizarea dinţilor în parodontopatii
- Microprteze ce se folosesc pentru corectarea anomaliitor dentare (de formă, de volumşi
de poziţie ale dinţilor), în special la nivelul dinţilor frontali; pentru modificările de culoare
survenite la nivelul dinţilor
- Microprteze utilizatre pentru restaurarea ţesuturilor dentare – utilizate in caria dentară,
fracturi dentare, abrayie dentară
- Microproteze pentru agregarea punţilor dentare (microproteza reprezintă un element
component al punţilor dentare)
D. În funcţie de materialul utilizat:
- Metalice – confecţionate din diferite aliaje
- Nemetalice – confecţionate din ceramica dentară (răşini sintetice)
- Metalo – acrilice, metalo – ceramice
E. În funcţie de tehnologia de realizare, microprotezele se realizează prin:
- Prin turnare
- Prin polimerizare
- Prin ardere / coacere (ceramica)
- Combinat: turnare + polimerizare (micr. metalo - acrilice) şi turnare + ardere (micr
metalo - ceramice)
- Prin ştanţare (caracter istoric)

III. Elementele câmpului protetic pentru microproteze

Câmpul protetic reprezintă totalitatea ţesuturilor cu care microproteza prezintă raporturi.

Elementele câmpului protetic sunt:

- Dintele pe care se confecţionează microproteza

- Ţesuturile parodontale ale dintelui respectiv
- Dinţii vecini şi dinţii antagonişti

Microprotezele prezintă un contact intim cu ţesuturile dintelui la nivelul caruia sunt

situateşi realizează un corp comun cu acesta adaptându-se la preparaţia efectuată.
 Prin refacerea morfologie coronare se realizează refacerea rapoartelor cu dinţii vecini şi
cu dinţii antagonişti. Refacerea rapoartelor cu dinţii vecini se realizează prin crearea punctelor
de contact corespunzatoare, iar refacerea rapoartelor cu dinţii antagonişti se obţine prin
refacerea contactelor ocluzale funcţionale.

Incrustaţiile

Incrustaţiile sunt microprotezele cu cele mai mici dimensiuni realizate in scopul restaurării
morfologiei şi funcţionalităţii coronare sau pot constitui elemente de agregare pentru punţi de
dimensiuni reduse. Se realizează frecvent din aliaje de aur din care se obţin piese protetice
foarte precise.

I. Indicaţii
- Restaurarea morfologiei coronare afectată de carie dentară, fracturi dentare si abrazie
exagerată
- Element de agregare mezială a punţilor pentru restaurarea edentaţiilor unidentare dar
şi a punţilor mobilizabile.
- Element de sprijin pentru protezele parţiale
- Imobilizarea dinţilor in parodontopatii atunci când se utilizează aparate şină
- Elemente de echilibrare ocluzală in scopul obţinerii unor contacte ocluzale stabile si
funcţionale la nivelul dinţilor laterali.

II. Clasificare
1. In funcţie de localizarea leziunilor ţesuturilor dentare avem urmatoarele tipuri de
cavităţi:
- Cavităţi de clasa I – pe feţele ocluzale ale dinţilor laterali (PM, M)
- Cavităţi de clasa a II-a – pe feţele proximale şi ocluzale ale dinşilor laterali
- Cavităţi de clasa a III-a – pe feţele proximale ale dinţilor frontali
- Cavităţi de clasa a IV-a – la nivelul feşelor proximale ale dinţilor frontali cu interesarea
unghiului incizal
- Cavităţi de clasa a V-a – la colet

2. Dupa intinderea în profunzime şi suprafaţă a microprotezei avem:

- Incrustaţii intratisulare – inlay – caracterizate prin faptul ca sunt inconjurate la nivelul
feţelor laterale de tesuturi dentare
- Incrustaţii extratisulare – onlay – înconjoară ţesuturile dentare mai mult de 180°
- Incrustaţii extratisulare cu elemente suplimentare de fixare (crampoane, pivoţi) – pinlay
 3. În fncţie de materialul din care sunt confecţionate sunt:
- Metalice – se realizează din aur şi aur platinat
- Ceramice
- Metalo – ceramice

Inlay

1. Principii de preparare a cavităţilor pentru inlay

a. Pereţii laterali ai cavităţilor trebuie să fie paraleli intre ei si perpendiculari pe
peretele parapulpar
b. Pereţii cavităţilor trebuie să fie suficient de rezistenţi la presiunile ocluzale
pentru a nu se produce fracturarea lor
c. Profunzimea cavitătilor poate fi mai mică decât cea a obturaţiilor iar aliajul
utilizat este mai rezistent decât amalgamul
d. Axul de inserţie şi dezinserşie a incrustaţiilor trebuie să coincidă cu direcţia de
transmitere a presiunilor masticatorii (axul longitudinal al dintelui)
e. Stabilitatea incrustaţiei la nivelul cavităţii este determinată de forţa de fricţiune
dintre incrustaţie şi pereţii laterali ai cavităţii.

Onlay

Acoperă feţele laterale ale dinţilor frontalişi faţa ocluzala la nivelul premolarilor în timp ce
feţele vestibulare rămân neacoperite.

Indicatii

- Dinte cu coroana voluminoasă şi formă cilindrică (nu cu formă globuloasă)

- Dinţi integri cu faţa vestibulară normal colorată
- Pacienţi cu igienă orală bună şi foarte bună
- Element de agregare a punţilor pentru edentaţii reduse, respectiv 1, 2 dinţi

Fazele clinico-tehnice de realizare

 I. Amprentarea

Incrustaţiile se pot realiza după două procedee tehnologice:

- Din cabinet este trimisă amprenta dintelui preparat

- Din cabinet este trimisă amprenta machetă a incrustaţiei

Pentru amprentare se folosesc materiale din grupa elastomerilor de sinteză, care sunt
materiale elastice folosite în două consistenţe – chit şi material cu consistenţă mai redusă.
Materialul chitos înregistrează elementele grosiere ale câmpului protetic şi reprezintă suportul
pentru materialele cu consistenţă redusă care redau cele mai fine detalii ale câmpului protetic.

II. Realizarea modelului

Modelele pe care se realizează incrustaţiile sunt întotdeauna foarte precise. Aceste

modele se realizează din gipsuri extradure (Fujirock sau Moldarock). Aceste modele au duritate
foarte mare, au o structură foarte densă şi au un coeficient de dilatare redus după priză.

Tehnica de realizare a modelului cu bont mobil

Vezi lucrările practice

Avantajele acestei metode sunt că prin mobilizarea dintelui preparat se facilitează

modelarea machetei icrustaţiilor de la nivelul cavităţilor duble (clasa a II-a: M.O. sau D.O) şi a
cavităţilor triple (M.O.D.)

III. Realizarea machetei

Macheta reprezintă viitoarea incrustaţie realizată din ceară sau dintr-o răşină sintetică
autopolimerizabilă. Forma şi dimensiunile machetei sunt identice cu cele ale incrustaţiei.
Macheta se obţine prin urmatoarele procedee tehnologice:

1. Metoda directă – macheta este modelată de medicul stomatolog pe dintele

preparat în cavitatea orală
2. Metoda indirectă – macheta este realizată de tehnicianul dentar în laboratorul
de tehnică dentară la nivelul modelului
3. Metoda mixtă – este o metodă care nu se mai foloseşte. Prin această metodă
macheta se realizează în doi timpi
a. Se modeleată de către tehnician pe model
b. Se modelează de către medic pe dintele natural la nivelul cavităţii orale, în
special pentru obţinerea închiderii marginale

Tehnica de modelare indirectă a machetei

 1. Izolarea modelului în apă la temperatura de 35 - 40° C timp de 10 – 15 minute.
2. Depunerea cerii la nivelul preparaţiei care se efectuează prin două metode:
- Ceara este topită pe lama spatulei şi picurată în cavitate. Dezavantajul acestei metode
sunt contracţiile mari care apar la nivelul materialului de realizat machete (ceara)
- Ceara plastifiată este fulată (presată) în interiorul cavităţii.
3. Modelarea machetei
4. Finisarea machetei prin suflare cu jet de aer cald
5. Îndepărtarea machetei de pe model se face prin lipirea unei tije metalice cu
diametrul de 1 – 1.5 mm care se aplică la nivelul porţiunii celei mai groase ale machetei.
În funcţie de tipul incrustaţiei tija are formă diferită şi dimensiuni diferite:
- În incrustaţiile de clasa I – tija este liniară şi are o lungime de aproximativ 3mm
- Pentru incrustatiile ocluzo-proximale – tija are forma literei „U” cu braţe inegale
- Pentru incrustaţiile M.O.D. – tija are forma literei „U” cu braţele egale

Rolul tijelor este următorul:

- Începărtarea machetei de la nivelul modelului sau de la nivelul preparaţiei din cavitatea
orală
- Transportul machetei din cabinet în laboratorul de tehnică dentară fiind introdusă într-
un flacon cu apă
- Menţinerea machetei în conformator în vederea ambalării
- Realizarea canalului de scurgere pentru aliajul fluid în cavitatea tiparului.

IV. Realizarea tiparului este o fază intermediară pe parcursul procesului tehnologic

de realizare a incrusaţiilor. Tiparul reprezintă o cavitate cu forma şi volumul identice cu ale
machetei şi a viitoarei piese protetice, cavitate ai cărei pereţi sunt alcătuiţi din material
refractar (masă de ambalat).
Tiparul se obţine după ce se efectuează următoarele operaţiuni:
- Ambalarea machetei (acoperirea machetei cu masă de ambalat)
- Arderea machetei

Pregătirea machetei pentru ambalare are cinci etape:

1. Realizarea machetei canalului de turnare

2. Realizarea machetei rezervorului de aliaj lichid
3. Realizarea machetei canalelor de evacuare a gazelor
4. Degresarea machetei
5. Detensionarea
 Realizarea machetei canalului de turnare

Se aplică tija de sârmă, din masa plastică sau din ceară.

Tija de sârmă se încălzeşte la o extremitate şi se fixează în zona mai groasă a machetei.

Axul tijei formează cu suprafaţa machetei un unghi de 90°. Tija este acoperită cu o peliculă de
ceară astfel încât ajunge la un diametru de 2mm. Pelicula de ceară, ca urmare a încălzirii
favorizează scoaterea tijei de sârmă. Astfel rezultă un canal prin care aliajul pătrunde în tipar.

Tijele de masă plastică se fixează prin lipire la suprafaţa machetei. Ele nu se îndepărtează
din tipar deoarece materialul arde şi nu necesită acoperirea cu un strat de ceară. Aceste tije
sunt preferate pe parcursul procesului tehnologic.

Realizarea machetei rezervorului de aliaj fluid

Pentru tijele de sârmă şi ceară macheta rezervorului de aliaj lichid se obţine prin operaţii
de modelare în ceară. Pe traiectul tijelor, la 2 -3 mm de suprafaţa machetei se realizează o sferă
din ceară cu diametrul de 3 – 4 mm. Sfera este forma geometrică care reprezintă la o suprafaţă
minimă un volum maxim. Rezultă astfel că se obţine o cantitate mare de aliaj fluid cu o
suprafaţă redusă. Porţiunea dintre machetă şi sferă se numeşte istm. Dimensiunile diametrului
la nivelul istmului sunt mai mari pentru ca aliajul topit să curgă mai uşor din rezervor în tipar.
Tijele din mase plastice prezintă istmul şi sfera deja modelate.

Concluzie:
Se preferă tijele din mase plastice deoarece prezintă următoarele avantaje:
- Rigiditate
- Ard fără reziduri
- Au dimensiuni corespunzătoare
- Prezintă şi macheta rezervorului de aliaj lichid
- Nu se acopera cu ceară şi nu se îndepărtează
Realizarea machetei canalelor de realizare a gazelor

Se realizează din nylon sau din ceară care se fixează cu o extremitate la suprafaţa
machetei în zona cea mai îndepărtată de tijă şi cu cealaltă extremitate la marginea capacului
conformatorului.

Degresarea machetei

Degresarea machetei, a incrustaţiei şi a canalului de turnare se face doar pentru

machetele din ceară cu soluţii speciale. Pulverizarea sau tamponarea insistentă poate avea un
efect nefavorabil dacă este facută în exces şi se poate obţine o piesă protetică de dimeniuni mai
mici.

Detensionarea

Detensionarea se efectuează prin păstrarea machetei pentru 30 de minute în apă la

temperatura de 30 – 35 ° C.

