Sunteți pe pagina 1din 12

1.

Metode de tratament al afecțiunilor parodontului


Sunt clasificate in metode terapeutice conservative, chirugical, ortopedo-protetic
Au scopul de a opri ori a incetini evoluția afectiunii.
Terapia afecțiunilor inflamatorii ale parodontului urmărește înlăturarea factorului
iritativ, suprimarea pungilor parodontale, și refacerea echilibrului ocluzal
functional prin masuri ortopedo-protetice. Intervențiile ortopedo protetice sunt
( șlefuirea selectiva a dinților, șinarea provizorie a dinților mobili, proteze
provizorii imediate.
Sarcinele tratamentului ortopedo-protetic :
-repartizare a forțelor masticatoare proporțional asupra parodontului dinților
restanți
- restabilirea integrității sistemului dentar prin lichidarea spațiilor intrrdentare
- protecția dinților de influența fortelor masticatoare orizontale ce au caracter
traumatic
-in cazul edentatiei partiale, de efectuat restabilirea morfofunctionala prin
intermediul construcțiilor protetice eficiente

2) Indicatii catre tratamentul protetic ale afectiunilor parodontale:


- mobilitatea patologica a dintilor
- in stadiile avansate ale afectiunii, candprocesul de resorbtie a tesutului osos
este pronuntat si sustinut de ocluzia traumatica, bratul de parghie a dintelui este
marit, conditionand aparitia spatiilor intre ei, adica a migrarii dentare, fenomen ce
sustine dezechilibrul ocluzal
- in tratamentul ortopedo-protetic al afectiunilor parodontului complicate de
edentatia partial
- in imobilizarea dintilor (provizorie sau permanenta)

3. Contraindicatiile in tratamentul protetic ale afectiunilor parodontale


- dinti cu mobilitate de gradul III
- gingivita ulceronecrotiva, descuamativa
- prezenta eliminarilor purulente , fistule , proces inflamator ( nu se intervine
la tratamentul protetic pina la tratamentul conservativ, parodontal si terapeutic)
- nu se indica imobilizarea cu blocuri aparte in cadrul afectiunilor
parodontale de caracter general , complicate de edentatie partiala cu gradul II de
mobilitate ( este indicata solidarizarea intrun bloc unic )
- la virsnici in fazele tardive ale afectiunii cind se suprasolicita functional
parodontiul
- abraziuni dentare severe
- epilepsie

4) Varietatile aparatelor ortodontice la tratamentul afectiunilor ortodontice:


