Sunteți pe pagina 1din 117

INTRODUCERE

Turismul – înţeles ca ansamblul relaţiilor şi fenomenelor generate de satisfacerea


nevoilor de consum ale călătorilor răspunde cerinţelor unui domeniu distinct de activitate,
reprezentând, în tot mai multe ţări, o ramură importantă a economiei.
Diversitatea activităţilor încorporate în conţinutul prestaţiei/industriei turistice ca şi
prezenţa unora dintre ele în structura altor ramuri ale economiei, conferă turismului caracterul
unei ramuri de interferenţă şi sinteză. De aici decurge amploarea şi complexitatea legăturilor
dintre turism şi celelalte componente ale economiei.
Aceste relaţii îmbracă forme diferite, manifestându-se direct sau indirect, permanent
sau periodic, pe orizontal sau vertical. La rândul său, prin produsele pe care le oferă, turismul
contribuie nemijlocit la asigurarea consumului populaţiei, înpărţind aceasta sarcină cu educaţia
şi învăţământul, ocrotirea sănătăţii, comerţul şi altele.
Toate acestea ilustrează poziţia importantă a turismului în structura mecanismului
economic şi rolul său activ în procesul de dezvoltare şi modernizare a economiei şi societăţii.
Dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul şu marketingul turistic respectă
integritatea naturală, socială şi economică a mediului prin exploatarea resurselor naturale şi
culturale şi în interesul generaţiilor viitoare.
Pornind de la faptul că atracţia turistică este motivul fundamental al respectării
publicului de către o anumită destinaţie pentru distracţie, curiozitate sau educaţie, o zonă poate
prezenta interes atâta timp cât dispune de elemente de atracţie ce pot determina o activitate
turistică.
România prin resursele bogate şi variate cu care este înzestrată, cu clima favorabilă pe
care o are, deţine un fond turistic variat şi o mare capacitate pentru a dezvolta activităţile
turistice. Oferind o varietate de peisaj natural, România poate răspunde la orice formă de turism.
Cercetarea naturii şi a conţinutului ofertei turistice de către diverşi specialişti, au
condus la concluzia că aceasta este rezultatul unei combinaţii de elemente de natură diferită,
concentrată într-o activitate specifică, care se materializează în produse turistice diferite, cu
destinaţie specifică.
Dimensiunea şi calitatea patrimoniului turistic sunt determinate de elementele sale
componente. În teritoriu interesează potenţialul turistic în măsura în care acesta oferă resurse
turistice naturale sau antropice, a căror valorificare, pe fondul unor amenajări complexe, poate
determina o activitate de turism şi includerea acestui teritoriu în circuitul turistic intern şi
internaţional.

3
CAPITOLUL 1
ELEMENTE TEORETICE

1.1 Turismul în arii protejate

Datorită presiunilor la care sunt supuse unele regiuni ale Terrei atât prin intensificarea
turismului, cât şi prin industrializarea exacerbată, a fost necesară crearea parcurilor naţionale,
locuri in care animalele şi păsările să fie protejate, iar plantele să fie ocrotite astfel încât de
cromatica, parfumul şi gingăşia lor să beneficieze şi generaţiile viitoare aşa cum noi le-am
preluat de la străbunii noştri. în dorinţa de păstrare şi protejare în stare naturală a bogăţiilor
naturii , România pune sub protecţia legii , încă de la începutul secolului XX , un număr din
ce în ce mai mare de animale , de păduri şi plante. Astăzi avem , de la nivelul mării până la
altitudini ce depăşesc 2 500 m , un număr mare de rezervaţii botanice şi forestiere ,
geomorfologice şi paleontologice , speologice , monumente ale naturii ( 537 rezervaţii ~ 12
parcuri naţionale , 2 parcuri naturale şi 3 rezervţtii ale biosferei1.

1.1.1. Ecoturismul

În prezent nu există o definiţie unanim abordată dar există definiţii agreate şi


predominant acceptate, adoptate şi utilizate. în definirea ecoturismului s-au implicat un număr
mare şi variat de specialişti precum şi o mare varietate de organisme profesionale, economice,
atât la nivel naţional cât şi internaţional. Ecoturismul este văzut ca o formă de turism
alternativ şi trebuie să includă spre definire următoarele elemente2:
a. produsul are la bază natura şi elementele sale;
b. managementul ecologic în slujba unui impact minim;
c. contribuţie la conservare;
d. contribuţie la bunăstarea comunităţilor locale;
e. educaţie ecologică

1. Liviu Dârjan – România turistică publicaţie naţională de cultură şi promovare a turismului, pg. 18
2. Glăvan Vasile – Turismul în România, Editura Economică, Bucureşti, 2000, pg. 67

4
Astfel ecoturismul poate fi definit:
,,... forma de turism cu cel mai scăzut impact asupra naturii, ce contribuie la
protejarea speciilor şi habitatelor lor fie direct prin conservare fie indirect prin generarea de
resurse financiare pentru comunităţile locale suficiente pentru a le determina pe acestea
să le aprecieze valoarea şi în consecinţă să le protejeze ca surse de venit." (Goodwin, 1996).
,,... forma de turism cu cel mai scăzut impact asupra naturii, ce contribuie la
protejarea speciilor şi habitatelor lor fie direct prin conservare fie indirect prin generarea de
resurse financiare pentru comunităţile locale suficiente pentru a le determina pe acestea
să le aprecieze valoarea şi în consecinţă să le protejeze ca surse de venit." (Goodwin, 1996).
„... forma de turism durabil la baza căruia stau resursele naturale, care se
concentrează în special asupra aprecierii şi cunoaşterii naturii şi care se bucură de un
management etic de impact redus, opus consumului, orientat în a susţine comunitatea locală
(la nivel de control, beneficii şi dimensiune). Are loc de obicei în spaţii naturale şi contribuie
în mod obligatoriu la conservarea şi protecţia acestora." (Fennell, 2003)
Ecoturismul reprezintă una dintre formele turistice cu cea mai mare tendinţă de
creştere în ultimii ani, cu precădere în ariile protejate. Prin promovarea acestei forme de
turism, multe ţări ale lumii care consideră că ariile protejate sunt o parte esenţială a ofertei
turistice, au făcut ca turismul în natură şi ecoturismul să reprezinte elemente importante ale
industriei turistice. Aplicarea ecoturismului ca model de dezvoltare a turismului, cu deosebire
în zonele protejate şi a principiilor sale are o dublă ţintă: pe de o parte valorificarea integrată a
resurselor naturale şi culturale de excepţie, cu îmbunătăţirea calităţii vieţii în comunităţile
locale, iar pe de altă parte satisfacerea motivaţiilor şi cerinţelor turiştilor în concordanţă cu
conservarea mediului pentru generaţiile viitoare. Dezvoltarea ecologică a turismului în zone
protejate vizează în principal patru planuri3:
 economic, prin creşterea gradului de valorificare a resurselor, îndeosebi a celor mai
puţin cunoscute, pentru reducerea presiunii asupra celor mai intens exploatate;
 ecologic, prin asigurarea utilizării raţionale a tuturor resurselor, reducerea şi eliminarea
deşeurilor, reciclarea lor, asigurarea conservării şi protecţiei mediului, scăderea
procesului de sustragere a terenurilor agricole şi forestiere din circuitul agricol şi silvic;
 social, prin sporirea numărului de locuri de muncă, menţinerea unor meserii
tradiţionale, atragerea populaţiei în practicarea diferitelor forme de turism;
 cultural prin valorificarea elementelor de civilizaţie, artă şi cultură deosebite, care
exprimă o anume identitate culturală şi dezvoltă spiritul de toleranţă.

3. Camarda Adina – Strategii de dezvoltare turistică durabilă regională, Editura Uranus, Bucureşti,
2008, pg. 42

5
1.1.2. Arii protejate

Din punct de vedere ştiinţific aria naturală protejată este acea zonă terestră, acvatică
şi/sau subterană, cu perimetru legal stabilit şi având un regim special de ocrotire şi
conservare, în care există specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni
biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu
valoare ecologică, ştiinţifică sau culturală deosebită. Comisia Monumentelor Naturii din
cadrul Academiei Române a stabilit categoriile de zone protejate existente în ţara noastră,
ţinând cont de clasificarea IUCN şi luând în considerare şi reglementările UNESCO şi FAO:
a. Rezervaţiile ştiinţifice sunt acele arii naturale protejate al căror scop este
protecţia şi conservarea unor habitate naturale terestre şi/sau acvatice, cuprinzând
elemente reprezentative de interes ştiinţific sub aspect floristic, faunistic, geologic,
speologic, paleontologic, pedologie sau de altă natură. Mărimea rezervaţiilor ştiinţifice este
determinată de arealul necesar pentru asigurarea integrităţii zonei protejate. Managementul
rezervaţiilor ştiinţifice asigură un regim strict de protecţie prin care habitatele sunt păstrate
într-o stare pe cât posibil neperturbată. în perimetrul lor se pot desfăşura numai activităţi
ştiinţifice, cu acordul forului ştiinţific competent. Rezervaţiile ştiinţifice corespund
categoriei I IUCN - "Rezervaţie Naturală Strictă: arie protejată, administrată în principal în
scopuri ştiinţifice".
b. Parcurile naţionale4 sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia
şi conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional,
cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic,
faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologie sau de natură
oferind posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi turistice.
Managementul parcurilor naţionale asigură menţinerea cadrului fizico-geografic în stare
naturală, protecţia ecosistemelor, conservarea resurselor genetice şi a diversităţii
biologice în condiţii de stabilitate ecologică, excluderea oricărei forme de exploatare a
resurselor naturale şi a folosinţelor terenurilor incompatibilă scopului atribuit.
Parcurile naţionale corespund categoriei II IUCN - "Parc naţional: arie protejată
administrată în special pentru protecţia ecosistemelor şi pentru recreere ".
c. Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia
şi conservarea unor elemente naturale cu valoare şi semnificaţie ecologică, ştiinţifică,
peisagistică deosebita, reprezentate de specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice

4. Oscar Snak – Economia turismului, Editura Expert, Bucureşti, 2001, pg. 89

6
sau ameninţate cu dispariţia, arbori seculari, asociaţii floristice şi faunistice, fenomene
geologice - peşteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apă, cascade şi alte manifestări şi
formaţiuni geologice, depozite fosilifere, precum şi alte elemente naturale cu valoare de
patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor. Dacă monumentele naturii nu sunt cuprinse
în perimetrul altor zone aflate sub regim de protecţie, pentru asigurarea integrităţii lor se vor
stabili zone de protecţie obligatorie, indiferent de destinaţia şi de deţinătorul
terenului.Managementul monumentelor naturii se face după un regim strict de protecţie care
asigură păstrarea trăsăturilor naturale specifice. în funcţie de gradul lor de vulnerabilitate,
accesul populaţiei poate fi limitat sau interzis. Monumentele naturii corespund categoriei III
IUCN -"Monument natural: arie protejată administrată în special pentru conservarea
elementelor naturale, specifice".
d. Rezervaţiile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia
şi conservarea unor habitate şi specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic,
forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic. Mărimea lor este
determinată de arealul necesar asigurării integrităţii elementelor protejate.
Managementul rezervaţiilor naturale se face diferenţiat, în funcţie de caracteristicile
acestora, prin măsuri active de gospodărire pentru a asigura menţinerea habitatelor
şi/sau în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunităţi biotice. Pe
lângă activităţile ştiinţifice, după caz, pot fi admise activităţi turistice, educaţionale,
organizate. Sunt admise unele activităţi de valorificare durabilă a unor resurse
naturale. Sunt interzise folosinţe ale terenurilor sau exploatarea resurselor care dăunează
obiectivelor atribuite. Potrivit scopului pentru care au fost desemnate, rezervaţiile naturale
pot avea caracter predominant: botanic, zoologic, forestier, geologic, paleontologic,
peisagistic, speologic, de zona umedă, marină, de resurse genetice şi altele. Aceste
rezervaţii corespund categoriei FV IUCN, şi anume arie de gestionare a
habitatelor/speciilor: arie protejată administrată în special pentru conservare prin
intervenţii de gospodărire.
e. Parcurile Naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia
şi conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacţiunea activităţilor umane cu
natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică
şi/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică. Managementul parcurilor
naturale urmăreşte menţinerea interacţiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea
diversităţii habitatelor şi peisajului, promovând păstrarea folosinţelor tradiţionale ale
terenurilor, încurajarea şi consolidarea activităţilor, practicilor şi culturii tradiţionale ale
populaţiei locale. De asemenea, se oferă publicului posibilităţi de recreere şi turism şi se

7
incurajeaza activităţile ştiinţifice si educaţionale. Parcurile naturale corespund categoriei
V IUCN - "Peisaj protejat: arie protejata administrata in principal pentru conservarea
peisajului recreere ".
f. Rezervaţiile biosferei5 sunt acele arii naturale protejate al căror scop este
protecţia şi conservarea unor zone de habitat natural şi a diversităţii biologice specifice.
Rezervaţiile biosferei se întind pe suprafeţe mari şi cuprind un complex de ecosisteme
terestre şi/sau acvatice, lacuri şi cursuri de apă, zone umede cu comunităţi biocenotice
floristice şi faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea
tradiţională a teritoriului, ecosisteme modificate sub influenţa omului şi care pot fi readuse la
starea naturală, comunităţi umane a căror existenţă este bazată pe valorificarea
resurselor naturale pe principiul dezvoltării durabile şi armonioase. Mărimea
rezervaţiilor biosferei este determinată de cerinţele de protecţie şi conservare eficientă a
mediului natural şi a diversităţii biologice specifice. Managementul rezervaţiilor biosferei
se realizează conform unor regulamente şi planuri de protecţie şi conservare proprii, în
conformitate cu recomandările Programului Om şi Biosfera de sub egida UNESCO. Daca în
perimetrul rezervaţiilor biosferei sunt cuprinse şi situri naturale ale patrimoniului
universal, managementul rezervaţiei se realizează cu respectarea prevederilor
Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural, de sub egida
UNESCO. În cuprinsul rezervaţiilor biosferei se pot delimita zone cu regim diferenţiat
de protecţie ecologică, de conservare şi de valorificare a resurselor, după cum urmează:
1. zone strict protejate, având regimul de protecţie şi conservare al rezervaţiilor
ştiinţifice;
2. zone tampon, cu rol de protecţie a zonelor strict protejate şi în care sunt
admise activităţi limitate de valorificare a resurselor disponibile, în conformitate cu
autorizaţiile date de administraţia rezervaţiei;
3. zone de reconstrucţie ecologică, în care se realizează măsuri de refacere a
mediului deteriorat;
4. zone valorificabile ecologic prin practici tradiţionale sau noi, ecologic
admise,
în limitele capacităţii de regenerare a resurselor.
Rezervaţiile biosferei cu aşezări umane sunt astfel gestionate încât să constituie
modele de dezvoltare a comunităţilor umane în armonie cu mediul natural.
g. Zonele umede de importanţă internaţională sunt acele arii naturale protejate al
căror scop este de a se asigura protecţia şi conservarea şirurilor naturale cu diversitatea

8
5. Oscar Snak – op. cit. Pg. 94
biologică specifică zonelor umede. Managementul acestor zone se realizează în scopul
conservării lor şi al utilizării durabile a resurselor biologice pe care le generează, în
conformitate cu prevederile Convenţiei privind conservarea zonelor umede de importanţă
internaţională în special ca habitat al păsărilor acvatice.
h. Siturile naturale ale patrimoniului natural universal 6 sunt acele arii naturale
protejate al căror scop este ocrotirea şi conservarea unor zone de habitat natural în cuprinsul
cărora există elemente naturale a căror valoare este recunoscută ca fiind de importanţă
universală. Mărimea arealului lor este determinată de cerinţele pentru asigurarea integrităţii şi
conservării elementelor supuse acestui regim de protecţie. În cuprinsul acestor zone pot exista
comunităţi umane ale căror activităţi sunt orientate pentru o dezvoltare compatibilă cu
cerinţele de ocrotire şi conservare a sitului natural. Managementul siturilor naturale ale
patrimoniului natural universal se realizează în conformitate cu regulamentele şi planurile
proprii de ocrotire şi conservare, cu respectarea prevederilor Convenţiei privind protecţia
patrimoniului mondial cultural şi natural, de sub egida UNESCO.
i. Ariile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate al căror scop este
de a conserva, de a menţine şi, acolo unde este cazul, de a readuce într-o stare de conservare
favorabilă habitatele naturale şi/sau populaţiile speciilor pentru care situl este desemnat.
Managementul ariilor speciale de conservare necesită planuri de management adecvate
specifice siturilor desemnate sau integrate în alte planuri de management şi măsuri legale,
administrative sau contractuale în scopul evitării deteriorării habitatelor naturale şi a
habitatelor speciilor, precum şi a perturbării speciilor pentru care zonele au fost desemnate.
Orice plan sau proiect indirect legat sau necesar pentru gestiunea sitului, dar susceptibil de a-1
afecta într-un mod semnificativ, va face obiectul unui studiu pentru evaluarea impactului,
ţinându-se seama de obiectivele de conservare a ariei. Nu vor fi acceptate planuri sau proiecte
în ariile respective care afectează aria, orice activitate în aceste zone făcându-se cu
consultarea publicului. Ariile speciale de conservare sunt desemnate de stat în conformitate cu
prevederile Directivei 92/43/CCE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale, a
florei şi faunei sălbatice şi vor face parte din reţeaua europeană NATURA 2000 după
recunoaşterea statutului lor de către Comisia Europeană.
j. Ariile de protecţie specială avifaunistică sunt acele arii naturale protejate al căror
scop este de a conserva, de a menţine şi, acolo unde este cazul, de a readuce într-o stare de
conservare favorabilă habitatele specifice, desemnate pentru protecţia speciilor de păsări
migratoare sălbatice. Managementul ariilor speciale de protecţie se realizează ca şi pentru

9
6. Glăvan Vasile - Potenţialul turistic şi valorificarea sa, Editura Fundaţia Rmânia de Mâine,
Bucureşti, 2006, pg. 38

10
ariile speciale de conservare. Ariile speciale de protecţie sunt desemnate de stat în
conformitate cu prevederile Directivei 79/409/CCE din 2 aprilie 1979 privind conservarea
conformitate cu prevederile Convenţiei privind conservarea zonelor umede de importanţă
internaţională în special ca habitat al păsărilor acvatice.
k. Siturile naturale ale patrimoniului natural universal sunt acele arii naturale
protejate al căror scop este ocrotirea şi conservarea unor zone de habitat natural în cuprinsul
cărora există elemente naturale a căror valoare este recunoscută ca fiind de importanţă
universală. Mărimea arealului lor este determinată de cerinţele pentru asigurarea integrităţii şi
conservării elementelor supuse acestui regim de protecţie. în cuprinsul acestor zone pot exista
comunităţi umane ale căror activităţi sunt orientate pentru o dezvoltare compatibilă cu
cerinţele de ocrotire şi conservare a sitului natural. Managementul siturilor naturale ale
patrimoniului natural universal se realizează în conformitate cu regulamentele şi planurile
proprii de ocrotire şi conservare, cu respectarea prevederilor Convenţiei privind protecţia
patrimoniului mondial cultural şi natural, de sub egida UNESCO.

1.1.3. Arii protejate în România

I. Rezervaţii ale biosferei (vezi tabel 1.3)


Tabel 1.1.

Nr. crt. Denumire Suprafaţă(ha) Localizare (judeţ)

Rezervaţia biosferei
1. 576.216 TL,CT
„Delta Dunării"
2. Retezat 38.138 HD, CS, GJ
3. Rodna 46.399 BN,MM
4. TOTAL 660.831
Sursa : www.incdt.ro/site-rodna/impact.htm - 44k Arii protejate in România

II. Parcuri naţionale (vezi tabel 1.3)


Tabel 1.2.
Suprafaţă
Nr. Crt. Denumirea Localizare
(ha)
1. Retezat 38.138 HD, CS, GJ
2. Rodna 46.399 BN,MM
3. Semenic – Cheile Caraşului 36.214 CS
4. Călimării 25.613 BN, MS, HR, SV

11
5. Ceahlău 7.742 NT
6. Cheile Bicazului – Hăşmaş 6.937 HR,NT
7. Cheile Nerei – Beuşniţa 36.758 CS
8. Cozia 16.746 VL
9. Domogled – Valea Cernei 61.211 CS, MH, GJ
10. Munţii Măcinului 11.345 TL
11. Piatra Craiului 14.795 AG,BV
12. Buila – Vânturariţa 4.186 VL
TOTAL 306.989

.
III. Parcuri naturale Tabel 1.3
Suprafaţă
Nr. crt. Denumire Localizare
(ha)
1. Balta Mică a Brăilei 20.456 BR
2. Grădiştea Muncelului Cioclovina 38.184 HD
3. Porţile de Fier 128.160 CS.MH
4. Apuseni 76.064 AB, BH, CJ
5. Bucegi 32.624 BV, DB, PH
6. Vânători - Neamţ 30.818 NT
7. Munţii Maramureşului 148.850 MM
8. Putna - Vrancea 38.204 VN
9. Lunca Joasă a Prutului Inferior 8.247 GL
10. Comana 24.963 GR
Geoparcul Dinozaurilor Ţara
11. 102.392 HD
Haţegului
12. Geoparcul Platoul Mehedinţi 106.000 MH
13. Lunca Mureşului 17.166 AR,TM
TOTAL 772.128
Sursa :www.incdt.ro/site-rodna/impact.htm - 44k Arii de protejare in România

12
IV. Alte rezervaţii şi monumente ale naturii
Tabel 1.4.
Nr. crt. Judeţ Nr. rezervaţii Suprafaţă (ha)
1. Alba 83 822,1
2. Arad 15 1.125,8
3. Argeş 31 23.711,1
4. Bacău 26 9.884,7
5. Bihor 63 1.346,4
6. Bistriţa-Năsăud 25 3.309,0
7. Botoşani 9 3.223,8
8. Braşov 25 10.422,0
9. Brăila 2 9.313,0
10. Buzău 15 1.780,2
11. Caraş-Severin 57 37.304,5
12. Călăraşi 5 3.224,3
13. Cluj 29 7.649,2
14. Constanţa 34 17.827,7
15. Covasna 2 3.045,2
16. Dâmboviţa 12 1.595,5
17. Dolj 19 1.012,7
18. Galaţi 16 1.184,6
19. Giurgiu 4 558,5
20. Gorj 36 4.521,9
21. Harghita 36 5.167,5
22. Hunedoara 41 2.488,4
23. Ialomiţa 6 1.892,4
24. Iaşi 26 5.036,4
25. Ilfov 2 110,0
26. Maramureş 33 5.439,7
27. Mehedinţi 33 2.207,5
28. Mureş 16 14.993,2
29. Neamţ 28 25.800,2
30. Olt 7 7.101,7
31. Prahova 6 5.034,1
32. Satu Mare 8 6.507,5

13
33. Sălaj 13 518,5
34. Sibiu 16 18.793,0
35. Suceava 28 4.959,2
36. Teleorman 3 1584,0
37. Timiş 14 3.454,1
38. Tulcea 48 55.459,1
39. Vaslui 9 276,3
40. Vâlcea 29 613,8
41. Vrancea 31 5.713,5
TOTAL 941 316.012,6
Sursa : www.incdt.ro/site-rodna/impact.htm - 44k Arii protejate in România

In afara parcurilor naţionale, parcurilor naturale şi rezervaţiilor biosferei există circa


941 de rezervaţii ştiinţifice, monumente ale naturii şi rezervaţii naturale a căror suprafaţă
totală este de aproximativ 316.012,6 hectare. Ţinând cont de faptul că o mare parte a acestor
arii protejate sunt incluse în ariile protejate mari (în parcurile naţionale, parcurile naturale şi
în rezervaţiile biosferei) - 269.234 ha., suprafaţa totală a ariilor naturale protejate din
România acoperă 1.702.112 ha, ceea ce reprezintă 7,14% din suprafaţa terestră a ţării la
finele anului 2004.

1.2. Impactul dezvoltării turismului asupra ariilor protejate

Experienţa turistică a demonstrat, de-a lungul timpului, că indiferent de forma de


turism practicată, în general rezultă o serie de impacturi resimţite atât de societate, cât şi la
nivelul mediului natural. Dezvoltarea turismului într-o anumită zonă nu trebuie însă să-
afecteze interesele socio-economice ale populaţiei rezidente, nici ale mediului şi, mai cu
seamă, a resurselor naturale care constituie atracţia principală, alături de sit-urile istorice şi
culturale7. Turismul este un important consumator de spaţiu şi resurse naturale şi antropice, un
generator de schimbări la nivelul mediul înconjurător şi al economiei, determinând mai multe
tipuri de efecte..

7. Camarda Adina, op. cit. Pg. 46

14
Analiza impactului turismului asupra mediului văzut ca şi cumul al tuturor acestor
efecte, pozitive sau negative, interesează deoarece se urmăreşte ca expansiunea turismului să
păstreze echilibrul ecologic, să evite suprasolicitarea resurselor, poluarea şi orice alte efecte
negative asupra mediului Prin urmare dezvoltarea durabilă a turismului se manifestă, în
special, în următoarele trei domenii importante:
 domeniul economic - dezvoltarea societăţii în condiţii de gestiune adecvată a
resurselor cu obţinerea de efecte economice, atât pe termen scurt, cât şi pe termen
lung;
 domeniul ecologic - evitarea degradării mediului şi dezvoltare adecvată, în condiţiile
respectării diversităţii biologice;
 domeniul socio-cultural - creşterea locurilor de muncă, practicarea unor
meserii tradiţionale, atragerea populaţiei în practicarea turismului, precum şi
dezvoltarea şi protejarea valorilor culturale.

1.2.1. Impactul negativ al turismului asupra mediului

Prin urmare, dezvoltarea turismului trebuie să fie durabilă sub aspect ecologic,
viabilă şi rentabilă sub aspect economic şi echitabilă din punct de vedere etic şi social
pentru comunitatea locală.
Pentru aceasta este nevoie ca turismul să integreze mediul natural, cultural şi
uman şi să respecte echilibrul fragil, caracteristic multor destinaţii turistice.
Deşi la prima vedere activităţile turistice sunt poate cel mai puţin poluante, în timp ele
pot avea efecte nedorite, în special atunci când în dezvoltarea turismului în ariile protejate nu
se ţine cont de două condiţii fundamentale: respectarea capacităţii de încărcare ecologică şi
particularităţile fiecărei zone protejate.
Evaluarea impactului negativ presupune cunoaşterea principalelor aspecte negative
ale dezvoltării turismului.

15
Impactul negativ al turismului asupra mediului
Tabelul 1.5.

Acţiune distructivă Impactul negativ

• Circulaţie turistică • Distrugeri ale solului şi vegetaţiei


necontrolată (în afara • Perturbarea faunei
traseelor marcate) • Declanşări de incendii.
• Perturbări asupra mediului;
• Modificări în comportamentul
• Flux turistic crescut
animalelor;
• Amplificarea formelor de poluare.
• Aglomerări de populaţie
• Dezvoltare excesivă şi • Supraîncărcare cu elemente de
neadaptată cerinţelor impuse infrastructură;
de statutul de arie protejată • Stiluri arhitecturale nearmonizate
cu cele existente.
• Lipsa dotărilor de folosire a • Poluare fizică, poluarea apei,
energiei alternative, a poluarea solului, poluarea aerului.
reciclării şi epurării apelor
utilizate, a depozitării şi
compostării gunoaielor
cadrul structurilor turistice
de primire si de alimentatie
publica

• Lipsa amenajărilor
• Degradarea peisajului prin
specifice, destinate
acumularea de deşeuri.
popasurilor şi campării
• Exploatarea intensivă a
• Scăderea gradului de atractivitate a
resurselor naturale cu
resurselor
valenţe turistice
• Practicarea braconajului, a
• Scăderea dramatică a efectivelor de
pescuitului şi vânătorii
faună sălbatică.
necontrolate

16
• Modificări în comportamentul
• Hrănirea animalelor animalelor;
• Pericole pentru turişti.
• Turismul automobilistic • Poluarea cu gaze de eşapament şi
(parcarea şi circulaţia în zgomot;
locuri interzise, cu abatere • Distrugerea de specii floristice
de la drumurile principale) • Poluarea aerului.
• Distrugerea treptată a, curiozităţilor
• Culegerea speciilor
naturale;
floristice ca amintire
• Perturbarea proceselor naturale.
Sursa :www.incdt.ro/site-rodna/impact.htm - 44k - Impactul dezvoltării turismului

Cunoaşterea dezavantajelor posibile ale activităţilor turistice asupra ariilor protejate


este deosebit de importantă, cu atât mai mult cu cât conştientizarea lor trebuie să conducă la
acţiuni de diminuare a acestor efecte negative care să sprijine dezvoltarea durabilă a oricărei
forme de turism.
Impactul economic, socio-cultural şi ecologic negativ al turismului poate fi
contracarat cu ajutorul unor mijloace specifice, precum valorificarea echilibrată a tuturor
resurselor naturale, sistem de depozitare şi reciclare a deşeurilor corespunzător normelor
ecologice, interzicerea activităţilor de exploatare a lemnului şi a braconajului neautorizate,
reorganizarea activităţilor turistice, dezvoltarea mijloacelor de transport non - poluare, etc.

1.3. Managementul ariilor protejate

Administrarea ariilor naturale protejate reprezintă ansamblul de măsuri care se pun in


aplicare pentru asigurarea regimului special de protecţie si conservare, instituit conform
dispoziţiilor legale.Odată declarată prin lege, o arie protejată trebuie să fie efectiv
administrată pentru a se menţine atât diversitatea biologică, cât şi starea de echilibru a naturii,
in general. Cel mai eficient management al unei arii protejate se aplică atunci când managerii
beneficiază de avantajul informaţiilor dintr-un program de cercetare si deţin fonduri pentru
implementarea planurilor de management. Este adevărat că, uneori, cel mai bun management
presupune lipsa oricăror activităţi, intervenţia umană fiind considerată ineficientă sau
dăunătoare. Exemple de management eficient al unei arii protejate pot fi considerate cele din
Marea Britanie, unde există o tradiţie in implicarea oamenilor de ştiinţa şi a voluntarilor in

17
monitorizarea şi administrarea unor rezervaţii de talie mică (rezervaţiile naturale Monks
Wood si Castle Hill - Peterken, 1996, citat de Primack şi alţii, 2002) ; in aceste areale,
efectele diferitelor metode de păsunat asupra florei spontane (populaţiilor de plante sălbatice),
fluturilor si păsărilor sunt imediat resimţite.
Michael Morris de la rezervaţia Monks Wood afirma că : "nu există o cale unică,
bună sau rea, de a administra o rezervaţie naturală. Oportunitatea oricărei metode de
management trebuie corelată cu obiectivele de management pentru fiecare caz in parte, doar
atunci când obiectivele de management au fost formulate, rezultatele managemetului
ştiinţific pot fi aplicate." (Primack si alţii, 2002).
Un aspect important al managementului ariilor protejate îl constituie dezvoltarea unui
program de monitorizare a componentelor cheie şi a unor parametri ca : nivelul apei in lacuri;
numărul speciilor rare si ameninţate; abundenţa şi dominanţa straturilor vegetale (ierbaceu,
subarbustiv, arbustiv, arborescent si arboricol); perioadele de sosire şi plecare ale animalelor
migratoare etc.
Tipul informaţiei colectate depinde de obiectivele de management ale ariilor
protejate. Monitorizarea permite managerilor să determine nu numai starea de sanogeneză a
unor componente ale ariilor protejate, ci şi tehnicile de management care sunt utile sau nu.
Având la îndemână informaţii corecte, managerii vor fi capabili să ajusteze practicile de
management pentru creşterea eficienţei administrării (Primack şi alţii, 2002).
In 1990, Centrul de Monitorizare şi Conservare al UNESCO a coordonat un studiu
pe un eşantion de 89 de situri naturale, pentru a identifica problemele de management ale
acestora, în urma cercetărilor efectuate, s-a constatat:
- în Australia, Noua Zeelandă şi în insulele pacifice, cele mai serioase
probleme de management s-au datorat introducerii de specii exotice;
- în America de Sud şi in Africa, aceste probleme au fost generate de
exploatarea ilegală a vieţii sălbatice, incendii, păşunat şi cultivarea plantelor
- managementul inadecvat a caracterizat cu deosebire ţările în curs de
dezvoltare din Africa, Asia, America de Sud şi Europa;
- în ţările industrializate, problemele cele mai importante legate de administrarea
ariilor protejate au fost cele determinate de activităţi economice ca: minerit, exploatări
forestiere, agricultură, amenajări hidrotehnice .
În realitate, dată fiind complexitatea strategiilor destinate protecţiei şi conservării,
nu există arii protejate care să nu se confrunte cu anumite probleme specifice din punct de
vedere al managementului.

