IMPRUMUTUL DE

STAT
 Imprumutul de stat

Imprumuturile de stat este obligatia baneasca generate de un contract, prin care

statul obtine fonsuri banesti de la persoanele juridice si fizice creditoare, si se
angajeaza sa le ramburseze impreuna cu dobanda, castigurile si cu alte costuri, intr-
o perioada de timp determinate. In acelasi timp, imprumutul de stat este un
instrument financiar folosit de stat pentru a repartiza, intre generatiile prezente si
cele viitoare, sarcinile rezultate dintr-o cheltuiala publica prea mare, care nu poate fi
acoperita prin impozite si taxele curente sau prin alte resurse ordinare ale bugetului
de stat.

Imprumuturile de statImprumuturile de stat sunt venituri extraordinare la care se

recurge in caz de dezechilibru bugetar, adica atunci cand veniturile ordinare sunt
insuficiente pentru a afce fata cehltuilelilor, precum si din necesitati de trezorerie,
respective se ivesc unele goluri temporare de resurse bugetare.Imprumuturile de
statImprumuturile contractate de catre autoritatile publice pot avea diferite
destinatii, cum sunt: acoperirea cheltuielilor publice de interes national pentru
obiective de investitii productive care nu se pot finanta din resursele bugetare
curente; restructurarea economiei nationale; investirea in bunuri de folosinta
indelungata; dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii; intretinerea si functionarea
serviciilor publice scadente; refinantarea datoriei publice; achizitionarea de mijloace
fixe, materii prime si resurse energetice; asigurarea ordinii interne; rambursarea
datoriei publice; sustinerea balantei de plati extenre; acoperirea deficitelor
bugetare; finantarea cerintelor pe termen scurt ale bugetului de stat. imprumutirle
mai pot fi contractate de stat pentru: pregatirea si ducerea razboaielor,
reconstructia postbelica a tarii; refacerea economiei distruse de calmitati ale naturii;
inloaturarea urmarilor unor crize economice.Imprumuturile de stat Sumele se
imprumuta de pe piata financiara. Imprumuturile de stat au la baza solvabilitatea
statului. Intreaga activitate referitoare la contractarea si garantarea de imprumuturi
interne si externe rambursabile pe termen mediu sau lung si gestionarea datoriei
publice se exercita de catre Guvern, prin Ministerul Finantelor. In limta sumei
aprobate de Parlament, Guvernul poate contracta imprumuturi de stat de pe piata
financiara interna de la persoanele juridice si fizice, in vederea asigurarii resurselor
banesti necesare.Imprumuturile de statIn Romania si alte tari, imprumuturile de stat
se realizeaza prin emisiuni de valori mobiliare, cum sunt: obligatiuni, bonuri de
tezaur, titluri de renta sau alte inscrisuri de stat. vanzarea si rascumpararea acestora,
precum si plata dobanzilor si a altor speze aferente se fac direct de catre Ministerul
Finantelor sau prin intermediul altor institutii financiare specializate, care
dobandesc calitatea de agent al statului, pe baza conventiilor incheiate. Valorile
mobiliarea care reprezinta imprumuturi de stat se plaseaza prin subsciptie publica
ori prin alte procedee tehnice specifice, adecvate.Imprumuturile de statDatoria
publica interna se gestioneaza de catre Ministerul Finantelor si consta in contractare
imprumuturilor de stat, organizarea si tinerea evidentei prin conturi specifice,
rambursarea datoriei publice, calculul si plata dobanzii, comisionale si spezele
datorate, precum si in efectuarea altor operatiuni specifice.Imprumuturile de statLa
aprecierea folosirii unui imprumut de stat trebuie avut in vedere scopul pentru care
se emite, conditiile emisiunii lui, precum si consecintele asupra vietei social-
economice, asupra producerii si repartitiei bunurilor si, in mod deosebit, efectele
asupra categoriilor sociale ale caror venituri provin din munca.Imprumuturile de stat
In caz de deficit bugetar, statul poate recurge la imprumutir pe piata interna sau
externa. Daca deifictul este mare, statul poate recurge si la resurse ale Bancii
