Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova

I.P Universitatea de Medicină și Farmacie “N. Testemițanu”

Referat pe tema:
Pacientul în contextul familiei.
Asistenţa centrată pe familie.

Coordonator: dr. șt. med., conf. univ. GÂLCA Boris

Student: TELEAGA Ana, gr. M1625

Chișinău 2021
Cuprins:

1. Introducerea
2. Familia, tipuri de familie, funcțiile familiei
3. Teorii ale dezvoltării familiei. Ciclul vieții de familie
4. Ciclul vieții de familie
5. Sănătatea familiei
6. Indicatori ai sănătăţii familiei
7. Impactul bolii asupra familiei
8. Caracteristica serviciilor centrate pe familie. Activitatea în echipă.
9. Concluzie.
10. Bibliografie.
 1. Introducere
Dintre funcțiile cele mai importante ale medicinii familiei este asistenta medicala a familiei.
Omul se naște, se dezvolta, trăiește, se îmbolnăvește, se vindecă sau moare intr-o familie, starea
sa de sănătate fiind foarte mult influențata de factorii familiali. Cunoașterea relațiilor familiale, a
influențelor fizice și psihice, deseori reciproce, ale membrilor unei familii, observarea mediului
familial unde pacientul este îngrijit sau unde se află ne apărat în fata bolii, oferă medicului de
familie o mai buna înțelegere a posibilităților și imposibilităților de prevenire, diagnostic și
terapie. Este important ca medicul de familie sa-si formeze o imagine reala atât asupra
problemelor medicale ale unei familii, cât și asupra problemelor psihologice, sociale și
economice care ar putea influența starea de sănătate a familiei.

Multe s-au schimbat în peisajul familial european în ultimele patru decenii, mai ales în cazul
celor aflaţi în zona central şi est europeană. Adoptarea noilor schimbări în comportamentul
individual şi familial a fost mult încetinită de contextul politic existent „dincoace”. Modele
familiale, altădată marginale societăţii, sunt acum foarte răspândite în Europa vestică şi devin din
ce în ce mai răspândite şi în fostele ţări socialiste, dar nici modelul tradiţional nu consideră
bătălia pierdută şi există oarecare semne de inversare a tendinţei. Influenţele pe orizontală sunt
reciproce şi modelul familial european este în evoluţie.

Aspecte evolutiv-istorice ale dezvoltării sistemului familial

Familia, ca instituție socială, a apărut evolutiv, pe parcursul dezvoltării civilizației. Criteriul
de bază care separă formele de organizare familială se referă la practicile sexuale și maritale
dominate (gradul de unitate al relației, numărul partenerilor în relație, prezența sau absența
relațiilor sexuale). Pe parcursul dezvoltării omenirii pot fi distinse următoarele forme de
organizare familială: promiscuitatea, căsătoria în grup, poligamia (poliandria și poliginia),
monogamia.

Promiscuitatea – sexualitate similară lumii animale, ne guvernată de reguli culturale,

interacțiunile sexuale sunt dezorganizate, orice bărbat poate susține relații sexuale cu orice
femeie, nefiind respectate careva bariere, inclusiv, legăturile de sânge.

Căsătoria în grup (poliginandrie) reprezintă cea mai veche formă de organizare familială,
reprezentând căsătoria între câțiva bărbați și câteva femei. În perioada orânduirii primitive
gentilice domină familia înrudită prin sânge și familia ”punulua” – familie de grup, în care tatăl
unui copil rămâne necunoscut; mama își îngrijește copiii, dar ”fii” și ”fiice” le denumește pe toți
copiii grupului. Descendența poate fi urmărită doar pe linia maternă.

Poligamia, o formă de organizare familială în care căsătoria se poate realiza între un partener
de un sex și mai mulți parteneri de celălalt sex, sub două forme: poliandria – familie alcătuită
dintr-o mamă, copii și doi sau mai mulți soți (frecvent frați, asociați în afaceri) și poliginia –
reprezintă căsătoria unui bărbat cu mai multe soții (în anumite societăți soțiile sunt surori; în mod
similar, există o practică prin care un bărbat este obligat să se căsătorească cu văduva fratelui
decedat). Poligamia are un impact negativ asupra dezvoltării copilului, gradului de inteligență,
comportamentelor antisociale.
 Monogamia reprezintă căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Ea poate fi serială, care
permite recăsătorie după divorț sau deces sau monogamie strictă – care nu permite căsătoria
după moartea unuia dintre soți.

