IMPERIILE LUMII NOI

Imperiile fascineaza. Ca orice lucru care vine din trecut, par incarcate de acea maretie
care prezentului ii lipseste. Imperiile ii fascineaza, deopotriva, pe cei care isi revendica o istorie
petrecuta in interiorul frontierelor lor si pe cei care traiesc, uneori convulsiv, complexul de a le fi
fost la margine. Asa cum le rememoreaza astazi istoricii, imperiile stau in chiar in inima Istoriei;
ele au facut cel mai adesea istoria, iar oamenii lor au scris buna parte din aceasta istorie.

Cele mai multe imperii marete ale lumii si-au avut bazele in actuala zona a
Europei. Imperiul Britanic a fost, la un moment dat, cel mai mare din lume. Acoperea mai mult
de 36 de milioane de km patrati si avea o populatie intre 480 si 570 de milioane de oameni.
Cand acest imperiu a ajuns la punctul sau culminant, se spunea sa "soarele nu mai apune
niciodata", deoarece soarele stralucea intotdeauna cel putin pe o parte a imperiului. DA!
Imperiul Britanic acoperea o patrime din suprafata Pamantului.
Alte imperii coloniale remarcabile au fost Imperiul Spaniol, Imperiul Rusiei, Imperiul Frantei
si cel al Portugaliei, etc.

Regiuni care la un moment dat au aparținut unei puteri coloniale

În perioada secolelor XV- X, marile puteri europene, Statele Unite ale Americii și Japonia își

vor crea propriile imperii coloniale: unele mai mari (Marea Britanie, Franța, Spania), iar altele mai
mici (Olanda, Belgia, Italia, Germania). Primele au fost Spania și Portugalia, care și-au format
imperiile coloniale în urma marilor descoperiri geografice din secolele XV-XVI. Unele își vor pierde o
parte din teritorii în favoarea celorlalte imperii coloniale (Olanda, Franța, Spania). Toate imperiile își
vor pierde mare parte dintre colonii în secolul XX, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial (în
timpul lui sau după război).
 O hartă ce prezintă, cu aproximație, dezvoltarea Imperiului Portughez din secolele
trecute (1415-1999). Roșu - fostele colonii permanente; roz - tărâmuri explorate, zone de
influență și comerț sau teritorii revendicate de Portugalia; albastru - direcții de explorare
maritimă, rute și zone de influență.

Imperiul colonial portughez (în portugheză Império Colonial Português) a fost

primul imperiu colonial european modern, și, totodată, ultimul care s-a destrămat. A durat timp de
aproape șase secole, începând din 1415, când portughezii au capturat Ceuta și până în 1999,
când Portugalia a predat Chinei orașul Macao.

Principalele colonii ale Imperiului Portughez au fost Brazilia, Mozambic, Angola, Guineea

Bissau, Capul Verde.când Portugalia a predat Chinei orașul Macao. Principalele colonii ale
Imperiului Portughez au fost Brazilia, Mozambic, Angola, Guineea Bissau, Capul Verde.

Origini
Originile Imperiului portugez și a Portugaliei, în general, sunt plasate în timpul Reconquistei:
recucerirea treptată peninsulei Iberice de către regatele creștine de la mauriimusulmani. În 1139,
după stabilirea ca un regat separat, Portugalia și-a completat recuceririle prin ocuparea Algarve,
regiunea de sud a statului iberic, în 1249. Însă, independența sa continua să fie amenințată de
regatul vecin, Castilia, până în 1411, la semnarea tratatului de la Ayllón.

După ce și-a rezolvat problemele legate de independență, Portugalia și-a întors atenția peste mări și
spre o expediție militară împotriva țările musulmane din Africa de Nord. Au fost mai multe motive
probabile pentru primul lor atac împotriva Sultanatului Marinid (situat pe teritoriul Marocului de
astăzi): a oferit posibilitatea de a continua cruciada creștină împotriva Islamului, a clasei militare,
acesta a promis glorie pe câmpul de luptă și prada de război și, în final, a fost o șansă de a extinde
schimburile comerciale portugheze și de a aborda declinul economic din Portugalia.

În 1415, Ceuta, port situat strategic în Africa de Nord musulmană, și unul dintre porturile
terminale ale aurului trans-sahariană. Cucerirea a fost un succes militar, și a marcat unul dintre
primii pași în extinderea portugheză în afara Peninsulei Ibericedar s-a dovedit a fi costisitoare pentru
a-o apăra împotriva forțelor musulmane. Portughezii nu au putut să-l folosească ca bază pentru
extinderea în continuare în interiorul Africii, precum și caravanele trans-sahariane și-au schimbat
rutele pentru a ocoli Ceuta și s-au utilizat porturi alternative musulmane.