Nationale, care emite bani fara acoperire. Imprumuturile constractate la Banca
Nationala sunt formal rambursabile. Astefel de imprumuturi se ramburseaza din
excedentul bugetar sau din contractarea altor imprumuturi la diferite personae
fizice si juridice. De regula, imprumuturile vehi se sting prin contractarea de noi
imprumuturi la Banca Nationala, ceea ce nu conduce la redresarea circulatiei
banesti.1.2. Trasaturile imprumuturilor de stat interneImprumutul de stat este o
conventie, un contract incheiat intre o persoana fizica sau juridical, pe de o parte, si
stat, pe de alta parte, in temeiul careia prima accepta sa puna la dispozitia statului o
anumita suma de bani, cu titlu de imprumut, pe o perioada de timp determinate, iar
stautl se oblige sa ramburseze suma la o anumita scadenta sis a plateasca dobanda
aferenta sau castigul.Imprumuturile publice intrunesc urmatoarele trasaturi:- au
caracter contractual de drept public, exprimand in final acordul de vointa al partilor
statul, ca autoritate publica, prin institutiile sale de specialitate, stabileste conditiile
de emisiune si termenele de rambursare, marimea si formele veniturilor ce se ofera
la imprumutul public, fara sa consulkte in prealabil pe eventualii subsciptori. Viitorii
subscriptori pot accepta sau refuza conditiile stabilite in totalitatea lor, insa nu pot
solicita un tratament preferential;- imprumuturile nu sunt prelevate de la aceleasi
categorii sociale ca si impozitele, si nu se bazeaza pe constrangere. Din punctual de
vedere al statului, recurgerea la imprumuturi este mai convenabila decat instituirea
de impozite, in cazurile in care exista economii disponibile cre sa fie investite in
imprumuturi publice;- Imprumutul de stat este un procedeu mai convenabil, mai
comod si mai lejer decat impozitul, deoarece el nu priveaza definitive subscriitorul
de sumele subscrise. Cand fiscalitatea a atins un prag si statul are nevoie de resurse,
el recurge la imprumuturi publice, pe care la ramburseaza mai tarziu;- In mod
obisnuit, spre deosebire de impozite, imprumuturile au un caracter facultative, ceea
ce inseamna ca subscrierea la aceste imprumuturi este libera. In diferite tari, ca si in
Romania cu multi ani in urma, s-au practicat si imprumturi fortate, obligatorii
indifferent de vointa subscriitorilor. - Au caracter rambursabil, adica suma subscrisa
se restituie la un termen fix stabilitsau se amortizeaza treptat prin tragerile la sorti
periodice a obligatiunilor. Termenul si modul de restituire a imprumuturilor poate fi
mai apropiat sau mai indepartat, in functie de evolutia previzibila a cuantumului
veniturilor si cheltuielilor bugetare. Pot exista si imprumuturi perpetue, la emiterea
carora nu se stabileste un termen de rambursare, dar la care statul plateste numai o
anumita dobanda (renta) de o durata de timp nedeterminata. Dupa o perioada de
timp, statul poate rascumpara obligatiunile imprumuturilor respective;- Pe langa
faptul ca sunt rambursabile, imprumuturile sunt purtatoare de dobanzi, de castiguri
sau ofera ambele forme de contraprestatii, la care se adauga adesea si alte avantaje
materiale. Avantajele acordate de stat creditorilor pot si afectate in situatia in care
moneda nationala se erodeaza in mare masura ca urmare a inflatiei galopante si,
deci, cand statul ramburseaza imprumutul si plateste dobanda, castigurile in
moneda devalorizata. Conversiunea consta in modificarea, de fapt in restrangerea,
avantajelor acordate la lansare, si anume: modificrea duratei imprumutului,
micsorarea dobanzii,a castigurilor, schimbarea sistemului de amortizare a
imprumutului.- Imprumuturile de stat exercita o anumita influenta atat asupra
generatiilor prezente, cat si asupra celor viitoare. Ganeratiile prezente isi
redistribuie o parte din venituri prin subscrieri la imprumuturi, iar generatiile
viitoare vor suporta rambursarea imprumuturilor, plata dobanzilor. Totul depinde
insa de destinatiile date imprumuturilor, de eficienta cu care ele sunt folosite.

