Student/ă: DESPESCU ELENA NAUSICA

Cadru didactic: Asist.univ.dr. DANIELA POPA

Psihologie si Stiintele Educatiei, Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar
An I, grupa a II-a

Cuprins:

1. Delimitări conceptuale
2. Caracteristici
3. Descrierea persoanei cu tulburare de comportament
4. Factori/cauze ce favorizează apariția tulburărilor de comportament
5. Terapia tulburărilor de comportament

1
Student/ă: DESPESCU ELENA NAUSICA
Cadru didactic: Asist.univ.dr. DANIELA POPA
Psihologie si Stiintele Educatiei, Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar
An I, grupa a II-a

TULBURĂRILE DE COMPORTAMENT

 DELIMITĂRI CONCEPTUALE:
,,Comportamentul reprezintă ansamblul reacţiilor adaptative, ce pot fi obiectiv-
observabile, pe care un organism prevăzut cu sistem nervos le execută ca răspuns la stimulii din
ambianţă.’’(Tilquin) Comportamentul este, expresia exterioară a raporturilor dintre individ şi
mediu, a echilibrului pe care individul îl realizează în procesul dinamic de integrare în viaţa
socială şi care este obiectivat, de regulă, într-un sistem de fapte sau de acţiuni supuse unei
aprecieri morale. Comportamentul se mai poate defini ca fiind conduita unui subiect luat în
considerare într-un mediu şi timp, având semnificaţie adaptativă şi întotdeauna subordonându-se
unui sens (scop). Putem sublinia că, comportamentul copilului sau cel al adolescentului este
puternic influenţat de-a lungul ontogenezei lui de dezvoltarea psihogenetică a individului şi de
mediul social în care acesta trăieşte şi munceşte.
,,Tulburările de comportament sau modificările de comportament sunt reprezentate
de către formele de dezechilibru psihic, ce implică tulburări în sfera emotional volitivă, ca
urmare a unei leziuni cerebrale (pre- sau post-)natale, a unor structuri psihice morbide de natură
sociogenă.’’ (I. Străchinaru, 1994)
Criteriile de diferenţiere ale unui comportament normal faţă de un comportament deviant
diferă foarte mult de la o cultură la alta, de la oepocă la alta. În literatura de specialitate, în afara
termenului de „tulburare de comportament” (adoptat de Comisia de Nomenclatură a Congresului
Mondial de Psihiatrie Infantilă din 1950), există numeroase alte denumiri folosite pentru a
desemna aceeaşi realitate.
Astfel, Yonbrel vorbeşte despre „copilul rău”, Wallon despre „copilul turbulent”, Beaujean
despre „copilul revoltat”, Lafon despre „inadaptare juvenilă” (R. Răşcanu,1994), iar în România
R. Răşcanu, în 1980 a introdus termenul de „sindrom comportamental” sau „comportamentism”.

 CARACTERISTICI:
Principala caracteristică a tulburarilor de tip opozant este comportamentul negativist,
neascultator si chiar dusmanos al copilului în raport cu persoana care reprezintă autoritatea.
Copiii se înfurie rapid, se cearta cu adultii, se opun activ regulilor, dau vina pe ații pentru
propriile lor greșeli, sunt impulsivi și iritabili. 
Aceste comportamente pot fi evidente în relația cu persoanele adulte apropiate sau cu
copiii de aceeași vârstă. Studiile arată că unii copii care prezintă tulburari opozante au și deficite
la nivelul performanței școlare, fapt explicat prin tendința lor de a nu îndeplinii sarcinile școlare.
Copilul cu tulburari de conduita sociala cu comportament de tip opozant (ICD-10) si ale
tulburarii opozitionismului provocator (DSM-IV) este recunoscut după urmatoarele criterii:
1. Are crize de furie neobișnuit de frecvente sau intense (se enerveaza repede);

2
Student/ă: DESPESCU ELENA NAUSICA
Cadru didactic: Asist.univ.dr. DANIELA POPA
Psihologie si Stiintele Educatiei, Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar
An I, grupa a II-a

2. Se cearta adesea cu adulții;

3. Se opune des ori in mod activ indicațiilor sau regulilor adulților sau refuză să le
urmeze;
4. Îi agresează deseori pe alții în mod intenționat;
5. Îi învinuiește pe alții pentru propriile greșeli sau propriul comportament
inadecvat;
6. Deseori este iritabil sau se lasă ușor enervat de ceilalți;
7. Deseori este coleric și plin de resentimente;
8. Deseori este ranchiunos sau răzbunator.

