Sunteți pe pagina 1din 1

„Am luptat pentru fiecare meci şi pentru fiecare punct.

De fiecare dată, am dat tot ce-am putut pe teren şi


acesta cred că a fost secretul. Îmi place să fiu agresivă pe teren, să lovesc mingea foarte puternic şi să termin
punctul cât mai repede.”

„Este sportul care mi-a plăcut, trăiesc pentru el şi sper să urc, să nu mă opresc aici. Nu este uşor, va trebui să
muncesc la fel de mult, poate şi mai mult. Va trebui să mă menţin acolo unde sunt, atunci mă pot numi o
adevărată jucătoare de tenis, când stau ceva timp în top.”

„Aş vrea, de asemenea, să am o performantă notabilă şi la un turneu de Grand Slam. Spun la un astfel de
turneu, pentru că mai tot timpul am avut unele blocaje la astfel de turnee, blocaje pe care vreau să le
depăşesc.”

„Secretul este că am început să mă bucur de ceea ce fac, sunt mult mai agresivă pe teren. Încerc să mă bucur
pentru ceea ce fac şi să mă lupt pentru fiecare minge.”

„Meciul nu se termină decât atunci când dai mâna la fileu cu adversarul. Eu am întors un meci în favoarea
mea chiar şi într-o situaţie în care adversara a avut trei mingi de meci, dar am şi fost întoarsă. Trebuie să ştii să
înveţi să câştigi, dar şi să pierzi. Atunci când câştigi nu trebuie să te bucuri foarte mult, iar când pierzi să nu te
superi prea tare, pentru că asta îmi place la tenis că îţi dă şansa să o iei mereu de la capăt.””

„Este plăcut să te afli de mult timp în Top 10. Sunt foarte mulţumită de performanţa mea la Wimbledon.
Bineînţeles că unul dintre scopurile mele este să ajung numărul unu. Am avut o nouă şansă aici, dar am ratat-
o. Nu mă afectează prea mult acest lucru, deoarece mai am mulţi ani în faţă şi cred că voi mai avea şanse. Sunt
apropae de locul unu, aşa că trebuie să continui să muncesc.”

„Eu, cand eram mica, aveam persoane pe care le admiram şi mereu am încercat să învăţ ceva de la marii
jucători.”
În fiecare zi gasesc citate pe internet care mă motivează! (…) Cred ca ele îmi dau forţa să merg mai departe.“ 
 
„Sa fii numarul 1 mondial inseamna mult. Nu am cum sa stiu, nu am ajuns acolo. (…) Sper sa ajung si eu
candva acolo, dar nu ma gandesc prea mult la asta. Cand se va intampla, voi fi cea mai fericita, dar trebuie sa
muncesc mult.” (august 2017)
 
„Îmi doresc in fiecare zi mai mult, astfel ca ma pregatesc din greu pentru acest lucru. Abia astept sa ajung in
multe alte finale de Grand Slam, dar nu este usor cand ajungi in Top 3 si toata lumea vrea sa te invinga. As
spune ca sunt o perfectionista, dar stiu ca perfectiunea nu exista. Dar este bine pentru mine, deoarece am
mereu ceva de atins diverse obiective. Pot sa lucrez la jocul meu, dar si la aspectul mental.”
 
„Am inceput sa lucrez mai mult la mentalitatea mea, la psihic. Am aratat o noua Simo, care nu renunta, desi
am pierdut greu setul doi. Sunt mandra ca am reusit sa schimb totul in scurt timp. Acum doar vreau sa raman
asa si sa devin mai puternica. Nu vreau sa pierd asta, pentru ca personalitatea mea poate fi putin nebuna pe
teren. Acum vreau doar sa fiu calma, pentru ca atunci cand sunt calma pot vedea jocul si ce face adversara.
Astfel, pot juca un tenis mai bun.”
 
„Picioarele si muschii imi sunt mai puternice. In fiecare zi lucrez, exersez.”
 
“Un jurnalist m-a intrebat ce aspecte ale personalitatii mele ma ajuta pe terenul de tenis si ce aspecte imi
submineaza jocul. E o intrebare interesanta, la care am raspuns usor: ambitia mea. Imi doresc sa realizez
lucruri marete, sa-mi folosesc talentul la maxim pentru a obtine cat mai multe din cariera mea in turneu.
Legat de ce-mi submineaza jocul – increderea in mine. Daca esti unul dintre cei mai buni in profesia ta, esti
probabil un perfectionist. Eu sunt perfectionista, si cand lucrurile nu merg cum vreau eu, devin foarte critica
cu mine insami. Uneori prea critica. In momentele dificile pe teren, am dificultati in a gandi pozitiv. Cred ca
pot schimba asta, dar e nevoie de ceva munca.”
 
„Am pierdut multe turnee la inceputul anului, iar acum incerc sa-mi construiesc un joc puternic si sa ma
gandesc la viitor. Anul trecut puneam foarte multa presiune pe mine insami cu fiecare turneu, pentru a avea o
realizare mare. Nu mai fac asta. Ma gandesc acum doar la munca de zi cu zi, sa dau tot ce pot mai bun in
fiecare zi la antrenament, sa lucrez la partea mentala si sa ma bucur pentru ca iubesc sportul asta.”

S-ar putea să vă placă și