3.1 Caracteristici ale împrumuturilor de stat

În economia de piata, veniturile procurate de stat din impozite si taxe, precum si cele de la
întreprinderile si proprietatile sale adesea nu acopera 24424l1113y integral cheltuielile
bugetare ordinare.
În asemenea situatii, autoritatile publice se adreseaza persoanelor fizice si juridice care
dispun de mijloace banesti temporar libere, cerându-le sa le încredinteze o parte din
acestea pentru acoperirea diferentei dintre cheltuielile si veniturile bugetare.
Cu alte cuvinte, în caz de dezechilibru bugetar completarea veniturilor publice se face cu
resurse de împrumut, adica pe calea creditului public. Bazat pe încrederea în solvabilitatea
statului, creditul public se realizeaza fie pe calea contractarii directe de catre stat de
împrumuturi cu persoane fizice sau juridice detinatoare de mijloace banesti libere, fie prin
intermediul unor institutii specializate - banci, case de economii, case de asigurari sociale si
pensii, societati de asigurari si reasigurari etc. - care colecteaza disponibilitatile banesti de
pe piata si pe care le încredinteaza apoi statului pe timp determinat.
În afara de autoritatile publice centrale si locale, apel la resurse de împrumut mai fac
întreprinderile private, publice si mixte, organizatiile cooperatiste, ca si unele categorii
sociale, pentru asigurarea desfasurarii normale a activitatii lor economice (credite pe
termen scurt), efectuarea de investitii (credite pe termen mijlociu sau lung) ori satisfacerea
unor nevoi ale populatiei (credite de consum). Cererea de credit - public si privat - vine din
partea autoritatilor publice, a agentilor economici si a populatiei, iar oferta de resurse de
împrumut este alcatuita din capitalurile banesti temporar disponibile ale agentilor
economici, capitalurile si rezervele libere ale bancilor si altor institutii financiare, veniturile
rentierilor, economiile banesti ale micilor producatori de marfuri, liber-profesionistilor si
celorlalte categorii soc. Având aceleasi surse de formare, creditul public intra în competitie
cu creditul privat. Oferta de capital de împrumut fiind limitata, satisfacerea de credite din
partea agentilor economici limiteaza accesul de credite al autoritatilor publice si invers.
   Resursele banesti care alcatuiesc oferta de capital de împrumut sunt puse la dispozitia
acelor solicitanti care accepta conditiile de acordare a creditului: garantie, termen de
rambursare, rata a dobânzii, precum si eventuale alte avantaje. Ajunse la dispozitia
beneficiarilor, sumele împrumutate capata destinatii diferite, si anume: servesc drept
capital productiv, sunt investite în bunuri de folosinta îndelungata sau sunt cheltuite în
bunuri de consum, dupa caz. Indiferent de destinatie, orice împrumut trebuie sa produca
împrumutatorului un anumit venit care constituie însasi ratiunea acordarii sale. Natura
acestui venit difera însa în functie de destinatia data împrumutului.
Astfel, împrumutul contractat de un agent economic (societate comerciala cu activitate de
productie) la o banca si utilizat de aceasta în calitate de capital, contribuie la sporirea masei
profitului realizat. Din acest profit, el cedeaza bancii o anumita parte, sub forma de
dobânda, ca pret al împrumutului acordat.
Acest mecanism, specific creditului bancar, utilizat de aceasta în calitate de capital,
contribuie la sporirea masei profitului realizat.
Din acest profit, el cedeaza bancii o anumita parte, sub forma de dobânda, ca pret al
împrumutului acordat. Acest mecanism, specific creditului bancar, utilizat în scopuri
productive de catre agentul economic, creeaza iluzia ca orice suma de bani acordata cu titlu
de împrumut este capabila sa produca dobânda.
Ca urmare, în practica s-a generalizat perceperea de dobânzi si la împrumuturile utilizate în
scopuri neproductive, cu toate ca în asemenea cazuri, nefiind folosite în calitate de capital,
ele nu produc valoare adaugata, din care sa se plateasca dobânda.
Asa stau lucrurile cu resursele banesti mobilizate de stat pe calea creditului public si
utilizate pentru finantarea cheltuielilor militare, a celor pentru functionarea serviciilor
publice, mentinerea ordinei interne, rambursarea datoriei publice ajunse la scadenta, plata
dobânzilor aferente etc. Cu toate ca împrumuturile de stat folosite în mod neproductiv nu
produc valoare, ele sunt totusi purtatoare de dobânzi. În acest caz, plata dobânzii si
restituirea împrumutului se fac pe seama veniturilor bugetare, adica în principal pe seama
impozitelor si a taxelor.
În legatura cu folosirea împrumuturilor, trebuie mentionat ca sunt si cazuri când sumele
împrumutate de stat capata o destinatie productiva. În asemenea situatii, dobânda se
suporta din valoarea adaugata în urma utilizarii productive a împrumuturilor respective.
Din destinatia diferita pe care o capata creditul bancar si cel public decurge deosebirea
