UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică

CONTABILITATEA FINANCIARĂ
PARTEA A II A

Prof. univ. dr. ELENA HLACIUC

1
 Cuprins

CAPITOLUL 5 CONTABILITATEA RELAŢIILOR CU TERŢII

5.1. Definiţii, forme şi clasificări ale relaţiilor cu terţii
5.2. Evaluarea şi recunoaşterea datoriilor şi a creanţelor
5.3. Organizarea contabilităţii relaţiilor cu terţii
5.4. Contabilitatea furnizorilor şi a altor tranzacţii asimilate
5.5. Contabilitatea clienţilor şi a altor tranzacţii asimilate
5.6. Particularităţi privind reducerile de preţ acordate de furnizori clienţilor
5.7. Contabilitatea decontărilor cu personalul
5.7.1. Delimitări şi structuri privind datoriile şi creanţele de natură salarială
5.7.2. Evidenţa şi contabilitatea decontărilor cu personalul
5.8. Contabilitatea decontărilor cu asigurările sociale, asigurările sociale de sănătate şi
fondul de şomaj
5.9. Contabilitatea impozitului pe venituri de natură salarială
5.10. Contabilitatea impozitului pe protofit/venit
5.11. Contabilitatea taxei pe valoarea adăugată
5.12 Contabilitatea subvenţiilor
5.13. Contabilitatea altor impozite, taxe şi vărsăminte asimilate
5.14. Contabilitatea fondurilor speciale
5.15. Contabilitatea altor datorii şi creanţe cu bugetul statului
5.16. Contabilitatea decontărilor în cadrul grupului
5.17. Contabilitatea decontărilor cu acţionarii/asociaţii şi a operaţiilor în participaţie
5.18. Contabilitatea debitorilor şi creditorilor diverşi
5.19. Contabilitatea operaţiunilor de regularizare şi asimilate
5.20. Contabilitatea decontărilor în cadrul unităţii
5.21 Contabilitatea ajustărilor pentru deprecierea creanţelor

CAPITOLUL 6 CONTABILITATEA FLUXURILOR DE TREZORERIE

6.1. Conţinutul, caracteristicile şi principalele structuri ale fluxurilor de trezorerie
6.2. Evaluarea fluxurilor de trezorerie
6.3. Organizarea contabilităţii trezoreriei
6.4. Contabilitatea investiţiilor financiare pe termen scurt
6.5. Contabilitatea operaţiunilor de încasări şi plăţi prin conturi la bănci
6.5.1. Contabilitatea decontărilor prin conturi curente la bănci
6.5.2. Contabilitatea valorilor de încasat
6.5.3. Contabilitatea dobânzilor aferente disponibilităţilor şi creditelor acordate prin
conturile curente la bănci
6.5.4. Contabilitatea creditelor bancare pe termen scurt
6.5. Contabilitatea decontărilor în numerar
6.6.1. Contabilitatea decontărilor prin casierie
6.6.2. Contabilitatea altor valori de trezorerie
6.7. Contabilitatea acreditivelor şi a avansurilor de trezorerie
6.8. Contabilitatea viramentelor interne
6.9 Contabilitatea ajustărilor pentru pierderea de valoarea a conturilor de trezorerie

CAPITOLUL 7 CONTABILITATEA CHLTUIELILOR ŞI A VENITURILOR

2
 7.1. Definirea, înregistrarea în contabilitate şi recunoaşterea cheltuielilor şi veniturilor
entităţilor
7.2. Clasificarea cheltuielilor şi a veniturilor
7.3. Structura analitică a rezultatului exerciţiului
7.4. Organizarea contabilităţii cheltuielilor şi a veniturilor
7.5. Contabilitatea cheltuielilor din activitatea de exploatare
7.6. Contabilitatea veniturilor aferente cifrei de afaceri
7.7. Contabilitatea veniturilor aferente costului produselor, a producţiei şi serviciilor în
curs de execuţie
7.8. Contabilitatea veniturilor din producţia de imobilizări
7.9. Contabilitatea veniturilor din subvenţii de exploatare
7.10. Contabilitatea altor venituri din exploatare
7.11. Contabilitatea cheltuielilor din activitatea financiară
7.12. Contabilitatea veniturilor din activitatea financiară
7.13. Contabilitatea cheltuielilor cu amortizările, provizioanele şi ajustările pentru
depreciere sau pierderea de valoare
7.14. Contabilitatea veniturilor din provizioane, ajustări sau pierderi de valoare a activelor
7.15. Contabilitatea cheltuielilor cu impozitul pe profit şi alte impozite

CAPITOLUL 8 CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR ÎN AFARA BILANŢULUI, DE

ÎNCHIDERE ŞI REDESCHIDERE A CONTURILOR BILANŢIERE
8.1. Conţinutul şi caracteristicile conturilor speciale
8.2. Conţinutul şi funcţiunea conturilor în afara bilanţului
8.3. Conţinutul şi funcţiunea conturilor de bilanţ

CAPITOLUL 9 SITUAŢII FINANCIARE ANUALE ALE ENTITĂŢILOR ECONOMICE

9.1. Conţinutul şi componentele situaţiilor financiare anuale
9.2. Bilanţul – imaginea poziţiei financiare a întreprinderii
9.3. Contul de profit şi pierdere – expresia performanţelor întreprinderii
9.4. Situaţia modificărilor capitalului propriu
9.5. Situaţia fluxurilor de trezorerie (numerar)
9.6. Notele explicative la situaţiile financiare

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

3
 CAPITOLUL 5
CONTABILITATEA RELAŢIILOR CU TERŢII
5.1. Definiţii, forme şi clasificări ale relaţiilor cu terţii

Contabilitatea decontărilor cu terţii reflectă datoriile şi creanţele entităţii în relaţia acesteia

cu furnizorii, clienţii, personalul, asigurările sociale, bugetul statului entităţile afiliate şi cele
legate prin interese de participare, asociaţii/acţionarii, debitorii şi creditorii diverşi.
În cadrul activităţii economice, se realizează schimburi de valori între entităţile care
participă la circuitul economic. În funcţie de poziţia acestora, iau naştere raporturi juridice de
drepturi şi obligaţii, cunoscute sub denumirea generică de “relaţii cu terţii”. Acestea sunt
generatoare de creanţe pentru cei care oferă ceva şi de datorii pentru cei care primesc sau în
favoarea cărora se realizează anumite prestaţii. În aceste condiţii, creditorul este în drept să
pretindă o contraprestaţie, de regulă sub formă monetară, iar debitorul este obligat să plătească
ulterior, la un anumit termen numit scadenţă. Deosebim astfel două fluxuri de sens contrar:
- fluxul bunurilor sau prestaţiilor;
- fluxul (contrafluxul) valorilor de schimb, în general al banilor.
Nu se includ în categoria decontărilor cu terţii datoriile şi creanţele referitoare la creditele
primite, respectiv acordate, precum şi creanţele imobilizate.
Decontările cu terţii din operaţiuni comerciale presupun legătura dintre două entităţi,
generic denumite: furnizorul şi clientul.
Furnizorul are calitatea de vânzător sau prestator, fiind cel care pune la dispoziţia terţilor
bunuri sau servicii contra cost, de regulă pe baza unei înţelegeri prealabile.
Clientul are calitatea de cumpărător sau beneficiar al bunurilor şi serviciilor achiziţionate
contra cost de la furnizor sau prestator.
Furnizorul înregistrează în contabilitate creanţe faţă de clienţi în timp ce clientul
înregistrează datorii faţă de furnizor.
Elementele de bază ale relaţiilor cu terţii sunt:
- drepturile (creanţele);
- obligaţiile (datoriile).
A. Creanţele reprezintă contrapartida unei prestaţii, a unei livrări şi se concretizează în
drepturile creditorilor de a pretinde debitorilor anumite sume de bani, bunuri, servicii sau lucrări.
Ele iau naştere odată cu transferul proprietăţii bunurilor şi valorilor, lichidându-se la
încasarea clienţilor sau debitorilor diverşi. Acest fapt determină ca persoanele care gestionează
creanţele să se preocupe în mod direct de încasarea la termen a acestora, fapt care conduce la o
fluiditate sigură a fluxurilor de trezorerie. Din punct de vedere al poziţiei financiare, sunt
încadrate în activul bilanţului.
Creanţele se reflectă în contabilitate în momentul înregistrării drepturilor faţă de terţi
până în momentul stingerii lor, de regulă prin încasare.
Creanţele pot fi grupate după mai multe criterii:
a) după natura operaţiilor din care provin:
- creanţe comerciale;
- creanţe financiare;
- alte creanţe.
b) în funcţie de conţinutul activităţii la care se referă:
- creanţe din activitatea de exploatare şi anume:
- faţă de clienţi, pentru livrări şi prestaţii;
- faţă de salariaţi, pentru avansurile acordate;
4
 - faţă de buget, pentru subvenţiile de primit, TVA de recuperat, etc.
- faţă de furnizori, pentru avansurile şi aconturile acordate.
- creanţe diverse: faţă de asociaţi sau acţionari, faţă de unităţi din cadrul grupului, faţă de
debitori diverşi etc.
- cheltuieli anticipate, constatate şi înregistrate în prezent dar care aparţin de drept
perioadelor contabile viitoare. Ele reflectă o creanţă a exerciţiului curent faţă de exerciţiile
viitoare.
B. Datoriile reprezintă surse atrase şi angajamente financiare (finanţări externe)
constituind obligaţii actuale ale întreprinderii rezultate din evenimente trecute şi prin decontarea
cărora se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care să încorporeze beneficii economice.
Trebuie făcută distincţie între obligaţie actuală şi angajament viitor. Sunt recunoscute
drept datorii numai obligaţiile actuale care au apărut ca urmare a unor evenimente trecute. O
datorie reprezintă un angajament sau o responsabilitate de a acţiona într-un anumit fel.
O obligaţie apare, în mod normal, în momentul unor livrări sau când firmele au acorduri
(contracte) irevocabile de achiziţie. Tocmai de aceea datoriile reprezintă o obligaţie actuală şi nu
viitoare.
Stingerea datoriilor se poate face pe mai multe căi:
- plată în numerar şi / sau virament;
- transferul unor active;
- prestare de servicii;
- înlocuirea unor datorii cu o altă obligaţie;
- conversia obligaţiilor în elemente de capital propriu, etc.
Lichidarea obligaţiilor presupune deci renunţarea întreprinderii la anumite resurse care
încorporează beneficii economice.
Aceasta înseamnă că datoriile iau naştere odată cu obţinerea dreptului de proprietate
asupra bunurilor, lucrărilor, serviciilor şi se lichidează odată cu plata acestora. Prin gestiunea
datoriilor unei entităţi trebuie să se urmărească menţinerea acestora la nivel optim (uneori
datoriile pot fi o sursă de finanţare externă foarte benefică), care poate duce la creşterea valorii
firmei şi scăderea costului capitalului. Din punct de vedere al poziţiei financiare, datoriile sunt
încadrate în pasivul bilanţului.
Datoriile se reflectă în contabilitate în momentul creerii angajamentelor (obligaţiilor) şi
până în momentul stingerii, adică a plăţii acestora.
Clasificarea datoriilor se poate face după acelaşi criterii folosite în cazul creanţelor:
- după natura operaţiilor din care provin:
- datorii din activitatea comercială;
- datorii din activitatea financiară;
- alte datorii (salariale, fiscale, sociale, etc.).
- după conţinutul activităţii la care se referă:
- datorii din activitatea de exploatare:
- faţă de furnizori, pentru livrări şi prestaţii;
- faţă de personal, pentru drepturile salariale;
- faţă de buget: impozite, taxe, contribuţii;
- faţă de clienţi, pentru avansurile primite de la aceştia.
- datorii diverse:
- datorii faţă de asociaţi sau acţionari;
- datorii faţă de unităţi din cadrul grupului;
- datorii faţă de creditori diverşi.
În funcţie de momentul decontării, vânzările – cumpărările se pot grupa astfel:
- cu decontare imediată – în numerar (bani lichizi);
5
 - cu decontare ulterioară pe credit comercial clasic sau cambial.
Creditul comercial clasic, constă în amânarea la plată acordată de către furnizor clientului,
când decontarea se face ulterior folosind instrumente clasice: ordin de plată, CEC, etc.
Creditul comercial cambial, este un credit prevăzut într-un efect comercial (bilet la ordin,
cambie, etc) care prevede expres: suma de plată, scadenţa şi banca care va face decontarea.

5.2. Evaluarea şi recunoaşterea datoriilor şi a creanţelor

Evaluarea este procesul prin care sunt recunoscute în situaţiile financiare valorile
corespunzătoare ale creanţelor şi datoriilor unei entităţi.
Recunoaşterea creanţelor şi datoriilor în situaţiile financiare se realizează prin referinţă la
două criterii ce trebuie îndeplinite cumulative:
- probabilitatea realizării unui beneficiu economic viitor (pentru creanţe) respectiv,
înregistrarea unei ieşiri de resurse purtătoare de beneficii economice (pentru datorii);
- evaluarea să poată fi realizată credibil.
Decontările cu terţii, generatoare de datorii şi creanţe, sunt evaluate în contabilitate la
valoarea nominală din momentul înregistrării lor. Valoarea nominală este dată de suma înscrisă
în documentele care consemnează creanţa ori datoria. Aceasta poate fi : costul istoric, costul
curent, valoarea realizabilă, valoarea actualizată.
Creanţele şi datoriile interne, în monedă naţională, sunt evaluate în lei, reprezentând
sumele posibile de încasat ori de plată la un moment dat..
Creanţele şi datoriile externe în valută se înregistrează în contabilitateîn lei şi în valută,
dacă operaţiunile ce dau naştere datoriilor şi creanţelor sunt efectuate în valută sau firma a optat
din considerente proprii pentru întocmirea situaţiilor financiare într-o monedă stabilă.
Transformarea în lei a contravalorii devizelor se face la cursul de schimb în vigoare la data
efectuării operaţiilor prin care acestea au fost înregistrate. Pe măsura încasării creanţelor respectiv
a plăţii datoriilor, diferenţele de curs între data încasării, respectiv a plăţii şi data înregistrării în
contabilitate se evidenţiează ca venituri sau cheltuieli financiare, în funcţie de situaţie.
La fiecare dată a bilanţului
- elementele monetare exprimate în valută trebuie raportate utilizându-se cursul de
închidere; diferenţele favorabile sau nefavorabile înregistrându-se la venituri sau cheltuieli după
caz;
- elementele nemonetare trebuie raportate utilizând cursul de schimb de la data efectuării
tranzacţiei;
- creanţele şi datoriile în valută se evaluează la cursul de schimb al BNR din ultima zi
bancară a lunii în cauză. Cu ocazia inventarierii, evaluarea creanţelor şi datoriilor se face la
valoarea actuală, care se stabileşte în funcţie de valoarea lor probabilă de încasat, respectiv, de
plată.

5.3. Organizarea contabilităţii relaţiilor cu terţii

Relaţiile cu terţii sunt consemnate în diverse documente justificative, care se pot grupa
după mai multe criterii:
- documente care reflectă relaţii cu furnizorii, clienţii, debitori şi creditori diverşi: facturi,
chitanţe,ordine de plată, bilete la ordin, file CEC, dispoziţii de încasare, dispoziţii de plată,
contracte, etc.
- documente privind relaţiile cu personalul: state de salarii, liste de avans chenzional, liste
de indemnizaţii pentru concedii de odihnă, dispoziţii de încasare sau de plată, contracte, decizii

6
de imputare, condică de prezenţă, bon de lucru individual şi colectiv, raport de producţie şi
salarizare, pontajul lucrărilor efectuate, fişa orelor suplimentare, etc.;
- documente privind relaţiile cu bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale şi alte
organisme publice: declaraţii de impozite şi taxe, situaţii de calcul, deconturi, ordine de plată,
chitanţe, desfăşurătorul indemnizaţiilor plătite în contul asigurărilor sociale de stat.
- documente privind operaţiuni neobişnuite, neregulate, întâmplătoare: procese verbale,
decizii de imputare, titluri executorii, hotărâri judecătoreşti, etc.
- documente privind relaţiile cu asociaţii sau acţionarii: ordin de plată, declaraţii de
subscriere, prospecte de emisiune, situaţii de calcul, etc.
Contabilitatea sintetică a relaţiilor de decontare de natura creanţelor, datoriilor şi a
operaţiunilor asimilate acestora se realizează cu ajutorul conturilor din clasa a 4-a din Planul de
Conturi General “Conturi de terţi”. Aceasta cuprinde următoarele grupe de conturi:
grupa 40 “Furnizori şi conturi asimilate”
grupa 41 “Clienţi şi conturi asimilate”
grupa 42 “Personal şi conturi asimilate”
grupa 43“Asigurări sociale, protecţia socială şi conturi asimilate”
grupa 44 ”Bugetul statului, fonduri speciale şi conturi asimilate”
grupa 45 “Grup şi asociaţi”
grupa 46 “Debitori şi creditori diverşi”
grupa 47 “Conturi de subvenţii, regularizare şi asimilate”
grupa 48 “Decontări în cadrul unităţii”
grupa 49 Ajustări pentru deprecierea creanţelor”.

5.4. Contabilitatea furnizorilor şi a altor tranzacţii asimilate

Ca o consecinţă a operaţiunilor de aprovizionare sau ca urmare a efectuării de către

diferiţi prestatori a unor servicii se înregistrează datorii, faţă de aceştia, ce privesc activitatea de
exploatare a unităţilor beneficiare, denumite „achiziţii pe credit comercial”.
În esenţă, furnizorii şi conturile asimilate, cuprind resursele băneşti atrase temporar de la
terţi şi care contribuie la finanţarea temporară a activităţii curente, prin amânarea plăţilor adică a
ieşirilor din firmă a numerarului sau a echivalentelor de numerar.
Contabilitatea analitică a furnizorului se ţine pe categorii, pe termene de decontare
precum şi pe fiecare entitate în parte. Furnizorii pot acorda clienţilor reduceri de preţ sub formă
de: rabaturile (pentru calitatea inferioară a serviciilor), remizele (pentru fidelitate, volum mare al
comenzilor), risturnele (pentru depăşirea unui plafon valoric al cumpărărilor), sconturi (pentru
plata înainte de scadenţă).
Facturile care conţin reduceri comerciale (rabaturi, remise, risturnuri) se înregistrează în
contabilitate la valoarea netă comercială. Sconturile acordate de furnizori se înregistrează în
contabilitatea acestora la cheltuieli financiare iar la clienţi la venituri fin anciare.
Contabilitatea relaţiilor cu furnizorii se conduce cu ajutorul conturilor din grupa 40
„Furnizori şi conturi asimilate”.
Contul 401 „Furnizori”.
După conţinutul economic: reflectă datoriile entităţilor faţă de furnizorii de bunuri, lucrări
şi servicii rezultate din activitatea de exploatare.
După funcţia contabilă: cont de pasiv.
Se creditează cu:
- valoarea la preţ de cumpărare a materiilor prime sau standard (prestabilit) a materiilor
prime, materialelor consumabile, animalelor de natura obiectelor de inventar , semifabricate,

7
produse finite , produse reziduale, animalelor şi păsărilor, mărfurilor şi ambalajelor intrate în
întreprindere prin achiziţie (cu titlu oneros) de la terţi pe bază de facturi
- valoarea stocurilor cumpărate pentru care s-au transferat riscurile şi în curs de
aprovizionare
- diferenţele de preţ nefavorabile aferente stocurilor materiale achiziţionate, dacă evidenţa
se ţine la preţuri prestabilite (standard):
- valoarea materialelor nestocate achiziţionate inclusiv consumul de energie şi apă:
- valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire, facturate de furnizori
(achiziţionate):
- valoarea materiilor prime, materialelor, mărfurilor, ambalajelor, etc., achiziţionate, în
cazul folosirii metodei inventarului intermitent
- valoarea lucrărilor executate sau a serviciilor prestate de terţi recepţionate
- valoarea facturilor pimite, în situaţia în care au fost evidenţiate anterior ca facturi nesosite
- rezultatul nefavorabil provenit din corectarea erorilor contabile, constate în exerciţiul
financiar curent , aferente exerciţiilor financiare precedente
- valoarea taxei adăugate înscrisă în facturile furnizorilor
- valoarea TVA –ului aferent achiziţiilor fără factură sau alte situaţii prevăzute de lege
- sumele datorate terţilor reprezentând despăgubiri, amenzi sau penalităţi
- valoarea timbrelor fiscale şi poştale, biletelor de tratament şi de călătorie şi a altor valori
achiziţionate
- diferenţele nefavorabile de curs valutar la sfârşitul perioadei rezultate din evaluarea soldului
obligaţiilor în valută
Se debitează cu:
- plăţile efectuate către furnizori
- valoarea efectelor comerciale de plătit acordate furnizorilor
- valoarea diferenţelor favorabile de curs valutar aferente datoriilor către furnizori, la
sfârşitul perioadei
- valoarea avansurilor decontate cu furnizorii, cu prilejul regularizări datoriilor cu aceştia
- sumele nete achitate colaboratorilor (persoane fizice) şi impozitul aferent reţinut
- valoarea produselor cuvenite unităţilor prestatoare ca plată în natură, potrivit
prevederilor contractuale
- valoarea datoriilor prescrise sau anulate faţă de furnizori
- valoarea sconturilor obţinute de la furnizori
- valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire, predate furnizorului (restituite)
Soldul contului este creditor şi reprezintă sumele datorate furnizorilor de stocuri,
prestatorilor şi colaboratorilor.

In conturile de terţi conform OMFP 1802/2014 se înregistrează distinct operaţiunile de

scontare, forfetare şi alte operaţiuni efectuate cu instituţiile de credit.
Efectele comerciale (cambia, biletul la ordin) reprezintă înscrisuri care au ca scop
decontarea obligaţiilor şi drepturilor de creanţă la termen rezultate din activitatea desfăşurată de
agenţii economici pentru realizarea obiectului lor de activitate. Aceste efecte comerciale au la
bază contracte încheiate între părţile participante la tranzacţie în care sunt stipulate condiţiile şi
termenele scadente de efectuare a plăţilor . În aceste situaţii instituţiile de credit joacă rolul de
intermediari având drept scop facilitarea desfăşurării activităţii entităţilor economice prin
finanţare. Finanţarea de către instituţiile de credit se poate face prin operaţiuni de scontare,
forfetare şi alte operaţiuni specifice.
Scontul comercial- reprezintă operaţiunea prin care în schimbul unui efect de comerţ
(cambie,bilet la ordin), instituţia de credit pune la dispoziţia posesorului creanţei, valoarea
8
 efectului , mai puţin agio (taxa de scont şi comisioanele aferente), fără a aştepta scadenţa
efectului respectiv, iar instituţia are drept de recurs asupra beneficiarului fondurilor.
Forfetarea - reprezintă o modalitate de finanţare în comerţul internaţional, pe termen
mediu şi lung care constă în cumpărarea de către o entitate financiară a aunor creanţe scadente în
viitor rezultate dintr-o operaţiune de export , fără drept de regres, împotriva oricărui deţinător
anterior contra unei taxe forfetare.
Deosebiri esenţiale între forfetare şi scontare sunt:
• scadenţa efectelor de comerţ/acreditivelor acceptate pentru scontare este în principiu de maxim
90 de zile, în timp ce piaţa forfetării se ocupă de negocierea creanţelor pe termen mediu şi lung ,
de regulă 5 ani.
• scontările se fac pentru creanţe singulare, în timp ce forfetarea presupune mai multe creanţe cu
scadenţe diferite, într-un termen mediu sau lung.

Contul 403 „Efecte de plată”

Evidenţiază obligaţiile de plată pe bază de efecte comerciale (bilete la ordin, cambii),
către furnizorii de bunuri, lucrări şi servicii ce privesc activitatea de exploatare.
Cont de decontări, cu funcţie contabilă de pasiv.

5.5. Contabilitatea clienţilor şi a altor tranzacţii asimilate

Conturile de clienţi reflectă creanţele faţă de terţi, generate de vânzarea pe credit

comercial a bunurilor materiale rezultate din activitatea entităţilor, precum şi a lucrărilor
executate şi a serviciilor prestate în favoarea acestora.
Imobilizarea unor sume sub forma „clienţilor neâncasaţi” constituie o componentă
importantă a politicii financiare a întreprinderilor pe termen scurt.
În condiţiile amânării încasării creanţelor pe care le înregistrează o firmă faţă de clienţi,
atunci când volumul acestora creşte, se pune problema lichidităţii, ceea ce presupune o
permanentă urmărire a circuitului fluxurilor de numerar, a structurii vănzărilor şi a evoluţiei cifrei
de afaceri. Prin toate aceste acţiuni, (componente ale managementului firmei) se urmăreşte
preântâmpinarea unor dezechilibre financiare, respectiv evitarea intrării în incapacitate de plată.
În acelaşi timp, practicarea unei politici comerciale prudente pe termen lung bazate pe
vânzări pe credit comercial poate aduce beneficii firmei.
Contabilitatea vânzărilor pe credit comercial se conduce cu ajutorul conturilor din grupa
41 „Clienţi şi conturi asimilate” respectiv conturile:
411 “Clienţi”
413 „Efecte de primit de la clienţi”
418 „Clienţi – facturi de întocmit”
419 „Clienţi – creditori”.
Contul 411 „Clienţi”
Reflectă creanţele, din decontările cu clienţii interni şi externi, pe bază de facturi, inclusiv
a clienţilor incerţi, răi platnici, dubioşi sau aflaţi în litigiu. Se dezvoltă în două conturi sintetice de
gradul II:
4111 „Clienţi”
4118 „Clienţi incerţi sau în litigiu”
După conţinutul economic este un cont de creanţe.
După funcţia contabilă: cont de activ.
Se debitează cu:

9
 - valoarea produselor, semifabricatelor, mărfurilor livrate, lucrărilor executate şi
serviciilor prestate, etc. înclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă
- valoarea bunurilor livrate şi a serviciilor prestate, evidenţiate anterior în contul “Clienţi
– facturi de întocmit”, pentru care se întocmeşte factura
- veniturile realizate în avans sau de realizat, aferente exerciţiilor financiare următoare,
inclusiv taxa pe valoarea adăugată
- valoarea avansurilor facturate pentru livrări şi prestaţii ulterioare
- valoarea dobânzilor facturate de locator în cadrul contractului de leasing
- valoarea creanţelor reactivate (considerate anterior neâncasabile)
- diferenţele favorabile de curs valutar, aferente creanţelor în devize, la finele anului
- valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire cuprinse în factura care însoţeşte
marfa
În creditul contului se înregistrează:
- sumele încasate de la clienţi
- trecerea clienţilor neîncasaţi în termen în categoria clienţilor incerţi sau în litigiu
- încasarea clienţilor incerţi
- valoarea avansurilor încasate anterior de la clienţi la decontarea creanţelor faţă de aceştia
- diferenţele nefavorabile de curs valutar aferente creanţelor încasate sau a celor din sold
la sfârşitul exerciţiului
- valoarea cecurilor şi a altor efecte comerciale acceptate în contul creanţelor
- valoarea sconturilor acordate clienţilor
- sumele trecute pe pierderi în urma scăderii din evidenţă a clienţilor incerţi sau în litigiu
- valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire, restituite de clienţi
Soldul contului este debitor şi reprezintă creanţele faţă de clienţi sau sumele datorate de
clienţi entităţii furnizoare sau prestatoare.

5.6. Particularităţi privind reducerile de preţ acordate de furnizori clienţilor

Aşa după cum s-a prezentat în Capitolul 4 furnizorii pot acorda cumpărătoirlor reduceri
de preţ care pot fi: comerciale (rabaturi, remize, risturne) şi financiare (sconturi).

Reducerile de preţ consemnate în factura iniţială

Aşa cum s-a precizat în capitolul anterior, reducerile comerciale acordate de furnizor şi
înscrise pe factura iniţială de achiziţie diminuează costul de achiziţie al bunurilor.
Sconturile se evidenţiază astfel:
- cheltuieli financiare (la furnizor) ct. 667
- venituri financiare (la client) ct. 767.
Rabaturile şi remizele se acordă de regulă la facturare iar risturnele ulterior facturării prin
facturi distincte utilizând conturile : 609” Reduceri comerciale primite de la clienţi” şi 709”
Reduceri comerciale acordate la furnizori”.

Exemplu:
Societatea Comercială X acihiziţionează materii prime la preţul de 200000 lei, rabat 4%,
remisă 5%, scont de decontare 3%, TVA 24%.
Determinarea netului comercial, financiar şi de plată presupune calcule în cascadă (în
sensul că procentul de reducere se aplică de fiecare dată asupra netului anterior iar TVA asupra
ultimului net.

10
 În cazul exemplului anterior se vor realiza următoarele calcule: (reducerile sunt
consemnate în factură).
- Valoarea materii prime .200.000 lei
- Rabat (4% x 200.000) 8.000 lei
- Remiza (5% x 192.000) 9.600 lei
- Net comercial (200.000 – 17.600) 182.400 lei
- Scont de decont (3% x 182.400) 5.472 lei
- Net financiar (182.400 – 5.472) 176.928 lei
- TVA (24% x 176.928) 42.463 lei
- Net de plată 219.391 lei

Reduceri de preţ acordate ulterior întocmirii facturii de aprovizionare şi consemnate în facturi

distincte

Reducerile comerciale primite ulterior facturării, indiferent de perioada la care se referă,

corectează costul stocurilor la care se referă, dacă acestea mai sunt în gestiune. Dacă stocurile
pentru care au fost primite reducerile ulterioare nu mai sunt în gestiune, acestea sunt evidenţiate
distinct în contabilitate (contul 609 „Reduceri comerciale primite”, respectiv contul 709
„Reduceri comerciale acordate”), pe seama conturilor de terţi.

În acelaşi timp, reducerile comerciale acordate ulterior facturării nu afectează venitul din
vânzarea stocurilor.

