Sunteți pe pagina 1din 104

CUVÂNT ROMÂNESC

Revistă de literatură Director: Ovidiu Constantin Cornilă

Anul III, Nr. 4, semestrul I, 2021


Fondată la Madrid în 2019
Editor: Uniunea “Lucian Blaga”
a Scriitorilor și Artiștilor Români din
Spania și Editura Ego Liberum
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4

CUVÂNT ROMÂNESC

Revistă de literatură
Anul III, Nr. 4

Aprilie 2021

3
ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

CUVÂNT ROMÂNESC
Revistă semestrială de literatură
Fondată la Madrid în anul 2019

Fondator:
Uniunea „Lucian Blaga” a Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania.

Editor:
Uniunea „Lucian Blaga” a Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania.
Editura Ego Liberum

Director:
Ovidiu Constantin Cornilă

Redactori:
Eugeniu Nistor
Costinel Lungu
Cezar C. Viziniuck

Secretar de redacție:
Mariana Vlad

Machetare, tehnoredactare și design:


Cornel Drinovan

Corector:
Ana Maria Cornilă

Coperta: Cornel Drinovan

Corespondență:
cuvantulromanesclb@yahoo.com

Depozitul legal:
M-24473-2019

ISSN:
2659-9929

4
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 EDITORIAL

Directorul revistei CUVÂNT ROMÂNESC

Ovidiu Constantin Cornilă

Ceasornicul întârziat al literaturii române


Timpul este prima condiție a existenței, bles- care a creat nestingherit de nimeni, Sadoveanu,
tem și binecuvântare, în acelați timp. Într-unul care s-a folosit perfect de conjunctura timpului
din momentele sale geniale, Octavian Paler afir- său, îmbrăcând haina compromisului politic, Ar-
ma: „Timpul e ca o fiară care are nesfârșita răb- ghezi, Beniuc, Călinescu, Stănescu și încă vreo
dare de a înghiți totul”. câțiva. Contrar acestor privilegiați, o bună parte
din scriitorii de valoare au fost prada sistemului
Peisajul universului literar românesc, de la tocmai pentru că idealurile susținute de ei erau
Iancu Văcărescu începutului de secol nouăspre- total opuse și contraveneau intereselor celor de
zece și până spre finalul secolului al douăzecilea, sus. Radu Gyr, Ion Caraion sau Nichifor Crainic
când poezia lui Nichita Stănescu frapa și inspira sunt doar câteva nume dintr-o amplă listă a ce-
la superlativ, are o evoluție fulminantă. Învăluiți lor care au înfundat pușcăriile comuniste, unii
în idealuri patriotice, consumați de propriile dra- supraviețuind, iar alții, din păcate, nu.
me sau adoptând stiluri și mentalități creatoare
din alte spații culturale ale vremii sau chiar din Altă formă de rupere de mediul creator na-
cultura universală, poeții și scriitorii români au tural este exilul, forțat sau benevol. Armă per-
inițiat și parcurs un destin prometeic par dépit. fectă a înstrăinării, exilul, această mașinărie in-
Închis în condiția lui de om trăitor acerb al pro- justă de îndepărtare a scriitorului de mediul său
priei existențe, scriitorul și-a dedicat viața aces- creator natural, a provocat și mai multe victime:
tei îndeletniciri a minții și sufletului, ignorată și Blaga, Eliade, Cioran, Monica Lovinescu, Vintilă
minimizată de societate, de multe ori, încercând Horia, Tristan Tzara, Matei Călinescu și mulți alții
și reușind, până la urmă, în pofida acestor ne- au gândit, scris și trăit într-un permanent com-
numărate vicisitudini, să creeze opere care au promis cu țările adoptive, dar, în primul rând,
sfidat timpul. Cu toate astea, orice are un preț. cu ei înșiși. Ca un strigăt interior, ca un simbol
Sămănătoriști, romantici, dadaiști, clasici sau comun pentru toți acești refugiați literari, de
expresioniști, prozatorii și poeții au plătit cu acolo, din depărtarea infinită și indefinită, Emil
toții același tribut: lipsa acceptării lor de către Cioran spunea: „Să te gândești spre ce vei fi?
societatea care le-a pus mai mereu bețe în roa- Regretele tale n-au viitor. Și nici un viitor nu-i al
te, i-a neglijat și i-a privat, în marea majoritate a tău. În timp nu mai e loc, în timp zace groaza”.
cazurilor. Desigur, au fost și excepții, favoriții îm- Și avea mare dreptate. Cronosul exilului este
prejurării și ai sorții: boierul Alecsandri, bardul cel al singurătății, al dorului de origini. În cazul
5
EDITORIAL ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

de față, a avea un ideal și a-i fi loial până la ca- aspecte, valoarea lor nu s-a perimat în nici un
păt se traduce prin intrarea într-o dimensiune caz. Doar că au procedat diferit...
a respectului față de artă, care nu întotdeauna
este sinonimă cu acceptarea celorlalți față de Orice proces cultural evolutiv normal are un
propriul ideal. Tocmai aceasta este condiția sine efect activ benefic asupra celorlalți în momentul
qua non a valorii. Iar geniul nu constă numai în desfășurării lui. Aparent, are logică. Atunci când
a crea, ci și în a păstra conceptul valoric în starea apare cuvântul, însă, preschimbat în idee, lucru-
lui neschimbată, originară, nepătată. Cu orice rile se schimbă. Cuvântul bun, frumos, cel care
preț... pleacă de la creativitate sublimă, gândul și inter-
pretarea unică prin valoare și adevăr tind să nu
Timpul, tiranul absolut al vieții, a prins în placă. Nu numai profanilor, ci și celor care ma-
menghina sa oameni care, cu siguranță, ar fi nevrează legile nescrise ale oricărei comunități.
putut oferi mult, mult mai mult. Eminescu, as- De ce? Pentru că nu se află în concordanță cu
trul poeziei românești, a murit otrăvit, tânăr și ceea ce ei gândesc, speră și așteaptă. De ce să
sărac, marginalizat de toți și de toate. S-a stins accepți și să aplauzi ceva genial, chiar dacă este
singur, iar pe patul ultimelor clipe, în compania exprimat și demonstrat diferit, când este mult
unui amărât pahar cu lapte, a mai avut puterea mai ușor să respingi, să negi, să îndepărtezi, să
de a scrie ultimele versuri. Nu mult după el, pri- distrugi. Dura lex, sed lex. Desigur, critica poate
etenul lui de o viață, Creangă, a murit și el la fel fi constructivă, însă, atunci când se umilește, se
de sărac, al nimănui. îndepărtează sau se omoară, pur și simplu, ea se
transformă într-un act de vandalism deliberat,
În modul lor de a fi, scriitorii, poeții, filosofii echivalentul direct al ilogicii. Un soi de Danse
au deranjat. Prin simplul fapt că au gândit dife- macabre, gen Erik Satie.
rit, au deranjat. În consecință, au fost împușcați,
cum ar fi cazul lui Ioan Petru Culianu, aruncați Pe de altă parte, sabotarea valorilor a repre-
sub roțile tramvaiului, precum Labiș, poetul zentat alt factor definitoriu în a marginaliza și
unei generații, cel care avea să-l inspire cutre- a respinge. În schimb, cei care au reușit să se
murător și iremediabil pe Nichita. Și tragedia afirme au avut mentori, susținători, piloși sau
continuă cu cazul Veronicăi Micle, spre exem- noroc chior. A fi sprijinit de oameni cu greutate,
plu, care, din cauza eșecului în dragoste, a ales a fi publicat la o editură bună au fost, sunt și,
soluția sinuciderii, tot dintr-o rebelă încercare probabil, vor fi obstacole supreme în calea celor
de a se emula pe nișa unei societăți necruțătoa- care merită o șansă. Din păcate, acesta rămâne
re, rigide și absurde. Toți acești oameni au fost un ideal pentru orice trăitor valoros al literelor...
victimele așa-numitelor idealuri de conviețuire Făcând o extrapolare atemporală, câte scrieri de
umană, de a fi parte dintr-o comunitate. Până la calitate ar fi supraviețuit astăzi dacă redactorii
urmă, s-a dovedit clar că nu au fost nimic altce- USR de la București ar fi avut răbdarea să lectu-
va decât niște alipiri marginalizate. reze, măcar o singură dată, fie și printre rânduri
(că doar au experiență, sic!) manuscrisele unor
Alții, în schimb, au preferat să îmbrățișeze tineri visători, în loc să le arunce la maculatu-
spectrul supraviețuirii, ca instinct al continuită- ră? În schimb, responsabilii din acea vreme (nu
ții. Mihai Beniuc (cel care avea să îl șicaneze în foarte îndepărtată) ai acestei respectabile insti-
repetate rânduri pe Labiș, tot din ordin politic), tuții au preferat introducerea în lumea elitelor a
Nichita Stănescu sau Adrian Păunescu au ales să unor pseudo-valori pe baza pașaportului omni-
meargă pe val, sau împreună cu el. Ca să scrie potent și omniprezent al unei banale damigene
sau, pur și simplu, ca să fie lăsați în treaba lor, de pălincă... Și acesta e un simplu exemplu...
aceștia s-au scăldat într-o promiscuitate de tip
„scriu și pentru tine, onorate stăpân, cu o con- În dimensiunea lui anarhică, timpul nu iartă
diție, să îmi fac și eu treaba”. În pofida acestor pe nimeni, deși tot el are puterea de a vindeca,
6
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 EDITORIAL

de a apropia, de a ne aduce trecut și inspirație, rabile în timp (același care le-a anihilat speran-
de a ne arăta ce și cine suntem cu adevărat. țele, visurile, viețile). Ce păcat și ce rușine ca un
Orologiul literaturii române a funcționat întot- om de talia lui George Uscătescu, doctor doctor,
deauna în contratimp. Secundarele, minutarele personalitate de vârf a culturii românești, să fie
și orarele lui au segmentat, izolat și beneficiat recunoscut în calitate de membru onorific al
(mai puțin) fără discriminare și discernământ pe Academiei Române cu puțin timp înainte de a
oricine a intrat, cu sau fără voia lui, în acest joc trece la cele sfinte... Și nu este singurul caz.
de-a viața și cuvântul. To be or not to be are legi- Se pare că, în afară de timp, în România
le și limitele lui. Viața nu o alege nimeni, așa ne noastră nu prea există spiritul unității și nici cel
este dată. Zbaterea ei în omul creator nu s-a pu- al umanității. Între ceasornicul întârziat (sau
tut împăca niciodată cu pulsul legitim al mersu- poate defect) al literaturii române și meritul de
lui firesc. Cei care au fost excepționali, în marea a fi om se stabilește o linie discontinuă, ca aceea
lor majoritate, au suferit aruncarea în afara limi- a seismografelor în timpul unui cutremur pe o
telor bunului-simț de trai, etică și de concepție, scală încă nedefinită...
fie pentru că nu au știut să se adapteze, fie că nu Un prieten de-al meu îmi spunea, cândva, la
au fost lăsați să o facă. Mulți au devenit valori o discuție amicală: „Viața este o continuă pen-
post-mortem, ca un titlu de recunoștință pentru dulare între speranță și deziluzie”.
ce au lăsat în urma lor, adică opere incomensu- Cât adevăr!

Sursa:https://www.educaciontrespuntocero.com

7
STUDIU ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Eugeniu Nistor

Filosofia Blagiană și cunoașterea prin metafore


Problematicii complexe a culturii Lucian Bla- considerabil cadrul metafizic de desfăşurare a
ga îi consacră o trilogie, configurând totodată teoriei culturale a lui Lucian Blaga, acesta avan-
structura unui concept fundamental al aceste- sând conceptul metaforismului, ca mod specific
ia – matricea stilistică –, cu o amplă deschide- de manifestare în ontologia umană. Căci, susţi-
re prin dubletele categoriale, atât prin cadrele ne filosoful, creaţiile de cultură nu sunt altceva
spaţial-temporale ale conştientului, cât şi prin decât elanuri, eforturi ale omului, făcute spre
cadrele spaţial-temporale ale inconştientului. revelarea misterelor în orizontul cărora trăieşte.
Dacă categoriile conştientului ar fi similare celor Potrivit acestui concept, geneza metaforei, care
afirmate de Immanuel Kant şi operaţionale în coincide cu geneza omului în spaţiul terestru,
„trilogia” critică a acestuia, în schimb, catego- trebuie căutată în neputinţa acestuia de a de-
riile inconştientului, frapând prin originalitate, scrie un lucru sau un fapt până la capăt, date
sunt afine şi, totuşi, atât de diferite de „cămara fiind limitele înguste ale vocabularului. Metafo-
cu lucruri vechi” din psihanaliza lui Sigmund Fre- ra este – accentuează Blaga – atemporală, ante-
ud sau de ecourile zăcămintelor ancestrale, care rioară istoriei, reprezentând tocmai „diferenţa
vin dinspre arhetipurile lui Carl Gustav Jung. specifică” dintre fiinţa umană şi animal. Para-
frazând celebra definiţie a lui Aristotel („zoon
Apoi, ar trebui să precizăm că primele două politikon” = omul este animalul politic), gândi-
cărţi ale filosofiei blagiene a culturii au apărut torul român formulează alta: „omul este anima-
aproape concomitent, mai precis în acelaşi an1, lul metaforizant”, argumentând apoi: „Accentul
iar apariţia celui de-al treilea volum – Geneza ce-l dorim pus pe epitetul metaforizant este
metaforei şi sensul culturii (1937)2 – lărgeşte însă destinat aproape să suprime animalitatea,
1 Volumul Orizont şi stil este publicat în colecţia „Biblioteca ca termen de definiţie. Ceea ce ar însemna că în
de filosofie românească” a Fundaţiei pentru Literatură şi Artă, geneza metaforei trebuie să vedem o izbucnire
Bucureşti, 1936, cu o prefaţă datată: „Viena – Pötzleinsdorf,
31 iulie 1935”, iar volumul Spaţiul mioritic, la Editura Cartea a specificului uman în toată amploarea sa.”3
Românească, Bucureşti, 1936, ediţia a două fiind tipărită la filosoful va retipări cărţile culturii într-un singur volum, Trilo-
Oficiul de librărie, Bucureşti, 1937, cu dedicaţia: „Lui Vasile gia culturii (cuprinzând: Orizont şi stil, Spaţiul mioritic şi Gene-
Băncilă.” Conform vol. D. Vatamaniuc – Lucian Blaga 1895- za metaforei şi sensul culturii), în aceeaşi prestigioasă colecţie
1961. Biobibliografie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bu- („Biblioteca de filosofie românească”) a Fundaţiei Regale pen-
cureşti, 1977, p. 26 tru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1944. – Conform vol. D. Vata-
2 Cartea este publicată în colecţia „Biblioteca de filosofie româ- maniuc – Lucian Blaga 1895-1961. Biobibliografie, ed. cit., pp.
nească”, a Fundaţiei pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1937, 26-27
cu dedicaţia: „Lui Bazil Munteanu”. Apoi, câţiva ani mai târziu, 3 Lucian Blaga – Geneza metaforei şi sensul culturii, Bucureşti,

8
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 STUDIU

Observăm apoi cum Blaga distinge două tural şi, nefiind condiţionat de faze sau vârste,
mari grupe de metafore: 1. metafore plastici- ar putea dura o veşnicie. În acelaşi sens, cultura
zante, care au menirea de a reda cât mai fidel majoră nu poate fi considerată ca o fază inevita-
„carnaţia concretă” a unui lucru, a unui fapt sau bilă în viaţa unei culturi, căci „creşterea” şi „ma-
a unei stări, imposibil de descris în întregime turizarea” ei îşi are, de asemenea, propria ei no-
prin firescul cuvintelor, şi 2. metafore revelato- imă, determinată de elementele ei de structură
rii, care nu se limitează la analogieri sau simple şi de alte aspecte, fără a fi neapărat necesar ca
alăturări de termeni cu scopul întregirii unui ea să cunoască o fază anterioară. Atât copilăria,
înţeles, ci sporesc semnificaţia acestuia, reve- cât şi maturitatea trebuie privite ca nişte posibi-
lându-i ascunsul. Iată cum în filosofia blagiană lităţi prin intermediul cărora se realizează ma-
metafora este „substanţa” care particularizează tricele stilistice ce dau naştere culturilor minore
o creaţie culturală, o operă de artă sau un „stil”, („etnografice”) şi culturilor majore („monumen-
funcţia ei fiind valabilă însă nu numai în planul tale”): „aspectul minor sau major al creatorilor
de reprezentare al artei, ci şi în altele, precum în sau al colectivităţii, iar nu o problemă de vârstă
cel metafizic, în cel ştiinţific sau religios. «reală» nici al creatorilor, de o parte, dar nici a
unui pretins subiect organismic al culturii, para-
Aşadar, în Geneza metaforei şi sensul culturii, zitar suprapus omului, pe de altă parte.”5 Există
Lucian Blaga abordează numeroase probleme creatori de cultură care stau sub zodia copilări-
puse deja în volumul Orizont şi stil, completân- ei, dar asta nu înseamnă că aceştia trebuie să fie
du-le cu diverse aprecieri, în efortul de a ajun- neapărat copii: ei pot să fie maturi tot atât de
ge la o concepţie metafizică despre fenomenul bine, dar să creeze din perspectiva posibilităţilor
stilistic, lucru care, de altminteri, se desprindea lor copilăreşti; după cum cultura majoră nu este
cu claritate şi din celelalte cărţi ale Trilogiei sale totdeauna realizată de oameni maturi, căci sunt
culturale. El susţine cu fermitate că se situează şi copii care au puterea creativă şi talentul de a
pe poziţii contrare cu autorii teoriilor morfologi- crea sub zodia maturităţii: „cultura minoră are
ce despre cultură, unde aceasta era considerată, ceva asemănător cu structurile autonome ale
de unii gânditorii occidentali morfologişti, a fi un copilăriei omeneşti. Iar cultura majoră are ceva
organism care cunoaşte toate fazele de viaţă co- asemănător cu structurile autonome ale matu-
respunzătoare organismelor vii, deoarece, susţi- rităţii.”6
ne el, cultura nu poate fi considerată ca similară
unui organism şi, prin urmare, nici nu poate avea Cultura poate avea, aşadar, două feluri de
„vârste” ca organismele (naştere, creştere, înflo- vârste: vârste reale şi vârste adoptive, iar aces-
rire, rodire, îmbătrânire şi moarte). tea din urmă au o semnificaţie spirituală, iar
nu una organică, precum cele dintâi, aşa cum
Filosoful distinge două tipuri de culturi: o o caracterizează filosoful: „structura autonomă
cultură minoră şi o cultură majoră, fără a se a unei anume vârste poate să joace deci rol de
exprima în termeni „coborâtori” despre primul constelaţie determinantă în creaţia culturală, in-
tip de cultură, chiar dacă aceasta „are ceva ase- diferent de vârsta reală a creatorilor, care poate
mănător cu structurile autonome ale copilăriei fi oricare. Copilăria, ca vârstă adoptivă a colecti-
omeneşti. Iar cultura majoră are ceva asemănă- vităţii şi a creatorilor, prilejuieşte culturi minore;
tor cu structurile autonome ale maturităţii ome- maturitatea, ca vârstă adoptivă a colectivităţii
neşti.”4 Însă Lucian Blaga ne atrage atenţia că şi creatorilor, iscă culturi majore. În cadrul cul-
formele culturii minore nu trebuie văzute ca un turilor se face că omul nu devine creator decât
preambul pentru ceea ce-i va urma, ca durată, prefăcându-se, într-un anume fel, iarăşi în «co-
ca temporalitate „organică”, deoarece „copilă- pil». În cadrul culturilor majore, omul nu devine
rescul” culturii minore are şi el un aspect struc- creator decât adoptând o mentalitate matură
Editura Humanitas, 1994, p. 41 5 Ibidem, p. 12
4 Ibidem, pp. 10-11 6 Ibidem, pp. 10-11

9
STUDIU ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

chiar dacă se întâmplă ca el să fie un copil, ca sublimat.”11 Distinctă de substanţa lucrurilor


Ioana d’Arc, ca Mozart sau ca Rimbaud. Cultura reale, substanţa creaţiei culturale „ţine parcă
minoră şi cultura majoră se explică, deci, prin totdeauna loc de altceva; aici substanţa este un
fenomenul de psihologie colectivă al «vârstei precipitat, ce implică un transfer şi o conjugare
adoptive».” 7 de termeni ce aparţin unor regiuni sau dome-
nii diferite. Substanţa dobândeşte prin aceasta
În teoria blagiană, cultura minoră sau cul- aşa-zicând un aspect metaforic.”12 Acest aspect,
tura majoră nu pot avea o noimă adâncă decât considerat a fi substanţial în plămada oricărei
dacă sunt privite prin prisma vârstelor adoptive creaţii de cultură, este metafora, distinctă de
– noţiune care poate fi lărgită şi nuanţată astfel stil şi fără apartenenţă la acesta. Prin urmare
încât la un moment dat s-ar putea vorbi de o filosoful constată existenţa a două tipuri de me-
vârstă adoptivă a tinereţii şi de o vârstă adopti- tafore: 1. metafore plasticizante şi 2. metafore
vă a bătrâneţii, care pot oferi, fiecare, explicaţii revelatorii; primul tip de metafore se produc
corespunzătoare despre specificul atât de variat prin apropierea de fapte asemănătoare, apar-
al culturilor. Dacă privim cultura minoră (sau et- ţinând de sfera lumii date, imaginate sau gân-
nografică), ca fiind exclusiv una rurală, atunci o dite, prin transferul unui termen (care exprimă
caracteristică de netăgăduit a acesteia este că îi un fapt) asupra altui termen (care exprimă celă-
ţine pe oameni aproape de natură, în vreme ce lalt fapt), transfer făcut cu scopul de a plasticiza
cultura majoră, specifică vieţii orăşeneşti, îi în- una din cele două expresii. Aşadar, metaforele
depărtează pe aceştia de mama natură: „Cultu- plasticizante nu îmbogăţesc conţinutul ca atare
ra minoră ţine pe om îndeobşte mult mai aproa- al faptului, dar, prin intenţie, acestea vor să re-
pe de natură. Cultura majoră îl depărtează şi-l dea „carnaţia concretă” a faptului, pe care cu-
înstrăinează de rânduielile firii.”8 vintele cu descripţie obişnuită nu au capacitatea
Satul românesc este văzut de filosof ca ex- expresivă s-o facă. Dacă nu am folosi metafora,
presie a unui „cosmocentrism”, ca fiind învred- ar trebui să folosim un mare număr de expresii
nicit, în mod excepţional, cu atributul autenti- verbale pentru a reprezenta, cu nuanţa potri-
cităţii, „socotindu-se pe sine în «centrul lumii», vită, faptul concret respectiv sau cel puţin aşa
şi care trăieşte în orizonturi cosmice, prelungin- rezultă din pledoaria lui Lucian Blaga, care arată
du-se în mit.”9 Aici se observă simpatia lui Blaga că: „metafora plasticizantă are darul de-a face
pentru lumea miniaturală a satului, care este o de prisos acest infinit alai de cuvinte. Metafora
„aşezare de oameni, este o colectivitate cuprin- plasticizantă are darul de a suspenda un balast
să în formele interioare ale unei matrici stilisti- ce pare inevitabil şi de a ne elibera de un proces
ce, dar întregul său «stil» se realizează prin pris- obositor şi nesfârşit pe care adesea am fi siliţi
ma structurilor autonome ale «copilăriei».” 10 să-l luăm asupra noastră. În raport cu faptul şi
cu plenitudinea sa, metafora plasticizantă, vrea
Dar din analiza lui Lucian Blaga rezultă că să ne comunice ceea ce nu e în stare noţiunea
aspectele stilistice nu explică întru totul creaţia abstractă, generică a faptului. Expresia directă a
culturală – pentru aceasta fiind necesar a se lua unui fapt e totdeauna o abstracţiune mai mult
în considerare ceea ce el numeşte „substanţa” sau mai puţin spălăcită. În aceasta zace defici-
creaţiei de cultură, căci „de substanţa unei ope- enţa congenitală a expresiei directe. Faţă de de-
re de artă, a unei creaţii de cultură, ţine, spune ficienţa expresiei directe, plenitudinea faptului
Blaga, de tot ce e materie, element sensibil sau cere însă o compensaţie. Compensaţia se reali-
conţinut ca atare, anecdotic sau de idee, indife- zează prin expresii indirecte, printr-un transfer
rent că e concret sau mai abstract, palpabil sau de termeni, prin metafore. Metafora plastici-
zantă reprezintă o tehnică compensatoare, ea
7 Ibidem, p. 23 nu e chemată să îmbunătăţească faptul la care
8 Ibidem, p. 28
9 Ibidem, p. 18 11 Ibidem, pp. 29-30
10 Ibidem, p. 19 12 Ibidem, p. 30

10
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 STUDIU

se referă, ci să completeze şi să răzbune nepu- în orizontul misterului şi al relevării. Metafore-


tinţa expresiei directe sau, mai precis, să facă le revelatorii sunt întâile simptome ale acestui
de prisos infinitul expresiei directe.”13 Dacă e să mod specific de existenţă.”17 Ele mai sunt numi-
căutăm originea („obârşia”) metaforei plastici- te şi „metaforele de tip II”, aducând beneficii se-
zante, ar trebui să o găsim în nevoia omului de rioase în privinţa cunoaşterii, căci ele „sporesc
a vedea o oarecare congruenţă între lumea con- semnificaţia faptelor înşile la care se referă”
cretă şi lumea noţiunilor abstracte şi în efortul şi, mai ales, acestea „sunt destinate să scoată
lui de a înlătura această incongruenţă; oricum, la iveală ceva ascuns, chiar despre faptele pe
ea nu are un caracter istoric, nu se poate explica care le vizează. Metaforele revelatorii încearcă
prin împrejurări istorice, avându-şi cuibul gene- într-un fel revelarea unui «mister» prin mijloace
tic în însuşi profilul spiritual al insului uman, ori- pe care ni le pune la îndemână lumea concre-
care ar fi acesta. Acest tip de metaforă nu poate tă, experienţa sensibilă şi lumea imaginară.”18
să apară într-un timp dat şi apoi să dispară, ci Dacă fiinţa omenească trăieşte într-o stare de
ţine de structura spiritului omenesc – ea apa- fericire continuă, linişte paradisiacă, netulbu-
re şi se risipeşte odată cu acesta, de aceea pro- rată de nimic, fără a avea conştiinţa misterului,
blema metaforei este una cu sens antropologic. ea recurge doar la metaforele plasticizante; însă
Deşi unii au asociat-o unor rânduieli străvechi, dacă aceasta bântuie prin preajma misterului
ţinând de convieţuirea umană în colectivităţi cu şi conştientizează acest lucru, ea va recurge la
mentalităţi tribale, în care persistă interdicţia de introducerea în „scenă” a metaforelor revelato-
a numi obiecte şi fiinţe, cu mentalităţi tabuizan- rii, de unde rezultă, în mod clar, că acestea îşi
te, aşa cum apare la ţăranul român care, atunci au originea în chiar existenţa umană în orizon-
când „nu îndrăzneşte să numească pe Diavolul tul misterului: „Cât timp omul (încă nu de tot
altfel decât «Ucigă-l toaca» sau «Cel de pe co- «om») trăieşte în afară de mister, fără conştiinţa
moară» sau ursul din pădure «Moş Martin», el acestuia, într-o stare netulburată de echilibru
e, desigur, vag stăpânit de îngrijorarea că rosti- paradisiac-animalic, el nu întrebuinţează decât
rea numelor adevărate ar putea să stârnească metafora plasticizantă, cerută de dezacordul
numaidecât apariţia reală a acestor fiinţe.”14 Din dintre concret şi abstracţiune. Metafora revela-
aceste impresii filosoful deduce că „omul stăpâ- torie începe în momentul când el se aşează în
nit de mentalitatea magică recurge la metafo- orizontul şi în dimensiunile misterului.”19
re din instinct de autoconservare, din interesul
securităţii personale şi colective.”15 Instituind Modul metaforic de a cuvânta despre fapte
un limbaj mai „tehnic”, metaforele plasticizante şi lucruri este în strânsă legătură cu chiar profi-
mai sunt numite şi „metafore de tip I”, iar ele lul spiritual şi cu însăşi existenţa specific umană,
„nu sporesc semnificaţia faptelor la care se refe- căci „geneza metaforei coincide cu geneza omu-
ră, ci întregesc expresia lor directă.”16 lui şi face parte dintre simptomele permanente
ale fenomenului om.”20 Avansând în sistemul
În ceea ce priveşte metaforele revelatorii său filosofic conceptul metaforismului, Lucian
– acestea sunt cele care caută să reveleze un Blaga consideră metafora ca atemporală, an-
mister, „prin mijloace pe care ni le pune la în- terioară istoriei, reprezentând tocmai diferen-
demână lumea concretă, experienţa sensibilă ţa specifică dintre fiinţa umană şi animal, prin
şi lumea imaginară”. Acest tip de metaforă are care îi atribuie acesteia nu atât un rol decora-
o cu totul altă provenienţă decât metaforele tiv, „plasticizant“, în creaţie, cât unul cognitiv,
plasticizante: „metaforele revelatorii rezultă din revelator, în raport cu misterele. Nu este greu
modul specific uman de a exista, din existenţa de depistat relaţia puternică şi de făcut asoci-
13 Ibidem, pp. 31-32 17 Ibidem, pp. 37-38
14 Ibidem, p. 34 18 Ibidem, p. 36
15 Ibidem 19 Ibidem, p. 38
16 Ibidem, p. 36 20 Ibidem, p. 40

11
STUDIU ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

erea corespunzătoare între cele două tipuri de care însă nu-l poate revela.” Aflat între aceste
metafore şi cele două tipuri de cunoaştere des- situaţii cel puţin dilematice, pentru insul uman
prinse din cunoaşterea înţelegătoare, astfel că „metafora se declară ca un moment ontologic
metaforei plasticizante i-ar corespunde cunoaş- complementar, prin care se încearcă corectura
terea paradisiacă, iar metaforei revelatorii i-ar acestei situaţii de două ori precară.” 21
corespunde cunoaşterea luciferică.
21 Ibidem, p. 51

Arătând situaţia precară a omului in Uni-


vers, filosoful se referă la două aspecte care-i
Eugeniu Nistor este Cercetător ştiinţific
marchează acestuia existenţa: „el trăieşte, de-o
gr. I dr. la Institutul de Filosofie şi Psihologie
parte, într-o lume concretă, pe care mijloacele
„Constantin Rădulescu-Motru” al Academi-
structural disponibile nu o poate exprima; şi el
ei Române, Bucureşti.
trăieşte de altă parte în orizontul misterului, pe

Sursa:https://cutiacuvechituri.wordpress.com

Toamna 1933–1934, Semmering. Într-un moment de relaxare, bine dispuse, familiile Brediceanu şi Blaga.
În rândul întâi, de la stânga la dreapta: Lucian Blaga, Ana Dorica (Dorli) Blaga, Cornelia Blaga, Mihai Bredi-
ceanu (fiul lui Tiberiu Brediceanu), Caius Brediceanu jr.; în rândul al doilea, de la stânga la dreapta: Tiberiu
Brediceanu, Caius Brediceanu.

12
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 ESEU

Cornel Drinovan

Acasă la poetul Antonio Machado


pe la bibliotecă rămâne cu o mare admiraţie
pentru Lope de Vega. La douăzeci de ani, împre-
ună cu fratele său, începe colaborarea la ziarul
Caricatura, care tocmai şi-a început activitatea,
însă nu pentru multă vreme fiindcă cei doi fraţi
pleacă la Paris, unde lucrează ca traducători.
Aici îi cunoaşte pe Rubén Darío şi pe Oscar Wil-
de, care au cuvinte de laudă pentru poezia sa.

După o scurtă perioadă ca funcţionar la


Consulatul Spaniei din Guatemala se întoarce la
Madrid, unde publică Soledades, colaborând la
revista Helios o revistă literară de foarte bună
calitate, dar care avea să dispară foarte repede,
ca mai toate revistele bune. În 1907 ajunge în
Soria ca profesor de franceză, unde publică So-
Antonio Machado. Sursa:https://cultura.mas.es
ledades, Galerías y otros poemas. După doi ani,
pe când avea 34 de ani, se căsătoreşte cu Leonor
Înainte de a vă spune câte ceva despre Izquierdo Cuevas, de doar 16 ani, fiica proprie-
casa-muzeu, cred că ar fi nimerit să aflăm tarei pensiunii unde el era cazat. Obţine o bur-
câteva lucruri despre Antonio Machado şi, să pentru completarea studiilor de franceză şi
desigur, cum a ajuns să aibă această casă în publică Campos de Castilla cu un succes enorm,
Segovia (Spania) el fiind născut în Sevilla, în însă bucuria şi plenitudinea vieţii i se trunchiază
26 iulie 1875, cu numele de Antonio Cipri- la doar trei ani de la căsătorie prin moartea tine-
ano José Maria Machado Ruiz. La vârsta de rei lui soţii, care se îmbolnăvise de tuberculoză.
opt ani se mută la Madrid cu părinţii şi înce- Acest lucru îl face să părăsească oraşul pentru
pe studiile la Institutul Liber de Învăţământ, a se stabili la Baeza, în Andaluzia, unde predă,
manifestând încă din adolescenţă o mare în- citeşte filosofie şi învaţă greaca cu scopul de a-şi
clinaţie pentru teatru, pictură, ziaristică şi... finaliza studiile, lucru care se şi întâmplă cu li-
coride de tauri. În urma trecerilor obişnuite cența în Filosofie la Universitatea din Madrid.
13
ESEU ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Îi apar volumele Poesías Escogidas şi Poesías iembrie 1919 pentru a ocupa catedra de fran-
Completas, în 1917, iar în 1924, Nuevas Canci- ceză la Institutul General şi Tehnic unde avea să
ones. În aceşti ani îi apar şi operele teatrale pe rămână treisprezece ani, până la mutarea sa la
care le-a scris împreună cu fratele său Manuel, Madrid. În această perioadă va cunoaște inte-
iar în 1927 este ales membru al prestigioasei in- lectualii şi artiştii localnici, Tudela, Julián María
stituții Real Academia Española, mutându-se la Otero, Quintanilla, Barral, Blas Zambrano (tatăl
Madrid în anul 1931, unde predă franceza şi co- Mariei Zambrano), Ignacio Caral şi mulţi alţii cu
laborează la Ziarul El Sol. Aici îl găseşte războiul care va participa în lungi discuţii artistice, dar şi
civil, însă din cauza convingerilor şi manifestări- politice. Imediat după ce ajuns la Segovia, după
lor sale republicane este nevoit ca împreună cu un scurt popas la un hotel, se mută la pensiunea
mama sa să părăsească oraşul, ajungând la Bar- doamnei Luisa Torrego, pensiune pe care nu o
celona, apoi la Valencia şi, în final, la Rocafort, în va mai părăsi decât la plecarea sa din oraş.
Franţa, unde în urma bolii căpătate în aceşti ani
poetul moare la 23 februarie 1939, iar la doar Ajuns în stradă în faţa casei, o inscripţie pe
trei zile moare şi mama sa. Ultima carte publica- stâlpul porţii care, deschisă, te îmbie să intri, îţi
tă înainte de moartea sa a fost La Guerra. aminteşte că te afli în faţa casei-muzeu Antonio
Machado, aşa că pășesc într-o curte care pare
un pic neîngrijită, cu iarba destul de mare, ne-
tăiată, şi o viţă-de-vie care atârnă ca la o casă
fără stăpân. Alături de aleea care mă duce spre
o casă mică, cu etaj, o casă populară cu ferestre
mici ce dau spre curte, fără nici cea mai mică
urmă arhitecturală, o casă săracă ca mai toate
casele din acea epocă, primul care mă întâm-
pină este poetul imortalizat în bustul realizat
de sculptorul segovian Emiliano Barral. Turistul
care se aşteaptă să găsească aici o mare pen-
siune cu încăperi mari, pline de opere de artă,
este mai bine să facă, mai bine, cale întoarsă, fi-
indcă nimic din toate acestea nu va vedea, ci va
găsi un spaţiu unde se poate visa şi contempla
Mormântul poetului. Sursa:https://khronoshistoria.com
prezenţa poetului prin urmele lăsate, se poate
emoţiona la amintirea versurilor poetului. Am
Pe placa mormântului lui Antonio Machado, pătruns într-un hol la parter, unde se aflau câ-
care se află în Franța, la Collioure, putem citi ur- teva scaune pentru cei care ajungeau ceva mai
mătorul epitaf: repede de ora vizitei, aşa că m-am aşezat liniştit
„Când ajunge ziua ultimei călătorii, în răcoarea încăperii aşteptând să-şi termine vi-
Iar barca fără întoarcere pleacă spre lumea zării, zita un grup destul de mare de turişti americani,
Cu puține bagaje la bord mă veți găsi, care nu ştiu cum s-or fi mişcat prin micile încă-
Aproape gol, ca și copiii mării.” (trad. mea) peri ale pensiunii de odinioară.