IN PLUS:Tratamentul ortodontic, în disfuncţiile sistemului stomatognat, se aplică
cu prudenţă. Vârsta nu reprezintă o contradicţie, deşi pentru problemele majore
(anomalii dento- maxilare) este de preferat aplicarea la vârste cât mai tinere,
deoarece răspunsul la forţele ortodontice este mult mai rapid, aparatele
ortodontice (fixe sau mobile) sunt mai bine tolerate şi ceea ce este mai important,
procesul de creştere poate fi utilizat pentru realizarea modificărilor sagitale sau
verticale. Aceasta înseamnă că la adulţi, mişcarea dinţilor va fi mai lentă şi
încheierea procesului de creştere va limita tipul de malocluzie care poate fi
realizat prin tratamente ortodontice.
Vârsta nu este totuşi o contradicţie de aplicare a aparatelor ortodontice, chiar
dacă procesul de remodelare osoasă se produce mai lent la pacienţii adulţi şi în
vârstă. La aceştia este necesară o ponderare, o dozare precisă a forţelor
ortodontice, limitarea duratei de acţiune a lor pentru a limita pierderea de ataş
epitelial la pacienţii cu vulnerabilitate parodontală.
Forţe ortodontice insuficient dozate pot avea efecte dezastruoase la bolnavii din
grupe de vârste mai înaintate.
Obiectivele aplicării unui tratament ortodontic pentru a rezolva o disfuncţie
ocluzală se limitează astfel la rezolvarea unor incongruenţe, vestibularizări,
mezializări, diastema, molari mezializaţi, tratament rezervat unei singure arcade
şi rar tratament intermaxilar. În paralel cu aceste obiective ocluzale şi de
repoziţionare şi într-o strânsă corelaţie se rezolvă şi alte obiective importante
care vizează parodonţiul în special: reducerea retenţiei plăcii bacteriene,
facilitarea aplicării unui tratament protetic şi ameliorarea funcţiei estetice.
În scopul aplicării terapiei ortodontice la vârste adulte este necesară o atentă
evaluare parodontală prealabilă, de preferinţă terapia ortodontică aplicându-se
pe un teren parodontal sănătos sau stabilizat. Se va realiza o apreciere clinică şi
paraclinică exactă a
osului alveolar restant. Eventualele defecte osoase verticale vor fi urmărite în
evoluţia lor pentru că prin aplicarea forţelor ortodontice prin mişcările dinţilor pe
care le produc (basculare sau deplasare corporeală) se pot produce pierderi
suplimentare de ţesut osos.
Există şi contraindicaţii ale aplicării tratamentului ortodontic în prezenţa bolii
parodontale active, a mobilităţii dentare şi inflamaţiei gingivale care pot fi
exacerbate. în acelaşi timp există şi posibilitatea ca boala parodontală să se
agraveze în absenţa tratamentului ortodontic. Se recomandă în paralel cu
tratamentul ortodontic să se realizeze urmărire şi tratament parodontal
(Carranza).

RASPUNS:
În funcţie de situaţia clinică existentă se pot folosi aparate ortodontice mobile sau
fixe.
Aparatele ortodontice mobile sunt din categoria plăcii Hawley la care se pot
realiza plan retroincisiv, arc vestibular şi diferite tipuri de croşete pentru deplasări
ale dinţilor în malpoziţie.
Aparatele ortodontice fixe sunt reprezentate de brackets-uri şi arcuri. Brackets-
urile se pot ataşa la fiecare dinte cu inele sau direct pe suprafaţa smalţului (tip
Begg, Edgewise, sau sisteme pre-programate cu memorie). Au dezavantajul că
permit acumularea plăcii bacteriene, dar tratamentul are o durată mai mică (fig.
12.23.).
Uneori în practică se face apel la înălţarea ocluziei prin gutiere parţiale, în scopul
înălţării ocluziei prin extruzia dinţilor. Subliniem faptul că chiar la vârste tinere,
extruzia unor dinţi se obţine nesigur şi în timp destul de îndelungat, perioadă în
care scoaterea lor din ocluzie şi contactul pe o singură arcadă pot accentua
disfuncţia stomatognatică. Extruzia nesigură timpul de purtare îndelungat,
pierderea implantării optime, scăderea potenţialului osteogenic al membranei
desmodontale la anumite vârste, posibilitatea accentuării unei disfuncţii sau
generarea de noi situaţii disfuncţionalizante fac din terapia de înălţare prin
gutiere limitate un tratament nesigur, ba chiar nociv.

5. Indicație către șlefuie selectivă


Indicaţia echilibrărilor ocluzale este justificată în dizarmoniile primare şi
secundare ale reliefului ocluzal, in prezenţa tulburărilor disfuncţionale evidenţiate
clinic şi paraclinic (creşterea mobilităţii, migrarea dinţilor, impactul alimentar
vertical, durere, spasm muscular, tulburări ale dinamicii articulare şi mandibulare,
abraziune, tulburări masticatorii, fonetice, fizionomice, semne radiografice ale
traumatismului ocluzal. semne electromiografice etc.).

6) Contraindicatiile catre slefuirea selective a dintilor.


