Tema 1.

1. Economie agrară – evoluție, tendințe

Economia agrară reprezintă știința care studiază acțiunile obiective a legilor economice (în ramură) și
forma lor de manifestare în producția agricolă.Obiectul de studiu al științei “ Economie agrară” este
studiul formelor particulare și concrete ale legilor care guvernează fenomenele și mecanismele
economice din agricultură, respectiv cercetează și explică conținutul relațiilor agrare și a procesului
deproducție agricolă. Economia agrară face parte din grupa științelor economice teoretico-aplicative,
care se ocupă cu studiul unei părți din organismul economic –agricultura –și vizează răspuns la
următoarele probleme:

-cum utilizăm resursele agrare pentru a face față nevoilor la nivel individual și colectiv în condițiile
conservării mediului înconjurător?;

-care sunt cele mai eficiente căi de creștere și dezvoltare economică a agriculturii și a diferitelor
activități economice legate de aceasta?;

-care trebuie să fie pârghiile de piață pentru a se evita suboferta sau supraoferta de produse
agricole și care sunt efectele acestor fenomene asupra agricultorilor și a economiei în general?.

2. Agricultura durabilă – necesitate și obiectiv prioritar

3. Problemele principale ale agriculturii și alternativele de abordare ale acestora

Între principalele probleme cu care se confruntă agricultura ţării noastre şi care fac
ca transpunerea conceptului de dezvoltare durabilă în realitatea practică să se realizeze
mai anevoios, se numără:

- practicarea pe o durată extinsă (circa 50 de ani) a unei agriculturi în sistem intensiv;

- existenţa simultană a unor zone foarte bogate şi a altora foarte sărace la nivel naţional;

- degradarea mediului înconjurător cauzată de: accelerarea progresului într-un ritm

necontrolat prin extinderea neraţională a unor sectoare industriale, practicarea
agriculturii în sistem intensiv, depăşirea limitelor ecologice ale industriei agroalimentare etc;
 - migraţia urban-rural în ritm alert şi, în ultimii ani, producerea procesului în sens invers care
determină grave dezechilibre în structura populaţiei rurale, fenomen multiplicat şi de
migraţia înafara graniţelor ţării;

- nerecunoaşterea la adevăratele standarde ale valorilor tradiţionale şi perimarea acestora prin

înlocuirea cu valori care aparţin sistemelor industriale şi tehnologiilor avansate;

- lipsa din contextul cercetărilor de profil a elementelor de profunzime legate de aplicabilitatea şi

performanţele agriculturii durabile;

- necunoaşterea deplină a mecanismelor specifice economiei de piaţă;

- productivitatea mai redusă a sistemelor caracteristice agriculturii durabile;

- lipsa interesului din partea producătorilor, precum şi a gradului de instruire privind

practicarea unei agriculturi durabile.

Pentru analiza riguroasă a problemelor care diminueazăşansele de promovare rapidă

a durabilităţii în agricultură, am realizat o selecţie a punctelor tari care trebuie
fructificate, respectiv a punctelor slabe care trebuie corijate, astfel încât să poată fi
identificate principalele direcţii care să stimuleze practicarea unei agriculturi durabile în
România.

4. Structura de ramură a agriculturii

În termenul generic de agricultură se regăsesc științe și ocupații distincte, așa cum sunt:

 Acvacultura, care se ocupă cu creșterea plantelor și a animalelor care trăiesc în apă, în special
în mări și oceane;
 Agrofitotehnia, care se ocupă de cultura plantelor de câmp, a plantelor furajere și a plantelor
tehnice;
 Apicultura, domeniu care se ocupă cu creșterea albinelor pentru obținerea de miere și ceară,
având și importantul rol de polenizare a plantelor aflate în zona de creștere a albinelor;
 Avicultura, domeniu al agriculturii care se ocupă cu creșterea păsărilor;
 Horticultura, care se ocupă cu selecționarea și creșterea legumelor, pomilor
fructiferi, viei, arbuștilor fructiferi și decorativi, florilor, plantelor ornamentale, plantelor tropicale și
a plantelor de seră;
 Moluscocultura, care se ocupă de creșterea moluștelor, atât terestre, așa cum sunt melcii
comestibili, dar și a moluștelor acvatice, așa cum ar fi scoicile;
 Piscicultura, care se ocupă de creșterea peștilor în diferite condiții, dar și în sistem industrial;
 Sericicultura, care se ocupă de creșterea viermilor de mătase;
 Silvicultura, care se ocupă cu studiul, creșterea, exploatarea și protejarea arborilor ce
formează pădurile, controlul și protecția faunei și florei din păduri;
 Zootehnia, domeniu care se ocupă de creșterea animalelor domestice, mai exact
a mamiferelor de uscat domesticite, în scopul obținerii de lapte, carne, lână și piei sau blănuri.
5. Securitatea alimentară

Securitatea alimentară a fost abordată pe un concept multidimensional care are în vedere atât
necesitatea asigurării unei oferte agricole suficiente cât și asigurarea accesului economic al populației la
hrană, stabilitatea ofertei și al modului de utilizare a hranei la nivel individual. Responsabilitatea pentru
disponibilitatea hranei revine,în principal,agriculturii, care trebuie să asigure o ofertă alimentară
suficientă pentru satisfacerea nevoilor alimentare și nutriționale ale populației, iar accesul la hrană este o
problemă care depinde de situația generală a economiei care asigură,prin nivelul veniturilor populației,
puterea de cumpărare a hranei pentru fiecare gospodărie.

Tema 2.

1. Reforma agrară și importanța ei în folosirea rațională

2. Renta funciară și arenda pământului

Renta funciară este venitul obţinut de către proprietarul funciar de la cedarea în arendă a terenurilor de
pământ şi nu este legat de activitatea economicăa proprietarului.Formele rentei funciare sunt:

Renta absolută-constituie un venit obţinut de proprietarul pământului, indiferent de fertilitatea şi

amplasarea acestuia;

Renta diferenţială-constituie un venitobţinutde proprietarii celor mai fertile terenuri.

La rândulsău renta diferenţială se găseşte în două forme:

a)Renta diferenţială este caracteristic agriculturii extensive. Se achită de proprietar în calitate de

impozit funciar şi se foloseşte pentru interesele întregii societăţi.

b)Renta diferenţială se formează într-o agricultură intensivă ca diferenţa între randamentul a douăsau
mai multe investiţii succesive de capital şi de muncăpe aceeaşi suprafaţă sau pe suprafeţe diferite.Rămâne
în întregime la proprietar.

3. Problemele agroeconomice și de utilizare a pământului

Solul este supus unei serii de procese de degradare. Unele dintre aceste procese
sunt strâns legate de agricultură: eroziunea hidrică, eoliană şi lucrarile agricole de
pregatire a solului; compactarea; scăderea cantităţii de carbon organic din sol şi a
biodiversităţii solului; salinizarea şi sodizarea; şi contaminarea solului (cu metale
grele şi pesticide sau cantităţi excesive de nitraţi şi fosfaţi). În fişele informative
însoţitoare, se acordă o deosebită atenţie eroziunii hidrice şi compactării (fişa
informativă nr. 2), reducerii materiei organice din sol (fişa informativă nr. 3), precum
şi salinizării şi sodizării (fişa informativă nr. 4). Sunt prezentate, de asemenea,
legăturile cu procesele de degradare şi problemele de mediu asociate (cum ar fi
calitatea apei, biodiversitatea sau peisajul).