Sunteți pe pagina 1din 6

CHELTUIELILE JUDICIARE EFECTUATE ÎN CURSUL URMĂRIRII PENALE.

ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE.

Clement-Mihai RESMERIȚĂ

ABSTRACT

Autorul analizează reglementarea stabilirii cheltuielilor judiciare efectuate în cursul


urmăririi penale, prin raportare atât la Codul de procedură penală, Codul de procedură
fiscală dar și Regulamentul de ordine interioară a parchetelor și ordinele Procurorului
general. Sunt evidențiate etapele stabilirii, contestării și punerii în executare a cheltuielilor
judiciare.
Totodată, sunt tratate unele probleme care apar în practică în legătură cu rămânerea
definitivă a dispozițiilor de plată a cheltuielilor judiciare și modul de contestare a acestora de
către persoanele interesate.

Cuvinte cheie: cheltuieli judiciare, cheltuieli de judecată, plângere împotriva soluțiilor


procurorului, contestație la executare.

1. Potrivit art. 272 din Codul de procedură penală (în continuare C.pr.pen.), cheltuielile
necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor
materiale de probă, onorariile avocaţilor, precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de
desfăşurarea procesului penal se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părţi.
Art. 273 C.pr.pen. include în categoria cheltuielilor judiciare avansate de stat și sumele
cuvenite martorului, expertului și interpretului, chemați de organul de urmărire penală, efectuate
pentru transport, întreținere, locuință și alte cheltuieli, toate acestea, dacă sunt prilejuite de
chemarea lor ca participanți la activități de urmărire penală.
Întrucât Codul de procedură penală reglementează diferențiat cheltuielile judiciare avansate
de diferiți participanți, în literatura de specialitate 1 acestea au fost clasificate în cheltuieli de
procedură – cele efectuate de către stat prin organele judiciare și cheltuielile de judecată, avansate
de părți.
Cheltuielile de procedură efectuate de-a lungul desfășurării urmării penale sunt avansate de
stat prin organele de urmărire penală, motiv pentru care art. 272 alin. (2) C.pr.pen. prevede că aceste
sume sunt prevăzute în bugetele Ministerului Public și Ministerul Justiției. Mai adăugăm aici că,
sume destinate efectuării cheltuielilor judiciare sunt prevăzute și în bugetul Ministerului Afacerilor
Interne pentru situațiile când cercetarea penală este efectuată de organul de cercetare penală.
Cheltuielile de judecată pot fi avansate de părți în legătură cu efectuarea unor
expertize(atunci când părțile le-au solicitat) sau pentru transportul și întreținerea martorilor, atunci
când acestea i-au propus. Dacă partea nu are posibilități de plată, avansarea acestor sume se face tot
de către stat2.
Stabilirea obligației de plată a cheltuielilor judiciare în procesul penal are în primul rând
fundament în culpa infracțională care reprezintă o consecință a încălcării legii penale și în subsidiar
culpa procesuală(cum este cazul în procesul civil) 3.
2. Codul de procedură penală conține prevederi care acoperă toate situațiile existente în
practică:


Procuror – Direcția Națională Anticorupție email: mihai.resmerita@gmail.com.
1
N.Volonciu, Tratat de procedură penală, Partea generală, Editura Paideea, București, 1993, pag. 483.
2
G. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Editura Hamangiu, București, 2013, pag. 436.
3
Idem