18
1.3.1. Particularităţi ale administrării ariilor protejate în România

În România, responsabilitatea pentru stabilirea modalităţilor de administrare a ariilor


naturale protejate şi a altor bunuri ale patrimoniului natural puse sub regim special de
protecţie şi conservare, declarate prin legi sau prin alte acte normative adoptate de Guvern,
revine autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, împreună cu Academia Româna
şi Comitetul Naţional al Programului MAB; pentru ariile protejate declarate prin hotărâri ale
administraţiilor locale, responsabilitatea administrării revine autorităţii Administraţiei Publice
Locale/Judeţene
Modalităţile de administrare a ariilor naturale protejate se stabilesc avându-se in
vedere următoarele aspecte:
- categoria ariilor naturale protejate
- întinderea sau suprafaţa ocupată de acestea
- regimul de proprietate a terenurilor şi bunurilor incluse în perimetrul ariilor
protejate
- posibilităţile de procurare a resurselor financiare pentru asigurarea
personalului şi a mijloacelor necesare pentru o administrare corespunzătoare
- capacităţile şi interesul unor foruri ştiinţifice universitare, instituţii de
cercetare şi învăţământ din sectorul public sau privat, organizaţiile profesionale
guvernamentale sau neguvernamentale de a-şi asuma responsabilităţile de administrare a
unor categorii de arii protejate, cu asigurarea resurselor necesare (financiare şi de personal).
Administrarea ariilor naturale protejate şi a altor bunuri ale patrimoniului natural se
poate face de către:
1. structuri de administrare special constituite, reprezentate prin:
- administraţiile proprii cu personal calificat, special angajat, care asigură
administrarea ariilor protejate, potrivit planurilor de management şi regulamentelor de
organizare şi funcţionare aprobate de către autoritatea publică centrală pentru protecţia
mediului; administraţiile proprii cu personal calificat special angajat, vor fi numite de către:
a) autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, în cazurile în care
acestea îi sunt direct subordonate, fiind finanţate de la bugetul de stat, in limita alocaţiilor
bugetare acordate
b) organizaţiile economice cărora li se atribuie dreptul de a administra o arie
naturală protejată şi care consimt să asigure din resurse proprii, mijloacele financiare şi
tehnice necesare unei bune administrări, potrivit planului de management aprobat de
către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului

19
c) consiliile de administrare şi organizare sub îndrumarea autorităţii centrale
pentru protecţia mediului, care le aprobă componenţa şi atribuţiile.
d) consiliile consultative de administrare create pe lângă administraţiile
proprii, alcătuite din reprezentanţi ai instituţiilor, organizaţiilor economice, autorităţilor şi
comunităţilor respective şi care sunt implicate şi interesate de aplicarea măsurilor de protecţie;
Structurile de administrare special constituite vor fi îndrumate şi supravegheate
de un Consiliu ştiinţific, propus de Academia Română şi aprobat de autoritatea centrală
pentru protecţia mediului; Consiliile ştiinţifice evaluează modul în care sunt aplicate
măsurile prevăzute în planurile de management şi prezintă Academiei Române, anual sau
ori de câte ori este necesar, rapoarte cuprinzând constatări, propuneri şi recomandări.
Structurile de administrare special constituite se asigură in mod obligatoriu, pentru: rezervaţii
ale biosferei, parcuri naţionale şi, după caz, zonelor umede de importanţă internaţională.
2. regii autonome, companii si societăţi naţionale şi comerciale, autorităţi ale
Administraţiei Publice Locale şi servicii descentralizate ale Administraţiei Publice
Centrale;
3.instituţii ştiinţifice de cercetare şi învăţământ, muzee, organizaţii
neguvernamentale, cluburi speologice, cluburi de turism etc, constituite potrivit legii,
care au calificarea, instruirea şi mijloacele necesare pentru a aplica măsurile de ocrotire
şi conservare
4. persoane fizice, cu calităţi de custode; pentru a primi calitatea de custode,
sunt necesare:
- o calificare, instruire şi mijloace necesare pentru a aplica măsurile de ocrotire şi
conservare a bunurilor încredinţate;
- atestarea de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;
- încheierea unei convenţii cu autoritatea publică centrală pentru protecţia
mediului, în care pot fi stipulate drepturile şi obligaţiile persoanei în cauză;
In cazul ariilor protejate ale căror suprafeţe se extind pe domeniul proprietăţii
private, bunurile cu valoare de patrimoniu natural existente în perimetrul acestora sunt ocrotite
şi se conservă de către proprietari, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor legale. Dacă
proprietarul nu consimte sau, deşi consimte, nu respectă măsurile speciale de ocrotire şi
conservare stabilite de autoritatea de mediu, ori nu are capacitatea de a realiza aceste măsuri,
autoritatea centrală pentru protecţia mediului, prin împuterniciţii săi, va solicita în condiţiile
legii, măsura indisponibilizării provizorii sau definitive, după caz, în vederea instituirii unei
administrări speciale asupra bunurilor in cauză.

20
1.3.2. Modul de valorificare a amenajărilor existente în perimetrul ariilor naturale
protejate.

Construcţiile, dotările şi alte amenajări existente în perimetrul ariilor protejate legal


constituite, realizate din investiţii publice pe terenuri ce aparţin domeniului public, vor fi
destinate activităţilor administrative şi ştiinţifice ale celor care le asigură managementul,
precum şi altor activităţi legate de o bună administrare.
În ariile protejate în care este permis turismul organizat, construcţiile, dotările şi
amenajările pot fi destinate şi acestui scop, precum şi activităţilor de educaţie şi instrucţie
ecologică organizate în cooperare cu instituţiile de învăţământ şi cu organizaţiile
neguvernamentale care au acest obiectiv.
Pentru completarea resurselor financiare necesare bunei administrări a ariilor
naturale protejate, potrivit planurilor de management, administraţiile acestora pot institui un
sistem de tarife, aprobat de către autoritatea centrală pentru protecţia mediului sau de către
administraţia autorităţii publice locale. Tarifele se plătesc de către persoanele fizice şi
juridice care beneficiază de bunurile, serviciile şi activităţile specifice desfăşurate în ariile
naturale protejate; sumele provenite din aceste tarife se vor utiliza de către administraţiile
ariilor naturale protejate, exclusiv pentru administrarea şi protejarea bunurilor patrimoniului
natural; cuantumul tarifelor se stabileşte de către autoritatea publică centrală pentru protecţia
mediului şi se publică în Monitorul Oficial al României.

1.3.3. Riscurile inexistenţei structurilor adiministrative proprii

In lipsa structurilor administrative proprii, asupra ariilor naturale protejate se exercită


presiuni antropice a căror intensitate se amplifică de la an la an, materializate în principal
prin:
- extinderea intravilanului în zonele din imediata vecinătate sau chiar în
interiorul ariilor naturale protejate, ţintind spre dezvoltarea şi realizarea ulterioară a unor
construcţii sau chiar staţiuni turistice
- supraexploatarea resurselor naturale, prin păşunat neadecvat şi suprapăşunat,
defrişări ilegale, braconaj, turism necontrolat etc.
- administrarea defectuoasă a facilităţilor turistice deja existente în interiorul
acestor arii naturale protejate, generând în special cantităţi impresionante de deşeuri
- nerespectarea regimului de protecţie, ca urmare a lipsei demarcării pe teren a
limitelor şi a zonelor tampon ale ariilor naturale protejate.

21
1.4. Legi pentru ecoturism

In România, pachetul legislativ în care se regăsesc reglementări ce -vizează domeniul


protecţiei şi conservării naturii în general, al zonelor şi ariilor protejate, în special, cuprinde
trei legi:
1. Legea 137/1995 - legea protecţiei mediului
2. Legea 5/2000 - privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului
Naţional, secţiunea a III-a - zone protejate
3. Legea 462/2001 - pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
236/2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei
şi faunei sălbatice
Administrarea ariilor naturale protejate reprezintă ansamblul de măsuri care se pun în
aplicare pentru asigurarea regimului special de protecţie şi conservare, instituit conform
dispoziţiilor legale.
Administrarea ariilor naturale protejate şi a altor bunuri ale patrimoniului natural se
poate face de către:
1.structuri de administrare special constituite
2. regii autonome, companii şi societăţi naţionale şi comerciale, autorităţi ale
administraţiei publice locale şi servicii descentralizate ale administraţiei publice centrale
3 instituţii ştiinţifice de cercetare şi învăţământ, muzee, organizaţii
neguvernamentale, cluburi speologice, cluburi de turism etc, constituite potrivit legii, care au
calificarea, instruirea şi mijloacele necesare pentru a aplica măsurile de ocrotire şi conservare
4. persoane fizice, cu calităţi de custode;

8. www. Legislatie.resurse-pentru-democratie.org/137-1995.php – 105k Legea protectiei mediului


9. www.bucegipark.ro/Legea%205-2000.htm-8k Legea privind aprobarea Planului de Amenajare a
Teritoriului National
10. www.greenagenda.org/mm/nr-7/lege.htm - 13Legea privind regimul ariilor protejate

22
CAPITOLUL 2
ECOTURISMUL-COMPONENTĂ A TURISMULUI DURABIL
ÎN ASIGURAREA EXPLOATĂRII RESURSELOR NATURALE
Şl CULTURALE Şl PENTRU GENERAŢIILE VIITOARE

Efectele negative ale dezvoltării turismului asupra mediului natural sunt


multiple. Dintre acestea pot fi amintite: urbanizarea intensivă a zonei şi degradarea ei;
presiuni speculative exercitate asupra terenurilor agricole; modificări ale ecosistemelor
terestre, cu precădere litoralul, muntele şi zonele periurbane; poluarea apelor marine, cu
dezvoltare anormală a plantelor şi animlalelor; eroziunea ţărmurilor mării, lacurilor şi
fluviilor; poluarea aerului din cauza traficului rutier, în special; consumul excesiv de apă în
raport cu rezervele locale; poluarea apelor de suprafaţă, subterane şi a solului; defrişările
masive etc11.
Efectele pozitive sunt legate de: îmbunătăţirea calităţii mediului, îmbogăţirea
arhitecturală şi peisagistică, constituirea de zone protejate, unde se practică ecoturismul,
reconstrucţii ecologice, dezvoltarea socio-economică12.

2.1. Impactul dezvoltării turismului asupra mediului natural, socio-


cultural şi urban

Efectele negative cresc odată cu nivelul dezvoltării turismului. Î n staţiunile


tradiţionale, care au cunoscut o mare dezvoltare în secolul al XlX-lea şi al XX-lea, structurile
sociale s-au adaptat la modelul turistic, iar cultura locală include cultura turiştilor. În cazul
investitorilor, aceştia au acaparat anumite domenii şi spaţii, iar localnicii şi autorităţile locale
au întâmpinat dificultăţi considerabile în reconcilierea tradiţiilor şi practicilor locale cu
creşterea noii industrii.
Între efectele negative ale turismului din punct de vedere sociocultural pot fi
menţionate:
• pierderea identităţii şi tradiţiilor culturale ale comunităţilor locale,
• dispariţia ocupaţiilor tradiţionale,
• limitarea oportunităţilor profesionale datorită dominaţiei economice a turismului,
• slaba motivare profesională,

11. Dinu Mihaela, Geografie turismului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002, pg.127
12. Vasile Glăvan, op. cit., pag. 192 - 193

23
• subordonarea culturală obiectivelor industriei turistice,
• subordonarea faţă de factorii decizionali din afară în dezvoltarea turismului,
• competiţia dintre rezidenţi şi turişti în ceea ce priveşte cumpărarea sau închirierea
unor apartamente,
• imigrarea unor pături sociale marginalizate, care desfăşoară activităţi ilegale sau
imparţial legale,
• probleme de securitate sociale, etc.
Turismul are însă şi efecte pozitive din punct de vedere sociocultural, cum ar fi:
creşterea veniturilor rezidenţilor, ample oportunităti pentru muncă şi pentru afacerile conexe
turismului; contactul cu alte culturi; îmbunătăţirea standardelor culturale şi educaţionale,
posibilitatea de refacere a stării de sănătate şi a forţei de muncă a oamenilor, dezvoltarea
artizanatului şi a ocupaţiilor tradiţionale.
Mediul urban, dacă este o destinaţie turistică, se confruntă cu o serie de efecte
negative, legate de dezvoltarea turismului, precum: urbanizarea supraintensivă,
uniformitatea sau anonimatul structurilor turistice construite 70 ; supraîncărcarea
capacităţilor de primire turistică; trafic excesiv; clădiri ilegale; degradarea mediului urban şi
a structurilor turistice datorită insuficienţei întreţineri; poluarea prin inestetică în cazul
arhitecturii clădirilor din zona urbană, a disign-ului acestora, a faţadelor sau a
acoperişurilor; poluarea sonoră, poluarea aerului cu noxe, praf etc.
Există şi o serie de efecte pozitive pe care le dezvoltă turismul asupra
mediului urban, şi anume: prestarea de servicii publice şi private peste nivelul mediu al
oraşelor de aceiaşi mărime; preocuparea pentru imaginea oraşului în sensul depozitării în
bune condiţii a deşeurilor, dezvoltarea infrastructurii oraşului etc; conservarea şi
păstrarea identităţii arhitecturii şi monumentelor locale; refacerea clădirilor avariate şi
a zonelor urbane deteriorate*.
Schimbările produse în mediul ambiant contribuie la creşterea sau scăderea
competitivităţii turismului. Între factorii de mediu care contribuie la creşterea atractivităţii
turistice pot fi amintiţi: utilizarea, protecţia şi îmbunătăţirea arealelor cu o mare frumuseţe a
peisajului natural sau cu resurse turistice reprezentative; îmbunătăţirea transpoturilor şi a
reţelei de comunicaţii prin tehnologii performante şi nepoluante; realizarea de poduri şi
debarcadere turistice; ospitalitatea localnicilor şi diversificarea ofertei, cu precădere în
spaţiul rural; protejarea şi îmbunătăţirea mediului urban prin crearea de spaţii verzi şi de
recreere, grădini, revitalizarea centrului istoric, salubrizarea în general; existenţa unor staţii de
tratare şi epurare a apei; dotări tehnico-edilitare, comerciale şi sanitare13.

13. Vasile Glăvan, op. cit., pag. 192 – 193; pag. 169

24
Desigur, poluarea, degradarea zonelor turistice prin impactul economic, construcţiile
intensive, lipsa planificării şi organizării spaţiale, a unor spaţii amenajate pentru agrementul
cotidian şi la sfârşit de săptămână, a transportului în comun, sunt elemente de diminuare a
atractivităţii pentru turism a unei zone.
În mediul ambiant se produc şi unele fenomene de dezastru natural, cum ar fi
alunecările de teren, cutremurele, inundaţiile, care afectează şi turismul din regiune,
echipamentele şi instalaţiile turistice prin performanţele tehnice ce trebuie sa facă faţă unor
astfel de fenomene distructive. La fel de nocive sunt şi conflictele armate, actele teroriste,
conflictele inter-etnice şi interconfesionale14.

2.2. Ecoturismul - componentă de bază a dezvoltării durabile a


Turismului

În ultimul timp, ecoturismul se manifestă ca o nouă ştiinţă menită să arate noile


coordonate de dezvoltare a industriei turistice. La începuturile sale, această nouă formă de
turism s-a aplicat numai turismului din zonele naturale protejate, însă, în timp, aria sa de
acţiune s-a extins şi asupra altor forme de turism existente.
Prin caracteristicile proprii şi programate, turismul se evidenţiază în toate ţările ca o
activitate ce înregistrează o mare eficienţă economică în comparaţie cu celeilalte sectoare ale
economiei naţionale. în decursul ultimelor secole, turismul şi activităţile turistice au avut un
mers ascendent, iar formele de turism s-au înmulţit acest lucru ducând la o valorificare mai
bună a resurselor turistice. Activitatea turistică s-a dezvoltat într-un climat de concurenţă e
creşte din ce în ce mai mult între divers destinaţii.
Prin dezvoltarea economică a societăţii umane s-au accentuat şi problemele de
poluare a mediului, în contemporaneitate dezbătându-se din ce în ce mai mult aceste
probleme de poluare (protecţia mediului, apărarea, conservarea şi ameliorarea mediului).
Se ştie că între turism şi mediul înconjurător există o relaţie strânsă, (elementele
naturale ale mediului: apă, aer, sol, floră, faună, reprezintă resursele de bază ale turismului), iar
turismul are legătură cu mediul înconjurător (ecologic), acesta modificându-i elementele
componente.
Dezvoltarea turismului presupune deci, acordarea unei atenţii deosebite a mediului şi
a calităţii acestuia, prin măsuri de conservare şi dezvoltare a calităţii sale în zonele în care se
desfăşoară activităţile turistice pentru a se putea controla consecinţele activităţii acestora.

14. Vasile Glăvan, op. cit., pag. 194

25
Pentru aceasta se are în vedere utilizarea raţională a resurselor turistice. Pe lângă
aceasta, având în vedere implicaţiile importante pe care le exercită procesul de dezvoltare
socio-economică şi progresul tehnic asupra mediului ,măsurile adoptate pentru protejarea
acestuia tind să devină din ce în ce mai complexe.
Ideea de ocrotire a naturii s-a născut în Statele Unite ale Americii, unde în 1872 a fost
promulgată prima lege din lume ce punea un teritoriu federal sub ocrotire, pentru a se putea
păstra cât mai nealterat de agresiunea continuă a civilizaţiei, fiind creat Parcul Naţional
Yallowstone. După acest model şi-au creat şi alte ţări propriile programe de protejare a unor
zone cu un mediu natural cât mai bogat în resurse naturale, în rezervaţii naturale şi parcuri
naturale. Unul din parcurile naţionale din România unde se păstrează cel mai bine cadru
natural, fiind apreciat pentru diversitatea formelor este Parcul Natural Piatra Craiului.

Foto 2.1: Imagine din Parcul Natural Piatra Craiului

Noţiunea de ecoturism a fost definită cu ocazia Samitului privind Ecoturismul,


organizat de Consiliul de Experţi pentru Mediul înconjurător din Canada (CEEAC), în
1991. Prin organizarea acestui seminar s-au reunit reprezentanţii ai guvernelor, universităţilor,
grupurilor de protejare ale naturii şi operatorilor sectorului turistic şi a concluzionat că
ecoturismul este o experienţă a călătoriei care pune în lumină natura, contribuind la
conservarea ecosistemelor, respectând integrarea „comunităţilor-gazde".
Ecoturismul presupune „desfăşurarea activităţilor turistice şi a celor economice într-
un mediu agreabil, nepoluant cu privelişti reconfortante şi nealterante".
Practicarea ecoturismului impune protejarea zonelor şi a resurselor turistice ce sunt
destinate admiraţiei, studierii, refacerii fizice şi psihice, recreări, nu distrugerii. Dar,
activitatea ecoturistică presupune ca pe lângă plasarea sa în zona de dezvoltare durabilă să
ajute şi la dezvoltarea economiei generând strategii de dezvoltare ce sunt capabile să susţină
ţara în trecerea ei prin tranziţie.

26
Termenul de ecoturism este adesea dezbătut în ultimul timp însă în vorbirea uzuală se
foloseşte cuvântul turism natural. Ecoturismul este mai mult decât turismul în natură şi
include posibilitatea şi susţinerea economică şi ecologică precum şi aspecte socio-culturale .
Relaţia turism-mediu este una irevocabil nedistructibilă şi, drept urmare, practicarea
ecoturismului poate asigura valorificarea şi utilizarea adecvată a resurselor turistice. Astfel,
dezvoltarea unei zone turistice se face concomitent cu păstrarea integrităţii ecologice a
acesteia. Prin exploatarea raţională a resurselor se păstrează echilibrul între satisfacţia oferită
turiştilor, posibilităţile de dezvoltare a zonelor turistice în paralel cu apărarea şi conservarea
resurselor turistice (majoritatea acestor resurse sunt epuizabile în timp).
Prima enunţare oficială a relaţiei dintre turism şi mediu, prin ecoturism, s-a făcut la
Congresul OMT de pe insula Bali (Indonezia), din 28-31 apr. 1994. Un an mai târziu la
Lauzarotte din insulele Canare (Spania), s-a desfăşurat Conferinţa Mondială
privind turismul durabil-fiind prima de acest fel.
Datorită marelui interes manifestat s-a organizat Conferinţa Internaţională pe tema
raportului dintre biodiversitate şi turism, la Berlin, din 6-8 martie 1997. Aici s-a adoptat
„Declaraţia de la Berlin' care stabileşte legături între turismul durabil şi protecţia mediului
prin câteva principii de acţiune:
Activităţile turistice trebuie să se realizeze echilibrat, astfel ca eficienţa durabilă să
poată fi controlată;
Toţi partenerii privaţi sau de stat să se unească şi să se implice în susţinerea
turismului durabil prin realizarea unor produse turistice şi a unor coduri de comportament ce
să fie respectate de toată lumea;
Acordarea unei atenţii speciale pentru formele de turism ce se desfăşoară în zonele
ecologice şi culturale fragile, încercându-se evitarea organizării şi desfăşurării turismului de
masă;
Turismul durabil prin ecoturism permite folosirea raţională a biodiversităţii şi
contribuie la conservarea ei;
Atragerea populaţiei locale şi a instituţiilor locale în aplicarea în zonă a ecoturismului,
deoarece ei sunt principalii beneficiari ai aplicării şi dezvoltării unei activităţi turistice
ecologice.
Există astăzi o multitudine de exemple prin care ecoturismul ajută la finanţarea
zonelor protejate, dacă include alternative economice care pot susţine şi atrage populaţia
locală. Veniturile provenite din ecoturism revin populaţiei locale în acelaşi timp dându-le
posibilitatea să folosească din plin resursele naturale, ecoturisml poate schimba şi atitudinea
faţă de conservarea speciilor-ţintă şi a habitatului lor.

27
Ecoturismul înseamnă mai mult decât cărţi şi albume despre natură, mai mult decât
artă populară. El înseamnă o luptă constantă pentru apărarea peisajelor, cu susţinerea tradiţiei
culturale a popoarelor. OMT propune ca aceasta să nu reprezinte o simplă etichetă de
marketing, ci o modalitate de dezvoltare durabilă şi practicare a turismului gestionat corect,
obiectiv şi ecologic. Deci, ecoturismul este o formă de turism bazat pe natură şi cultură
tradiţională care presupune o cunoaştere şi interpretare a mediului natural şi antropic ce se
doreşte să fie gestionat într-un mod durabil şi ecologic.
„Ecoturismul este un turism practicat în spaţii naturale sălbatice şi culturale
tradiţionale puţin modificate de om, şi care trebuie să constituie sanctuare de protecţie
a naturii şi a formelor ancestrale de civilizaţie pentru a sprijini dezvoltarea
economică a comunităţilor locale". De aici se trage concluzia că ecoturismul se
diferenţiază de celelalte forme de turism prin legătura sa directă şi strânsă cu mediul cultural
şi natural.
Ecoturismul este o acţiune de dezvoltare sub forma unui parteneriat activ între turişti,
agenţi de turism, comunităţi locale, gestionari de spaţii protejate, asociaţii de mediu şi
colective de specialişti în domeniu. Împreună urmăresc modul de dezvoltare şi desfăşurare a
activităţii turistice participând la informarea turiştilor despre obiceiurile locale, participă la
programe de protecţie a animalelor şi a locuitorilor.

2.3. Ecoturismul şi valorificarea potenţialului turistic în condiţiile de


protejare şi conservare a mediului

Protejarea zonelor ecoturistice- în momentul de faţă ecoturismul a căpătat o


importanţă tot mai mare, iar această importanţă creşte o dată cu nepăsarea altora de a proteja
mediu înconjurător .În desfăşurarea activităţilor de turism era necesară introducerea unor
prevederi sau norme de a proteja în acelaşi timp şi mediul înconjurător deci desfăşurarea sau
susţinerea ecoturismului.
Ecoturismul şi protejarea mediului sunt strâns legate iar fără protejarea surselor
naturale ecoturismul nu s-ar mai putea desfăşura, nu ar mai exista.
Datorită ansamblului de măsuri luate în ţara noastră pentru protecţia mediului
înconjurător are asigurat un cadru corespunzător desfăşurării sale, legislaţia se va adopta
cuprinzând numeroase reglementări eficiente ce împiedică conflictul dintre natură şi turism.
Potenţialul turistic este o parte integrantă a mediului înconjurător, existenţa şi
dezvoltarea lui depind în mod obiectiv de calitatea acestuia, deci, poate fi considerat un
posibil indice de calitate pentru mediul său, astfel spus un „barometru" al calităţii acestuia: se

28
practică intens acolo unde sunt întrunite condiţii bune sau se diminuează şi dispare treptat în
zonele unde, din diverse motive o componentă sau alta a mediului înconjurător ca de ex.
peisajul, aerul sau apa, se degradează.
În acelaşi timp, prin „exigenţele" pe care le revendică turismul poate fi o,
soluţie practică pentru păstrarea nealterată a mediului" .
Iată de ce ocrotirea naturii şi conservarea calităţilor sale devin pentru turism o
necesitate, acţiunile întreprinse în acest sens concurând la protecţia potenţialului turistic.
Ca ansamblu al elementelor naturale şi antropice, potenţialul turistic se prezintă ca
o componentă a mediului înconjurător în cadrul căruia se desfăşoară activitatea turistică dar
şi în acelaşi timp ,ca o „materie primă" pentru formarea forţei turistice. De aceea,
valorificarea potenţialului respectiv şi dezvoltarea teritorială a turismului, implantarea unor
obiective ale acestora, realizarea unor programe şi trasee nu pot fi rezolvate decât în
strânsă interdependenţă cu mediul înconjurător în care se dezvoltă activitatea turistică.
Ca atare dezvoltarea activităţii de turism trebuie să se facă în concordanţă cu legile
privind protecţia mediului înconjurător a apelor, a fondului funciar şi forestier, urmărind
apărarea şi păstrarea intactă a condiţiilor naturale şi integrităţii mediului ambiant în teritoriile
de interes turistic. Avem în vedere, în acest sens, îndeosebi următoarele aspecte:
• conservarea, protejarea şi ameliorarea mediului înconjurător în zonele,
staţiunile centrele, localităţile şi obiectivele integrate în circuitul turistic;
• amenajarea, exploatarea raţională şi conservarea mediului înconjurător în
teritoriile turistice valorificate incomplect;
• promovarea unor activităţi de amenajări turistice care să asigure în
continuare utilizarea raţională a resurselor turistice naturale şi evitarea degradării acestora
precum şi protejarea şi conservarea monumentelor naturii, a vestigiilor istorice, a
arhitecturii tradiţionale, etc, în scopul evitării distrugerii sau degradării lor inevitabile
şi integrarea în circuitul turistic.
• urmărirea permanentă a efectelor activităţii turistice în vederea
preîntâmpinării degradări mediului înconjurător şi a resurselor turistice, etc. ;
Acţiunile respective urmează să se realizeze în concordanţă cu perspectivele de
dezvoltare turistică în aşa fel încât să satisfacă şi cerinţele unor fluxuri viitoare;
Se poate afirma că potenţialul turistic al României este, în cea mai mare parte, în afara
pericolului de poluare şi de degradare. Sunt însă necesare măsuri pentru a i se păstra această
calitate. De aceea, protejarea şi conservarea mediului înconjurător şi al potenţialului turistic al
ţării se înscrie ca o problemă majoră în activitatea economică de turism, ocupând un loc bine
definit în cadrul amenajărilor pentru turism.

29
Pentru ca să poată susţine concepţia turismului internaţional de dezvoltare durabilă
ce tinde să se desfăşoare peste tot, trebuie să se acţioneze ferm, cu programe bine puse la
punct, foarte bine dezbătute şi mai ales susţinute. Iar această susţinere nu trebuie să fie
numai la nivel înalt, ci trebuie aplicată şi de cei ce desfăşoară în zonă activităţile de turism.
Dezvoltarea durabilă a turismului, după H. Brundtland este „acel tip de
dezvoltare economică care asigură satisfacerea necesităţilor prezente, fără a
compromite posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile cerinţe".
Viziunea românească în strategia de dezvoltare durabilă a turismului, având în
vedere existenţa unui patrimoniu turistic deosebit de valoros şi în condiţiile în care
economia naţională este într-o continuă schimbare, trebuie să se ţină seama de rolul
turismului în activitatea socio-economică a ţării şi să stabilească direcţii clare de
valorificare a patrimoniului turistic naţional şi aplicarea unor măsuri şi soluţii bine
etapizate şi fundamentate ştiinţific în toate subsistemele turismului.
Pe plan ştiinţific şi decizional, măsurile şi soluţiile şi mai ales concepţiile trebuie să
fie realiste, astfel ca valorificarea patrimoniului turistic şi obiectivele dezvoltării durabile să
aibă o perspectivă apropiată, dar să se ţină seama şi de consecinţele viitoare ale
desfăşurării acestora.
Obiectivele dezvoltării turismului într-o concepţie dublă sunt:
• se asigură condiţii pentru ca diverse categorii de populaţie să poată practica această
activitate, putându-se implica în desfăşurarea activităţii de turism;
• comercializarea produselor turistice româneşti pe piaţa internaţională, deci trebuie să
fie compatibile cu aceasta şi să respecte condiţiile impuse de piaţa turistică
internaţională;
• modernizarea şi dezvoltarea bazei turistice materiale specifice derulării activităţii de
turism ca prin aceasta să crească competitivitatea ofertei, însă într-un permanent
echilibru cu mediul;
• creşterea cantitativă şi calitativă a serviciilor oferite de prestatorii de servicii turistice
din ţara noastră;
• dezvoltarea unor forme de turism speciale pentru tineretul din România şi din alte ţări;
• perfecţionarea personalului ce lucrează în acest domeniu;
• perfecţionarea cadrului organizatoric şi mai ales a celui legislativ în vederea
dezvoltării turismului, pentru ca ţara noastră să poată oferi servicii cât mai calitative şi
mai competitive pe plan internaţional;
• şi cel mai important lucru-încercarea schimbării imaginii turistice a României in bine.
Tendinţa din ultimul timp a turismului internaţional este de a reveni la origini.

30
Potenţialul natural al României oferă în majoritatea cazurilor exploatarea
origini, dar trebuie să se ţină seama şi de condiţiile în care se desfăşoară acest tip de turism.
Trebuie să avem grijă de turişti, dar trebuie să avem grijă ce oferim, care este preţul acestei
oferte. în timp s-a văzut că acest preţ, uneori a fost prea mare. Deci, dezvoltarea turismului la
nivel regional trebuie aplicată cu grijă şi prudenţă deoarece o îmbunătăţire în situaţia
demografică a regiunii şi o creştere a veniturilor unei anumite categorii sociale nu duce
neapărat la dezvoltare economică, socială şi culturală. De aceea, de cele mai multe ori,
atitudinea locuitorilor din zonă este ostilă fată de dezvoltarea şi expansiunea turismului,
aceştia se tem de creşterea costului vieţii, dar şi de modificările mediului în care au trăit toata
viaţa şi perturbarea acestuia.
Strategia de restructurare15 a turismului trebuie să pornească de la factori
importanţi prioritari în dezvoltarea economiei în general. Potenţialul României favorizează
dezvoltarea diverselor forme de turism durabil, dar neexistenţa unui cadru juridic, social,
economic şi cultural pentru o desfăşurare normală a activităţilor duce la conflicte între oferta
turistică şi adaptarea cererii pentru aceasta .
In turismul montan investiţiile de capital intern şi internaţional sunt reduse, deşi
această formă de turism dispune de condiţii deosebite de dezvoltare.
Zona montană ocupă 38% din suprafaţa ţării, fiind doar o parte valorificat. Există
zone mai dezvoltate din punct de vedere turistic, iar altele mai puţin exploatate turistic sau
existând doar planuri de dezvoltare a zonelor. Privatizarea turismului montan este lentă, chiar
dacă majoritatea unităţilor de turism sunt forme de cazare cu capacităţi reduse, iar dotările
din unităţile montane din România sunt vechi şi necompetitive pe plan mondial. Pe acest plan
se încearcă şi se fac modificări importante.
Restructurarea turismului trebuie privită ca un proces pragmatic, apreciabil prin
prisma efectelor pe care le are ca multiplicator şi element de echilibru economic, ambasador
cultural şi tehnic, instrument de progres social şi de promovare umană. Din această
perspectivă. Restructurarea presupune o serie de condiţii specifice cei pregătesc şi susţin
reuşita, ca intensificarea procesului de privatizare a turismului în vederea creării cadrului
concurenţial promotor al acestei activităţi; operaţionalizarea unor mecanisme economice
capabile să stimuleze atragerea de capital din sectorul privat şi antrenarea unui număr mare de
turişti în desfăşurarea de activităţi specifice diferitelor forme de turism; stabilirea de
competenţe şi responsabilităţi pentru organismele guvernamentale şi neguvernamentale
implicate în activitatea de turism.

15. Stănciuoiu A – Strategii de marketing în turism, Editura economică, Bucureşti, 2000, pg. 78

31
Deşi sistemul economic de piaţă şi actualul stil de viaţă tind să creeze un mediu
omogen, tradiţiile culturale strict legate de resursele locale şi nevoile reale impuse de factorii
naturali au un rol important în păstrarea sănătăţi şi a diverşilor parametri ecologici. în
consecinţă, dezvoltarea durabilă trebuie să prezinte anumite soluţii, modele de dezvoltare
alternative, tehnici nepoluante, schimbarea modelelor de producţie şi consum actuale care
contribuie la distrugerea echilibrelor Terrei.
Stimulentele oferite de guvern pentru dezvoltarea durabilă a turismului reprezintă
instrumente folosite în realizarea obiectivelor stabilite prin politice dezvoltări durabile în
domeniul turismului.
Dezvoltarea durabilă a turismului înseamnă permanenta confruntare între
îmbunătăţirea calităţii vieţi şi desfăşurarea cât mai plăcută a vacanţelor populaţiei umane, cu
concepţiile şi mediul în care trăieşte populaţia unei zone. Turismul poate avea un efect
pozitiv sau negativ, direct sau indirect asupra mediului.
În desfăşurarea acestei activităţi se unesc mai mulţi factori iar în concepţia de
dezvoltare durabilă aceşti factori trebuie să conlucreze şi să fie compatibile. Aceşti factori ar
fi:
Factori fizici: incluzând resursele naturale, spaţiile de desfăşurarea a activităţi
turistice, cât şi facilităţile din acest domeniu;
Factori ecologici, ce includ protejarea mediului, flora şi fauna şi încercarea de a
vieţui în armonie cu formele de turism ce există sau sunt pe cale a se dezvolta într-o anumită
zonă;
Factori speciali, ce sunt priviţi atât din punctul de vedere al locuitorilor unei zone,
prin influenţarea nivelului de trai cât şi din punct de vedere al vizitatorilor uni zone turistice,
acest factor definind nivelul de viaţă şi experienţa tuturor celor ce agreează activităţile de
turism.
Factori culturali: reprezentând tradiţiile, cultura, religia, limba şi obiceiurile dintr-o
anumită zonă turistică.
Pentru ca turismul să se bazeze pe o dezvoltare durabilă, cei ce-1 practică trebuie să
planifice anumite limite între această dezvoltare durabilă şi turismul autohton, dar, ce este cel
mai important, trebuie să fie capabili să respecte această limită.
Specialişti în mediu sunt de părere că ,prea mult turism omoară turismul”, au
stabilit limite clare în dezvoltarea turismului, deoarece o dezvoltare necontrolată
antrenează distrugerea mediului înconjurător, a monumentelor de artă şi naturale, a
monumentelor istorice, a ritmului desfăşurării vieţii locuitorilor zonei, cât şi exprimarea
( (limba) şi cultura şi tradiţiile zonei.

32
Într-o accepţie mai nouă dezvoltarea durabilă a turismului se desfăşoară într-un raport
protecţie - conservare - planificare. Pentru a se desfăşura o activitate turistică pe placul
tuturor se are în vedere dezvoltarea staţiunilor, diversificarea agrementului în strânsă legătură
cu protejarea ambientului. Acest lucru se face prin protejarea naturii în beneficiul turiştilor cât
şi a locuitorilor din zonă, cât şi pentru generaţiile actuale şi mai ales pentru cele viitoare.
Se observă la această formă de turism o tendinţă crescândă spre reducerea a densităţii
turiştilor dintr-o zonă prin creşterea dorinţei acestora de întărire a sentimentului de intimitate
şi securitate creându-se astfel un climat psihologic pozitiv. Prin aceasta creşte şi dorinţa de-a
primi produse turistice cât mai calitative, dar şi mai multe în vederea prelungirii sejurului (în
cazul în care sunt pe placul turiştilor ) şi umplerea timpului într-un mod cât mai recreativ
şi cât mai plăcut turiştilor. O altă tendinţă a turismului este folosirea spaţiilor largi cât mai
deschise, altfel înlăturându-se sentimentul de sufocare ce o dau oraşele şi activităţile
desfăşurate zilnic şi a da sentimentul de libertate, revenire la origine
Comunitatea locală, cel mai complex factor, defineşte succesul prin mai multe criterii
bazate pe neagresarea stilului lor de viaţă şi mai ales a mediului înconjurător de care
este responsabil

Foto2.2 . Moeciu iarna

33
CAPITOLUL 3
VALORIFICAREA POTENŢIALULUI TURISTIC Şl
PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Turismul, mai mult ca oricare alt domeniu de activitate, este dependent de mediul
înconjurător, acesta reprezentând "materia primă", obiectul şi domeniul de activitate şi de
desfăşurare a turismului, fiind suportul cadru şi purtătorul resurselor sale. Turismul se
desfăşoară în mediu şi prin mediu,”calitatea” acestuia putând favoriza sau nega activităţile
turistice16.

