• Se găseşte în deşert, în Asia

sau Africa de Nord.

• Corpul acesteia este adaptat
pentru viaţa în deşert.
• Are picioarele subţiri, foarte
potrivite pentru mersul în nisip,
iar faţa şi gâtul sunt lungi.
• Pleoapele o protejează de
nisip.
• Poate atinge înălţimea de 2 m
(2,50 m până la cocoaşă) şi
lungimea de 3 m.
• Ajunge la greutatea
aproximativă de 700 kg.
• Trăieşte împreună cu familia,
atingând vârsta medie de 30-40
de ani.
 •Pentru a se apăra de duşmani, cămila îşi foloseşte
gura pentru a muşca sau chiar scuipă, iar dacă
pericolul este mare ajunge să-şi calce atacatorii în
picioare.

• Se hrăneşte cu tot ce găseşte în deşert: plante, grăunţe, frunze

uscate, curmale.
 Se cunosc 2 tipuri de cămile:

• Dromaderul (sau cămila arabă) care are o

singură cocoaşă şi se întâlneşte mai mult în
deşert.

• cămila Bactrian care are 2

cocoaşe.

Deşi se crede că în cocoaşă cămila îşi

păstrează apa, acest lucru este fals.
Cocoaşa îi foloseşte pentru a stoca
energie pentru momentele în care nu
găseşte mâncare.
• Cămila este supranumită "vaporul deşertului“
pentru modul în care se mişcă, deşi mulţi sunt
de părere că această poreclă îi provine din
posibilităţile de trasportare de care dă dovadă.

• Deşi multe animale mor

dacă îşi pierd un sfert din
greutatea corpului, cămila
poate slăbi aproape jumătate
din greutatea corpului fără să
apară consecinţe serioase.

• Poate bea apă sălcie sau sărată, iar când dă de aceasta este
capabilă să îngurgiteze în 10 minute o cantitate egală cu o treime
din greutatea corpului ei.
Ursul polar se găseşte mai ales în
Cercul Arctic, dar şi în regiunea
nordică a continentelor Europa,
America şi Asia. Stă mult timp în
apă sau pe gheaţa mării. Este
foarte mare, iar picioarele sunt
adaptate mersului pe gheaţă,
terminându-se cu 5 gheare
încovoiate. Blana şi părul sunt şi
ele un ajutor pentru înot.
Ursul alb este cel mai greu dintre toate speciile
de urşi şi printre primele mamifere ca mărime,
cântărind între 350 kg şi 680 kg.
Deşi de cele mai multe ori aceşti urşi trăiesc singuri,
se formează uneori şi anumite grupuri, alcătuite,
mai ales, din mame şi pui.

Aceştia din urmă sunt destul de

firavi, născându-se cu ochii
închişi şi acoperiţi doar de o
blăniţă fină. Abia în prima lună
deschid ochii, iar capacitatea
de a merge apare dupa 2 luni.
Nu are duşmani şi nici mari
probleme, datorită faptului că
trăieşte în arii îngheţate, unde nu
există vieţuitoare mai puternice decât
el. Este totuşi atacat de oameni care
îl vânează pentru grăsimea lui.
Datorită faptului că este singurul urs
cu corpul alcătuit perfect pentru
mediul acvatic, în mod ştiinţific este
denumit "urs de mare".
Acest urs nu are o locuinţa stabilă, alocând mult
timp căutării hranei. Se hrăneşte cu foci, peşte,
morse şi uneori chiar şi iarbă de mare. Ursul are
nevoie să consume 2 kg de hrană pe zi pentru a se
putea menţine.

Lipsa unei locuinţe este

compensată de un strat
gros de untură care
înveleşte corpul ursului
polar şi o blană cu păr des.
Pielea acestui mamifer este
neagră.
 Ursul polar are numeroase
calităţi, dând dovadă de
inteligenţă şi de metode rapide
de rezolvare a problemelor. Are
vederea foarte bună sub apă,
este un bun vânător şi un
excelent înotător.

Ursul polar este cel mai mare mamifer carnivor din lume.
 Cangurul
Numele ştiinţific corespunzător pentru
Cangur este "macropods", care se traduce
prin "picior lung". Se întâlneşte în
Australia
sau în insulele apropiate,în zone uscate,
deşertice. Pentru a evita soarele puternic
din timpul zilei se adăposteşte la umbra
copacilor sau în locuri asemănatoare.

