Întrebările pentru examen la disciplina „Implantologie Orală”

Pentru studenții anului IV, semestrul VIII

1. Istoricul implantologiei orale.

- primele implante - Egipt.

- frgm al maxil inf, sec 6 î.Hr. În alveolele 31, 41, 42 - implante din cochilia midiilor.
- craniu (Franța), sec unu e. n., cu un implant metalic în alveola caninului superior.
- descoper și folos titanului ca biomaterial ( stud microcirc sangv Branemarc, a inserat în
tibia iepure un dispozitiv din titan, încercâ nd să îndeparteze dispozitivul, a observat că e fix
bine în os cu o ancorare osoasă puternică . Din 1951 în implantare se folosește titanul. 1952
Branemark cercetează contacul “os-titan” definindu-l ca “osteointegrare”. 1952 s-a fondat
Fundaţ pt osteointegr şi sist de impl Branimarc.
Perioada medievală (1001 - 1799)
Perioada fundam - secXIX cu apar tratat Maggiolo ”Manual de Artă Dentară ” - 1808.
Perioada premodernă - 1913, Greenfield prezintă un studiu privind un impl din
iridium-platină în formă de gratar pe care aplică o coroană culisantă .
Perioada modernă - sf1938, utiliz met inox (inerte) ca cr, co, mo, vit.
Perioada contemporană - începe cu defin biomat şi a fenom de osteointegr
Brå nemark.
implantologiei în RM: Socolov, Prima stag în 1986 în Caunas, RSSLit

Primului pacient reabilitat implanto-protetic în R. Moldova a fost de că tre Serghei Sokolov

fostul şef a Secţiei de chirurgie oro-maxilo-facială împreună cu echipa, la 23 iulie 1987, fiind
instalat un implant-lamă . În acel an au fost instalate 6 implanturi-lamă (2 la maxilă şi 4 la
mandibulă ).
După destră marea URSS-ului, posibilitatea dezvoltă rii implantologiei dentare a crescut. În
anul 1995-1997 pe lâ ngă cei ce practicau deja implantologia, fac stagieri în domeniul
implantologiei şi alţi specialişti: V.Topală , D. Şcerbatiuc - în clinica profesorului Burchel din
Germania. G. Nicolau - clinica profesorului Podstata din Cehia. N. Chele - clinica profesorului
Bayer - Germania.
Un rol important în promovarea implantologiei orale în ţara noastră l-au avut reprezentanţii
firmei „Alpha-Bio“ – Israel, Felix Averbuh (absolventul Facultă ţii de Stomatologie din
Chişină u) şi Lev Bederac.  În anii 1996-1998 au fost susţinute cursuri și demonstrate metode
chirurgicale şi protetice la utilizarea implanturilor Alpha-Bio.  Informațiile teoretice și
practice au servit drept experiență pentru medicii noștri, pe care au aplicat-o cu succes
În 1998 este adus de că tre asistentul universitar N. Chele, în ţară şi propus medicilor primul
implant dintr-o singură piesă chirurgicală : De la firma K.S.I.-Bauer-Schraube (Germania);
СТИол (Rusia); Implanturile de stadiul doi AlphaBio (Israel) din două piese chirurgicale (în
centrul stomatologic moldo-german Sigor)
 În octombrie 2000 de că tre profesorul Anders Limberg au fost efectuate primele operaţii-
demonstrative de instalare a implanturilor (sistemul „Cresco-Ti“, Elveţia). La aceste operaţii
au fost prezenţi şi chirurgi oro-maxilo-faciali de la USMF, Chișină u, (V. Topalo, D. Ș cerbatiuc, G.
Nicolau, N. Chele, S. Lungu, A. Ciobanu și mulți alți medici stomatologi).  În luna iunie 2002,
medicul chirurg oro-maxilo-facial Victor Calinciuc (Cernă uţi – Ucraina) a efectuat prima
operaţie demonstrativă de elevare a planşeului sinusului maxilar (Sinus-lifting).  Iar în
februarie 2003 a efectuat operaţii de augmentare a procesului alveolar la mandibulă cu
utilizarea grefelor osoase autogene, recoltate din zona retromolară a mandibulei
 Instruirea postuniversitară în domeniul implantologiei orale la USMF „Nicolae Testemiţanu“ a
început în 2005 prin cicluri cu durata de 0,5 şi 1 lună citite de profesrul V. Topalo, la bazele
Catedrei chirurgie OMF și implantologie orală „Arsenie Guțan”. Partea protetică la catedra de
ortopedie „Ilarion Postolachi” ținută de conferențiarul A. Gumeniuc

2. Particularitățile structurale ale maxilarului superior și modificările de vârstă ale

acestuia. Inervația și vascularizarea maxilarului superior.
Maxila - este un os pereche și neregulat, situat în centrul feței, fă câ nd parte din viscerocraniu.
Are un corp (cu 4 fețe: anterioară , infratemporală , orbitară , nazală ) și 4 procese (zigomatic,
frontal, alveolar, palatin); conține sinusul maxilar și canale ce stră bat maxila (canalul
suborbitar, canale alveolare).

Structurile interioare:

 Sinusul maxilar
 Canale ce stră bat maxila:
o Canalul suborbitar
o Canale alveolare

CORPUL MAXILEI
Corpul maxilei (Corpus maxillae) este porțiunea centrală , globuloasă , a maxilei, avâ nd forma
unei piramide triunghiulare.
Corpul maxilei are o bază, un vârf, patru fețe (nazală , anterioară , infratemporală și orbitară )
și trei margini (anterioară , posterioară și inferioară );
Fața anterioară (oroficiul suborbital  - unde se deschide canalul infraorbital;fosa
canină  ;incizura  nazală ) 
Fața posterioară sau infratemporala (tuberozitatea maxilei; orificii alveolare )
Fața superioară sau orbitară
Fața nazală (Facies nasalis)

Modificarile de virsta
In oasele maxilare manifestă rile fiziologice ale bă trâ neții sunt considerate osteoporoza și
procesele atrofice . In perioada seniliă , trabeculele spongioase ale mandibulei și ale procesului
alveolar devin mai subțiri și poroase, se dilată cavită țile osteomedulare formâ nd celule mari,
medula osoasả se transformå în tesut adipos, stratul cortical se supune resorbiei în direcția
interio- exterioară .
O cauză a dezvoltă rii osteoporozei mandibulei la persoanele de vâ rstă înaintată o pot constitui
deficiențele vasculare.
Concomitent cu osteoporoza, în oasele maxilare au loc procese osteodistrofice, are loc
decalcinarea. Cauza acestor procese o constituie deficiența schimbului proteic, fosforic și al
calciului, anume deficitul proteic fiind prioritar. De aceea supra asigurarea organismului cu
calciu nu stopează resorbția țesutului osos.
In caz de atrofie osoasă , se reabsorb septurile interalveolare, pereții osoşi alveolari treptat se
subțiază . Sunt dezgolite coleturile incisivilor, molarilor și ale premolarilor. Se micşorează
înä lțimea alveolelor. Procesul alveolar fiind totodată neted, se atrofiază neuniform pe toată
perioada îmbă trâ nirii,Procesele atrofice în mandibulă decurg mai intens decâ t în maxilă .
La bắ trâ nii care au pierdut dinții se atestă o diminuare a lumenului canalului mandibular și
micşorarea înă lțimnii mandibulei..
La vâ rstnici, pe mă sura pierderii dinților, procesele atrofice în peretele interior al mandibulei
apar tot mai des și mai intens comparativ cu cel exterior. Arcul alveolar mandibular devine
mai masiv față de arcul alveour maxilar, ceea ce duce la o progenie senilă . La aceasta
contribuie și reducerea înă lțimii ocluziei, observată la abraziunea sau pierderea parțială
dinților. Glandele sublinguale atâ rnă deasupra mandibulei, dispunâ nu-se superficial.
a) diminuarea masei osoase, la un an după extracţie, se sumează la 2-3mm pentru maxilarul superior şi 4-
5mm pentru mandibulă (imediat dupa etracţie se produce un proces ireversibil foarte rapid de resorbţie
alveolară);

b) continuarea resorbţiei produce o pierdere osoasă alveolară de aproximativ 0,5mm pe an la mandibulă,

şi mai puţin la maxilar
-atrofia maxilarului superior este de obicei centripetă. Resorbţia osului alveolar maxilar urmează direcţia
axelor înclinate ale dinţilor superiori (aceste axe au convergenţă apicală). In consecinţă, pe măsura atrofierii
osului, circumferinţa crestei edentate maxilare se micşorează;

c) atrofia mandibulei este centrifugă. Resorbţia crestelor alveolare urmează şi ea înclinaţia axelor dinţilor
inferiori. Aceştia au însă o divergenţă apicală şi, în consecinţă, pe măsura atrofierii, arcul crestelor alveolare
mandibulare se deschide. Această l ărgire a arcului mandibular se mai explică şi prin poziţia osoasă pe
cortexul vestibular mandibular.

d) maxilarul superior se atrofiază mai lent decât mandibula,

Vascularizatia maxilarului aport dublu: extern şi intern, existâ nd numeroase anastomoze la
nivelul mucoasei palatine. Arterele care asigura vascularizatia sunt ramurile osoase ale arterei
sub-orbitale, jugale şi palatine posterioare . Aportul sanguin extern este asigurat de artera
suborbitala, jugala, sfenopalatine şi artera palatina posterioara. Vascularizatia intraosoasa
este data de arterele suborbitale, jugale, antroalveolare şi sfenopalatine.

Inervatia maxilarului- nervul trigemen prin: nervul dentar superior, nervul infraorbital şi
nervul lacrim

3. Particularitățile structurale ale pereților alveolari.

Procesul alveolar (processus alveolaris) – reprezintă partea cea mai groasă şi cea mai
spongioasă a osului. Este mai lat posterior, decâ t anterior şi prezintă cavită ţi pentru dinţi.
Aceste cavită ţi, alveolele dentare, sunt în numă r de opt şi variază în formă şi dimensiuni, în
raport cu ră dă cinile dinţilor, pe care le conţin. Alveola caninului este cea mai adâ ncă ; alveolele
molarilor sunt cele mai largi; ele sunt subdivizate prin septurile interradiculare în spaţii
radiculare, în cazul dinţilor multiradiculari. La nivelul zonei laterale molare, pe faţa externă a
procesului alveolar se înseră muşchiul buccinator.
Osul alveolar – roluri:
Menţine dintii ferm în poziţie pentru masticaţie. Dacă dinţii se pierd, organismul provoacă
dispariţia osului alveolar.Transmite mişcă rile imprimate de forţa musculară la corpul
mandibulei. În plus:
- adaptează rezistenţa şi orientarea elementelor de susţinere la încă rcarea variată ;
- ajută mişcarea dinţilor pentru o mai bună ocluzie;
- asigură suport nutritiv ligamentelor periodontale şi cementului;
- adă posteşte şi protejează dezvoltarea dinţilor permanenţi, în timp ce menţine dintii
 temporari;
Alcă tuirea osului alveolar
Osul alveolar este alcă tuit din:
1. osul alveolar propriu-zis;
2. osul de suport (osul de suport compact şi osul de suport spongios

4. Rapoartele de corelație dintre rădăcinile dentare și sinusul maxilar/planșeul nazal.

Raporturile intime ale sinusului maxilar cu ră dā cinile dentare variază în
funcție de mai mulți parametri: vâ rstă , dezvoltarea sistemului dentar, a maxilarului şi
sinusului, morfologia individuală a acestei cavită ți, precum și de prezența sau absența
dinților. Sinusurile maxilare cu dezvoltare obişnuită au planşeele în raport de
vecină tate cu premolarul secund şi primii doi molari permanenți, mai rare fiind
situațiile în care această cavitate are raporturi cu premolarul prim şi molarul trei, de
obicei, distanța dintre apexurile ră dă cinilor dinților laterali superiori și planşeul sinual
maxilar este de 2-4 mm.
Distanțele medii (în milimetri) dintre apexurile unor dinți permanenți maxilari și
peretele inferior al sinusului maxilar sunt urmă toarele (după Von Bondsdorf):
-molarul secund - 1,3;
- molarul trei - 2,3;
- molarul prim - 2,6;
- premolarul secund- 2,9;
- caninul-7,1;
- premolarul primn -7,5.
Raportul sinusului maxilar cu dinţii se modifică în permanenţă şi depinde de vâ rstă , sex,
morfologia ră dă cinii dinţilor, procesului alveolar. Grosimea septului alveolo-sinuzal are o
variaţie între 0,5—4,5 mm (Kustra) [2] şi 0—12 mm (Bernadschii Iu.) [9].

-Dinţii cei mai apropiaţi de sinus sunt: 6, 7, 5, 8, 4, 3, ră dă cinile deseori proemină în SM, fiind
separate de ţesut spongios care uneori poate lipsi şi atunci mucoasa SM acoperă direct
ră dă cinile dentare.
O importanţă deosebită are raportul peretelui inferior a sinusului maxilar şi cavitatea nazală .
În 42,8% fundul sinusul maxilar este mai jos ca peretele inferior a cavită ţii nazale, în 17,9%
mai sus şi în 39,3% la acelaş nivel, aşadar numai în 57,2% secreţiile din sinus vor drena liber
în cavitatea nazală . Aceste dimensiuni sunt importane de a le şti atâ t pentru diagnostic câ t şi
tratament.

5. Rapoartele de corelație dintre rădăcinile dentare și canalul nervului alevolar inferior și

linia oblică internă.

Carter şi Keen (1971) au studiat din punct de vedere morfologic şi radiologic mii de
mandibule cu scopul verifică rii traiectului şi dispoziţiei canalului mandibular, respectiv a
nervului dentar inferior, descriind existenţa a trei variante :
Tipul 1. varianta convenţ. Canalul coafează apex dinţilor laterali.-
Tipul 2. 20%. Canalul situat la distanta de apex dintilor laterali, între ei - plex nervos .-
Tipul 3 Canalul- poz inf. Trunch nerv se divid în 2 ram, care se ramif în plex nervoase.

Traectul canalului mandibular si relatia dintilor arcadei inferioare

Canalul mandibular prezintă un diametru de aproximativ 3-4 mm. Are originea la

nivelul gă urii mandibulare, la nivelul ramului mandibular, pe fața internă a acestuia și
 se continuă la nivelul corpului, pâ nă la nivelul liniei mediane, ce corespunde simfizei
mentale. Inferior de zona primului premolar, canalul mandibular se bifurcă în canalul
mental (care se deschide pe fața externă a corpului mandibular prin gaura mentală ,
canal prin care trece mă nunchiul vasculo-nervos mental) și canalul incisiv.
Pentru practica oro-maxilo-facială sunt deosebit de importante raporturile topografice
ale dinților inferiori cu canalul mandibular, cel mai aprope deinde de canal mandibular
este M3.
6. Particularitățile structurale ale maxilarului inferior și modificările de vârstă ale
acestuia. Inervația și vascularizarea maxilarului inferior.
Mandibula -este un os median și nepereche situat în partea inferioară a feței; este singurul os
mobil al scheletului visceral. Mandibula este formată din două jumă tă ți simetrice,
independente la fă t și sudate pe linia mediană la adult. Prezintă un corp și două
ramuri. Corpul în formă de potcoavă are 2 fețe (externă , internă ), 2 porțiuni (superioară -
porțiunea alveolară , inferioară - baza mandibulei) și 2 margini (inferioară , superioară ); pe
marginea superioară (arcada alveolară inferioară ) se află dinții mandibulari. Ramurile
mandibulei în formă de lame patrulatere îndreptate oblic în sus și înapoi prezintă 2 fețe
(laterală , medială ), 4 margini (anterioară , posterioară - parotidiană , inferioară și superioară ),
2 procese (procesul coronoidian și procesul condilian). Procesul condilian se articulează cu
temporalul (articulația temporomandibulară ). Mandibula este stră bă tută de canalul
mandibulei

RAMURILE MANDIBULEI[

Modificarile de virsta
In oasele maxilare manifestă rile fiziologice ale bă trâ neții sunt considerate osteoporoza și
procesele atrofice . In perioada seniliă , trabeculele spongioase ale mandibulei și ale procesului
alveolar devin mai subțiri și poroase, se dilată cavită țile osteomedulare formâ nd celule mari,
medula osoasả se transformå în tesut adipos, stratul cortical se supune resorbiei în direcția
interio- exterioară .
 O cauză a dezvoltă rii osteoporozei mandibulei la persoanele de vâ rstă înaintată o pot constitui
deficiențele vasculare.
Concomitent cu osteoporoza, în oasele maxilare au loc procese osteodistrofice, are loc
decalcinarea. Cauza acestor procese o constituie deficiența schimbului proteic, fosforic și al
calciului, anume deficitul proteic fiind prioritar. De aceea supra asigurarea organismului cu
calciu nu stopează resorbția țesutului osos.
In caz de atrofie osoasă , se reabsorb septurile interalveolare, pereții osoşi alveolari treptat se
subțiază . Sunt dezgolite coleturile incisivilor, molarilor și ale premolarilor. Se micşorează
înä lțimea alveolelor. Procesul alveolar fiind totodată neted, se atrofiază neuniform pe toată
perioada îmbă trâ nirii,Procesele atrofice în mandibulă decurg mai intens decâ t în maxilă .
La bắ trâ nii care au pierdut dinții se atestă o diminuare a lumenului canalului mandibular și
micşorarea înă lțimnii mandibulei..
La vâ rstnici, pe mă sura pierderii dinților, procesele atrofice în peretele interior al mandibulei
apar tot mai des și mai intens comparativ cu cel exterior. Arcul alveolar mandibular devine
mai masiv față de arcul alveour maxilar, ceea ce duce la o progenie senilă . La aceasta
contribuie și reducerea înă lțimii ocluziei, observată la abraziunea sau pierderea parțială
dinților. Glandele sublinguale atâ rnă deasupra mandibulei, dispunâ nu-se superficial.

Aportul vascular extern este asigurat de artera submentala, maseterina, pterigoidiana,

faciala şi linguala. Vascularizatia interna, endoosoasa este data de artera dentara inferioara şi
de artera condiliana..Inervatia mandibulei - Nervul mandibular este ramura cea mai
voluminoasa a nervului trigemen. Este cantonat în canalul manibular care începe la nivelul
gaurii mandibulare, urmeza un traiect curb. Corezpunzator apexurilor celor doi premolari
inferiori se orienteza spre vestibular, dâ nd naştere gaurii mentoniere. Uneori exista o
continuare evidenta a canalului mandibular - canalul incisiv care contine terminatiile
nervoase şi vasele sanguine pentru canin şi incisivii inferiori.

7. Densitatea osoasă și importanța practică a acesteia în implantologia orală. Clasificarea

densității osoase dup Misch, Leckholm și Zarb. Localizarea topografică a densității
osoase în maxilare.

