Ghid Promovarea Sanatatii

Centrul de excelenţă în medicină şi farmacie „Raisa Pacalo”
PROMOVAREA
SĂNĂTĂŢII
•
Ghid de implementare
a curriculumului disciplinar
pentru colegiile
de medicină
Ghidul de implementare a curriculumului disciplinar este elaborat de către cadrele didactice ale
Centrului de excelenţă în medicină şi farmacie „Raisa Pacalo”.
Acest ghid este editat cu suportul Proiectului Moldo-Elveţian Regionalizarea Serviciilor
Pediatrice de Urgenţă şi Terapie Intensivă din Republica Moldova (REPEMOL), proiect finanțat de
Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare și implementat de Fundația Centrul pentru Politici
și Servicii de Sănătate.
Aprobat la şedinţa Consiliului metodico-ştiinţific,

Proces-verbal nr. 6 din 29 iunie 2017
Autori:
Tatiana CRIŢCAIA,
şef catedră Discipline paraclinice, igienice şi epidemiologie,
profesor Discipline igienice, grad didactic superior
Svetlana COBÎLEANSCHI,
director adjunct pentru activitatea educaţională, didactică şi metodică,
profesor disciplina Boli infecţioase, grad didactic superior
Svetlana BODIU,
profesor Discipline igienice, grad didactic întâi
Recenzenţi:
Olga Burduniuc,
conferenţiar cercetător, doctor în ştiinţe medicale, grad didactic superior, şef laborator Boli
extreme de contagioase, diareice acute şi zooantroponoze, Centrul Naţional de Sănătate Publică
Ludmila Botnarciuc,
doctor în ştiinţe pedagogice, metodist grad superior, Centrul de
excelenţă în medicină şi farmacie „Raisa Pacalo”
CUVÂNT ÎNAINTE
„Viaţa are o durată calculată riguros matematic. Începe cu prima respiraţie şi se termină cu ulti-
ma suflare indiscutabil, sănătatea reprezintă darul cel mai important şi în acelaşi timp cel mai util al
omului. A fi sănătos, a trăi mai mult şi a trăi mai bine, au fost dorinţele pe care oamenii şi le-au aşezat
întotdeauna la temelia destinului lor”.
Tudor Muşatescu
Într-o lume în care schimbările se produc rapid, iar diversitatea este din ce în ce mai mare, nece-
sitatea ca cetăţenii să fie activi, responsabili şi sănătoşi este mai actuală ca niciodată şi rolul educaţiei
în dezvoltarea unor astfel de cetăţeni este acum universal recunoscut.
Sănătatea omului nu este numai lipsa simptomelor de boală, ci şi expresia unei rezerve de energie
care să-i permită a trece prin situaţii de boală sau criză, fără urmari. Sănătatea este acea stare comple-
xă de bine general, fizic, mental şi social. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) a definit sănătatea
ca „o completă bunăstare fizică, mentală şi socială, care nu constă numai în absenţa bolii şi a infirmi-
tăţii”. Această definiţie are meritul de a sublinia interacţiunea dinamică şi interdependentă dintre cele
trei componente ale sănătăţii („triunghiul sănătate”): dimensiunea biologică (dezvoltarea somatică
armonioasă, integritatea structurală şi buna funcţionare a diferitelor organe şi sisteme), dimensiunea
psihologică (echilibru psihic, capacitatea de a percepe realitatea în mod adecvat) şi dimensiunea soci-
ală (adaptarea în familie şi societate, aptitudinea de a avea relaţii interpersonale armonioase).
Educaţia sanitară urmăreşte nu numai prevenirea şi promovarea sănătăţii în prezent, ci şi pre-
gatirea omului, sub raportul sănătăţii, de-a lungul întregii vieţi, pentru a se putea adapta neîncetat
permanentelor schimbări care au loc în viaţă, pentru a fi înarmat împotriva agresiunilor biologice şi
emoţionale ale mediului care se ivesc în procesul evolutiv al vieţii. Educaţia este, în ultima instanţă,
pârghia care contribuie la menţinerea şi promovarea sănătăţii. Nicolae Iorga, spunea „Educaţia sani-
tară singură ar face mai mult decât toate spitalele împreună”.
Medicina contemporană are ca scop promovarea sănătăţii. Activitatea de informare şi educare
sanitară a publicului trebuie să incite oamenii să-şi dorească sănătatea, să caute mijloacele pentru a o
obţine şi pentru a o păstra. Fluxul informaţional difuzat prin intermediul diferitelor forme de mas-
media a ridicat nivelul de înţelegere asupra bolilor, asupra mijloacelor terapeutice de ameliorare şi
vindecare şi a dus la creşterea exigențelor faţă de problemele de sănătate individuală şi comunitară.
Programul Naţional de promovare a modului sănătos de viaţă pentru anii 2016–2020, aprobat
prin Hotărârea Guvernului RM nr. 1000 din 23.08.2016, prevede perfecţionarea sistemului de in-
struire profesională, universitară şi postuniversitară a cadrelor medicale în domeniul educaţiei pen-
tru sănătate a populaţiei şi promovării modului şi stilului sănătos de viaţă, a grupurilor sociale şi
comunităţilor.
Unitatea de curs Promovarea sănătăţii deţine un loc important în procesul de formare profe-
sională a cadrelor medicale cu studii postsecundare şi postsecundare nonterţiare. Formarea la elevi
a cunoştinţelor şi deprinderilor de informare a grupurilor de risc în scopul reducerii unor maladii
generale şi promovarea modului şi stilului sănătos de viaţă va permite viitorilor lucrători medicali să
planifice şi să îndeplinească corect măsurile de profilaxie a maladiilor şi să determine cauzele îmbol-
năvirii, să planifice şi să aplice metode şi tehnici de educaţie pentru sănătate, astfel obiectul de studiu
al unităţii de curs este omul sănătos. Elevii vor fi pregătiţi să descrie sănătatea populaţională sub toate
aspectele, să recunoască factorii ce condiţionează sănătatea, să evalueze modul de viaţă şi să promo-
veze modul şi stilul sănătos de viaţă.
Prezentul Ghid este adresat cadrelor didactice care doresc să-şi asume rolul de formator şi facili-
tator în instruirea elevilor la unitatea de curs Promovarea sănătăţii, acesta servind un instrument util
în realizarea activităţilor didactice de educaţie pentru sănătate.
Autorii
Cuprins
I. Structura, funcţiile şi strategiile didactice de aplicare a
curriculumului disciplinar Promovarea sănătăţii �� 5
Preliminarii��5
Competenţele specifice – finalităţi ale formării elevilor în cadrul studierii unităţii de
curs Promovarea sănătăţii��8
Corelarea competenţelor cu strategiile didactice��9
Caracteristicile unei situaţii de exersare a unei competenţe��9
Strategii didactice de predare-învăţare ��10
Strategii de evaluare��13
Studiu individual ghidat de professor ��15
II. Sugestii privind realizarea activităţilor didactice�� 20

Subiectul: Sănătatea şi factorii care o influenţează �� 20
Subiectul: Conceptul de promovare a sănătăţii ��25
Subiectul: Modul şi stilul sănătos de viaţă şi educaţia pentru sănătate��30
Subiectul: Mijloace şi forme de educaţie pentru sănătate�� 34
Subiectul: Promovarea sănătăţii pentru o alimentaţie şi nutriţie sănătoasă ��39
Subiectul: Educaţia pentru sănătate în prevenirea şi combaterea tabagismului,
alcoolismului, narcomaniei, abuzul de medicamente�� 43
Subiectul: Planificarea activităţilor de educaţie pentru sănătate�� 48
Subiectul: Comunicarea în educaţia pentru sănătate ��53
Subiectul: Educaţia pentru sănătate a diverselor grupe de populaţie��57
Subiectul: Programe de educaţie pentru sănătate �� 64
Subiectul: Evidenţa şi evaluarea activităţilor de educaţie pentru sănătate şi promovarea sănătăţii��69
Bibliografie�� 73
I. Structura, funcţiile şi strategiile didactice
de aplicare a curriculumului disciplinar
Promovarea sănătăţii
Preliminarii
Când vorbim despre sănătate, înţelegem, de fapt, servicii de sănătate. Cealaltă faţă a monedei
sănătate – prevenirea – se situează pe la sfârşitul listei, în majoritatea agendelor. În general, sănătatea
nu este preţuită, până în momentul în care este afectată şi apare o boală.
Traversăm o perioadă în care ne confruntăm cu creşterea costurilor serviciilor medicale şi creş-
terea impactului bolilor asupra întregii populaţii a ţării. Deşi sloganul „este mai ieftin să previi decât să
tratezi” poate părea demodat, credem că acum este mai adevărat decât oricând. Este necesar să facem
educaţie pentru sănătate şi să promovăm sănătatea, în concordanţă cu necesităţile fiecărui individ şi
ale comunităţii, sincronizându-le la standardele Uniunii Europene.
Promovarea sănătăţii este procesul care oferă individului şi colectivităţilor posibilitatea de a-şi
creşte controlul asupra determinanţilor sănătăţii şi, prin aceasta, de a-şi îmbunătăţi starea de sănătate.
Reprezintă un concept unificator pentru cei care recunosc nevoia fundamentală de schimbare, atât
a stilului de viaţă, cât şi a condiţiilor de trai. Promovarea sănătăţii reprezintă o strategie de mediere
între individ şi mediu, combinând alegerea personală cu responsabilitatea socială şi având drept scop
asigurarea în viitor a unei mai bune stări de sănătate (WHO-EURO, Health Promotion Glossary,
1989).
Promovarea sănătăţii are ca scop promovarea modului şi stilului sănătos de viaţă pentru preve-
nirea îmbolnăvirilor şi depistarea lor în stadii incipiente, reducerea morbidităţii, mortalităţii, mărirea
longevităţii şi a duratei vieţii biologic active. Educarea cetăţenilor, ca mijloc de dezvoltare a cunoş-
tinţelor şi schimbarea comportamentului într-un stil de viaţă nou, favorabil sănătăţii este unul dintre
scopurile principale ale Programului Naţional de promovare a modului sănătos de viaţă.
Unitatea de curs Promovarea sănătăţii se profilează, în actualul context educaţional, ca un de-
mers complex, scopul acesteia fiind formarea competenţelor de comunicare eficientă la elevi, pentru
promovarea sănătăţii fizice şi psihice, formarea specialistului medical responsabil în realizarea funcţi-
ei de educator în sănătate, prin aplicarea diverselor metode şi forme de promovare a modului sănătos
de viaţă în comunitate cu formarea comportamentului sanogen, pregătirea lui pentru a activa conşti-
ent, a-şi asuma responsabilităţi pentru propriul destin şi destinul comunităţii.
Studierea unităţii de curs va permite dezvoltarea la elevi a competenţelor de luare a deciziilor pri-
vind modul sănătos de viaţă, prin aplicarea cunoştinţelor noi, evaluarea atitudinilor proprii şi practi-
carea diferitor modele de comportament sănătos în situaţii autentice, promovarea în rândurile popu-
laţiei a modului şi stilului sănătos de viaţă, profilaxia maladiilor cu risc înalt în Republica Moldova şi
prevenirea complicaţiilor.
Curriculumul Promovarea sănătăţii, ca model pedagogic, este centrat pe achiziţiile finale ale în-
văţării – competenţe specifice disciplinare, componente esenţiale în formarea competenţelor profesi-
onale şi racordarea programului de formare profesională în raport cu necesităţile, interesele şi aptitu-
dinile elevului şi aşteptările socio-profesionale.
Esenţa Curriculumului constă în trecerea de la modelul de proiectare curriculară centrat pe
obiective, care presupune dobândire de cunoştinţe, capacităţi, atitudini, la modelul centrat pe
proiectarea unor finalităţi ce integrează cunoştinţele, abilităţile şi atitudinile în competenţe.
Un curriculum bazat pe competenţe are următoarele avantaje:
6 Promovarea sănătăţii. Ghid de implementare a curriculumului disciplinar
✓✓ armonizează finalităţile educaţiei medicale profesionale din Republica Moldova cu finalităţi-
le din sistemele de învăţământ similar european;
✓✓ marchează o schimbare de accent de la evaluarea sumativă/normativă spre evaluarea forma-
tivă şi formatoare;
✓✓ sugerează o abordare integratoare a activităţii de formare-evaluare a competenţelor specifice/
profesionale;
✓✓ se racordează la nevoile de formare ale specialistului medical în acord cu cerinţele activităţii
profesionale ulterioare;
✓✓ orientează spre formarea unor specialişti productivi, cu un ansamblu de competenţe func-
ţionale, care le vor permite îndeplinirea unor sarcini concrete din activitatea profesională;
✓✓ favorizează transferul şi mobilizarea cunoştinţelor în vederea accentuării dimensiunii acţi-
onale a instruirii;
✓✓ adoptă un nou model de stabilire a finalităţilor educaţionale, formulate în termeni de
competenţe;
✓✓ are ca punct de plecare profilul de formare a absolventului din învăţământul profesional
medical;
✓✓ articulează toate componentele curriculare angajate în acţiunea integrată de predare-învăţa-
re-evaluare, proprii paradigmei curriculare;
✓✓ are deschidere spre conţinuturi pluri-, inter- şi trans-disciplinare;
✓✓ raportează achiziţiile dobândite de către elevi în contexte concrete;
✓✓ sporeşte libertatea profesorului;
✓✓ exprimă şi dimensiunea socială a educaţiei, astfel încât absolvenţii înzestraţi cu competenţe
profesionale vor rezolva cu succes probleme din activitatea profesională.
Curriculum la unitatea de curs Promovarea sănătăţii este elaborată conform exigenţelor în vi-
goare în domeniu şi are o structură recomandată de Cadrul de referinţă al curriculumului pentru
învăţământul profesional tehnic şi Ghidul practic de elaborare a curriculumului pentru învăţământul
profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar aprobate de Ministerul Educaţiei, incluzând
urmatoarele elemente: preliminarii, motivaţia, utilitatea unităţii de curs pentru dezvoltarea profesi-
onală, competenţele profesionale specifice unităţii de curs, administrarea unităţii de curs, unităţi de
învăţare, repartizarea orientativă a orelor pe unităţi de învăţare, studiu individual ghidat de profesor,
sugestii metodologice de predare-învăţare, sugestii de evaluare, resurse bibliografice.
Preliminariile conţin argumentele pe care se fondează necesitatea de modernizare a Curriculumului
la unitatea de curs Promovarea sănătăţii.
Motivaţia, utilitatea unităţii de curs pentru dezvoltarea profesională stabileşte scopul major,
principiile şi dimensiunile abordate de unitatea de curs Promovarea sănătăţii.
Competenţele profesionale specifice unităţii de curs pe care le propune Curriculumul Promovarea
sănătăţii contribuie la formarea competenţelor profesionale care, la rândul lor, vor permite viitorilor
absolvenţi să planifice şi să îndeplinească corect măsurile de profilaxie a maladiilor, să determine
cauzele îmbolnăvirii, să informeze grupurile de risc a populaţiei în scopul reducerii unor maladii
generale şi promovarea modului şi stilului sănătos de viaţă.
Administrarea unităţii de curs indică codul, semestrul, numărul de ore de contact direct şi stu-
diul individual, numărul de credite pe care le va acumula elevul la finalul studiului, semestrul în care
va fi studiată unitatea de curs şi repartizarea orientativă a orelor pe unităţi de învăţare.
Unităţile de învăţare raportează unităţile de conţinut cu una sau mai multe competenţe specifi-
ce. Având ca punct de plecare unităţile de competenţe ale curriculumului şi ţinând cont de noutatea
demersului stipulat de aceasta, ghidul propune un mod specific de abordare a conţinuturilor/temelor.
Imaginea de ansamblu a fiecărei teme, oferită astfel, facilitează opţiunile de aplicare, completările, de-
limitările şi/sau alegerea unor trasee noi de abordare, pe care profesorul le va alege împreună cu elevii
în funcție de calificarea dată.
Structura, funcţiile şi strategiile didactice de aplicare a curriculumului disciplinar Promovarea sănătăţii 7
Studiul individual ghidat de profesor dezvoltă la elevi capacitatea de organizare şi planificare, for-
mează deprinderi de muncă intelectuală, dezvoltă spiritul de iniţiativă şi încredere în forţele proprii,
antrenează creativitatea.
Componenta sugestii metodologice de predare-învăţare oferă repere esenţiale pentru aplicarea
curriculumului. Astfel, la nivelul activităţilor şi al situaţiilor de învăţare se sugerează abordări care
dezvoltă achiziţiile anterioare ale elevilor, valorifică experienţele de la alte unităţi de curs, din mediile
nonformale de învăţare. Promovarea sănătăţii fiind o disciplină integratoare, abordările pot fi mult
mai flexibile, elementul central fiind raportarea cunoştinţelor antrenate de abordarea temelor la expe-
rienţe personale a elevilor.
Sugestiile de evaluare orientează spre evaluarea competenţei de promovare a modului sănătos de
viaţă în comunitate cu formarea comportamentului sanogen, calificată drept capacitate amplă a speci-
alistului medical de a participa în soluţionarea problemelor de sănătate a comunităţii locale sau chiar
a ţării. Atitudinile constituie componenta cheie în triada – cunoştinţe, capacităţi şi atitudini, deoarece
viitorul profesionist medical se manifestă, în primul rând, ca un actor social, capabil să soluţioneze
problemele de sănătate de interes comun.
Curriculumul Promovarea sănătăţii constituie suportul didactic de bază adresat profesorilor
pentru realizarea proiectării de lungă durată, organizarea şi desfăşurarea eficientă a procesului edu-
caţional. Ca document normativ-reglator, curriculumul la unitatea de curs Promovarea sănătăţii în-
deplineşte următoarele funcţii:
• Funcţia normativă determină implementarea obligatorie şi integrală a curriculumului în
programele de formare profesională şi constituie baza elaborării manualelor, a ghidurilor
metodologice şi a materialelor de suport.
• Funcţia ştiinţifică constă în prezentarea structurată, logică a noţiunilor, în concretizarea vo-
lumului şi a nivelului conţinutului, conform calificărilor.
• Funcţia metodologică se referă la corelarea conţinutului şi a strategiilor didactice cu com-
petenţele specifice, asigură suport cadrelor didactice în proiectarea activităţilor de predare-
învăţare-evaluare, precum şi identificarea de către cadrul didactic a strategiilor proprii de
predare-învăţare.
• Funcţia procesuală se referă la organizarea procesului educaţional la unitatea de curs, la
aplicarea strategiilor de soluţionare a problemelor cotidiene, în beneficiul personal şi cel al
comunităţii.
• Funcţia de informare şi orientare este exprimată prin selectarea competenţelor specifice, a
unităţilor de conţinut, a activităţilor de predare – învăţare – evaluare, astfel încât să asigure
progresivitatea şi să evite suprasolicitarea elevilor; să asigure, de asemenea, stabilitatea şi con-
tinuitatea procesului de formare a profesionistului medical.
• Funcţia axiologică se referă la formarea la elevi a valorilor ca elemente ale competenţelor.
• Funcţia de evaluare constă în asigurarea suportului pentru evaluarea competenţelor specifice
unităţii de curs şi elaborarea instrumentelor, a criteriilor de evaluare.
Curriculumul Promovarea sănătăţii permite profesorului libertate în elaborarea metodologiei
eficiente de proiectare a demersului didactic, în vederea formării la elevi a competenţelor specifice în
contextul competenţelor calificării. Rolul profesorului este să formeze împreună cu elevii o echipă, să
devină îndrumătorul acestora, fără însă a se limita la transmiterea de informaţii şi evaluarea cantita-
tivă a elevilor. Această strategie poate fi realizată prin implicarea elevilor în procesul educaţional de
proiectare, desfăşurare şi evaluare a activităţilor curriculare şi extracurriculare.
Eficienţa procesului didactic depinde de competenţele profesionale ale profesorului, de calitatea
managementului procesului educaţional şi calitatea instrumentelor curriculare. Toate aceste repere
ale calităţii învăţământului sunt interdependente. Promovarea concepţiei unităţii de curs predate,
valorificarea corectă a documentelor normativ-reglatorii sunt competenţele didactice care asigură re-
alizarea misiunii procesului educaţional.
Competenţele specifice – finalităţi ale formării elevilor în

cadrul studierii unităţii de curs Promovarea sănătăţii
În condiţiile actuale de sporire rapidă a volumului informaţional şi a schimbărilor în societate

