ABC FITNESS SRL

J40/9732/2011; RO 28978001
Cursuri de formare profesională
acreditate ANC
Puncte de lucru : Str. Fraţii Buzeşti, nr.68,
sector 5, Bucureşti
Cont: RO29 RZBR 0000 0600 1417 4190
Raiffeisen Bank – Dr. Taberei
Mobil: 0761.393.358 – 0761.393.357
Telefon: 031.107.20.44
E-mail: office@abcfitness.ro
secretariat@abcfitness.ro
Web: www.abcfitness.ro

CURPINSUL MANUALULUI DE
TEHNICIAN NUTRIŢIONIST

I. ANATOMIA SI FIZIOLOGIA OMULUI......................................................pag.2

II. CHIMIE ALIMENTARĂ ......................................................................... pag. 162

III. ALIMENTAŢIA ÎN DIFERITE BOLI .................................................... pag. 238

IV. TERAPII COMPLEMENTARE ŞI ENERGIA VIULUI ...................... pag. 351

V. PRINCIPIILE ALIMENTARE ŞI VALOAREA NUTRITIVĂ.

ALIMENTAŢIA ÎN DIFERITE PERIOADE ALE VIEŢII ............................ pag. 450

VI. PSIHONUTRIŢIE ...................................................................................... pag. 605

VII. PREGĂTIRE EXAMEN FINAL .............................................................. pag. 660

1
 CUPRINSUL MODULULUI I:

I. ALCĂTUIREA CORPULUI UMAN

A. Celula

B. Ţesuturile

C. Organul

II. FUNCŢIILE FUNDAMENTALE ALE ORGANISMULUI UMAN

Funcţiile de relaţie

Sistemul nervos

Analizatorii

Glandele endocrine

Mişcarea

Funcţiile de nutriţie

Digestia şi absorţia

Circulaţia

Respiraţia

Excreţia

Metabolismul

Funcţia de reproducere

2
I. ALCĂTUIREA CORPULUI UMAN

A. CELULA

1.1 Proprietăţi generale

Celula este unitatea de bază morfofuncţională şi genetică a organizării materiei vii.

Poate exista singură sau în grup, constituind diferite ţesuturi.

Forma celulelor este influenţată de funcţia pe care acestea o exercită. Iniţial toate au

formă globuloasă, dar ulterior pot deveni fusiforme, stelate, cubice, cilindrice, etc.

De exemplu:

- celule care îşi păstrează forma globuloasa: celule sangvine,ovulul, celule cartilaginoase

- celule cu formă constantă: celule epiteliale, celule nervoase, celule osoase, eritrocite

- celule cu formă variabilă: leucocite, celule musculare, celule secretorii.

Forma celulelor este controlată prin:

- factori externi: vascozitatea mediului

- factori interni: activitatea funcţională, vârsta, vascozitatea citoplasmei, structura internă,

caracterele suprafeţei celulare.

1.2 Structura celulară

a) MEMBRANA (PLASMALEMA)

Conţinutul celulei este delimitat şi separat de mediul înconjurător de membrana celulara

care este de natura lipoproteica.

3
La unele celule, citoplasma prezinta diferite prelungiri acoperite de plasmalema:

- temporare si neordonate: de tipul pseudopodelor (leucocite)

- permanente: - microvili: epiteliul mucoasei intestinului, epiteliul tubilor renali

- cili: epiteliul mucoasei traheei

- desmozomi (solidarizeaza celulele epiteliale)

b) CITOPLASMA

Este un sistem coloidal complex in care mediul de dispersie este apa, iar faza

dispersata este ansamblul de micele coloidale in continua miscare browniana.

La nivelul citoplasmei se desfasoara principalele functii vitale.

Citoplasma cuprinde o serie de formatiuni inglobate intr-o matrice citoplasmatica sau

substanta fundamentala, numita hialoplasma.

Dupa natura lor, structurile citoplasmatice sunt:

A. Organite celulare: structuri ce reprezinta diferentieri ale citoplasmei, cu anumite

functii:

a) Organite generale (comune tuturor celulelor, care indeplinesc functii generale)

ORGANITE STRUCTURA FUNCTII

1. Reticulul Sistem canalicular dinamic care Sistem circulator

endoplasmatic leaga plasmalema de stratul extern al intracitoplasmatic
(RE) membranei nucleare
RE neted Retea de citomembrane, de aspect Rol important in
diferit in functie de activitatea metabolismul
celulara. glicogenului
Mai abundent in fibrele musculare
striate,celulele corticosuprarenalei,
foliculul ovarian, etc

4
 RE rugos Pe suprafata externa a peretelui Rol in sinteza de
membranos prezinta mici particule proteine
de ribonucleoproteine (ribozomi)
Abundent in limfocite, celule
pancreatice, in general in celule ce
produc proteine de secretie
2. Ribozomii Organite bogate in Sediul sintezei
(corpusculii lui ribonucleoproteine, de forma unor proteice
Palade) granule ovale sau rotunde. Exista
ribozomi liberi in matricea
citoplasmatica si asociati
citomembranelor formand
ergastoplasma.
Abundenti in celulele cu sinteza de
proteine si in faza de crestere a
celulelor
3. Complexul Golgi Sistem membranar format din micro- Transportul,
si macrovezicule si din cisterne modificarea
alungite, situat in apropierea posttraducere si
nucleului, in zona cea mai activa a impachetarea
citoplasmei proteinelor de secretie
primite de la RE
4. Mitocondriile Forma ovala, rotunda, cu perete Sediul energogenetic
avand structura trilaminara al organismului,
(lipoproteica). In interior se gaseste respiratie celulara
matricea mitocondriala in care se
afla sistemele enzimatice care
intervin in ciclul Krebbs. Energia
chimica produsa este stocata in
legaturile macroergice ale ATP
sintetizat in mitocondrii
5. Lizozomii Corpusculi sferici raspanditi in Digerarea
intreaga hialoplasma. Contin enzime substantelor si
hidrolitice, cu rol important in particulelor care
celulele care fagociteaza (leucocite, patrund in celula,
macrofage) precum si a
fragmentelor de
celula sau tesut
(autoliza celulara)

5
 6. Centrozomul In interchineza apare sub forma unui Rol in diviziunea
corpuscul sferic in apropierea celulara (lipseste in
nucleului. In timpul diviziunii neuron, care nu se
celulare da nastere asterului si divide)
fusului de diviziune

b) Organite specifice:

- Miofibrilele: elemente contractile din sarcoplasma fibrelor musculare

- Neurofibrilele: formatiuni diferentiate ale neuroplasmei celulei nervoase

- Corpusculii Nissl: echivalenti ai ergastoplasmei pentru celula nervoasa

- Cilii, flagelii, etc

B. Structuri care sunt produsul unor incluziuni citoplasmatice (procese celulare):

materiale de depozit ca: lipide, glicogen, pigmenti, unele saruri minerale.

c) NUCLEU

Este parte constitutiva principala cu rolul de a coordona procesele biologice celulare

fundamentale (contin materialul genetic, controleaza metabolismul celular, transmite

informatia genetica).

Pozitia lui in celula poate fi centrala sau excentrica (celule adipoase, mucoase).

Are, de obicei, forma celulei.

Numarul nucleilor:

- un nucleu: celule monocariocite (majoritatea celulelor)

- binucleate: hepatocitele

- polinucleate: fibra musculara striata

- anucleate: hematia adulta

6
Dimensiunile: corespund ciclului functional al celulei, fiind in raport cu citoplasma de 1/3

sau 1/4. Exceptii:

- celule mici cu nucleu mare: limfocite

- celule mari cu nucleu mic: ovulul

Structura nucleului:

1. Membrana nucleară

2. Carioplasma:

- este o solutie coloidala cu o faza de sol (cariolimfa) si alta de gel (cromatina nucleara)

- in interfaza cromatina se prezinta sub forma unor filamente rasucite, fixate de membrana

nucleara sau de nucleoli numite cromoneme (structura elementara microscopica a

cromatinei si a cromozomilor). Biochimic, cromatina este formata din nucleoproteine

(ADN legat de histone), fiind sediul informatiei genetice

3. Nucleoli (unul sau mai multi)

- rol important in sinteza ARN

7
8
Structura chimică a celulei

Celula este formata din substante cantitativ variabile :

Substanta Cantitate ( % din
greutate celula)
Desi majoritara si indispensabila
proceselor vitale, apa celulara nu
Apa celulara 60 – 90 % reprezinta substratul insusi al
proceselor vitale

7 – 20 % Rol structural si enzimatic

Proteine

Se gasesc sub forma de grasimi

neutre, fosfolipide si colesterol.
Lipide 1–3%
Lipidele au semnificatie
structurala si functionala diferita
Sunt prezente sub forma de
glicogen si rezulta din glucoza
extracelulara. Pe de alta parte, prin
Glucide 1–2% depolimerizarea glicogenului
hepatocitar se elibereaza glucoza
care serveste ca substrat energetic
altor celule
K+ : electrolit intracelular specific,
cu rol in procesele de excitabilitate
Na +: ionul extracelular
Mg++: ionii intervin in procesele
Electroliti enzimatice de la nivelul creierului,
nervilor si muschilor
Fe: componenta importanta a
hemoglobinei, care intra in
alcatuirea eritrocitului

9
Proprietăţile celulei
1. Proprietati generale: se intalnesc la orice sistem viu:

- metabolismul

- înmultirea

- mişcarea

- iritabilitatea: proprietatea generala a tuturor structurilor vii de a suferi modificari sub

actiunea unor factori externi (ex: bronzarea pielii sub actiunea radiatiilor ultraviolete)

2. Proprietati celulare speciale: se intalnesc numai la anumite categorii de celule,

adaptate pentru indeplinirea unor functii particulare:

- excitabilitatea: proprietatea de a raspunde la un stimul din afara printr-o serie de

manifestari caracteristice (ex: celule nervoase, musculare, glandulare)

Stimulul (excitantul) poate fi orice variatie energetica din mediul inconjurator: mecanica,

electrica, termica, fotonica, chimica, etc

La baza excitabilitatii celulare se afla proprietatile speciale ale membranei acesteia:

polarizarea electrica, permeabilitatea selectiva, pompele ionice, etc

- contractilitatea: proprietatea de a transforma energia chimica a unor compusi in energie

mecanica (ex: celulele musculare)

- activitatea secretorie

Fiecare celula sintetizeaza substantele proteice si lipidice proprii necesare repararii

uzurilor, cresterii, inmultirii.

Unele celule s-au specializat in productia de substante pe care le ―exporta‖ in mediul

intern (secretie endocrina) sau extern (secretie exocrina).

10
- fagocitoza: proprietatea de a ingloba in citoplasma si apoi de a digera particule

voluminoase de diferite naturi (ex: reziduuri celulare sau de tesut, materiale straine,

microorganisme)

Fagocitoza este o adevarata specilizare functionala a celulelor ce apartin sistemului

fagocitelor mononucleate: monocitele din sange, promonocitele (maduva spinarii),

histiocitele(in diferite tesuturi), etc

Schimburile prin membrana celulară

Membrana celulara controleaza schimburile dintre celula si mediul extracelular,

asigurand mentinerea homeostaziei celulare.

Membrana este selectiv permeabila pentru substantele care se gasesc in stare dizolvata in

mediul extra- si intracelular:

- din mediul extracelular celula inglobeaza factorii nutritivi necesari mentinerii vietii

celulei si activitatilor sale metabolice: apa, aminoacizi, glucoza, gaze, biocatalizatori, etc

- in mediul extracelular celula elimina:

- compusi fiziologici necesari organismului: hormoni, enzime, compusi proteici

sau glucidici, etc

- metaboliti rezultati din activitatea celulei care nu ii mai sunt de folos: amoniac,

uree, CO2, etc.

11
Procesele de schimb se realizeaza prin doua tipuri de transport:

1. Transport transmembranar: asigura schimburile de apa si substante dizolvate intre

celula si mediul extracelular, prin traversarea membranei celulare.

2. Transportul in masa:procesul prin care celulele inglobeaza din, sau elimina in

mediul extracelular, particule de natura diferita, fie ca atare, fie impreuna cu

cantitati variabile de lichid. Procesul se bazeaza pe formarea unor vezicule pe

seama membranei celulare.

In functie de mediul in care sunt eliminate veziculele, exista doua tipuri de

transport in masa:

- endocitoza: transport din mediul extracelular in celula

- exocitoza: transport din citoplasma in mediul extracelular

Acizii nucleici

Sunt constituenti universali ai materiei vii, care se gasesc sub forma conjugata cu

proteine bazice relativ simple din grupa histonelor, formand nucleo-proteinele.

Rolul: transmit informatia ereditara, reprezentand modelele dupa care se sintetizeaza

proteinele fiecarui organism

Alcătuire: sunt formati din lanturi de nucleotide. Fiecare nucleotida cuprinde o grupare

fosfat, un hidrat de carbon si o baza reprezentata de un inel de carbon si azot.

1. ARN (acidul ribonucleic)

- predomina in citoplasma (unde este depozitat), dar se gaseste si in nucleu, unde are loc

sinteza lui dupa tiparul inscris in ordinea bazelor ADN

- este format din patru ―litere chimice‖: Adenina, Guanina, Citozina, Uracil
12
- are molecula mai mica decat ADN si astfel poate trece prin membrana nucleara in

citoplasma

a) ARNm (ARN matriceal sau mesager): transporta informatia transcrisa la nivelul ADN

nuclear, la aparatul ribozomal citoplasmatic (se realizeaza transcriptia)

b) ARNt (ARN de transport sau solubil): ―citeste‖ informatia inscrisa in molecula de

ARNm si conform acesteia fixeaza acidul aminat corespunzator in lantul polipeptidului in

curs de sinteza, la nivelul aparatului ribozomal (se realizeaza translatia)

2. ADN (acidul dezoxiribonucleic)

- este localizat in nucleu

- este constituentul genelor din cromozomi

- molecula de ADN contine si transmite informatia ereditara. Informatia genetica

(ereditatea) este inscrisa in molecula de ADN printr-un alfabet de patru ―litere chimice‖:

Adenina, Guanina, Citozina, Timina.

Reproducerea celulară

Celulele isi asigura continuitatea in timp prin reproducere, cele mai multe prin

diviziune, in urma careia rezulta doua celule identice cu celula parentala.

Ciclul de viata al unei celule (ciclul celular) reprezinta perioada de timp cuprinsa intre

aparitia unei celule (din momentul in care s-a incheiat diviziunea care i-a dat nastere)

pana la terminarea propriei diviziuni.

13
Etapele ciclului celular

In functie de modul in care celulele parcurg etapele ciclului celular, acestea se pot

clasifica in trei categorii:

- Categoria I: tesuturi ale caror celule si-au pierdut capacitatea de a se divide,

datorita inaltei specializari functionale la care au ajuns (neuronii)

- Categoria a II-a: tesuturi cu o mare capacitate de a se divide ( celule din maduva

osoasa hematogena, epiteliul mucoasei intestinale, epidermul,celule ale liniei

gametogene)

- Categoria a III-a: tesuturi cu capacitate redusa de a se divide, dar care in conditii

speciale se pot divide rapid (hepatocitele, celulele glandelor endocrine)

14
 1. Diviziunea celulară

Trei modalitati:

a) Mitoza (diviziunea indirecta): modalitatea cea mai frecventa de diviziune a

celulelor somatice, prin care rezulta o distributie egala si exacta atat a cromozomilor

(numar diploid), cat si a celorlalti constituenti celulari.

Cuprinde doua mari grupe de fenomene: - diviziunea nucleului (cariokineza)

- diviziunea citoplasmei (citokineza)

b) Meioza (diviziunea reductionala): modalitatea de diviziune proprie liniilor celulare

gametogene prin care rezulta gametul ce contine un numar de cromozomi redus la

jumatate (haploid) fata de cel cu care celula a intrat in diviziune (diviziune reductionala).

Este specifica celulelor care se reproduc sexuat (celule ale liniei gametogene)

Meioza are ca rezultat final formarea celulelor haploide (gametii: celule sexuale) care

contin in nucleul lor jumatate din setul diploid de cromozomi caracteristic speciei

respective si care prin unire in cursul fertilizarii, determina aparitia unei celule diploide

(oul sau zigotul) care contine setul complet de cromozomi.

Prin diviziuni mitotice repetate, zigotul sau oul va genera un nou organism adult al

speciei.

In cursul meiozei are loc si un schimb de material nucleoproteic intre cromozomii

omologi parentali ai aceluiasi individ.

Fertilizarea si meioza asigura continuitatea speciei (in ciuda mortii indivizilor) si

constituie baza variabilitatii si diversitatii indivizilor apartinand aceleiasi specii.

15
Desfasurarea anormala a meiozei determina aparitia bolilor genetice, in special modificari

in numarul cromozomilor:

Ex: Trisomia 21 (sindromul Down): aparitia unui set de 47 de cromozomi datorita

prezentei unui cromozom suplimentar la cromozomul 21.

c) Amitoza (diviziunea directa): modalitate rar intalnita prin care rezulta o distribuire

inegala a materialului genetic, ducand la aparitia unor ―erori‖ de distribuire a

componentelor celulare. Este intalnita frecvent in tesuturile tumorale.

2. Interfaza: perioada de timp din viata unei celule cuprinsa intre doua perioade de

diviziune

B. ŢESUTURILE

Sunt sisteme organizate de materie vie cu functii biologice definite, formate din celule

similare, care indeplinesc in organism aceeasi functie sau acelasi grup de functii.

Celulele sunt unite intre ele prin substanta intercelulara care, atunci cand este in cantitate

mica se numeste ―substanta de ciment‖, iar cand este in cantitate mare, ―substanta

fundamentala‖.

Clasificare

In functie de structura si forma celulelor, de cantitatea de substanta intercelulara si de

functia indeplinita in organism:

16
I. Tesuturi epiteliale:

1. de acoperire:

- simple (un strat de celule): - pavimentoase (inclusiv endoteliu si mezoteliu)

- cubice

- cilindrice: ciliate si neciliate

- pseudostratificate: cilindrice ciliate si neciliate

- stratificate (doua sau mai multe straturi): - pavimentoase (cheratinizate si

necheratinizate)

- cubice

- cilindrice

- de tranzitie (uroteliu)

2. glandulare:

- tip endocrin: - tipul in cordoane celulare (adenohipofiza, paratiroidele)

- tipul folicular (tiroida)

- tip exocrin (pluricelulare):

- simplu: - tubular

- alveolar (acinos)

- compus: - tubulo-glomerular

- tubulo-alveolar

- tubulo-acinos

- tip mixt: - pancreasul

- testiculul

- ovarul

17
3. senzoriale (neuroepiteliile) care intra in structura organelor de simţ.

II. Ţesuturi conjunctive

1. Dupa consistentă:

- moi: - lax

- reticulat

- adipos

- fibros

- elastic

- semidure (cartilaginoase):

- halin

- elastic

- fibros

- dure (osoase): - compact

- spongios

2. Dupa functie:

- rol trofic:

- tesutul conjunctiv lax

- adipos

- sangvin

- rol mecanic:

- fibros

- cartilaginos
18
 - osos

- rol de depozit:

- adipos

- osos

- rol de aparare:

- reticulat

- conjunctiv lax

III. Tesuturi musculare

- neted

- striat

- striat de tip cardiac

IV. Tesutul nervos

- neuronul

- nevroglia

V. Sangele

Tesutul epitelial

Tesuturile epiteliale:

- acopera suprafata corpului formand epidermul

- captusesc cavitatile si conductele diferitelor organe

- constituie parenchimul glandelor exocrine si endocrine

- unele s-au specializat in receptia diversilor stimuli

19
Intre tesutul epitelial si tesutul conjunctiv pe care il acopera si de care este separat prin

membrana bazala exista o stransa legatura generata de o necesitate fiziologica: tesutul

epitelial este avascular (nu are vase sanguine). Hranirea sa se face pe baza tesutului

conjunctiv; membrana bazala permite trecerea plasmei care ajunge la celulele epiteliale

printr-un proces de imbibitie. De la tesutul conjunctiv primeste terminatii nervoase bogate

care ii asigura sensibilitatea.

Epitelii de acoperire

- epiteliul simplu: endoteliile si mezoteliile (peritoneu, pericard, foitele pleurale),

mucoasa bronhiilor mici, mucoasa traheei si a bronhiilor principale

- epiteliu stratificat: structura pielii, mucoasa buco-faringelui, mucoasa laringo-

faringelui, mucoasa esofagiana, structura canalelor mici ale glandelor salivare, caile

urinare (mucoasa vezicii urinare, a ureterelor)

Epitelii glandulare

Tesutul epitelial glandular este format din celule duferentiate, care au proprietatea de a

elabora produsi specifici. Celulele sunt dispuse in diferite moduri si, in asociatie cu tesutul

conjunctiv, cu vasele sangvine si terminatiile nervoase formeaza glande.

Produsii secretati pot fi excretati la exteriorul organismului, in lumenul unor organe sau

trec direct in sange.

Dupa felul produsilor de secretie si dupa locul de excretie, se disting trei tipuri de

glande:

1. glande exocrine: produsul de secretie este eliminat printr-un canal:

- la exterior: glande sebacee, sudoripare, etc

- in diferite cavitati: glande salivare, gastrice. Etc

20
2. glande endocrine: glande cu secretie interna ai caror produsi (hormonii) se elimina

direct in sange

3. glande mixte: au dubla secretie: endocrina si exocrina: pancreas, testicul, ovar

Epitelii senzoriale (senzitive)

Acest tip de epiteliu este format din celule specializate pentru receptionarea diferitilor

stimuli externi sau interni si face parte integranta din organele de simt.

Sunt doua tipuri celulare:

- senzitive: caracterizate prin doua prelungiri

- pseudosenzitive: numai o prelungire apicala

La polul bazal aceste elemente sunt inconjurate si au contact cu dendritele unor neuroni

senzitivi.

Ţesutul conjunctiv

Tesutul conjunctiv este foarte variat ca aspect morfologic si functional.

Este alcatuit din trei componente principale:

1. celule conjunctive: provin din celulele mezenchimale embrionare. Pot fi impartite in

doua grupe:

- celule autohtone: fibrocite (functii metabolice fundamentale: edificare a fibrelor si a

asubstantei fundamentale), histocite (elemente reactive), plasmocite (sinteza de proteine,

lipide, pigmenti), mastocite (coordonator al tuturor proceselor metabolice din tesutul

conjunctiv), celule de origine embrionara mezenchimala si reticulata cu capacitatea de

reinnoire continua a celulelor din tesutul conjunctiv

- celule migratorii: leucocite, limfocite, monocite

21
2. fibre conjunctive: trei categorii

- colagene sau conjunctive: in toate tipurile de tesut conjunctiv; sunt omogene si dispuse

in fascicule (prin fierbere dau gelatina)

- elastice: formate din elastina care le confera elasticitatea

- fibre de reticulina: formeaza o retea in ochiurile careia se afla substanta fundamentala;

se gasesc in special in organele limfopoietice, in tesutul lax si in membranele bazale)

3. substanta fundamentala: este o componenta amorfa ce ocupa spatiul dintre fibre si

celulele conjunctive. Este produsa de celulele tesutului conjunctiv. Intervine in

metabolismul apei si sarurilor minerale

- in tesutul cartilaginos este rezistenta si elastica, incarcata cu condrina

- in tesutul osos este solida, dura si rezistenta, incarcata cu saruri minerale.

Tesut conjunctiv moale

Tip de tesut Caracteristici Localizare

- in organe formeaza stroma

Este forma cea mai raspandita.
Tesut Contine in proportie egala celule,
conjunctiv lax fibre, substanta fundamentala
Este format din celule reticulare si
fibre de reticulina.
Tesut
Celulele se pot transforma in
reticulat
histiocite macrofage, avand rol in
procesele de aparare (fagocitoza)
22
conjunctiva de sustinere si are rol
trofic
- umple spatiile libere dintre
organe
- leaga fibrele musculare si
grupele de muschi
- se intinde de-a lungul nervilor
si vaselor si formeaza, cu
epiteliile, unitati functionale
- ganglionii limfatici
- splina
- maduva osoasa
- ficat
- mucoasele respiratorii
- mucoasele digestive
 In structura predomina celulele
adipoase care se grupeaza (200-400) - in jurul unor organe: rinichi,
in jurul capilarelor si arteriolelor suprarenala, ochi, tiroida
formand lobuli adiposi intre care se - in mezenter
Tesut adipos
gaseste tesut conjunctiv lax - in mediastin
Rol: trofic, mecanic si de izolare - in regiunile axilare si inghinale
termica pentru unele organe - hipoderm

Predomina fibrele de colagen si - in fasciile ce acopera muschii

elastice, putina substanta- in structura tendoanelor si a
fundamentala si celule
Tesut fibros
Are vascularizatie si plasticitate
reduse.
Este rezistent; rol de protectie
Contine fibre elastice printre care se
Tesut elastic gaseste substanta fundamentala
Celulele sunt putine
aponevrozelor
- capsula unor organe: ficat,
rinichi, splina, ganglioni limfatici
- derm, cornee, fir de par
- in tunica medie a arterelor mari
- corzile vocale
- ligamentele galbene dintre
vertebre

Tesut conjunctiv semidur (cartilaginos)

Face parte din grupa tesuturilor cu functie mecanica, fiind caracterizat prin:

- rezistenta elastica la presiune

- mare rezistenta mecanica la frecare

Este invelit la exterior de o membrana fibroasa, putin vascularizata (pericondru).

Este format din celule, substanta fundamentala si fibre. Componenta cea mai abundenta

este data de ansamblul format din substanta fundamentala si fibre, care se numeste

substanta cartilaginoasa sau matricea cartilajului. In ea sunt sapate camarute

(condroplaste) care adapostesc celule cartilaginoase: condroblaste – cand sunt tinere si

condrocite – cand sunt mature.

Substanta fundamentala este impregnata cu condrina.

Substantele anorganice sunt reprezentate de:

23
 - apa: 70%

- saruri minerale in care predomina NaCl

Cartilajul nu este vascularizat, nutritia realizandu-se prin difuziune de la nivelul

capilarelor din pericondru.

După cantitatea si varietatea de fibre se deosebesc:

Tip de tesut
Cartilajul hialin
Cartilajul elastic
Cartilajul fibros
(tesut fibrocartilaginos)
Caracteristici Localizare
- din cartilaj hialin este
Are substanta fundamentala format scheletul
abundenta, rezistenta si embrionului
omogena, impregnata cu - cartilajele de crestere
condrina. diafizo-hipofizare
- cartilajele articulare
Se gasesc putine fibre - scheletul cartilaginos al
colagene traheei si bronhiilor
- cartilajele nazale
- cartilajele coastelor
Contine in substanta - formeaza scheletul
fundamentala o retea de organelor care trebuie sa isi
fibre elastice; celulele sunt mentina forma, dar au un
asezate in grupuri mici grad mare de elasticitate:
alaturate pavilionul urechii, epiglota,
aripile nasului, etc
Formeaza:
Format din fascicule de - discurile intervertebrale
fibre colagene; celulele sunt - cartilajele simfizelor
putin numeroase iar - meniscurile articulare
substanta fundamentala - unele ligamente (ex:
redusa ligamentul capului femural)

24
 Tesutul osos

Este adaptat pentru functia de suport si protectie, fiind cel mai dur si rezistent tesut

mecanic, datorita impregnarii substantei fundamentale cu saruri minerale de calciu si

fosfor.

Este format din:

1. celule osoase:

- osteoblast in stadiul tanar

- osteocit in stadiul adult

Are rol osteogen.

Osteoblastele prezinta o bogata activitate secretorie, participand la:

- fabricarea oseinei

- procesele de dezvoltare a oaselor

- procesele de regenerare si reparatie

Dupa terminarea procesului de osificare, osteoblastele se maturizeaza transformandu-se in

osteocite.

Osteoclastele sunt celule mari, cu o puternica activitate enzimatica si fagocitara, cu rol in

formarea canalului medular si in diferite remodelari ale substantei osoase.

2. fibre

3. substanta fundamentala are doua componente:

a) organica (34%): formata din oseina in constitutia careia se deosebesc:

- o substanta glicoproteica (in care se depun sarurile minerale)

- substanta colagena prezentata de sistemele de fibre conjunctive ale tesutului osos

25
 b) minerala ( 66%): formata din microcristale de fosfat tricalcic, carbonat de

calciu, fluorura de calciu, carbonat de sodiu, carbonat de magneziu, hidroxid de calciu

Substanta fundamentala se dispune sub forma de lamele osoase si, dupa dispozitia lor,

distingem:

Tesut osos compact:

- diafiza oaselor lungi

- stratul de la suprafata epifizelor

- stratul de la suprafata oaselor scurte

- lama interna si externa a oaselor late

Tesut osos spongios:

- in epifizele oaselor lungi

- in interiorul oaselor late si scurte

Tesutul muscular

Tesuturile musculare sunt adaptate functiei de contractie.

Celula sau fibra musculara prezinta:

- unul sau mai multi nuclei

- membrana celulara: sarcolema

- citoplasma: sarcoplasma, in interiorul careia se gasesc:

- organite celulare comune

- organite specifice (contractile): miofibrile aparute in urma diferentierii si adaptarii

celulei la functia de contractie.

Dupa particularitatile miofibrilelor deosebim:

26
Tesut muscular neted

Fibra musculara este unitatea morfofunctionala a tesutului muscular neted.

Miofibrilele sunt omogene si se contracta involuntar

Intra in constitutia:

- paturii musculare a tubului digestiv

- tunicii musculare a vaselor

- anexele unor organe de simt: piele, ochi

- in capsulele unor organe: splina, suprarenale

Fibrele musculare contin:

- substante organice reprezentate prin: glucide, lipide, proteine

- enzime legate de functia contractila: ATP-aza (adenozintrifosfataza), fosforilaza,

enzimele ciclului Krebbs

Tesut muscular striat

Este alcatuit din:

- fibre care intra in constitutia muschilor scheletici: 40% din greutatea corpului

- in musculatura limbii, faringelui, a portiunii superioare a esofagului, in musculatura

sfincterelor (anal extern si extern al uretrei), in muschii extrinseci ai globului ocular

Vascularizatia este foarte bogata, asigurand procesele metabolice intense din timpul

contractiei

Fibrele musculare se grupeaza in:

- fibre rosii (lente): bogate in sarcoplasma, care se contracta lent si au regim de

functionare continuu

27
 - fibre albe (rapide), sarace in sarcoplasma, dar caracterizate prin dezvoltarea

aparatului fibrilar contractil

Tesut muscular striat de tip cardiac (miocardul)

Tesutul nervos

Tesutul nervos este constituit din:

- celule nervoase cu rol in transmiterea impulsului nervos (neuroni), cu prelungirile lor

- celule de sustinere (nevroglice sau gliale)

Embriologic deriva din ectoderm.

Neuronul

28
Este format din:

- corpul celular (pericarion)

- dendrite: prelungiri scurte

- axon: prelungire unica, lunga

Dupa functie, neuronii pot fi:

- receptori: prin dendrite receptioneaza excitanti din mediul exterior

(somatosenzitivi) sau din interiorul organismului (viscerosenzitivi)

- motori: axonii lor sunt in legatura cu organele efectoare (somatomotori si

visceromotori)

- intercalari (de asociatie): fac legatura intre neuronii senzitivi si motori

Nevroglia

Sunt de 10 ori mai numeroase decat neuronii.

Nevroglia are rol de izolare si substrat metabolic.

Prin echipamentul enzimatic continut, sunt generatoare de energie.

Transmiterea excitatiei sau a impulsului nervos de la un neuron la altul se face prin

sinapsa.

Sinapsa reprezinta jonctiunea functionala intre minimum doi neuroni (unul aferent si unul

eferent, necesari pentru constituirea arcului reflex) sau intre un neuron si celula receptoare

sau efectoare:

1. sinapsele chimice (modalitate predominanta de transmitere a semnalelor in sistemul

nervos central. Neuronul presinaptic secreta in fanta sinaptica o substanta chimica

29
 (neurotransmitator sau mediator chimic). Aceasta actioneaza asupra proteinelor

receptoare din membrana neuronului postsinaptic.

Cei mai cunoscuti neurotransmitatori: acetilcolina, noradrenalina, histamina, glutamatul,

acidul gamma-aminobutiric

2. sinapsele electrice: canale care conduc direct impulsul electric de la o celula la alta.

Sunt mici structuri tubulare proteice (jonctiuni gap) care permit miscarea libera a ionilor

din interiorul unei celule catre urmatoarea.

Arcul reflex reprezinta baza anatomica a actului reflex.

Are cinci componente:

1. receptorul: structura excitabila care raspunde la stimuli prin variatii de potential,

gradate proportional cu intensitatea stimulului.

Receptori:

- celule epiteliale diferentiate si specializate in celule senzoriale (ex: gustative,

auditive)

- corpusculi senzitivi

- terminatiile dendritelor

La nivelul receptorului are loc transformarea energiei stimulului in impuls nervos: se

traduce informatia purtata de stimul in informatie nervoasa specifica.

2. calea aferenta

Receptorii realizeaza contact sinaptic cu terminatiile dendritice ale neuronilor senzitivi:

- din ganglionii spinali

- de pe traiectul unor nervi cranieni

Calea aferenta se distribuie convergent si divergent catre centrul nervos.

30
3. centrii nervosi

Sistemul nervos central are trei nivele majore:

- nivelul maduvei spinarii

- nivelul subcortical

- nivelul cortical

4. Calea eferenta

Este reprezentata de axonii neuronilor motori somatici si vegetativi prin care se transmite

comanda catre organul efector.

5. Efectorii:

- in sistemul nervos somatic: muschii striati

- in sistemul nervos vegetativ: muschii netezi, glandele endocrine, glandele exocrine

Stimul → Receptor → Cai senzitive aferente → Centru nervos → Cai motorii eferente →

Efector → Raspuns

Exemple acte reflexe:

- reflexul rotulian: contractia muschiului cvadriceps la percutia tendonului

- retragerea mainii la arderea pielii

- timpul al treilea al deglutitiei: contractia muschilor netezi esofagieni la contactul bolului

alimentar cu zona reflexogena a mucoasei esofagiene

- secretia salivara determinata de contactul unui acid diluat cu receptorii mucoasei

linguale.

31
 C. ORGANUL

Grec. organon = unelta

Organul reprezinta o structura diferentiata in cadrul organismului, alcatuita dintr-un grup

de tesuturi (dintre care numai un tip de tesut este predominant), care indeplineste functii

determinate in cadrul organismului.

Sistemele de organe reprezinta un grup de organe care indeplinesc aceeasi functie.

Ex: sistemul nervos, sistemul digestiv, etc

Un organism este un sistem deschis care face shimburi de materie, energie și informație

cu mediul înconjurător, este "viu" și dispune de "viata‖(trăiește) o anumită perioadă

limitată, care se sfârșește odată cu moartea organismului. Organism este și orice individ

din cadrul unei specii.

32
 II. FUNCTIILE FUNDAMENTALE ALE

ORGANISMULUI UMAN

A. FUNCTIILE DE RELATIE

1. SISTEMUL NERVOS

Totalitatea organelor constituite predominant din tesut nervos specializat in receptarea,

transmiterea si prelucrarea excitatiilor sau informatiilor din mediul intern sau extern

formeaza sistemul nervos.

Sistemul nervos, impreuna cu sistemul endocrin, regleaza majoritatea functiilor

organismului. Sistemul nervos are rol in special in reglarea musculaturii si glandelor

secretorii (exocrine si endocrine), in timp ce sistemul endocrin regleaza in principal

functiile metabolice:

- Reglarea activitatii musculaturii scheletice: sistemul nervos somatic

- Reglarea activitatii musculaturii viscerale si a glandelor: sistemul nervos vegetativ.

1.1 Mecanisme generale de reglare

Mecanismul de feedback negativ

Asigura corectia permanenta a abaterilor de la normal.

Ex: mecanismul de mentinere constanta a glicemiei (concentratia glucozei sangvine) la

valori de 100 mg/100 ml plasma.

33
Cresterea glicemiei (hiperglicemia) stimuleaza secretia de insulina de catre pancreas.

Aceasta favorizeaza patrunderea glucozei in celule, polimerizarea ei sub forma de

glicogen, precum si cresterea consumului de glucoza, efecte ce duc la scaderea la normal

a glicemiei. Astfel, la o crestere a glicemiei, sistemele de reglaj au reactionat prin

scaderea concentratiei de glucoza, adica printr-o negare a sensului deviatiei initiale.

Invers, daca se produce o scadere a glicemiei (hipoglicemie) are loc o reducere a secretiei

de insulina si o crestere a secretiei de glucagon si adrenalina, hormoni ce determina

depolimerizarea glicogenului hepatic si trecerea glucozei in sange, restabilind astfel

valoarea normala a glicemiei. Si in aceasta situatie mecanismele de reglare au reactionat

printr-o negare a sensului deviatiai initiale.

Aceasta riposta a organismului ce se opune sensului deviatiei initiale reprezinta esenta

mecanismului de feedback negativ. Toate mecanismele de mentinere constanta a

compozitiei proprietatilor mediului intern functioneaza pe baza de feedback negativ.

Mecanismul de feedback pozitiv

Cand reactia organismului duce la amplificarea abaterii initiale, avem de-a face cu un

mecanism de feedback pozitiv.

Ex: la trecerea corpului din clinostatism in ortostatism are loc o diminuare a intoarcerii

sangelui venos spre atriul drept, prin efect gravitational. Ca urmare, debitul ventriculului

drept spre cei doi plamani scade, ceea ce duce la o scadere a umplerii cu sange a atriului si

a ventriculului stang, scazand astfel debitul spre marea circulatie. Acest lucru va antrena o

reducere suplimentara a volumului intoarcerii venoase la „inima dreapta‖ urmata de o

34
noua scadere a debitului cardiac, etc. Daca nu intervin mecanisme care sa corecteze aceste

perturbatii autoamplificate „in cerc vicios‖ dupa cateva zeci de secunde intreaga circulatie

sangvina se prabuseste, tensiunea arteriala scade la zero si individul isi pierde cunostinta.

Se constata ca mecanismul de feedback pozitiv duce la agravarea unei perturbatii initiale

si poate pune viata in pericol. De aceea, acest tip de feedback se intalneste in conditii

patologice.

Mecanisme concrete de reglare in sistemele vii

- Mecanismul nervos

- Mecanismul umoral

Acestea nu intervin separat si independent, ci in colaborare.

Orice reglare este neuro-umorala.

Mediul intern. Homeostazia

Celulele fac schimb de substante si energie cu lichidul extracelular. O parte din acest

lichid circula prin vasele de sange si limfatice. Totalitatea acestor lichide (sange, limfa,

apa intercelulara sau interstitiala) reprezinta mediul intern al organismului.

Homeostazia se defineste ca fiind constanta tuturor parametrilor biofizici, biochimici si

functionali ai organismului.

Din punct de vedere termodinamic este mult mai eficient sa cheltuiesti energie pentru

prevenirea si combaterea perturbatiilor mediului intern decat pentru a proteja fiecare

celula de actiunea directa a factorilor externi. Homeostazia se mentine prin mecanisme de

autoreglare.

35
Nivele de reglaj

Mecanisme automate de reglare se intalnesc la toate nivelele de organizare ale sistemelor

vii: nivel submolecular si molecular, nivel celular, nivel de organ, nivel de sistem,

organism.

Unitatea organism – mediu este realizata prin intermediul sistemului nervos somatic (al

„vietii de relatie‖):

- Sistemul nervos central: encefal, maduva spinarii

- Sistemul nervos periferic: nervi cranieni, nervi spinali, ganglioni nervosi

Coordonarea functionarii tuturor organelor este asigurata de sistemul nervos vegetativ

(autonom) :

- Sistemul nervos simpatic

- Sistemul nervos parasimpatic

Ganglionii : aglomerari de corpi neuronali situati in afara sistemului nervos central:

- Ganglioni senzitivi: la nivelul radacinilor posterioare ale nervilor spinali cat si pe

traiectul unor nervi cranieni

- Ganglioni vegetativi: de o parte si de alta a coloanei vertebrale in apropierea sau in

peretii viscerelor.

1.2. Scurta embriologie

In a treia saptamana a vietii intrauterine embrionul are forma de disc la carui invelis e

format din trei foite embrionare:

- Ectoderm (la exterior)

- Mezoderm (la mijloc)

- Endoderm (la interior)

36
 Sistemul nervos se dezvolta din ectoderm. Acesta se scufunda si se transforma intr-

un sant neural care are doua rasfrangeri laterale (creste neurale).

Ulterior marginile santului se unesc luand nastere un tub neural deasupra caruia celulele

ectodermului refac foita ectodermica. Orificiile de la extremitatile tubului neural se

inchid.

In jumatatea anterioara a acestuia se formeaza o vezicula cerebrala care ulterior se imparte

in trei vezicule:

- prozencefal

- mezencefal

- rombencefal

Restultubului neural se va transforma in maduva spinarii.

Diferentierea neuronilor se termina inainte de nastere iar a celulelor gliale continua si

dupa nastere.

37
 1. SISTEMUL NERVOS

SISTEMUL NERVOS CENTRAL

1. Maduva spinarii

Deseori cand ne gandim la maduva spinarii o consideram doar o cale de conducere a

semnalelor de la periferie catre creier sau invers, de la creier catre restul organismului.

Totusi, chiar si dupa sectionarea maduvei la nivel cervical superior, multe din functiile

medulare se mentin.

Ex: Circuitele neuronale medulare pot produce:

- miscarile mersului automat

- reflexe de retragere a segmentului corpului fata de diferite obiecte

- reflexe care determina sprijinirea antigravitationala a corpului pe membrele inferioare

- reflexe care controleaza vasele sangvine locale

- miscarile gastro-intestinale

De fapt, de cele mai multe ori nivelele nervoase superioare trimit semnale nu direct in

periferie, ci centrilor medulari de control, „comandand‖ doar ca acestia din urma sa-si

desfasoare functiile.

Asezare. Raporturi

Maduva spinarii are forma de cordon cilindric usor turtit antero-posterior, astfel ca

diametrul transversal depaseste cu putin diametrul antero-posterior. Se gaseste situata in

38
canalul vertebral, format din suprapunerea orificiilor vertebrale, pe care nu il ocupa in

intregime.

Lungimea maduvei este de 43-45 cm cu variatii individuale. Limita superioara a maduvei

corespunde gaurii occipitale prin care canalul vertebral comunica in sus cu cavitatea

craniana, iar limita inferioara se afla in dreptul vertebrei L2. Faptul ca maduva isi are

limita inferioara in dreptul vertebrei L2 se explica prin ritmul de crestere al coloanei

vertebrale mai rapid decat cel al maduvei.

Maduva spinarii nu ocupa toata grosimea canalului vertebral. Intre peretele osos al

vertebrelor si maduva se afla cele trei membrane ale meningelor vertebrale care asigura

protectia si nutritia maduvei.

Sub vertebra L2, maduva se prelungeste cu conul medular, iar acesta cu filum terminale

care ajunge la coccis. De o parte si de alta a conului medular si a filumului terminale,

nervii lombar si sacral, cu directie aproape verticala, formeaza „coada de cal‖.

39
Meningele spinale

Sunt trei membrane de protectie care invelesc maduva. La nivelul gaurii occipitale

meningele spinale se continua cu meningele cerebrale:

- dura mater (exterior): structura fibroasa, rezistenta

- arahnoida: structura conjunctiva

Este separata de dura mater prin spatiul subdural si de pia mater prin spatiul

subarahnoidian, care contine lichidul cefaloradhidian.

- pia mater (inveleste maduva): membrana conjunctiv-vasculara cu rol nutritiv. In

grosimea ei se gasesc vasele arteriale.

Structura maduvei

a) Substanta cenusie

Este dispusa in centru, sub forma de coloane, avand in sectiunea transversala aspectul

literei ―H‖. Este constituita din corpul neuronilor:

- bara transversala a ―H‖-ului formeaza comisura cenusie a maduvei

- portiunile laterale ale ―H‖-ului sunt subdivizate in coarne: anterioare, laterale,

posterioare

In coarnele posterioare se gasesc neuronii somatosenzitivi si intercalari (de asociatie) care

primesc informatii prin fibrele senzitive ale nervilor spinali.

In coarnele anterioare se gasesc neuronii somatomotori (motoneuronii). Axonii lor

formeaza radacina anterioara a nervilor spinali. Motoneuronii au rolul de a controla

desfasurarea normala a activitatii musculare striate. Sectionarea acestor fibre produce

atrofia si paralizia musculaturii inervate.

40
Ex: poliomelita anterioara acuta, boala virala: sunt distrusi neuronii din coarnele

anterioare ale maduvei. Manifestare clinica: paralizii flasce ale unor grupe musculare.

Coarnele laterale ale maduvei contin neuroni vegetativi. Jumatatea posterioara a coarnelor

laterale contine neuroni viscerosenzitivi (receptioneaza sensibilitatea viscerala).

Informatiile culese de receptorii viscerali ajung la acesti neuroni prin fibrele nervoase din

radacina posterioara a nervilor spinali. Jumatatea anterioara contine neuroni visceromotori

care realizeaza motilitatea musculaturii netede viscerale.

b) Substanta alba

Se afla la periferia maduvei, inconjoara substanta cenusie si este dispusa sub forma de

cordoane.

Maduva spinarii este conectata cu receptorii si efectorii prin 31 perechi de nervi spinali: 8

cervicali, 12 toracali, 5 lombari, 5 sacrali, 1 coccigian.

Nervii spinali sunt nervi micsti.

41
Un nerv spinal este alcatuit din urmatoarele elemente:

- radacina posterioara (senzitiva), pe traiectul ei aflandu-se un ganglion spinal in care

se gasesc neuroni somatosenzitivi si viscerosenzitivi

- radacina anterioara (motorie)

- trunchiul nervului spinal: rezulta din unirea radacinii anterioare cu radacina

anterioara, unire realizata inainte de a parasi canalul vertebral.

42
Fiziologia maduvei spinarii

Maduva spinarii are doua functii:

- functia reflexa:

La baza activitatii sistemului nervos sta functia reflexa datorita careia se realizeaza

legatura dintre organism si mediu

- functia de conducere: realizata prin substanta alba

Reflexele spinale sunt de doua feluri:

- reflex somatic: al carui raspuns se executa de catre efectori somatici, respectiv

musculatura striata controlata in mod voluntar

- reflex vegetativ: exteriorizarea raspunsului apare la nivelul unui efector din organele

interne sau al vaselor de sange, aflate sub control involuntar (muschiul striat cardiac,

muschii netezi, glandele secretorii)

a) Reflexe spinale somatice

1. reflexe simple (segmentare)

- reflexul miotatic : contractia brusca a unui muschi ca raspuns la intinderea tendonului

sau

Ex: Se demonstreaza percutand cu un ciocanel tendonul muschiului cvadriceps (reflex

rotulian) sau tendonul lui Achile (reflex achilian)

Este cel mai simplu reflex din organism,fiind monosinaptic, alcatuit din doi neuroni.

- reflexul nociceptiv (reflex de flexie, de retragere): reflex de aparare al organismului,

constand in retragerea brusca a unui membru din fata unui agent nociv (corp fierbinte,

intepatura, curent electric etc). Este reflex polisinaptic

43
2. reflexe spinale complexe

La nivelul maduvei se pot realiza si acte reflexe mai complicate: reflexele de postura si

locomotie, reflexul de scarpinat etc. Aceste reflexe pot fi puse in evidenta pe animalul

spinal. Ele nu au o valoare functionala deosebita deoarece la animalul normal functiile de

coordonare a miscarilor si cele de postura au fost preluate de centrii motori din trunchiul

cerebral si din encefal.

b) Reflexe spinale vegetative

La nivelul maduvei spinarii se inchid si importante reflexe vegetative ce coordoneaza

activitatea organelor interne, vasele de sange si glandele.

Reflexul Efectorul Localizarea centrilor

R. pupilo-dilatator Muschii radiari ai irisului Maduva dorsala

R. cardioaccelerator Miocardul adult si Maduva dorsala

embrionar
R. vasomotor Musculatura neteda Maduva dorso-lombara
vasculara
R. sudoral Glandele sudoripare Maduva dorso-lombara

R. adrenalino-secretor Medulosuprarenala Maduva dorso-lombara

a) Muschiul neted vezical Maduva lombara si maduva

sacrata
b) Sfincterul vezical intern Maduva dorsala si maduva
R. de mictiune
c)Sfincterul vezical extern sacrata
d) Musculatura abdominala Maduva sacrata
Maduva lombo-sacrata

44
Reflexul Efectorul Localizarea centrilor

a) Muschii rectului Maduva lombara si maduva

sacrata
b) Sfincterul anal intern Maduva lombara
R. de defecatie c) Sfincterul anal extern Maduva sacrata
d) Musculatura abdominala Maduva toraco-lombara
si diafragmul

R. de erectie Musculatura vaselor din Maduva sacrata

penis

Musculatura neteda din Maduva lombara

R. de ejaculatie
peretii veziculelor seminale

2. Encefalul (gr. En- in, kephale – cap)

a) Trunchiul cerebral

Este primul component al encefalului.

Este format din trei etaje:

- bulb (―maduva prelungita‖

- puntea lui Varolio

- pedunculii cerebrali (mezencefal)

45
Bulbul si puntea au o portiune ventrala (anterioara) in care predomina substanta alba si

o portiune dorsala (posterioara) in care predomina substanta cenusie.

Prin trunchiul cerebral trec toate caile ce leaga maduva spinarii de etajele superioare

ale sistemului nervos central (SNC), precum si cai proprii trunchiului cerebral ce

conecteaza diferitele sale etaje.

La nivelul trunchiului cerebral se afla formatiunea reticulata cu rol in reglarea

tonusului muscular, al celui cortical si in controlul reflexelor spinale, al echilibrului si

al posturii. Trunchiul cerebral contine centrii de reglare ai unor functii vitale:

activitatea cardiovasculara, respiratorie si digestiva

46
 Reflexele trunchiului cerebral

1. In bulb

- se inchide reflexul de deglutitie

- centrii reflexelor salivare excitosecretorii pentru glanda parotida

- centrul suptului

- centrii gastro-secretori, pancreato-secretori, bilio-secretori

Nucleul dorsal al vagului este responsabil si de stimularea deglutitiei , a activitatii

motorii a stomacului, intestinului subtire si a primei jumatati a intestinului gros precum

si a cailor biliare extrahepatice, care asigura excretia biliara.

- centrii reflexelor cardioinhibitorii si ai unor reflexe vasomotorii (constrictorii si

dilatatorii)

- centrii unor reflexe de aparare: stranut, tuse, voma

- centrii respiratori primari

Simpla intepatura practicata la acest nivel poate produce moartea subita prin oprirea

brusca a activitatii cardiace si respiratorii

- in bulb se gasesc nucleii vestibulari si ia parte astfel, impreuna cu alte etaje ale

trunchiului cerebral la reflexele de redresare, postura si echilibru

2. Puntea lui Varolio

- reflexul lacrimal

- reflexele secretorii ale glandelor submandibulara si sublinguala

- reflexele respiratorii (centrul apneustic inhiba respiratia, iar centrul pneumotaxic o

stimuleaza
47
 - reflexul de clipit si de masticatie

- contractia muschilor fetei (mimica expresiva)

- secretiile sudorala si sebacee ale fetei si pielii capului

3. In mezencefal

- reflexul pupilar fotomotor: micsorarea pupilei ca urmare a stimularii luminoase a

retinei

- reflexele de acomodare la vedera de aproape si la distanta

- reflexe somatice complexe de intoarcere a capului si ochilor spre sursa sonora

Functiile motorii ale trunchiului cerebral

Activitatea motorie a trunchiului cerebral este reflexa.

Nucleii motorii ai trunchiului cerebral au doua functii importante:

- mentinerea posturii si a echilibrului: reflexe tonice si reflexe de redresare

- coordonarea miscarilor voluntare

b) Cerebelul (Creierul mic)

Ocupa fosa posterioara a craniului, sub lobii occipitali, fiind suprapus trunchiului

cerebral.

Are forma unui fluture, prezentand:

- o portiune mediana: vermisul

- doua portiuni laterale, voluminoase: emisfere cerebeloase

Substanta cenusie este dispusa la exterior formand ―scoarta cerebeloasa‖, iar substanta

alba in interior.
48
Limita de separatie a celor doua substante are pe sectiune transversala un aspect

asemanator cu coroana unui arbore, motiv pentru care a fost numita ―arborele vietii‖.

Cerebelul este situat in derivatie pe toate caile senzitive si motorii, drept urmare este

informat asupra tuturor stimulilor proveniti din mediul extern sau intern. Prin procesele de

integrare a informatiilor primite, el poate exercita o actiune coordonatoare asupra

activitatii musculare initiate de cortexul cerebral motor.

Filogenetic si functional, cerebelul cuprinde:

- arhicerebelul: formatiunea cea mai veche (apare pentru prima data in seria animala

la pesti); rol: reglarea echilibrului static si dinamic.

49
Extirparea lui conduce la tulburari de echilibru, partial reversibile, dificultate in

mentinerea pozitiei verticale chiar daca baza de sustinere este larga. Miscarile posturale

de baza si miscarile voluntare nu se modifica

- paleocerebelul: reglarea tonusului muscular

In atrofiile cerebeloase ale alcoolicilor este afectat in primul rand vermisul, cu rol in

reglarea musculaturii membrelor inferioare. Ca urmare apare mersul nesigur (ataxia),

consecinta a tulburarii reglarii senzoriale. Ataxia cerebeloasa este insotita de tulburari de

coordonare musculara (dismetrie).

- neocerebelul: formatiunea cea mai nou aparuta (apare la primate si la om); rol:

controlul executiei miscarilor fine, comandate de scoarta cerebrala

Tulburarile in executia miscarilor fine aparute prin extirparea neocerebelului sunt

reversibile. Ele se amelioreaza dupa o perioada scurta de timp, functia lui fiind preluata de

neocortex, cu conditia ca acesta sa functioneze normal si sa nu fi suferit in prealabil un

accident cerebral. In caz contrar, miscarile sunt lipsite de finete.

Leziunile cerebelului produc o serie de tulburari clinice specifice:

- astazia: tulburare a posturii si echilibrului static care nu se poate mentine in picioare

fara largirea poligonului de sustinere

- astenia: instalarea unei senzatii de oboseala musculara la cele mai usoare miscari

- atonia: scaderea tonusului muscular

- tremuratura intentionala: imposibilitatea executarii de miscari voluntare, acestea

efectuandu-se sacadat

- mersul de ―om beat‖ si tulburari in vorbirea articulata

50
 c) Diencefalul (creierul intermediar)

Este asezat sub emisferele cerebrale, care il acopera.

Diencefalul este compus din:

1. Talamus

Este format din doua mase de substanta cenusie, de forma ovoidala.

Leziunile talamice bilaterale implica alterarea functiilor psihice superioare, labilitate

emotionala, amnezie, alterarea personalitatii, mergand pana la dementa.

2. Metatalamus

Este reprezentat de corpii geniculati laterali si mediali. Ei sunt asezati posterior si sub

talamus.

51
Corpul geniculat lateral este legat de tuberculii cvadrigemeni superiori si constituie statie

de releu pentru impulsurile optice.

Corpul geniculat medial se leaga de tuberculii cvadrigemeni inferiori si constituie o statie

pe traseul caii acustice.

3. Subtalamus

4. Epitalamus

Cuprinde in structura sa epifiza (glanda pineala) si un nucleu in care se inchid reflexe

olfactivo-somatice (miscari ale corpului legate de miros).

5. Hipotalamus

Este partea din diencefal conectata la reglarea activitatii viscerale, la activitatea sistemului

nervos vegetativ si la reglarea sistemului endocrin precum si a multor aspecte ale

comportamentului emotional.

Numit si ―creierul vegetativ‖ al organismului, hipotalamusul este organul nervos cu cele

mai multe functii pe unitate de volum.

Este situat sub talamus.

Contine neuroni mari, cu proprietati neurosecretorii: secreta vasopresina (hormonul

antidiuretic) si oxitocina (rol in initierea travaliului si expulzarea fatului).

- Portiunea sa anterioara coordoneaza activitatea parasimpaticului, iar cea posterioara

pe cea a simpaticului.

Ex: stimularea portiunii anterioare a hipotalamusului determina scaderea presiunii

sangvine, in timp ce stimularea portiunii posterioare are efecte inverse.

- Rol in integrarea activitatii cardiovasculare cu cea respiratorie, digestiva,

excretorie,etc

52
Ex: in timpul digestiei la nivelul vaselor sangvine ale tubului digestiv estenecesar un

volum mai mare de sange pentru a furniza suplimentul de energie necesar activitatii

secretorii crescute, motilitatii crescute si pentru a prelua substantele absorbite la nivelul

intestinului subtire. Deoarece volumul de sange este constant, este necesara o redistribuire

a acestuia catre teritoriile tubului digestiv, cu scaderea irigarii altor tesuturi aflate in

repaus in acel moment (ex: piele, muschi). Aceasta redistributie a debitului circulator este

realizata de hipotalamus.

- Reglarea metabolismelor intermediare lipidic, glucidic, protidic si a metabolismului

energetic

Hipotalamusul anterior favorizeaza procesele anabolice, iar cel posterior pe cele

catabolice, generatoare de energie. Lezarea hipotalamusului produce obezitate sau

slabirea exagerata in functie de sediul leziunii.

- Regleaza activitatea secretorie a glandei hipofize

Prin intermediul hipofizei anterioare, hipotalamusul coordoneaza de fapt activitatea

intregului sistem endocrin al organismului

- Regleaza temperatura corpului

Organismul uman este homeoterm (temperatura constanta si independenta de variatiile

temperaturii mediului ambiant). Prin sectionarea axului cerebrospinal sub nivelul

hipotalamusului animalele homeoterme devin poikiloterme.

- Regleaza echilibrul hidric al organismului prin doua mecanisme diferite: produce

senzatia de sete si controleaza excretia renala a apei.

Neuronii din centrul setei sunt stimulati de cresterea presiunii osmotice sangvine (sau de

reducerea volumului sangvin. Senzatia constienta de sete va determina aparitia unui

53
comportament de ingestie de lichide intr-un volum corespunzator astfel incat presiunea

osmotica revine la normal.

Patologie: diabetul insipid: eliminarea exagerata de apa concomitent cu o senzatie

arzatoare de sete.

- Regleaza aportul alimentar, in hipotalamus gasindu-se centrii foamei si ai satietatii.

Centrul foamei este stimulat de scaderea rezervelor metabolice ale organismului.

Distrugerea acestuia este urmata de absenta senzatiei de foame, pierderea apetitului.

Daca centrul este hiperactiv: se produce obezitate extrema.

Centrul satietatii este stimulat de cresterea rezervelor metabolice si determina oprirea

ingestiei de alimente. Distrugerea acestui centru este urmata de supraalimentatie si

obezitate.

- Regleaza activitatea de reproducere a organismului atat prin participarea la geneza

impulsului sexual cat si prin reglarea secretiei de hormoni gonadotropi hipofizari.

Influenta scoartei cerebrale asupra functiilor sexuale se explica prin legatura acesteia cu

hipotalamusul. Astfel o emotie puternica poate opri sau provoca menstruatia iar la barbati

sa determine impotenta. Scoarta cerebrala are rol de moderator (―frana‖) pentru instictele

sexuale.

- Este centru important al vietii afective alaturi de sistemul limbic.

La acest nivel se elaboreaza emotiile, sentimentele, pasiunile, precum si expresia

vegetativa a acestora: variatiile frecventei cardiace, ale tensiunii arteriale,etc

Stimularea diferitelor arii hipotalamice determina aparitiile reactiilor de frica sau

pedeapsa, senzatii de liniste, de placere sau de furie. Recompensa si pedeapsa sunt foarte

importante in mecanismul memoriei si invatarii.

- Regleaza ritmul somn – veghe

54
Impreuna cu trunchiul cerebral si cu talamusul participa la reactia de trezire, la cresterea

starii de vigilenta corticala.

Leziuni ale hipotalamusului pot produce ―boala somnului‖

Scoarta cerebrala are o actiune corectoare asupra hipotalamusului, jucand rol de frana

asupra acestuia. Centrii hipotalamici dau tonalitatea primitiva, afectiva a personalitatii

individului iar integrarea lor are loc la nivelul scoartei cerebrale. Izolat de legaturile sale

cu scoarta cerebrala, hipotalamusul are o activitate haotica.

d) Creierul mare (Telencefalul)

Este partea cea mai voluminoasa a encefalului si este reprezentat prin emisferele

cerebrale.

55
 Substanta cenusie este dispusa la suprafata formand scoarta cerebrala si in

profunzime formand corpii striati (nucleii bazali). Substanta alba formeaza o masa

compacta ce inconjoara ventriculii cerebrali.

Scoarta cerebrala reprezinta etajul superior de integrare a activitatii sistemului nervos.

Rolul specific al creierului este de a prelucra informatia. Sediul principal al acestui

proces este scoarta cerebrala care functioneaza in stransa colaborare cu numeroase

structuri subcorticale.

Scoarta cerebrala (neocortexul), cea mai noua structura nervoasa din punct de vedere

filogenetic are trei categorii de functii, pe baza carora se realizeaza procesele psihice

caracteristice fiintei umane: procese cognitive, afective, volitive:

- Functii senzitive

La nivelul scoartei cerebrale s-au evidentiat numeroase arii senzitive specializate in

prelucrarea unui anumit tip de informatie. Acestea sunt segmentele corticale ale

analizatorilor si sunt denumite ―arii senzitive primare‖. In urma stimularii specifice a

acestor arii este elaborata senzatia elementara specifica (auditiva, vizuala, tactila, etc).

Rolul senzitiv al acestor arii nu este exclusiv, iar functia de prelucrare a diferitelor

semnale trimise de la receptori nu se desfasoara izolat. Exista numeroase structuri

subcorticale (talamus, mezencefal) si spinale, cu rol asemanator, dar cu o prelucrare

elementara a semnalelor senzitive.

56
 - Functii asociative

In ariile senzitive primare iau nastere senzatiile elementare (lumina, culoare, sunet etc).

Perceptia complexa a lumii exterioare si a semnificatiilor diferitelor senzatii se realizeaza

in ariile asociative, spre care sosesc impulsuri de la mai multe arii primare si chiar de la

structuri subcorticale.

In ariile asociative se petrece procesul cel mai inalt de prelucrare a informatiilor senzitive.

Aici are loc elaborarea modelului constient al lumii, apare constienta propriei existente,

iau nastere vointa si deciziile.

Topografic, ariile asociative se gasesc in zona parieto-occipito-temporala (ocupa spatiul

cortical dintre cortexul somato-senzitiv, cortexul vizual si cortexul auditiv), zona

prefrontala si aria asociativa limbica (situata la polul anterior al lobului temporal).

- Functii motorii

Emisferele cerebrale coordoneaza intreaga activitate motorie somativa, voluntara si

involuntara.

Functiile paleocortexului:

- Centru cortical al analizatorului olfactiv (prezinta insemnatate mare la animale, dar

mica la om

- Rol in reglarea actelor de comportament instinctual

Actele de comportament instinctiv reprezinta un ansamblu de activitati psihice,

somatice, vegetative desfasurate in vederea satisfacerii unor necesitati primare ale

organismului: alimentarea, hidratarea, functia sexuala, obtinerea libertatii, stapanirea

unui teritoriu

57
 La baza actelor de comportament se afla un proces nervos complex numit motivatie

sau impuls.

- Rol in procesele psihice afective (iau nastere in sistemul limbic).

Cele mai inalte functii ale creierului nu au o localizare anume. Nu exista centrii ai gandirii

sau ai vointei, nu exista un centru al memoriei sau al invatarii, nu exista un sediu

anatomic precis al constientei. Procesele nervoase de nivel superior au trecut granita

fiziologiei spre psihologie. Din analiza vietii psihice umane distingem trei compartimente

psiho-fiziologice:

- Compartimentul cognitiv

- Compartimentul volitiv (decizional)

- Compartimentul afectiv (emotional)

Lichidul cefalorahidian

Este un lichid ―clar ca apa de stanca‖ care se afla in interiorul spatiului subarahnoidian

pericerebral si perimedular cat si in cavitatile sistemului nervos.

Cantitate: 120-150 cm3.

Reactia lui: usor alcalina.

Compozitia chimica:

- Cloruri: 7,25 – 7,40 g %

- Glucoza: 0,50 – 0,60 g %

- Albumina: 0,15 – 0,25 g%

- Uree: 0,06 – 0,10 g%

- Limfocite: 1 – 3 / mm3
58
Tensiunea lichidului in spatiul subarahnoidian este constanta, in medie: 20 cc apa

Rolul lichidului cefaloradidian:

- protector: constituie o masa de lichid in jurul centrilor nervosi cu scopul de a atenua

orice lovitura de peretii ososi ai cutiei craniene si ai canalului rahidian

- nutritiv: datorita bogatiei sale in zahar

- de excretie: elimina si debaraseaza tesutul nervos de unii produsi ai

metabolismului.

- Cresterea sau scaderea presiunii (hipertensiunea sau hipotensiunea craniana)

precum si modificarea compozitiei chimice se intalnesc in inflamatiile si tumorile

sistemului nervos central si determina tulburari functionale grave.

SISTEMUL NERVOS PERIFERIC

Portiunea periferica a sistemului nervos de relatie este format din:

a) Nervi:

- nervi spinali (rahidieni): au originea in maduva spinarii

Ex: plexul brahial, nervii intercostali

- nervi cranieni (12 perechi): au originea sau se termina in cea mai mare parte in nucleii

trunchiului cerebral

59
 1. Senzoriali

- I: olfactivi: conduc informatii legate de miros

- II: optici. Fibrele motorii merg la muschii globului ocular, muschiul ridicator al

pleoapei, muschiul sfincter al irisului

- VIII: vestibulocohleari

2. Motori

- III: oculomotori

- IV: trohleari

- VI: abducens: inerveaza muschiul drept extern al globului ocular

- XI: accesori (spinali): prin ramura interna ajung la muschii laringelui; prin ramura

externa ajung la sternocleidomastoidian si trapez

- XII: hipoglosi: inerveaza musculatura limbii

3. Micsti

4. V: trigemen: fibrele senzitive se ditribuie la pielea fetei iar cele motorii inerveaza

muschii masticatori.

5. VII: faciali: fibrele motorii inerveaza muschii mimicii; fibrele senzoriale culeg

excitatii gustative de la corpul limbii

6. IX: glosofaringieni: fibrele motorii se distribuie muschilor faringelui; fibrele

senzoriale culeg excitatii gustative de la radacina limbii

7. X: vagi (pneumogastrici): fibrele motorii inerveaza musculatura faringelui si

laringelui; fibrele senzoriale culeg sensibilitatea gustativa de la baza radacinii limbii

b) Ganglioni

60
 SISTEMUL NERVOS VEGETATIV (SNV)

Reprezinta acea parte a sistemului nervos care regleaza functiile organelor interne despre

a caror activitate nu suntem constienti.

Centrii vegetativi pot fi localizati atat in sistemul nervos central, cat si in periferie.

Centrii nervosi vegetativi se clasifica in:

- Centri simpatici

- Centri parasimpatici

Mecanismul fundamental de activitate al SNV este reflexul, cu urmatoarele particularitati:

- este initiat in principal prin excitarea interoceptorilor

- este polisinaptic

- calea eferenta este formata din doi neuroni: neuron preganglionar (situat in SNC) si

neuron postganglionar (situat in periferie, intr-un ganglion vegetativ).

Cele doua componente ale SNV se deosebesc prin sediul ganglionului vegetativ:

- Ganglionul vegetativ simpatic este situat la distanta de organul inervat (de cele mai

multe ori in imediata apropiere a maduvei)

- Ganglionul vegetativ parasimpatic este situat chiar in organul inervat

Fiecare organ are dubla inervatie vegetativa: simpatica si parasimpatica, cu efecte

antagonice asupra functiei sale.

Simpaticul stimuleaza o anumita functie a unui organ, iar parasimpaticul o inhiba.

61
Actiunile specifice ale nervilor vegetativi sunt mediate de substante eliberate la nivelul

terminatiilor din organe:

- in terminatiile nervoase ale SNV simpatic se elibereaza noradrenalina si in mica

masura adrenalina

- in terminatiile nervoase ale SNV parasimpatic se elibereaza acetilcolina

Ex: stimulare simpatic asupra tubului digestiv:

- reduce peristaltismul intestinal si tonusul musculaturii netede intestinale

- creste tonusul sfincterelor

- produce glicogenoliza hepatica

- relaxeaza musculatura vezicii biliare si a cailor biliare

- creste rata metabolismului bazal cu pana la 100%

Ex: stimulare parasimpatic asupra tubului digestiv:

- creste peristaltismul intestinal si tonusul musculaturii netede intestinale

- relaxeaza sfincterele (de cele mai multe ori)

- produce usoara glicogenezacontracta musculatura neteda a vezicii biliare si a cailor

biliare

- intensificare procese anabolice cu reducerea consumului energetic

Stimularea parasimpaticului nu are niciun efect asupra debitului urinar, asupra arteriolelor

din viscerele abdominale, musculare si din tegument, asupra coagularii sangelui sau

asupra metabolismului bazal.

62
Hipotalamusul coordoneaza cele doua inervatii vegetative ale organismului. Excitarea

hipotalamusului anterior duce la cresterea tonusului parasimpatic, iar a celui posterior la

cresterea tonusului simpatic.

Intre reactiile vegetative si activitatea psihosomatica a individului exista o coordonare

stransa realizata la nivelul scoartei cerebrale. Impresiile interoceptive de la nivelul

viscerelor pot modifica tonusul functional cortical, iar actele psihice emotionale sau

activitatea motorie voluntara sunt insotite de modificari corespunzatoare in activitatea

aparatului cardiovascular, digestiv, etc, reprezentand expresia vegetativa a emotiilor.

2. ANALIZATORII

Sunt sisteme morfofunctionale prin intermediul carora, la nivel cortical, se realizeaza

analiza cantitativa si calitativa a excitatiilor din mediul extern si intern, care actioneaza

asupra receptorilor.

Excitatiile propagate pe caile senzitive determina, in ariile corticale senzoriale, formarea

de senzatii.

Fiecare analizator este alcatuit din trei segmente:

1. segmentul periferic (receptorul): formatiune specializata care poate percepe o

anumita forma de energie din mediul extern sau intern sub forma de excitatii

Exista trei categorii de receptori dupa locul de unde preiau excitatiile:

63
- exteroceptori: in raport cu mediul extern

- proprioceptori (receptori profunzi ai aparatului locomotor)

- interoceptori (in vase si organe interne)

Dupa distanta de la care actioneaza excitantii:

- receptori de contact (ex: tactili)

- receptori de la distanta (ex: receptorul auditiv)

2. segmentul intermediar(de conducere): format din caile nervoase prin care influxul

nervos ce conduce excitatiile este transmis la scoarta cerebrala.

3. segmentul central: aria din scoarta cerebrala la care ajunge calea de conducere si la

nivelul careia excitatiile sunt transformate in senzatii specifice.

Analizatorul cutanat

Analizatorul kinestezic

Analizatorul vizual

Analizatorul acustico-vestibular

Analizatorul olfactiv

Simtul mirosului (olfactia) este slab dezvoltat la om.

Rolul sau principal:

- a depista prezenta in aer a unor substante mirositoare, eventual nocive

- impreuna cu simtul gustului, a participa la aprecierea calitatii alimentelor si la

declansarea secretiilor digestive

64
Receptorii analizatorului olfactiv: chemoreceptorii care ocupa partea postero-superioara a

foselor nazale: butonii olfactivi (neuroni cu o dendrita scurta si groasa terminata cu o

vezicula prevazuta cu cili). Membranele cililor contin un numar mare de molecule

proteice de care se leaga substantele volatile.

Axonii neuronilor se inmanuncheaza pentru a forma nervii olfactivi care strabat lama

ciuruita a etmoidului si se termina in bulbul olfactiv, facand sinapsa cu neuronii de la

acest nivel, care reprezinta al II-lea neuron al caii olfactive.

Calea olfactiva nu are legaturi directe cu talamusul.

Aria de proiectie corticala a informatiilor olfactive este foarte mare, situata pe fata

mediala a emisferelor cerebrale.

Anumite substante chimice pot stimula, pe langa terminatiile nervului I cranian si

terminatii ale nervului V cranian determinand reactii speciale: piperul-stranut, ceapa-

lacrimare,sarurile de amoniu-stimuleaza reflexele respiratorii (sunt utilizate la reanimarea

persoanelor care au lipotimie.

Analizatorul gustativ

Rol: informeaza asupra calitatii alimentelor introduse in gura, dar intervine si in

declansarea reflexa neconditionata a secretiei glandelor digestive.

Receptorii: mugurii gustativi (chemoreceptori) situati la nivelul papilelor gustative.

Aria gustativa: partea inferioara a girusului postcentral.

Identitatea substantelor chimice specifice care stimuleaza receptorii pentru gust este inca

incomplet cunoscuta.

Senzatii gustative primare: acru, dulce, sarat, amar.

65
 II. FUNCTIILE FUNDAMENTALE ALE ORGANISMULUI UMAN

A. FUNCTIILE DE RELATIE

3. SISTEMUL ENDOCRIN

Sistemul endocrin reprezinta ansamblul format din glande endocrine, hormoni, caile de

transport ale hormonilor si celulele care sunt influentate de hormoni.

Glandele cu secretie interna sunt formate din epitelii secretorii ale caror celule produc

substante active, numite hormoni, pe care ii elibereaza direct in sange. Aceste glande nu

prezinta canale excretoare.

Hormonii sunt substante chimice specifice, careactioneaza la distanta de locul sintezei si

produc efecte caracteristice.

Principalul rol al hormonilor consta in reglarea metabolismului celular.

Se considera glande endocrine urmatoarele organe: hipofiza, suprarenala, tiroida,

paratiroidele, testiculul, ovarul, pancresul insular, timusul, epifiza si placenta (temporar).

Exista si alte organe care, in afara functiei lor principale, au si rol endocrin:

- Glandele parotide secreta parotina

- Antrul piloric secreta gastrina

- Duodenul secreta 6-8 hormoni cu rol in reglarea activitatii secretorii si motorii a

aparatului digestiv

- Rinichiul secreta eritropoietina, etc

66
In ultimii ani a fost evidentiata activitatea secretorie a unor neuroni hipotalamici si a altor

organe nervoase, proces numit neurosecretie, care reprezinta tot o functie endocrina.

In lumina acestor date, sistemul endocrin este conceput ca un sistem anatomo-functional

complex, coordonat de sistemul nervosavand rolul de a regla si coordona pe cale umorala

activitatea diferitelor organe pe care le integreaza in ansamblul functiilor organismului.

Hormonii sunt mesageri chimici de ordinul intai. Ei sunt eliminati permanent in mediul

intern si transportati de sange si limfa spre toate celulele corpului. Aici, unii hormoni (in

special cei proteici) interactioneaza cu receptori biochimici din membranele celulare. In

urma acestei interactiuni rezulta mesageri chimici de ordinul al doilea (ex: adenozin

monofosfatul ciclic – AMPc ) care provoaca modificarile metabolice si functionale

celulare.

Alti hormoni (cei sterolici) patrund in citoplasma celulei si in nucleu, unde interactioneaza

cu materialul genetic stimuland biosinteza proteinelor si enzimelor.

Exista o secretie endocrina bazala continua si una ocazionala, provocata de numerosi

factori de mediu intern si extern.

In afara glandelor endocrine individualizate anatomo-functional, exista si sisteme

endocrine difuze, aflate in diverse tesuturi si organe, capabile sa secrete hormoni cu

structura foarte diversa. Acestia nu actioneaza neaparat la distanta de locul de producere

si nu sunt transportati neaparat de sange sau limfa ei putand actiona local, asupra asupra

unor celule- tinta vecine (secretie paracrina). Exista de asemenea si posibilitatea sintezei

unor substante de catre o celula, iar substanta respectiva sa-si exercite actiunea chiar

asupra celulei care a produs-o (secretie autocrina).

Unii hormoni pot functiona ca neuromediatori sau neuromodulatori, eliberati in sinapsele

din sistemul nervos central sau periferic.

67
HIPOFIZA

Este o glanda cu secretie interna, localizata la baza encefalului, inapoia chiasmei optice,

in saua turceasca.

Hipofiza (glanda pituitara) are dimensiunile unui bob de fasole si forma ovala. Cantareste

500 mg.

Este alcatuita din trei lobi:

- anterior

- mijlociu (intermediar)

- posterior

Lobul anterior si cel mijlociu constituie adenohipofiza, iar lobul posterior neurohipofiza.

Neurohipofiza are, ca hipotalamusul, origine nervoasa.

68
Lobul anterior este partea cea mai dezvoltata a glandei: 75% din masa hipofizei. Lobul

intermediar este redus la o simpla lama epiteliala aderenta de lobul posterior.

Intre hipofiza si hipotalamus sunt relatii stranse atat anatomice, cat si functionale. Prin

legaturile vasculare si nervoase si prin produsii de neurosecretie hipotalamusul

controleaza si regleaza secretia hipofizei, iar prin intermediul acesteia coordoneaza

activitatea intregului sistem endocrin. Controlul hipotalamic se realizeaza prin intermediul

unor hormoni produsi in neuronii acestui organ prin procesul de neurosecretie.

Hipotalamusul este, in acelasi timp, si glanda endocrina si centru nervos de reglare a

functiilor vegetative.

Hipotalamusul secreta trei feluri de hormoni:

- de inhibare a adenohipofizei

- de stimulare a adenohipofizei

- cei ce se depoziteaza in neurohipofiza

Adenohipofiza

Este situata in partea anterioara, dar se intinde si posterior, inconjurand aproape complet

neurohipofiza.

Procesul de secretie al lobului anterior al hipofizei este influentat de centrii hipotalamici

prin sistemul port hipotalamohipofizar, sistem din ramurile carotidei interne care ajung in

regiunea hipotalamica si se capilarizeaza. Capilarele conflueaza pentru a se ramifica din

nou in jurul celulelor secretoare adenohipofizare. Secretia lobului anterior este influentata

de hipotalamus si pe cale umorala. Prin eliberarea de catre neuronii hipotalamici a unor

substante – factori (hormoni) de eliberare- este stimulata secretia hormonala a lobului

69
anterior. Pentru fiecare tip de hormon adenohipofizar, hipotalamusul secreta cate un factor

specific de eliberare ( RH=releasing hormon) sau de inhibare (IH: inhibiting hormon).

Cantitatea de RH eliberata de hipotalamus este in functie de concentratia sangvina a

hormonilor hipofizari sau ai glandelor periferice pe care hipofiza le stimuleaza. Cand

concentratia acestor hormoni creste in sange, are loc blocarea hormonilor de eliberare si

stimularea hormonilor de inhibare, iar cand concentratia hormonilorhipofizari sau ai

glandelor periferice scade, neurosecretia hipotalamica isi inverseaza sensul. Din echilibrul

acestor mecanisme rezulta o functie normala a tuturor glandelor endocrine. In acelasi

timp, secretia hipotalamica este influentata direct, pe cale nervoasa, prin stimuli veniti de

la sistemul limbic, sau reflex, prin stimuli veniti de la receptori.

Factorii de eliberare sunt:

1. Factorul de eliberare al tiroxinei (TRF)

2. Factorul de eliberare al hormonului somatotrop (GRF)

3. Factorul de eliberare al hormonului corticotrop (CRF)

4. Factori eliberatori de gonadotropine

5. Factorul inhibitor al eliberarii de prolactina

Acesti factori de eliberare actioneaza asupra celulelor tinta ale adenohipofizei activand

sinteza de hormoni corespunzatori.

Hormonul somatotrop (STH),denumit si „hormon de crestere‖, stimuleaza cresterea

armonioasa a intregului organism.

Mecanismul de reglare al hormonului somatotrop se afla sub control nervos sub influenta

centrilor hipotalamici prin intermediul factorului de eliberare al STH: GRF

Stimuleaza cresterea impreuna cu insulina, hormonii tiroidieni si gonadali.

70
STH determina o retentie de saruri de Ca, Na, K si P precum si de substante azotate.

STH stimuleaza condrogeneza (formarea cartilajului: khondros=cartilaj,

genesis=producere) la nivelul cartilajelor de crestere determinand cresterea in lungime a

oaselor. Majoritatea efectelor STH se exercita indirect, prin actiunea unui sistem de

factori de crestere: somatomedine.

Dupa pubertate, STH produce ingrosarea oaselor lungi si dezvoltarea oaselor late.

Stimuleaza cresterea muschilor si a viscerelor, cu exceptia creierului.

Efectele metabolice ale STH asupra metabolismului glucidic: si lipidic:

- este antagonic in raport cu insulina, avand efect diabetogen (produce hiperglicemie,

reduce utilizarea glucozei de catre tesuturi). Inhiba transportul glucozei in celula

musculara si adipoasa, stimuleaza gluconeogeneza si inhiba glucoza.

Efectele metabolice ale STH asupra metabolismului lipidic: efect cetogen prin stimularea

eliberarii acizilor grasi din tesutul adipos, cresterea concentratiei acizilor grasi liberi in

sange si prin stimularea oxidarii lor hepatice, cresterea productiei de corpi cetonici.

Hipersecretia STH are:

- consecinte asupra dezvoltarii somatice

Daca hipersecretia a survenit inainte de pubertate se produce gigantismul. Individul atinge

talii de peste doi metri prin cresterea exagerata in lungime a extremitatilor. Intelectul nu

este afectat.

Dupa pubertate se produce acromegalia caracterizata prin cresterea exagerata a oaselor

fetei, a mandibulei, a oaselor late in general, ingrosarea buzelor, cresterea viscerelor

(inima, ficat, rinichi, limba) si cresterea exagerata a mainilor si picioarelor.

- consecinte metabolice
71
Consecintele metabolice ale hipersecretiei STH sunt mai exprimate la adult. Se produce o

hiperglicemie permanenta care determina epuizarea celulelor β din pancreas si se

instaleaza diabetul zaharat hipofizar.

Exagerarea catabolismului lipidic duce la cresterea concentratiei corpilor cetonici si

acidoza metabolica.

Hiposecretia produce, la copil, oprirea cresterii somatice, dar nu a celei neuropsihice.

Boala se numeste piticism (nanism hipofizar). Indivizii au talie mica (1,20 – 1,30) dar

proportionat dezvoltati si cu intelectul normal.

STH are si o actiune proflogistica, marind rezistenta organismului mai ales la infectia

TBC.

De asemenea STH actioneaza lactagog stimuland impreuna cu estrogenii si prolactina

secretia de lapte.

Reglarea secretiei de STH:

- varful fiziologic al ritmului nictemeral al STH se situeaza noaptea, in primele ore

de somn profund.

- stimulatori: hipoglicemia, cresterea concentratiei unor aminoacizi circulanti,

inanitia

- inhibitori: cresterea acizilor grasi liberi circulanti

STH este un hormon activat de stress.

Secretia STH este influentata de interactiunea cu mediatori si hormoni: dopamina si

noradrenalina stimuleaza, iar cortizolul inhiba secretia STH.

Prolactina sau hormonul luteotrop (LTH) sau hormonul mamotrop

La barbat, nivelul sanguin de prolactina, care este in mod obisnuit mai mic decat la femei,

ramane relativ constant din copilarie pana la batranete.

72
La femeie, stimuleaza secretia lactata a glandei mamare, sensibilizata de estrogeni si

progesteron.

Prolactina este un inhibitor al activitatii gonadotrope fiind capabila sa previna ovulatia.

Secretia de prolactina este inhibata de hipotalamus prin hormonul PIH, care are rol

esential in reglarea secretiei, chiar daca se stipuleaza si un hormon eliberator.

Dopamina asigura reglarea secretiei de prolactina prin feedback negativ in functie de

nivelul circulant al prolactinei.

Secretia de prolactina in afara sarcinii este stimulata de efortul fizic, stress psihic si

chirurgical, hipoglicemie, somn.

In timpul sarcinii secretia prolactinei creste gradat, atingand un varf la nastere si revenind

la nivelul de control dupa aproximativ 8 zile. Suptul determina cresterea temporara a

secretiei de prolactina.

Corticotropina sau hormonul adenocorticotrop (ACTH)

Stimuleaza activitatea secretorie a glandei corticosuprarenale.

Produce cresterea concentratiei sangvine a glucocorticoizilor si hormonilor androgenitali.

ACTH stimuleaza direct melanogeneza si expansiunea pigmentului melanic in melanocite

producand pigmentarea pielii.

Hipersecretia de corticotropina produce atat efectele excesului de glucocorticoizi

(exagerarea catabolismului proteic, hiperglicemie, obezitate) cat si efectele melanocito-

stimulatoare, pigmentarea pielii (diabet bronzat). Aceste modificari se intalnesc in boala

Cushing provocata de tumori ale celulelor bazofile (care secreta ACTH).

Hiposecretia de ACTH produce efectele deficitului de glucocorticoizi.

Secretia de ACTH este controlata de hipotalamus prin CRH (hormon de eliberare a

corticotropinei) si de glucocorticoizi prin feedback negativ.

73
Tireostimulina sau hormonul tireotrop (TSH)

Stimuleaza sinteza si secretia de hormoni tiroidieni. Efectul fiziologic al TSH se exercita

prin glanda tiroida.

Efectele administrarii TSH sunt indirecte fiind mediate de tiroxina si triiodotironina.

TSH stimuleaza atat captarea iodului de catre celulele foliculului tiroidian cat si sinteza si

eliberarea hormonilor iodati din molecula de tireoglobulina.

Hipersecretia de TSH duce la hipertiroidism (ex: boala Basedow). Exoftalmia (protruzia

globilor oculari) din hipertiroidism se datoreaza unui alt hormon hipofizar care determina

acumularea apei si a grasimii in tesutul retroorbital.

Hiposecretia de TSH duce la insuficienta tiroidiana.

Secretia de TSH este reglata de hipotalamus si de nivelul tiroxinei sangvine.

Hipotalamusul secreta un hormon de eliberare a tireostimulinei: TRH.

Stress-ul blocheaza secretia de TSH. Expunerea la frig o mareste, expunerea la cald o

reduce.

Emotiile intensifica eliberarea de TSH.

Gonadostimulinele sau hormonii gonadotropi

Controleaza functia gonadelor.

Hormonul folicostimulant (FSH) este secretat de celulele bazofile. La barbat stimuleaza

dezvoltarea tubilor seminiferi si a spermatogenezei, iar la femeie determina cresterea si

maturarea foliculului de Graaf si secretia de estrogeni.

Hormonul luteinizant (LH), stimulat de celulele bazofile, actioneaza la barbat prin

stimularea secretiei de androgeni de catre celulele interstitiale ale testiculului. La femeie

determina ovulatia si aparitia corpului galben a carui secretie de progesteron si estrogeni o

stimuleaza.
74
Hipotalamusul stimuleaza secretia de LH si FSH printr-un hormon de eliberare a

gonadotropinei (LHRH).

Lobul intermediar

Reprezinta 2% din masa hipofizei. Anatomic face parte din adenohipofiza.

El secreta un hormon de stimulare a pigmentogenezei, hormonul melanocitosti-mulant

(MSH), care are acelasi precursor ca ACTH-ul.

Hipotalamusul secreta un hormon de inhibare a melanocitostimulinei.

Neurohipofiza (lobul posterior)

Are conexiuni cu hipotalamusul.

Este alcatuit din prelungiri ale fibrelor nervoase care provin din nucleii hipotalamici si

care se termina in hipofiza posterioara.

Spre deosebire de lobul anterior, a carei functie este reglata umoral prin factorii de

eliberare elaborati de hipotalamus care stimuleaza activitatea secretorie adenohipofizara,

prin circulatia sistemului port hipotalamo-hipofizar, functia lobului posterior este in

legatura cu produsul de neurosecretie transmis de-a lungul fibrelor de la hipotalamus la

lobul posterior al hipofizei. Neurohipofiza reprezinta un depozit de hormoni. (secretati in

hipotalamus). Eliberarea in circulatie a acestor hormoni se face sub influenta

hipotalamusului.

Vasopresina sau hormonnul antidiuretic (ADH)

Actiunea sa principala este cresterea absorbtiei facultative a apei la nivelul tubilor distali

si colectori ai nefronului.

75
In afara de reducerea si concentrarea urinei (favorizand „retinerea‖ apei in rinichi prin

cresterea permeabilitatii celulelor tubilor colectori renali pentru apa), ADH produce si

reducerea secretiilor tuturor glandelor exocrine, si, prin aceasta contribuie la mentinerea

volumului lichidelor organismului si la reglarea pe termen lung a presiunii arteriale. Deci

ADH-ul mentine homeostazia osmotica si volumul lichidului extracelular, inclusiv

plasmatic.

In doze mari, vasopresina produce vasoconstrictie arteriolara, creste tensiunea arteriala,

produce hiperglicemie si stimuleaza peristaltismul intestinal.

Hiposecretia acestui hormon determina pierderi mari de apa, in special prin urina, a carei

cantitate poate ajunge la 20 litri / 24 ore. Boala se numeste diabet insipid si survine in

leziuni ale hipotalamusului sau neurohipofizei.

Reglarea secretiei de ADH:

- osmotica: cresterea presiunii osmotice a lichidelor extracelulare stimuleaza sinteza si

secretia de ADH. Acest tip de reglare este mecanism reflex de feedback negativ

neuroendocrin la care participa receptori speciali (osmoreceptori) si nucleii hipotalamici

- volemica: scaderea volemiei determina cresterea secretiei de ADH.

Ocitocina (oxitocina)

Actiuni:

- stimularea contractiei musculaturii netede a uterului gravid, mai ales in preajma

travaliului

- expulzia laptelui din glanda mamara datorata contractiei celulelor mioepiteliale care

inconjoara alveolele.
76
Reglarea secretiei de oxitocina o face hipotalamusul care primeste stimuli excitatori de la

organele genitale interne sau de la receptorii din tegumentele glandei mamare.

In lipsa secretiei de oxitocina nasterea se produce dificil, iar alaptarea este imposibila.

TIROIDA

Este cea mai mare glanda cu secretie interna a organismului. Poarta numele dupa

cartilajul nepereche laringian in dreptul caruia se afla.

Cantareste 30g.

Este localizata in fata anterioara a gatului, pe trahee, intr-o capsula fibroasa (loja tiroidei).

Are forma literei H si consta din doi lobi uniti prin istmul tiroidian. Parenchimul glandular

este format din celule epiteliale organizate in foliculi (formatiuni veziculoase). In

interiorul foliculilor tiroidieni se afla un material omogen, vascos, numit coloid. Acesta

contine tireoglobulina, forma de depozit a hormonilor tiroidieni. Tireoglobulina este o

proteina sintetizata de celulele foliculare.

Prin iodarea moleculelor de tirozina din structura tireoglobulinei rezulta hormoni

tiroidieni. Prin urmare, hormonii secretati de tiroida sunt derivati iodati ai tirozinei.
77
In tiroida in repaus, foliculii sunt dilatati ca urmare a acumularii de tireoglobulina. In

hiperactivitate cavitatea foliculara se reduce prin eliberarea in circulatie a hormonilor

tiroidieni.

Intre foliculii tiroidieni se gasesc celule speciale – celule parafoliculare sau celule „C‖,

care secreta calcitonina.

Glanda tiroida prezinta o vascularizatie foarte bogata.

Dintre toti compusii cu iod de la nivelul coloidului numai tiroxina (sau tetraiodotironina

=T4: contine patru atomi de iod in molecula) si triiodotironina (T3: contine trei atomi de

iod in molecula) sunt considerati adevaratii hormoni tiroidieni. Ei se afla legati, la nivelul

coloidului, de o proteina: tireoglobulina.

Sinteza hormonilor si eliberarea lor din coloid in sange se face sub actiunea TSH

hipofizar.

Actiunea hormonilor tiroidieni este foarte complexa:

- influenteaza procesele energetice din organism intensificand oxidatiile celulare care

cresc metabolismul bazal si consumul de energie

- au rol in procesele morfogenetice de crestere si diferentiere celulara si tisulara.

Aceasta actiune se manifesta foarte pregnant la nivelul sistemului nervos

- in afara de efectul calorigen (glanda termogenica), hormonii tiroidieni mai produc o

crestere a metabolismului bazal (creste consumul de O2).

78
Efectele hormonilor tiroidieni asupra metabolismului intermediar:
Metabolism Efecte

Stimuleraza absorbtia intestinala a glucozei, transportul

Glucidic intracelular al glucozei, glicoliza, glucogeneza, riposta
insulinica
Stimuleaza lipoliza, sinteza lipidelor in ficat, urmata de
Lipidic scaderea concentratiei plasmatice a trigliceridelor,
forsfolipidelor, colesterolului.
Stimuleaza sintezele proteice. Stimuleaza catabolismul proteic
care, in lipsa unui aport alimentar echilibrat energetic, poate
Protidic
domina efctele anabolice, avand ca rezultata un bilant azotat
negativ

Efecte specifice pe sisteme si organe

Sistem sau organ Efecte
Cresterea fortei si a frecventei contractiilor
Aparatul cardio-vascular cardiace
Vasoldilatatie
Cresterea tonusului, a fortei de contractie si
Muschii scheletici a promptitudinii raspunsului reflex de tip
miotatic
Cresterea amplitudinii si frecventei
Respiratia
miscarilor respiratorii
Stimuleaza diferentierea neuronala,
dezvoltarea normala a sinapselor,
mielinizarea.
Activitatea psihica ramane dependenta de
Sistemul nervos tiroida si la adult, a carui vitezade ideatie si
reactivitate se coreleaza pozitiv cu functia
tiroidiana. Rolul stimulator se extinde si
asupra sistemului nervos somatic si
vegetativ

Hormonii tiroidieni intensifica oxidarile metabolice in toate celulele, cu exceptia uterului,

testiculelor si creierului.
79
In cazul insuficientei tiroidiene sau dupa extirparea glandei consumul de O 2 si

metabolismul bazal scad. Ele pot fi readuse la valori normale prin administrarea de

hormoni tiroidieni. Triiodotironina actioneaza mai rapid si mai puternic decat tiroxina.

Efectele maxime ale tiroxinei apar la 2-3 saptamani de la administrare.

Hipofunctia tiroidiana duce la consecinte variabile in functie de varsta:

- copilul mic: incetinire a dezvoltarii somatice si psihice care poate merge pana la

cretinism

- la adult, forma tipica de insuficienta tiroidiana: mixedem – diminuarea atentiei,

memoriei, a capacitatii de invatare

O alta afectiune, intalnita mai frecvent in regiunile muntoase este gusa endemica. Gusa

este o crestere anatomica a glandei, in special a stromei conjunctive, insotita de obicei de

hipofunctie. Cauza gusei o reprezinta prezenta in alimente si in apa de baut a unor

substante chimice oxidante (substante gusogene). Actiunea acestora se exercita in mod

negativ, producand hipertrofia glandei numai in regiunile sarace in iod. Administrarea

iodului sub forma de tablete sau de sare de bucatarie iodata previne aparitia gusei la

locuitorii regiunilor endemice.

Scoala romaneasca de endocrinologie (C.I.Parhon si elevii) au adus mari contributii

la eradicarea gusei endemice.

Indiferent de varsta procesele energetice sunt reduse, metabolismul bazal este scazut iar

tesuturile sunt imbibate cu un edem mucos: mixedem, pielea uscata si ingrosata, caderea

parului, senzatie de frig.

Hiperfunctia tiroidiana se intalneste in boala Basedow.

80
Explorarea functiei tiroidiene se poate face prin determinarea metabolismului bazal si prin

utilizarea iodului radioactiv a carui capatare de catre tiroida creste in hiperfunctia si scade

in hipofunctia glandei.

Reglarea secretiei tiroidei se face prin mecanism de feedback hipotalamo-hipofizo-

tiroidian.

Calcitonina

La nivelul tiroidei si paratiroidelor au fost puse in evidenta celule diferite de restul

epiteliului glandular, numite celule „C‖

Ele secreta un hormon hipocalcemiant (care ajuta la fixarea Ca2+ in oase) numit

calcitocina.

PARATIROIDELE

Sunt patru glande mici situate cate doua pe fata posterioara a lobilor tiroidieni, in afara

capsulei acesteia, de care adera, fara a avea insa relatii functionale.

Epiteliul secretor este reprezentat de doua tipuri de celule dispuse in cordoane sau

formand mici foliculi:

81
- celule principale ce secreta parathormonul

- celule parafoliculare identice cu celulele „C‖ de la tiroida. Acestea secreta calcitonina.

Parathormonul (PTH)

Este activ asupra osului, rinichiului si tractului digestiv, fie prin efecte directe, fie prin

efectele vitaminei D, a carei secretie o controleaza.

Are rol in mentinerea echilibrului fosfocalcic in lichidul extracelular.

Efecte asupra sistemului osos:

- efecte rapide si imediate (in decurs de minute): creste permeabilitatea membranei

osteoblastelor si osteocitelor pentru calciu; cresterea calciului citosolic este urmata de

expulzarea activa a calciului in spatiul extracelular, ceea ce duce la cresterea calcemiei

- efecte lente si tardive (zile, saptamani): activarea osteoclastelor. In efectul sau de lunga

durata PTH stimuleaza atat osteogeneza cat si osteoliza; echilibrul proceselor de

remaniere osoasa este insa deplasat in favoarea osteolizei.

