Sunteți pe pagina 1din 4

Controverse în materia stabilirii instanței competente material de a judeca cererile

având ca obiect modificarea descrierii imobilului în cartea funciară

Diferitele situații practice ivite în viața de zi cu zi se pliază, în mare cel puțin, pe reglementări deja
prestabilite în drept care caută sa ofere rezolvare. În ciuda dimensiunii vaste a dreptului, se întâmpla ca
juridicul să fie de multe ori neclar cu privire la dileme cauzate de celeritatea vieții cotidiene. Circumstanțe
neprevăzute de normă aruncă pe umerii instanței povara clarificării unor aspecte practice de care depinde
soluționarea unui posibil litigiu.
Problema concretă vizează cauzele având drept obiect modificarea mențiunilor din cartea funciară
privitoare la descrierea, destinația sau suprafața imobilului, care par a fi lipsite de importanță dar sunt
frecvent întâlnite în zonele din țară în care sistemul de publicitate imobiliară a fost funcțional și înainte de
extinderea acestuia la nivel național.1
Potrivit Decretului-lege nr. 115/1938, cărțile funciare s-au întocmit în considerarea declarației
proprietarului. Situațiile în care suprafața înscrisă în cartea funciară nu corespunde cu cea reală devenind
astfel comune. Mai ales în situația înstrăinării imobilului, atât proprietarul acestuia cât și cumpărătorul sunt
interesați ca situația din cartea funciară, sub aspectul toate aspectele ei, să corespundă cu cea faptică, spre a
se evita conflicte ulterioare.2
Jurisprudența națională înregistrează soluții divergente, întâlnirile profesionale ale judecătorilor,
consemnate în minute, reținând constant punerea ei în discuție, fără a atinge consensul clarificării 3,
împreună conturând un posibil demers în vederea pronunțării regulatorului jurisprudențial. 4 De exemplu,
prin mecanismul declinării de competență, unele complete de la nivelul judecătoriilor au declinat
competența în favoarea tribunalelor, altele au continuat să judece astfel de cereri. Curtea de Apel Timișoara
a pronunțat un regulator de competență, prin care a decis că judecatoria este instanța competentă să judece
cererile prin care se solicită modificarea mențiunilor privind suprafața imobilului înscris în cartea
funciară.