- Slefuirea selective nu se face in mod preventive
- La dinti abraziati,
- Ocluzie adanca si dinti cu mobilitate de gradul II-III,
- Ocluzie incrucisata,
- Ocluzie deschisa prin interpunerea limbii,
- Edentatii intinse.
- Se efectuiaza slefuirea selective doar la dintii cu semen de disfunctie si
suferinta parodontala.

7.Metoda slefuirii selective a dintilor


METODELE DE SLEFUIRE SELECTIVA reprezinta o modalitate terapeutica
ireversibila prin care se indeparteaza diferentiat unele zone de smalt dentar cu
scopul:
-De a obtine relatii ocluzale functionale in pozitiile centrice si miscariile de
propulsive si lateralitate ale mandibulei
-De a oferi stabilitate ATM-ului in pozitiile centice mandibulo-craniene
-La dintii aflati in trauma ocluzala
-Cind exista raporturi ocluzale ireversibile(migrari dentare)
-- Instalarea unor relatii ocluzale stabile de tip varf cuspid-fosa şi contact tripodic
care promoveaza o buna protectie functionala a parodontiului marginal.
ETAPELE SLEFUIRII SELECTIVE
- desfiintarea contactelor premature in relatie centrica şi realizarea de long-
centric;
- eliminarea interferentelor ocluzale in mişcarea de lateralitate;
- eliminarea interferentelor ocluzale in mişcarea de propulsie;
- controlul contactelor ocluzale in intercuspidare maxima.
Slefuirea selectiva se poate face dupa tehnici diverse in functie de conceptul
ocluziologic aprobat de diversi autori:
1. B. Jankelson
2. Ramfjord
3. Burlui
4. Schuyler
5. Kalamkarov