Densitatea osoasă, care permite clasificarea zonelor potențiale pentru

implantare in favorabile, condiționat favorabile și nefavorabile este clasificată
de că tre Lekholm și Zarb, care citează patru categorii de os intalnite la
maxilare (figura 1.5) [2]:
Ø Categoria I reprezintă os compact omogen;
Ø Categoria II are un strat gros de os compact, care inconjoară un miez
de os trabecular dens;
Ø Categoria III are un strat subțire de os cortical, ce inconjoară osul
trabecular dens de rezistență favorabilă ;
Ø Categoria IV are un strat subțire de os cortical, ce inconjoară un
miez trabecular de densitate redusă .

Există și o clasificare a densită ții osoase după Misch, care se bazează pe

varietatea după aspectul macroscopic atat al osului cortical, cat și al celui
trabecular
1. Os dens compact (D-I) – format aproape in totalitate din os compact
 dens. Osul bazal al simfizei mentoniere, intalnit și pe versantele laterale
groase ale mandibulei anterioar.
Avantaje: este inalt mineralizat și poate suporta sarcini mari; asigurand o stabilitate osoasă
excelentă , chiar după traumatisme, implantele scurte pot suporta solicită ri mai mari decat in
oricare altă categorie osoasă .
Dezavantaje: este dificil de preparat, osul supraincă lzindu-se ușor in timpul procesului
de osteotomie din cauza presiunilor și a turațiilor mai mari ale frezei; conținand puține vase
sangvine necesită o perioadă mai lungă de vindecare, minim 5 luni, inainte de oricare
incercare de solicitare.
2. Os poros compact (D-II) – este o combinație de os dens pană la os
compact spre exterior și os trabecular gros in interior. Apare mai frecvent
in mandibula anterioară , urmată de mandibula posterioară , ocazional și la
maxilarul anterior. Deține vascularizație bună și un grad ridicat de vindecare/
fixare rigidă inițială . Vindecare osoasă adecvată in 4 luni.
3. Os trabecular dens (D-III) – cuprinde os compact poros subțire și os
trabecular fin. Intalnit la maxilarul anterior sau posterior sau in mandibula
posterioară . Avantaje: osteotomia se realizează rapid; vascularizația
este foarte bună și ajută la ră cirea in timpul osteotomiei și in timpul
vindecă rii osoase. Dezavantaje: este mai delicat la tratament, in timpul
osteotomiei este necesară atenție maximă pentru a evita perforă rile
laterale nedorite ale osului cortical; la inserarea implantelor sunt necesare
suprafețe suplimentare de sprijin, cu folosirea la maxim a osului vertical;
fixarea inițială rigidă poate fi ușor compromisă . Perioada de vindecare este
de aproximativ 6 luni, uneori prelungită pentru stimularea formă rii de os
trabecular gros.
4. Os trabecular fin (D-IV) – opusul osului dens compact, avand foarte
puțin os cortical. Cea mai frecventă localizare este la maxilarul posterior,
la pacienți cu edentații vechi (creste late, cu ină lțime redusă ), rareori la
mandibula anterioară , după osteoplastia pentru mă rirea lă țimii crestei la
osul D-III. Prezintă cea mai mare dificultate in obținerea unei fixă ri inițiale
rigide. Vindecarea și solicitarea osoasă progresivă necesită o perioadă de
timp mai mare, mai mult de 8 luni
8. Importanța volumului ofertei osoase în implantologie. Clasificarea volumului osos
după Misch C.E. Cerințe față de volumul osos periimplantar.

Cu referire la gradul de atrofie, Misch clasifică creasta edentată in 4 tipuri

1. Tip A – os suficient cu lă ţimea > 6mm, ină lţimea > 12mm, spaţiu disponibil pentru coroană
≤ 15mm;
2. Tip B – os disponibil la limită , care se imparte in 2 grupe B+ (lă ţimea4-6mm) şi B-w
(lă ţimea 2,5-4 mm), ină lţimea > 12mm, spaţiu disponibil pentru coroană < 15mm;
3. Tip C – os insuficient pe verticală (C-h ină lţimea < 12mm) sau orizontală (C-w 0-2.5mm),
angularea ocluzală > 300, spaţiul coronar> 15mm;
4. Tip D – atrofia completă a crestei alveolare insoţită de atrofia marginii bazilare, maxilar
plat, mandibulă subţire tip lamă , spaţiul disponibil pentru coroană > 20mm.
Subclasa A corespunde la os disponibil, suficient in toate dimensiunile.Pe mă sură ce osul se
resoarbe, lă țimea osului disponibil se reduce mai intai din vestibular. Osul cortical este mai
gros pe fața linguală a osului alveolar, in special la mandibulă . In primii 3 ani de la extracția
dinților, lă țimea osoasă se reduce cu aproximativ 40%.
Subclasa B oferă suficient os disponibil. Precum resorbția osului disponibil apare mai intai in
lă țimea osului și apoi in ină lțime, subclasa B continuă să se resoarbă in lă țime și devine
insuficientă pentru inserarea implantelor. Acest procedeu continuă și osul disponibil se
 reduce apoi și in ină lțime. O dată ce osul și-a redus ină lțimea, osul bazal incepe să se reducă la
randul să u in lă țime.
Subclasa C este deficient in una sau mai multe dimensiuni (lă țime, lungime, ină lțime,
angulație sau raport coroană /implant). Astfel, resorbția osoasă pe termen lung poate duce la
pierderea completă a osului alveolar, insoțită de atrofia osului bazal.
Subclasa D este descrisă prin atrofie severă . Pierderea osului bazal duce la un maxilar
complet neted sau la o mandibulă in creion. La maxilar poate apă rea resorbția spinei nazale și
a palatului pană la nivelul crestei zigomatico-alveolare. Arcada mandibulară se poate prezenta
cu gaura mentonieră și pă rți ale canalului
mandibular pe coama crestei

9. Particularitățile mucoasei orale și rolul acesteia în implantologia orală (mucoasa

cheratinizată/ne-cheratinizată, biotipul/fenotipul gingival).

-fenotipul subțire (1-2mm)

-mediu (2-3mm)

-gros (>3mm)

Absenţa sau prezenţa epiteliului keratinizat în jurul implantului este o controversă . Lang şi
Joe susţin că un minim de 2 mm de gingie keratinizată şi 1 mm de gingie ataşată , menţin
să nă tatea gingivală .

Mai multe studii demonstrează supravieţuirea implantului pe termen lung şi în absenţa unui
ţesut keratinizat, dar cu toate acestea ţesutul keratinizat este de dorit deoarece:

-este mai rezistent la abraziune, periaj putâ ndu-se efectua o igienă mai bună ;

-are aspect ca şi gingia de pe alveola dentară avâ nd textură , contur şi culoare normală ,
papilele interdentare ar trebui să umple spaţiile interdentare;

-mucosa nekeratinizată mobilă expune mult şanţul periimpalntar, deoarece ea se mobilizează

odată cu musculatura masticatorie şi a mimicii în timpul mişcă rilor funcţionale;

-ţesutul keratinizat are mai mulţi hemidesmosomi crescând gradul de ataşament al

epiteliului jonţional; fibrele de colagen merg perpendicular pe suprafaţa implantului în cazul
ţesutului keratinizat, în timp ce în cazul ţesutului nekeratinizat, merg paralel cu suprafaţa
implantului;

-Schroder James şi Schulz au sugerat că mucoasa mobilă poate rupe ataşamentul epiteliului
implantului şi contribuie la o creştere a riscului de infecţie prin placă

-formarea papilei interdentare este nepredictibilă cu ţesutul nekeratinizat mobil.

Obţinerea de ţesut keratinizat se realizează prin recoltarea unei grefe epiteliale keratinizate
din zona palatină posterioară . Recoltarea se poate realiza cu bisturiul nr. 15 sau cu
mucotomul. Grefa va avea o lăţime de minim 5 mm şi o lungime în funcţie de necesităţi.
Grefa trebuie să fie mai mare decâ t zona pe care dorim s-o reconstituim, deoarece va suferi o
retracţie cicatricială . Grefa nu se va sutura în tensiune la zona receptoare; în acest scop se
realizează o incizie la limita dintre mucoasa fixă şi cea mobilă sau la nivelul viitorului colet. Se
decolează un lambou mucos, periostul fiind lă sat pe loc. În urma recoltă rii de la nivelul
palatului trebuie să ră mâ nă o bandeletă de 5 mm de gingie la nivelul coletului dinţilor

10. Clasificarea implanturilor dentare (după numărul de componente, tip, macro- și

microdesign, formă, material).
•Implant dentar: Implanturile dentare endoosoase sunt materiale aloplastice care se insera ̆în
creasta osoasă reziduală prin metode chirurgicale cu scopul de a deveni o infrastructură
protetică în refacerea morfologică şi funcţională a dintelui lipsă

In dependenta de oferta osoasa si aspectul morfofunctional existent, alegem tipul

implantului care poate fi:

-in functie de raport cu patul osos:juxtaosos(intramucozal,submucosal);

endoosoase;transosoase,combinate

-forma:tip radacina(surub,cilibdru),lama,ace tripodale,forme hibride

-structura:monolit,demontabil

-modalitatea aplicarii:stadiul 1,stadiul 2

-momentul aplicarii:imediat,imaediat-tardiv,tardive

-aceesul chirurgical:intraoral,extraoral

-materiale:metalice(titan,cr-co),nemetalice(polimerice,ceramice)

11. Titanul și utilizarea acestuia în implantologie. Istoric. Gradele titanului și

importanța acestora în implantologie.

Patru grade de puritate. Titanul de grad 1, 2, 3 si 4 este titan pur, deoarece NU contine aliaje.
Diferenta intre ele este data de prezenta impuritatilor, care, in cantitate mai mare ofera o
duritate mai mare, iar in cantitate mica ofera o maleabilitate sporita.

Întruneste calitatile cele mai bune în comparatie cu celelalte metale, fiind un material aproape
ideal în implantologia endoosoasa stomatologica.

-material  reactiv  ,la S Ti se acopera cu o pelicula de ox de ti, ce se regener continuu, confera

o R f mare la coroz

-rezistenta, rigiditate implantele, frezele de titan sînt fabricate dintr-o singura bara prin
prelucrare mecanica, ceea ce îi confera rezistenta maxima. nu se deformeaza la aplicarea
fortelor de montare, frezare, sau biomecanica masticatiei, chiar implante subtiri suporta
sarcini mari. Rezistenta Ti este comparabila cu a otelului inoxidabil. Duritatea este mult mai
mare ca a osului cortical si a dentinei. Este maleabil, ceea ce-l face rezistent la solicitarile de
soc. 
 -efect catodic Ti actioneaza ca un catod, atragînd ionii de calciu în jurul lui, favorizînd
aparitia nucleilor de hidroxiapatita.      
-greutate, densitate – mica, redusa.         
-amagnetismul  Ti nu are efect magnetic, nu produce cîmp magnetic care sa perturbe
activitatea celulelor din jur.    
- activitate regeneratoare,
-  compatibilitate biologica 
Istoricul
Chirurg ortoped, Prof. Branemarck a efectuat in anul 1952 un experiment prin care a
constatat ca o piesa de titan introdusa la un iepure pentru corectarea unor deficiente,
nu a putut fi indepartata dupa o anumita perioada de timp, deoarece in jurul ei se
crease substanta osoasa.In urma studiilor microscopice realizate la nivelul interfetei
os-implant Prof. Branemarck a denumit procesul “osteointegrare” si a vazut
aplicabilitatea sa si in domeniul implantologiei dentare.
Astfel, in anul 1965,pe cand era Prof. de anatomie la Universitatea Gothenburg din Suedia,
Prof. Branemarck introduce primul implant dentar de titan compatriotului sau Gosta Larsson
(care prezenta lipsa dintilor a si care a devenit primul pacient din lume ce a primit un implant
de titan.)

12. Osteointegrarea. Dezvoltarea conceptului de osteointegrare. Mecanismul

osteointegrării și termenele acesteia.
Osteointegrarea reprezinta procesul prin care in jurul implantului dentar se formeaza tesut
osos, avand ca rezultat cresterea stabilitatii si integrarea in organism a acestuia. In functie
de cazul clinic si pozitia implantului, osteointegrarea poate dura intre 3 si 6 luni. Dupa
pozitionarea implantului in orificiile osoase special create, in jurul acestuia incepe sa se
formeze tesut osos. Tesutul osos format se va atasa de implantul dentar patrunzand si intre
striatiile orizontale ale acestuia. Astfel se favorizeaza atat integrarea in osul alveolar a
implantului cat si cresterea stabilitatii acestuia. La sfarsitul perioadei de osteointegrare,
implantul va fi in totalitate inconjurat de tesutul osos nou format.

Procesul de osteointegrare poate fi influentat de mai multi factori:

-Materialul din care este confectionat implantul-De-a lungul timpului, s-a incercat folosirea
mai multor materiale la fabricarea implanturilor dentare: aliaje metalice, polimeri, materiale
ceramice (zirconiu) si, mai ales titanul. Astazi, titanul este cel mai favorizat material in
fabricarea implanturilor datorita abilitatii sale de a realiza o conexiune intre suprafata
implantului si osul alveolar.

-Incarcarea implanturilor dentare Incarcarea se refera la momentul atasarii dintilor artificiali

la implanturi. In general, osteointegrarea poate fi afectata de actiunea unor stimuli externi,
care actioneaza in continuu. Presiunile masticatorii care actioneaza excentric asupra
implanturilor in perioada de osteointegrare pot conduce la compromiterea acestora

Mecaniscm-în jurul implantului este necesară formarea matricei organice

extracelulare (osteoidul), urmată de mineralizarea ei. Într-un final are loc remodelarea osului
prin resorbție și reformare. Mineralizarea apare atunci câ nd mă duva osoasă , celulele stromale
 diferențiază în preosteoblaști și într-un final în osteoblaste mature formâ nd suprafața
endoosală . Osteoblastele depun direct matricea osoasă , care urmează să fie calcificată .

Clinic, osteointegrarea se manifestă printr-o anchiloză osoasă , adică lipsește

mobilitatea implantului. Osul se formează de-a lungul spirelor unui implant şurub, invadâ nd
porii implantului. Acest os este identic atâ t calitativ, câ t şi cantitativ cu osul care se formează
în absenţa implantului.
Criteriile de succes sunt:
- clinic: imobilitatea, sunet clar la percuţie, absenţa sindromului infecţios și dureros, absenţa
paresteziei permanente;
- radiologic: absenţa unui spaţiu radiotransparent periimplantar (pierdere osoasă mai mică
de 2 mm după primul an de punere în funcție).

13. Factorii generali și locali care pot influența procesul de osteointegrare.

• Factori care ţin de implant :
- Interfaţa os-implant
-Biocompatibilitatea materialului implantar (Titaniul )
- Forma implantului (Există diferite forme de implant: șurub, cilindric, lamă . Cele mai
utilizate astă zi sunt implantul șurub, au o mai bună stabilitate.)

• Factori care ţin de patul osos (volumul osos disponibil, calitatea lui, densitatea osoasă ,
apoi osteointegrarea implantelor dentare. Implantele plasate în os mai dens au o stabilitate
iniţială și rată de succes mai mare, deci și procesul de osteointegrare va fi realizat la nivel
înalt)
• Factori ce ţin de intervenţia chirurgicală și protetică :
1) Prepararea sitului osos (principalul factor care perturbă cicatrizarea normală este că ldura
degajată de instrumentele rotative în timpul prepară rii sitului osos receptor. O temperatură
superioară la 47° duce la necroză care se repară după 100 de zile de la punerea implantului.
Instrumentele utilizate trebuie să fie în bună stare, deoarece folosirea unor instrumente uzate
antrenează o creștere a temperaturii locale.
2) Inserţia implantului( Presiunea exercitată la inserţia implantului trebuie să fie de așa
natură încâ t să permită o bună stabilitate a acestuia. Forţele de inserţie prea importante pot
provoca o rezorbţie osoasă periimplantară . )
3) Repartizarea forţelor ocluzale( Imperativele chirurgicale și protetice au drept scop
obţinerea și menţinerea osteointegră rii. Suprafaţa de contact osimplant determină în mare
parte capacitatea de a suporta forţele ocluzale. o manieră de a reduce mișcă rile constă în
minimizarea forţelor exersate la interfaţa os-implant. În acest sens distribuirea implantelor pe
arcadă contribuie la minimizarea presiunilor exercitate pe implant. Forţele exersate în axul
implantului sunt mai bine tolerate de că tre os.)
Asepsia operatorie ,

Factori locali: Integritatea ţesutului moale care acoperă situl implantar, capacitatea de
osteogeneză şi de
remodelaj osos sunt factori determinanţi pentru osteointegrare.
a) Starea mucoasei: Toate dermatozele bucale cum ar fi candidoza, eczema, lichenul plan,
leucoplaziile trebuie tratateînainte de punerea implantelor.
b) Cantitatea şi calitatea osoasă: Situl implantar trebuie să fie bine vascularizat. Rata de
succes creşte cu volumul osos disponibil şi cu calitatea lui. Implantarea într-un os de tip
IV,spongios creşte riscurile eşecului terapeutic.
c) Stabilitatea primară a implantului: Stabilitatea este în mare parte obţinută la nivelul
pă rţilor marginale şi apicale ale implantului angajat în corticala osoasă . Osul spongios trebuie
să aibă în caz ideal o mare proporţie de trabecule pentru a contribui la suportul implantului.
Zonele medulare vide sau gră soase trebuie evitate precum şi siturile cu o rată scă zută de
trabecule/medulare.
d) Rata de rezorbţie: Procesele alveolare edentate sunt supuse unei rezorbţii continue,
presiunea exercitată de oproteză adjunctă prost adaptată poate accentua această rezorbţie.0
rezorbţie severă a mandibulei implică faptul că osul bazal rezidual este constituit dintr-un os
esenţial compact slab vascularizat.
e) Bolile parodontale: La persoanele edentate parţial, patogenia parodontală prezentă la
nivelul dinţilor
naturali poate coloniza sulcusul peri-implantar. Riscul apariţiei infecţiilor periimplantare este
mai ridicat la pacientul care prezintă parodontite în special pentru formele agresive. Este
recomandată tratarea acestor patologii înainte de a trece la o terapeutică implantară .
f) Defectele congenitale

Factorii generali: DZ necontrolat, osteoporoza generalizata, imunitate scazută , igiena

precara, tabacismul,alcoolismul.

14. Cerințele față de materialele de sutură și tipurile acestora. Clasificarea materialelor

de sutură.
Cerințe: rezistenta la rupere si la sterilizare, diametru egal pe intreaga lungime, suprafata
neteda, capilaritate mica, capacitate de a se lega(innoda)fara a se rupe
Dupa posibilitatea de a se rezorbi in tesuturi materialele de sutura se divid in:
-fire (ate) rezorbabile
-Fire(ate) nerezorbabile
Dintre firele nerezorbabile fac parte : firul de matase, firul de in, parul de cal
Se folosesc de asemenea materiale de sutura metalice: sirma, agrafele, cuiele de diferite
constructii.
Dintre firele rezorbabile cel mai utilizat este catgutul care posedind capacitatea de a se
rezorbi in tesuturi, in functie de grosimea firului perioada de rezorbtie variaza intre 2-
4saptamini.

