Lumina

 Diurne nocturne
 Plantele adaptate la lumină intensă -heliofite
 Cele adaptate la lumină mai slabă și de o durată mai scurtă – grupa sciofitelor

Caldura
 suportă variații mari de temperatura- euriterme(vulpea, căprioara)
 nu pot rezista la variații termice- stenoterme(maimuțele, termitele, focile)
 Animale megaterme- care rezistă la temperaturi foarte ridicate
 plante megaterme- care rezistă la temperaturi foarte ridicate bananierul, eucaliptul,
palmierul
 plante microterme- care rezista la temperature scazute coniferele

Umiditatea
 hidrofite- puțin rezistente la secetă-umeditate multa
 mezofite, care cresc în condiții medii din punct de vedere al asigurării cu
umiditate
 xerofite (cactușii) – adaptate la condiții cu puțină umezeală

Factorii geomorfologici (relieful)

 Prin altitudine, expoziția versanților, pante, relieful determină etajarea
vegetației și a lumii animale. Formele înalte de relief pot constitui bariere în
răspândirea spațială a unor organisme . În unele cazuri, formele de relief pot
servi ca zone de refugiu pentru anumite plante și animale.

Factorii edafici
 halofite - cresc pe soluri sărate
Factorul antropic
 factorul antropic negative- diminuării diversității biologice(defrișarea
irațională a pădurilor, colectarea ilicită a plantelor rare, braconajul. Defrișarea
irațională conduce la crearea unor mari dezechilibre în natură prin modificarea
regimului de precipitații (secetă), prin schimbarea mișcării curenților de aer,
prin degradarea și eroziunea solurilor, întețirea inundațiilor, pierderea
biodiversității, cauzate de extincția speciilor de plante și animale.
 Impactul pozitiv al omului asupra biodiversității se reflectă prin plantarea
fâșiilor forestiere de protecție, prin protejarea plantelor și a animalelor.

Factorii hidrici. Salinitatea

 organisme adaptate la ape cu o salinitate redusă -organisme salmastre
 suportă ușor oscilațiile de salinitate - organisme eurihaline
 cele adaptate la salinitate stabilă – organisme stenohaline.

Temperatura
 suporta variațiile de temperatură – euriterme
 nu suportă variațiile termice - stenoterme

Luminozitatea
 Animalele bentonice s-au adaptat la lipsa luminii
 iar unele și-au creat organe luminoase (fosforescente) proprii.

Dinamica apei
 Apa în ocean se află în continuă mișcare, influențând viața organismelor
marine. În apele cu o dinamică foarte activă organismele s-au adaptat la
mediu: au organe de înot dezvoltate sau organe puternice de fixare pe
substrat; au schelete elastice sau schelete tari pentru a rezista la loviturile
valurilor; unele animale se afundă în nisipul de pe fundul mării
Presiunea
 Planctonul este alcătuit din organismele care se deplasează pasiv, fiind purtate
de valuri și curenți.
 Nectonul este alcătuit din animale cu organe pentru înot bine dezvoltate și
corp fusiform
 Bentonul este alcătuit din organismele care viețuiesc pe fundul oceanului,
fiind fixate sau deplasându-se liber.

Solul
 Solul este un corp natural, care sa format la suprafața uscatului ca urmare a
alterării rocilor sub acțiunea agenților climatici, hidrici și biotici. El a evoluat în
timp. O proprietate specifică a solului este fertilitatea lui, capacitatea de a
asigura plantele cu apă, cu substanțe nutritive (organice și minerale), cu aer și
căldură.
 Pedogeneză – proces de formare și evoluție a solului ca urmare a acțiunii
factorilor pedogenetici.
 Factorii de pedogeneză cuprind: rocile, clima, relieful, organismele vii și omul.
 Humus – amestec de substanțe organice putrezite vegetale si animale care
conditioneaza fertilitatea
 Orizont de sol – strat de sol omogen din punctul de ve- dere al compoziției
chimice și a unor însușiri specifice, pre- cum culoarea, structura etc.
 Regim hidric al solului – ansamblul proceselor legate de pătrunderea,
circulația, reținerea și eliminarea apei din sol.
 Rocile (roca de bază), prin proprietățile lor, determină intensitatea proceselor
de formare a solurilor, Rocile servesc ca sursă de formare a părții minerale
(anorganice) a solului.
 Clima influențează repartiția temperaturii aerului a precipitațiilor de care
depinde regimul termic și hidric al solului. determină intensitatea dezagregării
și alterării rocilor
Tot ea influențează și activitățile biologice ale organismelor și
microorganismelor din sol
  Relieful reprezintă suportul pe care se dezvoltă solurile, iar prin altitudinea sa
impune etajarea climei și a vegetației, respectiv a solurilor.
 Organismele contribuie la dezagregarea și alterarea rocilor; resturile vegetale
servesc drept sursă de acumulare a materiei organice în sol. Diferite
microorganisme descompun resturile organice
 Omul schimbă regimul hidric și compoziția chimică a solului. Prin despăduriri,
prin aratul haotic, prin utilizarea necorespunzătoare a terenurilor, omul
accelerează eroziunea și alte procese de degradare a solurilor.

