Tema 3 Caracteristica generală a răspunderii în dreptul administrativ.

1. Conceptul răspunderii juridice

2. Caracteristica generală a răspunderii juridice în dreptul administrativ
3. Contravenția administrativă
4. Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei şi răspunderea contravenţională
5. Conceptul de procedură (proces) administrativ(ă).

1. Conceptul răspunderii juridice

Răspunderea ca fenomen social poartă un caracter complex. Ea presupune, în primul rând, aplicarea
conştientă a comandamentelor conţinute de normele sociale, în al doilea rând, o judecată de valoare asupra
comportamentului personal şi a urmărilor sociale ce survin, în al treilea rând, posibilitatea aplicării unor
viitoare măsuri de către organele competente ale statului, de către organizaţiile obşteşti sau colectivele de
muncă pentru comportarea ilicită, precum şi repararea prejudiciului provocat prin această comportare.
Răspunderea juridică se împarte şi în funcţie de ramurile de drept în care sunt cuprinse normele ce
reglementează răspunderea juridică specifică fiecărei ramuri de drept. Vom deosebi, din acest punct de
vedere, următoarele forme clasice de răspundere juridică:
1. răspunderea civilă - presupune asigurarea respectării normelor de drept civil, precum şi a
normelor altor ramuri de drept derivate - dreptul familiei, dreptul mucii etc.;
2. răspunderea penală - este prevăzută de normele dreptului penal şi care intervine în cazul
săvârşirii unei fapte ilicite cu un grad sporit de pericol social, adică infracţiunea;
3. răspunderea administrativă - totalitatea normelor ce reglementează răspunderea juridică în
cazul încălcării normelor de drept administrativ, norme ale altor ramuri de drept (ecologic,
financiar) care reglementează raporturile sociale ce apar între organele administraţiei publice
în realizarea sarcinilor puterii executive, precum şi între aceste organe şi particulari;
4. răspunderea disciplinară - totalitatea normelor conţinute, în mare parte, în dreptul muncii,
precum şi în diferite statute şi regulamente disciplinare, prin care se sancţionează abaterile
disciplinare ale angajaţilor.
Răspunderea juridică se asociază la prima vedere cu sancţiunea, dar, în esenţă, ele sunt noţiuni
diferite, prima constituind cadrul juridic de realizare pentru a doua. Răspunderea juridică este un raport
juridic de constrângere, iar sancţiunea juridică reprezintă obiectul acestui raport. Din punct de vedere al
dreptului obiectiv, răspunderea juridică constituie totalitatea normelor de drept care stabilesc condiţiile în
care se aplică această răspundere, pornind de la ideea de instituţie juridică. Din punct de vedere al dreptului
subiectiv, răspunderea juridică poate fi înţeleasă ca acea situaţie juridică ce caracterizează complexul de
obligaţii şi drepturi în care se găseşte o persoană susceptibilă de a fi sancţionată pentru activitatea sau
omisiunea sa cu o măsură de constrângere. Răspunderea juridică conţine un şir de particularităţi care o
deosebesc de alte forme de răspundere şi constrângere socială, dintre care menţionăm:
a. este un mijloc de ocrotire a ordinii de drept şi un mod de realizare a puterii de stat;
b. este stabilită normativ şi constă în aplicarea şi realizarea normelor de drept;
c. ia naştere ca urmare a unei fapte ilicite (acţiune sau inacţiune);
d. este însoţită de o condamnare de stat şi obştească a autorului şi a faptei săvârşite de el;
e. presupune măsuri de constrângere şi are o influenţă negativă asupra făptuitorului pe care
acesta trebuie s-o suporte ;
f. se realizează conform unor reguli procesuale speciale, stabilite în normele de drept.

1
 Toate formele de răspundere juridică au la bază anumite principii comune. Principiile răspunderii
juridice, la fel ca şi principiile generale ale dreptului, se conturează ca idei călăuzitoare pe care le întâlnim în
cadrul instituţiei răspunderii juridice. Aceste principii nu au un caracter exclusiv juridic, în ele fiind incluse
şi aspecte politice, morale, doctrinare. Dintre principiile generale ale răspunderii juridice vom menţiona în
continuare doar câteva.
• Principiul legalităţii - presupune că răspunderea juridică nu poate fi declanşată decât pentru
acţiuni prevăzute de lege ca fapte ilicite şi numai conform procedurii stabilite de lege.
• Principiul culpabilităţii - presupune că orice subiect de drept poate fi sancţionat numai atunci
când este vinovat şi numai în limitele vinovăţiei sale.
• Principiul răspunderii personale, de la care există excepţia răspunderii pentru fapta altuia (de
exemplu în dreptul civil), care presupune că pentru o anumită violare a normei juridice este
aplicabilă o singură sancţiune juridică, fapt ce nu exclude cumulul formelor de răspundere
juridică în cazul în care, prin una şi aceeaşi faptă, au fost încălcate două sau mai multe norme
juridice.
• Principiul prezumţiei nevinovăţiei în stabilirea răspunderii juridice, care admite persoana ca
fiind nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces
juridic public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.
• Principiul justeţei sancţiunii, adică a proporţionalităţii sancţiunii în raport cu gravitatea faptei.
• Principiul celerităţii tragerii la răspundere juridică, de natură a asigura realizarea scopurilor
răspunderii juridice, deoarece aplicarea lui implică tragerea la răspundere la timpul potrivit,
pentru a putea produce efectele dorite atât faţă de făptuitor, cât şi faţă de societate.

