Documents.

tips
Upload Login / Signup


 LEADERSHIP
 TECHNOLOGY
 EDUCATION
 MARKETING
 DESIGN
 MORE TOPICS

 SEARCH

1. Home

2. Documents

3. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU CISTITA 2013

ÎNGRIJIREA
PACIENTULUI
CU CISTITĂ
CUPRINS
I.
ARGUMENT..........................................
........................................................3
II. PARTEA
PRACTICĂ.............................................
.......................................4
II.1. Noțiuni generale de anatomie și
fiziologie a aparatului urinar.................4
II.2. Prezentarea generală a
bolii.........................................................
..........11
Definiție..................................................
...................................................11
Etiologie..................................................
..................................................11
Patogenie.................................................
..................................................11
Factori de
risc...........................................................
.................................12
Prevenție.................................................
...................................................12
Clasificare...............................................
...................................................12
Simptomatologie.....................................
...................................................13
Diagnostic (clinic, paraclinic,
diferential)...............................................
...14
Evolutie si
prognostic...............................................
.................................15
Tratament................................................
..................................................15
Complicații.............................................
...................................................19
II.3. Rolul asistentului medical în
îngrijirea pacientului
cu...........................20
III. PARTEA
TEORETICA..........................................
....................................22
III.1. Studiu de
caz...........................................................
.............................22
III.2. Nevoile fundamentale dupa
Virginia
Henderson..................................23
III.3. Ingrijiri acordate de asistentul
medical pacientului cu
cistită...............25
Îngrijiri
autonome:...............................................
......................................25
Fișa tehnică nr. 1. Internarea pacientului
în spital.................................25
Fișa tehnică nr. 2. Comunicarea
terapeutică..........................................26
Îngrijiri
delegate...................................................
.....................................26
Fișa tehnică nr. 3. Recoltarea urinei
pentru urocultură..........................26
Fișa tehnică nr. 4. Examenul radiologic
al vezicii urinare.....................27
III.4. Plan de
ingrijiri....................................................
.............................29
VI. Educația pentru
sănătate...................................................
..........................32
V.
Bibliografie.............................................
.....................................................33
2
   of 41 

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU CISTITA 2013

by icois
on Dec 05, 2014
Report

Category:
DOCUMENTS
Download: 4
Comment: 0
1,099
views
Comments
Description

proiect
Download ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU CISTITA 2013
Transcript

