Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
NEVOIA DE A SE MISCA
Nevoia de a se mişca este o necesitate a fiinţei vii de a-şi mobiliza toate părţile
corpului prin mişcări coordonate, de a păstra diferitele părţi ale corpului într-o poziţie
care să permită eficacitatea funcţiilor organismului.
Menţinerea independenţei mişcării corpului şi a bunei posturi este determinată
de integritatea aparatului locomotor (muşchi, sistem osos, articulaţii), a sistemului
nervos central, aparatului vestibular şi componentele de ordin psihic – atenţia,
voinţa, capacitatea de înţelegere, stare de conştientă etc.
Oasele acţionează ca pârghii, având rol fundamental în realizarea
mişcărilor. Muşchii acţionează prin proprietăţile lor: excitabilitate, contractibilitate,
elasticitate. Aparatul vestibular menţine echilibrul static şi dinamic al
corpului. Sistemul nervos – cerebelul – alături de aparatul vestibular, contribuie la
reglarea echilibrului, dar reglează totodată şi tonusul muscular şi mişcările fine.
Datorită componentelor descrise mai sus individul îşi poate menţine:
– stabilitatea, indiferent de poziţie;
– echilibrul, fie în repaus sau mişcare;
– raporturi constante între organism şi mediul extern;
– raporturi constante între masa musculară şi mobilitatea articulaţiilor;
– raporturi constante între membrele superioare;
– raporturi constante între membrele inferioare;
– raporturi constante între membrele superioare şi cele inferioare.
Menţinerea poziţiei bipede, schimbările de poziţie, executarea mişcărilor
voluntare, capacitatea de autoservire şi autonomia de deplasare constituie
componentele unei bune posturi şi mişcări.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii
Factori biologici
•Vârsta şi dezvoltarea:
– copilul mic are mişcările mai puţin coordonate, dobândindu-şi controlul pe măsură
ce înaintează în vârstă; copilul este foarte activ, se mobilizează şi adopta tot felul de
poziţii;
– adultul este activ, în deplinătatea puterii, dă supleţe mişcărilor, le coordonează;
– vârstnicul are forţa fizică redusă, la fel agilitatea, rămâne totuşi activ în exerciţii
moderate;
– constituţia şi capacităţile fizice: influenţează intensitatea efortului fizic pe care îl
depune individual.
•Exercitii fizice – au rol menţinerea unei cât mai bune stări de sănătate.
Factori psihologici
– emoţiile: pot fi exprimate prin mişcări ale corpului; pulsul şi tensiunea arterială se
modifică în raport cu emoţiile, stresul, teama;
– personalitatea: temperamentul determină ca individul să fie mai activ, înflăcărat,
sau calm, grav.
Factori sociologici
– cultura:
– individul practică activităţi fizice, adoptă diferite posturi în viaţa cotidiană, în
funcţie de societatea în care trăieşte;
– rolurile sociale: în societate, individul poate îndeplini activităţi ce impun un efort
fizic mai mare sau mai mic, pe care să-l compenseze prin rezistenţă fizică şi ore
suficiente de repaus;
– organizarea socială: fiecare societate are legi şi regulamente pentru ca individul să-
şi menţină sănătatea, chiar dacă depune un efort deosebit;
– temperatura mediului ambiant;
– ritmul circadian: activitatea fizica este mai redusa dimineata;
– tradiţiile, religia: individul poate lua posturi acceptate, legate de obiceiuri,tradiţii
sau obiceiuri religioase.