Clasificarea:
-Rezorbabile si nerezorbabile
-Narurale, sintetice si metalice

Se livrează catgutul nesterilizat şi steril.

Catgutul nesterilizat înainte de utilizare catgutul este supus steriliză rii, se foloseşte
metoda cu iod: catgutul se degresează timp de 24 ore în eter, apoi se menţine minimum 8 zile
în soluţie Lugol.
Catgutul steril Firul de catgut se plasează într-o soluţie de alcool 70°

Mătasea chirurgicală este cea mai utilizată dintre firele neresorbabile. Posedă o
rezistenţă la rupere şi o stabilitate foarte înaltă , de aceea se pretează pentru suturarea
ţesuturilor moi. După cicatrizarea ţesuturilor, firul se înlă tură .
Părul de cal (mai ales de culoare neagră ) posedă nu numai suprafaţă netedă , diametru
egal pe toată lungimea firului, tă ria şi densitatea necesară , dar şi o rezistenţă deosebită .
Datorită acestor proprietă ţi lasă o cicatrice neînsemnată după înlă turare. Este utilizat în
operaţiile plastice.
 S î r m a se foloseşte ca material de sutură la suturarea oase¬lor, în special câ nd este
necesară o durabilitate şi o rezistenţă deo¬sebită la rupere.

-Sutura cu fire separate

-in cazurile cind exista tensiune pe marginile plagii se aplica fire de suspensie trecute la
distanta si inodate pe placute metalice

-suturi cu fir continuu

-sutura surjet care folosesc un singur fir si un singur nod

-sutura in U

PRINCIPII care trebuie respectate in timpul suturii:acul perforeaza perpendicular tesuturile

pe suprafata ce trebuie suturata;suturile se fac in puncte separate la distanta 5-6mmintre ele
si distanta de la locul penetrarii acului si marginea plagii 2mm;primul nod va fi dublu sau
triplu celelalte noduri(2,3,4)de sustinere;acului nu i se imprima o forta exageratapt a nu se
indoi;aplicarea cit mai intima a lambourilor pe tes subiacente

15. Cerințele față de lambouri în implantologia orală. Tipurile de lambou utilizate în

implantologie.

Tipuri de lambou:

- MUCOPERIOSTAL

- TRAPEZ

- IN FORMA DE TRIUNGHI

Cerinte:

- Cunoasterea corecta a manoperei chirurgicale experienta profesionala a clinicianului.

- Respectarea regulilor de asepsie si antisepsie

- Cunoasterea indicatiilor si contraindicatiilor pentru aplicrea procedurii:

1. Cand este inaltimea osului pe plan vertical este mai mica de 10mm

2. Pe plan orizontal cand grosimea osoasa este mai mica de 3mm si cu o inaltime care nu
depaseste 8mm

3. Podeaua sinusului maxilar trebuie sa fie minim intre 3 si 5mm pentru efectuarea acestor
operatii.

4. Inlocuirea unui numar mai mare de dinti si pacientul mai are foarte putin material osos de
sustinere ramas
????Incizia la nivelul zonei frontale. Papilele de la nivelul dinţilor adiacenţi breşei pot fi clasificate astfel: a.
papila are o înălţime acceptabilă la nivelul zonei edentate; b. papila are o înălţime mai puţin acceptabilă; c.
o papilă are înălţime acceptabilă iar cealaltă este redusă şi necesită augmentare. Când papila are o
înălţime acceptabilă,” incizia de salvare a papilei” trebuie făcută adiacent fiecărui dinte vecin, inciziile
verticale de pe faţa vestibulară începând la 1 mm sub joncţiunea mucogingivală, în mucoasa keratinizată
(Fig.8.3.4.). Aceste incizii merg mai departe pe creastă, lasând 11,5 mm de papilă, până pe faţa palatinală a
zonei edentate. Inciziile verticale nu sunt mai largi la bază decât la nivelul crestei, pentru a permite
lamboului vestibular să alunece deasupra implantului fără a lăsa spaţii libere, realizând o închidere primară.
Când papila este redusă trebuie realizate „ incizii vertical de degajare“ de-a lugul dinţilor adiacenţi, pornind
la 1 mm sub linia mucogingivală sau din sulcus, astfel încât papilla devine parte a lamboului vestibular
(Fig.8.3.5.). Incizia palatinală este oblică, permiţând o grosime mai mare a lamboului şi o elevare mai bună a
a ţesutului interproximal, pentru a creşte înălţimea papilei. Uneori se impune chiar şi recoltarea de ţesut
conjunctiv şi plasarea lui la nivelul papilei (1). O altă variantă în această situaţie constă în două incizii
vertical oblice, care încep la joncţiunea feţei disto-vestibulare a dinţilor adiacenţi edentaţiei, cu faţa distală
a acestor dinţi şi continuate până în mucoasa mobilă, prezervând papilele dinţilor vecini.

8.Decolarea lamboului mucoperiostic trebuie făcută f ără sfâşierea ţesuturilor şi a periostului folosind
decolatoare ascuţite cu care se insinuează la nivel corticalei osoase sub lambou. Decolatoarele trebuie
verificate astfel încât să taie ca şi cum ar fi noi.

9.Pentru a evita secţionarea nervului mentonier sau a nervului nazopalatin la decolarea lamboului, se
foloseşte un burete steril de 2x2 cm, care se aşează în faţa decolatorului şi se impinge pentru a separa
lamboul de os şi a realiza decolarea fără riscul secţionării acestor nervi.

10. După realizarea decolării lambourile trebuie tratate cu gentileţe: a. se umezesc cu ser fiziologic steril; b.
depărtătoarele nu trebuie să fie ascuţite sau să tracţioneze brutal lamboul deoarece, în acest fel creşte
edemul postoperator; c. autoretracţia marginilor lambourilor este o alternativă mai bună. Marginile
vestibulare pot fi suturate la mucoasa jugală, marginile orale se fixează cu fire de sutur ă la dinţii de partea
opusă sau ambele margini se indepărtează sub greutatea unei pens

16. Cerințe, particularități și tehnici de anestezie utilizate în implantologia orală.

Esteri-procaina(novocain), tetracaina, benzocaina
Amide- lidocaina, articaina, mepivacaina, bupivacaina

Osul nu are o inervatie senzitiva propie (Bert, Picard, Toubae). În implantologia orala
neinvaziva se practica anestezia locala (vestibulara şi orala) şi anestezia loco-regionala.
Anestezia locala prin injectare se face vestibular şi lingual de-alungul lungimii zonei de
implantare asfel încâ t sa rezulte o zona de siguranta de 1-1,5 cm de o parte şi de alta a liniei
de incizie asigurâ nd astfel decolarea unui lambou suficient. Produsul anestezic utilizat trebuie
sa contina un vasoconstrictor pentru asigurarea unui interval suficient persistentei unei
anestezi de calitate.Anestezia loco-regionala care uneori este necesara este adeseori
contraindicata deoarece:
a. în regiunile laterale mandibulare exista riscul de a perfora canalul mandibular şi a leza
astfel nervul dentar inferior; anestezia locala permite mentinarea sensibilitatii acestui nerv,
care clinic se manifesta prin dureri câ nd te apropii la 1-mm de el. Aparitia unei sensibilitatii la
forajul acestor zone poate duce la reconsiderarea dimensiunii implantului ales. Anestezia
tronculara periferica a nervului dentar inferior la spina lui Spix poate fi interpretata greşeala,
de catre expert, în situatia lezarii acestui nerv.
b. în regiunea anterioara mandibulara singurul trunchi nervos care poate da o sensibilitate
este situat în canalul incisiv, structura mai recent descrisa şi inconstanta. Cele mai multe
interventii se deruleaza sub anestezie locala, uneori dacapersista o oarecare sensibilitate
anestezia se poate completa la gaurile mentoniere.
Anestezia generala se utilizeaza mai rar, de obicei la bolnavii spitalizati şi mai ales
înprocedeele invazive ale implantologiei orale

17. Părțile componente ale implanturilor dentare endoosoase demontabile.

Chirurgicale:

-Implant propriu-zis(Col + particularitate antirotativa inter/extern hexagn, corp cu spire

diferite, apex

neagresiv/agresiv cu orificii/santuri pentru retentie)

-surub de acoperire(opercul) care previne invasia os/mucoasa in timpul osteointegrarii

-conformator de gingie

Protetice:

-clinice(transfer, bont protetic, restaurare)

+bont protetic -pentru montarea şi demontarea periodică a lucră rilor protetice,

pentru cimentarea restaură rilor; cu sisteme antirotaţionale; angulate, propuse în funcţie de
sistem de la 15° la 35°; cu bilă la partea superioară (ball attachment); din plastic calcinabil;
estetice.

+Transfere. Direct,LUNGI – pentru amprentare directa cu lingura deschisa,

Indirect/SCURT cu lingurea metalica standart

-de laborator(analogul implantului)

18. Instrumentarul, dispozitivele și echipamentul utilizat în implantologia orală.

1.fiziodispensor

2.piezotom

3.aparat de monitorizare

4.aparat de oxigen

5.set de instrumente : (instrumente de examinare,instrumente pentru

anestezie,freze,bisturiu,cheia dinamometrica,masurator,pinuri de paralelism,cheia de insertie
a implanturilor,cheia de infiltrare(a bonturilor),pinuri de paralelism pentru inclinatia
abdulmentului,decolator,portac,foarfece chirurgical,departatoare,material de
sutura(polipropilen 4.0,5.0,6.0),lingura de reglat a rumegusului,moara de os).

6.instrumente accesorii :daltite,ciocan,ciupitoare de
os,raspa,spatula,foarfece,bisturiu,chiurete.
 Cu ajutorul Torqului invers-consta in masurarea fortei inverse fortei de insertie a implantului
exprimata in Ncm.

Cu ajutorul aparatului Periotest-o unitate de masura-valoarea Periotest(VPT) este situata pe o

scara de la -08 la +50.VPT sunt invers proportionale gradului de stabilitate a implantului,adica
cu cit VPT sunt mai mici,cu atit stabilitatea implantului este mai mare.O VPT de +9 si mai mult
corespunde unei stabilitati a implantului.

Cu ajutorul aparatului Osstell-cu ajutorul transductorului insurubat a fost propusa

urmatoarea ierarhizare a gradului de stabilitate a implantului : pina la 50-stabilitate
insuficienta,50-60 stabilitate satisfacatoare,60-75 stabilitate excelenta.

19. Cerințele și corelațiile dintre dimensiunile (diametru, lungime) implanturilor și

oferta osoasă.

Ø înălțime (se masoara de la coama crestei edentate pana la reperul opus: sinusul maxilar in
regiunea laterala a maxilarului, podeaua fosei nazale in regiunea maxilarului anterior si in
regiunea caninului superior si tuberozitatea maxilara; bazilara mandibulei in regiunea
anterioara si in regiunea caninului inferior, canalul mandibular in regiunea mandibulara
posterioara; inaltimea osoasa minima pentru rezultate previzibile pe termen
lung in supravietuirea implantului este de 10mm).

Ø lungime (se masoarain sens mezio-distal, este deseori limitata de dinti sau implante
adiacente si depinde de inaltimea osului: pentru un os cu inaltimea ≥ 5mm, este suficienta o
lungime meziodistala de 5mm, pentru o inaltime de 2,5-5mm, lungimea necesara atinge
15mm).

20. Planificarea numărului implanturilor în dependență de dimensiunea

spațiului/spațiilor edentate.

-Diametrul implantului se va alege in concordanța cu zona topografică in care se vor insera .

Astfel in edentatiile frontale mandibulare se alege implanturi mai înguste, cu diametrul de 3,3
sau 5,5 mm, iar in edentatiile din zonele aterale ale arcadei mandibulare si a celei maxilare se
folosesc de obicei implanturi cu diametru mediu de 4,2 sau 4,5 mm in funcție de sistemul de
implante utilizate . La pacientii cu bruxism in antecedente se vor alege implanturi cu
diametrul mai mare cu 1 mm , daca oferta osoasa ne permite acest lucru.

-Numarul implantelor trebuie sa fie in concordanță atit cu întinderea restaurarii protetice cit
si cu particularitațile cîmpului protetic.Atunci cind se remarca o crestere in intensitate si
durata de aplicare a componentelor orizontale ale fortelor asupra restaurarii protetice
sprijinite pe implant ,nr .acestora trebuie sa creasca in vederea distribuirii stresului pe un nr.
Mai mare de implante. Se indica inlocuirea prin cite un implant a fiecarui dinte lipsa pentru a
se asigura o distributie a fortelor pe o suprafata cit mai mare.Atunci cind din diferite motive
nu se poate realiza acest lucru,se incearca insertia a suficiente implanturi dispuse echlibrat.

21. Examinarea paraclinică în diagnosticul și tratamentului pacienților cu implanturi

dentare.
Examenul paraclinic :Metode radiologice și radioizotopice:
 examenul radiologic intraoral
 examenul radiologic extraoral: radiografie panoramică  sau ortopantomografia
 tomografia computerizată
 rezonanța magnetică nucleară
 Radiografia retroalveolara Această metodă are o deosebită importanță în intervenția
de implantare, care ne permite vizualizarea situsului neoalveolei la diferite etape de
forare, paralelismul neolaveolei / implantului față de dinții adiacenți, corelația
apexului implantului cu elementele anatomice învecinate, nivelul de inserție a
implantului față de coama apofizei alveolare, la a doua etapă chirurgicală ne permite să
studiem țesuturile dure periimplantare (rezorbții / apoziții osoase).
 OPG - Radiografia oferă informaţii integrale despre arcadele dentare și dinţii prezenţi,
procesele patolog¬ice existente, structurile anatomice învecinate (sinusul maxilar,
apertura piriformă , fosa canină , cavitatea nazală , canalul mandibular, protuberanţa
mentonieră , foramenul mentonier, ATM) pre¬cum şi despre înă lţimea procesului
alveolar, reprezentâ nd astfel o etapă indispensabilă în cadrul planifică rii
tratamentului. Neajunsul acestei metode în terapia implantară este că nu ne oferă date
despre grosimea osului maxilar și țesuturilor moi orale.
 CT- Este posibilă efectuarea unor mă sură tori exacte, ceea ce prezintă o mare
importanţă în special în zona laterală a maxilarelor. Imaginile CT pot furniza indicii
despre densitatea osului cortical şi spongios din zona crestei edentate. Prin realizarea
planului de tratament cu ajutorul unei simulă ri grafice interactive pe calculator, se
poate obţine o simplificare a fazei chirurgicale de tratament. Simularea realizată pe
calcu¬lator poate fi transferată direct în faza clinică chirurgicală prin intermediul
şabloanelor con¬fecţionate pe baza datelor CT. Prin utilizarea acestor şabloane,
implanturile pot fi poziţionate cu mare acurateţe.
 TELERADIOGRAFIA Teleradiografia, o explorare radiologică ieftină , dă informaţii
despre zona anterioară mandibulară , permiţâ nd evaluarea angulaţiei în această zonă , a
înă lţimii şi a grosimii osului. Teleradiografia preoperatorie frontală şi din profil,
permite evaluarea grosimii la nivelul cutiei craniene şi a zonei mentoniere, ceea ce are
importanţă deosebită câ nd se doreşte prelevarea de os din aceste zone.
 RMN poate fi utilizată atunci câ nd datele obţinute prin CT nu sunt suficient de clare
(Fig.5.5.1.). CT oferă informaţii false privind localizarea canalului mandibular în
2% din cazuri datorită osului osteoporotic cu trabecule foarte largi şi unei corticale
slab reprezentate a canalului mandibular. RMN reuşeşte să identifice canalul
mandibular prin sesizarea diferenţei dintre cantitatea de ţesut gră sos din osul
spongios, şi cea din interiorul canalului mandibular. RMN nu este utilă însă pentru
determinarea gradului de mineralizarea al osului sau pentru identificarea de fineţe a
unor afecţiuni osoase sau dentare
 Fotografii digitale – zâ mbetul pacientului trebuie analizat din toate aspectele posibile,
iar aşteptă rile estetice ale pacientului trebuie documentate. În acest scop pot fi
utilizate fotografii digitale preoperative cu scopul de a evalua proporţiile faciale, ele
fiind şi un document valid al situaţiei preoperatorii.
 Wax-up diagnostic – prefigurarea lucră rii finale prin ceară de culoare albă pe modelul
de studiu.
 Mock-up diagnostic – prefigurarea formei dorite a dinţilor prin adă ugarea unor
materiale compozite.
  La finele etapei de planificare pacientul are posibilitatea de a încerca modelul viitoarei
construcții (Mock-up) pe o perioadă scurtă de timp, perioada de osteoinegrare.
 Aceasta din urmă , permite evitarea perioadei de adaptare că tre construcțiile finale
care vor reprezenta copia celor provizorii.
 De asemenea, mock-up-ul poate servi după perioada de probă drept ghid pentru
intervențiile chirurgicale de alungire coronară /gingivectomie cu utilizarea lor pe
perioada vindecă rii plă gii și stabiliză rii țesuturilor moi.

22. Rolul tomografiilor computerizate cu fascicul conic (CBCT) în implantologia orală.

Avantajele și dezavantajele CBCT-ului comparativ cu ortopantomografiile.

Tomografia computerizată (CT) oferă implantologului o multitudine de informaţii

valoroase. Este posibilă efectuarea unor mă sură tori exacte, ceea ce prezintă o mare
importanţă în special în zona laterală a maxilarelor. Imaginile CT pot furniza indicii despre
densitatea osului cortical şi spongios din zona crestei edentate. Prin realizarea planului de
tratament cu ajutorul unei simulă ri grafice interactive pe calculator, se poate obţine o
simplificare a fazei chirurgicale de tratament. Simularea realizată pe calculator poate fi
transferată direct în faza clinică chirurgicală prin intermediul şabloanelor confecţionate pe
baza datelor CT. Prin utilizarea acestor şabloane, implanturile pot fi poziţionate cu mare
acurateţe.

Pentru un studiu mai minuțios al câ mpului operator primitor de implanturi, clinicistul

utilizează metode complementare efectuate în cabinet, specifice intervenției de
implantare. Cu ajutorul unui ac cu un ineluş elastic (indicator) îmbră cat pe el, sau cu sonda
paradontală ascuțită , se efectuează mă sură tori ale grosimii muco-periostului pe vâ rful
crestei alveolare, apoi pe versantul vestibular şi oral. Cu un șubler digital determină m
spaţiul între dinţi la edentaţiile intercalate şi spaţiul între arcadele dentare

Mă sură torile sunt indispensabile pentru precizarea locului de implantare, alegerea

corectă a formei, lungimii şi diametrului implantului propriu-zis. Aceste mă sură tori
se pot efectua atâ t direct pe pacienţi, câ t şi pe modele (de ghips) de studiu sau pe clișeele
radiologice.