5.7. Contabilitatea decontărilor cu personalul

5.7.1. Delimitări şi structuri privind datoriile şi creanţele de natură salarială

În conformitate cu IAS 19 „Beneficiile angajaţilor”, atunci când un angajat a prestat un

serviciu către o întreprindere, în timpul unei perioade contabile, întreprinderea trebuie să
recunoască valoarea beneficiilor pe termen scurt ale angajaţilor aşteptate a fi plătite în schimbul
acelui serviciu astfel:
- ca datorie (cheltuială angajată), după deducerea oricărei valori deja plătite, iar dacă
valoarea deja plătită depăşeşte valoarea neactualizată a beneficiilor, întreprinderea trebuie să
recunoască acel exces ca activ (cheltuială plătită anticipată) în măsura în care plata va conduce la
o reducere a plăţilor viitoare sau la o rambursare de numerar;
- ca o cheltuială efectivă cu excepţia cazului în care un alt IAS recomandă includerea
beneficiilor în costul unui activ.
Relaţiile dintre întreprinderi şi angajaţii acestora se stabilesc pe bază de contract colectiv
de muncă. În cadrul acestuia se evidenţiază obligaţiile angajaţilor de a presta anumite activităţi şi
cele ale firmelor (angajatorilor) de a plăti munca prestată, salariile negociindu-se între salariaţi şi
conducătorul întreprinderii.
Se pot practica mai multe forme de salarizare:
- în regie (după timpul lucrat);
- în acord (în funcţie de cantitatea şi calitatea muncii prestate)
- în cote procentuale din veniturile realizate.
Entităţile care au salariaţi cu contract de muncă precum şi salariaţii acestorasuportă o serie
de contribuţii, care pentru entităţi reprezintă cheltuieli iar pentru personal reţineri din salarii. De
asemenea salariaţii pot beneficia de concedii şi îndemnizaţii de asigurări sociale.
11
 Conţinutul şi structura cheltuielilor salariale
Sunt considerate cheltuieli de natură salarială şi se suportă de către angajatori
următoarele structuri:
- a) Fondul de salarii. Este format din totalitatea salariilor brute suportate de angajator şi
cuprinde:
a1) Salariul de bază brut de încadrare este stabilit prin negocieri colective sau individuale
între patronat şi salariaţi sau reprezentanţii acestora.
a2)Sporurile se acordă pentru:
- condiţii deosebite de muncă: nocive, stres, etc.
- muncă suplimentară (ex. pentru munca prestată în sărbători legale un spor de 100% din
salariul de bază);
- vechime în muncă, se acordă un spor minim de 5% pentru 3 ani vechime şi maximum
25% pentru o vechime de peste 20 ani);
- exercitarea unei funcţii suplimentare;
- folosirea unei limbi străine.
a3) Adaosurile la salariul de bază sunt:
- adaosul de acord;
- premiile;
- primele de vacanţă şi sărbători.
a4) Indexările rezultă din aplicarea unor procente la salariul de bază ca urmare a creşterii
preţurilor (inflaţie)
a5) Indemnizaţiile pentru concediile de odihnă. Se acordă tuturor salariaţilor cu o durată
minimă de 20 zile lucrătoare proporţional cu activitatea prestată într-un an calendaristic şi nu mai
puţin de 15 zile lucrătoare neîntrerupt. Compensarea în bani este permisă numai la încetarea
contractului individual de muncă.
Cuantumul indemnizaţiei se stabileşte prin înmulţirea numărului de zile de concediu cu
salariul mediu zilnic Is = Nrzco x Smz.
Salariul mediu zilnic se stabileşte prin raportarea drepturilor salariale din ultimele 3 luni
anterioare concediului la numărul de zile lucrătoare din cele 3 luni. Drepturile salariale cuprind
pe lângă salariul de bază indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent prevăzute în contractul
individual de muncă.
Indemnizaţia trebuie achitată cu cel puţin 5 zile înaintea plecării în concediu.
a6)Indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă plătite din fondul de salarii
(concedii medicale)
a7) Avantaje în natură sub formă de bunuri şi servicii.
a8)Alte drepturi salariale ex. tichete de masă.
De asemenea salariaţii pot beneficia de prime reprezentând participarea la profit atunci
când există baza legală pentru acordarea acestora.
b) Contribuţia entităţii la asigurările sociale (CAS)
- 2,25% contribuția asiguratorie pentru muncă contribuţia datorată de angajator;
- pentru condițiile deosebite de muncă și pentru condițiile speciale de muncă,
angajatorul datorează suplimentar, în contul CAS, 4% respectiv 8%

Conţinutul şi structura reţinerilor din salarii

Sunt considerate contribuţii ale salariaţilor sau reţineri din salarii prin stopaj la sursă
următoarele:

12
 a) Contribuţia personalului la asigurările sociale. Se calculează în cotă de 25% din
salariul brut lunar realizat în care se includ pe lângă salariul de bază sporurile reglementate prin
lege sau prevăzute în contractul colectiv de muncă.
b) Contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale de sănătate. Se determină prin
aplicarea unei cote de 10% asupra salariului brut lunar realizat.
d) Impozitul pe salarii. Se stabileşte prin aplicarea cotei de 10% la venitul impozabil
(salariul bază de calcul).
f) Alte reţineri din salarii – datorate terţilor. Cuprind: chirii, imputaţii, rate, popriri, pensii
alimentare, amenzi stabilite în baza unor relaţii contractuale ori a unor titluri executorii.
De regulă plata drepturilor salariale (obligaţiile entităţii faţă de salariaţi) se face în două
tranşe (chenzine) respectiv după deducerea contribuţiilor angajaţilor astfel:
- după data de 15 a lunii în curs reprezentând 40 – 45% din salariul de bază, denumit
avans (chenzina a-I-a);
- după data de întâi a lunii următoare restul de plată (chenzina a-II-a).

Creanţele de asigurări sociale de sănătate ale salariaţilor

Creanţele de asigurări sociale de sănătate sunt reprezentate prin indemnizaţiile şi
concediile de care beneficiază angajaţii unei entităţi conform reglementărilor legale sau a unor
prevederi contractuale.
Calculul şi plata indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate se face pe baza
„Certificatului de concediu medical” care constituie document justificativ de plată. Stagiul
minim pentru acordarea concediilor şi indemnizaţiilor sociale de sănătate este de 6 luni realizate
în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical.
Cele mai importante drepturi de asigurări sociale de sănătate sunt:
a) Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă. Se suportă atât de către
angajator cât şi din bugetul asigurărilor sociale de sănătate. Indemnizaţia pentru incapacitate
temporară de muncă cauzată de o boală obişnuită reprezintă 75% din media veniturilor din
ultimele 6 luni ce constituie baza de calcul a concediului medical.
Indemnizaţia se stabileşte astfel:
Idmn = Nr. de zile lucrătoare de concediu x (75% x salariul
mediu zilnic din ultimele 6 luni)
Sz = Σ salarii brute din ultimele 6 luni
Nr. total de zile lucrătoare din ultimele 6 luni
În cazul unor boli profesionale, accidente de muncă, tuberculoză, SIDA, boli
intectocontagioase şi urgenţe medico – chirurgicale procentul este de 100%.
Cuantumul indemnizaţiei de boală în cazul accidentelor de muncă şi al bolilor
profesionale se stabileşte prin aplicarea procentului de 80% asupra bazei de calcul .
In aceste cazuri legea nu cere îndeplinirea condiţiilor privind stagiul de cotizare, fiind
vorba de o stare de sănătate care trebuie ocrotită în orice condiţii cu maximum de ajutor legal.
b) Indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă.
Se suprotă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat şi pot îmbrăca următoarele
forme:
- Indemnizaţii pentru reducerea timpului de lucru cu o pătrime din durata normală; Se
acordă salariaţilor dacă din motive de sănătate nu mai pot realiza durata normală de muncă. Se
stabileşte ca diferenţă între media veniturilor brute din ultimele 6 luni şi venitul brut obţinut în
noile condiţii.
- Indemnizaţii de carantină; Se acordă salariaţilor cărora li se interzice continuarea
activităţii din cauza unor boli contagioase. Se stabileşte: Nr. de zile lucrătoare de concediu x
(75% x salariu mediu zilnic din ultimele 6 luni).
13
 - Tratament balnear în conformitate cu programul de rcuperare stabilit de medic.
c) Indemnizaţia pentru maternitate.
Se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de sănătate, având o durată de 126 de
zile calendaristice din care jumătate înainte de naştere şi jumătate după naştere, putându-se
compensa cu condiţia ca durata concediului postnatal să fie de minim 42 zile.
Indemnizaţia se stabileşte astfel:
Nr. zile lucrătoare de concediu x (85% x Smz din ultimele 6 luni)
d) Indemnizaţia pentru creşterea copilului.
Se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat şi se plăteşte de primării.
Cuantumul indemnizaţiei este începând cu 01.01.2007 de 600 lei şi poate beneficia de
aceasta oricare dintre părinţi, tutorele sau persoana care a adoptat copilul, dacă în ultimul an
anterior naşterii a realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit. Se
acordă la cerere până la împlinirea vârstei de 2 ani de către noul născut.
e) Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav.
Se suprotă integral din bugetul asigurărilor sociale de sănătate pentru îngrijirea copilului
bolnav până la vârsta de 7 ani şi a copilului cu handicap până la 18 ani. Durata concediului este
de maxim 45 zile pe an cu excepţiile prevăzute de lege.
Indemnizaţia se stabileşte astfel:
Nr. zile lucrătoare de concediu x (85% x Smz din ultimele 6 luni)

Elementele de bază privind calculul salariilor

Elementele principale în funcţie de care se calculează salariile sunt:
- Salariul de bază (tarifar de încadrare) este cel stabilit prin negociere, consemnat în
contractul individual de muncă (Cim);
Sbz = negociere prvz. Cim
- Salariul brut - este aferent timpului şi activităţii desfăşurate şi cuprinde salariul de bază,
sporurile, adaosurile, indemnizaţii stimulente, avantaje în natură, indexări;
Vb = Sbz + Sp + Ads + Id + Stm + Avn + Indx
- Venit net din salarii – se determină scăzând din venitul brut următoarele: contribuţia
personalului la asigurările sociale, contribuţia la asigurările sociale de sănătate, contribuţia
personalului la fondul de şomaj şi alte contribuţii legale.
Vns = Vb – (CPAS + CPASS + CPFS +ACL)
- Venit bază de calcul (Venitul impozabil)– se determină scăzând din venitul net din
salarii deducerile;
Vbc = Vn – D

- Deducerea personală reprezintă o sumă fixă ce se deduce din venitul net pentru a afla
venitul bază de calcul.
Deducerea personala este o facilitate oferita de statul roman acelor angajati care castiga
un salariu brut de sub 3.600 de lei. Aceste deduceri tin cont de numarul de persoane aflate in
intretinerea acestor salariati, asa ca suma variaza.
De la 1 ianuarie 2018 beneficiaza de deduceri personale şi cei care au venituri de până în
3.600 de lei, iar aceste modificari au venit şi ca urmare a trecerii contribuţiilor sociale în seama
salariaţilor, pentru ca veniturile nete ale acestora să nu sufere modificări
- Rest de plată – se obţine scăzând din venitul net din salarii, impozitul pe salarii,
avansurile acordate şi alte reţineri datorate terţilor.

Rpl = Vns – (Imps + Avs + Ardt)

14
 Stabilirea drepturilor colaboratorilor cu activitate desfăşurată în baza unei convenţii civile
(încheiate potrivit Codului civil) se determină astfel:
Dr af colab = Venit brut – Impozit pe venit – Avans primit –
Alte reţineri(CAS, SOM ,CASS)
Impozitul reprezintă conform legislaţiei actuale 16% din venitul impozabil ( bază de
calcul).

5.7.2. Evidenţa şi contabilitatea decontărilor cu personalul

Cele mai importante documente cu ajutorul cărora se stabilesc datoriile şi creanţele de

natură salarială sunt: fişa de pontaj, condica de prezenţă, foaia colectivă de pontaj, bonul de
lucru, raport de producţie, pontajul lucrărilor efectuate, statul de salarii, lista de avans
chenzinal, lista de indemnizaţii pentru concedii de odihnă, fişa de evidenţă a salariilor, etc.
Reflectarea în contabilitate a decontărilor cu personalul se realizează cu ajutorul grupei
42 “Personal şi conturi asimilate”, respectiv conturile:
421 “Personal – salarii datorate
423 “Personal – ajutoare materiale datorate”
424 “Prime reprezentând participarea personalului la profit”
425 “Avansuri acordate personalului”
426 “Drepturi de personal neridicate”
427 “Reţineri din salarii datorate terţilor”
428 “Alte datorii şi creanţe în legătură cu personalul”

Contul 421 „Personal – salarii datorate”

Evidenţiază datoriile întreprinderii în legătură cu drepturile salariale cuvenite personalului
în bani sau în natură, inclusiv a adaosurilor şi premiilor achitate din fondul de salarii pentru
munca prestată.
După conţinutul economic este un cont de relaţii cu terţii exprimând datorii.
După funcţia contabilă este un cont de pasiv.

5.8. Contabilitatea decontărilor cu asigurările sociale,

Entităţile economice datorează organismelor de asigurări şi protecţie socială contribuţii
suportate atât prin afectarea cheltuielilor de exploatare ale unităţii, cât şi reţineri din drepturile
salariale cuvenite personalului.
Plata acestor contribuţii are loc prin stopaj la sursă până în ziua plăţii chenzinei a II-a, dar
nu mai târziu de 25 a lunii următoare pentru luna expirată.
Din fondurile de asigurări sociale se suportă:
- pensiile;
- indemnizaţii materiale pentru concedii de boală;
- concedii de maternitate şi pentru îngrijirea copilului;
- ajutoare de deces;
- asistenţă medicală gratuită acordată asiguraţilor;
- proteze medicale;
- ajutoare de şomaj.
Decontarea contribuţiei sociale la sfârşitul fiecărei luni poate conduce la două situaţii:
- contribuţia unităţii la asigurările sociale depăşeşte ajutoarele materiale datorate,
rezultând diferenţe de plată;
- contribuţia unităţii la asigurările sociale este inferioară ajutoarelor materiale acordate,
înregistrându-se diferenţe de încasat.
15
 Contabilitatea decontărilor privind asigurările sociale şi asigurările de sănătate precum
şi alte fonduri de protecţie socială se ţine cu ajutorul grupei 43 „Asigurări sociale, protecţie
socială şi conturi asimilate” astfel:
43. Asigurări sociale, protecția socială și conturi asimilate
431. Asigurări sociale
4311. Contribuția unității la asigurările sociale (P)
4312. Contribuția personalului la asigurările sociale (P)
4313. Contribuția angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate (P)
4314. Contribuția angajaților pentru asigurările sociale de sănătate (P)
4315. Contribuția de asigurări sociale (P)
4316. Contribuția de asigurări sociale de sănătate (P)
4318. Alte contribuții pentru asigurările sociale de sănătate;
436. Contribuția asiguratorie pentru muncă (P)
437. Ajutor de șomaj
4371. Contribuția unității la fondul de șomaj (P)
4372. Contribuția personalului la fondul de șomaj (P)
438. Alte datorii și creanțe sociale
4381. Alte datorii sociale (P)
4382. Alte creanțe sociale (A)
Contul 431 „Asigurări sociale”
Ţine evidenţa decontărilor privind contribuţia angajatorului şi a personalului la asigurările
sociale inclusiv contribuţia pentru asigurările de sănătate.
Se dezvoltă în mai multe conturi sintetice de gradul II:
După conţinutul economic sunt conturi de relaţii cu bugetul asigurărilor sociale
exprimând datorii.
După funcţia contabilă sunt conturi de pasiv.

5.9. Contabilitatea impozitului pe venituri de natură salarială

Impozitul pe venituri de natură salarială este un impozit direct, datorat bugetului de stat
de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi în baza unui contract individual de muncă şi
realizează venituri sub forma salariilor.
Baza de calcul a impozitului o constituie venitul impozabil, care se determină prin
deducerea din venitul net din salarii a valorii deducerii personale şi după caz, a deducerii
suplimentare (pentru persoanele aflate în întreţinerea familiei).
Venitul net din salarii se determină prin deducerea din venitul brut (suma veniturilor realizate de
salariat pe fiecare loc de realizare a venitului), a contribuţiilor obligatorii individuale datorate
asigurărilor sociale, fondului de şomaj, asigurărilor de sănătate şi alte contribuţii legale.
Angajaţii, datorează un impozit lunar, sub formă de plăţi anticipate, care se reţine prin
stopaj la sursă şi se virează de către angajatori bugetului de stat.
Impozitul se calculează, la locul unde se află funcţia de bază, prin aplicarea cotei de
impozit (10%) asupra bazei de calcul, determinat ca diferenţă între venitul net din salarii aferent
unei luni şi deducerile personale acordate pentru luna respectivă.
Pentru veniturile realizate în celelalte cazuri, impozitul se determină prin aplicarea cotei
de impozitare asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul brut şi contribuţia la
asigurările sociale de sănătate, pe fiecare loc de realizare a acestuia.
Contabilitatea impozitului pe venituri de natură salarială se conduce cu ajutorul contului
444 „Impozitul pe venituri de natură salarială”.
Este un cont de datorii cu funcţie contabilă de pasiv.
16
 5.10. Contabilitatea impozitului pe profit

Impozitul pe profit este un impozit direct cu o contribuţie importantă la formarea

veniturilor bugetului public, exercitând totodată, o influenţă considerabilă asupra activităţilor
economice generatoare de bunuri şi valori.
Baza de impozitare o constituie rezultatul impozabil, care se calculează ca diferenţă între
veniturile realizate şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora dintr-un an fiscal, din care
se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile.
Ri = (Vr – Chafv) – Vneimp + Ch neded
Sunt considerate venituri neimpozabile:
- dividendele primite de către o persoană juridică română de la o altă persoană juridică
română;
- diferenţele favorabile de valoare ale titlurilor de participare înregistrate ca urmare a
încorporării: rezervelor, beneficiilor sau a primelor de emisiune ori pentru compensarea unor
creanţe la societatea la care se deţin participaţiile;
- veniturile rezultate din anularea datoriilor care au fost considerate cheltuieli
nedeductibile, inclusiv din ajustările şi provizioanele pentru care nu s-a admis deducerea.
De asemenea se deduc la calculul rezultatului impozabil:
- rezervele legale cosntituite conform legii;
- peirderea fiscală din anii precedenţi (din profitul următorilor 7 ani consecutivi);
- amortizarea fiscală.
Principalele categorii de cheltuieli nedeductibile sunt:
- amenzile, confiscările, penalităţile, majorările de întârziere;
- suma cheltuielilor sociale care depăşesc limitele considerate deductibile, conform legii
anuale a bugetului de stat;
- cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ, etc.
Veniturile neimpozabile, cheltuielile deductibile, precum şi cele nedeductibile sunt
stabilite prin actele normative de procedură fiscală.
Cota de impozit pe profit este de 16%, cu excepţiile prevăzute de lege.
Nivelul impozitului se stabileşte conform prevederilor legale în vigoare .
Subiecţii plătitori ai impozitul pe profit sunt: persoanele juridice române pentru profitul
impozabil obţinut din orice sursă, din România, cât şi din străinătate; persoanele juridice străine
care desfăşoară activităţi printr-un sediu permanent în România, pentru profitul impozabil aferent
acelui sediu; persoanele juridice sau fizice nerezidente sau rezidente care desfăşoară activităţi cu
o persoană juridică română într-o asociere care nu dă naştere unei persoane juridice, pentru
profitul realizat în România.
Calitatea de plătitori ai impozitului pe profit o au şi persoanele juridice străine care obţin
venituri pe teritoriul României în legătură cu proprietăţi imobiliare, exploatarea resurselor
naturale şi înstrăinarea unui drept de proprietate intelectuală.
Plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei
luni din trimestrul următor.
Cu privire la obligaţiile fiscale cu titlu de impozit pe profit, contribuabilii au obligaţia de a
depune „declaraţia de impunere” până la termenul de plată a impozitului, urmând ca, după
determinarea finală a impozitului pe profit, pe baza datelor din bilanţul contabil anual, să depună
declaraţia de impunere pentru anul fiscal expirat, până la termenul prevăzut pentru depunerea
situaţiilor financiare anuale.
Entităţile economice sunt obligate să întocmească Registrul de evidenţă fiscală,
document cu regim special, care cuprinde metodologia de determinare a profitului impozabil.
17
Datele prezentate trebuie să corespundă cu cele prezentate în declaraţiile privind obligaţiile de
plată la bugetul consolidat.
Contabilitatea impozitului pe profit se conduce cu ajutorul contului 441 „Impozitul pe
profit/venit”. Se dezvoltă în două conturi de gradul II:
4411 „Impozit pe profit”
4418 „Impozit pe venit”.
Până la data de 1.01.2010 contul 4418 „Impozit pe venit” avea rolul de a evidenţia
impozitul pe veniturile realizate de către entităţile economice care funcţionau în regim de
microîntreprinderi. Cum statutul de microîntreprindere a fost desfiinţat conform ordinului
101/28.01.2010 emis de ANAF acest cont a rămas în prezent fără obiect.
Evidenţiază decontările cu bugetul statului sau bugetele locale privind impozitul datorat
de către persoanele juridice.
După funcţia contabilă este un cont de pasiv.
Soldul contului este: creditor şi reprezintă impozitul pe profit datorat bugetului de stat
sau bugetelor locale;

5.11. Contabilitatea taxei pe valoarea adăugată

Conţinut, sferă de cuprindere, cote, bază de impozitare şi documente de reflectare a

TVA
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect cuvenit bugetului de stat pentru
valoarea adăugată creată în fiecare stadiu al circuitului economic.
În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind: „operaţiunile care constituie
livrări de bunuri, prestări de servicii efectuate cu plată sau operaţiile asimilate acestora efectuate
de către contribuabili, care efectuează de o manieră independentă activităţi economice” precum şi
livrările de bunuri aferente acţiunilor de protocol şi sponsorizările care depăşesc plafoanele
legale, plata în natură a salariilor şi dividendelor, valoarea bunurilor constatate lipsă la inventar.
Activităţile economice, în sensul sferei de aplicare a taxei pe valoarea adăugată sunt cele
desfăşurate de producători, comercianţi, prestatori de servicii, cele ale profesiunilor libere sau
asimilate, precum şi exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de
venituri.
Se cuprind, de asemenea, în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată şi importurile
de bunuri.
Sunt supuse TVA, operaţiunile economice efectuate pe teritoriul României, în condiţiile
prevăzute de lege, care din punct de vedere al regimului de impozitare se clasifică în:
- operaţiuni taxabile, la care se aplică cota standard de TVA (24%);
- operaţiuni taxabile la care se aplică cota redusă de 9% (livrări de manuale, ziare,
medicamente, proteze, intrarea la muzee, etc.);
- operaţiuni taxabile la care se aplică cota redusă de 5%
( locuinţe livrate ca parte a politicii sociale conform prevederilor Codului Fiscal în
vigoare)
- operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere;
- operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată fără drept de deducere;
- operaţiuni de import scutite de taxa pe valoarea adăugată.
Reglementările fiscale stabilesc în acelaşi timp:
- operaţiunile economice efectuate în interiorul ţării care sunt scutite de plata TVA;
- operaţiunile scutite la import, scutirile de la plata TVA pentru exporturi şi transportul
internaţional;
- scutirile speciale privind traficul internaţional de bunuri.
18
 Taxa pe valoarea adăugată se plăteşte de persoanele fizice sau juridice care efectuează
una sau mai multe operaţiuni impozabile prevăzute de lege.
Exigibilitatea taxei ia naştere, de regulă, în momentul efectuării livrării bunurilor mobile,
transferului proprietăţii bunurilor imobiliare sau prestării serviciilor.
Prin derogare, procedura fiscală stipulează cazurile de exigibilitate anticipată sau
ulterioară faptului generator.
Cuantumul taxei pe valoarea adăugată se calculează prin aplicarea cotei de TVA asupra
bazei de impozitare.
Baza de calcul este reprezentată de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor
prestate, exclusiv taxa pe valoarea adăugată adică costul de achiziţie sau preţul de cost determinat
în momentul livrării bunurilor şi serviciilor.
Nu se cuprind în baza de impozitare: reducerile comerciale şi financiare, penalizările,
daunele, bunurile distruse de calamităţi naturale, perisabilităţile legale, stocurile degradate din
cauze obiective, bunuri acordate gratuit inclusiv sponsorizările legale în limita în care sunt
deductibile la calculul impozitului pe profit, ambalajele care circulă la schimb fără facturare,
veniturile din subvenţii bugetare, dobânzile percepute, penalităţi de întârziere, vânzări cu plata în
rate, operaţiuni de leasing şi altele asemenea.
Sumele reprezentând TVA dedusă în cursul anului fiscal pentru obiective proprii de
investiţii pot fi utilizate numai pentru plăţi aferente aceluiaşi obiectiv. Se aplică măsuri de
simplificare a TVA –ului pentru următoarele bunuri: deşeuri, materii prime şi materiale
secundare, terenuri, clădiri, material lemnos.
Pe facturile emise pentru livrările de bunuri enumerate, furnizorii sunt obligaţi să înscrie
menţiunea „taxare inversă”. În acest caz furnizorii şi cumpărătorii evidenţiază, TVA,
concomitent atât în jurnalul de cumpărări cât şi de vânzări şi o înscriu în decontul de TVA atât ca
taxa deductibilă cât şi colectată. În acest caz va avea loc autolichidarea TVA chiar dacă este
înscrisă în factură. Dreptul de deducere al TVA-ului trebuie justificat prin următoarele
documente: factura fiscală în original, declaraţia vamală de import sau alt act emis de
autorităţile vamale, bonurile fiscale ştampilate, alte documente legale. Pentru evidenţierile în
contabilitate a TVA-ului se mai folosesc: Cererea de luare în evidenţă a plătitorilor de TVA,
Jurnalul de cumpărări, Jurnalul de vânzări, Borderoul de vânzare, Decontul de TVA, Cerere de
compensare, etc.
Fiind un impozit datorat în cadrul fiecărui stadiu al circuitului economic, pentru valoarea
adăugată creată; plătitorii de taxă pe valoarea adăugată au dreptul deducerii TVA aferentă
bunurilor şi serviciilor achiziţionate, destinate realizării de operaţiuni supuse taxei pe valoarea
adăugată, aferentă livrării de bunuri şi/sau prestării de servicii scutite de TVA; realizării de
acţiuni de sponsorizare, reclamă şi publicitate, precum şi alte acţiuni prevăzute de lege.
Taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat se stabileşte ca diferenţă între
valoarea taxei facturate pentru bunurile livrate şi serviciile prestate şi a taxei aferente intrărilor,
achiziţiilor, dedusă potrivit normelor fiscale.
Diferenţa de taxă în plus sau în minus se regularizează în condiţiile legii pe baza
„deconturilor lunare” întocmite de către contribuabili până la data de 25 a lunii următoare
inclusiv, care constituie şi termenul limită pentru plata obligaţiunilor cuvenite bugetului de stat.

Reflectarea în contabilitate a TVA

În vederea înregistrării în contabilitate a taxei pe valoarea adăugată, planul de conturi
general a prevăzut contul 442 „Taxa pe valoarea adăugată” care se dezvoltă în mai multe
conturi sintetice de gradul II:
4426 „TVA deductibilă”
4427 „TVA colectată”
19
 4428 „TVA neexigibilă”
4423 „TVA de plată”
4424 „TVA de recuperat”
Contabilitatea taxei pe valoarea adăugată deductibilă se conduce cu ajutorul contului
4426 „TVA deductibilă”. Reflectă TVA-ul aferent achiziţiilor. După funcţia contabilă este un
cont de activ.
În debitul contului se înregistrează:
- sumele reprezentând TVA deductibilă evidenţiată potrivit legii aferentă achiziţiilor pe
bază de facturi
- sumele reprezentând TVA devenită deductibilă, evidenţiată anterior ca amânată la plată
În creditul contului se înregistrează:
- sumele compensate din taxa pe valoarea adăugată colectată
- sumele rezultate la sfârşitul perioadei ca diferenţă între taxa pe valoarea adăugată
deductibilă mai mare şi taxa pe valoarea adăugată colectată mai mică
- valoarea proratei din taxa pe valoarea adăugată deductibilă care a devenit nedeductibilă
(fără drept de deducere)
La sfârşit de lună nu prezintă sold.
Contabilitatea taxei pe valoarea adăugată colectată se conduce cu ajutorul contului 4427
“TVA colectată”. Reflectă TVA-ul aferent livrărilor sau încasărilor de bunuri, lucrări, servicii,
etc. După funcţia contabilă este un cont de pasiv.
În creditul contului se înregistrează:
- taxa pe valoarea adăugată colectată, datorată pentru vânzările de bunuri, executările de
lucrări şi prestările de servicii evidenţiate pe bază de facturi sau încasată pe bază de documente
legale
- taxa pe valoarea adăugată aferentă prejudiciilor cauzate de salariaţi sau de debitori
diverşi
- taxa pe valoarea adăugtă neexigibilă, devenită exigibilă
- taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor destinate consumului propriu
sau predate cu titlu gratuit, cea aferentă lipsurilor neimputabile, precum şi cea aferentă bunurilor
şi serviciilor acordate personalului sub forma unor drepturi în natură
- taxa pe valoarea adăugată aferentă avansurilor facturate sau încasate
Se debitează cu:
- sumele compensate din taxa pe valoarea adăugată deductibilă, potrivit legii
- taxa pe valoarea adăugată de plată, datorată bugetului de stat, când TVA colectată >
TVA deductibilă
- taxa pe valoarea adăugată aferentă garanţiilor pentru buna execuţie a lucrărilor efectuate,
reţinute de către beneficiari
- taxa pe valoarea adăugată aferentă avansurilor încasate, după decontarea acesteia:
La sfârşitul perioadei, contul nu prezintă sold.
Contul 4428 „TVA neexigibilă”
Ţine evidenţa taxei pe valoarea adăugată neexigibilă, aferentă mărfurilor intrate în
comerţul cu amănuntul, livrărilor şi achiziţiilor fără factură, vânzări cu plata în rate, etc.
După funcţia contabilă este un cont bifuncţional.
În creditul contului se înregistrează:
- taxa pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri, executărilor de lucrări şi
prestărilor de servicii cu plata în rate
- taxa pe valoarea adăugată aferentă mărfurilor intrate în unităţile comerciale cu
amănuntul

20
 - taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunilor impozabile pentru care nu s-au întocmit
facturi
- taxa pe valoarea adăugată aferentă garanţiilor pentru bună execuţie, reţinută de către
beneficiarii lucrărilor
- taxa pe valoarea adăugată aferentă cumpărărilor efectuate în rate, precum şi cea aferentă
facturilor sosite, devenită deductibilă
În debitul contului se înregistrează:
- taxa pe valoarea adăugată aferentă cumpărărilor cu plata în rate
- taxa pe valoarea adăugată aferentă vânzărilor (ieşirilor) de mărfuri din unităţile
comerciale cu amănuntul
- taxa pe valoarea adăugată aferentă prestaţiilor şi vânzărilor cu plata în rate, devenită
exigibilă în cursul exerciţiului
- taxa pe valoarea adăugată amânată la plată
La finele perioadei soldul contului reprezintă valoarea taxei neexigibilă; poate fi debitor
reflectând creanţe şi creditor reflectând datorii privind taxa pe valoarea adăugată neexigibilă care
pe măsură ce va deveni exigibilă se va regăsi în debitul contului 4426 „TVA deductibilă”
respectiv în creditul contului 4427 „TVA colectată”.
Contul 4423 „TVA de plată”
Evidenţiază TVA–ul datorat bugetului de stat. După funcţia contabilă este un cont de
pasiv.
În creditul contului, se înregistrează diferenţele rezultate la finele perioadei între taxa pe
valoarea adăugată colectată mai mare şi taxa pe valoarea adăugată deductibilă mai mică,
rezultând TVA datorată bugetului de stat (de plată):
__________________________ x ____________________________
4427 „TVA colectată” = %
4423 „TVA de plată”
4426 „TVA deductibilă”
__________________________ x ____________________________
În debitul contului se înregistrează:
- sumele achitate bugetului de stat cu titlu de TVA:
__________________________ x ____________________________
4423 ”TVA de plată” = 512 „Conturi curente la bănci”
__________________________ x ____________________________
- taxa pe valoarea adăugată de recuperat compensată cu cea de plată:
__________________________ x ____________________________
4423 „TVA de plată” = 4424 „TVA de recuperat”
__________________________ x ____________________________
- valoarea datoriilor privind TVA– ul de plată anulate:
__________________________ x ____________________________
4423 „TVA de plată” = 7588 „Alte venituri din exploatare”
__________________________ x ____________________________
Soldul contului este creditor şi reprezintă taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de
stat (TVA colectată > TVA deductibilă).
Contul 4424 „TVA de recuperat”
Evidenţiază TVA-ul de recuperat de la bugetul statului atunci când TVA deductibilă >
TVA colectată.
După funcţia contabilă este un cont de activ.
Soldul contului poate fi debitor şi reprezintă creanţa întreprinderii faţă de bugetul statului
privind dreptul legal al acesteia de a pretinde rambursarea TVA–ului (Sd 4427 < Sd 4426).
21
 5.12 Contabilitatea subvenţiilor

Subvenţiile în general reprezintă un ajutor bănesc nerambursabil acordat de stat sau de o

organizaţie unei entităţi ori persoane în scopul atenuării efectelor sociale ale modificărilor
economice de structură.
Subvenţiile reprezintă sume sau bunuri primite cu titlu gratuit.
In cadrul subvenţiilor se reflectă distinct :
- subvenţii guvernamentale;
- împrumuturi nerambursabile cu caracter de subvenţii;
- alte sume primite cu caracter de subvenţii.
Dacă avem în vedere natura lor subvenţiile pot fi clasificate astfel:
- subvenţii aferente activelor;
- subvenţii aferente veniturilor.
Acestea pot fi primite de la guvern, agenţii guvernamentale şi alte instituţii similare
naţionale şi internaţionale.
Subvenţiile aferente veniturilor cuprind toate subvenţiile altele decât cele pentru active.
Subvenţiile pentru active sunt sume primite gratuit cu condiţia ca entitatea beneficiară să
cumpere, să construiască sau să achiziţioneze active imobilizate.
Atunci când o subvenţie guvernamentală îmbracă forma transferului unui activ
nemonetar, este contabilizat la valoarea justă.
Se includ în categoria subvenţiilor donaţiile pentru investiţii precum şi plusurile
constatate la inventar de natura imobilizărilor corporale şi necorporale.
Subvenţiile pentru active se înregistrează în contabilitate ca subvenţii pentru investiţii şi
se înregistrează în bilanţ ca venit amânat,
care se reflectă în contul de profit şi pierderi pe măsura recunoaşterii cheltuielilor cu amortizarea,
cedarea sau casarea activelor. Nu trebuie ataşate direct capitalurilor şi nici rezervelor întrucât
reprezintă intrări de la o altă sursă decât acţionarii.
Restituirea unei subvenţii aferente unui activ se înregistrează prin reducerea soldului
venitului amânat cu suma rambursabilă.
Restituirea unei subvenţii referitoare la venituri se efectuează prin reducerea veniturilor
amânate, dacă există, sau, în lipsa acestora, pe seama cheltuielilor.
In măsura în care suma rambursată depăşeşte venitul amânat sau dacă nu există un
asemenea venit, surplusul, respectiv valoarea integrală restituită, se recunoaşte imediat ca o
cheltuială.
Contabilitatea sintetică a subvenţiilor pentru investiţii se conduce cu ajutorul contului 475
„Subvenţii pentru investiţii” respectiv conturile:
4751 „Subvenţii guvernamentale pentru investiţii”
4752 „Împrumuturi nerambursabile cu caracter de subvenţii pentru investiţii”
4753 „Donaţii pentru investiţii”
4754 „Plusuri de inventar de natura imobilizărilor”
4758 „Alte sume primite ca subvenţii pentru investiţii”
Pentru evidenţierea subvenţiilor de primit se utilizează contul 445 „Subvenţii”.

