*******

***

MALLONA. Ultimele vremuri ale unei planete pierdute.

MALLONA.Distrugerea planetei din centura de asteroizi.

MALLONA
de Leopold Engel

Prefata traducatorului
De Liviu

Va propun o calatorie cu aproximativ 7000 de ani in urma (mai mult sau

mai putin) pe o planeta care a facut parte din sistemul nostru solar,avand
orbita intre Marte si Jupiter.
Mesajul transmis de acesta carte se potriveste din multe puncte de
vedere cu situatia actuala de pe planeta noastra unde un grup de oameni
manipuleaza si vrea sa controleze destinul intregii planete.Sper ca
cititorul sa constientizeze si sa inteleaga mesajul care ne este transmis de
catre Tatal Ceresc.
“Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru.”
Matei cap.24-42.

Cine este Leopold Engel?

Leopold Engel a primit prin dicteu divin, de la Domnul Isus, volumul 11
din Marea Evanghelie a lui Ioan.
Jakob Lorber, care era deja bolnav de ceva timp , a fost chemat de către
Domnul de la îndatoririle sale pământești la 23 august 1864, lasand
neterminata lucrarea Marea Evanghelie a lui Ioan . În 1891, Leopold Engel
a primit chemarea de la Domnul de a termina lucrarea Marea Evanghelie
a lui Ioan, deci cu 27 de ani mai tarziu (1891-1893).
Cartea Mallona a fost scrisa in anul 1911.
Pentru traducere am folosit in principal editia in limba Italiana si secundar
editia in limba Germana.
Versiunea in limba Italiana,link:
https://www.legamedelcielo.it/engel/mallona.htm#cap_12
Vesrsiunea in limba Germana,link:
http://www.vielewelten.at/pdf/mallona.pdf
 PREFAŢĂ
„Mallona”

de M. Kahir

Ca o indicație a unei catastrofe de dimensiuni de neconceput, în sistemul

nostru solar fragmentele unei planete, odată existente, orbitează ca niște
formațiuni cosmice moarte. Acolo unde astăzi mulțimea așa-numiților
asteroizi își urmărește orbita, în timpurile preistorice trebuie să se fi
desfășurat o tragedie peste care parcă a fost întins pentru totdeauna
vălul unui mister nerezolvat. Numai prin concluzii logice, astronomia
teoretică a reușit să stabilească incidentul asupra unei lumi, ale cărei
urme impunătoare au venit doar din întuneric, până când fotografia
stelară a scos la lumină tot mai multe dovezi ale acestui fapt. Dacă
parcurgeți orice lucrare astronomică, atunci puteți citi următoarele
afirmații în principal:

„Asteroizii, numiți și planetoizi, sunt un grup de planete foarte mici care

se disting prin masa și diametrul lor extraordinar de mici. Deși rotația lor
în jurul Soarelui nostru este în mare parte foarte neregulată, ele sunt
marcate ca planete. Orbitele lor se află, în cea mai mare parte, în spațiul
dintre orbita lui Marte și cea a lui Jupiter. Astăzi sunt cunoscuți aproape
două mii de astfel de asteroizi, al căror număr și desemnare sunt
evidențiați mai ales de către Institutul german Kepler din Berlin.
De ceva vreme au existat relații presupuse de numere între distanțele
planetelor fata de Soare, astfel încât chiar și astronomul din secolul al
XVII-lea, Johannes Kepler, a ajuns la descoperirea celor trei legi planetare
ale sale . În anul 1766, profesorul Johann Daniel Titius din Wittenberg a
stabilit o serie de numere, pentru recunoașterea căreia a lucrat în mod
deosebit astronomul german Johann Elert Bode. Acest aranjament al
planetelor, cunoscut sub numele de „linia Titius-Bode”, pretindea
existența unei planete între orbitele lui Marte și Jupiter, care, totuși,
rămânea de negasit pe cerul înstelat.

Abia în 1801 un călugăr din ordinul teatin, Giuseppe Piazzi, astronomul

italian de la Ponte din Valtellina, responsabil cu observatorul astronomic
din Palermo, a venit să descopere, deși nu este o planetă mare, totuși un
mic corp ceresc similar cu o planetă, în întinderea cerului în cauză
(„Ceres” cu un diametru de 768 km). Pe parcursul a încă șase ani, au fost
găsite încă trei planete mici („Pallas”, „Juno” și „Vesta” cu diametre
cuprinse între 200 - 500 km). Datorită dimensiunilor reduse ale
numeroaselor planetoide, pe atunci încă necunoscute, următoarea
planetă pitică („Astrea”) a putut fi descoperită doar în anul 1845. Și
numai din introducerea fotografiei cerului, din întunericul firmamentului,
au apărut acele roiuri. a asteroizilor (stelele planetelor), a căror
descoperire totală poate fi estimată astăzi, aproape ca o concluzie.

În afară de cei patru asteroizi relativ mari găsiți anterior, ceilalți sunt în
mare parte corpuri cerești foarte mici, al căror diametru este puțin peste
10 km. Orbita lor este foarte neregulată. Astfel, de exemplu, „Eros” se
poate apropia de Pământul nostru până la 600.000 km (mai puțin decât
distanța dublă a Lunii), în timp ce „Hidalgo” scapă uneori cu mult dincolo
de orbita lui Jupiter. Chiar și unghiurile de înclinare ale asteroizilor spre
eliptică sunt, în cea mai mare parte, considerabil mai mari decât cele ale
altor planete mari. Întreaga masă a tuturor acestor lumi miniaturale este
calculată a fi doar o miime din masa pământului. -
(Această mică masă poate fi valabilă astăzi, dar nu trebuie să fi fost inițial.
Majoritatea acestor fragmente, de fapt, ar fi putut fi capturate de mult de
Soare sau de celelalte planete. Probabil cele două mici luni ale lui Marte.
(Deimos și Phobos), precum și lunile mici, considerabil slabe între lunile
lui Jupiter, Saturn și Uranus, sunt astfel de fragmente cosmice, care au
dat peste câmpul de atracție al acelor planete).

Cu privire la originea asteroizilor - fie că rezultă din mase capturate de

foste comete și meteori, fie dintr-o nebuloasă care orbitează odată cu
Soarele, fie din fragmente ale unei planete care a explodat în trecut -
opiniile științei sunt împărțite. Astăzi, astronomia modernă acordă cea
mai mare probabilitate acestei ultime teorii, dar acel eveniment
îndepărtat în spațiu și timp se opune în mod natural oricărui argument
material.
Din acest motiv, este de remarcat faptul că veștile despre acea catastrofă
din regatul planetelor, altfel eliminate din orice reconstrucție, au fost
obținute din alte surse, altele decât cele de observare naturală. La
început, această temă a apărut în mod repetat în literatura misticului
austriac Jakob Lorber care, cam la mijlocul secolului trecut, prin inspirație
spirituală, a primit, printre altele, dictări despre nenumărate mistere ale
Creației. În lucrarea sa cu zece volume „Marea Evanghelie a lui Ioan”
există mai multe referințe la o planetă mare existentă în sistemul nostru
solar care, datorită activității unei civilizatii extrem de dezvoltate tehnic,
dar fundamental maligne, a căzut în distrugere totală. . De interes
științific sunt paralelele dintre declarațiile lui Lorber cu privire la starea
naturală a acelei planete și descoperirile astronomiei asupra asteroizilor
actuali. Așa că Lorber a scris, printre altele:
*******

(Capitolele din Marea Evanghelie a lui Ioan (MEI) au fost introduse

integral de mine,in prefata,pentru o mai buna intelegere a
povestirii.Initial erau doar cateva randuri din vol.8 cap. 75. In versiunea in
limba italiana aceste trimiteri sunt intr-un capitol separate,cu citate
(trimiteri),despre aceasta planeta la sfarsitul povestirii. n.t.)

MEI__VOL. 4
Capitolul 106
Însemnătatea Pământului şi crearea lui
1. (Domnul): „O parte dintre aceste spirite eliberate vor însă să treacă,
prin întrupare, pe una dintre planete. Cele mai multe se întrupează pe
soare, doar foarte puţine se întrupează pe acest pământ, căci aici trebuie
să renunţe la toate amintirile despre vieţile anterioare şi să facă un
început existenţial cu totul nou, ceea ce nu este necesar pe alte planete
sau sori.
2. Spiritelor întrupate pe alte planete le rămâne o amintire ca în vis a
vieţii lor anterioare, iar urmarea acestei amintiri este că aceşti oameni
sunt de la început cu mult mai înţelepţi şi mai lucizi decât cei de pe acest
pământ. Dar, în schimb, nu sunt capabili de o evoluţie pe o treaptă
superioară a vieţii. Ei se aseamănă într-un fel mai mult cu animalele de pe
acest pământ, care sunt dotate de la natură cu un anumit instinct prin
care sunt în stare de unele aptitudini de care omul, cu toată mintea lui,
nu este în stare. Căutaţi însă să învăţaţi un animal mai multe aptitudini, în
plus faţă de instinctele lui, şi nu veţi avea cine ştie ce succes!
3. Desigur că sunt animale care pot fi învăţate să facă, la nevoie, anumite
munci simple şi primitive, spre exemplu boul poate fi învăţat să tragă,
măgarul, calul şi cămila să care, câinele să ia urma, să vâneze şi să apere
casa; dar, în afară de acestea, nu veţi reuşi să-i învăţaţi prea mult, iar să
vorbească - niciodată. Motivul simplu este acela că o vagă amintire a
vieţilor anterioare ţine prizonier sufletul animal, iar el trăieşte de aceea
ca şi amorţit.
4. Numai la oamenii de pe acest pământ, şi niciunde altundeva, amintirea
vieţilor anterioare este ştearsă de tot şi de aceea ei încep o ordine de
viaţă cu totul nouă, care este în aşa fel concepută ca, prin ea, fiecare om
să poate evolua până la deplina asemănare cu Dumnezeu.
5. De aceea pe acest pământ se pot întrupa fie suflete care provin de pe
soare, care conţine toate elementele primordiale (suflete care au trecut
deja acolo prin întrupare şi prin aceasta au în ele acea inteligenţă
sufletească specifică ce este necesară desăvârşirii unei vieţi spirituale), fie
suflete care provin chiar de pe acest pământ şi care au evoluat mai întâi
prin toate cele trei regnuri ale naturii: de la rigida materie pietrificată a
regnului mineral, prin toate straturile minerale, la lumea plantelor, iar la
sfârşit prin toată lumea animală din apă, din aer şi de pe pământ.
6. Aici nu Mă refer la trupul material, ci la ceea ce este conţinut în acest
înveliş, la elementul sufletesc-spiritual; căci învelişul este, la o analiză
atentă, tot sufletesc-spiritual, dar în consistenţa lui este prea primitiv,
prea inert şi prea greoi şi este încă o expresie a trufiei, a egoismului, a
aroganţei şi a celei mai indolente şi putrede plăceri a tiraniei mânioase,
aducătoare de moarte. Această materie trebuie mai întâi să se
transforme, putrezind de nenumărate ori, şi prin aceasta devine un
înveliş sufletesc cât de cât curat. Dar această materie nu va fi niciodată
folosită pentru propria substanţă sufletească.
7. De aceea, pe acest pământ există mai multe soiuri diferite de
minerale, plante şi animale decât pe oricare dintre celelalte planete sau
sori. Toate corpurile cereşti împreună ar însuma mai multe soiuri de
specii decât pământul singur, dar fiecare în parte nu are nici măcar a suta
mia parte din speciile de pe pământ, în fiecare dintre cele trei regnuri. Şi
chiar de aceea singur acest pământ a fost ales pentru a purta, în
adevăratul înţeles, copiii Domnului.
*** 8. Dar de ce aceasta? Pentru că acest pământ are o soartă cu totul
deosebită. El aparţine numai ca planetă de acest soare; dar el nu este la
fel ca toate celelalte planete din sistemul nostru solar*** (cu excepţia
uneia, între Marte* şi Jupiter*, dar care, din anumite motive rele, a fost
distrusă de locuitorii ei acum şase mii de ani)***, ci a luat naştere din
soarele central primordial şi el este, cu un timp - pentru voi - neînchipuit
de lung, mai vechi decât soarele în jurul căruia se roteşte. Dar, ca şi corp
ceresc material a început să existe de-abia la mult timp după ce acest
soare şi-a început rotaţia în jurul soarelui lui central şi şi-a atras materia
planetară în principal din acest soare.”

MEI__VOL 4
Capitolul 202
Originea templului Jabusimbil, a Sfinxului şi a Coloanelor lui Memnon,
destăinuită de hieroglifele primelor două perle
1. Însă tovarăşii de drum au spus: „Cum aţi fost la Domnul, dacă nu aţi
vorbit nici un cuvânt cu El?!”
2. Conducătorul le-a răspuns: „Aici, unde este El, totul vine de la El şi de
aceea noi avem mereu numai cu El de-a face, deşi vorbim cu servitorii
Lui!” Cu această explicaţie au fost cu toţii de acord şi n-au mai spus nimic.
3. Ceva mai târziu i-au zis însă îngerului: „Ascultă tu, tinere făcător de
minuni, nu ai vrea să ne aduci şi nouă, aceştia cinci, comorile pe care le-
am ascuns în colibele noastre?”
4. Îngerul a spus atunci: „Ridicaţi-le de la picioarele voastre şi puneţi-le pe
masă, ca să vedem ce e cu ele!”
5. Cei cinci negri s-au uitat sub masă şi, spre marea lor uimire, au găsit
lucrurile binecunoscute lor. Le-au ridicat de sub masă şi din primele patru
legături au ieşit la iveală patru bucăţi mari de aur, care împreună
cântăreau mai mult de cincizeci de kilograme. Din a cincea legătură însă,
au ieşit la iveală şapte pietre mari de râu, pe care Marcu, ce şedea lângă
înger, le credea fără valoare.
6. Îngerul însă a spus: „Ai răbdare, în curând îţi vei da seama că tocmai
aceste şapte pietre au o valoare pământească nepreţuită! Adu un ciocan
greu şi le vom cerceta!”
7. Plin de curiozitate, Marcu s-a grăbit spre cămara lui cu unelte şi a adus
repede un ciocan mare de fler pe care l-a dat îngerului. Acesta a luat una
dintre pietre în mână şi i-a dat, cu mare atenţie, câteva lovituri; crusta
albicioasa a căzut şi a dat la iveală o perlă de mărimea unui cap de om, iar
toţi s-au mirat peste măsură.
8. Pe suprafaţa acestei perle erau gravate tot felul de hieroglife şi alte
semne, între altele, era şi o reprezentare a templului din stâncă,
JABUSIMBIL, din vremea când, după o sută şaptezeci de ani de muncă
plină de sudoare şi de jertfă, fuseseră terminate cele patru figuri uriaşe şi
se mai lucra doar la câteva detalii şi la gravarea de mari hieroglife şi tot
felul de alte semne, iar lucrul la poarta din mijloc, între cei doi uriaşi,
fusese întrerupt. Cel ce putea dezlega aceste semne care erau destul de
clare, acela avea în faţa sa istoria originii acestui templu, precum şi
motivul pentru care egiptenii de atunci ridicaseră acest edificiu aproape
de malul Nilului.
9. Această perlă era de nepreţuit nu numai pentru mărimea ei uriaşă, ci şi
pentru valoarea ei istorică, în acelaşi timp, ea provenea dintr-o perioadă
străveche a pământului, cu multe mii de ani înainte de a fi călcat primul
om pe pământ.
10. În acea vreme, pe când în mare trăiau scoici uriaşe, cea mai mare
suprafaţă a Africii de acum se afla sub apele celei mai mari mări
pământeşti. Vechii egipteni au găsit această scoică pe când făceau
săpăturile la prima piramidă. Când au deschis scoica, au găsit şapte perle,
iar una dintre acestea era aceasta care tocmai fusese eliberată din crusta
ei.
11. Bineînţeles că acum îngerul era asaltat cu tot felul de întrebări, însă el
a dat doar scurte lămuriri, aşa cum au fost redate şi aici.
12. După ce Rafael a terminat cu lămuririle despre prima perlă, el a spus:
„V-am spus acum, pe scurt, ce era necesar să aflaţi. Să cercetăm acum şi
cea de-a doua perlă, care este ceva mai mică decât prima!”
13. Îngerul a luat a doua perlă şi i-a dat jos crusta în acelaşi fel. Şi aceasta
era acoperită cu semne şi hieroglife. Pe faţa ei netedă se putea
recunoaşte foarte bine micul templu din JABUSIMBIL, şi, lângă el, era
desenat un cap asemănător cu cel al marelui Sfinx, îngerul era acum din
nou asaltat din toate părţile cu întrebări despre semnificaţia acestor
semne şi imagini.
14. Şi îngerul a spus: „Prieteni, fără deplina revelare a spiritului în suflet
nici un om nu poate pricepe ceva din ceea ce stă scris pe această perlă!”
15. Deşi această perlă este la fel de veche ca şi prima, ea a fost gravată o
sută de ani mai târziu, pe vremea când s-au încheiat lucrările la templul
cel mic din stâncă, dar pe când lucrările interioare la marele templu nu
erau încă încheiate. De aceea aici micul templu este reprezentat în
întregime terminat.
16. Capul îl reprezintă pe regele păstor de atunci, cel de-al şaptelea, care
îşi luase numele de SHIVINZ (care a fost înţeles greşit ca SFINX), cel vioi,
cel plin de iniţiativă. El a atins vârsta de aproape trei sute de ani şi capul
lui a fost sculptat dintr-o stâncă de granit de dimensiuni colosale şi poate
fi văzut şi astăzi, căci s-a păstrat destul de bine.
17. Acest SHIVINZ a adus mari îmbunătăţiri învăţământului, creşterii
animalelor şi culturii ţării şi era preaslăvit de către poporul său precum un
zeu. Aceste inscripţii pomenesc tocmai despre aceste îmbunătăţiri pe
care spiritul său foarte treaz le-a adus ţării sale.
18. Nu el s-a ocupat însă cu lucrările la marele templu, pentru că această
muncă au făcut-o doi dintre strămoşii săi foarte devotaţi marelui Spirit
nevăzut al lui Dumnezeu. Din mare respect pentru ei şi spre veşnica lor
amintire, el a dat dispoziţii ca figurile celor doi strămoşi să fie sculptate
din piatră, în mărime colosală, în poziţie şezând, nu departe de templu,
pe o câmpie frumoasă. Şi, pentru că cei doi nu aveau nici un nume şi din
curată modestie nu au vrut să poarte vreunul, el le-a dat numele «Cel
fără nume» ME MAINE ON (care a fost înţeles greşit mai târziu drept
«MEMNON»), iar cele două statui sunt foarte bine păstrate până în ziua
de azi.”
19. Conducătorul: „Da, da, noi am văzut toate acestea şi le-am admirat
îndelung! Dar cât de vechi sunt aceste statui extraordinare?”
20. Îngerul: „De aproape trei mii de ani, şi următorii trei mii de ani nu le
vor putea şterge urmele! Aşteptaţi încă puţin şi vom descoperi şi cea de-a
treia perlă. Pe suprafaţa ei veţi vedea, pe lângă cele două statui ale
strămoşilor lui SHIVINZ, încă un alt monument, care vă va da mult de
gândit!”

Capitolul 203
Taina celei de a treia perle: cei şapte uriaşi şi sarcofagul
1. Rafael a luat în mână cea de-a treia perlă şi i-a îndepărtat crusta.
 2. După ce a terminat, el i-a atenţionat pe cei care ardeau de nerăbdare
să afle taina încrustată pe perlă, zicându-le: „Vedeţi, aici sunt cei doi fără
de nume! Dar mai vedeţi, în faţa celor două statui, şapte figuri uriaşe de
oameni, iar în jurul lor o mulţime de statui umane mici! Ce a vrut să
spună prin aceasta marele SHIVINZ, care a gravat cu mâna lui toate
aceste perle?
***3. Ascultaţi! În acea vreme, cam cu o sută şapte ani înainte de cei doi
strămoşi fără nume, un foarte mare corp ceresc a fost distrus, din voinţa
lui Dumnezeu, în adâncul spaţiului, prefăcându-se în mii de fărâme. Acest
corp ceresc era locuit de nişte fiinţe uriaşe. ***
***4. Deşi fiinţele de pe acea planetă au fost prevenite de nenumărate
ori, distrugerea planetei lor i-a luat totuşi prin surprindere. Şapte dintre
aceşti uriaşi s-au prăbuşit pe pământ, în Egiptul de Sus, în mai multe
locuri ale ţării, iar prin căderea lor puternică au cauzat mai multe
cutremure de pământ. ***
5. Această «ploaie cu uriaşi» a ţinut mai multe zile, de la primul uriaş
căzut până la ultimul trecând mai mult de zece zile. Locuitorii Egiptului s-
au speriat foarte tare şi mai ales noaptea se temeau să nu cadă un astfel
de uriaş peste ei şi să-i zdrobească. De aceea se uitau mereu la cer cu
inima cât un purice, dacă nu cumva un astfel de musafir nepoftit din cer
le va face din nou o vizită nedorită.
6. Mai bine de zece ani au stat de pază cu rândul, ca să vadă dacă nu
cumva mai cade din cer un astfel de uriaş. Dar cum, după cele zece zile,
nu a mai căzut nimic din cer, cu timpul oamenii s-au liniştit şi au prins
curaj să meargă chiar la leşurile uriaşilor, care, între timp se uscaseră de-a
binelea.
 7. Înţelepţii acelui popor străvechi din Egipt erau de părere că uriaşii erau
locuitorii unei ţări îndepărtate, care au fost pedepsiţi de Spiritul lui
Dumnezeu pentru că s-au ridicat împotriva Lui, iar Dumnezeu a trimis
spirite puternice care i-au ridicat din ţara lor şi i-au aruncat aici, pentru ca
să le arate egiptenilor că El nu îi iartă nici pe puternicii uriaşi, dacă ei
ridică mâna împotriva Lui. Pe scurt, până la urmă au început să-i ardă,
bucată cu bucată, iar după cincizeci de ani nu mai rămăsese nici o urmă
din aceşti musafiri nepoftiţi.
***8. După «întâlnirea» cu aceşti uriaşi, în memoria egiptenilor a rămas
statura lor enormă care i-a impresionat foarte mult şi de aici s-a dezvoltat
un anumit simţ pentru mărimile colosale, iar primele lor sculpturi sunt
mărturii pentru aceasta.***
9. În templul din JABUSIMBIL au fost reprezentaţi, în fiecare dintre cele
trei compartimente, câte şapte uriaşi, ca un fel de purtători ai plafonului,
ei fiind sculptaţi în piatră purtând veşminte asemănătoare cu ale uriaşilor
«căzuţi» din cer. Iar egiptenii, care până atunci umblau aproape goi, au
început să se îmbrace şi ei în acest fel, motiv pentru care şi acum se mai
pot vedea vechile vestigii înveşmântate la fel. Mumiile şi sarcofagele lor
sunt pline de astfel de podoabe.”
10. Conducătorul a întrebat ce reprezentau sarcofagele pentru vechii
egipteni şi de ce numeau ei astfel, atât coşciugele mari, cât şi pe cele
mici.
11. Rafael i-a răspuns: „Veţi vedea aceasta imediat şi în amănunt! Voi ştiţi
că îngroparea morţilor în această ţară este destul de dificilă. Datorită
uscăciunii pământului, leşurile putrezesc foarte greu şi nu pot fi distruse
pe această cale. În apropierea Nilului, unde pământul este mai umed, ei
nu voiau să-şi îngroape morţii, pentru ca să nu murdărească apa râului.
Vechii egipteni respectau mult prea mult trupurile fraţilor lor morţi, astfel
că nu le puteau dezonora lăsându-le în voia sorţii ori aruncându-le
animalelor sălbatice. Ce puteau însă altceva să facă?
12. Vedeţi, le-a venit o idee foarte înţeleaptă! La început au cioplit din
piatră sarcofage mari, apoi mai mici, în care aveau loc unul, două, până la
trei leşuri. Fiecare coşciug avea câte un capac mare şi greu. După ce
corpurile erau îmbălsămate cu MUM (MUMA, la fel ca şi MUMIE
înseamnă răşină de pământ, balsam din lut), ele erau aşezate în sarcofag,
iar capacul acestuia era înroşit în foc şi pus astfel peste sarcofag, ca să-l
ţină închis pe veci. Astfel, leşul din sarcofag se usca, iar uneori, datorită
temperaturii înalte a capacului, era carbonizat sau ars până la cenuşă.
13. În aşezările omeneşti mai mari, se foloseau şi coşciuge obişnuite, care
erau în parte deschise tot la şapte ani. După ce leşul era aşezat în coşciug,
pe capac se aprindea un foc mare, leşul fiind astfel carbonizat până la
cenuşă. După şapte ani sarcofagul putea fi deschis şi folosit din nou în
acest fel. După ce un astfel de sarcofag era plin cu cenuşă, el nu mai era
deschis, ci rămânea un monument în amintirea a tot ce este pământesc.
14. Cu timpul, egiptenii au început să construiască piramide peste aceste
sarcofage, de aceea în vremurile de azi s-au găsit în apropierea
piramidelor nenumărate astfel de sarcofage, unele în catacombe mai
înguste, altele în catacombe mai mari (KAI TU COMBA înseamnă lăcaş
ascuns). Aceste coşciuge pe care vi le-am descris acum foarte clar erau
numite sarcofage pentru că, în limba străveche a egiptenilor, SARKO
înseamnă «fierbinte, încins», iar VAGA (VASA) înseamnă «capac greu».
15. Acum ţi-am explicat cum stau lucrurile cu sarcofagele, în continuare,
am să dezvălui şi cea de-a patra perlă şi să vedem ce va mai ieşi la iveală!”
 MEI__VOL.5
Capitolul 275
Contemplarea cerului înstelat

1. Cu toţii au admirat marea splendoare a cerului, iar gazda M-a întrebat

ce erau acele nenumărate stele, mici şi mari. Eu i-am explicat, la fel cum
am făcut-o şi cu alte ocazii similare; ba acum chiar am făcut un pic mai
mult.
2. După ce, mai bine de două ceasuri, le-am descris ceea ce era necesar
să ştie şi le-am trezit în suflete, în măsura posibilului, dorinţa secretă de a
se convinge prin proprie experienţă de adevărul spuselor Mele, le-am
indus tuturor, fără ca ei să poată să se îndoiască de ceea ce li se petrecea,
starea de pură trezire spirituală, iar ei au putut să contemple stelele, cu
vederea profund transfigurată, şi să le vadă ca şi cum ele ar fi fost foarte
aproape.
3. Atunci s-au înălţat strigăte de bucurie, care s-ar fi intensificat, dacă i-aş
fi lăsat în continuare în acea stare de trezire spirituală; dar Eu i-am
chemat pe toţi înapoi în starea naturală obişnuită, fără ca vreunul dintre
ei să înţeleagă cum de putuse vedea asemenea lucruri fascinante pe
stele.
4. Eu le-am spus: „Nu vă minunaţi atât de mult, căci Eu nu am făcut decât
să deschid, prin puterea Voinţei Mele, vederea voastră interioară
spirituală. Astfel, aţi fost capabili să vedeţi acele lumi îndepărtate de
parcă v-aţi fi aflat aproape de ele; căci pentru spirit nu există distanţă, fie
ea terestră sau cosmică. Gândiţi-vă acasă la ceea ce aţi văzut, iar mâine
vom discuta din nou despre aceasta! Dar acum mergeţi la casele voastre
să dormiţi. Odihna şi sărbătoarea sabatului s-au încheiat!”
5. Toţi Mi-au mulţumit şi au mers la casele lor. Doar vecinul care avea
casa la mare depărtare a rămas cu noi pe timpul scurtei nopţi. Eu am
mers împreună cu ucenicii Mei să ne odihnim. Astfel am încheiat o zi de
sabat, în care făcuserăm multe fapte bune.
6. Noaptea a trecut repede, iar la primele ore ale dimineţii, majoritatea
vecinilor, împreună cu nevestele şi copiii lor, se strânseseră deja în faţa
casei lui Barnabe, unde toată familia acestuia era în plină activitate
pentru a pregăti micul dejun.
7. Eu, împreună cu ucenicii Mei, am ieşit imediat afară la cei care ne
aşteptau. Barnabe M-a salutat foarte călduros, chiar într-un mod
magnific, atât pe Mine, cât şi pe ucenicii Mei, şi toţi vecinii care se aflau
acolo au făcut apoi acelaşi lucru, scoţând strigăte de bucurie pentru că
Mă aveau în mijlocul lor şi neîncetând să se minuneze de spectacolul
cerului înstelat care le fusese oferit în seara precedentă.
8. Unul dintre ei, care fusese, în spirit, pe suprafaţa unei planete
îndepărtate - şi anume, pe Uranus -, M-a întrebat dacă numeroşii oameni
deosebit de puternici pe care-i văzuse foarte bine acolo erau un fel de
preafericiţi. Cel puţin el aşa a crezut; doar că mare i-a fost mirarea când a
văzut că aceştia munceau cu mult mai mult zel decât cei mai harnici
oameni de pe acest pământ. El a mai văzut o mulţime de clădiri enorme,
dintre care multe se construiau chiar atunci, cu cea mai mare sârguinţă.
Astfel că se întreba dacă şi în împărăţia Cerurilor preafericiţii trebuie să-şi
ridice case, asemenea oamenilor de pe pământ.
9. Eu i-am spus: „În parte, da; dar oamenii pe care i-ai văzut în acea lume
nu sunt încă spirite şi deci nu sunt nici preafericiţi; ei sunt pentru acea
lume oameni materiali, precum sunteţi voi pe acest pământ, cu singura
diferenţă că doar voi, oamenii pământeni, aveţi menirea de a deveni
copiii lui Dumnezeu, în timp ce toţi ceilalţi oameni de pe toate
nenumăratele miriade de corpuri cereşti nu au în general această menire,
deşi nu sunt chiar în totalitate excluşi din ea. Dar pentru aceasta ei au
nevoie de mult mai multe decât oamenii acestui pământ, care de la
începuturi a fost astfel destinat.

***10. A mai existat demult o planetă foarte mare, care-şi primea lumina
tot de la acest soare. Şi ea avea aceeaşi menire, dar oamenii ei au făcut
prea multe excese şi, din această cauză, asupra lor s-a abătut o mare
judecată, la fel cum s-a petrecut odată, dar într-o măsură ceva mai mică,
şi pe acest pământ. Acea planetă a fost integral distrusă şi, împreună cu
ea, toţi oamenii ei, ale căror vanitate şi vicii întrecuseră orice măsură.***

11. Mai multe despre aceasta puteţi afla de la ucenicii Mei; dar, cu
timpul, totul vă va fi revelat - dacă veţi urma învăţătura Mea şi veţi
acţiona conform ei - chiar de către propriul vostru spirit, atunci când
sufletul vostru se va fi unificat cu el. El vă va arăta toate aceste lucruri şi
vă va călăuzi în adevărurile cele mai miraculoase.
12. Toţi s-au minunat din nou de omniscienţa Mea şi Mi-au mulţumit,
slăvindu-Mă pentru că i-am considerat demni de a fi vizitaţi de Mine.
13. Elisa, care lucrase cu cea mai mare râvnă la pregătirea micului dejun,
a venit veselă să ne invite pe toţi la masă. Însă vecinii s-au scuzat,
spunând că mâncaseră deja la casele lor.
14. Dar Barnabe a spus: „Acum nu mai contează! Mâncarea este pregătită
pentru toţi, cum a fost şi cina de aseară. Aşadar, vă poftesc la masă!”
15. La aceste cuvinte, toţi oamenii au intrat în casă, unde am luat cu voie
bună micul dejun. După masă, ucenicii au avut mult de lucru, pentru că
vecinii au început să le pună întrebări despre esenieni şi, mai apoi, s-a
trecut de la un subiect la altul, astfel că întrebările şi explicaţiile s-au
întins până seara. La prânz am mâncat doar nişte pâine şi am băut puţin
vin. Cu această ocazie, câţiva ucenici au dat unele dovezi ale puterii lor de
a face miracole. Vecinii s-au minunat foarte mult, dorinţa lor de a se
conforma învăţăturii primite devenind astfel tot mai mare.
16. Eu am rămas cu Barnabe, care a avut astfel ocazia să pomenească
despre cele două miracole pe care Eu le făcusem în Templu pe când
aveam doisprezece ani. El mi-a spus că acele miracole îl impresionaseră
foarte tare, deşi el apoi a rămas cu ideea că aş face parte din şcoala
eseniană. Acum realiza că nu era adevărat şi Mi-a mărturisit că Mă
recunoaşte pe deplin drept ceea ce M-am arătat Eu însumi a fi atunci, în
Templu. În final întregul sat, împreună cu Barnabe, era în totalitate
câştigat pentru cauza noastră, iar noi a trebuit să răspundem la toate
întrebările până s-a lăsat seara, când, bineînţeles, am luat o cină bogată.

MEI__VOL.8
 Capitolul 57
Despre corespondenţa dintre microcosmos şi macrocosmos. Despre
cauzele întrupării Domnului nostru Iisus Hristos
1. (Domnul nostru Iisus Hristos): „Vedeţi voi, poate fi stabilită o anumită
corespondenţă între modul în care, în mic, este conceput orice om, în
vederea nevoilor scurtei încercări a vieţii sale, şi modul în care este
organizat întregul Mare Om al Creaţiei!
2. Gândiţi-vă că teaca globală (sfera corticată) în care se află acest
pământ împreună cu Luna, Soarele şi un număr incalculabil de alţi sori şi
planete ţine de organizarea inimii marelui Om al Creaţiei, că tocmai acest
soare, împreună cu planetele ce gravitează în jurul lui, reprezintă
cavitatea vitală pozitivă a acestei inimi, iar în această cavitate sau centru
vital, exact acest pământ este cel care, simbolic vorbind, reprezintă
elementul vital-spiritual propriuzis. Din ce cauză este aşa şi nu altfel,
niciun filozof al lumii nu va putea vreodată să înţeleagă sau să explice.
Dar Eu, care sunt Creatorul Infinitului, ştiu şi pot să vă spun cum este cu
adevărat.
3. Eu, care sunt din eternitate cauza întregii vieţi şi a întregii existenţe, Eu
sunt aşadar centrul pozitiv primordial al vieţii în inima vie a infinitului
etern.
4. Şi dacă Eu am hotărât, în Mine Însumi, conform iubirii, înţelepciunii şi
Ordinii Mele, să iau această haină umană, trupească, nu puteam să o fac,
conform Ordinii eterne, decât în acel punct al Marelui Om al Creaţiei,
care, deşi provenit din Mine Însumi, corespunde întru totul naturii Mele
esenţiale.
***5. Aceasta cu siguranţă nu înseamnă că numai acest pământ pe care
ne găsim în prezent trebuia neapărat să fie acest punct pozitiv esenţial.
Putea fi un alt corp ceresc aparţinând aceluiaşi sistem solar, şi, de altfel,
un altul fusese menit pentru aceasta; dar locuitorii săi s-au comportat
într-un mod cu mult mai nedemn chiar decât locuitorii acestui pământ, şi
de aceea el a fost repudiat şi distrus, împreună cu locuitorii săi. ***

6. Şi, pentru că acest pământ a fost ales din vremea lui Adam pentru
acest scop, iar Eu m-am întrupat aici, el va rămâne astfel până la sfârşitul
timpului spiritelor judecate din întreaga materie, iar voi veţi rămâne în
Spiritul Meu purtătorii vieţii primordiale în întreaga infinitate şi pentru
eternitate, şi de aceea voi sunteţi adevăraţii Mei copii.
7. Iată deci, expus cât se poate de concis şi de clar, motivul pentru care,
din iubire curată pentru copiii Mei, Eu am îmbrăcat un trup de carne pe
acest pământ, şi nu pe un altul, oricât de mare şi de desăvârşit ar fi el!
8. În afara acestui motiv principal, mai există şi alte cauze, care sunt
conforme cu Ordinea eternă a Voinţei Mele. Dar aceste motive
suplimentare nu sunt decât efecte ale adevăratului motiv esenţial, aşa
încât nu este necesar să le discutăm prea mult.
9. Unul dintre aceste motive este umilirea şi înjosirea deplină, fără de
care niciun spirit superior nu poate să se întrupeze pentru a da proba
vieţii dinaintea intrării sau a întoarcerii la adevărata viaţă liberă şi
independentă; iar acest pământ reprezintă un astfel de loc.
10. Raportată la părţile trupului, micuţa cavitate vitală pozitivă a inimii
este cu siguranţă şi unul dintre punctele cele mai puţin remarcabile ale
întregului trup: obscură, niciodată luminată de razele soarelui, ea este
ignorată şi dispreţuită chiar de către cei care îi datorează viaţa. Dacă nişte
filozofi ar vorbi despre ea, ei ar spune ridicând din umeri: «Cum ar putea
puternica viaţă a omului să depindă în întregime doar de un mic punct
abia vizibil?!» De aici rezultă în mod clar că nici măcar cei mai mari
filozofi, ca să nu mai vorbim de oamenii obiş-nuiţi, nu cunosc adevărata
cauză a propriei lor vieţi.
11. Şi totuşi, orice om care vrea cu adevărat să se cunoască pe sine însuşi
şi pe Dumnezeu trebuie să se întoarcă, pe calea umilinţei şi a supunerii
celei mai desăvârşite, în această micuţă cavitate a inimii, care reprezintă
tot ce poate fi mai modest, şi să dea înapoi, într-un mod spiritual, viaţa pe
care a primit-o de acolo! Atunci când un om face aceasta, el îi permite
acestei mici cavităţi vitale să se expansioneze şi să se lumineze din ce în
ce mai mult, şi atunci întreaga sa inimă va fi luminată, iar prin aceasta
este luminat omul în întregime, care astfel se cunoaşte în sfârşit pe el
însuşi şi, prin aceasta, Îl cunoaşte pe Dumnezeu, pentru că el vede în
sfârşit viaţa divină revărsându-se şi acumulându-se în această minusculă
cavitate şi transfor-mându-se într-o viaţă liberă şi autonomă.
12. Astfel, în această micuţă cavitate sălăşluieşte de fapt adevăratul Spirit
Divin, şi atunci când sufletul omenesc pătrunde în ea, graţie unei umilinţe
şi supuneri veritabile şi graţie iubirii celui drept, întru iubirea eternă şi
necreată a lui Dumnezeu, sufletul se identifică cu Spiritul etern al lui
Dumnezeu, care se uneşte El Însuşi cu sufletul creat, şi aceasta este ceea
ce numim renaşterea sufletului în Spiritul Divin.
13. Şi ceea ce un om drept trebuie să facă în el însuşi pentru a atinge
deplina splendoare a vieţii, am făcut Eu Însumi în Marele Om ai Creaţiei,
spre a fi pentru voi toţi un adevărat model şi o adevărată călăuză. Şi am
venit tocmai pe acest pământ, pentru că el, aşa cum v-am arătat deja,
corespunde acestei cavităţi pozitive a inimii, pentru a atinge prin aceasta
cea mai mare glorie a Mea şi a voastră şi a avea astfel suprema putere în
cer, pe acest pământ şi pe toate celelalte
14. Este adevărat că, în Mine Însumi, Eu Mă aflam deja din veşnicie în
toată puterea şi gloria Mea, dar totuşi nu eram un Dumnezeu vizibil şi
perceptibil pentru nicio creatură, nici chiar pentru cei mai desăvârşiţi
îngeri. Când Eu vroiam ca un om să Mă poată contempla în vreun fel, aşa
cum au făcut-o Avraam, Isaac şi Iacov, îl umpleam pe unul dintre îngeri cu
spiritul Voinţei Mele, astfel încât el să poată reprezenta persoana Mea în
anumite momente. Dar Eu sunt de acum un Dumnezeu vizibil pentru toţi
oamenii şi pentru toţi îngerii, şi am pus pentru ei bazele unei vieţi eterne
cu totul desăvârşite, absolut libere şi autonome, deci perfect adevărate.
Tocmai în aceasta constă marea Mea glorie şi, deci, şi a voastră.
15. Căci altfel cum ar putea chiar şi îngerii cei mai desăvârşiţi şi oamenii
cei mai pioşi de pe acest pământ şi de pe toate celelalte corpuri cereşti să
slăvească cu adevărat, cu o iubire vie, un Dumnezeu pe care ei nu L-au
văzut niciodată şi pe care aşadar nu L-au înţeles vreoda-tă pe deplin? Căci
era scris din toate timpurile: «Nimeni nu poate să-L vadă pe Dumnezeu şi
să rămână în viaţă, căci pura divinitate este un foc etern care mistuie
totul.» Dar acest foc este de acum acoperit şi înăbuşit în Mine prin acest
trup al Meu, şi nu se va mai putea spune: «Nimeni nu poate să-L vadă pe
Dumnezeu şi să trăiască», ci «De acum îngerii şi oamenii vor putea să-L
vadă pe Dumnezeu şi să trăiască; iar cel care nu-L va vedea pe Dumnezeu
va duce o viaţă searbădă şi supusă judecăţii!»
16. Ceea ce tocmai v-am explicat este aşadar, fără îndoială, un alt motiv
important al întrupării Mele pe acest pământ.
17. Şi dacă această explicaţie v-a făcut să înţelegeţi într-un mod clar de ce
tocmai pe acest pământ, şi nu pe un altul, M-am îmbrăcat cu un trup de
carne, veţi înţelege la fel de clar şi ceea ce va urma.
18. Aţi văzut cum, în ciuda aparenţei sale neînsemnate, micuţa cavitate
vitală a inimii, adevărat principiu fundamental al vieţii omeneşti, este
dotată, ea singură, cu inteligenţa cea mai lucidă şi mai autentică, şi este
deci deja, prin ea însăşi, Lumina, Adevărul şi Viaţa. La fel este şi pentru
oamenii acestui pământ. Faţă de oamenii de pe alte corpuri cereşti, ei
sunt, la prima vedere, insignifianţi, neatrăgători, întunecaţi, mici, slabi şi
neputincioşi. Spiritele celorlalte corpuri celeste aproape îi ignoră, şi, de
fapt, nici măcar ei nu se cunosc pe ei înşişi; dar chiar în profunzimile
ascunse ale vieţii lor, Eu am făcut din ei punctul central al Marelui Om al
Creaţiei, şi de aceea ei pot să dezvolte; prin ei înşişi, capacităţi
extraordinare, care nu se întâlnesc decât într-un mod incomplet şi cu
mult inferior la oamenii de pe celelalte planete.
19. Graţie acestor capacităţi divine, din rândul cărora fac parte un limbaj
exterior şi interior bine articulat, arta scrisului, a matematicii şi încă multe
altele, oamenii acestui pământ sunt singurii capabili să primească din
gura lui Dumnezeu Cuvântul revelat, mai întâi după sensul exterior, literal
sau simbolic, apoi după adevăratul sens spiritual şi, în fine, după sensul
divin cel mai profund.
20. Şi această capacitate este ceva excepţional, la fel cum viaţa şi
inteligenţa micii cavităţi pozitive a inimii este partea cea mai nobilă şi
întru totul desăvârşită din om. De aceea, vă spun încă o dată că, dintre
toţi oamenii de pe toate celelalte planete, Eu nu puteam veni decât la voi
şi numai la voi, oamenii acestui pământ.
21. Acesta este un alt motiv pentru care numai pe acest pământ Mă
puteam întrupa. Acum cunoaşteţi, în mod aproximativ, cauzele esenţiale
ale venirii Mele în trup aici.
22. Meditaţi un pic şi spuneţi-Mi după aceea cum aţi înţeles toate
acestea.”

MEI__ VOL.8
Capitolul 74
Despre evoluţia morală a pre-adamiţilor
1. Încă uimit, Marcu a spus: „Doamne şi Învăţătorule etern, am înţeles
desigur bine - şi sper că şi toţi ceilalţi - explicaţia pe care ne-ai oferit-o cu
divină generozitate, dar bineînţeles că nu se poate vorbi în cazul nostru
despre o adevărată înţelegere profundă, tocmai pentru că ne lipseşte
ceea ce ai precizat Tu Însuţi. Totuşi, avem acum despre aceste aspecte o
viziune destul de clară, mai bine-zis ştim de-acum înainte ce să credem
despre relicvele descoperite în adâncurile pământului, precum şi cum au
ajuns ele acolo prin numeroasele frământări periodi-ce ale solului şi prin
migraţiile ulterioare ale mărilor, şi apoi, cel puţin în ceea ce mă priveşte,
am priceput ce înţelegea marele profet Moise prin «cele şase zile ale
Creaţiei». Aceasta ne este de ajuns pentru moment, şi putem să fim
liniştiţi până ce vom afla mai multe prin desă-vârşirea noastră întru Spirit.
Totuşi, înţeleg de asemenea că aceasta este o învăţătură destinată unui
număr mic de oameni şi că aşa va fi întotdeauna.
2. Dar mai rămâne o ultimă întrebare, cel puţin pentru mine. Îmi îngădui
Tu, Doamne şi Învăţătorule, să Te mai deranjez încă o dată?”
3. Eu am spus: „Ştii deja că te voi asculta bucuros! Vorbeşte deci.”
4. Romanul Marcu: „Doamne şi Învăţătorule, pre-adamiţii despre care
ne-ai vorbit, deşi înzestraţi doar cu o inteligenţă instinctivă şi cu un liber-
arbitru redus, trebuie să fi avut şi ei un suflet, care trebuie să fie
nemuritor, chiar dacă este supus transformării. Ce s-a petrecut, mai
exact, cu aceste suflete? Unde sunt ele? Ce au devenit ele în cea de-a
şasea perioadă şi ce se va petrece în viitor cu ele? Întrebarea mea ar
putea să pară prea îndrăzneaţă şi nechibzuită; dar pentru că eu sunt un
roman însetat de cunoaştere, şi nu un evreu adormit, Te rog să-mi
răspunzi pe scurt la această întrebare.”
5. Eu am spus: „Da, de ce nu? Avem încă destul timp. Ascultă-Mă bine: la
fel cum sufletele pietrelor, ale plantelor şi ale animalelor pot să
supravieţuiască,şi, eliberate de materie, să se unească pentru a deveni
chiar suflete omeneşti, iar apoi - odată încarnate într-un trup omenesc -,
oameni veritabili, tot astfel, sufletele pre-adamiţilor supravieţuiesc şi ele,
în acelaşi fel în care trăiesc etern în spaţiul infinit al Creaţiei sufletele
oamenilor de pe alte planete.
6. În lumea spiritelor, aceste suflete sunt aduse la o cunoaştere mai
profundă a lui Dumnezeu, a puterii şi a înţelepciunii Sale, pe o altă mare
planetă, adică pe solul spiritual care corespunde lumii lor, unde ele sunt
foarte fericite, şi pot deveni chiar şi mai fericite. Dar ar fi cu totul inutil să
îţi explic unde se găseşte această mare planetă în marea noastră teacă
globală, pentru că nu vei putea să o percepi prin simţurile tale, şi nici nu
s-ar pune problema să te convingi în această viaţă prin tine însuţi, că este
aşa cum îţi spun, în afară de cazul că vei atinge renaşterea completă în
Spirit. Până atunci, trebuie să te mulţumeşti cu ceea ce îţi spun Eu: sunt
multe lăcaşuri în casă Tatălui Meu! Într-o bună zi, în Împărăţia Mea, vei
vedea cu claritate toate acestea. M-ai înţeles?”
7. Marcu: „Da, o Doamne şi Învăţătorule. Dar încă o întrebare; căci una
decurge din cealaltă.
8. Acest Pământ era, încă din timpul preadamiţilor, micul centru vital
despre care ne-ai vorbit, în inima Marelui Om al Creaţiei?”
9. Eu am spus: „Chiar dacă nu pe deplin în realitatea concretă, totuşi, ca
determinare, exista. Concret era în acele vremuri îndepărtate un alt corp
ceresc, ai cărui locuitori au degenerat în cel mai mare orgoliu şi în deplina
uitare de Dumnezeu, iar cei care mai credeau în El nu îl respectau, îl
sfidau şi, în orbirea lor, căutau să-L înlăture de pe tronul eternei Sale
măreţii. Ei îl căutau, şi nişte filozofi malefici au pretins că El locuia în
centrul planetei lor şi că trebuiau să sape nişte tuneluri pentru a-L prinde
şi a-L întemniţa. Ei au săpat în acel pământ găuri atât de adânci, încât
mulţi dintre ei au pierit acolo.
10. Când le-am trimis mesageri pentru a-i avertiza, ei i-au sugrumat şi nu
s-au îndreptat. Iată de ce am permis ca această planetă să fie sfărâmată
în mii de bucăţi! Aceasta s-a petrecut la mijlocul celei de-a şasea perioade
a Pământului nostru, care a devenit atunci centrul vital al marelui Om al
Creaţiei. Vom vorbi mai detaliat unde anume se afla acest corp ceresc
care gravita la rândul său în jurul Soarelui. Dar trebuie mai întâi să ne
aducă Lazăr vin proaspăt, după care vom mai vorbi.”