Un avantaj major al acestor examinări este obținerea unui rezultat imediat cu informații ample în
ceea ce privește grosimea muco-periostului, lățimea apofizei alveolare, mărimea breșei și distanța
dintre dinții adiacenți breșei, care ne ajută la alegerea lungimii și a diametrului implantului utilizat

23. Etapele chirurgicale în tratamentul implanto-protetic.

1.Într-o singura sendinta chirurgicala: 1- fara crearea lamboulu mucoperiostal. 2- cu crearea
lamboului mucoperiostal.
1.1 fara crearea lamboului: anestezia,inserarea implantului dentar endoosoase transgingival ,
aplicarea conformatorului de gingie imediat.
1.2 cu decolarea lamboului :anestezia, incizia, decolarea lamboului mucoperiostal, instalarea
impl. dentar endoosoase, aplicarea comformatorului de gingie imediat, suturarea plagii.
2. În 2 ședințe chirurgicale:
1ETAPA
2.1 fara decolarea lamboului : anestezia, inserarea impl dentar endoosoase , aplicarea
surubului de acoperire, formarea cheagului de sînge deasupra șurubului de acoperire.
 2.2 cu decolarea lamboului mucoperiostal: 1 Prelucrarea si acoperirea cimpului operator
2.Anestezia prin infiltratie loco-regionala, 3.incizia se realizeaza la distanta de locul de
implantare , atit mezial cit si distal , astfel incit dupa decolarea mucoperiostuluo sa permita o
expunere a osului; 4. marcarea , dupa punctare se realizeaza operatia de forare primara a ț.
osos, care se incepe cu burghiul. 5.alegerea, instalarea impl dentar endoosos, aplicarea
surubului de acoperire , suturarea plagii, peste 9-10 zile inlaturarea suturilor. Radiografia de
control.
2 ETAPA
1.descoperirea implantului 2. stabilitatea impl . 3. aplicarea transferurilor pentru ling inchisa
sau deschisa. , amprenatarea.

1. Preluarea si acoperirea câmpului operator – cu clorhexidina

2. Etapele inserției Implanturilor dentare endoosoase:

a. Anestezia

Osul nu are o intervenție senzitiva proprie (Bert, Picard, Toubae) de aceea in implantologie
orală se practica anestezia loco-regională . Se face anestezia periostala nu se face tuberala
(deoarece nu știm câ nd ne apropiem de canalul mandibular).

b. Incizia mucoperiostului – longitudinala din mezial spre distală sau prin metoda
transcutanat. Se realizează la distanta de locul de implantare, atâ t mezial cat si distal, astfel
încâ t dupa decolarea mucoperiostului sa permită o expunere a osului cat mai favorabila

c. Decolarea lamboului mucoperiostal

d. Formarea neoalveolei cu seturi de burghiuri de la o mă rime mai mică la mai

mare, ne oprim cu o mă rime mai mica decâ t diametrul implantului

e. Verificarea paralelismului cu un cui de paralelism din oţel inoxidabil; tija cu diametrul de

1,5mm

f. Prelucrarea primară a neoalveolei primare. Se lă rgeşte cu burghiu elicoidal dar cu

diametru mai mare

g. Alezarea – cu burghiu-spadă cu ră cire internă , diametrul egal cu cel al implantului. Partea

activă are 2 tă işuri cu canale drepte prin care se evacuează rumeguş. Contactul cu pereţii
neoalveolei se face prin faţetele laterale care sunt rectificate cilindric (2,6mm, 3mm, 3,2mm
în funcţie de implant).

h. Teşirea cilindrică este necesară pt obţinerea locaşului în care se va fixa porţiunea lisă
(nefiletată a implantului)

i. Tarodarea realizează filetul în ţes osos. Tarodul este un şurub cu 3 canale longitudinale
necesare pentru mormarea dinţilor aşchietori şi la evacuarea eschilelor osoase. Poate fi
mecanică sau manuală (în regiunea frontală maxilară – se foloseşte cheia tubulară , în rest –
cheia cu clichet)

j. Montarea implantului.

În cazul implantă rii în 2 timpi, peste 2-3 luni, cu un bisturiu se îndepă rtează mucoperiostul
din dreptul şurubului de cicatrizare, apoi se montează bontul protetic cu filetul ataşat de bont
 sau fixat cu un şurub intermediar ce stră bate lungimea bontului fixâ ndu-se pe implant şi
solidarizâ ndu-se cu acesta

24. Indicațiile și contraindicațiile pentru inserarea implanturilor dentare.

Indicaţii locale în implantologia orală
 absenţa afecţiunilor patologice osoase şi gingivale loco-regionale;
 starea bună a mucoasei şi a periostului zonei în care se va aplica implantul;
 creste edentate cu os adecvat cantitativ şi calitativ;
 caracteristica anatomo-morfologică în zona de implantare;
 atitudinea crestei alveolare faţă de sinusurile maxilare, fosele nazale, canalul mandibular;
 înă lţimea, lă ţimea şi grosimea crestei alveolare, spaţiul disponibil între dinţii vecini;
 starea bună a mucoasei şi periostului zonei în care se va aplica implantul;
 raportul ră dă cinilor dinţilor vecini cu zona de implantare;
 starea dinţilor prezenţi în cavitatea bucală;
 bilanţ preprotetic favorabil.

Contraindicaţiile anatomice sunt date de următoarele situaţii:

• oferta osoasă necorespunză toare calitativ şi cantitativ

• poziţia canalului mandibular şi a gă urii mentoniere aproape de muchia crestei
• poziţia coborâ tă a sinusului maxilar, grosimea exagerată a mucoasei fixe
• absenţa mucoasei fixe ,osteitele fibroase
• osteoscleroza, anchilozele
• defectele de os (posttraumatice, postoperatorii)
• actinomicoza regiunii buco-maxilo-faciale
• creastă alveolară ascuţită şi osul îngust
• osteoporoza accentuată
• epulisul, fibromul, fibromatozele ,aftele bucale şi herpesul
• afecţiunile dinţilor vecini ,lipsa de igienă bucală
• patologia frenurilor, plicilor, ocluziile neechilibrate, ocluzia adâ ncă
• cicatricile vicioase pe creasta alveolară
• convergenţa sau divergenţa dinţilor vecini ,șanţul vestibular mic.

Contraindicaţiile absolute

• Vâ rsta sub 16 ani;

• Maladiile cu afectarea hematopoezei (leucozele, agranulocitozele, hemofilii etc.);
• Bolile grave ale sistemului cardio-vascular (hipertensiune, infarct, hemoragie cerebrală
etc);
• Cardiopatii decompensate (posibile complicaţii cardiace intraoperatorii);
• Tumorile maligne;
• Reumatismul (cardiovascular, poliartrită etc.);
• Psihopatiile incurabile. Afecţiuni psihice severe (imposibilitatea cooperă rii);
• Stă rile alergice grave;
• Alcoolismul, consumul de droguri și fumatul în exces mai mult de 20 țigă ri pe zi;
• Infarct miocardic recent, la mai puţin de 6 luni (complicaţii cardiace intraoperatorii);
• Infecţii de focar cu complicaţii cardiace (creşterea riscului de mortalitate în cazul unei
intervenţii chirurgicale;
• Proteze valvulare (contraindicaţie datorată administră rii de imunosupresoare);
• Hipertensiune arterială majoră (posibile complicaţii cardiace intraoperatorii);
• Diabet insulino-dependent decompensat (predispoziţia la hemoragie şi infecţii);
• Uremie (pacient tarat);
• Hepatopatii şi splenopatii grave (scă derea sintezei factorilor de coagulare şi a capacită ţii de
detoxifiere a medicamentelor);
• Bolnavi iradiaţi sau trataţi cu chimioterapice (deprimarea imunită ţii);
• Tratamentul cu bifosfonați a osteoporozei sau a unor forme de cancer;
• Discrazii sangvine (afectarea hemostazei);
• Epilepsie (risc de declanşare intraoperatorie a unei crize);
• Boli endocrine grave (risc de declanşare a unei tireotoxicoze sau a unui colaps
cardiovascular);
• Distrofii osoase: boala Paget, boala Recklinghausen, displazia fibroasă , osteoporoza,
osteomalacia, osteopietroza (afecţiuni ce dau fragilitate osoasă ), osteogeneza imperfectă ;
• Persoane foarte vâ rstnice.

b) Contraindicaţiile relative: sifilis , TBC manifest, SIDA ,diabet compensate ,Alergii, boli
psihice

• alcoolism (predispoziţie la infecţii şi vindecare cu întâ rziere)

• tabacismul (scă derea imunită ţii, a absorbţiei Calciului şi favorizarea apariţiei
parodontopatiilor)
• afecţiuni acute care sunt tratate corect şi dispar fă ră urmă ri
• stă ri fiziologice pasagere (perioada menstruală )
• graviditate în primele trei luni ș i ultimile două luni (stresul, medicaţia şi radiografiile pot
influenţa negativ viaţa intrauterină a fă tului)
• stă rile alergice compensatorii ,bolile sangvine curabile
• bolile endocrine curabile ,bolile de renichi şi ficat curabile
• bolile psihice revendicative ,reumatismul de formă uşoară curabilă
• maladia infecţioasă evolutivă ,primele 6-8 luni după infarct
• primele 10-12 luni după ictus

CONTRAINDICAŢIILE LOCALE
Contraindicaţiile patologice absolute sunt reprezentate de: cancerul de mandibulă sau de
maxilar ,leziunile premaligne (leucoplazie, lichen plan), osteitele fibroase

Contraindicaţiile patologice relative sunt la râ ndul lor reprezentate de: aftele

bucale ,herpesul

• leziunile parodontale netratate ,cariile complicate netratate

• supuraţiile perimaxilare ,procesele osteitice minore şi delimitate
• igiena bucală deficitară , resturile radiculare ,bruxismul

25. Principiile chirurgicale aplicate pentru inserarea implanturilor dentare

endoosoase (cerințele față de intervenție și tehnica chirurgicală).

 absenţa afecţiunilor patologice osoase şi gingivale loco-regionale;

• starea bună a mucoasei şi a periostului zonei în care se va aplica implantul;

• creste edentate cu os adecvat cantitativ şi calitativ;

 • caracteristica anatomo-morfologică în zona de implantare;

• atitudinea crestei alveolare faţă de sinusurile maxilare, fosele nazale, canalul

mandibular;

• înă lţimea, lă ţimea şi grosimea crestei alveolare, spaţiul disponibil între dinţii vecini;

• starea bună a mucoasei şi periostului zonei în care se va aplica implantul;

• raportul ră dă cinilor dinţilor vecini cu zona de implantare;

• starea dinţilor prezenţi în cavitatea bucală ;

• bilanţ preprotetic favorabil.

26. Raportul coroană/corp implant și importanța acestuia în implantologia orală.

coraportul coroană/corpul implantului
-h coroanei – de la planulocluzal/incizal pană la coama crestei,
- h implantului – de la coama crestei pană la apexul ;
- influențează mă rimea momentului forței pe implant și pe osul alveolar inconjură tor; un
raport mai mare determină o solicitare mai mare la forțele laterale)
Acest raport trebuie sa fie intotdeauna mai mic decit 1mm. Weinberg si Kruger au
demonstrate faptul ca in cazul unui raport coroana implant mai mare decit 1,fiecare 1
mm in plus creste cu 4% efectul de flexiune asupra complexului implanter.Pentru
depistarea si evaluarea precisa a viitorului raport coroana implant se va realiza un wax-up
preoperator. Cu ajutorul acestuia se va aprecia marimea si localizarea precisa a defectului si
se va allege modalitatea cea mai potrivita de corectare prin tehnici de augumentare ce vor fi
realizate preimplantar.In majoritatea situatiilor,atrofia postextractionala este prezenta nu
doar in sens vertical,ci si vestibulo-oral,ducind de obicei la optarea pentru tehnici combinate
de augumentae.Se observa astfel cum o component preimplantara influienteaza restaurarea
protetica prin intermediul raportului coroana implant.Insertia implanturilor exercita multiple
implicatii biomecanice asupra viitoarei restaurari implant protetice prin diametrul,topografia
si numarul implantelor,parametrii alesiin functie de tipul edentatiei,topografia si intinderea
ei,parafunctiile din antecedente si tipul viitoarei restaurari

27. Rolul ghidurilor chirurgicale în implantologia orală. Tipurile de ghiduri

chirurgicale.

Ghidul chirurgical arată ca o gutieră dentară , cu decupaje în zonele optime inseră rii
implanturilor.
 Asigura o peecizie mai mare, preventiv este planificata orientarea si pozitia
implantului.
 Se efectuiaza cu scopul de a perforat fix acolo unde implantul trebuie să fie introdus,
pentru o osteointegrare buna şi evitarea pericolului atingerii structurilor sensibile.

CLASIFICAREA:
1. Individulale pentru diferite sisteme de implant
2. Universale , pentru orice tip de implant
3. Ghid pilot , doar pentru forare orificiu de orientare
 Si alta clasificare :
-Cu mentinere pe dinti
-Cu mentinere pe tesuturi
-Combinate

TEHNICA
 Ghidul chirurgical se realizează pe baza unei tomografii computerizate cu fascicul
conic, în urma că reia se pot analiza foarte detaliat structura osoasă și formațiunile anatomice
vecine viitoarei intervenții chirurgicale (dinți, nervi, sinus maxilar, fose nazale, glande
salivare).
 Amprentarea digitală a cavită ții bucale cu ajutorul scannerului intra-oral oferă
informaţii preţioase suplimentare planifică rii computerizate a inseră rii implantului în poziţia
ideală .
 Medicul va suprapune amprenta digitală și CBCT-ul și va stabili poziţia ideală a
viitoarelor implanturi, în aşa fel încâ t să evite orice pericol şi astfel să fie într-o poziție
perfectă atâ t din punct de vedere chirurgical, câ t și protetic;
 Ghidul chirurgical este apoi printat cu ajutorul unei imprimante 3D, pentru a
reproduce mulajul zonei şi poziția exactă , prestabilită computerizat, pe care o va avea
implantul ca urmare a intervenţiei chirurgicale de inserare în os.
AVANTAJE
 Intervenția chirurgicală este mai scurtă , confortul pacientului şi al medicului fiind mult
mai mare;
 Procedura este mai puțin invazivă , sâ ngeroasă și dureroasă . Utilizarea tehnicilor
minim invazive duc la reducerea considerabilă a durerii postoperatorii şi a edemului. Timpul
de vindecare este unul cu mult mai scurt; 
 Uneori este posibilă plasarea imediată a coroanei pe implant – One Day Implant; 
 Riscuri mult reduse, excluzâ nd problemele apă rute ca urmare a poziţionă rii greşite în
os a implantului.  Acest fapt conduce la evitarea stresului pacientului şi medicului, pentru că
nu mai există surprize neplă cute; 
 
 Rezultate estetice deosebite, foarte apropiate de aspectul natural.

28. Etapele inserției implanturilor dentare prin tehnica convențională (Branemark).

29. Managementul postoperator al plăgii/pacientului.

Protocol de management al durerii elaborat de OMS:

1. Durere uşoară este preconizată : Ibuprofen – 400 mg cu 1h înainte;
2. Durere uşoară -medie: Ibuprofen cu Vicodin (Hidrocodona 5mg + Acetaminofen 500 mg),
Ibuprofen 400 mg înainte de intervenţie, plus Vicodin 2 zile postoperator de 4x/zi, apoi la
nevoie;

3. Durere medie: Ibuprofen cu Vicodin ES (Hidrocodona 7,5mg + Acetaminofen 750mg) –

protocol similar celui anterior;
 4. Durere severă : Ibuprofen cu Vicodin HP (Hidrocodona 10mg + Acetaminofen 660mg) – 4
zile postoperator, apoi la nevoie (1).

Există însă dovezi că administrarea de 2 g amoxicilină cu o 1h preoperator reduce

semnificativ eşecul implanturilor.

Se recomandă următoarea schemă terapeutică în cazul inserării implanturilor:

1. Amoxicilină 2g preoperator, P.O. (per os= P.O.) + 500 mg P.O. la 8 ore, 3 zile posoperator;
2. Clindamicină 300 mg preoperator, P.O. + 300 mg P.O. la 6 ore, 3 zile postoperator;

Antibioticele utilizate curent în implantologia orală sunt: beta-lactaminele, macrolidele,

lincosamidele, tetraciclinele, fluorochinolonele sau imidazolii.
1. Penicilina
2. Cefalosporinele au acţiune bactericidă , similară amoxicilinei
3. Macrolidele – Eritromicina, Claritromicina, Azitromicina – se administrează în cazul
persoanelor alergice la peniciline, avâ nd un efect bacteriostatic.
4. Clindamicina – bacteriostatic, acţionează atâ t pe anaerobi, câ t şi aerobi.
5. Tetraciclinele – acţiune bacteriostatică
6. Fluorochinolonele au acţiune bactericidă , utilizate în special în cazul procedurilor de
sinus-lift
7. Metronidazolul are acţiune bactericidă utilizat în infecţiile cu anaerobi, frecvent
administrat în asociere cu alte antibiotice. Contraindicaţie: persoanele aflate sub tratament cu
anticoagulant oral – warfarina (Coumadin) (1)
8. Gentamicina, administrată timp de 10-15 zile, în condiţii de hipovolemie şi vâ rstă
avansată , acţionează prin toxicitate renală directă .

30. Perioada de vindecare post-implantară. Termene, cerințe și conduita în perioada

de vindecare.

Conduita postoperatorie :
 Infiltrația țesuturilor locale cu dexametazonă imediat postoperator pentru reducerea
edemului și al durerii postoperatorii
 Tratament antiinflamator timp de 7-10 zile cu amoxicilină ,augumentin sau clindamicină
 Administrarea analgezicelor
 Bă i de gură cu folosirea apelor de gură cu clorhexidină

31.A doua ședință chirurgicală. Tehnici de efectuare și termene de vindecare a

țesuturilor moi.

32.Conceptul spațiului biologic. Rolul și termenele de formare. Structura spațiului

biologic periimplantar.
 Spațiul biologic periimplantar
1. Are doar doua grupe de fibre gingivale:
2. Nu prezintă elemente periodontale;
3. Traiectul fibrelor este parale implantului și nu radial;
4. Nu se înseră în suprafața implantului;
5. Uneori mucoasa marginalä este prezentată de gingie nekeratinizată care îl face
maivulnerabil.

Structura
SB peri-dentar
- Tesut conjunctiv celular bogat în fibroblaşti;
-Fibrele sunt dispuse perpendicular în jurul dintelui;
SB peri-implantar
-Tesut conjunctiv acelular, compus in primul rind de fibre dense de colagen;
-Traicctul fibrelor este paralel implantului și nu radial;
-Tesutul conjunctiv aderă mai degrabā decâ t se ataşcază la suprafața implantului.

Vascularizarea
SB peri-dentar
•Tesutul conjunctiv este bine vatcarzatin jurul dintelui;
•Aprovzionarea vasculara din jurul dintilor deriva din vasele subperiostale laterale spre
apofiza alveolarã si din ligamentul periodontal.