se impune necesitatea unei noi abordări a procesului educaţional în formarea specialistului medical.
Contextul social actual în Republica Moldova necesită promovarea dimensiunii europene în educaţie,
în baza unui învăţământ axat pe formare de competenţe, centrat pe elev.
Educaţia are ca finalitate principală formarea unui caracter integru şi dezvoltarea unui sistem de
competenţe care include cunoştinţe, abilităţi, atitudini şi valori ce permit participarea activă a indivi-
dului la viaţa socială şi economică. (Codul Educaţiei, RM 2014)
Interesul faţă de formarea de competenţe este impulsionat de reformele din învăţământul pro-
fesional tehnic, parte componentă a căruia este şi învăţământul medical postsecundar, precum şi de
politică educaţională din republică şi de peste hotare, în special în condiţiile integrării ţării în struc-
turile europene. De aceea, predarea unităţii de curs Promovarea sănătăţii ne orientează spre a-i învăţa
pe elevi să dobândească cunoştinţe şi să-şi formeze anumite deprinderi şi competenţe, schimbând
accentele în educaţie, strategiile, metodele şi tehnologiile de predare, criteriile şi modalităţile de eva-
luare, care modifică stilul relaţiilor profesor-elev.
În conformitate cu cerinţele Curriculumului modernizat, se realizează trecerea de la pedagogia
autoritară la pedagogia cooperării, de la învăţarea reproductivă la învăţarea prin acţiune, de la memo-
rare reproductivă la gândirea critică, de la pedagogia ascultării, impunerii – la pedagogia iniţiativei.
Altfel spus, se impune în mod imperios trecerea de la pedagogia pentru cunoştinţe la pedagogia pen-
tru competenţe.
Competenţele în curriculum Promovarea sănătăţii, derivă din competenţele profesionale ale
calificării fundamentate pe competenţele educaţionale şi ocupaţionale. În curriculumul disciplinar
Promovarea sănătăţii, sunt stipulate următoarele competenţe specifice pe care trebuie să le deţină
elevii la finalul studierii unităţii de curs:
1. Definirea de noţiuni, concepte specifice în educaţia pentru sănătate şi asumarea rolului asis-
tentului medical în promovarea sănătăţii.
2. Identificarea factorilor de risc care influenţează sănătatea în comunitate.
3. Planificarea acţiunilor de educaţie pentru sănătate.
4. Implementarea programelor de educaţie pentru sănătate.
5. Evaluarea rezultatelor acţiunilor de educaţie pentru sănătate.
Competenţele sus-numite sunt compatibilizate la competenţele profesionale caracteristice lu-
crătorului medical promovate la nivelul Uniunii Europene. Competenţele profesionale fiind definite
ca un pachet transferabil şi multifuncţional de cunoştinţe, deprinderi, capacităţi şi abilităţi, deţinu-
te pentru a realiza o sarcină sau un ansamblu de sarcini corespunzătoare exigenţelor profesionale.
(Directiva UE 2005/36/CE)
Formarea competenţelor în procesul educaţional presupune o abordare integrativă. Un lucru
important pentru profesor este înţelegerea relaţiei dintre aceste tipuri de competenţe şi mecanismele
de formare a acestora.
Elevul dobândeşte competenţele sub forma triadei din algoritmul C = c1 + c2 + c3, în care C (com-
petenţele) reprezintă:
c¹ (cunoştinţe), dar nu atât cunoştinţe generale, enciclopedice, pentru a fi doar memorate şi re-
produse, cât şi cunoştinţe funcţionale/folositoare, iar asimilarea acestora să nu reprezinte un scop în
sine, doar pentru a le „şti”, ca să fie reproduse la examene, teze etc., ci să reprezinte un mijloc eficace
de a realiza, prin exerciţii repetate sistematic de aplicare a acestor cunoştinţe la lecţie, formarea unor:
c² (capacităţi) de aplicare a cunoştinţelor, manifestate public sub forma unor priceperi, abilităţi şi
deprinderi de a valorifica aceste capacităţi în activitatea didactică şi mai apoi profesională, iar în final,
împreună, aceste capacităţi, priceperi, abilităţi şi deprinderi, să fie manifestate în practică sub forma
unor:
c³ (comportamente) şi atitudini profesionale specifice, antrenate în cadrul formării iniţiale a vii-
torului specialist medical, pe care le va manifesta în activitatea practică şi socială.
Corelarea competenţelor cu strategiile didactice
Formarea competenţelor este un proces complex, care necesită prezenţa unor condiţii şi o stra-
tegie didactică adecvată din partea profesorului, prin care se pune accent pe învăţarea prin acţiune.
Dacă punem accent pe noua abordare „în baza competenţelor” este important nu doar de a exer-
sa la elevi aptitudinea de „savoir/savoir refaire”, ci şi de a-i pune în faţa unui număr de situaţii-proble-
mă, de a identifica şi apoi a explora cunoştinţele utile, pentru a realiza sarcina care le este cerută. Ca
această integrare să aibă loc efectiv, situaţia propusă trebuie să conţină o doză suficientă de complexi-
tate şi noutate. Această complexitate trebuie să mobilizeze cunoştinţele provenite din diferite situaţii
de învăţare: a şti ce, a şti cum, a şti că dacă, atunci… etc.
Pentru a însuşi un astfel de parcurs, trebuie confruntate multiple etape. Aceste etape contribuie
la descoperirea căilor de atingere a finalităţii. Pentru aceasta fiecare demers pus în acţiune va fi su-
ficient de nou ca să nu apară dezavantajul de a şti doar (să repeţi) un concept sau de a şti să repeţi o
acţiune, dar în corelare cu ceea ce i-a fost deja propus elevului. În formarea unei competenţe o im-
portanţă deosebită are situaţia-problemă. Pentru a rezolva o situaţie-problemă, elevul va fi ghidat prin
intermediul sarcinilor. Semnificaţia sarcinii pentru elevi constituie, o exigenţă importantă pentru
noul demers „pe competenţe”.
Caracteristicile unei situaţii de exersare a unei competenţe
Complexă Este relativ complexă. În acest scop le sunt furnizate unele date
şi prescripţia unei sarcini globale.
Integrarea achiziţiilor În acest caz elevul nu face acţiuni simple şi nici restituiri. Mai
întâi elevul este implicat în activităţi cu scopul de a evalua anu-
mite situaţii specifice. Aceasta impune mobilizarea achiziţiilor.
Important este ca achiziţiile nou-formate să fie integrate cu cele
existente şi nu adiţionate la ele.
Apartenenţă la o familie de situaţii Este asemănătoare prin structura ei unei alte situaţii care aparţi-
ne aceluiaşi grup de situaţii noi, dar care are forma sa.
Disciplinară Face referinţă la un ansamblu de probleme specifice unei unităţi
de curs.
În formarea competenţelor un rol deosebit îl are şi principiul continuităţii, formarea unor com-
petenţe necesită strategii consecvente de promovare de la o treaptă de studii la alta. Este bine cunoscut
faptul că competenţa (în mare parte) are caracter transdisciplinar. Din aceste considerente accentuăm
importanţa relaţiei pe orizontală în formarea unor competenţe şi respectarea principiului influenţei
sincronice în educaţie. În cadrul studierii unităţii de curs Promovarea sănătăţii are loc integrarea
competenţelor formate şi cu cele de la alte unităţi de curs, asigurându-se astfel o legătură temeinică
inter şi transdisciplinară.
Proiectarea şi realizarea finalităţilor este principalul deziderat al procesului didactic. În funcţie
de finalităţi, profesorul construieşte „designul activităţii de învăţare” prin:
• selectarea conţinuturilor adecvate, care permit atingerea obiectivelor într-o manieră optimă;
• determinarea formelor de activitate didactică (în cadrul orarului, în afara orelor de curs);
• selectarea metodelor şi mijloacelor adecvate obiectivelor prin vehicularea conţinuturilor ce se
finalizează cu formarea competenţelor proiectate.
Toate aceste elemente constitutive ale procesului de instruire trebuie integrate într-o strategie
didactică, ce devine un tot întreg doar în cazul unei corelări reuşite dintre aspectele punctate ante-
rior. Strategia didactică realizează conexiunea efortului profesorului şi elevului în vederea realizării
finalităţilor doar într-un context educaţional favorabil, creat şi menţinut de ambii actori ai procesului
educaţional.
În contextul celor expuse constatăm că alegerea de către profesor a elementelor tehnologiei di-
dactice şi încadrarea lor într-o strategie ţine de competenţa şi măiestria profesorului, de capacitatea
cadrului didactic de a stabili conexiunea funcţională dintre aspectele obiective ale procesului de învă-
ţământ (prevederile curriculare, criterii de selectare a conţinuturilor, principii de organizare metodică
a procesului didactic) şi aspectele subiective (condiţiile reale de desfăşurare a activităţilor de învăţare,
contingentul de elevi etc.).
Cert este faptul că formarea unor competenţe pretinse elevului depinde de competenţele generale
şi specifice/pedagogice ale profesorului. Procesul educaţional este determinat de principiile implicării
active, ale centrării pe elev. Considerarea elevului ca subiect al învăţării şi orientarea spre formarea
competenţelor specifice presupune respectarea unor exigenţe ale învăţării, cum ar fi utilizarea unor
metode active: învăţarea prin descoperire, învăţarea problematizată, învăţarea prin cooperare, studiul
de caz, simularea, jocul de roluri, realizarea de portofolii, asaltul de idei, exerciţiul, dialogul, conver-
saţia dirijată sau liberă, chestionarul conversaţia euristică, discuţia dirijată, prezentarea, dezbaterea,
elaborarea şi implementarea proiectelor etc. Utilizarea eficientă a metodelor active va contribui la
promovarea tehnologiei didactice centrate pe experienţe de învăţare.
Strategii didactice de predare-învăţare
Strategia didactică este o noţiune integratoare, care uneşte sarcinile de învăţare cu situaţiile de
învăţare, reprezentând un sistem complex şi coerent de mijloace, metode, materiale şi alte resurse edu-
caţionale care vizează atingerea unor obiective. Ea este concepută ca un scenariu didactic complex,
în care sunt implicaţi actorii predării-învăţării, condiţiile realizării, obiectivele şi metodele vizate.
Strategia prezintă traseul metodic cel mai potrivit, cel mai logic şi mai eficient pentru abordarea unei
situaţii concrete de predare şi învăţare.
În literatura pedagogică sunt date mai multe definiţii pentru strategiile didactice:
• Un ansamblu de acţiuni şi operaţii de predare-învăţare în mod deliberat structurate sau pro-
gramate, orientate în direcţia atingerii, în condiţii de maximă eficacitate a obiectivelor presta-
bilite (Cerghit, 2002);
• Aspectul dinamic, activ, prin care cadrul didactic dirijează învăţarea (Manolescu, 2008).
În organizarea şi implementarea demersului strategic, cadrul didactic se va conduce de următoa-
rele idei cu valoare de principii aplicative:
–– deplasarea accentului de la activitatea de predare spre cea de învăţare, centrată pe elev;
–– reconsiderarea rolului profesorului ca organizator şi facilitator al procesului de învăţare în
care sunt implicaţi elevii;
–– conştientizarea elevilor cu privire la necesitatea implicării lor în procesul propriei formări;
–– încurajarea şi stimularea participării active a elevilor în planificarea şi gestionarea propriului
parcurs de formare profesională;
–– diferenţierea demersului didactic, în raport cu diferite stiluri de învăţare practicate de către
elevi. (Drăghicescu, Petrescu, Stănescu, 2008)
Strategiile didactice bine formulate au o structură multinivelară: formele de organizare a instru-
irii, metodele de instruire, mijloacele de instruire, interacţiuni şi relaţii instrucţionale etc. Cadrele
didactice sunt libere în selectarea strategiilor didactice în funcţie de ritmul de învăţare şi capacităţile
elevilor.
Strategia didactică prescrie modul în care elevul este pus în contact cu conţinutul de învăţare,
adică traiectoria pe care urmează să-i fie condus efortul de învăţare. Ea conferă soluţii de ordin structu-
ral, procedural cu privire la proiectarea şi combinarea diferitelor metode, mijloace, forme şi resurse de
predare-învăţare, pentru ca obiectivele educaţionale să fie atinse, iar elevii să ajungă la achiziţiile dorite.
Este important ca activităţile de învăţare să fie relevante, adică să fie concepute în baza unor si-
tuaţii reale; să fie inductive, când se prezintă elevilor probleme concrete de rezolvat sau asupra cărora
urmează să ia o decizie, încurajându-i să propună soluţii şi modalităţi pentru diferite situaţii; să fie
active, prin care elevii sunt motivaţi să înveţe în timp ce realizează o anumită sarcină; să fie bazate pe
colaborare, adică să se practice activităţile în grupuri şi prin cooperare; să fie interactive, adică să se
organizeze pe baza unor discuţii şi dezbateri; să fie critice, prin care elevii sunt încurajaţi să gândească
şi ajutându-i să-şi dezvolte capacităţile de argumentare; să fie bazate pe participare, evaluându-şi pro-
pria activitate de învăţare sau pe cea a colegilor.
Formele de organizare a instruirii propuse în cadrul studierii unităţii de curs: frontală, indivi-
duală, independentă ghidată de profesor, în grup, în perechi.
Aceste forme de activitate prezintă anumite valenţe formative şi anume:
✓✓ activitatea frontală – are menirea de a pregăti elevii pentru activităţi în grup sau individuale,
stabilind şi delimitând problemele care trebuie studiate şi clarificate, metodele care vor fi uti-
lizate şi etapele de învăţare parcurse. Tot prin această activitate se fac concluzii, generalizări,
aprecieri.
✓✓ activitatea individuală – dezvoltă abilităţi de acţiune independentă/personalizată, autoin-
struire, autoresponsabilitate în elaborarea unui discurs, examinarea unei situaţii, elaborarea
şi realizarea unui plan de promovare a sănătăţii etc. Prin activitatea independentă se evalu-
ează progresul realizat de fiecare elev în parte.
✓✓ activitatea în grup şi în perechi – contribuie la formarea abilităţilor/competenţelor de comu-
nicare, parteneriat, cooperare, colaborare, dezvoltă luarea deciziilor în comun.
Metode, tehnici şi procedee didactice de predare-învăţare. Activitatea didactică reprezintă un sis-
tem al interferenţei celor trei activităţi: predare – învăţare – evaluare, care se desfăşoară simultan şi
asigură eficienţă doar în cazul când formează o unitate, o continuitate. În acest context, curriculum-ul
centrat pe formare de competenţe, orientează cadrele didactice spre aplicarea metodelor interactive, ca
strategii didactice dominante în procesul de predare-învăţare. Combinarea armonioasă a metodelor in-
teractive cu metodele clasice depinde în mare măsură de măiestria pedagogică a fiecărui cadru didactic.
Metodele şi metodologia de învăţământ reprezintă o componentă deosebit de importantă a stra-
tegiilor didactice, în consecinţă, a tehnologiei didactice. Ele sunt căi, modalităţi, procedee, tehnici şi
mijloace adecvate de instruire, care asigură proiectarea, desfăşurarea, evaluarea şi finalizarea proce-
sului de predare-învăţare. Ansamblul metodelor şi procedeelor didactice, utilizate în procesul studi-
erii disciplinei Promovarea sănătăţii, include atât metode clasice bazate pe memorare şi reproducere,
modificate şi completate în funcţie de obiectivele propuse; metode axate pe clasificare şi enumerare,
dar şi metode interactive (orientate spre dezvoltarea motivaţiei, activismului, colaborării, spiritului de
organizare, spre iniţiativă, creativitate etc.). Astfel, profesorul va utiliza expunerea orală, conversaţia,
demonstraţia intuitivă etc., completate cu elemente noi precum dialogul, demonstraţia cu ajutorul
mijloacelor audiovizuale, experimentul etc., dar şi descoperirea, cercetarea, problematizarea, coope-
rarea, brainstormingul (asaltul de idei), studiul de caz, dezbaterea, adoptarea unei poziţii, învăţarea
reciprocă, jocul de rol (inclusiv procesul simulat), exerciţii de creativitate şi dezvoltare a originalităţii,
creativităţii, gândirii critice etc.
Alegerea metodelor este condiţionată de obiectivele operaţionale ale lecţiei, subiectul, conţinutul,
mijloacele disponibile, specificul şi motivaţia contingentului de elevi, competenţele, inspiraţia şi crea-
tivitatea profesorului şi ale elevilor.
Îmbinarea judicioasă a metodelor, procedeelor şi formelor de predare-învăţare este o condi-
ţie indispensabilă de realizare a scopului principal şi a competenţelor specifice ale unităţii de curs.
Metodele interactive vor fi eficiente pentru atingerea finalităţilor scontate în condiţiile când pedago-
gul, ca moderator al activităţii, le va pregăti, organiza şi coordona urmând anumite sugestii afirmate
în practica educaţională.
Metodele şi tehnicile recomandate în activitatea didactică la lecţiile de Promovarea sănătăţii sunt
cele care contribuie la dezvoltarea gândirii critice, la promovarea învăţării prin cooperare şi colabo-
rare. Învăţând să colaboreze cu alţii în rezolvarea problemelor, elevii constată că sarcinile personale
pot fi realizate prin munca în echipă, că succesul grupului depinde de contribuţia fiecărui membru.
Metodele şi tehnicile interactive conturează strategii care au următoarele particularităţi:
• acordă profesorului un rol de ghid al condiţiilor de învăţare prin cooperare şi comunicare
eficientă;
• se axează pe dezvoltarea personalităţii libere şi autonome, capabilă de schimbări de tip
inovator;
• plasează educaţia înaintea instruirii, unde în locul unei cunoaşteri obţinute este de dorit o
cunoaştere cucerită prin efortul propriu al subiectului;
• sunt axate pe activitatea elevului-subiect al învăţării;
• sunt centrate pe cercetare şi pe acţiunea practică în diverse situaţii reale din comunitate;
• încurajează munca independentă, iniţiativa, inventivitatea şi creativitatea elevului;
• stimulează la elevi efortul de autocontrol, de autoevaluare, de autoreglare;
• stipulează cooperarea şi ajutorul reciproc, îmbină echilibrat învăţarea individuală cu învăţa-
rea socială;
• relaţiile dintre profesor şi elev sunt construite pe bază de parteneriat.
Pentru diversificarea procesului educaţional se recomandă utilizarea mai multor metode, printre
care şi cele specifice cadrului ERRE.
Evocare Realizare a sensului Reflecţie Extindere
–– citate –– interogarea –– în căutarea autorului –– portofoliul
–– jurnalul dublu mul-tiprocesuală –– jurnalul triplu –– proiectul
–– jurnalul triplu –– interviul în trei –– revizuire circulară –– posterul
–– mâina oarbă trepte –– cinquain –– prezentarea
–– reacţia cititorului –– lectura ghidată –– eseu grafică
–– asocieri libere –– predarea –– jurnalul reflexiv –– prezenta-
–– brainwriting comple-mentară –– manuscrisul pierdut rea în format
–– graffiti –– SINELG –– masa rotundă Power-Point
–– graficul T –– cubul –– PRES –– bucletul etc.
–– lanţuri asociative –– lasă-mi mie ultimul –– dezbateri
–– scriere liberă cuvânt! –– diagrama Venn
–– brainstorming –– maratonul de scriere –– roata/cercul
–– clustering –– consultaţii în grup –– turul galeriei
–– diagrama Venn –– controversa –– RAI etc.
–– graficul conceptual academică
–– linia valorii –– discuţia ghidată
–– secvenţe –– pălării gânditoare
contradictorii –– pânza discuţiei etc.
–– tabelul trăsăturilor
semantice etc.
Proiectarea demersului didactic în cadrul de gândire şi învăţare ERRE asigură un şir de beneficii ca:
✓✓ stimulează gândirea la elevi;
✓✓ permite elevilor stabilirea obiectelor pentru învăţare;
✓✓ formează motivaţia proprie pentru învăţare;
✓✓ implicarea activă a elevilor în procesul de învăţare;
✓✓ încurajează elevii în exprimarea opiniilor proprii;
✓✓ crează o atmosferă în care părerile sunt respectate;
✓✓ generează discuţii active;
✓✓ îi ajută pe elevi să-şi formeze propriile întrebări;
✓✓ facilitează gândirea critică.
Strategii de evaluare
Evaluarea este un proces important în instruire, alături de predare şi învăţare, şi arată eficien-
ţa, eficacitatea, progresul, reuşita, succesul, performanţa şcolară, sau reversul lor pentru fiecare elev,
dar şi profesor, precum şi instituţie. Ea este actul didactic deosebit de complex şi sistematic, integrat
întregului proces educaţional, care asigură evidenţierea cantităţii cunoştinţelor dobândite şi valoarea
(nivelul, performanţele şi eficienţa) acestora la un moment dat – în mod curent, periodic şi final.
Evaluarea rezultatelor şcolare este un proces continuu prin care se delimitează, se obţin şi se
furnizează informaţii utile, permiţând stabilirea unor concluzii şi luarea unor decizii pe mai departe.
A evalua înseamnă a colecta informaţii despre rezultatele unei acţiuni şi a le aranja pe fondul unui
criteriu predeterminat pentru a judeca valoarea rezultatelor. În acest mod, este posibil să se menţină
controlul calitativ şi să se decidă ce poate fi păstrat sau schimbat.
Evaluarea axată pe formarea de competenţe este orientată spre produsul final (rezultatele impli-
cării în diverse activităţi, respectarea principiilor şi normelor acceptate, îndeplinirea atribuţiilor şi
sarcinilor prestabilite, prezentarea diverselor rezultate: eseuri, proiecte, articole pentru publicaţie, in-
vestigaţii, activităţi etc.) şi trebuie concepută ca un act integrat al activităţii pedagogice. Este o ocazie
de validare a justeţei secvenţelor educative, a componentelor procesului didactic şi un mijloc de de-
limitare, fixare şi intervenţie asupra conţinuturilor şi obiectivelor educaţionale. Sistemul de evaluare
a competenţelor trebuie să fie racordat la cerinţele formulate în Curriculumul disciplinar, dar şi de la
posibilităţi de extindere, în funcţie de realitatea în care se formează şi se dezvoltă elevul. Actul evalu-
ării competenţelor presupune trei componente: măsurarea, aprecierea rezultatelor şcolare, decizia cu
referire la calitatea rezultatului şi asupra acţiunilor ulterioare.
Măsurarea este componenta evaluării prin care cadrul didactic constată volumul şi calitatea cu-
noştinţelor teoretice şi practice dobândite de elevi în timpul învăţării.
Aprecierea constituie emiterea unor judecăţi de valoare, semnificarea unui rezultat observabil
sau măsurabil într-un cadru de referinţă axiologic. Aprecierea performanţelor reprezintă gradul în
care elevii îndeplinesc eficient sarcinile sau responsabilităţile care le revin.
Notarea este o componentă destul de relativă a evaluării care realizează validarea rezultatelor
pregătirii elevilor în urma măsurării şi aprecierii, care se obiectivează prin note. Notele reprezintă un
indicator sintetic, cantitativ şi calitativ al performanţelor obţinute de elev ca urmare a pregătirii lui.
Ele au un caracter destul de relativ şi subiectiv de constatare a unor posibilităţi ale elevului la momen-
tul dat al evaluării, dar nu ar trebui să aibă putere hotărâtoare în aprecierea competenţelor individului.
Respectând criteriile de notare exigentă şi obiectivă (în baza normelor docimologice de notare),
e necesar să fie luate în consideraţie:
a) calităţile şi performanţele capacităţilor intelectuale, manifestate în abordarea diversă a pro-
blemelor, aşa cum sunt calităţile şi performanţele memoriei, gândirii creative, imaginaţiei,
spiritului de observaţie, spiritului critic etc.;
b) capacitatea de integrare a experienţei anterioare cu sarcina pe care a rezolvat-o;
c) greşelile, îndeosebi gravitatea acestora, gravitatea determinându-se în corelaţie cu primul
criteriu („a”);
d) rezultatele pregătirii pe parcursul semestrului/anului de învăţământ, în cazul în care frec-
venţa este obligatorie;
e) rezultatele verificărilor (probelor de evaluare) din timpul semestrului.
Pe parcursul studierii unităţii de curs Promovarea sănătăţii evaluarea trebuie să fie continuă,
obiectivă şi deschisă. În funcție de modul în care se integrează în structura activităţii didactice se va
utiliza:
Evaluarea iniţială care are caracter interdisciplinar şi se fundamentează pe repere acumulate
în cadrul studierii altor unităţi de curs, fiind determinată de asigurarea continuităţii în asimilarea
unui nou ansamblu de cunoştinţe şi capacităţi necesare pentru viitoarea profesie. Pe baza rezultatelor
obţinute, profesorul va grupa elevii în vederea asigurării unei instruiri diferenţiate. Ţinând seama de
nivelul cunoştinţelor elevilor, profesorul va alege cea mai bună strategie didactică.
Evaluarea formativă/curentă sau dinamică/de progres este un proces continuu care însoţeşte în-
tregul proces de studiere a unităţii de curs. Acest tip de evaluare este menit să verifice sistematic pro-
gresele elevilor, informându-i despre realizările obţinute pe traseul studierii, realizată pe parcursul
unor secvenţe mai mici capitol, lecţie, vizând rezultatele activităţii la diverse etape ale ei. Evaluarea
formativă nu se programează, nu se anunţă dinainte, învăţarea zilnică este o obligaţiune a elevilor.
Ritmicitatea evaluării se va stabili de către profesor şi în acest scop, va ţine seama de: numărul de ore
alocate unităţii de curs, gradul de dificultate al unităţii de curs, complexitatea conţinutului, nivelul
intelectual al elevilor.
Evaluarea periodică (intermediară) are ca obiectiv verificarea gradului de restructurare a materi-
ei în module informaţionale mai mari şi realizarea feedbackului corespunzător.
Evaluarea sumativă/cumulativă/de bilanţ deţine un loc aparte în sistemul activităţilor evaluative
practicate şi se realizează la sfârşitul studiului unităţii de curs prin examen/teză semestrială.
Rolul central în procesul de evaluare revine cadrului didactic, responsabil pentru realizarea di-
feritor forme de evaluare, elaborarea calitativă a sarcinilor şi instrumentelor de evaluare în deplină
corespundere cu conţinuturile curriculare şi finalităţile prestabilite.
În paralel cu metodele tradiţionale de evaluare sunt încurajate demersurile formative, astfel
extensia conceptului de evaluare de la clasic spre constructiv va oscila între următoarele tipuri de
evaluare:
• Evaluarea dirijată de profesor – formulată motivat cu anumite sarcini ce stau în faţa elevilor.
• Autoevaluarea – prin participarea elevului la evaluarea propriilor performanţe, având grila
de evaluare.
• Evaluarea reciprocă – o condiţie optimă a dezvoltării, asigurîndu-se socializarea grupului de
elevi, co-participarea în formarea colegilor săi, precum şi intensificarea convingerilor proprii.
Propunem unele sugestii pentru evaluarea cunoştinţelor, capacităţilor şi a competenţelor la uni-
tatea de curs Promovarea sănătăţii.
Cunoştinţe Capacităţi Competenţe Nivelul de apreciere
Elevul demonstrează Elevul demonstrează Elevul aplică cunoştin- • satisfăcător – însuşirea
că cunoaşte: că este capabil să: ţele şi capacităţile for- unor cunoştinţe, elevul
• definiţii • reformuleze mate la ore în activităţi nefiind capabil să le
• reproduceri • completeze cu caracter de integrare aplice;
• noţiuni • interpreteze în comunitate: • bine – învăţare sârgu-
• descrieri • demonstreze • comunicări incioasă şi participare
• concepte • analizeze • rezolvarea situaţi- activă la realizarea
• principii • sintetizeze ilor problemă obiectivelor curriculare
re la nivel academic;
Cunoştinţe Capacităţi Competenţe Nivelul de apreciere

• reguli • justifice • portofolii • foarte bine – partici-
• sarcini • evalueze • proiecte parea şi organizarea
• enumerări • etc. • expoziţii dezinteresată a unor
• etc. • interviuri activităţi în comuni-
• adresări tate (grupă, instituţie,
• măsuri comunitate etc.).
• etc.
Evaluarea competenţelor nu dă rezultate de la sine, de aceea ar trebui mereu monitorizat pro-

cesul educaţional, orientat spre performanţe, prin care se efectuează analize şi aprecieri atât asupra
comportamentului şi rezultatelor obţinute de către elevi, cât şi asupra potenţialului sau capacităţilor
de dezvoltare a acestora.
Astfel, evaluarea competenţelor este:
✓✓ parte integrantă a activităţii educaţionale şi trebuie să fie organizată şi desfăşurată cât mai
aproape de condiţiile realităţii;
✓✓ un proces permanent, dimensiune esenţială a procesului educaţional şi o practică eficientă în
mediul în care se formează şi se dezvoltă elevii;
✓✓ adecvată cerinţelor curriculare şi nevoilor specifice ale elevilor, precum şi ale necesităţilor
comunităţii;
✓✓ o sursă de informaţie pentru proiectarea activităţii ulterioare;
✓✓ o componentă esenţială care necesită utilizarea unei mari varietăţi de strategii didactice (mo-
derne şi tradiţionale);
✓✓ un proces reglator care informează agenţii educaţionali despre calitatea activităţii şcolare;
✓✓ axată pe depistarea şi stimularea succeselor elevilor, dar nu a insucceselor acestora, fără a-i
pedepsi.
Procesul de evaluare la unitatea de curs Promovarea sănătăţii reprezintă evaluarea ansamblului
de cunoştinţe, capacităţi şi atitudini.
În triada respectivă componenta cheie o constituie atitudinile, deoarece lucrătorul medical
este în primul rând, ca un actor social, capabil să acţioneze şi să soluţioneze probleme de sănătate
de interes comun. Pentru a verifica în ce măsură elevul deţine o anumită competenţă, profesorul tre-
buie să-l observe în acţiune, rezolvând probleme de importanţă socio-profesională. Finalitatea acestei
unităţi de curs este ca elevii să devină profesionişti, competenţi, activi şi responsabili. Evaluarea în
cadrul promovării sănătăţii va reflecta specificul unităţii de curs. Prin urmare, evaluarea, ca parte
integrantă a procesului de predare-învăţare, îi va motiva pe elevi să devină buni specialişti, le va
oferi ambianţa necesară exersării cunoştinţelor şi le va forma capacitatea de adecvare a acestora la
diferite situaţii din practica profesională de mai departe.
Studiu individual ghidat de profesor
Studiul individual ghidat este prevăzut în planul de învăţământ pentru fiecare calificare şi con-
stituie parte componentă din cantitatea de muncă necesară elevului pentru atingerea finalităţilor de
studii la unitatea de curs. Profesorul organizează activitatea individuală a elevilor conform numărului
de ore prevăzut la unitatea de curs. Studiul individual ghidat de profesor include următoarele tipuri de
activităţi de învăţare: studiul independent al literaturii şi materialelor din cadrul cursului, consultaţii
pentru elevi, elaborarea proiectelor, posterelor, elaborarea materialelor cu conţinut tematic şi susţine-
rea orelor de educaţie pentru sănătate etc.
Orele de studiu individual se realizează după un orar stabilit, elaborat de catedrele de specialita-
te, aprobat de către director, care se plasează la avizierul instituţiei. În catalogul şcolar se înregistrează
numărul de ore tarifate profesorului şi realizate în auditoriu conform orarului aprobat.
Studiul individual ghidat este:
–– o muncă intelectuală independentă cu iniţiativă personală, aplicată în vederea însuşirii de
noi cunoştinţe într-un anumit domeniu sau cercetarea unei probleme, unui fenomen etc.
–– o modalitate de învăţare şi autoînvăţare prin consultarea literaturii de specialitate, organiza-
rea personală a cunostinţelor, însuşirea şi aplicarea lor
–– o adaptare a procesului instructiv educativ la potenţialul individual al elevului, la ritmul şi
stilul de învăţare, la interesele şi abilităţile fiecăruia.
–– Studiul individual ghidat are ca obiective:
–– îmbogăţirea şi aprofundarea continuă a cunoştinţelor şi dezvoltarea priceperilor şi deprinde-
rilor intelectuale, profesionale etc. în pas cu progresul social, ştiinţifico-tehnic;
–– dezvoltarea capacităţilor, aptitudinilor intelectuale şi profesionale;
–– însuşirea unei tehnici de formare şi perfecţionare intelectuală liberă, independentă, perso-
nală, în cadrul cărei să se manifeste capacitatea şi abilitatea de a învăţa şi investiga singur, în
mod independent, eficient şi creativ.
În organizarea studiului individual ghidat, profesorul are rol de a sprijini elevul în procesul de
învăţare, stabileşte conţinuturile şi elaborează sarcini clare de învăţare, elaborează instrumentele de
evaluare, îndrumă şi sintetizează rezultatele elaborate de elevi etc. Profesorul trebuie să ţină cont de
personalitatea elevului, preferinţele, motivaţia acestuia, cunoştinţele şi nivelul de pregătire, deprinde-
rile de învăţare ale elevului, obişnuinţele de lucru, inclusiv de starea lui de sănătate.
Exemple de conţinuturi propuse şi modalităţi de evaluare pentru studiul individual ghidat
Materii pentru studiul individual Produse de elaborat Modalităţi de evaluare

Profilaxia – principiul fundamental al medicinei Referat
omului sănătos.
Profilaxia – noţiune. Rolul profilaxiei în medicina Pliant
omului sănătos.
Sănătatea şi factorii care o influenţează. Schemă
Sănătatea individuală. Sănătatea grupelor umane. Pliant
Mijloacele scrise sau tipărite ca forme de influen- Articole cu inscripţii
ţare a nivelului de cultură sanitară a populaţiei.
Eficienţa şi eficacitatea acestor mijloace.
Mijloacele vizuale de educaţie pentru sănătate. Poster / Prezentare
PowerPoint Portofoliu electronic
Factorii ecologici nefavorabili din mediul înconju- Schemă
rător şi sănătatea.
Factorii condiţionaţi de mediul ambiant ce influ- Integramă
enţează sănătatea. Sarcinile societăţii în domeniul
ameliorării sănătăţii mediului.
Recomandări pentru prevenirea acţiunii nefavora- Pliant
bile a factorilor mediului am-biant.
Practici alimentare incorecte la adolescenţi. Avertisment
Dietele hipocalorice – efectele scontate şi nedorite. Caricaturi
Obezitatea – pericolul societăţii contem-porane Reportaj
Materii pentru studiul individual Produse de elaborat Modalităţi de evaluare

Anorexia – pericol a societăţii contem-porane. Poster
Măsuri de prevenire a anorexiei.
Hipodinamia – pericol a societăţii contemporane. Poster
Măsuri de combatere şi prevenire a consumului Prezentare PowerPoint
nociv de substanţe potential toxice.
Evaluarea nevoilor de promovare a sănă-tăţii la Notă informativă
nivelul comunităţii.
Planificarea activităţilor de educaţie pentru Chestionar
sănătate a populaţiei şi de promovare a modului
sănătos de viaţă
Educaţia pentru sănătate a tineretului şi Scenariul activităţii
studenţilor.
Realizarea unei activităţi de promovare a sănătăţii Proiectul activităţii
la un grup ţintă ales
Evidenţa şi evaluarea activităţilor de educaţie Chestionarea
pentru sănătate şi promovarea sănătăţii grupului
Calitatea realizării sarcinilor de către elev va depinde de motivaţia elevului, capacităţile lui de
învăţare, ritmul de învăţare, timpul alocat pentru realizarea sarcinii/sarcinilor, gradul de dificultate a
sarcinii, metoda de prezentare şi, nu în ultimul rând, de nivelul de consiliere din partea profesorului.
Pentru a spori calitatea evaluării cadrul didactic va informa elevii cu criteriile de evaluare a pro-
duselor. Exemple:
Produsul Criterii de evaluare
Prezentare PowerPoint –– Să conţină cel puţin 15 slide-uri.
–– Primul slide al prezentării trebuie să conţină: titlul prezentării, numele
şi prenumele elevului care la elaborat, specialitatea, calificarea.
–– Prezentarea trebuie să includă: argumentul, conţinutul conform unui
plan, concluzii, bibliografie.
–– Modul de structurare a prezentării.
–– Calitatea materialului folosit în realizarea prezentării, varietatea surse-
lor de informare, relevanţa şi actualitatea acestora ş.a.
–– Coerenţa şi logica expunerii.
–– Folosirea unui limbaj bogat, adecvat tematicii şi grupului ţintă.
–– Prezentarea trebuie să posede un contrast plăcut între fond şi caractere.
Proiectul –– Validitatea proiectului – gradul în care acesta acoperă unitar şi coerent,
logic şi argumentat tema propusă.
–– Complexitatea proiectului – felul în care au fost evidenţiate conexiunile
şi perspectivele interdisciplinare ale temei, competenţele şi abilităţile de
ordin teoretic şi practic, maniera în care acestea servesc conţinutului
ştiinţific.
–– Elaborarea şi structura proiectului – acurateţea, rigoarea și coerenţa
demersului ştiinţific, logica şi argumentarea ideilor, corectitudinea
concluziilor.
–– Calitatea materialului folosit în realizarea proiectului, varietatea surse-
lor de informare, relevanţa şi actualitatea acestora, semnificaţia datelor
colectate, ş.a.
–– Creativitatea – gradul de noutate pe care-l aduce proiectul in abordarea
temei.

