Student: Iovan Ionut Dumitru

Anlu III, IFR

Disciplina: Psihologie clinică
Evaluare 1, Sem.2

Tema

Descrieți la alegere, trei mecanisme de apărare și rolul lor în funcționarea psihică în

condiții de izolare socială.

Modul în care persona își gestionează conștient relația cu realitatea, este influențat de
intervenția mecanismelor psihice inconștiente care conduc la scăderea nivelului de anxietate.
Sintagma „apărare psihică” a fost utilizată pentru prima data de către psihanalistul S.
Freud în lucrarea sa intitulată „Psihoneurozele de apărare”, apărută în abul 1894.
Freud este primul psiholog care a sesizat existența mecanismelor de apărare, pe care le
numește mașinării și reprezintă mijlooace utilizate de psihicul uman pentru a stăpânii, controla și
canalize, pericolele interne și externe, atât la nivel conștient cât și inconștient.1
Acesta consider că oamenii au nevoie de aceste mecanisme pentru a se apăra de un
adevăr greu de suportat atât fizic cât și psihic; pentru a se proteja de imperfecțiunile realității,
considerând că acestea au un scop adaptive. Astfel, mecanismele de apărare sănătoase pot ajuta
la menținerea stimei de sine, anxietății și frustării la un nivel potrivit fiecărui individ în parte.
În lucrarea sa „Mecanisme de apărare ale eului” apărută în annul 1936, Ana Feud fiica
lui S. Freud, analizează zece mecanisme de apărare. Astfel, în „Manualul de diagnostic și
statistică a tulburărilor mentale”, mecanismele de apărare sunt definite ca ansambluri de
sentimnte, gânduri sau comportamnete relative involuntare, apărute ca răspuns la perceperea
unui periol psihic.2

1
Sungmund Freud, Inhibiție, symptom, angoasă, Editura Tei, 2010;
2
Anna Feud, Eul și mecanismele de apărare, Editura Polirom, 1996

1
 Conform Dicționarului Enciclopedic de psihiatrie”, mecanismele de apărare sunt
modalități inconștiente, specific nevrotice de anulare/neutralizare a angoasei, care oferă pe de o
parte o protecție iluzorie iar pe de altă parte o serie de manifestării simptomatice, fiind
considerate modalități de acțiune ale Eului.3
În ,,Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale” se specific faptul că
mecanismele de apărare sunt procese psihice automate care protejează individual de anxietate,
de perceperea unor pericole sau de factori de stress. Se subliniază că subiecții nu conștientizează
existența acestor mecanisme de apărare decât atunci când sunt deja activate.
Americanii clasifică mecanismele de apărare pe șapte niveluri. 4 Primul este nivelul
adaptive ridicat, cuprinde apărările care permit o adaptare optimă la factorii de stress,
accentuarea sentimentului de gratificare, realizarea unei conștientizări a sentimentelor , ideilor,
consecințelor, precum și asigurarea echilibrului optim între motivațiile conflictuale –anticiparea,
capacitatea de a recurge la celălalt „afiliere”, altruismul, umorul, autoafirmarea,
autoobservarea, sublimarea, reprimarea.5
În perioada actuală, pe fondul pandemiei de coronavirus, izolarea social practicată la
nivel mondial, provoacă anxietate.
În acest context, printre mecanismele de apărare folosite de oameni, private de contactele
sociale și de activitațile lor cotidiene, se numără negarea, intelectualizarea și umorul.
Negarea
Negarea apare ca prim răspuns la orice catastrofă și reprezintă refuzul de a accepta că se
întâmplă abumite experiențe neplăcute; are a scop gestionara greutăților, de a face viața mai
puțin neplăcută și poate duce la acțiuni eficiente în situații de criză sau urgențe, însă folosită în
exces poate avea rezultate inverse, ducând la o negare a limitelor propii.
„Este un concept de semnificație singular programelor de 12 pași sau a altor demersuri
care încearcă să confrunte oamenii, cu propiul lor uz al acestei apărări, și deci să-i ajute să iasă
din orice fel de iad a fost creat”6

3
Gorgos Constantin, Dicționar de Psihiatrie, editura Polirom, 1989;
4
Nancy McWiliams, Pshychoanalytic Diagnosis, Understanding Personality Structure in the clinical process, Hardcover, 1994;
5
Ionescu Șerban. Mecanisme de apărare-teorie și aspect clinice, Editura Polirom, 2007;
6
Nancy McWiliams, Pshychoanalytic Diagnosis, Understanding Personality Structure in the clinical process, Hardcover, 1994;

2
 Foarte important este nivelul negării: apărările mențin în afara conștiinței factorii de
stress, precum și anumite pulsiuni, afecte sau sentimente de responsabilitate neplăcute sau
inacceptabile, ele fiind atribuite eronat unor cauze externe-refuzul, proiecția, raționalizarea- dar
și cel al distorsiunii majore a imaginii: reverie autistă, identificarea proiectivă, clivajul imaginii
de sine sau al imaginii de ceilalți.7
Nivelul acțiunii cuprinde apărări caracterizate prin utilizarea acțiunii sau retragerii în
prezența unor factori stresanți- activism, retragere apatică, plângerea cuprinzând solicitarea
unui ajutor și respingerea ajutorului și agresiunea pasivă-, iar cel al dereglărilor defensive
reprezintă semnul eșecului apărării persoanei la factori de stress, ceea ce antrenează o rupture în
raport cu realitatea obiectivă- proiecția delirantă, refuzul psihotic, distorsiunea psihotică.8
Există și altealte procedee de apărare: negarea realității, reacția Eului, raționalizare,
regresiunea, izolare, anularea retroactive, proiecția, transformarea în contrariu, autoagresarea”-
Dicționar de psihologie LAROUSSE,1, Editura Univers Enciclopedic, București-.

