TEHNOLOGIA GENERALĂ DE FABRICARE A ULEIULUI DE FLOAREA

SOARELUI

2.1. Pregătirea materiilor prime pentru prelucrare

(condiţionarea); 2.2. Măcinarea seminţelor;
2.3. Tratamentul hidrotermic şi presarea
măcinăturii; 2.4. Extracţia uleiurilor cu solvenţi;
2.5. Rafinarea uleiurilor brute de presă şi a celor de extracţie.

Materiile prime din care se pot extrage uleiurile vegetale alcătuiesc o gamă largă de surse de
origine vegetală. În funcţie de provenienţa lor, materiile prime se clasifică în:
- seminţe ale plantelor oleaginoase cultivate;
- seminţe ale plantelor textilo-oleaginoase cultivate;
- fructe oleaginoase ale arborilor cultivaţi;
- fructe oleaginoase ale arborilor de pădure;
- subproduse şi deşeuri oleaginoase: seminţe şi sâmburi oleaginoşi; germeni oleaginoşi
Astfel, se poate obţine ulei din seminţe de floarea soarelui, soia, rapiţă, in (exclusiv cu scopuri tehnice
sau farmaceutice), arahide, susan, mac, măsline, palmier, cacao, migdale, germeni de porumb, tărâţe
de orez, germeni de grâu, seminţe de dovleac, seminţe de tomate, sâmburi de struguri etc.

 În lucrarea de faţă, atenţia va fi axată pe tehnologia de fabricare a uleiului rafinat de floarea
soarelui.

Floarea soarelui (Helianthus annus) este o plantă anuală ierboasă şi meliferă, cu o dezvoltare
puternică a sistemului radicular şi a organelor aeriene, originară din America de Nord-Vest.

Coaja seminţelor de floarea-soarelui constituie un balast în tehnologia fabricării uleiurilor, fapt pentru
care se îndepărtează în mare măsură la decorticare.

Tegumentul are forma unei membrane este concrescut cu cotiledoanele, aderă de ele cât şi de
coaja seminţelor.

Raportul dintre conţinutul de coajă şi miez este foarte important în procesarea seminţelor de
floarea soarelui în vederea obţinerii uleiului. Astfel, speciile de floarea soarelui cultivate în ţara noastră
conţin 20- 27% coajă şi 73-80% miez.

Cotiledoanele conţin substanţele de rezervă, precum şi organele viitoare aflate în stadiul embrionar:
tigela, gemula şi radicula. Endospermul există numai scurt timp după fecundarea florii şi
începerea formării seminţei, acesta având aspect gelatinos. Miezul este format dintr-un număr
mare de celule. Celula constitutivă este formată din membrană, oleoplasmă, nucleu şi granule de
proteine (aleuron). Oleoplasma este formată din protoplasmă propriu-zisă (citoplasmă) şi din ulei
dispersat omogen în aceasta sub formă de incluziuni microscopice. Apa se găseşte în partea de gel a
seminţelor, sub formă legată (coloizi) şi liberă. Seminţele cu conţinut mic de apă au toată apa legată
sub forma unor pelicule de hidratare în jurul particulelor coloidale. Compoziţia chimică procentuală a
cojilor şi miezului seminţelor de floarea soarelui este redată în tabelul 2.1.
Compoziţia chimică (% s.u.) a seminţelor de floarea soarelui (Nedelcu, 1993) Tabelul 2.1

Componenta Substanţe
Lipide Fosfor total Celuloză Cenuşă
Parte anatomică proteice

Coajă 0,5-1,8 3,0-4,7 0,05-0,007 52-60 1,2-2,5

Miez 51-65 19-29 1,26-1,57 1,8-3,8 2,9-3,8

Miezul seminţelor de floarea soarelui conţine următoarele substanţe proteice: albumine (15,2-32,4%),
globuline (45,7-47,9), gluteline (7,8-19,1), proteine insolubile (8,5-13,5). Lipidele conţinute de seminţele
de floarea soarelui cuprind: triacilgliceroli (97,5-98%) şi 1-2,5% substanţe de însoţire.

Triacilglicerolii sunt, din punct de vedere chimic, esteri ai glicerinei cu acizii graşi.

Acizi graşi constituie compuşi de bază ai lipidelor. Cei mai importanţi acizi graşi din punct de vedere
biologic se caracterizează prin următoarele:
1) sunt, de regulă, acizi monocarboxilici care conţin o grupare carboxilică ionizabilă şi un lanţ
de atomi de carbon nepolar, aciclic neramificat;
2) conţin, în general, un număr par de atomi de carbon;
3) pot fi saturaţi sau nesaturaţi cu una sau mai multe duble legături.

CH3 (CH2)12 COOH acid miristic (14:0)

CH3 (CH2)14 COOH acid palmitic (16:0)

CH3 (CH2)16 COOH acid stearic (18:0)

CH3 (CH2)18 COOH acid arahic (20:0)
CH3 (CH2)20 COOH acid behenic (22:0)

CH3 (CH2)22 COOH acid lignoceric (24:0)

Acizii graşi nesaturaţi se găsesc în lipide într-o cantitate mai mare decât cei saturaţi. Principalii
acizi nesaturaţi au 18, 20, 22 sau 24 atomi de carbon şi una, două trei, patru sau cinci duble
legături. Datorită existenţei dublelor legături şi faţă de acestea, catena atomilor poate avea o
configuraţie cis sau trans.

Acizii graşi nesaturaţi naturali, au în majoritate, conformaţia izomerului cis. Astfel, toţi acizii graşi
care au fost identificaţi în membranele celulare sunt izomerii cis. De asemenea, dublele legături nu
sunt niciodată conjugate sau la distanţe întâmplătoare una de cealaltă, ci întotdeauna separate de
o grupare metilen, adică din 3 în 3 atomi de carbon.

Cel mai răspândit acid gras nesaturat este acidul oleic. El se găseşte atât în lipidele de origine
vegetală cât şi în cele de origine animală. De cele mai multe ori, în grăsimile animale, alături de acidul
oleic se întâlneşte şi acidul palmitoleic. În ţesuturile mamiferelor frecvent se întâlnesc acidul linoleic şi
acidul arahidonic. În lipidele vegetale predomină acizii oleic şi linoleic.

Cei mai importanţi acizi graşi nesaturaţi sunt prezentaţi mai jos.