Restituirea unei subvenţii se efectuează fie prin reducerea veniturilor amânate, dacă
există; fie în lipsa acestora pe seama cheltuielilor. În măsura în care suma rambursată depăşeşte
venitul amânat sau dacă nu există un asemenea venit, surplusul respectiv valoarea integrală
restituită se recunoaşte imediat ca o cheltuială. Restituirea unei subvenţii referitoare la un activ se
22
înregistrează prin reducerea soldului venitului amânat cu suma rambursabilă.
Soldul conturilor este creditor şi exprimă subvenţiile primite sau de primit pentru
investiţii dar nevirate la venituri (neafectate rezultatului).
Contul 445 „Subvenţii” este după conţinutul economic un cont de creanţe .
Soldul contului este debitor şi reflectă subvenţiile de primit.

5.13. Contabilitatea altor impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

Întreprinderile datorează bugetului de stat sau bugetelor locale şi alte impozite, taxe şi
vărsăminte atât din categoria impozitelor directe cât şi a impozitelor indirecte.
Se cuprind în această categorie:
- impozitul pe clădiri, terenuri, taxa asupra mijloacelor de transport;
- accizele, taxele vamale, impozitul pe dividende;
- alte impozite, taxe şi vărsăminte datorate bugetelor publice.
Accizele sunt taxe de consumaţie care se datorează bugetului de stat pentru anumite
produse cum ar fi: tutun, alcool, cafea, blănuri, bijuterii, autoturisme, produse petroliere,
parfumuri (sunt considerate de lux). Se stabilesc prin aplicarea unor cote asupra valorii bunurilor
sau în sume fixe pe categorii de bunuri.
Taxele vamale – sunt taxe percepute de stat pentru importul, exportul sau tranzitul de
bunuri şi valori. Se stabilesc prin aplicarea unei cote asupra valorii în vamă.
Dividendele reprezintă remuneraţia capitalurilor puse la dispoziţia societăţilor comerciale
de către acţionari sau asociaţi. Impozitul se stabileşte prin aplicarea unei cote asupra dividendelor
brute.
Evidenţa contabilă a decontărilor cu bugetul statului sau cu bugetele locale privind
impozitele şi taxele de natura celor de mai sus se ţine cu ajutorul contului 446 „Alte impozite,
taxe şi vărsăminte asimilate”.
După conţinutul economic este un cont de datorii.
După funcţia contabilă cont de pasiv.
Soldul contului este creditor şi evidenţiază sumele datorate bugetului de stat sau bugetelor
locale reprezentând alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate.

5.14. Contabilitatea fondurilor speciale

Se încadrează în categoria fondurilor speciale: fondul pentru mediu, fondul pentru

sănătate publică, fondul special al drumurilor publice, fondul special pentu promovarea
turismului, fondul naţional de solidaritate, fondul cultural naţional, etc.
Contabilitatea obligaţiilor agenţilor economici faţă de fondurile speciale care derivă fie
din legea bugetului de stat, fie din alte acte normative cu caracter financiar se conduce cu ajutorul
contului 447 „Fonduri speciale – taxe şi vărsăminte asimilate”.
După conţinutul economic este un cont de decontări cu orgamismele publice, reflectând
obligaţiile de natură specială ale întreprinderilor către alte organisme publice potrivit legii.
După funcţia contabilă: cont de pasiv.
Soldul contului este creditor şi exprimă sumele datorate organismelor publice ce
gestionează fonduri speciale, taxe şi vărsăminte asimilate.

5.15. Contabilitatea altor datorii şi creanţe cu bugetul statului

În afara impozitelor şi taxelor curente entităţile economice evidenţiază şi alte datorii şi

creanţe cu bugetul statului.
23
 Contabilitatea decontărilor privind alte datorii şi creanţe cu bugetul statului se ţine cu
ajutorul contului 448 „Alte datorii şi creanţe cu bugetul statului”.
Se dezvoltă în două conturi sintetice de gradul II:
4481 Alte datorii faţă de bugetul statului
4482 Alte creanţe privind bugetul statului
După funcţia contabilă: cont bifuncţional.

Soldul contului poate fi:

- creditor şi reflectă sumele datorate de unitate bugetului statului;
- debitor şi reflectă creanţele întreprinderii faţă de bugetul statului.

5.16. Contabilitatea decontărilor în cadrul grupului

În sfera de cuprindere a decontărilor în cadrul grupului intră creanţele generate de

fondurile acordate în mod temporar de către întreprindere societăţilor din cadrul grupului precum
şi datoriile pentru fondurile primite de către întreprinderi de la societăţile din cadrul grupului.
Grupul de întreprinderi cuprinde o societate mamă şi toate filialele sale, adică un
ansamblu de firme constituite în vederea coordonării activităţii în comun.
Între unităţile grupului şi asociaţi apar, relaţii economico – financiare determinate de
aporturile subscrise de asociaţi pentru constituirea şi creşterea capitalului, de operaţiunile de
rambursare şi retragere de capital, precum de plata dividendelor.
Entităţile din cadrul grupului îşi păstrează personalitatea economică şi juridică.
Contul 451”Decontări între entităţile afiliate” cu două sintetice de gradul II:
4511 „Decontări între entităţile afiliate”
4518 „Dobânzi aferente decontărilor între entităţile afiliate”
Evidenţiază operaţiunile economico - financiare între unităţile din cadrul aceluiaşi grup.
După conţinutul economic: cont de decontări în cadrul grupului.
După funcţia contabilă: cont bifuncţional.

5.17. Contabilitatea decontărilor cu acţionarii / asociaţii şi a operaţiilor în

participaţie

Între societăţile comerciale şi asociaţi pot exista relaţii de decontare generate de operaţiuni
precum:
- sume lăsate temporar de către asociaţi la dispoziţia entităţii;
- aporturi subscrise sau retrase de către asociaţi;
- dividende de plată;
- asociere de entităţi pentru realizarea în comun de afaceri, ceea ce presupune operaţii de
participaţii reciproce.
Contul 455 „Sume datorate acţionarilor/asociaţilor”
Ţine evidenţa sumelor lăsate temporar la dispoziţia unităţii de către asociaţi şi acţionari.
Se dezvoltă în două conturi sintetice de gradul II:
4551 „Acţionari /asociaţi – conturi curente”
4558 „Acţionari / asociaţi – dobânzi la conturi curente”
După conţinutul economic: cont de decontări cu asociaţii şi acţionarii. După funcţia contabilă este
un cont de pasiv.
Soldul contului este creditor şi reprezintă sumele datorate de antitate acţionarilor/asociaţilor
inclusiv dobânzile aferente.
Contul 456 „Decontări cu acţionarii / asociaţii privind capitalul”
24
 Ţine evidenţa decontărilor cu asociaţii şi acţionarii privind capitalul.
După funcţia contabilă: cont bifuncţional.
Soldul contului poate fi debitor şi reflectă creanţa entităţii faţă de asociaţi pentru aportul
subscris şi nevărsat sau creditor şi reflectă datoria entităţii faţă de asociaţi pentru capitalul retras
şi nedecontat.
Contul 457 ”Dividende de plată”
Reflectă dividendele datorate acţionarilor sau asociaţilor repartizate din profitul net
corespunzătoare aportului la capital. După conţinutul economic: cont de decontări privind
dividendele datorate. După funcţia contabilă: cont de pasiv.
Soldul contului este creditor şi reprezintă dividendele datorate acţionarilor sau asociaţilor.
Contul 458 „Decontări din operaţii în participaţie”
Reflectă decontările din operaţii în participaţie, respectiv, decontărea cheltuielilor şi
veniturilor realizate din operaţii în participaţie precum şi a sumelor virate între coparticipanţi.
După conţinutul economic: este un cont de decontări din operaţii în participaţie.
După funcţia contabilă: cont bifuncţional.
sau virate sub formă de rezultat al operaţiilor în participaţie
Soldul contului poate fi:
- creditor şi reflectă sumele datorate coparticipanţilor ca rezultat favorabil (profit) din
operaţii în participaţie, precum şi sumele datorate de coparticipanţi destinate acoperirii unor
eventuale pierderi rezultate din operaţii de participare.
- debitor şi reprezintă sumele ce urmează a fi încasate (creanţele) din operaţiuni în
participaţie ca rezultat favorabil (profit) sau sumele datorate de coparticipanţi pentru acoperirea
eventualelor pierderi înregistrate din operaţii în participaţie.

5.18. Contabilitatea debitorilor şi creditorilor diverşi

În afara creanţelor curente, cum sunt cele privind vânzarea de bunuri şi servicii, entităţile
pot deţine şi alte creanţe diverse cum ar fi: debitele din avansuri spre decontare, din distribuirea
de uniforme şi echipament de lucru, debite provenite din pagube materiale, amenzi şi penalităţi
pretinse, stabilite în baza unor sentinţe ale instanţelor judecătoreşti, creanţe reactivate etc.,
denumite debitori diverşi.
În acelaşi context, întreprinderile înregistrează pe lângă datoriile faţă de furnizori,
personal sau alte activităţi curente, şi alte datorii denumite creditori diverşi cum sunt datoriile
faţă de terţi pe bază de titluri executorii, datorii privind achiziţionarea titlurilor de plasament,
precum diferenţele de curs valutar rezultate cu ocazia lichidării creditorilor, debite reactivate, etc.
Contabilitatea debitorilor şi creditorilor diverşi se conduce cu ajutorul conturilor din
grupa 46 „Debitori şi creditori diverşi”.
Contul 461 „Debitori diverşi”
Ţine evidenţa debitorilor proveniţi din pagube materiale create de terţi, a creanţelor
provenite din titluri executorii şi a altor creanţe. Este un cont de decontări cu terţii exprimând
creanţe. După funcţia contabilă: cont de activ.
Soldul contului este debitor şi reflectă creanţele unităţii faţă de debitori diverşi.
Contul 462 ”Creditori diverşi”
După conţinutul economic: cont de datorii evidenţiind sumele datorate terţilor, pe bază de
titluri executorii sau a altor obligaţii ale entităţii faţă de terţi provenind din operaţii diverse. După
funcţia contabilă este un cont de pasiv.
Soldul contului este creditor şi reflectă sumele datorate creditorilor diverşi.
25
 5.19. Contabilitatea operaţiunilor de regularizare şi asimilate

Sunt considerate operaţiuni de regularizare acele operaţiuni care apar în cursul

exerciţiului financiar fiind reflectate temporar în contabilitate şi care ulterior trebuie anulate sau
repartizate în alte conturi.
Decontările între exerciţiile financiare au în vedere atât elemente de activ cât şi elemente
de pasiv, sub forma cheltuielilor şi veniturilor constatate în cursul exerciţiului financiar curent,
dar care privesc exerciţiile financiare viitoare.
Operaţiunile de regularizare au în vedere:
- cheltuielile în avans cum sunt: concesiuni, prime de asigurare, abonamente, chirii,
locaţii de gestiune, dobânzi aferente contractelor de leasing plătite în avans;
- veniturile în avans cum sunt: chirii, prime de asigurare, abonamente, dobânzi aferente
contractelor se leasing financiar încasate în avans, etc.;
- creanţe şi datorii care necesită cercetări şi clarificări ulterioare.
Referitor la alte operaţiuni asimilate, acestea sunt de natura celor care nu se pot înregistra
în contabilitate pe cheltuieli sau alte conturi în mod direct, urmând ca, ulterior, după clarificarea
esenţei acestora, operaţiunile respective să fie evidenţiate în contabilitate, în conformitate cu
reglementările în vigoare.
Contabilitatea operaţiunilor privind decontările între exerciţiile financiare şi alte
operaţiuni similare se ţine cu ajutorul conturilor din grupa 47 „Conturi de regularizare şi
asimilate” respectiv conturile:
471 „Cheltuieli înregistrate în avans”
472 „Venituri înregistrate în avans”
473 „Decontări din operaţii în curs de clarificare”.
Contul 471 „Cheltuieli înregistrate în avans”
Evidenţiază cheltuielile efectuate în avans care urmează a se suporta pe cheltuieli în
exerciţiile financiare viitoare. Cont de decontări, cu funcţie contabilă de activ. Se debitează cu:
- sumele înregistrate sau achitate reprezentând abonamente, chirii şi alte cheltuieli
efectuate anticipat
- dobânzile aferente contractelor de leasing financiar, ce privesc perioadele viitoare
Se creditează cu: sumele repartizate în perioadele următoare asupra cheltuielilor conform
prevederilor din scadenţare.
Soldul contului este debitor şi reflectă cheltuielile efectuate în avans ce vor afecta
rezultatele exerciţiilor viitoare.
Contul 472 „Venituri înregistrate în avans”
Are rolul de a evidenţia veniturile înregistrate în perioadele curente dar care privesc
exerciţiile financiare viitoare. Cont de decontări, cu funcţie contabilă de pasiv.
Se creditează cu:
- veniturile înregistrate în avans, de încasat sau încasate aferente exerciţiilor financiare
următoare
- sumele reprezentând dobânzi înregistrate în avans aferente bunurilor cedate în regim de
leasing financiar
Se debitează cu:
- veniturile înregistrate în avans devenite scadente în perioadele curente care vor influenţa
rezultatele exerciţiului
Soldul contului este creditor şi reflectă veniturile încasate sau facturate în avans
(înregistrate în avans).

26
 Decontările din operaţii în curs de clarificare evidenţiază sumele care în momentul
producerii operaţiunilor economice nu pot fi înregistrate pe cheltuieli sau alte conturi, în mod
direct, fiind necesare cercetări, lămuriri şi clarificări ulterioare. Asemenea situaţii se pot datora:
lipsei unor documente, imperfecţiuni în ceea ce priveşte completarea documentelor, înţelegerea
eronată a unor evenimente şi tranzacţii. Astfel de evenimente sunt:
- amenzi şi penalităţi plătite dar incerte în privinţa legalităţii;
- lipsuri în gestiune pentru care nu se cunosc vinovaţii;
- erori apărute în extrase de cont bancare;
- cheltuieli a căror modalitate de suportare nu este cunoscută.
Contul 473 „Decontări din operaţii în curs de clarificare”
Este un cont de decontări, reflectând operaţiuni ce necesită lămuriri şi clarificări
ulterioare.
După funcţia contabilă este un cont bifuncţional.
Se debitează cu:
- plăţile pentru care în momentul efectuării sau constatării nu se pot lua măsuri de
înregistrare definitivă într-un cont distinct, fiind necesare cercetări şi clarificări suplimentare
inclusiv minusurile în gestiunea de stocuri pentru care nu se cunosc vinovaţii
- sumele restituite, din cele încasate anterior dar necuvenite unităţii
Se creditează cu: sumele încasate de la terţi în conturile de trezorerie, din cele
neclarificate în momentul constatării sau clarificate trecute pe cheltuieli ale perioadei
Soldul contului poate fi:
- debitor şi exprimă creanţe, ale entităţii în curs de clarificare;
- creditor şi reflectă datorii, ale entităţii în curs de clarificare.

5.20. Contabilitatea decontărilor în cadrul unităţii

În economia de piaţă se întâlnesc entităţi care au în structură mai multe subunităţi fără
personalitate juridică şi care conduc contabilitate proprie.
În asemenea cazuri, apar o serie de relaţii de decontare între unitate şi subunităţi, precum
între subunităţi în legătură cu valorile materiale şi băneşti transferate între aceste structuri
organizatorice.
Conturile cu ajutorul cărora se realizează evidenţa relaţiilor în cadrul unităţii sunt: contul
481 „Decontări între unitate şi subunităţi” şi contul 482 „Decontări între subunităţi”.
Contul 481 „Decontări între unitate şi subunităţi”
Evidenţiază decontările între unitate şi subunităţile sale fără personalitate juridică, care
conduc contabilitate proprie. După conţinutul economic este un cont de decontări interne. După
funcţia contabilă: cont bifuncţional.
Soldul contului poate fi:
- debitor şi reflectă sumele de încasat adică creanţele faţă de unitate sau subunităţi;
- creditor şi reflectă sumele datorate pentru operaţiuni reciproce între unitate şi
subunităţile sale care ţin contabilitate proprie.
Contul 482 „Decontări între subunităţi”.
Ţine evidenţa decontărilor între subunităţile fără personalitate juridică din cadrul aceleaşi
unităţi care conduc contabilitate proprie. După conţinutul economic cont de decontări interne.
După funcţia contabilă: cont bifuncţional.
Soldul contului poate fi:
- debitor şi reprezintă sumele de încasat de la alte subunităţi;
- creditor şi reprezintă sumele datorate altor subunităţi.
27
 5.21 Contabilitatea ajustărilor pentru deprecierea creanţelor

Riscul de neâncasare total sau parţial al creanţelor ca urmare a falimentului, insolvabilităţii sau
dispariţiei clienţilor şi debitorilor diverşi necesită corecţii de valoare ale acestora.
Ajustările pentru deprecierea creanţelor se constituie, de regulă la finele exerciţiului
financiar, ca urmare a riscului de nerealizare, (neâncasare).
Atunci când deprecierea unei creanţe este ireversibilă este necesară scoaterea ei din
evidenţă şi trecerea sumei în cauză la pierderi din creanţe.
Pentru deprecieri reversibile atunci când valoarea de înregistrare este diferită de cea reală
(actuală) se calculează şi înregistrează ajustări pentru depreciere prin afectarea cheltuielilor iar
diminuarea sau anularea se virează la venituri.
În aceste situaţii, constituirea de ajustări pentru deprecierea creanţelor are ca scop
atenuarea şi anihilarea efectelor nefavorabile generate de riscurile privind realizarea creanţelor
întreprinderii.
Contabilitatea ajustărilor pentru deprecierea creanţelor se conduce cu ajutorul conturilor
din grupa 49 „Ajustări pentru deprecierea creanţelor”:
491 „Ajustări pentru deprecierea creanţelor – clienţi”
495 „Ajustări pentru deprecierea creanţelor – decontări în cadrul grupului cu
asociaţii/acţionarii”
496 „Ajustări pentru deprecierea creanţelor – debitori diverşi”
Contul 491 „Ajustări pentru deprecierea creanţelor – clienţi”
După conţinutul economic: evidenţiază ajustările pentru deprecierea creanţelor reflectate
de conturile de clienţi. După funcţia contabilă: cont de pasiv.
Soldul contului este creditor şi reflectă provizioanele constituite aferente creanţelor -
clienţi.
Contul 495 „Ajustări pentru deprecierea creanţelor – decontări în cadrul grupului cu
asociaţii/acţionarii”
Evidenţiază ajustările pentru deprecierea creanţelor înregistrate în conturile de decontări în cadrul
grupului şi cu asociaţii. După funcţia contabilă este un cont de pasiv.
În creditul contului se înregistrează constituirea ajustărilor pentru depreciere cu caracter
financiar, existente în cadrul conturilor de decontări în cadrul grupului şi cu asociaţii În debitul
contului se înregistrează diminuarea sau anularea ajustărilor constituite pentru deprecierea
creanţelor din conturile de decontări în cadrul grupului sau cu asociaţii. Soldul contului este
creditor şi reflectă ajustările constituite aferente deprecierii creanţelor – decontări în cadrul
grupului şi cu asociaţii.
Contul 496 „Ajustări pentru deprecierea creanţelor – debitori diverşi”
Evidenţiază ajustările constituite pentru deprecierea creanţelor – debitori diverşi.
După funcţia contabilă este un cont de pasiv.
În creditul contului se înregistrează ajustărilor constituite pentru deprecierea creanţelor
din conturile de debitori diverşi
În debitul contului se înregistrează diminuarea sau anularea ajustărilor constituite
pentru deprecierea creanţelor existente în conturile de debitori diverşi
Soldul contului este creditor şi reprezintă ajustările constituite pentru deprecierea
creanţelor – debitori diverşi la un moment dat.

Cuvinte şi concepte cheie prezentate: contabilitatea operaţiilor privind decontările cu furnizorii,

livrări nefacturate până la închiderea exerciţiului, vânzări cu reduceri comerciale şi financiare,
datorii comerciale, clienţi, salariul brut de bază, salariul net de plată, contribuţia personalului
28
pentru asigurările sociale, respectiv pentru pensia suplimentară, profit impozabil, prorataTVA,
debitori diverşi, cheltuieli constatate în avans, participaţie, clienţi incerţi sau în litigiu, tras, efecte
remise la scontate, contribuţia la asigurările, contribuţia la fondul de şomaj, fonduri speciale, TVA
de dedus, creditori diverşi, venituri înregistrate în avans, ajustări pentru deprecierea creanţelor.

Întrebări recapitulative
1. Ce sunt relaţiile cu terţii?
2. Explicaţi relaţia furnizor – client.
3. Ce sunt creanţele şi cum se clasifică?
4. Ce sunt datoriile şi cum se clasifică?
5. Care sunt criteriile de recunoaştere a creanţelor şi datoriilor?
6. La ce valori pot fi evaluate creanţele şi datoriile entităţilor economice?
7. Cum se conduce contabilitatea analitică a furnizorilor şi clienţilor?
8. Prezentaţi structura cheltuielilor salariale.
9. Prezentaţi reţinerile din salarii.
10. Care sunt elementele de bază privind calculul salariilor?
11. Care este baza de impozitare a profitului şi cum se determină?
12. Care sunt operaţiunile ce se cuprind în sfera de aplicare a TVA?
13. Care este baza de calcul a TVA şi care sunt elementele care nu se cuprind în această
bază?
14. Care sunt principalele operaţiuni de decontare dintre entităţi şi acţionari/asociaţi?
15. Explicaţi conţinutul conceptelor „debitori” şi „creditori” diverşi.
16. Ce sunt operaţiunile de regularizare şi ce au în vedere?
17. Ce sunt subvenţiile în general şi cum se pot clasifica subvenţiile?
19. Ce sunt subvenţiile pentru active?
20. Ce sunt considerate subvenţiile pentru investiţii (active) în bilanţ?
21. Care sunt elementele structurale ale subvenţiilor pentru investiţii?
22. Ce sunt subvenţiile de primit?
23. Ce sunt subvenţiile aferente activităţii de exploatare?

CAPITOLUL 6
CONTABILITATEA FLUXURILOR DE TREZORERIE

6.1. Conţinutul, caracteristicile şi principalele structuri ale fluxurilor de trezorerie

Trezoreria întreprinderii asigură evidenţa existenţei şi mişcării investiţiilor financiare pe

termen scurt, a disponibilităţilor din conturi bancare, a creditelor bancare pe termen scurt, a
numerarului din casierie, a acreditivelor, avansurilor de trezorerie, viramentelor interne şi a altor
valori similare.
În funcţie de moneda în care se concretizează, fluxurile de trezorerie pot exista în moneda
naţională sau în valută. Evidenţa se conduce distinct pe fiecare entitate monetară.
Gestiunea trezoreriei are rolul de a asigura un nivel optim al numerarului şi
echivalentelor acestuia, a volumului resurselor financiare existente în conturi bancare, a creditelor
obţinute pe termen scurt, a valorilor de încasat, a investiţiilor pe termen scurt considerate
avantajoase firmei, în vederea asigurării unui nivel optim de lichiditate.
Prin trezorerie se estimează capacitatea întreprinderilor de a genera numerar şi
echivalente de numerar.
29
 În conformitate cu IAS 7 „Situaţia fluxurilor de numerar” conceptul de trezorerie are în
vedere următorii termeni specifici: numerarul, echivalentele de numerar, fluxurile de numerar.
Numerarul cuprinde disponibilităţile băneşti şi depozitele la vedere.
Echivalentele de numerar, sunt investiţiile financiare pe termen scurt, extrem de lichide,
care sunt uşor convertibile în numerar şi care
sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii (ex. valorile de încasat, acţiuni,
obligaţiuni şi alte valori).
Fluxurile de numerar sunt reprezentate prin intrările sau ieşirile de numerar şi echivalente
ale acestuia.
În cadrul situaţiilor financiare generale ale întreprinderii, fluxurile de numerar sunt
reprezentate prin „Situaţia fluxurilor de numerar (trezorerie)” care grupează fluxurile de numerar
ca provenind din trei activităţi:
a) Activităţi de exploatare, sunt principalele activităţi generatoare de venituri, precum şi
alte activităţi care nu sunt activităţi de investire sau finanţare.
b) Activităţi de investire, constau în achiziţionarea şi cedarea de active imobilizate şi alte
investiţii care nu sunt incluse în echivalentele de numerar.
c) Activităţi de finanţare, sunt activităţile care au ca efect modificări ale dimensiunii şi
compoziţiei capitalurilor proprii şi datoriilor întreprinderii.

6.2. Evaluarea fluxurilor de trezorerie

Evaluarea investiţiilor financiare pe termen scurt se poate fac la:

- valoarea de intrare reprezentată de costul de achiziţie (preţul de cumpărare) sau
valoarea stabilită potrivit contractelor;
- valoarea de inventar stabilită prin compararea valorii de inventar cu valoarea de intrare
aplicând principiul prudenţei;
- valoarea de ieşire dată de preţul de vânzare, diferenţa dintre acesta şi valoarea contabilă,
reprezentând câştigul sau pierderea ca urmare a tranzacţiilor.
Redobândirea investiţiilor financiare pe termen scurt de către emiţătorii lor pentru a fi
anulate sau revândute poartă denumirea de răscumpărare.
Elementele monetare exprimate în valută trebuie raportate utilizându-se cursul de
închidere a exerciţiului, diferenţele înregistrându-se la cheltuieli sau venituri din diferenţe de
curs.
Cheltuielile de cumpărare a investiţiilor financiare pe termen scurt se înregistrează pe
cheltuieli ale perioadei fiind deductibile fiscal.
Operaţiunile de vânzare – cumpărare de valută se înregistrează în contabilitate la cursul
utilizat de banca comercială la care se efectuează licitaţia. La închiderea exerciţiului financiar
diferenţele de curs valutar rezultate din evaluarea disponibilităţilor în valută şi a altor valori de
trezorerie, cum sunt titlurile de stat în valută, acreditivele şi depozitele pe termen scurt în valută
evidenţiate la cursul de schimb comunicat de BNR, valabil la data închiderii exerciţiului financiar
se înregistrează în conturile de venituri sau cheltuieli din diferenţe de curs valutar după caz.