Acesta a fost sfârşitul unuia dintre cei mai O uşa deschisă lasă intrarea liberă spre o
importanţi poeţi ai generaţiei ´98, un poet con- curte interioară, la fel de neîngrijită ca și cea din
templativ şi visător, ale cărui surse de inspiraţie faţă, cu o grămadă de scaune folosite pentru
au fost dragostea, durerea, războiul, trecerea spectatorii care vin aici la diferite mici spectaco-
fulgurantă a existenţei şi preocuparea pentru le. Pentru moment, doar câteva muşte au intrat
mult iubita lui Spanie. din această curte, bâzâind nervoase la vederea
Antonio Machado a ajuns la Segovia în no- mea, nemulțumite de nu ştiu ce, cum la fel eram
14
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 ESEU

şi eu nemulţumit de prezenţa lor. Aşteptarea nu tar, iar de aici se trece în dormitorul lui Antonio
a fost prea lungă căci ghidul spaniol al ameri- Machado. O cameră mică, cu un pat de fier, o
canilor i-a scos afară la timp pe gălăgioşii vizi- oglindă pe unul dintre pereţi, o masă rotundă
tatori, care nu ştiu cu ce s-or fi ales, aşa că pe aşezată în mijlocul camerei alături de care se
o scară de lemn, vopsită în verde, împreună cu afla un coş de gunoi unde poetul arunca versu-
o frumoasă spaniolă pe post de ghid am urcat rile nereuşite şi un fel de sobă de petrol pe care
spre încăperile unde şi-a purtat paşii atâţia ani trebuia eventual să o încălzească poetul pentru
Antonio Machado. a emana vreun pic de căldură în zilele de iarnă,
când era mai frig în casă decât afară, poetul fi-
Un hol îngust, prin ale cărui ferestre aşezate ind nevoit să deschidă geamul pentru a se mai
pe peretele dinspre curtea interioară se putea încălzi puţin cu aerul ce intra din stradă.
vedea acoperişul casei lipite de aceasta, ducea
spre pântecele pensiunii, însă primul popas a
fost într-o bucătărie mică al cărei tavan părea
că se sprijină pe capul meu, locul unde stăpâna
pensiunii, împreună cu cei trei copii ai săi, îşi pe-
trecea tot timpul zilei. Aici erau aşezate la locul
lor toate ustensilele dintr-o bucătărie ţărăneas-
că, la fel ca în vremurile de atunci, în jurul unei
cuptor cu plită pe care se gătea și se încălzea
apa care era slobozită printr-un robinet pentru
nevoile casei şi locaşul unde se spălau rufele. Pe
pereţi se află tigăile înşirate deasupra unor ziare
ale epocii, chiar ziarul El Sol cu articolele poetu-
lui şi ale lui Valle Inclan şi etajere cu farfurii, pa-
hare şi alte lucruri necesare într-o bucătărie în
care stăpâna trebuia să gătească pentru familia
ei şi, desigur, pentru locatarii pensiunii, fiindcă
mai erau alte două persoane în afară de poet.

Din bucătărie se dădea într-o cămară, un fel Camera poetului. Foto: Cornel Drinovan
de „şpais” în care se găseau alimentele necesa-
re, damigene, recipiente din sticlă, alte ustensi- De prezenţa poetului mi-am putut da seama
le, ierburi de tot felul agăţate în cuiele din pereţi prin portretele care se află în casă, cel în ghips,
sau struguri puşi la uscat. Nu era nevoie decât la intrare, lucrare a lui Pedro Barral, şi un desen
să închizi pentru o clipă ochii pentru a simţi căl- din anul 1923, realizat de către Rafael Peñuelas,
dura focului degajată de cuptor, pe stăpâna ca- în a cărui casă se întâlnea cu Pilar Valderrama,
sei învârtindu-se pe lângă mâncare şi pe copiii o femeie căsătorită, cu trei copii, mitica Guio-
ei aşezaţi pe câteva scăunele joase pe lângă pe- mar din poemele pe care avea să i le dedice po-
reţi, pentru a nu încurca prea mult şi a se bucura etul, pentru care se deplasa la Madrid cu trenul,
de căldura căminului mai ales în iernile geroase aşezându-se de fiecare dată la uşa din spate a
ale Segoviei, ierni în care poetul va suferi foar- ultimului vagon pentru a admira peisajul care îl
te mult. Din sufrageria unde locatarii pensiunii încânta. Alături de acestea se poate admira un
se adunau pentru a mânca la o masă aşezată în portret în ulei realizat de către artistul segovian
centrul camerei, modest mobilată, din care nu Jesús Unturbe, o litografie de Picasso, un desen
lipsea de pe perete Cina cea de taină, ca în toate în cărbune al lui Álvaro Delgado, un basorelief
sufrageriile din casele ţărăneşti, se trece într-o în bronz şi mai multe fotografii din anul 1923 în
altă încăpere folosită ca dormitor de un alt loca- care-l putem vedea pe poet împreună cu pro-
15
ESEU ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

fesorii şi elevii institutului unde preda. Sigur că


nu puteau să lipsească din această casă-muzeu
cărţile poetului, fiindcă aici a terminat Nuevas
canciones, în 1924, şi prima versiune din Poesías
Completas, şi tot aici a primit recunoaşterea
unui grup de poeţi spanioli în frunte cu Mauricio
Bacarisse. Aici a fost omagiat împreună cu frate-
le său Manuel, pentru succesul pe care l-a avut
în teatrul „Juan Bravo”, în 1928, cu piesa Des-
dichas de la fortuna sau Julianillo Valcárcel. De
altfel, piesele de teatru scrise împreună cu fra-
tele său se găsesc şi ele aici, alături de alte ma-
nuscrise şi alte cărţi ale lui Antonio Machado.
Într-una din săli se află un aparat asemănător
unui pick-up, dar mult mai complicat fiindcă cu
Casa muzeu Antonio Machado. Foto: Cornel Drinovan
acesta se putea şi înregistra, lucru pe care l-a
făcut Antonio Machado alături de alţi intelec-
tuali care colindau întreaga regiune în căutarea Aceasta este casa în care a trăit poetul An-
adevăratului folclor, a cântecelor şi poeziilor po- tonio Machado, ai cărui paşi se aud parcă şi
pulare autentice pe care le înregistrau pentru a acum pe coridorul strâmt al pensiunii pe când
nu se pierde. În 1919 intelectualii segovieni, vo- se îndrepta spre uşă pentru a porni pe jos de-a
luntari, la iniţiativa lui Antonio Machado au în- lungul străzilor pe care le străbătea cu mare gre-
ființat prima Universitate Populară cu scopul de utate iarna, paşi pe care ni i-a lăsat nouă în ver-
a alfabetiza întreaga regiune, universitate unde surile: „Por allá va don Antonio Machado/ más a
se predau cursuri gratuite de chimie populară, rastras que de costumbre,/ hábito de Desampa-
igiena casei, aritmetică, dar şi franceză. rado,/ desde el callejón a la cumbre.”//

Cornel Drinovan – Madrid, Spania; jur-


nalist, scriitor, realizator și prezentator al
emisiunii Orizonturi culturale la radio UNI
Fm, pictor și fotograf amator, traducător,
redactor-șef al revistei de cultură Kryton,
colaborator al revistei de literatură Cuvânt
românesc.

Apărea în acea perioadă şi revista mananti-


al, unde scriau toţi intelectualii vremii în frunte
cu Machado şi Unamuno. Un lucru interesant
de văzut aici, care nu are chiar o legătură direc-
tă cu Antonio Machado, este un dulăpior în care
au fost adunate toate cărţile interzise de către
cenzură după 1936, odată cu Războiul Civil, cărţi
de Aristotel, Freud, Marx şi mulţi alţii.
16
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 PORTRET

Veronica Balaj

Elena Văcărescu, solitudinea unui portret


În demersul istoric între istorie și intercultu- Văcărescu și a Eufrosinei Falcoianu, din neam de
ralitate româno-franceză trebuie luate în calcul boieri cu tradiție. Un certificat de fericire părea
valențele celebrității. Ale celebrității feminine. firesc să-i însoțească numele încă de la primele
Există tomuri cu numele femeilor celebre zile.
din istoria lumii. Există multe motivații pentru Elena Văcărescu a pornit în viață având deja
care unele persoane speciale au trecut vămile un stindard care-o posta undeva în vârful ierar-
exigențelor epocii lor și au dăinuit mai presus de hiilor sociale și trebuia să-l țină sus, întru onoa-
timp, reușind să-și scrie identitatea cu litere de rea familiei, moștenind și o emblemă spirituală,
neuitare, fiind încununate cu epitetul de… „ce- fiind urmașa renumitului poet Ienachiță Văcă-
lebră”, calificativ nevestejit prin veacuri. Au pu- rescu (1740-1797), drept pentru care a slujit cu
tut fi talente care să înnobileze scena teatrelor, pana scrisului și cu inima îndemnul testamentar
au putut fi strălucitor de frumoase, cu voci fer- al străbunicului său: „Urmașilor mei Văcărești!/
mecătoare sau inteligente, încât au coordonat Las vouă moștenire/Creșterea neamului româ-
bărbați importanți, de rang imperial, au fost ele, nesc/Și-a patriei cinstire.”
urmașele Evei, în multe țări și zări, și adorate, și O stea norocoasă i-a gardat copilăria fără
inventive, intuitive, și temerare sau perseveren- griji, până la vârsta de 8 ani petrecută la Bucu-
te, nu mai puțin au ținut balanța sensibilității și rești și apoi la moșia Văcărești, din apropierea
a iubirii într-o lume a contrastelor. Târgoviștei. Aici este atrasă de obiceiurile și de
Între femeile celebre ale României, ÎN DO- portul tradițional, adună impresii care-i vor fo-
MENIUL ARTEI și care s-au afirmat în Franța sta- losi pentru scrierea volumului RAPSODUL DÂM-
bilind o legătură culturală între cele două țări, BOVIȚEAN, publicat la Paris, tradus în mai multe
aș menționa pe Ana Brâncoveanu de Noailles, limbi și care-i va adăuga încă o treaptă la cele-
Maria Cantacuzino, Elvira Popescu, Maria Ven- britate.
tura și mă grăbesc să pronunț numele Elenei În 1879, când împlinea 15 ani, familia sa,
Văcărescu, exilată la Paris și care ne va fi astăzi încurajată de Titu Maiorescu și chiar de Vasi-
punct de referință. le Alecsandri, pe atunci Ministru al României
Este descendenta renumitei familii Văcă- în capitala Franței, Elena Văcărescu merge la
rești, cărturari și patrioți de rang ales. S-a născut Paris pentru desăvârșirea studiilor. Audiază la
la 3 octombrie 1864/24 septembrie după calen- Sorbona cursuri de literatură, estetică, istorie,
darul nou, ca fiică a diplomatului la Roma Ion filosofie, făra a fi un cursant înscris la vreuna
17
PORTRET ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

dintre facultăți, dar ascultă, ia notițe și cunoaș- O FIICĂ A VĂCĂREȘTILOR VA CONTINUA SĂ NE


te astfel personalități importante precum: Sully NESOCOTEASCĂ!” (Citat din consemnările lui
Prudhomme, viitorul laureat al Premiului Nobel, Titu Maiorescu)
Leconte de Lisle, pe José María Heredia, Gaston Aceste fraze o vor obliga pe Elena Văcărescu
Paris sau Bossier. să mărturisescă: „De atunci, oriunde și ori de
Prin intermediul lui Leconte de Lisle, în pri- câte ori publicam câte ceva, imaginea divinului
măvara lui 1885 are prilejul de a-l vizita pe ma- Eminescu se înălța mustrătoare și mă obliga să-
rele Victor Hugo, care, deși bolnav fiind, o pri- mi cer iertare”.
mește în fostul său salon literar de pe Avenue În perioada pariziană îl întâlnește pe Vasile
d’Eylau, nr. 124, actuala rue Victor Hugo. Dialo- Alecsandri, Ministrul României, și frecventează
gul cu marele scriitor este descris în memoriile Salonul Literar al Anei Brâncoveanu de Noailles,
Elenei Văcărescu și sună în felul următor: ,,Cum unde întâlnește mari scriitori, printre care pe
te numești?/Hélène Vacaresco, răspunde tână- Marcel Proust, autorul renumitului roman À la
ra, emoționată./ Hélène, frumos nume, predes- recherche du temps perdu/În căutarea timpului
tinat. Vii din țara lui Rosetti, copila mea?/Era un- pierdut, pe Mistral și Prosper Mérimée. Nu după
chiul meu, răspunde fata în rochie roz, așezată multă vreme, tânăra, ambițioasă și talentată, își
pe un taburet în fața maestrului care crease atâ- va deschide în propriul său apartament din Rue
tea minunății literare. Și îndrăznește, cu vocea Charron, nr. 49, aflat vizavi de Champs-Élysées,
sugrumată de emoții, să-l roage să-i recite ceva. un salon literar unde vor veni poeți, actori, mu-
„Eu nu recit niciodată, veni răspunsul lui Hugo. zicieni. Uneori întrunirile durau până în zori și
Am auzit că ești poetă, asadar, tu trebuie să-mi o dată una s-a terminat cu o escapadă în pădu-
spui din versurile tale./Nu știu decât o poezie rea Boulogne, unde s-a încins și o horă româ-
despre război, spuse musafira./Nu contează! nească. Poetă deja cunoscută, Elena Văcărescu
Spune-o și într-o zi îți vei aminti c-ai recitat în purta însă nestins dorul țării și, cum părinții săi
fața mea”, o îndemnă Victor Hugo, cu o privire își doreau foarte mult să o vadă la Curtea REGE-
de un albastru pal. LUI CAROL I, în 1888 se reîntoarce în România,
Am rostit dintr-o răsuflare, aproape strigând, ajungând de îndată în suita Reginei Elisabeta, ca
cântecul meu de vitejie/”, își amintește Elena Vă- domnișoară de onoare.
cărescu. Majestatea Sa, Regina, scria poezii sub pseu-
Din păcate, doar peste câteva zile, Victor donimul Carmen Sylva și apăra artele, așa încât
Hugo pleca în veșnicii. a îndrăgit-o pe tânăra cultă și talentată oferin-
Tânăra, având inclinație specială pentru po- du-i protecție și afecțiune. În anul 1889, la un an
ezie, precum înaintașii săi, frecventa salonul li- după venirea sa la curtea regală, tot aici soseș-
terar al Anei Brâncoveanu de Noailles, unde l-a te nepotul Regelui Carol I, FERDINAND, pe care
cunoscut și pe Proust, iar la un an de la întâlnirea Majestatea Sa îl alesese ca urmaș la tronul RO-
memorabilă cu autorul Mizerabililor, în 1886, îi MÂNIEI. Urma o perioadă în care să fie educat,
este publicat primul volum de versuri, în limba instruit în acest scop după reguli cazone, stricte.
franceză, la renumita editură pariziană Alphonse Tânărul, cam timid la început, nu foarte încân-
Lemerre. Cele 46 de poeme, cât avea volumașul, tat de atmosfera cazonă care i s-a impus, a găsit
au intrat în atenția Academiei Franceze, care-i în Regina Elisabeta un apropiat. În preajma sa
conferă Premiul Archan Desperonses. Remarca- putea schimba atmosfera restrictivă cu una mai
bilă reușită! Uneori ne mirăm și astăzi cât este calmă, lejeră, opusă stilului cazon. Seratele mu-
de nedreaptă istoria. Și în artă, și spun aceasta zicale organizate de Regină adunau persoane de
pentru că la vremea respectivă Eminescu, în țară spirit ales, iar princepele era încântat, firește.
fiind, și auzind despre succesul tinerei care pu- Găsea, astfel, o oază de relaxare.
blicase în limba franceză, după spusele lui Titu În acest mediu era prezentă și tânăra Elena
Maiorescu, ar fi exclamat: „Să nu știe, oare, ro- Văcărescu. Poeta cu publicații deja în Franța,
mânește? O VOI ÎNVĂȚA EU ȘI VOM VEDEA DACĂ sensibilă, cultă, dintr-o familie renumită și, în
18
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 PORTRET

plus, era în grațiile Reginei. nevoie”, i-a spus Regina Regelui, în limba fran-
Părea că nici o cometă rău vestitoare și nici ceză, dar cuvintele sale nu au avut puterea să
o rațiune nu i-ar fi putut umbri existența. Lumi- rezolve situația în favoarea tinerilor.
na și bucuria trebuiau s-o însoțească irevocabil. Iată ce nota Elena Văcărescu: „Întoarcerea
Nici o axă a traseului vieții sale nu ar fi avut cum noastră din plimbarea idilică de la Câmpulung
{ținând cont de logica prezentului pe care îl tră- nu a fost lipsită de amărăciune. Regele ne-a sur-
ia}, n-ar fi putut schimba ceva din strălucirea ghinuit pe Regină, pe Prinț, pe mine în micul
care o înconjura. apartament atat de primitor altădată, devenit
Mediul nobiliar, contextul zilnic, luxul, am- acum o carceră de torturare. De-a lungul orelor
bianța o făceau fericită. Tânărul Principe este după-amiezii auzeam zgomotul trăsurilor aces-
atras de farmecul intelectual și de spiritualita- tor rău prevestitori. Soseau unul câte unul sau
tea tinerei Elena Văcărescu. În prezența aces- mai mulți deodată”.
teia putea discuta și alte Era clar că Regele se afla
subiecte decât cele cazo- sub presiunea mai multor fac-
ne, impuse de programul tori și trebuia să ia o decizie.
strict al educației sale co- Aceasta a fost rapidă și dură.
ordonate de însuși regele Regina, exilată doi ani în străi-
Carol I. Cupidon o săgeta- nătate pentru că încurajase le-
se iremediabil și pe ea, în- gătura celor doi, prilejuindu-le
dreptându-i simțămintele, întâlniri secrete, Principele a
gândurile și planurile spre fost trimis la castelul său din
cel mai important și fasci- Sigmaringen, amenințând că
nant personaj de la Curte, se sinucide, iar Elena Văcă-
Principele Ferdinand, ne- rescu este numită „persona
potul Regelui Carol I. non grata” și va trebui să plece
Frumos, precum sunt din țară.
principii și în povești, sub- Presa avea un subiect pe
țirel, în haine impecabil care l-a dezbătut multă vreme.
croite după stilul nemțesc, Din cancanurile vremii au
cu o anume sensibilitate rămas diferite mărturii despre
artistică, iubitor de sport, Elena Văcărescu. Sursa: https://www.pinterest.de cum a reacționat chiar Regele
dar și de lectură, avea toate calitățile pentru a în persoană, opunându-se vehement, și cum
fi adorat. Idila s-a înfiripat și a evoluat cu pași Principesa Maria o descria pe tânăra pretenden-
repezi, deși a durat doar iarna si primăvara lui tă la inima Principelui Ferdinand ca fiind „grasă,
1891. Regina ocrotește această relație și își dă urâtă, cu fața roșie, unsuroasă și cu pielea păta-
acordul pentru o logodnă secretă. Cele mai fru- tă…”.
moase clipe pentru cei doi au fost cele petrecute Din ordinul Regelui Carol I, Elena Văcărescu,
în luna mai, la Câmpulung, cu prilejul unei vizi- „persona non grata”, se refugiază pentru o pe-
te, dar, pentru că au apărut în public împreună, rioadă în Italia, la Roma, unde tatăl său era di-
dând impresia unui viitor cuplu moștenitor al plomat. Apoi se întâlnește cu Regina la Veneția,
tronului, ovationați cu bucurie de mulțime, ști- unde aceasta își ispășea o parte din exilul impus.
rea a determinat un scandal de proporții. Legea Plecarea din țară lăsase un pustiu și o vâl-
prevedea ca un Principe să nu se poată căsători toare de nedescris în sufletul fostei domnișoare
decât cu cineva din familie regală. Oamenii poli- de onoare a Reginei. De la strălucirea onoarei
tici au intervenit imediat pe lângă Rege, cel mai ajunsese la negura dizgrației. Rănită fiindu-i și
înfocat opozant al posibilei căsătorii între cei doi dragostea. Totul se năruise pe neașteptate.
fiind Lascăr Catargi. A fost convocat Consiliul de Iată un fragment dintr-una din scrisorile tri-
Miniștri. „Voi schimba 32 de miniștri dacă va fi mise Principelui iubit:
19
PORTRET ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

„Tangi, Guangi, mult iubit, Ferdinand scump! mul volum premiat de Academia Franceză pe
Sunt năucită, zdrobită de durere. De opt zile când era la studii în Orașul Luminilor – Chants
torturile și umilințele se prăbușesc asupra mea. d′Aurore, L’Âme sereine/Cu sufletul senin. Cu-
Astăzi, regele, pe care au reușit să-l monteze în- noscută deja, apar cărțile Lueurs et Flammes/Li-
grozitor, mi-a cerut să plec. Da, trebuie să plec căriri și văpăi, 1896, Le Jardin Passionné/Grădi-
copleșită de rușine. Nimeni nu crede în dra- na dorului, La dormeuse eveille/Visând cu ochii
gostea asta, dar Dumnezeu știe, Dumnezeu ne deschiși.
judecă. Se spune că ți-am sucit mințile, că tu PRELUCRĂRI FOLCLORICE: Rapsodia Dâmbo-
ți-ai dat seama tot timpul de acest lucru… Nu-i viței, Nuits d’orient/Nopți Orientale, Dans l’or du
așa că nu a fost așa? Că țin doar la inima ta, cu soir/În auriul înserării
această puternică pasiune în fața căreia am re- TRADUCERI: În numele iubirii pentru patria
zistat atâta vreme. Eu am fost întotdeauna cea natală, a făcut cunoscute versurile unor scriitori
care te-a pus în gardă împotriva consecințelor români, ca Lucian Blaga, Ion Vinea, Ion Minu-
de care eu sunt acum copleșită? Eu sunt termi- lescu, George Topârceanu.
nată, lichidată. Regele, la fel de crud și nedrept, ROMANE: Amor vincit/Amorul învinge, Le
pe care atâta l-am iubit și l-am slujit cu credință! roman de ma vie, Regi si Regine pe care i-am
Roagă-te lui Dumnezeu, Ferdinand, să nu ajung cunoscut
să-l disprețuiesc. Disperarea noastră este atro- În toate, desigur, mai ales în versuri, răzba-
ce. O, Tangi, Tangi, cine va avea milă de mine, de te dragostea pierdută, căreia nu i-a trădat legă-
regină? Mi-e așa de teamă că tata se va omorî. mântul, așa cum, de altfel, promisese chiar când
Scrie-mi, te implor. Te iubesc atât de mult! Hélè- suferea mai mult.
ne”. PIESE DE TEATRU: Amintim piesa Cobzarul,
Scrisoarea, datată 18/30 iulie, după stilul fiind prima piesă românească jucată pe o mare
nou, 1891, face parte din cele 237 de scrisori scenă a lumii. Aceasta s-a jucat la Monte Carlo,
adresate Principelui Ferdinand sau scrise de el în 1909. Acțiunea se petrece într-un sat româ-
fraților săi ori altor membri ai familiei, inclusiv nesc.
scrisori către Regele Carol I, publicate de LIVIU În locuința sa din rue Chaillot nr. 7, avea des-
DAMEN, în vol. SCRISORILE REGELUI FERDI- chise ușile unui Salon renumit, unde se discu-
NAND AL ROMÂNIEI. tau literatura și politica și se țineau conferințe
Așadar, după doi ani, Elena Văcărescu alege în cadrul grupului LES ANALLES, creat din iniți-
ca loc de exil permanent Parisul. Iat-o din nou ativa sa. Ea devenise un orator inegalabil. Totul
aici, unde avea deja niște amintiri. Vine în țară era luxos. Și interpretările ideilor, și ținuta amfi-
doar pentru foarte puțin timp, în 1895, pe as- trioanei, care doar în perioada războiului a re-
cuns, pentru puțină vreme, la moșia de la Vă- nunțat la buchetele imense de flori. Numai la
cărești. calitatea intelectuală a invitaților nu a renunțat
Perioada PARIS a însemnat una de ascensi- niciodată.
une culturală, devenind celebră în timp, cu as- Drept compensație din partea vieții, putem
censiune rapidă. spune și așa, Elena Văcărescu a intrat în memo-
ria culturală pariziană și în antologii literare, a
OPERA fost de două ori premiată de ACADEMIA FRAN-
CEZĂ, dar niciodată nu a uitat de România, așa
Continuă să publice la Paris o operă admi- încât, în momentul când se înființa la Paris, în
rabilă, poezii, romane, teatru, memorii, dar pe 1916, SOCIETATEA NAȚIUNILOR, este numită de
lângă aceasta este un factor important al rela- către Rege reprezentanta României la Geneva.
țiilor dintre cele două țări, ocupând funcții de Timp de douăzeci de ani A MILITAT AICI PENTRU
rang înalt. Referitor la activitatea literară, însă, RENUMELE ȘI DREPTURILE ROMÂNIEI și adese-
notăm: ori se întâlnea pe aceleași coordonate politice,
POEZII, 5 volume, adăugând la număr și pri- patriotice, cu Nicolae Titulescu. Acesta nota, la
20
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 PORTRET

1925: „… cel mai frumos discurs la a IV-a Adu- celei mai dureroase. El va duce războiul cu Ger-
nare este cel de astăzi, al Elenei Văcărescu, în mania, patria familiei sale, cu moartea în suflet,
chestiunea cooperării intelectuale”. dar îl va face din datorie față de poporul său, iar
Datorită acestor activități a primit înalte dis- Franța nu va avea un aliat mai fidel”, îi spunea
tincții, dintre care amintim: Premiul de OFIȚER Ministrului Franței în România, Saint Aulaire,
AL ACADEMIEI FRANCEZE, COMANDOR AL LE- pentru a-l convinge în demersul semnării Trata-
GIUNII DE ONOARE, iar din partea țării-mamă, tului de Pace între cele două țări. A fost mereu o
MAREA CRUCE A COROANEI ROMÂNIEI. pacifistă, a militat pentru colaborare.
Când, în 1911, se deschidea la Paris MUZEUL În anul 1925 i se conferă titlul de Membră
CUVÂNTULUI, în sala nr. 5 a UNIVERSITĂȚII SOR- de Onoare a ACADEMIEI ROMÂNE. Este prima
BONA, în prezența unui numeros public alcătuit femeie care primește această înaltă distincție.
din personalități marcante internaționale, Elena Au susținut-o pentru aceasta Nicolae Iorga, Oc-
Văcărescu a imprimat pe disc, după metodele tavian Goga și toți marii oameni de cultură ai
vremii, discursul său, care a avut și el o istorie in- vremii. Ca răspuns, a donat Academiei Române
teresantă. Anume, în 1980, jurnalista și publicis- Conacul și parcul de la Văcărești, pentru ca „Aca-
ta Maria Moscu, de la Radio România București, demia să găzduiască aici poeți în fiecare vară”.
a descoperit discul cu vocea Elenei Văcărescu. Se întoarce în țară abia în anul 1934, și doar
L-a convins pe custodele muzeului să-i permită mărturia sa poate ilustra încercările sufletești
transcrierea pe bandă de magnetofon, la frec- ale unei veritabile ambasadoare a sufletului ro-
vența pentru difuzarea pe unde hertziene, se-n- mânesc: „Fără cămin și fără avere, fără soț și fără
țelege, și astfel, după atâția ani, vocea celei care iubit, fără copii, am început să iubesc România
ar fi putut deveni regina României a fost auzită cu o patimă care mi-a umplut toate clipele fie-
acasă, în 1980, 12 iulie. Discursul amintea cu cărei zile, m-a chinuit toate nopțile de-a lungul
emoție sorgintea sa românească. Citez: a mai mult de 40 de ani”.
„Vechea și strălucita familie boierească Vă- A fost primită cu onoruri, meritate, fără în-
cărescu, din care cu mândrie mă trag, a dat țării doială. Era februarie, dar întoarcerea acasă nu
trei poeți: Alecu, Iancu și Ienachiță Văcărescu”. cunoaște anotimpuri. Căldura venea spre ea din
Pe care-l citează cu renumitele versuri din poe- timpuri stravechi, îsi onorase înaintașii pretutin-
mul TESTAMENT, foarte cunoscut și azi, „Urma- deni, oriunde au dus-o vremile și conjunctura,
șilor mei Văcărești”. După care a recitat din PRI- ținând fruntea sus.
MĂVARA AMORULUI, poezie scrisă de bunicul Drumul Elenei Văcărescu prin istoria neamu-
său, Iancu Văcărescu. lui din care face parte i-a mai oferit un urcuș:
O personalitate de marcă precum era în în 1946 a fost numită Membră a Conferinței de
vremea respectivă ELENA VĂCĂRESCU, respon- Pace de la Paris.
sabilă de împlinirea testamentului strămoșilor, Pe rue Chaillot, nr. 7, în 17 februarie 1947,
ducând cu ea, oriunde s-a aflat, țara natală, nu ELENA VĂCĂRESCU se stinge din viață, în urma
putea rămâne deoparte în timpul Primului Răz- unei complicații de la o gripă. Verișoara sa, Ale-
boi Mondial și, cu toată dăruirea, s-a implicat xandra Fălcoianu, a încercat să continue activi-
și în acțiuni care susțineau MAREA UNIRE de la tatea Salonului Literar, dar nu a reușit, așa încât
1918. A devenit o adevărată ambasadoare a in- azi pe zidul clădirii mai dăinuie doar o inscripție
teresului național, ținând conferințe, stabilind comemorativă, fără nici un program de vizite
întâlniri cu persoane politice influente, cores- sau indicii ale unei activități literare. Rămășițe-
pondând în toată perioada cu fostul său logod- le pământești i-au fost aduse în țară, în 1959,
nic, Regele Ferdinand, despre care spunea în și puse în capela familiei Văcărești, din Cimitirul
momentele dificile ale războiului: Bellu.
„Eu mă bizui pe caracterul Regelui Ferdi- Au scris despre ea, admirativ, romancierul
nand. Îl cunosc bine, este, înainte de toate, un Camil Petrescu, el fiind o vreme combatant, par-
om al datoriei și, dacă trebuie, chiar al datoriei ticipant în Războiul al Doilea Mondial și înțele-
21
PORTRET ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

gea cu sufletul ce înseamnă țara; criticul literar sufletu-mi mi-a dăinuit/Te voi iubi întotdeauna/
Șerban Cioculescu; nu mai puțin elogios, istori- Din ceasu-acesta care-mi scapă/Și până-n viitor,
cul neamului, Nicolae Iorga. când timpul nepăsător, victorios,/Își va goli clep-
Volumul său de MEMORII a apărut în limba sidra totală, la cea din urmă-a mea etapă. (Poe-
română abia în 1989. zia Dragoste eternă)
În 2014, CU OCAZIA ÎMPLINIRII A 150 DE ANI După cum ușor se poate observa, ca în toa-
DE LA NAȘTEREA ELENEI VĂCĂRESCU, BANCA te scrierile de gen, nu există chei sau încifrări.
NAȚIONALA A ROMÂNIEI a bătut o monedă din Versul este cu toate sensurile la vedere. Nimic
argint având imprimate imaginea Conacului de alambicat sau metaforizat, ducând spre unduiri
la Văcărești, stema României în semicerc, iar pe subliminale. Nu, nu e vorba de așa ceva. Avem a
verso, imaginea poetei. primi în versuri o trăire ardentă, sinceră, un fel
de mărturie făcută fără ocolișuri. Putem spune
SCURTE CONSIDERAȚII DESPRE POEZIA SA că poeta îți dorește o comunicare totală cu ci-
titorul, căruia i se destăinuie fără ocolișuri. Ea,
Luăm în calcul cel mai recent volum de poe- poeta, actant singular, se află pe o scenă unde-și
zii publicat în limba română, traducere din lim- declamă iubirea, statornicia sentimentelor,
ba franceză, intitulat, simplu, VERSURI, Elena plânsul interior. Având convingerea că toți cei
Văcărescu, Editura Scrisul Românesc, Colecția care o ascultă împărtășesc aceleași trăiri. Pentru
Femei Celebre, București, 2018. că toți au parte, la un moment dat, de aceeași
În cele 120 de pagini sunt selectate poeme atingere geroasă, ascuțită, a timpului nonșalant,
din mai multe volume ale autoarei și care mar- de aceeași tristețe a unei iubiri frânte.Versurile
chează evoluția expresivității sale poetice. Dacă sunt marcate de tonalitățile romantice ale po-
la începuturi, când era încă elevă la Paris, atrac- eziei vremii: timpul neîndurător, trecerea prin
ția pentru vers fiindu-i deja remarcată {chestiu- viață, odată cu diminuarea clepsidrei, sentimen-
ne genetică firește}, tânăra româncă scria în lim- tele... Visul, amintirea, irepetabilitatea. Așadar,
ba franceză poeme de vitejie, aducând accente raportare la existență, văzută prin ocheanul ro-
din Victor Hugo, mai târziu s-a orientat spre mantic, specific romantismului.
nota romantică a poeziei de stare, de raporta- Toate volumele sale de versuri, dar și su-
re la sentimente. Adesea recunoaștem filiații cu biectele pieselor de teatru au ca notă particu-
sinele său, cu trăirile determinate de frângerea lară legătura cu tradiția, cu neamul. Țara, locul
iubirii trăite și neîmplinite până la capăt, căre- de baștină sunt evocate mereu și, cu vremea,
ia, fără ocolișuri, i-a rămas fidelă. O spune și în capătă straiele părerii de rău că tocmai ea s-a
versuri de fiecare dată. Este ca un alt testament, îndepărtat fizic, vechea declamare vitejească
unul tot legat de suflet, căruia-i rămâne la fel de din poemele tinereții este înlocuită de regretul
credincioasă, așa cum a procedat și cu îndatori- molcom... „O, patrie, putea-vei oare/SĂ-MI IERȚI
rea testamentară poetică lăsată de înaintașii săi PĂCATUL MEU FIRESC?” Întrebare retorică, dar
Văcărești. cu trimitere la conjunctura vremilor care-au de-
„În tot ce-i alb mi-am pus iubirea mea/Ză- terminat, până la urmă, totul. După cum se știe.
pezi și flori plăpânde din livadă,/dar florile-nce- Ca scriitoare și neobosită militantă a intere-
pură a cădea/Și în aprilie nu mai găsești zăpadă. selor naționale, cultural românești, Elena Văcă-
(Poezia Mi-am pus iubirea) rescu rămâne un reper.
Sau Un nume care a exersat ideea de europenism
„Eu te-am iubit întotdeauna.Din liniștitul în- a neamului și țării sale, de interculturalism cu
ceput/Și până-n ceasul de acum,/mai sumbru și multă vreme înaintea celor care cred, poate, că
mai învrăjbit/Ca un refren ce te subjugă și-l tot abia astăzi ne asumăm și consemnăm acestea.
repeți deși-i știut,/Iubirea ta mângâietoare în

22
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 POEZIE

în pandemie
Interzis a ieși din istorie până și tropotele cailor
din alaiul Mariei Tereza
sosită în vizită imperială,
printre supușii urbei Temeswar,
lacăte peste lacăte sunt țintuite pe ușile
fostei săli de bal din Paradeplatz
zăvorâte stau și privirile portretelor
prețuite în muzeu
nu mai pot umbla haihui,
după bunul plac al pictorilor care
le scoteau în secret la plimbare
din când în când,
fără bilet de voie…
Frica de moarte Cafeneaua La două Chei e cețoasă
se zvântură acuzatoare o redută de simțăminte nesocotite,
într-o lectică de liniște vicleană, ajunse-n ruină.
timpul nu mai are auz, Visul de astă noapte mă arăta în oglindă
intrările în Bastionul Cetății par gurile aveam flăcările fricii crescute pe limbă
de intrare în adâncuri atârnam agățată
deschise hâd de o rotiță încâlcindu-mi părul
spre-o altă liniște perfidă și ocultă de culoarea penelor
se anunță la știri că s-au găsit flori papagalului meu,
depuse noaptea, la picioarele Sfântului care-mi repeta că sunt drôle.
Nepomuk, Trează, îmi pun masca și ies pe balcon,
periculos a ieși din casă ferestrele de la mall-ul aflat peste drum
chiar dacă ai întâlnire cu sfântul se holbează cu disperarea unui vas eșuat,
ocrotitor al orașului în vremea ciumei schelet somnambulic din beton
acum vreo trei secole și ceva. pe scări în dezmățare, frica
Geamgiul orașului o văd printre secrețiile nopții nebuloase…
își montează straturi de sticlă la ferestre La colțul dinspre dreapta ferestrei mele,
virusul poate privi, totuși, înlăuntru din verticala platanului
până în măruntaiele casei, pe care aș vrea să-l îmbrățișez,
poate crănțăni orice urmă de bucurie răsare un poem răzleț
indecent schimbându-i culorile vederii spre afară în loc de verde proaspăt, se-arată bătrân
unde-o fi omul de pe Corso și timid
proprietarul unui cântar greoi, demodat girofarul mașinii de Poliție și doi oameni ai legii
dar care îți arăta exact apără pustietatea străzii
câte grame avea luna albită de frică
sfânta din iconița purtată la vedere se micșorează peste liniștea sinucigașă
ori sub tricoul imprimat seducător e liber să mărșăluiești doar în interiorul tău
cântaragiul, viclenește, mă întreb, ce doamne ferește,
adăuga la preț și scânteierea unui pas, îmi va fi interzis și mâine,
ori al unui gând pătimaș, ce culoare de mănuși, de mască,
ușor dibuit sau ce culoare de aducere aminte
orice-i putea aduce un chilipir. voi avea voie să port?
23
POEZIE ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Anticar și soldați melancolici

Anticarul, înrămat în vitrină, deschis pentru pribegi, păuni de rasă,


n-a mai plecat acasă din motive de pandemie posesori de albume- curiculum vitae de
globul terestru are polii în derută, succes
distanțele se măsoară în frică înainte și după epidemie!
își pune anticarul Așează drept pază în prag doi soldați melancolici
ochelarii contra singurătății luați de pe raft și pleacă
cotrobăie printre lucrurile care să dea o declarație pe proprie răspundere
nu vor mai avea trecere despre viața care-l amețește
o sticlă de vin cu mucegaiul unui veac, de nu mai știe dacă
arătat cu degetul, numele i s-a desprins de sine
o mașinărie de fabricat sunete, bună la preț, învârtindu-se în derută…
numai de-ar jura că imită muzica pământului,
{dar acum a luat-o razna și asta},
Veronica Balaj (Timișoara), jurnalistă,
ciuperci uscate, tămăduitoare
poetă, prozatoare, eseistă
{poate-i leac împotriva fricii},
mănuși cu monogramă în stilul virusului temut,
peruca, măștile destinate unor amânate carnavaluri,
alte măști din vremea gripei spaniole,
pălăria bordo, fluturi injectați cu ultima secundă,
doi coșari în statuetă
își împart de-a o viață acoperișurile orașului,
mai scunde, mai țâfnoase...
Destul, își spune,
toate acestea nu pot umple cufărul verde
al speranței
și cum va străbate parcurile orașului
colorat în frică?
unii o pun pe răzătoare și adaugă usturoi
doar, doar vor sufoca virusul
anticarul, însă, citește-o scrisoare străină,
visează cum prin vitrină trece-o balerină
de la teatrul de peste drum,
frica îl poartă sus pe un munte,
aerul rarefiat îi dă puteri măiastre,
coboară,
împarte oamenilor
cufere verzi pline cu lucruri antivirus,
rochii gofrate, tapiserii fără molii,
vaze cu intarsii despre facerea lumii,
un gramofon care cântă, trăim liberi din nou…
În vitrină pune un afiș,

24
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 PORTRET

Adrian Grauenfels

Primul filosof evreu, FILON


(Philo Judaeus sau Filon din Alexandria; cca. 25 i.e.n.-50 e.n.)