CH3 (CH2)5 CH=CH (CH2)7 COOH acid palmitoleic (16:1, D 9)

CH3 (CH2)7 CH=CH (CH2)7 COOH acid oleic (18:1, D 9)
CH3 (CH2)7 CH=CH (CH2)11 COOH acid erucic (22:1, D 13)

CH3 (CH2)4 CH=CH CH2 CH=CH (CH2)7 COOH acid linoleic (18:2, D 9, 12)
CH3 CH2 CH=CH CH2 CH=CH CH2 CH=CH (CH2)7 COOH acid linolenic (18:3, D 8, 11, 14)

Triacilglicerolii sunt cele mai răspândite lipide în natură. Sunt substanţe de rezervă care se
acumulează în cantităţi mari în ţesutul adipos al animalelor, în seminţele şi fructele multor plante şi
au un important rol biochimic şi fiziologic. Se numesc şi gliceride.
Sub aspect structural, acilglicerolii sunt esteri ai glicerinei cu acizii graşi. Una, două sau trei
grupări hidroxilice ale glicerinei pot fi esterificate cu acizi graşi cu formarea de mono-, di- şi
triacilgliceroli, respectiv. Dintre aceştia, cei mai răspândiţi sunt triacilglicero lii, însă mono- şi
diacilglicerolii se întâlnesc şi ei
 în natură şi joacă un rol important în metabolismul lipidelor.
 CH 2
O CO R CH 2
O CO R CH 2
O CO R

CHO CO R 1
CHO CO R 1 CHOH

2
CHO CO R 2
CHOH
2
CHOH
2

trigliceridă digliceridă monogliceridă

Substanţele de însoţire ale trigliceridelor sunt reprezentate de: fosfatide, substanţe colorante
(pigmenţi), ceruri, steride, substanţe odorante etc. Toate aceste substanţe sunt îndepărtate din
ulei în etapa de rafinare a acestuia.

Fig. 2.1. Schema tehnologică generală de fabricare a uleiului de floarea-soarelui

SEMINłE DE FLOAREA- BENZINA

SOARELUI DE
EXTRAC łI
RecepŃie calitativa si E
cantitativa
Depozitare

Curatire

Uscare

Decojire IMPURITATI

Măcinare

COJI
Tratament hidrotermic

PRESARE EXTRACłIE CU SOLVENłI

ULEI BRUT DE PRESA

BROCHEN MISCELA ŞROT

Purificare Măcinare Distilare Desolventizar

e
ULEI BRUT ŞROT
DE FURAJER
EXTRAC łIE
Desmucilaginare

Neutralizare

Spălare

Uscare

Decolorare

Vinterizare

Dezodorizare

ULEI RAFINAT DE FLOAREA-

SOARELUI

Etapele principale ale procesului tehnologic de fabricare a uleiului rafinat de floarea-soarelui:

2.1.Pregătirea materiilor prime pentru prelucrare (condiţionarea);
2.2. Măcinarea seminţelor;
2.3. Tratamentul hidrotermic şi presarea măcinăturii;
2.4. Extracţia uleiurilor cu solvenţi;
2.5. Rafinarea uleiurilor brute de presă şi a celor de extracţie.
2.1. 1 . C o n d i ţ i o n a r e a s e m i n ţ e l o r d e f loarea- soar elui

 Dep ozi ta rea se realizează în silozuri datorită caracterului sezonier pe perioade lungi de timp.
În fabricile de ulei, se depozitează seminţele pentru 5-12 zile. Pentru a se preveni degradarea
seminţelor în timpul depozitării trebuie cunoscute şi prevenite procesele biochimice şi microbiologice
ce se pot desfăşura la depozitare.

Seminţele sunt “vii”, deci prezintă o activitate metabolică şi în timpul depozitării. Astfel, există un
schimb gazos între seminţe şi mediul ambiant. Umiditatea seminţelor de floarea-soarelui
influenţează în mare măsură calitatea seminţelor la depozitare.

zona I zona II zona III

10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
ucritica=7,5%

Fig. 2.2. Reprezentarea schematică a zonelor de depozitare în funcţie de umiditatea seminţelor de

floarea- soarelui
zona I – seminţele cu umiditate mai mică decât u c = 7,5% pot fi depozitate în condiţii optime.

Dar plantele respiră, deci se formează apă, iar aceasta determină creşterea umidităţii şi a
temperaturii. Odată cu depăşirea pragului uc se intensifică procesele degradative, apare oxidarea,
hidroliza grăsimilor din seminţe, precum şi râncezirea hidrolitică.

zona II – zonă nefavorabilă depozitării. La umidităţi de până la 45%, procesele degradative ale
seminţelor de floarea-soarelui se înteţesc, iar respiraţia şi hidroliza conduc la deteriorări grave ale
calităţii seminţelor.

zona III – umiditate mai mare de 45% seminţele încep să germineze (încolţire), se consumă
substanţele nutritive pentru acumularea de energie necesară dezvoltării noii plate.

 Cu ră ţi rea

Este o operaţie tehnologică necesară deoarece impurităţile existente în seminţe măresc

conţinutul în cenuşă şi uzează utilajele. În plus, corpurile străine organice aduc o încărcătură
microbiană mai mare, o umiditate mai ridicată, modifica proprietăţile şi compoziţia chimică a materiilor
prime, iar seminţele se pot degrada pe perioada depozitării.

 Îndepărtarea impurităţilor se face în două etape:

-  înainte de depozitare ( p r e c u r ă ţ i r e a ) când se elimină circa 50% din totalul impurităţilor iniţiale;
-   p o s t c u r ă ţ i r e a (curăţirea propriu-zisă) – înainte de prelucrare în urma căreia rămân în seminţe
circa 0,3 – 0,4% impurităţi.
Există mai multe principii care stau la baza separării impurităţilor:
a) separarea impurităţilor metalice se bazează pe proprietăţile magnetice ale acestora şi se realizează
cu ajutorul magneţilor sau al electromagneţilor. Se execută înaintea tuturor celorlalte operaţii
pentru evitarea defectării utilajelor;
b) separarea pe baza diferenţelor de mărime – se bazează pe mişcarea (rectilinie, circulară sau
vibratorie) unui strat de seminţe la suprafaţa unor site orizontale sau înclinate perforate;
c) separarea pe baza diferenţei de viteză de plutire – se face cu ajutorul unui curent de aer care trece
prin amestecul de seminţe şi impurităţi antrenând impurităţile mai uşoare decât seminţele şi
separându-le.
Utilaje de curăţire: – separator - aspirator (tarar);
 – vibroaspirator Sagenta;
 – postcurăţitor Miag
 Uscarea este procesul prin care se îndepărtează cel puţin 4% din umiditatea iniţială a seminţelor
(de la 12-14% iniţial se ajunge la 8-10% final).

Scopul uscării este de a evita fenomenele de autoîncingere şi autoaprindere prin încetinirea proceselor
chimice şi biochimice.

Temperatura la care se realizează uscarea este de 60°C. O temperatură mai mare poate denatura
termic proteinele din seminţele de floarea-soarelui şi degradarea calităţii uleiului din seminţe.

Agenţi de uscare folosiţi: aer cald, amestec de aer cu gaze de

ardere. Utilaje de uscare: – cu tambur rotativ orizontal
– coloane verticale cu mai multe zone
–  în strat fluidizat, cu curenţi de aer de înaltă frecvenţă.
 D e c o j i r e a ( decorticar ea)

Scopul decojirii: Coaja seminţelor oleaginoase are un conţinut de ulei foarte redus (0,5-
3%) şi un conţinut ridicat de celuloză (52-60% raportat la substanţa uscată). Din această cauză, coaja
constituie un material inert în procesul de prelucrare şi nedorit în compoziţia şroturilor.