Referatul –– Adecvarea temei referatului la subiectul propus.
–– Profunzimea şi completitudinea dezvoltării temei.
–– Adecvarea la conţinutul surselor primare.
–– Coerenţa şi logica expunerii.
–– Utilizarea dovezilor din sursele consultate.
–– Gradul de originalitate şi de noutate.
–– Modul de structurare a lucrării.
–– Justificarea ipotezei legată de tema referatului.
Situaţie-problematizată –– Corectitudinea interpretării situaţiei-problemă.
–– Corespunderea soluţiilor, ipotezelor propuse pentru rezolvarea adecva-
tă a cazului analizat.
–– Corectitudinea lingvistică a formulărilor.
–– Utilizarea adecvată a terminologiei în cauză.
–– Punerea în evidentă a subiectului, problematicii şi formularea.
–– Capacitatea de analiză şi de sinteză a informaţiei, adaptarea conţinutului.
–– Originalitatea studiului, a formulării şi a realizării.
–– Personalizarea (să nu fie lucruri copiate).
–– Aprecierea critică, judecată personală a elevului.
Poster –– Titlul trebuie să fie de o mărime suficientă, pentru a fi văzut de la o
distanţă de 3 m.
–– Prezentarea esenţialului unei probleme.
–– Utilizarea un font simplu, de dimensiuni adecvate pentru textul
respectiv.
–– Trebuie să fie sugestiv şi să evidenţieze ideile de studiu.
–– Utilizarea obiectelor ilustrative (imagini, figuri, diagrame, grafice, ta-
bele) pentru o mai bună înţelegere a textului.
Pliant –– Corespunderea conţinutului pliantului cu subiectul propus.
–– Corespunderea conţinutului prezentat cu materialul ilustrativ.
–– Corectitudinea selectării materialului în funcţie de grupul ţintă.
Notă informativă –– Înţelegerea sarcinii.
–– Adecvarea conţinutului la temă.
–– Documentarea, în vederea identificării informaţiilor necesare pentru
soluţionarea sarcinii.
–– Expunere coerentă, logică şi argumentată la tema propusă.
–– Text formatat citeţ, lizibil, plasarea clară în pagină.
–– Acurateţea, rigoarea şi coerenţa demersului ştiinţific, logica şi argu-
mentarea ideilor, corectitudinea concluziilor.
–– Prezentarea şi interpretarea rezultatelor.
–– Aprecierea critică, judecată personală a elevului.
Aviz/Avertisment –– Înţelegerea sarcinii.
–– Corespunderea conţinutului temei.
–– Expunere coerentă, logică şi argumentată la tema propusă.
–– Creativitatea – gradul de noutate pe care-l aduce în soluţionarea sarcinii.

Schemă –– Înţelegerea sarcinii.
–– Expunere coerentă, logică şi argumentată a informaţiei pe foaie.
–– Personalizarea (să nu fie lucruri copiate).
–– Calitatea grafică a prezentării răspunsului.
–– Utilizarea obiectelor ilustrative (imagini, figuri, diagrame, grafice, ta-
bele) pentru o mai bună înţelegere a subiectului.
Reportaj –– Conţinutul prezentat corespunde cu materialul ilustrativ.
–– Corectitudinea selectării materialului în funcţie de sarcină.
II. Sugestii privind realizarea activităţilor didactice
Subiectul: Sănătatea şi factorii care o influenţează
Competenţa specifică
Definirea de noţiuni, concepte specifice în educaţia pentru sănătate şi asumarea rolului asisten-
tului medical în promovarea sănătăţii.
Unitatea de competenţă
Utilizarea noţiunilor fundamentale definitorii ale sănătăţii în variate contexte de activitate pro-
fesională a personalulului medical.
Conţinuturi tematice
–– Definiţiile sănătăţii: sănătatea individuală, sănătatea grupului uman.
–– Conceptul de sănătate, conceptul de boală – definiţii, piramida Maslow.
–– Dimensiunile sănătăţii: biologică, psihologică şi socială. Sănătatea psihologică: emoţională,
ocupaţională, intelectuală, spirituală.
–– Grupele de determinanţi ai sănătăţii (OMS): macroeconomici, factori de mediu, factori so-
cio-demografici, factori educaţionali. Determinanţii direcţi şi indirecţi.
–– Rolul personalului medical în educaţia pentru sănătate şi promovarea sănătăţii. Aspecte etice
ale promovării sănătăţii.
Etapele activităţii Metode şi tehnici de predare-învăţare Forme de activitate
Evocare Secvenţe contradictorii Activitate frontală
Activitate individuală
Activitate în perechi
Realizare a sensului Grafic conceptual Activitate individuală
Bulgărele de zăpadă Activitate în echipe
Brainstorming Activitate frontală
Reflecţie RAI Activitate frontală
Extensie Activitate individuală
Descrierea demersului acţional
Evocare
Sarcina didactică 1. Fiecare elev primeşte câte o fişă pe care este scris un termen legat de sănăta-
te. Se propune elevilor să aranjeze termenul din fişă într-o relaţie explicabilă cu un alt termen din tabel
şi să discute cu elevul care plasează un termen învecinat cu al său. Profesorul poate solicita anumite
explicaţii.
Sănătate Boală Bunăstare funcţională Sănătate Ansamblul de cunoş-
individuală tinţe şi deprinderi a
populaţiei
Sănătate Sănătatea grupuri- Sănătate din punct de Dimensiunile Stare de echilibru a
publică lor sociale vedere biologic bolii orga-nismului la mediul
de viaţă
Sugestii privind realizarea activităţilor didactice 21
Starea unui Toate siste-mele Armonie dintre Sănătate Sănătate socială

organism funcţio-nează comportamentul psihi-că
neatins de normal cotidian şi valo-rile
boală fundamen-tale
Bunăstare Starea orga-nismu- Modificare unor activi- Suprimarea Pierderea sau reducerea
fizică, psihică lui sau a unei părţi tăţi motrice unor activităţi capacităţii de muncă
şi socială funcţionale sunt intelectuale
afectate
Sănătate Sănătate psihică Funcţiile sunt afectate Starea de Factorii me-diului
fizică sau deranjate de facto- integritate ambiant
rii interni sau externi individuală
Factori fizici Factori chimici Factori biologici Factori Pulberi, radiaţii,
geocli-matici temperatură
Bacterii, vi- Relief, climă. Poluanţi toxici, ca-
ruşi, fungi litatea alimentelor,
poluanţi.
Realizarea sensului
Sarcina didactică 2. Fiecare elev primeşte o piramidă şi o listă de nevoi. Se propune elevilor să
aranjeze nevoile în funcţie de prioritate de la bază spre vârf.
✓✓ Autorealizare
✓✓ Nevoia de stimă
✓✓ Nevoi sociale
✓✓ Nevoi de securitate
✓✓ Nevoi fiziologice
Sarcina didactică 3. Elevii repartizaţi în echipe primesc fişe cu o dimensiune a stării de sănătate.
Elevii discută în echipă dimensiunea stării de sănătate solicitată, dupa care notează pe o coală de flip-
chart informaţiile. Fiecare elev scrie părerea sa, după care echipa face o structurare a ideilor începând cu
cea mai bună, le fixează pe foaie şi le prezintă. După ce sunt fixate pe tablă ideile elevilor aceştia primesc
conţinutul informativ corespunzător, îl citesc şi se expun referitor la dimensiunea de sănătate propusă.
Fişa nr. 1 – Sănătate fizică
Fişa nr. 2 – Sănătate socială
Fişa nr. 3 – Sănătate psihologică
Fişa nr. 4 – Sănătate emoţională
Fişa nr. 5 – Sănătate intelectuală
Fişa nr. 6 – Sănătate spirituală
Fişa nr. 7 – Sănătate mentală
22 Sugestii privind realizarea activităţilor didactice
Fişa nr. 1
Sănătatea fizică se referă la starea organismului şi la răspunsurile acestuia în faţa vătămărilor şi
a bolii. Pentru menţinerea unei condiţii fizice bune, a unei sănătăţi fizice este important să adoptăm
acele conduite ce ne conferă o bunăstare fizică. De exemplu, evitarea ţigărilor, a consumului de alcool,
alimentaţia moderată sunt doar câteva obiceiuri ce asigură o bună sănătate fizică. Exerciţiile fizice
adecvate, un efort cât şi un repaos echilibrat, menţinerea unei greutăţi normale şi alegerea inteligentă
a bucatelor, evitarea abuzului de alimente în timpul sărbătorilor şi a evenimentelor familiale, ajută de
asemenea să ne menţinem starea de sănătate a organismului. O stare bună de sănătate fizică necesită
ca o persoană să acorde atenţie mesajelor trimise prin simţurile organismului asupra a ceea ce el are
nevoie – mai multă odihnă sau diferite alimente, să răspundă la aceste mesaje într-un mod adecvat,
coerent. Aptitudinile fundamentale de auto-îngrijire pot ajuta persoanele să-şi soluţioneze micile pro-
bleme de sănătate. Este importantă acceptarea responsabilităţilor pentru trecerea unor verificări me-
dicale în instituţiile şi serviciile de sănătate, atunci când apar probleme serioase medicale.
Fişa nr. 2
Sănătatea socială se referă la capacitatea de realizare a rolului din viaţă, cum ar fi rolul de fiu sau
fiică, părinte, soţ, prieten, apropiat sau cetăţean, într-un mod eficient şi confortabil, cu plăcere, fără a
tulbura climatul de ecologie socială, de protecţie a altor persoane. Fiecare dintre aceste roluri presu-
pune diferite responsabilităţi şi riscuri. Toate necesită o comunicare eficientă de genul oferă şi ia, căci
relaţionările sănătoase niciodată nu se derulează într-un singur sens. Împlinirea trebuinţelor umane
pentru dragoste, intimitate, de apartenenţă, constituie un factor important în realizarea sănătăţii soci-
ale. Persoanele care sunt private de aceste trebuinţe pot dezvolta comportamente ce pot aduce amenin-
ţare la starea lor de sănătate şi de bună dispoziţie, intrând astfel în sfera anomiei, devianţei şi patologiei
sociale. Sănătatea socială presupune o viaţă socială activă. Dacă suntem retraşi din punct de vedere so-
cial, nu avem relaţii sociale înseamnă că nu suntem pe deplin sănătoşi. Trebuie să ne creştem abilitatea
de interacţionare cu alte persoane şi să fim receptivi la ideile lor, acceptăm şi să înţelegem, să construim
relaţii, conexiuni cu diverse persoane, să comunicăm, iar mai ales să avem o imagine de sine pozitivă.
Fişa nr. 3
Sănătatea psihologică cuprinde patru mari subdiviziuni:
• emoţională (acceptarea sentimentelor unei persoane);
• intelectuală (încurajarea activităţilor creative care stimulează activitatea mentală);
• spirituală (căutarea sensului şi scopului existenţei umane);
• ocupaţională (pregătirea pentru munca în care o persoană poate dobândi satisfacţie persona-
lă şi bunăstare, atitudinea faţă de munca pe care o prestează).
Fişa nr. 4
Sănătatea emoţională. Luată per ansamblu, calitatea sănătăţii unei persoane reflectă emoţiile
unei persoane, sentimentele acesteia faţă de sine, situaţii cât şi faţă de alte persoane. Sănătatea emoţi-
onală include întelegerea emoţiilor şi cunoaşterea modului de soluţionare a problemelor cotidiene, a
stresului cât şi capacitatea de a studia, de a lucra sau de a îndeplini actvităţi eficiente şi cu bună dis-
poziţie. În timp ce ele sunt importante în sine, emoţiile influenţează de asemenea sănătatea fizică. De
exemplu, un individ cu o bună stare emoţională manifestă o rată scăzută la boli legate de stres, cum
ar fi ulcere, migrene şi astm. Atunci când stresul sau tulburarea emoţională continuă pentru o lungă
perioadă de timp, sistemul imunitar cedează, accentuându-se riscul de dezvoltare a diferitelor boli.
Unii cercetători au argumentat că trăsătura de personalitate denumită forţa de caracter poate
ajuta la întărirea sistemului imunitar împotriva efectelor vătămătoare ale stresului. Această forţă este
Subiectul: Sănătatea şi factorii care o influenţează 23
definită ca deţinerea unui mod optimist şi de asumare în abordarea vieţii, în vizionarea problemelor,
incluzând boala ca o provocare ce poate fi manipulată.
Fişa nr. 5
Sănătatea intelectuală. Intelectul, aspect important al planului mental care contribuie la luarea
deciziilor importante, joacă un rol crucial în starea de sănătate şi de bunăstare a individului. Chiar
dacă capacitatea intelectuală variază de la individ la individ, toţi indivizii sunt capabili să înveţe cum
să dobândească şi să-şi evalueze informaţiile, cum să aleagă între alternative şi cum să ia deciziile
asupra diferitor probleme, inclusiv sănătatea. Sănătatea intelectuală este uneori inclusă în sănătatea
emoţională ca parte a sănătăţii mentale. Totuşi, deşi strâns întrepătrunsă cu emoţiile, gândirea in-
telectuală se distinge de aceasta. Emoţiile pot altera capacitatea de a gândi a persoanei, iar gândirea
confuză poate accentua şi mai mult problemele de sănătate. Totuşi relaţia dintre emoţional şi intelect
nu este una de perfectă suprapunere.
Fişa nr. 6
Sănătatea spirituală: sentimente, trăiri, după care comportamentul şi valorile fundamentale ale
unei persoane sunt în armonie. Anumiţi specialişti în sănătate susţin că forţele spirituale afectează
şi sunt afectate de sănătate pe ansamblu. Sănătatea spirituală poate include sentimentul de veneraţie,
profundă credinţă religioasă sau sentimentul de pace lăuntrică referitor la viaţa cuiva. Aceasta se dez-
voltă prin efortul de dezvoltare a semnificaţiei relaţiei cu universul şi cu viaţa însăşi. Numeroase studii
au arătat o asociere între afiliaţia religioasă şi rata scazută de boli cronice şi a mortalităţii. Unii oameni
atribuie aceste efecte regulilor religioase, afirmând că religia descurajează conduitele ce pot conduce
la probleme severe de sănătate. Alte persoane au declarat că afilierea religioasă poate contribui în mod
direct asupra stării de sănătate şi a bunei dispoziţii în general.
Fişa nr. 7
Lagache D., medic francez, psihoanalitic şi psiholog, sintetizând datele obţinute de unii cercetă-
tori descrie următoarele caracteristici principale ale sănătăţii mentale:
–– capacitatea de a produce, de a tolera tensiuni suficient de mari şi de a le reduce într-o formă
satisfăcătoare pentru individ;
–– capacitatea de adaptare a propriilor aspiraţii la cele ale grupului;
–– capacitatea de adaptare a conduitei proprii la diferite tipuri de relaţii cu ceilalţi indivizi;
–– capacitatea de identificare atât cu forţele conservatoare, cât si cu cele novatoare ale societăţii.
Sănătatea mentală – spune Constantin Gorgos, medic psihiatru român, – apare drept o vastă
sinteză, rezultanta complexă a unei mulţimi de parametri ai vieţii organice şi sociale, aflaţi în echili-
bru dinamic, ce se proiectează pe modelul funcţional sau morfologic în istoria sa vitală. Manifestarea
acestor stări de sănătate ar fi existenţa unei judecăţi şi a unei viziuni realist-logice asupra lumii, du-
blate de existenţa unei discipline psihologice şi sociale a muncii, bazate pe autocontrolul voliţional,
acordat la normele sociale, pe fundalul bucuriei de a trăi şi a echilibrului introversie-extroversie.
Sarcina didactică 4. Profesorul notează în centrul tablei Starea de sănătate. Elevii prezintă ide-
ile, despre starea de sănătate, factorii ce pot influenţa starea de sănătate. După ce elevii au prezentat,
profesorul generalizează.
Sarcina didactică 5. Profesorul propune elevilor afirmaţia Asistentul medical are un rol primor-
dial în promovarea sănătăţii. În raport cu această afirmaţie se propune de formulat 6 întrebări De ce?
Fiecare întrebare va rezulta din răspunsul la întrebarea precedentă. Elevii răspund în scris individual.
1. De ce?
___________________________________________________________________
2. De ce?
___________________________________________________________________
3. De ce?
___________________________________________________________________
4. De ce?
___________________________________________________________________
5. De ce?
___________________________________________________________________
6. De ce?
___________________________________________________________________
Reflecţie
Sarcina didactică 6. Profesorul pregăteşte un set de întrebări cu privire la sănătate şi factorii ce
o influenţează. Întrebările sunt scrise şi puse într-un bol din care elevii le vor extrage pe rând, în mo-
mentul în care va ajunge mingea la fiecare. După ce va răspunde, elevul va arunca mingea altui coleg
care îi va aprecia răspunsul şi va extrage altă întrebare. Profesorul va face o generalizare privind starea
de sănătate şi factorii ce o influenţează.
✓✓ Ce reprezintă sănătatea fizică?
✓✓ Care sunt determinanţii indirecţi ai sănătăţii?
✓✓ Ce înseamnă sănătatea grupului uman?
✓✓ Ce reprezintă sănătate spirituală?
✓✓ Care sunt dimensiunile stării de sănătate?
✓✓ Care sunt determinanţii direcţi ai sănătăţii?
✓✓ Ce reprezintă sănătatea emoţională?
✓✓ Ce înseamnă boală?
✓✓ Ce reprezintă sănătatea spirituală?
✓✓ Care este noţiunea de sănătate după OMS?
✓✓ Ce reprezintă sănătatea intelectuală?
✓✓ Care sunt factorii socio-economici ce influenţează starea de sănătate?
✓✓ Care sunt factorii educaţionali ce influenţează starea de sănătate?
✓✓ Care sunt factorii macroeconomici ce influenţează starea de sănătate?
✓✓ Care sunt factori de mediu ce influenţează starea de sănătate?
✓✓ Care este ierarhia nevolior conform piramidei Maslov?
✓✓ Care este rolul personalului medical în promovarea sănătăţii?
Extensie
Sarcina didactică 7. Fiecare elev va elabora şi prezenta câte o schemă cu factorii ce influenţează
sănătatea individuală.
Subiectul: Conceptul de promovare a sănătăţii
Definirea de noţiuni, concepte specifice în educaţia pentru sănătate şi asumarea rolului asisten-
tului medical în promovarea sănătăţii.
Interpertarea relaţiei dintre educaţia pentru sănătate şi promovarea sănătăţii.
–– Educaţia pentru sănătate – noţiune. Promovarea sănătăţii – noţiune.
–– Relaţia dintre educaţia pentru sănătate si promovarea sănătăţii: delimitarea conceptelor, deli-
mitarea obiectivelor, principii, domenii de interes, măsuri posibile, abordări posibile.
–– Principiile ce stau la baza promovării sănătăţii.
–– Promovarea sănătăţii concept multidisciplinar.
–– Modele de abordare a promovării sănătăţii şi prevenirii bolilor (modelul bazat pe înţelegerea
etiologiei bolilor, modelul epidemiologic, modelul etapelor vieţii).
–– Strategia OMS „Sănătate 21” – obiective. Advocacy şi dezvoltare de parteneriate. Şcoli care
promovează sănătatea. Spitale care promovează sănătatea. Oraşe/comunităţi sănătoase.
–– Funcţiile educaţiei pentru sănătate.
Evocare Asamblarea noţiunii Activitate în echipe
Realizare a sensului Organizatorul grafic Activitate în echipe
Turul galeriei Activitate individuală
Mozaicul
Reflecţie Tehnica 3–2–1 Activitate individuală
Extensie Activitate în grup
Evocare
Sarcina didactică 1. Elevii, repartizaţi în echipe, primesc fişe cu îmbinări de cuvinte, care trebu-
ie aranjate în ordinea logică pentru a asambla noţiunile: Educaţia pentru sănătate, Educaţia sanitară,
Promovarea sănătăţii. Noţiunile asamblate pe o coală de hârtie sunt prezentate de echipe şi discutate
cu ceilalţi elevi.
• Educaţia pentru sănătate este un sistem care include: conştiinţa stării de sănătate, procesul de
predare/învăţare, participare.
• Educaţia sanitară se referă la dobândirea de cunoştinţe şi deprinderi de igienă personală şi a
colectivităţii, cu scopul de a preveni apariţia bolilor, fiind orientată strict asupra individului şi
având un caracter prescriptiv.
• Educaţia pentru sănătate constă în programe planificate pentru ca oamenii să înveţe despre
problemele legate de sănătate cu scopul de a favoriza asumarea unor modificări voluntare ale
comportamentelor. Elementul fundamental al educaţiei pentru sănătate este comunicarea.
• Educaţia pentru sănătate studiază nivelul de cultură sanitară (cunoştinţe, deprinderi, atitu-
dini, comportamentele), mijloacele şi procedeele educaţionale necesare formării şi dezvoltării
unui comportament sanogen, igienic.
• Promovarea sănătăţii este procesul care oferă individului şi colectivităţilor posibilitatea de a-şi
creşte controlul asupra determinanţilor sănătăţii şi, prin aceasta, de a-şi îmbunătăţi starea de
sănătate.
• Promovarea sănătăţii este un concept multidisciplinar care include câteva componente: educa-
ţia pentru sănătate, prevenţia, protejarea sănătăţii.
Realizarea sensului
Sarcina didactică 2. Elevii, repartizaţi în echipe, primesc fişe cu o listă de afirmaţii pe care
trebuie să le selecteze şi să le aranjeze în tabelă conform tipului de educaţie pentru sănătate. După ce
toate afirmaţiile sunt aranjate în tabelă echipele prezintă şi argumentează răspunsurile.
Educaţia pentru sănătate nonformală Educaţia pentru sănătate formală
− −
− −
− −
− −
− −
✓✓ proces planificat
✓✓ proces de cunoaştere
✓✓ socializare secundară a individului
✓✓ efort de predare/învăţare
✓✓ necesită educatori
✓✓ comportamente formate prin imitaţie
✓✓ socializarea primară a individului
✓✓ nu necesită efort cu caracter de educaţie
✓✓ proces neplanificat
✓✓ conduita se formează prin experienţă
Sarcina didactică 3. Fiecare echipă de elevi îşi alege un ghid şi extrage câte o fişă cu o sarcină pe
care trebuie să o caracterizeze (Modele de abordare a promovării sănătăţii). Elevii discută în echipă
caracteristicile solicitate, dupa care notează pe o coală de flip-chart informaţiile. Fiecare grup îşi afi-
şează produsul şi ghidul prezintă răspunsul echipei. Membrii celorlalte echipe „vizitează”, compară,
examinează fiecare produs, adresează întrebări de clarificare ghidului şi pot face comentarii, pot com-
para ideile sau pot propune alte soluţii.
Fişa 1 – Abordarea educaţională.
Fişa 2 – Abordarea ce necesită o schimbare de mediu.
Fişa 3 – Abordarea medicală.
Fişa 4 – Funcţiile majore ale educaţiei pentru sănătate.
Abordarea educaţională. Transmite cunoştinţe asupra unor comportamente favorabile sănătă-

ţii sau defavorabile sănătăţii. Cel ce primeşte informaţii este liber să să decidă, să aleagă. Facilitează
adoptarea unor decizii comportamentale, nu impune un anumit comportament. Acestă abordare ţine
de condiţiile socio-economice care favorizează un anumit comportament.
Abordarea ce necesită o schimbare de mediu. Personalul medical transmite cunoştinţe, indivi-
dul înţelege, dar societatea nu-i favorizează schimbarea sau alegerea comportamentului. Elementul
esenţial în comunicare este de a te convinge că cei ce te ascultă înţeleg mesajul transmis. În acţiu-
nile de educaţie pentru sănătate este important de ţinut cont de următoarele: mesaj clar, mesaj care
poate fi înţeles, mesaj adaptat mediului (fond şi formă), evitarea mesajelor care folosesc frica, judecă
Subiectul: Conceptul de promovare a sănătăţii 27
comportamente, sublinierea aspectelor pozitive, comunicarea în dublu sens, participarea grupului
ţintă, un singur mesaj nu este suficient, el trebuie repetat în forme diferite. Educaţia pentru sănătate
este modalitatea de comunicare a promovării sănătăţii.
Abordarea medicală. Medicul este cel ce pune diagnosticul de boală sau incapacitate, deci el este
cel ce prescrie măsuri cu caracter preventiv sau de control şi le realizează prin persuasiune sau prin
autoritatea de care dispune faţă de bolnav. Personalul medical urmăreşte formarea la pacient a unor
atitudini, comportamente conforme cu principiile sale pentru sănătate.
Avantaje:
–– personalul medical are mai multe cunoştinte decât bolnavul;
–– personalul medical răspunde de decizia luată atât faţă de bolnav cât şi în faţa legii;
–– bolnavul este liber să aplice sau nu recomandarea personalului medical.
–– Limite:
–– ţine de opinia personalului medical: pot exista mai multe opinii în aceeaşi problemă;
–– personalul medical îşi impune până la urmă punctul de vedere, pacientul este ignorant, e pus
să aleagă într-un domeniu în care nu se pricepe;
–– bolnavul este de vină?;
–– pot să apară reacţii adverse.
Funcţiile majore ale educaţiei pentru sănătate. Educaţia pentru sănătate realizează două func-
ţii majore: funcţia sanogenică şi funcţia prevenţională. Funcţia sanogenică are ca scop optimizarea
sănătăţii individuale şi comunitare, pentru atingerea idealului de sănătate. Ea se adresează populaţiei
sănătoase, educaţia sanogenică constituind o parte integrantă a medicinii omului sănătos. Funcţia
prevenţională vizează atingerea obiectivelor prevenţiei primare, secundare şi terţiare.
Sarcina didactică 4. Fiecare elev din echipă extrage câte o fişă de învăţare numerotată de la 1
la 4 şi are ca sarcină să studieze în mod independent, subtema corespunzătoare numărului său şi să
devină expert în problema dată.
După ce au parcurs faza de lucru independent, experţii cu acelaşi număr se reunesc, constituind
grupe de experţi pentru a dezbate problema împreună. Toţi elevii care au studiat fişa cu numărul 1
vor forma grupul 1, cei cu numarul 2 vor forma grupul 2, cei cu numarul 3 vor forma grupul 3 şi cei
cu numarul 4 vor forma grupul 4, pentru a dezbate problema împreună. Elevii citesc, discută, încearcă
să înţeleagă cât mai bine, hotărăsc modul în care pot preda ceea ce au înţeles colegilor din grupul lor
originar. Strategiile de predare şi materialele folosite rămân la latitudinea grupului de experţi. Este
foarte important ca fiecare membru al grupului de experţi să înţeleagă că el este responsabil de preda-
rea secţiunii respective celorlalţi membri ai grupului iniţial.
Revenirea în grupul iniţial şi predarea secţiunii pregătite celorlalţi membri. Dacă sunt neclari-
taţi, se adresează întrebări expertului. Dacă neclarităţile persistă, se pot adresa întrebari şi celorlalţi
membri din grupul expert pentru secţiunea respectivă. Dacă persistă dubiile, atunci problema trebuie
cercetată în continuare.
1 2 3 4 1 2 3 4 1 2
1. Modelul bazat pe înţelegerea etiologiei bolilor.
2. Modelul epidemiologic.
3. Modelul etapelor vieţii.
4. Principiile promovării sănătăţii.
Fişa 1
Modelul bazat pe înţelegerea etiologiei bolilor. Acest model include factorii etiologici şi factorii
de risc. Bolile au fost grupate în patru grupe mari:
a) Bolile prenatale determinate la fecundare. Aici sunt incluse defecte şi afecţiuni ale unei sin-
gure gene ce produc aberaţii cromozomiale, independente de mediul ambiental şi compor-
tament. Aceste boli nu pot fi în mod practic influenţate. Deşi numărul entităţilor acestor
afecţiuni nu este mic, frecvenţa lor este însă rară, de unde faptul că nu prezintă o preocupare
majoră din punct de vedere al sănătăţii publice. Ele nu pot fi prevenite ci doar interceptate.
b) Bolile prenatale determinate după fecundare, apar în perioada intranatală (nidarea oului şi
primele faze de multiplicare) prin interferarea acestor faze cu unii factori infecţioşi, toxici,
fizici (rubeola, iradiere, fumat, unele droguri despre care nu se ştie prea mult, carenţa de iod
etc.). Rezultă că unele afecţiuni din această grupă pot fi controlate.
c) Bolile determinate postnatal, ca urmare a unor carenţe sau agresiuni a factorilor de risc din
mediu. Aici se regăsesc cele mai multe afecţiuni ce domină modelul de morbiditate din tările
în curs de dezvoltare şi în ţările în care nivelul de dezvoltare socio-economic şi cel al servici-
ilor sanitare tind să ajungă la modelul ţărilor dezvoltate. La ele se referă:
–– bolile nutriţionale-malnutriţia;
–– bolile infecto-parazitare;
–– bolile legate de carenţe igienice.
Controlul bolilor determinate postnatal se poate realiza prin două categorii de măsuri care
necesită intervenţia statului:
–– măsuri cu caracter socio-economic;
–– măsuri de sanitaţie.
d) Boli postnatale determinate de defecte de adaptare a organismului, a populaţiei la modelul
de viaţă nou, caracteristic ţărilor dezvoltate, model de viaţă determinat de tehnologia nouă,
cerinţe sociale noi, incapacitatea adaptării organismului la viteza cu care societatea absoarbe
tehnologii noi. Apar modificări de comportament şi bolile legate de stilul de viaţă.
Fişa 2
Modelul epidemiologic. Modelul tradiţional al bolilor transmisibile (agent cauză-efect). Măsurile

