Pentru existenţa concursului de infracţiuni este necesar ca faptele concurente să fie săvârşite până la

momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare pentru vreuna din ele, chiar dacă descoperirea lor
ar fi ulterioară acestei date. Astfel, CSJ în una din deciziile sale a statuat: „Conform dispoziţiei alin. (4) art.84
Cod penal, în cazul în care, după pronunţarea sentinţei, se constată că persoana condamnată este vinovată
şi de comiterea unei alte infracţiuni săvârşite înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză, acestuia i se
stabileşte pedeapsa conform prevederilor alin. (1)-(3) a normei vizate” [8]. După cum s-a statuat în doctrina
penală, infracţiunea definitiv judecată nu mai poate intra în concurs cu vreo altă infracţiune, săvârşită după
definitivarea respectivei hotărâri de condamnare [9. p.235]. De asemenea, pentru a se constata dacă
infracţiunile sunt sau nu concurente, trebuie să se stabilească data comiterii fiecăreia dintre ele, pentru ca
apoi, comparând datele săvârşirii lor, să se observe dacă una dintre fapte, sau toate, au fost săvârşite
înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare [10, p.592]. Data săvârşirii infracţiunii
urmează a fi constatată în conformitate cu art.9 din C.pen., corespunzând timpului săvârşirii acţiunii sau
inacţiunii prejudiciabile, indiferent de timpul survenirii urmărilor. Pentru determinarea timpului de comitere
a faptei se vor lua în consideraţie particularităţile de consumare a unor asemenea forme de unitate
infracţională, cum ar fi: infracţiunea continuă, care se consumă odată cu încetarea activităţii infracţionale şi
infracţiunea prelungită, consumată din momentul săvârşirii ultimei acţiuni. 5) infracţiunile sau сel puţin
două dintre ele să fie susceptibile de condamnare. În legătură cu condiţia examinată, existenţa concursului
de infracţiuni este condiţionată de susceptibilitatea infracţiunilor concurente de a-şi păstra caracterul
infracţional şi posibilitatea tragerii la răspunderea penală a făptuitorului. Nu va putea fi identificat un
concurs de infracţiuni atunci când în privinţa uneia din infracţiunile concurente sunt constatate anumite
împrejurări care împiedică instanţa de judecată să pronunţe o hotărâre definitivă de condamnare. Acest
efect îl produc circumstanţele care înlătură caracterul penal al faptei (art.36-401 C.pen.), scurgerea
termenului de prescripţie al răspunderii penale (art.60 C.pen.), cauzele care înlătură răspunderea penală,
precum ar fi amnistia (art.107 C.pen.) sau împăcarea (art.109 C.pen.), modalităţile de liberare de răspundere
penală (art.54-60 C.pen.), inclusiv cele prevăzute de partea specială a Codului penal (art.165 alin.(4) C.pen.,
art.206 alin.(4) C.pen., art.217 alin.(5) C.pen., art.278 alin.(6) C.pen. etc.), lipsa plângerii victimei în cazurile
în care urmărirea penală începe numai în baza plângerii acesteia (art.276 alin.(1) C.pr.pen.), precum şi alte
împrejurări prevăzute de lege care împiedică instanţa de judecată să pronunţa o hotărâre definitivă de
condamnare. Formele legale ale concursului de infracţiuni sunt specificate la art.33 alin.(2) C.pen., potrivit
căruia: „Concursul de infracţiuni poate fi real şi ideal” [4]. Concurs real există atunci când persoana, prin
două sau mai multe acţiuni (inacţiuni), săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni (art.33 alin.(3) C.pen.).
Această formă a concursului de infracţiuni se caracterizează prin împrejurarea că infracţiunile care o
alcătuiesc sunt săvârşite prin două sau mai multe acţiuni sau inacţiuni distincte, adică prin tot atâtea acţiuni
sau inacţiuni care prezintă în parte conţinutul unei infracţiuni de sine stătătoare [11, p.492]. Prin urmare,
trăsătura obligatorie a concursului real de infracţiuni o constituie prezenţa a două sau a mai multor acţiuni,
fiecare din ele formând componenţe distincte de infracţiuni [12, p.32]. De exemplu, persoana printr-o
acţiune comite un jaf (art.187 C.pen.), iar ulterior, printr-o altă acţiune, săvârşeşte un huliganism (art.287
C.pen.).