Amplificatoare şi circuite integrate

6. AMPLIFICATOARE ŞI CIRCUITE INTEGRATE

Un amplificator este un cuadripol activ, care are două borne de intrare şi două borne de ieşire, având
rolul de a dezvolta în circuitul de ieşire o putere mai mare decât cea aplicată la intrare, fără a se modifica
forma semnalului amplificat. Câştigul de putere rezultă pe seama consumului de energie de la o sursă de
alimentare.

În funcţie de natura mărimilor de intrare şi de ieşire se disting patru tipuri de amplificatoare:

- amplificatorul de tensiune, la care mărimile de intrare şi de ieşire sunt tensiuni electrice;

- amplificatorul de curent, la care mărimile de intrare şi de ieşire sunt curenţi electrici;
- amplificatorul de transconductanţă, la care mărimea de intrare este tensiune, iar cea de ieşire este
curent;
- amplificatorul de transimpedanţă, la care mărimea de intrare este curent, iar cea de ieşire este
tensiune.
Principalii parametrii ai unui amplificator sunt:
- amplificările în putere, tensiune şi în curent;
- impedanţele de intrare şi de ieşire;
- puterea nominală;
- raportul semnal/zgomot.
În Fig.6.1 este prezentată schema echivalentă Thevenin pentru un lanţ de amplificare în tensiune, ce
cuprinde sursa de semnal Us cu rezistenţa internă Rs şi amplificatorul, care are la intrare tensiunea Ui şi
rezistenţa Ri şi furnizează la ieşire tensiunea U0 pe sarcina rezistivă RL.

Rs R0
Us Ui Ri AUi U0 RL

SURSA AMPLIFICATOR SARCINA

Fig.6.1. Sistem de amplificare în tensiune

S-a considerat că circuitul de intrare al amplificatorului nu conţine alte surse de curent sau de tensiune
şi este pur rezistiv. Circuitul echivalent de ieşire al amplificatorului conţine o sursă de tensiune de valoare
AUi şi o rezistenţă de ieşire R0. Amplificarea în tensiune a lanţului este:
U0 Ri RL
= ⋅ ⋅A (6.1)
Us R i + R s R L + R 0
Această relaţie arată că amplificarea globală este independentă de sursa de semnal şi de sarcină doar
dacă Ri=∞ şi R0=0, caz în care amplificarea lanţului de amplificare devine egală cu amplificarea A a
amplificatorului. Un astfel de lanţ de amplificare este ideal.
Caracteristicile de frecvenţă ale amplificatorului reprezintă dependenţele: amplificare-frecvenţă şi
defazaj-frecvenţă. Dependenţa amplificare-frecvenţă A=A(f), poartă denumirea uzuală de caracteristică de
frecvenţă. Amplificatoarele pot avea forme variate ale caracteristici de frecvenţă (Fig.6.2), în care f j este
frecvenţa joasă de tăiere, iar fj este frecvenţa înaltă de tăiere.
În practică interesează domeniul de frecvenţă în care amplificarea este aproximativ constantă. Acest
domeniu (interval) se numeşte bandă de trecere (de frecvenţă) a amplificatorului şi se defineşte ca fiind
intervalul pe axa frecvenţelor, în care amplificarea nu variază cu 3 dB faţă de amplificarea de la frecvenţa

81
 Amplificatoare şi circuite integrate

medie a benzii. Scăderea cu 3 dB a amplificării, la extremităţile benzii de trecere, este echivalentă cu

1
scăderea amplificării la valoarea A 0 = 0,707 A 0 , unde A0 este amplificarea la frecvenţa medie a benzii
2
şi corespunde micşorării la jumătate a puterii la ieşirea amplificatorului.

A A
[dB] [dB]
A0 A0
3dB 3dB
0,707A0 0,707A0

f f
0 fj fî fj=0 fî
a) b)
Fig.6.2. Caracteristica de frecvenţă a unui amplificator,
pentru fj≠ 0 (a) şi fj=0 (b)

