CURS 2

TITLUL II Raportul juridic de afaceri

CAPITOLUL I Raportul juridic civil. Raportul juridic de afaceri

1. Noţiune şi caractere juridice

Raportul juridic este o relaţie socială în care conduita persoanelor fizice sau a persoanelor
juridice este reglementată prin norme de drept1.
Raportul juridic civil este o relaţie socială, stabilită prin voinţa persoanelor fizice sau a
persoanelor juridice aflate pe poziţie de egalitate juridică, întotdeauna reglementată de o normă
de drept civil.
Caracterele juridice ale raportului juridic civil sunt următoarele:
a) are caracter social, deoarece toate raporturile juridice se stabilesc între oameni, priviţi ca
persoane fizice sau ca persoane juridice;
b) are caracter voliţional, deoarece prin voinţa persoanelor exprimată liber şi care
îmbracă forma unui acord se încheie, se modifică sau se desfiinţează raportul juridic;
Raportul juridic civil, concret, se transpune în practică sub forma unui contract (spre
exemplu, de vânzare, de mandat, de închiriere, de schimb), care presupune o reglementare în
Codul civil, ce reprezintă voinţa legiuitorului exprimată prin norma de drept civil.
c) se caracterizează prin poziţia de egalitate juridică a părţilor (care nu trebuie confundată cu
egalitatea cetăţenilor în faţa legii sau în faţa autorităţilor publice, fără privilegii şi
discriminări);
d) poate fi patrimonial sau nepatrimonial. În măsura în care raportul juridic civil are un
conţinut economic, evaluabil în bani, raportul juridic civil este patrimonial (spre exemplu,
contractul de vânzare, de închiriere, de schimb). Dacă raportul juridic civil nu are conţinut
evaluabil în bani, acesta are caracter nepatrimonial (spre exemplu, convenţia părinţilor unui
copil născut în afara căsătoriei cu privire la stabilirea numelui de familie al acestuia).
2. Structura raportului juridic. Specificul raportului juridic
de afaceri
Raportul juridic civil cuprinde în structura sa următoarele elementele: părţile, conţinutul şi
obiectul.
1. Părţile, respectiv subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice şi persoanele
juridice titulare de drepturi şi obligaţii civile.
Codul civil, la art. 2 şi art. 3, prevede expres că acesta se aplică:
– raporturilor patrimoniale şi celor nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept
civil. Subiectele de drept civil sunt persoanele fizice şi persoanele juridice (art. 25 din Codul
civil);
– raporturilor dintre profesionişti;
– raporturilor dintre profesionişti şi orice alte subiecte de drept civil.

2. Conţinutul raportului juridic cuprinde drepturile subiective şi obligaţiile civile (corelative

drepturilor) pe care le au părţile.

1
3. Obiectul raportului juridic civil constă în prestaţiile la care este obligat subiectul pasiv
(debitorul). De regulă, astfel de prestaţii se concretizează, ca exprimare materială, în bunuri.
Bunurile reprezintă, prin urmare, element de structură al raportului juridic, ca obiect
derivat al acestuia.

 Profesioniştii conferă particularitate raporturilor juridice civile. Participarea lor la raporturile