de intervenţie se vor adresa fie receptorului prin creşterea rezistenţei specifice şi/sau nespecifice, fie
vectorului, prin întreruperea căilor de transmitere. Acest model este valabil pentru un numar limitat
de boli. Modelul valabil pentru cea mai mare parte a bolilor care domină tabloul morbidităţii actuale
este modelul epidemiologic multifactorial. Acestă abordare are în vedere frecvenţa bolilor şi factorii
care condiţionează fiecare clasă de boli (factori biologici, de mediu, stil de viaţă, servicii de sănătate).
Măsurile de intervenţie vor fi luate în funcţie de aceşti factori. Se poate admite ipoteza unor acţiuni
orientate asupra mai multor factori de risc comuni mai multor boli.
Fişa 3
Modelul etapelor vieţii. Modelul la care se face tot mai mult apel, fiind adaptat problematicii ac-
tuale a stării de sănătate şi nu celei tradiţionale. Ideea de la care s-a pornit a fost următoarea: elemen-
tele nefavorabile apar aleator, dar cu o probabilitate diferită în diferitele momente ale vieţii, în funcţie
de condiţiile biologice, ocupaţionale, medicale etc. Această abordare permite elaborarea unor pachete
de servicii preventive specifice diferitelor grupe de vârstă. Necesităţile de bază pentru sănătate sunt:
pacea, locuinţa, hrana, căldura, educaţia şi venitul. Promovarea sănătăţii recunoaşte în mod expicit
contribuţia pe care o au guvernele la realizarea acestor condiţii de bază. Sistemele de sănătate pun mai
mult accentul pe asistenţa curativă, cu toate acestea, impactul asupra populaţiei este relativ redus şi
frecvent pot apărea chiar îmbolnăviri.
Sistemele de sănătate se preocupă mai mult de modelele biomedicale de boala şi de modelele
populaţionale ale stării de boală, funcţiile sociale şi psihologice fiind frecvent neglijate. Există decese
Subiectul: Conceptul de promovare a sănătăţii 29
evitabile şi condiţii (stări) de morbiditate care pot fi prevenite. Serviciile curative sunt costisitoare în
timp ce intervenţiile preventive au în general, un cost mai mic şi sunt accesibile.
Conform Charte de la Ottawa, promovarea sănătăţii este procesul care permite oamenilor să-şi
crească controlul şi să-şi îmbunătăţească propria stare de sănătate. Pentru a atinge o bunăstare fizică,
mentală şi socială, indivizii sau grupurile populaţionale trebuie să fie capabile să-şi realizeze aspiraţiile,
să-şi satisfacă nevoile şi să schimbe sau să facă faţă mediului. Prin urmare, sănătatea este privită ca o
resursă pentru viaţă şi nu un obiect al vieţii. Sănătatea este un concept pozitiv care pune accentul pe
resursele sociale şi personale, precum şi pe capacităţile fizice. Promovarea sănătăţii nu este numai res-
ponsabilitatea sectorului sanitar, ci ea merge mai departe, de la un stil de viaţă sănătos la o stare de bine.
Fişa 4
Principiile promovării sănătăţii. Experienţa specialiştilor din domeniu, începând cu anul 1974,
a permis identificarea a cinci principii care stau la baza promovării sănătăţii (Ashton, 1988):
1. Implică populaţia ca un întreg, ceea ce impune necesitatea ca populaţia să fie informată.
Acesta înseamnă, de fapt, folosirea strategiilor preventive populaţionale ecologice, care încearcă să
scadă incidenţa bolilor prin modificarea distribuţiei factorilor de risc în populaţie. Avantajul principal
este că potenţialul metodei este mare, iar dezavantajul major al acestei metode este că oferă beneficii
mari pentru populaţia generală, dar beneficii mici pentru indivizii la risc înalt, aşa numitul „paradox
al prevenirii”.
2. Este orientată asupra determinanţilor sănătăţii (factori care influenţează sănătatea: biologici,
ambientali, mod de viaţă, servicii de sănătate).
3. Foloseşte metode/abordări diferite, complementare, deoarece sectorul sanitar nu poate singur
să promoveze sănătatea. Acestea includ informarea şi educarea, dezvoltarea comunităţii, organizarea,
pledoaria pentru sănătate şi legislaţia. Prin toate acestea, promovarea sănătăţii este multisectorială şi
implică mai multe discipline, nu numai sectorul de sănătate.
4. Urmăreşte asigurarea participării publice, deoarece promovarea sănătăţii este posibilă numai
dacă indivizii îşi transformă cunoştinţele dobândite în comportamente, contribuind astfel la promo-
varea sănătăţii.
5. Implicarea cadrelor medico-sanitare în promovarea sănătăţii, mai ales la nivelul serviciilor
primare.
Reflecţie
Sarcina didactică 5. Fiecare elev completează în caiet: 3 lucruri care le-a aflat la lecţie, 2 lucruri
ce le va aplica ulterior, 1 abilitate pe care a dobândit-o în urma activităţii.
Trei lucruri care le-am aflat astăzi
1.
2.
3.
Două lucruri pe care le voi aplica
1.
2.
1 abilitate pe care am dobândit-o în urma activităţii
1.
Extensie
Sarcina didactică 6. Fiecare echipă va elabora şi va prezenta câte un poster care va reprezenta
promovarea sănătăţii prin abordarea orientată spre individ.
Subiectul: Modul şi stilul sănătos de viaţă şi educaţia pentru sănătate
Definirea de noţiuni, concepte specifice în educaţia pentru sănătate şi conştientizarea rolului
asistentului medical în promovarea sănătăţii.
Caracteristicile sănătăţii populaţiei în funcţie de nivelul şi calitatea vieţii.
–– Noţiune de stil de viaţă sănătos. Elementele sanogene şi patogene ale stilului de viaţă.
–– Noţiune de mod de viaţă. Componentele principale ale modului de viaţă. Indicatorii modului
de viaţă.
–– Elemente obiective ale modului de viaţă: natura muncii şi durata ei, calificarea profesiona-
lă, rezidenţa şi circulaţia, locuinţa (m²/persoană) şi gradul de confort, condiţii de igienă şi
asistenţa sanitară, mijloace de comunicare, telecomunicare, informaţie, cultură, timpul liber
(durata şi folosirea acestuia), tradiţii și obiceiuri.
–– Indicatorii stării de sănătate: morbiditate, deficienţă, invaliditate, handicap, mortalitate, pre-
valenţa, incidenţa, speranţa de viaţă.
Evocare Tehnica pânză de păianjen Activitate frontală
Asamblarea definiţiei Activitate în echipe
Realizare a sensului Comentariu argumentat Activitate în echipe
Turul galeriei Activitate în echipe
Asociaţii forţate Activitate individuală
Reflecţie Caut pe cineva care… Activitate individuală
Evocare
Sarcina didactică 1. În centrul unui poster sau a tablei se scriu noţiunile: mod de viaţă, stil de
viaţă. Elevilor li se propun fişe de 2 culori, fiecare elev notează cîte o afirmaţie în raport cu noţiunile
prezentate şi le fixează pe tablă pentru fiecare din sarcinile propuse. La necesitate numărul înscrieri-
lor/afirmaţiilor poate fi mărit. La final se examinează cele prezentate, selectându-se afirmaţiile cele cu
adevărat utile, din ele se extrag elementele preţioase, se modifică sau reformulează afirmaţiile confuze.
Mod de viaţă Stil de viaţă
Sarcina didactică 2. Elevii sunt împărţiţi în grupuri a câte 4–5. Fiecare grup primeşte câte o fişă
cu îmbinări de cuvinte care trebuie aranjate în ordine logică pentru a obţine definiţia modului de via-
ţă sau a stilului de viaţă. Fiecare echipă prezintă definiţia formulată. Profesorul propune şi el definiţii
mai frecvent utilizate în practica medicală.
Subiectul: Modul şi stilul sănătos de viaţă şi educaţia pentru sănătate 31
Modul de viaţă desemnează totalitatea activi- Stilul de viaţă reprezintă o strategie de viaţă pen-
tăţilor care compun viaţa unei persoane, a unui tru care individul optează şi modelul individual de
grup, a unei colectivităţi, organizarea vieţii lor comportament determinat în anumită măsură de
pentru satisfacerea trebuinţelor lor materiale şi factorii socio-culturali, caracteristicile personale şi
spirituale. educaţionale.
Realizarea sensului
Sarcina didactică 3. Elevii aranjaţi în perechi primesc câte o fişă cu o listă de afirmaţii care ca-
racterizează modul de viaţă şi stilul de viaţă. Se propune să selecteze afirmaţiile specifice modului de
viaţă şi stilului de viaţă şi să le aranjeze în două coloane, după care le prezintă argumentând.
Modul de viaţă Stilul de viaţă
–– conţinutul muncii –– ieşirea în mod frecvent cu prietenii
–– interrelaţiile în colectiv –– modul în care se consumă timpul
–– satisfacerea prin muncă liber
–– de trai –– modul în care se soluţionează eveni-
–– necesităţile spirituale şi valorile morale produse şi men-tele stresante ale vieţii
utilizate în procesul activităţii culturale –– modalităţile în care oamenii gândesc
–– nivelul salariului, venitul mediu –– atitudinea unei persoane faţă de abor-
–– suprafaţa locativă ce revine unui membru al familiei darea alimentelor şi hrănirii
–– durata timpului de muncă şi ponderea lui în volumul –– modul de selectare şi folosire de pro-
total de timp duse şi servicii
–– consumul de timp pentru satisfacerea necesităţilor –– nivelul preocupării pentru păstrarea,
spirituale menţinerea unui mediu sănătos
Sarcina didactică 3. Elevii sunt împărţiţi în 4 echipe sau 4 a câte 5–6. Fiecare echipă de elevi îşi
alege un ghid şi extrage câte o fişă cu o sarcină pe care trebuie să o caracterizeze (Modul de viaţă şi
stilul de viaţă). Elevii discută în echipă caracteristicile solicitate, dupa care notează pe o coală de flip-
chart informaţiile. Fiecare grup îşi afişează produsul şi ghidul prezintă răspunsul echipei. Membrii
celorlalte echipe „vizitează”, compară, examinează fiecare produs, adresează întrebări de clarificare
ghidului şi pot face comentarii, pot compara ideile sau pot propune alte soluţii.
Modul de viaţă
Indicatori calitativi Indicatori cantitativi
Stilul de viaţă
Elemente sanogene Elemente patogene
Modul de viaţă
Modul de viaţă cuprinde o totalitate de aspecte care se includ în două componente:
1. Activitatea de muncă.
2. Totul ce este în afara activităţii de muncă.
Modul de viaţă este caracterizat de un sistem de indicatori calitativi (caracteristica conţinutului
muncii, interrelaţiile în colectiv, satisfacerea prin muncă, condiţiile de trai, necesităţile spirituale şi
valorile morale produse şi utilizate în procesul activităţii culturale) şi cantitativi (nivelul salariului,
venitul mediu şi suprafaţa locativă ce revine unui membru al familiei, durata timpului de muncă şi
ponderea lui în volumul total de timp, consumul de timp pentru satisfacerea necesităţilor spirituale).
Modul de viaţă definit ca un caracter de activitate a populaţiei, determinat de procesele obiective
ale dezvoltării societăţii şi formaţiunii economice din societate. Nivelul de trai (al vieţii) este nivelul
bunăstării oamenilor, ce caracterizează volumul şi structura necesităţilor materiale şi spirituale.
Nivelul de viaţă prezintă un indice integral, care caracterizează utilizarea de către populaţie a
bunurilor materiale şi spirituale şi gradul de satisfacere a necesităţilor în aceste bunuri la un anumit
moment de dezvoltare a societăţii. Nivelul de viaţă reflectă starea materială a societăţii, în genere,
şi a fiecărui individ în parte. El se caracterizează printr-un sistem de indici cantitativi şi calitativi:
produsul intern brut per capita, nivelul şi structura produselor alimentare, mărfurilor şi serviciilor
utilizate, nivelul şi dinamica preţurilor, nivelul plăţilor pentru apartament şi serviciile comunale, im-
pozitele achitate, cheltuielile pentru transport, condiţiile habituale, posibilităţile de odihnă, nivelul de
asistenţă medicală, studii, longevitatea etc. Drept valoare medie a nivelului de viaţă serveşte coşul de
consum. La ora actuală noţiunea de „nivel de viaţă” este inclusă într-o noţiune mai largă „calitatea
vieţii”. Prin conceptul de calitate a vieţii se subânţelege „totalitatea posibilităţilor oferite individului
de către societate de a-şi amenaja existenţa, de a dispune de produsele ei şi de a folosi serviciile pentru
a-şi organiza existenţa individuală după necesităţile, cerinţele şi dorinţele sale proprii”.
Astfel modul de viaţă se referă la elemente obiective ale traiului, la condiţiile mateiale, economice
şi sociale ale vieţii oamenilor. Principalii indicatori ai modului de viaţă sunt:
–– natura muncii (ocupaţiei, profesiei) şi durata ei;
–– învăţământul, calificarea profesională şi accesibilitatea formelor acestora;
–– rezidenţa şi circulaţia (timpul cheltuit şi mijloacele de transport disponibile şi utilizate);
–– locuinţa (m²/persoană) şi echipamentul acesteia (gradul de confort);
–– condiţii de igienă şi asistenţa sanitară (accesibilitatea acestora);
–– mijloace de comunicare, telecomunicare;
–– informaţie şi cultură;
–– timpul liber (durata şi folosirea acestuia).
La aceşti indicatori se adaugă sistemul de tradiţii, obiceiuri, morala şi cultura societăţii.
Stilul de viaţă
Prin stilul sănătos de viaţă se înţelege respectarea unui regim zilnic corect, somnul la timp, ali-
mentaţie sănătoasă, excluderea deprinderilor vicioase (fumatul, folosirea alcoolului şi a altor droguri),
respectarea igienei personale şi publice, posedarea cunoştinţelor şi a deprinderilor ce permit preîn-
tâmpinarea diferitelor boli, cunoaşterea propriului organism şi a măsurilor de protejare a lui împotri-
va factorilor dăunători etc.
Stilul sănătos de viaţă mai cuprinde atât o activitate fizică adecvată (munca şi cultura fizică, spor-
tul, plimbările, turismul etc.), cât şi munca intelectuală corect organizată.
Sănătatea poate fi menţinută numai în cazul existenţei relaţiilor corecte între oameni (în familie,
grup, clasă, colectivul de muncă, echipă sportivă etc.).
Elementele stilului de viaţă pot fi:
Sanogene – cele care promovează şi fortifică sănătatea.
Patogene – cele care reprezintă factorii cauzali sau de risc pentru anumite îmbolnăviri.
Stilul de viaţă sanogen se cultivă încă din copilărie în cadrul familiei, ulterior la grădiniţe, şcoli,
societate. Prin stilul sănătos de viaţă se înţelege activitatea de toate zilele a omului, care îi permite
menţinerea sănătăţii la un nivel optimal cuvenit. Un stil de viaţă sănătos reprezintă totalitatea com-
portamentelor şi deciziilor care influenţează în sens pozitiv starea de sănătate.
O influenţă benefică asupra sănătăţii o are contactul cu natura (bazinele acvatice, pădurile, mun-
ţii etc.). În scopul menţinerii sănătăţii, fiecare om, chiar de la cea mai fragedă vârstă, trebuie să cu-
noască şi să:
–– respecte regulile igienei personale şi ale îngrijirii corpului;
–– respecte efectuarea sistematică a curăţeniei umede a odăilor şi să le aerisească;
Subiectul: Modul şi stilul sănătos de viaţă şi educaţia pentru sănătate 33
–– respecteregulile de păstrare a produselor alimentare;
–– respecte graficul vaccinărilor necesare şi să le efectueze în termenii stabiliţi;
–– respecte cu stricteţe toate prescripţiile medicului;
–– evite în perioadele izbucnirii unor boli contagioase, cum ar fi, de exemplu, gripa, locurile
publice aglomerate: la magazin, cinematograf, sau alte locuri, unde se adună multă lume.
–– ajute activ personalul medical la descoperirea bolnavilor contagioşi şi la realizarea acţiunilor
necesare de ordin sanitaro-igienic indicat de ei.
Elementele patogene ale stilului de viaţă includ:
–– fumatul
–– consumul abuziv de alcool
–– consumul de droguri şi alte substanţe toxice
–– huliganismul
–– alimentaţia excesivă sau carenţială
–– practicile sexuale „riscante” şi sex neprotejat
–– sedentarismul
Sarcina didactică 4. Elevilor li se propune sa gasească conexiunile dintre noţiuni şi caracteristi-
ca acestora. Elevii realizează asocierile, motivând alegerea făcută.
Morbiditate orice abatere subiectivă sau obiectivă de la o stare fiziologică de bine
care este sinonim cu boală, îmbolnavirea, starea morbidă.
Deficienţa semnifică orice pierdere sau anomalie a unei structuri sau funcţii, la
nivel fiziologic, psihologic sau anatomic.
Invaliditate desemnează orice limitare sau lipsa (rezultând dintr-o deficienţă) a
capacităţii de a efectua o activitate în modul sau la nivelul considerat
normal pentru om.
Handicap constă într-un dezavantaj pentru un anumit individ, rezultând dintr-o
deficienţă sau dintr-o invaliditate, care limitează sau împedică realiza-
rea unei funcţii normale.
Prevalenţa este totalitatea cazurilor noi şi vechi înregistrate într-o anumită peri-
oadă de timp.
Incidenţa măsoară rapiditatea cu care o boală apare în comunitate sau frecvenţa
cazurilor noi, adiţionale de boală.
Mortalitatea reflectă decesele înregistrate într-o populaţie.
Mortalitatea reprezintă decesele înregistrate la copii având vârsta sub un an, rapor-
infatilă tat la totalul nou-nascuţilor vii, timp de un an.
Speranţa de viaţă reprezintă numărul de ani pe care un individ de o vârstă dată se speră
că îi va mai trăi dacă persistă aspectele de mortalitate prezente la un
moment dat.
Reflecţie
Sarcina didactică 5. Elevii primesc câte o foaie pe care sunt scrise câteva întrebări. Ei se plimbă
prin sala de clasă şi caută un coleg care ştie răspunsul la cel puţin o întrebare. În timp ce colegul îi
răspunde elevul face notiţe. Partenerul citeşte ce a scris colegul şi, dacă este de acord, semnează sub
răspuns. Elevii fac schimb de roluri. După ce ambii au răspuns la câte o întrebare îşi caută alţi parte-
neri. Activitatea se încheie atunci când toţi elevii au formulat răspunsurile. Profesorul organizează o
discuţie în timpul căreia elevii examinează răspunsurile notate pe foaia ce le aparţine, pentru a opera
cu corectările de rigoare. Astfel ei întră în posesia unui ghid de cercetare aprofundată.
Caută pe cineva care ştie…
Modul de viaţă reprezintă...

Stilul de viaţă reprezintă...
Semnătura_________________
Semnătura_________________
Exemple de elemente sanogene ale stilului de

viaţă pot servi...
Exemple de elemente patogene ale stilului de

Semnătura_________________ viaţă pot servi...
Semnătura_________________
Speranţa de viaţă reprezintă...
Semnătura_________________
Extensie
Sarcina didactică 6. Elevii vor elabora câte o notă informativă cu referire la modul şi stilul sănă-
tos de viaţă, pe care ulterior o vor prezenta membrilor familiei sale.
În procesul elaborării acesteia se vor respecta următoarele cerinţe: prezenţa esenţialului, conţi-
nutul să fie sugestiv şi să evidenţieze ideile principale, la dorinţă se vor utiliza imagini, figuri, diagra-
me, grafice, tabele pentru o mai bună înţelegere a textului.
Subiectul: Mijloace şi forme de educaţie pentru sănătate
Definirea de noţiuni, concepte specifice în educaţia pentru sănătate şi conştientizarea rolului
asistentului medical în promovarea sănătăţii.
Implementarea mijloacelor şi formelor de educaţie pentru sănătate în acţiunile de menţinere a
sănătăţii.
–– Formele şi mijloacele educaţiei pentru sănătate – auditive, tipărite, vizuale, audio-vizuale,
complexe.
–– Criteriile de clasificare a mijloacelor de educaţie pentru sănătate.
Evocare Explozia stelară Activitate individuală
Realizare a sensului Discuţia Panel Activitate în echipe
Proiect de grup Activitate în echipe
Reflecţie Explozia stelară Activitate individuală
Subiectul: Mijloace şi forme de educaţie pentru sănătate 35
Evocare
Sarcina didactică 1. În centrul tablei profesorul desenează o stea cu 5–7–9 colţuri. În centru
stelei se notează subiectul: Forme şi mijloace de educaţie pentru sănătate. Elevii vor trece pe rând şi
vor scrie în fiecare colţ al stelei câte o întrebare de tipul: Cine realizează? Ce înseamnă? Unde se reali-
zează? Când se efectuează? Cu ce scop se realizează? Cum poate fi realizată? De ce se efectuează? etc.
apoi se purcede la oferirea răspunsurilor.
Unde? Ce?
Cum?
Forme şi mijloace de
educaţie pentru
sănătate
De ce? Cine?
Când?
Realizarea sensului
Sarcina didactică 2. Profesorul prezintă în format Power-Point Clasificarea mijloacelor de edu-
caţie pentru sănătate, după care conţinuturile se discută cu elevii. În timpul prezentării nu se permit
intervenţii, ascultătorii îşi notează observaţiile şi întrebările pe care le vor adresa ulterior.
Sarcina didactică 3. Elevii sunt împărţiţi în 4 echipe. Fiecare echipă primeşte câte o fişe cu
diferite forme de educaţie pentru sănătate. Echipele au sarcina de a dezvolta subiectul Dobândirea
sănătăţii depline este posibilă doar prin informare continuă şi conştientizare, aplicând forma solicitată
de educaţie pentru sănătate:
Echipa 1: Forme auditive/orale.
Echipa 2: Forme imagistice/vizuale.
Echipa 3: Forme audio-vizuale.
Echipa 4: Forme complexe.
Fişa 1
Mijloace auditive: convorbirea educativ-sanitară (individuală, în grup, în grup cu decizii), lecţia,
conferinţa, emisiunea radiofonică.
• Convorbirea – constă dintr-o scurtă expunere a educatorului urmată de întrebări şi răspun-
suri asupra temei propuse, prin aceasta urmărindu-se explicarea unor probleme puţin cunoscute sau
neclare.
Cele mai frecvente forme de convorbiri:
Convorbirea individuală, care se caracterizează prin sfaturi diferenţiate şi individualizate, în ra-
port cu starea de sănătate şi nivelul de cultură sanitară a individului, şi este ţinută de educatorul
sanitar la dispensar, la casa de naştere, la şcoală sau la locul de muncă, fie cu un bolnav, cu un elev,
cu o lăuză etc., cărora li se vorbeşte despre problemele medicale sau sanitare specifice lor şi li se oferă
recomandările necesare pentru un comportament igienic adecvat.
Convorbirea în grup se poate organiza în sala de aşteptare a instituţiei medico-sanitare publice,
la domiciliul unei persoane, în staţionarul spitalului, în obiective alimentare, colectivităţi de copii sau
tineri şi în alte locuri.
Grupurile cărora li se adresează această formă de educaţie pot fi din cele mai variate: cu aceeaşi
afecţiune, cu aceleaşi preocupări la locul de muncă sau în timpul liber (asociaţii, ligi etc.), grupuri de
tineri sau de vârstnici, de femei sau de bărbaţi etc.
Un aspect particular îl constituie convorbirile realizate în focare de boli transmisibile ce nu ne-
cesită internare obligatorie în spital, sau în focare parazitare, unde este important ca familia să fie bine
informată asupra situaţiei respective şi să conştientizeze rolul care îi revine.
În sala de aşteptare a centrului medicilor de familie, dispensarului, convorbirea capătă un carac-
ter agitatoric-informativ printr-o scurtă discuţie. (Ex.: asupra începerii unei campanii de vaccinare,
comunicând celor prezenţi, în mod succint, data, tehnica şi importanţa vaccinării, mobilizându-i să
se prezinte pentru a fi vaccinaţi).
Discuţia stimulativă în grup are drept scop esenţial modificarea atitudinilor şi comportamentu-
lui prin înlocuirea părerilor şi obişnuinţelor greşite cu motivări corecte. Grupurile cărora li se adre-
sează această modalitate de lucru pot fi dintr-un loc de muncă comun (secţie, atelier), dintr-o asociaţie
sau un club (de femei, de tineret etc.), în general oamenii care au ceva în comun.
În timpul desfăşurării acestor discuţii, liderul grupului trebuie să aibă în vedere câteva reguli
importante:
–– fiecare participant să aibă posibilitatea să vorbească (chiar şi cei mai timizi);
–– să folosească metoda ascultării active şi întrebările deschise;
–– să stimuleze ideile noi;
–– să dea informaţii clare, relevante;
–– să axeze discuţia pe teme majore şi să ajute grupul să cadă de acord asupra priorităţilor;
–– să rezume şi să sublinieze concluziile discuţiilor.
Convorbirile la domiciliu au o valoare deosebită, mai ales în mediul rural, oferind posibilitatea
ca într-un moment psihologic propice să se fixeze o serie de elemente de amănunt în stabilirea cu ce-
tăţeanul a problemelor privind igiena în gospodărie, îngrijirea şi regimul igienico-dietetic pentru un
bolnav din familie, respectarea măsurilor de izolare în familie a unui membru cu o boală transmisi-
bilă, care nu trebuie internat în mod obligator în spital etc. Deosebit de importante sunt convorbirile
în focarele de parazitism şi cu purtătorii de bacili de tifos şi dizenterie.
• Lecţia – constă în transmiterea după un plan bine stabilit a unor cunoştinţe igienico-sanitare.
Se foloseşte de preferinţă în unităţi de învăţământ (dar poate fi folosită şi pentru alte grupuri).
• Conferinţa – se cunosc mai multe varietăţi:
–– conferinţe educativ-sanitare propriu-zise, organizate în săli publice şi axate pe diverse teme
medicale;
–– cicluri de conferinţe, ce constau în expuneri „în serial” cu abordarea aceleiaşi probleme me-
dicale în mai multe etape succesive;
–– simpozion educativ-sanitar în care expunerea este făcută de mai mulţi medici;
–– seară cultural-sanitară, axată pe o temă de sănătate publică, la care pot conferenţia şi alţi
specialişti (nu numai medici), finalizarea acţiunii făcându-se printr-un program artistic sau
prin alte manifestări culturale;
–– cursuri diferenţiate pe categorii de bolnavi: sfatul medicului diferenţiat şi individualizat (in-
dicaţii privind regimul igieno-dietetic, tratamentul medicamentos, îngrijirea corectă a bol-
navului); convorbiri pe teme de dietetică; consultaţie profilactică pe grupuri omogene de
bolnavi.
Subiectul: Mijloace şi forme de educaţie pentru sănătate 37
Conferinţa de educaţie pentru sănătate depinde, în primul rând, de interesul publicului pentru
tema abordată, de noutatea problemei, de utilitatea ei practică, apoi de materialul demonstrativ pre-
zentat de conferenţiar şi de calitatea prezentării.
Pregătirea conferinţei cere multă atenţie şi seriozitate. Expunerea va ţine seamă de capacitatea de
înţelegere a auditoriului. Limbajul folosit trebuie să fie viu, cu o intonaţie adecvată, iar prin gesturi şi
mimică educatorul sanitar va trebui să menţină atenţia auditoriului.
Fişa 2
Mijloace vizuale:
• cu rol dominant textul: lozinca, articolul, broşura, manualul, fluturaşul, pliantul, formele
beletristice;
• cu rol dominant imaginea: afişul, pliantul, planşa, diapozitivul, machete, expoziţia.
Aceste mijloace se clasifică în:
a) forme plane: afişul, graficul, panoul, fotografia, planşa, diapozitivul, diafilmul, timbrele,
bilboardul;
b) tridimensionale: modelul, macheta, mulajul, preparatul natural, articole cu inscripţii (trico-
uri, fulare, sacoşe, cutii de chibrituri etc.);
c) forme combinate: colţul sănătăţii, expoziţia.
Proiectorul are o deosebită utilitate în cadrul lecţiilor şi conferinţelor, făcându-le mult mai
atractive.
În realizarea mijloacelor vizuale, trebuie să se ţină seama de câteva momente:
–– să nu fie prea încărcate;
–– să fie clare;
–– informaţia să fie corectă;
–– textul, dacă există, să fie scurt, concis, ţintit.
Unele mijloace, cum sunt diapozitivul educativ-sanitar, colţul sanitar şi expoziţia de educaţie
pentru sănătate – forme combinate şi complexe de educaţie a populaţiei, trebuie amplasate strategic
în şcoli, cluburi, săli de aşteptare ale centrelor medicilor de familie, centrelor de sănătate, dispensare-
lorsau în alte locuri frecventate de un număr mare de persoane. Ele pot avea un caracter temporar sau
permanent, cu schimbarea şi reactualizarea unor părţi, pentru a capta în permanenţă atenţia.
Mijloacele vizuale, dacă sunt bine realizate, pot transmite mesajul mult mai uşor şi mai eficient
decât alte mijloace, mai ales spre categoria de populaţie cu un grad scăzut de şcolarizare.
Fişa 3
Mijloace audio-vizuale: filmul, emisiunea televizată, teatrul.
În funcţie de adresabilitate se disting:
1. Mijloace individuale: sfatul medical.
2. Mijloace de grup: convorbirea de grup, lecţia, instructajul (cu grupuri omogene sau
heterogene).
3. Mijloace de largă informare: conferinţa, emisiunea televizată sau radiofonică, filmul,
tipăriturile.
După modul de transmitere:
1. Mijloace directe în care mesajul educativ sanitar este transmis ca o informaţie nemediată
(convorbire, conferinţă);
2. Mijloace indirecte care utilizează o cale de transmitere ce presupune o formă artistică.
În cadrul mijloacelor audiovizuale se disting: filmul, televiziunea, internetul şi reprezentările sce-
nice. Ele constituie mijloace pe cât de utile, pe atât de interesante în munca de difuzare a informaţiilor
şi mesajelor cu caracter educativ-sanitar către toate păturile sociale. Reprezintă totodată mijloace cu
mare audienţă şi receptivitate crescută la cea mai mare parte a populaţiei.
Reprezentările scenice, sub forma monologului, scenetei, scheciului satiric, pot fi folosite cu suc-
ces în ridicarea nivelului de cultură sanitară a populaţiei.
Pentru preşcolari şi şcolari, se poate folosi cu succes teatrul de păpuşi şi de marionete. Utilizarea
acestor mijloace este mai dificilă, deoarece implică colaborarea cu instituţiile respective şi este condi-
ţionată de receptivitatea acestora.
Filmul educativ-sanitar este o componentă importantă a muncii de educaţie din mai multe
motive:
–– folosind mijloace artistice şi tehnice de exprimare, este foarte agreat de public;
–– se poate difuza înaintea unor filme artistice, adresându-se unui număr mare de spectatori;
–– filmele înregistrate pe videocasete, discuri sau memory stickuri sunt mai uşor de prezentat şi
de mânuit, ele fiind extrem de utile în cadrul expunerilor;
–– prin film mesajul poate fi transmis mult mai uşor.
Televiziunea poate fi un factor decisiv în transmiterea unor mesaje, ţinând cont că este accesibilă
milioanelor de telespectatori. Modalităţile de folosire a televiziunii sunt multiple:
• difuzarea repetată a unor spoturi educative la orele de maximă audienţă; realizarea de emi-
siuni cu invitaţi (personalităţi) care să prezinte anumite probleme sau/şi să răspundă la în-
trebările telespectatorilor; emisiuni pentru copii cu scenete, teatru de păpuşi sau marionete,
desene animate;
• prezentarea de filme documentare cu un caracter instructiv-educativ.
Radioul, de asemenea, prin realizarea unor emisiuni de profil educativ-sanitar, difuzate la ore
de maximă audienţă, poate fi un factor esenţial în ridicarea nivelului de cultură sanitară a popula-
ţiei. Aceste emisiuni pot fi sub forma unor expuneri scurte, sfaturi medicale, răspunsuri la întrebări
pe teme medicale sau concursuri. Ele se pot adresa populaţiei sănătoase sau diferitelor categorii de
bolnavi.
Fişa 4
Forme complexe
Instruirea igienică a angajaţilor. Desfăşurarea măsurilor profilactice nu este posibilă fără instru-
irea şi educaţia igienică a populaţiei, inclusiv a unor categorii de angajaţi. Scopul principal al instru-
irii sanitaro-igienice introductive este de a da persoanei angajate la serviciu cunoştinţe despre igiena
muncii, igiena produselor alimentare şi igiena personală, despre sănătatea publică, regulile sanitare
în raport cu profesia şi locul de muncă, cu acţiunile de menţinere a situaţiei sanitaro-epidemiologice
favorabile privind morbiditatea prin boli infecţioase şi neinfecţioase.
„Şcoala cursurile de minimum sanitar”, organizate pe profiluri de activităţi (pentru personalul
unităţilor de industriale, piscinelor, băilor publice, unităţilor de înfrumuseţare, unităţilor alimentare
etc.), având ca scop pregătirea cursanţilor pentru păstrarea şi promovarea sănătăţii lor şi a celor cu
care intră în contact sau îi deservesc în decursul acţiunilor pe care le desfăşoară.
„Şcoala mamei”, care se adresează atât viitoarelor mame cât şi tinerelor mame având drept scop
acumularea unui bagaj de cunoştinţe privind regimul de viaţă, igiena femeii în perioada gravidităţii
şi lăuziei, alimentaţia sugarului şi a copilului mic, baia şi înfăşarea sugarului, tulburările de digestie
ale sugarului, afecţiuni ale nou-născutului şi ale copilului mic, importanţa controlului medical atât al
gravidei cât şi al copilului sănătos, sau la apariţia primelor semne de boală, importanţa vaccinării etc.;
Concursuri cu scop de informare şi educare a populaţiei prin participarea activă a acesteia. Ca
să fie cât mai atractive, să solicite interesul şi să beneficieze de o participare cât mai numeroasă, se
recomandă ca acestea să se finalizeze cu premierea câştigătorilor. Concursurile se pot organiza în
diferite moduri. De exemplu, se stabileşte o temă, un termen de înscriere, data şi locul desfăşurării
(o întreprindere, o şcoală, un club etc.), precum şi bibliografia. O altă formă este cea care foloseşte
presa, radioul sau televiziunea, prin care se lansează întrebări şi se aşteaptă – într-un termen bine
Subiectul: Promovarea sănătăţii pentru o alimentaţie şi nutriţie sănătoasă 39
stabilit – răspunsurile populaţiei. După expirarea termenului stabilit, odată cu popularizarea şi pre-
mierea câştigătorului, se oferă şi răspunsul corect. Premierea se poate face după fiecare întrebare sau
după un şir de întrebări, în funcţie de regula stabilită înainte de începerea concursului. Scopul acestor
acţiuni este de informare şi educare a populaţiei prin participarea activă a acesteia.
Cursurile diferenţiate pe categorii de bolnavi: sfatul medicului diferenţiat şi individualizat (in-
dicaţii privind regimul igieno-dietetic, tratamentul medicamentos, îngrijirea corectă a bolnavului);
convorbirile pe teme de dietetică; consultaţia profilactică pe grupuri omogene de bolnavi.
Prezentarea de până acum a mijloacelor şi formelor de educaţie pentru sănătate are un caracter
didactic, care are drept scop creşterea nivelului de cultură sanitară, îmbină două, trei sau mai multe
mijloace.
Reflecţie
Sarcina didactică 4. Elevilor li se propune să formuleze răspunsuri la întrebările enunţate la
începutul activităţii. Profesorul completează răspunsurile elevilor.
Extensie
Sarcina didactică 5. Elevii vor elabora o listă de forme de educaţie pentru sănătate care vor fi
utilizate pentru instruirea: copiilor de vârstă preşcolară, copiilor din clasele primare, elevilor din cla-
sele liceale, persoanelor în etate.
Subiectul: Promovarea sănătăţii pentru