Hrana principală a cangurului o

constituie iarba.
Deplasarea se face prin sărituri
susţinute de membrele posterioare
puternice şi lungi. Poate sări peste
12 metri iar viteza sa de deplasare
poate atinge 74 de km/ora. Chiar şi
când înoată,îşi mişcă picioarele în
acelaşi timp.
 Culoarea blănii este de diferite
culori (maro, roşie, neagră sau gri),
în funcţie de specia din care fac
parte. La cele mai multe specii
blana de pe picioare este albă.

Cangurul poate atinge 1 metru şi jumătate înălţime, iar

coada poate avea până la 1 metru lungime. Greutatea
ajunge la aproximativ 90 de kilograme.
 De regulă se întâlnesc în grupuri familiale, dar există şi
specii care preferă să trăiască singure.

Specific pentru aceste animale este faptul că ele îşi poartă

puii în marsupiu până când cresc suficient de mult pentru a
se putea deplasa. La naştere aceşti pui măsoară circa 1,5 cm,
fiind mai neajutoraţi decât "puii" nou-născuţi umani.
Mai mici decât degetul mare al mâinii şi orbi, puii
cangurului se târăsc (având ca ghid mirosul specific
al mamei) prin blana cangurului până în marsupiu.
Aici se aşază la mamelonul mamei care se umflă în
gura lui, menţinându-l astfel în interiorul marsupiului.
Până la 4 luni aceşti pui nu văd, pentru că au ochii
închişi, iar de la 3 luni începe să le apară blana. În
aceste condiţii, vor ieşi din marsupiul mamei abia
după 6-8 luni de viaţă.
 Girafa se găseşte mai ales în zonele uscate din
Africa şi în apropierea deşertului Sahara. Nu se
îndepărtează niciodată de copaci. Este singurul
animal care are de la naştere nişte noduri osoase
pe cap, care constitue începuturile de la coarne.
Aceşti bulbi sunt prezenţi atât la mascul cât şi la
femelă, dar aceasta din urmă îi are mai mici.
Girafa ajunge la înălţimea de 5,5
metri înălţime, fiind printre cele
mai înalte mamifere din lume.
Poate atinge o greutate de
aproximativ 800 de kg.
Acest mamifer trăieşte în cirezi
împrăştiate şi se hrăneşte cu
frunze din copaci, de unde îşi ia
şi apa necesară. Gâtul îi este
de mare folos pentru a ajunge
la aceste frunze şi a putea să le
rupă. Când este atacată, fie fuge
- poate atinge viteza de 56 km/h -
fie se apară cu ajutorul copitelor
puternice.
Are culoarea portocalie, blana
fiind presărată cu pete circulare
maro deschis sau închis. Odată
cu înaintarea în vârstă aceste
pete se închid la culoare.

Are un gât foarte lung şi puternic, care se

termină cu un cap mic. Picioarele sunt, de
asemenea, lungi şi prevăzute cu copite.
 Este cunoscut faptul că girafa doarme în picioare.
Se apleacă doar pentru a se hrăni sau pentru a bea
apă. Puiul girafei este capabil să stea în picioare la
numai 20 de minute de la naştere. În unele momente,
foarte rare, se aşază pe pământ.

Deşi poate auzi anumite zgomote (guiţatul,

behăitul, sforăitul), girafa nu are posibilitatea de a
scoate vreun sunet.
Cu toate că multe animale care trăiesc
în Sahara pleacă la schimbarea dintre
anotimpuri, girafa nu-şi părăseşte casa.
Îi este suficientă apa pe care o găseşte
în frunze. Pentru a ajunge la acestea se
foloseşte de limba lungă de o jumătate
de metru, care, în unele cazuri, poate
depăşi chiar şi această lungime. Limba
îi este utilă şi pentru curăţarea urechilor.
Elefanţii sunt consideraţi a fi cele mai mari mamifere
din lume. Aceştia pot fi întâlniţi în Africa şi în India, în
special în pădurile tropicale sau câmpiile din apropierea
apelor. Deşi nu văd bine, se ghidează după miros şi auz,
pe care le are foarte sensibile, astfel că poate simţi
apa de la o distanţă de 4 km.
Are culoarea maro deschis sau gri, colţi de fildeş alb-gălbui
şi un nas lung care este utilizat pentru miros sau pentru a
rupe frunzele copacilor. Nasul, care mai este cunoscut şi sub
denumirea de trompă, îi foloseşte şi pentru a se stropi cu
apă. Au obiceiul de a se tăvăli prin noroi, protejându-şi pielea
sensibilă de soarele prea puternic sau de înţepăturile
insectelor. De obicei doarme
în picioare, fiind foarte rare
momentele când se întinde pe
pământ.
Înălţimea acestuia variază de la 3 la 4,5 metri, iar greutatea
maximă pe care o poate atinge este de circa 7 tone. Volumul
impresionant al elefantului ţine, în general, prădătorii
departe, dar pericolul cel mai mare pentru
el este omul,care-l vânează pentru valoarea
fildeşului din care sunt formaţi colţii
săi sau pentru a-l folosi la circ.

