1. Edentaţia totală, terminologie, date generale.

Edentația totală – absența tuturor unităților dento-parodontale la unul sau ambele maxilare,
fenomen produs după erupția lor.
Frecvenţa edentaţiei totale este la ora actuală mai mare la femei şi la populaţia din mediul urban.
Conform datelor după Bazian, Calinina, Doinicov, Hutu, Ene frecvenţa edentaţiei parţiale la
vârsta 40-50 ani – 10%, 50-60 ani -5-7%, 60-70 ani-25-28%, după 70-29%.

2. Edentaţia totală, etiologia, patogeneza.

Edentaţie totală poate fi congenitală (primară/ereditară) sau dobândită(secundară).
Cea congenitală apare rar, datorită lipsei tuturor mugurilor dentari (anodonție totală). Se
asociază cu tulburări generale de dezvoltare și alterări ale țesuturilor ectodermale.
Etiologia edentaţiei totale dobândite:
a) complicaţiile cariei dentare
b) parodontitele şi parodontoza, abraziuni patologice generalizatoare
c) tumorile cavităţii bucale
d) traumatismul care implică numeroase extracţii
e) tratamente incorecte ale edentatului partial, iatrogenii:
- terapia endodontică;
- protetica dentară : prepararea dinților, erorile tehnologice ale restaurărilor, refacerile inadcevate
ale suprafețelor ocluzale, erorile ocluzale.
Cauzele favorizante:
a) circumstanțe fiziopatologice:
- diabetul zaharat (determină apariția îmbolnăvirilor parodontale și agravează evoluția lor)
- osteoporoza generalizată (condiționează o slabă implantare a dinților)
- osteomalacia
- rahitismul (slabă mineralizare a oaselor maxilare)
b) condiții de viață
c) mediu social
d) profesia
etc
Edentația totală este o patologie deosebită a SS:
- cea mai mutilantă stare patologică a SS
- perturbă toate funcțiile SS
- prezintă consecințe asupra întregului organism
- dispare arcada dentară și odată cu ea dispare și apofiza alveolară
- din această cauză necesită dublă protezare
- adaptarea neuromusculară , biodinamică a ATM este mult mai dificilă
- perceperea edentației totale de către pacient variază de la senzația de nemulțumire pană la
cea de handicap major.

3. Tabloul clinic al edentației totale, caracteristica generală.

Include:
- tulburări funcționale (masticatorii, fizionomice, fonetice, dereglarea deglutiției)
- modificări morfo-funcționale ale SS
- complicațiile:
a) locale:
- ragadele comisurale
- cheilitele angulare
- candidoza comisurilor bucale
- stomatitele (de diferită etiologie)
- hiperestezia alveolară
- hiperplaziile fibroase
- crestele balante.
b) loco-regionale:
- zgomote articulare
- subluxație/luxație condilo-discală
c) generale:
- digestive
- psihice.

4. Argumentarea morfo-funcțională a dereglărilor masticatorii la edentatul

total,
caracteristica.
- Este imposibilă secționarea alimentelor
- Zdrobirea alimentelor se realizează cu crestele reziduale
- Ciclurile de masticație sunt mai frecvente
- Îmbibarea alimentelor cu salivă este insuficientă
- Deglutiția fragmentelor alimentare destul de mari
- Se micșorează suprafața de contact a alimentelor cu enzimele și sucul gastric, se mărește
timpul de reținere a fragmentelor alimentare în stomac
- Masticația relaxează SN, generează o stare placută, la copii alimentarea are un efect sedativ

5. Argumentarea morfo-funcțională a dereglărilor fizionomice la edentatul

total,
caracteristica.
În urma atrofiei apofizelor alveolare,
- Prăbușirea etajului inferior al feței
- Mandibula proemină, nasul devine mai evident
- Invaginarea buzelor
- Dispariția roșului buzelor
- Adancirea șanțurilor nazo-labiale și a celui labio-mentonier
- Tegumentele faciale își pierd elasticitatea (reducerea volumului țesutului conjunctiv și
adipos subcutanat)
- ”cicatricile gandirii” apar pe frunte
- Pielea devine flască, cu riduri și cute
- Se accentuează liniile lui Langer, concomitent apar ridurile faciale și ale gatului
- Liniile lui Langer- linii de tensiune ale tegumentelor feței, care coincid ca orientare ridurilor
feței, mai sunt numite linii de caracter

6. Argumentarea morfo-funcțională a dereglărilor deglutiției la edentatul

total, caracteristica.
Actul de deglutiție are ca suport:
- Contacte maximal posibile ca număr în PIM
- Contracția maximă (izotonică și izometrică) a mușchilor care ridică mandibula și asigură în
acest mod stabilitatea poziției mandibulei
- În aceste condiții, la contracția mușchilor coborîtori ai mandibulei, are loc deplasarea pe
verticală a osului hioid, care ridică faringele, creand astfel condiții pentru primirea bolului
alimentar.
Dispariția dinților nu asigură:
- Stabilitatea mandibulei
- Nu permite contractarea maximă a mușchilor mobilizatori
- Necesită implicarea în acest proces a altor grupe de mușchi.

7. Argumentarea morfo-funcțională a dereglărilor fonetice și psihice la

edentatul total, caracteristica.
FONETICE:
- Cavitatea buco-faringiană completează sunetul fundamental cu vibrații acustice secundare,
cunoscute sub numele ”armonicele sunetului fundamental”
- Pierderea dinților frontali determină modificarea poziției buzelor, a limbii
- Crește spațiul liber de vorbire
- Dispariția dinților laterali conduce la hipertrofia limbii
- Se dereglează articularea fonemelor linguale și labiale
- Încearcă sa vorbească șoptit
PSIHICE:
Sunt determinate de:
- Masticația insuficientă
- Dereglarea deglutiției
- Fizionomia alterată
- Fonația perturbată
Apar modificări de comportament: unii pacienți devin mai timizi, mai închiși, uneori se izolează
de societate. Poate apărea psihoză de edentație.
Pot apărea cand ET se instalează la o varstă tanară, într-un timp scurt și mai ales dacă profesia
este legată direct cu funcția de vorbire.

8. Modificările morfo-funcționale ale maxilarului superior la edentatul total,

caracteristica, importanța practică.
Imediat după extracţie se produce un proces ireversibil foarte rapid de rezorbţie alveolară.
Diminuarea masei osoase la un an după extracţie se sumează la 2-3 mm pentru maxilarul
superior.
Continuarea rezorbţiei produce o perdere osoasă alveolară de aproximativ 0,5 mm pe an la
mandibulă şi mai puţin la maxilă.
La aproximativ 2 ani de la extracţiile efectuate la maxilarul superior , resorbţia osoasă se
încetineşte foarte mult, urmînd o lungă perioadă de stabilizare, în care pierderea osoasă este de
doar 0,1-0,2 mm pe an.
Atrofia maxilarului superior este de obicei centripetă. Resorbţia osului alveolar la maxilă
urmează direcţia axelor ale dinţilor superiori (aceste oase au convergenţă apicală).
Maxilarul superior se atrofiază mai lent decăt mandibula.
De regulă, atrofia maxilarului superior conduce la atrofia anumitor varietăţi de cîmp protetic.
Sunt mai multe clasificări a cîmpului protetic şi proceselor alveolare: Schreder, Doinikov,
Kurleandski, Oksman, Lejoyeux, Atwood, etc.
Clasificarea cea mai realistă a propus-o Sangiuolo:
cl 1. Substratul osos este puţin atrofiat, crestele edentate fiind înalte, rotungite, tuberozităţile bine
reprezentate, bolta palatină adîncă fără torus.
cl. 2. Crestele edentate şi tuberozităţi cu atrofie medie. Bolta palatină este de adîncime medie, cu
torus palatin prezent.
cl. 3. Crestele edentate şi tuberozităţile sunt mult atrofiate, iar bolta palatină devine plată

9. Atrofia apofizei alveolare la maxilă la edentatul total, clasificarea

Schroder, Doinicov, Kurleandski, importanța practică.
SCHRODER:
Tipul I:
- Apofiză alveolară pronunțată, semiovală, uniform acoperită cu mucoasă normală
- depășind cu mult nivelul bolții palatine
- tuberozități bine exprimate
- torusul palatin mai puțin exprimat sau chiar lipsă
- plica trecătoare și locul de inserție a mușchilor se găsesc la distanță destul de mare de la
suprafața apofizelor alveolare
Acest tip de atrofie este cel mai favorabil pentru tratamentul protetic, fiindcă formațiunile
anatomice de retenție sunt destul de exprimate și nu împiedică fixarea protezei.
Tipul II:
- apofiză alveolară lată, din cauza atrofiei medii
- depășind cu puțin nivelul bolții palatine
- tuberozitățile maxilare mai puțin exprimate
- plica trecătoare și locul de inserție a mușchilor se găsesc mai aproape de suprafața apofizei
alveolare, comparativ cu tipul I
Condiții pentru tratamentul protetic, de obicei, sunt bune, însă contracția bruscă a mușchilor
poate duce la un eșec în unele cazuri.
Tipul III:
- dispariția apofizei alveolare
- bolta palatină aproape plată
- tuberozități maxilare atrofiate esențial
- plica trecătoare și locul de inserție a frenumului buzei superioare și a mușchilor se află la
nivelul coamei apofizei alveolare.
Pentru tratamentul protetic acest tip este cel mai nefavorbil, fiindcă lipsesc formațiunile
anatomice retentive, iar inserția joasă a fibrelor musculare contribuie la detașarea protezei.
DOINICOV la clasificarea lui SCHRODER mai adaugă 2 tipuri de atrofie a apofizei alveolare a
maxilei:
Tipul IV:
- apofiza alveolară bine exprimată în zona frontală și destul de atrofiată în zonele laterale
Condițiile de tratament protetic nefavorabile, deoarece de obicei tuberozitățile maxilare practic
lipsesc și fixarea protezei prezintă dificultăți.
Tipul V:
- apofiza alveolară exprimată destul de bine în zonele laterale și atrofiată în cea anterioară.
Condițiile de tratament protetic și fixare a protezei pot fi satisfăcătoare, deoarece mult depinde
de tabloul clinic al acestui tip de atrofie (gradul de exprimare a tuberozităților și nivelul de
atrofie a apofizei alveolare în zona frontală etc)
O deosebită importanță pentru fixarea protezei la maxila edentată total are forma versantului
vestibular și gradul de înclinare a apofizei alveolare.
După V. Kurleandski se disting următoarele forme ale versantului vestibular:
a) în formă de acoperiș
b) abrupt
c) plan înclinat
Pentru aplicarea eficientă a protezei la maxilă mai retentive sunt formele în acoperiș și abrupte
ale versantului vestibular ale apofizei alveolare. În aceste cazuri proteza totală se poate aplica la
maxilă fără dificultăți, iar marginea ei ușor se afundă pană la zona plicei trecătoare vestibulare
asigurand o fixare și stabilizare necesară.

10. Modificările morfo-funcționale ale mandibulei la edentatul total,

caracteristica, importanța practică.
Diminuarea masei osoase la un an după extracţie se sumează la 4-5 mm
Continuarea rezorbţiei produce o perdere osoasă alveolară de aproximativ 0,5 mm pe an la
mandibula
La aproximativ 7 ani de la extracţiile efectuate, resorbţia osoasă se încetineşte foarte mult,
urmînd o lungă perioadă de stabilizare, în care pierderea osoasă este de doar 0,1-0,2 mm pe an
Resorbţia de la mandibulă este de 4 ori mai mare decît la maxilla
Atrofia mandibulei este centrifugă. Resorbţia crestelor alveolare urmează şi ea înclinaţia axelor
dinţilor inferiori (care au o divergenţă apicală). În consecință, pe măsura atrofierii, arcul crestelor
alveolare se deschide/ se lărgește. Lărgirea arcului mandibular se explică și prin apoziția osoasă
pe cortexul vestibular mandibular.
În urma apariţiei edentaţiei totale, se produce o lărgire în sens orizontal a corpului mandibulei.
Creasta alveolară din regiunea anterioară se resoarbă lingual şi sagital. Mandibula se deplasează
înainte (în protruzie), făcînd ca în poziţia de repaus cele două maxilare să fie mai apropiate decît
la dentat.
De obicei masticaţia fără proteze îl obligă pe edentatul total să apropie mult creasta alveolară
mandibulară de creasta maxilară. Şi ca rezultat mandibula îşi schimbă înfăţişarea atît prin
apoziţia osoasă bazală cît şi prin rezorbţia osoasă din regiunea anterioară a ramurii verticale.
Unghiul goniac se deschide apropiinduse de valoarea 120-1300 , iar apofiza coronoidă capătă
progresiv forma unui cârlig (croşet).
Sangiuolo:
cl I. Creasta este de înălţime mai mare de 10 mm, cu inserţie joasă a frenurilor, tuberculi
piriformi duri şi bine formaţi.
cl II. Creste cu aceliaşi caractere ca la cl I, dar cu aspect hiperplazic.
cl III. Creste atrofiate plate cu hiperplazie de planşeu.
cl IV. Creste negative.

11. Atrofia apofizei alveolare la mandibulă la edentatul total, clasificarea

Koller, importanța practică.
Tipul I:
- Apofiza alveolară prezintă o înălțime bine exprimată, egală pe toată întinderea, resorbția
producandu-se într-o mică măsură. (această situație clinică este întalnită foarte rar și poate
surveni doar dacă pierderea dinților s-a produs simultan)
- Creasta apofizei alveolare rotunjită, favorabilă pentru baza protezei (deoarece împiedică
microexcursia protezei ce poate avea loc la mișcarea mandibulei)
- Locul de inserție a mușchilor și plica trecătoare a mucoasei situate la o distanță considerabilă
de varful apofizei alveolare
Această formă a apofizei alveolare este cea mai favorabilă pentru tratamentul protetic.
Tipul II:
- Atrofia apofizei alveolare uniformă pe toată întinderea, însă este destul de avansată, afectand
in unele cazuri și corpul mandibulei. Pe măsură ce procesul de rezorbție se accentuează și
ajunge pană la linia oblică internă și externă, apofiza se transformă într-o depresiune.
Apofiza alveolară în zona frontală deseori capătă o formă ascuțită, ce împiedică protezarea.
- Locul de inserție a mușchilor situat aproape de marginea crestei
Acest tip reprezintă mari dificultăți pentru protezare, fiindcă lipsesc formațiunile anatomice
retentive, iar inserția fasciculelor musculare aproape de varful crestei alveolare duce la mișcarea
protezei. Prin urmare, și stabilitatea protezei este compromisă, deci trebuie căutate posibilități de
a folosi orice formațiune retentivă a campului protetic, oricat de redusă ar fi ca întindere.
Tipul III:
- Apofiza alveolară atrofiată esențial în sens lateral și mai puțin frontal (dinții laterali au fost
pierduți mai devreme decat cei frontali)
Acest tip de atrofie este relativ favorabil pentru tratamentul protetic, fiindcă atrofia apofizei
alveolare în zonele laterale nu împiedică microexcursia protezei în plan transversal. Zona de
retenție este prezentă numai în regiunea frontală care și împiedică mișcarea protezei în plan
sagital – în direcția anterio – posterioară.
Tipul IV:
- Atrofia apofizei alveolare este accentuată în zona frontală și mai puțin exrpimată în regiunile
laterale
Stabilitatea protezei este asigurată doar în direcție transversală, pe cand în plan sagital este foarte
slabă datorită posibilității de alunecare a protezei înainte.

12. Modificările morfo-funcționale ale mucoasei fixe la edentatul total,

caracteristica, importanța practică.
Mucoasa care acoperă crestele edentate maxilare şi mandibulare cît şi bolta palatină (mucoasa
fixă) este supusă unor modificări legate de existenţa în continuare a procesului de atrofie.
La începutul acestui proces, de obicei crestele alveolare sunt acoperite cu o mucoasă cu o
grosime şi consistenţă uniforme.
Evoluţia acestui ţesut poate fi următoarea:
a) Mucoasa nu urmează atrofia osoasă şi ca urmare deasupra crestei alveolare mult atrofiate
rămîne un strat de mucoasă ce poate fi mobilizat, balansat ca o „creastă de cocoş” (situaţie
comparată cu aspectul unui om care a slăbit brusc). În aşa caz se recomandă îndepărtarea
chirurgicală a mucoasei respective. Atunci cînd acest lucru nu este posibil, se recomandă tehnici
speciale de amprentare. b) Mucoasa fixă se îngroaşă. Creşte stratul submucos între periost şi
mucoasă. În aceste zone mucoasa are o rezilienţă mare.
c) Mucoasa devine foarte subţire-deosebit de sensibilă (în special pe torusul maxilar, torusul
mandibular, sau chiar pe crestele edentate), suportînd cu greu presiunile.
d) Rugile palatine devin şterse.
e) La mandibulă în cazurile de atrofie mucoasa simplă se reduce la o linie s-au dispare complet.
f) În urma resorbţiei osului alveolar fundurile de sac vestibulare se apropie de muchia crestelor

PRELEGERE:
- Leziuni traumatice la nivelul mucoasei
- Keratinizarea mucoasei
- Modificarea grosimii prin subțiere/ îngroșare
- Apropierea fundului de sac vestibular și lingual de creasta apofizei alveolare.

13. Modificările morfo-funcționale ale mușchilor sistemului stomatognat la

edentatul total, caracteristica, importanța practică.
1. La edentatul total muşchii ridicători ai mandibulei se contractă mai mult ca la dentat pentru că
necesită apropierea crestelor edentate pentru efectuarea masticaşiei, ce produce o scurtare a
muşchilor (fascicului vertical al maseterului şi fasciculelor posterioare ale temporalului).

2. Muşchii suprahioidieni din aceliaşi motive suferă o întindre mai mare. Prin atrofia osului
alveolar muşchiul milohioidian se apropie de vîrful crestei.

3. Muşchii oro-faciali pot suferi o modificare a tonusului normal. Acest lucru afectează serios
posibilităţile de menţinere a viitoarei proteze totale.

4. Muşchii limbii se hipertrofiază în urma activităţii mai intense depuse în procesul de

masticaţie. Limba capătă, pe lîngă rolul de a insaliva şi transporta bolul alimentar şi pe acela de a
fărîmiţa alimentele de consistenţă redusă.

PRELEGERE:
- Se dereglează distanța dintre pucntele de inserție ale mușchilor
- Inserțile mandibulare ale mușchilor planșeului bucal se apropie de creasta alveolară
- Limba își modifică forma, volumul și activitatea ca urmare a pierderii suportului vestibular
dur
- Se modifică tunelul muscular și în acest fel va și perturbată fixarea și stabilitatea protezelor
dentare totale mobile

14. Se modifică tonusul muscular

Muşchii mobilizatori (ridicători, coborâtori, propulsori) ai mandibulei, caracteristica

generală, importanța practică.

MUSCHII RIDICATORI AI MANDIBULEI

A. MUSCHIUL TEMPORAL
Muschiul temporal este cel mai puternic muschi masticator, dispus ca o lama sagitala desfasurata in evant
in regiunea temporala.Muschiul este alcatuit din trei fascicule: anterior, mijlociu si posterior.
Insertii: pe intreaga intindere a fosei temporale. De la aceasta insertie fibrele converg inferior spre apofiz
coronoida unde se termina printr-un tendon.Acest tendon, gros si puternic, trece medial de arcad
zigomatica si se insera pe apofiza coronoida.

Actiunea: Fasciculul anterior deplaseaza mandibula in sus, fasciculul mijlociu deplaseaza

mandibula in sus si inapoi, fasciculul posterior deplaseaza mandibula inapoi.

Contractia in ansamblu deplaseaza mandibula in sus si inapoi intr-o directie care formeaza cu orizontala u
unghi de 60°. Contractia unilaterala produce retropulsia condilului pe aceeasi parte, deci participa
miscarea de lateralitate pe partea activa.

B. MUSCHIUL MASETER

Muschiul maseter este un muschi voluminos, de forma dreptunghiulara, mergand de la arcada

zigomatica la fata laterala a mandibulei. Este format din trei fascicule cu actiune diferita.

Insertii

- fasciculul superficial: lung ,si oblic in jos si inapoi, se insera pe marginea inferioara a arcadei
zigomatice in portiunea sa malara. Se desprind fibre groase care se indreapta in jos si inapoi si se
termina pe partea inferioara a fetei laterale a ramurii ascendente si pe unghiul mandibular pana la
marginea sa inferioara. La acest nivel, fibrele se incruciseaza cu cele ale pterigoidianului medial
formand o chinga musculara;

- fasciculul mijlociu: scurt si vertical, in mare parte acoperit de precedentul , se insera prin fibre
groase si mici pe toata intinderea marginii inferioare a arcadei zigomatice. Fibrele coboara
vertical si se termina pe fata laterala a ramurii ascendente a mandibulei deasupra insertiei
fasciculului precedent pana la incizura sigmoida;
- fasciculul profund: mai subtire decat precedentii care il acopera, se intinde de la fata mediala a
arcadei zigomatice pana la fata laterala a apofizei coronoide, deasupra insertiei fasciculului
mijlociu si imediat dedesubtul tendonului temporalului. Din partea sa posterioara se detaseaza
cateva fibre cu directie antero-inferioara destinate lamei prediscale ale ATM. Acest fascicul se
mai numeste si fasciculul lui Winslow.

Actiunea: maseterul este un muschi foarte puternic, dar nu atinge forta temporalului. Contractia
bilaterala determina ridicarea si usoara propulsie a mandibulei. Fasciculul profund Winslow
mobilizeaza mandibula in sus si inapoi. Contractia unilaterala mobilizeaza mandibula in sus,
inainte si inafara.

C. MUSCHIUL PTERIGOIDIAN MEDIAL

Muschiul pterigoidian medial (sau intern) este un muschi destul de voluminos, gros, de forma
dreptunghiulara, situat inauntrul pterigoidianului lateral.

Insertii. Se intinde de la apofiza pterigoida la fata mediala a unghiului mandibulei. El formeaza

cu maseterul o chinga musculara sub forma literei V. El se compune din doua fascicule: fascicul
anterior ,fascicul posterior.

Cele doua fascicule musculare au o directie oblica in jos, inapoi si in afara si se termina pe fata
mediala a unghiului mandibulei si pe marginea sa inferioara. 

Actiunea pterigoidianului medial este asemanatoare cu a maseterului. Contractia bilaterala

determina deplasarea mandibulei in sens superior si anterior. Contractia unilaterala imprima
mandibulei o miscare spre superior, anterior si medial, de partea opusa contractiei.

MUSCHII PROPULSORI AIA MADIBULEI

1. Muschii propulsori prncipali sunt cei 2 pterigoidieni exerni ,cind se cotracta simultan
2. Muschiul propulsor accesoriu ptergoidian intern

Muschiul pterigoidian extern (lateral)

Ia nastere la baza craniului prin 2 fascicole

 Unul superior (sfenoidal)

 Unul inferior (pterigoidian )

Fascicolul sfenoidal se insera pe fata externa a marii aripi a sfenoidului , dedesuntul crestei
sfeno-temporale.

Fascicolul pterigoidian se insera pe fata externa a aripii externe a apofizei pterigoide si pe

apofiza piramidala a palatinului. De aici fibrele se indreapta orizontal pentru cel superior si se
prind printr-un tenson unic pe foseta antero-interna a condilului madibulei ,pe capsula si
meniscul interarticular .

Actiune
 Contractia simultana a ambilor pterigoidieni externi determina miscare de proiesctie inainte
a madibulei
 Cind se contracta o singura parte , condilul mandibulei se misca inainte si inauntru , iar
celelalt ramine pe loc insa executa o rotatie in jurul axei sale , mandibula se va deplasa pe
partea opusa .
 Din contractiile alternative ale pterigoidianului externa rezulta miscarea de diductie sau
lateralitate a mandubulei .

MUSCHII COBORITORI AI MADIBULEI

Muschii subhioidieni - omohioidian, sterno-cleido-hioidian, sterno-tiroidian, tirohioidian.

Muschii suprahioidieni- dispusi in 3 planuri

1. Planul superficial- , stilo-hioidian si digastric

2. Planul mijlociu- milo-hioidian
3. Planul profund- genio-hioidian.

Muchii cu actiune principala in deplasarea mandibulei inferior- pintecele anterior a m.

digastric

Muchii accesori- milohoidian. Genio-hioidian (platisma)

M .Stilo-hioidian

 Se insera pe apofiza stiloida a temporalului se termina printr-o lama tendinoasa pe fata

anterioara a corpului osului hioid
 Putin inainte de osul hioid se dedubleaza si formeaza o butoniera prin care trece tendonul
intermediar al digastricului

M. Digastricul -

 Constituit din 2 segmente (pintecele anterior si posterior)- unite intre ele printr-un tendon
intermediar
 Pintecele posterior se prinde pe santul digastric pe fata interna a apofizei mastoide si merge
in jos si inainte si se continua cu un tendon care dupa ce traverseaza butoniera facuta de
stilohioidian , forneaza Pintecele anterior ce merge sa se fixeaza pe fosa digastrica a
marginei inferioare a madibulei .
 Tendonul intermediar este atasat de osul hioid ,prin intermediul unei fibre tendinoase.

M . Milo-hioidian

 Muschiul se insera pe linia oblica interna a corpului madibulei

 De aici fibrele sale se indreapta oblic in jos si inauntru, spre linia mediana si se insera.
 Cele anterioare si mijlocii ,pe in rafeu tendinos median care merge catre semifiza mentoniera
a osului hioid
 Fibrele posterioare se termina pe fata anterioara a corpului hioidului.
 M . Genio-hioidian

 Este situat deasupra digastricului

 Se insera printr-o extremitate pe apofiza geniana inferioara a mandibulei , iar terminal pe
hioid.