Familia tradițională – este susținută îndeosebi de următoarele valori: ierarhie, conformism,

represiune (superioritatea părinților asupra copiilor, a vârstnicilor asupra tinerilor, a bărbaților
asupra femeilor, a fraților mai mari asupra celor mai mici – cei care nu se conformează devin
ținta represiunilor).

Familia contemporană – ”autoritatea” este substituită cu ”cooperarea”; ea este susținută de

ața valori ca egalitatea, schimbarea, comunicarea, relațiile familiale nu mai sunt dominate de
ierarhie și represiune.

2. Familia, tipuri de familie, funcțiile familiei

Familia este un grup social realizat prin căsătorie alcătuit din persoane care trăiesc împreună,
au gospodărie casnică comună, sunt legaţi prin anumite relaţii natural-biologice, psihologice,
morale şi juridice, şi care răspund una pentru alta în faţa societăţii.

Conform definiției OMS, familia reprezintă o persoană sau un grup de persoane care trăiesc
împreună şi au legături de sânge, prin căsătorie sau adopţiune.

La baza clasificării familiei stau numărul persoanelor, relaţiile dintre membrii familiei, funcţiile
fiecăruia precum şi relaţiile cu comunitatea. A. Familii tradiţionale:
o Familia nucleară – soţ, soţie şi urmaşi locuind într-o gospodărie comună.
o Diada nucleară – soţ şi soţie, singuri, fără copii sau copiii nu locuiesc împreună cu ei

Familia lărgită = perechea + rude

o Pe verticală– soţ, soţie, copii + părinţii unuia dintre soţi sau ai ambilor;
o Pe orizontală –copii + fraţi sau surorile unuia dintre soţi;
o Lărgită atât pe verticală cât şi pe orizontală

Familia cu un singur părinte (decapitată) Familia poligamă (în cult islamic). B. Familii
netradiţionale: (experimentale, uniuni)
o Familia consensuală (concubinaj), coabitare heterosexuală cu un mariaj "de facto", dar fără
forme legale;
o Familia binucleară;
o Familia reconstituită sau familia vitregă;
o Uniunea homosexuală de pereche sau mai mulţi membrii într-o singură gospodărie.
o Structuri cvasifamiliale (persoane vârstnice neînrudite, împărţind un aranjament comun,
gospodărie comună şi cheltuieli împărţite);
o Relaţii de familie afiliate (membrii mai vârstnici neînrudiţi au fost integrate în familii mai
tinere);
o Afilierea nerezidenţială prin care poate fi menţinută relaţia dintre ruda mai vârstnică şi alţi
membri ai familiei extinse;
Funcțiile familiei

Familia are un rol important în societate, îndeplinind mai multe funcții. Principalele funcții ale
familiei sunt: economică, de socializare, de solidaritate și sexual-reproductivă.

Funcția economică joacă un rol important prin asigurarea resurselor materiale,

financiare, necesare existenței familiei. O dată îndeplinită corespunzător, funcția economică dă
libertatea familiei de a se concentra și a îndeplini și celelalte funcții. Această funcție este
realizată de cei doi soți prin aducerea veniturilor în urma exercitării unor profesii, prin
procurarea și producerea hranei, a obiectelor de îmbrăcăminte prin transmiterea profesiei și/sau
susținerea copiilor în alegerea profesiei.
Funcția de socializare este tradusă ca fiind funcția de educare în scopul asimilării de
către copii, dar și de ceilalți membri ai familiei, a atitudinilor, valorilor, principiilor, modelelor
de comportament caracteristice unui anumit grup social. Rolul funcției de socializare este de a
integra în societate persoana(copilul), prin educația făcută la toate nivelele cum ar fi: material,
fizic, psihologic, moral și spiritual. Această funcție are grade diferite de manifestare, de la o
familie la alta în funcție de preocuparea într-o mare sau mai mică măsură privind educarea
membrilor săi.
Funcția de solidaritate constă în asigurarea unității și stabilității familiei, implicând
manifestarea sentimentelor de afecțiune, de respect, de apartenență la grupul familial, a încrederii
membrilor unii în alții, a dezvoltării intimității, a ajutorării și susținerii reciproce de-a lungul
timpului. Această funcție are un grad din ce în ce mai slab de manifestare în zilele noastre, fapt
dovedit prin creșterea ratei divorțurilor, a înmulțirii relațiilor de concubinaj, a celibatarilor și a
familiilor monoparentale.
Funcția sexual-reproductivă contribuie la are în vedere satisfacerea sexuală reciprocă a
celor doi soți și a ducerea pe lume a copiilor. Cele două componente ale acestei funcții sunt
tratate diferit în funcție de familie punându-se accentul fie pe împlinirea sexuală în unele familii,
în timp ce în alte familii se acordă o importanță deosebită aducerii pe lume a copiilor. Realizarea
acestei funcții depinde și de factori cum ar fi gradul de cultură, avut de cei doi parteneri, gradul
și tipul de educație primit de influențele religioase, de dorința și caracteristicile fizice și
psihologice ale celor doi soți. S-a constatat că în zilele noastre, în societățile mai avansate
economic, cuplurile și familiile tind să pună accent din ce în ce mai mult pe împlinirea afectiv-
sexuală în detrimentul celei reproductive.

