UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” – SIBIU

FACULTATEA DE DREPT „SIMION BĂRNUŢIU”

SPECIALIZAREA: DRPET
CENTRUL TUTORIAL MIERCUREA CIUC

REFERAT LA DISCIPLINA:
ETNOLOGIE JURIDICA

Titlul referatului:
Judecata cetei pastorilor

Profesor de disciplina:
Conf.univ.dr. Cornelia Munteanu

STUDENT:
UNGURAN VICTOR
Anul: II

Anul universitar 2019-2020

Semestrul I
 Judecata cetei pastorilor
Etnologie este un termen care provine din: cuvântul grec ethnos (grup uman cu trăsături
comune, tagmă, societate de indivizi asemănători), tradus în epoca modernă drept etnie, grup
lingvistic sau rasial, comunitate, popor, națiune
Etnologia a primit astfel două accepțiuni:
(1) studiu al etniilor sau grupurilor/comunităților etnice, diferite de etnia (și cultura națională a)
cercetătorului;
(2)  studiu al propriei etnii naționale, al obiceiurilor și folclorului național, considerat a fi
exprimat de grupuri sociale "privilegiate" (precum țăranii), care moștenesc trăsături
culturale arhaice și astfel descriu forme culturale "autentice".
Etnologia juridică urmăreşte să redea izvoarele şi formele specificului etnic al civilizaţiei
tradiţionale şi culturii populare româneşti. Că ştiinţa autonomă a căpătat contur ştiinţific abia la
sfârşitul primei jumătăţi a sec. al XX-lea.
Societatea românească are o tradițe veche, bine închegată, bazată pe credință, moralitate și
cutumă. Satul românesc este reprezentativ pentru societate, fiind un etalon al moralității, având
propria organizare atât din puct de vedere administrativ, cât și sub aspectul justiției și al altor
ramuri, fiecare comunitate având regulile sale nescrise bazate pe obiceiurile zonei și moștenite de
la bătrâni.
Dacă în zilele noastre bătrânii sunt percepuți ca fiind o parte a societății care are nevoie de
susținere, care împiedică dezvoltarea societății și progresul tinerilor, în societatea românească
arhaică bătrânii ocupau un rol important în societate, de unde și proverbul „Cina n-are bătrâni, să-și
cumpere!”.
Un rol important în organizarea vieții sătești de zi cu zi și a societății a fost ocupat de
obiceiurile colectivității, pe care s-au bazat în mare parte dealungul veacurilor viața politică,
economică și bună conviețuire socială. Relațiile interumane din interiorul comunităților sătești au
fost dirijate de norme de conduită, norme morale ce țineau de respect și bun simț fiind respectate de
bunăvoie de către toți - copii, tineri, maturi și bătrâni.
Pentru perioada feudală organul de conducere sătească al obştilor ţărăneşti din cele trei ţări
române era denumit „ sfatul satului ” sau „ sfatul bătrânilor ” ori „ sfatul oamenilor buni ”, „ sfatul
oamenilor zdraveni ” iar legislaţia sătească era denumită „legea ţării” sau „obiceiul pământului”.
În perioada feudală poporul român, împărţit în cele trei ţări româneşti: Transilvania,
Moldova şi Ţara Româneasca, posedă un străvechi sistem de drept popular bine închegat care avea
la bază:
- o concepţie juridică obştească unitară, cu rădăcini adânci în activitatea etnico-sociala a
autohtonilor numită în general drept ţărănesc, drept obisnuielnic sau drept popular român. În
această concepţie juridică intră ideea de omenie, de dreptate, de rânduiala;
- o legislaţie ţărănească care "reglementa" viaţa comunitară printr-o lege a ţării sau obicei
al pământului. În Transilvania aflată sub dominaţia Imperiului austro-ungar, aceasta legislaţie a
fost consemnată ca o concesie juridică acordată autohtonilor, sub diverse denumiri: Jus
Valachicum, Ritus Valachiae, Lex Walachorum.
În dreptul cutumiar român Legea ţării se individualizează prin:
- organe de judecată sătească care judecau toate categoriile de abateri de la legea ţării, pe
toate treptele ierarhiei sociale. Aceste organe de judecată erau alcătuite din reprezentanţii legali ai
2
cetelor de neam în comunitatea sătească. În Transilvania erau cnejii şi juzii. Jurisdicţia lor se