Actiune-

 Muchii genoi-hioidian, milo-hioidian si burta anterioara a digastricului sunt coboritori ai

mandibulei sau ridicatori ai osului hioid dupa cum iau punctu fix, pe unul din aceste 2 oase.
 Burta posterioara a digastricului si stilo-hioidianul sunt ridicatori ai osului hioid

15. Muşchii mimici caracteristica generală, importanţa practică.

Mușchii feței sunt mușchi subcutanaṭi, mai poartă denumirea ṣi de mușchii expresiei faciale și su
reprezentați de:

- Muṣchii peribuca

1. M. buccinator – este situat în partea laterală a cavităţii bucale în grosimea fiecîrui obraz şi are următoarele
inserţii:
Superior, inserţie osoasă orizontală de la nivelul tuberozităţii pînă în dreptul molarului I superior. Inferior,
pe faţa externă a mandibulei de-a lungul liniei oblice externe de la trigonul retromolar pînă la primul molar
inferior.
Posterior, inserţia oblică aproape verticală pe ligamentul pterigomandibular.
Anterior, fibrele se fixează pe pielea comisurii, formînd nodul comisural (modiolus).
Atît fibrele superioare cît şi cele inferioare ale buccinatorului participă la formarea muşchiului orbicular.
Cînd gura este deschisă, muşchiul buccinator se comportă ca o perdea bine întinsă. Cînd gura este închisă,
buccinatorul formează în vestibulul superior spaţiul Eisenring şi alt spaţiu în vestibulul inferior descris de
Fish. Muşchiul buccinator are fibre dispuse paralel cu marginea protezei şi poate contribui prin tonicitatea
sa la menţinere şi stabilitatea protezei.
2. M.orbicular al buzelor este situat în grosimea buzelor, avînd caracteristicile unui adevărat sfincter. Fibrele
sale sunt aproximativ paralele cu marginile protezei. În timpul contracţiei se aplică pe partea vestibulară a
protezelor în dreptul dinţilor frontali. Între orbicular şi buccinator există o anumită legătură funcţională,
datorită întrepătrunderii fibrelor musculare.
3. M.mare zigomatic „muşchiul rîsului” se inseră pe porţiunea postero-externă a molarului şi în comisură.
4. M.micul zigomatic este situat paralel, dar mai intern faţă de marele zigomatic. Inserţia sa inferioară este
situată în buza superioară.
5. Muşchiul canin se inseră superior în fosa canină şi inferior în comisura şi buza inferioară. Prin contracţia sa
poate ridica buza inferioară sau superioară.
6. M.triunghiular al buzei inferioare are inserţie pe linia oblică externă şi alta în modulul comisural şi prin
 contracţie coboară comisura.
7. M.patrat al buzei inferioare se inseră tot pe linia oblică externă în relaţii strînse cu triunghiularul buzei, iar
cealaltă inserţie (superioară) se face în grosimea segmentului buzei inferioare. Prin contracţia sa se răsfrîng
în afară buza inferioară.
8. M.bărbiei (mentalis) se inseră pe de o parte pe rebordul alveolar în dreptul dinţilor frontali inferiori, iar pe d
altă parte în tegumentul de pe proieminenţa bărbiei. Acest muşchi limitează prin inserţia sa superioară
întinderea vestibulară frontală a protezei inferioare. Toţi aceşti muşchi orofaciali au rol în menţinerea şi
stabilizarea protezelor totale cît şi în delimitarea ariei de întindere a marginilor protezei. Această delimitar
se face cu ajutorul modelării funcţionale a marginilor lingurilor individuale şi apoi a amprentei funcţionale
Configurarea marginilor amprentei se face prin mişcări funcţionale, care pun în funcţiune şi muşchii
orofaciali (mişcări tipice, test ca deschiderea mare a gurii, balansarea mandibulei, râs forţat, ţuguierea
buzelor, răsfrîngerea buzei inferioare etc.)
În relaţia proteză-cîmp protetic mai intervin şi alte formaţiuni musculare, care fac parte din următoarele
grupe musculare:
a) muschii mobilizatori ai mandibulei (ridicători, coborîtori şi propulsori)
b) muşchii limbii
c) muşchii vălului palatin
d) muşchii faringelui

- Muṣchii fantei palpebrale:

o Muṣchiul orbicularul ochiului-este un muṣchi circular localizat la nivelul circumferinṭei fant

palpebrale, în profunzimea pleopelo
Origine: prezintǎ douǎ parṭi, una palpebralǎ ṣi una orbitalǎ.
Pentru porṭiunea palpebralǎ, originea este la nivelul crestei lacrimale posterioare ṣi la nivelul ligamentul
palpebral media
Pentru porṭiunea orbitalǎ, originea este la nivelul porṭiunii nazale a osului frontal, procesului frontal
osului maxilar, crestei lacrimale posterioare ṣi ligamentului palpebral media
Inserṭie: este ṣi ea diferitǎ, în funcṭie de porṭiunea palpebralǎ ṣi cea orbital
Pentru porṭiunea palpebralǎ, inserṭia este la nivelul ligamentului palpebral lateral, iar pentru porṭiune
orbitalǎ, fibrele musculare sunt dispuse sub formǎ de semicerc la nivelul pleoapei superioare.
Acṭiunile muṣchiului orbicular al ochiului sunt enumerate în cele ce urmeaz
- Închiderea voluntarǎ a pleoapelo
- Permiterea scurgerii secreṭiilor lacrimale la nivelul meatului inferior prin dilatarea sistemului canalicula
- Realizarea ridurilor de la nivelul unghiului lateral al ochiulu
- Realizarea cutelor verticale de la nivelul rǎdǎcinii nasului.

o Muṣchiul corrugator supercili

Originea sa este la nivelul porṭiunii mediale a arcului supercilia
Inserṭia este la nivelul pielii regiunii sprâncenare, în porṭiunea mijloci
Acṭiunile îndeplinite de acest muṣchi sunt reprezentate d
- Formarea de cute verticale intersprâncenar
- Coborârea sprâncenei în jos ṣi medial.

o Muṣchiul depressor supercili

Originea acestu muṣchi este la nivelul orbicularului ochiului ṣi anume la nivelul porṭiunii orbitale
acestuia.
Inserṭia este la nivelul pielii ṣi ṭesutului celular subcutanat al sprâncene

- Muṣchii nazali:

o Muṣchiul procerus-prezintǎ douǎ porṭiuni: una superioarǎ ṣi una inferioarǎ cu origini diferite.
Origine: pentru porṭiunea inferioarǎ, originea este la nivelul pǎrṭii inferioare a osului nazal, iar pent
porṭiunea superioarǎ, originea este la nivelul cartilajului nazal latera
Inserṭia este la nivelul pielii regiunii frontale, intersprâncena
Acṭiunile realizate de muṣchiul procerus sunt reprezentate d
- Coborârea sprâncenii în porṭiunea medial
- Producerea de cute transversale la nivelul rǎdǎcinii nasului

o Muṣchiul nazal-este la rândul lui alcǎtuit din douǎ pǎrṭi: una transversǎ ṣi una alarǎ.
Origine: pentru partea transversǎ, originea este la nivelul feṭei anterioare a maxilei, lateral de incizu
nazalǎ, iar pentru partea alarǎ, originea este tot la nivelul feṭei anterioare a maxilei, însǎ inferior ṣi medi
faṭǎ de partea transvers
Inserṭia este la nivelul pǎrṭii cartilaginoase a aripii nazale pentru partea transversǎ ṣi la nivelul pǎrṭii mobi
a septului nazal pentru partea alar
Acṭiunile realizate de muṣchiul nazal sunt reprezentate d
- Pentru porṭiunea transversǎ: comprimǎ narinele, coboarǎ cartilajul naza
- Pentru porṭiunea alarǎ: coboarǎ aripa nasului inferior ṣi lateral, realizând dilatarea narinelor.

o Muṣchiul depressor al septului nazal

Originea este la nivelul feṭei anterioare a maxilei, superior faṭǎ de incisivul centra
Inserṭia se realizeazǎ la nivelul porṭiunii mobile a septului naza
Acṭioneazǎ alǎturi de porṭiunea alarǎ a muṣchiului nazal ṣi realizeazǎ dilatarea narinelo

16.
Modificările morfo-funcționale ale ATM la edentatul total, caracteristica,
importanța practică.

Prin dispariţia dinţilor frontali şi laterali, mişcările mandibulei devin mai libere. În această
situaţie pentru a efectua o mişcare de propulsie sau lateralitate, manbidula nu mai trebuie să
coboare şi poate trece direct la aceste mişcări.

Condilul tinde astfel să se deplaseze orizontal provocînd presiuni asupra porţiunii anterioare a
tuberculului articular (aceste presiuni se transmit prin intermediul meniscului). Cu timpul aceste
presiuni duc la resorbţia părţii anterioare a meniscului (se poate ajunge la perforaţia lui), cît şi a
unei porţiuni din tuberculul articular care îşi modifică în acest fel înclinarea iniţială. Aceste
presiuni pe porţiunea anterioară a articulaţiei stau la baza apariţiei sindromului disfuncţional
dureros al lui Costen.

În acelaş timp prin apropierea cronică a mandibulei de maxilar, capul condilului se deplasează
distal, întinzînd capsula articulară.

17. Complicațiile locale ale edentației totale, caracteristica, importanța

practică.
 Ragadele comisurale
 Chelitele angulare
 Candidoza comisurale bucale
 Stomatitele (de diferita etiologie)
 Hiperestezia alveolara
 Hiperplaziile fibroase
 Crestele balante

Complicațiile loco-regionale și generale ale edentației totale, caracteristica,

importanța practică.
18.
Complicatii loco-regionale
 Zgomote articulare
 Subluxatii sau luxatii condilo-discala
 Distrofii ale musculaturii perioprotetice

Complicatiile generale
 Digestive - masticatie incomplete-> bol alim incomplete pregatit in cavitatea
bucala,pregatirea secretiei si travaliului gastric necorespunzatoare. Muc gastric e
traumatizata de alim incomplete triturate si insalivate -> crestere a motility gastrice si
hipersecretie de suc gastric; sunt legate si de handicapuri fizice -> pacientii neglijeaza dieta
si igiena
 Metabolice : apar din cauza masticatiei insuficiente, activitate digestive modific,dieta
inadecvata.
 Psihice - poate aparea izolare sociala a pacientului si chiar depresia psihica .Poate provoca
o modificare afectiva majora de frustrare – soc afectiv ,emotii retinute, influenteaza negativ
adaptarea protezei.

19. Particularitățile examenului clinic al pacientului edentat total,

caracteristica generală, importanța practică.

Examinarea cuprinde 2 etape:

1. Etapa preliminară, de contact, informaţie şi examinare generală a ADM.
 Se realizează în prima şedinţă de tratament.
2. Etapa secundară (finală):
- de stabilire a diagnosticului;
- de elaborare a planului de tratament pre- şi proprotetic;
- de concepere a proiectului viitoarei proteze.
Se realizează în a 2-a şedinţă de prezentare a pacientului, fiind necesare modele şi
radiografii.
EXAMINAREA PRELIMINARĂ
I. Anamneza
II. Examen clinic:
1. General
2. Loco-regional
a) Exobucal
b) Endobucal
c) Examenul vechilor proteze

I. Anamneza
Se precizeaza starea generală de sănătate a pacientului, etiologia şi istoricul pierderii dinţilor,
evoluția tratamentului, experiențele anterioare personale sau chiar familiale în legătură cu
tratamentele stomatologice

1. Datele personale -virsta , domiciliu(urban/rural), ocipatie

2. Motivele prezentarii- Reabilitarea functiilor ADM (masticatie, fonatie,fizionomie)

3. Antecedentele heredo-colaterale
- instalarea timpurie a edentatiei totale
- prezenta unei parodontopatii in antecedente
- anomalii de maxilar prezente si la restul familiei

4. Antecedente personale fiziologice

- perioada de menopauza
- osteoporoza
- manifestari legate de involutia senila
Osteoporoza, reducerea elasticitatii tesuturilor moi, scaderea tonicitatii musculare, hipoacuzie,
scaderea acuitatii vizuale.

5. Antecedente personale patologice

Starea de sanatate si obiceiurile alimentare

 Functia digestiva (ulcer peptic, dereglari de tranzit, tipul de alimentatie, carente, anemii)
 Functia hepatica (alcoolism)
 Functia neuro-psihica si neuro-motorie (stari depresive, scleroza cerebrala, Parkinson)
 Functia cardiaca (IC, vasculare, angina pectorala)
 Functia renala (Insuficienta renala) Diabetul zaharat
 Functia respiratorie +
 Xerostomia si polimedicatia
 Afectiuni generale care pot modifica manoperele
 cu cimplicatii in protezare
 boala Parkinson
 tulburari respiratorii
 epilepsia, afectiuni psihice
 afectiuni cardio-vasculare
 anemii
 modificari ale substratului osos
 afectiuni motorii

6. Antecedente personale patologice locale

 Cauza edentatiei: carie, parodontopatie, cauze asociate
 Cronologia pierderii dd
 Experienta in tratamente si protezari anterioare

II. Examenul Clinic

1. Examenul clinic general

- Dezvoltarea somatica generala
- Comportament
- Concordanta varsta cronologica – biologica; important mai ales la cei dupa 70 ani.
- Tipul constitutional

2. Examenul clinic loco-regional

A. Examenul Exobucal
1. Examenul din norma frontala
- forma fetei (patrata, ovala, triunghiulara)
- marimea - culoarea tegumentelor
- simetria fetei
- proportia etajelor fetei – pierderea acesteia ca urmare a pierderii dd
- santurile fetei (nazo-labiale)
- fanta bucala – cu cat edentatia e mai veche cu atat se vede ma putin
- aspectul buzelor
- aspectul obrajilor – lipsiti de tonus

Examinarea ATM
- ampliturinea deschiderii gurii: normal 4cm; Exageralta/ limitata
- Excurisa mentonului: - contiuna (arc), trepte, baioneta

2. Examinarea din norma laterala

- profilul facial:
- profi drept (ed. recenta , psalidodontie, labio)
- profil convex, de pasare
- profil concave – prognatism
- treapta buzelor
- santuri labio mentoniere
- pozitia mentonului

[Palpare]
- conturruri osoase
- punctele sinusale frontale, etmoidale, maxilare
- puncte de emergenta nervoasa ale nervilor cranieni, supraorbitari, infraorbitari şi mentonieri;
- ganglionii
- musculatura (muşchii mobilizatori ai mandibulei şi muşchii orofaciali. Eventualele puncte
dureroase pot fi semne ale unei disfuncţii ocluzale. )
- ATM – excursia condililor

[Percutia] – în cadrul examenului exobucal evidenţiază hipocalcemiile severe.

[Auscultatia]- oate evidenţia zgomote sub formă de crepitaţii, cracmente sau frecături în ATM
în timpul deschiderii şi închiderii gurii, ce pot trăda o disfuncţie ocluzală sau fenomene
degenerative ale ATM.
La închiderea gurii în IM un sunet clar şi net înseamnă contacte dento-dentare normale,
iar un sunet în 2 timpi trădează anormalul.

B. Examen clinic endobucal

Se va examina vestibulul bucal, consemnându-se aspectele patologice (abcese, formaţiuni

tumorale, fistule, cicatrici), inserţia frenurilor şi plicilor alveolo-jugale în raport cu festonul
gingival. În cazul în care sunt prezente edentaţii terminale, care apelează la o protezare parţial
amovibilă, este absolut obligatorie descrierea zonelor funcţionale periferice adiacente spaţiului
protetic potenţial.
Zonele funcţionale
 Se vor examina atât din punct de vedere dimensional cât şi din punct de vedere al
conţinutului şi al calităţii suportului muco-osos.
 Se apreciază limitele anatomice, amplitudinea, înălţimea, lăţimea, zona de mucoasă pasiv-
mobilă, prezenţa unor eventuale formaţiuni patologice (bride, cicatrici).
 Spre deosebire de edentaţia totală în care zonele funcţionale periferice se succed într-o
ordine clară, în edentaţia parţial întinsă întâlnim una, două zone funcţionale în acord cu
topografia edentaţiei, acestea fiind de multe ori scurtate sau întrerupte prin prezenta
unităţilor odonto-parodontale.
Examinarea zonelor periferice vestibulare se face prin inspecţie şi palpare de la dreapta la
stânga, atât static, cât şi dinamic prin mobilizarea ţesuturilor de la periferia câmpului protetic
Punga Einsering
Se va examina cu atenţie prin inspecţie, îndepărtându-se cu oglinda ţesuturile moi şi prin
palpare cu degetul sau fuloarul, apreciindu-se corect dimensiunile.
Aprecierea înălţimii corecte a zonei se face prin bascularea mandibulei spre zona
examinată, iar aprecierea lăţimii prin bascularea mandibulei de partea opusă examinării.
Zona de mucoasă pasiv-mobilă se va aprecia prin inspecţie şi prin palpare cu fuloarul din
aproape în aproape. La începători este indicat să se traseze cu creionul dermatograf linia
ghirlandată.
Urmărind aceleaşi caracteristici se examinează foarte atent zona vestibulară laterală
dreaptă, zonă cu importanţă fizionomică şi fonetică, folosind teste de mimică şi tracţiune spre
posterior ale buzei superioare ce ne evidenţiază nivelul inserţiei plicii alveolo-jugale
 Examinarea zonei frontale
 Situată între cele două plici alveolo-jugale, se va efectua tracţionând spre în afară uşor buza
superioară.
 Este necesară o apreciere corectă a lăţimii acestei zone din considerente fizionomice, a
inserţiei frenului labial, a retentivităţii versantului vestibular, ca şi o delimitare corectă a
mucoasei pasiv-mobile.
 Uneori caracteristicile acestei zone (bogăţia ţesutului submucos) ne fac să remarcăm greu
trecerea spre mucoasă pasiv-mobilă şi să aproximăm această zonă.
Examinarea zonelor funcţionale se continuă cu descrierea zonei vestibulare laterale stângi
şi a pungii Eisenring stângă.

Zona „Ah”
 Este o zonă cheie periferică de închidere marginală cu rol în realizarea succiunii. Se
examinează prin inspecţie, apreciindu-se diferenţa de culoare între palatul dur şi palatul
moale. Palparea se face cu fuloarul dinspre anterior spre posterior şi de la dreapta spre
stânga.
 Examinarea dinamică a zonei „Ah” se va face prin punerea în tensiune a vălului palatin, prin
manevra Valsalva, prin tuse uşoară şi prin emisia vocalei „A”. Lăţimea şi valoarea clinică a
zonei variază în funcţie de poziţia vălului palatin, care poate fi: verticală, oblică sau
orizontală. Poziţia oblică este considerată cea mai favorabilă, permiţând o realizare a
succiunii interne şi externe.

Zonele funcţionale periferice mandibulare se examinează prin aceeaşi metodologie ca şi

la maxilar
Zona vestibulară laterală sau punga lui Fisch
 Este dominată de inserţia muşchiului buccinator.
 Se va examina cu gura întredeschisă, îndepărtând uşor cu oglinda ţesuturile moi.
 Această zonă permite îngroşări ale marginilor protezei pentru ameliorarea menţinerii şi
stabilităţii acesteia
Zona vestibulară frontală mandibulară
 Se evidenţiază prin eversarea uşoară a buzei inferioare.
 Prezenţa muşchilor cu inserţie perpendiculară la periferia câmpului protetic determină
modificări importante ale acestei zone.
Zonele funcţionale periferice linguale mandibulare cu caracteristicile fiecăreia şi cu
posibilităţile de utilizare sau extindere ale marginilor aparatului, se vor examina static prin
inspecţie şi palpare şi dinamic prin mobilizarea limbii. Cu cât mobilizările linguale sunt mai
ample, cu atât modificările zonelor periferice sunt mai importante.
Examinarea zonei linguale retromolare Ney şi Bowann se face prin inspecţie şi palpare,
îndepărtând baza limbii cu oglinda. Posibilităţile de extindere în această zonă se vor aprecia în
funcţie de retentivitatea ei dată de înclinarea ramului ascendent al mandibulei şi al unghiului
goniac.
Zona linguală laterală se examinează indicând pacientului mişcări de ridicare şi balansare
a limbii spre dreapta şi stânga. Palparea digitală poate aprecia corect profunzimea, aspectul liniei
oblice interne şi inserţia muşchiului milohioidian.
Prezenţa unei linii oblice interne retentive limitează extinderea marginii aparatului protetic.
În zona premolară se palpează uneori pe versantul intern al crestei edentate torusul mandibular
ce pune problema corecţiei chirurgicale sau numai a folierii.
Zona linguală centrală, zonă cheie de închidere marginală similară zonei „Ah” de la
maxilar, este dominată de inserţia muşchiului genioglos. Poziţia limbii impune caracteristicile
anatomo-clinice ale zonei, astfel inserţia anterioară micşorează dimensiunile zonei şi creşte
gradul de mobilitate prin tracţiunile exercitate de frenul lingual. Inserţia posterioară micşorează
mult dimensiunile zonei.

1. Mucoasele:(labiala, jugala, vestibulara, limba,planseu bucal,)

a) Inspectie- aspect ,culoare, formatiuni patologice, ulceratii , ragade,, fisuri.
b) Palpare- noduli , calculi (in canale , glande).
2. Examenul dintilor
a) Apelul dintilor
b) Starea dintilor -prezente/absente leziuni odontale coronare, obturatii, distrofii
congenitale, abraziuni, fracturi coronare , defecte cueniforme, anomalii de forma/
culoare/ volum/ numar., gradul de mobilitate .
c) Pozitia dintilor- rotatii ,inclinari, ectopie/emtopie, basculari,egeresiune,
infra-/supraocluzie, laterodentitie,supraalveolodentie.
d) Lucrari protetiec -tipul protezei, materialele din care a fost confectionata , calitatea.
3. Examenul parodontiului
Aspect , culoare, prezenta /absenta pungilor parodontale,abceselor parodontale, fistule,
atrofii osoase, se atrage atentia la papilele interdentare(starea lor , insertie, gradul de
mobilitate),
4. Examenul arcadelor
a) Forma -hiperbola(maxila), semieliptica (madibula), V, M, U, Trapez, omega.,
inaltimea , gradul de retentivitate a crestelor , directia,
b) Bolta palatina-forma ei, marimea , rezilenta, rugi palatini , papaila incisiva, torusuul
palatin (situat 1/3 ant, 1/3 post, 2/3 post), tubrtozitati maxilare, zona Ah(intinderea
,insertia valului palatin), tuberculul piriform (pozitie, insertie ,aspect), torusul
mandibulr, crestele edentate (latime, inaltime, directie, aspect, situatia dintilor vecini,
rezilenta, dureroase la palpare sau nu.)

C. Examenul vechilor proteze

Examenulvechilor proteze se faceatât în afara cavităţii bucale, cât și aplicate pe câmpul protetic,
Acesta oferă informații despre materialul folosit la confecționarea lor:
  dacă a fost tolerat sau nu;
 despreaspectul bazeiși al marginilor ca întindere, modelaj și grosime.
Este de mare importanță studierea rapoartelor ocluzateîntre dinții artificiali, aspectullor pe
crestele alveolare, dacă păs- trează sau nu D.V.O. Dacă vechile proteze au fost bine adaptate,
multe elemente Caracteristice pot fi reproduse pe noile proteze.

20. Particularitățile examenului paraclinic al pacientului edentat total,

caracteristica generală, importanța practică.

Examenele complementare generale

Ele cuprind analize, controale si tratamentele urmatoarelor afectiuni: hematologice:

hemoleucograma, glicemie, uree, calcemie.; cardio-vasculare; renale; digestive; hepato-biliare;
metabolice; endocrine; ORL; oftalmologice; urologice; psihice; alergice.

Examene complementare stomatologice

- examenul citologic: din diferite zone ale campului protetic apreciaza gradul de keratinizare al
mucoasei.
- examenul anatomo-patologic al mucoasei in cazurile de leziuni mucosale cronice vechi.
- examenul stomatoscopic: un fascicol luminos este proiectat pe mucoasa orala care se
examineaza cu o lupa binoculara ce mareste de aproximativ 15-20 ori.
- examenul salivei: pH-ul, vascozitatea, tensiunea superficiala.
- studiul de model este necesar pentru stabilirea unui diagnostic complet, orientarea
interventiilor chirurgicale preprotetice, realizarea unor rapoarte artificiale interarcadice.
- examenul fotostatic din fata si profil inainte si dupa tratament.
- examenul radiologic: cu film retroalveolar, radiografii panoramice, Rx a ATM, Rx
cefalometric pentru determinarea planului de ocluzie si teleradiografia . Examenul radiologic
poate aprecia factorul osos, adica a gradului de densitate a structurii osoase. Astfel osul capabil
sa ofere o buna capacitate de a suporta presiuni apare radiologic cu aspect dens, cu putine spatii
medulare, cu trabecule compacte, cu cortex solid si bine delimitat. Capacitatea redusa a osului
apare radiologic cu trabeculele translucide, sterse si subtiri, creasta alveolara ascutita, cortex
dificil de delimitat. Radiologic aspectul oaselor maxilare se clasifica in os dens cortical, os
spongios, os de tip necortical. Factorul osos depinde de varsta pacientului si de starea generala a
organismului.
- examenul mandibulo-kinezio-grafic: prezinta ciclurile masticatorii care sunt modificate ca
numar, durata si viteza.
- examinarea tonusului muscular. Se utilizeaza tonometria Szirmai care este in concordanta cu
rezultatele EMG(electromiografic) globale. Patologic apar diferente de valori ale tonusului
muscular pentru muschii buccinatori si orbiculari inregistrat pe partea dreapta fata de partea
stanga.
- examenul EMG. Se examineaza grupele musculare de pe partea dreapta comparativ cu partea
stanga. Examenul electromiografic se determina in pozitia de repaus postural mandibular, RC,
deglutitie. Inregistrarea contractiei izometrice apare sub forma activitatii de mentinere a posturii.
La masticatie in perioade foarte scurte este de 0,15 sec., in deglutitie cu valoarea de 1,15sec. si se
inregistreaza un maximum de efort muscular.

21. Diagnosticul în cazul edentației totale, elementele componentele,

caracteristica.

Diagnosticul(daignoza)- concluzie la nivelul si starea de functionalitate a sistemului stomatognat

si a orgnaismului in general.

Diagnosticul:

I. Maladia de baza
II. Complicatiile maladiei de baza
III. Maladiile asociate

Obiectivele diagnosticului

 Determinare maladiei de baza

 Forma nozologica
 Patogeneza(daca a fost determinata)
 Topografia
 Forma clinica
 Factorul etiologic

 Evaluarea complicatiilor maladiei de bazza

 Locale
 Loco-regionale
 Generale

 Determinarea si evaluarea maladiilor asociate

Diagnosticul complex trebuie sa abordeze toate leziunile aflate la nivelul cavitatii bucale, la care
se va asocia diagnosticul de urgenta (daca este cazul), diagnosticul starii generale si a tipului
comportamental si in fine, diagnosticul starii de igiena. Diagnosticul starii de igiena prezinta
importanta in aprecierea prognosticului dar mai ales in stabilirea tratamentului. Astfel, in cazul
unei igiene bucale deficitare nu se pot recomanda tratamente sofisticate, in schimb se impune
educatia sanitara.

Diagnosticul complet se refera la diagnosticul de edentatie. Acesta trebuie sa contina toate

partile constitutive. Astfel, vom avea un diagnostic:

 anatomo-clinic - va fi cel de edentatie totala.;

 topografic - va localiza edentatia (maxilara, mandibulara, bimaxilara).
 etiologie - precizeaza cauza pierderii dintilor (ex. etiologie carioasa);
 de forma clinica – va cuprinde formularea de camp protetic favorabil/nefavorabil/relativ
favorabil camp protetic favorabil;
 functional – care anume din functiile ap.d.m, sunt perturbate cu prioritate (ex. tulburari
functionale masticatorii);
 evolutiv – determina viteza de evolutie a bolii: stationara, lenta, rapida;
 al complicatiilor - enumeram complicatiile aparute;
 pronostic – favorabil sau nefavorabil;
 al etapei terapeutice – va preciza daca edentatia este sau nu tratata. Daca aceasta e
netratata, poate fi o faza de tranzitie de la edentatia partiala la edentatia totala, moment in
care s-au efectuat o serie de extractii. Extractiile recente vor fi trecute in diagnostic. Daca
edentatia e tratata se va aprecia corectitudinea realizarii lucrarilor atat sub aspectul
conceptiei, cat si al realizarii tehnice.

22. Planul de tratament în cazul edentației totale, elementele componente,

caracteristica.
I. Necesitatea si volumul tratamentului protetic

II. Planificarea constructiei viitoarei proteze

III. Necesitatea si volumul tratamentului protetic

Obiectivele planului de tratament

 Evaluarea maladiilor asociate si a celor concomitente

 Maladiilor asociate determinate si volumul tratamentul preprotetic

 Maladiile concomitente determina tactica de aplicare a tratamentului protetic

preconizat si necesitatea asanarii organismului

 Evaluarea elementelor anatomice ale cimpului protetic

 Evaluarea necesitatii unor conditii specifice , determinate de particularitatile de constructie

ale viitoarei proteze(necesitatea si volumul tartamentului proprotetic)

Înainte de orice tratament protetic este indispensabil un diagnostic si planificare a

tratamentului

Planificarea permite determinarea secvenţelor intervenţiilor clinice mult mai specifice la

sfârşitul urmăririi obiectivelor terapeutice aprobate de un singur pacient şi pe baza motivaţiei
sale, priorităţii sale şi aşteptărilor sale
 Planificarea tratamentului, avind anterior consimtamintul informat al pacientului,
constituie un punct fundamental pentru reusita unui tratament stomatologic.

Prin urmare, un plan de tratament trebuie:

 să constituie o informată completă privind etapele tratamentului protetic

 să includă toate opţiunile de tratament posibil şi, după ce au fost analizate, trebuie să se
aleagă solutia terapeutica de electie in acord cu particularitatea cazului clinic
 să rezolve problema actuală a pacientului;
 să ofere un maxim de probabilitate a beneficiului pe termen lung
 să valorifice prognozele şi să cuprindă eventualele efecte secundare şi complicaţii;
 să reducă la minim riscul de înţelegere greşită şi a posibilelor erori legale
 să favorizeze un raport continuu de încredere cu pacientul
 să faciliteze terapia programată, întreţinerea şi controalele regulate;
 să fie eficace şi eficient
 să satisfacă exigenţele şi aşteptările, cu condiţia să fie realiste, a pacientului.
Planificarea corecta atratamentului trebuie să se bazeze pe anamneza corecta , pe evaluarea
atenta a antecedentelor medicale generale si stomatologice, pe executarea cu acurateţe a unui
examen obiectiv intra şi extra-oral realizat conform unei proceduri cât se poate de standardizată
pentru a garanta integritatea analizei, sugerarea necesităţii unor eventuale aprofundări,
consimţirea uniformităţii rationamentului clinicsi stabilirii corecte a diagnosticului.

23. Pregătirea pre- şi proprotetică către tratamentul cu proteza totală mobilă.

Pregatirea preprotetica -epregatirea necspecifica (ni depinde de constructia viitoarei proteze

dentare ) a cavitatii bucale catre tratamentul protetic
1. Tratamentul preprotetic general
Afectiunile generale pe care le are bolnavul cu rasunet in structura cavitatii orale trebuie tratate
prin medicatia adecvata de catre medicul specialist inainte, in timpul si dupa tratamentul
edentatiei totale. In functie de gravitatea acestora, tratamentul protetic poate fi contraindicat pana
la compensarea afectiunilor generale sau pana la tratarea afectiunilor acute.
2 . Educatia sanitara stomatologica
Educatia sanitara stomatologica trebuie sa fie individualizata in functie de capacitatea
educationala a bolnavului, de experienta lui stomatologica. Se va trece in revista valoarea
tratamentului protetic prin proteze mobile argumentand solutia aleasa, etapele si sedintele
clinice, durata tratamentului, sau costul lui. Este necesara instalarea unei increderi reciproce de la
inceput prin comunicarea verbala  si nonverbala pe care medicul o impune.
3 . Pregatirea preprotetica loco-regionala
Edentatia totala determina aparitia disfunctiei SDM, la nivelul ATM si a sistemului neuro-
muscular. De aceea se instituie un tratament adecvat in urma fixarii diagnosticului corect si acolo
unde este cazul se aplica:
 tratamente fizioterapice: diatermie si ultrasunete pentru vasodilatatie profunda, infrarosii
pentru dilatatie superficiala, ionizari cu substante calmante, plisnite locale calde, masaje
musculare.
 - tratamentul kinetoterapic sau terapia prin exercitii, determina relaxarea musculaturii
hipertone, educarea pentru noi tipare de miscari mandibulare optime tratamentului protetic si
obtinerea de relatii mandibulo-craniene corecte.
 - tratamente protetice provizorii ce urmaresc pozitionarea corecta mandibulo-craniana statica
si dinamica, pozitionarea corecta a condililor mandibulari in ATM, contractii musculare
echilibrate si crearea de noi tipare de dinamica mandibulara.