1
În primul rând, în cazul emiterii rechizitoriului sau a acordului de recunoaștere a vinovăției
de către procuror, în cuprinsul acestor acte procedurale, se face mențiune despre cuantumul
cheltuielilor judiciare avansate de stat, care vor fi suportate de inculpat în cazul în care va fi
condamnat.
În cazul dispunerii soluţiei de renunțare la urmărire penală, art. 274 stabilește că suspectul
sau inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepția cheltuielilor
efectuate cu avocații din oficiu și interpreții desemnați de organele judiciare. Alineatul 2 al aceluiași
articol prevede că, atunci când sunt mai mulți suspecți sau inculpați, procurorul va stabili cât trebuie
să plătească fiecare.
O situație care nu este reglementată expres ar fi aceea când procurorul dispune renunțarea la
urmărire penală, atunci când urmărirea penală s-a desfășurat in rem și nu există suspecți sau
inculpați în cauză. În această situație, în conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (3) C.pr.pen.,
cheltuielile efectuate de stat rămân în sarcina acestuia, având în vedere că nu s-a stabilit o culpă
infracțională în sarcina unei persoane prin formularea unei acuzații penale.
Soluția clasării trebuie să conțină dispoziții de plată a cheltuielilor judiciare în funcție de
temeiul acesteia. Deși dispozițiile procedurale nu sunt exprese cu privire la soluțiile de clasare,
acestea conțin referiri similare cu dispozițiile în cazul soluțiilor de achitare sau încetare a procesului
penal (art. 275 alin. 5 C.pr.pen.). Prin urmare, dispoziția privind suportarea cheltuielilor judiciare va
depinde de temeiul în baza căruia se dispune clasarea.
Pentru cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C.pr.pen., va fi obligată la plata
cheltuielilor judiciare avansate de stat persoana vătămată, cea care este titularul dreptului de a face
plângere, dacă procurorul va reține în sarcina acesteia o culpă procesuală. În situația în care nu i se
poate imputa persoanei vătămate o vinovăție în promovarea procesului penal și efectuării
cheltuielilor, atunci suntem în ipoteza prevăzută de art. 275 alin. (3) C.pr.pen., care stabilește că
statul suportă cheltuielile ocazionate cu procesul penal. În această categorie intră și situațiile în care
sesizarea nu a fost făcută de persoana vătămată ci, s-a făcut prin celelalte cazuri prevăzute la art.
288 alin. (1) C.pr.pen. (sesizare din oficiu, denunț sau prin acte încheiate de organe de constatare
prevăzute de lege).
Când clasarea are ca temei cazurile prevăzute de la art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C.pr.pen.,
persoana căreia i se vor imputa cheltuielile judiciare va fi după cum urmează: suspectul sau
inculpatul, dacă temeiul clasării este o cauză de nepedepsire (prevăzută în dreptul penal general sau
special), persoana vătămată în caz de retragere a plângerii prealabile sau în cazul în care plângerea a
fost tardiv introdusă, partea prevăzută în acordul de mediere, în cazul în care a intervenit medierea
penală şi suspectul/inculpatul și persoana vătămată în caz de împăcare.
Un caz special în care suspectul sau inculpatul este obligat la suportarea cheltuielilor
judiciare, este acela în care acesta solicită continuarea procesului penal (în condițiile prevăzute de
art. 18 C.pr.pen.) și se dispune clasarea pentru alte cazuri decât cele prevăzute de art. 16 lit. a)-c)
C.pr.pen.
O ultimă situație în care se stabilește persoana care suportă cheltuielile judiciare, este aceea
în care este respinsă o plângere formulată împotriva actelor și măsurilor dispuse de organele de
urmărire penală, ipoteză în care cheltuielile se suportă de persoana căreia i s-a respins plângerea.
3. O problemă care poate suscita dezbateri este aceea a rămânerii definitive a dispoziției de
plată a cheltuielilor judiciare din cuprinsul rechizitoriului sau ordonanței de clasare, întrucât numai
după ce această dispoziție va fi definitivă, va putea fi pusă în executare, în conformitate cu
dispozițiile art. 578 alin. (2) C.pr.pen.
Situația este clară atunci când, în termenul legal persoana interesată nu formulează plângere
împotriva soluției procurorului, iar procurorul procedează potrivit art. 578 C.pr.pen.
Dacă persoana obligată la plata cheltuielilor judiciare, apreciază că a fost vătămată în
drepturile sale prin această dispoziție, se poate adresa procurorului ierarhic superior cu o plângere
întemeiată pe art. 336 C.pr.pen., care o va soluționa în termenul prevăzut de lege.