 DESCRIEREA PERSOANEI CU TULBURĂRI DE

COMPORTAMENT:
Persoana cu tulburări comportamentale se deosebeşte de cea normală prin faptul că acest
tip de conduită este oscilantă, pendulând adeseori între agresivitate, iritabilitate, tendinţe
necontrolate şi necenzurate, lipsa stăpânirii de sine şi neevidenţierea autocontrolului.
Putem afirma că adolescentul/tânărul cu tulburări de comportament îşi dezvoltă anumite
trăsături de personalitate specifice, diferite de cele ale individului cu un comportament normal:
modificări la nivelul structurilor morale (referindu-ne de fapt la lipsa valorilor morale sau la
influenţa negativă a celor imorale), modificări la nivelul relaţiilor afective (frecvent fiind
prezente atitudini de ostilitate, de neîncredere sau agresivitate), scăderea pragului de toleranţă
la frustraţie (din cauza egocentrismului ridicat orice renunţare la ceva care-i produce plăcere
este percepută ca agresiune asupra propriei persoane), perturbarea sentimentelor de culpabilitate
(care fie nu există, fie iau forma unei sfidări, culpabilitatea fiind puternic interiorizată), existenţa
unor puternice sentimente de devalorizare (cel în cauză autopercepându-se ca fiind o „non-
valoare” – apreciere întărită frecvent atitudinal şi verbal şi de cei din jur şi continuând să repete
comportamente negative tocmai pentru că nu-l crede nimeni bun de ceva sau capabil să se
schimbe), a unor sentimente acute de injustiţie (responsabilitatea pentru comportamentele sale
fiind atribuită altor persoane, sistemului, societăţii – „mi se face o cruntă nedreptate”). La aceste
particularităţi specifice persoanei cu tulburări de comportament putem adăuga şi existenţa
contrarietăţilor Eu-lui, acesta, pe de o parte, caracterizându-se printr-o slabă consistenţă şi
echilibru negativism, minciună, care indică fals puterea sau forţa Eu-lui, a persoanei) şi pe de
altă parte, printr-o alterare a relaţionării cu persoanele iubite (acestea devenind doar obiect de
satisfacere egoistă a nevoilor personale şi nu parteneri de comunicare sau de contopire
spirituală). În plus, pot apărea şi tulburări de cunoaştere, persoana în cauză trăind exclusiv în
prezent, faptele actuale fiind percepute de sine-stătător, fără nicio legătură cu experienţa trecută,
astfel că realitatea în care se înscrie persoana cu aceste tulburări este una actuală. Pe acest fond,
tulburările de comportament aduc cu ele perturbările de apărare, acestea fiind frecvent de tip
defensiv, centrate fie pe găsirea unor scuze sau a unor mijloace/căi de a scăpa de o acuzaţie sau
dintr-o situaţie neplăcută, fie pe identificarea – reală sau imaginară – a unui vinovat („ţap

3
Student/ă: DESPESCU ELENA NAUSICA
Cadru didactic: Asist.univ.dr. DANIELA POPA
Psihologie si Stiintele Educatiei, Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar
An I, grupa a II-a

