Epidemiologia hepatitei virale..

Elevi: Porusniuc Elena

Galbau Andreea
Mărginean Claudia
Grupa:M5, anul II
 Hepatita este o boală infecțioasă de natură virală, microbiană sau toxică a ficatului care
constă în distrugerea celulelor hepatice. Există mai multe forme ale bolii ca: Hepatită A, Hepatită B,
Hepatită C, Hepatită D, Hepatită E, Hepatită F, Hepatită G. Indiferent de agentul cauzal, boala se
manifestă la început prin simptome nespecifice, uneori febră ușoară, lipsa apetitului, emeză
(grețuri, vomitări), scăderea randamentului fizic și psihic, ca și dureri abdominale, urina devine de
culoare închisă, fecalele de culoare deschisă și apar forme icterice. Boala produce de regulă în final
ciroză, sau cancer de ficat. După incindența bolii, România se află printre primele locuri în Europa,
din cauza costului ridicat al tratamentului, conform programului Casei Naționale de Sănătate,
numai 1% din bolnavi sunt tratați cu medicație antivira

Hepatita sa se transmita este necesar sa existe trei factori principali:

 sursa de infectie, adica locul de unde provine virusul

 cale de transmitere a infectiei prin intermediul caruia virusul sa poata ajunge în organism

 organismul receptiv, adica capabil de a face infectia în cazul în care virusul a ajuns la el

Sa vedem pe rând câteva notiuni esentiale despre fiecare dintre acesti factori.

 Sursa de infectie

Este reprezentata în exclusivitate de om, respectiv de bolnavul de hepatita cu forme tipice (icter)
sau atipice (fara icter) sau de purtatorii de virus aparent sanatosi.

Acesti bolnavi pot fi surse de infectie, mai ales în perioada de incubatie când, de multe ori, bolnavii
înca nu sunt depistati.

De asemenea, pot fi purtatori de virus convalescentii de hepatita, stiut fiind ca fostii bolnavi pot
avea virusul în sânge ani de zile, uneori toata viata ( în cazul hepatitei B).

Vedem deci, ca susele de infectie cu mare pericol de a transmite boala sunt purtatorii sanatosi de
virus, formele atipice de boala si bolnavii tipici în prima perioada a bolii, pâna la aparitia icterului,
deoarece pot fi considerate surse necunoscute.

 ) Caile de transmitere

În cazul hepatitei de tip A, calea principala de transmitere este cea digestiva. Astfel , virusul
continut în diversele produse este vehiculat prin:

o mâini murdare, prin intermediul carora virusul ajunge la gura sau contamineaza
diverse alimente; mâinile mai pot fi contaminate dupa folosirea closetului. De
aceea, este foarte important sa se utilizeze corect si igienic closetele publice, tinând
cont de spalarea mâinilor dupa folosirea closetului si înaintea consumului de
alimente

 -apa de baut corespunzatoare din fântâni neigienic întretinute sau din apele de suprafata,
contaminate cu ape reziduale murdare. Apa de baut necorespunzatoare nu trebuie folosita
 nici la spalatul vaselor si nici la mâncare daca nu este fiarta. Atunci când nu suntem siguri
ca o apa este buna de baut trebuie sa o fierbem sigur

 alimentatia neigienica se refera la consumul de alimente nespalate, cum ar fi: fructele si

zarzavturile, alimentele contaminate ca de exemplu laptele

 folosirea de diverse obiecte contaminate si manipulate de bolnav cum ar fi: jucarii, rufarie,
termometre, vase de noapte, closete

 comportamentul neigienic care creeaza insalubritate ca: depunerea neigienica a urinei si

fecalelor în afara closetelor, scuipatul pe jos depozitarea gunoaielor în mod
necorespunzator

 mustele de asemenea pot constitui calea de transmitere prin contaminarea alimentelor

neprotejate.

În general, sarutul, contactul intim, cum ar fi mediul familial sau în colectivitati închise de copii,
realizeza transmiterea cea mai frecventa prin contact direct.
În cazul hepatitei de tip B calea principala de transmitere este prin inoculare. Aceasta poate fi
accidentala sau produsa prin instrumente medicale.

Inocularile prin instrumente medicale cum ar fi : ace de seringa, instrumente stomatologice,

instrumente chirurgicale etc, sunt periculoase numai daca aceste instrumente nu au fost spalate
sau sterilizate prin fierbere sau la autoclav.

Mentionam ca dezinfectarea acestor instrumente cu acool sau alte substante chimice nu distruge
virusul.

Transmiterea se mai poate realiza prin transfuzii de sânge , dar asa cum am aratat, acest sânge este
controlat , iar cel admis pentru transfuzare este lipsit de virusul hepatitei B.

De asemenea putem vorbi de transmitere verticala de la gravida la fat, de la mama la copii.

Mamele cu infectie cu virus B survenita în timpul sarcinii sau anterior acesteia, pot transmite
infectia la copii lor.