Ambalarea

Este operaţiunea prin care macheta incrustaţiei şi tijele sunt acoperite cu pastă din masă
de ambalat. Conformatorul este reprezentat de un cilindru metalic cu dimensiuni diferite în
funcţie de dimensiunile machetei şi un capac de cauciuc. Materialele cu ajutorul cărora se
realizează ambalarea se numesc mase de ambalat şi au anumite proprietăţi fizico – chimice.

Tehnica de ambalare

Ambalarea poate fi:

1. ambalare într-un singur material
2. ambalare în două materiale
a. liberă
b. în două conformatoare
Ambalarea într-un singur material

Macheta este fixată cu extremitatea liberă a tijei în orificiul din centrul canalului de pa
capacul conformatorului. Ulterior se aplică tijele pentru evacuarea gazelor. Masa de ambalat se
aplică înainte de asamblarea cilindrului cu pensula într-un strat subţire (timpul 1) şi apoi se
aplică restul masei de ambalat după asamplarea cilindrului la capac pe măsuţa vibratorie până
la umplerea cilindrului.

Ambalarea liberă

Se folosesc două tipuri de masă de ambalat. În timpul 1 macheta este acoperită cu pastă
de masă de ambalat dispusă cu pensula şi apoi cu spatula astfel încât rezultă un nucleu sub
forma de pară (ovalar) cu grosimea de 3 – 5 mm. După priză, în timpul 2, ambalarea cu cel de-al
doilea material se face prin introducerea machetei în conformator, în care se introduce cel
de+al doilea material.

Ambalarea în două conformatoare

Acest tip de ambalare utilizează un conformator micîn care se depune primul material
prin pensulare într-un strat subţire de 5 – 7 mm, până la umplerea conformatorului. După priza
primei mase de ambalat ambalajul se scoate din primul conformator şi se introduce într-un
cilindru metalic mai mare unde se va introduce cea de-a doua masă de ambalat.

Preîncălzirea

Această etapă utilizează cuptorul de preîncălzire în care temperatura creşte până la 200°C
într-un interval de timp de o oră. După priza masei de ambalat se introduce ambalajul în
cuptorul de preîncălzire într-o poziţie care să favorizez curgerea cerii din interior.
Rolul preîncălzirii este următorul:
1. topirea şi scurgerea cerii din ambalaj
2. arderea resturilor machetei
3. uscarea pereţilor tiparului
4. iniţierea dilatării termice a tiparului

Încălzirea

Se efectuează în cuptorul de încălzire în care temperatura creşte de la 200°C la 700 -

750°C într-o oră.

Rolul încălzirii:

1. uscarea în totalitate a tiparului

2. arderea cerii
3. continuarea dilatării termice a tiparului
4. apropierea dintre temperatura tiparului şi temperatura la care se realizează
turnarea aliajului.

V. Topirea şi turnarea aliajului

Are în vedere alegerea aliajului, topirea acestuia şi introducerea în tipar.
Alegerea aliajului. Incrustaţiile se realizează din aliaje nobile.
În vederea obţinerii microprotezelor turnate, trebuie să se topească o cantitate dublă de
aliaj faţă de greutatea aproximativă a piesei protetice turnate. Topirea aliajelor se face sub
acţiunea unei surse de energie calorică. Introducerea aliajului în tipar se face prin utilizarea
forţei centrifugefolosind aparate cât mai moderne de generaţii recente – aparate de turnare
prin centrifugare.

VI. Dezambalarea
Tiparul se răceşte pentru aproximativ 5 minute după care se introduce în apă rece. Astfel
se produce decălirea piesei protetice. Odată cu introducerea în apă masa de ambalat se
desprinde de pe metal. Îndepărtarea în totalitate a masei de ambalat de pe suprafaţa metalului
se face şi prin mijloace fizice – îndepărtarea cu spatula – dar şi prin sablare – proiecţia unui jet
de nisip acţionat de aer comprimat şi proiectat pe suprafaţa piesei protetice. Se obţin astfel
nişte suprafeţe foarte curate.
ATENŢIE! La aliajele care nu au o duritate foarte mare sablarea insistentă poate avea un
efect nefavorabil.

VII. Controlul incrustaţiei în laborator

La controlul incrustaţiei in laborator putem decela:

- Minusuri partiale sau totale ale piesei protetice

- Plusuri la nivelul piesei protetice
- Pori la nivelul piesei protetice
- Supradimensionări sau subdimensionări ale piesei protetice

În ceea ce priveşte lipsurile de la nivelul piesei protetice acestea pot fi parţiale sau totale.
Cauzele lipsurilor parţiale
- Cantitatea de aliaj a fost insuficientă
- Aliajul nu a fost topit suficient
- Forţa de împingere a aliajului în tipar a avut o putere mică
- Prezenţa gazelor la nivelul tiparului atunci când nu au fost executate corect machetele
sau canalele de evacuare a gazelor
- Tiparul nu a fost incălzit corespunzător

Plusurile pot avea diferite forme: sferice sau lamelare şi aciforme.

Ele apar ca urmare a unor deficite atât la ambalarea machetei cât şi al încălzirea tiparului,
urmare a neconcordanţei între forma şi volumul machetei şi forma şi volumul tiparului.
Plusurile sferice sunt determinate de neapliccarea intimă a masei de ambalat pe suprafaţa
machetei. Plusurile lamelare şi aciforme sunt determinate de apariţia unor fisuri în pereţii
tiparului la preîncălzire şi la încălzire.
Cauzele fisurilor
- Tiparul a fost pus direct in cuptorul de încălzire
- La producerea unor creşteri bruşte ale temperaturii
Efectele negative ale plusurilor
- O prelucare greoaie a piesei protetice
- Se produc pierderi de aliaj
- Adaptarea finală a microprotezei la nivelul preparaţiei va fi deficitară.

Porii pot fi localizaţi la suprafaţa metalului sau în interiorul aliajului. Aceştia pot fi
evidenţiaţi fie cu ochiul liber, fie numai cu lupa. Foarte frecvent localizarea porilor este la nivelul
tijei de turnare situată pe suprafaţa microprotezei.
 Cauzele de apariţie a porilor
- Aliajul este supraîncălzit fie din cauza unei temperaturi prea ridicate fie din cauza
expunerii unui timp mai îndelungat.
- Scăderea forţei de împingere a aliajului fluid în interiorul tiparului
- Lungimea istmului este mai mare de 3 mm
- Diametrul istmului este mic
- Rezervorul de aliaj lichid are dimensiuni reduse, insuficiente – nu asigură cantitatea
necesară de aliaj
- Rezervorul de aliaj lichid nu este poziţionat central la nivelul ambalajului.

Supradimensionarea piesei protetice – cauze

- Expansiunea volumetrica a machetei de ceară obţinută prin operaţiunea de fulare care
se amplifică după ambalare sub influenţa căldurii eliberate de priza masei de ambalat
- Inegalitatea dintre coeficientul de dilatare a masei de ambalat şi coeficientul de
contracţie de a aliajului la solidificare. În condiţii ideale coeficientul de dilatare a masei de
ambalat trebuie sa fie egal cu cel de contracţie al metalului.
Subdimensionările – cauze

- Contracţia cerii, chiar prin introducerea machetei într-un mediu cu temperatură foarte
scăzută
- Se izolează modelul cu un strat gros de substanţă izolatoare
- Coeficientul de contracţie a metalului este mai mare decât coeficientul de dilatare a
masei de ambalat.

Prelucarea finală a incrustaţiei

Se face pentru supafeţele externe ale acestora. Este o operaţiune simplă şi utilizează
pufuri, gume, filţuri.

VIII. Proba şi cimentarea pe câmpul protetic

Incrustaţia aplicată pe model este trimisă cabinetului la probă. Se urmăreşte:
- Stabilitatea incrustaţiei prin gradul de fricţiune la nivelul pereţilor acesteia
- Adaptarea marginală
- Realizarea reliefului ocluzal şi a contactelor ocluzale cu dinţii antagonişti în pozişia de
intercuspidare maximă şi mişcările funcşionale de propulsie şi lateralitate.

Coroanele parţiale – ONLAY

Definiţie: sunt incrustaţii extratisulare care acoperă trei feţe la nivelul dinţilor frontali şi
patru feţe la vivelul dinţilor laterali.
Indicaţii:
 - Dinte cu coroana voluminoasă şi formă cilindrică (nu cu formă globuloasă)
- Dinţi integri cu faţa vestibulară normal colorată
- Pacienţi cu igienă orală bună şi foarte bună
- Element de agregare a punţilor pentru edentaţii reduse, respectiv 1, 2 dinţi
Clasificare
În funcţie de numărul feţelor pe care le acoperă avem:
- Onlay 3/4 - la dinţii frontali (I, C)
- Onlay 4/5 – la dinţii laterali (PM, M)

Materiale de confectionare: aliaje nobile din aur sau aur platinat. Aliajele nenobile sau
seminobile nu permit realizarea unor turnături precise necesare acestor preparaţii.

Fazele clinico-tehnice de realizare a coroanelor parţiale

1. Examinarea pacientului
2. Prepararea dintelui pentru coroană parţială; de la nivelul feţelor proximale si
orale se şlefuesc corespunzător ţesuturile dentare şi se prepară şanţurile necesare (proximale şi
incizale / ocluzale) necesare retenţiei
3. Amprentarea
- Meoda directă – amprenta machetă (abandonată)
- Metoda indirectă – o metodă modernă
Amprenta se ia cu materiale siliconate în doua consistenţe: chitoasă şi fluidă în care se
redauŞ
- Preparaţia dintelui
- Imaginea dinţilor vecini
- Imaginea dinţilor antagonişti
- Poziţia de intercuspidare maximă

Obs. Este important ca siliconul fluid să rămână fixat în siliconul chitos.

4. Obţinerea modelului. Se utilizează gipsuri dure şi extradure care au o duritate

crescută şi o rezistenţă mărită la abrazie.
5. Realizarea machetei
Macheta se realizează din ceară albastră sau răşini acrilice autopolimerizabile
A. Prin metoda directă – amprenta machetă este pregătită pentru ambalare şi
turnare
B. Prin metoda indirectă – macheta este realizată pe model de tehnicianul dentar
C. Metoda mixtă macheta realizată iniţial de tehnician pe model este retrimisă
medicilui pentru a fi perfectată la nivelul cavităţii orale
6. Realizarea tiparului
 7. Topirea şi turnarea aliajului metalic
8. Dezambalarea
9. Proba şi adaptarea la nivelul cavităţii orale
10. Cimentare

Tehnica de realizare a machetei de ceară.

1. Izolarea modelului de gips prin menţinerea în apă la 30 – 35°C timp de 10 – 15

minute
2. Dispunerea cerii la nivelul modelului (preparaţiei) prin picurare. Se utilizează
ceara de inlay (albastră)
3. Modelarea machetei cu instrumente ascuţite care redau morfologia funcţională
a dintelui
4. Prelucrarea finală a machetei
5. Îndepărtarea machetei de pe model cu ajutorul unei tije metalice de forma literei
„U” la nivelul suprafeţelor proximale.

Coroanele de înveliş

Definiţie: Coroanele de înveliş sunt microproteze care se agregă extracoronar prin

cimentare la nivelul suprafeţelor dentare şlefuite, încadrându-se astfel în metoda acoperirii.
Sunt cele mai frecvente micriproteze folosite.

Indicaţii:

- Ca element unitar în terapia unor afecţiuni coronare

- Ca element de agregare (retentor pentru punţi)
- Ca element de ancorare a unor proteze parţiale mobilizabile

Clasificare:

A. După materialul din care sunt confecţionate

- Coroane de înveliş metalice confecţionate din aliaje nobile, seminobile sau nenobile
- Coroane de înveliş nemetalice confecţionate din acrilat, ceramică
- Coroane de înveliş mixte: metalo-acrilice, metalo-ceramice

B. După aspectul fizionomic

 - Coroane de înveliş fizionomice (estetice) – aspectul lor cromatic se aseamănă foarte
mult cu cel al dinţilor naturali
- Coroane de înveliş nefizionomice (inestetice) – aspectul lor cromatic diferă foarte mult
de cel al dinţilor naturali
- Coroane de înveliş parţial fizionomice – aspectul feţei vestibulare este foarte
asemănător cu cel al dinţilor naturali

C. În funcţie de tehnologia de realizare avem coroane de înveliş realizate prin:

- Turnare – introducerea aliajului topit în tipar
- Polimerizare – coroanele de acrilat
- Arderea masei ceramice – coroane de porţelan, ceramică
- Metode combinate: turnare – polimerizare pentru coroane metalo-acrilice
- Turnare – ardere pentru coroane matale-ceramice

D. După întinderea suprafeţelor coronare

- Coroane totale – acoperă în totalitate porţiunea coronară a dintelui
- Coroane parţiale – onlay 3/4 şi 4/5, coroanele ecuatoriale (acopereau feţele ocluzale ale
dinţilor şi feţele laterale până la nivelul ecuatorului anatomic)

Coroanele de inveliş metalice

Din punct de vedere tehnologic se obţin cel mia frecvent prin turnare. Coroanele ştanţate
si cele din doua bucăţi se au o valoare istorică.