întindea pe ceea ce se va numi mai târziu judeţ. În Maramureş, M-tii Apuseni, Retezat, Sibiu,
Făgăraş, Ţara Bârsei erau cetele de oameni zdraveni iar în Moldova şi Valahia, cetele de oameni
buni;
- judecata satului  avea valoare deplină, de unde şi numele de "pravila obştească" data
judecăţii;
- opinia justiţiară a satului era cea care completa sistemul de drept popular român.
Încălcarea legii nescrise ducea la sancționarea celor vinovați. Organul sătesc de conducere
ocupa locul al treilea după „domnie” și „dregătorie”, Sfatul satului era un organ instituțional
complex care îngloba mai multe suborgane cu atribuții distincte. Din sfatul satului făceau parte trei
unități social-culturale, acesta era coordonat de bătrânii din sat. Ceata sfatului satului era formată
din trei cete organizate în funcție de vârstă și de nevoile societății, fiind interdependente:
- ceata bătrânilor;
- ceata oamenilor zdraveni;
-ceata feciorilor.
Cea mai importantă în ordinea ierarhiei de vârstă și experiență era deci ceata bătrânilor,
care se și numea de fapt „capul sfatului satului ”.
Ceata bătrânilor era alcătuită din sexagenarii şi septagenarii satului. Membrii cetei
bătrânilor trebuiau să întrunească anumite calități printre care înţelepciunea, inteligența,
moralitatea, și reputaţia nepătată, toate acestea cu scopul satisfacerii nevoilor conducerii locale. Ei
erau conducătorii satului de drept şi de fapt, având printre altele și funcția de legiuitori, executori,
judecători şi administratori ai satului. O altă condiție care era necesară cetașilor este cea de a locui
pe raza vetrei satului, pentru a fi în mijlocul comunității și a-i cunoaște problemele și necesitățile.
Ceata oamenilor zdraveni era alcătuită din oameni maturi aleşi în numele categoriilor
profesionale existente în sat. Aceștia luau hotărâri cu privire la problemele agricole și
meșteșugărești ale sătenilor. Aceştia puteau locui şi în afara vetrei satului, pe moşia satului.
Ceata feciorilor era alcătuită din tineretul satului. Ea alcătuia unitatea de pază a satului,
echipa de ştafete ce ducea veştile în sat, grupul strigătorilor peste sat care organiza ceremoniile
festive de peste an. În ea erau primiţi numai feciorii care la „sorocul primirii lor” adică de Anul
Nou, trecuseră deja ritul de iniţiere numit „intratul în horă” din duminica Paştilor. Feciorii ieşeau
din ceată când se însurau sau când comiteau vreo infracţiune gravă care încălca ordinea morală
enunţată în statutul cetei.
În faza de descompunere feudală din secolul al XIX-lea, când deja cetele de feciori încep
să se sustragă sfatului satului, devenind simple instrumente de petrecere ceremonială, cetele de
vârstă desfăşurau două forme de judecată obştească: o judecată obştească a vârstnicilor şi o
judecată obştească a tinerilor.
Judecata vârstnicilor cuprinde două nivele sociale:
-unul al intereselor juridice pentru întreaga comunitate sătească numită în general „judecata
sfatului satului”,
-altul la nivelul intereselor juridice profesionale, pastorale, pastoral-agricole, agricole
(numită judecata plugarilor, judecata păstorilor sau judeţul păcurarilor).
În satul tradiţional românesc existau două structuri profesionale de bază: păstori şi
agricultori.
De regula păstorii părăseau vatra sătuli şi locuiau cea mai mare a timpului în sălaşe de
păstori,
Agricultorii în schimb realizau activităţi la câmpie, dar locuiau în cea mai mare parte a
timpui în vatra satului.
3
 Delictele produse între agricultori erau soluţionate de ceata de bătrâni, delictele dintre
păstori, erau judecate însă chiar de către păstori, care formau ei înşişi o ceata de judecată
Un sălaş de păstori era alcătuit din grupuri de bărbaţi de un număr de 3 – 7 familii, ei aveau
roluri profesionale în activitatea de păstorit, fiind diferenţiaţi în:
- Mulgători,
- Strungatori,
- Mânători.
- Baciul, cea mai importantă funcţie, care urmărea respectarea obligaţiilor faţă de domnie,