SB peri-implantar
-Putin vascularizat în jurul implantului;
-Tesuturile moi perimplantare sunt mai puțin vasculå rizate;
-Aprovizionarea vasculară derivă din ramurile terminale ale vaselor mari din periost spre
locul implantului, dạ r lipsesc vasele sangvine din ligamentul periodontal.
-O zonă de tesut conjunctiv avascular este direct adiacentă cusuprafața implantului.

Factorii ce influențează spațiul biologic perimplantar

• Tipul suprafetei implantului;
• Materialul din care este confectionat implantul şi abutment-ul;
• Incă rcarea implantului;
• Grosimea mucoasei;
• Cantitatea de pierdere osoasă .

33. Spațiul biologic peri-dentar și peri-implantar. Particularitățile de diferențiere și

importanța acestora în evoluția osului cortical periimplantar.

Spatiul biologic periimplantar este alcatuit din:

• Sulcusul gingival periimplantar

• Epiteliu de jonctiune
• Tesutul conjunctiv subepitilal
• Corticala periimplantara
Spatiul biologic periimplantar are 2 grupuri de fibre gingivale.

• Nu prezinta elemente periodontale

 • Traiectul fibrelor este paralel implantului si nu radial
• Nu se insera in suprafata implantului
• Unoeri mucoasa marginala este prezentata de gingie nekeratinizata care il face mai
vulnerabil.

Bariera mecanica formata in jurul implanturilor este mai slaba comparativ cu cea a dintelui.
Depinde de fenotipul gingival si de tipul de mucoasa periimplantare.

Spatiul biologic peridentar Spatiul

biologic peridentar reprezinta un grup de tesuturi care actioneaza drept bariera impotriva
invaziei bacteriene si a altor compusi din cavitatea bucala in tesuturile periodontale
subiacente.

Spatiul peridentar este alcatuit din epiteliu de jonctiune (epiteliu nekeratinizat 0,97 mm
in mediu), tesutul conjunctiv subepitelial (1,07mm in mediu).

In jurul dintelui natural sunt descrise 11 grupuri de fibre gingivale, dentogingivale,

alveologingivale, intercapilare, transgingivale, circulare, intercirculare, gingivoperiostale,
intergingivale.

Cel putin 6 din ele se insera in cementul radicular, creand astfel o bariera ferma pentru
protectia periodontiului.

34.Resorbția osului cortical peri-implantar. Pierderea timpurie și tardivă osoasă. Valorile

considerate acceptabile ale acesteia în implantologia orală.

Resorbția osului crestal este evidențiată pe radiogramă , în jurul orică rui tip de implant,
cel mai frecvent la un an de la protezarea pe implanturi, procesul fiind în normă de 0,2 mm
pe an. Pierderea de masă osoasă este factorul principal care duce la eșuarea implantului.

Distingem: pierdere osoasă precoce şi pierdere osoasă tardivă

Pierderea precoce a osului are loc la nivelul crestei apofizei alveolare și survine pe
parcursul vindecă rii plă gii după prima etapă chirurgicală şi continuă pe parcursul primului
an de punere în funcţiune a implantului și poate conduce la complicația de fracturare a
implantului sau nu se produce osteointegrarea implantului, cu expulzarea ulterioară a
acestuia.

Depistarea şi identificarea timpurie a pierderii de os are o însemnă tate esenţială în

prevenirea pierderii implanturilor . Factorii etiologici care ar putea duce la pierderea
timpurie a osului periimplantar sunt: calitatea osului, traumatismul chirurgical exagerat la
inserarea implanturilor, suprasolicitarea ocluzală , periimplantita, microfisura dintre implant
şi stâ lpul protetic (abutment).Toți acești factori duc la pierderea substanței osoase
periimplantare și ca rezultat slă bește stabilitatea implantului la acțiunea forțelor masticatorii,
care ulterior vor genera fractura acestuia.

Pierderea tardivă a osului, cu toate că este mult mai puţin atestată decâ t cea timpurie, este
un proces progresiv şi, cu timpul, osteointegrarea implanturilor poate fi compromisă cu
instalarea complicațiilor tardive . Principalii factori favorizanți în pierderea tardivă a osului
periimplantar și apariția complicațiilor tardive sunt periimplantita şi suprasolicitarea
ocluzală .
 Valorile normale de resorbţie osoasă sunt în primul an de viaţă a implantului 1-2 mm/an după care scade la
0,1 – 0,2 mm /an. Spirele implantului pot fi utilizate pentru stabilirea nivelului de pierdere osoasă, ştiut fiind
faptul că distanţa dintre spire este în funcţie de tipul implantului.

35.Stabilitatea primară și secundară a implanturilor. Rolul și importanța acestora. Metode

de apreciere (Branemark test, Periotest, Osstel-ISQ).
Stabilitatea implanturilor dentare are un rol esenţial în succesul osteointegră rii, reprezintă un
indice indirect al osteointegră rii şi presupune absenţa mobilită ţii implantului .
Stabilitatea poate fi primară sau secundară şi depinde de mai mulţi factori .
Stabilitatea primară -la primul contact al implantului cu osul alveolar -retenție mecanică

Stabilitatea primară este obţinută la nivelul părţilor marginale şi apicale ale implantului
din corticala osoasă. Stabilitatea primară scade în timp odată cu remodelarea osului
înconjură tor . Dacă un implant nu este suficient de stabil în momentul inseră rii, procesul de
vindecare poate fi perturbat prin formarea unei capsule de ţesut fibros care duce la
mobilizarea implantului şi ulterior la un eşec terapeutic
Stabilitatea secundară se realizează la nivelul osului trabecular . Este rezultatul
osteointegră rii apă rute după formarea de os nou în spatiul inconjurator a implantului
Factorii care influenţează stabilitatea implanturilor dentare

Suprafața de contact os-implant ,adică tipul-marimea suprafetei - Cantitatea osului

Densitatea osoasa-calitatea osului
Stabilitatea secundara este influentată si de :Structura osului (osul trabecular-spongios ) se
remodelează mai rapid decit osul cortical (compact); Starea generală de să nă tate a
pacientului.

Pentru aprecierea stabilității sunt mai multe metode ,de exemplu Branemark test,
Periotest, Osstel-ISQ.

Proba percutorie (proba Branemark) cu un instrument metalic se percuteaza

conformatorul sau bontul protetic a implantului. În cazul unei stabilită ţi primare sau
secundare adecvate, sunetul este cristalin, iar în caz contrar – atenuat. Această metodă este
cea mai simplă , şi totodată subiectivă şi slab informativă .
 Metoda de măsurare cu ajutorul periotestului care mă soară cu ajutorul unui aparat
electromecanic «reacţia la şoc» a entită ţii os-implant. Mă sură torile variază între -8 şi + 50.
Valorile negative arată o bună stabilitate a implantului, iar o valoare +9 corespunde unei
mobilită ţi implantare, deci un eşec.
__Valori < 0 – indică un nivel adecvat de osteointegrare;
__+1 - +9 – sunt necesare examinări clinice suplimentare, solicitarea funcţională nu este recomandată;
__Valori ≥ 10 – integrarea insuficientă sau chiar lipsa ei.

Metoda cu ajutorul Osstell este ca principiu similar cu Periotestul, cu diferenţa că unda de

şoc care mă soară «rezistenţa la şoc» a entită ţii os-implant este generată electronic. Entitatea
os- implant intră în vibraţie şi frecvenţa de rezonanţă este analizată , iar cu cât frecvenţa de
rezonanţă este mai mare, cu atât sistemul este considerat rigid, deci stabil.
Dispozitivului Osstell redă valorile sub forma unui coeficient ISQ(0-100). Pentru a efectua
mă sură rile respective în platforma implantului se instalează un transductor care ulterior se
conectează la dispozitiv.

36.Instalarea implanturilor dentare demontabile într-un timp chirurgical. Indicații.

Contraindicații. Tehnică. Avantajele și dezavantajele metodei.

Vizualizarea câ mpului operator, prin decolarea lambourilor mucoperiostale, reduce riscul

fenestră rii (perforaţiei) şi dehiscenţei lamelelor corticale. Un alt avantaj al chirurgiei cu
lambou este posibilitatea manipulă rii mucoperiostului în cazul necesită ţii de augmentare a
apofizei alveolare sau al menajă rii gingiei cheratinizate în jurul implanturilor. unele
deficienţe: presupune disconfort, grade diferite de morbiditate [2], necesitate de aplicare a
suturilor

Examen, plan tran, anestezie, incizie, delocalre, forare, inserare implant aplicare conformator,
sutura

Dezavantaje – nu este pastrata vascularizarea costicalei si volumul gingiei

37.Inserarea postextracțională a implanturilor. Clasificarea ITI de instalare a

implanturilor la diferite termene post-extracțional.

Implantarea după extracţia dentară poate fi de 4 tipuri:

Tip 1 implantarea se efectuează imediat, la finele extracţiei dentare după o examinare a

integrită ţii pereţilor alveolari. Implantarea poate fi realizată într-o singură ședință
chirurgicală cu sau fă ră crearea lamboului mucoperiostal şi în două ședințe chirurgicale cu
sau fă ră crearea lamboului mucoperiostal.

Tip 2 – (timpurie) implantarea se efectuează după vindecarea definitivă a ţesuturilor moi cu

„sigilarea biologică” a alveolei - 4-8 să ptă mâ ni postextracţional. Implantarea poate fi realizată
într-o singură ședință chirurgicală cu sau fă ră crearea lamboului mucoperiostal şi în două
ședințe chirurgicale cu sau fă ră crearea lamboului mucoperiostal.
 Tip 3 se consideră instalarea timpurie după o vindecare osoasă a alveolei confirmată clinic şi
radiografic (12-16 să ptă mâ ni). Implantarea poate fi realizată într-o singură ședință
chirurgicală cu sau fă ră crearea lamboului mucoperiostal şi în două ședințe chirurgicale cu
sau fă ră crearea lamboului mucoperiostal.

Tip 4 Instalarea implanturilor la 6-12 luni postextracţional după o vindecare osoasă

completă . Această metodă este considerată metoda standard (metoda de aur) şi poate fi
realizată printr-o singură ședință chirurgicală cu sau fă ră crearea lamboului mucoperiostal şi
în două ședințe chirurgicale cu sau fă ră crearea lamboului mucoperiostal.

38.Clasificarea alveolelor în dependență de integritatea pereților acestora (după Elian).

Tipul 1 (EDS)
Alveola osoasă este intactă și forma țesutului moale este pă strată .Grosimea pereților 1mm și
mai mult .Pierderea osoasă mai puțin de 2mm.

Abordă rile chirurgicale si protetice recomandate :

-inserarea implantului dentar imediat, fă ră crearea lambourilor mucoperiostale;
-infiletarea bontului de vindecare la nivelul sau deasupra nivelului marginii gingivale,
incă rcareg precoce sau intirziat;
-restaurare imediată .

Tipul II (EDS 2)
Alveola osoasă estc intactă în partca sa coronară , dar există o fenestrațic în regiunea
apicală . Ț esutul moale ră mâ ne intact şi neafectat.

► Se efectuează insertia imediată a implantului;

-nu se practică incizi;
-dispozitivul de vindecare este utilizat pentru a consolida forma gingiei;
-augumentarea pentru sigelarea fistulei periapicale.

Tipul Ill (EDS 3)

Este prezentă o pierdere osoasă în partea coronară a alveolei, de 3-5 mm. Tesutul
moale ră mâ ne intact si neafectat.

>la nivelul marginii gingivale sunt necesare incizii pentru crearea lamboului
mucoperiostal;
> augumentarea defectului osos cu ajutorul tehnicilor de regenerare osoasă gidată care
vor facilita stabilitatea primară a implantului retentia tesutului moale pentru a
mentine volumul.

Tipul IV (EDS 4)
Există defecte masive ale tesuturilor moi și dure, cu pierderi din volum mai mult de
5mm. Adesea severitatea acestui defect împiedică inserarea imediată a unui implant,
necesitind tehnici suplimentare de plastie a tesuturilor moi şi augumentare osoasă .
 Abordă rile chirurgicale și protetice
- Sunt necesare incizii şi lambouri mucoperiostale pentru plastia tesuturilor moi.
- Augmentarea osoasă la momentul insertiei implantului.
 - Transplantarea grefei de tesut conjunctiv subepitelical, poate fi efectuată la etapa de
implantare sau ulterior.

39.Clasificarea alveolelor în dependență de poziția rădăcinilor dentare (Khan 2011).

40. Tehnica de inserare postextracțională a implanturilor. Cerințele față de alveolă pentru
implantarea imediată.

41.Instalarea timpurie a implanturilor (tip 2 și 3 ITI). Cerințe, avantaje și dezavantaje,

tehnica chirurgicală.

Instalarea Tip 2 (timpurie) se efectuează după vindecarea definitivă a ţesuturilor moi cu

„sigilarea biologică” a alveolei (4-8 să ptă mâ ni postextracţional).

Tip 3 se consideră instalarea timpurie după o substanţială vindecare osoasă a alveolei

confirmată clinic şi radiografic (12-16 săptămâni). Implantarea poate fi realizată într-o
singură ședință chirurgicală cu sau fă ră crearea lamboului mucoperiostal şi în două ședințe
chirurgicale cu sau fă ră crearea lamboului mucoperiostal.

Această intervenție constă în decolarea lambourilor mucoperiostale vestibulo-orale,

chiuretarea țesutului biologic din interiorul alveolei, forarea neoalveolei, inserarea
implantului în osul maxilar, augumentarea spațiilor periimplantare(din jurul implantului) cu
material de adiție osoasă , repoziționarea și suturarea lambourilor mucoperiostale.

Din toate metodele de instalare a implantelor este recomandată metoda în doi timpi
chirurgicali cu decolarea lambourilor mucoperiostale.

Dezavantajul acestei metode este decolarea lambourilor mucoperiostale cu consecinţele

ulterioare chirurgical traumatic -recesiunea țesuturilor moi și resorbția tablei
vestibulare,mă rirea duratei intervenției, termenul indelungat de de reabilitare;

La instalarea implantelor dentare timpuriu (Tip 2) în două ședințe chirurgicale cu

păstrarea conținutului alveolei, fără decolarea lambourilor mucoperiostale:

-Morbiditatea postoperatorie este slab pronunțată ;

-Plaga supraimplantară se vindecă per secundam ;
-La finele perioadei de osteointegrare predomină apoziția osoasă ;
-Stabilitate biologică înaltă ;
-Gingia periimplantară este fă ră semne de recesiune și inflamație;

La instalarea implantelor dentare timpuriu (tip 2) într-o ședință chirurgicală,cu păstrarea

conținutului alveolei,fără decolarea lambourilor mucoperiostale :
-edemul și morbiditatea postoperatorie sunt nesemnificative;
-pe parcursul perioadei de vindecare ,are loc integrarea osoasă și mucogingivală ;
-este scurtat timpul de reabilitare a persoanelor edentate și micșorat costul tratamentului;

42.Rolul biomaterialelor utilizate în implantologia orală.

Sunt materiale utilizate in domenii medicale, cu scopul de a produce o interacţiune cu
sistemul biologic. Condiţia de bază este biocompatibilitatea, ceea ce reprezintă posibilitatea
 organismului viu de a tolera, în anumite limite, fă ră a determina apariţia unor reacţii de
apă rare, un material stră in, inserat în intimitatea lui.
. Elementele de suport, sub formă de biomateriale implantabile, au câ teva funcții importante :
=menținerea spațiului în care urmează să se dezvolte țesutul;
=ghidarea celulelor gazdă sau donatoare în spațiul respectiv;
=eliberarea potențială a moleculelor de semnal la zona de regenerare.

43.Clasificarea biomaterialelor utilizate în implantologia orală.

Metalele- sunt cele mai folosite. Au rezistenţa mare la uzură , ductibilitate şi duritate ridicată .
Din ele fac parte: oţelurile inoxidabile, aliajele de crom-cobalt-molibden, titanul şi aliajele de
titan. Proprietă ţile mecanice ale Ti sunt asemă nă toare cu cele ale ţesutului osos.Principalul
dezavantaj este rigiditatea ridicată fata ţesutul osos .De asemene, oţelurile inoxidabile şi
aliajele de cobalt cu crom sunt predispuse la coroziune, eliberâ nd în organism ioni metalici ce
pot cauza reacţii alergice

Ceramicele- sunt biocompatibile cu ţesutul gazdă , o rezistenţă ridicată la compresiune şi

coroziune.

În tehnicile de augmentare osoasă (numită şi regenerare osoasă ghidată - ROG) se utilizează

două tipuri de materiale: - implantele de adiţie şi membranele.

Materiale de adiţie osoasă : materiale autologe, omologe, heterologe şi substituienţi

sintetici de os.

Materiale autologe

Materialele autologe (transplantele autogene)sunt fragmente de ţesut osos recoltate şi

transplantate la acelaşi individ. Materialele autologe se pot clasifica în funcţie de regiunea de
recoltare în: intraorale sau extraorale.

intraorale: tuberozitatea maxilară, mentonul sau crestele edentare.

extraorale: spongioasa şi medulară prin creasta iliacă , datorită potenţialului osteogen ridicat.

Materiale omologe

Transplantele de os între indivizii diferiţi din punct de vedere genetic ai aceleiaşi specii. Se
descriu trei tipuri de os alogenuman care se pot obţine de la banci de os:

 spongioasă refrigerată conţinâ nd medulară din creasta iliacă şi os spongios

crioconservat din capul femural;

 os alogen refrigerat şi uscat – FDBA – (freeze dried bone alografts);

 os demineralizat refrigerat şi uscat – DFDBA (demineralized freeze dried

bone allgrafts).

Substituienţi sintetici de os

Materiale sintetice de augmentare osoasă pe bază de biosticlă

Materiale sintetice de augmentare osoasă pe bază de fosfat tricalcic (TCP)

Materiale sintetice de augmentare osoasă pe bază hidroxiapatită (HA)

 Membrane utilizate în tehnicile de augmentare osoasă

membranele sunt bariere confecţionate din diferite materiale resorbabile sau

neresorbabile care separă defectul osos umplut (refăcut) sau nu cu materiale autologe,
omologe, heterologe sau aloplastice, de lambiul muco-periostal .

Membranele în funcţie de materialul din care sunt confecţionate se clasifică în:

 neresorbabile: fibre de celuloză hibridă , latrex, politetrafluoroetilen expandat

(PTFE-e), care trebuiesc îndepă rtate după o anumită perioadă , printr-o nouă intervenţie;

 resorbabile: pot fi sintetice (polimeri sintetici, de exemplu acid polilactic,

copolimeri ai acizilor glicolic sau lactic) sau naturale (colagen) şi care nu necesită a fi
îndepă rtate printr-o nouă intervenţie.

44.Cerințele față de biomateriale utilizate în implantologia orală.