2. Caracteristica generală a răspunderii juridice în dreptul administrativ

Organizarea executării şi executarea legii, ca domeniu reglementat de dreptul administrativ, necesită
existenţa unei forme de răspundere care declanşează măsuri concrete, prevăzute de legislaţie, pentru
sancţionarea abaterilor din domeniul administraţiei publice. Totalitatea normelor ce stabilesc şi
reglementează aplicarea acestor sancţiuni formează conţinutul răspunderii administrative.
După prof. Ilie Iovănaş, răspunderea administrativă poate fi definită ca fiind forma condamnării
statale, ce constă într-o obligaţie de a suporta şi a executa o privaţiune represivă (patrimonială sau de natură
morală), care intervine atunci când au fost încălcate obligaţiile ce constituie conţinutul unui raport de drept
administrativ, al cărui regim juridic de stabilire concretă este prevăzut de normele dreptului administrativ. În
alt mod, s-ar putea spune că răspunderea administrativă ca formă a răspunderii juridice este consacrată de
normele dreptului administrativ, prin care se stabilesc sancţiuni distincte şi o procedură concretă de aplicare
a lor în caz de comportament neadecvat normelor de drept administrativ sau altor norme de drept din partea
subiectelor de drept participanţi la procesul de guvernare.
Prof. Mircea Preda, defineşte răspunderea administrativă, ca o formă a răspunderii juridice care
intervine atunci când încălcându-se normele dreptului administrativ s-a săvârşit o abatere administrativă. În
concluzie, putem spune că răspunderea administrativă, ca formă derogatorie de la răspunderea civilă şi cea
penală (în cazul contravenţiei), este c categorie complexă, constituind o problemă neelucidată pe deplin în
literatur; juridică. în lucrările autorilor ruşi, din perioada sovietică, răspundere; administrativă este suprapusă,
mai des, cu cea contravenţională, iar sancţiunii administrative sunt analizate doar prin prisma pedepselor
contravenţionale.