Această operaţie se execută în special în cazul seminţelor care conţin o cantitate mare de coajă
care nu aderă la miez. Boabele de soia nu sunt decorticate decât în cazul obţinerii unui şrot
destinat extragerii proteinelor pentru consum uman.

Avantajele operaţiei de decojire:

- creşte capacitatea zilnică a instalaţiilor de presare şi extracţie;
- se îmbunătăţeşte calitatea şroturilor prin scăderea conţinutului în celuloză (la floarea-soarelui, în
coajă există 52-60% celuloză);
- se reduce uzura utilajelor de prelucrare;
- se reduc pierderile de ulei în şrot deoarece coaja absoarbe ulei, care se îndepărtează greu
la extracţie.
După decojire, miezul trebuie să conţină circa 8% coajă, procent care favorizează buna
desfăşurare a proceselor de presare şi extracţie.

Decojirea cuprinde 2 etape:

a) spargerea şi detaşarea cojii de miez;
b) separarea cojii din amestecul rezultat.
a) S p a r g e r e a ş i d e t a ş a r e a c o j i i d e miez

Această operaţie se bazează pe principiul lovirii repetate a seminţelor de floarea soarelui, urmată
de fisurarea, spargerea şi detaşarea cojii de miez. Utilajul în care se realizează operaţia se numeşte
tobă de spargere şi este compus dintr-un tambur rotativ prevăzut cu palete, iar suprafaţa
interioară a tobei de spargere este ondulată, ceea ce permite mărirea suprafeţei de impact cu
sămânţa proiectată de palete.
Viteza medie de lovirea acestora, necesară spargerii seminţelor este de 18-25 m/s, ceea ce înseamnă
la un diametru al tamburului egal cu 800 mm, o viteză unghiulară de 550-610 rot/min.

Astfel, masa de seminţe este alimentată în tobă, iar paletele fixate pe tamburul rotativ lovesc seminţele
şi le proiectează pe suprafaţa interioară ondulată a tobei unde suferă o a doua lovire. În urma
acestor loviri repetate, coaja se fisurează, fisurile se măresc şi determină desprinderea cojii de
miez.

La baze tobei de spargere se acumulează amestecul format din seminţe întregi, coji şi miez, care se
separă ulterior.

b) S e p a r a r e a c o j i i d i n a m e s t e c u l r e z u l t a t s e f a c e p r i n d o u ă m et ode:
- după diferenţa de mărime – cernere prin site;
- după diferenţa de greutate – aspiraţia cu un curent de aer.
Din procesul de separare rezultă două fracţiuni:
i miez industrial  75 - 85% din amestec şi 6-8% coajă păstrată din considerente
tehnologice (facilitează formarea capilarelor de scurgere a uleiului la presare şi apoi la
extracţie);
i coajă eliminată 15 - 25% din amestec; aceasta a antrenat o cantitate mică de miez (0,4
– 1%).
Utilaje cu ajutorul cărora se realizează operaţia de decojire sunt reprezentate de toba de
spargere şi separatorul de coji.

2.2. 2 . M ă ci n a r e a se m in ţ el or de f loarea- soarelui

Măcinarea este operaţia prin care materia primă oleaginoasă este mărunţită sub acţiunea forţelor
mecanice în particule de dimensiuni mici din care să se poată face separarea uleiului cu randament
maxim.

Măcinarea are ca efect deschiderea celulelor (oleoplastelor) în vederea îndepărtării mai uşoare a
uleiului la presare şi extracţie. Astfel, printr-o bună măcinare, se deschid circa 70-80% din totalul
celulelor. Structura lor intracelulară este distrusă prin acţiunea mecanică de măcinare iar uleiul se
aglomerează în picături fine, se elimină din canalele oleoplasmei şi este reţinut sub forma unor
pelicule la suprafaţa şi în capilarele măcinăturii. O cantitate de ulei rămâne în celulele nedeschise
(20-30% din totalul celulelor), eliberarea lui fiind dificilă.

Gradul de măcinare este deosebit de important pentru desfăşurarea ulterioară a procesului tehnologic,
influenţând în special presarea şi extracţia uleiului. Astfel, o măcinătură prea fină se aglomerează în
timpul tratamentului hidrotermic, mărind solicitarea braţelor amestecătoare ale toasterelor. De
asemenea, dimensiuni mici ale particulelor de măcinătură îngreunează presarea uleiului şi scăderea
randamentului de recuperare a uleiului prin presare datorită colmatării capilarelor de scurgere a
uleiului.

Ut il aj el e cu ajutorul cărora se realizează măcinarea sunt, în funcţie de tipul seminţelor supuse

măcinării, precum şi a particulelor ce trebuie obţinute: valţuri, concasoare, mori cu ciocane.

V a l ţ u ri l e sunt alcătuite din 2 tăvălugi metalici (din oţel) goi în interior, cu suprafaţă netedă sau
rifluită, aflaţi în mişcare de rotaţie; mărunţirea se realizează sub acţiunea forţelor de compresiune, de
tăiere sau frecare. Astfel, există mai multe situaţii:
- ambii cilindri netezi, cu viteze egale: măcinarea are loc sub acţiunea forţelor de compresiune;
- ambii cilindri rifluiţi, cu viteze egale: măcinarea are loc sub acţiunea forţelor de frecare;
- ambii cilindri rifluiţi, cu viteze diferite: măcinarea are loc sub acţiunea forţelor de frecare şi
forfecare.
Dimensiunile particulelor măcinăturii depind de distanţa dintre tăvălugi, de tipul suprafeţei
acestora, precum şi de viteza relativă (viteza cu care se rotesc unul în raport cu celălalt).
C o n c a s o a re l e sunt utilaje folosite la mărunţirea brochenului (turtele care rezultă la presarea
măcinăturii), care produce lângă obţinerea unui brochen cu granulaţia necesară, distrugerea structurii
interioare secundare, ceea ce permite eliberarea uleiului din aglomerările formate şi uşurarea
extracţiei.

M o r i l e c u c i o ca n e sunt folosite la măcinarea şrotului, destinat alimentaţiei animalelor.

2.3. 3 . T r a t a m e n t u l h id r ot er m i c ( prăjirea)

Tratamentul hidrotermic este o operaţie realizată sub acţiunea combinată a căldurii şi a apei efectuat
sub o amestecare continuă. Acest tip de tratament se poate aplica în patru situaţii diferite:
-  înainte de presare, asupra măcinăturii obţinute la valţuri;
-  înainte de extracţie, asupra brockenului de la presare, după concasare;
-  înainte de aplatizarea materialului oleaginos;
-  înainte de extracţie, asupra paietelor aplatizate.
Scopurile acestei operaţii sunt următoarele:
-  îmbunătăţirea condiţiilor de separare a uleiului din măcinătură;
- reducerea vâscozităţii şi a tensiunii superficiale a uleiului;
-  îmbunătăţirea condiţiilor de scurgere a uleiului la presare.
Fazele tratamentului hidrotermic :

i Umectarea şi încălzirea măcinăturii. Principalul scop al umectării îl constituie

separarea uleiului pelicular. Operaţia constă în îmbibarea cu apă a măcinăturii: apa are
capacitatea de a anula tensiunea superficială care reţine uleiul în măcinătură în formă peliculară, deci
se favorizează eliberarea şi scurgerea acestuia la presare.