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU CISTITĂ

CUPRINS ÎNGRIJIREA PACIENTULUI..........................................................................1 CU
CISTITĂ....................................................................................................1 I.
ARGUMENT.................................................................................................3 II. PARTEA
PRACTICĂ ..................................................................................4 II.1. Noțiuni generale de
anatomie și fiziologie a aparatului urinar.................4 II.2. Prezentarea generală a
bolii...................................................................11
Definiție ....................................................................................................11
Etiologie ...................................................................................................11
Patogenie ..................................................................................................11 Factori de
risc............................................................................................12
Prevenție....................................................................................................12
Clasificare .................................................................................................12
Simptomatologie .......................................................................................13 Diagnostic (clinic,
paraclinic, diferential)..................................................14 Evolutie si
prognostic................................................................................15
Tratament...................................................................................................15
Complicații ...............................................................................................19 II.3. Rolul
asistentului medical în îngrijirea pacientului cu cistită.................20 III. PARTEA
TEORETICA.............................................................................22 III.1. Studiu de
caz .......................................................................................22 III.2. Nevoile fundamentale
dupa Virginia Henderson .................................23 III.3. Ingrijiri acordate de asistentul medical
pacientului cu cistită...............25 Îngrijiri
autonome:.....................................................................................25 Fișa tehnică nr. 1.
Internarea pacientului în spital.................................25 Fișa tehnică nr. 2. Comunicarea
terapeutică..........................................26 Îngrijiri
delegate........................................................................................26 Fișa tehnică nr. 3.
Recoltarea urinei pentru urocultură..........................26 Fișa tehnică nr. 4. Examenul radiologic
al vezicii urinare.....................27 III.4. Plan de
ingrijiri ................................................................................29 VI. Educația pentru
sănătate............................................................................33 V.
Bibliografie.................................................................................................35 VI. Anexe si
scheme........................................................................................36 2
I. ARGUMENT Nouă tendință ce se manifestă în ziua de astăzi în procesul de îngrijire, de
practicare a unor îngrijiri autonome, nu poate fi redus la simplul act de executare a unor
tehnici de îngrijire, ci implică întregul efort de asigurare a unei stări de bine persoanei
îngrijite, ajutorul acordat acesteia pentru menţinerea stării de sănătate. Profesiunea de asistent
medical presupune din toate punctele de vedere, mai multe cerinţe. Vorbind de calităţile sale
sufleteşti, se referă la: renunţare, răbdare, altruism, devotament, bună dispoziţie, amabilitate,
voioşie, prezenţă de spirit şi conștiinciozitate. Pentru a putea suplini familia unui pacient,
puterea fizică, psihică şi mentală care îl părăseste vertiginos în momentele de suferinţă,
asistenta medicală va trebui să întrunească mari calităţi morale şi umane, o deplină
disponibilitate afectivă, dar și o bună și conţinuă pregătire profesională. Respectând și iubind
oamenii, prin activitatea noastră, ne respectăm pe noi și profesia nobilă pe care ne-am ales-o.
Asistentul medical este pregatit printr-un program de studiu care include promovarea
sanătaţii, prevenirea îmbolnăvirilor, îngrijirea pacienţiilor fizic, mental, a celor cu deficienţe,
indiferent de vârsta, în orice unitate sanitară sau în orice situaţie. În urma practicii efectuate în
spital pe parcursul studiilor, mi-am dat seama că rolul şi poziţia mea ca asistent este de a
umple golul dintre examenul medical propriu-zis şi îngrijirea bolnavului, înţeleasă în toată
complexitatea sa. Am descoperit şi conştientizat în perioada practicii că scopul activităţii mele
viitoare va fi de a vindeca, sau cel puţin de a ameliora suferinţa bolnavilor şi a preveni
complicaţiile posibile. Numai o muncă cinstită şi conştiincioasă îmi va da satisfacţii, aşa cum
numai un zâmbet al unui om salvat îmi va umple sufletul de fericire. Pentru aceasta, am
conştientizat faptul că la viitorul meu loc de muncă va trebui să dau dovadă de: - rezistenţă
fizică şi nervoasă; - devotament, responsabilitate; - atitudine corectă; - ţinută impecabilă. Tot
în perioada practicii am descoperit că, asistentul medical, este o verigă din circuitul muncii de
echipă: medic – cadru mediu – bolnav. Tractul urinar este sistemul de filtrare al organismului,
care elimina o parte din substantele toxice prin intermediul urinei. Deoarece tractul urinar la
femei are dimensiuni mai reduse decat cel al barbatilor, acestea sunt predispuse la infectii
bacteriene care invadeaza tractul urinar si se multiplica. In acest mod se dezvolta infectiile
cunoscute sub denumirea de infectii ale tractului urinar sau ITU. Aproximativ 50% dintre
femei vor manifesta cel putin o infectie urinara pe parcursul vietii, desi majoritatea sufera de
mai multe. Din fericire, aceste infectii sunt usor de tratat cu ajutorul antibioticelor. Cu toate
acestea, unele femei sunt predispuse la infectii urinare recurente, acest lucru fiind destul de
frustrant pentru acestea. Am ales să prezint această temă în cadrul proiectului meu, având in
vedere incidența majoră a acestei afecțiuni în rândul pacienților. 3
II. PARTEA PRACTICĂ II.1. Noțiuni generale de anatomie și fiziologie a aparatului urinar
Aparatul urinar este împărţit în superior şi inferior deoarece patologia şi manifestările clinice
ale celor două părţi sunt diferite. Aparatul urinar superior este format din rinichi şi uretere,
canalele care drenează urina de la rinichi la vezica urinară. Aparatul urinar inferior este
reprezentat de vezica urinară, uretră şi sfincterele care ţin uretra închisă, asigurind astfel
continenţa. La bărbat tot aici este inclusă şi prostata. Aparatul urinar este format din: • Rinichi
drept şi stâng, • Căi excretoare: o Calicele renal (mari şi mici). o Bazinet. o Ureter. o Vezica
urinară. o Uretra. Aşezare: • Cavitatea abdominală, de o parte şi de alta a coloanei vertebrale.
• Loja renală. • Fascia renală. CĂILE URINARE Căile de eliminare a urinii încep în sinusul
renal, cu calicele mici şi mari şi pelvisul renal. Calicele renale mici (calyces renales minores)
continuă de altfel tubii drepţi şi colectori ai piramidelor renale. Ele se înserează în
profunzimea sinusului renal, pe papilele renale, cărora le corespund ca număr. Papila cu area
cribrosa proemină în interiorul calicei, ca într-o cupă, şi spaţiul dintre ea şi peretele calicei se
numeşte fornix caliceal. Calicele renale mari (calyces renales majores) i-au naştere prin
confluenţa calicelor mici şi sunt în număr de 2-3 prin unirea lor se formează pelvisul renal
(bazinetul). Pelvisul renal (pelvis renalis) este un prim rezervor de colectare a urinii, cu o
capacitate de aproximativ 10 ml. În funcţie de lungimea calicelor mari care îl formează şi de
modul în care acestea se unesc, pelvisul renal poate avea forme diferite. El este de tip
ampular, asemănându-se cu o pâlnie, când calicele sunt scurte de tip dendritic, când acestea
sunt lungi, sau prezintă forme intermediare. Ca situaţie anatomică, pelvisul renal are o
porţiune intrarenală şi alta extrarenală. Partea intrarenală se află în sinusul renal, fiind situată
pe un plan posterior faţă de vasele sanguine, poziţie pe care o menţine şi la nivelul hilului,
unde constituie elementul cel mai posterior al pelvisului renal. Partea extrarenală se întinde de
la hil la locul de continuare cu ureterul. RINICHII 4
Sunt aşezaţi în cavitatea abdominală de o parte şi de alta a coloanei vertebrale în regiunea
lombară, au formă asemănătoare cu cea a unui bob de fasole (reniformă), culoarea brun-
roşcată, lungimea de aproximativ 2 cm, lăţime 6 cm şi grosimea 3 cm . Greutatea fiecărui
rinichi este 120 gr. Rinichiului i se descriu: două feţe: anterioară şi posterioară, două margini:
una lateral-convexă şi una medial concavă, prezintă hilul şi doi poli superior şi inferior, prin
hilul venal intră artera renală şi nervii renali, ieşind vena renală, căile urinare şi vasele
limfatice. Polul superior vine în raport cu glanda suprarenală. Rinichiul este alcătuit din două
părţi: capsula renală şi ţesutul sau parenchimul renal. VASCULARIZAŢIA RINICHIULUI
Este asigurată de artera renală, ramură din aorta abdominală care pătrunde în rinichi prin hil,
din ea se desprind arterele interlobale care merg printre piramidele Malpidi, ajunse la baza
piramidei Malpidi, arterele interlobare devin artere acute şi merg la limita dintre medulară şi
corticală. Din arterele arcuate pornesc în corticală arterele interlobulare din care se desprind
arteriolele aferente care ajung la glomerulul renal, din acesta iese arteriola eferentă, venele au
un traiect invers arterelor şi se varsă în venele renale iar apoi în vena cavă inferioară două
părţi fuziforme de calibru mai mare. Ureterul este un conduct lung de 30 cm care se întinde de
la pelvisul renal la vezica urinară. Este un organ retroperitoneal şi după regiunile pe care le
străbate, i se descriu o parte abdominală şi alta pelviană. În lungul său ureterul prezintă trei
porţiuni strâmtate, între care sunt cuprinse două părţii fuziforme de calibru mai mare. O
strâmtoare se află la origine, alta la intrare în bazin, unde îşi schimbă direcţia formând flexura
marginală, şi ultima la capătul terminal, în peretele vezicii urinare. Porţiunea terminală a
acestuia se numeşte joncţiune uretero vezicală. Anterior ureterul este încrucişat de vasele
spermatice sau ovariene, de rădăcina mezenterului, la dreapta, şi de rădăcina
mezosigmoidului, la stânga fiind situat în fundul recesului intersigmoiderat în partea pelviană,
la bărbat, ureterul, situat iniţial anterior de a iliacă internă, este încrucişat anterior, aproape în
unghi drept, de canalul deferent, după care trece anterior de vezicule seminale şi pătrunde în
peretele vezical. La femeie, are de asemenea, raporturi cu artera iliacă internă, intră în baza
ligamentului lat al uterului şi este încrucişat anterior de o uterină cam la 2 cm distanţă de colul
uterin, după care trece anterior de vagin şi pătrunde în peretele vezicii urinare. STRUCTURA
URETERULUI Peretele ureteral este alcătuit din trei straturi: adventice, tunica musculară şi
tunica mucoasă. Adventicea, stratul exterior, este formată din ţesut conjunctiv ce aderă de
ţesutul subperitoneal. Tunica musculară se continuă la origine cu cea a pelvisului renal, iar la
capătul terminal, cu musculatura trigonului vezical. În partea abdominală, ea este formată
dintr-un strat de fibre circulare, la exterior, şi altul longitudinal spre mucoasă. Tunica
mucoasă este alcătuită dintr-un epiteliu prismatic stratificat, care când ureterul este plin sau
destins, îşi pierde această stratificare şi devine plat . 5
Tunica mucoasa nu are membrană bazală şi nici musculară a mucoasei şi când ureterul este
gol, formează cute longitudinale structural, se aseamănă cu mucoasa vezicală şi formează
împreună aşa numitul epiteliu de tranziţie sau uroteliu. VASCULARIZAŢIE ŞI INERVAŢIE
Ureterul este vascularizat de sus în jos, de ramuri din artera renală din artera testiculară sau
ovariană, de artera iliacă comună, din arteră rectală medie, din artera uterină, şi din artera
vezicală inferioară. Venele sunt afluenţi ai venei testiculare sau ovariene, în partea
abdominală şi hipogastrice, în partea pelviană. Limfaticele transportă limfa la ganglionii
lombari şi iliaci interni. Inervaţia este dată de fibre SIMPATICE , provenite din plexul
hipogastric şi parasimpatice, din plexul pelvic. VEZICA URINARĂ Vezica urinară este un
organ cavitar cu o capacitate de 250-300 ml, situat în pelvis, posterior de simfiza pubiană.
Prin structura sa, vezica urinară are câteva caracteristici care o deosebesc de alte rezervoare
din organism. Acestea constau în marea ei plasticitate, în puterea de a menţine urina, fără
resorbţie şi secreţie, şi totodată în puterea de expulzie până la ultima picătură de urină. Forma
vezicii urinare diferă după cum este ea goală sau plină. Când este goală are forma semilunară,
partea ei superioară formând o concavitate cu deschidere în sus, care aproape atinge partea
inferioară sau fundul vezicii. Când este plină, vezica devine ovoidală şi depăşeşte superior