3.1. Factorii de degradare a mediului înconjurător şi a potenţialului


turistic-aspecte generale

Relieful, pădurile, râurile, lacurile, marea, monumentele naturii sau cele de artă şi
arhitectură, aerul curat sau apele minerale etc, componente ale mediului înconjurător, se
constituie şi ca resurse17 şi atracţii turistice18ce favorizează desfăşurarea turismului de odihnă şi
recreere, de tratament balnear, de litoral, cultural, drumeţie etc. Cu cât aceste resurse sunt
mai variate şi mai complexe şi mai ales nealterate, cu proprietăţi cât mai apropiate de cele
originare, cu atât interesul lor turistic este mai mare, iar activităţile pe care le generează sunt
mai valoroase şi mai atractive, răspunzând unor foarte variate motivaţii turistice19.

16. Text prescurtat şi actualizat din lucrarea autorului Glăvan Vasile- Turismul în România, Ed.
Economică, 2000. Bucureşti
17. Resursa turistică este o noţiune complexă ce redă implicaţiile potenţialului turistic în activitatea de
turism, ca domeniu economic. Prin specificul, conţinutul şi valoarea lor, resursele turistice, in special
cele naturale reprezintă pe de o parte atracţii turistice pretabile pentru vizitare, iar pe de altă parte pot
fi valorificate direct în activitatea de turism ca materie primă consituind, în urma activităţii umane de
valorificare şi de amenajare diferite produse turistice şi generând anumite forme de turism. A se vedea
Glăvan vasile – Geografia Turismului, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005, pg. 185
18. Atracţia turistică defineşte latura afectivă a diferitelor componente ale potenţialului turistic,
referindu-se mai ales la ceea ce se impune atenţiei şi produce impresii de o intensitate ridicată de
natură estetică, cognitivă, educativă, etc.
19. motivaţiile de călătorie turistică pot fi grupate în odihnă, plăcere, distracţie-agrement, cultură,
studii, sănătate şi sport, afaceri, reuniuni, congrese sau misiuni.

34
Relaţia turism-mediu înconjurător are o semnificaţie aparte, dezvoltarea şi
ocrotirea mediului înconjurător reprezentând condiţia sine qua non a turismului, orice
modificare produsă acestuia aducând prejudicii şi potenţialului turistic20 prin diminuarea sau
chiar anularea resurselor şi atracţiilor sale21.
Această relaţie este mai complexă, ea incluzând şi situaţiile în care, prin acţiunile
întreprinse în vederea desfăşurării activităţilor turistice sunt cuprinse şi măsuri care conduc la
sporirea actractivităţii unora din componentele mediului înconjurător cum ar fi echipamentele
şi amenajările de plajă de pe litoralul romanesc al Mării Negre, arhitectura şi mediul
construit din staţiunea Poiana Braşov, ca şi amenajarea versanţilor munţilor pentru
practicarea schiului, amenajările turistice din staţiunea Fântânele pe marginea lacului
omonim din bazinul Someşului, ca sa exemplificăm cu situaţii reale din România22.Relaţia
turism-mediu înconjurător a fost evidenţiată în repetate rânduri în cadrul unor conferinţe
consecrate ocrotirii acestuia, ca aceea a Uniunii Internationale de Conservare a
Mediului(VI.C.M.) ţinută în anul 1967 la Splindlesy Mlyn (Republica Cehă), simpozioanele
internaţionale de ocrotire a naturii de la Cluj-Napoca(1968), Arles(1971) şi
Copenhaga(1973), Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediul înconjurător de la
Stockholm (1972), Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Helsinki
(1975), Conferinţa Mondială a Turismului de la Manilla (1986), Consiuliul de Expertiză
pentru mediul înconjurător din Canada - C.E.N.C.(1991), Conferinţa de la Rio(1992),
Turismul şi Protecţia Mediului, Heidelberg, Germania(1996)23. Exemplele pot continua în
acest sens. Dependenţa evidentă a turismului de calitatea mediului înconjurător face ca acesta
să fie interesat în toate acţiunile de protecţie a mediului şi, prin aceasta , în protejarea
propriilor resurse.

20. Potentialul turistic poate fi împărţit în potenţial turistic natural şi potenţial turistic antropic.
Potenţialul turistic natural reprezintă totalitatea resurselor turistice pe care le oferă cadrul natural prin
componentele sale: relief şi structuri geologice, condiţii climatice, ape, vegetaţie şi faună, peisaj,
natură protejată, inslusiv modificările acestora aduse de către om şi care au o valoare turistică şi care
dau funcţionalitate turistică teritoriului
21.Glăvan Vasile – Potenţialul turistic şi valoarea sa, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2006, pg. 163
22. Glăvan Vasile – Geografia Turismului în România Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
1995
23. Glăvan Vasile – Geografia Turismului în România Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2005, pg. 185

35
În cazul turismului, consecinţele degradării resurselor turistice pot avea implicaţii
social-economice dintre cele mai grave. Din punct de vedere economic, neajunsurile
semnalate ca urmare a existenţei de resurse turistice degradate se reflectă în primul rând, în
imposibilitatea valorificării lor turistice, ca surse de venituri, constituind astfel, o pierdere
definitivă pentru economie.
Deosebit de aceasta, produsele turistice care include reusrse degradate îşi
micşorează valoarea, consecinţele fiind directe, materializate în diminuarea cererii turistice
şi, implicit, utilizarea mai redusă a bazei materiale turistice şi scăderea încasărilor provenite
din comercializarea lor.
Sub aspect socio-cultural, efectele negative sunt de asemenea semnificative. Dacă se
acceptă că cele mai importante funcţii ale turismului modern sunt cele recreativ-recuperative
şi instructive-educative se înţelege uşor raportul dintre turism şi mediul înconjurător.
Afectarea, chiar şi minoră, a acestuia reduce posibilităţile de refacere a sănătăţii şi forţelor
umane, prin diminuarea calităţilor factorilor terapeutici sau a celor ce favorizează odihna şi
recreerea, ca şi a posibilităţilor de satisfacere a necesităţilor de cultură şi educaţie a populaţiei
în general24.
Având în vedere că potenţialul turistic25 este o parte importantă şi integrantă a
mediului înconjurător, existenţa şi dezvoltarea sa depind în mod obiectiv de calitatea acestuia,
aşadar poate fi considerat un indice de calitate pentru mediul sau un "barometru" al calităţii
acestuia: se practică intens acolo unde sunt întrunite condiţii bune sau se diminuează şi
dispare treptat în arealele, unde, din diverse motive, o componentă sau alta a mediului
ambiant, ca de exemplu peisajul este sluţit, aerul este poluat sau apa degradată26. în acelaşi
timp, prin exigenţele pe care le revendică, turismul poate fi o "soluţie practică pentru
păstrarea nealterată a mediului27.
Iată de ce octotirea naturii şi conservarea calităţilor sale devin pentru turism o
provocare şi o necesitate, acţiunile întreprinse în această direcţie conducând la protecţia
potenţialului turistic.

24. Glăvan Vasile – op. Cit. Pg. 186


25. Aceasta poate fi definit ca fiind ansamblul componentelor naturale, cultural-istorice,
tehnicoeconomice şi sociodemografice, recunoscute ştiinţific, cantitativ şi calitativ dovedite prin
prectică şi care, prezintă posibilităţi de valorificare turistică şi dau anumită funcţionalitate pentru
turism
26. Glăvan Vasile – op. Cit. Pg. 163
27. Glăvan Vasile – Geografia Turismului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucuresti, 2005,
pg. 186

36
Dezvoltarea societăţii supune mediul ambiant la două tipuri principale de presiuni:
una, care este urmarea directa a exploziei demografice şi a expansiunii oraşelor, ritmului rapid
şi creşterii considerabile înregistrate în sectoarele de activitate precum industria sau
agricultura, amplificării circulaţiei şi sistemelor de transport şi de comunicaţii, exploatării
intensive a resurselor naturale şi, alta, mult mai puţin agresivă şi cu caracter predominant
ezonier, care decurge din folosirea mediului înconjurător pentru activităţi de turism, recreere
şi agrement.
Calamităţile naturale, cum ar fi vulcanismul, uraganele, alunecările de teren, viiturile,
etc, şi războaiele, cu toate că acestea din urma sunt episodice, contribuie la schimbarea feţei
Terrei, la poluare şi degradarea mediului în care trăim, şi la distrugerea moştenirii culturale a
popoarelor, provocând şi imense pagube economice şi turistice28.
Având în vedere cele expuse mai sus, se admite în general, că degradarea mediului
înconjurător şi a resurselor turistice provine de la trei mari categorii sau grupe de factori
generatori de risc turistic, şi anume, factorii naturali, factorii care sunt urmarea directă a
dezvoltării economice şi factorii care provin din folosirea mediului ambiant pentru turism şi
agrement29.

3.2. Componente ale factorilor cauzatori ai apariţiei fenomenului de


degradare a mediului înconjurător şi a potenţialului turistic

Aceşti factori cuprind componente ale peisajului care, prin evoluţia lor naturală sau
declanşată antropic, pot deveni factori restrictivi in activitatea de turism.
Relieful, de pildă, prin procesele de degradare cum ar fi alunecări de teren sau
eroziune afectează peisajul şi atractivitatea sa, valenţele turistice ale unor forme de relief,
căile de comunicaţii, etc.
In acelaşi timp, clima, de exemplu, prin fenomenele de răcire sau încălzire, tot mai
dese în ultimele decenii, conduce la pierderea atractivităţii şi reducerea sezonului practicării
sporturilor de iarnă sau curelor heliomarine, odihnei şi recreerii în anumite arii montane şi de
litoral.

28 Pot fi amintite aici războiul din fosta Iugoslavie, conflictele din Orientul Mijlociu, vulcanismul care a
distrus orasele Pompei si Herculaneum în Italia anilor 79 d.Hr, tsunami-ul anului 2004 şi Asia de Sud-
Est
29 Vasile Glăvan, Geografia Turismului in Romania, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucureşti, 1995

37
De asemenea, inundaţiile ca fenomene meteo, cu efect catastrofal uneori, dar şi furtunile
tot mai dese şi mai violente sunt alte fenomene distrugătoare pentru mediu şi turism.
Vulcanismul şi cutremurele pot şi ele afecta grav atracţiile şi aşezările turistice, după cum,
diminuarea activităţilor post-vulcanice pot avea consecinţe negative asupra zăcămintelor
hidrotermale sau termale, iar reducerea emanaţiilor gazeifere din structurile petrolifere inhibă
dezvoltarea fenomenelor geologice ca "vulcanii noroioşi şi focurile vii" 30 .
În egală măsură, tot ca un factor ce cauzează un dezastru potenţial, poate fi amintit
fenomenul de exticţie al unor specii de plante şi animale, fenomen ce cauzează grave tulburări
în biodiversitate şi implicit în activitatea de turism31.
A doua grupă de factori rezultaţi, în principal, din intensificarea activităţilor
industriale, agricole şi de transport, afectează atât mediul, cât şi cadrul general de
desfăşurare a activităţilor turistice, cu componentele potenţialului turistic luate ca entităţi
aparte, respectiv aerul, apa, solul vegetaţia, fauna, peisajele, monumentele naturii,
monumentele istorice şi de arhitectură.
Dintre aceştia, o problemă deosebită o ridică poluarea aerului, produsă de industrie,
sursele de impurificare cu repercursiuni asupra potenţialului turistic fiind considerate în
ordine descrescătoare a nocivităţii: industria energetică, metalurgică, chimică, petrochimică,
materiale de construcţie, prelucarea lemnului, alimentară. Emisiile mixte de pulberi, gaze
nocive, substanţe iritante şi mirositoare produse de unităţi ale acestei industrii pot polua
resursele ce stau la baza desfăşurării activităţilor specifice turismului balnear, de odihnă, de
recreere, cultural, vânătoarei şi pescuitului sportiv. Printre cele mai poluante surse ale aerului
se situează fabricile de ciment, pulberile de praf care se pierd în timpul procesului tehnologic
alterând puritatea atmosferei, distrugând vegetaţia şi peisajul, dându-le un aspect mohorât. Un
alt efect negativ al acestor pulberi este acela de alungare a faunei, dar şi de atacare a clădirilor
şi a monumentelor pe care se depun. Unele dintre aceste surse se găsesc în zone turistice
importante, cum ar fi: Bicaz şi Taşca pe văile Bistriţei şi Bicaz, Câmpulung-Muscel,
Comarnic, Târgu-Jiu, Hoghiz, etc. Dar poluarea aerului se datorează şi altor surse, cum ar fi
combinatele industriale de la Hunedoara, Reşiţa, Suceava, Piatra-Neamţ, Ploieşti, Tărgu-
Mureş, Râmnicu-Vâlcea, Govora, etc. aflate pe trasee turistice, în centre sau regiuni turistice
valoroase32.

30. Glăvan Vasile – Potenţialul turistic şi valorificarea sa, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucuresti, 2006
31. Glăvan Vasile – op. cit., pg. 187 - 188
32 Glăvan Vasile – op. cit, pg. 164

38
Poluarea apei are, de asemenea, consecinţe negative pentru turism, constribuind la
degradarea unora dintre resursele turistice cu cea mai largă utilizare33. Implicaţii grave se
creează în cazul poluării apelor Mării Negre, lacurilor, râurilor şi Deltei Dunării, la care, pe
lângă reducerea efectelor relaxante, se produce şi o scădere a efectelor bio stimulatorii sau
terapeurice ale acestora. Exemple de această natură le constituie lacurile terapeurice Techir
ghiol, Amara, Balta Albă, poluarea episodică a mării Negre sau a apelor freatice dulci sau
minerale.
Poluarea solului cu diferiţi poluanţi proveniţi fie din apa ploilor contaminate cu
diferite substanţe chimice, fie direct, din devărsări de deşeuri, pesticide, îngrăşăminte
chimice, etc. are, pe lângă urmările de ordin economic şi sociosanitar şi consecinţe pentru
turism prin degradarea apelor freatice şi a oglinzilor de apă utilizate în balneoturism şi
agrement. Desigur, degradarea solului şi implicit a peisajului se datorează şi păşunatului
intensiv şi necontrolat, ca în cazul pajiştilor montane sau alpine din Munţii Bucegi, Ceahlău,
Rodna, Ciucaş etc, masive montane cu atracţii turistice de mare spectaculozitate şi cu o
intensă circulaţie turistică.
Poluarea sonoră reprezintă un alt important factor de risc antropic pentru sănătatea
oamenilor. Are implicaţii şi asupra turismului, apariţia ei în locurile destinate relaxării
devenind dezagreabilă întrucât, majoritatea celor ce practică turismul doresc "un colţ liniştit
în natură’’ care să-i ferească de tumultul marilor oraşe sau de zgomotele industriale. Existenţa
surselor de poluare sonoră în staţiunile balneoclimatice influenţează odihnă sau bună
dispoziţie a turiştilor, repercutandu-se asupra eficacităţii tratamentelor balneare pe care,
uneori le poate chiar anula efectele. Deosebit de gravă este poluarea peisajului, una dintre
cele mai valoroase resurse ale potenţialului turistic34.

Foto 3.1: Peisaj din M-ţii Rodnei

33. Glăvan Vasile – op. cit., pg. 164


34. Glăvan Vasile – op. cit., pg. 164 - 165

39
Factorii de degradare ai peisajului se regăsesc în ansamblul factorilor poluanţi care
au acţiuni distructive asupra elementelor sale componente, şi anume: relief vegetaţie, faună,
reţea hidrografică, etc, la care se adaugă tăierile masive şi nedirijate de păduri, depozitarea
necontrolată a deşeurilor industriale şi menajere, realizarea de construcţii neaspectuoase sau
neadecvate cu arhitectura locului. Acestea reprezintă numai câteva aspecte ce degradează
natura, tocmai acolo unde este mai căutată frumuseţea ei.
In acest sens, semnificative sunt degradările peisajului produse de şantierele de
construcţii hidroenergetice şi de drumuri industriale, sau de alte obiective prezente îndeosebi
în ariile montane cu peisaje pitoreşti; aici, în cele mai multe cazuri, în timpul executării sau la
terminarea lucrărilor nu se respectă măsurile de conservare a peisajului sau de refacere a
degradărilor suferite de acesta prin reîmpădurire sau învegetare35.
Neajunsuri dintre cele mai serioase sunt provocate de construcţiile de drumuri
forestiere, o dată cu care se produc defrişări, excavarea versanţilor, defolierea copacilor, etc,
cazuri întâlnite în Munţii Apuseni, Munţii Cozia, Munţii Bucegi, în rezervaţia Bila-Lala din
Munţii Rodna etc36.
Degradări ale peisajului sunt provocate şi de carierele de calcare, cum sunt cele din
Cheile Corcoaia, monument al naturii şi obiectiv turistic cu caracter unicat al zonei turistice
Porţile de Fier, de la Pecinişca, de la intrarea în Băile Herculane şi de la Pietreni-Costeşti
(judeţul Vâlcea), aflate în zone cu intensă circulaţie turistică, sau carierele de pe Valea Ilvei
din Munţii Bârgăului şi Cheile Bicazului şi de haldele de steril depozitate în preajma
exploatărilor miniere, ca cele de la Băile Harghita şi Săntimbrul unde îngreunează accesul în
staţiuni, de la Mintia, de lângă Peştera Muierii, de pe Valea Lotrului37 etc. sau depozitele de
deşeuri menajere sau ale diferitelor unităţi de producţie frecvente în preajma centrelor urbane,
unele de interes turistic, unde au luat locul pădurilor, parcurilor sau amenajărilor de spaţii
verzi.
Degradarea pădurilor reprezintă un alt exemplu de afectare a potenţialului turistic.
Pădurea reprezintă interes pentru turism prin funcţiunile social-recreative şi estetico-
peisagistice, uneori terapeutice. Aceste atribute fac ca pădurile, în general, să fie considerate,
indiferent de locul de amplasare, fie la munte, de-a lungul traseelor, în apropierea staţiunilor

35. Astfel de cazuri turistice au fost înregistrate în Munţii Bucegi, Muntii Cindrel şi Valea Cernei. Din
pacate exemplele pot continua
36. Vasile Glăvan, Geografia Turismului in Romania, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2005,
pag. 188
37. Vasile Glăvan, Geografia Turismului in Romania, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2005,
pag. 189

40
balneoclimatice, în zone preorăşeneşti, etc, drept obiective care întregesc valoarea
potenţialului turistic.
Exploatările forestiere realizate până în prezent în Munţii Apuseni, pe lângă alte
consecinţe, au degradat peisajul carstic din Platourile Padis şi Lumea Pierdută, acăror
atracţie turistică a constat şi în frumuseţea pădurilor carea le-au acoperit, şi care în mare parte
au fost defrişate.

Foto 3.2.: Peisaj din M-ţii Apuseni (Lumea Pierdută)

Prin tăierea pădurilor se poate produce declanşarea unor procese de eroziune a


solului şi de afectare a peisajului respectiv, inclusiv prin stivele de rumeguş rezultate din
prelucrarea lemnului, dispariţia unor monumente ale naturii de interes ştiinţific şi turistic etc.
ca în Munţii Călimani, Munţii Ceahlău, Munţii Retezat, Munţii Rodna, Munţii Gutăi. în
cazul tăierii pădurilor din preajma staţiunilor balneoclimatice, şi în general, a localităţilor, se
diminuează cu mult posibilităţile de autopurificare a atmosferei din jurul acestora, iar în cazul
staţiunilor balneare se pun în pericol zăcămintele hidrominerale, diminuându-le potenţialul de
debitare "până la dispariţie. Prin aplicarea legii de retrocedare a terenurilor, inclusiv a
pădurilor în România, aceste defrişări vor continua, cu consecinţe mari în mediul natural şi în
turism38 .
Degradarea ariilor protejate şi a monumentelor naturii prejudiciază de
asemenea potenţialul turistic pe care-l lipseşte de aportul ştiinţific, cognitiv-educativ şi
estetic al unor obiective cu caracter de unicitate sau de rară spectaculozitate, fie a unor habitate
naturale care au păstrat un echilibru biologic virgin. Degradarea acestor monumente şi
rezervaţii naturale existente in număr apreciabil în ţara noastră, poate fi provocată în mare
măsură de actvităţile economice necontrolate, afectarea lor aducând prejudii incalculabile atât

38 Dinu Mihaela – Geografia Turismului Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002

41
sub aspect ştiinţific, cât şi economic, prin diminuarea posibilităţilor de valorificare turistică a
lor (Delta Dunării, Parcul Naţional Retezat, peşterile declarate monumente ale naturii,
rezervaţiile din Munţii Bucegi, Cozia, Gutâi)39
Aspecte nefavorabile se întâlnesc şi în cazul degradării obiectivelor turistice
antropice, atât prin substanţele ce atacă, degradează şi scurtează "viaţa" celor mai rezistente şi
durabile materiale, urmare fiind şi dispariţia unor monumente de rezonanţă istorică, artistică
sau culturală, create de oameni cu veacuri în urmă, cât şi prin alţi factori antropici naturali.
Clădirile din zonele impurificate cu fum, cărbune, ciment, etc. se deteriorează, se şterg sau îşi
schimbă aspectul, luând o culoare întunecată, sumbră40.
În ceea ce priveşte a treia grupă de factori, turismul, ca oricare altă activitate umană,
fără să conţină elemente intenţionale, este un consumator de spaţiu şi resurse turistice şi
participă implicit la degradarea şi poluarea mediului înconjurător şi a potenţialului turistic,
prin presiunea directă a turiştilor asupra peisajului, florei şi faunei sau altor obiective turistice
pe care le poate deteriora parţial sau total prin concepţia greşită de valorificare şi echipare a
unor zone, puncte şi obiective turistice41.
Problema devine tot mai acută, în condiţiile în care turismul cunoaşte o continuă
dezvoltare în intreaga lume, acţiunea distructivă a turiştilor asupra resurselor turistice
prezentând o intensitate şi varietate sporite de la an la an.
Acţiunile distructive pot fi numeroase, mai ales în zonele sau la obiectivele la care se
conturează o concentrare turistică şi în condiţiile în care nu se realizează dotări sau amenajări
speciale necesare practicării diferitelor activităţi turistice şi îndeosebi, pentru vizitarea
acestora. Ele sunt provocate în primul rând, de circulaţia turistică necontrolată în zonele
sau la obiectivele turistice aflate în afara traseelor marcate, ducând la distrugerea vegetaţiei şi
florei, la ruperea copacilor, distrugerea puieţilor sau a seminţişului natural, desprinderea de
roci etc; alte prejudicii sunt aduse prin declanşarea de incendii, împiedicarea regenerării
plantelor, tasarea solului, braconajul şi tuburarea biotipurilor specifice vânatului şi în general
faunei, mergând până la dispariţia unor specii.
Extincţia unor specii floristice poate fi datorată şi colectării abuzive a florei, în
special a plantelor declarate monumente ale naturii, urmare a insuficienţei popularizării

39. Glăvan Vasile – op. cit.ă, pg. 187 – 188; Glăvan Vasile – Potnţialul turistic şi valorificarea sa,
Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006, pg. 165 - 166
40. Cu titlu de exemplu pot fi amintite frescele exterioare ale Bisericilor sau faţadele unor
monumente din unele centre urbane industrializate
41. Glăvan Vasile – op. cit.ă, 2005, pg. 190

42
plantelor ocrotite, a educaţiei "pro natură' a turiştilor şi a necunoaşterii de către aceştia a
gravelor implicaţii ce le pot avea acţiunile lor necontrolate asupra factorilor de mediu. Aşa se
explică de ce floarea de colţ (Leontopodium Alpinum), garofiţa de munte (Dianthus
spiculifolius) cu varietatea ei endemică "Garofiţa Pietrei Craiului (Dianthus callizonus) şi
alte specii de plante sunt pe cale de dispariţie în unele areale.42

Foto 3.3.: Garofiţa Pietrei Craiului

Vizitarea intensivă, iluminatul cu lumânări şi lipsa unor dotări tehnice de aerisire sau
depoluare a condus la degradarea unor fresce, picturi din interiorul unor monumente istorice
şi de artă, ca în bisericile cu fresce exterioare din Bucovina.
Circulaţia turistică necontrolată efectuată la obiectivele turistice naturale sau antropice
în absenţa amenajărilor pentru vizitarea acestora provoacă de cele mai multe ori distrugerea
ireversibilă a unora din elementele ce le-au consacrat ca atracţii turistice, uneori cu caracter de
unicat, aducându-se, astfel, prejudicii potenţialului turistic şi bunurilor culturale naţionale.
Lipsa în zonele şi de-a lungul traseelor turistice sau în apropierea unor obiective turistice a
unor locuri amenajate destinate popasului sau instalării de corturi provoacă inevitabil
degradarea peisajului şi a altor componente ale mediului înconjurător, datorită numeroaselor
urme reziduale lăsate la întâmplare de turişti în locurile în care au poposit. Astfel de situaţii se
intâlnesc în toate locurile destinate turismului de recreere şi odihnă, mai ales din preajma
centrelor urbane, în munţi, în apropierea cabanelor şi staţiunilor turistice, pe malul râurilor
sau lacurilor.
Fenomenul poluării naturii a căpătat forme mai complexe prin pătrunderea turismului
automobilistic în locuri până nu de mult inaccesibile, turiştii abătându-se de la drumurile

42. Glăvan Vasile – Potenţialul turistic şi valorificarea sa, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2006, pg. 166

43
principale pe văi lăturalnice, oprindu-se în poieni pitoreşti şi distrugând în calea lor pajişti,
floră, arbuşti, prin strivire sau sub influenţa gazelor de eşapament, poluând râurile şi
lacurile43. Extrem de nefavorabilă sub aspectul poulării aerului este intensificarea circulaţiei
turistice automobilistice în staţiunile balneoclimatice şi lipsa parcărilor amenajate, drept
urmare se alterează calităţile aerului, a factorilor de cură, influentându-se şi tratamentele
balneare specifice staţiunilor.
Aşadar, calitatea potenţialului turistic poate fi afectată şi printr-o concepţie greşită de
valorificare a resurselor sale turistice, rezultată fie printr-o exploatare neştiinţifică şi
neraţională a acestora, fie din realizarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiţii cu
caracter turistic.
Primul dintre aceste aspecte are o importanţă deosebită deoarece reprezintă
condiţia fundamentală de asigurare a materiei prime necesare activităţilor turistice, regăsindu-
se atât în cazul exploatării de substanţe minerale balneare, cât şi în exploatarea zonelor,
localităţilor sau punctelor de interes turistic44.
O situaţie specială o au substanţele minerale balneare caracterizate printr-o mare
vulnerabilitate la factorii exogeni, orice intervenţie nefavorabilă asupra lor putând provoca
schimbarea parametrilor fizici şi chimici, pe baza cărora au fost declarate ca resurse
terapeutice.
Fenomenele de degradare întâlnite în cazul substanţelor minerale balneare, cu
deosebire a apelor minerale şi termominerale, nămolurilor terapeutice, rezultă, de cele mai
multe ori , din nerespectarea principiilor generale de protecţie şi exploatare a lor, care impun
o limitare a exploatării zăcămintelor în raport cu rezervele omologate de substanţe minerale
balneare45 , executarea lucrărilor geologice în conformitate cu prevederile cercetărilor şi
proiectelor de specialitate, evitarea exploatării zăcămintelor până la epuizare, ci o exploatare
raţională, durabilă a acestora, neinstituirea perimetrelor de protecţie etc46.
Cu toate măsurile întreprinse în ultima perioadă de timp pentru protecţia resurselor
balneare se pot semnala totuşi unele cazuri de degradare a acestora, semnificative fiind cele
ale zăcămintelor hidrominerale Covasna şi Buziaş, la care exploatarea defectuoasă a dus la
fenomene de degradare, şi anume la scăderea potenţialului surselor şi la diminuarea cantităţii
de dioxid de carbon conţinut47. In cadrul acestor staţiuni, dacă nu ar fi fost vorba despre

43. Glăvan Vasile – op. cit., pg. 190 - 191


44. Glăvan Vasile – op. cit., pg. 166 - 167
45. Terapeutice
46. Glăvan Vasile – op. cit., pg. 165 – 166
47. Erdeli G., Istrate I. – Potenţialul turistic al României, Editura universităţii Bucureşti, 1996, pg. 64

44
zăcăminte puternic alimentate, fenomenele de degradare ar fi fost iremediabile. La Băile
Felix, supraîncărcarea staţiunii fără o corelaţie cu rezervele de apă minerală a dus la o
intensificare a exploatării apelor până la limita de exploatare a zăcământului hidromineral,
reondiţionarea acestuia facându-se anevoios. Şi în cazul nămolurilor terapeutice, exploatarea
raţională, utilizarea şi tratarea corespunzătoare, ca şi protejarea acestora nu sunt luate în
considerare uneori, conducând la deprecierea zăcământului, aşa cum s-a întâmplat la
Techirghiol, Bala-Mehedinţi, lacurile Negru şi Ursu de la Sovata, lacul Nuntaşi din
Dobrogea48.
Nerespectarea, şi uneori chiar nestabilirea, perimetrelor de protecţie hidrogeologică şi
sanitară, şi permiterea activităţilor economice poluante în limitele acestora conduc, de
asemenea, la degradarea resurselor balneare, aşa cum s-a întâmplat la lacurile Nuntaşi,
Techirghiol, Amara, Balta Albă, Lacul Sărat, datorită irigaţiilor, chimizării şi apelor reziduale
indutriale49.

Foto 3.4.: Lacul Amara

Degradările aduse atracţiilor turistice se datorează în primul rând, absenţei, nivelului


scăzut al amenajărilor sau organizării lor pentru exploatare turistică 50 astfel, lipsa sau starea
necorespunzătoare a drumurilor de acces sau de circulaţie la un obiectiv, într-o zonă montană

48. Glăvan Vasile – Geografia Turismului, Editura Fundatiei România de Mâine, Bucureşti, 2005, pg.
191
49. Glăvan Vasile – Potenţialul turistic şi valorificarea sa, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucuresti, 2006, pg. 167.
50. Avem aici in vedere, vizitarea sau desfăşurarea de activităţi specifice. A se vedea şi Glăvan Vasile
– Geografia Turismului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005, pg. 192

45
acces51 conduc la o circulaţie anarhică, la producerea de accidente şi la ştirbirea mesajului
cultural-educativ, recreativ al zonelor sau obiectivelor respective. Astfel de situaţii se
întâlnesc în cazul majorităţii atracţiilor turistice din ţara noastră, dar îndeosebi, în unităţile
montane52.
În egală măsură, degradarea mediului şi a potenţialului turistic pot fi determinate şi de
dezvoltarea nesistematizată a localităţilor, mai ales a celor ce înglobează staţiuni balneare;
proiectarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiţii cu caracter turistic, stabilirea
de amplasamente neadecvate pe baza materială turistică, realizarea de construcţii
inestetice, neadaptate specificului etnografic sau natural al zonei turistice, ocuparea intensivă
a unui spaţiu cu construcţii turistice sau particulare, nerespectarea Planului de Urbanism
General, etc. Astfel de situaţii s-au creat, de pildă, în unele staţiuni balneare, prin realizarea
unei baze materiale şi tehnice disproporţionate ca volum şi structură cu capacitatea de primire
a teritoriului şi a rezervelor hidrominerale. Rezultatul obţinut a fost o "supraîncărcare'" a
teritoriului cu dotări turistice sau particulare mergându-se până la o urbanizare a staţiunii, cu
toate consecinţele negative de aici.Cu titlu de exemple pot fi date Băile Felix şi parţial,
Sovata53.
Construirea unor reţele încărcate de poteci şi drumuri sau mijloace mecanice de
urcat în zona montană, prin densitatea mare a lucrărilor ce le necesită54 poate afecta peisajul,
anulând farmecul acestuia. Este adevărat, că de multe ori, o serie dintre lucrările inginereşti,
cum ar fi viaductele sau podurile, contribuie, la rândul lor, la înfrumuseţarea peisajului.
Amenajările pentru vizitarea peşterilor, obiective turistice de mare atracţie,
executate fără a respecta tehnica specifică unor astfel de lucrări, duce la degradarea totală sau
parţială a acestora. Este cazul peşterilor Muierii din Munţii Parâng, Ialomiţei din
Munţii
Bucegi, şi Peştera lui Ionel din Munţii Bihor, la care amenajările efectuate din
iniţiativă locală nu se ridică la un nivel adecvat, ele conducând la degradarea acestora şi la
diminuarea valorii lor ştiinţifice şi turistice55.

51. Cum ar fi scări, parapete, indicatoare, etc.


52. Situaţie total antagonică faţă de alte state care au bine puse la punct treseele turistice şi
infrastructura, chiar şi cea montană. Putem aici exemplifica cazul Austriei sau al Elveţiei
53. Glăvan Vasile – Geografia Turismului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005, pg.
192
54. Amintim aici, desavârşirile, zidurile de protecţie, parapetele, balustradele, podurile, viaductele,
pilonii, etc.
55. Glăvan Vasile – op. cit., pg. 167 - 168

46
Foto 3.5. : Peştera Dâmbovicioarei

3.3. Corelaţia dintre impactul schimbărilor din mediu asupra


turismului. Abordări şi noţiuni actuale ale dezvoltării durabile

Mediul, aşa cum am mai arătat, reprezintă totalitatea factorilor fizici, chimici,
meteorologici, biologici, dintr-un loc dat, cu care un organism vine în contact. Aceşti factori
sunt de fapt: temperatura, umiditatea, solul, apa, magnetismul terestru, peisajul, alte
organisme etc. Noţiunea de mediu este sinonimă cu mediu înconjurător, ambiant, ecologic, de
viaţă
Clasificarea mediilor are în vedere mai multe criterii, date fiind varietăţile
foarte mari56:
a) După componentele biologice se disting: mediul biotic, conţinând vieţuitoarele
şi mediul abiotic, cu componente lipsite de viaţă, sau azoic, aşa cum sunt: craterele
vulcanice, apele poluate puternice
b) După natura fizică: mediu terestru, aerian şi cel acvatic
c) După natura chimică; medii dulcicole (lacuri, bălti), salmastre (ape cu salinitate
medie), sărate (mări, oceane) şi foarte sărate, ca în cazul Mării Moarte
d) După Ph, mediile pot fi: medii acide (natural, sau după poluare), alcaline şi
neutre
e) După influenţa populaţiei umane: mediu urban, rural, formaţiuni de
contact (afectate de activitatea umană) şi natura neafectată de om.

