La 100 de ani de la 1 decembrie 1918 nu sarbatorim

numai Marea Unire a Transilvaniei cu Regatul Romaniei, ci

întregul șir de evenimente care, pe parcursul anului 1918, au
întregit Romania Mare-Unirea Basarbiei, de la 27 martie și
unirea Bucovinei de la 28 noiembrie. Dacă vorbim despre
Moldova și Tara Romaneasca care aveau un grad de unitate ș i
d e adecvare vechi, provenit din vechea unitate a poporului, a
limbii, a sorții aproape identice a principatelor, unitate pe care
secolul XIX a fortificat-o mereu, integrarea Transilvaniei in
Romania, dupa 1918 , nu a fost , insa un proces simplu și
liniar, fiindca Transilvania nu a fost niciodata un stat
romanesc , adica o entitate politico-teritoriala condusa de
romani , cu o clasa conducatoare oficiala romaneasca. Totuși,
Transilvania s-a adecvat treptat Vechiului Regat, așa cum și
acesta s-a pliat cateodata dupa randuielile Transilvaniei. Nu
exista o omogenizare perfecta și nici nu ne dorim sa fie pentru
ca armonia se realizeaza și din contrarii. Sa nu uitam ca
Transilvania, in sens larg reprezinta peste 40% din teritoriu și
din populatia Romaniei. Unirea, azi, ar trebui sa însemne tot
puterea , așa cum credea generatia de la 1848-1859. Romanii
au facut unirea ca sa nu fim spulberati in patru vanturi , ca sa
ramana in acest colt de lume, ca să-și poată crește copii și
nepotii, ca sa fie luati in seama pe scena intemationala.