Gânditor elenistic şi primul mare filosof sale. Singura întâmplare cunoscută din viaţa sa
evreu. Se ştiu foarte puţine date despre viaţa a avut loc în 40 e.n., când a condus o delegaţie
sa. S-a născut într-una dintre cele mai nobile şi la Roma pentru a-i cere lui Caligula să anuleze
mai bogate familii evreieşti din Alexandria, care un edict care le impunea evreilor să-i ridice îm-
era pe atunci cel mai mare centru evreiesc din păratului o statuie în Templul din Ierusalim. Cu
afara Israelului. A fost crescut ca un evreu cre- toate că misiunea lui a eşuat, iar refuzul evreilor
dincios, dar a primit şi o de a se supune ordinu-
educație tipic grecească. lui imperial a provocat
Fratele lui, Alexandru, a revolte populare în
ajuns un înalt funcţionar Alexandria, proble-
al administraţiei romane ma a fost rezolvată în
din Egipt şi un prieten anul următor, odată
al împăratului Claudiu. cu asasinarea lui Cali-
Unul dintre fiii lui Ale- gula şi urcarea pe tron
xandru s-a căsătorit cu a mult mai înțelegăto-
fiica lui Agrippa, nepo- rului Claudiu. Filon a
tul lui Irod, iar celălalt relatat acest episod în
fiu al său, Tiberiu Iuliu mod foarte sugestiv.
Alexandru, a abandonat Mai târziu s-a retras
iudaismul şi a devenit din viața publică, de-
o figură marcantă a ar- dicându-şi ultimii ani
matei romane, deţinând de viaţă operelor sale.
funcţiile de guvernator Filon a căutat să împa-
al Iudeii (46-48 e.n.) şi prefect al Egiptului în ce gândirea grecească cu cea iudaică, încercând
timpul domniei lui Nero. Alexandru a dăruit aur să dovedească că iudaismul este compatibil cu
şi argint pentru decorarea uşilor Templului din elenismul. Scopul filosofiei sale era să combine
Ierusalim. Filon, în schimb, a respins orice cari- doctrinele evreieşti bazate pe revelaţia suprana-
eră lumească şi s-a devotat studiilor şi scrierilor turală cu gândirea filosofică grecească.
25
PORTRET ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Cel mai adesea, expozeurile sale îmbracă Citate din scrierile lui Filon
forma unor comentarii biblice în care textul sa-
cru este interpretat prin prisma tradiției alego- - Dacă un om şi-a pierdut lumina ochilor, îl va
rice greceşti. Biblia, susţine el, conține adevăru- ajuta oare vederea pătrunzătoare a strămoşilor
rile filosofice; de exemplu, primele versete din săi?
Geneză ar trebui interpretate ca referindu-se la - Dacă vezi pe cineva că nu mănâncă şi nu
materia şi ideile primordiale, în timp ce eroii bi- bea atunci când ar trebui, refuză băile şi uleiuri-
blici sunt întruchiparea virtuţilor etice. le parfumate, își neglijează hainele, doarme pe
Filon nu neglijează sensul literal al textului, jos şi îşi închipuie că în acest fel practică absti-
pe care numeşte „corpul” în care se întruchi- nenţa, compătimeşte-l pentru auto-amăgirea sa
pează „sufletul” revelaţiei divine. Dumnezeu şi trezeşte-l la realitate.
este o Fiinţă transcendentă care se face cunos- - Este culmea nebuniei să judeci omenirea
cută oamenilor prin Logos, Cuvântul divin, care după arta pe care a produs-o.
face legătura între Dumnezeu și Om. Filon a scris - Cerul întreg şi întreaga lume sunt o ofran-
în greacă şi s-a bazat pe traducerea grecească a dă închinată lui Dumnezeu, iar El este cel care a
Bibliei (s-ar putea să nu fi ştiut ebraică). A scris creat ofranda; toate sufletele iubite de Dumne-
lucrări diferite în funcţie de cititorii cărora li se zeu, cetăţeni ai lumii, se sfințesc pe ele însele,
adresa – evrei sau ne-evrei. Pentru evrei încerca având grijă să nu lase nici o atracţie muritoare
să armonizeze platonismul şi iudaismul, expri- să le tragă în direcţia opusă, şi nu obosesc ni-
mându-și în acelaşi timp convingerea că iudais- ciodată să-şi sanctifice propria lor viaţă nepie-
mul poate răspunde tuturor „întrebărilor”. În ritoare.
ceea ce-i privea pe ne-evrei, obiectivul său era - Înțelepciunea este un drum drept și înalt,
să demonstreze superioritatea învățăturii iudai- iar mintea noastră își atinge scopul atunci când
ce. Operele lui Filon reflectă gândirea iudaică o apucă pe acest drum, ţinta sa constând în re-
alexandrină, neexistând nici o dovadă că ar fi cunoaşterea şi cunoaşterea lui Dumnezeu. Iubi-
fost în contact cu rabinii de la Ierusalim. Scrieri- torii cărnii urăsc şi resping această cale şi încear-
le sale au fost curând date uitării de evrei, care că să o corupă, căci nu există lucruri mai opuse
le-au redescoperit abia în timpul Renaşterii. A ca plăcerea cărnii şi cunoaşterea.
avut, în schimb, o influenţă puternică în cercu-
rile creştine, mai ales printre Sfinţii Părinţi, care
au fost impresionaţi de teoria Logos-ului, ca şi
de metodele sale alegorizante. Adrian Grauenfels (n.1946, București) a
emigrat în Israel în 1972. De profesie inginer,
(E. R. Goodenough, The Politics of Philo Ju- actual director la Editura SAGA. A început să
daeus, 1967. 1-1. A. Wolfson, Philo: Foundati- scrie din anul 2000. A publicat peste 20 de
ons of Religious Philosophy in Judaism, Christia- cărți și antologii de versuri, eseuri, proză și
nity and Islam, 1946) artă începând din 2015. Este redactor la zia-
rul Jurnalul săptămânii.
Volume de poeme: Mașina de scris poe-
zii, Sextantul poetic, În vizită la Ussais
Volume de proză: Ceai cu Adala, Almana-
hul Poeziei de Război, Castelul lui Yanle

26
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 TRADUCERE

Yannis Ritsos

Sonata clarului de lună

Seară de primăvară. O cameră mare a unei case vechi.


O femeie în vârstă, îmbrăcată în negru, îi vorbește unui tânăr.
Nu au aprins lumina. Prin cele două ferestre intră lumina neîndurătoare a lunii.
Am uitat să spun că Femeia în Negru a publicat două, trei antologii interesante
cu poezii de inspirație religioasă.
Femeia în Negru îi spune tânărului:
- Lasă-mă să vin cu tine! Ce lună este în seara asta!
E bine că e lună, nu se va vedea părul meu albit, îl va face să pară din nou auriu,
iar tu nu vei înțelege.
Lasă-mă să vin cu tine.

Când e lună, umbrele din casă se lungesc, mâini nevăzute trag perdelele,
un deget încețoșat scrie în praful de pe pian
cuvinte uitate pe care nu vreau să le mai aud. Taci...
Lasă-mă să vin cu tine
puțin mai departe, până la cărămidărie, până acolo unde cotește drumul,
unde se vede orașul din ciment și aer, văruit cu lumina lunii,
atât de indiferent și imaterial,
atât de pozitiv, de metafizic,
încât poți, în sfârșit, să crezi
că exiști și nu exiști,
că niciodată nu ai existat, n-a existat Timpul și trecerea lui.
Lasă-mă să vin cu tine.

Vom sta puțin pe bordură, ori sus pe deal,


oriunde ne va purta aerul primăvăratic,
ne vom imagina, poate, că zburăm,
pentru că de cele mai multe ori, chiar și acum,
aud foșnetul fustei mele
ca zgomotul a două aripi puternice care se deschid și se închid,

27
TRADUCERE ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

și când te abandonezi acestui sunet al zborului


simți cum îți vibrează gâtul, coastele, trupul,
și astfel, strivit de puterea aerului albastru,
cuprins în mijlocul nervilor dominanți ai înălțimii,
nu are importanță dacă fugi sau te întorci
și nici nu contează că părul meu a albit
(nu aceasta e durerea mea –
durerea mea e că nu-mi albește și inima).
Lasă-mă să vin cu tine.

Știu că fiecare se îndreaptă singur spre dragoste,


singur spre slavă sau moarte.
Știu asta. Am încercat-o. Nu ajută la nimic.
Lasă-mă să vin cu tine.

Acea casă e bântuită, mă gonește –


vreau să spun că e foarte veche, cuiele cad,
tablourile se mișcă de parcă s-ar arunca în gol,
tencuiala cade în tăcere
așa cum cade pălăria celui spânzurat
pe culoarul întunecat,
așa cum cade o mănușă găurită de lână a tăcerii
la genunchii ei,
sau cum cade o fâșie de lună pe vechiul,
dezmembratul
fotoliu.
Cândva a fost și el tânăr – nu zic de fotografia la care te uiți
cu atâta neîncredere –
spun de fotoliu, puteai să stai cu orele cu ochii închiși
și să visezi orice ți se năzărea –
o plajă netedă, umedă, lustruită de lună,
mai lustruită chiar decât ghetele mele vechi pe care
în fiecare lună le dau lustragiului din colț –
sau o pânză a unei bărci de pescar,
care se pierde în depărtare,
legănată de însăși respirația lui,
pânză triunghiulară ca o eșarfă împăturită exact în două
de parcă nu ar fi avut ce să închidă sau să păstreze
sau să fluture a rămas-bun.
Mereu am avut pasiune pentru eșarfe,
nu ca să țin ceva în ele,
nu pentru semințe de flori sau mușețel cules pe câmp la apus,
nu ca să le fac patru noduri și să le port ca pe o căciulă
așa cum obișnuiesc muncitorii din clădirea de alături
sau să-mi șterg ochii – mi-am păstrat vederea bună până acum,
niciodată nu am purtat ochelari.
O simplă ciudățenie sunt eșarfele.
Acum le împăturesc în patru, în opt, în șaisprezece,
28
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 TRADUCERE

numai ca să îmi exersez degetele.


Tocmai mi-am adus aminte că așa
măsuram ritmul atunci când mergeam la școala de muzică,
cu șorț albastru și jachetă albă, cu două codițe împletite,
– 8, 16, 32, 64 –
agățată de mâna micului meu prieten, piersicul,
plin tot de lumină și flori roz,
(scuză-mi aceste cuvinte, obicei vechi) 32, 64 –
și ai mei își puneau mari speranțe în talentul meu muzical. Deci,
îți spuneam de fotoliul
dezmembrat – se văd arcurile ruginite, buretele,
ziceam să-l duc alături, la fabrica de mobilă,
dar de unde timp, bani și interes – ce să repari mai întâi? –
am zis să arunc un cearceaf deasupra – mă sperie cearceaful alb
într-un asemenea clar de lună. Aici au stat oameni care au visat
măreț, la fel ca tine, și ca mine, de altfel,
și acum se odihnesc sub pământ fără să-i deranjeze
ploaia sau luna.
Lasă-mă să vin cu tine.

Vom sta puțin în capul scării de marmură a sfântului Nicolae,


Apoi tu vei coborî, iar eu mă voi întoarce având în stânga mea
căldura atingerii întâmplătoare a hainei tale
și chiar câteva pătrate de lumină a ferestrelor mici de cartier
și acest imaculat abur al lunii
ca o escortă mare a lebedelor argintii –
nu mi-e teamă de această exprimare, pentru că
în multe nopți de primăvară am vorbit cu Dumnezeu
care mi s-a înfățișat înconjurat de strălucirea și slava unui asemenea clar de lună,
și mulți tineri, chiar mai frumoși decât tine, i-am sacrificat,
astfel, pură și inaccesibilă, să mă pulverizez în flacăra mea albă,
în paloarea clarului de lună,
incendiată de privirile ucigătoare ale bărbaților și
de distanța ezitantă a tinerilor,
înconjurată de extaz, de trupuri arse de soare,
de bărbați pricepuți la înot, vâslit, atletism,
fotbal (pe care m-am făcut că nu-i văd),
chipuri, buze, gâturi, genunchi, degete și ochi,
busturi și brațe și coapse (într-adevăr nu le-am privit) –
știi, câteodată, admirând uiți ce admiri cu adevărat,
îți e de-ajuns să admiri –
Doamne, ce ochi celești, mă căsătoream într-o apoteoză a stelelor negate
pentru că, astfel înconjurată din exterior și interior,
nu-mi mai rămânea alt drum decât spre înalt sau adâncime. –
Nu, nu este suficient.
Lasă-mă să vin cu tine.
Știu că este târziu. Lasă-mă, atâtea nopți, zile, nopți și dup-amiezi de porfir
am rămas singură, neclintită, singură și fecioară,
29
TRADUCERE ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

chiar și în patul meu conjugal, singură și fecioară,


scriind glorioase versuri la genunchii Domnului,
versuri care, te asigur, vor rămâne inscripționate
în marmura perfectă
dincolo de existența mea și a ta. Nu e suficient.
Lasă-mă să vin cu tine.

Casa aceea nu îmi mai este de-ajuns.


Nu o mai pot căra în spate.
Întotdeauna trebuie să ai grijă, să fii atent,
să sprijini peretele cu bufetul acela mare,
să sprijini bufetul cu masa antică sculptată,
să sprijini masa cu scaunele,
să sprijini scaunele cu palmele tale,
să pui umărul sub grindă.
Și pianul, ca un sicriu negru închis...
Nu îndrăznești să-l deschizi.
Să ai grijă, să ai grijă încontinuu, să nu cadă, să nu cazi.
Nu mai rezist.
Lasă-mă să vin cu tine.

Acea casă, în ciuda tuturor morților ei, nu vrea să moară.


Insistă să trăiască cu toți morții ei,
să trăiască prin morții ei,
să trăiască prin certitudinea morții ei
și să-și aranjeze morții în paturile și
rafturile aproape dezmembrate.
Lasă-mă să vin cu tine.

Aici, oricât de încet aș păși prin tăcerea serii,


fie încălțată, fie cu picioarele desculțe,
ceva se va auzi: un geam va crăpa sau o oglindă,
câțiva pași – nu ai mei.
Afară, pe drum, e posibil să nu se audă acei pași,
regretul, se spune, poartă papuci de lemn,
iar dacă încerci să privești într-o oglindă sau în cealaltă,
în spatele pulberii și a fisurilor,
îți poți vedea chipul mai tern și mai fragmentat,
chipul tău pentru care nu ai cerut altceva în viață
decât să-l păstrezi curat și numai al tău.
Buzele paharului strălucesc în clarul de lună
ca o lamă rotundă, cum să le duc la buzele mele?
oricât de sete mi-ar fi – cum să fac asta? – vezi?
încă am chef de comparații – atât mi-a mai rămas,
asta certifică faptul că încă nu am plecat.
Lasă-mă să vin cu tine...
Uneori, la ora înserării, am senzația că afară, pe la ferestre,
trece un ursar cu bătrâna lui ursoaică masivă,
30
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 TRADUCERE

cu blana numai spini și ciulini,


ridicând colbul pe drumul din cartier
într-un nor de praf deșertic care amintește de amurg,
iar copiii s-au întors deja la casele lor pentru cină
și nu mai sunt lăsați să iasă afară,
cu toate că în spatele pereților ghicesc mersul bătrânei ursoaice –
iar bătrâna ursoaică, obosită, se refugiază în înțelepciunea singurătății sale,
neștiind nici unde, nici de ce
s-a plictisit și nu mai poate să danseze,
nu mai poate să poarte pălăria dantelată,
să distreze copiii, leneșii, insistenții,
și singurul lucru pe care îl vrea e să se întindă pe pământ
lăsându-i să sară pe burtă, jucând astfel ultima reprezentație,
arătând astfel extraordinara putere de a demisiona,
nesupunerea la insistențele altora, la belciugele buzelor sale,
la necesitatea colților ei,
nesupunerea ei în fața durerii și a vieții
cu sigura alianță a morții – chiar și a
unei morți lente –
nesupunerea ei finală în fața morții prin continuarea
și cunoașterea vieții
care primează prin cunoaștere și acțiune, chiar mai presus de sclavia ei.

Dar cine poate juca acest joc până la sfârșit?


Și ursoaica se ridică din nou și merge
ascultând supusă de lesă, de belciug, de colții ei,
zâmbind cu buzele sfâșiate spre monedele pe care le aruncă
copiii frumoși și imprudenți
(frumoși tocmai pentru că sunt imprudenți)
și spunând mulțumesc. Pentru că urșii care au îmbătrânit
singurul lucru pe care au învățat să-l spună este: mulțumesc, mulțumesc.
Lasă-mă să vin cu tine.

Casa aceea mă sufocă. De fapt, bucătăria


este precum adâncul mării. Ibricele atârnate strălucesc
ca ochii mari și rotunzi ai peștilor uimitori,
farfuriile tremură încet ca niște meduze,
alge și scoici se prind în părul meu – nu pot să le
dezlipesc apoi,
nu pot să urc din nou la suprafață,
tava îmi cade din mâini fără zgomot – mă scufund
și văd bulele de aer ale respirației mele ridicându-se,
ridicându-se
și încerc să mă amuz privindu-le
și mă întreb ce ar gândi cineva care
de deasupra ar vedea aceste bule:
cumva, cineva se îneacă, ori un scafandru explorează adâncul mării?
Și adevărul este că nu de puține ori descopăr acolo, la limita înecului,
31
TRADUCERE ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

corali, mărgăritare și comori ale corăbiilor naufragiate,


întâlniri neașteptate cu trecutul, prezentul și viitorul,
confirmări ale eternității,
o eliberare, un zâmbet al nemuririi, așa cum se spune,
o fericire, o beție, entuziasm chiar,
corali, mărgăritari și safire,
numai că nu știu să le dau acum, nu mai târziu,
numai că nu știu dacă pot să le primească – eu, oricum,
le dau.
Lasă-mă să vin cu tine...

Un moment, să-mi iau jacheta.


Cu vremea asta nestatornică, oricum ar fi, trebuie să fim prudenți.
E umezeală seara și luna, nu ți se pare, într-adevăr,
că accentuează răcoarea?
Lasă-mă să-ți închei cămașa – ce puternic e pieptul tău –
ce lună strălucitoare – fotoliul, adică – și când ridic
ceașca de pe masă
rămâne sub ea o pată de tăcere, pun imediat
palma mea deasupra
ca să nu privesc înăuntru – las din nou ceașca la locul ei
și luna este o pată pe fruntea lumii – nu privi înăuntru,
o forță magnetică te atrage, nu privi,
nu priviți,
ascultați-mă, o să cădeți înăuntru. Vei cădea ușor în acest frumos vertij –
o fântână de marmură este luna,
umbre tremurătoare și aripi mute, voci misterioase – nu le auziți?

Cădere profundă,
urcuș în profunzime,
o statuie de aer vibrând între aripile sale deschise,
în adânc, nemiloasa binefacere a tăcerii,
lumini tremurătoare ale altui mal,
în timp ce te leagănă în propriul val respirația oceanului.
Frumos, ușor, acest vertij – ai grijă, o să cazi. Nu te uita la mine,
locul meu este această legănare, această amețeală rafinată.
În fiecare seară am ușoare dureri de cap, câteva amețeli.

Mă reped deseori la farmacia de alături pentru câte-o aspirină,


alteori, mă plictisesc și rămân cu durerea mea de cap
să ascult zgomotul gol din pereți pe care-l fac
țevile de apă
sau pregătesc o cafea, și, mereu absentă,
uit și pregătesc două, cine s-o bea pe a doua?
Amuzant, într-adevăr, o las pe pervaz să se răcească
sau, câteodată, o beau și pe a doua privind pe fereastră
becul verde al farmaciei
ca lumina verde a unui tren tăcut care vine să mă ia
32
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 TRADUCERE

cu eșarfele mele, cu pantofii mei scâlciați, geanta mea neagră,


cu poeziile mele,
fără niciun bagaj – ce să faci cu el? –
Lasă-mă să vin cu tine.

A, pleci? Noapte bună. Nu, nu vin, Noapte bună.


O să ies peste puțin. Mulțumesc. Pentru că, în sfârșit,
trebuie să ies din casa asta dărăpănată.
Trebuie să văd un pic, civilizația – nu, nu luna –
civilizația cu mâinile ei roz, civilizația cotidiană,
care se jură pe pâinea cea de toate zilele și pumnii ei,
civilizația care ne suportă în spatele ei
cu toate micile noastre vicii, răutăți și dușmănii,
cu ambițiile, ignoranța și bătrânețea noastră –
să ascult pașii mari ai civilizației,
să nu mai aud deloc pașii tăi,
nici pe cei ai lui Dumnezeu, nici pe ai mei.
Noapte bună.

(Camera se întunecă. Se pare că un nor a acoperit luna. Deodată, de parcă o mână oarecare ar
fi mărit volumul radioului barului din vecinătate, s-a auzit o cunoscută frază muzicală. Și atunci am
înțeles că toată această scenă a fost acompaniată în surdină de prima parte din Sonata lunii. Tânărul
va coborî acum cu un zâmbet ironic și, poate, compătimitor pe buzele sale bine conturate și cu un
sentiment de eliberare. Când va ajunge exact la Sfântul Nicolae, înainte de a coborî scara de mar-
mură va râde, un râs puternic, de nestăpânit. Râsul său nu se va auzi deloc nepoliticos, sub lună.
Poate singura impolitețe este faptul că nu este nepoliticos. În curând, tânărul o să tacă, va deveni
serios și va spune: ...Declinul unei ere. Astfel, profund liniștit, își va descheia din nou cămașa și își va
continua drumul. Cât despre femeia în negru, nu știu dacă a ieșit din casă. Lumina lunii strălucește
iar. Și în colțurile camerei, umbrele se sufocă sub o insuportabilă părere de rău, aproape furie, nu
atât pentru viață, cât pentru mărturisirea inutilă. Auziți? Muzica la radio continuă).
Traducere: Adina Velcea

Yannis Ritsos a fost unul din cei mai remarcabili poeți ai Greciei, cunoscut și pe plan
internațional. S-a născut pe 1 mai 1909 în micul oraș Monemvasia, din Peloponez. A publi-
cat mai mult de o sută de volume de versuri, a scris 22 de romane, o piesă de teatru și mai
multe studii literare, traduceri și alte publicații. Multe din operele sale au fost traduse în alte
limbi. Printre lucrările lui de referință sunt Sonata clarului de lună, Epitaful, Romiosini, dar
și traducerile din Maiakovski, Aleksandr Block, Nazim Hikmet, Tolstoi, Lucian Blaga, Mihai
Eminescu. Multe din poeziile sale au devenit cântece, pe muzica lui Miki Teodorakis. A primit
multe premii, printre care Premiul de stat pentru poezie și Premiul Lenin, fiind nominalizat
de nouă ori pentru Premiul Nobel de Literatură.
A vizitat România, însoțit de Menelaos Ludemis, apoi Cehoslovacia. În 1960 va publica
Antologia Poeziei Române și Antologia Poeziei Cehoslovace.
Poetul s-a stins la vârsta de 81 de ani, lăsând în urma sa o operă considerabilă, de care
era foarte mândru. În 1989 declara: „Sunt acuzat că scriu prea mult. Însă eu mă mândresc
cu faptul că nu am lăsat niciun moment neexploatat. Fiecare moment conține o eternitate
pe care încă nu am epuizat-o”.

33
TRADUCERE ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Federico García Lorca

Sfântul Gabriel San Gabriel

Un fecior frumos, de trestii, Un bello niño de junco,


umeri largi, mijloc subțire, anchos hombros, fino talle,
pielea măr sclipind în noapte, piel de nocturna manzana,
ochii mari și gura tristă boca triste y ojos grandes,
nerv de-argint ce se topește, nervio de plata caliente,
bântuie pustia cale. ronda la desierta calle.
Încălțările-i lucinde, Sus zapatos de charol
rupe dalii prinse-aer, rompen las dalias del aire,
două ritmuri care cântă con los dos ritmos que cantan
scurtul și celestul vaier. breves lutos celestiales.
Peste țărmul mării-ntinse En la ribera del mar
nu e palmă să-l întreacă, no hay palma que se le iguale,
nici stăpân cu-mpărăție ni emperador coronado,
și nici stea rătăcitoare. ni lucero caminante.
Creștetul când îl apleacă Cuando la cabeza inclina
peste pieptu-i peruzea, sobre su pecho de jaspe,
noaptea caută câmpia, la noche busca llanuras
în genunchi a se ruga. porque quiere arrodillarse.
Sună tristele ghitare Las guitarras suenan solas
pentru-Arhanghel Gabriel, para San Gabriel Arcángel,
strunitor de-obscure molii, domador de palomillas
și ostil pletoasei sălcii. y enemigo de los sauces.
Sfinte Gabriel: Copilul San Gabriel: El niño llora
plânge-n pântecul de mamă. en el vientre de su madre.
Să nu uiți că noi, țiganii, No olvides que los gitanos
dăruitu-ți-am veșmântul. te regalaron el traje.

II II

Bun-a magilor Vestire, Anunciación de los Reyes,

34
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 TRADUCERE

luminată și săracă, bien lunada y mal vestida,


poarta stelei o deschide, abre la puerta al lucero
pentru-a luneca pe-o rază. que por la calle venía.
Sfântu-Arhanghel Gabriel, El Arcángel San Gabriel,
printre iriși și-o zâmbire, entre azucena y sonrisa,
strănepot de al Giraldei*, bisnieto de la Giralda,
își apropie venirea. se acercaba de visita.
Și din vesta lui brodată En su chaleco bordado
greierii ascunși vibrează. grillos ocultos palpitan.
Stelele din miez de noapte Las estrellas de la noche
clopoței se conturează. se volvieron campanillas.
Iată-mă aici, preasfinte, San Gabriel: Aquí me tienes
cu trei cuie-bucurie. con tres clavos de alegría.
Iasomii, cu strălucirea-ți, Tu fulgor abre jazmines
îmi deschizi pe chip ce arde. sobre mi cara encendida.

Domnul să te mântuiască, Dios te salve, Anunciación.


Sfântă și Bună Vestire! Morena de maravilla.
Minunată arămie**. Tendrás un niño más bello
Vei avea un prunc frumos, que los tallos de la brisa.
trup de briză străvezie. ¡Ay, San Gabriel de mis ojos!
Sfinte Gabriel din ochi-mi! ¡Gabrielillo de mi vida!,
Gabrielito-al vieții mele! Para sentarte yo sueño
Eu visez ca să te-așezi un sillón de clavellinas.
pe un jilț din flori de stele. Dios te salve, Anunciación,
Mântuiască-te, Vestire!, bien lunada y mal vestida.
luminată, zdrențuită. Tu niño tendrá en el pecho
Pruncul tău pe trup va pune un lunar y tres heridas.
vreo trei răni și-o aluniță. ¡Ay, San Gabriel que reluces!
Sfinte Gabriel ce arzi! ¡Gabrielillo de mi vidal!
Gabrielito-al vieții mele! En el fondo de mis pechos
În străfundul meu din piept ya nace la leche tibia.
s-a născut un lapte cald. Dios te salve, Anunciación.
Dumnezeu te mântuiască,
Madre de cien dinastías.
Sfântă și Bună Vestire.
Áridos lucen tus ojos,
Mama stirpelor – o sută.
paisajes de caballista.
Ochii-ți par arizi și goi,
peisaje lungi, ecvestre.
*
*
Pruncul cântă stând la sânul El niño canta en el seno
Bunei și Sfintei Vestiri de Anunciación sorprendida.
Trei verzi sâmburi de migdale Tres balas de almendra verde
tremură-n glăsciorul lui. tiemblan en su vocecita.

Deja Gabriel, pe-o scară, Ya San Gabriel en el aire


înălța la cer urcare. por una escala subía.
Stelele din miezul nopții Las estrellas de la noche
deveneau nemuritoare. se volvieron siemprevivas.
35
TRADUCERE ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Notă
*Giralda – numele dat turnului de clopot al Catedralei Santa María de la Sede,
din orașul Sevilia, Andaluzia (Spania). Giralda are o înălțime de 104,1 metri și
a fost timp de secole cel mai înalt turn din Spania și una dintre cele mai mari
și cele mai renumite clădiri din Europa.
**Minunată arămie (Morena de maravilla) se referă la Sfânta Fecioară Maria

Comentariu – Sfântul Gabriel

Gabriel este vestitorul ceresc care reapare pentru a dezvălui voia lui Dumnezeu. În Vechiul
Testament, Gabriel interpretează viziunea profetului despre berbec și capră și explică profeția
celor 70 de săptămâni de ani (sau 490 de ani) a duratei exilului din Ierusalim. În Noul Testa-
ment, el anunță lui Zaharia nașterea fiului său, care era destinat să fie cunoscut sub numele
de Ioan Botezătorul, și Mariei, care avea să fie mama lui Hristos. În rândul musulmanilor,
Gabriel este considerat spiritul care a dezvăluit Sfintele Scripturi profetului Mahomed.
Gabriel este prințul focului și al spiritului care prevalează asupra tunetului și coacerii fruc-
telor. Este un poliglot priceput, care l-a învățat pe Iosif cele 70 de limbi vorbite la Babel. În
artă este aproape întotdeauna reprezentat purtând un crin, floarea Mariei la Buna Vestire sau
trâmbița care va suna pentru a anunța a doua venire a lui Christos.

Romanță lunatică Romance sonámbulo

Verde, cât te iubesc, verde. Verde que te quiero verde.


Verde vânt. Ramuri de verde. Verde viento. Verdes ramas.
Luntrea lunecând pe mare, El barco sobre la mar
calul așteptând în munte. y el caballo en la montaña.
Cu penumbra cursă-n brâie Con la sombra en la cintura
ea visează pe verandă, ella sueña en su baranda,
verde carnea, părul verde, verde carne, pelo verde,
cu ochii de-argint-zăpadă. con ojos de fría plata.
Verde, cât te iubesc, verde. Verde que te quiero verde.
Pe sub luna ei gitană Bajo la luna gitana,
stă natura s-o privească, las cosas le están mirando
dar ea nu poate s-o vadă. y ella no puede mirarlas.

Verde, cât te iubesc, verde. Verde que te quiero verde.


Stele mari de promoroacă Grandes estrellas de escarcha,
vin cu zbaterile umbrei vienen con el pez de sombra
ce deschid drum aurorei. que abre el camino del alba.
Un smochin julește vântul La higuera frota su viento
cu-ale lui frunze de șmirghel, con la lija de sus ramas,
muntele, motan ce-nhață, y el monte, gato garduño,
își zbârlește-agave acre. eriza sus pitas agrias.
Cine va veni? De unde...? ¿Pero quién vendrá? ¿Y por dónde...?
Țintuită pe verandă, Ella sigue en su baranda,
36
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 TRADUCERE

verde carnea, părul verde, verde carne, pelo verde,


ea visând pe mare-amară. soñando en la mar amarga.

Eu doresc să schimb, cumetre, Compadre, quiero cambiar


calul meu pe casa-ți bună, mi caballo por su casa,
hamurile pe oglindă mi montura por su espejo,
și cuțitu-mi pe o lână. mi cuchillo por su manta.
Sângerând la tine vin Compadre, vengo sangrando,
de pe Piscurile Caprei. desde los montes de Cabra.
Și aș încheia, băiete, Si yo pudiera, mocito,
târgul ăsta de-aș putea. ese trato se cerraba.
Dar eu nu mai sunt același, Pero yo ya no soy yo,
casa-mi nu mai e a mea. ni mi casa es ya mi casa.
Să mor omenește-aș vrea Compadre, quiero morir
eu, prietene, în patu-mi. decentemente en mi cama.
De oțel, dacă ar fi, De acero, si puede ser,
cu-așternuturi de olandă. con las sábanas de holanda.
Nu vezi profunzimea rănii ¿No ves la herida que tengo
ce o am în pieptul meu? desde el pecho a la garganta?
Trei sute de roze-aprinse Trescientas rosas morenas
poartă albul tău jabou. lleva tu pechera blanca.
Curge sângele, se simte Tu sangre rezuma y huele
șerpuind sub brâul tău. alrededor de tu faja.
Dar eu nu mai sunt același, Pero yo ya no soy yo,
casa-mi nu mai este casă. ni mi casa es ya mi casa.
Lasă-mă să urc măcar Dejadme subir al menos
spre balcoanele înalte, hasta las altas barandas,
lasă-mă să urc – mă lasă! – dejadme subir, dejadme,
pân’ la verzile verande. hasta las verdes barandas.
Balustrade-n clar de lună, Barandales de la luna
unde apele răsună. por donde retumba el agua.

Și cei doi prieteni suie Ya suben los dos compadres


către naltele pridvoare. hacia las altas barandas.
Lăsând dâre lungi de sânge, Dejando un rastro de sangre.
vărsând lacrimi pe cărare. Dejando un rastro de lágrimas.
Lampadarele de staniu Temblaban en los tejados
peste țigle tremurau. farolillos de hojalata.
Miile de tamburine Mil panderos de cristal,
de cristal zorii răneau. herían la madrugada.

Verde, cât te iubesc, verde. Verde que te quiero verde,


Verde vânt. Ramuri de verde. verde viento, verdes ramas.
Cei doi camarazi suiră. Los dos compadres subieron.
Lungul vânt lăsa în gură El largo viento, dejaba
un gust rar de busuioc, en la boca un raro gusto
de pelin și izmă-creață. de hiel, de menta y de albahaca.
Unde e, spune-mi? Cumetre! ¡Compadre! ¿Dónde está, dime?
37
TRADUCERE ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Copilița-ți tristă unde-i? ¿Dónde está mi niña amarga?


Câte dăți te-a așteptat? ¡Cuántas veces te esperó!
Câte va mai aștepta, ¡Cuántas veces te esperara,
chipul crud, păru-nnoptat, cara fresca, negro pelo,
în balconu-i ce-nverzea! en esta verde baranda!

Peste luciul de fântână Sobre el rostro del aljibe


se tot legăna gitana. se mecía la gitana.
Verde carnea, părul verde, Verde carne, pelo verde,
cu ochii de-argint-zăpadă. con ojos de fría plata.
De un țurțure de lună Un carámbano de luna
e-agățată peste apă. la sostiene sobre el agua.
Noaptea intimă devine La noche su puso íntima
ca o piață mititică. como una pequeña plaza.
Gărzile civile bete Guardias civiles borrachos,
la o poartă pumni ridică. en la puerta golpeaban.
Verde, cât te iubesc, verde. Verde que te quiero verde.
Verde vânt. Ramuri de verde. Verde viento. Verdes ramas.
Luntrea lunecând pe mare, El barco sobre la mar.
calul așteptând în munte. Y el caballo en la montaña.