simfiza pubiană, venind în contact cu peretele anterior al abdomenului. Vezica urinară
prezintă un fund situat inferior, un corp şi un vârf. Fundul vezicii are o porţiune anterioară
cuprinsă între orificiile de deschidere a ureterelor şi orificiul intern al uretrei, denumită
trigonul vezical. Porţiunea corespunzătoare orificiului intern al uretrei poartă denumirea de
colul (gâtul) vezicii urinare, noţiune mult folosită în clinică. Vârful este legat de ombilic prin
ligamentul ombilical median (urachus), ce ridică o plică peritoneală pe faţa posterioară a
peretelui anterior al abdomenului şi care rezultă din obliterarea unei formaţiuni embrionare
numită canal alantoidian. Vezicii i se disting o faţă anterioară, două feţe laterale şi o faţă
posterioară. Raporturile vezicii urinare Faţa anterioară a vezicii vine în raport cu simfiza
pubiană, faţa posterioară în partea de sus, prin intermediul peritoneului vine în raport cu
ansele intestinului subţire şi colonului sigmoid, iar în peritoneu la bărbat cu rectul, la femeia
vine în raport cu muşchii ridicător anali care determină pereţii musculari ai pelvisului. Fundul
vezicii (trigonul) la bărbat este in raport cu canalele deferente, veziculele seminale şi cu baza
prostate de care aderă, iar la femei vine în raport cu ligamentele. Structura vezicii urinare
Peretele vezicii urinare este contractil şi elastic ceea ce îi dă posibilitatea să-şi mărească
volumul care variază între 200-400 ml (la femei volumul vezicii este mai mare decât la
bărbat), în cazuri patologice poate ajunge până la 5-6 l. Aceste însuşiri ale peretelui vezical
sunt determinate de structura acesteia. Peretele vezicii este format din patru tunici: - mucoasă
- submucoasă - musculară 6
- seroasă Vascularizaţia vezicii urinare Vezica urinară este vascularizată de ramurile arterelor
ombilicală, hipogastrică, hemoroidală, ruşinoasă şi obturatoare. Venele se grupează în
plexurile vezico-prostatice, vezico-seminale care confluează în vena hipogastrică. Limfocitele
merg spre ganglionii laterali-vezicali si prevezicali iar de la aceştia formează trunchiuri care
sunt tributare ganglionilor hipogastrici, ganglionilor presacraţi, etc. Inervaţia vezicii Vezica
are o inervaţie motorie şi o inervaţie senzitivă. Inervaţia motorie este dată de fibrele simpatice
cu originea în cordoanele laterale din măduva lombară (L2-L4), fibrele parasimpatice cu
originea în măduva sacrată (S1-S3) şi formează nervii pelvieni, fibrele somatice cu originea în
coordonatele anterioare ale măduvei sacrale (S1-S3) formând nervul ruşinos. Fibrele
simpatice au rolul să inhibe tonusul tunicii musculare şi să mărească tonusul sfincterului
interni rezultatul fiind reţinerea urinii în vezică. Fibrele parasimpatice au rolul să contracte
muşchii tunicii musculare şi să relaxeze sfincterul intern, rezultatul este eliminarea urinii din
vezică. Fibrele somatice inervează sfincterul extern vezical care este voluntar. Inervaţia
senzitivă este dată numai de fibrele parasimpatice, senzitive care se află în nervii pelvieni.
CARACTERISTICILE ŞI COMPOZIŢIA URINII. Volumul urinar la adultul normal variază
între 600-2500 ml/pe zi, fiind condiţionat de starea de hidratare a organismului, de condiţiile
mediului ambiant, alimentaţie. Densitatea urinii variază între 1003-1035, în funcţie de
cantitatea de substanţe dizolvate. Scăzută după ingestii mari de lichide sau la bolnavii cu
diabet insipid, densitatea urinară este crescută în toate stările de deshidratare. Valoarea
funcţională renală este considerată cu atât mai bună, cu cât rinichiul poate elimina urini cu
variaţii cât mai mari ale densităţii. Reacţia urinii este în general acidă, cu un pH mediu de 6 şi
cu limite extreme între 4,5-8. Regimul bogat în proteine măreşte aciditatea urinară prin
creşterea eliminărilor de acizi sulfuric şi fosfatic, iar regimurile vegetariene alcalinezează
urina. Culoarea urinii este galbenă, datorită prezenţei unui pigment (urocrom) şi variază ca
densitate în funcţie de concentraţie. Prezenţa în plasmă a unor substanţe colorate determină
modificări corespunzătoare ale culorii urinii. Mirosul urinii este uşor aromatic, dar poate fi
modificat prin prezenţa unor substanţe mirositoare anormale. De asemenea, conservarea urinii
îi conferă un miros amoniacal. Urina normală conţine 90% apă şi 10% substanţe dizolvate.
Constituenţii chimici dizolvaţi în urina normală sunt organici şi anorganici. Dintre cei
organici mai importanţi sunt: - ureea, produs final al catabolismului profidic exogen şi
endogen, cantitatea de uree eliminată prin urină este condiţionată direct de intensitatea
catabolismului protidic din organism, fiind crescută în febră, diabet, excesul de hormoni,
hipofizo corticosuprarenalieni şi diminuată în stadiile finale ale bolilor hepatice şi în acidoze.
- amoniacul, prezent în cantităţi foarte mici în urina proaspătă, creşte în acidozele metabolice,
cu excepţia celor renale, în care scade. 7
-creatinina şi produsul său de degradare, indici ai catabolismului protidic endogen, se elimină
în concentraţia ne modificată din alimentaţie. Creatinina prezentă în cantităţi mici în urina
copiilor, lipseşte la adulţi, fiind prezentă numai în caz de graviditate, inaniţie, hipertiroidism,
anumite infecţii, miopatii. - acidul uric, produs final de oxidare a purinelor din
nucleoproteinele endogene şi exogene, este crescut în afecţiunile caracterizate prin distrugeri
celulare importante. - aminoacizi, 150-200 mg/zi la adulţi. Eliminarea lor urinară este crescută
în afecţiuni care măresc concentraţia lor sanguină, precum şi în anumite afecţiuni genetice
renale, caracterizate prin alterarea mecanismelor de resorbţie tubulară a aminoacizilor. Dintre
constituenţii urinari anorganici mai importanţi sunt: - clorurile în special de Na, reprezintă ¼
din totalul substanţelor solide urinare. - sulfaţii , variază în funcţie de aparatul protidic
alimentar. Se elimină prin urină sub trei forme: sulfat anorganic, sulfoconjugaţi şi sulf neutru.
- fosfaţii de Na, K ,Ca şi Mg se elimină în cantităţi variabile în funcţie de dietă, dar şi de
catabolismul celular. Sunt crescuţi în afecţiunile osoase, diabetul renal, hiperparatiroidism şi
bolile renale. - oxalaţii se elimină obişnuit în cantităţi mici, dar în anumite afecţiuni genetice,
se excretă în cantităţi crescute. În anumite afecţiuni renale sau extrarenale apar în urmă
constituenţi anormali, dintre care mai importanţi sunt: - proteinele plasmatice, care se elimină
în mod normal sub 200 ml/ zi, dar în anumite boli renale se poate ajunge la pierderi de 100 gr/
zi. Proteinuria constă în eliminarea renală nu numai de albumine, dar şi de globuline, de aceea
denumirea obişnuită de albuminurie nu este corectă. În anumite afecţiuni se elimină prin urină
proteine anormale, ca de exemplu proteinele BenceJones în mielomul multiplu, leucemie,
boala Hodgkin, limfosarcom. Glucoza, apare în urină fie ca urmare a hiperglicemiei, deci prin
depăşirea capacităţii maxime de reabsorbţie tubulară. Corpii cetonici, 3-15mg/zi, cresc în caz
de inaniţie, diabet grav. Bilirubina apare în caz de ictere şi conferă urinii o culoare brună
asemănătoare ceaiului. Sângele colorează urina şi apare ca urmare a leziunilor glomerulare
sau ale căilor urinare. Alteori, în urină se elimină cantităţi crescute de hemoglobină (hemolize
accentuate, arsuri severe). FORMAREA URINII. Formarea urinei este principala activitate
renală fiind un proces complex ce se realizează prin trei procese fundamentale: • filtrarea
glomerurala; • reabsorbtia tubulară; • secreţia tubulară. Filtrarea glomerurală Filtrarea
sângelui (mai exact, plasma sângelui este filtrată) se face prin pereţii subţiri ai capilarelor
glomerulare, în capsula nefronului. Micile ,,filtre” naturale sunt selective, din plasma
sanguină neputand trece proteinele, preţioase pentru organism. 8
Trec însă o mare cantitate de apă, glucoză, aminoacizii, săruri minerale, dar şi substanţe
nefolositoare, toxice (uree, acid uric). Se formează astfel urina primară care este de fapt
plasmă deproteinizată (fără proteine; proteinele nu au putut trece deoarece sunt molecule
mari) care intra în tubul urinifer. Cantitatea de urina primară este de 180 l pe zi! Pe măsură ce
urina primară înaintează de-a lungul segmentelor tubului urinifer, ea suferă modificări ale
compoziţiei sale. Au loc următoarele procese: Reabsorbtia Reabsorbtia reprezintă faza în care
are loc întoarcerea în sânge a unei mari cantităţi de apă şi de substanţe utile organismului,
conţinute în urina primară (ultrafiltrantului glomerural), cum sunt glucoza şi aminoacizii;
(altfel spus, are loc trecerea acestor substanţe din tubii uriniferi înapoi în sânge). Deci în
această etapă se recuperează anumite substanţe utile organismului din urina primară. Secreţia
tubulară Secreţia tubulară este procesul invers celui de reabsorbţie. În procesul de secreţie
tubulară sunt preluate substanţele din capilarele ce înconjoară tubii şi trecute în lichidul urinar
aflat în lumenul tubului urinifer (mai exact are loc secreţia de către celulele tubului urinifer a
unor substanţe, cum este amoniacul, substanţă toxică, care intra în tubul urinifer şi care va fi
eliminat). În urma reabsorbtiei şi secreţiei tubulare se formează urina finală în cantitate de
aproximativ 1,5 l pe zi, care trece din tubii uriniferi ai nefronilor în tuburile colectoare ale
urinei şi prin orificiile din vârful piramidelor renale ajunge în final în bazinet (un minirezervor
de urina), de aici urina finală va ajunge prin căile urinare(uretere) în vezica urinară.
Eliminarea urinei Din pelvisul renal (bazinet), urina trece în uretere şi inainteaza prin
contracţia musculaturii înspre vezica urinară unde se acumulează. Când aceasta se umple
(300400 ml), musculatura pereţilor ei se contractă şi urina este eliminată, prin uretră, la
exterior (are loc micţiunea). Rinichii intervin în menţinerea echilibrului mediului intern. De
exemplu, când alimentația este foarte sărată, rinichiul elimină surplusul prin urină, menţinând
astfel concentraţia normală a sărurilor în sânge. Dacă se consumă prea multă apă, rinichiul
elimină surplusul. Dacă consumul de apă este prea mic, se măreşte reabsorb ția ei pentru a nu
modifica conţinutul de apă al plasmei sanguine. MICŢIUNEA. Micţiunea este rezultatul unor
reflexe declanşate de distensia pereţilor vezicali. Impulsurile aferente sunt transmise unui
centru lombar (simpatic), de unde se descărcă impulsuri aferente care, prin fibrele
hipogastrice, inhibă contracţiile, relaxează muşchii vezicali şi întăresc tonusul sfincterului
neted al colului vezical. 9
Concomitent distensia vezicală declanşează impulsuri care ajunse la măduvă pe calea nervilor
ruşinoşi sunt conduse apoi pe căi aferente nespecifice spre centrii nervoşi superiori, ajungând
până la nivelul scoarţei cerebrale, determinând senzaţia de a urina. Dacă micţiunea nu este
posibilă, impulsurile pornite de la cortex, prin centrii medulari, inhibǎ tonusul muşchiului
vezicul, concomitent măresc tonusul sfincterului extern, mărind continentă vezicală. Dacă
condiţiile permit, are loc micţiunea. Refluxul micţiunii este declanşat de distensia vezicală,
impulsurile ajung pe fibre averente din nervii pelvici la un centru sacrat parasimpatic al
micţiunii, de unde se descărcă impulsuri care tot prin fubre al enervilor pelvici produc
contracţia musculaturii vezicii şi relaxarea sfincterului intern al colului vezical. Concomitent
are loc relaxarea voluntară a sfincterului extern striat şi urina începe să se evacueze din
vezică. Procesul evacuării este ajutat de contracţia musculaturii abdominale şi a diafragmului
care, crescând presiunea intraabdominală, comprimă vezica. Reflexul medular al micţiunii
este controlat de numeroşi centrii supramedulari cu rol facilitar sau inhibitor. Urina elaborată
de rinichi se acumulează în calice şi bazinet, de unde va fi apoi transportată prin uretere, în
vezica urinară, unde se acumulează şi de unde este eliminată de 5-6 ori pe zi prin actul
micţiunii. Ureterele transportă urina prin unde peristaltice care apar la nivelul deschiderii lor
în bazinet, au o frecvenţă de 2-3-56/min, în funcţie de intensitatea diurezei şi se propagă cu 2-
3 c/sec. Urina ajunge în vezică sub formă de jeturi intermitente şi nu refulează din nou în
uretere, din cauză că deschiderea acestora în vezică este oblică. Micţiunea este un act reflex
coordonat voluntar şi autonom declanşat de creşterea presiunii intra vezicale urmată, la un
anumit nivel, de apariţia unor unde de contracţie. Tulburările micţiunii pot fi determinate de
trei tipuri de leziuni nervoase: a. întreruperea nervilor aferenţi vezicali prin leziuni de tabes
dorsalis leziuni sifilitice ale rădăcinilor posterioare. b. lezarea nervilor aferenţi şi eferenţi ai
vezicii în urma unor intervenţii chirurgicale pelviene sau de către tumori ale cozii de cal. c.
întreruperea căilor nervoase facilitate sau inhibitoare care vin de la centrii superiori, ca de
pildă după secţionare medulară. În toate aceste condiţii, vezica urinară destinsă sau
hipertonică va continua să se contracte, dar în general nu va mai izbuti să se golească complet.
10
II.2. Prezentarea generală a bolii Definiție Cistita este un sindrom clinic determinat de
inflamaţia microbiană a mucoasei vezicii urinare. De cele mai multe ori, inflamația este
cauzată de o infec ție bacteriană, caz în care aceasta este menționată ca fiind o infecție de tract
urinar. Cistita poate fi dureroasă și neplacută și poate deveni o problemă serioasă de sănătate