o alimentaţie şi nutriţie sănătoasă
Identificarea factorilor de risc care influenţează sănătatea în comunitate.
Unităţi de competenţă
Identificarea factorilor care influenţează dezvoltarea fizică şi psihică a individului.
Recunoaşterea beneficiilor alimentaţiei sănătoase.
–– Tipurile de alimentaţie. Principiile de bază ale alimentaţiei sănătoase.
–– Consumul alimentar: bazele unei alimentaţii sănătoase, factorii care influenţează comporta-
mentul alimentar, acţiuni de promovare a unei alimentaţii sănătoase. Aspecte etice ale pro-
movării sănătăţii la persoanele obeze.
–– Influenţa aditivilor alimentari asupra sănătăţii organismului uman. Recomandări pentru o
alimentaţie sănătoasă.
Evocare Diamantul Activitate frontală
Activitate în echipe
Realizare a sensului Graficul T Activitate în echipe
Proiect de grup Activitate în echipe
Comentariu argumentat Activitate în echipe
Prezentarea interactivă Activitate frontală
Reflecţie 6 de ce? Activitate individuală
Evocare
Sarcina didactică 1. Elevii sunt împărţiţi în 5 echipe. Fiecăre echipă completează o schemă în
funcţie de cunoştinţele pe care le posedă la subiect.
1) Primul rând – cuvântul/subiectul
2) Rândul doi – 2 cuvinte însuşiri care descriu alimentaţia
3) Rândul trei – 3 verbe care denumesc acţiuni legate de paticularităţile alimentaţiei
4) Rândul patru – o afirmaţie din 4 cuvinte legată de alimentaţie
5) Rândul cinci un cuvânt generalizator
Fiecare echipă se consultă şi fixează schema completată de tablă. Se examinează ideile propuse
abordând subiectul lecţiei.
Alimentaţia
Rațională
Realizarea sensului
Sarcina didactică 2. Elevii se repartizează în echipe câte 4–5. Fiecare echipă primeşte câte o fişă
cu câte un tip de alimentaţie. Elevii fac cunoştinţă cu tipul alimentaţiei propus şi identifică argumente
pro sau contra acesteia. Ideile se fixează în tabelă. Fiecare grup prezintă ideile.
Tipul alimentaţiei
Argumente Pro Argumente Contra
Fişa 1
Alimentaţia carnată. Carnea şi peştele constituie componenţii de bază. Acest tip de alimentaţie
aduce corpului un exces de proteine şi grăsimi, cu efecte negative asupra sănătăţii. Ex.: exces de acid
uric şi colesterol, putrefacţia intestinală etc., ceea ce înseamnă un risc crescut pentru boli cardio-vas-
culare, osteoporoză, litiază renală şi cancer.
Fişa 2
Alimentaţia omnivoră. O folosesc cei mai mulţi dintre oamenii care mănâncă atât produse de
origine animală cât şi vegetală.
Fişa 3
Alimentaţia ovolactovegetariană. Sunt excluse din alimentaţie carnea şi peştele. Se consumă ouă,
produse lactate produse vegetale: cereale, fructe, legume, păstăioase. Se recomandă să nu se consume
Subiectul: Promovarea sănătăţii pentru o alimentaţie şi nutriţie sănătoasă 41
mai mult de trei ouă pe săptămână, iar produsele lactate să fie degresate pentru a se evita un aport
excesiv de colesterol.
Fişa 4
Alimentaţia lactovegetariană. Alimente de origine animală cuprind doar laptele şi derivaţii săi.
Se recomandă ca produsele lactate să fie degresate pentru a evita un aport excesiv de colesterol.
Fişa 5
Alimentaţie vegetariană. Include doar alimentele de origine vegetală, fără nici un produs de
origine animală. Alimentaţia trebuie să fie variată şi diversificată în vederea unui aport complet de
nutrienţi. Se exclud dietele dezechilibrate, unilaterale, cum ar fi dieta crudiformă sau cea în care se
consumă doar cerealele sau doar fructele etc.
Sarcina: Elevilor li se propune să enumere ce mijloace şi forme de promovare a alimentaţiei sănă-
toase cunosc. Fiecare echipă se consultă şi fixează afirmaţiile pe aţa agăţată de tablă. La final se exami-
nează fiecare ideie, alegându-se cele cu adevărat utile, din cele propuse se extrag elementele preţioase,
se modifică sau reformulează afirmaţiile confuze.
Sarcina didactică 3. Elevii repartizaţi în echipe vor elabora un poster de promovare a alimenta-
ţiei raţionale în baza conţinutului informativ prezentat de profesor pentru diferite colectivităţi: grădi-
niţă, liceu, şcoala tinerelor mame, şcoala diabeticilor, azilul de bătrâni. Fiecare echipă prezintă poste-
rul elaborat punând accent pe colectivitatea propusă.
Alimentaţia raţională
Conceptul „alimentaţie raţională” trebuie promovat cu accent pe conţinutul principalelor
componente:
a) CE mâncăm? (înţelesul noţiunii de factori nutritivi/substanţe hrănitoare care se găsesc în
alimente);
–– familiarizarea cu ideea că meniurile zilnice trebuie să fie astfel alcătuite, încât să cuprindă
câte puţin din fiecare grupă de alimente cunoscute, pentru a asigura toate substanţele hră-
nitoare (factorii nutritivi) de care organismul are nevoie: carne, lactate ori brânzeturi, ouă,
grăsimi sau/şi uleiuri, zahăr/dulciuri, fructe, zarzavaturi, verdeţuri, legume;
–– pledoarie pentru consumarea fără rezervă a meniurilor preparate în familie şi la cantine,
meniuri care sunt astfel alcătuite încât cuprind toţi factorii nutritivi necesari zilnic;
–– familiarizarea cu înţelesul noţiunilor de „vitamine” şi „săruri minerale”, ca fiind substanţe
absolut necesare creşterii, sănătăţii şi vieţii.
b) CÂT? mâncăm: raţii corespunzătoare vârstei, consumului de energie, muncii:
–– combaterea credinţei că a mânca raţional înseamnă a mânca mult;
–– distribuirea ştiinţifică a raţiei zilnice pe mese, astfel încât raţia zilnică de alimente să fie dis-
tribuită în 4–5 mese, după cum urmează: micul dejun – 20–25% din totalul caloriilor zilnice;
gustarea de la ora zece – 10%; prânzul – 40–50%, iar cina – 15–20%).
c) CÂND mâncăm: servirea celor 4 mese zilnice totdeauna la aceiaşi oră, astfel creşte pofta de
mâncare, digestia şi asimilarea substanţelor nutritive.
d) CUM mâncăm?
–– familiarizarea cu noţiunea de „servire igienică” a meselor în tihnă, bună dispoziţie, curăţenie
desăvârşită a veselei, a tacâmurilor, a mâinilor etc.;
–– importanţa meselor calde, necesitatea servirii a 1–2 mese calde zilnic;
–– combaterea obiceiului de a citi în timpul mesei.
Trebuie de accentuat că deosebit de vătămătoare este consumul exagerat de băuturi alcoolice,
folosirea unei raţii alimentare prea bogate în calorii şi lipide, la fel ca şi subalimentaţia.
Sarcina didactică 4. Elevii primesc fişe pe care sunt scrise enunţuri cu privire la modelele de con-
sum alimentar din mediul urban versus cel din mediul rural. Elevii sunt rugaţi să atribuie afirmaţiile
la unul din modelele de consum alimentar urban/rural, plasândule pe un flip-chart cu modelele de
consum. Enunţurile se citesc în voce tare şi se argumentează.
Model de consum alimentar din mediul urban Model de consum alimentar din mediul rural
–– Modelul de consum alimentar se bazează în special, pe consumul de alimente cumpărate.

–– Alimentul îmbracă forma de marfă iar comportamentul alimentar depinde în mare măsură
de venituri şi de preţuri.
–– Tendinţă de omogenizare a comportamentelor alimentare.
–– Alimentaţie bazată mai mult pe fast-food.
–– Consumul de alimente produse în gospodăria proprie, are un caracter tradiţionalist şi chiar
autarhic.
–– Nivelul consumului alimentar al membrilor unei gospodării depinde mai mult de mărimea
suprafeţelor agricole.
–– Nivelul consumului alimentar al membrilor unei familii depinde mai mult de nivelul veni-
turilor în numerar.
Sarcina didactică 5. Profesorul prezintă în format PowerPoint aditivii alimentari şi grupele aces-
tora. După prezentarea grupurilor de aditivi alimentari, elevii identifică produsele alimentare în care
pot fi folosite diferite tiprui de aditivi alimentari şi riscurile posibile.
Reflecţie
Sarcina didactică 6. Profesorul propune elevilor afirmaţia Alimentaţia influenţează puternic sta-
rea de sănătate a populaţiei şi evoluţia biologică a individului. În raport cu această afirmaţie se propu-
ne de formulat 6 întrebări De ce? Fiecare întrebare va rezulta din răspunsul la întrebarea precedentă.
Elevii răspund în scris individual.
7. De ce?
___________________________________________________________________
8. De ce?
___________________________________________________________________
9. De ce?
___________________________________________________________________
10. De ce?
___________________________________________________________________
11. De ce?
___________________________________________________________________
12. De ce?
___________________________________________________________________
Extensie
Sarcina didactică 7. Elevii vor elabora recomandări pentru o alimentaţie sănătoasă luând în
consideraţie contingentul propus: medici chirurgi, constructorilori, şoferi, agricultori, studenţi, elevi,
mineri etc.
Subiectul: Educaţia pentru sănătate în prevenirea şi combaterea

tabagismului, alcoolismului, narcomaniei, abuzului de medicamente
Identificarea factorilor de risc care influenţează sănătatea în comunitate.
Stabilirea comportamentelor sănătoase şi comportamentelor de risc.
–– Consumul de substanţe potenţial nocive pentru organism.
–– Educaţia pentru sănătate în prevenirea şi combaterea consumului de alcool. Aspecte etice ale
promovării sănătăţii la persoanele dependente de consumul de alcool.
–– Educaţia pentru sănătate în prevenirea şi combaterea fumatulului. Aspecte etice ale promo-
vării sănătăţii la fumători.
–– Educaţia pentru sănătate în prevenirea şi combaterea consumul de droguri ilicite, solvenţi,
canabis, stimulente, extasy, halucinogene, tranchilizante şi sedative, heroina, cafea. Aspecte
etice ale promovării sănătăţii la persoanele ce consumă ilicit droguri.
Evocare Ştiu, Vreau să ştiu, Am învăţat Activitate frontală
Activitate individuală
Realizare a sensului Copacul ideilor Activitate în grup
Interviul în trei trepte
Reflecţie Jocul semaforului Activitate individuală
Extensie Eseul structurat Activitate în grup
Evocare
Sarcina didactică 1. Elevii se grupează în perechi, completează primele două coloanedin tabelă
în raport cu subiectul propus pentru studiu. În prima coloană elevii notează informaţiile pe care pe-
rechile le consideră cunoscute. În a doua coloană elevii vor nota întrebările care apar în legătură cu
subiectul abordat. Aici se poate implica şi profesorul pentru a încuraja elevii.
Ştiu Vreau să ştiu Am învăţat
Realizarea sensului
Sarcina didactică 2. Elevii sunt împărţiţi în 4 echipe. Fiecare echipă extrage câte o fişă cu cu-
vântul cheie: alcool, fumat, droguri, medicamente. Echipele vor fixa pe flip-chart pe care este desenat
un copac (tulpina – viciiul, frunzele – ideile asociate, rădăcina – cauzele posibile) toate ideile care se
asociază cu cuvântul propus, apoi identifică cauzele apariţiei acestor vicii la populaţie. La final se ana-
lizează şi completează ideile şi cauzele posibile a apariţiei viciilor în societate.
Sarcina didactică 4. Profesorul creează echipe a câte 3 persoane cărora le sunt atribuite rolurile
(reporter, intervievat şi secretar). De asemenea supervizează schimbările ulterioare de rol. Elevii citesc
textul, ulterior realizează un interviu în timpul căruia un membru întreabă, altul răspunde, iar al
treilea exercită funcţia de secretar şi înregistrează toate informaţiile. Prin rotaţie, fiecare dintre par-
ticipanţi este şi intervievat şi secretar, şi reporter. Timpul pentru un interviu este limitat 4–5 minute.
In final se discută în plen întrebările cele mai interesante din 3 interviuri ale unei echipe sau se face
o generalizare a celor învăţate.
Fişa 1
Educaţia pentru sănătate în prevenirea şi combaterea consumului de alcool.
Combaterea abuzului de alcool reprezintă o prioritate a stilului de viaţă sănătos, unii potenţiali
de viaţă pierduţi datorită efectelor directe şi indirecte ale abuzului de alcool, într-o serie de ţări, re-
prezentând o mare problemă şi o componentă majoră a mortalităţii populaţiei, realizată de categoria
deceselor evitabile.
Alcoolul este drogul psihoactiv cel mai consumat din lume. A bea o băutură alcoolică poate fi o
plăcere, dar consumatorii cronici ar trebui să-şi modereze consumul, altfel îşi pun în pericol o bună
parte din organele lor vitale. Anii de consum cotidian de alcool le pot atinge atât de grav, încât sănă-
tatea sau chiar viaţa băutorului sunt ameninţate. Acesta este un apel al OMS către populaţie, în cadrul
preocupărilor pentru asigurarea sănătăţii pentru toţi.
Consumul de alcool este asociat repausului şi atenuării stresului. Consumul excesiv de alcool
daunează grav sănătăţii, fiind corelat cu 80% dintre cazurile de suicid, 50% din crime, 30% dintre
accidentele rutiere fatale şi 15% din cazurile de înnec. De asemenea este unul dintre factorii de divorţ
(unul din trei cazuri) şi de molestare a copilului (unul din trei cazuri). În cazul consumului obişnuit de
alcool care depăşeşte cantităţile acceptabile, apar acte de violenţă sau accidente de circulaţie.
Abuzul în consumul de alcool, în timp poate duce la instalarea alcoolismului, care nu poate fi de-
finit numai pe un criteriu cantitativ. Un grup de experţi ai OMS a definit alcoolismul astfel „alcoolicii
sunt băutori excesivi, a căror dependenţă de alcool a atins un asemenea grad, încât aceasta antrenează
tulburări psihice, somatice şi alterarea relaţiilor sociale”.
Intoxicaţia alcoolică acută sau beţia patologică are ca şi consecinţă tulburări psihice – o modi-
ficare profundă a conştiinţei, pe fondul căreia se pot suprapune o simptomatologie halucinatorie sau
delirantă, tulburări grave de comportament, cu acte antisociale.
Consumul de alcool are o serie de efecte. Tulburările psihice care apar în alcoolism se caracteri-
zează printr-o modificare globală a personalităţii. Se înregistrează scăderea randamentului global, de-
teriorarea intelectului, asociată cu scăderea simţului etico-moral, care marchează intrarea în demenţă.
Cele mai caracteristice tulburări apar în sfera afectivităţii: dispoziţia devine oscilantă, cu predomi-
nanţa stărilor disforice şi labilitate emoţională crescută. Se pot suprapune decompensări depresive, cu
tendinţă de suicid, rezultate din simţul ratării şi a pierderii prestigiului în familie, profesie.
În alcoolismul cronic se înregistrează şi tulburări în sfera sexuală, ce pot constitui nucleul unui
delir de gelozie. Exploziile de irascibilitate şi furie au la bază un instinct de apărare, deviat spre agre-
sivitate. De fapt, întregul echilibru instinctivo-voliţional este tulburat, voinţa fiind inoperantă în faţa
impulsului de a consuma alcool. În această fază, autocontrolul dispare, iar alcoolicul nici nu-şi mai ia
măsuri de apărare, şi se lasă târât pasiv în toxicofilie. Dependenţa fizică, odată instalată, orientează şi
restrânge sfera motivaţională a alcoolicului spre procurarea toxicului.
Femeilor însarcinate sau celor care încearcă să aiba un copil li se recomandă abstinenţa de la al-
cool. Expunerea fătului la alcool poate genera anomalii la naştere cunoscute sub numele de Sindromul
Fetal Alcoolic (SFA). Această stare este în mod normal descoperită la bebeluşii ale căror mame au băut
în exces pe parcursul sarcinii.
Fişa 2
Educaţia pentru sănătate în prevenirea şi combaterea fumatulului.
Fumatul este un sistem de acţiune de obişnuinţă, care se manifestă prin pasiunea omului pentru
substanţa narcotică, conţinută în tutun. Această pasiune este calificată bolnăvicioasă din cauza că este
Subiectul: Educaţia pentru sănătate în prevenirea şi combaterea tabagismului, alcoolismului etc. 45
foarte greu să abandonezi fumatul, aceasta devine o necesitate acută, subordonând modul de viaţă, de
trai, interesele, gândirea omului. Fumatul cauzează o mare daună sănătăţii, stării anumitor organe şi
a unor sisteme ale organismului.
Ligamentul vocal al fumătorilor se află în stare de inflamaţie cronică (de unde provine disfonia,
răguşeala vocii, caracteristică pentru fumători, mai ales pentru femeile fumătoare). Mucoasa traheii şi
a bronhiilor este stimulată cronic şi inflamată, activismul epiteliului ciliar este în mare masură redus,
având ca efect slăbirea funcţiei de drenaj a bronhiilor.
Tabagismul pare să devină principala cauză de decese evitabile şi de decese premature în lumea
secolui XXI.
Unele dintre cele mai serioase riscuri pentru sănătate datorită fumatului sunt: reducerea nivelu-
rilor unor aptitudini, complicaţiile în timpul sarcinii, creşterea riscului de boli pulmonare cronice la
toate vârstele, creşterea riscului de cancer pulmonar sau de boli coronariene la adulţi. Fumatul este
atât o cauză principală a cancerului de laringe, cavitatea bucală şi esofag, cât şi un factor care con-
tribuie la dezvoltarea cancerului vezicii urinare, al pancreasului şi al rinichilor. Folosirea tutunului
pentru mestecat constituie un risc pentru dezvolatarea cancerului bucal. A fost constatată şi o posibilă
legătură între folosirea tutunului de mestecat şi bolile sistemului cardiovascular.
Fumul de ţigară conţine nicotina – o substanţă toxică care se găseşte în frunzele de tutun. Când o
persoană fumează, nicotina din tutun face inima să bată mai repede. Gudronul se depune pe plămâi-
ni, îngălbeneşte dinţii şi degetele. Tutunul conţine aproximativ 400 de substanţe (monoxid de carbon,
acid cianhidric, amoniac, formaldehidă, elemente radioactive (poloniu, plumb, bismut), benzo-a-pi-
ren.), care, în marea lor majoritate, sunt cancerogene. Monoxidul de carbon este un gaz toxic, deoa-
rece blochează hemoglobina în sânge. În timpul fumatului se produce distilarea uscată a tutunului,
formându-se răşini şi gudron.
Cel mai puternic accent în educaţia împotriva fumatului trebuie pus pe evidenţierea aspectu-
lui nociv al acestuia. Pericolul de a contracta un cancer bronhopulmonar este destul de mare. De
asemenea, fumatul este un factor de risc şi în alte boli, cum ar fi bronşita cronică, angina pectorală,
hipertensiunea arterială. Daca copiii sunt educaţi de timpuriu să nu fumeze, accentuându-se efectele
negative, atunci probabilitatea ca ei să fumeze când vor fi adulţi va fi mult mai mică.
Se pune problema care să fie atitudinea părintelui când îl prinde pe copil că fumează. În primul
rând, îi explică acestuia care sunt efectele negative ale fumatului. În al doilea rând îi interzice să se
întâlnească cu anturajul care are influenţă negativă asupra copilului. În al treilea rând, îl pedepseşte
în caz că acesta s-a reapucat de fumat.
Mulţi fumători cred că ţigara îi linişteşte. În situaţiile stresante şi în timpul unor conflicte in-
tense, asemenea oameni fumează, ca să se calmeze. Ţigara nu calmează, din contra, induce o stare de
nervozitate şi agitaţie.
O altă concepţie greşită se referă la capacitatea fumatului de a ajuta la eliminarea kilogramelor în
plus. Nu fumatul îl ajută pe om să slăbească, ci mişcarea şi regimul igieno-dietetic.
Fişa 3
Educaţia pentru sănătate în prevenirea şi combaterea consumului de droguri.
Substanţa psihoactivă este orice substanţă care, fiind consumată, provoacă schimbări ale per-
cepţiei, dispoziţiei, capacităţilor de cunoaştere, comportamentului şi funcţiilor motorii ale omului.
Drogurile reprezintă acele substanţe psihoactive, al caror consum generează dependenţă, pierderea
controlului şi diminuarea capacităţii protectoare a organismului, fapt care duce la abuzul de aceste
substanţe în doze periculoase pentru sănătate şi viaţă.
Din punct de vedere al activităţii de prevenţie, termenul de „droguri” se referă la drogurile ilicite,
care fac obiectul tratatelor internaţionale.
Termenul de substante psihoactive (sau, mai simplu, „substanţe”) are menirea de a include în
sfera sa şi alte „droguri” cum ar fi alcoolul şi tutunul, cu impact asupra sistemului nervos central.
Includerea acestor substanţe în orice discuţie privind prevenţia este esenţială în ciuda diferenţelor de
ordin social sau legal din următoarele motive:
–– Utilizarea oricărei substanţe psihoactive creşte riscul utilizării altora (Ex.: consumul precoce
de alcool şi tutun creşte riscul utilizării de droguri ilicite);
–– Numeroşi factori recunoscuţi ca fiind responsabili/coresponsabili de iniţierea consumului
de drog (cum ar fi influenţele din cadrul familiei şi al grupului de egali/liderului grupului);
–– Diversele substanţe par să exercite efecte biologice similare (Ex.: cannabis, opiaceele si
alcoolul);
–– Din punct de vedere al prevenţiei, este mult mai eficient a aborda consumul de droguri pe
ansamblu decât a dezvolta programe diferite pentru fiecare drog în parte;
–– Includerea substanţelor ilicite de care adulţii abuzează zilnic sub ochii tinerilor este esenţială
pentru ca tinerii să recunoască drept credibilă o intervenţie de tip preventiv.
–– În funcţie de efectul lor global substanţele psihoactive se clasifică în trei categorii:
a) Inhibitorii sau deprimante. Acestea sunt substante care deprimă sistemul nervos central şi, la
rândul lor, pot fi împărtite în trei grupe: opiacee si opioide (heroină, opiu, codeină), sedative
(benzodiazepine) si alcool (bere, vin, cognac, vodkă). Aceste droguri deprimă sistemul cir-
culator, respirator şi muscular.
b) Excitatorii sau stimulantele. Substante care stimulează sistemul nervos central. Această gru-
pă include: amfetaminele, cocaina, cafeina şi nicotina. Efectele lor majore sunt: creşterea
energiei, senzaţia de încredere, tahicardie şi creşterea tensiunii arteriale.
c) Psihedelicele. Substanţe care distorsionează percepţia şi induc iluzii sau halucinaţii (LSD,
cannabis, mescalina).
După Organizaţia Mondială a Sănătăţii, „toxicomania este o stare de intoxicaţie periodică sau
cronică produsă prin consumul unei substanţe. Toxicomania poate fi rezultatul unor factori sociali, în
primul rând, sau a unei structuri deficitare a personalităţii toxicomanului. Orice situaţie socială care
aduce mizeria, alienarea sau degradarea poate antrena unele persoane să caute refugiu în întrebuinţa-
rea drogurilor. Desigur, există şi motivaţii individuale: curiozitatea, boala, anxietatea etc.
Situaţia privind răspândirea narcomaniei, cu implicarea copiilor şi tineretului, impune necesita-
tea educaţiei pentru sănătate privind prevenirea şi combaterea acestui viciu. Educaţia pentru sănătate
va contribui la conştientizarea şi avertizarea din timp a maselor largi, în special a tineretului, asupra
pericolului pe care-l reprezintă toxicomania.
Fişa 4
Combaterea abuzului de medicamente
În pofida costurilor ridicate şi pauperizării populaţiei, în ultimii ani consumul de medicamente
este crescut. La consumul abuziv de medicamente contribuie mai mulţi factori, unul fiind, precauţia
excesivă a medicului care prescrie medicamente multiple. Consumul de medicamente creşte însă şi
fără „contribuţia” medicului, şi anume prin automedicaţie, tratamente empirice, sfaturi binevoitoare,
în corelaţie cu o largă accesibilitate a preparatelor.
Abuzul de medicamente, atât în ceea ce priveşte numărul preparatelor farmaceutice, cantitatea
acestora, cât şi privind timpul îndelungat de utilizare, conduce la apariţia unei adevărate patologii
medicamentoase. De aceea, educaţia pentru sănătate are un rol important în prevenirea populaţiei
asupra pericolului ce îl reprezintă utilizarea fără control medical a preparatelor farmaceutice.
Populaţiei, în general, şi bolnavilor în special, trebuie de explicat că nu întotdeauna ultimul me-
dicament apărut este şi cel mai eficace. De asemenea, trebuie explicat faptul că medicamentele nu au
proprietăţi terapeutice miraculoase şi că terapia medicamentoasă trebuie încadrată în celelalte forme
de tratament: igienic, dietetic, psihoterapeutic. Bolnavii cronici trebuie avertizaţi că unele medica-
mente sau asocieri empirice a unor medicamente incompatibile pot determina accidente sau diverse
tulburări.
Subiectul: Educaţia pentru sănătate în prevenirea şi combaterea tabagismului, alcoolismului etc. 47
Prezentarea pericolului ce-l reprezintă consumul abuziv de medicamente trebuie făcută într-o
asemenea manieră, încât să nu creeze o fobie faţă de acestea, ţinând cont că există şi bolnavi cronici,
care sunt dependenţi de medicamente, uneori toată viaţa.
Un rol important revine medicilor în care pacienţii au mare încredere şi care, pe lângă sfaturile
pe care le oferă, pot interveni direct prin limitarea numărului şi cantităţii de medicamente prescri-
se sau prin înlăturarea cauzelor care au determinat afecţiunea, fără a folosi preparate farmaceuti-
ce. (Ex.: combaterea obezităţii determinată de supraalimentare şi sedentarism se poate face şi fără
medicamente).
Astfel, educaţiei pentru sănătate în acest domeniu îi revine rolul nu numai de a preveni şi com-
bate pericolul unor produse psihochimice, dar şi pentru a crea un climat de repulsie faţă de practicile
nocive.
Reflecţie
Sarcina didactică 4. Elevii primesc cartonaşe de 3 culori roşu, verde, galben. Profesorul citeşte
afirmaţiile din subiectul lecţiei, iar elevii trebuie să aprecieze gradul riscului (risc mare – culoare roşie,
risc moderat – culoare galbenă, risc scăzut – culoare verde).
–– Abuzul de alcool reprezintă o componentă a mortalităţii populaţiei, realizată de categoria
deceselor evitabile. (roşu)
–– Alcoolul este drogul psihoactiv consumat în lume. (roşu)
–– Consumul zilnic a câte 20 g alcool pur conduce la instalarea alcoolismului. (galben)
–– Consumul zilnic în cantităţi moderate de alcool în rândul femeilor poate duce la alcoolism
cronic. (galben)
–– Consumul regulat de alcool, poate ataca vezica urinară şi plămânii. (verde)
–– Negarea problemei şi subestimarea cantităţii de alcool consumate. (roşu)
–– Refuzul alcoolului şi consumul doar la ocazii în cantităţi medii provoacă alcoolism cronic.
(verde)
–– Abandonarea fumatului reduce riscul apariţiei bolilor neinfecţioase cronice. (verde)
–– Folosirea tutunului pentru mestecat dezvoltă cancerul bucal. (galben)
–– Părinţii fumează în preajma copiilor. (roşu)
–– Consumul precoce de alcool şi tutun duce la utilizarea de droguri ilicite. (roşu)
–– Programele de prevenţie care vizează comunitatea atrag organizaţii civice, culturale, sportive
şi guvernamentale şi prezintă risc pentru consumul de drog. (verde)
–– Oferind tinerilor activităţi de recreere atractive şi sigure, prezintă risc pentru consumul de
drog. (verde)
–– Consumul de droguri injectabile doar o singură dată. (galben)
–– Automedicaţia are un rol important în prevenirea patologiilor. (roşu)
–– Eliberarea antibioticelor cu prescripţie medicală. (verde)
Extensie
Sarcina didactică 5. Elevii vor elabora câte un eseu de o pagină A4 cu recomandări pentru
prevenirea viciilor în societate cauzate de fumat, alcool, droguri, medicamente, respectând următorul
plan: cauzele, manifestările, prevenirea.
Subiectul: Planificarea activităţilor de educaţie pentru sănătate
Planificarea acţiunilor de educaţie pentru sănătate.
Unităţi de competenţă
Planificarea corectă a măsurilor de educaţie sanogenă.
Identificarea problemelor de sănătate.
–– Tipuri de planificare a măsurilor de educaţie pentru sănătate.
–– Etapele planificării şi evaluării educaţiei pnetru sănătate.
–– Strategii de intervenţie: strategii preventive (strategii populaţionale, strategii bazate pe de-
mersul individului), intervenţii clinice, tipuri de planificare (normative, strategică, tactică si
operaţională).
–– Culegerea informaţiilor privind stilul de viaţă şi modul de viaţă. Caracteristici socio-demo-
grafice. Indicatori utilizaţi pentru evaluarea stării de sănătate: speranţa de viaţă, indicele de
dependenţă, morbiditatea, mortalitatea, calitatea vieţii (DALY).
–– Stabilirea populaţiei ţintă: populaţia la risc, grupurile susceptibile de a-şi schimba comporta-
mentul, populaţia cu risc înalt de îmbolnăvire.
–– Charta de la Ottawa, politica OMS de promovare a sănătăţii şi prevenirii îmbolnăvirilor.
Evocare Graffiti Activitate frontală
Realizare a sensului SINELG Activitate îndividuală
Cercetare împărtăşită Activitate individuală
Diagrama Ven Activitate în echipă
Reflecţie Generalizarea categorială Activitate frontală
Extensie Eseu structurat Activitate individuală
Evocare
Sarcina didactică 1. Profesorul notează în centrul unui poster sau pe tablă cuvântul de start
PLANIFICARE. Elevilor li se solicită să formuleze câte un enunţ, care să înceapă cu fiecare literă a
cuvântului la subiectul temei:
P – Ex.: Planificarea activităţilor de educaţie pentru sănătate se realizează de personalul medical.
L –
A –
N –
I –
F –
I –
C –
A –
R –
E –
Subiectul: Planificarea activităţilor de educaţie pentru sănătate 49
Aceste informaţii se formulează în enunţuri simple, scurte şi se scriu pe întreaga suprafaţă liberă,
fără a verifica dacă informaţia a fost deja formulată. Important să participe toţi şi să se exprime liber.
Cele scrise nu se semnează. Elevii împreună cu profesorul examinează informaţiile şi discută pe mar-
ginea celor obţinute.
Realizare a sensului
Sarcina didactică 2. Profesorul propune elevilor să construiască în centrul unui poster sau pe
tablă tabelul:
Ştiu despre planificare Am aflat din text şi Contravine informaţii- Nu-mi este foarte clar am
înainte de a citi textul accept lor pe care le aveam nevoie de explicaţii
✓ + − ?
Profesorul propune elevilor să completeze prima coloană (cu bifă) cu informaţiile pe care le cu-
noaşte despre planificare înainte de a citi textul apoi să citească textul din fişa propusă. Elevii să pună
bife (v) pe marginea textului dacă informaţia citită confirmă cea ce ştiu sau cred că ştiu; să pună (+)
pe margine dacă informaţia pe care au citit-o este nouă, dar o acceptă; să pună (−) dacă informaţia
citită contravine cu cunoştinţele anterioare sau nu este convingătoare; să pună (?) pe margine dacă
informaţia pare confuză şi necesită explicaţii. După ce se încheie lectura textului citit se va analiza din
perspectiva semnelor aplicate pe margini. Se va insista asupra semnelor (−) şi (?).
Fişa 1
Metodologia planificării în domeniul serviciilor pentru sănătate