Manifestări de independenţă
Postura adecvată
– funcţia corpului omenesc, bazată pe acţiunea sinergică şi coordonată a elementelor
aparatului locomotor şi a sistemului nervos, cu ajutorul cărora se menţine stabilitatea,
echilibrul şi raporturi constante între corp şi mediu şi între diferite segmente ale
corpului;
în picioare (ortostatism):
– capul drept înainte;
– spatele drept;
– braţele, pe lângă corp;
– şoldurile, gambele drepte;
– piciorul în unghi de 90 de grade cu gamba;
şezând:
– capul drept;
– spatele drept, rezemat;
– braţele sprijinite;
– coapsele orizontale;
– gambele verticale;
– piciorul în unghi de 90 de grade cu gamba, sprijinit pe podea;
culcat (clinostatism):
– decubit dorsal (pe spate);
– decubit lateral, stâng sau drept (într-o parte);
– decubit ventral (pe abdomen).
Mişcări adecvate
Tipuri de mişcări:
– abducţie – mişcări de îndepărtare faţă de axul median al corpului;
– adducţie– mişcări de apropiere faţă de axul median al corpului;
– flexie/extensie – mişcări de apropiere sau îndepărtare a două segmente apropiate
(braţ, antebraţ, gambă-coapsă);
– rotaţie – mişcare realizată în jurul axului care trece prin lungul segmentului care se
deplasează;
– pronaţie/supinaţie – pronaţia este mişcarea de rotaţie a mâinii, prin care palma
priveşte în jos, iar supinaţia este mişcarea inversă; la picior, palma priveşte lateral, cu
marginea externă ridicată – pronaţie, invers fiind supinaţia;
– circumducţie – mişcare complexă, care totalizează flexia, extensia, abducţia şi le
asociază cu rotaţia.
Exerciţii fizice
Sunt activităţi fizice efectuate cu scopul de a îmbunătăţi randamentul muscular şi
circulaţiei:
– active – executate de către individ;
– pasive – mişcări ale articulaţiilor, executate de către o altă persoană;
– izometrice – contracţii musculare în care lungimea muşchiului rămâne
neschimbată, crescând numai tensiunea sa (exemplu: contracţia muşchilor pentru
menţinerea poziţiei corpului);
– de rezistenţă: exerciţii fizice în care creşte tonusul muscular.
A. caracteristicile exerciţiilor: coordonate, armonioase, complete
B. execuţie: – a se scula, a merge, a alerga, a se apleca, a se aşeza pe vine, a
îngenunchea, a ridica greutăţi, a apuca obiecte.
Tensiune arterială – se modifică în raport cu intensitatea efortului depus.
Puls – creşte frecvenţa şi amplitudinea lui, în funcţie de intensitatea efortului.
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea
independenţei mişcării
– stabileşte împreună cu pacientul nevoile de exerciţiu fizic
– planifică un program de exerciţii moderate, adaptat capacităţii fizice ale pacientului
– învaţă pacientul să folosească tehnici de destindere şi relaxare
– educă pacientul să evite tabagismul, mesele copioase, surplusul de greutate.
Dependență în satisfacerea nevoii
Probleme de dependenţă
1. Imobilitate
2. Hiperactivitate
3. Necoordonarea mişcărilor
4. Postură inadecvată
5. Circulaţie inadecvată
1. Imobilitatea/ dificultatea de a se misca
Aceasta reprezintă o diminuare sau o restricţie a mişcării, fiind recomandată, adesea,
ca metodă terapeutică sau poate fi cauzată de traumatisme şi boli organice sau
funcţionale.
2. Hiperactivitatea
Această problemă de dependenţă constă în creşterea ritmului mişcărilor şi a
activităţilor individului, determinată de instabilitatea emoţională şi de pierderea
ideilor.
Sursele de dificultate
Surse de ordin fizic
– dezechilibre endocrine;
– reacţii medicamentoase,
– alcoolism.
Surse de ordin psihologic
– senilitate;
– tulburări de gândire;
– separaţie, criză, pierdere.