În Romanță lunatică, poezie care își are izvorul în mitologia lumii andaluze proiectată
într-un plan misterios și magic, Federico García Lorca realizează, ca în multe alte scrieri ale
sale, o operă de mare îndrăzneală a fanteziei, devenită suverana actului creativ.
Romanța lunatică a fost inclusă de Federico García Lorca în volumul său Cântări țigă-
nești (Romancero gitano), care cuprinde poezii înrudite tematic și ca modalitate artistică,
scrise între anii 1924-1927.
Titlul cărții evocă producții populare proprii literaturii spaniole, numite ”romances”
(romanțe/balade), creații în versuri „cu fondul cel mai eroic și cavaleresc” – cum le-a defi-
nit criticul Menéndez Pidal –, care ar corespunde, într-un anume sens, unora din baladele
noastre.
Iubirea și moartea constituie motivele fundamentale ale Romanței lunatice, ca și ale
întregii poezii a lui Federico García Lorca.
Prima impresie pe care o lasă lectura romanței este de irealitate, de suprafiresc. Așa
cum arată Guillermo Díaz-Plaja, totul în această poezie „se desfășoară cu un aer somnam-
bul”.
Imaginile romanței nu au, însă, un caracter oniric. Pentru Federico García Lorca, creația
constituie un act conștient, bine gândit. Poetul și-a privit critic Balada lunatică: „...una din-
tre cele mai misterioase, interpretată de mulți ca exprimând dorința Granadei pentru mare,
neliniștea unui oraș care nu aude valurile și le caută în jocurile ei de ape subterane, în ce-
țurile ondulate care-i acoperă munții. E bine. Așa este, dar mai poate fi și altfel. E vorba de
un fapt poetic cu conținut andaluz, care va avea lumini schimbătoare, chiar și pentru mine”.

(Literatura popoarelor – Federico García Lorca)

38
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 TRADUCERE

Comentariu – Nuntă însângerată

Bodas de sangre (Nuntă însângerată) este o tragedie în vers și proză a scriitorului spaniol Fe-
derico García Lorca, scrisă în 1931, care a avut premiera pe 8 martie 1933, la Teatrul Beatriz din
Madrid.
Este o producție poetică și teatrală care se concentrează pe analiza unui sentiment tragic.
Din vechi și modern, în modul de a vedea tragedia. Toate acestea s-au încadrat într-un peisaj
andaluz tragic și universal prin sentimente exprimate de fiecare dintre personaje.
Temele principale în această mare dramă sunt viața și moartea. Dar într-un mod arcan și an-
cestral, care include mituri, legende și peisaje care introduc cititorul într-o lume a pasiunilor întu-
necate care duc la gelozie, persecuție și sfârșitul tragic: moartea. Iubirea iese în evidență ca singura
forță care o poate depăși.
Lucrarea adună obiceiurile pământului autorului, care se mai păstrează. Toate acestea, din
obiecte simbolice, care anunță tragedia. Obsesia pentru pumnal, cuțit și ras este constantă în opera
lui Lorca, care în Nuntă însângerată atrag fascinația și, în același timp, reprezintă moartea. Pe lângă
elementele naturale care ies în evidență, precum Luna.
Luna apare în scena pădurii, cea mai poetică a operei, ca un tânăr tăietor de lemne, cu fața albă.
Luna joacă, de asemenea, un rol de „ajutor al morții”, deoarece, prin iluminarea pe care o acordă
(element teatral care este accentuat de mai multe ori de dimensiunile piesei, în care lumina albăs-
truie intensă se datorează proiecției când apare personajul), intervine în sfârșitul tragic al celor doi
bărbați. Luna este un element recurent în opera lui García Lorca, simbolizând moartea de cele mai
multe ori. Un exemplu în acest sens este Romanța Lunii, care este inclusă în celebrul Romancero
Gitano. În Nuntă însângerată ea dă din nou acest sens tragic, dar aici Luna nu este asociată numai
cu moartea, ci este direct legată de violența și vărsarea de sânge pe care le implică.
(La enciclopedia libre)

Nuntă însângerată – teatru (fragment) Bodas de sangre (fragmento – teatro)


de Federico García Lorca de Federico García Lorca

Actul III; scena I; monologul Lunii Acto III; escena I; el monólogo de la Luna

(Din stânga, cu claritate, apare Luna. Luna (Por la claridad de la izquierda aparece la
este un tânăr tăietor de lemne, cu o față albă. Luna. La Luna es un leñador joven, con la cara
Scena are o strălucire albastră, vie.) blanca. La escena adquiere un vivo resplandor
azul.)

Luna: Luna:

Lebădă rotundă pe ape, Cisne redondo en el río,
ochii catedralelor, ojos de las catedrales,
zori prefăcuți în frunze alba fingida en las hojas
eu sunt! Nu vor putea scăpa! soy; ¡no podrán escaparse!
Cine se ascunde? Cine suspină ¿Quién se oculta? ¿Quién solloza
prin desișul văii? por la maleza del valle?
Luna lasă un cuțit La luna deja un cuchillo
abandonat în aer, abandonado en el aire,
și asemenea unei pândiri din plumb que siendo acecho de plomo

39
TRADUCERE ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

vrea să fie durere sângerândă. quiere ser dolor de sangre.


Lasă-mă înăuntru! Vin înghețată ¡Dejadme entrar! ¡Vengo helada
prin pereți și cristale! por paredes y cristales!
Turle și inimi, deschideți-mi, ¡Abrid tejados y pechos
ca să mă-ncălzesc! donde pueda calentarme!
Mi-e frig! Cenușile mele ¡Tengo frío! Mis cenizas
de metale somnolente de soñolientos metales
caută creasta focului buscan la cresta del fuego
prin munți și pe străzi. por los montes y las calles.
Dar zăpada mă ia Pero me lleva la nieve
pe spinarea ei de jasp, sobre su espalda de jaspe,
și mă-neacă, tare și rece, y me anega, dura y fría,
torentul din iazuri. el agua de los estanques.
Așadar, în noaptea asta, Pues esta noche tendrán
obrajii mei vor sângera, mis mejillas roja sangre,
iar trestiile se vor îngrămădi y los juncos agrupados
la picioarele lungi ale aerului. en los anchos pies del aire.
Nu e vreo umbră sau capcană, ¡No haya sombra ni emboscada,
din care să nu se poată scăpa! que no puedan escaparse!
Cât îmi doresc să intru-n piept, ¡Que quiero entrar en un pecho
să mă încălzesc! para poder calentarme!
O inimă pentru mine! ¡Un corazón para mí!
Fierbinte!, ce se revarsă ¡Caliente!, que se derrame
prin munții lăuntrului meu; por los montes de mi pecho;
lasați-mă să intru, of, lăsați-mă! dejadme entrar, ¡ay, dejadme!
(Către ramuri.) (A las ramas.)

Nu vreau umbre. Razele mele No quiero sombras. Mis rayos


trebuie să pătrundă peste tot, han de entrar en todas partes,
și-n trunchiurile-ntunecate y haya en los troncos oscuros
să fie un murmur de limpezimi, un rumor de claridades,
așa că-n noaptea asta obrajii mei para que esta noche tengan
vor avea sânge dulce, mis mejillas dulce sangre,
iar trestiile se vor îngrămădi y los juncos agrupados
la picioarele lungi ale aerului. en los anchos pies del aire.
Cine se ascunde? O spun în față! ¿Quién se oculta? ¡Afuera digo!
Nu! Nu vor putea scăpa! ¡No! ¡No podrán escaparse!
Voi face calul să strălucească Yo haré lucir al caballo
o fierbințeală de diamant. una fiebre de diamante.

(Luna dispare printre trunchiuri și readuce


scena la lumina ei întunecată. O femeie bătrâ-
Traducere, note și comentarii: Gabriel Cristea
nă iese complet acoperită cu straie zdrențuite,
verzi-obscure. Are picioarele goale. Cu greu îi
poți vedea fața acoperită de falduri.)

40
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 POEZIE

Gabriel Cristea

Sedus de frumusețea
lumilor promise
Devine sufletul cetate goală,
între argintul lunii și sângele-aurorei,
de la bocit de cucuvea, din nopțile cu smoală, și se oprește gânditor peste orașul interzis,
până-n cântatul cocoșilor de zori; iar manta-i fluturândă e-o trenă-mbătătoare.
Porți grele-s împietrite sub lacăte de fier,
soldați de plumb pândesc înfricoșate stele Umbre-statui și-ascund privirile-n pământ;
ce-și drămuiesc, și ele, oxigenul; Brumate crizanteme și-ngheață mlădierea
Soborul sclavilor se-ascunde în tenebre sub pâlpâirea luminilor de-un galben crunt;
și-ncearcă să își țină firava răsuflare... Frunze de-alamă, imponderabil navigând,
,,Ssst! E interzis să respirăm visare!” își caută în beznă mângâierea;
Năpustul* sămânța fricii își sădește
Stăpâna noaptea-și cască plictisită bolta, sub falnicul copac al ne’nchinării
ca o lalea de onix cu-albastre irizații, – în urmă ramuri cad și sângerează zorii;
împrăștiind stamine siderale; E-atâta liniște, încât se-aude aerul
Nălucitor, un zburător străpunge lingând încremenitul ochi de bronz...
lăptoase constelații ce se-oglindesc în mare
Se dezmorțește sclavu-n subterane
și-ncearcă să respire tot cu teamă,
sedus de frumusețea lumilor promise,
din care îngerul căzut destramă
vâltori de àripi și scântei. Și vise...

*Notă: năpustul = diavolul

41
POEZIE ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Eram aidoma tăcerii din cristale


Privesc din patul răvășit profilu-ți fin
Eu, contopit în albul suveran,
cuceritorul regatului pădurii,
Natura a-mpodobit un pin cu ivorii zăpezi; cuprins de liniștea cristalelor
Doar pașii lupilor flămânzi se cern tăcuți și suri; – culori scânteietoare-n soare –
Privesc din patul răvășit profilu-ți fin – pictezi, am mângâiat cu palmele arzânde
c-obrazul supt și părul cârlionț pe ochi, păduri. preamaiestoase umbre arboroase,
ce-și prelungeau fractalii în adâncuri;
Pe pânza inului așterni nesomn – penel de zori – Mă atrăgeau ca un magnet de gheață
Și, parcă, dezbrăcată-mi pari sculptură de Rodin, împodobirile acelea de zăpadă,
o danaidă-n marmură, crepuscul de fiori, inflorescențe morgane ale iernii
cu forme tari, reverberând frumosul trup elen. pe scoarțe, pe lăstari și frunze încă-aurite
ce sufletului prind aripi de înger...
În șemineu încă mai ard incandescenți stejari
și limbile de foc vulgar îți ling sălbatici nuri; Un soare de topaz mă urmărea,
Înmuguresc pe-albastrul geam dragoni imaginari, din țesături de ramuri,
iar tu, iubito, peste piei de urs, pictezi păduri. tot albăstrindu-mi cărarea de cervide
și-o fericire mă topea încet, încet
din ochiul scorburei ascunse;
Eu, cotropit de albul suveran,
eram aidoma tăcerii din cristale...

Gabriel Cristea (Constanța), licențiat în Drept, Universitatea ,,Andrei Șagu-


na”, din Constanța, membru al site-urilor ,,Însemne culturale” și ,,Poeții Noștri”.
Inclus cu un număr de 3 poeme în Antologia de poezie Labirinturi – ediția 2019.
Are în pregătire publicarea volumului de versuri Moesice.

Bodas de sangre. Sursa: https://www.google.com

42
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 POEZIE

Adrian Alui Gheorghe

Pandemie 2020

Stați în casă!
Luați cu voi munții
luați cu voi în casă apele
luați cu voi în casă pădurile
nu uitați veverițele afară
și nici graurii

Din dobitoacele curate și din


dobitoacele necurate,
din păsări și din tot ce se tîrăște pe pămînt
luați în casă două cîte două,
cîte o parte bărbătească și
cîte o parte femeiască
luați un laptop
o conexiune wireless
un telefon dacă se poate mai performant
Stați în casă!

Luați cu voi patria


luați cu voi în casă limba cu toate excrescențele ei:
poezie, povești, folclor (și, vai, filosofie!)
luați în casă bibliotecile
afară e pandemie
nori de hîrtie plouă cu tunete sociale

Stați în casă!
Luați cu voi bisericile
un altar se poate ascunde într-un potir de floare
la o adică
înghesuiți într-un colț proiectele în desfășurare
43
POEZIE ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

grijile
din cînd în cînd scoateți pe fereastră
la aerisire crizele sociale, economice, morale
chiar și cele de identitate

Luați cu voi în casă


imaginea continentelor în derivă
cînd veți ieși din casă
cîndva într-o nouă eră
ele vor fi alunecat departe, departe
nu o să le mai ajungă imaginația din urmă
pămîntul va fi plat atunci
ca la începuturi
eventual va fi susținut de spinările
a patru elefanți

Luați în casă boabe de grîu, pachete cu făină


zahăr și miere, pachete cu orez
Stați în casă!
Luați cu voi muzici care să facă
respirabilă distanțarea socială
luați medicamente, multe medicamente
în așteptarea maladiilor
care trebuie luate și ele în casă.
Ah, maladiile ca animale de companie!

Americanii stau acum în casele americanilor


francezii stau acum în casele francezilor
spaniolii stau în casele spaniolilor
rușii stau acum în casele rușilor
neozeelandezii stau în casele neozeelandezilor
și așa mai departe în conformitate cu un statu quo
consimțit, în sfîrșit, de toată lumea.
Stați în casă!
Nimeni nu mai vrea să stea în casa celuilalt
și războaiele stau în casă acum
sunt războaie fulger, războaie de rutină
războaie cîștigate, războaie pierdute
cărțile de istorie contemporană le presează ca în ierbar
războaie pe apă, războaie pe uscat,
războaie în sine, războaie în afară de sine

Și cît de ușor te poți pierde acum


între lucrurile mărunte din casă
bună ziua domnule perete,
bună ziua doamnă fereastră
ei, da, se vede, tot îndrăgostită de peisaj?
tot îndrăgostită!
44
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 POEZIE

și praful de pe dușumea se dovedește a fi praf de stele


care se dispune după reguli foarte precise
în galaxii locuite de populații de civilizații
care nu au căpătat încă nume în ficționare

Stați în casă!
Tablourile revarsă pe dușumele tot ce au ținut
atîta vreme în captivitate e o lume stranie
în fond subiectivitate maximă de artist
care vedea numai lumea lui pe cînd noi trăiam
în lumea tuturor
fără să ne dăm seama că nu era nicio sfîrîială
cu această realitate paravan pentru ratarea destinelor.
Dar măcar am avut ce rata?

Stați în casă!
Mașina de făcut dragoste s-a împotmolit
ca un buldozer într-un taluz
se confirmă astfel vechile predicții
mă uit în oglindă ca într-o mocirlă
nu văd nimic nou
măștile antivirus nu mai păcălesc pe nimeni
aș fi vrut să zăresc în oglindă
un bătrîn cu fața ridată
ca munții caucazieni pe care a fost răstignit Prometeu
un fumător înrăit
care bea tequila
și care simte alcoolul ca un șmirghel pe gît
femeile să se întrebe
oare ce a avut de pierdut pe lumea asta
bătrînul acesta
și nu a pierdut încă

Stați în casă!
Știu că pe Pămîntul acesta nu mai pot
descoperi un orizont nou
ar fi fost ceva numai că
l-au supt rădăcinile și foamea:
faptul că știu asta îmi e de ajuns

Acum
sunt ca atunci cînd m-am născut
numai că un pic mai speriat.

Adrian Alui Gheorghe (Piatra Neamț), poet, prozator, eseist

45
POEZIE ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Carina Ienășel

matematici

din cer până în miezul pământului


cresc fire de iarbă și ițe de vis – învălmășeală de-anotimpuri,
în umbra lor rece, în urma lor neagră, ger îmblânzit de alizeu –
pânze de timp și-nserarea ne-au prins… în truda veșnicelor timpuri
nu mai contăm nici tu, nici eu…
ne facem din toate cochilii sidefate,
în care privim ca și cum am putea fiindcă ni-i una soarta-n lume –
să îi ținem ison cuiva de departe: nu-i mai a ta, nu-i mai a mea…
vai, de noi înșine căutăm a scăpa! minune ruptă din minune,
mi-e negru-n fulgul alb de nea.
și sunetul mării, și sunetul vieții
se iscă în ele, ascultă atent: îți voi trimite, către seară,
parcă am strâns mărgelele serii, un vânt prielnic, să vâslești
să le dăm rostogol înspre dorul latent. pe marea aceasta nucleară,
care-a distrus un continent…
pe o veșnică pantă, nesfârșită spirală,
ce înscrisă-i în toate, dacă știi să te uiți… și voi veni și eu spre tine,
și valul o poartă, și scoica-nciudată, în crugul nopții ori în zori,
amprenta din deget și floarea de nuc. cu nimbul visurilor prinse
de tâmpla cerurilor mov…
în umbra amară a ierbii, uitată,
cochilia aceea de un alb nefiresc să nu te temi de-ți voi aduce
îmi pare anume pentru mine lăsată: un dram din haos și din mine:
tăcere ciudată ce știu s-o pricep! ne suntem cruce și răscruce –
de vrei, o luăm tot înainte…
***
cu dorul meu stârnesc furtună fiindcă îmi ești în sânge, parcă
de perseide și de sori mi te creez din primăveri:
și haosul îl las s-apună surâs și operă de artă,
peste-amintiri, peste ninsori; ce dreptu-n gândul meu ți-l ceri!

46
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 CRONICĂ

Un jurnal cât o lecție de viață


Alexandru Vlahuță, autorul unui „atlas geo- sub forma unor piese de puzzle, datele păstra-
grafic comentat, traversat de o caldă iubire de te cu grijă în jurnalul tatălui fiind completate cu
țară” (Dumitru Micu), a afirmat că „într-o țară lămuriri suplimentare, cu rol de a facilita înțele-
așa de frumoasă, cu un trecut așa de glorios, în gerea la un nivel cât mai profund a mesajului de
mijlocul unui popor atât de deștept, iubirea de către cititorul secolului în care trăim, un secol al
patrie este o adevărată religie”, românii putând supervitezei și al cuvintelor cheie. Astfel, după
să își ridice fruntea, ca strămoșii de odinioară, și „Prefață” (Gabriel Tiberiu Rustoiu), urmează,
să spună cu mândrie: „SUNT ROMÂN!”. firesc, „Cuvânt către tatăl meu” (Constantin
Pornind de la această idee și subscriind per- Avădanei), apoi jurnalul propriu-zis – „Amintiri”
spectivei lui Vlahuță de a privi în trecutul și în (Ioan Avădanei), concluziile reprezentând, de
viitorul unei țări și ale unui popor, nu putem fapt, aspecte propuse spre meditație: „Moște-
trece cu vederea momentele în care societatea nirea lui Eminescu, Creangă și Enescu” (Gabrie-
românească, prin intermediul unor oameni de la Adina Marco), „Cuvântul scris de la străbuni”
aleasă ținută morală, conștienți de importanța (Ioana Nistor), „Cuvânt urmașilor, cititorii… sau
„predării ștafetei” celor mai tineri, responsabili cum am sărutat un manuscris” (Florica R. Cân-
de țara în care s-au născut, de parcă nu ar fi alt- dea), „Urmașilor mei”… Trecut-au anii…” (Con-
ceva decât o familie extinsă, ne prezintă câte un stantin Avădanei).
semn de aducere aminte, întrupat în carte… Cartea cuprinde 150 de pagini de suflet cu-
În acest fel poate fi considerată a treia car- rat, deoarece Constantin Avădanei aduce cu
te, publicată, în acest an, la Editura Gutenberg mândrie în viața lui și pe cea a înaintașilor săi,
Univers Arad, pe coperta căreia apare numele a tatălui său, mai ales, astfel, „o parte din viața
colonelului (r.) lect. dr. ing. Constantin Avăda- străbunilor, un dor din plaiurile natale ale Bu-
nei, de data aceasta în calitate de coordonator, covinei strămoșești” fiind împărtășite cu noi,
Ioan Avădanei. Amintiri. cititorii. Ca să înțelegem pe deplin importanța
Volumul a apărut în condiții grafice deose- rădăcinilor, fără de care nu e posibil să ne în-
bite, editor fiind Florica R. Cândea, redactori tindem brațele ca niște crengi spre nesfârșitul
– Ioana Nistor și Gabriela Adina Marco, prelu- senin al lui Dumnezeu, ni se prezintă arborele
crare fotografii – Mircea Octavian Boran, DTP și genealogic al familiei Avădanei, fiindcă a ne cu-
concepție copertă – Ecaterina Mehes, prefața noaște înaintașii e atât un privilegiu, cât și o da-
fiind semnată de dr. Gabriel Tiberiu Rustoiu. torie.
Scopul publicării acestui jurnal este clar Concluzionând, Ioan Avădanei. Amintiri re-
prezentat încă din nota coordonatorului: „re- prezintă un nod de aducere aminte, un jurnal
darea memoriei trecutului și a reactualizării în prețios al unui om care a trecut prin greutăți in-
conștiința prezentului, prin prisma autenticității finit mai mari decât o pandemie de genul căre-
subiective, a jurnalului inedit semnat de tatăl ia are parte omenirea în acest an, un jurnal cât
meu, Ioan Avădanei”. o lecție de viață, o lecție trăită cu demnitate și
Volumul este structurat în mai multe părți, curaj.

Carina Ienășel: Absolventă a Liceului „Sever Bocu” din Lipova, obținând atesta-
tul în Contabilitate, în 2001.
Urmează UAV – Arad, Facultatea de Teologie Ortodoxă (2001-2005), dar și Facul-
tatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială (2012-2015).
Este membru al Salonului Gutenberg – Arad și al Ligii Scriitorilor Români – Arad

47
POEZIE/PROZĂ ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Claudia Mitră

DORUL
Aș fi vrut să fur startul, dar uite că nu se poa- Dă-ne nouă astăzi, și mâine, și-n multele zile
te. Timpurile, vremea… care vor urma nemișcatele amiezi petrecute la
E frig, e gri și vântul aproape că a rupt crengi- umbra copacilor ori tremurul umbrei lăsate în
le mai firave ale copacilor din fața blocului. praful ulițelor care duc mereu spre casele bunici-
Zgribulit început de vară, pentru că da, cel lor din poveste.
puțin calendaristic, aceasta și-a făcut debutul. Milostivește-te de noi, minunato, și ține-ne
Dar nu gătită în rochie și pălărie de pai, așa cum în brațele tale de iarbă, în brațele tale de lori,
mă obișnuisem, ci cu gluga hanoracului trasă pe ca, adulmecându-ți sânul cald, să mai fim, încă o
ochi și cu ghete în picioare. dată, fericiți!
Ptiu! Să nu te deochi! Ce-mi veniși așa înfofo-
lită, frumoaso? Păi, așa ne fu vorba?
Eu te-am așteptat cu papucii de plajă după
ușă și rochițele vaporoase aliniate pe umera- Azi vreau să tac
șe, mai ceva ca soldații la paradă. Cât mai ai de
gând s-o ții cu glumele astea îmbodolite în fulgi și
zloată? Nu ți-e milă de tânguirea cireșelor palide azi vreau să tac,
printre ramuri, vlăguite de atâta așteptare? să fie doar vineri.
Nu ți-e jale de dorurile noastre? Dor de pla- noi, născându-ne iar,
jele răsfățate de valuri, de potecile și poienile (pentru a câta oară?)
scăldate în lumina dulce a soarelui, dor de cântul cu ochii mirați,
ciocârliei prin lanuri… Doamne, cât suntem de tineri!
Dor de ducă în lumea largă, fără țintă și fără vom lua totul de la început,
prea multe bagaje, dar, mai ales, fără ceasul ti- fără zilele ce ne-au durut.
căind regulamentar, fără calendare gata să-ți azi, numai azi vreau să fie
amintească că a mai trecut o zi, o săptămână… doar vineri,
un anotimp… cu ochii mirați …
Arată-te, frumoaso, așa cum te știu: zglobie Doamne, cât suntem de tineri!
de dimineață până în noapte târziu.
Descoperă-ți ochii tăi de mare, sărută-ne dul-
ce-amărui trupurile, cu buzele tale date în pârg.

48
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 POEZIE/PROZĂ

INVITAȚIE LA CAFEA
Te-aș ruga să nu îmi mai scrii. Nu în felul obiș- Ce spuneai? Vrei să bem o cafea?
nuit, pe hârtie. Cei mai mulți dintre oameni nu Dacă nu mă înșeală memoria, am văzut un-
„știu” să recicleze nimic, astfel încât preferă cea deva niște igluuri confortabile pe o terasă…
mai la îndemână metodă: jupoaie copacii de vii. Vai! Câte emoții mă încearcă gândindu-mă la
Mai mult decât atât, pe foi, spun vracii mo- asta. Aș zice că-i aproape un trac.
derni că ar circula ființe microscopice noi. Gă- Nici nu știu cu ce să mă îmbrac pentru aceas-
sesc mai degrabă că o epistolă virtuală e mai tă ocazie specială. Banală nu pot fi la prima ie-
indicată, nefiind nimănui, posibil, fatală. șire în lume. Hmm! Am niște originale costume,
câteva combinezoane ermetice, e ultimul trend.
Evident, îmi voi pune și pălăria cu vizieră, la care
Iubindu-te cu ochii închiși voi asorta celebra mască venețiană. Nu, nu, asta
e dintr-o altă viață, de altundeva. Posed o sim-
plă mască chirurgicală. Mai am câteva din bum-
Dă-mi mâinile, să-ți înfloresc bac. Cu iepurași și buline. Nu mai știu cine mi-a
Livezi de meri și de caiși, spus că s-au inventat unele transparente. Pen-
Iubindu-se cu ochi-nchiși, tru zâmbete și săruturi de la distanță.
Într-un sărut dumnezeiesc. Câtă bătaie de cap! La urma urmei dăm prea
multă importanță unor detalii.
Dă-mi ochii care m-au durut, Mai bine scrie-mi. Nu în felul obișnuit, pe
Cum pașii verii care trece hârtie. Cei mai mulți dintre oameni nu „știu” să
Brodând pe alba-ți tâmplă rece recicleze nimic, astfel încât preferă cea mai la în-
Din ora noastră, un minut demână metodă: jupoaie copacii de vii.
Găsesc mai degrabă că o epistolă virtuală e
Mai lasă-mi gândurile toate mai indicată, nefiind nimănui, posibil, fatală.
Câte un vis, zâmbind timid Ce spuneai? Vrei să bem o cafea? Dese-
Și o clepsidră să le-nchid neaz-o în MyPaint și trimite-mi-o!
În iarna fără de păcate. E mai simplu așa…
Iubindu-te cu ochi-nchiși
Azi vreau în mâini să-ți înfloresc
Cu un sărut dumnezeiesc
Livezi de meri și de caiși.

Maria Claudia Mitră, Botoșani, 28.10.1975; jurist, Iași


Debut: Revista Cervantes, Satu Mare, România (2014)
Apariţii editoriale: Dincolo de oglindă – Editura Papirus Media, Roman, jud. Neamţ, octom-
brie 2014; Îngeri de sticlă – Editura Papirus Media, Roman, jud. Neamţ, noiembrie 2015;
Viaţa ca un fir de păpădie – Editura Papirus Media, Roman, jud. Neamț
Colaborări: Revista Cervantes, Satu Mare; E-creator, Baia Mare; revista Noul Literator, Craio-
va; Clepsydra, Roman, jud. Neamţ
Antologia de poezie Gânduri pentru mai târziu, Editura Inspirescu

49
POEZIE ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Claudia Motea

Pe aripa tăcerii
Între a vorbi murdar
Și a cânta romanța
Mă-nchin cu bucurie
Un gând poetic
La tot ce-ți dă
La ceas de ziuă
Viața!
Cu flori de Nu-mă-uita
Cred că dincolo
Îmbrăcate în violet
De cuvintele urâte
Mi-așez inima pe câmp
Pline de mucegai
În mijlocul vostru
À la Baudelaire
Și lumina încă albastră
Seva vieții are nevoie de
Ascunsă în viața ta
Aer proaspăt
Mă poartă pe aripi
Născut doar din simplele silabe
Spre acel tărâm
Ale cuvântului sfânt
Din nou
Magic
Al tău
Dureros
E top-secret
Inimă...
Devin Zână
Simple silabe
Apoi Regină
Ce se nasc mereu
Și apoi mă strecor în visul tău
La gândul
Ca simplă
Că există
Femeie!
Bărbatul
Așa cum există
Și Femeia.

50
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 POEZIE

Șoptesc Mă întreb
ierbii În ce anotimp
să rămână verde Ar fi fost bine
nu mai contează Să vin la voi
sângele scurs Răspunsul
din soldații Îl știu
care Cu exactitatea
fără să-și facă cruce Unui tren japonez
au murit Care nu întârzie
chipurile Niciodată
la datorie În gara vieții
la fel ACUM e timpul!
de nevinovați E TIMPUL
ca și cei ce purtau pe mânecă Să fiu aici!
Steaua lui David! Serios
Rog Să șterg nemurirea din moarte
Cerul Cu însăși ființa mea
să rămână Să mă joc cu viața-mi
la fel de albastru În acest ținut
chiar și atunci Ce norocoși sunteți voi oameni buni
când Dumnezeu Că v-ați născut aici
e supărat Nu-mi dați replică!
și Uneori nu vezi
oftează Copacii
înduioșat Din cauza
cu un gând Pădurii
de răzbunare mocnită Nu am nicio putere
dând dovadă Mai mare decât voi
că la urma urmei Dar
și el e Om... Aici
Holocaust Cuibărită
în suflet de pasăre În Inimă
purtat pe aripile DRAGOSTEA merge spre plus infinit
amintirii... Țâșnește pe vârf de Coloană de Brâncuși
ce rostește mereu Uitați cât de înalt e drumul spre Cer
în ebraică Dumnezeule!
în ivrit Păpușile
și în această Scăpate din turn
limbă maternă Roiesc
pur sânge românească Într-un stol de păpuși
Viață Spre al vostru ținut
Iubire Pletele lor devin raze de soare
Adevăr Pe straiele lor
Speranță E scris
Lumină Peste tot
Oameni... TE IUBESC.

51
POEZIE ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Timp ireversibil

Alergi prin coclauri


De veghe Acasă
Cu gândul
Că ce se înfiripă Brâncuși
Acum Mă cioplește din nou
Va dăinui Mă prelungesc
Mai mult decât Cu ce-am mai bun
Iisus chiar... Pe dinafară
Mai mult decât Astfel
Poate mintea Ochii îmi strălucesc
Legiuitorului Gura îmi zâmbește
Și celui care face păcat Urechile aud numai
Să conceapă Cuvinte de sirene
Timp ireversibil Sânul adulmecă tot aerul din gura ta
Retoric mai ești Iar pe buric
Pe limba iubirii! Mi-a căzut o stea.

Claudia Motea (București): Actriță, poetă, scriitoare, dramaturg, scenaristă, tradu-


cătoare și profesoară de artă dramatică
Distincții: actriță-one woman show și dramaturg, lector Cambridge Centre Bucu-
rești, director artistic al Teatrului Nostrum, teatru afiliat Uniunii Ziariștilor Profesioniști
din România, profesor de artă dramatică, reprezentantă Libris a rețelei naționale de
prim rang de distribuție a cărții online.
Premii: Best Actress, Best Original Script, Best Production, Best Audience Award,
o nominalizare Brickenden Award, similar cu Premiul de Excelență în dramaturgia ca-
nadiană – at the London Theatre Film Festival, Magna cum Laudae UARF, Premiul de
Excelență la Gala Celebrităților 2014, CLACHETA DE AUR – Premiul de Excelență dăruit
de Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România pentru merite remarcabile în
artă teatrală și cinematografică la Gala Premiilor UARF 2015 etc.
Apariții editoriale: Preludii în Cetatea Soarelui, volum de poeme; Shalom, Israel!, vo-
lum de proză, carte ce a obținut premiul CARTEA ANULUI 2019 în Israel. Much Love (de-
calog teatral), volum de proză; În zorii din tine (The Dawn inside you), volum de poezie.

52
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 PROZĂ

Costinel Lungu

Ochii adevărului
4. Femeia și frumosul pașilor, împrumutată abuziv, fără termen, de la
emancipatele feline la fel de grațioase prin im-
Distorsionarea „firească” a informației a pus punătoarea lor dulce și acută prezență? Mâinile
stăpânire pe mentalitatea noastră prea obosită ei albe, lungi și subțiri sunt atât de agere, încât
și infinit demodată, îndepărtându-ne de granițe- ar putea îmbrăca întreg mapamondul într-o lu-
le cunoașterii universale, abstracte, creându-ne crare de croșetare – în timp record – concen-
verosimile senzații de analogare a dualismului trând culori de vis și poezie.
„femeie-frumos”. Cel din urmă – creat ca un ti- În preajma femeii timpul își pierde originala
par, după care s-au conturat apoi prototipuri de valoare și menire: de a ucide încet și sigur se-
la cele mai false până la cele care se bucură de cundele din clipele de iubire; timpul ori zboară
sclipire – se oglindește în grația celui dintâi, fe- prea repede, ori își rătăcește cadența, căci de
meia. atâtea ori ceasul meu s-a intimidat la atingerea
Frumosul poleiește absolut tot ceea ce omul febrilă a mâinilor ei catifelate.
percepe cu ochi buni, dar dacă femeia este cre- În profunzimea întunericului rece, ea stră-
ată pe fundalul frumuseții, este adevărat că băr- lucește mai mult decât orice astru de pe cerul
batul a contribuit la apariția ei? romantismului și, deși ea însăși reprezintă luna,
Femeia – parte integrantă a frumosului, sau se bucură zgomotos atunci când – poetic – i se
frumosul – parte integrantă a existenței femeii? aduce Luna mai aproape, ori câteva stele sclipi-
Ce să lăudăm mai întâi la o femeie: existența ei toare, simțindu-se apreciată, iubită.
sau divina frumusețe care ne îmbie la existență? Asemănată cu o garofiță sau o cală, femeia
Oare noi trăim prin însuși faptul că ea există? este puritatea esenței vieții, fiind responsabilă
Femeia inspiră și expiră iubire. Originală prin de parfumul care plutește peste noi, îmbrăcân-
pasul fin, femeia poate îmbrăca diverse forme, du-ne într-o aură a fericirii.
de la concret la abstract. Ochii ei, deși au ace- Zâmbetul ei – afrodiziac, pur angelic prin
eași consistență și nuanță, cum de sunt mai grandoare, mieros – ne inspiră momente de-
clari, mai luminoși, mai angelici? parte de apocaliptic. Lumina îngerilor edenici se
reflectă în limpezimea zâmbetului ei, ca o adiere
Ce este frumos la o femeie? Grația lacrimilor uniformă, iminent veșnică prin farmecul relevat
din care se hrănește în momente de apăsătoa- de misterioasele gesturi. În zâmbetul femeii atât
re tristeți sau bucurii grandioase, ori gingășia de cristalin transpare întreg universul poetic, re-
53
PROZĂ/POEZIE ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

ușind să pareze prezența neantului, jucându-și direct la perpetuarea noastră, mai mult decât
fidel postura de miză, iar pe noi ridicându-ne la atât, ne îndrumă cu optimism pe drumul primi-
rangul de „supraom”. lor pași spre zâmbete și împliniri.
Inexistența frumosului ar nega practic exis- Femeia este melodia expusă pe imensul por-
tența esențialului vieții pe pământ... și cine poa- tativ al vieții, care ne sonorizează diminețile, în
te să confirme prezența Erosului – mai pur, mai cadența razelor de soare, calde și energizante.
concret, mai adevărat, mai cromatic – altcineva Femeia și frumosul sunt două fragmente
decât femeia? rupte din teiul lui Eminescu și contopite pentru
Femeia este lacrima îngerilor picată pe pă- a nu fi niciodată privite separat. Împreună for-
mânt. Dacă unii îngeri au decăzut din cer, nu-i de mează angrenajul care completează splendoa-
mirare că femeia – cu alură de înger – ne poate rea naturii.
determina să decădem, căci păcatul în preajma Femeia este exuberanța lumii vechi și noi
ei este, indubitabil, puternic pentru că odată ce pentru că iubește frumosul și eleganța, parfu-
întâlnești femeia deja începi a te număra printre mul și demnitatea, precum și arta de a-și înde-
candidații de pe lista greșelilor majore. Mai con- plini rolul.
tează ce îți rezervă eternitatea când ești plin de Ea tinde a ne ocroti până în eternitate – atât
certitudinea trăirii clipei? Interesant este că deși de sfânt și de puternic este spiritul ei matern!
a fost creată, ea continuă să participe în mod

Lumina timpului (V) Tandem


Mă frământă o-ntrebare,
Cer și mare Până pleacă-ntr-un târziu...
pescărușii timpului absorb umbra De unde vine bunul soare?
pleoapele ni-s fulgi de nea celestă Sigur o știi... sigur o știu...

țăranul și spicul grâului pe masa Când umbrele prindeau contur,


pâinii aburinde tocmesc lumina începutului Mă legăna la pieptu-i sfânt,
când timpul copilăriei joacă șotron Sărutul mamei era pur,
Din biblie grăia cuvânt.
pacea tălpilor înțepate în iarba casei
papucii bunicii râzând spre stelele-adormite „Să fii om cu greutate,
un motocel de blană cerșește mângâieri Sufletul fie-ți ca cerul,
Să lupți pentru libertate,
lumina și coridorul căutării inimii din noi Luminos, precum edenul!”
transfuzia de fericire pe care sinapsele
grăbit o invită în scena zâmbetelor Azi, ni-i fapta vinovată,
Teama sufletul înfrânge,
timpul și garofițele sunt atingerile cele mai fine Credința ne e luată...
care îmbrățișează pletele unei femei Crucea obosită plânge.
iubirea cu mătasea ei dulce ne înalță
Ne-om înălța în rugăciuni,
din ieri aroma iubirii luminează clipa Clopotul cerne iubirea,
dilată cerul și câmpia statorniciei Candela vieții de tăciuni
rugăciunea pământului ne apropie de eden Curăța-va omenirea...