Aceste animale rămân grupate în familii, care se unesc la rândul

lor într-o turmă care este condusă de femela cea mai bătrână.
Toţi elefanţii grupaţi astfel rămân împreună cu turma, în afara
puilor maturi, care o părăsesc pentru a căuta o femelă.
Elefantul are un spirit de devotament foarte accentuat.
Astfel, dacă unul dintre ei este rănit, nu este abandonat de
ceilalţi. Elefanţii îl încadrează strâns de o parte şi de alta a
corpului, iar cel rănit poate parcurge aşa zeci de kilometri
împreună cu turma.
Dintre toate speciile, elefanţii se înmulţesc cel mai greu. O
femelă elefant poate avea pui după o sarcină de chiar 20 de
luni.
Elefanţii sunt vegetarieni, hrănindu-se cu iarbă, frunze şi alte
diferite plante pe care le găsesc în aceste zone. Aceştia ajung
să consume aproximativ 225 kg de mâncare şi 90 litri de apă pe
zi.
 Leul se găseşte doar în Africa, în
savane
sau câmpii ierboase, şi într-o regiune
din India.
Corpul acestuia este acoperit cu o blană
de
culoare maro-roşiatică iar coada se
termină
cu o porţiune păroasă şi colorată în
nuanţe
mai închise decât restul blănii. Masculii
au
în plus faţă de femele o coamă deasă
Capul şi gura sunt foarte mari, ghearele puternice, umerii
masivi, întregul corp fiind extrem de musculos. Femelele leu
au lungimea de 107-123 cm, iar masculii 90-250 cm, iar
coada are 90-105 cm.
Datorită acestor măsuri leul este poreclit "rege al
animalelor". Cântăreşte între 120 kg şi 250 kg, depinzând
dacă este mascul sau femelă.
 Leul este un animal carnivor ce mănâncă numai
mamifere (antilope, zebre). Pentru a găsi cât mai repede
hrana şi în cantităţi cât mai mari, leii vânează împreună,
mai ales noaptea. Fiind atât de puternic şi de temut,
nimeni nu se încumetă să îl atace.

La vârsta de 2-4 ani, masculul leu îşi părăseşte familia pentru

a-şi găsi una nouă.
 Femela vânează mai mult de 90% din zi, pentru că
are o greutate mai mică decât a masculului care are
nevoie de odihnă 20-21 de ore pe zi. Vânatul, însă, este
mâncat mai întâi de leu, apoi de femele, iar puii trebuie
să se mulţumească cu ce rămâne de la părinţii lor.
 Deşi leul face parte din categoria
pisicilor,
care obişnuiesc să trăiască singure, acesta
reprezintă o excepţie, rămânând împreună
cu familia, care se grupează într-o
comunitate
cu alte câteva familii. Această comunitate
este condusă de un mascul. O femelă leu
va
 Tigrul se găseşte în regiunile cu iarbă înaltă, mlaştini, desişuri
şi păduri din Asia. Nu are mulţi duşmani, renumele de animal
periculos pe care şi l-a câştigat reuşind să ţină departe
eventualii prădători.

Culoarea blănii este portocalie cu alb, iar dungile sunt negre.

Există şi o categorie de tigri cu blana albă şi dungi negre. Are
aspectul asemănător cu al unei pisici, cu gheare lungi şi
puternice. Are în plus faţă de aceasta dungi pe toată suprafaţa
corpului.
 Tigrii au înălţimi cuprinse între
1,4 - 2,8 m, în funcţie de specii,
iar coada măsoară între 90 şi
120 cm. Greutatea acestor animale
se înscrie între 90 şi 225 kg.

Deşi trăiesc mai mult singuri, tigrii

se unesc la împărţirea unui vânat sau
când merg să bea apă.
Aceste mamifere vânează mai ales noaptea, fiind avantajate
de o vedere mai agilă după apunerea soarelui. Consumă multe
animale: vite sălbatice, porci sălbatici, broaşte, căprioare,
sopârle, peşti şi crocodili.
 Tigrul este cel mai mare
exemplar din familia pisicilor.
Tigrul bengalez, siberian
şi tigrul din Sumatra se
numără printre cele mai
importante subspecii.