Indiferent de forma pe care o are, familia îndeplineşte în societate câteva funcţii de bază.

Ele pot fi foarte multe, dar se rezumă la următoarele:

o angajamentul emoţional, social şi economic dintre soţi;

o îngrijirea copiilor, vârstnicilor şi a rudelor cu deficienţe;

o educarea şi socializarea copiilor şi chiar a părinţilor;

o protecţia membrilor familiei;

o realizarea necesităţilor individuale de bază, ale fiecărui membru al familiei.

 Multe familii pot fi considerate în risc din cauza unor circumstanţe variate, unde se află forţe
care le scapă de sub control. De aceea, e necesar să se identifice caracteristicile familiilor care
reuşesc să asigure satisfacerea nevoilor de bază ale membrilor lor în aceste circumstanţe – cum
sunt migraţia forţei de muncă din cauza sărăciei, familiile monoparentale, cele dislocate şi cele a
căror vecinătate a fost distrusă prin degradarea mediului – pentru a sprijini răspândirea acestor
caracteristici şi în favoarea altor familii.
Familiile monoparentale conduse de mamă tind să fie economic mai slab situate decât cele
conduse de tată. Mamele singure cu copii sub 3 ani au o probabilitate mai mică de a fi angajate,
decât mamele căsătorite cu copii de vârstă similară. Sprijinul familiei extinse, calitatea şi
disponibilitatea serviciilor de îngrijire a copilului sunt câţiva factori care influenţează
posibilitatea femeilor de a lucra în afara căminului.
Speranţa de viaţă mai mare a femeilor şi mărimea perioadei de văduvie le-au făcut economic
vulnerabile. Majoritatea femeilor sunt financiar dependente de soţii sau rudele lor masculine în
timpul vieţii lor şi/sau sunt din ce în ce mai mult ocupate în sectorul informal sau în alte sectoare
nesigure sau cu slujbe slab plătite, ceea ce nu le vor da dreptul la pensie.

Tendințe ale sistemului familial modern

Niciodată în istorie nu au fost atât de multe şi dramatice schimbări într-un timp atât de scurt.
Viteza schimbărilor este un factor de stres pentru familie. Tradiţiile familiale au devenit
demodate, iar cele noi se lansează sau sunt în curs de acceptare. În acelaşi timp, sunt agenţii
noilor schimbări. Indiferent de cauze, multe dintre caracteristicile tradiţionale ale familiei sunt de
domeniul trecutului, multe din stereotipurile sau convenţiile folosite în descrierea ei sunt acum
anacronice şi nelegate de realitate. Familiile se formează mai greu decât înainte: sunt mai puţin
frecvente şi se formează la vârste mai mari. Concluzia este susţinută şi de scăderea procentului
femeilor necelibatare.

Noul model familial se caracterizează, deci, prin diminuarea frecvenţei căsătoriilor, creşterea
frecvenţei celibatului definitiv şi a vârstei medii la prima căsătorie, amânarea naşterii copiilor şi
scăderea numărului acestora şi creşterea frecvenţei naşterilor în afara căsătoriei. Toate acestea
sunt însoţite de creşterea frecvenţei divorţurilor.