Imperiul Olandez (neerlandeză Nederlands-koloniale Rijk) a constat din teritoriile de peste

mări controlate de Republica Olandeză și mai târziu, de Țările de Jos moderne, din secolul al XVII-
lea până în secolul al XX-lea. Olandezii au creat un imperiu colonial după Portugaliași Spania, dar
acesta s-a bazat pe cucerirea militară a unor așezări deja existente portugheze și spaniole, și nu pe
descoperiri noi și colonizări. Pentru a realiza acest lucru, ei au fost ajutați de abilitățile lor în
navigație și comerț, precum și de creșterea bruscă a naționalismului care însoțește lupta pentru
independență din Spania. Alături de britanici, olandezii au controlat inițial noile teritorii prin
intermediul unor companii de stat capitaliste, cum ar fi Compania Olandeză a Indiilor de
Est sau Compania Olandeză a Indiilor de Vest. Exploratori olandezi ca Willem Barents, Henry
Hudson și Abel Tasman au dezvăluit europenilor noi teritorii imense.

Origini

Actul de Abjurare

Teritoriile ce au format mai târziu Provinciile Unite au fost inițial o federație cunoscută sub
denumirea de Cele Șaptesprezece Provincii, pe care Carol al V-lea, Împărat al Sfântului Imperiu
Roman și totodată regele Spaniei le-a moștenit în 1543. În 1567, o revoltă protestantă ce a izbucnit
în acestă zonă a cauzat Războiul de Optzeci de Ani. Condusă de William de Orania, ce a declarat
independența în 1581 prin Actul de Abjurare. Rezultatul revoltei a fost stabilirea unei republici
protestante independente în nord, dar a fost recunoscută de Spania abia în 1648 prin Pacea
Westfalică.
Provinciile Unite

Provinciile de coastă precum Holland și Zeeland au fost importante o perioadă lungă de timp

pentru Coroana spaniolă, datorită marilor centre comerciale. Mulțumită poziție geografice prielnice,
în aceste regiunii se întâlneau drumurile comerciale ce legau
piețele Franței, Angliei, Germaniei și Balticii[1]. Războiul cu Spania a produs o schimbare majoră
în Țările de Jos, mulți bancheri, negustori și comercianți s-au mutat în Amsterdam în
detrimentul Anversului, transformându-l în cel mai mare centru comercial și bancar al Europei.
Accesul rapid și sigur către capitala olandeză, i-a deschis Olandei căile comerciale
din Mediterană și Levant. În anii 1590, vasele olandeze încep comerțul cu coastele Braziliei și
Coasta de Aur Olandeză din Africa, iar Oceanul Indian le oferea o sursă de mirodenii profitabilă.
Aceste acțiuni au dus Olanda într-o competiție directă cu Portugalia, care domina comerțul cu
aceste regiuni de mai multe decenii.

Rivalitatea cu Portugalia, însă, nu a fost în totalitate economică, ci și militară. După bătălia de la

Ksar El Kebir, coroanele Spaniei și Portugaliei s-au unit într-o Uniune Iberică sub regele Filip al II-
lea. Atacând avanposturile portugheze de peste mări, Olanda forța Spania să realoce resurse
financiare și militare, amenințându-și independența[2]. Războiul olandezo-
portughez dintre 1602 și 1663 s-a soldat cu tratatul de la Haga, prin care regatul iberic ceda
insulele Ceylon și Malabar Olandei, care se vedea obligată să recunoască stăpânirea portugheză
peste Brazilia și Angola. De asemenea, Noua Olanda (în Brazilia) a fost vândută Lisabonei pentru
63 de tone de aur.

În 1594, este fondată la Amsterdam Compania pământurilor îndepărtate, cu scopul de a trimite două
flote în insulele Maluku[3]. Prima flotă a plecat în 1596 și s-a întors în 1597cu o încărcătură de piper,
ce acopera doar costul voiajului. Al doilea voiaj (1598 - 1599) a oferit investitorilor un profit de 400%.
[4]
 Acest câștig a făcut interesați mulți investitori, care au creat alte companii, dar competiția dintre
acestea a fost contraproductivă.