Fazele clinico-tehnice de realizare ale coroanelor de inveliş metalice turnate.

1. Clinic: examinarea pacientului, stabilirea diagnosticului, stabilirea planului de
tratament (indicaţia terapeutică).
2. Clinic: prepararea dintelui (şlefuirea)
3. Clinic: amprentarea
4. Laborator: realizarea modelului
5. Laborator: realizarea machetei
6. Laborator: realizarea tiparului
7. Laborator: topirea şi turnarea aliajului metalic
8. Laborator: dezambalarea
9. Laborator: prelucrarea coroanei de înveliş
10. Clinic: proba coroanei în cavitatea orala
11. Clinic: cimentare

1. Prepararea dintelui (şlefuirea)

 Coroana proprie a dintelui se prepară cu forma caracteristică fiecărui dinte şi fiecărei
indicaţii terapeutice şi poartă denumirea de bont dentar.
Şlefuirea are ca obiective:
- Deretentivizarea coroanelor dentare cu obţinerea unui bont dentar tronconic sau
cilindro-tronconic cu eliminarea convexităţilor axiale (vestibulare, orale şi proximale). Feţele
laterale devin convergente sper ocluzal şi vor avea un aspect plan.
- Realizarea spaţiului ocluzal necesar. Faţa ocluzală este redusă cu aproximativ 1,5 mm cu
respectarea morfologiei ocluzale. Această şlefuire se numeşte morfologică, anatoformă,
biofuncşională sau homotetică.
Poziţionarea coroanei în raport cu preparaţia gingivală a dintelui poate fi:
a. Marginea coroanei să fie situată subgingival
b. Marginea coroanei să fie situată la nivelul festonului gingival (juxtagingival)
c. Marginea coroanei să fie situată supragingival (la distanţă)

2. Amprentarea câmpului protetic

În amprentă se redau următoarele elemente:

a. Bontul dentar – forma, dimenisunea, poziţia pe arcadă

b. Redarea dinţilor vecini
c. Redarea dinţilor antagonişti (în special morfologia ocluzală)
d. Ocluzia dentară în poziţia de intercuspidare maximă

Materialele utilizate pentru amprentare: se preferă materialele elastice din grupa

elastomerilor de sinteză.

3. Realizarea modelului

Obţinerea modelului se realizează cel mai frecvent prin turnarea pastei de gips într-un
ritm mai alert.

Obţinerea modelului cu bont mobil dupa amprentarea cu silicon:

- Utilitează tije metalice produse industrial. Tijele pot fi simple sau compuse. Cele
compuse asigură poziţionarea bontului mobil în soclul modelului mai precis decât cele simple.
- Se introduce pasta de gips la nivelul impresiunilor dentare ale amprentei pe o înălţime
de 7-8mm de la nivelul coletului.
- Înainte de priză se introduce extremitatea retentivă a tijelor metalice în centrul bontului
dentar reprodus prin amprentă.
- Se netezeşte suprafaţa gipsului corespunzătoare bontului dentar.
 - După priza gipsului dur în amprentă se introduce gips pentru realizarea soclului şi când
se impune se realizează prelungirea distală la nivelul căreia se reealizează cheia de ocluzie.
- Demularea amprentei
- Secţionarea modelului la nivelul feţelor proximale ale bontului dentar. Rezultă că
modelul bontului dentar împreună cu porţiunea corespunzătoare procesului alveolar se
desprinde de restul modelului.
Repoziţionarea pe model este posibilă datorită tijei utilizate şi a suprefeţelor plane create
cu rol de ghidaj. Acest tip de model prezintă avantaje pentru fazele tehnologice ulterioare,
respectiv pentru realizarea machetei. Pentru a uşura realizarea precisă a machetei la nivelul
coletului, la nivelul bontului mobil se creează un şanţ circular. Acest „guler” care apare între
limita preparaţiei coronare şi şanţul circular creat permite tehnicianului dentar o vizualizare si o
finisare mai exactă a marginilor machetei de la acest nivel.
OBS! Se pot întâlni şi modele cu bont fix la care bontul dentar nu poate fi detaşat.
Coroanele metalice turnate se confectionează prin ambalarea machetei efectuată de
tehnicianul dentar pe modelul cu bonturi mobile şi turnarea acesteia din diferite aliaje
metalice.
Distingem:
- Coroane metalice cu grosime totală (nedirijată).
- Coroane metalice cu grosime dirijată.

Aceste tipuri de microproteze se realizează în faze clinico-tehnice identice. Diferenţa

dintre ele este reprezentată numai de tehnicile utilizate la faza de modelare a machetei.

Caracteristicile coroanelor metalice turnate cu grosime dirijată

a. Pereţii laterali ai acestor coroane sunt cu grosime egală (teortic de 0,3 mm)
b. Pereţii laterali sunt situaţi la distanţă de bontul dentar
c. Între suprefaţa interioară a coroanei şi suprafaţa bontului dentar exită un spaţiu
necesar pentru cimentul de fixare
d. Coroana are contact cu bontul dentar la nivelul suprafeţei ocluzale şi la nivelul
zonei cervicale pe o suprafaţă de aproximativ 2mm
e. Se transmit parţial bontului dentar variaţiile de temperatură de la nivelul cavităţii
orale
f.Îndepărtarea de pe bontul dentar se efectuează prin tăiere (ablaţie) cu efort mai redus
pentru medic si mai puţin traumatizant pentru pacient.
g. Pentru confecţionare necesită cantităţi mai reduse de material, de aceea au şi un
preţ de cost mai scăzut.
 h. Se recomandă la nivelul dinţilor laterali care au o înălţime cervico-ocluzală
(înălţime coronară) mare.

Caracteristicile coroanelor metalice turnate cu grosime totală

a. Pereţii laterali ai acestor coroane au dimensiuni (grosimi) mari şi neuniforme

b. Feţele interioare ale coroanei sunt în contact cu bontul dentar
c. Între bontul dentar şi suprafeţele interioare ale coroanei apar forţe de fricţiune
care conferă o stabilitate foarte bună
d. Variaţiile de temperatură din cavitatea orală se pot transmite in totalitate
bontului dentar
e. Îndepărtarea coroanei de la nivelul bontului dentar se face cu mai mult efort
pentru medic si mai traumatiyant pentru pacient
f.Pentru confecţionarea lor se utilizează o cantitate mai mare de material, de aceea au si
un pret de cost mai crescut
g. Se recomanda pentru dinţi din regiunile laterale ale arcadei care au înălţimea
coronară redusă

MACHETA PENTRU COROANELE CU GROSIME

NEDIRIJATA(TOTALA)
prezintă un contact intim cu modelul bontului dentar pentru toate suprafeţele lui. tehnici
de obţinere:
1. tehnica răcirii gradate;
2. tehnica prin picurare cu ceara;
3. tehnica de aditie de ceara (şcoala gnatologica).

A. TEHNICA RĂCIRII GRADATE

- se realizeaza pentru modele cu bont mobil;
- necesita izolarea bontului la nivelul suprafetii coronare;
- utilizeaza ceara albastra de inlay topita;
- bontul cu partea coronara este afundat in partea topita pentru cateva secunde (timpul de
cufundare depinde de proprietăţile si de temperature cerii);
- in jurul bontului se formeaza un strat solidificat de ceara cu grosime de 0.30-0.40 mm;
- primul strat de ceara echivaleaza cu o capa cu pereţi de grosime uniforma;
- forma finala a machetei se obţine prin picurarea cerii la nivelul suprafetii laterale (rezulta
convexitatea caracteristica) si creerea punctului de contact cu dinţii vecini, la nivelul suprafetii ocluzale
prin picurarea cerii se definitivează relieful ocluzal si se vor stabili punctele de contact ocluzale cu dinţii
antagonisti, ulterior forma machetei se definitivează prin modelajul cu spatula, prin razuire.

B. TEHNICA PRIN PICURARE CU CEARA

- necesita izolarea bontului la nivelul porţiunii coronare, depunerea cerii fluide se face picătură
cu picătură in mod progresiv pe toata suprafaţa bontului cu ajutorul spatulei, iar in final rezulta volumul
mărit al machetei, fata de cel al viitoarei coroane dentare;
- ulterior se face modelajul cu spatula la nivelul tuturor suprafeţelor, prin razuirea din aproape in
aproape.

C. TEHNICA PRIN ADITIE DE CEARA

- modele se monteaza in articulator;
- macheta se incepe cu modelarea fetelor ocluzale, conform acestei concepţii, relieful fetei
ocluzale este cuspidat cu maxim de eficienta masticatorie;
- se picura ceara prin localizarea vârfurilor cuspizilor si a crestelor marginale;
- se contureaza fata ocluzala, apoi se realizeaza crestele mezio-distale si se exprima celelalte
elemenete de morfologie ocluzala - şanţuri si fosete;
- fetele laterale se modeleaza in funcţie de morfologia dinţilor vecini si se inscriu in forma si
dimensiunea arcadei dentare.
CONTROLUL MACHETEI

este obligatoriu inainte de

ambalare; se urmăresc:
i) controlul si adaptarea coletului, care trebuie a aiba contact intim cu bontul, sa fie
neted, subţire, continuu;
ii) punctele de contact cu dinţii vecini;
iii) convexitatea fetelor vestibuläre si orale;
iv) inscrierea in forma si dimensiunile arcadei;
v) realizarea fetei ocluzale si a reliefului ocluzal, care trebuie sa fie modelat
funcţional si sa realizele contactele corespunzătoare cu dinţii antagonisti;
vi) grosimea fetei ocluzale;
vii) modul de aplicare si indepartare a machetei de pe suprafaţa bontului;
viii) aspectul general al machetei, evidentiat prin gradul ei de finisare; cu cat machete e
mai bine finistata, cu atat necesita o prelucrare minima a piesei turnate.
 MACHETA PENTRU COROANELE CU GROSIME
MRIJATA
- prezintă anumite particularitati:
a) pereţii laterali au dimensiuni egale ( 0,3 Omm)
b) contactul cu bontul modelului este doar la nivelul zonei coletale pe o inaltime de 2 mm
si la nivelul fetei ocluzale.
- tehnici de obţinere:
1. tehnica ce utilizeaza elemente prefabricate;
2. tehnica ce utilizeaza folie de ceara calibrate;
3. tehnica prin duplicare.

A. TEHNICA CE UTILIZEAZA ELEMENTE PREFABRICATE

- se utilizeaa seturi de machete produse industrial, din ceara sau mase plastice, cu forme si
dimensiuni variate;
- se alege macheta;
- se adapteaza pe bont;
- adaptarea finala ocluzala si cervicala se definitivează prin adaugarea de ceara picurată;
- avantaj: se realizeaza in timp scurt.
B. TEHINCA CE UTILIZEAZA FOLIE DE CEARA CALIBRATA
- utilizeaza o banda dreptunghiulara din folie de ceara calibrate, cu grosimea de 0.30 mm care se
infasoara in jurul bontului;
- se lipesc extremitatile si se obţine un cilindru;
- la nivel cervical, inelul se adapteaza prin modelare si picurare cu ceara;
la nivelul fetelor laterale morfologia se obţine prin modelarea inelului cu ajutorul unui fuloar cu
care se actioneaza dinspre interior spre exterior pentru a obţine convexitatea caracteristica si punctele de
contact;
- acest modelaj va fi definitivat cu ajutorul spatulei;
- la nivel ocluzal, se aseaza o rondela de ceara calibrata care se va ataşa inelului iniţial prin lipire;
- morfologia ocluzala se obţine prin picurare de ceara pe rondela fixata la inel, urmata de
modelare;
- morfologia fetei ocluzale se poate obţine in mod direct prin picurarea cerii direct pe fata
ocluzala a bontului, urmata de modelare.