juridice respective face ca aceste raporturi să devină de afaceri. Prin urmare, dreptul afacerilor
cuprinde norme ce reglementează raporturile dintre profesionişti (comercianţi sau
necomercianţi), precum şi raporturile dintre profesionişti şi orice alte subiecte de drept
civil (consumatori de bunuri şi servicii, beneficiarii unor executări de lucrări), cărora li se
aplică dispoziţiile Codului civil (potrivit art. 3 alin. (1) şi (2) din Codul civil).
Raporturile juridice la care participă profesioniştii comercianţi 1 în vederea desfăşurării
activităţii de afaceri se caracterizează prin:
A. poziţia de egalitate juridică, în situaţiile în care încheie, se modifică sau se desfiinţează
raporturi de afaceri (spre exemplu, contracte);
B. poziţia de subordonare, în cadrul raporturilor juridice în care „cealaltă parte” este statul,
reprezentat (spre exemplu, de registrul comerţului, administraţia fiscală, Monitorul Oficial
etc.). În acest sens, profesionistul comerciant persoană fizică (persoană fizică autorizată,
întreprinzător individual sau întreprindere familială) sau persoană juridică (societate) nu poate
să exploateze legal o întreprindere ori să înceapă activitatea:
a) fără să se înscrie în prealabil în registrul comerţului (care este registru public) 1, fie pentru
constituirea sa valabilă (în cazul societăţii), fie pentru autorizarea exercitării comerţului (în
cazul persoanelor fizice);
b) fără să se înregistreze fiscal (obţinând codul unic de identificare) şi să achite taxele şi
impozitele generate de activitatea sa de afaceri;
c) fără să înregistreze în registrul comerţului toate informaţiile şi actele necesare încunoştinţării
terţilor în legătură cu schimbările intervenite în statutul său organic şi profesional2;
d) fără ca societatea să fie publicată în Monitorul Oficial.
De asemenea, raporturi juridice de subordonare se stabilesc între anumite societăţi cu statut
special şi autorităţi publice, administrative, de reglementare, supraveghere şi control, înfiinţate în
domeniile de specialitate respective (spre exemplu, Autoritatea de Supraveghere Financiară,
societăţile de asigurări fiind obligate să obțină de la aceasta autorizație în vederea constituirii).
CAPITOLUL II Persoana fizică. Profesionistul persoană fizică

1. Persoana fizică – subiect de drept civil. Noţiune.

Capacitatea civilă a persoanei fizice
Subiectele de drept civil, părţi ale raporturilor juridice civile, sunt persoanele fizice şi persoanele
juridice.
Persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi de obligaţii civile (art. 25
alin. (2) din Codul civil).
Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condiţiile cerute de lege, este
titulară de drepturi şi obligaţii civile (art. 25 alin. (3) din Codul civil).

2
Toate persoanele, fizice şi juridice, dispun de capacitate civilă.
În structura capacităţii civile intră capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu. Astfel,
orice persoană are capacitate de folosinţă şi, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, capacitate
de exerciţiu (art. 28 alin. (2) din Codul civil).
Atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice legea le recunoaşte, le ocroteşte şi le
garantează drepturile şi libertăţile civile (art. 26 din Codul civil).
Orice persoană fizică sau juridică este titulară a unui patrimoniu. Acesta poate face obiectul
unei diviziuni sau afectaţiuni, însă numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
2. Capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu ale
persoanei fizice. Clasificarea persoanelor fizice
 Capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii civile
(art. 34 din Codul civil). Aceasta începe la naşterea persoanei (art. 35 din Codul civil).
Prin excepţie, capacitatea de folosinţă începe de la concepţie numai în privinţa drepturilor, cu
condiţia ca persoana fizică să se nască vie (timpul legal al concepţiunii este reglementat de art.
412 din Codul civil). Prin urmare, copilului nenăscut i se recunoaşte o capacitate anticipată de
folosinţă, dar numai în privinţa drepturilor.
Capacitatea de folosinţă încetează la decesul persoanei (art. 35 din Codul civil), după cum
urmează:
– decesul persoanei se constată fizic şi se dovedeşte prin certificat de deces;
– decesul persoanei dispărute se declară prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei
persoane interesate, dacă au trecut cel puţin doi ani de la data primirii ultimelor informaţii
sau indicii din care rezultă că era în viaţă.

 Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a exercita drepturi şi de a-şi asuma

obligaţii prin faptul încheierii, personal şi singură, de acte juridice civile (art. 37 din Codul
civil).
Prin raportare la capacitatea de exerciţiu, persoanele fizice se împart în trei categorii:
1. Persoane lipsite de capacitate de exerciţiu – sunt cele cărora le lipseşte discernământul.
Acestea sunt minorii sub 14 ani şi interzişii judecătoreşti (alienaţii şi debilii mintal).
Pentru cei lipsiţi de capacitate de exerciţiu, actele juridice se încheie, în numele acestora, de
reprezentanţii lor legali, în condiţiile prevăzute de lege (art. 43 alin. (2) din Codul civil).
Persoana lipsită de capacitate de exerciţiu poate încheia şi singură anumite acte prevăzute de
lege, potrivit art. 43 alin. (3) din Codul civil, și anume:
– actele de conservare;
– actele de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la momentul
încheierii lor.
Actele pe care minorul le poate încheia singur pot fi făcute şi de reprezentantul său legal, în afară
de cazul în care legea ar dispune altfel sau natura actului nu i-ar permite acest lucru (art. 43 alin.
(4) din Codul civil).