( biruri, impozite) deasemeni prima persoană care răspundea faţă de persoanele care erau
proprietare a terenului unde era amplasată stâna. Decidea ziua şi locul desfăşurării
judecatilor între păstori. Pentru delicte minore putea decide el însuşi pedeapsă şi să aplice
pe loc acea pedeapsă
Toate aceste persoane purtau numele de ,,pacurar-i’’.
Judecarea păstorilor se făcea cu respectarea următoarelor principii de drept:
a) principiul judecării în cerc închis prin reprezentanții de vârstă, eligibili ai grupului de
păstori constituiți în ceată. Orice faptă, penală sau civilă, orice „vină” care leza interesele grupului
pastoral trebuia judecată în cadrul obștilor sătești de păstori de ceata anume însărcinată cu această
treabă. În nordul Dunării judecata se făcea până în sec. al XIX-lea de cete special constituite
numite „stărostiile ciobănești”, „cetele de vătafi” și „adunările de baci”. În sudul Dunării judecata
se desfășura în „judeciile” și „celnicatele” ciobănești.
Când cel ce trebuia judecat era rudă cu unul dintre păstorii judecători, se alegea provizoriu
un supleant pentru a exclude astfel bănuielile de părtinire;
b) principiul judecării în primă și ultimă instanță. În procesul cutumiar pastoral conflictele
se rezolvau numai pe plan local, în fața cetei de păstori-judecători, de obicei la locul de reședință a
păgubitului sau unde s-a produs infracțiunea.; nu exista apel iar judecata trebuia să se termine într-o
singură ședință; nu se puteau invoca motive pentru amânarea procesului, ca lipsa de martori și
dovezi materiale și nici nu se putea invoca competența altui loc sau for de judecată;
c) principiul egalității prezumtive a părților în litigiul procesual comunitar;
d) principiul judecării sumare și operative. Procesul se judecă într-o singură zi iar
procedura era redusă la strictul necesar;
e) principiul invocării unor probe certe sau unor prezumții simple. Prima probă era
jurământul; păstorii jurau pe orice obiect al credinței lor: pe casa părintească sau proprie, pe
pământul lor, pe pâine și pe sare, și pe ceea ce era extrem de semnificativ, pe turma lor de oi
(jurământul ăl mare). Când jurământul se făcea pe turme sau pe ciopoare, acesta echivala cu
„jurământul pe pământ”. Pentru întărirea acestui soi de jurământ se aducea la locul judecății un
berbec de soi din turma celui care jura și acesta punea mâna pe capul berbecului și ținându-l de
cornul stâng cu mâna dreaptă jura să spună adevărul. A doua probă era cea cu martori. Aceștia
trebuiau să fie nepătați din punct de vedere moral și penal: moral, jurătorii trebuiau să postească și
să nu întrețină relații sexuale; penal, să nu fi comis infracțiuni similare celor pentru care depuneau
mărturia. Apoi, jurătorii trebuiau să fie mai în vârstă decât litiganții și mai mari în rang profesional
în ierarhia ciobănească.
A treia probă era depozițiile chezașilor; depozițiile lor urmau aceleași reguli impuse
martorilor. În afară de aceste mijloace de probă, ceata de judecători-păstori lua în considerare și
evoluția viitoare a evenimentelor judecate bazându-se pe prezumții aleatorii care puteau cântării
destul de greu în deliberare și hotărâre.
f) principiul aplicării „legilor păstorești”. Prin acestea se înțeleg acele sisteme de norme
restrictive stabilite de comunitatea predominant pastorală pentru activitățile ei profesionale. Din
4
categoria acestor sisteme fac parte: legea turmei, legea stânei, legea plaiului, legea pășunei, legea
muntelui, legea drumului oii etc.;
g) principiul executării liber consimțite sau silite în grup sau în familie a sancțiunilor
primite. Cel sancționat, în mod obișnuit, executa de bună voie și singur pedeapsa oricât de grea ar
fi fost aceasta.; alteori aceasta era executată sub controlul familiei iar alteori anumiți ciobani erau
însărcinați cu executarea pedepse după care dădea socoteală cetei.
h) Baciu avea dreptul la numai un vot

