OCHIUL

Rol
Ochiul are rolul de a furniza omului diverse informatii sub forma
de imagini colorate, referitoare la adancimea, distanta si miscarea
obiectelor. Prin miscarea ochiului in toate directiile, putem vedea
cea mai mare parte a mediului care ne inconjoara.
Pozitionare
Ochiul se gaseste in cutia craniana, in
orbita oculara, formata din oase si tapetata
cu tesut adipos pentru a proteja ochiul de
lovituri
Functionare
Ochiul captează imaginile ca un aparat
fotografic. Lumina patrunde prin partea din
fata a ochiului printr-o membrana transparenta denumita cornee,
inconjurata de o zona denumita albul ochiului sau sclerotica. In
spatele corneei se gaseste irisul, un disc colorat in culori precum
verde, albastru, caprui sau negru. Intre cornee si iris exista un
lichid numit umoare apoasa. Irisul e perforat in centru de un
orificiu de culoare neagra, denumit pupila.
Pentru ca ochiul sa nu fie deteriorat, atunci cand lumina este foarte
puternica, pupila se contracta (se micsoreaza); din contra, cand e
intuneric, pupila se mareste. Lumina traverseaza în
continuare cristalinul, care are functia de lentila biconvexa, apoi
un alt lichid, corpul vitros sau umoarea sticloasa. In final,
imaginea este proiectata in profunzimea ochiului pe o membrana
denumita retina, ca si cum aceasta ar fi o pelicula de film dintr-un
aparat fotografic.
Spre deosebire de un simplu aparat foto, care doar imprima
imaginea, oamenii pot interpreta informatia optica inregistrata pe
retina. Informatiile sunt transmise sub forma unor impulsuri
electrice prin intermediul nervului optic catre creier, unde sunt
decodate si interpretate.
Cei doi ochi percep imaginile din unghiuri diferite, de aceea
informartiile trasmise catre creier sunt si ele oarecum diferite.
Creierul „invata” din primele zile de viata sa uneasca cele 2
imagini, astfel ca nu vedem obiectele in 2 exemplare. Cu ajutorul
celor 2 imagini, creierul deduce pozitionarea obiectelor in spatiu si
distanta pana la ele – acest lucru reprezentand vederea
tridimensionala (in spatiu).
Lumina refractata de catre cristalin proiecteaza pe retina imaginea
rasturnata a obiectelor din jurul nostru. Creierul transforma
instantaneu imaginea rasturnata in pozitie dreapta. Acest lucru se
invata de catre creier in primele luni de viata, de aceea bebelusii
vad lumea intoarsa cu capul in jos.
Parti componente