C. TEHNICA PRIN DUPLICARE

- se realizeaza pe bontul modelului o machete facuta dintr-o ceara ce conţine gutaperca;
 - macheta prezintă urmatoarele caracteristici:
1. fixa pe model;
2. marginea machetei la nivel cervical este la distanta de 2 mm de limita preparatiei;
3. in toate sensurile: vestibular, oral, mezial, distal, ocluzal, este mai mica cu 0.30 mm,
fata de forma iniţiala a microprotezei;
- aceasta operaţiune se numeşte premodelare;
- astfel, se obţine modificarea formei si dimensiunii bontului;
- dupa premodelare se amprenteaza modelul;
- in amprenta se toarna pasta din masa de ambalat si rezulta modelul duplicat;
- macheta coroanei se va modela pe bontul acestui model prin tehnica picurării cu ceara si
raderii;
- pentru ambalare macheta nu se va detaşa de pe model;
- modelul duplicat va fi parte componenta a tiparului;
- coroanele obtinute prin aceasta metoda sunt foarte precise, deoarece macheta nu se mai
indeparteaza de pe model in scopul ambalarii si astfel se evita riscurile deformării.

TIPARUL
Pregatirea machetei pentru ambalare:
- curatita prin periaj cu o perie moale pentru indepartarea resturilor de ceara;
- degresarea ei;
- fixarea tijelor de turnare (care pot fi din ceara, mase plastice sau metal)
- tija creeaza canalul prin care aliajul fluid curge in cavitatea tiparului astfel incat rezulta piese
protetice precise si omogene:
1. Diametrul secţiunii transversale al tijei — se coreleaza cu dimensiunile tiparului optim egal
cu 2.5 mm si min 1.7 mm. Tijele au forma cilindrica tubulara. Tijele metalice sunt alcatuite din
metale inoxidabile.
2. Dimensiunea tijei (lungimea ei) - cand se lucreaza cu tije foarte subţiri exista riscul apariţiei
porozitatilor in metal.
3. Poziţionarea tijei pe suprafaţa machetei în locul cu grosiea cea mai mare, dar în poziţia în
care să nu influenţeze morfologia.
Exemplu
a) Pentru arcadele integre la nivelul mandibulei se poziţionează pe versantul lingual al
cuspidului lingual;
b) Pentru arcadele integre la nivelul maxilei se plasează pe versantul vestibular al cuspidului.
 Tija de turnare se plasează astfel încât să poată curge în direcţia forţei centrifuge de împingere a
aliajului fluid. Tija de turnare se plasează astfel încât aliajul topit sa ajungă pe drumul cel mai scurt în
cavitatea tiparului; nu se plaseaza unde piesa protetică este mai mult solicitată. În raport cu supărafaţa
machetei se va poziţiona într-un unghi mai mare e 90° pentru a evita apariţia turbionării aliajului fluid.
În ceea ce priveşte macheta canalului de evacuare a gazelor, acesta se plasează cu o extremitate la
nivelul marginii cervicaleşi cu cealaltă extremitate la nivelul confotmatorului. De obicei, în aceste situaţii,
gazele nu au o evacuare rapidă. Când presiunea gazelor este mai mare decât presiunea aliajului lichid, gazul
îşi creează drum prin metal şi rezultă porozităţi.

Tehnica ambalării într-un singur material în doi timpi

Indicaţii:

- Pentru toate tipurile de microproteze

- În situaţiile în care se realizează punţi dintr-o bucată

Tehnica
- Se amestecă o cantitate redusă de masă de ambalat şi de apă distilată conform
prospectului
- Se acoperă macheta de ceară prin pensulare şi prin vibrare astfel încât rezultă un strat
foarte subţire fără incluziuni de bule de aer la suprafaţă
- Pudră de masă de ambalat se depune pe pasta depusă anterior şi apoi se vibrează; se
utilizează un instrument care prezintă crestături astfel ăncat sa se absoarbă toata pudra
- Se repetă de 3 – 4 ori operaţiunea de depunere a pastei şi a pudrei astfel încât rezultă o
formaţiune ovalară de masă de ambalat care va face priză în 5 – 10 minute
- Ulterior se prepară acelaşi produs din masă de ambalat dar in cantităşi duble
- Se toarnă la nivelul cilindrului metalic pasta obţinută, iar nucleul obţinut anterior se
insera în masa de ambalat din cilindru după ce acesta a fost umezit prin introducerea şi
scoaterea imediată din apă
- Acest ambalaj complex va face priză în aproximativ 45 de minute
- Tija de turnare se scoate la 40 – 50 de minute de la ambalare şi urmează preîncălzirea,
încălzirea, etc

Aliaje utilizate pentru turnarea coroanelor

1. Duritatea Brinell care se determină pentru metale se corelează cu rezistenţa la
uzură
2. Rezistenţa la rupere – forţa necesară pentru ruperea unui aliaj
 3. Intervalul de topire – aliajul începe sa se topească la limita inferioară a acestui
interval şi este complet topit la limita superioară a intervalului
Cantitatea aproximativă de aliaj pentru turnarea unei coroane: este nevoie de o cantitate
dublă de aliaj care este necesară şi pentru tija de turnare şi pentru conul de turnare. Cantitatea
de metal care se pierde la prelucrare este de 7 – 10%, iar deşeurile care apar sunt in procent de
3,5 – 5%.
Topirea şi turnarea aliajelor seminobile şi nobile
Pentru topirea aliajelor metalice este necesar ca sursa de căldură să acţioneze uniform
asupra întregii cantităţi de aliaj. Supraîncălzirea aliajului nu este benefică şi poate să determine
apariţia unor suprafeţe rugoase care au o rezistenţă mecanică scăzută şi care pot fi casante. Tot
supraîncălzirea poate determina apariţia porozităţii în aliaj şi chiar modificări ale culorii acestuia
– decolorări. Porozităşile sunt foarte nefaste deoarece favorizează la nivelul lor apariţia unor
depozite de resturi alimentare şi microorganisme. Tot porozităţile determină o prelucrare
deficitară a aliajului şi duce la pierderea luciului. De asemenea aceste porozităţi determină
scăderea rezistenţei, ceea ce duce la scăderea rezistenţei la rupere.
Dezambalarea
- La dezambalare se evidenţiază coroanele turnate care fac corp comun cu tija de turnare
şi cu conul de turnare.
- Se secţioneză tija de turnare
- Urmează prelucrarea ulterioară

Coroanele fizionomice

Definiţie: coroanele fizionomice sunt microproteze de acoperire confecţionate din

diferite materiale (acrilat, porţelan) care au aspecte cromatice identice cu cele ale dinţilor
naturali. Se obţin prin două procedee tehnologice diferite: arderea masei de ceramică şi
polimerizarea răşinii acrilice.
Indicaţii:
- Restaurarea aspectului coloristic al dinţilor devitalizaţi
- Se aplică în situaţiile în care apar displazii ale smalţului la nivelul feţelor vestubulare
- Restaurarea aspectului fizionomic al dinţilor frontali cu procese carioase profunde şi
extinse
- Restaurarea fizionomic a dinţilor cu anomalii de formă, volum şi poziţie
- Restaurarea morfologiei coronare la nivelul dinţilor frontali fracturaţi care nu pot
beneficia de alt tratament conservativ
- Restaurarea morfologiei coronare a dinţilor abrazaţi atunci când rapoartele de ocluzie
sunt favorabile
 Contraindicaţii
- În situaţiile în care bonturile dentare au dimensiuni reduse şi o retenţie nesatisfăcătoare
- În abrazii intense generalizate
- Ocluzia adâncă acoperită

Coroana (Jacket) din acrilat

Definiţie: Coroana din acrilat este o coroană de înveliş total cu rol fizionomic realizată prin
polimerizarea răşinii acrilice. Se mai numeşte Coroana (Jacket) din acrilat deşi termenul este
rezervat coroanelor metalice.
Indicaţii
- La tineri pentru că necesită şlefuiri reduse
- Să fie folosită cu caracter provizoriu
- Pentru că necesită condiţii tehnico – materiale minimale
Avantaje
- Foarte ieftine
- Necesită tehnologie simplă
- Se pot realiza de dimensiuni reduse (subţiri)
- Se pot realiza şi pe preparaţii fără prag
Dezavantaje
- Grad de porozitate
- Placofile – pot determina gingivite
- La nivel gingival pot sa determine şi iritări de natură mecanică mai ales atunci când au
margini groase, lungi şi nefinisate
- Modificări cromatice în timp
- Rezistenţă mică la abraziune
- Modificări volumetrice – prin absorbţia de apă suferă fenomenul de îmbătrânire
- Au elasticitate mare
- Reflectă lumina în mod redus

Prepararea dintelui
- Bontul dentar trebuie preparat retentiv
- Suprafeţele laterale se şlefuiesc uşor convergent spre incizal cu aproximativ 5°
- La nivelul coletului este de dorit să se realizeze un prag cervical:
- Să aibă o lăţime de aproximativ 1,5mm
- Să fie circular
- La nivelul feţei vestibulare să fie plasat sub festonul gingival cu 0,5mm
 - Se va şlefui coroana dintelui natural pe toate feţele şi se va îndepărta în mod egal un
strat de ţesuturi dentare de 1,5 – 2 mm care va corespunde grosimii de acrilat a viitoarei
microproteze.
Amprentarea
- Se face cu materiale elastice – elastomeri de sinteză cu cele două consistenţe: chitoasă
şi fluidă – utilizând portamprentă şi una din tehnicile cunoscute
Obs. Această amprentare presupune prepararea anticipată sulcular.
- Examinarea sulcusului gingival
- Evidenţierea preparaţiei la nivel sulcular se face utilizând metode de retracţie a
ţesuturilor gingivale:
- Deplasare mecanică – atunci când şlefuirea şi amprentarea se fac în aceeaşi şedinţă;
utilizează nişte cape.
- Deplasare chimică şi mecanică – utilizează firul de retracţie gingival care este impregnat
cu diferite substanţe ce pot avea şi proprietăţi hemostatice. Efectul acestei metode este în
7 – 10 minute de la aplicare

Realizarea modelului
Se recomandă modelelel din gips dur cu bont mobilizabil
Realizarea machetei
Macheta se poate realiza prin trei metode:
1. Prin picurare
- Ceara fluidă se depune cu ajutorul spatulei pe bontul mobil prin picurare progresivă
până se ajunge la forma şi dimensiunea dintelui natural
- Se continuă modelajul prin răzuire din aproape în aproape cu spatula la nivelul feţei
vestibulare si la nivelul feţei orale
- Se definitevează modelajul prin mobilizarea bontului dentar dintre dinţii vecini şi se
continuă modelajul la nivelul feţelor proximale cu realizarea punctelor de contact şi acordând o
ateţie deosebită la nivelul coletului.
2. Prin răcirea progresivă urmată de picurare
- Bontum mobil se introduce în ceară fluidă care se va solidifica
- Prin introduceri repetate se realizează o capă de 0,3 – 0,5mm grosime
- Peste capă se picură ceară
- Se redau punctele de contact şi prepararea coletală în mod corespunzător
- Forma finală se definitivează prin răzuire cu spatula

Tiparul
Tiparul este o cavitate reprodusă după forma şi dimensiunile machetei în care se
introduce pastă acrilică pentru a fi polimerizată. Materialul folosit la ambalare acoperă macheta
de ceară cu pastă de gips dur (acelaşi material folosit la confecţionarea modelului) şi acest
material va forma pereţii viitorului tipar
Tehnica
- Macheta se introduce în pasta materialului de ambalare în două poziţii: vertical şi
orizontal
- Tiparul este alcătuit din două părţi care se asamblează şi se desfac
- Conformatorul (chiuveta) este compus din două jumătăţi
- Încă din starea de început trebuie să cunoaştem starea de asamblare a chiuvetei
- Pereţii chiuvetei trebuie să reziste la presiuni de câteva atmosfere
- Procedee de ambalare: orizontală şi verticală

Ambalarea orizontală

-se îndepărtează macheta de pe model și se introduce în interiorul ei pastă de gips dur.

-într-o jumătate de chiuvetă se depune pasta de gips.

-macheta se aplică în pasta de gips într-o poziție orizontală, cu fața orală în jos, fața
vestibulară rămânând neacoperită.

-se produce priza gipsului (aproximativ 30 minute).

-se face izolarea în apă timp de 10 minute.

-se așează inelul celeilalte jumătăți a chiuvetei, se introduce pasta de gips până la
umplere și apoi se așează capacul.

-pe durata prizei gipsului (30 minute), se presează.

-chiuveta se scoate din presă și se introduce într-un vas cu apă fierbinte (5 minute).