Astăzi, majoritatea amplificatoarelor sunt realizate sub formă integrată monolitică, cele mai
reprezentative fiind amplificatoarele operaţionale.
În practică, este deseori utilă exprimarea amplificării în decibeli. Astfel, se defineşte amplificarea de
putere, în decibeli (dB):
P0
A P = 10 lg [dB ] (6.2)
Pi
unde Pi şi P0 sunt puterile la intrarea, respectiv ieşirea amplificatorului.
Considerând că rezistenţa de sarcină de la ieşirea amplificatorului este egală cu rezistenţa de intrare a
amplificatorului (RL = Ri =R) se poate defini amplificarea de tensiune şi respectiv amplificarea de curent în
decibeli:
P0 U2 / R U U
A U = 10 lg = 10 lg 02 = 10 lg( 0 ) 2 = 20 lg 0 [dB ]
Pi Ui / R Ui Ui
(6.3)
P RI 2 I I
A I = 10 lg 0 = 10 lg 02 = 10 lg( 0 ) 2 = 20 lg 0 [dB ]
Pi RI i Ii Ii
Se observă că dacă U0 > Ui (la amplificatoare), atunci AU > 0 iar dacă U0 < Ui (la atenuatoare), atunci AU
< 0.
Scăderea amplificării în tensiune cu 3dB reprezintă o atenuare de –3dB. Astfel, valoarea atenuării de –
3dB corespunde unui raport a tensiunilor de 1/ 2 :
3
U U −
− 3 = 20 lg 0 ⇒ 0 = 10 20 =0,707=1/ 2
Ui Ui
Se observă că dacă rezistenţa de sarcină de la ieşirea amplificatorului este egală cu rezistenţa de
intrare a amplificatorului (RL = Ri =R), amplificarea de tensiune şi cea de curent sunt duble faţă de
amplificarea de putere. Totuşi, amplificarea în decibeli poate fi exprimată şi pentru Ri ≠ RL, situaţie aproape
generală la amplificatoare când Ri >> RL.

Aplicaţia 6.1
Să se determine amplificarea de tensiune, de curent şi de putere, în decibeli pentru un amplificator de tip
repetor, cunoscând rezistenţa de intrare Ri = 10MΩ şi cea de sarcină RL = 1KΩ .
Amplificatorul fiind repetor, U0=Ui şi deci:

82
 Amplificatoare şi circuite integrate

U0
AU = 20 lg = 20 lg 1 = 0 [ dB ]
Ui
I U / RL 10 4
AI = 20 lg 0 = 20 lg 0 = 20 lg = 80 [ dB ] (6.4)
Ii U i / Ri 1
P U 2 / RL 10 4
AP = 10 lg 0 = 10 lg 02 = 10 lg = 40 [ dB ]
Pi U i / Ri 1
Se observă că doar AI = 2AP.
În telecomunicaţii se utilizează mult o mărime relativă, adimensională numită nivel de transmisie q,
care de regulă se exprimă în dB (numită adesea şi decibel relativ). Această mărime a apărut ca urmare a
necesităţii alegerii unei referinţe (termenul de la numitor), la exprimarea în dB a nivelului de transmisie şi a
nivelului sonor. Astfel, luând ca referinţă Pi = Pr şi Ui = Ur şi notând P0 = P şi U0 = U, nivelul de transmisie (în
dB) se defineşte prin:
P U
q P = 10 lg [dB ] şi qU = 20 lg [dB ] (6.5)
Pr Ur
ce reprezintă nivelul de putere (qP) şi nivelul de tensiune (qU).
În telefonie (deci în audio frecvenţă AF) s-a generalizat ca referinţă puterea Pr = 1mW disipată printr-un
rezistor de 600Ω , ceea ce prescurtat se scrie 1mW/600Ω , căreia îi corespunde o tensiune de referinţă de
U r = 10 −3 ⋅ 600 = 0,775 V.
În radiocomunicaţii (RF) referinţa este de 1mW/50Ω , adică Ur = 0,224V.
Utilizarea puterilor de referinţă (1mW) în asociere cu impedanţele standard (600Ω în AF şi 50Ω în RF),
prezintă marele avantaj că măsurarea unei puteri se reduce la măsurarea unei tensiuni (sau curent), operaţie
mult mai simplă şi mai comodă. Aceste valori ale impedanţelor (600Ω în AF şi 50Ω în RF), corespund
valorilor standard ale impedanţelor caracteristice ale cuadripolilor utilizaţi în AF şi respectiv RF. Voltmetrele
de pe panoul generatoarelor de AF au de regulă şi o scară gradată în dB, însă pentru evitarea confuziilor, pe
cadran se menţionează şi referinţa (de exemplu 1mW/600Ω sau 1mW/50Ω ).