6.3. Organizarea contabilităţii trezoreriei

Decontările efectuate prin intermediul trezoreriei pot fi grupate în: decontări în numerar,
decontări fără numerar şi alte operaţii de trezorerie.Din categoria decontărilor în numerar fac
parte:
- decontările prin casierie;
- decontările prin mandat sau ramburs poştal.
30
 Pentru decontările în numerar se folosesc instrumente de decontare cum sunt:
- cecul în numerar;
- chitanţa;
- dispoziţia de încasare (plată) în numerar;
- monetarul;
- listele de plată;
- statele de salarii;
- foaia de vărsământ.
Evidenţa operativă a decontărilor în numerar se asigură cu ajutorul „Registrului de casă”
iar a decontărilor prin conturi la bănci folosind „Extrasul de cont”.
Decontările fără numerar se realizează prin următoarele forme de decontare:
- acceptarea;
- acreditivul;
- scrisoarea de garanţie.
Acceptarea este forma de decontare prin care plăţile între agenţii economici se efectuează
pe baza consimţământului plătitorului dat din proprie iniţiativă sau la cererea furnizorului.
Decontarea din iniţiativa plătitorului se face folosind ca instrumente de decontare:
- ordinul de plată;
- dispoziţia de plată;
- cecul;
- biletul la ordin;
- cambia;
- trata.
Prin decontare din iniţiativa furnizorului se folosesc ca instrumente de decontare: factura
şi uneori acreditivul documentar.
Acreditivul este forma de decontare prin care plăţile se efectuează pe măsura livrărilor de
bunuri sau prestaţiilor de servicii dintr-o sumă rezervată în acest scop. La cererea furnizorului,
cumpărătorul solicită băncii sale separarea din disponibilităţile băneşti a unor sume care se
constituie într-un depozit la bancă la dispoziţia furnizorului. Această formă de decontare se
foloseşte în cazul plătitorilor care creează greutăţi financiare furnizorilor în ceea ce priveşte
încasarea sumelor, fie datorită unor întârzieri repetate, fie a unor refuzuri la plată nejustificate.
Acreditivul este avantajos pentru furnizor deoarece acesta are garanţia încasării creanţelor
conform graficului, dar este dezavantajos pentru cumpărător deoarece acesta îşi blochează o parte
din resursele sale financiare pentru relaţiile cu un singur furnizor.
Acreditivul reprezintă forma de decontare prin care plăţile se efectuează pe măsura
livrării mărfurilor şi a executării serviciilor şi lucrărilor, dintr-o sumă rezervată într-un cont
distinct de către client la banca furnizorului. în derularea unui acreditiv documentar sunt
implicate patru părţi, şi anume: ordonatorul, cel care solicită băncii sale deschiderea
acreditivului; banca emitentă, cea care, la solicitarea ordonatorului, îşi asumă angajamentul
de plată; beneficiarul acreditivului, cel în favoarea căruia a fost deschis acreditivul şi care are
obligaţia să prezinte la bancă setul de documente ce caracterizează tranzacţia încheiată în
vederea încasării contravalorii mărfurilor livrate; şi banca beneficiarului.
Acreditivul transferabil este tipul de acreditiv în baza căruia beneficiarul îi poate cere
băncii plătitoare să permită utilizarea în totalitate sau parţial de către unul sau mai mulţi
terţi (beneficiari secundari). Astfel, acreditivul poate fi transferat de la beneficiarul original
către unul sau mai mulţi beneficiari. Acreditivul cu clauză roşie (engl. red clause)
încorporează o concesie specială acordată beneficiarului, în sensul că îi permite băncii
plătitoare să îi dea ca avans un procent din valoarea totală a acreditivului înaintea

31
 prezentării documentelor de transport. Acreditivul documentar reînnoibil (engl. revolving)
este deschis pentru o anumită valoare, urmând ca banca să îl reîntregească automat pentru
fiecare nouă tranşă, cu condiţia ca totalul sumelor reînnoite să se încadreze în valoarea
globală a acreditivului. Acreditivul back-to-back se utilizează în cadrul operaţiunilor de
reexport şi presupune ca o parte contractantă (de exemplu, exportatorul), beneficiar al unui
acreditiv, să deschidă un alt acreditiv (de import) pe baza celui dinainte menţionat.
Cele două acreditive sunt independente unul de celălalt şi pentru derularea în condiţii
optime este necesară o atentă corelare atât a termenelor de livrare şi plată, cât şi a celor de
valabilitate. Acreditivul stand-by este o garanţie bancară emisă sub forma unei scrisori de
credit, pentru a garanta executarea unei obligaţii contractuale. Banca emitentă se angajează
să despăgubească financiar beneficiarul, în cazul în care ordonatorul nu îşi îndeplineşte
obligaţiile asumate prin contract.
Scrisoarea de garanţie se foloseşte atunci când agenţii economici nu au disponibil în cont
şi solicită băncii să le asigure cu anticipaţie credite din care să poată efectua anumite plăţi. Astfel
băncile eliberează plătitorilor scrisori de garanţie prin care se confirmă că pentru anumite cazuri
bine determinate vor asigura pe o anumită perioadă şi în limita unor sume prestabilite resurse
necesare efectuării plăţilor.
Contabilitatea sintetică a trezoreriei este organizată cu ajutorul conturilor din clasa 5 „Conturi de
trezorerie”, care cuprinde următoarele grupe de conturi:
grupa 50 „Investiţii pe termen scurt”
grupa 51 „Conturi la bănci”
grupa 53 „Casa”
grupa 54 „Acreditive”
grupa 58 „Viramente interne”
grupa 59 „Ajustări pentru pierderea de valoare a conturilor de trezorerie”

6.4. Contabilitatea investiţiilor pe termen scurt

Investiţiile pe termen scurt sunt titlurile de plasament achiziţionate de entităţi în vederea

realizării unor câştiguri de capital sau a unor venituri pe termen scurt.
În această categorie se includ următoarele:
- acţiunile emise d către societăţi din cadrul grupului sau din afara acestuia cumpărate
pentru a fi revândute;
- obligaţiunile emise şi răscumpărate la scadenţă în vederea anulării, pentru a fi vândute în
vederea obţinerii de câştiguri pe termen scurt;
- obligaţiunile achiziţionate;
- alte titluri de plasament achiziţionate în vederea realizării unui profit pe termen scurt
(cum sunt: warantul, contractul futures, bonurile de tezaur, certificatele de depozit).
Warantul este un titlu de valoare care dă dreptul dobânditorului să cumpere acţiunile
societăţii care le-a emis la un preţ fix într-o perioadă de timp determinată.
Contractele de futures reprezintă o înţelegere între două părţi de a vinde, respectiv de a
cumpăra un activ la o scadenţă viitoare.
Bonurile de tezaur sunt titluri emise de către stat care au preţul de vânzare mai mic decât
cele răscumpărate.
Certificatele de depozit sunt titluri de valoare emise de către stat sau bănci care asigură la
scadenţă o anumită dobândă.

32
 Contabilitatea acestora trebuie organizată distinct pe fiecare categorie de titluri în parte.
Principalele caracteristici ale investiţiilor financiare pe termen scurt se referă la faptul că sunt:
negociabile, constitutive de drepturi şi obligaţii, liber transmisibile şi pot fi cotate la bursă.
Pentru a încadra investiţiile în categoria investiţii pe termen scurt, esenţială este
caracteristica acestora de a fi deţinute în vederea realizării unui profit într-un termen scurt.
În situaţiile financiare individuale, investiţiile în entităţile afiliate pot fi încadrate în categoria
imobilizărilor financiare sau a investiţiilor financiare pe termen scurt în funcţie de intenţia
întreprinderii privind durata deţinerii acestora.
Tratamentul contabil al acţiunilor deţinute la entităţile afiliate este diferenţiat în funcţie de
cotarea acestor acţiuni pe o piaţă reglementată. Dacă acţiunile sunt cotate pe o piaţă
reglementată, costul lor de achiziţie nu include costurile de tranzacţionare direct atribuibile
achiziţiei lor, aceste costuri fiind înregistrate în conturile de cheltuieli corespunzătoare, iar în
bilanţ sunt reflectate la valoarea lor de cotaţie în ultima zi de tranzacţionare (cu recunoaşterea
plusurilor sau a minusurilor ca venituri financiare sau cheltuieli financiare).
Investiţiile în acţiuni care nu sunt cotate pe o piaţă reglementată sunt evaluate iniţial la cost
(inclusiv costurile legate de achiziţie). în bilanţ, investiţiile în acţiuni care nu sunt cotate pe o
piaţă reglementată sunt evaluate la cost minus ajustările pentru pierderile de valoare.
Potrivit OMFP nr. 1.802/2014:
Pentru deprecierea investiţiilor deţinute ca active circulante, la sfârşitul exerciţiului financiar,
cu ocazia inventarierii, se recunosc ajustări pentru pierdere de valoare, înregistrate pe seama
cheltuielilor, (pct. 297(1))
Societatea Alfa achiziţionează prin intermediul unei bănci 7.000 de acţiuni Beta, ce reprezintă
70% din capitalul societăţii Beta, la preţul de 7 lei/acţiune.
La sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar, ajustările pentru pierderile de valoare
reflectate se suplimentează, diminuează sau se anulează, după caz. La ieşirea din entitate a
investiţiilor pe termen scurt, eventualele ajustări pentru pierdere , de valoare se anulează, (pct.
297 (2))
Dacă acţiunile au fost achiziţionate la costuri de achiziţie diferite, descărcarea din gestiune se
face după una dintre metodele FIFO, LIFO sau CMP. Dacă încasarea contravalorii acţiunilor
are loc ulterior, pentru reflectarea creanţei se utilizează contul 461 „Debitori diverşi”.
Cheltuielile ocazionate de vânzare sunt înregistrate după natură în contul de profit şi
pierdere. Dividendele sunt recunoscute ca venit financiar (762 „Venituri din investiţii
financiare pe termen scurt” în cazul dividendelor aferente acţiunilor considerate investiţii
financiare pe termen scurt) pentru valoarea netă de impozit a dividendelor de primit atunci
când se stabileşte dreptul entităţii de a încasa dividende (creanţa fiind reflectată cu ajutorul
contului 461 „Debitori diverşi”).

Contabilitatea investiţiilor pe termen scurt se conduce cu ajutorul conturilor din grupa 50

„Investiţii pe termen scurt”.
Contul 501 „Acţiuni deţinute la entităţi afiliate”
Evidenţiază investiţiile financiare pe termen scurt la societăţile din cadrul grupului,
cumpărate pentru obţinerea de venituri financiare pe termen scurt.
După funcţia contabilă: este un cont de activ.

33
 Soldul contului este debitor şi reprezintă valoarea acţiunilor deţinute pe termen scurt la
entităţile afiliate.

Obligaţiunile reprezintă instrumente de datorie prin care se materializează o relaţie de

creditare între o entitate emitentă (societate comercială pentru obligaţiuni corporatiste,
autorităţi publice locale pentru obligaţiuni municipale sau statul pentru obligaţiuni de stat) şi
deţinătorii de obligaţiuni (investitorii, denumiţi obligatari).
Prin iniţierea şi derularea unei operaţiuni de ofertă publică de emisiune de obligaţiuni,
entităţile urmăresc atragerea de resurse financiare necesare pentru finanţarea unor proiecte de
investiţii, recunoscând în schimb o datorie financiară privind rambursarea valorii nominale
(principalul) şi plata periodică a cupoanelor (dobânda), conform prospectului de emisiune.
Tratamentul contabil al obligaţiunilor deţinute ca investiţii pe termen scurt este diferit
pentru obligaţiunile cotate faţă de obligaţiunile necotate. Obligaţiunile cotate pe o piaţă
reglementată sunt evaluate iniţial la preţul de cumpărare (cheltuielile direct legate de achiziţie
fiind imputate contului de profit şi pierdere), iar în bilanţ sunt reflectate la valoarea lor de
cotaţie în ultima zi de tranzacţionare (cu recunoaşterea plusurilor sau a minusurilor ca venituri
financiare sau cheltuieli financiare). Obligaţiunile deţinute care nu sunt cotate pe o piaţă
reglementată sunt evaluate iniţial la cost (inclusiv costurile legate de achiziţie), iar în bilanţ, la
cost minus ajustările de valoare.
În anumite situaţii, emitentul îşi rezervă dreptul în prospectul de emisiune să retragă
obligaţiunile emise, parţial sau total, înainte de scadenţă. Obligaţiunile emise şi răscumpărate
sunt reflectate cu ajutorul contului 505 „Obligaţiuni emise şi răscumpărate”.
Contul 505 „Obligaţiuni emise şi răscumpărate”
Evidenţiază obligaţiunile emise şi răscumpărate de întreprindere.
După funcţia contabilă este un cont de activ.
Soldul contului este debitor şi reflectă valoarea obligaţiunilor emise şi răscumpărate,
neanulate.
Contul 506 „Obligaţiuni”
Evidenţiază obligaţiunile cumpărate de către întreprinderi de pe piaţa financiară.
După funcţia contabilă este un cont de activ.

Soldul contului este debitor şi reprezintă valoarea obligaţiunilor existente.

Contul 508 „Alte investiţii pe termen scurt şi creanţe asimilate”
Evidenţiază alte titluri de plasament şi creanţe asimilate, cumpărate de întreprindere.
După funcţia contabilă este un cont de activ.
Soldul contului este debitor şi reflectă valoarea altor investiţiilor financiare pe termen
scurt şi creanţe asimilate deţinute de întreprindere.
Contul 509 „Vărsăminte de efectuat pentru investiţiile pe termen scurt”
Este destinat evidenţierii vărsămintelor de efectuat pentru investiţii financiare pe termen
scurt.
După funcţia contabilă este un cont de pasiv.
Soldul creditor al contului, reprezintă valoarea datorată pentru investiţiile pe termen
scurt cumpărate.

În categoria altor investiţii pe termen scurt se evidenţiază distinct certificatele de emisii de

gaze cu efect de seră, care îndeplinesc condiţiile de recunoaştere a investiţiilor pe termen scurt.

34
 Contabilitatea certificatelor verzi
Tratamentul contabil al certificatelor verzi a fost modificat prin OMFP nr. 2.067/2013
pentru modificarea şi completarea unor reglementări contabile, care a fost aplicabil începând cu
situaţiile financiare anuale, respectiv raportările contabile anuale aferente exerciţiului financiar
2013. OMFP nr. 1.802/2014 a menţinut acelaşi tratament contabil pentru certificatele verzi, cu
excepţia înregistrării pierderii de valoare rezultate din evaluarea la sfârşitul exerciţiului
financiar a certificatelor verzi a căror tranzacţionare a fost amânată.
Producătorii de energie din surse regenerabile, care beneficiază de certificate verzi emise de
operatorul de transport şi sistem, trebuie să evidenţieze lunar dreptul de a primi certificate verzi
Creanţa aferentă certificatelor verzi se evaluează în funcţie de numărul de certificate verzi
de primit şi preţul de tranzacţionare de la data stabilirii acestui drept, publicat de operatorul
pieţei de energie electrică (SC OPCOM SA). în scopul contabilizării acestei operaţiuni, data
stabilirii acestui drept o constituie ultima zi din luna respectivă, dacă nu există alte elemente
certe prin care să se poată stabili data dreptului respectiv.
La primirea certificatelor verzi, acestea se evaluează la preţul de tranzacţionare de la data
primirii, publicat de SC OPCOM SA. în cazul în care valoarea certificatelor verzi evidenţiate în
contul de subvenţii de primit este mai mică decât valoarea acestora la data primirii, societatea
recunoaşte un venit financiar.
Dacă valoarea certificatelor verzi evidenţiate în contul de subvenţii de primit este mai mare decât
valoarea acestora la data primirii, societatea recunoaşte o cheltuială financiară.
La sfârşitul exerciţiului financiar, certificatele verzi evidenţiate în contul 507 „Certificate
verzi primite” se evaluează la preţul de tranzacţionare publicat de SC OPCOM SA pentru ultima
tranzacţie, cu reflectarea diferenţelor favorabile şi nefavorabile ca în contul de profit şi pierdere
(contul 768 „Alte venituri financiare” sau contul 668 „Alte cheltuieli financiare”, după caz).
La vânzarea certificatelor verzi se recunoaşte câştigul rezultat (contul 7642 „Câştiguri din
investiţii pe termen scurt cedate”), respectiv pierderea înregistrată (contul 6642 „Pierderi din
investiţiile pe termen scurt cedate”) din vânzarea acestora. Câştigul se înregistrează dacă
certificatele sunt vândute la un preţ mai mare decât valoarea lor contabilă, în caz contrar
înregistrându-se pierdere.
Conform prevederilor art. 160 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, se aplică mecanismul taxării
inverse pentru transferul de certificate verzi, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. h) din Legea nr.
220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile
de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. în vederea aplicării corecte a
prevederilor legale, precizăm că taxarea inversă se aplică doar pentru transferul de certificate
verzi între persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal,
nu şi în situaţia în care furnizorii de energie care au obligaţia de a achiziţiona astfel de certificate
îşi recuperează cheltuiala cu aceste certificate de la consumatorii finali de energie chiar dacă
aceştia sunt persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA.
Evidenţierea în contabilitate a contravalorii certificatelor verzi a căror tranzacţionare este
amânată se efectuează la data constatării dreptului de a le primi, la valoarea determinată în
funcţie de numărul de certificate verzi şi de preţul de tranzacţionare al certificatelor verzi,
publicat de operatorul pieţei de energie electrică (SC OPCOM SA).
Prin excepţie de la regulile generale de înregistrare a deprecierilor, la sfârşitul exerciţiului
financiar, eventuala pierdere de valoare aferentă certificatelor verzi a căror tranzacţionare a fost
amânată, potrivit legii, se recunoaşte pe seama veniturilor înregistrate în avans.

6.5. Contabilitatea operaţiunilor de încasări şi plăţi prin conturi la bănci

35
 Cea mai mare parte a decontărilor privind valorile materiale, lucrările şi serviciile
prestate între întreprinderi se derulează în condiţii normale prin intermediul conturilor bancare.
Cu ajutorul conturilor bancare sunt delimitate şi înregistrate valorile de încasat (cecurile şi
efectele comerciale), disponibilităţile în lei şi în valută, creditele bancare pe termen scurt, precum
şi dobânzile bancare aferente disponibilităţilor şi creditelor bancare.
Reflectarea în contabilitate a acestora se realizează cu ajutorul conturilor din grupa 51
„Conturi la bănci”.
Principalele documente care se folosesc pentru efectuarea decontărilor prin conturi la
bănci sunt: ordinul de plată, cecul, biletul la ordin, cambia. Evidenţa operativă se asigură cu
ajutorul extrasului de cont.

6.5.1. Contabilitatea decontărilor prin conturi curente la bănci

Entităţile pot efectua operaţii de încasări şi plăţi prin bănci la care au deschise conturile în
care îşi păstrează lichidităţile.
Deoarece operaţiile realizate prin conturi la bănci nu presupun mişcarea efectivă a sumelor
de bani, ele sunt denumite şi decontări fară numerar. Acestea sunt operaţii prin care plăţile,
respectiv încasările se fac prin virarea unei sume de bani din contul unei entităţi în contul altei
entităţi.
Evidenţa disponibilităţilor în lei şi în valută aflate în conturile bancare, a sumelor în curs
de decontare, precum şi circuitul acestora se asigură cu ajutorul contului 512 „Conturi curente
la bănci”.
Contul 5121 „Conturi la bănci în lei” este un cont bifuncţional care se debitează cu încasările şi
se creditează cu plăţile. Soldul debitor reprezintă disponibilităţile în lei, iar soldul creditor
reprezintă creditele de rambursat băncii în cazul în care entitatea are linie de credit pentru
efectuarea de plăţi.
Pentru reflectarea în contabilitate a operaţiunilor de încasări şi plăţi prin intermediul
conturilor în valută deschise la bănci se utilizează contul 5124 „Conturi la bănci în valută”. îft
cadrul acestui cont, evidenţa se ţine atât în lei, cât şi în valută.
În contul de viramente interne se înregistrează transferurile de disponibilităţi, băneşti între
conturile la bănci, precum şi între conturile la bănci şi casieria entităţii.
Conturile curente la bănci se dezvoltă în analitic pe fiecare bancă.

Se dezvoltă în mai multe conturi sintetice de gradul II:

5121 „Conturi la bănci în lei”
5124 „Conturi la bănci în valută”
5125 „Sume în curs de decontare”
După conţinutul economic: cont de mijloace de trezorerie.
După funcţia contabilă: cont bifuncţional.
Soldul debitor reprezintă disponibilităţile în lei şi în valută, iar soldul creditor valoarea
creditelor primite în conturi curente la bănci.
Un tratament distinct are contul 5125 „Sume în curs de decontare”

6.5.2. Contabilitatea valorilor de încasat

Valorile de încasat reprezintă efecte de comerţ aflate în posesia furnizorilor pentru a fi

transformate la scadenţă în disponibilităţi băneşti. Se cuprind în această categorie:
- cecurile de încasat;

36
 - efectele comerciale de încasat;
- efectele comerciale remise spre scontare.
La scadenţa efectelor comerciale funcţia de instrument de trezorerie a acestora se
realizează cu ajutorul contului 511 „Valori de încasat”. Rolul contului este de a înregistra
efectele comerciale depuse spre încasare la scadenţă sau remise spre scontare, precum şi cecurile
de decontare predate la bancă spre încasare până la momentul în care valoarea acestora se
înregistrează în conturile curente de la bănci.
Contul 511 „Valori de încasat” se dezvoltă în trei conturi sintetice de gradul II:
5112 „Cecuri de încasat”
5113 „Efecte de încasat”
5114 „Efecte remise spre scontare”.
Contul 5112 „Cecuri de încasat”
Are rolul de a evidenţia drepturile de creanţă faţă de clienţi ca urmare a cecurilor de
decontare emise şi acceptate de furnizori sau prestatori.
Cecul este un înscris prin care o persoană, numită trăgător, dă ordin unei a doua persoane,
numită tras, să plătească unei a treia persoane, numită beneficiar, o anumită sumă de bani. Cecul
poate fi transmis prin gir (andosare) către o terţă persoană care devine astfel noul beneficiar al
său. Principalul avantaj al acestui mijloc de plată este simplitatea mecanismului. Derivat din
acest avantaj rezultă şi principalul dezavantaj, şi anume lipsa de protecţie pentru beneficiar, care
nu are siguranţa că în momentul în care a primit fila de cec aceasta va putea fi şi încasată.
Contul 5112 „Cecuri de încasat” se utilizează pentru înregistrarea şi urmărirea cecurilor
emise de către clienţi până la încasarea contravalorii lor. Se debitează cu valoarea cecurilor
depuse la bancă pentru încasare şi se creditează cu încasarea contravalorii cecurilor. Soldul
contului reprezintă valoarea cecurilor depuse la bănci şi neîncasate.
După funcţia contabilă este un cont de activ.
Soldul debitor reflectă valoarea cecurilor depuse la bancă spre încasare dar neâncasate.
Cambia este înscrisul solemn prin care o persoană, numită trăgător, dă ordin unei alte persoane,
numită tras, să plătească o sumă de bani la o anumită dată şi la un anumit loc unei a treia persoane,
numită beneficiar. Aceasta serveşte ca instrument de plată, trăgătorul având de încasat o anumită
sumă de bani de la tras şi, totodată, de achitat o datorie faţă de o terţă persoană - beneficiarul.
Deoarece plata se face de obicei la un anumit interval de la emiterea cambiei, aceasta îndeplineşte
şi funcţia de instrument de credit. Emiterea cambiei dă naştere unui raport juridic prin care
trăgătorul se obligă faţă de beneficiar să-l determine pe tras să plătească suma prevăzută în cambie.
Prin acceptare, trasul devine debitorul principal, el fiind obligat cambial, solidar cu trăgătorul,
giranţii şi avaliştii. Trasul îşi asumă sarcina „să plătească”, iar ceilalţi obligaţi cambial îşi asumă
obligaţia de a face „să se plătească” în mod efectiv, ei plătind numai în cazul în care debitorul
principal, trasul, nu îşi onorează plata.
Tehnica plăţilor prin cambii cunoaşte o serie de operaţiuni care pot interveni în anumite
situaţii, şi anume:
1. Avalizarea - apare în situaţia în care trăgătorul nu este sigur de solvabilitatea trasului şi
apelează la o garanţie (denumită „aval” sau „pentru garanţie”). Avalistul este, de obicei, o bancă
ce se obligă să facă plata dacă trasul nu va achita suma respectivă la scadenţă.
2. Andosarea - presupune transmiterea cambiei prin gir printr-o dispoziţie scrisă de către
beneficiarul acesteia către tras, ce urmează să plătească suma arătată în titlu la locul şi la data
menţionate în cambie. Andosarea are loc atunci când beneficiarul (girantul), la rândul său, este
debitor faţă de o altă persoană (giratorul) cu aceeaşi sumă.
3. Scontarea - este operaţiunea prin care posesorul cambiei obţine de la o bancă comercială,
înainte de scadenţă, suma înscrisă pe titlu (valoarea nominală), diminuată cu agio (taxa de scont
şi comisioanele aferente), fară a aştepta scadenţa efectului respectiv, iar instituţia are drept de
37
 recurs asupra beneficiarului fondurilor.
4. Rescontarea - presupune ca băncile comerciale să preschimbe cambiile deţinute în bani,
la banca centrală care percepe taxa oficială a scontului.
5. Forfetarea - constă în vinderea de cambii unor instituţii specializate care, spre deosebire
de băncile comerciale la scontare, preiau riscurile de neplată de către debitor. Taxa de forfetare
este superioară celei de scont, iar operaţiunea presupune şi transmiterea documentelor care să
asigure încasarea fară dificultăţi a cambiei.
Plata cambiei se face prin prezentarea acesteia la plată în ziua scadenţei sau în una dintre
cele două zile lucrătoare care urmează scadenţei. Cambia scadentă la vedere poate fi prezentată
la plată în termen de un an de la data emiterii. Trasul care plăteşte are dreptul să pretindă de la
beneficiar cambia cu menţiunea „achitat”, semnată de acesta. Dacă trasul vrea să facă o plată
parţială, beneficiarul nu poate refuza plata, fiind obligat să menţioneze pe cambie suma primită.
Biletul la ordin este un înscris prin care o persoană, numită emitent, se obligă să plătească
unei alte persoane, numită beneficiar, sau unei terţe persoane desemnate la ordinul acesteia o
sumă determinată de bani la o dată prestabilită. Scadenţa poate fi, ca şi în cazul cambiei, de până
la 90 de zile. Spre deosebire de cambie, angajamentul de plată este iniţiat de debitor,
mecanismul fiind relativ mai simplu (sunt doar două părţi implicate). La fel ca şi cambia sau
cecul, şi biletul la ordin poate fi transmis prin gir (andosare) sau poate fi scontat înainte de
scadenţă la o terţă bancă.
Contul 5113 „Efecte de încasat”
Are rolul de a evidenţia efectele comerciale pe intervalul de la depunerea la bancă spre
încasare şi până la încasarea efectivă în conturile curente.
După funcţia contabilă este un cont de activ.
Soldul contului este debitor şi reprezintă valoarea efectelor comerciale de natura
efectelor de încasat depuse spre încasare la bănci dar încă neâncasate.
Atunci când deţinătorul unui efect comercial are nevoie de numerar înainte de scadenţă, el
poate depune efectul de comerţ la bancă pentru scontare, înainte de termen.
Scontarea reprezintă operaţia prin care tranzacţiile dintre agenţii economici se realizează
pe bază de titluri de credit, plata efectuându-se înainte de scadenţă atunci când posesorul unui
efect comercial se prezintă la bancă, solicitând plata efectului înaintea scadenţei.
Scontul este deci suma de bani sub formă de dobânzi, la care se adaugă şi un comision
pentru compensarea cheltuielilor de scontare ce se cuvine unităţii bancare pentru plata efectelor
comerciale înainte de scadenţă.
Prin scontare întreprinderea solicitantă va primi suma înscrisă pe efectul de comerţ, mai
puţin taxa scontului (dobânda + comisionul).
Contabilitatea efectelor remise spre scontare se conduce cu ajutorul contului 5114
„Efecte remise spre scontare”. După funcţia contabilă este un cont de activ.

6.5.3. Contabilitatea dobânzilor aferente disponibilităţilor şi creditelor acordate prin

conturile curente la bănci

Evidenţa dobânzilor datorate, aferente creditelor acordate de bănci în conturile curente,

respectiv de încasat pentru disponibilităţile aflate temporar în conturile curente se conduce cu
ajutorul contului 518 „Dobânzi”.
Se dezvoltă în două conturi sintetice de gradul II:
5186 „Dobânzi de plătit”
5187 „Dobânzi de încasat”.

38
 Dobânzile datorate şi cele de încasat, aferente exerciţiului în curs, se înregistrează la
cheltuieli financiare, respectiv venituri financiare după caz.
Contul 518 „Dobânzi”, după funcţia contabilă: este un cont bifuncţional.

Soldul contului poate fi:

- debitor şi reprezintă dobânzile de primit pentru disponibilităţile băneşti aflate în conturi
bancare (ct. 5187);
- creditor şi reprezintă dobânzile de plătit pentru creditele în conturile curente acordate de
bănci (ct. 5186).

6.5.4.Contabilitatea creditelor bancare pe termen scurt

O datorie trebuie clasificată pe termen scurt (curentă) atunci când se aşteaptă să fie
decontată în cursul normal al circuitului de exploatare al entităţii sau este exigibilă în termen de
12 luni de la data bilanţului.
Pentru finanţarea activităţii pe termen scurt agenţii economici pot apela la credite pe
termen de maximum 12 luni prin conturi separate de împrumut. Contabilitatea acestora se
conduce cu ajutorul contului 519 „Credite bancare pe termen scurt”. Se dezvoltă în mai multe
conturi sintetice de gradul II, dintre care mai reprezentative sunt:
5191 „Credite bancare pe termen scurt”
5192 „Credite pe termen scurt nerambursate la scadenţă
5193 „Credite externe guvernamentale”
5194 „Credite externe garantate de stat”
5195 „Credite externe garantate de bănci”
5196 „Credite de la trezoreria statului”
5197 „Credite interne garantate de stat”
5198 „Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt”.
După funcţia contabilă: sunt conturi de pasiv. În creditul său se înregistrează creditele
bancare pe termen scurt acordate de bancă pentru nevoi temporare prin conturi bancare
distincte, iar în debitul său se înregistrează creditele bancare pe termen scurt restituite. Soldul
reprezintă creditele bancare pe termen scurt nerestituite.

Soldul creditor al contului reprezintă creditele bancare pe termen scurt nerambursate (ct.
5191), nerambursate la scadenţă (ct. 5192) şi dobânzile aferente creditelor pe termen scurt (ct.
5198).

6.6. Contabilitatea decontărilor în numerar

6.6.1. Contabilitatea decontărilor prin casierie

Entităţile economice pot efectua în condiţiile legii decontări în numerar, atât în lei, cât şi
în valută.
Toate operaţiunile de plăţi şi încasări în numerar se evidenţiază operativ cu ajutorul
„Registrului de casă”. În cazul în care unitatea efectuează operaţiuni atât în lei, cât şi în valută se
deschid registre de casă separate.
Pentru consemnarea operaţiunilor de plăţi şi încasări în numerar se utilizează următoarele
documente justificative cum sunt:
- chitanţa pentru numerarul încasat prin casierie;
- cecul numerar, pentru ridicarea numerarului din contul de la bancă;

39
 - foaia de vărsământ, pentru depunerea numerarului din casierie în contul de la bancă;
- dispoziţia de plată – încasare, utilizată pentru aprobarea operaţiunilor de plăţi şi încasări
de către persoanele împuternicite din cadrul unităţii.
Decontările în numerar pot fi sintetizate astfel: încasări adică stingeri de creanţe; plăţi
stingeri de datorii şi transferuri (viramente interne).
Pentru fiecare tranzacţie efectuată, casele de schimb valutar au obligaţia să întocmească
buletine de schimb valutar sau bonuri fiscale, documente care trebuie să conţină cel puţin
următoarele elemente:
- denumirea şi adresa emitentului;
- codul statistic al punctului de schimb valutar;
- data emiterii, seria şi numărul buletinului de schimb valutar / bonului fiscal;
- numele, prenumele şi ţara clientului;
- categoria rezident/nerezident;
- documentul de identitate al clientului: tip, serie, număr;
- suma încasată de la client (valute cotate / moneda naţională);
- cursul de schimb valutar;
- suma plătită clientului (valute cotate / moneda naţională);
- semnătura casierului şi ştampila punctului de schimb valutar.
Buletinele de schimb valutar sunt formulare cu regim special care se întocmesc în două
exemplare, din care:
- un exemplar este înmânat clientului;
- un exemplar este ataşat la registrul tranzacţiilor.
Operaţiunile efectuate trebuie consemnate în registrul zilnic al tranzacţiilor, document
în care se evidenţiază cumpărările şi vânzările de valute cotate, pe feluri de valute, şi sumele
în moneda naţională plătite/încasate sau transferate
Contabilitatea decontărilor în numerar se conduce cu ajutorul contului 531 „Casa”. Se
dezvoltă în două conturi sintetice de gradul II:
5311 „Casa în lei” şi 5314 „Casa în devize”
Evidenţiază numerarul aflat în casieria unităţii şi mişcarea acestuia, sub forma plăţilor şi
încasărilor efectuate în cursul perioadei. După funcţia contabilă este un cont de activ.
Soldul contului este debitor şi reprezintă numerarul existent în casierie la un moment dat.
În prezent entităţile economice nu sunt limitate în privinţa plafonului de casă, însă plăţile
totale în numerar nu pot depăşi 10.000 lei/zi şi 5.000 lei către un furnizor sau prestator. Nu se
admit plăţi fracţionate, pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei.