-chiuveta se deschide în cele două jumătăți, se elimină ceara și se vizualizează cavitatea

tiparului.

-într-o jumătate a chiuvetei se află tiparul feței orale si al feței proximale, iar în cealaltă se
găsește tiparul feței vestibulare.

Avantaje
 -repartizarea nuanțelor de culoare la nivelul feței vestibulare.

-permite intervenții ulterioare pentru modificarea culorii în sensul dorit.

Dezavantaje

-îndepărtarea cerii din tipar se realizează cu dificultate.

-izolarea pereților tiparului e deficitară.

-pasta de acrilat se introduce cu dificultate, mai ales sub bontul de gips.

-există posibilitatea fracturării bontului de gips la introducerea și presarea acrilatului.

-creșterea în grosime a feței vestibulare în situația în care se face o asamblare incorectă a

celor două jumătăți ale chiuvetelor.

Ambalarea verticală

-în interiorul unei jumătăți a chiuvetei se depune pasta de gips.

-macheta situată pe bontul mobil se introduce vertical, cu marginea incizală în jos, până la
marginea cervicală.

-priza gipsului este 30 de minute.

-izolare în apă 10 minute.

-se așează inelul celeilalte jumătăți a chiuvetei, se toarnă pasta de gips până la umplere,
se vibrează și se pune capacul.

-pe parcursul prizei gipsului e necesară presarea pentru a se obține un tipar cu pereți
netezi și rezistenți.
 -chiuveta se scoate de la presare după priza gipsului și se introduce într-un vas cu apă
fiartă timp de 5 minute.

-se desface chiuveta, se spală ceara și se evidențiază cavitatea tiparului.

-într-o jumătate a chiuvetei se află cavitatea tiparului, iar în cealaltă bontul artificial.

Avantaje

-eliminarea cerii cu ușurință.

-izolarea tiparului fără dificultate.

-pasta de acrilat se introduce ușor și se presează fără riscul fracturării bontului.

Dezavantaje

-imposibilitatea realizării nuanțelor cromatice dorite.

-o asamblare incorectă a celor două jumătăți ale chiuvetei duce la îngroșarea marginii
cervicale.

Factori de care depinde obținerea unui tipar cu pereți duri și netezi

-utilizarea unui gips de calitate superioară.

-respectarea proporției pulbere-lichid.

-prepararea pastei de ghips cu vacum malaxorum.

-utilizarea măsuței vibratorii pentru aglomerarea participării la turnarea pastei în

chiuvetă.

-presarea chiuvetei.
 Izolarea tiparului

-are ca scop faptul ca pasta de acrilat să nu vină în contact cu gipsul.

-utilizează substanțe izolatoare: din grupa alginatelor (Pectizol).

-scopul e obținerea unei pelicule la suprafața tiparului. Aceasta se aplică prin pensulare,
atunci când temperatura tiparului e redusă.

-există soluții care se pot aplica atunci când temperatura tiparului e mai mare.

Prepararea pastei de acrilat

Rășinile acrilice autopolimerizabile se prezintă în sistem bicomponent: pulbere și lichid.

-nuanțele se aleg în funcție de cheia de culori.

-pulberea se amestecă cu lichidul în godeuri de sticlă sau ceramică, în proporția

recomandată de producător.

-mojarele = godeurile se acoperă câteva minute până când pasta devine neaderentă și are
o consistență chitoasă.

-pasta de acrilat se introduce în tipar cu ajutorul spatulelor sau fuloarelor.

-la ambalarea verticală se introduce pasta pentru marginea incizală și apoi pentru restul
coroanei se asamblează.

-la ambalarea orizontală se aplică în tipar culoarea de bază la nivelul feței orale.

-se aplică culoarea de bază la nivelul feței vestibulare.

-se aplică o folie de ciolofan.

-se face asamblare și presare.

-tiparul se redeschide pentru a aplica nuanțele coloristice ale feței vestibulare.

-se îndepărtează ciolofanul, se efectuează două secțiuni oblice.

 -se îndepărtează acrilatul din aceste zone.

-la acest nivel se va aplica pasta de colorat în nuanța dorită: transparentă – incizal și mai
gălbuie la colet.

-se reasamblează părțile chiuvetei și se presează.

-chiuveta se va introduce într-un inel metalic cu care va rămâne pe parcursul polimerizării.

Polimerizarea acrilatului

-se repetă și se respectă un regim termic: căldura uscată sau umedă.

-se preferă căldură umedă pentru că scurtează timpul de polimerizare.

-chiuveta prinsă în inel se introduce într-un recipient cu apă, situat deasupra unei surse de
căldură.

Prelucrarea și lustruirea coroanei

-se deschide chiuveta.

-coroana se curăță de gips atât la interior, cât și la exterior.

-dacă există plusuri de acrilat, se îndepărtează cu piatra flacără de dimensiuni mici.

-lustruirea se face cu perie și pastă abrazivă.

-luciul se obține sub acțiunea pufului de bumbac.

Cimentarea

-culoarea cimentului nu modifică culoarea coroanei când grosimea feței vestibulare este
suficientă (1,5-2 mm).
 Metode moderne de realizare a coroanelor acrilice

1. Tehnica modernă de modelare liberă a pastei acrilice

-utilizarea rășinii acrilice de tip special și rășinii diacrilice compozite (RDC).

-se prepară și se aplică pe bontul mobil paste în nuanțe adecvate zonei de colet, porțiunii
mijlocii a feței vestibulare și a marginii incizale.

-pasta se depune strat cu strat și se modelează cu spatula.

-nu suntem condiționați de timpi la aplicarea pastei.

Avantaje

-se scurtează obținerea unor etape de laborator (machetă și tipar).

-coroana se obține direct cu luciu (este posibil să nu mai fie nevoie de lustruire și finisare).

-baropolimerizarea se produce în aparate speciale de tip miniautoclave.

-la 120 C, 30 min, 6 atm.

2. Tehnici de obținere a coroanelor provizorii

A) Din coroanele prefabricate se alege coroana cu forma și volumul dorit, se adaptează

cervical, incizal și proximal și se introduce între acestea și bontul dentar pastă de rășini acrilice
autopolimerizabilă cu caracter provizoriu.

B) Metoda Scutan – se ia o amprentă cu materiale elastice înainte de prepararea dinților.

 -se face șlefuirea.

-introducerea pastei de acrilat în interiorul amprentei.

-plasarea la nivelul dinților preparați.

-la exterior, coroana e modificată de suprafața amprentei și porțiunea internă e aplicată

pe bontul dentar.

Coroane mixte

Sunt microproteze de acoperire totală formate dintr-o componentă metalică ce

acoperă bontul dentar în totalitate și o componentă fizionomică, ele îmbinând avantajul
coroanelor de înveliș metalic, cu avantajul estetic al coroanelor fizionomice.

Denumiri : metalo-acrilice, metalo-ceramice, metalo-plastice.

Reprezintă una dintre cele mai frecvente soluții protetice realizate la ora actuală, atât
sub formă de microproteze cât și sub formă de retentori.

Indicații

-dinții cu distrucții coronare masive (carii, fracturi, displazii, discromii)

-retentori pentru punți.

-se aplică și pe dinții frontali și premolari, dar și la nivelul molarilor.

-în ocluzie, unde coroanele fizionomice s-ar fractura.

-dinți în oropoziție.

-elemente componente ale unor șine de imobilizare a dinților parodontopați.

-elemente de ancorare pentru proteze parțiale mobilizabile (suport pentru culise).

 Contraindicații

-pe dinții scurți, cu retenție redusă.

-la tineri sub 20 de ani care au camera pulpară voluminoasă.

Dezavantaje

-șlefuiri accentuate ale feței vestibulare pot să apară complicații pulpare.

-tot din cauza șlefuirii poate să apară retentivitate redusă.

-sunt scumpe.

-coroanele moderne acrilice pot suferi modificări ale componentelor acrilice (uzură,
fisură, fracturări, desprinderi, discromii).

Avantaje

Major: îmbină rezistența componentelor metalicecu elasticitatea componentelor

nemetalice.

Componență

-schelet metalic din diferite aliaje.

-componentă fizionomică – acoperă cel puțin fața vestibulară.

-sistemele de retenție ale celor două componente reprezintă un element de interes

pentru coroanele mixte.

Coroana mixtă metalo-acrilică

 Avantaje:
1. Sunt ieftine.
2. Uşor de realizat din punct de vedere tehnic, iar din punct de vedere biologic
şlefuirile sunt mai reduse.
Dezavantaje:
1. Legătura metalo-acrilică este numai de natură mecanică (necesită macroretenţii).
2. Conferă o retenţie redusă datorită conicizării bontului atunci când se realizează
preparaţii fără prag.
3. Vizibilitarea macroretenţiilor sau supraconturarea coroanei atunci când nu s-a
şlefuit suficient.
4. Dezavantajele acrilatului:
 uzura feţei
 desprinderea faţetei (retenţii insuficiente)
 placofilia
 modificări cromatice în timp
 rezistenţă redusă la abrazie a acrilatului la nivelul feţei ocluzale
 afectare parodontală

Coroana metalo-acrilică cu componenta metalică turnată

 Se utilizează atunci când, din motive financiare, nu se pot realiza coroane metalo-
ceramice.
 Şlefuirea bontului se face ca pentru coroana metalică turnată cu excepţia feţei vestibulare
care se şlefuieşte mai mult (2 mm) din cauza existenţei la acest nivel a două material
(componenta metalică 0,4 – 0,5 mm şi faţeta de acrilat 1,5 mm).
 Bontul dentar trebuie să fie neretentiv în sens cervico-ocluzal şi presupune existenţa unui
prag coletal (1,5 mm – situat subgingival la 0.5 mm).
 Amprentarea : elastomer de sinteză.
 Realizarea modelului :
 din gips dur
 realizare bont mobilizabil
 bine evidenţiată ocluzia şi morfologia dinţilor antagonişti
I.Realizarea componentei metalice
Realizarea machetei componentei metalice din ceară.
Încă din faza de machetă, pretenţia acrilatului e asigurată prin sisteme diverse de retenţie
(perle, solzi, ciupercuţe). Cele mai utilizate sunt perlele,- uşor de realizat. Se lucrează cu perle cu
perle din polimeri 0,2; 0,4; 0,6; 0,8 mm. Perlele confer retenţie prin zona lor ecuatorială de aceea
după turnare se pot poliza zonele supraecuatoriale. Perlele pot fi vizinile atunci când acrilatul are
o nuanţă mai deschisă sau faţeta de acrilat e mai subţire.
Macheta:
  macroretenţii
 protecţia incizală sau cuspidiană
 Protecţia incizală a faţetei acrilice la incisive şi canini.
 Protecţia cuspidiană la premolari ralizată de componenta matalică prin realizarea unei
rame la acest nivel.
Pregătire pentru ambalare
Ambalare
Turnare
Proba scheletului matalic la nivelul cavităţii orale – adaptare la nivelul coletului şi ocluzal.
Aliaje cu care se lucrează:
 nobile (aur platinat)
 seminobile Ag-Paladiu
 nenobile Ni-Co
Aliajele sunt de duritale medie şi ridicată.
II. Realizarea componentei acrilice
 După prelucrare şi lustruirea câmpurilor metalice pe faţa vestibulară sa aplică un lac opac
isolator.
 În caseta câmpului metalic se picură şi se modelează ceara astfel încât să se înscrie în
curbura vestibulară a dinţilor vecini.
 Microproteza se ambalează orizontal
 Se va introduce în tipar partea de acrilat
 Se polimerizează (classic – termopolimerizare)
 Culoarea se realizează gradual cu zone pentru colet, porţiune mijlocie, zonă incizală cu
menţiunea că incizal nu se poate aplica acrilat transparent din cauza protecţiei metalice
subdiacente
 Lustruirea şi finisarea componentei acrilice

Coroanele mixte metalo-plastice

!Se preferă RDC să fie placate doar pe faţa vestibulară
1. Şlefuirea dintelui
2. Amprentare – elastomer de sinteză
3. Realizarea modelului
4. Realizarea machete componentei metalice
La acest nivel pe lângă lagăturile mecanice, avem legături de natură chimică date de
calitatea materialului composit şi de tehnologii suplimentare de realizare a componentei
metalice.
Macroretenţiile:
 positive obţinute prin adăugarea unor retenţii prefabricate (din ceară sau polimeri)
 negative obţinute prin: - sculptare în ceara machete (ceara să fie foarte groasă)
 - infundarea în ceara machete a unor cristale hidrosolubile care vor lăsa în locul lor nişte
microcavităţi