 Perspectiva competenței după materie

Sediul materiei îl constituie art.914 din noul Cod civil, plasat în capitolul IV (din titlul VII
al cărții a III-a) al codului, intitulat „Rectificarea înscrierilor în cartea funciară”. Dacă ne raportăm la
Cod există 3 există trei genuri de rectificări, respectiv radieri, îndreptări și corectări, toate având ca obiect
înscrierile inexacte existente în cartea funciară.
Modificarea mențiunilor vizând suprafața imobilului vizează alte situații decât erorile materiale
din înscrieri. Diferența care permite delimitarea modificării mențiunii referitoare la suprafața imobilului
de îndreptarea erorii materiale vizând această suprafață este simplă. ea din urmă poate proveni din
înscrierea unei alte suprafețe decât suprafața care este înscrisă în actul ce atestă identificarea
imobilului. Aceasta poate fi o documentație tehnică în baza căreia se deschide coala funciară și/sau
1
Emilian-Floria Popescu, Controverse în materia stabilirii instanței competente material de a judeca cererile având ca obiect
modificarea descrierii imobilului în cartea funciară, în Revista „Dreptul” nr. 2/2015, p. 106.
2
Ibidem, p.107.
3
Minutele întâlnirilor preşedinţilor secţiilor civile ale curţilor de apel din 7-8 mai 2015 (Iași), 19-20 noiembrie 2015 (Timișoara) și 11
martie 2016 (Timișoara), publicate pe portalul INM – Asistență documentară pentru magistrați.
4
Minuta din data de 19-20 noiembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara concluziona: „În majoritate, participanții au agreat concluzia că
acțiunea în rectificarea înscrierii din cartea funciară are natura unei acțiuni patrimoniale neevaluabile, competența materială aparținând
judecătoriei, în temeiul dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. h) C. pr. civ. A fost exprimată însă și opinia contrară, potrivit căreia acțiunea este
patrimonială, evaluabilă în bani, competența materială urmând să fie stabilită în funcție de valoarea obiectului litigului, după caz, în
favoarea judecătoriei sau a tribunalului. Având în vedere argumentele pertinente exprimate în favoarea fiecăreia dintre cele două
opinii, participanții au apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu un recurs în interesul legii.”
contractul ori actul translativ de proprietate. Prima are o altă sursă, radical diferită de ultima. În acest din
urmă caz, suprafața este preluată corect din actele menționate deja sau din declarația proprietarului, însă
Întinderea parcelei pe care o atestă aceste acte este diferită de cea reală.
Rectificarea înscrierilor în cartea funciară: calea amiabilă, declarația autentică notarială și prin
hotărâre judecătorească definitivă.
Articolul 913, delimitează erorile materiale de erorile juridice, respectiv cele ce decurg din
înscrieri care nu au fundament de natură juridică. Astfel, legiuitorul procedează prin excludere, specificând
că erorile materiale sunt toate celelalte erori care nu se încadrează în cazurile de rectificare [conținute
în art.908 alin.(1), pct.1–4]. Separat, articolul 914 mai include o normă legală destinată să reglementeze
modificarea mențiunilor referitoare la descrierea imobilului. Art.913 se inserează o normă de trimitere.
Dispozițiile Legii nr. 7/1996 au și ele incidență în problematica discutată. În Legea nr.7/1996 nu
există un text legal care să reglementeze în ce condiții se poate obține operarea unei modificări de suprafață
pentru imobilele care au figurat deja înscrise în cartea funciară anterior reglementărilor care au
extins acest sistem de publicitate pe întregul teritoriu al țării. Nu există, de asemenea, niciun text
legal care să reglementeze competența în materie. În contextul Codului de procedură civilă, dacă se
apreciază că obiectul acestor cereri nu este evaluabil în bani, competența în materie, potrivit celor ce
succed, nu poate aparține decât tribunalelor. Teza contrară, respectiv aprecierea că obiectul acestor
cereri este evaluabil pecuniar, poate atrage competența materială a judecătoriilor sau, după caz, a
tribunalelor, potrivit normei legale expuse în art.94 pct.1 lit.j) din Codul de procedură civilă. Locul
firesc al acestui gen de cereri, în aprecierea obiectului lor, ar fi însă în reglementarea conținută de art.94
pct.1 lit.e) din cod.

 Perspectiva competenței după valoare

Pentru a se argumenta că astfel de cereri au o finalitate patrimonială, s-au invocat unele