56. Angelescu Anca, Alpopi Cristina – Mediul înconjurător: poluare şi protecţie, Editura Economică,
Bucureşti, 2000

47
f) După J. Sonnenfeld: mediu geografic, operaţional perceptual şi
comportamental
Mediul geografic se diferenţiază după caracteristicile unor spaţii geografice în:
• mediu polar, cu deşert de gheaţă şi climă rece, nefavorabil vieţii şi omului,
cu temperaturi negative, vânturi puternice şi numai două anotimpuri
• mediu tundral, în lungul coastelor arctice, caracterizat prin două anotimpuri,
având temperatura cea mai ridicată de aproximativ 10°C, iar solurile puţin fertile
• mediu arboral (de pădure), exemplificat prin mai multe tipuri.păduri de taiga,
temperate, musonice şi tropicale;acest mediu are mare productivitate şi diversitate
biologică;cuprinde imense resurse minerale şi joacă un rol important în purificarea
atmosferei, fixarea solului, regimul ploilor, climă
• mediul esemial, cuprinde stepele, preriile, semideşerturile şi deserturile
Mediul natural este întins pe suprafeţe tot mai reduse. Astăzi, nu mai există zone
neafectate de om, deoarece există posibilităţi de transport pentru substanţele poluante la
distanţe foarte mari, prin curenţi de aer sau de apă, păsări, animale, aeronave, rachete.
Aceste zone sunt considerate atât tezaure biologice pentru generaţia actuală şi pentru
cele viitoare, dar şi supape de siguranţă pentru funcţionarea sistemului global al mediului. De
aceea, oamenii le protejează, încadrându-le ca parcuri naţionale, rezervaţii naturale, rezervaţii
ale biosferei.
Mediul rural are încărcare cu populaţia umană, evident mai mică decât mediul
urban (în medie 8 locuitori/ha). Economia are caracter dominant agrozootehnic, cu dependenţă
mare faţă de factorii naturali. Resursele agricole se degradează în timp, dacă nu se
respectă potenţialul natural şi capacitatea lui de suport. Productivitatea muncii este
mai redusă şi este influenţată anual de fluctuaţiile factorilor naturali. Ritmul de viaţă
umană este mai lent, expunerea la poluanţi mai redusă. Totuşi, aici se realizează hrana
şi pentru populaţia urbană şi produse ce se prelucrează industrial.
Mediul urban s-a diferenţiat net de cel rural încă din cele mai vechi timpuri.
Primele oraşe îndeplineau doar funcţii de locuit şi apărare şi erau organizate pe spaţii
restrânse, pentru a nu afecta terenul agricol. In timpul Renaşterii încep să se
construiască palate şi vile în afara zidurilor oraşelor.
După revoluţia industrială apar oraşe fără limite precise, cu zone industriale
dezvoltate la periferie şi populaţia tot mai numeroasă. Oraşele se adaptează pentru
a face faţă problemelor de aprovizionare a populaţiei şi a industriei, de evacuare a
reziduurilor menajere şi industriale, de transport. încep să apară probleme tot mai grave
de poluare.

48
Astăzi, orice oraş îndeplineşte 6 funcţii:
• de locuit,
• economică,
• cultural-administrativă şi de servire,
• de comunicare ecologică,
• de recreere estetică
• strategică.
Pentru asigurarea acestor funcţii, trebuie asigurate numeroase fluxuri de materiale şi
energie în ambele sensuri. Deşeurile solide, lichide şi gazoase rezultate din
activităţile menajere, de trafic şi de producţie trebuie îndepărtate în alte medii.
Omenirea îşi pune de mulţi zeci de ani probleme pentru reducerea poluării
industriale, noi mijloace de transport nepoluante şi cu consum redus energetic,
probleme de construcţie a locuinţelor, pentru economisirea energiei, probleme de
salubritate, reciclarea unor materiale, a deşeurilor menajere şi industriale. Acţiunile
recente pe plan internaţional au drept scop asigurarea unei dezvoltări durabile pe
TERRA, fără a împiedica progresul omenirii
Mediile rural şi urban formează antroposfera, deci mediul (spaţiul) locuit
direct de om. Un rol deosebit în asigurarea unei dezvoltări durabile pe planeta
noastră, 1-a avut şi apariţia şi dezvoltarea ecologiei ca ştiinţă.
Termenul de ecologie a fost introdus pentru prima dată de biologul german Ernst
Haeckel în anul 1866, utilizând cuvintele greceşti "oikos"= casă, locuinţă şi "logos"- ştiinţă,
vorbire. Deci, ecologia poate fi considerată ca o ştiinţă a habitatului (a spaţiului de locuit).
Astăzi, ecologia este definită ca „ştiinţă ce studiază condiţiile de existenţă ale
fiinţelor vii şi interacţiunile existente între fiinţele vii de o parte şi între fiinţele vii şi
mediu, pe de altă parte"57
Ecologia este socotită o ştiinţă a supravieţuirii umane pe Pământ, datele ei fiind
aplicate direct în practica agricolă, silvică, în tehnologiile industriale, în îmbunătăţirea
condiţiilor de locuit şi de desfăşurare a activităţii, chiar a vieţii, în modificarea climei.
Principalele probleme ale ecologiei sunt58:
• studiul circulaţiei materiei şi energiei în biosferei
• principiile productivităţii biologice

57. Angelescu Anca, Alpopi Cristina – op. cit., pg. 14


58. Perniu Dana – Educaţie pentru mediu în contextul dezvoltării durabile, Editura economică,
Bucureşti, 2000, pg. 37

49
• dinamica populaţiilor de animale
• principiile conservării şi reproducerii resurselor naturale
În România, savantul Grigore Antipa a studiat sub aspect ecologic Marea Neagră,
litoralul, delta, lunca inundabilă a Dunării, a organizat muzeul de ştiinţe ale naturii din
Bucureşti, care astăzi îi poartă numele, pe principii ecologice.
Ecologia utilizează o serie de noţiuni specifice acestui domeniu ştiinţific. Astfel prin
populaţie se înţelege un sistem de indivizi din aceeaşi specie, dintr-un biotop. Biotopul
reprezintă partea abiotică a ecosistemelor, caracterizată prin omogenitate., structurală,
topologică, climaterică şi biochimică, aparţinând de o anumită administrativă.
Biocenoza se referă la un sistem de populaţii ataşat de un biotop. De
exemplu:populaţia de animale şi de plante dintr-o pădure, dintr-un lac.
Biosfera cuprinde ecosistemele planetei. Ea este dată de entitatea vastă a Terrei,
împreună cu învelişul de apă, aer şi cu vieţuitoarele.
Ecosistemul este un sistem complex, alcătuit din biocenoză şi biotop. De
exemplu:pădurea, livada reprezintă unitatea de bază, elementară a ecosferei şi prezintă o
stabilitate termodinamică relativă.
În privinţa locului ocupat de vieţuitoare se apelează la următoarele noţiuni: habitat
-suprafaţa de teren ocupată de un individ sau de o populaţie, pe care aceasta îşi desfăşoară
activitatea.
Arealul este teritoriul ocupat de o specie sau o populaţie. Poate fi restrâns (de
exemplu o peşteră) sau foarte larg, cu aspecte continue sau discontinue.

Foto 3.6.: Peştera Ponor din M-ţii Apuseni

Peisajul este mediul natural global definit faţă de om. Reprezintă obiectele naturale,
cele create de om (cabane, păduri), fenomenele atmosferice climatice de pe un teritoriu,

50
percepute de simţuri.
Complexul format din biotip şi biocenozele aferente formează un biom.
Diversitatea ecologică este dată de numărul speciilor, cât şi de configuraţia
interacţiunilor din ecosistem.
În România, în păduri trăiesc peste 10.000 de specii de animale, din care majoritatea
sunt insecte. Cresc aproximativ 3.100 de specii de plante (din care 60 de specii de arbori) şi
504 subspecii şi varietăţi de plante. Aproximativ 500 de specii de plante sunt protejate de
lege, din cauza rarităţii lor sau a interesului terapeutic. S-au identificat 150 de tipuri de
ecosisteme numai în pădurile româneşti.
În ultimele trei secole, pe glob, au dispărut 311 de specii de vertebrate, din care 82
prin vânătoare. Sunt pe cale de dispariţie încă 1000 de specii: bizonul, antilopa americană,
rinocerul alb, ursul grizzly, capra neagră. Supraexploatarea faunei este provocată nu numai
de vânătoare, ci şi de industrie, transport şi urbanizare.
În România au dispărut: bourul, zimbrul, antilopa de stepă, capra de munte,
marmota alpină. Sunt pe cale de dispariţie: dropia, cocoşul de mesteacăn, vulturul pleşuv.

Foto 3.7.: Capra neagră

Peştii din mări şi oceane au suferit din cauza poluării. Efectele poluării acestor ape se
remarcă în:scăderea taliei, a numărului de specii. Câteva exemple sunt edificatoare: a scăzut
producpa piscicolă de sardele, hering, scrumbie albastră, s-au redus broaştele ţestoase,
delfinii, stridiile, langustele etc.
Pentru protejarea unor specii pe cale de dispariţie sau cu o valoare istorică şi
biologică, unele specii sunt astăzi ocrotite prin legi. S-au înfiinţat rezervaţii în apropierea
ţărmurilor, dar şi în zone continentale.
Introducerea de noi specii în ecosisteme a dus la modificări atât în favoarea omului,

51
dar şi în defavoarea lui. De exemplu înmulţirea unor plante, peşti sau animale nedorite.
Autorităţile trebuie să înţeleagă tendinţele internaţionale majore pentru a realiza
planificarea dezvoltării turismului local, şi pentru a veni în întâmpinarea aşteptărilor prezente
şi viitoare ale turiştilor şi a realiza durabilitatea sectorului turistic. Având în vedere tendinţa
internaţională, autorităţile locale vor determina propriile tendinţe, ca bază pentru planificarea
turismului intern. în multe zone, tendinţele turismului internaţional şi intern vor fi similare.
Tendinţele semnificative în turism, din punct de vedere calitativ, sunt următoarele:
 mulţi turişti doresc să participe la distracţii, sport şi aventură şi să asimileze cunoştinţe
despre istoria, cultura şi natura zonelor pe care le vizitează;turiştii sunt mult mai activi
din punct de vedere fizic şi psihic decât în deceniile anterioare
 mulţi turişti doresc să-şi satisfacă anumite interese şi hobby-uri;există în turism multe
tipuri de interese turistice speciale, având la bază natura şi viaţa sălbatică, aşezările
istorice, modelele culturale, activităţile economice şi interesele profesionale
 turismul, pentru cei ce vizitează zone ancestrale, devine în multe zone tot mai
important;ecoturismul, turismul cultural şi de aventură au evoluat rapid ca forme de
dezvoltare turistică;turismul religios realizat de persoanele ce vizitează aşezări sacre,
legate de credinţa lor religioasă, va rămâne o categorie turistică semnificativă
 mulţi turişti caută destinaţii şi produse turistice noi;această opţiune creează
oportunităţi de dezvoltare a unor zone turistice noi şi de îmbunătăţire şi extindere a
destinaţiilor existente
 turiştii sunt interesaţi de menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii lor, şi de aceea staţiunile
balneare au luat amploare; hotelurile şi staţiunile includ facilităţi pentru efectuarea de
exerciţii fizice, a fost stimulat interesul pentru tratamente medicale tradiţionale
 turiştii preferă vacanţe mai scurte, dar mai frecvente pe parcursul unui an; apare astfel
posibilitatea dezvoltării mai multor destinaţii turistice,care să ofere turiştilor facilităţi
şi activităţi pe tot parcursul anului
 mulţi pensionari de vârstă înaintată, dar activi, mai ales cei cu venituri mari,
călătoresc;tinerii şi adulţii călătoresc încă în număr mare;persoanele cu handicap
călătoresc ca turişti;pentru toţi aceştia pot fi proiectate facilităţi şi servicii speciale,
indiferent de sezon
 turiştii devin din ce în ce mai experimentaţi şi mai sofisticaţi în deprinderile lor de
călătorie şi aşteaptă atracţii, facilităţi şi servicii de bună calitate
 turismul de afaceri continuă să se extindă şi poate aduce beneficii multor zone;multe
persoane care călătoresc în scop de afaceri pot fi consideraţi turişti pe timpul
staţionării lor în zonă

52
 turiştii sunt sensibili la problemele de mediu şi la cele sociale şi caută destinaţii
turistice bine proiectate, nepoluate, evitând destinaţiile proiectate incorect şi cu
probleme de mediu sau sociale
 staţiunile mai vechi sunt îmbunătăţite şi renovate, pentru a corespunde aşteptărilor
actuale ale turiştilor
 sectorul turistic foloseşte din ce în ce mai mult tehnologia modernă
Internetul a devenit un important instrument de informare şi marketing59
De asemenea, o tendinţă importantă se referă la dezvoltarea turistică prin promovarea
conservării mediului, a aşezărilor istorice şi a tradiţiilor culturale. Ecoturismul şi turismul
cultural se dezvoltă în multe zone ca mijloace de justificare şi realizare a obiectivelor
conservării. Aceasta este o abordare în special pentru zonele cu resurse limitate, unde se pot
implementa programe de conservare.
O altă tendinţă importantă pe plan mondial se referă la faptul că facilităţile şi
serviciile comerciale turistice sunt realizate de către sectorul privat. însă guvernul şi celelalte
instituţii de la toate nivelurile sunt, în continuare, responsabile de managementul general al
turismului, în sezonul realizării obiectivelor naţionale, regionale, comunitar-ambientale şi
socioeconomice.
In cadrul Conferenţei Naţiunilor Unite asupra Mediului şi Dezvoltării, cunoscut şi
sub denumirea de "Summit-ul Pământului", ce a avut loc la Rio de Janeiro în 1992,
abordarea dezvoltării durabile a fost exprimată printr-un document, adoptat de conferinţă,
Agenda 21. De la acea dată, multe guverne naţionale au considerat acest document drept
politică fundamentală de dezvoltare. Organizaţia Mondială a Turismului a adoptat principiul
dezvoltării durabile a turismului şi aplică principiile dezvoltării durabile în toate studiile
privind planificarea şi dezvoltarea. Acestea sunt:
 Resursele naturale, istorice, culturale, şi alte resurse trebuie conservate pentru
consumul continuu pe viitor, aducând în acelaşi timp beneficii societăţii actuale.
Dezvoltarea durabilă este importantă pentru turism, deoarece acest sector depinde mai
ales de atracţii turistice şi de activităţi care sunt legate de mediul natural şi de zestrea
culturală şi istorică a locurilor. Dacă aceste resurse sunt degradate sau distruse,
sectorul turistic nu poate prospera. De fapt, conservarea acestor resurse poate fi adesea
asigurată prin dezvoltarea turismului. Menţinerea aspectelor atractive ale tradiţiilor
culturale şi a identităţii etnice este un element important pentru conservarea tradiţiilor
locale din zonă.

59. Gabriela Stănciulescu, op. cit, pg. 18

53
Conservarea resurselor turistice permite locuitorilor unei zone să aspectele legate
de moştenirea lor şi în acelaşi timp poate susţine dezvoltarea zonei.
 Dezvoltarea turismului trebuie planificată şi organizată astfel încât să nu
genereze probleme serioase mediului natural şi sociocultural din zonă.
Planificarea protecţiei mediului şi analiza capacităţii de absorbţie sunt tehnici
importante în prevenirea problemelor de mediu şi socioculturale ce rezultă din
derularea activităţii turistice. Respectarea tehnologiilor ecologice poate contribui în
mare măsură la reducerea efectelor negative ale dezvoltării turismului.
 Calitatea generală a mediului în zonele turistice trebuie menţinută, iar acolo
unde este necesar, îmbunătăţită. Majoritatea turiştilor vor să viziteze zone atractive,
funcţionale, curate şi nepoluate. Turismul poate asigura motivaţia şi mijloacele pentru
menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii mediului. Un nivel ridicat al calităţii mediului este
foarte important şi pentru localnici. Turismul poate conştientiza populaţia locală de
calitatea mediului lor şi o poate determina să-1 menţină şi să-1 îmbunătăţească.
 Satisfacţia turiştilor trebuie îmbunătăţită la nivel înalt. Dacă turiştii nu sunt
satisfăcuţi de zona turistică, zona nu poate rămâne pentru viitor o destinaţie viabilă
Staţiunile mai vechi, de exemplu, necesită revitalizări periodice, pentru a îndeplini
condiţiile moderne de durabilitate şi acces de marketing
 Beneficiile turismului trebuie extinse la nivelul întregii societăţi. Dezvoltarea
turismului trebuie planificată şi organizată în aşa fel încât beneficiile sale
socioeconomice să fie diseminate la nivelul întregii comunităţi în cadrul destinaţiei
turistice. Proiectele de turism bazate pe sprijinul comunitar o soluţie importantă.
Este esenţial ca turismul să fie acceptat la nivel politic, astfel încât caracterul său
durabil să nu fie compromis. Dacă nu există un suport politic şi un angajament pentru
sprijinirea turismului durabil, planurile turistice bazate pe principiile durabilităţii nu vor fi
implementate.
Deci, Agenda 21 este un program complex de acţiune, adoptat de 182 de guverne la
„Summit-ul Pământului” din 1992, vizând probleme majore ale mediului şi dezvoltării la
nivel global. În cadrul Agendei 21, Organizaţia Mondială a Turismului, Consiliul Mondial al
Voiajului şi Turismului şi Consiliul Pământului au redactat un program denumit „Agenda
21 „pentru industria voiajului şi turismului: către o dezvoltare durabilă”.

54
Foto 3.8. Imagine din Elveţia
Acest program stabileşte rolul pe care turismul îl poate juca în realizarea
obiectivelor Agendei 21 astfel60:
 Pentru structurile guvernamentale, agenţiile naţionale de turism şi reprezentanţii
organizaţiilor de comerţ, principalul obiectiv este stabilirea sistemelor şi procedurilor
de încorporare a principiilor dezvoltării durabile în procesele de luare a deciziilor şi
identificarea acţiunilor necesare pentru a pune în practică conceptul de turism durabil.
 Pentru companii, principalul obiectiv este stabilirea sistemelor şi procedurilor de
încorporare a principiilor de dezvoltare durabilă în funcţia de management şi
identificarea acţiunile necesare pentru a pune în practică conceptul de turism durabil.
Agenda 21 pentru turism stabileşte priorităţile şi acţiunile. Autorităţilor locale le
revine cea mai parte a responsabilităţilor pentru planificarea dezvoltării atracţiilor turistice,
dezvoltarea infrastructurii şi facilităţilor din zona lor
O prioritate înscrisă în Agenda 21 se referă la participarea tuturor
componentelor societăţii. Accentul se pune pe participarea în mod egal a persoanelor tinere, a
celor în vârstă, a femeilor.
Turismul poate aduce, dacă e corect planificat, dezvoltat şi condus, crearea de noi
locuri de muncă şi implicit creşterea veniturilor. Turismul are evident un impact pozitiv
asupra dezvoltării economic, a zonelor, ţărilor şi regiunilor de atractivitate turistică.
Având în vedere cele expuse până în acest moment, putem concluziona că,
dezvoltarea turismului are asupra mediului natural, sociocultural şi urban atât efecte negative
cât şi un impact pozitiv. Cu aceleaşi efecte se înscrie şi impactul mediului asupra turismului.

60. Gabriela Stanciulescu, op. cit., pag 20

55
CAPITOLUL 4
ASPECTE DE PROTEJAREA MEDIULUI ÎN
PARCUL NAŢIONAL PIATRA CRAIULUI
ŞI POTENŢIALUL TURISTIC ANTROPIC

Parcul Naţional Piatra Craiului este o arie protejată înfiinţată în 1990, cu statut de parc
naţional, pentru conservarea biodiversităţii şi a peisajului, a speciilor valoroase, pentru
promovarea şi încurajarea turismului, şi pentru conştientizarea şi educarea publicului în
spiritul protejării naturii şi a valorilor sale.
Zona include o largă paletă de valori naturale, culturale şi istorice. Din acest motiv,
obiectivele şi acţiunile administraţiei parcului sunt foarte diverse.
In conformitate cu principiile moderne ale conservării naturii, planul de management
trebuie să integreze interesele de conservare a biodiversităţii cu cele de dezvoltare socio-
economică ale comunităţilor locale din raza de acţiune a Parcului, ţinând cont totodată de
trăsăturile tradiţionale, culturale şi spirituale specifice zonei.
Este probabil ca presiunea turistică existentă să crească în viitor şi datorită acţiunilor
de promovare ale administraţiei parcului, periclitând aspectul natural, sălbatic, nealterat de
prezenţa umană.
Lipsa unei coordonări a tuturor activităţilor care se desfăşoară pe cuprinsul Pietrei
Craiului, a eforturilor şi acţiunilor de conservare poate duce la acţiuni dispersate, cu eficienţă
redusă şi la pierderi semnificative din punct de vedere al biodiversităţii şi ale altor valori ale
Pietrei Crauiului.
Scopul şi încadrarea generală
Conform prevederilor OUG nr. 236/2000 (art.5, alin.2) privind regimul ariilor
protejate naturale, Parcul Naţional Piatra Craiului face parte din categoria parcurilor
naţionale, ce au drept scop protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative pentru
spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect
fizicogeografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologie
sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi
turistice.
În perimetrul parcurilor naţionale sunt admise doar activităţile tradiţionale practicate
numai de membrii comunităţile din zona parcului naţional şi de persoanele care deţin terenuri
în interiorul parcului, activităţi tradiţionale ce vor fi reglementate prin planul de management.

56
Managementul Pietrei Craiului urmăreşte şi menţinerea interacţiunii armonioase a omului cu
natura prin protejarea diversităţii habitatelor şi peisajului, promovând păstrarea folosinţelor
tradiţionale ale terenurilor, încurajarea şi consolidarea activităţilor, practicilor şi culturii
tradiţionale ale populaţiei locale.
De asemenea, se oferă publicului posibilităţi de recreere şi turism şi se încurajează
activităţile ştiinţifice şi educaţionale. Arii protejate incluse în Parcul Naţional Piatra Craiului.
În interiorul parcului este prevăzută o zonă de conservare specială, în suprafaţă de
4879ha (Braşov 2624ha, Argeş 2255ha), din care rezervaţie ştiinţifică 683ha (BV 443ha, AG
240ha). Zona de conservare specială mai include şi alte 4 zone carstice, şi anume Cheile
Zărneştilor (Prăpăstiile Zărneştilor) în judeţul Braşov şi Cheile Dâmbovicioarei, Cheile
Brusturetului şi Cheile Dâmboviţei, situate în judeţul Argeş, precum şi o arie de protecţie cu
caracter de monument al naturii totalizând 1.5 ha (Peştera Liliecilor). În interiorul zonei de
conservare specială se află şi zona în care păşunatul este interzis, cu o suprafaţă 1189 ha.
Restul suprafeţei 9894ha (Braşov 5182ha, Argeş 4712ha) constituie zonă de parc naţional.
Principalele puncte de acces în Parc, sunt oraşul Zămeşti în partea de N (pe Valea Bârsei şi
prin Valea Prăpăstiilor) şi comuna Rucăr în partea de S (pe Valea Dâmboviţei şi
Dâmbovicioarei). Detalierea căilor de acces atât auto cât şi cale ferată este detaliată în tabelul
de mai jos:
Tabel 4.1.
Puncte de intrare Drumuri de acces Localităţi intersectate
Gura Râului Drum Judeţean Zărneşti
Plaiul Foii Drum Judeţean Drum Forestier Zămeşti
Inima Reginei Drum Naţional DN 73 Bran
Sbârcioara Drum Naţional DN 73 Moeciu
Şirnea Drum Naţional DN 73 Drum Fundata
Judeţean
Cheile Ghimbavului Drum Naţional DN 73 Podu Dâmboviţei
Cheile Dâmbovicioarei Drum Naţional DN 73 Drum Podu Dâmboviţei
Judeţean
Cheile Mici ale Dâmboviţei Drum Naţional DN 73 Drum Podu Dâmboviţei
Comunal
Cale ferată Podu Dâmboviţei

Gura Râului Braşov-Zărneşti Zărneşti


Sursa : Administraţia Parcului Naţional Piatra Craiului - Zărneşti.

57
În Parcul Naţional Piatra Craiului există următoarele drumuri forestiere:
Tabel. 4.2.
Denumire drum în interiorul PNPC (km) Administrator
Vlăduşca 3.6
Brusturet 2.5
Valea Prăpăstiilor 3.6 D.S. BRAŞOV
Valea Tămaşului 1.9
Bârsa Mare 5.8
Valea Dragoslovenilor 3.2
Valea lui Ivan 2.8
D.S. PITEŞTI
Valea Seacă a Pietrelor 8.4
Coşere 3.2
Valea cu Apă 2.9
Sursa : Administraţia Parcului Naţional Piatra Craiului - Zărneşti.
Dreptul de folosinţă şi administrare a terenurilor
Drepturi de proprietate
Tabel 4.3.
Categoria de folosinţă Proprietar Suprafaţa (ha) % din total sup.
Pădure Statul 7467.5 51
Pădure Primarii 806.2 5
Pădure Biserici 106.1 1
Pădure Comunităţi 368.9 2
Pădure Particulari 1274 9
Fâneaţă Particulari 1557.3 11
Păşune Comunităţi 590.2 4
Construcţii Particulari şi comune 339.2 3
Stâncărie Statul 373 3
Stâncărie Comunităţi 622.9 4
Curs de apă Statul L=281km
Arabil Particulari şi Comunităţi 1549.1 7
Total 14.773 100
Sursa : Administraţia Parcului Naţional Piatra Craiului - Zărneşti.

58
Drepturi de administrare
Tabel. 4.4.
Drept de Administrare % Din total
Zona Administrată Suprafaţa
Administrator suprafaţă

Pădure RNP-ROMSILVA 7467,5 50,5


Pădure OS Bucegi Piatra Craiului 818,2 5,5
Pădure OS Păpuşa Rucăr 463 3,1
Pădure Persoane fizice 1274 8.6
Fâneaţă Persoane fizice 1557,3 10,5
Păşune şi
Comuna Moeciu 261,1 1,8
păşune.împădurită
Păşune şi
Comuna Dâmbovicioara 110,3 0,7
păşune.împădurită
Păşune şi
Comuna Rucăr 50,1 0,3
păşune.împădurită
Păşune şi
Persoane fizice 98,4 0,7
păşune.împădurită
Păşune şi
Oraşul Zărneşti 272 1,8
păşune.împădurită
Stâncărie Zărneşti 748 5,1
Stâncărie Moeciu 202,3 1,3
Curs de apă Statul L=281km -
Arabil Particulari şi comunităţi 1549,1 10,1
Parcul Naţional Administraţia Parcului
1999 14,773 100%
Piatra Craiului Naţional Piatra Craiului
Sursa : Administraţia Parcului Naţional Piatra Craiului - Zărneşti.

Administrarea Fondului Forestier se face în baza amenajamentelor silvice.


Administraţia Parcului Naţional Piatra Craiului a fost desemnat sa administreze Parcul
Naţional Piatra Craiului de către Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului prin ord.
nr. 287/2.04.1999.
Resurse de Management şi Infrastructură
Sediul provizoriu al administraţiei parcului se află la sediul OS Zărneşti, str. Râului 27,
2223 Zărneşti, jud. Braşov. In cadrul administraţiei lucrează persoane, având următoarele
atribuţii:

59
- şef parc, responsabil conştientizare publică şi investiţiixontabil şef, responsabil
pază, educaţie şi eco- turism, biolog, specialist tehnologie informaţional, responsabil relaţii cu
comunităţile, ranger.
Administraţia Parcului Naţional Piatra Craiului a demarat la sfârşitul anului 2004
lucările de construcţie ale Centrului de Vizitare Zărneşti unde vor funcţiona şi birourile
administraţiei şi are în vedere construirea a 2 puncte de informare conform prevederilor
Contractului de Administrare semnat între MMGA şi RNP-ROMSDLVA. Administraţia mai
deţine 6 refugii montane (Vf. Ascuţit, cabana Ascunsă, Şaua Grindului, Şaua Funduri, Şpirlea,
Diana), toate realizate din module de fibră de sticlă.
Administraţia este dotată cu 3 autovehicule de teren, precum şi cu echipament de birou
şi tehnologie informaţională, inclusiv echipamente GIS. Administraţia deţine echipament de
teren pentru voluntari şi colaboratori incluzând corturi, binocluri, saci de dormit etc. cât şi
echipamente utilizate în analiza florei, faunei precum plase ornitologice, instrumente de
măsurat, determinatoare etc. în dotarea personalului administraţiei există telefoane mobile
şi staţii radio.
Limitele exterioare ale Parcului Naţional Piatra Craiului
Limita nordică. În partea nord - estică a Parcului limita porneşte de la baza Culmii
Măgura şi urmăreşte limita fondului forestier de pe faţa nordică a acesteia până în valea
Prăpăstiilor OS Zărneşti, trecând prin valea Tohăniţa, în continuare limita se îndreaptă prin
păşune spre NNE până la locul numit Hora cu Brazi , ocoleşte pe la E şi N acest loc, după
care se îndreaptă spre NV, aproximativ în linie dreaptă, pe limita dintre fâneţe şi terenul
arabil, trecând prin locul numit Topliţă, până la intersecţia dintre valea Crăpăturii şi drumul
forestier Zărneşti -Plaiu Foii. în continuare urmează drumul forestier până la podul peste
Bârsa Mare din apropierea confluenţei acesteia cu Bârsa Fierului. Apoi urmăreşte malul stâng
al Bârsei Mari, spre vest, până la podul peste Bârsa lui Bucur, de unde continuă pe drumul
forestier până la podeţul peste Valea Coţofenei. Urmează valea în amonte până la limita
fondului forestier pe care se continuă până pe Muchia Coţofenei.
Limita vestică. Din Muchia Coţofenei, limita se îndreaptă spre sud, pe marginea
fondului forestier, aproximativ 300 m pentru a ocoli perimetrul construit, de pe malul drept al
Bârsei Tămaşului, coboară în Bârsa Tămaşului, la bazinetul de captare pentru microcentrala
electrică, apoi urmează amonte malul stâng al Bârsei Tămaşului, până la confluenţa cu Valea
lui Sbâmeci. De aici limita parcului urmăreşte liziera păşunii împădurite de pe versantul stâng
al văii pentru a include poiana din lungul Bârsei Tămaşului, până la confluenţa dintre Bârsa
Tămaşului şi valea Borşa (v. Boşii). De aici urcă pe interfluviul secundar dintre cele două văi
până ajunge în Culmea Tămaşului. Apoi urmează spre sud-est pe Culmea Tămaşului

60
(interfluviul dintre bazinul hidrografic al râului Bârsa şi bazinul hidrografic al râului
Dâmboviţa trecând prin Curmătura Oţeţelea (1484 m), până sub vârful Tămăşel. De aici
limita urmăreşte culmea Tămăşel, prin Vf. Muntele Tămăşel (1347,0 m) şi coboară spre sud,
până la confluenţa Dâmboviţa/Dragosloveni. În continuare urmează spre sud malul drept al
Dâmboviţei, până la confluenţa cu valea Mira, de unde ocoleşte pe la est localitatea Sătic şi
revine pe râu . Limita urmăreşte aval malul drept al Dâmboviţei până în apropiere de intrarea
în Cheile Dâmboviţei şi urmează culmea secundară din dreapta Dâmboviţei, urcând prin
Gruiul Raţei (1083,4 m), apoi se îndreaptă spre sud-est pe culmea Piscul cu Colţi, până la
ieşirea Dâmboviţei din chei. De aici limita urmează din nou malul drept al Dâmboviţei
trecând prin satul Podu Dâmboviţei, până în apropierea intrării în chei, la linia de înaltă
tensiune. în continuare se îndreaptă spre vest, urcând pe versant în lungul liniei de înaltă
tensiune până la limita fondului forestier , pe care o urmează prin Vf. Crucii (987,7 m), până
la ieşirea Dâmboviţei din chei.
Limita sudică. De la ieşirea râului Dâmboviţa din chei, urmăreşte limita fondului
forestier spre sud prin locul numit La Cuculeţ şi prin locul numit La Brădet, după care urcă
prin pădure pe linia de cea mai mare pantă până în culmea Prislop pe care o urmează până în
Vf. Piatra Berbecilor (1412,5 m). Din acest vârf limita coboară pe culme până în amonte de
Cheile Pitei, urmăreşte în amonte pârâul Pita, până la un afluent de dreapta pe care urcă în
culmea Menghia la cota 1132,0 m. Din acest punct limita coboară în pârâul Plaiul, pe care îl
urmează în aval până la confluenţa cu Valea Ghimbav şi apoi urcă pe aceasta până la
confluenţa cu pârâul Bechet.
Limita estică. De la confluenţa Valea Ghimbav/Bechet limita urcă spre nord-vest pe
linia de cea mai mare pantă în Culmea Ghimbavului, pe care o urmează spre est prin
Muntele Ghimbav (1335,5 m), Vf. Colţii Ghimbav (1406,6 m), până la limita fondului
forestier. De aici se continuă pe limita fondului forestier până în râul Dâmboviţa . Apoi se
îndreaptă spre nord urmând malul stâng al Dâmboviţei până la confluenţa cu Dâmbovicioara,
de unde urcă în amonte pe aceasta până la intrarea în Cheile Dâmbovicioarei, urcă limita
superioară a versantului stâng al cheilor, urmărind limita dintre fâneţe şi fondul forestier,
traversează pădurea şi urmăreşte limita fondului forestier până în râul Dâmbovicioara aval de
satul Dâmbovicioara. în continuare limita traversează râul Dambovicioara pe malul drept,
urmează limita fondului forestier pe marginea satului Dâmbovicioara, revine pe malul stâng
amonte de sat, continuă pe limita fondului forestier ce include stâncăriile împădurite**

** GUTT W. F, 2000: Piatra Craiului. Repere in cunoastrere unui masiv carstic, EcoCarst, 3: 24 – 25,
Soc Romana de Speologie si Carsteologie, Bucuresti

61
şi Peştera Dâmbovicioarei, traversează apoi Dâmbovicioara aval de construcţiile din Valea
Rea pe care le ocoleşte, revenind pe stânga văii la ieşirea Dâmbovicioarei din Cheile
Brusturetului pe care le include în parc. Amonte de Cheile Brusturetului limita urcă pe
versantul stâng la limita superioară a fondului forestier în Colţul Păltinişului (1232,0 m. In
continuare limita ajunge în culmea Piesei pe limita pădurii, urmărind culmea până în cota
1488,0 m, trecând prin Vf. Gâlma Piesei (1471,8 m). Limita parcului urmăreşte marginea
fondului forestier ajunge în Vârful lui Stavrăţ (1216,6 m), urmează apoi interfluviul Valea lui
Nen/Valea Seacă până la confluenţa celor două, coboară pe Valea lui Nen până la primul
afluent pe dreapta pe care îl urmează până la obârşia acestuia, la intersecţia de drumuri din
satul Peştera. De aici coboară pe pârâul Rudăriţa până la confluenţa cu valea Sbârcioara,
urmează aval valea Sbârcioarei şi mai jos valea Turcu, situată la extremitatea estică a Colţilor
Măgurii, în apropierea localităţii Bran.
Zona Piatra Craiului. Această zonă înconjoară integral zona Peretele Vestic, şi include
zonele forestiere strict protejate prin amenajamentele silvice de pe versanţii estic şi vestic ai
Pietrei Craiului, golurile alpine de pe versantul estic, precum şi zona forestieră strict protejată
din Piatra Craiului Mică şi din rezervaţia naturală Prăpăstiile Zărneştilor. Limita acestei zone
este descrisă de următoarele elemente:
- spre interior - limitele rezervaţiei Peretele Vestic
- spre exterior, în partea de nord, limita porneşte din zona Râului Zărneştilor.
Se îndreaptă spre vest, pe limita inferioară a pădurii, de unde urcă din nou spre sud. Schimbă
direcţia spre vest, urmând limitele forestiere, traversează traseul turistic care urcă pe Valea
Crăpăturii (pe acelaşi traseu). Urmează muchia Crăpăturii, coboară pe Muchia Chicera, după
care urmeazălimita sinuoasă a pădurii, traversând traseul turistic care merge de la Zărneşti
la Refugiul Diana. Urmează limita sinuoasă a fondului forestier, trecând prin următoarele
puncte : trece Padina Şindrilăriei, Muchia Padinii Şindrilăriei. Părăseşte limita fondului
forestier, ocolind pe la sud şi ajunge în traseul Padina Popii.
Merge spre sud vest, paralel cu creasta, trecând prin Vlăduşca, Muchia Vlăduşca,
trece în linie dreaptă păşunea împădurită şi reintră în fond forestier, după care traversează din
nou o păşune împădurită, ajungând la limita cu judeţul Argeş, traversează Culmea Bengii,
urmează limita sinuoasă şi intră în fond forestier. Urmează spre nord Culmea Pietricica,
traversează o păşune şi ajunge la Podu Viţeilor. Intră pe teritoriul OS Zărneşti, şi trece
Culmea Şaua Vlăduşca. Urmează limita dintre pădure şi păşunea Vlăduşca, traversează în
linie dreaptă păşunea până reintră în pădure pârâul Mărtoiu, pârâul Pişătoarea, pârâul
Ciocrac, traversează păşunea împădurită Curmătura, intră pe limita de sud urcă până la
traseul Curmătura - Zănoaga, ocoleşte Zănoaga pe la est, trece Valea Râului. Coboară pe