ispăşitor”) al actelor sale, fie pe găsirea unui aliat puternic (care să-l sprijine în acţiunile sale). De
asemenea, mecanismele de apărare ale celor cu tulburări comportamentale sunt orientate spre
găsirea de rezistenţe la schimbare (mai ales în faţa tentativelor de reeducare, interpretate frecvent
ca atac direct la securitatea interioară) şi spre descoperirea sau inventarea de puncte slabe,
negative la o persoană valoroasă, cu influenţă pozitivă puternică în grup.
Tulburările de comportament produc adeseori şi deformarea conceptului de libertate,
care, în interpretarea persoanei cu asemenea comportament, înseamnă lipsa oricărei restricţii, a
oricărei exigenţe sociale, inexistenţa oricărei reguli, „libertatea” fiind considerată în acest context
sinonimă cu „hiperautonomia” (fiind de fapt o accentuată tendinţă spre anarhie). Sentimentele
umanitare, pe fondul tulburărilor de comportament sunt denigrate, persoana respectivă
manifestând o opoziţie făţişă faţă de sentimente de tipul milei, înţelegerii, respectului etc.,
ridiculizându-le, luându-le în bătaie de joc sau atacând persoanele din jur care le manifestă în
comportament (pe care, de altfel, le consideră „slabe”).
În cadrul tulburărilor de comportament poate fi afectată și imaginea de sine a tinerilor.
Aceasta este inadecvată şi săracă în privinţa structurării conţinutului ei. Semnalăm între
caracteristicile ei o serie de itemi cu tendinţa de condensare în subsisteme operaţionale la nivel
psihosocial:
– operare preponderent cu pseudovalori;
– precaritate şi inadecvenţă valorică;
– imaturitatea structurilor psiho-afective şi sociale ale personalităţii;
– inconsistenţa calitativă a conştiinţei de sine;
– imaturitatea socială exprimată în mod precar la nivel vocaţional şi axiologic;
– realizarea falsă a imaginii de sine.
Acest mare şi grav deficit de maturizare socială generează la nivelul psihicului disfuncţii
şi chiar diverse forme de dispersie. Marele deficit de la nivel axiologic imprimă, printr-o
dinamică specială a intereselor, o înclinare a tinerilor şi a adolescenţilor către trasee facile de
ascensiune, de realizare: fuga către venit uşor (mai ales după 1990 la noi în ţară şi în condiţiile
trecerii spre economia de piaţă), tentaţia agonisirii banilor fără scrupule şi numai cu un calcul
egoist.
Dispersia intereselor şi a aspiraţiilor, consecinţă a disfuncţiei prin defect psihosocial,
induce o devitalizare a câmpului de aspiraţii, fapt care paralizează orizontul ascensiunii umane.
Astfel, se sesizează elemente de bruiaj comportamental, care pot fi cotate între tendinţa tânărului
spre şocant, spectaculos în sine şi elemente de falsă reuşită, de încercări nereuşite la şcoli,
facultăţi și în căsnicii. Toate acestea sunt cauzate de imposibilitatea realizării unor mesaje de
feed-back autentice, sau de desele „ricoşări” de pe orbitele funcţionale normale.

 FACTORI/CAUZE CE FAVORIZEAZĂ APARIȚIA

TULBURĂRILOR DE COMPORTAMENT:
Cele mai frecvente cauze ţin de mediul ambient; favorizează apariţia
comportamentului deviant la minori și pot îmbrăca următoarele aspecte:
 Neînţelegerile intrafamiliale şi disocierea căminului. Acestea se regăsesc cu o frecvenţă
maxima iar 80% dintre minorii cu problem comportamentale provin din familii

4
Student/ă: DESPESCU ELENA NAUSICA
Cadru didactic: Asist.univ.dr. DANIELA POPA
Psihologie si Stiintele Educatiei, Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar
An I, grupa a II-a

destrămate. Aceste situaţii pot declanşa la copil tulburări emoţionale şi tendinţe

patologice care se vor traduce prin devieri comportamentale.
 Disocierea grupului familial prin boli cronice grave sau prin decesul unui părinte poate
crea familiei, pe lângă o privaţiune economică, şi o frustrare emoţională. Această
frustrare poate induce o stare de anxietate şi un sentiment de singurătate.
 Absenţa unuia dintre părinţi poate influenţa negativ dezvoltarea personalităţii copilului,
prin absenţa figurii de identificare necesare în conturarea personalităţii viitoare. Rolul
mamei este primordial, copilul fără mamă construindu-şi la început o „reacţie de protest”,
apoi trece printr-o etapă „disforică” şi ajunge la final la stadiul de negare a necesităţii de a
avea mamă.
 Divorţul devine pentru copil un fapt iremediabil. Disputele premergătoare, tensiunile
excesive dintre părinţi sau un părinte brutal, alcoolic şi care provoacă certuri (mai adesea
acesta fiind tatăl) duc la o serie de situaţii fără echivoc din partea acestora care, pe lângă
anxietatea şi insecuritatea insuflate copilului, îi pot crea acestuia unele resentimente sau
pot constitui pentru el un model negativ de imitat.
 Deficienţele în atitudinea educativă a tatălui sau a mamei (agresivitatea, despotismul,
pisălogeala) determină, la copil şi ulterior la tânăr, reacţii de indisciplină, incapacitate de
acomodare, iritabilitate.
 Relaţiile dificile cu mama, care nu pot satisface trebuinţa de afecţiune a copilului, îl vor
situa pe acesta în permanenţă în cadrul unor carenţe afective şi de securitate.
 Încredinţarea copilului unor „organizaţii anonime” (grădiniţă, şcoală), reflectând
tendinţa familiilor de dezangajare faţă de sarcinile afective şi educaţionale, conduce, în
lipsa supravegherii parentale directe, la frustrarea de autoritate; copilul se simte prea
rapid independent şi autonom, ceea ce poate antrena tulburări comportamentale, mai ales
dacă în jurul său există exemple negative.
 Factorii ecologici generatori ai unei subculturi pot crea indirect condiţii pentru
dezvoltări dizarmonice ale personalităţii copilului.
 Pseudodebilitatea mentală a părinţilor, caracteristică mediului subcultural, prezintă
multiple implicaţii comportamentale cu character deviant şi este legată de carenţările şi
neglijenţele educative prezente în acest mediu.
 Transformările demografice, legate de transferul dinamic al populaţiei în cadrul
urbanizării, impun stresuri inevitabile, prin schimbarea bruscă a modului şi a ritmului de
viaţă, perturbându-i mai ales pe tineri, făcându-i vulnerabili în faţa numeroaselor tentaţii
din noul univers care le este străin.
 Calamităţile (de genul războaielor) sporesc frecvenţa şi intensitatea manifestării acestor
tulburări de conduită.
 Influenţa normei de grup (un comportament de tip negativ, de regulă, care dacă este
promovat de şeful/liderul găştii/bandei, va fi imitate – prin contagiune şi supunere la
norma de grup – de către ceilalţi membriai grupului respectiv).
Adolescentul cu tulburări de comportament se manifestă prin simptome caracterizate printr-
un mare polimorfism. Manifestările clinice depind atât de vârstă, de sex, stadiul de dezvoltare,
cât şi de factorii de mediu sexuale, prostituţia, tentativele de suicid, omuciderea.
Într-o succintă prezentare, tabloul acestor tulburări comportamentale ar cuprinde:

5
Student/ă: DESPESCU ELENA NAUSICA
Cadru didactic: Asist.univ.dr. DANIELA POPA
Psihologie si Stiintele Educatiei, Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar
An I, grupa a II-a

a. Minciuna, sau tendinţa de alterare a adevărului, poate fi cauzată de fantezie, de lăudăroşenie,

de intenţia de a înşela, dorinţa de compasiune, dorinţa de a se salva dintr-o situaţie neplăcută
ca o reacţie de apărare, de simpatie sau antipatie, raţionamentele superficiale ale
adolescenţilor sau de afecţiuni psihice.
b. Irascibilitatea prezintă un mecanism psihopatologic similar, fiind frecvent denumită şi furie,
nervozitate, nestăpânire şi aproape întotdeauna prezentă în comportamentul uman; este o
reacţie de descărcare critică.
c. Impulsivitatea este reacţie specifică de scurtcircuitare,reprezentând o trecere directă la actul
de satisfacere a apetitului agresiv, de opoziţie. Se caracterizează prin caracterul său brusc,
necenzurat, mai puţin elaborat în privinţa diversităţii acţionale.
d. Furtul, cel mai frecvent delict întâlnit la minori, este definit ca fiind atentat la proprietatea
particulară sau publică, frecvenţa lui, în funcţie de vârstă, variind astfel: 20% hoţi minori,
sub 13 ani, 35% de la 13-16 ani, 40% de la 16-18 ani, cu un maximum de incidenţă la
pubertate.
e. Fuga şi vagabondajul reprezintă erupţia violentă din mediul familial, ca expresie a unei stări
de încordare emotivă sau a unor simptome psihotice.
f. Eşecul şcolar. La delincvenţi, deficitul şcolar este recunoscut de toţi autorii. El se poate
datora unor cauze ca: frecvenţa neregulată, condiţiile de mediu nefavorabile, lipsa de
îndrumare a copiilor către şcoală prin lipsa de instruire a propriei familii. Apar frecvent la
debilii mintal sau la „comportamentalii-psihopaţi” şi pot avea un caracter impulsiv
(piromanie) la epileptici.
g. Alcoolismul şi dependenţa de drog. Alcoolul, unul dintre principalii răspunzători pentru
comportamentul antisocial (agresiune, crimă, jaf, huliganism). În adolescenţă, alcoolismul
ca şi tentaţia administrării drogurilor – haşiş, cocaină, aurolac.