Pentru obținerea unui ră spuns biologic favorabil, biomaterialul utilizat în restabilirea
volumului osos necesar pentru inserarea implantelor dentare endoosoase trebuie să
îndeplinească mai multe condiţii :
-nu trebuie să producă reacţii nocive în organismul uman, de tip infecţios, toxic, alergic,
chimic sau reacţie de corp stră in;
-să dispună de capacitatea de a interacţiona favorabil cu osul alveolar și cu zona epitelială
periimplantară , care reprezintă bariera faţă de cavitatea orală ;
-să dispună de proprietă ţi favorabile, legate atâ t de structură , câ t și de suprafaţă ;
-să tolereze forţele prezente la nivelul osului alveolar, în condiţii mecanice și chimice
complexe;
-să poată fi sterilizate;

45. Biocompatibilitatea, osteoconducția, osteoinducția și osteoregenerarea. Noțiuni, tipuri

de biomateriale cu proprietățile menționate.

Biocompatibilitate-posibilitatea organismului să tolereze un material strain(implantul)

inserat in os fă ră a determina reacții de apă rare. Interacțiunea dintre implant şi țesuturile
periimplantare nu are voie să inducă prin coroziune, liză osoasă şi biodegradare la nivelul
suprafeței acestuia, modifică ri secundare in organism (metaloze)sau o instabilitate biologică a
implantului.

Osteoconducția este creşterea osoasă prin apozitie dinspre şi de la nivelul osului restant.
Acest proces necesită prezența osului sau a celulelor mezenchimale diferențiate pe linia
osteoblastică .

Osteoinducția reprezintă procesul de stimulare a osteogenezei. Grefele osteoinductive sunt

folosite pentru a favoriza regenerarea osoasă . Osteoinducția presupune formarea tesutului
osos nou, prin transformarea celulelor precursoare mezenchimale (nediferențiate) în
osteoblaste.

(Prima fază a procesului de formare osoasă (osteogeneza) are loc după 4 săptămâni. Odată cu
apoptoza celulelor osoase, din grefa transplantată, intră în acțiune osteoclastele de la nivelul
tesutului recipient, care remodelează prin resorbție grefa, înainte ca aceasta să fie invadată de
vase sangvine. Se secretă apoi protein inductoare și factori de creştere de la nivelul grefei, care
 inițiază faza a doua a procesului osteoinductiv. Celulele stem de la nivelul grefei și BMP-urile
(bone morfogenetic proteins) provenind de la nivelul osului cortical, contribuie de asemenea la
diferențierea osteoblaştilor și formarea osului nou. Această fază începe după aproximativ 6
săptămâni și durează până la 6 luni.)

Osteogeneza se referă la formarea osului pornind de la celule viabile din interiorul grefei.
Osul autolog este unicul material de grefare cu proprietă ți osteogenice.

De asemenea, osul trabecular conține mai mulți osteoblaşti decâ t cel cortical, astfel osul nou
poate rezulta din osteoblaşti sau din celulele stem din mă duva osoasă de la nivelul grefei.
Acest lucru nu reduce din eficiența osului cortical în calitate de material de grefare.

Conform observațiilor lui Misch, grefele de os cortical prelevate de la nivelul ramului

mandibular, simfizei mentoniere sau grefele de creastă iliacă formează o cantitate superioară
de os față de grefele cu os trabecular.

46. Tipuri de grefe osoase utilizate în implantologia orală.

In tehnicile de augmentare osoasă (numite și regenerare osoasă ghidată

- ROG) se utilizează două tipuri de materiale - implantele de adiție și membranele.

Implantele de adiție, se clasifică din punct de vedere inmunologie în:

-materiale autologe - autogrefe (fragmente osoase de la acelaşi individ);

-materiale omologe - alogrefe (tesuturi provenite de la un individ diferit al aceleaşi specii);

- materiale heterologe - xenogrefe (țesuturi provenite de la un individ din altă specie);

- materiale aloplastice (substanțe sintetice).

47. Tipuri de membrane utilizate în implantologia orală și importanța acestora.

Membranele în funcție de materialul din care sunt confecționate se

clasifică în:

- neresorbabile: fibre de celuloză hibridă , latex, politetrafluoroetilen

expandat (PTFE-e), care trebuiesc îndepă rtate după o anumită perioadă , printr-o

nouă intervenție;

- resorbabile: pot fi sintetice (polimeri sintetici de exemplu acid

polilactic, copolimeri ai acizilor glicolic sau lactic) sau naturale (ex. colagen) și

care nu necesită a fi îndepă rtate printr-o nouă intervenție.

48. Utilizarea autogrefelor în implantologia orală. Tehnici de grefare cu blocuri osoase.

O grefă osoasă autogenă este un material osos transferabil, care conține celule vii și care poate
fi folosit în reconstrucția defectelor din aceeaşi familie tisulară . Astfel, osul autogen reprezintă
cel mai bun material de augmentare osoasă , fiind superior față de celelalte materiale cu
proprietā ți osteoinductive, osteoconductive și de osteogeneză , realizâ nd o integrare bună , cu
un risc minim de respingere.

Printre calită țile acestor materiale se numă ră :

> transportă la locul de grefare unită ți genetice de aceeaşi natură cu cele ale gazdei;

> nu declanşează reacții imunologice de respingere;

> posedā proprietă ți osteogenice;

 > asigură revascularizarea, integrarea și adaptarea mult mai rapidă și mai sigură decâ t al
orică rui alt material reconstructiv;

> se apă ră contra agresiunii microbiene mult mai bine și mai eficient decâ t alte materiale de
reconstrucție;

> frecventa complicațiilor este mult mai mică ;

> sunt relativ uşor de obținut

> creează posibilitatea reabilită rii funcționale și estetice a cavită ții bucale prin tratamentul
implanto-protetic.

La momentul actual, unele tehnici moderne de augmentare (ex. tehnica Khoury) prevă d
utilizarea lamelelor subțiri de corticală în calitate de perete rigid fixat la distanță de creasta
osoasă și umplerea spațiului creat cu rumeguş osos și/sau substituienți osos.

In unele cazuri, lamela corticală este prelevată chiar din sectorul recipient, împă rțind creasta
osoasă prin intermediul discurilor speciale sau piezotomului. Scopul acestei metode constă în
menținerea rigidă a spațiului creat între corticala nativă și cea transplantată , fapt ce permite
regenerarea osului. Utilizâ nd această tehnică , este posibilă augmentarea pe arii extinse cu
resurse osoase limitate.

Dezavantajul acestei metode este că recoltarea tesutului OSOS creşte numă rul interventiilor
chirurgicale, deci presupune in acelasi timp 2 situsuri operatorii: unul de recoltare si unul de
inserare a grefei, mă reşte timpul reabilită rii orale și costul tratamentului, de asemenea sunt
necesare condiții de lucru speciale, utilaj performant și abilită ți chirurgicale.

49. Zone de prelevare a grefelor autogene osoase intraorale și extraorale.

autogrefe (fragmente osoase de la acelaşi individ), reprezintă cel mai bun material de
augmentare osoasă , fiind superior față de celelalte materiale cu proprietā ți
osteoinductive,osteoconductive și de osteogeneză , realizâ nd o integrare bună , cu un risc
minim de respingere.

Intraorale:

• Simfiza mentonieră
• Tuberozitatea maxilară
• Ramul mandibular
• Corpul mandibular
• Apofiza coronoidă
• Creasta zigomato-alveolară
• Peretele anterior al sinusului maxilar

Extraorale:

• Calvaria
• Tibia
• Coasta
• Creasta iliacă

50. Avantajele și dezavantajele adiției/augmentării osoase cu grefe autogene.

autogrefe (fragmente osoase de la acelaşi individ)

Avantaje-
-grefa corticală are o rată redusă de resorbţie/atrofie
-grefa cortical- spongioasă îmbină avantajul rezistenţei mecanice cu potenţialul osteogenic,
osteoinductiv şi osteoconductiv

Dezavantaje-
-intervenţie chirurgicală suplimentară (inconfort pentru pacient, creşte morbiditatea)
-volum insuficient de os autogen
-creşte rata de complicaţii la nivelul ariei de recoltare

51. Avantajele și dezavantajele adiției/augmentării osoase cu grefe xeno- sau alogene

în comparație cu cele autogene.

Alogrefe
Avantaje:
-avantajul potenţialului osteogenic, osteoinductiv osteoconductive
-nu produc reacţii imune

Dezavantaje: rată superioară de resorbţie osoasă

Xenogrefe
Avantaje:
-avantajul potenţialului osteogenic, osteoinductiv osteoconductiv
-acţionează ca matrice biologică care susţine remodelarea osoasă
-resorbţie lentă

Dezavantaje: posibilitatea apariţiei reacţiilor imune

52.Tehnica despicării crestei osoase (Osseo-splitting). Indicații, avantaje și

dezavantaje.
Despicarea crestei edentate este o metoda de expansiune transversala a crestei pentru
pregatirea spatiului de implant..
Procedeul implica despicarea pe lungime la nivelul crestei edentate inguste, pe aproximativ
2/3 din inaltimea acesteia..
Scopul despicarii crestei edentate este cresterea latimii acesteia, pentru insertia unor
implanturi endoosoase de dimensiuni potrivite. In urma despicarii, chirurgul insereaza
simultan implantul sau implanturile dentare, apoi grefe de os in spatiul dintre ele, acoperite
ulterior de o membrana bariera ce impiedica resorbtia osoasa si infectiile.
 TEHNICA
1.ANESTEZIE
2. Incizie
3. Decolarea lamboului mucoperiostal
4. Apoi facem un șanț pe coama apofizei alveolare cu Piezotomul
5. Cu feza Disc de la fiziodispenser se adinceste in acest sanț,pentru secționarea corticalei,(cu
fereze diamantate se largeste)
6. Apoi cu Sfreidere speciale se introduc in șanț pentru a delata ocul, deplasînd corticala in
spre oral si vestibular, creind intre ele un spațiu.
7. Se instaleaza impanturiele
8. Spatiile se augementeaza cu substituienți de os sau chiag de singe din care in continuare se
formeaza tesutul osos
9. Suturarea plagii

CU PIEZOTOMUL(este mai usor de utilizat)

1.ANESTEZIE
2. Incizie
3. Decolarea lamboului mucoperiostal
4. Apoi facem un canal pe coama apofizei alveolare cu Piezotomul la adincimea necasara, fara
riscuri de deraparea a instrumentului, lezarea limbei,tes.moi; racirea continuua cu sol.NaCl
0,9%
5. Cu Sfreidere de delateaza sanțul, deplasarea corticaleleor
6. Instalarea implanturilor, spatiile sunt augumentate cu substiteienti de os
7. Plaga se sutereaza

INDICATII
-os de grosime de 4-5 mm

Avantajele
 Reconstructia osoasa ghidata se efectueaza in aceeasi operatie cu inserarea
implantului;
 Economie la materialele de reconstructie osoasa (care se confectioneaza in mod
obisnuit din materialul genetic al pacientului);
 O buna stabilitate a spatiului de implant;
 O perioada de vindecare mai scurta ;
 Timp de efectuare mai scurt, deoarece plasarea implantului se face simultan, iar
incarcarea implantului cu coroana definitiva se poate efectua in decurs 3-6 luni.

Dezavantaje:
-lezarea tesuturilor moi cu freza
- un risc crescut de fractura a tablei vestibulare

53.Etapele, particularitățile, instrumentarul și tehnica de despicare a crestei osoase cu

instalarea simultană a implanturilor dentare.
Despicarea crestei se realizeaza de-a lungul crestei edentate fie cu instrumentar conventional
(freze rotative, fierastrau oscilant, dalti gradate), fie cu instrumentar piezochirurgical
ultramodern (osteotomul conic).
Mai intai, creasta alveolara deficitara care a devenit prea ingusta ca urmare a atrofiei este
despicata electric sau manual in directie longitudinala coroborata cu pozitionarea implantului,
dupa care se introduce implantul sau implanturile dentare. Dupa inserarea implanturilor in
cavitatea creata, golurile ramase intre implanturi pot fi umplute cu grefa osoasa, os autolog
sau material de augmentare osoasa, acoperit cu membrane resorbabila.
Implanturile sunt inserate in osul existent si fixate cu membrane din colagen. Grefele se pot
proteja cu membrane bariera resorbabile, grefa de tesut conjunctiv autogen.
Dupa plasarea implantului, procedura se incheie printr-o sutura cu fire de 5.0. Dupa o faza de
vindecare de la 4 la 6 luni. Coroanele protetice pot fi aplicate doua saptamani mai tarziu.

Tehnica modificata permite proceduri ROG combinata cu inserarea implantului pentru a

preveni pierderea tesutului vestibular dur in timpul vindecarii.
 Dupa incizia longitudinala cu ultrasunete, incizia se defineste la o distanta de cel putin
1mm de dintele adiacent, astfel incat acest dinte nu este deteriorat in regiunea
radacinii.
 Largirea initiala transversala a deschiderii se realizeaza cu delta osteotomes, folosita
pentru crearea spatiului de implantare. Dupa despicare, osteotomul poate fi utilizata
pentru a pregati spatiul osos pana la diametrul definitiv al implantului.
 Este preferabila piezochirurgia, deoarece permite efectuarea incizii osoase intr-o
maniera care protejeaza oasele. Metoda piezochirurgicala este perceputa ca fiind mai
blanda pentru pacient, pentru ca pot fi evitate miscarile de lovire puternica a
maxilarului pacientilor.

CU PIEZOTOMUL(este mai usor de utilizat)

1.ANESTEZIE
2. Incizie
3. Decolarea lamboului mucoperiostal
4. Apoi facem un canal pe coama apofizei alveolare cu Piezotomul la adincimea necasara, fara
riscuri de deraparea a instrumentului, lezarea limbei,tes.moi; racirea continuua cu sol.NaCl
0,9%
5. Cu Sfreidere de delateaza sanțul, deplasarea corticaleleor
6. Instalarea implanturilor, spatiile sunt augumentate cu substiteienti de os
7. Plaga se sutereaza

54.Indicații și metode de regenerare osoasă ghidată.

Procedura presupune plasarea unei membrane pe locul unde s-a efectuat o grefă
osoasă .  Membranele sunt bariere confectionate din diferite materiale resorbabile sau
neresorbabile care separa defectul osos umplut (refacut), sau nu cu materiale autologe,
omologe, heterologe sau aloplastice, de lamboul muco-periostal.

- neresorbabile: fibre de celuloza hibrida , latex,politetrafluoroetilen expandat, care trebuie

inlaturat dupa o anumita perioada de timp printr-o noua interventie;
- resorbabile: pot fi sintetice (polimeri sintetici de exemplu acid polilactic, copolimeri ai
acizilor glicolic sau lactic) sau naturale (ex. colagen) şi care nu necesita a fi îndepartate.
Indicatii:
- terapia recesiunilor gingivale şi a furcatiilor descoperite ale molarilor din cursul diferitelor
forme de parodontopatii marginale;
- umplerea defectelor rezultate în urma chirurgiei afectiunilor parodontiuli apical;
- alte situatii în care defectele osoase aparute dupa pseudotumori inflamatorii, traumatisme
etc necesita o ROG;
- corecții ale suprafetelor perimplantare şi terapia periimplantitelor;
- tehnici de augmentare a rezervei osoase in implantologia orala

Conditii pe care trebuie sa le îndeplineasca o membrana:

-biocompatibilitate
-integrare tisulara
-functia de bariera ( celulo-ocluzive) pentru a permite proliferarea celulara selectiva a
ligamentului parodontal şi a celulelor osoase. Aceasta functie trebuie mentinuta timp de 4-6
spt membranele trebuie sa acopere defectele osoase depasind marginilele acestora cu 2-3 mm
in toate directiile.
- functia de mentinere a spatiului
-manipulare clinica facila

55. Principiile și tipurile de incizii utilizate în implantologia orală.

Modalitatea de realizare a lambourilor in vederea inseră rii implanturilor, variază puţin,

depinzâ nd de localizare şi obiective, două tipuri de incizie fiind folosite:

−crestală

−paracrestală

Incizia crestală se indică la implanturile de generația a-I-a avâ nd avantajul că se realizează

pe o zonă puțin vascularizată şi inervată , iar prin urmare sâ ngerarea fi redusă , în timpul
intervenții, durerea postoperatorie va fi minimă , iar vindecarea mai rapidă . Dezavantajul este
că se situează peste breşa osoasă de inserarea a implantului necesitâ nd suturi atente şi
strâ nse, evitâ nd invaginarea in profunzime a stratului superficial al mucoasei gingivale.

Incizia pe versantul palatinal al crestei alveolare, se indică la implanturile de generaţia a

II-a şi câ nd se urmă reşte realizarea unei grefe osoase. Are avantajul că permite acoperirea
implantului cu un periost intact, evitâ nd expunerea grefei, dar are dezavantajul sâ ngeră ri mari
cu dureri şi hematoame posibile postoperatorii.

În realizarea inciziilor se vor respecta următoarele reguli:

− Se vor folosi numai bisturie ascuțite, schimbate frecvent,

− Incizia pe creastă se face la nivelul liniei alba localizată pe mijlocul crestei.

− Bisturiul trebuie apă sat ferm pe os pentru a evita repetarea inciziei.

− Inciziile trebuie extinse adecvat; anterior cu cel puțin un dinte iar posterior pâ nă la
tuberozitate sau retromolar. Câ nd este necesară o expunere mai largă a plă gii inciziile
verticale, trebuie să fie oblice, divergente apical, pentru a obţine un lambou trapezoidal cu
baza mică la nivelul dinților. Incizia trebuie să includă toată papila deoarece secționarea
papilei face sutura dificilă şi împiedică o vindecare corespunză toare. Decolarea gingiei fixe şi a
papilei trebuie realizate cu decolatoare mai mici, mai fine.

− Incizia trebuie planificată pe modelele de studiu. Inciziile mici şi incorect plasate pot fi
o cauză a eşecului actului chirurgical, astfel încâ t se preferă inciziile mai mari, care se vindecă
mai uşor

− Decolarea lamboului mucoperiostic trebuie fă cută fă ră sfâ șierea ţesuturilor şi a

periostului folosind decolatoare ascuțite cu care se insinuează la nivel corticalei osoase sub
lambou. Decolatoarele trebuie verificate astfel încâ t să taie ca şi cum ar fi noi.

− Pentru a evita secționarea nervului mentonier sau a nervului nazo-palatin la decolarea

lamboului, se foloseşte in burete steril de 2x2 cm, care se aşează in faţa decolatorului şi se
împinge pentru a separa lamboul de os şi a realiza decolarea fă ră riscul secţionă rii acestor
nerv

− După realizarea decolă rii lambourile trebuie tratate :

o a. se umezesc cu ser fiziologic steril;

o depă rtă toarele nu trebuie să fie ascuțite sau să tracționeze brutal lamboul deoarece, in
acest fel creşte edemul postoperator;

o autoretracția marginilor lambourilor este o alternativă mai bună . Marginile vestibulare

pot fi suturate la mucoasa jugală , marginile orale se fixează cu fire de sutura la dinții de partea
opusă sau ambele margini se indeparteaza sub greutatea unei pense.