2
Ce se întâmplă însă atunci când se respinge plângerea de către procurorul ierarhic superior,
ordonanța procurorului care a stabilit cheltuieli judiciare rămâne definitivă, ori poate fi atacată la
judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 340 alin. (1) C.pr.pen.?
În doctrina juridică4 s-a exprimat opinia potrivit căreia, soluția de clasare este supusă
plângerii cu privire la toate dispozițiile complementare care decurg din ea.
Împărtășim aceeași opinie cu autorul lucrării mai sus menționate, însă numai atâta vreme cât
se referă la dispozițiile strâns legate de soluția clasării, respectiv, restituirea lucrurilor și ridicarea
sau menținerea măsurilor asigurătorii, prevăzute la art. 315 alin. (2) C.pr.pen.
Justificarea ar fi aceea că în acest fel este respectat dreptul altor persoane, în afară de părți
ori subiecți procesuali principali, de a formula plângere împotriva soluției procurorului în condițiile
art. 339 și 340 C.pr.pen.
Dar, poate fi inclus aici și motivul nemulțumirii legate de cuantumul cheltuielilor judiciare?
Dacă avem în vedere o interpretare restrictivă a textului prevăzut de art. 340 alin. (1)
C.pr.pen., care prevede că plângerea se face împotriva soluției de clasare, atunci concluzia este că
poate fi criticată doar dispoziția propriu-zisă de clasare.
Această interpretare este susținută și de schimbarea introdusă de noul Cod de procedură
penală care prevede obiectul plângerii ca fiind soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată și
nu rezoluția sau ordonanța procurorului, cum era prevăzut în Codul de procedură penală din 1969.
Din economia art. 341 alin. (6) și (7) C.pr.pen., rezultă că atunci când judecătorul de cameră
preliminară admite plângerea împotriva soluției procurorului, trimite cauza la procuror, pentru a
începe, a completa urmărirea penală, pentru a pune în mișcare a acțiunea penală ori schimbă temeiul
de drept al soluției de clasare, dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru persoana
care a făcut plângerea.
Textul de lege nu prevede alte soluții pe care le poate dispune judecătorul de cameră
preliminară atunci când soluționează plângerea împotriva soluției procurorului.
Totodată, cel puțin în ce privește urmărirea penală, calculul cheltuielilor judiciare presupune
luarea în considerare a fiecărui act de procedură, după criterii și reguli clar stabilite în lege dar și în
acte normative cu caracter infralegal5, iar stabilirea cuantumului cheltuielilor judiciare nu presupune
o activitate de apreciere subiectivă.
În decizia nr. 254/20196, la paragraful nr. 21, Curtea Constituțională a României, fiind
sesizată cu o excepție de neconstituționalitate a art. 275 C.pr.pen., a constatat că stabilirea
cheltuielilor judiciare este lăsată la latitudinea procurorului și se realizează conform unor criterii
legale, cu caracter obiectiv, reglementate pentru fiecare categorie de cheltuieli, care exclud
aprecierea subiectivă a autorității care le aplică.
Concluzionăm așadar că în situația unei persoane căreia i s-a respins plângerea formulată la
procurorul ierarhic superior și care nu critică soluția clasării în sine, ori temeiul clasării, nu poate
formula plângere la judecătorul de cameră preliminară criticând doar dispoziția de obligare la
cheltuieli judiciare, iar o eventuală astfel de plângere ar trebui respinsă ca inadmisibilă.
O astfel de concluzie se impune și datorită faptului că, stabilirea cheltuielilor judiciare are
loc în condiții prevăzute de lege, pentru fiecare caz de clasare în parte, or, dacă persoana care se
consideră vătămată nu critică soluția de clasare în sine ori temeiul de drept al acesteia, nu poate
critica separat dispoziția privind cheltuielile judiciare.
4. În ceea ce privește cheltuielile făcute de părți în cursul urmăririi penale, Codul de
procedură penală conține reglementări numai în privința soluției de renunțare la urmărire penală și
nu a clasării. Potrivit art. 276 alin. (1) C.pr.pen., dacă se dispune renunțarea la urmărire penală,
suspectul sau inculpatul este obligat să plătească persoanei vătămate precum și părții civile
cheltuielile judiciare făcute de acestea.

4
M. Udroiu (coord.), Codul de procedură penală. Comentariu pe articole. Ediția 2, Editura CH Beck,
București, 2017, p. 1396
5
Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 288 din 18
noiembrie 2019.
6
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 4 iunie 2019.