Efecte la nivelul rinichiului:

- determina hidroxilarea 25-dihidroxicolecalciferolului in pozitia 1, rezultand forma activa

a vitaminei D3.

- stimuleaza reabsorbtia tubulara a calciului in nefronul distal rezultand hipocalciurie

- inhiba reabsorbtia tubulara a fosfatilor anorganici rezultand hiperfosfaturie

- intensifica reabsorbtia tubulara a ionilor de magneziu si hidrogen, dar inhiba reabsorbtia

sodiului, potasiului si a unor aminoacizi.

Efecte la nivelul tractului digestiv:

- absoarbe activ calciul in functie de continutul dietei, efect indirect mediat de vitamina

D3
82
Hipercalcemia si hipofosfatemia sunt rezultatul efectelor conjugate ale PTH in

interactiune cu organele tinta mentionate.

Mecanismul principal de reglare: bucla de feedback negativ care coreleaza direct celulele

secretoare de PTH cu nivelul circulant al calciului ionic, solubil. Hipercalcemia inhiba

secretia de PTH si invers. Scaderea calciului ionic determina semne de hiperexcitabilitate

neuro-musculara, tetanie, convulsii

Mecanisme asociate de reglare:

- feedback negativ exercitat de vitamina D3 asupra celulelor paratiroidiene

- feedback negativ exercitat de magneziul ionic circulant. Hipomagnezemia inhiba

secretia de PTH si invers

Tulburarile functiei paratiroidiene

- Osteita fibro-chistica: in caz de hipersecretie (in tumori secretante) are loc cresterea

calciului in sange, rarefierea si demineralizarea oaselor care pot prezenta fracturi

spontane, iar calciul aflat in exces in sange se depune in tesuturi sau formeaza calculi

urinari. Semne de intoxicatie prin cresterea calcemiei: greata, voma, inapetenta, poliurie si

calciurie (se pierde mult calciu prin urina), sete excesiva

- Tetania apare in conditiile unei hipofunctii paratiroidiene cu o secretie inadecvata

de PTH. Se caracterizeaza prin convulsii/spasme musculare, nervozitate. Biologic apare o

scadere dramatica a calciului ionic si o crestere a fosfatului din plasma cu hiperventilatie

Calcitonina (CT)

Este secretat de celulele C parafoliculare tiroidiene.

Stimulul declansator al secretiei de CT este hipercalcemia.

83
Efectele sale se exercita la nivelul urmatoarelor tinte:

1. osul

- reducerea osteolizei osteocitare

- stimularea osteoblastelor

- inhibarea formarii de osteoclaste noi

2. rinichiul

- efect minor de reducere a reabsorbtiei tubulare de calciu.

Rezultatul global al efectelor CT este hipocalcemia.

Reglare: o bucla de feedback negativ coreleaza nivelul seric al calciului ionic cu

activitatea celulelor secretoare de CT.

GLANDA SUPRARENALA

Este un organ pereche situat deasupra polului superior al rinichiului.

Tesutul glandular este format din doua parti distincte, diferite din punct de vedere

embriologic, anatomic si functional: corticosuprarelala (situata periferic) si

medulosuprarenala (situata central), intre ele neexistand o legatura functionala directa.

84
Corticosuprarenala (CSR)

Hormonii secretati de CSR sunt de natura lipidica. Ei provin din colesterol.

Rolul hormonilor steroizi este vital. Indepartarea glandelor suprarenale duce la moartea

vietuitoarelor in cateva zile.

Din punct de vedere histologic este alcatuita din trei zone:

1. Zona glomerulara (la exterior) care secreta mineralocorticoizii:

- aldosteronul (hormon principal)

- corticosteronul (produs intermediar)

2. Zona fasciculata (la mijloc) cu celule asezate in coloane, care secreta

glucocorticoizii:

- cortizon

- hidrocortizon (cortizol)

3. Zona reticulara (la interior) care secreta hormonii sexosteroizi

- androgeni

- estrogeni

Clasificarea hormonilor corticosuprarenali se face mai putin dupa criterii chimice si mai

mult dupa efectele biologice.

Mineralocorticoizii (in special aldosteronul)

Joaca rol in metabolismul sarurilor minerale, determinand reabsorbtia Na + in schimbul K+

sau H+ pe care ii excreta la nivelul tubilor uriniferi contorti distali si colectori. Se produce

potasurie si acidurie. Reabsorbtia sodiului este insotita de reabsorbtia clorului.

Reabsorbtia apei este consecinta gradientului osmotic creat de transportul NaCl.

85
Aldosteronul, prin actiunea sa de retinere a Na+ in organism are rol in mentinerea presiunii

osmotice a mediului intern al organismului si a volumului sangvin, precum si in echilibrul

acido-bazic. Celule tinta asemanatoare se afla si in glandele sudoripare, salivare, colice.

Reglarea secretiei de mineralocorticoizi se face prin mai multe mecanisme: scaderea Na+

sau cresterea K+ din sange, scaderea presiunii osmotice si scaderea volumului sangvin

excita secretia de aldosteron in timp ce cresterea acestora o inhiba. Un rol important il are

renina secretata de rinichi. Sub influenta ei are loc transformarea angiotensinogenului in

angiotensina care stimuleaza secretia de aldosteron. ACTH-ul stimuleaza si el 20% din

secretia de aldosteron.

Hipersecretia de aldosteron (boala Conn) duce la retentie masiva de sare si apa si

determina edeme si hipertensiune.

Hiposecretia se intalneste in cazul insuficientei globale a CSR (boala Addison). La acesti

bolnavi are loc o pierdere de sare si apa urmata de hipotensiune si adinamie (scaderea

capacitatii de efort).

Glucocorticoizii

Sunt reprezentati in special de cortizon si hidrocortizon (cortizol). Circula in sange legati

de proteinele plasmatice. O mica fractiune libera a cortizolului exercita efectele

metabolice specifice.

Efecte specifice ale glucocorticoizilor asupra unor organe si tesuturi

Organ sau tesut Efecte

Rol permisiv pentru mentinerea tonusului vasomotor

Muschi neted vascular
simpato-adrenergic. Controlul permeabilitatii vasculare
Efect catabolizant prin diminuarea sintezei matricei
Sistem osos
organice si diminuarea absorbtiei intestinale a calciului

86
 Pentru mentinerea echilibrului hidric este necesara prezenta
Echilibrul hidric acestor hormoni; probabil ei determina cresterea ratei
filtrarii glomerulare.
Reducerea numarului de eozinofile si bazofile circulante.
Cresterea numarului de neutrofile, plachete, hematii
Organe hematopoietice si
Cresterea stabilitatii membranelor lizozomale
sistem imun
Scaderea numarului de limfocite circulante (limfopenie)
Inhibarea eliberarii de histamina
Prezenta acestor hormoni este necesara pentru asigurarea
Functiile superioare ale integritatii functiilor respective (scaderea cantitatii de
SNC hormoni determina: modificari EEG, alterarea
personalitatii, modificari senzoriale

Roluri fiziologice in metabolismul intermediar

Metabolism Efecte
Stimuleaza catabolismul in muschii
Protidic scheletici, tesutul conjunctiv si limfoid,
stimuleaza anabolismul in ficat
Hiperglicemie prin gluconeogeneza,
glicogenoliza hepatica, inhibitia consumului
Glucidic periferic de glucoza cu menajarea cordului
si a creierului.
Efect antiinsulinic
Stimularea lipolizei. Cresterea concentratiei
Lipidic acizilor grasi liberi plasmatici.
Stimularea cetogenezei

Reglarea secretiei de glucocorticoizi se face de catre sistemul hipotalamo-hipofizar printr-

un mecanism de feedback negativ. Sub influenta CRH (hormon eliberator de

corticotropina sau corticoliberin) hipofiza secreta mai mult ACTH iar acesta stimuleaza

secretia de glucocorticoizi.

87
Cresterea concentratiei sangvine a cortizolului liber inhiba secretia de CRH iar scaderea o

stimuleaza. Secretia de glucocorticoizi prezinta ritm circadian ACTH – dependent, cu

maxim de secretie dimineata.

Hipersecretia de glucocorticoizi determina sindromul Cushing (hipercorticismul,

hipercortizolism) in care predomina semnele dereglarilor metabolismelor intermediare.

Bolnavii prezinta obezitate, diabet si hipertensiune.

Hiposecretia se intalneste in boala Addison.

Hormonii sexosteroizi

Sunt reprezentati de androgeni, asemanatori celor secretati de testicul. Au actiune

masculinizanta redusa fata de cea a testosteronului.

Actiunea lor fiziologica se manifesta in timpul vietii intrauterine si al pubertatii

contribuind la aparitia caracterelor sexuale secundare. In circulatie, pot fi transformati in

estrogeni.

Hiposecretia acestor hormoni este compensata de secretia gonadelor.

Hipersecretia are efecte masculinizante puternice

Reglarea secretiei hormonilor sexosteroizi se face prin mecanisme hipotalamo-hipofizare.

Rolul cel mai important il joaca ACTH.

Medulosuprarenala (MSR)

Anatomic si functional medulara glandei suprarenale este un ganglion simpatic ai carui

neuroni nu au prelungiri.

Hormonii secretati de medulara se numesc catecolamine:

- adrenalina: 80%

- noradrenalina: 20%
88
Actiunea acestor hormoni este identica cu efectele excitatiei sistemului nervos simpatic.

De fapt, la terminatiile simpatice din tesuturi se elibereaza aceleasi catecolamine in

proportie inversa. Noradrenalina si, in proportie mai redusa adrenalina sunt mediatori

chimici ai sistemului nervos simpatic.

Principalele actiuni ale acestor hormoni si mediatori chimici:

Sistem sau organ Actiune
Produc tahicardie, vasoconstrictie si
hipertensiune
Creste excitabilitatea inimii
Adrenalina dilata vasele musculare si le
Aparat cardio-vascular
contracta pe cele din piele, mucoase si
viscere
Noradrenalina are predominant actiuni
vasoconstrictoare
Determina relaxarea musculaturii netede
Aparat respirator
bronsice
Determina relaxarea musculaturii netede a
peretilor si contractia sfincterelor. Inhiba
Tub digestiv
majoritatea secretiilor. Contracta capsula
splinei
Produc glicogenoliza si hiperglicemie,
mobilizarea grasimilor din rezerve si
Metabolism glucidic si lipidic catabolismul acizilor grasi.
Adrenalina are efecte predominant
metabolice si energetice
Dilata pupila, contracta fibrele netede ale
muschilor erectori ai firului de par.
Produc alerta corticala, anxietate, frica

Reglarea secretiei medulosuprarenalei se face prin mecanisme neuro-umorale. Rolul de

stimulator il are SN simpatic.

89
Concentratia glucozei in sange are si ea un rol de reglare: scaderea glicemiei stimuleaza

secretia de catecolamine iar cresterea glicemiei o diminueaza. Stress-ul si suprasolicitarile

stimuleaza secretia medulosuprarenalei.

In somn si in conditii de baza secretia este scazuta.

In efort fizic, la frig, in hipotensiune, emotii, se descarca secretia MSR.

Proportia hormonilor se poate schimba: in stresuri cu care individul este obisnuit creste

noradrenalina, in stresuri neobisnuite creste adrenalina.

Hipofunctia medularei este compensata de activitatea sistemului nervos simpatic.

Hiperfunctia se intalneste in tumori ale medularei si se caracterizeaza prin crize de

hipertensiune arteriala.

Atat secretia corticalei cat si a medularei suprarenale sunt stimulate in conditii de

stress (stari de incordare neuropsihica, emotii, traumatisme, frig sau caldura excesiva).

Acesti hormoni au un rol important in reactia de adaptare a organismului in fata diferitelor

agresiuni interne si externe.

PANCREASUL ENDOCRIN

Pancreasul este o glanda cu dubla secretie: exocrina si endocrina.

Este implicat prin horonii secretati in controlul metabolismelor intermediare ale

glucidelor, lipidelor, proteinelor.

Componenta endocrina este reprezentata de insulele Langerhans, insule de celule

endocrine, care contin mai multe tipuri de celule secretorii:

Tip de celule Proportia Secretie
A sau Alfa 25-30% glucagon
B sau Beta 60-70% insulina
D sau Delta 10% somatostatin
F polipeptidul pancreatic
90
Insulina

Este primul hormon descoperit de un cercetator roman, Nicolae C. Paulescu in 1921,

pentru a carui redescoperire a fost acordat premiul Nobel in 1922 lui Banting, McLeod si

Best.

Insulina este un hormon proteic ce contine 51 de aminoacizi, fiind secretata sub forma

unor precursori prin ale caror transformari succesive rezulta insulina ce se depoziteaza la

nivelul granulelor din celulele B.

Insulina este atacata si inactivata de proteaze, de aceea administrata pe cale digestiva (la

bolnavii cu diabet) este inactivata. Este activa numai in administrare parenterala (de

obicei subcutan) cand trece bariera capilara si se repartizeaza atat in sange cat si in

lichidul interstitial.

Efectele insulinei sunt initiate prin legarea de o proteina membranara receptoare care este

activata.

91
Efectele stimularii cu insulina:

- membranele celulelor musculare, adipocitelor si ale altor celule devin foarte permeabile

pentru glucoza ceea ce permite o patrundere rapida a glucozei in celule

- cresterea permeabilitatii membranare pentru aminoacizi, K, Mg, PO4

- modificarea nivelului de activitate al multor enzime metabolice intracelulare (efect ce

apare la 10-15 min. de la stimulare

- formarea de noi proteine (efect ce apare la ore sau zile de la stimulare)

- scade concentratia plasmatica a K+ prin stimularea transportului sau in celulele

musculare si hepatice

- facilitarea transportului intracelular al magneziului si fosfatilor

- efect antinatriuretic prin stimularea reabsorbtiei tubulare a Na+

Concluzie: insulina este singurul hormon cu efect anabolizant pentru toate metabolismele

intermediare si singurul hormon hipoglicemiant.

Reglarea secretiei de insulina

Nivelul glicemiei este principalul reglator al secretiei de insulina. La o valoare normala a

glicemiei a jeun (dimineata inainte de mic dejun) rata de secretie a insulinei este minima.

Daca glicemia creste brusc la 200-300 mg% si se pastreaza la acest nivel secretia de

insulina se va modifica si ea in sens crescator, in doua etape:

a) In primele 3-5 minute valoarea insulinei plasmatice va creste de aproape 10 ori

datorita eliberarii insulinei preformate din insulele Langerhans. Aceasta insulinemie nu se

poate mentine si va scadea in urmatoarele 5-10 minute.

92
 b) Dupa aproximativ 15 minute secretia de insulina creste din nou si va atinge un

platou in 2-3 ore la o valoare mai mare decat precedenta. De acest efect sunt

raspunzatoare atat insulina preformata cat si cea nou secretata.

Raspunsul insulinei la administrarea de glucoza este mai mare daca aceasta se face oral si

nu intravenos. Glucoza orala determina o crestere a insulinemiei mediata neural si, in

plus, in perioadele digestive se elibereaza hormoni gastro-intestinali care, la randul lor

determina o crestere a secretiei de insulina.

Alti factori care controleaza in mica masura secretia de insulina:

- aminoacizii: arginina, lizina, fenilalanina

- hormonii gastro-intestinali: gastrina, secretina, colecistikinina

- hormonii insulari: glucagonul stimuleaza secretia de insulina in timp ce somato-statina o

inhiba

- STH, cortizolul, progesteronul si estrogenii cresc secretia de insulina.

- adrenalina determina cresterea glicemiei ca raspuns la stress

- obezitatea se caracterizeaza prin hiperinsulinemie si rezistenta la insulina, dar nivelul

glicemiei si al glucagonului sunt normale

- potasiul si calciul sunt necesari pentru raspunsul normal al insulinei si al glucagonului la

variatiile glicemiei.

Deficitul de insulina (diabetul zaharat) este o boala metabolica complexa caracterizata

prin prezenta valorilor crescute ale gliecmiei la determinari repetate. Principalele

modificari ale homeostaziei in diabetul zaharat: hiperglicemia, glicozuria, poliuria,

polidipsia, polifagia, acidoza si coma diabetica, dezechilibre electrolitice. Complicatiile

93
majore ale acestei boli sunt infectioase precum si compromiterea morfofunctionala a unor

tesuturi si organe de importanta vitala: sistem nervos, cardiovascular, excretor.

Excesul de insulina se caracterizeaza prin hipoglicemie severa care poate compromite

dramatic functia sistemului nervos.

Glucagonul

Hormon proteic, alcatuit din 29 aminoacizi, se secreta si el sub forma unor precursori.

Efectele sale se exercita asupra

a) Metabolismului glucidic

- stimuleaza glicogenoliza la nivel hepatic

- stimuleaza gluconeogeneza hepatica

- creste extragerea aminoacizilor din sange de catre hepatocite facandu-i disponibili

pentru conversia in glucoza

b) Metabolismul lipidic

- efect lipolitic si determina cresterea nivelului plasmatic al acizilor grasi

- este esential in cetogeneza datorita oxidarii acizilor grasi

c) Metabolismul proteic

- efect priteolitic la nivel hepatic

- efect antianabolic prin inhibarea sintezei proteice

In cantitati foarte mari glucagonul determina:

- cresterea fortei de contractie a cordului

- cresterea secretiei biliare

- inhibarea secretiei gastrice

94
Reglarea secretiei de glucagon: glicemia este cel mai important factor de control al

secretiei de glucagon, astfel ca in hipoglicemie el este secretat in cantitati mari si

determina cresterea eliberarii de glucoza hepatica, corectand nivelul glicemiei.

Concentratii crescute de aminoacizi stimuleaza secretia de glucagon.

Efortul fizic intens ca si anumiti hormoni intestinali cresc secretia de glucagon.

Insulina si acizii grasi circulanti inhiba eliberarea de glucagon.

GLANDA PINEALA (EPIFIZA)

Este o formatiune glandulara mica, de forma unui con de brad (de unde ii vine si numele)

Intra in componenta epitalamusului, avand conexiuni anatomico-functionale cu acesta,

formand impreuna un sistem neurosecretor epitalamo-epifizar.

Structurile secretorii sunt reprezentate de cordoane celulare nevroglice (pinealocite), cu

proprietate secretorie si elemente nervoase (celule si prelungiri).

Rolul epifizei este de organizare circadiana si sezoniera a functiilor cerebrale si endocrine

prin sincronizare cu lumina mediului exterior in special a acelor functii legate de

reproducere, de ciclul somn-veghe, de echilibrul electrolitic.

Celulele glandei pineale receptioneaza impulsul nervos simpatic si il transforma in

secretie hormonala endocrina.

Hormonii eliberati de epifiza:

- melatonina: ritm de productie circadian cu varf de producere noaptea

- serotonina: precursorul melatoninei, cu varf de producere ziua

- vasotocina: este inrudita cu vasopresina

95
Eliberarea hormonilor epifizari se face in curentul sanguin dar si in lichidul

cefalorahidian.

Cu varsta, glanda epifiza se calcifica, dar aceasta nu modifica concentratia glandulara a

melatoninei.

Epifiza are legaturi stranse cu retina. Stimulii luminosi produc, prin intermediul nervilor

simpatici, o reducere a secretiei de melatonina. In intuneric secretia de melatonina creste.

TIMUSUL

Are rol de glanda endocrina pana la pubertate, dupa care involueaza fiind inlocuit treptat

cu tesut conjunctiv.

Este asezat in spatele sternului, are culoare roz si consustenta moale.

Este o glanda cu structura mixta, de epiteliu secretor si organ limfatic.

In organism are mai multe functii:

- rol de organ limfatic central

- rol de glanda endocrina

96
Desi nu au fot individualizati hormoni ca atare, se cunosc o serie de efecte ale extractelor

de timus:

- actiune de franare a dezvoltarii gonadelor

- actiune de stimularea a mineralizarii osoase

- efecte de franare a mitozelor

Functiile etimusului sunt puternic blocate de hormonii steroizi, care determina involutia

acestui organ.

GLANDELE SEXUALE

Sunt glande mixte: exo- si endocrine

- testiculul (gonada masculina)

- ovarul (gonada feminina).

4. LOCOMOTIA

FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS

Oasele sunt piese rigide, componente ale scheletului, care indeplinesc mai multe roluri

functionale:

1. Rol de parghii ale aparatului locomotor

2. Rol de protectie a unor organe vitale

3. Rol antitoxic: oasele retin numeroase substante toxice patrunse accidental in

organism (Hg, Pb, F) si le elibereaza treptat, fiind eliminate renal. In felul acesta

97
concentratia sangvina a toxicului nu creste prea mult si sunt prevenite efectele nocive

asupra altor organe.

4. Rol de sediu principal al organelor hematopoietice: la copii toate oasele iar la adult

oasele late contin maduva rosie, hematogena.

5. Rol in metabolismul calciului, fosforului si electrolitilor: oasele reprezinta

principalul rezervor de substante minerale al organismului

Compozitia chimica

Osul este alcatuit dintr-o matrice organica solida care este foarte mult intarita de

depozitele de saruri de calciu.

Osul compact obisnuit contine aproximativ:

- 30% din greutate : matrice

- 70% saruri

a) Matricea organica a osului este alcatuita din 90-95 % fibre de colagen iar restul este

substanta fundamentala, impreuna constituind oseina. Fibrele de colagen se extind de-a

lungul fibrelor de forta de tensiune si dau osului marea sa rezistenta. Substanta

fundamentala este alcatuita din lichid extracelulat, acid hialuronic si condroitin sulfat.

Functia exacta a acestora nu este cunoscuta, desi ei ajuta probabil la controlul depunerii

sarurilor de calciu.

b) Sarurile minerale sunt reprezentate in special de calciu si fosfati, iar cea mai importanta

substanta cristalina este hidroxiapatita.

Raportul relativ intre calciu si fosfor poate varia foarte mult in diverse conditii

nutritionale, acest raport, in unitati de greutate situandu-se intre 1,3 si 2,0.

98
Printre mineralele osului se numara si ionii de Mg, Na, K si bicarbonat, desi nu s-a putut

demonstra existenta unor cristale bine individualizate formate de acestia. Se presupune ca

ionii sunt mai degraba adsorbiti pe suprafata cristalelor de hidroxiapatita decat organizati

in cristale distincte proprii.

Aceasta capacitate a multor tipuri diferite de ioni de a se adsorbi pe suprafata cristalelor

osoase se extinde si la multi alti ioni straini osului in mod obisnuit cum ar fi strontiul,

uraniul, plutoniul si alte elemente transuranice, plumbul, aurul si alte metale grele,

precum si cel putin 9 din cele 14 produse radioactive majore eliberate de explozia bombei

de hidrogen. Depunerea substantelor radioactive in os poateproduce o iradiere prelungita

a tesuturilor osoase si, daca se depune o cantitate suficienta, se poate dezvolta uneori un

cancer osteogen.

Metabolismul osului

La nivelul oaselor au loc procese metabolice similare celorlalte organe. O particularitate

metabolica o constituie marea afinitate a substantei fundamentale fata de sarurile

minerale.

Rolul vitaminei D: actiunile ei determina cresterea concentratiei plasmatice a calciului.

Actioneaza direct pe os, intestinul subtire si rinichi:

Creste mobilizarea calciului si fosfatului din os
Actiuni la nivel osos Activeaza proteina de legare a calciului din os
Efect antirahitic (indirect)
Creste absorbtia intestinala a calciului
Intestin subtire Determina marirea absorbtiei intestinale a fosfatului, dar
intr-o masura mai mica
Stimuleaza reabsorbtia calciului in tubii distali ai
Actiuni la nivel renal nefronului
Stimuleaza reabsorbtia fosfatului in tubii proximali

99
 FIZIOLOGIA SISTEMULUI MUSCULAR

Muschii reprezinta efectori importanti ai organismului.

In functie de aspectul lor la microscop fibrele musculare sunt de doua tipuri:

- striate: prezenta unei alternante de benzi luminoase cu intunecate

- netede: fara caracteristici de prezentare

Muschii scheletici asigura tonusul, postura, echilibrul, mimica si miscarile voluntare.

Muschiul cardiac asigura activitatea de pompa ritmica a inimii.

Muschii netezi asigura buna functionalitate a circulatiei, activitatea digestiva si excretorie,

acomodarea vederii, nasterea, alaptarea,etc.

Indiferent de particularitatile morfologice si de rolul lor specific, toti muschii se

caracterizeaza prin proprietatea de atransforma energia chimica in energie mecanica.

Compozitia biochimica a muschiului

Muschii contin 80% apa si 20% substante solide (organice si anorganice).

Substantele organice:

- cele mai importante sunt proteinele

Proteinele sunt localizate in miofibrile si sarcoplasma. Proteinele de la nivelul

miofibrilelor formeaza sarcomere.

Unele sunt proteine contractile (actina, miozina), altele au rol reglator (troponina,

tropomiozina).
100
- substantele energetice ale muschiului: glucidele,lipidele, substantele macroergice ( ATP:

adenozintrifosfatul si CP: creatinfosfatul. ATP furnizeaza direct energia necesara

contractiei iar CP asigura refacerea moleculelor de ATP

Substantele anorganice sunt, ca si in cazul altor celule, sarurile minerale: cloruri,

bicarbonati, sulfati, fosfati de sodiu, potasiu, calciu, magneziu...

II. FUNCTIILE FUNDAMENTALE ALE ORGANISMULUI UMAN

B. FUNCTIILE DE NUTRITIE

1. APARATUL CARDIOVASCULAR

INIMA

Este organul central al aparatului cardiovascular.

101
 Este situata in mediastin si are forma unei piramide triunghiulare, culcata pe

diafragma. Axul inimii este oblic dirijat in jos, la stanga si inainte, astfel ca 1/3 din

inima este situata la dreapta si 2/3 la stanga planului mediosagital al corpului.

Greutatea inimii este de 250-300 g iar volumul este asemanator pumnului drept.

Prezinta o fata convexa, sternocostala si o fata plana, diafragmatica.

Varful inimii, orientat in jos si spre stanga este situat in spatiul 5 intercostal stang unde

acest spatiu este intersectat de linia medioclaviculara stanga

La baza inimii se afla atriile, iar spre varf ventriculii.

Structura inimii:

- epicardul: foita viscerala care acopera complet exteriorul inimii

- miocardul: - miocardul adult contractil ( de executie)

- miocardul embrionar de comanda (tesut nodal)

- endocardul foita endoteliala care captuseste incaperile inimii

La exterior inima este cuprinsa intr-un sac fibros numit pericard.

SANGELE

Este un fluid care circula in interiorul sistemului cardiovascular.

Impreuna cu limfa si lichidul intercelular sangele constituie mediul intern al organismului.

Intre mediul intern si celule exista un schimb permanent de substante si energie:

- substantele necesare mentinerii activitatii celulare (O2, glucide, acizi grasi, aminoacizi,

vitamine) trec din sange in celula

102
- produsii nefolositori sau toxici, rezultati din procesele catabolice (CO 2, acizi nevolatili,

uree, acid uric, amoniac) sunt eliminati in lichidul extracelular.

Continutul mediului intern este mentinut constant datorita circulatiei permanente a

sangelui.

Acesta aduce substantele folositoare pana la nivelul celulelor, refacand mereu rezervele

metabolice, iar de aici indeparteaza produsii de catabolism pe care ii transporta spre

organele de eliminare.

Volemia(volumul sangvin)

Cantitatea totala de sange din organism reprezinta 7% din greutatea corpului. (ex: 5 litri

de sange pentru un individ de 70 kg).

Volemia variaza, in conditii fiziologice, in functie de:

- sex: este mai mare la barbati

- varsta: scade cu inaintarea in varsta

- mediul geografic: este mai mare la locuitorii podisurilor inalte

Volumul circulant: 3 litri

In repaus, o parte din masa sangvina a corpului stagneaza in teritorii venoase si capilarele

din ficat, splina si tesutul subcutanat. Acesta este volumul sangvin stagnant: 2 litri.

Raportul dintre volumul circulant si volumul stagnant nu este fix, ci variaza in functie de

conditiile de existenta. In cursul efortului fizic sau termoreglator are loc mobilizarea

sangelui de rezerva crescand volumul circulant. Mobilizarea depozitelor de sange se

realizeaza sub actiunea SNV simpatic care determina contractia musculaturii netede din

103
peretii vaselor, asigurandu-se astfel aprovizionarea optima cu oxigen si energie a

organelor active.

Proprietatile sangelui

- culoarea: sangele are culoarea rosie datorita hemoglobinei din eritrocite

Culoarea sangelui poate varia in conditii fiziologice sau patologice. Sangele arterial este

rosu-deschis (datorita oxihemoglobinei) iar sangele venos este rosu-inchis datorita

hemoglobinei reduse. Cand cantitatea de hemoglobina din sange scade, culoarea devine

rosu-palid

- densitatea: sangele este mai greu decat apa, proprietate ce depinde de hematii, proteine,

saruri minerale si alte substante dizolvate in plasma

- vascozitatea: este determinata in cea mai mare parte de prezenta elementelor figurate si

de proteinele plasmatice. Vascozitatea determina curgerea laminara (in straturi) a sangelui

prin vase; este unii din factorii principali care mentin tensiunea arteriala la un nivel

normal impiedicand trecerea rapida a sangelui din sistemul arterial in cel venos.

- presiunea osmotica

- temperatura

Temperatura sangelui variaza intre 35° (in sangele din vasele pielii) si 39° (in

sangele din organele abdominale). Deplasarea continua a sangelui prin organism

contribuie la uniformizarea temperaturii corpului si ajuta la transportul caldurii din viscere

spre tegumente unde are loc eliminarea acesteia prin iradiere. Sangele astfel „racit‖ se

reintoarce in organele profunde unde se incarca cu caldura si asa mai departe.

104
COMPONENTELE SANGELUI

a) Elemente figurate

Reprezinta 45% din volumul sangvin. Aceasta valoare poarta numele de hematocrit sau

volum globular procentual.

Hematocritul variaza in functie de:

- sex: mai mic la femei

- varsta: scade cu varsta

- factorii de mediu (ex: caldura provoaca transpiratie si duce la scaderea apei din sange si

cresterea valorilor hematocritului

Hematopoieza este procesul de reinnoire continua a elementelor figurate ale sangelui.

Exista cate o cale separata pentru fiecare dintre cele trei tipuri de celule principale:

- eritropoieza: pentru eritrocite

- leucopoieza: pentru leucocite

- trombocitopoieza: pentru trombocite

Toate celulele sangvine au o origine comuna: celula stem pluripotenta din maduva osoasa

( celula hematoformatoare primitiva).

Prin examenul microscopic al sangelui se observa trei tipuri de elemente figurate:

Globulele rosii(hematii sau eritrocite)

Sunt celule fara nucleu, bogate in hemoglobina (Hb), proteina de culoare rosie, cu rol in

transportul O2 si al CO2

Numarul lor este considerabil:

105
- femeie: 4 500 000 la 1 mm3 sange

- barbat: 5 000 000

- copilul mic: 5 500 000 – 6 000 000

- locuitorii podisurilor inalte: 8 000 000 globule rosii / 1 mm3

Numarul hematiilor poate creste temporar prin golirea rezervelor de sange (mai bogate in

hematii decat sangele circulant). Cresteri de lunga durata sunt poliglobulia de altitudine si

poliglobulia unor bolnavi de plamani sau cu defecte congenitale ale inimii.

Scaderea numarului este consecinta unei distrugeri exagerate sau a unei eritropoieze

deficitare.

Hematia nu contine organite celulare, nu este capabila de sinteza proteica, iar

metabolismul sau este foarte redus si, ca atare, hematia consuma foarte putin oxigen.

Hemoglobina este principalul component al hematiei. Este o cromoproteina alcatuita din

dou acomponente: o proteina numita „globina‖ si o grupare neproteica numita „hem‖.

Datorita prezentei Fe in molecula sa hemul poate lega labil oxigenul. In urma acestei

reactii de oxigenare rezulta oxihemoglobina (HbO2) care reprezinta forma principala de

transport a O2 prin sange. Un gram de hemoglobina poate transporta 1,34 ml O 2 , iar in

100 ml sange exista aproximativ 15 g Hb. Astfel, fiecare suta ml sange transporta 20 ml

O2.

In lipsa Hb capacitatea de transport a sangelui pentru oxigen scade mult; 100 ml plasma

transporta doar 0,2 ml O2.

Hb poate da cu CO(oxidul de carbon) carboxihemoglobina (COHb), iar afinitatea Hb

pentru CO este de 200 de ori mai mare decat pentru oxigen. Sub actiunea oxidantilor

apare derivatul de Hb cu Fe trivalent: methemoglobina. Acesta este unul din derivatii

patologici ai hemoglobinei si nu mai indeplineste functia de transport. In cazul cresterii

106
concentratiei lor in sange peste anumite limite se produce insuficienta oxigenare a

tesutului (asfixie).

Hb se poate combina si CO2 rezultand carbohemoglobina (HbCO2), compus fiziologic ce

reprezinta una din formele de transport ale CO2 la plamani.

Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) reprezinta opusul procesului mentinerii in

suspensie a hematiilor.

Masurarea se face la o ora si la doua ore, citind cu cati milimetri a coborat coloana de

hematii.Valorile normale pot varia, intre 3-10 mm la o ora si 5-15 mm la doua ore pentru

barbati si 6-13 mm la o ora si 5-20 mm la doua ore pentru femei, 0-10 mm la o ora pentru

copii.

Inflamatia sau cancerele pot produce substante care stimuleaza hematiile sa se

aglomereze, astfel incat se formeaza mase celulare care au densitate mai mare si din

aceasta cauzal se vor lasa mai repede la fund, iar VSH-ul va fi mai mare.

Valori crescute ale VSH-ului se inregistreaza in sarcina (incepand din luna a patra), dar si

in complicatiile acesteia (de exemplu, preeclampsia), odata cu inaintarea in varsta, in

anemii. Acelasi fenomen se intalneste si in infectii bacteriene sau virale, incepand cu cele

mai banale, ca un simplu abces dentar, pana la unele grave ca septicemia sau infectii ale

valvelor inimii, dar si in diferite infectii urinare, osoase, respiratorii, pneumonii, infectii

ale tractului digestiv, infectii genitale etc.

De asemenea,VSH-ul creste in boli inflamatorii cronice ca lupus, poliartrita

reumatoida, reumatism articular acut, boala Graves (afectare de natura autoimuna a

tiroidei), inflamatii ale vaselor de sange (arterita cu celule gigantice) etc. De asemenea,

este ridicat in cancere, leucemii, limfoame, mielom multiplu.

Valori mici se inregistreaza in boli hepatice grave, policitemie (afectiune caracterizata

107
prin cresterea numarului de hematii), leucocitoza (cresterea numarului de leucocite in

sange) sau cazul unor valori mari ale glicemiei. Unele medicamente pot si ele influeta

rezultatul testului (anticonceptionale, unele antiinflamatoare nesteroidiene, antibiotice,

antiaritmice, vasodilatatoare sau bronhodilatatoare etc.)

Eritropoieza: durata medie de viata a eritrocitelor: 120 zile. Numarul lor ramane constant

datorita echilibrului intre procesul de distrugere si cel de formare de noi hematii. Sediul

eritropoiezei: in maduva rosie a oaselor. Sediul distrugerii: sistemul monocito-macrofagic.

Un organism adult are cam 1,5 kg maduva rosie. Cantitatea variaza in functie de nevoia

de oxigen a organismului. Cand aceste nevoi sunt reduse o parte din maduva rosie intra in

repaus, celulele se incarca cu lipide si maduva rosie se transforma in maduva galbena.

Daca apar conditii care solicita eritropoieza (efort repetat, viata la altitudine) are loc un

proces invers de transformare a maduvei galbene in maduva rosie. Echilibrul dinamic

dintre maduva rosie si cea galbena este controlat de sistemul reglator neuroendocrin. Spre

batranete, maduva galbena sufera un proces de transformare fibroasa, devenind maduva

cenusie; ea nu mai poate fi recuperata pentru hematopoieza.

Reglarea eritropoiezei: prin mecanisme neuroendocrine. Centrii: in diencefal; excitantul

principal: scaderea aprovizionarii cu oxigen a acestor centrii (hipoxia).

Desfasurarea normala a eritropoiezei necesita asigurarea cu substante nutritive, vitamine

(C, B6, acid folic, B2)

Rolul eritrocitelor:

- transportul O2 si al CO2

- mentinerea echilibrului acido-bazic

Globulele albe(leucocite)
108
Sunt elemente figurate ale sangelui ce poseda nucleu.

Numarul lor este in medie: 5000 / mm3, valoare ce poate varia in conditii fiziologice sau

patologice.

- crestere numar: leucocitoza (poate aparea in conditii fiziologice: postprandial,

menstruatie, sarcina; sau patologice: infectii acute sau cronice, stari de stress prin

hipersecretie de adrenalina)

- scadere numar: leucopenie (apar in leucemii)

- numarul poate varia in conditii normale cu 1-3 mii de elemente / mm3: la copil se

intalnesc 8-9 mii leucocite / mm3 , la batrani: 3-5000. In efortul fizic avem leucocitoza, iar

dupa un repaus prelungit, leucopenie.

- variatiile patologice sunt mai mari. In bolile infectioase microbiene numarul leucocitelor

poate creste pana la 15000 – 30000 / mm3 .In unele forme de cancer (leucemii) numarul

poate depasi cateva sute de mii la 1 mm3 , incat sangele capata o culoare albicioasa

(„sange alb‖).

Exista mai multe tipuri de leucocite care difera intre ele atat ca origine si

morfologie cat si in privinta rolului in organism. Exprimarea lor procentuala se numeste

„formula leucocitara‖:

1. Mononucleare: 32%

- limfocite: 25% (infectii virale)

Din limfocite provin plasmocitele, celule specializate in productia de anticorpi.

- monocite: 7%

2. Polinucleare (granulocite – dupa granulatiile ce se observa in citoplasma lor): 68%

- neutrofile: 65% (sunt atrase in zonele cu infectii bacteriene)

109
- eozinofile: 2,5% (parazitoza, astm bronsic)

- bazofile: 0,5%

Leucocitele au o membrana cu o plasticitate remarcabila datorita careia leucocitele intind

prelungiri citoplasmatice (pseudopode) cu ajutorul carora devin mobile si se pot deplasa

in afara vaselor capilare (diapedeza) si pot ingloba microbi (microfagocitoza) sau resturi

celulare (macrofagocitoza). Granulatiile polinuclearelor sunt mici saci si vezicule

(lizozomi) pline cu enzime hidrolitice care participa la digestia corpului fagocitat.

Leucopoieza

Durata de viata a leucocitelor variaza: de la 1-2 zile pentru neutrofile pana la cativa ani

pentru limfocitele dependente de timus (limfocite T).

Sediul leucopoiezei:

- granulocitele si monocitele: sunt produse la nivelul maduvei rosii a oaselor

- limfopoieza: in splina, timus, ganglioni limfatici

Reglarea leucopoiezei

Centrii leucopoiezei: in hipotalamus. Activitatea lor se intensifica:

- cand in sange creste concentratia acizilor nucleici rezultati din distrugerea leucocitelor

batrane

- cand patrund in organism agenti patogeni (leucocitoza).

Rolul leucocitelor

- participarea la reactia de aparare a organismului

- neutrofilele: fagocitoza agentilor patogeni

110
Cand leucocitele fagociteaza un numar prea mare de microbi le sufera efectele toxice ale

unor substante eliberate de acestia si mor. Amestecul de microbi, leucocite moarte si

lichid exudat din vase formeaza puroiul.

- eozinofilele: rol in reactiil ealergice, granulatiile lor continand histamina

Numarul lor creste in bolile parazitare si alergice.

- bazofilele: rol in coagularea sangelui prin intermediul unei substante anticoagulante

(heparina) continuta de granulatii.

Rol in metabolismul lipidelor (tot datorita heparinei) favorizand dizolvarea si dispersia lor

in particule fine ce pot fi folosite usor de tesuturi.

- monocitele: capabile de fagocitoza, prin urmare contribuie la curatarea si vindecarea

focarului inflamator.

Trombocite(Plachete sangvine)

Sunt cele mai mici elemente figurateale sangelui.

Sunt elemente figurate necelulare, fiind fragmente citoplasmatice, nu celule propriu-zise.

Numarul lor variaza: 150 000 – 300 000 / mm3

- crestere peste 500 000 / mm3 : trombocitemie

- scaderea sub 100 000 : trombocitopenie (trombopenie)

Trombocitopoieza

Durata vietii: 10 zile

Sediul procesului de reinnoire a trombocitelor sangvine: maduva hematogena a oaselor.

Celula de origine a plachetelor sangvine: megacariocitul.

Reglarea trombocitopoiezei: prin intermediul unor substante care se elibereaza cand

numarul trombocitelor circulante scade. Splina are rol in echilibrul dintre formarea si
111
distrugerea plachetelor, prin secretia unor substante stimulante si a unor inhibitori ai

megacariopoiezei si trombopoiezei.

Rolul trombocitelor: intervin in cursul tuturor timpilor hemostazei, favorizand

mecanismele de oprire a sangerarii datorita proprietatilor functionale specifice:

- adezivitatea: proprietatea de a adera la suprafetele lezate

- agregarea: formeaza intre ele conglomerate

- metamorfoza vascoasa: se autolizeaza

- eliberarea factorilor trombocitari si a unor substante active (ex: histamina, serotonina)

b) Plasma

Lichid vascos, galbui, ce ramane in urma indepartarii elementelor figurate si care are

proprietati similare cu ale sangelui diferind doar valorile si culoarea.

Roluri proteine plasmatice:

- albuminele: - transport substante minerale (Cu, Ca, Fe), hormoni, pigmenti biliari

- rol in presiunea coloid-osmotica

Scaderea albuminelor: compromite schimburile de la nivelul capilarelor.

- globulinele: - transport substante prin sange

- coagulare

Imunoglobulinele: suport chimic al anticorpilor

- fibrinogenul: coagularea sangelui prin trecerea lui de la starea solubila intr-o retea

insolubila: cheag de fibrina

Substante anorganice din plasma: saruri minerale:

- nedifuzabile (legate de proteinele plasmei)

- difuzabile (libere in plasma)

112
GRUPELE SANGVINE

- Sistemul 0AB

- Sistemul Rh

LIMFA

Limfa are o compozitie asemanatoare cu a plasmei sangvine, dar cu un procent mai mic

de proteine.

Functii:

- rol de aparare prin limfocitele continute

- rol in absorbtia grasimilor (60% din acestea fiind absorbite in limfa trecand apoi in

circulatia sangvina).

Sistemul limfatic se deosebeste de sistemul circulator sangvin prin doua caractere:

- este adaptata la functia de drenare a tesuturilor, motiv pentru care capilarele sale

formeaza retele terminale spre deosebire de capilarele sangvine care ocupa o pozitie

intermediara intre sistemul arterial si cel venos.

In plus, capilarele limfatice sunt mai sinuoase si foarte neregulate.

- peretii vaselor limfatice sunt mai subtiri decat ai vaselor sangvine.

Sistemul limfatic incepe cu capilarele limfatice care au capatul de origine „in fund de

sac‖. Ele depasesc, ca diametru, capilarele sangvine prezentand pe traiectul lor stramtorari

si dilatari (calibru neuniform).

Capilarele limfatice sunt foarte raspandite, gasindu-se in toate organele si tesuturile. Prin

confluenta capilarelor limfatice se formeaza vase limfatice. Pe traseul vaselor limfatice si,

113
mai ales la locul unor confluente, se gasesc ganglioni limfatici prin care limfa trece

obligatoriu.

Ganglionii limfatici au dimensiuni de la 2-5 mm pana la 1-2 cm. Au o consistenta relativ

moale, dar cand sunt inflamati se maresc, devin duri si durerosi la palpare (hipertrofie

ganglionara).

Circulatia limfei:

Factorul esential care determina circulatia limfatica este reprezentat de diferenta de

presiune dintre lichidul interstitial la nivel capilar si presiunea din venele mari in care se

varsa vasele limfatice, ceea ce determina deplasarea limfei din regiunea tisulara spre

sistemul venos.

Un alt factor este contractia musculara care „stoarce‖ limfa din diferite tesuturi.

Vasele limfatice mari sunt prevazute cu un sistem valvulat care asigura deplasarea limfei

intr-o singura directie

Circulatia limfei este influentata de presiunea negativa din cutia toracica si de gravitatie.

114
 2. APARATUL RESPIRATOR

Aparatul respirator cuprinde:

- caile respiratorii: cavitatea nazala, faringe, laringe, trahee, bronhii

- plamani

PLAMANII

Sunt principalele organe ale respiratiei.

Greutate: 600 g (plaman stang) – 700 g (plaman drept).

Consistenta plamanilor este elastica, buretoasa.

Sunt situati in cavitatea toracica fiind acoperiti de pleura viscerala.

Plamanii sunt constituiti din: arborele bronsic, lobuli, ramificatiile vaselor pulmonare si

bronsice

115
Sunt principalele organe ale respiratiei.

Greutate: 600 g (plaman stang) – 700 g (plaman drept).

Consistenta plamanilor este elastica, buretoasa.

Sunt situati in cavitatea toracica fiind acoperiti de pleura viscerala.

Plamanii sunt constituiti din: arborele bronsic, lobuli, ramificatiile vaselor pulmonare si

bronsice.

II. FUNCTIILE FUNDAMENTALE ALE ORGANISMULUI UMAN

C. FUNCTIILE DE NUTRITIE

3. APARATUL DIGESTIV

Este alcatuit din organe la nivelul carora se realizeaza digestia alimentelor si ulterior

absorbtia lor. In acelasi timp, la nivelul ultimului segment al tubului digestiv, rectul, se

realizeaza eliminarea resturilor neabsorbite, prin actul defecatiei.

CAVITATEA BUCALA

116
Este primul segment al tubului digestiv, fiind o cavitate virtuala, cand gura este inchisa, si

reala, cand gura este deschisa.

Cavitatea bucala este despartita de arcadele alveolo-gingivo-dentare in doua parti:

- vestibulul

- cavitatea bucala propriu-zisa

Vestibulul bucal este un spatiu in forma de potcoava, limitat intre arcade, pe de o parte,

buze si obraji pe de alta parte. Vestibulul comunica cu cavitatea bucala propriu-zisa prin

spatiile interdentare si prin spatiul retromolar.

In vestibulul superior se deschide canalul Stenon (canalul excretor al glandei parotide) in

dreptul molarului II superior.

Cavitatea bucala propriu-zisa este delimitata inainte si pe laturi de arcadele alveolo-

gingivo-dentare, in sus de bolta palatina care o separa de fosele nazale, in jos de planseul

bucal pe care se afla corpul limbii si glanda sublinguala. Posterior, cavitatea bucala

comunica cu faringele prin istmul gatului, circumscris superior de valul palatin, pe

margini de pilierii anteriori (arcurile anterioare), iar in jos de limba.

Bolta palatina este formata in partea anterioara de palatul dur. Scheletul osos al palatului

dur este acoperit de mucoasa palatina si este format in doua treimi anterioare de procesele

palatine ale osului maxilar, iar in treimea posterioara de lamele orizontale ale osului

palatin.

Valul palatin (palatul moale) continua inapoi palatul dur si se prezinta ca o membrana

musculo-membranoasa mobila care are doua fete si doua margini.

117
Una dintre fete este anterioara, concava (bucala), acoperita de un epiteliu pluristratificat

pavimentos moale (necheratinizat), cea de a doua fata este posterioara, convexa

(faringiana), acoperita de un epiteliu cilindric simplu. Dintre cele doua margini, una este

anterioara si adera la palatul dur, cea de a doua este libera.

Marginea libera prezinta central o proeminenta, numita lueta (omusorul), iar lateral se

prelungeste cu doua arcuri (pilieri):

- anterior: prin care coboara muschiul palatoglos

- posterior: prin care coboara muschiul palato-faringian

Intre cele doua arcuri se afla amigdala palatina, formatiune cu rol in apararea

organismului impotriva infectiilor.

Planseul bucal este format din cei doi muschi milohioidieni, intinsi intre linia

milohioidiana a madibulei si osul hioid. Sub muschiul milohioidian se afla muschiul

digastric. Pe planseul bucal se afla glandele sublinguale si corpul limbii.

Peretii cavitatii bucale sunt vascularizati de ramuri provenite din artera carotida externa.

Sangele venos ajunge in vena jugulara interna. Limfaticele cavitatii bucale ajung in

ganglionii cervicali situati in jurul venei jugulare interne.

Inervatia senzitiva este asigurata de ramuri din nervul trigemen.

LIMBA este un organ musculo-membranos mobil, care, pe langa rol in masticatie si

deglutitie, mai are rol si in vorbirea articulata, in supt si ca organ de simt datorita

prezentei la nivelul limbii a papilelor gustative. Limba prezinta un corp situat in cavitatea

bucala si o radacina, spre faringe.

Radacina limbii este fixata de hioid prin membrana hioglosiana si de baza epiglotei prin

trei ligamente gloso-epiglotice. Intre aceste ligamente, care ridica repliuri, se afla doua
118
adancituri, denumite valecule. Intre corpul si radacina limbii se afla santul terminal,

anterior de care se dispun papilele caliciforme, sub forma literei „V‖ („V‖-ul lingual).

Fata inferioara a corpului limbii este legata de mucoasa planseului bucal prin fraul limbii.

De o parte si de alta a fraului limbii se afla o proeminenta, numita caruncula sublinguala,

in care se deschid canalul glandei submandibulare si canalul glandei sublinguale. Pe

radacina limbii (fata ei posterioara) se afla amigdala linguala.

In structura limbii se descriu un schelet osteofibros, muschi striati si o mucoasa.

Scheletul osteofibros este format din osul hioid si doua membrane fibroase: septul limbii

si membrana hioglosiana intinsa de la hioid spre limba.

Muschii limbii sunt:

- intrinseci, proprii limbii: muschiul transvers, m. vertical, m. lingual longitudinal

superior, m. lingual longitudinal inferior stang si drept

- extrinseci (stiloglos, hioglos, genioglos) cu un capat prins pe oase sau muschii

palatoglos sau amigdaloglos, si cu celalalt pe palatul moale sau amigdala palatina.

La exterior limba este acoperita de mucoasa linguala, care se continua cu mucoasa bucala,

avand in structura sa un epiteliu pluristratificat, pavimentos, necheratinizat. Pe fata

dorsala (superioara) a limbii si pe marginile ei se gasesc papilele linguale, care confera

limbii un aspect catifelat. Majoritatea papilelor au in structura lor numerosi muguri

gustativi. Se mai descriu la nivelul limbii si papilele filiforme care au rol mecanic,

neavand muguri gustativi.

Vascularizatia limbii este asigurata de artera linguala. Sangele venos ajunge in vena

jugulara interna. Limfaticele ajung in ganglionii submandibulari si cervicali.

119
Inervatia:

- muschilor limbii este asigurata de nervul hipoglos ( muschii intrinseci ai limbii) si de

nervul glosofaringian (muschii extrinseci ai limbii).

- senzoriala gustativa este asigurata prin nervii VII (facial, corpul limbii), IX

(glosofaringian, radacina limbii), X (vag, baza radacinii limbii)

- senzitiva (durere, tact, temperatura): nervul V (trigemen) pentru corpul limbii, nervul IX

(glosofaringian) pentru radacina limbii si vag pentru baza radacinii limbii si mucoasa

valeculelor.

DINTII sunt organe dure ale aparatului masticator avand rol in vorbirea articulata. La om

exista doua dentitii, una temporara (dentitia de lapte) care numara 20 de dinti si cea de a

doua, permanenta, 32 de dinti.

Dentitia temporara incepe sa apara dupa 6-8 luni si este completa in jurul varstei de 2-3

ani. Dentitia permanenta apare intre 6 si 13 ani, exceptand molarul III (maseaua de

minte), care apare mai tarziu (18-22 ani) sau deloc.

Toti dintii, indiferent de forma lor, prezinta coroana, col si radacina. Coroana, de culoare

alba, depaseste alveola dentara, fiind vizibila in cavitatea bucala. Radacina este inclusa in

alveola si poate fi unica (incisivi, canini, premolari), dubla sau tripla ( molari). Colul este

regiunea mai ingusta, situata intre radacina si coroana. La nivelul colului se afla inelul

gingival (mijloc de fixare al dintelui).

In coroana dintelui se afla camera pulpara care, la nivelul radacinii, se continua cu canalul

dentar (canal radicular). In afara camerei pulpare si a acanalului dentar, dintele este

format dintr-un tesut calcificat, denumit dentina (ivoriu), de culoare alba.

La nivelul coroanei, dentina este dublata de un tesut dur, smaltul, iar la nivelul radacinii

de cement. Smaltul este cea mai dura structura a dintelui si are in compozitia sa fosfat de
120
calciu, de magneziu, floruri de Na si K. Cementul dur este de natura osoasa si face parte

din mijloacele de sustinere ale dintelui (paradontiu). Structura cementului este

asemanatoare cu a osului.

Vascularizatia dintilor este asigurata de arterele alveolare, ramuri din artera maxilara

interna. Sangele venos ajunge in vena maxilara. Limfaticele dintilor ajung in final in

ganglionii submandibulari si cervicali.

Inervatia dintilor este asigurata de nervul trigemen (pentru dintii superiori: nervul maxilar

iar pentru dintii inferiori: nervul mandibular).

FARINGELE

Este un onduct musculo-membranos, dispus de la baza craniului pana in dreptul vertebrei

C8 , unde se continua cu esofagul. Are forma unui jgeab deschis anterior, care se

ingusteaza de sus in jos, cu lungimea de 15 cm.

Reprezinta locul de incrucisare a cailor respiratorii si digestive, realizand legatura intre

fosele nazale si laringe precum si legatura intre cavitatea bucala si esofag.

Fata posterioara a faringelui delimiteaza, impreuna cu coloana vertebrala tapetata de

muschii prevertebrali, spatiul retrofaringian. Fetele laterale ale faringelui, la nivelul

capului, vin in raport cu spatiul mandibulo-faringian cuprins intre mandibula si faringe,

iar la nivelul gatului cu lobii laterali ai glandei tiroide, cu arteracarotida comuna, vena

jugulara interna si nervul vag situat intre cele doua formatiuni vasculare.

In structura faringelui se afla o aponevroza intrafaringiana, muschi si o mucoasa. La

exterior este acoperit de adventitia faringelui formata din tesut conjunctiv lax.

Muschii faringelui sunt striati, grupati in:

121
- muschi constrictori: au fibre circulare si se acopera unul pe celalalt (cel superior este

acoperit de cel mijlociu, iar acesta de muschiul constrictor inferior); prin contractia lor

micsoreaza diametrul antero-posterior si transversal al faringelui.

- muschi ridicatori: stilo-faringian (cu originea pe apofiza stiloida a osului temporal) si

palato-faringian (coboara de la palat prin arcul posterior). Au fibre longitudinale si prin

contractia lor ridica faringele in timpul deglutitiei.

Vascularizatia faringelui este realizata de ramuri din atera carotida externa. Sangele venos

este drenat in vena jugulara interna. Limfaticele ajung in ganglionii cervicali.

Inervatia senzitiva si motorie este asigurata de nervul glosofaringian dar si de nervul vag.

ESOFAGUL

Este un canal musculo-membranos prin care bolul alimentar trece din faringe spre stomac.

Limita lui superioara corespunde vertebrei C6 , iar cea inferioara orificiului cardia prin car

eesofagul se deschide in stomac. In traiectul sau strabate regiunea cervicala, toracala,

diafragma si ajunge in abdomen, treminandu-se in stomac.

Esofagul descrie, in traiectul sau, curburi, unele in plan sagital, altele in plan frontal.

Lungimea sa este de 25 cm.

Raporturile esofagului:

- in regiunea cervicala: vine in raport anterior cu traheea, posterior cu coloana vertebrala,

iar lateral cu lobii laterali ai glandei tiroide si cu manunchiul vasculo-nervos al gatului

(artera carotida comuna, vena jugulara interna si nervul vag)

122
- in regiunea toracala: anterior are raporturi diferite ( deasupra vertebrei T 4 , locul de

bifrucare al traheei in cele doua bronhii, vine in raport cu traheea; sub T 4 cu pericardul);

lateral esofagul toracic vine in raport cu plamanii, iar posterior cu coloana vertebrala.

- in abdomen vine in raport la stanga cu fundul stomacului, la dreapta si anterior cu ficatul

iar posterior cu aorta.

In traiectul sau, esofagul are raporturi cu aorta descendenta, care initial e la stanga iar in

partea inferioara se aseaza posterior de el.

Structura esofagului: de la suprafata spre interior distingem patru straturi:

- adventitia: tunica conjunctiva care se continua in sus cu adventitia faringelui. Are in

structura sa tesut conjunctiv lax

- tunica musculara formata dintr-un strat de fibre longitudinale la exterior si un strat de

fibre circulare la interior. In treimea superioara a esofagului fibrele musculare sunt striate,

in timp ce in treimea inferioara fibrele striate sunt inlocuite de fibre netede

- tunica submucoasa: contine glande esofagiene de tip acinos ce secreta mucus care

usureaza inaintarea bolului alimentar

- tunica mucoasa: are culoare albicioasa si prezinta cute longitudinale care se sterg prin

distensia esofagului cauzata de trecerea bolului alimentar. Mucoasa esofagului are in

structura sa un epiteliu pluristratificat pavimentos necheratinizat, specializat pentru

functia de transportor.

Arterele esofagului povin din arterele tiroidiene, aorta, arterele diafragmatice si artera

gastrica stanga. Sangele venos al esofagului abdominal se varsa in vena porta, al

esofagului toracic in sistemul azygos, iar al esofagului cervical in vena jugulara.

123
La nivelul esofagului abdominal exista anastomoze foarte importante intre sistemul port si

cel cav superior si care sunt implicate in aparitia varicelor esofagiene, in cadrul unui

sindrom de hipertensiune portala.

Limfaticele esofagului cervical ajung in ganglionii cervicali, ai esofagului toracic in

ganglionii traheo-bronsici si mediastinali posteriori, iar ai esofagului abdominal in

ganglionii gastrici.

Nervii provin din simpatic si parasimpatic formand un plex in stratul muscular si altul in

stratul submucos.

STOMACUL

124
Stomacul se prezinta ca o portiune dilatata a tubului digestiv, fiind situat in etajul

supramezocolic al cavitatii abdominale, intre splina si ficat.

In stare de umplere are 25 cm, iar gol 18 cm.

Capacitatea lui este de 1300-1500 cm3.

Explorat radiologic se observa ca are forma literei „J‖ (sau in „carlig de undita‖, cu o

portiune verticala mai lunga si cu una orizontala mai scurta).

Descriem stomacului:

- doua fete: anterioara, posterioara

- doua margini denumite curburi: curbura mare la stanga (convexa) si curbura bica la

dreapta (concava)

- doua orificii: cardia (prin care comunica cu esofagul) si pilorul (care asigura legatura cu

duodenul).

Cele doua fete ale stomacului sunt acoperite de peritoneu, care, ajuns la nivelul curburilor,

se reflecta pe organele vecine, formand ligamente:

- micul epiploon (ligamentul gastro-duodeno-hepatic): leaga mica curbura de fata

inferioara a ficatului

- ligamentul gastro-diafragmatic: leaga marea curbura de diafragm

- ligamentul gastro-splenic: intre marea curbura si splina

- ligamentul gastro-colic: intre marea curbura si colonul transvers, ce se leaga de marele

epiploon

125
Fata anterioara a stomacului prezinta:

- o portiune superioara, care corespunde peretelui toracic; ea vine in raport cu diafragma

si cu coastele 5-9 din partea stanga

- o portiune inferioara carecorespunde peretelui abdominal; ea vine in raport cu lobul

stang al ficatului, iar mai lateral cu peretele muscular al abdomenului.

Fata posterioara a stomacului, prin intermediul unui diverticul al cavitatii peritoneale,

numit bursa omentala, vine in raport cu rinichiul stang, suprarenala stanga, corpul si

coada pancreasului, splina si artera splenica (pe marginea superioara a corpului

pancreasului).

Orificiul cardia este pe flancul stang al vertebrei T11.

Orificiul pilor se afla in dreptul flancului drept al vertebrei L 1. Este prevazut cu sfincterul

piloric.

Cand stomacul este umplut, pilorul coboara si se deplaseaza spre dreapta. Sfincterul

piloric are consistenta dura la palpare.

Trecand un plan prin incizura gastrica situata la nivelul micii curburi, unde aceasta isi

schimba directia, impartim stomacul in doua portiuni:

- portiunea verticala, situata deasupra planului

- portiunea orizontala, sub acest plan

Portiunea verticala are, la randul sau, doua parti:

- fundul stomacului (fornix sau „camera cu aer‖): care contine punga cu aer a stomacului.

Aceasta nu se umple cu alimente.

- corpul stomacului

126
Portiunea orizontala are si ea o zona mai dilatata, care continua corpul stomacului (antrul

piloric) si alta care se continua cu duodenul (canalul piloric).

La interior stomacul prezinta numeroase plici ale mucoasei, unele longitudinale, altele

transversale sau oblice. Acestea ii maresc suprafata.

Dintre plicile longitudinale, doua, situate in dreptul micii curburi, delimiteaza canalul

gastric prin care se scurg lichidele.

Vascularizatia stomacului este asigurata de toate cele trei ramuri ale trunchiului celiac:

artera hepatica, gastrica stanga si splenica.

Sangele venos ajunge in vena porta.

Inervatia stomacului este asigurata de plexul gastric, format din fibre simpatice si

parasimpatice. Provine din plexul celiac. Fibrele nervoase formeaza in peretele

stomacului plexul mienteric si plexul submucos.

INTESTINUL SUBTIRE

Este portiunea din tubul digestiv cuprinsa intre stomac si intestinul gros. In functie de

mobilitatea sa, intestinul subtire are o prima portiune fixa, numita duoden si o a doua mai

127
lunga si mobila numita jejuno-ileon. Mobilitatea acestuia din urma se datoreaza

mezenterului.

Lungimea intestinului subtire este de 4-6 metri, iar calibrul de 4 cm la nivelul duodenului

si de 2-3 cm la nivelul jejuno-ileonului.

DUODENUL

Este prima portiune a intestinului subtire si are forma de potcoava, cu concavitatea in sus,

in care se afla capul pancreasului.

Are o lungime de 25 cm.

Incepe la nivelul pilorului si se indreapta spre vezica biliara, unde coteste devenind

descendent. La acest cot se formeaza flexura duodenala superioara. Ajuns la polul inferior

al rinichiului drept, coteste din nou, formand flexura duodenala inferioara. In continuare

trece anterior de coloana vertebrala (L4), vena cava inferioara si aorta, dupa care coteste a

treia oara, devenind acsendent si urca pe flancul stang al coloanei pana la L2, unde se

termina la nivelul flexurii duodeno-jejunale.

Datorita acestui traiect, i se descriu duodenului patru portiuni:

128
- portiunea superioara, intre pilor si vezica biliara, vine in raport superior si anterior cu

ficatul si vezicula biliara, posterior cu canalul coledoc si vena porta, iar inferior cu capul

pancreasului;

- portiunea descendenta, intre vezica biliara si polul inferior al rinichiului drept, vine in

raport anterior cu colonul transvers, posterior cu rinichiul drept, medial cu capul

pancreasului si lateral cu colonul ascendent;

- portiunea transversa tine de la polul inferior al rinichiului drept pana la flancul stang al

coloanei vertebrale. Posterior vine in raport cu vena cava inferioara, coloana vertebrala si

aorta, iar anterior cu mezenterul si cu artera si vena mezenterica superioara aflate intre

cele doua foite ale mezenterului;

- portiunea ascendenta continua portiunea precedenta si sfarseste la flexura duodeno-

jejunala. Vine in raport medial cu aorta si lateral cu rinichiul stang.

In partea mediala a portiunii descendente se gaseste plica longitudinala a duodenului,

determinata de trecerea canalului coledoc prin peretele duodenal. In partea inferioara a

acestei plici se afla papila duodenala mare, in care se deschide canalul coledoc, impreuna

cu canalul principal al pancreasului (canalul Wirsung). La 2-3 cm deasupra se afla papila

duodenala mica, in care se deschide canalul accesor al pancreasului (canalul Santorini).

Vascularizatia duodenului este data de ramuri duodeno-pancreatice din artera gastro-

duodenala, ramura a arterei hepatice comune, si din artera mezenterica superioara.

Sangele venos ajunge in vena porta.

Limfaticele ajung in ganglionii hepatici si in ganglionii celiaci, situati in jurul trunchiului

celiac.

Inervatia este asigurata de fibre simpatice si parasimpatice provenite din plexul celiac.

129
JEJUNO-ILEONUL

Jejunul si ileonul sunt portiunile libere (mobile) ale intestinului subtire, fara a se putea

face o delimitare precisa intre ele si se intind intre flexura duodeno-jejunala si orificiul

ileo cecal.

Jejuno-ileonul este legat de peretele posterior al abdomenului prin mezenter, de unde si

numele de „intestin mezenterial‖.

Jejuno-ileonul descrie 14-16 flexuozitati in forma de „U‖, numite anse intestinale.

Se distinge:

- un grup superior stang (ce apartine jejunului), format din anse orizontale suprapuse

unele deasupra altora

- un grup inferior drept (ce apartine ileonului), format din anse verticale.

Jejuno-ileonul este legat de peretele posterior al abdomenului printr-un lung mezou

peritoneal, numit mezenter. Acesta prezinta

- doua fete: una dreapta (anterioara), alta stanga (posterioara)

- doua margini: una libera (spre intestin) si alta aderenta (spre peretele posterior al

abdomenului), numita radacina

Intre cele doua foite ale mezenterului se gasesc:

- artera mezenterica superioara, cu ramurile sale

- vena mezenterica superioara

- vase limfatice si ganglionii limfatici mezenterici

- plexul nervos vegetativ mezenteric

- grasime

130
Vascularizatia jejuno-ileonului este asigurata de ramuri care provin din artera mezenterica

superioara. Sangele venos este colectat de vena mezenterica superioara. Limfa este

colectata in ganglionii mezenterici superiori, situati in radacina mezenterului.

Inervatia jejuno-ileonului este vegetativa (simpatica si parasimpatica), asigurata de plexul

mezenteric superior desprins din plexul celiac. Aceasta asigura un automatism intestinal.

INTESTINUL GROS

Intestinul gros continua jejuno-ileonul si se deschide la exterior prin orificiul anal.

Lungimea sa este de 1,50 m, calibrul sau diminuand de la cec spre anus (la origine are un

calibru de 7 cm, iar terminal de 3 cm).

131
Intestinul gros se deosebeste de intestinul subtire prin mai multe caracteristici exterioare:

- este mai scurt dar mai voluminos decat intestinul subtire

- se dispune sub forma de cadru, de unde si numele de cadru colic

- este parcurs de niste benzi musculare, numite „teniile colonului‖ (3 la cec, colon

ascendent, transvers si descendent; 2 la colonul sigmoid). Ele dispar la rect.

- prezinta umflaturi (haustre), separate intre ele prin santuri transverse care proemina in

lumenul intestinului sub forma de plici semilunare ale colonului

- prezinta ciucuri grasosi de culoare galbuie (apendici epiploici), in jurul teniilor

musculare

Intestinul gros este subimpartit in cec, colon si rect.

La randul sau, colonul prezinta mai multe segmente: colonul ascendent, transvers,

descendent, sigmoid.

CECUL SI APENDICELE VERMIFORM

Cecul este prima portiune a intestinului gros si are forma unui sac. Ocupa fosa iliaca

dreapta. Uneori, el poate avea o pozitie inalta, urcand spre ficat, alteori, dimpotriva, poate

avea o pozitie joasa, coborand in pelvis.

Fata anterioara acecului vine in raport cu peretele anterior al abdomenului.

Fata posterioara vine in raport cu fosa iliaca, muschiul psoas-iliac si nervul femural, care

trece la acest nivel.

Fata laterala este in raport, in jos, cu fosa iliaca, iar mai sus cu peretele lateral al

abdomenului.

132
Fata mediala vine in raport cu ansele intestinale. Pe aceasta fata se afla orificiul ileo-cecal,

prin care ileonul se deschide in cec; la nivelul acestui orificiu se afla valvula ileo-cecala,

cu rol de supapa intre intestinul subtire si gros. La 2-3 cm sub orificiul ileo-cecal se afla

un orificiu oval (orificiul apendiculo-cecal), prin care apendicele se deschide in cec. Si

acest orificiu are o valvula.

Apendicele vermicular este un segment rudimentar al intestinului gros, transformat in

organ limfoid. Are lungime de 7-8 cm si un calibru de 5-8 mm. Forma lui este a unui tub

cilindric mai mult sau mai putin flexos. Se deschide pe fata mediala a cecului prin

orificiul apendiculo-cecal. Apendicele se dispune fata de cec intr-o maniera variabila. De

obicei, el este medial de cec, dar poate fi prececal, retrocecal, subcecal sau laterocecal.

Arterele cecului si apendicelui provin din artera mezenterica superioara (artera ileo-

colica). Sangele venos este colectat de vena mezenterica superioara. Limfaticele ajung in

ganglionii mezenterici superiori.

Inervatia vegetativa este asigurata de ramuri din plexul mezenteric superior

COLONUL

Incepe la nivelul valvulei ileo-cecale si se termina in dreptul vertebrei S3. Din fosa iliaca

dreapta urca spre fata viscerala a ficatului (colon ascendent), la acest nivel coteste

formand flexura colica dreapta, de la care incepe colonul transvers care strabate

transversal cavitatea abdominala pana la nivelul splinei. Ajuns la acest nivel, coteste din

nou, formand flexura colica stanga, dupa care coboara spre fosa iliaca stanga (colon

descendent). Ultima portiune a colonului, in forma de „S‖, coboara in bazin (colonul

sigmoid), unde, in dreptul vertebrei S3 se continua cu rectul.

133
Colonul ascendent masoara 8-15 cm lungime si tine de la fosa iliaca dreapta pana la

flexura colica dreapta

Colonul transvers are o directie usor oblica in sus spre stanga si masoara 40-60 cm. Este

cuprins intre cele doua flexuri ale colonului. Datorita mezoului sau, colonul transvers

separa cavitatea abdominala intr-un etaj supra-mezocolic si un etaj infra-mezocolic

Colonul descendent tine de la flexura colica stanga pana la fosa iliaca stanga si are o

lungime de 14-20 cm.

Colonul sigmoid tine de la fosa iliaca stanga, pana la S3. In traiectul sau descrie litera „S‖,

de unde si numele.masoara 40-50 cm si prezinta doua segmente: unul iliac si unul pelvin.

Vascularizatia colonului este asigurata de artera mezenterica superioara (pentru colonul

ascendent si jumatatea dreapta a colonului transvers) si de catre artera mezenterica

inferioara (pentru jumatatea stangadin colonul transvers, colonul descendent si colonul

sigmoid). Venele colonului sunt tributare venei porte. Limfaticele ajung in ganglionii

mezenterici superiori si inferiori.

Inervatia vegetativa este asigurata de fibre vegetative din plexul mezenteric. Fibrele

nervoase patrund in peretii colonului si formeaza plexul mienteric si plexul submucos.

RECTUL

Rectul incepe la nivelul vertebrei S3 si sfarseste la nivelul orificiului anal.

In traiectul sau descrie o curba cu concavitate inainte. Ajuns in dreptul coccisului isi

schimba traiectul descriind o curba cu concavitatea posterior, strabate perineul si se

indreapta spre orificiul anal. Pe langa aceste curburi in plan sagital, rectul mai prezinta si

curburi in plan frontal, mai putin evidente insa.

Rectul prezinta doua segmente:

134
- unul superior, situat in cavitatea pelviana, mai dilatat, numit ampula rectala (10-12 cm

lungime, 5-6 cm calibru)

- altul inferior, care strabate perineul, numit canal anal ( 3 cm lungime si calibru)

In interiorul ampulei rectale se afla plicile transversale ale rectului (valvulele lui

Houston). In interiorul canalului anal se afla 6-10 plici longitudinale (coloanele

Morgagni). Bazele coloanelor Morgagni sunt unite prin valvulele anale. Intre valvulele si

peretele canalului anal se delimiteaza depresiuni denumite sinusuri anale. La nivelul lor,

mucoasa este albastruie, datorita plexului venos hemoroidal.

Arterele rectului sunt in numar de trei:

- artera rectala superioara, ramura din artera mezenterica inferioara

- artera rectala medie, ramura din artera iliaca interna

- artera rectala inferioara, ramura din artera rusinoasa

Sangele venos din treimea superioara a rectului ajunge in vena porta prin intermediul

venei mezenterice inferioare, iar din cele doua treimi inferioare ajunge in vena iliaca

interna si, prin intermediul acesteia, in vena cava inferioara.

Limfaticele rectului ajung in ganglionii mezenterici, in ganglionii iliaci si ganglionii

inghinali.

Inervatia este asigurata de plexul rectal, provenit din plexul mezenteric si din plexul

hipogastric. In portiunea inferioara a rectului sosesc nervii rectali inferiori, care sunt nervi

somatici, inervand teritoriul de sub valvulele semilunare cat si sfincterul extern al

anusului.

135
STRUCTURA TUBULUI DIGESTIV SUBDIAFRAGMATIC

De la exterior spre interior, in structura tubului digestiv subdiafragmatic se intalnesc

urmatoarele tunici:

- seroasa (reprezentata de peritoneu)

- musculara

- submucoasa

- mucoasa

STOMACUL

Peritoneul acopera ambele fete ale stomacului si, ajuns la nivelul marginilor acestuia, se

reflecta formand ligamente.

Stratul muscular este format din fibre musculare netede, pe trei planuri: superficial (fibre

longitudinale), mijlociu (fibre circulare), profund (fibre oblice). Musculatura stomacului

prezinta contractii tonice si peristaltice.

Stratul submucos e format din tesut conjunctiv lax, in care gasim numeroase vase

(sangvine si limfatice), nervi si plexul submucos Meissner.

Mucoasa gastrica este rosie, formata dintr-un epiteliu simplu cilindric si un corion care

contine glandele gastrice care, dupa situatia lor, sunt:

- cardiale: putin numeroase, de tip tubulo-ramificat, produc mucus

- fundice : cele mai numeroase, se gasesc la nivelul fundului si corpului stomacului si

produc pepsinogen si HCl

- pilorice: sunt scurte, de tip tubulos simplu sau ramificat si secreta mucus si gastrina.
136
In corion gasim si tesut limfoid.

DUODENUL

Prima parte din portiunea superioara a duodenului este invelita de peritoneu, in rest este

extraperitoneal, fiind acoperit de seroasa numai pe fata anterioara. Posterior se afla o

fascie de coalescenta, rezultata din alipirea peritoneului de peretele posterior al

abdomenului (fascia Treitz)

Stratul muscular este format din fibre musculare netede dispuse in doua straturi:

- extern, mai subtire, format din fibre longitudinale

- intern, mai gros, format din fibre circulare

In stratul muscular se gaseste plexul mienteric Auerbach. Actiunea celor doua straturi

musculare se imbina, astfel ca intestinul subtire efectueaza miscari complexe, cum sunt

cele peristaltice, segmentare si pendulare.

Stratul submucos este format din tesut conjunctiv lax si contine vase sangvine, limfatice,

nervi, plexul submucos Meissner si foliculi limfoizi. In submucoasa intalnim si glandele

Brunner, caracteristice duodenului. Sunt glande tubulo-alveolare, ramificate, care au in

structura lor celule mucoase.

Mucoasa duodenala are culoare cenusie-rosiatica in perioadele de repaus si devine rosie

in timpul digestiei. Prezinta:

1. plici circulare (valvule conivente Kerkring): sunt cute transversale permanente.

Lipsesc in prima parte a duodenului si in ileonul terminal.

2. vilozitati intestinale: proeminente cilindrice sau conice, intalnite de-a lungul

intregului intestin subtire

Sunt in numar de 5 milioane, realizand o suprafata de 50 m2.

137
- la suprafata: epiteliu unistratificat in care predomina celulele cu platou striat

- sub epiteliu: fibre musculare netede care favorizeaza absorbtia

- in centrul vilozitatii, intr-o stroma de tesut conjunctiv, gasim o venula, o retea de

capilare, o arteriola si un vas limfatic central, vasul chilifer.

JEJUNO-ILEONUL

La nivelul jejuno-ileonului, peritoneul il inveleste complet si se continua cu mezenterul.

Mezenterul se fixeaza prin radacina sa la peretele posterior al abdomenului, de-a lungul

unei linii oblice care pleaca de la flancul stang al vertebrei L2 si ajunge in fosa iliaca

dreapta.

Stratul muscular se aseamana cu musculatura de la nivelul duodenului.

Submucoasa este formata din tesut conjunctiv lax si contine vase sangvine, limfatice,

nervi, plexul submucos Meissner si foliculi limfoizi.

Mucoasa are o structura asemanatoare cu cea a duodenului.

COLONUL

In 80% din cazuri, peritoneul inveleste in intregime cecul. Uneori, peritoneul formeaza un

mezou (mezocec). Mai rar, cecul este acoperit numai anterior de peritoneu (cec

retroperitoneal). La nivelul apendicelui, peritoneul il inveleste complet si apoi formeaza

un mezoapendice care se fixeaza pe cec si ileon. La nivelul colonului ascendent si

descendent, peritoneul inveleste colonul numai anterior, posterior existand o fascie de

coalescenta (Toldt). Colonul ascendent si cel descendent sunt astfel retroperitoneale. La

nivelul colonului transvers si sigmoid, peritoneul inveleste colonul si se reflecta apoi pe

138
peretele posterior al cavitatii abdominale, formandu-se astfel mezocolonul si, respectiv,

mezosigmoidul, care confera mobilitatea colonului transvers si sigmoid.

Stratul muscular este constituit din fibre musculare netede, longitudinale in stratul extern

si circulare in stratul intern.

Stratul submucos este format din tesut conjunctiv lax si contine vase de sange, limfatice,

plexul submucos Meissner si foliculi limfoizi.

Tunica mucoasa este formata din:

- epiteliu de suprafata unistratificat

- aparat glandular: glande Lieberkühn

- corion: tesut conjunctiv lax, bogat in infiltratii limfoide (foliculi limfatici solitari).

Formatiunile limfoide sunt numeroase in mucoasa si submucoasa apendicelui.

RECTUL

Peritoneul acopera numai jumatatea antero-superioara a ampulei rectale, apoi se reflecta

la barbat pe vezica urinara (fundul de sac recto-vezical) si la femei pe uter (fundul de sac

recto-uterin). In rest, rectul este invelit de o adventitie formata din tesut conjunctiv lax.

Stratul muscular este format din fibre musculare netede care se disting in:

- longitudinale (la exterior).

- circulare (la interior). In jurul canalului anal fibrele circulare formeaza sfincterul intern

al anusului. In afara lui se afla sfincterul extern al anusului, care are in structura sa fibre

striate.

Stratul submucos este format din tesut conjunctiv lax si este foarte bogat in plexuri

venoase a caror dilatare duce la formarea hemoroizilor

Mucoasa este formata din: epiteliu de suprafata, glande si corion

139
GLANDELE ANEXE ALE TUBULUI DIGESTIV

GLANDELE SALIVARE

Secreta saliva care are rol in digestia bucala. Exista doua categorii de glande salivare:

1. glande salivare mici, fara canal excretor: palatine (pe mucoasa palatului), labiale

(pe mucoasa buzelor), bucale (pe mucoasa obrajilor), linguale (pe mucoasa limbii)

2. glande salivare mari, situate in afara cavitatii bucale.

Sunt perechi si isi varsa produsul lor de secretie in cavitatea bucala, prin intermediul unor

canale excretoare.

Glandele parotide sunt cele mai voluminoase glande salivare. Se gasesc in loja

parotidiana, sub conductul auditiv extern (de unde si numele: para = langa, otis = ureche)

si inapoia ramurii mandibulei. Glanda este strabatuta de ramurile nervului facial, de artera

carotida externa si de vena jugulara externa. Produsul de secretie se varsa prin canalul lui

Stenon, in vestibulul superior, in dreptul molarului II. Lungimea canalului este de 5 cm,

iar diametrul masoara 4-5 mm, avand aspectul unei vene goale. Glanda parotida este o

glanda tubuloacinoasa de tip seros. In constitutia sa intra acini secretori si un sistem de

canale excretoare. Acinii secreta un lichid clar, care nu contine mucus.

Glanda submandibulara se gaseste sub planseul bucal, pe fata interna a corpului

mandibulei, ocupand loja submandibulara. De pe fata profunda a glandei pleaca canalul

Wharton, care are o lungime de 5 cm si se deschide in caruncula sublinguala. Glanda

submandibulara este tubuloacinoasa seromucoasa. Secretia ei este seromucoasa,

intermediara intre cea a parotidei si sublingualei.

140
Glanda sublinguala este cea mai mica (3-5g) dintre glandele salivare mari si se afla

deasupra diafragmei bucale. In structura glandei se disting: o portiune principala si 10-20

lobuli accesori. Glanda are:

- un canal excretor principal (canalul Bartholin): se deschide in caruncula sublinguala

- mai multe canale accesorii (canale Rivinius): se deschid fie in canalul Bartholin, fie

direct in caruncula sublinguala sau chiar la nivelul mucoasei sublinguale.

Din punct de vedere structural, glanda sublinguala este tubuloacinoasa seromucoasa, in

care predomina componenta mucoasa. Produce o saliva opalescenta, mucoasa.

FICATUL

Este cea mai mare glanda anexa a tubului digestiv. Este situat in loja hepatica, in etajul

supramezocolic, in partea dreapta, sub diafragma, deasupra colonului transvers si a

mezocolonului, la dreapta stomacului. Are o consistenta ferma si o culoare bruna. La

cadavru cantareste 1500 g, iar la individul viu se adauga inca 800-1000 g cat cantareste

sangele depozitat in ficat.

In afara multiplelor roluri metabolice, are si o secretie exocrina – bila – care se elimina in

perioadele digestive in duoden.

141
Ficatul are:

1. fata superioara (diafragmatica), divizata in doi lobi (stang si drept) prin ligamentul

falciform, intins de la fata superioara a ficatului la diafragma. Lobul stang e mai mic decat

cel drept. Prin intermediul diafragmei, fata superioara vine in raport cu inima (invelita de

pericard) si cu bazele celor doi plamani (tapetate de pleura).

2. Fata inferioara (viscerala) este parcursa de trei santuri, dintre care diua sunt sagitale

(longitudinale) iar al treilea, transvers:

- santul transvers reprezinta hilul ficatului, locul de intrare si iesire al elementelor

pediculului hepatic: intra artera hepatica, vena porta, nervii hepatici, ies limfaticele si

caile biliare

- santul sagital stang contine, in segmentul anterior, ligamentul rotund provenit prin

obliterarea venei ombilicale, iar in segmentul posterior, cordonul fibros Arantius, provenit

din obliterarea ductului venos Arantius (care la fat face legatura intre vena ombilicala si

vena cava inferioara).

- santul sagital drept prezinta, in segmentul anterior, fosa cistica in care se gaseste vezica

biliara, iar in segmentul posterior vena cava inferioara.

Cele trei santuri impart fata viscerala a ficatului in patu lobi:

- lobul stang prezinta impresiunea gastrica (mare), iar inapoia ei impresiunea esofagiana

(mica)

- lobul drept vine in raport cu o serie de organe care lasa mai multe impresiuni:

impresiunea colica (lasata de unghiul drept al colonului), impresiunea duodenala (flexura

superioara a duodenului), impresiunea suprarenala (glanda suprarenala dreapta),

impresiunea renala (rinichiul drept)

- lobul patrat, situat anterior de hil, prezinta impresiunea pilorica

142
- lobul caudat, situat posterior de hil, prezinta doua procese: papilar si caudat

La exterior, ficatul este acoperit de peritoneul visceral. Sub peritoneul visceral se afla

capsula fibroasa a ficatului (capsula Glisson). De pe fata ei profunda pleaca septuri

conjunctivo-vasculare care patrund in parenchimul hepatic. Intre aceste septuri se

delimiteaza lobulii hepatici, care sunt unitati anatomice si functionale ale ficatului.

Lobulii sunt vizibili cu ochiul liber si se prezinta ca niste granulatii de marimea unui bob

de mei. Priviti in spatiu au o forma de piramida cu 5-6 laturi.

La intalnirea a trei lobuli exista spatiul portal care contine:

- o artera perilobulara (ramura a arterei hepatice)

- o vena perilobulara (ramura din vena porta)

- un canalicul biliar perilobular

- vase limfatice

143
Toate acestea sunt invelite intr-o stroma conjunctiva dependenta de capsula fibroasa a

ficatului.

Lobulul hepatic este format din:

- celule hepatice (hepatocite):

- capilare sinusoide care provin din capilarizarea venei perilobulare

- vena centrolobulara spre care converg sinusiodele

- canaliculele biliare intralobulare: nu au pereti proprii, peretii lor fiind reprezentati de

insasi celulele hepatice. Spre periferia lobului capata pereti proprii si iau numele de

canalicule Hering (colangiola)

Hepatocitele sunt dispuse in spatiu sub forma unor placi sau lame, intre lame delimitandu-

se spatii in care se gasesc capilare sinusoide. In grosimea unei lame, intre hepatocitele

adiacente, se formeaza canalicule biliare intralobulare.

Vascularizatia ficatului este dubla:

- vascularizatia nutritiva: reprezentata de artera hepatica, ramura din trunchiul celiac, care

aduce la ficat sange incarcat cu O2

- vascularizatia functionala: realizata de vena porta, care incepe prin capilare la nivelul

tubului digestiv si sfarseste prin capilare la nivelul ficatului. Vena porta aduce la ficat

sange incarcat cu substante rezultate in urma absorbtiei intestinale.

Sangele venos al ficatului este colectat de 2-3 vene hepatice care ajung in vena cava

inferioara.

Limfaticele ficatului ajung in ganglionii din hilul ficatului (ganglionii hilari) si de aici in

ganglionii celiaci.

144
Inervatia ficatului este asigurata de plexul hepatic (desprins din plexul celiac) format din

fibre simpatice si parasimpatice.

Caile biliare sunt conducte prin care bila, secretata continuu de celulele hepatice, ajunge

in duoden numai atunci cand ajung aici produsii digestiei gastrice. Caile biliare prezinta

doua parti:

1. caile biliare intrahepatice: canaliculele biliare intralobulare, colangiolele (canaliculele

Hering), canaliculele perilobulare si interlobulare

2. caile biliare extrahepatice cuprind:

- un canal principal (canalul hepatocoledoc)

- un aparat diverticular (format din vezica biliara si canalul cistic)

Canalul hepatic comun rezulta din unirea canalelor hepatice (stang si drept) si se continua

cu canalul coledoc, ce se deschide in duoden, impreuna cu canalul pancreatic principal,

orificiul fiind prevazut cu sfincterul Oddi. Din calea biliara principala se desprinde

canalul cistic, prin care bila ajunge, in perioadele interdigestive, in vezicula biliara.

Vezica biliara (colecistul) este un rezervor in care se depoziteaza bila in perioadele

interdigestive si se concentreaza prin absorbtia de apa si secretia de mucina de catre

epiteliul vezicii biliare. Este situata pe fata viscerala a ficatului, ocupand segmentul

anterior al santului sagital drept. Are forma de para, cu lungimea de 8-10 cm, latimea de 4

cm si capacitate de 50-60 cm3. Prezinta fund (extremitatea anterioara a vezicii ce

depaseste marginea inferioara a ficatului), corp si col (se continua cu canalul cistic).

145
PANCREASUL

Este o glanda voluminoasa, anexata tubului digestiv, avand atat functie exocrina cat

si una endocrina. Anterior este acoperit de peritoneu, fiind situat pe peretele profund al

cavitatii abdominale. Este situat anterior de vertebrele T12, L1 si L2 , prezentand la acest

nivel o concavitate ce priveste spre coloana vertebrala.

Dimensiuni: 80-100g, lungime: 15-20 cm, grosime: 2 cm.

Pancreasul este un organ friabil, rupandu-se usor. I se descriu pancreasului un cap, un col,

un corp si o coada.

Pancreasul exocrin, care reprezinta masa principala a glandei, este format din acini

asemenatori cu ai glandelor salivare (de unde si denumirea de glanda salivara a

abdomenului). De la acini pleaca ducte colectoare interlobulare si interlobare care, prin

confluare formeaza:

146
- ductul principal: Wirsung. Strabate pancreasul de la coada la cap si se deschide,

impreuna cu canalul coledoc, in ampula hepato-pancreatica (Vater)

- ductul accesor: Santorini. Ia nastere din ductul principal, la nivelul capului pancreasului

si se deschide in duodenul II, la nivelul papilei mici.

Pancreasul endocrin este reprezentat de insulele Langerhans, care sunt raspandite difuz in

tesutul exocrin. Constituie 1-3% din volumul glandei si sunt mai numeroase in coada

pancreasului. Insulele Langerhans sunt formate din cordoane celulare, inconjurate de

sinusoide:

- celule α: secreta glucagonul

- celule β: secreta insulina. Reprezinta 80% din totalul celulelor endocrine

Arterele pancreasului provin din artera hepatica (iriga capul), din artera splenica (iriga

corpul si coada) si din artera mezenterica superioara (iriga capul).

Venele pancreasului ajung in vena splenica si mezenterica superioara, deci, in final, in

vena porta.

Inervatia pancreasului provine din plexul celiac.

Limfaticele ajung in ganglionii pancreatico-splenici si apoi in ganglionii celiaci.

Tractul gastro-intestinal asigura aportul continuu de apa, electroliti si substante nutritive

necesare organismului. In vedera realizarii acestor functii, este necesara:

1. deplasarea alimentelor prin tractul alimentar

2. secretia sucurilor digestive si digestia alimentelor

3. absorbtia produsilor de digestie, a apei si a electrolitilor

4. circulatia sangelui prin segmentele tubului digestiv in vederea transportului

substantelor absorbite

5. controlul acestor functii prin intermediul sistemului nervos si endocrin.

147
Majoritatea substantelor intalnite in alimente au o structura chimica complexa, diferita de

cea a constituentilor organismului, si nu pot fi preluate ca atare din natura. Ele sufera, in

prealabil, transformari mecanice, fizice si chimice. Totalitatea acestora reprezinta digestia

alimentelor. Prin digestie, principiile alimentare sunt descompuse in molecule simple, fara

specificitate biologica, iar acestea pot fi absorbite la nivelul mucoasei intestinale.

In tubul digestiv exista enzime specifice pentru fiecare tip de substanta organica. Astfel,

proteinele sufera actiunea enzumelor proteolitice (proteaze), care le desfac pana la

aminoacizi. Glucidele cu molecula mare sunt scindate de catre enzimele amilolitice

(glicolitice) pana la stadiul de glucide simple. Lipidele sunt hidrolizate de catre enzimele

lipolitice (lipaze).

II. FUNCTIILE FUNDAMENTALE ALE ORGANISMULUI UMAN

D. FUNCTIILE DE NUTRITIE

4. EXCRETIA

Structura aparatului excretor:

1. organe de excretie: rinichi

2. cai urinare:

- calice: mici si mari

- pelvis renal

- ureter

- vezica urinara

- uretra
148
 RINICHIUL

Rinichii sunt asezati profund in cavitatea abdominala, simetric de o parte si de alta

a coloanei vertebrale, in regiunea lombara. Ei se proiecteaza de la nivelul ultimelor doua

vertebre toracale (T11, T12 ), pana la vertebra a treia lombara, rinichiul drept fiind situat

ceva mai jos cu aproximativ o jumatate de vertebra fata de cel stang, din cauza prezentei

ficatului in partea dreapta.

Rinichii ocupa o loja proprie, loja renala, delimitata de o fascie fibroasa, fascia renala,

care prezinta o portiune prerenala si alta retrorenala. In interiorul lojei renale se gaseste un

strat de grasime, grasimea perirenala, care inveleste rinichii. In afara lojei se gaseste un alt

strat de grasime, grasimea pararenala, mai groasa posterior. Atat grasimea prerenala cat si

pararenala au rol protector impotriva traumatismelor din regiunea lombara.

Rinichii au o forma asemanatoare cu cea a unui bob de fasole, de culoare brun-roscata,

lungime de aproximativ 12 cm, latime de 6 cm si grosime de 3 cm; greutatea medie a

fiecarui rinichi este in jur de 120 g.

149
Rinichiului i se descriu:

- doua fete: anterioara si posterioara.

- doua margini: interna si externa

- doi poli: superior si inferior. Polul superior vine in raport cu glanda suprarenala.

STRUCTURA RINICHIULUI

Rinichiul este alcatuit din doua parti: capsula renala si tesutul sau parenchimul renal.

Capsula renalase prezinta sub forma unui invelis fibro-elastic, care acopera toata

suprafata rinichiului si care adera la perenchimul subadiacent.

Parenchimul renaleste alcatuit din doua zone:

- o zona centrala, numita medulara

- o zona periferica, numita corticala

Medulara prezinta, pe sectiune, formatiuni de aspect triunghiular – piramidele lui

Malpighi – in numar de 7 pana la 14. Ele sunt orientate cu baza spre periferie, catre

corticala si cu varful spre centru, catre hilul renal. Varfurile acestor piramide sunt

rotunjite si poarta numele de papile renale. Suprafata fiecarei papile renale este perforata

de un numar variabil de orificii (15-20) care alcatuiesc aria ciuruita (aria cribrosa). Prin

aceste orificii se scurge urina prin tubii colectori Bellini in calicele renale mici. Suprafata

piramidelor renale are aspect striat, determinat de tubii colectori Bellini si de arterele

drepte adevarate care strabat piramidele Malpighi in tot lungul lor, de la baza la varf.

Fiecare piramida Malpighi are semnificatia unui lob renal, ceea ce inseamna ca un rinichi

are tot atatia lobi cate piramide Malpighi are. Intre piramide se gasesc coloanele Bertin,

care sunt prelungiri ale corticalei in medulara.

150
Corticala prezinta pe sectiune formatiuni de aspect triunghiular – piramide Ferrein – in

numar de 300 – 500 pentru fiecare piramida Malpighi. Aceste piramide sunt orientate cu

baza spre centru , la baza piramidelor Malpighi si cu varful spre periferie, fara sa atinga

capsula renala. Fiecare piramida Ferrein are semnificatia unui lobul renal si reprezinta

prelungiri ale medularei in corticala. Intre piramidele Ferrein se afla asa-numitul labirint,

in care se gasesc corpusculii renali, vase sangvine si tubi uriniferi in directii variate.

Nefronul reprezinta unitatea anatomica si functionala a rinichiului. Numarul

nefronilor este mare, peste un milion pentru fiecare rinichi.

In alcatuirea unui nefron intra doua parti:

- capsula Bowman

- un sistem tubular

1. Capsula Bowman reprezinta portiunea initiala a nefronului. Ea este situata in corticala

si are forma unei cupe cu peretii dubli, prezentand doi poli:

- un pol vascular, prin care intra in capsula arteriola aferenta care se capilarizeaza

formand un ghem de capilare (glomerulul renal Malpighi) si prin care iese din capsula

arteriola eferenta;

- un pol urinar, situat in partea opusa celui vascular

Foita interna a capsulei Bowman este formata din celule turtite si se muleaza intim pe

ghemul de capilare al glomerulului renal Malpighi. Foita externa a capsulei se continua cu

tubul contort proximal.

Capsula Bowman, impreuna cu glomerulul renal, formeaza corpusculul renal Malpighi.

151
2. Sistemul tubular, situat in continuarea capsulei Bowman, este alcatuit din mai multe

segmente, care, in totalitate, masoara 3-4 cm:

a) tubul contort proximal, cu o lungime de 15 mm, este un tub incolacit, situat in corticala,

in imediata apropiere a capsulei Bowman. Prezinta in structura sa un epiteliu simplu cubic

cu margine in perie, care reprezinta substratul morfologic al unei intense activitati de

resorbtie.

b) ansa Henle, situata in continuarea tubului contort proximal, este formata din doua

ramuri:

- un ram descendent, mai subtire, care trece din corticala in medulara, unde face o bucla

numita ansa propriu-zisa

- un ram ascendent, mai gros, care se reintoarce din medulara in corticala

Functional, ansa Henle participa la procesul de concentratie si dilutie

c) tubul contort distal, un tub rasucit situat in corticala, in continuarea ansei Henle. Tubul

contort distal este format din doua portiuni: o portiune dreapta si o portiune contorta

(intortocheata). Limita dintre cele doua portiuni ale tubului contort distal este marcata de

prezenta unei structuri de tip particular (macula densa) care face parte din aparatul juxta

glomerular. Acesta are rolul de a regla activitatea rinichilor si de a secreta renina si

eritropoietina.

Mai multi tubi contorti distali se varsa intr-un tub colector Bellini, care nu face parte din

nefron. Intr-un tub colector Bellini dreneaza 5000- 6000 de tubi contorti distali. Tubul

colector Bellini trece din corticala in medulara, strabatand piramidele Malpighi de la baza

la varf, unde se varsa in calicele renale mici prin orificiile de pe suprafata papilelor renale.

Intreg sistemul tubular al rinichilor areo lungime de 60-80 km si o suprafata totala de

circa 5 m2 .
152
Vascularizatia rinichiuluieste asigurata de artera renala, ramura viscerala din aorta

abdominala.

Sangele venos este colectat de capilare dispuse la periferie, sub capsula renala, numite

stelele Verheyen. Din aceasta retea, venele au un traiect invers arterelor si se varsa in vena

renala. In vena renala stanga se varsa si vena testiculara la barbat sau ovariana la femeie.