Forma „clasică” a familiei este familia nucleară formată din cei doi părinţi, mama şi tata, şi
copiii biologici. Dar formarea familiilor variază de la căsătorii legalizate şi uniuni consensuale,
la uniuni în care partenerii nu locuiesc împreună, familii uni-sex. Însă, căsătoria recunoscută prin
lege şi obiceiuri, sancţionată de autorităţi civile şi religioase, ce implică obligaţii ale ambilor
parteneri, rămâne forma predominantă a uniunilor.

Specialiştii consideră că, din punct de vedere teoretic, termenul de familie a dobândit o
accepţiune mai largă, pentru a îngloba şi celelalte forme de convieţuire decât familia nucleară, şi
foarte diferite de aceasta.

3. Teorii ale dezvoltării familiei. Ciclul vieții de familie

Teoriile dezvoltării familiei se ocupă de aspectele generale ale vieţii de familie. Ele
consideră că, în experienţa vieţii familiei ca proces diacronic există faze şi modele succesive,
distincte şi diferite. Ideea de ciclu al vieţii familiei presupune că există o doză mare de
interdependenţă între membrii familiei. Ca urmare a acestei interdependenţe, familiile se
schimbă de fiecare dată când li se adaugă noi membrii sau când unii o părăsesc. Aceste
schimbări, numite puncte critice, de tranziţie vor mai avea ca rezultat schimbări în statutul şi
rolurile membrilor familiei. O familie sănătoasă îndeplineşte roluri corespunzătoare, implicite şi
explicite, potrivit vârstei, competenţei şi nevoilor membrilor în ciclul vieţii familiei.

Familia este un sistem dinamic, membrii ei participând la transformările permanente ale

acesteia, prin faptul că evoluează împreună aducând fiecare aportul la îmbogățirea vieții de
familie. O familie trece prin mai multe etape în evoluția ei, și în funcție de acestea apar diverse
transformări specifice fiecărei etape.

4. Ciclul vieții de familie

Etapele emoționale și intelectuale prin care un om trece din copilărie pana la vârsta
pensionarii ca membru a unei familii se numește ciclul vieții de familie. În fiecare etapă, omul se
confruntă cu provocări în viața de familie care îl ajuta să-și dezvolte sau sa câștige noi abilitați.
Îmbunătățindu-și aceste abilitați omul poate depăși schimbările prin care aproape fiecare familie
trece. Nu oricine trece prin aceste etape ușor. Situații, ca boli severe, probleme financiare sau
moartea unei persoane apropiate pot avea repercusiuni asupra modului în care o persoana trece
prin aceste etape.
Etapele ciclului vieții de familie (după unii autori) sunt: perioada de celibat, cuplul sau
mariajul, părinți cu copii la diferite vârste, cu adolescenți, perioada de adult, vârsta a treia.

Importanta înțelegerii ciclului vieții de familie

Abilitățile îmbunătățite și evenimentele importante din fiecare etapa permit trecerea cu
succes la următoarele stadii de dezvoltare. Daca nu sunt stăpânite aceste aptitudini, trecerea la
etapa următoare se poate realiza, dar este posibil să se întâmpine dificultăți în relațiile și
tranzițiile viitoare. Teoria acestui ciclu sugerează ca tranzițiile făcute cu succes pot preveni boli
și tulburări emoționale sau legate de stres. Cu cat se înțeleg mai mult provocările din fiecare
etapă, cu atât mai ușor se trece mai departe.

Îmbunătățirea ciclului de viața al familiei

Orice persoana poate învăța abilitățile neînvățate anterior și prin aceasta să
îmbunătățească calitatea vieții personale și a familiei sale.
Fiind un sistem deschis, având numeroase influențe din partea mediului și interacționând cu
acesta, familia se schimbă de la un moment la altul în funcție de evenimentele ce apar în
interiorul sau exteriorul acesteia. Acest sistem trebuie permanent să se restructureze și să se
reorganizeze în funcție de: apariția sau dispariția unora dintre membrii ei (nașterea copiilor, a
nepoților, căsătoria copiilor, etc.), creșterea și dezvoltarea membrilor (copilul mic, adolescentul,
conștientizarea rolului parental de către părinte, înaintarea în vârsta etc.) sau apariția unor
evenimente așteptate sau neașteptate (intrarea copilului la grădinița sau școala, pensionarea
părinților, divorțul, o boală, obținerea sau pierderea unui loc de muncă, etc.).