3
Încheierea de către minor a altor acte decât cele prevăzute de lege pentru această vârstă sau
încheierea lor de către tutore fără autorizarea instanţei de tutelă, atunci când această autorizare
este cerută de lege, sunt sancţionate de nulitate relativă, chiar dacă nu se dovedeşte vreun
prejudiciu (art. 44 alin. (1) din Codul civil).
2. Persoane cu capacitate de exerciţiu restrânsă – sunt cele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18
ani. Cu privire la acestea, Codul civil prevede două excepţii:
– minorul care se căsătoreşte de la 16 ani dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu (art. 39
alin. (1) din Codul civil);
– minorului care a împlinit 16 ani i se recunoaşte capacitatea de exerciţiu deplină (anticipată)
de către instanţa de tutelă, pentru motive temeinice (art. 40 din Codul civil).
Minorul care a împlinit 14 ani are dreptul să încheie:
– acte juridice cu încuviinţarea părinţilor sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile prevăzute de
lege, şi cu autorizarea instanţei de tutelă. Încuviinţarea sau autorizarea poate fi dată, cel mai
târziu, în momentul încheierii actului (art. 41 alin. (2) din Codul civil);
– singur acte de conservare, acte de administrare care nu îl prejudiciază, precum şi acte de
dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la data încheierii lor (art. 41
alin. (3) din Codul civil).
Dacă minorul a împlinit 15 ani, poate încheia acte juridice referitoare la munca, la îndeletnicirile
artistice sau sportive ori la profesia sa, cu încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, precum şi cu
respectarea dispoziţiilor legii speciale, dacă este cazul. În această situație, minorul exercită
singur drepturile şi execută tot astfel obligaţiile izvorâte din aceste acte şi poate dispune singur
de veniturile dobândite.
3. Persoane cu capacitate deplină de exerciţiu, denumite majore. Persoana devine majoră la
împlinirea vârstei de 18 ani, cu excepţia referitoare la minorul care se căsătoreşte la 16 ani, care
devine major la această vârstă. În cazul în care căsătoria este anulată, minorul care a fost de
bună-credinţă la încheierea acesteia păstrează capacitatea deplină de exerciţiu (art. 39 alin. (2)
din Codul civil).

 După criteriul cetăţeniei, persoanele fizice pot fi împărţite în:

– persoane fizice de cetăţenie română;
– persoane fizice de cetăţenie străină; aceste persoane au altă cetăţenie decât cea română; aici
includem şi persoanele cu dublă cetăţenie, dintre care niciuna nu este română;
– persoane fizice fără cetăţenie, denumite apatrizi.
Potrivit art. 27 din Codul civil, cetăţenii străini şi apatrizii sunt asimilaţi, în condiţiile legii, cu
cetăţenii români, în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile civile.
3. Identificarea persoanei fizice
Persoana fizică se identifică prin nume, domiciliu, reşedinţă şi stare civilă. Aceste atribute de
identificare se dobândesc în condiţiile legii (art. 59 din Codul civil).

 Numele cuprinde numele de familie şi prenumele (art. 83 din Codul civil).

4
Numele de familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei şi poate fi modificat prin efectul
schimbării stării civile (spre exemplu, ca urmare a căsătoriei), în condiţiile prevăzute de lege.
Prenumele se stabileşte la data înregistrării naşterii, pe baza declaraţiei de naştere.
Cetăţenii români pot obţine, în condiţiile legii, schimbarea pe cale administrativă a numelui de
familie şi a prenumelui sau numai a unuia dintre ele (art. 85 din Codul civil).

