PENDULUL FIZIC

Introducere teoretică
Se înţelege prin pendul fizic un corp solid rigid, care poate oscila liber sub acţiunea forţei
gravitaţionale, în jurul unei axe orizontale care nu trece prin centrul său de masă. În poziţie de
echilibru, centrul de masă C se află pe verticala dusă prin centrul de suspensie O. În această
 
poziţie, asupra corpului acţionează greutatea G (aplicată în punctul C) şi reacţiunea R
(aplicată în punctul O), cele două forţe fiind egale, pe aceeaşi direcţie şi în sens opus.

 
Prin scoaterea pendulului din poziţia de echilibru cu un unghi , G şi R formează un cuplu
de forţe cu moment diferit de zero, ce tinde să readucă corpul în poziţia de echilibru.
Modulul momentului va fi M = - mgd sin, unde prin d s-a notat distanţa de la centrul de

d 2
masă C la centrul de suspensie O. Ecuaţia de mişcare are expresia: I  M , unde I este
dt 2
momentul de inerţie în raport cu axa de suspensie, care este axa de rotaţie a pendulului. Deci:

d 2
I  mgd sin  [1]
dt 2
Împărţind cu I, notând mgd/I = 2 şi considerând cazul unghiurilor mici (sin  ), se obţine
ecuaţia de mişcare:
d 2
  2   0 [2]
dt 2
Soluţia ei este de forma:
 = A sin(t + ) [3]
Rezultă că pendulul fizic efectuează o mişcare oscilatorie în jurul poziţiei de echilibru, care
pentru unghiuri mici şi neglijând forţele de frecare, poate fi considerată o mişcare oscilatorie
armonică.
Perioada mişcării este:

1
 2 I
T  2 [4]
 mgd

Comparând cu perioada de oscilaţie a pendulului matematic

l
T  2 ,
g

se vede că ele sunt analoage. Lungimii l îi corespunde mărimea:

I
 [5] ,
md
deci se poate scrie

T  2 [6],
g

unde  se numeşte lungimea redusă a pendulului fizic. Putem spune că lungimea redusă a
pendulului fizic este lungimea unui pendul matematic ce ar oscila sincron cu pendulul fizic.
Această lungime este mai mare decât lungimea d. Pentru a arăta acest lucru aplicăm teorema
lui Steiner. Notând cu I0 momentul de inerţie în raport cu axa care trece prin centrul de masă
şi cu I momentul de inerţie în raport cu axa de rotaţie (cele două axe sunt paralele), avem:
I = I0 + md2 [7]
I 0  md 2 I 0
Rezultă că     d . Se vede că  > d. Măsurând această lungime din punctul O,
md md
pe direcţia OC, se află punctul C1, unde OC1 = . Acest punct poartă denumirea de centru de
oscilaţie. Deoarece lungimea redusă este o mărime constantă pentru un pendul fizic dat, dacă
punctul C1 ar deveni punct de suspensie, punctul O ar deveni centru de oscilaţie.

Aparatura şi procedeul experimental

Această lucrare are ca scop determinarea lungimii reduse a unui pendul fizic, precum şi
determinarea acceleraţiei gravitaţionale în locul unde se efectuează această experienţă.
Pendulul fizic utilizat în această lucrare este o bară lungă de aproximativ 1m, având un număr
de n orificii echidistante în lungul ei. Ea poate fi aşezată cu fiecare orificiu al ei pe un suport
fixat în perete, prevăzut cu un cuţit cu muchia în sus, muchie ce constituie axa de rotaţie. Se
aşează pendulul în primul orificiu şi se scoate din poziţia de echilibru cu un unghi de 1-2 0,
determinând cu un cronometru timpul necesar unui număr de minim 20 de oscilaţii complete,
de unde se determină perioada de oscilaţie. Operaţia se repetă pentru toate orificiile aflate
deasupra centrului de masă, apoi se roteşte pendulul cu 180 0 şi se fac aceleaşi determinări
pentru restul orificiilor. Valorile obţinute, împreună cu distanţele d ale orificiilor faţă de
centrul de masă se trec în tabelul 1.

2
Tabelul 1

d (m) t(s) nr. oscilaţii T(s)

-0.6 34.91 20 1.75
-0.5 33.28 1.66
-0.4 32.07 1.60
-0.3 31.73 1.59
-0.2 33.15 1.66
-0.1 41.42 2.07
0.1 41.47 2.07
0.2 33.11 1.66
0.3 31.62 1.58
0.4 32.09 1.60
0.5 33.32 1.67
0.6 34.88 1.74

Cu datele obţinute se întocmeşte graficul variaţiei perioadei de oscilaţie în funcţie de distanţă:

Se observă că se obţin două curbe aproximativ simetrice. Considerând câteva paralele la axa
absciselor duse prin zona de maximă densitate a punctelor experimentale, fiecare din ele
intersectează curbele în patru puncte, notate cu A, B, C şi D.
Pentru fiecare paralelă la axa absciselor (deci pentru fiecare valoare a perioadei T i) se pot
determina două valori ale lungimii reduse (AC respectiv BD). Notând :
AC = AO + OC = a + c şi
BD = BO +OD = b +d,
lungimea redusă medie va fi :

3
   
 a  c   b  d 
[8]
2
Se vor trasa minim trei drepte paralele la axa absciselor (corespunzător la trei valori ale
perioadei), determinând lungimile reduse corespunzătoare şi se va calcula valoarea
acceleraţiei gravitaţionale cu formula (obţinută din relaţia [6]) :
4 2  i
gi  , cu i = 1, 2, 3 [9]
Ti2
de unde se află rezultatul final <g>. Datele obţinute se trec în următorul tabelul 2.

Tabelul 2

Ti ai bi ci di i gi <g> g g/g (g/g)max

Nr.crt
(s) (m) (m) (m) (m) (m) (m/s2) (m/s2) (m/s2) (%) (%)

1 1.625 0.448 0.223 0.219 0.44 0.665 9.94 0.03 0.06

9.91 0.06
2 1.65 0.482 0.204 0.203 0.478 0.683 9.90 0.01 0.00

3 1.675 0.513 0.191 0.19 0.511 0.702 9.88 0.03 0.06

Eroarea relativă maximă se determină cu formula:

g 2  2T
   .
g   T

Concluzii:
Luand in considerare valoarea teoretica a acceleratiei gravitationale g=9.81 m/s 2 ne
dam seama ca avem calcule cu erori de aprox. 0.1 m/s2.
Cea mai precisa masuratoare este cea care este cea mai indepartata de varful
parabolelor