Venele renale se deschid in vena cava inferioara.

Limfa rinichiului este colectata de vase limfatice care merg cu venele si care o dreneaza in

ganglionii aortici.

Rinichiul are o inervtie vegetativa simpatica si parasimpatica.

CAILE DE ELIMINARE A URINEI

Caile urinare sunt:

- intrarenale: calicele renale mici, calicele renale mari, o parte din bazinet

- extrarenale: partea dinspre varf a bazinetului, ureterul, vezica urinara, uretra

FIZIOLOGIA APARATULUI EXCRETOR

Rinichii au doua functii majore:

- de a excreta cea mai mare parte a produsilor finali de metabolism ai organismului

- de a controla concentratiile majoritatii constituentilor organismului, ei contribuind astfel

la mentinerea homeostaziei si a echilibrului acido-bazic al organismului.

153
Alaturi de acestea, rinichii mai au urmatoarele roluri:

- formarea si eliberarea reninei

- formarea si eliberarea eritropoietinei

- activarea vitaminei D

- gluconeogeneza (in anumite situatii).

Formarea urinei finale este rezultatul urmatoarelor procese:

- filtrarea glomerulara

- reabsorbtia tubulara

- secretia tubulara

Filtrarea glomerulara si filtratul glomerular

Lichidul care filtreaza prin glomerul in capsula Bowman este numit filtrat glomerular iar

membrana capilarelor glomerulare este numita membrana glomerulara. In pofida

numarului de straturi permeabilitatea membranei glomerulare este de 100-500 de ori mai

mare decat a capilarelor obisnuite.

In acelasi timp ea are o selectivitate foarte mare in privinta dimensiunii moleculelor ce

trec prin ea: substatele cu masa moleculara de 5200 filtreaza la fel de usor ca apa, dar din

proteinele cu masa moleculara de 69 000 filtreaza doar 0,5%. Din acest motiv putem

considera practic ca membrana glomerulara este aproape impermeabila pentru proteinele

plasmatice darn are o permeabilitate foaret mare pentru toate celelalte substante dizolvate

in plasma normala.

154
Reabsorbtia tubulara este procesul prin care sunt recuperate anumite substante utile

organismului din filtratul glomerular, mentinandu-se astfel homeostazia lor plasmatica.

Procesul este selectiv, in sensul ca se realizeaza maximal pentru fiecare substanta intr-un

anumit segment tubular prin actiunea unor mecanisme celulare specifice, fiind conditionat

de debitul substantei respective si de necesitatile organismului.

Reabsorbtia (transportul) diferitilor constituenti din ultrafiltrat prin peretele tubului

urinifer se face prin mecanisme active si pasive.

- transportul activ se datoreaza travaliului metabolic al nefrocitului. Se face cu consum de

energie (furnizata prin hidroliza ATP) si oxigen si contra unor gradiente de concentratie

sau electrice. Forta pompelor metabolice este limitata de capacitatea lor maxima de a

transporta o substanta pe unitatea de timp. O alta caracteristica a transportului activ este

caracterul selectiv: celula consuma energie numai pentru recuperarea substantelor utile,

lasand catabolitii in urina.

- transportul pasiv se face in virtutea unor legi fizice, ale difuziunii si osmozei precum si a

diferentelor de presiuni hidrostatice. Acest transport nu necesita energie si nu este limitat

de o capacitate maxima de transport a nefrocitului. Prin acest mecanism se reabsoarbe apa

(in gradient osmotic), ureea (in gradient chimic) si o parte din Na si Cl (in gradient

electric si electrochimic).

Reabsorbtia apei are loc in toate segmentele nefronului, dar in proportii diferite.

Secretia tubulara

Principala modalitate de curatare a plasmei de cataboliti azotati neutilizabili este filtrarea.

Secretia tubulara completeaza functia de eliminare a unor substante acide sau toxice

precum si a unor medicamente. Prin secretie rinichii intervin in reglarea concentratiei

155
 plasmatice a unor constituenti obisnuiti (K+, acid uric, creatinina). Mecanismele secretiei

sunt la fel cu cele ale reabsorbtiei: active si pasive. Sensul transportului este inversat: din

interstitiul peritubular inspre interiorul tubului. Procesele de secretie pot avea loc pe toata

lungimea nefronului.

MICŢIUNEA

Este procesul de golire a vezicii urinare atunci cand este plina. In esenta, vezica urinara se

umple progresiv, pana ce tensiunea intraparietala atinge o anumita valoare prag, moment

in care se declanseaza un reflex nervos, reflexul „de mictiune‖, care fie determina

mictiunea, fie, daca nu este posibil, produce o dorinta constienta de a urina.

Reflexul de mictiune este un reflex controlat in intregime de maduva spinarii dar poate fi

stimulat sau inhibat de centrii nervosi superiori din trunchiul cerebral si din cortexul

cerebral.

5. METABOLISMUL

Organismul este un sistem deschis care face schimb de substanta si energie cu mediul

extern. Acest schimb permanent reprezinta metabolismul.

Metabolismul incepe odata cu ingestia alimentelor si sfarseste cu excretia produsilor

neutilizabili. El se desfasoara in trei etape: digestiva, celulara si excretorie. Legatura

dintre aceste etape o asigura sangele si circulatia acestuia.

Totalitatea schimburilor energetice organism – mediu reprezinta metabolismul energetic.

156
Conservarea structurilor si perfectionare lor, refacerea uzurilor necesita multa energie pe

care sistemele vii o preiau din mediul inconjurator, sub forma de legaturi chimice ale

macromoleculelor si o redau mediului sub forma de caldura.

Metabolismul energetic studiaza geneza si utilizarea energiei chimice a substantelor

alimentare. Energia este eliberata la nivelul celulelor (in special mitocondrii) prin reactii

de oxidare a lipidelor si glucidelor, uneori si a proteinelor. Aceasta energie este

inmagazinata mai intai sub forma unor noi legaturi chimice, bogate in energie (legaturi

fosfat macroergice de ATP si CP). Fiecare celula foloseste ATP ca sursa primara de

energie pentru indeplinirea functiilor sale caracteristice. Celulele actioneaza ca adevarati

transformatori ai energiei chimice a substantelor in energie mecanica, electrica, calorica,

osmotica.

Deoarece toate transformarile energetice din orice sistem duc, in final, la aparitia de

energie calorica, schimburile energetice organism – mediu pot fi evaluate prin

calorimetrie si exprimate in calorii. Metodele calorimetrice pot fi:

- calorimetria directa: masurarea caldurii degajate de un organism viu intr-un interval de

timp. Se folosesc camere calorimetrice. Productia calorica a organismului este evaluata cu

ajutorul unor sisteme termoelectrice.

- calorimetria indirecta: se bazeaza pe faptul ca toata productia calorica a organismului

provine din reactii de oxidare. Alimentele sunt „arse‖ in prezenta oxigenului care se

consuma. In organism, arderile au loc in etape succesive iar energia se elibereaza treptat.

157
Metabolismul energetic de baza (Metabolismul bazal)

Fiecare organism prezinta doua feluri de cheltuieli energetice:

- cheltuieli fixe, minime, necesare mentinerii functiilor vitale: respiratie, circulatie,

activitatea sistemului nervos. Acestea reprezinta metabolismul bazal.

- cheltuieli variabile: in functie de activitatea musculara, digestiva sau termoreglatoare.

Acestea reprezinta metabolismul energetic variabil.

Metabolismul bazal se determina in anumite conditii speciale:

- repaus fizic si psihic

- repaus digestiv de 12 ore si postproteic de 24 ore

- repaus termoreglator: determinarea se face la o temperatura ambianta de confort, astfel

ca organismul sa nu faca efort impotriva caldurii sau a frigului

- stare de veghe

Metoda de determinare este calorimetrica indirecta. Consumul caloric obtinut se exprima

in kcal pe 24 ore (valoarea normala este de 1500 kcal) sau in kcal pe m2 de suprafata

corporala si pe ora ( valoarea normala este de 40 kcal). Valorile obtinute se compara cu

valorile ideal standard pentru indivizii de acelasi sex, varsta, inaltime, greutate si se

exprima in procente fata de acele valori.

Normal, metabolismul bazal al unui individ nu trebuie sa varieze cu mai mult de +15% si

mai putin de -10% fata de valoarea standard.

158
Metabolismul bazal variaza in functie de numerosi factori fiziologici:

- varsta: este mai mare la tineri

- sex: este mai mare la barbati

- felul de viata: este mai mare la sportivi si la cei care muncesc fizic

- zona climatica: este mai mare in zonele reci fata de zonele tropicale

- stare fiziologica: este crescut in hipertiroidism, hiperfunctia hipofizei si a

medulosuprarenalei si scazut in hipofunctia tiroidiana, precum si la vegetarieni.

Metabolismul energetic variabil

Cheltuielile energetice ale organismului pot creste in cursul eforturilor fizice de 10-20 de

ori fata de cele bazale. Munca fizica necesita multa energie, care trebuie acoperita prin

consum sporit de alimente energetice.

In raport cu gradul efortului fizic prestat, cheltuielile energetice se clasifica in cinci

categorii:

- cheltuieli energetice de repaus: consumul de calorii necesar termoreglarii, digestiei si

activitatii intelectuale. Este de 2500Kcal / 24 ore

- cheltuieli energetice din efort fizic usor: munca de birou, dactilografia, desenul.

Reprezinta 3000 kcal / 24 ore

- cheltuieli energetice din efortul fizic mediu: cizmari, croitori, soferi de autoturisme:

3500 Kcal / 24 ore

- cheltuieli energetice in efortul fizic greu: soferi pe basculante, tractoristi, dulgheri: 4000-

4500 Kcal / 24 ore

- cheltuieli energetice in efortul fizic foarte greu: munca mineri, munca siderurgisti, cosit

manual: 5000 kcal / 24 ore

159
E. FUNCŢIA DE REPRODUCERE

Reproducerea este o caracteristica fundamentala a oricarei fiinte si se realizeaza prin

participarea a doua organisme de sex diferit. Ea este rezultatul fecundarii gametului

feminin (ovulul) de catre gametul masculin ( spermatozoid). Oul rezultat se grefeaza in

cavitatea uterina, unde continua sa creasca si sa se dezvolte, pana ce fatul, devenit viabil,

este expulzat din uter prin actul nasterii.

Diferentierea sexuala este prezenta inca din momentul formarii oului, dar diferentierea

intersexuala somatopsihica are loc lent in timpul copilariei si se realizeaza deplin dupa

pubertate, ca urmare a activitatii gonadelor. In copilarie, hormonii sexuali secretati in

cantitati reduse, contribuie impreuna cu ceilalti hormoni, la cresterea si dezvoltarea

armonioasa a organismului, iar dupa pubertate, acesti hormoni secretati in cantitati

crescute determina caracteristici diferentiate la cele doua sexe.

Organizarea morfofunctionala a sistemului reproducator la ambele sexe este extrem de

complexa, gonadele avand atat functie de a produce gameti ( ovule sau spermatozoizi) cat

si pe cea de a secreta hormoni sexuali care, prin diferitele lor activitati asupra organelor

genitale si asupra intregului organism, asigura conditii pentru reproducere.

160
 BIBLIOGRAFIE:

1. Albu R. M. , Dr. Bistriceanu V., Dr. Mincu M. (coordonator): „Anatomia si

fiziologia omului‖, Ed. Universul, Bucuresti 2001

2. „Fiziologie: sistemul digestiv, sistemul endocrin, metabolismul energetic,

termoreglarea – note de curs‖ sub redactia Conf. Univ. Dr. I. A. Badarau, Ed. Universitara

Carol Davila, Bucuresti, 2009

3. Guyton, A: „Fiziologie‖, editie in limba romana sub redactia Prof. Univ. Dr R.

Carmaciu, Editura Amaltea 1996

4. Niculescu C. Th., Voiculescu B., Nita C., Carmaciu R., Salavastrau C., Ciornei C.

:„Anatomia si fiziologia omului – compendiu‖, Ed Corint

5. „Semiologie medicala si diagnostic diferential‖ sub redactia Prof. Dr. I. Bruckner,

Ed. Medicala, Bucuresti, 2013

161
 CUPRINSUL MODULULUI 2

CHIMIE ALIMENTARA

1.COMPOZIŢIA CHIMICĂ GENERALĂ A ORGANISMELOR

2.ANALIZA SENZORIALĂ

3. ETICHETAREA PRODUSELOR ALIMENATRE

4.ASPECTE MICROBIOLOGICE ŞI DE IGIENĂ PENTRU SIGURANŢA

ALIMENTARĂ (FOOD SAFETY)

5.SISTEME DE MANAGEMENT AL CALITĂŢII

6.CONSERVAREA ALIMENTELOR

7. ADITIVI ALIMENTARI

162
 1. COMPOZIŢIA CHIMICĂ GENERALĂ A ORGANISMELOR

Cunoaşterea compoziţiei chimice a organismelor vegetale este de mare

însemnătate atât pentru înţelegerea şi cunoaşterea transformărilor biochimice ce au loc în

timpul creşterii şi dezvoltării organismelor vegetale, cât şi pentru valorificarea mai

eficientă a plantelor în funcţie de conţinutul diferiţilor constituenţi.

Materia vie este formată din două grupe principale de substanţe: substanţe

organice şi substanţe anorganice.

Substanţele anorganice sunt formate din apă şi săruri minerale. Plantele, la fel

ca toate organismele vii, nu pot sintetiza substanţele minerale. Ele îşi procură aceste

substanţe din mediul înconjurator. Substanţele organice reprezintă componenta

principală a organismelor vegetale şi sunt sintetizate din substanţele anorganice.

După rolul pe care îl îndeplinesc în organism, substanţele organice din plante se

pot grupa în mai multe categorii:

 Substanţe plastice (protide, glucide, lipide). Aceste substanţe formează

constituenţii de bază ai materiei vii. Au rol structural şi energetic fundamental

pentru creştere şi dezvoltare.

 Substanţe cu rol catalitic. În această categorie intră enzimele.

 Substanţe cu rol informaţional. Acestea sunt reprezentate de acizii nucleici.
 Substanţe cu rol de reglare (enzime,vitamine, fitohormoni, pigmenţi,
anticorpi). Aceste substanţe influenţează, controlează şi reglează transformările
163
 metabolice, contribuind la funcţionarea organismului ca un tot unitar, la realizarea

schimbului de substanţe cu mediul inconjurator.

 Substanţe cu rol energetic, cum ar fi compuşii macroergici.

 Substanţe intermediare şi finale de metabolism(glicozide, taninuri, uleiuri
eterice, substanţe antibiotice, alcaloizi, alcooli, amine, amide, aldehide şi cetone,

eteri etc.). Au în general rol de protecţie, formându-se în general din substanţele

plastice, în urma unor transformări metabolice din organism. Contribuie la

formarea aromei, gustului şi mirosului fructelor şi florilor.

Compoziţia chimică a plantelor nu este întamplătoare. Ea este rezultatul unui lung

proces de evoluţie, în care elementele minerale au avut un rol însemnat. Proprietăţile

substanţelor depind de felul şi proporţia elementelor ce le compun, de legăturile chimice

şi de modul de aranjare a atomilor în moleculă.

Prin numeroase cercetări s-a stabilit că materia vie este formată predominant, din

compuşii a 12 elemente, numite din această cauză şi elemente plastice, elemente de

constituţie sau macroelemente.Acestea sunt : Carbonul, Hidrogenul, Oxigenul, Azotul,

Fosforul, Sulful, Clorul, Potasiul, Sodiul, Calciul, Magneziul, si Siliciul. Acestea

reprezintă aproape 99% din masa organismelor. Alături de elementele plastice se găsesc,

în cantitate mica, de sub 1% elemente numite oligoelemente sau microelemente.

Dintreacestea menţionamArsen, Crom, Fier, Fluor, Iod, Cobalt, Cupru, Mangan,

Molibden, Seleniu, Vanadiu, Zinc, Staniu.

Cu toate că oligoelementele se află în cantitate mică şi nu au un rol însemnat în

alcătuirea plantelor , ele au un rol funcţional foarte important în reacţiile de oxido-

reducere, în reglarea presiunii osmotice şi a echilibrului acido-bazic, în menţinerea

164
integrităţii celulare, etc. Au de asemenea un rol esenţial în activitatea enzimelor, şi intră în

constituţia unor vitamine.

APA

Deşi este o componentă anorganică, prin proporţia sa mare şi prin multiplele roluri

pe care le exercită, deţine o importanţă capitală în organizarea şi funcţionarea materiei vii.

Apa intră în constituţia tuturor celulelor şi ţesuturilor şi ca solvent, constituie mediul

necesar în care se desfăşoară reacţiile biochimice.Ea este un compus absolut necesar

organismelor vii. Apa permite stabilirea unor legături între diferite substanţe, precum şi

între organism şi mediu.

Pe lângă rolul nutritiv şi trofic, apa se implică în dizolvarea electroliţilor şi în

realizarea echilibrului acido-bazic, care reprezintă procese vitale, strict dependente de

prezenţa ei (lipsa sau insuficienţa apei conduce la grave perturbări, care pun viaţa în

pericol). Prin implicarea directă în cadrul proceselor de biodegradare, apa îşi completează

virtuţile, prin faptul că ajută organismul să neutralizeze şi să se debaraseze de toxine,

precum şi de alte substanţe atipice (rol depurativ).

Mai mult de 60% din organismul unui adult este constituit din apă, lichid ce joacă

un rol fundamental în toate procesele ce au loc în corpul nostru. Apa se gaseşte sub trei

forme:

 apa legată -intră în constituţia compuşilor organici,

 apa absorbită -asigură starea coloidală a materiei vii protoplasmatice,
 apa liberă sau apa de imbibiţie.
165
Apa din alimente poate asigura aproximativ 30% din necesarul

de lichide. Pentru a acoperi toate trebuinţele hidrice ale organismului, este necesar să-i

asigurăm acestuia, mai bine de jumătate din necesar, direct din lichidele pe care le

consumăm.

Ca şi în cazul hranei, instinctul omului de a bea apă s-a diminuat considerabil, simţul

setei fiind înlocuit cu plăcerea sau neplăcerea de a bea diverse lichide.

ROLURILE APEI

 Datorită faptului că participă la formarea celulelor şi a ţesuturilor, apa are rol

structural important.

 Asigură transportul unor substanţe în organisme.

 Creează în organism mediul necesar reacţiilor biochimice de hidroliză, oxido-

reducere, hidratare, etc.

 Participă direcct la realizarea unor reacţii de sinteza si degradare.

 Are putere mare de solubilizare şi determină în organism formarea soluţiilor

moleculare şi a celor coloidale.

 Are rol însemnat în procesele de termoreglare, în procesele de transpiraţie şi în

procesele de eliminare a substanţelor de excreţie.

 La organismele vegetale constituie un mijloc de apărare contra frigului si căldurii.

166
 PROTIDELE

Protidele reprezintă componente chimice primordiale ale materiei vii, care prin

structura si proprietăţile lor , definesc esenta vieţii, constituind baza materială a existenţei

si manifestarilor specifice ale acesteia.

Sub aspectul compoziției chimice, protidele sunt substanțe cuaternare formate din cel

puțin patru elemente: C, H, O și N. Numeroase protide mai conțin S, P, și unele metale

precum Fe, Mg, Cu, Mn, Zn, Co, etc.

Unitatea structurală de bază a protidelor o reprezintă aminoacizii. În funcţie de

numărul aminoacizilor constituenţi, ca şi a existenţei unor compuşi de altă natură care pot

intra în structura anumitor protide acestea se clasifică astfel:

OLIGOPEPTIDE

PEPTIDE
POLIPEPTIDE
PROTIDE
HOLOPROTEIDE

PROTEIDE (proteine)

HETEROPROTEIDE

167
 Peptidele sunt constituite dintr-un numar relativ restâns de aminoacizi:

oligopeptidele conţin în structura lor până la 10 aminoacizi, iar polipeptidele rezultă din

condensarea unui număr superior de aminoacizi.

Holoproteidele denumite în mod curent proteine sunt constituite numai din

aminoacizi.Cu excepţia scleroprotidelor, toate holoproteidele sunt globulare.Din această

grupă de protide fac parte

următoarelealbuminele,globulinele,glutaminele,histonele,prolaminele

(gliadine),protaminele, scleroprotidele.

Heteroproteidele au o structură complexă, conţinând pe lângă aminoacizi şi o

componentă neproteică denumită componentă prostetică, fiind denumite şi proteine

conjugate.Componenta sau gruparea prostetică poate fi de natură chimică diferită

(glucide, lipide, acizi nucleici, metale, etc.) şi asocierea ei la componenta propriu-zisă

conferă heteroproteidei proprietăţi si funcţii biochimice specifice.

AMINOACIZII

Aminoacizii reprezintă unutăţile chimice de bază care intră în alcătuirea structurii

protidelor. Deşi se cunosc apoximativ 400 de aminoacizi, organismele utilizează un

număr restrâns (doar 20-25) de aminoacizi pentru biosinteza diferitelor tipuri de protide.

Toţi aminoacizii prezintă ca trăsătură comună exitenţa unei grupări funcţionale

amină primară (─NH2) şi a unei grupări funcţionale carboxil (─COOH), ambele grupate

la acelaşi atom de carbon, denumit carbon-α. Toţi aminoacizii care intră în structura

protidelor sunt α- aminoacizi.

168
 Structura generală a aminoacizilor se reprezintă astfel:

În funcţie de grupările din cadrul structurii generale, aminoacizii se clasifică astfel:

CRITERIU DENUMIRE

- după numărul grupărilor -NH2 - monoaminoacizi

- diaminoacizi
- aminoacizi monocarboxilici
- după numărul grupărilor-COOH
- aminoacizi dicarboxilici
- aminoacizi nesulfuraţi
- după prezenţa sau absenţa sulfului - tioaminoacizi (prezintă o grupare
tioSH)
- aminoacizi ciclici (prezintă resturi
- după prezenţa sau absenţa radicalului heterociclice sau aromate)
heterociclic sau al celui aromatic - aminoacizi aciclici (au structură
catenară lineară)
- hidroxiaminoacizi (au una sau mai
- după prezenţa sau absenţa grupării - multe grupări hidroxid)
OH (cu excepţia grupării carboxil) - aminoacizi nehidroxidici (nu conţin
grupări -OH)

Din punctul de vedere al importanţei exogene pentru om, există două mari grupe de

aminoacizi; cei esenţiali (indispensabili) şi cei neesenţiali (dispensabili). Aminoacizii

neesenţiali nu sunt în mod obligatoriu mai puţin importanţi pentru om (unii dintre ei chiar

sunt vitali) decât aminoacizii esenţiali. Titulatura de "neesenţial" semnifică faptul că

169
 aceştia nu trebuie să ajungă neapărat în organism din sursele exterioare, deoarece corpul îi

poate sintetiza pe baza altor substanţe, în special din aminoacizii esenţiali.

Titulatura de "neesenţial" semnifică faptul că aceştia nu trebuie să ajungă neapărat în

organism din sursele exterioare, deoarece corpul îi poate sintetiza pe baza altor substanţe,

în special din aminoacizii esenţiali.Histidina, spre exemplu, deşi este un aminoacid

neesenţial, joacă un rol de primă importanţă în formareahemoglobinei, proteină în lipsa

căreia omul nu poate supravieţui. Scăderea nivelului globinei apare doar în malnutriţie

avansată, şi atunci, prin lipsa lizinei, aminoacid esenţial din care se biosintetizează

histidina.

Conţinut
Masa
Categoria Aminoacidul Simbol de azot Observaţii
Moleculară
(%)
Aminoacizi Fenilalanina Phe 165 8,5 - prezintă resturi heterociclice.
esenţiali(indis este un diaminoacid,
pensabili din Lizina Lys 146 19 -se transamineză enzimatic cu
sursele uşurinţă.
exogene, - este un aminoacid
nesintetizabili Leucina Leu 131 11 cetoformator (formează corpi
de către cetonici).
organismul Izoleucina Ile 131 11 - se transaminează uşor.
uman) Metionina Met 149 9,5 - este un tioaminoacid.
Lipsa din Treonina Thr 119 12 - este un hidroxiamnoacid.
organism al prezintă resturi heterociclice,
Triptofanul Trp 204 14
unui sau mai - se transaminează uşor.
multor
aminoacizi
esenţiali, Valina Val 117 12
determinăcare
nţa proteică.
Aminoacizi - aminoacid esenţial pentru
esenţiali copiii mai mici de 1 an,
Histidina His 155 27
pentru - prezintă resturi heterociclice,
copii mici, - are caracter bazic.
neesenţiali Arginina (este şi - aminoacid esenţial pentru
pentru copii condiţional Arg 174 32,2 copiii mai mici de 1 an,
mari şi pentru esenţial) - este un diaminoacid,
170
adulţi - prezintă caracter bazic,
- se transaminează cu uşurinţă.
Serina Ser 115 13,5 - este un hidroxiamnoacid.
Ornitina Orn 156 10 - este un diaminoacid.
- este un tioaminoacid,
- se consideră a fi forma stabilă
Cistina Cis 240 11,5
a cisteinei şi nu mai apare în
clasificările noi.
- este un tioaminoacid
Aminoacizi considerat a fi o formă labilă a
Cisteina Cys 121 11,5
condiţional cistinei,
esenţiali - se transaminează uşor.
(indispensabil - este aminoacid glucoformator
Glicina
doar în Gly 75 18,5 (prin degradare formează
(glicocolul)
anumite glucoză).
situaţii clinice) - sunt aminoacizi hetrociclici,
Prolina şi
Pro, Hyp 115,13 12; 10,5 - hidroxiprolina este un
hidroxiprolina
hidroxiaminoacid.
- este un hidroxiamnoacid
cetoformator (formează corpi
Tirozina Tyr 181 7,5 cetonici),
- intră repede în reacţiile
detransaminare.
- este un aminoacid
Acidul glutamic Glu 147 9,5
dicarboxilic,
- este un diaminoacid
Glutamina Gln 146 4,2
dicarboxilic
- este un diaminoacid
- se transaminează cu uşurinţă.
Asparagina Asn 132 19,5 - se consideră a fi o amida
Aminoacizi acidului aspartic şi nu mai
neesenţiali(sin apare în clasificările noi.
tetizabili din - este un aminoacid
alţi compuşi) Acidul aspartic dicarboxilic, glucoformator
(acidul Asp 133 10,5 (prin degradare
asparagic) formeazăglucoză),
- se transaminează uşor.
- este aminoacid glucoformator
(prin degradare formează
Alanina Ala 89 15,5
glucoză),
- se transamineză enzimatic.

171
 Digestia, absorbţia şi metabolismul protidelor

Proteinele, prin faptul că se uzează repede, dar şi ca o consecinţă a faptului că

omul nu dispune de organe de depozit, pentru aceste substanţe, decât celulele însele,

trebuiesc reînnoite în permanenţă.

Protidele din hrană se scindează înaintea absorbţiei intestinale, până la aminoacizi (în

cazul holoproteidelor) sau aminoacizi şi alte substanţe provenite de la grupările prostetice

(în cazul holoproteidelor). Această scindare se petrece în tubul digestiv sub acţiune

enzimelor specifice, numite proteaze.

Digestia proteinelor începe din stomac, unde sub acţiunea pepsinei din sucul

gastric, are loc o degradare parţială a acestora, din care rezultă un amestec de polipetide,

oligopetide şi aminoacizi.

Procesul se continuă în duoden, unde enzimele pancreatice proteolitice (tripsina,

chimotripsina, carboxipeptidaza, ş. a.), degradează mai departe aceste substanţe, rezultând

doar oligopetide şi aminoacizi. Scindarea este desăvârşită la nivelul intestinului subţire,

sub influenţa aminopeptidazelor şi peptidazelor enterocitare, rezultând doar aminoacizi,

care pot trece în circuitul sanguin. Absorbţia proteinelor este favorizată de către vitamina

B6 şi de către sodiu.Aminoacizii, traversând pereţii intestinali ajung în sânge, şi de aici în

celule, unde au loc, pe baza lor, biosinteze proteice specifice. Excepţie de la această

regulă fac proteinele plasmatice, care se sintetizează de obicei la nivelul ficatului şi al

sistemului reticulo-endotelial.

172
 Catabolizarea aminoacizilor este un proces de dezaminare(moleculele

pierdgruparea amino- NH2).Din grupările aminice se formează, în cea mai mare parte în

ficat,ureea, care se elimină pe cale renală şi corpi cetonici, care se elimină urinar sau prin

expiraţie - în parte, restul lor fiind utilizat în noi sinteze. De asemenea pe parcursul

metabolismului proteinelor, precum şi în cadrul interconversiunilor metabolice, au loc

numeroase procese de transaminare, sub influenţa unor enzime din grupul transminazelor.

Metabolismul proteic este unul mai puţin "curat" decât cel al glucidelor sau

lipidelor, deoarece catabolismul nu se desfăşoară în exclusivitate prin descompuneri până

la dioxid de carbon şi apă, rezultând şi unele deşeuri. Principalele deşeuri proteice sunt:

ureea,acidul uric,creatinina.,amoniacul (rezultă din activitatea microflorei proteolitice).

Atât corpii cetonici cât şi deşeurile proteice, sunt produşi toxici dacă sunt reţinuţi în

organism.

Rolul proteinelor, în metabolismul energetic este unul secundar, la aceşti compuşi

predominând rolul plastic, adică acela de a repara şi a reînnoi în permanenţă celulele,

ţesuturile şi organele.

GLUCIDE

Glucidele sunt substanţe cu funcţiuni mixte ce conţin in molecula lor grupări carbonilice

şi grupări hidroxilice. Glucidele, împreună cu lipidele si protidele reprezintă constituenţii

de bază ai materiei vii. În lipsa totală a glucidelor, celulele nu pot supravieţuii mai mult de

20 de ore. Aceşti compuşi, ca atare sau în combinaţii cu alte substanţe, intră în structura

pereţilor celulari a tuturor vieţuitoarelor, ajutând şi înmulţirea (diviziunea) şi dezvoltarea

celulelor. Ele formează cea mai mare parte a substanţei organice de pe pamânt.
173
 Carbohidraţii conţin doar trei elemente chimice minerale; carbon (C), oxigen (O)

şi hidrogen (H). Doar plantele verzi pot sintetiza glucide din materie anorganică (apă şi

dioxid de carbon). Acest proces se realizează cu consum de energie luminoasă, în urma

procesului de fotosinteză. La om, sinteza glucidelor din alte substanţe este posibilă, cu

condiţia ca acestea să aibă structura organică. Randamentul unor astfel de geneze este

destul de scăzut, astfel încât, omul este nevoit să îşi procure, cel puţin o parte din

necesarul de carbohidraţi, direct din alimente de origine vegetală.

Carbohidraţii se pot clasifica după mai multe criterii, aşa cum se poate observa

din tabelul de mai jos.

Criteriu de
Reprezentanţi
clasificare
- glucide de origine vegetală (fructoza, zaharoza, amidonul,
După origine etc.)
- glucide de origine animală (glicogenul)
- glucide energetice (glucoză- este principalul donor de
energie la om, lactoza, amidonul, etc.)
După valoarea
- glucide neenergetice (celuloza, pectinele, amidonul
energetică
rezistent, etc.)
-monoglucide(carbohidraţi formaţi dintr-o singură
moleculă)
După structura
-oligoglucide(hidraţi de carbon care au în structura lor mai
chimică
multe resturi (2-6) de monoglucide)
-poliglucide(zaharide cu structură ramificată care pot
conţine zeci, sute sau mii de resturi monoglucidice

174
Carbohidraţii care furnizează energie în urma proceselor metabolice, se numesc glucide

energetice. Se consideră, în medie, că un gram de glucide energetice, dezvoltă

4,1kilocalorii .Glucidele energetice sunt principalele donoare de energie pentru

organismul uman. Zaharidele sănătoase (naturale) este bine să furnizeze organismului

aproximativ 65% din energia necesară.

La zaharidele cu putere calorică, nu numai valoarea energetică este importantă, ci şi

viteza de absorbţiea acestora. Hidraţii de carbon care se absorb rapid (trec cu viteză din

intestin în sânge) poartă denumirea de glucide cu absorbţie rapidă.

Monoglucidele (glucoza, fructoza), amestecul fizic concentrat de monoglucide (zahăr

invertit, mierea de albine) şi diglucidele (zahărul) care provin din extragerea selectivă a

acestora din organele vegetale ale plantelor, din cauza concentraţiei foarte mari, dar şi a

masei moleculare mici, intră rapid în sânge, traversând pereţii intestinali, cu o viteză

mare. Corpul prin mijloacele pe care le are la dispoziţie, încercă să convertească în

glicogen, cât mai repede, excesul de carbohidraţi care a ajuns brusc în fluxul sanguin.

Procesul se desfăşoară repede, cu participare masivă a insulinei care se secretă din

abundenţă. Deoarece depozitele de glicogen din ficat şi din muşchi au o capacitate mică

de stocare, organismul va transforma o parte din surplus în grasimi (trigliceride)

circulante şi de depozit (care se depun la nivelului ţesutului adipos). Mai mult,

participarea insulinei la metabolismul glucidelor, conduce, în paralel cu oxidarea

carbohidraţilor, la frânarea arderii grăsimilor, fapt ce conduce, în mod indirect, către

obezitate.

175
 Deşi acţionează cu ceva mai lent, amidonul din produsele purificate (făina albă,

extracte de amidon), mai ales în combinaţie cu grăsimile, dezvoltă o putere calorică foarte

mare pe o durată de timp relativ scurtă. Alimentele de acest tip (hot dog, hamburger,

plăcintele coapte în ulei încins, etc.) sunt denumite, pe bună dreptate, cu apelativul

de"bombe calorice". Mai mult, aceste preparate conţin mai multe toxine, dintre care cea

mai nocivă este acrilamida, substanţă cu potenţial cancerigen. Glucidele din toate

vegetalele naturale ca atare datorită substanţelor de balast, se absorb mai lent şi treptat.

Astfel, ele sunt benefice pentru om, furnizând, fără exces şi în timp, energia necesară

desfăşurării normale a proceselor fiziologice. Glucidele cu absorbţie lentă, sunt compuşi

întâlniţi frecvent sub denumirea de carbohidraţi cu eliberare treptată.

Glucidele neenergetice, sunt substanţe vegetale de obicei cu structură complexă

(poliglucide), nedigerabile (nu pot fi degradate de către enzime) cu rol de material de

balast. Glucidele neenergetice sunt numite în dieteticăşi alimentaţiefibre vegetale

(alimentare). Ele abundă în coaja fructelorşi a cerealelor, în rădăcinoase, precum şi în

verdeţuri.

176
 LIPIDE (GRĂSIMI)

Lipidele reprezintă o clasa importantă de compuşi, de biomolecule orgamice, care

spre deosebire de glucide şi protide se caracterizează în general prin solubilitate în diferiţi

solvenţi organici şi insolubilitate în apă.Din punct de vedere chimic, majoritatea

covârşitoare a lipidelor sunt esteri naturali ai alcoolilor cu acizii graşi.

Dinte acizii graşi, o parte din cei nesaturaţi sunt esenţiali pentru om, căci nu pot fi

sintetizaţi de către organism. Ca şi în cazul proteinelor, la care doar aminoacizii esenţiali

prezintă cu adevărat importanţă, şi în cazul lipidelor, contează asigurarea unui nivel optim

de acizi graşi esenţiali (AGE)din sursele de hrană. Nu este atât de important câte lipide

introducem în organism, căci corpul le poate fabrica singur, ci contează cantitatea şi felul

de acizi graşi esenţiali, ce intră în organism odată cu hrană, deoarece aceştia nu pot fi

sintetizaţi de către om, dar pe baza lor se pot construi toate lipidele de care organismul

omului are nevoie.

Împreună cu glicerolul acizii graşi formează cele mai răspândite grăsimi din

natură;trigliceridele.În natură se cunosc peste 300 de astfel de compuşi, care au fost

identificaţi în microorganisme, plante, animale şi om.

Substanţele reunite sub denumirea de acizi graşi, sunt alcătuite numai din carbon

(C), hidrogen (H) şi oxigen (O), posedând, ca orice acid organic,gruparea carboxil.

Numărul atomilor de carbon este întotdeauna par. Cei mai mulţi acizi graşi sunt aciclici

(au catena carbonică lineară) şi neramificaţi (acizii graşi ramificaţi apar în

microorganisme).

177
 Acizii graşi cu una sau mai multe duble legături sunt consideraţi a fi nesaturaţi.

Aceştia au catena lungă, fiind formaţi din 18 sau mai mulţi atomi de carbon, cu excepţia

unor acizi mononesturaţi (miristioleic, palmitoleic) mai rar întâlniţi în natură, care au

catena mai scurtă. Dintre acizii graşi nesaturaţi, compuşii care posedă o singură dublă

legătură, poartă numele de acizi graşi mononesaturaţi, iar cei cu mai multe astfel de

legături duble, se cheamă acizi graşi polinesaturaţi.

Cel mai cunoscut acid gras mononesaturat şi singurul care este destul de răspândit

încât să poată asigura necesarul organismului, este acidul oleic, care se află în cantităţi

mai mari în uleiul de măsline, dar care este prezent şi în seminţele oleaginoase.Acizii

graşi saturaţi nu prezintă duble legături.

Omul, ca şi toate celelalte vieţuitoare, îşi resintetizează lipidele proprii, în cea mai

mare parte din grăsimile din alimente, dar şi din alte substanţe (glucide, protide).

Organismul uman, prin mijloacele metabolice pe care le are la dispoziţie, nu poate crea

duble legături dincolo de carbonul 9, de aceea, acizii graşi polinesaturaţi, trebuiesc

introduşi în mod obligatoriu în organism prin hrană.

Toţi acizii graşi de care omul are nevoie, se pot sintetiza pa baza AGE, motiv

pentru care, acizii graşi nesaturaţi sunt substanţe neesenţiale pentru om şi pentru animale.

Asigurarea acizilor esenţiali se poate face din surse exclusiv vegetale (oleaginoase,

uleiuri), cu excepţia acidului ω-3, care se găseşte mai mult în peşte.

În urma unor reacţii de hidroliză, în prezenţa unor săruri alcaline, trigliceridele,

după eliberarea glicerinei, prin acizii graşi, se saponifică. Astfel, acizii trec în sărurile

corespunzătoare metalului alcalin cu care a reacţionat glicerida, rezultând săpunurile.

178
 Hidrogenarea trigliceridelor de origine vegetală, se practică în industria alimentară

şi cosmetică în scopul obţinerii unor produse sau preparate solide, pe baza uleiurilor

fluide.Reacţia de hidrogenare se realizează cu catalizatori de nichel.

2.ANALIZA SENZORIALĂ

METODĂ DE APRECIERE A CALITAŢII PRODUSELOR

ALIMENTARE

Calitaţile psiho-senzoriale ale produselor alimentare au un rol deosebit de

important în reacţia consumatorului faţă de alimente, în acceptarea sau respingerea

lor.

De altfel, în decursul dezvoltării societaţii umane, principalul criteriu de

alegere a alimentelor au fost senzaţiile psiho-senzoriale. Şi la ora actuală, cu toate

eforturile de educaţie nutriţională, consumatorul acordă prioritate în alegerea

produselor alimentare, calitaţilor senzoriale. Alimentele care provoacă senzaţii

plăcute sunt reţinute în consum deoarece calităţile lor produc, numai prin simpla

rememorare, apetitul.

Această atitudine se explică prin faptul că primul contact al consumatorului

cu alimentul este de natură senzorială. El evaluează produsul după aroma, gustul,

culoarea, constenţa pe care aceasta le are şi care sunt determinate în hotărârea ce o ia.

După 5 ani de cercetări aprofundate, realizate în 6 ţări ale Europei

(Germania, Austria, Belgia, Franţa, Olanda, Elveţia), ca urmare a unui număr mare

de studii, Institut ul CEY – Bert din Geneva a prezentat o serie de date sub
179
denumirea de „noi orientări în alimentaţie‖ în care se subliniază importanţa deosebită

a calitaţilor senzoriale acordată de consumatori. Cercetările efectuate au stabilit că,

pentru omul modern, calitaţile senzoriale şi în special olfactiv-gustative influenţează în

mare măsură apetitul şi în felul acesta intervin în organizarea alimentaţiei.

Această intervenţie se explică pe de o parte, prin caracterul afectiv de agreabil sau

dezagrabil care sunt caracteristici subiective, pe de altă parte prin semnificaţiile simbolice

ale alimentelor, care determină, în cele din urmă, acceptarea sau respingerea unui produs.

Se apreciază că, în prezent, are loc o transformare progresivă a preferinţelor

noastre olfacto-gustative, schimbare care influenţează foarte mult ierarhia celor

patru gusturi fundamentale: dulce, sărat, acru şi amar. Consumatorul modern

preferă, din ce în ce mai mult, produsele picante şi pe cele condimentate. Totul se

petrece ca şi cum omul ar vrea să rupă gustul „monoton‖, neutru şi obişnuit al

alimentelor tradiţionale, în scopul de a evada spre stimuli şi satisfacţii olfacto-

gustative procurate de condimente şi aromatizori. Această orientare se explică

totodată pe de o parte prin creşterea ponderii simbolice a alimentelor pe care o

conferă condimentele şi pe de altă parte, prin diminuarea facultăţii de percepere a

senzaţiilor olf acto- gustative ale omului modern.

Această estompare a acuitţii senzoriale se explică atât prin factori interni şi

afectivi, ca dezechilibru afectiv, tensiunea nervoasă, cât şi prin factori externi ca

abuzul de ţigări şi medi camente, s.a. Omul este o fiinţă socială cu multiple legături

şi interferenţe care, în alegerea alimentelor, ştie foarte puţin despre necesitaţile sale

organice, în schimb este influenţat în mare măsură de dorinţele şi plăcerile pe care

i le oferă produsul alimentar .

180
 Având în vedere inportanţa fiziologică şi comercială a calitaţilor senzoriale

ale produselor alimentare, s-a acordat o atenţie deosebită dezvoltării analizei

senzoriale ca metodă specifică de apreciere a acestor produse, examenul senzorial

modern integrându-se în ansamblul metodelor analitice curente de apreciere a calitaţii

produselor alimentare.

Analiza senzorială nu reprezintă o metodă complementară metodelor fizice şi

chimice, ci o metodologie de apreciere a calitaţii, a cărei pondere trebuie privită

în concordanţă cu ponderea pe care o au calitaţile senzoriale în aprecierea produsului

alimentar. Caracterizarea aromei şi gustului unui produs nu este posibilă decât prin

intermediul analizei senzoriale.

La ora actuală, analiza senzorială îşi găseşte aplicabilitatea în următoarele

domenii de activitate a specialistului din industria alimentară :

- aprecierea şi îmbunătaţirea calitaţii produselor alimentare ;

- obţinerea produselor noi ;

- testarea preferinţelor consumatorilor faţă de produse realizate ;

- recepţia produselor alimentare.

Într-o definitie generală, alimentele sunt produse naturale, preparate

industrial, pe care oamenii le consumă pentru hrană sau pentru plăcerea lor.

Termenii „hrană‖ şi cuplul „plăcere-savoare‖ definesc două calitaţi

fundamentale ale alimentelor: valoarea nutritivă şi proprietăţile organoleptice.

181
 Substanţele chimice cu aport energetic sunt bine cunoscute şi caracterizate ca

structură chimică, funcţie biochimică şi fiziologică şi, deci, li se poate aprecia

valoarea nutritivă. Substanţele calorigene sunt limitate la protide, lipide şi glucide.

Asociind acestora provitaminele, vitaminele, unele peptide, acizii graşi şi

aminoacizii esenţiali, alături de substanţele minerale, rezultă tabloul general al

componentelor ce dau valoarea nutritivă a alimentelor. Pe baza datelor de

compoziţie, se fac evaluări calitative şi cantitative asupra valorii nutritive a

produselor agroalimentare şi a alimentelor ce nu implică regimuri tehnologice severe.

Aprecierea valorii nutritive a alimentelor dispune de numeroase date oferite

de chimie şi ştiinţele complementare, pentru a prevedea echivalentul energetic,

inocuitatea, conservabilitatea şi căile posibile de transformare chimică, biochimică şi

microbiologică a lor.

Cel de al doilea termen, proprietăţile organoleptice, apare ca efect al

contactului nemijlocit dintre aliment şi organele senzoriale ale consumatorului; de

aceea este mai greu de încadrat în tipare de control şi standardizare. Aceste

proprietăţi se referă, în principal, la aspect, miros, gust, culoare, limpiditate,

consistenţă şi altele. Intensitatea, calitatea şi valoare efectelor senzoriale depind de

acuitatea organelor de simţ, de profesie, de starea fizică şi fiziologică a consumatorului,

dar mai ales, de tradiţiile culinare pentru prepararea unor produse specifice prin

compoziţie, reţetă şi adaosuri.

Aspectul şi consistenţa alimentelor sunt două calitaţi ce se reglează uşor

tehnologic prin colorare, texturare, ornare, glazurare, confiere, expandare,

cristalizare, etc. Căile şi mijloacele pentru realizarea acestor deziderate sunt

182
numeroase şi asupra lor se va reveni pe parcurs, însă o abordare aparte necesită

conferirea culorii produsului alimentar.

În afara colorării artificiale cu coloranţi compatibili, tratamentele termice,

hidrotermice, chimice, microbiologice şi altele pot conferi produselor culori

repulsive de inapetenţă. Deci, culoarea alimentelor nu este o proprietate banală, ci una

intrinsecă.

În conferirea calitaţilor organoleptice, în general, şi a celor de gust şi

aromă, în special, intervin un număr considerabil de combinaţii şi parametri

tehnologici a căror interconexiune rămâne, adesea, necunoscută sau transmisă prin

tradiţie, fără o reală fundamentare. Sub acest aspect, chimia alimentelor este profund

implicată în descifrarea codurilor care particularizează anumite preparate (multe

dintre ele tradiţionale şi foarte apreciate), pentru stabilirea căilor de conservare şi

diversificare sortimentală a produselor.

Cercetările au arătat că la omul civilizat, aspectele senzoriale în aprecierea

alimentelor nu joacă decât un rol psihologic. La omul primitiv şi la animale, ele

jucau rol funcţional legat direct de stimularea şi în special de satisfacerea necesităţilor

nutriţionale. La omul modern, datorită scăderii apetitului în corelaţie cu stresul

societaţii ultratehnologizate şi concurenţiale, savoarea produselor alimentare devine

determinantă.

Ea depinde de un complex de factori în care caracterul subiectiv de agreabil

sau dezagreabil are semnificaţie simbolică sau afectivă. Orientarea spre aromat sau

picant se datorează unor factori psihologici ce au la bază tendinţa de limitare a

dezechilibrelor ce se resimt din ce în ce mai puternic în condiţiile frustrante ale

183
civilizaţiei actuale. De aceea omul modern mănâncă mai mult pentru a se destinde

decât pentru a se hrăni în sensul strict al cuvântului.

Capacitatea lor de a percepe senzaţii olfacto-gustative se estompează din ce în

ce mai mult datorită unor factori interni, afectivi (tensiune nervoasă, stres, dezechilibre

afective, etc), sau externi (abuz de ţigarete, medicamente, droguri, poluarea

mediului, etc). Din aceste motive, preocuparea pentru asigurarea securitaţii

alimentare determină o nouă orientare, care să permită realizarea dezideratului

fundamental: o viaţă sănătoasă şi perfect echilibrată.

Pe lângă valoarea nutritivă, aroma şi gustul plăcut sau savoarea, aprecierea

alimentelor se face şi după valoarea de întrebuinţare, de care depinde simplitatea şi

rapiditatea celei mai potrivite preparări. Asemenea produse, cunoscute drept

„convenience food‖, sunt extrem de variate, începând de la produsele „instant‖

(redizolvare sau redispersare spontană) şi terminând cu alimentele complexe gata

preparate, care necesită o reformulare simplă şi agreabilă după gust şi ocazie. În egală

măsură, şi evitarea contaminării alimentelor cu orice component care ar afecta

inocuitatea şi calitaţile impuse prin definiţia de mai sus.

În ultimii ani, în diverse foruri internaţionale şi naţionale din ţări industrializate ca

SUA, Japonia, Franţa, Germania, Marea Britanie, Suedia, Elveţia, etc., s-a pus din ce

în ce mai mult problema inocuitaţii produselor alimentare şi mai ales problema

impactului aliment-sănătate. Numeroase cercetări efectuate în întreaga lume au

dovedit legătura directă dintre alimentaţie şi fenomenul de stres, precum şi dintre

alimentaţie şi incidenţa bolilor metabolice degenerative, de fapt „boli ale civilizaţiei

‖, cum sunt: cancerul, bolile cardiovasculare, diabetul, reumatismele, etc. Aceste

184
studii şi dezbateri prezintă nu numai interes ştiintific, ci şi unul economic şi social

major, deoarece, în ţările avansate, circa 8-10 % din produsul naţional brut se cheltuieşte

pentru sănătate.

Organismul uman s-a obişnuit să accepte numai produsele alimentare bine

echilibrate în componentele nutriţionale de strictă necesitate. Cunoaşterea acestui

echilibru dintre componentele nutritive, evoluţia sa pe fluxul tehnologic până la

produsul finit maturat cu o notă calitativă maximă posibilă, nu mai este doar o

„artă‖ a specialistului în producerea alimentelor, ci o ştiinţă.

O particularitate esenţială a acestui nou domeniu al ştiinţei alimentaţiei şi a

producerii alimentelor este aceea că presupune prezentarea şi prelucrarea armonioasă

a unui ansamblu complex de cunoştinţe din domeniile chimiei generale şi

anorganice, chimiei fizice şi coloidale, şi a domeniilor înrudite: biochimia, nutriţia,

toxicologia, microbiologia etc., precum şi implicaţiile acestora în diverse tehnologii

de fabricare a produselor alimentare.

Orice organism viu, inclusiv organismul uman, este strâns legat de mediul

său înconjurător printr-un permanent schimb de substanţe. Alături de aer şi apă,

alimentele constituie factori de mediu esenţiali pentru asigurarea substanţelor

necesare desfşurării în bune condiţii a tuturor proceselor vitale. Factorii nutritivi

din alimente au o serie de roluri importante, ca:

- rol energetic, prin furnizarea energiei necesare desfşurării oricărui proces vital;

- rol plastic, prin asigurarea sintezei substanţelor proprii organismului şi reînnoirea

continuă a acestora;

185
- rol catalitic, prin favorizarea desfşurării normale a proceselor biologice care se

petrec în organism.

Trebuie să existe, întotdeauna, un echilibru între nevoile organismului uman

în factori nutritivi şi asigurarea acestora prin alimentele consumate, echilibru care

se referă atât la cantitatea de nutrienţi asigurate organismului prin alimente, cât şi

la calitatea acestora. Orice dezechilibru apărut în cantitatea sau calitatea factorilor

nutritivi are repercursiuni imediate sau în timp asupra stării de sănătate.

Omul, spre deosebire de animale, ingeră hrana după o prealabilă pregătire

sau preparare, menite, de obicei,să confere alimentului unele proprietţi pozitive

suplimentare, ca: digerabilitate crescută, proprietaţi senzoriale plăcute, inactivarea

unor agenţi patogeni sau a unor factori antinutritivi. Această prelucrare se face

direct de către consumator, după anumite reguli, sau este analizată, industrial, sub

formă de preparate alimentare finite sau semipreparate.

Procesarea alimentului (indiferent de natura acestuia) include operaţiuni mecanice

(tranşare, sortare, curaţire de impuritaţi, inclusiv spălare, fragmentare, presare,

malaxare, emulsionare, etc.) şi tratamente termice, care merg de la încălzire la

flacără directă sau indirectă la încălzire cu radiaţii infraroşii, curenţi de înaltă frecvenţă,

fierbere în vapori cu sau fără presiune. Adeseori, prelucrarea alimentelor include

operaţiuni chimice, care presupun tratamente culinare simple (fierbere în soluţii

acide sau în soluţii alcaline), sau extracţii industriale complexe cu solvenţi (uleiuri),

hidrolize chimice şi enzimatice parţiale sau totale, tratamente speciale cu aditivi

chimici.

186
 În timpul procesării pot apare, o serie de compuşi nocivi sau impurificări

chimice ale alimentelor, care încarcă considerabil balastul biologic al acestuia. De

aceea, cunoaşterea căilor de insalubrizare este importantă pentru asigurarea

combaterii şi prevenirii acestui fenomen.

3.ETICHETAREA ALIMENTELOR

Odata cu evolutia tehnologica in industria alimentara si etichetele trebuie sa fie cat

mai complete pentru ca consumatorul se informeaza si are pretentia cand cumpara un

produs sa fie informat despre produsul respectiv. Acestea sunt reglementate de un

regulament al Consiliului European si-anume Regulamentul 1169/2011.

Regulamentul stabileste cadrul legal din Uniunea Europeana privind informarea

consumatorilor cu privire la produsele alimentare de catre operatorii din sectorul

alimentar, operatori situati la orice nivel in cadrul lantului alimentar. Scopul sau este de „a

servi interesele pietei interne prin simplificarea legii, asigurarea determinarii legale si

reducerea sarcinilor administrative si de a aduce beneficii cetatenilor prin impunerea

etichetarii clare, inteligibile si lizibile a produselor alimentare‖. Regulamentul include

principii generale, responsabilitati, precum si cerinte care guverneaza informatia

referitoare la produsele alimentare . Prevederile se aplica tuturor produselor alimentare

destinate consumatorilor finali, inclusiv produselor alimentare livrate de societatile de

restauratie colectiva, si produselor alimentare destinate furnizarii catre societatile de

restauratie colectiva. Printre domeniile care sunt acoperite de Regulament se numara

informatii de nutritie, etichetarea originii, lizibilitate si etichetare privind alergenii.

187
Mentiunile obligatorii sunt conform Regulamentului CE 1169/2011sunt:

 denumirea produsului;

 lista ingredientelor;

 substantele are provoaca alergii sau intoleranta (arahide, lapte, mustar, peste, cereale

ce contin gluten etc.);

 cantitatea anumitor ingrediente sau categorii de ingrediente;

 cantitatea neta deprodus alimentar;

 data durabilitatii minimale sau data-limita de consum;

 conditiile speciale de pastraresi/sau conditiile de utilizare;

 numele sau denumirea comerciala si adresa operatorului sau a importatorului;

 tara de origine sau locul de provenienta pentru anumite tipuri de carne, pentru lapte sau

in cazurile in care omiterea acestui tip de informatii ar putea induce cumparatorul in

eroare;

 instructiuni de utilizare, in cazul in care omiterea lor ar îngreuna utilizarea corecta a

produsului alimentar;

 pentru bauturile care contin mai mult de 1,2 % de alcool in volum, concentratia

alcoolica dobandita;

 o declaratie nutritionala.

188
 Trebuie mentionate substantele sau produsele care cauzeaza alergii, inclusiv in

cazul produselor alimentare nepreambalate; Fiecare ingredient sau auxiliar de procesare

care provine dintr-o substanta sau produs care cauzeaza alergii sau intolerante trebuie sa

fie mentionat in lista de ingrediente cu referire la denumirea substantei sau produsului,

subliniat prin imprimare tipografica, distingandu-se astfel de restul listei de ingrediente.

Daca nu este furnizata nici o lista de ingrediente, substantele sau produsele care

cauzeaza alergii sau intolerante trebuie mentionate prin enunt de tipul „contine

+[substantele/produsele]‖ Cand denumirea produsului se refera clar la substantele sau

produsele care cauzeaza alergii sau intolerante, nu mai este necesara etichetarea substantei

sau produsului in cauza. Comisia Europeana trebuie sa re-examineze sistematic, iar acolo

unde este cazul sa actualizeze lista substantelor sau produselor care cauzeaza alergii sau

intolerante.

Următoarele produse sunt exceptate de la cerința de a furniza declarații nutriționale

obligatorii, cu excepția cazurilor în care sunt făcute mențiuni nutriționale și/sau de

sănătate:

1. produse neprelucrate care conțin un singur ingredient sau o singură categorie de

ingrediente;

2. produse prelucrate a căror prelucrare constă numai în maturare și care conțin un

singur ingredient sau o singură categorie de ingrediente;

3. apă destinată consumului uman, inclusiv în cazul în care singurele ingredient

adăugate sunt dioxidul de carbon și/sau arome;

189
 4. plante aromatice, condimente sau amestecuri ale acestora;

5. sare și înlocuitori de sare;

6. îndulcitori pentru masă;

7. extracte de cafea și de cicoare, boabe de cafea întregi sau măcinate și boabe de

cafea decafeinizate întregi sau măcinate;

8. infuzii de plante și de fructe, ceai, ceai decafeinizat, ceai instant sau solubil sau

extract de ceai, ceai instant sau solubil decafeinizat sau extract de ceai decafeinizat, la

care nu s-au adăugat alte ingrediente în afara aromelor, care nu modifică valoarea

nutrițională a ceaiului;

9. oțeturi fermentate și înlocuitori de oțet, inclusiv cele (cei) la care s-au adăugat

numai arome;

10. arome;

11. aditivi alimentari;

12. adjuvanți tehnologici;

13. enzime alimentare;

14. gelatină;

15. compuși de gelificare;

16. drojdie;

17. gumă de mestecat;

190
 18. produse alimentare ambalate sau în recipiente la care cea mai mare față

prezintă o suprafață mai mică de 25 cm2 ;

19. produse alimentare, inclusiv cele artizanale, furnizate direct de către producător

în cantități mici către consumatorul final sau centrele de comerț cu amănuntul locale care

le furnizează direct consumatorului final;

20. băuturi alcoolice (care conțin peste 1,2% alcool);

21. produse alimentare care nu sunt preambalate (cu excepția cazului în care

măsurile naționale prevăd altfel).

Informatia obligatorie despre produsul alimentar trebuie sa fie: usor de vazut, clar

lizibila si sa nu se stearga (unde este cazul) o Afisata cu un caracter a carui marime este

de minimum 1,2 mm Pentru ambalajele/recipientele a caror cea mai mare suprafata este

sub 80 cm2.Dimensiunea caracterului trebuie sa fie de cel putin 0,9 mm. Statele membre

pot adopta masuri nationale cu privire la prezentarea produselor alimentare

nepreambalate. Comisia Europeana trebuie sa stabileasca reguli pentru lizibilitate,

denumirea produsului, cantitatea neta si, acolo unde este cazul, concentratia alcoolica

dobandita in volume, trebuie furnizata in acelasi „camp vizual‖. Comisia Europeana poate

extinde aceasta cerinta si altor mentiuni obligatorii. Scutirile sunt: pentru recipientele din

sticla destinate reutilizarii, care sunt marcate permanent si care nu pot avea eticheta, inel

sau guler; pentru ambalajele sau recipientele a caror cea mai mare suprafata are mai putin

de 10 cm2.

191
 Consumul zilnic de referinta (CR)

Cantitatile zilnice recomandate (CR) au fost lansate pe piata din 2005 de catre membrii

FooDrinkEurope, ca parte a angajamentului voluntar FoodDrinkEurope la Platforma UE

de actiune pentru dieta, activitate fizica si sanatate, care este condusa de catre Comisia

Europeana. Implementarea CR de catre operatorii din domeniul alimentar, atat cei mici

cat si cei mari, s-a dezvoltat rapid in ultimii ani. Pentru prima data in istorie, %CR

(procent din consumul zilnic de referinta) a fost recunoscut in mod clar de legislatia UE,

adica de Regulamentul cu privire la furnizarea informatiei catre consumatori.

Definitie %din consumul de referinta -(%CR) reprezinta aportul tipic de

nutrienti pe care majoritatea oamenilor sunt indrumati sa il consume zilnic pentru o

alimentatie sanatoasa. Intrucat oamenii sunt diferiti din multe puncte de vedere, cum ar fi

talia si nivelul de activitate, CR nu sunt ţinte pentru indivizi, insa furnizeaza un standard

fata de care se poate evalua contributia unui produs alimentar la aportul (consumul)

anumitor nutrienti specifici.

%CR impreuna cu informatia nutritionala asigura o orientare pentru a ajuta

oamenii sa inteleaga aproximativ cata valoare energetica, cate grasimi, acizi grasi saturati,

zaharuri si sare pot fi consumate zilnic ca parte a unei alimentatii sanatoase. CR poate fi

aplicat in mod voluntar de operatorii din sectorul alimentar interesati, conform

prevederilor stipulate in In mod normal, CR se calculeaza raportat la o portie.

192
 Este necesară educarea consumatorului în scopul valorificării mesajului

informaţional transmis prin sistemul de etichetare, prin conştientizarea efectului pe care

alimentul îl are pe propria sa piaţă metabolică (piaţa biologică a organismului).

Producătorii şi comercianţii de produse alimentare trebuie să-şi reconsidere şi să-şi

modeleze strategia şi politica managerială pentru a răspunde noilor exigenţe privind

etichetarea produselor alimentare, exigenţelor privind protecţia consumatorului, criteriilor

şi normativelor de performanţă internaţională.

3.ASPECTE MICROBIOLOGICE ŞI DE IGIENĂ PENTRU

SIGURANŢA ALIMENTARĂ

(FOOD SAFETY)

În trecut, termenul „siguranţă alimentară‖ a fost legat de substanţele chimice

din alimente, în timp ce igiena alimentară se referea la siguranţa alimentară din

punct de vedere microbiologic. Mulţi ani, consumatorii şi iniţiatorii de acte

normative au acordat o atenţie mai mare securitaţii din punct de vedere chimic

decât potenţialului hazard microbiologic. Siguranţa alimentară include acum şi

prevenirea îmbolnăvirii oamenilor din cauza microorganismelor.

Microorganismele sunt răspândite pretutindeni în natură, unde joacă un rol

biologic esenţial în desfşurarea a numeroase fenomene. Astfel, microorganismele

sunt cele care realizează ameliorarea fertilitţii solului, ca şi transformarea

materialelor organice vegetal e şi animale, prin procese de putrefacţie sau fermentaţie.

Numeroase specii de microorganisme sunt utilizate în diverse procese industriale, în

special în procesele tehnologie din industria alimentară (vin, bere, lapte, pâine,

193
carne, legume şi fructe). Unele dintre ele, ca bacteriile lactice, sunt denumite probiotice,

datorită efectului benefic asupra sănătaţii organismului, prin inhibarea

microorganismelor care pot provoca îmbolnăviri.

Uneori prezenţa în alimente a unor microorganisme este nedorită, unele, deşi

nu se pot dezvolta în alimente, pot supravieţui un timp şi sunt doar transmise pe această

cale organismului uman; altele,găsind condiţii favorabile de dezvoltare, chiar în

cazul unui număr iniţial redus, se înmulţesc şi provoacă degradarea produsului în care au

proliferat. Pentru acest motiv, fenomenul alterării alimentelor constituie principala

cauză a unor pagube determinate de dezvoltarea microorganismelor. Alimentele pot

fi contaminate şi cu germeni patogeni şi, în această situaţie, el e devin agenţii

transmiţători sau cauzatori ai unor boli. Prevenirea acestor boli depinde de acţiunile

luate în toate stadiile producţiei alimentelor, procesării şi preparării lor.

Strategiile pentru asigurarea siguranţei microbiologice sunt radical diferite faţă de

cele care asigură siguranţa chimică, deoarece siguranţa microbiologică este influenţată

de modul de preparare şi de conservare. Îmbolnăvirile cauzate de microorganisme

pot fi prevenite prin menţinerea igienei în procesul de producţie al alimentelor şi

în manipularea lor. Datorită complexitaţii compoziţionale, a posibilitaţilor de

contaminare biologice, chimice cât şi a nenumăratelor manipulări prin care pot

trece în timpul procesării, condiţionării, stocării, desfacerii sau chiar consumului,

alimentul este expus riscului de alterare, degradare, impurificare şi insalubrizare.

Prin alterare, se defineşte un proces în care alimentulîşi modifică

proprietaţile organoleptice şi chiar nutritive, dobândind eventual proprietţi nocive

(deşi, nu obligatoriu).
194
 Prin impurificare, se defineşte, de obicei, numai cazul particular al apariţiei

unor compuşi străini de natura alimentului, indiferent dacă este vorba de agenţi

biologici sau

chimici. Impurificarea este foarte frecventă pe toate etapele procesului de producţie, de la

materia primă şi până la consumator.

Prin degradare se înţelege situaţia în care alimentul poate pierde din

proprietaţile sale nutritive, fără să piardă obligatoriu din însuşirile organoleptice. Astfel,

adeseori unul sau mai mulţi factori nutritivi se distrug fără modificări organoleptice,

deci fără ca acest proces să fie sesizat de consumator (deşi valoarea alimentului

scade). Fenomenul de degradare este important prin frecvenţa crescândă, consecinţă a

înmulţirii prelucrărilor pe care le suportă alimentele, sau nerespectarea reţetei de

preparare. .

Prin insalubrizare se înţelege, de fapt, transformarea alimentului într-un

produs nociv pentru organism. Insalubrizarea la rândul ei, nu presupune numai decât

coexistenţa celorlalte modificări (alterare, degradare, impurificare), deşi în mod

practic această asociere se întâl neşte frecvent. Astfel, un aliment poate fi

insalubrizat prin contaminare microbiologică sau chimică, fără ca aspectul

organoleptic sau conţinutul în factori nutritivi să fie afectat.

Un aliment trebuie să fie hrănitor (aspectul nutritiv), salubru (aspectul

sanitar) şi atrăgător şi plăcut (aspectul afectiv).

Ca o consecinţă a perioadei actuale s-aumărit posibilitţile de contaminare a

alimentelor şi, deci, şi riscurile de alterare a produselor şi de îmbolnăvire a

195
consumatorilor; prevenirea şi combaterea acest ora necesită aplicare unor măsuri

riguroase de igienă, de la materia primă şi până în momentul consumului.

Condiţiile igienice în care trebuie să se desfşoare recoltarea şi transportul

materiilor prime, precum şi prelucrarea industrială, depozitarea şi desfacerea

alimentelor sunt reglementate prin acte normative.

Microorganismele sunt peste tot. Milioane de microorganisme pot fi găsite

într-o mână de pământ, un gram de fecale, un pahar de iaurt sau într-un cârnat

fermentat (maturat). Ele sunt numeroase în nasul, pielea sau părul uman. Adesea le

folosim pentru a transforma produsele alimentare perisabile în unele stabile, pentru

a obţine bere sau pâine; există însă numeroase microorganisme care ne pot face rău.

Alimentul poate acţiona ca un vector, permiţând microorganismelor patogene

să găsească calea de acces către organismul uman ,fără a interacţiona cu produsul

alimentar. Alimentul, prin compoziţia sa complexă, poate constitui matricea

potrivită pentru multiplicarea microorganismului, ducând la creşterea probabilităţii de

infecţie sau intoxicaţie după ingerare.

Pentru a preveni aceste toxiinfecţii, trebuie să cunoaştem mai bine de unde

provin microorganismele şi cum se comportă în aliment şi în mediul din jurul

acestuia. Trebuie,de asemenea,să cunoaştem diversele tratamente şi tehnici de

procesare care le-ar putea distruge sau inactiva şi care sunt caracteristicile

produselor alimentare care conduc la creşterea probabilităţii ca microorganismele pe

care acestea le conţin să provoace boli şi ce factori influenţează susceptibilitatea

gazdei umane.

196
 Deşi toxiinfecţiile alimentare au fost studiate de mai bine de 100 de ani,

încă nu cunoaştem toţi factorii care influenţează apariţia lor. S-a stabilit totuşi o serie

de factori comuni care au fost găsiţi în toate epidemiile raportate.

Este uşor de concluzionat, analizând tabelul 1, că manipularea greşită a alimentelor

nu produce inevitabil şi îmbolnăviri. Dacă alimentul nu conţine patogeni,

manipularea greşită nu conduce neapărat la probleme desănătate. Dacă patogenii

sunt prezenţi în produsul alimentar, chiar dacă au condiţii favorabile de

multiplicare, ei nu conduc la boli dacă sunt inactivaţi termic prin met ode adecvate

de preparare înainte de consumarea produsului alimentar (dacă nu s-au format deja

toxine stabile şi periculoase pentru organismul uman).

197
 Dacă nivelele toxinelor nu depăşesc pragul de sensibilitate admis de om,

nici o boală nu apare, chiar dacă acestea nu sunt inactivate. Oricum, acelaşi

aliment poate produce toxiinfecţii la unele organisme umane cu sistemul imunitar

slăbit, în timp ce nu neapărat produce boli la alte organisme umane care sunt mai

rezistente.

Patogenii pot fi uneori eliminaţi din organism fără nici un simptom, în timp

ce alteori pot provoca multiple şi periculoase simptome pentru sănătatea umană. Pentru a

preveni acest e toxiinfecţii alimentare trebuie mai întâi identificaţi germenii patogeni care

le provoacă, dacă sunt producători de toxine, alimentele cu incidenă mărită a

prezenţei acestora, grupurile sau categoriile de persoane care prezintă un risc special şi

un set de condiţii care să conducă la apariţia unui risc legat de siguranţa alimentului.

În tabelul 2 sunt redate câteva boli comune cauzate de bacterii, virusuri,

mucegaiuri, protozoare şi paraziţi întâlniţi în produsele agroalimentare ca şi simptomele

toxiinfecţiilor provocate de aceştia.

198
199
 4.SISTEME DE MANAGEMENT AL CALITĂŢII

Notiunea de calitate s-a conturat pe parcursul istoriei vechi a omenirii din

necesitatea practica si din preocuparea oamenilor de a produce si utiliza unelte, hrana,

adaposturi, imbracaminte si alte bunuri cat mai bune si mai eficiente.Inca din antichitate

exista dovezi ca oamenii au fost preocupati de calitate in domeniul armelor, onstructiilor,

corabiilor.In perioada medievala apar breslele. La nivelul acestora existau comitete de

inspectii care urmareau respectarea regulilor impuse de breasla si marcarea produselor cu

un anumit simbol special. Marcarea urmarea identificarea mestesugarului care a gresit,

dupa care a devenit o garantie a bunei reputatii a mestesugarilor.

Spre sfarsitul secolului XVII si inceputul secolului XVIII se constata o crestere

notabila a interesului pentru calitate, determinat de trecerea de la producerea artizanala la

o productie manufacturiera in ateliere care producea produse de serie mica, unicate

destinate comertului.

Perioada revolutiei industriale se caracterizeaza pein 3 etape diferite in abordarea

conceptului de calitate:

 La inceputul secolului XIX se continua modelul din perioada mestesugarilor, in

care calitatea este garantata de priceperea meseriasului, Se practica sistemul

uceniciei, cand tinerii invata meserie cativa ani servind ca ucenici, dupa care isi

deschid propriile ateliere. Calitatea se concretizeaza pe produsul finit inainte de

vanzare.

200
  Calitatea progreseaza ajungand la fabrici care a inceput sa divida breslele

existente si sa specializeze meseriasi.Acestia au devenit lucratori in fabrica,

obligand proprietarii de magazine sa devina superviseri. In acest sistem calitatea

era asigurata pe de-o parte de aptitudinile lucratorilor, iar pe de alta parte de

inspectii si audituri. Produsele cu defecte erau fie refacute, fie eliminate.

 Sistemul TAYLOR. La sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, in

Statele Unites-a conturat o noua abordare a managementului calitatii datorita

ing. Frederic Taylor , care a urmarit o crestere a productivitatii fara marirea

numarului de lucratori specializati. El a obtinut aceste rezultate prin planificare,

prin folosirea de ingineri specializati si prin supravegherea si inspectia muncii.

El a pus bazele modelului de management stiintific.

La inceputul secolului XX se constata introducerea conceptului de proces in

practicile calitatii. Procesul este definit in ISO 9000:2000 ca fiind un „un ansamblude

activitati corelate sau in interactiune care transforma elementele de intrare in elemente de

iesire‖. Pentru aceasta perioada se remarca Walter Shewhart-statistician care s-a

concentrat pe controlul proceselor in perioada anilor 1920, subliniind faptul ca relevanta

pentru calitate este nu numai situatia produselor finite ci procesele care au dus la

obtinerea acestora.

Conceptul lui Shewhart a fost preluat si implemnetat de alti specialisti ca W.

Eduards Deming si Joseph Moses Juran. Reale progrese sunt semnalate in perioada

celui de-al doilea razboi mondial cand SUA introduce inspectia obligatorie pe esantion a

produselor militare otinute.

201
 In prezent in Romania se pot certifica urmatoarele tipuri de sisteme de

management:

 Certificare ISO 9001-Sistem de Management al Calitatii

 Certificare ISO 14001- Sistem de Management de Mediu

 Certificare ISO 27001- Standard Securitatea Informatiei

 Certificare ISO 17025 –Acreditare Laboratoare

 Certificare ISO 15189- Cerinte de management al calitatii pentru laboratoarele

medicale

 Certificare ISO 13485- Standard Echipamente Medicale

 Certificare OHSAS 18001- Sanatate si Securitate Ocupationala

 Certificare ISO 22000-HACCP – Sistem de Management pentru Siguranta

Alimentului

 Certificare ISO 50001-Standard pentru Gestionarea Energiei

ISO 9001- SISTEM DE MANAGEMENT AL CALITATII

„ISO‖ reprezinta abrevierea din limba engleza a „International Organization for

Standardization‖(Organizatia Internationala de standardizare).

Aceasta are sediul la Geneva si a dezvoltat aproximativ 10.000 de standarde de

calitate, pe parcursul a peste 50 de ani de activitate , dintre care cel mai cunoscut este

standardul de management al calitatii ISO 9001.

202
 Standardul ISO 9001 a fost elaborat pentru o certificare oferita clentilor ca

societatea in cauza functioneaza in acord si pe baza unui sistem de calitate recunoscut

international si care este reprezentativ atat pentru calitatea produselor si serviciilor , cat

si pentru managementul organizatiei respective.

Faptul ca o societatea a obtinut certificare ISO nu reprezinta simpla obtinere a unui

certificat recunoscut international, ci reprezinta masura in care firma respectiva foloseste

anumite practici de lucru, este constienta de obligatiile sale referitoare la scopul ei in

sine, respecta cerintele clientilor si reprezinta o recomandare generala bazata pe

procesele si performantele organizatiei.

Principiile managementului calitatii ISO 9001/2008:

1.Orientarea catre client

2.Stilul de conducere –Lidership.

3.Implicarea personalului

4.Managementul de procese

5.Abordarea sistematica a managementului

6.Imbunatatirea continua

7.Decizii bazate pe fapte

8.Relatii reciproc avantajoase catre client

203
 ISO 22000-HACCP - SISTEM DE MANAGEMENT PENTRU SIGURANTA

ALIMENTULUI

Conceptul de HACCP (Hazard Analysis Critical Control Point) permite o

abordare sistematică de identificare a riscurilor, o evaluare a nivelului de risc şi a

incidenţei lor în timpul producerii, distribuţiei şi utilizării produselor alimentare şi

stabileşte măsurile ce trebuie luate pentru controlul şi menţinerea riscurilor sub un control

permanent (risc = pericol). Sistemul HACCP poate fi integrat într-un sistem general

de asigurare a calităţii şi siguranţei producţiei. În cea mai simplă formă, HACCP

cuprinde următoarele elemente sau Principii:

Ø Identificarea riscurilor şi evaluarea severităţii şi probabilităţii apariţiei acestora

(analiza riscurilor);

Ø Determinarea punctelor critice de control cerute pentru controlul riscurilor

identificate;

Ø Specificarea unor limite critice care asigură că operaţia este sub control până la

un anumit nivel;

Ø Stabilirea şi implementarea la nivel industrial a unor sisteme de monitorizare

(înregistrare şi control);

Ø Executarea unor acţiuni corective când limitele critice nu sunt atinse;

Ø Verif icarea sistemului;

Ø Supravegherea înregistrărilor.
204
 Termenul de risc în sistemul HACCP se referă la un factor sau o situaţie prin

care alimentul devine neacceptabil datorită potenţialului de a crea efecte dăunătoare

asupra sănătăţii umane.

Riscurile pot fi determinate de una din următoarele motive:

 prezenţa inacceptabilă a unor contaminanţi biologici, chimici sau fizici în

materiile prime sau în produsele semifabricate sau finite;

 potenţialul inacceptabil de creştere sau supravieţuire a microorganismelor sau

potenţialul inacceptabil pentru generarea de substanţe chimice (ca de

exemplu, nitrozamine) în produsele finite şi semifabricate sau în mediul de

producţie;

 o recontaminare inacceptabilă a produselor finite şi semifabricate cu

microorganisme, substanţe chimice sau alte materiale străine.

Analiza riscurilor (hazard analysis) este procedura folosită pentru identificarea

potenţialelor riscuri şi a condiţiilor care duc la prezenţa lor în alimente. Aceasta

evaluează atât severitatea

riscurilor, cât şi probabilitatea ca ele să apară, pentru a determina dacă este

important pentru siguranţa alimentară. Când se identifică riscuri severe, se stabilesc

şi măsurile necesare pentru a le ţine sub control.

Un punct critic de control (PCC) este o materie primă, o locaţie, o practică,

o procedură, formulare (reţetă) sau proces, unde se pot aplica nişte măsuri pentru a

preveni sau minimaliza riscurile. Chiar termenul de control înseamnă aici „a avea /

a ţine sub control‖ şi nu trebuie confundat cu testare sau verificare.

205
 În timp ce aplicarea GMP (Good Manufacturing Practice) ne asigură de

fabricarea unor produse sigure prin menţinerea sub control a numeroase puncte din

fluxul tehnologic, anumite aspecte ale GMP sunt esenţiale pentru siguranţa

produselor alimentare şi trebuie semnalate ca PCC.

Altfel spus, când într-un anumit punct din linia de procesare, un pericol potenţial

sever are o mare probabilitate să apară, sunt necesare măsuri speciale de control şi

acel punct se numeşte punct critic de control (PCC).

Monitorizarea este cea care verifică eficienţa controlului într-un punct critic

de control. Ea implică observare sistematică, măsurători, înregistrări şi evaluare.

Limitele critice sunt valori ale caracteristicilor de natură fizică, chimică sau

biologică care marchează limita dintre acceptabilitate şi neacceptabilitate pentru

orice mărime care se măsoară. Aceste limite indică dacă situaţiile acceptabile aflate

sub control devin inacceptabile în ceea ce priveşte siguranţa produsului final.

Verificarea se realizează pentru a controla eficienţa sistemului pe total.

Înregistrareadatelor la zi (ţinerea unui registru) care se asigură că

informaţiile rezultate din studiul HACCP şi implementarea planului HACCP sunt

disponibile pentru validare, verificare, revizuire, auditare şi alte scopuri.

206
 BENEFICIILE HACCP

Numeroase procese comerciale implică mai multe etape de la producerea

materiilor prime sau achiziţia lor până la produsul final. Un plan HACCP complet şi

implementat corect identifică şi controlează factorii care afectează direct siguranţa

produsului.

Identificarea şi monitorizarea PCC este o metodă mult mai costisitoare pentru

asigurarea siguranţei produsului în comparaţie cu metodele tradiţionale de inspecţie

şi testare a produsului final.

Înregistrările şi documentele asigură dovezi excelente că „toate precauţiile

rezonabile‖ au fost avute în vedere şi au fost aplicate în practică pentru a preveni

problemele, dovezi care pot fi necesare în caz de acţiuni legale.

Un plan HACCP nu conduce neapărat la măsuri de control care vor elimina toate

problemele de sigurană alimentară, dar va asigura informaţiile care pot fi folosite

la determinarea gradului în care pot fi controlate riscurile rămase. Este, apoi, la latitudi

nea managementului să folosească corect acele informaţii.

În plus, sistemul HACCP poate îmbunătăţi legăturile dintre procesatorii de

alimente şi inspectorii din industria alimentară. Dacă procedurile de control

urmăresc reguli bine stabilite, inspectorii pot avea încredere mai mare în

procesatori. În plus, datele colectate pe care le au la dispoziţie pe întregul proces de

producţie şi de-a lungul timpului facilitează sarcinile inspectorilor prin asigurarea unui

207
tablou complet şi de o mai mare acurateţe a operaţiilor totale încă de la prima

inspecţie care poate fi şi singura în acest caz.

5.CONSERVAREA ALIMENTELOR

Conservarea de alimente este procesul de tratare a alimentelor cu scopul de a păstra

un timp cât mai îndelungat alimente bune pentru consum. Prin conservare se încearcă

păstrarea atât a gustului alimentelor, a aromei, prospețimii, texturii cât și ca din punct de

vedere chimic și microbiologic ele să fie (rămână) apte consumului uman. După procesul

de conservare, unele alimente ușor perisabile, precum carnea, peștele, legume, care în

mod normal încep să se strice după câteva ore sau zile, pot fi consumate și după câțiva ani

în stare conservată. Conservarea trebuie să prevină efectul fermenților,

microorganismelor, mucegaiurilor, râncezirea grăsimilor, uscarea alimentelor, oxidarea.

Conservarea (produselor alimentare) în vederea fie prelungirii duratei de

valabilitate, fie pentru modificarea caracteristicilor senzoriale a apărut încă din cele mai

vechi timpuri. Astfel, în scrierile istorice sunt amintite: uscarea la soare, prin ventilaţie

naturală, sau pe un foc cu lemne; sărarea şi afumarea cărnii; eliminarea apei

(deshidratarea) şi conservarea în grăsime sau zahăr; păstrarea măslinelor în apă – în

palatul din Cnossos s-au găsit ulcioare în care se păstrau măsline acum cca. 4000 de ani .

Acest procedeu se practica şi în cazul fructelor, condimentelor menţinute în alcool

sau oţet, sau conservarea ouălor în soluţie slab acidifiată.Fermentarea se aplica la pâine,

ea fiind atestată în Turcia de acum 900 de ani, la obţinerea băuturilor alcoolice –bere, vin,

cidru – şi la fructe, când se depozitau în vrac.

208
 Conservarea cu ajutorul frigului artificial a fost aplicată de aproximativ 4000 de ani

la graniţa austro-italiană (în Tyrol) de vânători care, la o altitudine de 3200 m, păstrau în

gheaţă vânatul. Romanii conservau peştele din Rin, langustele din Sardinia şi stridiile în

gheaţă pentru a se păstra proaspete până la Roma. Nordicii îngropau carnea de vânat sau

peştele în zăpadă sau gheaţă pentru a se păstra peste iarnă. În incinta palatului de la

Versailles, Ludovic al XIV-lea a amenajat răcitoare în vederea păstrării alimentelor.

Există, deci, câteva atestări documentare care ilustrează aplicarea diferitelor metode de

conservare a alimentelor din cele mai vechi timpuri.

O clasificare succintă a procedeelor de conservare a alimentelor ar fi următoarea:

1.Eliminarea microorganismelor prin separare fizică:

– microfiltrare;

– ultracentrifugare.

2.Distrugerea microorganismelor (sterilizare)prin :

● acţiunea căldurii:

– fierbere clasică (100ºC);

– sterilizare – apertizare (110...140ºC);

– UHT;

●radiaţii ionizante (sterilizare la rece):

– electroni acceleraţi;

– raze γ şi X;

209
 – radiaţii ultraviolete;

●folosirea antisepticelor lichide sau gazoase:

– alcooli;

– acizi;

– conservanţi chimici.

3.Efect de oprire a proliferării microorganismelor –

efect de protecţie (nu de eliminare):

●utilizarea temperaturilor scăzute:

– refrigerarea prin scăderea temperaturii la 0...3ºC

şi refrigerare în vid;

– congelare;

– supracongelare;

●reducerea conţinutului de apă (eliminarea a 60-70% din apa de constituţie):

– uscare şi uscare-afumare;

– deshidratare;

– liofilizare;

●protecţie prin încorporare, înglobare de inhibitori:

– sărare uscată şi umedă;

210
 – conservare în saramură;

– conservare cu zahăr;

– afumare;

– conservare în oţet (marinare);

– fermentaţie (produse lactate).

4. Procedee mixte (utilizând cel puţin două procedee) :

– refrigerare în atmosferă controlată;

– tratament termic urmat de refrigerare;

– tratament cu radiaţii ionizante şi refrigerare;

– prin fermentare şi pasteurizare sau sterilizare;

– prin acţiunea asupra activităţii apei (aw);

– prin acţiunea asupra pH-ului.

REFRIGERAREA

Rolul frigului artificial in industria alimentara (si nu numai) e fundamental in toate

tehnologiile alimentare si in conservarea materiilor prime si aproduselor agroalimentare.

Refrigerarea este un proces de racire a unui produs pana la temperaturi apropiate

punctului de congelare, deci o racire fara formarea de cristale de gheata in produs.

211
Frigul artificial asigura:-conditii optime de conservare si distributie a produselor

alimentare perisabile cu minim de pierderi din valoarea nutritiva(pana la valoarea

comerciala);

- distributia in timp si spatiu a materiilor prime si a produselor alimentare existente sau

realizate in anumite zone geografice si in anumite perioade de timp ale anului;

- pastrare (conservarea)in cel mai inalt grad a insusirilor calitative a materiilor prime si a

produselor alimentare;

-conditii de microclimat optime pentru obtinerea unor produse biotehnologice: enzime,

aminoacizii esentiali, etc.;

-încetinirea dezvoltării microflorei provenite din contaminări interne şi externe;

-reducerea vitezei reacţiilor hidrolitice şi oxidative catalizate de enzime; diminuarea unor

procese fizice.

Este foarte important ca viteza de racire sa fie cat mai mare adica timpul necesar

procesului de refrigerare sa fie cat mai mic. Un proces de refrigerare cuprinde (in

functie de produs) urmatoarele faze tehnologice:

-faza preliminara –tratamentede spalare, sortare, calibrare, portionare,dezinfectie, de

prevenire a bolilor fiziologice, afumare, ambalare, etc.)

-refrigerarea propriu-zisa

-depozitarea in stare refrigerata= conservare in stare racita

-transport: izoterm sau frigorific

212
-desfacere-in reteaua comerciala.

Dupa modul in care are loc racirea produsului se utilizeaza:

 Refrigerarea cu aer racit - Cea mai raspandita si universala metoda. Principalii

parametrii sunt temperatura si viteza aerului la nivelul produselor. Se realizeaza in

sistem continuu (cand temperatura aerului este constanta pe toata durata

procesului, realizata in tunele de regrigerare cu conveier sau banda), in sistem

discontinuu (in tunele de refrigerare, camere de refrigerare, spatii de depozitare

containere frigorifice) sau in sistem semicontinuu.

 Refrigerarea cu apa racita – Se realizeaza prin imersia de apa racita , prin stopire

cu apa racita sau mix. Se foloseste in cazul pestelui, pasarilor, legumelor si

fructelor.

 Refrigerarea cu gheata hidrica – Se aplica in special pestelui prin contact direct.

 Refrigerarea in vid – Se bazeaza pe efectul de racire prin evaporare la presiuni

sub cea atmosferica a unei parti din apa continuta in produs si apei cu care a fost

stropit in prealabil. Se utilizeaza in cazul racirii legumelor frunzoase (salata ,

spanac).

 Refrigerarea prin contact cu suprafete de metal racite

 Refrigerarea in aparate schimbatoare de caldura cu perete despartitor- Se

refera la transferul de caldura intre 2 fluide. Este folosita in zacul produselor

lichide: lapte, smantana, sucuri, etc.

213
 CONGELAREA

Congelarea este un proces de racire a unui produs alimentar pana la o temperatura

inferioara punctului de congelare a apei continute in produs, deci o racire cu formare de

cristale de gheata in produs, putându-se realiza o durată de conservare de câteva luni şi

chiar mai mult. Congelarea creste durata admisibila de peste 5-50 de ori. Are ca efecte:

– blocarea multiplicării microorganismelor şi distrugerea unor germeni sensibili

(criosterilizare);

– oprirea celor mai multe dintre reacţiile biochimice.

DESHIDRATAREA

Deshidratarea se realizează prin evaporarea apei care ajunge treptat la suprafaţa

produsului supus deshidratării până la valoarea aw < 0,7 care să împiedice dezvoltarea

microorganismelor. În funcţie de natura aportului de căldură, uscarea poate fi:

– prin convecţie – de la agent la produs;

– prin conducţie –prin produs;

 prin radiaţie – de la surse exterioare;

214
După modul în care se execută îndepărtarea vaporilor se deosebesc:

● uscare în aer;

● uscare în vid;

● uscare prin convecţie la presiune atmosferică (cea

mai utilizată în practica industrială) – se poate realiza în

următoarele variante :

– uscare clasică – în camere, tunele, cu benzi;

– uscare în strat vibrator – variantă a uscării prin fluidizare (produse bucăţi sau

granule):

– uscare în strat fluidizat – legume feliate, cereale, sare, făină, zahăr, carne

cuburi.

● uscare în strat de spumă-se aplică la sucuri şi piureuri de fructe şi legume,

infuzie de cafea, ceai, extractele de carne, ouă, brânzeturi.

●uscare sub presiune

Procedeele de conservare combinate cu uscarea, mai des utilizate în industrie, sunt :

– uscare combinată cu blanşare – la fructe;

– uscare combinată cu blanşare şi expandare – cartofi, morcovi, rădăcinoase felii;

– uscare combinată cu încălzire – expandare;

– criodeshidratarea – liofilizare.

215
 CONSERVARE PRIN SARARE

Sararea este cea mai veche metoda de conservare a produselor alimentare. Aceasta

se face prin doua moduri: sararea umeda si uscata.Sararea umeda se efectueaza prin

introducerea alimentului intr-o solutie concentrate de sare, numita saramura, de

aproximativ 10 pana 15 %, adica 100-150 g de sare la un litru de apa fiarta si racita.

Sararea uscata se realizeaza prin presarea directa a sarii pe produs dupa care acesta se

aseaza in vase. Sarea patrunde treptat in produs, iar o parte din lichidul pe care acesta il

contine se elibereaza cu excesul de sare sub forma de saramura.

Murarea este o metoda folosita pentru conservarea legumelor si fructelor

(conopida, castraveti, pepeni, gogonele, tomate, ardei, dovlecei etc.). Concentratia de sare

in aceste cazuri este de aproximativ 6-10 %, adica 600-1000 g sare la 10 l de apa. In

timpul murarii, bacteriile aflate pe zarzavaturi actioneaza asupra glucidelor (zaharurilor)

pe care le transforma in acid lactic. Concentratia acestui acid creste mai repede, iar durata

murarii este mai scurta, cu cat temperatura este mai ridicata. Acidul lactic format are

proprietati conservante.

Avantajele acestei metode consta in faptul ca zarzavatul sta in mediu acid, ceea ce

ii permite sa-si pastreze vitamina C (acidul ascorbic). Deoarece aciditatea favorizeaza

pastrarea vitaminei C, cu cat murarea – adica cresterea concentratiei de acid lactic – se

face mai repede, cu atat pierderea acestei vitamine este mai mica. Pastrarea indelungata a

muraturilor face ca sa se dezvolte si alte microorganisme care descompun acidul lactic,

micsoreaza aciditatea, limitand astfel durata de conservare a muraturilor. Atunci, la

suprafata lor se dezvolta drojdii si mucegaiuri, dand produsului miros si gust dezagreabil.
216
 CONSERVAREA CU AJUTORUL ZAHARULUI

Conservarea cu ajutorul zahărului se realizează prin adăugarea de zahăr în cantităţi

necesare creşterii presiunii osmotice a fazei lichide a produsului alimentar, care să

împiedice dezvoltarea microorganismelor (peste 60% de zahăr în produs finit), când are

loc plasmoliza celulelor microbiene şi reducerea umidităţii produsului, respectiv scăderea

aw sub limita de dezvoltare a microorganismelor.

La concentratii mari de zahar, microorganismele nu sunt distruse, insa sunt

impiedicate sa se dezvolte datorita presiunii osmotice a zaharului care poate ajunge pana

la 400 kg/cm2. Continutul minim de zahar care asigura conservarea produsului este de 55

%. Cu cat concentratia zaharului este mai mare, cu atat actiunea sa conservanta este mai

mare deoarece presiunea osmotica creste.

Concomitent cu actiunea conservanta a zaharului datorita presiunii osmotice, mai

joaca rol conservant umiditatea redusa si pH-ul. Cu toate acestea, exista microorganisme

care reusesc sa se dezvolte in solutii concentrate de zahar. De exemplu, Bacterium

gummosum se dezvolta intr-un sirop cu concentratia de 70 % in timp ce Aspergillus

repens si Hermodendron hordei se pot dezvolta chiar intr-un sirop cu concentratia de 80

%.Produsele conservate cu ajutorul zaharului se clasifica in doua categorii:

- produse negelificate: sirop, dulceata, magiun, paste de fructe si fructe confitate;

- produse gelificate: gem, marmelada, jeleu, peltea, produse a caror consistenta

solid elastica se datoreaza formarii unui gel de pectina-zahar-acid.

217
 6. ADITIVI ALIMENTARI

Aditivii alimentari (cunoscuți în limbaj uzual și ca E-uri) reprezintă orice

substanță naturală sau chimică care nu este consumată ca aliment în sine și nu este folosită

ca ingredient constituent al unui aliment, care are sau nu valoare nutritivă și care se

adaugă intenționat, cu un scop tehnologic (incluzând modificări organoleptice) în timpul

producerii, procesării, preparării, tratării, împachetării, ambalării, transportului, stocării,

sau în timpul altei modificări aplicate unui aliment, devenind un component sau afectând

într-un fel sau altul caracteristicile alimentelor.

Pentru a legifera aditivii si pentru a informa consumatorii, fiecare aditiv este

codificat cu un numar. Codex Alimentarius - a adoptat si extins aceasta codificare pentru

a identifica la nivel international toti aditivii, mai ales a celor care sunt aprobati pentru

utilizarea in industria alimentara.In Europa prefixul codificarii este E, tarile din afara

Europei folosesc numai numarul nu si litera E.

Ex. acidul acetic este scris: E260 pe oricare produs european care il contine si in

alte tari acest aditiv este cunoscut simplu 260.FDA din SUA enumereaza acesti aditivi in

―Generally recognized as safe" sau GRAS

218
În listele internaţionale (ca şi în cea naţională), aditivii sunt clasificaţi în 25 de categorii şi

numerotaţi specific:

• a) coloranţi E100-E182

• b) conservanţi E200-E297

• c) antioxidanţi E300-E390

• d) emulgatori E400-E496/E1000-E1001

• e) săruri de topire E400-E496

• f) agenţi de îngroşare E400-E496

• g) agenţi de gelifiere E400-E496

• h) stabilizatori E400-E496

• i) agenţi de gust E600-E640

• j) acidifianţi E300-E390

• k) corectori de aciditate şi pH E300-E390

• l) agenţi antiaglomeranţi E500-E580

• m) amidon modificat E1400-E1450

• n) edulcoranţi (îndulcitori) E900-E999

• o) substanţe de afânare E400-E496

• p) antispumanţi E500-E580

• r) agenţi de suprafaţă şi albire E900-E999/E1500-1520

• s) agenţi de tratare a făinii E500-E580/E900-E999

• ş) agenţi de întărire-afermisanţi E500-E580

• t) umectanţi E1200-E1202/E1400-E1450/E1500-E1520

• ţ) sechestranţi E400-E496

• u) enzime E1100-E1105
219
 • v) agenţi de umplutură

• x) gaze propulsoare E900-E999

• y) alte categorii

COLORANŢII

Coloranții sunt substanțe care adaugă sau redau culoare produselor alimentare și

includ componente naturale ale produselor alimentare sau alte substanțe naturale care nu

sunt de regulă consumate ca alimente de sine stătătoare și care nu sunt de obicei utilizate

ca ingrediente caractersitice în alimentație. Preparatele obținute din produse alimentare și

din alte materii prime comestibile naturale obșinute prin extracție fizică și/sau chimică

conducând la o extracție selectvă a pigemenților în raport cu constituenții nutritivi sau

aromatici sunt considerate coloranți.

Consumul unor produse alimentare în care se utilizează anumiți coloranți artificiali

(E102, E104, E110, E122, E124 și E129) împreună cu conservantul benzoat de sodiu

(E211), poate avea efecte negative (hiperactivitate) asupra comportamentului copiilor.

Oamenii asociaza cateva culori cu cateva arome. Din acest motiv procesatorii

adauga coloranti produselor alimentare. De cele mai multe ori se simuleaza o culoare

naturala, cum ar fi culoarea rosie la inghetata pentru a inlocui ciresele (care ar fi altfel bej)

sau pentru un altfel de efect, cum ar fi ketchup-ul verde lansat de Heinz in 2000.

220
 In timp ce majoritatea consumatorilor sunt constienti ca alimentele cu culori

stralucitoare sau nenaturale contin coloranti, cativa oameni stiu ca aparent, alimentele

naturale ca a portocalei sau a somonului sunt cateodata coloranti care mascheaza variatiile

de culoare. In alimentele culorile variaza pe timpul unui sezon, la procesare si depozitare.

Motive pentru care se adauga coloranti:

- Pierderea culorii din cauza luminii, aerului, temperaturilor extreme si conditiilor

de depozitare.

- Mascarea variatiilor naturale de culoare;

- Imbunatatirea culorii naturale;

- Pentru a da identitate alimentelor;

- Protejarea deteriorarii aromelor si vitaminelor de lumina.