 Domiciliul sau reşedinţa se poate stabili sau schimba, în mod liber, de către cetăţenii
români, în ţară sau în străinătate, cu excepţia anumitor cazuri prevăzute de lege (art. 86 alin. (1)
din Codul civil).
O persoană fizică nu poate să aibă în acelaşi timp decât un singur domiciliu şi o singură
reşedinţă, chiar şi atunci când deţine mai multe locuinţe (dacă prin lege nu se prevede altfel,
potrivit art. 86 alin. (2) din Codul civil).
Domiciliul persoanei fizice este locul unde îşi are locuința principală.
Reşedinţa persoanei fizice este în locul unde îşi are locuinţa secundară. Reşedinţa va fi
considerată domiciliu atunci când acesta nu este cunoscut. În lipsă de reşedinţă se consideră că
persoana fizică domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaşte, la locul
unde acea persoană se găseşte.
Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate (art. 91
din Codul civil).
Din perspectiva dreptului afacerilor (Codul civil reglementează domiciliul la curatorul special
(art. 95) şi domiciliul persoanei puse sub curatelă (art. 94)), considerăm că domiciliul este
profesional şi ales, astfel:
– domiciliul profesional îl are persoana care exploatează o întreprindere, adică profesionistul.
Acesta are domiciliul şi la locul întreprinderii respective, în tot ceea ce priveşte obligaţiile
patrimoniale ce s-au născut sau urmează a se executa în acel loc (art. 96 din Codul civil);
– domiciliul ales este acela pe care părţile unui act juridic îl pot alege în vederea exercitării
drepturilor sau executării obligaţiilor născute din acel act (art. 97 din Codul civil).

 Starea civilă este dreptul persoanei de a se individualiza, în familie şi societate, prin

calităţile strict personale care decurg din actele şi faptele de stare civilă (art. 98 din Codul civil).
Starea civilă se dovedeşte prin actele de naştere, căsătorie şi deces întocmite, potrivit legii, în
registrele de stare civilă, precum şi prin certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora (art.
99 alin. (1) din Codul civil).
4. Profesioniştii persoane fizice şi persoane juridice. Clasificare
4.1. Precizări prealabile
Subiectele raporturilor de dreptul afacerilor sunt:
1. profesioniştii comercianţi, persoane fizice sau persoane juridice (în principiu, societăţi);
2. profesioniştii necomercianţi (în principiu, persoane care desfăşoară activităţi liberale);
3. persoanele de drept civil, fizice şi juridice, care nu au calitatea de profesionişti, la care
Codul civil face referire la art. 3 alin. (1) astfel: „alte subiecte de drept civil” (consumatori
de bunuri, de servicii, beneficiari de executări de lucrări).

5
1. Profesioniştii comercianţi persoane fizice sunt persoane fizice autorizate, întreprinderi
individuale şi întreprinderi familiale. Aceste categorii de persoane – profesionişti – sunt
reglementate de OUG nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.
Profesioniştii comercianţi persoane juridice sunt, în principal, societăţile, companiile
naţionale, societăţile naţionale, regiile autonome, organizaţiile cooperatiste, societăţile
cooperative, grupurile de interes economic, societăţile europene, grupurile europene de interes
economic. Menţionăm câteva acte normative care reglementează această categorie de
profesionişti: Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările
ulterioare; Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările și
completările ulterioare; Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de
insolvenţă, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri
pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în
mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, numai în privinţa grupurilor de interes
economic – comercianţi, cu modificările și completările ulterioare.

2. Profesioniştii necomercianţi sunt:

– persoanele care exercită, în principal, profesii liberale: avocaţi (cu cabinet individual),
farmacişti, medici (cu cabinet medical individual), experţi contabili, contabili autorizaţi,
executori judecătoreşti, mediatori, ziarişti, notari etc. (potrivit art. 1 alin. (2) din OUG nr.
44/2008). Aceste categorii de persoane îşi desfăşoară activitatea fie:
a) ca persoane fizice autorizate care nu au calitatea de comercianţi; fie
b) ca societăţi simple reglementate de Codul civil (spre exemplu, societatea civilă
medicală, societatea civilă de avocatură, societatea civilă profesională de practicieni în
insolvenţă);
– unele grupuri de interes economic, deoarece potrivit Legii nr. 161/2003 aceste entităţi
juridice pot avea sau nu calitatea de comercianţi;
– persoanele care desfăşoară activităţi economice pentru care legea a instituit un regim
juridic special, anumite restricţii de desfăşurare sau alte interdicţii (art. 1 alin. (3) din
OUG nr. 44/2008);
– unele instituţii publice (spre exemplu, spitale, universităţi, teatre, autorităţi publice de
reglementare, supraveghere şi control, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară);
– organizaţii nonguvernamentale (spre exemplu, asociaţii şi fundaţii (Ordonanţa Guvernului
nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, Legea nr. 246/2005 pentru aprobarea OG nr.
26/2000), cluburi sportive, culte religioase).
3. „Alte persoane de drept civil” – nu au calitatea de profesionişti – sunt:
– persoanele fizice, în calitatea lor de consumatori de bunuri şi servicii;
– persoanele juridice de drept public: statul, unităţile administrativ-teritoriale (judeţe, oraşe,
comune), Parlamentul României (puterea legislativă), Banca Naţională a României,
organismele puterii executive (Administraţia Prezidenţială şi Preşedintele României,
Guvernul României, ministerele, instituţia prefecturii, instituţiile publice, misiunile
diplomatice şi consulare), organele autorităţii judecătoreşti (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
Consiliul Superior al Magistraturii, curţile de apel, tribunalele, Ministerul Public), Curtea
Constituţională, Curtea de Conturi, partidele politice1;