Capitolul 75
 Despre vin. Informaţii despre planeta distrusă
1. Lazăr a mers împreună cu câţiva servitori şi a adus vin proaspăt tras
care era deli-cios. Ne-a umplut carafele şi am băut cu toţii. Fiecare s-a
simţit întărit şi într-o dispoziţie ex-celentă, şi toţi M-au lăudat pentru că
am creat pe acest pământ lucruri atât de bune şi de întări-toare.
2. Eu le-am spus: „Da, da, un asemenea vin este o băutură întăritoare, dar
numai atunci când este băut cu măsură! Pentru cel care bea fără măsură
şi se îmbată, el nu mai este deloc întăritor, ci îi slăbeşte toată fiinţa. Astfel
încât, beţi din această băutură cu moderaţie şi în nu-mele Meu, şi ea vă
va întări pentru viaţa veşnică a sufletului; însă folosirea ei în exces
trezeşte spiritul rău al lascivităţii şi al desfrâului. Şi acest spirit, departe de
a întări sufletul, îl ucide faţă de Spiritul adevăratei vieţi din Ceruri şi face
aproape imposibilă renaşterea sufletului în Spiritul Divin. Nu uitaţi
aceasta!”
3. Eu nu le-am spus toate acestea numai de dragul adevărului, căci mai
vorbisem des-pre aşa ceva şi alte daţi, ci pentru că Iuda Iscarioteanul,
bând cu lăcomie, se ameţise bine. Dându-şi seama de aceasta, el s-a
ridicat de la masă şi a ieşit afară să se plimbe prin Betania.
4. După ce el a ieşit, ucenicul Andrei a spus: „Chiar mă bucur că a plecat;
căci de cât-va timp mi se pare că este din ce în ce mai dubios, iar
învăţăturile Tale şi marile Tale miracole nu-l mai impresionează deloc. El
nu are nimic de câştigat şi, totuşi, nu vrea să ne părăsească! De-aş avea
puterea Ta, Doamne, de multă vreme el nu ar mai fi printre noi!”
5. Eu am spus: „ Bine, dar are şi el liber-arbitru, care îi permite să rămână
sau să plece unde vrea şi când vrea. Aţi văzut bine că Eu le permit chiar şi
diavolilor să-şi urmeze voinţa; aşa încât, îi permit şi acestui om, care este
un diavol printre noi, să rămână sau să plece; căci orice om şi orice spirit
este perfect liber din partea Mea, iar propriile sale acţiuni îi vor aduce
răsplata. Fiecare este liber să aleagă să devină un înger sau un diavo1.
Dar să nu mai vorbim despre aceasta, căci avem altele de discutat.
6. Am văzut că, la începutul celei de-a şasea perioade, o planetă a fost
distrusă din in-terior, iar planeta noastră a devenit, odată cu epoca lui
Adam, centrul vital al Marelui Om al Creaţiei. Acum o să vă descriu starea
acestei lumi distruse - cum era ea odinioară şi cum este astăzi. Vă voi
explica de asemenea care era odinioară relaţia acestui Pământ cu Marele
Om, după corespondenţele spirituale, bineînţeles, şi nu raportat la
realitatea materială. Dar, cum aceasta nu se poate explica doar în
cuvinte, fără o reprezentare prin imagini, o să vă arăt, în miniatură,
Soarele, împreună cu toate planetele sale. Privindu-le, veţi înţelege cu
uşurinţă cu-vintele Mele, aşa încât, fiţi cu toţii foarte atenţi!”
7. Deîndată ce am isprăvit aceste cuvinte, o sferă cu diametrul cât lăţimea
unei palme a apărut în aer, reprezentând Soarele. Apoi, toate planetele
au fost reprezentate împreună cu lunile lor, păstrându-se cât mai exacte
posibil raporturile dintre mărimile lor şi distanţele din-tre ele, căci,
bineînţeles, sala era prea mică pentru a le reprezenta în mod exact după
adevăra-tele proporţii, aşa cum erau la începutul celei de-a şasea
perioade, atunci când planeta distrusă mai exista încă, împreună cu cele
patru luni ale sale. Am explicat tuturor poziţia planetelor, le-am numit
atât în limba ebraică, cât şi în greacă, şi ei au văzut între Marte şi Jupiter
planeta respectivă şi cele patru luni rotindu-se în jurul ei. Prin mărimea ei
era asemănătoare lui Jupi-ter, dar avea mai mult pământ solid şi un strat
atmosferic mai gros, şi de asemenea o foarte mare înclinare a polilor,
deci o orbită mai oblică în jurul Soarelui.
8. Atunci când toţi au înţeles bine toate acestea, Eu am continuat:
„Vedeţi, aceasta era situaţia cu aproape patru mii de ani în urmă. Atunci a
survenit distrugerea acestei planete. V-am spus cum şi de ce. Acum
vedeţi ce a devenit această planetă după distrugerea ei.”
9. Ei au privit planeta, care era acum sfărâmată într-o mulţime de bucăţi
destul de mari. Doar cele patru luni erau încă întregi, dar, pierzându-şi
planeta centrală, ele intraseră într-o mişcare dezordonată şi se
îndepărtaseră din ce în ce mai mult unele de altele, căci pri-miseră un
impuls considerabil prin sfărâmarea planetei principale.
10. Cât despre bucăţile planetei, ele se răspândiseră în spaţiul foarte
întins dintre orbi-tele lui Marte şi Jupiter. O mare cantitate de sfărâmături
mai mici ajunseseră chiar dincolo de aceste două orbite, unele căzuseră
pe Jupiter, altele pe Marte, altele chiar pe Pământ, Venus, Mercur şi, de
asemenea, pe Soare.
11. Domnul nostru Iisus Hristos: „În timpul exploziei acestei planete,
locuitorii ei, ce aveau trupuri gigantice, au fost sfârtecaţi şi o mare parte
din ei proiectaţi în spaţiu, la fel ca şi celelalte creaturi.
12. În urma exploziei, întinsele mări ale acestei planete - împreună cu
vieţuitoarele lor de toate speciile - s-au divizat şi ele în părţi mai mici sau
mai mari, dintre care unele, de mai multe leghe diametru, înglobează în
ele chiar şi întinderi de pământ şi poartă încă pe ele nu-meroase animale.
Cât despre cele patru luni, creaturile lor trăiesc încă, dar sunt în mare
parte degenerate, şi la fel şi pe bucăţile mai mari ale planetei, dar starea
de degenerare a vieţuitoare-lor este mult mai avansată; pe sfărâmăturile
mai mici nu mai există niciun fel de viaţă organi-că, în afară de cea a
descompunerii şi a lentei disoluţii.”
 Capitolul 76
Despre locuitorii planetei distruse
1. După ce le-am arătat şi explicat toate acestea celor prezenţi, romanul
Marcu Mi-a spus: „O, Doamne şi Învăţătorule, trebuie să fi fost cu
adevărat îngrozitor pentru locuitorii acelei planete! Cred că au pierit cu
toţii disperaţi! Dar ce s-a petrecut cu sufletele lor?”
2. Eu am răspuns: „Fără îndoială că a fost o catastrofa îngrozitoare
pentru aceşti oameni, dar a fost vina lor. Ei fuseseră învăţaţi, atenţionaţi
şi mustraţi mult timp, şi li se arătase ce îi aştepta. Dar ei luau toate
acestea drept năluciri şi născociri ale clarvăzătorilor, care amăgeau
poporul credul doar cu scopul de a obţine prestigiu şi beneficii materiale.
Mai-marii lumii nu numai că nu-i credeau, dar îi şi persecutau în toate
modurile posibile, inclusiv prin foc şi sabie, şi până la urmă chiar s-au
opus într-un mod atât de violent la tot ce avea o cât de mică aparenţă
spirituală, încât ajunseseră să ucidă fără milă pe oricine îndrăznea să
afirme cu voce tare sau în scris ceva ce se referea, fie şi de departe, la
cele spirituale. Astfel că nu a mai fost posibilă stăvilirea în vreun fel a
orgoliului şi a cruzimii neînduplecate a acelor oameni.
3. Aceşti oameni erau foarte inventivi în cele lumeşti, şi ei descoperiseră,
acum multe mii de ani tereştri, un fel de pulbere explozivă, care, atunci
când lua foc, distrugea totul. Dacă aţi pune zece mii de livre din această
pulbere malefică într-o cavitate situată la câteva mii de stânjeni adâncime
sub Muntele Libanului şi i-aţi da foc, ea s-ar aprinde toată dintr-o dată, şi
ar rupe acest munte înalt în nenumărate bucăţi - ceea ce hanoniţii de
dinainte de Noe au şi făcut cu unii munţii, deschizând astfel zăgazurile
apelor subterane şi înecându-se în ele.
4. În acest mod îşi duceau viaţa oamenii acelei planete astăzi distruse,
folosindu-se de astfel de invenţii inspirate de demoni. Jocul lor diavolesc
a întrecut în final orice măsură. Ei purtau războaie unii împotriva altora,
fiecare săpând din ce în ce mai profund şi pe o distanţă mai mare pe sub
ţara celuilalt şi umplând tunelurile cu mari cantităţi din această pulbere
explozivă. Şi când după aceea îi dădeau foc, prin vreun artificiu oarecare,
o întreagă ţară era distrusă. Mergând tot mai departe cu aceste acţiuni
distrugătoare, ei au făcut găuri din ce în ce mai adânci în măruntaiele
marii lor planete - care era aproape de două mii de ori mai mare decât
pământul -, şi au coborât până la urmă atât de adânc, încât cavităţile
profunde ale planetei, în mod natural ocupate de materia focului central,
s-au aprins într-un mod violent, iar focul a ţâşnit în toate direcţiile.
Puterea acestui foc central a dislocat întreaga planetă şi a făcut-o să
explodeze, ceea ce a însemnat sfârşitul acestor oameni, împreună cu
pământul lor.
5. Eu ştiam desigur foarte bine că se va petrece astfel, şi de aceea am
prevăzut ca această planetă a voastră să devină ceea ce ea a devenit
acum. La începuturi, Pământul corespundea celei din urmă şi celei mai
umile dintre părţile corpului omenesc, mai precis, celei mai mici
extremităţi nervoase a pielii degetului mic de la piciorul stâng - desigur,
nu printr-o localizare spaţială, ci, aşa cum am spus, prin poziţia sa umilă
din punct de vedere spiritual -, şi astfel îi poartă el în prezent pe
adevăraţii Mei copii, care trebuie să se conformeze Voinţei Mele revelate
lor şi să-şi structureze întreaga conduită şi educaţie pe baza acesteia.
6. Totuşi, chiar şi din punct de vedere fizic, există o legătură şi o
corespondenţă între importantul punct al inimii şi această umilă
extremitate nervoasă a pielii degetului mic de la piciorul stâng, şi de
aceea putem spune, mai ales din punct de vedere al umilinţei spirituale,
că acest pământ, care iniţial corespundea în Marele Om al Creaţiei unui
mic nerv al piciorului, este de acum înainte şi va rămâne, prin voi, care aţi
devenit copiii iubirii şi ai înţelepciunii Mele, centrul vital al inimii Marelui
Om. Dar el va putea de asemenea să rămână astfel şi din punct de vedere
fizic, pentru o perioadă de timp pe care nu aţi putea-o concepe, chiar
dacă mari transformări se vor petrece pe suprafaţa lui. Căci urmaşii voştri
îndepărtaţi vor redesco-peri, la rândul lor, pulberea malefică explozivă,
precum şi numeroase alte instrumente de distrugere(Despre perioada
aceea, vezi „Casa Domnului”, de Jakob Lorber), şi îi vor provoca
Pământului o mulţime de dezastre; dar Providenţa Mea îi va împiedica să
coboare în interiorul planetei, până la adâncimi prea mari.
7. Aşadar, Eu nu îi voi lăsa niciodată orfani pe copiii Mei pe acest pământ
şi voi rămâne alături de ei în Spirit până la sfârşitul timpurilor, şi de aceea
Pământul nu va mai suferi niciodată o distrugere similară; dar vor exista
cu siguranţă distrugeri şi devastări locale, care le vor cauza oamenilor
multă spaimă şi disperare şi mulţi se vor prăpădi de frică în aşteptarea
plină de spaimă a ceea ce s-ar mai putea abate asupra Pământului. Dar ei
înşişi vor fi cauza a tot ceea ce li se va petrece.
8. V-am dezvăluit astfel cum a fost, la vremea ei, cu această planetă,
acum distrusă, şi ce reprezintă planeta voastră. Acum întrebaţi-vă dacă
aţi înţeles totul bine.”

Capitolul 77
 Parabole despre Împărăţia lui Dumnezeu
1. Romanul Marcu a spus atunci: „Doamne şi Învăţătorule, pentru mine
cel puţin totul este clar acum; dar îmi şi dau seama foarte limpede că
oamenii care vor auzi toate acestea nu le vor înţelege; căci pentru
aceasta sunt necesare cunoştinţe prealabile extraordinare! Desigur, nouă
ne este uşor, celor care ne găsim în prezenţa Ta, pentru că Tu, graţie
atotputerii, iubirii şi înţelepciunii Tale, poţi să ne prezinţi totul în aşa fel
încât să înţelegem chiar şi lucrurile cele mai uimitoare; dar noi nu suntem
capabili de aşa ceva, şi vom avea aşadar foarte mari greutăţi în a-i face pe
oameni să poată să conceapă aceste minuni.”
2. Eu am spus: „Aceasta nu contează prea mult; pentru că Eu v-am făcut
aceste dezvă-luiri doar pentru ca voi să înţelegeţi mai bine Împărăţia lui
Dumnezeu. Iar celor care, mai târziu, vor avea nevoie să înţeleagă mai
bine tainele Împărăţiei lui Dumnezeu şi lucrările Mele, Spiritul Meu le va
revela aceasta şi îi va conduce în tot adevărul şi în toată înţelepciunea.
Cât despre ceilalţi, este suficient dacă ei cred în Mine şi acţionează după
poruncile Mele. Căci, adevăr vă spun, mulţi sunt chemaţi în Împărăţia lui
Dumnezeu, dar puţini sunt cei aleşi, cărora le va fi dat să îi înţeleagă
tainele.
3. Dar dacă voi le înţelegeţi, între voi şi Mine se stabileşte o legătură
autentică, şi, prin aceasta, cu toţi ceilalţi oameni, şi astfel Eu sunt în voi,
iar voi sunteţi în Mine, şi mai mult nu trebuie deocamdată.
4. Împărăţia lui Dumnezeu este ca un bob de muştar, care este desigur
una dintre cele mai mici grăunţe, dar, dacă îl semănăm într-un sol bun, el
va deveni curând un veritabil arbust, în ramurile căruia păsărelele cerului
vor veni şi-şi vor face cuib.
5. Iar Cuvântul Meu este la fel ca acest mic grăunte. Plantaţi-l în inimile
cele bune ale oamenilor, şi el va încolţi curând în ei şi va creşte până va
deveni un copac, în crengile căruia vor sălăşlui cele mai luminoase,
cunoştinţe ale Cerului.
6. Împărăţia Mea poate fi comparată cu o femeie care, pentru a face
pâine, pune trei măsuri de făină şi doar puţină drojdie; dar atunci când ea
frământă aluatul, această puţină drojdie ajunge pentru toată pâinea.
Vedeţi voi, Cuvântul Meu este ca această mică fărâmă de drojdie, care,
chiar dacă este amestecată cu foarte multă faină, este totuşi suficientă
pentru a face aluatul să dospească! Aşa încât, nu daţi oamenilor, în
numele Meu, decât ceea ce este necesar la început, iar Cuvântul Meu va
face apoi el însuşi restul.
7. Cel căruia i se naşte un copil nu are nevoie să se îngrijească decât de
sănătatea aces-tuia; însă creşterea lui depinde doar de Mine.
8. Când veţi transmite învăţătura Mea oamenilor, în tot adevărul, aşa
cum v-am dat-o Eu, ajutaţi-i să-şi dea seama că nu vor putea culege
fructele acesteia dacă nu-şi vor întoarce cu totul inima de la iubirea
pentru lume şi pentru bogăţiile ei; căci iubirea pentru lucrurile acestei
lumi este un nor opac ce se interpune întotdeauna între vederea
sufletului şi lumina din Ceruri!
9. De aceea, slaba licărire care provine de la pura lumină celestă
strălucitoare, care se află în spatele acestui nor opac, nu dă majorităţii
oamenilor decât o foarte vagă idee asupra aspectelor superioare şi
supranaturale; şi, pentru că acest nor nu numai că nu dispare, dar devine
din ce în ce mai opac, adesea chiar până la negru, ei nu înţeleg nimic din
pura înţelepciune cerească, şi sunt deci fără încetare măcinaţi de griji,
spaimă şi de frici; ei cred în tot felul de prostii şi caută mângâiere şi
uşurare la idolii cei fără viaţă şi la preoţii lor, pentru că nu pot primi
adevărata mângâiere divină, atâta vreme cât acest nor se menţine
nestingherit între viziunea sufletului lor şi soarele celest.
10. Căci, în această situaţie, omul este asemenea unui drumeţ care
călătoreşte pe o vreme cenuşie şi mohorâtă, când munţii şi văile sunt
cuprinse de o ceaţă groasă. Cu toate că peisajul sublim există, el a devenit
invizibil din cauza ceţii; adevărata sa imagine nu mai ajunge la ochii
călătorului, iar el nu poate să aibă deci nicio idee despre - şi nici măcar să-
şi imagineze - ceea ce îi este ascuns de ceaţa cea groasă. El zăreşte
desigur drumul, iar reperele abia vizibile îi indică faptul că trebuie să fie
drumul cel bun. Dar întâlneşte adesea şi drumuri lăturalnice, care îl
umplu din nou de teamă şi de nelinişte, pentru că nu poate să ştie cu
siguranţă care este drumul cel bun. El aşteaptă să vadă dacă nu-i apare
vreun alt drumeţ în întâmpinare sau dacă nu vine cineva în urma lui. Şi,
într-adevăr, mai vin şi alţii, care se află însă în aceeaşi situaţie precum cel
care aşteaptă ghidare de la ei. Unul crede că drumul din mijloc este cel
care conduce în locul dorit; altul spune că drumul bun este cel din stânga;
un al treilea afirmă contrariul, şi un al patrulea soseşte şi spune: «Niciunul
dintre noi nu se descurcă, aşa că mai bine să ne întoarcem de unde am
plecat şi să aşteptăm să se împrăştie ceaţa; o să putem după aceea să ne
reluăm călătoria în siguranţă.»
11. Această parabolă vă arată foarte clar în ce mod se îndreaptă marea
majoritate a oamenilor de astăzi către Împărăţia lui Dumnezeu!
12. Norul iubirii pentru lume ascunde ochilor sufletului mirificele ţinuturi,
câmpii, munţi, văi, grădini şi oraşe, pâraie, râuri, fluvii, lacuri şi mări ale
glorioasei împărăţii eterne. Şi, pentru că Eu am făcut să se risipească
această ceaţă din voi, este de datoria voastră să fa-ceţi şi voi la fel cu cei
cărora le veţi anunţa Cuvântul Meu; căci, dacă veţi neglija această înda-
torire, vă veţi construi casele pe nisip, iar ele, în loc să reziste atunci când
vor veni furtunile, ploile şi inundaţiile, se vor prăbuşi şi vor fi luate de
apele nemiloase.
13. Dar dacă, răspândind Cuvântul Meu, veţi înlătura acest nor, veţi zidi
pe stâncă, iar ploile, furtunile şi inundaţiile vor veni degeaba, căci ele nu
vor putea clinti casele voastre zidite pe stâncă.
14. Vedeţi voi, nimeni nu poate să slujească la doi stăpâni, care sunt
duşmani; trebuie să alegi să rămâi fie cu unul, fie cu celălalt, şi, făcând
aceasta, să devii prieten pentru unul şi duşman pentru celălalt! Aşa încât,
nimeni nu poate să slujească lumea şi bogăţiile ei moarte, şi în acelaşi
timp să slujească şi Împărăţia cea vie a lui Dumnezeu, căci aşa ceva este
imposibil.
15. De aceea, cel care vrea să slujească Împărăţia lui Dumnezeu trebuie
să alunge din inima sa împărăţia lumii! Cum să faceţi aceasta, v-am arătat
deja adeseori, nu numai prin cuvinte clare şi vii, ci şi prin tot felul de
fapte. Faceţi astfel, şi veţi culege multe roade bune!
16. Recolta va fi una foarte bogată şi mult grâu este gata de secerat, dar
sunt încă foarte puţini secerători. Aşa încât, rugaţi-L pe Domnul
Secerişului ca să tocmească mulţi secerători pentru recolta Sa!
17. Din toate acestea, veţi putea cu siguranţă să înţelegeţi ce aveţi de
făcut atunci când veţi răspândi învăţătura Mea printre oameni; cea mai
mare parte din învăţătură şi aspectele extraordinare nu trebuie să le
spuneţi oricui, ci doar acelora care vă vor continua munca spirituală. Ceea
ce v-am spus Eu acum ca regulă de conduită să le spuneţi şi acelora care
vor continua misiunea pe care v-am încredinţat-o, şi totul va fi bine! Aţi
înţeles cu toţii?”

Imparatia misterioasa a spiritelor__Episcopul Martin

Cap.46
A noua camaruta şi tristul sau secret.
Lumea distrusa a asteroizilor şi povestea lor.

1.Domnul: "Iată-ne deja în fata celei de-a noua uşi. Ce observi aici? Acum,
dragul meu fiu Martin, poţi din nou sa vorbeşti, dar nu mai mult decât
este necesar.Aşadar, răspunde-Mi la întrebare!"
2.Episcopul Martin: "Doamne, ca să fiu sincer, deocamdată nu văd mare
lucru.Aproximativ nouă mici mase terestre diforme şi pustii plutesc în
acest aer celest atât de pur, şi, în afara câtorva tufe de scaieţi, nu se
poate descoperi mare lucru pe ele. In spate de tot, în plan îndepărtat şi
de-abia vizibilă, mi se pare că zăresc o lume celestă de o mare frumuseţe.
Dar mi se pare atât de incredibil de departe de aici încât, datorită acestei
enorme distanţe, de-abia o pot desluşi şi - cu atât mai puţin - vedea ce o
acoperă.
3.Patru dintre aceste mici lumi care se învârt aproape de aici par într-
adevar a fi locuite, căci zăresc pe ele construcţii minuscule realizate într-
un stil foarte aparte. Dar nu există nici cea mai mică urmă de populaţie pe
aceste bucăţele de lume. Din cât se pare, nu sunt tocmai cele mai mari
fiinţe dintre popoarele Cerurilor! Poate că aceşti locuitori nu sunt pur şi
simplu decât un fel de infuzori? Iată tocmai unul dintre aceste mici
fragmente de lume care trece plutind pe aici, prin faţa uşii. Nu văd nimic
altceva pe el decât nişte scaieţi piperniciţi şi câteva căsuţe minuscule
care, desigur, seaman mai mult cu nişte muşuroaie de furnici decât cu
vreo locuinţă. In afară de bucăţica de lume însăşi, nimic nu mişcă şi nu se
clinteşte aici. O, Doamne, te rog să ai bunătatea de a-mi spune dacă
aceasta este o planetă sau altceva?"
4.Eu îi răspund: "Da, dragul Meu fiu Martin, şi aceasta este o planetă, dar,
după cum vezi, ea nu este întreagă, căci a fost făcută bucăţele în modul
cel mai violent! întradevăr, pe lângă cele nouă fragmente care se mişcă în
faţa noastră în cercuri total dezordonate, mai există încă o cantitate
enormă de rămăşiţe. Acestea sunt partial risipite pe alte planete, iar
restul rătăceşte încă pe traiectorii dezordonate în spaţiu imens şi infinit al
Creaţiei. Chiar şi acum, dacă, în căderea lor, ajung în proximitatea unei
planete fixe sau chiar a unui soare, ele sunt atrase şi, într-un anumit
fel,sunt consumate de acestea.
5.Te întrebi atunci: "Cum şi de ce a fost făcută astfel bucăţele această
planetă şicum era ea înainte, împreună cu locuitorii ei?"
6.Vezi, răspunsul la "de ce"-ul tău îţi este dat de Atotputernicia Mea!
Aceasta a fost Voia Mea!
7.Dar de ce? - Vezi tu, mai demult, această planetă era sortită, înaintea
Pământului, să îndeplinească funcţiile acestuia. Căci primul spirit căzut o
alesese pentru el cu promisiunea că, acolo, va accepta să se umilească şi
să se întoarcă la Mine. De aceea, atunci, această stea trebuia să devină
într-o bună zi steaua deplinei mântuiri! Aici, el vroia să acţioneze complet
retras în el însuşi, şi nici o creatură de pe această stea nu trebuia să fie
antrenată de către el în sfera sa şi cu atât mai puţin alte planete şi
locuitorii lor.
8.El nu şi-a ţinut promisiunea, ci dimpotrivă, s-a folosit cu atâta răutate
de libertatea care-i fusese acordată, încât viaţa nu a mai putut subzista
acolo unde se afla el. De aceea, a fost izgonit în focul central al acestei
planete şi menirea pe care ar fi trebuit s-o aibă aceasta i-a fost imediat
dată Pământului.
9.Când acesta din urmă a devenit pregătit pentru fiinţele umane şi când
Eu am depus pe el germenele pentru crearea primului om, cel Rău şi-a
scuturat legăturile care-l ţineau prizonier. Mi-a fost milă de el şi l-am lăsat
să facă ce vroia. Şi uite, el a sfârtecat planeta sa şi de acolo, a căzut în
abisul propriului tău Pământ şi de atunci a făcut acolo, fără încetare, ceea
ce ştii prea bine!
10.Aşadar, ca întotdeauna şi în toate lucrurile, raţiunea distrugerii acestei
planete a fost Compasiunea Mea! Căci atunci când această planetă era
întreagă şi locuită de popoare numeroase şi puternice, şarpele şi-a vărsat
otrava în inima lor. Şi în ei s-a aprins, atunci, cea mai turbată dorinţă de
putere şi şi-au jurat unii altora război veşnic şi exterminare reciprocă
totală până la ultimul om.
11.Devenise, deci, imposibil să le vin în ajutor fără a le altera libertatea. O
judecată era necesara. Ea s-a manifestat prin sfârtecarea violentă a
acestei planete. Astfel au pierit numeroase fiinţe umane de talie
gigantică, care au fost parţial îngropate sub dărâmături, iar cele mai
multe au fost proiectate în spaţiul infinit. Unele dintre ele au căzut chiar
pe Pământ; aşa se explică mitul războiului dintre uriaşi care mai subzistă
încă şi în zilele noastre.
12.Atunci, aceste prime fiinţe umane care încă mai locuiau pe micile
rămăşiţe ale acestei planete odinioară imense, s-au stins complet, căci nu
mai găseau acolo hrană. Ele au fost înlocuite de alte fiinţe umane relativ
mici care încă mai locuiesc pe rămăşiţele de mici dimensiuni,
mulţumindu-se cu extrem de puţin. Totuşi, în spate de tot, încă mai poţi
vedea întreaga planetă, aşa cum era altă dată în integralitatea sa, sortită
marii Zile care va veni mai târziu pentru tot universul infinit!
13.Acum că ai priviit şi prin această uşă, ştii din nou tot ceea ce trebuie să
ştii deocamdată Tot restul va veni la timpul său, în mod firesc, din tine
însuţi şi mai précis din această sămânţă pe care Eu am sădit-o acum în
inima ta! Urmează-Mă deci acum către a zecea uşă unde te aşteaptă deja
alte minuni; aşa să fie!

CAPITOLUL
La Choralpe (munte in Austria)
Din lucrarea “Daruri Ceresti”tradusa partial in limba romana

Domnul Isus zice catre Lorber si prietenii sai:

17. Ei bine, vedeți, acesta este prin urmare modul în care s-a născut și s-
au format acesti Alpi! Ici și colo vei vedea pietre albe împrăștiate
dezordonat, dintre care unele sunt chiar mai maronii și gri, iar altele
perfect albe ca zăpada. Aceste pietre nu au apărut pe acest teritoriu și
nici nu au căzut de pe Alpi, ci mai degrabă au apărut din mare, cu
excepția celor complet albe.Vreau sa zic ca, în ultima perioadă, când a
fost începută de mine formarea acestor Alpi , aceste pietre au fost
ridicate odata cu ridicarea acestor plăci muntoase. Mai precis cele care
căzuseră mai ales în timpul lui Adam în timpul unei revoluții generale (ale
Naturii) și care au un aspect destul de maroniu, și în cele din urmă cele
care, odată cu distrugerea ulterioară a unei planete mari care se afla între
Marte și Jupiter, au fost aruncate pe Alpii deja formati,mai precis din
motivul că la momentul distrugerii acestei planete, Pământul se afla sub
ea chiar pe o traiectorie către Soare. Acest lucru s-a întâmplat, conform
calculului vostru de timp , cu cinci sute de ani și mai mult înainte de
Avraam. De aici provin aceste blocuri complet albe pe care le-ați văzut ici
și colo întinse exact pe aceasta latura a Alpilor.
18. Cu siguranță veți întreba: de ce am distrus un astfel de corp ceresc?
Vedeți, chiar nu l-am distrus , dar l-am împărțit în patru lumi mai mici din
cauza unei mari discordii care a apărut printre locuitorii acestei lumi. Și
vedeți voi, cum există la voi aurul, argintul și diamantele, tot așa pe
această planetă aceste pietre albe erau adevărate pietre de scandal.
Pentru că, pentru o astfel de piatră, pe care ați văzut-o zăcând acolo
degeaba, acești locuitori s-au strans de gat unii pe altii mii și mii și s-au
împărțit în patru regate principale, care, în cel mai înverșunat mod, s-au
persecutat reciproc din cauza lor. Și asta pentru că unii dintre ei și-au
imaginat că oricine nu are o astfel de piatră nu poate fi inteligent și poate
fi doar un animal ignorant. Prin urmare, cei puternici au adunat aceste
pietre în cantitati mari, într-adevăr cat niste munți, și nu au lăsat nimic
celor mai slabi, pentru ca apoi sa-i poata tiraniza cu atât mai ușor. Și
astfel această fraudă și lăcomia de posesie au mers atât de departe încât
proprietarii acestor pietre s-au considerat zei și s-au impus ca atare peste
restului oamenilor.
19. Însă printre astfel de „zei”, unul a vrut să fie deasupra celuilalt. Prin
urmare, fiecare a săpat, pe cât posibil, în măruntaiele acestui corp ceresc,
pentru a-și face grămada de pietre cât mai mare posibil și astfel să-și
demonstreze divinitatea. Ce sa întâmplat mai departe? Astfel de zei au
maltratat oamenii în cel mai crud mod și i-au forțat să sape zi și noapte în
măruntaiele acestei planete. Alți “zei” se adunau în grupuri mari pentru
a-și insusi prin violenta grămada de pietre de la un alt „zeu”. Și așa a
continuat, până când acești „zei”, din care erau sute, s-au redus reciproc
la patru. Acum, acești patru au primit aceste pietre adunate de popoarele
lor din toate regiunile planetei și chiar au ridicat munți foarte mari cu ele.

20. Odată cu această cultivare a pietrelor, celelalte cultivari ale țării au

trecut în al doilea rând și popoarele, împreună cu zeii lor, erau la o
aruncătură de băț de foamete. Atunci acești patru zei au emis o lege
foarte frumoasă, și anume: popoarele unui zeu ar putea captura
popoarele celuilalt zeu și le pot mânca, așa cum faceți voi cu vânatul!
Vedeți, acesta a fost momentul în care acești zei și-au permis prea mult.
Pentru un astfel de calcul, cu siguranță a trebuit să trasez o linie
puternică.
21. O încuviințare din partea Mea și un înger a spart întregul corp ceresc
în patru părți și astfel a format patru corpuri cerești mai mici,separate.
Toate aceste pietre au fost aruncate imediat în vastul spațiu exterior,
unele dintre ele, după voința mea secretă, au căzut pe Pământ, altele pe
Lună, multe pe Soare.Totusi,marea majoritate inca cad in spatiul infinit si
la ora actuala. Vedeți, aceasta este, pe scurt, cauza întemeiată a căderii
unor astfel de pietre în cantități mai mari și mai mici pe corpul vostru
pământesc, din care s-a format un întreg lanț muntos ici și colo pe
Pământ.

*******
Când Lorber a notat aceste comunicări primite prin Cuvantul Interior în
jurul anului 1850, altele decât cele patru „mari” mici planete descoperite
în 1801 - 1807 și planetoidul mult mai mic găsit în 1845, nu se știa încă
nicio urmă a acelei supraabundențe de fragmente cosmice, care ulterior
a uimit atât de mult lumea astronomiei. Este aceeași imagine referitoare
la planeta Neptun, care apare descrisă în lucrarea lui Lorber „Soarele
natural” (comunicat demonstrabil în anul 1842) într-un mod exhaustiv în
funcție de mărime, natură, distanță, perioadă de orbită etc. și care,
totuși, a fost descoperit pentru prima dată abia în 1846, prin urmare
patru ani mai târziu, de astronomul Galle din Berlin, asa că celor care se
îndoiesc, cu privire la posibilitatea contemplării interioare, aceste fapte,
autentificate istoric, ar trebui cu siguranță să ii faca sa gândească .
Ceea ce a fost declarat prin Lorber umanității din timpurile prezente
despre planeta explodată și motivul distrugerii acesteia, cititorul interesat
poate învăța din cartea „Cosmosul în contemplarea spirituală”. (Vol. 2/3
din seria "Imaginea Duhului lumii" - Lorber-Verlag, Bietigheim-Württ.)

Leopold Engel, care locuia la Berlin - un spirit foarte asemănător cu

Lorber - a primit finalizarea ultimului pasaj a acestei descrieri (povesti)
planetare cu aproximativ un secol mai tarziu. Cartea sa „Mallona” a
apărut într-un mod similar și, în ciuda acestui fapt, a fost revelata intr-un
alt fel. În acest sens, el a folosit un mediu clarvăzător care, într-o măsură
sporită, poseda acea facultate rară pe care parapsihologia a cunoscut-o
drept așa-numita „contemplare psihometrică”. Introducerea anterioară
oferă clarificări convenabile cu privire la modul în care a apărut această
carte a sa. Engel a rezumat într-un tot compact, lunga serie de viziuni
care, desfășurându-se în fața ochiului spiritual al vizionarului ca un film
pe care l-a trăit, au fost uneori descrise într-un mod extatic. Și astfel
lucrarea „Mallona” a oferit o privire retrospectivă până acum cea mai
completă asupra unui eveniment îndepărtat în spațiu si timp, eveniment
care a avut loc ca o catastrofă mondială într-un timp trecut: distrugerea
unei planete din mâna rasei umane în sine, care trebuia să servească
drept loc pentru perfectionarea spirituala a locuitorilor ei! Atât Lorber,
cât și Engel au dezvăluit și un secret mistic al Creației: că destinația
acestei foste planete a fost, de atunci, trecută pe Pământul nostru, ca
școală pentru o nouă rasă umană, căruia i s-a dat încă o dată ocazia de a
atinge scopul, pe drumul căruia omenirea Mallonei a naufragiat candva!
Expunerea despre planeta explodată vorbește într-un limbaj
impresionant în firmamentul vizibil de astăzi și trebuie doar să vrei să o
înțelegi. Nu este, de fapt, un mare avertisment pentru locuitorii
Pământului, acest câmp de ruine aflat în imediata apropiere cosmică?
Prin urmare, astfel de explicații spirituale ar trebui să ne atingă în mod
deosebit și să emoționeze omenirea în ansamblul ei să învețe să respecte
ordinea imuabilă a naturii, pentru a nu fi nevoit să sufere aceeași
nenorocire ca și cetățenii lumii Mallonei, a căror sete de putere și lăcomie
de posesie au distrus-o, împreună cu casa lor cosmică. Cartea „Mallona”
este un mare și, poate, ultimul strigăt de alarmă în punctul nostru istoric
de cotitură. De fapt, pe Pământ a venit astăzi timpul în care Isus Hristos a
profețit într-o zi, conform „Marii Evanghelii” a lui Lorber:
[MEI. vol. 8 cap. 75]: «6)„ Următorii descendenți ai Pământului tău vor
descoperi din nou acest exploziv teribil, împreună cu o serie de alte
instrumente de distrugere. Cu aceasta vor provoca multe devastări pe
Pământ. Cu toate acestea, ei nu vor atinge adâncimi prea mari, pentru că
acest lucru nu va fi acceptat de Dumnezeu. 7) ... din acest motiv, o astfel
de distrugere totală nu se va întâmpla pe Pământul vostru, dar cu
siguranță va avea loc o devastare locală mare. În plus, oamenii vor fi
cuprinși de mari angoase, teroare și necazuri, iar mulți vor muri de frică și
de așteptările înfricoșătoare față de lucrurile care vor veni pe Pământ ...
Dar ei înşişi vor fi cauza a tot ceea ce li se va petrece."."
Aceste cuvinte înseamnă cu siguranță - contrar anunțurilor anumitor
profeți falși din zilele noastre – nu o distrugere totală a Pământului și,
totuși, imaginația cea mai îndrăzneață nu își poate imagina ce efecte sunt
capabile să dezlănțuie asupra umanității, catastrofe „numai de”
dimensiuni continentale . Cu toate acestea, este o problemă de a te
pregăti intern pentru aceste lucruri care trebuie să vină. Toate profețiile
autentice, de fapt, din cele mai vechi timpuri până astăzi - născute dintr-o
contemplație pur spirituală - descriu în unanimitate dezvoltarea culturii
umane până la un mare moment de cotitură al timpului, care va decide
asupra supraviețuirii umanității. În plus față de aceasta, este evident
dezvăluită diabolica erei noastre tehnice, al cărei abuz de forțe atomice
împinge deja tangibil realizarea acelor panorame. Ceea ce a fost profețit
de profeți și văzători din cele mai vechi timpuri până în prezent a fost
rezumat în cartea lui M. Kahir „Aproape de anul două mii” (Prezent și
viitor în viziunea profetică) și comentat convenabil în funcție de timp.
(Turm-Verlag, Bietigheim-Würrt.)
Vor fi acum câțiva cititori care își vor clătina capul despre aceste lucruri
singulare și vor să demonstreze, cu o sută de obiecții de natură
astronomică, fizică, arheologică și poate chiar teologică, lipsa de
fiabilitate a rapoartelor despre Mallona, într-adevăr, în general, a tuturor
lucrurilor ultra-senzoriale. Fiecare va trebui să ia poziția pe care i-o oferă
propria sa facultate de recunoaștere. Maeștrii spirituali nu vor să atragă o
nouă dogmă din tradiții și revelații, ci să combine rezultatele cercetării
științifice și învățăturilor religioase cu tradițiile antice, dintre care
Revelațiile scrise de Böhme, Swedenborg și Lorber, precum și Leopold
Engel.
În ciuda telescoapelor gigantice, în ciuda analizei spectrale și a
fotografiilor cerului cu ajutorul tehnologiei actuale, nu a existat niciodată
o privire asupra Adevăratului Univers. Nici nu va exista, deoarece
substanța Macrocosmosului stă, ca reproducere a Infinitului, în interiorul
Microcosmosului, în spiritul omului! Toate sunt tranzitorii sunt doar o
imagine! Și astfel drama perceptibilă a sfârșitului unei planete este cu
siguranță nu numai o realitate, ci o imagine a adevărului etern care
acționează în spatele ei. Chiar și omul Pământului nostru de astăzi, în
semnul atomului, se află din nou într-un moment de cotitură, care nu
numai pentru el, ci și pentru reședința sa, mama noastră Pământ, poate
deveni un destin transformator și determinant. Să privim cu adevărat cu
ochii deschiși la semnul insistent al cerului în sistemul nostru planetar, la
multitudinea de asteroizi ca un monument al trecerii cosmice - o lucrare
nefericita a mâinii omului! Acest lucru nu ar trebui să însemne o
avertizare și un avertisment pentru acțiunile liderilor noștri
contemporani?
Grave și solemne, planetele se învârt în jurul orbitelor lor și formează o
armonie de sfere și numai omul, în liberul său arbitru, poate tulbura cu
dezacordul sau cea mai mare Minune a Creației . Cu toate acestea, Voința
lui Dumnezeu este Ordinea, iar Iubirea Sa ne uneste din nou impreuna
noi, ceea ce Lucifer sparge si zdrobește în om și prin om.
M. Kahir

Introducere

La opera
Mallona

editat de Leopold Engel

۞

Descoperirile singulare ale psihometriei - acea caracteristică a vederii

interioare, prin care evenimente care au trecut de foarte mult timp pot fi
reconstruite din nou pentru observatorul din prezent - mi-au trezit
întotdeauna cel mai mare interes. Mi-a trezit o dorință intensă de a putea
contempla cât mai mult posibil imagini psihometrice sau cel puțin de a
descoperi un mediu adecvat care posedă această abilitate într-un mod
fără îndoială autentic. Toate încercările de a obține rezultate bune pentru
mine au eșuat complet. Astfel, doar a doua rută a rămas viabilă. Căutarea
unei personalități adecvate, a fost condusă de mine cu constanță, fără să-
mi imaginez cât de aproape sunt realizarea acestei dorințe. Cu toate
acestea, înainte de a descrie descoperirea acestui mediu prin care a
devenit posibilă publicarea următoarelor imagini singulare, este necesar
să aruncăm o privire rapidă asupra naturii psihometriei în sine.

Se știe că, odată ce s-au întâmplat toate faptele, acestea nu dispar din
prezent fără a lăsa urme, ci dimpotrivă rămân conservate în spațiul
cosmic, ca și când ar fi fotografiate. Din fiecare eveniment vibrațiile
luminoase ies și scapă în spațiul cosmic. Dacă s-ar putea ridica aceste
vibrații într-un alt loc și să le colecteze într-un dispozitiv adecvat sau să le
transmită într-un receptor, atunci aceeași imagine, indiferent de distanță,
ar reprezenta același lucru în care a fost inițial radiată prin vibrațiile care
ies din sursă. O astfel de invenție ar însemna începutul acelei arte pe care
psihometria este capabilă să o exercite perfect. Aceasta, de fapt,
reproduce nu numai curentul, ci ceea ce a fost în trecut de mult timp,
deoarece vibrațiile trimise în spațiu, care au ieșit dintr-un eveniment, pot
fi recuperate, colectate și reunite din nou într-o imagine. Aparatul care
efectuează această minunată putere este creierul.

Chiar dacă legea prin care aceste lucruri devin posibile scapă și astăzi de
cunoștințele noastre, efectele acestei legi există încă. Există, de fapt,
oameni care, de îndată ce își așează orice obiect pe frunte, cu dorința vie
de a obține informații precise despre originea sa, văd istoria obiectului
trecând înaintea ochiului lor spiritual, în imagini clare și pline de viață.
Această descoperire, numită viziune psihometrică, a venit - ca multe
lucruri din domeniul ocultismului - din America. A fost special dezvoltat
de Dr. Buchanan cu un sistem prin care cele mai unice experimente au
devenit posibile. Reprezentările distrugerii Pompei, ale erupțiilor
vulcanice din timpul preistoriei globului nostru terestru etc., au fost date
de personalități adecvate înzestrate cu talent psihometric.
Circumstanțele au arătat în mod clar că aici trebuie pus în joc ceva mai
mult decât forța excitată a imaginației, deoarece cunoștințele oamenilor
în cauză despre evenimentele povestite nu au fost suficiente pentru a
explica aceste imagini doar ca un joc al imaginației.
Este ușor de înțeles că dorința de a examina astfel de abilități în ceea ce
privește adevărul sau neadevărul lor trebuie să fi devenit dorința unui
căutător care a urmărit problemele sufletului uman, în limitele puterilor
sale magice, și ar încerca să le rezolve. conform legilor naturii. În acest
efort, m-am alăturat ani de zile unui prieten de o cultură științifică
considerabilă, a cărui profesie medicală îl făcea deosebit de potrivit să
investigheze umbrele întunecate ale inconștientului în om și ale căror
observații nu se împrumutau cu ușurință notei - impins de bunăvoie de
oponenți - să comită erori de observație, chiar mai puțin la o iluzie sau la
supraestimarea rezultatelor obținute.
În propria sa familie am încercat psihometrie și tocmai cu un succes
surprinzător. Fiica sa s-a dovedit curând un mediu excelent, care a
devenit rapid din ce în ce mai perfect, care, rămânând pe deplin
conștient, a fost capabil să raporteze cu o corectitudine surprinzătoare
proveniența oricărui obiect și ceea ce era legat de istoria acestuia.
Comunicările prin intermediul tinerei au fost inițial limitate doar la
obiecte obișnuite, a căror acuratețe a putut fi verificată și au fost
cunoscute de noi în timp ce experimentam. Dar apoi am trecut la obiecte
a căror proveniență era necunoscută pentru noi înșine, pe care ulterior
am putut să le controlăm; totul a fost întotdeauna raportat cu mare
precizie.

Unul dintre primele experimente a rămas în mod special în memoria mea,

deoarece este caracteristic acestui mod de a vedea și, în același timp, ne-
a oferit dovezi că nu am fost victime ale unei iluzii.

Am cumpărat o statuetă mică de la un sculptor de imagini din ipsos, care

ne-a fost livrată de vânzătoare fără alte informații. Acasă am rugat-o pe
tânăra să ne facă o mică descriere de unde a venit. L-am cunoscut pe
sculptor, așa că am putut verifica declarația la fața locului.

Tânăra și-a pus fruntea pe statuetă, a închis ochii și ne-a spus imediat că a
văzut magazinul de unde cumpărasem obiectul. Am fost amândoi
prezenți - statueta ne-a fost dată, am plătit două mărci pentru ea. - Apoi
imaginea s-a schimbat: „Un bărbat cu barbă, în haina albă de lucru, este
singur în atelier (el a fost sculptorul cunoscut de noi); o femeie, soția lui,
intră în magazin printr-o ușă din spate. Ține în mână statueta pe care ați
cumpărat-o; se întoarce spre soțul ei spunând că a cumpărat această
statuetă de la o loterie de caritate - nu știe ce să facă cu ea - și spune:
„Poate cineva o va cumpăra”. Soțul ei râde, el o numește „mica lui femeie
practică” - pune statueta pe masă și scrie două mărci la bază ca preț. -
Acum văd o cameră mare, - mese lungi acoperite cu cadouri; biletele de
loterie se vând pe o masă, - vine doamna de la magazin, cumpără cinci
bilete de loterie, - le deschide, - are două câștiguri, merge acolo unde
sunt distribuite premiile, - ah, iată statueta! Acesta vă este livrat
împreună cu o geantă mică din piele ". - În acest fel, mergând din ce în ce
mai mult în trecut, proveniența statuetei a fost descrisă în detaliu. A
spune aceste lucruri este inutil, pentru că nu am fost în măsură să
stabilim adevărul afirmațiilor, dar am putut, pe baza celor spuse până
acum. Totul s-a potrivit perfect!

Multă vreme credeam că mediul nostru posedă o abilitate absolut sigură

de a vedea la distanță, iar dovezile multiple în acest sens au fost
copleșitoare.

Într-o zi mi-a trecut prin minte să prezint mediului un inel pentru

examinare, a cărui piatră singulară îi forțase deja pe unii arheologi să dea
din cap. Inelul conținea o bijuterie străveche: pe un fundal alb, un cap
brun cu o tăietură ciudată pe față era prezentat în relief și o cască
curioasă pe cap.

Piatra nu era jasp, ale cărei vene colorate diferite sunt folosite în mod
deosebit de bună voie pentru reprezentări de acest fel, ci o piatră a cărei
origine nu a putut fi stabilită.
Cu toate acestea, cel mult, seamănă cu cuarțul nostru, nu a reacționat la
testele cu acid muriatic; - acesta din urmă, de fapt, nu îl atinge. Chipul și
casca ornamentală a capului nu aveau nicio asemănare cu alte pietre
prețioase pe care muzeele bine-cunoscute le-ar putea prezenta, astfel
încât fiecare arheolog a raspuns vag cu privire la proveniența acestui inel
antic dintr-o eră necunoscută.

Tânăra a examinat inelul, apoi bijuteria așezată în el și au fost prezentate

cele mai surprinzătoare imagini, imagini care au fost apoi puse împreună
într-un manuscris clar vizibil, în paginile următoare.

Cu aceasta, prin psihometrie, ni s-a dat ocazia să privim o lume total

necunoscută pentru noi și, totuși, pe de altă parte, cunoscută. Aceste
imagini ne-au condus către o planetă care a aparținut odinioară
sistemului nostru solar, distrusă cu mult timp în urmă de rasa umană care
a locuit-o. O mărturie teribilă pana unde poate duce nebunia și
depravarea omului, care se consideră mai înalt decât Forța divină care
guvernează Universul.
Legile psihometriei au caracteristica (comparați exemplul la care se face
referire) de a prezenta evenimentele înapoi,in sens opus, făcând trecutul
din ce în ce mai accesibil. Dar întrucât o narațiune se desfășoară exact în
sens opus, atunci în succesiunea cursului subiectului sunt raportate toate
descrierile, cu siguranță cu precizie, dar în modul corespunzător, așa cum
este obișnuit cititorul, adică progresiv și nu înapoi. A fost necesar să se
adapteze imaginile descrise doar în propoziții schițate, care cu siguranță
conțineau foarte des dialoguri lungi între oamenii care au apărut și al
căror text, transcris pe scurt, ar obosi dacă ar fi raportat integral.

Sarcina autorului a fost să prezinte un tot al întregului. Sper că am realizat

această lucrare fără a adăuga sau scădea ceva din ceea ce s-a văzut
psihometric. Fie ca cititorul să găsească plăcere în această lucrare, dar și
mai mult, să beneficieze de învățăturile și descrierile care vor deveni
acum accesibile în această lucrare.
Leopold Engel
==

INDICE DE PERSONAJE
AREVAL: Al doilea fiu al regelui Maban
ARTAYA: fiica regelui Areval
ARVODO: General Suprem din Mallona
CUROPOL: marele preot din Sutona
FEDIJAH: sora lui Upal
FURO: progenitor al liniei Mallona
KARMUNO: marele preot din Mallona
KSONTU: fost dictator al Sutonei
MABAN: fost rege al Mallonei
MANSORE: Marele preot din Nustra
MIRTO: descoperitor al exploatării forțelor eterului
Il MONNOR: titlul de vicerege de Monna
MUHAREB: Primul fiu al regelui Maban
MURAVAL: fiul lui Areval și Fedijah crescut de Muhareb
NUMO: stăpânul mistic al Monei
Il NUSTROR: titlul de Guvernator al Nustrei
RUSAR: fratele lui Arvodo, vicerege al Nustrei
Il SUTOR: titlul de vicerege de Sutona
UPAL: Fratele lui Fedijah, rivalul lui Areval
VOLTO:Slujitorul al templului Mona

NUME MITOLOGICE
ANARBA: zeița frumuseții
MUNGA: fiica lui Usglom
NIMRI: simbol al vicleniei serpentine
SCHODUFALEB: numele celei mai mari divinități
USGLOM: demonul de foc
WEISKEE: figură legendară mistică

NUME GEOGRAFICE
MALLONA: principalul continent al planetei
MARDA: vulcan în munții Wirdu
MONNA: al doilea continent
NUSTRA: al treilea continent
RESMA: orașul Mallona
SUTONA: al patrulea continent
WIRDU: Muntele stâncos al Mallonei

NUMELE LUCRURILOR DIVERSE

MAHA: propulsor obținut de la Nimah
MANGA: substanță chimică puternică (lumină rece)
NIMAH: exploziv de o putere enormă
OROSTEIN: piatră prețioasă(piatra de aur), însemn al puterii regelui
ROD moneda : stâncă albă, utilizată ca mijloc de plată

Capitolul 1
De la Pământ la univers

1. De la pamant la spatiu,mulți locuitori ai Pământului care

privesc cerul înstelat noaptea, deseori apare dorința de a putea pătrunde
în spațiul infinit și de a merge acolo, către acele lumi strălucitoare,
îndepărtate, vecinii noștri atât de frumos împodobiți, care ne fac noptile
atat de pline de farmec, de a cunoaște acele sisteme solare cu planete
suspecte, dacă traiesc ființe umane egale cu cele ale Pământului nostru și
pe acele lumi și dacă sunt în mod egal sub legile vieții vegetale și
intelectuale pe care oamenii le-au maturizat în viața de pe Pământ. Mii
de întrebări noi se impun, care nu au reușit niciodată să încerce să
rezolve întrebarea principală, al cărei răspuns definitiv în viața
pământească, care ne-a înlănțuit fizic pe planeta noastră, nu poate fi dat
niciodată. Va putea omul într-o bună zi să găsească mijloace și modalități
de a traversa rapid spațiul cosmic in corpul fizic? Chiar dacă tehnica ne va
purta departe, orice dorință de zbor îndrăzneț pe calea fizică, dincolo de
sfera terestră pare să se opună obstacolelor de netrecut. Arta ingineriei și
fizicii eșuează în imperioasa mamei Pământ: aceasta exclamă copiilor ei,
„oprire”, care vor să se smulgă fizic din pântecele ei!
2. Un alt lucru este Spiritul, care nu vine din pântecele ei; ea
nu-l poate înlănțui, nu poate exclama: vă ordon să rămâneți în hotarele
regatului meu! Fiul lui Dumnezeu, născut din substanța Cosmosului,
pătrunde în Univers - patria sa veșnică - din care s-a născut și care va
dezvălui toate misterele odată ce a scapat din închisoarea sa materială.
3. Noi toți, în adâncul sufletelor noastre, suntem ființe
spirituale, copii ai lui Dumnezeu care vin din Spiritul etern primordial al
lui Dumnezeu! Vedem în imaginea reflectată a ființei noastre Esența
Creatorului etern al lumii, a cărui stăpânire ne cutremurăm cu groază, dar
nu tremurăm de frică în fața atotputerniciei Sale. De fapt, cu cât
recunoaștem cât de bine este făcut tot ce izvorăște din Centrul Său de
Voință, cu atât ne înflăcărăm mai mult în dragoste. Vedem că acest
Univers nu ne este niciodată ostil, dacă în nebunia noastră nu ne
impotrivim; într-adevăr este binevoitor, util și salutar pentru noi, dacă
recunoaștem adevărul profund al legii primordiale a întregii vieți:
Creatorul și creatura nu sunt ființe separate, ci trebuie să reprezinte o
căsătorie, care să genereze cele mai bogate roade în cea mai constantă
perfectiune.
4. Chiar și spiritul meu recunoaște acest scop al proiectului
universal și așa că îndrăznesc să pătrund în misterele evoluției sale pentru
a explora o mică parte a acestuia. Mă eliberez de legăturile corpului
muritor, mă lansez sus în spațiul etern, lăsând lumea adânc în urmă, un
loc de suferință și bucurii pământești.
5. Zbor în spații inundate de lumina soarelui. . Un albastru
adânc se arcuiește peste mine, condensându-se treptat într-un negru
impenetrabil, cu cât pătrund mai sus în atmosfera pământului. - Acum l-
am lăsat în urma mea și plutesc liber într-un spațiu infinit.Desubtul meu
văd impunatorul glob plutind, a cărui circumferință este din ce în ce mai
mică, cu cât mă îndrept spre un scop necunoscut. Soarele nu mai
încălzește tăcerea spațiului, dar își distribuie totuși lumina; De fapt, nu
prin umbra Pământului care, ca un con lung, se pierde în Infinit.
6. Sufletul uman tremură în această tăcere goală și eternă. De
fapt, el percepe aici acțiunea Divinității invizibile, a cărei Voință forțează
toate constelațiile strălucitoare să se miște conform legilor stabilite prin
propria voință. Și eu sunt supus lor, eu - căruia i se permite, ca un spirit
liber de pe pământ, să văd toate aceste măreții, să admir Opera Eternului.
7. Din ce în ce mai sus, zborul continuă. În dreapta mea
strălucește o lume care vine spre mine ca un disc sclipitor, care se
mărește treptat și reflectă razele Soarelui în strălucirea roșiatică. Știu,
este planeta Marte, care se arată privirii mele în dreapta mea, atât de
aproape, așa cum niciun astronom nu a văzut vreodată. Acum și el se
scufundă sub picioarele mele, din ce în ce mai sus, de fapt, zborul
continuă, către o stea care este chiar deasupra capului meu. Sub mine
văd discul Pământului, încă mai pot recunoaște clar petele care alcătuiesc
mările sale, continentele se disting clar. Recunosc Europa, care pare a fi o
peninsulă a Asiei enorme, Africa și continentele Americii ies la iveală.
8. Zborul decurge din ce în ce mai sus, făcut posibil de o forță
inexplicabilă pentru mine. Și acum - acum planeta care este suspendată
deasupra capului meu și spre care forța motrice mă face să mă îndrept se
mărește vizibil. Ce este asta? Îmi vei arăta o copie a Pământului? Mi-am
amintit clar de masele continentale ale Pământului și acum văd copii ale
acestora în forme similare? Este aceasta o dorință a mâinii creatoare a
Creatorului, care dă naștere acelei planete care se dezvăluie din ce în ce
mai mult privirii mele?
9. Pot recunoaște în mod clar două părți continentale enorme,
care seamănă cu cele ale Americii, cu excepția faptului că lipsește istmul
Panama și marea curge liber între cele două părți. In partea stângă apar
alte continente. Zborul se îndreaptă spre ele și, din ce în ce mai mult, este
vizibila o curbura uriasa a sferei - evident, pentru a ajunge în cealaltă
parte a stelei -. Acum văd că acest continent seamănă cu forma Asiei
unite cu Europa. Forța care mă trage mă conduce spre partea încă
invizibilă a planetei, care, aflându-se pe partea opusă Soarelui, se află în
întunericul propriei sale umbre. Pe măsură ce mă apropii din ce în ce mai
mult de suprafața ei, bolta gigantică a sferei ocupă întregul orizont. În
curând voi putea să știu ce ascunde suprafața sa, dar distanța este încă
prea mare pentru ochiul uman.
 10. Ce stea este aceasta, spre care mă îndrept? După orbita lui
Marte pe care am traversat-o, cu siguranță urmează zona asteroizilor.
După aceasta, orbita lui Jupiter! Dar nu este Jupiter! Ar trebui să-i văd și
lunile; într-adevăr, această planetă pare să nu aibă niciun satelit ca
Pământul. Este poate unul dintre cei mai mari dintre acești asteroizi care,
în număr mare, parcurg acel spațiu în care, de ani buni, a fost căutată o
planetă și nu a fost găsită, până când puterea telescopului a fost
descoperită, pentru a spune adevărul, la început numai patru lumi mici?
Mi se pare prea impunător în masa sa, chiar și ochiul nu găsește în spațiu
niciunul dintre tovarășii care ar trebui să împartă această orbită cu ea! -
Cine ești tu, lume necunoscută spre care alerg și care s-a apropiat atât de
mult de mine încât pot recunoaște nuanțele colorate ale pădurilor,
câmpiilor, lacurilor, mării și râurilor? Spune-mi de unde vii, numele tău! -
11. Apoi, un răspuns îmi flutură prin suflet: „Vedeți din nou
combinate într-un întreg dărâmăturile a ceea ce era o lume minunată și
frumoasă, care se mișcă acum la fel de repede ca asteroizii prin spațiu.
Fosta planetă s-a reconstituit în frumusețea sa în fața ochilor tăi uimiți,
astfel încât să poți comunica ceea ce niciun ochi uman nu a văzut înaintea
ta! Trebuie să contempli ce s-a întâmplat cu ea acum mii de ani! Trebuie
să depui mărturie Marelui Spirit al lumilor care a lăsat să se întâmple ceea
ce el nu a vrut să împiedice de dragul marelui scop care trebuie atins! ”.
12. Mă apropii din ce în ce mai aproape, - aici - mă înconjoară
un întuneric profund, o noapte neagră și densă. Sunt scufundat în umbra
planetei și, cu o viteză nebună, alerg acum la destinația călătoriei mele.
Respir aerul ca în munții înalți; norii sunt risipiți de mine. Vârfuri de
munte amenințătoare întunecate se întind în întâmpinarea mea, de parcă
mi-ar refuza piciorul să calce pământul și să-i dezvăluie secretele - dar
nimic nu-mi poate sta în cale!
13. Zborul meu încetinește peste munți, crevase, de-a lungul
vulcanilor fumeganzi și în erupție. Tunetul tumultos al norilor îmi bate în
ureche. Pajiști verzi se întind peste munții ușor arcuiti, slab luminati de
splendoarea unei lumi minunate de stele și de prima strălucire a zorilor
unei dimineți. Pe un astfel de vârf, înconjurat de ceața ondulata care încă
acoperă panorama regiunii de mai jos, minunata mea călătorie de pe
Pământ către acea planetă îndepărtată se încheie. Sunt pe teritoriul
Mallona, o lume a sistemului nostru solar,odata, într-o zi distrusă.