În cazul hepatitei non A sau non B, calea de transmitere este sângele de unde si denumirea de
hepatita posttransfuziala.

În prezent, nu este posibil sa se asigure pentru transfuzii un sânge lipsit de infectiozitate. De aceea,
trebuie sa evitam transfuzia de sânge “de lux” si sa fie utilizata numai în cazuri extreme, când este
în pericol viata pacientului.

 Receptivitatea organismului

Receptivitatea organismului constituie al treilea factor obligatoriu de transmitere a hepatitei.

Receptivitatea fata de hepatita A este generala si începe înca din copilarie. Este hepatita virala a
copilariei si a adultului tânar, astfel încât pâna la 50 ani peste 90% din populatie va avea anticorpi
împotriva virusului hepatitic A.

Bineînteles ca exista o serie de factori, favorizanti care permit organismului receptiv sa se

îmbolnaveasca.

Amintim câtiva dintre acesti factori:

 vârsta ce favorizeaza aparitia infectiei, în special la copii

 surmenajul psihic si fizic care scade rezistenta organismului

 lipsa masurilor de igiena

 alimentatie insuficienta sau nerationala care duce la scaderea rezistentei

organismului prin lipsa proteinelor, vitaminelor etc.

 consumul mare de alcool

 aglomeratia provocata de conditii speciale cum ar fi: calamitatile naturale:

cutremure, inundatii, pentru ca atunci sunt conditii deficitare de igiena.
 Aglomeratia poate duce la aparitia epidemiilor de hepatita în casele de copii atunci
când numarul copiilor este mare si conditiile de igiena deficitare

Hepatitele virale fiind în mare parte cu transmitere digestiva, au o contagiozitate asemanatoare

altor afectiuni cu transmitere digestiva.

Astfel hepatita de tip A este contagioasa din a doua parte a incubatiei si cuprinde perioada
preicterica si continua aproximativ 10 zile din perioada icterica.

Deci, o izolare de pâna la 14 zile de la debutul bolii sau pâna la 10 zile de la aparitia icterului este
suficienta pentru a nu transmite boala.

În cazul hepatitei B perioada de contagiozitate prin prezenta virusului în sânge, începe a 6-a si a 30-
a zi de la inocularea parenterala si dureaza 30-60 zile în perioada acuta a bolii.

Izolarea timp de 40 de zile a bolnavilor cu hepatita virala de tip B exclude, în general, riscul de
contagiozitate
  Hepatita B reprezinta o problema de sanatate prezenta la nivel global, care afecteaza
ficatul. Desi se intalnesc situatii cand sistemul imunitar are capacitatea de a lupta cu virusul
hepatitei B, in unele cazuri aceasta poate deveni cronica, favorizand astfel aparitia altor
complicatii.

In cele ce urmeaza vom detalia care sunt cauzele care duc la aparitia hepatitei B, cum se transmite
si cum se manifesta, dar si ce putem face pentru a o tine sub control si pentru prevenirea ei.

 Ce este hepatita B - principalele tipuri

 Care sunt cauzele si cum se transmite hepatita B
 Cum se manifesta hepatita B - principalele simptome
 Cum este diagnosticata hepatita B
 Tratament medicamentos pentru hepatita B
 Alimentatie, stil de viata si remedii naturiste
 Cum prevenim hepatita B
 Ce este hepatita B - principalele tipuri

 Hepatita B este o infectie virala care afecteaza ficatul si reprezinta una dintre cele mai
importante probleme de sanatate la nivel mondial. In fiecare an se inregistreaza 30 de
milioane de cazuri noi de infectare cu virusul hepatitic1. Mai mult decat atat, multe
persoane nu devin constiente de faptul ca au fost infectate decat in urma unor analize de
rutina.

Este important de retinut faptul ca hepatita B poate trece de la o forma usoara, la una
severa, care ne poate afecta pe toata durata vietii. Astfel, hepatita B poate fi clasificata in
doua tipuri: acuta si cronica.

Care sunt cauzele si cum se transmite hepatita B

 Hepatita B este provocata de infectia cu virusul hepatic B (HBV) si este contagioasa. Virusul
poate fi transmis de la o persoana la alta prin sange, sperma sau alte fluide corporale. Chiar
daca virusul se regaseste si in saliva, acesta nu se transmite, totusi, prin tuse sau stranut.
Exista cazuri cand hepatita B este transmisa de la mama la fat in timpul nasterii
(transmitere perinatala)2.

Printre cele mai frecvente modalitati de contactare a virusului HBV se afla transmiterea pe cale
sexuala, in cazul unui contact sexual neprotejat cu o persoana infectata, prin lichidul seminal,
menstrual sau vaginal. De asemenea, virusul HBV se poate transmite prin refolosirea acelor si
seringilor contaminate, care nu au fost sterilizate in prealabil (tatuaj, piercing).

Infectiile cu hepatita B pot aparea si in timpul interventiilor medicale, chirurgicale sau

stomatologice in cazul in care ustensilele folosite au fost contaminate si nu au fost sterilizate.