4 .Pregatirea preprotetica locala

Edentatia totala veche, neprotezata de mai mult timp, impune o pregatire locala la nivelul
cavitatii orale in functie de situatia clinica prezenta.

a) Tratamente medicamentoase administrate general: vitaminoterapie, tratament de sustinere a

metabolismului osos.
b) Tratamente fizioterapice pentru fibromucoasa, mucoasa cavitatii orale si a osului
subiacent.Ele au avantajul ca reduc edemul local, congestia mucoasei si lasa campul protetic la
valorile optime pentru amprentare.

Pregatirea proprotetica -tratament specific. Urmareste pregatirea cimpului protetic catre

tratamentul protetic propriu-zis. Sunt necesare modelele de studiu pe care se vor nota aspectele
legate de toate interventiile protetice .

1. Interventii chirurgicale asupra mucoasei

a) Frenectomi,frenoplastia sau frenotomia
Frenul labial inserat aproape de creasta edentata impiedica extinderea protezei si favorizeaza
leziunile de decubit.
Frenul lingual inserat prea aproape de creasta edentata sau este inserat in evantai favorizeaza
dislocarea piesei protetice .

b) Bridele laterale inserate prea aproape de muchia crestei.

Aceste formatiuni anatomice impiedica extinderea protezei totale si micsoreaza suprafat de
sprijin muco-osos.

c) Plastia santurilor vestibulare sau linguale

Sunt indicate in atrodii mari ale crestelor edentate si in special la madibula in vederea obtinerii
unei creste alveolare edentate cu o inlatime de minim 5mm.

d) Cresta balanta
zona de hiperplazie fara asprect inflamator ,localizat de obicei in zona frontala,ca rezultat a unei
presiuni continue si indelungate asupra osului datorate protezei incorect adaptate.
Corectarea acestei leziuni poate produce reducerea inaltimii santului vestibular.

e) Hiperplazia inflamatorie papilara palatina-apare la pacientii vechi purtatori de proteze,

de etiologie iritatv-mecanica cronica .
Este necesar examen histopatologic dupa excizie.

f) Fibromatoza tuberozitara
Hiperplazia mucoasei crestei retroalveolare in reg retromolara maxilara, cauzata de traumatisme
masticatorii
2. Tratament ch. Al substratului osos
a) Alveoloplastia crestelor alveolare edentate
Indicati: proces alveolar edentat neregulat-exostoze, creasta alveolara ascutita -lama de cutit
Scop :remodelarea supirtului osos in vederea protezarii mobile
Ca dezavantaj: reducerea considerabila a inaltimii si latimii crestei alveolare.

b) Tuberoplastia
Scop:imbunatatirea inchiderii marginale posterioare la pacientii cu santul retrotuberozita
desfiintat de o atrofie osoasa accentuata.
Se aplica rara.

c) Plastia modelanta a torusurilor

Cazurile in care prezenta torusului nu permite stabilizarea unei proteze
Dupa rezectia modelanta se indeparteaza excesul de mucoasa si se recomanda aplicarea imediata
aprotezelor sau placileor de protectie pentru a evita formarea hematoamelor.

d) Rezectia modelanta a osteotoamelor periferice

Localizate cel mai des vestibular. De obicei nu necesita tratament, doar in caz ca dimensiunea
mare provoaca probleme functionale .

24. Proteza totală mobilă, caracteristica elementelor componente.

Proteza totală este un corp fizic care reface morfologia şi tinde să reabiliteze parţial funcţiile
aparatului dento-maxilar.
 bază, specifică pentru maxilar şi mandibulă;
 şei;
 arcade artificiale (dinţii artificiali).

Baza protezei maxilare

Este formată din placa protetică şi din şei.
Baza protezei are două suprafeţe:
1. Una internă (mucozală) care are raporturi cu mucoasa fixă ce acoperă zona de sprijin a
câmpului protetic. Prezintă în negativ un relief identic cu cel al mucoasei, obţinut prin
amprentare şi clasic nu se lustruieşte;
2. Alta externă, orientată către cavitatea bucală, care prezintă contact intermitent cu limba.
Această faţă trebuie să fie bine lustruită pentru a nu leza limba şi pentru ca alimentele
lipicioase să nu adere de ea.
Placa protetică
Are contact intim cu bolta palatină, este cuprinsă între bazele crestelor alveolare şi distal de-a
lungul zonei „Ah” unde realizează închiderea distală a protezei, terminându-se pierdut, cu
grosime redusă. Este considerată elementul de legătură între şei.
Şaua protezei
Constituie suportul arcadei dentare artificiale, acoperă crestele alveolare pe versantele
vestibulare şi palatinale, unde, la baza ultimului, se continuă cu placa palatinală. Distal, de
fiecare parte, acoperă tuberozităţile maxilare în totalitate. Ea în parte reface şi apofiza alveolară
dispărută şi mimează şi parodonţiul (gingia) de acoperire.
Şaua prezintă două feţe:
 una mucozală, în contact cu mucoasa câmpului protetic şi nelustruită;
 alta externă, lustruită.
Şi două versante:
 vestibular;
  oral (palatinal).
Marginea liberă a şeilor are raporturi cu zona de mucoasă neutră, situată în fundul de sac
vestibular, unde este etanşeizată proteza, determinând succiunea totală a ei. Marginea liberă are o
formă rotunjită, cu grosime de 1,5 - 2 mm, variază în funcţie de forma şi mărimea fundului de
sac pe care îl urmăreşte, realizând extinderea funcţională a limitelor vestibulare ale protezei.
La nivelul frenului buzei superioare şi bridelor laterale, marginea protezei ocoleşte aceste
formaţiuni permiţând mişcarea lor liberă.

Baza protezei totale mandibulare

Este formată doar din şaua protezei. După unii autori, versantul lingual al şeii este considerat
placă protetică, numit şi placă linguală.
Şaua protezei
Acoperă versantele vestibulare şi linguale ale crestelor alveolare, distal, de fiecare parte, acoperă
treimea anterioară a tuberculului piriform. Nu va depăşi această treime pentru că inserţia
ligamentului pterigo-mandibular ar mobiliza proteza.
Şaua protezei prezintă o faţă internă (mucozală) în contact cu creasta alveolară şi o faţă
externă lustruită care prezintă două versante:
 vestibular, care este modelat plan sau uşor concav;
 lingual, care este modelat plan pentru a nu lua prea mult din spaţiul vital al limbii. După
Schreinemakers acest versant ar trebui modelat concav pentru a crea spaţiu pentru
limbă, care aşezându-se peste proteză contribuie la etanşeizarea externă a protezei.
Marginea liberă a şeii, de formă rotunjită, cu grosime de 1,5 - 2 mm, variază în funcţie de
mărimea şi forma fundurilor de sac vestibular şi respectiv lingual, ocoleşte frenul buzei
inferioare, bridele laterale şi frenul limbii, permiţând mobilitatea acestor formaţiuni.
Marginea versantului lingual este mai subţire comparativ cu marginea vestibulară lucru impus de
dimensiunile fundurilor de sac sublinguale şi paralinguale.

Dinţii artificiali
Refac protetic dinţii naturali pierduţi prezentând aceleaşi caracteristici pe care le-au avut
aceştia.Trebuie să îndeplinească o serie de condiţii:
1. Funcţionale şi fiziologice:Eficienţă masticatorie; Aspect estetic rezonabil, cu posibilităţi de
individualizare; Rezistenţă mecanică la solicitările funcţionale şi parafuncţionale cât şi la
impactele ocazionale;Fonaţie corespunzătoare; Refacerea estetică prin susţinerea părţilor
moi; Absenţa nocivităţii locale şi generale.
2. Igienice:Să poată fi dezinfectaţi; Să permită o igienizare corectă; Să nu prezinte suprafeţe
poroase şi fenomene de îmbătrânire; Să absoarbă o cantitate cât mai redusă de apă; Să nu
permită dezvoltarea agenţilor patogeni în suprafaţă sau profunzime.
3. Tehnologice:Realizare tehnică simplă; fixare durabilă în bazele protezelor; Posibilităţi de
reparare şi reoptimizare.

Clasificarea dinţilor din punct de vedere al materialului din care sunt confecţionaţi:
a) Dinţi artificiali din mase plastice
b) Dinţi artificiali din mase ceramice
c) Dinţi artificiali din metale
d) Dinţi artificiali micşti: metalo-plastici sau metalo-ceramici
Alegerea unui anumit tip de dinte artificial trebuie să se facă individualizat, pentru fiecare
pacient în parte, pentru a se obţine cel mai bun compromis între funcţie, stabilitate şi confort. În
stabilirea unei decizii se va ţine seama de următoarele:
 Statusul general al pacientului;
 Vârsta lui;
 Sexul
 Gradul de coordonare neuro-musculară;
 Calitatea câmpului protetic şi raportul dintre creste;
 Experienţa pacientului cu un anumit tip de dinţi artificiali;
 Pretenţiile sale estetice.
Dinţii se realizează cel mai frecvent pe cale industrială (prefabricaţi) şi se găsesc în comerţ intr-o
gamă foarte variată de forme, mărimi şi culori.

25. Fixarea, stabilitatea și echilibrul protezei totale mobile, definiție,

caracteristica, importanța practică.
FIXAREA

Reprezinta mentinea protezei pe cimp protetic in stare de repaus fiziologic relativ (postura ) a
mandibulei / in afara functiei.

STABILITATEA
Prin termenul ”stabilitatea protezei totale mobile ” se are in vedere mentinerea protezei totale
mobile pe cimpul protetic in timpul functiilor , cu exceptia functiilor de contact dento-
dentar(functia de masticatie si deglutitie)

ECHILIBRUL protezei totale pe cimp protetic

Prin termenul de ”echilibrul protezei totale mobile ” se intelege mentinerea protezei totale
mobile pe cimpul protetic in timpul functiilor , inclusiv a functiilor de contact dento-dentar
(functia de masticatie si deglutitie).

26. Factorii obișnuiți de fixare și stabilizare a protezei totale mobile,

caracteristica, importanța practică.

Factorii obişnuiţi de menţinere au fost denumiţi şi factori biologici; ei sunt reprezentaţi de:
succiune, adeziune, tonicitatea musculară, presiunea atmosferică, deglutiţie.

Factorii obişnuiţi de stabilitate sunt reprezentaţi de: retentivitatea anatomică, situarea arcadei
artificiale în zona neutră, coincidenţa dintre relaţia centrică şi poziţia de intercuspidare maximă
şi de repartizarea echilibrată a presiunilor pe toată suprafaţa zonei de sprijin.

Factori obisnuiti de fixare

a) Succiunea: este fenomenul fizic de reţinere a unui corp ce este aşezat peste un altul cavitar,
între care se crează o presiune negativă.
Explicaţia fenomenului: aerul din cavitatea formată de pereţii interiori are o presiune mai mică
decît cea atmosferică. Diferenţa dintre presiunea atmosferică şi cea a aerului din interiorul
cavităţii reprezintă forţa care împinge cele două corpuri să rămînă în contact.
Valoarea fenomenului de succiune este mai mare cînd: 1) diferenţa dintre presiunea atmosferică
şi presiunea aerului din interior este mare; 2) volumul spaţiului închis între cele două suprafeţe
este mai mare.
Acest fenomen este aplicat la proteza totală (în cpecial la cea superioară), dacă marginile
protezei realizează o etanşiezare foarte bună la nivelul fundurilor de sac, iar la maxilă şi în zona
de trecere de la palatul dur la palatul moale.
b) Adeziunea: este reprezentată de forţa de atracţie intermoleculară ce se manifestă la nivelul a
două suprafeţe puse în contact, între care există o peliculă de lichid.
Valoarea forţei de adeziune creşte în funcţie de următoarele elemente: 1)mărimea suprafeţelor, 2)
paralelismul suprafeţelor, 3) grosimea redusă a stratului de lichid şi 4) viscozitatea lichidului.
Forţa de adeziune la maxilar are valoarea mult mai mare decît la mandibulă, datorită
dimensiunilor diferite a celor două cîmpuri protetice. Fenomenul de adeziune apare dependent de
fidelitatea materialului de amprentare.

c) Tonicitatea musculară. Muşchii de la periferia cîmpului protetic vin în raport cu proteza.

Muşchii buccinatori şi orbicularul buzelor prezintă fibre orientate în direcţie orizontală, paralel
cu suprafeţele versantelor vestibulare ale şeilor. Contracţia acestor muşchi aplică intim buzele şi
obrajii pe versantele şeilor protezei, menţinînd – o astfel în contact cu suprafaţa cîmpului protetic
d) Presiunea atmosferică. Presiunea atmosferică este prezentată fiind evaluată la 760 mm/cm2 .
Valoarea creşte cu mărimea suprafeţelor, este mai mare pentru proteza superioară.
e) Deglutiţia. Este un act reflex care se produce în relaţia centrică. Protezele sunt împinse pe
suprafeţele cîmpurilor protetice datorită contactului ocluzal dintre cele două arcade dentare
artificiale. Coincidenţa dintre poziţia de intercuspidare maximă şi relaţia centrică, constituie un
element principal ca protezele să fie aşezate de fiecare dată într-o singură poziţie.

27.Factorii excepționali de fixare și stabilizare a protezei totale mobile,

caracteristica, importanța practică.
Factorii excepţionali, denumiţi şi factorii mecanici, sunt reprezentaţi de: succiunea limitată
(camerele de vid, linia americană şi ventuza de cauciuc), proteze cu magneţi, arcurile
intermaxilare, implantele, prafurile şi pastele adezive.

-Arcurile intermaxilare
-Succiunea limitata
-Prafurile si pastele adezive
-Implanturile aloplastice

Arcurile intermaxilare

 Sunt reprezentae de două resorturi (spirale) cu lungimea de 6-8 cm,diametrul de 2

mm,sunt realizate din sîrmă de oțel inoxidabil cu d-0,3-0,4 mm.Extremitățile sunt fixate
pe versantul vestibular în zona premolarilor.
 Sferele jugale –sfere (din cauciuc,metal,farfor)amplasate pe versantul vestibular.
 Barele din plumb –sunt incluse in baza protezei
 Suporți sublinguali –din sîrmă ,sau din acrilat (ca o extensie a bazei)
 Aripioare rigide sau elastic –sunt amplasate în spaț. Retromilohioidian

Succiunea limitată
Camerele cu vid-sunt realizate pe suprafața mucozală,prezintă diferite forme. Sunt obținute prin
diferite tehnici:
  Sistemul CAmba –sunt utilizate folii din cauciuc care se introduce în canaluri
realizate în baza protezei
 Gravajul Frankfurt(linia americană)-cuprinde întregul palat.
 Inelul de compresie Hentz-vizează zona centrală de sprijin
 Indiguirea distal
 Căptușirea cu materiale rezilente(elastic)
 Ventuze și camerele cu venil

Prafurile și pastele adezive

Sunt depuse pe supafața mucozală a protezei,în contac t cu saliva formează o pastă
mucilaginoasă care mărește forțele de coeziune a peliculei de salivă care la rîndul mărește forța
de adeziune.

Implanturile aloplastice

 Implaturi endoosoase –sunt amplasate in masivul osos si prin diferite procedee servesc
pentru fixarea sau ancorarea protezelor dentare.
 Implanturi subperiostale.

28.Metodele mecanice de fixare și stabilizare a protezei totale mobile,

caracteristica, importanța practică.
Sunt cele mai vechi metode de fixare.
*Arcuri intermaxilare - plăcuțe inguste din aur capetele carora se fixau intr-un mod special în
bazele protezelor, în zonele dintilor laterali.
Trauma mecanica a mucoasei obrajilor.
Retentia alimentelor necesita o igiena riguroasa.
*Spirale - au inlocuit arcurile. Prin elasticitatea lor actionau asupra protezelor cu o anumita forta
in plan vertical si in asa mod ajuta la fixarea lor pe maxilare. Dar nu asigurau indeajuns fixarea
protezelor. Dar si forta lor actiona permanent, prin bazele protezelor, asupra campului protetic ce
activa procesele de atrofie atat ale mucoasei, cat si ale apofizelor alveolare.
Muschii ridicatori mereu se aflau intr-o stare de tonizare si intr-o perioada scurta oboseau.
La fel retentia alimentelor.
*Îngrelarea protezei la mandibula prin inlocuirea dintilor artificiali din acrilat cu dinti din
aliaje inoxidabile (mai des la molari), ori confectionarea bazei protezei metalice integre.
Deseori declanseaza procesele reductive ale campului protetic.
În aceste cazuri se utilizeaza si fizarea protezei totale cu ajutorul radacinilor artificiale din
ceramica sau acrilat, care sunt fixate in baza protezei, si care se confectioneaza dupa forma
alveolei artificiale.
*Confectionarea protezei metalice integre & *Fixarea protezei cu ajutorul radacinilor
artificiale - descris mai sus
*Prin intermediul implantarilor - proteza aplicata pe pilonii implantului.
29.Metodele biomecanice de fixare și stabilizare a protezei totale mobile,
caracteristica, importanța practică.
La baza acestor metode se afla utilizarea unor formatiuni anatomice, ce asigură retentia
anatomica a protezei totale.
*Inaltimea, forma si volumul apofizelor alveolare
*Caracterul versantelor
*Bolta palatina
*Tuberozitatile maxilare
*Prezenta exostozelor
*Aplicarea crosetelor gingivoalveolare, cand apofiza alv in zona anterioara a maxilei nu numai
ca este pronunțată, dar se combina si cu o inclinare vestibulara exprimata.
Se pot folosi la maxila cand tuberozitatile maxilare sunt bine exprimate.
Pt ameliorarea fixarii protezei inferioare Kemeny a propus asa tip de croșete din acrilat care se
unesc cu baza protezei printr-o pârghie metalică elastică. Pîrghia trece peste linia oblică internă
si se situeaza in zona retroalveolară. Cu acelasi scop Betelman a propus utilizarea spatiului
sublingual, unde de la baza protezei (marginea ei mediana) pornesc *aripioare din acrilat.

30.Metodele fizice de fixare și stabilizare a protezei totale mobile,

caracteristica, importanța practică.
Se bazeaza pe folosirea unor fenomene fizice prin intermediul carora se amelioreaza mentinerea
protezelor pe maxilarele edentate.
În cadrul acestor metode se refera mai mult la folosirea spatiului rarefiat si a respingerii
magnetice.
*Crearea spațiului rarefiat / camera vid - se bazeaza pe diferenta presiunii atfmosferice si cea
de sub baza protezei. Pt asta in vaza protezei pe suprafata interna se creaza o camera, localizarea
careia poate varia (de regula la mijloc in centrul de greutate). În prezenta unui torus camera
necesită circumscrierea formațiunii osoase.
La nivelul apofizei mandibulare camera se crează in dreptul M2 pt o perioada de acomodare
catre proteza.
Camera se face prin izolarea zonei respective prin aplicarea unei folii metalice pe model in
aceasta zona, de obicei 1-2mm grosime, in timpul confectionarii protezei.
Efectul vidului se micsoreaza pe masura ce camera se umple cu fibromucoasă hipertrofiată sau
de hiperplazia fibromucoasei.

*Disc de cauciuc- pt asigurarea fixării protezei, care se fixeaza pe supraf mucozala a protezei.
DIametrul e de 1,5cm si se fixeaza in baza protezei prin intermediul unei capse.
Consecinte - inflamatii ale mucoasei, uneori chiar si perforarea bolții palatine.

*Utilizarea placutelor magnetice de forma cilindrica sau in forma de”U” - plăcuțele

magnetice sunt incluse in bazele protezelor la nivelul PM si M, bilateral, asigurand astfel fixarea
protezelor pe campurile protetice neretentive. Polii magneților de acelasi sens se plaseaza față în
față. Forma si localizarea magnetilor trebuie aleasa minutior, pt a preveni apropierea polilor
opusi cu proprietate de atractie, ce se poate intampla la miscarea laterala a mandibulei.
Greutatea magnetilor - 20-40g.
Dozarea necorespunzatoare a fortei magnetice de respingere poate fi neeficientă avand
consecinte nocive.
Apare posibilitatea de remagnetizare pe parcurs.
In caz de edentatie totala unimaxilara doi magneți pot fi incorporati in proteza, iar altii doi se
implantează subperiostal, bilateral.

31.Metoda biofizica de fixare si stabilizare a protezelor totale,caracteristica,importanta

practica.

La baza acestei metode a fost pusa aplicarea legilor fizice de creare a unui vid pe toata suprafata
protezei datorita inchiderii marginale circulare a protezei ce vine in contact cu fibromucoasa
activ mobila a plicei trecatoare.

Metoda biofizica este una din metodele de baza ce asigura stabilitatea si mentinerea protezei
totale pe cimpul protetic in asociere cu metoda biomecanica.Metodele mecanice si fizice fiind
utilizate ca adjuvanti in cazul in care este imposibil obtinerea stabilitatii si mentinerii protezei
prin metodele ce se bazeaza pe principiile biologice

Astfel sigur ca conceptual sau mecanismul primar a metodei biofizice este crearea unui vid intre
cimpul rpotetic si suprafat protezei ca urmare a inchiderii marginale a acesteia in zona mucoasei
te trecere,insa ca fenomene suplimentaree a metodei biofizice sunt succiunea si adeziunea

Succiunea - este fenomenul fizic de reținere a unui corp așezat peste un altul prin crearea între
ele a unui spațiu rarefiat (presiiune negativă).Diferența dintre presiunea atmosferică și cea din
interiorul acestui spațiu ,reprezintă forța care asigura contatul dintre aceste două
corpuri.Fenomenul dat se produce prin închiderea(etanșierea)marginală la marginea liberă a unui
corp (proteza)și deformabilitatea corpului (protezei)care asigură expulzarea aerului și obținerea
presiunii negative.

Închiderea marginal se realizează:

 La maxilă mucoasa neutră de la nivelul fundului de sac vestibular ,mucoasa mobilă a
obrajilor și buzelor,mucoasa neutră în zona de trecere de la palatul dur la palatul
moale.
 Mandibulă-mucoasa neutră de la nivelul fundului de sac vestibular și lingual,mucoasa
mobilă a obrajilor ,buzelor și planșeului bucal,mucoasa treimii anterioare a
tuberculilor piriformi.

Explicaţia fenomenului: aerul din cavitatea formată de pereţii interiori are o presiune mai mică
decît cea atmosferică.
Diferenţa dintre presiunea atmosferică şi cea a aerului din interiorul cavităţii
reprezintă forţa care împinge cele două corpuri să rămînă în contact.
Valoarea fenomenului de succiune este mai mare cînd:
1) diferenţa dintre presiunea atmosferică şi presiunea aerului din interior este mare; 2) volumul
spaţiului închis între cele două suprafeţe este mai mare.
Acest fenomen este aplicat la proteza totală (în cpecial la cea superioară), dacă
marginile protezei realizează o etanşiezare foarte bună la nivelul fundurilor de sac, iar la maxilă
şi în zona de trecere de la palatul dur la palatul moale.

Adeziunea este forța de atracție între molecule diferite :salivă-rășină acrilică,salivă-mucoasa

cîmpului protetic.
Adeziunea reprezintă atracția dintre 2 suprafețe aflate în contact foarte strîns,determinată de
forțele intermoleculare care acționează la distanțe relative mici.

Coeziunea este atracția care apare între moleculele de același tip sau între atomi,este
proprietatea substanțelor solide,lichide și gazoase de a se menține unite.

Adeziunea are o valoare direct proporțională cu mărimea suprafețelor aflate în contact,este cu atît
mai mare cu cît contactul bazei protezei cu mucoasa de sprijin este mai intim.
In concluzie, adeziunea depinde de:
- punerea în contact a două suprafeţe solide foarte asemănătoare;
- existenţa unui strat subţire de lichid (saliva) între ele;
- aceste suprafeţe trebuie să aibă o tensiune superficială suficient de mare, care să permită
umectarea suprafeţelor;
- unghiul de contact dintre lichid şi suprafaţa solidă trebuie să fie nul sau extrem de mic.
Adeziunea la proteza totală apare mai ales la pacienţii edentaţi total cu o boltă plată.
Suprafeţele verticale maxilare nu favorizează apariţia fenomenului de adeziune.
La mandibulă, în majoritatea cazurilor există o mică suprafaţă de adeziune.

Carte - Adeziunea: este reprezentată de forţa de atracţie intermoleculară ce se manifestă la

nivelul a două suprafeţe puse în contact, între care există o peliculă de lichid.
Valoarea forţei de adeziune creşte în funcţie de următoarele elemente:
1)mărimea suprafeţelor,
2) paralelismul suprafeţelor,
3) grosimea redusă a stratului de lichid
4) viscozitatea lichidului.
Forţa de adeziune la maxilar are valoarea mult mai mare decît la mandibulă,
datorită dimensiunilor diferite a celor două cîmpuri protetice.
Fenomenul de adeziune apare dependent de fidelitatea materialului de amprentare

32.Zona de sprigin a cimpului protetic edentate total la maxilla,caracteristica,importanta

practica
La general
Cimpul protetic edentate total este alcatuit din tesuturile pe care proteza le acopera si cu care
vine in contact.
Cimpul protetic este impartit in doua zone differentiate din punct de vedere clinic si morphologic
fiecare zona avind o importanta speciala in functionalitatea protezei.

Cele doua zone ale cimpului protetic edentate toal sunt:

Zona de sprijin formata din componenta osoasa si fibromucoasa fixa.Zona de sprijin este
suprafat pe care se sprijina proteza si care preia maximul de presiuni rezultate in cazul fucntiilot
si parafunctiilot ADM.Ia suporta fortele vertical,orizontale si de forfecare dare are oreceptie mai
redusa decit ligamentele dentoalveolare incit transmiterea de tip mucosos este nefiziologica
Suprafat zonei de sprijin a maxilei este de doua ori mai mare decit a mandibulei ceea ce
insemana ca fortele exercitate pe o unitate de suprafat la mandibular sunt de doua ori mai mare
decit la maxilla,ceea ce explica atrofia mai severe la mandibula.
Zona de succiune(de inchidere marginala) este situate la periferia zonei de spijin si are o
suprafata mai redusa fiind alcatuita de mucoasa aflata in fundurile de sac vestibular si lingual
si de o parte a mucoasei mobile a obrajilor,limbii si buzelor ce iau contact cu proteza.In
zonele de succiune trebuie subliniata existent unei benzi de 1-3 mm(uneori o linie) la trecerea
dintre mucoasa fixa si cea mobile,numita mucoasa pasiv mobile sau zona neutral.In acest
sens deosebit de important este si trecerea de la palatal dur la palatal moale cu rol important
la inchiderea marginala a protezelor totale superioare.

Zona de sprijin la maxilla

1.Crestele osoase reziduale
2.Tuberozitatile maxilare
3.Bolta palatine
4. Fibromucoasa

1.Rezulta din procesul alveolar dupa pierderea dintilor avind o morfologie individuala in fucntie
de etiologia,cronologia si modul in care s-au facut extractiile

Înălţimea:
*joasă (mai putin de 6mm),
*medie 6-12mm
* înaltă. 13-15mm
Creasta prezinta o muchie(coama),doua versante(extern si intern)
Versantul extern al crestelor alveolare edentate poate prezenta trei aspecte:
*Creastă retentivă vestibular - asociate cu o bolta adanca
*Creastă neretentivă vestibular asociate cu o boltă plată
*Creastă neutră - cu bolta de inaltime medie

Lăţimea: îngustă, medie, lată, hipertrofiată, atrofică.

In sectiune poate avea aspect:

*oval
*triunghiular
*patrat rotunjit
*ascutita(muchie de cutit),nefavorabila protezarii deoarece fortlee verticale se descompun si duc
la destabilizarea protezei

Resorbtia si atrofia crestelor alveolare sunt continuie dar mai lente la nivelul frenualui labial
superior si a frenurilor bucale ceea ce atrnasorma creasta alveolara sub forma de
pentagon.Atrofia la maxila este de tip centripet(concentrica)-mai intii are loc atrofia placii
externe apoi catre cea interna.

Forma crestelor poate fi:

*pentagon
*U,V
*asimetrice
*semicerc

2.Tuberozitatea maxilara se afla in zona posterioara a crestei alveolare maxilare,spre suprafata

externa a osului,poate lipsi datorita extractiei laboriase a M3,m2 SAU POATE FI STEARSA.
 Are trei poli
*vestibular
*distal
*caudal(inferior) cu rol in protezare

NB-tuberozitatile prea retentive in sens sagital si transversal precum si cele procidente(dezvoltat

polul caudal) se corecteaza chirurgical.
Tuberozitatile maxilare se acopera integral de catre baza protezei totale ce trebuie sa ajunga pina
la santul pterigomaxilar(intre polul distal si cirligul apogfizei pterigoide).
tuberozitatile sunt considerate zone biostatice deoarece nu prezinta procese marcate de atrofie si
rezorbtie

3.Bolta palatina-alta zona biostatica

Palatul dur este suportul osos al boltii palatine
*palat primar-oasele incisive-unirea lor cu treimea anterioara a palatului dur,la niveul incisivilor
laterali drept si sting da sutura incisiva
*palatul secundar –procesel palatine ale maxilei si lamele orizontale a osului palatin formeaza
sutura palatina transversa aflata in dreptul M2 superior.