Capitolul 2
Originea inelului

1. Încet, Estul devine roșu. Soarele răsare măreț deasupra

orizontului și alungă ceața rătăcitoare, care ascundea,in jur, de vederea
mea, văile adânci, înnorând încă vârfurile munților. Devine mai luminos,
regiunea devine mai luminoasă. Se dezvăluie din ce în ce mai mult
peisajul înconjurat de munții înalți, pe a cărui latură orientată spre mare
se încheiase zborul meu îndrăzneț.
2. Un vânt puternic, care suflă dinspre mare și își ondulează
suprafața în valuri ușoare încoronate cu spumă, dispersează ultimele fâșii
fantomatice de ceață. Acum peisajul stă limpede în fața mea, în roșu, a
unei noi dimineți splendide. Această regiune este cu siguranță
asemănătoare cu Pământul, doar că totul este imens și exercită o
impresie puternică asupra sufletului.
3. În spate acolo, la orizont, văd fum crescând; flăcările sclipesc
din când în când, urmate de un tunet subteran ușor. Trebuie să existe
forțe vulcanice active și să ducă o luptă cu marea care aici sapă adânc,
adânc în teritoriu și chiar și acolo prin focar, acele erupții sunt separate
doar de acea fasie stâncoasă neîntreruptă. [PUNCTUL SLAB AL PLANETEI -
O zonă activă în permanență și periculoas de aproape de mare, cu vedere
spre ea, de care este separată de un lanț muntos]
4. Simt dorința de a arunca o privire mai atentă asupra acestui
loc. Și iată, corpul meu se ridică ușor ca o pană în aer șimeste împins spre
scopul dorinței mele. Acum recunosc forța motrice care a făcut posibilă
călătoria mea de pe Pământ: este voința mea, care este mai puternică
decât rezistența opusă de materie.
5. Ce spectacol terifiant de forțe naturale sălbatice violente și
dezlănțuite este prezentat aici! Nu există nici un fel similar pe Pământ.
Acum văd că am pus piciorul pe o lume diferită, pe o lume străină. Este o
prăpastie infernală care se manifestă aici. Luați toți vulcanii de pe
Pământ, adunați-i într-un singur loc, astfel veți avea o imagine a ceea ce
este prezentat aici. Aici nu există o singură prăpastie din care bolovani
incandescenți de lavă să nu verse flăcări și vapori sufocanți. Nu! În
măsura în care ochiul priveste, craterele se succed, un laborator eficient
al forțelor gigantice. Iată cu adevărat regatul lui Pluto și Vulcan; aici sunt
domni absoluti. Inamicul lor, însă, zeul Neptun, stăpânul tuturor apelor,
se arată în proximitate amenințător. Întregul peisaj, atât de sălbatic rupt
de erupțiile vulcanice, arată în același timp o depresiune semnificativă,
așa cum o cunoaștem în anumite locuri și pe Pământ. Dacă nu ar exista
zidul stâncos care o delimitează ,marea ar trebui să se grăbească de
neoprit în acel abis de foc. Vai de această regiune, atunci nu se poate
prevedea ce catastrofă teribilă s-ar întâmpla brusc pe ea!
***

6. Planez de-a lungul creastei muntelui prin această regiune

terifiantă, din ale cărei cratere se ridică continuu flăcări și lava de foc,
izbucnind adesea în aer ca niște bombe cu un vuiet asurzitor. Acum ajung
la sfârșitul acestui peisaj înspăimântător cu viteză foarte mare, călătorind
rapid prin aer. Munții înalți se îndreaptă spre mare, stâncile goale se
ridică de-a lungul coastei și oferă o oprire inospitalieră săracului
naufragiat care poate și-a salvat viața până acum. Acolo un vast
promontoriu se aruncă în mare; în spatele lui se uneste cu o cale de
acces,și iată, asemănător unei oaze vesele în deșert, în zona acestui pasaj,
este prezentată imaginea unui peisaj zâmbitor.
7. Aici flori minunate, arbuști și copaci verzi si infloriti, un mic
paradis se manifestă privirii uimite. Este înconjurat de jur împrejur de
munți înalți, abrupți și plini, din care, după câte se pare, este imposibil să
cobori pe coastă; spre marea liberă, intrarea paradisiacă este protejată
de un strat de roci care întrerupe puterea valurilor: un port natural în
care suprafața calmă a apei reflectă munții foarte înalți. Aici natura
binevoitoare a creat un loc de pace, ferit de forțele puternice ale focului
care, din când în când, se aud zgâlțâind cu tunete plictisitoare în spatele
munților, precum și din apă, care este imposibil să inunde plaja cu putere
distructivă dincolo de reciful de roci.
 8. În vastul semicerc al acestui peisaj protejat de furtuni, s-a
dezvoltat o vegetație înfloritoare. De jur împrejur sunt copaci încărcați cu
fructe care te invită să fie gustate; un izvor izvorăște din peretele stâncos
și se revarsă spre mare. În mijlocul semicercului, masele de roci, odată cu
siguranță precipitate de cutremure, formează un fel de terasă, astfel încât
este posibil să urci până la o treime din muntele care cade abrupt. Și aici
stânca, dezintegrându-se, a format un teren fertil; acolo totul este verde
și înflorește în culori vii. Acest colț aparent abandonat oferă o abundență
din ceea ce natura mamă este capabilă să ofere.
9. Între timp ziua a devenit senină, Soarele se revarsă cu raze
calde pe micul paradis. Aici este plăcut, aici locuiește pacea. Locuiesc și
oameni? Se pare că nu! Dar nu, se mișcă ceva pe terasă?
10. Corect, acolo văd un tânăr mizerabil îmbrăcat în piei! Dă
impresia că in fața se afla unul dintre tinerii germani care odată trebuie
să fi trăit în pădurile germane. Blocurile de rocă precipitate au format o
cavitate pe terasă care, înconjurată dens de plante alpine înflorite, oferă
un spectacol special. S-ar putea să credeți că vă aflați în fața unui palat de
stâncă construit de gnomi, căruia arta magică a locuitorilor săi a dat o
intrare împodobită cu măreția basmului florilor. De jur împrejur totul
miroase și este înflorit. Culorile strălucitoare ale florilor încântă privirea
din fața intrării în cavitatea în care tânărul a dispărut acum. De la această
înălțime există o priveliște splendidă a mării și a intrării. Într-adevăr o
casă care ar trebui să încânte orice prieten al naturii.
11. Acum ceva se mișcă în cavitate; sprijinindu-se de tânăr,
apare încet o figură care inspiră un profund respect. Este un bătrân cu
părul lung și ondulat și cu barbă. Și ce ochi! Acesta este privirea unui om
care s-a eliberat de durerea existenței, care trăiește în recunoașterea
Dumnezeului său și este capabil să cerceteze adâncurile Creației. Astfel,
se pare că seamănă cu profeții puternici ai lui Israel, care, fără teamă de
oameni, umblau neobosiți și erau vestitori neînfricați ai Cuvântului și ai
Voinței lui Iehova.
12. Un halat simplu, aspru, care înfășoară întreaga fiinta -
șoldurile sunt ținute de o centură de piele - acoperă corpul musculos al
bătrânului, care nu este în niciun caz un bătrân slab, se sprijină numai
afectiv de partea tânărului. Încet, cei doi ies; acum bătrânul se deplaseaza
singur, cu respect tânărul rămâne în urmă. Bătrânul întinde mâinile spre
cer și [UN MIC PARADIS - Un bătrân și un tânăr locuiesc acolo într-un loc
feeric] îngenunchează. Buzele lui se mișcă în rugăciune tăcută. Similar
unei statui, el rămâne într-o poziție imobilă. Tânărul îngenunchează și el,
își îndoaie capul la piept și brațele încrucișate peste el.
13. Locul extraordinar, vuietul ușor al mării, care, împreună cu vuietul
îndepărtat al erupțiilor vulcanice, întrerupe doar uneori liniștea - și
figurile nemișcate ale celor doi aparent singurii locuitori ai acestei cavități
stâncoase pe care caldul, seninul si luminosul Soarelui care răsare din ce
în ce mai sus, carora le slujesc, cufundați în rugăciune profundă,
Dumnezeul lor, este o imagine a impresiei puternice! Mă umple cu
presentimentul unor lucruri mărețe care se vor dezvălui.

***

14. Bătrânul pleacă adânc capul spre pământ. Brațele lui se

întind încrucișate peste piept. El murmură cuvinte blânde și pare să
răspundă unei persoane pe care nu o pot vedea. Această conversație cu o
ființă invizibilă durează mult. Acum bătrânul se ridică, privirea lui îl caută
pe tânărul tovarăș și acesta din urmă aleargă către el.
15. „Muraval” răsună din buzele sale. „Dumnezeu Tatăl mi-a dat
clarificări despre soarta cu care se confruntă Mallona, dacă în curând un
spirit mai bun nu va schimba inimile celor care se cred stăpâni ai lumii.
Esti gata să îndeplinesti ordinele pe care mi le dă Dumnezeu Tatăl? ”.
16. Băiatul răspunde: „Tată, orice mi-ai spune o voi face, pentru
că știu că tu nu ceri de la mine decat ceea ce este în Voia lui Dumnezeu
Tatăl!”.
17. „Vino, stai lângă mine!”. Spune bătrânul și se aseza pe o
bucată de piatră, o bancă naturală la intrarea în cavitate înconjurată de
flori.
18. Ciudat, înțeleg limba acestor bărbați, deși ei vorbesc cu
siguranță o limbă complet necunoscută mie! Prin urmare, este adevărat
că spiritul liber este independent de forma cuvântului, doar conceptul
acoperit cu această formă îi vorbește și el înțelege impresia că cuvintele
trezesc, indiferent în ce formă-limba este ascuns. Acum înțeleg ce
înseamnă „cuvântul este viu”; cuvântul este conceptul literei sau al
sunetului închis singur, care este independent de invelisul mort; deoarece
sunt acum independent de corpul meu care învelește spiritul.

19. „Muraval”, îi spune acum bătrânului băiatului. „A sosit

momentul în care iti pot explica de ce Dumnezeu Tatăl ne-a făcut să
ajungem în această regiune, o regiune pe care o ocup doar cu tine de
șaptesprezece revoluții. Pentru a șaptesprezecea oară, astăzi Soarele a
răsărit de la mare până acolo pe malul stâncos al acestui orificiu arcuit, de
parcă acel arc stâncos ar indica orbita sa în bolta cerească. Doar o dată pe
an îi atinge încet marginea, fără a arunca umbra stâncii în golf; ce se va
întâmpla când se apropie al optsprezecelea an?
20. Muraval, cu siguranță știi, în spatele acelor munți locuiesc
oameni de care ne ascundem. Nu știu nimic despre noi, totuși ti-am
arătat cum au un sentiment complet diferit de al nostru. Știți ce este
păcatul și că cei de cealaltă parte slujesc doar păcatului. Am trăit odată
printre ei, onorat și înconjurat de toată splendoarea care poate fi dată.
Cu toate acestea, nu căutam splendoarea exterioară, am găsit satisfacție
doar în căutarea Sublimului Adevăr, Adevăr care nu există în agitația lumii
și pentru care bunul Dumnezeu, Tatăl universal, a pregătit o locuință
numai în noi.
21. Văd unde trebuie să conducă, dacă adevărul nu este
predicat acelor despotici din spatele munților, dacă nu li se pune în față o
oglindă în care să se poată recunoaște. Atunci inimile lor pot fi atinse și
sentimentele lor se pot schimba.
22. Muraval, fiul meu, știe că regele Areval stăpânește acum
lumea. El a reușit, cu puterea generalului său Arvodo, să rupă ultima
rezistență pe care i-a oferit-o a patra și ultima parte a suprafeței
Mallonei. Acum el stapaneste complet pe Mallona. Un imperiu, un
imperiu mondial nelimitat este al lui.
23. Cu toate acestea, el nu este fericit. Asuprirea pe care supușii săi
trebuie să o suporte de la mai marii regelui i-a făcut de multă vreme
sclavi, aproape ca niște animale. Mândrie de neconceput, pofta de
plăceri, toate bucuriile și plăcerile existenței pe care le găsești în clasa
superioară; pe de altă parte, ignominie(Josnicie, infamie, mârșăvie) și
umilință foarte profundă, foamete și mizerie în rândul celor din clasa de
jos. Numai armata dominatorului, prin care își menține puterea, trăiește
în plăcere și abundență; totul este proprietatea războinicului, el este
adevăratul conducător, criminalul care servește regelui, pentru a se sluji
singur.
24. Cum ar putea, cum ar trebui să fie complet diferit în lumea
noastră frumoasă. În loc de un loc al blestemului, Mallona ar fi un loc al
bucuriilor sublime dacă omul nu ar fi devenit un infam, profanat în sine!
În loc să se arunce în brațele Tatălui universal, regele Areval le-a preferat
pe cele ale spiritului întunericului. Sarcina noastră trebuie să fie să
îndrăznim ultima încercare, să il smulgem din aceast viciu. – Doamne,
Tată, voi asculta! Arată-ne calea și mijloacele! ”.
25. Tânărul ascultă cu atenție cuvintele bătrânului și, cu
entuziasm, își asigură încă o dată disponibilitatea pentru toate.
26. Profetul meditează și se uită la marea sclipitoare și spune cu
glas scăzut: „Nu este încă timpul, dar în curând va veni și ne va cere mult,
poate tot ce mai avem de dat. Atunci sa nu te temi Muraval, căci în
comparație cu puterea lui Dumnezeu Tatăl, cea a regelui este doar o
suflare și vom fi în siguranță sub protecția Domnului și Tatălui nostru
veșnic. - Vino acum, să culegem fructele din arbuștii de care vom avea
nevoie pentru masa noastră ”.
27. Repede se ridică bătrânul, și tânărul; ambii coboară spre
țărm și dispar repede printre tufișurile și copacii înfloriti.
28. Sunt imobilizat cu forță magnetică în fața peșterii. Acum mă
împinge să vizitez casa celor doi și intru. Este mare, spațioasă și conduce
lateral sub blocurile de stâncă stivuite unul peste altul. Acolo gasesc patul
celor doi,facut din mușchi și frunziș uscat. Puține obiecte de mobilier sunt
aranjate în jur, realizate din coji dure de fructe mari, asemănătoare cojilor
de nuci de cocos și dovlecei. Aici văd și piei de animale, unele folosite ca
covoare, altele drept perdele, iar cea care atârnă de unul dintre paturi,
cea a bătrânului, servește cu siguranță drept protecție împotriva vântului
care vizitează peștera. În capul paturilor văd un vas mare, decorat cu
semne pe care nu le pot interpreta; ceva mă împinge să-l deschid pentru
a-i cunoaște conținutul.
29. Conține bijuterii strălucitoare, o coroană regală cu pietre
strălucitoare, iar în partea de jos este un inel de aur cu o piatră albă
mare. - Aceasta este aceeași piatră gravată cu un cap ca cea pe care mi s-
a arătat și pe care încă o port întipărită în minte; acum o recunosc clar: de
aici provine, a fost aici de mult timp, în acest vas!

Capitolul 3
Piatra aurie

1. Din nou mă simt cuprins de forța minunată care mi-a făcut

posibil să mă eliberez de legăturile Pământului și să zbor spre această
lume extraterestră, pentru a investiga istoria inelului. De aici sunt purtat
de această forță prin spațiile de dincolo de munții înalți din țară. Zborul se
îndreaptă spre granița acelei regiuni vulcanice care mi-a devenit deja
cunoscută. Ce ciudat: moartea și o viață pașnică sunt aici, una lângă alta.
2. Acolo, în stânga, la orizontul îndepărtat, văd forțele
vulcanice furioase. Apoi urmează o fâșie îngustă de stâncă goală și, fără
trecere, un peisaj plăcut și înfloritor se gaseste in capatul acesteia. Pot
privi la păduri, râuri, câmpuri și lacuri, văi minunate grațioase, dealuri
blânde rotunjite cultivate vizibil de mâini omenești harnice. Cu toate
acestea, regiunile cultivate nu sunt obiectivul actual pe care îl vizez. În
schimb, pare a fi acea fâșie care separă peisajele înfloritoare de regiunea
de foc.
3. Observ că bărbații sunt activi și lucrează cu sârguință acolo,
creaturi ca noi, doar cu o înălțime considerabil mai mare. O mină a răsărit
acolo. Pasaje adânci sunt găurite în piatră, sute, nu, mii de muncitori sunt
la lucru. Dar cât de strict păzite și cât de oprimati par, acești lucrători nu
sunt bărbați fericiți! Sunt forțați să se angajeze într-un loc de muncă pe
care nu l-au făcut din propria lor voință. Fără milă sunt împinși de
supraveghetori brutali - fiecare dintre aceștia fiind însoțiți de doi bărbați
înarmați - în pasaje care,pătrund adânc în stânci, din care văd câțiva
bărbați ieșind complet epuizați cu pietre ,neregulate,extraordinar de albe
și mari. Aruncă pietrele și, respirând greu, se prăbușesc la pământ pe
jumătate inconștienti. Unii dintre tovarăși toarnă apă peste ei și încearcă
să-i aducă înapoi la viata. Cât de săraci sunt acești bărbați în corp, totuși,
ei sunt doar piele și oase!
4. În pasajele adânci ajung atât de aproape de vatra focului
vulcanic și a vaporilor sufocanți ai acestuia, încât numai cu un pericol
constant de moarte ajung în acel loc la pietrele albe. Văd munca
dureroasă a acestor nefericiți de-a lungul întregii fâșii de stâncă care se
întinde pe mile și mile,
5. Ce valoare mare trebuie să aibă acele pietre, pentru că atât
de mulți oameni sunt sacrificați pentru extragerea lor? O astfel de muncă
trebuie să culeagă mii de vieți umane.Violența singură este mijlocul de a-i
forța pe acești nefericiți să aleagă între moarte sau muncă. Oricine refuză
să intre mult timp în peșteri este doborât fără milă de bărbații înarmați,
folosind sulițe lungi. Mulți preferă această moarte rapidă decât uciderea
lentă a vaporilor din puțurile din stâncă.
6. Barbarii par să-și fi făcut deja treaba de ajutor de călău de
mai multe ori. Văd acolo, în spatele acelor stânci, lângă o prăpastie
adâncă, corpuri neînsuflețite întinse cu răni încă sângerânde, lângă
acestea sunt alții ale căror fețe deformate indică moartea prin sufocare
cauzată de vaporii otrăvitori. O imagine de groază și repugnanță. Sunt
oamenii acestei lumi amorțite fără nici o compasiune în piept?
7. Așa este! În orice caz, supraveghetorii,numeroșii bărbați
înarmați nu mai posedă nici o urmă de sentiment uman. Râzând, aruncă
cadavrele celor nefericiți în prăpastia adâncă, care le oferă un ultim loc
de odihnă. Câți vor fi cei care se află deja în adâncuri, din care răsună o
furie întunecată de ape? Câtă nenorocire, dureri și blesteme au spălat
apele urlătoare acolo, sub mare, în fundul teribilei prăpastii!
8. Nu departe de acest loc de chin se află o clădire mare. În
acel loc, toate pietrele câștigate cu sânge sunt aduse, examinate cu
atenție, selectate în funcție de puritatea culorii și depozitate în camere
solide speciale. Presupun că aceste pietre joacă același rol ca banii de pe
Pământul nostru, că valoarea lor măsoară valoarea altor produse ale
acestei lumi și, în orice caz, sunt considerate bani și servesc ca mijloc de
plată. Clădirea mare, construită din pietre imense pătrate, seamănă cu o
cetate. Intru și văd peste tot bărbați harnici care, prin intermediul unor
mașini necunoscute mie, rup pietrele și le taie în bucăți patrulatere ușor
de manevrat, apoi acestea sunt din nou pregătite în plăci subțiri care sunt
ambalate în lăzi echipate cu încuietori și sigilii speciale și încărcate in
vagoane mari.
 9. În fața clădirii începe un drum larg, asfaltat cu o grijă extremă,
care nu prezintă nicio rugozitate și se pierde la orizont, la o distanță
nedeterminată. Pe acest drum, conduse de doi bărbați, vagoanele goale
se apropie de clădire, în timp ce cele încărcate se îndepărtează. Carele se
mișcă de la sine, împinse de o forță care încă nu mi se dezvaluie. Văd doar
că din partea din spate a vagoanelor iese un canal mai lung, din care, fără
zgomot, se ridică un abur ușor. Ușoare, liniștite și extrem de rapide,
aceste vagoane merg înainte și înapoi.
10. Acolo, din acele locuri de muncă și groază, în fața intrării în
unul dintre pasajele din stâncă, acum se aude un strigăt puternic. Din
toate părțile, supraveghetorii și lucrătorii se apropie, înconjoară un om
profund epuizat care tocmai a ieșit din pasaj și ține cu grijă ceva în mâini.
Se aud strigăte de felicitări și apare un entuziasm și o trăire plină de viață.
Vocile emoționate devin din ce în ce mai clare, iar o procesiune se
îndreaptă spre depozitul impunător al comorilor prădate.
11. Se apropie. Din clădire iese un personaj impunător, un om
cu ochi duri, pătrunzători, înconjurat de alți bărbați; sunt angajații săi
subordonați, el însuși este șeful acestei activități miniere. Procesiunea
este acum foarte aproape de el. Omul care cu strigătul său puternic a
provocat adunarea apare în fața lui. Șeful dur, asteptand nerăbdător,
întreabă: „Ești tu cel norocos?”.
12. „Domnule, am fost”, răspunde cel întrebat și, în genunchi, îi
întinde o piatră plată de mărimea unui pumn, a cărei suprafață inferioară
este albă ca zăpada, cea superioară, maro închis.
13. Șeful se arată surprins de piatră și o preia. El o întoarce ici-
colo; uimirea se imprimă în expresia sa. Cu o miscare încuviință din cap,
își cheamă subordonații la el și le arată exemplarul, și ei arată cea mai
mare surpriză.
14. „Care este numele tău?” Îl întreabă el cu severitate.
15. „Upal!”, Răspunde norocosul muncitor.
16. „Upal, ești liber și vei raporta regelui unde și cum ai găsit
această splendidă piatră, cea mai mare pe care am văzut-o vreodată. Știi
că moartea este sigură pentru tine dacă le spui altora despre asta.
Pregătește-te pentru călătorie! ”.
17. Șeful se întoarce împreună cu angajații săi subordonați în
clădire. Mulțimea de soldați și muncitori sunt din nou împărțiți,
întorcându-se la locurile muncii lor grele. Upal cu alți oficiali, care îl
felicită cu căldură și îl observă cu o privire invidioasă, merge la o altă
intrare a clădirii și este dus într-o cameră unde există o masă pregătită cu
mâncare și băutură. Acolo se relaxează și își revigorează forțele slăbite cu
delicatese pregătite de obicei pentru înalții oficiali.
18. După un timp intră un servitor și îi poruncește să-l urmeze
până la seful suprem. El este însoțit într-o cameră mobilată, așa cum sunt
la noi camerele orientale. Coloanele, cu pietre multicolore și pereții
decorați împodobiți cu perdele multicolore, susțin tavanul. Covoarele
acoperă podeaua, ferestrele înalte lasă să intre lumina soarelui limpede
care se reflectă de pe pereții strălucitori de piatră. Superiorul poartă o
halat în stil grecesc, umerii acoperiți cu o mantie care ajunge la pământ.
Pantaloni largi, care se termină cu cizme brodate din piele de culoare
naturală, completează ținuta lui; o sabie largă îi atârnă în jurul șoldurilor.
Stă la o masă, sunt scrieri în fața lui. Le verifică și le compară pe câteva
dintre ele.
 19. Pentru Upal care intră, el îi spune acum: „Apropie-te și
ascultă dispozițiile care se aplică norocosului descoperitor al pietrei de
aur. Tu, până acum sclav al regelui, ești acum un cetățean liber, scutit de
orice tribut pe care trebuie să-l plătească supușii din regatul Mallona.
Suma de 10.000 de tese vi se dă și puteți cere regelui o favoare imediat
ce vă primește. Încercați să vă rezumați bine discursul, când stați în fața
celor puternici și îi arătați lui și celor mari cum ați găsit piatra de aur în
adâncuri. Iată certificatul descoperirii tale, scrisoarea de imunitate și
cesiunea bunurilor tale ".
20. Superiorul îi înmânează trei documente, ele în substanța lor
seamănă în toate cu cele ale Pământului nostru; cu siguranță semnele
grafice sunt necunoscute, împodobite cu împletituri și dezordonate. Upal
mulțumesc cu o expresie sumbra. Își strecoară cu grijă documentele în
hainele de lucru rupte, apoi se apleacă adânc și pleacă! Superiorul, la
masa lui, se îndreaptă acum spre alte preocupari.
21. Upal merge pe coridorul lung care duce la ușa mare. Acum
iese și îmbrățișează cu o privire tristă acel peisaj care, de atâta timp, a
fost pentru el un loc de suferință și muncă aspră de sclavi. Trăsăturile sale
reflectă ceea ce simte omul: ura față de asupritori, bucuria pentru
libertatea pe care a câștigat-o, dorința de răzbunare pentru suferința
suportată. Respirând adânc, bărbatul se află acum pe ultima treaptă a
scării exterioare care duce de la poarta la șosea și ochii lui privesc cu
nerăbdare vehiculele care, alergând rapid, animă drumul principal. Acum
se indreapta spre alta cladire și lasa in urma vehiculele care dispar.
22. Există o viață dinamica în acest cladire. Este un spațiu în care
pietrele, bine ambalate și deja prelucrate, sunt încărcate pe vehicule și
astfel sunt duse la destinația încă necunoscută mie. Un vehicul este
pregătit pentru plecare. Intrarea lui Upal a provocatun anumita miscare
în rândul muncitorilor. Cu siguranță toată lumea știe că acum a devenit
un om liber și bogat și toată lumea îi invidiază averea, în timp ce toți
aceștia trebuie să rămână în continuare sclavi, sclavii unui rege care,
pentru a se îmbogăți, nu ține cont de viața lor.
23. „Norocosule”, îi vorbește un oficial, care supraveghează
încărcarea comorilor pe vehiculul gata de plecare. „Poti merge acasă cu
aceasta masina, vrei?”.
24. „Vreau cu bucurie”, răspunde Upal. "Fii sigur de mulțumirile
mele!"
25. „Atunci vino, stai lângă mine!”.
26. Oficialul intră pe scaunul din față al vehiculului, care oferă
spațiu confortabil pentru două persoane. Își ia de la un bărbat de lângă el
un placa mare, pe care acesta o duce la un lanț în jurul gâtului și ii dă si
lui Upal una, care îl împodobește.
27. „Știi de ce!” Îi șoptește el.
28. Tacut, Upal dă din cap și îsi ia locul lângă oficial. El apasă un
buton și, ușor, în tăcere, vehiculul se deplasează înainte de-a lungul
drumului, pe care am văzut deja deplasarea multor vehicule identice.

Capitolul 4
Acasa
 1. Drumul se pierde în linie dreaptă la orizont, într-o distanță
nesfârșită. În dreapta și în stânga este înconjurat de un zid robust
construit până la jumătatea înălțimii unui bărbat. După ce vehiculul a
părăsit stația de plecare, drumul se îngustează imediat, astfel încât numai
două vehicule pot merge unul lângă celălalt; o proeminenta îngustă
separă drumul în două jumătăți: la dreapta pentru vehiculele care pleacă
și la stânga pentru cei care se întorc. La o distanță care poate corespunde
kilometrului nostru terestru, văd case care sunt folosite ca posturi de
pază în dreapta și în stânga. Acestea sunt locuite de soldați, care
monitorizează cu strictețe fiecare vehicul, în special cei care vin din gară.
Paznicii sunt înarmați cu sulițe lungi, cu care, în ciuda mersului rapid, ar
doborî ocupanții unui vehicul care nu sunt marcați cu o plăcuță de
identificare, cum poarta Upal și oficialul. În plus, la fiecare casă a postului
de pază sunt porti, cu care este posibil să închida rapid drumul de
transport.
2. Posturile individuale de pază sunt capabile să comunice între
ele prin intermediul unor figuri de semnalizare special formate plasate pe
stâlpi înalți. În cazul în care un fugar trece accidental chiar și de un post
de pază, aceste semnale catre următorul post de pază ar pune capăt
călătoriei sale. În acest fel, comorile obținute sunt duse în siguranță în
îndepărtata capitală a regelui. Nici o șansă de a le lua neobservați, dar
nici o șansă ca muncitorii să treaca neobservați! De fapt, soldații
patrulează pe zidul limitator! Din expresia fețelor lor se vede că nu
cunosc milă.
3. În tăcere călătoria continuă spre capitală. Oficialul și-a
îndreptat toată atenția asupra conducerii vehiculului. Upal se cufundă în
gândurile sale și este vizibil opus oricărei conversații. Drumul începe să
facă curbe, în curând trebuie să urci și să depășești pante cu viteza
vantului. Peretele din dreapta și din stânga devine din ce în ce mai înalt și
nu mai permite nici o vedere din vehicul spre teritoriul separat. Drumul
trece acum prin zone mai locuite. Este adevărat că în imediata vecinătate
nu există case de văzut, dar de la o anumită distanță regulate,urme ale
activității umane încep să apară ici și colo: câmpuri cultivate și case
rezidențiale așa cum sunt folosite în orient. Nimeni nu poate construi în
apropierea acestui drum de stat și un rezident nu s-ar putea aventura
niciodată în apropiere, altfel viața lui s-ar pierde.
4. Un oraș apare la orizont, este destinația acestei lungi
călătorii . Conform timpului nostru, această călătorie ar fi putut dura
aproximativ două ore, dar în acest timp a fost de cel puțin două ori
distanța pe care ar călători-o un tren expres pe Pământ în același timp.
Regiunea este splendidă, orașul este impresionant. Se află lângă un râu
larg și se întinde parțial pe terase, pe o creastă montană ușoară,
ascendentă, înconjurată de un zid maiestos.
***
5. O minunată cetate se află pe un deal din mijlocul orașului,
cetatea regală a puternicului conducător. Totul pare atât de asemănător
cu Pământul și totuși ciudat de oriental. Așa ar fi putut arăta casele din
Babilonul antic. Parca văd în fața mea un fel de copie a Babilonului antic,
în care domnea Nabucodonosor, nu mai puțin impunător și ticălos, așa
cum si el era.
6. Vehiculul intră acum într-o sala de pe zidurile orașului, cu
acoperiș boltit, și se oprește. O zidărie ciclopica sa vede peste tot. Pe cât
poți îmbrățișa la prima vedere, te afli într-o cetate bine păzită, care este
capabilă să reziste oricărei forțe. Este casa comorilor din regat, unde curg
toate comorile extrase. Un număr mare de bărbați sunt ocupați aici,o
mișcare plină de viață poate fi văzută peste tot. Mă interesează
îmbrăcămintea care, asemănând obiceiurilor pe care ni le-au lasat vechii
greci, constă, pentru muncitori, într-o tunică scurtă. În plus, oficialii de
rang înalt poartă mantii; picioarele sunt protejate de cizme înalte cu
dantelă.
7. Upal și oficialul au intrat acum înăuntru. Îi mulțumește tovarășului său
și se duce la o ușă pe care acesta din urmă i-a indicat-o. Se deschide și se
găsește într-un spatiu vast, în care stau mulți bărbați vizibil ocupați cu
scrisul. Șeful acestui birou ia hârtiile pe care i le inmaneaza Upal și îi
spune să aștepte. Durează mult până se întoarce; acum îl conduce în altă
cameră. Upal este serios ; nu se arată nicio schimbare în trăsăturile sale
care sa dezvăluie vreo emoție. Se întoarce în tăcere inauntrul sau, doar
ochii strălucesc uneori pe furiș, dar puterea de fier a omului îmblânzește
orice sentiment trădător. Un servitor intră și îl invită să-l urmeze.
8. Îl conduce într-o cameră în care stau mai mulți înalți oficiali
ai acestei case de tezaur, care îl privesc cu interes. Îl îndeamnă,
încurajându-l. Președintele acestui consiliu îl anunță din nou despre
deplina libertate și îi dă un număr mare de hartii; în sfârșit, cu un accent
deosebit, un document care il autoriza pe Upal să retragă din lăcașul
regal suma mare care i se cuvenea, în calitate de descoperitor al pietrei
de aur. Upal este acum bogat, foarte bogat. - I se spune cu insistență să
se aștepte în fiecare zi pentru a fi chemat de rege. El este de acord cu
acest lucru, susține că este gata și este eliberat.
***
9. Un servitor îl conduce pe un coridor lung; acum este din nou
în fața unei uși pe care există o inscripție într-un script necunoscut mie.
Upal o deschide. Este casieria, o cameră boltită separată de un perete cu
ferestre mici, în spatele fiecăreia stă un bărbat. Upal își prezintă
certificatul la tejghea și primește un număr mare de pungi pe care le
ascunde în halat. Deschide o pungă, este plină de plăci albe subțiri,
patrulatere, fiecare purtând un semn, - este aurul monetizat de Mallona;
pentru a-l obține, și-a riscat viața de mai multe ori.

10.Mă face să râd. Aceste pietricele sunt, prin urmare, bani,

bani ca noi, ce valoare are, în ce se află? - Da, de fapt, în ce constă
valoarea aurului nostru, nu este și el un produs al imaginației, o
imaginație care ne dă iluzia că moneda noastră are valoare? - Dacă acești
bani ar fi evaluați aici, am primi doar o firimitură pentru aceste pietricele
pătrangulare - Ce ar trebui să estimăm? Lucrurile cinstite, munca
folositoare, au fost devorate de mult de idolul auto-făcut al fantomei
banilor. Aparenta, prezumția a câștigat victoria și a creat comorile pe care
rugina și moliile le devorează.
11. Upal s-a îndepărtat de casierie și o putere magică mă
împinge să-l urmez din nou. Acum iese din clădirea impunătoare și se
găsește în interiorul zidurilor orașului, în fața unei piețe deschise pe care
o traversează repede. Bărbatul respiră adânc, apucă instinctiv comoara
ascunsă în halat, aruncă o altă privire de rămas bun spre clădirea pe care
tocmai a părăsit-o și, cu un pas rapid, se grăbește pe aleile din suburbii, în
care se află curând.
***
12. Văd case caracteristice construite peste tot și nu le pot
compara decât cu cele din orient. Acoperișuri plate așa cum sunt folosite
acolo, dar aici, de regulă, acestea sunt acoperite cu plante frumoase cu
flori, precum grădinile suspendate din Semiramis. Ferestrele sunt înalte și
largi, dotate cu perdele care permit o privire asupra camerelor aerisite.
Producerea sticlei pare a fi necunoscuta, dar văd peste tot rulourilor,
dintr-un material transparent, solid, necunoscut mie, care pare să ofere
același serviciu ca ferestre de sticlă. Casele nu sunt construite ca niște
cladiri înalte, ci au doar două etaje înălțime, extinse în lungime și mai ales
cu laturile care închid o grădină. Peste tot este un aer blând. Bărbații pe
care îi văd sunt cu toții foarte musculoși, puternici și mari. Acest lucru
trebuie să provină din particularitatea acestei planete, ale cărei
caracteristici fizice trebuie să fie cu siguranță diferite de cele ale
Pământului nostru, urmărind deja distanța mai mare față de Soare și
timpul diferit de rotație. Acum îmi dau seama că atmosfera de aici pare a
fi mai densă și presiunea aerului este mai mare. Voi încerca să examinez
acest lucru mai târziu, deoarece sunt interesat să pătrund mai adânc în
misterele Universului care mi se dezvăluie.
13. Upal a ajuns într-o zonă care are case mai mici, o mică observație este
suficientă pentru a recunoaște că există un loc de sărăcie aici. Casele sunt
joase, înguste, multe sunt doar un fel de cocioaba. Acum stă tăcut în fața
uneia dintre acestea și se uită în jur cu o privire patrunzatoare. Aleea este
goală, nu se văd bărbați. Bate la o ușă joasă din lemn robust. O voce din
interior se informează despre vizitator. Când își menționează numele,
sună un strigăt suprimat din interior și i se deschide în grabă. O femeie în
vârstă, cu un aspect fragil, ale cărei trăsături faciale dezvăluie mizerie și
îngrijorare,ii deschide și arată o expresie incredibilă de maximă surpriză
pentru nou-venit. Apoi, când vede că imposibilul este realitatea, țipă și își
aruncă brațele în jurul gâtului lui. Inima unei mame este aceeași, chiar și
in această lume străină
 ***
14. Upal se eliberează încet de brațele mamei sale plângătoare
cu mare grija și o conduce cu bucurie către o ușă pe jumătate deschisă,
din care răsună întrebări îngrijorate despre ceea ce s-a întâmplat. Intră
amândoi și Upal merge repede la un pat pe care zace un om bolnav. Aici
se repetă aceeași scenă. Upal se apleacă peste patul tatălui său bolnav.
Acum începe un interogatoriu nesfârșit. Upal povestește și o uimire
veselă îi obligă pe cei doi bătrâni să tacă, când aud că s-a întors bogat, ca
un descoperitor al pietrei de aur.
15. Upal își scoate comorile din halat și arată ordinul de plată
care îl autorizează să retragă și mai mult. Marea este bucuria părinților
vârstnici: de toată acea sărăcia amară în care s-au aflat acum are un
sfârșit brusc. Tatăl, privindu-l cu o privire întrebătoare, îl întreabă cu voce
joasă, în timp ce mama lucrează cu sârguință pentru a pregăti ceva de
mâncare: „Ai făcut așa cum ți-am spus?”. Fiul răspunde cu o voce la fel de
joasă: „Am făcut-o; Îți datorez descoperirea doar ție, dar s-a întâmplat
mai târziu! ". Upal îi dă mamei sale o parte din comoară și o roagă să
cumpere cea mai bună mâncare, între timp vrea să rămână aproape de
tatăl său. Femeia este de acord cu bucurie și, cu multe mângâieri, pleacă
să obțină cele mai bune alimente.
16. Tatăl și fiul sunt acum singuri. Bătrânul se ridică din pat.
Odată acest corp, acum ruinat de boli și mizerie, trebuie să fi avut o forță
enormă. Abia acum, când bucuria de a avea din nou copilul a
reîmprospătat forțele plictisitoare, se poate întrezări ce trebuie să fi fost
acel bătrân în vremea tinereții sale. Cu siguranță, Upal seamănă foarte
mult cu tatăl său, cu toate acestea, el, în ciuda tuturor forțelor sale, nu
seamănă cu aceeași imagine de tinerețe, iar acest lucru apare în mod
spontan în mine cu observarea acestui bărbat în vârstă.
17. Bătrânul întinde mâna către fiul său și îl trage cu dragoste de
partea lui: "Ai suferit mult în timpul lung pe care l-ai petrecut acolo?" – A
întreabat pe un ton îngrijorat. Un fulger sălbatic trece în ochii lui Upal.
Toată ura îndelungată se reflectă în fața lui și din sufletul cel mai profund,
cel mai amar, el exclamă: „Am suferit dincolo de credință, dar pedeapsa
nu este tolerată; vor trebui să plătească pentru asta într-o zi - să mă audă
Dumnezeu Tatăl! - Toată lumea va trebui să o plătească! Toata!". -
18. „Fiul meu, cine se răzbună pentru sine, smulge razbunarea
din mana Tatălui. El singur ofera recompensa în măsura corectă. Durerea
suferită este încă prea proaspătă în inima ta, lasă-o să se atenueze în
timp, astfel încât gândurile de pace să intre în inima ta ”.
19. Upal se calma și, mut, se uită în jos în fața lui. Bătrânul
continuă:
20. „Timpurile au devenit foarte diferite fata de zilele tinereții
mele, așa că, cu siguranță, nu pot fi surprins să aud mult mai multe de la
tine despre cum stau lucrurile acum în carierele Wirdu. Pe vremea mea,
când ultimul nostru bun rege Maban trăia încă, era o onoare să mergem
în căutarea splendidei pietre de aur: o fapta eroică întreprinsă pentru
îndrăzneala cuiva și pentru energia pe care o posedă piatra. Piatra albă se
găsește și în alte locuri din Mallona, dar piatra de aur excelentă se
găsește doar aici.
21. Niciodată înainte piatra albă și piatra de aur nu au fost atât
de căutate cu nerăbdare, niciodată nu a fost sacrificat un om pentru
aceasta. Oamenii îndrăzneți si liberi din acele timpuri au înfruntat
pericolul pentru dragostea oamenilor și a regelui. Acum prizonierii de
război și cetățenii care nu pot plăti impozitele grele sunt forțați și împinși.
22. O, Rege Areval, când îți va fi satisfăcută lăcomia!? ”.
23. Upal scrâșnește dinții când aude acest nume și, cu
entuziasm, aproape că șuieră cuvintele: „Lăcomia acestui monstru nu va
fi niciodată satisfăcută! Blestemat să fie acest conducator al lui Mallona
care insângerează țara, asasinează cetățenii și pentru niște impozite mici
pe care nu le-am putut plăti, m-a trimis în acele abisuri. Blestemat sa fie,
până când se plătește orice infracțiune pe care a comis-o! ”.
24. Bătrânul se ridică, cu ochii intristați si serioși, se uită la fiul
său și pe un ton plin de reproș, totuși plin de dragoste spune: „Upal,
Regele Areval mi-a ucis cel mai drag lucru pe care l-am avut: sora ta
Fedijah și Nu l-am blestemat! Dumnezeu Tatăl spune: „A mea este
răzbunarea!”. - Nu-l lăsa pe Areval să-ți fure credința în el, Domnul Lumii,
care în înțelepciunea sa lasă și un astfel de rege încă pe tron, dar te-a
făcut să găsești piatra de aur și te-a adus înapoi în siguranță la casa
paternă! Fiul meu, durerea mea a fost grozavă când am văzut-o pe Fedija
murind din cauza lui Areval. Totuși, ar fi și mai mare dacă aș vedea
sufletul tău murind, distrus din cauza acestuia ”.
25. Upal apucă mâna tatălui său și, ca semn al devoțiunii celei
mai profunde, o așează pe inima lui. Cu o voce liniștită spune: „Tată,
numai credința în Dumnezeu Tatăl m-a susținut! Fără asta nu aș fi aici.
Știu că sunt încă ales pentru o acțiune grozavă, iar cu viața mea o voi
realiza! ”. A vorbit cu ochi fulgerători și bătrânul, îngrijorat, l-a întrebat:
„Îmi ascunzi ceva, fiule, ce ai în minte?”.
 26. „Nu-ți voi ascunde nimic, tată, trebuie să știi totul, totul!
Trebuie să-ti spun ce am descoperit în carierele de la Wirdu.
27. Când soarta mea a fost hotărâtă atunci să merg ca un sclav
în căutarea pietrei albe pentru a înlocui impozitele neplătite, tu, tatăl
meu, mi-ai dezvăluit experiențele care ți s-au întâmplat într-o zi în
carierele din Wirdu; poate că mi-ar fi putut fi de folos. Tatăl meu, cât de
bogat m-a răsplătit grija ta! De fapt, peștera aceea foarte adâncă, la care
ai ajuns și a cărei existență o închisese-i până acum în pieptul tău ca
secret - știind foarte bine cât de puțină fericire vor aduce comorile care
erau ascunse acolo - am găsit-o.
28. Nu a fost ușor să o găsesc. Nenumărate pasaje au fost
găurite în stâncă, până la atingerea acelor tuneluri naturale, a acelor
caverne și prăpastii mari pe care le-a creat focul și în care se găsește
piatra albă împrăștiată în stâncă. Toate pasajele artificiale ajung și astăzi,
ca în timpul vostru, la un râu subteran, a cărui suprafață se evaporă din
cauza căldurii focului din apropiere și pe care o cunoșteați ca o graniță a
vieții de moarte. Imensul vestibul stâncos prin care curge râul este încă
neschimbat: singura ușă către adâncurile cumplite care, plină de vapori
sufocanți, ascunde comorile Arevalului, piatra albă și piatra aurie. Ti-am
urmat cu atenție sfatul: am calculat cu precizie orele mareelor, deoarece
pericolul vaporilor este strict legat de acest lucru. În câteva zile am înțeles
că era posibil să ajung la cele mai mari adâncimi numai atunci când
refluxul mare al mării nu împiedica ieșirea vaporilor otrăvitori spre
regiunea inaccesibilă a craterului Marda, către scaunul demonului rău
Usglom, pentru a câștiga ceea ce este cea mai mare dorință in Areval.
29. Am găsit locul pe care l-ai indicat în râul subteran și am văzut, cu o
profundă recunoștință în inima mea, semnul mic, de neobservat, că ai
săpat în stânci într-o zi; neimaginându-ti atunci că ar putea deveni
mântuirea copilului tău. În fața acestui lucru, amplasat pe celălalt mal, am
găsit, aproape îngropată, intrarea într-un pasaj stâncos pe care trebuie
să-l fi trecut într-o zi și care nu a fost observat de ceilalți sclavi, care, ca și
mine, au fost condamnați la muncă forțată. . Din asta a ieșit abur uimitor
spre mine, dovadă că acest pasaj trebuia să conducă adânc înăuntru,
astfel încât la început a trebuit să renunț la pătrunderea lui. Cu toate
acestea, mi-am dat seama curând că numai din cauza timpului mareei a
dispărut aburul din pasaj și că, cu excepția acestor ore, nu era periculos
să îl parcurgi aproape jumătate de zi. Am vrut să îndrăznesc, pentru că,
dacă eram în locul potrivit, libertatea trebuia să mă aștepte. Cu siguranță,
într-o zi, ca om liber, ai găsit piatra de aur în acel loc, dar nu ai dezvaluit
întreaga descoperire, mai degrabă ai lăsat în urmă o bună parte din ea,
alungat de vaporii în creștere. Acum era important pentru mine să o
regăsesc; succesul conținut în sine, libertate și bogăție.
30. Bine aprovizionat cu manga (torta luminoasa), echipamente
și produse alimentare - care sunt acordate din abundență atunci când
sclavul declară că începe o călătorie mortală în scopul descoperirii - m-am
dus in jos, având grijă ca nimeni să nu urmărească pe ce cale merg. Am
ales bine timpul. Era aproape sfârșitul valului mare când eram la intrarea
în pasajul stâncos, din care se mai ridicau doar vapori usori. Curând s-a
diminuat complet și, în timp ce traversam pasajul, mi-a suflat aer curat și
proaspăt. Doar târându-mă am putut să merg înainte, blocuri de piatră
mi-au împiedicat calea, a trebuit să îndepărtez obstacolele. În cele din
urmă, calea abruptă care ducea în adâncime s-a lărgit și s-a virat brusc
spre partea opusă unde sunt în general căutate comori.
 31. Pasajul a fost împărțit în două brațe, am ales-o pe cea care
se abate spre dreapta; m-ai asigurat că celălalt braț ducea la o prăpastie
nesfârșită, din care nu era posibilă scăpare pentru cei care căzuseră în ea.
Din nou a trebuit să mă târăsc prin crevase înguste și am ajuns astfel la
minunata peșteră pe care mi-o descrisesesi, unde piatra albă ieșea din
stânci. Ai spus că la capătul peșterii era un abis din care se ridica abur
otrăvitor, împins de curenți de aer inexplicabili și, ca într-o pâlnie, era
aspirat la o înălțime pe care nu o puteai vedea. Am văzut prăpastia, dar
vaporii nu se mai ridicau de acolo. Puterile subterane ale focului și apei
provocaseră schimbări de-a lungul anilor; abisul adânc din fața mea era
inca tacut. Dacă mă uitam în sus, la marginea acestuia, atunci o stea
strălucea asupra mea, de la o înălțime enormă. Lumina soarelui a apărut
printr-o crăpătură din stânci și a luminat slab adâncimea cumplită.
32. Am recunoscut unde mă aflam; Eram într-un loc din care
odată focul a fost alungat de puterea apei pe care încă o auzeam răcnind
în adâncuri; Eram într-un bazin răcit, smuls de la zeul focului, demonul
Usglom, care, învins aici, și-a lăsat comorile într-unul dintre cele mai
extraordinare locuri care, fără vapori, oferă descoperitorului bogății
acumulate fără niciun efort.
33. Aici nu mai trebuia să mă tem de vaporii care odată, venind
prin acea crăpătură luminată de soare, te-au alungat, pentru că apele
urlătoare și inundante au făcut imposibilă deplasarea in sens opus. Așa că
am avut timp, precum și șansa, să examinez cu precizie această peșteră.
După o scurtă căutare, iluminând pereții cu manga, am găsit locul din
care ai rupt piatra de aur și am găsit și cealaltă jumătate încă fixată în
piatra albă pe care Usglom nu ți-a permis să o iei cu tine. Am luat obiectul
găsit și, când am predat piatra, am ascuns un fragment în gură, sperând
să-l păstrez pentru tine. Trebuie să-ți aducă sănătate, tată! Consider că nu
prea merită să fiuconsiderat un hoț din proprietatea regelui; cu siguranță
a furat mult mai mult! ”.
34. Upal scoate din halat o mică piatră maro închisă și o așează
în fața tatălui său uimit, care o apucă cu lăcomie și o observă cu o privire
strălucitoare.
35. „Da, aceasta este piatra rară, prețioasă, care îmi poate da și îmi va
oferi din nou sănătate. Ascunde-o bine, fiul meu; De asemenea, nu
consider o crimă faptul că ai furat-o din dragoste pentru tatălui tău; de
fapt, am cu siguranță un anumit drept la această descoperire ”.
36. „Dacă uimirea nu ar fi fost atât de mare la livrarea pietrei de
aur, atât de mult încât nu s-au mai gândit să-mi examineze corpul, nu ar fi
proprietatea ta”. Spune Upal zâmbind. „Totuși, ascultă din nou. M-a
stârnit o dorință de a examina mai atent prăpastia; mi s-a părut, de fapt,
aproape sigur că aceasta ar trebui să conțină mult mai multe comori
decât erau în peștera unde mă aflam. Am găsit o coborâre, m-am legat de
frânghia purtată cu mine, am fixat-o pe un bolovan și am îndrăznit să mă
las mai departe în prăpastie. La o adâncime scurtă, am găsit o crăpătură
mare în stânca abruptă, m-am târât înăuntru și am ajuns la o cavernă
mare, rotunjită.
37. Părinte, toată splendoarea regelui Areval nu este în stare să
dea măcar o licărire din ceea ce demonul a creat acolo. Un tron al
prințului Weiskee s-a deschis în fața mea. Lumina din mâna mea s-a
reflectat în mii de cristale. Tavanul și pământul erau acoperite cu pietre
prețioase pe care le născuse pământul stâncos solidificat. Și mai departe,
din ce în ce mai adânc, puteam merge în peștera niciodată văzută a lui
Wirdu, in care cu siguranță pentru prima dată călcau picioarele unui fiu al
lui Mallona. Piatra albă și piatra aurie stăteau în această cameră a comorii
în cantități nenumărate; cele mai prețioase pietre care împodobesc
coroana Arevalului, acolo le găsești mii. O asemenea bogăție posedată de
un om l-ar face stăpân peste intreaga lume ”.
38. „Și ai tăcut despre ceea ce ai găsit?”, Întreabă grav tatăl lui
Upal.
39. „Am făcut-o și nici nu îi voi dezvălui nimic lui Areval. El nu
trebuie să se bucure de nimic din ceea ce am descoperit. Nu trebuia să-i
promiți și regelui, înțeleptul Maban, că vei tăcea într-o zi despre călătoria
ta de moarte? Știa foarte bine cât de puțină fericire se găsea în bogățiile
pe care doar mica peșteră cunoscută de noi o ascunde. Cu cât m-ar face
să tac mai mult dacă ar trăi și ar ști ce am găsit. Nu! Areval nu va ști
niciodată, niciodată! Oh, trebuie doar să stea în fața mea, regele prost,
trebuie doar să întrebe! El și cancelarul său ipocrit vor trebui să obțină o
descriere a călătoriei morții care nu îi va face niciodată să găsească ceea
ce am contemplat eu ”.
40. Pași care se amestecă se aud la intrare. Mama lui Upal se
întoarce cu mâncarea pe care a cumpărat-o. Bărbații schimbă rapid o
privire plină de înțelegere. Upal ascunde piatra aurie maro în halat și
lăudând cu voce tare o salută pe mama sa care, cu bucurie, scoate
mâncarea din coș, pentru a o oferi celor flămânzi.

