TEMA 5.

PUNEREA ÎN EXECUTARE A HOTĂRÎRILOR

JUDECĂTOREŞTI

1. Noţiunea şi esenţa fazei punerii în executare a hotărîrilor judecătoreşti.

2. Punerea în executare a hotărîrii.

3. Chestiuni soluţionate de instanţă la executarea pedepsei.

4. Instituţii ce ţin de executarea hotărîrilor judecătoreşti.

1. NOŢIUNEA ŞI ESENŢA FAZEI PUNERII ÎN EXECUTARE A

HOTĂRÎRILOR JUDECĂTOREŞTI.

Hotărîrile penale definitive au valoare numai o dată ce sunt puse în executare. Aceasta
condiţionează şi justifică existenţa în procedura penală a unei faze independente – executarea
sentinţei, ce are ca obiect desăvîrţirea activităţii de realizare a justiţiei penale prin aducerea la
înfăptuire a celor descrie prin hotărîri penale definitive, obiect deosebit în raport cu cel pe care
şi-l pune urmărirea penală şi judecata.
Executarea hotărîrii este faza finală a procesului penal pe parcursul căreia se realizează
hotărîrea ce a căpătat o autoritate de lucru judecat. Hotărîrile definitive ale instanţelor de
judecată sunt obligatorii pentru toate întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile de stat şi obşteşti,
pentru toate persoanele oficiale şi cetăţeni şi au putere executorie pe întregul teritoriu al
Republicii Moldova.
Executarea hotărîrilor ca fază a PP dispune de anumite particularităţi caracteristice:
1) autonomia acestei faze – sarcina concretă de a pune în executare hotărîrea imediat după
ce a devenit definitivă;
2) în cadrul acestei faze sunt încadraţi atît subiecţi ai PP (instanţa,condamnatul,apărătorul ş.
a. ) cît şi subiecţi externi (administraţia locului de deţinere, executorii judecătoreşti,
colectivele de muncă ş.a.)
3) activitatea instanţei în cadrul acestei faze este o activitate de exercitare a justiţiei.

2. PUNEREA ÎN EXECUTARE A HOTĂRÎRII

Rămînerea definitivă a hotărîrii instanţei de  judecată şi punerea ei în executare
Hotărîrea instanţei de judecată într-o cauză penală devine executorie la data cînd a rămas
definitivă.
    Hotărîrea primei instanţe rămîne definitivă:
1) la data pronunţării, cînd hotărîrea nu este supusă apelului şi nici recursului;
2) la data expirării termenului de apel:
   a) cînd nu s-a declarat apel în termen;
b) cînd apelul declarat a fost retras înăuntrul termenului stabilit;
3) la data retragerii apelului şi încetării procedurii de apel, dacă aceasta s-a produs după
expirarea termenului de apel;
4) la data expirării termenului de recurs, în cazul hotărîrilor nesupuse apelului sau dacă apelul
a fost respins:
a) cînd nu s-a declarat recurs în termen;

1
 b) cînd recursul declarat a fost retras înăuntrul termenului stabilit;
5) la data retragerii recursului declarat împotriva hotărîrilor menţionate la pct.4)art.466 şi
încetării procedurii de recurs, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de recurs;
    6) la data pronunţării hotărîrii prin care s-a respins recursul declarat împotriva hotărîrilor
menţionate la pct.4) art.466.
Hotărîrile instanţei de apel rămîn definitive la data pronunţării deciziei în apel.
    Hotărîrea instanţei de recurs împotriva hotărîrii pe cauzele pentru care legea nu prevede calea
de atac apelul rămîne definitivă, la data pronunţării acesteia, dacă:
1) recursul a fost admis şi procesul a luat sfîrşit în instanţa de recurs, fără rejudecare;
    2) cauza a fost rejudecată de către instanţa de recurs, după admiterea recursului;
    3) cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare, în cazul respingerii recursului.
    Hotărîrile judecătoreşti menţionate la alin.(2) şi (4) devin irevocabile la data cînd au devenit
definitive. Hotărîrea instanţei de recurs declarat împotriva deciziei instanţei de apel devine
irevocabilă la data pronunţării acesteia.
Caracterul obligatoriu al hotărîrilor judecătoreşti definitive şi al ordonanţelor procurorului
privind încetarea urmăririi penale
Hotărîrile judecătoreşti definitive şi ordonanţele procurorului privind încetarea urmăririi
penale sînt obligatorii pentru toate persoanele fizice şi juridice din ţară şi au putere executorie pe
întregul teritoriu al Republicii Moldova.
Colaborarea solicitată la executarea hotărîrilor judecătoreşti definitive şi a ordonanţelor
procurorului privind încetarea urmăririi penale este obligatorie pentru toate persoanele fizice şi
juridice.
    Ordonanţele procurorului privind încetarea urmăririi penale sînt documente executorii.
    