In ceea ce priveste perioada de incubare a virusului hepatitei B, media este de 70 de zile, insa,
poate varia intre 40 si 180 de zile. In plus, virusul poate supravietui in afara organismului pana la 7
zile3, timp in care poate infecta o persoana daca patrunde in corp. Odata ce a ajuns in organism,
virusul hepatitei B poate fi detectat la 30 sau 60 de zile de la aparitia infectiei.
Cum se manifesta hepatita B - principalele simptome

De regula, simptomele hepatitei B nu se manifesta in primele stadii dupa infectarea cu virusul

hepatitic B (VHB). In perioada de incubatie, timp in care virusul se multiplica si se raspandeste la
nivelul organismului, nu apar simptome sau semne ale infectarii. Unele persoane, in special copiii,
nu prezinta niciun simptom, iar hepatita poate fi detectata in urma unor analize de rutina.

Simptomele hepatitei B pot include:

 Durere abdominala;
 Urina inchisa la culoare;
 Febra;
 Dureri articulare;
 Lipsa apetitului;
 Greata sau varsaturi;
 Oboseala;
 Icter (ingalbenirea pielii si a albului ochilor).

 Hepatita C este o boala hepatica cauzata de virusul hepatitei C (VHC). VHC este un virus
infectat cu sange si cele mai comune moduri de infectie sunt prin expunerea la cantitati
mici de sange. Acest lucru se poate intampla prin utilizarea de droguri prin injectare, prin
practicile nesigure de injectare, prin ingrijirea sanatatii nesigure si prin transfuzarea
sangelui si a produselor din sange neselectate.

Hepatita C poate varia de la o boala usoara care dureaza cateva saptamani pana la o boala grava,
de-a lungul vietii. Hepatita C este adesea descrisa ca fiind "acuta", adica o noua infectie sau
"cronica", care inseamna o infectie pe tot parcursul vietii. In randul persoanelor cu infectie cronica
cu VHC riscul de ciroza a ficatului este intre 15-30% in 20 de ani, arata statisticile la nivel mondial.

Hepatita C acuta are loc in primele 6 luni dupa ce cineva este expus virusului hepatitei C.

Hepatita cronica C poate fi o infectie pe toata durata vietii cu virusul hepatitei C daca este lasata
netratata. Afectiunea poate provoca probleme serioase de sanatate, inclusiv leziuni hepatice,
ciroza (cicatrizare a ficatului), cancer la ficat si chiar moarte.

La nivel global, aproximativ 71 de milioane de persoane au infectie cronica cu virus hepatitic C. Un

numar semnificativ dintre cei care sunt infectati cronic vor dezvolta ciroza sau cancer la ficat.
Statisticile mai arata ca aproximativ 400.000 de persoane mor anual din cauza hepatitei C, in
principal din ciroza si carcinom hepatocelular.

Medicamentele antivirale pot vindeca mai mult de 95% dintre persoanele infectate cu virusul
hepatitei C, reducand astfel riscul de deces din cauza cancerului hepatic si a cirozei, dar accesul la
diagnostic si tratament este scazut.

In prezent nu exista vaccinuri pentru hepatita C. Cu toate acestea, cercetarea in acest domeniu
este in curs de desfasurare.
  Hepatita D, mai numită şi Hepatita Delta (HVD) este o boală acută infecțioasă sau cronică a
ficatului cauzată de un virus, de fapt de un parazit care nu poate să crească în organismul
uman decât în asociere cu virusul hepatic B. Mai exact persoana va fi infectată de la
început cu virusul B, apoi cu Delta, devenind în combinare o formă mai agresivă decât
celelalte forme de hepatită. Acest lucru este denumit de către medici - coinfecție.

Hepatita acută D se va dezvolta după o perioadă de incubație de peste trei luni - acesta fiind
timpul necesar de la contactarea virusului şi până la apariția primelor simptome.

În cazul în care o persoană suferă de hepatita cronică B şi va fi infectată şi cu virusul hepatic D,

există riscuri mai mari ca suprainfecția să provoace hepatita cronică severă şi ciroza.

Printre principalele simptome ale Hepatitei Delta se numără: oboseala, letargia, anorexia,
greața, dureri de cap, icterul, scaunul şi urina deschise la culoare, coagulopatia, dificultăți de
concentrare, tulburări de personalitate, insomnii.

Virusul hepatic D este transmis în același mod ca și virusul hepatic B, prin contactul cu sânge
infectat, prin sex neprotejat și foarte frecvent de la mamă la copilul nou-născut.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, 5% dintre persoanele cu hepatita cronică B din

întreaga lume au, de asemenea, hepatita D. Acest procent este echivalat cu aproximativ 15-20 de
milioane de oameni.

Cele mai mari rate ale acestei boli infecțioase se regăsesc în zone, precum: Africa; Asia; Europa
de Est; America de Sud; Insulele Pacificului; Groenlanda, Republica Moldova nefiind o excludere,
însă rata de îmbolnăvire e mai mică.