 În acelaşi timp, prin introducerea apei în măcinătură, proteinele conţinute de aceasta se îmbibă, îşi
măresc volumul presează asupra capilarelor, le micşorează secţiunea favorizând îndepărtarea
uleiului. De menţionat faptul că la început viteza de îmbibare a măcinăturii cu apă este mare, apoi
scade pe măsură ce măcinătura se saturează în apă. Viteza de îmbibare depinde de condiţiile de
umectare cât şi de conţinutul în ulei (este invers proporţională cu cantitatea de ulei din măcinătură).

Celulele rămase întregi după măcinare suferă şi ele transformări în timpul umectării. Astfel, acestea se
umflă, iar la încălzirea ulterioară se sparg eliberând uleiul conţinut.

Umectarea şi încălzirea trebuie realizate simultan pentru a stopa activitatea enzimelor care ar putea
mări aciditatea uleiului, în prezenţa apei.

i Prăjirea-uscarea – măcinătura este încălzită în vederea modificării structurii şi a

proprietăţilor acesteia precum şi a reducerii umidităţii. Încălzirea se realizează treptat şi începe o
dată cu umectarea măcinăturii şi progresează astfel încât la sfârşitul operaţiei se înregistrează
temperatura cea mai ridicată iar apa se evaporă intens.

 Încălzirea determină producerea unor modificări de natură fizico-chimică şi coloidală asupra celor două
faze (lichidă şi solidă) ale măcinăturii.

Modificarea fazei lichide. Modificările de natură fizică aduse fazei lichide a măcinăturii constau în
scăderea vâscozităţii uleiului şi a tensiunii superficiale a acestuia, precum şi în evaporarea apei
din măcinătură. Scăderea vâscozităţii uleiului este rapidă o dată cu creşterea temperaturii. La
temperaturi de peste 60°C, scăderea vâscozităţii evoluează după un palier mai lent.

Scăderea vâscozităţii uleiului şi a tensiunii superficiale a acestuia uşurează eliminarea lui din
măcinătură şi scurgerea lui la presare.
 În timpul tratamentului hidrotermic pot avea loc şi modificări de natură chimică şi biochimică: oxidarea
uleiului şi creşterea conţinutului în hidroxiacizi. Aceste procese au loc însă cu viteze foarte reduse
deoarece durata tratamentului este mică.

Modificarea fazei de gel (coloidale). În timpul tratamentului hidrotermic, proteinele se denaturează şi

determină distrugerea structurii celulare. Structura fazei solide devine elastică şi afânată, ceea ce
favorizează scurgerea uleiului sub acţiunea presiunii sau a dizolvantului. Denaturarea termică se
produce în prezenţa apei şi este cu atât mai intensă cu cât umiditatea măcinăturii este mai
ridicată.

Pe lângă transformările chimice, în prima etapă a tratamentului hidrotermic au loc în măcinătura

umectată şi procese biochimice: creşterea activităţii lipazelor care are ca efect mărirea acidităţii
uleiului prin hidroliza triacilglicerolilor. Activitatea enzimatică scade în a doua etapă a tratamentului
hidrotermic, deoarece sub acţiunea temperaturii sunt inactivate enzimele. De aceea, se recomandă
ca umectarea materialului oleaginos să se realizeze în prima fază a tratamentului concomitent cu
ridicarea rapidă a temperaturii până la 60-70°C când încetează activitatea enzimatică.

 În faza a doua a tratamentului hidrotermic (ridicarea temperaturii) are loc desfacerea agregatelor mai
mari şi tasarea particulelor, ceea ce se explică prin scăderea umidităţii, denaturarea termică a
proteinelor şi separarea uleiului pe suprafaţa particulelor.

De asemenea, prin prăjire rezultă o modificare pronunţată a plasticităţii măcinăturii. Datorită

scăderii umidităţii şi a denaturării proteinelor, plasticitatea măcinăturii scade atingând valori
optime pentru presare.

Utilajele care intră în alcătuirea instalaţiei de tratament hidrotermic sunt:

- prăjitoare verticale cu corp cilindric (toastere) cu compartimente multietajate (Krupp);
- prăjitoare orizontale cu mai multe corpuri;
- prăjitoare în pat fluidizat.
Presarea măcinăturii 

Este operaţia tehnologică prin care se separă uleiul din măcinătură prin aplicarea unei forţe de
presarea asupra măcinăturii prelucrate prin tratament hidrotermic. Presarea are ca produşi
brochenul  (măcinătura epuizată în ulei) şi u l e i u l b r u t d e p r e s ă .

Operaţia se face numai în cazul materiilor prime oleaginoase cu un conţinut de ulei mai mare de
30% deoarece randamentul presării este 80-85%, restul uleiului fiind obţinut prin extracţie.

Prin presarea particulelor de măcinătură unele de altele, începe procesul de separare a uleiului de faza
de gel: iniţial se separă uleiul de la suprafaţa particulelor, iar după un timp, sub acţiunea presiunii
exercitate
 începe deformarea şi comprimarea puternică a particulelor. Când spaţiul dintre suprafeţele particulelor
devine foarte mic, uleiul nu mai poate fi eliminat.

Factorul principal care defineşte modul de realizare al presării este presiunea. Cu cât presiunea este
mai mare, cu atât contactul între suprafeţele interioare şi exterioare ale măcinăturii creşte, cu atât
se elimină mai bine uleiul din spaţiile care se crează între aceste suprafeţe, iar viteza de scurgere a
uleiului este mai mare.

Creşterea presiunii asupra măcinăturii trebuie să fie însă aplicată treptat deoarece o presiune prea mare
la
 începutul presării duce la colmatarea capilarelor, reducându-se randamentul la presare.

Lungimea capilarelor trebuie să fie cât mai mică şi este influenţată de grosimea stratului de
material.