în cazul în care infecția se extinde la rinichi. Etiologie Boala poate să apară ca o reacție la
anumite medicamente, radioterapie sau substanțe iritante, cum ar fi produsele parfumate
pentru igiena intimă, gelurile care contin spermicid sau utilizarea îndelungată a unui cateter.
Cistita poate sa se declanseze, de asemenea, ca o complicatie a unei alte afectiuni Originea
cistitei poate fi: uretro-pielo-renală de aceea în orice cistită trebuie explorate şi căile urinare
superioare care sunt calicele, bazinetul şi ureterele. vezicală (ca urmare a unui traumatism
produs cu ocazia sondajului vezical, staza vezicală, tumori, corpi străini, radionecroză
vezicală, boli parazitale, ulceraţii). în sfera genitală în special la femeie (uretrite, metrite,
bartolinite, vulvovaginite, traumatisme vulvare, anexite). la bărbat (uretrita posterioară,
prostatită) procese inflamatorii abdominale pelviene (abces apendicular, perisignoidită
supurată). cauze generale (sindromul Reiter uretrită, conjunctivită, artrită virotică sau
alergică) Agenţii etiologici sunt similari în infecţiile tractului urinar necomplicate înalte sau
joase. Patogenie Cistitele se datorează infecţiilor cu: bacterii care colonizează colonul dintre
care Escherichia coli în aproximativ 75-95% din cazuri Klebsiella în aproximativ 5% din
cazuri Enterobacter Proteus Pseudomonas. În cazul infecţiilor complicate ale tractului urinar
cel mai frecvent se decelează: stafilococi şi mult mai rar: Proteus specii; Pseudomonas,
Klebsiella, E.Colli, enterococi. În cadrul infecţiilor tractului urinar este considerată relevantă
bacteriuria: mai ≥ 103 germeni/ml dintr-o probă de urină din jetul mijlociu în cistita acută
necomplicată la femei. 11
mai ≥ 104 germeni/ml dintr-o probă de urină din jetul mijlociu în prelonefrita acută
necomplicată la femei. mai ≥ 105 germeni/ml dintr-o probă de urină din jetul mijlociu la
femeie, sau mai mult de 104 germeni/ml dintr-o probă de urină din jetul mijlociu la un bărbat
sau în cazul unei femei care este sondată vezical pentru o infecţie acută de tractul urinar
complicat. Bacteriuria asimptomatică este considerată decelarea mai mult de 105 germeni/ml
în două culturi recoltate la mai mult sau egal de 24h. Factori de risc Factorii de risc care
influenţează un potenţial ridicat pentru cistita infecţioasă complicată sunt: sexul feminin
vârsta înaintată infecţiile intraspitaliceşti sarcina purtători de cateter urinar anomalii
anatomice şi funcţionale ale tractului urinar utilizarea recentă de antibiotice simptomatologie
care durează mai mult de şapte zile diabetul zaharat Este o afecţiune frecventă, aproape toate
femeile suferă de cistită la un moment dat. În schimb, este destul de rar întâlnită la bărbaţi.
Acest lucru apare deoarece uretra este mai scurtă la femei decât la bărbaţi. Prevenție Pentru a
preveni apariţia cistitei există câteva reguli de baza ce pot fi respectate cu uşurinţă: consumul
a cel puţin 2 litri de lichide pe zi toaleta intimă corectă evitarea expunerii la frig după
defecaţie trebuie făcută o toaletă corectă (ştergerea se face din faţa în spate) evitarea folosirii
unei lenjerii intime prea strânse evitarea folosirii diafragmei că metodă contraceptivă deoarece
poate exacerba recurentele infecţiilor urinare Clasificare - cistita acută; - cistita cronică- până
la 20% dintre femeile cu cistită acută vor face infecții urinare recurente, când
microorganismul răspunzator trebuie identificat prin urocultură, pentru a se identifica
diferențele care apar între recăderi. Simptomele sunt similare cu ale cistitelor acute, variind ca
severitate. cistita interstițială – posibilă datorită unor procese autoimune sau alergice. cistita
radică - apare ca efect advers al radioterapiei în cancere. Simptomele apar dupa luni de zile de
la încheierea radioterapiei. cistita hemoragică noninfecțioasă - poate apărea dupa radioterapie
sau tratament cu Ciclofosfamida. 12 -
Simptomatologie Cistita se manifestă prin trei semne clinice caracteristice: polakiuria (urini
mici şi dese) piuria (puroi) durerea (alguria) POLAKIURIA reprezintă simptomul cel mai des
întâlnit în patologia urinară şi se caracterizează prin micţiuni frecvente şi reduse ca volum. În
cistitele datorate germenilor banali polakiuria se amendează în cursul nopţii spre deosebire de
cistită, datorită bacilului tuberculos în care polakiuria este mai intensă în timpul nopţi.
PIURIA este semnul major al infecţiei căilor urinare. Piuria reprezintă prezenţa puroiului în
urină, urina este tulbure, aspectul tulbure poate avea diferite grade în funcţie de cantitatea şi
felul puroiului care se amestecă în urină, urina fără luciu, urina care şi-a pierdut transparenţa,
urina mată sau intens tulbure, uneori cu filamente care cad pe fundul borcanului. Piuria poate
fi manifestată sau discretă, uneori este intensă cu sfacela şi miros putred (în cancerele
vezicale), piuria poate fi afirmată prin examenul microscopic ce arată prezenţa unor leucocite
polinucleare alterate, alteori la sfârşitul micţiunii apare hematuria terminală, care în general
nu este abundentă, este foarte frecventă în cazul infecţiei cu Neisseria gonoreea şi chlamidia
trachomatis. DUREREA în cazul cistitei acute apare de obicei o durere terminală la care se
adaugă de obicei tenesme vezicale dureroase. Localizarea durerii are de asemenea o
importanţă deosebită, durerea hipogastrică iradiată pe uretră sau în gland, are localizare
vezicală. De asemenea o deosebită importanţă îl prezintă examenul urinii la emisie. Când
urina este tulbure şi asociată cu durere şi polakiuria se confirmă diagnosticul de cistită.
Durerea este de intensitate variabilă în general destul de vie şi este prezentă pe tot parcursul
micţiunii, exagerându-se spre sfârşitul acesteia. Cu excepţia cistitei gangrenoase, cistita este
epiretică. O cistită febrilă reprezintă de fapt o pielocistită, febra fiind datorită infecţiei căilor
urinare superioare sau a parenchimului renal. În funcţie de etiologia cistitei, la triada
simptomatică enunţată se mai poate adăuga hematuria, disuria şi durerea lombară.
HEMATURIA reprezintă prezenţa sângelui în urină. Examenul obiectiv în cazul când se
suspectează şi prezenţa unei hematurii începe cu examenul urinii emisie. Provenienţa
hematuriei se stabileşte prin proba celor trei pahare. Bolnavul urinează succesiv în trei pahare
conice, câteva picături în primul pahar, partea cea mai abundentă a micţiunii în al doilea
pahar, iar ultimele picături în al treilea pahar. Dacă hematuria apare numai în primul pahar =
iniţială înseamnă că este de origine uretrală. Dacă apare numai în ultimul pahar = terminală
este de origine vezicală. Dacă apare în toate cele trei pahare = totală este de origine renală. În
cazurile în care examenul clinic dă indicaţii asupra originii hematuriei, se poate prescrie un
tratament hemostatic, urmând a continua investigaţiile după ameliorarea hematuriei. În cazul
în care explorarea clinică nu oferă nici o indicaţie asupra locului de plecare al hematuriei,
cistoscopia devine un examen de urgenţă, ea trebuie făcută la 13
prezentarea bolnavului în plina hematurie. Uretrocistoscopia în plină hematurie arată originea
vezicală a hemoragiei. DISURIA reprezintă greutatea la micţiune, golirea cu efort a vezicii,
este un simptom frecvent în cistita acută. Diagnostic (clinic, paraclinic, diferential) Pentru
diagnosticarea cistitei, medicul specialist recomandă analiza unei probe de urină. În urma
sumarului de urină poate fi evidențiată prezența leucocitelor, bacteriilor și a hematiilor în
urina pacientului. Sumarul de urină (urina este recoltată din mijlocul jetului urinar din prima
urină de dimineață) poate releva: - pozitivarea esterazei leucocitare sau piuria (leucocite în
urină, cunoscut popular ca fiind puroi în urinî). Aceasta înseamnă mai mult de 5 leucocite pe
un câmp microscopic de citire. Cu toate acestea, aproximativ 30% din aceste analize urinare
sunt fals negative, astfel încât pacienții pot avea cistite și sumare de urină normale. -
bacteriuria - aceasta înseamnă mai mult de 5 microorganisme (bacterii) pe câmpul de citire
microscopic - pozitivarea stick-ului urinar pentru nitrați - hematuria macroscopică (văzută cu
ochiul liber) sau microscopică (văzută doar cu ajutorul microscopului). Pentru a identifica
exact ce bacterie a determinat infec ția se recomandă efectuarea unei uroculturi. Aceasta
reprezintă însămânţarea germenilor pe un mediu de cultură, dacă urocultura efectuată pe
medii obişnuite este negativă această piurie „amicrobiană” poate fi o tuberculoză urinară,
infecţie fuzospirilară, infecţie virotică sau parazitară care va necesita examene de laborator
complementare. Prin examenul bacteriologic al urinii se identifică germenul şi sensibilitatea
lui la antibiotice. Prezenţa germenilor banali nu arată însă şi cauza cistitei, aşa cum prezenţa
bacilului Koch arată sigur o tuberculoză. Urocultura va releva cresterea a mai mult de 100.000
microorganisme per mililitrul de urina. Cu toate acestea, 100 microorganisme/ml poate fi
predictivă pentru o cistită. Radiografia renovezicală poate descoperi uneori cauza cistitei într-
o litiază vezicală sau pielouretrală, un corp străin intravezical, un rinichi mare, metastazele
osoase ale unui cancer al prostatei. Urografia poate evidenţia cauza cistitei şi unele leziuni ale
aparatului urinar care nu au fost bănuite clinic: • leziuni renale tuberculoase • hipotonia
pielocaliceală dintr-o pielonefrită • absenţa imaginii pielocaliceală datorită unei pionefraze. •
răsunetul ureteropielorenal datorit unui obstacol vezical sau subvezical (tumoare malignă
vezicală în vecinătatea orificiului uretral, refluxul vezicouretral, uretre, în cârlig de undiţă,
datorită unui adenom al prostatei cu evoluţie intravezicală tumoare a prostatei, stricturi
uretrale). Cistografia urografică dă indicaţii asupra gradului hipertoniei vezicale (vezică
rotundă) sau asupra apariţiei ţesutului de scleroză (vezică asimetrică), şi uneori arată şi cauza
cistitei: • imaginea lacunară a unei tumori vezicale • proeminenţa unei tumori a postatei 14
• prezenţa calculilor de acid uric • proeminenţa datorită unei dilataţi chistice ureterale •
răsunetul vezical al unui obstacol subvezical • diverticuli. Cu ocazia urografiei se poate face şi
o uretrografie micţională, care poate arăta modificările uretrei prostatice datorite unui adenom
sau unui cancer al prostratei, stricturi uretrale. O radiografie vezicală făcută după micţiune
poate pune în evidenţă un rezidiu vezical. Cistoscopia sau uretrocistoscopia este ultimul
examen în cazul când celelalte investigaţi sunt neconcludente. Cistoscopia poate arăta unele
cauze ale cistitei care nu au putut fi evidenţiate prin celelalte examene şi de asemenea,
aspectul leziunilor mucoase şi localizarea lor. Astfel se pot identifica leziuni difuze, greu de
interpretat şi care necesită repetarea cistoscopiei după un tratament intens cu antibiotice şi
instilaţii cu soluţie de nitrat de argint 1%, leziuni localizate în trigon sau calotă (cistită de
origine renală sau sigmoidiană) localizate la col (cistită de origine uretrogenitală localizate pe
feţele laterale sau pe faţa posterioară (cistită de origine pelviană, anexială apendiculară,
sigmoidiană sau rectală). Evolutie si prognostic Evoluţia unei cistite depinde de cauzele
predispozante şi de posibilitatea tratării lor. Natura germenilor nu joacă decât un rol secundar,
se afirmă că leziunile datorate colibacilului sunt mai puţin periculoase, dar de durată mai
lungă decât cele determinate de stafilococ sau streptococ care sunt mai grave, dar curabile
într-un timp mai scurt. Formele acute simple se pot vindeca şi spontan cauzele fiind
trecătoare. Simptomele se amendează în câteva zile, urina devine clară iar în 10-12 zile
evoluţia se termină prin „ restituţio ad integrum”. Formele acute simple recidivante se observă
mai ales la femei, necesită explorări complete pentru a li se descoperi originea şi a se putea
aplica un tratament cauzal eficient. În forma cangrenoasă sau exfoliantă, care este destul de
rară şi apare în anumite condiţii ca: uter încarcerat infecţia puerperală la stricturaţi şi prostatici
după explorări instrumentale traumatizante. În toate aceste cazuri starea generală se agravează
repede şi mortalitatea este destul de ridicată. După câteva zile de boală mucoasa vezicală
începe să fie eliminată uneori în totalitate, la femei expulzia este posibilă, la bărbat trebuie
făcută o cistotomie şi extrasă mucoasa gangrenoasă exfoliată. Mucoasa se poate regenera
complet şi rapid, dar uneori rămân sechele grave ca: vezică mică scleroasă scleroza orificiilor
ureterale. Tratament Cistita tratată incorect sau insuficient poate evolua generând afectarea
rinichiului, uneori cu pierderea funcției acestuia. 15
Tratamentul cistitei poate varia între 3 și 7 zile în func ție de severitatea și tipul de bacterie
depistată la analiza specifică a urinii (urocultura). Tratamentul constă în administrarea de
antibiotice. Poate fi folosită o schemă de tratament de 3 zile în cazul femeilor tinere, active
sexual sau se poate aplica schema standard de 7-10 zile. Schema de tratament standard de 7-
10 zile este recomandata la: femeile insarcinate varstnici barbati copii persoanele cu infectii
de tract urinar recurente diabetici persoanele cu simptome durand de mai mult de o
saptamana, care au risc crescut de pielonefrita. Tratament curativ: – regim igienico-dietic,