 TERAPIA TULBURĂRILOR DE COMPORTAMENT:

Problema tratamentului tinerilor şi adolescenţilor cu tulburări de comportament este
dificilă şi complexă. Ea necesită o sinteză complexă a cauzelor, a modului în care s-au produs şi
a aspectelor clinice, în scopul unor măsuri profilactice şi terapeutice, în vederea prevenirii
recidivei, a recuperării şi a reintegrării sociale.
Faţă de dezvoltarea dizarmonică a personalităţii, atitudinile terapeutice pot fi sistematizate astfel:
A. Aspectele profilactice. Profilaxia, alături de mijloacele medicale, implică o serie de
aspecte de intervenţie la nivelul structurii şi relaţiilor familiale, a posibilităţilor de influenţare a
familiei, problemelor generale ducative, ca şi psiho-pedagogice.
Ştiind că însuşirile patologice ale personalităţii la vârstele mici au un caracter relativ
instabil şi ca atare reversibil, subliniem rolul covârşitor al educaţiei în sensul larg al cuvântului şi
al mediului social în corectarea acestei instabilităţi. O educaţie echilibrată, îmbinând armonios
sancţiunea cu recompensa, însoţită de o atmosferă echilibrată, constituie elemente care limitează
extinderea şi agravarea trăsăturilor psihopatice ale devianţei, inadecvenţei. Atunci când
influenţele familiei sunt defavorabile, atitudinea noastră va consta în scoaterea copilului din
mediul respectiv, despărţind copilul de părinţii care prezintă de obicei ei înşişi trăsături
psihopatice, în vederea prevenirii identificării cu aceştia şi a imitării conduitelor lor

6
Student/ă: DESPESCU ELENA NAUSICA
Cadru didactic: Asist.univ.dr. DANIELA POPA
Psihologie si Stiintele Educatiei, Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar
An I, grupa a II-a

B. Tratamentul medicamentos este prescris de medic în funcţie de natura nosologică şi

clinică a tulburărilor de comportament, de stadiul evolutiv şi de vârsta pacienţilor. Unele trăsături
psihopatice şi în special reacţiile de tip excitabil pot fi influenţate de medicaţia psihotropă; în
afara acţiunii lor propriu-zise, psihotropele sporesc întotdeauna permeabilitatea psihică, oferind
o mai bună inducţie abordărilor psihoterapeutice şi o mai mare deschidere spre mijloacele
psihosocioterapeutice. În funcţie de simptome se pot utiliza şi alte medicamente ca
neurolepticele, sedative sau tranchilizantele.
C. Tratamentul psihotrop efectuat în clinicile de psihiatrie este rezervat mai ales unor
faze acute de decompensare comportamentală. Datorită randamentului activităţii prin
efectele secundare pe care le produce acest tratament, se impune totodată luarea altor măsuri de
ordin psihosocioterapeutic. Psihopaţii excitabili, cu toate că sunt numeric mai puţini, au
decompensări grave şi repetate, comit acte antisociale recidivante, pentru care se impun măsuri
coercitive cu caracter penal sau medical. Apreciem că dezvoltarea ulterioară a
comportamentalilor (cei cu tulburări de comportament) poate evolua spre o „ştergere” în timp a
deficitelor comportamentale doar când sunt anihilate condiţiile majore negative din viaţa lor. În
acelaşi timp, este posibil ca persoanele cu defect structural psihopatologic, sub influenţa nefastă
a adulţilor delincvenţi să nu poată discerne „binele” de „rău”, să recidiveze comportamental şi să
facă obiectul acţiunii legii penale.
În concluzie, persoanele slab adaptate la condiţiile unei vieţi sociale normale, având o
structură imatură, dezechilibrată, sugestionabilă şi aflate în perimetre sociale dezorganizate,
delictogene depăşesc cu uşurinţă graniţele comportamentului normal şi ajung la acte deviante,
aberante, antisociale.
De aceea, pedagogii ar trebui să ofere acestora metode, mijloace de intervenţie psiho-
clinice, psiho-sociale, dar mai ales tehnici de modelare socio-educaţionale.

7
Student/ă: DESPESCU ELENA NAUSICA
Cadru didactic: Asist.univ.dr. DANIELA POPA
Psihologie si Stiintele Educatiei, Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar
An I, grupa a II-a

BIBLIOGRAFIE:
1. GHERGUŢ A., Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale, Strategii de educaţie
integrate, Editura: POLIROM, Iaşi, 2001;
2. VERZA E., Probleme de defectologie, vol.8, Ed. Universităţii Bucureşti, 1988
3. AVRĂMESCU M.,D., Defectologie Şi Logopedie, Ediţia a III-a, Editura Fundaţiei
România de Mâine, 2007
4. http://www.eva.ro/psihologie/familia-ta/comportamentul-opozant-si-negativist-al-
copilului-articol-6278.html - accesat la 10.05.2014