5. Pregătirea pentru ambalare

6. Ambalare
7. Turnare
! Pregătirea suprafeţelor metalice ale scheletului turnat în vederea placării cu composit.
 Sablarea cu coridon sau coarţ – rol de a curăţa metalul şi crează microretenţii la punctele
de impact
 Gravare electrolitică
 Oxidare
 Silamizare – existenţa unor agenţi de cuplare (silani) care asigură o legătură chimică între
stratul de oxizi metalici şi compositul de placare
 Ceramizare – arderea pe metal a unui strat ceramic foarte fin 0,1 mm care rol de
microretenţii şi opaque în acelaşi timp
 Metalizarea – pulverizarea pe metalul coroanei a unor particule topite din acelaşi metal
8. Proba componentei metalice
9. Aplicarea componentei diacrilice composite
Calităţile RDC:
 nu necesită aliaje special pe care să se aplice
 se pot aplica şi polimeriza în straturi successive
 se leagă şi chimic pe substratul metalic prin intermediul agenţilor de fixare
 manopere de aplicare relative simple
 rezistenţă la abrazie şi duritate crescută
 nu produce abrazia dinţilor antagonişti ca la metalo-ceramice
 se pot repara relativ uşor
 polimerizarea pastei aplicate şi modelate se face prin fotopolimerizare fiecărui
strat şi prin baropolimerizare

Coroana mixtă metalo-ceramică

1. Şlefuire
2. Amprentare
3. Realizare model
4. Realizare machetă – subţire şi să se adapteze intim pe bont
La frontali superiori marginea incizală va fi numai ceramică pentru transluciditate spre
deosebire de metalo-acrilice şi metalo-plastice care au nevoie de protecţie metalică incizală.
5. Pregătire pentru ambalare
6. Ambalare
7. Turnarea scheletului metalic
 Caracteristicile scheletului metalic pentru coronane metalo-ceramice:
 nu necesită macroretenţii deoarece se pare că acestea pot fi periculoase pentru
ceramic
 trecerea de la metal la materialul ceramic să se facă în unghiuri rotunjite, nu în
unghiuri ferme
 capa metalică să fie rigidă dar subţire 0,30 mm pentru a asigura o grosime
suficientă şi cât mai egală a masei ceramic
Condiţiile aliajelor pentru coroana metalo-ceramică:
 Rigiditate mare (să nu fie elastic, să reziste la flexiune pentru că altfel s-ar fisura
ceramic)
 Duritate
 Compatibilitare între metal şi masa de ambalat pentru a evita modificările volum-
metrice la ambalare şi compatibilitate metal-ceramică la ardere
 Turnături de precizie, uşor de prelucrat
 Temperature de topire a aliajului să fie cu 150-200ºC > decât temperatura de
ardere a ceramicii
 Aliajul să aibă capacitatea să rezulte acizi metalice necesari legături metalo-
ceramice
 Să fie neutru din punct de vedere chimic şi biologic
 Să nu modifice culoarea ceramicii
 Să fie ieftine
 Aliaje nobile şi nenobile
Mase ceramic – să fie arse la temperature medii 1000-1100º şi se livrează împreună cu
masa de ambalat
Legătura metal-ceramică:
 Ipoteza legăturilor mecanice – fixarea ceramicii pe nişte microdenivelări oferite
suprafaţa scheletului turnat pe care se trasează masa ceramică fluidă
 Ipoteza legăturilor fizice – prin forţe Van der Waals = sunt forţe de atracţie
intermoleculară prin fluctuaţie spontană ale sarcinilor electrice
 Ipoteza legăturilor chimice
 acceptată de majoritatea specialiştilor
 o legătură chimică: în timpul arderii ionii metalici din masa ceramică şi cei din aliaj devin
mobilei şi se produce un schimb de ioni şi o atracţie la nivelul interfeţei celor două materiale
 cea mai eficientă

Realizarea componentei metalice

Componenta metalică
- se realizează din aliaje speciale doar prin turnare
- trebuie să aibă o grosime mult mai redusă 0,3 mm
 - stopurile ocluzale nu trebuie să se situeze la joncţiunea dintre metal şi ceramică, ci să
se situeze la distanţă de acestea
- la frontalii superiori şi inferiori trebuie să avem stopuri ocluzale de gradul 2
Scheletul poate fi din aliaj:
- nobil
- nenobil
- titan
Scheletul metalic se poate realiza prin:
- turnare
- galvanizare
- sinterizare
- ambutisare
- frezare CAD/CAM
Scheletul metalic cu grosimea de 0,3 mm
Aliajele nobile nu oxidează de aceea trebuie să se obţină elemente cu potenţial oxidant
pentru a se obţină legătura cu masele ceramice. Pentru aceste aliaje scheletul metalic are un
conţinut crescut de aur pe care se ard mase ceramice cu temperatură joasă de sinterizare 650-
700ºC, sisteme numite low-fusing.
Pe aliajele nenobile se ard mase ceramice neconvenţionale cu temparatură de sinterizare
900-980ºC.
Scheletul metalic poate fi realizat şi din titan:
- biocompatibil
- poate fi prelucrat prin turnare şi prin frezare
- se toarnă în instalaţii speciale deoarece are o reactivitate crescută cu O2 şi un interval
de topire ridicat
- pe componenta din titan se utilizează mase ceramice de sinterizare joasă
- placarea titanului se poate face atât cu RDC cât şi cu mase ceramice
- înainte de aceste proceduri de placare, scheletul din titan trebuie să fie pregătit
(îndepărtarea stratului α care se formează în urma turnării). Acest strat are o grosime
de ~300 micrometri şi influenţează în mod negativ adeziunea componentelor de
placare la componenta metalică
Alte metode de ralizare a componentei metalice:
1. Schelete metalice realizate pe cale galvanică
- se obţine o capă de aur cu puritate crescută, se depune prin galvanizare strat cu strat
acest metal în mod uniform pe toate suprafeţele bontului; la nivel marginal grosimea
metalui poate fi mai mare dar se reduce cu instrumente rotative.
Indicaţii:
- coroanele se utilizează atât în zona frontală cât şi lateral
- ca microproteze sau ca retentori pentru punţi
Avantaje:
- biocompatibilitate crescută
 - fizionomie foarte bună
- închidere marginală foarte bună
- rămâne un spaţiu de ~18 micrometri între capă şi bont care va corespunde viitorului
film de ciment
- adaptarea capei metalice galvanizate din aur e foarte precisă
Dezavantaje:
- rezistenţă mecanică mai mică faţă metalo-ceramice clasice de aceea la nivelul regiuni
laterale componenta ceramică trebuie să fie cu o grosime mai mare de 1 mm. Pe
această capă de aur se arde o masă de ceramică convenţională sau sistem cu low-
fusing
2. Schelete metalice realizate prin sinterizare
- soluţie şi tehnologie nouă
- utilizează pulberi metalice: Paladiu, aliaj Pd-Aur
- pulbere + liant lichid => pastă care sa aplică pe bontul duplicat confecţionat din masă
refractară
- pe scheletul metalic sinterizat se vor arde mase ceramice convenţionale
- din punct de vedere tehnic pot să solicite existenţa unui cuptor de ars ceramică
- prin sinterizarea aliajelor => topirea superficială a unor particule din componenţa
acestora la o temperatură de topire mult mai mică decât intervalul de topire
3. Schelete metalice relizate prin ambutisare
- prelucrearea la rece a aliajelor metalice
- pe modelul din gips se va adapta o folie de aliaj nobil cu conţinut crescut din aur
- ulterior pe scheletul metalic se efectuează sinterizarea, se aplică agenţii de legătură şi
straturile convenţionale de ceramică
- prin această metodă componenta metalică are o grosime foarte mică ~50 microni,
deaceea se recomandă utilizarea în zona frontală
- prin acest procedeu stabilitatea capei se obţine prin presarea foliei pe bontul mobil
într-un dispozitiv special de ambutisare la o anumită presiune
Avantaje:
- timpul scurt de realizare a capei 1-4 min.
- eliminarea unor faze de laborator
- utilizează mase ceramice convenţionale
- costul acestor coroane e scăzut
Dezavantaje:
- fracturarea bontului de gips în cursul ambutisări
- deformarea capei metalice în cursul arderii masei ceramice datorită grosimi ei foarte
reduse
4. Schelete metalice realizate prin frezare compiuterizată
- se utilizază aliaje greu de turnat şi prelucrat în labotator
- se utilizează sisteme CAD/CAM
- trei faze de lucru:
 a) culegerea informaţiei despre viitoarea piesă
b) proiectarea viitoarei piese de frezat cu ajutorul sistemului CAD
c) frezarea propriu-zisă într-un bloc de aliaj cu ajutorul sistemului CAM
- aceste schelete pot fi placate cu ceramică convenţională
- se elimină faza de machetare, ambalare, turnare a scheletului metalic => piesă
protetică foarte bine adaptată pe bont

Prelucrarea componentei metalice:

- după dezambalare scheletele metalice se sablează şi apoi se decapează

- prelucrarea suprafeţelor se face cu freze de oţel/diamantate
- pulberile rezultate trebuie aspirate în mod continu
- e recomandat să se lucreze cu o singură direcţie de manipulare a frezei
- e contraindicată/interzisă utilizarea gumelor pe scheletul metalic
- impurităţiile se pot îndepărta cu ajutorul jetului de abur
- decaparea cu acid fluorhidric timp de 15 min urmată de fierbere în apă distilată. În
acest moment e interzisă atingere scheletului metalic cu mâna, manipularea se face
numai cu pensa Pean.
- sablarea se face cu particule de corindon dintre care unele rămân impregnate în
suprafaţa metalică favorizând legătura cu componenta ceramică

Condiţionarea prin oxidare a componentei metalice

Are în vedere obţinerea unui strat intermediar de oxizi între suprafaţa metalică şi cea
ceramică atât pentru aliajele nobile cât şi pentru aliajele nenobile.
Acest lucru se realizează prin aducerea scheletului metalic la starea de incandescenţă, la
sute de grade Celsius şi un interval de timp determinat (pentru aliajele nobile şi nenobile), apoi
scheletul metalic se scoate din cuptor şi se răceşte.
Starea de incandescenţă contribuie la:
- anihilarea tensiunilor interne din structura aliajelor
- migrarea spre suprafaţă a porozităţilor şi impurităţilor
În final, obţinem o culoare mai închisă a metalului care arată o concentraţie optimă de
oxizi la suprafaţa aliajului. Dacă nuanţa metalului e prea închisă înseamnă că stratul de oxizi e
prea gros (nefavorabil).

Alte posibilităţi de legare a maselor ceramice de componenta metalică

- folosirea agenţilor de cuplare/legătură sau ceramic bonding agent.

- utilizarea lor nu mai necesită aducerea metalului la starea de incandescenţă, ci se
aplică direct pe suprafaţa metalului sablată şi curată
 Realizarea componentei fizionomice ale coroanelor mixte metalo-ceramice

Masele ceramice destinate arderii pe aliaje metalice se prepară sub formă de pastă şi se
aplică în straturi succesive pe scheletul metalic, condensându-se prin metode diferite şi absorbind
excesul de lichid cu o hârtie specială.
Cu cât numărul arderilor este mai mare cu atât riscul apariţiei de fisuri şi fracturi e
mai mare.
Ceramica dentară:
- e bine tolerată
- material inert din punct de vedere chimic
- are o suprafaţă lucioasă de care nu aderă placa bacteriană
- se ard la temperaturi joase 900ºC
- nu e exclusă apariţia fisurilor care sunt localizate în grosimea masei ceramice şi nu la
interfaţa cu metalul sau suprafaţa metalică
Dacă grosimea metalului e sub 0,3 mm apar tensiuni în acesta şi ulterior se fisurează
componenta ceramica.
Arderea maselor ceramice pe scheletul metalic se face în cuptoare speciale la care se
controlează timpul şi temperatura.