Printre principalele motive in care se “convoca Judecata cetei de păstori” se numara:

- Pierderea turmei,
- Agresiuni între păstori,
- Lovituri cauzatoare de moarte,
- Părăsirea fără încuviinţare a sălaşului.
- Adulterul
Odată stabilite motivele culpei penale ceata trece imediat la judecarea celui vinovat după o
procedură sumară sau una complicată. În primul caz ciobanii – frați buni, veri primari, frați de
cruce sau veri de drum – judecă pe ciobanul străinel care nu face parte din comunitatea lor
gentilică. Locul unde se instituie instanța de judecată este chiar în spaţiul unde s-a desfăşurat
delictul sau pe locul cel mai înalt din apropierea sălaşului (acest loc înalt era considerat mai curat
pentru că era mai apropiat de soare)
Completul de judecata de cele mai multe ori era format:
- De baci,
- De persoanele mai învârstă din sălaş
- Orice persoană care nu putea fi acuzată de imoralitate dar care trebuia sa fie de rang
mai inalt decat cel care este judecat
Completul se adună la locul de judecată în preziua judecăţii. Pe timpul nopţii nu dormea ci
stăteau în jurul focului vorbeau puţin meditând asupra faptelor pentru care trebuiau să rostească
sentinţe. Neapărat trebuiau să asiste la răsăritul soarelui (echivala cu un moment de euharestie )
În răstimpul iernatului, completul de judecată cu martorii și chezașii se adunau sub un
adăpost artificial: păstorii sedentari la un sălaș, conac sau odaie părăsite, păstorii transhumanți,
coborâți în lunca Dunării, la o perdea de trestie retrasă
În desfăşurarea judecăţii nu lipseau momentele:
- Ascultarea părţilor,
- Reconstituirea faptelor (dacă era posibil),
- Rostirea sentinţei de către baci, prin aplicarea principiului egalităţii votului.
Sentința va fi executată fie în spiritul hotărârii cetei de păstori-judecători, fie în spiritul
dorinței celui condamnat
Sentinta era pusa in aplicare :
- Chiar de către cel acuzat
- De o rudă a celui pedepsit,
- De oricare altă persoană indicată de baci.
Categorii de pedepse :
In mod firesc, pedepsele erau gradate de la cele morale la cele materiale si de la cele usoare
la pedepsele capitale.
Pedepsele se numeau
„ Judetului al mic ” -se judecau delicte minore însă pedepsele rămâneau mari si erau :
mustrarea, ostracizarea, despagubirea crescanda si bataia.
5
 „ Judetul al mare ” ( care judeca abateri care periclitau existenta fizica a comunitatii satesti )
aplica pedepse pentru delicte foarte grave ale căror sancţiuni erau: mutilarea fizică, suprimarea
fizică prin crancenare, infierare, mutilarea mainii, lapidarea.

BIBLIOGRAFIE

1. F. Negoiţă, Istoria statului şi dreptului românesc.

2. Romulus Vulcănescu, Etnologie juridica.

3. Cornelia Munteanu, Etnologie juridică. Note de curs, Sibiu.

4. Cornelia Munteanu -Etnologie Juridică-Suport de curs ID

5. A. Stănciulescu, Contribuţii privind dezvoltarea dreptului la români.