Randamentul maxim în ulei se poate obţine prin îmbunătăţirea proprietăţilor structural-mecanice

ale măcinăturii favorizate de decojire, măcinare şi tratamentul hidrotermic corespunzătoare.
Durata presării trebuie să permită scurgerea uleiului şi depinde de:
- caracteristicile fizico-chimice ale măcinăturii
- caracteristicile constructive şi funcţionale ale presei
- grosimea brochenului la ieşirea din presă.
 În timpul presării, măcinătura suferă o serie de modificări fizico-chimice:
- reducerea umidităţii materialului datorită încălzirii;
- trecerea unei părţi din fosfatide din faza de gel în cea de ulei;
- formarea de combinaţii melanoidinice la temperaturi mai mari de 100°C prin interacţiunea
dintre grupările NH2 ale proteinelor şi grupările CHO ale glucidelor ducând la închiderea culori
măcinăturii şi a uleiului;
- pigmenţii naturali liposolubili se solubilizează în ulei.
Utilajele necesare realizării presării măcinăturii se numesc prese şi pot fi de mai multe tipuri, în
funcţie de productivitate, de turaţie, putere şi, în special, de randamentul dorit.
- presa Tehnofrig TPU: - productivitate 2 t/h măcinătură
- turaţia 2,5 rotaţii/min.
- putere 20 kW
- reduce uleiul din turte până la 18-20%
- superpresa Goliat: ulei în turte 5%

Uleiul brut obţinut după presare se purifică prin sedimentare şi se elimină excesul de umiditate.
Operaţiile principale de purificare a uleiului brut de presă sunt: separarea sedimentului cu site
vibratoare, decantarea, uscare sub vid, răcirea, filtrarea uleiului.

2.4. 4 . E x t r a c ţ i a c u so lvenţ i

Extracţia cu solvenţi a uleiului de floarea-soarelui din măcinătură cuprinde mai multe operaţii:
2.4.1. Extracţia propriu-zisă
2.4.2. Distilarea miscelei
2.4.3. Recuperarea solventului din şrot şi condensarea
acestuia 2 . 4 . 1 . E x t r a c ţ i a pr opr iu- z i să

Extracţia este procesul tehnologic prin care, dintr-un amestec de substanţe se separă un anumit
component pe baza solubilizării lui într-un solvent. În vederea extracţiei uleiului, materialul oleaginos
(faza solidă) este amestecat cu solventul (faza lichidă). În timpul amestecării, uleiul este solubilizat în
benzina de extracţie cu care formează o soluţie denumită m i s c e l ă . Materialul solid degresat care
rămâne după extracţie se numeşte şrot   .

Extracţia se utilizează ca metodă unică de separare a uleiului din materialele oleaginoase sărace în
ulei (soia, germeni de porumb etc.). Altfel, ea se aplică suplimentar după presarea materialului
oleaginos tratat hidrotermic, schema de presare-extracţie asigurând o recuperare a uleiului de
98%.

Extracţia uleiului este o operaţie tipică de transfer de substanţă care se realizează prin solubilizarea
uleiului
 într-un dizolvant în care celelalte componente sunt insolubile. Rolul preponderent în extracţie îl
joacă difuzia care poate fi de mai multe feluri: moleculară, prin convecţie sau prin membrane
celulare.

- D i f u z i a m o l e c u l a r ă . În acest caz, omogenizarea concentraţiilor se realizează sub acţiunea

agitaţiei moleculare. Factorul motor al difuziei este cu atât mai mare cu cât diferenţa de concentraţie
este mai mare, ceea ce face să crească energia cinetică a moleculelor. Viteza de difuzie este dată
de relaţia:
 dG
v = , kg/(m2·h), unde:
S  ⋅
τ 
d 

v – viteza de difuzie (cantitatea de substanţă ce difuzează în unitatea de timp, kg/(m

2
·h); G – cantitatea de substanţă, kg;
Sd – suprafaţa de difuzie, m2;
τ  – timpul de difuzie, h.
Cantitatea de substanţă care difuzează în unitatea de timp, pe unitatea de suprafaţă corespunde
unui vector proporţional cu gradientul de concentraţie, cu direcţia şi sensul în care are loc difuzia.
Reprezentarea matematică a acestui fapt este dată de legea lui Fick:

d
c ⋅

G = −   D S  ⋅ ⋅ τ  legea lui Fick, unde:

d
x

dc
- variaţia concentraţie pe unitatea de drum (distanţă parcursă de substanţa care difuzează);
gradient de
dx
concentraţie;
D – coeficient de difuzie
moleculară; S – suprafaţa de
difuziune;
τ  – timpul de difuzie.
Coeficientul de difuzie moleculară este direct proporţional cu temperatura amestecului şi invers
proporţional cu vâscozitatea dizolvantului şi cu dimensiunile moleculelor care difuzează.

- D i f u z i a p r i n c o n v e c ţ i e . Este un proces fizic de omogenizare a concentraţiilor unui amestec

prin deplasări ale unor porţiuni macroscopice de fluid în mişcare turbulentă, masa trecând dintr-o fază
în alta prin mişcarea unei faze în raport cu cealaltă. Difuzia prin convecţie este însoţită de difuzia
moleculară şi se exprimă prin relaţia:
d
G c ⋅ τ  , unde:
conv
= −  β  ⋅ S  ⋅

d
x

β – coeficient de difuzie prin convecţie.

Transferul de substanţă în procesul de extracţie a uleiului este un proces de difuzie care implică
numai primele două tipuri de difuzie.

Co n d iţ ii le o p t ime pentru desfăşurarea procesului de extracţie sunt:

- prelucrarea materialului oleaginos adus la umiditatea optimă, care în funcţie de metoda

de extracţie variază între 6-9%;

- formă şi dimensiuni potrivite ale particulelor de măcinătură, măcinătura prea fină

colmatează instalaţia; se preferă forma de paiete care se menţine nemodificată pe parcursul
extracţiei. Particulele se pot lipi între ele, ceea ce conduce la micşorarea “canalelor de drenaj”, fapt
care înrăutăţeşte circulaţia miscelei şi reduce gradul de extracţie a uleiului;

- un grad avansat de destrămare a structurii celulare: materialul supus extracţiei nu trebuie

să conţină celule nesparte;

- viteză mare de circulaţie a solventului care să asigure un gradient de concentraţie mare, în

fiecare moment al extracţiei; viteza şi gradul de extracţie a uleiului depind de grosimea stratului de
material deoarece concentraţia miscelei în ulei creşte la traversarea stratului.
- temperatură optimă de lucru, limitată la 55°C, din considerente de securitate.
 - la extracţie trec în ulei din materia primă în miscelă ceruri, fosfatide, pigmenţi.
 Înainte de extracţia propriu-zisă, materialul supus extracţiei ( brochenul) trebuie măcinat astfel încât să
aibă particule cu dimensiunea de 3-12 mm. După măcinare (realizată în concasoare) brochenul este
condiţionat hidrotermic în toastere, aplatizat şi paietat (paietele obţinute au grosimea de 0,2-0,3
mm).