8) Metoda Jankelson
Din cercetările lui Jankelson rezultă că faza funcţională în care punctele
premature îşi manifestă patogenitatea este deglutiţia care se petrece în relaţie
miocentrică. Contactele de masticaţie mai slabe în intensitate se petrec la
sfârşitul unui ciclu de masticaţie în relaţia miocentrică. Graf şi Zander au
demonstrat aceasta experimental, montând în dinţi radioemiţători care
înregistrează un contact foarte uşor şi scurt în perioada terminală a ciclului
masticator (fleeting contact). În deglutiţie existând contacte mai puternice şi de
durată mai mare (most heavy contact).
Plecând de la principiile expuse mai sus, Jankelson preconizează şlefuirea
contactelor premature în ocluzie miocentrică, indiferent de interferenţele apărute
în mişcările sau în poziţiile excentrice. Din această cauză, autorul consideră
articulatorul drept o complicaţie inutilă, recomandând montarea modelelor de
studiu în ocluzor şi stabilirea în acest fel a ordinii de şlefuire selectivă. în scopul
determinării relaţiei miocentrice şi a contactelor premature, autorul foloseşte un
stimulator electric bilateral, care monitorizează contracţia musculară, realizând,
în final, contracţii periodice soldate cu contactul intermitent ai arcadelor dentare.
Interpunerea unui indicator între arcadele dentare precizează sediul şi întinderea
contactelor premature. Jankelson a propus şi o metodă clinică simplă de
înregistrare a relaţiei miocentrice prin aşezarea indexului şi policelui în şanţul
labio-mentonier, de o parte şi de alta a liniei mediene.
Jankelson descrie trei tipuri de contacte premature: clasa I, a II-a şi a III-a
(fig. 12.3.).
Contactele clasei I sunt situate pe versantul vestibular al cuspizilor
vestibulari ai molarilor şi premolarilor mandibulari, în timp ce contactele situate
pe versantul palatinal al cuspidului vestibular maxilar constituie o variantă a
clasei I, denumită clasa I bis sau I A. Contactele clasei a II-a sunt situate pe
versantele vestibulare ale cuspizilor linguali mandibulari, iar varianta a II-a A sau
a II-a bis este formată din contactele situate pe versantele palatinale ale
cuspizilor palatinali maxilari. Clasa a III-a este formată din contactele situate pe
versantele linguale ale cuspizilor vestibulari mandibulari, iar clasa a III-a bis sau
A este formată de contactele situate pe versantele vestibulare ale cuspizilor
palatinali maxilari.
Detectarea contactelor se face cu ajutorul unei benzi de hârtie de
articulare sau cu benzi de ceară. Localizarea şi întinderea lor se examinează cu
lupa, pentru a elimina erorile; apoi se elaborează planul etapizat de şlefuire
selectivă. La întocmirea acestui plan, de mare utilitate este studiul de model.
Şlefuirea se va face în patru şedinţe, din care primele trei distanţate la 48 ore, iar
ultima la o săptămână de la şedinţa a treia. La sfârşitul fiecărei şedinţe se
lustruiesc suprafeţele şlefuite.
În cadrul primei şedinţe, se şlefuiesc contactele din clasa I şi, dacă este
necesar, din clasa IA. Pentru şlefuirea contactelor din clasa I se au în vedere mai
multe posibilităţi: dacă contactul este situat distal de şanţul vestibular, şlefuirea
se va face dinspre şanţ, rotunjind versantul vestibular şi evitând astfel crearea de
suprafeţe plane; dacă contactul se află foarte aproape de faţa mezială, se va
şlefui dinspre distal spre mezial, rotunjind suprafaţa; dacă contactul se află la
jumătatea distanţei dintre şanţul vestibular şi unghiul mezio-vestibular, şlefuirea
se va face plecând de la mijlocul contactului spre mezial şi spre distal. în cursul
şlefuirii selective a contactelor din clasa I se va evita şlefuirea crestei vestibulo-
ocluzale care asigură sprijinul centric. În situaţia în care contactul apare la nivelul
acestei creste, se va şlefui din suprafaţa antagonistă. În timpul şlefuirii,
contactele premature se vor controla repetat.
Dacă prin mijloacele de detectare nu se semnalează nici un contact clasa
I, aceasta presupune prezenţa unor contacte pronunţate clasa a III-a, astfel
încât, numai după desfiinţarea acestora, se vor controla din nou, desfiinţându-se
contactele clasei I. Contactele apărute pe versantul vestibular al marginilor
incizale mandibulare se asimilează clasei I şi se şlefuiesc în prima şedinţă.
În şedinţa a doua se verifică mai întâi dacă nu au apărut noi contacte clasa
I, iar dacă acestea există, vor«fi desfiinţate. Se trece apoi la înregistrarea şi
şlefuirea contactelor premature din clasa a II-a. Contactele clasei a II-a se
şlefuiesc pe dinţii maxilari (varianta II A), în timp ce persistenţa unor contacte din
clasa I se rezolvă numai prin şlefuirea uşoară a claselor I, fără a scurta cuspidul
antagonist. Se va şlefui rotunjind şi restrângând astfel suprafaţa de contact la
nivelul pantelor vestibulare ale cuspizilor linguali mandibulari.
Şedinţa a treia este rezervată verificării şi corectării eventualelor contacte
din clasa a II-a şi şlefuirii selective a contactelor din clasa a III-a. Ca şi contactele
clasei a II-a, se vor şlefui pe dinţii maxilari (varianta III A).
In şedinţa a patra se vor controla, verifica şi suprima contactele premature
de clasele I, II, III.
Deşi simplă, tehnica propusă de Jankelson nu oferă satisfacţii depline
practicianului şi pacientului său, întrucât este aplicabilă unui număr redus de
cazuri. Existenţa unor forme clinice variate de dizarmonii ocluzale face ca
apariţia contactelor premature să aibă localizări greu de cuprins în vreuna din
clase. Datorită uzurii prin abraziune şi atriţie, dinţii îşi pierd morfologia naturală
prin dispariţia uneori a reliefului ocluzal normal, din care cauză sunt imposibil de
localizat clasele de contacte. Şlefuirea numai în relaţie miocentrică dă naştere
unor condiţii de blocare a ocluziei dinamice, cu accentuarea uneori a
traumatismului ocluzal.