repaus la pat, regim alimentar uşor: lichide în cantitate mare precum şi lapte, fructe şi
zarzavaturi - controlul tranzitului intestinal asigură: de multe ori vindecarea procesului acut,
băi calde de şezut - spălături vaginale calde - comprese calde care uneori atenuează durerile.
Când urina este prea acidă – pH sub 5,5 se administrează bicarbonat de sodiu în doză de
20g/zi. Dacă există un reziduu vezical, sonda, vezicală ameliorează la rândul ei durerea. În
general, cu acest tratament medical simplu fenomenele vezicale se liniştesc în 2-3 zile. În
acest timp se execută urocultura şi explorările radiologice pe baza cărora se va putea indica
apoi un tratament corect ţinându-se seama de faptul că tratamentul cauzal este obligatoriu în
orice formă de cistită. Medicamentos Ineficienţa unei cure de tratament de 3 zile indică,
adesea, o infecţie în tractul urinar superior (rinichi) şi necesită o cura de antibiotice de 10-14
zile. Ineficienţa după cea de-a 14 zi de tratament sugerează o infecţie renală profundă şi
necesită o cura de antibiotice de 4-6 săptămâni. Următoarele antibiotice pot fi folosite, atât în
schemele de tratament scurte (3 zile), cât şi în cele lungi (7-10 zile): - Trimetoprim-
sulfametoxazol - se administrează per os, fiind un medicament preferat în general, datorită
costului scăzut şi ratei de eficienţă superioară faţa de Amoxicilina şi Cefalosporine. -
Florochinolone - Ciprofloxacin 250-500 mg/zi per os; Levofloxacin 250-500 mg/zi per os;
Norfloxacin 1 g/zi per os. - Cefalosporine orale -Cefalexin 250-500 mg/zi per os. Nu este la
fel de eficient ca şi Trimetoprim-sulfametoxazol. - Nitrofurantoin - 50-100 mg/zi seara, în
timpul mesei, deoarece absorbţia este crescută în acest mod. - Alte antibiotice - Doxiciclina
100mg/zi per os timp de 7 zile, AmoxicilinaAcid clavulanic (un medicament compus din două
componente), deoarece Amoxicilina singură are o eficienţă inferioară. În cazul în care
rezultatul uroculturii (aflat după începerea tratamentului antibiotic) indică rezistenţa
microorganismului la antibioticul prescris, se recomandă 16
schimbarea antibioticului, doar în cazul în care pacientul este încă simptomatic. Multe
antibiotice ating un nivel crescut în urină, astfel încât testarea standard a sensibilităţii
microorganismului la aceste antibiotice să nu reflecte sensibilitatea în vivo. Dacă germenii
sunt sensibili la Sulfatiazol sau Neoxazol vor fi preferate acestea, antibioticele rămânând
medicaţia de rezervă. Neoxazolul se va prescrie în doză de 0,10g/kilocorp la adult şi 0,10-
0,30g/kilocorp la copil. În general unui adult i se prescriu în primele două zile la 4 ore două
tablete (6g/24h) apoi la trei ore o tabletă (4g/24h). Dacă urina începe să se limpezească se
continuă tratamentul până la sterilizare (10-12 zile). În prezenţa unor calculi radioscopici,
după ameliorarea cistitei se va proceda la îndepărtarea acestora. O cistită apărută la o femeie
la care urograma este normală trebuie considerată de origine genitală. Când fenomenele acute
ale cistitei nu cedează la tratamentul medical este indicată asocierea tratamentului urologic.
Dacă urina cu tot tratamentul aplicat se menţine tulbure se pot face spălături vezicale cu
soluţii antiseptice slabe nitrat de Argint 2 gr/00, Acid Boric 40 gr/00. Dacă urina este prea
acidă şi are mult mucus se poate folosi pentru spălături soluţie de bicarbonat de sodiu 40gr/00
sau chiar: - apă distilată - soluţie clorurosodică izotonică. Spălăturile au scopul să detaşeze
falsele membrane şi depozitele purulente de pe mucoasa vezicală. În acelaşi scop se pot utiliza
şi instalaţiile cu: - chemotripsină - streptokinaza - streptodornaza În cistitele încrustate se fac
spălături cu soluţie G ( Subi şi Albright) care are un pH acid: - Acid citric monohidrat 32,3 gr.
- Oxid de magneziu anhidru 3,8 gr. - Carbonat de sodiu anhidru 4,4 gr. - Apă distilată 1000
ml. - 2 linguri la un litru de apă sterilă. Acidul citric tinde să fixeze calciul ionic legat de
fosfor ca fosfat de calciu, dând citrat de calciu uşor solubil. Acţiunea citratului într-o soluţie
suprasaturată de fosfat de calciu previne precipitarea. Efectul iritant al citratului este micşorat
de prezenţa oxidului de magneziu, care menţine intactă puterea solventă. Prin aceste spălături
se obţin rezultate bune în cistitele rebele întreţinute de piogeni banali. În cistitele cu
fuzospirili se obţin rezultate bune dacă se administrează penicilină, novarsenobenzol
( neosalvarsan) în două injecţii intravenoase la o zi interval (0,15-10,30 gr). În cistitele colului
vezical frecvente la femei, care nu au cedat la tratamentul medical se pot prescrie instilaţii
vezicale cu 10-15 ml oleu gomenolat 5% introdus cu un instilator fără sodă, zilnic sau la două
zile, în total 10 instilaţii. Dacă totuşi nu se obţine o ameliorare evidentă şi urocultura este
pozitivă, iar germenul este sensibil la un antibiotic se vor prescrie creioane ureterale cu
antibioticul respectiv (în general 501000mg/creion, cantitatea se micşorează dacă antibioticul
este iritat), care se vor introduce pe uretră zilnic sau la două zile, după trecerea unui Beniguee
drept numărul 38-40. 17
În concluzie tratamentul unei cinstite poate fi foarte simplu sau, dimpotrivă foarte complicat.
Rezultatele sunt fie bune de la început, fie mediocre. De multe ori boli se vindecă datorită
corticalizării simptomatologice sau persistenţei unei mici spine iniţiative la nivelul colului sau
uretrei, dar cu răsunet mare asupra psihicului unor bolnavi. Antibioticele şi chimioterapicele
constituie medicaţia comună a tuturor infecţiilor urinare, aplicându-se după cum s-a prezentat
anterior si în cazul cistitei acute. Pentru ca antibioterapia şi chimioterapia să fie eficiente sunt
necesare următoarele condiţii: - germenii să fie sensibili la antibioticul utilizat. - să nu existe
malformaţii congenitale sau alte cauze de stază urinară - dacă există condiţii care să
favorizeze staza urinară acestea să fie îndepărtate la începutul tratamentului. - dozele de
antibiotice să asigure o concentraţie eficientă în sânge - în formele acute, grave să se asocieze
mai multe antibiotice. - tratamentul să fie continuat până la sterilizarea urinii. Antibioticele şi
chimioterapicele sunt substanţe antimicrobiene care în multe cazuri pot omorî germenii
(acţiune bactericidă) sau le pot opri multiplicarea (acţiune bacteriostatică). Cu condiţia ca în
sânge să existe o concentraţie medicamentoasă destul de mare (concentraţie inhibantă) şi să
aibă un tip de contact cu germenii suficient de lung, în aceste condiţii infecţia poate fi jugulată
dar sindromul postinfecţios (sclerozele şi alte sechele) trebuie urmărit şi tratat. În infecţiile
localizate germenii care se află în ţesuturi necrozate, în depozite fibrinoase sau în colecţii
purulente nu sunt influenţaţi de antibiotice. Acestea fie că nu pot ajunge la ei sau chiar dacă
ajung, doza este prea mică şi nu poate avea influenţă asupra lor datorită existenţei unor
inhibitori sau inactivatori ai antibioticelor. De asemenea pH-ul mediului poate fi neprielnic
medicamentelor. Astfel Cefalosporinele, Cloramfenicolul, Rifampicina, Neoxazolul,
Sulfametinul sunt active la un pH neutru. Pentru alcanizarea urinii se foloseşte bicarbonat de
sodiu 4-10gr/zi şi citrat de sodiu 2-4gr/zi. Când germenul este bine cunoscut tratamentul va
începe cu un singur antibiotic, de preferinţă cel mai activ cu efect bactericid şi cu sfera de
acţiune cea mai îngustă, cu acţiune directă asupra agentului patogen cauzal. În infecţia urinară
există posibilitatea de infecţii succesive şi de suprainfectări cu diverşi germeni, dacă în cursul
tratamentului cu antibiotice sau cu chimioterapice, cauzele favorizante nu au fost suprimate.
La bolnavii cu sonde vezicale sau ureterale, nefrostomii, căile excretoare fiind în legătură cu
exteriorul se produc schimbări ale germenilor patogeni se întâlnesc la aceşti bolnavi succesiv
infecţia colibacilară, apoi infecţie cu proteus, pioceanic, Klebsiella. De aceea, infecţiile
urinare prezintă greutăţi mari pentru sterilizarea focarelor şi frecvent aceste infecţii au o
evoluţie prelungită, cronică cu perioade de ameliorări şi agravare devenind până la sfârşit
rezistente la antibiotice şi chimioterapie. Este necesar ca în cursul tratamentului să se repete
uroculturile, să se testeze sensibilitatea germenilor şi să se utilizeze antibioticele cu sferă
îngustă de acţiune. Tratamentul cu antibiotice şi chimioterapie în cistita acută până la
cunoaşterea rezultatului uroculturii. În asemenea cazuri, tratamentul medicamentos
antimicrobian nu poate fi decât empiric, în practică există situaţii în care urgenţa şi gravitatea
cazului pot justifica iniţierea unui tratament empiric până la primirea rezultatelor de laborator.
18
Hiperleucocitoza cu polinucleoză indică, de multe ori infecţii cu germeni piogeni care pot fi
eventual sensibili la penicilină, eritromicină şi oleandomicină. Leucopeniile cu formule
leucocitare normale pot indica o infecţie cu germeni gram- negativi, care ar putea fi sensibili
la streptomicină, tetraciclină, cloramfenicol, negram, nitrofurantoin. Tratamentul va fi început
cu antibiotice cu sferă largă de acţiune sau cu asocieri de antibiotice, sperând ca unul dintre
ele să aibă acţiune asupra germenului, se vor prefera antibiotice neutilizate încă de bolnav
până la acea dată. Dozele vor fi mari sau maxime de la început şi urmărind bolnavul 24-36 ore
se poate trage o concluzie asupra eficacităţii tratamentului. Tratamentul profilactic Constă în
asanarea tuturor focarelor de infecţie, intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea obstacolelor
care provoacă staza urinară, tratamentul bolii cauzale. Complicații Dacă sunt tratate prompt şi
corect, infecţiile vezicii urinare rareori determina complicaţii. Fără tratament adecvat, acestea
se pot agrava. Complicaţiile pot include: - Infecţii ale rinichilor. O infecţie urinară netratată
poate afecta rinichii (pieonefrita). Infecţiile renale pot leza permanent rinichii. Cea mai mare
predispoziţie în această direcţie o au adulţii în vârsta şi copiii, întrucât simptomele acestora
sunt adesea trecute cu vederea sau confundate cu alte afecţiuni; - Sânge în urină (hematurie).
Uneori, urina persoanelor care sunt diagnosticate cu cistită conţine celule sanguine, care pot fi
văzute doar cu microscopul şi care, de obicei, dispar fără tratament. Dacă acestea sunt
prezente şi după terapie este necesară intervenţia specialiştilor pentru a se determina dacă
există alte cauze care stau la baza acestui simptom. Deşi sângele în urină care poate fi
vizualizat cu ochiul liber (macroscopică) este destul de rar întâlnită mai ales în formele tipice
de cistită bacteriană, acet semn nu este neobişnuit în cazul cistitei cauzate de chimioterapie
sau cea indusă de radiaţii (cistita hemoragică). Creşterea consumului de lichide este, de
obicei, prima măsură de tratament. Sângerarea severă este tratată cu medicamente sau, dacă
este necesar, prin transfuzie de sânge. - Pielonefrita ascendentă de obicei prin reflux vezico
ureteral. - Încrustaţii şi calculi vezicali datorită precipitării fosfaţilor şi carbonaţilor de calciu,
consecinţă a alcalinizării urinii prin scindarea ureei de către unele bacterii. Abcese în peretele
vezical şi necroze localizate. Pericistita apare în cazul fistulizării abcesului. Peritonita apare
tot în cazul în care abcesul este fistulizat. - Infecţia peretelui vezical în cazul unei cistite grave
şi de durată Semnele de gravitate ale cistitei sunt: - intensitatea durerilor - frecvenţa
micţiunilor - eliminarea de grunji purulenţi şi sfacele - alterarea stării generale. 19
II.3. Rolul asistentului medical în îngrijirea pacientului cu cistită Pregatirea psihica
Tulburările sistemului uro-genital favorizează adesea apariţia unui stres. Pacientului poate să-i
fie jenă în timpul examinării sau al tratamentului din cauza expunerii organelor genitale
externe. Dacă are şi incontinenţă, sentimentul de jenă şi dezgust creşte. La bărbat intervenţiile
chirurgicale asupra organelor genitale sunt percepute ca o atentare la virilitatea lor, indiferent
de vârstă. Deşi, multor bărbaţi le este frică de o impotenţă cauzată de tulburările de prostată,
adevărul este că multe dificultăţi sexuale sunt de origine psihologică şi au cauze variate:
nelinişte, culpabilitate, incompatibilitate cu partenerul etc. din cauza acestor temeri ascunse,
bărbaţii pot să arate agresivitate, ostilitate faţă de cel ce-l îngrijeşte. Această pornire de care
este stăpânit pacientul poate avea ca efect accentuarea durerii. Uneori pacientul poate deveni
depresiv din cauza tratamentelor prelungite. Anxietatea – în toate situaţiile de stres – poate
produce polakiuria şi micţiuni imperioase. Pacienţii suferind de afecţiuni uro-genitale, ca şi
toţi pacienţii, indiferent de afecţiune, au nevoie să simtă că sunt respectaţi, ca problemele lor
sunt înţelese. ei doresc să li se răspundă întrebărilor, temerile lor să fie potolite, durerile lor să
fie uşurate. Unul din rolurile importante ale asistentei este de a asigura pacientul căci,
pacienţii de acest tip au nevoie de mai mult sprijin şi înţelegere decât alţii. Asigurarea
condițiilor de ingrijire În cursul afecţiunilor renale, bolnavii trebuie reţinuţi în pat până la
retrocedarea tuturor simptomelor. Scularea bolnavilor se va permite numai după aprobarea
medicului. Se întâmplă ca, unele manifestări urinare – ca albuminuria, hematuria – să domine