dispoziții din Codul fiscal, respectiv art.258 alin.(8) și art.259. Atat in cazul cladirilor, cat si al
terenurilor, daca se constata diferente intre suprafetele inscrise in actele de proprietate si situatia reala
rezultata din masuratorile executate in conditiile Legii cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996,
republicata, pentru determinarea sarcinii fiscale se au in vedere suprafetele care corespund situatiei reale,
dovedite prin lucrari tehnice de cadastru. Datele rezultate din lucrarile tehnice de cadastru se inscriu in
evidentele fiscale, in registrul agricol, precum si in cartea funciara, iar modificarea sarcinilor fiscale
opereaza incepand cu data de intai a lunii urmatoare celei in care se inregistreaza la compartimentul de
specialitate lucrarea respectiva, ca anexa la declaratia fiscala.
Argumentul sarcinilor fiscale, acestea fiind evaluabile în bani, pare să fie decisiv. Numai că,
din perspectiva acestor sarcini fiscale, situația constatării unor diferențe poate crea, de la caz la caz, fie
un dezavantaj celui în cauză, dacă se constată diferențe de suprafață în plus, fie un avantaj, dacă
diferențele între suprafața reală și cea înscrisă în actul de proprietate sunt în minus. Este adevărat că
aceeași finalitate poate decurge și din parcurgerea unei proceduri judiciare prin care se soluționează
o cerere de modificare de suprafață, însă finalitatea directă a acesteia este modificarea descrierii
imobilului în cartea funciară.
Fiind posibil să se solicite și modificarea prin înscrierea suprafeței reale mai reduse în raport cu
cea înscrisă în cartea funciară. cum cererea al cărei obiect este evaluabil în bani se timbrează la
valoare dacă ea nu face parte din categoria acelor cereri de acest gen nominalizate derogatoriu de
legiuitor a fi timbrabile printr-o sumă fixă –, este incompatibilă această situație cu modul de
calculare a taxei de timbru pentru cererile evaluabile în bani.
Altă perspectivă de abordare a subiectului, care permite și stabilirea specificului obiectului
cererilor de modificare a mențiunilor din cartea funciară referitoare la suprafața imobilului, o oferă însă
și raportarea acestui gen de cereri la un altul, cel al cererilor în constatare. O atare calificare însă nu
poate fi primită. Inclusiv în condițiile noului Cod de procedură civilă (art.35) se menține principalul
element de individualizare a cererilor în constatare, neputând fi solicitată decât constatarea existenței
sau inexistenței unui drept, nu a unei împrejurări care nu are în compunerea sa dreptul care se solicită să se
constate că există sau, dimpotrivă, că nu există. Împrejurarea că o parcelă de teren are o altă suprafață decât
cea înscrisă în cartea funciară este una de fapt.
Decurgând din cele menționate până aici, se poate deduce regula că sunt evaluabile în bani acele
cereri a căror finalitate este aceea de a se procura reclamantului, prin hotărârea obținută, un câștig
pecuniar de la sau în raport cu partea adversă. Din nou se constată că, în cazul cererii de modificare a
mențiunilor din cartea funciară referitoare la suprafața imobilului, reclamantul nu urmărește și nici nu
obține un atare avantaj de la sau în raport cu proprietarii învecinați. Singurele avantaje sau dezavantaje
sunt obținute de reclamant în raport cu autoritățile fiscale sau eventual cu alte persoane decât
proprietarii învecinați. Căci finalitățile cererii trebuie să fie cele directe, consecințe ale raportului juridic
litigios, finalități care nu pot fi apreciate decât din analizarea consecințelor eventualului câștig de
cauză asupra părții adverse.
Exista două concepții referitor la determinarea unei cereri ca fiind evaluabilă în bani:
- Cea extremă, că nu pot fi considerate cereri evaluabile în bani doar cele al căror obiect nu poate
fi evaluat ca atare din cauza naturii sale intrinseci, neexistând niciun element în cadrul obiectului cererii
care să permită evaluarea bănească a acestuia (spre exemplu acțiunile de stare civilă, stabilirea
filiației, tăgada paternității)
–Cea ponderată, când se consideră că, inclusiv în situația când obiectul nemijlocit al cererii
nu poate fi evaluat în bani, finalitatea mediată în raport cu patrimoniul reclamantului și/sau cel al
adversarului din proces permite atare evaluare (exemplul elocvent constituindu-l cazurile prevăzute
de art.3 alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.80/2013)
Din altă perspectivă, este necesar să se diferențieze între cererile evaluabile în bani timbrările la
valoare, conform art.3 din ordonanță, și celelalte cereri cu aceeași natură. Astfel, pentru a se determina
cererile care se timbrează la valoare, determinate doar generic în art.3, nu și în funcție de obiectul concret,
vom exclude în primul rând cererile care se stipulează că se timbrează cu sume fixe sau cote
procentuale, iar apoi cererile pentru care, în mod obiectiv, obiectul acestora nu permite evaluarea în
bani. Ajungem, astfel, la concluzia că, atunci când a atribuit în competența unor instanțe cereri evaluabile în
bani, legiuitorul a înțeles să determine sensul acestei sintagme nu numai în raport cu dispozițiile art.
3 din ordonanță, respectiv:
–cererile evaluabile în bani circumscrise în raport de dispozițiile art.3 alin.(1), rămase după
deducerea din acestea a celor timbrabile în sumă fixă sau exclusiv în cotă procentuală;
–cererile asimilate acestora, precizate în alin.(2) al textului legal