Sprancene – fire de par care protejeaza ochiul de picaturile de

transpiratie care se scurg de pe frunte
Pleoapa – are rol de protectie a ochiului de lumina prea puternica
sau de particolele de praf.
Gene – fire subtiri de par care protejeaza ochiul de particolele
straine.
Ochiul
Conjunctiva – strat transparent care acopera fata anterioara a
ochiului si partea interna a pleoapelor. Rolul conjunctivei este
acela de a proteja si curata cu lacrimi suprafata anterioara a
ochiului.
Sclerotica – membrana externa de culoare alb sidefiu de natură
conjunctivă, slab vascularizată,cu rol de protectie a ochiului. Mai
poarta denumirea de albul ochiului
Cornee – membrana anterioara, transparenta, avasculară, bogat
inervată, având o reţea de terminaţii nervoase libere sensibile la
durere, presiune, tact, cald şi rece. Rolul corneii este protectie a
irisului si pupilei. Corneea este primul mediu de refractie a luminii,
numita si lentila optica.
Umoarea apoasa – lichid incolor, limpede ce ocupa spaţiul dintre
cornee şi cristalin, care ajuta la mentinerea curateniei corneei si
indepartamera germenilor. Este produsă de către procesele ciliare
în camera posterioară şi ajunge în camera anterioară prin pupilă.
Coroida reprezintă tunica mijlocie a ochiului. Ea este de culoare
neagră şi e puternic vascularizată. Prezintă anterior irisul, cu un
orificiu numit pupila.
Iris - disc musculos cu o gaura in mijloc, numiata pupila. Rolul
irisului este de a ajusta diametrul pupilei, regland astfel cantitatea
de lumina care ajunge in cristalin. Irisul are pigmenţi care dau
culoarea ochilor (albaştri, căprui, verzi, negri).
Pupila – orificiu circular, de mărime variabilă prin care trec razele
de lumina catre cristalin, situat in centrul irisului. Pupila are rolul
de a regla cantitatea de lumina primita: cand lumina este slaba,
pupila va fi mai mare, pentru a putea patrunde o cantitate de
lumina mai mare, iar cand lumina este puternica, se micsoreaza si
lasa o cantitate redusa de lumina sa ajunga la retina. Are culoarea
neagră deoarece marea parte a luminii care intră în pupilă este
absorbită de către ţesuturile biologice din ochi.
Cristalin – disc transparent care focalizeaza razele de lumina pe
retina. Cristalinul este unul din mediile transparente ale ochiului.
Acesta funcţionează ca o lentilă, razele de lumină captate suferind
în ochi 3 refracţii, dintre acestea 2 având loc în cristalin.
Cristalinul îşi modifică forma în funcţie de necesitate cu ajutorul
muschilor din coprii ciliari. Astfel, pentru vederea de aproape
cristalinul se bombează, iar pentru vederea la distanţă se
aplatizează (alungeşte). Acest fenomen se petrece pentru distanţe
între 10÷15 cm şi 6 m. Există un punct la care cristalinul este
aplatizat la maximum. Peste această distanţă vedem clar, fără să
mai aibă loc turtirea lui, iar vederea se face fără efort. Opacifierea
cristalinului reprezintă boala numită cataractă.
Umoarea vitroasa (sticloasa)– substanta gelatinoasa ce se gaseste
in spatiul situat dupa cristalin, numit si camera posterioara. Lumina
refractata de cornee si cristalin strabate corpul vitros pana la retina.
Retina – membrana formata din celule celule fotosensibile situate
pe partea internă a peretelui globului ocular, care sunt responsabile
de transformarea luminii în semnale nervoase.
Retina contine aproximativ 130 mil de celule care recepţionează
lumina trasformând-o în impuls nervos. Aceste celule poarta
denumirea de celule cu conuri şi celulele cu bastonaşe. Celulele cu
bastonase sunt foarte sensibile la lumina, dar nu pot diferentia
decat culorile albastru si verde. Conurile pot deosebi si maresc
claritatea imaginii dar nu pot functiona in conditii de lumina
insuficienta.
Acest lucru explica faptul ca, in conditii de lumina slaba nu putem
distinge decat nuante de verde si albastru, nefunctionand decat
bastonasele. In schimb, in conditii de lumina puternica,
functioneaza doar conurile. Cand lumina scade in intensitate, dupa
un anumit timp bastonasele se reactiveaza: cand se intra de la
lumina puternica intr-o camera slab luminata, ochiul trebuie sa se
adapteze la lumina slaba, iar cand se trece iar la lumina puternica,
esti “orbit” cateva secunde.
Muschi oculari – sase muschi care dau mobilitate ochilor
Muschii ciliari- muschi care se contracta pentru a influenta
grosimea cristalinului, modificand focalizarea imaginii
Nervi oculari – transmit informatiile vizuale catre creier, prin
intermediul impulsurilor electrice. Datorita pozitiei nervului optic,
care se ataseaza de globul ocular in partea posterioara a ochiului
print-un, se creează pe retină o zonă lipsita de celule fotosensibile,
incapabilă să recepteze lumina, numită pata oarba.
Vase de sange – alimenteaza celulele ochiului cu oxigen si
subtante nutritive

Problemele ochiului, precum vederea incetosata, greutatea vizuala

pe timp de noapte sau petele, pot fi inofensive sau pot semnala boli
serioase. Majoritatea afectiunilor pot fi corectate cu ajutorul
ochelarilor sau a interventiilor chirurgicale, dar exista anumite
cazuri in care lipsa unui control medical si a unor teste
amanuntite poate provoca pierderea completa a vederii.

Miopia
Factorii de risc ai miopiei sunt strans legati de istoria medicala a
familiei, dar si de lecturile prelungite. In acest caz vor aparea
probleme la condus si greutati cand va uitati la televizor sau cand
faceti sport.

Simptome:vedere incetosata si oboseala.

Miopia poate fi tratata cu ochelari, lentile de contact sau, in
unele cazuri, cu interventii chirurgicale.

Ce se intampla
In mod normal, in cazul miopiei unul dintre globurile oculare este
prea lung. O alta cauza poate fi si o cornee cu o forma anormala.
Razele de lumina se focalizeaza doar in fata retinei, nu direct pe
aceasta. Miopia apare, in general, la copii si la adolescenti si se
stabilizeaza in jurul varstei de 20 de ani.

Hipermetropia
Cei mai multi oameni se nasc cu o forma usoara a hipemetropiei,
dar cresterea normal din copilarie corecteaza problema. Atunci
cand aceasta persista, este posibil sa vedeti obiectele indepartate
foarte clar, iar cele apropiate in ceara. Hipermetropia este genetica.

Simptome: probleme cu cititul, oboseala ochilor si dureri de cap.

Hipermetropia poate fi tratata cu ochelari, lentile de contact sau, in
unele cazuri, cu interventii chirurgicale.

Ce se intampla

In hipermetropie, cauza este un glob ocular prea scurt. Razele de

lumina se focalizeaza in spatele retinei. In cazurile severe de
hipermetropie, mai ales dupa varsta de 40 de ani, si vederea la
distanta poate deveni neclara. Forma anormala a corneei sau a
cristalinului poate cauza, de asemenea, hipermetropia. Copiii cu
hipermetropie semnificativa au mai multe sanse sa dezvolte
strabism sau ambliopie (ochi lenes)

Prezbiopia

La fel ca parul carunt sau ca ridurile, problemele la citire apar pe

masura ce imbatranim.
Simptomele apar, in general, dupa 40 de ani. Lentilele ochilor
devin mai putin flexibile si nu isi pot schimba forma pentru a se
concentra pe obiectele care se afla la departare.
Prezbiopia poate fi tratata cu ochelari de citit sau bifocali, care
corecteaza atat vederea la apropiere, cat si cea la distanta.