6.6.2. Contabilitatea altor valori de trezorerie

Alte valori asimilate trezoreriei sunt reprezentate prin: bonurile valorice, timbrele fiscale
şi poştale, biletelor de tratament şi odihnă, tichetelor şi biletelor de călătorie, tichetelor de masă,
alte valori similare, precum şi mişcarea acestora. Se reflectă cu ajutorul contului 532 „Alte
valori”.
Se dezvoltă în patru conturi sintetice de gradul II:
5321 „Timbre fiscale şi poştale”
5322 „Bilete de tratament şi odihnă”
5323 „Tichete şi bilete de călătorie”
5328 „Alte valori”.
După funcţia contabilă: sunt conturi de activ.

40
 Soldul contului este debitor şi reflectă alte valori de trezorerie aflate în gestiunea unităţii
la un moment dat.
Voucherul este un document (în formă fizică sau electronică) ce atestă dreptul unei
persoane de a primi bunuri şi/sau servicii sau care atestă dreptul acesteia la o reducere de preţ în
legătură cu o livrare de bunuri / prestare de servicii. Deoarece practicile europene în ceea ce
priveşte colectarea TVA sunt diferite, există o propunere de modificare a Directivei a 6-a a
Consiliului pentru a clarifica aceste aspecte.
Conform propunerii de modificare a directivei, există trei categorii de vouchere, cu
tratamente fiscale diferite:
a) Single purpose voucher (SPV) - voucher care atestă dreptul de a primi o livrare de bun
sau o prestare de serviciu atunci când identitatea furnizorului/prestatorului, locul
livrării/prestării şi cota de TVA aplicabilă acestora la momentul emiterii voucherului
sunt cunoscute. în acest caz are loc încasarea unui avans şi TVA trebuie colectată la
momentul vânzării voucherului.
Dacă voucherele sunt considerate avans la emitere/vânzare, se înregistrează un avans
încasat de la un client şi se emite factura de avans, colectându-se TVA, iar la vânzarea
produsului/prestarea serviciului, se înregistrează un venit din vânzare/prestare şi se
anulează avansul. Din punct de vedere fiscal, concomitent cu emiterea facturii de
vânzare a bunului / prestare a serviciului se va emite factura de stomare a avansului;
b) Multi-purpose voucher (MPV) - orice voucher, altul decât un voucher care atestă o
reducere de preţ şi care nu este un SPV în acest caz, voucherul reprezintă un împrumut
primit de emitent de la un viitor client. Dacă tranzacţia este considerată împrumut,
atunci nu mai trebuie colectată TVA la momentul vânzării voucherului;
c) Discount voucher - voucher care atestă dreptul de a primi o reducere de preţ în legătură
cu o livrare de bunuri / prestare de servicii. în cazul acestei categorii de vouchere,
recomandarea este să se diminueze TVA colectată aferentă tranzacţiei care a generat
emiterea voucherului respectiv, la momentul la care acesta este prezentat spre decontare
emitentului.
În categoria altor valori intră şi tichetele de masă, voucherele de vacanţă, tichetele de creşă sau
tichetele de carte.

Tichete de masă
Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările şi completările
ulterioare, reglementează acordarea unei alocaţii individuale de hrană salariaţilor, sub forma
tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de către angajator. Normele de aplicare a Legii
nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă au fost aprobate prin HG nr. 23/2015. În
înţelesul acestor norme, cu excepţia cazurilor în care se prevede în mod expres altfel, termenul
„tichet de masă” va fi interpretat ca făcând referire atât la tichetele de masă pe suport hârtie, cât
şi la tichetele de masă pe suport electronic. Angajatorul distribuie salariaţilor tichetele de masă
lunar, în ultima decadă a fiecărei luni pentru luna următoare. Salariaţii beneficiază lunar de un
număr de tichete de masă cel mult egal cu numărul de zile în care sunt prezenţi la lucru în
unitatea angajatorului, iar acest număr nu poate depăşi numărul de zile lucrătoare stabilit în
norme. În cazul salariaţilor a căror durată zilnică a timpului de muncă este mai mare de 8 ore - în
regim de tură numărul de zile pentru care se acordă tichete de masă se determină prin împărţirea
numărului de ore în care salariatul a fost prezent la lucru în unitatea angajatorului la durata
normală a timpului de muncă, de 8 ore.
Potrivit reglementărilor în vigoare, nu se consideră zile lucrate perioadele în care salariaţii:
- îşi efectuează concediul de odihnă;

41
 - sunt delegaţi sau detaşaţi în afara localităţii în care îşi au locul permanent de muncă şi
primesc indemnizaţie zilnică sau lunară de delegare sau de detaşare;
- se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă;
- sunt absenţi de la locul de munca ori se află în alte situaţii stabilite de angajator
împreună cu organizaţiile sindicale sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor.
In cazul cumulului de funcţii, tichetele de masă pot fi acordate numai de către angajatorii unde
salariaţii în cauză îşi au funcţia de bază, potrivit legii. Persoanele fizice autorizate care
încadrează personal pe bază de contract individual de muncă pot acorda tichete de masă.
Angajatorii sunt obligaţi să organizeze o evidenţă proprie, potrivit formularelor prevăzute ca
model în anexele nr. 1, 3 şi 5 la HG nr. 23/2015, pentru tichetele de masă pe suport hârtie,
respectiv potrivit formularelor prevăzute ca model în anexele nr. 2, 4 şi 6 la HG nr. 23/2015,
pentru tichetele de masă pe suport electronic. Sumele reprezentând costul imprimatelor în cazul
tichetelor de masă pe suport hârtie, respectiv costul emiterii tichetelor de masă pe suport
electronic, precum şi costul suportului electronic sau al înlocuirii acestuia, contractate cu unitatea
emitentă şi primite de către angajator, se suportă de către angajatori din cheltuielile proprii.
Tichetele de masă au o valoare nominală reglementată prin ordine ale ministrului muncii,
familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, care se indexează semestrial în funcţie de
indicele preţurilor la mărfurile alimentare. Pentru semestrul al 2 lea al anului 2014, începând cu
luna noiembrie, valoarea nominală a unui tichet de masă este de 9,35 lei, potrivit Ordinului
ministrului muncii nr. 2.207/2014.
Veniturile angajaţilor din tichetele de masă şi drepturile de hrană acordate de angajatori, în
conformitate cu legislaţia în vigoare, sunt considerate venituri de natură salarială şi sunt supuse
impozitului pe veniturile din salarii.
Pct. 68 din Normele metodologice de aplicare a art. 55 din Codul fiscal precizează
următoarele:
Veniturile din salarii sau considerate asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate
ca urmare a unei relaţii contractuale de muncă, precum şi orice sume de natură salarială primite
în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, şi care sunt realizate din:
a) sume primite pentru munca prestată ca urmare a contractului individual de muncă, a
contractului colectiv de muncă, precum şi pe baza actului de numire: (...)
- valoarea nominală a tichetelor de masă, tichetelor de creşă, tichetelor de vacanţă,
acordate potrivit legii (...)

Contribuţiile sociale obligatorii

Veniturile angajaţilor din tichetele de masă şi drepturile de hrană acordate de angajatori,
conform legii în vigoare, nu se cuprind în baza de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii.
Potrivit art. 296 lit. o) din Codul fiscal, nu se cuprind în baza lunară a contribuţiilor sociale
obligatorii tichetele de masă, tichetele de vacanţă, tichetele cadou şi tichetele de creşă, acordate
potrivit legii.

Potrivit Normelor metodologice de aplicare a art. 57 din Codul fiscal, valoarea tichetelor de
masă, tichetelor de creşă, tichetelor cadou, tichetelor de vacanţă, acordate potrivit legii, luată în
calcul la determinarea impozitului pe veniturile din salarii, este valoarea nominală. Veniturile
respective se impozitează ca venituri din salarii în luna în care acestea sunt primite (pct. 109)

Tichete cadou
Tichetele cadou sunt bonuri valorice care, potrivit prevederilor Legii nr. 193/2006 privind
acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă, cu modificările ulterioare, se procură de către

42
angajatori de la unităţi emitente şi se pot utiliza pentru campanii de marketing, studiul pieţei,
promovarea pe pieţe existente sau noi, pentru protocol, pentru cheltuieli de reclamă şi
publicitate, precum şi pentru cheltuieli sociale.
Potrivit prevederilor pct. 70 lit. i) din Normele metodologice de aplicare a art. 55 alin. (3)
din Codul fiscal, tichetele cadou acordate potrivit legii, indiferent dacă acestea sunt acordate
potrivit destinaţiei şi cuantumului prevăzute la art. 55 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal (care se
referă la cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor, cu ocazia
Paştelui, zilei de 1 Iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum
şi la cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 Martie, în limita sumei de 150 lei), sunt
avantaje primite de persoana fizică. Potrivit art. 55 alin. (1) din Codul fiscal, sunt considerate
venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce
desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special
prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, denumirea veniturilor ori de forma
sub care se acordă (...). La stabilirea impozitului pe venituri din salarii se iau în calcul aceste
avantaje, care sunt cuprinse în venitul brut lunar din salarii şi sunt impozitate cu cota de 16%.
Potrivit art. 296 lit. o) din Codul fiscal, nu se cuprind în baza lunară a contribuţiilor sociale
obligatorii tichetele de masă, tichetele de vacanţă, tichetele cadou şi tichetele de creşă, acordate
potrivit legii.

Cadouri în bani şi în natură

Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor, cu ocazia
Paştelui, zilei de 1 Iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum
şi cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 Martie, în măsura în care valoarea cadoului
oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu depăşeşte 150 lei, nu sunt incluse
în veniturile salariale şi nu sunt impozabile în înţelesul impozitului pe venit. Plafonul stabilit
pentru cadourile oferite de angajatori (în bani şi în bunuri) copiilor minori ai angajaţilor cu
ocaziile de mai sus se aplică pentru fiecare copil minor al fiecărui angajat. Aceste cadouri în bani
şi în bunuri nu se cuprind în baza lunară de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii, potrivit art.
296 lit. b) din Codul fiscal.
Cadourile în bani şi în natură acordate cu ocaziile de mai sus care depăşesc 150 lei, precum
şi cadourile oferite cu alte ocazii sunt impozabile din punctul de vedere al impozitului pe venit şi
al contribuţiilor sociale obligatorii.
Pentru angajator, din punctul de vedere al impozitului pe profit, aceste cheltuieli cu
cadourile în bani şi în natură sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, ca şi cheltuieli
sociale, în limita unei cote de până la 2%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile
personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
Tichetele cadou acordate persoanelor fizice în afara unei relaţii generatoare de venituri din
salarii sunt impozabile din punctul de vedere al impozitului pe venit, cu cota de 16%, potrivit
art. 78 din Codul fiscal.

Vouchere de vacanţă
Angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă le
pot acorda angajaţilor vouchere de vacanţă. Potrivit OUG nr. 8/2009 privind acordarea
voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, tichetele de
vacanţă acordate angajaţilor din sectorul privat şi bugetarilor se înlocuiesc cu vouchere de
vacanţă. Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaţilor sub formă de vouchere de
vacanţă reprezintă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată,
43
pentru un salariat, în decursul unui an fiscal. în condiţiile în care salariul minim brut pe ţară este
de 975 lei de la 1 ianuarie 2015, angajaţii vor putea primi vouchere de vacanţă de maximum
5.850 lei. Legea nr. 94/2014 a abrogat dispoziţiile potrivit cărora angajatorii pot acorda tichete
de vacanţă numai în cazul în care în anul fiscal anterior au obţinut profit sau venit, după caz. în
cazul cumulului de funcţii, voucherele de vacanţă pot fi acordate, conform legii, numai de către
angajatorii unde beneficiarii în cauză îşi au funcţia de bază. Valorile nominale permise pentru
voucherele de vacanţă sunt 10, 20, 30, 40 şi 50 lei, acestea emiţându-se numai în sistem online
începând cu 1 ianuarie 2015. Angajatul care beneficiază de vouchere de vacanţă nu mai
beneficiază de prima de vacanţă în cursul anului fiscal sau de bilete de odihnă, acordate potrivit
Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările
ulterioare. Sumele corespunzătoare voucherelor de vacanţă acordate de către angajator sunt
deductibile la calculul impozitului pe profit, în limita a 6 salarii de bază minime brute pe ţară
garantate în plată pentru fiecare angajat, pe un an calendaristic. Salariul de bază minim brut pe
ţară garantat în plată este cel stabilit prin hotărâre a Guvernului.
Conform OMFP nr. 1.802/2014, cu ajutorul contului 642 se ţine evidenţa cheltuielilor cu
avantajele în natură, respectiv cu tichetele de masă, de vacanţă, de creşă şi tichetele cadou
acordate salariaţilor, potrivit legii.

6.7. Contabilitatea acreditivelor şi a avansurilor de trezorerie

Acreditivul este o formă de decontare care asigură furnizorului garanţia încasării

contravalorii livrărilor şi prestaţiilor efectuate prin rezervarea disponibilităţilor băneşti în conturi
distincte din care, pe măsura livrărilor, se fac decontările.
În derularea unui acreditiv documentar sunt implicate patru părţi, şi anume: ordonatorul, cel
care solicită băncii sale deschiderea acreditivului; banca emitentă, cea care, la solicitarea
ordonatorului, îşi asumă angajamentul de plată; beneficiarul acreditivului, cel în favoarea căruia
a fost deschis acreditivul şi care are obligaţia să prezinte la bancă setul de documente ce
caracterizează tranzacţia încheiată în vederea încasării contravalorii mărfurilor livrate; şi banca
beneficiarului. Acreditivul transferabil este tipul de acreditiv în baza căruia beneficiarul îi poate
cere băncii plătitoare să permită utilizarea în totalitate sau parţial de către unul sau mai mulţi terţi
(beneficiari secundari). Astfel, acreditivul poate fi transferat de la beneficiarul original către unul
sau mai mulţi beneficiari. Acreditivul cu clauză roşie (engl. red clause) încorporează o concesie
specială acordată beneficiarului, în sensul că îi permite băncii plătitoare să îi dea ca avans un
procent din valoarea totală a acreditivului înaintea prezentării documentelor de transport.
Acreditivul documentar reînnoibil (engl. revolving) este deschis pentru o anumită valoare,
urmând ca banca să îl reîntregească automat pentru fiecare nouă tranşă, cu condiţia ca totalul
sumelor reînnoite să se încadreze în valoarea globală a acreditivului. Acreditivul back-to-back se
utilizează în cadrul operaţiunilor de reexport şi presupune ca o parte contractantă (de exemplu,
exportatorul), beneficiar al unui acreditiv, să deschidă un alt acreditiv (de import) pe baza celui
dinainte menţionat. Cele două acreditive sunt independente unul de celălalt şi pentru derularea în
condiţii optime este necesară o atentă corelare atât a termenelor de livrare şi plată, cât şi a celor
de valabilitate. Acreditivul stand-by este o garanţie bancară emisă sub forma unei scrisori de
credit, pentru a garanta executarea unei obligaţii contractuale. Banca emitentă se angajează să
despăgubească financiar beneficiarul, în cazul în care ordonatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile
asumate prin contract.
44
 Acreditivul poate fi deschis în lei sau în valută.

Avansurile de trezorerie, reprezintă sume puse la dispoziţia administratorilor sau altor

persoane, cu avizul conducerii, în vederea efectuării unor plăţi pentru aprovizionări de bunuri,
prestări de servicii, cheltuieli de deplasări, detaşări, delegaţii, servicii poştale, taxe de
telecomunicaţii, cheltuieli de reclamă, publicitate şi protocol, precum şi alte sume mai puţin
semnificative dar în legătură cu activitatea curentă a unităţii.
Din prevederile OMFP nr. 1.802/2014 (pct. 306 alin. (1)) rezultă că avansurile acordate
terţilor se înregistrează direct folosind contul 461 „Debitori diverşi”.
Contul 542 „Avansuri de trezorerie” se utilizează şi în cazul în care sumele sunt acordate
prin sistemul de carduri. Termenul de decontare al unui avans de trezorerie este stabilit în cadrul
societăţii, prin procedurile contabile (precizate în manualul de proceduri contabile), şi adus la
cunoştinţa angajaţilor. La ridicarea sumelor sub formă de avans trebuie întocmite documente
justificative (dispoziţie de plată către casierie), din care să reiasă în mod clar pentru ce anume s-a
acordat avansul. Potrivit Legii nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind
operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor modeme de plată, se pot
efectua plăţi din avansuri spre decontare, în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei, stabilit pentru
fiecare persoană care a primit avansuri spre decontare.
Codul muncii prevede următoarele:
Delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziţia angajatorului, de către salariat, a
unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afara locului său de muncă.
(art. 43)
Delegarea poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice în 12 luni
şi se poate prelungi pentru perioade succesive de maximum 60 de zile calendaristice, numai cu
acordul salariatului. Refuzul salariatului de prelungire a delegării nu poate constitui motiv pentru
sancţionarea disciplinară a acestuia. Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de
transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de delegare, în condiţiile prevăzute de lege sau
de contractul colectiv de muncă aplicabil, (art. 44)
Detaşarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din
dispoziţia angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia.
In mod excepţional, prin detaşare se poate modifica şi felul muncii, dar numai cu
consimţământul scris al salariatului, (art. 45) detaşarea poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult
un an. In mod excepţional, perioada detaşării poate fi prelungită pentru motive obiective ce
impun prezenţa lariatului la angajatorul la care s-a dispus detaşarea, cu acordul ambelor părţi, 6
în 6 luni. (...) Salariatul detaşat are dreptul la plata cheltuielilor de transport ţi'căzare, precum şi
la o indemnizaţie de detaşare, în condiţiile prevăzute de lege 'ku de contractul colectiv de muncă
aplicabil, (art. 46)

Pentru tratamentul fiscal al diurnei în cazul deplasării fie în ţară, fie în afara ţării se aplică
prevederile art. 55 şi 296 din Codul fiscal (modificări intrate în vigoare în baza OG nr. 8/2013
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor
măsuri financiar-fiscale, cu modificările şi completările ulterioare). Astfel, diurna acordată
salariaţilor în ţară şi în străinătate, pentru desfăşurarea activităţii, în interes de serviciu, în limita
a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile
publice este scutită de la plata impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale (pensie, sănătate,
şomaj). Dacă diurna este mai mare decât limita mai sus menţionată (mai mare de 2,5 ori nivelul
legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice), venitul
respectiv este considerat venit de natură salarială şi implicit se vor reţine impozitul şi
45
 contribuţiile sociale. Cuantumul indemnizaţiei zilnice de delegare şi detaşare prevăzut la art. 9
din anexa la HG nr. 1.860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi
instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul
deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, cu modificările şi completările ulterioare,
a fost majorat la 17 lei în baza OMFP nr. 60/2015. Potrivit HG nr. 1.860/2006, numărul zilelor
calendaristice în care persoana se află în delegare sau detaşare se socoteşte de la data şi ora
plecării până la data şi ora înapoierii mijlocului de transport din şi în localitatea unde îşi are
locul permanent de muncă, considerându-se fiecare 24 de ore câte o zi de delegare sau detaşare.
Pentru delegarea cu o durată de o singură zi, precum şi pentru ultima zi, în cazul delegării de
mai multe zile, indemnizaţia se acordă numai dacă durata delegării este de cel puţin 12 ore.
Potrivit art. 21 din Codul fiscal, pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate
cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile,
inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare. Sunt cheltuieli efectuate în scopul
realizării de venituri şi cheltuielile de transport şi de cazare în ţară şi în străinătate, efectuate
pentru salariaţi şi administratori, precum şi pentru alte persoane fizice asimilate acestora,
stabilite prin norme.
De asemenea, următoarele cheltuieli nu sunt deductibile:
- cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile;
- alte cheltuieli salariale şi/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la angajat, cu
excepţia prevederilor titlului III din Codul fiscal.
Începând cu 1 iunie 2013, lit. b) de la art. 21 alin. (3) din Codul fiscal a fost abrogată.

Contabilitatea acestora se conduce cu ajutorul conturilor din grupa 54 „Acreditive”

respectiv conturile 541 „Acreditive” şi 542 „Avansuri de trezorerie”.
Contul 541 „Acreditive”
Reflectă acreditivele deschise la bănci pentru efectuarea de plăţi în favoarea terţilor. Se
dezvoltă în două conturi sintetice de gradul II:
5411 „Acreditive în lei”
5412 „Acreditive în valută”.
După funcţia contabilă sunt conturi de activ.
În debitul contului se înregistrează:

Soldul debitor al contului reprezintă valoarea acreditivelor deschise, existente în conturi

la bănci.
Contul 542 „Avansuri de trezorerie”
Evidenţiază avansurile de trezorerie acordate de către unitate personalului propriu în
vederea efectuării unor plăţi curente.
După funcţia contabilă este un cont de activ.
Soldul debitor al contului reflectă sumele acordate sub formă de avansuri de trezorerie,
nedecontate la finele perioadei.

6.8. Contabilitatea viramentelor interne

Viramentele interne reprezintă operaţiunile de transfer ale disponibilităţilor băneşti între

conturile bancare, respectiv între acestea şi casieriile entităţilor.
Reflectarea în contabilitate a acestor operaţiuni economice se explică prin decalajul dintre
momentul depunerii, pe bază de borderou la bancă a documentelor justificative privind transferul

46
efectiv de sume între conturile de trezorerie şi consemnarea lor în extrasul de cont se poate scurge
un anumit interval de timp.
De asemenea documentele de evidenţă operativă care atestă ieşirea disponibilităţilor
băneşti (ex. registrul de casă) nu coincid cu cele care arată intrarea (ex. extrasul de cont). În
acelaşi timp este necesară separarea fluxurilor băneşti interne de cele externe (cu furnizori şi
clienţi) motiv pentru care se impune un cont distinct pentru evidenţierea transferurilor interne.
Pentru a evita riscul unor înregistrări duble sau omiterea unor înregistrări, în locul unei singure
formule contabile se vor construi două una care să arate ieşirea banilor iar alta intrarea.
În acest sens se va folosi contul de tranzit a disponibilităţilor băneşti 581 „Viramente
interne”.
După conţinutul economic reflectă viramentele de disponibilităţi între conturile de
trezorerie.
După funcţia contabilă este un cont de bifuncţional.
La finele perioadei, contul nu prezintă (de regulă) sold.

6.9 Contabilitatea ajustărilor pentru pierderea de valoare a conturilor de trezorerie

Cu ajutorul conturilor din această grupă se ţine evidenţa constituirii ajustărilor pentru
pierderea de valoare a investiţiilor financiare la entităţi afiliate , a obligaţiunilor emise şi
răscumpărate , obligaţiunilor şi a altor investiţii financiare şi creanţe asimilate , precum şi a
suplimentării , diminuării sau anulării acestora , după caz .
Contabilitatea acestora se conduce cu ajutorul conturilor din grupa 59”Ajustări pentru
pierderea de valoare a conturilor de trezorerie” din care fac parte :
591” Ajustări pentru pierderea de valoare a acţiunilor deţinute la
entităţile afiliate”
595” Ajustări pentru pierderea de valoare a obligaţiunilor emise
Şi răscumpărate”
596” Ajustări pentru pierderea de valoare a obligaţiunilor”
598” Ajustări pentru pierderea de valoare a altor investiţii pe termen scurt şi creanţe
asimilate”
După funcţia contabilă sunt conturi de pasiv.
Soldul conturilor reprezintă valoarea ajustărilor constituite pentru pierderile de valoare ,
existente la sfârşitul perioadei .

Cuvinte şi concepte cheie prezentate: structuri privind trezoreria întreprinderii,

instrumentele de plată, investiţii financiare pe termen scurt, încasări şi plăţi prin conturile bancare,
încasări şi plăţi în numerar, operaţii în devize, acreditive şi avansuri de trezorerie, credite bancare
pe termen scurt, alte valori de trezorerie, provizioane pentru deprecierea conturilor de trezorerie,
activitate de trezorerie , valori de încasat, viramente interne.

Întrebări de control

1. Ce este trezoreria entităţilor economice?

2. Definiţi numerarul, echivalentele de numerar şi fluxurile de trezorerie.
3. Cum se clasifică fluxurile de numerar (trezorerie) în funcţie de natura activităţii?
4. Cum se face evaluarea fluxurilor de trezorerie?
5. Enumeraţi principalele instrumente de decontare în numerar.
6. Ce este acceptarea ca formă de decontare?
47
7. Definiţi şi caracterizaţi: acreditivul şi scrisoarea de garanţie.
8. Ce sunt investiţiile financiare pe termen scurt?
9. Ce sunt valorile de încasat?
10. Când o datorie trebuie clasificată pe termen scurt?
11. Care este nivelul maxim al plăţilor zilnice în numerar către furnizori şi prestatori?
12. Ce se încadrează în categoria alte valori asimilate trezoreriei?
13. Ce sunt viramentele interne?
14. Argumentaţi necesitatea contului 581 „Viramente interne”.

48
 CAPITOLUL 7
CONTABILITATEA CHELTUIELILOR ŞI A VENITURILOR
7.1. Definirea, înregistrarea şi recunoaşterea cheltuielilor şi veniturilor entităţilor

Performanţa întreprinderii reflectă capacitatea acesteia de a genera fluxuri viitoare de

numerar, prin utilizarea resurselor existente, precum şi gradul de eficienţă în utilizarea de noi
resurse.
Capacitatea de a genera fluxuri de numerar viitoare presupune ca întreprinderea să
înregistreze venituri din activitatea desfăşurată, iar utilizarea resurselor existente presupune
evidenţierea de cheltuieli ale perioadei. Veniturile şi cheltuielile constituie, aşadar elemente
legate direct de evaluarea performanţelor întreprinderii.
Gradul de eficienţă în utilizarea resurselor se exprimă cu ajutorul profitului (atunci când
veniturile sunt mai mari decât cheltuielile) respectiv a pierderii (atunci când veniturile sunt
inferioare cheltuielilor).
Activitatea oricărei întreprinderi presupune consumuri, datorii şi plăţi care afectează
nivelul performanţelor. Acestea sunt reprezentate în contabilitate prin noţiunea de cheltuieli.
Cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul
perioadei contabile, sub forma de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor, ori creşteri ale datoriilor
care se concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din retragerile /
distribuite către acţionari sau asociaţi.
Cheltuielile reprezintă valorile plătite sau de plătit pentru:
- consumuri de stocuri, lucrări executate şi servicii prestate de care beneficiază unitatea;
- cheltuieli cu personalul;
- înregistrarea de provizioane şi deprecieri ale activelor;
- executarea unor obligaţii legale sau contractuale.
Pierderile reprezintă reduceri ale beneficiilor economice ce pot rezulta sau nu ca urmare a
desfăşurării activităţii curente (de exploatare şi financiare) a persoanei juridice. Ele nu diferă ca
natură de alte tipuri de cheltuieli.
Înregistrarea cheltuielilor în contabilitatea unui agent economic presupune mai multe
momente: angajarea, consumul, plata şi imputarea.
a) angajarea are loc în momentul în care se contractează obligaţia bănească, generată de
plăţi sau consumuri de resurse;
b) consumul este specific utilizării efective a resurselor în scopul satisfacerii unor nevoi
productive;
c) plăţile, constă în achitarea unei sume de bani ca echivalent în cadrul relaţiilor
comerciale;
d) imputarea este momentul în care cheltuielile sunt decontate asupra rezultatului de
regulă la sfârşitul perioadei de gestiune.
Pe lângă cheltuieli activitatea unei întreprinderi presupune şi generarea de beneficii
viitoare ceea ce determină înregistrarea de venituri.
Veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei
contabile sub forma de intrări sau creşteri ale activelor, ori descreşteri ale datoriilor care se
concretizează în creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuţii ale
acţionarilor sau asociaţilor.
Sunt reprezentate de sumele sau valorile încasate sau de încasat ca urmare a livrărilor de
bunuri, executărilor de lucrări, prestărilor de servicii şi a câştigurilor din orice surse.
În categoria veniturilor se încadrează şi producţia stocată, producţia de imobilizări,
vânzarea de active, anulări de provizioane şi alte avantaje pe care firma a consimţit să le
primească în baza unor prevederi legale sau contractuale.
49
 Veniturile includ sumele sau valorile încasate sau de încasat în nume propriu din activităţi
curente cât şi câştigurile din orice alte surse.
Câştigurile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice care pot apare sau nu, ca rezultat
din activitatea curentă, dar care nu diferă ca natură de veniturile din această activitate.
Activităţile curente sunt orice activităţi desfăşurate de o persoană juridică ca parte
integrantă a obiectului său de activitate precum şi activităţile conexe acestora.
Înregistrarea în contabilitate a veniturilor presupune, în general următoarele momente:
- producţia, corespunde obţinerii bunurilor, lucrărilor, serviciilor sau realizării activităţii
pentru care a avut loc consumul de resurse;
- facturarea (vânzarea pe credit comercial), constituie momentul în care are loc transferul
dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător şi se naşte dreptul de creanţă al furnizorului
asupra clientului (beneficiarului);
- încasarea, reprezintă momentul realizării, efective a producţiei, în care bunul sau
serviciul facturat se transformă în numerar (bani) prin decontarea de către client a contravalorii
bunului sau serviciului în favoarea furnizorului sau prestatorului;
- încorporarea, reprezintă momentul strict contabil în care veniturile evidenţiate în
conturile corespunzătoare, după natura acestora, sunt decontate asupra rezultatului financiar al
perioadei de gestiune.
Recunoaşterea cheltuielilor şi veniturilor în cadrul situaţiilor financiare anuale ale
întreprinderii se face în funcţie de următoarele criterii:
- creştere de beneficii economice viitoare prin creşteri de active sau reduceri de datorii (în
cazul veniturilor);
- diminuare de beneficii economice viitoare prin diminuarea de active sau creşteri de
datorii (în cazul cheltuielilor);
- evaluare credibilă.
Din moment ce aceste definiţii au la bază cadrul conceptual internaţional, considerăm că
detaliile acestuia referitoare la recunoaştere (logica recunoaşterii) sunt direct aplicabile.
In ceea ce priveşte ordinea recunoaşterii, se observă că nu putem defini venitul fară a face
referire la active sau datorii, motiv pentru care recunoaşterea activelor şi datoriilor precede
recunoaşterea veniturilor şi cheltuielilor. Logica aplicabilă este următoarea:
Ce este un activ?
Ce este o datorie?
Activul sau datoria şi-a modificat valoarea?
Creştere sau scădere? Cu cât?
De unde a rezultat modificarea valorii?
Relaţii cu proprietarii?
Rezultat?
Este venit, cheltuială, câştig sau pierdere?

Mai mult, recunoaşterea elementului se realizează dacă, pe lângă respectarea definiţiei, se

respectă criteriul probabilităţii (asociat variaţiei beneficiilor economice) şi criteriul credibilităţii
(fiabilităţii) măsurării.
Se face apel la principiul conectării cheltuielilor la venituri în următoarele cazuri:
- determinarea cheltuielilor încorporabile în costul de producţie - acestea sunt costurile
atribuibile bunurilor produse, adică suportate pentru a aduce stocurile în locul şi forma
dorite (pct. 7). Prin includerea în costul stocului, aceste cheltuieli sunt amânate până în
momentul vânzării activului (adică afectează rezultatul în momentul obţinerii venitului
din vânzare). Costurile neîncorporabile sunt cele pentru care nu există o relaţie de
cauzalitate cu veniturile, prin urmare sunt cheltuieli ale perioadei (conform pct. 7 şi 8);

50
 - capitalizarea cheltuielilor cu dobânda (costul împrumuturilor) - pe aceleaşi baze ca şi
capitalizarea costurilor încorporabile;
- mecanismul amortizării activelor imobilizate.