Capitolul 5
Din trecutul regatului Mallona
 1. Forța care m-a adus aici mă apucă din nou și mă
îndepărtează de coliba lui Upal. Am avut dorința de a cerceta ce povești
erau ascunse în familia menționată de Upal și de tatăl său. Când dorința
din mine a devenit voință, mă simt ridicat și acum văd, în fața privirii
mele, imagini vii în creștere care îmi dau răspunsul. - Lăsați-mă să privesc,
trebuie să rămân tăcut pentru a înțelege evenimentele care se schimbă
rapid și se unesc în sine, apoi le voi descrie
2. A trecut mult timp de când a domnit regele Maban, tatăl
actualului rege Areval. El a fondat marele imperiu Mallona; înaintea lui,
de fapt, mai mulți regi au condus peste cele patru continente ale
planetei. Aceste patru continente au fost numite Nustra, Monna, Sutona
și Mallona. Regele din Mona a fost ultimul din descendența sa și, prin
moștenire, Maban a devenit și rege al acestei părți. Cele două continente
erau, totuși, separate la fel ca Asia de America și era mai ușor să ajungi la
Mona din partea a treia a Nustrei - care era unită cu Mallona așa cum
sunt Europa și Asia - decât de la Mallona; întrucât drumul din Europa
către America este mai aproape decât cel din Asia. Mai mult, pe această
planetă distanța era chiar mai mică decât distanța dintre America și
Europa, reprezentată de Oceanul Atlantic al Pământului.
3. A fost în interesul lui Maban să încheie o strânsă alianță cu
regele Nustrei; deja din motivul că puternicul regat al Sutonilor, sub
tiranul său Ksontu, urmărea puterea absolută și, din acest motiv, s-au
purtat mult timp războaie sângeroase și extrem de crude între Maban și
regele Sutonei. Această alianță a fost făcută pentru că oamenii din Nustra
deveniseră slabi și indolenti. Oamenii sperau să poată trăi sub Maban mai
siguri și mai pașnici, netulburați de Ksontu sau pentru că, conform părerii
oamenilor, cele trei imperii împreună ar putea constrange la calm pe
tulburatorul si perturbatorul păcii.
4. Cu toate acestea, Ksontu, conștient de puterea și forta sa,
nu se temea de cele trei imperii unite și, în aroganța sa, a vrut să
acapareze toată stăpânirea sau să piară. Țara sa era săracă în acele
comori pe care Maban le obținea din subteranul imperiului său; oamenii
din Suton erau însă violenți, fără pretentii, erau chiar
nepoliticoși,grosolani și ignoranți.
5. Si a inceput războiul. Când Maban și-a încheiat alianța cu
imperiul Nustra, Ksontu din imperiul său situat în sud (cum ar fi Africa) a
atacat noul aliat, slăbit si luat prin surprindere l-a invins rapid. Maban s-a
repezit în ajutor cu o puternica forta armata, iar balanta victoriei s-a
legănat mult,inclinand cand de o parte,cand in cealalta. Superioritatea,
abilitatea strategică a lui Maban a ajuns să predomine asupra vitejiei
sălbatice a lui Ksontu și a trupelor sale, iar Ksontu a fost invins si fortat sa
aduca tribut lui Maban . Maban a reușit să estimeze valoarea regelui
învins și a poporului sau. Se temea de eventualele răscoale ulterioare și,
pentru a obține o frăție pașnică, a recurs la mijloace care, indiferent de
puterea sabiei, ar reconcilia populațiile împreună.
6. S-a căsătorit cu fiica lui Ksontu, a ridicat-o la rangul de regina
de drept și, cu această mișcare, a făcut din fostul inamic un mare prieten.
Conform legilor celor patru imperii, de fapt, succesiunea a fost acordată
nu numai într-o linie descendentă, ci, pe deplin, în cazul în care nu există
descendenți, și într-o linie ascendentă. Ksontu, cu acest pas al lui Maban,
a intrat pentru moment în gradul de succesor al tronului, până când s-au
născut moștenitori din căsătoria cu fiica sa. Se bucura de deplina
încredere și de sprijinul regelui; prin urmare, a fost, fără efort, co-
conducător pentru restul anilor săi deja avansați.
7. El a recunoscut intenția binevoitoare a ginerelui său și, din
moment ce el, pe lângă faptul că era considerabil mai în vârstă decât
Maban, nu mai avea moștenitori decât pe fiica sa, s-a supus de bunăvoie
și a rămas un bun prieten al energicului Maban, doar sângele sau
fierbinte a devenit deseori incomod pentru actualul conducător absolut al
Mallonei.
8. Maban nu a avut nevoie de mult timp pentru a-și exercita
îngăduința față de Ksontu, regele, de fapt,era obișnuit cu exploatări de
război, obiceiuri crude, simplitate și chiar lipsuri,si a împărtășit soarta
multor despoti din trecut pe Pământ, care s-au scufundat în vâltoarea
plăcerilor și viciilor necunoscute până acum de el, în timp ce își schimba
simplitatea de odinioară cu luxul de care dispunea,natura viguroasă a lui
Ksontu, trecand la acțiune, s-a scufundat imediat în noroiul poftei și, în
mijlocul tuturor plăcerilor senzuale, bucurându-se în exces, moartea l-a
luat prin surprindere.
9. Maban era acum conducătorul incontestabil al întregii
planete și numele regatului său a devenit numele planetei în sine. Din
căsătoria lui Maban cu fiica lui Ksontu s-au născut doi fii, Muhareb și
Areval, ambii cu caractere diferite. Fiul cel mare, Muhareb, a moștenit
cele mai nobile caracteristici ale tatălui său; era serios, cercetător, animat
de un profund sentiment religios și de o legalitate și o justiție de neclintit.
10. Deja în tinerețe și-a depășit toți semenii în inteligență și
discernământ. Putea sa planga pentru nefericirea unui străin și simțea
cea mai mare bucurie pentru fericirea celor mai apropiați de el și chiar
pentru un străin. Educația sa se potrivea cu cea a viitorului moștenitor al
puternicului imperiu; cu toate acestea, era inutil să dorim să-l învățăm,
de-a lungul anilor, intrigile unei așa-zise politici înțelepte. Simțul său de
dreptate și adevăr a refuzat orice subterfugiu. El a vrut să acționeze în
mod deschis și, într-adevăr, a existat o frecventă constrangere a
consilierilor regelui Maban, care erau obișnuiți să acționeze cu tot felul de
trucuri pentru a-și atinge scopurile, mai ales că Maban nu era împotriva
principiului că adevărul ar trebui uneori să fie estompat pentru a atinge
un scop cu atât mai sigur.
11. Conducerea vastului imperiu era dificilă. Guvernarea celor
patru puternice imperii principale, echivalente cu cele patru continente
actuale ale Mallonei, a necesitat o diviziune înțeleaptă. Fiecare dintre
cele trei imperii anexate avea un vicerege care, complet dependent de
Maban, nu era numit pe viață, ci depindea numai de bunăvoința
suveranului. Maban putea să-l înlăture și să încoroneze un altul după
bunul plac. Veniturile tuturor statelor erau administrate din capitala sa.
Cu abilitate, el a organizat treptat lucrurile astfel încât un regat, cu
excepția lui, în functii administrative înalte să nu fie numiti niciodată
cetățeni ai propriei țări, ci întotdeauna oficiali care erau originari și
nascuti in altă țară. Cu o schimbare constantă, a împiedicat formarea
interesului local și, după un anumit timp, a trimis cu bucurie acasă pe acei
oficiali care probabil simțeau dorul de casă si pentru patria lor.
12. În acest fel, el s-a asigurat că oficialii guvernamentali aveau
doar un interes relativ față de locul de desfășurare a activității lor și nu
ajungeau în situația de a trata oamenii cu o atenție deosebită fata de
interesele locale. Ca să spun adevărul, autoritatea a crescut, dar cu
aceasta treptat și un guvern mai sever care, pus pe mâini greșite, ar fi
putut avea consecințe devastatoare. Maban știa acest lucru și, cu poziția
sa completă autocratică de forță și cu o pregătire scrupuloasă a
caracterului demnitarilor cu funcții înalte, el credea că poate preveni
orice consecințe neplăcute pentru viitor.
13. A interzis cumpărarea de bunuri imobile și terenuri ca
proprietate privată; totul a aparținut statului, care a distribuit proprietăți
funciare cetățenilor demni; totuși nu ca proprietate pentru uz propriu, ci
doar ca inspectori superiori ai comunităților individuale, de care erau
responsabili și a căror bunăstare trebuia să le asigure. Aceștia erau mari
administratori care, într-adevăr, acordau subordonaților, într-o măsură
abundentă, remunerație în funcție de valoarea muncii prestate. Ei au
adunat toate produsele imperiului lor, astfel încât niciun locuitor să nu
poată obține nimic din mâna aproapelui său, ci a trebuit întotdeauna să
apeleze la marile magazine locale de provizii, depozite care au fost
construite de stat și au asigurat o aprovizionare egală și bună dupa
fiecare nevoie. În fiecare loc existau magazine de provizii și case de lucru
care erau administrate conform legilor precise. Mallona a fost modelul
fiecărui viitor social al statului care, pe Pământ, este râvnit de anumite
partide.
14. Ca mijloc de plată,era „Rod” alb care a fost introdus de
Maban, piatra albă găsită în principal în Mallona, adevăratul imperiu al lui
Maban, era deja valabilă atunci. Această piatră a fost la inceput doar ca o
raritate a naturii, până când a fost gasit un zăcământ bogat, adevăratul
loc de exploatare. Așadar, Maban a găsit depozitele bogate din țara sa și
a introdus Rodul ca mijloc de plată. Pentru a face imposibilă deținerea
banilor ca monedă și pentru asigurarea și protejarea muncii individului, el
a conceput următorul artificiu:
 15. Fiecare cetățean care a produs ceva, fie că și-a livrat
produsele în locurile de depozitare sau a efectuat lucrările necesare în
fabricile de stat sau, de asemenea, a furnizat un serviciu pentru
divertismentul cetățenilor, el va fi compensat de casele publice și de
locurile multiple ale plata imperiilor. De fapt, fiecare cetățean era
funcționar public. Piatra de Rod, de valoare diferită, care i-a fost dată
pentru o slujbă, era marcată cu numele și semnul său cu cerneală de
neșters ,totul in fața ochilor sai; aceste două mărci au fost înregistrate
oficial în registrele locuitorilor. Valoarea muncii sale a fost condiționată
de rata stabilită de stat, astfel încât nedreptatea a fost exclusă. Mai mult,
slujbele neplăcute sau periculoase erau apreciate mai mult decât cele
care nu necesitau prea mult sacrificiu de sine.
16. Remunerația primită avea valoare numai pentru executantul
lucrării: numai el, de fapt, putea primi lucrurile necesare pentru plăcuțele
sale și la punctele de distribuție ale locului său de reședință. Dacă voia să
plece într-o călătorie i se permitea, cu toate acestea,dar fără un certificat
oficial al locului său de origine, nu putea primi nimic de la celelalte
depozite-magazine. Rod , ca plată, era colectat la punctele de colectare și
trimisă înapoi la casieria centrală, acolo fiind curățată de urmele de
cerneală și apoi reutilizată (producerea și îndepărtarea cernelii a fost un
secret de stat).
17. Aceste condiții monetare au creat situații de viață complet
deosebite.
18. Fiecare casă aparținea statului, cetățenii își închiriau
locuințele și plăteau chiria cu câștigurile lor. A fost permisă detinerea
gratuită a unei grădini aparținând fiecărei case, astfel încât locuitorul să-și
poată asigura nevoile zilnice. Ca și pe Pământ, au existat orașe care s-au
transformat în sedii industriale; și la fel ca țăranul Pământului, populația
rurală a asigurat și cultivarea produselor pământului. Evaluarea de stat a
muncii, pe care toată lumea o putea alege în funcție de libera alegere,
recunoașterea generală a utilității și necesității egale a tuturor locurilor
de muncă, a permis cu greu să înflorească mândria de clasă. Un lucru
similar a fost, de asemenea, aplicat de școlile publice, deoarece acestea
erau în mod liber accesibile oricui și, cu aceasta, a fost în general
asigurata educatia pentru formarea egală a cunoștințelor și abilităților
cunoscute pe Mallona.
19. Vârsta a fost, de asemenea, onorată. După o anumită
perioadă de muncă, cetățenii aveau dreptul la întreținere gratuită; cu
toate acestea, doar oamenii bolnavi și cei slabi l-au folosit. De fapt, era
considerat dezonorant să-ți petreci timpul în trândăvie, mai ales că
munca bătrânilor era plătită mai bine decât cea a tinerilor, care încă se
aflau în deplină posesie a tuturor forțelor lor, puteau lucra mai ușor și
mai repede.
20. Aceste caracteristici principale ale administrației de stat, pe
care Maban le-a introdus, au întâmpinat întâi o puternică opoziție în
imperiul locuitorilor înmuiați din Nustra. Cu aceste noi legi, însă, au fost
forțați să renunțe la viața plăpândă și să lucreze serios. Într-adevăr, unii
nemulțumiți au încercat să se răzvrătească, dar Maban nu a admis glume
și a actionat cu o severitate de fier împotriva rebelilor, astfel încât
oamenii, intimidați, au cedat în repede. Pe scurt, oamenii din Nustra au
primit binecuvântarea muncii și, din moment ce caracterul acesteia a fost
de așa natură încât să urmeze de bunăvoie obiceiurile vieții obișnuite, așa
că în anii următori tocmai Nustra a fost impotriva să se lipsească de
această organizare, când mâna enervată a lui Areval a distrus munca
tatălui său.
21. Maban a recunoscut foarte bine că o operă ar putea dura
numai atunci când ar tempera caracterul supușilor săi, în special cel al
nobililor țării; când va avea grijă ca generația în creștere să-și îmbrățișeze
pe deplin principiile; când fericirea și confortul ar domni în vaste imperii
și cu aceasta sărăcia și lipsa ar rămâne necunoscute.
22. Naționalizarea tuturor performanțelor și evaluărilor de
muncă, împreună cu particularitatea mijloacelor de plată introduse, au
pus capăt sigur dominației celor din urmă dușmani desemnați ai fericirii.
Cu toate acestea, educarea persoanelor a fost o operațiune mult mai
dificilă! Maban a încercat să o realizeze adunând frecvent în jurul său pe
toți oamenii cărora le-a acordat, sau s-a gândit să le acorde, pozițiile cu
cea mai mare responsabilitate în imperiu. El a încercat să ii influențeze cu
exemplul său și să le impresioneze ferm principiile prin relația directă. Cei
trei viceregi ai imperiilor trebuiau deseori să rămână la curtea sa pentru o
lungă perioadă de timp, astfel încât să le poată oferi o viziune precisă
asupra tuturor progreselor guvernului țării. Adesea, destul de neașteptat,
cu călătorii lungi, el însuși s-a convins de adevărata stare a lucrurilor.
Atunci a fost inexorabil de grav dacă, în astfel de călătorii de inspecție, a
găsit nereguli în districtele administrative,dar recunoscând și
recompensând chiar și pe cei mai mici dintre funcționarii săi care au
îndeplinit cu precizie slujbele deseori dificile. Nu este de mirare atunci că
a fost iubit și onorat peste tot, într-adevăr a fost lăudat ca realizatorul
păcii veșnice
23. Pentru a ridica caracterul oamenilor la înălțimea spirituală a
unei natiuni mai rafinate, pentru a forma și a arăta curaj, vitejie și
capacitate personală a spiritului și corpului, au fost organizate sărbători
speciale care, la fel ca Jocurile Olimpice, au oferit competiții si sporturi
pentru spirit și corp. Arta poeziei, arta cuvântului, arta reprezentării au
fost, prin urmare, foarte dezvoltate; agilitatea fizică, în urma acestor
competitii, a devenit o condiție fundamentală a educației tinerilor. Toti
participantii la aceste sărbători puteau obține un premiu care,
întotdeauna era primit din mâna regelui, si conferea onoare și multiple
beneficii. Învingătorii au obținut dreptul de a cere lui Maban o favoare,
conform înclinațiilor lor particulare,o favoare care a fost întotdeauna
acordata, dacă ceea ce a fost cerut in rugăciune s-a dovedit fezabil. Au
existat academii speciale pentru realizarea de noi invenții care au fost
făcute în imperiu. Aici tuturor li s-a oferit posibilitatea de a-și pune in
aplicare ideile, de a-și demonstra valoarea sau non-valoarea, de a fabrica
modele și de a face teste.
24. Niciun inventator serios nu a fost împiedicat de lipsa
mijloacelor economice; laboratoarele de stat, de fapt, i-au oferit tot ce
avea nevoie imediat ce o idee a prezentat comitetului doar cea mai mică
probabilitate a posibilității realizării acesteia, deși acest comitet, în
termeni absoluți, nu examina prea atent propunerile primite. Maban
ordonase să se exercite, în această parte, cea mai mare toleranță,
obținând astfel succese enorme în domeniul tehnicii. - oamenii de geniu
de pe Pământ suferă prea des, doar din imposibilitatea realizării ideilor
lor din cauza lipsei de bani. Guvernul pământesc nu este de obicei ușor de
convins cu privire la ideile slab realizabile sau la proiectele nedovedite
care ar duce la succes doar prin mai multe experimente. Aici era diferit:
chiar și proiecte aparent fara perspectiva,fara speranta au continuat să
fie experimentate pe Mallona, deoarece noi descoperiri importante au
fost făcute întâmplător, în urma eșecului experimentelor proiectate în
mod normal. (Chiar și pe Mallona, de fapt, nu de puține ori au existat
inventatori involuntari precum tâmplarul, care dorea să facă bani și au
inventat porțelanul!).
25. Cea mai excelentă descoperire pentru Maban a fost invenția
vehiculelor cu rulare extrem de rapidă, care au permis conexiunea peste
tot, pe drumuri deosebit de plane. Ingineria nu se temuse de obstacolele
legate de disconfortul solului. Localitățile secundare erau întotdeauna
conectate într-o linie foarte directă prin intermediul unor drumuri pe care
vehiculele de dimensiuni diferite puteau circula în ambele direcții cu o
viteză nebună. Evident, și aceste drumuri erau deținute de stat;
vehiculele au fost furnizate comunităților de către stat, iar utilizarea lor a
fost gratuită pentru oricine a demonstrat că trebuie să întreprindă o
călătorie mai mult sau mai puțin lungă.
26. Navigația pe mare nu a avut loc aproape deloc. Nu era necesar
să se conecteze imperiile Nustra și Monna separate de apă. Marea, de
fapt, - în unele locuri foarte bogată în insule și fără adâncimi mari - fusese
depășită de inginerii lui Maban prin construirea unor poduri gigantice de
la o insulă la alta și cu acestea, în diferite puncte, se conectau cele două
continente între ele. Dacă planeta Mallona ar fi fost expusă, ca și
Pământul nostru, la schimbarea bruscă a anotimpurilor și dacă acestea și-
ar fi agitat apele provocând furtuni violente în primăvară și toamnă, chiar
arta foarte dezvoltată a inginerilor nu ar fi reușit să reziste. împotriva
elementelor naturii. Totuși, Mallona poseda un alt aranjament al axei
planetei decât Pământul nostru și, din acest motiv, zonele erau mai
uniforme și anotimpurile mai puțin bogate în schimbări, chiar dacă
suficiente pentru a separa considerabil vara și iarna, vremea de ploaie și
cea de soare
 27. Concomitent cu descoperirea vehiculelor cu rulare rapidă,
un expert în chimie a inventat un exploziv, cu care se puteau realiza
efecte enorme. Combinația sa a fost, totuși, protejată ca cel mai înalt
secret de stat, iar producția sa, din ordinul regelui, a fost acceptata doar
în scopuri speciale. Acest secret l-a făcut pe Maban invincibil pentru toți
dușmanii: de fapt, datorită puterii sale explozive enorme, a reușit să
distrugă teritorii întregi cu o singură lovitură! În ultimul război, cu
explozivii săi teribili, el a distrus într-adevăr un munte deloc neglijabil,
înconjurat de o fortăreață, astfel încât o rezistență inamică împotriva lui,
echipat cu astfel de arme, ar fi fost imposibilă.
28. Această descoperire, în mod ciudat, nu a dus la construirea
armelor de foc, a căror forță distructivă, pentru a spune adevărul, în
comparație cu forța distructivă a acestui exploziv ar fi părut
nesemnificativă. Cu siguranță, totuși, au fost inventate mașini de găurit
puternice și echipamente speciale de lucru de mare viteză din acest
motiv, cum ar fi excavatoare pentru construcția tunelurilor subterane.
Apoi catapulte care puteau arunca explozivi la mare distanță către o
țintă, care explodând, au distrus totul totul într-un cerc larg asemanator
cu un crater care a izbucnit
29. Maban a păstrat acest secret teribil cu toată grija; știa foarte
bine că acest lucru l-a ajutat să-și câștige puterea nelimitată și l-a pastrat
pentru el.
30. Sub stăpânirea sa a apărut și valoarea pietrei de aur, care
rareori, a fost găsită in Rod,piatra albă. Fiind un produs al focului, a fost
găsita doar la adâncimi mari, mai ales în cavernele subterane deja
descrise din regiunea craterului Marda. Extracția sa a fost asociata cu
mari pericole. Pentru aceasta a fost nevoie de curaj și putere și tocmai
din acest motiv Maban a acorda mari recompense si obținerea unor
onoruri speciale pentru livrarea sa, si pentru a o obtine, a asociat gasirea
pietrei ca o victorie sportivă periculoasă, un stimulent suplimentar
pentru temperamentul persoanelor.
31. Piatra de aur a fost considerată un remediu magic care
dadea sănătate, promitea putere și viață lungă proprietarului; pulverizat,
trebuia să vindece orice boală. Era firesc ca credința atribuită puterii
pietrei să poată realiza multe lucruri de care piatra însăși era cu siguranță
incapabilă. Maban știa foarte bine acest lucru; cu toate acestea, el a
susținut tot ceea ce i-ar putea servi reputatiei, întrucât a omagiat
urmatorul principiul economic: stabiliți o valoare foarte mare și
mențineți-o la maxim; deci veți avea o scală sigură pentru evaluarea
oricărui loc de muncă. Valoarea ambițioasă exagerată a pietrei de aur a
favorizat cu siguranță buna intenție la început, dar mai târziu a devenit o
ruină.
32. Trecuseră ani de la începutul domniei lui Maban și fiii săi
menționați Muhareb și Areval deveniseră bărbați adulți. Maban si-a pus
toate speranțele pe fiul său cel mare și succesorul tronului Muhareb, în
timp ce Areval,cu sangele fierbinte la fel ca mama sa, a prezentat adesea
trăsături de caracter care i-au amintit prea bine tatălui său de socrul său
Ksontu: caracteristici care nu-i plăceau, care totuși , având în vedere
eventuala succesiune la tron, i s-au părut mai puțin periculoase decât
erau.
33. Areval a fost inteligent, dar insidios, lacom de plăceri și totuși
sobru din prudență. Îl invidia pe fratele său mai mare și se temea de
viitorul domnitor din el. El a dorit el însuși să fie suveran și a căutat să se
înconjoare de credincioși care l-au susținut cu fermitate. Încetul cu
încetul, cu cât tatăl a devenit mai în vârstă, cu atât un anumit plan i-a fost
consolidat în suflet. El și-a asumat brusc o atitudine de devotament , față
de tatăl său, s-a prefăcut a fi cel mai înflăcărat admirator al proiectelor
sale. A reușit atât de bine să păstreze masca, încât Maban a avut
încredere din ce în ce mai mult în el și a presupus că doar tineretea
exuberanta îl condusese anterior în rătăcire și că acum, omul matur, a
recunoscut ca atare și a disprețuit acel gen de viață. . El i-a încredințat
administrarea unui cartier din apropierea orașului rezidențial și Areval a
reușit să-și câștige încrederea, atât de mult încât, după câțiva ani, l-a
plasat ca vicerege al Nustrei. Asta a vrut Areval: ambiția sa a fost suficient
de satisfacuta pentru moment! În reședința sa, el nu mai era tocmai
bunul conducător care părea să fie și chiar dacă s-a supus în mod necesar
legilor administrative stabilite de Maban, în realitate a fost un om care a
rămas incapatanat acolo unde numai el putea, care în mod egoist și
pasional a urmărit doar un singur scop : să se slujească pe sine și lăcomia
lui!
34. Perioadele pe care trebuia să le petreacă la curtea tatălui
său i se păreau ca o pedeapsă; în același timp, de fapt, a fost total supus
voinței tatălui său. Întotdeauna, după ce s-a întors în regatul său, a
devenit cu atât mai sălbatic. Nu a fost greu pentru el, printre locuitorii din
Nustra care, după cum se știe, erau predispuși la senzualitate și lăcomie
după plăceri, să găsească adepți ai vieții sale. Nu doreau altceva decât să-l
aibă pe Areval ca suveran stabil. Cel mai apropiat anturaj al său a
prevăzut, de asemenea, cu fidelitate ca Maban, în ciuda unor rapoarte
care l-au informat, s-a ramana în întuneric despre adevărata activitate a
fiului său, în timp ce Areval, cu viața sa imoderată, a pus primul germen al
unei boli târâtoare care i-a distrus spiritul și corpul. .
 35. Contrastul dintre cei doi frați Muhareb și Areval s-a
intensificat și mai mult atunci când, de-a lungul anilor, s-a dezvăluit din ce
în ce mai mult că dispozițiile de stat ale lui Maban nu puteau duce la
rezultatele dorite, deși populația nu a atins un ideal moral ridicat, de care
era încă foarte departe. Pentru moment, a cedat doar voinței lui Maban,
care a forțat totul, care cu o mână de fier a știut să pună în aplicare ceea
ce el a recunoscut drept. Partidul celor care fuseseră educati,formati de
el, fără distincție de statut social și cult genealogic, care anterior nu aveau
un rol la fel de mare în Mallona cum adesea se intampla încă si pe
Pământ, cu siguranță erau atasati de regale lor cu o dragoste exaltată. Cu
toate acestea, din cauza lipsei unui merit deosebit, marii generali care nu
se mai aflau în vârf, lipsiți de privilegiul nașterii și de drepturile lor
ancestrale, precum și de multe avantaje, au hrănit o ură ascunsă pe care
au transferat-o și descendenților lor. Pentru aceștia din urmă, drepturile
pierdute,datorate părinților lor, imposibilitatea posesiei și stăpânirii,
egalitatea și mai presus de toate necesitatea unui loc de muncă pentru a
trăi, li se pareau a fi absurditati care într-o zi ar fi cel mai râvnit obiectiv
pentru al elimina.
36. Nu era de așteptat nici o modificare de la Muhareb.
Respectul său profund pentru tatăl său și cunoașterea bunelor intenții
erau prea adânc înrădăcinate în el pentru a-i respinge într-o bună zi
dispozițiile. În cercurile interesate era cunoscută această stare disperată.
Așadar, liderii adversarilor secreți ai lui Maban sperau că, dacă Areval ar
urca într-o zi pe tron, totul va fi diferit.
37. Pentru Muhareb, în profunda sa conștientizare, aceste
curente nu au rămas ascunse. A suferit din aceasta cauza; inima lui, de
fapt, care îi iubea pe oameni, prevedea ce lupte vor apărea dacă ar urca
pe tron. Se cutremură la gândul că va trebui să verse sânge pentru a-și
consolida tronul. Știa cum Areval obținea din ce în ce mai mulți adepți
secreți, dar era încă incapabil să-i comunice tatălui său dovezile pe care le
avea asupra complotului îndreptat împotriva sa. Cu siguranță știa prea
bine că tatăl său nu va ezita, în caz de nevoie, să sacrifice sângele celui
de-al doilea fiu pentru a-și salva creația.
38. Muhareb dus o luptă uriașă cu sine , din care a ieșit cu un
sentiment bucuros de victorie. El era hotărât să nu pună popoarele într-
un război civil violent și să-l duca pe fratele său la ruină, ci să se încreadă
ferm în Forța Supremă care i-a permis lui Maban să realizeze lucruri atât
de mari. Această Forță l-ar ajuta să găsească mijloacele pentru a păstra și
a proteja ceea ce a fost realizat.
39. În Mallona era obiceiul ca căsătoria să fie încheiata doar
foarte târziu de bărbați. Se aștepta ca fiecare bărbat să ofere mai întâi
dovada dinamismului și valorii caracterului său, înainte de a fi găsit demn
de a aduce acasă o soție. Motivul stătea în sentimentul religios al
popoarelor, care în acest sens era același în toate cele patru imperii.
Divinitatea a fost reprezentată în două principii separate: bune și rele,
totuși nu se opun reciproc, ci se integrează. Cea mai sacră învățătură
primordială spunea: „Ceea ce se află în pântecul Divinității este viață și
forță pentru viață. Activitatea vieții este țesătura vieții. Tot ce este
necesar pentru această activitate este o emanație a Forței divine. Dacă se
întâmplă ca această emanație să fie întreruptă, atunci Divinitatea intr-o zi
va muri ”.
40. Conform acestei doctrine, chiar și o acțiune malefică a fost
rezultatul Forței divine. Dacă cineva nu ar avea suficientă putere pentru
a-l împiedica, s-ar supune acesteia după dorința Divinității. În acest sens,
chiar și în dușmanul său, ieșirea Forței divine a fost văzută ca învingătoare
și s-a supus lui fără să murmure, până când Forța a conștientizat
opresiunea și a reușit să scape de jug. Succesul lui Maban s-a bazat în
mare măsură pe acest lucru.
41. Binele, adică tot ceea ce a fost plăcut omului, a fost onorat
sub forma frumuseții,mai precis ca principiu feminin; cel dur, energic,
care se putea prezenta și el ca rău, era onorat în figura omului. O femeie
frumoasă,înzestrată era respectata si considerată ca fiind favorizata de
Divinitate. În ea se vedea chintesența a ceea ce urma să fie venerat ca un
semn vizibil al lucrării Sale.
42. Bărbatul, care a trebuit să acționeze pentru a-și demonstra
aspirația de a fi imaginea Divinității, a fost, prin urmare, considerat, de
asemenea, demn de a se căsători cu o femeie abia atunci, când el a oferit
dovada dinamismului său. O consecință a acestei concepții a fost că, în
special femeia frumoasă, a fost foarte ușor supusă lațului deșertăciunii.
Pentru o femeie, doar a fi frumoasă a fost suficient pentru a fi ținuta cu
mare respect. Prin urmare este ușor de înțeles de ce femeia a trebuit să
exercite o putere asupra întregii vieți a locuitorilor Mallonei,care era
capabilă să evoce cele mai mari pericole în cazul în care ingaduia lăcomia
pentru plăcere, senzualitatea și nesinceritatea ar fi luat locul obiceiurilor
simple, acest lucru este ușor explicabil.
43. Mai mult, în temple exista un cult prin care se celebra
frumusețea femeilor și care, în zilele obiceiurilor pure ale imperiului, se
desfășura cu demnitate și având în vedere adevăratul sens; cu toate
acestea, acest cult a degenerat ulterior în orgii salbatice. Un fenomen
similar cu cel al Greciei antice.
 44. Cei mai puternici bărbați din stat ar fi putut să o ridice pe
cea mai săracă fată din țară ca consoarta lor. Aceste cazuri au fost foarte
frecvente; cu toate acestea, omul trebuia să se aștepte la respingere. .
Decisivă pentru fată a fost faima bărbatului, pe care a dobândit-o în
cercurile sale. Nu se temea de nimic altceva decât de faptul că bărbatul
din inima ei ar putea face o fapta ridicula,sau sa se faca de râs cu orice
acțiune. Victoriile din jocurile publice au contat de asemenea, pentru ea
,ca o excelentă onoare a iubitului.
45. Odată încheiată căsătoria, aceasta era indisolubilă, în plus
un bărbat nu putea avea decât o singură femeie. Acest lucru s-a
întâmplat și în urma concepției religioase că dualitatea Divinității,
operând într-o unitate, nu mai poate fi separată odată ce voința de
activitate a fost dezvoltată în sine, din care izvorăsc mereu noi lucrări.
Prin urmare, femeia, ca principiu al vieții latente, și bărbatul, ca cel al
forței de viață activă, nu au putut fi separate, pentru a nu distruge din
nou voința de viață trezită în ele.
46. Muhareb se uitase în jur printre fetele țării și, în secret,
găsise o fată care, pentru el, personifica idealul a ceea ce își dorise
dintotdeauna. Ea a fost Fedijah, sora lui Upal, norocosul descoperitor al
pietrei de aur.
47. Un sentiment intim de iubire pură s-a născut între Muhareb și
Fedija; cu toate acestea Fedijah nu știa cine era Muhareb. Până atunci își
păstrase ascunsul rangul înalt, pentru a fi sigur că va fi iubit pentru el
însuși. În acest fel, el era convins de ce bijuterie a puritatii inimii, a virtutii
și a iubirii devotate găsise în fata aceea. Era ferm dispus să o ridice la
rangul de mireasă. Nu au existat obstacole în calea îndeplinirii dorinței
sale. Caracteristicile descrise deja au autorizat fiecare fată frumoasă să
fuzioneze cu cel mai respectat bărbat din țară, iar Fedijah era perfect de
frumoasa.
48. Într-o sărbătoare, numită „nașterea Divinității”, care
reprezenta cea mai mare sărbătoare a anului, cele mai frumoase fete au
fost numite pentru slujirea divină în templu. Lui Fedija i s-a încredințat
ceremonia de aprindere a ofrandelor și, cu această ocazie, Areval, care și-
a petrecut timpul ca de obicei la curtea tatălui său, a văzut-o și a simțit o
pasiune profundă pentru ea. Prin credincioșii săi, devotați lui pe viață și
moarte, el a întrebat imediat cine este frumoasa slujitoare și într-o zi
Fedija a dispărut fără să lase urme. Muhareb, stând lângă fratele său, a
auzit exclamația sa de admirație față de frumusețea fascinantă a lui
Fedijah și imediat i-a pătruns suspiciunea, deoarece cunostea prea bine
masca virtuoasă a fratelui său Areval.
49. Areval, după dispariția lui Fedija, s-a întors imediat în regatul
său. Muhareb, era sigur că fratele său a răpit-o pe logodnica sa și ca
urmăreste să o duca cu forta în regatul său, s-a grăbit să-l urmareasca
într-o mașină care rulează mai repede și a dat poruncile necesare pentru
a opri anturajul lui Areval într-un loc putin locuit.
50. Areval a calatorit într-o masina mare, acoperita si luxoasa și
era furios de întreruperea bruscă a călătoriei sale, a vrut imperios să sară
la oamenii care îi înconjurau masina. Dar s-a trezit în fața fratelui său
Muhareb, care cu sabia în mână a intrat singur în habitaclu și l-a
percheziționat. Adormita de substanțe narcotice, el a găsit-o pe Fedijah
într-un colț ascuns al mașinii, într-o stare care i-a confirmat cum Areval
disprețuia cele mai sacre sentimente ale oamenilor, inclusiv cele legate
de respectul pentru frumusețea feminină.
 51. Nebun de furie și durere, și-a ridicat sabia împotriva fratelui
său și l-ar fi ucis dacă el, în frica sa față de fratele său, care il depășea cu
mult în forța fizică, nu ar fi folosit trucul de a se arunca foarte repede în
spatele corpului lui Fedijah și sa-l foloseasca ca o acoperire. Câteva
momente au fost suficiente pentru ca Muhareb să-și revină în fire și să se
abtina de la fratricid. S-a adresat lui Areval, l-a obligat să-l asculte și să nu
părăsească mașina. Când Areval a început să obiecteze, Muhareb a sărit
peste el și l-a legat strâns. Imediat după aceea a ordonat să se întoarcă în
capitală.
52. Credincioșii din Areval și Muhareb au observat cu siguranță
că s-a ridicat o dispută între frații in interiorul vehiculului, însă nimeni nu
îndrăznise să intre înăuntru. Ordinul lui Muhareb a fost acceptat în tăcere
și călătoria de întoarcere a mers cu o viteză de vârtej.
53. Frații nu au schimbat cuvinte în timpul călătoriei, în timp ce
Fedijah a rămas adormita. După ce a ajuns la destinatie, Muhareb a
încredințat-o pe fata încă adormita unui servitor credincios, care a dus-o
la casa părinților, apoi l-a forțat pe Areval să-l urmeze pe Maban pentru a
da explicații în fața tatălui său. Acesta din urmă, într-adevăr, s-a indignat
de acțiunea fiului său, care conform regulilor actuale fusese mai mult
decât o infamie; cu toate acestea, a încercat să-i împace pe frații din
cauza scandalului teribil pe care episodul l-ar fi trezit în popor. Muhareb a
insistat asupra unei acuzații publice complete împotriva fratelui său;
conform propriei sale convingeri, de fapt, numai pedeapsa severă ar fi
putut salva obiceiul oamenilor care, din vina lui Areval, fuseseră
subminate în sensul său cel mai profund. De departe, a înțeles că numai
odată cu eliminarea răului ar putea fi prevenită decăderea inițială a
credinței antice, disprețul sentimentelor sacre.
 54. Maban, care îmbătrânise, era de altă părere; prin urmare, a
muncit din greu pentru a salva aspectul exterior, crezând că trebuie să
elimine dezastrul intern chiar și fără a face furori. Muhareb i-a expus
tatălui său toate pericolele și i-a arătat pana unde s-a ajuns în imperiu,
prin îngăduința lui de a conduce sufletele. Dar Maban a rămas în decizia
sa și chiar i-a ordonat fiului său să tacă și să-l ierte pe Areval.
55. De îndată ce aceast ordin a fost rostit de buzele lui Maban,
Muhareb s-a ridicat, a aruncat o privire către tatăl său și triumfatorului
Areval, s-a închinat în tăcere și a plecat. Din acel moment Muhareb a
dispărut și puțin mai târziu si Fedijah. Nimeni nu i-a mai văzut.Deceniile
au trecut. Maban îmbătrânea vizibil, deoarece durerea pentru primul său
născut i-a devorat inima. A murit, iar Areval a devenit rege al Mallonei.