PE SCURT:
9.Metoda slefuirii selective a dintilor dupa Ramfjord
Principiile acestei metode constau in slefuirea selectiva a fosetelor, deblocind astfel
mandibula din
intercuspidare maxima spre o alunecare lina spre ocluzia centrica si invers, apoi din
ocluzia centrica spre pozitiile de lateralitate si pozitia anterioara.
Ramfjord realizeaza remodelarea coronara, efectuieaza finsarea, lustruirea si
impregnarea
suprafetelor slefuite.

I.M R.C I.M


(I.m-intercuspidar maxima) R.C-relatie centrica

(adaugator)
De notat că pe suprafeţele de ocluzie maxilare, contactul ocluzal al cuspizilor
mandibulari in relaţie centrică este situat distal faţă de contactul de
intercuspidare maximă, ceea ce presupune o lărgire a fosei spre mezial.
La mandibulă contactul cuspizilor maxilari se realizează in zone situate mezial in
relaţia centrică faţă de intercuspidare. Prin urmare, dacă este necesară şlefuirea
se va face
la acest nivel, lărgind fosa spre distal. Atunci cand cuspidul este foarte ascuţit, se
admite
şlefuirea acestuia atat cat să nu se desfiinţeze contactul centric. Prin tehnica
Ramfjord, se
urmăreşte desfiinţarea contactelor premature in intercuspidare, in relaţie centrică
şi pe
traiectoria dintre cele două poziţii, atat in zona laterală cat şi in zona frontală.
Uneori
trecerea de la intercuspidarea maximă către relaţia centrică este impiedicată de
obstacole
grosiere, cum ar fi de pildă cazul unei ocluzii inverse frontale cu translaţia
anterioară a
mandibulei. Şlefuirea contactelor se va face in acest caz cu prudenţă, eliberand,
atunci
cand este posibil, toleranţa in Long Centric
In afară de interferenţele ce impiedică Long Centric-ul (toleranţa ocluzală in sens
sagital), Ramfjord consideră necesară indepărtarea interferenţelor ce limitează
Wide
Centric-ul sau determină devierea mandibulei către lateral. Dacă in primul caz
interferenţele erau situate pe pantele meziale ale dinţilor maxilari şi distale ale
celor
mandibulari, in al doilea caz ele se situează pe versantele vestibulare şi orale ale
cuspizilor.
Pentru un contact prematur ce creează instabilitate ocluzală in sens lateral,
mandibula
poate fi dirijată spre o ocluzie de intercuspidare maximă situată in limitele
toleranţei
ocluzale, dar traumatizează elementele sistemului stomatognat prin
suprasolicitarea in
centric. Desfiinţarea contactelor in centric se face dinspre contactul de
intercuspidare spre
poziţia de relaţie centrică, creand suprafeţe de sprijin centric la acelaşi nivel cu
intercuspidarea maximă .Cand contactul centric se realizează intre cuspidul
vestibular mandibular (panta linguală) şi cuspidul palatinal maxilar (panta
vestibulară), se
poate proceda in două moduri: fie că se lărgeşte fosa dinspre intercuspidare spre
relaţia
centrică ,fie că se şlefuiesc ambii cuspizi şi se creează un nou stop ocluzal.

10.Metoda slefuirii selective a dintilor dupa Kalamkarov si Schuyler.


Schuyler: Aceasta metoda prevede o slefuire a contactelor premature ce apar in
pozitiile de ocluzie centrica si intercuspidare maxima,precum si in ocluzia
dinamica la miscarile mandibulei de propulsie si lateralitate.
Schuyler recomanda slefuirea cuspidiana si largirea fosetelor in scopul asigurarii
unei instalari centrice usoare a mandibulei pastrind inaltimea cuspizilor de sprijin
si mentinind stabilitatea ocluziei.
Obiectivele slefuirii dupa Schuyler:
• Distribuirea uniforma a fortelor ocluzale;
• Obtinerea unei treceri libere de la relatiile centrice la relatiile intermaxilare;
• Mentinerea dimensiunii verticale de ocluzie.