Gaura palatina mare si gaura incisiva trebuie menajata de presiuni.

Pe marginea posterioara a palatului se afla spina nazala posterioara-unirea lamelelor orizontale a
osului palatin,in plan sagital avem sutura palatina media,care continua cu sutura intermaxilara
anterior si cu creasta vomerului posterior.

Marginea posterioară a bolții este formată din limita distală a lamelor orizontale ale oaselor
palatine. Pelinia mediană această margine prezintă o proeminență osoasă — spina nazală
posterioară — acoperită de mucoasă și care poate fi palpată. Proteza totală maxilară trebuie să se
întindă până la această marpine, fără să o depășească mai mult de 1-1,5 mm.
În zona anterioară a bolţii, în urina atrofiei maxilare, se poate ajunge la spina nazală anterioară.

Intre bolta palatina si crestele alveolare se distinge o angulatie moderata.

De-a lungul suturii medio sagitale poate exista o proeminenta osoasa numita torus,sistematizata
dupa Landa in functie de extindere si topografie in:
*torus mic 3mm
*torus mediu 3-5 mm
*torus mare –mai mare de 5 mm
*torusuri unice sau mulptiple
toate sunt acoperite de o mucoasa subtire,ischemiata ce duc la leziuni de decubit daca bza nu
este foliata
geneza lor nu se cunoaste-factori genetici,hiperactivitatea centrilor de osificare a suturii
medie,factori mecanici,etc.
Pozitia distala a torusului impeidica inchiderea marginala la niveul Ah(limita dintre palatul dur si
palatul moale,aici are loc inchiderea marginala posterioara a protezei

Importanta Fiind acoperit cu o mucoasă subțire,sensibilă și depășind două zone cu reziliență

msicrescută, acoperirea intimă a acestei formaţiuni favorizează apariția frecventă a leziunilor de
decubit și producerea fracturării protezei maxilare. În consecință, se recomandă întotdeauna
folierea modelului în această zonă.
Torusul maxilar mai are importanţă protetică atunci când vine în contact sau
intersectează linia de reflexie a vălului palatin. Aşa cum vom vedea, această linie (denumită
„linia Ah“) este locul celei mai importante închideri marginale a protezei
superioare. Intersectarea torusului palatin prin polul său posteriorcu această linie creează mari
dificultăți stomatologului în încercareadea obțineo etanșeizare a protezei
la acestnivel.

Suprafata de sprijin adaugata de bolta palatina mareste adeziunea protezei si permite repartizarea
presiunilor cu o forta mai mica pe o unitate de suprafata.

In sectiune frontala avem diferite forme si adincimi,adincimea medie fiind de 15-17 mm,iar
dupa forme
*adinca(ogivala)la pacienti cu anomalii ADM,obiceiuri vicioase,tulburari functionale
*medie( forma U)-benefica protezarii,forma se opune fortelor verticale si orizontale si impiedica
dislocarea protezei
*plata,stearsa-ca urmare a resorbtiei fiind intilnita la pacientii edentati neprotezati sua protezati
necorespunzator,pacientii parodontopati,etc

4.Firbomucoasa –acopera subtratul osos,cel dur dar si tesuturile moi,epiteliu pav pluri cu lamina
proprie si corion ce alcatuieste tesutul submucos avind glande,vase si nervi plus face legatura cu
periostul.

Mucoasa fixa (fibromucoasa aderenta) cu rezilienta redusa si care stabileste contactul direct cu
baza,se afla la nivelul boltii,crestelor alveolare si tuberozitati.Mucoasa fixa este puyternic
aderenta ,lipsita de insertii musculare si prezinta keratinizare atit in cazul pacientilor
neprotezati(contactul cu alimentele) cit si la cei protezati datorita presiunilor si fortelor exercitate
de proteza(forte de frecare)

Această mucoasă conține:

a)un epiteliu de de tip pavimentosstratificat, care are:
— un strat bazal sau germinativ cu celule turtite cu nucleu voluminos;
— corpul mucos al lui Malpighi, format din mai multe straturi de celule poliedrice;
— unstrat superficial de celule aplatizate.
b) corionul, țesut conjunctiv ce conține:
— unstrat reticulo-papilar cu prelungiri care pătrund în epiteliu;
— unțesut conjunctiv mai bine reprezentat, care poate adera la periost.
Corionul poatefi dens şigros,aderent la periost, la nivelul rugilor palatine(regiune suport de presiuni
pentru zdrobirea alimentelor cu ajutorul limbii).
Sub această mucoasă există țesuturile submucoase bogate în țesut glandular și adipos. La maxilar ele sunt
bine reprezentate în regiunea premolarilor(între sutura întermaxilară şicreasta edentată)sau a molarilor (tot
pe palat, între tuberozitate şi linia mediană).
Existenţa stratului submucos permite fibromucoasei să se deplaseze pe planurile profunde. Aceasta are
deci o reziliență crescută,

Mucoasa palatina se imparte in:

* zona anterioara 1/3 anterioara este puternic aderenta la os prin periost,la acest nivel se afla
papila incisiva ce protejeaza gaura omonima cu formatiunile ce o parasesc,este zona ce de obicei
se foliaza pentrua o feri de presiuni si mai avme si rugile cu rol in fonatie.Mucoasa la acest nivel
are o rezilienta redusa de 0,1-0,2 mm.
*zona medie-mucoasa neteda,subtire,aderenta de os,este tipul de mucoasa prezenta si pe rafeul
median ce acopera sutura ,si este necesar folierea
*zona posterioara 1/3 post,zonele lui Schroder-mucoasa cu rezilienta crescuta datorita grosimii
mari a stratului submucos,avem numeroase glande salivare mici(aaprox 250)
,este favorizata adeziunea protezei datorita succiunii,,La limita distala a acestei zone spre palatul
moale se afla cele doua fovee palatine,doua depresiuni mici cu rol in delimitarea palatului dur de
cel moale.In regounea premolarilos se gasesc si zonele lui Lejoeux bogate in tesut adipos

Zona glandulara a lui Schröder În regiunea molarilor se afla zonele lui Schroder cu mult tesut
glandular si adipos.. Rezilienta acestei zone este crescuta. In grosimea mucoasei exista o
multime de glande salivare. La acest nivel se gasesc aproximativ 250 de orificii de deschidere ale
glandelor salivare mici. Acestea secreta mucina, fapt benefic in protezarea totala, deoarece
mucina favorizeaza mentinerea protezei pe camp.

Mucoasa crestelor si tuberozitatii are o rezilienta de aprox 0,2 mm cu avriatii,la nivelul

verstantului palatinal avel acelasi tip de mucoasa ca si in treimea medie a boltii,mucoasa
fibroasa,aderenta la os.In cazul apcientilor protezati incorect aceasta mucoasa suporta presiuni
mari si forte de frecare ce duce fie la subtierea acesteia sau fie hipertrofia cu pierderea aderentei
osteoperiostale ce duce la instabilitatea protezei.Astfel apar creste balante ce sufera procese
inflamatorii iar suportul osos distanta de proteza un proces de resorbtie.Aceste creste de regula
apar in zona frontala si au o rezilienta crescuta. Alta cauza de dezvoltare a cestei formatiuni este:
* În caz că mucoasa nu urmează în evoluția saatrofia osoasă, deasupra crestei alveolare(în
special frontale) rămâne unstrat de mucoască balantă („creastă de cocoș“), ce pune mari
problemela amprentareași apoi la stabilizarea protezei, necesitând de multe ori excizia
chirurgicală preprotetică.

33.Zona de inchidere marginala a cimpului protetic edentate total la

maxilla,caracteristica,importanta practica

1.Mucoasa pasiv mobile

2.Mucoasa mobile
3.Zonele functionale

La nivelul mucoasei pasiv mobile se realizeaza inchiderea marginala a protezei totale pe fata
interna a protezei deoarece se poate creea la acest nivel succiunea:mucoasa pasiv mobile are
mobilitate redusa,resut submucos lax si lipsa insertiilor musculare
inchiderea marginal ape fata externa se face cu ajutorul mucoasie mobile ce tapeteaza buzele
,obrajii,fii mobilizata de insertiile musculare.Sensul este de a nu extinde niciodata marginile
unei proteze in zona mucoasei mobile

1.Mucoasa pasiv mobila este situate la periferia cimpului protetic la limitele suprafetei
acoperite de mucoasa fixa si la trecerea spre mucoasa mobile avind o consistenta mai laxa.Se
prezinta sub forma unei bandelete late de 1-3 mm,de-a lungul rebordului vestibular a crestei
alveolare.La nivelul fudului de sac vestibular si la limita dintre palatal dur si cel moale are
aderenta mai redusa la periost si de aceea poate fi mobilizata de medic sau in cursul miscarilor
functionale prin intermediull formatiunilor musculotendinoase din apropiere.Culoarea este un pic
mai putin intense decit cea a mucoasei mobile care este mai vascularizata. În profunzime,
mucoasa acestei zone are țesut submucos lax care ii permite sa alunece pe planul osos.Cu cat
această zonă este mai lată, cu atat fenomenul de succiune se poate instala mai usor.

2.Mucoasa mobila este reprezentată de restul mucoasei care tapetează cavitatea bucală şi care
poate fi mobilizată în toate sensurilefiindca este mucoasa obrajilor,buzelor,acopera
frenurile,bridele,fundul de sac vestibular si lingual etc. Mucoasa mobilă tapetează restul cavității
bucale, conținând o mare cantitate de țesuturi submucoase,vase,nervi, formaţiuni musculare sau
ligamente. Aceste elemente musculo tendinoase pot mobiliza mucoasa în toate sensurile.
Această zonă de mucoasă mobilă nu va putea fi acoperită niciodată de către proteză, deoarece ar
prejudicia închiderea marginală şi ar produce ulceraţii ale mucoasei şi leziuni ale musculaturii
subiacente.

3.Zonele functionale periferice

a)Vestibulara centrala Este delimitat posterior de cele două frenuri bucale (drept şi stîng) şi este
împărţit de frenul buzei superioare în două porţiuni. Evidenţierea corectă a dimensiunilor acestui
spaţiu se face prin îndepărtarea uşoară a buzei superioare şi nu prin tracţiuni energice la etapa
amprentării funcţionale.

Importanta
Grosimea lingurii individualeta acest nivel şi, respectiv, a viitoarei proteze trebuie să țină seama
de considerentele fizionomice ale cazului respectiv. În această zonă frenul buzei superioare
trebuie ocolit cu atenţie, pentru a nu mobiliza proteza. La acest nivei marginile. protezei trebuie
rotunjite și bine netezite, evitându-se astfel producerea leziunilor de decubit.

Sau
Vestibulul labial - reprezintă zona vestibulară cuprinsă între cele două frenuri bucale, fiind
împărţită în două zone, rareori simetrice, de către frenul buzei superioare.
Lăţimea fundului de sac, deci grosimea protezei la acest nivel, este în funcţie de considerente
fizionomice şi este influenţată de gradul de atrofie.

Importanta banuiesc ca e asta virgula hz - — prezența frenurilor buzei superioare şi bucale

laterale, care trebuie ocolite cu grijă pentru a se obține o bună menţinere și stabilizare
a protezei în timpul funcţiilor şi pentru a se evita apariția leziunilor de decubit.

b)Vestibulara laterala Este situat mai anterior faţă de spaţiul Eisenring. Este delimitat posterior
de apofiza zigomatico-alveolară şi anterior de frenul bucal. Acest fren este pus în evidenţă prin
tracţiunea obrazului în afară şi la etapa amprentării trebuie ocolit cu baza protezei.

Este situat mai anterior faţă de spaţiul Eisenring. Este delimitat posterior de apofiza zigomato-
alveolară şi anterior de frenul lateral (bucal).
Frenul lateral poate fi pus în evidenţă numai dacă obrazul este tras în afară.
Marginea protezei trebuie să ocolească frenul bucal, în caz contrar proteza va fi mobilizată şi se
vor produce ulceraţii şi traumatizării ale acestuia.
Dacă grosimea protezei este corespunzătoare spaţiului, atunci se asigură o bună închidere
marginală.

c) Punga Eisering Spaţiul retrozigomatic (punga lui Eisenring) este delimitat posterior de şanţul
pterigomaxilar şi anterior de apofiza zigomatico-alveolară.
Modelarea funcţională a amprentei acestei zone se face prin balansarea mandibulei într-o parte şi
alta bineînţeles după deschiderea gurii. În timpul balansării mandibulei apofiza coronoidă a
mandibulei ajunge în dreptul pungii Eisenring modificîndui lărgimea (mai ales cînd tuberozitatea
este foarte proieminentă vestibular).
Pentru realizarea unei bune menţineri a protezei în această zonă distală a cîmpului protetic este
necesar ca întreg spaţiul să fie ocupat cu baza protezei
Este o zonă cu mobilitate foarte mică, mucoasa fiind pusă în mişcare nu prin tracţiunea
obrazului, ci prin deschiderea gurii şi balansarea mandibulei dintr-o parte în alta.
Dacă grosimea protezei este corespunzătoare spaţiului, atunci se asigură o bună închidere
marginală şi pe faţa externă a protezei

In cazul atrofiei marcate a crestei alveolare, aceasta creasta zigomato-alveolara poate interfera cu
structurile campului protetic. Aceasta se situeaza aproape de coama crestei. Aici, mucoasa bucala
este foarte subtire
Suplimentar

Punga lui Eisenring

Este situata intre apofiza zigomato-alveolara si spatiul paratuberozitar. Aceasta zona este mai
larga decat cea din zona vestibulara laterala. Pe masura ce creasta reziduala se resoarbe, latimea
acestui spatiu creste. Aceasta zona ia nastere datorita incrucisarii fibrelor musculare ale
maseterului cu cele ale buccinatorului.
In miscarile de deschidere a gurii procesul coronoid coboara si ingusteaza zona pungii lui
Eisenring si zona paratuberozitara. Amprentarea acestei zone poate prezenta erori de reproducere
a acesteia.
De aceea se recomanda in amprentarea preliminara sa se introduca in aceasta zona cu ajutorul
aratatorului cate o cantitate de alginat, dupa care se aplica lingura pe campul protetic. In timpul
amprentarii pacientul va deschide si inchide gura, pt. ca procesul coronoid sa modeleze marginea
amprentei din aceasta zona.

d)Zona functionala distala cunoscută şi sub numele de zonă sau linie Ah este limita posterioară a
cîmpului protetic maxilar şi reprezintă zonă de reflexie a vălului palatin faţă de palatul dur.
Această limită posterioară este o „zonă” cînd lăţimea ei constitue o bandă neuniformă d 2-5 mm,
sau o linie, cînd banda este foarte îngustă.
Zona distală (linia Ah) este zona cea mai posterioară a câmpului protetic maxilar şi este
dominată de existenţa formaţiunilor mobile ale vălului palatin, reprezentând linia de reflexie a
vălului palatin. Zona de închidere distală este reprezentată de cele două şanţuri pterigomaxilare
şi de linia vibratorie a vălului palatin.

Limita distală nu trebuie depăşită către posterior deoarece proteza va fi mobilizată cu uşurinţă de
către mişcările vălului palatin, nemaivorbind de durerile şi tulburările fonetice care apar.
Pentru determinarea zonei de închidere distală se inspectează poziţia de repaus a vălului palatin
sau se poate executa manevra Valsalva (pacientul suflă pe nas în condiţiile în care nările sunt
pensate).
Zona de închidere distală, oricât de favorabile ar fi condiţiile de protezare, este regiunea cu cea
mai slabă închidere marginală a protezei maxilare, la acest nivel obţinându-se numai o închidere
internă (prin înfundarea marginii protezei în ţesuturile moi reziliente).
Unii autori declara ca proteza nu trebuie sa depaseasca 1-1,5 mm de la debutul acestei zone daca
aceasta este sub forma de banda,si trebuie sa fie exact la limita acestaia daca este sub forma de
linie
Landa descrie trei porţiuni ale vălului palatin în repaus sau deosebită importanţă practică:
a) o poziţie orizontală care prelungeşte aproape în acelaş plan palatul dur. În acest caz se
întîlneşte o zonă cu lăţime 2-5 mm favorabile realizării unei bune închideri marginale.
b) o zonă de înclinare oblică, în care palatul moale cade ca o perdea dincolo de marginea
posterioară a lamelor orizontale palatine. În acest caz limita posterioară a cîmpului protetic se
reduce la o simplă linie, iar foveele palatine rămîn situate posterior faţă de ea. Închiderea
marginală se face cu mare greutate.
c) o zonă de înclinaţie medie (între cea orizontală şi cea oblică) cu evidente avantaje faţă de
prcedentă.
Deoarece închiderea marginală posterioară reprezintă o condiţie esenţială pentru menţinerea
protezei totale superioare (cheia menţinerii acestei proteze), delimitarea zonei sau liniei Ah are o
deosebită importanţă.

La pronunțarea vocalei„a“ saua fenomenului „Ah“intră în acţiune ridicătorii și tensorii vălului

palatin, permițânddelimitarea prin inspecție a palatului dur de palatul moale. Această manevră
constituie un procedeu de modelare funcţională a amprentei maxilare. Delimitarea dorsală se
poate face și prin manevra inversă, de coborârea vălului palatin (manevra Valsalva), și în acest
caz se poate observa cu ușurință trecerea dintre palatul durși palatul moale,
O metodă foartesigură de delimitare a zonei distale este aceea care combină palpareacu inspecția.
Se începecu plasarea latului sondei imediat retrotuberozitat În acest loc se trasează cu creionul o
linie Curbăcu convexitatea posterioară. Se observ apoi foveele palatineși se desenează o linie
curbă, de asemenea, cu convexitatea posterioară, imediatînapoia acestor fovee
Se unesc apoiîntre eleliniile deja trasate.
Decele mai multe ori, această delimitare grafică va corespunde cu situația reală
anatomică. Pentru verificarea ei, după desenare se face și manevra Valsalva, permițând
corectarea delimitărilor corespunzătoare.

Sintetizând caracteristile zoneidistale, putem spune următoarele:

* Zona distală estesediul închiderii sau îndiguirii posterioare, denumită de Green
„posterior damming“.
* Această închidere marginală are rol esențial în menţinerea protezeitotale superioare,
de aceea i se mai spune și „cheia menținerii protezei superioare“.
* Spre deosebire de zona vestibulară, în zona distalăexistă o slabă închidere marginală
(chiar atunci când sunt condiții favo- “ rabile), din cauza prezenţei mușchilor văluluipalatin, ce
aufibre perpendiculare pe periferia câmpului protetic şi care solicită mereu această închidere.
* Etanșeizarea marginilor protezei se face numai pe partea internă (între mucoasă şi margini),
lipsind închiderea externă.

34.Zona de sprigin a cimpului protetic edentate total la

mandibula,caracteristica,importanta practica

Zona de sprijin mandibular este divizata in:

Substratul osos
*creasta alveolara reziduala
*linia oblica externa
*apfizele genii(spina mentoniera)
*linia milohioida
*torusurile mandibulare
*triunghiul retromolar
Substratul mucos
*mucoasa fixa
*zona tuberculului piriform
Creasta alveolara reziduala ,forma de parabola,se itninde de la un triunghi retromolar la altul si
face parte din corpul amndibulei si cele 2/3 anterioare ale tuberculului piriform(in 1/3 posterioara
are loc insertia fibrelor ligamentului pterigomandibular).Crestele edentate au urmatoarele
caracteristici.
*inaltimea de 48-52 mm
*latime variabila(ingusta,medie,lata,hipertrofica,atrofica
*In sectiune poate avea aspect:oval ,triunghiular, patrat, rotunjit ascutita(muchie de
cutit),nefavorabila protezarii deoarece fortlee verticale se descompun si duc la destabilizarea
protezei
*Forma crestelor poate fi:
*U,V
*asimetrice
*semicerc
Atrofia crestelor este centrifuga in detrimentul versantului lingual de aceea uneori plnaseul
bucal herniaza iar sprijinul protezei este asigurat de verstantul vestibular.
Atrofia este mai accentuata in zona frontala si la mijlocul ramului orizental al mandibulei.
In caz de resorbtie accentuata a crestei gaura mentoniera poate ajunge pe creasta endentata si in
acest caz pt protejarea fascicolului se impune folierea zonei sau corectarea chirurgicala.Atrofia
crestei este mai accentuata aici decit la maxila datorita unei vascularili mai reduse plus pierderii
mai precoce a dintilor.

Linia oblica externa aflata pe fata externa a corpului mandibueli ,de la nivelul eminentei
mentoniere pina la marginea anterioara a ramurilor cu care se continua in dreptul alveolelor
molarilor 3.aici se insera muschii pielosi cum ar fi cel coboritor a buzei inf,coboritor a unghiului
gurii,platisma si muschiul buccinator. În caz de aizofie accentuată a crestei
edentate, inserția buccinatorului se apropie de creastă și, astfel, între mucoasași periostul
care acoperă creasta, se pot găsi și fibre musculare. Linia oblicăexterna
coboară anterior în continuarea marginii anterioare a ramurii ascendente până în
dreptul găurii mentoniere.
. Deasupra acestei linii se găsesc inserțiile buccinatorului, dar dispoziţia lor se situează paralel cu
periferia câmpului protetic şi nu împiedică extensia protezeiîn această regiune

Apofizele genii-se afla de o parte si altaa liniei mediane pe fata interna a mandibulei si alcatuiesc
spina mentoniera.pe apofizele genii superioare se insera genioglosul iar pe cele inferioare
geniohioidul.

Linia milohioida-porneste de la apofizele genii de o parte si alta sub forma de o creasta osoasa
cu traiect ascendent pierduta distal de ultimul molar,mai fiind numita linia oblica
interna.Impreuna cu marginea anterioara a ramului ascendent asigurind doua laturi ale
triunghiului retromolar.In portiunea anterioara a liniei se inserva fascicolul milohiod a
contrictrului faringian si partial ligamentul pterigomandibular,plus fibrele muschiului milohioid
(fibrele se inseră perpendicular la periferia câmpului. protetic). Creasta milohioidianăreprezintă,
pentru majoritatea autorilor, limita pânăla care se poate întinde — în regiunea linguală —
proteza mandibulară. Acestlucru este argumentat de faptul că de cele mai multe ori această
creastă este proeminentă, ascuțită,
sensibilă și pe ease inseră mușchi puternici care pat mobiliza ușor proteza.

Torusurile mandibulare- sun proeminente osoase inconstante ,deasupra liniei oblice interne in
dreptul PM,avind dimensiuni variate acoperite cu mucoasa subtire.In functie de situatia clinica
ele trebuie ocolite,foliate sau corectate chirurgical. Ele creează dificultăți în protezare
(baza protezeicare acoperă torusulprovoacă mereu leziuni de decubit); deaceea se
 recomandă preprotetic exereza lor chirurgicală.
Acest lucru este recomandabil, chiar dacă de multe ori torusul se reface.

Triunghiul retromolar- Marginea ant. a ramurii ascendente a mandibulei formeaza impreuna cu

partea posterioara a liniei milohioidiene trigonul retromolar.

Tuberculul piriform
. In constituirea lui intra: ligamentul pterigomandibular, fibre tendinoase ale muschiului temporal,
fibre ale buccinatorului, milohioidianului si constrictorului sup. al faringelui, formatiuni glandulare.
  
Tuberculul piriform apare dupa pierderea ultimului molar. La dentat, distal de ultimul molar (molarul 2 sau 3),
se afla papila retromolara. Aceasta nu trebuie confundata cu tuberculul piriform (care exista doar la edentat).
Distal de papila retromolara se afla o mucoasa sub care se gaseste zona glandulara retromolara.Tuberculul
piriform este o zona complexa cu insertii multiple si glande retromolare.
Tuberculii piriformi sunt zone biostatice. Procesul de resorbtie si atrofie de la acest nivel se desfasoara mai
lent decat la nivelul crestelor reziduale. Vestibular de tuberculul piriform pot apare fibre musculare ale masete
Tuberculii piriformi prezinta zone de consistente diferite. Treimea ant. este acoperita de o fibromucoasa fixa.
Intre treimea mijlocie si cea post. incepe insertia ligamentului pterigomandibular.
De aceea, inchiderea marginala in zona distala se realizeaza intre treimea mijlocie si cea post. a tubercului pirif
Pe ultimul centimetru al bazei protezei totale mandibulare nu se monteaza dinti, pentru a prelungi
"viata" tubercului piriform.

Importanta
Acest tubercul are la început o poziție oarecum orizontală, cu un substrat .0sos
acoperit de o mucoasă groasă aderentă la periost, În porțiunealui superioară seinseră
ligamentul pterigorandibular. Tuberculu! piriform ia naştere ca formaţiune
distinctă prin atrofia mai redusă a pereteluidistalal alveolei molarului trei inferior.
Pe măsura atrofiei osului alveolar din imediata vecinătate, tuberculul capătă o
poziție oblică sau chiar verticală. Substratul său ososse reduce,iar mucoasa acoperitoare
din fibroasă poate deveni moale și balantă.
În orice situaţie, această zonă anatomică trebuie acoperită de proteză. Limita pânăla care poatefi
acoperit tubercululeste treimea sa posterioară, deoarece în această treimese inseră de obicei
ligamentulpterigomandibular.

Concluzie tuberculul piriform este o formative inexistenta la dentat si apare la edentate dupa
extractia ultimului molar mandibular,fiind o preminenta osoasa acoperita de mucoasa divizat in 3
compartimente.Acest este insclus atit in zona de sprijin osoasa cit si cea mucoasa datorita
faptului ca prezinta ambele particularitati de sprijin a protezei.Proteza trebuie sa acopere maxim
2./3 anterioare a tuberculului deoarece treimea posterioara este sediul de insetiei a fibrelor
filamentlui pterigomandibular

Zona desprijin mandibulară este delimitatălingual, plecând dela posterior către anterior, de
următoarele regiuni anatomice:
— în dreptul tuberculului piriform se găsește nișa linguală retromolară, folosită
de unii autori pentru extensiunea protezei;
— anterior se găsește spaţiul lingual lateral, unde proteza se poate întinde uneori
mai jos delinia milohioidiană;
— şi mai anterior, de o parteși de alta a liniei mediane, se găseşte zonalinguală centrală.
Substratul mucos
Mucoasa fixa
Substratulmucos al zonei de sprijin mandibulare nuesteatât de aderent cala maxilar.
Din cauza atrofiei mai rapide și mai accentuate a osului alveolar mandibular, mucoasa poate
deveni mobilă pe suprafața periostală și poateformacute,bridelongitudinale paralele cu creasta.
Acestea se întâlnesc mai ales în zona molară a crestei edentate, Prezenţabridelorlongitudinale
obligă practicianul săfoloseascătehnicispeciale de amprentare, care înlesnesc marginalizarea
acestor bride și folosirea lor la închiderea periferică. ” În alte cazuri, osulalveolar se atrofiază atât
de mult, încât nu mai rămânenimicdin el, iarîn locul creste;cu substrat ferm osos rămâne doar o
creastă mucoasă subțire şibalantă.

Mucoasa fixa este cea care acopera crestele edentate(muchia si versantele) si reprezinta
particularitati in sensul ca are uneori o dimnesiune extreme de redusa-citiva mm si o rezilienta
diferita:redusa pe muchie si versantul lingual si crescuta pe versantul versitbualr prezentind si o
relative mobilitate cu glisare pe periost.Mucoasa fixa nu urmeaza intodeauna resrbtia si atrofia
suportului osos astfel ca pot aparea pliuri(bride) longitudinale la nivelul crestei si chiar creste
balante,pot de asemenea hernia glandele sublinguale.
Pe linga mucoasa fixa a crestelor endentate la mandibular se mai gaseste o zona tapetata de
mucoasa fixa,aceasta fiind zona tuberculului piriform in treimea sa anterioara fiind acoperit cu
mucoasa fixa cu rezilienta buna si are arientare orizontala cee ce permite extinderea bazei cu
acoperirea acestei regiuni respective participind la fenomenul de sprijin a protezei cit si la
inchiderea marginala.