Există o varietate largă de abordări și corespunzător, de etapizări ale vieții. Aici subliniem
trei mari cicluri ale vieții :
a. Ciclul de creștere și dezvoltare, din primii 20 ani de viața. Acest ciclu cuprinde câteva
perioade de viața care la rândul lor incorporează fiecare sub stadii oarecum specifice (copilăria
cu sub stadiile ei, pubertatea și adolescenta).

Copilăria ca prima etapa a vieții, se întinde pe o perioada de aproximativ 10 ani si se

constituie etapa de maxima importanta pentru întreaga dezvoltare ulterioara. In copilărie se
formează toate conduitele importante adaptative, se pun bazele personalității, se constituie
structurile mai importante energetice, intelectuale, creative, inclusiv sociabilitatea.
 Perioada adolescentei (pubertatea, adolescenta de la 10 la 20 ani) este legata de probleme mai
intime ale integrării școlare si sociale a copiilor, dar si de aspecte complexe ale debordantului
dimorfism sexual. Se știe ca sub influenta condițiilor nefaste de viața, a dezordinilor educative,
delicventa juvenila a crescut simțitor mai ales in mediul urban, ceea ce face pe mulți autori sa o
considere legata de procesul de urbanizare si de schimbarea generala a valorilor morale si
culturale concomitent cu urbanizarea.

Schimbările profunde de stil de viața, confort, solicitări, distractii, aspirații, legate

complementar de schimbările in procesele de munca creează un mediu educativ mai superficial
si episodic al părinților cu copii, dar si necesitatea unei atenții din ce in ce mai mari fata de
procesul educației si instruirii pentru viața social – culturala si economica tot mai complexa.
Sensibilitatea psihica a puberului si adolescentului aflat in plin proces de dezvoltare a eu-lui si
conștiinței de sine și saltul de mentalitate și responsabilitate pe care trebuie sa-l facă, determina o
fragilitate deosebita fata de orice fel de influente.

Particularitățile de personalitate se accentuează in perioadele pubertății si adolescentei

dilatându-se uneori și nuclearizându-se impetuos. Este considerata o perioada de trecere. Exista
adolescenta prelungita (20 – 24 ani), perioada conturata astfel prin prelungirea adaptării și
maturizarea personalității.

b. Etapa sau ciclul adult, ce prelungește dezvoltarea psihologica a omului, se extinde pana
la vârsta de 65 de ani. In timpul acestui ciclu (denumit și vârsta a doua), personalitatea umana se
antrenează in responsabilitățile sociale și profesionale contribuente. Acest ciclu cuprinde si el
câteva etape: tinerețea și substadiile ei (de la 25 la 35 ani), etapa adulta timpurie sau precoce (de
la 35 la 44 ani), etapa adulta medie (de la 45 la 54 ani) și etapa adulta prelungita sau tardivă (de
la 55 la 64 ani).

In etapele tinereții integrarea socio- profesională și punerea bazelor unei familii, constituie
cadrul trebuințelor personale, dar concomitent si al solicitărilor sociale.

Etapele adulte sunt încărcate de obligații implicate in ierarhia profesionala, de obligatii

familiale – de aspecte din ce in ce mai complexe si solicitante pe aceste planuri. Ierarhia
profesionala, ca si antrenarea multilaterala in roluri si statute, extraprofesionale pe lângă cele
profesionale, creează o oarecare criza de timp la nivelul tuturor vârstelor – mai ales a celor
active.

Cuibul gol: plecarea tinerilor Aceasta etapa începe atunci când primul copil părăseşte casa
părinteasca şi se termina cu «cuibul gol».

Plecarea copilului cel mare de acasă are consecinţe pozitive şi negative. Daca familia s-a
dezvoltat semnificativ în cadrul ciclului, copiii vor fi pregătiţi sa plece şi sa facă faţă
provocărilor vieţii. Nefiind responsabili de îndatoririle părinteşti se poate revigora propria relaţie
sau atingerea ţintelor profesionale.

La părăsirea domiciliului tânărul/a are nevoie de suport emoţional dar şi material, medical.
Suportul material poate consta dintr-o nouă locuinţă, mobilă, obiecte de uz gospodăresc, aparate
de uz casnic, maşină, motocicletă, îmbrăcăminte, etc.
 c. Ciclul al treilea sau etapele vârstelor de regresie (ale bătrâneții) se extind de la 65 ani
pană la moarte. Și in cadrul acestui ciclu se delimitează perioade (perioada de adaptare, aceea a
bătrâneții timpurii, a bătrâneții propriu – zise și perioada marii bătrâneți și a regresiei finale sau
ciclul terminal).