7.2. Clasificarea cheltuielilor şi a veniturilor

Complexitatea activităţilor, evenimentelor şi tranzacţiilor ce determină evidenţierea

utilizări de resurse sau generare de fluxuri viitoare de numerar în contabilitate impune clasificarea
cheltuielilor şi veniturilor după mai multe criterii.
Dacă se are în vedere momentul angajării, cheltuielile pot fi:
- cheltuieli constatate în momentul plăţii, care se înregistrează în corespondenţă cu
conturile de trezorerie;
- cheltuieli angajate, dar cu plata ulterioară,care se înregistrează în corespondenţă cu
conturile de terţi;
- cheltuieli contabile, calculate pentru a estima deprecierile definitive sau latente fără
angajarea unei plăţi, fiind reprezentate de amortizări, provizioane şi ajustări pentru deprecieri şi
pierderi de valoare a activelor.
Dacă se are în vedere momentul formării, veniturile pot fi:
- venituri constatate în momentul încasării lor, se înregistrează în corespondenţă cu
conturi de trezorerie;
- venituri angajate în prezent, dar a căror încasare va avea loc în perioada următoare, se
înregistrează în corespondenţă cu conturile de terţi (creanţe);
- venituri contabile, cum sunt cele din provizioanele şi ajustările calculate din punct de
vedere contabil fără a angaja o creanţă sau o încasare.
Cel mai reprezentativ criteriu de grupare a cheltuielilor şi veniturilor este pe feluri după
natură sau destinaţie.
Având în vedere acest criteriu cheltuielile pot fi:
a) cheltuieli de exploatare, cuprinzând acele consumuri şi plăţi efectuate pentru realizarea
activităţii de bază a întreprinderii. Se împart în:
- cheltuieli privind consumurile de materii prime, materiale, obiecte de inventar, ambalaje,
costul de achiziţie al mărfurilor vândute, etc.;
- cheltuieli cu lucrările şi serviciile prestate de terţi: lucrări cu întreţinerea şi reparaţia
utilajelor, locaţii de gestiune, chirii, studii de cercetare, cheltuieli de protocol, cheltuieli de poştă
sau telecomunicaţii, servicii bancare, etc.;
- cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate: cheltuieli cu impozitele pe clădiri,
terenuri, taxa pentru folosirea mijloacelor de transport, etc.;
- cheltuieli cu personalul: cheltuieli cu salariile, asigurările sociale, şomaj, fondul de
sănătate, etc.;
- cheltuieli reprezentând pierderi din creanţe, amenzi, penalităţi, donaţii şi alte cheltuieli
ce privesc activitatea de exploatare.
Structuri distincte în cadrul cheltuielilor sunt:
- cheltuieli cu amortizările, provizioanele şi ajustările pentru depreciere sau pierdere de
valoare ale activelor, cuprind acele cheltuieli care se referă la deprecierea imobilizărilor sau a
stocurilor şi la cele rezultate din influenţa inflaţiei;
- cheltuieli cu impozitul pe profit, sunt acele cheltuieli care se datorează statului la
sfârşitul exerciţiului, reprezentând o cotă parte din profitul brut al agenţilor economici care intră
sub incidenţa impozitului pe profit. Această categorie de cheltuieli nu sunt deductibile fiscal.

51
 b) cheltuieli financiare, au în vedere diminuările de beneficii economice ca urmare a
angajamentelor ce privesc asigurarea finanţării entităţii, cum sunt:
- pierderi din vânzarea titlurilor de plasament;
- diferenţe nefavorabile de curs valutar;
- cheltuieli cu dobânzile şi sconturile;
- pierderi din creanţe legate de participaţii.
În funcţie de natură, veniturile se împart astfel:
a) venituri din activitatea de exploatare, reprezentate prin activităţile principale şi conexe
generatoare de beneficii economice cum sunt:
- venituri aferente cifrei de afaceri: venituri din vânzarea produselor, lucrărilor
executate şi serviciilor prestate, studii, cercetări, redevenţe şi chirii, din vânzarea mărfurilor şi a
altor activităţi curente;
- venituri din variaţia stocurilor (producţia stocată), reprezentând variaţia în plus sau în
minus între valoarea la cost de producţie efectiv a stocului de produse şi valoarea producţiei în
curs, fără a ţine seama de provizioanele pentru deprecieri constituite;
- venituri din producţia de imobilizări, reprezentând valoarea lucrărilor de natura
imobilizărilor realizate din producţie proprie;
- venituri din subvenţii de exploatare, reprezentând subvenţiile primite pentru
acoperirea diferenţelor de preţ, pentru acoperirea pierderilor precum şi alte subvenţii de care
beneficiază unitatea;
- venituri din despăgubiri, penalităţi, amenzi, donaţii primite şi alte venituri din
exploatare.
Se regăsesc de asemenea ca structuri distincte în cadrul veniturilor:
- veniturile din diminuarea sau anularea provizioanelor şi ajustărilor, care includ
veniturile obţinute din operaţii legate de provizioane şi cele care rezultă din influenţa ajustărilor;
- veniturile din impozitul pe profit amânat reflectă creşterea beneficiilor economice
înregistrate ca urmare a amânării repartizării impozitului pe profit şi a plăţii impozitului pe profit.
b) venituri financiare, cuprind beneficiile economice obţinute ca urmare a valorificării
eficiente a resurselor financiare deţinute de entităţi cum sunt veniturile din participaţii, creanţe
imobilizate, dobânzi, diferenţe de curs valutar, sconturi obţinute, alte venituri financiare;

7.3. Structura analitică a rezultatului exerciţiului

Teoria şi practica contabilă denumesc rezultatele economico – financiare aferente unui an

calendaristic rezultate ale exerciţiului.
Structura analitică a rezultatului exerciţiului cuprinde: rezultatul din exploatare, rezultatul
financiar, rezultatul curent, rezultatul extraordinar, rezultatul brut, rezultatul net şi rezultatul
impozabil.
Rezultatul din exploatare (R.expl), se calculează ca diferenţă între veniturile din
exploatare şi cheltuielile din exploatare;
R.expl. = V.expl – Ch. expl
Rezultatul financiar (Rf), calculat ca diferenţă între veniturile financiare şi cheltuielile
financiare;
Rf = Vf – Ch.f
Rezultatul curent (Rc)/Rezultat brut, obţinut prin însumarea rezultatului din exploatare
cu rezultatul financiar;
Rc = R.expl + Rf
Rezultatul net (Rn), se obţine scăzând din rezultatul brut, impozitul pe profit:
Rn = Rb – Impozitul pe profit
52
 Rezultatul impozabil (Ri), (profitul impozabil) se calculează ţinând cont de cheltuielile
nedeductibile fiscal şi veniturile neimpozabile. Mărimea şi felul cheltuielilor nedeductibile fiscal
şi a veniturilor neimpozabile se stabileşte prin lege. În prezent sunt nedeductibile fiscal
cheltuielile reprezentând: amenzi, penalităţi, donaţii acordate, cheltuieli de protocol care depăşesc
limita admisă de lege, etc. În categoria veniturilor neimpozabile se încadrează: dividendele
primite de către o persoană juridică română de la o altă persoană juridică română, diferenţele
favorabile ale titlurilor de participare ca urmare a încorporării rezervelor, primelor de capital, etc.
De asemenea se scad deducerile fiscale legale (ex. pierderile din anii precedenţi, rezervele
legale).
Ri = Rb + Ch.neded – V.neimp.
Impozitul pe profit aferent perioadei contabile se calculează prin aplicarea cotei de
impozit pe profit, stabilită prin lege la rezultatul impozabil. În prezent cota de impozit pe profit
este de 16%.
Impozitul pe profit = Ri x C% (16%)

7.4. Organizarea contabilităţii cheltuielilor şi a veniturilor

Cele mai semnificative documente justificative folosite de agenţii economici pentru

reflectarea cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor financiare sunt: bonuri de consum, situaţii de
lucrări, state de plată a salariilor, dispoziţii de plată, deconturi de cheltuieli, contracte de
donaţie, de sponsorizare, contracte de împrumut bancar, prospecte de emisiune, facturi, avize de
însoţire, borderou de predare – primire, ordine de plată, chitanţe, declaraţii de încasare, note de
transfer – predare primire.
Pot fi considerate documente de evidenţă operativă a veniturilor şi cheltuielilor:
rapoartele zilnice de fabricaţie, centralizatorul produselor realizate, borderou de încasări,
jurnalul de vânzări, jurnalul de cumpărări.
La sfârşitul exerciţiului cheltuielile, veniturile şi rezultatele financiare sunt reflectate cu
ajutorul Situaţiei financiare „Contul de profit şi pierderi”.
Pentru organizarea contabilităţii sintetice a cheltuielilor şi veniturilor prin Planul de
Conturi General s-au prevăzut clasa VI „Cheltuieli” şi clasa VII „Venituri”.
În cazul cheltuielilor s-au prevăzut grupele:
Grupa 60 „Cheltuieli privind stocurile”
Grupa 61 „Cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi”
Grupa 62 „Cheltuieli cu alte servicii executate de terţi”
Grupa 63 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate”
Grupa 64 „Cheltuieli cu personalul”
Grupa 65 „Alte cheltuieli de exploatare”
Grupa 66 „Cheltuieli financiare”
Grupa 68 „Cheltuieli cu amortizările, provizioanele şi ajustările pentru depreciere sau
pierdere de valoare”
Grupa 69 „ Cheltuieli cu impozitul pe profit şi alte impozite”
În cazul veniturilor s-au prevăzut grupele:
Grupa 70 „Cifra de afaceri”
Grupa 71 „Venituri aferente costului producţiei în curs de execuţie”
Grupa 72 „Venituri din producţia de imobilizări”
Grupa 74 „Venituri din subvenţii de exploatare”
Grupa 75 „Alte venituri din exploatare”
Grupa 76 „Venituri financiare”
Grupa 78 „Venituri din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare”
53
 Conturile de venituri şi cele de cheltuieli nu se încadrează în categoria conturilor
bilanţiere deoarece la sfârşit de lună nu prezintă sold, ele închizându-se prin decontarea
veniturilor respectiv a cheltuielilor asupra rezultatului perioadei de gestiune.
Conturile de cheltuieli sunt conturi de activ şi funcţionează după regulile specifice
acestor conturi cu excepţia contului 609” Reduceri comerciale primite” care are funcţie contabilă
de pasiv. Se debitează în momentul angajării unei obligaţii sau momentul plăţii unor sume în
cadrul tranzacţiilor financiare, precum şi odată cu înregistrarea consumului de resurse. Sunt
conturi care reflectă: obligaţii, consumuri, plăţi. Se creditează la sfârşitul lunii în momentul
decontării (imputării) cheltuielilor asupra rezultatelor perioadei prin preluarea soldurilor în
debitul contului 121 „Profit şi pierderi”.
__________________________ x ____________________________
121 „Profit sau pierdere” = 6xx „Conturi de cheltuieli”
__________________________ x ____________________________
Se pot credita în cursul perioadei cu cheltuielile rezultate din operaţii de participaţii
transferate coparticipanţilor, sau recuperări de cheltuieli.
Conturile de venituri sunt conturi de pasiv, cu excepţia conturilor 709” Reduceri
comerciale acordate”, care are funcţia contabilă de activ şi 711 „Venituri aferente costurilor
stocurilor de produse”respectiv 712 „ Venituri aferente costurilor serviciilor în curs de
execuţie” care sunt bifuncţionale. Restul conturilor de venituri funcţionează după regulile
conturilor de pasiv. Se creditează în cursul lunii, pe măsura încasării creanţelor, înregistrării
producţiei pe bază de documente justificative ori constatării veniturilor, indiferent de data
încasării acestora. Exprimă încasări, creanţe, producţie realizată dar stocată, etc. Se debitează la
sfârşitul lunii prin preluarea soldurilor în creditul contului 121 „Profit sau pierdere”.
__________________________ x ____________________________
7xx „Conturi de venituri” = 121 „Profit sau pierdere”
__________________________ x ____________________________
În cursul perioadei pot fi debitate cu veniturile realizate din operaţii de participaţie
transferate coparticipanţilor sau cu variaţia stocurilor cedate.

7.5. Contabilitatea cheltuielilor din activitatea de exploatare

Cheltuielile din exploatare sunt generate de activitatea de bază respectiv consumuri, angajamente
şi plăţi. Se încadrează în categoria cheltuieli de exploatare:
- cheltuieli cu stocurile;
- cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi;
- cheltuieli cu alte servicii executate de terţi;
- cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate;
- cheltuieli cu personalul;
- alte cheltuieli de exploatare.

Contabilitatea cheltuielilor privind stocurile

Stocurile cuprind următoarele categorii de elemente: materiile prime, materialele
consumabile, materialele de natura obiectelor de inventar, energia, apa, animalele şi păsările,
mărfurile şi ambalajele.
Cheltuielile privind stocurile sunt reflectate în contabilitate cu ajutorul grupei 60
„Cheltuieli privind stocurile”
După funcţia contabilă: sunt conturi de activ.
Din conţinutul economic: conturi de procese economice reflectând:
- consumul de materii prime, materiale stocabile sau nestocabile;
54
 - costul de achiziţie al animalelor şi păsărilor cumpărate, al mărfurilor şi ambalajelor
ieşite din gestiune prin vânzare sau pe alte căi.
Se debitează în cursul lunii odată cu înregistrarea cheltuielilor în funcţie de natura
acestora.
La sfârşitul lunii conturile de cheltuieli privind stocurile se închid prin contul 121 „Profit
şi pierdere”.
Nu prezintă sold.
Tratamentul reducerilor comerciale
OMFP nr. 1.802/2014 prezintă următoarele reguli cu privire la tratamentul contabil al
reducerilor de preţ:
Reducerile comerciale acordate de furnizor şi încrise pe factura de achiziţie ajustează
în sensul reducerii costul de achiziţie al bunurilor. Atunci când achiziţia de produse şi
primirea reducerii comerciale sunt tratate împreună, reducerile comerciale primite ulterior
facturării ajustează, de. asemenea, costul de achiziţie al bunurilor.
Reducerile comerciale primite ulterior facturării corectează costul stocurilor la care
se referă, dacă acestea mai, sunt în gestiune. Dacă stocurile pentru care au, fost primite
reducerile ulterioare nu mai sunt în gestiune, acestea se evidenţiază distinct în
contabilitate (contul 609 ,,Reduceri comerciale primite ”), pe seama conturilor de terţi.
Atunci când vânzarea de. produse, şi acordarea reducerii comerciale sunt tratate
împreună, reducerile comerciale acordate ulterior facturării ajustează veniturile din
vânzare, (pct. 76 (3))
Reducerile comerciale acordate ulterior facturării, indiferent de perioada la care se
referă, se evidenţiază distinct în contabilitate (contul 709 „Reduceri comerciale acordate”),
pe seama conturilor de terţi.
Reducerile comerciale legate de prestările de servicii, primite ulterior facturării,
respectiv acordate ulterior facturării, indiferent de perioada la care se referă, se evidenţiază
distinct în contabilitate (contul 609 „ Reduceri comerciale primite ”, respectiv contul 709
,¡Reduceri,comerciale acordate ”), pe seama conturilor de terţi.
În cazul în care reducerile comerciale reprezintă evenimente ulterioare datei bilanţului
care conduc la ajustarea situaţiilor financiare anuale, acestea se înregistrează la data
bilanţului în contul 408 „Furnizori - facturi nesosite ”, respectivcontul 418„Clienţi - facturi
de întocmit”, şi se reflectă în situaţiile financiare ale exerciţiului pentru care se face
raportarea, pe baza documentelor justificative. Reducerile care urmează a fi primite,
înregistrate la data bilanţului în contul 408 „Furnizori - facturi nesosite’’, corectează costul
stocurilor la care se referă, dacă acestea mai sunt în gestiune.
Contabilitatea cheltuielilor cu lucrările şi serviciile executate de terţi
În această categorie se cuprind lucrările şi serviciile care privesc: cheltuielile cu
întreţinerile, reparaţiile, redevenţele, locaţiile de gestiune şi chiriile, primele de asigurare,
studiile şi cercetările.
Contabilitatea acestora se ţine cu ajutorul următoarelor conturi:
611 „Cheltuieli cu întreţinerea şi reparaţiile”
612 „Cheltuieli cu redevenţele, locaţiile de gestiune şi
chiriile”
613 „Cheltuieli cu primele de asigurare”
614 „Cheltuieli cu studiile şi cercetările”
După funcţia contabilă: sunt conturi de activ.
Se debitează în cursul lunii odată cu înregistrarea cheltuielilor în funcţie de natura
acestora.

55
 Se creditează la sfârşitul lunii când se şi închid prin debitul contului 121 „Profit şi
pierdere”.
La sfârşitul lunii nu prezintă sold.

Contabilitatea cheltuielilor cu alte servicii executate de terţi

Cheltuielile cu alte servicii executate de terţi includ acele cheltuieli care privesc:
colaboratorii, comisioanele, onorariile, publicitatea, protocolul, transportul de bunuri şi
personal, deplasările, transferările, detaşările, taxele de telecomunicaţii, serviciile bancare şi
alte cheltuieli executate de terţi.
Se reflectă cu ajutorul următoarelor conturi:
621 „Cheltuieli cu colaboratorii”
622 „Cheltuieli privind comisioanele şi onorariile”
623 „Cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate”
624 „Cheltuieli cu transportul de bunuri şi personal”
625 „Cheltuieli cu deplasări, detaşări, transferări”
626 „Cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii”
627 „Cheltuieli cu serviciile bancare şi asimilate”
628 „Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi”
După funcţia contabilă sunt conturi de activ.
Se debitează în cursul lunii, odată cu înregistrarea cheltuielilor cu alte servicii executate
de terţi, după natura acestora.
Se creditează la sfârşitul perioadei de gestiune (lunar) când se închid prin debitul contului
121 „Profit sau pierdere”
La sfârşit de lună nu prezintă sold.

Contabilitatea cheltuielilor cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

În această categorie se includ cheltuielile cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate
datorate bugetului statului sau altor organisme publice, cum sunt: cheltuielile cu impozitul pe
clădiri, terenuri, TVA colectată aferentă lipsurilor peste normele legale, cea aferentă bunurilor
şi serviciilor acordate salariaţilor sub formă de avantaje în natură, prorata din TVA deductibilă
devenită nedeductibilă, diferenţele de preţ la gaze şi ţiţeiul obţinut din producţie proprie.
Reflectarea în contabilitate a acestora se face cu ajutorul contului: 635 „Cheltuieli cu alte
impozite, taxe şi vărsăminte asimilate”. După funcţia contabilă: cont de activ.

Contabilitatea cheltuielilor cu personalul, asigurările sociale şi protecţia socială

Pentru munca prestată salariaţii sunt îndreptăţiţi să primească din partea angajatorilor
remuneraţii sau salarii. Din perspectiva întreprinderilor acestea constituie cheltuieli.
Pe lângă salariile datorate personalului, întreprinderile datorează organismelor de
asigurări sociale contribuţii cum sunt: pentru asigurările sociale, asigurările sociale de sănătate,
constituirea fondului de şomaj, etc.
Pentru întreprinderi toate acestea reprezintă cheltuieli de exploatare.
Reflectarea în contabilitate a acestora se asigură cu ajutorul conturilor:
641 „Cheltuieli cu salariile personalului”
642 „Cheltuieli cu tichetele de masă acordate salariaţilor”
643”Cheltuieli cu primele reprezentând participarea
personalului la profit”
644”Cheltuieli cu remunerarea în instrumente de capitaluri
proprii”
645 „Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială”.
56
 Cu următoarele sintetice de gradul II:
6451 „Contribuţia unităţii le asigurările sociale”
6452 „Contribuţia unităţii la ajutorul de şomaj”
6453 „Contribuţia angajatorului pentru asigurările sociale
de sănătate”
6456”Contribuţia unităţii la schemele de pensii facultative”
6457”Contribuţia unităţii la primele de asigurare voluntară
de sănătate”
6458 „Alte cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială”.
După funcţia contabilă sunt conturi de activ.
Se închid la sfârşitul lunii cu ajutorul contului 121.
La sfârşit de lună nu prezintă sold.

Contabilitatea altor cheltuieli de exploatare

Sunt încadrate în categoria alte cheltuieli de exploatare, acele cheltuieli care rezultă din
activitatea curentă, de exploatare dar care sunt deosebite ca urmare a volumului sau frecvenţei
cum sunt: pierderile din creanţe şi debitori diverşi, amenzi, penalităţi, donaţii şi subvenţii
acordate, cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţii de capital. Reflectarea acestora în
contabilitate se face cu ajutorul conturilor:
652”Cheltuieli cu protecţia mediului înconjurător”
654 „Pierderi din creanţe şi debitori diverşi”
658 „Alte cheltuieli de exploatare”, care se dezvoltă în următoarele conturi sintetice de
gradul II:
6581 „Despăgubiri, amenzi şi penalităţi”
6582 „Donaţii şi subvenţii acordate”
6583 „Cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţii de
capital”
6588 „Alte cheltuieli de exploatare”
Sinteticele de gradul II ale contului 658 „Alte cheltuieli de exploatare” cuprind fostele
cheltuieli excepţionale reflectate în vechiul plan de conturi prin contul 671 „Cheltuieli
excepţionale”, care au devenit cheltuieli aferente exploatării. Având în vedere că legislaţia
fiscală le consideră în continuare cheltuieli nedeductibile fiscal, efectul noii reâncadrări se
resimte doar asupra unor indicatori de profitabilitate şi rentabilitate, inclusiv ai burselor de valori
care vor avea o altă evoluţie.
După funcţia contabilă sunt conturi de activ.
Se închid la sfârşit de lună prin contul 121.
Nu prezintă sold la sfârşit de lună.

7.6. Contabilitatea veniturilor aferente cifrei de afaceri

Cifra de afaceri este un indicator financiar de bază al activităţii întreprinderii care rezultă
din însumarea veniturilor rezultate din vânzările de bunuri, executarea de lucrări, prestările de
servicii, locaţii, chirii, studii, cercetări şi alte venituri din exploatare. Veniturile care formează
cifra de afaceri sunt legate de profilul principal al activităţii agenţilor economici şi reprezintă cea
mai mare parte a veniturilor întreprinderii.
Cifra de afaceri netă, cuprinde totalitatea veniturilor provenind din vânzarea de bunuri şi
servicii ce intră în categoria activităţilor curente după scăderea reducerilor comerciale, a taxei pe
valoarea adăugată şi a altor impozite şi taxe aferente.

57
 Reflectarea în contabilitate a acestor venituri se realizează prin conturile din grupa 70
„Cifra de afaceri”:
701 „Venituri din vânzarea produselor finite”
702 „Venituri din vânzarea semifabricatelor”
703 „Venituri din vânzarea produselor reziduale”
704 „Venituri din lucrări executate şi servicii prestate”
705 „Venituri din studii şi cercetări”
706 „Venituri din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii”
707 „Venituri din vânzarea mărfurilor”
708 „Venituri din activităţi diverse”
709” Reduceri comerciale acordate”
După conţinutul economic sunt conturi de procese economice reflectând veniturile din
activitatea curentă a întreprinderii, în momentul evidenţierii dreptului de creanţă sau al încasării
efective (vânzarea mărfurilor prin unităţile cu amănuntul).
Contul 701 „Venituri din vânzarea produselor finite”, 702 „Venituri din vânzarea
semifabricatelor”, 703 „Venituri din vânzarea produselor reziduale”
După funcţia contabilă sunt conturi de pasiv.
Se creditează în cursul lunii odată cu întocmirea facturilor sau a altor documente ce
atestă transferul dreptului de proprietate.
Contul 704 „Venituri din lucrări executate şi servicii prestate”
Ţine evidenţa veniturilor din lucrări executate şi servicii prestate.
Contul 705 „Venituri din studii şi cercetări”
Ţine evidenţa veniturilor din studii şi cercetări.
Contul 706 „Venituri din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii”
Ţine evidenţa veniturilor din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii.
Contul 707 „Venituri din vânzarea mărfurilor”
Evidenţiază veniturile obţinute din vânzarea mărfurilor.
Contul 708 „Venituri din activităţi diverse”
Evidenţiază veniturile din activităţi cum sunt: comisioane, servicii prestate în favoarea
personalului, punerea la dispoziţia terţilor a personalului unităţii, venituri din valorificarea
ambalajelor şi alte venituri realizate din relaţiile cu terţii.
Conturile de venituri aferente cifrei de afaceri se închid la sfârşitul perioadei cu ajutorul
contului 121.
La sfârşit de lună nu prezintă sold.
Pentru evidenţa reducerilor comerciale acordate ulterior facturării, indiferent de prioada la
care se referă utilizăm contul 709”Reduceri comerciale acordate”.
După funcţia contabilă: este un cont de activ.
Se debitează cu sumele reprezentând reduceri acordate ulterior emiterii facturii către
clienţi :
__________________________ x ____________________________
709 „Reduceri comerciale = 4111 „Clienţi ”
acordate ”
__________________________ x ____________________________
Se creditează la sfârşitul lunii cu suma transferată asupra contului de profit sau pierdere
__________________________ x ____________________________
121 „Profit sau pierdere” = 709”Reduceri comerciale acordate”
__________________________ x ____________________________
La sfârşit de lună nu prezintă sold.

58
 7.7. Contabilitatea veniturilor aferente costului produselor, a producţiei şi serviciilor
în curs de execuţie

Evidenţa contabilă a veniturilor aferente costului producţiei în curs de execuţie se

realizează cu ajutorul grupei 71.Din această grupă fac parte conturile :
711 „Venituri aferente costurilor stocurilor de produse”
712”Venituri aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie”
Bunurile obţinute din producţie proprie şi care se pot încadra într-o anumită categorie de
stocuri sunt înregistrate în momentul constatării lor pe baza documentelor ca venituri ale
perioadei. Reflectarea în contabilitate se face cu ajutorul contului 711 „Venituri aferente
costurilor stocurilor de produse”. Pentru a evidenţia veniturile aferente lucrărilor şi serviciilor
în curs de execuţie prin Ord 1802/2012 se introduce un nou cont 712”Venituri aferente
costurilor serviciilor în curs de execuţie”.
Contul 711 „Venituri aferente costurilor stocurilor de produse”.
Ţine evidenţa costului de producţie al produselor în curs de execuţie, al produselor,
animalelor şi păsărilor din producţie proprie.
După conţinutul economic este un cont de procese economice exprimând variaţia
stocurilor de produse fabricate şi comenzi în curs de execuţie.
După funcţia contabilă: este un cont bifuncţional.
Variaţia stocurilor de produse finite şi în curs de execuţie pe parcursul perioadei reprezintă o
corecţie a cheltuielilor de producţie pentru a reflecta faptul că fie producţia a majorat nivelul
stocurilor, fie vânzările suplimentare au redus nivelul stocurilor, (pct. 435 (2))
Veniturile aferente costului producţiei în curs de execuţie se înscriu, alături de celelalte venituri,
în contul de profit şi pierdere, cu semnul plus (sold creditor) sau minus (sold debitor), (pct. 435
(3))
Soldul creditor reprezintă variaţia veniturilor din creşterea stocurilor de produse fabricate
şi comenzi în curs de execuţie la sfârşitul perioadei de gestiune faţă de începutul perioadei, iar cel
debitor reprezintă variaţia veniturilor datorită diminuării stocurilor de produse fabricate şi
comenzi în curs de execuţie la sfârşitul perioadei faţă de începutul acesteia. Soldul debitor şi
creditor se transferă la sfârşitul exerciţiului asupra contului 121 „Profit sau pierdere”.
__________________________ x ____________________________
121 „Profit sau pierdere” = 711 „Venituri aferente costurilor
stocurilor de produse”
711 „Venituri aferente costurilor = 121 „Profit sau pierdere”
stocurilor de produe”
__________________________ x ____________________________
La sfârşit de lună nu prezintă sold.
La determinarea variaţiei în plus sau în minus a stocului de produse şi producţie în curs
între începutul şi sfârşitul perioadei nu se iau în calcul ajustările pentru depreciere constituite.
Variaţia stocurilor reprezintă în fapt o corecţie a cheltuielilor de producţie pentru a reflecta faptul
că fie producţia a mărit nivelul stocurilor, fie vânzările suplimentare au redus nivelul stocurilor.
Contul 712”Venituri aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie. Rolul contului
este de a evidenţia costul de producţie al serviciilor în curs de execuţie, precum şi variaţia
acestuia.
După funcţia contabilă cont de pasiv.
Se creditează la sfârşitul perioadei cu costul serviciilor în curs de execuţie :
__________________________ x ____________________________
332„Lucrări şi servicii în curs de = 712”Venituri aferente costurilor

59
 execuţie” serviciilor în curs de execuţie”
__________________________ x ____________________________
Se debitează la începutul perioadei prin reluarea serviciilor în curs de execuţie:
__________________________ x ____________________________
712„Venituri aferente costurilor = 332”Lucrări şi servicii în curs de
Serviciilor în curs de execuţie” execuţie”
__________________________ x ____________________________
La sfârşit de lună nu prezintă sold

7.8. Contabilitatea veniturilor din producţia de imobilizări

Veniturile din producţia de imobilizări sunt formate din: costul de producţie al

imobilizărilor corporale şi necorporale realizate în regie proprie şi evidenţiate ca active
imobilizate inclusiv cheltuielile auxiliare privind procurarea şi punerea în stare de folosinţă a
imobilizărilor (cheltuieli de instalare, montaj, etc.). Reflectarea în contabilitate a acestora se face
cu ajutorul conturilor 721 „Venituri din producţia de imobilizări necorporale”, 722 „Venituri
din producţia de imobilizări corporale”. După funcţia contabilă: sunt conturi de pasiv. La
sfârşit de lună nu prezintă sold.

7.9. Contabilitatea veniturilor din subvenţii de exploatare

Întreprinderile pot primi din partea statului sau a altor organisme publice venituri
destinate activităţii de exploatare cum sunt:
- venituri pentru finanţarea unor activităţi de cercetare;
- venituri pentru susţinerea unor diferenţe de preţ la produsele de strictă necesitate;
- venituri pentru acoperirea unor pierderi din activitatea desfăşurată;
- venituri pentru susţinerea activităţii de exploatare.
Contabilitatea acestora se conduce cu ajutorul contului 741 „Venituri din subvenţii de
exploatare”.
Reflectă subvenţiile şi împrumuturile nerambursabile primite de întreprinderi în schimbul
respectării unor condiţii privind activitatea de exploatare. Se dezvoltă în mai multe conturi
sintetice de gradul II:
După funcţia contabilă: conturi de pasiv. Nu prezintă sold la sfârşit de lună.