62
râu până se îndreaptă spre nord- vest. Urmăreşte pârâul Brusturetului, până schimbă
direcţia spre sud, traversând drumul forestier Valea Vlăduşca. coboară în Prăpăstiilor, prin
proprietăţile particulare, urmează limita pădurii, până în Valea Râului, deasupra cabanei Gura
Râului, care e punctul de plecare.
Potenţialul turistic antropic
Comunităţi locale
Geografic, comunele din zona Pietrei Craiului sunt situate în nord (Zărneşti), est
(Bran, Moeciu, Fundata) şi sud (Dâmbovicioara şi Rucăr). Populaţia (după recensământul din
1999) pe comunităţile importante pentru Piatra Craiului este: oraşul Zărneşti: 26616, satul
Măgura (corn. Moeciu): 691, satul Peştera (corn. Moeciu): 682, comuna Fundata 1005,
comuna Dâmbovicioara 1286 (Dâmbovicioara 476, Ciocanu 189, Podu Dâmboviţei 621) şi
comuna Rucăr 6513 (Rucăr 6356, Săticl57) locuitori.
Oraşul Zărneşti a constituit cea mai puternică forţă industrială (Celohart -hârtie, UM
Tohan -uzină mecanică, secţie de exploatare şi preindustrializare a lemnului). Industria se
găseşte în situaţie precară, datorită recesiunii. Localităţile Bran, Moeciu, Dâmbovicioara şi
Rucăr au dezvoltată zootehnia tradiţională şi activităţi legate de exploatarea forestieră.
Activităţi de slabă intensitate sunt agricultura şi pomicultura. Zootehnia, pomicultura şi
agricultura au un pronunţat caracter de subsidenţă. În ultimul deceniu s-a înregistrat
dezvoltarea turismului rural în zona de est şi sud a zonei. Aceasta este spectaculoasă în Bran şi
Moeciu şi ponderată în Fundata, Dâmbovicioara şi Rucăr. Exista un potenţial turistic
nevalorificat foarte mare.
Pădurile se află în prezent în procent majoritar (50.5%) în proprietatea şi
administrarea ocoalelor silvice de stat, restul fiind în proprietatea şi administrarea persoanelor
fizice (8.6%), în proprietatea obştilor şi administrarea ocoalelor silvice private (2%), în
proprietatea primăriilor şi administrarea ocoalelor silvice private (6.7%) şi în proprietatea
bisericilor şi administrarea ocoalelor silvice private (1%). În momentul de faţă există în special
pe raza judeţului Argeş unde ponderea pădurilor aflate în proprietatea persoanelor fizice este
mult mai mare (22%), comparativ cu situaţia din judeţul Braşov (4%), o presiune negativă
deosebit de mare asupra acestor suprafeţe, presiune exercitată de către proprietarii de păduri,
care animaţi de posibilitatea unor câştiguri materiale rapide încalcă frecvent regimul silvic.
APNPC depune eforturi continuue de stopare a fenomenelor negative care apar pe aceste
suprafeţe, simţindu-se nevoia unui sprijin mult mai energic din partea instituţiilor cu abilităţi
de control (în special Garda de Mediu şi ITRSV). Iminenta retrocedare în continuare a
pădurilor către persoanele fizice va creea probleme şi mai mari administraţiei parcului în
controlarea efectelor nedorite mai sus amintite, simţindu-se tot mai acut necesitatea găsirii

63
unor modalităţi de despăgubire sau acordare de plăţi compensatorii proprietarilor de
vegetaţie forestieră de pe raza Parcului Naţional Piatra Craiului.
Păşunile sunt deţinute de comunităţile locale şi de obşti pe raza judeţului Argeş. Există
fâneţe particulare. Vetrele satelor din Parc (Peştera şi Măgura) sunt folosite ca terenuri
agricole, casele fiind foarte împrăştiate. Principalele surse de venit pentru localnici diferă în
funcţie de zonă. Astfel pentru locuitorii satelor de munte Măgura şi Peştera ponderea
veniturilor din zootehnie şi mai puţin din cultivarea plantelor este mult mai mare comparativ
cu restul localităţilor datorită poziţiei altitudinale pe care o au acestea şi reliefului accidentat.
Păşunile din interiorul Parcului de pe raza judeţului Braşov sunt preponderent deţinute de
comuna Moeciu, efectivele ridicate de ovine şi bovine ale localnicilor conducând la apariţia
suprapăşunatului.
De asemenea în aceste sate nu există proprietari de păduri pe suprafeţe întinse după
cum este cazul în zona de sud a Parcului (Rucăr şi Dâmbovicioara). Prin urmare şi veniturile
rezultate din exploatarea masei lemnoase sunt reduse. O parte din populaţie este angajată în
Zărneşti la diferite firme din cadrul Parcului Industrial, precum şi alţi agenţi economici cu
capital privat. De asemenea mai există persoane angajate în localităţile mai îndepărtate şi în
Municipiul Braşov. în ultimii ani s-a constat un fenomen crescut de realizare de construcţii în
zonă, construcţii aparţinând persoanelor provenind din alte localităţi şi implicit vânzare de
terenuri de către proprietari. Unele dintre aceste construcţii nu se încadrează în stilul
arhitectonic tradiţional. Motivele unei dezvoltări mult reduse a turismului rural în zonă,
comparativ cu zona Moeciu Bran, îl reprezintă lipsa infrastructurii (drumurile judeţene spre
Măgura şi Peştera prezentându-se într-o stare proastă, pe timpul iernii existând perioade cât
sunt totalmente impracticabile, mai ales cele din interiorul localităţilor; de asemenea există
probleme legate de asigurarea necesarului de apă, majoritatea construcţiilor fiindsituate pe
vârful dealurilorjar pânza freatică fiind la mare adâncime şi neexistând decât pentru mici
grupuri de case sisteme de alimentare centralizate; de asemenea nu există sisteme de evacuare
a apelor reziduale; dificilă este şi evacuarea deşeurilor datorită condiţiei drumurilor, în
localitate neexistând un sistem centralizat de colectare acestora;). Cu toate aceste dificultăţi
există câteva pensiuni în zonă, sprijinind în ultimii ani dezvoltarea afacerilor în domeniul
turismului rural prin finanţarea de proiecte în cadrul Programului de Granturi Mici. De
asemenea Administraţia Parcului elaborează în prezent un catalog legat de respectarea
caracterului tradiţional al construcţiilor în zonă. Având în vedere cele mai sus menţionate nici
accesul la informaţie nu este atât de facil precum în restul localităţilor.
Oraşul Zărneşti se confruntă cu o rată deosebit de ridicată a şomajului (peste
60%), datorată recesiunii sectorului industrial din localitate. Marea majoritate a şomerilor

64
nu sunt localnici ci provin din alte zone geografice ale ţării, stabilindu-se în Zărneşti înainte
de 1989. Acest segment de populaţie locuieşte în zona cartierelor muncitoreşti şi nu deţine
proprietăţi pe raza parcului sau în apropierea acestuia. Pentru deţinătorii de terenuri, ponderea
venituri din cultura plantelor (în special cartoful) este mai mare decât în cazul localităţilor
Măgura şi Peştera, efectivele de animale (în special ovine) fiind mai mici decât în cele două
localităţi amintite. Efectele negative cauzate de către proprietarii de terenuri din Zămeşti de
pe raza parcului, se referă mai mult la presiunea crescută de realizare de construcţii în zona
de extravilan a localităţii de pe Valea Barsei Mari. De asemenea ca şi în cazul satelor Măgura
şi Peştera ponderea deţinătorilor de păduri (persoane fizice) este redusă pe zona parcului. în
ultimii ani în oraşul Zărneşti există o tendinţă în creştere de dezvoltare a turismului, numărul
de pensiuni crescând simţitor, în viitor ponderea veniturilor din turism având un rol important.
Desigur fenomenul se resimte în zona de case din imediata apropiere a masivului şi mai puţin
în Tohanul Vechi. Probleme cu infrastructura există şi în Zărneşti (mai ales starea proastă a
drumurilor) dar mare parte dintre locuinţe beneficiază de sistem centralizat de alimentare cu
apă şi gaz, evacuare a apelor uzate, de colectare a deşeurilor, precum şi de o mult mai mare
accesibilitate datorată poziţiei geografice.
Satul Şirnea are un relief asemănător cu Măgura şi Peştera dar accesibilitatea este mult
mai uşoară datorită drumurilor care se află într-o stare mai bună, şi a apropierii de DN 73
Braşov- Piteşti. în ceea ce privesc sursele de venituri ale localnicilor acestea sunt
asemănătoare cu cel ale locuitorilor din Peştera şi Măgura, cu deosebirea că aici dezvoltarea
turismului rural a cunoscut dezvoltarea mult mai importantă. Animalele localnicilor paşunează
în zonele de islaz comunal care sunt situate în afara limitei parcului, şi prin urmare considerăm
că această localitate are cele mai puţine influenţe negative asupra acestuia.
Comunele Dâmbovicioara şi Rucăr se caracterizează prin faptul că locuitorii acestora
deţin suprafeţe mult mai întinse atât de pădure, cât şi de păşune ceea ce a generat numeroase
aspecte negative enumerate mai sus. Populaţia locală obţine venituri mai mult din zootehnie
decât din cultivarea plantelor, suprafeţele propice unor astfel de activităţi fiind reduse. în
ultimii ani există o tendinţă crescută de dezvoltare a activităţilor legate de turismul rural, şi
aici un rol important jucându-1 finanţările din cadrul Programului de Granturi Mici.
Accesibilitatea localităţilor este destul de bună (mai puţin în satul Ciocanu), probleme
legate de colectarea deşeurilor apărând pe raza satului Dâmbovicioara. Populaţia locală
lucreză în domeniul exploatării şi prelucrării masei lemnoase, la diferite firme private (în
special în Rucăr) precum şi în Oraşul Câmpulung situat în apropiere. Veniturile obţinute în
urma exploatărilor de masa lemnoasă au contribuit la o dezvoltare dezechilibrată a
construcţiilor în special pe raza comunei Rucăr.

65
4.1 Obiective turistice cultural – istorice şi etnologice

Date arheologice şi folosinţa in trecut a terenului.


Prezenţa mărturiilor arheologice şi istorice. Date istorice - Zărneşti.
Pe teritoriul Zărneştiului s-au găsit două pietre funerare şi unele cărămizi pe
suprafeţele cărora se află imprimată ştampila legiunii a XEH-a Gemina. O altă descoperire
importantă o reprezintă tezaurul monetar descoperit la Zărneşti-Bran constând din monede
mici de bronz datând din secolele III-IV e.n., având pe ele efigia mai multor împăraţi romani.
Legenda locală vorbeşte de existenţa unei „Villa Zernensis", care se trăgea de la un baci pe
nume „Zerne", şi al cărui fiu ar fi închegat o aşezare pe nume „satul lui Zerne" în memoria
tatălui lui.
La începutul mileniului trecut Transilvania formată din mici voivodate devine o pradă
uşoară pentru invazia maghiară.
Secolele XHI-XIV cuprind perioada colonizărilor săseşti în Transilvania, Banat,
respectiv ţara Bârsei şi primele atestări documentare ale Tohanului (1294), respectiv Zărneşti
(1367) sub denumirile de „Tuhan" şi „Zernehaza". Tohanu nou este atestat documentar de abia
în 1769 şi apare ca rezultat al expulzării locuitorilor Tohanului din vechea vatră deoarece nu
vroiau să-şi schimbe religia strămoşească.
Epoca medie este marcată de o serie de năvăliri în Ţara Bârsei care nu au ocolit
localităţile Zărneşti şi Tohan. De asemenea este semnalat interesul marilor latifundiari
maghiari şi saşi de a intra în posesia aşezărilor mai sus amintite până în secolul al XVI-lea,
când intră sub administraţia oraşului Braşov.
Prima invazie turcească în Ţara Bârsei are loc în 1421 când satele Tohan şi Zărneşti
sunt incendiate. Populaţia se retrage în zona unde se află astăzi schitul de la „Colţii Chiliilor".
Ulterior mai au loc şi alte invazii, populaţia retrăgându-se în munţi din calea năvălitorilor, în
1660 locuitorii din zonă îl sprijină pe Gheorghe Rakoczi la cucerirea cetăţii Bran. Ultima
incursiune turcească are loc în 1690 când are loc „Lupta de la Zărneşti". La 1848 românii din
Ţara Bârsei se ridică şi ei la luptă pentru drepturi egale cu celelalte minorităţi privilegiate.
Revoluţia a avut un efect benefic asupra românilor din Transilvania, prin desfiinţarea iobăgiei
din imperiul austriac.
Tinerii din Zărneşti vor participa şi ei la evenimentele din 1877-1878 împotriva
Imperiului Otoman.
Primul război mondial şi-a întins tentaculele distrugătoare şi asupra acestei
aşezări. Acum cade martir dr. av. Ioan Senchea.
Perioada interbelică este caracterizată prin stabilitate, linişte şi prosperitate

66
economică, culminând cu anii 1938.
Al doilea război mondial răpeşte numeroşi tineri din localitate, iar alţii vor fi
luaţi prizonieri. Peştera şi Măgura.
Perioada Paleoliticulului mijlociu şi superior: unelte de silex descoperite în
peşterile de la Valea Coacăzei, Peştera Mare (satul Peştera) şi cea de la Gura Cheii Râşnov, la
15 km E de Zărneşti. Eneoliticul este reprezentat de fragmente de silex (topor, vârf de lance) la
Drumul Carului (Moeciu de Jos).
Arealul ocupat în prezent de satele Peştera şi Măgura erau ocupate de păduri.
Specialiştii geografi au arătat că "în platformă se remarcă în mod deosebit intervenţia de
durată a omului, care a transformat pe suprafeţe întregi vegetaţia primară (forestieră) într-o
vegetaţie secundară ierboasă cu pajişti". S-au produs defrişări masive în aceste areale pentru
necesităţi de cultură şi păşunat.
Prin migraţia populaţiei din Zărneşti şi Tohan care a crescut în decursul timpului,
zona s-a populat. Mari suprafeţe erau arendate de către Braşov locuitorilor pentru păşunat.
Muntele Vlăduşca era păşunat de la 1650. Numele vine de la o persoană numită Vlăduşcă, ce
arendează muntele în 1701. Rucăr şi Dâmbovicioara
Cele mai vechi urme ale existenţei umane pe teritoriul localităţii Rucăr datează din
perioada stăpânirii romane în Dacia, la Rucăr fiind construit un „castellum" distrus în timpul
evenimentelor din 117-118 d.Ch. Cea mai veche atestare documentară se consemnează, în
cazul satului Rucăr, la 1377. Rucărul a fost martorul deselor treceri de oşti înspre
Transilvania, sau de aici spre Ţara Românească (Vlad Ţepeş în 1459 spre Transilvania, Ştefan
Bathory în 1476 spre Ţara Românească, Mihnea al HUea la 1658 etc). Pe teritoriul satului sau
dat luptele lui Radu de la Afumaţi cu turcii. Sigismud de Bathory a poposit la Rucăr cu
oastea timp de o săptămână. Sunt binecunoscute în sat urmele răscoalei lui Tudor
Vladimirescu din 1821. O parte din armata lui Ipsilanti şi a luiTudor a trăit o vreme pe
teritoriul Rucărului. In 1848 se retrage guvernul provizoriu.
Războiul de independenţă a cerut multe jertfe şi din Rucăr. în timp de pace Rucărul
dispunea de o formaţie grănicerească pentru paza frontierei şi a trecătorii. în 1916 au venit la
Rucăr mai multe formaţiuni militare şi s-au construit mai multe drumuri strategice înlesnindu-
se transportul muniţiilor şi a echipamentului militar.
După îndârjite lupte de stradă, brigada a VII-a alpină a ocupat Rucărul la 1 octombrie
1916. În cursul zilei de 2 octombrie a intrat în Rucăr şi divizia 76 germană. O parte însemnată
a satului a fost distrusă de tunurile germane. Au ars şi au fost distruse 148 de case. în memoria
tinerilor căzuţi în război satul a ridicat în centru , pe şoseaua naţională Rucăr- Braşov un
monument. încă înainte de venirea romanilor şi aşezarea lor în vechia Dacie, în partea

67
superioară râului Dâmboviţa, oamenii acestor locuri şi-au organizat viaţa şi munca în
devălmăşie. Aici în partea de nord a judeţului Muscel, s-au înjghebat primele formaţiuni
politice numite cnezate, având în frunte un cneaz , rezultând din unirea mai multor obşti.
In zona Pietrei Craiului obştile moşnenilor rucăreni deţineau următorii
munţi: Păltinetul, Valea Largă, Valea lui Ivan, Tămăşelul, Tămaşul Mare, Cascoe, Plaghia.
Stăpânită în devălmăşie de către cnezi (moşneni) rucăreni urmaşi ai moşilor şi cetelor, averea
obştească începe treptat să treacă în stăpânire domnească şi apoi boierească. Astfel pe la anul
1421 este semnalat la Rucăr un ţar numit Alexandru care se dă fiu al marelui voievod Mircea.
în secolul al XV- lea şi în primul deceniu al secolului al XVI- lea o parte din moşia obştească
rucăreană devine domnească, iar în anul 1502 devine şi boierească sub stăpânirea
jupanului Neagoe.
În perioada următoare Rucărul cu toţi munţii trece în proprietatea voievodului Mihai
Viteazul, iar după trecerea acestuia în nefiinţă revine în stăpânirea doamnei Florica, fiica
voievodului.
Prin hrisovul dat de voievodul Matei Basarab la 28 decembrie 1633, strămoşii
rucărenilor de astăzi s-au răscumpărat din rumânie de la stăpânii lor, devenind iarăşi stăpâni
peste moşia obştească. Vremurile grele care s-au abătut asupra satului, dările din ce în ce
mai mari, abuzurile vameşului conducător al vămii domneşti, i-a determinat pe mulţi
rucăreni să ia drumul pribegiei. Ei au ajuns până în Moldova în ţinutul Vrancei. Emigrarea în
Moldova a continuat şi în secolul al XVlU-lea.
În vederea stăpânirii părţii ce a revenit moşnenilor în proprietatea obştească, obştea
prin preoţii şi bătrânii sau "uncheşii" satului au elaborat Cărţi de moş, act de proprietate
recunoscut atât de moşneni cât şi de autorităţi. în anul 1797 moşnenii s-au adunat în curtea
bisericii şi au hotărât ce parte revine fiecărui moş cu cetaşii lui, eliberându-se 54 carâi de
moşi.
Ca urmare a răscoalei din 1911, potrivit Codului Silvic a avut loc întocmirea actelor
necesare constituirii obştei. Oraşul Zărneşti face pare din zona etnografică a Ţării Bârsei,
apropiată şi foarte asemănătoare cu cea a Branului.** Referitor la gospodăriile din această
zonă, ele posedau un teren de regulă mai mare decât strictul necesar pentru casa de locuit şi
dependinţe. Pe acest teren se afla casa de locuit, un şopron deschis pentru păstrarea uneltelor
agricole şi o şură unde se afla un grajd pentru animale, o arie şi un plevnicior pentru fân şi
paie. în spatele şurii era grădina de zarzavat şi pomi, groapa pentru bălegarul de grajd şi
W.C. Gospodăria era înconjurată cu gard superficial, atât cât să nu poată pătrunde
animalele.

** Lepădatu I., 1998, Vechile aşezări bârsene, Braşov

68
Casa de locuit era ridicată din lemn, fiind aşezată pe un postament de piatră. Avea acoperiş
de şindrilă în patru ape. Camerele erau orientate cu faţa spre curte. Casa avea de obicei trei
camere: casa mare, tinda şi căsuţa. în spatele tindei se afla celarul, din care se urca în pod.
Intrarea se făcea din curte direct în tindă, iar de aici în celelalte încăperi. în casa mare nu se
prea dormea. Acesta era un mic muzeu de artă populară, unde pe pat sau în lada de zestre se
păstrau adevărate comori ale portului popular, ţoale şi coverturi, ştergare, perne, iar pe
pereţii camerei aproape de tavan se înşirau poliţe din lemn superb zugrăvite în culori vii pe
care erau aşezate sau atârnate în cuie, căni, ulcele şi blide din lut ars, frumos ornate în motive
geometrice sau florale.
Portul popular zărneştean este simplu. Are în schimb multă originalitate şi este
reprezentativ. Componentele principale ale portului bărbătesc sunt: cioarecii foarte strâmţi,
cămaşa lungă şi largă, peste cămaşă un pieptar viu colorat, pe cap căciulă neagră cu vârful
îndoit spre dreapta, în picioare opinci sau ghete, iar mai recent cizme model ofiţeresc. Când
gerul se înteţeşte se îmbracă un zecheoi din stofă groasă de pănură de culoare maro. Portul
femeiesc este la fel de simplu: ie scurtă strânsă în talie de o fustă cu danteluţă la poale peste
care se înfăşoară fota, peste un brâuleţ înflorat lucrat de mână, pui pe ie cusuţi cu fir negru.
Iarna femeile măritate poartă ghebă. Acesta era portul tradiţional feminin local. Din păcate în
ultimele decenii a suferit influenţe din late zone folclorice, devenind ceva hibrid, în raport cu
portul popular bărbătesc.
Dintre ocupaţiile tradiţionale amintim păstoritul care a fost practicat neîntrerupt de
către înaintaşi. Agricultura a devenit o ocupaţie predominantă a locuitorilor din zonă,
asigurându-le acestora un trai decent. Arhitectura populară caracteristică zonei Muscel este
relevantă pentru caracterizarea arhitecturii din Rucărul secolului al XVII-lea. Casele erau
construite „după obiceiul valahilor" din trunchiuri suprapuse, cu acoperiş ţuguiat de şindrilă
„în scoc" prin care ieşea fumul, deoarece casele nu aveau coşuri.
Bârnele erau „îmbucate" şi prinse între ele cu cuie de lemn de cătină. Acoperişul cu
patru feţe era ţuguiat sau turtit. Casele se tencuiau cu lut alb. Planul generalizat al locuinţelor
cuprindea: tinda, celarul, odaia de locuit.
La sfârşitul secolului XIX se generează tipul de casă cu două nivele: pivniţă (la parter)
şi camerele de locuit (la etaj). Organizarea interioarelor relevă existenţa unei industrii textile
casnice în care erau antrenate majoritatea femeilor din localitate.
Instalaţii tehnice populare funcţionau în perioada interbelică pe râul Dâmbovita la
Valea Cheii şi pe Râuşor.
La sfârşitul sec. al XIX- lea se confecţionau în şcoala de meserii lăzi de zestre care
concurau cu cele executate la Braşov. în târgul săptămânal (duminica) se desfăceau

69
produse ale industriei casnice textile: costume populare, covoare etc.
Portul popular din Rucăr a impresionat prin autenticitatea şi frumuseţea inegalabilă
mari artişti ai penelului precum Nicolae Grigorescu, precum şi pe Nicolae Iorga, care în
„Privelişti din ţară" consemna o imagine caracteristică Rucărului de la începutul secolului
XX: „ţărani cu sumane negre şi cojocele cusute, ţărănci ale căror bogăţie de fluturi şi podoabe
e acoperită în parte de mantali cafenii, unele dintre ele poartă ştrengăreşte pe albul fin ce li se
înfăşură faţa oacheşă, o pălăriuţă bărbătească.
Alexandru Vlahuţă releva de asemenea în „România pitorească": „portul rucărencelor
adevărat românesc, ţesut, lucrat şi înflorit de mâna lor c-o măiestrie pe care nu ştiu singure de
unde au învăţat-o".
Referitor la tipurile de case pe care le întâlnim în aceste localităţile Peştera şi Măgura
avem case cu două încăperi (cu o singură intrare, cu tindă şi casă), case cu trei încăperi (tindă
mediană casă şi casa mare), case cu patru şi mai multe încăperi, precum şi case pe două
niveluri. Ca materiale de construcţie este folosit preponderent lemnul, casele fiind construite
din bârne orizontale, iar ca temelie având zidărie de piatră (la cele mai noi zid de ciment).
Bârnele sunt cioplite cu barda pe două sau patru feţe. Mai târziu se va folosi pentru pereţi şi
cărămida. Pentru acoperiş s-a folosit pe scară largă şindrila, iar mai nou se foloseşte ţigla.
Dintre îndeletnicirile principale ale locuitorilor amintim: creşterea animalelor,
prelucrarea principalelor produse pastorale, exploatarea lemnului şi mai nou agroturismul. în
toate comunele şi oraşele există şcoli generale (I-VIII). în Zărneşti, Bran şi Rucăr sunt licee sau
grupuri şcolare industriale (IX-XII sau şcoli profesionale sau postliceale). Ca şi un fenomen
generalizat în toate localităţile din vecinătatea Pietrei Craiului putem aminti declinul tradiţiilor
şi dispariţia produselor tradiţionale, cu o acutizare în zona satelor Peştera şi Măgura datorită
migraţiei populaţiei spre alte zone. Tot în aceste sate se constată datorită aceleaşi cauze şi
tendinţa de îmbătrânire a populaţiei.
De asemenea nu există preocupări cu privire la realizarea unei strategii de dezvoltare
durabilă a zonei. Având în vedere toate aspectele menţionate mai sus rezultă importanţa
deosebită a comunităţilor asupra implementării Planului de Management, şi mai ales aspectele
negative care pot apărea în urma unei dezvoltări necontrolate şi a lipsei unor strategii la nivel
local care să aibă în vedere prezenţa parcului în imediata apropiere a acestora.

70
4.2. Alţi factori de interes

Pădurile deţinute de stat sunt administrate de Regia Naţională a Pădurilor-


ROMSILVA, cele ale comunelor şi ale obştilor sunt administrate pe bază de contract fie de
ocoalele de stat fie de cele private.
Păşunile sunt administrate de primării şi obşti, pe perioada verii sunt date spre
exploatare (păşunat) stăpânilor de munte (de obicei în urma unei licitaţii sau consultări a
obştii).
Activitatea primăriilor e supervizată de Consiliile locale ale comunelor, iar a acestora
de Consiliile Judeţene Braşov şi Argeş.
La nivel statal, ministerele cu atribuţii sunt MAI, MAPDR, MMGA şi Academia
Română (Comisia Monumentelor Naturii).
Fâneţele şi terenurile agricole sunt deţinute de persoane particulare.
Există firme şi asociaţii de turism rural (Antrec Braşov şi Argeş, Asociaţia de turism
Plaiuri Zărneştene, Asociaţia pentru Promovarea Programelor pentru Tineret- Piteşti). ONG-
uri: Green Cross-Romania; Carol Lehman- Braşov; CPNT- Braşov; Amicii Salvamont-
Braşov; Mileniul DI- Braşov, Solaris- Piteşti; România Pitorească- Piteşti, Formaţiile
Salvamont Zărneşti şi Câmpulung Folosinţa actuală a terenurilor
• Păduri: Pădurile din cadrul Parcului, aparţin din punct de vedere
administrativ Ocoalelor silvice: Zărneşti (2594.7 ha), Rucăr (4147.6ha), Bucegi Piatra
Craiului (818,2 ha), Păpuşa Rucăr (463ha) şi Dragoslavele (19.6 ha). Pădurile sunt
încadrate din punct de vedere amenajistic în grupa I funcţională (cu rol de protecţie şi
producţie- 92%) şi în grupa a II-afuncţionala (cu rol de producţie- 2%) restul fiind
terenuri cu altă destinaţie decât cultura silvică. 24% din păduri sunt excluse de la tăieri
iar pe 16% se efectuează numai tăieri de conservare.
• Păşuni: Păşunile din zona Pietrei Craiului se află în administraţia
oraşului Zărneşti (Tămaşul) comunelor Moeciu (Zănoaga, Curmătura şi Vlăduşca)
şi Dâmbovicioara (Pietricica, Plaiul Mare, Funduri Prelungi şi Funduri) şi sunt
păşunate de animalele locuitorilor din comunele mai sus amintite, dar şi din alte localităţi
din vecinătatea Parcului.
• Fâneţe: Fâneţele sunt folosite de către populaţia locală în scopul obţinerii de
furaj pentru animale, cu excepţia fâneţelor care sunt în administraţia ocoalelor silvice şi
sunt folosite pentru hrana suplimentară a vânatului.
• Mici ferme individuale (gospodării)
• Zone conservate (creastă, chei, păduri inaccesibile). Zona de creastă aflată în

71
raza judeţului Braşov este in administraţia primăriei Zărneşti, iar cea din raza judeţului
Argeş este în administraţia O.S. Rucăr, şi este folosită numai în scopuri turistice. Cheile
sunt incluse în amenajamentele silvice ca terenuri neproductive fund la fel în scopuri
turistice. Pădurile inaccesibile sunt incluse de asemenea în amenajamentele silvice ele
vegetând în stare naturală.
• Relaţii: Populaţia locală foloseşte fâneţele , administrează fermele ;
investitorii în turism schimbă folosinţa terenului din ferme în construcţii; turiştii
vizitează ariile conservate, vizitează gospodăriile; primăria închiriază păşunile ; stăpânii de
exploatează păşunile; pădurea furnizează lemn şi slujbe populaţiei; stăpânii de munte
păşunează ilegal în ariile conservate şi păduri.

4.3. Evaluarea conservării moştenirii culturale şi de mediu

Unul din motivele primelor acţiuni de protecţie în zona Piatrei Craiului este datorat
frumuseţii peisajului.
Creasta calcaroasă impunătoare şi sălbatică, întreruptă de jnepenişuri şi păşuni alpine,
înconjurate de păduri de molid şi de amestec, creează un peisaj unic în România. Diversitatea
peisajului este sporită de păşunile izolate care creează spaţii deschise în interiorul pădurii.
Acestea sunt ocupate pe timpul verii de turme de oi şi vite, potrivit tradiţiilor zonei.
Un element caracteristic pentru Piatra Craiului este faptul că se întinde pe două
judeţe, Braşov şi Argeş, care în trecut au fost incluse în 2 regiuni istorice ale României, care
au suferit influenţe diferite, Ţara Româneasca şi Transilvania. Din acest motiv este interesant
de văzut cum cele 2 culturi au evoluat în condiţii de mediu asemănătoare. Satele risipite şi
izolate de la poalele masivului se integrează cu toate aceste elemente naturale, creând o
atmosferă de libertate şi spaţiu. Prelungirea mediului natural în modul de construcţie a
caselor, apariţia unor elemente asemănătoare cum ar fi lemnul şi piatra, forma acoperişurilor
creează impresia de contopire între natural şi uman. Un element important în evoluţia
nivelului de trai în satele din vecinătatea Pietrei Craiului a fost faptul că nu a fost posibilă
aplicarea colectivizării în agricultură, fapt care a permis oamenilor să îşi genereze şi să îşi
păstreze veniturile obţinute în urma acestei activităţi.
De asemenea, nici păşunatul nu a fost afectat în perioada comunistă. Parte din aceste
venituri se regăsesc în dezvoltarea actuală a infrastructurii, care a permis o creştere rapidă a
turismului rural. Industrializarea în Zărneşti a dus la crearea de locuri de muncă şi de venituri
pentru populaţia locală, dar în ultimii 10 ani datorită prăbuşirii industriei locale, nivelul de
trai a scăzut odată cu creşterea şomajului. Colectivizarea asociată industrializării nu a permis

72
dezvoltarea unei infrastructuri care să fie folosită în prezent pentru turism.
Gradul redus de accesibilitate, fragmentarea terenului, clima aspră, dar şi condiţiile
grele de viaţă au menţinut obiceiurile şi activităţile tradiţionale de folosire a resurselor
naturale şi a terenurilor, schimbarea acestora necesitând eforturi financiare care depăşesc
veniturile din zonă. Comunităţile reduse ca număr au trebuit să fie unite pentru a face faţă
condiţiilor grele de viaţă, întrajutorarea dintre membrii comunităţilor ducând la păstrarea
obiceiurilor şi tradiţiilor locale.
Printre obiceiurile tradiţionale care caracterizează zona se pot aminti dansurile care au
un repertoriu foarte bogat, cuprinzând: ardeleana, breaza, brâul, polca, sârba, hora, şapte taine.
Ciclul celor şapte taine este un caz aleatoriu, legat de unele credinţe în ritualul de nuntă.
Este un dans de rezistenţă în doi, pe care tinerii necăsătoriţi îl abordează cu entuziasm, fiindcă
se spune că el uneşte fata şi băiatul precum se leagă între ele jocurile celor Şapte taine, de la
primul până la ultimul fără întrerupere.
Obiceiurile familiale ca şi cele calendaristice acumulate de-a lungul secolelor
exprima o imensă gamă de valori ale culturii populare tradiţionale, izvor de inspiraţie în
creaţiile literare, în artele vizuale, cât şi în cele muzicale. Obiceiul legat de naştere se
desfăşoară în cadrul familiei, la care participa uneori şi persoane apropiate acesteia.
Obiceiurile de nuntă au devenit extrem de orăşeneşti în ultima perioadă. Ceremonialul
funerar respectă în esenţă ritualurile creştine, care diferă însă de la o aşezare la alta. Mai
există de asemenea şi obiceiuri calendaristice cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Un alt factor
care a contribuit la menţinerea acestor tradiţii a fost faptul că pentru o lungă perioada,
majoritatea tinerilor părăseau aceste zone, pentru a se muta în alte localităţi cu condiţii
mai uşoare de trai, acest fenomen afectând în special satele mici şi greu accesibile. în ultimul
timp însă, se poate vedea o încetinire a acestui proces, datorită lipsei de locuri de muncă
în zonele înconjurătoare.
Dezvoltarea haotică şi necontrolată a construcţiilor, însoţită de apariţia în zonă a
oamenilor veniţi din alte părţi ale ţării, prin cumpărarea de terenuri sau imobile, care au
posibilităţi financiare mult mai mari, şi care nu respectă tradiţiile şi dezvoltarea de până acum
pot afecta şi schimba obiceiurile şi peisajul rural rezultat din întrepătrunderea mediului cu
localnicii. Oamenii din zonă trebuie conştientizaţi de valorile care există aici, precum şi de
interesul pentru modul în care sunt păstrate tradiţiile şi valorile locale, pentru că tocmai
acestea pot fi folosite pentru îmbunătăţirea condiţiilor lor de viaţă. Punctele de atracţie ale
turiştilor în zonă trebuie să fie atât tradiţiile locale, cât şi frumuseţea şi bogăţia naturala a
arealului, iar veniturile provenite din practicarea ecoturismului trebuie să rămână în cadrul
comunităţilor locale pentru a duce atât la creşterea nivelului de trai cât şi la un interes sporit

73
pentru păstrarea valorilor naturale şi respectarea şi conservarea tradiţiilor. O altă activitate
care însoţeşte ecoturismul este comercializarea de produse locale tradiţionale şi de
artizanat, pentru care, o dată cu apariţia turiştilor în zonă, se creează o piaţă de desfacere.
Castelul Bran**
Pasul Bran, cunoscut ca unul dintre cele mai importante trecători din Carpaţii
Meridionali, este menţionat încă din antichitate în rapoartele geto-dacice.
In urma tratatului de alianţă antiotomană încheiat la Braşov în 1395 între Mircea cel
Bătrân şi Sigismund de Luxemburg, Bran a trecut în stăpânirea Ţării Româneşti. Mircea cel
Bătrân, bunicul de filiaţie paternă a viitorului voievod Vlad Ţepeş, este primul din dinastia
Basarabilor ce stăpâneşte Branul şi tot el a fost cel ce a iniţiat acordarea de privilegii
comerciale acestei cetăţi, privilegii care au dus la încurajarea comerţului cu Muntenia.
Intenţia de a construi o cetate în pasul Bran exista încă de la 1364. Actul emis la 19
noiembrie 1377 de către Ludovic I acordă braşovenilor apanajul de a ridica un nou fort din
piatră la Bran „cu propriile lor osteneli şi cheltuieli" şi să niveleze terenul în vederea construirii
cetăţii. în schimbul acestui serviciu, braşovenilor li s-au întărit unele privilegii asupra celor
13 târguri din Ţara Bârsei, precum au fost din vechime", acordându-li-se şi altele noi, ca:
dreptul de folosinţă a „câmpului numit Turcheş" şi reducerea impozitului regal. Promisiunea
mutării vămii de la Rucăr la Bran se includea tot în noile privilegii acordate Braşovului.
Ludovic îşi „rezerva" „totdeauna" dreptul de numire şi destituire a judelui, comitelui şi
castelanului noii cetăţi, cărora le interzice să se amestece în „libertăţile şi obiceiurile vechi" ale
supuşilor din Braşov. Castelanul, numit direct de către rege, pe lângă misiunea lui de
comandant militar, îndeplinea şi atribuţiuni administrative şi juridicţionale, întrucât îndată
după ridicare (până la 1382) cetatea a fost înzestrată cu un domeniu, fapt pe care îl aflăm
dintr-un act de la 1395, când posesiunile cetăţii Bran, Zărneşti şi Tohan sunt dăruite parohului
Thomas de la biserica Sf. Măria din Braşov şi fraţilor săi.
În urma tratatului de alianţă antiotomană semnat de împăratul Sigismund de Luxem-
burg şi Mircea cel Bătrân, la Braşov, în 1395, Bran trece sub conducerea valahilor. Astfel,
Mircea cel Bătrân - bunicul pe linie paternă a viitorului Prinţ Dracula, cunoscut în istorie şi
Vlad Ţepeş - devine primul prinţ din dinastia basarabilor care stăpâneşte Branul. Mircea cel
Bătrân şi descendenţii săi Minai I şi Radu al II-lea Praznaglava, au acordat comercianţilor o
serie de privilegii dar au şi impus interdicţii pentru a preîntâmpina comiterea de abuzuri din
partea vameşilor. Astfel, ei au încurajat dezvoltarea schimburilor comerciale prin drumul ce
trecea prin pasul Bran şi au asigurat protecţia militară a întregii zone.