B. E t a p e l e p r o c e s u l u i d e e xt r a cţ ie
1. Etapa de difuzie moleculară a uleiului din interiorul particulei către exteriorul ei;
2. Etapa de difuzie moleculară a uleiului prin stratul de la suprafaţa exterioară a particulelor la
suprafaţa solventului care înconjoară particulele;
3. Etapa de difuzie prin convecţie a uleiului de la stratul de separare către miscela în mişcare.
 În practica industrială, procesul de extracţie are loc simultan dintr-o mulţime de particule aflate în
strat, în mişcare sau în strat imobil, când se recirculă numai solventul.
Solvenţii de extracţie folosiţi trebuie să fie nepolari, hidrofobi, cu constanta dielectrică apropiată de cea
a uleiului. Ideal, un solvent trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să dizolve repede şi uşor uleiul, fără să extragă şi alte substanţe;
- să nu distrugă aparatura în procesul de extracţie;
- să nu lase miros străin după distilarea miscelei;
- să aibă compoziţie omogenă, stabilă, un punct de fierbere constant;
- să nu fie miscibil cu apa;
- să nu-şi schimbe compoziţia şi proprietăţile la depozitare;
- să nu formeze amestec exploziv cu aerul;
- să fie ieftin.
Benzina de extracţie este solventul care îndeplineşte cea mai mare parte din condiţiile impuse unui
solvent, motiv pentru care este utilizată în industria uleiului în etapa de extracţie. Caracteristicile
benzinei de extracţie sunt:
- temperatura de fierbere: 65-68°C;
- concentraţia periculoasă în aer: 47-270g/cm3
-  în amestec cu aerul se aprinde la 250°C;
- vaporii de benzină se aprind uşor;
- este mai grea decât aerul de 2,7

ori. C. M e t o d e d e e x t r a c ţ i e

1. Metoda scufundării (imersării). Extracţia se desfăşoară prin metoda degresării succesive a

materialului oleaginos în contracurent (solventul proaspăt se introduce peste materialul cel mai
degresat, iar miscela concentrată peste materialul proaspăt).

Extracţia de realizează în prezent în extractorul Bernardini cuplat cu un percolator şi extractorul

orizontal EMI;

2. Metoda stropirii repetate (percolare) cu dizolvant a materialului care se deplasează pe un

transportor oarecare. Materialul cel mai degresat este stropit cu dizolvant proaspăt, iar materialul
proaspăt este stropit cu miscela cea mai concentrată.

3. Metoda mixtă este metoda prin care materialul proaspăt se umectează bine cu miscela concentrată,
apoi se degresează pe transportorul extractorului, în continuare, prin percolare cu miscelă, apoi cu
dizolvant proaspăt.

D. U t i l a j e ş i i n s t a l a ţ i i f o l o s i t e l a ex t r ac ţ i e

- Extractorul Rotocel  utilizează ca principiu de funcţionare extracţia mixtă

 Caracteristici funcţionale:
- durata extracţiei = 100-300 minute;
- grosimea stratului de material = 1,3-1,5 m;
- concentraţia miscelei = 18%;
- conţinutul de ulei în şrot = 1-1,2%;
- debitul de miscelă recirculată = 12-18 m3/h;
- capacitatea = 180 t/zi.

- Extractorul Carusel  utilizează ca principiu de funcţionare metoda percolării.

Caracteristici funcţionale:
- durata extracţiei = 95-135 minute;
- grosimea stratului de material = 1,8-2 m;
- concentraţia miscelei = 22-25%;
- conţinutul de ulei în şrot = 0,7-0,8%;
- debitul de miscelă recirculată = 12-18 m3/h;
- capacitatea = 180 t/zi.

- Extractorul DeSmet  este un transportor orizontal cu sită care utilizează ca principiu de

funcţionare metoda percolării.
Caracteristici funcţionale:
- durata extracţiei = 135-150 minute;
- grosimea stratului de material = 1,0-1,7 m;
- concentraţia miscelei = 25%;
- conţinutul de ulei în şrot = 1%;
- debitul de miscelă recirculată = 10 m3/h;
- capacitatea > 200 t/zi.
2.4.2. . 2 . D i s t i l a r e a m iscelei

Miscela obţinută la extracţie reprezintă ulei solubilizat în solvent. Aceasta trebuie separată în cele două
faze componente: uleiul şi benzina de extracţie (care se recirculă, făcându-se astfel şi economie de
solvent). Principiul pe care se bazează separarea solventului din miscelă este diferenţa de volatilitate a
celor două faze ale amestecului. În practică, se realizează prin încălzirea miscelei la temperatura
de fierbere a solventului (63-65°C), când aceasta se evaporă şi este ulterior recuperată prin
condensare.

 Înainte de separarea uleiului, miscela trebuie purificată fizic de impurităţile antrenate în procesul
de extracţie: prin decantare, filtrare, centrifugare.

 În vederea micşorării timpului de distilare, se poate mări suprafaţa de contact dintre benzină (miscelă)
şi agentul de încălzire (aer cald). Acest lucru se poate realiza prin: pulverizarea miscelei în
distilator; barbotarea de aer cald în miscelă; distilarea în peliculă, caz în care miscela curge pe un
perete vertical, în strat subţire, în contact cu aerul cald.

Recuperarea solventului din miscelă decurge în două etape:

 Predistilare – operaţie în care miscela este concentrată până la 35-45% ulei, într-un
schimbător de căldură tubular, apoi într-un economizor (evaporator tubular sau pelicular) la un
vacuum de 400 mmHg şi temperatura de 90-95°C.

 D i sti l area f inal ă realizată la temperaturi de 105-110°C şi un vacuum de 720-730 mmHg

în coloane cu blază, cu talere sau prin introducere de abur direct.
2.4.3. . 3 . R e c u p e r a r e a s o l v e n t u l u i d in ş rot

După extracţia uleiului, şrotul conţine 25-50% solvent la suprafaţă şi în capilarele particulelor.
Îndepărtarea solventului din şrot este asemănătoare ca principiu de separare cu cel al uscării,
numai că în acest caz lichidul care trebuie evaporat este solventul (benzina de extracţie) şi nu
apa. Dezbenzinarea şrotului şi toastarea lui se poate face în toastere cu 4-10 compartimente.
Fiecare compartiment este încălzit la paliere diferite de temperatură, aşa încât benzina se evaporă
treptat şi este recuperată apoi condensată şi reintrodusă în extracţie.

Pentru obţinerea de şroturi destinate făinurilor alimentare se utilizează instalaţia “Flash” care lucrează
în sistem HTST (High Temperature Short Time).

2.5. 5 . Ra f i n a r e a u l e iu lu i br ut de f loarea- soarelui

Uleiurile vegetale brute conţin, pe lângă trigliceride naturale şi substanţe de însoţire: suspensii
mecanice, mucilagii, acizi graşi liberi, substanţe colorante, ceruri, substanţe odorante. Conţinutul lor
variază între 1-4% şi depinde de:
- materia primă: gradul de maturitate, compoziţia chimică, condiţiile de depozitare şi păstrare,
procesul tehnologic de obţinere a uleiului brut:
-  procesul tehnologic de obţinere a uleiului brut: presare, extracţie, presare urmată de extracţie.
 În uleiurile brute, substanţele de însoţire se găsesc sub diferite forme: particule solide dispersate în
ulei; soluţii sau suspensii de natură coloidală; substanţe solubile în ulei. În timpul rafinării, o dată cu
impurităţile menţionate se îndepărtează şi substanţele valoroase precum vitaminele liposolubile (A, D,
E) pierzându-se şi o anumită cantitate de ulei, antrenată cu substanţele de însoţire îndepărtate.
Acid oxalic
Acid tartric (L &
D) Acid malic Fosfatide
Acid fumaric Ulei brut Aminofosfatide
(trans) Acid acetic Proteine
Acid maleic Mucilagii
Acid citric
H3PO4 DESMUCILAGINARE
H2SO4 Acizi graşi liberi
HCl
Acid formic Glucolipide
HNO3