2
 Unii autori identifică răspunderea în dreptul administrativ cu răspunderea administrativă şi divizează
această răspundere în aşa forme cum ar fi:
a) răspunderea administrativ-disciplinară;
b) răspunderea administrativ-patrimonială (materială);
c) răspunderea administrativ – contravenţională.
Formele de răspundere juridică pot fi examinate având la bază aşa criterii cum ar fi: temeiul aplicării,
cercul de subiecte şi caracterul sancţiunilor.
Răspunderea disciplinară are ca temei abaterea disciplinară, adică neexecutarea sau executarea
necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu. Subiectele răspunderii disciplinare sunt funcţionarii publici,
inclusiv funcţionari cu statut special (militari, poliţişti, vameşi, etc.). Sancţiunile disciplinare poartă, în temei,
caracter moral, dar pot avea şi caracter mixt cum ar fi eliberarea din funcţie. Reglementarea răspunderii
disciplinare se face prin diferite acte normative cum ar fi legi, regulamente sau statute disciplinare.
Răspunderea materială are ca temei cauzarea unui prejudiciu material autorităţii publice sau altei
organizaţii statale (unui serviciu public). Această formă de răspundere este preluată din dreptul muncii şi nu
este reglementată clar de către normele de drept administrativ. În calitate de subiecte a răspunderii materiale
apar funcţionarii publici care, cu vinovăţie, au cauzat un prejudiciu serviciului public. Sancţiunea constă în
repararea prejudiciului real direct (adică cu excepţia venitului ratat) şi poate fi răspundere limitată (în limita
salariului mediu lunar) sau răspundere materială deplină - în cazurile prevăzute de lege. Răspunderea
materială limitată poate fi aplicată în mod administrativ (extrajudiciar) prin ordinul conducerii autorităţii
publice, pe când răspunderea materială deplină se aplică pe cale judecătorească (evident dacă funcţionarul
public nu decide să repare benevol prejudiciul material). Deşi uneori se confundă, răspunderea materială
urmează a fi deosebită de răspunderea patrimonială (civilă), care are ca temei cauzarea de către autoritatea
publică, în procesul neexecutării corespunzătoare a atribuţiilor, inclusiv de funcţionarul acesteia, a unui
prejudiciu cetăţeanului sau altui terţ. Astfel, conform prevederilor art. 53 din Constituţia Republicii Moldova
„persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin
nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins,
anularea actului şi repararea pagubei”. Adică ca subiect a răspunderii apare autoritatea publică, inclusiv
solidar funcţionarul public vinovat de fapta ilegală, şi această formă de răspundere se manifestă în repararea
prejudiciului, inclusiv a prejudiciului moral - în cazurile prevăzute de legislaţia civilă.
Răspunderea contravenţională prevede aplicarea sancțiunilor contravenționale de către autoritatea
competentă sau instanța judecătorească față de persoana fizică sau juridică care a comis o contravenție.
Normele răspunderii contravenționale formează o instituție independentă a dreptului administrativ.
Subiectele răspunderii contravenţionale sunt un cerc larg de persoane fizice sau juridice (cu excepţia
autorităţilor publice şi instituţiilor publice), inclusiv persoane cu funcţii de răspundere atât din organizaţiile
statale, cât şi structurile private. Sancţiunile contravenţionale sunt diverse având atât caracter moral, cât şi
caracter material, inclusiv cu elemente restrictive în privinţa anumitor activităţi (de la avertisment – până la
privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate sau arestul contravenţional). Această formă de
răspundere este reglementată, în temei, de prevederile Codului contravenţional al Republicii Moldova nr.
218-XVI din 24 octombrie 2008. Pentru încălcări grave ale normelor de drept administrativ poate surveni
răspunderea penală, care ţine de obiectul de reglementare a altor ramuri de drept, deşi răspunderea penală se
află într-o legătură directă cu răspunderea contravenţională.
3. Contravenția administrativă

3
 Pentru prima dată în Republica Moldova definiţia contravenţiei a fost consacrată în art.10 CC:
Contravenţia constituie fapta – acţiunea sau inacţiunea – ilicită, cu un grad de pericol social mai redus decît
infracţiunea, săvîrşită cu vinovăţie, care atentează la valorile sociale ocrotite de lege, este prevăzută de
prezentul cod şi este pasibilă de sancţiune contravenţională.. Din această definiţie reiese că elementele sau
trăsăturile ce caracterizează contravenţia se referă la:
• caracterul antisocial al faptei;
• caracterul ilicit al faptei;
• culpabilitatea/ vinovăția faptei;
• prevederea de către legislaţie a răspunderii administrative pentru fapta dată.
Elementele contravenției administrative:
A. subiectul;
B. latura subiectivă;
C. obiectul;
D. latura obiectivă.
A. Subiectul contravenţiei este autorul faptei ilicite, al cărei conţinut este stabilit prin lege ca
contravenţie. Trăsăturile ce caracterizează un subiect particular sunt clasificate în: generale şi speciale. Din
trăsăturile generale fac parte vârsta, discernământul ş. a. care se aplică tuturor subiectelor posibile fără
deosebire. Cele speciale sunt stabilite în funcţie de anumite situaţii particulare ale unor categorii de cetăţeni
şi pot fi grupate, la rândul lor, în baza a mai multor criterii:
> după particularităţile muncii prestate (statutul de funcţionar, persoană cu funcţie de răspundere,
căpitan de vas maritim, şofer);
> după activitatea ilicită din trecut (recidivist); alte particularităţi ale statutului său juridic (de exemplu
militar, invalid). Statutul juridic al autorilor contravenţiilor este diferit, ceea ce duce la gruparea lor în mai
multe categorii. Pornind de la faptul că unele obligaţii prevăzute de lege nu revin tuturor cetăţenilor, ci doar
anumitor categorii ale lor, cum ar fi: militarii, persoanele străine, părinţii copiilor minori(16-18 ani), deci
numai aceste persoane pot fi subiecţi ai încălcării obligaţiilor ce decurg din statutul lor juridic şi responsabili
din punct de vedere legal. în acest caz, trăsăturile specifice pentru subiectul contravenţiei se caracterizează
prin faptul că:
> sunt proprii doar anumitor grupuri de cetăţeni;
> exprimă specificul statutului lor juridic;
> sunt descrise în articolele părţii speciale a CC;
> sunt stabilite de către legislator cu scopul diferenţierii răspunderii în funcţie de statutul juridic al
persoanelor şi în vederea garantării unei aprecieri juridice echitabile a faptei lor. Unele norme din CC conţin
două sancţiuni - una pentru cetăţeni în general, iar alta pentru persoane cu funcţii de răspundere.
B. Latura subiectivă Conştiinţa şi comportarea persoanelor este determinată de condiţii obiectiv în
limita dependenţei generale la mediul înconjurător, persoana ia o decizie în mo conştient. Libera voinţă este
expresia principală a activităţii vitale a persoane Aceasta înseamnă posibilitatea de a alege din mai multe
variante o comportar corespunzătoare scopului urmărit, precum şi alegerea mijloacelor de realizare.
Săvârşirea de către o persoană a faptei ilicite în mod conştient este o dovad că aceasta acţionează în spiritul
unor convingeri sau impulsuri negative. Atitudinea psihică a persoanei în procesul săvârşirii contravenţiei
formeaz; latura ei subiectivă. Această atitudine psihică prezintă un proces unic, incluzând îi sine motivele,

