Povestea lui Harap Alb de Ion Creangă

Gen: epic

Specie: basm cult (specie a genului epic, de mari dimensiuni, în care acţiunea se desfăşoară într-
o lume fabuloasă, la care iau parte personaje cu puteri supranaturale şi în care, la final, Binele
este glorificat în lupta cu Răul. Basmul cult este scris de un autor individual, cunoscut.)

Temă: lupta Binelui cu Răul

Problematică: Harap-Alb, o alternativă a eroului popular Făt-Frumos, trece printr-o serie de

probe şi etape, demonstrându-şi vitejia, dar mai mult decât atât, maturizându-se, trecând prin
momente de slăbiciune şi încredere în forţele proprii.

Subiect: Fratele lui Verde-Împărat, un crai destoinic, îşi îndeamnă fiii să plece la luptă dreaptă
pentru a cuceri împărăţia fratelui său, doborât de bătrâneţi, având mare nevoie de un moştenitor.
Cei doi fraţi mai mari eşuează în tentativele lor de mărire şi Prâslea, luat în râs de însuşi tatăl său,
se aventurează totuşi în această călătorie. Cu ajutorul Sfintei Duminici, el îi cere împăratului calul
său din tinereţe, armele, hainele şi căpăstrul cel vechi. Astfel, învinge ursul de la capătul podului,
de fapt tatăl său deghizat, şi ajunge după 49 de zile într-o pădure pustie, pe timp de arşiţă. Cu
toate că de acasă a fost sfătuit să se ferească de omul spân şi de omul roş, Prâslea îl ia slujă pe
spân, care îşi oferă de trei ori, amăgitor, serviciile. Când ajung în dreptul unei fântâni, fără roată
şi fără cumpănă, prevăzută doar cu o scară ce cobora în adâncuri, Spânul îl ademeneşte pe tânăr
să coboare în fântână pentru a se răcori. Acum, spânul îl transformă pe Prâslea în sluga lui,
dându-i un alt nume, potrivit noului său statut: HARAP-ALB (harap=servitor, de obicei negru,
adus din Asia). De acum înainte, spânul joacă rolul nepotului lui Verde-Împărat, iar Harap-Alb se
va elibera doar când va muri şi se va naşte din nou. La curtea împăratului, Spânul e primit cu
ostilitate de fiice lui Verde-Împărat, dar nimeni altcineva de la curte nu observă înşelăciunea.
Împăratul îl serveşte pe spân cu nişte salate gustoase, luate din Grădina Ursului, un loc
primejdios, păzit de o fiară vigilentă. Spânul îl trimite pe Harap-Alb să aducă multe salate de
acest fel, tânărul, ajutat de Sfâna Duminică, îl adoarme pe urs şi îndeplineşte misiunea pentru ca
la scurt timp, să primească o alta. Acum, Harap-Alb trebuie să aducă pielea şi capul unui cerb
vrăjit, încrustat tot numai cu diamante strălucitoare. Sfânta Duminică îi oferă lui Harap-Alb
sabia lui Statu-Palmă-Barbă-Cot şi îl sfătuieşte să omoare cerbul dintr-o singură lovitură, după ce
animalul s-a adăpat la izvorul din codru. Zis şi făcut! Ultima misiune în care îl trimite Spânu este
cucerirea fetei împăratului Roş. Harap-Alb parcurge un drum anevoios, de-a lungul căruia se
întâlneşte cu personajele adjutante: furnicile, albinele, Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-
Lăţi-Lungilă. Ajuns la groaznicul împărat, este supus la mai multe probe: e găzduit într-o casă de
aramă, dedesubtul căreia s-a pus foc mare (Gerilă reglează temperatura!), e constrâns să
mănânce şi să bea toate bucatele şi toate butoaiele aduse de împăratul Roş (Flămânzilă şi Setilă
îşi dovedesc apetitul!),e pus să discearnă între boabele de mac şi cele de nisip (furnicile vin
harnice în ajutor!), e provocat să o păzească timp de o noapte pe fata de împărat, care avea
obiceiul de a-şi pierde peţitorii transformându-se în pasăre şi plecând în toiul nopţii din odaie
(Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă coopearează şi prind zgâtia de fată!), dar nu în cele din urmă, este
obligat să o recunoască pe adevărată prinţesă, pusă lângă o soră de suflet, la chip şi la purtare
aidoma ei (albina regină se învârte în jurul alesei). După ce îi câştigă mâna fetei de împărat,
Harap-Alb primeşte o provocare şi din partea fecioarei. Aceasta propune ca armăsul flăcăiului să
se ia la întrecere cu turturica sa şi primul dintre ei care va aduce trei smicele de măr, apă vie şi
apă moartă, din locul unde munţii se bat cap în cap, va câştiga. Calul năzdrăvan iese învingător şi
fata îşi dăruieşte inima lui Harap-Alb. La curtea lui Verde Împărat, Spânul vrea să o ia de soţia de
fiica lui Roş, dar prinţesa se revoltă şi dă în vileag adevăratele identităţi ale celor doi bărbaţi.
Spânul înfuriat îl omoară pe Harap-Alb, declanşând mânia calului care îl aruncă în înaltul
văzduhului, anihilând răufăcătorul. Prin ritualuri şi iubire, prinţesa îl învie pe Harap-Alb şi la
curtea lui Verde Împărat se face nuntă mare, care durează de atunci şi până în zilele noastre.