6
– persoanele juridice de drept privat: asociaţiile de proprietari2, sindicatele, patronatele.
4.2. Delimitările noţiunii de profesionist de „alte subiecte
de drept civil”
 Pornind de la definiţia prevăzută de Codul civil (art. 3 alin. (2)) cu privire la noţiunea de
profesionist – „sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere” – rezultă în
principal că distincţia dintre profesionişti şi celelalte persoane de drept civil constă în
„exploatarea unei întreprinderi”.
 Constituie exploatare a unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe
persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de
bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ (art. 3 alin. (3)
din Codul civil).
Distincţia dintre profesionişti şi „celelalte subiecte de drept civil” este pusă în lumină şi de
faptul că acestea din urmă au calitatea de consumatori ai produselor și serviciilor care
rezultă din activitatea profesionistului în cadrul întreprinderii pe care o exploatează.
Prin urmare, „celelalte subiecte de drept civil” trebuie privite din perspectiva calităţii lor de
consumatori.

 În categoria profesioniştilor distingem profesionişti comercianţi şi profesionişti

necomercianţi. Distincţia este evidenţiată, în principal, de cerinţa înregistrării la oficiul
registrului comerţului a comercianţilor profesionişti, în timp ce profesioniştii necomercianţi,
în cea mai mare parte a lor, desfăşoară în principal activităţi liberale, autorizându-se în acest
scop la o autoritate în domeniu.
Formele de exercitare a profesiilor liberale cu drept de liberă practică se desfăşoară:
– în regim independent, prin înfiinţarea de cabinete individuale, cabinete asociate, societăţi
simple (civile) profesionale1;
– în regim salarial, prin încheierea unor contracte individuale de muncă cu beneficiarul
serviciului liberal.
În vederea desfăşurării acestor activităţi economice (liberale) este necesară îndeplinirea unor
condiţii de pregătire profesională şi/sau de atestare a pregătirii sau experienței profesionale (art. 8
alin. (3) din OUG nr. 44/2008).
Atributele organizării şi înregistrării formelor de exercitare a profesiunilor liberale
reprezintă prerogative exclusive ale organizaţiilor profesionale, care, prin mecanisme proprii
profesiunilor, pot selecta şi autoriza formele de exercitare a profesiunilor liberale. De asemenea,
răspunderea prestatorului pentru serviciile profesionale formează obiectul conceptului de
asigurare de răspundere civilă profesională / pentru culpa profesională.
Prin urmare, profesioniştii care desfăşoară activităţi liberale se autorizează, spre exemplu,
experţii contabili şi contabilii autorizaţi – la Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor
Autorizaţi din România, farmaciştii – la Colegiul farmaciştilor, medicii – la Colegiul medicilor,
executorii judecătoreşti – la Corpul executorilor judecătoreşti, psihologii – la Colegiul
psihologilor.
Organizaţiile profesionale sunt foruri profesionale recunoscute, entităţi independente de
autorităţile statului, specializate, autorizate să funcţioneze prin legi organice, conduse de către