7.10. Contabilitatea altor venituri din exploatare

În această categorie se încadrează veniturile din: creanţe reactivate şi debitori diverşi,

veniturile din despăgubiri, amenzi, penalităţi, din donaţii şi subvenţii primite, din vânzarea
activelor, din subvenţiile pentru investiţii şi alte venituri din activitatea de exploatare.
Conturile de reflectare sunt cuprinse în grupa 75 „Alte venituri din exploatare”
respectiv:
754 „Venituri din creanţe reactivate şi debitori diverşi”
758 „Alte venituri din exploatare”
7581 „Venituri din despăgubiri, amenzi şi penalităţi”
7582 „Venituri din donaţii şi subvenţii primite”
7583 „Venituri din vânzarea activelor şi altor operaţii de capital”
7584 „Venituri din subvenţii pentru investiţii”
7588 „Alte venituri din exploatare”

60
 Cu ajutorul acestor conturi se reflectă veniturile realizate din alte surse decât cele
nominalizate în conturile distincte de venituri din exploatare. După funcţia contabilă: sunt conturi
de pasiv. La sfârşit de lună nu prezintă sold.

7.11. Contabilitatea cheltuielilor din activitatea financiară

Posibilitatea apariţiei la nivelul întreprinderilor a unor capitaluri temporar disponibile

determină o serie de operaţii de plasare a capitalului disponibil, care dau conţinut activităţii
financiare.
Importanţa pe care rezultatul din activitatea financiară o are în activitatea firmelor,
determină necesitatea studierii în mod individual a acestuia prin prisma cheltuielilor din activităţi
financiare şi a veniturilor activităţii financiare.
Cheltuielile din activităţile financiare cuprind: pierderile din creanţe legate de participaţii,
cheltuieli privind investiţiile financiare cedate, diferenţele nefavorabile de curs valutar, dobânzile
privind exerciţiul financiar în curs, sconturile acordate clienţilor, pierderile din creanţe de natură
financiară şi altele.
În practica firmelor se întâlnesc situaţii în care, ca urmare a participaţiilor la capital se
înregistrează pierderi de către coparticipanţi. Acestea trebuie evidenţiate în contabilitate cu
ajutorul contului 663 „Pierderi din creanţe legate de participaţii. După funcţia contabilă: este
un cont de activ.
Ca urmare a cedării investiţiilor financiare (a titlurilor de plasament) întreprinderile pot
înregistra pierderi care se evidenţiază cu ajutorul contului 664 „Cheltuieli privind investiţiile
financiare cedate”, care se detaliază în două conturi sintetice de gradul II:
6641 „Cheltuieli privind imobilizările financiare cedate”
6642 „Pierderi privind investiţiile financiare pe termen scurt
cedate”
După funcţia contabilă sunt conturi de activ.
În condiţiile dezvoltării comerţului exterior şi a instabilităţii monedei naţionale, pot apare
pierderi în relaţiile cu partenerii externi, reflectate ca diferenţe nefavorabile între cursul la care au
fost înregistrate tranzacţiile şi cursul la care se face decontarea. Pentru delimitarea acestora se
utilizează contul 665 „Cheltuieli din diferenţe de curs valutar”. După funcţia contabilă este un
cont de activ. Nu prezintă sold la sfârşit de lună.
În condiţiile în care firmele se împrumută de la bănci sau alte instituţii competente, ele
datorează dobânzi, care din punct de vedere al unităţii economice beneficiare a împrumutului,
sunt cheltuieli. Se datorează dobânzi pentru: împrumuturi şi datorii asimilate, capitalului pentru
credite bancare pe termen scurt, creditelor acordate de bănci în conturi curente, împrumuturi în
cadrul grupului, etc.
Cheltuielile aferente acestora se reflectă cu ajutorul contului 666 „Cheltuieli privind
dobânzile”.
După funcţia contabilă este un cont de activ. Nu prezintă sold la sfârşit de lună.
În condiţiile în care întreprinderile acordă sconturi, adică reduceri pentru achitarea
obligaţiilor înainte de scadenţă acestea reprezintă cheltuieli financiare, care se reflectă în
contabilitate cu ajutorul contului 667 „Cheltuieli privind sconturile acordate”. După funcţia
contabilă este un cont de activ. Nu prezintă sold.
Celelalte cheltuieli financiare care nu pot fi înregistrate prin conturile prezentate din
această grupă vor fi evidenţiate cu ajutorul contului 668 „Alte cheltuieli financiare”. După
funcţia contabilă este un cont de activ. La sfârşit de lună nu prezintă sold.

61
 7.12. Contabilitatea veniturilor din activitatea financiară

Se cuprind în categoria veniturilor financiare veniturile din: imobilizări financiare,

investiţii financiare pe termen scurt, creanţe imobilizate, investiţii financiare cedate, diferenţele
favorabile de curs valutar, dobânzi de primit, sconturi obţinute şi alte venituri financiare.
În cadrul activităţii lor, firmele pot deţine titluri de participare la alte unităţi economice,
fie sub forma imobilizărilor financiare, fie sub forma investiţiilor financiare pe termen scurt.
Reflectarea dividendelor aferente acestora se realizează cu ajutorul următoarele conturi:
761 „Venituri din participaţii”
762 „Venituri din alte imobilizări financiare”
Contul 761 „Venituri din imobilizări financiare” se dezvoltă în următoarele conturi
sintetice de gradul II:
7611 „Venituri din acţiuni deţinute la entităţile afiliate”
7613 „Venituri din interese de participare”
După funcţia contabilă sunt conturi de pasiv.
Valorile aflate temporar la dispoziţia altor persoane fizice şi juridice sub forma creanţelor
legate de participaţii, a împrumuturilor acordate pe termen lung şi alte creanţe, aduc
proprietarilor venituri sub forma de dobânzi. Acestea se reflectă în contabilitate prin contul 763
„Venituri din creanţe imobilizate”.
După funcţia contabilă este un cont de pasiv.
Vânzarea la bursă a titlurilor de plasament de natura imobilizărilor financiare şi a
investiţiilor financiare pe termen scurt, la un preţ superior valorii lor de achiziţie, aduce entităţilor
venituri financiare ca diferenţe între valoarea de vânzare a acţiunilor sau obligaţiunilor şi valoarea
contabilă a acestora.
Asemenea venituri se înregistrează în contabilitate prin contul 764 „Venituri din
investiţii financiare cedate”. Se dezvoltă pe două conturi sintetice de gradul II:
7641 „Venituri din imobilizări financiare cedate”
7642 „Câştiguri din investiţii financiare pe termen scurt
cedate”.
După funcţia contabilă este un cont de pasiv.
Operaţiunile de import – export efectuate de agenţii economici în valută pot genera
diferenţe favorabile de curs valutar considerate venituri financiare.
Diferenţele favorabile de curs valutar pot apare în următoarele situaţii:
- ca urmare a lichidării (plăţii) obligaţiilor (datoriilor) în valută, în situaţia în care cursul
valutar scade;
- ca urmare a lichidării (încasării) creanţelor în valută, în situaţia în care cursul valutar
creşte;
- la închiderea exerciţiului financiar când disponibilităţile în devize se evaluează la cursul
de schimb în vigoare la 31 XII, fiind mai mare decât cursul valutar la data intrării
disponibilităţilor în trezoreria întreprinderii.
Reflectarea în contabilitate a diferenţelor de curs valutar se face cu ajutorul contului 765
„Venituri din diferenţe de curs valutar”. După funcţia contabilă este cont de pasiv.
În situaţia în care întreprinderile deţin disponibilităţi băneşti în conturi bancare sau acordă
împrumuturi terţilor, beneficiază de dobânzi, considerate venituri financiare reflectate în
contabilitate prin contul 766 „Venituri din dobânzi”. După funcţia contabilă este un cont de
pasiv.
Reflectarea sconturilor obţinute de întreprindere ca urmare a relaţiilor cu terţii se
realizează cu ajutorul contului 767 „Venituri din sconturi obţinute”. După funcţia contabilă:
cont de pasiv.
62
 Scontarea este operaţiunea prin care o bancă achiziţionează la vedere de la unul din
clienţii săi o creanţă la termen, oferind suma înscrisă pe efectul de comerţ exclusiv dobânda şi
comisionul.
Rata scontului (taxa scontului) mărime procentuală a dobânzii percepute de bancă asupra
valorii nominale a efectelor de comerţ achitate înainte de scadenţă.
Având în vedere aceste concepte, scontul la nivelul tranzacţiilor dintre agenţii economici,
este considerat ca „suma obţinută de la furnizori sau creditori pentru plata înainte de scadenţă a
unei datorii”. Este considerată venit financiar.
La sfârşitul fiecărei luni, veniturile şi cheltuielile activităţii financiare se decontează
asupra rezultatelor perioadei respective, obţinând rezultatul din activitatea financiară. Dacă la
acesta adăugăm rezultatul din activitatea de exploatare, se obţine rezultatul curent al perioadei.
La sfârşit de lună nu prezintă sold.
ATENŢIE!
Ca element de noutate se observă eliminarea diferenţei făcute până la OMFP nr.
3.055/2009 inclusiv între activităţile curente şi cele, schimbare în linie cu referenţialul
internaţional.
Astfel, principalele categorii de venituri şi de cheltuieli sunt doar cele din
exploatare şi cele financiare.
Legat de această modificare, se observă şi renumerotarea contului 671
„Cheltuieli privind calamităţile şi alte evenimente extraordinare” în 6587 „Cheltuieli
privind calamităţile şi alte evenimente similare”, ceea ce înseamnă practic includerea
acestor cheltuieli la alte cheltuieli de exploatare.
Aşa cum se observă din planul de conturi inclus în OMFP nr. 1.802/2014, contul
771 „Venituri din subvenţii pentru evenimente extraordinare şi altele similare” din
OMFP nr. 3.055/2009 a devenit contul 7417 „Venituri din subvenţii de exploatare în caz
de calamităţi şi alte evenimente similare” şi inclus în categoria subvenţiilor de
exploatare.
Elementele extraordinare au fost aşadar eliminate din OMFP nr. 1.802/2014.
Funcţionarea conturilor respective rămâne însă aceeaşi

7.13. Contabilitatea cheltuielilor cu amortizările, provizioanele şi ajustările pentru

depreciere sau pierderea de valoare a activelor

Amortizările, provizioanele şi ajustările reprezintă deprecieri suferite de capitaluri, active

imobilizate, stocuri, creanţe şi elementele de trezorerie care vor influenţa valoarea de intrare a
acestora.
Principalele conturi utilizate pentru reflectarea acestora în contabilitate sunt:
681 „Cheltuieli de exploatare privind amortizările provizioanele şi ajustările pentru
depreciere ”
6811 „Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor”
6812 „Cheltuieli de exploatare privind provizioanele”
6813 „Cheltuieli de exploatare privind ajustările pentru deprecierea imobilizărilor”
6814 „Cheltuieli de exploatare privind ajustările pentru deprecierea activelor circulante”
686 „Cheltuieli financiare privind amortizările şi ajustările pentru pierdere de
valoare”
6863 „Cheltuieli financiare privind ajustările pentru deprecierea imobilizărilor financiare”

63
 6864 „Cheltuieli financiare privind ajustările pentru deprecierea activelor circulante”
6868 „Cheltuieli financiare privind amortizarea primelor de rambursare a obligaţiunilor”
După funcţia contabilă sunt conturi de activ. Conturile de cheltuieli cu amortizările şi
provizioanele se închid la sfârşitul lunii cu ajutorul contului 121. Nu prezintă sold la sfârşit de
lună.

7.14. Contabilitatea veniturilor din provizioane, ajustări sau pierderi de valoare a

activelor

Atunci când provizioanele şi ajustările evidenţiate prin afectarea unor cheltuieli devin fără
obiect, se diminuează sau se anulează, iar operaţiunile determină afectarea veniturilor.
Anularea are loc atunci când elementele pentru care s-au constituit ies din unitate prin
vânzare sau consum intern ori dispar elementele care au determinat constituirea.
Diminuarea provizioanelor şi a ajustărilor are loc în cazul în care la sfârşitul exerciţiului
financiar, deprecierea constatată pentru elementele inventariate este inferioară provizionului
constituit la finele exerciţiului financiar precedent. Diminuarea provizioanelor şi a ajustărilor are
loc doar cu diferenţa cu care se reduc provizioanele, iar la anulare, veniturile sunt egale cu
cheltuielile înregistrate la constituire.
Reflectarea în contabilitate a veniturilor din provizioane se realizează cu ajutorul
conturilor:
781 „Venituri din provizioane şi ajustări pentru depreciere privind activitatea de
exploatare”
7812 „Venituri din provizioane”
7813 „Venituri din ajustări pentru deprecierea imobilizărilor”
7814 „Venituri din ajustări pentru deprecierea activelor circulante”
7815 „Venituri din fondul comercial negativ”
786 „Venituri financiare din ajustări pentru pierdere de valoare”
7863 „Venituri din ajustări pentru pierderea de valoare a imobilizărilor financiare”
7864 „Venituri din ajustări pentru pierderea de valoare a activelor circulante”
După funcţia contabilă sunt conturi de pasiv.
Conturile 781 „Venituri din provizioane şi ajustări pentru depreciere privind
activitatea de exploatare” şi 786 „Venituri financiare din provizioane şi ajustări pentru
pierdere de valoare” se închid la sfârşitul lunii cu ajutorul contului 121. Nu prezintă sold la
sfârşitul lunii.

7.15. Contabilitatea cheltuielilor cu impozitul pe profit şi alte impozite

Cheltuiala cu impozitul pe profit reprezintă o cheltuială nedeductibilă fiscal.

Contabilitatea cheltuielilor aferente impozitului pe profit se conduce cu ajutorul contului
691 „Cheltuieli cu impozitul pe profit”. După funcţia contabilă este un cont de activ.
Nu prezintă sold la sfârşit de lună.
Evidenţa cheltuielilor cu impozitul pe venit plătit de microîntreprinderi şi a altor impozite,
conform reglementărilor emise în acest scop se utilizează contul 698 „Cheltuieli cu impozitul pe
venit şi alte impozite care nu apar în elementele de mai sus”. După funcţia contabilă: cont de
activ.
La sfârşitul lunii nu prezintă sold.

64
Cuvinte şi concepte cheie prezentate: cheltuieli privind consumurile stocate şi nestocate,
cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi, cheltuieli cu impozitele, taxele şi vârsâmintele
asimilate, cheltuieli cu personalul, alte cheltuieli de exploatare, cheltuieli cu dobânzile, cheltuieli
privind sconturile acordate, cheltuieli privind titlurile de plasament cedate, cheltuieli privind
diferenţele de curs valutar, cheltuieli cu reparaţiile, cheltuieli cu transportul bunurilor cumpărate
efectuate cu mijloace proprii, cheltuieli de împrumut, cheltuieli de cercetare şi dezvoltare, creditări
privind conturile de cheltuieli, angajarea, plata, producţia, încasarea, cheltuieli curente, cheltuieli
de repartizat pe mai multe exerciţii, venituri curente, venituri de realizat., cheltuieli din
exploatare,, venituri financiare, consumul, imputarea, facturarea, încorporarea, cheltuieli
financiare, venituri din exploatar.

Întrebări de control
1. Ce reflectă performanţa întreprinderii?
2. Ce sunt cheltuielile şi cum se clasifică?
3. Ce sunt veniturile şi cum se clasifică?
4. Care sunt momentele înregistrării în contabilitate a cheltuielilor respectiv veniturilor?
5. Care sunt criteriile de recunoaştere în contabilitate a cheltuielilor şi veniturilor
entităţilor?
6. Definiţi: cheltuielile şi veniturile de exploatare, financiare.
7. Cum se determină rezultatul curent şi rezultatul net?
8. Caracterizaţi generic conturile de cheltuieli (clasa 6) şi conturile de venituri (clasa 7).
9. Definiţi: cifra de afaceri şi cifra de afaceri netă
10. Ce se înţelege prin variaţia veniturilor din creşterea şi descreşterea stocurilor de
produse, lucrări, animale, etc.?
11. Ce exprimă veniturile din producţia de imobilizări?

CAPITOLUL 8
CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR ÎN AFARA BILANŢULUI, DE ÎNCHIDERE
ŞI REDESCHIDERE A CONTURILOR BILANŢIERE
8.1. Conţinutul şi caracteristicile conturilor speciale

Planul de Conturi General utilizat de entităţile din România prevede pe lângă conturile din
clasele 1–7, cu ajutorul cărora se reflectă existenţa, mişcarea şi transformarea activelor,
capitalurilor proprii şi datoriilor, clasa 9 „Conturi de gestiune” prin care se evidenţiază consumul
de factori de producţie şi în mod deosebit costurile întreprinderii, o clasă mai deosebită, respectiv
clasa 8 –a „Conturi speciale”.
Conturile din această clasă se delimitează prin conţinutul lor astfel:
- conturi care reflectă drepturi din angajamentele acordate, obligaţii din angajamente
primite sau alte valori ce pot influenţa activele, datoriile şi capitalurile proprii;
- conturi care reflectă valori materiale sau băneşti ce se află temporar în unitate dar nu
afectează în nici un fel activele şi pasivele acesteia;
- conturi cu ajutorul cărora se reflectă drepturi sau angajamente latente incerte în
momentul înregistrării;
- conturi care se folosesc pentru preluarea soldurilor conturilor bilanţiere la închiderea şi
deschiderea exerciţiului financiar.
Prin Planul de Conturi General sunt prevăzute două grupe de conturi şi anume:
- grupa 80 „Conturi în afara bilanţului”
- grupa 89 „Bilanţ”

65
 8.2. Conţinutul şi funcţiunea conturilor în afara bilanţului

Sunt reflectate de grupa 80 „Conturi în afara bilanţului”.

Reflectă drepturi din angajamente acordate, obligaţii din angajamente primite şi alte
valori în afara activelor şi pasivelor întreprinderii.
Principala caracteristică a acestor conturi este funcţionarea lor în partidă simplă, adică
înregistrările se fac fie în debitul, fie în creditul unui singur cont fără folosirea de conturi
corespondente.
În ceea ce priveşte funcţionarea conturilor în afara bilanţului, acestea se debitează cu
creşterile, majorările, intrările şi se creditează cu micşorările, reducerile, ieşirile.
Contul 801 „Angajamente acordate”
Reflectă angajamentele acordate de către unitate (giruri, cauţiuni, garanţii, alte
angajamente acordate), evidenţiind creanţa eventuală a acesteia asupra terţilor în cazul în care va
fi determinată să plătească în locul terţilor suma constituind obiectul angajamentului.
În debitul contului se înregistrează: valoarea angajamentelor în momentul acordării lor de
către unitate.
În creditul contului se înregistrează: valoarea angajamentelor în momentul încetării lor.
Soldul contului reprezintă contravaloarea angajamentelor acordate de către unitate,
existente la un moment dat.
Contul 802 „Angajamente primite”
Evidenţiază angajamentele primite de către unitate (giruri, cauţiuni, garanţii, alte
angajamente primite), reflectând creanţa eventuală a terţilor asupra unităţii în cazul în care terţii
vor fi determinaţi să plătească în locul unităţii suma constituind obiectul angajamentului.
În debitul contului se înregistrează: valoarea angajamentelor în momentul primirii lor de
către unitate.
În creditul contului se înregistrează: valoarea angajamentelor în momentul încetării lor.
Soldul contului reprezintă contravaloarea angajamentelor primite de către unitate,
existente la un moment dat.
Contul 8031 „Imobilizări corporale luate cu chirie”
Ţine evidenţa imobilizărilor corporale luate cu chirie de la terţi în baza contractelor
încheiate în acest scop.
În debitul contului se înregistrează: pe baza contractelor sau proceselor – verbale de
închiriere, valoarea de inventar a imobilizărilor corporale respective luate cu chirie.
În creditul contului se înregistrează: valoarea aceloraşi imobilizări corporale restituite
titularilor pa baza proceselor – verbale de predare.
Soldul contului reprezintă valoarea de inventar a imobilizărilor corporale luate cu chirie
la un moment dat.
Contul 8032 „Valori materiale primite spre prelucrare sau reparare”
Ţine evidenţa materiilor, materialelor şi altor valori materiale (imobilizări corporale,
obiecte preţioase, etc.) aparţinând terţilor, primite pentru prelucrare, finisare sau reparare, pa bază
de contract.
În debitul contului se înregistrează, la preţurile prevăzute în contract, valorile materiale
primite pentru prelucrare, finisare sau reparare.
În creditul contului se înregistrează, la aceleaşi preţuri, valorile materiale finisate sau
reparate, restituire titularilor.
Soldul contului reprezintă valorile materiale primite spre prelucrare sau reparare.
Contul 8033 „Valori materiale primite în păstrare sau custodie”

66
 Ţine evidenţa valorilor materiale (materii şi materiale, mărfuri, imobilizări corporale, etc.)
primite temporar spre păstrare sau în custodie pa bază de act de predare – primire (scoatere) din
custodie, încheiat în acest scop.
În debitul contului se înregistrează, la preţurile prevăzute în documentele încheiate,
valorile materiale primite în custodie sau păstrare temporară.
În creditul contului se înregistrează, la aceleaşi preţuri, valorile materiale ieşite din
custodie sau păstrare ca urmare a restituirii, achiziţionării pentru nevoile unităţii, distrugerii din
cauza calamităţilor, lipsurilor de inventar.
Soldul contului reprezintă valoarea materialelor primite în păstrare sau custodie, existente
la un moment dat.
Contul 8034 „Debitori scoşi din activ, urmăriţi în continuare”
Ţine evidenţa debitorilor care au fost scoşi din activul unităţii, ca insolvabili sau dispăruţi,
care, în conformitate cu dispoziţiile legale, trebuie urmăriţi în continuare până la reactivare sau
împlinirea termenului de prescripţie.
În debitul contului se înregistrează: sumele datorate de debitorii insolvabili sau dispăruţi,
scoşi din activ.
În creditul contului se înregistrează: sumele reactivate ca urmare a revenirii debitorilor la
starea de solvabilitate sau sumele ale căror termene de urmărire s-au prescris.
Soldul contului reprezintă sumele datorate de debitorii insolvabili sau dispăruţi scoşi din
activ, nereactivate.
Contul 8035 ”Stocuri de natura obiectelor de inventar aflate în folosinţă”
Ţine evidenţa stocurilor de natura obiectelor de inventar trecute pe cheltuieli şi a căror
natură necesită urmărirea lor extrabilanţieră.
În debitul contului se înregistrează: valorile materiale de natura obiectelor de inventar.
În creditul contului se înregistrează: aceleaşi valori pentru care nu mai este necesară
urmărirea lor extrabilanţieră.
Soldul contului reprezintă valoarea stocurilor de natura obiectelor de inventar date în
folosinţă, la un moment dat.
Contul 8036 „Redevenţe, locaţii de gestiune, chirii şi alte datorii asimilate”
Ţine evidenţa imobilizărilor primite în leasing, a contractelor de închiriere, chiriilor şi
altor datorii asimilate, datorate de către unitate pentru bunurile luate în concesiune, locaţii sau
chirie.
În debitul contului se înregistrează: sumele reprezentând redevenţe, locaţii de gestiune,
chirii şi alte datorii asimilate.
În creditul contului se înregistrează: valoarea datoriilor de acest gen, efectiv plătite de
către unitate.
Soldul contului reprezintă contravaloarea redevenţelor, locaţiilor de gestiune, chiriilor şi
altor datorii asimilate pe care unitatea le are de plătit la un moment dat.
Contul 8037 „Efecte scontate neajunse la scadenţă”
Ţine evidenţa efectelor scontate depuse la bancă, dar neajunse la scadenţă.
În debitul contului se înregistrează: efectele scontate, dar neajunse la scadenţă, depuse la
bancă.
În creditul contului se înregistrează: efectele scontate ajunse la termen.
Soldul contului reprezintă efectele scontate depuse la bancă, neajunse la scadenţă.
Contul 8038” Bunuri publice primite în administrare, concesiune şi cu chirie”
Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa bunurilor publice primite în administrare,
concesiune şi cu chirie de către regii autonome,societăţi/companii naţionale, societăţi comerciale.

67
 In debitul contului se înregistrează valoarea bunurilor publice primite în administrare,
concesiune şi cu chiriede către regii autonome, societăţi/companii naţionale, societăţi
comerciale, iar în credit, valoarea celor restituite.
Soldul contului reprezintă valoarea bunurilor publice primite în administrare, concesiune
şi cu chiriede către regii autonome, societăţi/companii naţionale, societăţi comerciale, existente
în entitate la un moment dat.
Contul 8039„Alte valori în afara bilanţului”
Ţine evidenţa bunurilor predate în leasing financiar şi a altor valori în afara bilanţului
decât cele cuprinse în conturile 8031 – 8037.
În debitul contului se înregistrează: alte valori în afara bilanţului existente în unitate.
În creditul contului se înregistrează: stingerea obligaţiilor unităţii în legătură cu aceste
valori.
Soldul contului reprezintă alte valori în afara bilanţului, existente în unitate la un moment
dat.
Contul 8045 „Amortizarea aferentă gradului de neutilizare a mijloacelor fixe”
Ţine evidenţa amortizării aferentă gradului de neutilizare a mijloacelor fixe.
În debitul contului este evidenţiată amortizarea aferentă gradului de neutilizare a
mijloacelor fixe, urmărită extrabilanţier.
În creditul contului se evidenţiază amortizarea aferentă gradului de neutilizare a
mijloacelor fixe cu ocazia reevaluării, a trecerii pe cheltuieli sau scoaterii din evidenţă a acestora.
Soldul contului reprezintă valoarea amortizării aferentă gradului de neutilizare a
mijloacelor fixe aflate în gestiune.
Contul 805 „Dobânzi aferente contractelor de leasing şi alte contracte asimilate
neajunse la scadenţă”
Reflectă datoriile privind dobânzile aferente contractelor de leasing (contul 8051
„Dobânzi de plătit”) respectiv dobânzile de încasat (Contul 8052 „Dobânzi de încasat”).
Soldul creditor reflectă dobânzile de plătit (8051) iar cel debitor dobânzile de încasat
(8052).
Contul 806 „Certificate de emisii de gaze cu efect de seră”
Contul evidenţiază certificatele de emisii de gaze cu efect de seră primite gratuit, potrivit
legii.
Se debitează cu valoarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră primite gratuit.
Se creditează cu valoarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră ieşite din circuit
potrivit legii.
Soldul contului reprezintă valoarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră , de
care beneficiază entitatea.
Evidenţia activelor şi datoriilor contingente se conduce cu ajutorul contului 807 „ Active
contingente” respectiv 808”Datorii contingente”.
Activul contingent este un activ potenţial care apare ca urmare a unor evenimente
anterioare datei bilanţului şi a căror existenţă se confirmă numai prin apariţia sau neapariţia uneia
sau mai multor evenimente viitoare nesigure care nu pot fi în totalitate sub controlul entităţii. De
exemplu : un drept de creanţă ce poate rezulta dintr-un litigiu în instanţă (de ex. o despăgubire),
în care este implicată entitatea şi al cărui rezultat este incert.
Activele contingente:
- sunt generate de obicei de evenimente neplanificate sau neaşteptate care pot să genereze intrări de
beneficii economice în entittae, nu se recunosc în conturile bilanţiere;
- nu se recunosc în conturile bilanţiere;
- se prezintă în notele explicative în cazul în care este probabilă apariţia unor intrări de beneficii
economice ;
68
- nu sunt recunoscute în situaţiile financiare, deoarece nu sunt certe, iar recunoaşterea lor ar putea
determina un venit care să nu se realizeze niciodată - în cazul în care realizarea unui venit este
sigura, activul aferent nu este un activ contingent şi se procedează la recunoaşterea lui în bilanţ;
- sunt evaluate continuu pentru a asigura reflectarea în situaţiile financiare a modificărilor
survenite.
Astfel, dacă intrarea de beneficii economice devine certă, activul şi venitul corespunzător
se recunosc în situaţiile financiare aferente perioadei în care au survenit modificarile . In schimb,
dacă este doar probabilă o creştere a beneficiilor economice, entitatea prezintă în notele
explicative activul contingent .
Contul 807”Active contingente”. Cu ajutorul acestui cont se conduce evidenţa activelor
contingente .
In debitul contului se evidenţiază valoarea activelor contingente, iar în credit, cele scoase
din conturile extrabilanţiere. Soldul contului reprezintă valoarea activelor contingente existente
în unitate.
Datoria contingentă este o obligaţie potenţială aparută ca urmare a unor evenimente
trecute, anterior datei bilantului şi a căror existenţă se confirmă numai de apariţia sau neapariţia
unuia sau mai multor evenimente viitoare incerte, care nu pot fi in totalitate sub controlul
entităţii. Datoria contingentă poate fi o obligaţie curentă aparută ca urmare a unor evenimente
trecute, anterior datei bilanţului, dar care nu este recunoscută deoarece nu este sigur ca vor fi
necesare ieşiri de resurse pentru stingerea acestei datorii, sau valoarea datoriei nu poate fi
evaluată suficient de credibil. Datoriile contingente nu se recunosc în bilanţ, se prezintă în notele
explicative. In situaţia în care o entitate are o obligaţie angajată în comun cu alte parţi, partea
asumată de celelalte parţi este prezentată ca o datorie contingentă. Datoriile contingente sunt
continuu evaluate pentru a determina dacă a devenit probabilă o ieşire de resurse care
încorporează beneficiile economice . Dacă se consideră că este necesară ieşirea de resurse
generată de un element considerat anterior datorie contingentă, se recunoaşte, după caz, o datorie
sau un provizion în situaţiile financiare aferente perioadei în care a intervenit modificarea
încadrării evenimentului
Se disting de provizioane prin fapul că provizioanele sunt recunoscute ca datorii,
presupunând că pot fi realizate estimari corecte, deoarece constituie obligaţii curente la data
bilanţului şi este probabil că vor fi necesare ieşiri de resurse pentru stingerea obligaţiilor.
Contul 808”Datorii contingente” ţine evidenţa datoriilor contingente .
Se debitează cu valoarea datoriilor contingente înregistrate şi se creditează cu valoarea
celor scoase din conturile extrabilanţiere. Soldul contului reprezintă valoarea datoriilor
contingente existente.

8.3. Conţinutul şi funcţiunea conturilor de bilanţ

Sunt reflectate prin grupa 89 „Bilanţ” şi se utilizează pentru închiderea la sfârşitul

exerciţiului a tuturor conturilor bilanţiere, respectiv redeschiderea la începutul exerciţiului a
tuturor conturilor bilanţiere.
Funcţionează întocmai conturilor bilanţiere, adică în partidă dublă, debitându-se şi
creditându-se în corespondenţă cu conturile din clasele de conturi ce se regăsesc în bilanţul
contabil.
Conturile din această grupă nu prezintă sold, utilizându-se numai la sfârşitul, respectiv
începutul exerciţiului financiar.
Contul 891 „Bilanţ de deschidere”
Cu ajutorul acestui cont se asigură deschiderea tuturor conturilor bilanţiere.

69
 În debitul contului se înregistrează: soldurile conturilor de pasiv (prin creditarea
acestora):
__________________________ x ____________________________
891”Bilanţ de deschidere” = Conturi de pasiv
__________________________ x ____________________________
În creditul contului se înregistrează: soldurile conturilor de activ (prin debitarea
acestora):
__________________________ x ____________________________
Conturi de activ = 891 „Bilanţ de deschidere”
__________________________ x ____________________________
Nu prezintă sold.
Contul 892 „Bilanţ de închidere”
Cu ajutorul acestui cont se asigură închiderea tuturor conturilor ce apar în bilanţul de la
sfârşitul exerciţiului.
În debitul contului se înregistrează soldurile conturilor de activ (prin creditarea acestora):
__________________________ x ____________________________
892 „Bilanţ de închidere” = Conturi de activ
__________________________ x ____________________________
În creditul contului se înregistrează soldurile conturilor de pasiv (prin debitarea acestora):
__________________________ x ____________________________
Conturi de pasiv = 892 „Bilanţ de închidere”
__________________________ x ____________________________
Nu prezintă sold.