Idee centrală: Harap-Alb se iniţiază în tainele conştiinţei, trecând de toate probele şi

descoperind forţa Iubirii.
Idei principale şi secvenţe:

- Podul care desparte împărăţia de lumea de afară

- Cele trei probe ale spânului

- Cele cinci probe ale Împăratului Roş

- Proba fetei de împărat

- Învierea

Conflict: Harap-Alb - Spânul, Harap-Alb - Harap-Alb

Harap-Alb trece prin momente în care se îndoieşte de sine:

„-Se vede că m-a născut mama într-un ceas rău, sau nu ştiu cum să mai zic, ca să nu greşesc
înaintea lui Dumnezeu. Mă pricep eu tare bine, ce ar trebui să fac, ca să se curme odată toate
aceste. Dar m-am deprins a târî după mine o viaţă ticăloasă. Vorba ceea: să nu dea Dumnezeu
omului cât poate el suferi.

- Stăpâne, zise atunci calul, nechezând cu înfocare, nu te mai olicăi atâta!”

Asta demonstrează complexitatea basmului cult, valoarea etică, omenească pe care

autorul a inserat-o. Eroul de basm este un om ca oricare altul, el se descoperă şi
ezită, înaintează şi cunoaşte, împiedicându-se din când în când.

Personaje:

- Craiul
- Verde-Împărat
- Fraţii cei mari
- Harap-Alb
- Sfânta Duminică
- Armăsarul năzdrăvan
- Spânul
- Fiicele lui Verde-Împărat
- Gerilă
- Flămânzilă şi Setilă
- Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă
- Furnicile, albinele
- Roş Împărat
- Fata lui Roş Împărat

Moduri de expunere dominante: naraţiunea, dialogul, chiar descrieri reuşite ale

celor cinci coloşi

GERILĂ: „Şi-apoi, afară de aceasta, omul acela era ceva de spăriet: avea nişte urechi clăpăuge
şi nişte buzoaie groase şi dăbălăzate. Şi când sufla cu dânsele, cea de deasupra se răsfrângea în
sus peste scăfârlia capului, iar cea de dedesubt atârna în jos, de-i acoperea pântecele. Şi, ori pe
ce se oprea suflarea lui, se punea promoroaca mai groasă de-o palmă.”

FLĂMNZILĂ: „Şi mergând ei o bucată înainte, Harap Alb vede altă drăcie şi mai mare: o
namilă de om mânca brazdele de pe urma a 24 de pluguri şi tot atunci striga în gura mare că
crapă de foame.”
SETILĂ: „Şi mai mergând ei o postată, numai iaca Harap Alb vede altă minunăţie şi mai mare:
o arătare de om băuse apa de la 24 de iazuri şi o gârlă, pe care umblau numai 500 de mori, şi
tot atunci striga în gura mare că se usucă de sete.”

OCHILĂ: „-Iaca, începu el a răcni ca un smintit: toate lucrurile mi se arată găurite ca sitişca şi
străvezii, ca apa cea limpede; deasupra capului meu văd o mulţime nenumărată de văzute şi
nevăzute; văd iarba cum creşte din pământ; văd cum se răstogoleşte soarele după deal, luna şi
stelele cufundate în mare; copacii cu vârful în jos, vitele cu picioarele în sus şi oamenii umblând
cu capul între umere; văd, în sfârşit, ceea ce n-aş mai dori să vadă nimene, pentru a-şi osteni
vederea: văd nişte guri căscate uitându-se la mine şi nu-mi pot da seama de ce vă miraţi aşa,
mira-v-aţi de...frumuseţe-vă!”

„Acesta-i Ochilă, frate cu Orbilă, văr primar cu Chiorilă, nepot de soră lui Pândilă, din sat de la
Chitilă, peste drum de Nimerilă. Ori din târg de la Să-l-caţi, megieş cu Căutaţi şi de urmă nu-i
mai daţi. Mă rog, unu-i Ochilă pe faţa Pământului...”

PĂSĂRI-LĂŢI-LUNGILĂ: „o pocitanie de om umbla cu arcul după vânat paseri. Ş-apoi, chitiţi

că numai în arc se închia tot meşteşugul şi puterea omului aceluia? Ţi-ai găsit! Avea un
meşteşug mai drăcos şi o putere mai pe sus decât îşi poate dracul închipui: când voia, aşa se
lăţea de tare, de cuprindea pământul în braţe. Şi altă dată, aşa se deşira şi se lungea de grozav,
de ajungea cu mâna la lună, la stele, la soare şi cât voia de sus.”

Particularităţi:

Elemente de natură populară:

a. structura narativă clasică

b. fuziunea real-fabulos

c. limbajul simplu, autentic, oral

Momentele subiectului:

● expozițiunea- prezentarea personajelor (craiul, Verde Împărat și

copiii acestora), introducerea în atmosfera fantastică de poveste
(„Amu cică era odată într-o țară îndepărtată…”)
● intriga- scrisoarea Împăratului Verde către crai produce o dinamizare
a acțiunii
● desfășurarea acțiunii- proba craiului pentru copii, întâlnirea mezinului
cu Sfânta Duminică
○ sfatul tatălui și plecarea copilului la drum
○ întâlnirea cu Spânul, suprinderea mezinului prin vicleșug
de către acesta
○ probele de la curtea Împăratului Verde:
■ proba aducerii salăților din grădina ursului
■ proba aducerii pieii cu pietre prețioase a cerbului
■ proba aducerii fetei Împăratului Roș
● punctul culminant- moartea și învierea lui Harap-Alb, moartea
Spânului
 ● deznodământ- ospățul fabulos cu o continuitate atemporală („și acum
mai ține încă”)

Trăsături ale personajului principal evidențiate prin secvențe specifice

Harap-Alb este un personaj dinamic, evoluând de la naivitate la maturizare cu

ajutorul probelor.

La început:

● judecă după aparențe în relație cu baba în grădină

● neascultare de tată
● naivitate în relație cu Spânul

Apoi:

● bunătate față de furnici și albine

● prietenie față de cele 5 personaje fantastice
● ascultare de sfaturile Sfintei Duminici