54
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 POEZIE

Aici pe pământ
Încă o ie
Arunci o privire pe geam
pare târziu deși nu este (dedicată doamnei
Marilena Trifan, artistă de muzică popula-
te bucuri de puținele clipe
ră, culegătoare de folclor autentic din Ardeal)
dinaintea somnului și ai vrea
să le umpli cu o poveste
Mai rămâi o clipă în forma-ți dulce de apă
sau cu un pumn de
nu-ți congela trăirile-ți de ață
amintiri tomnatice printre
azi picură vântul umezeala din nori
mușcături de măr
e toamnă și frigul încă doarme
mai mult decât atât
sau poate este trist acolo la hotare
săruți zile amare
cântul tău desprimăvărează visul din ie
pentru a îmbrățișa
desenezi zâmbete pe-o Românie
lumina raiului dincolo de soare
nu te opri când ploaia ține compasul
Pare devreme dar orologiul
melodia ta balsamul sufletelor rătăcite
tot timpul spune doar adevărul
pe harta unei peninsule umbrite
noaptea-ți oferă o pernă pufoasă
buzele tale scriu tradiția pe vers de doină
curând vei adormi sub
iubirea nu-i doar o floare la pălărie
un voal de ceață deasă
e mai mult decât un parfum ce te îmbie
nu știi ce-ți rezervă ziua de mâine
să trăiești și să gândești neîncetat
știi doar că aici pe pământ
la iubirea de neam și de frumos
se cumpără pâine
ești al nostru folclor într-un glas duios.

Statistici
într-un gest prins în derivă
Motto: Chiar este nevoie să se crape pământul?
Câți ochi buni dintr-o mulțime
Coboară norul să ne ude dorm sub un cristal de stele
cu o ploaie de-ntrebări
Cât la sută este viață
Pace cât la sută este într-o clipă din ceasul zilei
într-o lume care face și desface
Cât la sută este vis
Cât la sută este apă într-o clipire de gene
într-un lac cu lebede
Cât la sută este albastru
Câtă credință încape pe un cer robit de nori
într-o cruce care îndrumă omenirea
Cât la sută este parfum
Cât la sută este verde într-un viciu nepermis
într-o vară prăfuită
Cât la sută este zâmbet
Cât la sută este iubire când zărești omul din oglindă

Costinel Lungu (Herencia, Ciudad Real), poet, prozator

55
PROZĂ ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Dana Fodor Mateescu

Povești din Groapa lui Ouatu


Străzile vorbesc. Uneori le înţelegem, alteori câmpul întins şi pustiu al Cuţaridei, de la margi-
ne ajutăm de martori ca să le descifrăm secre- nea cartierului Griviţa”.
tele şi şoaptele. Nu de puţine ori, trecând prin Multe dintre personajele lui Barbu din roma-
cartierele de case vechi ale Capitalei, avem stra- nul Groapa au existat în realitate. Unele au apă-
nia senzaţie că retrăim clipele unui alt timp apus, rut în carte cu numele lor adevărate. Altele, cu
sub streşinile de ţiglă veche, mirosind tainic a porecle sau nume fictive. Vestitul bandit Bozon-
umezeală. cea, iubitor de libertate, bani şi muieri frumoase,
În primele decenii ale secolului trecut, maha- a trăit, la un moment dat, în Groapa lui Ouatu.
lalele Bucureştilor erau un subiect inepuizabil de Copiii, care băteau odinioară maidanele desculţi
inspiraţie pentru artişti plastici, scriitori şi poeţi şi călăreau Groapa, eroi coborâţi din roman, au
melancolici, care, prin zugrăvirea acestui univers murit de mult sau sunt destul de bolnavi să-şi
magic, şi-au câştigat locul meritat în nemurire. mai amintească ceva.
Spaţiul acesta, dominat în miezul zilei de hăr- Nea Bănică – „Pipăilă”, cum îi mai ziceau pri-
mălaia copiilor, mai mereu cu genunchii zdreliţi etenii, pe vremuri – s-a născut şi a trăit aici, în
în goana după vreun automobil cenuşiu, tulburat braţele gropii, la Tarapanaua despre care scria
de strigătele negustorilor ambulanţi sau mângâ- Eugen Barbu. Fiul lui ne-a povestit despre cât de
iat de şoaptele amanţilor întârziaţi ce-şi dăruiau, frumoase erau vremurile în copilăria şi tinereţea
seară de seară, Luna de pe cer, i-a inspirat pe lui. Locuia pe strada Dumitru Zosima, în apropie-
Brunea Fox, Pamfil Şeicaru, Geo Bogza sau Eugen rea Spitalului de copii Caraiman. Avea, acolo, un
Barbu. După ce personajele lor au plecat să se atelier auto, despre care se spunea că e „ăl mai
odihnească între copertele îngălbenite ale cărţi- vechi din cartier, dacă nu şi din Bucureşti”.
lor, mahalaua a rămas tot acolo, mută de uimire, S-a născut pe data de 22 septembrie 1932 şi
străjuită de ziduri încorsetate de iederă. a prins Groapa în toată splendoarea ei. „Am des-
Un astfel de loc este vestita Groapă a lui Ou- chis ochii la doi paşi de baltă, zice nea Bănică. Ea
atu, care se află între Cimitirul Sfânta Vineri și era cam pe unde se află azi Parcul Cireşarii, din
Cimitirul evreiesc Filantropia, mărginită de stra- cartierul Domenii. Am crescut aici, m-am dez-
da Colonel Ștefan Stoika, strada Virgil Pleșoianu, voltat, am plâns, am râs, am făcut planuri. Când
până la intersecția cu strada Islaz și până la stra- ne-au bombardat americanii eram pe uliţă, mă
da Iordache Golescu, colț cu Turda. În romanul jucam. Bum! Bum! Odată s-a întunecat cerul! Se
Groapa, scriitorul Eugen Barbu o situează „în auzeau bombele căzând la Griviţa şi la Gara de
56
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 PROZĂ

Nord. Ce de morţi au fost, Doamneeee! Vedeam mulţi. Când se învârteau în tiribombe le săreau
a doua zi cum îi scot soldaţii şi sanitarii de sub banii din buzunare. Până să se dea ei jos, noi, în
cărămizi şi dărâmături. Mi-a rămas însă în min- patru labe, căutam prin iarbă. Ne umpleam de
te o imagine pe care n-am uitat-o nici acum: o parale!”
fetiţă moartă, cu ochii deschişi, sub o grindă. Îşi Şi atunci, ca şi azi, găştile de cartier sau de
ţinea păpuşa în braţe, strâns. Era aşa de calmă şi stradă se ciondăneau serios între ele. Când se în-
senină, de parcă se pregătea să meargă la culca- tâlneau ieşeau scântei şi se lăsa cu sânge. „Noi
re. Am plâns atunci şi uite, îmi vine şi acuma să eram în echipa Hercule de la Groapă. După ce
plâng, om bătrân!” jucam fotbal ne luam la cafteală cu ăia din Chibrit
Primăvara, când năpădea iarba şi ţâşnea pe- şi din Turda, povesteşte nea Bănică. Dădeam cu
linul cu mirosul lui amărui, era o nebunie. Să tot pumnii, cu picioarele, cu şipci, uluci, crăci, cu ce
stai şi să nu mai pleci! Rai. Înfloreau zarzării, apoi aveam la îndemână. Ne întorceam acasă seara,
salcâmii. Puştanii colindau groapa de dimineaţa fără pantaloni, fără başcheţi în picioare şi plini de
până seara, fugăriţi uneori de haite de câini, mari cucuie. Nebuni!”
cât mieii şi ai dracului. Te rupeau în bucăți, dacă La începutul anilor ’50, Groapa lui Ouatu’ a
te apropiai mai tare. fost astupată cu pământ şi, în locul ei, a apărut
Nea Bănică îşi aminteşte, cu ochii rătăciţi în parcul Cireşarii. „Heee! Groapa avea o adâncime
zare: „Eugen Barbu stătea la câteva străzi de aici. de peste 30 de metri. În fundul ei mustea o baltă,
Avea un debit de ţigări unde vindea. Era om cum- care parcă era vie, dom’le! Mulţi copii au fost în-
secade, liniştit. Conducea o echipă de fotbal, că ghiţiţi de ea, vara la scăldat, iarna la săniuş. Oda-
era mort după aşa ceva. Se numea «Amatorul» şi tă se rupea gheaţa cu ei şi, bâldâbâc, în adâncuri.
încingea nişte meciuri de pomină în Groapă! Ao- Ce mai plângeau femeile pe maluri! Degeaba!
leu, ce frumos mai era!!! Şi bine! Simţeam binele Nu-i mai găseau”.
cum curge aşa, pe stradă. Ca vântul era binele. Să Dar viaţa mergea înainte, ca pe roate. Uitau.
vă zic ceva: Când românu’ îşi vede de treaba lui, îi Veneau alte vremuri. Atelierul lui Bănică funcţi-
e bine şi când e rău!” onează din 1939, deschis în acea vreme de tatăl
Între cele două Războaie Mondiale străzile lui, Nicolae Bănică, zis şi nea Nicu Ford, pentru că
din zonă erau nepietruite. Nu exista canalizare. era mare „doctor” de Ford-uri. Înainte lucrase ca
Curentul electric a fost introdus abia în 1935. mecanic auto la un mare atelier situat pe strada
Dar, cu toate acestea, locul avea ceva special, Munţii Tatra, lângă Piaţa Victoriei. Patronul, de
magic şi pitoresc. origine germană, îl aprecia în mod deosebit pe
Bărbaţii din Cuţarida, majoritatea muncitori Nicu Ford. De fiecare dată când venea un client
la Atelierele Griviţa, zugravi, măcelari, lucrători important îl chema pe el. „Povestea tata că acolo
la STB (Societatea de Transport Bucureşti – n. îşi repara maşina şi doamna doctor Ana Aslan.
red.) se strângeau regulat în două cârciumi vesti- Neamţul l-a pus pe el să se ocupe de treabă. Şi a
te: „La Cocoş” şi la „Nea Mitică Minciună”, să bea ajuns chiar şoferul doamnei, o ducea la Sinaia, la
o „secărică absolută” şi să facă un biliard. Seara Predeal. Chiar Regele Mihai vizita atelierul auto,
apărea şi lăutarul cartierului, un ţigan slab-mort, făcea un fel de practică la Ford, pentru că era şi
care storcea un franc, doi, pentru copilaşi. Nea este înnebunit după motoare şi maşini. Tata îl
Petrică Urâtu’ avea ochii galbeni şi uzi. Cânta la ducea prin hale, îi explica, îi arăta ce şi cum. Tare
cobză dumnezeieşte. Înduioşa. Muşcau ceferiş- mult l-a iubit pe rege. Oare Majestatea Sa îşi mai
tii din pahare şi rupeau masa cu pumnul, când aduce aminte de el?”
mângâia el strunele. Nea Bănică îi cunoştea pe Prin anii ’50, nea Nicu Ford a fost obligat de
toţi: „Îl ştiam pe Bozoncea banditu’. Juca toată comunişti să închidă atelierul personal şi să „trea-
ziua barbut în crâşmă şi-n groapă. I-am cunoscut că” la Întreprinderea Automobilul, din Bucureşti.
şi pe Mitică bâlbâitu’, pe Fane Mahomed, Petrică Era considerat chiabur şi exploatator. Mai mereu
Malaezu’, Fane Ţiganu’. Cu ei mă duceam la bâlci, se trezea cu vizite şi controale inopinate de la Se-
pe strada Crăsnaru. Erau bărci, lanţuri, oameni curitate. „Pe mine m-au trimis trei ani la munci,
57
PROZĂ ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

în armată, cică eram fiu de exploatator, continuă lingurile clienţilor, la restaurant. O palmă de-a
nea Bănică. În iarna lui ’54 mi-au degerat picioa- lui, desfăcută, prinde două octave pe clapele pia-
rele. Da’ nu m-am lăsat. După armată am jucat nului. „Eheeee, mie mi-au călcat pragul atelieru-
rugby în echipa Rapid Bucureşti, care aparţinea lui mulţi oameni de seamă, mai zice nea Bănică.
de Tarom. În ’61 m-am dus la şcoala de aviaţie şi Îmi pare rău că nu îi ţin minte pe toţi. Îmi aduc
29 de ani am fost mecanic de avioane”. aminte, însă, de Sandu Sticlaru, de Gică Petrescu,
Nea Nicu Ford avea o vitalitatea ieşită din Zizi Şerban, Aurelian Andreescu, Ştefan Bănică,
comun. Până la 90 de ani a condus şi a reparat dar şi Junioru’, Amza Pellea, Sergiu Nicolaescu.
maşini. Nu trebuia să desfacă motorul ca să dea Daaa! Ce oameni! Ilarion Ciobanu avea o Dacia
diagnosticul. Aşa cum un medic bun doar priveş- 1100. Dup-aia şi-a luat un Moskvitch. Mihaela
te pacientul şi ştie de ce suferă acesta. „Avea un Rădulescu a venit cu un Golf 2. Îi bubuise calori-
auz teribil tata. Vine într-o zi un client, cu un Fiat. feru’ şi i l-am reparat”.
Tata stătea uite colo, cu spatele. Motorul ăluia, Fericit, cum alţii de vârsta lui nu sunt, nea Bă-
pâr, pâr, pâr, făcea urât. Când a auzit cum tuşeş- nică ciocăneşte toată ziua la pivoţi şi cutii de vi-
te maşina, i-a zis clientului: ai un piston spart. Şi teză. În clipele libere se minunează de cei doi ne-
aşa era! Ştia să-ţi spună care dintre bujii e stri- poţei ai lui, voinici ca toţi bărbaţii din neamul lor.
cată, folosindu-se doar de o hârtie albă. Artă, Îi ia pe genunchi şi le povesteşte liniştit despre
domnilor! Artă! O punea la ţeava de eşapament întrecerile de cai de la Hipodrom, despre buni-
şi spunea: bujia doi nu mai e bună. Niciodată nu cul lor, nea Nicu Ford-doctorul de maşini, despre
greşea!” Groapa lu’ Ouatu’, copilărie şi cântecele lui nea
Nea Bănică, urmaşul lui Nicu Ford, e înalt Petrică Urâtu, ţiganul cu ochii galbeni şi uzi de la
până la streaşina casei şi zdravăn. Când pune el marginea Bucureştiului.
mâna pe-un ciocan şi dă una într-o tablă: troonc!,
se aude până hăt, la Podul Grant, sare ciorba din Dana Fodor Mateescu – 2002

Am avut bucuria și libertatea să scriu acest text în urmă cu mai mulți ani.
L-am și publicat în diverse ziare și reviste. Important pentru mine n-a fost
că am făcut ceva, ca să mă citească cineva, ci… că am câștigat un prieten
deosebit.
Asta e „filosofia” mea, îmi place să rămân în relație cu subiectele mele,
indiferent de culoarea lor și de ideile pe care le transmit lumii.

Dana Fodor Mateescu – 2005


Foto: Răzvan Mateescu

De puta madre… Femeia poartă un tricou verde, periculos, pe


care scrie „De puta madre”.
Dacă întrebi de Jean-Louis Kialoungou, oa- Mai sus, descoperi scene nemaivăzute pe
menii din Chitila zâmbesc: plaiul mioritic: o fetiţă afro, cu multe codiţe îm-
- Haaa? Francezu’ ăla negru? Păi, dă ce nu pletite, se joacă pe stradă „de-a doctoriţa” cu
zici aşa, maică?! Iote, stă colo, la casa aia cu flori două prietene date pe buze cu gloss. Activita-
multe şi zarzări! Strigaţi la poartă, că vă dăşchi- tea fetelor este întreruptă de o voce masculină:
de aia mica, dacă n-o fi la şcoală!, ne lămureşte „Laetitia, viens ici, s’il vous plait!” Copila lasă
o vecină care trage de funie o capră slăbănoagă baltă totul şi sare ascultătoare: „Oui, papa, im-
și cam belalie la cap, că dă să ne muște ca un médiatement! Tout de suite!” Fetițele o privesc
câine turbat. cu o admiraţie mută. Cuvintele franţuzeşti sună
58
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 PROZĂ

combinaţie cam stranie de sunete și limbi.

Ciocolată neagră + ciocolată albă = iubire

Jean-Louis Kialoungou s-a născut în Congo.


Tot acolo a cunoscut-o şi pe Alexandra, viitoarea
lui soţie, o româncă ce reuşise să plece din ţară,
pe vremea lui Ceauşescu. El era negru-albăs-
trui, ea, albă ca laptele. S-au plăcut şi, în scurt
timp, s-au căsătorit. Din cauza războiului civil
din ţara africană, în octombrie 1996 însurăţeii
au venit în România. Şi-au înjghebat un cuibuşor
în Chitila, unde au cumpărat un teren şi o casă
bătrânească. Între timp s-a născut Laetitia, feti-
ţa ca un iepuraş de ciocolată cu lapte. O vreme
Jean-Louis a lucrat ca ziarist la Bucharest Matin.
Apoi, la câteva fundaţii umanitare din capitală.
Acum este profesor la Institutul Francez din Bu-
cureşti. Gospodar din fire, Jean Louis şi-a pus în
gând să cultive în spatele casei ardei, fasole, do-
vlecei, vinete ori ceapă. N-a fost uşor la început,
dar acum are o grădină model.
foarte ciudat în comunitatea chitileană.
Muzica afro rupe maneaua
Fifi, un câine bilingv
Vecinii de peste gard s-au pus pe ascultat
Intrăm în curte şi facem cunoştinţă. Jean-Lou- manele. Cântă Guţă, de plâng şi păsările prin
is Kialoungou zâmbeşte tot timpul, dezvelind zarzări: „Am un frăţiooor, de care mi-e door! La
nişte dinţi neverosimil de albi: rău și la bineee, a fost lângă mineee…” Jean-Lou-
- Bine-aţi venit! is contracarează cu nişte „batucade” africane,
Un căţel alb şi cu părul creţ ne latră supărat. de la mama lor. Maneliştii măresc volumul. Jean
Stăpânul îl ceartă, bineînţeles, în franceză: Louis scapă un „merde” şi bagă boxele. Guţă
- Fifi, sois sage! Silence! e terminat. N-are nici o şansă. Ca să ne auzim
Câinele se opreşte, de parcă i s-ar fi întors o când vorbim trebuie să urlăm:
cheiţă la spate. - Mă pasionează agricultura, spune congo-
- Înţelege şi în română, dacă-i spun. Ăsta e lezul. Noi mâncăm numai produse din grădină.
un câine bilingv, cunoaşte două limbi străine. Eu Sunt foarte bune! La toamnă, vreau să fac vin şi
l-am dresat!, explică mândru Jean-Louis. ţuică. Mai cresc iepuri şi câteva găini. Anul ăsta
În jurul nostru, sunt numai flori, grădina e am plantat legume, zarzavat, pomi fructiferi, vi-
plină. Miroase dulce a busuioc şi a petunie. Din- ţă-de-vie, dar cred că pot cultiva şi unele legume
tr-o curte apropiată se aud voci. Un bărbat îşi congoleze, care sunt puţin diferite de cele româ-
strigă nevasta care a dispărut prin vecini: neşti. Experimentez. Anul trecut am pus ardei
- Niculinoo! Aloo! Făă, sunt Grigore dă peste şi a ieşit, dar nu ca în Africa. Pământul chitilean
drum. Ia zi, Corina mea e pă la voi? Spune-i să are altă compoziţie. Mai am seminţe de spanac
vie acasă, că mi-e foame! african, de măcriş, moussoso şi ardei iute. Îmi
Peste vocea lui nea Grigore, însă, se așează trebuie, însă, un solar. Noi mâncam acasă foarte
cea a lui Jean-Louis, care o roagă delicat, în fran- mult ştir. Are vitamine şi e bun în salate. M-am
ţuzeşte, pe Laetitia să pună de o cafea. Iese o mirat că pe aici nu se consumă. Creşte la margi-
59
PROZĂ/POEZIE ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

nea drumului şi nimeni nu-l culege! zahăr, fuge la vecina Rodica.


- Să ştiţi că la mine în curte am încercat să
„Sunt fericit!” aduc o bucăţică din ţara natală. Numai că nu e
aşa de cald şi nu există maimuţe sau lei. În loc de
Jean-Louis îşi aminteşte că atunci când a pus palmieri, mango, cocotieri, am caişi, nuci, meri
pentru prima dată piciorul în Chitila oamenii şi zarzări. Am muzică bună şi pe cei dragi aproa-
se uitau cam ciudat la el. Nu prea se îndemnau pe. Sunt fericit. Aici e cel mai frumos loc de pe
să-i vorbească. Cu timpul, însă, s-au obişnuit cu pământ! N-aș mai pleca niciodată, nicăieri!
africanul mereu zâmbitor. S-au împrietenit, l-au Îl cred. Are dreptate. Se vede că-i priește ae-
deprins cu obiceiurile lor: să facă grătar în curte, rul de Chitila.
vin şi ţuică. Fetiţa lui îi învaţă franceza, în joa- - Mai ascultăm puțină muzică afro?, mă în-
că, pe copiii lor, îţi e mai mare dragul să-i auzi treabă.
cum sporovăiesc. Sunt o mare familie. Dacă se - Sigur, pune!, îi răspund cu gândul departe,
întâmplă vreodată ca Jean-Louis să rămână fără departe…

Linia morții

Bărbatul rupe orizonturile cu


mâna goală

și soarele sângerează toată Fluieră-mi numele, iubito!


ziua.

Trebuie să aleagă: linia vieții Iubito,


sau a inimii?
urcă-mi-te pe mâna dreaptă
Linia inimii este prima și spune-i morții că am plecat.
Ea trăiește în partea de sus a Trimite-o după o
palmei, sub degete. șurubelniță-n cruce,
acolo unde ea își culcă obrajii zi-i că azi plouă cu pești
care urlă de dor. albaștri și nuferi cât orașul meu,
Linia inimii e plină de bătături dă-i de lucru, poate uită.
și promisiuni.
Moartea are un câine în gură,
Abia se vede. și-n fiecare deget.
Bărbatul caută rănile Latră ca proasta, pentru că te
drumului către ea și le sărută iubesc.
pe fiecare în parte.
Tainele trec prin toți, dar Să fugim pe câmpul cu umeri
numai în el latră și plâng. albi, iubito!
Prins între multe lumi,
60
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 POEZIE

ca un delfin rănit

o găsește numai pe ea.


Acolo unde departe
Linia vieții a obosit, dar înseamnă aici.
femeia e toată a lui,
Acolo unde bufnițele au
așa cum limba îi stă în gură și brățări din argint și
capul pe trup. alexandrit.

Când e departe, bărbatul Iubito, ce se întâmplă cu tine?


respiră cioburi de piatră
Ai carnea din pepene roșu și
Iubirea e reală ca un pumnal frigi…
înfipt în ochi.
Vino! Aici suntem aproape de
Când se apropie de ea, orizont
pământul zvâcnește sub ei ca o inimă.
Ajungem unde întunericul
El iubește și iarba nenăscută se întoarce pe dos și urlă.

numai pentru că dormiseră Ninge din pământ în cer cu


într-o noapte, tichete de aur

acolo și iar aud cum îți curg din


gură îngerii.
pe câmp. Departe!
Curajul tău are picioarele
Femeia se umplea cu frică și rupte, iubito…
lumină verde.
Dacă ți-e frică, urcă-te pe
Umerii ei rotunzi ca un cântec umărul meu și spune-i morții
se rostogoleau ca merele
că nu mai am motorină,
Bărbatul le prindea cu dinții și
zâmbeau amândoi pedepsiți. Dar am sânge cu vin și ochii
tăi crescuți pe frunte
Fără speranță.
Fluieră-mi numele, iubito!
„Ai spart îngerul, iubito!”
Eu nu mă mai tem de nimic.
Dar ea își îngropa buzele în
palmele lui rănite.

Linia morții ticăia…

13 ianuarie 2021
61
POEZIE ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Femeia cu ochii de piatră

În mine apune o femeie speriată


cu ochii mari și roșii, de piatră.
Stă cu genunchii la gură și zâmbește.
Părul ei e delta unde m-ai plimbat tu prima oară
când soarele se săruta pe gură cu Dunărea.
Femeia asta nu vorbește, nu cântă, nu visează,
ci iese afară doar ca să-ți spele picioarele cu lumină.
Sub limbă are gust de arahidă, (așa mi-ai șoptit într-o luni.)
Nebuna face o febră cumplită și te ține în brațe
când dormi în insomnia ei.
Se frânge în mine femeia asta ciudată,
și plânge cu pietrele ei de ochi
Dar chiar nu știu cine e. Jur!
Prietenii-mi spun că sunt eu când aveam puterea să trântesc uși
și să sparg zidurile cu pumnii.
Dar nu recunosc nimic
Absolut nimic.
În biserica noastră doar porumbeii vorbesc acum
și au aripi până-n inima pământului
O libelulă de aur ne cunună cu tot cerul,
iar dimineața rămân lângă tine.
De tot.

9 august 2020

Dana Fodor Mateescu (București), poetă, prozatoare, jurnalistă

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării.


A publicat poezii în revista Puncte cardinale, în Ziua Literară şi a participat la câteva
întâlniri pe această temă, în cadrul cenaclului Euridice.
În anul 2006 jurnalista a primit, împreună cu soţul și colegul ei, Răzvan Mateescu,
premiul „Învingători pentru România” la Gala Premiilor „Ursus” pentru Jurnalism.
A colaborat cu mai multe cotidiene și reviste centrale (Adevărul, Dimineața, Națio-
nal, Libertatea, Cronica Română, Academia Cațavencu, Aspirina Săracului, Plai cu
boi, Femeia, Pentru patrie, Dilema veche).
În prezent este editor la www.artizanescu.ro și coordonează blogul „Revista 13”
https://revistatreispe.wordpress.com/, care îi aparține.
Apariții editoriale: Inimioară de cățel, Regele cu coroană de hârtie, Fetițele din cimi-
tirul Roșu, Aventurile lui Bâz-bâz cel isteț, (toate patru la editura proprie), Povestiri
din București (Editura Cartea Românească), Tembelă până la moarte (Editura Car-
tea Românească)

62
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 POEZIE

Daniel Luca

Curățenie
Azi e zi de curățenie
m-am hotărât Umbra
să scap
de scheletele din dulap Mi-ai călcat
și i-am dat foc din greșeală
vâlvătăile mă încălzesc umbra
până aproape de topire pământul s-a cutremurat
zăpada crește în cădere am tras-o
și mă pătrunde peste mine
stinge flăcările ușor nimeni nu mă va mai putea extrage ...
îmi voi cumpăra unul
nou
pentru tine.

Telefonul
Masca
Uneori îți dorești
În spatele zâmbetului ca telefonul
port să nu fi sunat
o mască să fi uitat și el
încuiată cu iarba fiarelor. să facă pe mesagerul
sau pur și simplu
să ignore apelurile
Aromă de la x ori de la y
pe subiectul
Aroma ta de femeie a b ori c
își face culcuș oare nu ar fi fost
în căușul mai bine
palmelor mele. să mă fi deconectat?

63
POEZIE ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Mesaj
Mă voi ascunde chiar acum
Numele într-un mesaj privat
și mă voi distribui
Astăzi mi-am uitat numele tuturor prietenilor
și m-am bucurat de pe facebook
ca un nou-născut spre a mă transmite
m-am afundat în valuri mai departe
cu fericirea începutului până când calculatoarele
apoi m-am înălțat tabletele
de la pământ telefoanele
cu forța brațelor lor
și m-ai strigat ... vor pica
vor deveni inutilizabile
iar pașii vor începe
să descopere
foșnetul
tălpilor goale
pipăind
Copacul
lacrimile
petalelor
Copacul căzut în mijlocul drumului
în nori.
îmi face semn discret
să trec direct prin el
nu e loc de ocolire
nici drumarii nu vor veni prea curând
îmi promite solemn Traducere
că îmi va purta de grijă
și îl cred pe cuvânt! Vreau să mă traduci
pe limba ta
direct
fără a căuta niciun moment să mă înțelegi
text context pretext
Zâmbesc un fel de google translate
aplicat pe viu
Zâmbesc zâmbetului tău fără anestezie
întorc spatele restului lumii între patru ochi
spre a te respira patru nări
dintr-odată patru buze
cu riscul de a rămâne fără aer două limbi șerpuindu-se
de a mi se sparge plămânii înnodând codițe de vișine
de a căpăta aripi un nou turn babel
de a-mi crește branhii. auroră
nerăsărită încă.

64
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 POEZIE

Răni
Fericirea Drog
Geografie a lovit
dureros Nu credeam
Am vrut să-ți învăț geografia de năpraznic că e atât de periculos
nimeni nu s-a încumetat strategic să fii drogat cu iubire
să facă hărți din mai multe până nu m-am trezit
încercarea mea s-a oprit direcții de unul singur
la poalele muntelui odată păzind un cactus
vulcanizând sardonic. rănile în mijlocul deșertului.
sunt
nevindecabile.

Daniel Luca (Timișoara), poet, prozator, eseist

Timișoara, 1905. Sursa: https://www.pinterest.de

65
PROZĂ ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Evra Gart

Animalul
În urmă cu o noapte m-am trezit brusc din Diminețile trecute au fost chiar mai rele, în
somn, auzisem mii de țiuituri de broască. timp ce lucram la masă în bucătărie am auzit
cântarea cocoșească a câtorva găini. Apoi, ca
Sunt un om calculat, zic eu, aceasta pentru a din senin, pereții au început să trosnească.
nu folosi cuvântul „ordonat”.
Trăiesc aproape izolat, singur. Am încercat să continui mersul firesc, tre-
Adorm în fiecare seară la opt fără un sfert când peste micile nereguli, însă ieri seară acel
și mă trezesc între trei și patru dimineața, când horcăit nemilos de broască m-a neliniștit, mai
încep activitatea. ales că venea din imediata vecinătate, asemeni
Arareori ies și atunci doar pentru achitarea cântatului cocoșesc (zona în care locuiesc nu se
îndatoririlor cetățenești, cum ar fi facturi sau află în apropierea vreunui heleșteu sau curte ță-
cumpărături frugale, dar mă întorc imediat. rănească) adevărat, horcăitul se auzea mult mai
Astfel a decurs parte din viața mea taciturnă, aproape de data aceasta.
fără să simt că am reproșuri din partea nimănui.
Noaptea trecută, simțind că nimic nu este în
Adevărat, în ultimele două săptămâni au regulă, am aprins veioza și am dat la o parte pla-
fost câteva lucruri misterioase care mi-au atras puma, întâi cu piciorul drept, am împins masa
atenția în mod repetat și mi-au dat peste cap de lână la o parte și m-am întors de-a-ndoase-
activitățile. lea, unde îmi atârnă de obicei picioarele.
La început am simțit o slăbiciune fizică pro- M-am uitat atent, pieziș întâi, spre partea
nunțată și asta a venit odată cu o dezorientare stângă a camerei (ușa se află în dreapta), unde
în spațiu. Când mergeam să achit îndatoririle ce- ceasul încă ticăie, adevărat, timid acum, dar își
tățenești, uitam drumul de întoarcere spre casă. urmează destinul firesc, deși cu zbateri de ritm
Apoi lucrurile s-au agravat, gleznele au înce- și multă foame de timp…
put să se umfle, mâinile să îmi amorțească, dar
cel mai grav a fost când stiloul a înghețat între Atunci m-am gândit „răzleț”, aș mai fi dormit
degete când scriam. puțin, dar era ora când trebuia să mă ridic, viața
Între timp au început să-mi apară mici stre- își urmează cursul firesc. Dar acel horcăit încă
tici pe piele. mă stăpânea și atunci am întors puțin capul spre
66
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 PROZĂ

stânga, rotind și ochii. Animalul nu s-a speriat, a coborât pe podea-


ua de Veneția, zgâlțâind toată casa. Eram încor-
De obicei îmi este frică de orice animal, o dat, însă trebuia să mă liniștesc.
teamă inexplicabilă se adâncește când îl pri-
vesc... Potcoavele pocitaniei se auzeau sinistru.
Curiozitatea a prins aripi de data aceasta și
acel horcăit disperat nu mi-a provocat așa-zisa În imediata apropiere a noului meu câmp
teamă: am descoperit un tub de plastic și câteva foi de
„Îndrăznește, stimabile”, mi-am zis, mai ho- hârtie.
tărât decât niciodată, și am întors capul spre pe- Știam că nu cu mult timp în urmă un electri-
rete. cian nenorocit reparase o țeavă prin care trecea
Atunci minunea s-a produs surprinzător un fir electric, nu făcuse curățenie în urma sa,
pentru că în partea stângă a patului, înspre pe- timpul a trecut și uitasem și eu momentul cu
rete, am văzut un animal ce semăna cu o pisică pricina.
și m-am mirat cum am ajuns să dorm cu un ani- Foile le pierdusem chiar eu atunci când am
mal în pat. încercat să fac o transpunere a poeziei Corbul,
L-am privit foarte atent și mă miram de pe- de E. A. Poe, din engleză. Geamul deschis, cu-
tele pe care le avea. I-am numărat punctele ne- renții de aer au trimis hârtiile sub pat...
gre și lipsurile.
Dimpotrivă, ceea ce părea a fi o pisică avea Animalul se plimba agale de la ușă la geam,
chip de leopard și zece ace înfipte în craniu. parcă voia să se apropie, să-mi mai spună câte-
va lucruri... Dar s-a oprit o clipă în mijlocul în-
Animalul mă privea cu milă, cu privirea pier- căperii și s-a așezat pe burtă, apoi s-a rostogolit
dută a pronunțat diafan: Mihai.. l!... Miha.. i... l! de câteva ori, s-a așezat pe burtă cu fața către
Apoi cuvintele s-au risipit în eter. fereastră și toate cele patru picioare întinse.
A întors capul privindu-mă cu sfială...
Am încercat, la rândul meu, să-mi însușesc Am încercat să-i evit privirea, m-am retras
fiecare literă: „M... i... h... a… i… l!” Am repetat. într-un colț al patului, din partea de către pere-
„Mihail!”, a repetat candidul animal. te, să nu poată să mă observe...
Și iată momentul mult așteptat, am luat o
În acel moment s-a produs o altă surpriză. bucată de hârtie și am confecționat un cornet,
În timp ce ne studiam tacticos de la o distanță am privit prin tub, voiam să potrivesc și să su-
apreciabilă, de nicăieri a apărut o albină. flu... Îmi venea să strig „Trage... trage!...” cu
voce tare, dar m-am oprit la timp și mi-am spus
Albina zumzăie, albina se îndreaptă spre be- încet: „trage, trage, acum este momentul!...”
cul veiozei, albina se scaldă în căldura becului, Ceva nu mă lăsa și totuși, am mai privit o
albina se îndreaptă spre tavan, se întoarce și se dată, am potrivit cornetul și am suflat, forța a
rotește în jocul luminii. Albina găsește traiecto- împins ghiuleaua, s-a dus puțin în sus, a coborât
ria perfectă și se îndreaptă spre mine înfigân- apoi în jos și agale a nimerit în coada animalului,
du-și acul deasupra ochiului meu și dispare. care a început să urle!
În momentul imediat următor m-am ridicat Animalul țipa de durere, a început să scheau-
în coate și cu o ultimă sforțare am reușit să strig: ne, să se zvârcolească.
„Auuu!”, și m-am rostogolit peste balustrada de Am încercat să construiesc o nouă muniție,
fier a patului, aruncându-mă la podea, rostogo- timid, mâinile încă îmi tremurau, am făcut un al
lindu-mă rotocol, am mai executat două mișcări doilea cornet, am țintit din nou, am potrivit cor-
și m-am vârât dedesubtul patului. netul, am suflat. Glonțul s-a dus drept, inițial a
„Albinuță... albinuță... ai riscat prea mult... făcut o mică mișcare în aer, de data aceasta, și
viața este în pericol acum!...” s-a oprit în piciorul pisicii-leopard!
67
PROZĂ ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Animalul a mieunat, s-a trântit pe o parte și apropiat de animal, timid.


a dus laba la gură, lingea rana, apoi s-a rostogo- Mă privea cu ochii săi albaștri dați peste cap.
lit pe spate cu picioarele spre cer. „Împăratul este gol!... Împăratul este gol!”, a
I-am văzut pentru prima dată potcoavele reușit să mai strige.
lustruite cu migală, cel ce a făcut această muncă „Desigur, bestie, obișnuiesc să dorm gol în
a făcut-o cu pricepere. nopțile călduroase, nimeni nu mă deranjează...”
„Atunci împăratul rămâne gol...!”
Mi-a rămas o singură bucată de hârtie, am Am potrivit ultimul cornet, am țintit direct
prins curaj și m-am ridicat, m-am scuturat de între ochi și am suflat.
praf, am construit apoi ultimul cornet și m-am Câteva lacrimi au început să picure.