4
emoţiile, conştiinţa şi voinţa. Principala trăsătură caracteristică a laturii subiective a oricărei contravenţi este
vinovăţia sau culpa, adică, atitudinea psihică faţă de fapta comisă
C. Obiectul contravenției ca şi al altor fapte ilicite, îl constituie cele mai diverse raporturi sociale,
ocrotite prin norme de drept. Ocrotirea prin sancţiuni corespunzătoare a unor raporturi sociale atribuie
răspunderii contravenţionale un aspect moral. Legiuitorul interzice, de exemplu, conducerea mijloacelor de
transport în stare de ebrietate, folosirea de expresii triviale în locuri publice etc., deoarece aceste fapte
împiedică dezvoltarea normală a raporturilor sociale, provocând în primul rând o pagubă morală societăţii.
Ca obiect al contravenţiei administrative pot fi numai acele raporturi, acele valori sociale care sunt ocrotite
prin sancţiuni administrativ-contravenţionale. în art. 2 CC se stabileşte că Scopul legii contravenţionale
constă în apărarea drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei, apărarea proprietăţii, ordinii publice, a
altor valori ocrotite de lege, în soluţionarea cauzelor contravenţionale, precum şi în prevenirea săvîrşirii de
noi contravenţii.
D. Latura obiectivă Latura obiectivă, ca element al contravenţiei, este alcătuită din acele trăsături (sau
semne) care caracterizează materialitatea faptei. Mulţi autori de drept penal includ în categoria trăsăturilor
obligatorii ale laturii obiective: pericolul social, ilicitul, consecinţele negative, raportul de cauzalitate. Dacă
pornim de la concepţia că majoritatea normelor contravenţionale au un conţinut formal, şi nu material, atunci
putem spune că anume fapta, adică acţiunea sau inacţiunea, este principala trăsătură caracteristică a laturii
obiective, în jurul căreia se asociază şi alte trăsături specifice facultative, cum sunt: timpul, locul, mijloacele
etc. însă, această majoritate nu poate fi absolutizată. Unele fapte contravenţionale produc şi consecinţe
negative sau prejudiciu vădite lumii materiale. în aceste cazuri, latura obiectivă va conţine în mod obligatoriu
trei trăsături principale: fapta, consecinţele negative şi raportul de cauzalitate.

4. Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei şi răspunderea contravenţională

Se consideră cauze care înlătură caracterul contravenţional al faptei şi răspunderea contravenţională:
a) legitima apărare;
b) starea de extremă necesitate;
c) constrîngerea fizică şi/sau psihică;
d) riscul întemeiat;
e) cazul fortuit

a) legitima apărare - este în stare de legitimă apărare persoana care săvîrşeşte o faptă pentru a respinge
un atac direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa, împotriva unei alte persoane sau împotriva
unui interes public.
b) starea de extremă necesitate - este în stare de extremă necesitate persoana care săvîrşeşte acţiuni
pentru a salva viaţa, integritatea corporală ori sănătatea sa, precum şi viaţa, integritatea corporală ori sănătatea
unei alte persoane, un bun preţios al său ori al unei alte persoane, sau interesele publice de la un pericol grav
iminent, care nu poate fi înlăturat altfel.
c) constrîngerea fizică şi/sau psihică - nu constituie contravenţie fapta prevăzută de prezentul cod
săvîrşită din cauza unei constrîngeri fizice căreia persoana nu i-a putut rezista şi care nu putea fi înlăturată în
alt mod. Nu constituie contravenţie fapta, prevăzută de prezentul cod, săvîrşită din cauza unei constrîngeri
psihice exercitată prin ameninţare cu un pericol iminent, pentru sine ori pentru o altă persoană, care nu putea
fi înlăturat în alt mod.