Imperiul Britanic este numele atribuit Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și

fostelor dominioane, colonii, și altor teritorii aflate sub stăpânirea Coroanei Britanice de la sfârșitul
secolului al XVI-lea până la mijlocul secolului al XX-lea. Apogeul Imperiului Britanic a fost atins la
începutul secolului al XIX-lea, cuprinzând peste 20% din suprafața uscată a Terrei și mai mult de 400
milioane de locuitori, fiind cel mai mare imperiu din istorie.
 Bazele Imperiului Britanic au fost puse în timpul domniei Elisabetei I (1558-1603). Sub
domnia sa, sprijinul statului pentru explorarea navală a ,,Noilor Lumi” a crescut foarte mult, și, în
1580, Sir Francis Drake a devenit primul englez care a navigat în jurul lumii. Relații de schimb și
comerciale au fost deja stabilite peste mări de Compania Indiilor Orientale, înființată în 1600. Totuși,
colonizarea engleză în cele două Americi era aproape inexistentă în secolul XVI. Prima tentativă de
colonizare a fost făcută pe insula Roanoke, de pe coasta nord-americană, în 1585, de către Sir
Walter Raleigh. Această așezare nu a rezistat, și Anglia nu va mai avea nici o tentativă de explorare
și colonizare în cele două Americi, până în 1604, după pacea încheiată cu Spania.

Imperiul francez .Franța a avut posesiuni coloniale în diferite forme, începând cu secolul al

XVII-lea până în deceniul al șaptelea al secolului trecut. În secolele al al XIX-lea și al XX-lea,
imperiul său colonial era al doilea ca mărime după cel britanic. În momentul de maximă dezvoltare,
între 1919 și 1939, al doilea imperiu colonial francez se întindea pe aproximativ 12.898.000 km².
Alături de teritoriile metropolitane, suprafața totală aflată sub suveranitatea franceză atingea
13.000.000 km², adică aproximativ 8,7% din suprafața uscatului mondial.

În zilele noastre, rămășițele acestui vast imperiu sunt reprezentate de sutele

de insule și arhipelaguri din Atlanticul de Nord, zona Caraibelor, Oceanul Indian, Pacificul de
Sud și de Nord ca și un teritoriu pe continentul Americii de Sud, cu o suprafață totală de
123.150 km², adică numai 1% din teritoriul coloniilor antebelice. Toate aceste teritorii se bucură de
reprezentare completă la nivel național, ca și de diferite grade de autonomie. (Vedeți și: Diviziunile
teritoriale ale Franței).
Harta primului (verde) și al celui de-al doilea (albastru) imperiu coloial francez

Istoria imperiului colonial francez a început cu adevărat pe 24 iulie 1605, odată cu

fondarea Port Royal în colonia Acadia din America de Nord, în ceea ce este azi Nova
Scotia, Canada. După câțiva ani, în 1608, Samuel de Champlain a fondat Quebec, care avea să
devină capitala unei colonii uriașe ca suprafață, dar foarte slab locuite, Noua Franță, cunoscută și cu
numele de Canada.

Imperiul Spaniol
Imperio español

Drapelul Imperiului Spaniol Stema Imperiului Spaniol

Imn: Marcha Real

Populație

Populație  

 - Recensământ 1790 60.000.000 

Limbi oficiale Spaniolă

Guvernare

Sistem politic monarhie 

Religie oficială Romano-catolicism

Capitala Madrid

Economie

PIB (PPC)  
 PIB (nominal)  

Monedă Real

Coduri și identificatori

Modifică date / text 

Imperiul Spaniol a fost unul dintre cele mai întinse imperii din istorie și unul dintre
primele imperii globale. Primul pas în crearea acestui imperiu a fost făcut în mod involuntar de
către Cristofor Columb în 1492.

În secolul al XVI-lea, cea mai mare putere a lumii era Spania. Susținută de un imperiu
colonial impresionant, Spania Habsburgică a cunoscut în acea vreme perioada ei de glorie,
rămasă în istoria Spaniei ca „Secolul de Aur” (1516-1700). Imperiul colonial spaniol, unul din
primele imperii globale din epoca modernă, s-a întins pe cinci continente și a avut o durată de
aproape cinci secole, de la descoperirea americii în 1492 până la independența ultimei colonii
africane spaniole, în anii '70 ai secolului XX.

Cea mai importantă unitate administrativă a acestui vast imperiu a fost viceregatul Peru,
ce cuprindea aproape întreaga Americă de Sud:din Panama în Nord până în sudul
continentului, din Peru în vest și până la La Plata în est, cu excepția Braziliei, Guyanei și
Venezuelei. Era un teritoriu vast, bogat, care a prezentat numeroase probleme de administrare.

Cucerirea zonei începe în primele decenii ale secolului al XVI-lea. Prima tentativă
(eșuată) de explorare și cucerire datează din 1525 când, după cucerirea istmului Panama,
conchistadorii au primit informații în sud există un stat mare și, încă și mai important, bogat în
metale prețioase. După eșecul primei încercări de cucerire, intră în scene două personaje
importante:Diego Almagro și Francisco Pizarro, cei care vor reuși supunerea imperiului Inca în
fața Spaniei.
RADUCA ALEXANDRU VLAD
CLASA a X a E