- Decorare

 Un colorant natural (galben-portocaliu) utilizat în

margarină, gemuri, jeleuri și marmelade și alte
preparate similare din fructe (inclusiv produse cu
E 100 curcumină
conținut scăzut de calorii). De asemenea utilizat în
cârnați, pateu și aspic, granule și fulgi de cartofi uscați,
muștar.
E101 riboflavină  Vitamina B2
 Este un colorant galben care se găsește în dulciuri
(budinci, înghețate, dropsuri), băuturi, muștar, supe
instant, gemuri, cereale, snacks-uri.
E102 tartrazină
 Este considerat a avea acțiune cancerigenă (tumori
tiroidiene), poate provoca mutații cromozomiale și
determina deficiențe în vitamina B6 și zinc
221
  Este folosit în rujuri, produse pentru păr, parfumuri, o
E104 galben de chinolină largă gamă de medicamente. Totodată este utilizat ca și
colorant galben pentru înghețate, dropsuri, prafuri de
budincă.
 Intră în componența sucurilor, dropsurilor, înghețatei, a
snack-urilor, precum și în unele băuturi, medicamente,
galben apus de soare conserve de pește, prafuri de budincă.
E110 FCF, galben
portocaliu S  Este considerat cancerigen (tumori renale) și are ca
efecte congestia nazală, alergii, hiperactivitate, dureri
abdominale, vomă, indigestie
 Este un pigment de un roșu-intens extras din
femela coșenilei, o insectă exotică din Mexic.
cochineal, acid
E120 carminic,carmin,  Este adăugat frecvent în produse ca iaurturile și sucurile
cârmâz de fructe, în special varietățile care necesită o culoare
rubinie (de exemplu cele de vișine, de cireșe sau de
căpșuni).
 În prezent este interzis în Canada, Japonia, Norvegia,
E122 azorubin, carmoizină SUA și Suedia. UE încă evaluează riscurile potențiale
pentru sănătate.
ponceau 4R, roșu  Este considerat cancerigen și prin urmare interzis în țări
E124 precum SUA, Norvegia, Finlanda. Dar încă folosit pe
cochineal A
scară largă în restul UE.
 Este un colorant roșu pentru compoturi și alte alimente.
Este întâlnit în băuturi alcoolice, înghețată, prăjituri,
bomboane, sucuri răcoritoare.
E127 eritrozină
 Cercetătorii au ajuns la concluzia că provoacă mutații
genetice, cancer al tiroidei la șobolani (studiu din anul
1990), posibil și la om.
 Comisia Europeană a considerat colorantul E128
susceptibil de a prezenta un risc major pentru sănătatea
E128 roșu 2G umană, și în 2007 suspendă utilizarea acestuia în
alimentația umană, precum și introducerea acestuia pe
piață și importul de produse care conțin acest colorant.
 Este interzis în Danemarca, Belgia, Franța, Eleveția și
E129 roșu allura AC Suedia. Este permis în SUA și UE (păstrând totuși
interdicțiile impuse de țările membre menționate
anterior).

222
  Este un colorant care se adăugă în tablete și capsule,
indigotin, indigo înghețată, dulciuri, produse de patiserie, biscuiți.
E132
carmin
 Poate provoca greață, vomă, hipertensiune arterială,
urticarie, probleme de respirație și alte reacții alergice.
E150a caramel simplu  Termenul de caramel se referă la produsele de culoare
maro mai mult sau mai puțin intens, care sunt destinate
caramel de sulfit
E150b pentru colorare. Nu corespunde produsului zaharos
caustic
aromat obținut prin încălzirea zahărului și care se
E150c caramel de amoniu folosește pentru aromatizarea alimentelor (de exemplu,
produse de cofetărie, patiserie, băuturi alcoolice).

caramel de sulfit de  Se adaugă la pâine din malț, bere neagră, oțet balsamic
E150d
amoniu (de Modena), whiskey, vinuri licoroase, legume în oțet,
saramură sau ulei (cu excepția măslinelor), gemuri,
jeleuri, marmelade, cârnați, pateu, aspic.
beta-caroten,  Sursele naturale de beta-caroten sunt morcovii, cartofii
E160a dulci, și cantalupii (varietate de pepene galben cu
amestec de caroteni
miezul de culoare portocalie).
extract de ardei iute,
E160c capsantin,  Colorant natural roșu închis. Este utilizat în egală
capsorubin măsură și ca aromatizant.

roșu din sfeclă roșie,

E162  Larg utilizat, dar culoarea este destul de instabilă.
betanină

223
 MONOGLUTAMATUL DE SODIU E 621

Pe scurt, acest ―potenţiator de aromă‖ este o substanţă care ―minte‖ creierul că ai

mancat ceva bun. Acţioneaza asemănător unui drog, alterând nivelurile de

neurotransmiţători şi dând o satisfacţie falsă.Fabricat din melasa (care este obţinută din

zahăr) prin fermentaţie, glutamatul monosodic este sarea de sodiu a acidului glutamic.

Glutamatul se foloseşte cel mai mult în alimentele fabricate artificial si în

semipreparate gen supe concentrate, sosuri, condimente, mezeluri, îngheţată, budinci, etc.

Rolul lui este de a da impresia creierului că acel aliment este foarte gustos.

Compuşii de transformare metebolică au efect neurotoxic (excitotoxine).Excito-

toxinele sunt substanţe chimice care supra-stimulează celulele nervoase, ‖arzându-le‖.

Simptomul cel mai des întalnit în acest caz este pierderea temporară a memoriei.Cel mai

des întalnit ingredient care conţine glutamat monosodic ‖la greu‖ este

carragenan.Glutamatul monosodic este folosit în majoritatea suplimentelor vitaminice sau

minerale încapsulate sub formă gelatinoasă.

Toate organele interne din corpul nostru conţin receptori ai glutamatului, adică

reacţionează specific la prezenţa glutamatului. Suprastimularea acestor receptori (în creier

sau în alte organe) duce la numeroase dezechilibre interne şi la probleme de sănătate care

copiaza simptomele altor boli.Se mai numeşte şi sare chinezească.

224
 CONSERVANTII

Conservanții sunt substanțe care prelungesc durata de depozitare a produselor

alimentare prin protejarea acestora împotriva deteriorării cauzate de microorganisme.

 Este un conservant care împiedică formarea de

mucegaiuri și drojdii, nefiind eficient împotriva
bacteriilor.

E200 acid sorbic  Este utilizat la un spectru larg de produse, cum sunt
iaurtul și alte produse lactate fermentate, salate de
fructe, limonadă, brânză, pâine de secară, prăjituri și
produse de panificație, pizza, fructe de mare, suc de
lămâie, cidru, și supe.
E202 sorbat de potasiu  Este folosit ca și conservant pentru prunele uscate.
 Este utilizat în calitate de conservant împotriva
drojdiilor și bacteriilor în produsele acide, cum ar fi
dressing-urile pentru salate, băuturi carbogazoase cu
arome de citrice, gemuri, sucuri de fructe citrice,
murături și condimente. Se găsește de asemenea și în
apa de gură bazată pe alcool.
 În combinație cu acidul ascorbic (vitamina C, E300),
benzoatul de sodiu și benzoatul de potasiu (E212) pot
E211 benzoat de sodiu forma benzen, un cunoscut cancerigen. Factori ca
temperaturile ridicate, lumina, și timpul petrecut pe raft
pot stimula formarea benzenului.[6]

 Ca urmare a îngrijorării crescânde a consumatorilor, în

ce priveste relația dintre E211 și hiperactivitatea și
deficitul de atenție la copii (ADHD) și modificarea
unor părți din ADN, compania Coca-Cola a hotărât să
retragă treptat E211 din produsele sale — imediat ce va
descoperi o alternativă satisfăcătoare.
 Informațiile despre E211 sunt valabile și pentru E212.
E212 benzoat de potasiu
 În UE nu este recomandată folosirea acestuia pentru
produsele destinate consumului de către copii.
225
 p-hidroxibenzoat de
E214
etil, etil paraben

derivat sodic al
esterului etilic al
E215  Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară
acidului p-
hidroxibenzoic (European Food Safety Authority, EFSA) nu a fost în
măsură să recomande o doză zilnică admisă (DZA)
p-hidroxibenzoat de
pentru parabenul de propil (E216), deoarece acesta,
E216 propil, propil
paraben spre deosebire de parabenul de etil (E214) și cel de
metil (E218), a avut efecte asupra hormonilor sexuali și
derivat sodic al a organelor de reproducere masculine la șobolanii
esterului propilic al tineri.[8]
E217
acidului p-
hidroxibenzoic  În directiva 2006/52/CE se menționează că este necesar
p-hidroxibenzoat de să se interzică utilizarea p-hidroxibenzoaților (PHB),
E218 denumiți și parabeni, în suplimentele alimentare
metil, metil paraben
lichide.
derivat sodic al
esterului metilic al
E219
acidului p-
hidroxibenzoic

 Este folosit ca și conservant pentru fructele uscate, în

special caise. Păstrează aspectul și culoarea originală a
fructelor și previne putrezirea lor.
 Este folosit în aproape toate vinurile comerciale ca
antiseptic și antioxidant pentru a preveni dezvoltarea
bacteriilor și oxidarea, deci pentru a păstra gustul,
E220 dioxid de sulf
parfumul și culoarea originală a vinului.

 Este responsabil pentru cuvintele "conține sulfiți" ce se

regăsesc pe etichetele sticlelor de vin. După legislația
UE și SUA, vinurile cu o concentrație de dioxid de sulf
mai mică de 10 ppm nu trebuie să aibă inscripționate
cele două cuvinte.
sulfit acid de
E222 sodiu (bisulfit de  Este folosit în conservele de fructe pentru a preveni
sodiu) oxidarea și pentru a distruge microbii.

metabilsufit de
E223 sodiu (disulfit de  Datorită efectului său oxidant, poate reduce conținutul
sodiu) de vitamine din produse.

226
E249 nitrit de potasiu  Utilizat pentru produse din carne uscată, sărată,
netratată termic.
 Este frecvent utilizat cu rol dublu în produsele din
carne (pastramă, șuncă etc.) pentru a păstra culoarea
roșiatică a cărnii, și de asemenea pentru prevenirea
dezvoltării bacteriilor producătoare de toxină
botulinică.

E250 nitrit de sodiu  Principala îngrijorare legată de nitritul de sodiu este

formarea nitrozaminelor — considerate cancerigene —
atunci când produsele de carne care conțin E249 sau
E250 sunt expuse la temperaturi înalte (prin prăjire sau
la grătar).[11] Acidul ascorbic (vitamina C, E300)
sau acidul eritrobic (E315) împiedică formarea de
nitrozamine, și de aceea sunt utilizați împreună cu
nitritul de sodiu.
E251 nitrat de sodiu  Folosit în produsele din carne sărată, inclusiv în
conservele de carne.
E252 nitrat de potasiu  Folosit în brânză tare, semitare, semimoale. De
asemenea și pentru hering sau șprot marinat.
 Împiedică alterarea măslinelor spaniole, stabilizează
E270 acid lactic aciditatea în procesul de fabricare a brânzei, și
crește aciditatea la deserturile congelate, băuturile
carbogazoase cu arome de fructe.

AZOTITUL (NITRITUL) DE SODIU

Azotitul de sodiu (NaNO2), se obtine prin absorbţia gazului nitros provenit prin

oxidarea catalitică a amoniacului, de către o soluţie de carbonat sau hidroxid de sodiu.

Azotitul se prezintă sub formă de cristale albe, hexagonale, care în prezenţa aerului absorb

umiditatea şi se oxidează lent în azotat. Gustul este salin.

Azotitul are urmatoarele functii:-reactioneaza cu pigmentul carnii-mioglobina;-

aromatizant, antioxidant, antimicrobian.

227
Toti nitraţii şi nitriţii pot forma, în anumite condiţii nitrozamine, asociate cu cresterea

riscului de cancer.Nitraţii formează compuşi stabili cu hemoglobina, methemoglobina

reducând capacitatea acesteia de a transporta oxigenul, putând crea stări de hipoxie

celulară, cefalee, cianoze.Poate induce afecţiuni ale glandei tiroide, perturbând

metabolismul iodului.

La sărarea cu azotat se observă următoarele:carnea rămâne de culoare roşie aprinsă la

suprafaţă şi roşie purpurie în masă,apare azotitul şi se formează pigmentul de sărare care

oxidat de aer devine cenuşiu.În stadiu mai avansat carnea devine roşie şi acida, după

tratament termic devine roşu închis.

Ca agent conservant împiedică dezvoltarea bacteriilor patogene din clasa Clostridium,

dar şi Bacillus cereus, Helicobacter pylori şi Listeria monocytogenes.

ANTIOXIDANTII ŞI CORECTORII DE ACIDITATE

Antioxidanţii reprezintă substanțe care prelungesc viața produselor alimentare prin

protejarea acestora împotriva deteriorării cauzate de oxidare, precum râncezirea grăsimii

si schimbarea culorii. Corectorii de aciditate reprezintă substanțe care modifică sau

controlează aciditatea sau alcalinitatea unui produs alimentar.

E300 acid ascorbic  Vitamina C

extract bogat
E306
întocoferol

E307 alfa-tocoferol  Vitamina E

E308 gama-tocoferol

228
E309 delta-tocoferol

E310 galat de propil  Galații se utilizează, de obicei în combinație cu

E320 sau E321, în grăsimi și uleiuri pentru
E311 galat de octil
fabricarea profesională a alimentelor tratate
termic, ulei și grăsime de gătit (excluzând uleiul
E312 galat de dodecil de turtă de măsline), untură, ulei de pește, grăsime
de vită, pasăre și oaie.
 Utilizat în produse din carne semiconservate și
E315 acid eritrobic conservate, produse din pește semiconservate și
conservate, pește refrigerat și congelat cu piele
roșie.
 Este un antioxidant sintetic folosit pentru a preveni
râncezirea în grăsimi și produse grase.
 Utilizat de obicei în combinație cu E321 în
alimente tip snacks pe bază de cereale, supe și
ciorbe deshidratate, sosuri, carne deshidratată,
condimente și mirodenii, cereale prepreparate,
cartofi granulați deshidratați (chipsuri), gumă de
mestecat, suplimente dietetice.
 Dacă E320 și/sau E321 sunt adăugate într-un
ingredient (de exemplu, marțipanul) folosit într-un
butilhidroxianisol( produs alimentar, nu este necesar ca vreunul să fie
E320 declarat în lista de ingrediente.
BHA)
 Este de asemenea folosit în produsele cosmetice și
în ambalajele pentru alimente.
 Este interzis în Austria.
 Institutul național de sănătate (National Institutes
of Health) din SUA a declarat că E320 este
anticipat în mod rezonabil ca fiind cancerigen
pentru oameni, bazându-se pe rezultatele
experimentelor efectuate pe animale.

 Statul California din SUA l-a declarat cancerigen

și prin urmare a interzis întrebuințarea acestuia.
 Este un antioxidant sintetic folosit pentru a preveni
butilhidroxitoluen( râncezirea în grăsimi și produse grase.
E321
BHT)
 Este de asemenea folosit în produsele cosmetice și
în ambalajele pentru alimente.
E322 lecitină  Sursele naturale de lecitină sunt gălbenușul
229
 de ou și semințele de soia.

 Întârzie râncezirea și ajută la obținerea unor

prăjituri sau torturi mai pufoase. Având rol și de
emulgator, aceasta împiedică separarea uleiului și
apei.
 Este de fapt cunoscuta sare de lămâie.

E330 acid citric  Se găsește în cele mai multe sucuri care se afla în
comerț, muștar (sub formă de arome), ciuperci
conservate.
 Produce tulburări digestive (indigestie, vomă,
E338 acid fosforic colici abdominale, ș.a.

 Este folosit și în preparatele din brânză.

Antioxidanţi şi acidifianţi
Acidul fosforic (E338)- Acidifiant natural, mineral (H3P04). În doze mari încetineşte

asimilarea calciului, magneziului şi fierului mărind riscul de osteoporoză, măreşte

sensibilitatea dioxidului de carbon. Fosfaţii de sodiu: Fosfat mono- (i), ^ Fosfat di- (ii),

Fosfat trisodic (iii) sunt acidifianţi şi antioxidanţi naturali minerali, săruri ale acidului

fosforic.

Fosfat mono, di si tridsodic (E339).Fosfaţii sunt surse de fosfor necesar pentru

metabolismul uman. Raportul dintre fosfor şi calciu este esenţial pentru sănătatea

sistemului osos. Excesul de fosfor împiedică asimilarea şi fixarea calciului în oase, putând

induce osteoporoză şi/sau depuneri anormale de calciu (osteofite - cioc de papagal).

230
 SĂRURILE DE TOPIRE

Sărurile de topire sunt compuşi chimici care au capacitatea de a dispersa proteinele

din brânzeturi distribuindu-le omogen. Sărurile de topire au în compoziţie amestecuri de

citraţi şi fosfaţi, fiind adăugate în cantităţi de aproximativ 3 g/100 g produs finit pentru

următoarele proprietăţi:

-solubilizează o mare cantitate de proteine cazeinice care devin emulgatori, stabilizatori

ai emulsiilor apă/grăsime;

-creşte capacitatea de reţinere a apei prin hidratarea proteinelor cazeinice;

-sechestrează ionii de Calciu din masa de brânză mărind solubilitatea proteinelor, dar

scăzând biodisponibilitatea Calciului ce nu mai poate fi asimilat;

-reglează aciditatea brânzei topite menţinând-o în zona punctului izoelectric al cazeinei.

Toate aceste acţiuni, imprimă brânzei topite consistenţă, tartinabilitate (se poate întinde

uşor pe pâine), onctuozitate, elasticitate.

ÎNDULCITORI

Îndulcitorii sunt substanțe utilizate pentru a da un gust dulce produselor alimentare

sau utilizate pentru îndulcitorii de masă.Dintre indulcitorii sintetici, aspartamul este cel

mai mult intrebuintat. Este obtinut prin sinteza din acid aspartic si fenilalanina. Are o

putere de indulcire de 200 de ori mai mare decat zaharul. Comitetul FAO/OMS a stabilit

in 1980 doza admisibila de 40 mg/kg corp.

231
 Acidul glicerizinic se obtine din radacinile de lemn dulce. Sarurile de calciu si

potasiu ale acestuia sunt de 40-50 de ori mai dulci decat zaharoza.Monelina se obtine din

fructele unei plante cataratoare din zona tropicala a Africii. Componentii purificati din

sucul acestei plante au o putere de indulcire de 1500-3000 fata de cea a zaharozei.

Taumatina este o polipeptona extrasa din fructele unei plante din Africa de Vest.

Are o putere de indulcire de 1600 ori mai mare decat a zaharozei.Steriozidul se obtine

din tulpinile unei plante cultivate in Paraguai. Are o putere de indulcire de 300 de ori mai

mare decat a zaharozei.

Diterpenoidul se obtine din rasini de conifere cu o putere de indulcire de 1600-

2000 fata de a zaharozei

 Este un zahăr-alcool ce are aproximativ jumătate din dulceața

zaharozei.
 Unele persoane cu diabet folosesc sorbitolul ca îndulcitor,
deoarece este lent absorbit de organism și nu cauzează o
crește bruscă a glicemiei (nivelul glucozei în sânge).
420 sorbitol  Nu conduce la apariția cariilor dentare, deoarece bacteriile din
cavitatea bucală nu metabolizează sorbitolul foarte bine. De
aceea este folosit în gumele de mestecat.

 Consumul unei cantități semnificative poate avea un puternic

efect laxativ, cauzând chiar și diaree.
 Este posibil să provoace alergii. Este interzis în mâncarea
E421 manitol sugarilor putând provoca diaree și disfuncții renale. Poate
provoca greață, vomă și se regăsește în produse cu conținut
redus în calorii.
 Este un îndulcitor artificial, de aproximativ 200 de ori mai
acesulfam dulce decât zaharoza. Este de obicei folosit în combinație
K, cu aspartamul, sucraloza sau zaharina.
E950
acesulfam
potasiu  Este utilizat în guma de mestecat, produsele de patiserie,
dulciurile pe bază de gelatină, sucurile dietetice (așa numitele
"sugar-free").
232
  Este un îndulcitor artificial, de aproximativ 200 de ori mai
dulce decât zaharoza., frecvent folosit și care poate fi sursa a
peste 70 de tipuri de boli, potrivit cercetătorilor.
 Se întâlnește cel mai des în guma de mestecat, produse
E951 aspartam
zaharoase, băuturi răcoritoare.

 Joacă un rol important în declanșarea tumorilor cerebrale, a

sclerozei multiple, malformațiilor și diabetului. Este
cancerigen.
 Ciclamatul de sodiu este un îndulcitor artificial, de 30-50 de
acid
ori mai dulce decât zaharoza, depinzând de concentrația
ciclamic și
sărurile utilizată - nefiind o relație liniară. Este de obicei folosit
sale de Na împreună cu alți îndulcitori, în special zaharină.
E952 și Ca
(ciclamat  Acest controversat îndulcitor a fost utilizat în USA până în
de sodiu, anul 1970, după care a fost interzis. Studiile pe animale au
ciclamat de indicat că produce cancer și afectează glandele genitale
calciu) masculine (testiculele), dar nu direct, ci amplificând potența
altor substanțe cancerigene.[12]
 Este un tip de zahăr-alcool, oferind aproape jumătate din
caloriile unei cantități similare de zaharoză (zahăr). Similar cu
alți zahăr-alcooli, induce riscul unor neplăceri gastrice
E953 isomalt (flatulență și diaree) atunci când este consumat în cantități
mari (peste 50 g/zi pentru adulți și 25 g/zi pentru copii).

 Este de obicei folosit împreună cu sucraloza, obținând astfel

un amestec aproximativ la fel de dulce ca zahărul.
zaharină și
sărurile
sale de Na,
K și Ca
(zaharinat  Este un îndulcitor artificial de aproximativ 300-500 de ori mai
E954
de sodiu, dulce decât zaharoza.
zaharinat
de potasiu,
zaharinat
de calciu)

E955 sucraloză  Este un îndulcitor artificial, de aproximativ 600 de ori mai

dulce decât zaharoza.
E957 taumatină  Este de aproximativ 2000-3000 de ori mai dulce
decât zaharoza.

233
 sare de
E962 aspartam-  Este un îndulcitor artificial, de aproximativ 350 de ori mai
acesulfam dulce decât zaharoza.

 Este un zahăr-alcool care nu este bine absorbit de către

organismul uman, ceea ce înseamnă mai puține calorii pe
gram decât zahărul.
E965 maltitol  Nu conduce la apariția cariilor dentare, de aceea este folosit în
gumele de mestecat.

 Consumul unei cantități semnificative (mai mult de 20-30

grame) poate avea efecte laxative.
 Este aproximativ la fel de dulce ca zaharoza, dar furnizând
E967 xilitol doar două treimi din energia obținută de la aceeași cantitate
de zaharoză.

EMULGATORI,STABILIZATORI, AGENTI DE INGROSARE SI AFANARE,

GUME

Emulgatorii sau agenții emulsifianți reprezintă substanțe care fac posibilă formarea

sau menținerea unui amestec omogen de două sau mai multe faze imiscibile în alimente,

ca ulei și apă.

Stabilizatorii reprezintă substanțe care, adăugate unui produs alimentar, fac

posibilă menținerea stării fizico-chimice a acestuia. Stabilizatorii includ substanțe care

permit menținerea unei dispersii omogene de două sau mai multe substanțe imiscibile,

precum și substanțe care stabilizează, conservă sau intensifică culoarea unui produs

alimentar.

234
 Agenții de îngroșare reprezintă substanțe care, adăugate unui produs alimentar,

cresc vâscozitatea acestuia.

Gumele au rol de stabilizator dar și de agent de îngroșare, printre altele să mențină

uleiul și apa amestecate împreună în dressing-urile pentru salate, să încapsuleze uleiurile

aromatice în suplimentele nutritive sub formă de praf sau tablete. Gumele sunt de

asemenea folosite pentru înlocuirea masei grase din produsele cu grăsime redusă. Ele sunt

derivate din surse naturale (arbori, alge, bacterii) și nu sunt absorbite de corpul uman.

Agenții de afânare sunt substanțe sau combinații de substanțe care eliberează gaz,

mărind astfel volumul aluatului sau al cocii.

 Este polimer de galactoza. Se gaseste in peretii

E406 agar-agar
algelor
 Este o familie de polizaharide ce sunt extrase din
specia de alge roșiidenumită Chondrus crispus.
E407 caragenan
Extractele gelationoase din această algă reprezintă o
alternativă vegetală la gelatină.
E410 gumă de carruba

 Este un agent de îngroșare, polizaharid natural,

E411 gumă de ovăz obținut din ovăz care în concentrație ridicată
produce flatulență și balonare.
 Este un agent de îngroșare, emulsificator și
E412 gumă de guar stabilizator obținut din rășina de guar care poate
provoca greață, meteorism și crampe, și reduce
nivelul colesterolului
E413 tragacant

gumă de acacia, gumă

E414
arabică
E415 gumă de xantan

pectine (pectină,  Pectina este un carbohidrat care întărește

E440
pectină amidată) membranele celulelor din fructele citrice, mere,
235
 morcovi, și alte fructe și legume.

 Pectina capătă, prin amestecare cu apă și prin

fierbere, forma unei gelatine. Aceasta constituie
baza pentru prepararea marmeladei și a gemurilor.
difosfați (difosfat
disodic, difosfat
trisodic, difosfat
tetrasodic, difosfat  Folosiți în produse fine de panificație, făină cu agenți
E450
dipotasic, difosfat de afânare, sosuri, deserturi, biscuiți și pesmeți.
tetrapotasic, difosfat
dicalcic, dihidrogeno-
difosfat de calciu)

trifosfați (trifosfat
E451 pentasodic, trifosfat  Adăugați în supe și ciorbe, ceai și infuzii de plante.
pentapotasic)

 Utilizați în produse alimentare sub formă de praf,

polifosfați (polifosfat
de sodiu, polifosfat de gumă de mestecat, cereale pentru micul dejun,
E452 potasiu, polifosfat snacks, surimi, paste din pește și crustacee, glazuri,
calcosodic, polifosfați produse de cofetărie, fidea, aluaturi, file de pește
de calciu) neprelucrat, refrigerat și congelat, produse din
crustacee refrigerate și congelate.[10]
E466 carboximetilceluloză  Produce tulburări digestive (indigestie, vomă, colici
abdominale ș.a.).
carbonați de sodiu  Carbonatul acid de sodiu este denumirea științifică
(carbonat de sodiu, a bicarbonatului de sodiufolosit în bucătărie.
E500 carbonat acid de
sodiu, sescvicarbonat  Este un agent de afânare reprezentând o componentă
de sodiu) a parfului de copt, și este folosit în alimentele de
înțărcare pentru sugari.
carbonați de potasiu
(carbonat de potasiu,  Utilizat în produse pe bază de cacao și de ciocolată,
E501
carbonat acid de lapte deshidratat și parțial deshidratat.
potasiu),potasă

 Utilizat exclusiv pentru stabilizarea

E512 clorură stanoasă culorii sparanghelului alb în cutii de conservă și în
borcane de sticlă.
hidroxid de
E525 potasiu, potasă  Utilizat în alimentele de înțărcare pentru sugari și în
caustică produsele pe bază de cacao și de ciocolată.

236
  Este un stabilizator folosit pentru înnegrirea
(oxidarea) artificială a măslinelor.
E579 gluconat de fier
 Este de asemenea utilizat ca sursă de fier și de
industria farmaceutică în tabletele de suplimente
nutritive.
E927b carbamidă, uree  Este folosită, cu rol de stabilizator, exclusiv pentru
guma de mestecat fără adaos de zahăr.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1. Valentina Dan, Editura Alma,Microbiologia produselor alimentare, 2000

2. Ghe. Mencinicopschi, Editura litera, Biblia Alimentelor, 2010
3. G. Neamtu, Ghe. Campeanu, C. Socaciu, Editura Didactica si Pedagogica,
Biochimie vegetala, 1993
4. Neamţu, G Biochimie alimentară, Editura Ceres, Bucureşti, 1997
5. Niac, G. Alimentaţie, nutrienţi, alimente, Editura Emia, Deva, 2004
6. Ghe. Mencinicopschi, Şi noi ce mai mâncăm? - vol I, Editura Coreus Publishing,
Bucureşti, 2010
7. Miere, D., Chimia şi igiena alimentelor, Editura Medicală Universitară "Iuliu
Haţieganu", Cluj-Napoca, 2007
8. Curs frigotehnica, Facultatea de Biotehnologii, USAMV, 2005
9. Curs analiza senzoriala , Facultatea de Biotehnologii, USAMV, 2007
10. Curs aditici alimentari , Institutul de Bioresurse Alimentare, 2006
11. www.consultanta-certificare.ro
12. www.bioterapi.ro
13. http://ro.wikipedia.org/wiki/Aditiv_alimentar
14. Regulamentul CE 1169/2011

237
 CUPRINSUL MODULULUI 3

ALIMENTATIA IN DIFERITE BOLI

I. Anamneza

II. Boli digestive

a) Diareea
b) Constipatia
c) Gastrita si ulcerul
d) Dischinezia biliara
e) Hepatitele
f) Alergii alimentare. Intolerante
g) Balonarea
h) Varsaturi

III. Boli cardiovasculare

- Infarctul miocardic
- Ateroscleroza
- HTA
IV.Boli metabolice

a)Obezitatea b)Diabetul zaharat

c)Guta

V.Cancerul

VI.Boli ale sangelui

a)Sangele

b)Anemiile

VII. Dislipidemii

Hipercolesterolemii

a) Trigliceride

238
 I. ANAMNEZA

Reprezinta totalitatea datelor culese de la pacient sau familie,prin interogatoriu,ce

cuprind istoria unei boli dar si ce a unei vieti sub raport

biologic,fiziologic,psihologic,socio-profesional si medical.

Este o conversatie cu scop précis menita sa furnizeze examinatorului numeroase

detalii cu valoare in procesul de diagnostic,de fapt un dialog.

Tehnica:

-fie lasam bolnavul sa poveteasca,sa vorbeasca deschis,intervenind din cand in

cand cu intrebari,cu precizari

-fie punand intrebari bolnavuluila care acesta sa rapunda direct….se numeste

Metoda Dirijata

Nici una din metode nu este ideala .trebuie sa existe un dialog si de multe ori se

ajunge la o intelegere.

Importanta anamnezei:

-ne conduce direct la boala

-are valoare orientativa

-stabileste conduit terapeutica

-realizeaza legatura psihica dintre bolnav si pacient

- ne ofera importante date despre:istoricul bolii,inceputul bolii,evolutia acesteia

239
1) Antecedentele colaterale dau informatii despre:unele boli care pot fii transmise

ereditar

- alte boli predispozante(boli de nutritive,guta,diabetul,ateroscleroza,,ulcer gastric)

-unele afectiuni specific(sifilis,tbc,hemofilia,alcoolismul ,unele boli nervoase)

2) Antecedente personale:

a) fiziologice;nasterea,copilaria,adolescent,maturitatea

b) patologice

3) Antecedente alimentare,disnutritionale,carentiale,dismetabolice

Se va insita asupra obiceiurilor alimentare,daca tine un anumit regim si ce anume:ce

mananca,cum,volumul alimentelor,frecventa meselor,bauturile folosite(ceai,cafea)

4) Antecedente toxice

-toxice profesionale(industria chimica,muncitorii tipografi)

-toxice incidentale:alcoolisn,fumat,consum de droguri,consum de

medicamnte,consum de alimente toxice ex .ciuperci

5) Conditii de viata si de munca:

-mediul social

-mediul fizic(umezeala,frig,caldura,curenti de aer)

6) Analiza unor simptome subiective

240
 II. BOLI DIGESTIVE

a. DIAREEA

Definiţie:

Eliminarea prea rapidă a mai mult de 3 scaune apoase, moi într-o zi se numeşte diaree.

Clasificare:

Diareea poate fi:

1. acută

2. Cronică

1. DIAREEA ACUTĂ: este diareea cu durată scurtă (câteva zile, până la o săptămână)

Cauze:

Boala este de două tipuri:

> hidrică

> denutritivă

Ele diferă atât în ceea ce priveşte factorul determinant, cât şi tratamentul.

Diareea hidrică

> Este cea în care conţinutul de apă este crescut, fără a exista tulburări importante de

digestie, deci fără pierderi de substanţe nutritive.

>Cauzele sunt:

- diverşi viruşi;

241
- modificări ale florei bacteriene intestinale;

- TBC intestinal sau paraziţi intestinali;

- toxiinfecţii alimentare;

- colon iritabil.

>În această categorie intră şi diareele inflamatorii determinate de inflamaţii intestinale,

cum este cazul colitei ulceroase.

> Există şi boli diareice determinate de cauze externe, care nu necesită, de regulă, nici

tratament şi nici regim, ci doar timp. Ca exemplu:

- diareea de putrefacţie, care apare din cauza excesului de carne

- diareea de fermentaţie, la care trebuie redusă cantitatea de celuloză ingerată

- diareea postantibiotică – se declanşează după utilizarea unor antibiotice cu spectru larg

şi durează o zi.

Diareele denutritive

> sunt însoţite de eliminarea unor cantităţi mari de elemente nutritive (glucide, lipide,

proteine, vitamine), care duc la denutriţia organismului.

> întotdeauna, cauza este o leziune organică. Aceasta influenţează procesul de digestie şi

absorbţie. Exemplu de diaree:

- prin maldigestie;

- prin insuficienţă pancreatică;

- prin afectare gastrică;

- prin afectare biliară.

242
Semne şi simptome:

- eliminarea de scaune lichide sau moi;

- crampe abdominal dureroase;

- greţuri, vărsături;

- febră (în diareele infecţioase)

Uneori, datorită pierderii mari de apă şi substanţe chimice prin scaunele lichide

(potasiu, bicarbonat), pot să apară simptome de deshidratare:

- ameţeli;

- sete;

- gură uscată;

- scăderea diurezei;

- scăderea tensiunii arteriale;

- scăderea forţei musculare;

- stare de oboseală.

2. DIAREEA CRONICĂ: În diareea cronică episoadele diareice se întind pe parcursul

mai multor săptămâni.

Cauze:

- leziuni ale peretelui intestinal produse de o afecţiune inflamatorie sau tumoră;

- malabsorbţie (intoleranţa la gluten);

- sindromul de intestin iritabil;

- cancer de colon;

- secreţie patologică a epiteliului intestinal (diaree secretorie);

243
- hiperactivitatea tranzitului intestinal din afecţiuni endocrine (ex. Hipertiroidie)

- diabet;

- operaţii pe tubul digestiv;

- boala Crohn;

- infecţia cu Giardia lamblia;

- infecţiile severe bacteriene, virale sau parazitare;

-abuzul de laxative sau alcool.

Semne şi simptome:

Sunt asemănătoare celor din diareea acută, dar deshidratarea survine mai puţin brutal,

instalându-se treptat, pe parcursul mai multor zile sau săptămâni.

Tratamentul dietetic

1. Tratamentul dietetic în diareea acută în primele 24 – 48 de ore regimul alimentar

trebuie alcătuit doar din lichide:

- ceaiuri neîndulcite (sau îndulcite cu zaharină ori foarte puţin zahăr) de mentă, muşeţel,

sunătoare, etc.;

- zeamă de orez;

- supe de morcovi sau zarzavat strecurate şi normal sărate.

Cantitatea de lichide administrată trebuie să ajute la refacerea pierderilor de apă, se vor

ingera cam 2-3 litri/zi de apă. Treptat regimul se lărgeşte cu:

- supă de orez pasată;

- supă de zarzavat pasate;

244
- supe de carne;

- paste făinoase bine fierte;

- brânză proaspătă de vaci;

- carne slabă tocată (preparată prin fierbere);

- pâine albă prăjită sau veche de o zi;

- suc de fructe.

Dacă evoluţia este bună şi se înregistrează o normalizare a scaunelor, se adaugă

legume fierte şi carne slabă fiartă.

Mai târziu se introduc laptele (dacă nu există intoleranţă la lapte) şi ouăle. Laptele se

serveşte îndoit cu ceai sau fiert cu făinoase. Ouăle se folosesc pentru început în

preparatele dietetice şi mai târziu sub formă de ouă fierte moi.

După câteva zile până la o săptămână, în funcţie de fiecare caz în parte, se trece la o

alimentaţie normală în care regimul alimentar se alcătuieşte după toleranţa şi preferinţa

pacientului.

Se vor evita totuşi pentru perioade variabile de timp dulciurile concentrate, alimentele

bogate în celuloză (fasole, varză, mazăre, ridichi, castraveţi), fructele crude şi laptele

simplu.

2. Tratamentul dietetic în diareea cronică:

> se recomandă orez, pâine prăjită;

> cel puţin 8 pahare de apă pe zi, ceai sau suc pentru înlocuirea lichidelor pierdute;

> se evită băuturile care conţin cafeină – cafea, ceai negru, cola;

> probioticele din iaurturi sau suplimentele alimentare reduc severitatea diareei şi îi
245
scurtează durata de manifestare;

> trebuie limitat consumul de alimente bogate în grăsimi: prăjeli, carne grasă, smâmtână

grasă, deserturi cu conţinut mare de grăsimi;

> trebuie redusă cantitatea de fibre din alimentaţie. Fibrele se găsesc în fructe, legume,

cereal integrale, nuci şi seminţe;

> pentru unele persoane, îndepărtarea cojii de la fructe şi legume le face mai uşor de

digerat;

> fructele şi legumele conservate sau fierte foarte bine pot fi de asemenea mai bine

tolerate de organism;

> se recomanda consumul de banane;

> fructele uscate pot complica diareea la unele persoane. De aceea se recomanda evitarea

lor sau reducerea consumului;

> este preferabil să se ia mai multe mese pe zi, dar reduse cantitativ;

> dacă diareea este însoţită de crampe abdominal sau meteorism, se recomandă evitarea

alimentelor care accentuează aceste simptome: fasole, varză, mazăre, conopidă, ceapă,

varză de Bruxelles, băuturi carbogazoase;

>se recomandă renunţarea la guma de mestecat, pentru că prin intermediul sorbitului din

compoziţie poate determina sau accentua diareea.

Tratamentul fitoterapeutic

În tratamentul diareei sunt indicate, îm special, plante bogate în taninuri şi uleiuri

volatile cu spectru antibacterian larg.

246
>Coaja de stejar

- are un conţinut ridicat în tanin;

- se prepară decoct din 2 linguriţe de coajă la o cană de apă;

- se beau 2 căni pe zi, între mese, neîndulcit.

>Fructe şi frunze de afin

* Dinfructe se prepara:

- decoct: din o linguriţă de fructe la o cană de apă, se beau 2 căni pe zi.

- macerat: macerat la rece timp de 8 ore, din 2 linguriţe de fructe la jumătate de

litru de apă, se consumă cantitatea în cursul zilei.

*Din frunze se prepară infuzie:

- o linguriţă de frunze la o cană de apă;

- se beau 2-3 căni pe zi.

> Rachitan se prepară infuzie:

- o linguriţă de plante la o cană de apă;

- se beau 2-3 căni pe zi.

>Frunze de mentă se prepară infuzie:

- o linguriţă la o cană;

- se beau 2-3 căni pe zi;

- menta se poate utiliza şi în combinaţie cu alte ceaiuri antidiareice.

247
> Turiţă mare: se prepară infuzie sau decoct

- o linguriţă de plantă la o cană de apă;

- se beau 2-3 căni pe zi.

> Amestecuri de plante

- 40 g coajă de stejar

- 40 g frunze de nuc

- 10 g cimbrişor

- 10 g rizomi de obligeană

- Se prepară decoct: o linguriţă de amestec la o cană de apă; se beau 1-2 cănini pe zi.

NUTRIENŢI

SUPLIMENT DOZĂ OBSERVAŢII

RECOMANDATĂ
Foarte important
Aerobic Bulk Cleanse Conform indicaţiilor de pe Pentru a ajuta la formarea
(ABC) eticheta. masei scaunului.
Seminţe de psyllium 4 capsule zilnic, la
culcare. Luaţi cu un pahar
mare de apă.
Complex de acizi graşi Conform indicaţiilor de pe Ajută la formarea
esenţiali eticheta. scaunului.
Kelp 1000 mg zilnic. Înlocuieşte mineralele
pierdute prin diaree.
L - glutation Conform indicaţiilor de pe Ajută intestinul să
eticheta. producă celule noi
sănătoase şi îmbunătăţeşte
funcţionarea sistemului
imunitar.
Potasiu 99 mg zilnic Înlocuieşte potasiul
pierdut prin scaunele
apoase.

248
ProFlora whey Conform indicaţiilor de pe Esenţială pentru
eticheta. menţinerea unui Ph
normal al florei
colonului.Calmează
repede diareea.
Tablete de cărbune 4 tablete pe oră , până se Absorb toxinele din colon
opreşte diareea. Luaţi şi din sânge şi ajută la
separat de alte suplimente întărirea scaunului.
sau medicamente. Nota: nu luaţi mai mult de
3 zile la rând.
Important
Acidophilus sau Probiata 1 linguriţă în apă distilată. În locuieşte bacteriile
De doua ori pe zi, pe ,,prietenoase‖ pierdute.
stomacul gol. Folosiţi o formă de pudră
fără lactoză.
Argint coloidal Conform indicaţiilor de pe Acţionează ca alternativă
eticheta. naturală la antibiotice.
Usturoi 2 capsule de 3 ori pe zi. Ucide bacteriile şi
paraziţii. Întăreşte
imunitatea.
Util
Calciu 1500 mg zilnic Înlocuieşte calciul pierdut
şi din organism. Ajută la
formarea scaunului.
Magneziu 1000 mg zilnic Necesar pentru absorbţia
şi calciului. Echilibrează Ph-
ul.
Vitamina D3 400 ui zilnic Necesar pentru absorbţia
calciului.
Complex multienzime cu Luaţi la mese. Conform Necesar pentru o bună
pancreatin indicaţiilor de pe etichetă. digestie.
Vitamina B complex 100 mg din fiecare Toate vitaminele B sunt
vitamină B importantă de necesare pentru digestie şi
3 ori pe zi (cantităţile din absorbţia nutrienţilor.
fiecare vitamină a Formele de administrare
complexului pot varia). sublinguală sunt
şi suplimentar, vitamina 200 mg zilnic, timp de 2 reacomandate pentru o
B1(tiamina) săptămâni. mai bună absorbţie. Pot fi
şi necesare injecţiile (sub
vitamina B3(niacin) 50 mg zilnic supraveghere medicală).
şi
acid folic 50 mg zilnic
Vitamina C cu 500 mg de 3 ori pe zi. Necesat pentru vindecare
bioflavonoizi şi imunitate. Folosiţi o
formă tamponată.

249
Vitamina E 200 UI zilnic. Apără membranele celulei
care acoperă pereţii
colonului. Folosiţi o
formă d-alfa-tocoferol.
Zinc 50 mg zilnic. Nu depăşiţi Ajută la repararea
100 mg zilnic din toate ţesuturilor afectate ale
suplimentele. tractului digestiv şi
îmbunătăţeşte reacţia
sistemului imunitar.
Folosiţi tablete de supt
gluconat de zinc sau
OptiZinc, pentru cea mai
bună absorbţie.

Plante

Dacă suferiţi, din când în când, de crize de diaree, folosiţi coajă de rădăcină de coacăz

negru, muşeţel, pau d’arco şi/sau frunze de zmeur. Plantele pot fi luate sub formă de ceai

sau adăugate în suc de mere, banane, ananas sau suc de papaya.

Precauţii:Nu folosiţimuşeţelca principiude bazăşi evitaţi-l complet dacă sunteţi alergic

la ambrozie.

Capsulele de ardei de Cayenne (capsicum), luate de două – trei ori zilnic, pot fi benefice.

Schinduful, luat ca ceai, lubrifiază intestinele şi scade febra.

Ceaiul de ghimbir este bun pentru crampe şi dureri abdominale.

Extractul de seminţe de grepfrut are proprietăţi antiparazitice.

Ceaiul de rădăcină de nalbă (cunoscut şi drept ceai malva) ajută la calmarea stomacului

şi atenuează problemele intestinale.

Coaja de salcie, luată sub formă de ceai sau de extract, este calmantă pentru tractul

digestiv.

250
Uleiul de oregano sălbatic conţine agenţi antibacterieni, antifungici, antiparazitari şi

antivirali.

b. CONSTIPAŢIA

Definiţie: defecaţia cu dificultate sau cantităţi sistematic insuficiente, cu greutate în

eliminare, altfel spus eliminarea mult prea lentă a scaunului se numeşte constipaţie.

- este una dintre cele mai frecvente tulburări în sfera digestivă;

- apare la un număr mare de pacienţi, în special la vârstnici.

Pentru majoritatea populaţiei, imposibilitatea de a elimina scaunul pentru mai mult de

24 de ore, este considerată constipaţie.

Rapoartele medicale din Franţa şi Germania arată că aproximativ 30% din populaţie

suferă de constipaţie.

Ritmul normal de eliminare a scaunului este cel zilnic. Dincauza alimentaţiei

neadecvate, însă, intestinele s-au lenevit aşa că cele mai multe persoane au scaun la 2 şi

chiar la 3 zile fără ca acesta să fie greu de eliminat.

În prezent este larg acceptat că frecvenţa normală a defecaţiei variază de la 3 ori/zi la

de 3 ori/săptămână. Sigur că acest lucru este departe de a fi normal, dar aşa cum facem

rabat de la nivelul glicemiei, de la greutatea fiziologică, de la nivelul colesterolului,

vorbim şi aici de normalitatea anormalităţii.

Dar nici frecvenţa zilnică a scaunelor nu este obligatoriu o dovadă de sănătate sau o

dovadă a bunei funcţionări a intestinului!

251
FACTORI DE RISC:

- obiceiul prost de a amâna prezentarea la toaletă atunci când este prezentă nevoia de a

evacua scaunul;

- alimentaţia săracă în legume şi fructe;

- obezitatea;

- sarcinile repetate;

- slăbiri masive într-un interval scurt de timp.

SIMPTOME TIPICE ALE CONSTIPAŢIEI:

1. Neeliminarea zilnică a bolului fecal;

2. Eliminarea incompletă cu senzaţie de disconfort;

3. Eliminarea unor cantităţi mici de scaun cu duritate şi uscăciune excesivă;

4. Senzaţie de balonare, senzaţie de prea plin, dureri abdominale, gaze;

5. Distensie abdominală supărătoare;

6. Scăderea apetitului, regurgitaţii, greaţă;

7. Limbă încărcată, gust neplăcut, miros neplăcut al pielii şi al gurii;

8. Cefalee, iritabilitate, proasta dispoziţie şi modificări ale somnului;

9. Constipaţiile cronice pot modificări la nivelul tegumentelor, acestea devin palide,

uneori, uneori chiar cu o tentă gălbuie, flasce, fără elasticitate;

10. Unul din cinci pacienţi cu ileită terminală suferă de constipaţie şi jumătate din

pacienţii cu colită ulcerativă au şi constipaţie;

11. Sigur că, atitudinea, pe termen lung, faţă de aliment se constituie, de cele mai multe

ori, în cauză principală a constipaţiei;

252
12. Unii pacienţi au aşa numita constipaţie diareică, care apare după o lungă perioadă de

constipaţie, când scaunul este în sfârşit dizolvat în mucusul secretat de peretele intestinal,

ca urmare a iritării acestuia.

În unele cazuri, constipaţia poate fi un simptom sau chiar singurul simptom al unor

afecţiuni locale sau generale.

CAUZELE FRECVENTE ALE CONSTIPAŢIEI

În esenţă, constipaţia este cauzată de tulburări în formarea scaunului, în tranzitul

bolului, sau ambele.

Cele mai frecvente cauze sunt:

1. Modificări în dinamica sau/şi în structura intestinului sau ale organelor învecinate,

care pot modifica timpul de transfer al conţinutului bolului către rect (alimente,

medicamente, afecţiuni care modifică peristaltismul sau/şi structura intestinului);

2. Slăbirea reflexului de defecaţie.

În general, intestinul este divizat în două părţi – intestinul subţire şi intestinul gros. În

formarea scaunului, intestinul gros are rolul cel mai important.

În condiţii normale, o medie de 1-2 litri/zi de conţinut lichid intră în prima parte a

intestinului gros(cecum şi colon ascendent) unde este amestecat pentru a se asigura

contactul optim între conţinutul intestinal şi suprafaţa mucoasei intestinale. Astfel apa şi o

serie de substanţe nutritive sunt reabsorbite la acest nivel.

253
 Defecaţia este o funcţie care numai parţial este dependentă de voinţă, deci numai

parţial poate fi, conştient controlată.

În general, dimineaţa în momentul trecerii de la clinostatism la ortostatism – fecalele

acumulate în timpul nopţii încep să preseze segmentele inferioare ale intestinului ceea ce

duce la necesitatea defecaţiei. Acesta este cel mai fiziologic ritm al mişcărilor intestinale.

Senzaţia de necesitate a defecaţiei apare când fecalele intră în rect, întinzând pereţii

acestuia şi stimulând receptorii mucoasei (terminaţiile nervoase).

Odată cu vârsta, sensibilitatea acestor receptori scade şi este necesară o contribuţie mai

mare a muşchilor din peretele abdominal, pentru eliminarea scaunului.

TULBURĂRILE ÎN MOTILITATEA INTESTINULUI

Cele mai comune cauze sunt reprezentate de:

- paralizarea sistemului nervos vegetativ responsabil pentru funcţionarea organelor interne

în situaţii psihologice dificile: conflicte, depresii, furii, anxietate, orar neregulat de muncă

şi odihnă, dietă nesănătoasă şi altele;

- reflexele cu origine în diferite organe (stomacul şi sistemul biliar) sunt printre factorii

care contribuie frecvent la dezvoltarea constipaţiei bazată pe mecanism nervos;

- tulburările endocrine (cele care interesează glanda tiroidă, suprarenalele şi altele) pot

slăbi sau stimula peristaltismul intestinal;

- tulburările fluxului sanguin în vasele intestinale, datorate aterosclerozei şi altor tulburări

vasculare;

- activitatea fizică redusă care astfel inhibă mobilitatea intestinală şi cauzează constipaţie,

în special la vârstnici;
254
- la bebeluşi, constipaţia poate apărea în urma tranziţiei de la laptele de mamă la formula

,,X‖ de lapte sau în urma trecerii la alimentaţia mixtă;

- dieta care nu conţine destulă apă şi fibre vegetale, de exemplu – copiii care mănâncă o

dietă tipică fast-food – bogată în grăsimi (hamburger, cartofi prăjiţi, milkshake) şi zahăr

rafinat (bomboane, prăjituri, băuturi răcoritoare) – pot fi mai des constipaţi;

- câteodată medicamentele, cum ar fi antidepresivele sau cele care tratează carenţele de

fier pot provoca constipaţia;

- deseori copii ignoră necesităţile interne doarece nu doresc să se oprească din joacă, nu

doresc să folosească o toaletă departe de casă sau nu doresc să solicite asistenţa unui

adult. Atunci când ei îşi ignoră necesităţile interne se poate instala constipaţia – dar şi alte

suferinţe;

- stresul poate conduce şi el la constipaţie. Copiii pot deveni constipaţi dacă sunt

îngrijoraţi, neliniştiţi de ceva, cum ar fi începutul şcolii sau probleme familale;

- tulburările emoţionale pot afecta modul de funcţionare al sistemului digestiv şi pot

provoca constipaţia sau diareea. Unii copii sunt constipaţi datorită sindromului

intestinului iritabil, care poate să apară în urma stresului sau în urma consumului anumitor

mâncăruri declanşatoare, de obicei mâncare grasă sau condimentată. Un copil cu

sindromul intestinului iritabil va avea ori constipaţie ori diaree, precum şi dureri de

stomac şi gaze. În cazuri mai rare, constipaţia poate fi un semn de boală – motiv pentru

care atunci când constipaţia durează mai mult de două săptămâni – se impune consultul

medical;

- atropina, diferite narcotice, unele spasmolitice, bicarbonatul de sodiu, tranchilizantele,

diureticele, medicamentele cu fier, hidroxidul de aluminiu – pot, de asemenea, determina

constipaţie;
255
- trezirea târziu, graba dimineaţa, activitatea în ture neregulate, modificări în stilul de

viaţă şi munca obişnuită, condiţiile neigienice din toalete, disconfortul personal indus de

schimbarea locaţiei etc.

Constipaţia poate fi, deasemenea tulburată de modificări organice ale intestinului, care

duc la îngustarea lumenului (tumori).

BOLUL FECAL

Conţinutul intestinal este influenţat:

> de dietă (cantitatea de substanţe nedigerabile);

> de capacitatea de absorbţie a apei şi sărurilor minerale la nivel intestinal.

Substanţele organice pot fi clasificate grosier în compuşi hidrocarbonaţi (absorbabili şi

neabsorbabili) şi restul. Prima categorie include celuloza (fibre), mucus (polizaharide

solubile în apă, conţinute în plante subtropicale), polimeri naturali conţinând pectin şi

altele. Cea mai important caracteristică este că aceste substanţe bogate în fibre şi/sau

pectine nu constituie o sursă important de energie – dar o dietă care conţine cantităţi mari

din astfel de produse are ca effect mărirea volumului şi a masei scaunului, ceea ce

stimulează peristaltismul intestinal.

Schimbări ale dietei obişnuite, ingerarea de cantităţi mari de alimente prelucrate, cu

conţinut mic de substanţe organice – sunt considerate – ca fiind frecvent – cauze ale

constipaţiei.

256
COMPLICATŢII

Pe termen lung, constipaţia poate duce la:

- inflamaţii şi ulceraţii ale intestinului gros;

- scaunele foarte tari, cu consistenţă pietroasă, pot duce, în cazuri extreme, la obstrucţii

intestinale complete (care necesită intervenţii chirurgicale);

- constipaţia îndelungată poate duce la diferite afecţiuni ale anusului şi rectului, cele mai

frecvente sunt hemoroizii şi fisurile anale.

Relaţia dintre obstrucţia cronică şi cancerul de colon este încă neclară. O teorie

sugerează că acumularea de fecale în intestine ar duce la creşterea concentraţiilor

substanţelor toxice cu originea în intestine. Efectul pe termen lung al acestor substanţe

asupra peretelui intestinal ar putea determina apariţia cancerului.

Simptomele alarmante, care sugerează sau indică dezvoltarea unui cancer, sunt:

slăbiciune generală, pierderea în greutate, apariţia de sânge în fecale, eliminarea de fecale

în formă de creion ascuţit (scaune cu formă efilată, foarte subţiri, amintind de vârful unui

creion – se impune diagnostic diferenţial).

Simptomele constipaţiei sunt uşor de văzut clinic, iar pacientul reclamă destul de clar

problema. Găsirea cauzelor este de obicei mult mai dificilă.

CONSTIPAŢIA LA ADULŢI ŞI VÂRSTNICI

La adulţi constipaţia este de 2,5 ori mai frecventă decât la tineri prin – peristaltica

intestinală perturbată şi musculatura abdominală slăbită.

Compoziţia florei bacteriene intestinale este de asemenea schimbată la vârstă înaintată şi

masa acesteia este crescută.

257
 Unele bacterii, care iniţial aveau un rol pozitiv în funcţionalitatea bacteriană, treptat îşi

pierd influenţa pozitivă, capacitatea de metabolizare scade şi germenii patogeni

proliferează.

Reducerea secreţiei enzimelor digestive (factor stabilizator al florei bacteriene

intestinale) facilitează schimbările în compoziţia microflorei intestinale.

Vârstnicii sunt de asemenea mai constipaţi datorită abuzului de medicamente.

Formarea scaunului pietros apare la vârstnici mai frecvent decât la tineri; poate duce la

ulceraţii ale intestinului sau chiar la obstrucţie completă.

PROFILAXIA CONSTIPAŢIEI

Prevenirea transformării unei constipaţii acute în constipaţie cronică este foarte

importantă.

Constipaţia acută poate să apară ăn timpul bolilor infecţioase. Pacienţii cu obiceiuri

alimentare nesănătoase (care nu mănâncă suficiente substanţe organice), cu somn

neregulat sau expunere la substanţe toxice produse de bacterii pot dezvolta mai uşor

constipaţie acută. Prevenirea constipaţiei în timpul infecţiilor acute se poate face prin

ingestia de cantităţi suficiente de apă, fructe, legume, compoturi, sucuri de fructe sau

produse lactate fermentate. Constipaţia acută apare frecvent la pacienţii cu afecţiuni

cardiovasculare severe, la pacienţii imobilizaţi la pat. Imobilizarea creşte riscul apariţiei

constipaţiei acute şi riscul transformării formei acute în formă cronică.

258
Constipaţia cronică apare ca urmare a pierderii reflexelor naturale de defecaţie (în

copilărie, dar şi mai târziu la persoanele foarte agitate sau la persoanele cu tulburări de

comportament).

Educarea în vederea eliminării scaunului la timpul fixat este foarte importantă pentru a

preveni constipaţia obişnuită, cauzată de lipsa stimulilor. Obiceiul de a merge la toaletă la

aceeasi oră în timpul unei zile previne dezvoltarea constipaţiei atât la copil cât şi la adult.

Dieta bogată în substanţe organice reprezintă un element important în profilaxie.

Pauzele lungi între mese (posturile) pot cauza perturbări ale ritmului normal al mişcărilor

intestinale.

Activitatea fizică, exerciţiile de dimineaţă, mersul pe jos, sporturile de apă sunt

deasemenea factori importanţi în prevenirea constipaţiei, mai ales pentru cei care lucrează

la birou.

TERAPIA PREVENTIVĂ SI CURATIVĂ

Tratamentul preventive ca şi cel curative are mare importanţă în profilaxia bolilor

secundare ce se pot dezvolta pe fondul constipaţiei, astfel:

- se creşte cantitatea de lichide consummate;

- se creşte cantitatea de fibre vegetale. Hrana bogată în fibre vegetale, fructele, legumele,

pâinea integral pot ajuta la prevenirea dar şi la rezolvarea formelor cornice;

- asigurarea unui ritm regulat al meselor. Din moment ce mâncatul este un stimulant

natural al sistemului digestiv, mâncatul la ore fixe va determina scaune regulate;

259
- masa de dimineaţă este foarte importantă chiar dacă se reduce la o lingură de gem şi un

pahar cu apă;

- se va mânca încet şi se va mesteca bine. Se vor lua 5-6 mese pe zi. Este obligatoriu ca

cel puţin la una sau două mese să nu lipsească legumele şi fructele crude. Fructele se vor

consuma şi între mese;

- activitatea fizică tonifică musculature, activează respiraţia şi circulaţia astfel că se

produce o activare specială a musculaturii intestinale;

- învaţă să mergi la WC atunci când simţi nevoia!

Alimentele care facilitează mişcările intestinale:

> legumele şi fructele dulci crude (cireşe, căpşuni, dude, mere, pere, strugurii albi),

fructele uscate, pâinea din tărâţe.

- Tărâţele dau rezultate foarte bune în tratarea constipaţiei.

- Tărâţele nu sunt afectate de sucurile peptice, nu constituie o sursă mare de calorii şi

cresc semnificativ motilitatea intestinală;

> cerealele: hrişcă, orz, ovăz;

> carnea cu conţinut mare de ţesut conjunctiv;

> produsele afumate, heringi;

> băuturile nealcoolice (apa minerală, sucurile);

> berea;

> alimentele dulci;

> lactatele acidulate: lapte bătut, kefir, iaurt.

Când sunt consummate cantităţi mari de fibre grosiere, producţia de gaze este de două ori

mai mare faţă de o dietă fin măcinată, omogenă din punct de vedere chimic.
260
Alimente care inhibă mişcările intestinale:

Produsele care conţin tanin:

- morcovi, mere, gutui;

- coacăze uscate, smochine;

- pâinea albă;

- alimentele ,,lipicioase‖ (supe, cereale măcinate fin, în special griş şi orez,

brânzeturile);

- ceai negru;

- cacao;

- vin roşu.

În caz de balonare:

- limitarea alimentelor cu conţinut mare de fibre. Se indică chiar reducerea majoră a

lor.

- sunt interzise alimentele care cresc producţia de gaz, cum ar fi: fasolea uscată, varza,

spanacul, măcrişul.

- sunt de evitat sucurile de mere şi de struguri.

În constipaţia însoţită de colici se recomandă:

- dieta cu conţinut mic de celuloză – şi dacă este necesar, pentru a ameliora crampele

sunt prescrise medicamentele spasmolitice. Celuloza este introdusă gradat, iniţial în formă

lichidă şi apoi în formă solidă;

- prunele conţin acizi organic care facilitează mişcările intestinale şi în acelaşi timp au
261
conţinut mic de celuloză. Consumul de prune este recomandat pacienţilor cu constipaţie,

indiferent de forma lor, chiar şi extract de prune;

- dacă nu există contraindicaţii special (afecţiuni cardiace, edeme), un pacient cu

contipaţie ar trebui să bea 1,5 – 2 litri de lichide pe zi;

- adoptarea unui orar alimentar sănătos este foarte important. Mesele trebuie să fie în

număr de cel puţin 5 pe zi.

Exemplu de meniu recomandat în caz de constipaţie:

Mic dejun: un bol cu cereal complete, tărâţe, seminţe de in sau o lingură de miere şi un

pahar cu apă rece.

Gustarea de la ora 10: suc de fructe sau compot de mere.

Prânz: pui cu fasole, 2 felii de pâine integral, salată de crudităţi.

Gustarea de după amiază: fructe (mere, pere, piersici).

Cina: pâine cu tărâţe, legume la cuptor, o cană de ceai.

În general se recomandă:

- consumul de fructe: mere, pere, piersici, struguri, prune proaspete sau mai ales uscate,

curmale, smochine, alone, nuci – minim 200-300 g/zi;

- consumul de legume precum salata verde, sfeclă roşie, varză, fasole, mazăre,

morcovi, ridichi, etc.(după caz: crude, sub formă de salată de crudităţi sau fierte), de

exemplu 2 morcovi/zi;

- consumul de tărâţe de grâu înmuiate în prealabil în apă, ceai, sucuri de fructe, lapte,

iaurt, etc. Acestea se mai pot folosi şi amestecate cu miere sau incorporate în diverse

produse de panificaţie: pâine, covrigei etc;

262
 Se mai recomandă şi dulciurile concentrate (miere, gem, dulceaţă, lactoză), laptele

bătut, chefirul, sucul de mere, zeama de varză.

Se va respecta un orar regulat al meselor.

Sunt recomandate curele de sucuri.

Ierburile, prin proprietăţile lor natural, pot avea rezultate mai bune pe termen lung

decât compuşii extraşi selective din preparatele farmaceutice, astfel plantele cu proprietăţi

laxative cunoscute sunt:

- seminţele de in;

- cimbru de grădină;

- rădăcină de rubarbă, siminichie;

- cruşinul;

- macrişul sălbatic;

- fructele de soc;

- zeama de varză acră;

- cicoarea etc.

SUNT CONTRAINDICATE:

- laptele – dacă are efect constipant;

- caşul, urda nesărată;

- brânza de vaci proaspătă;

- pâine albă, prăjită;

263
 - pireurile de morcovi;

- pireul de gutui, gutuile coapte;

- băuturile calde, ciocolata, ceaiul de mentă;

- vinul roşu, sucul de afine;

- sucurile de afine sau compotul de afine etc.

Plante care ajută tranzitul

> Extractul de lucernă conţine clorofilă, care ajută la detoxifierea corpului şi face

respiraţia plăcută. Seminţele de fenicul sunt bune pentru o respiraţie proaspătă.

>Aloe vera are efect de vindecare şi de curăţare asupra tractului digestive şi ajută la

formarea unui scaun moale. Beţi jumătate de cană de suc de aloe vera dimineaţa şi seara.

Poate fi amestecat cu o cană de ceai de plante.

>Ghimbirul stimulează sistemul digestive şi uşurează trecerea alimentelor prin intestine.

> Folosiţi silimarin ca să ajutaţi la îmbunătăţirea funcţionării ficatului şi la producerea

bilei pentru înmuierea scaunului.

>Naturalax 2 de la Nature’s Way este o formulă de plante bună pentru constipaţie.

>Triphala Internal Cleanser de la Planetary Formulas este un produs din plante care

ajută la formarea scaunului consistent, sănătos, fără miros.

> Alte plante care ajută în constipaţia sunt cascara sagrada, genţiana, rădăcina de rubarbă,

frunzele de senna şi zebra mate. Dacă luaţi zebra mate, luaţi 2 sau 3 linguriţe la circa 500

ml de apă fierbinte, pe stomacul gol.

>Seminţele de in psyllium.

264
 c. GASTRITA ŞI ULCERUL

GASTRITA HIPERACIDĂ

Definiţie: Gastrita este inflamaţia, simplă sau însoţită de ulcerare, a mucoasei gastrice.

Ea apare ca o consecinţă a dezechilibrului dintre factorii de agresiune (acid, pepsină) şi

cei de apărare ai mucoasei gastrice (mucus, bicarbonat).

Cauzele gastritelor hiperacide

Cele mai frecvente cause sunt reprezentate de:

1. Greşeli de igiena alimentaţiei reprezentate de:

- abuzul de condiment (piper, oţet, muştar, hrean etc.);

- abuzul de alimente prăjite.

Prin prăjire grăsimea eliberează substanţe iritante care provoacă afectarea mucoasei

gastrice, dar şi tuse sau lăcrimare.

Dacă ultimele două semene de discomfort sunt prezente numai pe perioada expunerii,

acţiunea asupra stomacului se prelungeşte pe toată durata digestiei, perioadă condiţionată

de calitatea (prospeţimea, sursa) şi cantitatea alimentelor consummate, de combinaţiile

alimentare dar şi de intensitatea procesului culinar (4-12 ore);

- consumul alimentelor prea reci sau prea fierbinţi – care realizează adevărate şocuri

termice asupra mucoasei;

- obiceiul de a mânca prea repede – situaţie în care alimentele, insuficient mestecate,

ajung în stomac în bucăţi prea mari pentru a putea fi digerate optim. În această situaţie –
265
digestia se prelungeşte, apar compuşi secundari nespecifici unui process fiziologic,

produşi care sunt iritanţi gastrici;

- mâncatul la ore neregulate – este foarte dăunător pentru că tulbură ritmul secreţiei

gastrice, astfel – calitatea şi cantitatea secreţiilor nu corespund digestiei pentru multe din

alimentele consummate. Aceasta duce la stagnarea procesului de digestive şi la apariţia

unor produşi toxici, la pierderi metabolice incalculabile şi bineînţeles la dezvoltarea unor

afecţiuni pentru care vindecarea este adesea imposibilă;

- consumul de băuturi alcoolice (în special cele distillate) şi mai cu seamă pe stomacul

gol sau în cantitate prea mare ori prea des, constituie alt factor de iritaţie gastric ce poate

duce la apariţia gastritei hiperacide;

- cafeaua – este, de asemenea, un factor de stress gastric.

2. Fumatul: tutunul – pe lângă faptul că eliberează o serie de substanţe nocive, aggressive

la nivel pulmonar, dar şi la nivelul sângelui, creşte motilitatea gastric şi modifică

cantitatea şi calitatea sucului secretat;

3. Patologia oro-dentară: dantură afectată, placă greu de folosit, problem la nivelul

glandelor salivare, limbii şi mucoasei bucale, probleme la nivelul faringelui şi

amigdalelor;

4. Patologia hepato-biliară: deficitul cantitativ, dar şi calitatea secreţiilor hepatobiliare,

pe de o parte sau realizarea ,,copiei de siguranţă‖ a bilei în stomac (bilă de reflux) duc la

tulburări importante ale digestiei, în special intestinale însă este frecvent afectat şi cel

gastric;
266
5. Medicaţie pe termen lung, cu: aspirină, ibuprofen sau alte medicamente

antiinflamatorii;

6. Parazitozele şi infecţiile cornice ale tubului digestive – un loc important îl ocupă

infecţia cu Helicobacter pylori;

7. Obiceiul nesănătos de a purta discuţii, de a ,,regal contul”, la masă. Acestea sunt

adeseori agresive, duc la enervări accentuate şi la afectarea sistemului neuro-endocrin cu

tulbararea secundară a tuturor secreţiilor dar în special a celor gastrice;

8. Starea de emotivitatea specială, surmenaj, tensiuni psihice (frică, îngrijorare etc.)

Sunt persoane care atunci când sunt puse în condiţii mai puţin obişnuite reacţionează

violent prin dureri epigastrice, greaţă, vărsături sau diaree (sigur că sunt şi alte semn de

alterare funcţională neuro-endocrină). Cu cât expunerile vor fi mai frecvente, iar reglarea

funcţionării este mai deficitară cu atât riscul este mai important.

Cum sa stingeţi arsurile la stomac?

Dormiţi pe partea stângă, vă sfătuiesc medicii gastroenterologi.

Explicaţia este simplă: când dormiţi pe dreapta, stomacul se află mai sus decât

esofagul, permiţând mâncării şi acidului să alunece spre gât. Când staţi întinşi pe

stânga, stomacul este mai jos decât esofagul şi gravitaţia lucrează în favoarea

dumneavoastră.

267
Cele mai frecvente semne de suferinţe sunt:

>durerile, mai mult sau mai puţin permanente şi cu intensitate variabilă, în epigastru până

în zona buricului. Durerile de stomac sunt accentuate de mesele copioase, bazate pe

mâncăruri grele (prăjeli, condimente, alcool) sau stres;

>indigestia (numită şi dispepsie) tradusă prin grutate epigastrică postprandială şi însoţită

de diaree sau constipaţie sau numai lene intestinală;

>senzaţiade arsură în partea superioară a abdomenului (capul de jos al sternului) dar,

frecvent, şi retrosternal. Acest symptom poartă numele de pirozis – şi poate fi însoţit şi de

modificări ale gustului sau chiar de regurgitaţii acide;

> scăderea până la pierderea poftei de mâncare;

>frecvent greaţă;

>uneorivărsături, ele pot calma o parte dintre simptome şi pot fi, eventual, cu sânge

proaspăt sau material care seamănă cu cafeaua (sânge digerat);

>uneori scaune închise la culoare – ceea ce traduce o hemoragie digestivă. Scaunele pot

avea consistenţă foarte diferită, pot fi neformate, deşi cel mai adesea persoanele cu astfel

de suferinţă au constipaţie.

Importanţa dietei

>Dieta este capitală!

>Vindecarea este imposibilă fără restabilirea echilibrului alimentar dar şi al celui

emoţional.

>Unelecauzeale gastritei se pot rezolva de la sine, în timp.

>Gastrita poate să dispară la un timp relative scurt după renunţarea la substanţele iritante

(alimente, cafea, alcool, tutun, aspirină sau alte medicamente anti-inflamatorii).

268
>Scopul principal, şi imediat, al dietei este acela de a neutraliza screţia gastric aflată în

exces, reducerea inflamaţiei şi calmarea durerii.

>Trebuie să avem în vedere că dieta recomandată nu are character universal valabil şi asta

pentru că – suntem unici! Organismul fiecărei persoane reacţionează diferit faţă de toţi

factorii de mediu inclusive faţă de aliment şi stress!

>Până nu demult se considera că toate condimentele iuţi sunt total neprielnice în gastrită

pentru că ar stimuli secreţia de sucuri acide. Studiile recente arată că pentru anumiţi

bolnavi, ardeiul iute este mai mult decât recomandabil întrucât una dintre substanţele

conţinute de acesta (capsicina) este un protector al pereţilor gastric, ea participând la

reglarea secreţiei acide.

Constant interzis în caz de gastrită

>alcoolul;

> tutunul;

> băuturile acidulate (sucuri de fructe cu acid citric);

> cafeaua (atât cu cofeină cât şi fără cofeină);

> băuturile carbogazoase inclusive apă;

> consumul unor medicamente precum aspirina sau ibuprofen;

> mâncăruri grase, prăjite, reîncălzite, conservate, aditivate;

> alimentele rafinate prin diverse proceduri industriale cum ar fi pâine albă proaspătă,

pastele făinoase, zahărul şi produsele pe bază de zahăr;

> carne roşie;

> grăsimile nesănătoase, grăsimile bogate în acizii graşi trans (se găsesc în multe produse

precum: biscuiţi, prăjituri, produse de patisserie, cartofi prăjiţi, ceapă prăjită, gogoşi,
269
mezeluri şi margarină);

Dieta recomandată în formele acute:

- suspendarea alimentaţiei grosiere timp de 24-48 de ore.

În această perioadă se consumă apă fiartă şi racită (călduţă sau la temperatura camerei –

în funcţie de toleranţă individuală).

În plus pot fi conusmate infuzii slabe de mentă, muşeţel, gălbenele, sunătoare.

- se introduce supe limpezi de zarzavat sau cu orez – în ritm de 100 ml/oră – cantitate ce

se creşte progresiv în parallel – creşte şi intervalul de timp;

- când toleranţa este stabilită se introduc:

> brânză de vaci;

> pâine albă veche;

> făinos cu apă sau lapte;

> budinci, sufleuri;

> carne tocată şi fiartă. Se pune la fiert în apă clocotindă pentru a reduce la maximum

substanţele stimulante (peptice) ale secreţiei gastrice;

> sucuri de legume şi fructe.

- în 8 – 10 zile de regim, de protecţie – stomacul ar trebui să devină capabil funcţional

pentru reluarea alimentaţiei normale – care trebuie să fie departe de cea cu prăjeli,

condimentată, aditivată, la ore neregulate. Cu alte cuvinte, nu trebuie să reluaţi vechile

obiceiuri care au dus la declanşarea suferinţei.

270
Tratamentul igieno – dietetic

-sucul de varză albă obţinut fie cu ajutorul storcătorului fie cu ajutorul răzătoarei.

* Înainte de a fi consumat se lasă în repaus o jumătate de oră.

*Se bea zilnic 1 pahar, între mese, timp de 1 lună.

-sucul de cartof;

- produsele alimentare bogate în flavanoide (ţelină, affine, ceapă, usturoi, ceaiuri)

pentru capacitatea lor de a inhiba creşterea de Helicobacter pilori;

- alimente cu mare capacitate antioxidantă precum

*fructe: affine, cireşe, mure, zmeură

*legume: morcov, sfeclă, roşii, ardei grass au iute.

- ghimbirul, piperul dulce şi cartoful alb sunt utilizate tradiţional pentru combaterea

greţei, vărsăturilor, balonărilor, meteorismului, arsurilor şi eructaţiilor. Ghimbirul are

capacităţi antioxidante majore, carminative, antiemetice şi antiinflamatoare şi antivirale.

- cartoful dulce are o cantitate de vitamina C de 100 de ori mai mare decât merele. Are

efecte antioxidante, antistres, antiacide şi antimicrobiene;

- alimente care conţin multe vitamine din complexul B şi calciu: migdale, fasole,

cereal integrale, legume cu Frunze de culoare verde inchis (cum ar fi spanacul, varza,

pătrunjelul), alge de mare;

- alimente bogate în proteine: carnea slabă, peştele de apă rece, tofu (brânză din soia)

sau fasole;

- uleiul de peşte (1-2 capsule sau 1 lingură ulei de 2-3 ori pe zi) pot ajuta la scăderea

inflamaţiei şi îmbunătăţirea imunităţii.

- o sursă foarte bună de Omega 3 este peştele de apă rece: somonul, ton, macrou – de 3 ori

pe săptămână;
271
- uleiul de măsline;

- 6-8 pahare de apă pe zi;

- exerciţii fizice măcar 30 de minute pe zi, mersul pe jos între 3-5 km;

- vitamina C (500 – 1000 mg, de 3 ori pe zi) ca un antioxidant şi sprijin al sistemului

imunitar – câte 5-10 zile pe lună- un timp limitat. Este necesară testarea toleranţei;

- extract din seminţe de grepfruit (100 mg capsulă sau 5-10 picături, în suc, ceai sau apă,

de 3 ori pe zi) atunci când este necesară creşterea activităţii antibacteriene, antifungice,

antivirale şi creşterea imunităţii;

- resveratrol (din vin roşu: 50 – 200 mg pe zi) pentru a ajuta la scăderea inflamaţiei şi

pentru efecte antioxidante;

- ceaiuri de plante medicinal (1 linguriţă de plante medicinal într-o ceaşcă cu apă

fierbinte şi lăsaţi-l 5 – 10 minute pentru frunze sau flori şi 10 – 20 de minute pentru

rădăcini). Este important, ca la început, să fie folosite ceaiurile slabe. Pentru eficienţă se

recomandă între 2-4 cîni pe zi.

- cele mai recomandate plante sunt:

*anansonul *păpădia

*coada calului *urzica

* coada şoricelului *mesteacănul

* ciuboţica cucului *muşeţelul

*sunătoarea *frunze de ţelină

*menta *pelin

*dudul *iarbă mare

*feniculul *tătăneasă

*hameiul *iarba tâlharului

272
*lemnul dulce *muşeţelul

*salcâmul *nalba mare

- Ceaiul verde

Este unul dintre ceaiurile recomandate pentru calmarea gastritei.

Se recomanda 250 – 500 mg pe zi, pentru proprietăţile sale antioxidante şi anti-

inflamatoare.

- Ceaiul obţinut din mai multe plante sporeşte eficienţa tratamentului naturist contra

gastritei, astfel ceaiul obţinut din:

*20 g frunze de gălbenele,

*20 g coada şoricelului,

*20 g muşeţel,

*20 g frunze de mentă,

*20 g rădăcină de valeriană şi

*20 g plantă de păpădie

> este recomandat atât pentru tratarea gastritei, cât şi a ulcerului gastric;

> la 250 ml se pun două linguri din amestecul menţionat;

> se beau două căni pe zi.

- Ceaiul de mărar, ghimbir, busuioc, levănţică, frunze de dafin, mentă, scorţişoară,

ceaiul negru etc., scad aciditatea gastric şi normalizează colesterolul.

273
Protecţia mucoasei gastrice, în afară de ceaiuri, se poate realize prin:

1.consumarea unui amestec preparat din:

- 2 linguri de caimac de lapte;

- 2 gălbenuşuri

- 2 linguri de miere de albine (se bat până se obţine o cremă). Se ia de 3 ori/zi, cu o

jumătate de oră înainte de mesele principale.

2. 200 de fire de pătlagină (recoltată în perioada când i-a dat spicul) şi 3 kg morcovi raşi.

- se pun la foc foarte moale (să nu clocotească) într-un vas cu apă cât cuprinde timp de 4-

5 ore.

- se răceşte, se strecoară zeama şi se pune din nou la fiert cu 2 kg de miere de albine (de

preferat mierea din luna mai).

- se fierbe până când rămân 2 litri.

- se ia timp de 14 zile câte o linguriţă, cu o jumătate de oră înainte de mese.

- se face o pauză de 5-7 zile şi se poate repeta.

3. Se prepară un amestec din:

- 100 g ceară de albine;

- 100 g răţină de brad;

- 100 g unt proaspăt

Amestecul se încălzeşte pe foc moale – într-un vas acoperit. Când preparatul s-a

omogenizat, se ia de pe foc şi se dă la rece. Apoi se prepară pastille de mărimea boabelor

de mazăre şi se iau 4-6 pastiluţe pe stomacul gol, cu 15 -20 minute înainte de mesele

principale.
274
Prevenirea gastritei

Corectarea alimentaţiei.

Se recomandă o alimentaţie prin care să se evite agresarea mucoasei gastrice atât prin:

calitatea natural, combinaţiile şi pregătirea culinară. În acest sens vor fi evitate,

agresiunea: mecanică, chimică, termică, osmolară, prin aditivi alimentary, alcool şi prin

fumat.

Pe de altă parte se recomandă ca mesele să fie: puţin voluminoase, 4-5 pe zi, la ore

fixe. Mesele reduse ca volum şi la ore fixe menţin o activitate gastric secretorie optimă şi

feresc de epuizare;

Evitarea pe termen lung a iritantelor:

> aspirină

> medicamente antiinflamatoare

> cafea

> tutun

> alcool

La menţinerea reflexelor secretorii un rol important au şi următoarele aspecte:

- evitarea conflictelor, a stării de supărare, de stress. Pentru reducerea stresului se

recomandă divesre tehnici de relaxare: plimbări lungi, rugăciune, meditaţie, muzică,

lectură etc.;

- evitarea televizorului sau limitarea la cel mult 1-2 ore pe zi;

- servirea mesei în condiţii de linişte, într-un spaţiu din care lipseşte televizorul sau

alţi factori perturbatori ai digestiei.

275
 GASTRITA CRONICĂ ATROFICĂ (HIPOCLOREMICĂ)

Definiţie: Reprezintă un process inflamator cronic al mucoasei gastrice acre duce la

pierderea gradată şi parţială a structurilor glandular specifice, astfel că secreţia acidă este

permanent scăzută. În cadrul procesului pathogenic, mucoasa se subţiază, devine

transparent, pliurile dispar.

Cele mai frecvente forme de gastrită atrofică sunt reprezentate de:

- gastrita cronică atrofică autoimună asociată cu anemia pernicioasă (lipsa

absorbţiei vitaminei B12);

- gastrita cronică atrofică multifocală indusă de factori de mediu sau de

Helicobacter pylori

Regimul dietetic în gastrita hipocloremică

Pentru tratammentul de fond se ia în calcul:

- respectarea regimului alimentar;

- evitarea cafelei şi a băuturilor cu cofeină, a alcoolului şi a altor alimente iritante

pentru tubul digestiv;

- administrarea de fibre vegetale capabile să asigure un echilibru natural;

- o serie largă de alimente care să evite iritarea mucoasei gastrice dar care să stimuleze

secreţia acidă după cum urmează:

> supele creme de legume, sosurile;

> supele şi borşurile de carne (pusă la fiert în apă rece);

276
> carnea fiartă sau friptă pe grătar, carnea tocată fiartă;

> peştele slab fiert, fript, copt;

> fulgii de ovăz, grişul, orezul;

> făinoasele albe trebuie fierte foarte bine şi servite sub formă de sufleuri sau budinci;

> mămăliga este permisă dacă este foarte bine fiartă;

> pâinea albă veche sau prăjită, cel mai bun effect îl are pesmetul;

> iaurtul, kefirul si alte preparate acide din lapte, nu provoacă fermentaţie;

> brânza de vaci dulce, caşul

> untul proaspăt şi uleiul extravirgin sunt bine tolerate în cantităţi reduse;

> ouăle vor fi folosite, cel mai bine, sub formă de sufleuri şi budinci sau adăugate la supe,

borşuri;

> legumele preparate sub formă de soteuri, budinci, sufleuri, supe-crèmă, ciorbe;

> fructele bine coapte, consummate fără coajă şi fără sâmburi;

> compoturile şi sucurile moderat îndulcite;

> prăjiturile de casă cu mere, biscuiţi, brânză;

> miere amestecată cu unt;

> sarea va fi moderat consumată;

> apa va fi consumată moderat şi numai între mese pentru a evita diluarea sucurilor

digestive şi îngreunarea digestiei.

Sunt interzise total sau reduse considerabil următoarele alimente:

- laptele dulce (scade considerabil aciditatea prin tamponare);

- pâinea proaspătă;
277
- pâinea integrală sau neagră (irită stomacul);

- smântâna şi ouăle (fierte sau prăjite);

- nucile, migdalele, alunele, fisticul – datorită conţinutului important în celuloză dură şi

grăsimi – substanţe care lenevesc motilitatea gastric şi scad secreţia acidă;

- carnea grasă, carnea de vânat, mezelurile de orice fel, condimentele, conservele, slănina;

- legumele tari – bogate în celuloza sub formă crudă (ridichile, castraveţii, varza, guliile,

ardeiul, ceapă, conopidă, usturoiul), murăturile sunt de asemenea de evitat;

- alimentele prăjite – de orice fel;

- rântaşurile;

- dulceaţa, siropurile, bomboanele;

- băuturile alcoolice;

- alimentele foarte sărate: brânză sărată, peştele sărat, varza murată, murăturile etc.

Ulcerul gastric şi duodenal

Definiţie: Ulcerul gastroduodenal reprezintă o lezare a mucoasei digestive de la nivelul

stomacului sau duodenului, mergând de la o uşoară leziune, până la perforarea peretelui

tubului digestive de la acest nivel. Afectarea mucoasei stomacului se numeşte ulcer

gastric, iar lezarea mucoasei duodenului determină ulcerul duodenal.

Cauze:

Ulcerul apare ca o consecinţă a ruperii echilibrului dintre factorii de apărare, care

protejează mucoasa digestivă, şi factorii de agresiune a mucoasei.

Ulcerul gastric se datorează în special scăderii factorilor de apărare ai mucoasei, iar cel

duodenal apare prin excesul factorilor de agresiune.

278
 Factorii de apărare sunt reprezentaţi de:

- epiteliul mucos;

- mucusul secretat de glandele pilorice;

- integritatea mucoasei.

Echilibrul dintre cele două categorii de factori poate fi perturbat de:

- infecţia bacteriană cu Helzcobacter pylori;

- tratamentul cronic cu antiinflamatoare nesteroidiene precum aspirina;

- secreţia acidă crescută (de exemplu în sindromul Zollinger – Ellison);

- refluxul biliar în stomac;

- afectări ale vascularizaţiei locale.

Deşi un număr mare de oameni sunt infectaţi cu H. pzlori, doar câţiva vor face boala, mai

exact au o susceptibilitate crescută cei care sunt expuşi la o serie de factori de risc.

Aceşti factori includ:

- fumatul

- abuzul de alcool

- stresul fizic şi psihic

- factori profesionali(noxe)

- neglijarea meselor.

Semne şi simptome

Simptomele diferă foarte mult de la un individ la altul, existând şi cazuri de persoane

asimptomatice, deşi au fost diagnosticate cu ulcer.

279
Pacienţii pot reprezenta:

- durere

- senzaţie de discomfort digestive, apărută după masă

- balonare

- greaţă postprandială (după masă)

- vărsături postprandiale inapetenta (lipsa poftei de mâncare)

- tegumente umede, palide

- anxietate

- scăderea în greutate

Durerea din ulcerul gastric se instalează imediat după masă, se ameliorează prin

vărsătură, prin administrare de antiacide (ameliorează mai puţin durerea decât în cazul

ulcerului duodenal) sau durerea se poate ameliora dacă pacientul stă întins (decubit

dorsal).

Spre deosebire de ulcerul gastric, în ulcerul duodenal durerea apare la 2-4 ore după

masă, câbd stomacul este gol (,,foame dureroasă‖). Este diminuată temporar de alimente.

Atenţie însă că alimentele sărate, picante, acre, afumate, prăjelile şi rântaşurile intensifică

durerea. Iradierea durerii depinde de localizarea şi profunzimea ulcerului.

Reguli generale

- evitaţi mesele abundente

- se recomandă trei mese pe zi şi 2 gustări

- luaţi masa pe cât posibil la ore fixe

- mâncaţi încet, având grijă să mestecaţi bine

- căutaţi să nu fiţi prea obosit sau nervos când vă aşezaţi la masă

280
- reţineţi alimentele care v-au provocat neplăceri în trecut şi evitaţi-le

- mâncaţi ori de câte ori apare durerea

- nu mâncaţi cu mai puţin de 3 ore înainte de culcare

- gustările luate prea târziu pot determina creşterea secreţiilor gastrice în timpul nopţii

- evitaţi alimentele şi băuturile care conţin cafeină (cafea, ceai, cola) – acestea pot creşte

secreţia gastrică, mai ales pe stomacul gol

- alcoolul si tutunul sunt interzise

- evitaţi medicamentele care cresc aciditatea gastrică, sunt agresive pentru mucoasă sau

scad mecanismele de apărare ale stomacului

Regimul alimentae

Mult timp,regimul bazat pe consumul de lapte a fost recomandat bolnavilor de ulcer.

Chiar dacă la început produce neutralizarea acidului din stomac şi calmarea durerilor, se

poate ca ulterior să determine o secreţie mult mai mare de acid.

De aceea dieta cu lactate nu mai este recomadată. În criza dureroasă se vor alege alte

alimente cu o capacitate cât mai mare de neutralizare a acidităţii. La unele persoane însă

laptele pare să aibă un efect benefic. În aceste cazuri nu este nevoie să renunţaţi la

consumul de lapte, doar aveţi grijă să nu faceţi excese.

Dieta în perioada acută rămâne una de cruţare.

Alimente permise

- carne de vacă, viţel, pasăre (găină), iepure de casă, dar fără grăsime;

- după ameliorarea simptomelor se poate consuma şi carne de porc, miel, oaie, alte

păsări, cu condiţia ca înainte de preparare să fie curăţată de grăsime;

281
 - peşte alb slab;

- lactate: lapte dulce consumat simplu sau diluat cu apă sau ceai, smântână, urdă,

brânză proaspătă de vaci, caş;

- grăsimi: unt, ulei;

- ouă proaspete, fierte moi sau omletă în baie de apă;

- făinoase: griş, arpacaş, orez, fulgi de ovăz, paste făinoase;

- dulciuri: prăjituride casă cu aluat uscat sau aluat fiert;

- zahărul sau mierea sunt permise în cantitate mică, adăugate în ceai sau desert;

- fructe dulci bine coapte şi fără sâmburi sau coajă: mere, piersici, banane, struguri,

prune;

- lămâia, care este paradoxal, alcalinizată şi antiacidă gastric, neprovocând arsuri

stomacale;

- legume şi zarzavaturi: morcovi, dovlecei, spanac, fasole verde tânără, mazăre verde,

salată verde, cartofi;

- ardeiul iute are rezultate spectaculoase la unii pacienţi;

- oleaginoasele: migdalele uscate, dulci, bine mestecate, reduc aciditatea sucului

gastric, scăzând producerea de acid.

- băuturi: ceaiuri (de mentă, muşeţel, sunătoare, tei), apă minerală plată (neacidulată),

sucuri crude de morcovi, mere, piersici.

Alimente interzise

- Carne grasă, afumată, mezeluri, vânat;

- Peşte gras, sărat, afumat, conserve de peşte;

282
 - Lactate: brânzeturi fermentate, sărate, afumate, lapte bătut, iaurt, kefir;

- Grăsimi: untură, slănină, alimente preparate cu grăsime încinsă, rântaşuri,

maioneză;

- Făinoase: pâine moale, pâine prăjită, pâine neagră, pesmet prăjit;

- Dulciurile: dulceaţă, miere, marmeladă, ciocolată, cacao, aluaturile dospite,

foietajele;

- Zarzavaturi castraveţi, ridichi, gulii, sfeclă, fasole uscată, mazare uscată, linte,

ciuperci, - Fructe acre;

- Condimente: piper, hrean, muştar, oţet, murături;

- Băuturi: orice băutură foarte rece sau fierbinte, băuturi acre, alcool, cafea.

Tratamentul fitoterapeutic

Cu proprietăţicicatrizante în ulceraţiile gastrice este Sunătoarea (pojarniţa).

Se poate folosi ca infuzie sau ulei de sunătoare.

Gălbenele sunt recunoscute pentru proprietăţile cicatrizante. Se prepară infuzie din

două linguriţe de flori la o cană cu apă clocotită, se acoperă vasul şi se lasă să infuzeze 15

minute. Se vor bes 1-2 căni pe zi, pe stomacul gol, înaintea meselor principale.

d. DISCHINEZIA BILIARĂ

Definiţie: Dischinezia biliară se defineşteca o tulburare de evacuare a veziculei biliare

caracterizată prin colică biliară în absenţa litiazei, cu o efracţie de ejecţie anormală a

veziculei biliare.

283
CLASIFICARE:

1. DISCHINEZIA HIPERTONĂ: reprezintă situaţia în care vezicula biliară depune

un efort mărit pentru a evacua bila din duoden. Capacitatea de contractare a veziculei

biliare creşte, cu eliminarea rapidă a bilei.

Această formă este mai frecvent întâlnită la femei şi apare ca urmare a unui stress

psihic, a unei stări de nervozitate, în urma dereglărilor endocrine şi în cursul afecţiunilor

gastro – duodenale sau ale regiunii ileocecale.

Cauza declanşatoare este reprezentată de consumul de alimente ce cresc

contractilitatea tractului gastrointestinal:

- ouă;

- alimente grase;

- ciocolată, etc.

Semne şi simptome:

> simptomatologiaeste dominată de dureri paroxistice repetate (colici biliare) în

hipocondrul drept, putând iradia în spate către omoplatul drept;

>durerea nu se modificăîn funcţie de mişcările corpului sau în urma administrării de

medicamente antiacide;

>durerile sunt însoţite de cefalee, greţuri, vărsături, gust amar, balonări, diaree.

2. DISCHINEZIA HIPOTONĂ: mai este numită şi ,,fiere leneşă‖ şi se caracterizează

prin creşterea în volum a veziculei biliare. Aceasta se datorează incapacităţii veziculei

biliare de a evacua bila ce se acumulează în exces.

284
 Acest tip de dischinezie biliară apare frecvent la persoanele obeze, sedentare. Cauza

declanşatoare este şi în acest caz reprezentată de consumul de alimente ce stimulează

secreţia biliară: alimente grase, alimente bogate în celuloză (mazăre, fasole, varză).

Semne şi simptome:

> senzaţia de greutate sau dureri moderate în hipocondrul drept;

> inapetenţă persistentă;

> gust amar;

> greţuri;

> vărsături biliare;

> balonare;

>constipaţie.

Aceste tulburări dispeptice cedează la repausul orizontal. Pacientul mai poate prezenta:

>scădere în greutate;

> stări depresive;

> tendinţă la melancolie;

> crize de tip migrenos.

Dieta recomandata:

În perioada acută a bolii, este recomandată o dietă lichidă, apă, ceaiuri, compoturi.

Ulterior, în dischineziile biliare se aplică o serie de reguli de alimentaţie corectă, valabile

atât între crize cât şi ca tratament preventiv. Sunt permise şi interzise următoarele

categorii:
285
Alimente permise

- Carne slabă, fără piele şi grăsime şi de preferat albă (pui, găină, curcă), pregătită prin

fierbere sau la grătar;

- Peşte slab: şalău, ştiucă, biban;

- Legume: morcovi, dovlecei, fasole verde, gulii, conopidă, spanac, salată verde, lăptuci,

roşii, sub formă de salate sau pregătite fără ceapă ori rântaşuri şi cu unt sau unteedelemen

crud. Cartofi copţi în coajă sau fierţi;

- Supe: supe de legume, fără grăsimi sau rântaş, sărate moderat, supe de orez;

- Ouă moi consumate cu prudenţă, după ameliorarea simptomelor. În caz de toleranţă

bună pot fi utilizate sistematic;

- Lapte şi lactate: lapte dulce smântânit, lapte bătut, iaurt degresat, kefir, brânză de vacă,

urdă;

- Pâine: prăjită, pâine veche de o zi, biscuiţi;

- Paste făinoase: griş, orez, macaroane, fidea, fulgi de ovăz;

- Dulciuri: prăjituri uscate, prăjituri cu miere, aluaturi fragede, tarte cu fructe, gemuri,

dulceţuri, miere;

- Fructe: mere, prune, citrice, fragi, căpşuni, zmeură, pepene verde, struguri, smochine;

Fructele se pot consuma crude, coapte la cuptor sub formă de compoturi;

- Băuturi: apă minerală necarbogazoasă, sucuri de fructe, ceaiuri de plante (muşeţel, tei,

mentă, sunătoare, măceşe).

286
Alimente interzise

- Carne: de porc, raţă, gâscă, vânat, carnea prăjită, carnea afumată, mezeluri, şuncă

grasă, organe (creier, rinichi, ficat, plămâni);

- Peşte gras (nisetru, somn, morun, sardele, heringi), icre de peşte, raci, fructe de mare;

- Legume: legume uscate (fasole, linte, mazăre), mazăre verde, varză, vinete, roşii în

cantităţi mari şi necojite, ridichi, ţelină, praz, murăturile ciuperci;

- Grăsimi: untură, slănină;

- Ouă prăjite, omletă, maioneză;

- Supe: supe grase

- Lapte şi lactate: lapte nesmântânit, brânzeturi fermentate, smântână;

- Pâine proaspătă, pâine neagră, biscuiţi preparaţi cu grăsime sau cacao;

- Dulciuri şi prăjituri: cu creme grase, frişcă, ciocolată;

- Fructe: nuci, alune, migdale, măsline;

- Condimente: piper, hrean, boia, dafin, muştar, oţet;

- Băuturi: cafea, cola, alcool.

Ca regulă generală, se recomandă mese mici şi fracţionate, cu sare în cantitate

moderată.

Consumul de lichide este indicat la sfârşitul mesei.

Foarte importantă este reducerea fumatului sau chiar abandonarea lui totală.

287
Tratamentul fitoterapeutic

Tulburările dispeptice de tip biliar se tratează prin stimularea secreţiei biliare la nivelul

celulei hepatice – acţiune coleretică – şi stimularea contracţiei vezicii biliare pentru

eliminarea în duoden a bilei formate – acţiune colagogă.

Dintre plantele cu acţiune coleretică şi/sau colagogă cu largă utilizare sunt:

>Rostopasca:

- are acţiune antispastică calmând durerile date de contracţiile vezicii biliare;

- se prepară ca infuzie, din 3 grame frunze uscate la o cană cu apă;

- se bea treptat, în decursul unei zile.

>Cicoarea:

- infuzie obţinută din 15 grame frunze uscate la un litru de apă. Se consumă 1-2 căni

pe zi;

- frunzele tinere se pot folosi la salată.

> Anghinarea:

- infuzie obţinută din 2 linguriţe de frunze la o cană de apă;

- se beau două căni pe zi înainte de mesele principale.