Perioadele bătrâneții, considerate și ca post – adulte, se caracterizează printr-o acumulare de

oboseală și uzura internă care minează treptat organismul și modifica funcționalitatea psihica,
scăzându-i productivitatea. Ieșirea din câmpul muncii ca și reducerea nucleului familial prin
plecarea copiilor ( fenomen de denuclearizare familiala ) creează modificări complexe in câmpul
preocupărilor, intereselor, a stilului vieții. Sub identitatea profesionala si matrimoniala se
estompează sau intra in crize ( prin decese ).

5. Sănătatea familiei
Sănătatea familiei este abilitatea ei continuă de a menţine o structură a sistemului familiei
care să faciliteze îndeplinirea funcţiilor definite în interacţiune cu sistemele sociale, politice,
economice şi sanitare. Din perspectiva cadrului de dezvoltare, sănătatea familiei poate fi definită
ca: deţinerea capacităţilor şi resurselor pentru a îndeplini normele de dezvoltare a fiecărei etape
din ciclul vieţii familiei.

Utilizarea conceptului de sănătate a familiei pornește de la faptul ca o persoana, în

dezvoltarea sa somatică, psihică și socială, este puternic influențată de mediul familial. Sănătatea
familiei reprezintă mai mult decât suma sănătății membrilor componenți, ci exprimă inter-
relațiile care se stabilesc în cadrul acestui grup social. Există perioade în care asistenţa medicală
a pacientului constituie priorități ale activității medicului de familie:

o perioada dezvoltării psihosomatice a copilului

o medicina omului sănătos

o perioada cuprinsă între sănătate şi boală

o perioada de trecere de la starea de boală la sănătate

o naşterea şi moartea ca evenimente ale vieţii

o ciclul vieţii familiei.

Familia este catalizatorul şi reflectorul transformărilor sociale. Ca instituţie de bază a

societăţii ea este obiectul central pentru varietatea relaţiilor umane şi a procesului dezvoltării. Ea
este podul natural între individ şi societate. Indiferent de diversitatea formelor sale, familia e
recunoscută ca unitatea socială pe care se construieşte şi care menţine societatea şi este
recunoscută ca locul propriu pentru suport şi camaraderie între soţi, ca determinant de bază
pentru supravieţuirea copiilor născuţi aici, ca prim agent pentru socializarea generaţiilor viitoare
şi, în multe societăţi, ca singura instituţie de sprijin a bătrânilor.
 6. Indicatori ai sănătăţii familiei
Dacă, pe de o parte, sănătatea familiei este cea care îndeplineşte funcţiile acesteia cu succes
rezonabil în cadrul culturii acesteia, atunci, pe de altă parte, succesul funcţional al familiei este
cheia sănătăţii societăţii. Există însă puţini indicatori ai sănătăţii familiei în mod distinct faţă de
cei ai sănătăţii membrilor familiei. Durata fiecărui stadiu al ciclului familial şi structura familiei
sunt două dimensiuni ale cadrului indicatorilor sănătăţii familiale. Vârsta la prima căsătorie şi la
prima naştere sunt o măsură a fazei de formare a ciclului familial şi furnizează un indicator
indirect al riscului morbidităţii şi mortalităţii materne, care au o influenţă profundă şi asupra
sănătăţii altor membri ai familiei. Creşterea fizică şi dezvoltarea psihologică a copiilor, fiind
aproape în întregime dependente de mediul şi grija familială, servesc ca indicator pozitiv al
sănătăţii familiei.

7. Impactul bolii asupra familiei

Orice medic de familie știe că apariția unei boli la un membru al familiei are un impact
asupra întregului sistem familial, iar evoluția bolii este influențată de modul în care membrii
familiei se mobilizează si se adaptează stresului provocat de boală si nevoilor celui în suferință
În lume asistenta medicală primară prin medicul de familie si comunitate umană într-un sistem
de sănătate judicios organizat, încearcă ambulatoriu rezolvarea a peste 85% din îmbolnăvirile
acute si cronice. Eficienta economică a îngrijirii unei boli în familie fată de spital este benefică
sistemului sanitar si societății fiind de 10 ori mai ieftină.