E de menționat faptul, că oamenii pot dezvolta hepatita D acută, hepatita D cronică sau ambele.
Persoanele care se confruntă cu hepatita D cronică pot să nu observe nici un simptom chiar şi după
o perioadă foarte lungă (ani) de la infectare. Totuși, odată cu trecerea timpului se pot observa
simptome ce apar din cauza complicațiilor la care duce infecția, cum ar fi leziunile severe de la
nivelul ficatului.

 Hepatita cronica: cauze, simptome si tratament

Hepatita cronica reprezinta inflamatia ficatului care persista mai mult de 6 luni. Multe persoane nu
prezinta simptome ale hepatitei cronice, insa aceasta este extrem de periculoasa intrucat, pe
termen lung, poate cauza ciroza, acumulare de fluide in abdomen si deteriorarea functiilor
creierului.

 Cauzele hepatitei cronice

Hepatita cronica poate persista ani la rand. In unele cazuri, aceasta este blanda si nu cauzeaza
daune permanente ficatului, insa exista si sitautii in care hepatita cronica este agresiva si cauzeaza
ciroza.

Cea mai comuna cauza a hepatitei cronice o reprezinta infectarea cu un virus hepatic, fie el B, fie C.
Infectia ficatului cu virusul hepatic C cauzeaza hepatita acuta, care se desclanseaza intr-o perioada
de pana la 6 luni de la expunerea la virus. Aceasta faza poarta denumirea de hepatita acuta. In 85%
dintre cazurile de infectare cu virusul hepatic C, afectiunea nu este tratata la timp, iar pentru ca
virusul nu este eliminat din organism, hepatita acuta se transforma in hepatita cronica.

Si hepatita de tip B se poate croniciza, insa acest lucru se intampla la numai 5-10% dintre cazuri. Pe
de alta parte, hepatita A nu se poate transforma in hepatita cronica.

Pe langa virusii hepatici, hepatita cronica poate fi declansata si de anumite tratamente

medicamentoase, daca acestea sunt administrate pentru perioade indelungata.

Si consumul excesiv si indelungat de bauturi alcoolice poate cauza hepatita alcoolica, care se poate
transforma apoi in hepatita cronica.

Hepatita C este o afectiune care se transmite prin contactul direct cu sangele persoanei infectate
cu virusul hepatic C, dar si prin contact sexual cu o persoana care sufera de aceasta afectiune.

Medicii recomanda un set de analize pentru depistarea hepatitei C in urmatoarele situatii:

Ai primit sange de la un donator necunoscut

Ai intretinut raporturi sexuale neprotejate cu o persoane care sufera de aceasta afectiune
Ti-ai injectat droguri
Faci dializa
Ai HIV
Mama ta avea hepatita C in timpul sarcinii
  Hepatita autoimuna: cum se manifesta si cum se trateaza

Hepatita autoimuna este o boala rara, in care sistemul imunitar ataca propriile celule de la nivelul
ficatului cauzand simptome specifice hepatitei. Se manifesta prin dureri abdominale, icter
(colorarea pielii si mucoaselor in galben), greata severa.

Fiind o boala cauzata de sistemul imunitar, in cazuri rare este posibil ca boala sa fie transmisa de la
parinti la copii. In general, hepatita autoimuna se instaleaza la persoanele tinere, inainte de 30 de
ani si este intalnita mai frecvent, la femei.

 Hepatita autoimuna se clasifica in doua tipuri:

Tipul 1 de hepatita autoimuna: se instaleaza mai frecvent intre 16 si 30 de ani si se caracterizeaza

prin detectarea anticorpilor antinucleari (ANA) si/sau anti-fibra musculara neteda (ASMA) in
testele de sange
Tipul 2 de hepatita autoimuna: se instaleaza de obicei, la copii cu varste cuprinse intre 2 si 14 ani si
caracteristica este prezenta autoanticorpilor indreptati impotriva antigenelor microzomiale
hepatice si renale (anti-LKM tipul 1 si mai rar tipul 3) si/sau a anticorpilor impotriva antigenului de
tip 1 din citosolul hepatic (anti-LC1). Din punct de vedere clinic, hepatita autoimuna de tip 2 are o
evolutie mai severa decat hepatita autoimuna de tip 1.

Hepatita autoimuna poate avea recomandare de transplant de ficat, in cazurile severe, insa boala
poate fi controlata si prin utilizarea de corticosteroizi sau medicamente imunosupresoare.

 Simptome

Simptomele initiale ale hepatitei autoimune sunt:

 oboseala excesiva,
 pierderea poftei de mancare
 dureri musculare si articulare
 dureri abdominale constante;
 greata si varsaturi;
 icter;
 prurit;
 abdomen umflat;

Nu toti pacientii prezinta insa toate simptomele de hepatita autoimuna si de multe ori boala este
descoperita in timpul unui test de sange de rutina.