Intelectualizarea
Intelectualizarea reprezintă justificarea logică ce camuflează o atitudine, un
comportamente sau credințe inaceptabile, păstrâns ascunse adevăratele motive din spatele
acestora. Practic sunt scuze găsite pentru a te elibera de tensiune în urma negării unei relații.
Acest process de intelectualizare, este un mecanism de apărare al Eului, pe care îl are la
dispoziție orice persoana care este invadată de îngrijorări ce privesc modul cum va evolua
viitorul său. Individul se lasă în voia gândurilor abstracte pentru a evita confruntarea cu
sentimentele supărătoare de teamă și nesiguranță. Cunoașterea, logica și adeziunea puternică și
hotărâtă la diverse teorii, vor fi în atenția preocupărilor sale spiritual în efortul de a nu lăsa nici
un loc emoțiilor și pulsiunilor. Individual leagă gândurile negative sau temerile de idei
acceptabile pentru propia conștiință. Astfel se înțelege mai bine de ce unele personae aleg să-și
petreacă ore în șir cu refacerea lumii, dezbătând despre marile probleme metafizice, politice sau
matematice, transferând în acest mod, interogațiile personale ca fiind interogații cu privire la
întreaga omenire.

7
Ionescu Șerban. Mecanisme de apărare-teorie și aspect clinice, Editura Polirom, 2007;
8
Nancy McWiliams, Pshychoanalytic Diagnosis, Understanding Personality Structure in the clinical process, Hardcover, 1994;

3
 Se observă în această perioadă în spațiul virtual, mai ales pe rețelele de socializare, o
multitudine de postări, despre inexisteța virusului, raționamente despre viitorul omenirii, păreri
despre comploturi mondiale sau despre cât de bine este că suntem izolați la domiciliu și ne putem
acorda timp pentru dezvoltarea personală, relaționarea în cadrul familiei sau despre șansa
omenirii de a avea un nou început șansă prilejuită de acestă pandemie. Toate aceste gânduri,
păreri, opinii pot avea legătură cu procesul de intelectualizare al indivizilor izolați social.

Umorul
Freud este de părere că umorul constă în prezentarea unei situații trăite ca traumatizantă,
astfel încât să fie reliefate aspectele ei plăcute într-un mod ironic, insolit. Numai în acest caz,
umorul poate fi considerat mechanism de apărare.
Kant afirmă despre comic: „o particularitate mai ciudată a lui este aceea că el nu poate
induce în eroare decât pentru o clipă”.
Exemplu: medical plecând de la patul bolavei îi spune soțului care îl însoțește: „ Doamna
nu-mi place deloc!”, soțul răspunzându-I „Mie nu-mi mai place de mult!”
Din acest dialog ne dăm seama că, doctorul se referea la starea femeii, dar exprimarea
îngrijorării față de femeie prin această alăturare de cuvinte i-a oferit soțului suportul verbal
pentru confirmarea aversiunii sale conjugale.
Umorul implică găsirea unor elemente comice sau ironice în situații dificile, astfel
subiectul reduce, se distanțează și capătă un grad de obiectivitate față de evenimentele neplăcute.
Individul obișnuiește să glumească pe seama unui incident nefast pentru a evita să se gândească
la sentimentele neplăcute.9
Freud explică funcționarea acestui mechanism astfel: Eul refuză să se lase copleșit de o
realitate neplăcută și lanseaă lumi exterioare, un fel de sfidare. El dovedește în aceste fel, că
situațiile traumatizante îi pot provoca plăcere. Ca urmare, prin triunful narcisismului, eul își
exprimă invincibilitatea ,,fără a abandona terenul sănătății psihice”, subliniază Freud, ceea ce
diferențiază umorul de omnipotența psihotică”. 10
În această perioada putem vedea cum o mulțime de indivizi izolați la domiciliu, recurg la
acest mecanism de apărare, invadând rețelele de socializare, cu tot felul de glume despre ei înșiși
și despre ce fac izlotați la domiciliu.
9
Sigmund FREUD, Opere-Comicul și umorul, Editura Tei, 1999;
10
Sigmund Freud, Cuvîntul de duh și inconștientul, Editura Tei,1999.

4
 BIBLIOGRAFIE:
Camelia N.P. Boabcă, Curs Mecanismele de apărare și rolul lor în funcționarea psihică-ppt.
Sungmund Freud, Inhibiție, simptom,angoasă, Editura Tei, 2010;
Anna Feud, Eul și mecanismele de apărare, Editura Polirom, 1996;
Gorgos Constantin, Dicționar de Psihiatrie, editura Polirom, 1989;
Nancy McWiliams, Pshychoanalytic Diagnosis, Understanding Personality Structure in the
clinical process, Hardcover, 1994;
Ionescu Șerban. Mecanisme de apărare-teorie și aspect clinice, Editura Polirom, 2007;
Sigmund FREUD, Opere-Comicul și umorul, Editura Tei, 1999;
Sigmund Freud, Cuvîntul de duh și inconștientul, Editura Tei,1999.