>Seminţe de armurariu:

- se prepară ca decoct, preparat din 20 g seminţe la o cană de apă;

- se administrează cu ½ ore înainte de masa principală.

>Roiniţa:

- infuzie din 10 grame plantă la o cană cu apă;

- se beau 2-3 căni pe zi.

288
 Suc de ridichi negre

>Efecte bune de drenaj are şi cura de suc de ridichi negre (cu acţiune coleretică, colagogă

şi de fluidifiere a bilei).

> Ridichea se dă prin răzătoare sau maşina de tocat.

> Se iau 3-6 linguri pe zi, până la ameliorarea completă a bolii.

> Se recomandă două cure pe an, a trei săptămâni fiecare.

Cura de suc de grapefruit

> este de asemenea reglatoare a secreţiei şi eliminării bilei;

> 2-3 căni pe zi, timp de 30 de zile;

> se repetă de 2-3 ori pe an.

e. HEPATITELE

Definiţie:

Hepatita este o afecţiune inflamatorie a ficatului datorată unei infecţii virale sau a unor

substanţe toxice. Are carcater transmisibil (contagios), uneori cu amploare de epidemie.

Boala provoacă scăderea gradului de irigaţie sanguină la nivelul ficatului, reducerea

aportului de oxigen şi apariţia unor leziuni sau rupturi ale canalelor intralobare, permiţând

ca o parte din bilirubină să treacă din capilarele hepatobiliare în sânge.

289
Clasificare:

> acută

> cronică

1. HEPATITA ACUTĂ

Cauze: hepatita acută este de natură bacteriană, virotică sau toxică.

Forma bacteriană este produsă de salmonele, pneumococi, spirochete, iar forma

virală este declanşată în urma unei infecţii hepatice, cu virusuri filtrabile de tip A, B, C,

D, E care dau hepatita epidemic.

Destul de frecvente sunt şi formele toxice provocate de acţiunea diferitelor substanţe

(alcool, pesticide, arsenic, fosfor, unele medicamente etc).

Semne şi simptome

Boala debutează prin greţuri, vărsături, balonări, constipaţie, pierderea poftei de

mâncare, oboseală, astenie fizică, indispoziţie general precum şi dureri de cap, dureri

articulare şi muscular, tulburări digestive.

Aceste simptome prodromale durează de obicei 1-2 săptămâni după care se instalează

perioada de stare, caracterizată prin apariţia icterului. În această perioadă simptomele

prodromale diminuează, dar se poate instala febră 38 – 39 de grade C, iar bolnavii pot

pierde în greutate.
290
2. HEPATITA CRONICĂ constă în inflamarea cronică a parenchimului hepatic

(steatoză) şi lezarea treptată a celulelor ficatului.

Cauze

Principalele cauze ale cronicizării sunt legate de:

> consumul excesiv şi de durată a băuturilor alcoolice tari;

> unele medicamente de sinteză;

> infecţii microbiene (bruceloză, tuberculoza, etc.)

> carenţe alimentare în protein şi vitamine;

> intoxicaţii accidentale.

Semne şi simptome

Simptomele de manifestare a hepatitei cornice sunt:

> astenia fizică la eforturi mici;

> scăderea randamentului intelectual şi a capacităţii de concentrare;

> scăderea în greutate;

> dureri de cap;

> insomnie;

> lipsa poftei de mâncare;

> intoleranţa faţă de unele alimente (grăsimi, ceapă, usturoi, fasoale boabe);

> nervozitate;

> dureri în dipocondrul drept;

291
>tulburări dispeptice în epigastru;

> meteorism abdominal;

> greţuri (mai ales dimineaţa);

> culoarea brun-teroasă a pielii;

> hemoragii nazale sau gingivale.

Tratament dietetic

1. Tratament dietetic în hepatita acută

Pacientul cuhepatită acută poate prezenta la debutul bolii unele tulburări digestive, ce

antrenează un grad de intoleranţă la o alimentaţie normală.

Se recomandă:

- lapte (lapte dulce sau acidulat, sana, iaurt) şi derivate (brânză de vaci, caş dulce,

urdă, telemea de vacă proaspătă sau desărată, uneori şi de oaie, proaspătă);

- făinoase: pesmet, pâine albă mai veche sau prăjită, grisine, orez fiert, griş, paste

făinoase în supe sau budinci uşoare;

- dulciuri: prăjituri de casă (cu cocă simplă) fără adaosuri de tip crème, cacao,

însiropate, biscuiţi, etc.;

- ouă moi, ouă în preparate (găluşte sau zdrenţe în supă), dar nu prăjite;

- supă de legume, uneori şi supă de carne slabă (de pasăre sau peşte);

- legume preparate (fierte ca sote-uri sau piureuri) sau în mâncăruri;

- cartoful este bine tolerat copt în cuptor sau fiert (ca atare sau ca piure). Se vor evita

cartofii prăjiţi;
292
- fructe sub formă de sucuri preparate pe loc, în casă (nu sub formă comercializată care

conţine stabilizatori şi alte ingredient potenţial toxice), preferabil semipreparate (mere

rase, cu adios mic de zahăr), sau mere coapte.

Cantitativ, mese mici şi mai dese, pentru a evita senzaţia de plenitudine.

Obiectivul principal din această perioadă va fi echilibrarea dietei cu necesităţile reale

caşlorice şi nutritive, şi – uneori, interzicerea alimentelor toxice direct (alimentele iuţi şi

alcoolul sub orice formă).

Nu se recomandă:

- carnea ca atare – indifferent de forma de preparare (fiartă sau grătar), poate să nu fie

tolerată;

- în unele cazuri cu toleranţă digestivă satisfăcătoare este permisă carnea slabă (pasăre

sau peşte slab) fără organe, fără mezeluri, afumături, conserve;

- mîncărurile grase sau cu un conţinut bogat în celuloză (vinete, ridichi, varză,

castraveţi);

- icrele de peşte;

- brânzeturile fermentate (,,rafinate‖), caşcavalul;

- condimentele iuţi (ceapă şi usturoi crude, hrean, ardei iute, piper, boia);

- fructele ca atare: mere, pere, piersici;

- oleaginoasele: nuci, alune, seminţe de dovleac.

Toate acestea stagnează în stomac o perioadă mai lungă, făcând digestia dificilă şi întreţin

senzaţia de vomă şi vărsăturile.

293
2. Tratament în hepatita cronică

Regimul în hepatită trebuie să fie bogat în proteine, pentru a ajuta la refacerea celulei

hepatice, dar sărac în grăsimi. Se interzice consumul de băuturi alcoolice de orice tip,

deoarece alcoolul grăbeşte evoluţia spre ciroză hepatică.

Alimente permise:

> carne slabă de pasăre, de vacă sau viţel fiartă sau grătar, peşte alb;

> lapte, iaurt, brânză de vaci, caş slab nesărat şi nefermentat, urdă;

> făinoase (orez, griş, macaroane) foarte bine fierte şi limpezite în apă fierbinte;

> pâine albă prăjită sau veche de o zi;

> fructe bine coapte, fără coji şi sâmburi (portocale, lămâi, pepene, struguri, căpşuni);

> legume (cartofi fierţi sau copţi, roşii, dovlecei, morcovi, ardei gras);

> ouă fierte (maxim 2 pe săptămână);

> ulei de măsline;

> miere de albine;

> sucuri de fructe.

Alimente nerecomandate:

> carnea grasă (de porc, oaie, gâscă, raţă), vânat;

> grăsimile de origine animal (untură, slănină);

> prăjeli, rântaşuri, mezeluri, afumături, conserve;

> brânzeturile grase, fermentate;

> alune, nuci, smochine, curmale;

294
> anumite legume (varză, vinete, ceapă, usturoi);

> legume uscate (fasole, mazăre);

> făinoase insufficient fierte şi nelimpezite;

> pâinea albă sau neagră, caldă sau necoaptă;

> se va reduce consumul de sare, condiment iuţi (piper, ardei iute, boia);

> se va renunţa la cafea, cacao, ciocolată, prăjituri grase, băuturi răcoritoare, tutun.

Tratament fitoterapeutic

Se face cu un larg arsenal de specii medicinale cu proprietăţi antibiotic, antiinflamatoare,

depurative, spasmolitice şi de regenerare a celulelor hepatice.

În reţete cu o singură plantă medicinală sunt eficiente infuziile sau decocturile cu

multiple acţiuni:

>rostopasca, cu un puternic decongestiv hepatic; coada şoricelului cu efecte diuretice,

coleretice, antispastice şi antiinflamatoare;

> sunătoare, cu efecte antiseptice, antispastice, antiinflamatoare şi în dereglarea

motilităţii căilor biliare;

>cicoarea, lavanda şi pufuliţa, eficiente în hepatita cronică evolutivă;

>anghinarea şi sulfina, îndulcite cu miere de albine, au rol în stimularea activităţii

secretorii şi în regenerarea celulelor hepatice lezate prin hepatită;

> seminţele de armurariu au efecte hepatoprotectoare în cazul sechelelor rămase după

hepatita cronică, datorită conţinutului ridicat de silimarină cu rol în refacerea ţesuturilor

lezate;

> cătina albă are efecte protectoare datorită conţinutului ridicat în vitaminele B1, B2, C

şi acid folic;
295
> isopul prezintă acţiune în blocarea inflamării ficatului şi în favorizarea eliminării apei

din ţesuturi.

În ultimele decenii au fost elaborate diferite formule combinate, cu mai multe specii.

Un astfel de amestec conţine:

- coada şoricelului;

- muşeţel;

- rostopască, siminoc;

- cicoare;

- anghinare;

- armurariu;

- păpădie;

- cătina albă.

f. Alergii alimentare. Intolerante

Alergiile alimentare

Reprezinta reactia organismului uman la substantele continute in aliment prin

metabolizarea acestora.Cauza cea mai frecventa o reprezinta sensibilitate celulara

exagerata prin producerea de anticorpi.Aceasta sensibilitate se numeste teren ATOPIC.

Alergiile alimentare se intalnesc mai frecvent la copii decat la adulti. Un procent

cuprins intre 6% si 8% in cazul copiilor, dar doar 2% in cazul adultilor, au astfel de alergii

296
Semne si simptome:

Incepand cu toate partile de patrundere in organism ale substantelor apar semne si

simptome distincte.

Aparat digestiv

-la nivelul cavitatii bucale pot sa

apara;excoriatii,edem,hipersalivatie.mancarimi,usturimi

-la nivel esofagian;pirozis ,afectarea mucoasei cu aparitia de sangerari

-stomac:voma,senzatie de plenitudine,senzatie de lesin si gol in stomac

-la nivelul intestinului subtire si gros:apar disfunctii de absorbtie si secretie cu aparitia

diareei,crampelor,modificarea tranzitului.

-la nivelul mucoasei si tegumentului apar:roseate si tumefiere ,eritem,diferite eruptii.

-aparat respirator:astm,bronchospasm,tuse,stranut,rinita alergica

O atentie deosebita o prezinta socul anafilactic si urticariile.In aceasta ordine,socul

anafilactic urgenta medicala –suna 112

Urticariile

Reprezinta o eruptie generalizata sau nu dar de o gravitate destul de importanta

.Prin eliberarea unor mediatori celulari(histamina)

Semne:

-eruptii te tip:eritem,macule ,papule etc,in special la nivelul articulatiilor.

297
 -mancarimi

-edem ,ce poate fii local si generalizat,in special in jururul orifiuciului buccal

-este necesar consultul de specialitate

Alimente care induc alergii:

-orice aliment poate produce in functie de persoana o anumita reactive(mai rar)

-seminte

-nuci

-alune de padure

-arahide

-fructe de padure in special

-condimente

O alerta o reprezinta consumul de substante chimice prezente in diferite preparate

pe care populatia le consuma zic cu zi!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Alimentatia in sensibilitati de acest fel:

Studiile au demonstrate ca proteienle de origine animal amplifica de obicei procesul de

alergie de aceea se scot din alimentatie.

Se vor utiliza alimente cu metabolizare usoara ca:

-fructe in compot cu continut scazut de zahar

-legume fierte(fara cartof,radacinoase )

298
 -lichide (apa ,ceai)

Treptat se vor introduce si alte alimente de obicei dupa o sapatamana de evolutie

favorabila a bolii.

Se vor utiliza teste care sa confirme substantele exacte la care se prezinta alergia si

acestea vor fi evitate in consum .

Intolerantele

Reprezinta la fel ca si alergiile o sensibilitate la un anumit aliment dar nu prin

producer de anticorpi ci prin lipsa unei enzime celulare de a degrada si metaboliza

substanta respectica

Cele mai des intalnite intolerante o reprezinta:Boala Celiaca cu intoleranta la gluten si

Intoleranta la glucoza.Fiecare dintre acestea pot fi ereditare sau dobandite in timpul vietii

Intoleranta la gluten

Glutenul substanta intalnita in special in cereal(grau).

Boala celiaca nu este doar o afectiune a intestinului ci este o boala multisistemica

insotita de numeroase simptome, cu implicatii serioase. Boala celiaca poate implica

malnutritie, care poate duce la anemie, osteoporoza, depresie, probleme de comportament,

tulburari de crestere la copii, dar si alte manifestari neplacute.

Oamenii care sufera de boala celiaca pot suferi si de alte conditii autoimune, cum ar

fi diabetul zaharat de tip 1 si artrita reumatoida.

299
 Pana destul de recent, boala celiaca a fost considerata a fi o afectiune destul de rara.

Totusi, aceasta se transmite genetic, iar la multe dintre persoanele care sufera de boala

celiaca, aceasta inca n-a fost depistata.

Specialistii considera ca este nevoie chiar si de peste 10 ani pentru a se stabili un

diagnostic definitiv. Daca o persoana considera ca ar putea suferi de boala celica ar trebui

sa reziste tentatiei de a urma o dieta fara gluten inainte ca afectiunea sa fie diagnosticata

de medic.

Atunci cand nu se consuma gluten, intestinul incepe sa se vindece, iar acest proces va

influenta valoarea markerilor din sange sau tesutul de intestin care ar putea indica

prezenta bolii celiace.

Semne si simptome:

Dupa consumul de crereale,paste ,paine care contin gluten pacientul poate manifesta:

-distensie abdominala

-greata cu varsaturi

-borboloseli intestinale

-tulburari de transit(constipatie cu diaree)

-tulburari de atentie

-scadere inexplicabila in greutate

-stare de oboseala
300
 -anemie

-dureri de cap si migrene

Alimente care contin gluten:

: graul sub toate formele sale

- secara

- orz

- tarate de ovaz

- germeni de grau

- tarate

- graham, gluten

- faina de cartofi.

Alimente premise in intoleranta la gluten

-qinoa

-hrisca

-popcorn

-malai

-mei

- paine, cereale, biscutiti si paste din proumb, orez, cartofi, soia, tapioca si in.

301
Intoleranta la lactoza

In special la copii intalnita ,mai rar la adulti si in special dupa anumitye afectiuni

digestive:infectii cu diferiti germeni sau asociata cu alte intolerante.Cauza o reprezinta

lipsa unei enzime (lactaza)care digera proteinele din lapte.

Semne si simptome:

-greata

-crampele

-balonarea

-diareea

Toate acestea apar de obicei la 30 min dupa consumul de lactate,branzeturi

In urma acestei deficient organismal uman are foarte mult de suferi.Se vor dezvolta:

-carente de calciu prin malabsorbtii

-slabiciune

-atonie musculara

- paine si alte produse de patiserie

- musli procesate

302
Alimente care mai pot contine lactoza

- cartofii instant, supele instant sau bauturi pentru micul dejun

- margarina

- carnuri preparate

- sosuri de salate

- dulciuri sau alte snacks-uri

- amestecuri pentru clatite, biscuit, prajituri

Profilaxie

- Disconfortul gastric poate fi diminuat daca laptele se bea impreuna cu felul de mancare

principal si nu ca atare

- Se recomanda branza cheddar sau schwaitzer sarace in lactoza

- Se recomanda iaurturile cu culturi active

- Se recomanda tratarea laptelelui cu formule de reducere a lactozei. Prin adaugareea

acestor substante si refrigerarea laptelui se poate hidroliza pana la 99% din lactoza.

303
 g.Balonarea

Cauza frecventa de discomfort abdominal insotita de regula si de alte simptome.Este

frecvent asociata in multe boli.Daca o privim strict ca o afectiune de pasaj trebuiesc luate

in calcul urmatoarele idei:

-atentie deosebita persoanelor care consuma masa pe graba si in timp ce vorbeste

-consumul de cafeaape stomacul gol

-consum de carbogazoase la persoanele cu predispozitii de afectiuni digestive si nu numai

-stresul

-consum exagerat de glucide

-ingerarea unei cantitati mari de mancare la o singura masa

Cateva alimente care predispun la balonare:fasole ,linte.mazare,soia,varza

,conopida,broccoli.

Alimente care ne scapa de balonare:

-avocado

-mararul

-pepene rosu

-iaurturile

-castraveti, ţelină

304
 h.Varsaturile

Reprezinta eliminarea continutului stomacal pe gura.Poate avea o multime de cause,cea

mai frecventa indigestia .

Cateva reguli pentru bolnavul cu greata si varsaturi:

-se informeaza ca nu trebuie sa fie in decubit dorsal

-clatirea gurii cu apa rece dupa voma

-suprimarea alimentatiei solide iar lichidele se vor consuma la temperature camerei

neindulcite

III. BOLI CARDIOVASCULARE

Bolile cardiovasculare (BCV) este o sintagmă generică pentru atacul de cord,

accident vascular şi alte boli ale inimii şi ale sistemului circulator.

Bolile cardiovasculare sunt o problemă esenţială de sănătate în lumea vestică. Ele sunt

prima cauză de deces îm Statele Unite, secerând un milion de vieţi anual. Se estimează că

59,7 milioane de americani suferă de boli de inimă şi ale vaselor sangvine, deşi unii nu

ştiu, pentru că nu au simptome.

Tradiţional, bolile de inimă afectează în primul rând bărbaţii, dar ele sunt în creştere şi în

rândul femeilor.

305
De fapt, mor mai multe femei din cauza bolilor cardiovasculare decât din cauza tuturor

formelor de cancer la un loc. Nivelul scăzut de estrogen la menopauză creşte riscul de

BCV la femei.

Arterele care aprovizionează inima cu sânge se numesc artere coronariene. Dacă

vasele de sânge se îngustează, cantitatea de sânge care aprovizionează inima devine

insuficientă ca să asigure inimii oxigenul necesar. Această lipsă de oxigen determină un

tip de durere în piept cunoscută ca angina pectorală. Angina este caracterizată de o

durere apăsătoare în zona pieptului, mai ales după anumite eforturi. De obicei, durerea

cedează la odihnă.

Dacă arterele coronariene care transportă oxigenul şi nutrienţii la muşchiul inimii încep să

se astupe, fluxul de sânge încetează complet şi se produce atacul de cord sau infarctul de

miocard, ca rezultat al afectării muşchiului inimii. Ateroscleroza sau îngroşarea arterelor

şi prezenţa trombusului (sau a cheagului) în vasele de sânge este cauza cea mai frecventă

a abstrucţiei. Ateroscleroza este răspunzătoare de cele mai multe morţi care survin în

urma unui atac de cord. Un atac de cord este comparat cu o mare presiune pe piept.

Această durere poate dura câteva minute, adesea extinzându-se la umăr, braţ,gât sau

maxilar. Alte semne ale atacului de cord sunt transpiraţia, greaţa, voma, respiraţia scurtă,

ameţeală, oboseală, sentiment de anxietate, dificultăţi de înghiţit, zgomot în urechi şi

incapacitate de a vorbi. Cantitatea şi tipul de durere în piept variază de la o persoană la

alta. Unele persoane au dureri intense, în timp ce altele au un disconfort mediu. Mulţi

consideră semnele de atac de cord ca pe o indigestie. Unii nu au simptome deloc, situaţie

cunoscută ca atac de cord ―silenţios‖.

306
HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ – HTA

Definiţie :

HTA este o formă obişnuită a bolilor cardiovasculare. Deobicei, rezultă din scaderea

elasticităţii sau reducerea în diametrul interior a arterelor (sau ambele), ceea ce poate

conduce la ateroscleroză, deficienţe în metabolizarea sodiului, stres, deficienţe

nutriţionale şi deyechilibru enzimatic.

Reprezintă o creştere a valorilor tensiunii arteriale peste limita normală. Valorile normale

ale tensiunii arteriale sunt TA< 130/80 mmHg, iar tensiunea arterială optimă este TA

optimă < 120/80mmHg.

Cauze:

Hipertensiunea arterială poate fi de cauză:

- Necunoscută, fiind cea mai frecventă (hipertensiune arterială esenţială)

- Cunoscută (hipertensiune arterială secundară) renală; endocrină; neurologică.

Regimul alimentar în HTA

Regimul alimentar este un element esenţial în tratamentul HTA. Studiile au arătat

că dieta şi greutatea corporal joacă un rol major în declanşarea şi dezvoltarea bolii, iar o

dietă sănătoasă şi eliminarea surplusului de kilograme sunt măsuri importante pentru

reducerea tensiunii arteriale.

307
Se vor prefera mesele cu volum redus, dra mai dese şi se vor evita alimentele greu

digerabile, ca şi cele care au fost supuse unei pregătiri prea laborioase.

Trebuie evitate grăsimile saturate, zahărul, cofeina, alcoolul, excesul de sodiu dacă doriţi

să urmaţi un regim alimentar sănătos şi să scădeţi tensiunea arterială.

Aportul alimentar de sare

Aportul excesiv de sare este factorul etiologic cel mai implicat în apariţia HTA. Rolul

pathologic al sodiului în hipertensiunea arterială este sugerat înca din 1936 a fost

demonstar ulterior prin cercetări epidemiologice, experimentale, clinice şi terapeutice.

De aceea se recomandă un regim fără sare care constă în renunţarea la sarea

adăugată la gătit şi evitarea alimentelor care conţin mult sodium.

Doar 15% din sodiul consumat provine din sarea de bucătărie. 10% este conşinută în mod

natural de alimente. Cea mai important sursă de sodium este de departe reprezentată de

produsele gata preparate în comerţ.

Atenţie! În timpul gătitului alimentele absorb multă sare şi de aceea se diminuează

intensitatea gustului. La masă veţi simţi nevoia să mai adăugaţi puţină sare pentru ―a da

gust mâncării―, aşa că pentru a obţine maximum de gust cu un minimum de sare, trebuie

să adăugaţi numai în farfurie.

Recomandabil ar fi însă să ne luăm tot necesarul de sodium din alimente naturale,

din fructe şi legume. Strămoşii noşti nu mâncau mezeluri, nu adăugau sare în bucate, nu

foloseau atât de mult sarea ca şi conservant pe cât o folosim noi astăzi.

308
Alimente care conţin mult sodiu:

- Mezeluri şi brânzeturi sărate

- Carnea afumată, sărată, sau conservată: şuncă, pastramă, cârnaţi afumaţi, costiţă

- Conservele cu carne (mai ales cea de porc), deoarece la prepararea cărnii se

foloseşte multă sare, altfel ea nu are gust. S-a demonstrat că vegetarienii au în

general valori ale TA mai mici decât cei care consumă carne

- Peşte sărat, afumat sau conservat

- Mici, cârnaşi

- Toate legumele congelate la care este adăugată sare

- Toate alimentele care conţin bicarbonat de sodiu (prăjituri, pate de ficat, placinte,

aluaturi) şi zahăr rafinat

- Unt sau margarină cu sare

- Lapte

- Murături

- Măsline sărate

- Produse acoperite cu sare: covrigi, arahide, biscuiţi

- Supele din comerţ

- Susuri din comerţ: chili, soia, muştar, ketchup

- Condimente combinate (vegeta, delikat).

De obicei, produsele din comerţ prezintă şi un adaos de aditivi alimentari, aditivi în a

căror componenţă intră şi sodiul.

309
Spanacul are un conţinul important de sodiu, însă acesta poate fi inclus în dietă, dacă

restul ingredientelor din meniu sunt sărace în sare.

Aditivi nerecomandaţi:

- Fosfat disodic:se găseşte în cereale, brânzeturi

- Glutamat monosodic: carne, unele condiment, murături

- Benzonat sodic: suc de fructe

- Propionat de sodiu: pâine

- Cazeinat de sodiu: produse congelate

- Sulfit de sodiu: fructe uscate, legume gata preparate pentru supe

- Pectinat de sodiu: mezeluri, compoturi, gemuri

- Bicarbonate de sodiu: dulceţuri, supe, făină.

Regimul hiposodat (1,5-3g/zi) este greu de suportat, iar pentru a evita monotonia

alimentaţiei vă prezentăm căteva alimente care va pot ajuta sa evitaşi sarea sau să mascaţi

lipsa sării:

- Ceapă, praz, ghimbir, chimen

- Busuioc,piper, verdeţuri tocate, mentă, cimbru,oregano

- Usturoi, zeamă de lămâie, borş

Toate acestea conţin ingredient active, benefice celor cu tensiune arterială crescută.

Hipertensiunea este o boală rară în ţările unde oamenii consumă mai puţin de 1000mg de

sodiu pe zi.

310
Adulţii care pe parcursul copilăriei şi adolescenţei au avut o dietă săracă în sare, au

tensiunea arterial mai scăzută.

Beneficiile reducerii cantităţii de sodiu:

- Reducerea tensiunii arteriale

- Reducerea riscului apariţiei litiazei renale

- Reducerea riscului de moarte prin atac cerebral

- Reducerea riscului apariţiei osteoporozei

Numeroase studii ai arătat că doar restricţia de sodium nu îmbunătăţeşte controlul

tensiunii arteriale şi că trebuie să avem o dietă cu un aport ridicat de potasiu.

Potasiul

Multe studii au demonstarat ca o dietă bogată in potasiu (K) protejează împotriva HTA, în

timp ce deficitul de K creţte TA.

Rolul K în patogenia HTA este strâns corelat de rolul ionului de sodiu (Na). un aport

crescut de potasiu din alimentaţie antrenează o scădere a tensiunii arteriale prin

favorizarea excreţiei urinare de sodiu.

Potasiul se găseşte în:

- Lapte şi carne

- Legume şi fructe – pătrunjel, spanac, soia, cartofi, ciuperci, caise, pere, struguri,

stafide, prune, alune

- Cereale integrale, tărâţe de grâu, fulgi de ovăz, oţet de mere, miere

311
Calciul

Mai multe studii au pus în evidenţă o asociere inversă între conţinutul de Ca în alimente şi

Ta. Deficienţa calciului ar creşte incidenţa HTA mai ales în asociere cu creşterea ingestiei

de sodiu. Însă studiile bazate pe hipertensivi cărora li s-au administrat suplimente de

calciu nu au produs o reducere evident a TA.

Bogate în calciu sunt verdeţurile de la care se consumă funzele (pătrunjel, leuştean,

leurda), soia, somchinele, migdalele dulci.

Atât laptele, cât şi brânzeturile sau alte produse lactate concentrate nu sunt indicate,

deoarece sunt bogate în grăsimi şi sare.

Magneziul

Există dovezi şi în ceea ce priveşte asocierea dintre deficienţa de Mg din alimentaţie şi

HTA. Cele mai bune surse de magneziu sunt produsele din cerealele integrale, brânză

tofu, fructele de mare, nucile, smochinele, curmale, migdale, banana, vegetale de culoare

verde închis (salată, urzici, pătrunjel, mărar, spanac, ceapă verde).

Acizii graşi omega 3, se găsesc în special in peşte: somon, ton, hering, macrou şi fructe

de mare au un efect antihipertensiv, în special la persoanele cu TA mărită.

Ca şi peştele, uleiul de rapiţă şi seminţele de in conţin omega 3 care protejează vasele de

sânge.

312
Cofeina

Consumul de cafea şi ceai negru poate fi asociat cu creşteri uşoare şi tranzitorii ale TA, în

special la vârstnici. Acest fapt se datorează substanţelor conţinute, cofeina şi teofilina,

care stimulează secreţia de adrenalină din glanda suprarenală. Aceasta va produce

creşterea frecvenţei cardiac, a tensiunii arteriale şi apariţia de palpitaţii. Cofeina se pare ca

ar favoriza şi procesul aterogen.

Persoanele care nu consumă în mod normal cafeină pot suferi o uşoară creşterea tensiunii

arteriale atunci când sunt expuse la această substanţă. Astfel, consumul a 2-3 ceşti de

cafea poate antrena o creştere temporal a presiunii sangvine la aceste personae. Totuşi,

toleranţa la cafeină se dezvoltă cu rapiditate şi tensiunea arterială revine la nivelul

obişnuit.

Fumatul

Se va interzice fumatul. Nicotina stimulează eliberarea de adrenalină şi noradrenalină,

mărind presiunea sangvina , ritmul cardiac şi consumul de oxigen al miocardului. Fumatul

va creşte riscul de a avea un atac de cord sau un accident vascular cerebral .

Alcoolul

Consumul frecvent de alcool (mai mult de 3 pahare pe zi )creşte tensiunea arterială. Se

recomandă limitarea consumului la doua pahare pe zi la bărbati şi unul la femei.

Dacă tensiunea arteaială nu scade , renunţarea completă la alcool este pe deplin

justificată.

313
Iată ce se înţelege printr-un pahar :

- 30 ml whisky pîna la 50 ml alte băuturi spirtoase mai slabe ,

- 140 ml de vin,

- 340 ml de bere

ATTENŢIE: aceastâ cantitate de alcool poate fi acceptată, nu recomandată.

Aţi auzit probabil că puţin alcool este bun pentru sănătate sau că in cantitaţi mici scade

presiunea sangvină şi lungeşte viaţa în comparaţie cu cei ce consumă cantitaţi mari de

alcool. Sau că vinul previne depunerea grăsimilor in pereţi arterelor. Chiar dacă toate

acestea ar fi adevarate trebuie cunoscut şi reversul medaliei: prea mult alcool duce la alte

suferinţe organice precum boli ale ficatului, pancreasului, inimii sau creierului. Deci

trebuie sa renunţaţi la alcool.

Sunt premise urmatoarele alimente:

 Carnea de vită, pui, găină, curcan, in cantitate limitată (150-200 g/zi)şi numai de 3-

4 ori pe săptamănă.

 Peştele slab de râu: şalau, ştiuca, crap de primăvară etc., fiert sau copt in

pergament;

 Somon, ton, hering sau macrou pentru aportul lor benefic de acizi grasi omega 3

 Grăsimi: unt nesărat,smăntăna, frişcă, ulei vegetal (de floarea soarelui, soia,

masline, porumb). Cantitatea totală de grăsimi din alimentaţie va reprezenta cel

mult ½ din cea a individului sănătos;

 Brânză de vaci,caşul slab,nesărat, urda dulce, telemea de vaca desărată, iaurtul;

314
  Laptele din soia;

 Ouăle-se vor da in cantitate limitată (4-5 pe săptămână);

 Fructele sunt premise toate şi sub orice formă: crude, coapte, pireuri, compoturi,

rase pe răzătoare, sucuri de fructe;

 Legumele premise: morcovi, dovlecei, fasole verde, ridichi, salată verde,

conopidă, broccoli, varză, ardei, vinete. Legumele se vor da rase mărunt, ca salate,

fierte ca soteuri, budinci de legume fierte a la grecque.

 Păinea albă sau intermediară, fără sare, sau cu sare redusă, de preferat veche de o

zi.

 Făinoasele, în cantitate limitată (griş, orez, paste făinoase, fulgi de ovaz,

mămăliguţă pripită), fierte;

 Dulciurile premise sunt numai cele preparate fără sare, bicarbonate de sodiu sau

praf de copt şi preparate acasă.

Sunt interzise următoarele alimente:

 Sarea

 Brănzeturile grase, fermentate,sărate,: caşcaval, telemea, brânză de burduf, brânză

feta, mozzarella,brânza topită

 Carnea grasă de porc, oaie, gâscă, rată, vânat, organe,

 Mezelurile, conservele de carne,

 Carnea conservată cu sare,

 Peşte sărat,afumat sau gras, caviar,

 Grăsimi: slănină, untură, unt sărat, margarină, grăsimi prajite sau în cantităţi mari,

 Ouă tari, omletă, jumări,

315
  Condimentele iuţi,

 Supele la plic, concentrate de supă, cuburi,

 Mustarul, ketchup, sosul de soia, chili, maioneză din comerţ

 Chips,arahide sau biscuiţi cu sare,

 Măslinele sărate,

 Dulciurile preparate cu bicarbonate,

 Băuturi carbogazoase în general.

Evitaţi mâncarea gen fast-food: ingredientele principale precum zahărul,

carbohidraţii rafinaţi sau grăsimile saturate cresc nivelul colesterolului în sânge, ceea ce

conduce la creşterea TA, risc de obezitate sau diabet.

Alimente-medicament utilizate în HTA

Hrişca – o cereală cu efect foarte bun de protecţie şi de regenerare a vaselor

sangvine. Se recomandă să fie consumată mai ales de către persoanele predispose la

accidente vasculare. Se consumă fiartă cu adaos de legume.

Lamâile – atunci când sunt consumate zilnic scad tensiunea arterială şi scad nivelul

colesterolului protejând vasele de sânge.

Se poate folosi fructul întreg cu tot cu coajă sau sucul proaspăt stors.

316
 Usturoiul – consumul acestuia are efect de scădere a TA; eficientă este şi tinctura

de usturoi.

Strugurii - au un bun efect diuretic, curăţăorganismul şi ajută la eliminarea

depozitelor de colesterol de pe vasele sangvine.

Alte fructe foarte indicate pentru consumul zilnic sunt: mere, măceşe, coacăze roşii şi

negre, fructe de pădure, ananas, banana, caise, avocado, pepene galben şi verde, nectarine,

citrice.

Oţetul de mere şi miere – este bogat în potasiu şi alte elemente minerale şi se

recomandă mai ales atunci când HTA este asociată cu boli ale vaselor de sânge, în special

ateroscleroză, boli degenerative, insomnia, obezitate.

Dintre produsele apicole sunt recomandate polenul şi lăptişorul de matcă.

Sucul de rodii – previne îngroşsarea arterelor şi împiedică evoluţia aterosclerozei.

Citrinul – inhibă sinteza acizilor graşi în ficat ceea ce ajută la prevenirea

acumulării potenţialelor grăsimi periculoase în corp.

Ginkgo Biloba – poate fi benefică pentru sistemul cardiovascular.

Consumul de roşii poate avea un efect pozitiv datorită licopinei, un antioxidant

natural.

317
 Reducerea consumului de calorii şi scăderea în greutate

Scăderea în greutate este prima recomandare pentru persoanele hypertensive

supraponderale, pentru fiecare kilogram pierdut, valorile tensionale scăzând cu aprox.

1mmHg.

Un obez al cărui IMC este de 40 va avea cu siguranţă o tensiune arterial mai mare decât

cea a unei personae cu un IMC de 20, în condiţiile în care toţi ceilalţi factori sunt identici.

Prin urmare se recomandă atingerea şi menţinerea unei greutăţi optime.

La pacienţii supraponderali, trebuie urmărită reducerea greutăţii corporale prin regim

alimentar hipocaloric şi prin exerciţii fizice regulate.

NIVELURILE COLESTEROLULUI ŞI ALE LIPIDELOR PENTRU

PERSOANELE FĂRĂ BOLI DE INIMĂ (MG/DL)

Lipide în sânge Normal Limite Crescut

Colesterol total 200 sau mai puţin 200-239 240 şi peste

LDL (colesterolul 130sau mai puţin 130-159 160 şi peste

rău)

Trigliceridele 150 sau mai puţin 150-199 200 şi peste

318
 NIVELURILE PRESIUNII SÂNGELUI PENTRU PERSOANELE FĂRĂ
BOLI DE INIMĂ (HT= Hipertensiune)

Presiunea Normal Pre-HT Stadiul 1 HT Satdiul 2 HT

sângelui

Sistolică (când 120 sau 120-139 140-159 160 şi mai

contracţiile inimii mai puţin mult
pompează
sângele în afară)

Diastolică (între 80 sau mai 80-90 90-99 100 şi mai

bătăi inima se puţin mult
umple din nou cu
sânge)

IV.BOLI METABOLICE

a. Obezitatea

Nu este considerate boala metabolica dar este o afectiune cu multiple dezechilibre.

.Trebuie sa I se acorde o atentie deodebita pt ca riscul in ceea ce priveste mortalitatea sa

fie diminuat.

Este considerat principalul factor de risc in toate bolile (cardiovasculare,metabolice,osteo-

articularre erc)

-obezitatii ii corespunde un IMC(indice de masa corporala)>30..obezitate morbida

>40.Se foloseste termenul de obezitate atunci cand vorbim de un procent de >120%din

greutatea ideala.

319
-excesul de greutate trebuie sa se datoreze excesului de tesut adipos si nu de muschi sau

retentive de apa.

Exista mai multe tupuri de obezitate:

1) Androida=cu distributie superioara abdominala,favorizata de corticosteroizi,cu

member relative subtiri.Acestia sunt predispusi la:

-tulburari ale metabolismului glucidic:intoleranta la glucoza,hiperinsulinemie pe

nemancate,diabet zaharat

-tulburari ale matbolismului lipidic:triglyceride si cholesterol crescute,nuvel scazut HDL

-guta

-litiaza biliara

Cel mai practice indicator de obezitate android este raportul dintre circumferinta taliei si

cea a soldurilor=risc crescut atunci cand acest raport depaseste 0.8 la femei si 0.95 la

barbate.

2) Ginoida=cu distributie inferioara:gluteo-femurala favorizatade estrogeni si de

prolactina,predomina pe sani,solduri,fese.Complicatiile sunt:

-varice

-artroza

3) Hiperplazica=cresterea numarului de cellule adipoase determinand obezitate la copii

4) Hipertrofica=cresterea dimensiunilor celulelor adipoase

Cauze de obezitate:
320
-cauze genetice

-hipercortcism

-hipotiroidismul

-insulinom

-afectiuni hipotalamice

Consecintele obezitatii

-rezistenta la insulina

-tulburari ale aparatului reproducator:hipogonadismul la barbati si sterilitate la femei

Exista o proteina secretata de catre tesutul adipos dar nivelurile ei sunt invers correlate cu

procentul de tesut adipos din corp.Are un rol important in suprimarea tulburarilor

metabolice care pot determina obezitatea,diabetul de tip 2,ateroscleroza si steatoza

hepatica.Desi este produsa de tesutul adipos in obezitaate este scazuta.

Administrarea unor forme adecvate de aponectina amelioreaza controlul

insulinei.glicemiei si al trigliceridelor.

Alimentatia in obezitate

-se apeleza la un specialist de cele mai multe ori

-dieta trebuie echilibrata nutritional si caloric in functie de :greutate,nevoi metabolice,

-nu se va apela la diete stricte cu tulburari pe alte metabolism(ex.hiperprotidic poate

produce guta)

321
-se va institui un program de mese si exercitii fizice

-se apeleaza la terapii psihologice pt motivatie si incurajare

-un regim alimentar echilibrat trebuie sa schimbe modul de viata nu se considera

dieta,este primul pas in reusita

-se vor scoate alimete bogate in acizi grasi saturati(unt,untura,smantana etc) si acizi grasi

nesaturati(margarina)

-se va instrui pacientul pentru pregatirea hranei(fara prajeli,rantajuri etc)

-se va urmarii pacientul atat fizic ,psihic vat si medical(analize medicale frecvente)

b. DIABETULZAHARAT (DZ)

- este o afecţine cronică gravă, mai ales prin complicaţiile sale pe termen lung, fiind

o problemă majoră de sănătate publică.

- O boală cronică în care nivelul glucozei din sânge (glicemia) creşte peste limitele

normale. În esenţă, DZ este o boală în care organismul nu produce destulă insulină

sau nu o foloseşte suficient.

Cauzele bolii sunt diferite, în funcţie de cele 2 tipuri de diabet:

- Diabet zaharat de tip 1- sistemul imunitar este cel afectat, boala distrugând celulele

beta din pancreas, producătoare de insulină.

Factori implicaţi:

 Factorul genetic

 Virusurile

322
În general, DZ de tip 1 apare la copii şi tineri. Aceştia vor prezenta:

- Polidipsie (consum de lichide în cantitate mare)

- Poliurie (eliminarea unor cantităţi mari de urină)

- Scădere inexplicabilă în greutate

- Astenie fizică.

- Diabet zaharat de tip 2 este cauzat de:

 Factori genetici

 Obezitate

 Vârsta înaintată

 Stilul de viaţă (stres, sedentarism, dieta bogată în calorii)

În general, DZ de tip 2 se caracterizează prin simptome mai puţin specifice:

- Oboseală

- Stare de rău

- Prurit vulvar (mâncărime) la femei.

Pentru un pacient cu diabet, o viaţă în condiţii bune este posibilă dacă se evită

apariţia complicaţiilor prin respectarea câtorva principii privind alimentaţia şi stilul de

viaţă. Care vor realiza un control cât mai bun al glicemiei.

Simptomatologia

- se caracterizează prin tulburări ale întregului metabolism şi prin complicaţii care

afectează ochii, rinichii, nervii şi vasele de sânge.

323
PRINCIPIILE DIETEI ÎN DIABETUL ZAHARAT

Regimul alimentar este de o importanţă primordială în tratamentul diabetului, fiind

cel mai bun mijloc de echilibrare a bolii.

El ajută nu numai la echilibrarea glicemiei, ci contribuie şi la evitarea complicaţiilor

diabetului – hipoglicemie sau hiperglicemie şi, pe termen lung, reduce riscurile de boli

renale, neurologice sau cardiovasculare.

Regimul alimentar al diabeticului trebuie să includă suficiente calorii pentru a

menţine o greutate sănătoasă, să asigure o creştere normală la copii şi adolescenţi şi să

corespundă nevoilor suplimentare in caz de :

- activitate fizică

- sarcină

- alăptare

- boală.

Scopul dietei este acela de a asigura un aport adecvat de elemente nutritive, atât calitativ,

cât şi cantitativ. Pentru aceasta, alimentaţia trebuie:

- să respecte un anumir orar (evitând astfel variatiile insulinei)

- să fie fragmentată în 3 mese şi 2 gustări

Raţia calorică va fi ajustată pentru a aduce greutatea reală la cea optimă.

Pentru aceasta vă reamintim calculul indicelui de masă corporală IMC.

IMC = G/T2unde G = greutatea în kilograme şi T = înălţimea în metri.

324
Semnificaţia IMC:
Valoare IMC Interpretare
< 18.5 Subponderal
= 18.5-24.9 Normoponderal
= 25-29.9 Supraponderal
= 30-39.9 Obezitate
>40 Obezitate morbidă

 la bărbaţi se consideră ca fiind un IMC normal < 25

 la femei se consideră ca fiind un IMC normal < 24

Dieta la pacienţii diabetici va fi uşor hipocalorică la obezi şi uşor hipercalorică la

subponderali.

Constituenţii raţiei alimentare

Raportul între principiile nutritive este următorul:

Glucide 50-60% Lipide 25-35% Proteine 15%

Glucidele în diabet sunt indispensabile vieţii, dar trebuie cântărite pentru a stabiliza

glicemia pe tot parcursul zilei.

Raţia zilnică trebuie fragmentată pentru a evita creşterile bruşte ale glicemiei

postprandiale.

325
Produsele zaharoase

Zahărul, dulceaţa, produsele de cofetărie şi patiserie sunt bogate în glucide simple, iar

consumul lor trebuie limitat; în plus aceste alimente nu participă la realizarea unui

echilibru nutruţional, fiind lipsite în mare parte sau complet de vitamine şi săruri

minerale.

De aceea, se recomandă limitarea consumului acestor alimente de către toate persoanele şi

nu numai de către diabetici.

Unii diabetologi permit consumul de dulciuri concentrate, în cantitate limitata (maxim

10% din raţia glucidică zilnică), numai pentru DZ de tip 1 bine echilibrat şi numai la

sfârşitul mesei, când absorbţia este mai lentă. Această practică nu trebuie să fie însă

zilnică!

Cerealele şi leguminoasele

Acestea trebuiesc consumate în cantităţi cât mai mari, deoarece furnizează energia

necesară pentru buna funcţionare a organismului.

Fructele

Sunt bogate în glucide simple, dar trebuie consumate zilnic pentru a acoperi necesarul de

vitamina C, săruri minerale şi fibre.

Se recomandă consumul a 2 fructe pe zi, din care unul să fie citric.

326
Fibrele alimentare

Un regim bogat în fibre alimentare poate reduce necesarul de insulină şi determină o

micşorare a glicemiei postprandiale.

Fibrele alimentare încetinesc absorpţia glucidelor şi contribuie la diminuarea nivelului de

colesterol din sânge, ducând astfel la reducerea riscurilor cardiovasculare.

Fibrele alimentarea trebuie introduse treptat în alimentaţie, pentru a evita neplăcerile ce

pot apărea în urma unei creşteri bruşte a consumului. (meterism, flatulenţă, diaree).

Se recomandă fibre solubile din:

- orz,

- ovăz,

- leguminoase,

- caise, piersici, căpşune

Proteinele în diabet

Se recomandă fovorizarea consumului de proteine ce provin din ―carnea albă‖ - pasăre şi

peşte, din lactate şi din legume.

Trebuie însă evitat un consum excesiv de proteine, căci acesta poate antrena o deteriorare

a funcţiei renale.

Băuturile în diabet

Apa este băutura ideală pentru bolnavii de diabet.

Sucurile, băuturile carbogazoase au un conţinut mare de zahar pe litru, de aceea, ele nu

pot fi incluse în raţia zilnică a diabeticului fără a fi măsurate.

327
Băuturile alcoolice trebuiesc excluse, fiind rareori permise, cu condiţia să fie consumate

cu moderaţie doar în timpul mesei, iar caloriile conţinute să fie luate în calcul raţiei din

ziua respectivă.

Sucul de praz este recomandat ca diuretic şi este foarte bun în dieta diabeticilor, fiind

bogat în polizaharide, vitaminele B,C,PP, K, Fe, Ca, Mg. Se poate bea câte un pahar de

80-100ml de suc de praz, de 3 ori pe zi, înaintea meselor.

Alimente ce se pot consuma fără restricţii în diabetul zaharat:

- carne albă

- brânzeturi: brânză de vaci, caş, telemea, urdă, caşcaval

- ouă

- grăsimi: unt, smântână, frişcă, uleiuri vegetale

- legume: ardei gras, roşii, vinete, castraveţi, spanac, conopidă, fasole verde, ridichi,

lobodă, ciuperci, bame, andive, salată verde.

- fructe: lamâi, nuci, pepene galben

Tratamentul fitoterapeutic

Plante cu acţine hipoglicemiantă:

- rădăcină de brustrure

- frunzele de afin

- frunzele de nuc
328
 - frunzele de anghinare

- frunzele de dud negru

- frunzele de urzică

- rădăcina şi frunzele de cicoare

- teci de fasole

c.GUTA

- Este rezultatul unei tulburări a metabolismului acidului uric care rezultă din proteinele

pe care le ingerăm zilnic în special din carne

- Presupune ajungerea unei cantităţi crescute de acid uric la nivelul ţesuturilor şi

articulaţiilor şi de aici suferinţa acestora.

- Practic, guta este expresia leziunilor tisulare de la nivelul articular şi renal.

Fiind o boală dismetabolică, va duce la afectarea metabolismului glucidic şi lipidic. Ca

urmare, un bolnav care are gută, în câţiva ani poate deveni diabetic sau poate dezvolta

fenomene de ateroscleroză.

In 90% din cazuri, guta este o boală masculină, primul atac apărând in jurul vârstei de 35

de ani.

La femei guta, nu apare decăt după menopauză.

Cauze si factori de risc in gută

În guta primară:

- Adesea este implicat factorul genetic, care provoacă tulburări enzimatice la nivelul

purinelor (compus organic din acidul uric)

329
 - Sedentarismul, obezitatea, alcoolismul şi consumul de carne în special de vânat,

măruntaiele, carnea de oaie şi de miel.

În cazul gutei secundare, excesul de acid uric din sânge este dat de un exces de distrugere

a nucleoproteinelor celulare prin:

- Arsuri pe suprafeţe întinse

- Hemopatii (leucemie, tratamente citolitice)

- Anemii hemolitice

- Intoxicaţie cu plumb

- O serie de medicamente: diuretice, corticoizi

- Insuficienţă renală

Simptome

Durerea este una foarte mare, în special pe timpul nopţii; uneori se asociază stari febrile,

agitaţie, transpiraţii.

Guta cronică se caracterizează prin deformarea articulaţiilor. Cele mai afectate sunt

mâinile, picioarele, gleznele şi genunchii.

Regimul alimentar

Se recomandă în primul rând o reducere cât mai mare a portului de acid uric în organism,

adică suprimarea alimentelor bogate în purine, producătoare de acid uric.

Alimente interzise

- Carne: de porc, de miel, de gâscă şi raţă, mezeluri, slănină, afumături

- Peşte: gras, afumat sau conservat

- Supe şi ciorbe grase

330
 - Pâine albă, cozonac

- Sosuri: toate sosurile făcute din rântaş, grasimi prajite sau unt topit

- Legume: varză, fasole, mazăre, spanac, sfeclă, gulii, bob, ciuperci etc.

- Brânzeturi : brânză sărată, fermentate.

- Fructe acide

- Dulciuri

- Condimente: oţet ca atare sau in diverse preparate(inclusiv oţetul de mere), piper şi

alte condimente picante.

- Băuturi: băuturile alcoolice de orice fel, ceai negru , cola

- Cafea

- Tutun.

În principiu se vor suprima alimentele care excita pofta de măncare , fără a cădea

bineînţeles dintr-o extremă în alta , adica de a-l obliga pe bolnav la un regim fad. Hrana

trebuie să fie variată şi sufiecent de gustoasă, spre a nu-i da impresia bolnavului că este

pus la un regim chinuitor.

Alimente permise

- Carnea albă fiartă sau la grătar. Se admite consumul de carne o singură dată pe zi la

prânz, insă se recomandă abţinerea completă de la carne

- Supe de legume sau de ovăz

- Brânză de vaci, caşcaval

- Cantitatea zilnică de sare să nu depăşească 2gr.

- Pâine integrală, prajită sau mămăligă

- Sosuri albe, fără prăjeli

331
 - Ouă – nu mai mult de 3 ori pe săptămână

- Oleaginoase : nuci, migdale, alune

- Legume: salată verde, vinete, roşii, ardei, lamâie, cartofi, morcovi, ceapă, usturoi

verde

- Băuturi: apă, ceaiuri diuretice

Tratamentul fitoterapeutic

Se recomandă ceaiurile depurative, diuretice.

Se pot face infuzii din următoarele plante:

- Frunze de frasin

- Frunze de mesteacăn

- Rădăcină de iarbă mare

- Rădăcină de osul iepurelui

- Coada calului

- Troscot

- Frunze de cătină

- Păpădie

- Cozi de cireşe

332
Reguli generale privind alimentaşia pacienţilor cu gută:

- Trebuie avut un orar regulat al meselor

- A se evita consumul de apă în timpul meselor sau imediat după acestea; se

recomandă să se bea apă fie cu 30-60 minute înainte, fie la două ore după masă.

- Dimineaţa cu 30-60 minute înainte de masă, se recomandă a se bea apă călduţă sau

ceai călduţ.

- A nu se consuma la o masă o cantitate mare de alimente şi nici multe feluri de

mâncare.

- A se evita consumul fructelor şi zarzavaturilor la aceeaşi masă.

- A se mesteca alimentele încet şi foarte bine.

- Nu se vor consuma băuturi sau alimente fierbinţi sau foarte reci

V. CANCERUL

Întregul nostru organism este făcut din celule şi fiecare dintre ele conţine propriul

material genetic (sau ADN), un lanţ lung de molecule care le indică celulor ce să facă. În

corpul sănătos, celula se divide în ritm controlat, astfel încât să crească şi să repare

ţesuturile afectate şi să înlocuiască celulele moarte. Această rată predeterminată a divizării

celulelor ne ţine corpul sănătos. Dacă celulele încep să se multiplice când nu sunt

necesare unele noi, se formează o masă de ţesut numită excrescenţă sau tumoare.

O tumoare poate fi benignă sau malignă.Tumorile benigne nu sunt canceroase. Pot

apărea oriunde în corp şi, în general, nu pun viaţa în pericol, nu fac metastaze

(răspândirea în alte părţi ale corpului) şi, dacă sunt extirpate, nu se refac. Tumorile
333
maligne sunt considerate canceroase. Sunt, de obicei, grave şi pun viaţa în pericol.

Tumorile maligne cresc necontrolat, se amestecă în funcţionarea normală a

metabolismului şi a organului şi au capacitatea de a face metastaze şi de a invada alte

ţesuturi.

Terapii alternative pentru cancer

Terapii nutriţionale

Terapiile care se concentrează pe nutriţie sunt, poate, metoda cea mai popular de

abordare a cancerului, mai ales de când cercetările au început să arate legătura dintre dietă

şi sănătate.

Aproape toate terapiile alternative pun accentual pe dietă, considerând-o o component

important atât a prevenirii cancerului, cât şi a tratamentului. De exemplu, studiile au arătat

că o dietă bogată în grăsimi creşte riscul de cancer, în vreme ce o dietă săracă în grăsimi şi

bogată în fibre ajută organismul să lupte contra cancerului.Trei dintre terapiile care intră

în această categorie se bazează pe terapia cu grâu încolţit, o dietă bazată pe grâu încolţit şi

alte alimente crude; o dietă macrobiotică, o dietă tradiţională japoneză bogată în cereal

integrale şi legume; regimul Moerman, o dietă fără carne, bogată în fibre şi suplimente

nutriţionale.

Plante

- Alternaţi următoarele plante în programul de prevenire sau de tratament al

cancerului: astragalus, mesteacăn, rădăcină de brusture, gheara mâţei, chaparral,

chuchuhuasi (plantă din pădurile tropicale umede), răchiţe, păpădie, Echinacea,

fenicul, ceai verde, rădăcină de lemn dulce, macela, armurariu, pătrunjel, pau

d’arco, trifoi roşu şi suma.

334
 - Condimente cum sunt cardamomul, ardeiul de Cayenne, ghimbirul, rozmarinul,

salvia, cimbrul şi turmericul au proprietăţi anticancerigene.

- Multe studii arată că astragalus combate cancerul, întăreşte sistemul imunitar şi

creşte capacitatea organismului de a produce cellule T, macrofage şi ucigaşe natural de

celule. Un studiu arată că astragalus a restabilit 90% din funcţionalitatea sistemului

imunitar la pacienţii cu cancer investigaţi. Alte două studii arată că pacienţii care au

primit astragalus au o rată de supravieţuire de două ori mai mare decât cei care au primit

terapia standard.

- Gheara mâţei creşte eficienţa sistemului imunitar şi are proprietăţi antitumorale.

- Ceaiul verde, apreciat pentru toate calităţile lui de a combate cancerul, conţine o

substanţă cunoscută sub numele de epigallocatechin-3 galat (sau EGCg), care a fost

descoperit de o echipă de cercetători din Suedia şi distrug vasele de sânge care hrănesc

tumorile canceroase.

- Noni este un fruct care seamănă cu ananasul. Cercetările arată că poate fi eficient nu

numai în blocarea creşterii tumorii, dar determină celulele canceroase să revină la normal.

Studiile au mai arătat că noni stimulează şi sistemul imunitar.

- Extractul de frunze de măslin ajută sistemul imunitar şi a dat rezultate

anticancerigene.

- Rozmarinul este studiat ca o formă de terapie a cancerului datorită calităţilor lui de

antioxidant, antiinflamator şi datorită efectelor de blocant al substanţelor cancerigene.

335
 Recomandări

- Adoptaţi o dietă care să conţină cereal, alone, seminţe şi orez brun nerafinat. Meiul

este o sursă bună de protein. Mâncaţi grâu, ovăz şi tărâţe.

- Mâncaţi multe legume crucifere, ca broccoli, varză de Bruxelles, varză, conopidă şi

spanac. Mâncaţi mult sparanghel. Consumaţi legume galbene şi portocalii, cum sunt

morcovii, dovleacul şi ignama. Merele, fructele cu bace (afine, zmeură, căpşune), alunele

braziliene, pepenele galben, cireşele, strugurii, legumele (năut, linte şi fasole roşie),

portocalele şi perele, toate sunt eficiente în lupta împotriva cancerului. Multe bace

protejează integritatea AND-ului. Multe plante cu pigmenţi roşu, galben, portocaliu,

fructele albastre şi legumele sunt surse de antioxidanţi. Plantele verzi conţin clorofilă,

care combate cancerul. Broccoli conţine indol – 3 – carbinol(I-3-C), un compus despre

care se ştie că distruge multe dintre tipurile de cellule canceroase cu care vine în contact.

- Preparaţi uşor toţi germenii (cu excepţia lăstarilor de lucernă care trebuie spălaţi şi

mâncaţi cruzi).

- Mâncaţi ceapă şi folosiţi usturoiul din plin; susţin sistemul imun şi apără ficatul.

Zdrobiţi usturoiul şi lăsaţi-l să stea zece minute înainte de a-l folosi, ceea ce pare să

potenţeze alil sulfitul, componenta care combate cancerul . Dacă nu vă place gustul de

usturoi, luaţi-l sub formă de supliment.

- Puteţi mânca şapte porţii de cereal integrale zilnic. Includeţi cinci feluri diferite de

cereal în dietă în fiecare săptămână.

- Mâncaţi în fiecare zi 10 migdale proaspete. Conţin laetril, care se presupune că are

proprietăţi anti cancerigene.

- Mâncaţi câte roşii şi produse pe bază de roşii puteţi. Licopina, un agent antioxidant
336
din roşii, apără celulele de oxidare care este asociată cu cancerul. Mâncând mai multe

roşii evitaţi riscul de cancer cervical, de plămâni, de stomac şi de prostată. S-a arătat că

pot preveni şi cancerul de sân, colorectal, esofagian, de gură şi pancreatic.

- Beţi suc de sfeclă (din rădăcini şi frunze), suc de morcovi (o sursă de beta-caroten),

suc de varză proaspătă şi suc de sparanghel. La fel de bun este sucul de mere, dacă este

proaspăt. Cel mai bine este să se bea sucuri de fructe dimineaţa, iar sucuri de legume

după-amiază.

- Limitaţi consumul de produse lactate. Un iaurt, un kefir sau brânză de vaci din

când în când sunt suficiente.

- Nu consumaţi arahide, alimente nesănătoase, alimente rafinate procesate, grăsimi

saturate, sare, zahăr sau făină albă. În loc de sare, folosiţi sare de mare, kelp sau un

substitute de potasiu. Dacă este necesar, o cantitate mică de melasă sau sirop curat de arţar

poate fi folosită ca îndulcitor natural în loc de zahăr. Folosiţi grâu integral sau secară în

loc de făină albă. Nu consumaţi nimic care să conţină alcool sau cofeină.

- Nu mâncaţi nici o proteină animal – nu mâncaţi niciodată mezeluri, hot-dogs sau

carne afumată. După ce vă mai întremaţi, mâncaţi peşte la grătar de trei ori pe săptămână.

- Evitaţi peştele de crescătorie. Cele mai multe studii publicate în revista Science arată

că în somonul de crescătorie s-a găsit un nivel crescut de substanţe cancerigene, în

comparaţie cu somonul prin în sălbăticie.

- Nu luaţi supliment cu fier. Corpul reţine, în mod natural, fierul din celulele

canceroase ca să le oprească din creştere.

- Folosiţi doar vase de sticlă sau de oţel şi ustensile de bucătărie din lemn.

- Faceţi regulat mişcare. Cancerul apare mai rar la persoanele cu activitate fizică.

Mişcarea alungă depresia şi ajută la oxigenarea ţesuturilor.

337
 - O porţie zilnică din şapte-zece fructe sau legume poate reduce riscul de cancer cu

30%.

- Calciul împiedică celulele precanceroase să devină canceroase.

VI. Boli ale sangelui

a)Sangele

Sângele periferic este considerat un ţesut şi este inclus în categoria ţesuturilor conjunctive

pentru că celulele sanguine de origine mezodermală sunt separate de un material

intercelular fluid – plasma sanguină. Celulele sanguine sunt de trei tipuri: eritrocite,

leucocite şi plachete sanguine.

Toate aceste componente ale sângelui pot fi separate după centrifugare pe anticoagulant

(heparină sau citrat de sodiu) astfel: plasma 55-60% şi elementele figurate 40-45%

(leucocite şi plachete 1%; eritrocite 45%).

Plasma este porţiunea fluidă a sângelui, matricea extracelulară lichidă care conţine 90-

93% apă şi 7-10% substanţe uscate din care 6,6- 8,5% proteine şi 1,5-3,5% alte

componente organice şi minerale. Dintre proteine cele mai importante sunt:

Albuminele 55% care menţin presiunea coloid osmotică (oncotică) a sângelui

Gamma globuline 38% implicate în apărarea antiinfecţioasă

Beta globulinele care participă în transportul hormonilor ionilor de metal şi lipidelor

Fibrinogenul care participă la coagularea sângelui 7%

În absenţa anticoagulantului, după recoltare, elementele figurate împreună cu fibrinogenul

formează cheagul sanguin. Plasma fără fibrinogen se numeste ser.

338
Hematiile

Mai mulţi termeni sunt utilizaţi pentru a denumi forma adultă a seriei eritrocitare: eritrocit

(erito-roşu, cytos-celulă), hematie (haima-sânge), globul roşu.

Hematiile se găsesc în circulaţie circa 120 de zile. Hematiile senescente ajung în ficat sau

splină unde sunt fagocitate de macrofage şi sunt apoi atacate de lizozomi care conţin

hidrolaze acide. Hematia suferă fenomenul de eritroliză şi eliberează fier care reintră în

circulaţie şi ajunge în măduva roşie hematogenă unde este refolosit la formarea de noi

hematii.

Numărul hematiilor este variabil în funcţie de sex, vârstă, starea de sănătate, zona

geografică. În

condiţii fiziologice există: 5 milioane/mm3 la bărbat şi 4,5 milioane/mm3 la femeie şi 6-7

milioane/mm3 la nou născuţi. Variaţiile numerice sunt de 2 tipuri: creştere numerică -

poliglobulie şi scădere numerică – anemie. În condiţii fiziologice numărul hematiilor

creşte după efort prelungit, în sarcină sau la altitudine ridicată, iar la vârste înaintate

numărul scade.

Hemoglobina este o cromoproteină alcătuită dintr-o grupare proteică - globina şi o

grupare prostetică - hemul. Hemul (protoporfirina IX şi Fe2+) este partea fiziologic activă

care fixează labil O2. Globina este format din patru lanţuri polipeptidice, identice două

câte două (2 lanţuri  şi 2 lanţuri ) şi determinate genetic.

Hemoglobina ocupa 33% din greutatea hematiei care în total are 40% substanţă uscată.

In formarea hemoglobinei există mai multe etape:

339
 - o sinteza lanţurilor globinei la nivelul RER;

- o sinteza hemului este un proces complex care necesită prezenţa mitocondriilor.

Prima etapă constă în condensarea succinil CoA şi a glicinei în mitocondrie, cu

formarea de acid aminolevulinic. Acesta este transportat din mitocondrii în citosol

unde se va sintetiza coproporfirinogenul III care se reîntoarce în mitocondrie. Se

sintetizează apoi protoporfirina IX şi sub influenţa ferochelatzei se ataşează Fe2+ la

protoporfirină cu formarea hemului.

- o unirea globinei cu hemul

Trombocitele

Trombocitele sau plachetele sanguine sunt cele mai mici elemente figurate şi reprezintă în

fapt, fragmente din citoplasma megacariocitu

Trombocitele sunt mici fragmente din citoplasma unei celule situate în măduva osoasă

hematogenă, numită megacariocit trombocitogen. Trombos (Gr.) – cheag, kytos – celulă.

În sângele periferic trombocitele variază între 150.000-400.000/mm3. Creşterea

numărului de trombocite se numeşte trombocitoză şi pote avea drept consecinţă formarea

de cheaguri sanguine – tromboză, care pot obstrucţiona vasele de calibru mic fovorizând

accidentele vasculare cerebrale, infarctul miocardic sau embolia pulmonară. Scăderea

numărului trombocitelor se numeşte trombocitopenie şi poate apare în boli ale sângelui

sau boli generale, având drept consecinţă sângerări.

340
Leucocitele

Spre deosebire de hematii şi plachete care îşi desfăsoară funcţiile fiziologice în spatiul

vascular, leucocitele se află doar în trecere prin spaţiul vascular şi îndeplinesc funcţiile în

ţesuturi unde ajung prin diapedeză.

Numele de leucocite vine din greacă leukos – alb şi kytos- celulă, însemnând celule albe şi

a fost atribuită după ce s-a oservat că după recoltare şi centrifugare în prezenţa unui

anticoagulant aceste celule se separă sub forma unui inel de culoare albă.

Leucocitele se impart la randullor in:

-neutrofile

-bazofile

-eozinofile

-monocite

-limfocite

Leucocitele, sau globulele albe, se găsesc în sângele circulant în cantitate de 4.000 –

10.000/mm3. Proporţia diferitelor tipuri de leucocite din sângele circulant realizează

formula leucocitară, care în mod normal este alcătuită astfel:

 neutrofile 40 – 75% 2000 – 7500/mm3

 eozinofile 1– 5% 40 – 440/mm3

 bazofile 0,1% 0 – 100/mm3

 limfocite 20– 45% 1500 – 3500/mm3

 monocite 2– 10% 400 – 600/mm3

341
Anemiile

Patologie explicata prin scaderea hemoglobinei sub 12 g/dl si poate fi de mai multe cauze:

1) Centrala;maduva nu reuseste sa produca suficiente hematii .Aceasta poate fi

dterminata de lipsa fierului in specil si se numeste anemie feripriva

Cauzele deficitului de fier:

-prin cresterea necesarului de fier in perioadele de crestere,sarcina,tratament cu

eritropoetina

-se pierde mult fier prin sangerari repetate(digestive,genital,respiratorii,urinare,donare de

sange)

-aport insufficient de fier prin dieta sau prin malabsorbtie

Manifestarile clinice ale deficitului de fier:

-oboseala

-paloare

-scaderea capacitatii de effort

-palpitatii

-fisuri la coltul gurii

Investigarea Fe :

Sideremia=nivelul fierului seric,reprezinta cantitatea de fier circulant legat de transferina

cu o valoare normal intre 50-150 ug/dl

342
Fierul care nu este legat de transferina este toxic pentru celule Exista o serie de

mecanisme protectoare prin care fierul este legat in diverse compartimente tisulare.In

celule fierul este depozitat sub forma de complexe cu protein cum este feritina si

hemosiderina.Apoferitina leaga fierul feoros liber si il depoziteaza im feritina iar mai

multe cantitati de feritina se acumuleaza si formeaza hemosiderina.

Anemia feripriva(deficit de fier) se trateaza de cele mai multe ori prin consum de

alimente cu continut crescut in fier:

-carne rosie(vita) de preferat la gratar,carne de porc ,carne de miel

-ficat(nu mai mult de 100 g la o masa)

-oua

-fasole=250 mg fier la 100g

-nautul

-tofu=5mg/100 g

-seminte de susan=14mg fier/100g

-spanac =3.6 g de fier

Necesarul zilnic de fier este de 1.5 mg /zi,organismal depoziteaza pana la 4-5 g fier.

Atentie

Fierul nu este absorbit in organism fara vit C.Asadar consumul de alimente bogate in

vitamin C nu trebuie sa lipseasca.Vit C nu este sintetizata in organism de aceea trebuie sa

o procuram din alimentatie.

343
-fructe si legume proaspete(citrice,mere,cirese,prune,caise,zmeura,struguri)

Doza necesara de vitamin C pe zi este de 40mg.Consumul in exces nu dauneaza pentru ca

se elimina .

Anemie megaloblastica

Anemie caracterizata prin deficienta in diviziunea celulelor linei rosiii medulare datorita

deficitului de vit B12(cobalamina).

Cauze ale deficitului de cobalamina:

-deficit prin malabsorbtie,prin absenta factorului intrinsec de la nivel gastric fara de care

vit B12 nu se poate absorbi.

-deficit prin aport inadecvat de vit B12 la vegetarieni

-alte tulburari intestinale (rezectie ileala,sprue tropical)

-medicamnte(colchicine,neomicina,clorura de potasiu,anticonvulsivante,medicamente

citotoxice)

-alcoolism

-acidemia si aciduria

-lipsa folatului(acid folic),mai ales in sarcina

344
Semnele anemiei megaloblastice

Uneori semnele sunt absente si se decopera de rutina in urma HLG prin modificari ale Hb

insotita de cresteri ale VEM(volum eritrocitar mediu).

Efectele tisulare ale deficitului de cobalamina

-suprafetele epiteliale:tract digestive(gura ,stomac,intestine subtire,genital),pot aparea

modoficari celulare(macrocitoza,multinucleate,)

-infertilitatea la barbate

-manifestari neuropsihice:slabiciune musculara,parestezii,uneori dementa)

Nivelul cobalaminei serice este de 160-1000 ng/L..niveluri <100=deficit de coablamina

Alimente bogate in vit B12

Alimente ce contin vitamin B12

Aliment Masura Cantitate (mcg) Densitatea
Ficatul de vitel, fiert inabusit 115 grame 41,39 66,4
Caprioara 115 grame 3,60 6,0
Creveti gatiti la abur 115 grame 1,69 4,5
Scoicile, la cuptor sau gratar 115 grame 2,00 4,0
Somon la cuptor sau gratar 115 grame 3,25 3,7
Muschi de vita la cuptor sau gratar 115 grame 2,92 3,6
Cotlet de miel (nu prajit) 115 grame 2,45 3,2
Cod 115 grame 1,18 3,0
Iaurt cu un continut scazut de grasime 1 cana 1,38 2,7
De lapte de vaca, 2% 1 cana 0,89 2,2
Ou fiert fiecare 0,49 2,2
Doza zilnica recomandata

345
 0-6 luni: 400 nanograme

 6-12 luni: 500 nanograme

 1-3 ani: 900 nanograme

 4-8 ani: 1,2 micrograme

 Baieti 9-13 ani: 1,8 micrograme

 Barbati 14 ani si mai in varsta: 2,4 micrograme

 14 ani si mai in varsta: 2,4 micrograme

 Femei gravide: 1,8 micrograme

 Femei orice varsta: 2,6 micrograme

 Femeile care alapteaza de orice varsta: 2,8 micrograme

Alte anemii:

-talasemiile(anemii din din cauza deficientei in sinteza lanturilor de Hb)se fac analize

special pt aceasta ,este de cauza ereditara

-anemiile hemolitice(distrugerea hematiilor mai devreme din cauza unor deficient

enzimatice)

-anemie aplastica(prin aplazie medulara)

In concluzie pentru depistarea oricarui tip de anemie recomandarea este de a face o

hemoleucograma(HLG) si urmarim:

-valori Hb

-valori leucocite(cresterea ne sugereaza o infectie de cele mai multe ori)

346
-modificari indici eritrocitari:MCV,VEM,MCHC

-valori hematocrit(Ht) care reprezinta cantitatea totala de eritrocite si are valori intre:36-

42%

VII. Dislipidemii

Reprezinta o tulburare a metabolismului lipidic in ceea ce priveste transportul lipidelor

spre tesuturi sau invers spre ficat pentru metabolizare

Colesterolul

Constituent al tuturor membranelor celulare asdar nu trebuie sa lipseasca din

alimentatie.Provine numai din alimentele de origine animale,vegetalele nu contin

colesterol.

-este transportat prin sange sub forma de HDL,LDL,VLDL de aceea acesti marker sunt

importanti pentru controlul acestuia.

HDl-colesterolul bun este forma de transport de la tesuturi la ficat unde este

metabolizat.,cu cat este mai crescut cu atat se previn bolile cardiovasculare.

LDL-colesterolul rau este transportat de la ficat catre alte celule din tesuturi,cand este

crescut acesta forteaza intrarea in celule si apara ateroscleroza.

VLDL-transporta putin colesterol mai mult triglyceride.

Valori normale ale colesterolului :

HDL>60

347
LDL<115

Colesterol total<190

Colesterolul este dozat in sange,inainte de recoltare nu se consuma nimic(12 ore).Valori

crescute ale colesterolului =hipercolesterolemie

Observatii

Colesterolul nu trebuie sa lipseasca in alimentatie pentru ca membranele celulare se

regenereaza dar persoanele care au o dieta bogata in alimente de origine animal trebuie sa

verifice periodic dozarea acestuia .

Trigliceridele

Provin din alimentatie ,forma de transport o reprezinta chilomicronii si o parte VLDL.,se

dozeaza in sange dupa post de 12 ore.

Valori normale <150

-sunt importante pentru sinteza de acizi grasi necesari in functiile organismului

Pe un bulletin de analize mai urmarim:

VSH=viteza de sedimentare a hematiilor,reprezinta timpul in care hematiile coboara la

fundul eprubetei si se masoara coloana de plasma in inaltime.Are un rol foarte important

in diagnosticul multor boli.

Valori normale:F=2-12 mm/h B=1-8mm/h

348
Biochimia

Uree=14.98-42.8

creatinina=0.57-1.11

acid uric=2.6-6

calciu seric total=8.40-10.20

magneziu=1.60-2.60

Glicemie=70-110

349
BIBLIOGRAFIE

1. Phyllis A. Balch, editura Litera, 2009, Nutriţie şi biotratamente, vol. 3;

2. Floarea Damaschin, editura Sfinţii Martiri Brâncoveni, Compendiu de nutriţie –

Boli şi tratamentele lor prin alimente şi plante, vol 2;

3. Gabriela Radulian, editura Universitară ,,Carol Davila”, Bucureşti 2005, Noţiuni

de nutriţie şi Igiena Alimentaţiei;

4. Ivan S., editura Regiei Autonom a Imprimeriilor, Bucureşti, Sănătatea fără

medicamente;

5. Cernăianu L., editura ALL, 2002, Bucureşti, Dietoterapie practică. 800 de reţete

culinare;

6. Collinge W., editura Lucman, 1997, Bucureşti, Ghid complet de medicină

complementară;

7. Gavăţ V., Indrei L., editura Contact Internaţional, Iaşi, 1995, Alimentaţia omului

sănătos;

8. Gârban Z., Timişoara, 2000, Nutrition and Health;

9. Damaschin F., editura Medicală 2007, 333 sfaturi pentru alimentaţie şi alimente

sănătoase;

10. Damaschin F., Rudencu T., editura Medicală, Bucureşti, 2001, Elemente minerale

şi vitamine.

11. Harrison’s – Internal medicine

350
 MODULUL 4
ENERGETICA VIULUI

1. Ce este energia?

Energia este o marime fizica abstracta care nu poate fi perceputa decat mental sau prin

efectele ei. Ea desemneaza capacitatea si masura pentru producerea de transformari

prilejuite de o interactiune intre doua sau mai multe sisteme. Asadar, aceasta este o

transformare potential neimplinita, inca necreata, dar posibila. Din acest motiv, energia

este o marime abstracta, pe cand lucrul mecanic sau caldura sunt marimi concrete, masura

unor transformari manifestate, implinite deja.

Energia este putinta, transformarea este implinirea.

sau

Energia este “hrana transformarii”.

Energia este cea care determina starea si evolutia sistemelor din lumea existentei. Se

prezuma ca aceasta se conserva in totalitatea ei, nu se castiga si nu se pierde, ci se

transforma dintr-o forma in alta. Ea este esentialmente abstracta asa ca are nevoie de un

―vehicul‖ pentru a fi transportata. Acest suport il constituie campurile, asociate fiecareia

dintre interactiunile fundamentale:

 gravitatia,

 fenomene nucleare slabe,

 fenomenele electromagnetice si

 cele nucleare tari.

351
Cum campurile se propaga prin fenomenul undelor, undele sunt acelea care stocheaza si

transporta energia. Cu cat frecventa undelor este mai mare, cu atat mai mult creste

valoarea energiei transportate.

Liberul arbitru este proprietatea prin care fiintele vii isi manifesta libertatea, prin intentie

si ganduri. Gandul poate fi directionat prin intentionalitate iar campul gandurilor poate

transporta energia la fel ca orice alt camp. Energia fiind abstracta, nemanifestata inca,

poate fi transmisa prin gand, fara eforturi si fara pierderi.

Sistemele traditionale orientale privesc energia ca pe o entitate vie, de sine statatoare. Cea

mai sublima forma de energie este considerata a fi cea de natura divina si adesea este

denumita “energie universala” sau “Reiki” sau “harul Duhului Sfant” sau “energia

Kundalini”.

Energia este capacitatea de a efectua o transformare. Ne extragem energia chimica

din respiratie si nutritie. Intretinem un schimb permanent de energie gravitationala din

expunerea la interactiuni telurice si cele astrale; absorbim si transformam energia

electromagnetica direct din radiatia solara si cosmica; intretinem un schimb de energie

nucleara slaba din radioactivitatea mediului inconjurator si energie nucleara tare prin

intermendiul radiatiilor cosmice. Trairile noastre emotionale, relatiile si activitatile

noastre sociale, gandurile si aspiratiile noastre spirituale ne asigura schimbul de energie

vitala, din campul vital universal.

352
 2. Structura corpului energetic uman

Centrii energetici si functiile lor

In cele ce urmeaza vom parcurge viziunea hindusa asupra structurii subtile si functionarii

fiintei umane din punct de vedere energetic.

Meridianele energetice, asa cum sunt descrise in acceptiunea chineza, fiind linii de camp

in campul morfogenetic al fiintei umane, se gasesc localizate la nivelul corpului

eteric. Biocampul uman prezinta mai multe astfel de structuri, denumite ―vehicule‖ in

gandirea hindusa, avand functia de interfete cu lumile subtile in care fiinteaza si

evolueaza.

Pe de-o parte meridianele energetice se proiecteaza in corpul fizic drept ghiduri de unda

din cristale lichide – in lichidul intracelular. Pe de alta parte, acestea se proiecteaza drept

linii de camp cu frecventele armonicilor superioare in ―corpurile superioare‖ ale

anatomiei subtile, la nivelurile corespunzatoare. Acolo unde formeaza ―noduri de camp‖

sau se intersecteaza de 7 ori – adica intr-un ―vartej‖ prin 7 ―corpuri‖, apare un punct de

presopunctura / acupunctura, intersectia a 14 meridiane – doua linii de camp suprapuse

prin cele 7 straturi ale fiintei umane – determina un centru energetic minor, numit chakra

secundara, iar intersectia a 21 de meridiane = 3×7 determina un centru energetic major,

denumit chakra principala.

Denumirea de Chakra provine din limba sanscrita si are semnificatia unei roti – “chakra”

(―invarteala‖) . Chakrele “eterice” se proiecteaza la suprafata corpului eteric, cam la 6-10

mm departare de piele, de grosimea unui deget. Ele pot fi percepute vizual ca niste

353
adancituri structurate, cu aspect de farfurioara sau de palnie, care se invart rapid, ca niste

sorburi prin care se leaga ―corpurile energetice‖, insotite de irizatii luminoase.

Prin chakre curge Qi-ul sau Prana, flux energetic de importanta vitala pentru corpul eteric.

Practic, fiecare vietate, fiecare persoana dispune de asemenea chakre, chiar daca aspectul

si functionarea lor difera considerabil de la individ la individ. Cand dezvoltarea chakrelor

este deficitara, acestea prezinta o slaba radianta iar particulele eterice se invart in

dizarmonie, functia lor fiind rezumata la ―relanti‖, adica numai la transmiterea energiei

prin deschiderea si legaturile chakrelor in straturile corpurilor subtile. Daca, pe de alta

parte, individul este echilibrat si elevat spiritual, chakrele stralucesc si emit o lumina

orbitoare, vibranta, asemanatoare stelelor. Dimensiunile chakrelor variaza de la om la om

si in functie de starea sa de moment, cu diametre cuprinse intre latimea unui deget si un

lat de o palma – intre 3 si 20 de cm.

La nivelul corpului eteric chakrele exercita doua functii vitale:

1. Vehiculeazapana in interiorulvehiculului vital – corp fizic + corp eteric

2. Retransmit calitatile si impulsurile venite de la corpul emotional – corpul imediat

urmator celui eteric – catre corpul vital – corpul fizic impreuna cu fiziologia

acestuia.

Putem spune ca acesti centrii energetici reprezinta porti de comunicare subtile intre

diferitele corpuri, aferente diferitelor planuri ale existentei. Chakrele preiau hrana sau

fluxul purtator de energie vitala Qi din straturile superioare ale existentei, apoi o filtreaza

si o distribuie prin meridianele energetice catre sistemele si aparatele functionale ale

fiintei vii – sistemul nervos, glandele endocrine, sange si limfa, apoi catre tesuturi,

fiecarei celule in parte.

354
Structura chakrelor se regaseste la nivele din ce in ce mai fine, in organe, tesuturi si pana

la nivel celular in parte. Practic, fiecare celula reflecta armonia subtila prin chakre

minuscule corespondente si prin corpuri energetice miniaturale aferente.

Chakrele secundare se proiecteaza si ele pe suprafata corpului fizic: cate una in spatele

fiecarui:

 ochi,

 urechi,

 clavicule,

 san,

 timusului,

 zona ficatului,

 regiunea stomacului,

 doua legate de complexul splina-pancreas,

 cate una in legatura cu fiecare gonada,

 cate una in fiecare palma,

 cate una inapoia genunchilor si

 cate una in talpa fiecarui picior.

La articulatiile mainilor si picioarelor – glezne – sunt localizate chakre tertiare, care

constituie proiectii ale chakrelor din palme si din talpi.

Cei 7 centri energetici principali sunt proiectati de-a lungul coloanei vertebrale:

 in zona perineului – la coccis,

 zona sacrala,

 cea a plexului solar,

355
  a inimii,

 a gatului,

 a fruntii si

 a crestetului capului.

Centri energetici principali sunt specializati si coordoneaza functiile uneia dintre glandele

endocrine ale corpului fizic si cele ale unui plex nervos apartinand sistemului nervos

autonom vegetativ = simpatic + parasimpatic.

Determinat de traume sau deviante de comportament in viata unui individ, aceste vartejuri

energetice de camp se pot bloca integral sau partial, datorita perturbarilor campurilor si a

proiectiilor acestora in planurile existentiale. In asemenea cazuri, plexurile nervoase

functioneaza distorsionat, asa ca glandele endocrine nu pot functiona la intregul potential

iar apoi receptorii nervosi semnaleaza durere, provocand suferinta corpului fizic.

Cu toate ca fiecare chakra este caracterizata de o frecventa dominanta de culoare, fiecare

din acestea emana toate culorile spectrului – armonici inferioare si armonici superioare

asociate valorilor proprii ale frecventei de lucru. Pornind de la centrul bazal sunt

caracteristice urmatoarele culori dominante:

 radacina-rosu,

 sacral-oranj,

 ombilical-galben,

 la inima-verde,

 baza gatului-albastru,

 frunte-indigo si

 crestet-violet/argintiu-auriu.

356
Pe langa culorile caracteristice planului existential in care se manifesta, fiecare fiinta

prezinta frecvente proprii asociate cu propriul sau mod de manifestare, care insa respecta

legile armonicitatii matematice – constituind armonici superioare ale propriei fundamente.

In alte spectre de frecvente acestora le corespund armonice conjugate(de exemplu.

fiecarui centru ii corespunde un sunet de tonalitate absoluta si un timbru relativ asociat,

intr-un fonem numit ―mantra‖ = cantare sacra, sunet sacru in sanscrita).

Deasupra “coroanei” din crestet exista trei chakre superioare , despre care sunt revelate

foarte putine informatii. Prima dintre chakrele superioare este purpurie, cea de-a doua

emite lumina alba pura atribuita ―Constientului Divin” iar ultima nu emite vizibil lumina

– aceasta este negrul sacru – Vidul primordial, care contine totul si din care se formeaza

toate lucrurile.

357
Muladhara sau chakra bazala

Muladhara inseamna “radacina de la baza” in sanscrita. Simbolistica rasariteana o

reprezinta ca o floare de lotus cu patru petale, de culoare rosu intens. Petalele chakrei

Muladhra se pot percepe ca mici vartejuri care se rotesc cu viteza foarte mare. Ele sunt in

stransa legatura cu temperamentul Omului.

Simbolistica hindusa reprezinta chakra cu un patrat galben incadrat de cele patru petale

care reprezinta pamantul pozitionat stabil intre cele patru directii cardinale. Din patrat

emana sase sageti, la cele patru colturi si, in plan vertical, din mijlocul patratului care

reprezinta caile pe care putem calatori pe drumul vietii, altele decat directiile geografice.

Zeitatea Ganesha manifestat intr-un elefant cu 7 trompe este animalul sacru asociat

acestei chakre, care simbolizeaza mineralele necesare sustinerii vietii fizice. Deasupra

elefantului se reprezinta un triunghi rosu cu varful in jos, reprezentare pentru aspectul

feminin al creatiei. Interiorul triunghiului adaposteste un falus cu un sarpe incolacit in

jurul sau. Acesta reprezinta energia nemanifestata “Kundalini” – in traditia sanscrita = cel

infasurat – , a Sfantului Duh – in traditia crestina. Deasupra falusului se gaseste o luna

noua, simbolizand Sursa Divina a energiilor de manifestare.

358
Traditia yoga considera ca sediul vitalitatii, Muladhara, este un centru din osul sacru unde

are o iesire spre Muladhara chakra, la randul ei amplasata la extremitatea coccisului si

care radiaza in jos, in conexiune cu Pamantul. Acest centru distinct contine Energia

Primordiala, denumit “sarpele Kundalini”. Doctrina hindusa considera ca atunci cand o

persoana si-a desavarsit pregatirea pe toate planurile, campul ―sarpe‖ se trezeste si urca,

trecand prin toate chakrele, pana la centrul crestetului, determinand iluminarea si

intelegerea absoluta. Culoarea dominanta a radiatiilor emise din chakra bazei este rosie.

Centrul energetic bazal constituie sediul energiei fizice si al vitalitatii. Acesta controleaza

simtul mirosului si are menirea de a genera vointa si forta. Astrologia ezoterica il asociaza

planetei Marte. Partea inferioara a corpului este influentata de acest centru, anume

picioarele, oasele, intestinul gros, coloana vertebrala si sistemul nervos. Glandele

endocrine aferente centrului bazal sunt gonadele, dar, in mod diferit, la femei si barbati.

Are o influenta mai mare asupra testiculelor, in timp ce Swadisthana, centrul sacral,
359
exercita o influenta mai mare asupra ovarelor la femei. Acesti centri sunt direct legati de

sexualitate si de componenta Zong Qi a biocampurilor.

Atunci cand Muladhara functioneaza la parametrii normali, genereaza vointa ferma a unei

persoane si capacitatea ei de a trai in planul fizic, plin de vitalitate si energie. Persoanele

cu centrul bazal sanatos vor depasi orice necazuri sau obstacole, considerand viata ca pe o

aventura fascinanta care merita traita, o joaca sau un vis devenit realitate.

Blocarea acestui centru determina scaderea vitalitatii persoanei in cauza, care abia este in

stare sa isi indeplineasca obligatiile cotidiene, preocupata mai mult cu supavietuirea.

Oamenii cu disfunctii de Muladhara sunt abatuti, depresivi, lipsiti de bucuriile vietii. Fiind

invecinata cu Swadisthana, determina si tulburari de sexualitate ca frigiditatea, impotenta

si sterilitatea. Organele excretoare sunt, de asemenea, afectate in cazul disfunctiilor

centrului bazal( afectiuni tipice sunt boli ale vezicii urinare, cistite, boli ale prostatei,

hemoroizi inflamati iar, in cazurile grave, afectiuni cronice ale colonului).

Corpul fizic si energia ancestrala ZongQi sunt structurile subtile asociate Muladharei.

Elementul asociat chakrei Muladhara este Pamantul. Simtul caracteristic crntrului bazal

este mirosul. Mantra asociata chakrei Muladhara este LAM.

Swadisthana sau chakra sacrala

In sanscrita, Swadisthana inseamna “locuinta proprie” sau “inchisa in sine”, iar chakra

este proiectata la jumatatea distantei dintre ombilic si pubis. Simbolul asociat este un lotus

cu 6 petale, de culoare portocalie. Traditia hindusa reprezinta o semiluna in mijlocul

petalelor iar aceasta contine un crocodil – animalul sacru asociat. Semiluna corespunde

360
receptivitatii feminine si pentru ca gestioneaza fluxul fluidelor in corp, este asociata cu

elementul Apa.

In astrologia esoterica, centrul energetic sacral este sub influenta Lunii iar calitatile

aferente Swadisthanei sunt Inteligenta si Dragostea. Frecventa radiantei sale este mai

inalta decat cea a primei chakre, fiind prima armonica a acesteia. Astfel, in ordinea

puterii, cea mai puternica este forta vitala a centrului bazal, urmata de energia sexuala a

centrului sacral. Swadisthana dispune de o legatura directa cu Vishuddha – centrul

gatului. De aceea in practicile tantrice se urmareste ―sublimarea energiilor‖, proces in care

energia sexuala este rafinata si transferata in centrul gatului, unde este folosita la

creativitate, comunicare si intretinerea activitatilor spirituale -ShenQi. Disfunctiile

centrului sacral determina stari emotive de anxietate, teama si fobii. Functionarea in

parametrii normali genereaza increderea in sine si siguranta in conduita.

361
Glandele si organele gestionate de Swadisthana sunt:

 pielea,

 organele de reproducere(mai ales cele feminine),

 rinichii,

 vezica urinara,

 sistemul circulator

 sistemul limfatic.

Plexul nervos asociat este plexul sacral iar glandele endocrine asociate sunt

suprarenalele.

Disfunctiile sexuale sunt legate de blocarea acestui centru energetic. In cazurile grave

poate provoca incapacitatea femeii de a atinge orgasmul in timpul actului sexual. La

barbati, disfunctia grava determina prin ejaculare precoce, erectie perturbata sau

impotenta. Rolul centrului sacral la gestionarea lichidelor, coroborat cu dereglarile

functionale asociate determina afectiuni ale rinichilor si ale vezicii urinare – infectii

urinare si incontinenta urinara, tulburari ale sistemului circulator, afectiuni ale aparatului

sexual – la barbati tulburari in producerea lichidelor seminale; la femei tulburari de

menstruatie, infectii vaginale si chisturi, sterilitate si, in cazurile mai grave degenerate in

sindromul Cushing, avand maladii asociate ca hipertensiune, diabet, obezitate, rotunjirea

fetei, osteoporoza etc.

362
Fiind legata direct de meridianul Intestinului Gros si de meridianul Trei Focare, functia

defectuoasa a chakrei sacrale mai este asociata cu tulburarile acestor meridiane si

organelor guvernate de acestea, manifestate ca si probleme de digestie si implicit de

metabolism – deficit de asimilare sau catabolism exacerbat, termoreglare slaba etc.

Pe de alta parte, cand centrul sacral Swadisthana functioneaza la deplinul sau potential,

acesta elibereaza intuitia si puterile psihice – vointa, hotararea, comunicarea nonverbala.

Fiind asociat corpului eteric si sexualitatii, aceasta nu intra in activitate decat la pubertate,

cand trezeste si amplifica energiile sexuale, intensifica constienta fata de stimuli externi,

determinand ―fitele‖ si ―toanele‖ copiilor aflati in faza de pubertate si elibereaza circulatia

fluxurilor cu energiile de reproducere YuanQi.

Corpul eteric si energia de reproducere YuanQi sunt structurile asociate chakrei sacrale.

Chakra Swadisthana este asociata cu elementul Apa. Simtul caracteristic centrului sacral

este gustul. Mantra acestui centru energetic este VAM.

Manipura -Nabhi- sau chakra plexului solar

Denumirea “Manipura” inseamna “plin cu giuvaeruri” sau ―orasul bijuteriilor‖ si este

atribuita functiei principale a chakrei de a fi focarul cadurii corporale, asemenea unui

soare de aur. Nabhi inseamna buric in limba hindusa, este denumirea populara.

Proiectia chakrei Manipura este localizata intre cea de-a 12-a vertebra toracica si prima

vertebra lombara. Traditia hindusa o reprezinta sub forma unui lotus cu zece petale,

galben stralucitor. In versiunile mai elaborate, centrul sau gazduieste un triunghi asezat cu

363
varful in jos, cu cate o prelungire in forma de ―T‖ pe fiecare dintre laturi. Animalul sacru

al acestei chakre este berbecul, iar simbolul liderului de grup – turma.

Manipura este centrul corpului emotional, care determina personalitatea si conduita

– atat cea fizica cat si cea sociala. Chakrei lombare ii revine acest rol intrucat este centrul

in care prana, respectiv vitalitatea telurica yin, care urca, se intalneste cu apana, adica

vitalitatea celesta yang, care se propaga de sus in jos, generand energia necesara sustinerii

vietii. Centrul Manipura se activeaza atunci cand se reunesc fluxurile energetice disociate.

Centrul solar este guvernat de Soare si are calitatea de a emana inteligenta activa,

respectiv inteligenta colectiva. Pe taramul astral – corespunzator corpului emotional, acest

centru gestioneaza dorintele, emotiile si sentimentele. La nivel fizic, centrul Nabhi este

implicat in special in procesele de digestie, de absorbtie a nutrientilor, de transport si de

transformare a acestora.
364
Glanda endocrina asociata Manipurei este pancreasul iar plexul nervos aferent este plexul

solar. Procesele si organele gestionate de aceasta chakra sunt: respiratia, digestia,

detoxifierea, miscarile diafragmei, respectiv stomacul, duodenul, vezica biliara si ficatul.

Atunci cand aceasta chakra nu functioneaza corect, apar predispozitii spre modificari

bruste ale starii psihice, tendinta de teribilism, bravura si sfidare alternate brusc cu

depresii, introvertire, letargie – functie de temperamentul persoanei. Cei cu disfunctii la

nivelul Manipurei manifesta adesea obiceiuri alimentare deviante (anorexie, bulimie),

sufera frecvent de indigestii si colici abdominale. Cazurile grave degenereaza in ulcer,

diabet, ciroze, adesea insotite de angoase si manii.

Perturbarea cronicizata a acestei chakre poate cauza afectiuni de instabilitate nervoasa –

nevroze, psihoze, sindrom maniaco-depresiv, dar si cancer, atunci cand energiile din

centrul superior, cel al inimii, nu pot fi manifestate in taramul fizic. Centrul solar asigura

legatura dintre chakra inimii – Anahata – si chakra sacrala. Odata cu obturarea acestei

legaturi, iubirea si dragostea se disociaza de sexualitate, generand deviante in activitatea

sexuala. La nivel comportamental, disfunctia Manipurei determina lipsa de curaj a

oamenilor afectati, neincrederea in fortele proprii, sentimentele de frustrare, insingurare si

expulzare din societate – “nimeni nu ma vrea” sau “nu vreau sa stiu de nimeni si de

nimic”.

Pe de alta parte functionarea fireasca a chakrei Manipura determina la subiecti

sentimentul implinirii, multumirea de sine si sentimentul de apartenenta si siguranta

sociala, dublate de o viata emotionala profunda si complexa. Nabhi – buricul – determina

astfel relatiile sufletesti intre indivizii legati in relatii de simpatie, de apartenenta, de

365
prietenie si culminand in cele de afectiune profunda, astfel incat intre plexurile lor solare

se stabilesc cordoane de legatura in campuri – denumite stringuri, in traditia anglo-

saxona.

Cu cat relatiile se intaresc, cu atat legaturile din campurile aferente devin mai solide.

Incheierea relatiei determina destramarea lenta a legaturilor. ―Stringuri‖ caracteristice se

formeaza intre soti, parinti si copii, intre frati, intre bunici si nepoti, intre ceilalti membrii

ai familiei, intre colegii de banca la scoala, intre colegii de la locurile de munca, intre

membrii unor asociatii din societatea civila, etc.

Corpul emotional si energia de nutritie IongQi sunt structurile asociate chakrei sacrale.

Chakra Manipura este asociata cu elementul Foc – traditia hindusa. Simtul caracteristic

centrului sacral este cel tactil – simtul termic. Mantra acestui centru energetic este RAM.

Anahata sau chakra inimii

Denumirea ―Anahata” inseamna “nelovit” sau “care nu suna”. Traditia vedica considera

ca interactiunile dintre obiecte, indeosebi lovirea lor, produce sunetele. In schimb, sunetul

primordial provine din taramul de dincolo de limitele lumii in care fiintam, este sunetul

tacerii absolute, reprezinta sursa tuturor sunetelor si este denumit ―sunetul Anahata‖. Din

acest motiv, in centrul inimii se manifesta perceptia sunetului, care transcende in campul

spiritual de evolutie, spre un nivel superior al constientului – E. Berendt -‖Nada Brahma‖-

Centrul Anahata este proiectat intre vertebrele a 4-a si 5-a a toracelui, simbolul asociat

fiind un lotus verde cu 12 petale, fiind perceput adesea cu irizari roz. Traditia hindusa ii

reprezinta o hexagrama in centrul lotusului, fiind armonica superioara a “stelei lui David”

366
– Swadisthana. Astrologia esoterica considera ca este guvernata de Venus. Animalul

reprezentativ asociat este o antilopa iar calitatea aferenta chakrei Anahata este armonia

confruntarii – respectiv compasiunea si empatia, sublimata in iubire neconditionata.

