Meșterul Manole – Rezumat

Actul I

Meșterul Manole, situat în cămara sa de lucru, poartă o conversație cu Starețul Bogumil în

privința bisericii pe care trebuie să o construiască. Acesta îi spune starețului că în ciuda
măsurătorilor sale perfecte și construirii atente, în fiecare noapte ceea ce este construit în ziua
precedentă se dărâmă. Manole îi cere o explicație pentru acest fenomen neobișnuit, iar starețul
sugerează influența strigoilor neliniștiți și a unor puteri mai mari decât moartea, reamintindu-i
de jertfa pe care trebuie să o săvârșească pentru a scăpa de acest blestem, dar Manole nu vrea
să încalce porunca uciderii.

Găman, „zmeul bătrân care visează rău și ghicește faptele depărtărilor”, se trezește din somnul
său și prevestește ridicarea unor puteri ale căror nume nu sunt cunoscute omului, puteri fără
noimă care „macină din stâncă făină pentru gura morților”.

Bogumil părăsește cadrul și apare Mira, soția lui Manole. Conversația dintre ei ajunge la Mira
spunând că într-o zi, meșterul ar putea să o încurce pe ea cu biserica, în timp ce Manole se
îngrijorează tot mai mult cu necazul bisericii. Mira își exprimă dezacordul cu opiniile
starețului, spunând că e un călugăr fără Hristos și „dracul pustnic”.

Găman se zvârcolește pe podea în somn, iar Mira sare cu picioarele pe acesta, în

glumă.Găman, drept reacție, povestește că în văzduh a crescut pe spatele său o biserică,
adresându-se Mirei prin „înger, tu copil, tu piatră.”Găman plânge pentru prima dată în 100 de
ani.

Șase constructori sosesc la cămara meșterului și îl informează în legătură cu ce s-a întâmplat

pe pământul construcției: pietrele au fost zvârlite în văzduh, râul s-a evaporat, au apărut roți
de foc, cuptoarele cu cărămizi au fost în flăcări. Constructorii doresc să apeleze la Vodă să
observe cu proprii ochi fenomenul înfricoșător, însă Găman le propune soluția: „Cu glas tare
până la cer, cu lacrimi mari până la pâmânt, lângă zid să stați, câte nouă speriați, câte cinci
speriați, câte un speriat și să strigați. Prăpădul de e din pricina oaselor și a morților, să mușcați
din lumânările morților! Prăpădul de vine de la puteri, Manole seară de seară, pe scară de
ceară ajutorul Sâmpetrului, tăind cruce în piatră, să-l ceri! Dacă vina e din apă sau din
pucioasă, precum se cuvine patru evanghelii citind să le siliți la potolire și lepădare de sine.”.

Actul al II lea

Aflați la ruinele bisericii, un sol din partea lui Vodă sosește pentru a-i aduce la cunoștință lui
Manole despre furia Domnului asupra incapabilității acestora de a ridica biserica. Zidarii îi cer
să schimbe locul de construcție, deoarece blestemul țărânii îi împiedică din a termina până și
temelia. Manole îl roagă pe sol să-i transmită lui Vodă că de nu va construi biserica în
următoarele 3 zile, el și cu zidarii să fie uciși. Solul continuă prin a-i rosti horoscopul
meșterului, relatând faptul că „este primejdie pentru neamul femeiesc”.
Zidarii doresc să renunțe și să se dezlege de biserică, însă Manole le prezintă soluția:
sacrificiul primei femei care va veni să-i viziteze pe unii dintre ei, fie ea soție, soră, fiică care
să nu fi născut.

Actul al III-lea

Zidarii încep să-l suspecteze pe Manole de vicleșug, crezând că și-a informat soția să nu vină
deloc în acea zi, așa că vor să dezlege jurământul. Manole le face în mod clar cunoscut faptul
că nu a intenționat niciun vicleșug și, spre teroarea sa, prima femeie care îi vizitează este
însăși Mira, soția meșterului. Femeia vine spre a-i opri din a omorî pe cineva în virtutea
ridicării bisericii, lucru auzit de la Bogumil, însă Manole o convinge că nu acesta este cazul.
Zidarii îi reamintesc meșterului de jurământ în urma ezitărilor sale de a-l împlini, iar până la
urmă, o convinge pe Mira că vor avea un joc drept ritual pentru a proteja biserica de posibilele
următoare prăbușiri. Manole o pune înăuntrul zidului.

Actul al IV-lea

Zidarii muncesc cu îndârjire la biserică, sacrificarea Mirei făcând posibilă terminarea acesteia.
Femei vin din toate hotarele să privească cu ochii lor biserica în a cărei ziduri a fost zidită o
biată fată, iar Manole înnebunește plângându-și soția și dorește să distrugă tot ce a construit,
blamându-i pe zidari pentru moartea ființei iubite. Zidarii, însă, îi reamintesc că el însuși a
zidit-o de la început până la sfârșit, fiind cel care a pus ultima cărămidă peste trupul ei.

Actul al V-lea

Găman se întoarce după ce a colindat țara rugându-se la diferite biserici, cunoscând cele
întâmplate. Vodă vizitează biserica împreună cu starețul, călugării și boierii care doresc
moartea meșterului, însă domnitorul admiră munca depusă de acesta și îl cruță. Manole
declară că a fost o simplă unealtă în planul lui Dumnezeu și, agonizat de cântecul Mirei ce se
aude printre zidurile mănăstirii, se urcă în turnul clopotului pentru a-l bate și a se arunca în
văzduh.