Exerciţiile fizice (după alţi autori) sînt structuri psiho-motrice create şi utilizate
sistematic, ce presupun deplasări ale corpului omenesc şi ale segmentelor lui în aceleaşi sau
diferite planuri şi axe, din şi în poziţii definite, efectuate cu amplitudini, pe direcţii şi traiectorii
bine precizate, cu dozări ale efortului prestabilite, în scopul:
învăţării, reînvăţării şi perfecţionării priceperilor şi deprinderilor motrice;
dezvoltării capacităţilor condiţionale şi coordinative;
redobîndirii şi perfecţionării funcţiilor aparatului neuro-mio-artro-kinetic şi a celorlalte
aparate şi sisteme;
ameliorării calităţii vieţii;
supuse continuu procesului de feed-back.
Obiectivele realizabile prin exerciţii fizice sînt clasificate după efectele pe care acestea le
au asupra structurilor morfologice, asupra laturilor funcţionale (cardio-vasculare, respiratorii
etc), neuro-psihice (relaxare, coordonare, echilibru etc) şi social-educaţionale.
Obiective generale:
Obiective privind latura morfologică;
Obiective privind funcţionarea organismului;
Obiective privind activitatea neuro-psihică;
Obiective social-educaţionale.
1
Obiective specifice privind activitatea neuro-psihică:
dezvoltarea capacităţii de relaxare fizică şi psihică;
dezvoltarea capacităţii coordinative;
dezvoltarea capacităţii de învăţare motrică, a expresivităţii şi cursivităţii mişcărilor.
2
EFECTELE EXERCIŢIILOR FIZICE
ASUPRA ORGANISMULUI
Asupra oaselor:
stimulează osteogeneza, prin creşterea afluxului de sînge;
influenţează forma şi structura intimă a oaselor, prin orientarea traseelor pe direcţia
forţelor mecanice, care acţionează asupra osului. Forţele mecanice sunt reprezentate de:
tracţiuni, presiuni, întinderi şi răsuciri;
previn osteoporoza de inactivitate, manifestată prin deteriorări microstructurale ale
ţesutului osos.
Aceste efecte justifică indicaţia practicării exerciţiilor fizice în scop profilactic, pentru
dezvoltarea fizică armonioasă, păstrarea unei posturi corecte a corpului, prevenirea
osteoporozei.
Exerciţiile statice, de forţă şi rezistenţă au cele mai puternice efecte morfogenetice.
Asupra articulaţiilor:
influenţează forma şi întinderea suprafeţelor articulare;
stimulează condrogeneza (formare de ţesut cartilaginos), evidenţiată prin grosimea
cartilajului articular;
cresc rezistenţa şi elasticitatea capsulo-ligamentară;
influenţează structura şi orientarea sistemului fibros periarticular, pe direcţia solicitărilor
mecanice.
Prin aceste efecte, cresc şi redau amplitudinile normale de mişcare.
4
Efectele educative sunt evidenţiate de toţi marii pedagogi ai omenirii. Se produc în toate
perioadele vieţii, dar cele mai puternice şi stabile se obţin în perioada de creştere şi dezvoltare
fizică şi psihică.
Primlele efecte educative sînt evidenţiate la nivelul sferelor neuro- şi psihomotrice.
Atitudinea corpului, mişcările, gesturile, toate manifestările cu caracter motric devin, după
practicarea sistematică a exerciţiilor fizice, mai corecte şi adaptate solicitărilor.
Exerciţiile fizice influenţează favorabil funcţiile intelectuale, afective, contribuie la
formarea caracterului şi la desăvîrşirea personalităţii.
5
situaţia nouă, starea de primejdie, care planează la orizontul bolnavului;
restrîngerea orizontului de preocupări, de ambianţă;
egocentrismul şi perspectiva temporală îndelungată a bolii, care duce la sporirea
anxietăţii.
În acest context kinetoterapeutul trebuie, prin atitudinea sa, să fie un real sprijin pentru
pacient, o persoană de încredere, iar felul în care va discuta cu acesta, prezentarea programului
de recuperare, modul în care subiectul înţelege, conştientizează efectele exerciţiului fizic îi vor
stimula încrederea în sine şi în posibilităţile proprii de vindecare.
Efectele sociale
Recuperarea funcţională în cadrul programului kinetic urmăreşte corectarea deficienţelor
instalate, limitarea pe cît posibil a infirmităţilor şi recuperarea la maximum a capacităţii fizice.
Numai astfel se pot induce efectele sociale ale exerciţiilor fizice constînd în reintegrarea
subiectului în mediul familial, socio-profesional sau sportiv.
Trebuie de avut în vedere că sînt situaţii în care pacientul nu se mai poate întoarce la
vechiul loc de muncă, ceea ce implică o reorientare profesională (dacă este posibil).
Efectele exerciţiilor fizice mai pot fi clasificate, după unii autori şi în:
efecte locale – generale;
efecte imediate – tardive;
efecte trecătoare – de lungă durată.
Datorită diversităţii mişcărilor din care sînt alcătuite exerciţiile fizice, se iau în
considerare următoarele criterii în clasificarea acestora:
După structurile anatomice ale corpului (poartă denumirea segmentului, articulaţiei sau
muşchilor implicaţi) ex. exerciţii pentru trunchi, braţe etc.
6
După gradul de implicare al executantului în efectuarea exerciţiilor:
exerciţii pasive – mişcările sînt efectuate în totalitate prin eforturi externe depuse de alte
persoane sau de aparatură şi instalaţii speciale;
exerciţii semiactive:
pasivo-active, în care prima secvenţă motrică este realizată cu ajutor extern, iar
următoarea de executant;
activo-pasive, în care prima secvenţă motrică este realizată de către executant, iar
următoarea cu ajutor extern.
exerciţii active – mişcările sunt efectuate în totalitate prin depunerea unor eforturi
interne:
libere – rezistenţa este dată de greutatea proprie a segmentelor corpului;
cu rezistenţă:
- în perechi – mişcările sînt efectuate cu rezistenţa opusă de partener;
- cu obiecte – mişcările sînt efectuate cu rezistenţa opusă de greutatea diferitelor obiecte
(bastoane, mingi, coardă, gantere etc)
- “cu” şi “la” aparate – mişcările sînt efectuate cu rezistenţa dată atât de greutatea
segmentelor corpului, cât şi de greutatea aparatelor (masa de kinetoterapie, scara fixă,
banca de gimnastică, scaunul, haltere, bara de perete, cadrul metalic etc)
7
După efectul lor asupra organismului, din punct de vedere medical:
exerciţii profilactice – asigură menţinerea şi ameliorarea stării de sănătate a
organismului:
pentru kinetoprofilaxia primară (şi primordială) atunci cînd încă nu s-a instalat în
organism nici un proces patologic “adevărata profilaxie”;
pentru kinetoprofilaxie secundară – atunci cînd există în organism un proces patologic
local, dar se are în vedere menţinerea nivelului funcţional maxim la structurile
neafectate;
pentru kinetoprofilaxie terţiară – atunci cînd procesul patologic a fost rezolvat, cu sau
fără sechele, urmărindu-se evitarea complicaţiilor şi ca patologia să nu recidiveze.
exerciţii terapeutice – tratarea afecţiunii diagnosticate medical, în timpul perioadei
acute;
exerciţii de recuperare a funcţiilor afectate în urma îmbolnăvirilor, traumatismelor sau
intervenţiilor chirurgicale, precum şi readaptarea persoanelor pentru viaţa profesională şi
socială.