Ioni metalici

Na2CO3+ NaOH (+NaCl)

CaO NEUTRALIZARE
Ca(OH)2 Mono- şi digliceride
NaOH
KOH HIDROGENARE
INTERESTERIFICARE
Produse oxidate

N.B.E. (Ulei uscat)

DECOLORARE Pesticide
A.B.E. (T.D.A.) Compuşi policiclici
Carbon activ Hidrocarburi policiclice
aromate (PAH)
HIDROGENARE
INTERESTERIFICARE
VINTERIZARE

PigmenŃi
CLOROFILĂ
DEZODORIZARE
XANTOFILĂ
Abur CAROTEN
Azot
CO2
VINTERIZARE Compuşi de aromă şi
FRACłIONARE miros

ULEI RAFINAT

Fig. 2.3. Schema tehnologică de rafinare a uleiului de floarea-soarelui

Rafinarea uleiurilor vegetale brute presupune parcurgerea unei serii de etape:
2 . 5 . 1 . Desmucilaginarea / degumarea u l e
iu lu i 2 . 5 . 2 . N e u t r a l i z a r e a ş i s p ă l a r e a u l
e iu lu i 2 . 5 . 3 . D e c o l o r a r e a u l e i u lu i
2 . 5 . 4 . V i n t e r i z a r e a ( de c e r u ir e a ) u l e
i u lu i 2 . 5 . 5 . D e z o d or i z a r ea
2.5.1. . 1 . D e s m u c i l a g i n a r e a / d e g u m a r e a u l e iu lu i

Uleiul brut conţine substanţe mucilaginoase (fosfatide, albumine) sub formă coloidală, în suspensie sau
dizolvate.

Prezenţa mucilagiilor în ulei şi în special a fosfatidelor are următoarele influenţe pe parcursul procesului
de rafinare a uleiurilor vegetale:

- la depozitarea şi transportul  uleiului brut, atunci când umiditatea uleiului depăşeşte 0,15%,
fosfatidele se hidratează şi se depun la baza recipienţilor;

- la neutralizare, datorită capacităţii lor de emulsionare acestea antrenează cantităţi importante

de ulei, mărind astfel pierderile, cu efect negativ asupra randamentului operaţiei;

- la decolorare, prezenţa lor duce la inactivarea pământului decolorant prin blocarea centrilor
activi şi reduce dimensiunile stratului filtrant;

- la dezodorizare, produc închiderea la culoare a uleiului şi apariţia unui miros dezagreabil.

Eliminarea fosfatidelor din uleiul de floarea-soarelui trebuie să se facă rapid şi cât mai eficient prin una
din metodele următoare:
- metode fizico-chimice: hidratarea şi tratamentul cu adsorbanţi;
- metode fizice: tratamentul termic;
- metode chimice: tratamentul cu acid sulfuric, citric, acid clorhidric, fosforic sau tratamentul alcalin;
- metode enzimatice: procedeul Enzymax.
Metoda prin hidratare se bazează pe faptul că în prezenţa apei, la cald, fosfatidele, albuminele şi
complecşii acestora (mucilagiile) îşi pierd solubilitatea în ulei şi precipită în flocoane care pot fi
ulterior separate prin sedimentare sau centrifugare.

Cefalinele şi inozitolfosfolipidele necesită prezenţa acidului citric pentru hidratare, prin urmare
eliminarea lor se va face prin adăugarea peste uleiul brut a unei soluţii de acid citric 20% în
proporţie de 1-2%, raportată la cantitatea de ulei, iar operaţia decurge la 90° C.

Eficacitatea hidratării depinde de: natura şi cantitatea agentului de hidratare, temperatura,

mărimea suprafeţei de contact şi modul de separare a mucilagiilor precipitate.

Instalaţia de desmucilaginare Sharples cuprinde:

- schimbător de căldură pentru ulei
- rezervor de hidratare cu agitator 
- separator centrifugal.
Uleiul brut purificat de impurităţile mecanice este omogenizat şi preîncălzit în schimbătorul de căldură
la 50°C înainte de intrarea în instalaţie (desmucilaginarea decurge optim la temperaturi de 45-
50°). În continuare, uleiul este introdus în rezervorul de hidratare unde se adaugă apă cu temperatura
de 50°C în proporţie de 2-3%. Aici este menţinut 22 minute, timp în care are loc hidratarea
fosfatidelor.
Amestecul de ulei-fosfatide hidratate deversează prin preaplin şi este alimentat în separatoarele
centrifugale unde are loc separarea uleiului desmucilaginat şi a mucilagiilor. Mucilagiile separate
antrenează 30-35% ulei.

2.5.2. . 2 . N e u t r a l i z a r e a ş i s p ă l a r e a u l e iu lu i

Scopul neutralizării este eliminarea acizilor graşi liberi din uleiurile comestibile. O aciditate ridicată
a uleiului modifică atât caracteristicile senzoriale cât şi stabilitatea uleiului în timpul depozitării, motiv
pentru care trebuie îndepărtaţi.

 În funcţie de aciditatea uleiului, metoda prin care se neutralizează aceasta poate fi:
- neutralizare alcalină: la o aciditate liberă < 7%;
- neutralizare prin distilare: la o aciditate liberă 7-30%;
- neutralizare prin esterificare: la o aciditate liberă > 30%.
Neutralizarea alcalină constă în următoarele etape:

Reacţia propriu-zisă

R-COOH + NaOH = RCOONa + H2O

soapstock (săpun)

Reacţia de neutralizare necesită un exces de alcalii pentru a deplasa echilibrul reacţiei către
dreapta şi pentru a neutraliza în totalitate acizii graşi liberi (până la o aciditate admisă de
standarde de 0,02-0,05% acid oleic). Excesul de alcalii trebuie să fie, la neutralizarea uleiului de
floarea-soarelui şi soia de 10-30%, raportat la cantitatea de ulei.

Tratamentul alcalin se realizează în amestecătoare cu agitator, iar separarea soapstock-ului se face în

separatoare centrifugale.

In st al aţ ia de ne ut ra li za re Sharples cuprinde:
-  preîncălzitor de ulei tip ţeavă-n ţeavă: temperatura la care are loc neutralizarea, în condiţii
optime din punct de vedere tehnologic este de 60-70°C, prin urmare uleiul şi soluţia alcalină trebuie să
aibă această temperatură. Menţinerea temperaturii la această valoare pe parcursul neutralizării se
realizează prin reglarea automată a debitului de abur cu care are loc încălzirea uleiului.
- reactor pentru prepararea soluţie alcaline (amestecătoare rotative, cu dispozitive de
amestecare);
- dozator de soluţie alcalină
- reactor de neutralizare cu agitator  : în care se desfăşoară reacţia de neutralizare;
- supercentrifugă pentru separarea soapstock-ului.
Separarea soapstock-ului 

Pentru un bun randament, separarea soapstock-ului se face prin centrifugare. Săpunul separat este
dirijat către industria de cosmetice servind ca bază pentru diferite produse.