Zona tuberculului piriform implicate atit in sprijinul cint si inchiderea marginala a protezei
totale.Treimea anterioara a tuberculului este acoperita de fibromucoasa fixa cu rezilienta buna si
orientare orizontala si de aceea poate fi folosita in protezarea totala,in a doua treime incepe
schimbarea directiei si gradului de fixare a mucoasei si ea poate fi folosuta doar daca corespunde
iar treimea posterioara este constituita de instertia ligamentului pterigomandibular si are directive
vertical fiind mobilizata la deschiderea gurii.de ceaa baza unei proteze trebuie sa cuprinda cel
mult 2/3 anterioare.
Lejoyeux clasifica tuberculuii in 4 clase:
I-favorabili,Fermi,aderenti la periost,cenvexi,acoperiti de mucoasa groasa
II-mai putin favorabili,usor convexi,mai mobile si mai comprimabili dar apti de a fi utilizati
III-cu valoare scazuta datorita calitatii deficitare a tesutului submucos,a insertiei joase,anterior a
ligamentului respective .
IV-fara valoare,cvasiexistenti,deci inutilizabili

Zona tuberculului piriform ocupă de fapt regiunea molarului de minte inferior. Este delimitată
anterior de o linie imaginară care trece înapoia feţei distale a molarului de 12 ani şi intersectează
spre vestibular linia oblică externă, iar spre lingual linia milohioidiană. Posterior tuberculul este
delimitat de inserţia ligamentului pterigomaxilar. Imediat după pierderea ultimilor molari,
tuberculul piriform are o poziţie orizontală, iar pe măsura atrofiei crestei alveolare, poziţia
tuberculului devine din ce în ce mai verticală. Mucoasa acoperitoare poate fi destul de groasă, cu
anumită duritate, dar atunci cănd pierde legătura cu periostul devine mobilă, nepermiţînd
realizarea unei închideri marginale corecte.
1)proteza acoperă tuberculii
2)acoperă 2/3

35.Zona de inchidere marginala a cimpului protetic edentate total la

mandibula,caracteristica,importanta practica
Mucoasa pasiv mobile
Mucoasa mobile
Zonele functionale
*Vestibulara central
*Vestibulara laterala 2
*Lingual central
*Linguala laterala 2
*Zona tuberculului piriform 2

Musculatura existent la periferia cîmpului protetic are grupe musculare cu fibre inserate
perpendicular pe această periferie

Mucoasa pasiv mobile

Trecerea de la mucoasa fixa la cea pasiv mobile si mobile este mai greu de determinat la
mandibular delimitarea obtinunduse uneori doar la faza de amorentare functionala.
Campul protetic edentat total contine laperiferie zona de succiunesaudeоnchidere
marginala, zonaоn care se face trecerea dintre mucoasa fixa .i cea mobila. Aceasta
„trecere“ este reprezentata de mucoasa pasiv-mobila, tapetatacuun.esut submucos
care-i permitesa fie mobilizata fa.a de planul osos subiacent, Aceasta mobilizare poate fi facuta
la forma.iunile musculo-tendinoase din vecinatatesau prin ac.iunea de modelare
functionala executata de medic.
Mucoasa pasiv mobile situate pe verstantele vestibulare a crestelor edentate are de regula o
latime de 1-3 mm fiind situate in apropierea fundului de sac vestibular.
Lăţimea marea bandeletei de mucoasă pasiv-mobilă șisituarea ei cât mai aproape
de fundul de sac favorizează apariția succiunii. O lăţime redusă (o simplă linie) îngreunează
mult reuşita închiderii marginale. La mandibulă, delimitarea dintre
mucoasa fixă și cea mobilă estede multeori greu de făcut, în special lingual, creând dificultăți în
realizarea închiderii marginale.
Mucoasa mobilă are un bogatțesut submucos, sub ea trecând nenumărate formaţiuni
musculo-tendinoase. Ea acoperă restul cavităţii bucale. Poate fi mobilizată în toate
sensurile și are rol în obținerea închiderii marginaleexterne, aplicându-sepe faţa externă
a protezei. Din cauza mobilității şi a compoziției, ea nutrebuie să fie acoperită de proteză
(apar leziuni dedecubit graveși se prejudiciază menținerea și stabilitatea protezei)

Zonele functionale Pentru realizareaînchiderii marginale la proteza totală — atât de necesară

menținerii ei —esteobligatorie cunoaşterea funcţionalității
zonelorperiferice ale câmpuluiprotetic — așa-numitele zone funcționale, '
Acestea sunt dominate de prezența și de acțiunea unor formațiuni musculare deosebit
de importante, care trebuie mai întâi cunoscutepentru a înțelege nai bine necesitatea
nenumăratelor manevre de adaptare și amprentare, modalitatea de montare a
dinților, conformarea bazei protezeietc Musculatura existentă la periferia câmpului
protetic are grupe musculare cu fibre înserate perpendicular pe această periferie
(atât pe toată întinderea zonele linguale,cât și frontal vestibular).. Vezi intrebarea cu muschii
orofaciali

Vestibulara centrala se caracterizează printr-un fund de sac îngust care tolerează grosimi
corespunzătoare ale lingurii individuale.Se situiaza intre cele doua frenuri bucale si e separate de
frenul buzei inferioare Pentru a evalua adâncimea fundului de sac, pacientul are gura închisă şi
buzele relaxate în contact uşor, iar medicul răsfrânge buza inferioară în afară apreciind
înfundarea lui, lăţimea mucoasei pasiv-mobile şi nivelul de inserţie a frenului labial.
Zona vestibulară centrală (labială) este dominată pe de o parte de acţiunea muşchilor:
1)triunghiular, 2)patrat al buzei inferioare, 3)muşchiului bărbiei, care modifică esenţial
mobilitatea fundului de sac vestibular, iar pe de altă parte de tonicitatea uneori foarte mare a
orbiculatorului buzelor care are o insertie orizontala a fibrelor si asigura o inchdiere externa
Acţiunea acestor muşchi este defavorabilă amprentării şi apoi menţinerii şi stabilităţii protezei,
Tot în această zonă există adesea frenul buzei inferioare, în caz de necesitate el poate fi
îndepărtat chirurgical. Excizia chirurgicală se recomandă a fi făcută după ce s-a
confecționatproteza, aceasta devenind un adevărat conformator care dirijează vindecarea,
stabilind o anumită adândime a fundului de sac.

Vestibulara laterala de la frenul bucal la tuberculul piriform(linia imaginara distala de molarul

II,dominate de prezenta insertiei buccinatorului cu orientare paralela cu marginea protezei .,este
o zona ampulara mai numita punga Fish si permite o lungime si o grosime favorabila bazei la
acest nivel,marginea protezei trebuie sa ajunga la nivelul liniei oblice externe,in aceasta zona
fundul de sac are o mobilitateredusa,frenul bucal de asemeenea,astfel fiind conditii optime de
amprentare.

Zona tuberculului piriform ocupă de fapt regiunea molarului de minte inferior ,delimitate
anterior de o linie imaginara ce trece distal de mlarul 2 iar posterior de insertia
lig.pterigomandibular,vestibular de linia oblica externa si lingual de cea milohioidiana.Inserrtia
in dinamica a ligamentului ofera limita distala a bazei proteze pe 2/3 anterioare. Imediat după
pierderea ultimilor molari, tuberculul piriform are o poziţie orizontală, iar pe măsura atrofiei
crestei alveolare, poziţia tuberculului devine din ce în ce mai verticală. Mucoasa acoperitoare
poate fi destul de groasă, cu anumită duritate, dar atunci cănd pierde legătura cu periostul devine
mobilă, nepermiţînd realizarea unei închideri marginale corecte.,aceasta se intimpla in caz de
atrofii.
Zona tuberculului piriform este în esenţă atât o zonă de sprijin, câtși o zonă de închidere
marginală, participând la stabilizareași la menţinerea protezeitotale,
Examinarea ligamentului se face cu gura deschisa si se examineaza
*directia
-orizonta-favorabil
-oblic-favorabil
-vertical
8nivelul insertiei
*rezilienta mucoasei prin palpare

Regiunea lingual posterioara a tuberculului alcatuieste nisa retromolara sau spatial

retromilohioid*in prelegere la fel e dat ca zona functionala.
deoarece se afla posterior de milohioid extinderea bazei in aceasta zona asigura stabilitate dar de
multe ori ea poate fi utilizata in mica masura sau deloc deoarece de regula este un spatiu
retentive cu mucoasa rezilienta si numar mare de muschi ce
interfereaza(palatoglos,stiloglog,constrictor superior faringe) astfel ca extinderea bazei in aceasta
zona poate creea dureri la deglutitie,cu iradiere in regiunea faringiana si auriculara.
Dupa Neil raportul nisa retromolara-linia oblica interna poate fi
1.coborit,intre aceste doua structure avem un spatiu minim de 1,25 cm in pozitie usor protrudata
a limbii favorabil protezarii
2.mediu,mai putin de 1,25 ,mai putin favorabil
3.ridicat,nisa si linia au acelasi nivel,nefavorabil protezarii

Zona linguala central situata intre liniile imaginare dintre PM1 si C se întinde pe o distanţă de
3 cm (1,5 cm în stînga şi 1,5 cm în dreapta liniei mediane),zona dominate de insertia
perpendicular a genioglosului pe apofizele genii sup ce exercita o forta foarte mare pe o
suprafata redusa,de ceea baza protezei in aceasta regiune trebuie sa fie groasa pentru a asigura
dispersarea presiunilor pe o suprafata mai mare ca sa evite leziunilor de decubit si deplsarea
protezei,plus sa asigure o inchidere marginala mai buna.deasemenea mischiul genioglos prin
miscarile limbii determina modificari ale fundului de sac la acest nivel,cu diferente intre
adincimea lui in repaus si in protractie a limbii.
Dupa Wright avem doua situatii:
*pozitie anterioara 65 % pacienti- limba acopera planseul,marginile laterale sunt pe creasta
edentate,virful In contact cu versantul lingual in reg frontalaa,in acest caz in repaus ilimba
determina o inchidere marginala buna iar in kiscarile functionale modificarile sacului sunt
minime
*pozitie retrudata-nu se obtine inchiderea in repaus in zona central.
Pentru a se asigura o bună menţinere a protezei mandibulare, marginea linguală a protezei
trebuie să aibă un contact permanent cu mucoasa planşeului bucal, atît în repaus cît şi în poziţia
de protracţie a limbii.

In timpul amprentarii ,adaptarea lingurii individuale si amprentarea functionala nu utilizeaza

protractia maxima a limbii ci numai umezirea rosului buzelor,deoarece miscarea de protractie
maxima nu apare in timpul functiilor ADM

Schreinemakers insa recomandă ca amprentarea funcţională a acestei zone să se facă cerînd

pacientului să execute protracţia maximă a limbii.
Școala de Protetică Dentarădin București experimentând această metodă, ajungela concluzia
că ea asigură o bună închidere marginală doar în situația în care există o poziție
constantă anterioară a limbii în repaus, deoarece forma și poziția fundului de sac
lingual prezintă modificări minime între poziția de protracţie și cea de repaus ale
limbii anterioare.
Dinpăcate,situația se complică atunci când limba ia constant în repaus o poziţie
posterioară. În această situație rămâne un spaţiu de 1,2-2,5 cm între vârful limbii și
creastă. La o mișcare de protracție, spatial se reducefoarte mult.
Pentru a asiguraun contact permanent între proteză şi mucoasa planșeului, atât în repaus, câtşiîn
poziția de protracție a limbii (obiectiv esenţial al protezării) estenecesară de această dată o
modelare funcțională a amprentei doar prin plimbarea limbii pe mânerul lingurii individuale sau
cel mult prin umezirea cu limba a roșului buzei inferioare. În acest fel, cu multă străduință, se
realizează o modelare închiderii marginii care asigură menţinereaatâtîn repaus, cât și
în momentele de funcționalitate a limbii.
Dealtfel, s-a observat că mișcarea de protracție maximă a limbii recomandată de
Schreinemakersare o semnificaţie funcțională redusă, fiind foarte rar efectuată de
pacienţi.
În această zonă linguală centrală, realizarea unei închideri marginale corecte
are rol esențial în menţinerea, dar și în stabilizarea protezeimandibulare, Marginea
linguriindividuale şi apoi a protezei trebuie să fie mai groasă la acest nivel, pentru
realizarea cu mai multă ușurință a închiderii marginale şi pentru ca presiunile exercitate
de genioglos să fie repartizatepe o suprafață mai mare (în felulacesta se evită și leziunile
de decubit), Datorită importanţei deosebite pe care o arerealizarea corectă a închiderii marginale
la zona linguală centrală, această regiune este comparată ca importanță cu zona Ah de
la maxilarul superior.

Lingual laterala se situeaza intre linia imaginara tangent l fata distala a M2 posterior si linia
dintre C si PM1 anterior.
Această linie oblică internă are un traseu descendent dinspre distal spre medial, permiţînd ca
versantul lingual al protezei să fie mai lung spre mezial, constituind aşa – numite „aripioare pare-
liguale”.,fiind zona in care se afla linia milohioida cu insertia muschiuluiomonim,szona se
evidentiaza prin deglutitie urmata de miscari moderate ale limbii in obraz si comisura
contralaterala cu gura intredeschisa.

Aici examinam
*linia oblica interna si distanta fata de muchia crestei edentate-o linie rotunjita permite depasirea
ei cu 4-6 mm
*aspectul glandelor sublinguale si raportul cu creasta-zona poate prezenta particularitati legate de
hernierea glandelor in cazur unei resorbtii massive a mandibulei,caz in care baza trebuie sa se
insinuieze intre cresta si glanda
*marimea limbii-edentatia totala veche,supraprotezata determina marirea si aplatiarea
limbii,situatie nfavorabila amprentarii,dar favorabila unei inchideri marginale bune daca baza are
versantul lingual concave
-limba de dimensiuni reduse asigura o amprentare buna sar nu si o inchidere marginala buna

Uneori spaţiul dintre versantul intern al crestei alveolare şi limbă este foarte strîmt, dar destul
de frecvent se întîlneşte o adîncitură rotunjită în dreptul premolarilor ce realizează o fosă
linguală în care se poate întinde marginea protezei. Uneori aset spaţiu dintre creastă şi limbă
se continuă cu o prelungire orizontală sublinguală în care se poate insinua şi proteza prin aşa
numita „aripioară sublinguală”.

36.Torusul palatinal,caracteristica,forme clinice dupa Rindasu,Landa.Importanta practica

Pe linia mediana a boltii palatine se intalneste o proeminenta osoasa numita torus palatin –
acoperit cu o mucoasa subtire, sensibila.
Acoperirea intima a acestei formatiuni favorizeaza aparitia frecventa a leziunilor de decubit si
producerea fracturii protezei – se recomanda folierea acestei zone.
Torusul maxilar are importanta protetica atunci cand vine in contact sau intersecteaza linia de
reflexie a valului palatin deoarece se obtine greu etanseizarea protezei in aceasta zona.

De-a lungul suturii medio sagitale poate exista o proeminenta osoasa numita torus,sistematizata
dupa Landa in functie de extindere si topografie in:
*torus mic 3mm
*torus mediu 3-5 mm
*torus mare –mai mare de 5 mm
*torusuri unice sau mulptiple
Toate sunt acoperite de o mucoasa subtire,ischemiata ce duc la leziuni de decubit daca baza nu
este foliata
Geneza lor nu se cunoaste-factori genetici,hiperactivitatea centrilor de osificare a suturii
medie,factori mecanici,etc.
Pozitia distala a torusului impeidica inchiderea marginala la niveul Ah(limita dintre palatul dur si
palatul moale,aici are loc inchiderea marginala posterioara a protezei

Dupa Landa (cit. dupa 1. Rindasu, 1988) exista 5 variante de torus:


Un prim tip este situate în treimea posterioară a palatului, are o formă rotunjilă, este
palpabil şi poate atinse uneori dimensiunea unei alune(și chiar mai mare),
 Al doilea tip, de formă longitudinală, nu prea pronunțată, se găseșteîn cele două treimi
posterioare ale bolții.
 Al treilea tip cuprinde cele două treimi anterioare ale liniei mediane și este destul de bine
reprezentat.
 Al patrulea tip se întinde doar în treimea anterioară a palatului.
  Al cincilea tip se întinde de la gaura palatină anterioară până la limita distală a palatului
dur.

Dupa prelegere - 6 forme =

*formă si pozitie frecventa;(treimea mijlocie)
*posterior rotunjit;
*posterior extins, alungit;
*antero-median, elipsoidal, voluminos, proeminent;
*anterior alungit, îngust;
*anteroposterior extins.
Importanta Fiind acoperit cu o mucoasă subțire,sensibilă și depășind două zone cu reziliență
msicrescută, acoperirea intimă a acestei formaţiuni favorizează apariția frecventă a leziunilor de
decubit și producerea fracturării protezei maxilare. În consecință, se recomandă întotdeauna
folierea modelului în această zonă.
Torusul maxilar mai are importanţă protetică atunci când vine în contact sau
intersectează linia de reflexie a vălului palatin. Aşa cum vom vedea, această linie (denumită
„linia Ah“) este locul celei mai importante închideri marginale a protezei
superioare. Intersectarea torusului palatin prin polul său posteriorcu această linie creează mari
dificultăți stomatologului în încercareadea obțineo etanșeizare a protezei
la acestnivel.
Concluzie:
*Torus palatin proeminent - necesita foliere pt a preveni bascularea si fractura protezei
*Torus in 1/3 poster - pune probl la inchiderea marginală la linia Ah

37.Zona de inchidere distala palatine,caracteristica,importanta practica

d)Zona functionala distala cunoscută şi sub numele de zonă sau linie Ah este limita posterioară
a cîmpului protetic maxilar şi reprezintă zonă de reflexie a vălului palatin faţă de palatul dur.
Această limită posterioară este o „zonă” cînd lăţimea ei constitue o bandă neuniformă d 2-5 mm,
sau o linie, cînd banda este foarte îngustă.
Zona distală (linia Ah) este zona cea mai posterioară a câmpului protetic maxilar şi este
dominată de existenţa formaţiunilor mobile ale vălului palatin, reprezentând linia de reflexie a
vălului palatin. Zona de închidere distală este reprezentată de cele două şanţuri pterigomaxilare
şi de linia vibratorie a vălului palatin.

Limita distală nu trebuie depăşită către posterior deoarece proteza va fi mobilizată cu uşurinţă de
către mişcările vălului palatin, nemaivorbind de durerile şi tulburările fonetice care apar.
Pentru determinarea zonei de închidere distală se inspectează poziţia de repaus a vălului palatin
sau se poate executa manevra Valsalva (pacientul suflă pe nas în condiţiile în care nările sunt
pensate).

Importanta Zona de închidere distală, oricât de favorabile ar fi condiţiile de protezare, este

regiunea cu cea mai slabă închidere marginală a protezei maxilare, la acest nivel obţinându-se
numai o închidere internă (prin înfundarea marginii protezei în ţesuturile moi
reziliente),inchiderea externa lipsind datorita lipsei musculaturii orofaciale care de exemplu este
prezenta in zona vestibulara.Cu toate ca joaca un rol determinant in mentinerea protezei este o
inchidere deficitara in aceasta zona datorita insertiei perpendiculare a fibrelor musculare a
valului palatin

Unii autori declara ca proteza nu trebuie sa depaseasca 1-1,5 mm de la debutul acestei zone daca
aceasta este sub forma de banda,si trebuie sa fie exact la limita acestaia daca este sub forma de
linie
Landa descrie trei porţiuni ale vălului palatin în repaus sau deosebită importanţă practică:
a) o poziţie orizontală care prelungeşte aproape în acelaş plan palatul dur. În acest caz se
întîlneşte o zonă cu lăţime 2-5 mm favorabile realizării unei bune închideri marginale.
b) o zonă de înclinare oblică, în care palatul moale cade ca o perdea dincolo de marginea
posterioară a lamelor orizontale palatine. În acest caz limita posterioară a cîmpului protetic se
reduce la o simplă linie, iar foveele palatine rămîn situate posterior faţă de ea. Închiderea
marginală se face cu mare greutate.
c) o zonă de înclinaţie medie (între cea orizontală şi cea oblică) cu evidente avantaje faţă de
prcedentă.
Deoarece închiderea marginală posterioară reprezintă o condiţie esenţială pentru menţinerea
protezei totale superioare (cheia menţinerii acestei proteze), delimitarea zonei sau liniei Ah are o
deosebită importanţă.
La pronunțarea vocalei„a“ saua fenomenului „Ah“intră în acţiune ridicătorii și tensorii vălului
palatin, permițânddelimitarea prin inspecție a palatului dur de palatul moale. Această manevră
constituie un procedeu de modelare funcţională a amprentei maxilare. Delimitarea dorsală se
poate face și prin manevra inversă, de coborârea vălului palatin (manevra Valsalva), și în acest
caz se poate observa cu ușurință trecerea dintre palatul durși palatul moale,
O metodă foartesigură de delimitare a zonei distale este aceea care combină palpareacu inspecția.
Se începecu plasarea latului sondei imediat retrotuberozitat În acest loc se trasează cu creionul o
linie Curbăcu convexitatea posterioară. Se observ apoi foveele palatineși se desenează o linie
curbă, de asemenea, cu convexitatea posterioară, imediatînapoia acestor fovee
Se unesc apoiîntre eleliniile deja trasate.
Decele mai multe ori, această delimitare grafică va corespunde cu situația reală
anatomică. Pentru verificarea ei, după desenare se face și manevra Valsalva, permițând
corectarea delimitărilor corespunzătoare.

Sintetizând caracteristile zoneidistale, putem spune următoarele:

* Zona distală estesediul închiderii sau îndiguirii posterioare, denumită de Green
„posterior damming“.
* Această închidere marginală are rol esențial în menţinerea protezeitotale superioare,
de aceea i se mai spune și „cheia menținerii protezei superioare“.
* Spre deosebire de zona vestibulară, în zona distalăexistă o slabă închidere marginală
(chiar atunci când sunt condiții favo- “ rabile), din cauza prezenţei mușchilor văluluipalatin, ce
aufibre perpendiculare pe periferia câmpului protetic şi care solicită mereu această închidere.
* Etanșeizarea marginilor protezei se face numai pe partea internă (între mucoasă şi margini),
lipsind închiderea externă.

38. Torusul palatinal,caracteristica,forme clinice dupa Rindasu,Landa.Importanta

practica.
Pe linia mediana a boltii palatine se intalneste o proeminenta osoasa numita torus palatin –
acoperit cu o mucoasa subtire, sensibila.
Acoperirea intima a acestei formatiuni favorizeaza aparitia frecventa a leziunilor de decubit si
producerea fracturii protezei – se recomanda folierea acestei zone.
Torusul maxilar are importanta protetica atunci cand vine in contact sau intersecteaza linia de
reflexie a valului palatin deoarece se obtine greu etanseizarea protezei in aceasta zona.
De-a lungul suturii medio sagitale poate exista o proeminenta osoasa numita torus,sistematizata
dupa Landa in functie de extindere si topografie in:
*torus mic 3mm
*torus mediu 3-5 mm
*torus mare –mai mare de 5 mm
*torusuri unice sau mulptiple
Toate sunt acoperite de o mucoasa subtire,ischemiata ce duc la leziuni de decubit daca baza nu
este foliata
Geneza lor nu se cunoaste-factori genetici,hiperactivitatea centrilor de osificare a suturii
medie,factori mecanici,etc.
Pozitia distala a torusului impeidica inchiderea marginala la niveul Ah(limita dintre palatul dur si
palatul moale,aici are loc inchiderea marginala posterioara a protezei

Dupa Landa (cit. dupa 1. Rindasu, 1988) exista 5 variante de torus:


Un prim tip este situate în treimea posterioară a palatului, are o formă rotunjilă, este
palpabil şi poate atinse uneori dimensiunea unei alune(și chiar mai mare),
 Al doilea tip, de formă longitudinală, nu prea pronunțată, se găseșteîn cele două treimi
posterioare ale bolții.
 Al treilea tip cuprinde cele două treimi anterioare ale liniei mediane și este destul de bine
reprezentat.
 Al patrulea tip se întinde doar în treimea anterioară a palatului.
 Al cincilea tip se întinde de la gaura palatină anterioară până la limita distală a palatului
dur.

Dupa prelegere - 6 forme =

*formă si pozitie frecventa;(treimea mijlocie)
*posterior rotunjit;
*posterior extins, alungit;
*antero-median, elipsoidal, voluminos, proeminent;
*anterior alungit, îngust;
*anteroposterior extins.
Importanta Fiind acoperit cu o mucoasă subțire,sensibilă și depășind două zone cu reziliență
msicrescută, acoperirea intimă a acestei formaţiuni favorizează apariția frecventă a leziunilor de
decubit și producerea fracturării protezei maxilare. În consecință, se recomandă întotdeauna
folierea modelului în această zonă.
Torusul maxilar mai are importanţă protetică atunci când vine în contact sau
intersectează linia de reflexie a vălului palatin. Aşa cum vom vedea, această linie (denumită
„linia Ah“) este locul celei mai importante închideri marginale a protezei
superioare. Intersectarea torusului palatin prin polul său posteriorcu această linie creează mari
dificultăți stomatologului în încercareadea obțineo etanșeizare a protezei
la acestnivel.
Concluzie:
*Torus palatin proeminent - necesita foliere pt a preveni bascularea si fractura protezei
*Torus in 1/3 poster - pune probl la inchiderea marginală la linia Ah

39.Fibromucoasa fixa a cimpului protetic,caracteristica,clasificarea dupa

Supple
Clasificarea lui Supple
1. Fibromucoasa cu grosime si grad de rezilienta medii, amortizeazasocurile si reduce deplasarea
protezei.

2. Fibromucoasa atrofiata subtire cu grad de rezilienta mic, este inapta sa suporte presiunile.

3. Fibromucoasa groasa cu grad mare de rezilienta care favorizeaza deplasarea protezelor.

4. Fibromucoasa hipertrofica mobila care trebuie indepartata chirurgical pt a asigura fixarea si

stabilitatea PT.

E Gavrilov considera ca rezilienta mucoasei depinde mai mult de numarul vaselor sangvine
ale fibromucoasei. Insusirea vaselor sangvine de a se deserta si umple cu singe duce la
micsorarea sau sporirea volumului fibromucoasei, numita sistem de tampon. Atfelfibromucoasa
se clasifica:

1. Zonele tampon slab exprimata: este fibromucoasa care acopera apofiza alveolara si o parte a
palatului dur pe linia de sutura sagitala.

2. Zonele tampon mediu exprimata: este fibromucoasa dintre apofiza alveolara si linia de sutura.

3. Zonele tampon exprimata accentuat: este fibromucoasa care se gaseste in directiadistala spre
linia «A»

Fibromucoasa fixa a maxilei

Firbomucoasa –acopera subtratul osos,cel dur dar si tesuturile moi,epiteliu pav pluri cu lamina
proprie si corion ce alcatuieste tesutul submucos avind glande,vase si nervi plus face legatura cu
periostul.

Mucoasa fixa (fibromucoasa aderenta) cu rezilienta redusa si care stabileste contactul direct cu
baza,se afla la nivelul boltii,crestelor alveolare si tuberozitati.Mucoasa fixa este puyternic
aderenta ,lipsita de insertii musculare si prezinta keratinizare atit in cazul pacientilor
neprotezati(contactul cu alimentele) cit si la cei protezati datorita presiunilor si fortelor exercitate
de proteza(forte de frecare)

Această mucoasă conține:

a)un epiteliu de de tip pavimentosstratificat, care are:
— un strat bazal sau germinativ cu celule turtite cu nucleu voluminos;
— corpul mucos al lui Malpighi, format din mai multe straturi de celule poliedrice;
— unstrat superficial de celule aplatizate.
b) corionul, țesut conjunctiv ce conține:
— unstrat reticulo-papilar cu prelungiri care pătrund în epiteliu;
— unțesut conjunctiv mai bine reprezentat, care poate adera la periost.
Corionul poatefi dens şigros,aderent la periost, la nivelul rugilor palatine(regiune suport de presiuni
pentru zdrobirea alimentelor cu ajutorul limbii).
Sub această mucoasă există țesuturile submucoase bogate în țesut glandular și adipos. La maxilar ele sunt
bine reprezentate în regiunea premolarilor(între sutura întermaxilară şicreasta edentată)sau a molarilor (tot
pe palat, între tuberozitate şi linia mediană).
Existenţa stratului submucos permite fibromucoasei să se deplaseze pe planurile profunde. Aceasta are
deci o reziliență crescută,

Mucoasa palatina se imparte in:

* zona anterioara 1/3 anterioara este puternic aderenta la os prin periost,la acest nivel se afla
papila incisiva ce protejeaza gaura omonima cu formatiunile ce o parasesc,este zona ce de obicei
se foliaza pentrua o feri de presiuni si mai avme si rugile cu rol in fonatie.Mucoasa la acest nivel
are o rezilienta redusa de 0,1-0,2 mm.
*zona medie-mucoasa neteda,subtire,aderenta de os,este tipul de mucoasa prezenta si pe rafeul
median ce acopera sutura ,si este necesar folierea
*zona posterioara 1/3 post,zonele lui Schroder-mucoasa cu rezilienta crescuta datorita grosimii
mari a stratului submucos,avem numeroase glande salivare mici(aaprox 250)
,este favorizata adeziunea protezei datorita succiunii,,La limita distala a acestei zone spre palatul
moale se afla cele doua fovee palatine,doua depresiuni mici cu rol in delimitarea palatului dur de
cel moale.In regounea premolarilos se gasesc si zonele lui Lejoeux bogate in tesut adipos

Zona glandulara a lui Schröder În regiunea molarilor se afla zonele lui Schroder cu mult tesut
glandular si adipos.. Rezilienta acestei zone este crescuta. In grosimea mucoasei exista o
multime de glande salivare. La acest nivel se gasesc aproximativ 250 de orificii de deschidere ale
glandelor salivare mici. Acestea secreta mucina, fapt benefic in protezarea totala, deoarece
mucina favorizeaza mentinerea protezei pe camp.