68
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 POEZIE

Scrisoare
Lan de grâu
Acum, după ce am călătorit
ați ascuns lacrimile îndelung și vântul mi-a dat aripe să zbor
regăsirii, deasupra prăpăstiilor adânci
fals de monedă unde hrana nu-ți îndestulează trupul
pe chip! am străbătut întinsul
să-mi construiesc himera
femeia plângea neputincioasă care să-mi stâmpere setea de dor;
dincolo de nemurire intensa căutare a portretului
pierdut printre măștile străine fără chip
a fost cândva un trup arid dansam concentric
și totul se-nvârtea
femeia supraviețuiește și plânge (m-a îndemnat să-ți scriu)
și spune : „Ah, ți-aș dărui un copil, transmit ultimele urări
ți-aș dărui o voce!” așteptam în van clinchetul telefonului...

copilul nenăscut narai fapte ale tinereții


zace în pântec îmbătrânită fără preget,
o sută de taleri de argint acum o bunicuță
în fals de monedă ce împletește ciorapi nepoților
în serile de iarnă.
cât ți-aș dărui un copil! Ieri am citit un poem
și nu m-a mulțumit,
copilul zace nenăscut n-am iubit doar ochii tăi mari,
în fals de monedă pe chip cuminți și adânci,
n-am simțit gustul mierii dulci
și dacă ți-aș dărui un copil? n-am încetat nici-o clipă să visez
a strigat lanul de grâu, atât de simplu ar fi fost să plâng
un copil al nostru caierul vieții nu-l înțeleg toți
renăscut de neiertat mi-ar fi cuvintele
mi-ar spune din nou: mama… de nepătruns și fără rost
sub scuza trecerii domnului Timp.
lan de grâu Nu am trăit pentru fapte
peste vestea cea mare: improbabile
cum l-aș legăna ce ne mulțumesc!
cu picioarele mele seci Amintirile cu fotografii
să-mi spună: mama... le-am închis în seiful din piept
pân’ la ultima despărțire,
Doamne, tu, care ai adus pieirea, adevărul din noi
dă-mi un copil să-mi mângâie fața nu văd pe oricine
coastele și ochii, să simt Efigia de porțelan
să fie lanul de grâu peste pieire... când ești mai rece
decât marmora făr’ de mână.
mama zace tăcută Și cât o Venera!
Toate cele bune, e timpul să plec...

69
TEATRU ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Farsă
Personaje:

Agatha: doamnă engleză, 50 de ani


Max: domn englez, 35 de ani
Hércules: domn belgian, 40 de ani
Miss Marple: doamnă engleză, 65 de ani
Emily Inghethrop: contesă engleză, 70 de ani
Alfred Inghethrop: conte englez, 50 de ani
(soțul contesei Emily Inghethrop)
Dorcas: menajera familiei Inghethrop
Bonfaier: comandantul navei Styles
Sergio: director de revistă, inițiatorul croazierei „O navă de cărți spre Barcelona”
Personaj 1 : un băiat de aproximativ 17 ani, în costum de marinar
Trei personaje care vor reprezenta publicul.

Notă: Toate scenele, mai puțin prima scenă a actului secund, se desfășoară pe puntea centrală a
navei Styles, locațiile pentru fiecare scenă în parte sunt diferite, le vom analiza pe parcurs.
*Piesă inspirată după croaziera „O navă de cărți spre Barcelona”, inițiată de directorul revistei Leg-
gere Tutti, Sergio Auricchi, ce durează câteva zile și se desfășoară între Italia și Spania.

Actul l

Scena întâi

Agatha și Max, la ieșirea pe puntea superioară, în dreapta, un șezlong, o masă de plastic, câteva
scaune. Agatha stă pe unul dintre scaune, își face manichiura, este îmbrăcată într-un halat de casă
și are părul prins, semn că tocmai a ieșit de la duș. Max se află la câțiva metri, întins la soare pe șez-
long, având ochelarii de soare așezați pe ochii. Este îmbrăcat doar cu o pereche de pantaloni scurți.
Dacă ar trebui să prezentăm și ora, putem spune că este nouă dimineața, poate ceva mai devreme.

Max : Șiii… Despre ce vorbeam aseară?


Agatha: Da, trebuie!
Max: Ce fel de schimbare?
Agatha: Nu încetează.
Max : Este grav?
Agatha: Nu știu.
Max: Câteodată poate să fie, cine știe ce se poate întâmpla pe parcurs...
Agatha: Să-i vezi în fiecare noapte devine enervant.
Max: Încerc să înțeleg.
Agatha (iritată, se mișcă pe scaun): Să ne înțelegem, Max, câteodată trebuie să pui punct anumitor
lucruri.
Max: Cu asta pot fi de acord, credeam, însă, că nu poți sta deoparte.
Agatha: Pfff... Ai dreptate, nu pot sta, însă trebuie o schimbare.
Max: Tu știi!
70
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 TEATRU

Agatha: Nu știu, deocamdată, ar fi ceva, nu mare lucru... Ah, trebuie să mă gândesc.


Max: Nu sunt un bun sfătuitor.
Agatha: Trebuie să vorbesc cu Hércules, vreau să văd, să simt....
Max: Imaginez.
Agatha: Astăzi este greu să găsești pe cineva ca el.
Max: Și?
Agatha: Este grozav!
Max: Atunci merită toți banii!
Agatha: Probabil.
(Pauză)
Max: Dacă te obișnuiești...
Agatha (tăind replica): Nu, nu este bine!
Max: Obișnuința te calmează, te limpezește, obligă să vezi altfel lucrurile.
Agatha: Eh, Max, vrei să învăț lecția despre silogism astăzi? Nimeni, dar absolut nimeni nu îți vrea
binele.
Max: Da... Afară de câteva persoane din propriul anturaj.
Agatha: Nimeni!...
(Pauză)
Agatha: În final, unde este binele colectivității?
Max: Vorbeam despre cei apropiați!
Agatha: Max, încetează!
(Pauză)
Max: Celui ce se obișnuiește frica-i dispare!
Agatha: Frică?
Max (se ridică în șezut): Morții cu morții!
Agatha: Este vorba despre vii, Max!
Max: Orice lucru pe care-l faci îndelung devine plictisitor.
Agatha: Nu neapărat.
Max: Anume?
Agatha: Lucrul rămâne lucru, ca să fie înfăptuit, pe lângă talent, meseria pe care ai ales-o trebuie să
îți placă, altfel...
Max: Tu ești singura care știe.
Agatha: La naiba!
Max: Este cald, nu ți-e sete?
Agatha: Puțin, dar nu beau apă, când bei mereu îți va fi sete!
Max: Se spune că atunci când îți este cald trebuie să bei trei litri de apă!
Agatha: Acum nu beau, altfel o să transpir, nu suport mirosul!
Max: Nu insist!
(Pauză)
Agatha: Oricum, indiferent cum gândești, este o diferență prea mare între „ a te schimba” și ”a te
schimba în bine”!

Scena a doua

Se observă cutia motoarelor navei. Hércules stă în fund, cu picioarele la piept și capul alipit genun-
chilor, cu spatele lipit cutiei motoarelor, pare că doarme. Este îmbrăcat cu un smoching ponosit și
este încălțat cu o pereche de adidași. Înspre public se vede o balustradă de fier. Pe cap poartă o
șapcă întoarsă. Agatha poartă același halat.
71
TEATRU ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Agatha: Bună dimineața!


(Hércules ridică privirea din pământ, apoi o coboară din nou, apoi o îndreaptă în partea stângă.)
Hércules: Ce vânt vă aduce?
Agatha: Oh, doamne, voiam să văd cum sunteți... Ah, palid, vă simțiți bine?
Hércules: Se poate și mai rău.
Agatha: Se pare că nu sunteți indispus total.
Hércules (îndreaptă privirea spre Agatha): Ce să spuneți și dumneavoastră acum?
(Hércules coboară privirea.)
Hércules (agitat): Să mă ridic să caut un scaun? Aici nu sunt scaune! Trebuie să-i vorbesc coman-
dantului, nu pot să lipsească scaune de pe puntea navei, astăzi scaunul trebuie să reprezinte totul.
Agatha: Nu, mulțumesc!
(Pauză)
Agatha: Motoarele astea îmi zgâlțâie creierii, trebuie să facem ceva.
Hércules: Sunt obișnuit, atâtea investigații. Nu mă mai miră nimic!
Agatha: Personal, îmi lipsește practica.
Hércules: Cred, este plăcut să te plimbi singur prin pădure șiii… Bleah, ai găsit ce căutai, îți tragi o
palmă peste frunte.
Agatha: Să vă spui un secret, să nu râdeți, cândva îmi doresc să învăț acest lucru.
Hércules (ridică din umeri): Mie îmi place.
Agatha: Nimeni nu știe mai bine decât dumneavoastră.
Hércules: Chiar?
Agatha: Pot să mă așez?
Hércules: Vă rog, podeaua tocmai a fost curățată, am urmărit marinarii.
(Agatha se așează la oarecare distanță, dar nu foarte departe.)
Agatha: Așa am câștigat puțină faimă.
Hércules: Am câștigat un ban, în vremurile de acum sunt buni!
Agatha: Banii uneori nu sunt importanți.
Hércules: Adevărat, însă pentru un om singur sunt un strop de bucurie.
Agatha: Sigur.
Hércules: A fost pariul vieții.
Agatha: Și al meu, se presupune!
Hércules: Am intuit!
Agatha: Uneori voi trăiți cel mai mult.
Hércules: Uneori suntem biete animale într-un circ al minții.
Agatha: Imaginea se confundă cu realitatea.
Hércules: Da, pentru unii realitatea este divinitate.
Agatha: Acum vorbesc despre longevitate.
Hércules: Din păcate, se vorbește tot mai mult despre apus.
Agatha: Valuri, doar valuri pe care încearcă unii să le provoace, un tsunami!
(Pauză)
Hércules: Asta este... Totuși, de ce ați venit? Presimt că nu pentru a ține o prelegere filosofică, sunt
sătul, cea mai mare parte dintre ei nu au practică, adică miros practic, înțelegi?... Fundament!
(Pauză)
(Hércules se ridică și se îndreaptă spre balustradă și se reazemă de ea, cu fața către public.)
Hércules: Simțiți miros de mare?
Agatha: Simt doar un miros înțepat, pătrunde prin nări și se distribuie în tot corpul.
Hércules: Nu-l suport!
(Hércules pune privirea în pământ.)
72
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 TEATRU

Agatha: Probabil nu ați dejunat!


Hércules: Știți că nu mănânc dimineața…
Agatha (regretând întrebarea): Așa este, sunt eu cea care mănâncă mereu, am în minte un amalgam
de lucruri.
(Hércules ridică privirea.)
Hércules: Mănânc și eu.
Agatha: De prea puține ori, nu strică să mergem să mâncăm.
Hércules: Fiecare cum se simte mai bine, dar stomacul gol este mai indicat, noi, belgienii, nu sun-
tem gurmanzi precum francezii, germanii mănâncă ca porcii și italienii sunt spaghetti.
Agatha (insistentă): Speram să mâncați acum, puteam să povestesc mai ușor.
Hércules: Vă înșelați, personal înțeleg mai bine lucrurile pe stomacul gol.
Agatha: M-am săturat!
Hércules: Credeam că n-ați mâncat.
Agatha: Nu am de gând să sar peste micul dejun.
Hércules: Era de așteptat, fiecare ne așteptăm la un moment dat.
Agatha: Credeți?
Hércules: Mă documentez, citesc zilnic cronica deceselor.
Agatha: Vă amintiți când ne-am văzut pentru prima dată?
Hércules: Sigur eu nu uit niciodată nimic, am o memorie de cal, erați tânără atunci.
Agatha: Cred că mă iubeați, altfel în condițiile respective nu ați fi acceptat postul.
Hércules: Deși iubesc oamenii, nu am vrut să încurc lucrurile cu viața personală.
Agatha: Totul devine ridicol.
Hércules: Și acum ce urmează, presimt că ne vom spune „La revedere!”
Agatha: Fiecare are nevoie de o pauză în viața sa, măcar cât să tragă „un respiro”.
Hércules: Și acum ce vreți de la mine? Mă pensionați, după atâția ani în slujba în interesul dumnea-
voastră?
Agatha: M-am gândit, nu pot fără dumneavoastră.
Hércules: Și atunci ce urmează? Să nu îmi spuneți...
(Hércules sare în sus și bate cu picioarele în podea.)
Agatha :Știu ce gândiți, este alegerea dumneavoastră, v-aș trimite la moravuri
Hércules (speriat, dar calm): Doamnă, la aceste lucruri nu mă pricep! Nu pot la moravuri... Of, toată
cariera mea se duce dracului…
Agatha: Posibil!
(Pauză)
Agatha: Și cealaltă?
Hércules: Nu am fost căsătorit niciodată, nu am avut nici o femeie, nu cunosc femeia în sine, nu știu
ce este iubirea, mă gândeam că pentru iubire este altcineva în măsură.
Agatha: Se poate....
Hércules: De ce nu mi-ați prezentat-o niciodată?
Agatha: Ei, na... Nu ai ce…
Hércules: Cine știe…
Agatha: Este o doamnă în vârstă, plictisitoare, nimic special... Ah, în plus v-ați ocupat mereu de
muncă, ați pus suflet în tot, nu am avut timp să discutăm despre alte lucruri, munca a fost principa-
lul interes pentru dumneavoastră.
Hércules: În viață nu se știe niciodată.
Agatha: Aveți să vă descurcați?
Hércules: Nu știu, mă obișnuisem cu prezentul, trăiesc fiecare clipă a sa, dacă trebuie să schimb, nu
mă plimb pe apele mele.
73
TEATRU ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Agatha: Mă bazez pe dumneavoastră?


Hércules: Fie, încerc!
Agatha: Vreau să văd.
Hércules: Salariu?
Agatha: M-am gândit la asta.
Hércules: Sper să nu...
Agatha: Nu pot.
Hércules: Atunci... Nu știu.
Agatha: Negociem?
Hércules: Sper să nu-l diminuați.
Agatha: Ah, nici gând…
Hércules: Credeam că o să măriți nițel, măcar câteva lire în plus...
Agatha: Ei, asta-i acum… E bună, știi că noi, englezii...
Hércules: Călătorim mult, doamnă, am rău de mare, știți că nu o suport, odată m-ați cărat până
în Turcia, al naibii tren ce se mai legăna pe șine, mă simțeam într-o culă. Am putea negocia puțin,
totuși?
Agatha: Dacă crește vânzarea cărților, negociem.
(Pauză)
(Hércules se îndreaptă către Agatha și îi întinde mâna să se ridice.)
Agatha: Chiar nu ți-e foame? Fac cinste (privește ceasul) cu un prânz de acum, s-a dus micul dejun,
nu spun de două ori…
Hércules: Bon appétit!
Agatha: Thanks!
Hércules: La cinci?
Agatha: La ceai.
Hércules (În urma ei…): Discutăm la ceai...

Evra Gart (Caransebeș) este pseudonimul literar al poetului, prozatorului și drama-


turgului Mihai Gabriel Grozăvescu.
A debutat în anul 2018, în revista Poezia, cu poezia Scrisoare.
A publicat în: Antologie, a Cenaclului Schenk 2018, Wort vergessen/Uitarea cuvân-
tului, antologie în limba germană a Cenaclului Schenk, în traducerea lui Christian
W. Schenk.
Apare în periodice și reviste: poezii bilingve româno-albaneze, în traducerea lui
Baki Ymeri.
Publică poezie, proză, teatru, traduceri în revistele Meridian Cultural, Sintagme Li-
terare și L’Agave, Italia.

74
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 POEZIE

Lora Levițchi

MUGUR DE VIȘIN

Dumnezeu decis-a a îmboboci o ramură de vișin în iarnă,


Migdalate, rozii flori, mocnesc viață plină, înăuntrul coconului poleit parcă-n ceară,
Stau să se crape, frică nu au, de la crivăț că or să piară,
Limbajul lor, divin simțitor, miros abundent prospețime de primăvară.

Primăvara aceasta va veni cu un mesaj sublim,


Natura pusă de Dumnezeu, conduc oamenii pe cărări dincolo de suspin,
Ororile umane produse de mișei, cu minți de business, își pierd intensitatea ca un crivăț aflat în delir,
Ce-a mușcat nesațul din cărnuri de oameni, ce-a poftit la multă suferință-mprejur.

Primăvara este veșnică în noi, lumina divină,


Înflorește în a omului curat în suflet, de-o frumusețe rare flori
Veșminte de sfinți, Dumnezeu dorește pentru fiecare din noi,
Rebeli ne dăm pe mâinile diavolului, Dumnezeu ne îndeamnă a fi cuminți.

75
POEZIE ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Alegorice care încărcate cu mir, pâine și sare


Urcă munți de păcate, coboară văi pline de jale,
Plânsetele soțiilor, cruzilor soți, machiavelismul să li-l înmoaie,
Copiii inocenți educă părinții atei a nu fi netoți;
Lumea încurcă ițele Domnului, Domnul promovează iubirea de oameni,
Răul indevilit taie cu coasa în lumea credulă, îi promovează pe cei mai mișei
Pervertirea lumii până la refuz ne pune în fața întunericului făr’ de scăpare.

De ziua nașterii mele mi-aș dori ca să fie


Pace și dragoste între oameni, pe pământ, armonie,
Traiul cel simplu, în duh de dreptate, o veșnicie de azi înainte să ție,
Strig către ceruri, dorința de libertate,
De drept de a trăi, nu ca robot într-o înrobită societate,
Ci ca ai lui Dumnezeu adevărați soldați, mișeii să fie despărțiți pe veci de creștini,
Să fie recunoscuți sfinții și îngerii, copiilor să li se dea nectar ca să beie,
Nu lapte de mame oropsite, bătute,
Ce poartă cu greutate spini din coroana lui Hristos, într-o lume atee.

De aici, din ale sufletelor tumultoasă iarnă,


Primăvara îmbrăcată în petale de rodii, de mână viețile vrea să ni le ție,
Să îți mai spun, suflet bun, că te iubesc în veșnicie,
Asta o știi, deja, o știe și Dumnezeu ce ne-a pus lumina imortalității în putrezicios trup,
Dragostea lui pentru șchiop, lepros ori de psihic bolnav,
A întrecut de mult a lumii păgâne nimicnicie.

De ziua mea îmi permit să mă mint,


Că oamenii toți sunt pure scântei de argint,
Că nimeni înfierat ori demonizat, damnat,
Putere nu va mai avea,
Să apese ocale pe cel căzut în boală,
pe cel singur ori pe nedrept condamnat.

Vom face din iarnă a sufletelor primăvară,


Sub gheata celor împietriți în întuneric, ce fug de adevăr or de dreptate,
Vom încălzi pământul, ce viață nouă ne va aduce, ca să pășim ca odinioară,
Nu peste artificial create boli ori corupție globală,
Ci peste smaraldice pășuni cu flori cu leac pentru molimele toate.

De ziua mea îmi permit mărțișor să mi te fac la piept,


În loc de ger, vântoase, pe ferestre, codrii verzi și câmpuri mănoase pline de recolte să văd,
În loc de moartea plandemică ce tâlhărește a făcut prăpăd,
Vieți noi să crape din mugurii copacilor adormiți în noi de când ne-am născut.

De ziua mea, măicuță, mâinile muncite, simbolic, ți le sărut,


Dragostei noastre pământești de către non doctori i s-a pus abrupt punct,
Dragostea divină, corolă de minuni a universului, îmi este vie într-o dimensiune fără sfârșit,
Mă ține între lumea păgână, gata de luptă, în numele lui Hristos, pân’ ce timpul îmi va fi venit.
76
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 POEZIE

Pe voi, muguri de soi, vă rog să vă iubiți cu îndârjire viața,


Ca să aveți putere pe toți cei dimprejurul dvs., să îi iubiți și să îi ocrotiți,
Hristos s-a dat pe sine ateilor, și-a jertfit tinerețea, viața,
Din dragoste de oameni pe care i-a iubit și îi iubește pân’ la infinit.

Lora Levițchi, 17 ian. 2021

UNITATEA DACILOR

Holografice proiecții, peste munți, înfășurate-n tricolor,


Peste urmașii unor daci viteji ce nu renunță la Eminescul lor,
Îl reînvie de pe unde nu te-aștepți, punând făclii aprinse în inima unui popor cu un destin necruță-
tor,
Crescând bărbați când țara e amanetată întru totul străinilor, hainilor.

Ce faceți când aveți de țara ce a fost odat’ sfâșietor dor?


În rugăciune mâinile în aer ridicați-le, luând curajul vulturilor prinși în zbor,
Filamente solare furate de pe al îngerului mormânt,
Devin lumini în subteranul în care plandemica politică globală forțat ne-a vârât.
Ce faceți când vedeți că-n suflet simțiți cumplit tumult?
Gândiți-vă că e mai greu pentru aceia ce sunt deja în mormânt,
Să stea nemișcați sub pământ înghețat,
Să nu mai știe de mâncat ori sculat.
Cu ranga aș sparge al mamei mormânt,
Cerșind către Hristos grăbirea momentului de reînviat.

Ce faceți când din altruism susțineți necondiționat pe cât mai mulți,

77
POEZIE ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Fruntea în durere doar mamele din cer și-apleacă la nedreptăți ce vă servesc cei mai ursuzi,
La greu, ajungeți singur, părăsit de oameni cu un caracter obtuz,
Eu brațele leagăn le fac și, îmbrăcată în petale de flori de gutui,
Alin din durerea pământului cu gust amărui,
Zdrobesc prin rugăciune pe oricine mințit-a pe cei
Ce inocenți predatu-s-au în ghearele neomului,
Din lacrimile poporului înfloresc crini,
Oropsit a fost de trai bun din anul dintâi.

Ce faceți când, la bătrânețe ajunși, vă dedublați în prunci,


Când părul și barba cărunte vorbesc de viața ce-ați petrecut-o înfruntând pe mulți nevolnici?!
Smeriți, îngenunchiați chemând la rugăciune pe câte un sfânt,
Să vă ia de pe umeri în ceasul al doisprezecelea trecutul durând.

Ce-am fost, ce sunt și ce voi fi,


Picătură de apă într-un ocean al conștiinței universale, un sclav al propriei inimi,
Sunt scribul slovei ce face morții prin versuri vii
Văzut-am începutul lui Abel, decis-am a dona moșii,
La cei în trebuință ce-s condamnați la moarte, prin foamete-n robii.

Ce o să faceți când nu am să mai fiu,


Plecată la îngeri în veșmânt purpuriu,
Sortită sunt să zbor peste codri,
Ca șoimii să străbat prin versuri, pământ, dar și râu,
Trezite conștiințe își depun demisia, legată e virtutea la gard cu fir străveziu.

Eu voi pleca, dar slova mea, meșteșugit făcută, va sculpta,


Și-n inima celui hain și-n îníma de nea,
Ce-ar fi dacă de mâine ne vom înțelepți,
Gândind că unitatea-i mai de preț decât înfierați a trăi?!

Splendoarea crinilor crescuți din inimi pline de lacrimi,


Știe a sufletelor puritate ce odată avut-au curajul să lupte pentru libertate,
Vă ridicați, bravii mei daci, din cele patru colțuri ale lumii de Noua Mondială Ordine îngenunchiate,
Și vă cinstiți străbunii deconspirând mișeii care distrug a neamului identitate.

Lora Levițchi, 26 ian. 2021

Lora Leviţchi (New York, SUA), scriitoare, poetă postmodernistă, artist


plastic, profesor universitar, project manager

78
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 PROZĂ

Cezar Viziniuck

Vânt înspre apus


(Ziua cu ochi de noapte)

Partea întâi cării apartamentului de către mama Alinei, ne-


Lacrimi în ploaie putinţa efectuării plăţilor către bancă, fuseseră
nevoite să se mute în acea căsuţă moștenită de
Undeva, la periferia Botoșaniului, aproape de bătrână de la o mătușă a ei cu mult timp în urmă.
Cișmea, cum cobori dinspre Strada Împărat Trai- Acum era bucuroasă că nu o demolase, după
an, se află o stradă rău famată, mai degrabă o uli- cum se gândise la vremea respectivă.
ţă, cum de altfel sunt mai toate străzile periferice În acea seară primăvăratică, Alina Daș tocmai
ale orașului, numită Strada Bucium. Aici, în vale, ce-și terminase temele și se băgă în pat. Chiar
aproape într-o râpă, se află o casă mică, bătrână, dacă nu avea nicio perspectivă de viitor, Alina
din chirpici, văruită în alb, cu o prispă șubredă își dădea silinţa și, în ciuda tuturor problemelor,
din lemn, geamuri mici, cu ochiuri de culoare situația școlară îi era foarte bună, fiind chiar și
verde și acoperită cu tablă ce, din pricina ruginii, premiantă în câţiva ani. Luna o privea sfioasă pe
era de un maro obscur. În această casă, ce este fereastra mică din lemn aruncându-și din când în
alcătuită dintr-un hol central și două camere de o când razele pe chipul alb al acesteia, ce se inter-
parte și de alta, își duceau viaţa două fiinţe ome- cala cu lumina roșiatică a veiozei la care aceas-
nești, două femei, o bătrână la vreo șaptezeci de ta privea fotografia părinților ei din ziua nunţii.
ani și nepoata ei, Alina. Soarta nu fusese prea Lacrimile îi șiroiau pe obraji suspinând în tăcere
îngăduitoare nici cu una, nici cu cealaltă, deși în pentru a nu fi auzită de bunica ei, care dormea
mintea lor exista totuși ideea că s-ar fi putut mai în camera alăturată. Mintea ei nu avea puterea
bine dacă... Dar cum există un montón de „dacă” de a concepe cum se pot întâmpla astfel de lu-
pe parcursul întregii noastre vieţi, acești „dacă”, cruri dureroase în viaţa unui om. Căuta explicaţii
cum nimănui nu-i folosesc la ceva, poate doar la în tot ceea ce o înconjura, atât în natură, cât și în
a lua învăţăminte din greșeli, nici lor nu le folo- lucrurile artificiale, dar mai ales în frumoșii ochi
seau, cu atât mai puţin cu cât singura greșeală, de onix ai mamei sale, care o privea de parcă ar fi
cel puţin a Alinei, era că s-a născut „în momentul presimţit furtunile încă de atunci, din fotografia
nepotrivit, în locul nepotrivit”. Din cauza ipote- care îi surprinsese toată fericirea din lume. Cu un
79
PROZĂ ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

zâmbet cochet își ţinea braţul în jurul mijlocului sa, nu-i reproșase niciodată nimic, dar în sufletul
proaspătului ei soţ, mult mai înalt, cu ochii negri, său această diferență între ei pe care bunica sa
cu părul de culoarea abanosului, tuns scurt, cu o făcea îi producea o durere inimaginabilă, ce se
fruntea grecească, pomeți puternici, nasul coro- putea compara cu cea simţită de un copil când
iat și bărbia pătrată, ce-i trăda forţa maxilarului mama sau tata, sau chiar amândoi, îl preferă pe
ce părea că tremură de emoţia deosebitului eve- fratele său, nu pe el. Știind că acesta era unul
niment. În ochii lor se putea citi atât de deslușit dintre modurile ei de a căuta un vinovat pentru
fericirea de a fi împreună, de a pune început unei tot ce se întâmplase, Alina nu-i zisese niciodată
vieţi de familie. Amândoi tineri, frumoși, nea- nimic. De altfel, ea nu putea crede că mama ei
vând nicio idee de cursul pe care o va lua viaţa l-ar fi putut înșela pe tatăl său, care fusese așa
într-un timp relativ scurt, fluturând pe buzele lor de frumos, de blând și erau atât de fericiţi împre-
un zâmbet plin de speranţă într-un viitor fericit, ună. Și-l amintea atât de bine! Mirosul lui, chipul
cum de altfel suntem cu toţii, plini de speranță, lui mereu un zâmbet, vocea lui calmă și caldă. Își
cu visuri, fără a ne gândi că totul se poate spulbe- amintea de zilele în care acesta se întorcea acasă
ra în mai puţin de o secundă. Și, de altfel, ce rost de la muncă și ea îi sărea în braţele-i puternice
ar avea să ne gândim la răul ce poate urma, la o făcând mutrișoara de maimuţă pentru ca acesta
moarte iminentă. Dacă am face acest lucru, nu să o facă pe calul și ea să-l călărească prin toată
ne-ar rămâne decât să ne așezăm pe-o ureche și casa strigând printre hohote de râs: „Di, căluţ, la
să așteptăm inevitabilul, renunţând la idealuri, la Rădăuți!”, ca mai apoi, neînțelegând pe vremea
clipele frumoase pe care viaţa ni le poate oferi, aceea, de ce tatăl ei iubit dormea într-o cutie din
irosind puţinul timp în această lume cu speranţa lemn în căsuţa aceea rece de lângă biserică, de
dobândirii raiului, dacă nu cumva și raiul și iadul ce mama ei, bunicul și bunica sunt îmbrăcați în
se află în noi, depinzând doar de cum ne admi- negru, plâng înfundat, ferindu-se de ochii ei cu-
nistrăm trăirile. Chiar dacă bunica ei atunci când rioși și întrebători în același timp. Întrebările îi
îi vorbea despre părinții săi nu prea avea cuvinte zburau prin minte precum un stol de păsări care,
de laudă pentru mama ei, Alina nu prea o lua în speriate, își iau zborul dintr-un copac. Întrebări
serios, gândindu-se că totul pornea dintr-un su- ce o nelinișteau făcând ca trupul ei micuţ să tre-
flet chinuit care, după pierderea singurului fiu, mure. „De ce nu vorbește tata cu mine?”, „De ce
căuta mereu un vinovat, un ţap ispășitor, iar cel vin oamenii să-l vadă dormind, vorbesc în șoaptă
mai la îndemână era Maria, cea care nu fusese și rostesc cuvinte ciudate precum: „Dumnezeu
„înghiţită” niciodată din pricina unui trecut inde- să-l ierte!”, „Ce păcat!”, „Așa tânăr!”, „De ce...?”
cent. Nu putea să o creadă în ciuda faptelor re- Aceste întrebări i le puse mamei sale și bunicii și
cente pe care tânăra le trăise și încă le mai trăia. bunicului. Răspunsurile au fost pe cât de diferite,
Dragostea pentru mama ei – chiar dacă nu o mai pe atât de neînţelese. De atunci, pe el, pe tăticul
văzuse de zece ani – era încă prea puternică spre ei iubit, nu-l mai văzuse. Bunica ei îi spuse că el e
a putea fi preschimbată în ură. „Niciodată nu am acolo, lângă ea, doar că nu-l putea vedea.
fost de-acord cu această căsătorie între tatăl tău Dar de ce nu mă lasă tăticul să-l văd? Oare nu
și Maria. Numai ea l-a băgat în pământ”, îi spu- știe că îmi este dor de el?, întrebă atunci Alina în
nea uneori bunica ei, deși Ion Daș murise într-un a ei, cu lacrimi în ochi.
accident de mașină, fără a avea Maria vreo legă- Simţise atunci cum i se pune un nod în gât.
tură cu asta. Întotdeauna, atunci când îi vorbea Crezuse că ea greșise cu ceva faţă de tatăl ei și
despre mama sa, pe aceasta nu o numea nicio- din această cauză el n-o mai iubește. Cu timpul
dată „mama ta”, ci doar „Maria”, de parcă aceas- începu să se obișnuiască, dar nu putu să uite nici
tă femeie nu ar fi însemnat nimic pentru ea. De chipul fermecător, nici vocea lui autoritară, dar
parcă ar fi fost doar o simplă persoană ce întâm- totuși atât de caldă. Apoi o părăsi și mama sa
plarea făcuse ca drumurile lor să se intersecteze care, din cauza lipsurilor ce începură să se abată
o dată în viață și nimic mai mult. Deși Alina sim- asupra lor, plecă împreună cu o prietenă în Italia.
ţea această răceală a bunicii sale faţă de mama În Botoșani, deși este reședință de judeţ, cu un
80
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 PROZĂ

trecut înfloritor atât pe plan cultural, cât și eco- La început, doar gândul morţii, la ceea ce poate
nomic (aici se născuseră marele poet Mihai Emi- fi dincolo, la faptul că, odată morți, nu-i mai pu-
nescu, Nicolae Iorga, Octav Onicescu etc.), cu o teai vedea pe cei dragi, o înfiora, făcea să-i treacă
economie, cel puţin în perioada interbelică sau frisoane prin șira spinării, far, odată obișnuită cu
cea postdecembristă, înfloritoare, cu fabrici ce ea, cu siguranța ei, cu faptul că, indiferent cât ar
ofereau locuri de muncă, în zilele noastre totul fi încercat să se ferească de ea, de scăpat, nici
este distrus, mort, astfel că în mare parte locui- vorbă. Își dăduse seama că moartea era cea mai
torii județului au luat drumul pribegiei prin zone- sigură, restul, fie bogăţii materiale sau sentimen-
le mai bine dezvoltate ale ţării sau peste hotare, te, se pot pierde.
căutând, nu cum spun unii, câștiguri mai ușoare, Într-un târziu, cu fotografia în mână, cu
ci ca munca lor să le fie plătită în raport cu eco- ochii-n lacrimi și gândul la cei dragi pe care-i
nomia de piață. pierduse, adormise sperând să-i vadă cel puţin
Cu toate că sperase ca mama ei să se întoar- în vis, dacă tot îi fuseseră răpiţi fie de moarte, fie
că, aceasta nu mai reveni. Deși îi trimitea bani de zeul cel mai feroce al zilelor noastre. Banul,
lunar și vorbeau aproape zilnic la telefon, Alina căruia, de obicei îi sacrificăm totul, uneori chiar
nu putea fi mulţumită. O voia lângă ea. Să o îm- și copiii, fără a ne da seama de suferinţa însă-
brăţișeze, s-o sfătuiască, să se bucure împreună mânţată în inimile lor fragede, nevinovate, care
de reușite, să plângă împreună la eșecuri. Îi era nu cer, de fapt, nimic mai mult decât dragostea
dor de sărutul ei de „noapte bună”, de zâmbetul noastră părintească, să ne aibă lângă ei, să be-
ei, de ochii ei calzi, de dragostea ei. Lipsa celor neficieze de dragoste, de mângâiere, de sprijinul
dragi îi răni într-atât sufletul, încât mintea încetă nostru. Noi, ca părinţi, suntem copii cu mintea
să mai reacţioneze la viaţă, încetă să mai priveas- dacă gândim că a oferi copiilor bunuri materiale,
că spre viitor cu speranţă, cu visuri. Tânjea după aceștia vor fi fericiţi. În nebunia noastră, în zelul
prezenţa mamei în viaţa ei. Deși bunicii ţinuseră nostru de a alerga după „puţin mai mult”, motiv
loc părinţilor cât de bine putură, acest lucru nu pe care nici nu avem îndrăzneala sau bunul-simţ
era suficient și nici banii trimiși nu-i încălzeau cu de a-l recunoaște, pierdem ce avem mai de preţ:
nimic sufletul zdrobit. Între timp își pierdu și bu- familia, vânzând-o pentru „treizeci de arginţi” lui
nicul, lovindu-se pentru a doua oară de natural, Mamona, marcându-le pentru totdeauna viaţa
de inevitabila moarte. Moartea este un abis în și sentimentele. Alergăm, urmând Banul precum
care, deși știm că vom păși cu toţii, atunci când oile pe Paranuge, fără a mai gândi, fără a ne da
ne este răpit cineva drag se sfâșie sufletul de seama că goi am venit și goi vom pleca.
jale, disperare, în noi, cei rămași, numai la gân- Pentru a doua zi, Alina îi promisese Gabrielei
dul că nu-i vom mai putea vedea. Alina se lovi că va merge cu ea la teatru. Nu mai fusese nici-
mult prea curând de durerile pe care ţi le poate odată până atunci și, deși nu prea o atrăgea ide-
aducea viaţa. Mintea ei se maturiză mult prea de ea, acceptase dorind să scape mai mult de gura
timpuriu, răpindu-i orice vis al copilăriei sau al acesteia, nu de alta, dar după cum o cunoștea pe
adolescenţei. Și-a dat mult prea devreme seama Gabriela, aceasta nu s-ar fi lăsat până nu accep-
de adevărul cuvintelor lui Lucian Alecsa: „Pri- ta, așa că, evitând furtuna de cuvinte pe care i-ar
mul ţipăt al vieţii este, de fapt, al morţii”. Încă fi „oferit-o” Gabriela, acceptă aproape din prima.
de când ne naștem, cu fiecare secundă trecută, Gabriela era genul de persoană ce nu accepta re-
facem un mic sau, poate, mai mare pas către fuzuri, iar atunci când era refuzată, se comporta
moarte. Moartea ne bântuie zi de zi, ne urmăreș- aproape ca un „băiețoi” sau, mai bine zis, ca un
te, o purtăm în noi peste tot, doar că noi, în tu- copil răsfățat căruia părinţii îi refuzaseră o jucă-
multul vieții, în plăceri sau necazuri, de cele mai rie pe care el și-o dorea, dându-ți impresia că din
multe ori nu conștientizăm acest fapt. Însă Alina, moment în moment va începe a bate din picioare
lovindu-se de două ori de urmările morții, sim- sau, în cel mai rău caz, se va tăvăli pe jos ţipând.
ţindu-i apropierea, răsuflarea-i în ceafă, răceala În schimb, ca prietenă, era o persoană afectuoa-
ei, zi de zi avea certitudinea prezenţei acesteia. să, cu o inimă mare. Uneori putea suferi sincer
81
PROZĂ ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

alături de o persoană în suferinţă sau să fie la fel pietonalului Transilvaniei cu Piața Mare, își în-
de fericită și să se bucure de micile bucurii ale tindea cu grijă pe un ziar cele câteva legături de
prietenilor, indiferent de starea ei sufletească. pătrunjel ce-i asigurau pâinea zilnică, în timp ce,
Era, cum se spune, prietenul ideal. Cu toate aces- câţiva pași mai încolo, vreo doi-trei bărbaţi cât
tea, Alina, din prudenţă, poate, îi ascundea foar- muntele șopteau trecătorilor, așa, ca și cum nu
te multe despre viaţa ei personală, neavând în- li s-ar fi adresat, ci ar vorbi singuri: „Aur, telefoa-
credere în nimeni. În ciuda acestui fapt, Gabriela ne, euro, dolari?” sau „Ţigări, ţigări!”. Poliţia și
simţea o iubire sinceră pentru Alina. Călcându-și jandarmeria, chiar dacă își făceau rondul, pășind
însăși firea în picioare, renunţă la a-i mai pune alene, la trecerea timpului, plictisiţi, glumind sau
întrebări atunci când simţea că aceasta nu avea povestind între ei diverse lucruri, nu-i vedeau
chef să-i spună nimic. Uneori aceasta avea por- sau, mai bine zis, se făceau că nu-i vedeau, ca
niri egoiste de care, în zelul ei de a ajuta, nici nu- mai apoi, printr-un „exces de zel” polițienesc și
și dădea seama. Din pricina acestui egoism al ei, „legal”, să alunge bătrânica cu pătrunjelul, „citin-
a cicălirilor și insistenţelor, Alina nu o refuză, ci du-i” din minte, atât cât își mai aminteau, impro-
acceptă aproape din prima, chiar dacă nu-i plă- vizând chiar, legea prin care comerţul ambulant
cea teatrul, cel puţin cel televizat. în afara locurilor destinate acestuia este interzis.
A doua zi dimineaţă, Alina nu-și aminti dacă O adevărată bătaie de joc la adresa populației
visase ceva, deși își chinuise mintea vreo zece simple, care își târâie viaţa de azi pe mâine, așa
minute, cât mai lenevise în pat în speranţa că cum acea femeie, cu mâinile tocite de ţărâna
va revedea chipul vreunuia dintre părinţii ei, prin care a scormonit după un cotor de pâine,
pe care nădăjduise că-i va visa în timpul nopţii. iar acum, brăzdată de timp, cu o pensie de co-
Nimic. Se ridică din pat dezamăgită. După ce se lectivist ce nu-i ajunge nici pentru o săptămână
îmbrăcă, își sărută bunica, ce se trezise cu mult de pâine, încearcă prin vânzarea rodului muncii
înainte (în ultimul timp aceasta nu mai putea ei să-și ducă mai departe puţinii ani rămași fără
dormi decât câteva ceasuri pe noapte. Probabil a deranja pe nimeni. Stă liniștită, în colţul ei, nu
din cauza gândurilor chinuitoare ce o frământau strigă, nici nu trage pe careva să-i cumpere „mar-
sau, pur și simplu, fiindu-i frică să n-o găsească fa”, iar atunci când cineva o întreabă cât costă o
moartea nepregătită), plecă spre școală. Era o di- legătură, îi răspunde cu vocea-i blândă, pornită
mineaţă frumoasă de primăvară, ce promitea o parcă dintr-o altă epocă, o epocă în care oamenii
zi însorită și caldă. Locuind în marginea orașului, știau să se respecte, să se salute zâmbindu-și, ne-
unde furnicarul unei dimineţi citadine lipsea cu fiind atât de mecanizaţi în alergarea lor continuă
desăvârșire, deci liniștea nu era tulburată decât spre câștig, spre ban: „Un leu, maică, dar dacă
de ciripitul vesel al păsărilor adăpostite prin pu- luaţi două, vi le las la un leu cincizeci amândouă”.
ţinii copaci ce se găseau prin curţile caselor înși- Își întinde mâna mică, firavă, ce pare construită
rate de-a lungul străzii. Liceul aflându-se destul numai din oase, piele și câteva vene umflate, cu
de departe, Alina se pornea întotdeauna în jurul degetele strâmbe, precum o greblă, ca urmare
orei șapte, ca la opt fără un sfert să fie în clasă. a neobositei munci în pământul patriei ai căror
Putea lua tramvaiul de la Sf. Ilie, dar suta de euro conducători lipsiţi de scrupule doresc ca acești
trimisă de mama ei lunar și pensia mizeră a bu- oameni, pe care în mintea lor bolnavă îi conside-
nicii nu le erau suficiente ca să-și poată permite ră ca pe „o paria a societăţii”, uitând că din mâi-
acest „lux”. Soarele își arunca primele raze, atin- nile lor mănâncă, să fie cât mai curând acoperiţi
gând suav cu lumina lor zidurile clădirilor cenușii, de pământ. Vorba unui fost președinte: „Pensio-
umezite de răcoarea nopţii. Centrul Botoșaniului narii să mai treacă pe roșu”. Acesta este respec-
prinsese viaţă. Pietoni și mașini „galopau” înspre tul pe care societatea îl dă bunicilor și părinţilor.
treburile fiecăruia. O femeie în vârstă, la colţul

