Sunteți pe pagina 1din 3

Vrei mai mult?

Citeste Zori de Ziua, periodic on-line de analiza si sinteza asupra realitatii fantastice

Sfinxul din Bucegi

Ing. Dan Corneliu Brăneanu

Pe platoul Bucegilor, pe o creastă care separă bazinele hidrografice ale Prahovei şi ale Ialomiţei, la cote
cuprinse între 2200 şi 2300 m, se găsesc câteva mărturii în piatră ale unor civilizaţii de mult apuse
oricum cu mult, mult înaintea dacilor. Printre aceste mărturii supraterane se pot cuprinde: Sfinxul, stânca Baba
Mare, Babele de lângă Sfinx şi de pe muntele Cocora, Sfinxul Leu şi altele mai puţin popularizate, dar având fiecare
importanţa lor. Aceste mărturii au avut o formă diferită de exprimare şi probabil de folosinţă în "illo tempore". Ceea
ce frapează este că ele sunt grupate pe o suprafaţă relativ mică care corespunde ca funcţionalitate şi ca arie de
colectare cultică a unor populaţii urcate pe platou din diferite direcţii, în special, aşa cum rezultă în poziţionare, din
văile Prahovei şi ale Ialomiţei.
În cele ce urmează ne vom referi la cel mai important obiectiv-mărturie respectiv la aşa-zisul Sfinx, cunoscut
acum în lumea întreagă cel puţin prin faptul că a apărut pe coperta uneia din cărţile lui Robert Charroux, autor
tradus în nenumarate limbi şi după mediatizarea pe care i-a făcut-o peruanul Daniel Ruzo.
Trecând peste faptul că denumirea de Sfinx este improprie şi asimilată artificial, trebuie arătat că el şi-a
onorat numele întrucât a fost misterios şi a intrat ca prezenţă târziu în conştiinţa noastră, întrucât n-a fost de găsit în
tradiţiile ciobanilor şi nu a fost menţionat nici măcar de Nic. Densuşianu în "Dacia Preistorică", tratat apărut în 1913.
Aceasta în timp ce mărturii în piatră mai puţin reuşite erau semnalate în Ceahlău încă de Dimitrie Cantemir.
După cît se cunoaşte stânca Sfinx a apărut sub această denumire pentru prima dată în anul 1932 luna
februarie, cu ocazia unei expoziţii fotografice oficiale itinerante. În anul 1938 i se spunea Sfinxul de la Babele. Ceeace
se vedea atunci, ca şi acum, este un profil cu nasul rupt care priveşte spre vf.Omul şi care constituia un simplu punct
de atracţie turistică, fără a i se da o mare importanţă. Mai mult, din cauza lipsei de educaţie a turistului român
generată şi de carenţele de organizare, preocupări şi idei ale clasei intelectuale ante şi post-belice, Sfinxul (ca şi
Babele) a constituit obiect de cătărare, profanare si implicit avariere.
Considerându-se că aceste obiective sunt rezultatul forţelor naturii, aşa cum ziceau şi şi zic şi în prezent
"oamenii de ştiintă",ele nu meritau nici o grijă deosebită. Singura acţiune, simbolică în realite a fost înconjurarea în
anii '70 a unei laturi, cea mai frecventată, cu un lanţ din zale groase. Acţiunea s-a realizat prin demersul sufletistului
sculptor Constantin Iordache, în prezent decedat.
În legătură cu nasul sfărâmat al Sfinxului se consideră că agresiunea a fost efectuată de un trăgător civil sau
un militar german. Ipoteza este neverosibilă şi corespunde unei carenţe de cunoaştere. Se precizează că în
antichitatea îndepartată exista obiceiul ca unei opere artistice reprezentând omul să i se distrugă nasul, în momentul
terminării ei, din motivaţii mistice.
Ceeace este mai important este faptul că de fapt aşazisul Sfinx este cea mai complexă manifestare în piatră a
geniului uman (singur sau ghidat de alte genii extraterestre) de pe Terra.
Această afirmaţie, paradoxală la prima vedere este uşor verificabilă, la realizarile supraterane, prin faptul că
nicăieri în lume, nici măcar în platoul Marcahuasi din Peru, nu există un masiv de piatră atât de mare care să fie
sculptat pe atîtea direcţii cardinale căci ceeace este cunoscut în deobşte ca Sfinx este numai una din feţele
prelucrate. Această fată nu reprezintă stricto sensu tipologia unui om, din care
cauză şi denumirea improprie de Sfinx poate fi totuşi păstrată.
Privind dinspre cabana Babele se poate surprinde de data aceasta însă profilul exact al unui bărbat luptător
matur cu casca militară (de tip german) pe cap, casca care a fost gasită de Daniel Ruzo şi în platoul Marcahuasi.
Privind dinspre Baba Vânturiş apare un alt profil bărbătesc cu fruntea teşită care este profilul îndeobşte cunoscut, iar
de pe partea dreapta venind de la Babele în direcţia Vf. Omul în spatele "Bărbatului cu cască",dar privind în acelaşi
sens cu acesta (spre Est) apar alte trei figuri, mai deformate, de profile omeneşti. Stânca este în plus un adevărat
muzeu de vieţuitoare căci în zona de sud dinspre Babe apar feline (capete de leu,de pisici etc.).
Aceste descoperiri sunt în mod fatal incomplete deoarece le-am făcut în trecere, apărând deci ca o
consecinţă stringentă acţiunea de fotografiere sistematică. Mai mult, din punct de vedere al concepţiei artistice pe
Vrei mai mult?
Citeste Zori de Ziua, periodic on-line de analiza si sinteza asupra realitatii fantastice