Tratamentul pentru hepatita autoimuna

Tratamentul pentru hepatita autoimuna se poate face la domiciliu si incepe cu administrarea de

medicamente corticosteroide prescrise de hepatolog, cum ar fi prednison sau medicamente
imunosupresoare, cum ar fi azatioprina, care reduc inflamatia acuta a ficatului.

De asemenea, se recomanda ca pacientii cu hepatita autoimuna sa aiba o alimentatie sanatoasa,

variata si echilibrata, sa evite consumul de alcool si sa evite alimentele grase, prajeli sau procesate
industrial, cum ar fi mezeluri, salam, carnati si chips-uri. In cazurile mai severe, cand procesle
inflamatorii nu pot fi controlate prin medicatie, se poate recurge la transplantul de ficat.

 In hepatita autoimuna sistemul imun al organismului ataca ficatul si ii provoaca inflamatie.

Cauza exacta a bolii este neclara, insa factorii genetici si de mediu par sa aiba un efect in
declansarea bolii.

Boala este cronica (dureaza multi ani) si, daca nu este tratata, poate determina ciroza si
insuficienta hepatica. Dar, daca este diagnosticata si tratata precoce, hepatita autoimuna poate fi
controlata cu ajutorul medicamentelor cu actiune imunosupresoare (care inhiba reactiile exagerate
sau anormale ale sistemului imunitar). Transplantul hepatic poate fi o varianta in cazul in care
hepatita autoimuna nu raspunde la tratamentul medicamentos sau in caz de boala hepatica
avansata.

Clasificarea hepatitelor autoimune include 2 tipuri:

 Hepatita autoimuna de tip 1: Este cea mai frecventa forma a bolii. Poate aparea la orice
varsta, insa este forma care afecteaza in special femeile tinere. Adeseori, este asociata cu
alte boli autoimune – aproximativ jumatate dintre persoanele cu hepatita autoimuna de
tip 1 au alte tulburari autoimune, precum boala celiaca, artrita reumatoida sau colita
ulcerativa.
 Hepatita autoimuna de tip 2: Adultii pot dezvolta boala, insa aceasta forma de hepatita
autoimuna este mai frecventa la copii si la tineri – in general, afecteaza fetele de 2-14 ani.
Cauze

 In mod normal, sistemul imun ataca bacteriile, virusurile si alte organisme patogene.
Acesta nu ar trebui sa atace propriile celule, insa, daca o face, raspunsul se numeste
autoimunitate. In hepatita autoimuna, sistemul imun ataca celulele hepatice, producand
inflamatie cronica si deteriorare severa a celulelor hepatice. Nu se cunoaste inca o cauza
care determina organismul sa raspunda in acest fel; se pare ca ereditatea si expunerea
anterioara la infectii sau anumite medicamente ar putea sa aiba un rol.

 Simptome

Semnele si simptomele variaza de la o persoana la alta si pot sa debuteze brusc. Unele persoane au
cateva probleme recunoscute in primele faze ale bolii, in cazul in care acestea apar. Alte persoane
au semne si simptome care pot fi:

Oboseala
Disconfort abdominal
Icter (ingalbenirea mucoaselor pielii si ochilor)
Hepatomegalie (ficat marit)
Angioame – paianjen (vase de sange anormale aparute la nivelul pielii)
Dermatite
Dureri articulare
Amenoree (absenta menstrelor)
Complicatii
Netratata, hepatita autoimuna poate determina fibrozarea permanenta a tesutului hepatic
(ciroza). Complicatiile cirozei sunt:

Varice esofagiene (marirea venelor esofagului). Daca circulatia prin vena porta este blocata,
sangele se retrage catre alte vase de sange – in special in cele ale stomacului sau esofagului. Peretii
vaselor de sange sunt subtiri si, fiind umpluti cu mai mult sange decat pot duce, este posibil sa
sangereze. Hemoragia masiva la nivelul esofagului sau stomacului este o urgenta majora care
necesita interventie medicala imediata.
Ascita (fluid in cavitatea abdominala). Boala hepatica determina acumularea masiva de fluide in
abdomen. Ascita poate fi inconfortabila si poate afecta respiratia, fiind de obicei un semn de ciroza
avansata.
Insuficienta hepatica. Aceasta apare cand deteriorarea masiva a celulelor hepatice face imposibila
functionarea adecvata a ficatului, caz in care devine necesar transplantul hepatic.
Cancer hepatic. Persoanele cu ciroza au risc crescut de cancer hepatic.

Hepatita alcoolica

 Boala hepatica alcoolica comporta mai multe niveluri de severitate, care deseori pot
coexista la acelasi pacient. Astfel, o persoana care consuma alcool in mod constant si pe
termen lung, dezvolta intr-o prima faza steatoza hepatica, adica ficatul gras. Intr-o etapa
ulterioara de severitate vorbim despre steato-hepatita, altfel spus o forma de hepatita
cronica generata de consumul de alcool.
Continuarea abuzului de alcool genereaza in final, dupa o perioada foarte variabila de timp si in
functie de mai multi factori, ciroza hepatica, etapa finala a oricarei boli cronice de ficat.
In acest interval de evolutie a bolii, de la steatoza pana la ciroza, pot interveni episoade acute de
hepatita alcoolica, ce pot grabi evolutia la ciroza si chiar provoca decesul, chiar si in lipsa cirozei.

Variatii: Exista o foarte mare variabilitate a acestei boli, atat in ce priveste predispozitia unei
persoane catre alcoolism, cat si in ce priveste rezistenta ficatului la agresiunea pe care o reprezinta
alcoolul. Astfel, se stie ca doar o parte din marii bautori dezvolta ciroza, in ciuda ingestiei unor
cantitati mari de alcool pe termen lung. In acelasi timp, la persoane mai susceptibile la actiunea
toxica a alcoolului, evolutia bolii poate fi mult accelerata catre faza de ciroza hepatica.

Cauze: Evident, cauza bolii este consumul constant de alcool, indiferent de tipul de alcool ingerat.
Ceea ce conteaza cel mai mult este cantitatea de alcool efectiv ingerata in timp, efectul toxic al
acestuia fiind cumulativ. Se considera ca un prag (foarte relativ) de dezvoltare a bolii cronice de
ficat un consum constant de alcool pur de peste 40g/zi la barbati (corespunde la cca 750ml de bere,
375ml de vin sau 100g de alcool tare), respectiv de 15-20g/zi la femei.

Factori de risc: Exista diferente mari de sensibilitate fata de alcool, atat la nivel individual, cat si in
raport cu rasa sau cu sexul. Cea mai evidenta diferenta, exista in ce priveste sexul.
Femeile sunt in medie de doua-trei ori mai sensibile la actiunea alcoolului in raport cu barbatii.
Acest fapt este in principal cauzat de deficitul relativ, al cantitatii unei enzime ce metabolizeaza
alcoolul imediat dupa ingestie, alcool-dehidrogenaza(ALDH).

Aceeasi enzima poate fi deficitara la anumite rase, cum ar fi asiaticii sau americanii nativi (indienii),
lucru ce poate explica evolutia mai rapida catre ciroza a bolii de ficat la aceste populatii. Totusi,
lucrurile sunt ceva mai complicate , ALDH nefiind singurul mecanism de metabolizare a alcoolului –
exista si alte sisteme enzimatice.
Actiunea toxica a alcoolului se exercita atat prin efect toxic direct atunci cand ALDH nu reuseste sa-
l metabolizeze, cat si prin intermediul unor produsi de metabolizare, precum acetaldehida. Aceasta
din urma, are efecte toxice asupra mai multor organe si sisteme, iar excesul rezulta atunci cand
sistemele enzimatice complementare nu reusesc sa o metabolizeze proportional cu cantitatea
rezultata.

 Simptomele hepatitei alcoolice

Simptomatologia indusa de consumul de alcool, variaza atat in ce priveste severitatea bolii

hepatice indusa de alcool, cat si in functie de afectarea altor organe.

In ce priveste ficatul, afectarea acestuia poate ramane aproape asimptomatica pana in faza de
ciroza hepatica. Atunci cand afectarea ficatului atinge un nivel critic, se produce asa-zisa
decompensare hepatica – aceasta se poate manifesta atat in faza de ciroza hepatica dar si in faza
de hepatita acuta alcoolica si se manifesta cu icter, greata, dureri abdominale, inapetenta,
tulburari de coagulare (sangerari), aparitia ascitei (lichid in abdomen).

Exista si manifestari care tin mai degraba de consumul cronic de alcool decat de severitatea
propriu-zisa a afectarii hepatice, precum eritroza palmara (palme rosii), stelute vasculare mai ales
la nivelul trunchiului, contractura aponevrozei palmare (Dupuytrene), fenomene de feminizare la
barbati din cauza atrofiei testiculare - modificarea pilozitatii, scaderea libidoului, ginecomastia
(marirea sanilor).

Foarte importanta este si afectarea neuro-psihica indusa de consumul de alcool, ce include

tulburari de personalitate, mai mult sau mai putin subtile, afectarea memoriei – mai ales cea de
scurta durata, tulburari de sensibilitate la nivelul nervilor periferici.

Afectarea neuro-psihica indusa de alcool are de obicei un impact foarte important asupra vietii
sociale, profesionale si familiale a individului dependent de alcool si de multe ori are un impact mai
mare decat afectarea hepatica propriu-zisa.

Alte organe afectate de consumul de alcool sunt: inima (apare in timp asa-zisa cardiomiopatie
alcoolica, adica dilatarea inimii si afectarea functionarii miocardului prin inflamatie si fibroza);
afectarea pancreasului poate duce in timp la pancreatita cronica, dar impactul poate fi mai sever in
cazul pancreatitei acute induse de alcool.

Consumul cronic de alcool creste de asemenea riscul de cancere, mai ales digestive, de pana la zece
ori (ficat, pancreas, stomac, esofag, colon).
 Virusul hepatitic D (VHD) - agentul etiologic al hepatitei virale delta, apare ca o
suprainfecţie la bolnavii cu hepatită virală B, agravând mersul bolii. Existenţa acestui tip de
 infecţie condiţionată se explică prin faptul că virusul delta este un virus selectiv care nu se
poate replica decât în prezenţa virusului B.

 Virusul hepatitic E (VHE) este un ribovirus de dimensiuni mici, neanvelopat, transmis pe

cale enterală / fecal-orală. Apariţia anticorpilor anti- VHE denotă instalarea unei imunităţi
împotriva hepatitei E.

Are o răspîndire mare în zone cu igiena precară: India, Africa

In diagnosticul orientativ al hepatitelor virale de un real folos sunt datele epidemiologice, datele
clinice şi mai ales rezultatele unor teste nespecifice hematologice (leucograma, VSH) sau
biochimice (TGP - transaminaza glutamicpiruvică, TGO - transaminaza glutamicoxalacetică,
fosfataza

Diagnosticul de certitudine al acestor afecţiuni nu poate fi obţinut decât după efectuarea unor
examene de laborator care au ca obiectiv identificarea antigenelor virale specifice şi a anticorpilor
corespunzători în diverse produse
patologice recoltate de la bolnavi(sânge, fecale, bilă, urină etc.). Există mai multe probe de
laborator pentru acest scop dar, în prezent, sunt preferate testele RIA (radioimunologic) şi EL1SA
(enzimologic) pentru specificitate şi rapiditate.

Epidemiologie. Principalul rezervor de virus este omul bolnav şi

purtătorii cronici şi asimptomatici care, în unele regiuni reprezintă între 10-20% din populaţie.
Principalele căi de transmitere a agentului patogen sunt calea orală (VHA şi VHE), în special prin
intermediul alimentelor şi a apei contaminate, şi calea parenterală (VHB, VHC şi VHD), prin
transfuzii de sânge sau derivate de sânge contaminat, utilizarea unor seringi nesterilizate sau
incorect sterilizate, folosirea instrumentarului stomatologic sau chirurgical la mai mulţi pacienţi
fără
sterilizare etc. Receptivitatea la boală este generală iar imunitate dobândită faţă de un anumit tip
de virus hepatitic este solidă şi durabilă.

Profilaxie. Depistarea precoce a bolnavilor şi izolarea- lor precum şi o evidentă corectă a

contacţilor şi a purtătorilor de virus cu aplicarea unor măsuri adecvate constituie obiective
importante în combaterea hepatitei virale.
Prevenirea transmiterii virusurilor hepatitice prin inoculare se face prin controlul corect al sângelui
destinat transfuziilor, folosirea unor seringi de unică întrebuinţare şi a instrumentarului
stomatologic de investigare sau chirurgical corect sterilizate. Prevenirea transmiterii virusurilor pe
cale orală se face în primul rând prin luarea unor măsuri de ordin igienic pentru protecţia
alimentelor şi a apei potabile dar şi măsuri generale de educaţie sanitară şi igienă individuală
.
 HIV - VIRUSUL IMUNODEFICIENŢEI UMANE DOBÂNDITE
 HIV (virusul imunodeficientei umane) ataca si distruge sistemul imunitar al organismului,
deschizând calea unor infecții oportuniste.
 SIDA (Sindrom imunosupresiv dobândit) care predispune la infecţii grave cu Pneumocystis
carinii, Toxoplasma gondi, Candida; de fapt acestea sunt cele care vor provoca deteriorarea
iremediabila a organismului.
 Evoluţia este letală.
 Primul caz identificat in 1981, izolat in 1983-Franța și 1984 - SUA
 HIV are formă sferică cu diametrul de 110-130 nm, cu un miez sub formă de trunchi de con
(capsida icosaedrică), înconjurat de anvelopa lipoproteică pe care
proemină proteine cu aspect măciucat.
Genomul - ARN monocatenar, cu polaritate pozitivă, alcătuit din două
molecule identice (diploid) și are atașat o RT reverstranscriptază.
Capsida-are simetrie icosaedrică cu proteinele P24 şi P25
Anvelopa-este de natură lipo (dublu strat lipidic) proteică (interior
proteinele P17 şi P18) derivată din membrana gazdei celulare iar la suprafaţa sa
proemină spiculi glicoproteici GP41 şi GP120
Revers-transcriptaza este o enzimă caracteristică retrovirusurilor asociată
genomului viral.

 HIV - VIRUSUL IMUNODEFICIENŢEI UMANE DOBÂNDITE

 HIV (virusul imunodeficientei umane) ataca si distruge sistemul imunitar al organismului,

deschizând calea unor infecții oportuniste.
SIDA (Sindrom imunosupresiv dobândit) care predispune la infecţii grave cu Pneumocystis carinii,
Toxoplasma gondi, Candida; de fapt acestea sunt cele care vor provoca deteriorarea iremediabila a
organismului. Evoluţia este letală.
Primul caz identificat in 1981, izolat in 1983-Franța și 1984 - SUA

 HIV are formă sferică cu diametrul de 110-130 nm, cu un miez sub formă de trunchi de con
(capsida icosaedrică), înconjurat de anvelopa lipoproteică pe care proemină proteine cu
aspect măciucat.
Genomul - ARN monocatenar, cu polaritate pozitivă, alcătuit din două molecule identice (diploid) și
are atașat o RT reverstranscriptază. Capsida-are simetrie icosaedrică cu proteinele P24 şi P25
Anvelopa-este de natură lipo (dublu strat lipidic) proteică (interior proteinele P17 şi P18) derivată
din membrana gazdei celulare iar la suprafaţa sa proemină spiculi glicoproteici GP41 şi GP120
Revers-transcriptaza este o enzimă caracteristică retrovirusurilor asociată genomului viral.

Replicarea are loc în organele limfoide:

Receptivitatea la infecţia cu HIV este condiţionată de prezenţa pe membrana celulară ( a

limfocitelor T și macrofagelor) a antigenului CD4, care funcţionează ca receptor pentru una din
glicoproteinele învelişului viral.

Replicarea se realizează în mai multe etape :

Iniţierea infecţiei se realizează prin ataşarea glicoproteinelor virale la receptorii CD4 specifici de pe
limfocitele T-helper sau T4 care prezintă cea mai mare densitate a acestui receptor; Pătrunderea
virionului în celulă se face prin endocitoză şi fuziunea anvelopei cu membrana celulară;
Decapsidarea virionului are loc în citoplasmă;
Transcripţia (copierea) ARN viral în ADN viral se realizează sub acţiunea revers-transcriptazei
virale, rezultând ADN-ul proviral care în virionii HIV maturi este infectant;
ADN-ul viral este circularizat şi se integrează în ADN-ul celulei gazdă, sub acţiunea integrazei, unde
poate persista fără să se exprime şi poate fi transmis celulelor fiice (rămâne lungi perioade în stare
de latenţă, la adăpost de apărarea imună);
Sinteza proteinelor virale;
Asamblarea se realizează concomitent cu eliberarea virionului prin înmugurire. Inmugurirea şi
eliberarea virionilor lasă orificii în membrana celulară.

Manifestări clinice:
În infecţia HIV se pot delimita 2 etape principale :
Stadiul de seropozitiv (infecţia dovedită serologic, fără alte semne clinice sau paraclinice
Stadiul SIDA (boală manifestă) SIDA este un set de semne si simptome, un sindrom.
Stadializarea clinică a afecţiunilor induse de HIV:
Asimptomatic (ani de zile )
Purpura trombocitopenică
Limfadenopatie cu durată de peste 4 luni,
Stări febrile intermitente
Infecţii oportuniste minore
Febră intermitentă sau continuă timp de 1 lună, diaree apoasă, scădere ponderală

 Diagnostic:
Protocolul standard de diagnostic:
1. se evidenţiază anticorpii prin metoda ELISA
ELISA reprezintă prima etapă de diagnostic a infecţiei HIV (screening), având sensibilitate de
aproape 100%; este posibilă aparţia rezultatelor false:
fals negative în „fereastra imunologică”
fals pozitive (probe de sânge alterate, incorect etichetate sau schimbate,
greseli de laborator, contaminarea probelor)

rezultatul pozitiv al testării ELISA se raportează ca „ser reactiv”, si NU confirmă diagnosticul pozitiv
de infecţie HIV; în cazul pozitivării se face o retestare prin printr-o metodă cel puţin la fel de
sensibilă din aceeasi probă de sânge
(determinare ELISA la centre de referinţă)

2. după retestare, probele reactive trebuie confirmate prin metoda

Western-Blot (se detectează proteine specifice virale)

Eficiența dezinfecției:
Suspensiile infective cu HIV sunt complet inactivate, dup 10 min. de contact, la temperatura
camerei, de oricare dintre următorii agenți: Etanol 50%, isopropanol 30%, paraformaldehidă 0,5%,
peroxid de hidrogen 0,3%, hipoclorit de sodiu 0,5%,.;
De asemenea, sunt inactivate in 30 minute la 56 C căldură umedă.

 Tratament:
Tratamentul infectiei HIV este complex si urmărește atât îmbunatatirea starii de sanatate cat si
mentinerea ei : medicamentatie cu actiune directa asupra virusului (antiretrovirale); aciclovirul
reduce doar eliminarea virusului prin salivă, fără efecte semnificative asupra cursului bolii;
medicamentatie cu actiune asupra eventualelor infectii oportuniste ce ar putea slabi sistemul
imunitar, mentinerea starii psihice si eliminarea stres-ului (presopunctura, acupunctura, terapii
ajutatoare, meditatie), regim de alimentatie si igiena corecte. Acest tratament se face numai sub
supraveghere medicala si este gratuit.