3
Referitor la soarta cheltuielilor efectuate de părți în cursul urmăririi penale atunci când se
dispune clasarea, Codul de procedură penală nu conține prevederi și, prin urmare, procurorul nu ar
putea obliga pe vreuna din părți să suporte cheltuielile efectuate. O obligare la plata cheltuielilor
avansate de una din părți ar putea fi dispusă de judecătorul de cameră preliminară 7 în procedura
plângerii împotriva soluției procurorului prevăzută de art. 340 și 341 C.pr.pen., având în vedere
dispozițiile art. 276 alin. (6) C.pr.pen. care arată că în această situație instanța de judecată stabilește
obligația de restituire potrivit legii civile.
5. Stabilirea efectivă a cheltuielilor judiciare are loc în conformitate cu art. 178 din
Regulamentul de ordine interioară al parchetelor 8 care prevede că Grefierii şefi şi prim-grefierii,
sub îndrumarea procurorilor care efectuează urmărirea penală sau supravegherea acesteia, vor
asigura, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, recuperarea cheltuielilor judiciare
avansate de stat cu ocazia efectuării urmăririi penale. Același act normativ stabilește că grefa
parchetului are atribuții privind calcularea cheltuielilor judiciare avansate de stat şi evidenţa
punerii în executare a ordonanţelor prin care s-a dispus plata de cheltuieli judiciare (art. 155 lit. c).
Evidența cheltuielilor judiciare se ține în Registrul de evidență și punere în executare a
obligațiilor dispuse în cazul renunțării la urmărirea penală și a cheltuielilor judiciare (R-12),
completându-se rubricația în raport de situația concretă [art. 178 alin. (2) din Regulament].
Potrivit art. 126 alin. (1) lit. i) din regulament, grefierii ţin evidenţa şi modul de punere în
executare a ordonanţelor prin care s-au stabilit amenzi, cheltuieli judiciare sau obligaţiile
prevăzute la art. 318 alin. (6) din Codul de procedură penală.
Procedura de calcul a cheltuielilor este cea prevăzută de Ordinul procurorului general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 288 din 18 noiembrie 2019 și, implică
în primul rând modalitatea de calcul prin includerea tuturor cheltuielilor efectuate de-a lungul
urmăririi penale, pe baza documentelor justificative. Cheltuielile efectuate de parchet vor fi
evidențiate în cadrul unei note de cheltuieli care, în conformitate cu dispozițiile art. 3 din ordin, se
întocmește de către grefierul șef, prim grefier sau grefierul anume desemnat, sub îndrumarea
procurorului care a efectuat urmărirea penală sau supravegherea urmăririi penale. Anexa ordinului
general conține costul pentru fiecare element (citație, coli hârtie etc.), dar și modelul notei de
cheltuieli. Nota cheltuieli întocmită de grefier, se păstrează la urma dosarului.
Calculul final al cheltuielilor judiciare se realizează de procuror și presupune includerea
sumei evidențiate în nota de cheltuieli întocmită de grefier, sumele rezultate din înscrisuri care
atestă plata avocaților sau interpreților, a martorilor ori a instituțiilor care au efectuat lucrări dispuse
de organul de urmărire penală, dar și sumele cuprinse în nota de cheltuieli întocmită de organul de
cercetare penală, în cazul în care, urmărirea penală a fost efectuată de acesta.
6. Punerea în executare a cheltuielilor avansate de stat se realizează, în condițiile prevăzute
de art. 578 C.pr.pen., după rămânerea definitivă a soluției dispuse de procuror (renunțare la
urmărire penală sau clasare), prin trimiterea unui extras din ordonanță (care cuprinde dispoziția de
obligare la plata cheltuielilor judiciare), la organul competent de executare.
Competența executării cheltuielilor judiciare aparține organului fiscal județean local sau al
municipiului București, în conformitate cu dispozițiile art. 30 și următoarele din Codul de procedură
fiscală, respectiv în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al plătitorului. În Codul de
procedură fiscală9 există dispoziții speciale cu privire la persoanele care nu au domiciliu în
România, respectiv, competența teritorială revine organului fiscal în raza căruia se face constatarea
actului sau faptului supus dispozițiilor legale fiscale. În această situație, adresa de comunicare a
debitului se trimite la organul fiscal corespunzător circumscripției parchetului care a dispus soluția,
având în vedere că nașterea creanței privind cheltuielile judiciare a avut loc în acea circumscripție.

7
G. Mateuț, Procedură penală. Partea generală, editura Hamangiu, București, 2019, pag. 989.
8
Aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 947 din 14 noiembrie 2019 şi publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1004 bis din 13 decembrie 2019.
9
Art. 40 alin. (1).