     Trimiterea spre executare a hotărîrii judecătoreşti
Trimiterea spre executare a hotărîrii judecătoreşti se pune în sarcina instanţei care a judecat
cauza în primă instanţă. Hotărîrile definitive pronunţate în primă instanţă de către Curtea
Supremă de Justiţie se pun în aplicare de către organul însărcinat cu punerea în executare a
hotărîrilor judecătoreşti de pe lîngă judecătoria în raza teritorială a căreia se află Curtea Supremă
de Justiţie. Dispoziţia de executare a hotărîrii judecătoreşti, în termen de 10 zile de la data cînd
hotărîrea a rămas definitivă, se trimite de către preşedintele instanţei, împreună cu o copie de pe
hotărîrea definitivă, organului însărcinat cu punerea în executare a sentinţei conform prevederilor
legislaţiei de executare. În cazul în care cauza a fost judecată în apel şi/sau în recurs, la copia de
pe sentinţă se anexează copia de pe decizia instanţei de apel şi/sau de recurs.
    Organele care pun în executare sentinţa comunică de îndată, dar nu mai tîrziu de 5 zile,
instanţei care a trimis hotărîrea dată despre punerea în executare a acesteia. Administraţia locului
de detenţie trebuie să comunice instanţei care a trimis hotărîrea locul unde condamnatul îşi
execută pedeapsa.
Instanţa care a pronunţat sentinţa este obligată să urmărească executarea hotărîrii.
    Instanţa care a pronunţat sentinţa este obligată, în termen de 10 zile, să comunice organului
local de administrare militară despre sentinţa rămasă definitivă în privinţa recrutului condamnat.
    Livretele militare ale persoanelor supuse serviciului militar şi certificatele speciale ale
recruţilor condamnaţi la închisoare sau detenţiune pe viaţă se trimit de instanţă organelor locale
de administrare militară respective.
3. CHESTIUNI SOLUŢIONATE DE INSTANŢĂ LA EXECUTAREA
PEDEPSEI
 Chestiunile care urmează să fie soluţionate de către instanţă la executarea pedepsei
La executarea pedepsei, instanţa de judecată soluţionează chestiunile cu privire la schimbările în
executarea unor hotărîri, şi anume:
1) liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen (art.91 din Codul penal);
    2) înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă (art.92 din Codul
penal);