În acustică se utilizează mărimea numită nivel sonor (qs), adimensională, care se exprimă în dB
(relativi) prin relaţia:
Y
q s = 10 lg [dB ] (6.6)
Yr
unde Yr reprezintă intensitatea sonoră de refetinţă (egală cu 10 -16 W/cm2, care corespunde pragului de
audibilitate al urechii umane în banda de sensibilitate maximă de 1,5Hz...2,5kHz). Decibelul definit în
-16 2
referinţa Yr = 10 W/cm se mai numeşte şi fon.
Exemple de nivele sonore:
-vorbirea obişnuită 40dB;
-ciocane pneumatice 70-80dB;
-strada circulată din marile oraşe 60-80dB;
-avion turbopropulsor, la 2-3m distanţă 90-100dB.

6.1. Amplificatoare operaţionale (AO). Generalităţi

Reprezintă categoria cea mai răspândită de amplificatoare integrate, caracterizate prin amplificare mare
în tensiune, impedanţă mare de intrare, impedanţă mică de ieşire, stabilitate bună cu temperatura şi cu
tensiunea de alimentare.

83
 Amplificatoare şi circuite integrate

Denumirea de “operaţionale” are doar o justificare istorică, primele astfel de amplificatoare fiind utilizate
pentru realizarea unor operaţii matematice: adunare, integrare, derivare, e.t.c.

Un AO este constituit din mai multe etaje de amplificare conectate în cascadă. Deoarece AO este un
circuit integrat, pentru a putea fi utilizat trebuie să ştim ce se află în interiorul circuitului. Cu toate acestea,
caracteristicile AO pot fi înţelese suficient de bine având doar câteva idei despre ce se află în interiorul
circuitului integrat.

În Fig.6.3 este prezentată schema bloc a unui AO tipic. Etajul de intrare, alcătuit dintr-un amplificator
diferenţial, prezintă avantajele unei rejecţii de mod comun mari, unei intrări diferenţiale şi unei impedanţe
mari de intrare (de ordinul megohmmilor). Al doilea etaj este un amplificator de tensiune cu amplificare
(câştig) mare, compus din mai multe tranzistoare care sunt adesea conectate în perechi Darlington.
Amplificarea în tensiune realizată de acest etaj depăşeşte 200.000, în c.c. Etajul de ieşire este de regulă un
repetor pe emitor, care determină o impedanţă mică de ieşire pentru AO.

Intrarea +V
inversoare
-

Ieşirea
A mplificator A m plificator A mplificator
diferenţial de tensiune de ieşire

Intrarea
neinversoare
+
-V

Fig.6.3. Structura unui AO tipic

În Fig.6.4 este prezentată schema echivalentă a unui amplificator operaţional, care are două intrări,
intrarea inversoare “−“ şi intrarea neinversoare “+”, o ieşire şi un punct de masă. Alte borne servesc la
alimentarea amplificatorului (cu potenţiale simetrice +V şi –V ), la echilibrarea tensiunii de decalaj (offset), la
compensarea (modificarea) caracteristicii de frecvenţă a AO (prin circuite exterioare constând din capacităţi
şi rezistenţe).

ip
+
R0
ud Rd
up in A0Ud
u0
un -

Fig.6.4. Modelul practic pentru amplificatorul operaţional

84
 Amplificatoare şi circuite integrate

În Fig.6.5 este arătat aspectul general şi modulul în care un AO se reprezintă în schemele electronice,
iar în Fig.6.6 este prezentată caracteristica de transfer în tensiune (tensiunea de ieşire u0, în funcţie de
tensiunea diferenţială de intrare ud) a unui AO.
Relaţia de funcţionare a unui AO este:
u0 = A0(up-un) = A0ud (6.7)
Tensiunea ud se numeşte tensiune diferenţială de intrare şi se regăseşte pe rezistenţa diferenţială de
intrare Rd, iar A0 este amplificarea în buclă deschisă a AO. Amplificarea este o funcţie de frecvenţă, A 0=A0(f),
şi are valoarea maximă la f = 0 (A0(0)=103÷106).

+V
in
un -
AO u0
ip
up +

-V

a) b)
Fig.6.5. Aspectul general (a) şi reprezentarea în schemele electronice a unui AO
u0[V]
+V
U0H

α ud0H
U [mV]

U0L
-V
Saturaţie Regiune Saturaţie
negativă liniară pozitivă

Fig.6.6. Caracteristica de transfer în tensiune a unui AO

În regiunea centrală funcţionarea AO este liniară (tensiunea de ieşire este proporţională cu tensiunea
diferenţială de intrare) iar panta caracteristicii este amplificarea în tensiune A0.
∆u0
tgα = = A0 (6.8)
∆ ud
Pentru ca funcţionarea AO să fie liniară, acesta trebuie să lucreze numai în regiunea liniară a
caracteristicii lui. Dacă tensiunea diferenţială de intrare u d creşte astfel încât tensiunea de ieşire se apropie
până la 1-2 V de tensiunea de alimentare +V ultimul etaj al AO se saturează. Ca urmare, la creşterea în
continuare a tensiunii ud, tensiunea de ieşire rămâne constantă (uo = UOH). Acelaşi lucru se întâmplă dacă
tensiunea de ieşire scade apropiindu-se până la 1-2 V de tensiunea –V. Limita superioară a tensiunii de
ieşire se numeşte tensiune de saturaţie pozitivă (UOH) iar cea inferioară, tensiune de saturaţie negativă (UOL).
În Fig.6.7 este arătat modul practic de alimentare a unui AO.

85
 Amplificatoare şi circuite integrate

+15V
- - 15V +
-
AO AO
+
+ + 15V -
-15V

Fig.6.7. Alimentarea unui AO.

Aplicaţia 6.2
Să se determine valoarea tensiunii de la ieşirea AO din Fig.6.8, în două situaţii:

a) ud=0,09mV
b) ud=0,5mV
u0[V]
+V
+V 11V
in
un -
α U
ud0H
[mV]
ud AO u0
ip 0,1mV
up +

-V -11V
-V
Saturaţie Regiune Saturaţie
negativă liniară pozitivă
a) b)

Fig.6.8. Schema şi caracteristica de transfer a AO

Parametrii esenţiali ai unui AO ideal sunt:

• amplificarea în buclă deschisă infinită.
u0 u
A0 = = 0 =∞ (6.9)
up − un ud
Rezultă up = un sau ud = 0
• impedanţă de intrare infinită Z i = ∞ ;
• impedanţă de ieşire nulă Z e = 0 ;
• tensiune de decalaj (de offset) nulă Voff = 0.
S-a constatat că atunci când ambele intrări sunt scurtcircuitate la masă (ud=0), tensiunea de ieşire este
diferită de zero (u 0 ≠ 0).
Se numeşte tensiune de decalaj (de offset), tensiunea care trebuie aplicată la intrare astfel încât la
ieşire, tensiunea să fie nulă. Tensiunea de decalaj are valori cuprinse între 1mV şi 10mV la AO de uz
general şi sub 1 mV, la cele de precizie.
• curenţii de decalaj şi de polarizare de la intrare sunt nuli.
- Curentul de decalaj (offset): Ioff = i n- ip = 0
- Curentul de polarizare: Ipol=1/2(i n+ip)=0
Din cele două relaţii rezultă : i n = ip = 0
• factorul (raportul) de rejecţie de mod comun infinit
RRMC = ∞;

86
 Amplificatoare şi circuite integrate

În cazul ideal, tensiunea de ieşire este dată de relaţia:

u0 =A0 (uP - u n) = A0*ud (6.10)

AO u0
ud

umc

Fig.6.9. Comportarea reală a AO

Comportarea reală a AO diferă, tensiunea de ieşire cuprinzând două componente, conform schemei de
modelare a unui AO prezentată în Fig.6.9.

u0 = Ad*ud+Amc*uc (6.11)
uc uc
u 0 = A d (u d + ) = A d (u d + ) (6.12)
A d /A mc RRMC
unde:

Ad – amplificarea diferenţială (utilă);

Amc – amplificarea de mod comun;
umc – tensiune de mod comun.
Factorul de rejecţie de mod comun este deci raportul dintre amplificarea diferenţială şi amplificarea pe
modul comun.
Ad Ad
RRMC = sau RRMC = 20lg [dB] (6.13)
A mc A mc
În realitate astfel de parametrii ideali nu pot fi realizaţi, existând diferite tipuri de AO care au anumiţi
parametrii ce tind către valorile ideale.
În Fig.6.10 este arătată schema echivalentă pentru un AO ideal.

+
ud A0Ud
up
u0
un -

Fig.6.10 Modelul ideal pentru AO.

În buclă deschisă AO sunt puţin utilizate deoarece parametrii lor nu sunt stabili, depinzând de mărimea
semnalului de intrare, de temperatură, de tensiunea de alimentare etc. Prin utilizarea unei reacţii se pot
modifica proprietăţile AO obţinându-se o amplificare constantă, a cărei valoare este determinată în special
de parametrii elementelor din reacţie.

6.2. Aplicaţii ale AO

Întrucât amplificatoarele operaţionale sunt amplificatoare de tensiune, aplicaţiile directe ale acestora
sunt ca amplificatoare de tensiune. Modificând mai mult sau mai puţin conexiunile de bază, se obţin alte

87
 Amplificatoare şi circuite integrate

circuite cu o mare diversitate de aplicaţii. În scopul determinării relaţiior de funcţionare pentru diferitele tipuri
de configuraţii de AO, vom considera amplificatoarele operaţionale ideale. Relaţiile în cazul real diferă puţin
de cazul ideal, dar sunt mult mai greu de obţinut.

6.2.1. Amplificator inversor

Vi = R1 * i1
Ve= -R2 * i2
i1= i2
Ve= - R2/R1 *Vi (6.14)

Fig.6.11. Amplificator inversor

Amplificarea în tensiune a acestui amplificator este :

Ve R
A= =− 2 (6.15)
Vi R1
Se observă că amplificarea este negativă, conexiunea inversoare inversând semnul tensiunii de ieşire faţă
de semnul tensiunii de intrare. Impedanţa de intrare:
Vi Vi
Zi = = = R1 (6.16)
ii i1
Rolul rezistenţei R este de a asigura rezistenţe egale faţă de masă pentru cele două intrări ale
amplificatorului. Astfel, valoarea acesteia va fi egală cu valoarea în paralel a lui R1 cu R2.
R1R 2
R= (6.17)
R1 + R 2

Aplicaţia 6.3
Să se traseze graficul în timp al tensiunii la ieşirea unui amplificator inversor, în două situaţii:
a)vi(t)=0,1cosω t; R1=1kΩ ; R2=10kΩ ; ± V = ± 15V.
b)vi(t)=2cosω t; R1=1kΩ ; R2=10kΩ ; ± V = ± 15V.

6.2.2. Amplificator neinversor

Vi = R1 * i1
Ve= R2 * i2 + R1* i1
i1= i2
R2
Ve= (1+ ) * Vi (6.18)
R1

Fig.6.12. Amplificator neinversor

Ve R
Amplificarea în tensiune: A = = 1+ 2 (6.19)
Vi R1
este pozitivă, conexiunea neinversoare nu inversează semnul tensiunii.
V V
Impedanţa de intrare: Zi = +i = i = ∞ (6.20)
i 0

88
 Amplificatoare şi circuite integrate

Rezistenţa R are acelaşi rol ca şi în cazul anterior

6.2.3. Circuit repetor de tensiune

Ve= -Vi (6.21)

Vi Vi
Zi = = =∞ (6.22)
ii 0

Fig.6.13. Repetor de tensiune

Repetorul de tensiune este adesea utilizat pentru eliminarea efectului de “sarcină”. El se foloseşte ca
etaj tampon între sursa de tensiune şi sarcină atunci când este necesar ca sursa de tensiune să nu simtă
încărcarea produsă de sarcină.

Aplicaţia 6.4
Să se determine tensiunea pe rezistenţa de sarcină în cazul celor două divizoare de tensiune prezentate în
Fig.6.14. Dar dacă valoarea rezistenţei de sarcină scade la 2k.

12V 12V
10k 10k
Va Va +
i=0
10k Rs= 5k 10k -
Rs= 5k

a) b)

Fig.6.14. Divizoare de tensiune fără AO (a) şi cu (b) AO

6.2.4. Amplificatorul diferenţial

Fig.6.15. Amplificator diferenţial

Pentru determinarea expresiei tensiunii de ieşire funcţie de tensiunile de intrare se v-a aplica teorema
superpoziţiei. Astfel, se va considera iniţial că tensiunea Vi2 = 0 şi se va determina tensiunea de ieşire Ve1
doar ca urmare a aplicării la intrare a tensiunii Vi1. Apoi se va considera Vi1 = 0 şi se va determina o tensiune
de ieşire Ve2 ca urmare a aplicării la intrare a tensiunii Vi2. Tensiunea de ieşire va fi dată de relaţia:
Ve = Ve1 + Ve2 (6.22)

Pentru Vi2 = 0 şi Vi1 ≠ 0 se pot scrie relaţiile:

Vi1 = i1R1
Ve1 = -i1R2 (6.23)

89
 Amplificatoare şi circuite integrate

Ve1 = -(R2/R1) Vi1

Pentru Vi1 = 0 şi Vi2 ≠ 0 se pot scrie relaţiile:
Vi2 = i2 (R3+R4)
Ve2 = -i1 (R1+R2) (6.24)
i1R1+ i2R4=0
i2 = -(R1/R4) i1
Din relaţiile (6.24) rezultă:
R 4 R1 + R 2
Ve2 = Vi2 (6.25)
R1 R 3 + R 4
Ca urmare tensiunea totală de ieşire este:
R R R + R2
Ve = Ve1 + Ve2 = − 2 Ve1 + 4 1 Vi2 (6.26)
R1 R1 R 3 + R 4
Se observă că pentru R1 = R3 şi R2 = R4 tensiunea de ieşire devine:
R2
Ve = − (Ve1 + Vi2 ) (6.27)
R1
unde R2/R1 este amplificarea diferenţială

6.2.5. Circuit sumator

Fig.6.16. Circuit sumator

n n
Vik
Ve= −R*i = −R ∑i
k =1
k = −R ∑R
k =1 k
(6.28)

6.2.6. Circuit integrator t

1
Ve = −Uc = −
C ∫i
0
2 (t)dt

Vi
i2 = i1 = (6.29)
R
t
1
Ve = −
RC ∫V (t)dt
0
i

Fig.6.17. Circuit integrator

6.2.7. Circuit derivator

90
 Amplificatoare şi circuite integrate

Ve = −R * i 2 = −R * i1

dU c dV
i1 = C =C i
dt dt
(6.30)
dVi
Ve = −RC
Fig.6.18. Circuit derivator dt

6.2.8. Comparatoare
Sunt circuite de comutaţie a căror tensiune de ieşire ia una sau alta dintre două valori, mult diferite,
după cum diferenţa celor două tensiuni de intrare este pozitivă sau negativă.
Când V2>V1, Vd>0 şi Vout = +Vcc
Când V2<V1, Vd<0 şi Vout = -Vcc
În general una din cele două tensiuni de intrare este fixă şi este numită tensiune de prag întrucât cu ea se
compară tensiunea de intrare.

Fig.6.19. Schema şi caracteristica de transfer a unui circuit comparator

Dacă tensiunea de intrare (de comparat) se aplică la intrarea inversoare comparatorul este inversor, iar
dacă se aplică la intrarea neinversoare comparatorul este neinversor.
Aplicaţia 6.5
Circuitul din Fig.6.20 reprezintă o alarmă de temperatură. Acest circuit este configurat ca un comparator.
Rezistenţele R1 şi R2 furnizează o tensiune de referinţă fixă pentru intrarea neinversoare.
R2
Vp = 24V (6.31)
R1 + R 2

Tensiunea intrării inversoare este fixată de potenţiometrul P şi de termorezistenţă (a cărei rezistenţă depinde
de temperatura controlată). La creşterea temperaturii, rezistenţa termorezistenţei va creşte şi ea astfel încât
şi tensiunea aplicată intrării inversoare creşte, fiind dată de relaţia:
RT
Vn = 24V (6.32)
RP + R T

În momentul în care Vn > Vp tensiunea la ieşirea comparatorului este –12V şi astfel buzerul este alimentat cu
o tensiune de 24V.

91
 Amplificatoare şi circuite integrate

+12V

P R1
Buzer
24V
Vn

Vp

Termo- R2
rezistenţă

-12V

Fig.6.20. Alarmă de temperatură

6.2.9. Convertoare tensiune-curent

Există o serie de situaţii în care este necesar ca tensiunea pe o sarcină sau curentul printr-o sarcină să
nu depindă de valoarea sarcinii. Obţinerea unei tensiuni care să fie independentă de valoarea sarcinii pe
care se aplică nu pune probleme, deoarece sursele uzuale (surse de alimentare stabilizate, surse de
referinţă) au în general această proprietate: comportarea lor se apropie de comportarea unei surse ideale de
tensiune. De asemenea, configuraţiile de AO cu reacţie negativă se comportă şi ele, la ieşirea AO, ca surse
ideale de tensiune.
Pentru obţinerea unui curent care să fie independent de valoarea sarcinii este nevoie să convertim
tensiunea într-un curent. Circuitele care fac această conversie se numesc convertoare tensiune-curent sau
surse de curent comandate în tensiune.

În Fig.6.21 sunt prezentate două convertoare tensiune curent pentru sarcină flotantă, în conexiune
inversoare (a) şi respectiv neinversoare (b), când rezistenţa de sarcină Rs este legată nu între ieşirea AO şi
masă ci introdusă în reacţie.

Is Rs Is Rs
R R
-
I0 - I0
Vi Ii V0 + V0
+
Vi

a) b)
Fig.6.21. Convertoare tensiune-curent pentru sarcină flotantă:
a) conexiune inversoare; b) conexiune neinversoare

Neajunsul important pentru ambele convertoare este că rezistenţa de sarcină este flotantă, adică nu are
nici o bornă la masă.

Considerând că sensul pozitiv arbitrar al curentului prin sarcină este orientat în ambele scheme, de la
ieşirea AO spre intrarea lui, expresiile curentului prin sarcină pentru convertorul inversor respectiv neinversor
sunt:

92
 Amplificatoare şi circuite integrate

1
Is = − Vi
R
(6.33)
1
Is = Vi
R

Pentru tensiuni de intrare pozitive, în convertorul inversor, curentul de sarcină trece de la intrarea
inversoare spre ieşirea AO, iar în cel neinversor de la ieşirea AO spre intrarea inversoare. Pentru tensiuni de
intrare negative se inversează sensul curenţilor.

Pentru evitarea distrugerii circuitului integrat, la un AO de uz general curentul de ieşire I 0 este limitat la
± 10 mA. Deoarece I0=Is pentru ambele convertoare, rezultă că şi curentul de sarcină este limitat la ± 10 mA.

De asemenea, tensiunea la ieşirea AO nu poate depăşii tensiunea de alimentare a acestuia întrucât AO

intră în saturaţie. Ca urmare şi tensiunea pe sarcină este limitată întrucât ea depinde de tensiunea de ieşire.
Astfel, pentru convertorul inversor tensiunea pe sarcină Vs este egală cu V0, iar pentru convertorul neinversor
VS=V0-VI.

6.2.10.Convertoare curent-tensiune

Adesea, ieşirea multor traductoare este mai degrabă un curent electric decât o tensiune electrică. Un
astfel de senzor este fotodioda care determină la ieşire un curent proporţional cu valoarea iluminării. Rolul
circuitului de condiţionare ataşat fotodiodei este de a converti curentul de la ieşirea senzorului într-o tensiune
proporţională cu acesta, care să poată fi apoi aplicată convertorului analog-numeric, care are cel mai adesea
intrări de tensiune electrică.
Pentru convertirea unui curent într-o tensiune, de cele mai multe ori se utilizează configuraţia de
amplificator inversor, întrucât amplificatorul neinversor permite la intrare doar un foarte mic curent. În
Fig.6.22 este prezentat un astfel de amplificator de curent conectat la o fotodiodă.

Fig.6.22. Celulă fotoelectrică conectată la un amplificator de curent

La creşterea intensităţii luminoase, curentul Is prin fotodiodă creşte, crescând şi tensiunea la ieşire V0.

V0=IsR (6.34)

6.2.11. Convertor rezistenţă-tensiune

Mulţi senzori prezintă drept mărime de ieşire o variaţie a rezistenţei electrice ca răspuns la mărimea
fizică care se doreşte a se măsura. De exemplu, rezistoarele sensibile la forţe, a căror rezistenţă scade cu
creşterea forţei aplicate, termistoarele care-şi modifică rezistenţa cu temperatura sau microfoanele cu
cărbune care-şi modifică rezistenţa ca răspuns la modificarea presiunii acustice. În toate aceste cazuri, este
necesară convertirea rezistenţa senzorului într-o tensiune utilă care să poată fi aplicată convertoarelor
analog-numerice ale sistemului de măsurare.

93
 Amplificatoare şi circuite integrate

Cea mai simplă metodă de conversie rezistenţă-tensiune constă în aplicarea unei tensiuni de referinţă
divizorului rezistiv format dintr-un rezistor de referinţă şi senzorul respectiv (Fig.6.23).

Vout

la CAN

Fig.6.23. Convertor rezistenţă-tensiune

Tensiunea culeasă de pe RM (sau de pe senzor) este apoi trecută printr-un repetor, care are rol de
buffer, eventual amplificată, iar de aici trimisă convertorului analog-numeric. Tensiune de ieşire este:
RM
Vout = VRe f (6.35)
RF + RM

6.2.12. Convertoare de valori medii (redresoare de precizii)

Constau din combinaţii de AO cu circuite de redresare monoalternanţă sau bialternanţă. Asocierea AO,
având factor de amplificare mare în buclă deschisă, cu diode redresoare elimină unele neajusuri ale
schemelor de redresare simple cum ar fi: neliniaritatea diodelor la semnale mici şi dependenţa caracteristici
diodei de temperatură.
Schema unui redresor de precizie monoalternanţă este prezentată în Fig.6.24.
R2 i3

R1 D1 i2 D2
ue(t)
i1
ui(t) AO
u’ e(t)