− Aspirația dacă este agresivă sfâ șie țesuturile, distruge vasele mici de sâ nge si atrage
microorganismele aflate in aerosolii din jurul plă gii direct in plaga, favorizâ nd infecția ei. Se
recomanda folosirea aspiratorului in plaga doar strict câ nd si cat este nevoie, preferâ nd
compresele de tifon.

56. Particularitățile anatomice ale sinusului maxilar. Rolul sinusului maxilar în

implantologia orală.

Sinusul maxilar este o cavitate pneumatică situată în corpul osului maxilar şi inconstant în
procesele acestuia. Este cel mai voluminos dintre sinusurile paranazale, fiind şi singurul
prezent la nou-nascut, cu un volum de 6-8 cm.

La adult, sinusul maxilar ocupă aproape în totalitate osul maxilar, avâ nd un volum mediu de
aproximativ 15 cm³, în funcţie de vâ rsta pacientului şi de prezenţa sau absenţa dinţilor. Are
forma unei piramide triunghiulare cu vâ rful orientat lateral spre osul zigomatic şi i se descriu
cinci pereţi: superior, inferior, anterior, posterior si medial.

Peretele superior formează parţial podeaua orbitei si conţine în grosimea lui şanţul, canalul
şi mă nunchiul vasculonervos infraorbitar. Nervul infraorbitar este dehiscent în sinus si poate
fi lezat in timpul manoperelor clasice de elevare a podelei sinusale .

Peretele inferior sau podeaua sinusală este format din osul alveolar corespunză tor
alveolelor molarilor şi premolarilor, uneori extinzâ ndu-se pâ nă la nivelul caninului. La adult
în  70 % din cazuri podeaua sinusală este situată la aproximativ 4-5 mm sub nivelul planseului
foselor nazale , iar în absenţa dinţilor laterali extinderea sinusului poate ajunge pâ nă la nivelul
crestei alveolare reziduale.

Peretele anterior corespunde fosei canine, este subţire şi stră bă tut de canalele dentare
superioare şi anterioare. Reprezintă ală turi de peretele inferior, locul de elecţie în abordarea
chirurgicală a sinusului maxilar în scop implantologic.

Peretele posterior este cel mai gros şi corespunde tuberozită ţii maxilare. Prin intermediul
să u, sinusul maxilar vine în raport cu fosa pterigomaxilară .

Peretele medial corespunde peretelui lateral al foselor nazale şi conţine ostiumul sau hiatul
semilunar, orificiu de comunicare între sinus şi cavitatea nazală care se deschide la nivelul
meatului nazal mijlociu, asigurâ nd astfel drenajul fiziologic al secreţiilor sinusale în cavitatea
nazală .

57. Fenomenul de pneumatizare a sinusului maxilar. Clasificarea septurilor sinuzale.

Pneumatizarea reprezinta presiunea indusă asupra podelei sinusale de că tre aerul din
sinusurile maxilare.

Pneumatizarea sinusurilor (PPN) este prezența unui anumit volum în cavitatea de aer. Acesta
este un criteriu pentru evaluarea stă rii lor. Cu alte cuvinte, vorbim despre plină tatea lor de aer
în tot volumul, precum și despre posibilitatea liberei sale circulații. Umflarea normală creează
condiții optime pentru funcționarea corectă a sinusurilor și îndeplinirea funcțiilor prescrise
pentru încă lzirea și dezinfectarea aerului care intră în corp. Reducerea pneumatiză rii indică
prezența unui proces inflamator.

Posibile varietă ți a septurilor sinusale:

> Multiple septuri;

> Un sept;

> Două septuri;

> Sept complet;

> sept parțial orizontal

58. Clasificarea înălțimii osului rezidual subantral (clasificarea SA după Misch).

59.Indicații și contraindicații pentru elevarea planșeului sinusului maxilar (sinus lifting).
Indicatii:
Specifice:
 Cind inaltimea osoasa este insuficienta pentru inserarea implantelor (<10 mm), fiind
limitata de sinusul maxilar.
 In cazul unei inaltimi deficitare a osului disponibil, cresterea inaltimii acestui os pentru
crearea posibilitatii insertiei unor implanturi suficient de lungi ( minim 10 mm) care sa faca
fata biomecanicii zonei posterioare a maxilarului
 Inaltimea osului disponibil 6-8 mm

Nespecifice:
 Tuberozitati maxilare coborite sau ocluzii prabusite in zona posterioara maxilara cu
micsorarea spatiului interarcadic si prezenta unui strat subtire de os pina la nivelul podelei
sinusale
 In cazul anomaliilor dento-maxilare si a rapoartelor intermaxilare modificate in urma
proceselor de atrofie ale maxilarului superior .

Contraindicaţiile sinus lifting-ului transcrestal.

Generale:
• Graviditate
• Fumat, alcoolism, narcomanie
• Afectiuni psihice
Locale:
• Sinusite maxilare acute si cronice
• Polipi sinusali
• Chisturi sinusale
• Tumori sinusale
• Rinita alergica
• Focare de infectie periapicala in vecinatatea sinusului maxilar
• Afectiuni parodontale netratate
• Radioterapie in zona maxilarului
• Utilizarea steroizilor inhalator
60. Elevarea planșeului sinusului maxilar prin acces crestal. Indicații și contraindicații.

Sinus lifting-ul intern (cu orificiu crestal) – reprezinta tehnica preferata atunci cand resorbtia
sinuzala este mică , limitată si se doreste o ină lțare de doar 2-3mm ai osului in sinus.

Tehnica de sinus lifting intern implica:

 Incizie pe zona de mijloc a osului si indepartarea gingiei de pe osul de sub sinus;

 Crearea unui orificiu in os si forarea pana la nivelul sinusului (fiind o tehnica

„oarba” aceasta manopera se realizeaza numai prin navigare pe tomografia dentara, care ofera
masuratori foarte precise; daca masuratorile se fac eronat, riscul de deschidere accidentala a
sinusului si de infectare a acestuia este foarte mare);

 Deschiderea cavitatii sinuzale cu instrumente speciale, atraumatice, fara

deteriorarea membranei sinuzale;

 Dezlipirea si ridicarea membranei sinuzale pana la nivelul dorit – cu un balon

special care se umple progresiv cu lichid sau cu alte instrumente specifice;

 Umplerea spatiului de sub membrana sinuzala pana la nivelul dorit cu material de

augmentare (aditie) osoasa (amestec de biomateriale);

 Acoperirea orificiului prin care s-a facut accesul in sinus cu membrane speciale care
au rol de bariera (impiedica cresterea de gingie in sinus) si care se resorb singure dupa cateva
luni;

 Acoperirea orificiului cu gingie si suturarea acesteia;

 Dupa circa 7-9 luni, cand in sinus s-a format osul necesar se poate insera fara
probleme implantul dentar care va sustine lucrarea dentara.

Se indica atunci cind inaltimea osului disponibil este aproximativ 6-8 mm

Una din cele mai importante contraindicati ale sinsuslifting intern este un os cu o inaltime
mai mica de 5-6 mm, in acest caz se recurge la sinuslifting lateral.

61. Tehnica chirurgicală de elevare a planșeului sinusului maxilar prin acces crestal.
Sinuslifting crestal este procedura chirurgicala in care elevatia membrane sinusale de pe
podeaua sinusului maxilar este realizata prin ridicarea/ propulsarea ei printru-un tunel creat
de la nivelul coamei crestei edentate pana sub membrana sinusala si introducerea sub ea a
unui material de augumentare
Tehnica chirurgicală de elevare:
1.Examinarea
2.Anestezie
 Anestezie loco-regionala cu sau fara vasoconstrictor ,administrata plexal si la tuberozitate
 Medicatie sedative administrata oral sau intravenous
 3.Incizia

 O incizie longitudinala creată fie pe mijlocul crestei ,fie usor paramedian,spre versantul oral al
crestei
 Două incizii verticale de eliberare ,trasate pe versantul vestibular al crestei

5.Decolarea mucoperiostului

Manoperă executată cu decolatoare fine,delicat și precis

6.Crearea tunelului osos

 Foră m un tunel cu freza,pâ nă la 1-2 mm de podeaua sinusului maxilar

 Cu osteotomul diametrul că rea este egal cu al frezei se produce o fractură a corticalei
planșeului sinusal,fă ră perforarea mucoasei (fractură în lemn verde)
 Apoi cu osteotoame de diametru crescâ nde ,acționate prin lovituri de ciocan bine dozate,pâ nă
la obținerea unui tunel cu diametrul egal sau mai mic cu 0,5 mm față de diametrul implantului
ce va fi inserat
 Osteotoamele realizează concomitant și o compactare a pereților osoși ,cu creșterea densită ții
osoase perimplantare

7.Elevarea membranei sinusale

 Se realizează prin impingerea materialului de augumentare sub mucoasă ,folosindu-se

osteotoame sau un instrument special bone-pusher
 Verifică m integitatea membranei(proba Valsava)

8.Insertia implanturilor

 Se realizeaza in aceiasi sedinta ,obtinâ ndu-se totodata o comprimare a materialului de

augumentare cu ajutorul portiunii apicale a implantului
 De droit de utilizat implanturi cu apexul rotunjit,fara spire,pentru a reduce riscul de perforare
a membrane sinusale
 Se dorește obtinerea unei stabilitati primare a implanturilor
 aplicarea implantului- intii cu cheia manuala, apoi cu dinamometrica ( implanturile trebuie sa
fie rotunde la cap, fara spire)

9.sutura netensionata a lamboului mucoperiostal

Se poate obtine o elevatie a membrane sinusale de 3-4 mm

Incarcarea implanturilor este posibilă după 4-6 luni de la inserție în dependență de

stabilitatea primară a implanutulu și depinde și de perioada necesară realizării
osteointegrării grefei și osteointegrării implantului

62. Avantajele sinus-lifting-ului crestal.

Se considera ca sinus liftinul intern (transcrestal) este o metoda mai conservative, cu o rata de
success mai mare in comparative cu sinuslifting extern.

63. Dezavantajele sinus-lifting-ului crestal.

 Accesul este mai deficitar,

 lipsa controlului vizual al procedurii
 in timpul manoperei exista un risc crescut de a perfora membrane sinusala.

64. Complicațiile și accidentele intra- și postoperatorii ale sinus-lifting-ului crestal.

Accidente intraoperatorii:

1. Hemoragia:
a. Cauze:
- Lezarea unor vase din:
 Lamboul mucoperiostal
 Membrana sinusala
 Osul maxilar
b. Tratament:
- Realizarea hemostazei prin:
 Presiune
 Administrarea unui anestezic cu vasoconstrictor
 Aplicare de bureti hemostatici
2. Perforarea membranei sinusale
a. Cauze:
 Ciupirea cu freza sferica in timpul realizarii ferestrei
 Decolare neatenta a mucoasei sinusale
b. Tratament
- Perforari mici:
o Acoperirea perforeatiei cu o membrana resorbabila din colagen
- Perforari mari:
o Intreruperea procedeului de sinuslifting , captarea mucoasei cu membrana si sutura
lamboului mucoperiostal
Complicatii postoperatorii:

1. Sinusita maxilara
a. Cauze:
 Perforare intraoperatorie a membranei sinusale si patrunderea in sinus a particulelor de grefa
osoasa
 Obstruarea intraoperatorie cu material de augmentare a ostiumului de drenaj al sinusului in
cavitatea nazala
 Infectarea grefei cu flora bucala sau sinusala
 Nerespectarea masurilor de asepsie intraoperatorie
 Combustia osului din cauza unui frezaj osos fara racire adecvata
 Dehiscente ale partilor moi, expunerea si pierderea grefei
 Aparitia unei comunicari oro-sinusale=> prognostic extrem de nefavorabil
 Periimplantite
b. Remedii:
- Tratament simptomatic cu antiinflamator /antibiotice
- Tratament etiologic:
o Înlă turarea din cavitatea sinusală a particulelor de grefa osoasa si acoperirea perforatiei
mucoasei cu o membrana de colagen
o Dezobturarea ostiomului prin înlă turarea materialului de augumentare din dreptul lui.
o Chiuretarea țesutului osos necrozat si a țesutului de granulație
o Închiderea comunică rii oro-sinusale
o Îndepă rtarea grefei in totalitate si reluarea tratamentului dupa vindecarea completa.
 65. Trusa chirurgicală și instrumentele necesare pentru sinus-lifting-ul crestal.

Instrumentariu principal: bisturiu, decolatoare, chiureta chirurgicala, freze (2.7; 3.2; 3.7;
4.2; 5.0), osteotoame drepte si in unghi (2,7; 3.2; 3.7; 4.2; 5.0) ciocan, razuitor de os , moara de
os, pensa ciupitoare de os, decolatoare de membrana ( de diferite forme si dimensiuni,
Kramer-Nevins, Simion)

Instrumentariu secundar: pensa chirurgicala, foarfece chirurgical, departatoare

( retractore), pensa portac, material de sutura ( polipropilen 4.0; 5.0; 6.0).

66. Tehnica chirurgicală de elevare a planșeului sinusului maxilar prin acces lateral
(sinus lifting lateral).

Sinus lifting lateral – procedura chirurgicala in care elevația membranei sinusale de pe

podeaua sinusului maxilar este efectuata cu ajutorul unor decolatoare speciale si prin
augmentarea sub ea a materialului de grefa osoasa, toate manevrele executâ ndu-se printr-o
cale de acces realizata in peretele lateral al sinusului maxilar.

Etapele:

1. Anestezie
2. Incizie
- Longitudinala efectuata fie pe mijlocul crestei, fie usor oralizat, paracrestal una sau 2 incizii
verticale de eliberare, ambele incizii trebuie sa asigure un acces adecvat in urma decolarii.
3. Decolarea lamboului mucoperiostal
- Decolarea este ampla, dar efectuata cu delicatete si precizie cu ajutorul unor decolatoare fine
si ascutite
4. Osteotomia laterala
- Osteotomia poate fi rotundă sau pă trată ,
- Realizarea cu o freza sferica (diamantata sau extradura) sau cu un instrument special de tip
piezo a unei ferestre osoase localizata aproximativ la jumatatea distantei dintre arcada
zigomatica si coama crestei edentate, in zona molarilor si premolarilor, inaintea crestei
zigomatico-alveolare
- Linia inferioara a osteotomiei trebuie localizata cu aproximativ 3-5 mm deasupra podelei
sinusului maxilar
- Prezenta septurilor intrasinusale impune uneori realizarea a 2 osteotomii, una localizata
anterior, iar cealalta posterior de sept
- Mucoasa sinusala este albastruie si mobilizabila in timpul respiratiei impreuna cu voletul osos
5. Elevatia membranei sinusale (Decolarea membranei sinusale)
- se realizeaza cu ajutorul unor decolatoare speciale sau cu anumite piese ale aparatului de
piezochirurgie, ambele favorizand accesul la nivelul fiecarui perete, unghi sau reces
- Voletul osos poate fi detasat si faramitat pentru a servi ca material de augmentare sau poate
ramane atasat de membrana sinusala, devenind noul planseu al sinusului si acoperis pentru
particulele de grefa osoasa
- Elevatia membranei de pe planseul sinusal se va face pana la nivelul peretelui medial al
sinusului
6. Augmentarea:
- Materialul de augmentare sub forma de granule este amestecat cu sange si introdus in spatiul
dintre membrana sinusala si peretele inferior a sinusului maxilar ca rezultat a decolarei
membranei sinusale, pana la umplerea acestuia
- Aportul crescut de material de grefa osoasa duce la o crestere mai accentuata a inaltimii
osului disponibil
7.Forarea neoalveolei și inserția implantelor
8.Aplicarea membranei resorbabile pentru acoperirea defectului osos:
- Lipsa de substanta osoasa de la nivelul peretelui lateral al sinusului maxilar prezenta in urma
indepartarii voletului osos este acoperita cu o membrana resorbabila, anterior decupata in
functie de forma si marimea defectului si imbibata cu sange
- Acuperirea defectului cu membrana are urmatoarele roluri:
o Protejarea si mentinerea materialului de grefa
o Stimularea formarii osoase endosinusale
9.Sutura primara a lamboului mucoperiostal:
- Se realizeaza strans cu fire separate sau continuu fara tensionarea lamboului
Materialele de augmentare:

- Care se pot utiliza in sinusliftingul lateral sunt aceleasi cu cele folosite la tehnica chirurgicala
de sinuslifting intern, dar in cantitati mai crescute si cu granulatie mai mare (1-1,5 mm)
Conduita postoperatorie :
 Infiltrația țesuturilor locale cu dexametazonă imediat postoperator pentru reducerea
edemului și al durerii postoperatorii
 Aplicții locale de pungi cu gheță pe obraz
 Tratament antiinflamator timp de 7-10 zile cu amoxicilină ,augumentin sau clindamicină
 Administrarea analgezicelor
 Administrarea unor decongestionante nazale sistemice și locale
 Bă i de gură cu folosirea apelor de gură cu clorhexidină
 Evitarea suflă rii nasului timp de 3 să ptă mâ ni

67. Tehnica de Sinus lifting lateral cu inserarea imediată a implanturilor.

Operatia de sinus lifting poate fi facuta concomitent cu inserarea implantului dentar.Atunci

cand se doreste si inserarea implantului dentar in acelasi timp, este obligatoriu ca acesta,
dupa inserare, sa prezinte o stabilitate mecanica exceptionala (sa nu miste in materilul de
aditie introdus in sinus). Se efectuiaza numai daca sub sinus exista o „bordura” osoasa de
minim 3-4mm grosime (inaltime). In caz contrar, implantarea va fi amanata 7-9 luni, pana la
formarea osului matur in interiorul sinusului maxilar.

Procedura clasică pentru efectuarea unor astfel de augumentă ri, implică pregă tirea unei
ferestre în regiunea peretelui anterior a sinusului maxilar, ce corespunde cu topografia
anatomică a fosei canine. Spaţiul creat sub membrana Schneider poate fi augumentat cu
diferite materiale de grefă osoasă cum ar fi: ţesut osos autogen, substituienţi ai ţesutului osos,
o combinaţie dintre aceste două materiale, plasma sanguină bogată în trombocite şi factori de
creştere.

Implanturile pot fi instalate în timpul procedurii de sinus lifting lateral atunci cînd avem
<5mm de os rezidual pe verticală .
 68. Tehnica de Sinus lifting lateral cu inserarea amânată a implanturilor.

Sinsus lifting-ul extern (cu fereastra laterala) – reprezinta tehnica cea mai frecvent utilizata
cand se doreste augmentarea sinuzala in cazul resorbtiilor mari (severe). Cind inaltimea
osului disponibil este mai mic de 5mm, se insera implanturile peste 6-9 luni.