tablou clinic. În astfel de cazuri bolnavul trebuie reaşezat în pat. Imobilizarea de lungă durată
cere multă răbdare din partea bolnavului şi putere de convingere din partea asistentei. În caz
de insuficienţă renală cu stări de eclampsie sau comă, bolnavul va fi izolat într-o rezervă. La
îndeplinirea toaletei zilnice, trebuie avut în vedere faptul că bolnavii renali sunt foarte
sensibili faţă de scăderea temperaturii ambiante. Din acest motiv, ei vor fi dezbrăcaţi în
camere bine încălzite. Dacă baia se face la pat, părţile corpului vor fi dezvelite succesiv,
spălate şi uscate repede şi reacoperite cu flanele preîncălzite. O atenţie deosebită trebuie
acordată toaletei cavităţii bucale. În cursul afecţiunilor renale, infecţiile bucale sunt frecvente
şi evoluează cu ulceraţii. Infecţiile micotice sunt de asemenea frecvente. Supravegherea
bolnavuluialimentatia bolnavului Regimul dietetic al bolnavilor renali, în general, este lipsit
de sare şi proteine de origine animală, raţia alimentară fiind alcătuită din hidraţi de carbon
completat, completat cu unt. În primele zile ale puseelor acute de boală renală, bolnavul
rămâne pe regim de foame, evitând – după posibilităţi – şi lichidele. În perioada de formare şi
de menţinere a edemelor, regimul va fi totdeauna desodat. Dacă însă deficitul 20
funcţional al rinichiului este compensat prin poliurie, pentru evitarea stărilor de deshidratare,
bolnavul va primi şi cantităţi controlate de sare. Scoaterea proteinelor din dietă are scopul de a
uşura munca rinichiului. Aplicat însă pe o perioadă mai lungă de timp, se instalează stări de
hipoproteinemie, prin degradarea şi utilizarea proteinelor proprii ale organismului. În
procesele renale, raţia zilnică de proteine se va stabili pe baza dozării azotului rezidual. În
cursul nefrozelor, în schimb, pe lângă caracterul desodat, regimul alimentar va fi hiperproteic.
La gravide, începând din a doua jumătate a sarcinii, la cea mai mică albuminurie, trebuie să
restrângem cantităţile de sare şi de proteine. Alimentele – trebuie să fie variate şi cât mai
bogate în vitamine, căci monotonia dulciurilor face ca bolnavul să se abată de la dispoziţiile
noastre. În litiaza renală şi a căilor urinare, regimul dietetic se acomodează după natura
chimică a calculilor. Hidratarea bolnavilor renali este în funcţie de starea lor, controlată prin
analize de laborator. Dacă în perioada acută a unei boli renale se impune o restrângere a
lichidelor până la suprimarea vremelnică a lor în unele boli cronice cu pierderea capacităţii de
concentrare a rinichiului, pentru eliminarea cataboliţilor, organismul trebuie asigurat cu
cantităţi mai mari de lichide. Reducerea cantităţilor de apă la aceşti bolnavi duce la creşterea
azotemiei. Obiective Stabilirea unei relaţii pozitive cu pacienta este menită să îmi permită
asistentului medical atingerea obiectivelor de îngrijire. Acestea urmăresc ca pacienta să fie: -
echilibrată psihic şi să fie informată despre boală - să respire cu minim de dificultate - să
prezinte micţiuni spontane, nedureroase, - să evacueze o urină limpede fără sânge şi puroi - să
nu prezinte complicaţii cutanate, respiratorii, urinare, - să beneficieze de un somn
corespunzător cantitativ şi calitativ corespunzător vârstei - să iși menţină temperat corpului în
limite normale - pacienta să beneficieze de un mediu de siguranţă fără accidente şi infecţii 21
III. PARTEA TEORETICA III.1. Studiu de caz Identificarea persoanei Nume şi prenume:
A.C. Data internării: 03.08.2012 Vârstă: 35 ani Sex: feminin Greutate: 45 kg Înălţime: 1.64
Starea civilă: căsătorită Relaţia cu familia: bună Fraţi, surori: doi Persoane care pot fi
anunţate: soțul Adresa: jud. Iaşi Profesie: inginer textilist Loc de muncă: fabrica de textile
Naţionalitate: română Religie: ortodoxă Relaţii cu exteriorul: a primit vizite din parte familiei,
rudelor Motivele internării: Pacienta se prezintă la secţia Urologie a spitalului Judeţean,
pentru tulburări micţionale de tip polakiurie, usturimi micţionale. Acestea au apărut în urmă
cu 6 luni şi s-au accentuat în ultimul timp ceea ce a determinat bolnava să se prezinte la
medicul specialist pentru internare. Pe baza simptomatologiei şi a examenului clinic i se pune
diagnosticul de cistita acută. Antecedente heredo-colaterale: - tatăl HTA. - Mama operată de
chist hepatic hidatic. Antecedente personale: - prima menstruaţie la 13 ani. - A avut toate
bolile infecto-contagioase ale copilăriei. - A prezentat infecţii urinare repetate cu Escherichia
Colli Istoricul bolii: - Bolnava este cunoscută cu infecţii urinare repetate, cu 4 internări. -
Episodul actual a debutat un urmă cu 6 luni şi s-a accentuat în urmă cu o săptămână, când a
început să prezinte urini tulburi cu micţiuni frecvente si cu usturimi si se îndepărtează
bazinetul şi se întocmeşte cu altul curat. Recoltarea urinei pentru examen sumar: Din urina
obţinută se trimite un eşantion de 100-150ml Recoltarea urinei pentru urocultură: se face
pentru stabilirea prezenţei bacteriilor în urină. se recoltează urina de dimineaţă – cu
concentraţie mare de germeni – în absenţa unui tratament cu perfuzii (cu efect de diluţie) şi
înaintea începerii tratamentului cu antibiotice. se recoltează din mijlocul jetului uri se face
toaleta organelor genitale externe.  se aşează bazinetul sub bolnav  se protejează lenjeria
de pat cu muşama şi aleză  să nu urineze în timpul toaletei Fizică:  să verse urina în vasul
colector  să urineze fără defecaţie  să ştie să utilizeze numai recipientul gol şi curat.  se
anunţă şi se instruieşte pacientul privind folosirea bazinetului. reduse ca volum. - Pofta de
mâncare este uşor scăzută, - Pacienta lucrează într-un mediu umed. Diagnostic: CISTITA
ACUTĂ Alte probleme cu sănătatea: nu se cunosc Tratament în curs: nu urmează Alergii
cunoscute: nu are Repaos: somn 8-10h/zi, somn agitat. Obişnuinţe alimentare: normale
Exprimare: pacienta este comunicativă. Grad de informare: este interesată de boală și de
vindecarea ei. Aparat respirator: torace normal conformat. Aparat cardio-vascular: TA
120/50mmHg. Mediul familial Mediu profesional Mediul social Starea de sănătate - Obiceiuri
Examen clinic general - 22
III.2. Nevoile fundamentale dupa Virginia Henderson Nr. crt 1 2 Nevoia A respira şi a avea o
bună circulaţie Manifestări de dependenţă Uşor influenţată Manifestări de independenţă
Torace normal conformat Mese regulate Sursa de dificultate Recidiva bolii Boala 3 4 5 6 7 8 9
10 11 Alimentaţie săracă în A se alimenta proteine, glucide, lipide şi şi a se hidrata foarte
puţine lichide. Tulburări micţionale, urină tulbure, usturimii la micţiune, hematurie şi piurie,
micţiuni frecvente A elimina şi în cantitate redusă durere hipogastrică iradiată pe uretră,
dureri lombare. Adinamia şi astenia provocate de boală limitează mult posibilitatea de a se
mişca A se mişca şi şi a avea o bună postură, a menţine o dar fără a se constitui întrpostură o
problemă de dependenţă, corectă deoarece repausul la pat este de scurtă durată fiind cauzat în
principal de durere A dormi şi a Somn perturbat, întrerupt se odihni şi superficial. A se
îmbrăca şi a se dezbrăca A menţine temperatura corpului în Transpiraţie abundentă limite
normale A fi curat, îngrijit şi a avea tegumentele protejate Risc de complicaţii prin A evita
ascensiunea infecţiei prin pericolele ureter spre rinichii A comunica A acţiona conform
credinţelor şi Scaun cu aspect normal 1/zi Boala Durerea provocată de afecțiunea vezicală
Nicturia Nevoia este satisfăcută conform vârstei și anotimpului 36,90C Temperatura mediului
ambiant Tegumente curate, îngrijite. Respectă regulile de igienă locală şi generală Boala
Pacienta este comunicativă. Merge regulat la biserică. 23
valorilor sale A fi preocupat în vederea realizării A se recreea A învăţa Tristeţe Este
mulţumită de poziţia sa atât pe plan social cât şi familial. Este capabilă să i-a decizii potrivite
în timp util şi nu prezintă lipsă de interes faţă de activitatea cotidiană. În limita posibilităţilor
Este receptivă la informaţii noi 12 13 14 Boala 24
III.3. Ingrijiri acordate de asistentul medical pacientului cu cistită Îngrijiri autonome: Fișa
tehnică nr. 1. Internarea pacientului în spital Obiectivele procedurii Primirea şi Internarea
pacientului în cel mai scurt timp de la sosirea în UPU. Stabilirea unei relaţii pozitive cu
pacientul sau / şi aparţinătorii Obţinerea de informaţii despre starea de sănătate trecută şi
prezentă, despre sistemele funcţionale. Asigurarea unei ingrijiri de calitate conform cu nevoile
și aşteptările pacientului/familiei. Registru de intrări al UPU Planul de ingrijire / Foaia de
observaţie clinică Materiale şi instrumente pentru măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative şi
pentru examenul fizic: termometru, tensiometru, stetoscop, spatulă linguală, sursă de lumină,
recipient, recipient pentru colectarea urinei. a) PSIHICĂ: Oferiţi pacientului/familiei
informaţii clare, despre necesitatea internării. Obţineţi consimţămantul informat de la
pacient/familie. b) FIZICĂ: Aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă adaptată stării de
sănătate, Asiguraţi intimitatea pacientului. Intruduceţi-vă cu numele şi stabiliţi o relaţie
terapeutică nursă-pacient Observaţi şi notaţi starea fizică, emoţională şi intelectuală a
pacientului. Observaţi dizabilităţile sau limitările fizice sau/şi psihice. Evaluaţi gradul de
confort sau disconfort al pacientului. Măsuraţi greutatea şi inălţimea pacientului. Apreciaţi
semnele vitale şi obţineţi o mostră de urină. Faceţi inventarul bunurilor de valoare ale
pacientului conform cu politica serviciului medical. Efectuaţi anamneză şi o apreciere nursing
cat mai completă a pacientului. Identificaţi problemele, nevoile şi aşteptările pacientului
legate de internare. Explicaţi pacientului/familiei, regulamentul şi rutinele spitalului – orarul
meselor şi al vizitelor. Informati pacientul despre procedurile sau intervenţiile nefamiliare.
Completaţi planul de ingrijire a pacientului cu informaţiile obţinute: data/ora, nume şi
pronume, varstă, starea la internare, valorile funcţiilor vitale, orientarea în timp şi în spaţiu,
măsurile aplicate la UPU, prelevările de produse biopatologice, numele medicului care a făcut
internarea. Rezultate aşteptate/dorite: - Pacientul se simte binevenit, relaxat şi are incredere în
echipa medicală. - Culegerea de date este completată în primele 24 ore sau chiar mai puţin de
la internare. - Familia se simte confortabil intrucat pacientul este în siguranţă. Pacientul are un
nivel inalt de anxietate sau dezorientare care-i amenin ţă siguranţa. Pregătirea materialelor
Pregătirea pacientului 25
- Comunicaţi cu pacientul - Asiguraţi condiţii optime de confort Pacientul sau altă persoană
semnificativă este incapabilă să furnizeze informaţii despre istoricul stării de sănătate. - Puneţi
intrebări scurte, accesibile - Cercetaţi documentele vechi în caz de reinternare - Pacientul
refuză internarea exprimandu-şi dorinţa de a părăsi UPU în ciuda recomandărilor medicale -
Consemnaţi refuzul pacientului în documentele medicale sub semnătură Fișa tehnică nr. 2.
Comunicarea terapeutică Definiție Scop Este o activitate planificată, efectuată pentru a obţine
relaţii interpersonale între nursă şi bolnav. Comunicarea se manifestă prin toate expresiile,
verbale şi non-verbale, prin caracteristicile individului din punct de vedere comportamental şi
sexual. Rolul nursei este acela de a ajuta pacientul în a se exprima cu scopul realizării unei
comunicări adecvate Pentru a se obţine acest lucru, trebuie respectate câteva reguli, cum ar fi :
pacientul va fi respectat, indiferent de gradul de cultură sau de pregătire profesională;
vocabularul utilizat trebuie să fie pe înţelesul acestuia; adresarea se face cu „ dumneavoastră”;
tonul utilizat este adecvat situaţiei; nursa îşi va menţine echilibrul necesar; toate tehnicile se
aplică atunci când pacientul este cooperant; mimica şi gesturile trebuie să completeze
informaţia medicală. Comunicarea este ineficientă în următoarele situaţii: nursa îşi afirmă
părerea contradictorie cu cea a pacientului; nursa dă asigurări false, inducând în eroare
pacientul; când pacientul nu este lăsat să aibă păreri proprii, nursa foloseşte o atitudine de
aprobare sau dezaprobare excesivă faţă de cele relatate de bolnav; când se folosesc
stereotipurile şi nu se ţine cont că fiecare bolnav este o persoană aparte; nursa schimbă
subiectul conversaţiei, ceea ce reprezintă o impoliteţe, sau poate duce la inhibiţia bolnavului.
Tehnică Incidente Îngrijiri delegate Fișa tehnică nr. 3. Recoltarea urinei pentru urocultură
Scop Pregătire Explorator Informează asupra stării funcţionale a rinichiului, cât şi a întregului
organism. Materiale necesare: Urinar sau bazinet. Muşama şi aleză. Materiale pentru toaleta
organelor genitale externe. Eprubete sau alte recipiente în funcţie de examenul cerut. Lampă
de spirt, chibrituri. 26
Execuţie Interpretare Îngrijirea pacientului Pregătirea pacientului: Psihică: nar 5 ml urină în
recipient steril. se astupă repede cu capacul, se transportă la laborator. Se însămânţează direct
pe medii de cultură şi se introduc la termostat. Examenul se notează în foaia de observaţie.
Pentru urocultură: Sub 1000 germeni/ml contaminarea în special atunci când sunt prezenţi
germeni variaţi (stafilococi albi, pseudodifterici) provenind frecvent din uretra anterioară,
1000-10.000 germeni/ml - bacteriurie fiziologică clinic nesemnificativă, 10.000-100.000