Metodologia constituie un document de ordin general care descrie modalitatea de planificare a
unei activităţii, stabileşte definiţiile, rolul, structura şi conţinutul de bază, procedurile şi etapele de
elaborare a unui plan, cât şi a modalităţii de elaborare a acestora.
Metodologia planificării în domeniul serviciilor pentru sănătate include:
–– identificarea nevoilor nesatisfacute care constituie probleme şi ierarhizarea acestora;
–– fixarea scopurilor ce pot fi atinse, după analiza resurselor şi a obstacolelor (constrângerilor
externe şi interne);
–– stabilirea ordinii de priorităţi;
–– listarea resurselor necesare pentru atingerea scopului (rezolvarii problemei);
–– formularea de diverse strategii de intervenţie posibile care ar putea contribui la rezolvarea
problemei, în scopul proiectării activităţilor administrative necesare;
–– selecţionarea celei mai bune alternative;
–– implementarea activităţilor;
–– evaluari de etapăşi finală.
Pentru fiecare tip de planificare există paşi specifici, etape:
a) Planificarea normativă şi strategică
(Ce trebuie făcut?)
Identificarea problemei Stabilirea priorităţilor Fixarea scopurilor
b) Planificarea tactică, structurală

(Cum trebuie făcut?)
Determinarea acţiunilor
Stabilirea obiectivelor Evaluarea resurselor
pentru atingerea
generale şi specifice necesare
obiectivelor
c) Planificarea operaţională
(Care sunt etapele?)
Fixarea obiectivelor Aplicarea în practică a Evaluarea structurală, de

operaţionale programului proces şi a rezultatelor
Modele utilizate în procesul de elaborare a planurilor

În procesul de elaborare a planurilor în domeniul serviciilor pentru sănătate pot fi utilizate două
modele.
Modelul raţional are la bază un set de tehnici de evidenţiere a problemelor şi respectă o cale pre-
stabilită de elaborare fără a permite devieri de la procedeul standard. Rolul expertului este central,
se lucrează în echipă, interdisciplinar. Rezultatul se apropie de ideal deoarece nu ţine cont de con-
strângeri, de fezabilitate sau de mediul politic. Punerea în practică se realizează prin cedarea faţă de
exigenţele iniţiale.
Modelul pragmatic are o tentă mai participativă, subiectivismul primează asupra raţionalului
şi asigură de multe ori o calitate superioară. Elaborarea se bazează pe oportunităţi (aspecte reale)
fiind denatură adaptativă. Rolul expertului este mai redus. Fezabilitatea şi mediul politic are un loc
important.
Elementele cheie a unui plan:
1) Formele şi metodele de desfăşurare
2) Tematica
3) Măsurile preconizate
4) Termenul de executare
5) Numele executorilor
6) Argumentarea statistică a problemei
7) Sarcinile generale şi locale ale ocrotirii sănătăţii
Etapele planificării şi evaluării educaţiei pentru sănătate

I. Identificarea şi caracterizarea consumatorilor.
II. Identificarea nevoilor şi ierarhizarea lor.
III. Formularea scopurilor şi obiectivelor strategice, tacticilor.
IV. Identificarea resurselor pentru a forma un comportament favorabil sănătăţii.
V. Elaborarea conţinutului şi alegerea metodelor de folosit.
VI. Acţiunea propriu-zisă de influenţare, de formare de atitudinii, comportamente.
VII. Evaluarea rezultatelor procesului continuă, imediată, de etapă, terminală.
Sarcina didactică 3. Profesorul scrie pe tablă sau pe un poster enunţul Planificarea este procesul
stabilirii obiectivelor organizaţiei şi a activităţilor necesare pentru atingerea acestora pe baza resurselor
disponibile. Alături sunt scrise câteva întrebări la care fiecare elev trebuie să scrie răspunsul propriu
reieşind din cele studiate anterior. După finisarea notării răspunsurilor profesorul oferă cuvânt elevi-
lor încurajând discuţia.
Întrebări
–– Educaţia pentru sănătate se efectuează conform unui plan care poate fi elaborat pe care ter-
meni (durată)?
–– Care sunt întrebările la care trebuie să răspundă planificarea în educaţia pentru sănătate?
–– Cum pot fi clasificate planurile în educaţia pentru sănătate?
–– Ce reprezintă planificarea normativă?
–– Ce reprezintă planificarea strategică?
Subiectul: Planificarea activităţilor de educaţie pentru sănătate 51
–– Ce reprezintă planificarea tactică?
–– Ce reprezintă planificarea operaţională?
Sarcina didactică 4. Profesorul propune elevilor în baza textului din fişa primită să identifice
asemănările şi deosebirile dintre strategia riscului înalt şi strategia ecologică.
Strategia Strategia
riscului înalt ecologică
Fişa 1
Strategii de intervenţie. Strategii preventive
Strategiile de educaţie pentru sănătate sunt de două tipuri:
1. Strategia bazată pe demersul individual în care acţiunile se adresează individului cu boala sa.
Această strategie aparţine exclusiv sectorului clinic. Este o strategie importantă pentru practica
medicală individuală.
2. Strategia populaţională care se bazează pe populaţie, în care interesează nu boala individului, ci
incidenţa bolii în populaţie. Ea poate fi imaginată sub două forme:
a) Strategia riscului înalt, bazată pe populaţia la risc înalt. Prin persoane la risc înalt se înţeleg
persoanele care vor face cu o probabilitate mai mare boala. Identificarea acestor persoane se
poate realiza şi fără screening când, cunoscându-se factorii de risc, se pot identifica succepti-
bilii fără a mai fi examinaţi. Această strategie trece prin screeningul populaţiei, pentru a fi re-
ţinute persoanele la risc înalt. Identificarea acestor persoane se poate realiza şi făra screening
când, cunoscându-se factorii de risc, se pot identifica succeptibilii făra a mai fi examinaţi
(Ex.: sugarii, muncitorii care lucreaza in medii cu noxe, etc.).
Avantaje:
–– intervenţia serviciilor de sănătate este adecvată intereselor individului, căci cel cu factori de
risc este mai interesat să adopte măsuri preventive, modelul este apropiat raţionamentului
clinic;
–– motivaţia individului de a participa este mai mare, la fel şi cea a medicului;
–– raportul cost/eficacitate este favorabil, căci investiţia se limitează la persoanele cu risc înalt;
–– raportul beneficiu/risc este favorabil pentru că sunt supuşi eventual „efectelor secundare”
numai cei susceptibili, nu şi ceilalţi.
Limite:
–– dificultăţile şi costurile screeningului, când este necesară efectuarea lui;
–– efectele vor fi paleative şi temporare, durata lor fiind egală cu durata intervenţiei exercitate
asupra grupului la risc înalt. Deci este protejat doar grupul identificat initial, persoanele noi
la risc înalt care vor apărea pe parcurs fiind ignorate;
–– efectele pozitive ale unei asemenea intervenţii sunt limitate la cei care fac obiectul intervenţiei
şi nu la toată populaţia;
–– limite de ordin comportamental, psihologic, deoarece se face o segregare etică, protejând
numai o parte a populaţiei;
–– intr-o populaţie dată numarul indivizilor la risc înalt este mic (de aici avantajul economic), în
timp ce persoanele la risc mic sau moderat, care sunt cele mai numeroase, rămân neprotejate.
b) Strategia ecologică, care se adresează întregului grup populaţional. Această strategie încearcă
să modifice cauzele care produc incidenţa, adică să determine scăderea incidenţei prin scă-
derea nivelului mediu al factorilor de risc în populaţia generală, deci să modifice distribuţia
factorilor de risc în populaţie.
Avantaje:
–– abordarea nu mai este paliativă, ea adresându-se distribuţiei factorului de risc în populaţie;
–– potenţial mare;
–– este o strategie adecvată din punct de vedere comportamental, psihologic, deoarece nu face
nici o discriminare;
–– beneficiile la nivelul populaţiei sunt foarte mari.
Limite:
–– prezintă avantaje mici pentru cei la risc înalt;
–– motivaţia este insuficientă pentru individ şi medic;
–– presupune un alt mod de abordare a serviciilor sanitare, neobişnuit;
–– raportul beneficiu/risc nu mai este aşa de mare ca la strategia riscului înalt. Este vorba de
„paradoxul prevenirii”, măsurile preventive care aduc mari beneficii pentru populaţia gene-
rală, dar beneficii mici pentru indivizii la risc înalt.
Reflecţie
Sarcina didactică 5. Elevilor li se propune să completeze tabelul pentru o organizare grafică a
informaţiilor care le-au învăţat la lecţie şi pentru a sistematiza ideile acumulate în timpul discuţiilor
de grup sau plen.
Tipuri de planificare a măsurilor de educaţie pentru sănătate
Avantajele generate de planificare
1. 2. 3. 4.
Planul de educaţie pentru sănătate poate fi pe termen
1. 2. 3.
Actele legislative, normative şi directive folosite
1. 2. 3. 4. 5.
Planul trebuie să răspundă la trei întrebări
1. 2. 3.
Strategiile de intervenţie
1. 2.
Extensie
Sarcina didactică 6. Profesorul propune elevilor să elaboreze individual un text structurat la
subiectul studiat în baza obiectivelor din Charta de la Ottawa:
1. Elaborarea unei politici de sănătate publică.
2. Crearea unor medii favorabile.
3. Dezvoltarea deprinderilor individuale.
4. Întărirea acţiunii comunităţii.
5. Reorientarea serviciilor de sănătate.
Subiectul: Comunicarea în educaţia pentru sănătate
Comunicarea în domeniul sănătăţii.
–– Comunicarea în educaţia pentru sănătate. Scopurile comunicării. Modele de comunicare.
–– Barierele în comunicare. Modalităţi de depăşire a barierelor.
–– Tehinici utilizate în comunicare. Tipuri de comunicare.
–– Comunicarea eficientă – arta de a rezolva conflictele.
Evocare Citate Activitate în perechi
Realizare a sensului Stiu – Vreau să ştiu – Invăţ Activitate în echipe
Pixuri în pahar Activitate în echipe
3 – 2 – 1 Activitate în echipe
Reflecţie PRES Activitate în perechi
Evocare
Sarcina didactică 1. Profesorul propune pentru elevi citate, care sunt scrise pe foi separate şi afi-
şate pe tablă. Profesorul organizează studierea în perechi a unui citat, fiecare pereche e liberă să aleagă
un citat şi să-l comenteze în scris timp de 3–5 min. La expirarea timpului profesorul solicită lectura
celor scrise. După ce elevii şi-au formulat răspunsurile profesorul enunţă rolul comunicării. În baza
citatului selectat elevii formează 5 echipe.
1) O comunicare bună e un stimulator la fel de bun ca o cafea tare, şi la fel de greu să adormi
după. Anne Morrow Lindbergh
2) Arta comunicării este limba pe care o vorbesc liderii. James Humes
3) Cuvintele drăguţe pot fi scurte şi usor de spus, dar ecourile lor sunt cu adevărat nelimitate.
Maica Tereza
4) Oamenii se urăsc pentru că se tem, se tem pentru că nu se cunosc şi nu se cunosc pentru că nu
comunică. Martin Luther King
5) Comunicarea înseamnă talentul de a înţelege că nu suntem la fel. Octavian Paler
Realizarea sensului
Sarcina didactică 2. Elevii lucrează în echipe şi discută ce ştiu sau cred că ştiu în legătură cu
subiectul Comunicarea şi competenţa de comunicare. Profesorul schiţează pe tablă tabelul:
Ce credem că ştim? Ce vrem să cunoaştem? Ce am învăţat?
Fiecare grup îşi împărtăşeşte ideile Ce credem că ştim. La fel se procedează cu rubrica Ce vrem
să cunoaştem.
Apoi elevior li se prezintă conţinutul informativ, citesc şi caută răspuns la întrebările din rubrica
a doua. Profesorul le cere elevior să enunţe răspunsurile din rubrica a doua şi le înscrie în rubrica Ce
am învăţat?
Fişa 1
Axiomele comunicării formulate de Şcoala de la Palo Alto iniţial în scop terapeutic au sistemati-
zat principalii parametrii ai comunicării eficiente (verbale şi non-verbale) precum şi posibilele distor-
siuni, derapaje. Principiile de bază ale comunicării în viziunea şcolii de la Palo Alto sunt:
1. Nu se poate să nu comunici.
2. Comunicarea comportă un conţinut şi o relaţie a cărei natură facilitează transmiterea conţi-
nutului sau, dimpotrivă, în cazul agresivităţii, blochează pur şi simplu circuitul comunicativ.
3. Secvenţele de comunicare, fără început şi final univoc detectabil, comunicarea fiind un pro-
ces circular continuu, sunt segmentate în cauze şi efecte sau stimuli şi răspunsuri de către
participanţii la interacţiune în scopul interpretării. De obicei, comunicarea este segmentată
în conformitate cu sau în avantajul propriei imagini şi nu în detrimentul acesteia. Într-o
relaţie de comunicare profesională deficitară (patron indiferent/angajaţi neparticipativi), pa-
tronul consideră comportamentul său efect al apatiei angajaţilor, iar aceştia din urmă îşi
justifică dezangajarea (efect) prin comportamentul neadecvat al patronului (cauză);
4. Comunicarea comportă relaţii simetrice sau complementare.
5. Comunicarea este ireversibilă. Spre deosebire de procesele care au loc în alte sisteme, comu-
nicarea este un proces cu sens unic (un mesaj o dată comunicat nu mai poate fi „şters”, ci, în
cel mai bun caz, atenuat). Într-o situaţie de declaraţie publică (discurs difuzat prin mass-me-
dia) mesajele neadecvate pot avea grave consecinţe naţionale şi internaţionale, iar tentativele
de explicare, justificare, reinterpretare nu fac decât să accentueze gafa (cf. şi proverbul fran-
cez „Qui s’excuse s’accuse”);
6. Comunicarea este în egală măsură digitală (materializată în semen verbale) şi analogică (non
verbală). În cazul copiilor, bolnavilor comunicarea analogică (surâs, gest de mângâiere) este
mult mai importantă decât cea digitală. Prezenţa simultană a celor două procese, unul bazat
pe schimbul de semnale lingvistice şi celălalt pe împărtăşirea afectelor dinamitează vechile
dispute privind prioritatea comportamentului sau cogniţiei asupra emoţiei, sau dimpotrivă,
a emoţiei trăite asupra comportamentului. Reprezentările sunt capabile să producă afecte,
după cum inducerea anumitor afecte generează reprezentări.
Competenţa de comunicare este rezultatul interacţiunii. Competenţa lingvistică explică posibi-
litatea vorbitorilor unei limbi naturale de a construi, recunoaşte şi înţelege frazele corecte ale acelei
limbi, de a interpreta frazele ambigue, de a produce fraze inedite. Este vorba de o interiorizare a gra-
maticii (explicit sau implicit învăţate) ce va permite subiectului să emită o judecată de gramaticalitate
(corectitudine) şi acceptabilitate (semantică) asupra mesajelor transmise.
Comunicarea comportă, după cum au stabilit cercetătorii Şcolii de la Palo Alto, un conţinut şi o
relaţie. Definirea relaţiei subiacente conţinutului, raportul de „putere” sunt esenţiale în structurarea
comunicării. Un mare număr de raporturi sociale (profesor/elev, patron/subaltern, părinte/copil) sunt
raporturi prestabilite, ce fixează identitatea socială, rolurile şi stilul de comunicare al protagoniştilor.
Raportul de „putere” poate fi definit prin raportare la trei axe:
1. Axa simetrie/asimetrie. În raportul simetric interlocutorii se percep ca egali, îşi trimit mesaje
„în oglindă” (este cazul prietenilor, colegilor). În raportul asimetric (ierarhic) poziţiile, ati-
tudinile şi mesajele sunt extrem de diferite. Raportul vertical cunoaşte o poziţie înaltă (şef,
expert, profesor, părinte) şi o poziţie joasă (subaltern, elev, copil); poziţiile rezultă dintr-o si-
tuaţie obiectivă ca în cazul relaţiei patron/subaltern sau dintr-o situaţie subiectivă: sentiment
de inferioritate sau superioritate. Este foarte interesant de urmărit cum o relaţie ierarhică
glisează spre una complementară (raporturile bărbat/femeie sau părinte/copil).
Subiectul: Comunicarea în educaţia pentru sănătate 55
2. Axa distanţă/proximitate. Proximitatea caracterizează relaţiile de intimitate, solidaritate.
Distanţa marchează relaţiile cu necunoscuţii, străinii, oficialităţile.
3. Axa convergenţă/divergenţă între protagonişti. Această polarizare se poate actualiza la nive-
lul opiniei (acord/dezacord), intereselor (cooperare/competiţie), afinităţii (atracţie/repulsie),
sentimentelor (simpatie, dragoste/antipatie, ură).
Fiecare raport poate fi definit prin poziţionarea relaţiei pe cele trei axe: astfel, relaţia amicală este
cel mai adesea non ierarhică, de proximitate şi convergenţă. Evident, nici o relaţie nu este imuabilă şi
nici lipsită de ambivalenţă. Când identitatea şi raportul de poziţii (statut) între interlocutori sunt clar
definite, comunicarea „funcţionează”. Când există ambiguităţi, comunicarea devine mai complicată,
generând neînţelegeri şi chiar conflicte. Atunci apare necesitatea negocierii pentru redefinirea relaţiei
şi asigurarea circuitului comunicării.
Sarcina didactică 3. Profesorul propune elevilor câteva întrebări. Fiecărui grup i se dau foi de
lucru identice. Fiecare grup pune câte o carioca de diverse culori într-un pahar comun. Profesorul
citeşte prima întrebare. Elevii discută. La finalizarea discuţiei fiecare echipă îşi ia carioca din pahar şi
notează răspunsul, la fel se procedează cu fiecare întrebare. La final fiecare echipă prezintă răspunsu-
rile notate la fiecare din întrebările puse.
1. Care este definiţia comunicării?
2. Care sunt elementele procesului de comunicare?
3. Enumeraţi componentele comunicării?
4. Care pot fi modalităţile de transmitere a mesajelor?
5. Ce forme ale comunicării cunoaşteţi?
Sarcina didactică 4. Elevii repartizaţi în echipe primesc câte o fişă cu conţinut informativ în
baza căruia completează pe o foaie de flip-chart următoarele condiţii:
3 termeni pe care i-aţi aflat cu referire la barierele în comunicare:
1. _________________________________________________________________
2. _________________________________________________________________
3. _________________________________________________________________
2 modalităţi de depăşire a barierelor în comunicare pe care le veţi aplica:
1. _________________________________________________________________
2. _________________________________________________________________
1 pricepere ce aţi dobândit-o în urma activităţii în grup
1. _________________________________________________________________
Fişa 2
Barierele în comunicare. Modalităţi de depăşire a barierelor.
Selecţionăm ceea ce spunem, cum spunem şi când spunem în funcţie de un set complex de
paradigme pe care le-am învăţat de-a lungul vieţii şi care reflectă un număr de factori specifici cum
sunt imaginea de sine şi a interlocutorului, modul personal de definire a situaţiei, ceea ce ne aşteptăm,
sentimente, motivaţii, intenţii.
Imaginea de sine. Atât emiţătorul, cât şi destinatarul au o anumită imagine de sine şi nutresc anu-
mite sentimente de autovaloare şi autostimă, iar acestea vor influenţa modul în care ei vor comunica.
Imaginea despre interlocutor. Atât emiţătorul, cât şi destinatarul au unul despre celălalt o anu-
mită imagine şi se interpretează unul pe celălalt luând această imagine ca bază de referinţă. Şi aceste
imagini reciproce vor influenţa modul de comunicare.
Definirea situaţiei. Atât emiţătorul cât şi destinatarul îşi imaginează situaţia în cadrul căreia
are loc comunicarea într-un anumit fel. Adeseori acest proces de „definire a situaţiei” nu este con-
ştientizat până în momentul în care cineva întreabă „de ce ne-am adunat de fapt aici?” sau „care
este de fapt sarcina noastră?”. Definirea situaţiei merge dincolo de specificarea obiectivului actului de
comunicare: este constituită din setul complet de percepţii referitoare la rolul nostru şi al celorlalţi,
durata, limitările şi normele care guvernează această situaţie. Ceea ce vom spune şi cum vom spune
depinde de cum definim această situaţie.
Motive, sentimente, intenţii. Un set de „filtre” care intervin în procesul de comunicare, atât pen-
tru cel care emite cât şi pentru cel care recepţionează mesajul, este cel determinat de nevoile, intenţiile
şi motivaţiile cu care interlocutorii intră în procesul de comunicare.
Ceea ce ne aşteptăm. O categorie de factori psihologici care creează „filtre” specifice în procesul
de comunicare este dată de ceea ce ne aşteptăm de la noi înşine sau de la cei din jur într-o anumită
situaţie. Acest „ceea ce ne aşteptăm” este bazat pe experienţele anterioare, pe ideile noastre preconce-
pute, pe întreaga noastră „istorie”. Trăsăturile individuale corelate cu modul specific de a comunica
pot conduce la amplificarea unei distorsionări iniţiale a comunicării. De cele mai multe ori, ceea ce
credem sau ne aşteptăm în legătură cu noi înşine sau cu cei din jur, nu corespunde cu realitatea. Noi
o facem să devină realitate prin modul în care comunicăm.
Perturbăriile pot fi sub formă de zgomote, bariere sau filtre.
Natura perturbăriilor: externă: stimuli vizuali, telefonul etc; internă: factorii de natură fiziologi-
că, perceptuală, semantică, interpersonală sau intrapersonală.
Ele pot fi generate de contextul fizic, psihic, organizaţional şi socio-cultural.
Acestea sunt produse de:
–– o deficienţă fizică a ascultării (bariere concrete);
–– o comprehensiune eronată a mesajului prin respingerea persoanei;
–– o carenţă a empatiei (altfel spus a capacităţii de a împărtăşi şi a resimţi sentimentele, trăirile
celuilalt, punând între paranteze propriile emoţii, prejudecăţi etc.);
Comunicarea este un proces ireversibil în sensul că, deşi putem reveni asupra a ceea ce am spus,
nu putem „şterge” mesajul din mintea interlocutorului, sentimentele şi trăirile acestuia generate de
mesajul nostru. Comunicarea are loc într-un anumit context situaţional. Între context şi comunicare
există o interacţiune permanentă care îşi lasă amprenta asupra procesului de comunicare.
Astfel în comunicare pot apărea bariere, de comunicare care ţin de deosebirea socio-culturală
dintre educator şi receptorul informaţiei, receptivitatea scăzută a audientului, atitudine negativă faţă
de medic sau educator, înţelegere limitată sau transmiterea de mesaje contradictorii.
Pentru a depăşi aceste bariere educatorul trebuie să vorbească clar şi rar, într-un limbaj adecvat
auditoriului, cu explicaţii, şi să transmită informaţiile într-o succesiune logică, numărul acestora pe
şedinţă să nu fie prea mare şi să revină asupra noţiunilor importante, când are dubii în legătură cu
înţelegerea lor de către auditor, utilizând tehnici pedagogice adecvate.
În practica medicală, foarte frecvent educaţia pentru sănătate se realizează în grupuri mici, în
care comunicarea este mai adecvată nevoilor de formare.
Reflectie
Sarcina didactică 5. Profesorul propune elevilor să formeze perechi cu colegul din dreapta.
Fiecare pereche extrage o fişă cu o afirmaţie despre comunicare. Elevii citesc afirmaţia şi argumentea-
ză cele enunţate prin tehnica de argumentare PRES:
P – prezintă ideea în raport cu afirmaţia propusă
R – elaboreză un raţionament cu privire la acesta
E – prezintă exemple
S – formuleză o sinteză la cele expuse
Fişe cu afirmaţii
• Scopul unei campanii de informare publică poate să fie acela de a schimba credinţe şi atitudini.
• Scopul unei campanii de informare publică poate să fie acela de a furniza noi informaţii.
Subiectul: Educaţia pentru sănătate a diverselor grupe de populaţie 57
• Scopul unei campanii de informare publică poate să fie acela de a încuraja adoptarea unor
practici noi sau o schimbare a stilului de viaţă.
• Comunicarea inter-personală poate fi mai eficientă prin utilizarea materialelor tipărite, au-
dio-video sau altor mijloace multimedia.
• Comunicarea riscului se referă la susţinerea indivizilor să înţeleagă natura şi seriozitatea unor
riscuri, astfel încât să ia decizii informate despre cum să trateze acele riscuri.
• Comunicarea interactivă pentru sănătate este definită ca şi interacţiunea unui individ – con-
sumator, pacient, cadru medical – prin intermediul unei tehnologii sau a unui mijloc electronic
pentru a accesa sau transmite informaţie de sănătate sau pentru a primi sfaturi şi sprijin într-o
problemă de sănătate.
• Comunicarea pentru sănătate sau promovarea sănătăţii prin comunicare este unul din instru-
mentele pentru îmbunătăţirea stării de sănătate.
• Comunicarea singură poate să ducă la creşterea cunoştinţelor şi conştientizării publicului ţintă
despre o problemă de sănătate şi despre soluţiile la acea problemă.
• Comunicarea combinată cu alte strategii poate să determine o schimbare susţinută în care un
individ adoptă şi menţine un nou comportament sănătos sau o organizaţie adoptă şi menţine
o direcţie nouă de politică.
• Comunicarea nu poate să compenseze îngrijirile medicale inadecvate sau lipsa accesului la
servicii de sănătate.
• Programele de comunicare pentru sănătate pot determina schimbări la nivelul indivizilor, or-
ganizaţiilor, comunităţilor sau al societăţii în ansamblu.
Extensie
Sarcina didactică 6. Fiecărui elev i se propune să continue fraza:
Promovarea sănătăţii prin comunicare…
Subiectul: Educaţia pentru sănătate a diverselor grupe de populaţie
Aplicarea strategiilor pentru menţinerea sănătăţii acasă şi în comunitate.
–– Promovarea sănătăţii în familie. Activităţi de educaţie a copiilor de diverse vârste.
–– Promovarea sănătăţii în comunitate. Activităţi de educaţie a pacientului: sfatul medicului
diferenciat şi individualizat, consultaţia profilactică pe grupuri omogene de bolnavi.
–– Educaţia pentru sănătate antepreşcolară, preşcolară şi învăţământul preuniversitar.
–– Educaţia pentru sănătate a vârstnicilor.
–– Educaţia pentru sănătate în mediul rural.
–– Educaţia pentru sănătate în bolile transmisibile şi netransmisibile. Conţinutul educaţiei pen-
tru sănătate pentru populaţia sănătoasă. Conţinutul educaţiei pentru sănătate pentru popu-
laţia bolnavă.
–– Aspecte etice ale promovării sănătăţii legate de comportamentul sexual.
Evocare Asamblarea definiţiei Activitate în perechi
Realizare a sensului Asocieri forţate Activitate în echipe