7
personalităţi unanim recunoscute ale profesiunii respective, care reglementează unitar exercitarea
unei profesiuni (liberale) necomerciale.
Profesioniştii necomercianţi care desfăşoară activităţi liberale în regim independent îşi
organizează profesia sub formă de:
– persoane fizice autorizate (PFA), care se înregistrează la registrul comerţului, fără a deveni
comercianţi prin aceasta, deoarece OUG nr. 44/2008 prevede expres că PFA poate fi
comerciant sau nu;
– societăţi simple (civile): de avocatură, ale medicilor, de experţi contabili, contabili autorizaţi
etc. Potrivit Codului civil, acestea dobândesc personalitate juridică doar dacă asociaţii doresc
acest lucru, printr-un act de modificare a contractului de societate, indicând în mod expres
forma juridică, punând de acord toate clauzele sale cu dispoziţiile legale aplicabile societăţii
nou-înfiinţate. În acest caz, societatea se înregistrează la registrul comerţului, iar activitatea
liberală ce formează obiectul de activitate va trebui autorizată la un corp profesional.
Referitor la asociaţii şi fundaţii, acestea dobândesc personalitate juridică prin înscrierea lor în
Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială
îşi au sediul (art. 17 alin. (1) din OG nr. 26/2000).
5. Profesioniştii comercianţi persoane fizice
Profesioniştii comercianţi sunt:
ü Persoane fizice; potrivit art. 4 din OUG nr. 44/2008, persoanele fizice pot desfăşura
activităţile economice după cum urmează:
a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate; persoana fizică autorizată poate
avea sau nu calitatea de comerciant;
b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale; întreprinzătorul persoană fizică
titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale
în registrul comerţului;
c) ca membri ai unei întreprinderi familiale; întreprinderea familială se înregistrează la
registrul comerţului, dată de la care membrii acesteia devin comercianţi persoane fizice.

ü Persoane juridice; potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, acestea sunt companiile
naționale și societățile naționale, regiile autonome, grupurile de interes economic, societățile
cooperative, societățile europene1, societățile cooperative europene2 și grupurile europene de
interes economic3 cu sediul principal în România.
Sintetizând dispoziţiile corespunzătoare din actele normative enunţate mai sus rezultă că
persoanele (fizice și juridice) menționate sunt comercianţi datorită unui criteriu formal – acela al
obligației de a solicita înmatricularea în registrul comerțului.
Obligația de înmatriculare în registrul comerțului revine și altor persoane fizice și juridice decât
cele prevăzute de Legea nr. 26/1990, prin urmare, enumerarea de mai sus nu este limitativă
(potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 26/1990).
Profesioniștii comercianți (prevăzuți a se înmatricula în registrul comerțului), potrivit art. 1
alin. (1) din actul normativ menționat mai sus, sunt:
– societăţile, companiile naţionale, societăţile naţionale – înființate prin Legea nr. 31/1990 şi
Legea nr. 26/1990;

8
– regiile autonome – înfiinţate prin reorganizarea unităţilor economice de stat, potrivit Legii
nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi
comerciale, cu modificările ulterioare, în ramurile strategice ale economiei naţionale 1. Regiile
autonome sunt persoane juridice care funcţionează pe bază de gestiune economică şi
autonomie financiară;
– organizaţiile cooperatiste2 – au personalitate juridică şi îşi desfăşoară activitatea pe baza
principiilor gestiunii economice. Organizaţiile cooperatiste desfăşoară activitate de producere
şi desfacere de mărfuri şi de prestări de servicii;
– societăţile cooperative – potrivit Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea
cooperaţiei, republicată;
– grupurile de interes economic – reprezintă o asociere de persoane fizice sau juridice în
scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a membrilor săi, precum şi al
îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective (art. 118 alin. (1) din Legea nr. 161/2003).
Grupul de interes economic are personalitate juridică şi poate avea calitatea de comerciant
sau necomerciant;
– persoanele fizice – potrivit OUG nr. 44/2008, și anume persoane fizice autorizate,
întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale, membri ai unei întreprinderi familiale.
5.1. Reguli comune aplicabile profesioniștilor (persoane fizice)
care intră sub incidența OUG nr. 44/2008
OUG nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice
autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale reglementează:
a) accesul la activitățile economice din economia națională astfel cum sunt prevăzute în codul
ce cuprinde Clasificarea activităților din economia națională, prescurtat codul CAEN3;
b) procedura de înregistrare în registrul comerțului și de autorizare a funcționării persoanei
fizice autorizate (PFA), întreprinderii individuale și întreprinderii familiale;
c) regimul juridic al persoanelor fizice autorizate care desfășoară activități economice, precum
şi al întreprinderilor individuale și familiale.
Persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală și întreprinderea familială desfășoară o
activitate economică, astfel cum este definită de OUG nr. 44/2008. Aceasta este o activitate cu
scop lucrativ constând în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de
servicii (art. 2 lit. a)) şi se desfășoară în cadrul unei întreprinderi economice.
Întreprinderea economică este activitatea economică desfășurată în mod organizat, permanent
și sistematic, combinând resurse financiare, forță de muncă, materii prime, mijloace logistice și
informație, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege (art. 2 lit. f)
din OUG nr. 44/2008).
Persoanele fizice menționate sunt obligate să solicite oficiului registrului comerțului de pe lângă
tribunal înregistrarea și autorizarea funcționării înainte de începerea activității economice ca PFA
sau întreprindere individuală. Referitor la aceasta din urmă, înregistrarea în registrul comerțului
și autorizarea funcționării sunt solicitate, ca obligație, de către reprezentantul întreprinderii
familiale.
Persoana fizică autorizată, titularul întreprinderii individuale și reprezentantul întreprinderii
familiale vor ține contabilitatea în partidă simplă, potrivit reglementărilor referitoare la