Manifestări de dependenţă
Vorbire caracteristică – vorbeşte mult, precipitat;
Pacientul reacţionează la toţi stimulii – stimuli luminoşi, auditivi, din mediul extern,
cât şi stimuli interni; ei determină reacţii din partea bolnavului;
Mişcări caracteristice – mişcări rapide, frecvente;
Spasme – contracţie involuntară a unuia sau mai multor muşchi;
Ticuri – mişcări convulsive, involuntare ale ochilor, ale gurii, ale unui braţ sau ale
unui picior;
Manie – psihoză caracterizată printr-o stare de excitaţie, în special, în sfera
afectivităţii cunoaşterii şi activităţii; bolnavul este neliniştit, tulburent; datorită
ritmului rapid de desfăşurare a activităţii sale, nu duce nimic la îndeplinire din ceea
ce plănuieşte;
Euforie – bună dispoziţie, de obicei, nemotivată.
Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu
hiperactivitate
Obiective – Intervenţii autonome şi delegate
Sursele de dificultate
Surse de ordin fizic
– deficit senzorial, leziuni ale sistemului nervos central, boala Parkinson;
– dezechilibru hidroelectrolitic;
– efect secundar al unor medicamente, droguri.
Surse de ordin psihologic
– tulburările de gândire ;
– anxietate, stres.
Surse de ordin sociologic
– mediu necunoscut.
Manifestări de dependenţă
Akinezie – incapacitatea de a efectua anumite mișcări;
Ataxie – tulburare de coordonare a mişcărilor active voluntare;
Miscari coreice – se caracterizeaza prin miscari rapide (“miscari coreice”), de
amplitudine variabila, pe orice grup muscular, in repaus sau actiune, dezordonate,
bruste. La nivelul fetei dau nastere la grimase. Produc mersul dansant.
Convulsii – contracţii repetate, involuntare, ale unui muşchi sau grupe de muşchi,
urmate de relaxare; contracţia este instantanee ;
Tremurături – secuse repetate, involuntare, ale unei părţi a corpului (mâini, cap sau
ale întregului corp);
Contractura permanenta – punere in tensiune si scurtarea fibrei musculare in
tetanos, turbare, tetanie, afectiuni cerebrale;
Fasciculatiile si fibrilatiile musculare – contractii rapide, limitate la suprafata
muschilor, fiind determinate de intoxicatii endo- sau exogene;
Tulburări ale mersului
– mersul încet, obosit, cu opriri dese însoţeşte astenia, boala Addison, miastenia,
convalescenţa;
– claudicaţia intermitentă – durerii musculare (crampe, taieturi, furnicaturi sau
senzatia de oboseala) muschilor gambei care apare in timpul efortului fizic si este
ameliorat dupa o perioada de repaus; apare în arteriopatiile obliterante;
– mersul ebrios (titubant): nesigur, mişcări neconcordante, deplasări ale capului
înainte, înapoi; apare în intoxicaţia alcoolică sau cu barbiturice;
– mersul cerebelos: nesigur, cu bază largă de susţinere;
– mers precipitant, paşi mărunţi, corp aplecat înainte (fuge după centrul de
greutate); survine în boala Parkinson;
– mersul senil cu paşi mici, târâţi, nesiguri; se înregistrează la vârstnici,
aterosclerotici, sindromul pseudobulbar;
– mersul stepat, equin: pacientul atinge solul cu vârful piciorului şi apoi cu călcâiul,
ca un cal de circ; se constată în paralizia muşchilor pretibiali şi peronieri (datorată
paraliziei nervului sciatic popliteu extern) în poliomelită, sciatica paralizantă;
– mersul cosit (spastic) datorat hemiplegiei spastice: constă în aducerea piciorului
înainte printr-o mişcare de circumducţie (în arc) datorită imposibilităţii flectării
membrului inferior;
– mersul dezordonat – apare in coree;
– mersul antalgic – apare din cauza aparitiei durerii(boli reumatice, sciatica);
– mersul leganat, de rata- apare in miopatiile grave.
Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu
necoordonarea mişcărilor
Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate
Surse de dificultate
Surse de ordin fizic
Poziţiile inadecvate se pot întâlni ca urmare a:
– oboselii, slăbiciunii musculare sau durerii în cursul unor boli; pacientul imobilizat
la pat nu-şi poate schimba poziţia şi este predispus la alterări ale integrităţii pielii, la
nivelul punctelor de presiune, la deformări, la complicaţii pulmonare;
– modificărilor produse de boală în organism, cum ar fi contractura musculară
(tetanos);
– reacţiei, conştiente sau inconştiente, a individului (de exemplu, poziţia cocoş de
puşcă, în meningită);
– măsurilor profilactice în prevenirea unor complicaţii (de exemplu, cu membrul
inferior, ridicat pe o pernă în tromboflebită);
– terapiei necesare vindecării (de exemplu, în cursul tratamentului fracturilor prin
extensie continuă);
– măsurilor de prim ajutor (de exemplu, în anemiile acute posthemoragice);
– examinării endoscopice sau clinice a unor organe.
Surse de ordin psihologic
– anxietate, stres ;
– situaţie de criză, tulburări de gândire.
Surse de ordin sociologic
– condiţii de muncă inadecvate.
Manifestări de dependenţă
oboseală musculară – reducerea temporară a capacităţii funcţionale a muşchiului,
consecinţă a activităţii excesive, prelungite.
– picior strâmb
– sprijinit pe antepicior (equin) ;
– sprijinit pe călcâi (talus);
– sprijinit pe partea externă (varus);
– sprijinit pe partea internă (valgus);
– picior plat – bolta plantară prăbuşită;
Deformări ale şoldurilor – luxaţie – ieşirea capului femural din articulaţia
coxofemurală.
Poziții de examinare
Poziţii inadecvate impuse (fortate) – pentru examinare:
– ginecologică – pacienta stă culcata pe spate, cu genunchii flectaţi, depărtaţi, iar
coapsele flectate pe abdomen;
– genu-pectorală – pieptul pe plan orizontal, pacientul sprijinindu-se pe genunchi,
poziţie utilizată pentru examenul rectoscopic;
Poziții terapeutice
– pentru interventii, pentru a ameliora starea pacientului, pentru vindecare:
– pozitia Trendelenburg – trunchiul, membrele inferioare mai sus decât capul
(poziţia asigură circulaţia sângelui la creier);
– pozitia Fowler – pozitie semisezanda. Se obtine prin elevarea spatelui si capului
pacientului la un unghi de 45-60 grade. Genunchii pot fi sau nu indoiti. Aceasta
pozitie este folosita pentru a facilita respiratia,drenajul si alimentarea pacientului .
– pozitia din drenajul postural;
– pozitia pacientilor imobilizati in aparat gipsat;
– pozitia “spate de pisica”– in decubit lateral in pat, cu spatele la marginea patului,
coapsele flectate pe abdomen, barbia atingand pieptul; este indicata in punctia
lombara.
Poziţii patognomonice
Sunt specifice unei boli; de exemplu, în tetanos
– opistotonus– poziția de arc de cerc a pacientului sprijinit in occiput si calcaie
datorata spasmului prelungit al mușchilor spatelui;
– pleurostotonus: atitudine de incovoiere a corpului lateral, in arc de cerc,
determinata de contractura muschilor unei jumatati a corpului.
– poziţia „cocoş de puşcă”, în meningită (capul în hiperextensie iar membrele
inferioare flectate atât din articulaţia coxofemurală cât şi din aceea a genunchiului).
Dificultate de schimbare a poziţiei
– semişezând în pat (pacienţii cu dispnee)
– decubit ventral (poziţie inadecvată, când pacientul nu-şi poate schimba singur
poziţia)
Dificultate de a ramane in pozitie adecvata
– greutate in a-si mentine pozitia;
torticolis – contractura mai mult sau mai putin dureroasa a muschilor gatului, care
limiteaza miscarile de rotatie a capului;
bătătură (clavus) – hiperkeratoză uşor reliefată, netedă.
Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu postură
inadecvată
Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate