CRIMINALISTICĂ – Curs 2

FOTOGRAFIA JUDICIARĂ

Principalele avantaje ale fotografiei judiciare.

Rolul fotografiei în activitatea organelor judiciare este astăzi unanim
recunoscut, marea majoritate a autorilor de specialitate şi a practicienilor fiind
de acord că “fotografia stă la baza majorităţii activităţilor specifice
criminalistice”, indiferent dacă acestea se desfăşoară pe teren sau în laborator.
a. Fidelitatea în fixarea şi redarea imaginii locului faptei, a urmelor
infracţiunii, a rezultatelor diverselor cercetări criminalistice de laborator, atât în
radiaţii vizibile cât şi invizibile.
b. Obiectivitatea în prezentarea datelor obţinute prin mijloace
criminalistice, fixate prin intermediul fotografiei asupra faptei şi persoanei
infractorului.

Fotografia judiciară operativă

1. Procedee de fotografiere la faţa locului

Fotografia judiciară cu caracter operativ - executată cu prilejul cercetării
locului faptei sau în împrejurări similare - de către chiar organele de urmărire
penală, în primul rând de către poliţie, se înscrie printre procedeele importante de
fixare a rezultatelor cercetării, reprezentând un auxiliar preţios al procesului-verbal.
În cazurile deosebite, cum sunt omorul, accidentele rutiere, navale, aeriene,
incendiile, exploziile soldate cu victime omeneşti, tâlhăriile ş.a. cercetarea la faţa
locului nu mai poate fi concepută fără executarea de fotografii, cărora li se adaugă
înregistrări video analogice sau digitale.

1.1. Fotografia de orientare.

Fotografia de orientare serveşte la fixarea imaginii întregului loc al faptei,
într-un ansamblu de puncte de reper sau de orientare, de natură să permită
identificarea zonei în care s-a săvârşit infracţiunea, ori a avut loc un eveniment
cu implicaţii juridice.
 1.2. Fotografia-schiţă.
Fotografia-schiţă este destinată redării, în exclusivitate, a întregului loc al
faptei, cu tot ce are el mai caracteristic.

1.2.1. Fotografia-schiţă unitară, în care este redată totalitatea locului

faptei într-un singur cadru.
1.2.2. Fotografia-schiţă panoramică, apreciată de unii autori ca o varian-
tă a fotografiei de orientare, este, în fond, o alternativă la redarea unitară a
locului faptei, în ipoteza în care acesta ocupă o suprafaţă mare.
1.2.3. Fotografia schiţă pe sectoare presupune redarea pe porţiuni a
locului faptei, în condiţii similare de iluminare, cu acelaşi obiectiv şi la aceeaşi
scară.
1.2.4. Fotografia schiţă încrucişată se execută cu aparatul situat succesiv
în puncte diferite sau diametral opuse.

1.3. Fotografia obiectelor principale.

Modalitatea de fotografiere a obiectelor principale constă în fixarea imagi-
nilor acelor obiecte care sunt în legătură sau care reflectă urmele şi consecinţele
faptei infracţionale. Din categoria menţionată pot face parte corpul victimei unei
omucideri, armele şi instrumentele folosite la săvârşirea infracţiunii, obiectele
purtătoare de urme, etc.

Procedeele speciale de fotografiere la faţa locului, în special a

cadavrelor.

2. Fotografia semnalmentelor
Fotografia semnalmentelor se constituie ca un ansamblu de procedee
fotografice destinate înregistrării imaginii persoanelor care au săvârşit
infracţiuni, precum şi a cadavrelor necunoscute, în vederea identificării lor
ulterioare.

2.1. Fotografia de identificare a persoanelor.

Fotografierea de identificare a persoanelor - în special a celor care au
săvârşit infracţiuni - este folosită de serviciile specializate ale poliţiei încă din
secolul trecut. Acest procedeu face parte dintre metodele importante de iden-
tificare a recidiviştilor, alături de identificarea dactiloscopică.
 2.2. Fotografia de identificare a cadavrelor necunoscute.
Fotografia de identificare a cadavrelor necunoscute nu se distanţează din
punct de vedere tehnic de fotografia de identificare a persoanelor condamnate.

3. Fotografia de fixare a rezultatelor unor activităţi de urmărire penală

Pentru fixarea rezultatelor unor acte de urmărire penală, de genul perche-
ziţiilor şi reconstituirilor, cu precădere în cazurile deosebite, se impune efec-
tuarea de fotografii care vor ilustra constatările cuprinse în procesul-verbal.

3.1. Fotografia de fixare a rezultatelor percheziţiei.

Fotografia efectuată cu ocazia percheziţiilor se apropie, sub raport tehnic,
de fotografia executată la locul faptei (fotografia de orientare, schiţă, a
obiectelor principale şi de detaliu), trebuind să îndeplinească cerinţe similare de
efectuare.

3.2. Fotografia de fixare a rezultatelor reconstituirii.

În ipoteza efectuării reconstituirii se procedează la fotografierea sau
video înregistrarea celor mai semnificative aspecte din cadrul verificării
experimentale a modului în care s-a desfăşurat actul infracţional sau o parte din
acesta, precum şi a declaraţiilor martorilor, suspecţilor ori inculpaţilor.

Fotografia judiciară de examinare

1. Fotografia judiciară de examinare în radiaţii vizibile

Fotografia judiciară de examinare reprezintă un ansamblu de procedee
destinate cercetării, în condiţii de laborator, a mijloacelor materiale de probă,
precum şi fixării rezultatelor investigării tehnico-ştiinţifice a corpurilor delicte
sau a urmelor ridicate de la faţa locului.
În funcţie de natura procedeelor tehnice folosite, potrivit scopurilor
urmărite, fotografia judiciară de examinare se poate clasifica astfel:
a. Fotografia de examinare în radiaţii vizibile: fotografia de ilustrare, de
comparare, de umbre, de reflexe, de contrast, de separare a culorilor, microfotografia;
b. Fotografia de examinare în radiaţii invizibile: ultraviolete, infraroşii,
röentgen, gamma şi beta, radiaţii neutronice şi, mai nou, holografia.
 1.1. Fotografia de ilustrare.
Prima din categoria metodelor fotografice aplicate în examinările de
laborator este fotografia de ilustrare. Scopul său constă în fixarea imaginii
iniţiale a obiectului ce urmează a fi examinat, a caracteristicilor şi dimensiunilor
sale. Acest procedeu se aplică în mod obligatoriu mijloacelor materiale de probă
care vor suferi modificări prin examinare.
Domeniile în care se aplică frecvent procedeul fotografiei de ilustrare
sunt: cercetarea tehnică a înscrisurilor presupuse a fi falsificate sau
contrafăcute ş.a.

1.2. Fotografia de comparare.

Fotografia de comparare este una dintre metodele cele mai importante şi
mai frecvent întrebuinţate în examinările de laborator, îndeosebi în traseologie,
în balistica judiciară, în expertiza înscrisurilor şi, în general, în orice îm-
prejurare care solicită efectuarea unui examen comparativ, de natură optică.

1.3. Fotografia de umbre.

Fotografia de umbre este destinată scoaterii în evidenţă a caracteristicilor
de relief. Ea se aplică inclusiv în fotografiile de detaliu executate la faţa locului,
de exemplu în cazul urmelor de adâncime de mâini şi de picioare ori al urmelor
unor instrumente de spargere. Acelaşi procedeu se foloseşte şi în cazul refacerii
unui text scris cu creionul sau cu stiloul cu bilă.

Fotografiile separatoare de culori şi de contrast.

2. Fotografia judiciară de examinare în radiaţii invizibile

Radiaţiile electromagnetice invizibile, de tipul ultravioletelor,
infraroşiilor, radiaţiilor X şi gamma, au devenit indispensabile examinării
ştiinţifice a probelor materiale, a urmelor în general, în momentul de faţă
neexistând practic nici un domeniu important al criminalisticii care să nu
beneficieze de posibilităţile de investigare oferite de aceste radiaţii.

2.1. Fotografia de examinare în radiaţii ultraviolete.

Fotografia de examinare în radiaţii ultraviolete (U.V.) face parte dintre
metodele ştiinţifice de investigare folosite curent în laboratoarele criminalistice,
dar şi în cercetările întreprinse la faţa locului, cum ar fi, de exemplu,
descoperirea urmelor de mâini, a urmelor biologice, inclusiv în scop tactic-
operativ.

2.1.1. Domeniile de folosire a radiaţiilor ultraviolete în Criminalistică.

Principalele domenii din cercetarea criminalistică în care se recurge la
acest tip de radiaţii sunt, în esenţă, următoarele:
a. Traseologia, respectiv revelarea şi cercetarea urmelor, printre care mai
importante sunt urmele de mâini, urmele biologice, alte urme organice.
b. Balistica judiciară, îndeosebi pentru descoperirea urmelor suplimentare ale
tragerii cu armele de foc, cum ar fi, de exemplu, depunerile specifice inelului de
frecare.
c. Cercetarea tehnică a înscrisurilor, radiaţia ultravioletă având un rol
particular în descoperirea falsului prin înlăturare de text, în descoperirea unor
falsuri în documente cu caracter financiar ş.a.

2.2. Fotografia de examinare în radiaţii infraroşii.

Utilizarea radiaţiilor electromagnetice infraroşii în criminalistică, datorită
proprietăţilor lor, a lărgit considerabil posibilităţile de investigare ştiinţifică, în
prezent de neconceput fără apelarea la acest tip de radiaţie. Astfel, radiaţiile
infraroşii îşi găsesc numeroase aplicaţii în cadrul cercetării infracţiunilor.

2.2.1. Domeniile de folosire a radiaţiilor infraroşii în Criminalistică.

Radiaţiile infraroşii îşi găsesc o utilizare frecventă în multe direcţii ale investigaţiilor
criminalistice, cum sunt, de exemplu:

a. Cercetarea falsului în înscrisuri şi opere de artă.

b. Descoperirea urmelor suplimentare ale tragerilor cu arma de foc.

2.3. Fotografia de examinare în radiaţii röentgen, gamma, beta şi

neutronice.
Cele trei categorii de radiaţii electromagnetice îşi găsesc şi ele utilizări diverse
în examinările criminalistice, datorită, printre altele şi proprietăţii lor de penetrare a
corpurilor, în funcţie de anumite caracteristici în vedere obţinerii unor date privind
interiorul corpurilor.
A.Identificarea persoanelor dupa urmele formate de corpul uman

Prin noțiunea de ”urmă a infracțiunii” se înțelege orice modificare

intervenită in condițiile săvârșirii unei fapte penale, intre faptă și reflectarea ei
materiala existand un raport de cauzalitate.
Producerea unei modificari nu este limitata in exclusivitate la persoana
autorului faptei (sau la mijloacele folosite), ea poate sa apartina in egala masura
si subiectului pasiv al infractiunii.

1.Criterii de clasificare a urmelor infractiunii:

a.Factorul creator de urma -corpul omului, obiecte sau instrumente,
animale, fenomene (incendiul, explozia);

b.Tipul sau natura urmei:

b.1. urme care reproduc forma suprafetei de contact a obiectului
creator – urmele de maini, de picioare, urmele instrumentelor de spargere,
ale mijloacelor de transport;
b.2. urme sub forma de pete sau resturi de materii organice si
anorganice, inclusiv resturi sau fragmente de obiecte (pete de sange, fir de
par, praf, cioburi, pelicula de vopsea, resturi vegetale) denumite generic
urme materie;
b.3.urme sonore (vocea, vorbirea, zgomotele obiectelor) si urme
olfactive (mirosul specific al persoanelor si al obiectelor);
b.4. urme vizibile si urme latente (invizibile cu ochiul liber sau
foarte putin vizibile);
b.5. macro si microurmele (urme formate din particule sau resturi
foarte mici de obiecte, substante, invizibile cu ochiul liber si foarte greu
de evitat de catre autorul infractiunii).

c.Modul de formare a urmelor- avand in vedere raportul de miscare in

care se afla la un moment dat obiectul creator si obiectul primitor de urma,
respectiv locul in care se fixeaza urma pe obiectul primitor (la suprafata sau in
adancime):
c.1. urme statice create prin atingere, apasare, lovire, fara ca suprafetele
de contact sa se afle in miscare una fata de alta in momentul contactului;
- este o categorie importanta intrucat redau elemente caracteristice,
utile identificarii, in cazul urmelor de maini, de buze, de picioare;
 c.2.urme dinamice, formate ca rezultat al miscarii de translatie, de
alunecare a unei suprafete peste alta-urma de franare a unui autovehicul;
- nu redau cu fidelitate detaliile caracteristice, servind numai la
identificari de gen sau de grup;

c.3.urme de suprafata:
- urme de stratificare, formate prin depunerea unui strat de
substanta (grasime, transpiratie, sange, praf) pe suprafata primitoare a
urmei;
- urme de destratificare, formate prin ridicarea substantei aflate
initial pe suport (atingerea cu mana a unei suprafete prafuite).

c.4.urme de adancime-suprafata obiectului ce a creat urma se

imprima pe suportul sau obiectul primitor de urma, care prezinta un
anumit grad de plasticitate;

c.5.alte criterii de clasificare-urme locale sau perferice, care redau

conturul obiectelor.
-urmele pozitionale se refera la modificarile intervenite in pozitia
unor obiecte (scaun rasturnat, veioza aprinsa, etc).

Dactiloscopia este o ramura a Criminalisticii care se ocupa cu examinarea

si clasificarea desenelor papilare, in vederea identificarii persoanei.
Desenele papilare, cunoscute sub denumirea de dermatoglife, sunt
formate din sistemul liniilor paralele ale crestelor papilare, separate intre ele de
santurile papilare.

Proprietatile desenului papilar:

1.Unicitatea desenului papilar-desenele papilare se deosebesc intre ele

prin forma si prin detalii caracteristice, astfel incat este practic imposibil ca doua
persoane sa aiba amprente identice.
2.Fixitatea desenului papilar consta in mentinerea formei si detaliilor
caracteristice ale desenului papilar de la formarea sa, in luna a VI a de viata
intrauterina, si pana la moartea persoanei.
- singura modificare o reprezinta cresterea in dimensiuni a amprentei;
 3.Inalterabilitatea este proprietatea potrivit careia un desen papilar nu
poate fi modificat sau inlaturat.

I. Cercetarea si interpretarea la fata locului a urmelor de maini.

1.Formarea urmelor de maini-valoarea cea mai mare pentru identificarea

urmelor de maini prezinta urmele de maini statice, intrucat reusesc sa redea cu
claritate desenul papilar si detaliile caracteristice;
- urmele de maini latente sunt de o calitate mai buna decat urmele vizibile;
2.Descoperirea urmelor de maini presupune o cautare sistematica a lor, in
functie de natura locului si de modul de savarsire a faptei penale.

Regula generala: pentru descoperirea urmelor unei infractiuni, in

cercetarea fiecarui caz, organul de urmarire penala va cauta sa reconstituie
mintal fiecare faza a desfasurarii infractiunii, parcurgand cu atentie, in sens
direct sau invers, drumul presupus ca a fost facut de infractor.

3.Stabilirea vechimii urmelor de maini este uneori relativa, intrucat

urmele de maini pe suprafata de portelan, sticla, suprafete netede, lustruite sau
lacuite, pot fi pastrate ani de zile, iar hartia le pastreaza doar cateva ore, in
functie de calitatea acesteia.

4.Procedee de revelare a urmelor de maini latente:

a.Revelarea prin metode fizice consta in pulverizarea de prafuri sau

pudre cu granulatia foarte fina pe obiectele sau suprafetele purtatoare de urme.
Substantele sau amestecul de substante folosite, trebuie sa indeplineasca
urmatoarele conditii:
-sa fie in contrast de culoare cu suportul pe care s-a format urma;
-sa prezinte o aderenta selectiva, numai la materia din urma, si nu la
intregul suport, pentru a se evita estomparea detaliilor caracterstice;
Substante utilizate: ceruza, negrul de fum, rosu Sudan III, argentoratul
(pulbere de aluminiu), miniul de plumb, oxidul de cupru, praful de Xerox, etc.
Revelarea urmelor papilare pe suprafete multicolore se realizeaza cu
substante fluorescente de tipul pudrei galbene fluorescente activate sub actiunea
radiatiilor ultraviolet.
 Revelatorii fluorescenti prezinta o utilizare universala, dar nu pot fi
utilizati pe suprafete de genul lemnului neprelucrat sau hartiei.
Raspandirea si indepartarea pudrelor de revelare de pe obiect, se fac prin
intermediul unei pensule fine din par de veverita, puf de strut sau fibra de
carbon, sau cu ajutorul unor pulverizatoare speciale sau spray-uri, pentru
suprafete mari.
Pentru suprafetele din piele, cauciuc, mase plastic se utilizaza pulberea
fina de fier cu ajutorul unei pensule magnetice, iar pentru suprafetele nichelate
sau cromate, se practica afumarea urmelor cu funingine de camfor sau polistiren
expandat.
Revelarea urmelor latente dispuse pe hartie se realizaeaza prin metalizarea
intr-o camera de vid, procedeu care presupune evaporarea unui amestec de
aur-cadmiu, vaporii aderand selectiv la urma crestelor si a santurilor papilare.
-acest procedeu poate fi utilizat si in cazul urmelor create pe caramizi, dar
este un procedeu destul de laborios si relativ costisitor.

b.Revelarea prin metode chimice se bazeaza pe reactia dintre anumite

substante chimice si componentele transpiratiei (saruri, aminoacizi):

b.1. revelarea cu vapori de iod a urmelor aflate pe hartie si pe pereti, prin

intermediul unui dispozitiv de vaporizare, iodul metalic fiind foarte volatil;
reactia dintre vaporii de iod si componentele din sudoarea depusa in urma,
determina aparitia unei coloratii specifice de scurta durata, care este fixata rapid
prin fotografiere;
-procedeul poate fi reluat;

b.2.revelarea cu reactivi chimici de genul ninhidrinei, nitratului de argint,

rodamina B.
-in cazul urmelor pe hartie, ninhidrina reactioneaza cu aminoacizii din
sudoare, chiar si in cazul urmelor mai vechi;
- in cazul urmelor formate prin depunere de substante grase se aplica
vaporizari de diversi acizi (osmic sau fluorhidric) in cazul urmei pe sticla;
- nitratul de argint sau rodamina B se utilizeaza la organizarea capcanelor
criminalistice;
- luminolul sau solutia de leucoverdemalachit se utilizeaza in cazul
urmelor formate prin depuneri de sange.
 c.Revelarea prin metode optice prin utilizarea radiatiei de tip laser (laser
de argon), proiectata lateral oblic, sub un unghi de aproximativ 45 grade,
determinand aparitia unei fluorescente specifice anumitor substante secretate de
glandele sebacee (riboflavina).
-fluorescenta poate fi intarita prin tratare cu ninhidrina, iar procedeul nu
este distructiv, putand sa fie reluat de mai multe ori.
-alta metoda optica o reprezinta dispersia luminoasa a unei raze de lumina
incidenta, proiectata spre suprafetele purtatoare de urma, iar imaginea urmei se
obtine prin intermediul unor filtre electronice;
-procedeul prezinta un dublu avantaj: nu este distructiv si permite fixarea
imediata, prin fotografiere sau pe banda videomagnetica, a urmei.

5.Fixarea si ridicarea urmelor de maini.

a.Sub raport procedural, principalul mijloc de fixare a urmelor il
constituie procesul-verbal, ceea ce presupune consemnarea exacta, precisa si
detaliata a urmelor si metodelor de revelare intrebuintate, a locului in care au
fost descoperite si a raportului de pozitie fata de obiectele principale.
b.Sub raport tehnic criminalistic, fixarea presupune in primul rand
fotografierea urmelor in cadrul ambiantei generale a locului faptei si in calitatea
lor de obiecte principale, insistandu-se asupra redarii cu claritate a detaliilor
caracteristice.
Fotografiile judiciare insotesc procesul verbal si au rolul de a fi verificate
de catre organele judiciare si de catre avocati, cu privire la corespondenta dintre
acestea si mentiunile din cadrul procesului verbal.
Alte procedee de fixare a urmelor sunt reprezentate de schite si desenele
intocmite la fata locului si care se anexeaza la procesul verbal.

6.Ridicarea urmelor de maini se realizeaza prin transferarea pe pelicula

adeziva speciala (folio, dupa revelarea si fotografierea urmelor), fie prin
efectuarea unui mulaj.
Ridicarea cu ajutorul mulajelor se realizeaza in cazul urmelor de
adancime, dupa fotografierea prealabila a lor, utilizand materiale folosite in
stomatologie (ghips dentar, alginat, stomalgina,sielast).
Transportarea obiectelor purtatoare de urme impune respectarea unor
conditii de manipulare si ambalare care sa previna distrugerea sau alterarea
urmelor, numai dupa ce au fost marcate si fotografiate in prealabil.
 7.Interpretarea la fata locului a urmelor de maini are ca scop stabilirea
locului si a obiectelor ce au intrat in sfera de interes a autorului infractiunii.
In functie de modul de grupare si de dispunere, se pot desprinde date cu
privire la modul de operare-daca autorul era familiarizat cu imobilul respectiv,
daca a actionat in mod grabit, nervos sau relaxat, daca era un individ incepator
sau cu experienta infractionala.
Se pot obtine informatii cu privire la persoana faptuitorului: inaltimea
aproximativa, constitutia fizica, eventual sexul si varsta, numarul autorilor.
Interpretarea urmelor vizeaza stabilirea degetului, a regiunii mainii si a
mainii probabile careia ii apartine urma, in functie de santurile de flexiune ale
degetelor.