2
    3) liberarea de la executarea pedepsei penale a persoanelor grav bolnave (art.95 din Codul
penal);
    4) amînarea executării pedepsei pentru femeile gravide şi femeile care au copii în vîrstă de
pînă la 8 ani (art.96 din Codul penal), anularea amînării executării pedepsei de către acestea,
liberarea lor de pedeapsă, înlocuirea pedepsei sau trimiterea pentru executare a pedepsei
neexecutate;
    5) reabilitarea judecătorească (art.112 din Codul penal);
6) schimbarea categoriei penitenciarului (art.72 din Codul penal);
7) înlocuirea amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii sau închisoare (art.64 din
Codul penal);
8) înlocuirea muncii neremunerate în folosul comunităţii cu închisoare (art.67 din Codul
penal);
    9) anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau, după caz, a
liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen, cu trimiterea condamnatului pentru
executarea pedepsei neexecutate (art.90 şi 91 din Codul penal);
    10) căutarea persoanelor condamnate care se ascund de organele care pun în executare
pedeapsa;
    11) executarea sentinţei în cazul existenţei altor hotărîri neexecutate, dacă aceasta nu a fost
soluţionată la adoptarea ultimei hotărîri;
12) computarea arestării preventive sau a arestării la domiciliu, dacă aceasta nu a fost
soluţionată la adoptarea hotărîrii de condamnare;
13) prelungirea, schimbarea sau încetarea aplicării măsurii de constrîngere cu caracter medical
alienaţilor (art.101 din Codul penal);internarea forţată într-o instituţie ftiziopneumologică
(art.961 din Codul penal);
14) liberarea de pedeapsă sau uşurarea pedepsei în temeiul adoptării unei legi care are efect
retroactiv ori ameliorarea, în alt mod, a situaţiei (art. 10 şi 10 1 din Codul penal), precum şi
excluderii din hotărîrea de condamnare a unor capete de acuzare dacă persoana condamnată a
fost extrădată;
15) liberarea de pedeapsă în temeiul actului amnistiei sau stingerea executării pedepsei (art.
295 din Codul de executare);
16) liberarea de executare a pedepsei în legătură cu expirarea termenelor de prescripţie ale
executării sentinţei de condamnare (art.97 din Codul penal);
    17) explicarea suspiciunilor sau neclarităţilor care apar la punerea în executare a pedepselor;
    18) alte chestiuni prevăzute de lege care apar în procesul executării pedepselor de către
condamnaţi.
    Chestiunile privind executarea hotărîrii judecătoreşti referitor la acţiunea civilă şi alte
chestiuni patrimoniale se soluţionează conform dispoziţiilor legislaţiei de executare privind
executarea documentelor cu caracter civil.
Instanţa care soluţionează chestiunile privind executarea hotărîrilor judecătoreşti
Chestiunile privind executarea hotărîrilor prevăzute la art.469 alin.(1) pct.1)-4), 6)–16) şi 18) se
soluţionează de către instanţa de judecată din raza de activitate a organului sau a instituţiei care
execută pedeapsa.
Chestiunile privind reabilitarea judecătorească se soluţionează de către instanţa de judecată de
la locul de trai al persoanei care solicită reabilitarea.
Chestiunile privind explicarea suspiciunilor şi neclarităţilor la punerea în executare a
pedepselor se soluţionează de către instanţa care a adoptat hotărîrea rămasă definitivă.
     Modul de soluţionare a chestiunilor privind punerea în executare a hotărîrilor judecătoreşti
Chestiunile specificate la art. 469 alin. (1) pct. 5), 11) şi 14) se soluţionează de către judecătorii
instanţei de drept comun, iar chestiunile prevăzute la celelalte puncte din art. 469 alin. (1) se
soluţionează de către judecătorul de instrucţie, la cererea condamnatului sau a apărătorului
acestuia ori la demersul organului sau instituţiei care pune în executare pedeapsa ori la demersul
procurorului care exercită supravegherea organului sau instituţiei care pune în executare