11) Particularitatile selective dupa V. Burlui:


Echilibrarea ocluzală după această metodă este spaţiată în maxim 2-3 zile.
În prima etapă se realizează analiza clinică a ocluziei, în a doua etapă analiza
ocluziei pe model, cu localizarea punctelor de contact în poziţie centrică sau
excentrică. Se păstrează contactele dento-dentare înscrise pe ocluzogramă sau
pe o folie de ceară (contacte centrice, protruzive, de lateralitate dreaptă şi
stângă), pentru a verifica efectele ulterioare ale şlefuirii selective. Uneori se
montează modelele în articulator (pentru a evita şlefuirile inutile).
După ce s-a făcut bilanţul ocluzal se trece la desfăşurarea şlefuirii selective pe
şedinţe. Dacă dimensiunea verticală nu este normală, nu punem problema
şlefuirii selective, ci utilizăm metodologiile adecvate. Atunci când dimensiunea
verticală este corectă, se stabilizează mai întâi direcţia curbelor sagitale şi
transversale şi se armonizează planul de ocluzie.
În prima şedinţă se armonizează arcadele în două sensuri: vestibulo-oral şi în
sens vertical. Vestibulo-oral: dinţii care depăşesc culoarul normal al arcadei sunt
şlefuiţi selectiv sau remodelaţi pe faţa ocluzală până sunt aduşi la limita
vestibulară a întregii arcade. Această şlefuire se realizează atunci când versiile
vestibulare sau linguale sunt reduse, versiile fiind punct de plecare al
parodontopatiilor prin forţele orizontale ce se nasc. Când dizarmonia este mare
se realizează un culoar de revenire în arcadă prin şlefuiri meziale sau distale.
Uneori sunt necesare extracţia dinţilor şi închiderea spaţiilor existente prin
mijloace protetice (se extrag mai ales dinţii cu valoare funcţională inferioară).
Revenirea se face în câteva luni, prin forţe vestibulare sau orale realizate de
chinga labio-jugală şi orală fără aparate ortodontice.
Prin armonizarea verticală (sau în sens vertical) se stabileşte direcţia curbelor
sagitale şi transversale ocluzale şi se armonizează planul de ocluzie prin
reducerea extruziilor, remodelarea coronară după metoda Barrelle, amputaţii
coronare, incrustaţii corono- radiculare. Remodelarea ocluzală se realizează prin
armonizarea arcului în zona laterală, apoi în zona anterioară, suprimând
denivelările. În abraziuni exagerate diametrul maxim al coroanei este crescut şi
folosind reşaparea coronară acest diametru este adus la dimensiuni normale. La
sfârşitul fiecărei şedinţe se lustruieşte şi se impregnează.
În a doua şedinţă se realizează şlefuirea contactelor premature ce interesează
ocluzia terminală de închidere în relaţie centrică şi în intercuspidare maximă.
Pentru flecare din cele două traiectorii există două situaţii: nu apar puncte de
contact prematur şi mişcarea mandibulară este continuă, iar punctele de contact
centric sau intercuspidare maximă sunt distribuite uniform; a doua situaţie care
poate apărea constă în aceea că pe aceste trasee apar puncte de contact care
împiedică mandibula să ajungă în intercuspidare maximă şi relaţie centrică
(contacte premature nedefiective) sau sunt prezente contacte premature
deflective care deviază mandibula anterior, posterior, la dreapta sau la stânga.
Se iau în consideraţie devierile ce depăşesc triunghiul de toleranţă ocluzală al lui
Spirgi. Atunci când punctele premature au produs mezializarea mandibulei, ele
trebuie căutate pe pantele meziale maxilare şi distale linguale . Când mandibula
este distalizată, contactele premature trebuie suprimate pe pantele distale la
maxilar şi meziale lingual – DUML (fig. 12.20.), formula Lauritzen.