Spălarea uleiului 

Uleiul se spală de 2 ori cu 10% apă cu temperatura de 90-95°C. Apa trebuie dedurizată în cazul
în care duritatea este mai mare de 5 grade germane de duritate. Folosirea unei ape cu duritate mai
mare (cantitate mare de Ca) conduce la pierderi în ulei. Explicaţia constă în faptul că ionii de calciu
reacţionează cu acizii graşi, se formează săpunul de calciu, insolubil în apă.

Uscarea uleiului 
Uleiul spălat conţine umiditate 0,2-0,5% care trebuie neapărat îndepărtată. Umiditatea în exces
favorizează hidroliza triacilglicerolilor cu mărirea acidităţii libere a uleiurilor. În plus, uleiul cu
umiditate ridicată se va tulbura la depozitare. De asemenea, urmele de umiditate din ulei
inactivează materialele adsorbante folosite la decolorarea uleiurilor.

Uscarea uleiului se realizează printr-un proces de autoevaporare în uscătoare verticale,

compartimentate care lucrează sub vid (10-20 mmHg). Nu este necesară încălzirea uleiului deoarece
la 85-90°C, temperatura cu care uleiul intră în uscător, presiunea de vapori a apei este mai mare decât
cea din aparat, deci aceasta se va evapora. Uleiul uscat conţine maximum 0,05% umiditate.

2.5.3. . 3 . D e c o l o r a r e a u l e i u lu i ( a lb i rea)

Uleiul destinat consumului trebuie să fie puţin colorat şi să prezinte un aspect strălucitor şi limpede.
Pigmenţii care colorează uleiul brut de floarea-soarelui sunt:
- naturali, din materia primă: - clorofilieni, carotenoidici
- din prelucrările anterioare: - melanoidinici, formaţi prin reacţia Maillard.
Decolorarea se realizează prin adsorbţia pigmenţilor pe pământ sau cărbune decolorant.

Decolorarea prin adsorbţie are loc prin introducerea sub agitare a pământului decolorant în uleiul
neutralizat şi uscat. Uleiul trebuie încălzit la 80°C, temperatura optimă la care are loc adsorbţia
pigmenţilor. Pământul decolorant se introduce în ulei, sub vacuum, se asigură un timp de contact.
Durata de decolorare (de contact pământ-ulei) depinde de cantitatea de pământ decolorant: cu cât
cantitatea este mai mare, cu atât durata de decolorare este mai mică. Durata optimă decolorării
este de 15-20 minute.

Decolorarea se realizează obligatoriu sub vid pentru a se preveni oxidarea uleiului, reacţie facilitată
de prezenţa oxigenului atmosferic.

Cantitatea de pământ decolorant folosită este de 0,5-5% în funcţie de natura uleiului şi de efectul
decolorant dorit. După decolorare, se separă uleiul de pământul decolorant prin filtrare.
O instalaţie de decolorare cuprinde:
- dozator de pământ decolorant;
- malaxor pentru prepararea suspensiei de pământ;
- reactoare de decolorare;
- filtru pentru separarea pământului.

2.5.4. . 4 . V i n t e r i z a r e a ( d e c er u i r e a) u l e i u lu i

Este operaţia prin care se elimină din ulei cantitatea cea mai mare de ceruri şi gliceride ale acizilor
graşi saturaţi care solidifică la 15-20°C producând tulburarea uleiurilor.

Vinterizarea constă în cristalizarea cerurilor şi a gliceridelor saturate urmată de separarea acestora prin
filtrare sau centrifugare. Separarea este cu atât mai eficientă cu cât temperatura la care are loc
este mai aproape de 0°C.

Cristalizarea poate avea loc spontan (34-38 ore) sau prin amorsare (iniţiere) cu germeni de
cristalizare (suport de Kieselgur) pe care se acumulează microcristalele de ceruri formând cristale mai
mari. În acest caz, la t = 0-6°C vinterizarea durează 8 ore.

Uleiul decolorat este răcit progresiv de la 40°C la 4-6°C, se amestecă cu o cantitate de 0,4-0,6%
suspensie de Kieselgur. Se menţine 2-3h în răcitor şi apoi este introdus în maturator unde are loc
mărirea cristalelor prin recircularea uleiului prin traversarea unor şicane orizontale. Din aparatul de
maturare, uleiul intră într-
un schimbător de căldură unde se încălzeşte la 12-18°C şi apoi este trecut în filtrele aluvionare
unde se filtrează.
Vi nt er iz ar ea c la si că De Sm et (cea mai utilizată) necesită:
- schimbător de căldură cu plăci şi cu serpentină pentru răcirea uleiului;
- aparat de răcire progresivă;
- aparat de maturare a cristalelor;
- filtru aluvionar pentru separarea cerurilor;
- malaxor pentru prepararea suspensiei de Kieselgur.

2.5.5. . 5 . D e z o d o r i z a r e a u l e iur ilor

Este ultima fază a procesului tehnologic de rafinare a uleiurilor brute şi urmăreşte îndepărtarea
substanţelor care produc miros şi gust neplăcut. Acestea pot fi:

- substanţe naturale care trec din materiile prime în ulei în timpul procesului tehnologic şi
imprimă uleiului gustul şi mirosul caracteristice, dar nu de alterare;

- substanţe formate prin alterarea materiilor prime sau a uleiului în timpul depozitării, tr
ansportului şi prelucrării: acizii graşi liberi formaţi prin hidroliza grăsimilor, aldehide şi cetone rezultate
din degradarea oxidativă a grăsimilor;

- substanţe formate în timpul anumitor faze de prelucrare a seminţelor sau a uleiului.

Cele mai multe substanţe odorante care iau naştere în ulei sunt considerate ca fiind produse finale
sau secundare de oxidare a hidroperoxizilor acizilor graşi nesaturaţi.

Dezodorizarea uleiurilor comestibile se realizează prin distilare sub vid, la temperatură ridicată. Practic,
dezodorizarea se realizează la 240-275°C / 1-6 mmHg timp de 5 -30 minute.

O bună dezodorizare se poate realiza dacă aburul de injecţie are temperatura cu 30°C peste cea a
uleiului şi este distribuit în masa de ulei în cantităţi mici. Consumul de abur pentru antrenare este de
1,5-4%, raportat la cantitatea de ulei.

Dezodorizatoarele pot fi: continue (DeSmet), discontinue: Alfa Laval, Bernardini.

Uleiul rafinat este îmbuteliat şi prezintă o bună stabilitate în timp, dacă s-a respectat procesul tehnologic
de fabricaţie cu parametrii corespunzători.

De asemenea, uleiul rafinat se poate hidrogena şi se utilizează la fabricarea shortening-urilor, a

maionezelor, sosurilor şi, în special a margarinelor.