Capitolul 6
Regele Areval

1. Imaginile trecutului au încetat să-mi mai treacă prin fata

sufletul și din nou văd în fața mea capitala, patria lui Upal, fostul sediu al
casei conducătoare a lui Maban, reședința actualului rege Areval. Pe
vârful muntelui se află un palat strălucitor, zidurile sale strălucind ca o
sticlă opal albăstruie. Splendidele arabescuri de o executie foarte precisă
decorează deschiderile și cornișele ferestrelor. Acoperișul strălucește ca
aurul, se ridică considerabil înclinat și, în jurul cornișei de închidere,
conține săli întinse și din punctul său de observație domină întregul oraș
construit în terase la poalele muntelui.
2. O scară largă, ca singura cale de acces, duce de la primele
clădiri ale orașului la vestibulele cetății. Un zid triplu robust, încoronat cu
creneluri și turnuri triunghiulare, înconjoară scaunul regal. Peste tot văd
soldați, gărzile de corp ale regelui care păzesc în mod deosebit marea
scară și fac imposibilă intrarea unui străin în palat. Paznicii nu sunt un
impediment pentru mine, niciuna dintre ușile închise ferm nu este un
impediment pentru mine. În grabă, prin camere mari somptuoase pline
de marii imperiului adunați, prin vaste vestibule și coridoare și ajung la o
serie de camere cu boltă înaltă, mobilate prețioas. Numai în treacăt îmi
alunecă privirea peste tot felul de mobilier, peste obiecte prețioase,
sclipitoare la expunere, arme și decorațiuni; forța care mă trage, de fapt,
nu-mi permite nicio privire panoramică detaliată.
3. Acum mă găsesc într-o cameră mare, iar sub fereastra ei
deschisă, pe o canapea, între perne moi, se află corpul unui bărbat
îmbrăcat în haine prețioase care, agitat, se rostogolește pe ici pe colo. O
diademă cu o piatră mare, sclipitoare, îi împodobește fruntea; expresia
feței este șocantă; omul suferă într-un mod evident. Este Areval, regele
puternic al Mallonei. În fața lui stă un bărbat mare într-o sutana lungă
care, nemișcat, întoarce ochii ațintiți asupra regelui și cu mâinile ascunse
în mânecile largi observă condițiile. Regele este în strânsoarea
halucinațiilor cauzate de remușcările pentru răutatea sa.
4. Pacientul geme și suferă de durere, ochii lui se uită brusc în
spațiu și par să vadă lucruri ciudate. Brusc face mișcări respingătoare, se
ridică și strigă:
5. "Alungati-i din fața din ochilor mei!" -
 6. Rapid omul cel mare se apropie, pune mâna pe fruntea
regelui, murmură cuvinte de neînțeles și îi dă o băutură dintr-un vas.
Soarbe cu lăcomie băutura răcoritoare și cade din nou epuizat pe perne.
Regele închide ochii și adormi; o expresie a disprețului și de batjocura
apare pe chipul mângâietorului său. Apoi deschide perdeaua din fața
ferestrei deschise, se apleacă asupra bolnavului și îi șoptește in urechi
cuvinte in soapta.
7. Respirații adânci anunță imediat somnul greu al regelui și
salvatorul se retrage mulțumit. Se duce la ușă, o deschide și poruncește
celor doi servitori care așteptau afară să supravegheze somnul regelui.
Apoi traversează trei camere foarte lungi și ajunge într-o cameră în care
soldații și slujitorii păzesc accesul în camerele cele mai intime ale regelui.
Plini de profund respect și așteptări, îl privesc. Cu un accent liniștit, care
sună totuși înțepător și acut în ureche, spune: „Regele este obosit, astăzi
nu primește pe nimeni!”. -
8. Doi dintre servitori merg în camera mare alăturată, unde se
adunase consiliul regelui, pentru a anunța revocarea. Altul împinge înapoi
o perdea a unei uși înalte; vedem un coridor lung care duce într-o cameră
deschisă. El traversează coridorul mare și, în camera rotundă, salută un
bărbat care arată flegmatic, care observă cine vine, calm și blând. El este
viceregele Monei care îl așteaptă aici pe Karmuno, marele preot și primul
confident al regelui Areval.
9. Pe un ton confidențial, viceregele întreabă: „Ce mai face
fratele și domnul nostru?”.
10. Răspunsul bland vine: „Mai bine decât ar fi putut spera
oricine. Boala progresează încet. Capul rămâne limpede, deși abilitatea
de a gândi uneori devine neclară. Doamne, nu este încă timpul să
acționăm! ”.
11. O umbră aleargă repede pe fața viceregelui. Apoi, ridicând
mâna salutând, zâmbind, spune calm: „Putem aștepta. Karmuno își
cunoaște prietenul și se va încrede în el. Mona este pregătită în cazul în
care fratele și domnul nostru merge in lumea morților ”.
12. Marele preot se apropie cu precauție de vicerege: „Areval
nu va putea conduce consiliul orașului nici astăzi, nici în viitorul apropiat.
Folosește acest timp. Voi încerca să aranjez regele să te plaseze ca
înlocuitor, acest lucru ne va aduce mai aproape de obiectiv. În cazul în
care sunteti recomandat de Areval aici, puteți avea încredere completă în
generalul Arvodo? În mâinile sale stă puterea armatei din Mallona.
Pericolul amenință dacă nu sunteți sigur de om ".
13. Viceregele respinge afirmatia și spune cu o dispoziție
proastă: „Karmuno, știu, nu ești un prieten al generalului, dar
neîncrederea depășește ceea ce ar trebui să fie. Arvodo este ferm legat
de mine, am încredere deplină în el, și el de fapt este credincios; cu toate
acestea, el nu știe ce planuri ne leagă. Nici măcar nu trebuie să le
cunoască până nu se apropie timpul ”.
14. Un ușor zâmbet defensiv străbate chipul subțire al preotului:
„Mă tem că Arvodo nu va fi înșelat. Vai de noi dacă joacă un joc dublu și
planurile ambițioase îi apar în piept! ”.
15. Viceregele se ridică în picioare și spune pe scurt: „Suntem
prudenți și vigilenți, Karmuno, și voi sunteți și noi, așa că nu ne va lipsi
succesul”.
 16. Și-a luat la revedere și a iesit pe ușa spre marea sala de
recepție.
17. Pentru o clipă, preotul rămâne în poziția servilă pe care o
avea până acum. Apoi se ridică la înălțime, urmează cu ochi otrăvitori pe
cel care, îndepărtându-se, murmură cuvinte blânde, apoi îl urmează.
18. În sala de recepție s-a facut liniste. Sunt doi bărbați pe o
latura a salii. Unul este imbracat in echipament de război. Un fel de
armură sclipitoare strălucitoare îi acoperă partea superioară a corpului, o
mantie albă fluturând cu ornamente brodate îi atârnă de umeri, o sabie
largă la șolduri. Este un ideal al omului frumos conform conceptelor
noastre, cu un aspect viguros și inteligent. O barbă plină ușoară
încadrează fața nobilă, privirea este limpede. Buzele ușor închise și
pleoapele ușor coborâte arată că încearcă să ascundă fiecare emoție
intimă cu o mare răceală. Cel de lângă el, cel mai mic tovarăș, îmbrăcat
aproape la fel, are o asemănare izbitoare cu el; Recunosc, sunt frați.
19. Viceregele trece prin fața celor doi, zâmbind cu blândețe și
ridicând mâna dreaptă. Un salut care este acordat doar oamenilor
prietenoși. Amândoi mulțumesc, coborând bratul drept la pământ și
plecând capul.
20. Karmuno se apropie acum și adresează cuvinte către cel
mai mare:
21. „Arvodo vrea să-mi arate întotdeauna prietenia!”.
22. Respondentul răspunde politicos: „Karmuno știe cum să-și
facă prietenii fericiți cu dragostea sa”.
 23. Oftând, preotul spune: „Condițiile regelui de astăzi nu-i
permit să dea generalului o nouă dovadă a încrederii sale. Este foarte
bolnav! ”.
24. „Arta lui Karmuno va putea să-i alunge boala, așa cum se
întâmplă adesea. În mâinile sale, Areval este bine protejat ”.
25. O privire întrebătoare din partea preotului și a medicului îl
lovește pe vorbitor, care, totuși, îl privește în ochi, zâmbind cu blândețe.
Apoi spune grav: „Arvodo ar trebui să fie numit astăzi el însuși superior
general al Mallonei; în custodia sa regele Areval va putea dormi în
siguranță de toți dușmanii! ”.
26. Afirmând, Arvodo își pune mâna dreaptă pe piept și spune
pe un ton foarte serios: „Domnului nostru, regelui Areval, serviciile și
viața mea aparțin. Dușmanii lui sunt ai mei! ”.
27. Karmuno nu știe ce să răspundă despre asta. El salută și
pleacă! Cei doi frați schimbă o privire științifică, apoi și ei se întorc spre
ieșirea din hol și părăsesc clădirea.
28. Când ambii stau pe treptele marii scări, Arvodo privește
orașul care se întinde în fața lui și frumoasa regiune montană care îl
înconjoară. Observând minunata panoramă cu solemnitate, i-a șoptit
fratelui său: „Un peisaj splendid și grațios și un oraș care mărturisește
puterea poporului nostru: și totuși este doar un loc al sufletelor
depravate! Îi pot aduce înapoi? Mă tem de o astfel de sarcină și de
succesul ei fericit ”.
29. Fără să aștepte răspunsul fratelui său, el se grăbește să
coboare treptele. La baza scării, pe lângă paznici, se află Upal, într-o
atitudine de așteptare, pe care îl observă cu îngrijorare. Privirea fixă a lui
Upal îl conduce pe general să-l privească mai atent. O mișcare specială a
capului, care se înclină și, în același timp, se rotește, pe care Upal o face
cu salutul său, îl surprinde în mod clar pe Arvodo. Face semn să se
apropie și îl întreabă cu voce joasă: „Cine ești?”. - Upal privește cu
bucurie fața nobilă a generalului și șoptește: „Doamne, rob al celor
nefericiți! Upal este numele meu ”.
30. „Vrei să vorbești cu mine?”.
31. „Da domnule, dar în secret, și numai pentru
dumneavoastră!”.
32. „Vino la mine când se lasă seara”.
33. Upal își pune mâna pe piept și se îndepărtează tăcut.
34. Arvodo se întoarce acum rapid spre partea fratelui său, îi
șoptește la ureche: „Este unul credincios!” Și merge repede într-o piață
unde sunt un număr mare de mașini mici, așa cum le-am văzut în
călătoria lui Upal în capitală. Frații intră într-un vehicul prețios împodobit,
care este condus de un servitor a lui Arvodo și apoi aleargă rapid pe
străzile largi ale orașului aglomerat.
35. Casele, nu foarte înalte, sunt decorate cu flori, grădinile
artificiale sunt aplicate peste tot pe acoperișurile plate. Văd în ghivece
fiecare specie de plante cățărătoare cu frunze mari necunoscute mie,
grupate în pergole care oferă locuri de odihnă umbrite. Către stradă,
destul de des văd perdele colorate trase pentru a se proteja de privirile
curioase. Totul prezintă bunăstarea locuitorilor, chiar și bogăția. Suntem
în vecinătatea celor bogați, care nu trebuie să se lupte cu grijile vieții.
Mașina lui Arvodo se oprește acum în fața unei clădiri mari. Cei doi frați
coboară și intră în casă; aceasta este a lor. Sunt primiți de slujitori și
conduși în camerele interioare
36. Arvodo scapă de armură; imbraca un halat mare în formă de
mantie, asemănător cu toga romană. Fratele său a făcut același lucru și
acum merg pe acoperișul casei lor, unde se pot relaxa, departe de
urechile curioase. O scară îngustă barata in partea de sus cu o poarta
duce pe acoperis. Arvodo blochează acesta poarta și ambii frați sunt
acum nederanjați în grădina suspendata, o capodoperă rafinată de
grădinărit. Flori bogate, de jur împrejur sunt pe pergole, copaci plantați
între pietre aranjate artistic; nicăieri vase stângace, totul este grațios,
imitand cu fidelitate natura și totuși nu apasă prea mult pe acoperișul
casei.
37. Arvodo stă pe veranda sa, de unde poți observa calea de
acces în grădina suspendata, fratele său îl urmărește îngrijorat și plin de
dragoste. În tăcere, privirea generalului curge peste splendoarea
parfumată a florilor din grădinile vecine. O privire întunecată s-a strecurat
între sprâncene și, oftând, privirea i se întâlnește acum cu cea a fratelui
său.
38. „Gândurile tale nu sunt vesele; pentru ce motiv? ". Îl
întreabă tânărul Rusar.
39. „Cum ar putea fi, dacă mă văd împiedicat în toate! Areval a
reușit să smulgă toate comorile numai pentru sine, atât de mult încât
oamenii, lipsiți de toate proprietățile, nu mai au nimic. Și noi, cei mari,
depindem numai de harul său. Cu un ordin peremptoriu poate face pe
oricine un cerșetor și a făcut-o deja cu mulți care au îndrăznit să i se
opună. Armata îi este, în cea mai mare parte, devotată; cu siguranță duce
o viață inactivă, somptuoasă, numai datorită comorilor sale. Da, dacă
comorile lui Wirdu îmi aparțineau, cât de repede s-ar fi încheiat cu acest
rege, care a adus oamenii atât de adânc, oameni pe care într-o zi Maban
i-a făcut mari! ”.
40. „Frate-meu uită complet că este speranța armatei, care îl
privește cu mândrie ca fiind cel mai capabil general care s-a acoperit cu
glorie de război?”.
41. Arvodus izbucnește în râs: „O glorie frumoasă, splendidă, să
mărșăluiești cu o putere superioară împotriva unei armate rebele din
Nustra care, obosită de povară, nu mai poate plăti impozite și, prin
urmare, se revoltă! O lucrare și mai mare, să o câștigi; o lucrare
rușinoasă, cu toate acestea, am fost să o pedepsesc și să o reprezint eu
chiar pe călău! - De la tatăl nostru am învățat principiile și aspirațiile lui
Maban. Cu groază recunosc cât de adânc ne-am scufundat. Cu durere văd
că poate nu mai este posibilă nici o întoarcere și că popoarele din
Mallona au fost ruinate și distruse de acest rege pe care ni la dat
blestemul Divinității. Am jurat să fac o încercare care poate aduce o
schimbare. Viața mea este în joc, dar nu vreau să încerc degeaba ”.
42. „De ce să vă descurajați atât, viceregii din Nustra și Sutona
sunt de partea voastră, sunt credincioși”.
43. „Bineînțeles, chiar dacă sunt credincioși,sunt doar pentru a
evita să mai slujească lui Areval. Nici măcar de slabul rege al Monei nu mă
tem. Zilele viceregelui din Nustra sunt numărate, el este bătrân și va
merge curând la zei. Dacă pentru moment voi putea domni în Mona în
locul lui, atunci fratele meu va ști să păstreze locul pe care i-l voi acorda ”.
44. La aceste cuvinte ochii lui Rusar strălucesc și el, aplecându-
se către fratele său, șoptește: „Nici o putere nu va putea să mă despartă
de tine; Vreau să mor cu tine sau să trăiesc pentru a salva moștenirea
regelui Maban ”.
45. „Poate că acest lucru va însemna să mori”, spune melancolic
Arvodo. „Dacă lovitura de stat de a ajunge la comorile lui Areval la prima
încercare eșuează, astfel și finanțarea armatei eșuează, suntem pierduți.
Știi cât de atent este Karmuno, acest conducător al regelui bolnav,
decrepit, care domină țara și arată tuturor un aspect atât de supus încât
să înșele majoritatea. Știu unde țintește. El vrea să obțină mâna lui Artaya
pentru a-și asigura dreptul la tron prin fiica lui Areval, odată căsătorită cu
ea ”.
46. Impetuos, Rusar răspunde: „Artaya, soția abjectului
Karmuno? Nu!".
47. "Este Artaya chiar atât de aproape de inima ta încât gândul
te înfurie atât de tare?" Întreba Arvodo.
48. „Frate, cu toții o judeca greșit pe fată! Nu este ca tatăl ei,
falsitatea îi este străină ”.
49. „Te rog, Doamne Tată, să afirmi adevărul, și totuși vegheza
la inima ta. Am observat de multă vreme că ochii tăi nu o privesc
indiferent. Dar spune-mi, frate: dacă ai putea să-o iei de mână, ai putea
să obtii în mod pașnic ceea ce eu aș putea obtine doar cu forța? Cu alte
cuvinte, să devii conducătorul Mallonei? Alegerea este a ta: între fratele
tău și Artaya! ”.
50. „De parcă nu aș fi știut că Areval nu-mi va acorda niciodată
mâna unicei sale fiice! Chiar dacă ar vrea, opoziția lui Karmuno nu ar
putea fi depășită. Doar puterea mă poate aduce la scopul dorit. Dacă
fratele meu este regele Nustrei, în curând va fi și rege al Mallonei. Din
mâna lui aș obține apoi mireasa ”.
51. "Dacă ea însăși vrea, cu siguranță!" Rusar își privește fratele
cu o dispoziție proastă. Dar Arvodo adaugă: „Sau nu ar trebui să redau și
oamenilor libertatea de decizie acordată de Maban femeilor, o libertate
îngropată de mult de Areval?”.
52. „Iartă impulsul egoismului din mine”, răspunde jenat Rusar.
„Ca întotdeauna, ai dreptate”.
53. Sunetul unui clopoțel răsună din camerele de mai jos.
Arvodo se ridică.
54. „Suntem deranjați, tăcere!”.
55. Pe ultimele trepte, înainte de poarta închisă, apare un
servitor. El anunță că oaspeții eminenți îl caută pe Arvodo și așteaptă în
camerele de mai jos. Frații deschid repede și coboară jos. Într-o cameră
mobilată cu gust, ale cărei ferestre mari deschise lasă aerul blând să intre
liber, există șase mari oficiali ai Regatului, iar Arvodo îi întâmpină cu
bunătate și măreție. Cel mai bătrân dintre ei, un bărbat aparent de vârstă
mijlocie, se prezintă și spune pe un ton supus: „Domnului poporului
războinic, cu imputernicirea și în numele regelui, al domnului nostru, vă
dau simbolul puterii care de acum va trebui să-l purtați împreună cu el.
Durerea insidioasă i-a negat astăzi bucuria de a vă oferi acest semn
onorific în fața celor mai mari demnitari ai Împărăției adunați împreună;
totuși, este voința lui să ti-l dea de mult timp. Prin urmare, el se plasează
sub protecția generalului său; vrea sa-l purtati ca unul dintre cei mai mari
din Mallona ”.
 56. Purtătorul de cuvânt dă un inel generalului. Este
reproducerea exactă a ceea ce știm deja; Nu găsesc nicio diferență între
acesta și celălalt pe care l-am văzut deja.
57. Arvodo rămâne rece, preia inelul, îl pune pe al patrulea
deget al mâinii drepte, îl închide într-un pumn și îl ridică: „Puterea pe
care mi-o dă Areval nu este dată unei persoane nevrednice. Aștept
momentul în care îmi pot pune mulțumirile la picioarele regelui! Spune-i:
generalul său, din acest moment, va fi de pază! ”.
58. Cei prezenți se înclină profund și în același timp exclamă:
„Onorăm în tine puterea regelui nostru Areval, sănătate pentru tine și
pentru el!”. În cele mai politicoase fraze acum, Arvodo și fratele său
vorbesc cu ambasadorii, care arată cel mai profund devotament față de
cel mai puternic om: reprezentantul regelui, comandantul tuturor
armatelor din Mallona, cel care este investit cu putere regala nu mai
trebuie să răspundă altcuiva decât suveranul său. - Ambasadorii pleacă și
frații sunt singuri. Tânărul Rusar nu mai poate purta masca indiferenței.
Îmbrățișându-și entuziasmat fratele mai mare, exclamă triumfător.
„Scopul este atins!”.
59. Cam intunecat Arvodo se uită în jos și spune sumbru: „Da,
atins! Dar prețul este mare, îmi sacrific propriul suflet, cel mai bun eu.
Ceea ce ne-a învățat tatăl, onestitatea, fidelitatea, adevărul și loialitatea
au devenit umbre în mine din cauza scopului. Va fi posibil într-o zi să
culegi fructe delicioase din această însămânțare a înșelăciunii, pentru a
salva moștenirea lui Maban? ".
60. Rusar vorbește fără să se gândească: „Fratele meu va reuși;
acum trebuie doar să continuăm și să nu ne gandim prea mult! ”.
 61. Chipul lui Arvodo arată o mișcare de hotărâre foarte fermă
și stă în picioare: „Da, voi reuși! Dar ce l-a determinat pe rege să facă un
pas atât de neobișnuit încât să-mi trimită însemnele puterii regale? În
țările noastre nu a fost niciodată obiceiul de a conferi putere în alt mod
decât personal de către rege în fața oamenilor și a curții adunate. Trebuie
să mă duc la el! Trebuie să știu motivele și să îmi îndeplinesc datoria de a-
mi oferi mulțumirile imediat. Urmează-mă până la rege! ”.
62. Într-o cameră mobilată prețios, regele Areval stă lângă o
fată tânără și minunată. Ea este fiica lui. Sunt total scufundați într-un joc
ciudat, asemănător șahului. Areval pare să fi depășit criza. De fapt, nimic
nu dezvăluie în el că este bolnav. Acum fiica face o mișcare decisivă și,
izbucnind în râsuri clare, declară că tatăl ei a fost învins.
63. Areval dă din cap și, respirând adânc, se sprijină pe pernele
canapelei. Ochii lui se îndreaptă cu mulțumire catre Artaya, a cărei
frumusețe splendidă, dar rece, denunță că în inima acestei fete sufletul
nu era prea dezvoltat. Artaya este conștientă de aspectul ei strălucitor,
dar in interior este calculata, nemiloasă și lacomă; întotdeauna gata să-și
impună dorințele cu orice preț, indiferent de consecința care derivă din
ele; supusă stărilor sale de spirit, fără reținere interioară, ea este un
germen demn al tatălui sau.
64. Un servitor intră și îl anunță pe rege că generalul Arvodo
este gata să-i asculte dorințele. Un fulger trece brusc în ochii obosiți ai lui
Areval; zâmbește și poruncește ca generalul să fie adus celui care îl
așteaptă neliniștit. Artaya se ridică; lasă încet jocul cu figurine deoparte
și este atentă la tatăl ei. Este clar că ea dorește să câștige timp pentru a-l
saluta pe cel pe care tatal ei il așteaptă, în ciuda obiceiului că femeile
pleacă atunci când este programată o vizită masculină. Numai când
oaspetele a fost deja primit de către proprietar, aceștia au acces la el,
dacă sunt invitați. Perdeaua, grea, agățata în fața ușii de la intrare este
împinsa înapoi și apare Arvodo, înalt, îmbrăcat cu o armură strălucitoare.
Privirea exigentă a lui Artaya il lovește pe Arvodo, care nu trece
neobservat de ea, apoi se strecoară rapid într-o cameră adiacentă.
Arvodo se oprește în fața ușii, își încrucișează adânc brațele pe pământ.
Regele îl privește pătrunzător și face o mișcare, ca și când ar arăta că
trebuie să se apropie. Și așa se întâmplă.
65. Deodată, Areval sare în picioare și spune:
66. „Arvodo, tu ești primul meu general, ai datoria să-mi
protejezi viața cu a ta! Ești dispus să o faci? ”.
67. Arvodo răspunde: „Regele meu știe!”.
68. „Ți-am dat pecetea puterii mele, o vei purta așa cum fac
eu?”. Regele ridică mâna și arată inelul de pe deget. Este la fel ca cel pe
care l-a primit Arvodo de la trimiși. „O vei folosi vreodată greșit?”.
69. „Dacă regele meu se îndoiește de mine, atunci dau înapoi
ceea ce am primit!”
70. Arvodo face o mișcare, ca și cum ar scoate inelul de pe
deget.
72. Fața lui Areval este deformată de angoasă. Se uită la Arvodo
care, nemișcat de uimire, ascultă cu atentie cuvintele șoptite
73. „Artaya te iubește, știu de multă vreme, trebuie să devii
consoarta ei, trebuie să obții tronul după mine! Ești cel mai vrednic dintre
toți ticăloșii măgulitori care se pleacă înaintea mea. În tine vreau și voi
recâștiga puterea pe care o caut. Hahaha, atunci vor trebui din nou să
tremure înaintea mea ca înainte ticăloșii care acum mă batjocoresc și rad
de mine pentru că sunt bolnav și slab! Dar încă mai trăiește în mine
scânteia pe care o vei stârni în flacără! Trebuie să fii brațul care îmi
călăuzește voința! ”.
74. Areval respira puternic, din agitația interioară, brusc se uită
la un colț al camerei: „Uită-te acolo, acolo, în ceața neagră care se
leagana se arata din nou fețele cu ochi incandescenți. Îi cunosc: acesta
este fratele meu și Fedijah și alții, care mă blestemă! Arvodo, protejează-
mă de ei, se apropie! ”. Plin de frică, Areval se agață de general și
încearcă să se ascundă în spatele lui. El sare în sus. Gânduri frenetice îi
răsar în cap, pe măsură ce înțelege situația și, în concordanță cu
caracterul său hotărât, încearcă să rămână stăpânul momentului.
75. Își scoate sabia din teacă și spune cu o voce fermă și tare:
„Uite, Rege Areval, așa că am izgonit chiar și inamicii tăi invizibili în aer!”.
Apoi vibrează lovituri violente în aer spre colțul în care regele văzu fețele
și, izbucnind într-un râs vesel, el însuși se așază în colțul îndepărtat. Apoi
întorcându-se către rege, privindu-l drept în ochi, își strecoară sabia în
teacă și exclamă: „Am câștigat, rege Areval; arată-mi unde mai este un
dușman, ca să-l pot anihila! ".
76. Chipul lui Areval arată uimire și admirație: „Un miracol,
Arvodo, ești un miracol!”. Șoptește bâlbâind: „Ai aceeași forță ca și
Karmuno, spiritele fug înaintea sabiei sale. El mă va proteja - mă va
proteja! ”. Ochii lui Areval sunt obosiți; ca după fiecare atac, chiar și acum
necesitatea de a dormi il preia. Arvodo aleargă spre el și îl așează pe locul
său de odihnă. - Areval murmură: „Ei, așa, bine. Ne revedem maine,
intelegi? Mâine!". Apoi adoarme.
 77. Arvodo este pe cale să meargă la ușă să dea ordine
servitorilor care așteaptă afară, când perdeaua este trasă rapid înapoi
într-o parte și, în grabă, iese Artaya. Înroșită și cu ochii strălucitori,
frumoasa fată stă în fața generalului și spune zâmbind: „Nu-ți face griji
pentru tatăl meu, somnul lui va rămâne netulburat, mă voi ocupa de el.
Arvodo nu are niciun răspuns pentru dorința tatălui meu? ”.
78. Arvodo răspunde politicos: „Dragă femeie, regele este
bolnav, mâine se va simti mai bine și atunci dorințele lui vor fi poate
altele”.
79. Artaya îl privește încruntata: „Nu conteaza daca isi schimba
dorințele: ale mele rămân și te vreau!”. Cu pasiune aleargă să-l
întâlnească pe Arvodo și I se aruncă în brațe: „Ascultă, te vreau! Tu nu îmi
vei rezista! ”. Repede îl apucă pe Arvodo și îl sărută. „Acum ești al meu,
cu acest sărut sunt unita cu tine. Refuză-mă și atunci va trebui să te temi
de răzbunarea mea! ”.
80. Cu dexteritate, Artaya dispare în camera alăturată, lăsându-
l pe Arvodo pe jumătate amețit. De acolo răsună voci și, pentru a evita ca
cineva să vină la el, generalul părăsește repede camera și palatul regal.

Capitolul 7
În peșterile din Wirdu

1. Arvodo a ajuns parcă uimit în palatul său. Afla cu o inimă

ușoară că fratele său a părăsit casa. Acum este plăcut pentru el să nu
trebuiască să țină discursuri; vrea să fie singur pentru a reflecta la ceea ce
trebuie făcut. Se retrage în studiul său solitar, melancolic se uită in
pământ, în timp ce senzațiile cele mai contradictorii îi traversează pieptul.
Își vede în gânduri fratele său - care, după cum știe, o iubește pe Artaya -
în lanțurile geloziei, ar trebui să-i dezvăluie ce s-a întâmplat. Se vede la
țintă, dacă va ceda lui Artaya și dorinței regelui: două personaje pe care
le disprețuiește! Chipul zâmbitor al marelui preot Karmuno îi zâmbește,
care el însuși aspiră la putere și, prin intermediul clerului, exercită o
puternică influență asupra claselor sociale din țară. Aceștia, de fapt, cred
că văd în el omul prin care Divinitatea dezvăluie voia Sa regelui Areval.
2. Arvodo nu se simte suficient de încrezător în ceea ce
privește succesul unei lovituri de stat necugetate, cu toate acestea, el
poate alege doar între aceasta și noua cale care se deschide: devenirea
consortului lui Artaya. Pentru primul, are nevoie de loialitatea
necondiționată a armatei. Dar este prea bine știut de el că acest lucru
depinde de mijloacele pe care le va putea acorda armatei răsfățate de
comorile lui Areval. Ca să spun adevărul, în marele imperiu nu există
niciun nume care să fie apreciat de armată ca fiind al său, însă acest
respect nu îi este de nici un folos fără comori proprii. Peste
supraveghetorii și gărzile depozitelor de trezorerie din capitala regelui,
precum și peste numeroasele garnizoane ale acestuia, Arvodo nu are
putere oficială; acolo comandă numai și exclusiv Areval și Karmuno.
3. Averea lui Arvodo este enorm de insuficientă pentru a
susține, pentru o singură zi, salariile pe care le consumă garda regelui;
aceasta, de fapt, este de trei ori mai mare decât cea a tuturor celorlalți
soldați din imperiu. Se cutremură la gândul de a fi soțul lui Artaya, a cărui
frumusețe nu-l face orb. Conform legii, el i-ar fi supus, deoarece nu este
de sânge regal. Ea va rămâne întotdeauna amanta lui și, în curând, va uita
de el în brațele unui favorit. O legătură cu ea ar fi anihilarea sigură a
sfintelor sale îndatoriri către secretul lui Maban, un secret încredințat de
tatăl său pe moarte.
4. În fața ochilor lui Arvodo, fața tatălui său apare și el
retrăiește din nou momentul în care privirea sa, care se estompează, se
sprijină pe el în speranța sigură că, ca fiu, va realiza ceea ce el nu a reusit.
Cuvintele cu care a pronunțat o promisiune gravă și solemnă persoanei
pe moarte sunt gravate profund în memoria sa. El este ferm dispus să-l
păstreze. Arvodo se ridică brusc, hotărât să ia drumul mai departe odată
ce a început. Mijloacele pentru a atinge obiectivul vor trebui găsite.
5. Între timp s-a întunecat. Arvodo se duce la fereastră și mișcă
perdelele, astfel încât briza caldă a serii să treacă prin cameră. După
câteva clipe intră un servitor și așează un suport metalic pe masă. Are o
sferă luminoasă care radiază o lumină clară, dar blândă, care luminează
intens părțile întunecate ale camerei. Este o lampă manga care, arzând
fără flacără, doar datorita caracteristicile sale chimice, poate radia o
lumină mai intensă decât toate sursele noastre de lumină artificială.
6. Slujitorul îi anunță lui Arvodo că un bărbat cere să vorbească
cu generalul, întrucât acesta din urmă l-ar fi convocat pentru ora de
seară. Arvodo se gândește la întâlnirea cu credinciosul și poruncește
imediat să-l aducă pe cel așteptat. Upal intră curând și se oprește cu
reverență la ușă. Slujitorul care l-a însoțit este trimis departe de Arvodo
cu ordin să se asigure că nimeni nu îi deranjează. Arvodo se uită fix la
Upal, acum bine îmbrăcat și spune:
7. „Mi-ai dat semnul credincioșilor, dar nu te-am văzut
niciodată, cum să te recunosc?”.
 8. Upal, în loc să dea vreun răspuns, caută într-un buzunar
secret al halatului și îi dă generalului o scrisoare închisă. Arvodo ia
scrisoarea, deschide și citește pentru o lungă perioadă de timp cu o
uimire crescândă. Apoi se întoarce spre Upal pe un ton prietenos:
9. „Cu această scrisoare te-am recunoscut cu adevărat ca
aparținând ligii credincioșilor! Un mijlocitor mai bun ca scriitorul acestei
scrisori nu ai fi putut să ai. Te cred. De acum știu că pot avea încredere în
tine, dar spune-mi ce, conform scrisorii, vrei să-mi comunici numai mie și
exclusiv ”.
10. Upal inspiră adânc și începe să spună povestea vieții sale. El
descrie cum sora lui dispărută a fost răpită de Areval și, din nou, eliberată
de Muhareb. Își mărturisește ura intensă față de regele care, după
dispariția lui Muhareb, și-a dezlănțuit toată furia împotriva familiei sale și
nu a avut pace până când au fost reduși la cea mai mare nenorocire; în
timp ce tatăl său a scăpat de persecuția lui Areval pentru că s-a consacrat
slujirii templului, în treapta inferioară a slujitorilor. Când s-a îmbolnăvit,
totuși, a fost externat și de acolo și a rămas fără pâine. După ce a
îmbătrânit și a slăbit, el a trăit doar cu sprijinul slab al lui Upal și al unor
prieteni plini de compasiune care au rămas cu el din cele mai bune
vremuri ale sale. Upal descrie acum intens cum a devenit sclavul regelui
în peșterile din Wirdu, pentru că nu mai putea plăti impozitele și cum a
găsit acolo piatra de aur care l-a îmbogățit.
11. „Nu te-a recunoscut Areval ca fiind fratele lui Fedija atunci
când i-ai raportat descoperirea ta?” Întrebare Arvodo.
12. „Doamne, nu l-am văzut pe rege, Karmuno a ascultat
raportul meu, regele era bolnav! Au trecut, de asemenea, mulți ani de
când m-a văzut ultima dată; numele meu s-a schimbat, Areval nu știe cine
este Upal. Sarcina vieții mele este să mă ascund de el, să-l anihilez. Acesta
este motivul pentru care am devenit membru al legământului
credincioșilor cu mult timp în urmă. Ruinarea lui este totul pentru mine!
Și dumneavoastră, domnule, veți răzbuna ticălosul acela, pe sora mea și
casa mea! ”.
13. Upal este aplecat în fața lui Arvodo și, ca semn al dedicării
sale indisolubile, își îndoaie spatele adânc în fața lui. Arvodo se duce în
întâmpinarea lui și își pune mâna pe cap: „Te închini în fața mea! Haide.
Accept oferta, Upal. Așa că fii unul dintre ai mei, acum legat de mine
pana la sfarsit! ".
14. Upal apucă mâinile generalului și șoptește cu o voce
înăbușită: „Mulțumesc, domnule, că m-ați primit! Cu toate acestea,
sclavul se poate arăta deja recunoscător și, pentru Schodufaleb ,
domnule, eu vreau! ”.
15. Upal povesteste acum generalului, din ce în ce mai uimit,
ceea ce a descoperit în peșterile din Wirdu. Că nu este atât de dificil să fie
dezgropate imensele comori. Că ar putea să-i arate calea de a face acest
lucru și că lui Arvodo ar trebui să-i fie ușor, cu mijloacele de care dispune
,în secret, să adune o putere imensă, mai mare decât cea a regelui. El
relatează cum, prin intermediul unei mașini zburătoare și cu vântul
favorabil, a căutat neobosit până a găsit fisura uriașă, din stânca, care
ajunge adânc în peșteri. Cum a îndrăznit apoi să coboare cu mașina și a
făcut descoperiri atât de uriașe.
16. Aproape îngrozit, Arvodo se uită fix la Upal: „Ai îndrăznit să
te ridici în aer? Într-adevăr, sunt puțini în Mallona care să fie suficient de
îndrăzneți pentru a urca în masinile zburatoare. Ne temem de acest
element nesigur al aerului și, de asemenea, al apei ”.
 17. Zâmbind, Upal spune: „Nu este la fel de periculos asa cum
oamenii și cei mari cred că este: nu am dat peste demoni ostili ca să
distruga aeronava. Mare a fost spiritul maestrului Mirto, care a
descoperit mijloacele de a zbura, dar spiritul oamenilor a fost prea mic
pentru a aprecia ceea ce ne-a dat. Bine pentru noi, domnule, așa să fie,
altfel cum ai putea dezgropa acele comori? ”.
18. Arvodo este calm și rece, apoi brusc spune: „Vreau să văd
comorile. Ești gata să mi le arăți? Să mă duci acolo cu aeronava? "
19. Fericit Upal răspunde: „Doamne, știam că îmi vei fi
încredințat! Încă un lucru: îndrăznești hotărât ceea ce nimeni nu a făcut
vreodată în afară de mine. Comandă,si sunt gata! ”.
20. „Unde este avionul tău?”.
21. „Este bine ascuns într-o regiune inaccesibilă, într-un loc
cunoscut numai de mine. Cu mașina puteți ajunge cu ușurință aproape
acolo ”.
22. „Cât timp ai nevoie să ne aduci înapoi?”.
23. „Doamne, ar fi bine dacă ai putea dedica două zile pentru
asta, doar noaptea, de fapt, putem nevăzut să mergem pe drum”.
24. „Pregătește totul pentru călătorie mâine seară. Mă veți
aștepta la marele lac, acolo, unde drumul trece cel mai aproape de
malurile sale. Voi veni imediat ce apune soarele. Acum dute, lungă este
călătoria pe care trebuie să o facem. Ce mai am acum de spus, îl rezerv
pentru mâine ”.
25. Upal salută în tăcere cu o privire profundă și pleacă.
 26. Arvodo rămâne profund absorbit de gânduri, ochii îi
strălucesc cu îndrăzneală și buzele îi șoptesc: „Aș fi aproape la țintă dacă
ceea ce mi-a spus acest om este complet adevărat!”.

***

27. Este o noapte luminată de stele. În Occident, radiația

strălucitoare a soarelui apus încă radiază, un vânt cald de seară suflă
bland peste câmpuri. Pe cer, ca un spectacol minunat, două luni
strălucesc la Zenit și la orizont. Acestea prezintă faze diferite. În timpul
nopții va răsări și a treia lună, ca un disc clar iluminat. Cu toate acestea,
aceste luni sunt mai mici decât singura de pe Pământul nostru. Împreună
nu oferă încă strălucirea pe care luna noastră o dă Pământului. La est se
află orașul în depărtare, înconjurat pe partea de sud de păduri și pajiști, în
timp ce partea de nord este dominată de superba cetate a regelui.
28. Munții înalți se ridică la orizont, amestecându-se în albastrul
profund al nopții. Un vast lac se întinde între un lanț montan și oraș,
oglindirea sa limpede este la fel ca o oglindă. Un drum larg duce de la
oraș la țărmul său. Este drumul principal care leagă capitala lui Areval de
următorul oraș important al regatului său. Acesta merge de-a lungul
drumului de stat descris mai sus, pe care sunt aduse comori din regiunea
craterelor.
29. O liniște solemnă se extinde peste întregul peisaj, pe care
stelele strălucitoare ale firmamentului privesc în jos cu strălucirea lor
clară. Foarte aproape de lac există un desiș înalt de tufișuri înflorite care
își îndoaie ramurile spre pământ. În umbra acestora, este ascuns Upal
care, ridicând ocazional doar capul, urmărește cu atenție de-a lungul
drumului dacă se apropie Arvodo. Ora pe care i-a declarat-o generalul a
trecut deja și apar îndoielile anxioase, că obstacolele îi fac imposibilă
sosirea, îi traversează sufletul.
30. Iată însă că in sfârșit, pe drumul principal, apare un punct
negru care se apropie rapid. Este una dintre mașinile cu rulare rapidă pe
care locuitorii din Mallona le folosesc. Acum Upal știe că așteptarea lui nu
a fost în zadar. Sare în picioare și stă în așa fel încât proprietarul mașinii
care se apropie cu o viteză nebună poate să-l observe. Mașina se mișcă
mai încet. Upal îl recunoaște pe Arvodo înfășurat într-o mantie
întunecată și un servitor, șoferul vehiculului. Mașina se oprește, Arvodo îl
salută pe cel care așteaptă și îi poruncește să stea lângă el. Upal urcă și,
ca și cum ar fi împins de o forță invizibilă, vehiculul se repede pe drum.
31. Arvodo rămâne tăcut. El indică cu semne către Upal că nu
vrea să vorbească în prezența slujitorului: chiar dacă, în adevăr, îi este
fidel, nu trebuie să fie informat despre destinația și scopul călătoriei. Upal
îl informează încet pe Arvodo despre cât de departe vor trebui să
călătorească. Servitorul primește ordinele necesare de la general și acum
vehiculul se grăbește spre obiectivul său.

32. Conform calculului nostru de timp, au trecut cateva ore.

Mașina se oprește în mijlocul munților înalți. Aici drumul trece printr-o
vale frumoasă, la capătul căreia sunt vizibile o câmpie și o serie de case.
Este un loc numit Resma, prima stație importantă de pe drumul principal.
Upal și Arvodo coboară; acesta din urmă îi dă slujitorului său ordinul să-l
aștepte un anumit timp la Resma și să se comporte exact așa cum i-a
explicat deja stăpânul său înainte de plecare.
 33. Vehiculul dispare de pe șosea. Upal continuă, indreptându-se
spre stânga drumului, în pădurea din apropiere, Arvodo îl urmează. Upal
urca pe cărări abia vizibile care merg pe sub copaci. Se uită în jur pentru a
vedea dacă nu sunt oameni în apropiere. Apoi scoate din robă o tulpină
robustă, scoate învelișul și o lumină clară strălucește din această torță
manga, iluminând clar căile și zonele înconjurătoare ale pădurii. Curând
cei doi se regăsesc printre stâncile spulberate și Upal spune:
34. „Domnule, avionul este ascuns acolo sus pe deal. Nimeni nu
il poate găsi; totuși, drumul este foarte obositor. De aici, de-a lungul
acestei cărări stâncoase, o cărare duce la câmpie. Urmati aceasta carare,
iar mai târziu vă pot lua de pe câmpie cu avionul, altfel trebuie să urcați
aceste stânci cu mine ”.
35. Arvodo spune pe scurt: „Mergi mai departe, nu mă tem de
nicio oboseală și te voi urma”.
36. Upal dă din cap și se îndreaptă spre poalele unui munte
dens plantat, ale cărui fețe de stâncă dezmembrate se ridică amenințător
în noapte.
37. Adesea ținându-se de rădăcinile copacilor cu mâinile, prin
tufișuri și între stânci în formă de turn, merg pe poteca neîncăpatoare
până în vârful muntelui. Upal își ajută partenerul iluminând punctele în
care își poate pune piciorul în siguranță și, în cele din urmă, se ajunge in
vârf. Este o stâncă sterpă care domină regiunea și oferă o priveliște
splendidă, la stânga o vale, la dreapta un munte modest, în spatele căruia
se intinde regiunea vulcanică, care este destinația călătoriei oamenilor
îndrăzneți.
 38. Vârful stâncii este larg și divizat. Stâncile formează o
încurcătură, de parcă o forță sălbatică le-ar fi aruncat în dezordine. „Dă-te
deoparte”, spune Upal. „Aici vei fi în siguranță, trebuie să deschid
peștera!”. Arată spre un loc deschis în fața unei grămezi uriașe de blocuri
de stâncă în formă de turn așezate una peste alta și indică generalului cel
mai sigur punct de observație pentru ceea ce intenționează să facă.
39. „Este aeronava aici?” Întreabă Arvodo.
40. "Aici, în spatele acestei stanci,in peștera pe care am
descoperit-o!"
41. „Cum il vei scoate?”.
42. „Cu Nimah!”.
43. „Dețineți acest lucru?” Întreabă uimit Arvodo.
44. „Da, domnule, dar nu în puterea sa totală”.
45. „Hai, deschide peștera!”.
46. Upal se indreapta catre stânci, îndepărtează laborios unele
blocuri mari, astfel încât se formează o breșă; apoi se strecoară prin ea,
luând cu el torța manga. Pentru o lungă perioadă de timp nu se aude nici
un zgomot. Deodată, un bolovan mare se mișcă și Arvodo se îndepărtează
la câțiva pași de peretele rămas. A fost creată o deschidere mare care,
ascunsă de blocul stâncos, constituie intrarea într-o peșteră mare.
Înăuntru se află Upal în fața unei mașini ciudate și îl cheamă pe Arvodo
cu o mișcare a mâinii. Se apropie, ia torța manga în mână și privește uimit
avionul . Părți din acesta sunt dezasamblate. Upal îl duce la locul deschis
din fața peșterii și îl montează rapid și în siguranță.
 47. Acum mașina arată ca un cadru solid care dedesubt
cuprinde un fel de gondolă care nu atinge solul. În partea de sus, o roată
mare cu paletă rotativă se află deasupra călătorilor. De asemenea, pe
laturi există două roți cu palete, ale căror rotații sunt măsurate cu
precizie cu cele ale roții de sus; ele împiedică nava spațială să se întoarcă
pe ea însăși atunci când aceasta din urmă se învârte. Aceste elicii laterale
determină deplasarea impreuna cu o a treia elicie situată în spate. La
baza navei spațiale există arcuri puternice și elastice pentru a amortiza
impactul in momentul aterizării. Întreaga mașină este fabricată dintr-un
metal solid și ușor, totuși nu vad mecanismul de tracțiune propriu-zis care
trebuie să rotească roțile eliciilor. Aceasta se gaseste pe fundul dublu și
se ascunde în pereții dubli laterali.
48. Upal a luat o vas din peșteră și toarnă niște pulbere
albicioasă într-o deschidere de pe o partea navei.
49. „Iti furnizezi suficientă forță motrice!”, Observă Arvodo.
50. „Nu vă faceți griji, domnule”, este răspunsul. "Ceea ce am
luat cu mine este suficient pentru a face călătoria dus-întors de două ori!"
51. Upal introduce diferite obiecte în navă, a căror utilizare ne
este necunoscută, apoi urcă în interior și îl invită pe Arvodo să facă
același lucru. Se așează amândoi. Câteva mișcări ale lui Upal, iar roata
superioară a paletei începe să se învârtă în jurul axei sale, încet la
început, apoi la o viteză vertiginoasă. Se aude un sunet ușor, profund,
care continuă să crească treptat, produs de enorma si rapida mișcare de
rotație. Upal are mâna pe un buton care reglează viteza de rotație.
52. Când avionul începe să se miște, roțile laterale intră și ele în
acțiune în mișcarea de rotație. Dupa o scurtă zdruncinatura aeronava se
ridică acum ușor și în siguranță cu ocupanții săi, urcându-se în aerul
limpede al nopții. Sunetul zgomotos este uniform, corespunzator cu
viteza care este reglată. Upal pune în mișcare roata paletei spate și acum
avionul își ia rapid zborul catre înainte. În partea din față a nacelei există
o proiecție metalică mobilă, asemănătoare cu cârma unei nave: este
cârma mașinii. Aeronava este ridicată prin intermediul roții cu palete
superioare, prin intermediul roților laterale este menținută stabilă și cu
acestea, împreună cu a treia roată, împinsă în direcția dorită. Totul se
întâmplă la o viteză incredibilă, după cum se poate observa din feedback-
ul puternic al aerului deplasat. Cârma, cu care acționează directia la aer,
va permite, de asemenea, să dirijeze totul în siguranță.
53. Această invenție a fost posibilă să se realizeze pe Mallona
datorită a trei circumstanțe. În primul rând, atmosfera este mai densă și
mai pașnică, nu la fel de lovită de furtuni ca pe Pământ și, din acest
motiv, este, de asemenea stabilă. În al doilea rând, forța motrice este
substanța chimică Nimah, infamul exploziv Maban. Similar dinamitei
noastre, aceasta, fără amestec, poate exercita o forță colosală într-o
direcție și, atunci când este amestecată cu alte substanțe, nu este
explozivă, ci devine reglabilă, astfel încât în efectul său pare similar cu cea
mai intensă presiune pe care o putem gândi să o obținem din aburi.
Această substanță este produsă în fabricile de stat într-o formă inofensivă
și vândută. Acesta, cu numele Maha, servește la propulsia tuturor
vehiculelor și, de asemenea, la forța motrice a mecanismului ascuns în
pereții acestei nave spațiale. În al treilea rând, în Mallona exista un aliaj
metalic cu duritate ridicată, rezistent și ușor, care poarta în sine, în
proporția potrivită, toate caracteristicile oțelului și aluminiului, prin
urmare este capabil să reziste la marea solicitare mecanică care asigură
forța motrice puternică a roților cu palete.
 54. Este o priveliște splendidă pentru Arvodo care, din cabina în
formă de cupolă, protejat de curenții puternici de aer de marginile navei
spațiale, planează pentru prima dată deasupra munților, pădurilor și
abisurilor acelei superbe lumi de munți. El este incapabil să exprime orice
cuvinte; Upal este în întregime ocupat cu conducerea aeronavei, astfel
încât discursul pe care Arvodo intenționa să îl rostească în timpul
călătoriei să nu se întâmple.
55. Bărbații nesăbuiți plutesc la o înălțime atât de mare încât
ochiul locuitorilor care trăiesc dedesubt nu-i pot detecta pe cerul nopții.
În curând, ei înșiși nici nu mai văd locurile locuite de sub ei. La orizont,
cerul devine ușor roșu, regiunea craterelor se apropie: destinația
călătoriei. Upal urca mai sus. Este necesar să ocoleasca orice însemână
vapori otrăvitori care se ridică de acolo: care ar putea ucide orice ființă
care respiră. Cu o atenție concentrata, Upal glisează avionul acolo cu un
zbor moderat. Mai jos sunt adâncimile insondabile ale vulcanilor
dispăruți, munți de zgura întărita si mase de lavă pietrificată. Acea zonă,
în care lucrează sclavii regelui, este survolata în jurul unui arc larg ca
măsură de precauție, în cazul unor ochi prea plini de atenție. Acum, acest
arc trebuie extins până la un semicerc pentru a găsi craterul care duce în
peșterile din Wirdu.
56. După un timp scurt, Upal oprește complet mișcarea elicei
spate. Se retrage cârma din față, astfel încât să fie plasată pe partea
laterală a nacelei. Acum reglează și roțile laterale, iar avionul planează
nemișcat peste un bazin teribil, a cărui adâncime se deschide ca un abis
negru. Upal șoptește încet: „Suntem la fața locului, acolo este intrarea!”.
57. Arvodo privește în jos tremurând. Inima lui curajoasă, când
vede abisul de sub el, bate mai repede. Își comprimă ferm buzele și zise
scurt: „Jos! Tatăl universal ne protejează ”. Zgomotul zumzetului roții cu
palete devine mai profund pe măsură ce Upal întoarce cu atenție butonul
de comandă, iar avionul coboară încet vertical peste deschiderea
craterului. Abisul oribil arată ca un monstru flămând care se repede cu
fălcile deschise peste pradă, stâncile rupte ies din ce în ce mai distinct. Pe
părțile laterale ale navei spațiale, flăcările emană ca în plină zi. Upal a
scos învelișurile de pe torțele manga fixate pe aeronavă și, ca un
meteorit, avionul s-a scufundat în adâncimile insondabile ale craterului.

Capitolul 8
Peșterile din Wirdu

1. Ce vedere impunătoare nemaivăzută, a forțelor acum

solidificate ale unei lucrări trecute, apare acum! Arvodo este copleșit de
măreția naturii creative care i se dezvăluie. Blocuri de lavă dezmembrate
violent, negre, arse, înnegrite și umede de rouă căzută, îl înconjoară
amenințător. Lumina manga strălucitoare cade sclipitoare pe formațiunile
fantastice de rocă de lavă. Adesea, acestea apar ca niște monștri
înfricoșători și terifianti care se ridică din adâncuri. Apoi, ca niște fantome
ale uriașilor, înconjoară aeronava care coboară încet și, înșelând simțul și
ochiul, formele se schimbă adesea , plutesc în sus unde apoi dispar.
2. Cu toate acestea, acest spectacol nu are niciun efect asupra
lui Upal. Știe deja temerile inofensive ale acestor împrejurimi, cu
siguranță nu se scufundă pentru prima dată în acest groaznic bazin. Cu o
mână sigură, el conduce aeronava și reglează rotația roții de zbor, al cărui
sunet zumzăitor răsună întunecat și înfricoșător în bolțile stâncilor.
Craterul se lărgește în jos, luând o direcție puțin lateral. Prin urmare, Upal
întoarce încet și elica de ghidare din spate, pentru a evita pietrele care,
dedesubt, par să-l împiedice să intre.
3. Aeronava se scufundă din ce în ce mai mult. Upal reglează
roata de zbor, astfel încât mașina să se deplaseze puternic și calm. Arată
spre stânga și aruncă întreaga lumină a torței manga pe stânci. Arvodo
vede o peșteră mare. „Domnule”, explică Upal. „Acesta este locul pe care
am urcat pentru a găsi prima peșteră a comorii. Acolo, într-o zi, am fost la
marginea prăpastiei pe care am inconjurat-o și am văzut accesul la crater
doar ca o licarire slabă de lumină deasupra mea. Dacă ar fi zi, atunci ați
vedea lumina soarelui strălucind de aici. Abia mai târziu mi-a devenit clar
că trebuie să fie posibil să ajung la acest loc de sus, așa cum v-am arătat
acum. Cu toate acestea, fără o aeronavă este imposibil. Acum, atenție,
domnule, se deschide prima cameră a tezaurului lui Usglom ”.
4. Arvodo urmărește cu nerăbdare fața stâncii în timp ce
aeronava coboară din nou. O crăpătură se deschide, se lărgește într-o
peșteră, iar lumina plină a torței manga cade pe acel loc pe care Upal I l-a
descris tatălui său.
5. Arvodo emite o exclamație puternică de uimire. Da, aici
tezaurele foarte căutate se îngrămădesc și așteaptă doar ca mâna să le
ridice fără efort. „Areval, vei fi învins!” Șoptește Arvodo cu voce joasă.
„Aș vrea să intru în această peșteră: Upal, poți duce nava acolo?”.
6. „Domnule, renunță la ea, mai jos se află și alte comori, nu
mai puțin bogate decât acestea, dar ușor accesibile. Acestea nu pot fi
luate de aici. Ar fi periculos să duc aeronava prea aproape de stânci ”.
 7. „Ei bine, te voi urmări, arată-mi aceste locuri!”.
8. Din nou aeronava coboară, din abis răsună un ușor murmur
de apă. Arvodo, ridică cu atenție capul și îi aruncă lui Upal o privire
întrebătoare. El explică: „Marea este cea care bubuie dedesubt și se
infiltrează urlând în perioada de maree. Acum curge doar pentru o scurtă
perioadă de timp în bazinul mare din interior, din care Usglom a respins-o
cândva ”.
9. Torțele manga luminează acum solul solid spre care se
îndreaptă aeronava. O ușoară zdruncinatura și se sprijină în siguranță pe
fundul craterului care, ca un vestibul gigantic, se arcuiește peste
temerari. Privirea lor se pierde de jur împrejur în cel mai profund
întuneric. Lumina de pe făclii nu poate atinge fețele de stâncă vecine.
Upal oprește complet mișcarea roții de zbor. Doar un vuiet plictisit de
apă, care răsună în multe ecouri pe arcadele acestei bolți imense
naturale, tulbură liniștea din acest mormânt al vieții. Arvodo tremură
instinctiv când Upal îl încurajează să părăsească nava și să-l urmeze. Acest
vehicul este încă singurul mod de a scăpa de moartea care se ascunde
aici. Îngrijorat, ascultă sunetul tunător al apei.
10. „Este aeronava în siguranță aici?” Întreabă el.
11. „Absolut sigur! Adânc și departe de aici, apa curge într-un
bazin subteran pe care valul mareei îl umple continuu. Aici suntem
aproape la fel de jos ca țărmul mării, dar încă mai sus decât ar putea
ajunge marea în acest loc. Crede-mă, domnule; dacă nu aș fi măsurat și
calculat totul, cum as îndrăzni să vă arăt atunci împărăția lui Usglom! ”.
12. Arvodo dă din cap, ia una dintre făcliile manga și îi
poruncește lui Upal să-i arate calea următoare. Upal se supune și
continuă pe terenul plat. Se vede că odată apa l-a spălat și l-a netezit. O
luptă gigantică a elementelor de foc și apă trebuie să fi avut loc aici cu
mult timp în urmă, în detrimentul lui Pluto; peste tot sunt urme…
13. Upal subliniază de mai multe ori semnele gravate în stâncă
pe care el însuși le-a sculptat ca semn de recunoaștere a drumului. Ele
duc la un perete lateral al vulcanului solidificat care apare acum în fluxul
de lumină. Upal merge repede pe nisipul granulat pe care valurile mării l-
au aruncat candva, examinează cu atenție crevasele uriașe din stâncă și
se oprește la o crăpătură mai îngustă. În aceasta intră cu Arvodo.
14. După câțiva pași, crevasa se lărgește până devine o peșteră
strălucitoare, așa cum bărbații au văzut deja una deasupra. Aici au fost
produse comori infinite. Peste tot cristale strălucitoare, în care se
refractează lumina făcliilor manga; și aici Rodul alb iese afară din stâncă
lângă prețioasa piatră de aur.
15. Arvodo este copleșit, nu-și poate crede ochilor. El atinge
pietrele prețioase, le îndepărtează pe unele cu mânerul sabiei și arată o
emoție pe care, ca om cu o voință puternică, nu a simțit-o niciodată. În
cele din urmă, el găsește cuvinte de recunoștință pentru Upal. Privind
adânc în ochii lui, spune: „Sunteți cel mai credincioși dintre credincioși,
veți vedea în curând cum voi putea să vă mulțumesc cu fapte!”.
16. Upal se apleacă adânc în fața lui și pe un ton de supunere
adevărată șoptește: „Domnule, răzbun-o pe sora mea in Areval. Aceste
comori nu sunt nimic pentru mine, răzbunarea este totul pentru mine! ”.
Arvodo dă din cap în tăcere, îl înțelege pe Upal. Apoi întreabă:
17. „Mai cunoști si alte astfel de peșteri?”.
 18. „Bogate așa, nu! Cu toate acestea, există încă multe altele
mai mici. Este posibil să mai existe și altele necunoscute pentru mine. Nu
am explorat toate pasajele de mai jos ”.
19. „Arată-mi-le și pe celelalte pe care le cunoști!”.
20. Upal, prin crapatura, revine la calea anterioară. De-a lungul
feței stâncoase există adesea peșteri mai mici în care el luminează.
Oriunde apare piatra albă sau în pietre sunt prezente cristale prețioase: o
cameră de comori care ascunde în sine valori incomensurabile. Mergând
de-a lungul stâncilor, acum trebuie să se întoarcă aproape în unghi drept;
au ajuns la sensul giratoriu intern al fostului crater..
21. „Domnule, mai departe nu am mers niciodată, să ne
întoarcem”, îndeamnă Upal.
22. Arvodo, a cărui curiozitate a crescut acum, spune: „Avem
timp, să mergem mai departe. Poate că vom descoperi și mai multe:
trebuie exploatată o astfel de oportunitate favorabilă. Nu putem pierde
drumul înapoi! ”.
23. „După cum poruncesti, domnule!”.
24. Cei doi bărbați actioneaza cu prudență. Pământul nu mai
este atât de plat, pietre și resturi îl acoperă. O liniște de moarte îi
înconjoară, vuietul apei a încetat complet. Marea nu-și împinge valurile în
bazin în faza de maree joasă care are loc în acest moment. Un nou pasaj
se deschide lângă pietre, al cărui capăt este cât de departe se poate
vedea cu ochii. Arvodo ridică lampa, intră în ea și vede că este
practicabilă. Pământul este acoperit cu nisip alb amestecat cu scoici.
 25. „Prin acest pasaj marea intra odată marea și trebuie să
conducă afară, către aceeași mare!”.
26. Upal se uită în jur uimit: „Domnule, aveți dreptate, există
scoici. Aici lateral drumul merge adânc. Acolo candva valurile mării și-au
urmat cursul, au venit din acest pasaj! ”.
27. Arvodo, cugetatand, privește peștera: „Upal, trebuie să știm
unde duce această cale. Dacă se poate ajunge la mare de aici, atunci ne
va fi ușor să transportăm în secret comorile în siguranță. Dar trebuie, de
asemenea, să ne asigurăm că nu suntem prinși. Lipsa cunoașterii
accesului la interior ne-ar putea distruge ”. - Upal aprobă această opinie
și ambii se întorc hotărâți spre peștera necunoscută.
28. Intră într-un spațiu vast, asemănător unei galerii. Pe pereții săi
poți recunoaște clar efectele apei care, odată, cu o mare forță de
penetrare le-au netezit. Este ușor să mearga pe nisipul moale al mării. Cei
doi bărbați merg mult înainte. Pasajul sinuos, care uneori se lărgește
foarte mult si nu arată un sfârșit, blocurile de piatră nu îl blochează și
originea sa este un mister pentru ei.
29. În cele din urmă, pasajul se lărgește pentru a deveni o
peșteră mare, drumul se oprește brusc și în fața lor apare un haos de
blocuri stâncoase. Pe acestea trebuie să urce pentru a trece, dacă vor să
ajungă la culuarul care acum se extinde în fața lor. Pentru o clipă, ei ezită
dacă continuă sau se întorc. Ambii, însă, știu că dorința de a obține
claritate va trebui absolut să-i ducă mai departe. Coborârea nu este
lipsită de pericole, deoarece înălțimea de la care coboară este
remarcabilă.
 30. Acum sunt pe fundul unui bazin de lac subteran acum secat.
Formațiunile stâncoase înalte si fantastice nu le permit să afle unde să
mearga pentru a găsi vechiul punct de acces la apă. Nisipul adânc acoperă
pământul din care se ridică blocuri înalte de piatră. Cochilii imense, odată
adăpostite de locuitorii mării, se găsesc încastrate între stânci, iar un
număr mare de scoici se află împrăștiate peste tot. Pe măsură ce
continuă, găsesc schelete de animale acvatice mari care odinioară locuiau
în lac. Milenii trebuie să fi trecut când au animat valurile.
31. Uimiți, bărbații se uită în jur, nedumeriți unde să meargă:
haosul stâncilor împiedică într-adevăr vederea de ansamblu. Dintr-o dată,
un sunet ușor și plângător vibrează în liniștea mortală a acestui loc, apoi
un altul. Sunetele se succed într-o melodie care, aparent, vine de la mare
distanță. Instinctiv, Arvodo și-a dus mâna la sabie, Upal ține torța
radiantă coborâtă la pământ și, cu capul întins, cei doi bărbați ascultă cu
atenție sunetele soptite usor.
32. Upal găsește mai întâi cuvinte de uimire: „Cântă pe Munga,
fiica lui Usglom, ca să ne avertizeze!”.
33. Arvodo răspunde sinistru: „Nu sunt nici Munga și nici
Usglom, îi disprețuiesc pe amândoi. Este un om care cântă melodia
mormântului casei regale. Trebuie să știm cine este. Coboara torța, astfel
încât să lumineze doar drumul, iar acum, spre rezonanța vocii! ”.
34. Direcția nu este ușor de găsit. În aceste cupole stâncoase
ecourile sunt înșealătoare. Cu toate acestea, Arvodo are o ureche fină și
găsește calea cea bună, în ciuda tuturor obstacolelor. În spatele stâncilor,
pe care trebuie să le ocolească, se aude cea mai puternică și plină voce
plângătoare, semn că se apropie.
 35. Acum sunt la malul abrupt de pe cealaltă parte a bazinului
fostului lac; limpede cântecul răsună din deal. Mergând cu grijă in patru
picioare pe blocurile de stâncă, bărbații urcă. Sunt înșelați? Acolo
strălucește lumina! Acoperă rapid torțele manga cu folii de protecție; un
întuneric impenetrabil îi înconjoară. Curând, ochiul se obișnuiește cu el se
vede o strălucire clară de lumină strălucind asupra lor.
36. Prudenți ca pisicile, bărbații continuă să avanseze încet.
Arvodo poartă sabia sub braț, gata de utilizare. Acum aud clar cântatul a
două voci. Ei înțeleg cuvintele: este lamentarea pentru un mort, cântată
doar pentru membrii casei regale, iar ultimele sale rânduri se
estompează. Ei spun:
„Iubiți în viață, moartea nu ne poate despărți,
sufletul tău, de fapt, trăiește grație acțiunilor sale
toate strălucind pline de glorie și minunate.
Mergi la Tatăl tuturor lucrurilor vii;
dragostea te păstrează și într-o zi ne va reuni! ".
37. În timpul acestui cântec, cei doi bărbați s-au urcat la
margine și întrezăresc emotionati un grup de oameni.
38. Într-o peșteră stâncoasă se află cadavrul culcat al unei femei
minunat de frumoase,îmbrăcata într-un halat albastru. Peștera este plină
de cristale irizate, precum cele văzute deja de Arvodo. La intrare, sunt
atârnate lămpi aprinse care aruncă o lumină clară asupra spațiului
înconjurător. În capul cadavrului se află venerabila figură a pustnicului de
mare; la picioarele lui, tânărul pe care îl numea Muraval. Amândoi
cantasera cântecul funerar, ale cărui note îi călăuziseră pe Arvodo și Upal.
 39. Când Upal vede grupul care, la doar vreo douăzeci de pași
distanță, se oferă privirii uimite, fața lui se înțepenește de o teamă
nespusă. Arvodo observă acest lucru și îi șoptește inamovabilului său
tovarăș: „Îi cunoști pe acești oameni?”. Apoi, din gura lui iese un strigăt
puternic, inainte ca Arvodo să o poată interveni, Upal sare în sus și, cu
exclamația: „Fedijah, soră!”, se repede la cadavrul uimitor.
40. Vrea să o îmbrățișeze, dar mâna lui atinge o piatră rece.
Cadavrul femeii, care într-o zi a fost străbătut de viață fierbinte, este
acum rigid, din marmură, pietrificat de vaporii mumificatori ai acestei
peșteri. Nedumerit, își ridică ochii spre chipul venerabilului bătrân, a cărui
privire pătrunzătoare se sprijină pe intrus și cu o exclamație puternică
zise: „Muhareb, regele meu!”, El cade inconștient în brațele tânărului
Muraval care s-a repezit la el.
41. Când Arvodo vede că nu își poate reține partenerul, se
deplaseaza și el la marginea malului. Aude exclamațiile lui Upal și privește
uimit figura nobilă a bătrânului.
42. Este acesta atunci regele legitim care a dispărut și a fost
căutat de mult, fratele lui Areval? Nu poate să înțeleagă. Confuz, ochiul
său rătăcește în jurul mediului singular,a frumosului corp împietrit,a
bătrânului impunător, Upal inconștient. Este confuz și nu poate lua decizii
ferme.
43. Vocea bătrânului îi răsună brusc în ureche. Convingător pe
deplin, poruncește să-l urmeze. Bătrânul a luat torța manga care a căzut
din mâna lui Upal. Trage de un maner și toate lămpile din peștera care
ascunde cadavrul se sting. Apoi dă din cap către tânăr. Amândoi il apucă
pe Upal încă inconștient, îl ridică și se grăbesc spre o peșteră întunecată,
continuarea pasajului pe care Arvodo și Upal încercaseră să-l găsească.
 44. Procesiunea tăcută străbate un tunel. Pe neasteptate, o
lumină slabă strălucește în depărtare. Au mai parcurs o scurtă distanță și
un aer curat suflă spre ei, înmuiat de briza mării. Pasajul descendent se
lărgește acum rapid. Peștera se transformă într-un defileu îngust, în care
stelele strălucitoare privesc de sus. În fața lor se întinde marea, orizontul
este mărginit de un roșu aprins, primul salut matinal al noii zile care se
naste.

