Diferențe dintre sistemele bancare

Franța vs Marea Britanie

 1. Noțiuni introductive

1.1. Scurt istoric al activității bancare

Banca este definită ca fiind o entitate de stat sau particulară ale cărei funcţii principale
sunt atragerea mijloacelor băneşti temporar disponibile ale clienţilor în conturile deschise ale
acestora, acordarea de credite pe diferite termene, efectuarea de viramente între conturile
deschise la diferite bănci, emiterea de instrumente de credit şi efectuarea de tranzacţii cu
asemenea instrumente, vânzarea-cumpărarea de valută şi alte operaţiuni valutare.

Nu se poate vorbi despre bănci, fără a aduce în prim plan rolul crucial pe care l-au avut
banii, cu toate formele cunoscute de-a lungul timpului. Însăşi instituţia bancară a apărut
tocmai datorită nevoii de a reglementa circulaţia banilor şi de a avea un reprezentat al unei
instituţii care să intermedieze activităţile ce implicau folosirea banilor.

Primele forme incipiente ale activităţii bancare au apărut încă din Antichitate, când
oamenii foloseau templele pentru a-şi păstra bunurile de valoare şi mărfurile perisabile, iar
preoţii le administrau contra unui mic comision.

Sistemul bancar european s-a consolidat treptat, pe măsură ce economia a fost întro continuă
expansiune, iar statul s-a implicat prin înfiinţarea băncilor centrale, totul culminând cu
emiterea banului de hârtie de către Banca Veneţiei în anul 1637. Piatra de hotar în apariţia
băncilor moderne a constituit-o înfiinţarea Băncii din Stockholm (1650) şi, în special, a Băncii
Angliei (1694), fiind considerate repere în dezvoltarea instituţiilor bancare.

Pe teritoriul României, activitatea bancară propriu-zisă a fost reglementată prin

înfiinţarea Băncii Naţionale a României în anul 1880. Sistemul bancar românesc nu s-a putut
dezvolta corespunzător până atunci, datorită circulaţiei monetare descentralizate, cu
multitudinea de monede străine care erau folosite pe teritoriul ţării şi datoriă activităţii
desfăşurate de zarafi şi cămătari. Aceştia au făcut profituri uriaşe pe seama spolierii celor care
aveau nevoie de fonduri sau de monede străine şi care îi apelau pentru astfel de servicii.

1.2. Importanța unui sistem bancar

O bancă poate fi definită ca o instituţie care mobilizează mijloace băneşti temporar

disponibile, finanţează şi creditează persoanele fizice şi juridice, organizează şi

efectuează decontările şi plăţile în cadrul economiei naţionale şi în relaţiile cu celelalte

state, în scopul de a obţine profit. Această definiţie evidenţiază două aspecte ale băncilor:
 • primul aspect priveşte legătura strânsă cu clienţii, prestându-le servicii care le asigură

reglarea şi transferul fondurilor;

• al doilea aspect reliefează implicarea lor în viaţa economică, distribuind credite şi

creând moneda.

Necesitatea băncilor rezidă, deci, în alimentarea continuă a economiei cu capitaluri,

posibil de realizat deoarece rotaţia de ansamblu a acestor capitaluri se soldează cu importante

sume temporar disponibile, care trebuie integrate în economie, orientate spre obiectivele

dezvoltării sale.

Ca urmare a unui amplu proces de perfecţionare şi diversificare a activităţilor

financiar–bancare, băncile s-au impus în ultimul timp ca un agent economic foarte dinamic şi

cu impact major asupra întregii societăţi.

În prezent, în toate ţările există numeroase bănci şi tipuri de bănci, structurate după

anumite criterii şi care împreună alcătuiesc un sistem bancar dezvoltat şi integrat în economia

naţională a fiecărei ţări.

2. Sistemul bancar francez

Banque de France (în română Banca Franței) este banca centrală a Franței. Are sediul
central la Paris. Este o instituție bicentenară cu capital de francez de stat. Pentru
exercițiul 2009, dividendul vărsat statului se ridica la 1.702 milioane de euro, iar impozitul pe
societăți la 1.676 de milioane de euro.

Primul experiment al Regatului Franței cu o bancă centrală a fost Banque

générale (Banque Générale Privée sau "General Private Bank"), înființat de John Law la
cererea Ducelui de Orleans după moartea lui Ludovic al XIV-lea. Ea a fost menită să
stimuleze economia stagnantă a Franței și să-și plătească datoria națională uluitoare obținută
din războaiele lui Ludovic al XIV-lea, inclusiv Războiul Succesiunii Spaniole. A fost
naționalizată în decembrie 1718 la cererea Legii și a fost redenumită oficial Banque Royale o
lună mai târziu.

Activitățile Băncii Franței sunt organizate în jurul a trei misiuni, care sunt încredințate
fie Băncii Centrale Europene și deci, prin subsidiaritate, ca descendentă, Băncii Franței, fie
direct, prin lege:
 • stabilitatea monetară;
• stabilitatea financiară;
• prestarea de servicii specifice destinate colectivităților publice, întreprinderilor și
particularilor.

