Sunteți pe pagina 1din 1

Chestionar privind metodele de coping

(Ways of Coping, Folkman, S., Lazarus, R. S., 1980)

În situaţii dificile omul poate face şi gândi multe, în timp ce încearcă să facă faţă la
situaţie. Încercaţi să vă amintiţi o astfel de situaţie dificilă, încercaţi să vă amintiţi ce aţi simţit
atunci! Apoi, încercuiţi numărul corespunzător reacţiilor enumerate mai jos, în funcţie de cât de
mult vi se potrivesc, pentru starea din săptămânile următoare evenimentului.

Nu există răspunsuri corecte sau greşite, importantă este doar starea dumneavoastră
sufletească de atunci.

1 = total dezacord/ nu mi se potriveşte


2 = dezacord
3 = deacord
4 = total deacord
1. Am încercat să analizez problema pentru a o înţelege mai bine. 1 2 3 4
2. Am lăsat, sau am negociat, pentru ca ceva bun ră rezulte. 1 2 3 4
3. M-am apucat de ceva, care ştiam că nu-mi va reuşi, dar măcar făceam ceva. 1 2 3 4
4. Mă învinovăţeam şi mă acuzam. 1 2 3 4
5. Mă gândeam că în fiecare rău este şi un bine, încercând să accept
cu seninătate acea situaţie. 1 2 3 4
6. Mi-am arătat mânia faţă de persoanele care au provocat situaţia. 1 2 3 4
7. Am acceptat înţelegerea şi simpatia celorlalţi. 1 2 3 4
8. Situaţia a provocat unele activităţi creative. 1 2 3 4
9. Am ieşit alt om din acea situaţie- în sens pozitiv. 1 2 3 4
10. Mi-am exprimat emoţiile sub o formă sau alta. 1 2 3 4
11. M-am străduit să scap de problemă pentru un timp, am încercat să
mă odihnesc sau să merg în concediu. 1 2 3 4
12. Am încercat să trec peste situaţie prin mâncat, băut, fumat, cu
calmante sau medicamente. 1 2 3 4
13. Am riscat totul pe o singură carte sau m-am apucat de ceva foarte riscant. 1 2 3 4
14. Am cerut sfat de la un prieten sau o rudă pe care o apreciez. 1 2 3 4
15. Nu voiam ca alţii să afle în ce situaţie dificilă sunt. 1 2 3 4
16. Mi-am descărcat tensiunea pe alţii. 1 2 3 4
17. Ştiam ce am de făcut aşa că mi-am dublat eforturile pentru a reuşi. 1 2 3 4
18. Am găsit diferite soluţii la problemă. 1 2 3 4
19. Îmi doream ca situaţia să se schimbe. 1 2 3 4
20. M-am rugat. 1 2 3 4
21. Am regândit ce voi spune sau face în acea situaţie. 1 2 3 4
22. M-am străduit să privesc problema şi din punctul de vedere al celeilalte
persoane. 1 2 3 4

S-ar putea să vă placă și