MODULUL 8 – DREPT

CARACTERIZAREA GENERALĂ A DREPTULUI ADMINISTRATIV

8.1. Noţiuni introductive

Dreptul administrativ este acea ramură a dreptului public care cuprinde ansamblul normelor
juridice care reglementează raporturile sociale referitoare la organizarea şi activitatea administraţiei
publice pe baza şi în executarea legii.
Normele dreptului administrativ au ca obiect acele relaţii sociale care se referă la organizarea
realizării şi realizarea în concret a puterii executive şi a administraţiei publice de către organele care
desfăşoară astfel de activităţi.
Dreptul administrativ are o serie de trăsături proprii:
- reglementează o diversitate de domenii;
- normele sale se modifică foarte rapid;
- raporturile de drept administrativ se fundamentează pe principiul inegalităţii subiectelor,
indiferent dacă ele se stabilesc între organele administraţiei publice sau între acestea şi particulari
(persoane fizice sau juridice);
- unele conflicte juridice dintre organele administraţiei publice şi particulari se soluţionează de
organele administraţiei publice, de regulă, ierarhic superioare;
- actele şi faptele de drept administrativ sunt supuse şi controlului organelor ce realizează în
principal sarcinile altei puteri de stat – puterea judecătorească.
În dreptul administrativ o importanţă deosebită prezintă noţiunea de administraţie publică.
Categoria de administraţie publică are valoare fundamentală pentru dreptul administrativ, normele acestei
ramuri de drept fiind cele care reglementează principalele relaţii sociale din sfera administraţiei publice.
Doctrina consideră că în conţinutul complex al administraţiei se cuprind imperativele: a prevedea,
a organiza, a conduce, a coordona, a controla. Noţiunea de administraţie publică poate fi privită în două
sensuri: unul material şi altul formal.
În sens material, administraţia publică reprezintă o activitate de organizare a executării şi de
executare în concret a legii, realizată prin acţiuni cu caracter de dispoziţie sau acţiuni cu caracter de
prestaţie. Prin activităţile executive cu caracter de dispoziţie se organizează executarea legii, stabilindu-se
reguli de conduită pentru terţi. Aceste activităţi se realizează prin acte juridice, operaţiuni administrative,
fapte materiale înfăptuite de titularii funcţiilor publice din sistemul organelor administraţiei publice.
Administraţia publică în sens material constă şi în diferite prestaţii realizate pe baza şi în executarea legii,
pentru îndeplinirea interesului general, prin asigurarea de servicii publice.
În sens formal, administraţia publică poate fi înţeleasă ca un sistem de organe de instituţii,
cuprinzând diverse structuri administrative care realizează activitatea de organizare a executării şi de
executare în concret a legii. Administraţia publică reprezintă un proces continuu, o activitate neîntreruptă,
adaptată permanent la condiţiile dinamice ale mediului social. În statul de drept, administraţia publică
reprezintă principala pârghie prin care se realizează valorile stabilite la nivelul eşalonului politic.
Administraţia publică nu mai este componentă a puterii executive, ci un corp profesional destinat
realizării permanente a serviciilor publice, aşezat sub autoritatea puterii executive, în special a guvernului.
Acest corp de funcţionari publici este specializat, permanent şi trebuie să funcţioneze pentru a asigura
continuitatea serviciilor publice puse la dispoziţia cetăţenilor ţării.
 Administraţia publică nu mai este în totalitate administraţie de stat, ea cuprinzând administraţia
de stat, precum şi administraţia publică locală ca administraţie a colectivităţilor locale. Administraţia este
activă când aplică şi execută legea sau când ia o măsură de utilitate publică; consultativă când dă avize
administraţiei în cadrul căreia funcţionează; deliberativă când un organ colegial ia decizii care obligă
administraţia activă.
În concluzie, administraţia publică, privită ca activitate, reprezintă acţiunea unor oameni în raport
cu alţi oameni, desfăşurată în interes general şi în regim de putere publică, în scopul organizării executării
şi executării în concret a legii. Administraţia publică are ca obiect realizarea valorilor politice, care
exprimă interesele generale ale societăţii, interese care sunt formulate prin lege. Instituţiile sistemului
administraţiei publice au misiuni care ţin de conţinutul activităţii administrative, activităţi de gestiune, şi
nu de putere politică.