9
organizarea și conducerea evidenței contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au
calitatea de contribuabili (în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal,
cu modificările și completările ulterioare).
Persoanele fizice astfel organizate trebuie să aibă un sediu profesional pe teritoriul României
(art. 5 din OUG nr. 44/2008) și pot opta pentru constituirea unui patrimoniu de afectațiune:
a) Sediul profesional este un element de identificare a persoanei fizice autorizate, întreprinderii
individuale şi întreprinderii familiale în raporturile juridice la care participă.
Acesta reprezintă sediul principal sau locația declarată la registrul comerțului, în vederea
înregistrării și autorizării funcționării persoanei fizice autorizate, întreprinderii individuale sau
familiale (potrivit art. 2 lit. j1) din OUG nr. 44/2008).
Pentru stabilirea sediului profesional sau a punctului de lucru este necesar ca persoana fizică
titulară care se autorizează ca PFA, ca titular al întreprinderii individuale sau ca oricare membru
al întreprinderii familiale, după caz, să prezinte înscrisul care atestă dreptul de folosință asupra
imobilului cu destinație de sediu profesional / punct de lucru.
Dacă la sediul profesional, imobilul cu destinație de locuință, nu se desfășoară nicio activitate
economică, persoana fizică titulară a PFA, titularul întreprinderii individuale sau membrul
întreprinderii familiale care are dreptul de folosință asupra imobilului depune o declarație pe
propria răspundere, sub semnătură privată, prin care atestă faptul că la sediul profesional nu
desfășoară activitate economică, în acest caz nefiind necesare formalitățile necesare prevăzute de
art. 42 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de
proprietari, cu modificările și completările ulterioare.
b) Patrimoniul de afectațiune este o masă patrimonială în cadrul patrimoniului
întreprinzătorului, reprezentând totalitatea drepturilor și obligațiilor afectate, prin declarație
scrisă ori, după caz, prin acordul de constituire sau printr-un act adițional la acesta, exercitării
unei activități economice.
PFA, întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale și întreprinderea familială sunt
plătitoare de impozit pe venit în condițiile prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal,
cu modificările și completările ulterioare.
Studenții care vor să înființeze o afacere proprie sunt scutiți de la plata taxelor pentru
operațiunile de înregistrare și autorizare a unei PFA sau a unei întreprinderi individuale prin
oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, precum şi de la plata tarifelor pentru
serviciile de asistență prestate de aceste oficii.
Studentul care obține calitatea de titular al PFA sau de titular al întreprinderii individuale trebuie
să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) să urmeze cursurile unei instituții de învățământ superior acreditate în România;
b) să fie cel puțin în anul 2 de studiu și să fi promovat, integral, la data solicitării, toate cerințele
programei de învățământ prevăzute de senatul instituției;
c) nu a împlinit vârsta de 30 de ani.
Cererea de înregistrare și autorizare a funcționării PFA sau a întreprinderii individuale va fi
însoțită de actul doveditor emis de instituția de învățământ superior, din care să rezulte că sunt
îndeplinite aceste condiții.

10
Bibliografie: Ioana-Nely Militaru, Dreptul afacerilor, Editura Universul juridic, București, 2013
(material bibliografic actualizat)

11