Cezar Viziniuck (Consuegra, Toledo), poet, prozator

82
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 PROZĂ

Constantin Avădanei

Cuvânt către tatăl meu


Motto:
„Când amintirile-n trecut/Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut/Mai trec din vreme-n vreme”.
Mihai Eminescu

Ca să mă consider un demn urmaș, așa cum guvernată de frumos, ordine, dragoste și abso-
se deschide acest volum simplu, dar îmbietor, lută precizie.
„URMAȘILOR MEI!”, am hotărât cu multă vreme Din foșnitoare umbră și răcoare de pârâu,
în urmă să aranjez Caietul tatălui, cu grijă, inti- vin cu acest volum în calitate de coordonator și
tulat AMINTIRI, pe care l-am multiplicat, spira- las chipul și persoana tatălui să ne invadeze în
lat și l-am predat cu sfințenie membrilor familiei voia simțurilor și a propriilor sensibilități, până
mele din străbuna Moldova. când limitele emoționalului ne vor fura, alene,
Credincios unui ideal strecurat părintește de aleanul.
tatăl meu, IOAN AVĂDANEI, acela de a fi pătruns Cum să nu fim pătrunși de sentimente când,
de înalte sentimente de etică morală, civism și din Matca firească a vremii, noi, urmașii, ascul-
profund patriotism, în cele ce urmează voi pur- tăm încă psaltica muzică care ne tremură pe
cede a mă adresa Memoriei Sale, cât și dum- prundul vremurilor. Cu atât mai mult cu cât, prin
neavoastră, stimați cititori, în sensul că mă voi profesia de inginer militar și o carieră de ofițer, o
pune în slujba valorilor de nestrămutată uitare așa-zisă „ucenicie” mă îndeamnă la nesupune-
pe care le vom regăsi în volum. re, în sensul că viața de familie, în general a ta-
Tatăl meu nu a fost o persoană exactistă și tălui meu, în special, nu trebuie lăsată a se pier-
nici superficială, ci a fost un om ordonat, cu o de, ci trebuie șlefuită rezemat de zidul istoriei. A
minte limpede și din acest volum desprins din te situa într-o continuă implicare și a nu cădea
Caietul olograf se va înțelege cum scrisul este pradă veșnicului Google este o datorie sacră, iar
centrat pe mai multe segmente. Elementul a reda Scrisul tatălui, în forma printată este un
apartenenței la un neam, la o familie și la o isto- adevăr care exprimă, abil, dragoste.
rie trăită îl definește pe tatăl meu. Viața i-a fost Un Caiet de Amintiri! O Carte de Amintiri! O
83
PROZĂ ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Carte de Vizită! că, prin Jurnalul Său, am aflat și de bunicul și de


Tatăl meu, Ioan Avădanei, este, de-acum Un poala mamei care mă alinta, și de frații și surori-
Nume „adunat pe-o Carte”. le mele (GETA, VASILE, CEZARINA, GHEORGHE),
Caietul care m-a îndemnat să îl redau și să de frații și surorile bunicilor, cât și despre megie-
prindă viață prin tipărire conține două sute de și și megieșe, alți localnici din Cotu-Băii pe care,
pagini, precum și inedite notițe aferente, de pe făgăduindu-i mamei, îi voi pomeni dimpreună
margini de coperte, aranjate corect, dar și cu cu tatăl meu.
adâncă semnificație în trecerea ruginită a tim- Tatăl meu, Călătorul, atât pe pământ româ-
purilor. nesc, cât și pe pământ străin, este demn de un
Omagiem acum, la șaptezeci și cinci de ani gest recuperator, acela de redare a memoriei.
de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, O Memorie către Familia sa, către Țara sa,
personalitatea Tatălui meu și îmi plec respectul către Neamul său acum, la ceas de împlinire a
frunții cu migala acestei adresări prin această șaptezeci și cinci de ani... Care fiecare îi va face
nouă carte, ca și cum aș rosti o Rugă ultimă că- Ceas de Pomenire și de vrednică amintire când
tre părinți! clopotele bat, a jale, la biserica din sat.
De fapt, cine sunt eu, ca Fiu al Tatălui, vă voi Niciodată nu este prea târziu să omagiez ta-
spune în câteva cuvinte, iar cine a fost, este și lentul și plăcerea de a conduce un Jurnal al Ta-
va rămâne Părintele meu veți afla din conținutul tălui meu și de a savura jertfelnicia sa prin care,
acestui volum. noi, cei de azi, să ne facem o datorie față de cei
Sunt Exponentul unei generații de ingineri dragi.
militari, stabilit la Cugir. Cu un doctorat tematic, Am sentimentul datoriei împlinite ca să
mi-am slujit profesia cu abnegație și pricepere. aranjez în pagini un loc, acela al tatălui meu, pe
Ca ofițer, colonel în rezervă, am înțeles și voi un Altar unde îngeri vor cânta în cor Imnul amin-
înțelege că exemplele de viață trebuie urmate tirilor. Față în față cu manuscrisul este un Om.
cu devoțiune. Tatăl meu. Un om al socoatelor. Un om al li-
Generații de luptători, voluntari, veterani terelor.
s-au perindat vreme de șaptezeci și cinci de ani De la Nistru... pân’ la Tisa... Iată cum îmi ră-
și încă vor continua să înscrie istorie sub ochii suna în minte ecou de peste Prut, ca un veritabil
noștri. Despre Frontul de Est cunosc foarte mul- scut. Noul volum nu conține doar Memorii, ci și
te însemnări consemnate în documente și nu îngemănări de suflet, de minte, de inimă și lite-
încetez a mă informa, așa cum tatăl meu și-a ratură pe care noi, cei cinci copii, le-am auzit la
dorit. un borș sau la un boț de mămăligă între acele
Nu găsesc motive prin care, probabil, cineva splendide momente când ne schimbam opincile
ar suprima, nedrept, dreptul meu de a scrie și a între noi ca să putem alerga pe cărările copilări-
reda fapte, locuri sau oameni, doar pentru sim- ei cu acel nesaț de viață.
plul motiv că nu sunt literat. Din contră! În termeni militari, mi-aș dori ca acest Jurnal
În cariera mea de inginer militar am vegheat sa fie o veritabilă „Captură” de literatură.
la foarte multe procesări, am coordonat dele- Cuvânt către Tatăl meu... Iată câteva argu-
gații și am îndeplinit misiuni prin care au fost mente pentru a vă convinge că, așa cum spunea
scoase în evidență tactici, tipuri de armamen- sculptorul Constantin Brâncuși, „Rien ne pousse
te și aceste teme se potrivesc minunat cu tema à l’ombre des grands arbres”!
acestui volum. Pentru a cinsti cum se cuvine celebrarea în
Invocarea în pagini a tatălui meu este un elo- această toamnă a celor șaptezeci și cinci de ani
giu adus ținuturilor moldave pe care cu patos le de la finele celui de-al Doilea Război Mondial la
evocă în Caietul-Amintire devenit Carte. Cu un care Tatăl meu, Ioan Avădanei, a luat, cu eroism,
real talent de Povestitor, tatăl meu nu este sin- parte, voi ilustra, cu bucuria cuvântului scris,
gur nici Acolo, în Cer, nici Aici, în Carte. prin citate, faptele și gândurile sale, demne de
Am respectat întocmai voința Tatălui, pentru luat în seamă. Fără a avea pretenția că ar fi fost
84
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 PROZĂ

un scriitor, totuși este de remarcat faptul că ta- „Nu era voie de trimis scrisoare acasă”.
tăl meu a fost un bun povestitor, al cărui stil oral „Acasă treburile mă așteptau”.
va influența mersul istoriei din acele vremuri. „Acest eveniment demonstra că războiul
Desigur că în Jurnalul în care regăsim Amin- este aproape”.
tiri sunt zugrăvite Chipuri umane! Și gânduri „A doua zi s-a tras de la noi spre frontul so-
dezlipite de retina unui timp. Satul cu oamenii, vietic”.
fapte și locuri, descrieri și scene ca o peliculă de „Armatele noastre înaintau nestingherite de
cinematograf. inamic”.
Vremurile Tatălui! „După ce am ieșit din pădure am întâlnit
„Copilăria mea nu a fost așa cum o descriu sate românești de basarabeni care ne primeau
poeții, fiind ceva mai zbuciumată”. cu multă dragoste (...), adeseori ne dădeau de
„Tare am greșit când m-am retras de la liceu”. mâncare plăcinte, ouă fierte”.
„Mama nu mi-a dat voie să mă căsătoresc „S-au dat lupte grele în apropiere de Nistru”.
la timp, urmând mari neajunsuri pentru mine”. „A venit Ordin de plecare spre regiunea
„Primele așezări au luat ființă în apropierea Odesa”.
izvoarelor, de-a lungul pâraielor”. „Apa de băut era sărată”.
„Casa bunicilor la început a fost acoperită cu „La 17 octombrie 1941 am ajuns la Tiraspol,
trestie și paie”. oraș pe partea de răsărit a Nistrului”.
„Astfel, bunica a crescut vite pe care le vin- „Era o dimineață însorită de toamnă, orașul
deam”. Cernăuți era plin de armată (...) și aștepta sem-
„În octombrie 1913 m-am născut eu (Ioan), nalul de paradă”.
mi s-o zis Ionică”. „În concediu am venit pe 22 decembrie
„Mama a avut de dus greul familiei”. 1941, pe o lună luminoasă și am făcut sărbăto-
„Aceasta (bunica n.n.) mă lăsa legat de mij- rile acasă”.
loc și mă lăsa legat de un cui mare bătut în pere- „A început anul 1942, se anunța o iarnă
te, acest cui a fost lăsat ca amintire până aveam grea”.
20 de ani”. „De Anul Nou am mers acasă în permisie pe
„(...) deodată au început să sune clopotele 3 zile. După miezul nopții am ajuns în gara Fălti-
de la cele două biserici din Baia, fosta capitală a ceni, de unde am luat-o spre Cotu-Băii”.
Moldovei, și am înțeles că era vorba de mobili- „De drept am împlinit 30 de ani în aceste
zarea armatei”. vremuri destul de tulburi”.
„( ) m-am prins de haina tatei, să nu plece”. „S-a depus jurământul de către armată la
„De multe ori dimineața nu mi se dădea ni- drapelul țării”.
mic de mâncare și dacă mi se făcea uneori tare „De la 8 ianuarie 1944 au început să vină de
foame în pârloagă, veneam cu boii acasă fără ca acasă toți oamenii și ne pregăteam pentru ple-
boii să fie sătui”. care pe front”.
„Retragerea mea de la școală (Liceul „NICU „Era o zi frumoasă de primăvară, care a fost
GANE” din Fălticeni) a fost pentru mine una din urmată de zile cu vreme și viscol puternic”.
marile greșeli”. „Vineri, 31 martie 1944, ninsoarea s-a înde-
„De iarmarocul anual, Sfântul Ilie, de la Fălti- sit și noaptea s-a transformat într-un viscol de
ceni, am vândut taurul la niște negustori streini”. proporții foarte mari”.
„În activitatea de premilitar ce am exerci- „A doua zi dimineața se dădeau lupte la po-
tat-o până în aprilie 1937 am fost la înălțime”. ziția de pe albia pârâului ce despărțea două ju-
„În luna august am organizat arie la cerea- dețe”.
le, grâu, secară, orz, ovăz unde urma să fie dusă „Să nu ai credință în orice ființă”.
batoza”. Am spicuit câteva înscrisuri și le-am conside-
„Eram în atenția ofițerului și a celorlalte ca- rat citate evidente care să contribuie la contura-
dre”. rea personalității unui Om, Tatăl meu. Iar când
85
PROZĂ ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

un Om nu devine Umbră pentru Urmași, este noi, copiii, și familiile noastre, ca un singur cu-
semn că Exemplul său strălucește peste vremi vânt. O voce! O carte!
ca o flacără. Satul își strigă Fiii!
Cuvânt către Tatăl meu! este de-acum ulti- De la Soare Răsare... Undeva... La Valea cea
ma scânteie cuprinsă în cartea rămasă pentru Mare!

Constantin Avădanei – colonel (r) dr. ing.


- S-a născut în 1953, la Fântâna-Mare, jud. Suceava; Liceul Teoretic Fălticeni; Facultatea
de Mecanică a Academiei Tehnice Militare; doctor în Ştiinţe Inginereşti; carieră militară la
Departamentul Înzestrării Armatei României; lector universitar la Academia Tehnică Mili-
tară;
- A publicat peste 80 de studii şi articole în reviste de specialitate pe teme de inginerie
tehnică militară, la sesiuni de comunicări ştiinţifice cu caracter internaţional;
- Colaborări la reviste de cultură şi ziare online, la emisiuni de radio centrale şi locale;
redactor-şef al postului de Radio TV Unirea, din Viena;
- Preşedintele Grupului de iniţiativă „Centenar Marea Unire – Alba Iulia, 2018”
Recent a debutat ca autor, cu următoarele volume: Ideea de patriotism la români; Va-
lenţe umane dintr-un univers aparte. Trăiri interioare şi exterioare ale unui militar de cari-
eră; Ioan Avădanei – AMINTIRI
Cărțile au apărut sub sigla editurii Gutenberg, din Arad.

Sursa:https://www.google.com

86
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 PROZĂ

Paul Gabor

Sanda
(fragment din volumul de proză scurtă Mediterana din mine)

Mi-a fost frică să încep o nouă carte. Am în- dă și latră un cîine. Mă sufoc, mă trage asfaltul
tîrziat, am repetat gesturi, am venit de zeci de în el. Mă terorizează țînțarii.
ori în fața hîrtiei, am umplut coșul cu gogoloaie Privite de deasupra, umbrelele de pe plajă
și m-am întors de nenumărate ori în pat, mi-am par piuneze colorate cu care se fixează nisipul.
trîntit capul în pernă și am adormit. Aș fi vrut Am înfipt-o pe-a mea. E albastră. Se confundă cu
să scriu primele rînduri pe 14 iulie. Atunci s-a bucata de cer din dimineața asta. Nu bate briza,
născut ea, în 1952. Cu moașa în casă, într-un sat nu se mișcă nimic. Simt doar valul în nară. Trag
printre dealuri. Într-o vară foarte fierbinte, din în piept, adînc, închid ochii și îi deschid după cî-
cîte mi-au povestit mai tîrziu bunicii. Au decla- teva minute. Dacă mă ridic acum, risc să dau cu
rat copilul pe 15 septembrie. Probabil începuse capul în pînza umbrelei, crezînd că ating ozonul
școala. Sau toamna, cine știe, poate că se mai ră- cu părul. Miroase a scorțișoară. La cîțiva metri
corise. M-am gîndit că e frumos să-mi amintesc de mine, o tînără se unge cu ulei de protecție.
astfel de ea, scriind primele cuvinte din această Stă în picioare, lîngă dușuri, și-și trece palmele
carte chiar la aniversare. Și iată că o fac mai tîr- peste fund, pe picioare, pe gît, pe sîni. O frumu-
ziu, căutînd scuze. A murit în 2009. Nu împlinise sețe comună, fără stridențe. Doar un bikini alb,
57 de ani. I-a stat inima. Infarct. De fapt, patru. ca o batistă de copil. Și păr lung, blond, strîns cu
Unul după altul, în nici 24 de ore. În pauzele din- un inel din plastic roșu. Simt în aer o țigară de
tre ele zîmbea și făcea planuri, ar fi vrut să iasă foi. Un tip cu mustață o privește la fel de intere-
repede din spital și să rotească niște sarmale în sat ca și mine. Poate e ziua mea norocoasă, poa-
foi de viță cu smîntînă deasupra. Așa mîncam te că aș putea să schimb cîteva cuvinte cu ea.
eu, de-a-ndoaselea. M-am urcat în primul avion, Despre vreme, despre felul în care își înfășoară
dar nu am mai prins-o în viață. Tăcuserăm mul- prosopul în jurul taliei. Se apropie de mine. Mi-
tă vreme. Amîndoi. Prostește. Orgolii. Ambiții. rosul de scorțișoară al uleiului devine mai pu-
Vorbe proaste și tăioase. Oameni și mai proști ternic. Trece pe lîngă umbrela mea albastră și se
în jurul ei. Aici, în Vilaseca, e noapte. E beznă în așază în apropiere, lîngă o femeie pe care nu o
Căpșunistanul meu. Scrîșnesc niște frîne pe stra- observasem pînă atunci. Beau cafea din același
87
PROZĂ ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

pahar și fumează amîndouă din aceeași țigară. măgită și își aduce aminte că o cerusem în ceaș-
Se sărută îndelung și se iau în brațe. Cu un gest că. Se fîstîcește, își cere scuze. În mintea mea e
timid, cea care aștepta întinsă ia o pălărie mare tot maică-mea, așa cum am văzut-o ultima dată:
de paie și o pune peste capetele lor. Să nu le întinsă într-o cutie aspră de lemn, cuminte, cu
vadă nimeni. Sanda mi-ar fi spus să nu scriu așa ochii închiși, indecisă, puțin speriată. E prima zi
ceva. Că nu e frumos, că ce zice lumea... de muncă a fetei. Mă uit la ea, mă uit și la pa-
Simt că mă-nghesuie stîlpii, mă strîng tro- harul cu lapte și cafea. Îi spun că e ok, nu e nicio
tuarele. Mi se întîmplă de fiecare dată cînd mă problemă. Zîmbesc și o încurajez. Îmi scrisese cu
aflu în mijlocul unui mare oraș. Metropolele caramel pe spumă: bon dia.
mă înfricoșează. Nu prin imensitate, nu prin in- America face razii și expulzează imigranții
finitatea de clădiri, de străzi, magazine, linii de fără acte. Cineva, în toiul nopții, urlă la mulți ani
tramvai, galerii de metrou, stații de tren, mii de sub un balcon. Geamul de la baie se deschide
taxiuri sau stoluri de porumbei care se urcă pe într-un spațiu interior. Patio, pentru cei mai ibe-
mese și vin la poză cu gîndul fix de a-ți fura felia rici dintre noi. Deseori urcă pe acolo mirosuri
de pîine din farfurie. M-am obișnuit cu asta. Ies de cartofi prăjiți, ceapă și cîrnați pe plită. Cînd
din casă pregătit pentru întîlnirea cu gigantul și te speli pe dinți auzi frecușul pe mahmudele
nu am emoții. Dar sînt pus cu spatele la perete al vecinilor, apa trasă care curge vijelioasă prin
de oameni. Cei din metropole sînt reci, grăbiți, țevăraie, foșnetul hîrtiei igienice rupte lent de
impersonali, îi vezi mereu pe fugă, aleargă după o mînă somnoroasă, și multe alte sunete fără
mașini, se uită pieziș, se înfurie din orice, dacă perdea. Sîntem o comunitate, e foarte cald, iar
le ceri un sfat sau îi întrebi pur și simplu unde se geamurile sînt larg deschise. Cam de vreo săp-
află ceva anume te expediază cu o încruntare tă- tămînă încoace, zilnic, aud o mașină de tuns.
ioasă. Și-ți piere cheful. Metropola te schimbă. Bîzîie monoton, cu un semiton chiar sexy printre
Accelerează caracterul și îl colorează într-un gri dinții de fier, și se oprește cam după douăzeci de
chinuit, sordid, ploios. Obișnuiesc să mă opresc minute. Nu știu dacă ne-am pricopsit cu vreun
în piețe sau în locuri foarte aglomerate și să pri- metrosexual pe scară sau dacă s-a aciuat vreo
vesc oamenii marilor orașe. Fac destul de des vecină căreia îi place extrem de tare să-și atingă
acest exercițiu. Mi-e milă. Nu au aer, au uitat să pielea cu luciul răcoros al mașinăriei blestema-
respire. Mamele își împing cărucioarele cu be- te. Prefer a doua variantă, clar.
beluși și își rotesc capetele, violent, prin vitrine. Mi-a apărut în fața mașinii o tînără. Grasă, în
Un urs împăiat stă lîngă ușa unui magazin cu papuci de plastic, cu o pungă mare de hîrtie în
sutiene și salută trecătorii. Nu-l bagă nimeni în brațe. Pantalonii foarte scurți îi gîtuie fesele și
seamă, nu are nimeni curiozitatea să știe cum a bazinul. Pe piciorul drept, sus, se vede un tatuaj
ajuns acolo. roșu: o gură de balaur care scuipă inimi frînte.
Intru. Bună dimineața. O cafea cu lapte. În O clipă am crezut că-i vor cădea sub tălpi și vor
ceașcă, te rog. Sînt invitat să iau loc. Plătesc, fi strivite sub greutatea ei. Cred că mi s-a stricat
îmi iau ziarul și mă duc în fundul sălii, sub un motorul de la ștergătoare. Am cîteva insecte lă-
bec aprins. E liniște, mai sînt doar doi clienți. țite pe parbriz: le las acolo, să vadă și ele cum e
Am cerut în ceașcă pentru că în paharul înalt să stai în soare fără umbrelă.
încape foarte mult lapte, iar cafeaua își pierde Dopuri, sacoșe, bețișoare pentru urechi, mi-
toată tăria și gustul. Privesc fetele de la bar. Sînt lioane de peturi aduse la mal de valuri. Mă ră-
noi, dezorientate, le e teamă să nu greșească. E coresc cu un duș rece și plec spre casă. Sînt în
vacanță și au venit să le înlocuiască pe cele ple- fața televizorului și nu mă mai miră că sîntem
cate în concediu. E lună plină acum, cînd poves- proști cu noi înșine, că ne subminăm sănătatea,
tesc. Strălucește, parcă ar dori să vină cu mine planeta, copiii, viitorul. Cineva ar trebui să ne
în balcon, să scriem împreună. Tînăra îmi aduce condamne să stăm cîteva secole în apă pentru
comanda. În pahar înalt. Are foarte mult lapte, a curăța mările de mizeria pe care o producem.
abia întrezăresc cafeaua. Îmi vede privirea deza- Doar lăcustele se aud pe geam. Cred că ele sînt
88
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 PROZĂ

cele care-și freacă picioarele și scot singurele iar de acolo vagoanele se despart către destina-
zgomote percepute acum, în toiul nopții. ții precise. Un tip gol alerga dimineață pe plaja
Ajunsesem acasă pe la opt seara și m-am dus mixtă – nudiști și textiliști – cu o borsetă în mînă.
direct la capelă. Era frig. Vecini, rude, oameni pe Penisul i se lovea de picioare. Era mîndru de vi-
care nu-i mai văzusem de ani de zile. Am aprins rilitatea sa și o etala fără niciun fel de reținere.
o lumînare și am mîngîiat-o pe frunte. Cred că Chiar și în Savinosa e răcoare acum. Au plecat
mi-a zîmbit în clipa aceea, dar era prea întuneric fetele de la Salvamar și au pus steagul verde la
ca să fiu sigur. În celălalt capăt al orașului trece locul lui.
un tren de marfă. Automobile, cereale, petrol,
suluri imense de tablă fină de aluminiu. E o gar- Să nu scrii, mamă, despre așa ceva. Că nu-i
nitură pestriță care ajunge în portul Barcelonei, frumos, ce va spune lumea?

Paul Gabor, Tarragona, Spania


Jurnalist de radio, prozator
Apariții editoriale: trei volume de proză scurtă – Negustorul de pipe, Rapel, Me-
diterana din mine.
Articole în Academia Cațavencu, Dilema veche, Republica, Viața liberă etc.

Sursa:https://www.google.com

89
PROZĂ ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Vasilisk Donica

Nucul
„Ce să fac ca să moştenesc viaţa cea veşnică?”
(Luca 18,18)

Azi noapte, l-am visat pe bunicul. Se făcea că numai că ne umbrea vara sub coroana lui rota-
a venit să taie nucul cel bătrân, mare și voinic ce tă, dar se părea că ne ocrotește casa, gradina,
semăna mai mult a stejar decât a nuc, din fața soarta... Dar ,,prea devenise umbros și oprea
casei lui, casei noastre, casei lor... lumina”, îl auzeam mereu pe bunicul spunând.
Nucul acesta, ca și mulți alți pomi din grădi- Însă câte nu rămâneau în umbra lui, multe, câte
na noastră, a fost sădit de bunul atunci când și-a frunze-i foșneau vara pe ramurile lui – noi, cu
construit casă pe acest vârf de deal, la aceas- bucuria răcoritoare, flori, plante, restul...; cu un
tă margine de sat. Prin geamurile acestei case, defect însă, lipsa de lumină.
dacă vântul milostiv dădea ramurile pomilor din An de an, în multe primăveri se gândea să
fața ei la o parte, se vedea biserica frumoasă și taie nucul, dar nu putea. Ceva îl oprea. Poate
măreață a satului, ca o catedrală, ca-n oglindă. șoapta dulce a nucului, poate sufletul bun și je-
În fața acesteia se ruga în fiecare seară și dimi- los al bătrânului, nu se știe. Își zicea la sfârșitul
neață bunicul, ca la o icoană. fiecărei ierni: ,,Cum se zvântează pământul, îl
Mulți dintre pomi s-au uscat. Unii de mult au tai! Până nu dă în muguri, îl tai!”. Și de fiecare
ars în cuptor și din darul lor bunica, mama, sora dată ori Baba Odochia întârzia cu scuturatul co-
au copt pâine rumenă și gustoasă. Alții au ars în joacelor ei, ori nucul într-adins scotea mai de-
vatra sobei încălzind vreo trei generații din nea- vreme mugurii lui prea plini de viață, ce în vi-
mul nostru în nopțile lungi și geroase de iarnă. A ziunea bunicului dădeau semne de an rodnic,
rămas doar nucul. până într-o primăvară când căuta prin ogradă
Creștea de ani buni deja, și tot creștea. Buni- alte motive ca să nu-l taie. Nu l-a tăiat, a găsit
cul îl curăța înălțându-l în fiecare primăvară, dar motivul. Care o fi fost, numai el și nucul îl știau.
el creștea tot mai rotat și mai frumos ca un uni- A tot umblat în jurul lui cu toporul parcă cerân-
vers, rădăcinile părând că ajung la infinit, oco- du-și iertare, a retezat vreo trei crengi ce s-au
lind oasele goale ale străbunilor și umbrindu-le lăsat peste casă parcă s-o stăpânească ca să nu
așa ca și pe cei din ogradă în zilele călduroase cadă, și nu l-a tăiat.
de vară, iar coroana atingând parcă cerul. El nu Ehei... Câtă bucurie! În acea vară, nucul a tot
90
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 PROZĂ

mulțumit bunicului cu foșnet de frunze nema- După înconjurul lumii s-au întors înapoi și
iauzit până atunci, de parcă toate doinele cânta- în câteva clipe îi văzu pe mama cum plângea,
te cândva de poporul nostru ar fi doinit în ramu- pe bunica cum se văicăra oftând a supărare
rile lui, de parcă toți strămoșii noștri au înverzit că o lasă singură, doar s-au înțeles să plece în
în fiecare frunză și își cântau dorul și jalea. Dar aceeași zi, pe tata, care alerga din ogor, strigat
toamna? Câtă roadă am adunat din coroana lui, de soră. Dar bunelul stătea neclintit și nu-i mai
de parcă miile de stele curgeau pe pământ pre- păsa de noi, el se gândea la el şi își zicea: ,,Ei ră-
făcându-se în nucile mari și parcă împlinea nu- mân pe pământ, mai au timp, mai au vreme să
cul lecția sfinților „Seamănă dragoste, și dragos- facă fapte bune. Dar eu unde mă duc? Cine mă
te vei secera. Seamănă pace, și pace vei culege”. va ajuta pe mine acum?”. Nu știa ce se întâm-
Și cât folos de umbra și roadele lui, dar lumina o plă, nu știa care este planul îngerului, planul lui
ascundea… În iarna ce a urmat iar se gândea că Dumnezeu.
,,îl taie la primăvară”. Într-o clipă a fost răpit de înger și dus în Rai.
Cum s-au topit zăpezile și-a ascuțit toporul Când a ajuns acolo cu îngerul, nu putem spune
și l-a înfipt cu putere în trunchiul tare și gros ce frumuseţe era, câtă liniște și desfătare, câtă
al copacului. S-a cutremurat pământul la auzul răcoare și verdeață, era lumina dorită, era Raiul
acestei lovituri și parcă toți din lumea de dinco- Desfătării, ce îi amintea de ceva cunoscut de el.
lo și-au întors privirile spre cel ce le-a tulburat Acolo a văzut câte a auzit că s-au spus la Sfânta
liniștea, și bunicul a căzut ca mort. Vântul se iz- Scriptură în duminici și sărbători pe când el par-
bea puternic de tot ce-i cădea în cale, parcă de ticipa la slujbe, la biserica din sat. Știa bunelul,
durere și crengile bărbătoase ale nucului întinse cum știu și toți creștinii, că nimic nu este mai
de atâția ani spre cer în rugăciune se legănau sfânt și mai înălţător, mai măreţ și mai solemn
puternic rotind cerul și pământul. În clopotni- decât liturghia și participarea la liturghie, ea
ța bisericii limba clopotului, mișcată de același fiind slujire cerească aici pe pământ, în timpul
vânt furios, scoase un dangăt înăbușit și trist, căreia Dumnezeu însuşi participă la ea, se află
parcă a mort. Vântul de prin aceste locuri se cu- printre oameni, în chip deosebit, în modul cel
noștea bine cu nucul și se agita în semn de pro- mai apropiat şi mai strâns, fiind el însuşi Jertfa
test. De atâtea ori în zilele de vară se ascundea nevăzută, cel ce se aduce pe sine în dar oame-
odihnindu-se la umbră în coroana lui. De atâtea nilor. Din această cauză nu se lipsea de acest
ori iarna cântau împreună să alunge tristețea, dar pe sine și pe toți ai lui îi învăța să o facă.
primăvara se întreceau în hărnicie ca să zvânte Cea mai mare bucurie când trecea prin Rai
pământul, iar toamna îl ajuta să-și scuture roa- alta a fost: s-a întâlnit cu neamurile lui, dar nu
dele și să-și dezbrace hainele pentru iernat. toate.
Întins jos, a venit pe o clipa moartea la el, Nu au stat mult în desfătare și lumină, i se
așa cum îi prevestise clopotul. Și bunelul a avut părea că toate se întâmplă în clipeală de ochi. A
o revelație, iar în fața lui s-au perindat eveni- închis ochii, era în Rai, căci lumina îl orbea. I-a
mentele din toata viața trăită și nu numai. deschis…
Îngerul de la botezul lui i s-a înfățișat înveș- Apoi a fost dus în iad și când a văzut atâtea
mântat în alb, acest înger nu numai că l-a păzit feluri de munci şi atâtea feluri de draci și lipsa
în toată viața lui, dar şi acum, în vremea acestei luminii s-a înspăimântat. A văzut acolo mun-
încercări, era cu el. Toată icoana vieţii i-a fost cindu-se şi neamuri de-ale lui, cum a văzut mai
descoperită. Îngerul l-a luat pe bunic de mână și înainte în Rai. Şi neamurile ştiau pe unde va tre-
a înconjurat cu el pământul cât ai clipi din ochi. ce şi-i ieșeau înainte şi strigau către el: ,,Frate,
El şi îngerul păzitor mergeau mai repede ca ra- nepotule, vărule, moşule, matale te întorci. Te
zele fulgerului. Numai gândeau, și ajungeau în rugăm din inimă, adu-ţi aminte de noi şi te roa-
locul gândit, mergeau odată cu gândul. L-a dus gă lui Dumnezeu pentru noi!”.
pe bătrân pe unde a umblat toată viaţa şi i-a ară- S-a înfricoșat enorm de cele văzute, dar nu
tat unde a făcut bine şi unde a făcut rău. reușea să se gândească. Era dus de înger cu vi-
91
PROZĂ ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

teza gândului. Și de ce i se întâmpla tocmai lui lacrimi amare ca iodul, dar era fericit că bătrâ-
aceasta? nul și-a învățat lecția, căci omul cât trăiește tre-
Vântul sălbatic s-a domolit și adia ușor. Din- buie ajutat să priceapă sensul cel mai profund
tr-odată o lacrimă rece i s-a prelins din ochi, al vieţii, să-şi revină din starea de amorțire, ca
tremurând parcă de frica morții, de frica des- să simtă mângâierea dumnezeiască și să vadă
părțirii, de frica muncilor iadului și s-a gândit cu adevărat lumina.
deodată să privească icoana lui printre ramurile A înțeles ce îi spunea mereu nucul. Să ne
pomilor și să vorbească cu Dumnezeu: ,,Și cum, gândim serios astăzi că mormintele tatălui şi
Doamne, să mă iei așa, cu toporul în mână, cu mamei noastre nu sunt capătul. Cine a spus-o?
gândul să ucid un pom?” Și lacrima îi cobora Numai cel neînțelept poate gândi astfel. Dinco-
încet peste obrazul palid, ca o lumânare. „Să lo de mormânt este o altă viaţă, viaţa veşnică.
mor ca un criminal?”. El, care sădise în viața lui Să ne pregătim, deci, de ea! Cel care are de
atâția pomi... Și inima a acceptat să mai bată... gând să călătorească îşi pregătește toate actele,
Printre ramurile încă goale ale nucului a văzut își ia bilet de călătorie, dar pentru viața veșnică,
lumina. Parcă o rază de soare primăvăratic îl or- pentru desfătarea în lumină, cu atât mai mult
bea. Aceeași lumină. Acum a înțeles bunicul că trebuie să ne pregătim ca să nu fim găsiţi ne-
nu coroana înverzită a nucului îl lipsea de lumi- pregătiţi.
nă, ci păcatul, gândul cel rău de a tăia nucul, și Vara ce a urmat și încă multe altele nucul a
altele poate... rămas tot în picioare, să-și doinească cântările
Bunicul și-a revenit, dar nucul nu. și să dea lecții și povețe bune altor generații din
A tânjit o vară întreagă și din rana lui au curs neamul nostru.