Pe planul fizic Anahata este asociata inimii si sistemului circulator, sistemului imunitar,

plamanilor si sistemului respirator, mainilor si bratelor. Glanda endocrina care ii este

asociata este timusul iar plexul cardiac este componenta sistemului nervos aferenta inimii.

Disfunctia centrului energetic al inimii poate provoca afectiuni ale organelor si sistemelor

gestionate de catre aceasta, cum ar fi durerile precordiale iar in cazuri grave infarctul

miocardic – in pozitia culcat – sau angina pectorala – in pozitie verticala -, dar si cazuri de

astm, probleme de imunitate, boli ale aparatului respirator, pana la cancer pulmonar.

367
Anahata si iubirea

Centrul energetic Anahata ii revine o functie extrem de importanta in evolutia fiintei

umane, aceea de traire si manifestare a iubirii, care poate fi exprimata pe multe planuri, in

stari din ce in ce mai rafinate. Spectrul iubirii este foarte larg, intre dragostea de sine –

solicitanta, restrictiva si egoista, prin stadiul de pasiune mistuitoare si pana la iubirea

neconditionata, plina de compasiune si de altruism. Acestea pot fi delimitate astfel:

 dragoste -eros in cultura elena-, afectiunea dependenta intre fiinte care au nevoie una

de cealalta pentru a trai – dragostea sexuala intre barbat si femeie, dragostea intre

parinti si copii sau dragostea intre dascal si invatacel;

 pasiune -filos in elena, dragoste pasionala, adeziune pasionala sau pasiune

inflacarata pentru un lider, pentru o cauza sau pentru un lucru;

 iubire -agape in greaca, iubirea neconditionatasau iubirea pura care se manifesta in

forma cea mai elevata. Iubirea neconditionata poate fi numai daruita, fara a astepta sau

a pretinde ceva in schimb. Odata cu aparitia unor pretentii in schimbul iubirii oferite,

aceasta se degradeaza in pasiune sau in eros.

Cu cat centrul inimii este mai deschis, cu atat avem mai mult capacitatea de a oferi iubirea

spirituala, pura. Chakra inimii ne permite, de asemenea, sa percepem frumusetea si

puritatea iubirii spirituale oferita de semenii nostri si sa o primim cu toata increderea. Ce e

drept, nu putem cere sau chiar pretinde iubire, dar o putem primi atunci cand Anahata este

trezita.

Iubirea este legata de corpul mental, de capacitatea acestuia de a fi constient de sine si de

obiectul iubirii, cat si de natura spirituala a acesteia. In plus, functionarea impecabila a

centrului inimii permite detasarea noastra de valorile si obiectele materiale.

368
Lacasul invatatorului iubirii

Lateral sub chakra inimii este proiectat un centru energetic mai mic, pe care traditia

hindusa il considera a fi “templul invatatorului iubirii” din sufletul nostru. In mistica

crestina inima adaposteste “lacasul iubirii”, iubirea neconditionata pe care a propovaduit-

o Mantuitorul Isus. Doctrina vedica il reprezinta printr-un lotus cu opt petale, de culoare

rosie. In interiorul lotusului acestei chakre se reprezinta o insula cu un altar din pietre

pretioase sub un copac protector, lacas unde fiecare discipol se poate intalni cu

―Maestrul‖ sau, in starea de meditatie. Aceasta chakra este denumita copacul Kalpa,

unde Kalpa reprezinta un ciclu complet de creatie si distrugere, in acceptiunea

cosmogoniei hinduse, cu durata de aproximativ 26.000 de ani, menita evolutiei spirituale.

Varianta crestina a meditatiei Kalpa este ―rugaciunea inimii‖ sau practica isihasmului –

denumita sihastrie in termeni populari.

Corpul mental si energia defensiva WeiQi sunt structurile asociate chakrei inimii. Chakra

Anahata este asociata cu elementul Aer – dupa traditia hindusa. Simtul asociat centrului

inimii este pipaitul sau simtul presiunii. Mantra acestui centru energetic este YAM.

Vishuddha sau chakra gatului

Denumirea ―Vishuddha” inseamna “purificare”, astfel ca acestei chakre ii revine tocmai

acest rol. Simbolistica hindusa o reprezinta printr-un lotus cu 16 petale, de culoare azurie,

uneori figurata cu aspect de fum albastru-violet. In centrul lotusului se plaseaza un

triunghi cu varful in jos, cu un cerc alb inclus. Astrologia esoterica leaga Vishuddha de

planeta Mercur iar calitatile la care centrul gatului este sensibil sunt legate de cunoastere,

369
de stiintele concrete si de judecata. Animalul sacru asociat chakrei gatului este un elefant

alb, simbolul intelepciunii, al discernamantului si al statorniciei.

Doctrina hindusa considera ca Vishuddha este locul unde poate fi gustat Nectarul Divin,

elixirul nemuririi. Acest nectar este o secretie dulce, semitransparenta, produsa de

glanda lalana chakra, aflata in spatele beregatei. Yoghinii cufundati in meditatie pot astfel

supravietui vreme indelungata, fara apa si fara hrana, pe baza resurselor vitale ale lalanei.

Mitologia greaca a sublimat aceasta credinta sub forma nectarului si a ambroziei – bautura

si mancare – alimente eterice consumate de catre zeii din Olimp. Elixirul vietii vesnice a

fost preluat ritual si simbolic chiar si in euharistia din slujba crestina, prin inchinarea de

vin sfintit si mancarea unui fragment de anafura – azima sfintita, tinute in dosul gurii pana

se dizolva.

370
La nivel fizic, Vishuddha guverneaza sistemul nervos, faringele cu corzile vocale si

urechile, dar este legata direct si de organele genitale ale femeii, prin legatura cu

Swadisthana chakra. Glandele endocrine asociate sunt tiroidele si paratiroidele iar plexul

nervos aferent este plexul cervical.

Prin verbalizare, Vishuddha este centrul responsabil pentru transformarea formelor-gand

in campuri purtatoare de energie si informatie manifestate, prin cuvantul rostit. Folosirea

in comunicare a centrului de la gat este specifica fiintelor inteligente, mai ales a omului.

Din acest motiv, vocea poate avea efecte puternic terapeutice, dar poate deveni o arma de

temut, destructiva, prin adresarea acuzelor, a cuvintelor de ocara sau de injurii. In cazul

folosirii benefice a calitatilor Vishuddha, cantatul este exprimarea purificarii sufletului, a

gandurilor si a emotiilor prin intermediul gatlejului.

Judecata de sine si judecata altora este alta trasatura a chakrei gatului. Prin disfunctia

acesteia, oamenii suparati pe lume sunt adesea ragusiti si cu gatul intepenit. Pe de alta

parte, atunci cand Vishuddha functioneaza la parametrii normali, calmul, seninatatea si

detasarea devin trasaturi permanente ale persoanei respective. Doctrina hindusa si mistica

crestina considera ca centrul gatului constituie puntea de legatura din lumea fizica in

lumea spirituala. Taramul cauzal – planul karmic – este cel asociat acestei chakre. Prin

judecatile si autojudecatile pe care le formulam in gand, ne consemnam datorii si debite in

―cartea vietii‖ sau ―Cronica Akasha‖, care se rasfrang asupra subconstientului nostru si ne

determina actiunile. Aceasta dependenta de cauzalitate este denumita ―karma‖ in traditia

hindusa.

371
Odata deschis centrul energetic de la baza gatului, comunicarea cu vechii cunoscuti si

prieteni se poate deteriora, intrucat conectarea la lumea spirituala implica modificarea

energiilor – la frecvente mai ridicate, ceea ce provoaca schimbarea preocuparilor si a

simpatiilor, generand dificultati de comunicare. Limbajul popular spune ca asemenea

oameni ―nu mai sunt pe aceeasi lungime de unda‖. Pe de alta parte noile preocupari si

energiile aferente interactioneaza cu campuri si energii de acelasi fel, astfel ca apar alti

prieteni si alte simpatii.

Un efect secundar al deschiderii chakrei Vishuddha este dezvoltarea abilitatilor intuitive

de cunoastere si de comunicare, atat verbale, cat mai ales perceptiile senzoriale largite si

cele extrasenzoriale: capacitatile de telepatie, de telecognitie, de retrocognitie si de

premonitie – cunoasterea lucrurilor aflate in alta parte, a trecutului si a viitorului.

Disfunctiile la nivelul acestui plex energetic pot provoca boli ale sistemelor aferente, de

exemplu: laringita, usturimi in gat, ameteli, alergii, astm, oboseala, anemie si la femei

probleme cu ciclul lunar. Prin legatura cu centrul sacral uneori se constata tendinte de

imbolnavire a pielii, care uimitor pot fi remediate prin comunicare verbala sau prin

activitati de exprimare artistica – efect folosit in medicina. Drept urmare a situatiilor

indelungate de stres, apar simptome de oboseala cronica, pana la surmenaj, cazuri in care

chakra gatului poate fi grav perturbata, afectand tiroida, adesea fara ca acesta sa prezinte

semne clinice la analize. Remediul eficient al acestor afectiuni este neaparat odihna,

pentru ca epuizarea nu poate fi recuperata numai prin reglarea superficiala a chakrei. In

cazuri extreme, disfunctia chakrei gatului poate determina tetanie si osteita fibroasa –

cresterea semnificativa a concentratiei de calciu in urina si sange, prin influenta asupra

glandelor paratiroide.
372
Corpul cauzal – karmic si energia spirituala ShenQi sunt structurile asociate chakrei

gatului. Chakra Vishuddha este asociata cu elementul eter. Simtul caracteristic centrului

de la gat este auzul. Mantra acestui centru energetic este HAM.

Ajna sau chakra frontala

Denumirea “Ajna” inseamna “porunca”, numita astfel pentru ca este centrul energetic

care primeste comenzile de la Sinele Superior – in acceptiunea lui Freud – si le coreleaza

cu subconstientul si cu supraconstientul individului. Traditia hindusa o reprezinta cu doua

petale, proiectate in centrul fruntii, deasupra sprancenelor. Cele doua petale simbolizeaza

functionarea distincta a celor doua emisfere cerebrale: stanga logico-rationala si dreapta

imaginativ-figurativa sau intuitiva. Iconografia hindusa o figureaza simbolic printr-un

cerc flancat de cele doua petale, cu un triunghi auriu circumscris, cu varful in jos; alte

variante ii includ o fereastra de lumina. Astrologia esoterica ii atribuie guvernarea din

partea planetei Uranus. Ajna Chakra este corelata calitatilor spirituale de devotament si

idealism.

373
Glanda endocrina asociata chakrei frontale este hipofiza iar incrucisarile nervilor in

chiasma optica si in decusatia piramidala reprezinta proiectiile chakrei Ajna in sistemul

nervos.

Centru energetic al fruntii este locul de intalnire al celor doua curente principale Ida –

Yin, stanga, feminin si Pingala – Yang, dreapta, masculin, care se contopesc,

determinand iesirea din polaritate si intrarea in armonia unitara Tao, corespunzator trezirii

spirituale. Dincolo de Ajna, in cele doua emisfere cerebrale se proiecteaza – in stanga,

subconstientul – asa cum este definit de Sigmund Freud si – in dreapta, supraconstientul

sau constientul colectiv – asa cum este definit de Carl Gustav Jung. In interpretarea lui

Nirmala Srivastava Devi, cele doua proiectii determina Egoul -stanga si Superegoul -

dreapta. Echilibrul celor doua proiectii ale constientului permite manifestarea armonica a

constientului in starea de trezie, adica a perceptiei timpului prezent. Din aceste motive,

meditatia foloseste adesea chakra fruntii drept centru de concentrare a atentiei.

Trezirea chakrei Ajna activeaza puterile spirituale ―siddhi‖, in lumea apuseana denumite

perceptii extrasenzoriale :

 clarviziunea = capacitatea de a percepe lucrurile invizibile cu ochii fizici,

 clarauzul = capacitatea de a percepe sunetele inaudibile cu urechile fizice, cat si

 telepatia = capacitatea de a comunica cu ajutorul gandurilor.

Activarea centrului frontal implica sporirea inteligentei, cresterea capacitatii de

memorare, intensificarea vointei, capacitatea de concentrare a gandurilor si de focalizare a

374
simturilor cat si amplificarea capacitatii de vizualizare. “Atunci cand Ajna se afla in stare

de trezire completa, ne aflam in Legea Gratiei Divine, depasindu-ne destinul sau karma.”

– conform conceptiilor din mistica crestina.

La nivel fizic, Ajna este corelata cu ochii, urechile, nasul si creierul.

Functionarea dizarmonica a acestei chakre determina tulburari ale facultatilor mintale si

ale conduitei, de exemplu epuizare, iritabilitate, confuzie si rigiditate in gandire –

prejudecati. Disfunctia chakrei Ajna mai este asociata cu afectiuni la nivelul capului:

insomnie, sinuzita, nevroze, migrene, distress mental, alergii la polen sau la fan, dar si

afectiuni oculare in cazurile de perturbare grava.

Cand insa Ajna functioneaza in parametri normali, aceasta se reflecta in chakrele

secundare ale capului, ceea ce duce la aparitia unor efecte biofotonice de emisie la

organele senzoriale si de comunicare de la cap, determinate de gura, astfel:

 Cand gura este deschisa, emisfera ochilor se amplifica;

 Cand gura este inchisa, emisia ochilor predomina asupra emisiei urechilor;

 Cand gura si ochii sunt inchisi, se amplifica emisia urechilor.

De altminteri, principiul lui Fermat al parcursului ambivalent al undelor luminoase –

electromagnetice, permite ca aceste organe sa nu fie numai receptori, ci si emitatori.

Corpul luminic – budhic sau christic si armonia Tao sunt structurile asociate chakrei

fruntii. Chakra Ajna nu are element asociat, ci corespunde la Sfantul Duh – Spiritul

Lumii. Simtul caracteristic centrului din frunte este vazul. Mantra acestui centru energetic

este OM – AUM in traditia franceza si AMEN in traditia mozaica si cea crestina.

375
Sahasrara sau chakra crestetului capului

Sahasrara – “deschiderea sfanta” in sanscrita, este proiectata in dreptul fontanelei, la

aproximativ 10-15 cm deasupra crestetului capului. Traditia hindusa o reprezinta simbolic

drept un lotus cu 1000 de petale, motiv pentru care adesea este denumita chakra

―coroana‖. Ca atare este deschiderea spre infinit a fiintei, accesul catre starea suprema de

existenta, catre eternitate. Astrologia esoterica ii asociaza influenta planetei Neptun.

“Coroana” coordoneaza toti ceilalti centri energetici, este seful tuturor chakrelor si

meridianelor. De aceea, culoarea asociata Sahasrarei este un alb lucios, cu irizatii argintii

si aurii, reprezentata adesea pe un fond violet sau in toate culorile spectrului. Atitudinile si

trairile corelate cu centrul crestetului sunt demnitatea, tamaduirea si respectul de sine.

376
Glanda endocrina asociata este epifiza sau glanda pineala iar medicina traditionala

hindusa ii asociaza integrator intregul sistem nervos central.

Coroana este sediul puterii spirituale din planurile existentiale accesibile fiintei umane, de

unde provine constientul pur. Sahasrara este centrul unde se contopesc puterea celesta a

spiritului cu puterea telurica a pamantului, in procesul de trezire a energiei primordiale

Kundalini, manifestarea Duhului Sfant in fiinta umana. Trezirea lui Kundalini este

sinonima cu iluminarea, respectiv dobandirea harului divin. Astfel, persoanele care au

atins aceasta stare, se bucura de intelegerea deplina a propriei lor existente, asa ca sunt

eliberati de nevoia de a se reintrupa intr-un corp fizic – ―avatar‖. In schimb, daca o

doresc, au libertatea de a reveni in lumea fizica pentru a ajuta omenirea in evolutia ei.

Deschiderea centrului din crestet ii permite Omului sa-si perceapa distinct propria sa

spiritualitate, eliberat de orice ritualuri sau dogme. Trezirea desavarsita a chakrei

Sahasrara deschide si accesul individului la cele trei chakre superioare – cea alba, cea

neagra si cea purpurie, prezumtive relee de comunicare cu starile superioare ale existentei.

Progresele cercetarilor din domeniul biofotonicii vin sa confirme ceea ce sistemele de

gandire au afirmat dintotdeauna: noi suntem fiinte de lumina intrupate intr-un corp fizic,

pentru a vietui in lumea ―densa‖. Traim cufundati in lumina, ne hranim cu lumina,

functionam si evoluam cu ajutorul luminii, ba chiar murim prin dizolvarea in lumina.

Traim intr-un mediu intretinut de lumina naturala a Soarelui, cu un spectru larg, de la

infrarosu pana la ultraviolet, de care avem nevoie si de care suntem dependenti, asa cum

este ea in mod natural. Lumina soarelui ne regleaza ritmul circadian, prin intermediul

complexului format din hipofiza, epifiza si hipotalamus. De aceea, traditia hindusa, dar si

377
cea egipteana si mai mult sau mai putin explicit si alte sisteme denumesc acest complex

―cel de-al treilea ochi‖ sau ―Ochiul lui Shiva‖, respectiv ―ochiul soacrei‖.

Structurile asociate chakrei Sahasrara sunt corpul spiritual si campul Energiei Universale

Rei-Ki, prin dizolvarea energiei Qi si contopirea sa cu Sursa Unica din care a derivat.

Chakra ―coroana‖ nu are element asociat, intrucat reflecta informatia abstracta, pura.

Centrul din crestetul capului nu are simt asociat, ci cunoasterea directa, prin revelatie.

Sahasrara nu are mantra, pentru ca ii corespunde sunetul primordial al tacerii absolute.

3. Invata sa te relaxezi

Stresul produs de problemele zilnice e la fel de periculos pentru sanatate ca si marile

incercari si evenimentele majore ale vietii. De aceea, e important sa neutralizam efectele

stresului cotidian. Mai intai, trebuie analizate cauzele stresului nostru cotidian: un divort,

o boala grava, pierderea locului de munca sau pierderea unei persoane dragi? De

asemenea, problemele zilnice: aglomeratia din autobuz, grija zilei de maine, banii

niciodata suficienti, certurile cu partenerul de viata... Cum facem fata acestor situatii

stresante care, in timp, ne pot afecta sanatatea?

Gandeste pozitiv!

Uneori, simpla pierdere de vreme fara folos poate fi o sursa de stres; problema e insa sa

nu treneze aceasta atitudine si sa incerci sa o rezolvi. Modalitatile prin care facem fata

acestor evenimente stresante pot fi de doua feluri: adaptative si dezadaptative.

 Modalitati adaptive

- Adoptarea unei atitudini optimiste, pozitive.

378
 - Atitudinea destinsa (a sti sa faci haz de necaz).

- Implicarea in activitati placute (sport, plimbari, iesiri la restaurant, la film, teatru,

cumparaturi, vizite).

 Modalitati dezadaptative

- Criticarea altor persoane pentru ceea ce ti se intampla.

- Adoptarea unei atitudini negativiste fata de lume si viata.

- Refugiul in consumul excesiv de alimente.

- Consumul de alcool

Incearca sa faci zilnic acest exercitiu de destindere, dimineata, la trezire, si seara, la

culcare. Astfel, in decurs de cinci-sase saptamani veti avea senzatia efectiva de calm si

relaxare.

Efectele lor asupra organismului sunt incontestabile. Iata cateva dintre acestea:

- Cresc rezistenta la stres.

- Ajuta in caz de insomnie, stare de deprimare, anxietate, fobie.

- Diminueaza anumite simptome, cum ar fi durerile de cap, de spate.

- Sunt un substitut ideal pentru un numar redus de ore de somn.

- Intaresc sistemul imunitar.

- Au un efect pozitiv asupra creativitatii.

Trebuie stabilite care sunt tensiunile zilnice cele mai des intalnite:

- frica de esec,

- nemultumirea legata de nerecunoasterea valorii tale la locul de munca,

- singuratatea,

379
- preocupari legate de greutatea corporala,

- sanatatea familiei.

Si lista nu se incheie aici. Exista situatii in care suntem atat de stresati, incat nici nu ne

gandim sa facem ceva pentru a contracara sau anula stresul. Solutia propusa este simpla si

la fel este si rationamentul pe care se bazeaza. Pornim de la premisa ca nu putem trai doua

stari in acelasi timp: sa fim si relaxati si stresati. Solutia poate fi sa ne inducem noi

relaxarea, reducand astfel tensiunea specifica starii de stres? Intrucat relaxarea nu se

instaleaza instantaneu, este nevoie de timp, de un moment bine ales, de un spatiu adecvat

si de tehnica.

Iti spunem noi cum sa procedezi.

1. Alege un loc confortabil: poate fi fotoliul sau patul in care dormi.

2. Stand asezat, lasa barbia sa se sprijine usor pe piept (primii muschi care se relaxeaza

atunci cand adormi sunt muschii cefei).

3. Lasa apoi bratele sa cada usor pe langa corp.

4. Inchide ochii si respira adanc de doua-trei ori.

5. Incearca sa fii calm si relaxat. Repeta-ti de cinci-sapte ori in gand: "Sunt calm, relaxat".

Relaxarea apare dupa repetare.

6. Pe masura ce te destinzi, s-ar putea ca tot felul de ganduri sa-ti treaca prin cap. Lasa-le

sa treaca.

7. Cu o voce abia soptita, spune-ti in gand urmatoarele: "Simt cum o liniste placuta ma

cuprinde. Sunt tot mai calm, mai relaxat. Incerc sa-mi vizualizez bratele. Bratele devin

mai grele. Simt o greutate placuta la nivelul bratelor. Ele devin din ce in ce mai grele".

9. Dupa aceea, respira adanc, linistit.

380
10. Trage puternic aer in piept, deschide usor ochii. Te vei simti refacut ca dupa un somn

reconfortant si lung.

11. In aceasta stare de bine, misca bratele si picioarele.

4. Cauzele subtile ale bolilor

Omul nu ar trebui niciodata sa fie bolnav, el fiind de esenta divina. Daca se intampla

totusi aceasta, boala nu este decat un efect al carei cauza este tot el. In acest fel, exista boli

datorate actiunilor sau gandurilor sale negative, unele cu radacini chiar si intr-o viata

anterioara, iar altele mai usoare, sunt asa-numitele "boli avertismente", cu ajutorul carora

ceva din noi ne avertizeaza ca am gresit cu ceva.

Pentru simplificarea intelegerii, sa ne imaginam omul ca o trinitate - spirit, suflet si trup -

trei cercuri concentrice, evident o schema mult simplificata, in care cercul interior

reprezinta Spiritul, Eul, al doilea cerc reprezentand Sufletul care cuprinde ratiunea,

sentimentele si emotiile, iar cercul exterior este corpul fizic, la care mai putem adauga si

viata sociala cu toate problemele pe care le avem.

381
Scanteia Divina trimite spre exterior numai si numai impulsuri si idei pozitive, asa cum in

crestinism se spune despre Dumnezeu ca este bun, iubitor si drept. Al doilea cerc, deci

gandirea noastra preia aceste impulsuri si le transmite celui de al treilea cerc, corpul fizic.

Dar aici poate sa intervina o schimbare de polaritate. Daca gandurile noastre nu ar fi decat

pozitive, atunci impulsurile trimise spre corpul fizic ar fi si ele pozitive, nu s-ar schimba

nimic in polaritatea lor. Dar gandurile si faptele noastre negative schimba polaritatea

acestor impulsuri transformandu-le in negative. Acestea isi fac simtita prezenta prin

imbolnavirea corpului fizic, nu imediat, ci abia in momentul in care sunt create conditiile

manifestarii bolii, conditii pe care le confundam cu cauzele.

Pe de alta parte, Supraeul sau uneori ghizii nostri spirituali, ne avertizeaza asupra

savarsirii unei greseli. Dar cum omul nu asculta sau nu reuseste sa-si asculte vocea

interioara, atunci primim avertismente pe orice alta cale, uneori chiar si sub forma unei

boli.

In acest fel, toate aceste asa-zisele cauze ale imbolnavirilor: conditii atmosferice, virusi,

accidente, etc., nu sunt de fapt decat conditii prielnice pentru manifestarea bolilor. Prin

imbolnavire ar trebui sa ne dam seama ca ceva nu este in regula, ca am gresit cu ceva,

boala nefiind decat "nota proasta" ce am luat-o in urma unei probe sau un semnal al

prezentei greselilor noastre.

In momentul in care ne dam seama de cauze, vindecarea poate fi mentala si rapida. Spre

exemplu, guturaiul are ca si cauza confuzia sufleteasca. Daca omul isi analizeaza faptele

si sentimentele si constata ca nu a fost decis in luarea unei hotarari, simpla decizie ferma,

deci eliminarea confuziei sufletesti, poate avea ca efect inca de a doua zi disparitia

guturaiului. Eliminand cauza, dispare efectul.

382
Omul trebuie sa elimine gandurile si sugestiile negative, sa-si armonizeze mentalul. Chiar

daca boala apare totusi, desi omul este de esenta divina si nu ar trebui niciodata sa se

imbolnaveasca, putem sa o controlam, sa o eliminam tot cu ajutorul mentalului,

intelegand cauza, constientizand si hotarandu-ne a nu mai repeta greselile care au dus la

aceasta. Apoi trebuie sa avem credinta ca suntem sanatosi, suntem perfecti si asta nu la

timpul viitor ci in prezent.

5. Cauzele subtile ale bolilor

Boala Cauza subtila

Anemia refuz de a utiliza talentele in folosul aproapelui
Angina teama de a se exprima sau de a cere
Artrita rigiditate, spirit critic
in viata anterioara ganduri negative, utilizare
Boli nervoase necorespunzatoare a calitatilor intelectuale si a
cunostintelor
refuza evolutia, nu a realizat nici jumatate din
Cancer
scopul incarnarii
Ceafa teama de noutate
Coapsele fractura femurala: nu si-a ascultat fiinta interioara
Colesterol rigiditate sentimentala, tratarea cu asprime a vietii
Coma fuga de ceva sau cineva
Conjunctivita manie neexprimata
posesivitate, refuzul de a se debarasa de scheme
Constipatie
vechi
in tinerete: persoana care in viata anterioara nu si-
Diabetul a refuzat nimic;
la maturitate: probleme relationale
Diaree, hemoroizi teama, refuzul de a slabi incordarea
Dintii dificultate in a lua decizii
rezistenta la cursul vietii, la schimbare sau la
Dureri de cap
scopul incarnarii
ura, manie, de obicei indreptate impotriva
Ficatul
propriei persoane; spirit prea critic
Gatul temere de a intreba sau de a se exprima
indepartare de la scopul incarnarii, ruptura intre
Genunchi
suflet si personalitate
383
Guturai, gripa confuzie sufleteasca, culpabilitate
in viata anterioara: dezacord intre suflet si mental;
Hepatita acum: probe care nu sunt rezolvate bine;
necredinta
iubire limitata, lipsa de compasiune,
Hipo si hipertensiunea
in viata anterioara: nu a crezut in iubire
Inima nu exprima deschis sentimentele
Insomnie culpabilitate sau idei obsessive
teama de viitor, in viata anterioara nu a dorit sa
Miopia si vada niste evidente;
hipermetropia la copii, stresul provocat de parinti poate sa
faciliteze myopia
Picioare refuz de a avansa
teama de a fi tu insuti, de a te exprima total, de
deschidere;
Pielea
intr-o viata anterioara, cruzime fata de animale (in
special psoriazisul)
Prostata teama de batranete
Rau in transport teama de a nu pierde controlul
refuzul de a accepta viata sa decurga normal;
Respiratia intr-o viata anterioara, folosirea defectuoasa a
energiilor
Reumatism gelozie, rigiditate
neexprimarea talentelor, dorintelor, capacitatilor
Rinichii
sau a credintei sale, refulare
Sangele simbolizeaza emotiile si sentimentele
Sistem digestiv neasimilarea experientelor de viata
jos: teama de viitor;
mijloc: culpabilitate fata de femeie (stanga), fata
Spatele de barbat (dreapta);
sus: neinteles de altii, impresia unei
responsabilitati prea mari
Splina obsesie, neexprimarea iubirii
Solduri lipsa de utilizare a propriului arbitru
Tiroida neputinta de exprimare dupa dorinta, umilinta
Tuberculoza anterior a fost supermaterialist
refuzul de a intelege ceva sau pe cineva;
Urechile
neascultarea vocii interioare
respingerea unei idei, a cuiva sau ceva (la femeile
Varsaturi
insarcinate, sarcina nedorita cu adevarat)
Vezica biliara ingustime de spirit

384
 6. Omul este ceea ce el gandeste

Omul este o adevarata bagheta magica, un intermediar intre Pamant si Cer. Acesta este si

motivul pentru care trebuie sa intre in contact cu Cerul, prin gandurile, cuvintele, actiunile

sale, pentru a actiona benefic pe Pamant.

Intreaga noastra existenta este magie. Toate actiunile noastre( gest, privire, cuvant),

aparent banale, poarta in ele sentimentele si gandurile noastre. Cind avem ganduri si

sentimente negative, ne murdarim pe noi insine si tot ce ne inconjoara, iar, dupa legile

universale, tot ceea ce produce asemenea efecte intra in categoria magiei negre. Insa tot ce

este armonios, frumos si luminos este magie alba. Cu gandurile noastre construim mereu

ceva din substanta nevazuta, care atrage puteri ce ne pot fi folositoare sau daunatoare.

Gandul este cel care modeleaza si face adevarate minuni sau adevarate dezastre. Prezentul

este rezultatul gandirii noastre anterioare, iar viitorul isi are radacina in gandurile noastre

actuale. In concluzie, noi devenim ceea ce gandim. Cum ne sunt gandurile, asa ne este si

viata. Un gand, bun sau rau, isi pune amprenta nu numai pe cel caruia ii este adresat, ci in

primul rand pe cel care il emite, pentru ca gandul atrage ganduri similare, amplificand

astfel binele sau raul initial, totul intorcandu-se asupra noastra, ca un bumerang.

Omul, creatie divina, detine puterea de a se perfectiona si, cu timpul, chiar de a se

transforma in intregime. Insa, aceasta transformare trebuie sa ne atinga in primul rand

viata interioara, gandurile. Nu este suficient un comportament exterior care sa dovedeasca

un respect oarecare fata de cineva. Acest respect trebuie sa existe si in gandurile noastre,

pentru ca sufletul este un adevarat sanctuar. Fiecare gand al nostru este o realitate, o forta,

ce reprezinta de fapt o piatra de temelie a soartei noastre, modelata fie in bine, fie in rau.

385
Concentrandu-ne asupra intelepciunii, a iubirii, a puterii si a perfectiunii Divine, vom

simti curand cum ea lucreaza, magic, in noi: aceasta imagine devine ca un talisman, ea ne

ghideaza, ne protejeaza, ne lumineaza, iar prin vibratiile sale va respinge vibratiile opuse

si, simultan, prin legea afinitatii, va atrage vibratiile care ii corespund.

Putem realiza in noi o imagine-talisman pe care sa o insufletim si sa o alimentam cu

ajutorul gandului, a iubirii, a vointei, caci aceasta imagine va actiona putin cate putin

asupra tuturor corpurilor subtile si va putea chiar transforma vibratiile celulelor corpului

fizic. Gandul influentand astfel intregul nostru corp, noi lasam urme pe toate obiectele pe

care le atingem si chiar si pe cele pe care nu le atingem, doar prin simpla noastra prezenta.

In locurile pe unde trecem, asupra persoanelor pe care le frecventam, lasam urme bune

sau rele, luminoase sau intunecate. De aceea este atat de important sa lucram asupra

gandului si a sentimentelor, pentru ca prin ele putem face bine sau rau. De exemplu,

starea de furie, de deprimare pe care o avem este perceputa de intregul nostru anturaj si

impartasita intr-o masura mai mare sau mai mica. In acelasi mod, tot si toti cei care ne

inconjoara beneficiaza de starea de fericire, calm, dragoste pe care o avem in momentul

respectiv.

Spiritele raului fac jocul tentatiilor, dar depinde de noi, de fiecare, sa nu cadem in capcana

lor. Creatorul si spiritele ceresti ne ofera libertatea sa ne dezvoltam propria constiinta si sa

invatam sa devenim responsabili de propriile atitudini. Noi insine trebuie sa ne convingem

de ce este mai bine sa urmam un anumit drum in locul altuia.

Omul, chiar daca este lipsit de multe mijloace de existenta, nu are dreptul sa foloseasca

gandul - acest dar divin - pentru a obtine glorie, bani sau pentru a scapa de dusmani, ci

386
numai in scopuri divine, pentru a deveni mai intelept, mai echilibrat sufleteste cu el insusi,

printr-o munca neintrerupta de organizare interioara, de purificare, de autocontrol.

7. Puterea gandului

Ne straduim sa mancam corect, sa bem apa biologic activa, sa respiram aer curat, sa

facem miscare, dar cu gandurile si emotiile cum stam? Nu cumva ne otravim hrana si

implicit sufletul cu ganduri nepotrivite de neiertare, ura, invidie, enervare, ingrijorare,

teama, lacomie, manie, trufie, cruzime, razbunare, nedreptate, neintelepciune sau poate si

mai rau farmece, vrajitorii, blesteme?

Orice gand este o vibratie ce nu va muri niciodata si calatoreste cu viteza mult mai mare

decat cea a luminii. Traim intr-un ocean de ganduri, in care cu totii absorbim anumite

ganduri si emitem altele. Atentie pentru ca gandul creaza, gandul distruge. Mintea creaza

lumea potrivit propriei gandiri. Fiecare gand este o veriga intr-un lant fara sfarsit de cauze

si efecte, fiecare veriga fiind alcatuita din 3 componente: dorinta, gand si actiune. Dorinta

stimuleaza gandul, gandul se manifesta printr-o actiune, iar actiunea constituie urzeala

destinului. Tocmai de aceea se spune ca “omul este stapanul propriului destin”, pentru ca

el isi poate controla destinul prin puterea gandului, gand care creaza o atitudine, un

caracter. Gandul modeleaza omul. Prezentul este rezultatul gandurilor noastre anterioare,

iar viitorul isi are samanta in gandurile noastre actuale.

Orice gand, orice impuls al mintii se transmite celulelor prin sistemul nervos

parasimpatic, astfel daca mintea este deprimata, ingrijorata, cu emotii si ganduri negative,

387
aceste semnale sunt transmise fiecarei celule din corp. Agitatia creata le slabeste puterea,

ele nu-si mai pot indeplini corect functiile, le scade eficienta si capacitatea de aparare.

Gandul este o forta subtila, pe care ne-o putem procura si prin hrana. Daca mancarea e

pura, gandul devine si el pur. Gandurile pot vindeca bolile si transforma

mentalitatile. Astfel un sfant ce emana valuri spirituale de pace, armonie, echilibru,

trimite de fapt in lume ganduri de pace si armonie care patrund in mintile altor oameni

producand prin fenomenul rezonantei ganduri similare de pace si armonie. Cei care emana

ganduri de ura, distrugere si rautate intretin in lume o atmosfera de anxietate, pericol,

teama, zbucium si suferinta.

Totodata in lumea gandurilor, ca pretutindeni in univers, functioneaza Legea atractiei prin

rezonanta, iar cel ce cunoaste Legile gandirii isi poate modela caracterul asa cum isi

doreste. Deveniti o expresie a binelui sub toate aspectele: ganditi numai bine, vorbiti

numai de bine, faceti numai bine, serviti, iubiti, daruiti, faceti-va semenii vostri fericiti iar

imprejurarile vietii, oportunitatile si mediul va vor deveni favorabile pentru a va gasi si

culege propria fericire. Daca dimpotriva, preferati sa ii raniti pe cei din jurul vostru, sa ii

exploatati sub diferite forme provocand certuri si suferinta, atunci circumstantele vor

deveni nefavorabile, mediul va fi ostil, iar ceea ce veti culege este ceea ce ati semanat:

durere si scandal. Orice gand pe care il emiteti este un bumerang. Daca urati pe cineva,

ura se va intoarce multiplicata impotriva voastra, iar daca iubiti veti primi inzecit inapoi

iubire.

Suntem rodul a ceea ce gandim intrucat gandurile noastrea creaza realitatea in care traim.

Noi ne creeam viata prin ceea ce gandim zi de zi, clipa de clipa. Asa ca haideti sa alegem

388
constient sa gandim frumos, sa gandim binele, pacea, bucuria, armonia, iubirea, sa

trimitem in lume numai vibratii inalte pentru ca viitorul nostru si al urmasilor nostri sa fie

luminos, plin de iubire, de daruire, de speranta si bucurie sa face din viata un miracol.

8. Liberul arbitru

"Caci Dumnezeu l-a facut pe om liber de la bun inceput, astfel ca el era stapan pe

puterea sa la fel ca pe sufletul sau, liber sa-L urmeze pe Dumnezeu, fara sa fie

constrans de El. Caci la Dumnezeu nu exista constrangere, ci doar o vointa buna. El da

sfat bun tuturor... Nu numai in lucrarile noastre, ci chiar si in credinta, libertatea de

alegere a omului sub propriul sau control este pastrata de Domnul care spune: Sa fie

dupa credinta ta". Irineu, episcop de Lyons

Totul este energie si informatie aflate la diferite niveluri de vibratie. Totul este lumina!

Omul este cea mai aleasa lumina! Induhovnicirea este doar procesul de cristalizare a

constientizarii lucrarii Duhului in noi. Duhul lucreaza tot timpul, dar nu suntem mereu

constienti de acest lucru. Viata in duh incepe atunci cand ne ingaduim in mod constient

impartasirea in Duhul care ne-a inmiresmat tot timpul, inca de la botez. Atunci se produce

o deschidere a fiintei umane spre Divinul permanent deschis spre om, astfel Iisus Hristos

devine din calator - cel care bate la usa, oaspete drag impreuna cu care invatam sa fim

ceea ce suntem, adica Fiii Luminii.

Doctrina Liberului Arbitru individual este larg raspandita atat in religie cat si in

psihologie. Ea sustine ca individul este liber sa-si aleaga gandurile si actiunile si chiar

trebuie sa le aleaga. O alegere slaba sau gresita poate conduce la suferinta, pe cand o
389
alegere fericita sau corecta poate conduce la fericire. Responsabilitatea, asa cum este ea

definita in mod conventional, spune ca suferinta sau fericirea cuiva sunt rezultatele directe

ale alegerii sale liber exprimate. Totusi, nici o invatatura traditionala nu indrazneste sa

afirme ca o alegere corecta va conduce intotdeauna spre fericire, pentru ca exista

intotdeauna rezultatul karmic al alegerilor trecute ce trebuie indurat, fara a mentiona rolul

sansei in ereditate si in mediul inconjurator.

Asadar, cauzalitatea si sansa limiteaza cateodata rezultatele alegerilor cuiva. Mai mult,

nici o alegere nu poate fi in intregime libera, datorita factorilor genetici si a

conditionarilor trecute, care sunt intotdeauna componente inseparabile.

Dumnezeu ne harazeste aproape in fiecare clipa un miracol, o cheie a cerului, o alta scara

pe care urcand sa ne punem degetele in Sfintele Rani, intemeindu-ne in credinta ca tot

ceea ce suntem, a facut El, tot ceea ce suntem are menirea de a instapani Iubirea in lume.

Unii vad miracolul, altii il ignora, unii il traiesc, altii il refuza, unii devin ei insisi miracol,

altii uita sa se mire cu tot copilul din ei, mirandu-se doar negativ-apreciativ: cum pot unii

sa se amageasca in a crede ca exista un Dumnezeu, cand uite cati copii nevinovati mor in

fiecare clipa ! Pentru unii Viata este vesnica, dupa cum este si Lumina. O poti trece prin

apa, prin sticla, prin ceata, prin alta lumina si totusi ramane aceeasi, nu scade, nu

imbatraneste, ci pur si simplu ESTE! Viata este in primul rand bucurie, bucurie de

Dumnezeu, sarbatoarea Slavei si a Lucrarii Sale in lume, viata este insasi dialogul tainic

pe care il purtam cu Dumnezeu cu fiecare rasuflare. Din dialogul acesta este gresit sa

iesim, refuzandu-l, desi Dumnezeu, in marea Sa Iubire, ne ingaduie si asa. Din viata nu

iesi, in viata te asezi ca intr-un cerc magic, ca pe un tron ceresc ce te propulseaza pe

verticala Vesniciei.
390
Pentru cunoasterea Divinitatii nu este suficient sa avem credinta si sa cautam Binele, ci

trebuie sa si aplicam practic aceasta credinta, in special prin manifestarea Iubirii si prin

rugaciune. Un bun crestin nu este cel care crede, ci este cel care nu numai crede, dar si

pune in practica Invatatura Divina a Iubirii. Astfel, rugaciunea cu Iubire este folositoare

atat pentru vii cat si pentru morti, ceea ce inseamna ca oamenii recurg la rugaciune, pe de

o parte pentru dobandirea unei stari de gratie, iar pe de alta parte pentru iertarea unui

pacat sau a unei pedepse.

Un anumit gen de teama a omului in fata Divinitatii il indeamna pe acesta la o cautare

rationala a Divinitatii prin cautarea Binelui de esenta divina, dar si la o activitate pioasa a

acestuia prin apelul la rugaciune pentru iertarea pacatelor, caci omul este inzestrat cu

Liber Arbitru si actele sale nu pot fi doar bune, ci si rele. Scopul final al acestui demers

este cautarea Iubirii Divine pentru ca, in crestinism, Dumnezeu este intai de toate

dragoste. Iar Binele este principalul atribut al Fiintei Divine.

Iubirea imbraca doua forme: iubirea fata de sine, deoarece omul vrea intai de toate Binele

sau si iubirea fata de Divinitate, care se extrapoleaza in iubirea de celalalt, deoarece omul,

dorindu-si propriul Bine, trebuie sa doreasca si Binele celorlalti. Astfel, Dumnezeu

trebuie inteles ca dragoste eterna, El isi iubeste Creatia, iubeste tot ce exista si face acest

lucru la modul infinit...

Libertatea este asemeni unei franghii agatate de undeva, de sus. Te poti urca pe ea la cer,

participand la actul mantuirii crestine, sau poti cobori in intuneric... Facerea pacatelor are

ca urmare pierderea acestei libertati. Fiecare fiinta poarta povara propriilor pacate care ii

determina destinul, propria karma. Prin Liberul Arbitru oamenii si-au pierdut din

391
caracterul divin si au capatat si un caracter demonic. Ceea ce inca nu au inteles este faptul

ca tot prin Liberul lor Arbitru pot regasi si recapata ceea ce au pierdut. Isi pot sterge

erorile spirituale, urma greselilor lor, facute prin vointa proprie, iertand, facand Fapte

Bune, si, mai ales, acele Fapte Bune inverse pacatelor savarsite, rugandu-se cu tot

sufletul, respectand Decalogul si toate invataturile de trebuinta sufletului lor, asa cum

Tatal Ceresc le-a lasat in sufletul nostru. Sunt acolo, trebuie doar sa constientizam acest

lucru.

Fiecare dintre noi are un plan de viata, care nu este altceva decat traiectoria optima pentru

evolutia spirituala. Beneficiem de o stare buna de sanatate, de un corp sanatos, in masura

in care, in existentele noastre anterioare, gandurile, vorbele si faptele noastre s-au aliniat

pe principii spirituale. Viciile, gandurile, vorbele si faptele rele slabesc starea de sanatate

a omului, iar el este tot mai putin capabil sa-si duca pana la capat planul de viata. Omul

are posibilitatea in 99,99% din situatii sa actioneze conform vointei sale, adica conform

Liberului Arbitru. Consecintele faptelor ii arata daca a facut bine sau nu.

Liberul Arbitru este, asadar optiunea personala a fiecaruia de a modela intreaga energie

astrala primita in scopul atingerii misiunii pe Pamant, in deplina concordanta cu planul

sau de viata. Fiecare se naste cand a constientizat, cu ajutorul ingerului pazitor, planul sau

de viata, dar si cand se creeaza conjunctura astrala optima pentru inceperea concretizarii

acestui plan de viata. Dumnezeu face inceputul, omul continua prin Liber Arbitru si alege.

Uneori bine, alteori nu... Viata terestra a omului este formata din momente in care Liberul

Arbitru este mai mare, mai mic sau chiar deloc. Acest moment, cu Liber Arbitru zero, nu-i

mai da omului nici o sansa de alegere, el trebuie sa-si faca Faptele Bune daca vrea sa evite

intreruperea planului de viata. Uneori intelege asta, si le face. Alteori nu, si intervine
392
moartea. Intr-un fel, si aici exista un Liber Arbitru, dar mai mult inconstient. Bunul

Dumnezeu ii mai lasa o mica portita de alegere...

Traditia romaneasca, granitele ancestrale ale matricei spirituale romanesti sunt din ce in

ce mai greu de pus in lumina. De ce? Pentru ca energia unica, pura care izvoraste din

aceste elemente definitorii ale neamului nostru nu ne mai este la indemana. Noi, romanii,

am pasit in existenta pe acest pamant, sfintit de jertfele stramosilor si contemporanilor

nostri, sub lumina botezului. Parintele Dumitru Staniloae spunea: "Harul botezului (...) are

menirea de a reface si intensifica puterile de cunoastere ale sufletului (...), este in primul

rand darul de luminare a mintii si, tocmai de aceea, darul de fortificare a ei in orientarea

spre Dumnezeu". Acest dar reprezinta o posibilitate pe care o putem sau nu fructifica.

Mai avem noi preocuparea de a da vietii noastre consistenta desavarsirii? Mai jertfeste

cineva timpul sau pentru comunicarea cu adancurile tainice ale Divinului pentru a regasi

forta de a trai frumos in lumina Adevarului, a valorilor modelatoare? Exista un singur

raspuns: da, cu conditia sa mergem pe Cale si sa-i ajutam si pe altii sa ne urmeze, cu

Liberul lor Arbitru.

Concluzii

Liberul Arbitru trebuie inteles ca un Dar Divin. El ar trebui sa fie traducerea in maniera

personala a Mesajului Divin.

393
Prin ganduri, vorbe si fapte omul influenteaza chiar inconstient tot ce-l inconjoara. In

momentul in care in tot ceea ce face isi utilizeaza la maxim Liberul Arbitru, totul se

amplifica.

Binele devine necesar si trebuie sa triumfe. Ponderea faptelor va creste din ce in ce mai

mult in totalul actiunilor oamenilor, iar faptele vor avea un EBF din ce in ce mai mare,

pana la maxim, cand toate vor deveni Fapte Bune. Trebuie sa ne facem Faptele Bune,

pentru a ne apropia de ceea ce am fost inainte de caderea in pacat.

Faptele Bune si Iubirea trebuie aduse in manifestare, intrucat atat timp cat raman la stadiu

de intentie, nu vor fi recompensate pe masura.

Datorita Liberului Arbitru, evolutia intregii creatii poate fi influentata la un moment dat.

In bine.

Liberul Arbitru este optiunea personala a fiecarui individ de a modela intreaga energie

astrala primita in scopul atingerii misiunii sale pe Pamant, in deplina concordanta cu

planul sau de viata. Datorita lui, omul are posibilitatea de a-si alege singur calea propriei

evolutii: conform vointei sale sau conform Voii Domnului. Este un instrument de calire a

propriei vointe in scopul evolutiei spirituale.

Pentru cunoasterea Divinitatii nu este suficient sa avem credinta si sa cautam Binele, ci

trebuie sa si aplicam practic aceasta credinta, in special prin rugaciune si Iubire.

Viata va fi traita mai mult, mai plenar, mai frumos, daca fiecare va alege sa faca cu Liber

Arbitru maxim toate Faptele Bune care-i sunt harazite de Bunul Dumnezeu. Facerea de

Fapte Bune cu Liber Arbitru maxim va influenta din ce in ce mai mult mai parametrii IE,

394
in timp. Misiunea fiecaruia va fi mereu suplimentata, vom deveni oamenii timpului si,

peste timp, ramanind la alegerea noastra: sa mai fim sau nu.

Terapii si tratamente naturiste, complementare, medicina populara,

medicina alternativa

1. Despre sanatate si boala

Cand vorbim despre sanatate sau boala, nu trebuie sa uitam prima din Legile

Kybalionului: "Totul este spirit. Universul este mental." Daca intelegem bine acest lucru,

atunci ne dam seama ca omul este ceea ce gandeste, ca trebuie sa gandeasca pozitiv,

inclusiv in ceea ce priveste starea lui de sanatate.

Iar daca apare boala, trebuie sa inteleaga ca nu este ceva intamplator. Trebuie sa caute

adevarata cauza a bolii, profunda, spirituala, pentru a intelege de ce merita acest lucru sau

ce avertisment reprezinta. Si abia dupa ce elimina cauzele primare, abia atunci va reusi sa

anuleze in totalitate si efectul - manifestarea bolii. Si cea mai buna metoda de anulare a

manifestarii bolii este cea naturala, pentru ca omul face parte din Natura.

Daca vreti sa fiti sanatosi si fericiti, nu uitati ca faceti parte din Natura, sunteti cel mai

frumos si cel mai de pret lucru din Creatie. Respectati-o! Nu uitati asta!

Mintea poate imbolnavi sau vindeca, omul alege prin atitudine.

395
 2. Secretul longevitatii

Din cele mai vechi timpuri omenirea a cautat secretul "tineretii fara de batranete si vietii

fara de moarte", de cele mai multe ori confundand nemurirea cu longevitatea. Nemurirea

in plan fizic este imposibil de atins, organismul uman, ca si toate celelalte sisteme

materializate in plan fizic, supunandu-se legii universale a ciclicitatii - formare,

dezvoltare, dezintegrare. Putem insa trai mai mult?

In antichitate, cei mai multi cautatori ai secretului longevitatii au incercat sa il gaseasca in

tot felul de sisteme materiale mai mult sau mai putin vii, considerandu-le un fel de

"magazii" ale esentei vietii umane, bazandu-se pe ipoteze derivate din crezul ca tot ce ne

inconjoara in aceasta lume se constituie ca o anexa harazita sprijinului dezvoltarii noastre.

Astfel s-au incercat diverse elixire din plante, preparate dupa niste retete foarte

complicate, pulberi de cristale, aliaje de metale sau alte preparate ale chimistilor, etc. A

fost omis un singur sistem: propriul organism. Mari maestri spirituali au descoperit ca

secretul longevitatii se gaseste in noi insine.

Organismul uman este un sistem complex constituit din trei elemente majore: materie

fizica, energie si inteligenta. Inteligenta concreta, cu alte cuvinte ratiunea, ia nastere din

interactiunea primelor doua elemente, si sre rol definitoriu ca factor perceptiv, decizional

si coordonator al actiunilor noastre cotidiene, ea fiind deci elementul prin care vom reusi

armonizarea dintre materie si energie, si conservarea acestora. Prin intermediul ratiunii si

a atributelor ei (perceptie, decizie, coordonare) se poate realiza controlul asupra

proceselor ce au loc la diferite nivele ale elementelor materie si energie, iar prin

mecanisme de autodeterminare se poate realiza si autocontrolul proceselor ce au loc la

396
diferite nivele ale elementului inteligenta. Transpunerea in practica al enunturilor de mai

sus - care constituie de fapt intregul secret al longevitatii - se face etapizat, ulterior etapele

capatand caracter permanent, altfel spus, ele devin un mod de viata. Conservarea energiei

si materiei urmareste mentinerea organismului in perfecta stare de sanatate si vitalitate, si

este precedata de o prealabila purificare obtinuta prin mijloace clasice.

Postul este cea mai eficienta metoda de purificare a sangelui, a organelor si a tuturor

tesuturilor din organism. Cele doua posturi anuale de mai lunga durata (de Pasti si de

Craciun) pe langa implicatia spirituala au si o importanta fiziologica, cele doua momente

marcand totodata si trecerea de la un tip de dieta la altul, cand, eliminarea toxinelor

specifice acumulate devine necesara. Posturile saptamanale au rol de mentinere a starii de

curatenie a organismului. Clismele purifica organismul de toxinele ce se acumuleaza in

intestin ca urmare a digestiei, prevenind imprastierea lor in organism. Este deosebit de

benefica, in special pentru un organism bolnav.

Alimentatia reprezinta unul dintre cei mai importanti factori de care depinde obtinerea

longevitatii. Epoca moderna in care traim a afectat destul de serios calitatea alimentelor

prin impactul pe care acestea il au asupra starii de sanatate a organismului. Conservantii,

stabilizatorii, colorantii, aromatizantii si alti aditivi alimentari constituie elemente pentru

care organismul nu detine cai metabolice specifice, ele imprumutandu-le, in cazurile

fericite, cu o cheltuiala energetica insemnata sau, mai grav, acumulandu-se in organism.

In ambele cazuri, rezultatul este acelasi: organismul sufera, energia se consuma si materia

imbatraneste. Pe langa calitatea elementelor, o deosebita importanta prezinta atat modul

de asociere cu proteine sau consumul de fructe imediat dupa o masa copioasa sau

397
supraalimentatia genereaza o digestie incompleta care are ca rezultat aparitia unor

subprodusi toxici, daunatori organismului.

Tutunul, alcoolul, cafeaua, ceaiul negru sunt alimente deosebit de nocive asupra

organismului, multe dintre efectele nedorite pe care le produc fiind ireversibile.

Daunatoare sunt si bauturile acidulate, inclusiv apa minerala acidulata, consumate in mod

frecvent, acestea destabilizand echilibrul acido-bazic din organism, privandu-l totodata si

de unele elemente (calciu, magneziu, fier, etc.). Un efect asemanator il produce si zaharul

rafinat.

Mediul inconjurator prezinta importanta prin calitatea aerului si natura campurilor

electromagnetice predominante. Aerul intens poluat, pe langa efectele directe ale noxelor,

afecteaza conservarea energiei organismului datorita faptului ca este lipsit de ioni

negativi, acestia reprezentand aportul energetic atmosferic. Betonul armat din constructii

modifica radiatia telurica, creand noduri suplimentare daunatoare in timp. Retelele de

inalta tensiune, transformatoarele, emitatoarele si alte surse artificiale de campuri

electromagnetice (telefoane mobile, pagere) inhiba functiile epifizei, hipofizei si alte zone

din creier, afectand imunitatea prin dezechilibrarea sistemelor energetice ale

organismului.

Starea emotionala sta la baza mentinerii echilibrului energetic intern al organismului.

Reactiile emotionale necontrolate si stresul afecteaza sever vitalitatea si imunitatea,

dezorganizeaza energiile interne, ceea ce are ca rezultat aparitia afectiunilor organice de

natura nervoasa. In mod voluntar, prin autocontrol mental se pot rezolva problemele

emotionale.

398
Sexualitatea este o mare consumatoare de energie datorita naturii ei creatoare. Momentul

conceptiei este insotit de o deplasare de energie dinspre genitori spre noul organism ce va

rezulta, aceasta energie avand rol de suport pana la dobandirea de catre fat a propriilor

sisteme energetice. In urma raporturilor care nu au ca rezultat conceptia, energia

mobilizata de catre parteneri se pierde, ducand la imbatranirea sexuala prematura a

persoanelor care practica sexul in mod excesiv. Metodele de practicare a sexului cu

conservarea energiei pot fi realizate doar in cadrul cuplurilor constante si nu au

intotdeauna rezultatul scontat.

Exercitiile fizice au o deosebita importanta in mentinerea vitalitatii organismului

stimuland circulatia sangvina si energetica, intensificand procesele de respiratie si de

curatire a tesuturilor si armonizeaza functiile sistemului nervos si a celui endocrin. Sunt

recomandate exercitiile usoare, ritmice, corelate cu o respiratie profunda, controlata.

Armonizarea materiei cu energia este considerata ca element cheie in longevitate, armonia

fiind generatoare de liniste interioara, de multumire de sine, satisfactie si bucurie -

elemente necesare unei bune circulatii energetice intr-un organism sanatos. Un pas

important in atingerea si conservarea armoniei este dobandirea claritatii mentale,

elementul atat de necesar pentru dobandirea disciplinei in modul de viata. Totodata,

claritatea mentala imbunatateste perceptia senzoriala si conceptia mentala bazata pe

perceptie, promoveaza stapanirea mentala necesara cultivarii echilibrului emotional.

Armonia dintre materia fizica si energie se concretizeaza in viata cotidiana printr-un

comportament moderat guvernat de starea de calm mental, un program riguros de

alimentatie si odihna, eliberat de orice excese, o mentalitate clara bazata pe intelepciune,

incredere de sine si nu in ultimul rand respect. Acesta este secretul longevitatii.

399
 3. Modalitati de crestere a energiei interne

Adevarata intelegere se transmite prin stari, nu prin cuvinte. In primul rand, trebuie sa ne

dam seama ca in fiecare zi noi pierdem mai multa energie decat acumulam, prin tot ceea

ce facem (ganduri, vorbe, activitati diverse, etc.). Este aproape inevitabil sa se intample

asta, pentru ca lumea exterioara, intr-un fel, "trage" de tine in toate partile, pentru a-ti

dezorganiza fiinta , astfel ca inevitabil, la sfarsitul zilei te trezesti mai obosit ca dimineata.

Si asa se intampla azi, asa si maine, si tot astfel trec anii, imbatranesti si apoi, consecinta a

epuizarii energiei, iti pierzi corpul fizic.

Marea majoritate a oamenilor spun ca acest proces este unul normal, ca nu i te poti

impotrivi. Problema consta in modul in care privesti tu viata, modul in care crezi tu ca

stau lucrurile in univers. Daca am privi mai atent natura si am sta sa studiem

performantele atinse in Orient (unde s-a ajuns la reversarea procesului imbatranirii si

chiar la nemurire - evident, nu de catre toata lumea si nu prin procedee cunoscute pe toate

drumurile), am vedea ca modul in care vedem noi lucrurile este depasit, in sensul ca este

prea putin eficient din punct de vedere energetic .

Este atat de mult de spus in privinta a ceea ce este eficient sau nu din punct de vedere

energetic, a modului in care filozofiile spirituale pe care le intalnim la tot pasul in marea

majoritate a cartilor si cursurilor de pe piata, te impiedica, de cele mai multe ori (prin

profunda identificare cu ele) sa-ti constientizezi in mod realist pozitia in univers si sa

depui eforturi pentru acumularea de energie, pentru propria evolutie - incat s-ar putea

scrie la nesfarsit.

400
Referitor la "dezorganizarea" fiintei - reversul este "unificarea" prin acumularea de

energie. Crescand astfel energia ta interna, vom depasi vibratiile tuturor tipurilor de boli

si, mai mult, cu energia in exces (dupa ce trupul fizic este complet restabilit) poti crea o

gramada de lucruri pe care sa le folosesti in evolutia ta. Din pacate, pe la noi ideea de

evolutie nu prea e privita in acest fel. Evolutia e o problema de acumulare de energie, in

mod individual, cantitativ si calitativ. Iar acest lucru se poate face cel mai eficient in

cadrul unor arhetipuri care sa contina acele idei si energii ce te pot duce la cel mai inalt

nivel - arhetipuri ce sunt transpuse, la nivel fizic, doar in scoli de constienta, in cadru

organizat. Foarte putine scoli adevarate exista in afara Orientului - tocmai de aceea

oamenii evolueaza acolo in zece ani cat altii intr-o viata sau chiar in zece..

Energia se pierde cel mai mult datorita ideilor joase pe care le avem despre noi insine. Ne

credem oameni muritori care trebuie sa faca nu stiu cate fapte bune pana la moarte, pentru

ca intr-o viata viitoare sa aiba sansa de a se apropia mai mult de Dumnezeu (dar fiecare

intelege asta in felul lui), si efectiv, "ingropati" in tot felul de filosofii spirituale uitam sa

depunem eforturi intense pentru a ajunge la cel mai inalt nivel posibil chiar in aceasta

viata. Ne bucuram ca avem "cunoastere spirituala" mai mare decat a altora - dar nu avem

acel sentiment al "urgentei" care ne-ar face sa cautam cat mai curand cea mai eficienta

modalitate de a evolua, de a creste energetic. Pentru asta e nevoie de o mare deschidere,

de o atitudine de genul "inca sunt la inceput, mai am foarte multe de aflat", destul de greu

de acceptat de majoritatea celor ce se ocupa de spiritualiate si cred ca stiu destul.

Dupa gandurile negative si ideile joase despre sine si viata, emotiile negative precum

frica, mania, nerabdarea, supararea, intoleranta, etc. sunt dintre cei mai puternici

consumatori de energie. Asta, deoarece atunci cand exprimi o asemenea emotie (te
401
identifici cu ea, iti pierzi constienta, centrul, linistea) se creaza in structurile tale adevarate

"furtuni" energetice care trag in afara foarte mult din puterea pe care o aveai disponibila

in acel moment. Ati observat ca dupa exprimarea acestor emotii va simtiti ceva mai slabiti

? Si asa azi, asa maine, pana cand...

Alimentatia este si ea un consumator, dar, cred eu, unul dintre cei mai "mici". Bine, la

inceput, cand ai un nivel relativ obisnuit, ea este extrem de importanta, dar, avansand si

acumuland energie prin alte metode, poti depasi oarecum vibratia "negativa" a unui

anume tip de aliment. Unul din cei mai mari consumatori de energie este respiratia

defectuoasa, din varful plamanilor. O respiratie eficienta, care sa aduca energie foarte

multa in corp necesita o implicare atat a plamanilor cat si, mai ales, a intestinelor.

Modul de a merge (dezordonat, grabit), de a dormi, de a privi, de a vorbi si gesticula pot

duce si ele la pierderi ale energiei interne. Ar trebui invatate modalitati prin care energia

sa intre in timpul acestor activitati. Tocmai din acest motiv, inca din antichitate, in

adevaratele scoli de constienta si materialele ezoterice se pune acccent, in primul rand, pe

ceea ce se numeste "a fi constient de tine insuti".

Cu aceasta trecem efectiv la modalitati de acumulare. Pentru ca energia sa intre in

structurile noastre, in loc sa iasa, cum se intampla de obicei, ar trebui sa fii centrat pe tine

insuti tot timpul . Astfel, agitatia inconstienta, gandurile haotice, emotiile necontrolate se

reduc pana ce treptat dispar. E un lucru destul de dificil sa reusesti sa te controlezi -

trebuie sa-ti incetinesti miscarile pentru a le putea observa si trebuie sa fii capabil sa-ti

mentii starea de centrare. In scolile de constienta sunt multe exercitii, atat statice

(meditatii) cat si dinamice, care servesc acestui scop: obtinerea constientei de sine (adica
402
simtirea efectiva a propriului trup, a organelor, a energiilor si emotiilor aferente - putand

chiar transforma emotiile negative in pozitive). Acest lucru duce la cresterea puternica a

energiei interne si constituie, totodata, primul pas pe calea evolutiei. A crede ca poti

evolua, ca poti obtine anumite capacitati fara a deveni din ce in ce mai constient de sine,

fara a te "unifica" din ce in ce mai mult este, o iluzie.

Pe langa tot felul de exercitii ce au ca scop marirea constientei, foarte importante pentru

acumulare energetica sunt: alimentatia potrivita (iar aici fiecare simte pentru el ce i se

potriveste), ne-risipirea energiei sexuale si a emotiilor si in special, dorinta intensa de a

cauta mereu ceea ce este eficient din punct de vedere energetic. Aceasta din urma produce

acea "efuziune" interioara care te trage efectiv in sus si sustine acumularea.

Putem spune ca evolutia si acumularea energetica sunt o problema de alchimie interna.

Asa cum exista alchimia externa (transformarea plumbului in aur - iar in zilele noastre, in

planul alimentatiei, de exemplu, aparitia suplimentelor nutritive care combina in ele

elemente complexe, avand o energie puternica), alchimia interna reprezinta, modalitatea

cea mai eficienta de acumulare energetica si evolutie, care inglobeaza si dezvolta tot ceea

ce se gaseste fragmentat in alte sisteme.

4. Hrana noastra cea de toate zilele

Cel mai important factor in mentinerea sanatatii este alimentatia, ea fiind furnizorul de

materie si energie pentru buna dezvoltare si functionare a corpului uman. Statisticile

medicale prezinta din cand in cand cate un grup mai mare de boli ca fiind maladiile

secolului douazeci, iar printre cauzele sau factorii favorizanti este enumerata si nutritia

403
deficitara sau in functie de caz, abuziva. De ce oare alimentul, care este baza existentei

noastre, sa fie cauza unor maladii?

Epoca moderna a adus dupa sine o mare afacere pentru producatorii si comerciantii de

produse alimentare si un plus de confort pentru consumatori. Daca acum cateva zeci de

ani majoritatea alimentelor proveneau din productia proprie a individului, iar alimentele

erau integral pregatite in casa, astazi raportul s-a modificat: cea mai mare parte a

alimentelor provine din reteaua de magazine alimentare, iar o buna parte din alimentatie

are la baza produse semipreparate. Producatorii industriali de alimente, pentru a rezista

concurentei existente pe piata trebuie sa prezinte pe piata produse "calitativ" superioare,

adica sa aiba un aspect agreat de client, miros si gust placut si termen de valabilitate cat

mai mare.

Dar pentru a satisface aceste deziderate, alimentele sunt prelucrate prin inglobarea de asa-

zisi aditivi alimentari (coloranti, emulgatori, stabilizatori, antioxidanti, conservanti,

aromatizanti, etc. ) care se regasesc in compozitia inscriptionata pe ambalaj (daca ea

exista) sub forma unor coduri: E 954 (pentru zaharina), E 330 (acid citric), E250 si E 251

(nitriti, respectiv nitrati din mezeluri), etc. Acesti aditivi sunt utilizati doar cu avizul

Ministerului Sanatatii si la prima vedere par inofensivi, dar in timp se constata ca lucrurile

stau cu totul altfel. Spre exemplu zaharina a fost folosita (si la noi inca mai este) ca

indulcitor pentru diverse preparate hipocalorice. Vreme de multi ani s-a crezut ca este o

substanta totalmente inofensiva pentru organism, dar cercetari recente au aratat ca ea

prezinta potential cancerigen, ceea ce a facut ca in multe tari occidentale sa fie

recomandata retragerea ei din consum.

404
Ce sunt de fapt acesti aditivi alimentari? Cea mai mare parte a lor sunt substante chimice

de sinteza care nu se gasesc in mod natural nici in regnul vegetal nici in cel animal, deci

nu ar trebui sa faca parte din alimentatia noastra. Organismul uman, vazut prin prisma

biochimica, nu detine cai metabolice proprii acestor substante, iar pe de alta parte, aceste

substante care sunt obtinute in urma unor reactii chimice "in eprubeta", sunt lipsite de

energiile vitale pe care in mod natural substantele produse de natura le contin. Din acest

punct de vedere, putem spune ca aditivii alimentari sunt substante "moarte", ba mai mult,

ei sunt, prin imprumutarea de cai metabolice necesare biotransformarii lor in vederea

eliminarii din organism, consumatori de energie vitala din rezerva proprie a organismului.

Care sunt oare proprietatile acestor aditivi? Spre exemplu, colorantii alimentari sunt

substante de sinteza a caror molecule au proprietatea de a se fixa ori pe grasimi ori pe

fibrele celulozice din alimente. Cele mai nocive sunt cele care se fixeaza pe grasimi,

pentru ca acestea odata ajunse in organism se vor depune in tesutul adipos, colorandu-l,

iar mai tarziu pot genera diverse probleme de sanatate. Conservantii sunt substante

chimice care impiedica dezvoltarea microorganismelor prin blocarea unor enzime vitale a

acestora sau prin distrugerea membranei lor celulare. Nu avem nici o garantie ca aceste

fenomene, chiar daca nu sunt sesizabile prin mijloacele actuale de investigare, nu au loc si

in organismul nostru, undeva la scara moleculara, dar cu efecte grave in timp.

In ultima perioada, pietele noastre au fost invadate de tot felul de fructe a caror perioada

de coacere este in cu totul alt sezon al anului. In mod normal fructele, in special cele de

toamna, se pot pastra o perioada de timp, dar semnele imbatranirii si degradarii lor vor

deveni evidente. Cum de totusi cele din comert arata de parca tocmai ar fi fost luate din

pom? Nimic mai simplu: dupa recoltare, ele sunt tratate cu niste substante care impiedica
405
degradarea lor fizica. Dar ceasul biologic al fructului lucreaza in continuare, energiile

degradandu-se si fructul devenind o masa vegetala moarta, pe care imi vine sa o

asemuiesc cu o bucata de plastic gustos. Daca aceste substante ar ramane doar pe coaja

fructului, nu ar fi nici o problema, dar ele se absorb in interior, de aici ramanand doar un

pas pana la patrunderea lor in organismul nostru. Stim despre aceste substante ca in doze

rezonabile nu au efect toxic vizibil si imediat asupra organismului uman, dar nu stim ce

efecte pot avea in timp la scara moleculara si ce boli ascunse ar mai putea favoriza.

O gaselnita alimentara deosebit de interesanta este margarina, despre care se afirma intr-

un mod cu totul hazardat ca este un produs natural. Este adevarat ca la baza procesului de

fabricatie stau uleiuri vegetale dar nu stiu cat de natural mai este un produs care este

supus unei hidrogenari la cald, in prezenta nichelului pe post de catalizator. Rezultatul

acestui proces este acea masa alba, a carei structura chimica difera exact prin

caracteristica de baza care face uleiul vegetal mai sanatos decat grasimea animala si

anume gradul de nesaturare (exprima prezenta unor duble legaturi in molecula grasimilor

din uleiul vegetal si care lipsesc la grasimile animale). Deci diferenta dintre margarina si

grasimea animala este doar de origine, organismul uman depunand acelasi efort energetic

pentru metabolizarea amandurora.

Cand si cum vom afla cat de nocivi pentru sanatatea noastra sunt ceilalti aditivi

alimentari, nu stiu cum sa va spun, dar haideti sa consumam mai putina carne mai rosie si

mai frageda decat este ea in realitate, mai putine fructe prea aratoase atunci cand nu e

timpul lor, mai putine conserve si alte semipreparate, mai putine alte gaselnite alimentare

si sigur vom fi mai sanatosi.

406
 5. Apa

Din timpuri imemoriale, apa, exercitand o enigmatica atractie, a fost considerata un mijloc

de vindecare extrem de inportant. In toate culturile lumii se considera odinioara ca apa

este un "vehicul" perfect pentru a aduce misterioasele forte vindecatoare ale naturii in

fiinta umana. In medicina populara romaneasca, de exemplu, se considera ca apa poate

"imprumuta" puterile binefacatoare ale rasaritului de soare, ale lunii, ale plantelor, ale

aurului ori ale cuvantului rostit sau scris. Mergand pe urmele traditiei medicale din

diferite zone, descoperi leacuri ale caror frumusete, simplitate si mister te incanta.

In Muntii Apuseni, apa capta puterea vindecatoare a aurului, daca era pregatita astfel: o

radacina de morcov se scobea ca un pahar, apoi se puneau in ea apa de fantana si un ban

sau un inel de aur (importanta se pare ca era forma circulara), se lasa cateva ore, apoi se

bea. Era un remediu de exceptie contra bolilor de ficat. In mai toate zonele tarii, roua de

pe flori, care "vedea" lumina rasaritului de soare, era folosita contra bolilor de piele si a

deochiului. Apoi, cele mai puternice elixiruri de dragoste se faceau in Bucovina (regiune

romaneasca, actualmente pe teritoriul Ucrainei), din apa adusa la ceas de noapte dintr-o

fantana in care se oglindea luna. Apa tinuta intr-un vas de lut ars, pe fundul caruia este

scris numele lui Dumnezeu in toate limbile pamantului, este un alt exemplu. Impregnarea

apei cu puterea cuvantului rostit al faimoaselor descantece a fost probabil practica de

medicina magica cel mai des utilizata la noi in tara. Aceasta scurta trecere in revista a

unor traditii stravechi arunca o lumina cu totul diferita asupra proprietatilor acestui

element al naturii, cu care suntem atat de obisnuiti: apa. Oare toate aceste practici sa fie o

simpla superstitie?

407
 5.1. Apa de flori

Intre alte remedii forte recomandate in cazuri extreme (cum ar fi socurile post traumatice,

lesinul, crizele de epilepsie), la loc de cinste se afla remediile doctorului Bach. Dar ce

sunt de fapt aceste Remedii Bach? Ele nu sunt altceva decat apa de izvor, in care s-a

scufundat vreme de cateva ore (nu prea multe) o cantitate mica de ierburi si flori. Sunt

niste remedii cat se poate de nestiintifice care, daca n-ar exista homeopatia, ar putea fi

luate drept inselatorie, dar care au vindecat deja mii de oameni.

Tara de origine a acestor remedii este Marea Britanie. De altfel, in aceasta tara, apa este la

mare pret! Un scotian a avut ideea sa lase apa in apropierea florilor vreme de cateva ore,

ca sa se impregneze cu radiatia lor subtila, si apoi sa o administreze ca medicament.

Sarlatanie curata s-a spus. Lucru curios insa, apa respectiva, ambalata in flacoane pe a

caror eticheta scria conform normelor de protectie a consumatorului: "100% apa, fara

adaos de ierburi sau alte substante", a vindecat cateva mii de oameni. Creatorul acestui

remediu s-a explicat: Si o bucata de fier, si un magnet au din punct de vedere chimic

aceeasi compozitie, dar intre ele exista o diferenta majora, pe care o poate constata

oricine. De ce n-ar fi si cu apa la fel? Vom lua lamurirea domnului McInnes ca idee forte

pentru a explica tainica putere tamaduitoare a remediilor care vor urma.

5.2. Apa de piramida

Despre efectul de piramida s-au scris nenumarate carti - unele intr-un stil stiintific riguros,

altele intr-o maniera mai fantezista - insa valabilitatea fenomenului nu poate fi contestata.

Despre ce este vorba? Majoritatea proceselor naturale care se desfasoara in organismele

vii se intensifica si se armonizeaza atunci cand acestea sunt introduse in campul de forta

408
al unei piramide construite, pastrand proportiile celebrului monument al faraonului Keops

din Egipt. Cel mai puternic efect se obtine atunci cand organismele sunt plasate intr-un

loc situat la o treime de la baza piramidei si la doua treimi de varful ei.

S-a constatat ca nu numai organismele vii, ci chiar si materia neinsufletita capata

proprietati deosebite atunci cand sunt introduse in piramida. Apa tinuta in piramida

(plasata la o treime de baza) devine, din punct de vedere microbiologic, mai pura, se

pastreaza mai mult timp si, mai ales, atunci cand este administrata organismelor vii, are

efecte stimulative asupra proceselor de crestere si efecte curative pentru o lista foarte

lunga de afectiuni.

Daca ar fi sa judecam dupa aceasta lista, apa de piramida ar fi un panaceu, or, in realitate,

nu este chiar asa. De fapt, aceasta apa se pare ca nu actioneaza asupra unei boli anume, ci

chiar asupra organismului pe ansamblu, stimulandu-l sa se apere singur. Persoanele la

care "prinde" cel mai bine tratamentul cu apa de piramida s-au dovedit a fi cele care se

confrunta cu blocarea proceselor de eliminare a toxinelor si care prezinta o receptivitate

foarte mare la factorii perturbatori din mediul exterior (cum ar fi poluarea aerului si a

alimentelor, poluarea sonora, diferitele circumstante care genereaza stres psihic). Mai ales

acestor persoane le este recomandata aceasta apa, in cazul unor afectiuni cum ar fi:

astenia, constipatia, bolile de piele, tulburarile de asimilatie, apetitul dereglat, afectiunile

digestive (colite, enterite, anaciditate). Dintre bolile mai grave, in care administrarea apei

de piramida are efecte de exceptie, mentionam: cancerul, scleroza in placi, bolile virale

recidivante, marea majoritate a afectiunilor autoimune. Cum se obtine si cum se pastreaza

apa de piramida.

409
Pentru a obtine apa de piramida ne trebuie, fireste, in primul rand o piramida, si nu facuta

oricum, ci respectand riguros proportiile celei din Egipt. Intrucat nu ne propunem in acest

articol sa tinem un mic curs de geometrie, va sugeram fie sa va construiti singuri o

piramida de sarma, fie sa va cumparati una gata facuta de la magazinele naturiste. Cel mai

bun material pentru constructia acestor piramide miniaturale este, se pare, cuprul. Efectul

este cu atat mai puternic, cu cat piramida este mai mare. Vasul in care este pusa apa este

cel mai bine sa fie facut din portelan sau sticla. Locul in care se plaseaza vasul trebuie sa

fie situat, asa cum spuneam, la o treime de baza piramidei. Durata de energizare a apei

este de minimum 12 ore (dupa unii autori - 24 de ore). Apa folosita va fi, de preferinta, de

izvor sau plata. In ultima instanta, poate fi folosita si apa de robinet, dar efectul va fi mai

slab. Timpul de pastrare a apei de piramida trebuie sa nu depaseasca 24 de ore. Apa de

piramida nu se fierbe, nu se mai prepara in nici un alt mod. In cazul in care se fac

preparate din plante si vrem ca ele sa beneficieze si de efectul de piramida, acestea vor fi

puse sub piramida doar dupa incheierea tuturor proceselor de prelucrare.

5.3. Cura cu apa de piramida

In general, nu este recomandat sa bem la nesfarsit apa de piramida. Ca orice remediu, si

aceasta apa nu inseamna doar materie, ci si informatie. Asa cum, dupa ce citim ceva, ne

este necesara o perioada de odihna mentala pentru asimilare si prelucrare, la fel si

organismului "hranit" cu acest tip de apa trebuie sa-i dam ragazuri sa "digere" informatia

primita (acest lucru este valabil si pentru apa magnetizata, dinamizata etc.). Durata curei

cu apa de piramida va fi mai mare de 14 zile si nu va depasi 3 luni consecutiv (cu doua

410
saptamani pauza). Pe parcursul curei va fi bauta, in loc de apa obisnuita, doar apa de

piramida, excluzandu-se in acelasi timp din alimentatie, pe cat se poate, hrana toxica, care

ar putea perturba asimilarea energiei specifice acestei ape (alimentele cu aditivi sintetici,

carnea, margarina, zaharul)Efecte adverse la aceasta cura nu se cunosc.

Piramida energetica - Elemente de constructie

Se utilizeaza, ca material, sarma de cupru, intre 1,5 si 4 mm grosime, de regula neizolata.

In cazul in care dispunem numai de sarma izolata, pentru a evita pierderea de timp, putem

indeparta izolatia doar in zonele de contact, la cele cinci varfuri ale piramidei. Aceste

piramide se pot confectiona manual, prin indoirea la capete a celor noua bucati de sarma.

Cel de-al noualea segment, respectiv stalpul central, trebuie sa fie coborat din varful

piramidei pana la nivelul sarmelor de la baza piramidei. Cei care dispun de cele necesare,

precum si de pricepere si indemanare tehnica, pot confectiona piramide prin sudare,

alamire etc., obtinand forme cat mai apropiate de perfectiune. Se utilizeaza un volum de

apa care reprezinta a zecea parte din volumul piramidei. Totusi, nu se produc efecte

negative in conditiile unor abateri de Âą 10%, daca nu avem posibilitatea unor masuratori

exacte.

Ca proportii, de pilda, pentru circa 1,350 litri de apa, se construiesc piramide avand

laturile bazei de 40 cm si muchiile de 38 cm fiecare; pentru doi litri, 45 cm, respectiv 42,8

cm; pentru 2,650 litri, 50 cm, respectiv 47,6 cm etc. Laturile bazei trebuie sa fie orientate,

pe cat posibil, cat mai exact pe punctele cardinale. Pentru evitarea patrunderii prafului si

altor impuritati, piramida poate fi acoperita cu o folie de celofan, respectiv o alta piramida

411
(husa), fara efecte negative. Apa se pune sub piramida, in jurul stalpului, in vase din sticla

sau din lut ars, cu deschidere larga (de exemplu: borcane). Inaltimea suprafetei apei

trebuie sa fie cat mai sus posibil, in zona jumatatii superioare a inaltimii piramidei (in

jumatatea inferioara, in unele faze ale lunii, se constata cresterea aciditatii).

5.4. Utilizarea apei

Apa se tine sub piramida timp de 24 de ore, ca regula generala. Nu se constatata efecte

negative evidente daca, in unele imprejurari, se intarzie scoaterea vaselor de sub piramida.

Este indicat ca acestea sa reprezinte insa exceptii, fara a se transforma in regula generala,

pentru evitarea unei energizari exagerate. Apa obtinuta in conditiile de mai sus poate fi

pastrata in sticle cu dop o perioada mare, chiar si la frigider in timpul verii, consumandu-

se dupa necesitati. In primele zile se beau cantitati mai mici, pentru obisnuirea

organismului. Aceasta apa se poate utiliza concomitent cu alte tratamente, pe care le

potenteaza.

5.5 Apa dinamizata

Este un remediu inspirat dintr-unul din principiile homeopatiei. In aceasta ramura

medicinii, se considera ca valoarea terapeutica a unei substante creste foarte mult atunci

cand ea este "dinamizata", adica atunci cand este agitata mecanic. Vindeca tulburarile

digestive si inapetenta. Leacul este incredibil de simplu: luati un vas cu capac, umpleti-l

cu apa, dupa care il agitati de aproximativ 100 de ori. Imediat dupa aceea il puteti bea.

Rezultatul: tulburarile de digestie si de apetit vor disparea imediat. In homeopatie, se stie

insa ca foarte mult conteaza cine face aceasta dinamizare a apei. Cele mai bune si mai

cautate remedii homeopatice se spune ca se fac la anumite manastiri izolate (multe din ele

412
situate in Alpii elvetieni), unde traiesc oameni de o mare puritate, care, efectiv, incarca in

timpul dinamizarii aceste remedii cu o energie binefacatoare. Privind din aceasta

perspectiva, putem spune ca formula apei dinamizate este: apa agitata mecanic + credinta

si iubirea celui care realizeaza aceasta operatie. Cu o asemenea formula, ne dam seama ca

aceasta apa are si niste indicatii pe masura.

Cele mai receptive la tratament sunt bolile produse pe fondul lipsei de vitalitate si al

"golurilor" afectiv-emotionale:

 anorexia, incapacitatea de a asimila, digestia lenesa;

 apatia, astenia psihica, depresiile;

 tulburarile digestive aparute pe fondul tensiunilor psihice;

 lipsa de minerale;

 crizele de astm si de sufocare care apar pe fond de stres sau fara un motiv

aparent;

 cosmarurile, somnul agitat (mai ales la copii);

 toate afectiunile grave in care pacientul se confrunta temporar cu slabirea

vointei de a trai (simptom aparut frecvent in anumite faze ale cancerului, mai

ales, dar nu numai).

Modul de obtinere a apei este descris mai sus. Este bine ca administrarea ei sa se faca

regulat, cam la aceleasi ore din zi, cu jumatate de ora inainte de masa. Agitarea apei

trebuie facuta cu putin inainte de a fi consumata, iar aceasta operatie va fi facuta cu mult

entuziasm si participare afectiva, pentru a "incarca" intr-un mod corespunzator remediul.

413
Curele cu apa dinamizata pot avea durate cuprinse intre o saptamana si trei luni,

incontinuu. Pauza dintre cure este de 1-2 saptamani.

5.5. Apa dinamizata

Este un remediu inspirat dintr-unul din principiile homeopatiei. In aceasta ramura

medicinii, se considera ca valoarea terapeutica a unei substante creste foarte mult atunci

cand ea este "dinamizata", adica atunci cand este agitata mecanic. Vindeca tulburarile

digestive si inapetenta. Leacul este incredibil de simplu: luati un vas cu capac, umpleti-l

cu apa, dupa care il agitati de aproximativ 100 de ori. Imediat dupa aceea il puteti bea.

Rezultatul: tulburarile de digestie si de apetit vor disparea imediat. In homeopatie, se stie

insa ca foarte mult conteaza cine face aceasta dinamizare a apei. Cele mai bune si mai

cautate remedii homeopatice se spune ca se fac la anumite manastiri izolate (multe din ele

situate in Alpii elvetieni), unde traiesc oameni de o mare puritate, care, efectiv, incarca in

timpul dinamizarii aceste remedii cu o energie binefacatoare. Privind din aceasta

perspectiva, putem spune ca formula apei dinamizate este: apa agitata mecanic + credinta

si iubirea celui care realizeaza aceasta operatie. Cu o asemenea formula, ne dam seama ca

aceasta apa are si niste indicatii pe masura.

Cele mai receptive la tratament sunt bolile produse pe fondul lipsei de vitalitate si al

"golurilor" afectiv-emotionale:

 anorexia, incapacitatea de a asimila, digestia lenesa;

 apatia, astenia psihica, depresiile;

 tulburarile digestive aparute pe fondul tensiunilor psihice;

414
  lipsa de minerale;

 crizele de astm si de sufocare care apar pe fond de stres sau fara un motiv

aparent;

 cosmarurile, somnul agitat (mai ales la copii);

 toate afectiunile grave in care pacientul se confrunta temporar cu slabirea

vointei de a trai (simptom aparut frecvent in anumite faze ale cancerului, mai

ales, dar nu numai).

Modul de obtinere a apei este descris mai sus. Este bine ca administrarea ei sa se faca

regulat, cam la aceleasi ore din zi, cu jumatate de ora inainte de masa. Agitarea apei

trebuie facuta cu putin inainte de a fi consumata, iar aceasta operatie va fi facuta cu mult

entuziasm si participare afectiva, pentru a "incarca" intr-un mod corespunzator remediul.

Curele cu apa dinamizata pot avea durate cuprinse intre o saptamana si trei luni,

incontinuu. Pauza dintre cure este de 1-2 saptamani.

5.6. Apa magnetizata

Cu mult inainte de a se fi descoperit magnetul in Europa, in Extremul Orient, in India si in

China mai ales, efectele terapeutice ale acestuia au fost intens studiate. Aceasta terapie

straveche a ajuns pana in zilele noastre, fiind folosita cu mult succes in tratarea bolilor,

desi, din punct de vedere stiintific, nimeni nu poate raspunde cu exactitate la intrebarea:

Cum poate influenta un magnet organismul uman?

Afectiuni tratate cu succes cu apa magnetizata.Daca apa de piramida are darul de a

revigora fiinta, de a o ajuta sa controleze influentele exterioare, apa magnetizata are un rol
415
de armonizare generala foarte interesant. Efectele cele mai bune s-au observat la curele cu

apa magnetizata, in tratarea afectiunilor care apar si se agraveaza pe fondul unor probleme

emotionale:

 hipertensiune, aritmie cardiaca;

 ulcer gastric, colita de fermentatie;

 dispepsie si constipatie, tulburari de tranzit intestinal cronicizate;

 diabet - are un rol adjuvant in stabilizarea glicemiei, a carei valoare, este stiut,

variaza foarte mult in functie de starea emotionala;

 nevralgii diverse, migrene.

Apa magnetizata mai este folosita cu rezultate bune in tratarea tulburarilor de asimilatie

(inclusiv in insuficienta de calciu si de magneziu, in anemia feripriva).

Cura cu apa magnetizata

Se face foarte simplu: vreme de doua saptamani se bea doar apa tinuta vreme de 8-12 ore

in cupa cu magneti. Dupa cele doua saptamani de cura, se fac 1-2 saptamani de pauza,

dupa care cura se poate relua. Cupele pentru magnetizarea apei le gasiti in magazinele ce

comercializeaza produse chinezesti. Constructia lor este simpla, in peretii lor fiind

introdusi doi magneti care creeaza un camp magnetic vertical (astfel incat, daca

introducem in cupa magnetica o moneda metalica, ea se va ridica pe cant). Contraindicatii

la cura cu apa magnetizata nu se cunosc.

416
 5.7. Apa vietii

Metoda traditionala chinezeasca Wushu - Anotimpurile vietii rationale

Unitatea, legatura directa intre viata si apa fiind aproape o axioma, nu mai poate mira pe

nimeni utilizarea intensiva interna sau externa a acestui lichid miraculos in practica vietii

rationale, in profilaxie, in diverse terapii. Exista o multime de efecte binefacatoare:

 Boli interne - migrene, hipertensiune, anemii, reumatism, pareza faciala, obezitate,

artrita, tahicardie, astenie, tuse, astm, bronsite, TBC pulmonar, meningita, afectiuni

hepatice, hiperaciditate, dezinterie, constipatie, hemoroizi, diabet etc.

 Afectiuni ORL - rinite, faringite, laringite etc.

 Afectiuni ginecologice - diverse dereglari, cancer uterin, cancer mamar, probleme

uterine, vaginale etc.

 Oncologie - diverse.

 Domeniul radioactiv - iradieri, elimina efectele primare si secundare ale

tratamentului cu cobalt etc.

Se cerceteaza in alte directii, existand motive de cercetare justificata; recomandat, de

asemeni, profilactic si celor ce manuiesc substante radioactive. Procedeul este cat se poate

de simplu: se bea dimineata apa pe stomacul gol. Secretul consta in: Cat? Cum? si Cand?

Se bea in prima jumatate de ora (cel mult) dupa trezire, preferabil asezat, se continua zi de

zi, evitand orice intrerupere, mai ales in primele 21 de zile, dar, pe cat posibil, si in timpul

urmator.

Efectele cresc proportional cu deprinderea si continuitatea practicii. Cat? Se incepe cu 1,5

litri si, in circa 2-3 saptamani se va ajunge la cantitatea optima de 3,5 litri. Doza nu este
417
nici exagerata, nici absurda. Atat introducerea, cat si eliminarea se regleaza dupa primele

zile. Folositi apa filtrata si la temperatura camerei in care ati dormit, niciodata racita in

frigider. Foarte important este ca dimineata sticla cu apa sa fie agitata de 120 de ori cu

ajutorul mainilor, rezultand astfel apa dinamizata si vibrata de potentialul bioenergetic

uman (creste procentul de oxigen in apa, purificand-o astfel), compatibilizandu-se cu

corpul fizic si energetic al celui care consuma apa.

Daca apa este expusa rasaritului soarelui - solarizata - isi mareste raza de actiune si

rezultatele sunt mai mari. Pe langa mecanismele biofizice si biochimice implicate,

procedeul stimuleaza etajele bioinformationale profunde ale vietii, zonele fundamentale,

inclusiv energia ancestrala (descrisa in acupunctura), armonizandu-le, reconstruind starea

de sanatate. Fiti ironici daca vreti, dar dupa ce ati incercat procedeul. Din punct de vedere

medical, procedeul este profilactic pentru cei considerati sanatosi si curativ pentru mai

multe categorii de persoane suferinde. Daca pentru primii sfatul medicului este necesar,

pentru ultimii el este obligatoriu. Atentie sporita pentru varstnici, cardiaci, hipertensivi,

cei cu probleme renale se vor opri la 2-2,5 litri si vor avansa foarte lent catre aceasta

cantitate.

Alimentatia ramane normala (preferabil predominand fructele, legumele, zarzavaturile,

sucurile naturale etc.), eliminand, pe cat posibil, sarea (in special cei in varsata, suferind

de hipertensiune sau cei cu tendinta de retentie a apei in tesuturi), dar adaugand vitamine

cu suplimente nesodice (cca 1 lingurita rasa de sare dietetica/zi luata cu putin sifon) daca

nu se poate renunta total la sare.

418
Precautii:

A nu se manca seara dupa ora 19 si a se manca dupa 2-3 ore dupa aplicarea acestei

tehnici. Nu se impune renutarea la fumat. Interesant este ca, adesea, numarul de tigari

consumate scade de la sine. Nu este necesar nici intreruperea unei eventuale medicatii, dar

nici medicul nu ramane suveran in apreciere.

Reactii secundare: posibile mancarimi, senzatie de oboseala, buimaceala, umflarea

picioarelor, usoara nervozitate. Totul trebuie sa decurga in mod progresiv 0,5

litri/saptamana adaugati la cantitatea initiala. La aceste reactii se recomanda: scaderea

volumului de apa pana la domolirea simptomelor, reluarea mai lenta a cresterii sale

permitand adaptarea corpului; masajul plantar (mai ales in scobitura talpii - 5 minute) si

exercitii de respiratie profunda, calmantele si tonifiantele sunt, in general, valabile.

Din punct de vedere tehnic, secretul propriu-zis al acestei metode, cel ce declanseaza

efectele binefacatoare, detoxifiante, endocrine, neuropsihice, bioenergetice, este dozarea

cantitatii cu timpul scurt (totul se bea in maximum 10-15 minute ale primei jumatati de

ora de la trezire) si modul de gradare.

Va propunem urmatoarea schema: daca ati constatat initial ca puteti sa beti dintr-o data

900 ml de apa, beti numai 750-800 grame de apa, dar dupa 5-10 minute adaugati inca

150-200 ml. Atat in acea zi (afara de apa alimentara cand va este sete). Dupa 2-3 zile

identice, veti constata ca puteti bea dintr-o data 1100 ml. Beti doar 1 litru (deci mereu mai

putin decat maximum posibil). In schimb dupa 5-7 minute mai beti 150-200 ml. Si tot asa,

ceva mai putin de maximum de cantitate plus cca 200 ml pana cand ajungeti la cei 3,5

litri. Ajunsi aici (in ceva mai mult de o luna), ramaneti constant! Cel putin 21 de zile.

419
Devenind natural, exercitiul se poate exersa toata viata sau macar o perioada de 3 luni pe

an in cazul unei persoane sanatoase, ultima luna servind retragerea cat mai gradata din

practica. In lunga sa istorie in contextul medicinii traditionale chineze, acest procedeu nu

a inregistrat nici un accident major. Aceasta nu justifica aruncarea in practica orbeste, fara

pregatire. La fel de nociv este scepticismul arogant si ignorant care se face a uita ca

trebuie sa invatam necontenit din tot ce poate preveni sau reduce suferinta oamenilor,

adica a noastra. Acest procedeu este un exercitiu de baza in Wushu (artele martiale

chinezesti) si a fost pastrat secret timp de milenii pentru faptul ca, pe langa efectele

vindecatoare, potenteaza toate fortele latente, reorganizeaza si remonteaza toate structurile

dupa informatiile date de energia ancestrala. Nu uitati, rezultatele vin in timp, practicand

regulat, cu perseverenta si incredere. Trebuie sa incercati pentru ca merita.

6. Combaterea consumului de alcool

Exista o metoda extraordinara prin care se poate combate consumul de bauturi alcoolice si

nu numai. Se refac ficatul si rinichii si se previn numeroase boli. Este o metoda cunoscuta

de multa vreme si care consta in inghitirea unor cantitati mari de apa curata. In China se

numeste "cura de apa". Conform legendei, sfatul a venit de la un batran in plina putere:

"Multa vreme am fost bolnavicios si am suferit. Din aceasta cauza viata imi era un chin,

lumea nu avea nici un farmec pentru mine. Pana in ziua cand la coliba mea a poposit un

calator care m-a rugat sa-i dau ceva de mancare. Am stat cu el de vorba, i-am spus

necazurile mele. El mi-a taiat lemne, mi-a reparat acoperisul. Cand sa plece, mi-a spus: In

seara asta nu manca decat fructe. Maine dimineata, imediat dupa ce te scoli, du-te la

420
fantana si ia o galeata de apa. Nu te spala, nu manca, dar respira adanc aerul curat al

diminetii si bea o jumatate din galeata cu apa, privind cum rasare soarele. Fa asta in

fiecare zi din viata ta si vei scapa de batranete. Toate bolile te vor ocoli si vei trai o viata

noua."

Apoi, calatorul a plecat in drumul sau. Am cugetat, m-am hotarat si a doua zi dimineata

am facut cum mi-a zis calatorul. La inceput mi-a fost greu sa beau apa. Am urinat mult.

Aveam ameteli, dar nu m-am lasat pana nu am terminat toata apa. Dupa asta, mancarea

din ziua aceea mi s-a parut cea mai - gustoasa din cate am inghitit vreodata. Dupa o

saptamana am ajuns sa beau usor toata apa. N-am mai urinat asa mult, n-am mai avut

ameteli. In curand m-am insanatosit si de atunci n-am mai fost niciodata bolnav. Aceasta

s-a intamplat acum 30 de ani, pe cand aveam 40. In fiecare zi, fara nici o exceptie, am

baut apa si mi s-a parut ca orice noua zi este mai buna decat cea dinaintea ei. Acum imi

face placere sa traiesc si sa calatoresc. Si spun povestea asta tuturor celor care vor sa

asculte.

Din punct de vedere stiintific, justificarea "curei de apa" consta in umplerea intestinului

gros cu apa, ceea ce face colonul mai activ in productia de sange proaspat (hematopoeza).

Spalarea regulata regulata cu apa a colonului curata pliurile sale interioare, in care de

obicei stagneaza resturile alimentare a caror descompunere si stationare produc

numeroase toxine otravitoare pentru organism. Practic, apa se va bea in cursul primei

jumatati de ora dupa trezire. Poate la inceput veti avea unele senzatii neplacute, nu va

speriati, insistati si, in curand, senzatiile vor disparea de la sine. Nu inghititi de la inceput

toata cantitatea. incercati sa ajungeti la 1,5 litri dupa o saptamana si la 3,5 litri in a doua.

421
Eventual consultati si un doctor care, desi s-ar putea sa nu sustina ideea vindecarii cu

ajutorul acestei cure, este competent sa va indice o contraindicatie clara in cazul dvs.

personal. Este foarte important sa nu intrerupeti practica nici macar o zi. "Esti intelept

daca mergi incet, dar esti un prost daca te opresti la jumatatea drumului". Nu mai exista

alta regula sau retinere si puteti face orice veti dori in privinta alimentatiei sau a bauturii.