Etapele procesului tehnologic

1. Etapa iniţială de uscare la gura cuptorului la care se evaporă lichidul din pastă,
substanţele organice ard fără reziduri, scade spaţiu dintre particule într-un procent foarte mare.
2. Etapa de ardere (900ºC)
- topirea superficială a particulelor până la dispariţia spaţiilor dintre ele
- fenomenul de topire superficială a particulelor şi unirea lor într-o masă compactă se
numeşte sinterizare.
- în urma arderilor succesive => o structură bicomponentă (o martice sticloasă cu
incluziuni cristaline, cu sau fără incluziuni gazoase)
Pulberea se amestecă cu lichidul la nivelul unor plăci de sticlă/godeuri de porţelan => o
pastă cremoasă. Pastele se depun într-o anumită succesiune cu ajutorul instrumentului special pe
suparafaţa scheletului metalic. Depunerea lor e urmată de condensare.
Condensarea se realizează prin:
a) presarea masei ceramice pe scheletul metalic
b) cu hârtie absorbantă care absoarbe excesul de lichid
c) prin vibrare mecanică
În mod frecvent sunt necesare 4 arderi succesive:
a) arderea opaquer-ului
b) arederea stratului de bază (dentina)
c) o ardere de corecţie
d) glazurarea
Tehnicienii reuşesc să realizeze 3 arderi succesive.
Depunerea şi arderea stratului de opaquer:
- rolul stratului opaquer e de a masca culoarea aliajului, de a asigura legătura metalo-
ceramică şi indirect contribuie la redarea culorii de bază a piesei protetice finite
- stratul de opaquer are aderenţă foarte bună
- o singură aplicare a lui e suficientă
- trebuie să acopere în totalitate metalul
- trebuie să aibă o culoare alb gălbuie după ardere; dacă e de culoare gri înseamnă că a
fost aplicat în strat prea subţire
Depunerea şi modelarea straturior de mase ceramice:
- se aplică pastele de consistenţă cremoasă peste stratul de opaquer în mod succesiv cu
instrumentar special
- se aplică paste pentru dentină, pentru smalţ
- condensare prin vibrare sau tamponare cu hârtie absorbantă
- pentru a compensa contracţiile din timpul arderilor, coroana se realizează cu un
volum supradimensionat în toate sensurile cu 20-25%
- se modelează crestele marginale, cuspizi, pantele
- coroanele se aşează pe suportul de ardere cu precauţie deosebită pentru a nu deforma
marginile cervicale al piesei protetice
- după preîncălzire ceramica devine complet albă prin evaporarea apei şi evaporarea
constituenţilor organici
- preîncălzirea se face la gura cuputorului timp de 5 min
- coroana se va aduce treptat la temperatura de ardere, apoi va fi constantă pentru un
interval scurt de timp 5-7 min, după care se va produce o răcire lentă progresivă
- prelucrarea - dacă e necesar – cu freze diamantate
- corectări ulterioare cu mase de ceramică
- ardere de corectură dacă e necesar
Glazurarea:
- la final când coroana corespunde din toate punctele de vedere
- curăţare urmată de glazurare
- aplicarea şi arderea unui strat final superficial de masă transparentă, timp de 3 min la
temperatură de 930º mai mică decât arderea stratului de bază, la presiune normală, nu
în vid care determină migrarea la suprafaţă a incluziunilor de aer => strat rugos
- prin glazurare se obţine un strat foarte subţire care blochează absorţia fluidelor din
mediul oral
- înainte de glazurare se mai pot efectua artificii cromatice
- evitarea supraglazurării deoarece dă imagine de dinte fals/mat
Lustruirea:
- cu sisteme speciale de natură siliconică, pe suprafeţe reduse, pe feţele proximale şi
ocluzale
- ceramica lustruită e mai puţin abrazivă decât cea glazurată
 Punţi dentare

Sunt proteze fixe care stabilesc integritate morfologică şi funcţională a arcadelor dentare
în edentaţii intercalate, reduse, edentaţii întinse şi multiple.
Părţile componente ale punţilor dentare:
a) corpul de punte sau intermediar/travee înlocuieşte dinţii lipsă/pierduţi de la nivelul
arcadei dentare
b) elementele de agregare solidarizate cu corpul de punte la extremităţile acestuia şi care
realizează fixarea (agregarea) prin cimentare la nivelul dinţilor stâlpi.
Elementele de agregare sunt minim două situate pe cei doi dinţi stâlpi limitanţi ai
spaţiului edentat.
Caracteristicile punţilor:
1. sunt construcţii rigide , nedeformabile, rezistente la rupere
2. ele se fixează pe dinţii stâlpi prin cimenterea elementelor de agregare
3. volumul punţilor dentare e mai mic sau egal cu cel al dinţilor naturali
4. suprafeţele vestibulare şi orale au forme asemănătoare cu cele ale dinţilor naturali
5. poziţia în sens vestibulo-oral a corpului de punte e identică cu cea a dinţilor naturali lipsă
6. transmit presiunile masticatorii în mod fiziologic osului alveolar prin intermediul
parodonţiului dinţilor stâlpi
7. punţile se obţin în laborator prin procedee complexe
8. din punct de vedere fizionomic pot fi:
- fizionomice
- nefizionomice
- parţial fizionomice
Factorii de care depinde conceperea punţilor dentare:
1. Topografia edentaţiei - locul de pe arcadă unde este situată edentaţia
- în zona frontală domină funcţia estetică
- în zona laterală domină funcţia masticatorie
- în zona frontală se preferă elemente protetice total fizionomice/parţial fizionomice
- în zona laterală se preferă elemente protetice parţial fizionomice/nefizionomice
- în zona frontală componenta metalică a structurilor protetice e deloc/puţin vizibilă
- în zona laterală metalul asigură rezistenţă macanică şi rigiditate piesei protetice cu
renunţarea chiar la componenta fizionomică
2. Mărimea breşei edentate = spaţiu edentat
În mod normal, punţile dentare sunt indicate acolo unde lipsesc 1-2-3 dinţi.
Excepţii: punţi dentare utilizate când 4 dinţi lipsesc pe o breşă (ex grupul frontal, grupul
lateral mandibular = punţi de la canin până la molarul de minte). Solicită dinţii stâlpi foarte mult,
iar lungimea mare a corpului de punte favorizează apariţia deformărilor sau fracturilor la nivelul
acestuia.
3. Condiţiile tehnico-materiale
 Materialele din care se confecţionează puntea:
- aliaje nobile şi seminobile
- materiale fizionomice: acrilat, ceramică dentară
- materiale mixte: metalo-acrilice, metalo-ceramice
Avantajele restaurării edentaliei prin punţi dentare:
1. Din punct de vedere masticator: punţile redau o masticaţie în limite fiziologice
asemănătoare cu cea dată de arcadele naturale. La nivelul arcadei dentare naturale, după
cimentarea punţilor trebuie să redea contactele dento-dentare corespunzătoare şi să se înscrie în
cadrul ocluziei dentare.
Eficienţa masticatorie a punţilor e superioară protezelor mobilozabile.
2. Din punct de vedere fonetic: interesează punţile frontale având avantaje fonetice redate
prin forma feţei orale a corpului de punte care este asemănătoare cu a dinţilor naturali, prin
poziţionarea capului de punte în sens corespunzător vestibulo-oral, orientarea feţelor orale la
nivelul curburii arcadei dentare naturale, prin volumul punţii să se păstreze spaţul util necesar
limbii în fonaţie.
3. Avantaj parodonto-profilactic: transmit presiunile în axul lung al dinţilor astfel în cât
menţine troficitatea ţesutului parodontal.
4. Avantaj ocluzo-funcţional:
- refacerea integrităţii arcadelor dentare
- refacerea contactelor dento-dentare multiple
- prin respectarea ocluziei dinamice (mişcare de propulsie şi lateralitate)
- prin repartizarea uniformă a sarcinilor ocluzale pe întreaga arcadă în mod alternativ
(parte lucrătoare şi nelucrătoare)
5. Confortul prin volum mai mic sau egal decât al dinţilor naturali, intergrându-se rapid la
nivelul aparatului dento-maxilar.
6. Fixitatea pe dinţii stâlpi
Dezavantaje:
1. Igienic: au zone ascunse la nivelul cărora se depozitează resturi alimentare  suprafeţe de
contact cu mucoasa gingivală care acoperă crestele alveolare. De la acest nivel resturile
alimentare nu pot fi îndepărtate mecanic şi nici prin autocurăţire.
Pentru a îmbunătăţii igiena au făcut punţi speciale mobilizabile care se pot îndepărta din
cavitatea orală pentru a fi igienizate. În zona laterală mandibulară se utilizează capul de punte
suspendat care favorizează îndepărtarea resturilor alimentare prin autocurăţire.
2. Fizionomic:
- punţile trebuie să prezinte rezistenţă la rupere şi rezistenţă mecanică
- impun utilizarea aliajelor metalice care sunt deficitare din punct de vedere estetic
- caracteristicile materialelor utilizate în confecţionarea punţilor prezintă deficienţe din
punct de vedere fizionomic
- volumul, poziţia şi forma dinţilor ce formează corpul de punte pot aduce deficienţe de
ordin estetic; prezenţa anumitor modificări de poziţie, diastemelor, tremelor sunt mult
mai greu de redat dacât în cadrul protezelor totale/parţiale
 3. Condiţiile tehnico-dentare
- din punct de vedere clinic prepararea dinţilor cu sacrificii de substanţă dentară
- din punct de vedere tehnic – proces tehnic laborios şi preţ de cost crescut
Concluzie: puntea e preferată în practică mai mult decât proteza parţială prin avantajele
care le aduce.
Puntea dentară compusă din:
- corpul de punte formant din dinţii absenţi
- elemente de agregare
1. Corpul de punte:
- rol de a reda integritate morfologică a arcadei dentare şi funcţiile aparatului dento-
maxilar
- separă presunea masticatorie a dinţilor antagonişti la nivelul feţelor ocluzale şi le
transmite elementelor de agregare
- corpul de punte trebuie se fie rigid, nedeformabil (precum întreaga lucrare protetică)
Clasificare:
După material:
- metalice (masivi)
- nemetalice (fizionomice acrilice pentru spaţii edentate unidentare)
- mixte (metalo-acrilice, matalo-ceramice)
Fizionomic:
- fizionomice
- nefizionomice
- parţial fizionomice
Aspectul şi forma aliajului metalic:
- masivi metalici
- casete metalice cu faţete de acrilat
- semicasete metalice cu faţete de acrilat
- casete metalice cu faţete ceramice
- semicupe metalice cu componentă acrilică
- bară metalică acoperită cu acrilat
- bară metalică cu bonturi metalice acoperite cu coroane de acrilat
- bară metalică cu bonturi metalice pentru dinţi tubulari de ceramică
Raport cu creasta alveolară edentată – corpurile pot avea raport:
- în şa
- în samişa
- tangenţial liniar la maxilar sau mandibulă
- punctiform
- suspendate
2. Elementele de agregare sunt microproteze care se fixează pe dinţii stâlpi. Sunt supuse
unor forţe suplimentare preluate de la nivelul corpului de punte.
Alegerea elementelor de agregare în funcţie de:
 - topografia edentaţiei
- întinderea ei
- caracteristici mecanice ale microprotezei
- morfologia coronară şi numărul de stâlpi
- condiţiile tehnico-materiale
a) Topografia edentaţiei:
- alegerea microprotezei din punct de vedere estetic
- în zona frontală: total fizionomice şi parţial fizionomice (ex onlay, inlay, coroane
mixte)
- în zona laterală – PM şi M (ex coroane metalice de învelişi pentru că sunt puţin
vizibile la acest nivel; există presiuni foarte mari şi trebuie să se ţină cont de funcţia
masticatorie; ex coroanele total fizionomice sunt utilizate mai frecvent, iar cele parţial
fizionomice mai rar)
b) Întinderea edentaţiei
- în punţi întinse (lungi) există suprasolicitări şi elementele de agregare se pot deforma,
descimenta, rupe, de aceea se preferă coroanele metalice turnate
c) Caracteristicile mecanice ale microprotezelor
- rezistenţă la deformare şi rupere conferită de materialul din care se confecţionează şi
de grosimea pereţilor microprotezei
- retentivitatea (fixitatea) pe dintele stâlp
d) Morfologia coronară e variabilă
- la dinţii mari şi voluminoşi retentivbitatea e bună şi se pot aplica coroane mixte
- la dinţii mici retentivitatea e inferioară şi se contraindică coroanele mixte
- la dinţii cu pierderi mari de substanţă (frontali) se face RCR şi se aplică o coroană
mixtă, iar lateral se face RCR + coroană metalică
e) Condiţii tehnico-materiale:
- optime – toate microprotezele pot fi folosite ca elemente de agregare (inlay, onlay,
coroane turnate)
Indicaţiile microprotezei ca element de agregare
 coroanele fizionomice din acrilat doar frontal în edentaţii reduse (1-2 dinţi) - caracter
proviziriu
 incrustaţii de clasă II ca element de agregare pentru punţi reduse din zona laterală sau
fronto-laterală. Incrustaţia de clasă II se fie doar pe dintele stâlp mediale sau distal având
un bun aspect fizionomic
 onlay 3/4 sau 4/5 are bun aspect fizionomic ca element de agregare în edentaţii laterale
fiind situată pe stâlpii mediali (canin, premolar)
 coroana metalo-ceramică: dintele stâlp să nu aibă dimensiuni reduse; e preferată
(fizionomică şi rezistentă) şi indicată pe canin şi premolar
 coroane metalo-acrilice înlocuite cu metalo-ceramice – avantaj de ordin economic
  coroane de învelişi metalice pe dinţii stâlpi distali în edentaţie laterală – e preferată
coroana turnată cu grosime dirijată iar cea cu grosime nedirijată doar pe PM şi M care au
înălţimi coronare necorespunzătoare