germeni/ml - bacteriurie cu suspiciune de infecţie urinară, urocultura trebuie repetată. Peste
100.000 germeni/ml bacteriurie semnificativă pentru o infecţie urinară. Pentru exmenul sumar
de urină: Normal = albumină absent, glucoză absent, sediment – rare leucocite, rare celule
epiteliale. Patologic, albumină prezent, glucoză prezent, in sediment corpi cetonici, pigmenţi
biliari, sange, puroi, calculi etc. Bolnavul este ajutat să-şi facă toaleta locală şi să se îmbrace.
Este aşezat într-o poziţie comodă. Se aeriseşte salonul. Fișa tehnică nr. 4. Examenul
radiologic al vezicii urinare Scop Definiție Materiale Explorator. Se radiografiază lojele
renale pe gol fără substanţă de contrast. Examinarea radiologică fără substanță de contrast ce
permite studierea poziţiei, formei şi dimensiunilor vezicii urinare, rinichiului, precum şi
prezenţa unor calculi radioopaci (care conţin săruri sa calciu). Cărbune animal, ulei de ricin,
materiale necesare efectuării unei clisme 27
necesare Tehnică Îngrijirea pacientului evacuatorii. Pregătirea pacientului - Se anunţă
pacientul şi se explică importanţa tehnicii pentru stabilirea diagnosticului. - Se explică
pacientului tehnica investigaţiei, regimul alimentar necesar pentru reuşita investigaţiei.
Pregătirea alimentară a pacientului - Cu 2-3 zile inaintea examinării pacientul va consuma
regim fără alimente care conţin celuloză şi dau reziduuri foarte multe – fructe, legume,
zarzavaturi, paste făinoase, paine, ape gazoase. - Cu o zi inainte pacientul va consuma un
regim hidric – supe, ceai, apă negazoasă. - În seara precedentă pacientul va primi ceai cu
paine prăjită. - Înaintea examenului pacientul nu mănancă şi nu consumă lichide. Pregătirea
medicamentoasă a pacientului - Cu două zile inaintea examinării se efectuează administrare
de cărbune medicinal şi Triferment – cate 2 tb de 3 ori / zi. - În seara precedentă examenului
se administrează o lingură de ulei de ricin. - În dimineaţa examenului se efectuează o clisă
evacuatoare cu apă caldă. - Aerul din tubul irigatorului trebuie complet evacuată pentru a nu fi
introdus in colon. - Înaintea executării radiografiei pacientul işi va goli vezica urinară. - Se va
controla radiologic prezenţa gazelor in intestine. Participarea la examen - Pacientul este
condus la serviciul de radiologie. - Va fi ajutat să se dezbrace şi să se aşeze in decubit dorsal
pe masa radiologică. După efectuarea radiologică este ajutat să se imbrace, să se intoarcă la
salon unde va fi instalat comod in pat. Se notează examenul in foaia de observaţie. 28
III.4. Plan de ingrijiri Data 3.08 Problema de dependență Anxietate manifestată prin
iritabilitate, depresie psihică, emotivitate cauzată de lipsa de cunoaştere a boli a modului ei de
evoluţie a manifestărilor care o însoţesc, a tratamentului prescris Alterarea nevoii de a respira
manifestată prin dispnee de tip tahipneic cauzată de relatarea despre debutul şi evoluţia bolii
actuale Obiective de ingrijire Pacienta să fie echilibrată psihic şi să fie informată despre boală
Intervenții - menţinerea temperaturii în salon între 18-22°C - asigurarea unei bune ventilaţii
prin deschiderea geamului pentru a evita căldura excesivă - educarea pacientei pentru
folosirea tehnicilor de relaxare - plasarea pacientei într-un salon suferind de aceeaşi afecţiune
pentru a evita contactarea bolilor infecţioase Repaus la pat - verific prezenţa globului vezical -
menţinerea unei poziţii care să favorizeze respiraţia - am încercat stimularea evacuării prin
introducerea bazinetului cald sub bolnavă - am aplicat comprese calde pe regiunea pubiană -
notarea rezultatului examenului sumar de urină recoltat în dimineaţa zilei - administrarea
medicaţiei prescrise de medic în urma rezultatului uroculturii a ex. echo. Investigații - am
însoţit bolnava la radiologie pentru efectuarea unei radiografii renale simple - măsurarea
funcţiilor vitale şi notarea în FT TA 110/75mmHg P 60b/min T 36,9°C - am recoltat bolnavei
sânge şi urină pentru următoarele analize: Vsh, uree sangvină, creatinină sangvină, ex sumar
de urină, urocultură R 30/min Evaluare Pacienta este anxioasă datorită afecțiunii Pacienta să
respire cu minim de dificultate 29
4.08 Alterarea nevoii de a elimina manifestată prin usturime la micţiune, prezenţa hematuriei
şi piuriei, micţiuni frecvente şi în cantitate redusă, durere hipogastrică iradiată pe uretră,
cauzat de inflamaţia vezicii urinare Alterarea nevoii de a dormi si a se odihni manifestata prin
somn perturbat întrerupt si superficial cauzat de nicturie - pacienta să prezinte micţiuni
spontane, nedureroase, să evacueze o urină limpede fără sânge şi puroi - repaus la pat -
recoltarea urini pentru examene chimice şi bacteriologice - schimbarea lenjeriei de pat şi de
corp - asigurarea unei atmosfere calde - băi calde de şezut Am administrat medicaţia prescrisă
de medic: - antiseptice urinare, - antibiotice, - antialgice Neoxazol 2tb/4 ore (6g/24 h)
Pacienta apreciază că urinările s-au redus iar usturimea și durerea sau diminuat Pacienta să
beneficieze de un somn corespunzător cantitativ şi calitativ Alterarea nevoii de a se mişca şi
de a avea o bună postură manifestată prin adinamie şi astenie cauzat în principal de durere
Alterarea nevoii de a menţine temperatura corpului în limite normale, manifestată prin
transpiraţii Pacienta să beneficieze de o bună postură și de a se mișca fără a fi obstrucționată
de simptomele bolii Menţinerea temperaturii corpului în limite normale Menţinerea
condiţiilor necesare somnului prin: - reducerea zgomotului din mediul spitalicesc - diminuarea
intervenţiilor de îngrijire în timpul somnului - asigurarea unei temperaturi adecvate în salon -
aerisirea salonului - planificare unui program de exerciţii moderate - plimbări scurte în salon -
mişcări active a membrelor Pacienta are un somn perturbat Administrarea. Pacienta prezintă
medicaţiei prescrise de dependenţă în medic conformă cu continuare rezultatele uroculturii și
antibiogramei Temperatura corpului a revenit în limite normale - reducerea din alimentaţie a
Administrare de alimentelor cu valoare calorică mare antitermice - consumul lichidelor şi
alimentelor reci Aspirină tb. 1 şi - îmbrăcăminte lejeră de culoare albă Paracetamol tb.1 oral, -
aplicarea compreselor reci pe frunte 30
abundente cauzată de creşterea temperaturii mediului ambiant Alterarea nevoii de a bea şi a
mânca Reluarea treptată a alimentaţiei normale și complete Potenţial de complicaţii (riscul
extinderii infecţiei spre rinichi) 5.08 Pacienta să beneficieze de un mediu de siguranţă fără
accidente şi infecţii Alterarea nevoii de a comunica manifestată prin apatie, neîncredere,
datorat recidivei bolii Stabilirea unei relaţii pozitive cu pacienta care să îmi permită atingerea
obiectivelor de îngrijire 6.08 Pregătirea pentru externare Întocmirea formelor de externare -
aerisirea salonului - hidratarea şi mineralizarea bolnavului pentru a preveni acidoza
metabolică Alimentaţie săracă în proteine, glucide, lipide şi foarte puţine lichide. Se
explorează preferinţele pacientului. Se serveşte pacientul cu alimente la o temperatură
moderată, la ore regulate, în cantităţi mici şi prezentate atrăgător. Educarea pacientei pentru
prevenirea recidivelor: - lenjerie curată, - igienă riguroasă a regiuni perianală şi genitală -
hidratarea corespunzătoare - asigurarea unor condiţii adecvate fără poluare fonică, chimică
sau microbiană - temperatura cuprinsă între 18-20°C - am purtat discuţii pe tema problemelor
sale - am încurajat-o să facă faţă stresului creat de boală - am încurajat pacienta să discute
liber despre grijile sale - i-am oferit posibilitatea de a pune întrebări - am încercat să-i ofer
răspunsuri cât mai precise Se măsoară funcţiile vitale. Se explică tratamentul prescris pentru
continuarea lui la domiciliu. Măsurarea parametrilor vitali şi notarea acestora în foaie. Se
administrează vitamina C 50 mg. Aplicarea medicației recomandate de medic conformă cu
rezultatele antibiogramei obținute în urma uroculturii. Este asigurat aportul caloric si hidric
necesar organismului Pacienta îşi recapătă treptat pofta de mâncare Pacienta prezintă o stare
generală fizică și psihică ameliorată Diminuarea apatiei, a neîncrederii în personalul medical.
Însușirea cunoștințelor despre boală și aplicarea tratamentului în vederea vindecării acesteia.
Biseptol 2tb/12 ore/zi Starea generală a -se va feri de expunere pacientei este bună. la frig şi
umezeală - regim hidric 2-3l/zi. 31
32
VI. Educația pentru sănătate Educaţia sanitară constituie o parte integrantă a complexului de
măsuri de ordin curativ şi profilactic fiind menită să contribuie la creşterea eficienţei
tratamentului, la scurtarea duratei acestuia, la prevenirea complicaţiilor şi recidivelor ceea ce
se obţine prin informarea şi convingerea bolnavilor privind importanţa respectării terapiei
medicamentoase şi igieno-dietetice. Restabilirea bolnavului impune suprimarea cauzelor care
au putut determina sau favoriza îmbolnăvirea, în primul rând a abaterilor de la
comportamentul igienic, anularea factorilor de risc comportamental. Educarea bolnavului şi a
convalescenţilor pentru respectarea regimului de odihnă şi a normelor de recuperare în
perioada de convalescenţă pentru fiecare boală în scopul evitării apariţiei complicaţiilor şi a
recidivelor. Bolnavii trebuie să fie conştienţi că tot ce fac este numai spre binele propriei
persoane şi că numai dacă respectă indicaţiile prescrise vor putea avea o viaţă normală alături
de semenii lor. Hotărârile luate de individ ca urmare a educaţiei sale stabilesc gradul de
conştientizare a modului de viaţă adaptat, aderarea din proprie iniţiativă la un model
comportamental menit a promova şi proteja sănătatea. Obiectivele educaţiei sanitare pentru
omul sănătos sunt: • Alimentaţie sănătoasă şi un aport hidric suficient. • Regim raţional de
viaţă şi muncă. • Menţinerea unei bune condiţii fizice. • Prezentarea trimestrială sau anuală la
un consult medical de rutină. Pentru omul bolnav: • Instruirea şi educarea privind normele
regimului igieno-dietetic. • Respectarea medicaţiei recomandate i continuarea tratamentului
conform prescripţiilor. Educaţia pentru sănătate a bolnavilor spitalizaţi şi mai ales a celor cu
infecţii trebuie efectuată în acelaşi timp pentru prevenirea contaminării de la un bolnav la altul
sau a personalului sanitar. Asistenta medicală trebuie să urmărească o serie de obiective în
realizarea instruirii bolnavului asupra felului cum trebuie să folosească: lenjeria de corp,
lenjeria de pat, obiectele personale de toaletă, WC-ul, scuipătoarele, urinarele, bazinetele. Se
explică bolnavului că nu trebuie să părăsească secţia sau salonul decât cu avizul medicului şi
că nu trebuie să vină în contact cu bolnavii de la alte secţii, cu persoane străine şi cu obiectele
acestora. Educaţia sanitară cu bolnavii în stare gravă sau cu cei cu prognostic sever se
limitează la o influenţă psihoterapică, la crearea unei stări de linişte, de încredere. A-l face pe
bolnav să respecte regimul igieno-dietetic recomandat înseamnă a-l educa. Aceasta presupune
adoptarea faţă de bolnav a unei atitudini active de formare a comportamentului său, de
cultivare a unor conduite recuperatorii ca şi componente ale complexului terapeutic. Asistenta
trebuie să realizeze în paralel un diagnostic cultural sanitar şi să stabilească un tratament
educativ-sanitar care-i va da posibilitatea să individualizeze îndrumările sale. În acest mod,
asistenta va putea informa şi sfătui corect bolnavul asupra a ceea ce are de făcut pentru a grăbi
însănătoşirea şi a evita recidivele. 33
34
V. Bibliografie 1. BORUNDEL CORNELIU - Manual de medicină internă. Editura ALL,
Bucureşti, 1996. 2. COSTICĂ I – Boli renale bilaterale, Editura Medicală, Bucureşti, 1979. 3.
FICA V – Explorarea morfofuncţională a rinichiului în practica medicală , Editura Medicală,
Bucureşti, 1979. 4. GRIGORE V. – Semiologie medicală, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1980. 5. MÂNECAN N. – Urologie, Editura Institutului de Medicină şi Farmacie,
Iaşi, 1980. 6. MOGOŞ GHEORGHE – Urgenţe în medicina internă, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1983. 7. MOGOŞ, GH. - Mica enciclopedie de boli interne, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986. 8. MOZES CAROL – Tehnica îngrijirii
bolnavului, Editura Medicală, Bucureşti, 1999. 9. NICULESCU DORIN - Urologie, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1990. 10. POPA G. – Diagnosticul şi tratamentul bolilor
interne, Ediţia a III-a revizuită, Editura Junimea, Iaşi, 1989. 11. SINESCU – Urologie clinică,
Editura Medicală Almatea, Bucureşti, 1998. 12. TITIRCĂ LUCREŢIA – Breviar de explorări
funcţionale şi de îngrijiri speciale acordate bolnavului, Editura Medicală Românească,
Bucureşti, 1998. 13. TITIRCĂ LUCREŢIA - Ghid de nursing, Editura Medicală, Bucureşti,
1998, 14. TITIRCĂ LUCREŢIA - Tehnici de evaluarea şi îngrijire acordate de asistenţii
medicali, Editura Medicală Românească, Bucureşti, 1998. 15. TITIRCĂ LUCREŢIA -
Urgenţe medico-chirurgicale, Ediţia a III-a, Editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti,
1998. 16. VOICULESCU C., I.C. PETRICU - Anatomia şi fiziologia omului (ediţia a IV-a),
Editura Medicală, Bucureşti, 1971. 17. ZOSTIN CONST. – Nefrologie clinică, Editura
Medicală, Bucureşti, 1979. 35
VI. Anexe si scheme Aparatul urinar Căile urinare 36
Vezica urinară Vezica urinară la femeie 37
RECOMMENDED