3. Sistemul bancar al Marii Britanii

Banca Angliei (în engleză Bank of England), cunoscută ca Bătrânica de pe Strada

Threadneedle a fost fondată de rege în 1694 și mutată în locul actual în 1734. Banca a fost
naționalizată în data de 1 martie 1946. Mandatul Băncii Angliei este menținerea ratei inflației
la 2%. Dacă rata inflației depășește cu mai mult de 1% ținta de 2%, guvernatorul Băncii
Angliei trebuie să scrie o scrisoare deschisă către Chancellor of the Exchequer (similar cu
ministrul de finanțe) pentru a explica ce măsuri va lua pentru a readuce nivelul inflației la
2%. Această măsură a fost necesară ca urmare, a crizei din 2007-2009 când rata inflației a
urcat de la 2,1% în decembrie 2007 la 4,7% în august 2008.

Banca Angliei a fost fondată în 1694 prin Decretul Parlamentului, ca reprezentând banca a
guvernului și administrator al datoriei publice. Banca a fost fondată la propunerea scoțianului
William Peterson, regelui William de Orania și Regina Maria, în căutare de resurse financiare
pentru suținerea războaielor cu Franța. Inițial Banca Angliei a fost înființată pentru 10
ani. Dreptul de funcționare a fost reînoit de către Parlament în anul 1709, moment în care i se
asigură băncii poziția dominantă în emisiunea de bancnote, pentru ca în 1715 banca va obține
monopolul emisiunii de bancnote în Londra. Prima ei tranzacție a fost un împrumut oferit
guvernului, în valoare de 1.200.000 de lire sterline. În următorii 40 de ani, Banca Angliei a
devenit bancherul multor departamente guvernamentale, păstrându-le bani și oferindu-le
împrumuturi. După criza din 1847, banca își asumă rolul de împrumutător de ultimă instanță
și procedează la ajustări ale nivelului ratei de dobândă, pentru stabilizarea pieței monetare.

4. Marea Britanie vs. Franța

4.1. Guvernarea

În ceea ce privește guvernarea Franței, aceasta reflectă independența instituției față de

puterea politică. Banque de France este condusă de un guvernator, F. Villeroy de Galhau din
01.11.2015. El prezidează Consiliul General, care deliberează cu privire la chestiuni legate de
gestionarea activităților, altele decât cele referitoare la Eurosistem. El participă la Consiliul de
conducere al BCE, care determină politica monetară a Eurosistemului. Managementul
operațional al băncii este asigurat de comitetul de gestionare. Pe de altă parte, în cazul Marii
Britanii, curtea de administație este cea care guvernează. Aceasta stabilește strategia și ia
deciziile cele mai importante cu privire la cheltuieli și programări. Este formată din cinci
membri cu normă întreagă - guvernatorul și patru viceguvernatori - și șapte directori
neexecutivi. Toate sunt numite de Guvern. Guvernatorul este directorul executiv. Actualul
guvernator este Andrew Bailey .

4.2. Stabilitate financiară

Banque de France este responsabilă de analizarea funcționării sferei financiare pentru a

evalua vulnerabilitățile și pentru a evidenția elementele susceptibile de a alimenta evoluțiile
destabilizatoare. Ca atare, participă la numeroase grupuri internaționale și contribuie la
dezvoltarea standardelor financiare internaționale în contextul activității Comitetului de
stabilitate financiară la nivelul G20 și al comitetelor dedicate, precum Comitetul de la Basel
pentru Regulamentul bancar sau Comitetul pentru infrastructura pieței și plăților. De
asemenea, contribuie la pregătirea politicii macroprudențiale în Franța în cadrul Înaltului
Consiliu pentru Stabilitate Financiară, pentru care asigură Secretariatului Direcția Generală a
Trezoreriei, guvernatorul său având un rol predominant în cadrul acestui Consiliu.

Comitetul de politică financiară al Băncii Angliei (FPC) identifică, monitorizează și ia

măsuri pentru eliminarea sau reducerea riscurilor sistemice în vederea protejării și
îmbunătățirii rezistenței sistemului financiar al Regatului Unit. FPC are, de asemenea, un
obiectiv secundar de a sprijini politica economică a Guvernului. În plus primește o scrisoare
de trimitere, de obicei anual, de la cancelar. Guvernatorul, în numele FPC, trimite un răspuns
formal la scrisoarea cancelarului. FPC are două seturi de puteri - puteri de direcție și putere
de recomandare. De asemenea are puterea de a direcționa autoritățile de reglementare să ia
măsuri asupra mai multor instrumente de politici specifice. În plus, poate face recomandări
oricui pentru a reduce riscurile pentru stabilitatea financiară.

4.3. Statistici

60
55
60
50
50 44

40
Marea Britanie
30 Franța
20

10

0
PIB 1990 (%) PIB 2015 ( %)
 5. Concluzii

Între aceste doua țări există divergențe care nu se referă doar la cultură, tradiții și
obiceiuri. Din cele menționate anterior, reise diferența dintre cele două sisteme bancare, atât
din punct de vedere al guvernării, cât și al istoriei, statisticilor și stabilității financiare. Pe de
altă parte, putem spune că se aseamănă prin importanța și puterea pe care au avut-o de-a
lungul timpului la nivel mondial.
Bibliografie

https://www.bankofengland.co.uk/statistics

https://www.banque-france.fr/page-sommaire/epargne