3
pedeapsa. În cazul soluţionării chestiunilor prevăzute la art. 469 alin. (1) pct. 1), 4), 7)–9),
instituţia care pune în executare pedeapsa este obligată să prezinte raportul de evaluare privind
comportamentul condamnatului. În şedinţa de judecată se citează autorul demersului cu privire la
soluţionarea chestiunii solicitate.
Temei pentru examinarea chestiunilor prevăzute la art.469 alin.(1) pct.1)-7), 11), 12), 14)-16)
şi 18) poate servi şi cererea condamnatului. Pentru aplicarea temeiului prevăzut la art. 469 alin.
(1) pct. 14) poate declara demers şi procurorul. Chestiunea specificată la art. 469 alin. (1) pct.
14) se va soluţiona cu solicitarea dosarului (sau, după caz, a dosarelor) penal în a cărui bază
persoana a fost condamnată.
Chestiunile prevăzute la art. 469 şi 473 se soluţionează doar în sediul instanţei de judecată în
şedinţă publică. La soluţionarea chestiunilor prevăzute în art.469 alin.(1) pct.1), 2), 4)-9), 11),
14)-17), participarea condamnatului în şedinţa de judecată este obligatorie, cu excepţia cazurilor
în care acesta, fiind legal citat, nu s-a prezentat în instanţă. Condamnatul prezent la şedinţă are
dreptul să ia cunoştinţă de materialele prezentate instanţei, să participe la examinarea lor, să
înainteze cereri, inclusiv de recuzare, să dea explicaţii, să prezinte probe.
    Condamnatul poate să-şi apere interesele prin intermediul apărătorului. La soluţionarea
chestiunilor referitoare la executarea sentinţelor în privinţa minorilor, persoanelor cu defecte
fizice sau psihice care le împiedică să-şi exercite de sine stătător dreptul la apărare, persoanelor
care nu posedă limba în care se desfăşoară procesul, cînd cererea sau demersul este examinat în
lipsa condamnatului, precum şi în alte cazuri cînd interesele justiţiei o cer, participarea
apărătorului este obligatorie.
Chestiunea prevăzută în art.469 alin.(1) pct.3) se soluţionează în baza raportului expertizei
judiciare (psihiatrice legale sau medico-legale) numite de către instanţa de judecată, cu
participarea obligatorie a expertului judiciar. Chestiunile prevăzute în art.469 alin.(1) pct.13) se
soluţionează în baza avizului instituţiei medicale, iar la solicitarea instanţei de judecată, cu
participarea reprezentantului comisiei medicale care a dat concluzia.
La examinarea demersului administraţiei instituţiei penitenciare privind internarea forţată
într-o instituţie ftiziopneumologică conform art.961 din Codul penal, instanţa de judecată va ţine
cont de avizul medicului curant, a cărui prezenţă la şedinţa de judecată este obligatorie.
    Termenul internării forţate în staţionarul specializat este stabilit de comisia medicală a
instituţiei medico-sanitare de profil ftiziopneumologic în funcţie de rezultatul tratamentului şi
contagiozitatea bolnavului. Externarea din instituţia ftiziopneumologică a pacientului faţă de care
au fost aplicate, prin hotărîre judecătorească, măsuri forţate de internare şi tratament se face
numai prin hotărîrea instanţei de judecată în baza avizului comisiei medicale a instituţiei
respective.
    În partea nereglementată de prezentul cod, examinarea demersului administraţiei instituţiei
penitenciare privind internarea forţată într-o instituţie ftiziopneumologică se efectuează conform
prevederilor capitolului XXIX din Codul de procedură civilă.
    La soluţionarea chestiunilor privind executarea hotărîrii judecătoreşti referitor la acţiunea
civilă în şedinţa de judecată sînt citaţi atît condamnatul, cît şi partea civilă sau reprezentantul său.
Neprezentarea părţii civile sau a reprezentantului său nu împiedică soluţionarea cauzei.
    Participarea procurorului în şedinţa de judecată este obligatorie. Examinarea cauzei începe cu
raportul reprezentantului organului care a depus demers sau cu explicaţia persoanei care a depus
cerere, apoi se cercetează materialele prezentate, se ascultă explicaţiile persoanelor prezente la
şedinţă, opinia procurorului, după care instanţa adoptă o încheiere.
  Încheierea adoptată în cazurile prevăzute la art. 469 alin. (1) pct. 11) şi 14)
În cazul soluţionării chestiunilor prevăzute la art. 469 alin. (1) pct. 11) şi 14), instanţa adoptă
încheiere.
    Partea introductivă a încheierii se întocmeşte în conformitate cu prevederile art. 393, care se
aplică în modul corespunzător
Partea descriptivă a încheierii trebuie să conţină

4
 a) date despre toate hotărîrile judecătoreşti adoptate în cauza penală respectivă, cu indicarea
soluţiei adoptate;
b) argumentele părţilor în susţinerea poziţiei procesuale;
c) referiri la legea penală nouă care are efect retroactiv asupra situaţiei persoanei condamnate;
   d) motivele aplicării (sau neaplicării) prevederilor legii penale noi cu efect retroactiv;
   e) pedeapsa stabilită persoanei condamnate în urma aplicării retroactivităţii legii penale noi;
    f) alte chestiuni ce au importanţă pentru executarea pedepsei.
Dispozitivul încheierii trebuie să conţină soluţia adoptată în temeiul art.10 şi 101 din Codul
penal, cu indicarea măsurii de pedeapsă ce urmează a fi executată, alte chestiuni ce au importanţă
pentru executarea pedepsei, fără a fi casate hotărîrile irevocabile, precum şi modul şi termenul de
atac al încheierii.
4. INSTITUŢII CE ŢIN DE EXECUTAREA HOTĂRÎRILOR
JUDECĂTOREŞTI

Judecătorul de instrucţie este competent de a soluţiona problemele ce ţin de executarea

hotărîrilor judecătoreşti. În toate cazurile este necesar demersul organului sau al instituţiei care
pune în executare pedeapsa. În anumite cazuri ca temei pentru examinarea chestiunilor ce ţin de
executarea hotărîrilor judecătoreşti poate servi şi cererea condamnatului. La examinarea tuturor
chestiunilor de către instanţă în faza de executare participarea procurorului este obligatorie.
Judecătorul de instrucţie din instanţa în raza teritorială a căreia se află organul sau instituţia
respectivă este competent de a examina şi plîngerile împotriva unor acte ale acestora ce se referă
la executarea hotărîrii judecătoreşti de condamnare. Plîngerea se examinează după aceleaşi reguli
ca şi demersurile organelor de executare şi cererile condamnaţilor. Încheierile privind
soluţionarea plîngerii este irevocabilă.