Impactul financiar: adică posibilitatea familiei de acoperi cheltuielile materiale ce implică

îngrijirea bolnavului la domiciliul propriu. În acest scop sistemele de sănătate bazate pe asigurări
de sănătate reduc la maximum aceste cheltuieli pentru familie, acordând medicamente gratuit
pentru îngrijirea bolii la domiciliu.

Impact habitual, adică necesitatea ca familia să se poată organiza,astfel încât să poată

acorda spațiul necesar separat celui în suferință, cu asigurarea nevoilor fundamentale de care
bolnavul are nevoie pe perioada îngrijirilor: căldură, lumină, aerisire adecvată etc. Spațiul
acordat celui bolnav poate necesita rearanjări fată de distribuirea anterioară si să fie în
contradicție cu necesitățile sau scopurile altor membrii de familie.

Impactul structural al bolii asupra familiei e firesc pentru perioade mai scurte (în boli
acute) sau mai lungide timp (în bolile cronice infirmizante). Sarcinile celui în suferintă sunt
preluate de alt membru. Dacă cel bolnav este singurul susținător al familiei cu copii, aceștia
trebuie preluați de membrii familiei lărgite.

Impactul familiei asupra bolii, rolul medicului de familie

Fiecare membru de familie, dar în special sistemul familial în totalitate poate influienta în
cazul unei îmbolnăviri evolutia bolii, a gradatiei simptomelor, a adaptării celui în suferintă la
boală si a cresterii gradului de suport psihic si fizic. Bolnavul nu poate fi învinuit pentru boală,
iar membrii de familie e necesar să participe la preluarea sarcinilor familiale ale acestuia si de a-l
scuti de orice eforturi fizice sau psihice pe perioada îngrijirilor medicale. Impactul familiei
asupra bolii este desigur influențat de o serie de factori:

• factorul social nu este de neglijat si este unanim acceptat că anumite boli au un caracter
predominant social, iar altele o componentă importantă socială. Situația familiei în ierarhia
socială poate avea un impact asupra bolii, după cum si facilitățile sociale acordate de unele
sisteme sanitare pot veni în ajutorul familiei în impas.

• factorul cultural poate influenta familia în atitudinea acesteia sau unor membrii ai săi fată
de medicul de familie si serviciile de sănătate. Acesti factori culturali pot influenta
adresabilitatea la medicul de familie, complianța la tratamentul prescris, precum si
disponibilitatea de a se implica în acordarea unor îngrijiri recomandate.

• factori tradiționali (etnici, religioși etc.) pot influenta pozitiv sau negativ impactul familiei
asupra bolii. Astfel, întâlnim refuzul unor familii de a se adresa medicului de familie sau de a
accepta îngrijirile propuse apelând la obiceiuri populare, îngrijiri empirice sau așteptând
vindecări miraculoase.

8. Caracteristica serviciilor centrate pe familie. Activitatea în echipă.

Medicul de familie abordează pacientul multilateral, cu tot spectrul de probleme de

sănătate pe care le are. Modelul biosocial ne încurajează să explorăm impactul acestor probleme
asupra abilităţilor lui de a face faţă problemelor de zi cu zi, vieţii de familie, prieteni, serviciu,
şcoală întru al ajutora eficient. În cazul când stresul depăşeşte potenţial de apărare al pacientului,
apare riscul de afectare a capacităţilor sale funcţionale, pacientul caută ajutorul nostru, al
medicilor. Este bine cunoscut că familia în mare măsură este acel grup de persoane care îl ajută
pe pacient să-şi menţină funcţiile. Întreprinderea măsurilor de implicare a membrilor familiei
în îngrijirea şi susţinerea pacientului este deosebit de important.

Este dovedit că, de regulă, pacientul preferă implicarea familiei în suportul şi îngrijirea
sa. După obţinerea consimţământului informat al pacientului, MF poate contacta pe oricare
membru al familie şi implica în măsura posibilităţilor în îngrijirea pacientului, în discutarea
problemelor, împărăţirea informaţiei, căutarea în comun a soluţiilor.
Membrii familiei îşi pot împărtăşi impresiile despre starea pacientului în timpul
găsirii lui acasă, apare posibilitatea de a discuta în comun: medic de familie-pacient-membrii
familiei planul de recuperare. Una din metodele cele mai eficiente de implicare a familiei este
empatia; prin această metodă ni se propune a ne pune în locul pacientului, în locul familiei, a
găsi astfel soluţia optimă. Prin empatie se obţine şi cea mai mare satisfacţie a pacientului şi cele
mai mari şanse că familia va adera la recomandările profesionale. Odată cu implicarea
membrilor familiei se poate descoperi că opiniile diferitor membri sunt diferite evidente, fapt
care poate conduce la conflicte, anxietate, supărare, separare. Conduita corectă a acestor emoţii
devine foarte importantă, în special în prezenţa mai multor membri ai familiei; membrii familiei
trebuie să fie convinşi că au fost auziţi, înţeleşi, opinia lor a fost luată în consideraţie.