Mucoasa crestelor si tuberozitatii are o rezilienta de aprox 0,2 mm cu avriatii,la nivelul

verstantului palatinal avel acelasi tip de mucoasa ca si in treimea medie a boltii,mucoasa
fibroasa,aderenta la os.In cazul apcientilor protezati incorect aceasta mucoasa suporta presiuni
mari si forte de frecare ce duce fie la subtierea acesteia sau fie hipertrofia cu pierderea aderentei
osteoperiostale ce duce la instabilitatea protezei.Astfel apar creste balante*creasta de cocos* ce
sufera procese inflamatorii iar suportul osos distanta de proteza un proces de resorbtie.Aceste
creste de regula apar in zona frontala si au o rezilienta crescuta.Alta cauza de dezvoltare a cestei
formatiuni este: * În caz că mucoasa nu urmează în evoluția saatrofia osoasă, deasupra crestei
alveolare(în special frontale) rămâne unstrat de mucoască balantă („creastă de cocoș“), ce pune
mari problemela amprentareași apoi la stabilizarea protezei, necesitând de multe ori excizia
chirurgicală preprotetică.

Fibromucoasa fixa a mandibulei

Mucoasa fixa este cea care acopera crestele edentate(muchia si versantele) si reprezinta
particularitati in sensul ca are uneori o dimnesiune extreme de redusa-citiva mm si o rezilienta
diferita:redusa pe muchie si versantul lingual si crescuta pe versantul versitbualr prezentind si o
relative mobilitate cu glisare pe periost.Mucoasa fixa nu urmeaza intodeauna resrbtia si atrofia
suportului osos astfel ca pot aparea pliuri(bride) longitudinale la nivelul crestei si chiar creste
balante,pot de asemenea hernia glandele sublinguale.
Pe linga mucoasa fixa a crestelor endentate la mandibular se mai gaseste o zona tapetata de
mucoasa fixa,aceasta fiind zona tuberculului piriform in treimea sa anterioara fiind acoperit cu
mucoasa fixa cu rezilienta buna si are arientare orizontala cee ce permite extinderea bazei cu
acoperirea acestei regiuni respective participind la fenomenul de sprijin a protezei cit si la
inchiderea marginala.
 1. Caracteristica fibromucoasei fixe a câmpului protetic de la maxilă conform clasificarii
după Liund. Importanța practică.
- Zona fibroasă periferică situată pe coama apofizelor alveolare cu un grad de reziliență scăzut
- Zona fibroasă mediană, la nivelul suturii intermaxilare unde mucoasa este subțire și aderentă ,
sensibilă la presiuni
- Zona rugilor palatine transverse în treimea anterioară a bolții palatinale, acoperită de o
mucoasă cu un grad de reziliență medie, datorită stratului de țesut adipos
- Zona glandulară situată în treimea posterioară a bolții palatine, din ambele părți a liniei
mediane cu un grad mare de reziliență( zonele Schroder).

2. Clasificarea câmpului protetic edentat total la maxilă și la mandibulă după Sangiuolo,

caracteristica, importanța practică.
La maxilă :
Clasa I : Substratul osos este bine exprimat cu o apofiză alveolară înaltă, rotunjită, cu suprafața
netedă, tuberozitățile maxilare exprimate.Bolta palatină este adâncă cu torusul absent și trecerea de la
palatul dur la palatul moale după o linie oblică. Reziliența fibromucoasei câmpului protetic este de un grad
mediu , iar fibromucoasa mobilă periferică inseră la o distanță mai mare de 4-6 mm de la coama apofizei
alveolare.
Clasa II: Substratul osos are un grad de exprimare mediu, parțial afectat de resorbție și atrofie.Sunt
exprimate mediu tuberozitățile maxilare și bolta palatină, este prezent torusul palatinal situat în zona
medie sau anterioară, iar linia de trecere de la palatul dur la palatul moale este orizontală.Fibromucoasa
imobilă are un grad de reziliență ușor crescut, iar cea activ mobilă este inserată la distanță de 4 mm de la
coama apofizei alveolare.
Clasa III: Substratul osos are un grad de atrofie mărit cu reducere considerabilă a apofizelor alveolare
și a tuberozităților maxilare, bolta palatină este plată, iar linia de trecere de la palatul dur și cel moale este
oblică.Fibromucoasa câmpului protetic are un grad de reziliență mărit, sau poate fi mobilă, fiind în formă
de creastă de cocoș chiar și în zonele tuberozităților maxilare, din ce cauză ele par a fi mobile.

La mandibulă :
Clasa I: Substratul osos este bine exprimat cu o apofiză înaltă, rotunjită, tuberculii piriformi fiind
pronunțați și au un substrat osos orizontal. Linia oblică internă este rotunjită și ca și linia oblică externă
este situată la distanță de la coama apofizei alveolare.Înălțimea versantelor apofizei alveolare depășește 4-
6mm.Fibromucoasa câmpului protetic are un grad de reziliență mediu, iar inserția fibromucoasei activ
mobile este la distanță de coama apofizei alveolare. Limba pe planșeu are o poziție medie.
Clasa II: Substratul osos are un grad de exprimare mediu din care cauză liniile oblică internă și
externă sunt mai aproape de coama apofizei alveolare, iar tuberculii piriformi au o direcție oblică. Înălțimea
versantelor apofizei alveolare este de 4 mm. Fibromucoasa câmpului protetic are o reziliență ușor crescută,
iar tuberculii piriformi fiind ușor mobili. Limba are o poziție posterioară.
Clasa III: Sustratul osos are un grad de atrofie avansat cu dispariția apofizei alveolare, tuberculii
piriformi sunt atrofiați aproape complet. Liniile oblică internă și cea externă sunt bine exprimate cu
prezența cu prezența între ele a unui șanț.Fibromucoasa câmpului protetic este mobilă, iar fibromucoasa
activ mobilă este inserată pe muchia apofizei. Câmpul protetic are forma unei linii, iar limba ocupă o poziție
anterioară.

3. Caracteristica zonelor afuncţionale de la maxilă și mandibulă la edentatul total,

caracteristica, importanța practică. ( nu am găsit zonele afuncționale, am scris despre zonele funcționale )
Zona de închidere marginală maxilară
- Mucoasa pasiv mobilă - putin aderenta la periost, poate fi mobilizată de către medic sau prin
miscarile functionale ale pacientului (prin intermediul formatiunilor musculo-tendinoase din
apropiere)
Are lătimea = 1-3mm si e situata in apropierea fundului de sac vestibular, mai aproape de
versantele crestelor edentate.
În profunzime, mucoasa acestei zone are țesut submucos lax care ii permite sa alunece pe
planul osos.

Cu cat această zonă este mai lată, cu atat fenomenul de succiune se poate instala mai usor.

- Mucoasa mobilă - este reprezentată de restul mucoasei care tapetează cavitatea bucală şi care
poate fi mobilizată în toate sensurile. Această zonă de mucoasă mobilă nu va putea fi acoperită
niciodată de către proteză, deoarece ar prejudicia închiderea marginală şi ar produce ulceraţii
ale mucoasei şi leziuni ale musculaturii subiacente.
- Zonele funcționale periferice:
 Vestibulară centrală
Este delimitat posterior de cele două frenuri bucale (drept şi stîng) şi este împărţit de

frenul buzei superioare în două porţiuni.

Evidenţierea corectă a dimensiunilor acestui spaţiu se face prin îndepărtarea uşoară a buzei
superioare şi nu prin tracţiuni energice la etapa amprentării funcţionale.

Grosimea lingurii individualeta acest nivel şi, respectiv, a viitoarei proteze trebuie să țină
seama de considerentele fizionomice ale cazului respectiv. În această zonă frenul buzei
superioare trebuie ocolit cu atenţie, pentru a nu mobiliza proteza. La acest nivei marginile.
protezei trebuie rotunjite și bine netezite, evitându-se astfel producerea leziunilor de decubit.

 Vestibulară laterală-
Este situat mai anterior faţă de spaţiul Eisenring. Este delimitat posterior de apofiza
zigomato-alveolară şi anterior de frenul lateral (bucal).
Frenul lateral poate fi pus în evidenţă numai dacă obrazul este tras în afară.
Marginea protezei trebuie să ocolească frenul bucal, în caz contrar proteza va fi mobilizată şi se
vor produce ulceraţii şi traumatizării ale acestuia.
Dacă grosimea protezei este corespunzătoare spaţiului, atunci se asigură o bună închidere
marginală.

 Punga Eisering-
Este situata intre apofiza zigomato-alveolara si spatiul paratuberozitar. Aceasta zona este mai
larga decat cea din zona vestibulara laterala. Pe masura ce creasta reziduala se resoarbe, latimea
acestui spatiu creste. Aceasta zona ia nastere datorita incrucisarii fibrelor musculare ale
maseterului cu cele ale buccinatorului.
In miscarile de deschidere a gurii procesul coronoid coboara si ingusteaza zona pungii lui
Eisenring si zona paratuberozitara. Amprentarea acestei zone poate prezenta erori de reproducere
a acesteia.
De aceea se recomanda in amprentarea preliminara sa se introduca in aceasta zona cu ajutorul
aratatorului cate o cantitate de alginat, dupa care se aplica lingura pe campul protetic. In timpul
amprentarii pacientul va deschide si inchide gura, pt. ca procesul coronoid sa modeleze marginea
amprentei din aceasta zona.
 Funcțională distală
Zona distală (linia Ah) este zona cea mai posterioară a câmpului protetic maxilar şi este dominată de
existenţa formaţiunilor mobile ale vălului palatin, reprezentând linia de reflexie a vălului palatin. Zona de
închidere distală este reprezentată de cele două şanţuri pterigomaxilare şi de linia vibratorie a vălului
palatin.

Limita distală nu trebuie depăşită către posterior deoarece proteza va fi mobilizată cu uşurinţă de către
mişcările vălului palatin, nemaivorbind de durerile şi tulburările fonetice care apar.
Pentru determinarea zonei de închidere distală se inspectează poziţia de repaus a vălului palatin sau se
poate executa manevra Valsalva (pacientul suflă pe nas în condiţiile în care nările sunt pensate).
Zona de închidere distală, oricât de favorabile ar fi condiţiile de protezare, este regiunea cu cea mai
slabă închidere marginală a protezei maxilare, la acest nivel obţinându-se numai o închidere internă
(prin înfundarea marginii protezei în ţesuturile moi reziliente).

Zona de închidere marginală mandibulară

- Mucoasa pasiv mobilă
- Mucoasa mobilă
- Zonele funcționale periferice:
 Vestibulară centrală( labială)
se caracterizează printr-un fund de sac îngust care tolerează grosimi
corespunzătoare ale lingurii individuale. Pentru a evalua adâncimea fundului de
sac, pacientul are gura închisă şi buzele relaxate în contact uşor, iar medicul
răsfrânge buza inferioară în afară apreciind înfundarea lui, lăţimea mucoasei
pasiv-mobile şi nivelul de inserţie a frenului labial.

 Vestibulară laterală
Zona vestibulară laterală (stânga - dreapta) poartă denumirea de „punga Fisch".
Fundul de sac vestibular al acestei zone este mai larg şi este dominat de fibrele
muşchiului buccinator, cu orientare paralelă cu marginea protezei.

 Linguală centrală
se întinde de la canin la canin sau pe o distanţă de 1,5 cm de o parte şi de alta a
liniei mediane. La nivelul fundului de sac lingual în această zonă se produc
modificări esenţiale cauzate de diferitele mişcări funcţionale ale limbii.
Pentru obţinerea unei bune menţineri şi a unei bune închideri marginale, este
necesar să existe un contact permanent al marginii protezei cu mucoasa
planşeului bucal atât în repaus, cât şi în protracţia limbii.

 Linguală laterală
(stânga - dreapta) se întinde de la limita anterioară a tuberculului piriform până la
nivelul spaţiului dintre canin şi primul premolar. Un element important îl
reprezintă creasta milohioidiană care coboară dinspre distal spre mezial, împreună cu
inserţia muşchiului milohioidian, permiţând ca versantul lingual al protezei să fie
mai lung (aripioarele paralinguale).
Extinderea marginilor protezei sub linia oblică internă permite modelarea unui
versant lingual concav al bazei protezei.
Este obligatorie menajarea spaţiului necesar mişcărilor limbii care permite
aplicarea intimă a feţei sale laterale pe faţa externă a versantului lingual al
protezei, contribuind la o bună închidere marginală externă.

 Zona tuberculului piriform

 (stânga - dreapta) - este delimitată anterior de o linie imaginară care trece înapoia
feţei distale a molarului II şi coboară către lingual şi vestibular, întâlnind linia
milohioidiană şi linia oblică externă. Posterior, limita este formată din punctul de
inserţie a ligamentului pterigomandibular.
Tuberculul piriform trebuie utilizat pentru stabilizarea şi menţinerea protezei
mandibulare, utilizarea lui fâcându-se numai în cele două treimi anterioare,
deoarece la unirea treimii mijlocii cu cea posterioară se insera ligamentul
pterigomandibular a cărui inserţie, dacă este depăşită, va mobiliza proteza la
mişcarea de deschidere a gurii.
In zona linguală posterioară tuberculului piriform se găseşte nişa linguală retromolară
(spaţiul retromilohioidian), care nu poate fi de obicei utilizată pentru retenţia
protezei deoarece în această zonă interferează foarte mulţi muşchi (palatoglos,
stiloglos, constrictor superior al faringelui). Baza protezei se întinde în această
zonă sub forma unor aripioare, permiţând obţinerea unei închideri marginale
linguale continue.

 Zona retromilohioidiană

4. Particularitățile de amprentare a câmpului protetic în cazul realizării protezei totale

mobile, caracteristica, materiale și utilaj necesar.
Dicționarul Oxford: Amprenta reprezintă înregistrarea prin presiune cu un material în stare plastic a
unui obiect sau suprafețe.
Amprentarea reprezintă faza clinică, dar şi modalitatea cu ajutorul căreia se reproduce imaginea in
vitro a câmpului protetic, aspectul suprafeței țesuturilor pe care se va sprijini proteza şi cu care va veni
aceasta în contact la margini.
Amprenta este copia negativă a câmpului protetic după care tehnicianul realizează modelul,
elementul de bază al tuturor procedurilor tehnice care urmează.

Materiale ce pot fi utilizate la amprentare:

Aceasta depinde de mai mulţi factori, între care menționări:

— existența crestelor edentate și a tuberozităţilor retentive impune folosirea unui material care devine
elastic (alginate,siliconi);

— existența unui câmp protetic cu mucoasă rezilientă, deformabilă, necesită un material cu vâscozitate
mică (alginate, gips);

- prezenţa unui câmp protetic „dur“cu mucoasă subțire nedeformabilă permite amprentarea cu materiale
cu vâscozitate crescutăde tip stents;

— necesitatea realizării unei linguri individuale directe, prin transformarea amprentei preliminare,
impune folosirea stents-ului sau a siliconilor chitoși + siliconi de consistență medie;

— posibilitatea folosirii vechilor proteze ca portamprentă ce reutilizarea materialelor cu vâscozitate lent

progresivă ip
 — existența câmpurilor protetice normale,fără caracteristici particulare,dar care solicită proceduri
rapide şi comode,ne determină să folosim alginatele.

Amprentarea câmpului edentat total se face în două etape:

1.Amprentarea preliminară
2.Amprentarea funcțională

5. Amprentarea preliminară a câmpului protetic edentat total, tehnica de realizare,

materialele utilizate, importanța practică.
Este o amprentă anatomică- care se realizează cu lingura standart sau individual și redă elementele
anatomice ale câmpului protetic.

Amprenta preliminară urmărește realizarea următoarelor obiec-tive:

 copierea cu maximum de exactitate a suprafeței zonei de sprijin

 reproducerea cât mai precisă a po ziţiei funcționale a formațiunilor mobile de “Ia periferia
câmpuluiprotetic (pentru deli mitarea cât mai funcțională a viitoare portamprente);
 realizarea unei linguri individuale care necesită cât mai puţine manopere de adaptare

Amprenta preliminară necesită următoarele operaţiuni care se desfășoară în cabinetul stomatologic:

1. pregătirea amprentării
2. alegerea și verificarea lingurii standard
3. alegerea materialului de amprentă și a tehnicii de amprentare
4. Proiectarea lingurii individuale: indicații transmise laboratorului în vederea confecționării
portamprentei individuale.

Materiale ce pot fi utilizate la amprentare:

Aceasta depinde de mai mulţi factori, între care menționări:

— existența crestelor edentate și a tuberozităţilor retentive impune folosirea unui material care
devine elastic (alginate,siliconi);

— existența unui câmp protetic cu mucoasă rezilientă, deformabilă, necesită un material cu

vâscozitate mică (alginate, gips);

- prezenţa unui câmp protetic „dur“cu mucoasă subțire nedeformabilă permite amprentarea cu
materiale cu vâscozitate crescutăde tip stents;

— necesitatea realizării unei linguri individuale directe, prin transformarea amprentei preliminare,
impune folosirea stents-ului sau a siliconilor chitoși + siliconi de consistență medie;

— posibilitatea folosirii vechilor proteze ca portamprentă ce reutilizarea materialelor cu vâscozitate

lent progresivă ip

— existența câmpurilor protetice normale,fără caracteristici particulare,dar care solicită proceduri

rapide şi comode,ne determină să folosim alginatele.
Amprenta preliminară cu gips
Pentru mulți autori, gipsul rămâne cel mai bun material de amprentare preliminară în
edentația totală, în special când există creste mobile și țesuturi fragile.
Înainte de luarea amprentei, trebuie să ne asigurăm colaborarea pacientului, Capul vafi sprijinit
pe tetieră în poziţie aproape verticală, iar toracele va fi protejat cu o bavetă sau mai bine cu un șorț
din cauciuc sau mai nou,din material plastic, se va explica pacientului că va trebui să respire liniștit pe
naș, că gustul materialului de amprentă va fi uşor sărat și că spresfârşitul amprentării va apărea o
senzaţie neobișnuită de căldură.
Amprenta,atât cea maxilară cât și cea mandibulară, provoacă o hipersalivaţie. Pentru a
împiedica scurgerea salivei pe gât și torace se folosește o tăviță renală aplicată sub bărbie, În ea se
pot recolta și fragmentelede gips desprinse de pe lingură.
Portamprenta (lingura standard) este preferabil să fie din metal și neperforată, dar să permită
ajustarea ei cu un clește crampon.Va fi aleasă în așa fel încât să corepundă topografiei arcadei
edentate (întindere, relief, adâncimea fundurilor de sac etc.).. . Unii autori recomandă adăugarea pe
maxilarele lingurii a unui rutou de ceară moale.În orice caz, la lingura maxilară este necesară
îndiguirea posterioară cu ceară pentru a împiedica împingerea gipsului în faringe și înghiţirea lui.
Se recomandă de. asemenea, distanțarea linguri cu pene de ceară moale plasate perpendicular
pe creste, două în regiunile laterale şi una frontală (mai ales la lingurile mandibulare) sau o pastilă de
ceară în dreptul mijlocului palatului (la lingura maxilară) Aceste pene distanțatoare servesc la
ușurarea punerii în poziție a lingurii pe câmpul protetic, la obținere unei grosimi suficiente și
uniformea stratului de gips din amprentă și la împiedicarea presării exagerate și necontrolate a
materialului de amprentă pecrestele edentate.
Prepararea pastei de gips se face în felul următor: se pune în botul de cauciuc sau de material
plastic o cantitate de aproximativ 50-60 ce de apă clocotită colorată cu albastru de metilen sau eozină
(pentru a diferenția gipsul amprentei de cel al modelului) și în care este dizolvat acceleratorul (de
obicei NaCI 2,5-3%). În bol se adaugă apoi gipsul, prin presărare, până ce se absoarbe aproape
întreaga cantitate de lichid. Bolul se clatină sau se vibrează pe maza vibratoare pentru ca gipsul să se
disperseze uniform şi pentru a se evacua bulele de aer. - În lipsa vibratorului, malaxarea gipsului se
face cu spatula de gips prin mișcări cotatorii în sensul acelorde ceasornic, ținând spatula permanent
în contact cu pereții bolului. Malaxarea nu va depăși un minut. La această amestecare manuală
temperatura. lichiduluiva trebui să fie în jur de 21*C. 36 Dacă malaxarea se face în vid, amestecul de
gips cu lichid este foarte omogen, dar trebuie folosit un lichid mai rece (5-6*C) pentru a avea la
dispoziţie un timp de lucru mai lung.
În amprentarea cu gips a câmpului protetic edentat total există unele diferențieri între cele
două maxilare; de aceea, vom prezenta separat amprenta maxilarului superior și pe cea a mandibulei.
Amprenta preliminară cu mase termoplastice (amprenta cu stents)
Folosește aproximativ două plăci la maxilar și una la mandibulă.Acestea se introduc într-o
pungă de tifon și apoi în apă caldă la temperatura de 60-70*C. Când stents-ul a devenit plastic, se
scoate din pungă, se malaxează în mână și se aplică în lingura metalică aleasă în prealabil (după
Swenson, marginile linguri standard nutrebuie să ajungă în fundul de sac). Se introduce în cavitatea
bucală și se apasă puternic pe câmpul protetic pentru ca stents-ul din lingură să pătrundă în
fundurile de sac. Apoi, prin tracțiuni energice pe modiohus şi masaje circulare pe obraji, se
modelează marginile vestibulare ale amprentei. În zona linguală la amprenta mandibulară se
 recomandă pacientului să efectueze modelări energicecu linba. | După răcirea amprentei, scoaterea
din cavitatea bucală și examinarea ei, se poate relua modelarea marginală prin încălzirea stents-ului
de la margini cu ajutorul flăcării unei lămpi liliputane (Hanau) sau cu ajutorul flăcării de la o lampă
cu spirt dirijată de o pară de aer. În final, prin încălziri și modelări faneționale succesive și supra
adăugări, se poate obține o amprentă foarte exactă, cu închidere marginală și succiune. Amprenta
este foarte laborioasă, cerând mul ttimp și multă răbdare.

Amprenta preliminară cu alginate

La ora actuală, în întreaga lume, amprentele preliminare cu alginate sunt cel mai frecvent
utilizate, Precizia alginatelor și manipularea lor ușoară fac să fie preferate față de gips.
Alginatele sunt recomandate pentru guri cu salivă redusă sau când câmpul protetic are un relief
retentiv. La pacienții cu salivă abundentă este indicată clătirea prealabilă cu preparatecare
diminuează șifluidifică saliva (defapt, chiar clătirea cu apă rece diminuează secreția salivară). La
pacienții cu tendință de vomă, timpul de priză relativ redus al alginatelor recomandă de asemenea
utilizarea lor. Ca portamprente pot fi folosite toate tipurile de linguri standard. Ele trebuie să aibă
însă un sistem de retenționare a materialului de amprentă (orificii, nervuri sau chiar benzi adezive de
leucoplast aplicate pe margini), Deoarece alginatul trebuie susținut în lingură pentru a se evita
deformările şi rupturile, lingurile mai scurte vo rfi prelungite cu materiale termoplastice (stents etc.)
lipite delingura respectivă.
Lingura trebuie să tolereze un anumit spațiu între pereţii ei interni și suprafața crestelor edentate
(aproximativ 3-5 mm) pentru ca stratul de alginate să fie suficient de gros, evitând astfel mperea sau
deformarealui. Din același motiv se recomandă şi aici distanțarea lingurii de câmpul protetic Cu
ajutorul unor pene de ceară,
Tehnica de amprentare (aplicarea lingurii pe câmpul protetic, modelarea funcțională etc.) este
asemănătoare cu cea descrisă la amprentacu gips. După terminarea modelării marginale, lingura
trebuie să fie susţinută de degetele medicului, fără ca aceasta să preseze în continuare până la
întărirea materialului. După terminarea prizei alginatului, amprenta este scoasă din cavitatea bucală
tracționând de mâner cu mâna dreaptă și rulând cu degetul arătătoral mâinii stângi pe marginile
vestibulare ale amprentei.
Examinarea amprentei cu alginat se face imediat, putându-se constata următoarele;
— amprentarea asimetrică a câmpului protetic, cu margini într-o parte prea subțiri și în alta prea
groase, din cauza necentrării linguri sau alegerii unei linguri necorespunzătoare;
— neacoperirea cu alginat a tuturor zonelor, fie din cauza unui material prea fluid,fie a unei
presiuni exaggerate și a neutilizării penelor de distanțare;
— margini subțiri balante de material nesusținut(dacă acestea sunt situate în afara zonei de
sprijin, pot fi secționate cu un bisturiu sau cu o foarfecă).
Lipsurile de regulă, cer repetarea amprentei.

6. Amprentarea funcțională a câmpului protetic edentat total, tehnica de realizare,

materiale utilizate, importanța practică.
Amprenta finală reprezintă ultima reproducere clinică a imaginii reale a câmpului protetic înainte de
determinarea relațiilor intermaxilare. Este denumită de mulți autori amprentă funcţională, deoarece
majoritatea tehnicilor, dar nu toate, utilizează pentru modelarea marginilor amprentei mișcări funcționale
ce mobilizează țesuturile moi de la periferia câmpului protetic.
 Criterii ce au fost puse la baza amprentării funcţionale.

 Obținerea unei înălțimi corecte a marginii și extinderea maximă a bazei protezei

 Repartizarea egală a presiunilor între părțile moi și dure
 Respectarea libertății contracțiilor muscular și realizarea închiderii marginale

dupa modelarea marginala a amprentei

a). amprenta functionala mucostatica.

Tehnica de amprentare presupune folosirea unui material de amprenta foarte fluid, Mucoseal, cu o
lingura individuala cu marginile mult scurtate pentru a nu influenta periferia campului protetic. Dupa
aplicarea amprentei functionale in cavitatea orala, ea este mentinuta fara presiune, iar medicul si pacientul
nu fac nici o miscare de modelare functionala. Proteza totala finita va avea marginile subtiri si scurte, fara a
fi puse in valoare succiunea si tonicitatea musculara. Modelarea marginala se realizeaza intr-o perioada de
timp indelungata prin retusuri repetate care necesita o mare experienta clinica din partea medicului.

b). amprenta functionala mucodinamica.

Pentru aceasta se foloseste lingura individuala adaptata marginal in cavitatea orala pana la limita
dintre mucoasa fixa si cea mobila. Adaptarea se realizeaza prin miscari test, stabilite de Herbst sau dupa
criterii anatomo-functionale recomandate de Schreinemakers. Fundurile de sac se mobilizeaza in acest caz
dupa gradul de vascozitate al materialului, iar amprenta functionala repeta aceleasi miscari test sau criterii
anatomo-functionale. In acest mod marginile lingurii individuale sunt bine delimitate, ocolesc formatiunile
mobile periferice si se obtine o foarte buna succiune.

Amprenta functionala mucodinamica foloseste pentru amprentare asocierea de materiale de

consistenta diferita:

- pentru tehnica de amprentare a lui Herbst se foloseste Subrofix (material bucoplastic) pentru
inchiderea marginala + Adheseal 15 verde si Adheseal 15 rosu (material bucoplastic de plasticitate diferita)
pentru amprenta functionala.

- tehnica Schreinemakers: permalastic regular (thiocauciuc de consistenta medie) + Permalastic light

bodied (thiocauciuc cu consistenta redusa).

- material termoplastic Kerr verde sau maro pentru inchidere marginala + pasta ZOE.

- material termoplastic Kerr + siliconate.

Dupa gradul de compresiune a amprentei functionale pe campul protetic, tehnicile de amprentare

sunt:

a). amprenta functionala compresiva indicata pentru campurile protetice dure foloseste port-amprente
rezistente, materiale cu vascozitate crescuta (stents) sau medie (elastomeri de sinteza).

b). amprenta functionala decompresiva sau de despovarare indicate pentru campurile protetice moi,
campuri protetice cu zone sensibile, dureroase. Se practica obtinerea unei compresiuni selective in
timpul amprentei functionale prin distantarea lingurii individuale prin foliere sau despovararea zonala
 prin orificii in lingura individuala in dreptul zonelor sensibile, sau pentru maxilar in centrul lingurii
individuale un orificiu de 2 mm.