Cap. 9
Un fiu al regelui

1. Cortegiul s-a îndepărtat de mare, urcă pe terasa pe care deja

o știm. Ochii lui Arvodo se minunează de măreția înfloritoare din jur. Este
paradisul ascuns care înconjoară reședința celor doi pustnici de lângă
mare. Cu Upal încă inconștient, au ajuns la adăpostul lor și l-au așezat pe
un pat de mușchi. Bătrânul își așază mâinile pe capul inconștientului și
ușor isi misca buzele într-o rugăciune tăcută. Apoi se apropie de Arvodo,
îi face semn și amândoi merg deoparte pentru a nu deranja somnul lui
Upal, coplesit de puterea evenimentelor. În cele din urmă, Arvodo
găsește cuvintele și se dezvoltă următorul dialog între cei doi:
2. „Tovarășul meu te-a chemat pe numele răposatului fiu al
regelui Muhareb. Ești regele legitim al Mallonei? ”.
3. „Sunt Muhareb, fiul lui Maban. Eu sunt regele de drept, dar
acum Areval domnește suprem în capitala sa! ”.
 4. Pe un ton urgent, entuziasmat și cu gesturi imploratoare,
Arvodo abordează:
5. „Doamne, dă-mi o dovadă, ca să nu mă îndoiesc, pentru
mine totul depinde de asta!”.
6. „Testul nu-ți va face bine, Arvodo. Te cunosc, îți cunosc
planurile, de vreme ce Tatăl Universal mi-a acordat permisiunea să citesc
in inimile oamenilor, să le recunosc voința, fie ea bună sau rea. Cu toate
acestea, vreau să iti ofer dovada pe care tu o pretinzi! Dar toate acestea,
bineinteles, conform ordinii Celui căruia numai eu încă îi slujesc ”.
7. Bătrânul se îndepărtează și se întoarce curând cu acea cutie
pe care am văzut-o înainte și care conține comoara.
8. „Arvodo, într-o zi, Maban a făcut trei inele, ca semn al
puterii absolute a casei sale regale, și le-a tăiat dintr-una și aceeași piatră
de aur. Piatra arată, pe un fundal alb, imaginea lui Furo, progenitorul
eroic al descendenței noastre, acoperit cu casca puterii și a fortei pe care
el într-o zi, dupa o luptă grea, a trebuit să o smulgă chiar de la demonul
Usglom. Știți că Usglom ne-a urât descendența de atunci și intenționează
să o distrugă. Lui Areval și mie, Maban ne-a dat fiecăruia câte un inel; el
însuși il purta mereu al treilea. După moartea lui Maban, Areval i-a luat
inelul, acesta strălucind acum la mâna ta ca semn al favorii sale pentru
tine. El a pus o parte din puterea sa în mâna ta. Iată al treilea inel identic
". Bătrânul deschide cutia și îi arată lui Arvodo inelul care se află acolo.
9. Generalul privește uimit bijuteria. De asemenea, vede
diadema regală întinsă pe fundul cutiei, împodobită cu un diamant
strălucitor de o valoare incalculabilă. Nu se mai îndoiește! Numai Areval,
de fapt, în anumite ocazii, poartă un inel egal ca semn al demnității sale
regale. Se uită la inelul de pe deget, îngenunchează în fața lui Muhareb și
spune:
10. „Domnul meu și regele meu, întorc acest semn al puterii
mele la mâna căreia îi aparține. Ordinul tatălui meu pe moarte este
îndeplinit. Știa că domnitorul meu trăiește și mi-a poruncit să fac toate
eforturile pentru a-ți reda puterea la care ai renunțat. Tu singur poți fi
salvatorul oamenilor degenerați. Am jurat să te caut și iată că am avut
norocul să te găsesc. O, vino la poporul tău, renunță la această
singurătate în care ai trăit până acum! Toate inimile vor veni jubiland la
tine, la regele legitim al Mallonei! ”.
11. Liniștit și nemișcat, bătrânul înalt se uită la bărbatul
îngenuncheat. Nu ia inelul, îl ridică de pe sol și spune cu blândețe:
12. „Domnul și regele Mallonei, nu sunt eu, nici Areval. Niciunul
dintre voi nu-L mai cunoaște. Dar L-am recunoscut și voi împlini voia Lui.
Văd că inima ta este plină de fervoare, dar ia căi greșite. Nu mai pot salva
oamenii. Un animal care vrea să trăiască în noroi se întoarce întotdeauna
acolo, unde este fericit. Popoarele din Mallona au devenit un astfel de
animal, și la fel mai marii poporului, niste bestii sălbatice. Dacă nu isi
intorc privirea,daca nu renunta la placerile lor, atunci nu va fi posibil
niciun ajutor, vor trebui să suporte consecințele vinovăției lor ”.
13. „Se vor întoarce, domnule, dacă le dați exemplul! Amintirea
voastră nu s-a stins în ei, prințul Muhareb este încă lăudat ca întruchipare
a virtuții. Întoarce-te ca rege al nostru! ”.
14. „Asa va începe o baie de sânge, asa cum nu a fost încă una.
După primul entuziasm, moralistul va culege ura, unde vrea să semene
dragostea. Animalul dorește să aibă propria sa mlaștină. Încearcă să-l
scoți după ce a uitat ceea ce a învățat,si anume să-și dorească cele mai
pure locuințe și te va devora. Nu voi încerca niciodată să smulg cu
violență de la Areval ceea ce a primit el din voința Tatălui universal.
Fiecare conducător este așa cum o cer oamenii săi. Oamenii și cei mari îl
fac doar ceea ce el deja este.
15. Cu toate acestea, Areval a devenit singur un monstru. El
apasă pe oameni și risipește împreună cu ticăloșii săi ceea ce a stors din
asta. Ceea ce a construit Maban, el a distrus de mult. Așa cum primul a
fost campion al binelui, tot așa al doilea este campion al răului. Deci, de
ce popoarele din Mallona, prin exercițiul binelui pe care l-a învățat
Maban, nu au găsit puterea de a se opune tentațiilor răului exprimat prin
Areval? Pentru că nu erau buni, pentru că Maban era iluzionat și credea
că virtutea sa impusă avea și puterea unei transformări a caracteristicilor
rele care în popoarele noastre vin deja de la părinți. În Maban, ultimul
bastion fusese creat împotriva ruinei care cu siguranță se va abate într-o
singură zi. El a fost un ultim indicator, pentru a le arăta popoarelor ce căi
trebuiau să urmeze pentru a ieși din noroiul lăcomiei după plăceri și
avaritie. Trebuia să-mi fi fost rezervat să-i continui lucrarea dacă
popoarele doreau să-și amintească de demnitatea lor, demnitate pe care
ar fi trebuit să o păstreze ca creaturi ale Eternului Tată Universal.
16. Cu toate acestea, nu au făcut-o, ci s-au supus si au cedat
doar violenței. Conducătorul nu are nicio putere asupra mentalității
servile a unui popor care se ascunde adesea în spatele dorinței de lege și
drept. Pentru a păstra ordinea publică nu este nevoie de violență, de
îndată ce conștientizarea dreptatii este vie în fiecare individ. Dar dacă
acest lucru lipsește, abia atunci puterea și duritatea legii încep în
conformitate cu voința unei persoane puternice, care de multe ori el
însuși are nevoie mai mult de lege.
17. Arvodo, eu, în duh, am văzut venind această oră. Știam că
mă va conduce la decizia de a reveni din nou la splendoarea exterioară.
Știu, de asemenea, că, cu prețul de a deveni un tiran mai dur decât este
Areval, aș îndoi lumea cu forța. Traseul, însă, trece apoi peste cadavre și
sânge. Mijloacele sunt distrugerea, anihilarea sufletelor, care se
îndepărtează cu mânie, sete de răzbunare și lăcomie, pierzând
dezvoltarea ulterioară în Casa Tatălui Universal. Văd și consecințele
inevitabile. Știu că anihilarea corpurilor nu poate fi evitată, deoarece
mâna Tatălui Universal mi-o dezvăluie încă. Dar am ales și nu voi mai
părăsi acest loc, unde am obținut lumina sufletului; Am simțit suflarea
Duhului Etern și am recunoscut destinațiile adevărate ale ființei umane.
Nu pot fi salvatorul la care ai sperat și îți cer să taci despre mine! Și acum
întoarce-te la slugile tale! ”.
18. „Ceri ca și eu să renunț la proiectele pe care le cultiv în
mine?”.
19. „Îndeplinirea tuturor proiectelor, așa cum le-ați pregătit, nu
este în mâinile mele, nici în ale voastre: este ghidată în conformitate cu
intențiile sublime ale Eternului Tata! Toate proiectele nu vor putea
niciodată să se opună scopului final către care țintește omenirea, nu pot
decât să întârzie realizarea acestuia. Acționează după ceea ce recunoști,
nu te voi împiedica ”.
20. „Și dacă acum aceste proiecte mă împiedică să tac că
trăiește Muhareb, adevăratul rege al Mallonei?”.
 21. „Atunci nu te pot opri, după ce ai găsit acest adevăr odată
pentru totdeauna. Dar nu trebuie să credeți că Muhareb poate fi văzut
dacă nu este voința Tatălui universal. Cu Voia Lui m-ați găsit. Meșteșugul
tău care te-a dus în adâncurile peșterii lui Wirdu ar fi putut fi spulberat,
aș fi putut să te distrug, dar ambele nu s-au întâmplat. Acționez conform
voinței Celui care îmi prescrie ceea ce trebuie să fac în inima mea.
Mergeți amândoi în pace, noi vă vom conduce înapoi. Vei ajunge din nou
în siguranță printre ai tăi. Modul nostru de a acționa nu este același! ”.
22. Muhareb a vorbit cu atâta putere de convingere încât lui
Arvodo ii este imposibil să răspunda.Deprimat priveste în jos în fața lui,
apoi, arătând spre fâșia de mare de la orizont care devine din ce în ce mai
clară, spune:
23. „Se apropie momentul în care trebuie să mă întorc. Ne veți
împiedica? ”.
24. „Nu! Ai auzit, te vom însoți. Așteaptă aici, voi vedea cum se
simte tovarășul tău! ”.
25. Fără să aștepte un răspuns, Muhareb pleacă și se duce la
patul lui Upal. Îl găsește treaz și în conversație pasională cu tânărul
Muraval. Când îl vede pe Muhareb apropiindu-se, sare în sus și aleargă la
bătrân. Muhareb îl întâmpină pe omul profund zdruncinat îl imbratiseaza
și îi șoptește cuvinte liniștitoare.
26. „Upal, acum nu este momentul să răspundem la toate
întrebările, dar ve-i avea răspunsul la ceea ce trebuie să știi. Du-ți
partenerul înapoi, timpul se scurge. Când ai îndeplinit această sarcină,
intoarcete imediat cu avionul înapoi la mine. Vedeți acolo, aflorimentul
stâncos ridicat care se ridică maiestuos departe în mare? Îl veți vedea și
din vârful craterului în care ați coborât. Urmăriți acest lucru, astfel încât
să nu greșiți când ajungeți la golful nostru secret. Te aștept. Lasă-l pe
Arvodo să plece singur acasă. Fii rezervat față de el, pentru ca într-o zi să
nu ai de ce să te pocăiești! ”.
27. Upal se uită la Muhareb surprins și întreabă: "Este generalul
în vecinătatea noastră?"
28. „Este și te așteaptă! Te simți din nou puternic? ”.
29. „Sunt! O, câte întrebări îmi înghesuie limba; totuși le reprim
și respect ordinea ta! ”.
30. Muhareb se îndepărtează facand un semn din cap către Upal
și tânăr. Amândoi îl urmăresc. Cei trei merg la Arvodo care așteaptă. Aici
l-a părăsit Muhareb și privește în larg. Când aude sunetul pașilor, se
întoarce, îl privește cu atenție pe Muhareb în ochi și se apropie de el.
Upal și tânărul sunt lăsați instinctiv în urmă, simțind că generalul dorește
să vorbească singur cu Muhareb. Arvodo spune în șoaptă:
31. "Este decizia ta de a renunța la tron pentru totdeauna,
Muhareb?"
32. „Este!”.
33. „Testamentul lui Maban față de tatăl meu, care era cel mai
credincios vasal al său, a constat în însărcinarea de a te găsi și a te aduce
înapoi. Regele știa că fiul său era în viață și nu-i venea să creadă că s-a
îndepărtat complet de el. Aceast testament mi-a fost lasat mie după
moartea tatălui meu : trebuie să ma rușinez pentru totdeauna? ”.
34. „Ți-am dat deja răspunsul meu, rămâne confirmat!”.
 35. "Deci mă eliberezi de jurământul pe care l-am jurat tatălui
muribund?"
36. „ Promisiunea ta a fost fără forta, este o promisiune pe care
nu ai știut dacă ai putea să o împlinești vreodată. Esti liber, și fără
obligație stai în fața mea! ”.
37. Arvodo se uită uimit la Muhareb; cu o dispoziție proastă,
exclamă:
38. „Refuzul tău ucide în mine cele mai bune intentii ale inimii.
Spiritul tatălui tău nu trăiește în tine. Fiind și dorind să rămâi un om de
peșteră când te așteaptă un tron, nu înțeleg! ”.
39. „Din moment ce nu puteți înțelege decizia mea, atunci este
mai bine să ne despărțim repede. Acționează după cunoștințele tale, eu
le urmez pe ale mele. Drumurile noastre nu sunt la fel ”.
40. Muhareb se întoarce o clipă și le face semn celor doi care au
rămas în urmă. Un gest al bătrânului indică drumul către țărmul mării, iar
Arvodo este primul care il parcurge. Muhareb precede. Urmează Upal și
tânărul, ambii purtând torțe manga. Trec printr-un alt defileu față de
primul, din care au ieșit din interiorul muntelui și, în curând, se găsesc
printre stâncile care se micșorează. Ei sunt întâmpinați in cale de o
peșteră similară cu prima și continua sa mearga mult timp într-o linie
sinuosă adânc în interior. Se pare că acest traseu este practicabil numai în
timpul refluxului, nisipul de sub picioare, de fapt, este umed, iar rocile
care se micșorează picură și ele. Dintr-o dată, Muhareb se întoarce la
dreapta și urcă sus printre stânci. Acum o galerie mare duce în sus.
Aceasta se lărgește și intră într-un vestibul mare stâncos.
 41. Upal recunoaște imediat locul. Au ajuns din nou acolo, unde
descoperiseră trecerea către bazinul lacului secat. Muhareb și-a condus
tovarășii printr-un traseu mai rapid spre fundul craterului, lângă locul
unde părăsiseră aeronava. O noapte întunecată îi înconjoară, astfel încât
lumina făcliilor manga abia reuseste sa o îndepărteze. Acum, în
depărtare, lumina se reflectă pe barele și suprafețele metalice, forma
avionului care iese din întuneric strălucește.
42. Arvodo, încruntat, se uită la avion. Îl vede cu sentimente
diferite decât atunci când l-a părăsit. Dorința înflăcărată de a scăpa rapid
de aceste groaznice morminte subterane se simte în el cu aroganță.
Muhareb se uită pătrunzător la general. Arvodo îi evită privirea. Cu
siguranță, de la ultimul său refuz încăpățânat, au apărut în el gânduri
care, deși încă nu sunt clare, au provocat un dezacord între ei.
43. „Căile noastre nu sunt aceleași!” Răsună în el. Ei bine, atunci
lăsați-i să se despartă, în curând și fiecare își va urma drumul.
44. Upal s-a urcat în aeronava și a comandat totul. Aprinde
toate torțele manga care înconjoară nava spațială,face sa se învârta
roata de zbor împingând catre în sus și anunță generalul că este pregătit
pentru plecare.
45. Muhareb, căruia i-au devenit clare gândurile lui Arvodo,
spune: „Tatăl universal care te-a adus aici,sa-ti protejeze întoarcerea!”
46. Arvodo urcă la bordul navei. Încă o dată fierbe în el, când îl
privește pe bătrân în ochi.
47. „Te mai vedem?”, Întreabă el.
 48. „Voința Tatălui universal decide, nu noi. Fă-ți voia. Nu vă
lăsați orbiți de comorile lui Usglom, atunci vă veți salva și ne vom întâlni
din nou ”.
49. Privirea lui Arvodo arată indignare. În câteva cuvinte, el îi dă
lui Upal ordinul ascensiunii. Roata de zbor se rotește mai repede. Mașina
se ridică și se rotește în sus spre ieșirea din crater, ghidată în siguranță de
mâna expertă a lui Upal.
50. Călătoria are success,decurge fără incidente. Deschiderea
craterului a fost depășită. Amurgul se întinde peste oraș. Upal face ca
aeronava să se ridice în aer, pentru a ajunge fără a fi văzută în locul
nelocuit din care se îmbarcaseră. O descoperire a lor ar fi acum mai
ușoară decât în întunericul nopții. Repede avionul alunecă cu ei în aer.
51. Upal îi spune acum lui Arvodo, profund gânditor,
următoarele:
52. „Domnule, dacă doriți, voi ateriza aeronava la poalele
muntelui, pe al cărui vârf o ascund mereu. Acest lucru vă va salva
coborârea și ve-ti ajunge rapid la locul în care servitorul dvs. vă așteaptă
cu masina. Am pierdut mult timp în peșterile Wirdu, poate că
recuperarea lui va fi utilă! ”.
53. Arvodo dă din cap, este in mod clar încântat să se departa
de partenerul sau. El spune: „Fă asta. Te aștept cât mai repede în clădirea
mea. Taci fata de oricine, amintește-ți jurământul ”.
54. Upal ridică brațul drept și își pune mâna pe cap: semn pe
care credincioșii îl fac pentru a-și exprima acceptarea necondiționată. Cu
cea mai mare atenție, el ghidează acum zborul mașinii. Curând au zburat
peste regiunea craterului și s-au apropiat de zonele mai populate.
Pădurile întinse se extind acum sub ele; aeronava coboară rapid și în
curând se învârte jos deasupra vârfurilor copacilor. Acum este prezent
vârful abrupt ascendent al muntelui pe care Upal își ascunde aeronava. La
poalele acestui munte se întinde câmpia spre care se îndreaptă. Încet,
avionul coboară.Un ușor impact și se oprește pe valea ierboasă, prin care
o potecă îngustă se pierde în pădurea din apropiere, la poalele muntelui.
55. „Domnule”, spune Upal, „această cale vă va conduce în
siguranță la locul în care șoferul vă așteaptă!”
56. Arvodo iese din nava spațială, întinde mâna lui Upal și
spune: „Pregătiți totul, astfel încât în călătoriile viitoare să nu vă lipsească
nimic. Încă nu știu pentru ce mă voi hotărî. Dar vreau să fiți gata oricând
să întreprindeți mai multe călătorii. Aprovizionati-vă depozitul acolo sus
cu tot ce aveți nevoie ".
57. „Domnule, asta îmi va lua ceva timp să fiu pregătit cu toate
lucrurile”.
58. „Atunci nu întârzia și întoarce-te la mine numai când ai făcut
totul bine”.
59. Upal repetă semnul acceptării. Când Arvodo se întoarce și se
îndreaptă repede spre pădure, unde dispare curând, aeronava se ridică
din nou în aer și zboara inapoi, așa cum era de așteptat, către locul de
evacuare din golf.

Cap. 10
Otrava egoismului
 1. Arvodo a ajuns repede la locul unde îl aștepta șoferul său și,
în curând, se întoarce în orașul regelui. Înclinat în spate, în colțul
vehiculului său, este cufundat în gânduri profunde. Sufletul său luptă
pentru o decizie pe care acum este forțat să o ia. Evenimentele din
ultimele zile trec înaintea ochiului său spiritual și, involuntar, el poarta un
monolog cu voce joasă:
2. „ Obiectivul pe care mi l-am propus cu Muhareb este
pierdut. Niciodată nu va mai îndrăzni acest om de peșteră o acțiune
curajoasă. Spiritul lui Maban s-a pierdut în el. Calea lui nu este a mea.
Urmeaza caile tale, si eu voi urma caile mele! Dar ce ar trebui să fac?
Comorile găsite sunt incomensurabile. Cu acestea, prin forță, voi cuceri
cu ușurință ceea ce Areval mi-a dat deja jumătate: puterea totală! În ce
scop mai este puterea acum? Fructul a crescut singur de ceva vreme cu
favoarea lui Areval. Din mâna lui pot lua sceptrul oricând.
3. Dacă Areval ar ști că Muhareb trăiește, frica fratelui său l-ar
preda în întregime mie. Muhareb nu vrea să fie rege al Mallonei. Eu, ca
un prost, am vrut să îi predau puterea. Haide, acum va fi nevoie de
puterea mea. Areval va cădea când o voi dori eu. Următorul rege se va
numi Arvodo. Egalizarea drepturilor în fața oamenilor, ca rege
recunoscut, va veni de la mine doar prin mâna lui Artaya. Urăsc această
femeie care trăiește numai pentru ea și pentru plăcerile ei. Mâna lui
Artaya îmi va da cu siguranță egalizarea dreptului la tron, dar ea va
rămâne întotdeauna regina, cât va trăi ”.
4. Arvodo respiră adânc și repetă:
5. „Pentru cât trăiește! Ce se întâmplă dacă într-o zi voi zdrobi
acest șarpe? Ar fi aceasta o crimă? Nu este fratele meu însuși ametit de
farmecul ei? Cum o va lua, considerându-mă rivalul lui? Va trebui să uite
de ea, datorită obiectivului înalt care ne așteaptă atât pe mine, cât și pe
el. Acum recunosc în mod clar că prin forță se poate atinge obiectivul dar
doar prin truda și într-un mod probabil, în timp ce cealaltă cale este
sigură și fără efort. Atunci înțeleptul alege întotdeauna calea practicabilă
și nu cea aspră. Și Muhareb, omul cavernelor, ce va face? Nimic, așa cum
nu a făcut nimic în toți acești ani. De ce încă îmi pasă de acest om de
peșteră? El să se roage pentru cadavrul lui Fedijah, numai acesta
recunoaște el drept scop. Al meu este să domnesc, să smulg sceptrul de
la slabul Areval, să devin un prinț cum nu a mai fost nici unul pana acum!
".
6. Arvodo este inflamat de acest gând. Decizia lui este luată și
el, nerăbdător, privește spre orizont, la marginea căruia strălucește
cetatea regală a capitalei în splendoarea dimineții friguroase.

***
7. Pentru a înțelege restul, este necesar să inserați aici câteva
explicații despre condițiile cosmice ale planetei, cum acestea au fost
cercetate, după mai multe încercări ale mediumului. Planeta Mallona a
orbitat Soarele la o distanță de aproximativ 300 de milioane de mile. A
avut, după cum sa menționat deja, o atmosferă mult mai densă, motiv
pentru care o presiune atmosferică mai puternică a dominat acolo decât
cea de aici. Deoarece axa planetei nu era înclinată la un unghi de 23½
grade ca cel al Pământului, ci mai puțin, aceasta a avut consecința că
zonele planetei au fost supuse unor fluctuații de temperatură mult mai
mici. În raport cu atmosfera mai densă, care a concentrat efectul razelor
solare, acest lucru a rezultat ca, în ciuda distanței mari fata de Soare,
distribuția luminii și a căldurii să fi fost mai mică decât pe Pământul
nostru. In contradictie, anotimpurile au fost întotdeauna la fel ca în
zonele noastre temperate. Doar la ecuator a existat o căldură aproape
constantă, care a făcut ca centura ecuatorului de pe Mallona să fie un
deșert,care a fost bine evitat de locuitorii săi.
8. Continentele Mallonei erau situate în principal spre
jumătatea nordică a emisferei; Dincolo de zonele fierbinți, țara era încă
neexplorată și chiar nelocuită. Locuitorii au evitat să intre în acele regiuni
care nu le oferea niciun mijloc de subzistență. Erau și mai puțin înclinați
spre navigație, să treacă pe mare prin centura arzătoare și să se așeze
dincolo de ea. Motivul pentru aceasta a fost în furtunile care în fiecare
an, atât toamna, cât și vara, făceau mările la fel de nesigure ca pe
Pământ, acestea deteriorau și distrugeau cu ușurință micile bărci folosite.
În scopuri de călătorie, mașinile lor au făcut ca navele să fie inutile, care
au fost totuși utilizate pe bazinele mici și râuri.
9. Mallona a fost dominată de o profundă aversiune față de
navele aeriene și de utilizarea lor. Nici un locuitor nu a îndrăznit atât de
ușor să se bazeze pe elementele nesigure, deoarece drumurile pe uscat
erau suficiente pentru o mișcarea rapidă. Aeronauții și marinarii care, din
când în când, foloseau aceste vehicule cu care erau bine familiarizați cu
construcția, erau considerați o specie de dementi care au cazut prada
demonilor apei și aerulu, și ca deveniseră dependenți de starea de spirit
a elementelor invizibile. O teamă superstițioasă le-a înconjurat
activitatea, oferindu-le o aparență supranaturală, bazată pe un pact cu
puteri invizibile. În acest caz nu era recomandabil să-ți pui mâinile pe
bărci și pe stăpânii lor, pentru a nu supăra spiritele elementelor
respective.
 10. Aceste circumstanțe au facut ca Muhareb sa poata locui pe
coasta neexplorată, nu prea departe de reședința regelui. Mai mult, Upal
putea rămâne în posesia unei nave aeriene, netulburat, deoarece nimeni
nu ar fi îndrăznit să o distrugă, chiar dacă ar fi fost descoperită existența
acesteia pe dealul stâncos.

***

11. Arvodo scapă de ochii mei, iar privirea mea se întoarce

înapoi spre coasta pe care locuiește Muhareb.
12. Imaginile apar rapid în fața mea. Văd aparatul zburător al lui
Upal în golf asezat pe nisipul alb, el însuși cu Muhareb stateau în fața
intrării în peșteră, purtand o conversație aprinsa. Îl văd pe băiat pescuind
de pe o barcă mică. Mă simt atras de cei doi, să asist la conversația lor.
Acum disting cu precizie vocile și înțeleg sensul discursului lor.
13. Upal întreabă: „Pot să știu de ce l-ai respins pe general?
Chiar pare să aibă intenții bune și un suflet nobil! ".
14. Muhareb răspunde: „Nu este nici una, nici cealaltă. O
frumoasă haina exterioară ascunde mișcările unei inimi care are nevoie
doar de o conjunctura favorabila pentru a se manifesta mai rău decât
Areval. Este ușor să fii bun dacă nu există nicio ocazie de a acționa cu
rautate. Voința lui este puternică, dar este folosită doar pentru a face
ceea ce ii este avantajos. Aceste suflete, când se confruntă cu decizia de a
renunța la ceva de dragul unei recompense interioare, cad. Otrava care i-
a absorbit toți locuitorii din Mallona îl distruge și pe el, iar el nu găsește în
sine puterea si forta de a o distruge,de a o contracara,! ”.
15. Upal întreabă plin de uimire: „O otravă pe care toți locuitorii
din Mallona au absorbit-o? Ce otravă? ".
16. „Otrava depravării, la care Maban a încercat să se opuna cu
un ultimul mijloc:obedienta (supunere si ascultare)! Dacă locuitorii
acestei lumi ar fi cedat, dacă ar fi apărat instituțiile statului și ar fi înțeles
spiritul care era acolo, ar fi fost salvați și ar fi fericiți. Legile înțelepte,
îndeplinite în mod voluntar în conformitate cu simțul lor educațional,
conduc un popor la libertatea spirituală și externă. În schimb, opusul se
întâmplă atunci când legile concepute sunt denaturate, atunci când sunt
folosite pentru păstrarea puterii represive, pentru înșelăciune și în
scopuri personale: apoi conduc la declin, la ruină.
17. Am recunoscut curând unde vor trebui să meargă popoarele
din Mallona dacă nu urmează calea ordinii pe care Maban a indicat-o.
Există mântuire acolo, chiar dacă calea de a ajunge la ea este dificilă.
Eliberatorul trebuie să poată fi puternic si hotarat, el nu trebuie să se uite
inapoi si nu trebuie sa ia in considerare nici măcar propria carne și sânge,
dacă este vorba de eradicarea erorilor recunoscute. Acolo a gresit
Maban! A distrus din nou, cu condescendență,acolo unde construise.
Ceea ce au îndurat contemporanii săi fara tragere de inima ar fi putut
deveni drag și prețios generației următoare. Cu toate acestea, el nu ar fi
trebuit să lase sa actioneze focul distrugerii pe care l-a cunoscut și care
trăieste în Areval. A făcut-o, și, în consecință, căderea a fost mai
profundă, deoarece popoarele noastre s-au scufundat mai adanc ca
niciodata până acum.
 18. Acum dezastrul se apropie cu pași repezi. Momentul
sfarsitului nu este departe. Sufletul poporului se contopeste în rege:
suveranul, de fapt, este un produs al sentimentului poporului său. Nici un
popor liber, pur în sentimentul său, nu tolerează un tiran. Numai oamenii
cu sentimente servile pot deveni sclavi. Alaiul regelui poate domni cu el
doar dacă oamenii se inchina lor. Dacă oamenii nu o vor, atunci vor
produce în curând luptători victorioși pentru libertate. Dar gândul sublim
duce la victorie numai dacă în pieptul oamenilor nu este inca totul mort.
Încă trebuie să fie posibil, pe altarul inimii, să aprindem o flacără de
sacrificiu consacrată Puterii Supreme care domneste pretutindeni si care
ne-a chemat la viață: acelui Spirit Universal căruia îi datorăm mulțumiri și
trebuie să-i dăm socoteală despre voința, gândirea și actiunile noastre!
Flacăra interioară este farul pentru direcția actiunilor noastre. Flacara
consumă ceea ce este impur. Dintr-o scânteie poate deveni o flacără
strălucitoare. Dacă egoismul a distrus acest altar, în curând flacăra jertfei
va fi inabusita. Atunci se va sfârși cu viitorul unui popor: cei mai buni vor
dispărea, uciși de puterea răului câștigător. Acest lucru va triumfa pentru
o scurtă perioadă de timp, va fi batjocoritor și va batjocori vocea de
avertizare a ultimilor oameni drepți, în setea lui nemărginită de putere va
crede că poate lovi in fata și puterea Universului , iar în orbirea lui
nebună își va săpa propriul mormânt ”.
19. Muhareb a vorbit cu entuziasmul văzătorului, Upal ascultă
fără sa respire. După o pauză, vorbitorul continuă:
20. „ Deja îmi sună în urechile mele săparea mormitelor
funerare. Va fi liniște, liniște totală, numai atunci când morții vor fi
ingropati. Pustiirea nu va mai reveni niciodată. Fiul regelui a murit în
mine, pentru că nu era posibil să mi se acorde să salvez oamenii. Din
această singurătate am căutat oameni în a căror inimă altarul nu se
prăbușise încă și nu am găsit pe nimeni.
21. Pentru mine, fiul întâi născut al regelui, sunt disponibile
toate invențiile pe care oamenii nebuni le-au disprețuit. Cateva dintre
acestea sunt ascunse în peșterile de aici. Am învățat să prețuiesc foarte
mult geniul din om care a supus forțele naturii lui însuși. Omul, prin
spiritul care locuiește în el, este conducătorul puternic în fiecare zonă a
naturii. Acest lucru îl ridică dincolo de punctele slabe ale corpului său, iar
spiritele elementelor se supun la picioarelor sale. Pe Mallona, doar câțiva
au recunoscut puterea nemăsurată a spiritului care ne-a fost dat, pentru
a deveni noi înșiși creatori în sfera dată. Prin dominarea forțelor naturii,
omul poate pătrunde tot mai adânc în Înțelepciunea Tatălui universal. Noi
trebuie să stăpânim elementele. Nu din egoism, ci pentru ca sa învațam
să-l cunoaștem și să-l iubim din ce în ce mai mult pe Legiuitor. Oamenii
disprețuiesc darul ceresc. Superstiția, indolența, senzualitatea și frica nu
le permit să devină proprietatea lor, ceea ce a găsit, în schimb, spiritul
înțelepților.
22. Au fost făcute nenumărate descoperiri și, în ciuda acestui
fapt, acum oamenii se îndepărtează de orice inovație. Acestia se tem de
realizările spirituale și nu vor să fie deranjati în confortul lor. Acolo, în
acel golf, apa intra într-o peșteră ascunsă. Bine păzita, ve-i găsi o navă
rapidă, cu care mările pot fi navigate în siguranță. Nimeni nu a vrut
vreodată să urce acolo din cauza superstiției și de teamă că demonii de
apă l-ar înghiți pe temerar; deci această mare invenție a rămas fără
valoare. Dar eu ma folosesc de ea a de ani de zile, pentru a vizita locuri
necunoscute si îndepărtate, pentru a observa cu ochii mei acțiunile
oamenilor. Deci, ceea ce se întâmplă în jurul meu nu îmi este străin.
Recunosc cum spiritul din om se stinge din ce în ce mai mult, cum
credința în scopul vieții a murit în suflete. Odată cu această întrerupere a
oricărei dezvoltări, a avut loc rigidizarea; ceea ce a fost cucerit se pierde
din nou; judecata și anihilarea stau la pândă.
23. Ai avut încredere în Arvodo și, prin urmare, i-ai arătat
comorile din interiorul muntelui. Îndrăzneala încă trăiește în tine. L-ai
urât pe Areval ca pe distrugătorul binelui și ai crezut că Arvodo era
înclinat spre dorințele tale, ca răzbunător al destinului tău. Dar tu ești
doar un mijloc pentru el: el nu are niciun sentiment pentru tine și nici
pentru mine. Și eu ar fi trebuit să fiu mijlocul profitabil pentru el în
scopuri care se vor dezvălui în curând. După ce a fost respins de mine, de
fapt, el va găsi acum în Areval ceea ce caută: satisfacerea setii sale de
putere care, irezistibilă, va izbucni din interiorul său! - Nu te întoarce la el,
soarta ta ar fi pecetluită. Ai căutat un prieten și ai găsit un inamic care te
va distruge. Ți-am cerut sa vii aici ca să-ți spun asta, dar decizia ta trebuie
să fie libera! ”.
24. „Arvodo ar trebui să fie fals?” Întreabă uimit Upal. „Nu este
el conducătorul secret al credincioșilor care s-au consacrat, pentru a face
legea să câștige din nou și să ducă la bun sfârșit proiectele lui Maban? Fac
parte din plan? El o stie și ar trebui să mă distrugă? Eu sunt sclavul lui și
m-am închinat lui! ”.
25. „Ceea ce ne era încă străin ieri poate fi astăzi decizie și
acțiune. Ieri el nu a vrut ceea ce pare necesar astăzi. Urmează-mă, invata
sa o cunosti pe Mallona prin ochii mei! Iti voi da lumină, iar vălurile
întunericului vor cădea în fata cunoasterii tale! Trebuie să fac ultima
călătorie. Mi-a fost recomandată ultima încercare de a zdruncina
spiritele. Fii însotitorul meu. Urmeaza-mă! Tu vrei?".
 26. Hotărât, Upal sare în picioare și exclamă: „Da,vreau!”.

Capitolul 11
Viceregele din Nustra

1. Acum norii apar înaintea mea, nu mai văd țărmul mării.

Imaginea se schimbă. Din ceața, care îmi acoperă vederea,incep sa se
formează încet contururi clare.
2. O sală vastă se arcuiește spre mine, este marea sală de
recepție a regelui Areval. Toți nobilii regatului sunt adunați aici și
așteaptă intrarea regelui. Există tensiune asupra trăsăturilor bărbaților
care stau în jurul unui tron somptuos și aruncă priviri iscoditoare și uimite
către marele preot Karmuno. Acesta stă nemișcat lângă treptele tronului,
cu ochii întorși spre o ușă mare prin care trebuie să intre regele. Până
acum Karmuno a fost întotdeauna sprijinul regelui, când regele s-a arătat
marilor regatului. Acum s-a schimbat. Areval nu mai are nevoie de el, nici
ca medic, nici ca si consilier. Cei mari vorbesc incet și se bucură de
această nenorocire, cu toate acestea se tem întotdeauna de el, candva
atât de puternic. Dinamismul, puterea sa de mare preot al regatului,
inteligența și, nu în ultimul rând, lașitatea lui sunt bine cunoscute.
3. Acum un impuls produce un val prin marea adunare. Ușa
mare se deschide, gardienii înarmați intră într-un ritm de marș –este
garda personala a regelui – pretios îmbrăcata și se aranjează în două
rânduri, de la ușă pana la tron. În fața treptelor se află Karmuno.
 4. Areval intră cu un pas constant, nu se mai vede la el nimic
din boala anterioară. Generalul Arvodo merge în dreapta lui, cei doi sunt
urmăriți de viceregii din Monna și Sutona, urmati de Rusar, fratele lui
Arvodo, si principalii șefi de stat. Procesiunea ajunge încet la treptele
tronului. Karmuno urcă două dintre acestea și se adresează regelui.
Procesiunea se oprește. Clar, dar rece precum oțelul ascuțit, vocea
preotului răsună prin marea sală:
5. „Mare rege, ai chemat pe nobilii din Mallona să audă ce ai
decis pentru binele țării și al locuitorilor ei. Spiritul puternic al Universului
ți-a luminat sentimentul pentru a alege ceea ce este corect. Conform
vechiului obicei al Părinților, vă întreb aici, ca reprezentant al Divinității
veșnice: „Sunteți sigur că decizia pe care intenționați să o anunțați aici a
venit din Voința eternă, căreia suntem cu toții supuși?”.
6. Areval răspunde ferm: „Sunt sigur de asta!”.
7. „Ești tu dispus ca in continuare să slujești doar această
Voință?”.
8. „Da vreau!”.
9. „Atunci arată-te în splendoarea voinței Sale și comunică
mesajul Său oamenilor care ascultă!”
10. „O voi face!”.
11. Aceste cuvinte reprezintă o ceremonie obișnuită, concepută
pentru a uni inseparabil puterea lumească și cea spirituală. În ea există o
forță considerabilă pentru conectarea sufletelor: se poate vedea din
expresiile ascultătorilor care acum sunt dornici să audă mesajul care vine.
 12. Areval nu a binevoit să arunce nici o privire asupra lui
Karmuno care era lângă el. El se urca pe tron și spune:
13. „Bărbați din Mallona, fideli tronului meu! Demonului morții
i-a plăcut să trimită un vasal fidel pe tărâmul umbrelor.Regatul Nustra,
vecinul nostru, a rămas fără guvernator de două zile. Prin urmare, știind
că suntem uniți cu voința divinității eterne, suntem dispuși să numim un
nou vicerege și să-i acordăm puterea în țară. Alegerea noastră este
făcută, rămâne doar sa o anunțam.
14. Rusar, fiul lui Mutro, unul dintre cei mai nobili care odata l-a
slujit pe Maban, fratele generalului nostru Arvodo, vino înainte! ”.
15. Pe fețele celor prezenți există uimire, doar Arvodo și
viceregii nu sunt surprinși. Rusar însuși este, totuși, mai mult decât toti;
ezitant se apropie și îngenunchează la tron. Areval continuă să vorbească:
16. „Rusar, ca guvernator al Nustrei, ridică-te și jură-mi
jurământul de credință!”
17. Karmuno recită acum o formulă lungă a jurământului pe
care Rusar o repetă. Areval îl trage în sus și, apropiindu-se de el, îl
încoronează cu un inel de aur împodobit cu o piatră de aur. Acum,
viceregii din Monna și Sutona îl felicită, chiar și în sală există o anumită
animație printre cei prezenți. Răsună exclamații puternice, salutări
bucuroase pentru numire. Se pare că Karmuno vrea să vorbească. Areval
ordonă tăcerea la ședință și, chiar înainte ca marele preot să poată vorbi,
începe să exprime el însuși concluzia ceremoniei. El spune plecându-se:
„Voința Divinității, față de care mă plec, este împlinită. Sus! Rusar, arată-
te oamenilor în noua ta demnitate! ”.
 18. Cu o privire aprinsă, dar tot zâmbind, marele preot s-a
închinat profund ca toți cei prezenți, făcând un pas înapoi. În entuziasmul
general, nu toată lumea a observat că marele preot ar fi trebuit să spună:
„S-a împlinit voința Divinității, căreia i se închină regele!” - și el, ca
reprezentant al Zeității, ar fi trebuit să rămână în picioare, în timp ce
regele și cei prezenți trebuiau să se aplece adânc. Totuși, cei care cunosc
ceremonialul știu ca acum Areval, cu această excepție a vechiului obicei,
a aruncat mănușa asupra marelui preot.
19. Rusar, condus de viceregi, prin pasajul format de garda
regelui, iese în afara sălii. Urmeaza Areval cu Arvodo. Ambii se retrag
imediat în camerele interioare ale castelului. Zbuciumul provocat de
formarea unei impozante procesiuni triumfale, precedat de un vestitor
care anunță numirea noului vicerege poporului, se stinge încet,in timp ce
Rusar se bucură de toate onorurile, Areval și Arvodo se sfatuiesc în
camera regelui.
20. Îi văd singuri. Schimbarea binevoitoare în maniera lui Areval
se manifestă acum chiar mai clar decât în timpul recepției mărețe. De
când a aflat de la general că Muhareb este în viață, halucinațiile
anterioare au dispărut. Conștientizarea pericolului iminent l-a determinat
să dezvolte energia maximă. Vrea să scape de dezastrul care îi amenință
tronul și meditează asupra mijloacelor de a se apăra de eventuala
întoarcere a fratelui său.
21. Arvodo a înțeles perfect cum să câștige regele în totalitate
pentru el însuși și să ia locul lui Karmuno. Știe că, pentru aceasta, marele
preot îl urăște până la moarte, dar este suficient de inteligent pentru a
arăta întotdeauna o aparentă cordialitate față de el. Totuși, modul de
acțiune al lui Areval i-a arătat astăzi că regele intenționează să realizeze o
intenție ascunsă, o intenție pe care vrea să o descopere. El așteaptă doar
momentul favorabil în care să-i poată intui gândurile secrete. Areval
vorbește acum clar și sincer: „Ești fericit cu regele tău, Arvodo? Fratele
tău este vicerege așa cum ți-ai dorit. Îți datorez foarte mult și trebuie să
existe o răsplată si pentru tine. Voința mea este să primești mâna lui
Artaya în curând. Atunci te voi recunoaște. Vei fi pentru mine omul care
mă va ajuta să pun in umbra slava lui Maban ".
22. Expresia lui Arvodo nu dezvăluie satisfacția profundă a inimii
sale. Cu o voce calmă, el răspunde: „Regele meu știe că devotamentul
meu este nelimitat. Comandă, domnule, ce anume trebuie să fac! ”.
23. „Doar o întrebare, Arvodo! Ce sentimente crezi că are
marele preot Karmuno față de tine? Este dușmanul tău? ”.
24. „Dacă un zâmbet pe buze este un semn al prieteniei, atunci
el este cel mai bun prieten al meu, dar nu am încredere în fațada
exterioară. El invidiază favoarea pe care mi-o dă regele meu. Cine vede în
sufletul său și recunoaște ceea ce se află în profunzimea lui? ”.
25. „Cu siguranță nimic bun pentru tine și pentru mine. Cu tine
am rupt lanțurile care mă legau de el. Se va strădui să-l forjeze din nou. Îl
cunosc pe acest conducător al tuturor templelor din regat. Depinde de el
să evoce starea de spirit a oamenilor și să se asigure că rândurile preoților
din toate țările îl ascultă. Dacă aș vrea să fiu cu adevărat rege, singurul
monarh din toate țările, ar trebui să anihilez întreaga rasă care îl ascultă.
Trebuie să împărtesc domnia lui Mallona cu el și văd că vine ziua când va
izbucni o luptă cu el până la sfârșit ”.
26. Sinistru, Arvodo se uită la rege: „Te-ai gândit, regele meu,
cum trebuie purtată această luptă?”.
 27. Areval se apleacă spre el: „Atâta timp cât am depins de el în
boala mea, a fost un lucru imposibil, dar acum că tu ești lângă mine, este
posibil. Puterea templelor trebuie înlăturată. Oamenii îi privesc pe aceștia
cu uimire superstițioasă și puterea demonilor li se pare mai mare decât
cea a regelui. Trebuie să demonstrez că zeii mă ascultă, că toate forțele
sunt unite în rege. Timp de mulți ani, Karmuno s-a preocupat de
subminarea puterii regelui, răspândind doctrina că regele este supus
puterii Divinității, care este revelată doar în templul principal din
Mallona. Tu stii cum toți merg în pelerinaj la ușile sanctuarului pentru a
primi sfaturi și cum, un răspuns favorabil sau nefavorabil, entuziasmeaza
sau pietrifica inimile. Chiar si vitejii mei soldații mei nu sunt liberi de ea.
Nu sunt sigur câți ar îndrăzni să acționeze împotriva verdictului Divinității
lui Karmuno sau să facă ceea ce poruncește regele ”.
28. „Prin urmare, cel mai bun lucru pare să fie să trăiești în pace
cu Karmuno, mai degrabă decât să-l provoci”.
29. „Și in continuare să-i fiu sclav? Nu, niciodată! El sau eu,
împreună nu putem guverna. Imperiul sau templul: unul trebuie să cadă.
Nu fără a reflecta, astăzi am refuzat să termin ceremonialul în forma
antică. Vreau să arăt că regele nu are nevoie de mediatori pentru a
acționa în numele Divinității. Divinitatea locuiește și în mine, sau nici intr-
o parte! ”.
30. Ochii lui Areval sunt aprinsi. Ranchiuna cultivată atât de
mult timp împotriva preotului este acum exprimată clar prin trăsăturile
sale. Dar în curând el isi recapata entuziasmul și îi șoptește cu voce joasă
lui Arvodo: „Pustnicul de la mare nu a fost periculos până acum, dar cine
este ferit de spionii lui Karmuno? Dacă va descoperi secretul, atunci va ști
cum să-l folosească împotriva mea. Siguranța mea necesită acțiuni rapide.
Arvodo, ai grijă ca pustnicul să fie arestat de cei mai credincioși gardieni
fără să fie recunoscut! Apoi du-l la Sutona; în castelul Ksontu va fi bine
păzit și își va încheia zilele acolo. El nu trebuie să zdruncine împărăția.
Nici el și nici Karmuno! - Și acum vino cu mine la Artaya. Regele te va
conduce la mireasă! ”.
31. Areval se ridică și, sprijinindu-se ușor de Arvodo, părăsește
camera.
32. Un ușor zgomot care vine dinspre perete îmi atrage atenția.
Privirea mea pătrunde la fel și în interiorul zidului robust,si descoperi un
spațiu secret îngust. Karmuno părăsea acest post de spion, din care
asculta cele mai secrete conversații ale regelui din propria cameră.