Mozaicul Activitate în echipe
Reflecţie Joc de rol Activitate în echipe
Evocare
Sarcina didactică 1. Elevii repartizaţi în perechi primesc fişe cu cuvinte sau îmbinări de cuvin-
te, care trebuie aranjate în ordinea logică pentru a asambla definiţii care ar caracteriza noţiunea de
comunitate. Noţiunile asamblate pe o coală de hârtie sunt prezentate de echipe şi discutate cu ceilalţi
elevi.
Fişa 1
Comunitatea reprezintă un grup eterogen de indivizi care au interese şi necesităţi similare şi
grupul acesta are capacitatea de a se organiza pentru a introduse schimbări.
Fişa 2
Comunitatea este o unitate spaţială sau teritorială de organizare socială în care indivizii au un
sens al identităţii şi apartenenţei exprimate de relaţii sociale continue.
Fişa 3
Comunitatea este o formă complexă de organizare umană aflată la graniţa dintre formal şi in-
formal, concretizată prin relaţii sociale/interpersonale, stabilite între persoane care ocupă un spaţiu
precizat şi între care s-a creat o concordanţă.
Realizarea sensului
Sarcina didactică 2. Fiecărui grup de elevi li se propun fişe pe care sunt scrise enunţuri care
exemplifică actorii individuali, actorii instituţionali și persoanele oficiale care pot influenţa membrii
comunităţii. Profesorul schiţează pe tablă tabelul. Elevii sunt rugaţi să plaseze în tabel enunţurile pri-
mite în una din rubricile propuse. Enunţurile se citesc cu voce tare pentru a fi analizate şi de ceilalţi
elevi.
Actorii individuali ai unei comunităţi Actorii instituţionali ai unei comunităţi
✓✓ Primarul localităţii
✓✓ Poliţistul de sector
✓✓ Medicul de familie, asistenta medical
✓✓ Preotul
✓✓ Profesorul, educatorul
✓✓ Lideri informali
✓✓ Persoanele care nu ocupă vreo funcţie în administraţie
✓✓ Persoanele care au un nivel de studii mai ridicat
✓✓ Persoanele care au stare materială mai bună
✓✓ Persoanele mai în vârstă
Sarcina didactică 3. Elevii formează echipe a câte 5 persoane şi se numără până la 5. Fiecare elev
cu numărul 1, 2, 3, 4, 5 studiază individual un anumit fragment din tema propusă (corespunzătur
numărului său). După lucrul individual elevii cu acelaş număr formează alte echipe. La masa nr. 1 se
aşează toţi elevii cu numărul 1, la masa nr. 2 se aşează toţi elevii cu numărul 2 şi aşa mai departe. În
grupurile atfel formate se discută fragmentul propus pentru învăţare, aprofundând cele învăţate. La
fel se stabilesc modalităţile de transmitere a noilor cunoştinţe membrilor echipei iniţiale (pot fi folosi-
te texte, scheme, desene etc.). La semnalul profesorului echipele revin la componenţa iniţială şi fiecare
membru transmite cunoştinţele asimilate colegilor săi într-o formă concisă care poate fi însoţită de
diverse materiale.
Fişa 1
Promovarea sănătăţii în familie include:
–– planificarea familială;
–– educaţia populaţiei feminine;
–– instrurea femeii gravide şi a mamelor.
Este un drept uman fundamental ca populaţia să primescă recomandări de planificare familială.
Fiecare persoană poate avea câţi copii doreşte, când doreşte, fiind în acelaş timp conştientă de respon-
sabilitatea pe care o are faţă de comunitatea în care trăieşte, faţă de sociatate, ca un întreg.
Planificarea familiei este realizată de o echipă de profesionişti: medici, asistenţi medicali, asis-
tenţi sociali, psihologi, alte persoane instruite.
Etapele consilierii femeii sunt următoare:
1. Stabilirea unei relaţii (confidenţialitatea).
2. Investigarea (întrebări scurte fără comentarii, sugestii sau critici).
3. Înţelegere şi perspective noi (explicaţia).
4. Discutarea tuturor metodelor disponibile (consilier informat, metodă de explicaţie simplă şi
pe înţelesul clientei, alegerea clientei e cea finală).
Un element important în munca de planificare familială este confidenţialitatea, care presupune
respectarea sferei intime a clientului şi păstrarea încrederii, aspecte considerate a fi parte integrantă
din structura relaţiei dintre client şi angajaţii din sfera sănătăţii.
Există două modele de confidenţialitate a informaţiei despre sănătatea personală.
Primul model se referă la faptul că informaţia furnizată de client este confidenţială, pentru un
singur angajat din sfera sănătăţii, care va decide ce informaţii se vor păstra şi care se vor transmite. Al
doilea model ne spune că informaţia adusă de client este confidenţială, rămâne în cadrul echipei sau
serviciului.
În educaţia pentru sănătate trebuie să se acorde o atenţie sporită femeii, îndeosebi celei aflată în
perioada fertilă.
Fişa 2
În instituţiile antepreşcolare educaţia igienică constituie, în fond, asigurarea unei întreţineri,
îngrijiri igienice corecte a copiilor de către toţi membrii colectivului. E necesar de a organiza corect
şi cu pricepere viaţa copilului pentru a asigura realizarea tuturor măsurilor necesare de alimentaţie,
călire, odihnă etc. Educaţia şi asimilarea cunoştinţelor igienice are o mare însemnătate atât pentru
organizarea vieţii copilului în cadrul colectivului, cât şi în timpul activităţii lui în condiţii casnice. În
legătură cu aceasta colaboratorii instituţiilor antepreşcolare şi personalul medical desfăşoară o muncă
de informare printre părinţi cu scopul de a le asigura copiilor condiţii igienice cu cele din colectiv.
În instituţiile preşcolare, cât şi acasă e necesar de a asigura îndeplinirea strictă a regimului zilei în
ansamblu, cât şi a unor elemente în parte referitor la copiii de vârsta diferită (somnul, plimbările,
gimnastica de dimineaţă, călirea).
Educaţia pentru sănătate a copiilor de 0–3 ani se va realiza la diverse nivele:
Mame
–– şcoala mamei
–– conferinţe
–– convorbiri
–– sfaturi individualizate
–– cursuri de puericultură
–– lecţii demonstrative
–– cercul tinerelor mame
Familie
–– şcoala bunicilor
–– şcoala tăticilor
–– conferinţe
–– sfaturi diferenţiate
–– schimbul de experienţe (între bunici)
Societate
–– asistenţi sociali
–– personalul din creşe
–– personalul din casele de copii
–– personal medical mediu
Educaţia pentru sănătate antepreşcolară este realizată în dependenţă de principiile de bază: prin-
cipiul intuiţiei (vede = face, repetă), principiul accesibilităţii (explicaţia, demonstraţia), principiul în-
suşirii conştiente şi active, principiul însuşirii temeinice, activităţile comune cu întreaga grupă, acti-
vităţile cu grupe mici de copii.
Jocurile contribuie la fixarea cunoştinţelor igienice predate în cadrul activităţilor obligatorii şi la
consolidarea deprinderilor şi a obişnuinţelor, care vor fundamenta comportamentul igienic al copilu-
lui de azi, adultul de mâine.
Preşcolarul uşor poate fi supus procesului de instruire şi educaţie datorită faptului că la el este
bine dezvoltat spiritul de observaţie, curiozitate, sentimentul de a imita, necesitatea de a acţiona de
sine stătător. Tinând cont de particularităţile de vârstă, lor trebuie să li se explice într-o formă acce-
sibilă importanţa fiecărei deprinderi igienice, frecvent trebuie să li se demonstreze îndeplinirea co-
rectă a procedeelor igienice. Însuşirea deprinderilor igienice (care constituie reflexe condiţionate) se
efectuează mai repede dacă ele coincid în timp cu elementul următor – spălarea dinţilor înainte de
somn, clătitul gurii după masă, spălatul mâinilor înainte şi după masă ş.a.). O însemnătate deosebită
are comportarea personală a vârstnicilor, deoarece copiii foarte frecvent se străduie să-i imite în toate.
Educaţia sexulă trebuie începută încă de la o vârstă fragedă când copilul manifestă interes, pune
întrebări de acest gen. De acum la vârsta de 3–4 ani copilul se interesează de „originea omului” şi
răspunsurile trebuie să fie corecte, corespunzătoare realităţii, în funcţie de capacitatea de înţelegere.
Explicarea noţiunilor legate de sex e necesar să fie efectuată treptat, din timp, începând cu vârsta de 7
ani, când copilul nu este frământat de aceste probleme.
Fişa 3
În şcoli educaţia igienică este efectuată în două direcţii: predarea sistematică şi consecventă la
lecţii a noţiunilor igienice de bază incluse în programele şcolare şi munca de educaţie igienică efectu-
ată în cadrul şcolii, în afara lecţiilor, cât şi cea extraşcolară.
În cadrul procesului de instruire, profesorii asigură realizarea completă şi profundă a întregului
material inclus în programe cu privire la ocrotirea sănătăţii. Programa pregătirii igienice prevede o
lărgire a cunoştinţelor şi deprinderilor igienice pe compartimentele de bază – importanţa procesului
de educaţie fizică şi de călire pentru sănătatea organismului, igiena activităţii intelectuale, igiena in-
struirii prin muncă, igiena personală, igiena alimentară, profilaxia bolilor infecţioase, a infestărilor cu
helminţi, a traumatismelor, problemele igienice ale educaţiei sexuale.
În clasele începătoare este necesar de a consolida deprinderile igienice formate de copii în insti-
tuţiile preşcolare, în afară de aceasta copiii sunt informaţi despre influenţa educaţiei fizice şi a pro-
cedurilor de călire asupra sănătăţii şi a productivităţii muncii. Elevii claselor începătoare trebuie să
însuşească cunoştinţe şi deprinderi privind ţinuta corectă, poziţia igienică în bancă, să cunoască care
exerciţii fizice contribuie la corecţia ţinutei, de ce e necesar de a duce un mod activ de viaţă, de a se
ocupa permanent cu educaţia fizică, de a include în regimul zilei în timpul aflării la aer liber diverse
jocuri mobile şi distracţii sportive.
Cu elevii se organizează lecţii speciale unde sunt demonstrate diverse obiecte de igiena persona-
lă, de uz casnic, şcolar, se explică însemnătatea şi necesitatea lor, folosirea corectă. Se acordă o atenţie
deosebită însuşirii de către copii a regulilor de circulaţie şi de comportare în stradă, în timpul jocuri-
lor mobile, în condiţii casnice şi de şcoală cu scopul profilaxiei traumatismelor, Studii mai aprofun-
date de igienă sunt prevăzute în programa cursurilor de ştiinţe naturale, apoi la botanică, zoologie,
anatomie, fiziologie, fizică, chimie, la lecţiile de educaţie fizică şi muncă.
O însemnătate social-igienică prezintă problema educaţiei sexuale care include aspecte igienice,
morale şi etice legate de igiena sexului. Scopul acestei educaţii este de a contribui la dezvoltarea unei
personalităţi armonioase, de a-i forma din fragedă copilărie deprinderi igienice determinate de sexul
copilului, de a-l învăţa să fie în stare să-şi coordoneze instinctele sexuale în perioada pubertăţii, de
a-i educa nu numai o conştiinţă umană înaltă, dar şi responsabilitatea faţă de bunăstarea societăţii
viitoare. Educaţia sexuală se consideră o măsură esenţială cu caracter medico-psiho-social şi cere o
atitudine diferenţiată în conformitate cu vârsta şi sexul.
Fişa 4
Organizatia Mondială a Sănătăţii (OMS) apreciază că educaţia sanitară constituie resursa cea
mai importantă a prevenirii îmbătrânirii grevată de boli, de neputinţă și de dependenţă. În documen-
tele OMS se arată că mijlocul cel mai important îl constituie „educaţia sanitară geroprofilactică”, ce
trebuie să se desfăşoare ca un proces continuu începând din şcoală. În continuare, educaţia sanitară
adresată persoanelor vârstnice trebuie să aibă ca obicei crearea convingerii că bătrâneţea nu se identi-
fică cu o stare de sănătate rea şi ca o educaţie sanitară bine condusă și corespunzătoare, poate să ajute
persoanele în vârstă să fie conştiente de posibilităţile lor reale.
Prin profilaxia îmbătrânirii se subînţelege, pe de o parte, preîntâmpinarea apariţiei senilizării
(îmbătrânirii patologice), iar pe de altă parte, întârzierea cât mai mult posibil a bătrâneţii fiziologice.
Oamenii, în majoritatea cazurilor, trăiesc mai puţin decât ar putea să trăiască.
Involuţia funcţională lentă la adult se accelerează în jurul vârstei de 50 ani, când slăbesc proce-
sele metabolice, scade forţa musculară, se diminuiază metabolismul bazal şi schimbările respiratorii.
Eliminarea metaboliţilor încetineşte, funcţiile renale şi hepatice sunt mai puţin active, urea, acidul
uric şi colesterolul au tendinţa de a se depune în sânge şi ţesuturi. Capacitatea de reacţie scade, meca-
nismele de reglare îşi pierd din eficacitate.
În activitatea sa de largă popularizare educatorul pentru sănătate va sublinia că procesele de
îmbătrânire au loc în ritm diferit de la individ la inivid, că debutul îmbătrânirii coincide, de obicei,
cu oprirea activităţii de muncă şi că acestă perioadă are efecte nefaste asupra psihicului şi moralului
personalităţii, fapt pentru care va convinge persoanele în pragul îmbătrânirii de a se supune controlu-
lui medical privind igiena psihică şi morală. Cel mai mare pericol pentru omul în pragul imbătrânirii
este frica de bătrâneţe, acestă obsesie duce la o îmbătrânire mai rapidă.
Acţiunile medico-sociale în etapa de preîmbătrânire obligă la supravegherea medicală periodică
care are o deosebită importanţă. O îmbătrânire armonioasă trebuie pregătită încă la apogeul vieţii,
prin formarea unei opinii corecte despre viaţă şi moarte.
Secretul unei îmbătrâniri sănătoase şi independenţa fizică este activitatea fizica regulată. Aceasta
nu numai că menţine organismul puternic dar ţinându-l în mişcare protejează şi îmbunătăţeşte starea
emoţională şi cognitivă. Persoanele care evită sedentarismul se implică în activităţi intelectuale şi ţin
legătura cu cei dragi sunt mult mai puţin predispuşi la anxietate, depresie, pierderea memoriei pentru
perioade scurte de timp (declin cognitiv) şi îmbolnăvire în general. Pe lângă evitarea sedentarismului
(lipsa de mişcare), pentru a se atinge o stare de bine, se recomandă evitarea unor obiceiuri care accele-
reaza îmbătrânirea şi care sunt factori de risc pentu apariţia unor boli (cum ar fi: dieta bogată în sare
sau grăsimi, fumatul, abuzul de alcool, abuzul de droguri). Fiecare trebuie să se împlice activ în luarea
deciziilor legate de propria sănătate, să înveţe cât mai multe despre propria persoană şi să-şi gestioneze
informaţiile medicale personale şi tratamentul. Pentru a primi cele mai bune îngrijiri medicale trebu-
ie efectuate toate examenele fizice, screening-urile şi toate vaccinările recomandate.
Activitatea fizică determină vitalitatea fizică. Cu fiecare an al vieţii se câstigă tot mai mult de pe
urma activităţii fizice. Odata cu creşterea riscului de apariţie a bolilor cronice datorită înaintării în
vârstă exerciţiile fizice devin din ce în ce mai importante. Beneficiile exerciţiilor regulate se observă la
cei care au boli cronice cum ar fi depresie, boli coronariene sau diabet zaharat.
Vitalitatea mentală şi emoţională sunt strâns legate de vitalitatea fizică: aşa cum gândirea are
efecte puternice asupra corpului tot aşa şi starea fizică afectează modul de a simţi şi gândi. Contactele
sociale au şi ele un rol important asupra stării de sănătate. Se poate îmbunătăţi starea de sănătate
emoţională şi cognitivă printr-o activitate fizică regulată. În timp ce exerciţiul fizic produce anumite
substanţe care generează stare de bine, inactivitatea poate accentua depresia, anxietatea şi stresul.
Vârstnicii care merg regulat pe jos dovedesc o luciditate mult mai mare decât cei care nu au activitate.
Sanatatea emoţională poate fi protejată sau îmbunătăţită prin menţinerea unei interacţiuni cu priete-
nii, familia şi comunitatea. Bolnavi sau nu, cei care se simt legaţi de alte persoane pot mult mai usor
să prospere decât cei izolaţi social. A face munca voluntară pentru comunitate sau a împărtăşi talentul
şi înţelepciunea celorlalţi este un mod deosebit de aţi îmbogăţi viaţa.
Pe măsura înaintării în vârstă, alimentaţia adecvată începe să joace un rol tot mai important
asupra modului de îmbătrânire. Alimentaţia cu un conţinut scăzut de sare, zahăr și grăsimi dar care
include multe fructe, legume şi fibre poate reduce riscurile bolilor cardiovasculare, diabet zaharat,
accident vascular cerebral, osteoporoza şi alte boli cronice.
Pentru a creşte şansele de a trăi mai mult la standarde crescute este necesară participarea la toate
imunizările şi screeningurile care se impun dupa vârsta de 50 de ani:
programele de screening, valabile atât pentru bărbaţi cât si pentru femei includ măsurarea presi-
unii arteriale, măsurarea colesterolului sangvin, examinarea pentru cancer colorectal, controlul oftal-
mologic, ORL și consultul stomatologic. Bărbaţii sunt sfătuiţi să facă un control anual al prostatei care
include un tuşeu rectal şi/sau un test de sânge. Femeile sunt sfătuite să-şi facă un control regulat al
sânilor precum şi o mamografie şi de asemenea un control ginecologic care să includă și testul Babes
Papanicolau.
Fişa 5
Schimbările care au avut loc în toate domeniile vieţii materiale şi spirituale – industrializarea,
mecanizarea, automatizarea, chimizarea, urbanizarea, modernizarea generală, cu tot cortegiul de in-
fluenţe asupra vieţii şi activităţii umane, precum şi o seamă de componente comportamentale expri-
mate în exces, în tradiţii culinare agresive, consum exagerat de alcool, tutun, cafea, medicamente, au
determinat deplasarea tot mai accentuată a atenţiei în direcţia bolilor cronice degenerative.
Afecţiunile cardiovasculare, tumorile maligne, leziunile vasculare afectând sistemul nervos cen-
tral, bolile metabolice, afecţiunile cronice – digestive, pulmonare, neuropsihice, diabetul zaharat,
alături de accidente, ocupă poziţii superioare în tabloul morbidităţii generale şi, datorită frecvenţei,
duratei îndelungate, gravităţii şi implicaţiilor economico-sociale, constituie azi probleme primordiale
de sănătate publică şi sunt printre principalele cauze de deces.
Această creştere necontenită a ponderii absolute şi relative a bolilor cronice degenerative, în an-
samblul morbidităţii şi mortalităţii, nu afectează numai vârstele înaintate, ci şi vârstele tinere.
Afectarea cu precădere a grupelor de vârstă productive, generând incapacitate de muncă înde-
lungată şi stări de invaliditate, precum şi frecvenţa crescută în ambianţa vieţii moderne a factorilor
de risc favorizanţi şi chiar declanşatori, determină numeroase guverne şi instituţii internaţionale să
iniţieze studii multidisciplinare şi acţiuni de largă cuprindere.
În contextul acestor acţiuni, la loc de frunte se situează educaţia pentru sănătate a populaţiei, că-
reia îi revine un rol deosebit de dificil şi de complex, datorat nu numai multiplelor implicaţii medico-
sociale pe care le generează astfel de afecţiuni, ci şi actualelor limite ale cunoaşterii ştiinţifice pe acest
tărâm, tendinţei generale de creştere, încă neelucidată etiopatogenetic, însuşi faptului că în domeniile
epidemiologiei, profilaxiei şi terapiei există încă multe necunoscute, înfruntându-se chiar unele opinii
contradictorii.
Intervenţiile de educaţie pentru sănătate devin cu atât mai complicate, cu cât în realizarea unor
măsuri de profilaxie primară şi secundară se impun adeseori mutaţii comportamentale radicale în
existenţa individului sau micro-grupului, condamnarea unor obişnuinţe puternic înrădăcinate ori
schimbarea condiţiilor de muncă, a întregului mod de viaţă. Din aceste motive, educaţia pentru sănă-
tate trebuie să acorde o atenţie sporită acestor afecţiuni.
Un rol important în educaţia pentru sănătate îi aparţine personalului medical. În acest scop,
principalele obiective ale educaţiei pentru sănătate, sarcinile majore ale personalului medical constau
în:
–– co-interesarea populaţiei sănătoase şi a persoanelor în situaţii de risc de a adera la măsurile
de profilaxie primară, astfel încât, printr-un comportament sanogenetic, de cruţare, de toni-
fiere, să contribuie la promovarea propriei sănătăţi, să anuleze efectele nocive ale factorilor de
risc şi să împiedice declanşarea bolii, s-o prevină;
–– determinarea diferitelor categorii de bolnavi cronici de a adera la măsurile de profilaxie se-
cundară, prin adoptarea unei atitudini cooperante la aplicarea complexului terapeutic (igie-
nico-dietetic şi medicamentos) încă din faza de debut, pentru a opri sau lichida evoluţia bolii
în stadiul incipient şi a preveni astfel complicaţiile;
–– cultivarea încrederii bolnavului convalescent în posibilitatea readaptării, a reintegrării pro-
fesionale şi a reinserţiei sociale şi capacitarea acestuia de a adera la măsurile de profilaxie
terţiară.
–– Pentru realizarea profilaxiei primare, sunt necesare largi acţiuni de cuprindere de masă, axa-
te pe următoarele elemente tematice:
–– ansamblul măsurilor preventive, comune şi al celor specifice diferitelor entităţi nosoflogice;
–– factorii de risc care favorizează apariţia unor boli sau potenţează un anumit substrat morbid,
ereditar;
–– formarea unei convingeri privitoare la necesitatea prezentării la examenele profilactice de
masă şi a încadrării în formele de supraveghere medicală activă;
–– cunoaşterea primelor simptome şi a semnalelor avertizoare ale bolilor cronice, degenerative;
–– prezentarea la medic la primele semne de boală, pentru diagnosticare în forme cât mai inci-
piente, subclinice, când este posibilă terapia abortivă.
În scopul realizării profilaxiei secundare, sunt necesare influenţe educaţionale exercitate asupra
bolnavilor, paralel cu stabilirea şi aplicarea conduitei terapeutice medicamentoase şi igienico-dietetice.
Pentru realizarea profilaxiei terţiare, a metafilaxiei, sunt necesare acţiuni educaţionale apte să
redea încrederea bolnavului în propria-i capacitate, în posibilităţile de recuperare, de reluare a activi-
tăţii, de readaptare profesională şi reinserţie în viaţa socială.
Reflecţie
Sarcina didactică 4. Fiecare din grupurile formate anterior aleg în echipa sa 2 sau mai multe per-
soane care sunt actorii acţiunii (personal medical, pacient, ruda pacientului etc.) celorlalți le revine ro-
lul de observatori. Fiecare grup stabileşte individual condiţiile jocului (acţiunea, timpul, personajele,
caracteristicile acestora.) Jocul de rol se desfăşoară independent de sarcina propusă de profesor. După
derularea jocului se discută despre transpunerea în rol, despre comportament, depăşirea momentelor
şi situaţiilor dificile.
1. Educaţia pentru sănătate în mediul rural.
2. Educaţia pentru sănătate în combaterea tuberculozei.
3. Educaţia pentru sănătate în bolile transmisibile.
4. Educaţia pentru sănătate în diabet zaharat.
5. Educaţia pentru sănătate în bolile cardiovasculare.
Extensie
Sarcina didactică 5. Elevilor li se propune să elaboreze materiale de promovare a sănătăţii (pli-
ant, poster, gazetă de perete, aviz, notă informativă etc.) în corespundere cu tematica echipei în care
au activat pe parcursul lecţiei. Materialul dat îl prezintă membrilor familiei sau vecinilor de cameră
în care locuiesc.
Subiectul: Programe de educaţie pentru sănătate
Implementarea programelor de educaţie pentru sănătate.
Implementarea programelor de educaţie pentru sănătate.
–– Programe de educaţie pentru sănătate: definiţie, scop, obiective.
–– Etape în elaborarea unui program: selectarea unei nevoi/probleme pentru programul de edu-
caţie pentru sănătate, identificarea alternativelor de rezolvare a problemei şi alegerea varian-
tei optime; Stabilirea resurselor (umane, materiale, financiare, informaţionale) a serviciilor
de sprijin, identificarea obstacolelor.
–– Documentaţie de program: chestionare, rezultatele cercetării socio-medicale, planificarea
activităţilor, selectarea materialelor de informare educative şi promovare a programului.
–– Elaborarea programelor de educaţie pentru sănătate: elementele esenţiale, stabilirea planului
de acţiuni şi a termenilor de realizare, monitorizarea programului, analiza impactului pro-
gramului asupra beneficiarilor.
Evocare GPP (gândeşte perechi prezintă) Activitate în perechi
Realizare a sensului Asocieri forţate Activitate în echipe
Studiu de caz Activitate în echipe
Reflecţie Scrierea reflexivă Activitate individuală
Extensie Activitate în echipe
Subiectul: Programe de educaţie pentru sănătate 65
Evocare
Sarcina didactică 1. Elevii formează perechi şi primesc câte o fişă cu tipurile de programe/
proiecte de educaţie pentru sănătate (1. Programe care se adresează unor probleme de sănătate, 2.
Programe care se adresează unei populaţii ţintă, 3. Programe care se adresează unor determinanţi ai
stării de sănătate). Fiecare elev reflectează 3–5 minute asupra sarcinii şi îşi formulează în scris opinia,
apoi timp de 3–5 minute partenerii îşi prezintă reciproc informaţia şi discută opiniile, convenind asu-
pra variantei optime. În ﬁnal se prezintă opinia comună celorlalţi.
Realizarea sensului
Sarcina didactică 2. Elevilor repartizaţi în cinci echipe li se propune să studieze un text în care
sunt omise careva cuvinte. Acestea sunt prezentate separate. Elevii fac cunoştinţă cu textul şi identi-
fică cuvintele lipsă din şirul cuvintelor propuse. Fiecare grup prezintă ideile. Acestea se analizează şi
se comentează.
Fişa 1
Programul de sănătate este sistemul coerent şi integrat de ________________ realiza-
te ________________ sau succesiv, pe baza resurselor existente, în scopul ________________
obiectivelor strategice în domeniul ________________ pentru o populaţie bine definită.
Programul de sănătate poate fi parte ________________ din planul general sau se poa-
te alege funcţie de ________________de interes (şi obiectivele propuse) cum ar fi promovarea
________________, depistare ________________, recuperare, educaţie sanitară, îmbunătăţirea
calităţii anumitor servicii, etc.
Pentru derularea unui program de sănătate este necesară elaborarea unui ________________
de sănătate.
Managementul proiectelor de sănătate este o ________________ şi o atribuţie diferită de res-
ponsabilitatea mai generală a unui manager şi se caracterizează prin ________________ unui set
de tehnici noi de ________________ a activităţilor de elaborare, ________________ şi evaluare
a acestora.
Proiectul de sănătate este un instrumentutil pentru justificarea, marketingul şi
________________ între cei interesaţi.
Rolurile programelor de sănătate sunt:
–– mobilizarea ansamblului de resurse disponibile către acelaşi________________;
–– orientarea serviciilor către nevoile ________________;
–– creşterea eficacităţii ________________;
–– creşte disponibilitatea şi calitatea ________________.
Cuvinte: acţiuni, serviciilor medicale, intervenţiei, populaţiei, scop, comunicare, implementare,
organizare, utilizarea, activitate, proiect, precoce, sănătăţii, domeniile, integrantă, sănătăţii, simultan,
atingerii.
Sarcina didactică 3. Echipele extrag câte o fişă în care sunt prezentate grupurile de populaţie
pentru care se va elabora, în baza modelelor propuse, programe de promovare a sănătăţii. Fiecare
grup prezintă argumentat modelului ales pentru grupul de populaţie ţintă.
1) Modelul convingerilor despre sănătate.
Perceperi individuale Factorii care se modifică Probabilitatea de a acţiona
VARIABILE DEMOGRAFICE
BENEFICII /
BARIERE
percepute ale măsurilor
de prevenire
SEVERITATEA RISCUL PERCEPUT