pereţii sculptaţi apar tehnici întâlnite şi în alte locuri din ţară şi din lume, în care de exemplu gura unei figuri mai sus
amplasate devine ochiul unei alteia poziţionate mai jos.
Cu excepţia celor trei profile din spatele luptătorului cu cască, celelalte aspecte semnalate nu au mai fost
vehiculate până în prezent, cu atât mai puţin mediatizate, ca acum.
Existenţa unei asemenea ample şi complexe realizări ieşită din comun pe un anumit loc, indică în mod
obligatoriu sacralitatea şi primordialitatea acestuia faţă de alte puncte sensibile ale Terrei.
Poziţionarea acestui complex sacru, artistic şi cu caracter de tezaurizare pe platoul Bucegilor acolo unde este
nu surprinde, ţinând seama de apropierea lui faţă de vârfurile deja mediatizate ca sacre dela Omul şi Bucura
Dumbravă. Nimic nu se realiza, nici în illo tempore ca şi acum, fără o justificare logică.
În plus, rezultă că regiunea limitrofă Bucegilor era dens populată sau că aici pe platou au avut loc aterizări
din spaţiul cosmic, cosmonauţii respectivi ţinând să-şi marcheze locul prin opere durabile în timp, aşa cum a făcut
USA cu unii din preşedinţii săi şi cum facem noi acuma pe o stânca de 40 m. înălţime cu marele rege Decebal în
Cazanele mici ale Clisurii Dunării, la gura golfului Mraconia.
În ceeace priveşte sacralitatea stâncii în care apare printre altele şi celebrul Sfinx aceasta, ca probă
materială, nu se poate dovedi mai simplu decât prin fotografie; dintre miile de imagini care s-au făcut la Sfinx în
decursul anilor şi în special în latura stâncii dinspre cabana Babele, există un procent important de clişee cu aşa-zise
defecte de hârtie sau greşeli de developare. Stadiul de cunoaştere a Adevărului în probleme fine în care ne aflăm,
care era rudimentar la începutul secolului şi acum mai de curând este acceptabil, determina şi determină încă
această "smintire" a deţinătorilor de astfel de documente valoroase şi minunate. Stânca cu Sfinxul este în întregimea
ei un vortex de energie, care pune în legatuăa cosmicul cu teluricul, fiecare cu energiile lui, pe Uranus cu Geea,
vortex care atrage şi
diferite entităţi astrale inteligente, benefice şi malefice.
Manifestarea pe peliculă, care prin definiţie este mai sensibilă ca ochiul omenesc, îmbracă cele mai diverse
forme de la fâşii separate între ele de lumină albă sau neagră (pe film alb-negru) până la sfere sau puncte de
asemenea albe sau negre şi nu sunt deci defecte de orice natură. În ceeace priveşte Sfinxul propriu-zis, adică în
partea de nord a stâncii, acesta este încărcat cu energie pozitivă şi negativă care se manifestă în anumite părţi ale lui
şi după o ciclitate orară necunoscută. Astfel este menţionat cazul unui turist german care suferind de stomac s-a
vindecat stând lipit în mod constient de piatră. Altii care s-au suit deasupra capului s-au simţit foarte rău, căci acolo
se cantonează energia negativă.
Aceste fenomene se realizează probabil şi pe celelalte faţete prelucrate ale stâncii dar ele n-au avut prilejul
să fie probate, aceste faţete nefiind până acum luate în seamă.
În planuri subtile se pot imagina şi coloane (tuneluri) energetice subterane cu o textură mai mult sau mai
puţin complicată. Problema este prea delicată pentru a fi expusă într-un asemenea articol. Dar, chiar şi în plan fizic,
Daniel Ruzo şi Vasile Lovinescu, dar şi înca alţii, apreciază că în zona până la Vf. Omul există tuneluri subterane de o
lungime desfăşurată impresionantă. Ba mai mult dupa o informaţie transmisă dealungul miilor de ani (şi denumită
"ştiintific" legendă) şi culeasă de regina Carmen Sylva ar exista mari depozite subterane dintre care unele păstrează
aur.
Au fost enumerate suficiente aspecte cutremurătoare care pot face şi un înrăit materialist să tresară de
curiozitate sau de dispreţ. Nu trebuie uitat că aceste aspecte sunt cantonate nu oriunde şi nu întâmplător în
România şi că ele prin poziţia lor mângâie limita de Nord a benzii de totalitate a marii eclipse de soare din august
1999, mare prin consecinţele ei, chiar dacă acestea nu se vor vedea imediat în timp, bandă care, ca şi în anul 1991 la
anterioara eclipsă totală, strabate Romănia, ambele înglobând oraşul Bucureşti.
Vom reveni acum în final la Sfinxul propriu-zis pentru a prezenta şi punctul de vedere al oamenilor de ştiintă.
Este prea cunoscut faptul că aceştia consideră că realizarea lui s-a produs natural prin factori fizici şi climatici, îngheţ-
dezgheţ, eroziunea vântului, etc.
Trecând peste faptul că este aberant ca aceşti factori să se vorbească între ei şi să lucreze pe toate feţele
masivului.Vom arăta în continuare o situaţie necunoscută până în prezent din acest domeniu. Singurele cercetări cu
caracter ştiinţific în elucidarea modului de naştere al Sfinxului au fost efectuate în anul 1975 de prof. universitar
Vrei mai mult?
Citeste Zori de Ziua, periodic on-line de analiza si sinteza asupra realitatii fantastice