7. Lingura individuală de amprentare, caracteristica generală, materiale şi metode de

confecţionare.
Lingura de amprentare individuală:
Baza:
-acoperă suprafața de sprijin a câmpului protetic
- ocolește formațiunile mucoasei mobile de la periferia câmpului preotetic
- grosimea de 1,5-2 mm

Accesoriile:
- mânerul lingurii
- butonii de presiune
- întăriturile din sârmă
- bordurile de ocluzie (după necesitate)

1.Trasarea limitelor lingurii individuale trebuie făcută de către medic pe amprenta preliminară (el
singur poate preciza corect aceste limite, conformând amprenta cu detaliile reale ale câmpului protetic).
2. Lingura individuală poate fi confecționată din acrilat autopolimerizabil în toate cazurile (permite
adăugarea de material termoplastic, pentru închideri marginale şi este rezistentă,de aceea se recomandă
mai ales la mandibulă).
3.Din motive economice și când nu se folosesc materiale termopiastice pentru amprenta finală la
maxilar, se utilizează și placa de bază.
4. Lingura individuală va trebui să vină în contact intim cu întreaga suprafață a câmpului protetic
(deoarece se urmăreşte realizarea succiunii).
5.În cazul folosirii stents-ului ca material de amprentă finală, lingura va trebui distanțată (tehnica
Pedro Saizar).
6.Această distanțare se recomandă şi când există zone acoperite cu mucoasă subțire şi sensibilă (se
poate realiza prin folierea modelului la acest nivel, prin radierea unui strat din faţa mucozală a amprentei
preliminare, prin şlefuirea lingurii în această zonă).
Prin perforarea lingurii în dreptul zonelor sensibile care trebuie despovărate se obține refluarea
materialului în exces şi se evită presarea și deformarea mucoasel.
7. Mânerul lingurii individuale trebuie să aibă formă, poziție și dimensiuni care să nu împiedice
acțiunea mușchilor orbiculari şi ai limbii. La lingura superioară mânerul trebuie plasat pe linia mediană și va
trebui să fie vertical pentru a nu împiedica mișcările buzei superioare.
La lingura mandibulară mânerul va trebui, de asemenea,să fie plasat pe linia mediană, iar înclinarea
lui vestibulo-orală să corespundă poziţiei frontalilor inferiori (pentru a nu împinge buza inferioară și pentru
a nu împiedica mișcările limbii)
8. Lingura mandibulară va fi prevăzută lateral cu niște butoni de presiune situaţi în dreptul
premolarilor.
Când creasta este foarte concavă,în lipsa butonilor, lingura nu se poate presa corect cu degetele (se
pot deforma marginile amprentei sau se pot atrage în afară părțile moi)
8. Adaptarea lingurii individuale de amprentare pentru obținerea amprentei funcționale
cu succiune.
Înainte de efectuarea amprentării finale, în cabinet, lingura individuală este adaptată cu multă atenţie
la limitele câmpului protetic. Adaptarea este realizată cu ajutorul unor teste specifice pentru fiecare câmp
protetic maxilar şi mandibular. (Herbst, Boianov, Langerom, Zingerom) metode.
 Marginile lingurii, în timpul operaţiei de adaptare, sunt supuse mai mult sau mai puţin unor
modificări. Intervenţiile efectuate la nivelul marginilor pentru adaptare sunt:
1. Subţiere sau îngroşare (grosimea să corespundă lărgimii medii a fundului de sac mucozal).
2. Scurtare sau lungire.
3. Modelare cu ajutorul materialelor termoplastice adaptate funcţional, în raport de structurile
anatomice ale câmpului protetic.
Amprenta este efectuată numai după ce a fost obţinută stabilitatea şi menţinerea lingurii individuale
pe câmpul protetic.
9. Probele după Herbst pentru maxilă și mandibulă.

Testul Herbst pentru maxilar:

1. deschiderea usoara a gurii realizeaza modelare la nivelul molarului 1 si a premolarilor1, 2.

2. deschiderea larga a gurii modeleaza punga lui Eisenring (molarul 2) si se pune in tensiune
ligamentul pterigomaxilar.

3. mimarea unui suras fortat realizeaza modelarea la nivelul zonei vestibulare laterale, in regiunea
premolarilor si a molarului 1.

4. mimarea fluieratului, sugere, se modeleaza in zona vestibulara frontala intre cei doi canini.

5. Manevra Valsalva, tuse, testul Ah, se modeleaza in zona distala.

Testul Herbst pentru mandibula:

1. deschiderea usoara a gurii modeleaza zona anterioara a pungii lui Fish.

2. deschiderea larga a gurii modeleaza zona maseterina care vine in contact cu marginea lingurii.

3. umezirea rosului buzelor, modeleaza zona laterala linguala in dreptul molarilor.

4. se duce varful limbii intr-un obraz si celalalt retrocomisural si se modeleaza zona linguala in dreptul
premolarilor si a glandelor sublinguale.

5. se ridica varful limbii spre nas modeland la nivelul frenului limbii si zona linguala centrala.

6. mimeaza fluierat, sugere, se modeleaza zona vestibulara centrala.

7. deglutitia, se modeleaza zona retromolara.

10. Metode și tehnici de oformare a marginilor amprentei funcționale cu succiune.

Modelarea functionala periferica realizeaza urmatoarele obiective:

- prelungirea marginilor lingurii individuale, daca este posibil, la nivelul zonei retromolare lingual,
prelungiri in zonele paralinguale sau sublinguale, extinderea lingurii individuale la nivelul pungilor lui
Eisenring si Fish.
 - obtinerea unei succiunii cat mai optime la nivelul zonei de mucoasa pasiv mobila prin infundarea
functionala a lingurii individuale la acest nivel si realizarea succiunii externe prin modelarea versantului
extern marginal al lingurii individuale.

Pentru aceasta faza clinica sunt necesare tehnici de modelare functionala periferica in functie de
materialele utilizate.

a). cerurile bucoplastice. Pentru modelarea functionala periferica se foloseste un rulou de ceara
bucoplastica cu diametrul de 2 mm care se aplica pe toata periferia marginala, pe muchie in interior si
exterior, iar la nivelul zonei Ah (zona cheie) pe fata mucosala a lingurii individuale. Se introduce in cavitatea
orala, se centreaza si se plaseaza pe campul protetic, ca dupa 2-3 min. se trece la efectuarea testelor de
modelare functionla in ordinea cunoscuta. Dupa 7-10 min. se raceste ceara bucoplstica cu un spray de apa,
se indeparteaza din cavitatea orala si se verifica modelajul. Daca ceara a fost indepartata se observa
marginea lingurii individuale care este prea inalta, se retuseaza marginea lingurii. Daca se observa ,,fuga”
cerii, marginea lingurii este prea scurta si subtire. Dupa retusarea corespunzatoare a lingurii individuale se
aplica din nou ruloul de ceara bucoplstica si se reiau testele adecvate zonei respective.

b). mase termoplastice cu temperatura de ramolire scazuta. Se indica Kerr-ul verde sau maro (mai
putin fluid), care dupa ramolire la o flacara se aplica pe zonele functionale cunoscute si se adapteaza
functional prin testele cunoscute. In acest caz lingurile individuale trebuie sa fie rigide.

Pentru modelarea functionala marginala prin aceste metode este necesar ca lingurile individuale sa
aiba marginile scurtate cu 1 mm pentru a permite materialului de modelat sa se plaseze nefortat la nivelul
zonei pasiv mobile iar modelarea periferica sa fie nestingherita.

Zona ,,cheie” la nivelul maxilarului o reprezinta zona distala Ah. La acest nivel ceara bucoplastica sau
materialul temoplastic se aseaza pe fata mucosala a lingurii individuale pentru a se realiza o infundare a
amprentei functionale. Apoi se folosesc testele cunoscute. Unii autori indica gravarera modelului
preliminar in zona Ah, in functie de latimea si rezilienta acestei zone, dupa care se aplica pe lingura
individuala pe suprafata mucosala distal ceara bucoplastica sau masa termoplastica care se preseaza pe
modelul preliminar pana ce obtinem pozitia corecta. Intraoral se verifica prin manevrele cunoscute pentru
zona Ah.

Devin a fost cel care a demonstrat valoarea practică a fonației în modelarea marginală a amprentelor
funcționale – testele Devin:
MDB: posterior-anterior
- pronunția vocalelor A grav, A deschis, E, I, O, U.
- A grav – maseter și buccinator
- A deschis , E și I, pentru mușchii comisurali spre lateral
- emisia O și U pentru mușchii mentonieri spre anterior
- Se modelează zona periferică vestibulară în regiunea M, PM, C și I

Pentru modelarea zonelor vestibulare este indicată articularea consoanelor:

- Labiale P și B contractează puternic chinga buccino-orbiculară și a mușchilor latereali, mobilizând
zona până la M1 inclusiv
- Pronunția F și V mobilizează vestibulul anterior

Zonele periferice linguale:

-Articularea consoanelor fără labiale ridică limba și vălul palatin
 -Consoanele Tși D, închiderea sublinguală
-Consoanele sibilante și vibrante ridică limba ș i modelează zona milohioidiană
- Consoanele guturale modelează aripioarele linguale.

Maxilar:
- A grav ,A deschis, E –zonele vestibulare de la punga Einsering până la limita anterioară a zonei
laterale.
- Emisia vocalei I și sunete modificate cu U – zona nodulului comisural.
- Vocalele O, U, grupele U modificat – zona vestibulară frontală, sunetele UN, IN, ON pentru
închiderea rezonatorului bucal
- Consoanele B și P – contracție a buzei superioare și modelarea a zonei frontale
- M, V, F apoi S și CH asociate cu sunetele EU, AU, OU modelează zonele plicilor.
- Zona Ah – A dschis pentru părțile laterale și O pentru partea centrală

*Verificarea succiunii la lingura individuală maxilară se face în felul următor:

1. Tracţiuni oro-vestibulare pe mâner (se probează închiderea distală la zona Ah)
2. Încercarea de desprindere a lingurii tracţionând din aproape în aproape cu pulpa degetului de marginea
vestibulară a lingurii (se verifică realizarea închiderii interne marginale vestibulare).
3. Se tracţionează vertical de mâner, obrajii fiind aplicaţi pe versantele exterioare ale lingurii (se evidenţiază
închiderea marginală externă sau închiderea„totală“ şi în același timp și existența adeziunii)

Testele fonetice Schreinemakers cuprind:

Maxilar:
 țuguierea repetată a buzelor cu gura închisă pentru zona vestoblară frontală
 expirarea profundă, tusea, pentru zona Ah
 masaje excutate de medic pentru modelarea marginală vestibulară

Mandibulă:
 țuguierea repetată a buzelor cu gura închisă
 deschiderea gurii
 protracția limbii și mișcări de lateralitate pentru zona linguală centrală și zonele linguale laterale

11. Tehnica de amprentare funcțională cu succiune după Brahman, caracteristica,

importanța practică.
 Adaptarea marginilor lingurii individuale după înălțime se va realiza în conformitate cu limitele
bazei viitoarei proteze totale mobile
 Tehnic, adaptarea se realizează separat, pe sectoare, cu utilizarea probelor funcționale după
Herbs
În cazul utilizării acestei metode, pentru confecționarea lingurii individuale la maxilă, dintr-o placă de
ceară standars se înlătură 1/3 din lungime și după ramolire placa de ceară se îndoaie în două, introducându-se
în cavitatea bucală unde lingura se modelază direct pe maxilă.
La mandibulă : se înlătură 1/3 din lățimea plăcii de ceară standard după ce se încălzește la flacără se
îndoaie în 3 în lungime, dându-i-se forma de potcoavă, se introduce în cavitatea bucală modelându-se după
forma apofizei alveolar, înlăturându-se surplusurile.
12. Tehnica de amprentare funcțională cu succiune după Vasilenco, caracteristica,
importanța practică.
 Inițial marginile lingurii individuale se scurtează la nivelul mucoasei pasiv mobile
 Ulterior, la marginea lingurii individuale se aplică material specific plastificat
 Modelarea marginilor lingurii individuale conform limitelor bazei viitoarei proteze totale cu
utilizarea probelor după Herbst
 Reieșind din dificultățile metodei de confecționare a limgurii individuale după I.C.T.O, a propus
următoarea modificare. În timpul confecționării marginii lingurii se termină la nivelul mucoasei pasiv
mobile și deci nu este necesar de a le modela după limitele viitoarei proteze, deoarece ele vor fi corectate
de materialul amprentar. Pentru a obține imprimarea corectă a câmpului protetic în liniei A se recomandă
de alungi lingura cu 0,5 cm, iar pentru repartizare uniformă a presiunii pe câmpul protetic lingura la maxilă
se perforează la mijlor, ca prin cele 1-2 găuri formate să iasă surplusurile materialului amprentar .Lingura la
maxilă se consolidează dint partea exterioară cu un strat subțire de gips, iar la mandibulă cu o bandoletă de
material amprenatar thermoplastic.

52. Tehnica de amprentare după vasilenco – simplificată.

- inițial marginile lingurii individuale se scurtează la nivelul mucoasei pasiv mobile;

- modelarea marginilor lingurii individuale conform limitelor bazei viitoarei proteze totale se v-a realiza
cu ajutorul materialului utilizat pentru amprentare.

53. Relația intermaxilară:

Definiție: RIM, reprezintă relația dintre osul maxilă și osul mandibulă, în timpul deplasării mandibulei.

- Distingem 3 tipuri de RIM

1. Poziția de postură mandibualră;

2. Poziția de relație centrică:

3. Poziția de intercuspidare maximă.

Caracteristica:

Determinantul posterior- ATM<

Determinantul mediu- mușchii mobilizatori ai mandibulei.

Determinantul anterior- ocluzie dento- dentară.

- Sistematizarea relațiilor ocluzale ;

- Dependente de contactele ocluzale;

54. Poziția de Relație Centrică

-Termen propus de Bonwill, reprezintă un raport osos, mandibulo- cranian;

- determinat în general de lig. ATM:

Poate fi influențat de tonusul mușchilor mobilizatori ai mandibulei. Este cel mai controversat termen.

După Dupas(1993):

RC este poziția mandibulo- craniană fiziologică de referință, independentă de ocluzia dentară. Poziția
cea mai înaltă și cea mai anterioară de contact condilo- disco- temporal, care favorizează rotația pură a
condililor după o axă balama terminală, permițînd diferite deplasări mandibulare.

- PRC- este o poziție de referință = mandibula pleacă și revine în principalele sale mișcări.

- Este constantă dea lungul vieții

- Este stabilă și reproductibilă;

- Este stabilă și reproductibilă;

- Este o poziție funcțională- intervine în timpul masticației;

- Este caracterizată de o DVO fiziologică;

- Este o poziție de diagnostic, de la ea pornește orice analiză a ocluziei dentare.

Repere clinice ale RC:

 Reperul osos- linia mediană a mandibulei corespude cu planul medio-sagital al feței;

 Reperul muscular – mușchii ridicători sunt contractați maxim, simetric.

 Reperul articular: condilii articulari sunt plasați centric în fosele articulare, pot fi palpați
pe linia tragus- unghiul extern al orbitei, la o distanță de 13 mm de marginea
tragusului.

 Reperul dentar ocluzal- două situații clinice: Ocluzia în intercuspidare maximă, Ocluzia
centrică.

55. Poziția de postură mandibulară.

- este o stare de echilibru între mușchii mobilizatori;

- este însoțită de o relaxare a capsulei ATM;

- Între arcadele dentare apare un spațiu liber de inocluzie cu o valoare individuală de la 1mm pînă la 12
mm.

- este o relație statică, temporară, relativ pasivă a mandibulei față de maxilă;

- este poziția din care pleacă și spre care revine mandibula din toate mișcările sale fundamentale
(înafară de masticație).

- mai este numită: poziție de repaos fiziologic relativ al mandibulei față de maxilă.

- exterior este caracterizată prin propria dimensiune verticală(Kemeny a numit-o dimensiune verticală
fiziologică sau de postură).

- Lejoeux: PPM este poziția de echilibrutonic al complexului muscular de la care pleacă și la care
ajung toate mișcările mandibulei;

- Burlui V.: PPM este – suma rapoartelor mandibulo-craniene atunci cînd mandibula se află în
poziție posturală față de craniu sub efectul echilibrului tonic antigravific al musculaturii
manductoare.

- Școala națională de stomatologie(protetică dentară): PPM este starea de echilibru dintre

mușchii ridicători -coborători ai mandibulei, cînd ei se află într-o stare de relaxare fiziologică
relativă, care se evidențiază la nivelul arcadelor dentare printr-un spațiu de inocluzie
individualizat, egal în medie cu 2-3 mm.

Elementele sistemului stomatognat la realizarea PPM joacă un rol :

- Activ

- Pasiv

1. Elementele active:

- Tonusul mușchilor- prin anatgonismul a 3 grupe de mușchi:

a) Ridicători – coborîtori, retractori – propulsori;

b) Mușchii limbii – stiloglos, palatoglos, faringoglos;

c) Mușchii cefei și cei prevertebrali- echilibrează poziția capului în raport cu CV,

determină flexia și extensia capului.

- Factorul nervos: condiționează nivelul tonusului musculaturii striate:

Elementele pasive:

- Acțiunea presiunii negative a spațiului Donders;

 - Țesuturile conjuncte ale articulației;

- Coplexului structural mușchi- tendon.

- Spațiul Donders- între limba și palatul dur(pres neg) menține mandibular;

- PPM la nivelul art- condilii se află undeva în fose;

- Mușchi- relaxare relative;

- Arcade dentare – avem un spațiu de inocluzie.

56. particularitățile de determinare și înregistrare a RC

- adaptarea șabloanelor cu bordură de ocluzie .

- determinarea DVO;

-Inducerea mandibulei în poziție de RC.

- Fixarea poziției de RC;

- Determinarea reperelor de montare a dinților frontali.

57. determinarea direcției și nivelului planului de ocluzie la determinarea și

înreg RC:
În edentația totală bimaxilară:

1. Direcția planului de ocluzie :

 În zona fronatală- paralelă cu linia bipupilară;

 În zona laterală- paralelă cu planul camper;

2. Nivelul planului de ocluzie:

 În zona frontală – în corespundere cu marginea liberă a buzei superioare;

 În zona laterală- este determinat față de planul lui Camper la o distanță de 26 mm;

3. Versantul vestibular al bordurii de ocluzie se modelează în corespundere cu poziționarea buzelor

și obrajilor;

4. Versantul vestibular al bordurii de ocluzie de la maxilă și mandibulă se stabilesc în același plan.

58. Metoda antropometrică de detreminare a DVO.

- distanța de la comisura buzei buzelor și unghiul extern al ochiului este egală cu distanța subnasale-
gnathion, se determină cu ocluzometrul Willis;

- utilizarea numărului de aur 5/3 raport constant între diensiunea etajului inferior cu gura larg deschisă
și pozișia de repaus, se folosește un compas și regula de 3 simplă.
59. Metoda anatomică de detreminare a DVO
Are la bază afirmația conform căreia o DVO optimă asigură poziționarea firească a țesuturilor moi:

 Buzele contactează pe tot întinsul liber, nu prezintă tensionare;

 Colțurile gurii au o poziționare armonioasă, nu sunt ridicate sau coborîte;

 Plicile nazolabială, supramentonieră prezintă o exprimare normală, adecvată.

60. Metoda funcțională de determ a DVO

Are la bază afirmația conform căreia mușchii mobilizatori pot realiza contracția maximă numai în cazul
cînd DVO este una optimă.

Tehnicile de determinare:

- Se determină contracția maximă a mușchilor ridicători;

- Se determină valoarea impulsului către m. Ridicători.

61.Metoda anatomo-fiziologică de determinare a DVO la determinarea și

înregistrarea RC la edentatul total, caracteritica generală.

Are la bază afirmația-dimensiunea verticală a poziției de postură mandibulară (DVPPM)este

constantă de-a lungul vieții și nu depinde de prezența sau lipsa de antagoniști.
 Inițial se verifică DVPP,ceea ce este mai mare ca DVO cu 2-3 mm.
 Se verifică criteriile conform metodei anatomice.

 Ideea aici e ca mai intii inregistram cu creionul punctual subnasion sig nation,apoi
vorbim cu el ca la final muschii sa oboaseasca si sa duca mandibula in pozitie de
RP.
 Masuram DVR si scadem din ea 2-3 mm.
 Punem sabloanele in cavitatea bucala si trebuie sa coincida cu DVO calculat.
 Daca nu coincide razuim din sablonul inferior fiindca cel superior e conform
planului ocluzal
62.Metode și tehnici de inducere a mandibulei în poziția de RC, caracteristica generală,
importanța practică.
PRC-este poziția mandibulo-craniană fiziologică de referință,independentă de ocluzia
dentară,poziția cea mai înaltă și cea mai anterioară de contact condilo-disco –
temporal,care favorizează rotația pură a condililor după o axă balama terminală,permițînd
diferite deplasări mandibulare.
Caracteristica
 Este o poziție de referință –mandibula pleaca și revine în principalele sale mișcări.
 Este constantă de-a lungul vieții.
 Este stabilă
 Este caracterizată de o DVO fiziologică.
Repere clinice a RC
  Reperul osos-linia mediana mandibulei corespunde cu planul medio-sagital al feții.
 Reperul muscular-mușchii ridicători sunt contractați maxim simetric
 Reperul articular-condilii articulari sunt plasați centric în fosele articulare,pot fi
plasați pe linia tragus-unghiul extern al orbitei,la o distanță de 13 mm de marginea
tragusului.
 Reperul dentar ocluzal-Ocluzia de ICM,OC.
Determinarea poziției de RC
 Adaptarea șabloanelor cu bordură de ocluzie.
 Determinarea DVO.
 Inducerea mandibulei în PRC.
 Fixarea PRC.
 Determinarea reperelor de montare a dinților frontali.
 Tehnici de inducer a mandibulei-Dawson(uni,bimanuala),Beteliman,Usmf
modificată,Reinfert
 Teste-deplasarea maxilei anterior,reflexul molar,actul de deglutiție,vîrful limbii
poziționat în zona distal cît mai palatinal.
Metoda unimanuala

- Pacientul este asezat in fotoliu dentar in pozitie sezand, gura usor intredeschisa
- Operatorul aplica unghia policelui de la mana dreapta pe marginea libera a incisivilor centrali
mandibulari, cu restul degetelor cuprinzand mentonul
- Degetele de la mana stanga indeparteaza cu blandete buza superioara si se sprijina pe dintii
maxilari
- Pacientul trebuie sa lase mandibula libera, sa nu faca nimic
- Medicul efectueaza miscari mici, limitate, de coborare so ridicare a mandibulei, pe o distanta
de maximum 20 mm
- La un moment dat se simte un salt al mandibulei spre posterior si in sus, semn al pozitionarii
mandibulei in RC
- La unii pacienti manevra se realizeaza cu destula dificultate
Metoda bimanuala

- Pacientul este asezat in fotoliul dentar culcat la orizontala

- Medicul este asezat pe scaun in spatele fotoliului
- Policele de la ambele maini sunt aplicate in zona dintre buza inferioara si menton, celelalte
degete ale ambelor maini cuprinzand ramura orizontala a mandibulei
- Prin miscari de deschide re si inchidere effectuate de operator, la un moment dat se simte un
salt de pozitionare a mandibulei in RC
- Avantaj: prin pozitia capului, mandibula se afla déjà intr-o pozitie mai posterioara
Dawson poziţionează mandibula cu amândouă mâini în R.C,, pacientul fiind
plasat cu capul pe spate, în decubit dorsal.

Oboseala pterigoidienilor externi: (propulsia exagerată a mandibulei timp de

45-60 de sec.este urmată de întoarcerea mandibulei în R.C.).

- Metode de verificare:
- -  deglutitia este o alta metoda;
- -  relaxare, deglutitie si sa se simta o deglutitie care sa nu fie fortata si verificam liniile
trasate.
 - - reflexul molar - se aseaza pulpa indecsilor pe bordura inferioara in zona molarilor iar
pacientul este invitat sa 'muste pe molari'. Se trezeste astfel vechiul reflex de olcuzie
molara, in care contractia musculara maxima, plaseaza condilii in R.C. Se cunoaste faptul
ca triturareaalimentelor dure se face pe molari, intrucat aici forta musculara e maxima.
In aceasta pozitie condilii au nevoie de un punct de sprijin maxim, care este R.C. Daca
zdrobirea alimentelor se face pe premolari, mandibula ocupa o pozitie
mezializata (de IM), in timp ce condilii se afla in apropierea pantei tuberculului articular si nu
in RC.
-
63.Fixarea poziției de RC, metode și tehnici de realizare.
 Metoda rece
 Metoda caldă
 Utilizarea diferitor materiale.

 O posibilitate de fixare in RC este cea in care se realizeaza taieturi in V la nivelul

suprafetelor ocluzale ale sabloanelor in zona lateral (cate 2-3 taieturi pe fiecare dintre
cele doua sabloane). Se utilizeaza ceara plastifiata aplicata pe sablonul mandibular si se
dirijeaza inchiderea in RC(Metoda caldă) Pozitia poate fi verificata, dupa care la nivel
ocluzal poate fi aplicat un strat subtire de pasta ZOE pe unul dintre sabloane;

 Metoda la rece-fix așa numai că cu ceara rece.

 Odata fixata pozitia de RC, sabloanele se fixeaza intre ele cu ajutorul unor clame “U”
(clame de capsator) aplicate cate doua in X bilateral si una paramedian. Clamele se
incalzesc la flacara si se aplixca la nivelul bordurilor in asa fel incat sa asigure o buna
fixare a lor. Pentru manevrarea cu siguranta a clamelor la fixare se utilizeaza un cleste
crampon.
64.Confecționarea machetei protezei totale mobile, etapele de realizare,
caracteristica generală.
 Aceste două componente ale protezei totale se realizează după poziţionarea şi fixarea
modelelor in simulatoare.
 Macheta bazei este confecţionată din placă de ceară roz şi este adaptată intim la campul
protetic in limitele marcate.
 Datorită transparenţei cerii sunt vizibile reperele de pe model.
 Pentru montarea dinţilor pe centrul apofizelor alveolare se realizează un val de ceară cu
o inălţime dependentă de atrofia ţesutului osos şi dimensiunile vertical ale dinţilor
artificiali aleşi, iar baza se solidarizează in 3—
4 puncte de model pentru a nu se mişca in timpul lucrului.
 In vederea construirii arcadelor dentare, dinţii artificiali sunt
montaţi in macheta bazei după anumite reguli. Aceste reguli contribuie
la construirea arcadelor dentare artificiale identice cu cele naturale şi apte pentru restabilirea
funcţiilor dereglate ale sistemului stomatognat.
 În prezent sunt cunoscute diverse metode utilizate la montarea
dinţilor descrise de mai mulţi autori, insă majoritatea prezintă aceleaşi
reguli, imaginate de Gysi, cu excepţia unor modificări.
Deaceea considerăm că este mai util să incepem descrierea metodelor de montare a dinţilor cu
amănunt de detaliu după Gysi.
65.Particularitățile de gipsare a modelelor în ocluzator.
Modelele sunt fixate prin gipsare in pozitia de RC, stabilita si mentinuta cu ajutorul sabloanelor de ocluzie.
Se controleaza sabloanele de ocluzie, urmarindu-se:
-Daca sunt bine solidarizate intre ele la nivelul bordurilor de ocluzie, pentru a nu exista tendinta de
deplasare;
-Daca cele doua sabloane prezinta o pozitie stabila pe model (daca bazele modelelor s-au deformat in
timpul determinarii relatiei intermaxilare sau pe suprafata modelelor exista fragmente de ceara, gips sau
placa de baza; daca partea distala a soclurilor celor doua modele sunt in contact si nu permit asezarea
sabloanelor in pozitie corecta, contactele sunt indepartate prin taiere cu spatula lasand un spatiu de 2-3
mm intre socluri);
III. Gipsarea modelelor consta in :
1. Introducerea ansamblului modele-sabloane in apa pentru 2 min, pentru ca pasta de
gipsare sa nu faca priza instantaneu, prin absorbtia apei din gipsul preparat
proaspat, de catre modelul uscat;
2. Modelele, solidarizate cu bete de chibrit, se introduc intre cele doua ramuri ale
ocluzorului, cu partea distala spre balama. Se actioneaza surubul ocluzorului pentru a
crea un spatiu de 3-5 mm intre bratul superior si soclul modelului superior;
3. Fixarea modelului inferior: se prepara o cantitate de pasta de gips care se depune pe
o bucata de hartie asezata pe suprafata mesei. In gips se infunda bratul inferior al
ocluzorului, peste care se depune o noua cantitate de pasta si se aseaza modelele
solidarizate cu partea distala orientata catre axa balama, intre care se mentine un
spatiu necesar pentru manevrarea surubului care mentine D.V.O.
4. Fixarea modelului superior dupa priza gipsului folosit pentru fixarea modelului
inferior: se prepara pasta de gips si se aplica pe suprafata bazala a soclului
modelului superior, peste care se aseaza bratul superior al ocluzorului si se adauga
pasta de gips pentru completarea gipsarii. Este recomandata fixarea in doi timpi
diferiti, deoarece dilatarea de priza a gipsului produce modificarea relatiei
intermaxilare.
5. Excesul de gips, care depaseste soclul, este indepartat. Nivelul soclului modelului
superior se modeleaza pentru a se obtine o calota simetrica, emisferica
66.Particularitățile de gipsare a modelelor în ocluzator.
Particularitățile de gipsare a modelelor în articulatorul mediu (anatomic,
universal).
Fixarea modelului superior (intotdeauna se incepe cu acesta, invers ca la ocluzor):

Se ridica bratul superior al articulatorului;

Sablonul cu modelul superior se aseaza pe planul cu orientare protetica (suprafata ocluzala a

bordurii este in contact cu acest plan), astfel ca linia mediana a modelului sa se suprapuna cu
mediana bratului superior, iar punctul interincisiv sa vina in contact cu varful tijei de orientare
existenta pe articulator. In aceasta pozitie, bordura de ocluzie a sablonului superior se lipeste cu
ceara de planul de orientare protetica.

Se aplica pasta de gips pe suprafata bazala a soclului modelului superior si se coboara bratul vertical
al articulatorului pana ia contact cu modelul. Gipsul este modelat intr-o forma simetrica, rotunjita,
 in forma de calota.