** Stoica G si Moraru O – Zona etnografica Bran, Ed. Sport – Turism, Bucuresti, 1981

74
Răspunzând invitaţiei împăratului Sigismund de Luxemburg, Vlad Dracul - tatăl Prinţului
Dracula - a plecat la Niirenberg, pe 8 februarie 1431, unde a fost numit cavaler al Ordinului
Dragonului şi a primit recunoaşterea europeană a calităţii de Prinţ al Valahiei. Din această
cauză, nu puţini sunt acei cercetători care consideră că numele „Dracul" derivă din simbolul
Ordinului Dragonului, contrar interpretării eronate potrivit căreia numele său are o origine
nefastă - „Diavolul".
Fiul lui Vlad Dracul - Vlad Dracula zis şi Ţepeş - s-a născut în oraşul Sighişoara, nu
departe de Braşov. Numele său vine, indubitabil, conform modului în care în general numele
româneşti sunt formate, din alăturarea sufixului patronimic „a" sau „ea" la numele tatălui.
Astfel „Dracula" sau „Drăculea" înseamnă fiul lui „Dracul".
Dracula, potrivit descrierii făcute de legatul papal Nicolae Modrussa, „era nu foarte
înalt de statură, dar foarte vânjos şi puternic, cu înfăţişare crudă şi înfiorătoare cu nasul
mare şi acvilin, nările umflate, faţa subţire şi puţin roşiatică; în care genele foarte lungi
înconjurau ochi verzi şi larg deschişi, iar sprâncenele negre şi stufoase îi arătau
ameninţători; faţa şi bărbia erau rase, cu excepţia mustăţii. Tâmplele umflate sporeau
volumul capului. Un gât ca de taur lega ceafa înaltă de umerii laţi pe care cădeau pletele
negre şi încârlionţate". Desele schimbări de domnie, după moartea lui Mircea cel Bătrân
(1418), pe de o parte, şi incursiunile otomane pe de altă parte, (în 1421, turcii pătrund prin
pasul Bran în Ţara Bârsei pustiind Braşovul şi localităţile învecinate) determină pe Sigismund
de Luxemburg să treacă cetatea sub autoritatea voievodatului Transilvaniei, însărcinat cu paza
hotarelor.
Între 1428 şi 1436, Vlad Dracul, viitorul Prinţ al Valahiei, a fost nevoit să se autoexile-
ze, refugiindu-se în Transilvania, la Sighişoara. Deţinând un rang înalt în armata imperială, în
noua sa poziţie el s-a ocupat de apărarea graniţelor de sud-est şi a trecătorilor intracarpatice,
cea mai importantă dintre acestea din urmă fiind Branul, principala poartă de intrare din
Valahia. în numele puternicului său protector - Sigismund de Luxemburg - el şi-a exercitat
influenţa şi autoritatea în cele mai importante oraşe din sudul Transilvaniei: Braşov, Sibiu,
Mediaş, Sebeş.
Primul contact cu Branul al viitorului Prinţ Vlad Dracula s-a petrect în 1438, la sfâr-
şitul marii expediţii de jefuire conduse de Murad al II-lea în Transilvania, unde a fost nevoit
să ia parte alături de tatăl şi fratele său, pentru a-şi salva viaţa.
Zece ani mai târziu, destinul lui Vlad Ţepeş Dracula avea să coincidă din nou cu
cel al Branului. După ce a fost încarcerat în închisoarea otomană din Egrigoz, Vlad Dracula
devine, pentru o lună. Prinţ al Valahiei. în timpul exilului ce a urmat, Vlad s-a bucurat de
sprijinul şi compania lui Iancu de Hunedoara, care avea o relaţie strânsă cu ţinutul

75
Transilvaniei de Sud.
La 3 iulie 1456, Iancu de Hunedoara, îl însărcinează pe Prinţul Vlad cu apărarea
permanentă a graniţelor, incluzând aici, evident, şi zona Branului. Din grija cu care era fortuit
castelul Bran se poate deduce cu uşurinţă că Vlad Dracula şi Iancu de Hunedoara considerau
zona un loc strategic. Ca persoană de încredere a lui Iancu de Hunedoara şi având la dispoziţie
o armată formată în mare parte din soldaţi munteni, pentră apărarea sudului Transilvaniei,
Dracula traversează munţii, prin Bran, şi odată ajuns în Valahia, îl atacă prin surprindere pe
Prinţul Vladislav, pe care îl detronează şi ucide.
Imediat după ce a ajuns pe tron, Vlad Ţepeş Dracula, încheia în 6 septembrie 1456, un
tratat cu regele Ungariei, prin care acesta îi asigura protecţie în eventualitatea unui atac turc.
în acelaşi timp, el încheie şi o înţelegere cu braşovenii împotriva turcilor, promiţându-le că-i
va apăra şi de alţi duşmani. Cu acest prilej Ţepeş le acordă „dreptul de a face comerţ liber în
Ţara Românească, aşa cum făcuse şi înainte", cu condiţia ca neînţelegerile ivite să fie judecate
de domn sau de reprezentanţii săi speciali.
Dar între Vlad Ţepeş şi braşoveni s-au ivit curând neînţelegeri pricinuite de sprijinul
acordat de către saşi lui Dan al III-lea, pretendent la tronul Ţării Româneşti.
Tratativele purtate au dus însă la împăcarea ambelor părţi în decembrie 1457,
menţinându-sc respectarea „convenţiilor" făcute anterior. Pentru nerespectarea celor
stabilite la sfârşitul anului 1457 Ţepeş va trece la represalii împotriva negustorilor saşi. Dan
al III-lea, care se găsea încă la Feldioara, lângă Braşov, consemna în 1459, că auzise „cum că
Dracul a tras în ţeapă pe negustorii din Braşov şi Ţara Bârsei care au venit cu mărfuri din Ţara
Românească." Aprilie 1460 a elucidat situaţia de conflict între Vlad Ţepeş şi Dan al III-lea.
Vlad Ţepeş pătrunde prin Bran în Ţara Bârsei „atacând sate, cetăţi şi oraşe", unde a dat foc
grânelor, iar pe cei prinşi i-a tras în ţeapă în apropierea capelei Sf. Iacob din Braşov. Apoi,
trecând munţii cu Dan şi oamenii acestuia îl pedepseşte pe pretendentul la tronul Ţării
Româneşti prin slujba de înmormântare, tăierea capului şi îngroparea acestuia.
Urmând a se confrunta cu puternica armată otomană condusă de Mahomed al II-lea,
care a invadat teritoriile româneşti la începutul verii lui 1462, Dracula aplică cu înţelepciune
tactica pârjolirii pământurilor şi îşi organizează armata strategic pentru a apăra ţinuturile
atacate de turci. Astfel, munţii şi bătrânele păduri din jurul Branului au devenit refugiul
soldaţilor, dar şi adăpost pentru femei şi copii.
La l5 august 1462, Albert Istemmezo, le-a cerut locuitorilor Braşovului şi Branului
să facă pace cu Radu cel Frumos, bazându-se pe o atitudine diplomatică nefavorabilă lui
Dracula manifestată în cercurile oficiale transilvănene, care considerau că Branul, o cale de o
esenţială importanţă economică, stategică şi militară, trebuie să fie eliberată de sub influenţa

76
lui Vlad, pentru a putea asigura o legătură între Radu cel Frumos şi susţinătorii săi din
Transilvania.
După epuizanta confruntare cu Mahomed al II-lea, din care Vlad Dracula a ieşit
învingător, în ciuda trădării nobililor care nu-I acceptau intransigenţa, el a plecat la Braşov
pentru a întâlni armata lui Matei Corvin care, cu greu, a cucerit oraşul pe 20 noiembrie 1462.
Michael Beheims scria că Vlad, care încă avea o armată puternică, a traversat Carpaţii şi a
ajuns în Braşov unde a purtat îndelungate negocieri cu Matei Corvin. După această întâlnire,
prinţul valah a trecut înapoi munţii acompaniat de avangarda armatelor aliate, cu al căror
ajutor Vlad spera să-şi urmărească duşmanii şi să-şi continue lupta împotriva otomanilor.
Prinţul Vlad şi căpitanul armatei regelui Ungariei, Jan Giska, cu luptătorii lor, pe
atunci în serviciul lui Matei Corvin, au rămas în munţi pentru a aştepta restul armatei ungare.
La început, Jan Giska a fost trimis să-1 sprijine pe Dracula, dar oponenţii săi transilvăneni au
realizat că valahul trecea printr-un moment critic astfel că, profitând de atmosfera
nefavorabilă, au conceput o falsă scrisoare de trădare chipurile semnată de Dracula, pe care I-
au arătat-o Regelui. Acesta fiind date, Matei Corvin, nedorind să să se implice într-o acţiune
atât de riscantă în josul Dunării, ordonă ca Dracula să fie arestat. Locul stabilit pentru prinde-
rea lui Dracula, care se presupune a fi zona Branului, este dificilă pentru desfăşurarea unei
armate, aici până şi carele treceau doar câte unul în şir indian, de îngust ce era drumul. Pus în
imposibilitatea de a-şi demonstra considerabilele calităţi militare, Dracula este capturat la 26
noiembrie 1462. în strâmtoarea dintre stâncile Pietrii Craiului, Vlad este legat cu lanţuri şi,
trecând prin Bran - unde pentru scurt timp a fost încarcerat în pivniţele Castelului Bran - el
este transportat la Mediaş, Alba Iulia şi apoi în temniţele regale din Visegrad şi Buda.
Documentele care atestă că Vlad Dracula a trecut de atât de multe ori prin Bran şi a
stabilit relaţii economice şi militare cu Castelul Bran, vorbesc despre importanţa rolului jucat
de trecătoare şi castel în relaţiile dintre Transilvania şi Valahia.
În octombrie 1476, când Vlad Ţepeş se află la Braşov urmând a trece pe la Bran în
Ţara Românească pentru a-şi ocupa tronul în cea de-a treia domnie, le acordă braşovenilor
libertatea de a face comerţ „în toate târgurile şi locurile din ţara domniei mele, cum a fost şi
mai 'nainte aşezământul cel vechi din toate câte le va fi de trebuinţă şi vor pofti". Vlad Ţepeş
a ajuns însă foarte repede în situaţia de a încălca privilegiul acordat braşovenilor întrucât
negustorii din ţara sa, cum spune, „nu se pot hrăni săracii". Limitarea negoţului braşovean
în Ţara Românească nu este numai opera lui Vlad Ţepeş, deoarece în 1478-1482
Basarab cel Tânăr scria negustorilor oraşului de peste munţi „să se înţeleagă" cu
negustorii din ţara sa ca „să luaţi marfa de la negustorii noştri la hotar".
În 1897, scriitorul irlandez Bram Stoker publica thrillerul „Dracula", apreciat de Oscar

77
Wilde ca fiind „cea mai frumoasă poveste a tuturor timpurilor". Asemănările dintre Castelul
Bran şi castelul contelui Dracula din roman i-a determinat pe numeroşi cercetători şi jurnalişti
să afirme că locul unde se petrec aventurile descrise de Stoker este chiar Castelul Bran, deşi
romancierul nu a trecut niciodată în viaţa sa prin Bran. Trebuie accentuat însă, o dată în plus,
că povestea lui Bram Stoker nu are nici o legătură cu prinţul român, Vlad Ţepeş, şi în
consecinţă, ea poate atrage o umbră nefavorabilă asupra figurii istorice a acestuia, a cărui
viaţă şi fapte trebuie cunoscute de lume aşa cum s-au petrecut ele în realitate. Personalitatea şi
actele sale trebuie evaluate just, iar reputaţia sa este inestimabilă.
Popularitatea cunoscută de poveştile şi anecdotele despre Prinţul Dracula, precum şi
larga circulaţie în ţările slave a legendelor despre omorurile săvârşite de „prinţul - vampir",
dovedesc, o dată în plus, interesul pe care îl trezeşte Vlad Ţepeş şi Branul, implicit.
Comparând cu numeroasele dovezi care vin să motiveze acţiunile sale severe, istoricii
consideră că acuzaţiile extrem de crude pronunţate împotriva lui Vlad Dracula sunt în
contradicţie cu logica istoriei şi legile ţării din acea epocă.
Prinţul Vlad Ţepeş-Dracula trebuie să rămână în memoria istoriei ceea ce a fost
pentru poporul său: un simbol al justiţiei, exponent prin excelenţă al luptei pentru neatârnarea
şi libertatea ţării sale, model de curaj şi inteligenţă puse în slujba celor mai nobile cauze, geniu
militar plin de inventivitate, inegalat diplomat şi om politic de primă mărime în epocă,
pilduitor exemplu de apărător şi iubitor al ţării şi neamului său. Cine cunoaşte istoria
poporului român, poate cu uşurinţă să înţeleagă că fără Dracula Voievod aceasta ar fi lipsită
de una din cele mai de seamă personalităţi, dar şi de un moment de importanţă excepţională
pentru libertatea sa.
Stăpânirea cetăţii şi oraşului de către Braşov după 1498 aduce însemnate modificări în
primul rând în organizarea şi funcţionarea lor. Oraşul şi districtul Braşov (format din 13 târ-
guri şi comune libere) alegeau în fiecare an doi castelani care administrau veniturile şi cheltu-
ielile cetăţii Branului şi domeniului acestuia. Veniturile cetăţii rezultau din venitul morarilor,
venitul din piper, venitul de la băutura vândută în cetate, venitul realizat din vama cetă-ţii,
venitul din birşagurile juzilor din Braşov şi district, venitul din dijma oilor, venitul rezultat din
taxa ţiganilor din district, venitul dijmei din satele domeniului, venitul din semăna-tul şi vân-
zarea inului, dijma stupilor din domeniu, dijma porcilor, censul de pe domeniu, taxa vigesi-
matorilor pentru slujitorii din cetate, venitul sării de la Feldioara şi altele.
După expirarea mandatului de un an castelanii puteau fi realeşi. Excepţie a făcut
românul Gheorghe Olan (sau Gheorghe Românul), care a fost ales pe timp de 10 ani. De la
mijlocul secolului al XVI-lea, castelanii nu mai sunt aleşi de întregul district, ci numai de
judeţ şi senat, ca apoi judeţul să fie cel care îi numeşte.

78
Castelanul era în primul rând conducătorul militar al cetăţii, apoi administratorul
domeniului şi judecător suprem al acestuia. Erau numiţi câte doi tocmai pentru a putea fi găsit
întotdeauna unul dintre ei (castelanii) sau pentru a sta la cetate permanent (vicecastelanii).
Castelanii nu primeau salarii, doar gratificaţii şi li se plăteau deplasările la cetate sau pe
domenii.
Ca administratori ai cetăţii şi domeniului acestuia, vicecastelanii sau pârcălabii condu-
ceau o serie de lucrări, cum ar fi reparaţii de tâmplărie, zidărie, fierărie, sobe „cu cahle
lustruite", ferestre (discuri de sticlă în ramă metalică), sau de altă natură, ca pictarea în 1512 a
bisericii din cetate de către Dominic, executarea a patru blazoane în sala mare şi două orologii
solare în curte de către Gregorius în 1535, vopsirea şi revopsirea blazoanelor de pe uşi,
precum şi slujbele din biserica cetăţii ş.a.m.d. Toate acestea erau plătite în raport cu valoarea
lucrării.
Pârcălabii aveau grijă de înzestrarea cetăţii cu arme, dar şi cu mobilier sau alte obiecte,
inclusiv alimente şi cele necesare bucătăriei. Ei mai aveau în grijă şi moara de malţ de la
poalele cetăţii, precum şi joagărul.
Din anul 1600, administrarea domeniului este preluată de judeţul şi cojudeţul Braşov.
Conducătorii cetăţii purtau şi alte denumiri, nu numai de castelani, ci şi praefecţi, aediles, dis-
pensatores, patroni inspectores. Toate aceste denumiri vorbesc despre rolul lor administrativ.
Acest lucru se reflectă şi în modificările pe care le-a suferit castelul după 1498, când turnul
din partea de răsărit se dublează cu parament de bosaje: se amenajează logia din interior şi se
înalţă zidurile de incintă modificându-se în sensul amenajării cu două rânduri de metereze, cele
inferioare pentru artilerie, iar cele de sus de pe drumul străzii pentru arme uşoare individuale,
în aceeaşi perioadă se înalţă şi turnul central, donjonul şi pilaştrii cu console cu dubluter.

79
CAPITOLUL 5
DEZVOLTAREA ECOTURISMULUI ÎN PARCUL NATURAL
"PIATRA CRAIULUI". PROIECTE ÎN DERULARE
CE INCLUD ,,PARCUL NATURAL PIATRA CRAIULUI’’

Foto 5.1.: Abruptul vestic al Pietrei Craiului

Prezentul studiu de caz dezbate concepte de dezvoltare durabilă a activităţilor de


ecoturism mai puţin întâlnite şi răspândite în România.
În concepţia românului de rând, activităţile de turism ce se desfăşoară într-o zonă pe
lângă faptul că aduc venituri cât mai mari aduc şi distrugeri ale mediului natural. Aceste
activităţi îmbinate cu conservarea unor animale sălbatice care aduc doar pagube nu sunt bine
venite în comunităţile locale.
Pentru a se desfăşura aceste tipuri de activităţi este necesar să se întocmească
programe ce au baze bine stabilite. Pe lângă aceasta este nevoie şi de o muncă titanică de
lămurire a oamenilor dintr-o comunitate.
Masivul Piatra Craiului se înalţă impunător pe latura de vest şi nord-vest a
Apusenilor şi a pitorescului culoar Rucăr-Bran, fiind unul din cele mai reprezentative
obiective turistice şi de alpinism din munţii Carpaţi. Acesta reprezintă şi primul bastion
muntos ce domină până departe larga câmpie a Crişurilor. Structura acestor munţi se
continuă spre vest pe sub cuvertura de depozite neogene depuse într-o mare care, acum
zece milioane de ani, uda ţărmurile Pădurii Craiului. Aceşti munţi sunt caracterizaţi de o

80
faună şi o floră unicat care trebuiesc conservate.
Din acest motiv, studiul cuprinde descrierea detaliată a acestei zone superbe,
precum şi a zonei de desfăşurare a Proiectului Carnivorele Mari din Carpaţi (CLCP),
precum şi activităţile desfăşurate în cadrul proiectului şi a rezultatelor obţinute prin
introducerea acestuia.
Pentru lărgirea activităţii CLCP voi prezenta şi un proiect de amenajare a zonei în
concepţia valorificării potenţialului ecoturistic al Parcului Natural Piatra Craiului.
Una din concluziile ce se pot desprinde din studiul efectuat este că introducerea
activităţilor de ecoturism într-o zonă nu pot face rău, din contră, pe seama acestora populaţia
zonelor de desfăşurare a ecoturismului poate beneficia de venituri şi pot trăi, în acelaşi timp,
într-un mediu nealterat şi pot coabita cu animalele protejate din arie.

5.1. Valorificarea potenţialului turistic în condiţii de protejare şi


conservare a mediului.

Ecoturismul este cea mai valoroasă formă de manifestare a turismului durabil şi a


dezvoltării lui
Dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul şi marketingul turistic respectă
integritatea naturală, socială şi economică a mediului prin exploatarea resurselor naturale şi
culturale şi în interesul generaţiilor viitoare.
Pornind de la faptul, că atracţia turistică este motivul fundamental al receptării
publicului de către o anumită destinaţie pentru distracţie, curiozitate sau educaţie, o zonă
poate prezenta interes atâta timp cât dispune de elemente de atracţie ce pot determina o
activitate turistică.
Patrimoniul turistic al unui teritoriu poate fi definit "prin ansamblul elementelor
ce se constituie ca atracţii turistice şi care se pretează unei amenajări pentru
vizitarea şi primirea călătoriilor". Pentru exprimarea ansamblului atracţiilor unor zone se
foloseşte conceptul de patrimoniu turistic, incluzând alături de atracţii baza tehnico- materială
specifică şi chiar infrastructura. Patrimoniul turistic clasifică potenţialul turistic (atracţiile
turistice) în potenţial natural şi antropic.
Resursele turistice acoperă o arie mai largă şi se referă la atracţia propriu zisă cât şi
la modul de exploatare (reprezintă motivul de vizitare), la implicaţii de ordin economic asupra
turismului.
România prin resursele cu care este înzestrată şi bogate şi variate, naturale şi
antropice, diversitatea formelor de relief, o climă favorabilă, o mare varietate a elementelor de

81
floră şi faună, cu o civilizaţie multiseculară cu remarcabile monumente istorice şi de artă, un
tezaur folcloric şi etnografic inedit, are un fond turistic variat şi o mare capacitate pentru a
dezvolta activităţile turistice.
România este un stat european. Este situat în sud estul Europei, aproape în centrul
ei, la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord ( 45° lat. N ), şi la aproximativ
jumătatea distanţei dinte Oceanul Atlantic şi munţii Urali ( 25 ° long. E ).
Formele ei de relief parcă respectă reguli ale echilibrului cuprinzând, în proporţii
aproape egale, munţi (31%) , dealuri şi podişuri (36%), câmpii (33%).
Oferind o varietate de peisaj natural , România poate răspunde la orice formă de
turism.
Cercetarea naturii şi conţinutul ofertei turistice de către diverşi specialişti ajunge la
concluzii din care rezultă că aceasta este rezultatul unei combinaţii de elemente de natură
diferită, concentrată într-o activitate specifică, care se materializează în produse turistice
diferite, cu destinaţie specifică, consumatorul turistic.
Patrimoniul turistic constituie tezaurul artistic al unui teritoriu.
Dimensiunea şi calitatea patrimoniului turistic sunt determinate de elementele sale
componente, şi anume:
Cadrul natural, în care se includ: relieful, clima, sistemul hidrografic, flora şi fauna,
diverse elemente naturale de atracţie specifică (deltă, lacuri, formaţiuni carstice, piscuri,
rezervaţii şi parcuri naturale etc), inclusiv cele create de om, obiective cultural istorice şi
social economice;
Echipamentele turistice şi infrastructura specifică formate din toate structurile de
primire ş cele necesare existenţei şi desfăşurării unei activităţi;
Patrimoniul turistic al unui teritoriu se constituie într-un potenţial turistic.
Potenţialul Turistic al unui teritoriu dat este definit ca „ansamblul elementelor naturale,
economice şi cultural-artistice care prezintă anumite posibilităţi de valorificare turistică,
dă o anumită funcţionalitate pentru turism, şi, deci, constituie premise pentru
dezvoltarea activităţii de turism". Potenţialul turistic se cere a fi analizat în conceptul
mai cuprinzător de ofertă turistică, al cărui conţinut a preocupat mai mulţi autori. Altfel
încă din 1959, cunoscutul specialist elveţian W.Hunzicker, în manualul său de economia
turismului, arată că : „ oferta turistică este o combinaţie de elemente materiale şi
servicii”,combinaţie în care serviciile joacă rolul principal. Lista elementelor care concură la
crearea produsului turistic, după E. Nicolescu, ar trebui să includă următoarele categorii
principale de factori: patrimoniul turistic, factori naturali (aşezare geografică, climă, relief,
peisaj); diverse elemente naturale de atracţie specifică (cursuri de apă, izvoare, lacuri,

82
etc), factorul uman (ospitalitate, obiceiuri şi datini, folclor, istorie, artă, cultură etc.);
infrastructura generală a zonei incluzând dezvoltarea economică generală ( industrie,
agricultură, transporturi, comerţ ); dezvoltare demografică (populaţie şi aşezări umane);
infrastructura generală edilitară, infrastructura cu specific turistic; cadrul general privind
pregătirea şi perfecţionare personalul din turism, cadrul instituţional legat direct sau indirect
de turism.
Noţiunea de potenţial turistic naţional, este alcătuită la rândul său de: resurse
turistice naturale şi resurse turistice antropice, resurse care generează diverse forme de turism,
într-o accepţie generală, potenţialul turistic al unui teritoriu este definit ca: ansamblul
elementelor naturale, economice şi cultural-istorice, care reprezintă anumite posibilităţi
de valorificare turistică, dau o anumită funcţionalitate pentru turism şi deci constituie
o premisă pentru dezvoltarea activităţilor de turism.
În teritoriu interesează potenţialul turistic în măsura în care acesta oferă resurse
turistice naturale sau antropice, a căror valorificare, pe fondul unor amenajări complexe,
poate determina o activitate de turism şi includerea acelui teritoriu în circuitul turistic intern şi
internaţional.
Peisajul rural, spre deosebire de cel agrar înglobează atributele acestuia inclusiv
structurile de habitat, amenajările turistice, obiectivele turistice şi echipările care asigură
legătura dintre habitat şi formele productive, dintre acestea şi pieţele de desfacere ( căile de
comunicaţie, fondul forestier, formele secundare de prelucrare a resurselor funciare
implantate în mediile rurale etc. )
Potenţialul turistic natural se constituie din totalitatea resurselor naturale cu
care este înzestrat un teritoriu, a componentelor sale de relief, inclusiv a celor care sunt
efect al intervenţiei omului asupra naturii, de-a lungul timpului.
Potenţialul turistic montan. Zona montană este componenta de bază în structura
de bază şi peisagistică a ţării, a potenţialului turistic natural. Această zonă oferă cele mai
multe posibilităţi de valorificare pentru odihnă, cură balneară, sporturi de iarnă, drumeţii
montane, alpinism, speoturism, etc, dar gradul de valorificare pentru turism este determinat de
valoarea şi gruparea în teritoriu a tuturor componentelor sale de accesul spre acesta, de
poziţia geografică, etc.
Sistemul montan se caracterizează atât prin diversitatea aspectelor peisagistice,
originale şi atractive, efect al particularităţilor formării elementelor sale naturale, cât şi prin
potenţialul complex dat de condiţiile de mediu, de varietatea de ape minerale, a fondului
cinegetic, a fondului piscicol, a locurilor pentru sporturile de iarnă , a spaţiilor pentru
alpinism, a fondului speologic, etc.

83
Fiecare componentă a cadrului natural se constituie specificului său într-un
potenţial turistic. Caracteristică pentru acest potenţial este complexitatea sa ca urmare a
faptului ca elementele care compun cadrul natural se integrează în mod armonios,
completându-se reciproc, şi realizând peisaje geografice specifice. De aceea, pe un teritoriu
restrâns se poate practica o varietate de forme de turism.
Resursele naturale cu valenţe turistice sunt in principal reprezentate de :
1. zonele montane ,cu altitudini cuprinse între 1200-2500 m, sunt cele mai
pretabile pentru diferite forme de turism practicate pe tot parcursul anului (drumeţii ,
cicloturism, alpinism, sporturi de iarna etc);
2. zonele deluroase si de podiş se remarca prin marea varietate a structurilor
litologice care conferă varietate şi pitoresc peisajelor componente. Complexitatea şi
diversitatea resurselor demonstrează gradul înalt de umanizare şi multitudine a activităţilor
industriale si agricole, servicii (ex. Podişul Transilvaniei, Subcarpaţii Getici etc);
3. zonele depresionare şi culoarele de vale din spaţiul montan şi
colinar
dispun de forme diferite de prezentare, poziţie , valoare, suprafaţă, resurse (chei, defilee, ape
minerale multiple, etaje diferite de vegetaţie, fond piscicol şi cinegetic valoros, peisaje de
mare valoare, număr mare de aşezări umane, multe cu valori culturale de excepţie: ex: Valea
Dunării, parcurile naţionale şi naturale etc):
4. zonele de câmpie, care au o mai mică atractivitate turistică, elementele
interesante fiind reprezentate de lacuri, unele sectoare de râuri, ariile forestiere prezente,
fondul cinegetic şi piscicol
5. zonele de lunci şi deltă au componente axate pe dominanţa elementelor
acvatice, a unor forme de vegetaţie specifice şi unde se remarcă o mare diversitate a speciilor
floristice şi faunistice, multe având statut de monumente ale naturii (ex. Delta Dunării etc.);
6. zonele de litoral se reprezintă prin forme diferite fie ca plaje întinse,
plane,
cu strat gros de nisip sau alternanţă între sectoare de faleză înalte şi plajă, cu unele lacuri
litorale, cu importante localităţi şi staţiuni turistice (ex. Litoralul Mării Negre etc);
7. tipurile de climă temperată, mediteraniană, tropicală cu subtipurile
caracteristice în funcţie de poziţia geografică pe glob şi continent, circulaţia maselor de aer,
formele de relief, tipurile de vegetaţie, din punct de vedere turistic există mai multe tipuri de
bioclimat care exprimă favorabilitatea condiţiilor climatice pentru derularea activităţilor
turistice.
8. reţeaua hidrografică, cu toate formele ei : ape de suprafaţă, izvoare şi ape

84
subterane, lacuri, mări şi oceane, prin particularităţile cantitative şi calitative ne dau măsura
valorificării şi amenajării acestora pentru turism. Deosebit de valoroase rămân categoriile de
ape minerale cu acţiuni terapeutice.
9. etajele de vegetaţie, prin dispunerea lor altitudinală şi în suprafaţă, bogăţia
speciilor componente au o mare valoare estetică şi recreativă;
10. fauna, deşi este reprezenta de un număr impresionat de specii, dintre
acestea esenţiale sunt pentru un turist numai cele cu valoare cinegetică şi piscicolă care
permit desfăşurarea unor forme de turism specifice;
11. ariile protejate care includ mai multe categorii: parcuri naţionale, parcuri
naturale, rezervaţii de mai multe tipuri, monumente ale naturii pe baza cărora se pot organiza
diverse activităţi turistice.
Menţionarea succintă a acestor elemente valoroase ale mediului natural arată, fără
putere de tăgadă, că ele constituie suportul de bază în apariţia şi dezvoltarea mai multor forme
de turism. Pe măsura dezvoltării economice şi tehnologice a societăţii umane, şi prin urmare
şi a turismului de masă, din ultimele decenii ale secolului nostru, presiunea asupra lor a
devenit tot mai mare fapt ce a condus la degradarea unora şi chiar la scoaterea lor din circuitul
turistic.
Potenţialul turistic antropic, este format din elemente de cultură, istorie, civilizaţie,
artă ce prin caracteristicile lor atrag fluxurile de turişti. Structura acestui potenţial cuprinde:
• vestigii arheologice şi monumente de artă formate din cetăţi, castele, palate,
statui, obeliscuri etc;
• elemente de etnografie şi folclor formate din arhitectură populară, portul,
muzica şidansul, creaţia şi tehnica populară, obiceiuri şi tradiţii, serbări şi târguri, manifestări
şi credinţe religioase, gastronomie;
• instituţii şi evenimente cultural artistice formate din case memoriale,
muzee, instituţii teatrale şi muzicale, festivaluri, carnavaluri, târguri şi expoziţii etc;
• realizări tehnico economice şi ştiinţifice contemporane formate din baraje,
canale, centre comerciale, centre ştiinţifice şi tehnice, exploatări industriale, lacuri de
acumulare, poduri şi viaducte etc;
• aşezări umane formate din centre urbane şi sate turistice.
O parte importantă a ofertei turistice potenţiale o formează fondul cultural istoric
care se întâlneşte pe întreg cuprinsul ţării. Acest deosebit tezaur de vestigii arheologice,
monumente istorice, monumente de arhitectură şi de artă ca şi al patrimoniului etno-folcloric,
atestă existenţa continuitatea şi dezvoltarea culturii şi artei poporului român.
Componentele acestui potenţial turistic sunt numeroase şi extrem de diverse în

85
diferitele zone ale teritoriului ţarii noastre.
Acestea sunt valorificate, în general, prin turismul itinerant, cu valenţe culturale şi
de cunoaştere. Este greu de precizat stadiul şi nivelul unei astfel de valorificări ,deoarece
valorile cultural-istorice sunt răspândite pe întreg teritoriul ţarii, iar baza de cazare se afla de
regula în centre sau pe artere rutiere înregistrându-se astfel atât circulaţia de interes general
sau de tranzit, cât si cea turistica, fiind greu de precizat tranzitul şi scopul real al călătoriei. De
aceea considerăm, că prin circulaţia turistică internaţională să se exprime mai bine atât nivelul
cât şi valorificarea resurselor turistice antropice naţionale.
Activităţile turistice trebuie să se realizeze echilibrat, astfel ca eficienţa durabilă să
poată fi controlată; Toţi partenerii privaţi s-au de stat să se unească şi să se implice în
susţinerea turismului durabil prin realizarea unor produse turistice şi a unor coduri de
comportament ce să fie respectate de toată lumea; Acordarea unei atenţii speciale pentru
formele de turism ce se desfăşoară în zonele ecologice şi culturale fragile, încercându-se
evitarea organizării şi desfăşurării turismului de masă; Turismul durabil, prin ecoturism,
permite folosirea raţională a biodiversităţii şi contribuie la conservarea ei;
Atragerea populaţiei locale şi a instituţiilor locale în aplicarea în zonă a ecoturismului,
deoarece ei sunt principalii beneficiari ai aplicării şi dezvoltării unei activităţi turistice
ecologic În momentul de faţă ecoturismul a căpătat o importanţă tot mai mare, iar această
importanţă creşte o dată cu nepăsarea altora de a proteja mediu înconjurător .În desfăşurarea
activităţilor de turism era necesară introducerea unor prevederi sau norme de a proteja în
acelaşi timp şi mediul înconjurător deci desfăşurarea sau susţinerea ecoturismului.
Ecoturismul şi protejarea mediului sunt strâns legate iar fără protejarea surselor
naturale ecoturismul nu s-ar mai putea desfăşura, nu ar mai exista.