Capitolul 12
În Nustra

1. Din capitala Mallona, drumuri foarte directe se îndreaptă

spre diferitele orașe ale imperiului, conectând drumuri pe care se poate
călători fără dificultate, cu vehicule rapide, pe distanțe mari într-un timp
scurt. La est de Mallona văd drumul principal care duce spre regatul
Nustra din apropiere. Mai rapid decât mijloacele de transport, acum
alunec ușor prin aer și admir abilitatea artistică cu care a fost construit
acest drum. Nimic nu împiedică calea directă. Râuri, văi si prăpăstii sunt
traversate de poduri, iar munții au fost aruncați în aer de drum. Pe
drumurile nivelate vehiculele nu suferă nicio vibrație. În adevăr, aceste
drumuri sunt o capodoperă,in comparative,consider,ca drumurile noastre
de transit sunt inadecvate
2. Cu cât sunt mai departe de capitală, cu atât peisajul devine
mai fantastic. Văd lanțuri puternice de munti ridicându-se la orizont,
munți gigantici acoperiți de zăpadă strălucesc în fața mea în razele
soarelui. O lume alpină impunătoare, la granița celor două continente,
asemănătoare cu Uralii dintre Europa și Asia, se ridică înaintea mea,
aproape dorind să-mi opresc intruziunea. Cu toate acestea, drumul
continuă să urce și să urce, evitând totodata obstacole gigantice la o
înălțime incredibilă. Prăpastiile și văile sunt traversate de poduri cu
arcade uimitoare. În înălțimea amețitoare, foarte aproape de câmpurile
de zăpadă și ghețari, drumul șerpuiește acum la cele mai înalte altitudini
pe care trebuie să le traverseze. Și în mijlocul tăcerii unei lumi înghețate
de gheață, îl conduce pe călător în siguranță și fără pericol către un
platou acoperit de zăpadă, granița dintre Mallona și Nustra.
3. Admir arta inginerilor pentru realizarea unor astfel de
construcții, ceea ce ar fi, fără îndoială, imposibil pe Pământul nostru.
Greutatea maselor nu ar permite astfel de construcții in arc, așa cum se
vede aici. Totul s-ar prăbuși în sine dacă s-ar dori să se construiască
poduri arcuite cu astfel de extensii.
4. Forța mai mică de atracție a planetei Mallona face posibilă
doar aici realizarea acestor creații. Ca și în aerul pur de munte, simt clar
celelalte condiții cosmice. Și chiar piatra primordială a planetei mi se pare
a fi substanțial diferită de cea a Pământului. Mi se pare mai ușoara în
structura sa; structuri mai ușoare , cum ar fi rocile perioadelor Cretacic și
Triasic, care acoperă aici calotele de zăpadă și se ridică negre din ghețarii
alb-albastrui. Aici, însă, nu mai rezist. Mă simt împins constant dincolo de
capătul platoului și apoi în jos spre Nustra, către regatul Rusar, urmarit de
vehicolele de călătorie, ca și cele ale numeroșilor săi însoțitori
5. Acum muntele a fost depășit. Țara se întinde înaintea mea.
Spre Nustra munții cad brusc și numeroase câmpuri fertile, păduri
înverzite, lacuri strălucitoare, lanțuri dulci de dealuri sunt acum în fața
privirii mele extatice. Mergem în aval într-o cursă vertiginoasa. Vehiculele
alunecă pe strada ondulată, asemănătoare cu o partie de o lungime
imensă. În scurt timp, călătoria spre vale este încheiată și acum continuă
printr-un teritoriu plat și fertil, către capitala țării cu același nume.
Soarele coboara deja la orizont când clădirile din Nustra apar în depărtare
și este seară când Rusar, cu anturajul său, intră în marele garaj.
6. Nustra s-a împodobit pentru primirea noului vicerege.
Constructiile de lemn sclipesc peste tot, iar ciorchini mari de făclii manga
luminează clar străzile și piețele principale. Drumul care duce la palatul
suveranului asezat pe un deal este deosebit de luminat ca pentru
sărbătoare. O mulțime, încântată de veselie și bogat impodobita în
bijuterii, se mișcă pe străzi și îl întâmpină pe viceregele care intră cu
exclamații tunătoare de urale. Rusar stă într-o mașină somptuoasă,
îmbrăcat într-un costum țesut cu aur și întâmpină urale cu mulțumiri.
Pare fericit pentru toate onorurile și se bucură de simpatia oamenilor.
Procesiunea dispare în spatele portilor deschise ale castelului regal.
Nustra are din nou un conducător.
7. Văd o uriașă paradă în sala de sărbătoare. Rusar, viceregii
din Monna și Sutona stau pe o scena și privesc mulțimea agitată de
curteni și nobili ai viceregelui, cărora noul suveran le oferă o petrecere.
Aici par a fi transportat în timpurile somptuosului imperiu roman. Mesele
se indoaie sub platourile servite. Oaspeții nu isi mai controlează complet
simțurile lor din cauza băuturilor îmbătătoare. Dansatoarele își arată
membrele și își răsucesc corpurile subțiri în dansuri senzoriale și incitante.
Jonglerii fac spectacole încercând să distreze spectatorii cu sărituri
nesăbuite. Aici este generată o orgie așa cum nu se poate imagina una
mai sălbatica, și, la ocazii festive, se întâmplă de mult timp în toate părțile
întregului regat Mallona, pentru amuzamentul adulților.
8. Nici măcar Rusar nu este absolut străin de o astfel de
practică. De fapt, Areval a încercat să-și alunge viziunile brutale printr-o
bacanală neînfrânată, la care a participat nu fără a stimula acea lăcomie
stimulatoare în care tineretul cade atât de ușor. Viceregele din Mona,
aflat in partea dreaptă a lui Rusar, are o dispoziție excelentă. Tocmai si-a
chemat o frumoasă dansatoare și, ținând-o pe fată în brațe, îi spune lui
Rusar: „O nustror, florile țării tale sunt minunate, dar îți pot arăta nu mai
puțin frumoase de îndată ce îți va face placere să-mi vizitezi țara. .
Promite-mi că o voi face, că vei contempla minunile grădinii mele de
dragoste ”
9. Rusar răspunde calm: „Știm, monnor , ce cunoscător rafinat
ești în materie de dragoste, dar eu am puțină dorință pentru aceasta.
Datoria suveranului este să-si facă poporul său fericit! ”.
10. Explodând într-un râs răsunător, viceregele îmbrățișează
fata și exclamă cu o voce bâlbâită: „Nu-i fac eu pe oamenii mei fericiți?
Vedeți cum încep cu copiii oamenilor ”.
11. Viceregele din Sutona, numit sutor, râde la fel de tare: „Cine
nu ar ști că te străduiești să devii tatăl copiilor țării tale! Nustrorul va
practica din nou aceste îndatoriri minunate ”.
 12. În acest moment răsună o muzică tunătoare. Fata se
eliberează de brațele viceregelui și aleargă către ceilalți dansatori, care
sunt aranjati pentru un dans in cerc și încep acum un dans care provoacă
maximul imaginabil în sălbăticie și emoție a nervilor. Un delir general
apucă oaspeții. Bat din palme în ritm, strigă aprobare și se amestecă cu
dansatoarele. În curând, totul se transformă într-un vârtej, între țipete și
exclamații de plăcere.
13. Dezgustat de această imagine, mă întorc. Am aruncat o
privire profundă asupra răutății locuitorilor acestei planete. E destul…
14. Acum imaginea se schimbă. Ceata trece prin fata mea și,
încetul cu încetul, se formează alte figuri. Acum este mai clar.
15. Îi recunosc pe Karmuno și pe Rusar, fratele lui Arvodo, într-o
cameră mică a castelului Nustra. Karmuno l-a urmărit în secret pe noul
vicerege și, plin de zel, vorbește insistent cu Rusar. Întunecat și palid,
tânărul se uită fix la pământ, în timp ce marele preot încearcă să-l
convingă. Acum aud și cuvintele și le înțeleg:
16. „Da la oparte toate îndoielile,eu sunt pentru succes. Ce
iubire frățească are Arvodo pentru tine, o recunoști din felul său de a
face. El ia de la tine dragostea lui Artaya. Sau crezi că ceea ce te agită mi-a
rămas străin? Puterea lui Arvodo, pe care a exercitat-o asupra regelui de
ceva timp, îl conduce spre scopul recunoscut. Vrea să devină rege al
Mallonei! Acum te-a făcut vicerege al Nustrei, pentru că apropierea
fratelui său este un obstacol. Se va căsători cu Artaya, iar mâna ei îl va
face moștenitor al tronului ”.
17. Pasional, Rusar are un acces de furie: „Asta nu trebuie să
facă!”.
 18. Cu o expresie rece, preotul spune: „Vrei să o împiedici, când
Artaya însăși dorește această legătură, la fel și Areval?”.
19. Scapand un geamăt, Rusar oftează: „M-ai făcut să cred că
inima ta s-a întors spre mine și acum ...”.
20. „Îi place mai mult fratele . Nimic nou, domnule, cu această
femeie. Artaya se cunoaște doar pe sine. Dacă ar ști că inima lui Arvodo
arde pentru ea, în curând s-ar fi săturat de el. Dar așa trebuie să il
cucerească; nu are pace până când nu îl câștigă pe bărbat. El ar fi primul
care nu se va pleca în fața zâmbetului ei, iar vanitatea ei nu tolerează
acest lucru. Tu, domnule, ai deveni sclavul ei, iar sclavii sunt lăsați
deoparte de îndată ce nu mai este nevoie de ei ”.
21. Rusar scrâșnește din dinții cu iritare: „Nu voi fi niciodată
sclavul acestei femei. Dragostea pentru ea sa fie ucisa și să trăiască doar
ura pentru ea! ".
22. Karmuno zâmbește ascuns și ochii îi sclipesc triumfător.Cu
vocea inceata îi șoptește lui Rusar: „Știu o modalitate de a te răzbuna
pentru această trădare!”
23. „Și cum?”.
24. „Vei afla când îl vei întâlni pe Arvodo!”
25. „El este acum mai puternic decât noi toți și, el este fratele
meu!”
26. „Domnul tău nu te va cruța, în cazul în care pare necesar!”.
27. „Ce mijloace știi?”.
 28. Rusar se uită la preot cu un aer întrebător, acesta din urmă îl
privește rece în ochi și răspunde cu voce joasă:
29. „Muhareb trăiește”.
30. Parcă mușcat de un șarpe, Rusar sare. Umplut de teroare, se
uită fix la preot și se bâlbâie: „Trăiește Muhareb? Imposibil!".
31. „De ce imposibil?”.
32. „Pentru că fratele meu tocmai s-a întors dintr-o călătorie în
care a avut dovezi ale morții lui Muhareb. A văzut și a vorbit cu omul în
brațele căruia a murit Muhareb! ".
33. „Pentru că așa ți-a spus Arvodo tu l-ai crezut. Nu bănuiesti
că fratele a mințit pentru scopurile sale secrete, scopuri pe care le știu
eu! Muhareb este în viață și îi știu locuința! ”.
34. „Îi cunoști locuința? Unde este?".
35. „Domnule, secretele nu sunt dezvăluite imediat. Vezi,
Arvodo te-a înșelat. Areval nu se teme de Muhareb mort, ci cu atât mai
mult de cel viu. De la Arvodo a aflat de existența sa și Arvodo știe să-i
exploateze bine frica. Acum știi cum are putere fratelui tău asupra
regelui. - Inlatura de la rege frica sa de Muhareb și atunci se vor găsi și
mijloacele de al doborî pe Arvodo ”.
36. „Karmuno, te cunosc, ai deja mijloacele și speri să le
folosești. Nu ai fost niciodată prieten cu Arvodo. Acum nici eu nu mai
sunt, așa că vorbește ”.
37. „Este necesar ca Muhareb să cadă sau să fie recunoscut ca
un rege legitim. Pentru ce ați decide? ”.
 38. Rusar întreabă cu prudență: „Ar trebui stabilit acest lucru
deja acum? Poate că nu este recomandabil nici unul, nici celălalt.
Acționează astfel încât căile să rămână deschise ”.
39. Bucurat, Karmuno se apropie de Rusar: „Văd că mă înțelegi.
Dacă suntem aliați, vom îndruma destinele Mallonei! Acum ia frâiele
guvernului cu o mână fermă. Clerul țării va fi informat de mine pentru a
vă sprijini. Ce se întâmplă cu Areval nu va rămâne un secret pentru noi.
Dacă vreau, pereții au ochi și urechi. Nici Areval, nici Arvodo nu scapă de
această rețea ”.
40. „Dar, între timp, ce se va întâmpla cu Muhareb?”.
41. Viclean, Karmuno zâmbește: „Fiul unui rege care se îngropă
în singurătate devine incapacitat pentru tron. Avem nevoie de numele lui,
nu de persoana lui. Mai întâi să se ridice zvonul către Nustra că Muhareb
trăiește și a fost văzut. Suntem siguri de viceregele Mona, el ne va urma
planurile. Și acolo, numele lui Muhareb va submina autoritatea lui Areval,
cu atât mai mult în Mallona însăși. Numai evenimentele ne vor arăta cât
de mare este puterea pe care o conferă numele lui Muhareb, atunci vom
decide. Credincioșii Săi vor fi ai noștri ”.
42. „Știți și voi acest legământ?”. Întreabă Rusar cu uimire
nedisimulată.
43. „Pentru marele preot al tuturor templelor, nimic nu poate fi
străin! Nu toată lumea are dreptul la rodul a ceea ce a semănat. Cei mai
vicleni, cei care știu să aștepte, pot recolta. Arvodo nu s-a gândit la asta,
dar va afla ”.
 44. Rusar l-a ascultat uimit pe Karmuno. În gândurile sale,
imaginea acestui preot care pare atotștiutor este clar formată, care a
dominat regele fără limite, până când Arvodo a contestat clar această
putere. Cu toate acestea, luase măsuri pentru acest caz și cu siguranță
poseda o rețea de spioni, confidenți și complici. El simte pericolul unei
alianțe cu acest om, dar recunoaște și imposibilitatea de a scăpa de el.
Într-un fel de rezistență, el spune: „Și dacă acum îi dezvălui lui Arvodo ce
mi-ai încredințat? Dacă îi spun de ce ești conștient? ”.
45. Zâmbind rece și uitându-se la el elocvent, Karmuno scurtează:
„Încearcă!”.
46. Rusar știe, Karmuno nu s-ar retrage de la niciun obstacol
care este provocat de teamă. Se ridică și, forțându-se să zâmbească,
spune: „Cu o astfel de încercare nu vreau să pierd prietenia lui Karmuno.
Cunoașterea comună implică o acțiune comună. Sunt pregătit pentru
asta! ”.

Capitolul 13
În templul frumuseții

1. M-am întors în Mallona și stau în fața templului principal al

imperiului. Este o construcție extrem de grandioasă. Coloanele care se
ridică înconjoară clădirea principală și în fața fiecărei coloane strălucește
o torță mare manga. Templul este ca un cub uriaș, nu prezintă ferestre, ci
doar o ușă mare de acces decorată cu figuri în relief de semnificație
simbolică.Deasupra ușii văd statuia colosală a unei femei minunate:
reprezentarea frumuseții, pentru a cărei închinare, Maban, a construit
candva acest templu.
2. Întreaga clădire impresionează prin aspectul său impunător.
În exterior este fără fast, cu toate acestea impresioneaza raporturile
dimensiunilor, coloanele și fluxul de lumină care curge în jos de pe
coloane noaptea si luminează clădirea precum și împrejurimile cele mai
apropiate, sunt impresionante. Observ că in fata templului exista un al
doilea cub mult mai mic, care servește drept altar. Aici, în anumite
sărbători, se aprind focuri impresionante ale ofrandei și, din felul flăcării
aprinse, marele preot Karmuno anunță apoi satisfacția sau nemulțumirea
Divinității.
3. Intru prin ușa cea mare din interiorul templului. Tăcerea
solemnă și întunericul mă înconjoară. În fundal văd lumini multicolore
care luminează slab altarul templului. Acolo sunt ridicate statui de femei
de o frumusețe perfectă, care se înclină toate spre un punct central, un
punct care se afla pe un podium de piatră cu șase trepte.
4. Ce înseamnă acest grup de statui? - Răspunsul este dat:
5. „Vedeți reprezentat aici numărul de caracteristici bune la
om. Fiecare figură personifică una dintre acestea: bunătate, iertare,
îngăduință, iubire, milă, încredere, valoare etc.
6. Cu toate acestea, toți se apleacă spre principiul dătător de
viață al forței vitale de acțiune, de care depinde toata existența lor. Pe
acest podium, în zilele ofrandei, apare figura mișcătoare a unui om
gigantic care, învăluit de o ceata tulbure de vapori aromatici, se arată pe
scurt mulțimii drept zeitatea supremă Schodufaleb. Statuile din jur sunt
apoi înlocuite de frumoase fete vii care, fără să se atingă, rămân mult
timp în pozițiile lor atribuite. Când apare uriașul, devin și ele mobile, se
apropie de el și întregul grup se prabuseste apoi pe podea ”.
7. Karmuno știe să construiască și să profite la maximum de
înșelăciunea sa de preot. Acest templu este prea adesea martor la orgii
de cel mai josnic tip, orgii care au loc în vestibulele întunecate în cinstea
zeității.
8. Puterea spiritului mă atrage pe podium. Am pus piciorul pe
el și mă cufund. Sunt acum într-un pasaj slab luminat și ajung la o poarta
înalta. Se deschide. Ajung într-un spațiu mai mare, în care sunt bărbați
înarmați. Ei sunt angajații lui Karmuno, gardienii templului și slujitorii,
care sunt întotdeauna gata să îndeplinească chiar și ordinele sale
sângeroase. Apoi ajung la o a doua ușă grozavă și se deschide și ea. Intru
într-o cameră frumos decorată în care unii preoți așteaptă și își petrec
timpul jucându-se. După cum mi se pare, ei stau de pază în fața unei mici
uși îmbrăcate în fier: de fapt, ochii lor se întorc adesea spre ea, ca și când
așteaptă să intre cineva de acolo.
9. Nici această ușă nu este un obstacol pentru mine, se
deschide și mă regăsesc în fața celei de-a doua. Trebuie să deschid șase
dintre aceste uși solide înainte de a ajunge într-o cameră mai mare,
luminată clar.
10. Pe un loc înalt se află Karmuno. În jurul lui, în cerc, stau
unsprezece preoți, bărbați de vârstă mijlocie, ai căror ochi arată fermitate
și înțelepciune. La fiecare trei dintre ei formează cea mai înaltă clasă
preoțească din țara pe care o reprezintă ei înșiși. Am intrat în cel mai
secret consiliu al templului care se întrunește în acest loc protejat pentru
a primi ordinele lui Karmuno. Acum vorbește și spune:
 11. „Marii preoți ai imperiului! Vă salut în cea mai secretă cameră
de consiliu a templului nostru sfânt. Suntem adunați aici ca gardieni ai
oamenilor, ca mediatori ai Divinității și ca prieteni și confidenți. Ca atare,
vrem să ne sfătuim cu privire la ceea ce necesită interesul nostru în
viitorul apropiat. Fiecare trebuie să raporteze cu adevărat condițiile din
țara sa sub influența noastră. Mansor, marele preot din Nustra, tu începi
cu raportul tău
12. Un bărbat mare, cu un aspect impunător, cu un nas ascuțit și
cu ochi inteligenți, care oricum strălucesc rău, se ridică solemn de pe
scaun și spune:
13. „Iubiți frați! Nu s-au schimbat multe lucruri în Nustra de
când ne-am adunat ultima dată aici, totuși trebuie să raportez progrese
bune spre scopul desemnat. Oamenii din Nustra sunt ușor de condus
imediat ce le este lăsat confortul. Ei sunt atașati obiceiurilor și, din acest
motiv, mulți consideră vechiul este întotdeauna mai bun decât prezentul.
Prin urmare, ei sunt încă la fel de îndrăgostiți, ca odinioară, de Maban și îl
consideră ca pe un zeu care în timpul său a coborât pentru binele
oamenilor. Știți, fraților, cât de greu ne-a fost să ne punem ideile în locul
celor predominante ale lui Maban, să îndrumăm sentimentele oamenilor,
după cum ne cere interesul. Acum această lucrare, datorită lenei
spiritelor, a avut succes. Acum Nustra gândeste așa cum vrem noi.
14. Tu, supremul adunarii noastre, înțeleptule Karmuno, ai vrut
ca atmosfera să fie creată pentru sosirea lui Rusar, noul vicerege: asta s-a
întâmplat! Din templele întregii Nustre, slujitorii noștri credincioși au
anunțat voința Divinității: să fie mulțumit Rusar! Datorită pregătirilor
noastre, flăcările înalte și strălucitoare ale sacrificiului ard pe altare
pentru el. Rusar, dacă se arată generos și urmează instrucțiunile acestui
înalt consiliu, poate rămâne cel mai fericit conducător al unui popor
fericit. Că stăpânirea noastră în Nustra poate fi zdruncinată, nu este
nevoie să ne temem ”.
15. Karmuno se întreabă gânditor: „Mai vorbesc mult locuitorii
din Nustra despre fiul lui Maban, Muhareb?”
16. „Un întreg ciclu de legende a fost țesut în jurul persoanei
prințului. Dispariția sa este interpretată în toate sensurile. Odată ca a fost
ucis, altă dată s-ar fi înecat, alteori demonul Usglom l-ar fi răpit. Apoi, se
susține că, datorită bunătății ființei sale, el a fost răpit nu de demon, ci de
Anarba, zeița frumuseții și că trăiește în grădina sa fermecată ca
prizonier, în prospețimea tinerească. Numele său este suficient pentru a
umple locuitorii din Nustra cu un profund respect! ”.
17. „Bine, vom vorbi mai multe despre el mai târziu. Sunt toate
posturile statului din Nustra încă ocupate de oameni loiali nouă? ".
18. „Sunt”.
19. „Mulțumesc. Acum, tu, marele preot al Monei, raporteaza
cum merg lucrurile cu tine în imperiu? ".
20. Un om oarecum aspru, pe a cărui față rotundă se poate citi
bucuria plăcerii, se ridică și vorbește:
21. „Sănătatea sa fie întotdeauna in templul nostru și slujitorilor
săi credincioși. Dacă există un loc pe Mallona în care totul este bine
pentru noi, este în regatul Mona. Știți, frații mei, că monnorul duce o
viață de plăcere abundentă și se teme de orice lucrare serioasă. El lasă de
bună voie frâiele guvernării acelor oameni care nu-i tulbură plăcerile. Și
pentru că am putut să-i arăt că în mediile noastre din templu există
îngăduință cu slăbiciunile sale și suntem capabili să le purtăm grijile
pentru ei, așa că monnorul s-a arătat dispus să încredințeze templului
sarcina efectuarii marilor lucrări.
22. „Și tu duci această sarcină?”. Karmuno îl întrerupe, rece și
întrebător.
23. „Pentru cinstea templului, slujitorul său a luat cu bucurie
marea sarcină asupra sa, căci așa este. Monnorul înmânează bani
oamenilor. Cei care își aduc respectul nu trebuie să lucreze. Mijloacele
curg către el în cantități nebănuite: în ultima vreme, de fapt, piatra albă a
fost găsită în cantități incredibile în regiunile de foc ale țării noastre care
se întind de-a lungul mării. El ar fi obligat să livreze toate piatrele albe
bătute la casele de stat, însă păstrează cea mai mare parte pentru el ”.
24. „Cine este falsificatorul sef în Mona?”, întreabă Karmuno.
25. „Volto, unul dintre cei mai credincioși slujitori ai templului
nostru”.
26. „Știu. La dispoziția dumneavoastră, fratele său a devenit
supraveghetor al comorilor de piatră albă extrase din munți. Cu toate
acestea, el dă doar jumătate statului, tu primești cealaltă jumătate și o
ascunzi în templul Monei ”.
27. Aceste cuvinte provoacă o mare uimire în cercul celor
prezenți. Marele preot, aproape fără cuvinte, se bâlbâie si zice în cele din
urmă: „Pe asta, supremule, am vrut să raportez precis, deoarece nimic nu
îți scapă din ochi”.
 28. „Numele meu este Karmuno, cel care vede departe!”,
Marele preot observă cu răceală și, cu un accent ascuțit, adaugă: „Acum
spune-ne altceva!”.
29. Marele preot al Monei este intimidat. Nu este sigur cu
privire la cât de mult a aflat Karmuno despre afacerea sa, deoarece nu a
fost intenția sa să clarifice acest lucru. Acum simte că dacă ar fi prins
mințind, ar putea fi fatal, așa că decide să nu tacă. Cu o voce
încrezătoare, el continuă:
30. „În templu sunt adunate mari comori despre care Areval nu
știe nimic, dar care sunt la dispoziția Consiliului Templului imediat ce se ia
o decizie. De asemenea, a rămas un secret că templul folosește pentru
sine o mină deosebit de bogată, ale cărei descoperiri ne revin doar cu
ajutorul lui Volto și al fratelui său ".
31. „De unde îi luați pe muncitori?” Se întreabă Karmuno.
32. Observând marele preot cu o privire scrutatoare, cel
chestionat răspunde: „Suprem, știi”.
33. Karmuno dă din cap și spune: „Vorbește despre cauza
altora”.
34. La început ezitant, dar apoi din ce în ce mai încrezător,
vorbitorul continuă:
35. „De aproximativ un an încoace, o sectă din Mona, a cărei
activitate nu îi acordasem prea multă importanță, a început să se
răspândească puternic și pentru noi într-un mod periculos. Le reamintesc
fraților că aceștia erau oameni care susțineau că templul nostru al
frumuseții a devenit un focar de viciu și că semnificația înaltă, proprie
acestuia, de a fi un loc de înălțare sub Maban, ar fi profanată, ca preotese
ale templului ar deveni prostituate venale. Știți că am decis să pedepsim
astfel de zvonuri și calomnii abominabile în cel mai sever mod, cu
moartea.
36. Apoi s-a întâmplat ca într-o mică localitate să se ridice un
bărbat care susținea că divinitatea care a apărut în mod vizibil în fiecare
an în templul nostru - și voi, prietenii mei, cu siguranță nu vă îndoiți,
pentru că a fost văzut adesea cu ochii voștri "(un zâmbetul cinic și o
mișcare batjocoritoare de aprobare surprind întâlnirea la aceste cuvinte),
„ea nu ar fi intrat cu adevărat niciodată între zidurile templului. De fapt,
nu ar locui în grămezile de pietre făcute de noi înșine, ci în pieptul
omului. - „Căutați Divinitatea in voi! Purificați-vă, templul primordial al
divinității! Fiți voi preoți ai sanctuarului interior! “. Așa a sunat noua
doctrina . A găsit adepți în clasa săracă extrem de repede și în curând a
trezit fata de noi ura si neascultarea, noi care în mod corect suntem
adevărații preoți. Întâlnirile au fost ținute in secret de noii săi adepți.
Profetul a mers prin țară și a fost protejat și ascuns de adepții săi.
Nemulțumirea fata de noi a amenințat că se va ajunge la rebeliune
deschisă dacă secta periculoasă nu va fi dezrădăcinată și distrusă.
37. Mă bucur să pot raporta aici că acest lucru a reușit. De la
câțiva spioni am aflat devreme unde se țineau ședințele. I-am lăsat să se
bucure de siguranța iluzorie și, într-o zi, trupele credincioase ale
monnorului i-au tras pe acești trădători din ascunzătorile lor împreună cu
profetul lor. Nimeni nu a scăpat de templu și acum sapă ca sclavii în
regiunea focului Mona în căutarea neprețuitei pietre albe. Aceștia sunt
lucrătorii pentru care a cerut lamuriri marele preot luminat! ".
 38. Acest discurs își găsește aprobarea generală. Marele preot
din Nustra întreabă din nou: „Ce s-a întâmplat cu calomniatorul și
răzvrătitorul infam?”.
39. Indiferent, colegul său răspunde: „Cu puțin timp în urmă a
fost ars!”.
40. "Și pericolul din Mona este complet eliminat?"
41. „Total! De când peșterile demoniace Usglom găzduiesc
fanatici, toată lumea a fost convinsă de infamia lor. La Monna domnește
din nou calmul și credința anterioară ”.
42. Reuniunea este deosebit de mulțumită de ceea ce a auzit.
Ochiul ager al lui Karmuno trece de la unul la altul. Există liniște în camera
mare, mormăitul ușor de aprobare tace când spune:
43. Fraților, este corect ca comorile adunate în templul țării
Mona să nu devină mucegăite acolo. Fiecare mare preot are o parte din
comoara, precum și cei doi preoți subordonați care sunt cei mai apropiați
de el. Vom discuta despre cea mai bună utilizare a acestora mai târziu.
Sunteti mulțumiti asa? ”.
44. Răsună exclamații vesele de entuziasm care exprimă dorința
de a aduce sănătatea Zeității Schodufaleb la marele preot luminat din
toate țările. Karmuno a forjat din nou lanțurile pentru a lega sufletele
celor prezenți de sine. El cunoaște lăcomia și puterea lacomiei.
45. „Marele preot din Sutona, acum raporteaza”, spune
Karmuno așezându-se, în timp ce starea de spirit vesel încetează imediat.
46. Din rândul preoților se ridică un om pe a cărui față
strălucește o valoare spirituală. Calm, impenetrabil, aproape ca o mască
apar trăsăturile sale. Acest om are un control perfect; gura lui s-ar putea
să râdă, în timp ce inima îi sângerează. Din ochii lui întunecați, la fel de
adânci ca marea, văd o voință de neînvins. O barbă lungă se învârte în
jurul profilului nobil, marcat, cu gura subțire și ferm închisă. Când se
ridică în picioare cu grație liniștită, înfățișarea sa regală mă izbește. Într-
adevăr, acesta este un om a cărui înfățișare exterioară îl face să pară
demn de un tron. Acum vorbește încet cu o voce melodioasă.
47. „Nu am nimic nou de raportat la acest înalt colegiu. Ce ar
trebui să se întâmple din nou cu locuitorii din Sutona, cu acest popor de
munte care este cu o sută de ani în spatele lui Mallona, Nustra și Monna?
Oamenii se apleacă spre ceea ce au primit prin noi; nu vrea altceva și este
mulțumit! ".
48. Karmuno se uită la orator cu oarecare distincție, iar acum îl
întrerupe:
49. „Știm că sutorul este un gigant în corp, dar cu creierul unui
copil. Experiența arată că până și copiii devin rebeli și se întorc împotriva
părinților lor. Nu l-ai văzut vreodată la Sutona? ”.
50. „Niciodată, suprem, iar în Sutona nu-l voi vedea niciodată!”.
51. Omul acesta știe să pună atât de plin de convingere în
expresia vocii sale încât aceste cuvinte să înăbușe imediat orice îndoială
cu privire la această posibilitate. Karmuno arată doar pe un ton ascuțit:
„Ai grijă de oameni și de sutor, nu-i așa?”
52. Întorcându-și privirea complet către marele preot,
interogatul spune cu calm și certitudine impresionante:
53. “Eu veghez,supremule, și voi veghea!”.
 54. Karmuno înclină capul. Ceilalți preoți, cu mișcarea lor, arată
de asemenea clar că o consideră în mod clar pe Sutona ca fiind inferioară
și nu periculoasă. Marele preot din Sutona se așează.
55. Karmuno se ridică acum și îi șoptește preotului care stă în
dreapta lui, scribul său de încredere, câteva cuvinte. Scoate dintr-o pungă
un număr mare de foi de pergament. Preotului care stă în stânga îi dă
ceea ce pare a fi un ordin, după care se îndreaptă spre ieșire. El se asigură
că celelalte uși sunt bine închise și că niciun ascultător nedorit nu poate
auzi ceea ce Karmuno își propune să comunice colegiului. Întoarcandu-se
anunță că există securitate maximă. Neliniștiți, preoții se uită la Karmuno,
a cărui expresie le promite comunicări importante. El spune:
56. „Frați nobili și confidenți, mari preoți luminați din țările
noastre! Ați auzit ce calm aparent și ce pace domnește pe toate
continentele din Mallona. Știți că revoltele și rebeliunile împotriva
învățăturilor noastre - pe care Divinitatea însăși ni le-a dezvăluit pentru ca
popoarele să poată trăi în pace - au fost pedepsite și suprimate de noi.
Este mai bine ca indivizii pervertitorii să piară total, mai degrabă decât să
otrăvească gândirea popoarelor.
57. După aceasta, vă reamintesc că casa mea, sub
guvernarea lui Maban însuși, a trebuit să îndure persecuții, pentru că
regelui, altfel grozav, nu i s-a părut corect ca în Consiliul in preoților să se
mențină convingerea că sunt mediatori intre Divinitate si oameni, iar
oamenii ar trebui să aibă dreptul la credință libera, necondiționată și, in
cuvintele lor, forță nemărginită de lege. Când o mare mulțime de preoți s-
au alăturat acestei învățături înțelepte, Maban ne-a alungat. Areval ne-a
chemat înapoi și, vedeți, o pace fericită domnește în țări, de vreme ce
suntem alături de rege, care și-a găsit în noi cei mai credincioși tovarăși și
în mine cel mai loial sfătuitor ”.
58. Se dau semne de aprobare. Karmuno continuă:
59. „Trebuie să rămână așa în viitor? Văd pe fețele voastre că
toți îl doriți și sunt și eu de această părere. Dar vedeți, un pericol se
ascunde în spatele nostru. Frustrarea succesului nostru nu mai este
îndepărtată dacă nu rămânem împreună așa cum am fost până acum
pentru a evita ruina. Deci, ascultați:
60. Știți cu toții că regele Areval, în timpul prezentării lui Rusar,
mi-a negat,mie, marele preot, supremația prin intermediul formulei bine
cunoscute de voi. Am căutat cea mai profundă cauză a acțiunii sale și am
găsit adevăratul motiv. Doar două cuvinte și veți recunoaște măreția
acelui dezastru care ne amenință:Muhareb trăiește! ”.
61. O explozie nu ar putea provoca un efect mai paralizant
decât această știre. Numai marele preot din Sutona nu dă semne de
agitație. Exclamațiile de uimire, de frică, de întrebări emoționate
provoacă o confuzie de voci, în care cea puternica, a marelui preot,
devine imperceptibila. Când emoția dispare, Karmuno continuă:
62. „Fiul regelui, al cărui nume îl simt și astăzi locuitorii din
Nustra cu un fior de reverență, aparținându-i cu suflet și trup în cazul în
care își dezvoltă puterea de a-i lega de el însuși - trăiește! El ar putea
smulge puterea regelui Areval: aceasta, de fapt, îi aparține,
moștenitorului tronului într-o zi dispărut. Cu toate acestea, datorită
Divinității, Schodufaleb a aranjat-o astfel: Muhareb nu mi se pare
periculos, dar Areval il face! Auzi ce am aflat:
 63. Ca un pustnic necunoscut și mizerabil, Muhareb trăia pe
malul mării. A abdicat. I-am explorat ascunzătoarea. Am pus să fie căutat,
slujitorii noștri fideli ai templului ar fi trebuit să il captureze din
ascunzatoarea lui. Totuși, locuința lui este goală, așa cum am văzut si eu.
De acolo a dispărut, iar unde s-a dus nu-mi este cunoscut. El trebuie găsit,
iar eu îl voi găsi! Lasa-ti asta in seama mea! Nu mă tem că va aspira din
nou la putere, ar fi trebuit să o facă înainte. Cu toate acestea, cel mai rău
lucru este că Areval știe că fratele său trăiește. Conștiința de a fi
nevinovat de moartea lui Muhareb i-a redat forța lui Areval și, cu aceasta,
capacitatea sa de a ne rezista. Prin urmare, acea ireverență față de mine,
ne-a făcut mai dificila ultima victorie, de care eram deja atât de apropiați,
64. Cu toate acestea, vrem să stabilim stăpânirea spirituală
absolută a templului în locul regalității. Dacă spiritul stăpânește, ceea ce
ne pasă și pe care îl recunoaștem ca fiind cel mai bun, atunci
reprezentanții săi au și putere externă. Lumea este supusă spiritului
nostru, nu invers. Avem nevoie de numele Muhareb pentru a asigura
această putere. Ghidati cu inteligență, nemulțumirea împotriva lui Areval
va crește dacă oamenii vor afla că Muhareb trăiește! Desigur, el trăiește
doar atât timp cât ne va sluji și dispare de îndată ce demonstreaza o sete
de putere!
65. Aici, luați aceste foi: acestea conțin instrucțiunile pe care
fiecare trebuie să le îndeplinească în țara sa. Dacă sunt efectuate
conform indicațiilor, victoria nu va eșua. Lasă-i pe toți să citească cu râvnă
și în pace în această seară și să termine ce le spune foaia. Ne vom aduna
din nou aici mâine pentru sesiune și vom decide cu fermitate de ce are
nevoie templul. Sunte-ti mulțumiti de asta? ".
 66. Există aprobarea generală din toate părțile. Un zumzet plin
de viață, pasionat, trece prin cameră mult timp. Karmuno lasă sufletele
entuziasmate să se calmeze, apoi părăsește locul și spune cu o față
înțeleaptă:
67. „Sunteți obosiți, fraților și aveți nevoie de odihnă. Deci
închid sesiunea!
68. Mai multă aprobare și zâmbete mulțumite ale celor
prezenți. Karmuno apasă pe un decor din perete. O parte din aceasta se
mișcă înapoi, arătând o ieșire secretă. El și preoții intră în pasaj și, prin uși
succesive, ajung într-o cameră mare, mobilată prețios. Mese bogat
amenajate cu mâncare, te invită să te bucuri, iar fotoliile moi te invită să
te odihnești.
69. Acum se deschide o cameră alăturată și o mulțime de tinere
frumoase se revarsă râzând și glumind către preoți. Sunt „zeițele”
sfântului templu al frumuseții. Camera bine păzită și sigură este grădina
de dragoste a preoților săi care fac sacrificii aici ...

Cap. 14
Călătoria de întoarcere a sutorului

70. La stația Nustra, într-un punct central al drumurilor din oras,

pentru vehiculele cunoscute, există multă mișcare. Viceregii din Monna și
Sutona își iau la revedere de la Rusar pentru a se întoarce la reședințele
lor. Vizitele regilor pe Pământul nostru arată nu mai puțina formalitate și
fast decât aici. Văd șiruri de soldați și un alai formidabil de nobili, oficiali
și spectatori care se adună la gara Nustra. Nu există șine aici, dar sunt
multe bariere prin gara, pe unde vehiculele pot intra și ieși nestingherite.
Întregul trafic este reglementat la fel ca într-o gara de pe Pământ. Într-un
loc deosebit de protejat există un șir lung de mașini acoperite.Este
convoiul pentru alaiul de curte al viceregelui.
71. Monnorul tocmai a intrat în masina lui spațioasă, după ce și-
a luat ramas bun de la Rusar și de la sutor. Muzica se face auzită și, între
exclamații de „urale”, un sir de trei mașini iese mai întâi din gara, apoi
monnorul în somptuosul său vehicul și, în cele din urmă, un rând de șase
vehicule în care se află anturajul sau. Coloana se îndreaptă spre est și va
ajunge în curând la mare, unde, datorită unei lungi serii de poduri care
leagă insulele, nu va întâmpina obstacole pentru a ajunge pe continentul
Monna.
72. Rusar vorbește animat cu sutorul. La o anumită distanță văd
figura maiestuoasă a marelui preot din Sutona. Acesta din urmă a sosit de
la Mallona deja seara târziu, venind de la ședințele Sfatului Preoților,
pentru a-și însoți suveranul la Sutona. El este înconjurat de preoții de
rang înalt din Nustra și vorbește în liniște cu marele preot al țării.
73. Acum există din nou mișcare: se apropie momentul plecării.
Sutorul își ia ramas bun de la Rusar și se urcă în propria mașină. Acesta
este un fel de berlină care permite libertate de mișcare, dotată cu scaune
și mese rabatabile și, pe toate părțile, cu o vedere panoramică. Laturile și
peretele frontal sunt protejate de un material asemănător sticlei, care
este flexibil ca mica. Materialul este un produs necunoscut, transparent,
incasabil, capabil să înlocuiască sticla noastră. Șoferul mașinii stă pe un
scaun înalt din spate, protejat de curent printr-o vizieră din material
asemănător sticlei. Poartă o cască, astfel încât să nu poată privi în
interiorul mașinii, totuși o poate conduce confortabil prin pârghii și tot
felul de dispositive.
74. Sutorul se întoarce acum către marele preot al regatului său.
O mișcare a mâinii îi spune să urce în mașina regelui. Sutorul se întoarce
din nou spre Rusar, îl îmbrățișează și se urca in masina. Acum aud muzică,
salutări cu mâinile de peste tot, exclamații și strigăte. Încet, sirul de
mașini iese din gara, întorcându-se totuși spre sud, în mod egal spre
mare.
75. Conform calculului nostru de timp, procesiunea sutorului ar
fi putut fi pe drum de aproximativ o oră. Sunt surprins că mașina sa
călătorește foarte separat de celelalte. Procesiunea care îl precede și care
îl urmează menține o distanță considerabilă de mașina regală: în astfel de
călătorii, aceasta este o dispoziție specială a sutorului, care dorește să
rămână cât mai netulburat de anturajul său. Cei doi pasageri au stat până
acum liniștiți unul față de celălalt, aruncând priviri indiferente asupra
peisajului locuit. Acum zonele locuite au devenit din ce în ce mai rare și
călătorii pot fi siguri că privirile curioase nu ii vor mai deranja. Despre
mașinile care merg în direcția opusă, sutorul este sigur: în astfel de
călătorii regale, de fapt, străzile din gară în gară sunt închise pentru
traficul comun, până când suveranul a trecut.
76. Sutorul se întoarce acum către marele său preot și spune pe
cale amiabilă: „Acum suficient cu protocolul. Ne îndreptăm spre Sutona și
ne putem aminti din nou de demnitatea de bărbați. Lasă-ți masca de
inabordabilitate, Curopol. Fii din nou prieten, nu preot! ”.
77. De parcă aceste cuvinte exprimate cu afecțiune ar fi dizolvat
o vraja, acel aspect mascat dispare de pe fața marelui preot. Ochii, care
până acum păreau reci și de neînțeles, capătă o expresie de blândețe,
gura, închisă ferm, zâmbește. Întreaga figură se relaxează și cu vocea sa
profundă, sonoră, acest om splendid spune: „De îndată ce părăsesc
Sutona, mă înțepenesc în interiorul meu ca gheața. Numai cuvântul tău
face să strălucească din nou soarele țării ”.
78. „Este diferit cu mine, Curopol? Este bine că noi, la Sutona,
am rămas integrii la servilitatea altora. Schodufaleb ne protejează de ei! ”
79. Melancolic și serios, respondentul se uită la sutor și, pe un
ton angoasat, răsună din buzele sale:
80. „Schodufaleb a devenit surd la rugăciunile noastre. Nici
măcar Sutona nu mai poate sa salveaze ceea ce a fost abandonat in ruina.
Din cauza noastra mergem în iad ”.
81. „Știu”, răspunde sutorul, „și nu merităm nimic mai bun!
Șederea mea acolo, în acele țări, m-a umplut din nou de dezgust. O
respirație pestiferă, un miros de expirație înmuiată și putredă se ridică de
acolo, unde fiecare sentiment care tinde spre superior este mort. - Râd
de noi și nu înțeleg că venerația Divinității ne oferă o valoare interioară
pe care au pierdut-o de mult.Și energicul suton,de pe Mallona ,este în
continuare singurul care simte sângele pur curgându-i în vene,si nu este
ruinat de pofte și pasiuni! ".
82. „Da, nu este ruinat, dar și incapabil să exclame o„ oprire
”tunătoare împotriva dușmanilor purității sale. Sutonul a fost odată
temut pentru forta sa de actiune, așa cum cântecele și tradițiile noastre
antice declară. El nu a tolerat răul, a onorat Divinitatea și acțiunea ei. S-a
scufundat de la acea înălțime. Corpul său este încă plin de vigoare, dar
voința lui este slabă. Ai îndrăzni, o sutor, să te duci împotriva lui Areval
împreună cu supușii tăi, pentru a proteja bunurile spirituale ale Mallonei?
Răspundeți negativ, știți la fel de bine ca mine că sfârșitul poporului
nostru ar fi sigur; astăzi, de fapt, sutonul nu se mai teme de îndată ce
coboară din munții săi.
83. Este adevărat că munții gigantici ai patriei ne protejează de
invaziile rapace ale vecinilor, dar o expediție militară proprie ar fi de puțin
succes. Sutonul se usucă ușor în câmpiile blânde și se lasă curând
capturat de sunetele măgulitoare ale plăcerii. În țară sutonul este încă
puternic astăzi, puterea munților îi păstrează sufletul curat. Dacă coboară
din munții săi, devine curând deranjat și slăbit. Prin urmare, izolarea este
în continuare singura modalitate de a ne păstra poporul. Rămânem așa,
atât timp cât îi place lui Schodufaleb și - atâta timp cât El încă nu lasă
ruina să vină asupra noastră ”.
84. Marele preot a subliniat serios ultimele cuvinte și, cu un gest
de aprobare, sutorul întreabă:
85. „Ce a decis din nou grupul de preoți pentru a accelera ruina
pe care ai prevăzut-o deja de mult timp?”.
86. „Domnule, Karmuno este demonul încarnat al lui Usglom
care se ascunde în adâncuri, altfel înțelepciunea sa nu s-ar fi gândit la
ceva atât de monstruos. De ceva timp templul domină toate țările și își
asumă toată puterea din lume. Karmuno a răspândit încet doctrina
conform căreia Divinitatea se manifestă în Mallona numai prin
intermediul marilor preoți; care le este revelat numai lor și că fiecare
muritor trebuie să se supună numai voinței care vorbește prin preot.
Acum vrea să-și consolideze în continuare dominația asupra tuturor
sufletelor. El dictează ca fiecare muritor să aleagă un preot căruia să îi
încredințeze toate rugăciunile, toate dorințele, acțiunile și gândurile sale,
astfel încât să le supună Divinității spre decizie.
 87. Ce plan gigantic este acesta, este repede de înțeles. Nu se
mai poate întâmpla nimic pe Mallona pe care Karmuno să nu-l afle.
Impunerea constrângerii conștiințelor, a prostiei și a sclaviei spiritului, va
fi în curând sarcina celui care este chemat să aprindă lumina Divinității în
inimi. Karmuno a venit cu reguli perfecte, astfel încât preotul să-și poată
atinge mai ușor scopul. Prevederile vor fi îndeplinite cu bucurie, de fapt
ele vor asigura dominarea fiecărui individ din districtul său și, în același
timp, o recompensă ridicată, cu cea mai severă implementare! ”.
88. „Și tu, Curopol, cum vei executa aceste reguli?”.
89. „Voi ști cum să îndepărtez otravă de pe ele, voi face vârfurile
inofensive și mă voi asigura că locuitorii din Sutona rămân ceea ce au fost
până acum, ar trebui să piară între timp fizic. Sunt și rămân „sutone”, nu
sclav al lui Karmuno! ”.
90. „Schodufaleb, protejează-i actinile! Vă voi susține cu plăcere
așa cum am făcut până acum. Ce ai mai aflat în Consiliul preoților? ".
91. „Karmuno a anunțat că Muhareb este în viață: o știre care ne
este cunoscută de mult timp, pe care totuși dorește să o exploateze în
scopuri proprii. El intenționează să instige sufletele prin acest fapt
împotriva lui Areval și să-i îndrume după bunul plac ”.
92. „Muhareb nu aspiră la tronul regelui!”.
93. „Karmuno știe acest lucru și din acest motiv îndrăznește un
astfel de joc”, răspunde Curopol.
94. Reflectând, sutorul întreabă „Ai vorbit și l-ai văzut pe Upal,
cel care a găsit piatra de aur?”.
 95. „Nu, domnule. Upal a dispărut. Nimeni, nici măcar părinții
lui, nu știe unde este. Prin urmare, mă tem că bătrânii sunt în pericol și
sunt îngrijorat de soarta acestui curajos. El este singurul care posedă
teribilul secret pentru producerea materialului exploziv Nimah, pe care
într-o zi strămoșul său l-a descoperit și l-a încredințat lui Maban. De
atunci, acest secret de stat a fost păstrat și numai în caz de nevoie poate
fi produs de oameni foarte de încredere. Ma rog la Schodufaleb pentru a
evita ca într-o zi sa trebuiasca să-l chemăm pe Upal pentru a ne apăra
țara ”.
96. După o lungă pauză de tăcere, sutorul se ridică și întreabă:
97. „Ce crede clerul despre nobilul Numo care a predat la Mona
și a îndrăznit să declare adevărul despre templu?”.
98. Curopol răspunde cu o pauză: „Domnule, sa întâmplat așa
cum mă temeam. Tot ceea ce este nobil a fost anihilat, adevărul înăbușit
și alungat. Numai minciunile, înșelăciunea și sclavia mai au perspective de
succes pentru Mallona. Răutatea triumfă peste tot și, prin urmare, nici
măcar pedeapsa nu este mai departe. Cum și prin ce va veni, numai
Divinitatea știe; cu toate acestea ne va afecta și pe noi; de fapt, toți ne
împărtășim de marea vinovăție ”.
99. „Mă eviți, Curopol! Răspunde: ce s-a întâmplat cu nobilul
Numo? ”.
100. Răspunsul sună calm și mișcat : „L-au ars!”.
101. Ca și cum ar fi fost mușcat de un șarpe otrăvitor, sutorul
arde de mânie: „Ars, Numo, acest nobil, a cărui gură spunea numai
adevărul, a cărui inimă bate pentru tot ce este bun, prietenul săracilor și
asupritilor? - Ucis? O omenie nenorocită, preoți rușinoși care înăbușă cele
mai bune intentii doar pentru a se sluji! Aceștia urmează viciul, practică
orice rău, își bat joc de Divinitate! Blestemați sa fie acești călăi! Curopol,
nu înțeleg ce spui: este cu adevărat adevărat? ”.
102. "Este adevărat!" Vocea sună încet.
103. Gemu, sutorul se aruncă pe pernele mașinii și lacrimile îi
curg pe obraji. Durează mult înainte de a-și reveni. Apoi se întoarce către
Curopol și spune încet:
104. „Acum aud clar adevărul profețiilor voastre constante
despre pedeapsa care se apropie. Cu Numo, ultima încercare a Divinității
de a îndepărta ruina de la Mallona a murit. Popoarele sunt împotmolite
în vicii, sufletele sunt moarte. Binele este înăbușit; raul triumfa . Ciuma,
putrefacția și moartea domnesc peste Mallona! Nici o suflare de vânt
proaspăt nu-i alungă respirația sufocantă,și noi - cădem la fel de mult în
ruină. Vom pieri din cauza noastră. Suntem prea slabi pentru a reusi
schimbarea intr-o zi. Așadar, bine ai venit seara! Acoperă-ne cu vălurile
tale, anihilează-ne, ucide-ne! ”.
105. Ultimele cuvinte ale sutorului devin o șoaptă. Curopol se
uită cu profundă durere în inima prietenului și domnului său.
106. Între timp, mașina a ajuns pe coasta mării. Construcțiile de
poduri îndrăznețe sunt lansate de la o insulă la alta și transportă acum
călătorii în patria lor Sutona. Imbinarea imobilă a rocilor formează o
coroană în jurul coastei Nustrei; sunt ascunzișuri convenabile pentru
bărci care probabil se tem de valurile mării odată cu furtuna. Cu toate
acestea, nu se pot vedea vele, nici nave, deoarece arcurile înalte ale
podurilor leagă continentele mai ușor și fără pericol.
 107. În acest moment, mașina sutorului trece peste un arc care,
într-un impuls gigantic, din ultima stâncă din Nustra, se extinde deasupra
peste mare spre Sutona; când o barcă iese din spatele unui bloc de stanci
dezmembrate, în care stau trei persoane. Curopol o vede. O mișcare
instinctivă către sutor îl determină să ridice privirea. Și el vede barca și se
sperie. Curopol arată spre barca care dispare în spatele stâncilor și,
respirând greu, sopteste : „Muhareb, Upal! Cu ei se apropie răzbunarea”!
”.
Capitolul 15
Rebeliunea