La stabilizarea dozei se urmeaza 21 de zile minim pentru ca rezultatele sa inceapa sa

apara.

7. Apa - un mod natural de ingrijire a pielii

Dintre toti agentii cosmetici pe care ii utilizam, apa ne este cel mai la indemana. E necesar

insa sa stim cum sa profitam de pe urma acestui valoros factor de ingrijire a tenului

nostru. Apa constituie 70% din greutatea noastra corporala, iar organismul pierde zilnic

apa prin respiratie, transpiratie si rinichi deci e nevoie ca apa pierduta sa fie inlocuita in

cursul aceleiasi zile (ca atare sau prin alimente) pentru ca organismul sa functioneze

normal. Cantitatea de lichid necesara fiecaruia in functie de greutate e apreciata in felul

urmator:

- 3/4 litru - 46-48 kg

- 1 litru - 50-52 kg

- 1 sau 1/2 litri - 55-60 kg

"Apa ingrasa" - este o afirmatie cu totul eronata:

Trebuie sa dam organismului apa pierduta pentru a ne pastra sanatatea reflectata astfel si

intr-un ten echilibrat si stralucitor, tot astfel putem actiona asupra celulitei si pentru

422
detoxifierea organismului. Daca nu consumam destule lichide creste concentratia de saruri

minerale ce poate genera accidente vasculare grave.

Pentru a ne putea folosi cat mai corect de acest agent trebuie sa tinem seama de

temperatura apei pe care o utilizam:

- Pentru utilizarea frecventa e de preferat apa calda pana in 34-35C pentru ca dizolva mai

bine celulele moarte decat apa rece;

- Alternarea cald-rece (vasodilatatie urmata de o vasoconstrictie) ajuta la o buna hidratare

a pielii;

- Durata recomandabila a unei bai este de 10-20 de minute la o temperatura de 37C. E

preferabil ca baia sa nu fie efectuata imediat dupa masa, ci la 2-3 ore;

- Apa rece nu e recomandata persoanelor cu tenul uscat deoarece determina

vasoconstrictie;

- Sauna nu constituie o metoda de slabit;

"Baile foarte calde ajuta la slabit" - fals

Aceasta afirmatie nu este adevarata deoarece baile prea calde obosesc inima iar sauna este

indicata in special persoanelor care transpira mult, suferinzilor de acnee sau celor a caror

piele emana un miros neplacut - in aceste cazuri sauna se efectueaza cu avizul medicului.

In schimb, baile de sare ajuta la slabit.

8. Apele minerale

Ajuta la hidratarea pielii, conferind suplete si elasticitate acesteia datorita compozitiei lor

chimice si emanatiilor de radiu.

Se recomanda:

423
- Tenurilor grase sau cu eczeme - comprese, lotiuni si pulverizari cu ape alcaline.

Rezultatul e calmarea mancarimilor, imbunatatirea circulatiei sanguine si reimprospatarea

tenului; De asemenea si tenurilor seboreice dar dupa folosirea apei minerle urmeaza

lotionarea fetei cu o solutie acida, de preferinta apa cu suc de lamaie;

- Tenurilor uscate, palide - comprese, lotiuni, pulverizari ori tamponand obrazul cu un

tampon imbibat cu apa respectiva.

9. Apa plata cu lamaie

Apa plata cu lamaie este o bautura energizanta care aduce multe beneficii sanatatii si

siluetei. Lamaia ajuta la curatirea organismului si are continut ridicat de vitamina C. Se

remarca prin proprietatile antibacteriene, efectele remineralizante si diuretice, in plus

ajuta la arderea grasimilor si la intarirea sistemului imunitar.

Iată cinci motive importante pentru care ar trebui să bei apă cu lamaie:

a. Te energizeaza

Cand incepi dimineata cu o cafea, iti incurajezi corpul sa produca energie sub forma

fluctuatiilor glicemiei si al stresului oxidant, iar efectele sunt de scurta durata. Apa cu

lamaie produce energie ―verde‖ in corpul tau prin hidratare si oxigenare de-a lungul

intregii zile, fara oxidare in exces la nivel celular.

b. Te ajuta sa slabesti

Unul dintre beneficiile majore ale consumului de apa cu lamaie este acela de a actiona ca

un accelerator in arderea grasimilor. Atentie insa! Daca suferi de gastrita sau ulcer
424
gastroduodenal, dieta cu lamaie este total contraindicata. De asemenea, cura cu suc de

lamaie nu le este recomandata copiilor si varstnicilor.

c. Ajuta la reglarea tensiunii arteriale

Apa cu lamaie face minuni in cazul persoanelor care au probleme cu inima, datorită

continutului ridicat de potasiu care reglează tensiunea arterială. „Toata lumea stie ca

lamaile contin vitamina C din belsug, dar jumătate de lamaie stoarsa intr-o cana cu

apa calda are si mult potasiu, excelent in stimularea activitatii cerebrale si in

controlul presiunii arteriale‖ arata Ashley Pitman, specialist in detoxifieri după metoda

Ayurvedica.

d. Stimuleaza sistemul imunitar

Vitamina C contribuie la sanatatea sistemului imunitar, insă nu poate fi stocata in corp.

Din acest motiv, este important sa consumi alimente bogate in vitamina C zi de zi.

Bioflavonoizii din lamaie actioneaza impreuna cu vitamina C pentru cresterea

capacitatilor sale antioxidante si contribuie la stimularea sistemului imunitar.

e. Excelenta pentru ingrijirea pielii

Datorită proprietatilor antiseptice, lamaia poate deveni un aliat de nadejde in tratarea

problemelor legate de piele. Consumul zilnic de apa cu lamaie poate aduce o imbunatatire

evidenta a aspectului pielii, actionand ca un remediu antiimbatranire. ,,E adevarat, apa cu

lamaie netezeste ridurile si da chipului un aspect intinerit‖, explica Pitman.

425
Pentru rezultate maxime, spune specialistul, combinația ar trebui consumată in

fiecare zi timp de o luna. ―Constipația, balonările si oboseala, toate vor dispărea ca prin

minune‖, da asigurari medicul.

10. Regulile detoxifierii

Totul necesita efort! Daca doriti sa scapati de toxine, nu uitati ca procesul de detoxifiere

va va da ceva neplaceri si dureri de cap, la propriu. Dar perseverenta este mama

succesului, iar rezultatele vor aparea mai repede decat credeti.

- Nu exista o limita in ce priveste cantitatea, dar regimul ar trebui sa contina 30% proteine

si 70% vegetale.

- Mananca numai alimente permise, organice, cat mai proaspete, cat mai putin prelucrate

termic si fara nici un fel de conservanti.

- Bea cel putin doi litri de apa plata pe zi.

- Gateste cu grija: crud este cel mai bine, fiert e binisor, copt si la gratar sunt urmatoarea

alegere buna, dar prajit este inadmisibil.

- Renunta la ceai negru, cafea si alcool.

- Bea, in schimb, cat mai mult ceai de plante.

- Ia suplimente cu vitamine si minerale, pentru a-ti proteja functiile hepatice si

functionarea intregului organism.

- Gustarile sunt permise daca sunt sanatoase si bine alese.

- Cruditati - Curata si spala legume care iti plac (morcovi, telina, rosii, ardei, andive,

dovlecei, varza etc.) si pastreaza-le in pungi de plastic, in frigider. Ia cateva atunci cand

pleci de acasa.

- Vrei sa le faci apetisante? Consuma-le cu sos preparat de tine din: branza tofu, ulei de
426
masline, suc de lamaie, un catel de usturoi si o lingurita de mustar de calitate (fara

adaosuri de amidon si conservanti), toate amestecate in mixer.

- Esti prea ocupata si nu poti face singura sosul? Inlocuieste-l cu pasta de humus, din

comert.

- Fa-ti portii mici de seminte si nuci, pe care le tii in frigider. Consuma-le ca pe o gustare,

de cate ori ti-e foame. Cantitatea ideala: cat poti sa tii in palma. Evita alunele si arahidele.

- Batoanele cu cereale sunt o gustare excelenta. Mananca cu un fruct sau seminte pisate.

Alte reguli

- Bea ceva mai mult de doi litri de apa, zilnic; paradoxal, suplimentul de apa te va ajuta sa

scapi de lichidul acumulat in tesuturi. Din cand in cand, bea ceaiuri din plante depurative

(cozi de cirese, matase de porumb, coada-calului etc.).

- Nu uita de suplimentul cu vitamina C; printre altele, vitamina C diminueaza retentia de

apa in organism.

- Zilnic, inainte de dus, maseaza-ti viguros corpul timp de cateva minute, pentru a ajuta

organismul sa elimine toxinele care dau pielii un aspect pufos.

- Ori de cate ori bugetul iti permite, rasfata-te cu o sedinta de masaj de drenaj limfatic,

intr-un cabinet de specialitate. Masajul te ajuta sa scapi mai usor de toxine, te face sa arati

bine si sa te simti minunat.

Cum scapi de balonare?

- O digestie buna si un sistem de hranire sanatos merg mana in mana cu un abdomen plat.

- Mananca doar atunci cand ti-e foame cu adevarat, nu in functie de ce arata ceasul.

- Mesteca bine hrana: nu-ti umple gura cu o noua portie, inainte sa termini ce aveai deja!

427
- Nu bea lichide in timpul mesei; fac rau digestiei (cu exceptia unui strop, baut ocazional).

- Fara desert? De obicei, acesta include zahar sau fructe, ambele producand fermentatie in

intestin, deci balonare! In loc de desert, bea un ceai de plante (menta, roinita sau ghimbir).

- Seara, cu patru ore inainte de culcare, ia o masa usoara (supa de legume sau o salata),

care are putine proteine.

- Cand balonarea devine o problema, in cadrul aceleiasi mese incearca meniuri disociate,

in care proteinele si hidrocarbonatii nu sunt consumate impreuna; astfel, vei calma

digestia si vei reduce apa din tesuturi.

- Incepe masa cu ceva amar (cicoare sau andive), care te ajuta sa reduci balonarea. Sau, cu

15 minute inainte de masa, bea ceai din plante amare (pelin, gentiana).

11.Miscarea

Fiecare dintre noi face, in cursul unei zile, mai multa sau mai putina miscare fizica. Dar

nu intotdeauna reusim sa facem suficient de multa miscare pentru ca aceasta sa ne ajute

efectiv. De exemplu, este de admirat intentia de a cobora pe scari doua etaje la plecarea de

la serviciu dar pentru a beneficia de avantajele mersului pe scari ar trebui sa renuntam la

lift de mai multe ori pe zi si mai ales la urcare. Dar nici aceasta miscare fizica nu este

suficienta pentru a inlocui un program de gimnastica zilnica - este doar ceva mai mult

decat nimic

De ce ar trebui sa facem mai multa miscare fizica ?

Efectul miscarii fizice asupra starii de sanatate depinde foarte mult de intensitatea, durata

si frecventa. O parte importanta a beneficiilor efortului fizic se obtin cand depasim o

428
anumita durata (10 minute) de efort fizic constant, efectele fiind optime cand ajungem la o

durata de 30 de minute pe zi. Pentru a ne mentine in forma este ideal sa facem miscare cel

putin de cinci ori pe saptamana, introducand miscarea in programul zilnic intr-un mod

asemanator spalatului pe dinti sau al dusului.

Exista mai multe avantaje cat se poate de importante pe care le aduce activitatea fizica

zilnica, acasa sau la locul de munca. O activitate fizica moderata, indrumata si executata

corect, practicata zilnic, poate aduce imbunatati semnificative sanatatii si calitatea vietii

fiecaruia dintre noi.

Toate sistemele organismului pot beneficia de avantajele miscarii fizice zilnice :

1. Sistemul nervos :

o imbunatateste capacitatea de concentrare, echilibrul, creativitatea si performanta

intelectuala;

o reduce stresul, anxietatea si frustrarea.

2. Sistemul osos :

o intareste oasele si imbunatateste puterea musculara si rezistenta;

o articulatiile devin mai flexibile pentru a permite o miscare mai usoara;

o reduce durerile de spate prin imbunatatirea mobilitatii si o postura corecta;

o reduce riscul de osteoporoza si fracture.

429
3. Sistemul circulator :

o reduce riscul de imbolnavire a inimii si de accident vascular cerebral

o imbunatateste circulatia sangelui;

o ajuta la scaderea colesterolului "rau" (LDL) si cresterea colesterolului "bun"

(HDL);

o ajuta la reducerea tensiunii arteriale crescute si previne aparitia hipertensiunii

arteriale.

4. Sistemul digestiv :

o ajuta la controlul apetitului;

o imbunatateste digestia si eliminarea deseurilor.

5. Sistemul respirator :

o reduce rata declinului functiei pulmonare;

o imbunatateste capacitatea organismului de a folosi oxigenul.

6. Alte beneficii :

o dezvoltarea fizica armonioasa in perioada de crestere;

o reduce probabilitatea de aparitie a diabetului si a unor tipuri de cancer;

o ajuta la mentinerea unei greutati corporale sanatoase;

430
 o imbunatateste imaginea de sine si sentimentul de incredere;

o imbunatateste sistemul imunitar;

o ajuta la odihna organismului prin imbunatatirea calitatii somnului.

Miscarea fizica este in beneficiul sanatatii atat timp cat este facuta corect si continuu.

12. Aromoterapia

Termenul de aromoterapie a fost utilizat in tratarea bolilor si afectiunilor, precum si

pentru mentinerea sanatatii psihice. Aromoterapia consta in utilizarea uleiurilor esentiale

distilate de la plante precum musetelul, camforul, menta, rozmarinul, levantica si

eucaliptul. Astfel de tratamente au fost utilizate inca din vechiul Egipt, Grecia sau Roma

antica sau de catre alte civilizatii. Medicii arabi antici au dezvoltat distilarea uleiurilor

aromate prin experiente alchemice.

Termenul de aromoterapie e originar din Franta. Pentru prima oara l-a utilizat chimistul

francez Rene-Maurice Gattefosse, a carui lucrare "Aromatherapie" a fost publicata 1928.

Aromoterapia este mai mult decat o simpla ramura a botanicii. Deoarece trateaza energiile

subtile ale plantelor aromatice aflate in legatura permanenta cu forta vietii, aromoterapia

este asociata cu vechiul concept chinez Yin si Yang.

Aromoterapia se refera la ameliorarea sau vindecarea diferitelor boli cu ajutorul aromelor

si/sau a parfumurilor, dar si a unor produse volatile sau odorizante extrase din plante

aromatice. Cat de veche este aceasta practica o dezvaluie descoperirile arheologice care

aduc la suprafata argumente privind arta mumificarii unde se foloseau substante cat se

poate de naturiste in vederea imbalsamarii faraonilor. Si totusi aceasta veche traditie a

431
inceput sa fie luata in considerare de oamenii de stiinta abia la sfarsitul secolului al XIX-

lea.

Fara sa ne dam seama practicam aromoterapia chiar in propria bucatarie atunci cand gatim

mancarea si cand folosim legume si zarzavaturi sau condimente precum ceapa, usturoiul,

patrunjelul, mararul etc.

Esentele aromatice nu produc dependenta si nu au efecte secundare daunatoare si, de

aceea, acest tip de practica terapeutica are un interes din ce in ce mai crescut in rezolvarea

si ameliorarea bolilor.

Cum utilizam aromoterapia?

- Bai: umpleti cada de baie cu apa. Adaugati 9-10 picaturi de ulei esential in apa de baie si

amestecati. Unele uleiuri irita pielea mai mult decat altele. De aceea, trebuie citite

instructie cu atentie pentru fiecare ulei in parte. Sau adaugati cate 9-10 picaturi de ulei

esential la cate o lingurita de ulei de jojoba. Adaugati si amestecati astfel de uleiuri cu

solutii solubile inainte de a le turna in apa de baie.

- Sapun lichid: adaugati aproximativ 30-45 picaturi de ulei esential la fiecare 250 de gr de

sapun lichid simplu (neparfumat) sau gel de dus. Agitati energic inainte de utilizare.

- Ulei de corp: adaugati aproximativ 12-15 picaturi de ulei esential in aproximativ 30 de

gr de ulei de jojoba si amestecati pana la omogenizare.

- Lotiune de corp: adaugati 50-60 picaturi de ulei esential la 460 de gr de lotiune de corp

neparfumata. Amestecati cu o lingura sau un betisor pentru a omogeniza compozitia.

- Apa de corp: adaugati 10-15 picaturi de ulei esential la fiecare 30 de gr de apa de ploaie,

de izvor sau apa distilata. Agitati bine inainte de fiecare utilizare.

432
- Alifie: adaugati 25-20 picaturi de ulei esential la fiecare 30 de gr de ulei de jojoba.

Agitati bine pentru a se omogeniza inainte de a va unge cu ea.

- Compresa: adaugati si amestecati 3-5 picaturi de ulei esential intr-un castron cu apa

calduta sau rece. Umeziti o carpa, stoarceti-o si aplicati-o pe corp.

- Sampon/balsam: adaugati 12-15 picaturi de ulei esential la fiecare 30 de gr de sampon si

balsam neparfumat. Amestecati bine pentru omogenizare.

- Perierea parului: picurati trei picaturi de ulei esential in palma si ungeti perii unei perii

din par natural. Masati scalpul si periati parul.

- Odorizant: adaugati ulei esential intr-un odorizant electric, suport cu lumanare sau

lampa.

- Odorizant de camera: adaugati 17-20 de ulei esential la fiecare 30 de gr de apa de

ploaie/apa distilata. Agitati bine inainte de utilizare.

- Parfum: adaugati cinci picaturi de ulei esential pe o batista sau o bucata de material pe

care sa o purtati la dvs. toata ziua. Sau asezati bucata de material sub perna pentru a avea

un somn linistit.

- Parfum 2: adaugati cinci picaturi de ulei esential pe un tampon de vata si asezati-l in

sertarele sau dulapul cu lenjerie.

- Inhalare: picurati un strop de ulei esential in palma, frecati palmele si inhalati. Evitati

zona ochilor!

Atentie!

- Nu utilizati uleiurile esentiale pentru uz intern. Inainte de utilizare, cititi cu atentie

prospectele.

- Uleiurile esentiale sunt substante foarte concentrate si trebuie diluate inainte de utilizare.
433
Urmati prospectele sau retetele ce recomanda utilizarea unei cantitati de substanta de circa

2%-5% din solutie.

- In cazul in care doriti sa utilizati uleiurile esentiale pentru ameliorarea unor afectiuni

suferite de copii, urmati reteta. Nu utilizati uleiurile acestea in cazul sugarilor.

- Nu utilizati uleiuri de citrice, mai ales ulei de bergamota, inainte de expunerea la soare.

Aceste uleiuri cresc nivelul de fotosensibilitate.

- Uleiurile esentiale nu sunt solubile in apa. Asigurati-va ca le diluati perfect sau le

dispersati in totalitate in apa utilizata ca baza pentru amestec.

- Uleiurile esentiale pot irita pielea. Nu udati cu apa zona deja masata cu ulei. Astfel,

uleiul se va intinde. Utilizati un tip de ulei-baza, precum cel de jojoba, care va ajuta la

absorbtia uleiurilor esentiale, fara a se produce iritarea.

- Nu apropiati uleiurile esentiale de zona ochilor! Nu le lasati la indemâna copiilor sau a

animalelor!

- In cazul unor iritatii ale pielii sau alergii, opriti tratamentul.

- Uleiurile esentiale nu trebuie sa inlocuiasca tratamentul clasic. Daca va aflati sub

supraveghere medicala, consultati medicul inainte de utilizarea acestora.

13. Meloterapia

Muzica este terapia perfecta in cazul persoanelor care sufera de probleme cardiace

deoarece ajuta la cresterea si reglarea ritmului cardiac (batailor inimii), concluzie la care

au ajuns o serie de oameni de stiinta englezi. Ritmul lent relaxeaza si moduleaza ritmul

cardiac precum si circulatia sangelui. Rezultatele sunt cu atat mai evidente in cazul

persoanelor care au cunostinte muzicale. Tempoul muzical lent poate regla respratia, de

asemenea, ajutand plamanii sa functioneze mai bine. Rezultatele sunt evidente si in cazul
434
persoanelor suferind de probleme psihice. Genul muzical poate diferi, de la muzica

clasica precum Beethoven sau Vivaldi, pana la muzica moderna.

Rezultatele au evidentiat faptul ca un tempo muzical rapid creste ritmul cardiac si

tensiunea arteriala. In timpul unei pauze, valorile tensiunii arteriale si ritmul cardiac

descresc mult sub nivelul normal (nivelul avut inainte de un asemenea exercitiu). Pe de

alta parte, muzica indiana scade ritmul cardiac. Efectul muzicii este mai evident in timpul

pauzelor, in cazul muzicienilor. Ca o concluzie, se poate afirma ca muzica lenta nu

influenteaza intr-o masura determinanta ritmul cardiac, respiratia sau circulatia.

Insuficienta cardiaca devine grava datorita stressului.

Muzica nu numai ca reduce stressul, dar poate fi utilizata ca si terapie complementara in

astfel de cazuri. De asemenea, muzica are si proprietatea de a creste performantele

atletilor si de a imbunatati miscarea persoanelor suferind de maladii neurologice, precum

Alzheimer. Pentru vindecarea persoanelor in varsta suferind de probleme cardiace,

specialistii recomanda muzica clasica sau pop. Persoanelor situate in jurul varstei de 50-

60 de ani, li se recomanda muzica mai ritmata.

14. Cromoterapia

14.1. Ce este cromoterapia?

Cromoterapia se bazeaza pe vechea arta a utilizarii culorilor si a luminii in tratarea

afectiunilor sau bolilor de orice fel. Practicantii cred ca prin utilizarea culorilor din mediul

nostru este posibila imbunatatirea calitatii vietii si a sanatatii.

Primele forme ale acestei terapii include utilizarea cristalelor colorate sau a luminii solare.

435
Exista o varietate de optiuni la indemana si multi practicanti combina utilizarea

cromoterapiei cu alte terapii complementare precum aromoterapia, masajul,

cristaloterapia si yoga.

14.2. Care sunt principiile cromoterapiei?

Corpul uman absoarbe lumina care e formata din spectrul de culori. Fiecare culoare din

spectru are o anumita frecventa, lungime de unda si energie asociata ei. Culorile pe care le

absorbim au efect asupra sistemului nervos, sistemului endocrin si a eliberarii de hormoni

sau a altor substante organice din corpul uman. De asemenea, pot afecta energiile mai

subtile ale chakrelor (cele sapte chakre ale corpului uman). Acestea pot afecta si mentalul,

emotionalul, precum si starea psihica si fizica a omului.

Simptomele afectiunilor sunt un semn al unei lipse sau utilizari nepotrivite a culorii si

luminii, de catre celulele si organele corpului uman. Acest lucru se poate datora unor

factori precum modul de viata, mediu, etc. Aceasta lipsa de echilibru poate fi corectata

prin utilizarea selectiva a frecventelor culorilor. Formele prin care se transmit frecventele

culorilor catre corp sunt numeroase.

14.3 Cum ne ajuta cromoterapia?

Terapeutii sugereaza ca partea vizibila a spectrului de culori poate afecta mintea si corpul,

de asemeni. Ei iau in considerare aura umana - reprezentata printr-un asa zis "ou" de

energie - energia emanata de corpul uman, pe care doar putini dintre noi o pot observa.

Terapeutii vor lua in considerare dosarul medical si starea prezenta de sanatate a unei

persoane pentru a observa aura prin concentrare. Ei cred ca fiecare organ, parte a corpului,

stare emotionala sau mentala raspunde la o anumita culoare. Observand culorile din aura

436
fiecaruia ei pot utiliza culorile respective pentru remedierea afectiunilor.

Culorile sunt de asemenea, utilizate in practica medicala comuna pentru tratarea icterului

de care sufera nou-nascutii si a altor afectiuni. Pe de alta parte, sunt utilizate in terapiile

complemetare pentru a intari sistemul imunitar si a asigura insanatosirea pe cale naturala.

O multime de probleme inclusiv cele legate de conditiile de stress, cum ar fi: insomnia,

anxietatea, astmul, devieri de comportament, depresia etc., pot fi tratate astfel. In special,

ajuta la recuperare dupa operatii sau boli grave. De asemenea, ajuta la cresterea nivelului

creativ si in procesul de invatare.

14.4. Cazuri particulare

Cromoterapia implica utilizarea culorilor sau a luminii ca forma de tratament.

Diagnosticele difera, incluzand examinarea culorilor din "aura" clientului, dupa cum am

explicat mai devreme. Un corp suferind emana vibratii neechilibrate, in special culori

inchise, neclare sau linii agresive de culoare. Cromoterapeutii incearca restabilirea

armoniei. De exemplu, daca cineva se plange de oboseala sau lipsa de energie, acesta

trebuie sa faca o "baie" de culoare pentru o scurta perioada de timp. Cea mai potrivita

pare a fi culoarea rosie, deoarece creste vitalitatea si stimuleaza circulatia sangvina.

Se cunoaste prea bine ca rozul tempereaza, albastrul calmeaza si ajuta asimilarea

cunostintelor, in timp de portocaliul tinde sa ne inveseleasca. Unii cromoterapeuti spun ca

anumite culori se potrivesc in anumite situatii, si ne sfatuiesc asupra utilizarii acestora in

decorarea locuintei si a biroului.

437
Atentie!!!Culorile pot fi folosite aproape in toate cazurile (pentru toate afectiunile),

alaturi cu tratamentul medical clasic. Probabil, cromoterapia ajuta mai ales din punct de

vedere al starilor mentale.

14. 5. Ce forma de tratament sa utilizam?

Tratamentele pot lua forme variate:

a. Concentrarea luminii solare pe zona afectata - Utilizarea anumitor alimente colorate in

dietele noastre produc anumite reactii in corp. De exemplu, carotenul (il gasim in morcovi

si cartofi dulci) are culoarea portocalie si se afla in compozitia vitaminei A. Aceasta

formula trebuie utilizata pentru a mentine sanatatea pielii, a mucoaselor etc.

b. Consumul de "apa de curcubeu" - Apa se pastreaza intr-un recipient colorat si expusa la

soare. Culorile recipientul isi alatura energiile cu cele ale apei si in momentul consumului,

ne imbibam cu aceste energii.

c. "Respiram culorile" - Cand afirmam acest lucru ne referim la respiratia normala, dar

imaginandu-ne in acelasi timp, ca aerul este colorat.

d. Lumina alba straluceste prin filtre colorate si este directionata catre parti ale corpului

sau catre intregul corp.

e. Imbracamintea colorata - anumite culori ale imbracamintii filtreaza lumina, iar corpul o

absoarbe.

14. 6. Cromoterapia si cum functioneaza aceasta

Este bine cunoscut faptul ca s-a demonstrat stiintific ca toate lucrurile si fiintele au o

vibratie proprie. Aceste vibratii au o anumita frecventa. Acelasi lucru este valabil in cazul

afectiunilor care ne afecteaza sistemul, fie ca sunt virale, bacteriologice, parazite sau

438
simple ciuperci. Toate au vibratie proprie unica.

Cromoterapia nu ne afecteaza negativ si poate fi folosita, in special, ca si tratament

alternativ.

Fiecare culoare din spectru vibreaza pe o banda proprie si fiecare parte din corpul uman

rezoneaza la o culoare proprie. Daca nu ne simtim bine, suntem bolnavi sau prost dispusi,

putem utiliza culorile pentru a armoniza vibratiile si restabili echilibrul. Prin restabilirea

echilibrului "corpului energetic", putem crea armonia corpului fizic.

Limbajul psihologic al culorilor este usor de invatat. De exemplu, culorile calde - galben

sau portocaliu - produc excitatie nervoasa si fericire, cele reci - albastru sau indigo -

calmeaza nervii. Daca ne simtim bine si suntem echilibrati, nu trebuie sa existe o

preferinta pentru o anumita culoare. Daca suntem atrasi de o anumita culoare, se intampla

deoarece fiecare culoare in parte este necesara pentru a produce echilibrul corpului

energetic.

15. Principalele culori ale spectrului si efectele lor curative

Purpuriu: antalgic, antipiretic, detensionant renal, stimulent al venelor deoarece este

vasodilatator.

Violet: se afla la capatul opus rosului in spectrul culorilor. Este utilizant deoarece este un

calmant general, detensionant cerebral si limfatic. Este bun in cazul afectiunilor mentale,

ale sistemului nervos, cheliei si problemelor specific feminine.

Indigo: indigoul are un efect usor narcotic. Este un bun remediu impotriva fricii si pentru

cei care se tem de intuneric. Este perfect in cazul problemelor emotionale, surzeniei si in

439
special, pentru vedere (chiar cataracta). Perfect anestezic, antalgic, astringent,

detensionant al tiroidei si respirator; hemostatic, sedativ si stimulent al paratiroidei.

Albastru: aceasta culoare este un bun antiseptic si "agent de racire". Este excelent in

cazul inflamatiilor, inclusiv ale organelor interne. Perfect impotriva taieturilor si arsurilor

(calmeaza iritarile) precum si a reumatismului. In general, stimuleaza vitalitatea.

Verde: verdele este cea mai potrivita culoare in cazul afectiunilor. Este un bun tonic si

neutralizator. Excelent in cazul afectiunilor cardiace, durerilor de cap, nevralgiilor,

ulcerului, meningitelor si abceselor ca si antispetic, bactericid, dezintoxicant. Aceasta

culoare favorizeaza musculatura si si este un bun stimulent pituitar.

Verde peruzea: un bun acid, detensionat cerebral, folosit in stari acute. Este adesea

utilizat ca si stimulent al pielii si tonic.

Galben: e excelent in tratarea afectiunilor intestinale si a durerilor de burta. Este un

sedativ slab - impotriva fricii, ridica moralul. Este perfect in tratarea indigestiilor, a

durerilor de cord, constipatiei, hemoroizilor si a durerilor menstruale.

Galben lamaie: este un bun agent de remineralizare, antiacid, expectorant, laxativ sau

stimulent cerebral.

Portocaliu: aceasta culoare nu este la fel de puternica precum rosul, dar are aproximativ

aceleasi proprietati. Este foarte potrivit in afectiunile respiratorii, precum astm sau

bronsita. Este de asemenea, un bun tonic si laxativ, antirahitic.

Rosu: rosul se afla la capatul spectrului. Este o culoare calda care revigoreaza. Este

excelenta pentru tratamentul persoanelor ce sufera de afectiuni cardiace, anemie sau boli
440
ale ficatului; favorizeaza hemoglobina, stimulent senzorial, antianemic etc. Rosul aprins

este un bun afrodisiac, stimulent al rinichilor, arterial, vasoconstrictor.

Roz: aceasta nuanta armonizeaza emotiile, este un bun diuretic si stimulent cardiac.

Cromoterapia se face de obicei, prin tehnica vizualizarii. Practicienii memoreaza culoarea

si o directioneaza inspre zona sau organul afectat al pacientului.

Puterea tamaduitoare a pietrelor

Pietrele poarta in ele legile cosmice, la fel ca si noi insine. Pentru a le intelege efectele

trebuie mai intii sa intelegem lumea, dar in primul rind pe noi insine.

Pietrele au efect prin elementele chimice care le compun. Elementele chimice se clasifica

in sapte mari grupe, a opta grupa reprezentind starea perfecta. Mineralele se impart in

sapte clase: sulfuri, halogenuri, oxizi, carbonati, sulfati, fosfati, silicati si o categorie

separata a mineralelor naturale alcatuite dintr-un singur element, carbonul, grupa din care

face parte diamantul, acesta avind duritatea cea mai mare. Asociat cu Arborele Vietii,

acest element ne aminteste de Divinitate, situata deasupra sephirei Kether.

Pietrele au efect, totodata, prin sistemul lor cristalin. Ca simbol al celor sapte raze

cristaline, s-au format sapte sisteme de cristalizare, acestea putind fi corelate cu sapte

tipuri de oameni. Cel de-al optulea sistem apartine pietrelor fara structura interna,

asemanator grupei a opta a elementelor chimice, simbolizind perfectiunea situata deasupra

nivelului sapte, intrucit oamenii din categoria "fara forma" - cum este Nebunul din tarot -

isi elibereaza catusele pamintesti si se inalta intr-o lume spirituala mai inalta.

441
Energia, vibratia culorii pietrelor o receptam prin cele sapte chakre principale. Acestea s-

au format in acele locuri in care liniile continue ale meridianelor se intersecteaza de 21 de

ori, 21 care nu este altceva decit cheia lumii tridimensionale, formind legatura dintre

nivelele energetice ale chakrelor si , totodata, aura noastra. Aura noastra este alcatuita din

sapte corpuri energetice, similar Arborelui Vietii compus din sapte nivele. Omul insa este

o fiinta formata din corp fizic, suflet si spirit. Celor sapte chakre principale le corespund

sapte culori: trei culori principale si combinatiile acestora. Pietrele, prin culorile lor, pot fi

asociate culorilor chakrelor, astfel, de exemplu, pietrele de culoare albastru inchis (Azurit,

Lazurit, Safir) se asociaza chakrei sase, al treilea ochi.

La inceputurile vietii noastre pe pamint, in perioada lemuriana stiam cine sintem si care

este menirea noastra. Corpul nostru fizic nu era la acea vreme pe deplin material, eram

inca fiinte spirituale si traiam in constiinta unitatii cosmice. Apoi, in timp, omul a

imbracat un vesmint din ce in ce mai material, a luat Pamintul in stapinire, dominindu-l

din ce in ce mai mult, a uitat de unde a venit si incotro se indreapta. Astfel, el si-a inchis

chakra coroanei, intarindu-si in schimb chakra radacina. Ne aflam in pragul unui nou

mileniu si am inceput sa (re)descoperim micro si macro-cosmosul, nemurirea Sufletului,

valoarea Iubirii si intelepciunea Spiritului. De fapt, nu facem altceva decit sa ne aducem

aminte de unde am pornit. Tot ce ne inconjoara ne ajuta sa regasim Calea.

Dintotdeauna pietrele au avut puteri tamaduitoare. Fiinte ale regnului mineral, ele au fost

mereu alaturi de noi, ne-au calauzit fie din Cosmos, fie din adincul pamintului. Pietrele

contin minerale necesare organismului nostru. Se stie, calciu si magneziu sint

indispensabile structurii osoase. De exemplu, calcita portocalie si dolomita fac parte din

categoria mineralelor care ajuta sistemul osos. Fiecare piatra are o vibratie proprie,
442
protejind, armonizind, vindecind prin aceasta chakrele si aura. Pietrele ne transmit energie

atit prin structura lor cristalina, cit si prin culoarea lor, pe care corpul nostru o preia prin

chakre.

16. Pietrele, minerale care vindeca

De aproape 100 de ani stim ca vitaminele sint indispensabile pentru o viata sanatoasa,

pentru functionarea organismului nostru. Este cunoscut de asemenea ca sarurile minerale

(fier, potasiu, calciu, magneziu, clorura de sodiu, fosfor) transmit energie corpului nostru.

Organismul uman are nevoie de microelemente ca: zinc, crom, fluor, iod, cobalt, sulf,

cupru doar intr-o masura mai mica, in cantitati mari acestea fiind daunatoare.

Elementele chimice care se afla in componenta pietrelor contribuie la metabolismul

organismului nostru, asigurind astfel buna functionare a tuturor organelor, ajutind si la

eliminarea toxinelor acumulate in organism.

Mineralele au efect si asupra tuturor tesuturilor. Starile sufletesti, sentimentele si gindurile

noastre sint in mare masura influentate de substantele nutritive, ele ajutand astfel nu

numai la dezintoxicarea organismului, ci si la purificarea atit a sufletului cit si a spiritului.

Organismul uman contine 60% apa, iar majoritatea pietrelor sunt formate pe baza de

bioxid de siliciu. Continutul de minerale al pietrelor patrunde in organism prin epiderma

sau consumate ca elixir. Insa, trebuie neaparat avut in vedere ca unele pietre contin o

concentratie foarte mare de anumite minerale, deci manevrarea lor se va face cu o

deosebita precautie

443
444
445
446
Echilibrul alimentar se construieste zilnic, oferindu-i organismului tau toate substantele de

care acesta are nevoie, in proportii corecte.

Cu siguranta iti amintesti de piramida alimentara despre care am inceput sa invatam inca

din scoala primara. In cadrul ei, alimentele sunt grupate in functie de importanta anumitor

grupe in dieta noastra. Cu cat se urca spre varful piramidei, cu atat acele alimente trebuie

consumate mai rar si in cantitati mai mici!

Iata care sunt cele 6 grupe de alimente, incepand din varful piramidei:

1. Dulciurile - Grasimile, dulciurile, untul, carnea grasa, biscuitii, prajiturile, zaharul.

Toate acestea se afla in varful piramidei pentru ca trebuie sa fie consumate foarte rar.

2. Carnea - Carnea de pui, pestele, carnea rosie trebuie consumate moderat, pentru o
dieta echilibrata.

3. Lactatele - Laptele si produsele din lapte (branza, iaurt) sunt importante pentru
sanatatea noastra si este bine sa le consumam in mod regulat.

4. Fructele - Fructele proaspete au toate vitaminele de care avem nevoie, asa ca este
indicat sa le consumam de cate ori avem ocazia. Trebuie insa sa ne ferim de cele in
conserve, pentru ca acelea contin zahar, iar zaharul, in cantitati mari, ne poate afecta
sanatatea.

5. Legumele - Legumele nu ar trebui sa lipseasca din dieta noastra zilnica!

6. Cerealele - Painea, cerealele integrale, orezul, cartofii - sunt de nelipsit din alimentatia
noastra zilnica.

447
448
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVA:

 Jacque-Pascal Cusin, Hrana vie sursa de sanatate, Editura Orizonturi, 2013

 Mike Snyder, Nancy Faaass, Lorena Novak Bull, 300 retete hrana vie, Editura

Orizonturi, 2013

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Chakra

 http://mihneafiran.ro

 Rudhyar Daneâ , “O Mandala Astrologica (Ciclul transformarilor si cele 360 de

faze simbolice ale sale) " , Editura Herald, 2009

449
 CUPRINSUL MODULULUI V

PRINCIPIILE ALIMENTARE SI VALOAREA NUTRITIVA.

ALIMENTATIA IN DIFERITE PERIOADE ALE VIETII

I. NUTRIŢIA – DEFINIŢII

II. CEASUL BIOLOGIC – IMPORTANŢA ACESTUIA

III. METABOLISMUL ENERGETIC ŞI METABOLISMUL BAZAL

IV. FORMULE DE CALCUL PENTRU “GI”( greutatea ideală) ŞI PENTRU

“IMC” ( indicele de masă corporală)

V. TIPURI SOMATICE

VI. VALORILE NUTRITIVE

VII. ALIMENTAŢIA SPORTIVILOR

VIII. ALIMENTAŢIA COPIILOR

IX. ALIMENTAŢIA GRAVIDELOR

X. ALIMENTAŢIA BĂTRÂNILOR

450
 I. NUTRIŢIA – DEFINIŢII

NUTRIŢIA

- numită şi alimentaţie sau hrănire, reprezintă aprovizionarea celulelor sau a organismelor

cu materiale necesare (sub forma de alimente) pentru a susţine viaţa.

- este şi specialitatea care se ocupă cu diagnosticul şi tratamentul bolilor ce au ca şi

consecinţă un dezechilibru între nevoile normale ale organismului şi starea actuală,

precum şi cu intervenţiile de nutriţie pentru alte afectiuni (gastroenterologice,

cardiovasculare, renale, etc.)

Printre bolile de nutriţie care justifică solicitarea unui consult de specialitate se

numără: supraponderea şi obezitatea, subponderea, diabetul zaharat (insulo-tratat sau nu),

dislipidemiile, bolile endocrinologice, cardiovasculare, reumatologice cu indicaţie de

scădere în greutate, bolile hepatice şi renale, etc.

DIETA

Contrar mentalităţii greşite ―dietă‖ nu înseamnă ―a pierde în greutate― ; o arată până şi

originile cuvântului, în latină cuvântul “DIAETA” se traduce prin “stil de viaţă“, iar în

greacă “DIAITA‖ înseamnă “a-ţi trăi viaţa“ sau “stil de viaţă sănătos”. Prin urmare,

dietă nu este ceva ce dureaza o săptămână , o lună , două , ci este un regim pentru toată

viaţa .
451
 În zilele noastre ―DIETĂ‖ reprezintă în mod greşit, trecerea de la o alimentaţie

slabă din punct de vedere nutritiv sau haotică, dar hipercalorică, la înfometare. Aceste

treceri dezechilibrate din punct de vedere nutritiv de la un stil de alimentaţie la altul, nu

face altceva decât să afecteze starea de sănătate a omului.

Nutriţioniştii – sunt profesioniştii din domeniul sănătăţii care se specializează în

alimentaţie umană. Ei sunt cei care în baza unei ―consultaţii de nutriţie‖ stabilesc o ―dietă

personalizată― bazată pe ―un plan de nutriţie personalizat‖.

Părintele nutriţiei este considerat a fi însuşi adevăratul întemeietor al

medicinei, Hippocrate (sec 4-5 î.Hr.).

El stabileşte cu 500 de ani î.Hr. că alimentaţia are un rol deosebit în prevenirea şi

tratamentul bolilor, combătând vechile doctrine provenite din Egipt şi promovate de

adepţii lui Pitagora, potrivit cărora ― hrana este sursa tuturor relelor !―.

Hippocrate spunea : ”Dacă reuşim să găsim pentru fiecare om echilibrul între

alimentaţie şi exerciţiile fizice, astfel încât să nu fie nici mai mult nici mai puţin, am

reuşit să descoperim mijlocul de întreţinere a sănătăţii!“.

Tot acesta a fost cel care a considerat că indicaţiile alimentare trebuie să ţină seama de

tradiţiile alimentare ale unui popor şi că ―o schimbare de alimentaţie este mai dăunătoare

pentru individ decât menţinerea alimentaţiei vechi, obisnuite―.

El considera că “cel ce vrea să scrie despre regimul alimentar trebuie să cunoască bine

omul; trebuie să cunoască bine toate alimentele ce intră într-un regim, toate

452
proprietăţile lor naturale sau dobândite în urma pregătirii lor culinare; trebuie să

cunoască efortul fizic pe care-l face omul pentru că aici trebuie stabilit echilibrul“.

Hippocrate şi-a făcut cea mai bună reclamă prin propria sănătate de fier.

La 80 de ani, colinda încă ţările, dar respecta un orar şi un regim alimentar riguros.

Regulile sale de viaţă erau:

-să mănânci puţin;

- să dormi pe tare;

- să te culci odată cu păsările şi tot odată cu ele să te trezeşti.

II. CEASUL BIOLOGIC-

IMPORTANŢA ACESTUIA

Fiecare om are propriul ceas biologic.

Fiecare organ al corpului uman are o activitate maximă timp de 2 ore pe zi.

Fără a ţine cont de acest ceas biologic, anumite tratamente sau diete prescrise nu pot da

randamentul maxim.

453
  Stomacul între orele 7-9

 Splina şi pancreasul între orele 9-11

 Inima între orele 11-13

 Intestinul subţire între 13-15

 Vezica urinară între 15-17

 Rinichii între 17-19

 Circulaţia sanvină între orele 19-21

 Stocare de energie între orele 21-23

 Vezica biliară între 23-1

 Ficatul între 1-3

 Plamanii între 3-5

 Intestinul gros între 5-7

Orele 23-01- perioada de maximă activitate a vezicii biliare. Cei care au probleme cu

acest organ, în aceasta perioada se trezesc din somn sau nu pot dormi.

Orele 01-03 – se activează ficatul. În aceasta perioadă oxigenarea creierului este minima.

Cei care suferă de afecţiuni hepatice au un somn zbuciumat, sau chiar se trezesc în aceasta

perioadă. Ficatul şi vezica biliară fiind organe pereche, şi cei suferinzi de afecţiuni biliare

prezintă aceleaşi simptome. În această perioadă nu se recomandă fumatul, consumul de

cafea, alimente grase şi consumul de alcool.

454
Orele 03-05 – se activează plămânii, deci în această perioadă fumătorii, astmaticii, cei

răciţi sau cu alte afecţiuni ale aparatului respirator se trezesc din somn, sau au un somn

zbuciumat, neodihnitor. Cei bolnavi sunt cuprinşi de senzaţia de teamă, de nesiguranţă.

Orele 05-07 – este perioda de maximă activitate a intestinului gros. Este perioada în care

majoritatea oamenilor au scaune. Se recomandă evitarea stresului şi a grabei în această

perioadă. Cei bolnavi cu acest organ se simt de obicei mai rău decât în cursul zilei. Se

recomandă consumul de plante medicinale.

Orele 07-09 – începe activitatea maximă a stomacului. Se va evita expunerea corpului la

frig sau duşuri reci, este mai indicat rămânerea într-un mediu cald.

Se recomandă administrarea de vitamine.

Orele 09-11 – splina şi pancreasul sunt la activitate maximă. Este total contraindicat

consumul de alcool! Se recomandă consumul de fructe şi miere de albine (singura

perioadă din zi cand organismul poate digera fără efort dulciurile). Se va evita efortul

fizic.

Disponibilitatea la efort psihic şi intelectual este la maxim.

Orele 11-13 – este perioada de activitate maximă a inimii. În această perioadă nu se

recomandă consumul de alimente grele. scade nivelul de oxigenare al creierului, din

aceasta cauză există un risc mărit pentru accidentare.

Orele 13-15 – în aceasta perioadă intestinul subţire este foarte activ, scade sensibilitatea

la durere a danturii, deci este perioada ideală pentru tratamente stomatologice.

Capabilitatea de a avea o activitate fizică intra pe o curbă ascendentă.

455
Orele 15-17 - perioada hiperactivă a vezicii urinare. În această perioadă se recomandă

consum mărit de lichide (apă, ceaiuri) şi activitate sportivă. Organismul este capabil să

digere mai uşor şi alimentele mai grele, creşte în continuare predispoziţia pentru

activitatea fizică. Acest interval este, astfel, propice pentru detoxifierea organismului,

ceaiurile diuretice având cele mai bune rezultate între aceste ore.

Orele 17-19 – rinichii funcţionează la capacitate maximă, este indicat să se evite

acţiunile factorilor care le îngreunează activitatea (grăsimi, zahăr, sare, băuturi

răcoritoare, conservanţi alimentari, cafea, alcool, dar mai ales stresul şi frigul).

Orele 19-21 – Activitatea maximă a sistemului circulator. Este perioada de maximă

receptivitate a simţurilor , optimă pentru a viziona spectacole de teatru, filme sau muzică.

În această perioadă toate tipurile de medicaţie au eficienţă maximă (atât cele administrate

oral , cât şi cele aplicate extern).

Orele 21-23 – Este perioada de stocare de energie. Organismul se pregăteşte de odihnă,

deci nu se recomandă nici o activitate care l-ar putea reactiva (exerciţii fizice, consum de

alimente grele sau cafea, fumat).

456
 III. METABOLISMUL ENERGETIC ŞI METABOLISMUL BAZAL

Alimentele furnizează energia necesară menţinerii proceselor vitale ale

organismului. O mare parte dintre reacţiile chimice din celule constau în esenţă, în a face

utilizabilă energia alimentelor pentru diferitele funcţii fiziologice celulare.

Pentru a exprima cantitatea de energie eliberată din diferitele principii nutritive sau

cheltuită de diferitele procese funcţionale ale organismului, unitatea de măsură cea mai

des folosită este CALORIA.

“O CALORIE“ este cantitatea de căldură necesară pentru a creşte temperatura unui gram

de apă cu un grad Celsius.

Caloria este însă o unitate de masură mult prea mică pentru a exprima cu uşurinţă

schimburile energetice din organism; din aceste motive majoritatea studiilor nutriţionale

şi fiziologice folosesc ―Kcaloria‖.

“Kcaloria”= cantitatea de energie necesară pentru a creşte temperatura unui litru de apă

cu un grad Celsius, de 15 la 16 grade Celsius.

“Kjoule” (kilojoule) = reprezintă cantitatea de energie cheltuită pentru deplasarea unei

mase de 1 Kg pe distanţa de 1 m cu o forţă de 1 Newton.

457
“1 Newton”= forţa aplicată unei mase cu o greutate de 1 Kg pentru a imprima o

acceleratie de de 1m/s.

1 Kcal= 4,185 kj

1kj= 0,239 Kcal

Valoarea energetică a nutrienţilor folosită în practica clinică este de:

 GLUCIDE = 4 kcal/gram sau 16,7 Kj

 PROTEINE = 4 kcal/gram sau 16,7 kj

 LIPIDE = 9 kcal/gram sau 37,7 kj

 ALCOOL = 7 kcal/gram sau 29,3 kj

!!! Pentru simplitate mulţi nutritionişti au ales să folosească termenul de “CALORII “

în locul termenului de “KILO CALORII “şi să folosesacă notarea cu “ C” , dar în

realitate: 1 C = 1 kcal= 1000 de calorii ( numite şi calorii mici ).

ECHILIBRUL ENERGETIC corespunde acelui aport care este egal cu cheltuiala

energetică, realizând menţinerea unei greutăţi corporale stabile.

Insuficienţa aportului energetic se traduce prin scădere ponderală, iar excesul acestuia

produce creşterea în greutate.

458
 NECESARUL ENERGETIC TOTAL ZILNIC trebuie să acopere:

1) Cheltuielile metabolismului bazal;

2) Acţiunea dinamică specifică alimentelor;

3) Cheltuielile energetice determinate de activitatea fizică depusă;

4) Cheltuielile energetice ca răspuns la modificarea temperaturii mediului

înconjurător.

Energia cheltuită de organismul uman poate fi împărţită în mai multe

componente care pot fi determinate individual:

 Energie utilizată în repaus (REE - resting energy expenditure sau metabolismul

bazal - MB)

Reprezintă aproximativ 60-75% din energia totală utilizată (TEE –total energy

expended)

 Efectul caloric/termic al alimentelor (TEF- termic effect of food sau actiunea

dinamica specifica a alimentelor –ADS);

Reprezinta 10% din TEE

 Energia utilizată în activitatea fizică (EEPA- energy expended in physical activity);

Reprezintă 15-30 % din TEE

459
 METABOLISMUL BAZAL

Metabolismul bazal (MB) corespunde cheltuielii energetice necesare menţinerii

unor activităţi fiziologice bazale: respiraţie, activitate cardiacă, funcţie renală, activitate

cerebrală, echilibrul osmotic(echilibrul osmotic este un echilibru dinamic în cadrul

celulelor vii, menținând constant raportul moleculelor de apă ce intră și ies din celulă.) şi

echilibrul termic.

19% din această energie este folosită pentru necesităţile metabolice ale sistemului nervos,

29% este utilizată de ficat ( în special pentru sinteza glucozei şi corpilor cetonici -

acetona, acidul beta hidroxibutiric (acidul cetohidroxibutiric) şi acidul acetil acetic), 10%

de către cord, 7% de către rinichi, 18% de către masa musculară scheletică.

Rata MB la adultul normal este în medie de 70 kcal/h (aproximativ 65-70% din cheltuiala

energetică totală). Pentru bărbaţi valoarea calculată a MB este de 1Kcal/h/kgc, iar la

femei este de 0,9 kcal/h/kgc.

FORMULE DE CALCUL A MB :

Formula Harris-Benedict – bazată pe vârstă, sex, greutate şi înălţime

Femei MB(kcal) = 655 + (9,56 x G ) + (1,85 x I ) – (4,68 x V )

Barbati MB(kcal) = 665 + ( 13,75 x G ) + (5 x I ) – ( 6,78 x V )

460
Formula Mifflin –St.Jeor – pentru adulţi 19-78 ani

Femei MB = ( 10 x G ) + ( 6,25 x I ) – ( 5 x V ) – 161

Barbati MB = ( 10 x G ) + ( 6,25 x I ) – ( 5 x V ) + 5

Principalele surse de energie pentru organismul uman sunt reprezentate de carbohidraţi şi

lipide. Proteinele sunt mai puţin utilizate ca sursă de energie.

Necesarul energetic variază în funcţie de: vârstă, sex, caracterele somatice, greutate,

înalţime, activitate fizică desfăşurată, condiţiile de climă şi starea de sănătate.

ACŢIUNEA DINAMICĂ SPECIFICĂ ALIMENTELOR

Efectul termic al alimentelor (TEF- termic efect food) reprezinta cheltuielile energetice in

cursul proceselor de digestie , absortie si asimilare a alimentelor dupa ingestie si are o

valoare de 10% din cheltuielile energetic totale .

Efectul termic al alimentelor se refera la termogeneza indusa de alimente ( DIT – diet

induced thermogenesis ), la actiunea dinamica specifica (SDA-specific dynamic action )

si la efectul specific al alimentelor ( SEF – specific effect food). Dupa ingestia alimentelor

, rata metabolismului creste , pentru a reveni la normal dupa cateva ore . Termogeneza

indusa de alimente este mai mare atunci cand alimentele sunt ingerate separat , decat

atunci cand sunt consumate sub forma mesei mixte .

461
Efectul termic al alimentelor este influentati de anumiti factori , printer cei mai important

sunt : compozitia alimentelor , principiile gastrotehnice ,substantele ce actioneaza la

nivelul sistemului nervos simpatic , antrenamentul fizic .

Actiunea dinamica specifica este :

Pentru glucide 5-10%

Pentru lipide 2-4 %

Pentru proteine 20-30 %

Deci , efectul termic al alimentelor este mai mare dupa consumul de proteine si

carbohidrati , comparative cu lipidele . Procesul de depozitare al lipidelor este foarte

eficient , in timp ce , in cazul hidratilor de carbon si al proteinelor este necesara energie

suplimentara , pentru conversia metabolica in forma corespunzatoare de depozit .

Adaosul de condimente (piper, mustar) determina un effect termic prelungit , fata de

alimentele necondimentate.

CHELTUIELILE ENERGETICE DETERMINATE DE ACTIVITATEA FIZICĂ

Aceste cheltuieli variaza direct proportional cu intensitatea activitatii depuse si reprezinta

componenta cea mai variabila a cheltuielilor energetice .

Contributia activitatii fizice la energia totala variaza in limite foarte mari : de la 10% la

personele imobilizate la pat , la peste 50 % la persoanele foarte active (

462
sportivi).Cheltuiala energitica include atat energia consumata voluntar , cat si involuntar

in activitati precum masticatia , deglutitia , mentinerea posturii .

FACTORII CARE INFLUENTEAZA ENERGIA CHELTUITA IN CURSUL

ACTIVITATII FIZICE DEPIND DE:

1. Tipul activităţii fizice desfăşurăte

Pentru o persoana ( media mondiala de 70 kg ) consumul energetic este :

 In timpul somnului 1,2 kcal/min

 In repaus 1,3 kcal/min

 In timpului spalatului si imbracatului 2,4 kcal/min

 Activitati casnice (calcatul rufelor , gatit , etc ) 2,9 kcal/min

 Efort fizic usor ( plimbat ) 3,1 kcal/min

 Dintre profesii , cea mai economica este cea de pictor – 3,5 kcal/min , cea mai

intensa este cea de taietor de lemne -10,3 kcal/min

 Activitatea sportiva cea mai usoara este biliardul -1,8 kcal/min , iar dintre cele mai

intense fiind tenisul , inotul , sporturile de echipa -14-15 kcal/min

 Alergatul cu o viteza de 20 km/h – 20 kcal/min

Calculul aportului caloric:

 Activitate sedentara 25-30 kcal/kgc/zi

 Activitati fizice usoare 30-35 kcal/kgc/zi ; functionari , avocati , medici ,profesori ,

informaticieni , etc

463
  Activitati fizice medii 36-40 kcal/kgc/zi; muncitori in industria usoara , student ,

comercianti , etc

 Activitati fizice mari 41-45kcal/kgc/zi ; munci agricole nemecanizate , forestieri ,

mineri , dansatori , unele sporturi de performanta

 Activitati fizice foarte mari ( cazuri exceptionale ) 45-50 kcal/kgc/zi : taietori de

lemne , pietrari , maratonisti , box , canotaj , atleti , etc

CALCULUL UNUI BILANT ENERGETIC AL UNUI INDIVID ADULT

NONPONDERAL CU ACTIVITATE FIZICA MEDIE ( CALCUL LA MEDIA DE

70 kg )

Felul activitatii Perioda in ore Cheltuiala energetica

Kcal/min Total
Somn 8 1,2 576
Activitate profesionala 8 1,9 930
Activitate extraprofesionala 8 2,1 1050
Total in 24 ore 2505
……………………………………………………..
Aport energetic calculate in 2500
dieta

Alta formula de calcul mai simpla ar fi : ( calcul propus de ABC FITNESS )

Activitatea zilnica ( indice corespunzator ) x kgc

Ex : 30 x70 =2100 kcal in cazul persoanelor sedentare

50 x 70 = 3500 kcal in cazul persoanelor cu activitati fizice exceptionale

2. SEXUL – in ceneral barbatii desfasoara o activitate fizica mai intensa , au o

suprafata corporala mai mare si o proportie de masa musculara mai mare

comparative cu femeile
464
 3. VARSTA – inaintarea in varsta este asociata cu reducerea activitatilor fizice ,

scaderea masei slabe ( musculare) si cresterea adipozitatii . Nevoile energetic sunt

mai mari in perioadele de crestere .Astfel nou –nascutii necesita 115 kcal/kgc ;

sugarii 105 kcal/kgc ; copii intre 1-10 ani 80 Kcal/kgc . Deasemenea adolescentii

au un necesar caloric crescut ( fete -38 kcal/kgc , baieti 45 kcal/kgc ).

4. EFORTUL FIZIC – necesarul crescut de energie in timpul efortului fizic este

asigurat prin accelerarea fluxului de glucide si lipide din depozitele de la nivelul

muschilor scheletici . Contributia fiecarui substrat energetic depinde de durata si

intensitatea exercitiului fizic , dar si de nivelul de antrenament .

CHELTUIELI ENERGETICE DATORATE MODIFICARILOR TEMPERATURII

MEDIULUI

Cand temperatura mediului scade , organismul cheltuieste energie mai multa,

pentru a mentine constanta temperature corpului , prin intensificarea proceselor

metabolice ( cheltuiala energetic de termogeneza).

Cantitati suplimentara de energie este consumata si atunci cand temperatura mediului este

prea ridicata si organismul trebuie sa se opuna cresterii propriei temperaturi .

465
 IV. FORMULE DE CALCUL PENTRU “GI” ŞI PENTRU “IMC”

EVALUAREA STRUCTURII CORPORALE

Structura corporalǎ reprezintǎ proporţia dintre de ţesutul gras şi cel muscular,

raportat la greutatea totalǎ şi la înǎlţime, fiind importantǎ în menţinerea unei condiţii

fizice optime. În determinarea diferitelor aspecte ale structurii corporale pot fi calculate :

 Indicele de masǎ corporalǎ

Indicele de masǎ corporalǎ (IMC) este un indicator care se referǎ la raportul

optim între greutatea corporalǎ (în kg) şi înǎlţimea persoanei (în m), putându-se face

aprecieri referitoare la calitatea organismului din punctul de vedere al greutǎţii ideale.

IMC = kg/m²

Interpretarea acestui indice :

 Sub 18.5 = foarte slab

 Între 18.5 şi 25 = normal

 Între 25 şi 30 = supraponderal

 Peste 30 = obezitate

Aceşti indici sunt valabili numai pentru persoane adulte, cu vârsta între 20 şi 65 ani.

 Formula Lorentz

Formula Lorentz este folositǎ în mod uzual pentru determinarea greutǎţii

466
ideale. Existǎ douǎ formule, diferenţiate pentru bǎrbaţi şi femei, în care sunt folosite

înǎlţimea persoanei (h – în cm), greutatea idealǎ fiind exprimatǎ în kg :

Greutatea idealǎ bǎrbaţi (kg) = (h (cm) – 100) – h – 150

Greutatea idealǎ femei (kg) = (h (cm) – 100) – h – 140

V. TIPURI SOMATICE

Există trei tipuri somatice: ectomorful, endomorful şi mezomorful.

Dacă o persoană este încadrată în tipul mezomorf de exemplu şi s-a îngrăşat, iar la prima

vedere pare că face parte din alt tip somatic, ca endomorful, nu înseamnă că a trecut de la

un tip somatic la altul! Rămâne tot în categoria mezomorfului!

Tipul somatic este un criteriu în clasificarea corpurilor omeneşti, în acest caz în funcţie de

câteva caracteristici evidente: grosimea oaselor, masa musculară şi stratul de ţesut adipos.

Clasificarea după tipul somatic nu este singură şi nici nu poate încadra perfect pe

oricine, de aceea, ea trebuie folosită mai mult orientativ, prin evitarea încercărilor de a

încadra pe cineva forţat într-un anumit tip somatic (majoritatea suntem o combinaţie a

celor 3 tipuri). Totodată, tipul somatic trebuie să reflecte anumite caracteristici constante

şi evidente. Trebuie să ţinem minte că indiferent din ce tip somatic facem parte, daca ne

dorim cu adevărat putem arăta exact aşa cum am visat, este necesar să ştim în ce tip

467
somatic ne încadrăm cel mai bine pentru a şti ce antrenament, ce alimentaţie sunt mai

potrivite pentru noi.

ECTOMORFUL

Este slab şi subţire, cu masa musculară şi stratul adipos reduse,

oase subţiri de obicei, în general longilin. Metabolismul său rapid

face ca acumularea de masă musculară să fie foarte dificilă, chiar şi

proteinele fiind arse pentru energie. Se pare că şi absorbţia

nutrienţilor este deficitară.

Ectomorfii au rate metabolice foarte mari, fiind foarte greu pentru

ei sa acumuleze masa musculară şi să câştige forţă. Aceasta poate

fi o situaţie frustrantă pentru multe persoane, care devin complexaţi de faptul că sunt prea

slabi, şi sfârşesc prin a avea o imagine de sine foarte slabă. Pentru ectomorfi, efortul de a

acumula masă musculară este similar cu cel depus de un obez pentru a slabi.

Din cauza progreselor lente pe care le va face (trebuie să fim conştienţi de la bun început

de asta), ectomorful trebuie să se înarmeze cu răbdare, să evite supraantrenamentul, să-şi

moduleze cu grijă programele de dieta şi antrenament.

Un ectomorf adevărat, considerând că se antrenează corect, se hrăneşte şi se odihneşte, în

consecinţă, poate să câştige 0.5 - 1kg pe săptămână, în perioada cea mai bună. O atenţie

specială trebuie îndreptată şi spre odihnă- sunt recomandate 9 ore de repaus din care 8 de

somn. Dieta trebuie să fie echilibrată din punct de vedere al nutrienţilor şi bogată caloric,

fiind compusă din alimente care fac parte din familia glucidelor, familia proteinelor şi

468
familia lipidelor, vitamine, minerale, suplimente pentru creşterea în masă musculară şi

enzime digestive.

Este recomandat să evite energizantele şi suplimentele pentru slăbit.

După primele luni de antrenament câştigurile vor fi foarte mici.

Se pot realiza şi creşteri în masă, mai mari, dar acestea sunt constituite din grăsime (da,

grăsime, oricât ar părea de fantastic). Din moment ce principala problemă a ectomorfilor

este un mediu hormonal neprielnic, trebuie pus accentul pe acel stil de antrenament care

maximizează secreţia de hormoni anabolici în orgainsm, menţinerea cât mai mult timp în

faza de hipertrofie, cu greutăţi medii şi volum mai mare, cu 8-12 repetari pe serie, după

părerea unora.

Alţii susţin că trebuie antrenate toate tipurile de fibre musculare, indiferent de tipul

somatic. Aceasta presupune perioade de antrenament intense alterntate cu perioade mai

lejere, sau chiar în timpul aceluiaşi antrenament, după principiul piramidei.

O abordare diferită au preponderenţii sistemului de mare intensitate şi altele înrudite:

seturi puţine, repetări puţine, antrenamente foarte intense şi rare.

Locul unde toată lumea cade de acord este antrenamentul de tip aerobic.

Se consideră unanim ca ectomorfii trebuie să reducă la maxim efortul aerobic, ca

intensitate şi durată. Din nou, chiar şi antrenamentele de culturism trebuie sa fie făcute cu

pauze mari între serii şi să fie bazate în principal pe mişcări de bază şi compuse:

genuflexiuni, împins din culcat, îndreptări, flotări la paralele.

Aceste exerciţii provoacă atât o reacţie locală în muşchii solicitati, cât şi o reacţie
469
sistemică, hormonală. Trebuie totuşi să se efectueze şi exerciţii de izolare pentru grupe

mai mici: braţe, umeri, gambe.

Cheia rămâne totuşi varietatea; încearcă să schimbi ceva la fiecare antrenament,

exerciţiile, ordinea, sau numarul de repetări pe serie.

Cel mai mare duşman este descurajarea, demotivarea în urma absenţei progreselor,

sau a unor progrese minore. Tocmai de aceea trebuie să se acorde grija foarte mare

stabilirii unor obiective realiste şi a unor planuri flexibile.

Exerciţii:

 miscari compuse şi de bază, efectuate cu greutăţi libere (evitarea aparatelor

sofisticate, cabluri etc., deoarece ele lucrează părţi mici ale muschilor).

Seturi şi repetări:

- maxim 10 seturi pentru grupele mari

- 6-8 seturi pentru grupele mici, (fără a duce toate seturile până la epuizare - numărul de

repetări trebuie variat între 6-10)

Intensitatea

- intensitatea trebuie să fie mare, greutăţi mari şi repetări puţine

- medie – în perioade de odihnă, mărite între seturi, chiar până la 4-5 minute la

genuflexiuni - puteţi încerca repetările forţate, dar în nici un caz la toate seturile, doar la

cele "grele".

470
Frecventa antrenamentelor

- folosind o intesitate mare, şi având o capacitate de recuperare destul de scăzută, febra

musculara o sa fie o problema. Antrenează o grupă numai după ce febra a dispărut

complet.

- o medie ar fi să se antreneze o grupă musculară o dată pe săptămână

- odihna între antrenamente este foarte importantă.

Antrenamentele de tip aerobic

- mai ales la ectomorfi, aerobicele sabotează eforturile de creştere a masei musculare, de

aceea trebuie ţinute la minim, atât în sală, cât şi în afara ei.

- intensitatea trebuie să fie redusă, ca şi frecvenţa şi durată.

ENDOMORFUL

Este mare, cu oase groase, bazin şi umeri lati, strat mare de

grăsime, masă musculară mare, mai ales în partea inferioară a

corpului, apetit mare. Pentru aceştia, este uşor să se îngraşe şi să

acumuleze grăsime, dar şi masă musculară.

Câştigurile de masă musculară sunt însa acoperite de stratul de

grasime.

Datorită structurii osoase foarte mari, de obicei endomorfii au şi o forţă deosebită, dar

471
având un metabolism mai încet şi "dând jos" mult mai greu grăsimea, câştigurile muscular

(destul de usoare) nu sunt vizibile.

Spre deosebire de ectomorf, endomorful trebuie să-şi concentreze eforturile mai mult pe

maximizarea pierderilor de grăsime.

În acest sens trebuie să combine exerciţiile aerobice cu cele de culturism.

Adăugarea de exerciţii aerobice ajută şi la prevenirea altor boli şi stări asociate

supraponderalităţii (boli de inimă, atacuri cerebrale, diabet, aterosleroza etc.) .

Chiar daca endomorful caştigă uşor masa musculară, a vedea acei muşchi este cu totul altă

problemă.

O cale de maximizare a efectelor exerciţiilor aerobice este şi monitorizarea pulsului şi

menţinerea lui în zona de 60-75% din pulsul maxim, cel putin 30 de minute pe zi.

Scopul endomorfului este să ardă cât mai multă grăsime, deci trebuie să facă un volum

mai mare de antrenament. Atentie!!! Exerciţiile pentru abdomen nu reduc grăsimea din

acea zona, deci nu folosiţi exerciţiile pentru abdomen ca o soluţie pentru slabire şi

reducerea taliei.

Pentru aceasta programul de antrenament trebuie să fie mult mai complex.

Exercitiile

- se includ atât mişcări compuse cât şi mişcări de izolare

- schimbarea permanentă a exerciţiilor, pentru a nu permite corpului să se plafoneze

472
- accentul se pune pe partea superioara a corpului, deoarece endomorfii au de obicei o

dezvoltare a picioarelor nativă.

Seturi şi repetări

- se pot face mai multe seturi decat în cazul ectomorfilor, 12 seturi pentru grupele mari şi

8-10 seturi pentru grupele mici. Aceasta vor ajuta la arderea şi mai multor calorii.

- în anumite perioade trebuie aplicată şi o intensitate mai mare - cu greutăţi mari şi

repetări puţine, dar în majoritatea timpului trebuie să se ajungă la 12-15 repetari.

Intensitatea

- după încălzire, seturile se duc până la epuizare.

- perioadele de odihnă trebuie să fie mici, pentru a menţine o rată crescută a

metabolismului.

- este recomandată şi utilizarea repetărilor forţate, a seturilor descrescatoare, repetări

parţiale, super-steturi.

- antrenamentul în circiut de asemenea dă un impuls metabolismului.

Frecvenţa

- cum scopul principal este acela de a arde cât mai multe calorii, antrenarea unei grupe

musculare de mai multe ori pe saptamana (2 sau 2,5), în funcţie şi de recuperare, este o

soluţie bună.

Programul de antrenament trebuie schimbat des în cazul endomorfilor.

Antrenamentele de tip aerobic

- sunt cele mai recomandate-importante tipuri de antrenament pentru acest tip

constituţional.
473
- se recomandă cel puţin 30 de minute pe în fiecare zi.

- trebuie sa avem grija ca acest tip de antrenament sa fie executat correct, pentru a nu

interveni accidentările.

- pulsul trebuie să fie de 60-75% din maxim.

- antrenamentul de tip "interval training" poate fi şi el de folos: alternarea sesiunilor de

forţă cu cele de aerobic în cadrul aceluiaşi antrenament.

MEZOMORFUL

Este caracterizat prin: masă musculară mare, umeri laţi, solduri

înguste, star de ţesut adipos subtire. Câştigă uşor masă musculară,

fără a acumula însă şi grăsime.

Din acesastă categorie fac parte cei mai mulţi culturişti de

performanţă.

Mezomorful este tipul care nu ştie exact ce face în sală, nu face antrenamente prea lungi,

evită exerciţiile aerobice, nu respecta o dietă echilibrată, şi totuşi obţine creşteri în masa

musculară şi reducerea stratului de grăsime.

Sunt acei ―binecuvântaţi genetic‖; ei au nevoie de un stimul mai mic (antrenament) pentru

a obţine aceleaşi efecte pe care le obţin ceilalţi.

474
Totuşi, şi pentru ei există anumite sfaturi care îi vor ajuta să-şi maximizeze progresele.

Supraantrenamentul este pericolul cel mai mare; datorită efectelor rapide, ei au tendinţa

de a mări volumul antrenamentului, ceea ce nu este întotdeauna cea mai bună soluţie.

Altă eroare des întâlnită este repetarea aceluiaşi program la infinit. Se pare ca cea

mai bună soluţie este piramidarea, dar nu neapărat în cadrul aceluiaşi antrenament, ci

creşterea şi scăderea alternativă a intensităţii de la o şedinţă de antrenament la alta, pentru

a solicita toţi muschii, toate tipurile de fibre musculare.

Exerciţii

- se aplică cel mai bine antrenamentul clasic, ce utilizează mişcări compuse urmate de

mişcări de izolare.

Seturi şi repetări

- se utilizează o mare varietate, însă în general în jur de 10 repetări.

- se alternează antrenamentele intense cu cele mai usoare.

- se fac 3-4 seturi pe exerciţiu, 2-4 exerciţii pe fiecare grupă musculară.

Intensitatea

- trebuie să fie mare, corpul poate suporta antrenamente dure, cu efecte rapide de creştere,

deci trebuie profitat cât se poate de mult de acest lucru.

- un anumit program se menţine o perioadă, şi apoi se schimbă, pentru a nu lăsa muşchii

să se plafoneze.
475
- se alternează zilele "grele" de antrenament cu zilele "usoare" de antrenament.

- se variază viteza de execuţie pentru a se solicita cât mai multe fibre musculare.

- se folosesc toate tehnicile avansate – aparatură sofisticată, dar nu exagerat.

Antrenamentele de tip aerobic

- aerobicele sunt necesare, dar nu mai mult de 4 şedinte pe săptămână, a 30 de minute

fiecare

- evită activităţile prelungite, care te "storc" de energie.

VI. VALORILE NUTRITIVE

1. OBIECTIVE ALE NUTRIŢIEI

Obiectivul fundamental al nutriţiei îl reprezintǎ rǎspunsul la întrebarea ―mǎnânc ca

sǎ trǎiesc sau trǎiesc ca sǎ mǎnânc ?‖. Procentul mare şi, în acelaşi timp îngrijorǎtor, al

populaţiei mondiale care prezintǎ starea de obezitate (consideratǎ astǎzi o stare

patologicǎ), ne duce cu gândul cǎ foarte mulţi trǎiesc pentru a mânca.

Acest gând este doar în parte adevǎrat deoarece mulţi oameni nu consumǎ alimente

în exces, dar cu toate acestea sunt supraponderali sau obezi. Acestǎ stare este generatǎ de

sedentarism, de lipsa totalǎ sau insuficientǎ a practicǎrii exerciţiilor fizice, ceea ce

genereazǎ imposibilitatea consumǎrii excesului de nutrienţi aflaţi în organism.

476
 Astfel, persoanele supraponderale şi cele care prezintǎ obezitate de diferite grade îşi

fixeazǎ ca principal obiectiv al nutriţiei pierderea de masǎ corporalǎ (slǎbire). Curele de

slǎbire duse în exces provoacǎ starea adversǎ cunoscutǎ sub denumirea de anorexie, prin

afectarea psihicului persoanei, care nu mai simte necesitatea consumǎrii de alimente.

Nutriţia celor care doresc sǎ-şi dezvolte masa muscularǎ sau a celor foarte slabi

care doresc sǎ-şi dezvolte masa corporalǎ va avea ca obiectiv aportul de substanţe

nutritive adecvate. Acesta va fi obiectivul şi al acelora care doresc sǎ-şi modeleze anumite

segmente sau pǎrţi ale corpului.

Un alt aspect este generat de nutriţia necesarǎ în cazul unor stǎri patologice cum ar

fi diabetul zaharat, cardiopatiile, etc, cazuri în care nutriţia este obligatoriu dietǎ.

Existǎ persoane al cǎror obiectiv în cazul nutiţiei este generat de sursa alimentelor :

vegetarian sau omnivor ?. Vegetarienii vor fi privaţi de aportul de proteine de origine

animalǎ, ceea ce va împiedica dezvoltarea masei musculare.

Indiferent de obiectivele urmǎrite nutriţia trebuie sǎ respecte urmǎtoarele reguli:

 Sǎ asigure integral nutrienţii în funcţie de necesitǎţile organismului.

 Masa principalǎ trebuie sǎ fie reprezentatǎ de micul dejun. Acesta nu trebuie sǎ

lipseascǎ niciodatǎ şi va fi constituit dintr-o alimentaţie bogatǎ în proteine,

vitamine, minerale, carbohidraţi, etc.

 Frecvenţa meselor sǎ fie mai mare, iar cantitatea de alimente consumate la o masǎ

sǎ fie mai micǎ. Este necesar ca numǎrul de mese sǎ fie între 4 – 6 pe zi, în funcţie

477
 de necesitǎţi şi posibilitǎţi, iar cantitatea de nutrienţi sǎ fie optimǎ pentru consumul

energetic curent, astfel încât sǎ nu existe exces care sǎ se transforme în depozit

gras. Recomandarea generalǎ este consumarea unei mese sau a unui supliment

alimentar la fiecare 3 – 4 ore, indiferent dacǎ se urmǎreşte slǎbirea sau creşterea

masei musculare (diferenţa o reprezintǎ numǎrul de calorii).

 Echilibrul hidroelectrolitic trebuie menţinut printr-un consum corespunzǎtor de

lichide. Preferabil este consumul de apǎ necarbogazoasǎ. În urma antrenamentului

fizic se recomandǎ consumul de bǎuturi cu carbohidraţi şi proteine, în funcţie de

obiectivul activitǎţii fizice.

 Se va evita, pe cât posibil, consumul alimentelor rafinate, a zahǎrului şi alcoolului.

Deasemeni vor fi evitate exagerǎrile de consum, indiferent de natura acestuia (de

exemplu, consumul de pâine la fiecare masǎ).

 Seara reprezintǎ momentul în care se va consuma o masǎ care sǎ asigure un aport

constant şi prelungit de aminoacizi (carbohidraţi complecşi, caseinǎ, etc.). Se

recomandǎ ca ultimul consum de alimente sǎ fie cu cel puţin o orǎ înaintea trecerii

la starea de somn.

478
2. DESPRE PROTEINE

Piatra de temelie a construcţiei musculare este proteina, aminoacizii fiind elemente

de bazǎ în sinteza acestora. Proteinele sunt rezultatul diferitelor combinaţii ale

aminoacizilor, fiind cunoscute mai multe zeci de mii de tipuri de proteine.

Acestea diferǎ atât din punct de vedere structural (datoritǎ diferiţilor aminoacizi din

compoziţia lor), cât şi prin rolurile pe care le au în cadrul proceselor vitale din organism.

Datoritǎ structurii şi rolurilor diferite pe care le au, proteinele nu pot fi substituite,

niciodatǎ o proteinǎ nu va putea înlocui o altǎ proteinǎ.

Ficatul este organul intern care asigurǎ 80% din necesarul de aminoacizi, diferenţa

de 20% fiind obţinutǎ prin nutriţie. 10 tipuri de aminoacizi, care sunt indispensabili vieţii

se obţin exclusiv prin nutriţie : arginina, fenilanilina, histidina, leucina, izoleucina,

metionina, trionina, triptofan şi valina.

Metabolizarea proteinelor în organism se realizeazǎ în funcţie de necesitǎţi, de

procesele biologice care au loc în momentul respectiv.

Depozitarea aminoacizilor este imposibilǎ, din aceastǎ cauzǎ, atunci când este

nevoie de oricare dintre ei, mai întâi se consumǎ aminoacizii din circulaţia sanguinǎ, apoi

vor fi obţinuţi prin degradarea proteinelor. Lipsa unui aminoacid esenţial din organism

poate produce numeroase disfuncţii şi nu va permite activitatea eficientǎ a vitaminelor şi

mineralelor.

Existǎ douǎ tipuri de aminoacizi : de tip D şi de tip L. Aceste tipuri au formule

moleculare identice, dar prezintǎ proprietǎţi fizico-chimice diferite, datoritǎ

aranjamentului spaţial diferit al moleculelor.

479
 În naturǎ se gǎsesc aminoacizii de tip L (ca o excepţie, fenilanilina existǎ în ambele

tipuri), astfel cǎ organismul poate utiliza mai uşor aminoacizii de tip L. Suplimentele

alimentare pentru dezvoltarea masei musculare conţin acest tip de aminoacizi.

Aminoacizii sunt indispensabili pentru sportivii de performanţǎ deoarece din aceştia se

sintetizeazǎ proteinele (culturism, haltere sau sporturi care presupun efort aerob – alergǎri

şi înot de fond, etc.).

Pentru adulţi, necesarul zilnic de proteine este de aproximativ 45 g. Toate organele,

glandele, enzimele, hormonii si muşchii din organism conţin proteine. De fapt, dacǎ

exceptǎm apa din corp rezultǎ cǎ proteinele reprezintǎ cea mai mare cantitate de substanţǎ

din organism. Cantitatea necesarǎ de proteine depinde de mai mulţi factori cum ar fi

starea de sǎnǎtate, nivelul de solicitare fizicǎ, vârsta, greutatea corporala şi poate varia

între 0,75 g/Kg corp şi 2-3 g/Kg corp. Pentru activitǎţile fizice care necesitǎ creşterea în

exces a masei musculare, necesarul de proteine creşte semnificativ. Astfel un culturist sau

un halterofil ajunge la un consum mediu de 160 g pânǎ la 240 g de proteine. Consumul

optim de proteine pentru un ciclist este de 1,5 g/kg corp, iar in cazul halterofililor sau al

celor care practicǎ culturismul, poate ajunge pana la 2-3 g/kg corp.

Aceastǎ cantitate trebuie sǎ ajungǎ progresiv în corp, prin intermediul nutriţiei,

eşalonat pe tot parcursul unei zile, odatǎ cu servirea meselor. Reducerea numǎrului de

mese pe zi (2 mese pe zi), renunţarea la micul dejun, produc dezechilibre în aportul de

proteine şi energie, utilizarea acestora fiind ineficientǎ.

În altǎ ordine de idei, aminoacizii cu legǎturi peptidice cresc de 16 ori capacitatea

organismului de a reţine azotul, comparativ cu amestecurile cristalizate de aminoacizi.

Balanţa azotului din organism trebuie sa aiba o valoare pozitiva. Acest lucru înseamnǎ cǎ
480
organismul are la dispoziţie proteine în cantitǎţi suficiente. Echilibrul negativ de azot duce

la carenţe de proteine şi genereaza aşa numitul "canibalism", când organismul consumǎ

proteine proprii din ţesuturile musculare, din sânge.

Exemple de aminoacizi esenţiali pentru procesele vitale:

 Arginina – contribuie la menţinera funcţionǎrii eficiente a sistemului imunitar şi

întîrzie dezvoltarea tumorilor. Este necesarǎ în sinteza proteinelor, colagenului, în

creşterea şi dezvoltarea masei musculare şi reducerea ţesutului adipos şi, de

asemenea, în procesul de cicatrizare. Sursele naturale de argininǎ sunt: seminţele de

floarea-soarelui, susanul, orezul, floricelele de porumb, nucile, deserturile cu

gelatinǎ, ciocolatǎ.

 Carnitina – este indispensabilǎ în desfǎşurarea proceselor metabolice şi în

funcţionarea normalǎ a inimii. De asemenea, este cel mai important aminoacid în

dezvoltarea musculaturii şi împiedica acumularea de acid lactic în muşchi,

combǎtând astfel principala cauzǎ a oboselii.

 Glutamina – ajutǎ sistemul imunitar şi este folositǎ de organism cel mai eficient în

momentele de stress şi de boalǎ.

 Histidina – are efecte antiinflamatorii şi antioxidante. Poate reduce durerile minore

ale articulaţiilor şi efectele negative ale radicalilor liberi.

481
3. DESPRE LIPIDE

Numite şi grǎsimi, lipidele sunt substanţe cu roluri complexe în organism, acestea

reprezentând :

 rezerve concentrate de energie,

 izolaţie termicǎ,

 amortizor împotriva şocurilor,

 solvent pentru transportul vitaminelor liposolubile (A, D, E, K),

 furnizor de acizi graşi esenţiali, esenţiali în funcţionarea organismului.

În lipsa lipidelor nu s-ar putea sintetiza diferite substanţe, printre care şi hormonii (de

exemplu, testosteronul). Grǎsimile produc prin ardere aproximativ 9 calorii.

482
 Necesarul de grǎsimi în organism este generat de rolul acestora, aportul lor trebuind sǎ

fie în anumite cantitǎţi. Având în vedere cǎ furnizeazǎ 9 calorii pe gram, acestea pot fi un

factor important în depǎşirea numǎrului de calorii optim zilnic, rezultatul fiind

acumularea de ţesut adipos. Pentru sportivi se recomandǎ ca maxim 15 – 20% din

caloriile zilnice sǎ provinǎ din grǎsimi.

TIPURI DE GRǍSIMI

Grǎsimile ajunse în organism sunt metabolizate, fiind trasnformate în acizi graşi şi

glicerinǎ. Acizii graşi, în funcţie de structura lor chimica împart grǎsimile în :

 Grǎsimi saturate – se gǎsesc în produse animale cum ar fi carnea roşie, carnea de pui

sau gǎina, ouǎ, lapte şi derivate, uleiuri tropicale. Acesta este tipul de grǎsime care se

depune în artere cu colesterolul rǎu, LDL, contribuind la producerea bolilor

circulatorii şi de inima şi a unor tipuri de cancer. Se recomandǎ ca maxim 10% din

grǎsimi sǎ provinǎ din acizi graşi saturaţi.

 Grǎsimi polinesaturate – se gǎsesc în peşte şi uleiuri vegetale cum ar fi uleiul de

floarea soarelui şi de porumb, furnizeazǎ acizii linoleic şi linolenic, esenţiali pentru

organism.

 Grǎsimi mononesaturate – se gǎsesc în uleiuri vegetale – mǎsline, arahide – acestea

trebuie sǎ predomine în alimentaţie. Acizii graşi esenţiali omega 3 şi omega 6 ce

formeaza grǎsimile polinesaturate şi mononesaturate ajutǎ la menţinerea sǎnǎtǎţii

articulaţiilor, a pǎrului, pielii şi a nivelurilor hormonale, chiar a câştigurilor de masǎ

483
 muscularǎ şi arderea grǎsimilor. Dozele recomandate sunt de 5 – 15 grame pe zi. Se

pare cǎ o sursǎ foarte bunǎ este uleiul de seminţe de in. Acesta mai are şi alte calitǎţi

extraordinare care îl promoveaza în topul suplimentelor.

 Colesterolul – este un component natural al ţesutului animal. Contrar aluziilor de pe

diferite produse vegetale (de exemplu, ―ulei fara colesterol‖), acestea nu conţin şi nu

au conţinut vreodata colesterol. Colesterolul intra în compoziţia hormonilor, dar în

exces, şi în combinaţie cu alţi factori negativi, poate provoca diferite probleme de

sǎnǎtate, mai ales ale aparatului cardio-vascular.

 Trigliceridele – sunt principala sursǎ atât din alimentaţie cât şi din grǎsimea

depozitatǎ în organism. Ele se împart în douǎ tipuri :

- Glicerina – care nu este o grǎsime, ci un alcool, dar cu proprietǎţi asemǎnǎtoare atât

carbohidraţilor cǎt şi grǎsimilor. Este utilizatǎ în diferite suplimente fǎrǎ grǎsime.

- Fosfolipidele – sunt grǎsimi foarte importante pentru integritatea celulelor, mai ales a

celor hepatice, cât şi în trasnportul celorlalte grǎsimi şi ale colesterolului. Probabil cea

mai cunoscutǎ şi importantǎ este lecitina, care se gǎseşte în ouǎ, ficat, soia, alune şi

germeni de grâu.

 Sterolii - sunt grǎsimi cu funcţii importante în organism, mai ales în sistemul

hormonal. Colesterolul este un sterol, de asemenea şi vitamina D.

484
Existǎ douǎ tipuri principale de grǎsime: saturatǎ şi nesaturatǎ.

Grǎsimile saturate – grǎsimile saturate tind sa fie solide la temperatura camerei.

Acestea mai poartǎ şi denumirea de grǎsimi ―rele‖. Alimente ce conţin un grad ridicat de

grǎsimi saturate includ untul, grǎsimile din carne şi uleiurile obţinute din cocos şi

palmieri. Acestea sunt grǎsimile ce îngraşǎ şi trebuie evitate sau consumate sporadic în

cadrul nutriţiei.

Nutriţia fǎrǎ grǎsimi saturate este consideratǎ a fi sǎnǎtoasa, dar utopicǎ, având în vedere

cǎ acest tip de grǎsimi se regǎseşte în aproape orice tip de carne.

Recomandate sunt carnea de pui şi curcan (piept), peşte, carne roşie fǎrǎ grǎsime.

Acestea sunt bogate în proteine şi conţin mai puţine grǎsimi saturate.

Grǎsimile nesaturate – grǎsimile nesaturate tind sǎ fie lichide la temperatura

camerei. Ele mai poartǎ şi denumirea de ―grǎsimi bune‖. Grǎsimile nesaturate pot fi

clasificate în monosaturate şi polinesaturate. Grǎsimile polinesaturate includ omega-3s şi

omega-6s.

Grǎsimile monosaturate – s-a demonstrat cǎ grǎsimile monosaturate nu îngraşǎ la

fel de mult ca grǎsimile saturate. Ele impiedicǎ creşterile bruşte şi ridicate de insulinǎ, în

cazul în care cantitǎţi mari de carbohidraţi sunt consumaţi.

Numǎrul de calorii dintr-un gram de grǎsime monosaturatǎ este de douǎ ori mai

mare decât cel conţinut de un gram de carbohidraţi (9 calorii faţǎ de 4).

Douǎ surse bune de grǎimi monosaturate sunt uleiul de mǎline şi alunele (untul de

arahide).

485
 Grǎsimi polinesaturate Omega-3s – datoritǎ faptului cǎ omega-3s nu pot fi

sintetizaţi de cǎtre organism, este necesar un consum optim de grǎsimi bogate în acestǎ

substanţǎ, având în vedere situarea lor în cadrul substanţelor esenţiale bunei funcţionǎri a

organismului.

Acizii omega-3s pot schimba rata metabolicǎ de stocare a grǎsimilor (în scop de

rezervǎ energeticǎ) şi pot chiar stimula arderea grǎsimii corporale.

De asemenea, cercetǎrile aratǎ cǎ acizii omega-3s au un efect de conservare a masei

musculare. Acizii omega-3s pot apǎra articulaţiile împotriva inflamaţiilor.

Grǎsimi polinesaturate Omega-6s – cea mai abundentǎ sursǎ de grǎsime

polinesaturatǎ este uleiul vegetal, ce este bogat în acid linoleic, un acid omega-6s esenţial.

Din pǎcate, majoritatea uleiurilor vegetale conţin mult prea mulţi omega-6s şi mult prea

puţini omega-3s, apǎrând astfel un dezechilibru în cadrul nutriţiei. Astfel consumul de

omega-6s este deasupra necesarului.

MCTs – reprezintǎ o categorie specialǎ de grǎsimi, ce sunt denumite trigliceride

medium-catenate (MCTs).

Aratǎ ca grǎsimea dar sunt arse de cǎtre organism precum carbohidraţii. Conform

cercetǎrilor, grǎsimile MCT pot ajuta la arderea grǎsimii, numai în cazul în care

înlocuiesc cantitǎţi mari (cam 60g) de alte grǎsimi din alimentaţie. Deşi pare neeconomic

cercetǎrile au arǎtat cǎ MCT poate micşora apetitul, având acelaşi efect ca şi substanţele

care ridicǎ temperatura corpului şi reduc, deasemeni apetitul : cafea, proteine, efedrina. La

486
acestea se poate adǎuga şi exerciţiul fizic, prin efectele asemǎnǎtoare. MCT-ul are un

efect termogenic ce poate contribui la controlul apetitului.

4. DESPRE GLUCIDE (ZAHARURI, CARBOHIDRAŢI)

Rolul glucidelor în organismul uman este multiplu, în primul rând situându-se cel

energetic. Glucidele asigură mai mult de jumătate din energia necesară organismului

omenesc în 24 de ore. Deşi în celule şi ţesuturi au loc descompuneri permanente ale

glucidelor pentru necesităţi energetice, conţinutul în glucide rămâne constant, în condiţiile

unui aport suficient de glucide în alimentaţie. Glucidele mai sunt utilizate pentru

487
menţinerea nivelului glicogenului în ficat şi reînnoirea rezervei sale, precum şi pentru

menţinerea constantă a nivelului glucozei în sânge.

Pe lângă rolul energetic, glucidele au şi rol plastic, deoarece ele intră în compoziţia

celulelor şi ţesuturilor, participă la procesele plastice. Rezervele de glucide ale

organismului sunt totdeauna limitate. La un efort intens, glucidele se epuizează relativ

repede, dar se pot regenera pe seama lipidelor din organism. Glucidele în exces se

transformă în lipide, care se acumulează în ţesutul adipos, determinând obezitatea.

Necesarul de glucide al organismului este de 4 – 5g/kg corp în 24 de ore; 45% pânǎ

la 65% din caloriile zilnice – cel puţin 130 grame pe zi – trebuie sǎ provinǎ din glucide.

Se recomandǎ glucidele complexe din cereale integrale, fasole şi din fructele bogate în

substanţe nutritive şi lapte.

Din întreaga cantitate de glucide, circa 65% trebuie să fie poliglucide, iar restul de

35% monozaharide şi dizaharide. În condiţii de efort fizic mediu, raportul dintre glucide,

proteine şi grăsimi trebuie să fie de 4:1:1.

Glucidele (zaharurile) sunt reprezentate prin monozaharide, dizaharide şi

polizaharide.

Monozaharidele

Sunt reprezentate, în principal, prin pentoze şi hexoze. Ele sunt solubile în apă

(când sunt concentrate, dau soluţii siropoase), au gust dulce, sunt cristalizate (proprietate

pe care se bazează cristalizarea mierii de albine şi a prunelor deshidratate ). Mierea în care

488
predomină glucoza cristalizează (se zahariseşte) mai repede decât cea în care predomină

levuloza.

Pentozele – Principalele pentoze sunt : riboza, dezoxiriboza, xiloza şi arabinoza.

Riboza intră în alcătuirea acizilor nucleici şi a unor enzime respiratorii. Dezoxiriboza

participă la formarea acidului dezoxiribonucleic (ADN) fiind un component al acestuia.

Xiloza participă la formarea pereţilor celulari; se găseşte în gumele (scurgerile de clei) ce

apar din rănile şi crăpăturile scoarţei pomilor sau ale pieliţei fructelor, îndeosebi la

speciile pomicole sâmburoase (cireş, vişin, cais, piersic, migdal, prun). Arabinoza se mai

găseşte în substanţele mucilaginoase (la seminţe de gutui) şi în substanţele pectice din

fructe.

Hexozele – Principalele hexoze sunt: glucoza, fructoza (levuloza), galactoza,

manoza şi sorboza.

Glucoza mai este denumită dextroză. Glucoza se obţine prin hidroza acidă a

zahărului, amidonului şi celulozei. În natură glucoza se găseşte în multe specii de fructe,

în miere, etc. Glucoza este solubilă în apă şi uşor asimilabilă de organism. Ea este

componentă a mai multor dizaharide (zaharoză, maltoză) şi polizaharide (amidon,

celuloză). Glucoza se găseşte în sângele omului şi al animalelor în proporţie constantă

(0,1%); scăderea (hipoglicemie) sau creşterea (hiperglicemie) conţinutul de glucoză în

raport cu această limită poate duce la tulburări grave, ca în cazul bolnavilor de diabet. Sub

influenţa microorganismelor, în procesul de fermentare a fructelor, glucoza se

descompune uşor în alcool etilic şi bioxid de carbon.

489
 Fructoza mai este denumită levuloză. Ea se găseşte alături de glucoză, în fructele

dulci, flori, miere, etc. Fructoza este mai dulce de 1,5 ori decât zaharoza şi de 2,2 ori decât

glucoza. Ea prezintǎ o structură foarte asemănătoare cu glucoza, dar metabolizarea ei în

ficat este diferită. Viteza relativă de absorbţie la nivel intestinal este mai mică la fructoză

decât la glucoză, iar indicele glicemic (procentul de creştere a glicemiei, comparativ cu o

cantitate de glucoză) mai redus.

Metabolismul fructozei este mai activ decât al glucozei; ea are nu numai valenţe

nutriţionale, ci şi terapeutice. Prin arderea unui gram de fructoză se obţin 3,76 kcal, faţă

de 3,75 kcal la glucoză, 3,95 kcal la zaharoză şi 4,15 kcal la amidon. Spre deosebire de

glucoză, fructoza cristalizează foarte greu sau incomplet. Fructoza, împreună cu ionii de

magneziu şi de potasiu, au acţiune laxativă.

Dizaharidele

Sunt compuşi hidrocarbonaţi formaţi din două molecule de monozaharide (în

general hexoze), prin eliminarea unei molecule de apă. În fructe, dizaharidele sânt

reprezentate, în principal, în zaharoză şi maltoză.

Zaharoza este solubilă în apă şi, prin hidroliză, se descompune în cele două

monozaharide componente (glucoză şi fructoză). Ea are cea mai mare răspândire în fructe,

în nectarul florilor (deci şi în mierea albinelor). Ea se găseşte, ca produs intermediar, în

toate ţesuturile unde se formează sau se hidrolizează amidonul.

490
 Polizaharidele

Sunt produşi macromoleculari naturali insolubili în apă, formaţi prin condensarea

unui număr variabil de molecule de monozaharide, de obicei de glucoză. Polizaharidele se

pot descompune (hidroliza) până la monozaharidele de bază, fie pe cale biochimică

(hidroliza enzimatică), fie pe cale chimică (hidroliza acidă). Principalele polizaharide

sânt: amidonul, substanţele pectice, celuloza, hemicelulozele şi lignina. Din aceste

polizaharide, valoarea energetică au numai amidonul şi substanţele pectice.

Amidonulse găseşte sub formă de granule de diferite forme şi mărimi (9-200

microni), în frunze şi fructe. Foarte bogat în amidon este miezul castanelor comestibile.

Amidonul este format din amilopectină (un amestec de substanţe pectice, acizi graşi, acid

salicilic, celuloză, etc.) şi amiloză (o polihexoză). Amiloza este componentul solubil al

granulei de amidon; este un polizaharid liniar, format din 200-300 molecule de glucoză.

Amidonul se găseşte în cantitate mare în fructele verzi (până la intrarea în coacere). Pe

măsură ce fructele avansează în coacere, amidonul se transformă în zaharuri mai simple

(glucoză), care imprimă fructelor un gust din ce în ce mai dulce.