5
 d) riscul întemeiat - nu constituie contravenţie fapta, prevăzută de prezentul cod, care a cauzat daune
intereselor ocrotite de lege în cazul riscului întemeiat în atingerea unor scopuri socialmente utile. Se
consideră întemeiat riscul fără de care scopul socialmente util nu a putut fi atins, iar persoana care a riscat a
luat măsuri de prevenire a cauzării de daune intereselor ocrotite de lege. Nu poate fi considerat întemeiat
riscul îmbinat cu bună ştiinţă cu pericolul pentru viaţa persoanei sau cu pericolul provocării unui dezastru
ecologic ori social.
e) cazul fortuit - nu constituie contravenţie fapta, prevăzută de prezentul cod, al cărei rezultat este
consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzut. Înlăturarea răspunderii contravenţionale pentru fapta ce
conţine elementele constitutive ale contravenţiei are loc în cazul:

• renunţării benevole la săvîrşirea contravenţiei;

• stării de iresponsabilitate;
• contravenției neînsemnate sau al tentativei de contravenție neînsemnată;
• împăcării victimei cu făptuitorul;
• încheierii tranzacţiei conform Legii cu privire la mediere;
• prescripţiei răspunderii contravenţionale;
• amnistiei;
• constatării amiabile a accidentului rutier

5. Conceptul de procedură (proces) administrativ(ă).

Procedura administrativă poate fi definită, în sens larg, ca activitate de realizare a normelor juridice
administrative cu caracter material (adică activitatea de aplicare a dreptului și de stabilire a normelor de
drept) și în sens îngust, ca activitate de ocrotire a ordinii de drept (jurisdicţională), săvârșită de organele
administrativă. Procedura administrativă, în sens larg, nu posedă o bază juridică necesară pentru a fi posibilă
de-o aplicat practic.Această noțiune cuprinde totalitatea acțiunilor săvârșite de autorităţile administrației
publice pentru realizarea funcțiilor lor, adică este tratată însăși activitatea administrativ-statală. Baza
normativă este incompletă în acest sens și în majoritatea cazurilor lipsesc norme unice de săvârșire a unor
asemenea acțiuni, cum ar fi îmbinarea procedurilor de pregătire a actelor normative și individuale cu regulile
de exercitare a unor acțiuni cu caracter de dispoziție (aplicarea dreptului), cu procedurile de control și
supraveghere, precum şi cu procedurile jurisdicţionale (de aplicare a răspunderii juridice). Procedura
administrativă, în sens restrâns, este mai preferabilă în sens juridic și este supusă într-un volum mai mare
reglementărilor juridice. Această noțiune exprimă, în esenţă, jurisdicția administrativă şi poate fi definită ca
o formă de activitate a subiecților împuterniciți (în temei autorităţi administrative), reglementată prin anumite
norme juridice, care are ca scop examinarea și soluționarea unor litigii administrative cu caracter individual.
Reieșind din legislația în vigoare, pot fi evidențiate următoarele forme ale procedurii administrative în sens
restrâns:
a) Procesul contravențional;
b) Procedura disciplinară;
c) Procedura materială;
d) Procedura în cazul petițiilor și de contencios administrativ
e) Procedura de coordonare (aplicabilă în cazul divergenţelor dintre autorităţile administrative). Cel
mai puțin este reglementată procedura de coordonare, deoarece deseori este implicat factorul subordonării
ierarhice sau factorul politic.

6
 Dintre formele de procedură administrativă menţionată procesul contravenţional este reglementat cel
mai complet de către normele cuprinse, în temei, în Codul contravenţional al Republicii Moldova. Astfel,
ordinea derulării procesului contravențional este strict determinată în legislație și, în particular, prevede chiar
și circumstanțele (împrejurările) care exclud procedura respectivă. Orice formă de procedură administrativă
poate fi examinată reieșind din structura sa prin care se înțelege totalitatea etapelor (fazelor) procesuale.
Fiecare din ele are o importanță procesuală a sa, consfințită în normele procesuale respective, asigurând
continuitatea necesară pentru săvârșirea acțiunilor procesuale în scopul atingerii sarcinilor care stau în fața
procedurii respective.
Autorităţile competente să soluţioneze cauzele contravenţionale:
a) instanţa de judecată;
b) procurorul;
c) comisia administrativă;
d) agentul constatator (organele de specialitate specificate la art. 400–42312).