Fixarea modelului inferior:

Modelul inferior impreuna cu sablonul este repozitionat fata de cel superior in pozitia de RC, cu
ajutorul celor trei repere prezentate mai sus;

Bordurile sabloanelor sunt lipite cu ceara;

Se depune o cantitate de pasta de gips pe o hartie, peste care se aseaza bratul inferior al
articulatorului, si se coboara modelele ansamblate, pana cand articulatorul se cupleaza. Platoul
incizal, pe care ia contact tija verticala, se regleaza pana la inclinarea indicata de medic.
67.Particularitățile de gipsare a modelelor în articulatorul individual.
— Tehnica de fixare a modelelor in articulatorul individual . Aceasta tehnica este mult mai complexa si
impune sa fie trimise din cabinet urmatoarele date:

— relatia centrica si axa balama;

— traiectoriile condiliene si incisive;

— pozitia modelului superior in raport cu doua planuri de referinta. Pentru aceasta sablonul
superior este fixat de dispozitivul arcului facial

Tehnica cuprinde urmatoarele operatii:

-Ghipsarea modelului superior consta in: arcul facial impreuna cu mode-lul superior este montat in
articulator. Prin aceasta este obtinuta pozitionarea sablonului superior in articulator, pozitie identica cu
cea stabilita la pacient, cand a fost determinata relatia intermaxilara in pozitie de relatie centrica.

Suportul anterior al arcului facial este reglat astfel, incat extremitatea indicatorului orbitar sa fie la
acelasi nivel cu planul de la Frankfurt, materializat pe articulator printr-un arc de cerc; bratul superior al
articulatorului se ridica, pasta de ghips este depusa pe suprafata bazala a modelului superior apoi bratul
se coboara pana se obtine contact intim intre tija verticala si placuta incisiva, reglabila; arcul facial este
indepartat dupa priza ghipsului.

Ghipsarea modelului inferior consta in: repozitionarea si solidarizarea celor doua sabloane de ocluzie la
nivelul bordurilor de ocluzie (deasemenea tot datorita cheilor de ocluzie) in relatie centrica (care a fost
determinata la pacient), ghipsarea propriu-zisa, pasta de ghips este depusa pe o bucata de sticla asezata
pe masa, peste care se aseaza bratul inferior al articulatorului si se coboara modelele asamblate prin
intermediul sabloanelor de ocluzie pana cand articulatorul se cupleaza.

Tija verticala de ghidaj este fixata si reglat platoul incizal dupa datele stabilite in cabinet. In final,
sant efectuate reglarile traiectoriilor condililor pentru miscarile de propulsie si de lateralitate, specifice
fiecarui pacient.

Importante deci, pentru montarea in articulator dupa arcul facial sant doua elemente:

- pozitionarea spatiala corecta a modelelor in articulator si

- concordanta dintre axa balama a pacientului, cu axa blama a articulatorului.

In continuare in laborator se realizeaza macheta viitoarei proteze totale in conformitate cu

reperele transferate de pe sabloanele de ocluzie.

68.Limitele bazei protezei totale la maxilă şi la mandibulă. Importanța

practică.

69.Modelarea preventivă a machetei protezei totale mobile, etapele de

realizare.
70.Particularitățile de alegere și montare a dinților artificiali la realizarea
protezei totale mobile.
Dinții artificiali se aleg după mai multe criterii: formă, mărime, culoare, material.
Forma dinților trebuie să fie în armonie cu tipul feței. Este o mare varietate de tipuri faciale, dar au fost
grupate în trei: pătrată, ovală, triunghiulară. Forma feței depinde de dezvoltarea scheletului facial și
de poziția țesuturilor moi. Pentru a determina forma feței, este necesar de a aplica o riglă care
să unească marginea anterioară a tragus-uluiși unghiul mandibulei.
Dacă riglele sunt paralele, atunci fața este pătrată, dacă riglele diverg spre inferior, atunci fața
este triunghiulară, dacă converg spre inferior – ovală.
Pentru forma pătrată se aleg dinți cu fețele proximale drepte, paralele, unghiuri incizale drepte,
coletul mai lat; pentru fața triunghiulară – fețele proximale drepte, un pic convergente spre colet,
unghiurile incizale mai pronunțate, coletul mai îngust; pentru fața ovală – fețele proximale convexe,
unghiuri rotunjite.
Mărimea depinde de: •sex: la bărbați sunt mai masivi, la femei – maimici;
•linia surâsului: marginea incizală trebuie să atingă planul de ocluzie iar coletul să fie la nivelul
linieisurâsului;
•linia caninului: între linia medianăși linia caninului trebuie să se poziționeze incisivii central și lateral și
jumătatea mezială acaninului

Culoarea se alege reieșind din particularitățile de vârstă: la tineri sunt mai deschiși la culoare, la vârstnici
mai închiși. Vârstnicii percep culorile mai întunecat, mulți își doresc dinți cât mai albi; e de datoria
medicului de a le explica că culoarea prea deschisă nu aratănatural.

Material: se pot alege dinți acrilici sau ceramici.

Dinții acrilici fac legătură chimică cu baza (foarte bine), nu produc zgomot mare la masticație, nu se
fracturează așa ca ceramica, dar se colorează repede, în porozități se acumulează
microorganisme și provoacă un miros neplăcut, se abraziază repede și au o nuanță coloristică
monotonă.
Dinții ceramici nu fac doar legătură mecanică cu baza și la polimerizare termicăpoate apărea un
spațiu între dinte și bază – o nișă unde se vor acumula resturi de alimente și se vor dezvolta
microorganisme; sunt fragili și se pot fractura foarte ușor, la masticație produc zgomot dar sunt
foarte estetici și pot fi colorați, dându-le o nuanță coloristicăartistică.
Decizia finală o face pacientul, dar medicul trebuie să-l influențeze să facă alegereacorectă.

71.Regulile generale de montare a dinților artificiali la realizarea protezelor

totale mobile după Gyzi.
72.Regulile individuale de montare a dinților artificiali la realizarea
protezelor totale mobile după Gyzi.

73.Tehnica de montare a dinților artificiali după Vasiliev.

După Vasiliev: el a propus planul protetic din sticlă, fixat de modelul inferior prin trei stâlpi din
ceară, ca să se vadă apofiza alveolarăși să se monteze dinții în raport cu centrul acesteia.
Montarea se efectuează după Gysi, cu unele modificări:
1)molarul I superior contactează diferit cu planul de ocluzie: cuspidul MP are contact, cel MV este
distanțat cu 0,5 mm, cel DP cu 1,0 mm, iar cel DV cu 1,5 mm; cuspizii molarului II superior sunt distanțați
astfel: cuspidul MP — cu 1,0 mm, MV — cu 1,5 mm, DP — cu 2,0 mm şi DV — cu 2,5mm;
2)montarea dinților inferiori începe cu premolarul doi, apoi primul şi al doilea molari, urmați de
montarea primului premolar a caninilor şi incisivilor.
74.Tehnica de montare a dinților artificiali după Pedro Saizar.
Pentru montarea dinţilor în protezele totale Pedro Saizar a înlocuit plăcuţa mobilizabilă propusă de Gysi
pentru materializarea planului de ocluzie, cu o plăcuţă ocluzală metalică fixă. Plăcuţa metalică are forma
arcadelor dentare cu o suprafaţă puţin mai mare (2—3 cm) având o grosime de 0,5— 1 mm. Plăcuţa se
fixează la suprafaţa ocluzală a bordurii de ocluzie inferioare, după fixarea modelelor în simulator. Pentru
aceasta ea se lipeşte în trei puncte de suprafaţa ocluzală a bordurii de ocluzie superioară astfel încât să
depăşească curbura vestibulară a bordurii cu cel puţin de 5— 10 mm. Ulterior, de pe suprafaţa ocluzală a
bordurii de ocluzie a şablonului inferior, se înlătură un strat de ceară egal cu grosimea plăcuţei
verificându-se prin închiderea simulatorului la care dimensiunea verticală de ocluzie trebuie să revină în
poziţia iniţială. In această poziţie plăcuţa se solidarizează cu ceară fierbinte pe marginile vestibulară şi
orală de contact ale bordurii ocluzale inferioare. După solidificarea cerii, plăcuţa se desprinde de bordura
de ocluzie a şablonului superior şi pe suprafaţa ei se trasează cu creionul o linie după curbura vestibulară
a bordurii şabăonului superior. De pe versantul vestibular al bordurii superioare se transferă pe plăcuţa
metalică reperele liniei medii şi a liniilor caninilor, prin marcarea acestora cu creionul pe suprafaţa
plăcuţei în locul lor de proiecţie (fig. 248). Pentru montarea dinţilor se înlătură şablonul superior şi se
realizează macheta bazei protezei dintr-o placă de ceara roz, se aplică un mic val de ceară pe centrul
apofizei alveolare şi se trece la montarea dinţilor superiori după reperele notate pe plăcuţa metalică, apoi
se vor monta dinţii inferiori conform principiilor generale şi individuale de montare a dinţilor după Gysi.

75.Proba machetei totale mobile în cavitatea bucală, caracteristica etapelor de

realizare.
13. Proba machetei reprezinta o faza clinica deosebit de necesara, deoarece se pot constata
urmatoarele:
- modalitatea de materializare de catre tehnician a indicatiilor scrise pe fise;
- capacitatea profesionala proprie in ceea ce priveste determinarea si inregistrarea raporturilor
maxilare;
- daca pacientul este satisfacut sau nu de caracteristicile dintilor si arcadelor.

Proba machetei se desfasoara sub forma de control pe parcursul a doi timpi de lucru: controlul
extrabucal si controlul intrabucal.

Controlul extrabucal consta in:

• existenta si corectitudinea liniilor trasate pe modele (linia mediana si linia caninilor);
• valoarea estetica a dintilor in general;
• pozitia dintilor frontali si felul cum au fost montati fata de creasta alveolara; • raportul de ocluzie
in zona frontala;
• pozitia dintilor laterali fata de creasta alveolara; Pe articulator se mai controleaza contactele si
miscarile mandibulei in propulsie si laterali tate.

Controlul intrabucal consta in:

• relatia centrica si coincidenta acesteia la nivelul arcadei artificiale cu pozitia de intercuspidare
maxima;
• dimensiunea verticala de ocluzie a etajului inferior al figurii, care este analizata din toate
punctele de vedere deoarece de ea depind;
• valoarea fizionomica a machetelor la nivelul dintilor frontali (culoare, forma, dimensiune,
aranjamentul, raportul de ocluzie, gradul de vizibilitate al 1 incisivilor, linia incizala, curbura fetelor
vestibulare, pozitia coletului, linia mediana);
• valoarea fonetica, dupa Petro-Saizar (este imposibil sa fie separat controlul estetic de cel
fonetic).

76.Erori și complicații posibile la determinarea DVO, semnele

clinice,corectarea.
Subevaluarea =greseala de evaluare (observata la machete/proteze la gata)
Semne clinice caracteristice:
-Aspect imbatranit (santurile periorale accentuate, rosul buzelor diminuat/absent, comisuri
coborate cu zabaluta angulara, etaj inferior micsorat, menton proeminent)
-Dintii – vizibilitate redusa
-Dureri ale musculaturii coboratoare (intinderea excesiva si prelungita a muschilor coboratori ai
mandibulei)
-Interpunerea limbii intre arcade
-aspectul imbatranit

Supraevaluarea=greseala grava cu consecinte negative asupra -STRUCTURILOR ORALE -ESTETICII

-ECHILIBRULUI PROTEZELOR
Semne clinice ale supraevaluarii -aspect estetic neplacut
-structuri moi faciale intinse, contractia spastica a muschiului barbiei, facies crispat
-fanta bucala intredeschisa
-vizibilitatea dintilor crescuta
-dintii sunt aproape permanent in contact, cu strangerea dintilor
Absenta spatiilor functionale -zgomot de castagnete -oboseala musculara/la nivelul musculaturii
ridicatoare
-dureri la nivelul crestelor
-discomfort permanent

D.V.O.prea mica se poate corecta in felul urmdtor-se lipesc doua benzi de ceara mai groase
decat diferenta de inaltime pe fetele ocluzale ale premolarilor si molarilor machetei
inferioare.Ceara este Inmuiata cu spatula calda.Se introduc machetele in cavitatea bucala si se
determina din nou relatiile intermaxilare.Dupa indepdrtarea machetelor solidarizate prin fisia de
ceara,macheta inferioara este repusa pe model. Modelul superior este scos din ocluzor prin
ciocanire pe bratul superior in vederea reghipsarii lui in noua pozitie.Dupa reghipsarea
modelului superior,fisia de ceara este indepartata si se remonteaza dintii in noua dimensiune
vertical de ocluzie.Ceara de corectare se lipeste numai in regiunea molara si premolara spre a
permite vizibilitatea in regiunea dintilor frontali a modificarilor necesare, altfel eroarea initiala
poate fi repetata.

D.V.O prea mare indica pobleme mai dificile deoarece trebui scosi din ceara dintii machetei
inferioarea care se inlocuiesc cu un val de ceara.Urmeaza determinarea D.V.O.corecte folosind
tehnica uzuala.
In laborator modelele se ghipseaza in noua pozitie si se remonteaza dintii in raportul
intermaxilar corect.
Cand D.V.O.este prea mare se recomanda de asemenea reluarea fazei de determinare a
relatiilor intermaxilare cu ajutorul machetelor de ocluzie.

77.Erori și complicații posibile la determinarea și înregistrarea RC prin

deplasarea mandibulei, semnele clinice, diagnosticul diferenciat,
corectarea.
Erori si complicatii posibile la determinarea și înregistrarea RC prin deplasarea
sabloanelor cu bordura de ocluzie, semnele clinice, diagnosticul diferenciat, corectarea.
 Corectia – determinarea din nou a relatiilor intermaxilare utilizand noi sabloane.
14. Erori și complicații posibile la determinarea și înregistrarea RC prin compresia
fibromucoasei sau deformarea șabloanelor cu bordura de ocluzie, semnele clinice,
diagnosticul diferenciat, corectarea.

Corectia – confectionarea unor saboane noi si determinarea din nou a relatiilor intermax.

15. Erori și complicații posibile la determinarea și înregistrarea RC prin despriderea

șabloanelor cu bordura de ocluzie, semnele clinice, diagnosticul diferenciat, corectarea.
 Corectia –Se aplica o bandoleta de ceara in spatiul dintre arcadele dentare si se fixeaza
relatiile intermax.
16. Obiectivul fizionomic și igienic la modelarea definitivă a machetei protezei
totale mobile.
Obiectivul fizionomic – consta in modelarea boselor radiculare, foselor interradiculare, grosimii
versantului vestibular, parodontiului marginal artificial, festonului gingival – redand maximal
realistic aceste elemente anatomice
Obiectivul igienic – consta in obtinerea unor suprafete plane, neretentive, macheta finisandu-se
riguros pana la luciu, exceptie facand zona frontala.
17. Obiectivul fonetic, al confortului și al stabilității la modelarea definitivă a
machetei protezei totale mobile.
Obiectivul fonetic:
• Grosimea bazei este uniformă, de maximum 2 mm
• Versantul lingual este plan-concav
• Redarea zonei de articulare fonetică: papilă retoincisivă, rugi palatine, rafeu median
• Modelarea simetrică a elementelor de pe suprafaţa orală a machetei
• Relieful feţelor palatinale a dinţilor frontali superiori să fie apropiat de cel al dinţilor
naturali
Obiectivul confortului si al stabilitatii:
• Marginile machetei ocolesc formaţiunile mobile de la periferia câmpului protetic şi se
realizează adaptat la fundurile de sac
• Versantul vestibular al şeilor în zona laterală se modelează în funcţie de gradul de atrofie
al acestuia
• Versantul lingual al machetei se modelează plan-concav pentru a conferi spaţiu suficient
pentru limbă

18. Particularitățile de gipsare a machetei în chivetă la realizarea protezei totale mobile prin
metoda de stopare.

Ambalarea propriu-zisă
*Cu val :
• Se prepară pastă de gips şi se introduce în prima jumătate a chiuvetei
• Modelul se introduce în pasta de gips
• Feţele V, 1/3 incizală a feţelor orale a dinţilor frontali şi feţele ocluzale ale dinţilor
laterali sunt acoperite cu gips, formând un val de 6-8 mm, rotunjit, neretentiv
• După priza gipsului se izolează prima jumătate a chiuvetei
• Se asamblează a doua jumătate a chiuvetei
• Se cuplează capacul şi se presează
• Caracteristici: la deschiderea chiuvetei modelul şi dinţii artificiali se găsec în aceeaşi
parte a chiuvetei
Avantaje:
- se păstrează înălţimea ocluziei, chiar dacă cele două jumătăţi ale chiuvetei nu sunt
suficient presate
Dezavantaje:
- Dificil de realizat
- Îndepărtarea cerii de pe versantul V al şeii este dificil de realizat
- Izolarea tiparului în această zonă se face cu dificultate
- Introducerea acrilatului este dificilă şi nu se poate controla pătrunderea pastei sub
val
- Există riscul fracturării valului în timpul introducerii acrilatului
* Fără val
• Caracteristici: modelul împreună cu macheta se introduc în pasta de gips până la nivelul
marginilor machetei
• La deschiderea chiuvetei modelul rămâne în prima jumătate, iar dinţii arificiali în a doua
jumătate a chiuvetei
• Avantaje:
- Tehnică simplă
- Dinţii îşi păstrează poziţia în tipar
- Ceara este uşor de îndepărtat
- Izolarea este mai facilă
* Dezavantaje:
- riscul înălţării ocluziei în cazul asamblării incorecte a chiuvetei sau introducerii unei
cantităţi mai mari de acrilat

19. Aspecte tehnologice de confecţionare a protezei totale mobile prin metoda de injectare.
Utilaj și materiale, avantaje și dezavantaje. Importanța practică.

Sisteme de injectare cu polimerizare la CALD

- sistemul SR-Ivocap –IVOCLAR
 - sistemul Acron MCI –GC EUROPE
- sistemul Microbase –DeTREY DENTSPLY (1.injectarea pastei de MICROBASE-
rasina poliuretanica în tiparul de gips cu ajutorul instalaţiei puse la dispoziţie de
firma DeTrey/Dentsply,la o presiune de 5,5 bari timp de 20 minute 2.polimerizarea
pastei prin introducerea chiuvetei în întregime în incinta cu microunde
MICROMAT
o durata polimerizării este de 7 minute
o după polimerizare ansamblul chiuvetă/tipar/răşină se lasă să se răcească în aer
o oră,după care răcirea este continuată prin imersie în apă rece timp de 30
minute
o cand chiuveta a ajuns la temperature mediului ambient ,se dezambalează şi
finisează proteza.)
- sistemul original de aspirare-injectare – are ca scop evitarea aparitiei incluziunilor
de aer in asigurarea redarii exacte a tuturor detaliilor prin (vacuumarea chiuvetei,
injectarea polimerului sub presiune continua in tipar, termobaropolimerizare
dirijata)

Sistemede injectarecu polimerizarela RECE

- sistemul Intopress Flow –HERAEUS-KULZER – temp -55 grade
- sistemul Palajet / PalaXpress -HERAEUS-KULZER – injectarea propriu-zisa a
materialului în tipar se face sub o presiune de 4 bari,cu o viteza de 8-10mm/s; chiuveta
se mentine în continuare, timp de 5 minute sub aceasta presiune; dupa care se
polimerizeaza timp de 30minute, într-o baie de apa ,la55°C si sub o presiune de 2bari
- sistemul Unipress –SCHÜTZ DENTAL

20. Particularitățile de confecționare a protezei totale mobile cu căptușeală elastică și cu bază

metalică.
Confectionarea bazei protezei cu captuseala
Sporirea capacitatii functionale, micsorare a perioadei de adaptare prezinta o problema
iluala in tratamentul protetic al pacientilor cu edentatie totala. Realizarea tratamentului intr-o
mare masura depinde de particularitatile anatomotopografice ale cimpului protetic,
materialele din care se confectioneaza protezele, starea fibromucoasei, sensibilitatea etc.

S-a constatat*, ca aplicarea acrilatelor obisnuite nu totdeauna ne permite sa atingem scopul

scontat.
M. Napadov (1955), A. Doimkov (1961), E. Kopit (1967), V. Visotki (1975), W. Sehmidt
(l983) etc. recomanda in asa cazuri ca baza protezei sa se confectioneze din doua straturi,
adica cu o captuseala din material elastic.
Aceasta va permite sa repartizam uniform presiunile masticatorii, amortizind presiunile in
zonele necesare. Asemenea proteze sint indicate in cazurile cind avem o fibromucoasa cu
rezilienta scazuta, la o atrofie exprimata a apofizelor alveolare, in temei la mandibula sau la
o forma atipica a lor (piriforma, ascutita), prezenta exostozelor, proeminentelor sau a
formatiunilor anatomice exprimate (torusul palatinal, tuberozitati exagerate), la o intoleranta
a fibromucoasei cimpului protetic fata de acrilatul obisnuit, la o sensibilitate marita a
fibromucoasei catre presiunea masticatorie, in maladii cronice ale fibromucoasei cavitatii
bucale etc.
Y Kalinina, V. Zagorski (1990) au constatat ca protezele cu captuseala din materiale
elastice (Ortosil M., Eladent-100, Elas- oplast etc.) maresc eficacitatea masticatoare cu 17—
20%.

Protezele totale cu baza metalica sint indicate in cazurile cind are loc fracturarea frecventa
a protezelor din acrilat, uneori ca o metoda de ingrelare a protezelor de pe mandibula pentru
 a asi¬gura o fixare mai efectiva, la pacientii ce sufera de bruxism, in cazurile de
insuportabilitate sau alergii fata de acrilate. Totoda¬ta baza metalica este un bun conducator
de temperatura, si deci receptorii mucoasei cimpului protetic au posibilitatea de a-si
men¬tine func(ia.
Baza din metal poate fi confectionata prin metode de stantare din placi de otel inoxidabil cu
grosimea de 0,3—0,4 mm sau turnate din aliajele tip crom-cobalt aur platinat.
Metoda de stantare nu este efectiva din cauza lipsei de precizie si in prezent este utilizata
rareori. Cel mai frecvent este utilizata metoda prin turnare.
Realizarea acestei metode consta in dublarea modelului cu masa refractara de tipul Silamin,
modelarea bazei din ceara creind pe centrul apofizei alveolare puncte de retentie in forma
de «T», anse, butoane etc. Concomitent la mijlocul versantelor orale a apofizelor alveolare
se creeaza un sant care ne va da posibilitatea sa asiguram o trecere lenta a acrilatului din
zona dintilor artificiali spre baza metalica. Dupa modelare se efectueaza turnarea si
realizarea protezelor conform proceselor clinico- tehnice cunoscute.

21. Particularitatile de confectionare a protezei totale mobile cu fixare pe implante endoosoase.

Confectionarea PTM cu fixare pe implante prezinta un sir de particularitati:
- Indicatii si contraindicatii multiple:
Indicatii: starea de sanatate generala a pacientului favorabila, fondul psihologic favorabil
(pacient cooperabil cu capacitate de a intelege si respecta recomandarile medicului
stomatolog), conditiile anatomice locale (oferta osului, absenta cicatricilor la nivelul
fundului de sac vestibular, absenta stomatopatiilor) etc.
Contraindicatii:
ABSOLUTE – boli CV (insuf coronariana, cardiopatie valvulara), Diabet, boli renale
cronice, boli infecto-contagioase, boli sanguine, tumori maligne, benigne osoase etc.
RELATIVE – alergii, pacienti cu igiena orala proasta, afectiuni sinusale, boli cronice
compensate etc.
- Examen clinic (aprecierea calitatii mucoasei bucale, rezervei osoase) si paraclinic mai
minutios (hemoleucograma completa, sumar de urina, timp de sangerare/coagulare, timp
de tromboplastina-Quick)
- Examenul clinic al ocluziei – se recomanda confectionarea nei proteze totale tranzitorii
in cadrul careia vom evalua real ocluzia.
- Protezarea tranzitorie – ofera posibilitatea de adaptare a pacientului din punct de vedere
estetic, fonetic, acceptare a DVO si RC.
- În situația în cate pacientul solicită o restaurare fixă, trebuie să existe un spaţiu între
creste corespunzător pentru aplicarea acelpuțin patru implanturi endoosoasecare se
plasează în regiunea anterioară.
- Rata succesului implantoptotezei depinde de multi factori si deaceea uneori au loc
esecuri.
- Implantoproteza conferă o mai mare uşurinţă găsirii uneischeme ocluzalecorecte şi
menținerii eiîn timp.
- Evaluând oferta osului restant, calitativ și cantitativ, Misch (1990) descrie cinci modalitati de
protezare pe implanturi:
1. protezăfixă: înlocuieşte numai coroana dentară, având aspectul unui dinte
natural;
2. proteză fixă: înlocuiește coroana dentară şi o porțiune din rădăcină, având aspectul de coroană
clinică alungită,
3. proteză fixă: înlocuieşte coroanele dentare, o porțiune din rădăcină și țesutul gingival din
zonele edentate; |
4, proteză mobilă: se sprijină numai pe implanturi;
5. proteză mobilă: se sprijină pe implanturi şi pe țesuturile moi.
- Pentru simplificare, în scop didactic, clasificăm posibilitățile de reabilitare a edentatului
total cu ajutorul implanturilor în:
— puntetotală;
— supraproteză totală pe componentă conjunctă.

22. Recondiționarea protezei totale mobile, indicații, metode și tehnici de realizare, importanța
practică.
Reconditionarea protezei mobilizabile se realizeaza cu scopul modificarii suprafetei
mucozale ale lor. Se executa prin adaosuri de pasta de acrilat la suprafata mucozala a
protezei si este cunoscuta si sub denumirea de rebazare a protezei. Rebazarea poate fi
realizata pe toata suprafata mucozala sau prin reconstituirea unei zone sau a unui segment al
bazei impreuna cu dintii artificiali.
Poate fi executata prin tehinca directa (cu acrilat autopolimer in cav buc) sau indirecta (cu
acrilat termopolimer supa amprenta functionala)
Indirecta:
• Trasarea pe proteză a unei linii paralele cu marginile, la 2 mm de aceasta, după care se
îndepărtează un strat de acrilat, pentru a crea spaţiu pentru materialul de amprentă
funcţională periferică
• Îndepărtarea unui strat de acrilat de pe suprafaţa mucozală a protezei
• Amprentarea, utilizând proteza ca suport pentru materialul de amprentă
• Trasarea pe proteză a unei linii paralele cu marginile, la 2 mm de aceasta, după care se
îndepărtează un strat de acrilat, pentru a crea spaţiu pentru materialul de amprentă
funcţională periferică
• Îndepărtarea unui strat de acrilat de pe suprafaţa mucozală a protezei
• Amprentarea, utilizând proteza ca suport pentru materialul de amprentă

23. Particularitățile de confecţionare a protezelor totale mobile cu bază armată. Materiale

utilizate, avantaje și dezavantaje.
Baza armata este indicata pentru a mari rezistenta la rupere a rasinii acrilice utiliztae. La
confectionarea lor pot fi utiliztae: plase, care metalice sau fibre de sticla care se inglobeaza
in profunzimea acrilatului bazei.
In practica sunt utilizate mai frecvent plasele metalice cu grosimea fibrelor de 0,4-0,5 mm
confectionate prin turnare dupa relieful campului protetic.
Avantaje – rezistenta mai mare
Dezavantaje – poate fi vizibila uneori prin stratul de acrilat fiind putin estetic, (necesita un
strat mai gros de acrilat ??
24. Corecția și aplicarea protezei totale mobile finite în cavitatea bucală, tehnica de realizare.

25. Adaptarea către proteza totală mobilă. Caracteristica perioadelor de adaptare după
Kurleandski. Îngrijirea igienică a protezei totale mobile.
V. Kurleandski deosebeste trei faze de adaptare fata de protezele dentare:.

Faza I, numita faza de excitare, apare in primele zile dupa apli carea protezelor si este caracterizata
printr-o salivatie abundenta, reflexul exprimat de voma, modificari de fonatie, o micsorare a efi cacitatii
masticatoare si o dinamica necoordonata a mandibulei.

Faza a Il-a, numita faza de inhibitie partiala, apare in a do¬ua zi si continua pina la a 5-a zi dupa
aplicarea protezelor. In aceasta perioada are loc restabilirea partiala a functiei, se micso reaza salivatia,
dispare reflexul de voma. iar miscarile mandi bulei devin mai coordonate. La pacient apare o incredere in
posi bilitatea de a se adapta catre proteze.
Faza a lll-a, numita faza de inhibitie totala(sau dupa Oineagra ! – faza de adaptare) se stabileste pe
parcursul primei luni. In aceasta perioada dispar senzatiile nega¬tive si proteza nu mai este acceptata ca
un corp strain, dar, dim¬potriva, lipsa aduce la un disconfort in cavitatea bucala. La pa¬cientii care se
reprotezeaza perioada de adaptare va fi mai mica fiind la fel influentata de calitatea lucrarilor, de gradul
de fixa¬re, stabilizare si lipsa durerilor.

In perioada de adaptare medicul efectueaza corectarile nece¬sare recomandind pacientului sa se adreseze

medicului periodic. In aceste sedinte se examineaza cimpul protetic si in cazul pre¬zentei unor leziuni
proteza este supusa corectarii prin slefuire si se recomanda pacientului o respectare riguroasa a igienei
cavita¬tii bucale.

Ingrijirea igienica recomandari: igienizarea protezei dupa fiecare masa cu o perie de duritate medie si
pasta , sa se pastreze in apa sau solutii speciale.

Dupa adaptarea pacientului fata de proteze, se reco¬manda de a vizita medicul de 2 ori pe an.