Capacitatea aerobă și anaerobă de efort

Capacitatea de efort reprezinta posibiitatea organismului de de efectua un lucru mecanic si de

a-l mentine un timp cat mai indelungat. Cu cat o persoana poate efectua un efort mai intens si
de lunga durata, cu atat spunem ca capacitatea de efort a acestuia este mai buna.
Pentru inceput voi face o scurta descriere pentru fiecare tip de efort despre care voi vorbi:
Se descriu doua tipuri de eforturi, in functie de mecanismele metabolice prin care se obtine
energia necesara sustinerii lor: aerob si anaerob. Eforturile anaerobe se bazeaza pe reactii
energogene care se desfasoara in absenta oxigenului (anaerob = in absenta oxigenului) si
permit intensitati foarte mari (efort maximal) dar pe durata scurta (sub 1 minut). Eforturile
aerobe folosesc energie obtinuta pe cai metabolice care necesita prezenta oxigenului (aerob =
in prezenta oxigenului), procese care se pot derula pe perioade lungi de timp dar nu pot
mentine decat un efort de intensitate submaximala (medie si mica). Mecanismele aerobe sunt
preferate de organism deoarece sunt mai economice, reactiile anaerobe intervenind numai
atunci cand nu este posibila livrarea unei cantitati suficiente de oxigen in musculatura.

Capacitatea Aeroba
Efortul de tip aerob este efortul de lungă durată , de intensitate submaximală , medie și mică ,
care se desfă șoară în condițiile unui echilibru între cerința și aportul de oxigen la nivel
muscular. Atâta timp cât efortul ră mâne de intensitate submaximală , medie sau mică , atâta
timp cât balanța între aportul și consumul de oxigen este echilibrată , efortul va fi unul de tip
aerob.
    efort aerob, in care lucrul se desfasoara in conditii aerobe. Doar in primele 2-3 minute pana
cand sistemele de captare si transport a oxigenului isi ridica nivelul functional se lucreaza in
deficit de oxigen.
   Eforturile aerobe
Toate solicitarile care depasesc 2-5 minute si a caror intensitate permite o aprovizionare
cvasicompleta cu O2, sunt considerate eforturi aerobe.
Modalitatea de resinteza a ATP-ului, o constituie oxidarea completa intramitocondrial a
glucidelor, a acizilor grasi liberi, in prezenta oxigenului.
Reactiile de degradare aeroba sunt reprezentate (dupa Mathews si Fox) de:
a)     glicoliza aeroba;
b)     ciclul Krebs;
c)     sistemul transportorilor de electroni.                                         
Degradarea oxidativa a substratului energetic este   completa pana la CO2, H2 O sienergie.
Intrucat eforturile cu dominanta aeroba  mai sunt denumite eforturi de anduranta se impune
definirea notiunii ('endurance' = putere de a suporta). Dupa Zatiorski, anduranta este
capacitatea de a efectua o perioada indelungata o activitate oarecare, fara a-i scadea
eficacitatea, in alti termeni, ca semnifica capacitatea de a rezista la oboseala, in acest sens si in
functie de sursa energetica, se vorbeste de anduranta anaeroba alactica si lactica. In practica,
termenul de anduranta este folosit pentru activitatile in regim aerob stabil.
Referitor la sistemul energetic aerob de refacere a ATP-ului si deci, de sustinere a unui efort
de lunga durata, caracteristicile acestuia sunt:
- puterea maximala aeroba (PMA), respectiv cantitatea maxima de energie eliberata pe
unitatea de timp cand debitul energetic este maxim, se atinge dupa o perioada de 2-3 minute si
poale fi mentinuta la valori maximale 5 minute sau, dupa unii autori, maximum 10 minute (de
exemplu, cursele de 1500 - 3000 m);
- puterea maximala este relativ modesta si este evaluata la 20-30% din puterea anaeroba
alactacida;
 - desi puterea maximala este mica si randamentul de asemenea, metabolismul aerob are
avantajul de a putea functiona practic timp nelimitat, cu conditia unui aport corespunzator de
substante nutritive si oxigen;
-  efortul care se desfasoara la PMA (la consumul maxim de oxigen), beneficiaza doar de
combustia glucidelor,
-  capacitatea (cantitatea totala de energie cheltuita pe toata durata efortului) este foarte mare
si proportionala cu durata probei (de exemplu, 30 - 70 K.J pentru parcurgerea a 10 Km si 120
-850 KJ pentru 42 km;
-  inertia este mare, respectiv 3-4 min. la neantrenati si aproximativ 1,5   - 2 min. la antrenati;
-  cu cat efortul este mai solicitant si se desfasoara la un procentaj mai mare din VO2max, cu
atat lactacidemia este mai mare (lactacidemia se amplifica in efort si apoi se stabilizeaza):
- daca productia si metabolizarea lactatului cresc in mod egal, efortul ramane per total aerob;
- metabolismul aerob constituie o sursa bogata de energie (350 - 450g glicogen si 13 - 15 Kg
lipide, fata de fosfogene 19-23 mmol/Kg);
- performanta in eforturile aerobe depinde si de procentajul de fibre rosii, dotate cu rezerve
energetice si enzimaticc specifice metabolismului aerob, precum si de o densitate si marime
considerabila a numarului si taliei mitocondriilor;
- parametrul esential si semnificativ de apreciere a posibilitatilor de lucru aerob, il reprezinta
consumul maxim de oxigen (VO2 max).
In repaus, consumul de O2 este de 250 - 300 ml/minut, iar in efort vorbim de VO2max. Acesta
are valori (absolute) de 3000 - 3500 ml/minut sau chiar 5500 ml/min. La sportivii care
practica eforturi de anduranta.
- in valori relative, VO2 max este de 75 ml/Kg corp la fondisti, fata de 45 ml/Kg corp la
sedentari.
Un sportiv poate lucra la PMA, respectiv la consumul sau maxim de O2, maximum 5 - 8
minute (10 minute pentru sportivii de elita): in continuare, prestatia se desfasoara la un anumit
procentaj din VO2 max.