1. În descrierile văzătorului care într-un anumit fel a retrăit

trecutul din nou, transportând evenimentele contemplate în prezent, a
avut loc o retinere după ultima imagine. Putea să se vadă clar în mimica
de pe chipul său că ea vedea, da, evenimente, dar cu încăpățânare tăcea
despre ele. În cele din urmă, ea a comunicat ocazional câteva fapte, dar a
interzis să fie scrise până nu a cerut ea însăși.
2. După câteva zile, timp în care au continuat frecvente
încercări, ea a raportat următoarele:
3. Acum scrie din nou ceea ce am văzut. Evenimentele la care
am asistat sunt teribile și incredibile. Dacă aș vrea să descriu toate
detaliile, nimeni nu m-ar crede și ar face glume despre mine. Așadar,
vorbesc doar în linii mari despre ceea ce s-a întâmplat atunci.
4. Karmuno și grupul său de preoți au răspândit excelent
zvonul despre întoarcerea lui Muhareb. El a fost înălțat ca fiul lui Maban,
care a moștenit caracteristicile tatălui său și ar fi putut duce imperiul
înapoi la cea mai înaltă epocă de aur. Speranța în vremuri mai bune a
găsit o iluminare tot mai întunecată, când se știa că Areval dorea să scape
de orice influență a templului, căruia Maban însuși îi acordase o
importanță atât de mare.
5. Zvonurile că guvernatorul legitim Muhareb va reapare inițial
a produs neîncredere. Mai ales Rusar nu a vrut să se gândească la această
posibilitate, deși Karmuno i-a dat personal o notificare cu privire la acest
fapt. Cu toate acestea, îl cunoștea prea bine pe marele preot. Intenția sa
deschisă de a folosi numele Mahareb în scopuri proprii a dus la
suspiciunea că va instrui o persoană să joace rolul prințului revenit pentru
Karmuno. Dar când într-o zi Upal a apărut în fața lui Rusar și a explicat nu
numai adevărul despre Muhareb, ci și intențiile fratelui său Arvodo,
atunci mânia i-a copleșit pe cei înșelați și i-a jurat regelui, precum și
generalului său, o răzbunare teribilă.
6. El l-a presat pe Upal să-i arate ascunzătoarea în care se
ascundea acum Muhareb. Upal a făcut-o și dintr-o dată Muhareb a fost
surprins de Rusar impreuna cu un număr mare de oameni care i-au adus
omagiu ca rege de drept. Când Rusar l-a găsit în coliba mică de lângă
mare, observându-l cu venerație pe venerabilul om, l-a întrebat
zăbovitor: „Ești Muhareb, fiul lui Maban?”. Cu demnitatea unui om
conștient de propria sa valoare, care așteaptă onoarea care i se cuvine, el
a răspuns pur și simplu: „Eu sunt!”, În timp ce ochii lui pătrunzători se
așezau asupra lui Rusar. Și când s-a închinat în fața lui, pentru a aduce un
omagiu regelui și domnului său de drept, Muhareb nu l-a împiedicat, ci a
acceptat omagiul și l-a urmat în tăcere pe vicerege. Își puse brațul pe
umărul tânărului său tovarăș și, împreună cu el și cu Rusar, a intrat cu
bucurie în somptuoasa masina care i-a dus în capitala Nustrei.
7. L-am văzut pe Muhareb în splendoare regală, prețioasa
diademă îi împodobea fruntea, inelul strălucea pe un deget al mâinii sale
drepte. O majestate copleșitoare s-a ridicat din persoana sa și i-a fascinat
pe oamenii din Nustra, care i-au adus un omagiu entuziast. I s-au acordat
toate onorurile; locuia în palatul Rusar, dar din puținele cuvinte și din
ochii lui se putea vedea cât de puțin îi era atinsa inima de toată acea
splendoare.
8. Apoi l-am văzut pe Muhareb înconjurat de o mare mulțime
de oameni. Mai marii din Nustra și invitatii din Mona și Mallona s-au
adunat; Muhareb a vorbit mult și persistent înaintea acestora, ca un
profet care este plin de imputernicirea divina. El i-a avertizat pe oameni
cu privire la lăcomia lor de plăceri și la efemeritatea lor. El le-a arătat
trecerea splendorilor pământești și nevoia de a lupta pentru bunuri
spirituale nepieritoare. El a explicat că nu a venit să predice neascultarea
fratelui său, ci ascultarea de Divinitate și de Ordinea Sa. Aceasta Ordine,
însă, oamenii o abandonaseră deja de mult timp,și el, ca fiu al unui rege
care a depus puterea pământească pentru a o cuceri pe cea spirituală, a
vrut să arate căile prin care toată lumea ar putea atinge acest ultim scop
al vieții.
9. Discursul a fost impresionant. Oamenii au fost mișcați și au
fost aproape de a se închina lui Muhareb ca reprezentant vizibil al Zeității
Schodufaleb. Cu toate acestea, Muhareb i-a îndemnat să-și revină în fire
și să reflecteze la ceea ce spusese, respingând cu fermitate orice altă
onoare.
 10. L-am văzut și pe Karmuno care, deghizat și de
nerecunoscut, ascultase acest discurs. În Consiliul Preoților din Nustra, el
a explicat că templul ar trebui să folosească acum mișcarea trezită de
Muhareb pentru a lega oamenii de templu chiar mai ferm decât înainte.
În acest scop era necesar să susțina discursurile lui Muhareb. El trebuia
ascultat, astfel încât să poată acționa după cum cerea interesul templului.
A doua zi, preoții au predicat pocăința în regatul Nustrei și au încercat să
dirijeze încrederea evlavioasă a locuitorilor către templul principal din
Mallona, unde Divinitatea avea să domine vizibil.
11. La Mallona i-am văzut pe regele Areval și Arvodo. Ambii
erau iritați la maxim de omagiul lui Rusar. Areval a ordonat ca locuitorii
din Nustra să fie tratați ca rebeli dacă nu il vor preda pe Muhareb. Cu
toate acestea, locuitorii din Nustra nici măcar nu s-au gândit să
urmărească acest lucru. Rusar a făcut apel la fratele său sa respecte
jurământul depus la moartea tatălui lor.
12. Arvodo nu a înțeles de ce Muhareb, în acea zi, pe malul
mării, a refuzat ceea ce a făcut acum cu bucurie în Nustra: urmarea
stăpânirea Mallonei! Dacă Muhareb ar deveni suveran, atunci Areval și
generalul impreuna cu el au căzut. Prin urmare, generalul l-a instigat pe
Areval împotriva fratelui său, iar armata lui Areval s-a înarmat curând
pentru o expediție de război împotriva regatului Nustra.
13. Muhareb a tremurat când a auzit de expediția răzbunătoare.
Știa cu certitudine cat de înspăimântător ar fi putut ,Areval, răspândi
moartea și devastarea, datorită teribilului exploziv Nimah. Upal era gata
să-i încredințeze lui Muhareb secretul strămoșului său păzit cu grijă,
producerea de Nimah, pentru eradicarea violenței cu violența. Cu toate
acestea, Muhareb nu a dorit vărsare de sânge. Avea alte scopuri decât
puterea. El i-a dat lui Upal ordinele necesare și, într-o zi, Muhareb a
dispărut. Avionul lui Upal l-a strecurat impreuna cu tânărul său tovarăș.
14. Vicleanul Karmuno s-a comportat complet indiferent. El a
aprobat doar ordinele lui Areval, crezând în sinea lui că, odată cu
campania militară, l-ar fi anihilat pe fratele,atât de incomod pentru el, și îl
va avea pe Areval în puterea sa. Știa prea bine ca regele este încă bolnav
la interior si ca are nervii supraexcitați ,și știa că nu-i trebuie decât o
situatie favorabilă, posibil în absența lui Arvodo, pentru a-l domina din
nou complet. A venit acest moment.
15. Peșterile din Wirdu nu daduse-ra la fel de mult ca de obicei
în ultima vreme. Areval îi comunicase generalului și confidentului Arvodo,
preocupările oficialilor, care considerau că acest declin puternic este
periculos pentru visteria de stat. Arvodo l-a calmat pe rege și i-a spus
despre descoperirile lui Upal, descoperiri pe care el însuși le văzuse. Din
acel moment, Areval s-a considerat învingătorul demonului Usglom,
gardian al comorilor,de a cărui ură împotriva descendenței sale nu mai
avea nevoie să se teamă. În ciuda terorii sale interioare, el avea dorința
de a vedea comorile nemăsurate, iar Arvodo i-a promis.
16. În adevăr, Arvodo a crezut că poate găsi intrarea solitară din
mare, de unde un pasaj îl va conduce în interiorul Pământului, chiar și
fără ajutor suplimentar. Cu toate acestea, ii lipsea Upal cu avionul său ca
fiind un ghid sigur. Așa că l-a făcut să-l caute, dar nu l-a găsit. El i-a
chemat pe părinți și, atunci când aceștia, conform adevărului, au declarat
că nu știu nimic despre locuința lui Upal, i-a aruncat pe bătrâni în
închisoare. Furios, el a promulgat ca Upal, descoperitorul pietrei de aur,
oriunde s-ar afla, să fie luat prizonier ca neascultător.
 17. Aceste ordine îi indignă pe credincioșii, de care aparținea și
Upal, care până acum îl recunoscuseră pe Arvodo drept superiorul lor
fratern. Mai mult, Upal a fost considerat un favorit al Divinității, altfel nu
ar fi găsit niciodată piatra de aur. Prin urmare, a apărut o atmosferă
amenințătoare împotriva lui Arvodo, din care Karmuno a fost din nou
capabil să profite rapid. El a încurajat nasterea urii când generalul a
părăsit capitala pentru a mărșălui împotriva Nustrei.
18. Nu departe de cetatea regelui, pe malul lacului, se afla
splendida reședință de țară din Areval, unde s-a refugiat pentru a se
bucura de o liniște deplină. Aici se simțea în siguranță, niciun intrus, de
fapt, nu se putea apropia de acest loc liniștit de odihnă, sub pedeapsa
pedepsei muncii in peșterile din Wirdu. Areval a făcut plimbări plăcute cu
fiica sa Artaya în parcul singuratic al reședinței rurale. Niciun servitor nu i-
a însoțit. Aici Areval se simțea în siguranță; vastul parc, de fapt, era
înconjurat de un zid înalt. Lângă un lac limpede, înconjurat de tufișuri
înalte și dese, Areval sau Artaya obișnuiau uneori să se scalde. Lângă iaz
se afla o peluză mare, înconjurată de crânguri impenetrabile.
19. Și când cei doi au vrut să viziteze parcul, au rămas uimiți. În
mijlocul câmpului se afla ciudatul aparat zburător al lui Upal și, în timp ce
se apropiau, se auzea un zgomot în tufișuri. A apărut figura înaltă a lui
Muhareb, lângă tânărul său tovarăș. Frații erau acum fața în față: Areval
palid și gâfâind, Muhareb într-o maiestoasa măretie a spiritului, cu ochii
întunecați întorși cu tristețe către rege.
20. „Am venit să te previn, frate”. A sunat energic de pe buzele
lui Muhareb. „Mă urmărești, dar nu sunt dușmanul tău. L-ai trimis pe
generalul tău împotriva supușilor tăi rebeli sau a ceea ce crezi că sunt. Cu
toate acestea, acestia nu trebuie pedepsiti. Cei care cred în Nustra că
aspir la tron se înșală. Scopul meu este să le salvăm sufletele, așa cum aș
vrea să le salvăm si pe ale voastre. Deci, oprește vărsarea de sânge și
cheamă-l înapoi pe Arvodo! ”.
21. „Sa il chem pe Arvodo înapoi?!”, A zis batjocoritor regele.
„Gând rafinat și viclean! Între timp, Rusar sa câștige timp pentru a ocupa
toate trecătorile montane. Oamenii din Nustra își bat joc de puterea mea.
Nu am încredere în tine, care locuiești în peșterile din Wirdu, cu Usglom,
dușmanul de moarte al descendenței lui Furo , ai făcut un pact pentru a
mă ruina! ”.
22. „Nimic nu este mai departe de mine decât căderea ta, frate!
Am iertat și uitat trecutul. Tronul pe care îl ocupi acum, nu-l vreau!
Fedijah se odihnește în regatul Usglom. Comorile sale o înconjoară; este
împăcata cu descendența lui Furo. Spiritul Fediei cere impacarea dintre
noi ”.
23. Odată cu menționarea acestui nume, Areval a sărit. Ochii i s-
au mărit, respirația sa oprit. S-a uitat în jurul lui ca un nebun și a șoptit în
grabă: „Ca Fedijah se odihneste în regatul Usglom, știu de la Arvodo. Îmi
cereți reconciliere – spui tu - de la mine? ”.
24. Muraval, tânărul tovarăș al lui Muhareb, l-a privit pe regele
speriat,cu compasiune. Și de parcă acest aspect ar avea o forță
magnetică, Areval s-a întors spre tânăr. Când ochii celor doi s-au întâlnit,
Areval a scos un țipăt, clătinându-se înapoi, și s-a sprijinit pe Artaya, care
era cea mai aproape de el.
25. „Muhareb, cine este acest tânăr? Din privirea lui vin catre
mine ochii lui Fedijah. Așa s-a uitat ea la mine când m-a respins, așa mă
urmareste privirea ei chiar si astazi,în visele mele și mă bântuie cand sunt
treaz . Cine este acesta cu ochii lui Fedijah? ”.
26. Muhareb neperturbat, grav și calm a răspuns:
27. „Fiul tău și al lui Fedijah! L-am crescut, si-l aduc tatălui sau!
El este moștenitorul acestui imperiu, - fiul tău! ".
28. De parcă lovituri l-ar fi lovit pe rege, la fel a fost și efectul
impunător al acestor cuvinte. Areval s-a prăbușit sub efectul lor; simțul lui
bolnav nu putea înțelege imediat cele spuse. A văzut fantomele ieșind din
nou,odată ce au fost alungate: au stat în fața lui cu o violență palpabilă. O
teamă nebună îl cuprinse. Violent, și-a adunat forțele și a aruncat aceste
cuvinte asupra fratelui său:
29. „Minți, monstrule! Ai venit doar să mă distrugi! Te joci cu
mine,faci o gluma proasta,este o înșelătorie pe care o voi anihila. Arvodo,
dă-mi sabia ta! Formele pe care le-ai ucis trăiesc din nou. Eu însumi vreau
să-i ucid! ”.
30. Areval și-a deschis brusc mantia, sub care purta întotdeauna
ascunsă o sabie scurtă, a tras-o și a aruncat arma către tânărul care
statea acolo liniștit. A lovit prea bine. Vârful sabiei a patruns adânc în
pieptul lui Muraval. Chiar si Artaya a scos un țipat, când un râu de sânge a
țâșnit din pieptul tânărului, care prăbușindu-se,a fost apucat de Muhareb
și Upal ...
31. Areval se uită absent și rigid la muribund, în timp ce
strigătele intense de ajutor ale lui Artaya răsunau în parc. De departe se
auzeau apeluri puternice. Servitorii vigilenți s-au grăbit să fie acolo în
câteva clipe. Apoi Muhareb și Upal au apucat trupul neînsuflețit al
tânărului, l-au dus în graba la vehicol și l-au așezat cu grijă în aeronava.
 32. Slujitorii se auzeau deja străpungând crângurile, s-au repezit
în grabă la strigătele lui Artaya după ajutor în timp ce ambarcațiunea se
ridica. Iar Muhareb, stând în picioare, cu fața înfricoșătoare, cu ochii plini
de durere și furie se întoarse către rege si tună spre el: “Blestemat esti,
Rege Areval impreuna cu ai tai! Mânia Tatălui universal te sugrumă, tu îl
sugrumi pe ucigașul fiului tău! ".
33. Rapid avionul s-a ridicat și a dispărut. Areval s-a prăbușit
inconștient. –
***

34. Când Rusar a auzit că fratele său se apropia cu o armată

pentru a-i pedepsi pe el și pe locuitorii din Nustra pentru rebeliune, el nu
a rămas inactiv. Pasajele montane care duceau de la Mallona la Nustra au
fost rapid ocupate. Era imposibil să cobori în câmpiile Nustrei, înainte ca
puținele si singurile rute accesibile să fie în mâinile inamicului.
35. Rusar știa cu ce explozibili teribili era dotată armata lui
Arvodo și că el ar putea oferi rezistență efectivă numai dacă accesul din
munți ar fi blocat. Și din înălțimi, el, prin intermediul mașinilor cu
catapultă, putea lansa dispozitive explozive puternice, deși acestea nu
posedau forța distructivă a explozibilului Nimah. Producerea acestuia
rămăsese un secret de stat al lui Areval. Doar forma cea mai ușoară era
cunoscută și folosită în general ca forță motrice pentru mașini. Doar
personalitățile înalte ale statului știau cea mai puternică acțiune a sa, iar
cel mai cumplit efect perturbator pe care Maban îl folosise cândva a
rămas secret.
 36. În curând armatele lui Rusar și Arvodo s-au confruntat, dar
niciuna nu a reușit să obțină succes. Înălțimile ocupate au fost apărate
eficient ,iar trupele lui Arvodo nu au îndrăznit să se apropie. Alte mijloace
urmau să fie folosite pentru a pedepsi Nustra, dar mașinile necesare nu
erau disponibile imediat. Mai întâi trebuiau să fie fabricate în atelierele
de stat, astfel încât a trecut mult timp inactiv, în acelasi timp în capitala
Mallona aveau loc evenimente decisive.

Cap. 16
Victoria lui Karmuno

1. Areval s-a prăbușit complet din zguduitura violentă a

nervilor: de la blestemul fratelui său și de uciderea propriului său fiu, care
a fost fructul atacului său criminal asupra lui Fedijah, candva răpita cu
violenta. Acum a venit momentul în care Karmuno l-a dominat complet ca
înainte. Marele preot interzisese slujitorilor, sub o pedeapsă foarte
severă, să spună un singur cuvânt din ceea ce se întâmplase în parc. Doar
Artaya știa ce se întâmplase și îi raportase lui Karmuno. El a fost imediat
în măsură să-i arate clar cât de important era, în interesul său, să rămână
tăcuta în această privință, poate existând un moștenitor al tronului, a
cărui moarte era incertă.
2. Dar unde s-au dus Muhareb și Upal? Știm ca acest lucru era
important pentru marele preot, la fel cum era la fel de important să știm
dacă Muraval a primit doar o vătămare gravă sau a fost mort. Bănuia că
refugiul lui Muhareb se afla pe malul mării și această opinie a fost
confirmată când Areval i-a spus despre descoperirea lui Arvodo,a
minunatelor comori din peșterile Wirdu.
3. Imediat a ordonat ca un număr mare de slujitori,cei mai
fermi ai templului - care uitaseră de multă vreme să se tema de zei, de
demoni și de Tatăl universal - să se pregătească să intre în peșterile din
Wirdu pentru a face o vizită la refugiul lui Muhareb. Sub conducerea lui
au venit pe mare în micul paradis. Au găsit ceea ce fusese odinioară casa
fiului regelui, dar era goală! Nimic nu a dezvăluit că fusese locuita în
vremurile recente. A fost găsit și pasajul din interiorul muntelui, locul în
care în trecut a fost asezat corpul pietrificat al lui Fedijah; dar chiar și
această peșteră era goală, nu exista nici o urmă a prețiozității naturale a
trecutului.
4. Cu un aspect sumbru și prevestitor, Karmuno a ordonat să
intre mai adânc în peșterile din Wirdu. Au fost așezate nenumărate făclii
manga care au iluminat peșterile impunătoare. Urmele încă vizibile în
nisipul fin au dezvăluit clar ce traseu să urmeze ; s-au dus in toate acele
locuri pe care Upal le arătase lui Arvodo într-o zi. Dar chiar și aici era gol.
Prețioasa piatră de aur, Tija albă, dispăruse; stâncă sterpă, stanci crăpate
ridicându-se peste tot, dar sugerând comorile demonului Usglom.
5. Karmuno a găsit și locul în care fusese avionul lui Upal.
Ridică ochii spre giganticul coș de fum, la care se putea ajunge doar cu o
astfel de mașină, și trebuia să se convingă că comorile care erau acolo
sus, pentru moment, au rămas de neatins chiar și pentru el. Cu o inimă
dezlănțuită, a trebuit să se întoarcă cu slujitorii sai fără să fi realizat nimic.
L-a blestemat pe vicleanul Upal care, așa cum presupunea cu siguranță, îl
precedase. Karmuno a fost nevoit să-și stăpânească furia; împotriva
acestor fapte era necesar doar să ai răbdare.
 6. Areval a fost furios când Karmuno l-a informat că nu au fost
găsite urme ale lui Muhareb sau ale comorilor. În creierul său bolnav a
aparut un gând care a început să-l domine din ce în ce mai mult, până
când în cele din urmă s-a exprimat într-o idee teribilă.
7. Posedat de credința că fratele său îi complota ruina cu
demonul Usglom și că Usglom va îngropa comorile până la cele mai mari
adâncimi locuind cu Muhareb în interiorul muntelui, pentru a-l distruge
pe el și casa lui, într-o furie cumplită, într-o zi, a strigat : „Vreau să-i înec
pe amândoi, pentru că eu sunt conducătorul Mallonei! Toată lumea asta
îmi aparține! Sunt stăpânul lumii superioare, precum și a lumii inferioare.
Usglom, tu, dușman străvechi al neamului meu, te voi anihila! ”.
8. El a ordonat: stâncile să fie aruncate în aer cu Nimah și in
acest fel marea va intra în peșterile din Wirdu. În acest fel au vrut să
câștige Usglom și Muhareb, dușmanul secular și cu dușmanul tronului.
9. Karmuno a încercat în zadar să-l distragă de la asta, dar
ideea nebună a fost mai puternică. În cele din urmă, Karmuno a cedat,
deoarece el credea că această actiune nu va avea consecințe grave, în
afară de faptul că peșterile se vor umple cu apă. În secret, însă, spera că
regele, cu presupusa lui victorie asupra lui Usglom, își va găsi în cele din
urmă căderea.
10. Artaya a suferit foarte mult sub tirania tatălui ei. Doar ea și
Karmuno au fost tolerati de rege în jurul lui, astfel încât, datorită acestei
situații, femeia a devenit din ce în ce mai legată de marele preot, care știa
să-i fie milă de ea și i-a dat sfaturi despre cum să facă față atacurilor
regelui în cel mai bun mod posibil . Știa, de asemenea, să-l prezinte pe
Arvodo ca un bărbat care voia să domnească doar prin ea, care i-ar fi
smuls sceptrul din mână și nici nu s-ar fi gândit să o lase să participe la
putere.
11. Toate aceste sugestii viclene au făcut-o să gândească mult,
dacă nu ar fi mai bine să devină soția marelui preot, a cărei putere și
influență le cunoștea foarte bine. Karmuno, priceput în toate artificiile, a
adus un omagiu frumuseții lui Artaya. Și pe măsură ce se apropia
festivalul frumuseții, în care cea mai frumoasă fată era sărbătorită multă
vreme ca zeița vizibilă a frumuseții, el a lasat sa se inteleaga că Artaya
prin influenta preotului din regatul ei ar fi putut, probabil, să obțina
victoria. Vanitoasa creatura deșartă a fost intoxicată de gândul de a putea
obține acest premiu, un premiu care in Mallona era considerat cea mai
înaltă onoare la care putea fi ridicată o femeie.
12. Karmuno era acum sigur de prada sa.I-a fost ușor să-l câștige
pe regele bolnav. Arvodo a fost reținut la poalele munților cu armata sa,
nici o știre nu a ajuns la el despre ceea ce se întâmplase. În ziua marelui
festival al zeiței frumuseții, râvnitul premiu a fost acordat lui Artaya.
Karmuno a luat mâna prințesei. Templul a triumfat.
13. Departe, pe malul mării, s-au auzit lovituri puternice pentru
așezarea minelor, a căror explozie avea să dea accesul mării la peșterile
Wirdu ...

Capitolul 17
Sutona
Mediul a terminat povestea a ceea ce văzuse și a explicat că nu mai poate
raporta alte imagini. Cu toate acestea, când și-a pus inelul pe frunte în
mod obișnuit, spectacolele au început din nou de parcă ar fi prezentă
personal la evenimente.

.....................

1. Puterea care îmi oferă ocazia să văd ce se întâmplă în

Mallona mă atrage spre sudul planetei, unde se află marele regat Sutona.
Zbor peste mare de la Nustra și ajung la îndrăznețele drumuri artistice: un
pod minunat, ale cărui arcade sunt lansate de la insulă la insulă, până
ajungi pe continentul Sutona. În parte am ajuns să cunosc această cale
când am însoțit sutorul în călătoria sa.
2. Acum apare continentul Sutona. O zonă vastă de plajă
pustie, urmează apoi o regiune nelocuită, pe jumătate sterpă, pe
jumătate stepă. Terenul devine deluros. Recunosc locații diferite. Acum
observ un vast râu care curge calm și își împinge apele spre mare. Un oraș
mare este situat pe acest râu. Aici sunt surprins de o priveliște
neobișnuită. Văd bărci. Locuitorii din Sutona folosesc râul ca modalitate
de transport greu, pe râul vast și adânc împing chiar si și plute. În sud
recunosc impunătoarele vârfuri rotunjite, un drum amenajat se ridică
pana acolo sus. Urmez drumul și în curând mă înconjoară un peisaj
montan care devine din ce în ce mai impunător. Munții se ridică la o
înălțime gigantică, vârfurile sunt îmbrățișate de valuri de nori. Căldura
aproape insuportabilă a stepei este din ce în ce mai atenuată de un vânt
răcoros de sud care adie din nesfârșitii munți sudici.
3. Masele muntoase puternice se apropie din ce în ce mai
mult. Drumul trece printr-o vastă vale. În dreapta mea râul curge repede
si pe care navigheaza bărcile ghidate de experții navigatori din Sutona.
Acum capitala se apropie, așezată într-un bazin din vale. Munții gigantici
acoperiți de zăpadă și gheață formează fundalul unei lumi alpine, cum ar
fi imposibil de văzut pe Pământ și împotriva cărora munții acoperiți de
zăpadă din lanțurile muntoase care se învecinează cu Mallona și Nustra
nu sunt nimic.
4. Contrar modului de viață rafinat de pe alte continente, văd
clădirile capitalei într-o construcție simplă. Fără îndoială se poate
recunoaște că locuitorii săi acordă mai multă importanță necesităților
practice ale vieții decât plăcerilor și bunăstării.
5. Sunt atras din ce în ce mai mult de interiorul țării. Capitala
este în spatele meu. Râul acum tună violent pe blocurile de stâncă și se
pierde lateral într-o vale, în timp ce urmez drumul care devine din ce în ce
mai îngust. Grupuri dezordonate de roci acoperă adesea drumul;
cascadele se precipită acum la dreapta, acum la stânga de la înălțimi
considerabile. Întreaga regiune este nelocuită, nicio ființă vie nu
deranjează măreția acestei naturi solemne.
6. Acum valea se deschide. Deodată se ridică un con de munte
înalt, înconjurat de munți gigantici de netrecut și deasupra acestui
munte, în lumina soarelui limpede, strălucește un castel impunător, parcă
construit de mâini ciclopice, privind în jos amenințător în vasta țară.
Acesta este Castelul Ksontu. Aici voi găsi din nou sutorul și voi afla ce s-a
intamplat cu Muhareb.
 7. Într-un hol înalt, mare, cu deschideri mari de ferestre, văd
sutorul așezat la o masă acoperită cu foi. Curopol, marele preot și
confident, stă lângă el și împarte scrieri pe care le semnează și le
returnează. Acum această lucrare este terminată și sutorul întreabă:
8. „Ce vești a adus mesagerul de la Mallona?”.
9. „Domnule, Karmuno a câștigat. El este moștenitorul
tronului. Artaya îi va deveni soție. El a aranjat, în numele templului, ca
Muhareb să fie căutat cu zel și a acordat o răsplată pentru cel care va
aduce vești concrete! ”.
10. „Cum sunt lucrurile cu Muhareb?”.
11. "Ca întotdeauna, domnule, vezi singur!"
12. Curopol arată o ușă închisă, se îndreaptă spre ea și împinge
puțin perdeaua deoparte. Sutorul il urmărește și privește spre el.
13. El îl vede pe Muhareb stând lângă o fereastră arcuită înaltă,
de la care putea cuprinde liber dintr-o privire intreaga vale și peisajul
splendid de munte. Camera nu este foarte mare, dar înaltă și aerisită. Ei
stateau nemiscati în fața venerabilei figuri a bătrânului. Ochii lui sunt
îndreptați spre nori și sclipesc în splendoarea răpirii mistice, mâinile sunt
strânse ferm pe piept. Fără îndoială, Muhareb în spiritul său nu se află în
castelul Ksontu, el trăiește în regiunile îndepărtate ale libertății
nepământene, acolo unde corpul nu poate sa se deplaseze.
14. După ce cei doi l-au observat pe bătrânul imobil cu
seriozitate și compasiune, sutorul se întoarce. Curopol scapă perdeaua
grea și spune pe un ton scazut:
 15. „El stă la fereastră foarte mult timp, zi și noapte, de când
Upal l-a adus pe el și pe băiatul mort aici. Numai uneori el coboară la
cripta unde se odihnesc corpurile lui Fedijah și Muraval. El nu vorbește,
mănâncă și bea doar esențialul și totuși, spiritul său nu este mort. El
trăiește în lumi mai bune și acolo va trăi veșnic când răzbunarea se
dezlănțuie aici ”.
16. „Unde este Upal?”.
17. „Face ultimul zbor spre Mallona. Ne va aduce vești de acolo.
Este posibil să il vedem astăzi. Mă tem că ne va aduce vești proaste ”.
18. "De ce ți-e frică de asta?"
19. „Pentru că eu cred cu siguranță că Karmuno a inspectat
peșterile din Wirdu de ceva timp pentru a-l căuta pe Muhareb; Cred că
secretele lui Upal îi sunt cunoscute și trebuie să fi aflat că a luat comorile
din Wirdu la timp. Unde trebuie să fi fugit Muhareb, unde trebuie să-l fi
dus Upal? Dacă Karmuno nu primește știri prin preoții din Nustra și
Monna, atunci va ști că fugarii trebuie căutați doar în Sutona. Este
imposibil ca aeronava să se poată ascunde mult timp în cerul imperiului
fără a fi văzută.
20. Karmuno știe că Upal va îndrăzni totul. Nu va dura mult
până ce alte aeronave să traverseze aerul. Pentru a depăși rezistența
locuitorilor din Nustra, Arvodo ceruse construirea rapidă a aeronavelor,
astfel încât acestea, aruncând Nimah de sus, să-i omoare pe apărătorii
trecătorilor. La fel ca Upal, vor fi găsiți și alti temerari. Stimulați de marea
recompensă, ei vor face ceea ce comandă Karmuno. Suntem si aici in
pericol de a fi trădati? ”.
 21. „Aici, în vechiul castel Ksontu, nu trăiește niciun trădător.
Apreciez prudența lui Upal, care știe să ia pe cărările pe care nimeni nu
vede îndrăzneala ”.
22. „Fie ca Tatăl universal să permită să rămână întotdeauna
așa!”, Răspunde Curopol care ia hârtiile semnate, salută și pleacă.
23. Noaptea a căzut. Oricine a fost în munții înalți de pe
Pământul nostru știe ce farmec magic se află pe un munte în nopțile
fierbinți de vară in care stelele strălucesc în strălucirea lunii. Cețuri albe și
delicate se ridică din prăpăstii în figuri fantasmagorice, asemănătoare cu
parade de spirite care urcă pe înălțimi și dispar în eterul întunecat.
Tăcerea Universului se răspândește peste natura somnoroasă; peste
munți domnește o tăcere profundă. Lumina nesigură a Lunii nu permite
să se recunoască detaliile și, cu anumite elemente suplimentare, îl înșeală
pe călătorul care călătorește pe cărări solitare care, dacă privești mai
atent, adesea cazand în necunoscut. Așa este și aici.
24. În spatele castelului apare discul complet iluminat al unei
luni. O a doua lună plină este puțin mai sus. Semiluna celei de-a treia luni
se află în vest. Acum văd cum o figură similară cu un T latin trece peste
cel mai înalt disc lunar. Așa trebuie să apară aeronava lui Upal de la mare
distanță. Pe turnul castelului santinela se mișcă. Și ea a observat apariția
și o comunică slujitorului credincios al sutorului
25. Văd că se fac pregătiri pe vasta platformă a castelului. Torte
Manga se aprind. Acum o rază de lumină strălucește de sus, apoi alta.
Este un semnal pe care îl dă Upal. Trece un timp lung de așteptare și se
poate auzi un foșnet în aer, mai întâi ușor, apoi din ce în ce mai tare.
Aeronava coboară încet și curând, tăcută și nemișcată, stă pe platforma.
 26. Upal și doi bărbați înfășurați în pelerine coboară din
cabină. Curopol se prezinta și îl salută pe Upal. Își prezinta tovarășii și în
curând cei patru intră în castel. Într-o cameră clar luminată, sutorul se
sprijină pe o canapea. Imediat Curopol intră cu Upal. Sutorul sare, se
agită și îl salută. „Domnule”, i se adresa Upal. „Am adus cu mine alți doi
bărbați ale căror chipuri, cu siguranță, nu sperati să le vedeți. Iată, sunt
aici! ”.
27. Curopol introduce bărbații. Când își ridică capetele coborâte
și lumina clară le luminează fețele, sutorul este uimit: de fapt, Arvodo și
Rusar stau în fața lui!
28. „Doamne, suntem refugiați, suntem pierduți dacă nu ne
protejezi”, spune generalul cu o voce agitată.
29. „Cum este posibil?” Întreabă sutorul uimit. „Sunteți
amândoi aici, frați cu sentimente ostile? Ce s-a întâmplat; ce a făcut
Areval? ”
30. „Nimic!”, Răspunde sumbru Rusar. „Dar cu atât mai mult
Karmuno! Suntem victime ale vicleniei sale! ”.
31. „Spune-ne ce s-a întâmplat!” Exclamă sutorul.
32. „Ar trebui să fim noi mesagerii propriei noastre rușini? Lasă-l
pe Upal să vorbească, știe cum s-au desfășurat evenimentele ”, se apără
Arvodo.
33. La un semn din partea viceregelui, Upal raportează acum:
34. „Domnule, generalul mă căutase, si i-a incarcerat pe batranii
mei părinți , când ei nu au putut declara unde mă aflu. Cu toate acestea,
când Arvodo a plecat împotriva lui Rusar, i-a eliberat. Am aflat și, prin
urmare, am plecat spre Mallona pentru a-i duce în siguranță. Deghizat,
am ajuns în capitală desfătându-mă de splendoarea marelui festival al
sacrificiului. Pentru mine a fost o petrecere a morților: l-am găsit pe
batranul meu tata mort, si mama pe moarte.
35. Nu puteam fi în doliu, mai degrabă trebuia să mă bucur că
Tatăl universal i-a luat sub protecția Sa, pentru că puterea mea nu ar fi
reușit aceasta. Au murit în ziua sărbătoririi sacrificiului și au fost deja
îngropati în aceeași zi. Nu puteam zăbovi, spionii lui Karmuno, de fapt,
pândeau să mă aresteze în caz că mă găseau. Prin urmare, a trebuit să las
ultimele servicii de dragoste pe mâna unor prieteni buni.
36. În ziua sărbătorii sacrificiului, Artaya a fost aleasă regină a
frumuseții. Karmuno a încoronat-o și în aceeași zi a devenit soția lui.
Areval l-a confirmat pe Karmuno ca moștenitor al imperiului său și i-a
cerut generalului inelul său care i-a acordat aceeași putere ca regele.
Karmuno, cu viclenie, răspândise peste tot în Nustra zvonul că locuitorii
vor fi iertați dacă se vor supune voluntar în ziua sărbătorii. Oamenii,
fericiți să scape de ororile unui război, au fost astfel câștigați și curajul de
a lupta a scăzut în armata lui Rusar. Când Karmuno a devenit
mostenitorul regelui, armata lui Arvodo a fost rechemată. Locuitorilor din
Nustra li s-a acordat grațierea, iar Rusar a fost demis din funcția sa de
vicerege, pentru că, mai întâi, a tras sabia împotriva lui Areval, plecându-
se in fata lui Muhareb.
37. Arvodo s-a opus supărat ordinului de repatriere; de fapt, el a
vrut să lupte pentru coroană cu înțeleptul mare preot. Cu toate acestea,
ascultarea armatei i-a fost refuzată, astfel încât Arvodo a devenit un
general fără armata. Ambii frați au fost nevoiți să fugă, ambii interziși de
viclenia lui Karmuno. Frații s-au întâlnit pe vârful muntelui. Au putut
vedea cum trupele, care le-au comandat anterior, s-au unit și s-au dus la
Mallona pentru a aduce un omagiu noului rege ereditar. Războiul s-a
terminat înainte de a începe chiar.
38. Ceva ciudat s-a întâmplat și la Mallona. Areval- în iluzia că
Muhareb trăia încă în peșterile Wirdu - a aruncat în aer un afluent pentru
a pune peșterile sub apă. Trebuia sărbătorita o mare sărbătoare care
însemna victoria descendenței lui Furo asupra inamicului mortal Usglom
”.
39. Speriat, Curopol întreabă: „A făcut-o?”.
40. „A făcut-o! Stânca este dură, dar a trebuit să cedeze sub
puterea Nimah. Acolo unde a trăit odată Muhareb și tunelurile merg în
adâncuri, un canal îngust a fost străpuns și a dat accesul la apă ".
41. „Acești proști!” murmura Curopol. „Și consecințele unei
astfel de acțiuni?”.
42. „La început nu erau decât nesemnificative. Areval a fost
mulțumit că un mic râu s-a revărsat din mare în regatul Usglom și a
sărbătorit victoria cu o petrecere ca niciodată. Se spune că din acea zi
spiritul lui Areval s-ar fi întunecat până la punctul în care nu ar mai fi fost
văzut niciodată. Karmuno este singurul care are putere asupra imperiului.
Un rege preot este acum suveran. Să fie numai în avantajul Mallonei! ”.
43. „Când a fost sărbătoarea?” Întreabă sutorul.
44. „Acum câteva zile!”.
45. „Doar un timp atât de scurt! S-a întâmplat și explozia în
aceeași zi? ".
 46. "Nu, domnule, a fost ziua precedentă, dar mă tem că va
avea în continuare consecințe nefaste."
47. „De ce spui asta?”.
48. „Încă o dată am vrut să vizitez peșterile pentru a aduce
ultimele lucruri prețioase din coșul vulcanului. Cu toate acestea, nu am
putut pătrunde în el. Când am vrut să mă apropii de munte, aburi și gaze
otrăvitoare s-au ridicat din pâlnie. Era imposibil să intri. De asemenea, am
observat că întreaga regiune a craterului era mai violentă decât înainte.
Debitul de apă care a creat explozia, s-a lărgit și dinspre munte însuși,
unde pătrunde apa mării, iese abur arzător. Am auzit. Am auzit-o
șuierând adânc în interiorul muntelui
49. Usglom nu renunță atât de curând! Așa că am scăpat de
acea regiune pe care o căutasem cu atenție,dar trebuia să adun o
substanță de care mai am nevoie pentru a produce Nimah. Și din moment
ce știam că o găsesc și pe malul lacului de lângă muntele de frontieră, am
fugit acolo cu avionul. O șansă norocoasă că i-am găsit pe frați acolo. I-am
ridicat și am venit aici la Sutona cu ei ”.
50. „Căutați refugiu?”, Sutorul se întoarce spre frați,
întrebându-i.
51. „Asa este! Ne-o veți acorda? ".
52. „Desigur, dar înțelegeți singur că protecția mea este foarte
limitată. Nu puteti rămâne aici pentru mult timp. Dar te pot ascunde, iar
în Castelul Ksontu ve-ti fi în siguranță! ”.
53. „Nu ve-ti fi, dacă mâna Tatălui universal nu va protejează!”
Răsună o voce pătrunzătoare de la intrarea în cameră. Toată lumea se
uită acolo uimită și îl vede pe Muhareb stând la ușă. Silueta lui înaltă este
aplecata, pasul său, parcă ar fi carat o greutate mare. Upal aleargă spre el
pentru a-l sprijini, iar el îi acceptă cu recunoștință și zâmbitor ajutorul. Se
oprește în fața lui Arvodo, privește serios generalul în față și spune pe un
ton plin de reproș:
54. „Unde v-a condus ambiția? Ai construit-o pe puterea ta! Ai
avut încredere în promisiuni! Nu știați că pasiunea nu este baza pe care
înțelepții construiesc? Unde a rămas onestitatea, forța cuvântului,
împlinirea datoriei, compasiunii, încrederii și credinței în Tatăl tuturor
ființelor? – Stins si fără cuvinte este sentimentul din piept pentru bine,
adevăr și onestitate. Oricine înșeală, câștigă numai atâta timp cât
înșelăciunea îl distruge și pe câștigător. Ați experimentat-o și ați fost
distrusă de ea, așa cum întregul nostru popor va fi distrus de ea. Ora
recompensei se apropie, este deja aici! ".
55. În acest moment, răsună un tunet tulburător îndepărtat
care răsună profund și continuu. Un ușor tremur pe care toată lumea îl
percepe clar, traversează pământul. Zgomotul dispare și cei prezenți se
privesc cu teamă. Numai Muhareb rămâne indiferent, se ridică brusc
drept și exclamă cu ochii strălucitori:
56. „Tată universal, cheamă-mă Tu! Nu mai vreau să văd ultima
nenorocire. Generațiile de aici sunt depravate, se prăpădesc, nu mai sunt
demne de Iubirea Ta. Ai încercat să-i scuturi, dar au dormit. I-ai pedepsit
cu un suveran, așa cum meritau, dar nu au simțit flagelul și au rămas
indolenti. I-ai înrobit prin cei care se numesc „preoții Tăi” și iată,
întunericul pe care aceștia l-au răspândit în jur, este bun pentru ei. Ei nu
vor Lumina și încearcă să o sufoce. Acum răbdarea este epuizată,
pedeapsa se apropie și altora li se va oferi ceea ce ai vrut să răspândești
aici în plinătate bogată. - Chiar și servitorul tău a devenit slab, ultimul om
pur, de fapt, Muraval, pe care l-am crescut pentru serviciul tău, este
mort. Nimic nu-ți împiedică acum Mânia. O, întâmpină-mă, nu mă lăsa să
văd ultimul lucru înfricoșător ”.
57. Vocea lui Muhareb se înțepenește într-o șoaptă ușoară. Fața
lui strălucește ca într-o lumină nepământeană. Ochii întorși în sus, parcă
văd o altă lume minunată. Așa că rămâne nemișcat, în poziție verticală,
pentru scurt timp, fără cuvinte. Deodată respiră adânc, trăsăturile lui se
relaxează, corpul i se prăbușește. Upal îl prinde și îl lasă să alunece ușor
spre pământ. Cei prezenți se apropie. - Muhareb a murit!

Capitolul 18
Sfârșitul Mallonei

1. Văd capitala Mallona. Pot observa o imensă agitație a

oamenilor. Întregul orizont sud-vestic este ocupat de nori densi de fum,
care strălucesc de un roșu aprins. Există un ușor tremur persistent al
pământului, un vuiet subteran, adesea urmat de lovituri mai puternice.
Mai multe clădiri înalte s-au prăbușit
2. O mare mulțime de oameni stă în jurul palatului regal din
Areval și trimite blesteme împotriva regelui care l-a provocat pe demonul
Usglom și nu l-a înecat așa cum credea el. Altarele sacrificiului zeilor sunt
înflăcărate cu ofrande pentru a implora ajutorul bunilor zei patroni.
Degeaba, furia din regiunea craterelor devine din ce în ce mai rea,
cutremurele se succed din ce în ce mai rapid. Îi văd pe Artaya și Karmuno.
Vrea să scape de catastrofă, dar Karmuno nu ii permite. Ca reprezentant
al Dumnezeirii, ea trebuie să rămână în templu, altfel oamenii se vor
răzvrăti în totalitate. Acum ea este Divinitatea personificată. Dacă fuge,
înseamnă că Zeitatea s-a îndepărtat de templul principal. Artaya se apără,
da ordine, își dorește libertatea. Karmuno, acest demon în formă umană,
râde de ea plin de batjocură și o închide cu forța în templul frumuseții.
Ordonează doi servitori să o omoare la cea mai mică încercare de
evadare; Artaya trebuie să se arate oamenilor ca o zeiță în fiecare zi, dar
tremură pentru viața ei.
3. Karmuno ține conciliul cu preoții săi. Se decide că Arvodo,
Rusar și Muhareb împreună cu Upal trebuie absolut capturați. Karmuno
vrea să faca din Nustra reședința regelui, proximitatea craterului il face
acum imposibil să locuiasca în Mallona. El nu se îndoiește că fenomenul
natural se va liniști acolo, dar nu se mai simte în siguranță în vecinătatea
acestuia. Sediul noului tron imperial, care va fi în curând al lui,se va
schimba dacă vrea să se bucure de el cu calm, împreună cu anturajul său.
Intenția sa găsește acordul unanim.
4. Ceva înspăimântător se întâmplă aici. Deodată întreaga
regiune tremură. Cu un clocot teribil în regiunea craterelor, un flux de foc
este eliberat în sus; un cutremur teribil zguduie capitala. Majoritatea
caselor, chiar și templul frumuseții, se prăbușesc.Daramaturile o ingroapă
pe Artaya si un mare numar de preoților și de locuitori care se refugiaseră
acolo. Teroarea și groaza ii pătrunde pe supraviețuitori. Toată lumea fuge
la întâmplare, singura grijă este să-și salveze viața. Karmuno și Areval
părăsesc cetatea imperială impreuna cu puțini credincioși. Ei reușesc să
ajungă la una dintre mașinile rapide și, cu o viteză nebună, fug spre
Nustra. De îndată ce au părăsit orașul, pamantul se scutura din nou si
cetatea imperiala se prabuseste.
5. Văd continentul Nustra, acolo nu se simte nimic din
catastrofa fatală. Karmuno ajunge în Nustra cu Areval. Au apărut noi știri
înfricoșătoare. Mesageri și fugari sosesc de la Mona. Craterele aproape
dispărute ale Monnei de pe coasta mării au început să se înfurie din nou
și, brusc, toată coasta sa scufundat
6. Un flux imens de apa a inundat țara cu o furie fulgerătoare,
ajungând în capitală și punând-o sub apă. Monnorul a pierit în valurile
care s-au repezit pe acea parte cu o viteză nebună; aceeași soartă a
suferit aproape întreaga populație din partea de sud. Doar cel mai înalt
vârf sudic al Monei a rămas neatins. Areval ascultă aceste știri cu expresia
fixă a unui idiot. Apoi înțelege și încă o dată, în acest spirit ruinat,
colectează ultima energie:
7. „Vreau să văd dacă sunt eu sau nu, câștigătorul!” Țipă el.
„Din munții Sutona vreau să văd victoria rasei mele. Tu, Karmuno, mă vei
însoți ”. Aceast ordin a venit foarte oportun marelui preot; și el, de fapt,
crede că muntele Sutona ar putea fi cel mai sigur loc de refugiu.
8. Îl văd pe Upal în avionul său planând prin aer. El caută știri
pentru a îmbrățișa cu ochii ceea ce se întâmplă în regate. De sus, acest
lucru este ușor pentru el. Și el este hotărât să apere sau să distrugă podul
care duce la Nustra în caz de pericol.
9. Valurile de maree care a scufundat Mona au lovit și coasta
de nord a Sutonei, dar nu a afectat-o. Zonele de coastă joase și nelocuite
au fost într-adevăr inundate, dar relieful ascendent a împiedicat imediat
valurile.
 10. Răzbunarea arde în inima lui Upal. Vede clar prăbușirea
oamenilor din fața lui. Ultimele cuvinte ale lui Muhareb i-au stârnit un fel
de bucurie de a muri; știe că viața lui este la sfârșit. Cu toate acestea, nu
vrea să pună capăt fără a se răzbuna pe cei cărora le atribuie toata vina
pentru disperarea aceasta.
11. Așadar, urmărește drumul de acces spre Nustra și vede
recompensa pentru rabdarea sa. El recunoaște mașina regală care se
apropie rapid și presupune că Areval este pe fugă în ea. La fel de repede
ca o pasăre de pradă, avionul se lansează de sus. În mașină, acest lucru a
fost imediat observat. Vehiculul se oprește si la o distanță considerabilă,si
alte mașini care il insoteau de rege. Upal ghicește intenția lui Areval: vrea
să il distrugă,eventual cu ajutorul lor. Își direcționează aeronava pentru a
întâlni mașinile care, încă foarte departe, se apropie,și de la o înălțime
sigură, aruncă un obiect strălucitor în mijlocul podului.
12. Sună o explozie teribilă. Podul se clatină, o arcada este
daramata și se scufundă în valurile agitate ale mării. Mașina lui Areval
este acum separată de salvatorii săi. Upal își împinge avionul la viteză
maximă. Rapidă ca un fulger, mașina regală aleargă spre continent, dar
Upal o depășește. Din nou aruncă un dispozitiv exploziv care lovește
podul. O altă explozie teribilă și continuarea călătoriei este întreruptă.
13. Mașina este forțată să oprească. Acum avionul se apropie.
Se întoarce spre pod și Upal vede fețele răsucite ale lui Areval și Karmuno
privind spre aeronava.
14. „Abandonați mașina”, le ordonă celor doi, „sau va strivesc!”.
15. Regele și marele preot se supun. „Tu te întorci inapoi cât
poți!”, Îi ordonă soferului. Tremurând, acesta din urmă s-a supus. Upal își
direcționează acum avionul spre pod și, la o mică distanță în față se află
în fața celor mai puternici exi ai Mallonei.
16. Upal își urmărește dușmanii. El apucă un fel de lasso din
fundul navei și îl aruncă spre Karmuno. Înainte de a se putea elibera de
laț, cu o mișcare rapidă, acesta îi prinde deja în jurul corpului. O lovitură
ascuțită, iar Karmuno se prăbușește strâns legat. Acum, Upal sare din
avionul său, se repede la Areval, care stă acolo și îl apucă cu o forță
puternică. Îl ridică și ii striga: „Tu il îneci pe Usglom, eu te înec pe tine!” si
îl aruncă pe rege peste marginea podului în valurile mării.
17. Furios, se îndreaptă acum spre Karmuno, îl leagă și mai ferm
cu frânghii și țipă cu un rânjet: „Cu tine nu trebuie actionat in graba.
Lacomia ta a fost întotdeauna prea fierbinte. Prin urmare, vreau să ma
asigur de răcirea ta! ”.Urca cu prizonierul în aeronava și urcă cu el în aer,
spre Sutona.
18. Acum și eu planez sus în eter și cu privirea mea îmbrățișez
țările întinse. Mallona este un deșert. Șuieraturi, bubuituri și scârțâituri în
acele regiuni în care odată au fost căutate Rod și piatra aurie. Munții au
căzut și marea curge liber în groaznicele prăpastii de foc pe care le-am
descris deja când am pus piciorul pe Mallona. A izbucnit o luptă
înfricoșătoare a elementelor. Vaporii sufocanți sunt eliberați și, cu un
urlet furtunos și cu o viteză nebună, fumurile dezlănțuite navalesc peste
solul pământului. Cu o respirație otrăvitoare, ucide orice urma de viata
.Chiar și în Mona, elementele dezlănțuite sunt furioase. Se pare că există
o relație între regiunile craterelor. Interiorul planetei se dilata si se
contracta. Crusta solidă a planetei încă se menține, în ciuda solicitărilor
imense a vaporilor care s-au dezvoltat.
 19. Atmosfera devine din ce în ce mai întunecată, din ce în ce mai
impregnată cu otrăvuri. Acum, o masă imensă de abur se acumulează din
ambele focare; se extinde și acoperă continentul Nustra. Masele de aburi
se întâlnesc, converg și se reped spre Nustra. Acum bate ora Sutonei.
20. Încă o dată privirea mea pătrunde în cetatea Ksontu. Tăcut
consternat, îi văd pe sutor, Curopol, pe cei doi frați și pe servitorii care
stăteau pe turnul cetății, privind spre nord. Acolo, la orizont, se ridică un
zid întunecat de nori care se apropie și crește încet. Se vede șuierand în
aer aeronava lui Upal care trece peste cetate, si zboară spre cel mai
apropiat ghețar. Se ridică din ce în ce mai sus, întâlnind câmpurile de
gheata.
21. Ajuns acolo, Upal îl ia pe marele preot în brațe, ca pe un
copil, îl așează pe zăpadă și spune plin de mânie: „Acum împrospăță-te,
voinice! Chemați-vă zeii, cheama-ți preoții! Nimic nu te mai poate salva!
”.
22. Reveni la aeronavă și zbura în jos. Karmuno nu scoase un
strigăt. Degeaba încearcă să se elibereze de legături. Apoi devini tăcut și
se pregăti să moară.
23. Norul întunecat se apropie din ce în ce mai mult. O căldură
cumplită și vapori aprinși o precedă. Dintr-o dată se aude un șuierat și un
vuiet. Un uragan este dezlănțuit cu o respirație otrăvitoare și ucide
instantaneu tot ceea ce trăiește. În aer, avionul lui Upal este aruncat ici-
colo ca o pană, părțile sale sunt rupte în bucăți.
24. Pe Mallona nu mai există viață.
 Cap. 19
Ultima viziune

1. Plutesc în spațiu, departe de Mallona. Planeta este

înconjurată de vapori, atât de mult încât nu se vede nimic din suprafața
ei. Dintr-o dată apare un fulger. Flăcări răsar din vapori și văd cum
explodează planeta în mii de bucăți. Lunile care o înconjoară își pierd
orbita și se plimbă prin spațiu împreună cu dărâmăturile planetei.
Rămășițele imensului corp ceresc fluieră din toate părțile, asemănător
stelelor căzătoare. Unele părți cad, de asemenea, pe alte planete ale
sistemului nostru solar și, astfel, vor putea spune despre acea tragedie
teribilă care a avut loc în spațiu. Odată cu autodistrugerea planetei
Mallona, Dumnezeu își continuă planul creativ pe Pământ, casa unei noi
rase umane, chemata să participe la Lucrarea mântuirii
2. Acum văd un chip strălucitoar coborând, de parcă ar fi luat
nastere din miezul Mallonei. Planează spre Soare. O diademă cu raze
radiante formată din șapte stele îi împodobește capul, mâna ține palma
in semn de pace, bunătatea infinită și blândețea i se reveleaza pe fața.
Chipul imi face un semn și îmi spune:
3. „Comunică ce ai văzut! Într-o zi Mallona trebuia să devină
purtătoarea celei mai înalte Iubiri.Ar fi trebuit să creeze o rasă umană
care avea o liberă autodeterminare proprie, astfel încât să poată atinge
cele mai înalte bunuri ale Duhului și să devină asemănătoare cu
Dumnezeu. Numai acolo unde omul poate deveni înger sau demon
înflorește libertatea spiritului. Dacă recunoaște Iubirea Tatălui universal și
Înțelepciunea Legilor Sale, atunci învinge moartea și obține viața veșnică.
Dacă le disprețuiește pe amândoua, cu siguranță va fi ruinat. O singură
Forță domnește în Univers! Doar o Iubire plină de înțelepciune! Aceasta
cunoaște cele mai bune căi și cele mai bune mijloace ale planului etern al
Creației.
4. Acum, o altă planetă este aleasă pentru a deveni
purtătoarea celei mai înalte Iubiri. Uită-te acolo, o știi bine, este patria ta
pământească. În acest ceas se ridică acolo primul om, căruia îi așez adânc
în inima sămânța spirituală a celei mai înalte demnități umane. Nimic nu-l
va împiedica să progreseze la cel mai înalt grad de cultură, dacă nu uită
de Iubire. Atunci noua rasă va atinge libertatea spirituală și va triumfa
peste tot răul! ”.
5. Chipul se lasa în jos și văd că Pământul care se apropie din
ce în ce mai mult. Îi recunosc suprafața și văd perioada evolutivă care
astăzi se numește era terțiară. Recunosc specii de animale care au
dispărut de mult timp în pustiu, văd urși de peșteră și chiar om primitiv.
6. Dintr-o dată o lumină roz se aprinde în est. O ușoară emoție
străbate aerul și mi se pare de parcă o voce îmi șoptea:
7. „Acolo, în indepartatul Extrem Orient, s-a născut acum un
cuplu, primul, ale cărui suflete au primit sămânța Spiritului Etern. De aici
vor apărea popoarele care într-o zi vor trebui să meargă în Lumina
Adevarului.”
 Capitolul 20
Epilog

Văzătorul ne dezvăluie încă o imagine. El vede o țară străină care, din

construcția piramidelor, a recunoscut-o ca fiind Egipt.
1. Chiar atunci,se sapau fundațiile pentru construirea un
templu. Acolo se ciocnesc de un sol dur,au găsit un bloc uriaș care
semăna cu teracota. Cu greu materialul dur a fost deschis și îndepărtat
bucată cu bucată. Dintr-o dată, interiorul a dezvăluit un schelet pe
jumătate ars,au fost descoperite rămășițele unui om de o statura
gigantică, cuibărita ferm în lutul forjat in foc. Preoții au venit să
inspecteze descoperirea unica. Sub direcția lor, blocul de teracota a fost
examinat cu atenție.
2. Scheletul a fost eliberat de coaja sa dură. În mâna dreaptă
purta rămășițele unui inel metalic, pe care era încă așezată o bijuterie.
Acest semn necunoscut a rămas mulți ani ca o relicvă în templu. Romanii
au adus apoi piatra în Italia și în migrațiile popoarelor a fost luată și
ascunsă sub pământ. După mulți ani, a găsit-o un bărbat care l-a pus din
nou într-un inel și l-a lăsat moștenire familiei sale ca o raritate.
3. Acest inel ne-a vorbit despre vremurile trecute și despre
planeta dispărută Mallona, a cărei existență până acum nu o bănuise
nimeni.
4. „Povestea lui este adevărată?” - cineva va fi tentat să întrebe.
Important este că revelatiile despre Mallona conțin un avertisment,pe
care toată lumea îl poate găsi după ce a auzit de sfârșitul său și
urmărește dezvoltarea umanității de astăzi cu privirea trează a spiritului
....