Când mandibula este deplasată lateral, şlefuirea este diferită. în deplasarea spre
dreapta, pe partea dreaptă se şlefuiesc contactele după formula BULL (fig. 12.21.), iar
pe partea stângă după formula LUBL (fig. 12.22.).

Fig. 12.21. – BULL (partea dreaptă) Fig. 12.22. – LUBL (pe partea stângă)
În următoarea şedinţă controlăm corectitudinea şlefuirii realizate în şedinţa anterioară şi
căutăm contactele premature pe traseul intercuspidare maximă relaţie centrică; după
detectarea acestora se şlefuiesc, apoi dinţii sunt lustruiţi şi protejaţi.
În a treia şedinţă se caută şi se suprimă contactele premature în lateralitate dreaptă şi
stângă, în poziţie test şi în mişcare test, şlefuind mai întâi contactele premature de
partea inactivă, apoi contactele premature ce împiedică conducţia canină sau funcţia
grup.
Se începe totdeauna cu partea inactivă, deoarece interferenţele de această parte pot
împiedica contactul corect pe partea activă. Pe tot parcursul şlefuirii selective de partea
activă, se va reveni, controlând interferenţele de pe partea nefuncţională. Şlefuirea
contactelor pe partea inactivă se face necondiţionat până la desfiinţarea oricărei
interferenţe. Pe partea activă se urmăreşte menţinerea unei funcţii grup sau funcţii
canine, fără a se modifica un gen de contacte cu altul decât în situaţii clinice care
necesită expres acest lucru. După şlefuirea punctelor de contact în poziţii de lateralitate,
urmează şlefuirea şi armonizarea pantelor de-a lungul cărora se face glisarea
mandibulei către poziţia excentrică respectivă, respectându-se punctele de sprijin
centric.În următoarea şedinţă controlăm contactele în protruzie, mişcare test şi poziţie
test. Şlefuim mai întâi contactele premature din zona distală, apoi cele anterioare care
împiedică ghidajul anterior.
Reevaluarea rezultatelor şlefuirii selective se face la o săptămână după ultima şedinţă,
verificând echilibrul ocluzal.
PE SCURT:

12.Tehnica slefuirii selective.


Pentru punerea in evidenta a contactelor premature se utilizeaza hirtie de
articulatie si bandolete de ceara cu o grosime de 0,2mm.Acolo unde exista
contacte premature ceara va fi perforate sau impinsa spre periferia
cuspizilor.Contactele premature depistate sunt marcate cu un creion chimic,sau
hirtie de articulatie.Pe parcursul slefuirii este necesar de respectat relieful
morfologic al dintelui(de aceea se recomanda utilizarea abrazivelor de carborund
si diamantate de o marime mica si diferite forme: sferice,cilindrice,conice,con
invers.Unul din obiectivele slefuirii selective este mentinerea dimensiunii verticale
de ocluzie din care cauza metoda respective prevede slefuirea unei cantitati
minime de tesut dentar.
Etapele slefuirii selective:
• Desfiintarea contactelor premature in relatie centrica si realizarea de long-
centric;
• Eliminarea interferentelor ocluzale in miscarea de lateralitate;
• Eliminarea interferentelor ocluzale in miscarea de propulsie;
• Controlul contactelor ocluzale in intercuspidare maxima.

13.Instrumente urilizate la slefuirea selectiva a dintilor


Pentru punerea in evidenta a contactelor premature:
1.hirtie de articulatie
2.bandolete de ceara 0,2mm
Pentru slefuirea propriu-zisa:
-freze de carborund sau diamantate
-dimensiuni mici
-diverse forme(sferice,flacara,cilindrice,conice,con-invers)