Efectele pozitive ale antrenamentul aerob

- creste eficienta procesului respirator si rezistenta la efort a muschilor implicati in respiratie
- creste volumul de sange, distributia si transportul lui la nivel muscular
- mareste eficienta cardiovasculara (creste volumul-bataie si debitul cardiac, simultan,
reducand frecventa cardiaca de repaus si de efort). Aceasta inseamna ca inima va deveni mai
eficienta: va "pompa" mai mult sange la fiecare bataie spre deosebire de omul neantrenat, la
care sustinerea cardiaca a efortului se face prin cresterea frecventei cardiace (pulsul), cu alte
cuvinte inima este nevoita sa bata mai repede pentru a trimite sange oxigenat la periferie.
- regleaza anumite mecanisme nervoase si hormonale

Capacitatea Anaeroba
Efortul de tip anaerob este efortul de intensitate maximală , de scurtă durată , în care
predomină forța și viteza. Acest tip de efort se desfă șoară în datorie de oxigen.

Primul minut din alergare este un efort de tip anaerob. Odată stabilit echilibrul între cerința și
aportul de oxigen, efortul se transformă în unul de tip aerob (acest echilibru se realizează
după primul minut).
 Figura 1.

Structura musculara a celor care practica activitati aerobe este de altfel diferita de cei care fac
eforturi anaerobe. Un exemplu foarte clar il pot da prin urmatoarea imagine care reprezinta
imaginea clara a musculaturi unui maratonist ( efort aerob) si a unui sprinter ( efort anaerob )
(figura 1).
BIBLIOGRAFIE
1. https://runningmag.ro/efortul-aerob-vs-anaerob/
2. http://eclimb.ro/articole.php?
crt=28&n=EFORTURI_AEROBE_SI_EFORTURI_ANAEROBE
3. https://pregatirefizica.wordpress.com/tag/capacitate-anaeroba-lactacida/