Foto 5.2.: "Şaua"- Piatra Craiului

86
5.2. Masivul Piatra Craiului- aşezare, caracteristici geomorfologice şi
prezentare generală

A. Aşezare şi caracteristici geomorfologice


Pe latura de vest şi nord-vest a pitorescului culoar Rucăr-Bran se înalţă impunător masivul
Piatra Craiului, a cărui creastă zvletă, ascuţită, constituie unul dintre cele mai
reprezentative obiective turistice şi de alpinism din munţii Carpaţi. Dispusă prependicular pe
direcţia generală a Meridionalilor, creasta Pietrei Craiului are forma unui arc larg deschis,
orientat mai întâi de la NE spre SV şi apoi spre sud. Ea se întinde pe o lungime de circa 25
km, între localităţile Zărneşti la nord şi Podu Dâmboviţei la sud. „ Un accident în geografia
Crăpaţilor Meridionali", aşa defineşte geograful francez, Emmanuel de Martonne, masivul
Piatra Craiului.

Foto 5.3.:Piatra Craiului,imagine din satelit

Deşi nu atinge înălţimea Munţilor Făgăraş sau masivitatea Parângului, prin alcătuirea
sa în întregime din calcare, prin eleganţa profilului îndrăzneţ al crestei dantelate şi prin
aspectul monumental al pereţilor ei stâncoşi, încununează frumuseţea şi măreţia Carpaţilor
noştri, ca o adevărată „diademă" a lor. De aceea Piatra Craiului rămâne o atracţie de prim
ordin a drumeţiei şi alpinismului românesc. De departe, te atrage prin albul pereţilor de calcar
şi prin silueta graţioasă a crestei, încinsă de pădurile dese de conifere; de aproape, te
impresionează prin varietatea decorului natural ce se dezvăluie la orice pas pe brânele şi
hornurile versanţilor abrupţi, copleşindu-te cu farmecul unei lumi sălbatice şi tăcute de
stâncării, un paradis" al florilor alpine, al caprelor negre şi al alpiniştilor.
Meritul de a o fi explorat pentru prima dată în detaliu şi de a-i fi dezvăluit
frumuseţea, îi revine lui Ion Ionescu-Dunăreanu, unul din pionierii turismului la noi, care a

87
contribuit la stimularea intereseului pentru această perlă a drumeţiei şi alpinismului românesc.
Totuşi, configuraţia masivului, cu relieful său accidentat pe linia crestei şi pe versanţi,
lipsa apei datorită calcarelor, precum şi numărul redus de cabane au făcut ca circulaţia
turistică să fie mai redusă aici decât în alte masive. Totodată, se poate spune că orografia
Pietrei Craiului nu a oferit condiţii prielnice pentru construirea de cabane, cu excepţia
regiunilor de la poale şi a celor periferice. Din această cauză, Piatra Craiului nu se pretează la
amenajări speciale, de mare confort, cel puţin în zona crestei. Ca urmare ea îşi selecţionează
excursioniştii după rezistenţa fizică la drumuri lungi şi obositoare. Oricum, efortul depus
pentru parcurgerea abrupturilor şi a crestei este răsplătit din plin de splendoarea priveliştilor.
Este de ajuns să amintim decorul impresionant al pereţilor care se prăvălesc de sub creastă, pe
o diferenţă de nivel de aproape 500 m, spre Marele Grohotiş şi Valea lui Ivan. Fără să mai
evocam lumea de basm a dantelăriei ce împodobeşte abruptul nord-vestic din zona Ţimbalelor
şi a Clăilor. Asemenea privelişti sunt de neuitat.
În sens larg, masivul Piatra Craiului este cuprins între văile Bârsa la nord, Dâmboviţa la
vest, Dâmbovicioara - Brusturet - Valea Seacă a Pietrelor pe de o parte şi Vlăduşca - Râul
Zărneştilor (Râul Mare din Prăpăstii) pe de alta, pe latura de est.
Din punct de vedere turistic, masivul înglobează şi măgurile calcaroase ale Branului,
având în vedere strânsa lor legătură cu creasta şi versantul răsăritean al Pietrei Craiului prin
traseele turistice de acces.
De fapt, după înfăţişarea reliefului, măgurile ce se înşiruie la est de Valea
Dâmbovicioarei, împreună cu cele de la Giuvala alcătuiesc în ansamblu o treaptă intermediară
de circa 1300-1500 m între creasta Pietrei Craiului şi depresiunea sau „Platforma Brăneana"
din cuprinsul culoarului Rucăr-Bran.
Spre nord şi vest, Piatra Craiului domină printr-un abrupt stâncos regiunea mai joasă a
culmilor în mare parte împădurite şi a văilor din bazinul râurilor Bârsa şi Dâmboviţa. în sens
larg, masivul Piatra Craiului este clar delimitat pe aceste laturi de văile celor două râuri, care-1
separă de „Platforma" Poiana Mărului (Munţii Persani), munţii Ţagla şi Iezerului.
În lungul Dâmboviţei şi Bârsei se pune în evidenţă un culoar depresionar intramontan,
bine individualizat, dispus pe direcţia NE-SV, de la Zărneşti la Rucăr, între creasta Pietrei
Craiului şi munţii învecinaţi. Acesta este numit Culoarul Tămaşului, după numele culmii
care, în Curmătura Foii (1375 m), delimitează Piatra Craiului (jos foto 22 Harta masivului
Piatra Craiului) de Munţii Făgăraşului. Prezenţa acestui culoar depresionar în imediata
vecinătate a Pietrei Craiului scoate mai mult în evidenţă individualitatea geografică a acestui
masiv, constituind totodată o limită certă între coamele cristaline greoaie ala munţilor
Făgăraşului şi Iezerului, pe de o parte, şi crestele, măgurile şi podurile calcaroase din grupa

88
unţilor Piatra Craiului - Bucegi, dispuse în general pe direcţia nord-sud, pe de altă parte.
Pe latura de est, masivul Piatra Craiului este separat de podurile şi măgurile
împădurite le Branului prin înlănţuirea unor văi ce aparţin bazinelor Bârsei şi Dâmboviţei,
cu obârşiile în punctul denumit „La Table", situat pe cumpăna Carpaţilor, în capătul sudic
al poienii Vlăduşca (1415 m alt.).

Foto5.4 :Masivul Piatra Craiului

Către nord se înlănţuiesc văile Vlăduşca şi Râul Zărneştilor (a cărui apă curge prin
Prăpăstii), iar către sud o vale, care pe parcursul ei de la izvoare până la vărsare, poartă trei
denumiri: Valea Seacă a Pietrelor, Brusturet, Dâmbovicioara. În lungul acestei văi, orientată
paralel cu creasta Pietrei Craiului, se conturează un „uluc depresionar" mai îngust, bine pus în
evidenţă în relieful regiunii (culoarul Dâmbovicioara - Zărneşti).
Fundul culoarului corespunde podurilor de calcar şi conglomerate în care au fost
tăiate un şir de chei strâmte şi sălbatice, străbătute de drumuri forestiere sau de poteci
turistice. Prin poziţia, direcţia şi aspectul reliefului, culoarul depresionar din partea
estică a masivului a înlesnit accesul spre creastă atât pe văi, cât şi pe culmile limitrofe,
devenind, odată cu amenajările relativ recente ale drumurilor forestiere de pe valea
Dâmbovicioarei a Brusturetului - Valea Seacă a Pietrelor pe de o parte şi Râul Zărneştilor pe
de alta, o axă de circulaţie turistică a Masivului Piatra Craiului.
La sud, prelungirea mai scundă şi împădurită a Pietrei Craiului - Pietricica - descreşte
treptat până în culmea Gruiului Mirii, care domină printr-o denivelare de peste 200 metri
podurile calcaroase (Plaiul Mare, Plăicul) dintre văile râurilor Dâmboviţa şi
Dâmbovicioara.Din punct de vedere al funcţiilor turistice pot fi înglobate în masivul Piatra
Craiului şi „măgurile" Branului, situate la este de culoarul Dâmbovicioara-Zărneşti, unde
ormează culmea Toancheş-Coja-Gâlma Spărturilor, ce se întinde pe direcţia nord-sud,

89
începând la sud-est de Zărneşti cu Măgura Mică şi sfârşind prin culmile domoale din preajma
satului Dâmbovicioara.

Subunitatea Piatra Mică


Masivul Piatra Craiului poate fi împărţit în trei subunităţi distincte, separate prin
limite naturale clare (Curmătura Pietrei Craiului, Şaua Funduri) şi anume: Piatra Mică,
Piatra Craiului Mare şi Pietricica.
Aceste subunităţi se diferenţiază între ele prin înălţimea, masivitatea şi aspectul
peisajului lor, ceea ce a condiţionat valorificarea lor turistică, marcată printr-o circulaţie mai
mult sau mai puţin intensă. Subunităţile de mai sus vor fi tratate în funcţie de importanţa pe
care o au pentru turism şi alpinism. Pentru o mai bună înţelegere, materialul este sistematizat
în subcapitolele corespunzătoare celor trei subunităţi menţionate.
Piatra Mică se detaşează ca o subdiviziune bine conturată, mai scundă în
extremitatea nord-estică a masivului, fiind cuprinsă între şaua Crăpăturii şi Prăpăstiile
Zărneştilor, care o despart de culmea Toancheş-Coja-Gâlma Spărturilor şi de Măgura Mică.
Pe latura de vest, Piatra Mică este delimitată de cele două văi care coboară din Curmătura
Pietrei Craiului în direcţii opuse: valea Crăpăturii spre nord şi unul din firele de obârşie ale
văii Curmăturii spre sud.

Foto 5.5 : Vârful Piatra Mică de 1816 m

Cheile Prăpăstiile Zărneştilor şi defileul din avale formează limita de sud şi de est
a acestei subunităţi. Versantul de nord, acoperit iniţial de păduri compacte, sfârşeşte în luna
râului Bârsa Mare, cu o zonă de fâneţe şi culturi.
Coama piramidală a Pietrei Mici, orientată VNV-ESE, culminează în vârful

90
Piatra Mica (1816 m); prin poziţia lui, acesta oferă o minunată panoramă asupra oraşului
Zărneşti şi Ţării Bârsei. Privit de departe, vârful are o formă rotunjită, creştetul lui fiind
nivelat de un pod destul de neted, ocupat în bună parte de jnepeni. Vârful Piatra Mică este
marcat de cu un monument care aminteşte de eroii căzuţi în primul război mondial.
Profilul culmii este asimetric: spre nord, abruptul mai pronunţat de pe „Dosul” Pietrei
Mici domină prispele de glacis coborâte dinspre valea Bârsei; spre sud, aspectul este mai
variat, prezentând poduri suspendate, cu pante mai domoale în care apele au tăiat chei înguste
(cum este cea a râului Zănoagă), şi feţe netede, cum sunt cele din apropierea cabanei
Curmătura, sau abrupturi, ca peretele Gălbenoasa ce domină regiunea cu nuanţele lui
cărămizii. Din vârful Piatra Mică şi din cel cu cota 1596 m pornesc tentacular o serie de
culmi către nord şi sud (culmile Pietrei Mici, culmile Zănoagei), brăzdate de văile unor
pâraie firave, între care Padina lui Dănişor şi Zănoaga sunt mai cunoscute.
Curmătura Pietrei. în extremitatea nordică, creasta Pietrei Craiului este întreruptă
în dreptul Vârfului Turnu de o adâncă spintecătură, numită Curmătura Pietrei Craiului
Aceasta formează hotarul dintre Piatra Mică şi Piatra Craiului propriu-zisă. În porţiunea
centrală a Curmăturii se înalţă Colţul din Curmătură, un turn de piatră împădurit, care
separă Şaua Crăpăturii (1660 m) la est, prin care trece drumul turistic de pe versantul
nordic pe cel sudic, de Şaua Curmăturii la vest, punctul cel mai coborât (1620 m). Poteca
turistică spre vârful Turnu traversează Curmătura Pietrei Craiului către versantul estic al
vârfului menţionat, la 1680 m.

Foto 5.6. : Curmătura Pietrei Craiului

91
Subunitatea Piatra Craiului Mare
Prin lungimea, altitudinea şi diversitatea peisajului, Piatra Craiului Mare ocupă primul
loc între subunităţile de relief ale masivului.
Despărţită de Piatra Mică, prin adânca denivelare formată de Curmătura Pietrei
Craiului, creasta începe din vârful Turnul, în dreptul căruia masivul suferă o puternică
torsiune spre sud-vest. Pe linia de creastă sunt înşirate numeroase vârfuri ce culminează în
porţiunea centrală, unde Piscul Baciului sau Vârful La Om atinge 2239 m altitudine. La
circa 350 m spre sud de Vârful La Om se află Şaua Grindului, poartă" naturală de mare
circulaţie turistică, prin care trece vechiul drum de traversare a masivului, cunoscut sub
denumirea „La Lanţuri”.

Foto 5.7.: Creasta Pietrei Craiului Foto 5.8.. Şaua Grindului din Piatra
Mare

Creasta Pietrei Craiului a fost împărţită convenţional în două segmente


principale: Creasta Nordică (între vf. Turnul şi Şaua Foto 5.8. :Şaua Grindului din Piatra Mare
Grindului) şi Creasta Sudică (între şaua Grindului şi şaua Funduri).
"Vârful Turnul (1923 m). Situat în extremitatea nord-estică a Pietrei Craiului
şi individualizat prin aspectul lui piramidal, vârful este conturat de versanţi care, datorită
orientării lor, nu pot fin încadraţi în abruptul nord-vestic. Cu înfăţişarea lui semeaţă de turn
piramidal, care se remarcă mai ales când e privit din Zărneşti, vârful, numit local şi Turnul
Pietrei, îşi înalţă creştetul, adesea acoperit de nori (fiind un fel de barometru pentru
zărneşteni), deasupra covorului de jnepeni şi molizi ce-i îmbracă pantele abrupte. Din acest
vârf porneşte către nord o muchie secundară, firavă la început, viguroasă şi tentaculară ceva
mai jos. Iniţial, muchia separă două văi adânci ce brăzdează cu firele lor de obârşie coastele
nordice ale vârfului: Padina Hotarului şi Padina Şindileriei Ceva mai jos, muchia se

92
ramifică, formând câteva interfluvii printre care alte două văi (Padina Chicerii şi Padina
Calului) şi-au croit drum, ca şi primele, către Valea Bârsei.
Creasta Nordică. La sud de vârful Turnul, profilul crestei, asemănător unei lame de
ferestrău, este punctat de numeroase vârfuri şi strungi sculptate pe capetele stratelor de calcar,
redresate până la verticală sau chiar răsturnate. Primul vârf întâlnit este vârful Padina închisă
(1950 m). Alăturat se află şaua Padinei închise, delimitată către sud-est de vârful Padina
Popii (1970 m), ce se înalţă la obârşia văii cu acelaşi nume.
La sud-vest de vârful Padina Popii, creasta capătă progresiv înălţimi de peste
2000 m, devenind mai lată, aşa cum se vede pe crupa înaltă a Vârfului Ascuţit (2136 m).
Din dreptul stâlpului de marcaj care arată ramificaţia potecii turistice spre cabana
Curmătura, pe o distanţă de 350 metri, creasta prezintă o succesiune de vârfuri
mici, despărţite de strungi din care pornesc, pe ambii versanţi, firele de obârşie ale mai
multor văi. Extremitatea sud-vestică a acestei porţiuni de creastă se întrerupe cu o strungă
mai adâncă, situată la obârşia canionului Ciorânga Mare.

Foto 5..9 : Canionului Ciorânga Mare

De la obârşia canionului Ciorânga Mare către sud-vest, pe o distanţă de circa 600 m în


lungul crestei, se desfăşoară zona „Jimbalelor’' dominată de cele trei vârfuri individualizate
prin şeile ce le despart: Ţimbalul Mare (2177 m), Vârful dintre Ţimbale (2170 m) şi Ţimbalul
Mic (2231 m). La sud de vârful Ţimbalul Mare se află Şaua Călineţului Odată cu depăşirea
Vârfului dintre Ţimbale, creasta devine tot mai accidentată, obligând drumeţii să-i ocolească
anumite porţiuni.
La sud-vest de „Ţimbale" urmează zona „Clăilor", formată dintr-o serie de vârfuri
stâncoase ce se succed pe linia crestei până aproape de Piscul Baciului. în dreptul „Clăilor",
creasta este dăltuită de firele de obârşie ale mai multor văi adâncite pe ambii versanţi. La sud
93
de vârful Zbirii (2220 m), spre Piscul Baciului. Linia de creastă descrie o curbă pronunţată
spre est, încadrând o mică poantă uşor arcuită, denumită, după înfăţişarea ei, „Căldarea
Ocolită". Deasupra acesteia se înalţă pe creastă Vârful Claia Căldării Ocolite (2204 m).
De aici, Creasta Nordică, devenită mai lată şi înierbată, creşte rapid în înălţime, vârful La
Om (Piscul Baciului - 2239 m, şi apoi ia sfârşit în Şaua Grindului.
Creasta Sudică. Pornind din Şaua Grindului pe Creasta Sudică, urcăm vârful Grind
(2210 m), de unde înălţimea crestei începe să scadă treptat. La sud de acest vârf, Creasta
Sudică devine o muchie foarte îngustă şi accidentată, având pe alocuri aspectul unei
custuri. Aici se întâlnesc cele mai dificile porţiuni ale traseului de creastă. Din dreptul
Umerilor Pietrei Craiului, ale căror prăvăîişuri se află către vest, Creasta Sudică, cu profilul
uşor sinuos datorită unor denivelări, se îngustează, continuându-se prin cel mai impresionant
pasaj al ei, „Coama Lungă''', custură al cărei capăt nordic este marcat de un vârf cu
altitudinea de aproape 2216 m, iar cel sudic de un altul, cu aspectul unui acoperiş de casă,
asemănător cu cel dintre vârfurile Vîştea Mare şi Moldoveana din Munţii Făgăraş.

Foto 5.10: Vârful Grind din Piatra Craiului

La sud de Coama Lungă, Creasta Sudică pierde treptat din înălţime, în ciuda faptului
că versantul vestic devine tot mai abrupt şi mai inaccesibil. De altfel, porţiunea de creastă,
desfăşurat în continuare până în Vârful Pietrei (2089 m), delimitează în partea superioară ce
mai frumoasă şi mai interesantă zonă a abruptului vestic. Spre sud, creasta pierde simţitor din
altitudine până în dreptul denivelării cunoscute sub numele de Şaua Funduri (1889 m), care
marchează limita dintre creasta înaltă a Pietrei Craiului şi prelungirea ei sudică, mai scundă şi
împădurită, Pietricica.

94
Abrupturi
Abruptul nord-vestic
Intre vârful Turnul şi cel mai înalt atins de Umerii Pietrei Craiului se întinde abruptul
nord-vestic al Pietrei Craiului. Acesta este încins de câteva brâne (prispe înierbate şi uneori
împădurite) ce se succed la diverse înălţimi între Padina închisă şi Umerii Pietrei Craiului,
adevărate grădini naturale suspendate şi totodată trasee preferate de drumeţii încercaţi. Dintre
acestea menţionăm: Brâna Caprelor, Brâu, Ciorânga Mare, Brâul Răchitei, Brâu de Mijloc,
situate în parte mijlocie a abruptului (1700-1900 m), şi Brâul de Sus, a cărui prispă
discontinuă încinge muntele la altitudinea de circa 2000 metri. Abruptul nord-vestic este
brăzdat de numeroase văi torenţiale (numite uneori padine), drenate spre bazinul Bârsei.

Foto 5.11: Padina Şindileriei

Padina închisă. Obârşia Padinei închise este formată de numeroase vâlcele greu
accesibile. In porţiunea mediană, aceste fire se adună, formând valea propriu-zisă. pe care se
înşiră câteva săritori, între care Săritoarea de sub Găvan. In zona de pădure, Padina închisă se
uneşte cu Padina Şindiieriei, cea din urmă păstrându-şi numele până la vărsare în Bârsa Mare.
Pe traseul turistic cunoscut sub numele de „Brâna Caprelor’’ se remarcă: izvorul ,,La
Găvan", cu cea mai mare altitudine din masiv (1880 m), „Orga Mare", perete striat, cu
înfăţişarea instrumentului muzical al cărui nume poartă, şi ,,Brâna Caprelor", străbătută de
poteca turistică marcată, care mijloceşte legătura între poiana Curmătura Prăpăstiilor, unde
era refugiul Diana, Creasta Nordică şi cabana Curmătura.

95
Foto. 5.12. Padina Inchisa

Padina Popii. De sub vârful Padina Popii porneşte valea cu acelaşi nume, Padina
Popii se uneşte mai jos cu Ciorânga Mare. Se remarcă în partea mediană cele trei turnuri ale
Valea Ciorânga Mare şi Padina lui Râie. Către sud-vest, valea Padina Popii este
despărţită de bazinul văii Ciorânga Mare, printr-o muchie împădurită. Din porţiunea de
creastă, cuprinsă între vârful Padina Popii şi Vârful Ascuţit, se desprind către nord firele de
obârşie ale Văii Ciorânga Mare, iar către nord-vest, până în dreptul vârfului limbutul Mare,
cele ale Padinii lui Râie. Padina lui Călineţ. între Ţimbalul Mare şi Vârful dintre Ţimbale
se adâncesc firele de obârşie ale Padinei lui Călineţ. Din dreptul vârfurilor amintite coboară
spre nord-vest două muchii: Muchia Jimbalutui Mare şi Muchia dintre Ţimbale. De la
obârşie, Padina lui Călineţ străbate cea mai impresionantă parte a abruptului nord-vestic şi
poate a întregului masiv, înşiruind pe parcurs numeroase săritori. în porţiunea centrală, după
ce depăşeşte Brâul de Mijloc, valea prezintă o mare ruptură de pantă, formând un perete înalt,
denumit „Malul Galben" sau „Gâlbenarea". Mai jos de acesta, albia văii se evidenţiază
prin pădure sau prin poienile ce le străbate. In ultima parte a drumului ei, Padina lui Călineţ
primeşte pe stânga apele aduse de Izvorul Olteanului. Confluenţa cu râul colector, Bârsa
Mare, este mascată şi chiar întreruptă de şoseaua ce şerpuieşte paralel cu râul menţionat.
Valea Podurilor. Intre Vârful dintre Ţimbale şi vârful Ţimbalul Mare, versantul
nord-vestic este brăzdat de ulucul adânc al Văii Podurilor. Versanţii acestei văi sunt formaţi
pe dreapta de Muchia dintre Ţimbale, iar pe stânga de Muchia Ţimbalului Mic, cu prelungirea
ei, Creasta Colţilor Gemeni. In amonte de Poiana Coţofenei, la 1200 metri altitudine, firul
văii aproape că se pierde pe faţa muntelui împădurit. In avale de Poiana Coţofenei, valea se
adânceşte din nou datorită unui pârâu ce izvorăşte de pe versantul nord-estic al Muchiei
Coţofenei, care se varsă în Bârsa Mare, chiar în faţa Cabanei Plaiul Foii (849 m).

96
Valea Ciorânguţei. De la Vârful dintre Ţimbale până în dreptul unei creste
desprinse din Vârful Vlâduşca, către nord-vest s-au adâncit cele două fire ale Ciorânguţei,
precum şi un impresionant număr de vâlcele, dispuse în evantai pe faţa muntelui şi drenate în
valea Vlăduşca. Valea Vlăduşca îşi are firele de obârşie răsfirate pe o arie mai largă a
versantului nord-vestic. Bazinul ei este delimitat de două muchii fără nume, desprinse din
zona Clăilor. Valea Şpirlei. Obârşiile acestei văi formează cel mai larg şi mai înalt bazin,
situat în porţiunea dintre Vârful Căldării Ocolite şi Şaua Grindului. Ultimul fir al Şpirlei,
către sud, formează, în mare, linia traseului turistic ,,La Lanţuri*. Bârsa rămasului. La sud
de traseul turistic Jm Lanţurf, faţa muntelui este brăzdată de firele de obârşie ale Bârsei
Tămaşului, răsfirate către sud-vest, până sub Şaua Tămăşelului, deasupra căreia se înalţă
Umerii Pietrei Craiului. în zona de pădure, Bârsa Tămaşului se uneşte cu pâraiele Şprilea
şi Wăduşca, iar în dreptul cabanei Plaiul Foii confluează cu Bârsa Groşteului, formând
Bărsa Mare.

Foto 5. 13: Umerii Pietrei Craiului

Abruptul vestic
Cu o întindere mai mică, dar la fel de sălbatic ca şi cel din nord, abruptul vestic este
mai îndepărtat faţă de localităţi şi cabane. începând din culmea Tămaşului şi până în Valea
Urzicii, considerată limita sudică a abruptului vestic, acesta capătă o înfăţişare ce contrastează
cu sectorul nord-vestic. în locul văilor adânci, conturate până la linia crestei, aici se întâlnesc
văi ce-şi conturează obârşia mai jos, sub pereţii masivi care alcătuiesc în ansamblu abruptul
vestic (Peretele din Padina Lăncii, Peretele Poienii închise, Peretele Marelui Grohotiş,
Peretele Piscului Rece şi Peretele de la Cerdac). Cu excepţia Văii lui Ivan, care îşi are
obârşia aproape de linia crestei, celelalte văi încep să se contureze abia de la baza pereţilor

97
enumeraţi şi dispar aproape complet în zona marilor acumulări de grohotiş, provenite din
abrupt la baza versantului până la limita pădurii

Foto. 5.14 . Brâul de Mijloc

Umerii PietreiCraiului. De o parte şi de alta, versanţii masivului sunt dăltuiţi de


hornuri sau văiugi pline de grohotiş, prin care se ridică numeroase turnuri şi ace de calcar.
În această porţiune, înainte ca masivul s ă - ş i î n g u s t e z e a r i a versanţilor, Umerii Pietrei
Craiului, ca un contrafort ieşit către vest şi dispus în trei trepte bine individua-lizate,
fac legătura spre munţii Făgăraşului prin culmea Tămaşului
Valea Tămăşelului este primul fir de vale conturat pe abruptul vestic. Obârşia este
formată din câteva vâlcele care pornesc în bună parte de sub marile surplombe situate sub
Brăul de Mijloc, prezentând în aval săritori şi hornuri greu accesibile. Deasupra limitei
pădurii, albia lor se pierde prin grohotişuri, după care din nou se conturează, formând valea
propriu-zisă a Tămăşelului, care în aval de confluenţa cu Padina Lăncii formează Valea
Dragoslăvenilor,
Valea Padina Lăncii. Această vale are multe fire de obârşie, ocupând o suprafaţă
largă din abruptul vestic. Firul principal nu reuşeşte să se contureze până la linia Crestei
Sudice, albia lui pierzându-se în Poiana închisă, sub peretele cu acelaşi nume. După ce firul
principal confluează în pădure cu valea Dragoslăvenilor.

98
Foto 5.15. Marele Grohotiş şi Peretele Central

Peretele Central. La sud de vâlcelul principal al Padinei Lăncii, urmează Peretele


Central, numit şi Peretele Marelui Grohotiş. Acesta este delimitat la nord de creasta şi
Vârful Lancea (Colţul Carugelor), iar la sud de Muchia Roşie.
Muchia Roşie, Peretele Piscul Rece şi Valea Piscul Rece. Muchia Roşie, cu roca ei
de culoare cărămizie, desparte Peretele Central de Peretele Piscul Rece.
Peretele Piscului cu Brazi şi Peretele de la Cerdac. Aceşti pereţi se desfăşoară în
continuare către sud, deasupra şi dedesubtul Brâului Roşu.
Muchia lui Ivan şi Valea lui Ivan. La sud de Cerdacul Stanciului se desprinde
din Creasta Sudică, spre vest, Piscul cu brazi, interfluviu ce desparte bazinul Dragoslăvenilor
de cel al Văii lui Ivan. Valea lui Ivan se numără printre puţinele văi ce-şi au obârşia sub linia
crestei. Aici aceasta are aspectul unui canion întrerupt de săritori. înainte de confluenţa cu
Dâmboviţa, primeşte pe stânga Valea cu Apă.
Valea Urzicii. Obârşiile văii Urzicii sunt răsfirate până sub creastă, unele dintre ele
ajungând până aproape de Şaua Funduri. Torenţii de grohotişuri revărsate în lungul acestora
le fac greu accesibile. În aval de punctul „Prepeleac”, Valea Urzicii are un aspect mai
sălbatic până în punctul de confluenţă al Văii cu Apă, unde se află casa de vânătoare Piatra
Craiului
Abruptul estic este mai puţin sălbatic, având pante mai domoale, unele acoperite
cu păşuni întinse care sunt întrerupte de mici insule de stâncării, ţancuri, muchii si pereţi de
mică înălţime. Este delimitat către nord-est de o creastă împădurită, desprinsă din Vârful
Turnul printre firele de obârşie ale Văii Curmătura, iar la sud de Valea cu Apă (bazinul
Brusturetulu).

99
Foto 5.16: Creasta sudică a Pietrei Craiului, văzută din Poiana Lespezii

În porţiunea centrală a abruptului din Vârful La Om, se conturează spre sud-est


Colţii Găinii, muchie care mai jos, din dreptul Plaiului Grindului, îşi pierde aspectul alpin,
devenind o culme domoală. Această prelungire formează cumpăna de ape a Carpaţilor,
întreruptă de parapetul de calcar al Pietrei Craiului. în porţiunea dintre Turnul şi La Om,
versantul este străbătut de patru trasee turistice marcate, din care trei conduc la creastă şi
unul îl încinge pe la bază. Dintre traseele alpine menţionăm doar Hornurile Mărtoiului,
brâul „La Poliţe" şi Hornurile Grindului, foarte puţin cunoscute.

Foto 5. 17.: Valea Curmăturii

Valea Curmăturii. La sud-vest de vârful Turnul se conturează primele vâlcele ce


formează obârşia văii. Bazinul acesteia este delimitat spre sud-vest de un contrafort alungit ce

100
sfârşeşte cu un perete înalt în apropiere de Prăpăstiile Zărneştilor.
Valea Cheii. Între contrafortul amintit şi Piscul Mărtoiului, desprins din creastă
spre sud-est, şi-au săpat albia vâlcelele de la obârşia Văii Cheii. Acestea străbat Padinile
Frumoase şi Padinile Mărtoiului, poieni înverzite, aşternute pe faţa muntelui.
Valea Vlăduşcăi. La sud de Piscul Mărtoiu, abruptul estic, puternic înclinat şi
sălbatic, este dăltuit de firele de obârşie ale Văii Vlăduşcăi, ce se răsfiră până sub Colţii
Găinii. în zona de pădure, aceste fire se adună, formând valea propriu-zisă. Dintre ele
remarcăm pârâul Baciului, Şiştoaca Baciului, Şiştoaca Vlăduşcăi. Valea străbate în aval o
regiune împădurită, trecând prin două chei mici (Cheia Pisicii şi Cheia Vlăduşcăi), dincolo de
care confluează, în Prăpăstii, cu Râul Mare al Zărneştilor.
Valea Cheii de sub Grind. Din porţiunea cea mai înaltă a masivului, situată între
Piscul Baciului şi capătul sudic al Coamei Lungi, pornesc numeroase hornuri şi jgheaburi,
printre care se remarcă cele patru hornuri ale Grindului. In aval, acestea devin fire de vale,
formând în ansamblu Valea Cheii de sub Grind. Albia ei, după ce străbate Plaiul Grindului
(unde se află şi refugiul Grind), intră în pădure, se uneşte cu Valea Căpăţânilor, iar mai jos
confluează cu Valea Seacă a Pietrelor.
Valea Căpăţânilor este o vale de mai mică importanţă, cu obârşia sub Vârful
Pietrei. Albia ei formează hotarul sudic al Poienii Lespezi, în cuprinsul căreia se află un
canton silvic şi o stână.
Valea Şteghii. Din dreptul Vârfului Pietrei, văile îşi dirijează cursul tot mai mult
către sud. Valea Ştegii (Stinghie) este prima din cele care au această orientare.
Valea Funduri. O culme mai masivă, desprinsă tot din vârful Pietrei, delimitează
către sud Valea Şteghii de valea Funduri. Bazinul acestei văi ocupă întreaga faţă estică a
muntelui, până la şaua Funduri. Localnicii o numesc deopotrivă Plaiul Oii, muntele Funduri
şi, foarte rar, Plaiul Grănicerilor. Firele de obârşie adunate formează valea Funduri care, în
aval, după ce se uneşte cu alte fire venite din Pietricica, se numeşte Valea cu Apă. In imediata
apropiere a cabanei Brusturet, confluează cu Valea Seacă a Pietrelor, care în aval poarta
denumirea de valea Brusturetului.
Subunitatea Pietricica:
La sud de Şaua Funduri ia sfârşit creasta Pietrei Craiului, prelungindu-se cu creasta
mult mai joasă a Pietricicăi. în ansamblu, Pietricica constituie o treaptă intermediară între
podurile calcaroase din nordul depresiunii Podu Dâmboviţei şi creasta înaltă a Pietrei
Craiului.
Intre vârful La Arsuri (1853 m) - al cărui nume ne vorbeşte de defrişarea
jnepenişului şi pădurii de molid prin ardere, pentru extinderea păşunii - şi vârful

101
Pietricica (1764 m), masivul îşi păstrează caracterul de creastă. La sud de acest vârf, cei
doi versanţi au aspecte total diferite: cel estic se transformă într-o culme domoală şi lată, cu
poduri întinse, iar cel vestic se continuă, ca şi la nord, sub formă de abrupt. Pietricica
prezintă, astfel, o asimetrie mult mai pronunţată decât subunităţile nordice.