Fig.6.24. Convertor de valori medii monoalternanţă

Considerăm că la intrarea convertorului se aplică tensiunea sinusoidală:

ui(t)=Uim sin ω t (6.36)
În semialternanţa pozitivă a tensiunii de intrare :
ui(t) > 0; u’e(t) < 0; D1-conduce ; D2-blocată;
ue(t) = 0
În semialternanţă negativă a tensiunii de intrare:
ui(t) < 0; u’e(t) > 0; D1-blocată ; D2-conduce;
ue(t) = -R2/R1*ui(t) (6.37)
Ca urmare expresia generală a tensiunii de ieşire, în funcţie de tensiunea de intrare este:

94
 Amplificatoare şi circuite integrate

 0 p e n t r u ui (t) > 0

u e (t) =  R 2 (6.38)

 − R ui (t) p e n ut ir(tu) < 0

 1
Formele de unde ale tensiunilor de la intrarea şi de la ieşirea convertorului sunt prezentate în Fig.6.25.
ui(t)
Uim
t

ue(t)
(R2/R1)Uim

Uemed
t

Fig.6.25. Formele de unde ale tensiunilor de intrare şi de ieşire

Schema unui redresor de precizie bialternanţă şi formele de unde ale tensiunilor de la intrarea şi de la
ieşirea convertorului sunt prezentate în Fig.6.26 şi respectiv Fig.6.27.
R i1
i R
R
A R/2
R D1 D2 i2

ui(t) A1 A2
u’e(t) ue(t)

Fig.6.26. Convertor de valori medii bialternanţă

În semialternanţa pozitivă a tensiunii de intrare ui(t) > 0; ue(t)<0; D1- blocată; D2 – conduce şi uA(t) =
-R/R*ui(t) = - ui(t)
Tensiunea de ieşire este:
u e ( t ) = −i * R = −(i1 + i 2 )R =
u (t ) u A (t )  (6.39)
− i + R = −[u i ( t ) − 2u i ( t )] = u i ( t )
 R R / 2 
În semialtrnanţa negativă a tensiunii de intrare:
ui(t)<0; ue(t)>0; D1- conduce; D2 – blocată şi uA(t)=0; i2=0;
Tensiunea la ieşire devine :
ue(t)=-iR=-i1R=-ui(t)/R*R=-ui(t) (6.40)

95
 Amplificatoare şi circuite integrate

ui(t)
Uim
t

ue(t)
Uim
Uemed
t

Fig.6.27. Formele de unde ale tensiunilor de intrare şi de ieşire

BIBLIOGRAFIE

[Ant-95] Antoniu, M., Măsurări electronice. Metrologie, aparate de măsură analogice, Editura Gh. Asachi,
Iaşi, 1995.
[Bird-03] Bird, J., Electrical Circuit Theory and Technology, an imprint of Elsevier Science Linacre House,
Jordan Hill, Oxford OX2 8DP, 200 Wheeler Rd, Burlington, MA 01803
[Bod-85] Bodea, M., Mihuţ, I., Turic, L., Tiponuţ, V., Aparate electronice pentru măsurare şi control,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985.
[Bog-00] Bogdan, M., Panu, M., Noţiuni generale de inginerie electrică şi electronică, Editura ULBS,
Sibiu, 2000.
[Bog-01] Bogdan, M., Instrumentaţie de măsurare, Editura ULBS, Sibiu, 2001.
[Cep-99] Cepişcă, C., Covrig, M., Ocheană, L., Vasiliu, Ş., Măsurări electrice. Aparate de măsurare,
Bucureşti, 1999.
[Dai-93] Daily, J., ş.a., Instrumentation for Engineering Measurement, Wiley, 1993.
[Dav-96] David Terrell, OP AMPS: Design, Application,and Troubleshooting, Printed in the United States
of America, Elsevier Science, 1996.
[Din-02] Dinca, M., Manualul studentului, Editura Universităţii din Bucureşti, 2002.
[Ili-83] Iliescu, C., ş.a., Măsurări electrice şi electronice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1983.
[Ju-96] Jurca, T., Stoiciu, D., Instrumentaţie de măsurare. Structuri şi circuite, Editura de Vest,
Timişoara, 1996.
[Mih-97] Mihu, P. I., Dispozitive si circuite electronice, Vol I si Vol II, Editura ULBS, Sibiu, 1997.
[Mil-03] Miller, W., Circuit Analysis: Theory & Practice, 3E, Amazon.com, 2003
[Mir-83] Miron,C., Sabău M., Dispozitive şi Circuite Electronice, Culegere de probleme, Lito UTC-N,
1994.
[www-01] http://people.clarkson.edu/~svoboda/
[www-02] www.regielive.ro

96