Rolul educatiei in societatea de azi.

Tipuri de educatie

1.Conceptul de educatie
2.Tipuri de educatie
3.Rolul educatiei in societatea de azi

1. Conceptul de educatie

  Educatia reprezinta obiectul de studiu specific pedagogiei (stiintelor

pedagogice). Datorita complexitatii profunzimii si amplitudinii sale, educatia
este studiata si de alte stiinte socioumane inrudite cu pedagogia.
Conceptul pedagogic de educatie urmareste cunoasterea stiintifica, la un
grad inalt de generalitate si abstractizare, a unei realitati psihosociale cu o foarte
mare arie de extindere in timp si spatiu si de desfasurare complexa si
contradictorie la nivel de sistem si proces.
Pedagogia este stiinta care studiaza fenomenul educational cu toate
implicatiile sale asupra formarii personalitatii umane in vederea integrarii active
a persoanei inviata sociala.
 In sens pedagogic, educatia este fenomenul social complex privit in trei
dimensiuni:
- activitate constienta a subiectului educatiei (educator) de stimulare,
indrumare,formare a obiectului educatiei (educat);
- proces de formare a omului pentru integrarea activa in societate, proces
de formare intelectuala, morala, profesionala, fizica, estetica;
- rezultat prin preluarea selectiva a actiunilor informationale si
includerea in structuri comportamentele proprii de cunoastere si
actiune.
 2. Tipuri de educatie

În functie de gradul de organizare si de oficializare al formelor educatiei, putem

delimita trei mari categorii:

- educatia formala sau oficiala;

-educatia non-formala sau extrascolara;

- educatia informala sau spontana;

 Educatia Non-formala a fost definita de catre J. Kleis, drept “orice

activitate educationala, intentionata si sistematica, desfasurata de
obicei în afara scolii traditionale, al carei continut este adaptat nevoilor
individului si situatiilor speciale, în scopul maximalizarii învatarii si
cunoasterii si al minimalizarii problemelor cu care se confrunta acesta
în sistemul formal, stresul notarii în catalog, disciplina impusa,
efectuarea temelor etc.”

 Educatia Informala se refera la experientele zilnice ce nu sunt

planificate sau organizate si conduc catre o învatare informala. Când
aceste ”experinte sunt interpretate de catre cei mai în vârsta sau de
catre membrii comunitatii ele se constituie în educatie informala.” .
Educatia informala este procesul care se întinde pe toata durata vietii,
prin care individul dobândeste informatii, îsi formeaza priceperi si
deprinderi, îsi structureaza convingerile si atitudinile, se dezvolta, prin
intermediul experientelor cotidiene.

 Educatia Formala: Din punct de vedere conceptual, educatia formala

cuprinde totalitatea activitatilor si a actiunilor pedagogice desfasurate
si proiectate institutional, în gradinite, scoli, licee, universitati, centre
de perfectionare etc, în cadrul sistemului de învatamânt, în mod
planificat si organizat pe niveluri si ani de studii, având finalitati
educative bine determinate. Ea se realizeaza în cadrul unui proces de
instruire realizat cu rigurozitate, în timp si spatiu: planuri, programe,
manuale, cursuri, materiale de învatare .
 3. Rolul educatiei in societatea de azi