Toate celelalte categorii de cereri tratate expres în ordonanță –cu excepția celor ale căror obiecte nu
permit în mod evident o evaluare în bani, cum sunt cele enunțate în art.8 alin.(1) lit.a), b), d)–sunt
susceptibile de a fi considerate cereri evaluabile în bani, chiar dacă nu se timbrează la valoare, ci în sumă
fixă. La aceste argumente se mai adaugă încă unul, decisiv în înlăturarea acestei perspective, și anume
art.20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.80/2013 care stabilește că „Acțiunile și cererile în
materie de carte funciară, când nu pun în discuție fondul dreptului, se taxează cu 50 lei. Astfel, art.94 pct.1
lit.j) din Codul de procedură civilă, nu a inclus în niciun caz cererile de acest gen în categoria oricăr
or altor cereri evaluabile în bani.

 Perspectiva primei instanțe de drept comun

Cererile de modificare a descrierii imobilului nu pot fi încadrate decât la competența tribunalelor,


conform art.95 pct.1 din noul Cod de procedură civilă. Acest text legal, așa cum a remarcat și
doctrina, a adus schimbarea majoră a regulii instituite de reglementarea anterioară, potrivit căreia
judecătoriile erau instanțe de drept comun pentru judecata în primă instanță.
Pe lângă considerentul că mențiunea referitoare la suprafața imobilului care se solicită a fi
modificată face parte integrantă din descrierea imobilului localizată în partea I a cărții funciare intitulată ca
atare, natura acesteia impunând ca cererile referitoare la aceste înscrieri să nu fie evaluabile în bani,
alte considerente în aceeași materie impun o atare concluzie.
Astfel, însuși legiuitorul distinge între modificarea descrierii imobilului (art.914 din Codul civil)
și modificarea imobilului (art.879 din cod). Nici măcar cererile de modificare a imobilului prin alipiri sau
dezlipiri nu sunt considerate evaluabile în bani, pentru că nu se schimbă proprietarul imobilului și nu
dobândește niciun drept, însuși textul în materie stipulând că aceste operațiuni „ nu implică niciun transfer
de proprietate”. În consecință, atari cereri, vizând simple operațiuni materiale, cum iarăși specifică
expres acest text legal, neaducându-i reclamantului niciun avantaj care să se reflecte în sporirea
patrimoniului acestuia, nu există nicio rațiune să fie incluse în categoria cererilor evaluabile în bani.

 Concluzie

Este evident că, în aceste condiții, normele în materie de competență, fiind de strictă
interpretare, în prezent, nu avem o reglementare care să atribuie competența după obiectul specific al
acestui gen de cereri tribunalelor sau judecătoriilor. În aceste condiții, singura normă care permite
totuși stabilirea competenței de soluționare a cererilor de modificare a mențiunii referitoare la
suprafața imobilului înscris în cartea funciară nu poate fi decât cea conținută de art.95 pct.1 din Codul
de procedură civilă, potrivit căruia tribunalele au competența de a judeca „în primă instanță toate
cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.Totuși natura și complexitatea redusă a
cererilor în discuție nu justifică încărcarea rolului tribunalelor cu atari cauze, legiuitorul ar trebui să
îndrepte această anomalie printr-o reglementare adecvată.
De lege lata, competența soluționării cauzelor vizate de art. 914 din Codul civil revine tribunalelor,
în temeiul art.95 pct.1 din noul Cod de procedură civilă. De lege ferenda, propunem ca atari cauze să
revină în competența materială a judecătoriilor, nejustificându-se soluționarea lor de tribunale (în primă
instanță), avându-se în vedere natura și complexitatea lor redusă.