Foto 5.18: Vârful Pietricica

Împădurită aproape în întregime spre est, fragmentată de câteva înşeuări adânci şi cu


o zonă stâncoasă de abrupt din ce în ce mai îngustă la vest, culmea Pietricica scade în
înălţime către sud, printr-o serie de trepte, până la punctul numit Sub Pietricică (1241 m).
Dincolo de acesta se întind podurile calcaroase şi conglomeratice Berila, Plaiul Mare şi
Plăicul, mărginite de cheile Dâmboviţei şi Dâmbovicioarei.

Foto 5.19: Intrare în Peştera Urşilor

102
B. Specificul Parcului natural "Piatra Craiului". Potenţialul speologic
Un element caracteristic al peisajului geografic din masivul Piatra Craiului este
relieful carstic, a cărui formare a fost favorizată de prezenţa calcarelor. Relieful accidentat al
crestei şi abrupturilor ei, datorat tectonicii pronunţate a masivului (cu straie redresate până la
verticală), nu a permis crearea de forme carstice tipice (doline, uvale), ci dezvoltarea unui
carst cu caractere aparte, specific Pietrei Craiului (lapiezuri de stratificaţie, văi torenţiale
carstice, hornuri, etc), ca şi a unor forme endocarstice (peşteri, grote, avene).
După Catalogul sistematic al peşterilor din România, 1981, la data de 1
decembrie 1981, în Piatra Craiului erau menţionate 161 peşteri catalogate, dintre care 158
formate în calcar, iar trei în conglomerate.. în ceea ce priveşte dimensiunile, se cunosc 105
peşteri cu o dezvoltare de peste 10 metri, dintre care 102 în calcare. în ceea ce priveşte tipul
hidrologic, majoritatea peşterilor sunt fosile, cu excepţia a două care sunt active (peşterile
Izvoarele din Plai din bazinul Dâmbovicioarei - versantul drept).
Peşterile din masivul Piatra Craiului sunt grupate pe bazinele hidrografice ce-l
încadrează: 29 peşteri în bazinul superior al Bârsei, cuprinzând versantul nordic al Pietrei
Mici şi abruptul nord-vestic al masivului; 21 peşteri în bazinul Râului Zărneştilor, situate pe
faţada sudică a Pietrei Mici şi în sectorul de nord al abruptului estic (din care o peşteră în
conglomerate, avenul Vlăduşca); 62 peşteri în bazinul Dâmbovicioarei, cantonate în partea
sudică a abruptului estic al maisvului, inclusiv al culmii Pietricica (din care două avene în
conglomerate); 48 peşteri în bazinul Dâmboviţei, incluzând abruptul vestic al
masivului şi implicit pe cel al culmii Pietricica. Dintre peşterile existente în regiune se
remarcă, prin dimensiuni, două mai importante. Peştera Urşilor şi Peştera Dâmbovicioara,
ambele situate la limita masivului Piatra Craiului, pe traseele principale de pătrundere dinspre
sud în acest masiv. Ele au fost propuse să fie declarate rezervaţii naturale speologice. La
acestea se adaugă două avene importante: Avenul din Grind şi Avenul din Vlăduşca.

103
Foto 5.20: Intrarea în Peştera Dâmbovicioara

Peştera Urşilor, cunoscută sub numele impropriu de Peştera de la Colţul Surpat,


nume care de fapt, aparţine unei peşteri de pe Valea Cheii, numită şi peştera „La Uluce", este
situată în Cheile Mici ale Dâmboviţei (Cheile Plaiului), pe versantul drept, sub muntele
Arşiţa, la altitudinea absolută de 850 m şi relativă de 20 metri. Ea a fost descoperită,
întâmplător, în anul 1951, de către un localnic, Gheorghe Simtinică, din satul Podu
Dâmboviţei. Peştera are o lungime de 367 m, o denivelare negativă de 2 m şi una pozitivă de
3 m. Galeria principală a peşterii (Galeria Largă - 130 m) prezintă numeroase coloane şi se
ramifică la vest în două galerii mai mici: Galeria cu şanţ, în dreapta, şi Galeria cu nisip, în
stânga.
Peştera prezintă importanţă paleozoologică datorită numeroaselor schelete de Ursus
spalaeus şi Capra ibex, întâlnite aici. Pe planşeul peşterii se găseşte o mare cantitate de nisip
şi pietrişuri aluvionare.
Peştera Dâmbovicioara, semnalată încă din secolul trecut, este una din cele mai
cunoscute din ţară. Se află pe versantul stâng al văii cu acelaşi nume, în Cheile Peşterii, la
gura Pârâului Peşterii sau Ciocanul (care o drenează), pe şoseaua ce duce la Cabana
Brusturet Ea se găseşte la 12 m deasupra albiei, are o lungime de 629 m şi o denivelare de
+31 m. Până la punctul “La târâş”, peştera poate fi parcursă uşor, înălţimea tavanului
menţinându-se la 3 metri. în peşteră circulă un curent de aer din profunzime spre deschidere,
fapt care dovedeşte că ea mai are în mod sigur şi o altă comunicare cu exteriorul
Avenul din Grind, cunoscut şi sub numele de Gaura din Grind sau Gaura din
Funduri şi explorat pentru prima dată în 1936, este situat într-un gol de pădure, pe versantul
stâng al văii Şteghii (Valea lui Stinghie), la altitudinea absolută de 1645 m, fiind sculptat în
conglomerate cretacice cu mare permeabilitate. Acesta se desfăşoară aproape vertical pe o

104
adâncime de 122 m şi are o lungime de 220 m, ocupând locul 8 în lume în clasamentul celor
mai adânci reţele subterane de apă dezvoltate în conglomerate. Se poate repera uşor, fiind
îngrădit, pentru a nu cădea vitele în el. Vizitarea lui se recomandă numai alpiniştilor cu
echipament adecvat.
Avenul din Vlăduşca, semnalat încă din prima jumătate a secolului XIX, se află
tot pe flancul estic al Pietrei Craiului, între abruptul calcaros şi poiana Vlăduşca, pe
versantul drept al văii cu acelaşi nume, la o altitudine absolută de circa 1700 m. El are o
lungime de 83 m şi o adâncime de 71 m. Este modelat tot în conglomerate cretacice cu grad
mare de permeabilitate. Nu poate fi vizitat decât de persoane care posedă cunoştinţe de
alpinism. aferentă Pietrei Craiului, pe una din arterele de pătrundere în masiv dinspre est, se
află Peştera cu Lilieci (Peştera Mare sau Peştera Bădichii) din satul Peştera. Semnalată în
documente cu mai multe secole în urmă, această peşteră, propusă a fi declarată rezervaţie
speologică, este situată în vatra satului Peştera, pe versantul drept al Dealului Bisericii, într-
un martor de eroziune calcaros, fiind suspendată la 50 m deasupra unei vâlcele seci de pe
dreapta Văii cu Calea, la o altitudine absolută de 950 m. Ea are o lungime de 162 m şi o
denivelare de +8 m. Este formată dintr-o singură galerie principală fosilă, orientată est-vest.
Lungimea ei poate spori prin degajarea şi explorarea unor galerii laterale astupate cu material
prăbuşit din tavan, sau cu noroi. Se poate vizita oricând, cu mijloace proprii de iluminare,
fără să necesite un echipament speologic special.

Cheile

Cheile completează pitorescul peisajului carstic, din regiune şi se remarcă printr-un


aspect impunător. Acestea se întâlnesc pe laturile de sud-vest şi de est ale masivului, fiind
grupate mai ales în jurul depresiunii Podul Dâmboviţei, unde se întâlneşte cel mai mare
complex de chei din ţară. Cheile Mici ale Dâmboviţei (Cheile Plaiului) marchează limita
sud-vestică a masivului, fiind sculptate între podurile calcaroase ale munţilor Plătic fi
Arşiţa. Ele se remarcă printr-un aspect sălbatic şi au pereţi verticali, ce ating 200 metri
înălţime, fiind brăzdaţi de numeroase diaclize, dare sunt mai puţin spectaculoase decât Cheile
Mari ale Dâmboviţei, dinspre Rucăr. Pe versantul drept al cheilor, la circa 600 metri în aval de
capătul lor nordic, se află Peştera Urşilor.

105
Foto 5.21: Cheile Mici ale Dâmboviţei (Cheile Plaiului)

Cheile sunt străbătute de drumul carosabil Podu Dâmboviţei - Sătic, continuat în


amonte până aproape de obârşia Dâmboviţei. Imediat la nord de chei, valea, săpată în şisturi
cristaline, se lărgeşte brusc.
Cheile Prapastiilor încep pe pârâul Vlăduşca şi se continuă pe Râul Zămeştilor, unde
au un aspect sălbatic şi pereţi impunători pe o lungime de circa 2 km, până în dreptul satului
Măgura. Cheile au ramificaţii pe cursul inferior al pâraielor Brusturet, Curmăturii şi Zănaoga.
Mai jos, la ieşirea din munte, râul străbate un defileu cu versanţi împăduriţi.
Pe valea Dâmbovicioarei se află mai multe chei al căror nume variază după denumirile
pe care râul le poartă de-a lungul cursului sau. Se individualizează cinci sectoare de cei tăiate
în calcare jurasice, cu o lungime totală de peste 5 km şi separate de porţiuni mai largi ale văii
(bazinete), formate în marne şi calcare marnoase cretacice. Ele se succed de la nord la sud
astfel: cheile Văii Seci a Pietrelor, cheile Brusturetului, cheile Ciocanului, cheile Peşterii
şi cheile Dâmbovicioarei. Dintre acestea se remarcă, prin dimensiuni şi aspect, cheile
Dambovicioarei şi ale Brusturetului
Cheile Dâmbovicioarei, sculptate pe o lungime de 1,8 km în podul calcaros dintre
depresiunile Dâmbovicioara şi podul Dâmboviţei, se remarcă printr-un aspect monumental
datorită pereţilor verticali sau chiar aplecaţi peste albie, cu înălţimi de peste 200 metri. Pe
suprafaţa pereţilor se observă stratificaţia calcarelor jurasice cenuşii-albicioase, dispuse în
bancuri groase la partea inferioară şi calcare albe (cretacice inferioare) în plăci la partea
superioară. Pereţii sunt străbătuţi de fisuri, torenţi de pietre, scobituri.
Cheile Brusturetului,se desfăşoară de 0,75 km, între confluenţa cu Pârâul
Copilului şi izvoarele carstice „Gălgoaie", fiind săpate în calcare masive jurasice. Ele
reprezintă cele mai înguste şi mai sălbatice chei de pe cursul acestui râu şi sunt străbătute

106
de drumul forestier care duce spre cabana Brusturet, continuându-se pe Valea Seacă a
Pietrelor până aproape de stâna din Grind.

Foto 5.22: Cheile Dâmbovicioarei

5.3. Specificul Parcului natural „Piatra Craiului"

 Lupii domesticiţi de la Cabana Lupu


Reprezintă principalul obiectiv de atracţie al potenţialului cinegetic al Parcului Naţional
Piatra Craiului pentru turişti străini, deoarece se poate observa comportamentul acestora în
semi-llibertate, cu atât mai mult se poate observa comportamentul acestora cu ocazia
plimbării însoţiţi de lupi prin preajma Parcului Naţional Piatra Craiului şi se pot face
fotografii în habitatul natural al lupilor .
 Semnele şi urmele lăsate de Carnivorele Mari în habitatele lor naturale
Excursii în grup prin pădurile străvechi din jurul Pietrei Craiului şi informarea grupurilor
despre Marile Carnivore prezente în Piatra Craiului.
Prezentarea unor bârloage de urs unde acesta îşi petrece iarna în perioada „ somnului de
iarna ".
Urme lăsate pe arbori de către urşi, ce constau în zgârieturi la baza arborelui până în
profunzimea ritidomului, provocate cu ajutorul ghearelor, ceia ce reprezintă marcarea
teritoriului acestuia, uneori mai putem găsi şi fire de păr pe arbore.

107
Foto 5.24: Ursul brun

Zgârieturi provocate de coarnele cerbilor pe arbori cu ritidom gros în perioada de vară


când le cresc coarnele. Acestea fiind acoperite cu o peliţă, care în momentul maturizării
coamelor se desprinde de pe ele şi cad. Această „exfoliere" a coarnelor provoacă mâncărimii
la nivelul cilindrilor frontali ai coarnelor ceia ce determină cerbul sa se frece de arbori pentru
a ameliora durerea.
Excremente lăsate de urs, lup, râs şi alte animale. Cele mai interesante sunt
excrementele de lup deoarece conţin hrană nedigerată, şi deseori se găsesc urme de blană şi
lână de oi. Excrementele de urs conţin resturi de jir nedigerat.
Observarea urmelor pe noroi şi pe zăpada. Caracteristică mai deosebită o are urma de
lup deoarece lupi calcă urmă peste urmă, doar la trecerea peste un obstacol se poate identifica
numărul de exemplare care au făcut urma. Doar pe zăpadă se poate constata acest fapt.
 Observarea şi fotografierea animalelor în habitatul lor natural
Observarea urşilor dintr-o construcţie special amenajată (Observator acoperit) în
momentul când aceştia vin la hrană. Se aşează într-o „troacă' hrana ce consta din granule,
porumb şi mai poate exista cuşti metalice în care se introduc cadavre de animale la care urşi
se hrănesc.
Observarea cerbilor în perioada de împerechere (boncănit). Ritualul de împerechere
este unul specific şi foarte fascinant, ce dă prilejul să se facă fotografii deosebite. Tot cu acest
prilej se poate auzi sunetul scos de cerbi care de-asemenea specific, sunetul scos de taur este
un urlet înfiorător care răsună în toate văile de preajma sa. Locurile de împerechere sunt
cunoscute de către specialiştii în domeniul cinegetic şi sunt şanse să se poată observa acest
ritual.

108
O excursie cu ghidul pe creasta masivului dă posibilitatea observării ciopaoarelor de
capre negre „ antilopa carpaţilor". Pe creastă nefiind vegetaţie se pot face fotografii de la
distanţă exemplarelor de capre negre

Foto. 5.25. Capra Neagră


 Plimbare cu snowmobilul pe vârful dealurilor din împrejurimi în perioada
decembrie – februarie
Plimbarea dă posibilitatea observării urmelor imprimate pe zăpadă a lupilor şi a râşilor.
Tot cu această ocazie se poate auzi urletul lupilor. Un ghid bine calificat imită glasul lupilor,
şi aceştia dacă sunt în preajmă cu puţin noroc se poate auzi urletul acestora „ un spectacol
înfiorător de sunete"Pentru turiştii pasionaţi se poate oferii în perioada de primăvară un
spectacol magnific provocat de rotitul cocoşului de munte. Pentru a vedea acest eveniment
presupune trezirea de dimineaţă pentru a ajunge în locul de rotit înaintea cocoşului, adică pe la
5-6 dimineaţa şi presupune aşteptare în linişte .

Foto 5.26: Fluture „Coada Rândunicii"

109
Posibilităţi de realizare a obiectivelor:
• excursii cu bicicleta
Pentru iubitorii de aventuri pe două roţi există trasee ne marcate, ştiute de ghizi din
zonă, care oferă satisfacţie garantată şi chiar şansa de a observa animale sălbatice, precum
vizitarea unor vechi locuri de activitate a animalelor şi urmele lăsate de acestea.. Traseele
sunt prin pădurile bătrâne din jurul masivului Piatra Craiului şi în interiorul zonei de tampon a
Parcului Naţional Piatra Craiului. Pe parcursul traseelor se poate admira peisajele văii Bârsei
şi impresionantele culmi ale masivului, precum şi satele din zonă şi activităţile locuitorilor
acestor frumoase meleaguri.
• excursii ecvestre
Există un centru de echitaţie disponibil de unde se pot închiria cai pentru drumeţii prin
pădurile şi satele din jurul masivului. însoţiţi de un ghid turişti pot parcurge zone ce
cuprind habitatele naturale ale marilor carnivore , se poate vizita stânele din zonă. Dacă se
porneşte de dimineaţă cu puţin noroc se poate observa căprioare ce coboară la apă şi alte
animale sălbatice, cu condiţia să se meargă în linişte.
Localnicii oferă acest serviciu prin intermediul cailor particulari prin
intermediul Proiectul Carnivorele Mari din Carpaţi (CLCP)
• plimbări cu căruţa şi cu sania
Pentru turişti dornici de plimbări liniştite există posibilitatea de-a opta pentru drumeţii
cu căruţa sau cu şareta . Aceste servicii sunt oferite de localnici prin intermediul CLCP
perioada de iarnă acleaşi servicii sunt oferite cu sania trase de cai

Foto 5.26: Peisaj de iarnă cu Creasta Nordică a Pietrei Craiului

110
• plimbare cu snowmobilul
Pe perioada de iarnă există posibilitatea de mişcare mai rapidă prin zona Parcului cu
ajutorul snowmobile-lor puse la dispoziţie de CLCP.
• drumeţii pe potecile masivului
Stau la dispoziţia turiştilor materiale informative pentru ai determina ce trasee vor să
urmeze, constând din trasee uşoare, moderate şi greu accesibile. Cu cât creşte gradul de
dificultate al traseului cu atât sunt peisaje mai minunate ce încântă privirea turistului. Pentru
drumeţii în interiorul Parcului Naţional Piatra Craiului sunt puşi la dispoziţie ghizi montani
bine pregătiţi, CLCP, PNPC şi Societatea de turism Plaiuri Zărneştene.
Sunt puse la dispoziţie în număr restrâns echipamente montane de către CLCP şi
PNPC pentru turiştii însoţiţi de ghizii pregătiţi de aceste instituţii.

5.4. Dezvoltarea ecoturismului în Parcul natural ,,Piatra Craiului’’.


Proiecte în derulare ce includ Parcul Natural Piatra Craiului:

• Proiectul Managementul Conservării Biodiversitătii în România


România deţine pădurile cu cea mai importanta diversitate biologica din lume din
zona temperată. Pădurea acoperă aproximativ 27 % din teritoriul tarii, două treimi din aceste
păduri fiind situate în arcul carpatic. Pădurile au fost administrate avându-se în vedere
conservarea lor.

Foto 5.27: Făget

Acest management a avut ca rezultat conservarea unora dintre ultimele păduri relativ
virgine încă ramase în Europa. Integritatea naturală si viabilitatea ecologică a pădurilor
111
României este indicata si de continua prezenta a aproape întregii game a faunei Europei,
incluzând animale si păsări ce sunt rare sau dispărute în alte tari.
Beneficiind de asistenta din partea Băncii Mondiale prin proiectul GEF (Global
Environmental Facility), România va implementa primul proiect de conservare a
biodiversitătii la nivel naţional, în ecosisteme forestiere alpine, prin arii protejate. Obiectivele
proiectului:
 formarea cadrului legal pentru conservarea şi administrarea ariilor protejate;
 dezvoltarea unui departament ministerial (Direcţia pentru Conservarea Naturii si a
Biodiversitătii) şi Regia Naţională a Pădurilor, capabile să conducă şi să planifice
conservarea biodiversitătii
 dezvoltarea unor programe de conştientizare si educaţie pentru a genera sprijinul
publicului pentru conservare;
 dezvoltarea unui management unitar pentru fiecare din cele trei zone pilot, ca modele
de conservare a biodiversităţii, având în vedere atât continuitatea activităţilor agro-
pastorale tradiţionale, cât si dezvoltarea eco-turismului, în interiorul si în imediata
vecinătate a parcului.
Zonele în care se va desfăşura proiectul au fost alese în aşa fel încât să furnizeze
diferite strategii de conservare si posibilităţi de dezvoltare incluzând parcul naţional (Retezat),
parcul natural (Piatra Craiului) şi parcul forestier (Vânători Neamţ). Astfel, proiectul va arăta
trei modele diferite de planificare si management care sunt valabile si comune multor zone cu
biodiversitatea ameninţata de pe cuprinsul României. De asemenea, va furniza experienţa
necesară pentru aplicarea modelelor şi altor zone din ţară prioritare în privinţa conservării.
• Proiectul: Modelul de Parc Natural

Parcul Natural Piatra Craiului include circa 15000 ha de păduri de amestec si conifere
cât şi ecosisteme alpine, înconjurate de terenuri de producţie silvice si agricole, care împreuna
susţin populaţii viabile de carnivore mari. Aplicarea conceptului Reţelei Ecologice
Europene (EECONET) va fi un ghid benefic pentru dezvoltarea durabila a eco- turismului,
păşunatului si a agriculturii, controlând totodată fragmentarea pădurilor naturale care
adăpostesc una din cele mai mari concentraţii de urşi bruni, lupi si râşi din Europa. Obiective
ale proiectului la nivelul Parcului Natural Piatra Craiului
• stabilirea structurii şi infrastructurii administrative. Administraţia Parcului este
formată din: şeful parcului, responsabilul cu paza şi relaţia cu ocoalele silvice,
economist, biolog - ecolog, responsabilul cu relaţiile cu comunităţile / agenţii /
instituţii, responsabilul cu turismul / centre de vizitare / programe educative şi
conştientizare publică, specialistul în tehnologie informaţionala. Infrastructura constă

112
în construirea de sediu, centre de vizitare şi informare, procurarea de tehnologie,
vehicule, etc.
• dezvoltarea planului de management şi adoptarea lui de către toţi actorii implicaţi
direct sau indirect în activităţile de pe teritoriul parcului
• găsirea mecanismelor de reducere a folosirii neraţionale a resurselor naturale de pe
teritoriul parcului sau din imediata vecinătate:
• integrarea principiilor de conservare în planul de urbanism al zonelor adiacente;
• direcţionarea spre un păşunat durabil;
• încurajarea acţiunilor prietenoase parcului (ex. eco-turismul);
• dezvoltarea infrastructurii eco-turistice pe teritoriul parcului sau în imediata
vecinătate;
• conştientizarea publicului implicând atât vizitatorii si turiştii, cât si localnicii.
Se ştie că un parc este implicit o atracţie turistica. De aceea Parcul Natural Piatra
Craiului dezvolă atât o strategie cât şi măsuri concrete de dezvoltare a eco- turismului în
interiorul ariei protejate cât şi în imediata vecinătate.
Din punct de vedere al infrastructurii, parcul va construi doua centre de vizitare în
Zărneşti si Brustureţ, trei centre de informare în Bran, Plaiu Foii şi Curmătura, va amenaja
sau îmbunătăţi facilităţile de campare, cât si a refugiilor si traseelor montane.
Parcul Natural Piatra Craiului are o politica de deschidere fată de comunităţile
locale. Se urmăreşte nu numai consultarea comunităţilor, dar si implicarea lor directa. De
aceea se va sprijini organizarea de diferite comitete la nivel local si regional care sa reprezinte
parteneri si aliaţi în acţiunile următoare. Parcul va acorda atenţie deosebita dezvoltării rurale a
localităţilor adiacente.
Filozofia parcului este o integrare atât a parcului în cadrul socio-economic local prin
sprijinirea activităţilor tradiţionale, cât si oferirea unor noi posibilităţi de dezvoltare (ex.
ecoturismul), dar si o integrare a comunităţilor în politica parcului, ce implică suportul
localnicilor pentru acţiunile de conservare a naturii.
Proiectele: Conservarea Biodiversităţii şi Carnivore Mari, începând din toamna
anului 1999, colaborează perfect, unindu-şi forţele pentru ţintele comune. Astfel, cele două
proiecte au iniţiat cu succes un proces de elaborare a unei strategii de dezvoltare a
ecoturismului pe teritoriul administrat de oraşul Zărneşti. Prin dezvoltarea ecoturismului
ambele proiecte susţin exclusiv comunitatea locala prin începerea de mici afaceri, ce vor
aduce profituri în cadrul localităţii de pe urma parcului si carnivorelor mari. Astfel, se doreşte
conştientizarea şi co-interesarea localnicilor într-o folosire durabila a resurselor din zonele
adiacente parcului, cât si o susţinere a intereselor de conservare ale celor doua proiecte.

113
• Proiectul „Marile Carnivore din Carpaţi"

Foto.5.28 .Exponate cinegetice din cadrul Muzeului creat in


Cadrul proiectului Carnivorele Mari din Carpati

Proiectul a fost fondat în 1993, fiind o iniţiativă comună internaţională a Wild Life
Society din Munchen, a Regiei Naţionale a Pădurilor şi a Institutului de Cercetări şi
Amenajări Silvice din Braşov. Obiectivul final al proiectului este întemeierea şi menţinerea
unei tip de conservare viabilă cu ajutorul comunităţii, a carnivorilor mari (populaţii de urşi,
râşi şi lupi) şi a habitatelor într-o regiune model din cadrul Carpaţiilor Sudici, sau mai exact a
Carpaţiilor Româneşti, printr-o abordare managerială integralistă.

Ministerul Apelor Pădurilor şi Protecţiei Mediului înconjurător din România a pregătit


o strategie de conservare a boidiversităţii naţionale şi un plan de acţiune .
Conservarea Marilor Carnivore este menţionată ca o activitate importantă în cadrul
strategiei. în 1999 MAPPM din România a primit o donaţie de la Global Environmental
FacilUy (GEF) pentru un proiect de conservare a biodiversităţii din care una din zonele
protejate este Piatra Craiului.
Proiectul „Marile Carnivore din Carpaţi" a iniţiat un program de ecoturism ,Lupii,
urşii şi râşii în Transilvania" cu scopul de a crea o zonă model pentru conservarea Marilor
Carnivore în SE Transilvaniei. Obiectivele proiectului :
 Cercetarea privind înţelegerea vieţii animalelor sălbatice şi a conflictelor lor cu
interesele oamenilor.
 Concepte de management şi de protejare pentru a administra aceste conflicte.
 Dezvoltarea regională astfel încât populaţia locală, prin programe de ecoturism, să

114
aibă avantaje materiale şi din existenţa lupului, ursului şi râsului.
 Educarea opiniei publice naţionale pentru înţelegerea importanţei conservării
Carnivorelor Mari şi importanţa lor la nivel internaţional, naţional şi mai ales local.
 Aceste câmpuri de activitate sunt legate strâns între ele şi se susţin reciproc prin
finanţarea, acceptarea şi crearea transparenţei.
România este încă o ţară în tranziţie, iar transformările socio-economice pot dăuna
integrităţii sistemului carpatin. Pentru a demonstra cum dezvoltarea economică şi conservarea
naturală pot coexista, în cadrul proiectul Carnivorele Mari din Carpaţi (CLCP- Carpathin
Large Carnivore Project) s-a conceput un program ecoturistic, având în vedere prezenţa
carnivorilor mari. Conservarea carnivorilor mari şi programul ecoturistic în curs pot avea un
efect pozitiv nu doar pentru lupi, urşi şi râşi, ci vor proteja şi habitatul acestora pe scară largă,
păstrând spiritul sălbatic al pădurilor.
Proiectul Managementul Biodiversităţii în România şi Proiectul Carnivorelor Mari
din Carpaţi colaborează perfect începând din toamna anului 1999, având ţeluri comune.
Aceste două proiecte au elaborat o strategie de dezvoltare a unei program de ecoturism în aria
oraşului Zărneşti, urmând să colaboreze cu Administraţia local zonei în vederea desfăşurării
programului de ecoturism cu sprijinul populaţiei din zonă, aceştia fiind principali beneficiari
odată cu dezvoltarea ecoturistică a zonei. Măsuri concrete s-au luat abia în 1994, cu toate că
bazele CLCP au fost puse încă din 1993.
Cele două proiecte susţin dezvoltarea ecoturismului în zonă prin demararea afacerilor
familiare (mici) ce aduc profituri mari în bugetul local şi indirect la nivel naţional. Pentru ca
acest proiect să existe a fost necesară o muncă titanică de lămurire a localnicilor ce nu aveau
încredere în introducerea ecoturismului în zonă. în concepţia localnicilor, şi nu numai
turismul şi mai ales protejarea unor animale (carnivorele mari) ce produc numai daune
comunităţii, nu sunt bine venite.
Prin conştientizarea populaţiei locale de avantajele folosirii durabile a resurselor
naturale din zonele adiacente parcului şi printr-o susţinere a intereselor de conservare a
populaţiilor de carnivore mari ce sunt susţinute de cele două proiecte, oamenii din zonă au
acceptat şi chiar au susţinut, în cele din urmă, aplicarea programelor ce au fost elaborate în
cadrul celor două proiecte.
Tot mai multe ţări europene cu tradiţie în turism sunt interesate de problematica
ecoturismului. Aceasta este privit ca un proces economic bine definit şi ce încearcă u mod
diferit de gestionare a resurselor naturale şi antropice dintr-o zonă.
Ecoturismul, din perspectiva componentelor industriei turistice poate fi văzut ca un
sistem ce influenţează şi care de asemenea este influenţat de mediul înconjurător.

115
Dar ca o activitate practică, ecoturismul are un caracter complex şi include
valorificarea şi amenajarea resurselor turistice, cât şi structurile turistice de cazare,
alimentaţie, agrement, tratament. Pe lângă aceste se mai adaugă serviciile turistice
complementare.
Pentru ca turismul să se bazeze pe o dezvoltare durabilă, cei cel practică trebuie să
planifice anumite limite între această dezvoltare durabilă şi turismul autohton, dar, ce este cel
mai important, trebuie să fie capabil să respecte această limită.
Specialişti în mediu sunt de părere că „ prea mult turism omoară turismul', au
stabilit limite clare în dezvoltarea turismului deoarece o dezvoltare ne controlată antrenează
distrugerea mediului înconjurător, a monumentelor de artă şi naturale, a monumentelor
istorice, a ritmului desfăşurării vieţii locuitorilor zonei, cât şi exprimarea (limbă) şi cultura şi
tradiţiile.
Relaţia dintre turism şi mediul înconjurător este o relaţie directă cu consecinţe
imediate asupra volumului activităţii turistice. Dacă deversările industriale, de exemplu cele
ale industriei chimice au efecte reduse asupra acesteia închiderea unor plaje sau schimbări
serioase ale calităţii apei unor lacuri conduc imediat la scăderea traficului turistic afectând
investiţia realizată.
O rapidă expansiune a turismului, în care construirea de unităţi de cazare ar depăşi
capacitatea infrastructurii de preluare a deversării şi reziduurilor ar avea consecinţă nefaste
asupra mediului înconjurător.
Din punct de vedere economic, cât şi ecologic, dotarea cu infrastructura adecvată se va
dovedi pe termen lung mai puţin costisitoare decât corectarea daunelor ecologice şi eventuală
mărire ulterioară a capacităţii infrastructurii.

116
CONCLUZII

Parcul Naţional ,,Piatra Craiului’’ prin funcţiile pe care le indeplineşte (ştiinţifică –


de consrvare a resurselor şi una turistică, de satisfacere a nevoilor de odihnă, recreere) are un
rol complex ce obligă o atenţie deosebită din partea autorităţilor pentru protejarea acestei zone
şi dezvoltarea unui turism durabil.
Piatra Craiului este o frumuseţe ireală.
Nicăieri, poate nu trăieşti această imensă insingurare în faţa frumuseţii ca aici.
Decorul natural sălbatic, creasta de un alb strălucitor, impresionanţii pereţi verticali, o lume
de ţancuri şi stânci, piscuri semeţe, imense pânze de grohotiş, brâuri strecurându-se deasupra
unor ameţitoare povârnişuri, izvoare binecuvântate apărute în deşertul de piatră, gingaşele
flori, caprele negre care te privesc cu mirare totul te îmbie şi te îndeamnă spre cunoaştere.
Efectul este miraculos.
Piatra Craiului nu este un munte atât de dificil aşa cum pare la prima vedere. În
spatele crestei străbătute, a traversării izbutite şi padinei explorate, stau dorinţa de izbândă,
curajul, experienţa, simţul de orientare, prudenţa, rămânând deschisă în continuare poarta spre
invizibile şi trainice grădini, cele ce se cultivă numai în tăcere dăruind
turistului bucuria trăirii prin bucuria gestului şi împlinirea sufletului.
Ca şi celelalte sectoare de activitate, turismul poate avea atât efecte pozitive cât şi
negative asupra mediului înconjurător. Turismul este cel care impulsionează acţiunile de
protejare a mediului, a monumentelor şi a siturilor, a vieţii sălbatice. Tot el este principalul
motiv pentru care sunt constituite şi dezvoltate parcurile naturale şi celelalte tipuri de zone
protejate.
Aceste arii naturale sunt deosebit de atractive pentru turişti şi reprezintă baza,
fundamentul ecoturismului.
În plus, ele stimulează reducerea şomajului prin crearea de noi locuri de muncă şi
dezvoltarea zonelor înconjurătoare.
Mediul înconjurător, natural sau antropic, constituie resursa de bază a industriei
turistice. Dacă această resursă este însă folosită iraţional şi excesiv se ajunge până la urmă la
deteriorarea şi chiar distrugerea ei.

117
Turismul este adesea privit ca o formă inofensivă a dezvoltării industriale comparativ
cu alte industrii.
În decursul ultimilor ani, politicile de protecţie a mediului înconjurător au avut în
vedere realizarea practică a unei dezvoltări durabile, deoarece omenirea a început să
recunoască faptul că problemele mediului înconjurător sunt inseparabile de cele ale bunăstării
şi de procese economice, în general.

118
BIBLIOGRAFIE

1. Angelescu C., Juda D. - Timpul liber – condiţionări şi implicaţii


economice, Editura economică, Bucureşti, 1997
2. Constantinescu T. - Masivul Piatra Craiului – studiu geomorphologic,
Bucureşti, 1994
3. Cristea Emilian - Monigrafia Pietrei Craiului, Editura Sport Turism,
Bucureşti, 1984
4. Dinu Mihaela - Geografia turismului, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2002
5. Glăvan Vasile - Potenţialul turistic şi valorificarea sa, Editura
Fundaţia România de Mâine, Bucureşti, 2006
6. Glăvan Vasile - Turismul în România, Editura Economică,
Bucureşti, 2000
7. Ispas Ana, Brătcu Gabriel - Marketing turistic, editura Infomarket, Brasov,
1999
8. Mihăilescu S. - Flora şi vegetaţia Masivului Piatra Craiului, ditura
Vergilliu, Bucureşti, 2002
9. Niţă I., Niţă C. - Piaţa turistică a României, Editura Ecran Magazin,
Braşov, 2000
10. Oscar Snak - Economia turismului, Editura Expert, Bucureşti,
2001
11. Popescu Daniel - Ghid. Piatra Craiului, Editura Lux libris, 1985
12. Stănoiu Aurelia - Strategii de marketing în turism, Editura
Economică, Bucureşti, 2000
** www.m.turism.ro/statistica
*
** www.eTurism.ro
*
** www.pcrai.ro
*

119