Componentele solului
 Solul este format din substanță anorganică, substanță organică, apă și gaze
 Substanța anorganică (minerală) provine din roca-mamă și reprezintă
fracțiuni de roci
 Substanța organică din sol se formează din resturi vegetale și animale
 Apei din sol îi revine rolul principal în circuitul substanțelor nutritive.
 Aerul este absolut necesar pentru respirația rădăcinilor plantelor, pentru
încolțirea semințelor și pentru alte procese din sol.

Profilul solului
Proprietățile solului

 Fertilitatea constă în capacitatea solului de a asigura plantele cu apă și cu

substanțe nutritive.

 Culoarea solului este variată și depinde de cantitatea de humus și de alți

componenți constituenți.

 Textura depinde de natura rocii-mamă. După textură, se pot deosebi soluri

argiloase, nisipoase, lutoase.

 Structura solului
În procesul de formare a solului particulele mici se unesc, dând naștere unor
agregate cu aspect și mărimi diferite
După forma și mărimea agregatelor există mai multe tipuri de structuri:
cubică, prismatică, lamelară, nuciformă

 Porozitatea solului exprimă raportul dintre volumul golurilor din sol (pori,
capilare, fisuri) și volumul total al acestuia. Porozitatea permite pătrunderea
aerului și a apei în sol, asigurând astfel umiditatea accesibilă plantelor.

 Permiabilitatea solului este proprietatea acestuia de a permite trecerea apei

și este influențată atât de textură, de structură, cât și de porozitatea lui.

Tipuri zonale de sol

 Soluri de tundra- Se formează în condiții de climă rece cu îngheț peren,

cu solificare slabă, sub vegetația săracă de tundră.

 Soluri podzolice-Se formează sub pădurile de conifere, în condiții de

climă temperată rece și umedă. De obicei, ele sunt sărace în humus și

componenți minerali, având și o fertilitate scăzută

 Solurile cenușii de pădure se formează sub pădurile de foioase, în

regiunile cu climă temperat continentală umedă.

Și solurile brune de pădure se formează sub pădurile de foioase, în climatul
temperat-oceanic cu umiditate mai mare.

 Soluri de cernoziom-Sunt caracteristice zonei de stepă (prerie,

pampas). Se formează în regiunile cu climă temperat-continentală secetoasă,

sub un înveliș ierbos. Acestea sunt cele mai fertile soluri

 Soluri castanii-Se întâlnesc în regiunile de stepă aridă, unde clima este

mai uscată, iar covorul ierbos mai sporadic. Procentul de humus este mic.
 Soluri brune-cenușii de semipustiu și soluri brune-cenușii de pustiu -Se

formează în regiunile de semideșert și deșert din zona temperată, sub un

covor de vegetație scund.

 Soluri roșii și soluri galbene -Sunt răspândite în regiunile subtropicale

umede, cu o slabă acumulare de humus

 Soluri roșii-galbene lateritice-Se formează sub pădurile ecuatoriale

veșnic verzi, la temperaturi mari și precipitații abundente

 Solonceacuri-Sunt soluri care conțin în orizontul superior o cantitate

mare de săruri minerale.

 Soluri aluviale-Sol azonal, format în cazul aluvionării, a inundării

periodice și a prezenței apelor freatice la adâncimi mici. Mai frecvent apar în

luncile râurilor. Pe aceste soluri se dezvoltă un covor bogat în specii de ierburi,
precum și arbori