PERCEPUTĂ A BOLII AL BOLII
PROBABILITATEA
DE A LUA MĂSURI
PREVENTIVE
RECOMANDATE
ÎNDEMNUL DE A LUA
MĂSURI
Explicaţii:
Strategii potenţiale de
Concept Definiţie Exemple
schimbare
Susceptibilitatea Convingerile Percepţiile individuale ale suscep- Definiţi ce sunt popu-laţiile care
percepută despre posi- tibilităţii personale faţă de anu- prezintă risc şi care este nivelul
bilităţile de mite boli sau accidente variază lor de risc.
a dezvolta o adesea foate mult de la evaluările Modificaţi informaţiile despre
afecţiune. realiste ale proba-bilităţii lor risc în funcţie de caracteristi-
statistice. Natura şi intensitatea cile sau com-portamentul unei
acestor percepţii poate influenţa persoa-ne.
semnificativ voinţa de a lua mă- Ajutaţi persoana să dezvolte o
suri preventive. percepţie adecvată asupra prop-
riului risc
Severitatea Convingerile Oamenii pot să nu răspundă Menţionaţi consecinţele unei
percepută despre seri- sugestiilor de a-şi face vaccin afecţiuni şi reco-mandaţi
ozitatea unei antigripal deoarece aceştia nu măsuri.
afecţiuni şi consideră gripa ca fiind o boală
consecinţele gravă.
acesteia. Persoana trebuie să perceapă po-
tenţialul de gravitate a afecţiunii
în termeni de durere şi discom-
fort, timp pierdut de la muncă,
dificultăţi economice, etc.
Subiectul: Programe de educaţie pentru sănătate 67
Strategii potenţiale de
Concept Definiţie Exemple
schimbare
Beneficiile Convingerile Persoanele trebuie să creadă în Explicaţi cum, unde şi când să se
percepute despre efici- mod general că măsurile reco- iau măsuri şi care vor fi potenţia-
enţa măsu- mandate chiar vor fi benefice lele rezultate positive.
rilor luate dacă vor fi luate. Unii fumători
pentru a re- înrăiţi, de ex., par să creadă că
duce riscul „Fumez de atâţia ani, încât e prea
sau gravita- târziu ca să mă las. Nu m-ar ajuta
tea. cu nimic să mă las acum, aşa că
de ce să mă mai obosesc?”
Barierele Convingerile Dacă schimbarea e percepută Oferiţi reasigurare, încu-rajări,
percepute despre costu- ca fiind dificilă, neplăcută sau ajutor și informaţii corecte.
rile materiale neconvenabilă şi cântăreşte mai
şi psihologice greu decât beneficiile, e mai puţin
ale măsurilor probabil să se întâmple.
care trebuie
luate.
Îndemn de a lua Factori ce O notă de reamintire de la un Oferiţi informaţii de tipul
măsuri activează dentist că e timpul pentru un „cum să” promovaţi responsa-
do-rinţa de a control poate fi suficientă pentru bilitatea şi uti-lizaţi sisteme de
schimba un a lua măsuri. rea-mintire.
mecanism de
declanşare.
Autoefici-enţa Încrederea Opinia unei persoane despre ceea Oferiţi training şi instruire
în abilitatea ce e capabilă să facă e bazată în pentru punerea în aplicare a
cuiva de a lua mare pe experienţa cu măsuri sau măsurilor.
măsuri. circumstanţe similare întâlnite Utilizaţi obiective prog-ressive.
sau observate în trecut. Faceţi încurajări verbale.
Demonstraţi comporta-mentul
dorit.
2) Modelul transteoretic al schimbării.
Contemplare
Precontemplare Pregătire
Recidivă Măsuri
Menţinere
Explicaţii:
Strategii potenţiale
Etapă Definiţie Exemple
de schimbare
Precontemplare Nu intenţionează să „Nu-i vorba că nu văd Creşterea conştientizării nevoii de
ia măsuri în urmă- soluţia, doar că nu pot schimbare; personalizaţi informa-
toarele şase luni. să văd problema.” ţiile despre riscuri şi beneficii.
Contemplare Intenţionează să ia „Vreau să nu mă mai Motivaţi, încurajaţi persoanele
măsuri în următoare- simt atât de blocat.” să-şi facă anumite planuri.
le şase luni.
Pregătire Intenţionează să ia „Tocmai ce mi-am fă- Ajutaţi la dezvoltarea şi imple-
măsuri în următoare- cut abonament la sala mentarea planurilor de acţiune
le 30 de zile şi a făcut de fitness.” concretă; ajutaţi în crearea de
câteva schimbări de obiective graduale.
comportament în
acest sens.
Acţiune Şi-a schimbat com- „Am început să fac Ajutaţi cu feedback-ul, rezolvarea
portamentul de mai exerciţii fizice şi, deşi de probleme, sprijinul social şi
puţin de şase luni. îmi place, uneori mi se reîntărirea.
pare că e o obligaţie.”
Menţinere Şi-a schimbat com- „Să fac exerciţii fizice Ajutaţi persoanele să facă faţă,
portamentul de mai de trei ori pe săp- să-şi reamintească, să găsească
bine de şase luni. tămână a devenit o alternative, să evite scăpările/
parte din stilul meu de repetările greşelilor (după cum se
viaţă.” poate aplica)
Grupurile ţintă:
1. Persoanele dintr-o localitate rurală care au acces limitat la sursele de apă potabilă.
2. Elevii claselor gimnaziale din municipiul Chişinău care au dereglări de ţinută.
3. Elevii unui colegiu care prezintă dereglări a sistemului vizual la înmatricularea la studii.
4. Asistentele medicale din sala de proceduri unde este riscul ridicat de infectare cu HVB.
5. Asistentele medicale din spitalele de ftiziopneumonologie.
Reflecţie
Sarcina didactică 4. Profesorul propune elevilor să elaboreze un eseu de 5 minute la subiectul
Succesul programele de educaţie pentru sănătate. Se citesc reciproc eseurile şi se stabilesc nişte conclu-
zii comune pentru tot auditoriul.
Extenzie
Sarcina didactică 5. Fiecare echipă va elabora un set de recomandări pentru prevenirea riscuri-
lor în conformitate cu grupul în care au activat.
Subiectul: Evidenţa şi evaluarea activităţilor de

educaţie pentru sănătate şi promovarea sănătăţii
Evaluarea rezultatelor acţiunilor de educaţie pentru sănătate.
Evaluarea rezultatelor acţiunilor de educaţie pentru sănătate.
–– Evidenţa activităţilor de educaţie pentru sănătate.
–– Evaluarea educaţiei pentru sănătate şi a promovării sănătăţii: evaluarea procesului, evaluarea
impactului, evaluarea rezultatului.
–– Indicatorii cantitativi din educaţia pentru sănătate: indicatorul acţiunilor de educaţie pentru
sănătate, indicatorul comportamentului sanogen, indicatorul absolvirii cursurilor de eduac-
ţie pentru sănătate, etc.
–– Beneficii obţinute, schimbări ale comportamentului, reprezentarea grafică comparativă a in-
dicatorilor de sănătate.
–– Feed-back: reevaluarea activităţilor, revizuirea procedurilor, măsuri ameliorative, gestiona-
rea schimbărilor.
Evocare Secvenţe contradictorii Activitate în perechi
Discuţie ghidată Activitate individuală
Realizare a sensului Organizator graphic Activitate în perechi
Graffiti Activitate în echipe
Algoritmizarea Activitate în echipe
Reflecţie 6 de ce? Activitate individuală
Evocare
Sarcina didactică 1. Fiecare elev primeşte câte o fişă comună pe care este scris un început de o
afirmaţie. Se propune elevilor să continuie afirmaţia folosind unul sau mai mulţi termeni din tabel
şi să discute cu cel care plasează un termen învecinat cu al său. Profesorul poate solicita anumite
explicaţii.
Afirmaţia: Pentru a-mi menţine în continuare starea de sănătate şi a exclude factorii de risc, tre-
buie să-mi evaluez…
Creşterea bunăstării Factori ce influenţează sănătatea Abilităţile cognitive
Maximizarea puterilor Factori de risc Profilaxie primară
Învăţarea activităţilor de îngrijire personală Cunoştinţele Profilaxie secundară
Oferirea de informaţii Cultura Profilaxie terţiară
Vizită la medicii specialişti Creşterea responsabilizării Prevenirea bolii
Sarcina didactică 2. Eleviilor li se propune să comenteze fraza Monitorizarea este partea pro-
cesului de evaluare, este permanentă şi se desfăşoară în timpul derulării întregului program/proiect/
acţiuni. Elevii lansează idei folosind algoritmul propus. La final profesorul va oferi un exemplu de
construcţie a ideii.
• Cred că…
• Argumentez că…
• Susţin că…
• Menţionez că…
• Pot afirma că…
Realizarea sensului
Sarcina didactică 3. Elevilor li se propune un şir de afirmaţii aranjate aleatoriu din care nu
toate sunt la subiectul studiat la lecţie. Se propune câte un tabel comun, pentru o organizare grafică a
informaţiilor prezentate. Ei completează individual tabelul concomitent găsind intrusul din şirul de
afirmaţii propuse. La finisarea completării se discută varianta obţinută cu colegul din stânga. Apoi
perechea formată prezintă produsul finit în grup. Profesorul sistematizează ideile acumulate în timpul
discuţiilor de grup sau plen.
Procesul de monitorizare şi evaluare poate fi descris cu ajutorul unor întrebări:
Ca metode de monitorizare pot servi procedee de:
Ca mijloc de monitorizare pot servi:
Afirmaţii. Ce se întâmplă? De ce se întâmplă? Ce se întâmplă este în concordanţă cu planul/

strategia? Cum pot fi rezolvate problemele apărute? Ce mâncăm? Colectare de date, Eşantionare,
Observare, Repartizare, Plan de activităţi, Termene de execuţie, Stabilirea perioadelor de timp alocate
unei activităţi, Liste de participanţi, Mobilier din instituţii publice.
Sarcina didactică 4. Elevilor, împărţiţi în 3 echipe, li se propune spre dezbatere subiectul
Evaluarea educaţiei pentru sănătate şi a promovării sănătăţii. Pe foi pentru flip-chart se inscriu tabele
cu sarcini pentru fiecare echipă. Fiecare echipă discută în grup subiectul propus şi notează răspunsu-
rile pe foaie. La semnalul profesorului, echipele îşi schimbă foile după mersul acelor de ceasornic, le
examinează notând observaţiile, completările direct pe foi cu o cariocă de altă culoare. După înche-
ierea rotaţiei fiecare grup examinează răspunsurile, analizează notiţele colegilor. Se apreciază lucrul
fiecărei echipe. Profesorul completează informaţiile prezentate şi face corectările de rigoare.
1. Evaluarea formativă este ___________________________________________________

Evaluarea formativă răspunde la 1. ________________________________________
urmatoarele întrebări: 2. ________________________________________
3. ________________________________________
4. ________________________________________
2. Evaluarea de process este ____________________________________________________

Evaluarea de proces răspunde la 1. _______________________________________
urmatoarele întrebări: 2. _______________________________________
3. _______________________________________
4. _______________________________________
Subiectul: Evidenţa şi evaluarea activităţilor de educaţie pentru sănătate şi promovarea sănătăţii 71
3. Evaluarea de impact este ____________________________________________________

Evaluarea de impact răspunde la 1. _______________________________________
3. _______________________________________
4. _______________________________________
4. Evaluarea de rezultat este ____________________________________________________

Evaluarea de rezultat răspunde la 1. _______________________________________
3. _______________________________________
4. _______________________________________
Sarcina didactică 5. Elevii primesc câte un algoritm de evaluare a unui program de promovare
a sănătăţii. În baza programului de promovare a sănătăţii elaborat anterior, la lecţia precedentă, com-
pletează schema şi argumentează cele înscrise.
Algoritm de evaluare a unui program de promovare a sănătăţii

1. Descrierea programului. Pentru a se putea măsura rezultatul programului, trebuie specificat
de la început:
–– Grupul ţintă;
–– Ce comportament se doreşte a fi schimbat şi cum se va măsura această schimbare;
–– Schimbarea propusă trebuie să fie fezabilă, realistă;
–– Timpul în care se va obţine schimbarea;
_________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
2. Identificarea problemelor.
–– Concept şi design – una dintre cele mai frecvente probleme este aceea dacă programul a fost
conceput respectându-se conceptele şi principiile promovării sănătăţii;
–– Implementare – întrebarea cea mai frecventă se referă la cât de eficient şi eficace a fost imple-
mentat programul.
–– Impact – de obicei evaluarea impactului ridică întrebări privitoare la măsura în care iniţiati-
va a produs efectele scontate.
_________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
3. Dezvoltarea procesului de colectare a datelor. Decizia privind dezvoltarea procesului de colec-
tare a datelor depinde de:
–– Scopurile şi obiectivele intervenţiei;
–– Criteriile pentru îndeplinirea acestora cu succes;
–– Indicatorii aleşi;
–– Perspectiva şi nevoile diferiţilor beneficiari – participanţi la program;
_________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
4. Colectarea datelor. Statisticile au diferite marje de eroare, iar numerele reprezintă numai o
formă de indicator a unei probleme de sănătate publică, alături de cei calitativi care pot explica mai
bine „de ce” şi „cum”.
_________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
5. Analiza şi evaluarea datelor. Evaluarea formativă, evaluarea de proces, evaluarea de impact,
evaluarea rezultatului.
_________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
6. Recomandările. Trebuie să acopere schimbările imediate, să clarifice ce este folositor dintre
rezultatele obţinute.
_________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
7. Diseminarea rezultatelor. Rezultatele trebuie să ajungă atât la cei care au participat la concepe-
rea, dezvoltarea şi punerea în practică a intervenţiei, cât şi la decidenţi.
_________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
Reflecţie
Sarcina didactică 6. Profesorul propune elevilor afirmaţia: Este dificil de a implementa un pro-
gram. În raport cu această afirmaţie se propun de formulat 6 întrebări De ce? Fiecare întrebare va
rezulta din răspunsul la întrebarea precedentă. Elevii răspund în scris individual.
1. De ce?
___________________________________________________________________
2. De ce?
___________________________________________________________________
3. De ce?
___________________________________________________________________
4. De ce?
___________________________________________________________________
5. De ce?
___________________________________________________________________
6. De ce?
___________________________________________________________________
Extensie
Sarcina didactică 7. Fiecare echipă va elabora un set de recomandări pentru o evaluare mai efi-
cientă a programelor de promovare a sănătăţii.
Bibliografie
1. Apostol Stănică L. Cultura educaţiei pentru sănătate: unele forme şi metode de educaţie aadoles-
cenţilor în Tehnologii educaţionale moderne. Chişinău: Garomont-Studio SRL, 2010.
2. Bajag M., Fondafan L., Frank K. Educaţie pentru Sănătate. Chişinău: Corpul Păcii SUA în
Republica Moldova, 2001.
3. Borundel C. Tablete de stil de viaţă. Iaşi: Viaţa şi sănătatea, 2000.
4. Bursuc B. Educaţie pentru sănătate. Cluj-Napoca, 2005.
5. Eţco C., Calmîc V., Băhnărel I., Promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate, Chişinăi, Epigraf,
2013.
6. Zepca V., Băhnărel I., Petrescu C., Promovează sănătatea, Ghidul specialistului formarea stilului
sănătos de viaţă, Chişinău, 2012.
7. Nemerenco A., Cărăuşu M., Lozan-Tîrşu C., Guţu L., Noţiuni de comunicare. Comunicarea în
sănătate publică, Chişinău, 2010.
8. Popescu L., Stilul de viaţă sănătos, Ghid de educaţie pentru sănătate, Editura Muntenia, 2010.
9. Promovarea sănătăţii şi educaţie pentru sănătate / Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi
Management Sanitar. – Bucureşti: Public H Press, 2006.
10. Şuleanschi S., Sclifos L., Lîsenco S., Olaru V., Creţu N., Sugestii privind eklaborarea proiectelor
didactice la disicplina Bazele antreprenoriatului, Editura Arc, Chişinău, 2017.
11. Marcu A., Marcu Gr., Ghid pentru managementul programelor de sănătate. I.S.P. Bucureşti, 2000.
12. Manolache A., Cobîleanschi S., Negrean M., Chitic L., Galemba S., Comunicare pentru schimbare
comportamentală, Chişinău, 2012.
13. Baroncea A., Bologan L., Botnarciuc L., Chitic L., Cobîleanschi S., Loghin V., Manolache A. şi alţii,
Comunicarea şi managementul practicii medicale în asistenţa medicală primară, Chişinău, 2010.
14. Frank K., Murphy R., Nistreanu E. Pentru un mod de viaţă mai sănătos. Chişinău: Corpul Păcii
SUA în Republica Moldova, 2001.
15. Cartaleanu T. şi alţii, Formarea de competenţe prin strategii didactice interactive., Pro
16. Didactica, Chişinău, 2008.
17. Ştefaneţ S., Leşco G. Sănătatea şi dezvoltarea tinerilor. Studiu de evaluare a cunoştinţelor, atitudi-
nilor şi practicilor tinerilor, UNICEF. Chişinău: Asociaţia „Sănătate pentru tineri”, 2005.
18. Pana, B., Duta, I., Chiriac, N. D; Moga, C. – Ghid de comunicare şi marketing social, Instrumente
de promovare a comunicarii în sanatate, Ed. Universitara „Carol Davila”, Bucuresti, 2003.
19. World Health Organization – Standards for Health Promotion in Hospitals, 2004, Copenhaga
20. World Health Organization – Implementing health promotion în hospitals: Manual and self-as-
sesment forms, 2006, Copenhaga.
21. Wragg D. W. (1992): Public relations handbook
22. Zepca V. ABC-ul Sănătăţii. Chişinău-Iaşi: Polirom, 2003.
23. Zaharia R., Marketing social-politic, Bucureşti, Editura Uranus, 2001.
24. Cerghit, I., (2002). Metode de învăţămînt, EDP, Bucureşti, 2005. Bucureşti: Editura Aramis.
25. Cristea, S., (1998). Dicţionar de termeni pedagogici. Bucureşti: E.D.P.
26. Oprea, C. L., (2006). Strategii didactice interactive. Bucureşti: E.D.P.
27. http://www.cdc.gov/eval/resources.htm#manuals
28. http://www.re-aim.org/
29. http://ctb.ku.edu/tools/evaluateinitiative/index.jsp
30. http://www.oznet.ksu.edu/dp_chealth/HealthyPlaces/framework/overview.html
31. http://lgreen.net/precede.htm
32. http://www.ala.org/Content/ContentGroups/ACRL1/IS/Organization9/Plannin

Limbă

Ghid Promovarea Sanatatii

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Ghid Promovarea Sanatatii

Încărcat de

Drepturi de autor:

Centrul de excelenţă în medicină şi farmacie „Raisa Pacalo”

Aprobat la şedinţa Consiliului metodico-ştiinţific,

II. Sugestii privind realizarea activităţilor didactice������������������������������������������� 20

Competenţele specifice – finalităţi ale formării elevilor în

În condiţiile actuale de sporire rapidă a volumului informaţional şi a schimbărilor în societate

Corelarea competenţelor cu strategiile didactice

Caracteristicile unei situaţii de exersare a unei competenţe

Strategii didactice de predare-învăţare

Cunoştinţe Capacităţi Competenţe Nivelul de apreciere

Evaluarea competenţelor nu dă rezultate de la sine, de aceea ar trebui mereu monitorizat pro-

Studiu individual ghidat de profesor

Exemple de conţinuturi propuse şi modalităţi de evaluare pentru studiul individual ghidat

Materii pentru studiul individual Produse de elaborat Modalităţi de evaluare

Materii pentru studiul individual Produse de elaborat Modalităţi de evaluare

Produsul Criterii de evaluare

Produsul Criterii de evaluare

Descrierea demersului acţional

Starea unui Toate siste-mele Armonie dintre Sănătate Sănătate socială

Subiectul: Conceptul de promovare a sănătăţii

Descrierea demersului acţional

Abordarea educaţională. Transmite cunoştinţe asupra unor comportamente favorabile sănătă-

Modelul epidemiologic. Modelul tradiţional al bolilor transmisibile (agent cauză-efect). Măsurile

Subiectul: Modul şi stilul sănătos de viaţă şi educaţia pentru sănătate

Descrierea demersului acţional

Mod de viaţă Stil de viaţă

Modul de viaţă reprezintă...

Exemple de elemente sanogene ale stilului de

Exemple de elemente patogene ale stilului de

Subiectul: Mijloace şi forme de educaţie pentru sănătate

Subiectul: Promovarea sănătăţii pentru

–– Modelul de consum alimentar se bazează în special, pe consumul de alimente cumpărate.

Subiectul: Educaţia pentru sănătate în prevenirea şi combaterea

Descrierea demersului acţional

Subiectul: Planificarea activităţilor de educaţie pentru sănătate

Descrierea demersului acţional

Metodologia planificării în domeniul serviciilor pentru sănătate

Identificarea problemei Stabilirea priorităţilor Fixarea scopurilor

b) Planificarea tactică, structurală

Fixarea obiectivelor Aplicarea în practică a Evaluarea structurală, de

Modele utilizate în procesul de elaborare a planurilor

Etapele planificării şi evaluării educaţiei pentru sănătate

Subiectul: Comunicarea în educaţia pentru sănătate

Descrierea demersului acţional

Subiectul: Educaţia pentru sănătate a diverselor grupe de populaţie

Realizare a sensului Asocieri forţate Activitate în echipe

Descrierea demersului acţional

Subiectul: Programe de educaţie pentru sănătate

SEVERITATEA RISCUL PERCEPUT

2) Modelul transteoretic al schimbării.

Subiectul: Evidenţa şi evaluarea activităţilor de

Descrierea demersului acţional

Ca metode de monitorizare pot servi procedee de:

Ca mijloc de monitorizare pot servi:

Afirmaţii. Ce se întâmplă? De ce se întâmplă? Ce se întâmplă este în concordanţă cu planul/

1. Evaluarea formativă este ___________________________________________________

2. Evaluarea de process este ____________________________________________________

3. Evaluarea de impact este ____________________________________________________

4. Evaluarea de rezultat este ____________________________________________________

Algoritm de evaluare a unui program de promovare a sănătăţii

S-ar putea să vă placă și

II. Sugestii privind realizarea activităţilor didactice�� 20