Petre B. de la Institutul de Petrol şi Gaze din Bucureşti, după ce acesta avusese ocazia în anul 1971 de a lua
cunoştinţă, la faţa locului, de unele realităţi din munţii Anzi. Prin intermediul Cercului de Alpinism al studenţilor care
au coborât pe o coardă din partea superioară a Sfinxului pe o anumită verticală semnificativă a obţinut numeroase
probe de rocă, prevelate la distanţe egale. Aceste probe au fost supuse unor determinări de rezistenţă la zgâriere cu
sclerometrul Facultăţii.
S-a putut constata că între probele de rocă luate din zone de microrelief pozitiv şi microrelief negativ
(orbitele ochilor de exemplu) nu există diferenţe semnificative de rezistenţă la zgâriere. Prezenta unor astfel de
diferenţe ar fi justificat teoria eroziunii diferenţiate (prin existenta unor compoziţii litoligice net diferite). S-a dovedit
experimental că nu există în cazul Sfinxului, ca şi a Babelor din apropiere, o justificare a acestei teorii simpliste,
corespunzatoare unei mentalităţi individuale dar mai ales oficiale învechite, materialiste, rudimentare şi care
constituia o piedică în calea cunoaşterii adevărate.
Să sperăm că la ora actuală nu se mai gasesc oameni de ştiinţă care preiau idei-şablon dela profesorii lor fără
a le trece printr-un filtru propriu al gândirii, fără a face un minim de cercetare pe teren. Afirmaţia este retoric
optimistă deoarece în gândire şi în publicistică bântuie în continuare la noi, cu toată tranziţia care trebuie să fie în
primul rând de mentalităţi, aceleaşi sabloane şi leit-motive depăşite, cu toate că au apărut destule traduceri de cărţi
şi articole, care nu sunt băgate în seamă în mod deliberat.
Experimentului realizat în premieră poate mondială de prof. Petre Bomboe trebuie să i se acorde importanţa
deosebită pe care o are. Semnalăm că această informaţie este pentru prima dată redată în scris, prin acest material,
după 24 ani de ocultare.
Sclerometria efectuată şi rezultatele ei fac posibilă ipoteza de intervenţie limitată a omului care a profitat de
existenţa unei formaţiuni litologice propice pe care a retuşat-o. În capul Sfinxului carpatin
această retuşare însă a presupus un grad de cunoaştere foarte avansat având în vedere că orbitele ochilor au fost
astfel realizate încât ele se "aprind" numai la o anumită zi de toamnă, corespunzând unei
situaţii astronomice precise.
Orientarea Sfinxului exact către Vf.Omul, scrierea care se mai poate descifra cu greu în zona gurii şi alte
situaţii reprezintă tot atâtea exprimări ale acestui grad de Cunoaştere.
Vântul, în cazul mai pregnant al scrierii, a avut şi are un rol destructiv nu constructiv asupra Sfinxului.
Este de aşteptat şi aproape firesc ca ideile expuse în acest material, chiar lipsite de o ilustraţie
corespunzatoare pe care o posedăm dar care se devalorizează nepermis în faţa unor condiţii tehnice de reproducere
necorespunzătoare, va descătuşa nişte energii mentale superioare în special în generaţia foarte tânără care are cam
de prin 1982 o dotare specială.
Se poate începe cu fotografia folosită de aceia care deja au realizat în alte locuri clişee cu "defecte de film
sau de prelucrare". Radiestezia are din plin de lucru în complementaritate cu clar-vederea în stare de veghe sau în
stare alpha.
Aşteptăm dezvăluirile dumneavoastră.