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU TETANIE

CUPRINS: PARTEA I – PARTEA GENERALA CAPITOLUL 1- INTRODUCERE CAPITOLUL 2 TETANIA 2.1 DEFINITIE 2.2 EPIDEMIOLOGIE SI
ETIOPATOGENIE 2.3 TABLOUL CLINIC SI FORME CLINICE 2.4…

-  ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU BOLI METABOLICE

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU BOLI METABOLICE ŞI DE NUTRIŢIE Bolile metabolice cauze : tulburărilor de metabolism ale factorilor nutritivi. Aceste
dereglări au • cauze…

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU ANEMIA HEMOLITICĂ

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU ANEMIA HEMOLITICĂ
Îngrijirea Pacientului Cu Endocardită Infecţioasă
cardiologie

Îngrijirea Pacientului cu Pneumonie acută bacteriană

Îngrijirea PacientuIui cu Pneumonie acutå bacterianå Absolvent Muntean.Ì.Maria efiniie:Pneumonia bacterianå acutå Ìnflamaie acutã exudativã secundarã
bacteriei…

3 Îngrijirea Pacientului Cu Insuficienţă Renală Cronică

bn b
4 Îngrijirea Pacientului Cu Litiază Renală
vbnb

Plan de îngrijirea a pacientului cu diabet zaharat

Nursing
Ingrijirea Pacientilor Cu Cistita
cistia acuta

Ingrijirea Pacientilor Cu Cistita

Lucrare de diplomă ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU CISTITĂ ACUTĂ Coordonator asistentă: Absolventă: MOTTO: ,, În fiecare dintre noi, Se ascunde tainic
Un har nebănuit Să…
Ingrijirea Pacientilor Cu Cistita
medicina

ÎNGRIJIREA PACIENTILOR cu irc

SCOALA SANITARA POSTLICEALA CHRISTIANA TIMISOARA Lucrare de Diplomă Coordonator: Brigitta Ferenczi Candidat: Coroama Mihaela
AUGUST 2011 ÎNGRIJIREA PACIENTILOR CU INSUFICIENTA…

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU TRAHEOBRONSITA.docx

Cistita
Webografie… Complicaţii Tratament Prevenire Semne şi simptome Cauze Generalităţi1. CISTITA 2.

cistita
CUPRINS CAPITOLUL I ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATTULUI RENAL…………………..pag2-9 CAPITOLUL II CISTITA
ACUTA…………………………………………………………….pag10-19…

cistita
CUPRINS CAPITOLUL I ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATTULUI RENAL…………………..pag2-9 CAPITOLUL II CISTITA
ACUTA…………………………………………………………….pag10-19…
ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU INSUFICIENTĂ RENALĂ
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞCOALA POSTLICEALA SANITARĂ "CAROL DAVILA" BUCUREŞTI LUCRARE DE DIPLOMA
ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU INSUFICIENTĂ RENALĂ ÎNDRUMĂTOR,…

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU INSUFICIENTĂ RENALĂ

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE sCOALA POSTLICEALA SANITARĂ "CAROL DAVILA" BUCUREsTI LUCRARE DE DIPLOMA
ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU INSUFICIENTĂ RENALĂ Sesiunea…

ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU SCLEROZĂ MULTIPLĂ

ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU SCLEROZĂ MULTIPLĂ I.Introducere Scleroza multiplã este o boalã neurologicã invalidantã, cel mai frecvent diagnosticatã
la adultul tânãr…
îngrijirea bolnavului cu pielofrenită acuta
` NOŢIUNI GENERALE DESPRE BOALĂ Poartă denumirea de pielonefrite, inflamaţiile perenchimului renal produse de prezenţa bacteriilor în ţesutul renal şi
căile urinare.…

View more

Subscribe to our Newsletter for latest news.

 NEWLETTER

About Terms DMCA Contact

STARTUP - Share & Download Unlimited