Substanţele pectice(pectinele) sânt polizaharide prezente în toate ţesuturile

vegetale, inclusiv în fructe. Ele au rolul de a lega celulele ţesuturilor între ele. În prezenţa

unui acid şi a zahărului, substanţele pectice au proprietatea de a forma un gel, însuşire pe

care se bazează fabricarea jeleurilor de fructe, a gemurilor şi marmeladei.

491
 Substanţele pectice au acţiune bactericidă specifică, contribuie la scăderea nivelului

colesterolului plasmatic, favorizează absorbţia vitaminei A şi a vitaminelor din complexul

B, influenţează mai puternic şi mai benefic metabolismul lipidic, decât alte fibre.

Pectinele regleazǎ metabolismului lipidic, determină o scădere a glicozuriei şi

contribuie la creşterea de circa două ori a secreţiei de insulină. De aceea, pectinele din

fructe contribuie la combaterea bolilor cardio-vasculare şi diabetului. În prezenţa

substanţelor pectice creşte disponibilitatea vitaminelor din complexul B, cu excepţia

vitaminei B12, a cărei absorbţie în intestinul subţire este dereglată sub acţiunea

substanţelor pectice şi a celulozei, care intensifică excreţia ei în fecale.

În condiţii optime, pectina leagă de 4 ori mai multe lipide decât masa ei şi, prin

aceasta, previne creşterea concentraţiei colesterolului în sânge. Dintre speciile de fructe,

cele mai bogate în pectină sânt: zmeura, merele, gutuile, agrişele, murele, coacăzele,

afinele, coarnele, caisele şi prunele, iar mai sărace cireşele, vişinele şi perele.

Celulozaeste un polizaharid cu un grad înalt de polimerizare, format din 3000 –

6000 molecule de glucoză; ea se găseşte în pereţii celulari. Proporţia celulozei în fructe

este de 0,3 – 0,5%. Mai multă celuloză conţin măceşele, coarnele, coacăzele, murele,

zmeura, perele, prunele şi caisele, iar mai sărace în celuloză sunt vişinele, cireşele, etc.

Fructele sunt o sursă importantă de celuloză, cu o structură mai fină, în comparaţie

cu celuloza din cereale, trecând mai uşor prin intestin. În vegetaţie, celuloza se găseşte

combinată cu substanţe pectice, formând complexul pecto-celuloză.

Celuloza face parte din aşa-numitele fibre alimentare sau substanţe de balast.

492
5. VITAMINELE ŞI MINERALELE

Vitaminele sunt necesare corpului în cantitǎţi foarte mici. Ele regleazǎ multe funcţii

organice şi acţioneazǎ drept catalizatori, grǎbind reacţiile chimice din corp. Sunt de doua

feluri:

1. Vitaminele hidrosolubile

2. Vitaminele liposolubile

493
 1. Vitaminele hidrosolubile

Vitaminele sunt substanţe alimentare cu rol de enzime (catalizatori), intervenind în

special în procesele de oxidoreducere.

Principalele vitamine hidrosolubile sunt : B1, B2, B6, B12, B15, C, PP, acid folic

(B9), acid pantotenic (B5).

Caractere de grup

- sunt hidrosolubile;

- sunt mult răspândite în natură;

- sunt instabile, degradându-se sub acţiunea factorilor de mediu:

temperatură, umiditate, radiaţii calorice, etc.;

- sunt distruse prin prelucrare culinară – fierbere;

- pentru absorbţie au nevoie de aciditate gastrică;

- din intestin trec uşor în sânge;

- nu se stochează în organism;

- au rol catalitic – (enzimo-vitamine), participând la procese eliberatoare

de energie.

Necesarul de vitamine depinde de vârstă, sex, stări fiziologice (sarcină, alăptare),

stări patologice, activitate fizică.

494
 La sportivi necesarul creşte datorită influenţei vitaminelor asupra capacităţii de

efort pe care o îmbunătăţeşte prin reducerea oboselii şi scurtarea timpului de refacere

după efort.

Surse de vitamine:

- exogenă: alimentele conţin vitamine naturale.

- endogenă (pentru complexul vitaminic B) – sinteza din resturile de

amidon sub acţiunea florei microbiene, la nivelul colonului.

Păstrarea vitaminelor se face prin conservarea alimentelor vegetale în saramură, sau

prin congelare.

Consumul alimentelor vegetale în stare proaspătă, aduce organismului cea mai mare

cantitate de vitamine.

Vitamina B1 (tiamina)

Este o vitamină hidrosolubilă ce aparţine complexului vitaminic B.

Sursele nutriţionale exogene sunt:

- coaja gramineelor (pâine integrală), drojdia de bere;

- fructe, legume uscate;

- carne (inclusiv viscere);

- lapte, ouă.

Pe cale endogenă se poate produce tiamină prin sinteza în colon din resturi

de amidon.

495
 Rolul în organism

- în metabolismul glucidic – creşte oxidoreducerea şi intervine în

degradarea glucidelor până la CO2 şi H2O şi stimularea depunerii de glicogen în ficat.

- în metabolismul lipidic (sinteza lipidelor din glucide) şi în metabolismul

proteinelor;

- în metabolismul apei intervine prevenind edemele şi favorizând

eliminarea apei din ţesuturi

- la nivelul sistemului nervos intervine în desfăşurarea proceselor

chimice nervoase, favorizând transmiterea influxului nervos prin activarea acetilcolinei;

De asemenea scade oboseala nervoasă stimulează activitatea SNC scurtând timpul

de reacţie şi măreşte capacitatea de efort a organismului.

Necesarul zilnic al organismului uman este de 1,5 – 2 mg, iar la sportivi – 3 – 5 mg

( până la 10 mg).

Carenţele au rol în patologia sistemului nervos central şi periferic :

- Hipovitaminoza produce oboseală, irascibilitate, hiperexcitabilitate

nervoasă, prelungirea timpului de reacţie, nevrite.

- Avitaminoza determină inapetenţă, astenie, dureri de membre, nevrite,

pareze, paralizii, scăderea memoriei, insomnii.

496
 Vitamina B2 (riboflavina)

Face parte de asemenea din complexul vitaminelor B.

Sursele exogene sunt :

- drojdia de bere;

- coaja boabelor de cereale;

- viscere;

- legume şi fructe verzi;

- lapte, ouă.

Sursa endogenă este reprezentată de sinteza din resturi de amidon, la nivelul

colonului.

Roluri în organism :

- în metabolismul glucidic – scade glicemia;

- în metabolismul lipidelor – rol în sinteza unor grăsimi;

- în metabolismul proteic – rol în sinteza proteinelor umane;

- rol important în respiraţia celulară.

Necesarul zilnic de vitamină B2 este de 2 – 3 mg, iar la sportivi – 8 – 10 mg.

Carenţele (sau avitaminoza) determină:

- oboseală, crampe musculare, stomatite, gingivite.

497
Vitamina B6 (piridoxina)

Aparţine şi ea complexuluil B cu sursă endogenă (sinteză la nivelul colonului) şi

exogenă:

- boabe de cereale încolţite;

- drojdia de bere;

- lapte, ouă;

- viscere.

Rolul în organism:

- rol enzimatic în metabolismul protidelor (al aminoacizilor);

- în metabolismul glucidic, intervenind în neoglicogeneza;

- în sinteza colesterolului şi a fosfolipidelor;

- în producerea de energie în timpul efortului prin degradarea lipidelor;

- în activitatea miocardului şi metabolismul muscular.

Necesarul zilnic este de 2 – 4 mg, (15 – 30 mg la sportivi).

Vitamina B12 (ciancobalamina)

Este una dintre cele mai importante vitamine din complexul B.

Sursa exogenă o reprezintă alimente ca:

- drojdia de bere;

- viscere, animale;

- muşchi;

498
 - pâine integrală.

Şi în cazul vitaminei B12 există o sinteză endogenă, la nivelul colonului, pe

seama amidonului.

Rolul în organism:

- stimulează hematopoeza la nivelul măduvei osoase;

- în sinteza proteinelor şi utilizarea unor aminoacizi în refacerea celulelor;

- rol protector hepatic, împiedicând încărcarea grasă a acestuia şi

favorizând sinteza metioninei şi colinei;

- asigură refacerea celulei nervoase;

- diminuă acidoza, ameliorând oboseala fiziologică.

Necesar zilnic este de 50 γ (la sportivi 150 – 200 γ).

Vitamina C (acidul ascorbic)

Se găseşte în special în regnul vegetal, în:

- fructe de pădure (măceş, coacăze, fragi) sau citrice (portocale, lămâi,

grapefruit);

- muguri de conifere;

- diverse fructe;

- diverse legume (ardei gras, roşii, spanac, morcovi, cartofi, etc.) şi plante

aromatice (mărar, pătrunjel, cimbru, busuioc, etc.)

499
 Această vitamină se degradează rapid prin preparare culinară (fierbere); de aceea se

preferă congelarea fructelor, sau păstrarea sub formă de murături.

Uscarea fructelor în prezenţa oxigenului determină distrugerea aproape completă a

vitaminei C.

Roluri în organism:

- intervine în respiraţia celulară şi stimulează procesele de oxidoreducere;

- intervine în metabolismele : glucidic, lipidic şi protidic;

- intervine în formarea ţesutului conjunctiv şi a calusului osos (favorizând

vindecarea fracturi);

- favorizează hematopoeza şi intervine în procesul de coagulare, asigurând

troficitatea capilarelor;

- creşte depunerea glicogenului în ficat prevenind degenerescenţa grasă a

acestuia;

- rol în efortul muscular de durată al sportivului;

- creşte rezistenţa la îmbolnăvire (în special în bolile infectocontagioase).

Necesarul zilnic este de 25 – 75 mg (nu se acumulează în organism).

La sportivi necsarul creşte până la 150 – 200 mg/ zi.

Hipovitaminoza produce:

- epistaxis, gingivoragii;

- anemii;

- decalcifieri osoase;
500
 - căderea dinţilor.

Avitaminoza e responsabilă de producerea unei boli numite scorbut.

Vitamina B15 ( acidul pangamic)

Este importantă mai ales în activitatea sportivă deoarece creşte rezistenţa la hipoxie,

creşte sinteza glicogenului şi coeficientul de utilizare al O2 şi are acţiune pozitivă asupra

miocardului şi ficatului.

La sportivi, în cazul eforturilor la altitudine, se administrează înaintea competiţiei 3

zile la rând câte 300 mg/zi, în scopul ameliorării performanţelor.

Vitamina PP (niacină)

Sursele de vitamină PP sunt exogene :

- drojdie de bere;

- cereale;

- carne şi viscere.

Necesarul zilnic de 12 – 18 mg este asigurat prin sinteza endogenă.

Necesarul creşte în acnee, nevralgii trigeminale, herpes zoster, sau afecţiuni hepatice.

Avitaminoza este rară. Istoric se descrie pelagra ca fiind o boală datorată

avitaminozei PP.

501
 Roluri în organism:

- intervine în metabolismul glucidic, protidic şi lipidic;

- intervine în metabolismul sistemului nervos central.;

- stimulează secreţia gastrică şi motilitatea intestinală ( a musculaturii netede în

general);

- produce vasodilataţia jumătăţii superioare a corpului;

- scade timpul de coagulare a sângelui prin favorizarea formării trombochinazei.

Acidul folic (B9)

Acidul folic este biostimulator general, intervenind în procesele de sinteză a

purinelor şi a unor aminoacizi.

Unul din cele mai importante este acţiunea antianemică intervenind favorabil

în anemiile megaloblastice în special.

502
 2. Vitaminele liposolubile

În acest grup sunt cuprinse vitaminele: (A, D, E, F, K)

Caractere generale de grup :

- sunt mai stabile, distrugându-se relativ greu prin prelucrare culinară şi sunt mai puţin

sensibile la acţiunea factorilor mediului extern. Excepţie fac vitaminele A şi D care

sunt sensibile la acţiunea oxigenului, distrugându-se prin oxidare.

- sunt prezente în mai mică măsură în alimente;

- pentru absorbţia lor este necesară o secreţie corespunzătoare de bilă şi sucuri

pancreatice, aceste vitamine fiind solubile în lipide;

- tranzitul intestinal accelerat reduce utilizarea lor crescând eliminarea fecală;

- trec mai greu în ţesuturi şi umori;

- excesul lor duce la stocare în ficat şi apariţia semnelor de hipervitaminoză;

- deficitul acestor vitamine (hipovitaminoză sau avitaminoză) determină de asemenea

manifestări caracteristice.

- Aceste vitamine participă în mod predominant la procesele morfogenetice, având

acţiune asemănătoare hormonilor, motiv pentru care se mai numesc şi

hormonovitamine.

Sursele principale de vitamine:

 sursa exogenă este reprezentată de alimentele de natură vegetală dar şi animală;

 sursa endogenă este reprezentată de formarea unor vitamine în organism pe

seama unor substanţe prezente în alimente. Aşa se produce:

503
 - vitamina A din carotenul (provitamină) prezent în morcovi, roşii;

- vitamina D la nivelul pielii în condiţiile expunerii la razele ultraviolete;

- vitamina K sub acţiunea florei din intestinul gros (asemănător sintezei

vitaminelor din grupul B).

Vitamina A (axeroftalmică – retinol)

Sursele acestei vitamine sunt :

- alimente de origine animală ca: laptele (untul, smântâna),

gălbenuşul de ou, ficatul de vită, icrele, untura de peşte, etc.

- alimente de origine vegetală sub formă de provitamină A (caroten), mai

bogate fiind legumele şi fructele colorate, cum ar fi : morcovii, spanacul, pătrunjelul,

varza verde, roşiile, fasolea şi mazărea verde, caisele, piersicile, cireşele, etc.

Roluri în organism :

- menţine integritatea tegumentelor şi mucoaselor (inclusiv mucoasele

respiratorii, digestive, urinare), prevenind descuamarea;

- previne căderea părului, infecţiile precum şi formarea calculilor biliari şi renali

(rol infalmator);

- intervine în metabolismul lipidelor şi al glucidelor, după unii autori, crescând

rezervele de glicogen;

- favorizează creşterea şi refacerea celulară;

- stimulează oxidările tisulare ;

504
 - păstrează acuitatea vizuală, deoarece vitamina A participă la formarea

rodopsinei (pigmentul care sensibilizează bastonaşele retiniene).

Necesarul zilnic de vitamină A, al organismului este în medie de 1,5 mg.

Acest necesar creşte în cazul afectării retinei, sau la profesiuni (ramuri sportive) care

cer o acuitate vizuală crescută. Doza maximă admisă este de – 2,5 mg/24 ore.

Hipervitaminoza A poate produce după o perioadă de timp fenomene de

tip intoxicaţie, manifestată prin inapetenţă, apatie, greaţă, vărsături. Uneori poate să apară

şi creşterea tensiunii intracraniene.

Hipovitaminoza A este responsabilă de tegumente uscate, descuamări,

căderea părului. Hipovitaminoza A severă determină tulburări de adaptare a vederii în

amurg, când intensitatea radiaţiilor vizibile (luminoase) scade. Acest fenomen e cunoscut

sub numele de hemeralopie. Incidenţa fenomenelor este mai crescută la sfârşitul iernii şi

începutul primăverii şi se poate preveni prin consumarea de alimente animale bogate în

vitamina A (sau a unturii de peşte).

Avitaminoza A produce o boală numită xeroftalmie, manifestată prin

uscarea corneii. Corneea devine opacă şi duce la pierderea vederii.

Vitamina D (antirahitică)

Sursele acestei hormonovitamine sunt :

- endogene din provitamina existentă în ţesutul adipos subcutan, sub acţiunea

505
razelor ultraviolete. Din punct de vedere chimic este un sterol şi anume ergosterolul.

- exogene, din următoarele alimente : ficatul unor peşti din care se extrage

sub forma unor uleiuri (untura de peşte), unt, untură, carnea grasă de porc, ficat, lapte,

ouă, etc.

Vitamina D este sensibilă la lumină, motiv pentru care se păstrează în recipiente de

culoare închisă.

Roluri în organism :

- intervine în metabolismul fosfocalcic, stimulând absorbţia fosforului şi

calciului lanivelul mucoasei intestinale;

- favorizează formarea complexului fosfor-calciu în serul sanguin, complex ce stă

la baza mineralizării osoase.

Necesarul zilnic este de 1,5 mg/zi.

Acest necesar creşte la copii în perioada de osificare.

În general această vitamină se administrează suplimentar ori de câte ori se

administrează calciu şi nu există posibilitatea sintetizării ei în organism sub acţiunea

razelor ultraviolete.

- Hipovitaminoza D (carenţa) duce la modificarea echilibrului fosfocalcic, în

sensul creşterii cantităţii de fosfor, ceea ce încetineşte procesele de osificare. În această

situaţie la copii apare rahitismul, manifestat prin întârzierea osificării fontanelelor,

apariţia mătăniilor costale, şi a brăţărilor rahitice, stern în carenă (piept de pasăre),

membrele inferioare deformate în var (mai rar în valg). La adulţi boala indusă de

506
hipovitaminoza D se numeşte osteomalacie. La vârstnici, prin mobilizarea calciului din

oase apare osteoporoza.

- Hipervitaminoza D în prima copilărie, poate induce osificare precoce cu stoparea

procesului de creştere şi microcefalie. De asemenea hipervitaminoza D şi excesul de

calciu pot favoriza: litiaza renală sau biliară.

Vitamina E (vitamina fertilităţii)

Sursele sunt exclusiv exogene şi sunt reprezentate de alimente de origine animală

(ouă, ficat, unt) sau de origine vegetală (mazăre, spanac, varză, salată), în grâul încolţit

(de unde se extrage sub forma uleiurilor), sau în coaja gramineelor. Pâinea integrălă este

mai bogată în vitamina E decât pâinea albă, de exemplu.

Roluri în organism :

- stimulează ovulaţia şi spermatogeneza;

- favorizează depunerea glicogenului în ficat şi muşchi;

- intervine în asimilarea calciului şi fosforului din alimente;

- are proprietăţi antioxidante, micşorând consumul tisular de oxigen şi

crescând capacitatea funcţională a muşchilor (încetineşte procesele de îmbătrânire

celulară);

- îmbunătăţeşte circulaţia capilară.

Necesarul zilnic este de 10 – 30 mg/zi.

Aportul zilnic poate creşte (terapeutic) până la 70 – 120 mg/zi.

507
 Hipo şi avitaminoza, implică hipotrofii sau atrofii musculare grave, degenerescenţă

a muşchiului cardiac (manifestată clinic prin insuficienţă cardiacă), iar avitaminoza

pesistentă duce chiar la degenerescenţa sistemului nervos.

Alte manifestări ale hipovitaminozei E pot fi edemele, decalcifierile osoase,

sterilitatea.

Hipervitaminoza este extrem de rar întâlnită şi se manifestă prin fenomene detip

intoxicaţie, cu inapetenţă, greaţă, vărsături, astenie, constipaţie, tulburări nervoase şi

cardio-vasculare.

Vitamina F

Această vitamină este un concentrat de esteri etilici ai acizilor graşi esenţiali

nesaturaţi.

Sursa este exogenă, reprezentată de uleiul extras din: măsline, porumb, floarea

soarelui, orez, sâmburi de dovleac sau struguri etc.

Roluri în organism :

- în metabolismul lipidelor şi al colesterolului;

- în menţinerea troficităţii pielii;

- în procesele de creştere şi refacere celulară;

- în echilibrul endocrin;

- în stimularea ovulaţiei.

Necesarul zilnic este de aproximativ 300 – 500 mg/zi.

508
 Hipovitaminoza poate favoriza apariţia eczemelor, infecţiilor cutaneo-mucoase

(furunculozei), degenerescenţa grasă a ficatului, sau hiperfoliculinemie.

Vitamina K

Este o vitamină cu acţiune antihemoragică în principal, intervenind în procesele de

coagulare a sângelui.

Rol în organism :

- în sinteza protrombinei la nivelul ficatului;

- rol protector hepatic.

Se sintetizează la nivelul colonului, (asemănătoare sintezei vitaminelor din

complexul B).

Terapeutic se suplimentează în afecţiuni hepatice care diminuă sinteza protrombinei,

sau în manifestări hemoragice cutaneomusculare.

6. FIBRELE ALIMENTARE

Fibrele alimentare sunt polizaharidele (categoria glucidelor), pe care enzimele

noastre digestive nu le pot desface. Ele nu fac decât sǎ treaca prin corp ca o perie ce

curǎţǎ. Au rolul de a reduce nivelul colesterolului din sânge. Necesarul minim de fibre

zilnic este de 16 – 25 g (ideal 40 g). Fibrele previn constipaţia şi toate problemele legate

de aceasta.

509
 Fibrele alimentare, deşi nu sunt digerabile, au două proprietăţi funcţionale

esenţiale:

a) capacitatea mare de absorbţie a apei şi

b) însuşirea de legare a diferitelor substanţe nocive care sânt eliminate odată cu apa

absorbită, prin fecale.

Capacitatea de hidratare a fibrelor alimentare este de 177% la mere şi de 68% la

banane, faţă de 447% la tărâţe (care au capacitatea de hidratare cea mai mare) şi de 41 la

cartofi.

Dieta bogată în fibre alimentare are efecte fiziologice complexe, micşorează timpul

de golire a stomacului, prin creşterea vitezei de tranzit intestinal (previne constipaţiile);

măreşte cantitatea de apă reţinută şi formează un bol alimentar gelatinos, care absoarbe şi

elimină substanţele nocive; reduce colesterolul hepatic; favorizează excreţia acizilor

biliari şi modifică, în sens favorabil, metabolismul lipoproteinelor. Adăugarea de fibre în

raţia alimentară micşorează toxicitatea unor substanţe, inclusiv a celor cancerigene.

Fibrele influenţează favorabil eliminarea hormonilor gastrointestinali şi funcţia secretoare

pancreatică. Fibrele vegetale, precum şi vitaminele A, C şi E sânt factorii de protecţie

anticancerigenă.

510
Surse de fibre:

Cereale şi produse cerealiere, leguminoase, fructe proaspete şi uscate.

Surse de grǎsime:

Cele mai bune surse de grǎsime sunt grǎsimea de peşte şi uleiurile de mǎsline,

rapiţǎ şi arahide. Neutre pot fi considerate grǎsimile din floarea-soarelui şi alte plante.

Trebuie evitate grǎsimile de origine animala cât şi grǎsimile prǎjite.

Se recomandǎ consumul grǎsimilor în formǎ crudǎ, nepreparate termic. Consumul

grǎsimilor nu reprezintǎ singurul factor al formǎrii de masǎ corporalǎ grasǎ. Contrar

pǎrerii multora, specialişti şi nespecialişti şi a creǎrii chiar a unei întregi industrii ce

produce alimente lipsite de grǎsimi, eliminarea grǎsimilor din alimentaţie este dǎunǎtoare.

Surse de proteine:

În alegerea surselor de proteine trebuie bine înţelese sursele de grǎsime şi tipurile

acesteia. De exemplu, 55% din caloriile cǎrnii roşii provin din grǎsime, majoritatea

saturatǎ, existând o posibilitate mai mare de a se depune decât în cazul cǎrnii de pui (cu

18% - 40% calorii provenite din grǎsime depinzând de metoda de gǎtit) sau peşte (cu7% -

25%). Chiar şi carnea slabǎ de vitǎ conţine 44% calorii din grǎsime.

O foarte bunǎ sursǎ de proteina este carnea albǎ (pieptul de pui conţine doar 18%

calorii din grǎsime şi pieptul de curcan doar 5%).

Una din sursele de proteinǎ unde grǎsimea nu este o problemǎ este peştele. De

exemplu, doar 7% din caloriile codului provin din grǎsime. Chiar şi unele specii ce conţin

mai multǎ grǎsime, cum ar fi somonul, somnul, scrumbia reprezintǎ o alegere foarte bunǎ

datoritǎ conţinutului ridicat de acizi omega-3s.

511
Surse de glucide:

Glucidele sunt sursa principalǎ de energie a organismului. Glucidele complexe se

gǎsesc în legume, cereale şi în legumele bogate în amidon (cartofii, mazǎrea şi porumbul).

Glucidele simple, numite şi zaharuri se gǎsesc în special în fructe şi lapte, ca şi în

alimentele ce conţin zahǎr, precum bomboanele şi alte dulciuri.

Pentru fiecare specie de fructe este necesar să se cunoască nu numai conţinutul total

de zaharuri (glucide), ci şi aportul dintre principalele lor forme : glucoza, fructoza şi

zaharoza.

VII. ALIMENTAŢIA SPORTIVILO

Necesarul energetic este mult mai crescut la un sportiv decât la un om obişnuit.

Menţionăm că factorii nutritivi trebuie aduşi în anumite proporţii pentru a nu produce

tulburări prin exces sau insuficienţă.

Alimentaţia raţională este aceea care satisface pe deplin toate nevoile cantitative

şi calitative ale organismului, ţinând seama de particularităţile sale fiziologice, de efortul

depus şi de condiţiile de mediu în care se desfăşoară. Alimentaţia conţine toate

substanţele trofice, energice şi catalitice necesare. Alimentaţia raţională nu este

echivalentă cu supraalimentaţia şi nici cu consumul exagerat al unor alimente (în special

carne) cum au tendinţa să creadă şi să facă unii sportivi, antrenori sau conducatori de

loturi. Sub aspect calitativ, consumul exagerat al unor substanţe alimentare produce

tulburări digestive şi ale PH-ului intern.

512
Astfel excesul de protide mai ales din carne, acidifiaza mediul intern şi duce la instalarea

colitei de putrefacţie, cu o autointoxicare a organismului şi o obosire a lui.

Consumul de glucide în exces provoacă instalarea colitei de fermentaţie.

O cantitate de zaharuri simple are şi alte inconvenienţe pentru organism. Ele se absorb

foarte repede şi trec în sânge, dând naştere la hiperglicemie, care provoacă o

hiperexcitabilitate nervoasă.

Se produce, de asemenea, tulburarea funcţiei pancreasului. O parte din aceste zaharuri se

elimină prin urină, lucru nefiresc deoarece s-a depăşit capacitatea organismului de a le

metaboliza.

Excesul de grăsimi duce la fenomene de acidoză în organism, pentru că acestea nu

mai pot fi arse până la CO2 şi apă şi rămân în faze intermediare de acizi graşi, care se

acumulează. Consumul exagerat de grăsimi de origine animală provoacă o încărcare grasă

a ficatului şi o creştere a colesterolului din sânge, care se depune în pereţii arterelor, dând

naştere la arterioscleroză şi ateromatoză. (Ateromatoza reprezintă un proces complex,

caracterizat prin depunere lenta şi progresivă în pereţii arterelor de colesterol, de grăsimi

animale şi de săruri de calciu sub forma unor placi denumite ateroame (de unde si

denumirea de ateromatoza).)

Caracterul raţional al alimentaţiei este dat de concordanţa şi echilibrul permanent

între conţinutul în calorii (aspectul cantitativ) de pe o parte şi nevoile alimentare ale

organismului pe de altă parte.

513
În felul acesta se realizează echilibrul nutritiv al organismului, ca o consecinţă a

echilibrului alimentar.

Echilibrul nutritiv face apt organismul sportivului pentru un randament neuromuscular

maxim, ca urmare a unei alimentaţii raţionale, în care metabolismul se desfăşoară normal.

Echilibrul alimentar arată dacă alimentele din care se compune raţia zilnică sunt cele mai

bune, atât sub aspect cantitativ, cât şi calitativ, creând organismului un echilibru nutritiv

perfect.

Nerespectarea echilibrului alimentar precum şi a unor reguli igienice elementare duce la

dezechilibru nutritiv şi la o serie de tulburări şi chiar îmbolnăviri.

Raţia alimentară a sportivului în timpul activităţii depuse este extreme de

importantă , atât în repaos cât şi în efortul sportiv, organismul cheltuind energie.

Cheltuiala aceasta este în funcţie de mai mulţi factori.

În efortul sportiv cheltuiala este legată de ramura sportivă practicată, de natura efortului

respectiv (caracter, durată, intensitate), condiţiile de mediu şi de perioada de pregătire în

care se află sportivul.

Pentru a putea face faţă efortului şi pentru a-şi menţine starea de sănătate, sportivul

trebuie să î-şi refacă pierderile suferite pe seama unei ratii alimentare corecte. După cum

am arătat mai înainte prin raţie alimentară se înţelege cantitatea de alimente necesare în

24 de ore.

Pentru ca o raţie alimentară să fie corect alcatuită, ea trebuie să satisfacă mai multe

cerinţe nutritive, dintre care menţionăm:

- să refacă integral pierderile energetice ale organismului;

514
 - să cuprindă toate substanele alimentare de bază (protide, lipide, glucide, vitamine,

săruri minerale şi apă);

- să refacă uzura celulelor şi ţesuturilor organice (rol plastic);

- să cuprindă alimente de bună calitate (cu mare valoare nutritivă), uşor asimilabile,

cu aspect, gust şi miros plăcute şi în cantitate suficientă, pentru a da senzaţia de

saturaţie.

- pentru a realiza o raţie alimentară calitativă superioară trebuie ca principiile

celorigene (proteine, lipide, glucide) să se găsească într-o anumită proporţie.

- astfel, din raţia calorică, proteinele trebuie să reprezinte 20%, lipidele 25 %, iar

glucidele 55% . În acelaşi timp se cere ca proteinele de origine animală să

reprezinte cca 60% din raţia de protide, faţă de cele vegetale care trebuie să se

găsească într-o proporţie de 40 % iar lipidele de origine animală, 25-30 %, faţă de

cele vegetale, 70-75 %.

Proporţia de grăsimi vegetale, sub forma uleiurilor, trebuie neapărat respectată,

avându-se în vedere rolul lor în funcţia biligenetică a ficatului. Aceasta funcţie trebuie să

se realizeze perfect, pentru ca sportivii să poată consuma cantităţi mai mari de alimente.

În acelaşi timp, prin conţinutul lor în acizi graşi nesaturaţi, grăsimile vegetale ajută la

digerarea celorlalte grăsimi. Pentru a se prevenii infiltrarea cu grăsimi a ficatului, este

bine ca în raţia alimentară a sportivilor să predomine grăsimile lipotrope (lipoizi,

complexe fosforate), care se găsesc în lapte şi derivatele sale, în ou, peşte, nuci, alune, etc.

De aceea, grăsimile antilipotrope (de porc, berbec, miel etc.), trebuie să se găsească într-o

cantitate mică în raţia sportivului, mai ales în timpul concursurilor.

515
 Cunoscându-se valoarea fiecărui aliment, ele trebuie combinate în mod raţional, pentru a-l

ajuta pe sportiv să obţină performanţe bune şi să-şi menţină greutatea corporală optimă.

Valoarea alimentelor care compun raţia alimentară se apreciază prin conţinutul lor în

elemente nutritive.

Regimul alimentar al sportivului în diferite perioade de activitate, întru-cât

activitatea sportivă se efectuează pe perioade lungi de timp (perioadele de antrenament),

alimentaţia sportivului trebuie alcătuită în funcţie de aceste perioade de pregătire.

Regimul alimentar al sportivului nu trebuie să reprezinte o succesiune mecanică a unor

raţii şi meniuri tip, ci trebuie alcătuit ţinându-se seama de unele aspecte, dintre care

amintim doar valoarea alimentelor, posibilităţile de aprovizionare în anumite sezoane şi

regiuni, particulariţile individuale (greutate, sex, vârstă) etc.

La stabilirea regimului alimentar al sportivului nu trebuie uitate următoarele aspecte:

- Sportivul nu efectuează efortul fizic pe baza alimentelor ingerate imediat înaintea acestuia

decât în mică măsură. Aceasta se realizează mai ales pe baza rezervelor făcute în

organism cu mult înainte.

- Pentru realizarea efortului neuromuscular necesar unei activităţi sportive de calitate este

nevoie de o bogată irigare sanguină a organelor intens solicitate în efort, în dauna

organelor nesolicitate, cum este cazul tubului digestiv, care trebuie lăsat în repaus (este

vorba de asa numitul conflict dintre muşchi şi stomac)

- După cum adaptarea organismului la programul de antrenament se face în timp, treptat,

tot aşa trebuie făcută şi adaptarea la un regim alimentar modificat. De aceea, în cazul unor

deplasări în alte zone climatice, deosebite de cele de la noi (Olimpiada de la Melbourne,

516
 Campionatele mondiale de volei din Brazilia, Olimpiada de la Tokio etc.) în care este

nevoie de o modificare substanţială a regimului alimentar, adaptarea organismului la noua

alimentaţie trebuie efectuat treptat, mai din timp, pentru prevenirea unor tulburări

digestive ce pot apărea.

În acest scop, condiţiile climatice deosebite trebuie cunoscute cu mult timp înainte, pentru

ca atât pregătirea, cât şi alimentaţia să fie adaptate acestor condiţii.

- Coeficientul de asimilare diferă nu numai după natura alimentului, ci şi după fiecare

individ în parte. Un sportiv poate asimila un aliment în întregime pe când altul, în mai

mică măsură. Acestea duc la concluzia ca nu se poate concepe folosirea unui regim

alimentar tip, care să asigure maximum de randament pentru toţi sportivii.

Este nevoie de o individualizare a alimentaţiei!

În general din punct de vedere al nevoilor energice, se pot stabili trei mari perioade în

alcătuirea regimului alimentar al sportivului, ca şi în cazul antrenamentului:

A. Perioada pregătitoare

B. Perioada de întreceri (competiţională)

C. Perioada de refacere şi odihnă (de recuperare a organismului).

 În perioada pregătitoare regimul alimentar trebuie să satisfacă cheltuielile necesare

muncii depuse în producţie la care se adaugă necesarul energetic pentru susţinerea

efortului sportiv, în medie 300- 500 de calorii pentru fiecare ora de antrenament. În aceast

perioadă, alimentaţia trebuie să corespundă atât sub aspect cantitativ, prin consumarea

517
 unor cantităţi suficiente de alimente, cât şi sub aspect calitativ, prin furnizarea principiilor

alimentare de bază, în cantităţile şi procentele corespunzătoare.

Se urmăreşte ca printr-un regim alimentar adecvat să se formeze în organismul sportivului

rezervele energetice de care va avea nevoie în timpul concursului.

 În perioada competiţională , mai ales în sporturile de anduranţă ( nu numai ), regimul

alimentar trebuie să fie suplimentat , faţă de perioada pregătitoare cu 500-1000 de calorii

/zi pentru a suplinii consumul ridicat energetic cauzat de aşa zisul ― stres competitional ― ,

ce cauzează schimbări termice datorate trecerilor sistematice: concentrare, emoţii

profunde, euforie, etc.

 Perioada de refacere şi odihnă de după efort fizic este foarte importantă în viaţa

sportivului, regimul alimentar fiind ales cu mare atenţie.

Este important să avem o alimentaţie bogată în aminoacizi (de preferat proteina de origine

animală, aceasta oferind gama întreagă de aminoacizi), dar şi în carbohidraţi (de preferat

din fructe ) vitamine şi minerale.

Suplimentele alimentare, sunt indispensabile performanţei în zilele noastre.

În momentul de faţă încadrăm la suplimente alimentare :

- Concentratele proteice

- Aminocizii lichizi sau tablete, complecşi sau individuali

- Vitaminele şi mineralele

- Antioxidanţi

- Grăsimi Omega 3-6-9

518
 - Fibre solubile

Suplimente speciale pentru sportivi :

- Vasodilatatoare

- Termogenice

- Precursoare hormonale ( folosite mai ales în sporturile de foră)

- Energizante

- Băuturile isotonice

După cum vedem în listele de mai sus o mare parte dintre aceste suplimente sunt adresate

tuturor categoriilor, nu numai sportivilor.

În special persoanele care nu au posibilitatea de a beneficia din alimentaţie de toate

elementele nutritive, apelează la suplimente alimentare.

VIII. ALIMENTAŢIA COPIILOR

Ce este alimentaţia raţională şi ce alimente sunt necesare în dieta copilului?

O dietă sănătoasă, raţională, include o varietate de alimente care oferă copilului

energia şi nutrienţii necesari unei dezvoltări psiho-somatice normale.

O alimentaţie corespunzatoare nu semnifică doar consumul unor "alimente sănătoase",

putand fi consumate o varietate de alimente atat timp cat dieta rămane variată, echilibrată

şi este consumată în cantităţi moderate.

519
 Copii, prezintă chiar de la naştere un mecanism intern de reglare al consumului de

mancare, astfel ca nou nascuţii şi sugarii au capacitatea de a semnala apariţia foamei (de

obicei prin plans) şi de asemenea ştiu cand sunt satui şi astfel se opresc din alimentare

(prin controlul unor semnale interne care indica satietatea).

Odată cu înaintarea în varsta copii au capacitatea de a-şi doza alimentele în funcţie de

necesităţile fiziologice specifice varstei.

Cum pot mentine parintii o dieta sanatoasa a copilului?

Cand vine vorba despre o alimentaţie sănătoasă, responsabilităţile sunt împărţite

între părinţi şi copil, astfel ca indiferent de greutatea copilului (normo, sub sau

supraponderal) sunt recomandate urmatoarele:

- părinţii trebuie să ofere copilului o paletă cat mai variata de alimente împărţite pe mese

şi ore regulate.

Părinţii trebuie sa impună copilului doar orarul (mese regulate) şi tipul alimentelor

consumate;

- copilul, poate decide singur cantitatea consumată, este indicat ca acesta să fie lăsat să

mănance pană se satură.

După o perioadă de educare alimentară (stabilirea unui orar al meselor), copilul va învăţa

singur cat şi cand poate să mănance. În timp aceştia vor evalua şi opţiunile unei

520
alimentaţii sănătoase, vor putea selecţiona anumite alimente, de asemenea se vor obişnui

cu obiceiurile alimentare familiale.

Părinţii pot susţine alimentaţia raţională şi echilibrată a copiilor precum şi

dobandirea unor obiceiuri sănătoase, prin urmatoarele:

- stabilirea unui program privind timpul liber, în special folosirea calculatorului sau

privitul televizorului.

Organizaţiile internaţionale de pediatrie recomandă un timp de maxim 2 ore pe zi, alocate

unor astfel de activităţi.

Părinţii trebuie să educe copii prin implicarea lor în alte activităţi precum sportul, desenul

sau cititul;

- activitatea fizică regulată trebuie să fie o actvitate de rutină în sanul familie;

- sunt recomandate pe cat posibil mesele regulate la care iau parte toţi membrii familiei,

încercand să se creeze o atmosfera plăcută, pozitivă;

- controlul medical regulat, cu monitorizarea taliei şi greutăţii corporale şi stabilirea unei

diete adecvate în funcţie de aceşti parametrii.

Care sunt cauzele unei diete sărace, neadecvate?

Un număr mic al copiilor care au o alimentaţie neadecvată atat din punct de vedere

cantitativ cat şi calitativ, sunt diagnosticaţi cu diferite boli organice care interfera cu

alimentaţia normală, însă cauzele implicate în majoritatea cazurilor de alimentaţie

521
neadecvată sunt cele de ordin social (posibilităţi materiale reduse) sau familiale (educaţie

inadecvată).

Diversitatea alimentaţiei

În cazul în care copilul este expus unei alimentaţii nesănătoase (gen fast-food, sucuri

artificiale), acesta este tentat să renunţe la restul alimentelor, de aceea este important ca

părinţii să ofere copilului o varietate cat mai mare de alimente sănătoase.

Necesitatea alegerii alimentelor, este caracteristică copiilor a caror voinţă nu este suficient

de puternică pentru a refuza anumite produse alimentare. Copii manancă de obicei ceea ce

vor şi nu ceea ce li se impune, în funcţie de opţiunile care le sunt oferite.

Statusul emotional

Chiar şi o tulburare emoţională trecătoare şi minora (anxietate, frică), poate să declanşeze

o alimentaţie excesivă sau dimpotrivă insuficientă. Cantitatea alimentelor variază în

funcţie de varstă şi efortul fizic zilnic (consumul de energie), astfel, spre exemplu, acesta

poate să consume dimineaţa o cantitate mare de alimente, ca apoi seara să mănance mult

mai puţin; acelaşi copil poate să inverseze cantităţile de alimente în urmatoarele zile în

funcţie de efortul fizic depus. Părinţii trebuie să accepte acest comportament alimentar,

pentru ca este normal, in special in perioada de crestere astfel ca nu este indicata

alimentatia fortata.

Parintii nu trebuie sa se ingrijoreze nici in cazul copiilor care au o dieta sanatoasa, dar

redusa cantitativ, acestia avand nevoie de mai putine calorii pentru a-si desfasura

activitatile zilnice obisnuite. De asemenea, alti copii de aceeasi varsta consuma cantitati

mai mari de alimente decat in mod normal.

522
Consecinte ale alimentatiei neadecvate

O dieta neadecvata, este cauza cea mai frecventa a sindromului de malnutritie (afectiune

caracterizata prin dezvoltate staturo-ponderala necorespunzatoare varstei, datorita

deficitului alimentar de vitamine si nutriente alimentare). De asemenea, alimentatia

irationala poate duce la aparitia obezitatii, care are implicatii socio-emotionale si mai ales

de sanatate, importante.

Copii subnutriti - dezvolta imunosupresie dobandita (datorita deficitului de vitamine si

nutrienti necesari unei bune functionari a sistemului imun), fiind astfel predispusi

diferitelor afectiuni, in special infectioase.

Copii supraponderali - au un risc crescut de a dezvolta diferite afectiuni cronice (care

apar la maturitate sau chiar in adolescenta tarzie), precum hipertensiune arteriala,

dislipidemia (in special hipercolesterolemia), diabetul zaharat de tip 2 (aparut la

maturitate si care se trateaza prin dieta alimentara sau antidiabetice orale, insulina fiind

necesara doar in cazurile complicate si decompensate), astmul bronsic si apneea de somn

(oprirea respiratiei pentru cateva secunde in timpul somnului, frecvent asociata cu

obezitatea).

Copii malnutriti - subponderali (in special copii cu tulburari de alimentatie), au un risc

crescut de a dezvolta osteoporoza, amenoree (lipsa menstruatiilor) iar in cazuri severe

disfunctii ale altor aparate si organe, precum inima sau ficatul.

523
 Copii supraponderali

Dieta in cazul copiilor supraponderali

Termenul de copil supraponderal sau de copil cu tendinta de a dezvolta obezitate este

folosit de medici in cazul copiilor cu o greutate necorespunzatoare varstei si staturii lor.

Greutatea corporala este de obicei masurata prin calculul indicelui de masa corporala

(IMC) care raporteaza greutatea la inaltime. In cazul parintilor ingrijorati in legatura cu

greutatea copilului este recomandat un consult medical (la medicul de familie sau medicul

pediatru) in care sunt evaluati indicii de crestere si se discuta de asemenea despre

obiceiurile alimentare ale copilului si despre istoricul medical al acestuia.

In cazul in care copilul prezinta de la nastere o valoare mare a indicelui de masa

corporala, acest lucru nu trebuie sa-i ingrijoreze pe parinti, acestia fiind parametrii care se

incadreaza in limite normale intr-o populatie data.

Daca indicele de masa coporala s-a modificat brusc in sens pozitiv, copilul are un risc

crescut de a devenii supraponderal, de aceea este importanta monitorizarea regulata a

parametrilor de crestere.

In cazul copiilor care au un istoric familial de obezitate riscul de a deveni

supraponderali creste odata cu varsta.

Copii supraponderali au de asemenea un risc crescut de a dezvolta in timp anumite

afectiuni sau complicatii precum hipertensiunea arteriala sau diabetul. In cazul in care

524
 medicul sugereaza o problema legata de greutatea corporala, acesta poate sa recomande

consiliere nutritionala si un program zilnic de exercitii fizice. Sunt de asemenea

importante controalele medicale regulate pentru a putea observa din timp orice problema

de sanatate asociata obezitatii.

Abordarea copiilor supraponderali Asociatiile internationale de pediatrie si nutritie

precum si organizatiile internationale de prevenire a bolilor cardiovasculare au pus la

punct diferite protocoale destinate tratarii copiilor supraponderali.

Toate aceste ghiduri au in final un scop comun si anume: decat sa se exercite o presiune

exagerata asupra copiilor supraponderali in scopul unei pierderi semnificative in greutate

este suficient sa se incerece mentinerea greutatii prezente ca apoi odata cu cresterea in

inaltime sa se ajunga la parametrii costitutionali normali.

Dietele cu o restrictie calorica severa sunt recomandate doar in cazul copiilor cu obezitate

morbida (IMC > 35, in mod normal IMC <25).

Cum pot fii ajutati copiii supraponderali?

Parintii au o mare responsabilitate privind stilul de viata al copiilor.

Alimentatia echilibrata este elementul cel mai important in prevenirea obezitatii.

Sunt recomandate urmatoarele:

- eliminarea din dieta zilnica a bauturilor si alimentelor cu adaos de zahar (bauturi

energizante, sucuri de fructe si cocteluri imbogatite cu zahar, dulciuri concentrate). Acest

lucru este important in cazul copiilor a caror sursa energetica provine din consumul

acestor produse alimentare, eliminarea lor are ca efect scaderea in greutate

525
- interzicerea unor alimente nu are intodeauna efectul scontat, acest lucru sporeste

curozitatea copilului, astfel ca acestia vor incerca sa consume aceste alimente pe ascuns

ori de cate ori vor avea ocazia

- responsabilitatile legate de pastrarea unei diete corespunzatoare trebuie impartite intre

parinti si copii. Copilul poate sa aleaga liber dintre optiunile alimentare pe care i le ofera

parintii

- stabilirea unui orar regulat al meselor si evitarea gustarilor la ore nepotrivite este extrem

de importanta in mentinerea unei greutati corporale normale. Parintii trebuie sa stie sa

dozeze principiile alimentare in functie de varsta si exercitiul fizic zilnic (de exemplu, un

exercitiu fizic excesiv necesita cresterea numarului de calorii)

- este recomandata o diversitate cat mai mare a alimentelor care pot fi consumate.

Stabilirea unei diete corespunzatoare se poate realiza dupa ghidul piramidei

alimentare (in acest ghid alimentele sunt clasificate si recomandate in alimentatie in

functie de nutrientele si caloriile care le contin):

- continutul caloric al alimentelor servite la masa trebuie sa fie corespunzator varstei

copilului pentru a evita cresterea anormala in greutate;

- evitarea compensarii unor activitati, cu diferite alimente;

- este recomandat ca desertul servit la sfarsitul mesei sa aiba un continut caloric redus

(iaurt de fructe, salata de fructe) si sa fie evitat consumul dulciurilor concentrate

(bomboane, caramele etc.).

De asemenea, este recomandat ca fiecare membru al familiei sa consume o singura portie

de desert, astfel incat copilul sa nu fie tentat sa ceara o noua portie.

526
Este recomandata gasirea unui echilibru, a unei balante intre alimentele consumate

si efortul fizic depus de copilul supraponderal.

Astfel se recomanda urmatoarele:

- exercitiu fizic regulat si evitarea sedentarismului

- reducerea timpului petrecut in fata televizorului si calculatorului precum si incurajarea

activitatiilor in aer liber

- controlul medical regulat in special in cazul copiilor la care se suspicioneaza o afectiune

asociata.

Sprijinul emotional si social al copiilor supraponderali

Odata cu inaintarea in varsta, copilul realizeaza singur importanta pastrarii unei greutati

normale. Statura longilina si greutatea corporala mica sunt idealurile societatii in care

traim.

Un numar destul de mare de copii si adolescenti sunt nemultumiti de aspectul fizic

general, lucru frecvent intalnit chiar si in randul copiilor care nu au probleme de greutate.

Copiii supraponderali sunt deseori tinta glumelor aparute in anturajul acestora, lucru care

afecteaza profund respectul de sine si poate da nastere unor tulburari psihice, precum

depresia.

Indiferent de parametri fizici ai fiecarui copil, pediatrii recomanda parintilor sa incerce sa-

i ajute pe acestia in instituirea unei diete sanatoase si in acceptarea aspectului fizic al

acestora.

527
Dezvoltarea unui stil de viata sanatos, cresterea increderii in sine precum si

acceptarea aspectului fizic se realizeaza prin:

- evitarea criticarii in public a greutatii copilului. Felul in care parintii vorbesc despre

aspectul fizic al copilului, fie in public, fie in particular, poate avea un impact neprevazut

asupra asupra imaginii proprii. Este indicat ca in discutiile cu copilul sa i se explice

acestuia importanta unei alimentatii echilibrate si astfel a pastrarii unei greutati normale;

- oferirea unui exemplu pozitiv in legatura cu un stil de viata sanatos care promoveaza

activitatea fizica regulata, evitarea sedentarismului, precum si mentinerea unei alimentatii

sanatoase;

- incurajarea copilului in participarea unor activitati extracuriculare, ca de exemplu

sportul sau lectiile de actorie. Activitatea fizica poate ajuta la intarirea fizicului, precum si

in cresterea increderii in sine.

Copilul poate sa incerce mai multe tipuri de activitati sportive, pana cand gaseste unul

care il atrage in mod deosebit. Lectiile de actorie sunt extrem de utile in cizelarea

personalitatii si cresc de asemenea stima de sine si increderea in sine;

- incurajarea activitatilor sociale care au loc in comunitatile de provenienta, precum

activitatile extrascolare (cercuri de poezie, pictura) sau implicarea in activitati religioase

(corul bisericii);

- atentie in selectarea alimentelor, uneori fiind indicat ajutorul unui specialist nutritionist

pentru stabilirea unor ghiduri alimentare

Dupa atingerea varstei de 1 an, copilul face un salt calitativ de dezvoltare. Capacitatea de

a comunica verbal cu membrii familiei incepe sa se formeze, copilul investigheaza liber,

528
pe propriile picioare "mediul ambiant", se perfectioneaza procesele de digestie si cele

metabolice, dentitia se completeaza pana la 2 ani.

La aceasta varsta, se fixeaza obiceiurile alimentare pentru toata viata, fapt de mare

importanta pentru starea de sanatate de mai tarziu. Parintii trebuie sa impuna copiilor cele

mai corespunzatoare si sanatoase obiceiuri alimentare.

Acestea sunt:

 asigurarea unui program regulat al pranzurilor;

 intreruperea biberonului pentru ingerarea de alimente lichide;

 evitarea bauturilor dulci la culcare(acestea favorizeaza devoltarea cariilor dentare);

 evitarea consumului de lichide intre mese(acestea scad apetitul);

 evitarea consumului exagerat de dulciuri concentrate intre mese, ele scad de

asemenea apetitul; se vor folosi o data sau de doua ori pe zi, la sfarsitul meselor

principale;

 evitarea fortarii copilului la masa;

 evitarea manevrelor de stimulare a acceptarii alimentelor prin oferirea de distractii

in timpul mesei (aceasta poate duce la un comportament nevrotic fata de

alimentatie).

Se va permite copilului sa-si selecteze alimentele, dar cu mare grija de a se asigura o

alimentatie echilibrata. Daca copilul refuza un aliment important din punct de vedere

nutritiv, se va incerca administrarea lui intr-o forma modificata.

Copilul va consuma zinic 400-500 ml lapte, cate un ou la 2-3 zile, 30-40 g carne de

pasare, vitel sau peste de 3-4 ori pe saptamana.

529
Oul este un aliment complet, cu valoare calorica crescuta. Se foloseste oul de gaina; oul

de rata trebuie evitat din cauza toxiinfectiilor alimentare care pot aparea. Oul intreg cu

albus, se da copilului dupa varsta de un an si jumatate. Albusul de ou poate determina la

unii copii urticarie, edeme si chiar tulburari digestive. Ouale prajite (omleta, jumari,

ochiuri cu grasime) nu sunt indicate pentru copii mici.

Carnea este un aliment de baza in alimentatia copiilor prin continutul de aminoacizi

necesari organismului. Se foloseste carnea de pasare, de manzat si vaca bine fiarta si

tocata marunt. Carnea de vita, miel, vanat si porc este greu de digerat pentru copii prin

continutul crescut de gelatina si lipide.

 Carnea alba (pasare, peste) este mai digestibila decat carnea rosie, avand un

continut mai scazut de tesut conjunctiv. Perisoare din piept de pasare se pot folosi

in alimentatia copilului.

 Ficatul, rinichiul, inima si chiar creerul (dat peste varsta de doi ani) au un continut

crescut in vitamine (A, B2, PP) si saruri minerale (Fe, Ca, etc).

 Grasimile se vor da sub forma de: unt, smantana, frisc, ulei. Sunt interzise la

aceasta varsta slanina, untura si seul.

 Mezelurile sunt greu de digerat, prea condimentate, usor alterabile si se interzic

copiilor mici.

 Sunca de Praga se poate administra copiilor peste 1 an si 6 luni , 2 ani.

 Legumele si zarzavaturile folosite la copii mici(1-3 ani) sunt: cartofii,

radacinoasele, fasolea verde, conopida, dovleceii, spanacul, tomatele, ardeii.

530
 Pana la varsta de 2 ani nu se vor da leguminoase uscate (fasole, mazare, linte).

Usturoiul, ceapa si alte condimente vegetale nu se recomanda in alimentatia copiilor mici,

de preferat sa se foloseasca legumele in stare proaspata, si mai putin sub forma de

conserve

Fainoasele date copilului mic vor consta din: paine, mamaliguta, orez, paste fainoase,

prajiturele de casa. Se vor da zilnic fructe, de preferinta crude dar si sub forma de suc

natural, compoturi.

Dupa varsta de 1 an, copilul va fi invatat sa manance singur la masa. In jurul

varstei de 15 luni, copilul incepe sa foloseasca lingurita cu succes partial, poate sa tina o

cana in mana sau cand da sa bea, ridica cana spre cap, decat sa coboare capul si se

murdareste. Parintii trebuie sa accepte aceste imperfectiuni ale manualitatii si sa

incurajeze deprinderea de catre copil a autoalimentarii. Nu rareori copii, "menajati",

supraprotejati necesita administrarea alimentelor de catre o persoana pana la varsta de

scoala.

Daca insa i se ofera pasibilitatea de antrenare, in jurul varstei de 2 ani copilul va manca

singur corect sau aproape corect. Copilul la varsta de 1-3 ani va avea 3 mese principale pe

zi si 1-2 gustari.

Consecintele alimentatiei dezechilibrate sau ale tehnicilor inadecvate sunt:

 anemia hipocroma la copii alimentati in principal cu lapte si produse lactate cu

fainoase;

 cariile dentare, de "biberoane", la cei care continua sa foloseasca biberonul sau

beau la culcare lichide dulci;

531
  anorexia neurogena care apare la copii alimentati intr-o atmosfera stresanta;

 obezitatea prin exces de calorii (fainoase);

 parazitozele intestinale, mai frecvente la copii alimentati neigienic sau care, sunt

lasati sa "ciuguleasca" in cursul zilei cu mainile murdare.

Cât de importante sunt fructele în

alimentaţia copiilor?

Ce conţin, de fapt, fructele?

De ce sunt ele recomandate?

Cum poţi avea un corp sănătos dacă vei

consuma fructe?

Sunt cateva dintre intrebarile la care vom raspunde in randurile care urmeaza.

Fructele de dimineata:

 Fructele se mananca dimineata inainte de micul dejun, pe stomacul gol, pentru ca

organismul sa poata asimila vitaminele pe care le contin.

 Bananele contin saruri minerale: potasiu, calciu, magneziu, zinc, fier si vitaminele

A, B6, C si E.

 Portocalele contin potasiu,magneziu si vitaminele B si C.

 Marul contine magneziu, pectina, vitamina C.

 Kiwi contine magneziu,potasiu,fier,calciu,crom,luteina,vitamina C, B6 si E.

 Nuca contine saruri de potasiu,cupru, zinc, fosfor, fier, lipide, vitaminele A, B, C.

 Fructele galbene, rosii si verzi contin o cantitate mai mare de vitamina C si E.

532
 Fructele mai contin: multa apa (80-90%), acizi organici (citric, malic si tartric) si

amino-acizi.

 Fructele intregi sunt mai bune decat sucul obtinut prin stoarcerea lor deoarece prin

pre-lucrarea fructelor se pierd fibrele esentiale pentru organismul sanatos.

 Trebuie consumate multe fructe de sezon in stare proaspata si crude,nu gatite

pentru ca se distruge valoarea potentiala a fructelor.

 Nu trebuie consumate fructele in combinatie cu alte alimente pentru ca sa nu

fermenteze in stomac si sa se produca balonari.

 Consumul corect de fructe ofera:intinerire, longavitate, vigoare, sanatate, energie,

vitalitate, ajuta digestia, organismul se simte mai usor, devine rezistent la boli, se

detoxifiaza.

 Consumati corect fructele si in cantitati mari!

Fructele tropicale:

 Fructele tropicale, adica fructele exotice, se cultiva in tarile calde (Brazilia, Statele

Unite ale Americii, Spania, Italia, Grecia, tari din Asia si Africa), unde este clima

adecvata pentru cresterea lor.

 Fructele tropicale sunt aduse din tarile calde in tari din Europa si sunt

comercializate in tot timpul anului.

 Fructele tropicale sunt: bananele, mandarinele, portocalele, nuca de cocos,

ananasul, mango, kiwi, papaya, rodiile, pepenele rosu si guavele.

 Fructele tropicale au un gust deosebit si contin mai multi nutrienti decat fructele

comune (mere, pere, cirese, caise), sunt savuroase, ofera satietate.

533
 Aceste fructe contin: fibre, magneziu, calciu, fosfor, zinc, fier, cupru, mangan,

vitaminele A, C si K , antioxidanti, si nu contin multe calorii.

 Sunt consumate intre mesele zilnice, in dietele de slabit, in stare proaspata si mai

putin in stare uscata (curmale, prune, stafide, smochine) sau conservate cu zahar.

 Consumul acestor fructe exotice reduce cancerele, bolile de inima, regleaza digestia

si nivelul colesterolului din sange.

 Nu consumati fructe exotice in exces!

Bananele –sănătatea copiilor

 Bananele au fost descoperite initial in Sud-Estul Asiei si exista peste 400 de

varietati diferite ale acestui fruct, cultivat astazi la nivel mondial.

 Bananele sunt fructele unei plante din genul Musa si sunt cultivate in circa 107 de

tari, pentru fructe si pentru calitatea fibrelor ce se pot obtine din trunchi. Pe langa

faptul ca este cultivate pentru fructele sale, bananierul mai este crescut si de oameni

in casele lor, in scopuri ornamentale.

 Bananul este un arbore peren care creste rapid, sau anual, in climatele nordice.

Majoritatea bananilor se dezvolta cel mai bine in locuri in care sa beneficieze din

plin de razele soarelui, dar tolereaza si locurile aflate in umbra partiala.

 Bananele sunt fructe exotice cu forma lunguiata, de culoare galbena, cu miez moale

si aromatic, dulceag si placut, foarte gustoase si sanatoase, au textura fina, moale.

 O banana de 17-18 cm contine: 105 kilocalorii,1 g grasime,1 g grasimi saturate, 0 g

colesterol, 27g carbohidrati (sucroza, fructoza, flucoza), 1 g proteina, 3 g fibre, 1

mg sodiu, 10 mg vitamina C, vitamina A, B9, B12, 1 mg vitamina B6, 33 mg

magneziu, 422 mg fosfor, mult potasiu, fier, calciu, zinc, aminoacizi (triptofan).
534
 Copiii care consuma de trei ori pe zi ,la mesele principale, cate o banana, invata cu

spor, se pot concentra mai bine, sunt mai atenti la scoala, sunt mai bine dispusi si

mai relaxati.

 Aceste fructe sunt racoritoare, ofera energie, previn ulcerul, anemia, constipatia,

diareea, depresia, calmeaza, reduc stresul, riscul de infarct si ajuta persoanele care

doresc sa slabeasca si sa isi mentina greutatea in amestec cu laptele.

 Consumul de banane sub forma naturala sau de piure este indicat la micul dejun, in

pauza de pranz sau la scoala elevilor, deoarece bananele sunt usor de digerat.

 Consumul de banane stabilizeaza tensiunea arteriala, mentine constanta presiunea

sangelui, ajuta la retinerea calciului, fosforului, azotului, trateaza artrita si guta.

Portocala-regina citricelor:

 Portocala este cel mai raspandit fruct din categoria citricelor, este hranitor si

delicios.

 Portocala este fructul unui pom (Citrus aurantium), care creste bine in toate

regiunile cu clima blanda. Pulpa are proprietatea de a potoli setea, are actiune

vitaminizanta (actiune de protectie a organismului), are proprietati tonifiante,

datorita energiei furnizate de zaharurile pe care le contine, poate fi folosit ca

aperitiv (stimuleaza producerea sucurilor gastrice).

 Portocala este bogata in apa, calciu, sodiu, potasiu, magneziu, cupru, sulf, clor,

fibre, glucide, fosfor, fier, vitaminele: A, B9, C.

535
 Portocala este un aliment excelent in prevenirea febrei,ofera energie,mareste

rezistenta organismului la infectii, usureaza digestia, previne constipatia, scorbutul,

rahitismul la copii, aparitia pietrelor la rinichi, racelile, arde grasimile, combate

gripa si ajuta la crestere.

 Portocalele sunt recomandate in boli de oase, dinti, ofera longevitate, creste apetitul

pentru mancare si sunt benefice pentru digestie.

 Portocalele trebuie consumate rapid dupa ce se curata pentru a nu se distruge

vitamina C in contact cu aerul.

 Copiii care consuma regulat portocale sunt sanatosi si puternici!

Kiwi-un fruct delicios si bogat in minerale:

 Kiwi este un fruct exotic din China si este considerat unul din cele mai bogate

fructe in substante nutritive.

 Kiwi se consuma in special in perioadele reci ale anului pentru intarirea

organismului.

 100 grame de kiwi contine acizi organici, fibre, cupru, fosfor, magneziu, calciu,

fier, seleniu, zinc, vitaminele A, B2, B3, C, E, este sarac in grasimi si mai contine

45 kilocalorii.

 Kiwi este recomandat :pentru intarire sistem imunitar, previne cancerul, bolile de

inima, diabetul, obezitatea, aparitie astm, alergii, vindeca rani, protejeaza arterele

de depunerile de placute de aterom, are rol in cresterea copiilor, intarirea oaselor si

dintilor.

536
 Aceste fructe se consuma: proaspete, taiate in jumatati, dimineata, inainte de masa

sau in timpul mesei in amestec cu putina branza de vaci.

 Kiwi este oval, lung de 7.5 cm, are pielita maronie, acoperita cu peri mici si tari.

Pulpa este ferma tare, are culoare verde deschisa, stralucitoare, uneori galbena sau

maronie.

 Mijlocul fructului este suculent si contine seminte mici de culoare neagra.

 Aroma este dulce-acrisoara, spre acida.

Guava-un fruct al sănătăţii:

 Guava este un fruct originar din regiunile tropicale si subtropicale,care are nevoie

de multa caldura si apa.Guava provine din Africa si este cultivat in America de

Sud, Brazilia, India, Asia, Mexic, Franta.

 Guavele se cultiva relativ usor, ofera fructe destul de repede, dupa 2-3 ani, in

zonele fetile aflate la altitudine de pana la 1000-1200 m.

 Aceste fructe se coc la sfarsitul lunii octombrie si inceputul lunii noiembrie.

 Sortimentele de guave sunt: galbene, verzi, rosii si uriasa thailandeza.

 Guava este un fruct exotic, cu gust dulce-acrisor, parfumat, are forma ovala, de

para, coaja subtire de culoare verde-galbuie, miez portocaliu, usor spre roz, cu

seminte maronii.

 Guava este bogata in: fibre, calciu, magneziu, fosfor, pectina, acizi grasi omega 3 si

6, carbohidrati, vitaminele A, B9, C, licopen (antioxident eficient pentru prevenirea

cancerului de prostata).

537
  Acest fruct are influenta pozitiva asupra functionarii normale a inimii, asupra

sistemului imunitar, reduce colesterolul, combate constipatia si are efect

antibacterian, previne cancerul de san, cariile dentare, diabetul zaharat.

 Fructul este comestibil integral, este foarte hranitor.

Alimentatia corecta si rationala a unui copil presupune rezolvarea a doua

problema principala.

Cea dintai este alaptarea la san in comparatie cu cea artificiala, a doua apare in perioada

de intarcare sau, mai bine zis, atunci cand in dieta zilnica a copilului incepe sa contina

alimente solide.

Cu privire la prima chestiune se remarca o revenire la alaptarea la san, considerata de cei

mai multi ca fiind cea mai benefica, dupa cativa ani in care ―razboiul‖ dintre laptele

mamei si cel ―artificial‖ ( laptele praf sau de vaca) parea sa evolueze definitiv in favoarea

celui din urma.

In realitate , laptele matern are proprietati nutritive superioare si contine o cantitate mai

mare de albumina lactata, o proteina existent si in laptele de vaca, dar in cantitati mult mai

mici decat in cel uman. Lactalbumina raspunde cel mai bine exigentelor nou-nascutului

decat cazeina, proteina din laptele de vaca.

Laptele mamei contine, de asemenea , o serie de factori de protectie imunitara destul de

importanti pentru sanatatea copilului in primele luni de viata. Laptele mamei se regleaza

prin mecanisme fiziologice, in vreme ce alaptarea artificiala se poate confrunta cu

problema dozarii exacte a cantitatii de lapte.

538
Alaptarea la san este importanta si din punct de vedere psihologic, deoarece intre copil si

mama se stabileste o puternica relatie afectiva. In cele din urma, la copiii alaptati la san s-

au inregistrat foarte putine cazuri de obezitate infantila. Perioada critica in care aceasta se

poate instala insumeaza ultimele 3 luni de sarcina si primele 9 luni de viata.

In primii ani, greselile, comise uneori fara voia noastra, pot duce la hipernutritie cu

repercursiuni asupra numarului de cellule adipoase ce se vor regasi in numar mare si in

organismul adult. Acest fapt a fost demonstrat statistic: 70-80% din cazurile de obezitate

infantile se prelungesc si la adulti; 50% din totalitatea adultilor obezi aveau aceasta boala

si in copilarie.

In primii ani de viata, tesutul adipos se mareste odata cu multiplicarea numarului de celule

adipoase; de aceea o persoana cu un numar mai mare de asemenea celule se va ingrasa

mai usor si la varste mai inaintate. Intarcarea premature, o tendinta a ultimilor 10 ani,

poate avea efect negativ asupra obezitatii infantile.

Tendinta mamelor nu se rezuma la introducerea prematur a mancarurilor solide in dieta

bebelusului, ele fiind tentate sa le ofere alimente solide cu continut caloric ridicat.

Daca tinem seama de toate aspectele cu efect in lant – alaptarea artificiala, tendinta de a

mari cantitatea de hrana data bebelusului, introducerea prematura a alimentelor cu

continut caloric ridicat, putem intelege cu usurinta felul in care unii copii ajung

supraponderali in primul an de viata.

Actualmente, mamele tind sa inceapa intarcarea dupa luna a patra si sa se orienteze

imediat spre alimente bogate in proteine ( carne, oua, peste, legume, fructe), cu cantitati

foarte mici de lipide si de glucide.

539
 In primele luni de viata, nou-nascutul nu poate digera toate alimentele, dar digera si

asimileaza laptele, ce constituie singura componenta a alimentatiei.

Beneficiile hrănirii la sân

Si mama si copilul beneficiaza de pe urma hranirii la san. Laptele de mama este

bun pentru bebelus deoarece contine toti nutrientii de care are nevoie in primele luni de

viata. Formulele de lapte de pe piata propun amestecuri foarte bune de vitamine, proteine,

zaharuri, grasimi si minerale, dar nici una nu se compara cu laptele de san.

Un avantaj major al alaptatului la san il reprezinta faptul ca, prin intermediul laptelui la

san, se transmite copilului agenti protectori impotriva infectiilor (prin anticorpi). Hranirea

la san este , de asemenea, buna pentru copil, pentru ca va trebui sa suga mai dificil decat

daca ar trage din tetina biberonului. Acest lucru asigura o buna dezvoltare a mandibulei si

o rezistenta crescuta a dintilor.

Studiile arata ca bebelusii care sunt hraniti exclusiv la san sunt cu 30-40% mai putin

predispusi la obezitate, cand vor creste mai mari.

Riscul copilului de a fi supraponderal scade cu cate 4% pentru fiecare luna in care copilul

a fost hranit la san. In plus controlul colesterolului este mai bun, astfel fiind redus riscul

de boli cardiace si infarct , la maturitate.

Un copil hranit la san va creste mai incet decat unul hranit cu biberonul, ceea ce poate fi

benefic pe masura ce inainteaza in varsta.

540
Atunci cand copiii cresc prea repede, pot aparea probleme de sanatate mai tarziu in viata,

printre care diabetul, obezitatea si hipertensiunea.

Copiii hraniti la san ar putea prezenta un risc mai mic de reactii adverse la antibiotice.

Copiii hraniti exclusive la san timp de patru luni sau maI mult prezinta un risc mai mic de

a face eczema sau alte forme de manifestare a bolilor alergice.

De asemenea, alaptatul il poate proteja pe un copil de probleme legate de nivelul

colesterolului, cand va deveni adult. Desi un copil hranit la san ar putea prezenta niveluri

mai ridicate de colesterol in copilarie, studiile au aratat ca la maturitate, nivelul

colesterolului ar putea fi mai scazut decat al altor adulti. In plus, s-a demonstrate ca

alaptatul la san ar putea avea efecte pozitive asupra inteligentei.

Colastrul este primul lapte care iese din sani. Laptele obisnuit de la san apare, de obicei, la

2-3 zile de la nastere. Aparitia acestuia este determinata de stimularea pe care o face

copilul, cand suge de la mamelon. Suptul trimite un mesaj creierului sa produca

prolactina, un hormon care stimuleaza producerea de lapte in alveole.

Alaptatul la san presupune o alimentatie sanatoasa pentru mama, similar cu cel urmat in

timpul sarcinii. Va fi nevoie de un aport de cel pitin 500 de calorii in plus ( in comparatie

cu cele 300 de calorii din timpul sarcinii).

Alimentaţia bebeluşului în primele săptămâni

Pentru inceput, putem introduce in alimentatia bebelusului urmatoarele alimente:

avocado copt, banana coapte, cartofi dulci, iaurt din lapte integral, cereale comerciale

541
individuale pentru noi-nascuti, fortificate cu fier precum orezul,orzul,meiul,ovazul, fructe

moi, gatite si strecurate (caise, nectarine, piersici,pere, prune prune uscate).

Pentru bebelusii sub 6 luni, majoritatea fructelor trebuie gatite, pentru a le face moi si mai

digerabile pentru sistemul digestiv imatur al bebelusului.

Alimentaţia bebeluşului la 6 luni

Varsta de 6 luni reprezinta un moment de rascruce in dezvoltarea sistemului

digestiv al bebelusului care produce acum enzimele necesare pentru digestia cerealelor.

Cerealele trebuie preparate dintr-un singur sortiment, preparate in casa : orez brun, mei,

ovaz, terci de ovaz.

De asemenea, bebelusul de 6 luni poate consuma fructe : dovleac turcesc, papaya, mango,

pere.

Bebelusul de 6 luni invata cum sa transfere mancarea in interiorul gurii. Este posibil sa

aibe si cativa dinti si se poate observa in urmatoarele luni ca face unele miscari de

mestecare atunci cand este hranit.

Pentru bebelusul de 6 luni , alimentele trebuie preparate sub forma unui piure subtire,

foarte moale si apos.

Alimentaţia bebeluşului la 7 luni

In dieta bebelusului de 7 luni pot fi introduse urmatoarele alimente: tofu, branza de

vaci, cereale mixte preparate in casa, galbenus de ou bine fiert ( nu albus), sparanghel,

542
morcovi, fasole verde, mazare, dovlecel, cartofi albi, piersici si sucuri din fructe dulci

strecurate si diluate din mere, caise, struguri, papaya, pere, piersici.

Albusul de ou nu trebuie introdus decat dupa ce bebelusul implineste varsta de un an,

deoarece este un alergen comun.

Galbenusul trebuie bine fiert (tare), pentru a distruge orice bacterie de salmonella.

Tofu este un aliment excelent pentru bebelusi de 7 luni sau mai mari. Tofu este

asemanator cu branza preparata din soia si este preparat din boabe de soia gatite. Tofu

pasat poate fi amestecat cu legumele, fructele sau cerealele bebelusului.

Hrana bebelusului de 7 luni trebuie pasata in continuare, pana capata o consistenta moale,

chiar daca este usor mai groasa acum decat era atunci cand bebelusul a inceput sa

consume hrana solida.

Alimentaţia bebeluşului la 8 luni

La 8 luni, sistemul digestiv al bebelusului se maturizeaza si se pot introduce din ce

in ce mai multe alimente: caise, mere, pepene galben, struguri, kiwi, prune, pepene verde,

broccoli, bame, patrunjel gatit, grau (daca in familie exista alergii la gluten, asteptati ca

bebelusul sa implineasca un an), nuci macinate, seminte macinate, branza naturala, ficat.

Mancarea bebelusului trebuie sa fie, in continuare, pasata.

Daca bebelusul o poate manca fara probleme,se poate scadea treptat lichidul adaugat,

pentru a obtine o consistenta mai groasa.

Daca bebelusul se sufoca sau ineaca este posibil sa fie prea consistenta.
543
Laptele matern sau formula reprezinta in continuare alimentul principal. Bebelusul trebuie

alaptat de cel pitin 5 ori pe zi sau trebuie sa bea din biberon 870-960 ml de formula pe zi.

Bebelusul trebuie sa bea apa dupa fiecare masa si intre mese. In orice moment incepand

de acum poate fi intarcat bebelusul.

Alimentatia bebelusului la 9 luni

Sistemul digestiv al bebelusului este aproape la fel de matur ca acela al unui adult si

se pot introduce alimente noi in dieta : varza de Bruxelles, conopida, spanac, sfecla,

verdeturi, vinete, rubarba, napi, ceapa gatita, ananas, boabe de fasole, linte si alte

leguminoase, macinate pudra gatite sau gatite intregi si pasate fara coaja.

Pe masura ce bebelusul isi dezvolta abilitatea de a manca, se poate ingrosa treptat

consistenta piureului, adaugand tot mai putin lichid.

Alta modalitate de a-l obisnui cu alimente mai consistente este sa se adauge alimente

tocate marunt intr-un piure foarte fin.

Alimentatia bebelusului la 10 luni

La 10 luni, se pot introduce diferite tipuri de unt in dieta bebelusului. Unt de nuci,

migdale de alune caju si altele la magazinul naturist.

Tipurile de unt prea consistent pot sufoca bebelusul , deci este important sa fie subtiate cu

lapte, apa sau chiar suc de fructe. Pot fi unse pe paine sau biscuiti.

544
Mancarea trebuie pasata, in continuare , cu furculita sau blenderul dar se creste treptat

densitatea.

Alimentatia bebelusului la 11 luni

Se continua introducerea de alimente pe care bebelusul nu le-a cunoscut inca.

Cerintele alimentare sunt asemanatoare cu cele pentru un bebelus de 10 luni, doar ca este

posibil ca bebelusul sa manance mai mult.

In alimentatia bebelusilor nu au ce cauta sarea, zaharul si condimentele. Trebuie sa le

oferim sansa de a se obisnui de la inceput cu gustul original, natural al alimentelor,

ferindu-I mai tarziu de mancatul compulsive-adictiv, generator de obezitate si boala.

Mai mult , sarea destabilizeaza metabolismul labil al apei la copilul mic.

Sistemul imunitar al sugarului nu este complet maturizat, peretii intestinali au o

permeabilitate mai mare, rinichii au o capacitate limitata de filtrare , iar ficatul o

capacitate de detoxifiere.

Toate acestea impun anumite precautii la diversificarea alimentatiei.

Regula celor 4 zile de aşteptare

Se introduce doar un aliment nou o data. Dupa ce se familiarizeaza bebelusul cu un

aliment nou, nu se introduce nici un alt aliment nou decat dupa cel putin 4 zile.

In cele 4 zile, bebelusul trebuie urmarit daca apar semnalele unei alergii.

545
Alimentatia juniorului

Acum ca bebelusul a implinit un an, este oficial un junior si asa va ramane pana

implineste 3 ani. Se pot introduce urmatoarele alimente in dieta juniorului : citrice, albus

de ou fiert,lapte de vaca, miere, rosii/ suc de rosii, capsuni, afine si alte fructe de padure

(nu intregi, ci taiate in bucati micute).

Acum poate manca aproape tot ce mananca si un adult cu exceptia alimentelor periculoase

(care pot provoca inecarea) si desigur preparate culinare sarate, dulci sau foarte picante.

Al doilea an de viata al bebelusului este cel mai important moment pentru stabilirea

preferintelor alimentare. Ceea ce incepe sa ii placa acum ii va placea , probabil, tot restul

vietii.

Daca juniorul refuza sa manance alimente sanatoase , timpul dintre mese trebuie sa fie la

un interval suficient de mare incat juniorului sa i se faca foame si sa isi doreasca

urmatoarea gustare/masa. Va fi mai putin pretentios cu ceea ce mananca.

Alaturi de orice aliment nou trebuie sa i se ofere un aliment familiar care juniorului ii

place.

La 2 ani juniorul mananca in continuare, cantitati mici de hrana in mod frecvent pe tot

parcursul zilei – probabil 3 mese si cel putin 2 gustari.

Nevoile nutritionale ale copiilor sunt aproape similare cu cele ale celorlalti membri ai

familiei, insa nevoia difera in functie de varsta. Copiii in varsta de 1-3 ani au nevoie de un

aport energetic zilnic de aproximativ 1200 calorii pentru baieti si 1150 calorii pentru fete.

546
Aportul alimentar este adecvat daca asigura copilului o crestere ponderala si staturala

corespunzatoare parametrilor cresterii, conform curbelor de standard.

Pana varsta de 10 ani copiulul nu poate alege in cunostinta de cauza un aliment, ci el va

invata prin imitarea comportamentelor alimentare ale adultilor apropiati. Daca in mediul

familial se practica un stil de viata sanatos si se aplica comportamente alimentare corecte,

copilul le va imprumuta si se va dezvolta intr-un mod care va deveni a doua sa natura, ca

adolescent si adult.

De aceea, astazi stiinta considera ca mediul familial reprezinta cel mai puternic factor de

risc pentru bolile cronice. Cu alte cuvinte, mediul familial poate fi obezo-cancerigen.

Cu exceptia bauturilor alcoolice, a mancarurilor piperate /ardeiate si a unor conserve,

copilul de 3-6 ani poate manca aproape de toate. Unii nu sunt in stare sa o faca. Gusturile

sunt limitate, unele alimente consistente le displac.

Apetitul este foarte variabil de la un copil la altul: unii mananca orice, mult, de 5 ori pe zi

(3 mese principale si 2 gustari); altii mananca numai de 3 ori pe zi; altii, cei din jur se

mira ―din ce traiesc‖.

Tinand seama de gustul si apetitul copilului, dovedind intelegere si rabdare, se va evita

lipsa de pofta de mancare, frecventa la aceasta varsta.

Copilul unic la parinti, supra ingrijit, este amenintat cel mai mult! Daca i se fac toate

poftele sau dimpotriva, daca este fortat sau rugat sa manance, copilul ajunge sa refuze

totul sau sa prefere numai un fel de mancare.

Un astfel de copil dus la gradinita sau intr-o familie cu multi copii mananca ―tot‖ si ―de

toate‖.
547
Supraalimentatia reprezinta de asemenea un pericol. Obezitatea este determinate foarte rar

de afectiuni endocrine etc. De cele mai multe ori este vorba de un aport excesiv caloric

prin meniuri incarcate cu fainoase si dulciuri.

Mancarea copilului trebuie sa fie variata ( lapte, branzeturi, carne, oua, fructe, legume)

pregatita cu gust si prezentata frumos. Copilul va fi obisnuit treptat sa se spele pe maini ,

sa foloseasca singur lingura si furculita.

In formarea deprinderii de a manca singur si corect, adultii au un anumit rol: copilul ii

imita pe acestia. Supraprotectia unor parinti si mai ales a unor bunici , de a ―servi‖ si a

―indemna‖ pe copil ce, cat si cum sa manance, va intarzia formarea deprinderii de a

manca singur. Se pot da lichide in timpul mesei si intre mese, atunci cand copilul solicita.

In general , un copil are nevoie de un litru de lichide pe zi ( simple sau incorporate in

alimente). Apa sau sucurile de fructe naturale neindulcite sunt de preferat. Copilul va avea

un pahar personal.

Intre 6 si 7 ani. Se constata mari variatii de apetit. Perioadele de crestere, educatia fizica

si anxietatea scolara au un mare rol in modul cum si ce mananca.De subliniat tendinta de

a nu manca dimineata din cauza grabei si a nu-si consuma gustarea la scoala. Persista

inapetenta selectiva in periaoada de prescolar. Prin consumul redus de carne apare riscul

anemiei, refuzul laptelui poate duce la incetinirea cresterii si la hipocalcemie, lipsa de

vegetale duce la unele avitaminoze si la constipatie.

Intre 8 si 10 ani sunt necesare cca 2100 calorii pe zi. Parintii trebuie sa insiste pentru un

meniu zilnic echilibrat cu proteine, lipide, carbohidrati si fibre. Din cauza capriciilor de

apetit survin tendinte de deficit de calciu, fier, tiamina. La sedentari si/sau la gurmanzi

548
 sau cu preferinte exagerate pentru dulciuri apare problema obezitatii. Este apt si trebuie

indemnat sa participle la prepararea mesei; indifferent de sex trebuie sa invete sa-si

pregateasca singur sandvisul pentru scoala.

Intre 10 si 12 ani. Nevoile calorice sunt mai mari la baieti ( cca 2500 calorii pe zi) decat

la fete (2250 calorii pe zi). Este nevoie de consum mare de lichide. Atat baietii cat si

fetele au nevoie pentru crestere de aproximativ 2 g de protein pe zi sub forma de lactate si

de carne sau peste. Este nevoie de mese mai dese, pentru ca pot surveni crize de

hipocalcemie sau hipoglicemie. Crizele respective se manifesta prin scaderea

randamentului intellectual si/sau fizic, oboseala, nevrotism si lipotimii (pierderea

cunostintei, caderi).

Nevoile nutriţionale ale copilului mic, preşcolarului, şcolarului şi adolescentului.

Fetele ating maximum de consum energetic (2200-2400 calorii pe zi) la varsta de

14 – 15 ani.

La baieti maximum este atins abia la varsta de adolescent, intre 15 si 18 ani, si se ridica la

3000-3500 calorii/zi.

Cifrele calorice pe zi se refera la copiii cu greutate si talie medie, in conditii de miscare

normala si la ritm de crestere corespunzator varstei. Baietii mananca mai mult inca din

perioada de copil mic fata de fetitele de aceeasi varsta.

Urmarind aportul alimentar la copilul sanatos, se constata variatii de la o zi la alta.

Consumul de energie nu este acelasi in fiecare zi. Copiii scolari care au activitate sportive

intense sau depun o munca fizica deosebita, consuma mai multa energie.
549
Apa este indispensabila si are de indeplinit numeroase functii in organism. Apa este

necesara pentru cresterea si regenerarea tesuturilor.

Fara apa organismal nu poate produce urina, care este vehiculul esential pentru

indepartarea unor produsi de degradare ( rezultati din metabolism) si a unor saruri. O

parte din apa ingerata in cursul unei zile este eliminata sub forma de perspiratie

insensibila ( pe cale respiratorie si prin piele prin transpiratie).

Cu cat copilul este mai mic, cu atat sunt mai mari nevoile de lichide pe kg/greutate

corporala. Copilul mic are nevoie de apa, raportat la greutatea corporala de trei ori mai

mult decat adultul.

Aproximativ jumatate din nevoile de lichide este acoperita prin bauturi. Restul este

continut de alimente.

ALIMENTAŢIA ADOLESCENŢILOR

Daca starea de sanatate a adolescentului este buna, orice recomandare dietetica este

inutila; de fapt, numeroase studii au demonstrate ca fiecare copil care se pregateste sa

devina adult, lasat sa faca propriile alegeri cu privire la calitatea hranei si la numarul de

portii, va manca in principiu, toate alimentele de care are nevoie pentru a trai si a creste

armonios.

Primii ani de scoala si adolescent sunt etape foarte delicate si importante, cand organismul

se transforma cu repeziciune si corpul poate creste, in unele perioade, si cu 10 cm pe an;

daca alimentele nu ar furniza corpului toate materiile necesare, oasele nu s-ar putea lungi,

masa musculara si cantitatea de tesut adipos si toate organele nu ar putea creste.

550
Cantitatea totala de calorii necesara, stabilita de DZR (Doza Zilnica Recomandata)

masoara: 1900-2000 kcal/zi intre 7 si 9 ani, 2000-2250 kcal/zi intre 10 si 12 ani, 2250-

2500 kcal/zi peste 13 ani: aceste valori estimative cu rol orientativ au fost calculate pentru

adolescent care practica activitati fizice de intensitate si durata medie; valorile ar trebui

reduse cu 15 % in cazul tinerilor care duc o viata sedentara.

Este foarte important sa asiguram necesarul caloric din alimente variate, apartinand celor

patru grupe fundamentale: lape si produse din lapte, carne, cereale, legume si fructe;

consumul de mancaruri calorice, precum dulciurile, fructele uscate, bauturi indulcite,

trebuie facut cu moderatie.

Obezitatea cauzata, de regula, de supraalimentatia combinata cu o viata sedentara este

destul de frecventa printre elevii de scoala primara si gimnaziu; din fericire, conditia

opusa, anorexia, este mult mai rar intalnita; subiectii cu anorexie mentala, o boala

complexa uneori foarte dificil de tratat, se afecteaza mai ales tinerele fete, refuza complet

hrana.

In aceasta perioada de crestere, organismul poate suferi carente ale unor substante

nutritive precum calciu, de care oasele au mare nevoie in aceasta perioada de crestere

rapida, sau fierul, necesar deoarece cantitatea sangelui din organism creste ( in functie de

greutatea corporala) si, la femei, datorita pierderilor hematice din timpul mentruatiei.

Putem combate aceste carente cu ajutorul medicamentelor potrivite, dar nu trebuie sa

uitam ca ele pot fi prevenite daca bem in fiecare zi un pahar de lapte si daca introducem in

dieta zilnica alimente bogate in fier: carne, ficat, oua, legume si faina integrala.

551
Dieta mediteraneeana,bazata pe alimente ce contin amidon ( paste, paine), grasimi

vegetale (ulei de masline), cereal si legume, este excelenta pentru adolescent deoarece

prevede cantitatea corecta de substante nutruitive si , folosita rational, poate preveni de

timpuriu obezitatea, diabetul si bolile cardiovasculare.

Obiceiuri nesănătoase

In perioada adolescentei creste riscul de adoptare a unei alimentatii neigienice,

nesanatoase si anume:

- Mese neregulate, cu sarirea sistematica peste micul dejun;

- Gustari frugale, formate din alimente fast-food, produse de patiserie (bogate in sare,

zahar, grasimi artificiale), dulciuri rafinate ;

- Limitarea aportului alimentar (diete de slabit), consecinta a imitarii unor modele de

comportament alimentar corelat cu un aspect fizic mediatizat, intalnit mai des la

adolescente care vor sa arate ca cine-stie-care-top-model de prin reviste-etalon, de

altfel, nesanatos;

- Adolescentii vegani vor fi atenti la suplimentarea dietei cu fier, calciu si mai ales

complexul vitaminei B.

552
 IX. ALIMENTAŢIA GRAVIDELOR

In timpul alaptarii este necesara o cantitate mai mare de energie; pierderile datorate

producerii de lapte trebuie suplinite prin aport crescut de substante nutritive.

Energia necesara provine mai ales din alimente si partial din energia inmagazinata in

rezervele corpului, in timpul sarcinii. Ca sa produca zilnic cantitatea medie de lapte (circa

850-1000 ml), femeia are nevoie de 500 kcal in plus fata de consumul normal.

Femeia care alapteaza trebuie sa bea multa apa, deoarece ea este ingredientul principal al

laptelui. Alimentele preferate sunt laptele, lactatele,cereal, peste, carne slaba, ficat si

garsimi de origine vegetala.

Femeia gravida , cu o greutate normala, trebuie sa mareasca cantitatea de calorii

consumata in perioada sarcinii. Pe parcursul primului trimestru ( primele 13 saptamani),

ar trebui sa manance un total de aproximativ 2200 de calorii pe zi.

In al doilea trimestru si in cel de-al treilea, ar fi nevoie de inca aproximativ 300 de calorii

zilnic. Caloriile in plus ii va oferi energia de care organismul are nevoie dar si pentru

bebelusul in dezvoltare.

Bebelusul foloseste energie pentru a crea si a asimila proteine, grasimi si carbohidrati. El

are nevoie de energie pentru ca procesele organismului fetal sa functioneze optim.

Caloriile in plus ajuta la schimbarile prin care trece corpul femeii gravide. Uterul se

mareste in dimensiuni, iar volumul de sange creste cu aproximativ 50%.

553
Femeia gravida trebuie sa manance echilibrat si variat. Calitatea caloriilor este importanta,

de asemenea. Daca creste in pamant sau in copac (insemnand ca este proaspat), este mai

bun pentru femeia gravida decat daca vine la cutie sau la conserva.

Trebuie sa fie atenta cu adaugarea celor 300 de calorii la alimentatie – nu inseamna ca

trebuie sa dubleze portiile. Un mar de marime medie si un iaurt inseamna deja 300 de

calorii.

Calitatea alimentelor pe care le mananca femeia gravida inainte si in timpul sarcinii

influienteaza starea de sanatate a bebelusului la fel de mult sau chiar mai mult decat orice

alt factor individual. Din acest motiv, trebuie sa stim cum sa asiguram o nutritie de cea

mai buna calitate pentru gravida si bebelusul nenascut.

Niciodata sarcina nu este prea avansata pentru a imbunatatii obiceiurile alimentare.

Bebelusul va fi avantajat in orice moment se fac schimbarile necesare, chiar si pe

perioada finala a sarcinii. De fapt ,necesarul de fier, proteine si calciu al bebelusului este

maxim in ultimele 8-12 sapatmani de sarcina. Imbunatatirea permanenta a alimentatiei va

aduce copiilor si alte beneficii pe termen lung, astfel ca ei vor creste cu obiceiuri

alimentare mai bune si isi vor hrani mai bine propriile familii.

In trecut au existat numeroase neintelegeri privind nutritia de buna calitate in

timpul sarcinii. Probleme precum cresterea in greutate, aportul de calorii, consumul de

sare, ce alimente trebuiesc consummate sau evitate si suplimentele vitaminice erau foarte

putin intelese. Ca urmare, gravidele primeau informatii eronate.

Chiar daca mai sunt multe de invatat, astazi informatiile din domeniul nutritional se

bazeaza pe cercetari mai solide si pe o mai buna intelegere a fiziologiei sarcinii.

554
Nutriţia corectă în timpul sarcinii

In timpul sarcinii, femeia gravida asigura in totalitate substantele nutritive pentru

bebelusul in curs de dezvoltare, care va cantarii la nestere aproximativ 3,2- 3,4 kg.

Sistemul de sustinere vitala a bebelusului (placenta, uterul, membranele, lichidul

aminiotic si fluxul sanguine matern) se dezvolta in timpul sarcinii pe masura necesitatii

satisfacerii nevoilor crescande ale acestuia.

De asemenea, corpul femeii gravide se pregateste pentru hranirea bebelusului dupa

nastere, prin stocarea in laptele de san a unora dintre substantele nutritive pe care le va

primi acesta. Aceste necesitati crescute , obliga femeia gravida la o nutritie adecvata.

Ce alimente (si in ce cantitati) ar trebui sa manance femeia gravida pentru a se asigura de

un deznodamant cat mai favorabil al sarcinii? Ce ar trebui sa stie despre retentia de

lichide, sare, diete special, arsuri la stomac, greturi si varsaturi?

In general, alimentatia de buna calitate din timpul sarcinii este o dieta zilnica

variata, care sa contina multe fructe si legume proaspete, cereale integrale, produse

lactate, alimente bogate in proteine ( carne, peste, nuci, oua si legume), ceva grasimi ( ulei

sau unt) si aproximativ 2 litri de lichide pe zi.

555
 Piramida alimentelor

Piramida alimentelor a fost conceputa de Departamentul Agriculturii din SUA (USDA) cu

sopul de a asigura o prezentare vizuala a recomandarilor actuale pentru o alimentatie

sanatoasa.

Piramida este compusa din 6 grupe de alimente, la baza aflandu-se grupele care trebuie

consumate in cele mai mari cantitati, iar la varf cele ce trebuie consummate cu zgarcenie.

Consumul la un nivel caloric moderat, folosind piramida Caghid, satisfice necesitatile

nutritionale ale unei gravide.

Pe langa alimentele prezentate in piramida, apa si lichidele reprezinta o parte esentiala a

dietei zilnice.

Preferintele alimentare sunt mult influientate de provenienta etnica sau culturala. Studiind

diagrama ― Piramida alimentelor-grupe si portii‖, veti observa ca, oricare ar fi

preferintele, alimentele sugerate ofera o gama larga de optiuni.

556
557
 Acidul folic este o vitamina hidrosolubila din complexul B. Acidul folic este

esential pentru cresterea normal a bebelusului, incepand din momentul conceptiei, si

este deosebit de important in primele saptamani de sarcina.

Singurul mod de a ne asigura ca primim toate vitaminele si mineralele de care avem

nevoie este sa adoptam o dieta variata si de buna calitate.

Desi cele mai multe gravide iau un supliment vitaminic prenatal, nu este o idee buna sa se

bazeze numai pe acesta, pentru a compensa o alimentatie de slaba calitate. In alimente

exista si alte substante nutritive despre care stim inca foarte putin. Ele pot fi prezente

numai in cantitati minuscule, iar functiile lor nu sunt inca pe deplin intelese.

Dat fiind ca producatorii de suplimente vitaminice nu le include si pe acestea in

preparatele lor, alimentatia ramane unica sursa.

Acidul folic, cunoscut si sub denumirea de folat, folacin sau vitamina B9, este

important in timpul sarcinii. Studiile au indicat faptul ca acidul folic administrat in timpul

sarcinii poate ajuta la prevenirea sau scaderea incidentei defectelor de tub neural, adica a

defectelor de inchidere al tubului neural, mai ales la debutul perioadei de sarcina.

Defectele de tub neural reprezinta primul defect major despre care cercetatorii au

descoperit ca poate fi prevenit printr-o buna alimentatie. Defectele de tub neural apar din

pricina deficientei unei vitamine in organismul mamei.

Printre aceste defecte se numara spina bifida, atunci cand baza coloanei vertebrale

ramane deschisa, maduva si nervii; anencefalia, problema congenitala ( prezenta la

nastere), reprezinta absenta creierului si a maduvei spinarii; encefalocel, hernierea

tesutului cerebral prin defecte ale oaselor craniene sau ale suturilor. Defectele de tub
558
neural pot aparea intr-o perioada precoce sarcinii , adesea chiar inainte de a banui sarcina.

Placile neurale apar in saptamana a treia si se transforma in santuri neurale pana la

sfarsitul saptamanii a patra.

O deficienta a acidului folic poate cauza si probleme de anemie la viitoarea mama.

Suplimentele de acid folic pot fi necesare atunci cand este vorba de o sarcina multipla sau

cand mama sufera de maladia Crohn sau de alcolism.

Vitaminele prenatale contin 0,8 si 1 mg de acid folic. De obicei , aceasta doza este

suficienta pentru o femeie cu o sarcina normal. Cercetatorii considera ca spinabifida poate

fi prevenita daca viitoarea mama ia 0,4 mg de acid folic in fiecare zi inainte de a ramane

insarcinata si continua administrarea pe parcursul primelor 13 saptamani de sarcina.

Acest lucru este recomandat tuturor femeilor insarcinate. Organismul unei femei gravide

elimina de patru sau chiar cinci ori cantitatea normala de acid folic. Din pricina faptului

ca acidul folic nu este stocat in organism pentru o perioada lunga de timp, acesta trebuie

inlocuit in fiecare zi.

Femeia garvida trebuie sa fie pregatita sa castige in greutate in timpul sarcinii.

Este un lucru absolut necesar , atat pentru sanatatea ei, cat si pentru dezvoltarea optima a

copilului. Cantarirea si supravegherea continua a cresterii in greutate pot reprezenta

factori importanti de stres. De aceea , este bine sa constientizeze ca este bine sa se ingrase.

Nu trebuie sa exagereze. Isi poate controla luarea in greutate mancand cu atentie si

alegand alimente bogate in nutrienti. Dar trebuie sa se ingrase suficient pentru a acoperi

nevoile sarcinii.

559
Femeia gravida trebuie sa ia in greutate incet. Nu trebuie sa manance exagerat doar pentru

ca este gravida. Este adevarat ca trebuie sa acopere necesarul de hrana pentru doi, dar asta

nu inseamna ca trebuie sa manance de doua ori mai mult, ci de doua ori mai intelligent!

S-a descoperit ca numarul de kilograme acumulate in primul trimestru este mai strans

legat de greutatea copilului la nastere decat kilogramele castigate dupa aceea.

Daca ia prea mult in greutate in primul trimestru, copilul poate fi mare. Invers, daca nu se

ingrasa prea mult in primele saptamani de sarcina, copilul poate avea o greutate mai

scazuta la nastere. Sunt recomandate mancarurile nutritive, fara calorii goale ( cantitati

m