Câmpul protetic

Câmpul protetic = elementele morfologice cu care puntea vine în contact şi de care se

fixează. Elementele câmpului protetic influenţează conceperea, funcţionalitatea şi prognosticul
punţilor dentare. Elementele câmpului protetic sunt studiate şi analizate prin:
- examen clinic
- examen radiologic
- cu ajutorul modelelor de studiu
Elementele câmpului proatetic sunt reărezentate de:
- dinţii stâlpi
- creastă edentată
- dinţii antagonişti
- dinţii vecini
1. Dinţii stâlpi
- sunt naturali, delimitează spaţiul edentat la ambele extremităţi sau doar la una (punţii
cu extensie mezială) care vor fi preparaţi în vederea obţinerii unei punţi
- să aibă o poziţie şi o implantare corespunzătoare
- cel mai adesea aceştia suferă migrări dentare (orizontale sau verticale)
- în urma migrărilor dentare scade dimensiunea spaţiului edentat astfel încât apar
probleme în ceea ce priveşte estetica lucrări protetice
2. Dinţii antagonişti – pe arcada opusă corespunzător spaţilui edentat şi aceştia pot suferii
migrări dentare, situaţii în care se impune nivelarea planului de ocluzie
3. Creasta alveolară rezultată prin atrofia procesului alveolar după pierderea dinţilor. E
strâns corelată cu cauzele pierderii dinţilor astfel încât atrofia este mare atunci când s-au pierdut
prin parodontopatie sau atrogie mai mică când dinţii s-au pierdut prin carie şi complicaţiile ei.
Atrofia osoasă depinde şi de timpul scurs de la pierderea dinţilor. Se analizează forma şi
dimensiunea crestei alveolare în vederea stabilirii raportului cu creasta.

Tehnica de realizare a punţilor dentare

Există două metode pentru obţinerea punţilor:

1. Metoda clasică în care se realizează puntea din elemente separate: iniţial elementele de
agregare, apoi corpul de punte
2. Metoda modernă în care se realizează puntea dintr-o singură bucată: se obţin dintr-o dată
atât elementele de agregare cât şi corpul de punte
 Fazele clinico-tehnice pentru puntea nefizionomică dintr-o singură bucată

- examinarea pacientului
- stabilirea diagnosticului şi indicaţia terapeutică
- pregătirea câmpului protetic şi şlefuirea viitorilor dinţi stâlpi ai punţii
- amprentarea câmpului protetic
- realizarea modelului
- modelarea machetei elementelor de agregare şi a corpului de punte unite între ele
- ambalarea (confecţionarea tiparului)
- turnarea metalului în tipar
- dezambalarea şi şi prelucrarea piesei protetice
- proba punţii în cavitatea orală
- individualizarea reliefului ocluzal
- lustruirea, finisarea piesei protetice
- cimentarea la nivelul dinţilor stâlpi
Caracteristicile punţilor dintr-o bucată:
- numărul şi durata fazelor de lucru e redus
- necesită un consum redus de materiale şi un volum mai mic de muncă (medic,
tehnician)
- indicată pentru edentaţii puţin întinse
- medicul – nivel profesional ridicat şi să aibă în vedere obţinerea paralelismului
dinţilor stâlpi
- tehnicianul – bună calificare în toate fazele tehnice, machetare, ambalare, turnare într-
o singură bucată
- nu se desolidarizează corpul de punte de elementele de agregare
- nu se oxidează locul de unire dintre elementele de agregare şi corpul de punte
- nu se fracturează între corpul de punte şi elemente de agregare

Clasificarea formelor clinice de edentaţie

Clasificarea lui Kennedy:

- simplă, rapidă, răspândită
- împarte edentaţiile în patru clase: I, II, III, IV
- utilizează criteriul topografic al breşelor
Clasificarea lui Costa: - terminologia topografia
- edentaţie frontală (poate lipsi un incisiv sau un canin)
- edentaţie laterală (mărginită anterior şi posterior)
- edentaţie terminală
 - edentaţie mixtă (lipsesc mai mulţi dinţi, coexistă edentaţii frontale, laterale şi
terminale)
- edentaţie întinsă (lipsesc dinţi din două regiuni – frontală şi laterală)
- edentaţie subtotală (la nivelul arcadei mai sunt prezenţi 1-2 dinţi)
Citirea edentaţiei se face începând din partea dreaptă şi se marchează trecerea de la o
hemiarcadă la cealaltă prin linie
Principiile care trebuiesc urmărite în tratamentul ...şi confecţionării.....
1. Principiul biofuncţional – refacerea funcţiilor: masticatorie, fizionomică şi fonaţia:
a) funcţia masticatorie
- prin dimensiunea feţei ocluzale a corpului de punte care trebuie să fie
asemănătoare/identică cu cea a dinţilor naturali pierduţi
- prin relieful feţei ocluzale care trebuie să fie corect cuspidat
- rapoartele de contact cu dinţii antagonişti să fie funcţionale (ocluzie funcţională),
contacte ocluzale stabile, multiple, simultane care să favorizeze transmiterea presiuni
în axul lung al dintelui
b) funcţia fonetică
- poziţia corpului de punte în sens vestibulo-oral
- morfologia feţelor orale ale corpilui de punte
- dimensiunea cervico-incizală a corpului de punte
- dimensiunea vestibulo-orală a corpului de punte şi a elementelor de agregare
c) funcţia fizionomică
- dată de forma feţelor vestibulare a dinţilor artificiali
- dimensiunea feţelor vestibulare
- poziţia dinţilor artificiali
- culoarea dinţilor artificiali
- elementul principal de restaurare din punct de vedere estetic
Din punct de vedere al restaurării funcţiei estetice avem punţi:
- fizionomice
- parţial fizionomice
- nefizionomice
Punţile fizionomice – reproduc pe toate feţele lor culoarea dinţilor naturali, atât
elementele de agregare cât şi corpul de punte
Punţile parţial fizionomice – numai feţele vizibile au culoare naturală iar feţele mai puţin
vizibile sunt metalice
Punţile nefizionomice – au toate feţele metalice
2. Principiul biomecanic
- rezistenţa punţii
- inserţia punţii
- stabilitatea punţii
a) rezistenţa
- să nu se fractureze
 - să nu se deformeze elastic
- să nu se abrazeze
Este dată de:
- aliajul utilizat
- secţiunea transversală a corpului de punte
- forma pe secţiunea transversală a corpului de punte
- ocluzal un aliaj cu rezistenţă la abrazie ~ cu cea a smalţului => nu apare disfuncţie
ocluzală
b) inserţia punţilor:
- punţile să aibă un corp rigid, nedeformabil şi să fie inserate numai dacă dinţii stâlpi au
fost preparaţi paralel (analizaţi la nivelul modelelor)
c) stabilitarea/fixitatea pe dinţii stâlpi
- depinde de gradul de fricţiune pe dinţii stâlpi a elementelor de agregare
- gradul de fricţiune depinde de precizia microprotezei, de modul de agregare şi de
suprafaţa de contact
OBS. Precizie microprotezelor e mai crescută pentru aliaje nobile. Din punctul de
vedere al suprafeţei de contact, coroanele cu grosime totală au o fricţiune mai mare.
3. Principiul profilactic
- e complex
a) direcţia corpului de punte
b) relieful ocluzal şi lăţimea vestibulo-orală a corpului de punte
c) raportul corpului de punte cu creasta alveolară
d) protecţia papilei înterdentare
e) are în vedere proprietăţile fizico-chimice a materialelor componente

a) Direcţia corpului de punte

- în zona laterală se realizează în linie dreaptă
- în zona frontală nu e posibil în linie dreaptă, ci se încadrează lucrarea protetică în
configuraţia generală a arcadelor naturale
- repartiţia presiunilor în axul lung al dinţilor stâlpi
- obţinerea unei ocluzii funcţionale
b) Relieful ocluzal şi lăţimea vestibulo-orală a corpului de punte
- corpul de punte se realizează cu dimensiune vestibulo-orală egală cu cea a dinţilor pe
care îi înlocuieşte
- îngustarea corpului de punte îi scade rezistenţa mecanică, scade rigiditatea, îl
deformează, traumatizează parodonţiul dinţilor stâlpi, apare mobilitatea dentară
- îngustarea corpului de punte = ocluzie instabilă
- relieful ocluzal restaurează funcţia masticatorie şi se face în concordanţă cu dinţii
antagonişti
- corpul de punte stabileşte cu antagoniştii 3 tipuri de contacte ocluzale: contact
tripodic, contact vârf de cuspid-fund de fosă, contact în suprafaţă.
 Dezavantajele modelajului reliefului ocluzal aplatizat:
- ineficienţă masticatorie (alimentele nu pot fi triturate)
- creşte numărul de mişcări mandibulare
- creşte forţa de contracţie a muşchilor ridicători
- oboseala musculară
- suprasolicitarea lucrării protetice
- suprasolicitarea dinţilor stâlpi
c) Raportul cu creasta a corpului de punte
- să favorizeze autocurăţirea şi curăţirea artificială
- poate fi în: şa, semişa, tangenţial liniar la maxilar/mandibulă, punctiform, suspendat
Raportul în şa:
- faţa mucozală acoperă versantul oral şi pe cel vestibular al crestei alveolare şi are un
contact intim cu mucoasa
- are o rezistenţă crescută
- din punct de vedere igienic e foarte deficitar => retenţie alimentară => inflamaţii al
mucoasei orale
Indicaţii:
- excepţional în zona frontală la maxilar pe considerente fizionomice
- la maxilar, lateral, când creasta edentată e lată şi înălţimea spaţiului edentat e redusă
Raportul în semişa:
- mai mic ca dimensiune
- faţa mucozală acoperă doar versantul vestibular al crestei până la mijlocul crestei
- retenţia alimentară este mai mică
- igiena mai satisfăcătoare
- indicaţii: zona frontală la maxilar
Raportul tangenţial liniar la maxilar:
- contact cu mucoasa pe versantul vestibular al crestei sub formă luniară
- faţa mucozală e foarte mult redusă sau chiar desfiinţată
- indicaţii: la maxilar, în zona laterală atunci când creasta edentată are o lăţime
medie/îngustă şi înălţimea cervico-ocluzală e normală
Raportul tangenţial liniar la mandibulă:
- 3 suprafeţe şi o muchie mucozală
 suprafaţa ocluzală cuspidată
 suprafaţa linguală uşor convexă în sens cervico-ocluzal
 suprafaţa vestibulară
- prin unirea suprafeţei linguale cu cea vestibulară => muchia mucozală, pe mijlocul
crestei şi în contact lejer cu ea
Raportul punctiform:
- indicat în zona mandibulară laterală
- suprafaţa mucozală a fiecărui dinte artificial e redusă la un punct ce vine în contact cu
mijocul crestei
 - faţa vestibulară şi cea laterală converg cervicală => spaţii interdentare de formă
triunghiulară cu igienă deficitară
Raportul suspendat:
- spaţiu de 3-4 mm între faţa mucozală şi creastă
- dacă e < de 3-4 mm igiena nu e asigurată
- dacă e > de 3-4 mm e neconfortabil pentru pacient
- faţa ocluzală modelată corect
- faţa mucozală convexă, netedă, lustruită
- indicaţii: zona laterală mandibulară cu dinţii stâlpi înalţi şi creastă atrofiată
- distanţa de la planul ocluzal la creastă e de 7-8 mm
d) Protecţia papilei interdentare
- se afectează papilele de la extremitatea edentaţiei, adică papila distală a stâlpului
mezial şi papila mezială a stâlpului distal, prin compresiunea zonei de joncţiune a
corpului de punte cu elementele de agregare
- de aceea macheta corpului de punte trebuie modelată la distanţă de papilă