Cuvinte şi concepte cheie prezentate: datorii contingente, angajamente acordate şi

angajamente primite, conturile din afara bilanţului, conturi de bilanţ.

Întrebări recapitulative
1. Ce reflectă conturile speciale ale entităţilor?
2. Care este principala caracteristică a conturilor în afara bilanţului?
3. Ce reflectă conturile de angajamente acordate respectiv de angajamente primite?
4. Ce reflectă contul 8031 „Imobilizări corporale luate cu chirie”?
5. Care este funcţiunea conturilor din grupa 89 „Bilanţ”?

70
 CAPITOLUL 9
SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE ALE ENTITĂŢILOR ECONOMICE
9.1. Conţinutul şi componentele situaţiilor financiare anuale

Situaţiile financiare anuale sunt reprezentate printr-un set de documente (situaţii) prin
care se doreşte o reprezentare structurată a poziţiei financiare, a performanţelor, modificării
poziţiei financiare, a fluxurilor de trezorerie şi a modului de gestionare a resurselor entităţii ce
privesc exerciţiul financiar încheiat.
Situaţiile financiare anuale se întocmesc în conformitate cu: Legea Contabilităţii nr.
82/1991, modificată şi republicată, Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor
financiare, elaborat de Consiliul Comitetului pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate
Internaţionale, OMFP 1802/2014, pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu
Directivele Europene şi alte acte normative în vigoare.
Situaţiile financiare anuale trebuie elaborate astfel încât să rezulte că:
- reprezintă fidel poziţia financiară, performanţele, modificarea capitalurilor proprii şi
evoluţia fluxurilor de trezorerie;
- reflectă realitatea economică a evenimentelor şi tranzacţiilor şi nu numai forma legală a
acestora;
- sunt imparţiale;
- sunt prudente;
- prezintă toate aspectele semnificative ce au avut loc în cursul exerciţiului cu privire la
existenţa şi mişcarea activelor şi datoriilor entităţii.
Situaţiile financiare trebuie însoţite de o declaraţie scrisă de asumare a răspunderii
conducerii persoanei juridice pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale în conformitate cu
Reglementările contabile conforme cu Directiva a –IV-a a Comunităţilor Economice Europene.
Conform OMFP 1802/2014, Categorii de entitati raportoare se grupeaza in trei
categorii, astfel: microentitati; entitati mici; entitati mijlocii si mari.
1.Microentitatile sunt entitatile care, la data bilantului, nu depasesc limitele a cel putin doua
dintre urmatoarele trei criterii:
a) totalul activelor: 350 000 EUR;
b) cifra de afaceri neta: 700 000 EUR;
c) numarul mediu de salariati in cursul exercitiului financiar: 10. Pentru aceasta categorie de
entitati se aplica, de asemenea, prevederile cap. 12 Dispozitii privind scutirile şi
restricţiile aplicabile scutirilor.

(2) Entităţilemici sunt entitatile care, la data bilanţului, nu se încadreaza în categoria

microentitatilor si care nu depasesc limitele a cel putin doua dintre urmatoarele trei criterii:
a) totalul activelor: 4 000 000 EUR;
b) cifra de afaceri neta: 8 000 000 EUR;
c) numarul mediu de salariati in cursul exercitiului financiar: 50.

(3) Entitatile mijlocii si mari sunt entitpţile care, la data bilantului, depaşesc limitele a
cel putin doua dintre urmatoarele trei criterii:
a) totalul activelor: 4 000 000 EUR;
b) cifra de afaceri neta: 8 000 000 EUR;
c) numarul mediu de salariati in cursul exercitiului financiar: 50.

Situaţiile financiare anuale constituie un tot unitar.

71
 În cadrul situaţiilor financiare anuale va fi evidenţiat tratamentul contabil prevăzut de
reglementări sau standarde internaţionale precum şi impactul financiar a eventualelor abateri de
la standarde şi reglementări asupra: capitalurilor proprii, profitului net sau pierderii, activelor,
obligaţiilor şi asupra fluxurilor de trezorerie ale entităţii.
Responsabilitatea întocmirii şi prezentării situaţiilor financiare revine consiliului de
administraţie sau altui organ de conducere al entităţii.
Întocmirea situaţiilor financiare anuale trebuie să fie precedată obligatoriu de
inventarierea generală a elementelor de activ şi pasiv şi a celorlalte bunuri şi valori aflate în
gestiunea şi administrarea întreprinderii potrivit normelor emise în acest scop de Ministerul
Finanţelor Publice.
Eventualele erori contabile constatate după aprobarea şi depunerea situaţiilor financiare
vor fi corectate în anul în care acestea se constată potrivit reglementărilor legale.
Situaţiile financiare anuale sunt supuse verificării şi auditului financiar, efectuat de
persoane fizice sau juridice autorizate potrivit legii.
Situaţiile financiare se întocmesc obligatoriu anual, precum şi în situaţia fuziunii,
divizării sau încetării activităţii firmelor.
Pentru regiile autonome, societăţile comerciale şi societăţile sau companiile naţionale în
care statul deţine cel puţin 20% din capitalul social, precum şi pentru celelalte persoane juridice,
Ministerul Finanţelor Publice poate stabili întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare şi la
alte perioade decât anual.
Fiecare element obligatoriu prezentat în situaţiile financiare poate fi prezentat mai detaliat
decât cere formatul adoptat, dacă această detaliere concură la prezentarea unei informaţii mai
elocvente pentru utilizatori, însă numai în notele explicative.

9.2. Bilanţul – imaginea poziţiei financiare a întreprinderii

Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ,
datorii şi capital propriu la sfârşitul exerciţiului sau în alte situaţii prevăzute de lege.
Poziţia financiară reflectată prin bilanţ se referă la faptul că acesta oferă informaţii
esenţiale despre capacitatea entităţii de a se adapta schimbărilor de mediu, de a degaja fluxuri
viitoare de numerar, despre necesităţi de creditare viitoare respectiv repartizările viitoare către
creditori, acţionari, etc.
Bilanţul constituie una din componentele situaţiilor financiare anuale care trebuie să
asigure imaginea fidelă, clară şi completă a patrimoniului entităţii.
Bilanţul contabil este documentul de sinteză care asigură sistematizarea, centralizarea şi
generalizarea datelor furnizate de contabilitate realizând o prezentare de ansamblu şi un control
pertinent al activităţii desfăşurate, a rezultatelor obţinute de regulă la sfârşitul exerciţiului.
Prin modul în care este conceput şi structurat, bilanţul contabil constituie un mijloc de
cunoaştere, control şi analiză a activităţii întreprinderii, informaţiile pe care le oferă stând la
baza fundamentării deciziilor privind activitatea curentă şi de perspectivă, constituind un factor
mobilizator pentru îmbunătăţirea conţinutului şi organizării evidenţei contabile.
Bilanţul contabil trebuie să respecte principiul realităţii datelor, să fie prezentat după un
sistem simplu şi clar care să permită determinarea celor mai relevanţi indicatori privind
activitatea economico – financiară.
Bilanţul structurează elementele astfel:
- activele după natură, destinaţie şi lichiditate;
- pasivele (datoriile): după natură, provenienţă şi exigibilitate.

72
 Bilanţul contabil pune în evidenţă situaţia netă a elementelor componente descrisă prin
ecuaţia:

Activ net (Capitaluri proprii) = Activul bilanţier – Datorii bilanţiere

Bilanţul contabil se întocmeşte pe baza balanţei de verificare sintetice de la sfârşitul

perioadei de gestiune, respectiv a soldurilor finale debitoare şi creditoare ale conturilor bilanţiere
din clasele I-V din planul de conturi general.
Se cunosc două scheme (forme) de prezentare a elementelor prin bilanţ:
- schema orizontală, sub forma unui tabel (tablou) cu două părţi:
- în partea stângă elementele de activ;
- în partea dreaptă elementele de pasiv (datoriile).
- schema verticală sub forma unei liste în care la început sunt prezentate elementele de
activ iar în continuare datoriile şi capitalurile proprii.
Reglementările actuale din România impun ca forma de prezentare a activelor şi pasivelor
prin bilanţul contabil cea de „listă”. Elementele sunt evidenţiate în bilanţ la valoarea netă
contabilă.
Valoarea netă contabilă se obţine scăzând din valoarea de intrare: amortizările,
provizioanele, ajustările de valoare, diferenţele de preţ, TVA neexigibilă şi alte elemente
similare.
Atunci când un element de activ sau o datorie este în relaţie cu mai mult de un element
bilanţier, relaţia sa cu celelalte elemente trebuie prezentată, în notele explicative, dacă
prezentarea este esenţială pentru înţelegerea conturilor anuale. Dacă provizioanele sunt
semnificative trebuie prezentate în notele explicative.

9.3. Contul de profit şi pierdere – expresia performanţelor întreprinderii

Contul de profit şi pierderi evidenţiază într-o formă sistematizată rezultatele fiecărui

exerciţiu (an) sau perioade de gestiune prin prisma raportului dintre cheltuieli şi venituri, oferind
o imagine sintetică asupra structurii rezultatelor activităţii din exploatare, financiare.
Performanţa întreprinderii reflectă capacitatea resurselor entităţii de a genera fluxuri
viitoare de numerar precum şi eficienţa cu care sunt utilizate.
Cheltuielile, veniturile şi rezultatele sunt grupate în cadrul contului de profit şi pierdere
după:
- natura activităţii desfăşurate (exploatare, financiare);
- natura resurselor utilizate (în cazul cheltuielilor);
- natura rezultatelor obţinute (în cazul veniturilor).
La fel ca şi bilanţul contabil, contul de profit şi pierdere se poate prezenta:
- sub formă de tablou bilateral (schema orizontală);
- sub formă de listă (schema verticală).
Modelul Contului de profit şi pierdere adoptat în România este cel de listă. În timp ce
bilanţul se întocmeşte pe baza informaţiilor din clasele de conturi 1 – 5, Contul de profit şi
pierdere se întocmeşte pe baza informaţiilor furnizate de clasele 6 „Cheltuieli” respectiv 7
„Venituri”.
Contul de profit şi pierdere cuprinde: cifra de afaceri netă, veniturile şi cheltuielile
exerciţiului grupate după natura lor precum şi rezultatul exerciţiului (profit sau pierdere).

73
 Veniturile sunt recunoscute în contul de profit şi pierderi atunci când a avut loc o creştere
de beneficii economice viitoare, aferente creşterii unui activ sau diminuării unei datorii,
modificare ce poate fi evaluată în mod credibil.
Pentru ca venitul să fie recunoscut este necesar ca elementele ce îl determină să poată fi
evaluate în mod credibil şi să aibă un grad suficient de certitudine.
Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit şi pierderi atunci când a avut loc o
reducere a beneficiilor economice viitoare aferente diminuării unui activ sau creşterii unei
datorii, modificare ce poate fi evaluată în mod credibil.
Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit şi pierderi pe baza asocierii directe între
costurile implicate şi obţinerea elementelor specifice de venit. Acest proces implică recunoaşterea
simultană sau combinată a veniturilor şi a cheltuielilor ce rezultă direct şi concomitent din
aceleaşi tranzacţii sau din alte evenimente.
Recunoaşterea cheltuielilor are loc şi în baza unei proceduri de alocare sistematică şi
raţională atunci când se aşteaptă să se obţină beneficii economice în decursul mai multor perioade
contabile iar asocierea cu veniturile perioadei poate fi făcută în mod indirect.
Cifra de afaceri netă, cuprinde sumele provenind din vânzarea de bunuri şi prestarea de
servicii ce intră în categoria acţiunilor curente ale persoanei juridice după scăderea reducerilor
comerciale, a taxei pe valoarea adăugată şi a altor impozite şi taxe aferente.
Se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din livrările de bunuri, executarea de
lucrări şi prestările de servicii şi alte venituri din exploatare mai puţin rabaturile, remisele şi alte
reduceri acordate clienţilor.
Întreprinderile trebuie să prezinte, fie în contul de profit şi pierderi, fie în notele la contul
de profit şi pierderi o analiză a cheltuielilor utilizând fie metoda după natură, fie metoda după
destinaţie.
Conform metodei după natură stocurile de produse finite şi în curs de execuţie în cadrul
unei perioade reprezintă o corecţie a cheltuielilor de producţie pentru a reflecta două aspecte:
- fie producţia a mărit nivelul stocurilor;
- fie vânzările suplimentare au redus nivelul stocurilor.
Metoda clasificării după destinaţie evidenţiază cheltuielile după funcţiunea lor
(locul/activitatea de provenienţă) ca parte a costului vânzărilor, distribuţiei, activităţii
administrative, etc. Această metodă poate oferi informaţii mai relevante pentru utilizatori decât
clasificarea după natură, dar alocarea costurilor pe destinaţii poate fi arbitrară ceea ce implică
utilizarea raţionamentului profesional.
Întreprinderile care clasifică cheltuielile după destinaţie trebuie să prezinte informaţii
suplimentare despre natura acestora.
Informaţiile despre performanţa unei întreprinderi în special despre profitabilitatea
acesteia sunt necesare pentru evaluarea modificărilor potenţiale ale resurselor economice pe care
întreprinderea
le va putea controla în viitor.
În acest sens informaţiile despre variabilitatea performanţelor sunt utile pentru
anticiparea capacităţii întreprinderii de a genera fluxuri de trezorerie cu resursele existente şi
pentru formularea raţionamentelor despre eficienţa cu care întreprinderea poate utiliza noi
resurse.
Cheltuielile efectuate în cursul exerciţiului financiar dar care se referă la un exerciţiu
ulterior se prezintă în bilanţ la rubrica „Cheltuieli în avans” iar veniturile recunoscute înainte de
data închiderii exerciţiului dar care se referă la un exerciţiu financiar ulterior se prezintă în bilanţ
la „Venituri în avans”, neafectând contul de profit şi pierderi.
9.4. Situaţia modificărilor capitalului propriu

74
 Situaţia modificărilor capitalului propriu reflectă creşterea sau reducerea (variaţia)
activului net sau a avuţiei întreprinderii între începutul şi sfârşitul perioadei contabile cu excepţia
modificărilor rezultate din tranzacţii cu acţionarii (aporturi de capital, acordare de dividende).
Modificarea globală a capitalului propriu reprezintă câştigurile şi pierderile totale
generate de activităţile întreprinderii pe parcursul perioadei. Prin intermediul acestei situaţii
financiare se poate analiza capacitatea de menţinere sau erodare a capitalului evidenţiind:
- profitul sau pierderea netă a perioadei;
- fiecare element de venit şi cheltuială, câştig sau pierdere recunoscut direct în capitalul
propriu şi totalul acestor elemente;
- efectul cumulativ al modificărilor politicilor contabile şi corecţia erorilor fundamentale.
În plus entităţile trebuie să prezinte, fie în situaţia modificărilor capitalului propriu fie în
notele explicative:
- tranzacţiile de capital cu proprietarii şi distribuţiile către aceştia;
- soldul profitului cumulat sau a pierderii cumulate la începutul perioadei şi la data
bilanţului şi modificările pe parcursul perioadei indicându-se:
- suma la începutul exerciţiului;
- sumele transferate în cursul perioadei;
- natura, sursa sau destinaţia transferului;
- suma rămasă la sfârşitul exerciţiului financiar;
- soldul de deschidere şi de închidere pentru: capitalul subscris, primele de capital,
rezerva din reevaluare, rezerve, rezultatul reportat, rezultatul exerciţiului financiar;
- reconcilierea între valoarea contabilă a fiecărei categorii de capital propriu la începutul
şi sfârşitul perioadei prezentând distinct fiecare modificare.
În elaborarea situaţiilor financiare majoritatea entităţilor adoptă conceptul financiar al
capitalului. Conform acestui concept, banii investiţi sau puterea de cumpărare investită, sunt
sinonimi cu capitalul propriu al întreprinderii. Conform conceptului fizic al capitalului cum ar fi
capacitatea de exploatare, capitalul reprezintă capacitatea de producţie a întreprinderii exprimată
de exemplu în unităţi de producţie pe zi. Selectarea de către fiecare întreprindere a celui mai
potrivit concept privind capitalul trebuie să aibă la bază necesităţile utilizatorilor situaţiilor
financiare. Astfel trebuie adoptat conceptul financiar al capitalului în cazul în care utilizatorii
situaţiilor financiare sunt interesaţi în primul rând de menţinerea capitalului nominal investit sau
a puterii de cumpărare a capitalului investit. Dacă principala preocupare a utilizatorilor o
reprezintă capacitatea de exploatare a întreprinderii trebuie utilizat conceptul fizic al capitalului.

9.5. Situaţia fluxurilor de trezorerie (numerar)

Fluxurile de trezorerie pot fi definite ca reflectând disponibilităţile care se regăsesc

succesiv în diverse stări, pornind de la lichidităţi, stocuri, creanţe, având ca finalitate
transformarea în numerar.
Fluxul de numerar este descompus pe mai multe activităţi:
- fluxuri de numerar din activităţi de exploatare;
- fluxuri de numerar din activităţi de investiţie;
- fluxuri de numerar din activităţi finanţare.
Activităţile de exploatare sunt principalele activităţi aducătoare de venit ale entităţii
precum şi alte activităţi care nu sunt activităţi de investire sau finanţare.
Activităţile de investiţie constau în achiziţionarea şi cedarea de active imobilizate şi alte
investiţii care nu sunt incluse în echivalente de numerar.
Activităţile de finanţare sunt acele activităţi care au ca efect modificări ale dimensiunii şi
compoziţiei capitalurilor proprii şi ale datoriilor întreprinderii.
75
 9.6. Notele explicative la situaţiile financiare

Notele explicative conţin informaţii suplimentare, relevante pentru necesităţile

utilizatorilor în ceea ce priveşte poziţia financiară, performanţele şi modificarea poziţiei
financiare a entităţii.
Acestea trebuie prezentate de o manieră sistematică astfel încât fiecare element
semnificativ din celelalte situaţii financiare să fie însoţit de o trimitere la note care să cuprindă
informaţii suplimentare prin care să fie prezentat mai explicit la un nivel rezonabil de cunoaştere,
dar care sunt necesare pentru o prezentare fidelă.
Notele la situaţiile financiare includ descrieri narative sau analize mai detaliate ale
sumelor prezentate în celelalte situaţii financiare şi informaţii suplimentare referitoare la
angajamente şi datorii, ajutând utilizatorii la înţelegerea situaţiilor financiare şi compararea
acestora cu situaţiile altor întreprinderi.
Notele explicative trebuie să prezinte informaţii despre reglementările contabile care au
stat la baza întocmirii situaţiilor financiare anuale şi despre politicile contabile folosite.
Politicile contabile reprezintă principiile, bazele, convenţiile, regulile şi practicile
specifice aplicate de o entitate la întocmirea situaţiilor financiare anuale.
Modificarea politicilor contabile este permisă doar dacă este cerută de lege sau are ca
rezultat informaţii mai relevante sau mai credibile referitoare la operaţiunile entităţii.
Notele explicative trebuie să cuprindă informaţii privind metodele de evaluare aplicate
diferitelor elemente din situaţiile financiare şi metodele utilizate pentru calcularea ajustărilor de
valoare.
Secţiunea politicilor contabile din notele la situaţiile financiare trebuie să descrie
următoarele:
- bazele de evaluare utilizate la întocmirea situaţiilor financiare;
- fiecare politică contabilă specifică necesară pentru înţelegerea corespunzătoare a
situaţiilor financiar;
La alegerea prezentării sau nu a unei politici contabile specifice trebuie avut în vedere,
dacă astfel utilizatorii ar putea fi ajutaţi la înţelegerea modului în care tranzacţiile şi evenimentele
se regăsesc în poziţia şi performanţele financiare ale entităţii.
Notele explicative trebuie să conţină mai multe secţiuni şi anume:
- informaţii generale despre întreprindere;
- prezentarea politicilor contabile;
- informaţii pentru completarea bilanţului;
- informaţii referitoare la contul de profit şi pierderi;
- informaţii referitoare la salarii şi salariaţi;
- alte aspecte.
Conform OMFP 1802/2014 întreprinderile vor întocmi următoarele note:
1. Active imobilizate;
2. Provizioane;
3. Repartizarea profitului;
4. Analiza rezultatului din exploatare;
5. Situaţia creanţelor şi datoriilor;
6. Principii, politici şi metode contabile;
7. Participaţii şi alte surse de finanţare;
8. Informaţii privind salariaţii, administratorii şi directorii;
9. Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori economico – financiari;
10. Alte informaţii.
76
 Notele explicative trebuie să prezinte separat repartizarea profitului net pe destinaţii.

Cuvinte şi concepte cheie prezentate: situaţii financiare; conturi anuale; balanţa

conturilor înainte de inventariere; regularizarea rezultatului inventarierii; diferenţe de curs
valutar; valoarea de inventar ; valoarea de înlocuire; lucrări de închidere a exerciţiului ; rezultat
contabil ; balanţa conturilor după inventariere; rezultat fiscal; diferenţe permanente;impozit
exigibil; diferenţe temporare; impozit amânat; delimitarea în timp a cheltuielilor şi veniturilor

Întrebări de control:

1. Care este obiectivul situaţiilor financiare?

2. Care sunt caracteristicile calitative ale informaţiilor din situaţiile financiare?
3. Cui îi revine responsabilitatea întocmirii şi prezentării situaţiilor financiare?
4. Cum se defineşte poziţia financiară ?
5. Cum sunt structurate elementele bilanţului contabil ?
6. Ce reflectă performanţa unei întreprinderi ?
7. Ce cuprinde contul de profit şi pierdere ?
8. Ce se poate analiza prin intermediul situaţiei modificărilor capitalului propriu ?
9. Ce sunt fluxurile de trezorerie ?
10. Ce includ notele la situaţiile financiare ?

TESTE GRILE DE VERIFICARE FINALĂ:

CAP. V.

1. Remiza este o
a)reducere acordată de furnizor pentru cumpărări permanente
b)reducere acordată de furnizor pentru calitate inferioară a bunurilor livrate;
c)sumă achitată cu anticipaţie furnizorilor înaintea începerii execuţiei unei comenzi;
d)sumă achitată furnizorilor de către unităţile patrimoniale ca urmare a executării parţiale a
comenzilor;
e)reducere acordată la sfârşitul anului pentru depăşirea plafonului valoric de către cumpărători.

2. Avansurile acordate furnizorilor reprezintă :

a)reducere acordată de furnizor pentru cumpărări permanente
b)reducere acordată de furnizor pentru calitate inferioară a bunurilor livrate ;
c)sume achitate cu anticipaţie furnizorilor înaintea începerii execuţiei unei comenzi ;
d)sume achitate furnizorilor de către unităţile patrimoniale ca urmare a executării parţiale a
comenzilor.

3. Documentele care reflectă relaţiile cu furnizorii sunt

a) facturi , chitanţe, ordine de plată, bilete la ordin, file CEC, contracte, etc ;
b) facturi , chitanţe, ordine de plată, contracte, state de salarii, condică de prezenţă ;
c)declaraţii de impozite şi taxe, deconturi ;
d) nici o variantă nu este corectă.

77
 4. Se înregistrează drepturi de personal neridicate:
a) 426 = 5311 b) 421=426 c) 426=423 d)4282=426

5. Inregistrările corecte privind contribuţia unităţii la asigurările sociale de sănătate şi fond de

şomaj sunt
a) 6453 = 4313 b)6453 = 4311 c) 635 = 4313 d)nicio variantă
6452 = 4371 6452 = 4372 6451 = 4371 nu este corectă

6.TVA de plată se înregistrează conform formulei :

a) 4427=4423 b)4426=4423 c) 4423=4428 d) 4423=4424

7. Se livrează produse finite unui client fără întocmirea facturii. Preţul de vânzare contractat
este de 600 lei, TVA 24% şi costul de producţie 500 lei. Care sunt înregistrările contabile corecte

a) 411 = % 744 b) 418 = % 744 c) 418 = % 744

701 600 701 600 701 600
4426 144 4427 144 4427 144
711 = 345 500 711 = 345 500
d) nici o variantă nu este corectă

8. Se plăteşte cu ordin de plată la Bugetul de Stat impozitul pe veniturile din salarii şi

impozitul pe profit prin formula contabilă :

a) % = 5121 b) 421 = 444 si 641= 441

441
444

c) 5121= % d) % = 5311
441 441
444 444

9. Taxa pe valoarea adaugată este:

a)un impozit direct care se evidentiază în contabilitate cu ajutorul contului 442
b) un impozit indirect care se evidentiază în contabilitate cu ajutorul contului 442
c) o taxă care se virează la bugetul statului
d) nicio variantă nu este corectă

10.Obligaţiile sociale ale unui agent economic sunt:

a)impozitul pe veniturile din salarii
b)TVA
c)contribuţia la asigurarile sociale
d) mpozitul pe profit, impozitul pe dividende

CAP. VI.

1. Soldul final al contului 5191 reprezintă :

a) rambursarea creditelor;
b) primirea creditelor ;

78
c) valoarea creditelor ce vor fi primite ;
d) creditele bancare pe termen scurt primite şi nerambursate.

2. Se acordă un avans de trezorerie administratorului societăţii din casierie

a) 542 = 5311 b) 425= 5311 c) 542 = 5121 d) 425= 5121

3. Alegeţi documentul corect pentru următoarea operaţie economică  se depune la bancă suma
de 1500 lei din casieria unităţii 
a) chitanţă
b)foaie de vărsământ
c)dispoziţie de plată
d) monetar

4. Se restituie la termen creditul bancar în lei pe termen scurt prin formula

a) 518 = 5121 b) 5191 = 5314 c)1621 = 5121
d) 5191 = 5121

5. Ce semificaţie are următoarea formulă contabilă : “ 5124= 765” ?:

a) înregistrarea diferenţelor nefavorabile de curs valutar ;
b)înregistrarea diferenţelor favorabile de curs valutar ;
c)încasarea unui furnizor extern ;
d) încasarea unor venituri din sconturi ;

6. Contul 581 “Viramente interne ” este :

a) cont de pasiv ;
b) bifuncţional ;
c) cu sold final debitor ;
d) cu sold final creditor.

7. Ce semificaţie are următoarea formulă contabilă : “ 5311= 461” ?:

a) încasarea unei sume prin contul deschis de bancă ;
b)încasarea unei sume din vânzarea mărfurilor ;
c)viramente interne;
d) încasarea unei sume în numerar din vânzarea de imobilizări.

8. Pentru disponibilul din cont, ţinând seama de soldul zilnic al contului de disponibil, banca
calculează o dobândă pe care o acordă societăţii conform extrasului de cont :
a) 627 = 5121 b)5187 = 766 c)5121 = 518 d) 5121 = 766
e) 666 = 5121

CAP VII
1) Dispuneţi de următoarele date  veniturile totale ale perioadei 5.000 lei din care dividende
încasate de la o altă societate comercială 600 lei. Cheltuielile totale ale perioadei sunt de 3.900
lei din care amenzi şi penalităţi pltătite 200lei .Determinaţi varianta corectă privind calculul şi
înregistrarea impozitului pe profit
a) 691 = 441 112 b) 641 = 441 120 c) 457 = 446 1.100
d) 691= 441 48

79
 121 = 691 48

2) Veniturile agentului economic se compun din

a) cifra de afaceri ;
b)venituri din exploatare +venituri financiare ;
c)venituri financiare +cheltuieli ;
d) venituri din exploatare + venituri financiare.

4)Cheltuielile efectuate în cursul exerciţiului dar care privesc exerciţiul viitor sunt 
a) cheltuieli de exploatare ale exerciţiului ;
b) cheltuieli ale perioadei de gestiune ;
c) cheltuieli anticipate ;
d) cheltuieli financiare.

CAP VIII.
1.In contabilitatea locatarului (utilizatorului de leasing) evidenţa extrabilanţieră a ratelor de
leasing compuse din valoarea bunului plus profitul negociat se înregistrează în :
a) debitul contului 8036;
b) în creditul contului 8036;
c) în debitul contului 8035;
d) nu se înregistrează extracontabil.

2. In contabilitatea locatorului (finanţatorului), în debitul contului 8038 „Alte valori în afara

bilanţului” se reflectă :
a) valoarea bunului şi a dobânzilor de încasat;
b) valoarea dobânzilor de încasat;
c) diminuarea creanţei faţă de locatar cu ratele încasate;
d) valoarea bunului şi a dobânzilor totale datorate.

3. Conturile în afara bilanţului funcţionează :

a) în partidă simplă;
b) în partidă dublă;
c) după regula conturilor de activ;
d) după regula conturilor de pasiv.

4. Imobilizările corporale aflate în folosinţă temporară în gestiunea unităţii se înregistrează

astfel :
a) la valoarea de inventar în debitul contului 8031;
b) la valoarea de intrare în debitul contului 8036;
c) la valoarea de inventar în creditul contului 8031;
d) la valoarea de intrare în debitul contului 8032.

CAP. IX

1. Informaţiile privind performanţa întreprinderii sunt oferite în primul rând de :

a) bilanţul contabil ;
b) notele explicative la situaţiile financiare ;
80
 c) situaţia fluxurilor de numerar ;
d) contul de profit şi pierdere .

2. Informaţiile despre profitabilitatea unei întreprinderi sunt necesare cu precădere pentru :

a) evaluarea activităţilor de exploatare , finanţare , investiţii ;
b) evaluarea modificărilor potenţiale ale resurselor economice pe care întreprinderea le va
putea controla în viitor ;
c) evaluarea disponibilităţilor de numerar pe o perioadă mai lungă de timp în care
urmează să se onoreze angajamentele financiare ;
d) evaluarea disponibilităţilor numerarului în viitorul apropiat după luarea în calcul a
obligaţiilor financiare

3. Conform Cadrului contabil IASB elementele legate direct de evaluarea poziţiei financiare sunt
:
a) activele, pasivele, veniturile şi cheltuielile ;
b) activele, pasivele, veniturile, cheltuielile şi capitalul propriu;
c) activele, datoriile, capitalul propriu, veniturile şi cheltuielile;
d) activele, datoriile şi capitalul propriu .

4. Tabloul fluxurilor de numerar oferă informaţii privind:

a) variaţiile pe care capitalurile proprii le-au suferit în perioada unui exerciţiu financiar;
b)capacitatea întreprinderii de a genera fluxuri viitoare de numerar;
c) modul în care activităţile întreprinderii au fost finanţate şi cum au fost utilizate
resursele sale financiare;
d) nici o variantă nu este corectă.

5. În cadrul situaţiei fluxurilor de trezorerie, operaţiile de numerar sunt grupate pe următoarele

activităţi:
a) exploatare, finanţare;
b )exploatare, investiţie;
c) finanţare, investiţie;
d) exploatare, investiţie, finanţare.

81
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Hlaciuc, Elena, Mihalciuc, Camelia Organizarea contabilităţii financiare a entităţilor

Cătălina economice: abordări teoretice şi aplicative conforme cu
prevederile OMFP 2374/2007 şi standardele internaţionale de
contabilitate, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2008

Mateş D, ş.a., Contabilitatea financiară în conformitate cu Directivele

Europene, Editura Gutenberg Univers, Arad, 2010
***** Legea contabilităţii nr.82/2001 republicată
***** OMFP 1802/2014 pentru aplicarea reglementărilor contabile
privind sitaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile
financiare anuale consolidate
***** Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi
completările ulterioare

***** OMFP 2861/2009 privind organizarea şi efectuarea inventarierii,

M.Of 704/2009
***** OMFP 3512/2008 privind documentele financiar contabile, M.Of
870 bis 2008

82