8.2. Raportul de drept administrativ

Raportul de drept administrativ reprezintă de fapt norma de drept administrativ în acţiune, el
avându-şi izvorul într-un act sau fapt de care norma juridică leagă naşterea, modificarea sau stingerea
raportului juridic respectiv.
Ca orice raport juridic, raporturile de drept administrativ au trei componente: subiect, obiect,
conţinut.
a).Subiectele raporturilor de drept administrativ - cel puţin unul dintre ele trebuie să fie o
autoritate a administraţiei publice, un serviciu public care acţionează din împuternicirea acestei autorităţi
ori un funcţionar public aflat în exerciţiul funcţiunii pe care o deţine. Al doilea subiect al raportului de
drept administrativ poate fi atât o autoritate a administraţiei publice cât şi un funcţionar public în
exerciţiul funcţiunii, o altă autoritate publică din sfera altei puteri sau o persoană fizică ori juridică
particulară. În componenţa unei autorităţi a administraţiei publice intră trei elemente principale:
personalul (funcţionarii publici care o compun), patrimoniul (mijloacele materiale şi financiare) şi
competenţa.
Personalul este de regulă constituit din mai mulţi funcţionari publici investiţi cu puteri (atribuţii)
speciale care acţionează pentru a realiza competenţele autorităţii în ansamblul său. Este posibil ca în
anumite cazuri, funcţionarul public să nu intre în raporturi, acţiuni de drept administrativ în numele unui
colectiv care să constituie autoritatea administraţiei publice, ci ca autoritate unipersonală, de exemplu, în
cazul primarului, prefectului, ministrului care sunt autorităţi unipersonale.
Patrimoniul – reprezintă mijloacele materiale şi financiare din dotare, care pot fi în proprietate
sau în folosinţă (în administrare) – şi este afectat îndeplinirii atribuţiunilor şi sarcinilor care îi revin, în
conformitate cu legea.
b) Obiectul raporturilor de drept administrativ - îl constituie acţiunea sau inacţiunea subiectelor.
c) Conţinutul raporturilor de drept administrativ - îl constituie drepturile şi obligaţiile părţilor.
Particularitatea raporturilor de drept administrativ din punct de vedere al conţinutului este dată de
obligaţia legală a autorităţilor administraţiei publice de exercitare a drepturilor subiective. Autoritatea
respectivă nu are facultatea de a aprecia cu privire la exercitarea sau nu a drepturilor ce fac parte din
conţinutul raportului juridic dat.
În cadrul sistemului administraţiei publice se formează mai multe categorii de raporturi juridice
care se referă la organizarea şi funcţionarea administraţiei publice şi care pot fi de subordonare ierarhică,
de colaborare şi de participare.
 În cazul raporturilor de subordonare ierarhică, unul din subiecţi are dreptul de a conduce,
îndruma, controla şi în anumite situaţii de a sancţiona pe cel subordonat - de exemplu, raporturile dintre
ministere şi serviciile descentralizate.
În situaţia raporturilor de colaborare, subiecţii sunt pe picior de egalitate şi acţionează împreună
pentru realizarea unui scop comun (elaborarea sau adoptarea unui act administrativ ori efectuarea unei
prestaţii) - de exemplu, două ministere emit împreună norme juridice de interes comun.
În cadrul raporturilor de participare, subiecţii participă la exercitarea unor atribuţii pe care le dă
în competenţa unui organ colegial faţă de care subiecţii pot fi în raporturi de participare.