4
Persoana obligată la plata cheltuielilor judiciare trebuie să achite suma la care a fost obligată
în termen de 3 luni, prevăzut de art. 578 alin. (2) din Codul de procedură penală și de a depune la
grefa parchetului a chitanțelor doveditoare, pentru a se închide poziția în registrul de evidență.
În situația în care persoana respectivă nu depune dovada de plată integrală a obligațiilor în
termenul prevăzut anterior, după expirarea celor 3 luni de la rămânerea definitivă a dispoziției,
grefierul expediază un extras după dispozitiv (care constituie titlu de creanță), împreună cu copia
dovezii de îndeplinire a comunicării soluției, pentru a fi pusă în executare de către organele fiscale,
în calitate de organe de executare.
În conformitate cu dispozițiile art. 226 alin. (9) din Codul de procedură fiscală, în termen de
30 zile de la data sesizării, organul fiscal are obligația de a confirma primirea debitului, pentru a fi
efectuate mențiuni în registru. Dacă organul de executare nu confirmă primirea debitului în
termenul arătat mai sus, grefierul trebuie să revină cu adresă către acesta, pentru a lichida poziția în
Registrul de evidență și punere în executare a obligațiilor dispuse în cazul renunțării la urmărirea
penală și a cheltuielilor judiciare (R-12).
7. O altă problemă care a fost ridicată în practica judiciară, a fost aceea a modului de
contestare a executării sumelor corespunzătoare cheltuielilor judiciare, precum și natura creanței
cheltuielilor judiciare.
Potrivit art. 46 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare
de timbru10, sumele realizate din cheltuielile judiciare avansate de stat din bugetele aprobate
Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public pentru desfăşurarea proceselor penale, care sunt
suportate de părţi sau de alţi participanţi la proces, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură
penală, precum şi din amenzile judiciare se constituie venit la bugetul de stat şi se virează într-un
cont distinct de venituri al acestuia. Ministerul Finanţelor Publice comunică lunar Ministerului
Justiţiei informaţiile privind sumele virate în acest cont. Executarea silită a hotărârii se va efectua
prin organele de executare din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în a căror
rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul, potrivit legislaţiei privind executarea silită a
creanţelor fiscale.
Din acest text de lege rezultă clar că natura creanței cheltuielilor judiciare este fiscală, iar
regulile aplicabile executării sunt cele prevăzute pentru acest tip de creanță.
Și Curtea Constituțională a României a reținut în deciziile nr. 73 din 2 februarie 2012 11 și
275 din 22 martie 201212, că destinaţia acestor cheltuieli judiciare le califică, în mod evident, ca
fiind drepturi patrimoniale rezultate dintr-un raport de drept material fiscal. În aceste condiţii,
cheltuielile judiciare reprezintă creanţe fiscale și nu taxe judiciare de timbru.
De altfel, în practica judiciară13 au fost respinse ca inadmisibile contestațiile la executare
formulate împotriva dispozițiilor de plată a cheltuielilor judiciare stabilite prin hotărâri judecătorești
sau ordonanțe ale procurorului.
Noțiunea de cheltuielilor judiciare nu este circumscrisă noțiunii de despăbubiri civile pentru
a putea fi contestate pe calea contestației la executare în temeiul art. 600 C.pr.pen., iar acestea nu
pot fi confundate nici cu amenzile judiciare a căror executare poate fi contestată în temeiul art. 601
C.pr.pen.
8. În concluzie, apreciem că în raport de reglementarea din Codul de procedură penală,
Regulamentul de ordine interioară al parchetelor și recentul Ordin al procurorului general (nr. 288
din 18 noiembrie 2019), în cursul urmăririi penale, stabilirea cheltuielilor judiciare are loc într-o
manieră transparentă și obiectivă, diminuându-se astfel riscul de arbitrariu.
Deși în prezentul material ne-am propus să tratăm în special problema cheltuielilor judiciare
efectuate în timpul urmăririi penale, având în vedere că în practica judiciară a instanțelor de

10
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările şi
completările ulterioare.
11
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 martie 2012.
12
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 18 mai 2012.
13
Încheierea din data de 11 mai 2015 a Judecătoriei Giurgiu, emisă în dosarul nr. 1551/236/2015, nepublicată.

5
judecată14, de multe ori s-au constat cazuri în care persoanele obligate la plata cheltuielilor judiciare
au contestat cuantumul acestora ori modul de calcul, considerăm că este de dorit, pentru o mai mare
transparență dar și pentru asigurarea unei practici unitare, ca și la nivelul instanțelor de judecată să
existe norme care să prevadă procedura de calcul a cheltuielilor judiciare avansate de stat în timpul
judecății.

14
Sentința penală nr. 146 din 11 iulie 2017, emisă în dosarul nr. 2014/100/2017 de Tribunalul Maramureș,
nepublicată; Încheierea din data de 11 mai 2015 a Judecătoriei Giurgiu, emisă în dosarul nr. 1551/236/2015,
nepublicată.