 Tehnica de sinus lifting cu fereastra laterala implica:

 Incizie in zona laterala a osului si indepartarea gingiei de pe osul care acopera sinusul
maxilar;

 Crearea unei ferestre in os pana se ajunge la membrana sinuzala (este o membrana

foarte subtire, care „tapeteaza” sinusul in partea lui interioara, de culoare alba in desen);

 Dezlipirea cu grija a membranei de pe os si ridicarea acesteia (lift-ing) pana la nivelul

la care se va face augmentarea cu os;

 Umplerea spatiului de sub membrana sinuzala ridicata cu material de augmentare

(aditie) osoasa pana la nivelul dorit;

 Acoperirea ferestrei osoase prin care s-a facut accesul in sinus cu membrane speciale
care au rol de bariera (impiedica cresterea de gingie in sinus) si care se resorb singure dupa
cateva luni;

 Acoperirea cu gingie si suturarea acesteia;

 Dupa circa 7-9 luni, cand in sinus s-a format osul necesar se poate insera fara probleme
implantul dentar care va sustine lucrarea dentara.

69. Cerințe și tipuri de lambou utilizate în sinus lifting-ul lateral.

LAMBOU MUCOPERIOSTAL , LAMBOU TRAPEZ , LAMBOU IN FORMA DE TRIUNGHI

 Cunoasterea corecta a manoperei chirurgicale, experienta profesionala a clinicianului.
 Respectarea regulilor de asepsie si antisepsie.
 cunoasterea indicatiilor si contraindicatiilor pentru aplicrea procedurii.
 1. Cand este inaltimea osului pe plan vertical este mai mica de 10mm
 2. Pe plan orizontal cand grosimea osoasa este mai mica de 3mm si cu o inaltime care nu
depaseste 8mm
 3. Podeaua sinusului maxilar trebuie sa fie minim intre 3 si 5mm pentru efectuarea acestor
operatii.
 inlocuirea unui numar mai mare de dinti si pacientul mai are foarte putin material osos de
sustinere ramas.

70. Indicațiile pentru elevarea planșeului sinusului maxilar prin acces lateral.

Indicatile Operatiei:

1. Cand este inaltimea osului pe plan vertical este mai mica de 10mm

2. Pe plan orizontal cand grosimea osoasa este mai mica de 3mm si cu o inaltime care nu
depaseste 8mm
3. Podeaua sinusului maxilar trebuie sa fie minim intre 3 si 5mm pentru efectuarea acestor
operatii. inlocuirea unui numar mai mare de dinti si pacientul mai are foarte putin material
osos de sustinere ramas

Indicaţiile includ pacienţi fă ră istoric medical sau patologie sinusală .

- În scopul inseră rii de implante şi evident a restaură rii protetice ulterioare, se va stabili
necesitatea procedurii de grefare sinusală , decizie bazată pe cantitatea de os restantă în urma
pneumatiză rii sinusului.

- Evaluarea radiologică prin utilizarea ortopantomografiei sau prin tomografie

computerizată va determina înă lţimea osului alveolar la nivelul maxilarului posterior.

- Procedura de augmentare a sinusului va fi indicată câ nd invadarea antrului de că tre

implant nu poate fi evitată . inserarea unui implant cu o lungime de cca 10mm pentru o rată de
supravieţuire previzibilă şi favorabilă , în special în regiunea maxilar posterioară la edentatiii
laterale terminale subtotale structura osoasa e mai putin de 10 mm, fiind limitata de sinus
maxilar.

Indicatii nespecifice:

- tuberozitati maxilare coborite ocluzii coborite posterioara maxilara cu micsorarea

spatiului din arcade si prezenta stratului subtire de os pina la nivelul podelei sinusale.

Scopul: crestereea inaltimii osului p/u inserarea implantului .

71. Contraindicațiile pentru elevarea planșeului sinusului maxilar prin acces lateral.
Contraindicatii generale:

- condiţii medicale neechilibrate (de ex. Diabet zaharat, hipertensiune, afecţiuni

cardiovasculare, afecţiuni ale sistemului imunitar etc.)

- marii fumă tori ( > un pachet pe zi)

- patologie sau congestie severă a sinusului unde se impune o interveţie

otolaringologică

- malformaţia sau iradierea terapeutică a sinusului.

- sarcina

- alcoolismul

- afectiuni psihice

- dependenti de droguri

Toate acestea vor predispune pacienţii la complicaţii postoperatorii: infectarea materialului

grefat, pierderea osului augmentat şi fistula oro-antrală

Contraindicatii locale:

- sinusite maxilare acute si cornice

 - comunicari orosinusale

- polipi sinusali

- chisturi sinusali

- tumori sinusale

- rinita alergica

- focare de infectie periapicala

- afectiuni paradontale netratate

- radioterapia maxilarului.

72. Avantajele elevării planșeului sinusului maxilar prin acces lateral.

- se poate crea suficient spaţiu pentru inserarea implantului cilindric

- fă ră această intervenţie, implantul ar sta suspendat în cavitatea sinusala

- ridicarea mucoasei ce tapetează sinusul mareste oferta osoasă pentru implant cu câ țiva mm

- rezistenta sporita pentru implant

- refacere plastica a osului la nivel maxilar

- Tehnica mai usor de efectuat comparativ cu cea crstala, vizibilitate mai buna
- Nu perforeaza planseul sinului maxilar

73. Dezavantajele elevării planșeului sinusului maxilar prin acces lateral.

 Dezavantajul acestui tip de interventie este faptul ca e o manevra “oarba”, fara un control
vizual, chirurgul bazandu-se practic doar pe simtul tactil pentru a eleva membrana sinusala.
 costul procedurii mare.
 Poate aprea inflamatia si durerea, sangerarile mai mult de 1-2 zile dupa operatie;
 materialul osos folosit pentru grefa dislocat sau deplasat NU poate fi folosit la Persoanele
Hemofilici Persoanele cu diabet zaharat decompesat 3.
 persoanele cu structura osoasa, cu densitate osoasa mica si cu grosimea osului mai mica de
3mm gravid
-Timp indelungat de asteptare
-rezultatul nu poate fi uneori cel asteptat.

74. Instrumente și dispozitive utilizate pentru elevarea planșeului sinusului maxilar

prin acces lateral.

Instrumente pentru anestezie,bisturiu,decolatoare gingivale,freze pentru trepanarea

osului,elevatoare sinusale,seringi speciale pentru grefa osoasa,materiale de suturare(ac
atraumatic,portac).

75. Accidentele intraoperatorii ce pot apărea în intervențiile de sinus lifting.

 Perforarea membranei sinusale

 Umplerea excesiva a sinusului cu material de aditie
 Hemoragie masiva
 Sinusita- din cauza perforarii membranei,suprainfectarea plagii
 Supraincalzirea osului din cauza utilizarii utilajului pentru trepanare fara sau cu sistem slab
de racire
76. Complicațiile intra- și postoperatorii în intervențiile de sinus-lifting.
Intraoperatorii

 Perforarea membranei sinusale

 Umplerea excesiva a sinusului cu material de aditie
 Hemoragie masiva
 Propulsarea implantului in sinus

Postoperatorii:
 Durere si edem postoperator(tratament:injectii cu dexametazon,prisnite cu
gheata,antiinflamatoare,analgetice)
 Sinusita
 Suprainfectare
 Caderea materialelor de sutura cu deschiderea sinusului
 Dehiscenta plagii
Migrarea implantelor in sinusul

77. Accidentele și complicațiile posibile în timpul inserării implanturilor dentare.

 Efectuarea incorecta a inciziei pentru formarea lamboului

 Alegearea utilajului incorrect pentru aplicarea implantelor
 Supraincalzirea osului cu formarea necrozei postraumatice
 Leziuni ale nervilor (alveolar inferior si mentonier ) cu instalarea paresteziilor.
 Angularea incorecta a implantelor
 Fracturarea corticalei
 Perforarea membranei sinusale,planseului nasal,canalului mandibular
 Fracturarea implantului
 Propulsarea implantului in sinus ,in canalul mandibular
 Aspirarea implantelor

78. Complicațiile posibile în timpul perioadei de vindecare (eșecul implantului,

periimplantita, dehiscențele plăgii și celor ale mucoasei).
 Mucozita Prezintă o leziune inflamatorie limitată la nivelul mucoasei din jurul unui implant,
care de cele mai dese ori este asociată cu sâ ngerare, supurație, pungi periimplantare. În
apariția mucozitelor sunt incriminați anumiți factori predispozanți: istoric cu boala
parodontală , fumatul, igiena orală deficitară , pungi parodontale adâ nci existente, acces
inexistent în îndepă rtarea plă cii bacteriene.
Semnele clinice și paraclinice care se evidențiază în mucozita periimplantară sunt: rezorbție
pe verticală a osului crestal, evidențiată radiologic, resorbție osoasă în formă de pîlnie,
sâ ngeră ri și supurație la sondare, formarea unei pungi periimplantare, edemul țesuturilor
periimplantare.
 Periimplantita este un proces inflamator ce afectează ţesuturile moi şi dure (gingia, osul
alveolar) ce înconjoară implantul dentar. Această afecţiune este asociată cu pierderi osoase ce
susţin implantul, sâ ngeră ri la sondare sau aparent fă ră motiv şi ocazional supuraţie (puroi).
 Etiopatologia periimplantitei este complexă , asociată cu o varietate de factori ce afectează
împrejurimile implantului.
 Periimplantita 5 clase


 79. Clasificarea dehiscențelor mucozale (după H.Tal).

80. Accidentele și complicațiile posibile după perioada de integrare a implanturilor

• Implantul prezinta o usoara pierdere de substanta osoasa care poate fi asociata si cu o

inflamatie partiala a mucoasei.
• Implantul prezinta o pierdere a osteointegrarii este mobil si nefunctional
• Lipsa de paralelism a implantelor
• Fractura implantului si a bontului protetic din cauza directii si intesitatii nefiziologice a
fortelor ce se transmit implantelor
• Infectii periimplantare
• Angularea incorecta a implantului
• Alinierea incorecta a implantului

81. Complicațiile tardive în reabilitarea implanto-protetică.

a. Pierderea implantului (Stabilitatea primara a implantelor poate fi periclitata prin încarcarea

timpurie a implantului, pe parcursul perioadei de osteointegrare. Situatie mai des întâ lnita în
cazul implantelor unidentare care sunt încarcate în primele 3-4 luni dupa aplicare.)
b. - Infectii tardive (În jurul implantelor se pot constitui pungi adâ nci, asemanatoare pungilor
periodontale, si care vor putea cauza infectii tardive cu abcedari si fistulizari într-o prima
etapa, ulterior putâ nd difuza la osul înconjurator)
c. Retractia gingiei (Poate fi cauzata de: lipsa gingiei fixe periimplantare, respectiv inserarea
mucoasei mobile la coletul implantului; atrofia osoasa subiacenta; si periajul incorect.)
d. Leziuni nervoase secundare
e. Fracturarea implantului(Fraturarea implantului se datoreaza: încarcarii prea timpurii a
implantului; supraîncarcarii implantului; igiena bucala deficitara; neprezentarea pacientului
la controalele periodice.)
f. Inflamatia cronica(Cauza principala a aparitiei inflamatiei cronice in vecinatatea implantelor
este igiena bucala deficitara, de unde decurge o inflamatie extinsa periimplantara cu
constituirea unor pungi adanci si aparitia mobilitatii implantului, respectiv pierderea lui. )

82. Accidentele și complicațiile biologice în reabilitarea implanto-protetică.

 resorbtie
 implantul nu se integreaza
 inflamatie si edem
 periimplantita

83.Complicațiile mecanice în reabilitarea implanto-protetică

 Aspirarea sau ingestia componentelor sistemului de implantare

În aceste cazuri, pacientul trebuie ridicat și cavitatea orală inspectată cu atenție. În

cazul în care instrumentul sau componentul implantului nu poate fi localizat, va fi efectuată o
radiografie toracică sau abdominală (fig. 5) pentru a determina dacă instrumentul se află în
că ile respiratorii sau digestive și localizarea exactă a acestuia pentru recuperarea
endoscopică .

Atunci câ nd sunt ingerate componente foarte mici se recomandă o dietă bogata in fibre.
Pentru prevenirea acestui accident se recomandă utilizarea șurubelnițelor manuale și a
instrumentelor similare, legate cu fir de ață dentară (minimum 10 cm lungime)

 Fractura frezelor de forare

Frezele se pot rupe în timpul foră rii neoalveolei, acest lucru se întamplă mai des atunci
câ nd freza (de obicei, de tip pilot) se blochează în patul osos.

Freza se poate înlă tura manual, folosind policele și indecele, mișcâ nd-o în ax vertical,
fă ră a utiliza o forță prea mare. Este absolut contraindicată mișcarea de ,,du-te – vino’’ câ nd
este aplicată în piesa de mâ nă , pentru că riscul de fracturare intraosoasă crește.

Sunt interzise încercă rile agresive de înlă turare a frezelor sau instrumentelor rupte,
pentru că pot distruge osul alveolar și leza structurile vitale adiacente.

Frezele din zonele necritice pot ră mâ ne în țesutul osos ani întregi, iar înlă turarea lor
trebuie să se facă numai în cazul în care apare o reacție locală care se vizualizează și pe
radiografie.

 Fractura șurubului de acoperire și a conformatorului de gingie

Se recomandă ca toate șuruburile să fie strâ nse cu cheia dinamometrică , însă cu o forță
minimă , recomandâ ndu-se 10-15 Ncm. Înfiletarea manuală trebuie să fie între 10 și 20 Ncm.
Însă la aplicarea inadecvată a forțelor fie cu cheile dinamometrice, fie cu cheile manuale
șuruburile care fac conexiunea cu corpul implantului se pot fractura (fig. 6).

Un alt moment important care trebuie luat în considerare este uzura acestora. La
sterilizarea multiplă aceste componente se deteriorează , iar riscul de fractură crește. Totuși în
 cazul de fracturare a acestor componente este nevoie să se efectueze o radiografie pentru
localizarea exactă a șurubului ră mas în corpul implantului și înlă turare a acestuia fie cu
pensele hemostatice, fie cu scalerul.

 Fractura implantului

Design-ul unor implanturi mă rește posibilitatea de fracturare, în regiunea colului, care

este mai subțire și deseori nu poate rezista presiunii de inserare sau de masticație.

Atunci câ nd există pat osos de tip 1 și 2, osteotomia trebuie fă cută pentru a diminua
torsiunea asupra colului, deci se utilizează freze de diametru mare care corespund cu
diametrul viitorului implant.

Totuși, în cazul fractură rii implantului în timpul inserției acestuia, pentru înlă turare se
utilizează freza trepan.
84. Lezarea fascioluluivasculo-nervos alveolar inferior. Neuropraxia, axonotmesis,
neurotmesis

Neurapraxia este o tulburare a sistemului nervos periferic în care există o pierdere

temporară a funcției motorii și senzoriale datorită blocă rii conducerii nervoase, de obicei
durâ nd în medie cu șase pâ nă la opt să ptă mâ ni înainte de recuperarea completă . Neurapraxia
este derivată din cuvâ ntul apraxia , care înseamnă „pierderea sau afectarea capacită ții de a
executa mișcă ri complexe coordonate fă ră deficiențe musculare sau senzoriale”.
Această afecțiune este de obicei cauzată de o leziune neuronală contondentă cauzată de
lovituri externe sau leziuni asemă nă toare șocurilor la fibrele musculare și fibrele nervoase
scheletice , ceea ce duce la acumularea de presiune repetată sau prelungită pe nerv. Ca urmare
a acestei presiuni, apare ischemia , rezultă o leziune neuronală  , iar corpul uman ră spunde în
mod natural cu edem care se extinde în toate direcțiile de la sursa presiunii. Această leziune
provoacă un bloc total sau parțial de conducere a potențialului de acțiune pe un segment al
unei fibre nervoase și, astfel, o reducere sau pierdere a funcției în pă rți ale conexiunii
neuronale din aval de leziune, ducâ nd la slă biciune musculară .
Axonotmesis este o leziune a nervului periferic al uneia dintre extremită țile
corpului. De axonilor si lor tecii de mielină  sunt deteriorate în acest tip de prejudiciu,
dar endoneurium , perineurium și epineurium ră mâ n intacte. Funcțiile motorii și senzoriale
distale pâ nă la punctul de ră nire se pierd complet în timp, ducâ nd la degenerescența
valeriană  din cauza ischemiei sau a pierderii aportului de sâ nge. Axonotmesis este de obicei
rezultatul unei zdrobiri sau contuzii mai severe decâ t neurapraxia . [1]
Neurotmesis (în greacă  tmesis înseamnă „a tă ia”) face parte din schema de clasificare a lui
Seddon folosită pentru clasificarea leziunilor nervoase . Este cea mai
gravă  leziune nervoasă  din schemă . În acest tip de leziune, atâ t nervul , câ t și teaca
nervoasă  sunt perturbate. Deși poate apă rea recuperarea parțială , recuperarea completă este
imposibilă .

Simptome 
Simptomele neurotezei includ, dar nu se limitează la durere, disestezii (senzații incomode) și
pierderea completă a funcției senzoriale și motorii a nervului afectat. [1]
 85. Accidente și complicații ce pot apărea la instalarea postextracțională (tip 1) a
implanturilor.

86. Repoziționarea fasciolului vasculo-nervos alveolar inferior.

Sunt 2 metode:
1) osteotomia în bloc în regiunea liniei oblice externe;
2) osteotomia în regiunea orificiului mentonier şi liniei oblice externe.
Prima metodă prevede osteotomia compactei osoase în regiunea n-alveolar inferior şi
deplasarea blocului osos. După aceasta se produce şlefuirea peretelui canalului mandibular şi
punerea în evidenţă a n.alveolar inf. cu deplasarea acestuia spre lateral. După aceasta se
realizează implantarea. Defectul de os format trebuie umplut cu structură osoasă şi
hidroxiapatită . Nervul ră mâ ne în această poziţie.

A 2-a metodă prevede implicarea nu doar în regiunea canalului mandibular, dar şi la nivelul
orificiului mentonier. Se produce transpoziţia nu doar a n.alv inf, dar şi a ramurii incisive
responsabilă de inervaţia grupului frontal.
Iniţial, se forează un inel în jurul orif mentonier. Ulterior el se lă rgeşte orificiul mentonier şi se
eliberează n.mentonier şi ram. Incisivă . După aceasta se realizează osteotomia în regiunea
n.alv inf, asemă nă tor ca în prima tehnică .
Intervenţia este destulă de riscantă , dat fiind riscurile traumă rii nervului. La 50% pacienţi se
atestă parestezii ale hemibuzei inf şi mentonului după operaţie.

Spliting – desfacerea procesului alveolar in caz de procese alveolare înguste la aplicarea

implantelor. Se folosesc pezoton.

- Split-control 15 mm/ 12 mm.

- Crest control – aparatul elezarov

87. Metode alternative de instalare a implanturilor: All on six/four. Indicații.

 88. Avantajele și dezavantajele metodelor alternative All on six/fourde instalare a
implanturilor.

Dezavantaje :

 Costul protezei este destul de ridicat

  trebuie să treci prin cursuri foarte costisitoare în stră ină tate și, în al doilea râ nd, trebuie să fii
un profesionist în domeniul tă u și să ai cunoștințe nu numai despre implantologie, ci și despre
chirurgia maxilo-facială și ortopedie.
 echipamente de înaltă tehnologie, care se utilizează în planificarea și implementarea
tratamentului.