Este evident ca in conditiile unei evolutii rapide a societatii si implicit a

educatiei si cunoasterii, multe dintre cunostintele si practicile valabile astazi vor
fi maine depasite, invechite. Este de asteptat ca intr-o perioada marcata de atatea
si atatea mutatii tehnologice si de aparitia unor noi forme de organizare a
educatiei si a muncii, competentele specifice sa devina si ele rapid depasite.
Nevoia de reactualizare, de educatie si invatare continua vor fi in crestere. Dar
ceea ce este mai important este faptul ca nevoile de cunoastere si de actiune ale
societatii si ale membrilor ei vor fi altele decat cele de pana acum.
Rolul educației este de a forma ființa socială, de a-l socializa pe copil. În
realitate, educația are un caracter pluridimensional și o definiție adecvată trebuie
să ia în considerare în egală măsură ambele dimensiuni, astfel încât să poată
orienta acțiunea educativă pentru a răspunde atât nevoilor individului, cât și
celor ale societății pentru care îl formăm.
Instrucția școlară nu vizează numai atingerea unor obiective din domeniul
cognitiv sau psihomotor. Activitatea umană este de o vastă complexitate.
Actualul elev este profesionistul și cetățeanul de mâine. Ca adult, el va desfășura
o activitate profesională, de presupus în raport cu aspirațiile și vocația sa. Dar,
orice profesie și orice personalitate care se dorește împlinită, se desfășoară pe
fundalul unei culturi generale îmbinată armonios cu cea profesională trăirii
satisfacțiilor estetice, morale, fizice etc. Toate aceste valori spirituale și însușiri
de ordin superior ale personalității sunt, în ultimă instanță, produsul instrucției
ale cărei baze sunt puse în școală.
Factorul principal de dezvoltare a societății contemporane orientată spre
democratizare, economie de piață și informatizare îl constituie resursele umane.
Idealul educațional al învățământului românesc, ce decurge din idealul social,
constă în formarea integrală și armonioasă a unei personalități creative și
autonome. Aceste finalități educaționale, integrate în formarea armonioasă a
personalității, presupun educație intelectuală, estetică, tehnologică, profesională,
moral-civică, religioasă.
Educația intelectuală ocupă un loc central în formarea integrală a
personalității elevului. Obiectivele educației intelectuale se realizează prin
procesul de învățământ, activitățile didactice opționale și în afara clasei (cercuri
de elevi, concursuri școlare, olimpiade), mass-media și practica productivă din
instituții.
 Educația religioasă este o componentă a formării spirituale a omului, cu
rezonanțe în plan intelectual, afectiv și acțional. Aceasta se realizează
diferențiat, în funcție de particularitățile pshihologice, de vârstă și individuale
ale elevilor.
Educația estetică este o componentă a educației integrale și armonioase cu
ajutorul căreia realizăm formarea personalității prin frumosul existent în natură,
artă și societate, pentru a deveni consumator și creator de frumos. Educația
estetică a elevilor trebuie să înceapă cu sensibilizarea acestora față de frumos, cu
formarea simțului și a gustului estetic. Cultura estetică lărgește sfera culturii
generale și, deschizând orizonturi noi, înaripează gândirea și imaginația
creatoare, contribuind la formarea idealului estetic.
Educația moral-civică a elevilor este o dimensiune importantă a personalității
omului societății democratice, întrucât progresul economic și spiritual depinde
de gradul de angajare al fiecăruia în efortul comun de creștere a calității vieții.
Morala cuprinde valorile, principiile, normele și regulile determinate de
cerințele societății pentru a reglementa relațiile comportamentale dintre oameni.
Umanizarea copilului și personalitatea sa sunt hotărâte de condițiile de mediu
socio-cultural, iar din cadrul acestuia educația are rolul deteminant. Copilul
devine om social prin educație, cu ajutorul căreia își însușește limbajul social,
cultura generală și comportamentul moral-cetățenesc, își formează concepția
despre lume, își dezvoltă potențialul creator și se pregătește pentru integrarea
socio-profesională.
Scopul educației este ”de a înălța pe culmi mai nobile de viață omul,
comunitatea etnică și umanitatea, prin cultivarea valorilor spiritului”. (Gentile,
G. ”The Reform of Education”).
 Bibliografie

1. Stoica, M., ”Pedagogie și psihologie”, Ed. Gheorghe Lazăr, 2002.

2.  E. Planchard, Pedagogia scolara contemporana, Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1992

Webografie

1. https://iteach.ro/experientedidactice/rolul-educatiei-in-dezvoltarea-
personalitatii
2. https://edict.ro/rolul-educatiei-in-formarea-personalitatii/