Modelul centrat pe familie diferă de modelele anterioare cel puţin prin două caracteristici:

• În primul rând, familia, inclusiv părinţii, pacientul şi oricare altă persoană importantă
pentru pacient devin parte colaborativă în procesul curativ, preventiv şi de recuperare. În

modelul medical tradiţional, medicul ia decizia, care se aduce la cunoştinţa pacientului,

părintelui.

• A doua diferenţă importantă dintre modelul medical tradiţional şi modelul centrat pe

familie este că se ţine cont de necesităţile întregii familii, aceste necesităţi sunt considerate ca
factor în luarea deciziilor şi în activităţi. Spre exemplu, asistentul social este membru al echipei,
persoană care se poate implica şi participa la soluţionarea problemelor financiare legate de
procesul curativ.

Modelul centrat pe familie are ca scop îmbunătăţirea stării familiei ca un tot întreg;
activităţile nu sunt orientate doar asupra mamei, dar şi asupra tuturor membrilor familiei şi,
adăugător, asupra comunităţii, ca factor important de influenţă asupra funcţionării familiei .
Serviciile devin orientate pe familie, alegerea (luarea deciziei) este a familiei, este prezentă
perspectiva de fortificare a familiei. Specialistul serveşte ca agent în promovarea deciziei
familiei. Familia devine unitate de atenţie, ea are dreptul la selectarea necesităţilor, scopurilor şi
măsurilor de intervenţie, ea hotărăşte natura relaţiilor cu specialiştii etc.

Un constituent important al acestui model îl reprezintă principiul conform căruia fiecare

familie are nişte laturi puternice şi energia ei izvorăşte din capacităţile, talentele, posibilităţile,
viziunile, valorile, speranţele ei. Modelul respectiv presupune ca specialistul să ţină cont de
aceste caracteristici în realizarea programelor, să faciliteze accesibilitatea familiei la factorii de
mediu, care ar face mai eficiente punctele forte ale familiei, şi mai puţin să se axeze pe domeniile
slabe.

9. Concluzie
Familia durabil funcțională contribuie la stabilitatea societății, este instrumentul
primordial de socializare și educație a copilului. Una dintre funcțiile cele mai importante ale
medicinii de familie este asistenta medicală a familiei. Omul se naște,se dezvolta, trăiește, se
îmbolnăvește, se vindecă sau moare intr-o familie, starea sa de sănătate fiind foarte mult
influențată de factorii familiari.
Bibliografie
1. Ann P. Turnbull et coaut. Evolution of Family-Professional Partnerships: Collective
Empowerment as a model for the Early Twenty-First Century. In Handbook of Early
Childhood Intervention, Second edition, Edited by Jack P. Shonkoff and Samuel J. Meisels,
2006, pp.630-647
2. Bolgaru, Maria. Sociologie. Manual. Vol.2, 2003, Chișinău, CE USM.
3. Cuzneţov, Larisa; Banuh, N. Filozofia educaţiei. Chişinău: CEP UPS « Ion Creangă » 2002,
107 p.
4. Es, J. C. van - Medicul de familie si pacientul sau – Ed. LIBRA, București, 1997.
5. Iluț, P. Sociopsihologia și antropologia familiei, Iași, Editura Polirom, 2005, 292 p
6. Mitrofan, Iolanda, Ciuperca, Cristian. Incursiune in psihosociologia si psihosexologia
familiei, Edit Press, București 1998.
7. Simion, Maria. Familia în Europa între anii 1960 și 2000. Calitatea vieții, XIII, nr. 1-4, 2002.
8. Restian, Adrian – Bazele medicinii de familie – vol., Ed. MEDICALA, Bucuresti, 2000
9. Voinea, Maria. Familia contemporană. Mica enciclopedie. Focus. București, 2005, 242
pagini
10. Voinea, Maria. Tipologia familiilor monoparentale din Romania. Bucuresti, 2008