Sunteți pe pagina 1din 3

Un bărbat vine la laboratorul de genetică, fiind trimis de medicul internist.

El
trăiește la țară. Vine neînsoțit și îi spune medicului că în urmă cu două
săptămâni s-a prezentat la spital, solicitând un test genetic, iar acum vine
pentru rezultate. Medicul îi spune că rezultatele au venit, că au ieșit pozitive și
că are un sindrom genetic cu care pacientul s-a născut și pentru care nu se poate
face nimic. Medicul începe să îi explice prin ce se manifestă. Bărbatul fiind
neinteresat de aceste „detalii” îi spune medicului că atât timp cât nu îl supără
nimic și se simte bine - nu îl interesează. Spune că „atât vreau să știu numai”: Se
transmite boala asta pe care-o am eu? Nu de alta dar eu am doi băieți mari,
frumoși, sănătoși la casele lor, le apare și lor așa cum mi-a apărut mie?”
Răspunsul medicului a fost unul negativ și bărbatul fiind satisfăcut de acesta,
i-a mulțumit medicului și sa grăbit să plece . Omul respectiv avea un sindrom
genetic care provoacă infertilitate de la naștere. Acum, el avea doi băieți care
cu siguranță nu erau ai lui.

Răspunsul medicului este unul acceptabil din punct de vedere al bioeticii?

Care ar trebui să fie răspunsul medicului în acest caz?


Abordată din punct de vedere logic: Pacientul a întrebat dacă „Se transmite boala
asta pe care-o am eu?”. Răspunsul pe care trebuie sa îl dea medicul este unul
legat strict de întrebarea pacientului, nu să răspundă la întrebări care nu au fost
puse. Deci răspunsul corect ar fi „Nu, nu se transmite!” Și să nu mai adauge
altceva. Există o zicală care spune „Pacientului să i se spună cât îi trebuie să-i fie
bine.”Dar în acest caz intervine mai mult legea decât morala. Există legi foarte
clare care stipulează dreptul pacientului de a fi informat cât si obligativitatea
medicului de a-l informa. Aici medicul trebuie sa procedeze mai mult deontologic,
în vederea respectării legii. Dar acestea se aplică doar dacă omul a venit la medic
ca să îi spună dacă este fertil. Atunci medicul este obligat sa îi spună. Dacă i-a
descoperit din întâmplare sindromul nimic nu îl obligă sa îi spună pacientului,
atât timp cât nu pune viața lui sau pe a celor din jur în pericol. Rolul unui medic
este de a menține sănătatea pacientului, nu de a-i înrăutăți starea. Așa că orice
lucru care i-ar putea afecta sănătatea nu are rost să fie adus în discuție. Bărbatului
dacă i se spune exact în ce constă sindromul, el va realiza că își trăiește viața într-o
minciună, își va considera copii lui o minciună. Informația de necontestat îl va lovi
brusc, iar acest lucru îi va afecta mult starea psihică și ar putea cădea într-o
depresie adâncă. Ar ajunge să fie dependent de tratamente antidepresive. Iar
acest lucru nu poate fi considerat decât o înrăutățire a stării sale. Spunându-i tot
adevărul nu l-ar ajuta pe bărbat, nu e ca și cum i se ascunde soluția bolii.
Dezechilibrul pe care l-ar provoca o astfel de informație l-ar putea afecta
ireversibil. Eu m-am gândit că poate soția lui, din dorința de a-i „corecta”
infertilitatea a intervenit prin diferite metode. Nu ma gândesc din prima la
infidelitate. În timpurile noastre, sunt și soluții legale de a rezolva o astfel de
problemă. Dar abordarea mea este una cât se poate de subiectivă. Iar în urma
unui sondaj făcut de mine, a reieșit că marea majoritate a femeilor consideră că
nu i-ar fi spus bărbatului că este infertil, iar marea majoritate a bărbaților i-ar
spune tot adevărul. Eventual, unii dintre ei se gândeau la răzbunare, prin
înșelarea soției.

Acum întrebarea este, medicul cu care a vorbit pacientul, era bărbat sau femeie?

...
Binefacerea, obligația profesională, Datoria de a lua măsuri pozitive pentru a
preveni și pentru a elimina un rău pacientului.

Argumentare

1. Paternalism justificat (salvarea vieții pacientului sau plasarea pacientului


într-un mediu protector).
2. Fără consultarea pacientului, dar în mod paradoxal, în folosul acestuia.
3. Spirit binevoitor, medicul a acționat în furnizarea unui tratament benefic.