Vasilisk Donica (Zahoreni, Republica Moldova), licențiat în Științe ale Educației,


Filologie, 2009, Universitatea de Stat din Tiraspol, cu sediul în orașul Chișinău; maste-
rand în Științe Umanistice, Istoria și Cultura Religiilor, 2018, Universitatea de Stat din
Moldova
Apariții editoriale:
Publicări în ziarele Literatura și arta, Cuvântul; revista Uniunii Scriitorilor de Lim-
ba Română ,,Poduri de Dor”, revistele Poeții noștri, Luceafărul din vale, Poezii pentru
sufletul meu; site-ul Literatura pe tocuri, portalul ortodox Doxologia.ro
Publicări în antologia Literatura popoarelor… De ieri, de azi și de mâine și în dicţi-
onarul World poets association, din cadrul World literature academy.

92
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 LITERATURĂ SF

Igor Stoica

Aici timpul este mai rapid


Fragment din romanul SF Cealaltă extremă a vieții

Capitolul 1 te redusă în Universul observabil. Suntem noro-


coși, nu? Acest ultim gând al său astronomul l-a
- Aici timpul este mai rapid. Da, mai rapid transmis în mod telepatic.
decât în centrul celor mai gigante galaxii, focali- - Cine știe, tinere, cine știe, rosti în glas tare
zate în acumulări mari de materie întunecată în bătrânul. Până când noi și așa nu am putut găsi
găuri negre supermasive. Ce să zic, e o deose- o viață inteligentă, mai ales în marile galaxii tu-
bire aparent nesemnificativă, la „nivel Planck”, multoase. O excepție este doar mica noastră
nivelul cuantelor, însă o diferențiere constantă!, galaxie, profesorul făcu un semn din cap și pără-
a exclamat, îngândurat, tânărul astronom Feal si, șovăind, interlocutorul. Tânărul își salută ce-
către bătrânul său profesor. remonios profesorul, bucurându-se că are sufi-
- Neesențial, tinere, neserios. Majoritatea cient timp să-și chibzuiască în liniște ipoteza sa.
instrumentelor noastre de măsurare, chiar dacă Galaxia acestei civilizații stelare avansate era
utilizează componente cuantice, totuși ele sunt atât de mică, încât nici noțiunea „pitică” nu pu-
aplicabile în macro-lume, iar la nivel de hi- tea să le fie atribuită. Orice galaxie învecinată
perspațiu noi îi putem întrece temporal doar pe părea pur și simplu gigantă vizavi de acest nor
cei care, ipotetic, se află în galaxii supermasive. mic și difuz, care chiar și „protogalaxie” cu greu
E non-relevant, zâmbi bătrânul savant. putea fi numit. Nu este de mirare că anume aici
- Domnule profesor, nu fiți atât de catego- a fost dat să apară viața, în locația cosmică li-
ric, să zicem că noi mâine descoperim viața niștită și ferită de orice explozii de supernove și
inteligentă într-o galaxie supermasivă îndepăr- cataclisme stelare, în norul mic al celor 25.800
tată. Aceasta, cu mare probabilitate, înseam- de stele învecinate de la marginea Universului.
nă că viața se află într-o paradigmă temporală Toate erau studiate, cercetate și clasificate, toa-
cuantică mai lentă decât noi, care, raportată la te erau moștenirea acestei civilizații arhaice. De
miliarde de ani, ne dă nouă un evident avantaj mult timp bătrânii savanți încercau să ajungă la
tehnologic, ne pune în situația unui progres civi- un numitor comun, or în această zonă a cluste-
lizațional mai rapid. Nu în zadar galaxia noastră rului era puțină materie întunecată, ori gaura
este cea mai mică, difuză și cu o densitate foar- neagră centrală era prea mică, însă aceste ființe
93
LITERATURĂ SF ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

purtătoare de viață inteligentă, printr-un noroc jilțul din curtea interioară, din fața florăriei bine
hazardat, permanent au fost ferite de eventua- îngrijite.
lele canibalisme galactice. „Ar trebui neapărat să fac niște exerciții fi-
Steaua lor norocoasă era stabilă, mică, exact zice, celulele astea de teleportare mă lenevesc
așa cum ar trebui să fie în modul optim. Ea le-a de-a binelea, îmi sugrumă toate zilele pasivita-
favorizat înflorirea civilizației pentru o perioa- tea asta, ce inepție”. Feal își căută iritat mingea
dă relativ foarte îndelungată. De multă vreme și începu să exerseze. Exersa intensiv, precum
aceștia cercetau potențialele semne de viață în l-a învățat părintele său încă din copilărie, când
diverse colțuri ale Universului, care se extindea acesta încă era în viață. Tatăl său, unul din noto-
tot mai rapid și mai rapid, însă cercetările lor rii căpitani ai celor mai mari nave de croazieră
se adevereau a fi fără rezultat palpabil. Chiar și interstelară, era unul din puținii arcaanoideni
aceasta, să-i zicem Brațe Spiralice Medii XMA- care benevol hotărîse să nu-și digitalizeze con-
251, sau Calea Spiralică Albă, fie Calea Lactee, știința, care de bunăvoie a decis să accepte îm-
numiți-o cum vreți – una dintre cele mai înde- bătrânirea și moartea naturală, lucru foarte rar
părtate galaxii spiralice mari, a început a fi ana- întâlnit în rândul arcaanoidenilor. Mare lucru de
lizată fără mari speranțe de a găsi ceva util. a avea în viață un model, un erou, și acest erou,
Mai mult din curiozitate decât din interes cu certitudine, era tatăl său.
obiectiv și științific, Feal și-a focusat obiectivul Tânărul savant exersa. Douăzeci de unități
spectrografului hiperspațial înspre brațul lateral de timp au trecut, el tot exersa în sala de forță a
al galaxiei exotice îndepărtate, unde posibilita- apartamentului său. Nicidecum nu-și putea pă-
tea vieții părea mai plauzibilă decât în centru, răsi gândul despre primele stele ale poporului
decât la periferii. O sută cincizeci de ani are lu- său, cugeta de ce viața a apărut anume aici și de
mina în diametru. Impunător, gândi el, o stea ce ea nu ar putea să se nască în alte colțuri ale
medie îi atrase atenția. Universului. Oare cele mai bătrâne, stabile stele
Toate cele opt planete ale sale inițial nu i-au și sisteme planetare sunt doar aici?
trezit deloc interes, decât poate doar a treia, Primele stele ale civilizației arcaanoideni-
care: „S-ar putea fi, hmm..., este chiar destul de lor au apărut în mica protogalaxie la scurt timp
potrivită, mică, bizară, bine orientată și ampla- după răcirea radiației cosmice de fond, în urma
sată...”, cugeta el în sinea sa. „Voi lăsa azi cal- exploziei ante-stelelor gigantice. În cartea Isto-
culatorul să o analizeze, să-mi prezinte condiția ria Galaxiei Arcaanoidenilor este notat în prefa-
gazelor și emisiile planetare, iar mâine mă voi ță următoarele: „Civilizația planetei Arcaanoid
întoarce la ea, azi sunt prea obosit, păcat, ce își are originea în primele microorganisme for-
mare pierdere de timp”. mate acum opt miliarde de ani în urmă, dezvol-
Feal a părăsit epuizat și îngândurat Observa- tate în organisme cu patru membre, care și-au
torul astronomic. Era al optulea ciclu planetar evoluat un sistem nervos central superior de-a
de când singura sa obsesie și misiune, aparent lungul mileniilor. Ultima etapă a înfloririi erei
tâmpită, precum credea, a devenit căutarea no- tehnologice și a celei inteligente a început oda-
ilor forme de viață. Tânărul arcaanoid de mic tă cu dezvoltarea limbajului verbal la arcaanoi-
copil visa că va veni odată timpul să plece într-o denii bipezi. Etapa s-a definitivat în momentul
misiune în căutare de nouă viață. El nici nu bă- dezvoltării limbajului telepatic acum două sute
nuia că au rămas doar câteva zile până la marea de milioane de ani în urmă. Cincizeci milioane
sa descoperire, până când însăși Academia de de ani în urmă civilizația arcaanoidenilor și-a
Științe personal îl va invita și îl va felicita pentru schimbat statutul din «planetară» în «stelară»,
descoperirea sa, până când cursul domol al vie- fiind preluat controlul asupra inteligenței artifi-
ții i se va schimba la 180 de grade. Astronomul ciale. Ultima revoluție culturală s-a manifestat
a intrat în celula teleportului planetar, s-a așezat prin digitalizarea conștiinței principalilor lideri
comod în fotoliu și a ordonat teleportarea către contemporani ai galaxiei principale, soldată cu
vila sa. În cinci minute el deja se afla acasă, în decizia adoptată unanim de către toate popoa-
94
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 LITERATURĂ SF

rele de a refuza unificarea intelectului indivizilor are multă gheață și o atmosferă bogată, straniu.
într-o conștiință comună. Această revoluție cul- - 78% azot și 21% oxigen, are apă – proba-
turală poartă denumirea Prioritatea Identității bil este o greșeală, enunță robotul sec. Din toa-
Națiunilor...” te câteva zeci de milioane de planete studiate
Feal a ieșit din duș și și-a pus uniforma sa până în prezent, o asemenea mare cantitate
preferată, pestriță. Nu-i plăcea să se îmbrace în de oxigen o găsim doar în planetele sistemelor
haine uzuale. Bizar, însă uniforma îl descătușa noastre și doar din cauză că ele au fost artifici-
psihologic, îl mobiliza și îl predispunea la lucru al oxigenate; în rest, oxigenul se găsește maxim
științific. În fața sa apăruse robotul de serviciu. la 1-2% din celelalte exoplanete. Fie pe această
- Proiectează-mi, te rog, oglinda tridimensio- planetă sunt organisme biologice care produc
nală, îmi pare că haina asta e cam veche, îi dădu oxigen, fie, cel mai probabil, este o eroare ba-
din cap robotului. nală din cauza distanțelor cosmice mari. Totuși,
- Sigur, am depistat că are o uzură de doar galaxia este la o distanță enormă de 8 miliarde
zece procente, și robotul proiectă un ecran ce ani-lumină, la o îndepărtare-limită pentru spec-
instantaneu i-a reflectat imaginea 3D a tânăru- trograful nostru hiperspațial.
lui cercetător. - Posibil da, dar este posibil să nu ai dreptate.
În fața sa, în oglindă apăruse un tânăr chipeș Nu uita că noi vedem cum arată planeta asta 80
de 2 metri înălțime, cu un cap mare al rasei ma- de milioane de ani în urmă. Hai să-i dăm răgaz
joritare a arcaanoidenilor, cu două brațe bine calculatorului cuantic să analizeze dacă planeta
antrenate, culoarea tenului îi era maro-deschis, manifestă semne de viață biologico-carbonică.
având o pereche de ochi deosebiți, verzi-închiși Feal a apăsat niște butoane, formând co-
și o coafură galben-roșcată. „Hmmm, ce porcă- menzi care mai degrabă erau înțelese de pro-
rie, Ariana a plecat. Oare ea m-a părăsit defini- gramatori (profesia sa de rezervă) decât de
tiv, pe fata asta nici prin telepatie nu o mai poți astronomi, apoi închise ecranul și plecă să o
înțelege. Din cauza ei sunt nevoit să fac știință zi caute pe cea care îi frământa inima, pe Ariana,
și noapte, să cercetez planete plictisitoare, oftă o tânără funcționară din Centrul de comandă
tânărul. Dacă nu am noroc, păi nu am noroc”, i al planetei sale de baștină, căreia el îi spunea
se adresă savantul june robotului. în glumă „Funcționara mea minunată”. Robotul
- Totul e în regulă, proiectează-mi, te rog, pe surâse văzând emoțiile tânărului, dar se prefăcu
ecran datele din calculatorul numărul trei al Ob- că nu a înțeles nimic. Feal avea un robot foar-
servatorului, să vedem dacă a găsit ceva intere- te educat, cel puțin a insistat să fie programat
sant, și adu-mi un suc, știi tu de care. „educat”.
În fața sa apăruse ecranul cu multe cifre, Ariana nu a răspuns la video-apel. Feal a mai
imagini și diagrame. așteptat puțin și iarăși a apelat, dar și de data
- Este salutabilă perseverența dumneavoas- aceasta fără succes. „Lasă, o voi vizita diseară,
tră științifică, enunță robotul, venind cu un suc nu pot crede că e ocupată, oricum îmi va fi răs-
pe talger. puns, pur și simplu mă ignoră, m-a văzut cum îi
- Asta e chiar interesant, dragă, privește aici. dăruiesc flori secretarei Observatorului. Bestia!
Feal înghiți din pahar și îi făcu un semn cu De ar ști, doar am felicitat-o pentru absolvirea
mâna într-o locație a ecranului unde se vedea o universității, nimic deosebit pe planeta asta”,
mică planetă aparent stâncoasă. surâse Feal. Începuse o nouă zi, Feal se grăbea
- Știi, spectrograful hiperspațial bineînțe- la Observator să-și verifice datele astronomi-
les nu poate depăși bariera temporală, vezi, ne ce, apoi avea o audiență în fața Guvernatorului
arată date imprecise și prezintă un salt analitic Confederației Interplanetare.
cu întârziere de 80 de milioane de ani, e a treia Ușile centrale ale sălii festive din edificiul
planetă de la această stea, are doar un satelit. principal al Cancelarului-Guvernator al Confe-
Interesant, nu văd deloc gunoi spațial artificial, derației Planetei Arcaanoid s-au deschis auto-
deci nu este populată de ființe inteligente, însă mat. În salonul iluminat de tot felul de ecrane
95
LITERATURĂ SF ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

ce monitorizau sistemul sateliților planetari, tromagnetic artificial la semnalul nostru. Deci ei


într-un jilț confortabil din centru stătea, satis- ne-au răspuns după ce timpul a fost comprimat.
făcut, bătrânul Guvernator. Acesta se simțea în Sursa semnalului lor este de peste 80 de mili-
apele sale deoarece recent fusese reales pentru oane de ani și conține niște date de locație 3D
încă o perioadă provizorie de trei ani. El îi făcu, pe sfera planetară a unor ființe vădit inteligente.
țanțoș, un gest cu mâna lui Feal să ia loc. Înțelegeți, ei ne-au retransmis o replică electro-
- Tinere, dacă această exoplanetă îndepărta- magnetică! Ultima frază Feal a spus-o aproape
tă ce ai descoperit-o este împânzită de viață bi- strigând, glasul îi tremura de emoții.
ologică, de tot felul de arbori, oxigen și șopârle, - Dacă datele sunt completamente verifica-
precum îmi spun datele raportului tău astrono- te, atunci noi prima dată în istoria noastră am
mic, atunci dumneata, din pură întâmplare, ai depistat, băiete, o civilizație, alta decât cea a
făcut cea mai însemnată descoperire din ultimii arcaanoidenilor, pricepi, dacă? Cel mai amuzant
trei sute de ani, înțelegi?, surâse, iscoditor, Gu- este că la așa distanțe extinderea Universului
vernatorul. observabil se accelerează enorm, iar ei sunt
- Excelență, bună ziua, să trăiți! În primul atât de departe de noi, încât aceste 8 miliarde
rând, să nu uităm că planeta asta se află într-o de ani-lumină nicidecum nu-i vom putea depă-
galaxie spiralică la o distanță de opt miliarde și prin metode de zbor tradițional. Nu uita, la
ani-lumină de noi, ceea ce este straniu, aș crede. moment, ultimele noastre motoare hiperspați-
În al doilea rând, spectrograful nostru hiperspa- ale nu pot efectua salturi mai mari de 300.000
țial a depistat viața cu o întârziere de 80 de de ani-lumină, deci, ei practic sunt intangibili, aș
milioane de ani, și da, viață inteligentă în acea zice.
epocă temporală nu am găsit. Totuși, cred, este - Ba da, eu personal îmi asum responsabi-
o mare probabilitate ca șopârlele astea să fi evo- litatea să îi vizitez, sunt tangibili! Excelență, eu
luat într-o formă de viață inteligentă în decursul sunt încă tânăr, am și posibilitate. Am calculat,
unei perioade mari de timp. -- Puțin probabil, ce o expediție îmi va lua exact 26.667 de salturi în-
te face să crezi așa? Poate ele peste 80 milioa- tr-o direcție și tot atâtea înapoi, aproximativ doi
ne de ani au fost exterminate completamente ani de zbor în ambele direcții. Eu trebuie neapă-
de vreun asteroid? Un asemenea scenariu pare rat să comunic cu ei, aceasta este unica noastră
destul de realistic, băiete, îi transmise Guverna- șansă să găsim o viață deosebită de noi în acest
torul, în mod telepatic, gândul. Univers pustiu. Unica! -- Vă rog, mă înscrieți ca
- Nici într-un caz, și vă spun de ce! În timp ce voluntar? Ultima propoziție a fost spusă cu atâ-
efectuam scanarea hiperspațială, spectrograful ta ardoare, încât Guvernatorul tresări…
nostru astronomic a depistat un răspuns elec-

Igor Stoica (Chișinău), autor de literatură SF și popular-științifică, astronom ama-


tor, cercetător al entropiei sistemelor astronomice, unul din puținii specialiști din Re-
publica Moldova dedicat studiului proceselor entropice ale macrospațiilor și evoluției
Universului după formarea radiației cosmice de fond, jurist licențiat în Universitatea
de Stat din Moldova, președintele Asociației locale de filosofi „Integrium”.

Apariții editoriale: Entropia Universului, Entropia Societății, Cealaltă extremă a


vieții, Enigmele Quasarului

96
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 CRONICĂ

Florica R. Cândea

Cuvânt urmașilor, cititorii... sau cum


am sărutat un manuscris
Motto:
„Tu, sărută-mi cartea, dimineață...”
Magda Isanos

JURNALUL
scrisul olograf, foarte bine conservat și păstrat
Am folosit în urmă cu o vreme acest citat de familie, pe un caiet dictando. Coperta întâi ne
desprins din creația unei poete născute la Iași, trimite la autor, la semnătura acestuia și adresa.
Magda Isanos, ca un nobil îndemn pentru urma- Paginile sunt de un lirism aparte, iar infor-
șii care vor alege a citi lecturi paralele. Am ales mațiile despre oameni și locuri dau paginilor cu-
tocmai a accentua că virgula după pronumele loare care nu a șters patina timpului.
personal „tu” vine să adâncească adresarea și Autorul este un fin cunoscător al împrejuri-
să personalizeze un imaterial, în acest exemplu, milor de unde vine, Cotu Băii, și face popasuri
cartea. Atemporală, dar actuală. cât emoționante clipe de răgaz pe care le redă
În volumul Poezii (1943), Magda Isanos in- acum unui Prezent în sunet de mută fanfară.
clude poemul Mă scald în zi și versurile de mai Poveste în poveste, chiar dacă Hanu Ancuței
jos sunt mai mult decât concludente: „Mă scald departe ne este, Jurnalul conține un scenariu al
în zi ca un copil în râu. / N-am ieri, nici mâne, şi amănuntului pe cât de convingător, pe atât de
voioasă-n uliți / privesc cum trece soarele cu su- pilduitor...
liți, / şi mă gândesc la vară şi la grâu./ Voi scrie În treizeci iunie a.c., când am primit coletul,
despre-acea necruțătoare bucurie / de-a fi tânăr drept pentru care mulțumesc cu recunoștință
sub soare; / cu fruntea lângă cer voi scrie despre doamnei Roxana Irina Acatrinei, din Fălticeni,
viață. / Tu, sărută-mi cartea, dimineață... ” am sărutat coperta de caiet și m-am gândit ce
În cazul Jurnalului semnat de Ioan Avădanei, fericită și bogată sufletește pot fi pentru o vre-
acesta conține același îndemn, „Urmașilor mei”, me în care îmi este încredințat.
care, acum, este cuprins în coperte de carte. Dacă vă veți întreba „Pentru ce?” sau „Pen-
Avem în față o captivantă scriere însoțită de tru cine?”, vă voi răspunde simplu: Pentru Me-
97
CRONICĂ ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

morie! Pentru Patrie! Pentru Istorie! că, ne atrage atenția să nu ne abatem de a ține
Când am aflat de existența acestui Jurnal că- aproape cu scrisul și conținuturile sale.
lătoream în grup și domnul colonel (r.) dr. ing. Vesel, optimist, încrezător, pacifist, concili-
Constantin Avădanei ne spunea de frumusețea ator și recunoscător vremurilor, Ioan Avădanei
și noblețea locurilor în care a crescut și ne ofe- trăiește de-acum împăcat că Jurnalul său a fost
rea exemplul familiei care i-a oferit o educație bine frământat în cartea care îl va consacra, în-
de granit. Ca Model! Atunci mi-am dat bine sea- grijită să vadă lumina tiparului de unul dintre
ma cum nu pot fi zădărnicite clipele ce ne-au copii, colonelul (r.) dr. ing. Constantin Avădanei.
fost date, chiar și acelea în care copilăria zburda, În înscrisurile sale, autorul nu a studiat în pa-
iar Bătaia (înțelegând războiul sau „pârjolul de ralel documente istorice deoarece s-a concen-
pe front”) suflete ne nimicea. Fir de apă întinsă, trat să își axeze atenția înspre felul de construc-
istoria, ca pasiune și izvor de cunoaștere, i-a ofe- ție al Jurnalului.
rit Fiului și Familiei să decidă unanim redarea, în Astfel, Ioan Avădanei concertează și cen-
lumina adevărurilor, acest nou volum. trează ca un Focus pana de scris înspre cotidian
și amănunt.
CARTEA „Prin luna iunie 1925 a avut loc la școală pri-
ma serbare pentru satul nostru. (...) Am spus și
Desigur că mulți ne vom întreba ce valoare eu o poezie despre România Mare”.
va avea în timp acest volum. „Vara păzeam vitele împreună cu sora mea,
Argumente se vor găsi spre a-i conferi valoa- Natalia, în pârloagă”.
re emotiv-cognitivă, dar și volitiv-confesivă de- „Am vândut boii cei bătrâni și am cumpărat
oarece autorul și-a pus memoria involuntară pe alți boi mai tineri. Aceștia fugeau cu tot cu car
talgerul anilor fără, credem, a ști că în anul când chiar încărcat”.
se vor împlini 75 de ani de la finele celui de-al „Acasă la noi era multă treabă, având pă-
Doilea Război Mondial, Jurnalul va dobândi ca- mânt mult, vite multe”.
litate de carte, că meritul redactorilor este de „Viaţa şi-a urmat cursul normal fiind de lucru
a fi reținut și pasaje olografice tocmai pentru a 7 Ha de pământ şi vreo 7 capete de vite în afară
spori emoția și a-i conferi calitatea de document de cei 2 boi ai tataii”.
de necontestat cu un profund caracter afectiv. „Oamenii mai erau pe acasă, mai fiind încă
Sunt foarte multe capacități care confirmă pace cu situația războiului”.
un talent de istorisitor. Ioan Avădanei și-a eta- „Au plecat la front toți bărbații mobilizați,
pizat parcursul vieții după un parcurs doar de care se aflau pe acasă”.
sine știut, adică nu cum ne-am fi așteptat la trei „Odată cu intrarea mea în formația milita-
mari etape, ci la patru, ba chiar cinci. ră, am căpătat alt curaj pentru viață. Totuși,
Și asta se întâmplă atunci când ești înregi- greutățile familiei din 8 membri, apăsau tot pe
mentat profund în societate și uiți de politică mine”.
tocmai pentru a te dedica acolo unde din interi- „Războiul se depărtase și cei rămași acasă își
or ești chemat. continuau treburile. Mama primea pensie de la
Interesant este și planul Jurnalului, de-acum Stat pentru dânsa, ca văduvă, cât și pentru cei 2
al cărții, care este cu sfințenie respectat. O or- copii orfani”.
dine frapează începuturile demersului epic-na- „În cele din urmă a venit vestea că inamicul
rativ. O galerie de locuri, de fapte și de icoane se retrage”.
umane brăzdează cartea peste care se inserea- Este lesne de înțeles că Ioan Avădanei a al-
ză datini, treburi, sărbători și prieteni, nisipitul ternat viața de familie cu viața de pe front, fă-
școlii sau plăcerea de a citi literatură și fac din când astfel o carte cu multe povestiri sau istori-
volum unul memorialistic cu iz de iasomică dra- oare de sine stătătoare.
goste. Având în intenție, și chiar a reușit, autorul a
Din când în când, semnătura personală, par- scris despre oamenii fericiți ai locurilor sau mai
98
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 CRONICĂ

puțin fericiți, neferiți și năpădiți de necazuri. care a îngăduit fericitul prilej de a slăvi memoria
A vrut să lase urme, precum cronicarii mol- unui Om.
davi și letopisețele lor, iată cum din sat se ridică Autorul, Ioan Avădanei, nu mimează stări,
vocea și letopisețul avădanian care pune cap la nici împrejurări, ci conturează realități (nu-și
cap tablouri, când pașnice, când emotive. imaginează o carte, ci creionează imaginarea
Autorul seduce prin simplitate și se induce unui jurnal, dar nu grăbit, ci destul de obedient
pe sine, într-o Vale a Plângerii, fără a ști cum timpurilor).
peste ani numele îi va fi alăturat unei cărți. Cartea este, de-acum, o altă apariție la Tipo-
Un nor cât un cartuș în zbor brodează cartea grafia Gutenberg Arad și îi conferă autorului un
și o istorie psihologică răzbate din conținut. aparte statut în galeria altor scriitori de renume.
Cartea are esențial, are general, are poten- Ca formă de explorare a propriei identități,
țial. volumul propune un Existențial aparte și sun-
Există atâta viziune sau „atâta luciditate, câtă tem foarte convinși că Ioan Avădanei nu a gân-
dramă” camilpetresciană în volum, încât acesta dit să își fie propria sa Funcție estetică, ci a lăsat
are caracterul unui document profund pedant și jurnalul unor demni urmași cu o pilduitoare for-
niciodată perdant pentru că familia a înțeles că ță de caracter și un prețuit travaliu tematic.
o redare este un bun câștigat. Realitatea pe care o descrie Ioan Avădanei
Ioan Avădanei are de-acum un nou drum, în- este una neprelucrată, cosmetizarea i-ar fi știr-
temeiat pe propriul sistem de gândiri și credin- bit originalitatea și i-ar fi nimicit din valoarea de
țe, lăsându-și moștenirea autobiografică demni- mărturie, cu atât mai mult cu cât semnatarul
lor urmași. jurnalului nu și-ar fi atribuit calitatea de scriitor,
Etapizând și etalând cu șarm oglinda satului deși putea să o facă.
prin prisma unor evenimente, Jurnalul este per- Astfel, Ioan Avădanei nu lasă niciun con-
sonalizat și nuanțat într-o excepțională expu- semn familiei dar, totuși, va exercita o decisivă
nere. Care expunere oral-scrisă surprinde prin influență asupra mentalului colectiv al acesteia,
sinceritate și abundență în detalii. cât și a noastră, prin faptul că a redat, nu copiat,
Ioan Avădanei devine astfel Exponentul ță- coroborări din realitate filtrate prin izma trăiri-
rănimii patriarhale desprins din Lumea satului și lor alături de modele, caractere, camarazi.
tot lumii satului i se redă, simplu și înțeles. Dru- Se străduiește să fie convingător prin măr-
mul său plin de cotituri este drumul onest (nu turisiri, flexibil prin grăiri și necaustic, Ioan Avă-
anost) al unui autodidact care nu a stat la um- danei are, de-acum, un parcurs stabil, de la ino-
bră. Curgerea scrisului său este una fluidă ca apa cența diaristă de început a mărturiei, devine un
de Fântâna Mare (fără a se fi gândit vreodată că mărturisitor adevărat și autentic care îl face și
va fi și tipărit). Dar, cum așchia nu sare departe acum să le retrăiască prin Jurnalul/Carte.
de trunchi, fiul tatei, Constantin, în întovărășire Dacă suntem în Contratimp sau Contra-
cu frații și surorile, nepoții și nepoatele, întinde punct? Acum? Avem în față o carte.
fir întins unei ape întinse, Istoria. Istoria este un factor decisiv de a atrage
atenția asupra faptelor. În literatură, persona-
JURNALUL/CARTE jele sunt de mai multe feluri, cum și autorii. În
cazul lui Camil Petrescu, acesta admira foarte
Jurnalul este o specie a genului autobiogra- mult Memoriile Căpitanului Lăcusteanu. În ceea
fic în proză, ce conține însemnări zilnice ale unei ce privește Memorialistica literară, Lucian Blaga
persoane despre anumite evenimente (în cazul a lăsat Hronicul și cântecul vârstelor.
nostru, cel de față, desprindem memorii, crâm- Ioan Avădanei s-a retras și a izbutit niște
peie din istoria vieții, jurnal și note). suprapuneri nu străbătute de subiectivism, ci
În vremurile noastre, cele de azi, este foarte obiectivism. S-a eliberat din frânghiile trăirilor
important să avem modele și să existe valori, iar ființei sale umane și, scriind cu ordine despre o
acribia scrisului să se plieze cu dărnicia vremii firească ordine, și-a scris propria carte. Propria
99
CRONICĂ ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

viață! pentru minte... inimă și... literatură.


Jurnalul său devenit Carte este expresia li- Ca o parafrazare, trecerea paginilor-manus-
bertăților în gândire, fără stereotipuri; fără in- cris a Jurnalului mi-a produs același instant gest
tervenții, fără convenții, dar credibil. Suntem al sărutului! Ca o formă de... obraz subțire! De
convinși că nu și-a luat ca modele scriitori și parcă eram un licean, care, la internat, cumpăra
opere, Jurnalul fericirii (N. Steinhardt), nici nu vederi cu Gina Lollobrigida, Ursula Andress sau
a răsfoit alte jurnale (Carolina Maria de Jesus, tomuri de Lev Tolstoi. Un licean, ziceam? Da!
Mircea Anghelescu, N. Breban), dar suntem Care citea Jurnalul lui Tolstoi (început în 1847)
convinși că și-a invocat două păsuri, istoria trăi- și care, după propria mărturisire a autorului, era
tă și trăirea scrisului. unul de dezvoltare personală, de autocunoaș-
Scriindu-și jurnalul, și-a deschis o colabo- tere, de autoperfecționare, specifice naturii
rare cu noua carte, de la un neconvențional și umane. În acest caz, nu cred o exagerare cum că
documentat condei, iată, a evadat printre noi scrisul tolstoian, de o debordantă sinceritate și
prin liantul Tată-Fiu! Ioan Avădanei nu este un o explozivă nonșalanță, ni-l aduce pe Ioan Avă-
cătrănit, ci este un mulțumit. Nu este supărat. danei acasă înspre Război și pace.
Ci împăcat. Nu este un însingurat. Ci unul care O adevărată epopee a Rusiei și o scăldare
a acceptat. Un timp. Ioan Avădanei nu a scris să în furca războiului cu lumini și umbre, cu peste
se evadeze de sine, ci să se asimileze unui spirit cinci sute de personaje, ni-l aduce pe Ioan Avă-
și unui sistem particular de valori prin care sigur, danei acasă.
dar singur, s-a predat unui viitor cu bătaie lungă O antinomie de furie de război cu dezastre
în trecut. într-o acalmie de saloane, iubiri, intrigi, deza-
Și totuși... răsfoim... răsfoim... pagini... cli- măgiri tolstoiene ni-l aduce pe Ioan Avădanei
pe... clipite... acasă!
Când am ales metafora și invocația din titlul Și? Ce ne mai rămâne?
acestui eseu evocator, nu m-am gândit decât la
un îndemn! Acela de a săruta! Sărutul, ca expre- „Tu, sărută-mi cartea, dimineață...”
sie a unor relații interumane, este vindecător Pentru că tu, dimineață, ești parte de viață!

Florica R. Cândea, absolventă a Universităţii din Timişoara, Facultatea de Filolo-


gie, secţia Română-Franceză, 1975.
2008-prezent: Consilier editorial, redactor şef la revista Gutenberg, a Tipografiei
arădene Gutenberg.
Corespondent de presă la periodicele arădene Curierul Aradului, Informaţia Ara-
dului, Agenda Zilei, Măsura, Flacăra Roşie, Adevărul, Jurnal arădean, Glasul Aradului,
Aradul, Studii de ştiinţă şi cultură, Buletinul de Arad, diferite site-uri, peste 450 de
articole, ştiri, reportaje, eseuri, recenzii, note sau însemnări tematice.
Corespondent la periodicele comunităţilor româneşti din diaspora: Foaia noastră
– Ungaria, Libertatea – Serbia, Unirea – Viena.
Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

100
CUVÂNT ROMÂNESC, ANUL III, NR.4 LITERATURĂ SF

Cuprins

Editorial
Ovidiu Constantin Cornilă: Ceasornicul întârziat al literaturii române / 3

Studiu
Eugeniu Nistor: Filosofia Blagiană și cunoașterea prin metafore / 6

Eseu
Cornel Drinovan: Acasă la poetul Antonio Machado / 11

Portret
Veronica Balaj: Elena Văcărescu, solitudinea unui portret / 15
Adrian Grauenfels: Primul filosof evreu, FILON / 23

Traducere
Adina Velcea: Yannis Ritsos / 25
Gabriel Cristea: Federico Garcia Lorca / 32

Poezie
Veronica Balaj / 21
Gabriel Cristea / 39
Adrian Alui Gheorghe / 41
Carina Ienășel / 44
Claudia Mitră / 46
Claudia Motea / 48
Costinel Lungu / 52
Dana Fodor Mateescu / 58
Daniel Luca / 61
Evra Gart / 67
Lora Levițchi / 73

101
LITERATURĂ SF ANUL III, NR.4, CUVÂNT ROMÂNESC

Cronică
Carina Ienășel: Un jurnal cât o lecție de viață / 45
Florica R. Cândea: Cuvânt urmașilor, cititorii...
sau cum am sărutat un manuscris / 95

Proză
Claudia Mitră: Dorul / Invitație la cafea / 46
Costinel Lungu: Ochii adevărului / 51
Dana Fodor Mateescu: Povești din Groapa lui Ouatu / 54
Evra Gart : Animalul / 64
Cezar Viziniuck: Vânt înspre apus / 77
Constantin Avădanei: Cuvânt către tatăl meu / 81
Paul Gabor: Sanda / 85
Vasilisk Donica: Nucul / 88

Teatru
Evra Gart: Farsă / 68

Literatură SF
Igor Stoica: Aici timpul este mai rapid / 91

102
Online ne puteți citi pe următoarele site-uri web:

https://issuu.com/cuvantromanesc/docs/cuv_nt_rom_nesc_
revist__de_literatur__

https://ro.scribd.com/document/423993771/Cuvant-Roma-
nesc-Revist%C4%83-deLiteratur%C4%83

Au publicat în acest număr:

Adina Velcea
Adrian Alui Gheorghe
Adrian Grauenfels
Carina Ienășel
Cezar Viziniuck
Claudia Mitră
Claudia Motea
Constantin Avădanei
Cornel Drinovan
Costinel Lungu
Dana Fodor Mateescu
Daniel Luca
Eugeniu Nistor
Evra Gart
Florica R. Cândea
Gabriel Cristea
Igor Stoica
Lora Levițchi
Ovidiu Constantin Cornilă
Paul Gabor
Vasilisk Donica
Veronica Balaj

ISSN-2659-9929