dintre actiunile si obligatiunile emise de societatile de capital (societati pe actiuni, în
comandita pe actiuni etc.), pe de o parte, si obligatiunile împrumuturilor de stat, pe de alta
parte.
Actiunile emise de catre o societate de capital reprezinta înscrisuri care certifica
detinatorului lor calitatea de coproprietar al acelei societati. Ca titluri de proprietate,
actiunile dau dreptul detinatorului lor la o cota-parte din profitul realizat, denumita
dividend, si care variaza de la un an la altul în functie de rezultatele obtinute.
Obligatiunile puse în circulatie de o societate de capital certifica detinatorului lor calitatea
de creditor si-i dau dreptul sa primeasca o dobânda de sumele împrumutate, indiferent de
rezultatele financiare obtinute la societatea care a emis obligatiunile.
Actiunile, ca si obligatiunile societatilor de capital, n-au valoare proprie, ci reprezinta numai
o anumita valoare, si anume capitalul real concretizat în mijloace de munca, procurate cu
banii primiti de la actionari sau de la diverse categorii de creditori pe baza de obligatiuni
sau alte înscrisuri.
Cu toate ca actiunile si obligatiunile emise de o societate nu au valoare proprie, ele circula
totusi  independent de capitalul real, adica se cumpara, se vând si se gajeaza, ca si cum ar
avea o asemenea valoare. Aceste înscrisuri sunt, prin urmare, capitalul iluzoriu sau fictiv.
Obligatiunile împrumuturilor de stat constituie titluri care atesta detinatorului lor calitatea
de creditor al statului; desi nu au o valoare proprie, ele circula ca si cum ar avea o
asemenea valoare.
În masura în care sumele împrumutate de stat nu sunt folosite în scopuri productive, ci
pentru consum, obligatiunile împrumuturilor respective nu au în spatele lor un capital real,
capabil sa produca valoare adaugata. Cu toate acestea, ele dau detinatorului lor dreptul de
a primi o dobânda din partea statului care se suporta din resursele bugetare. Prin urmare,
obligatiunile împrumuturilor de stat reprezinta dublu capital fictiv.
Dobânda platita de un agent economic unei banci, pentru creditul primit de la aceasta,
exprima, pe de o parte, relatii de distribuire a valorii adaugate între participantii la
activitatea economica finantata prin credit, iar pe de alta, relatii de distribuire a profitului
realizat de agentul economic împrumutat si banca împrumutatoare.
Dobânda platita de stat pentru mijloacele banesti împrumutate si utilizate de acesta în
scopuri neproductive exprima relatii de redistribuire a venitului national; se redistribuie, în
principal, veniturile persoanelor fizice si juridice, mobilizate la buget pe calea impozitelor si
taxelor, în favoarea celor care au acordat bani cu împrumut statului si pentru care încaseaza
dobânzi.
Sub raport juridic, împrumutul de stat apare ca o întelegere intervenita între o persoana
fizica sau juridica, pe de o parte, si stat, pe de alta parte, prin care prima consimte sa puna
la dispozitia statului o suma de bani, sub forma de împrumut, pe o perioada determinata,
iar acesta din urma se angajeaza sa o ramburseze la termenul stabilit si sa achite dobânda si
alte costuri cuvenite. Împrumutul de stat prezinta urmatoarele trasaturi caracteristice:
                                         Împrumutul de stat are caracter contractual. Spre deosebire de
impozit, care constituie o prelevare obligatorie, stabilita în mod unilateral de catre stat în
sarcina unei persoane fizice sau juridice, împrumutul exprima acordul de vointa al partilor.
Aici se cuvine o precizare: conditiile de emisiune si de rambursare a împrumutului, forma si
marimea venitului pe care îl asigura, precum si alte eventuale avantaje acordate
împrumutatorilor se stabilesc de organele de decizie competente ale statului, fara
consultarea prealabila a subscriitorilor potentiali. Persoanele interesate pot sa accepte sau
sa refuze în bloc conditiile stabilite de stat, dar nu pot pretinde sa li se asigure un tratament
preferential fata de ceilalti subscriitori.
Modul în care se stabilesc conditiile de emisiune si de rambursare a unui împrumut de stat
confera contractului dintre împrumutat (statul) si împrumutator (o persoana fizica sau
juridica) cu caracter diferit de cel al contractului de credit bancar, conditiile de acordare si
de rambursare a împrumutului se negociaza de banca cu fiecare solicitant în parte; în plus,
acest contract prevede obligatia împrumutatului sa prezinte o garantie materiala în
favoarea împrumutatorului. În cazul împrumutului contractat de stat, acesta nu ofera o
asemenea garantie împrumutatorilor sai.
De regula împrumuturile de stat au la baza principiul facultativitatii. Istoria a cunoscut însa
si cazuri de împrumuturi fortate, când subscrierea nu a fost lasata la latitudinea
subscriitorilor, ci a avut un caracter obligatoriu.
La împrumuturi fortate statul recurge în împrejurari exceptionale, si anume când
independenta nationala, integritatea teritoriala a statului sau cuceririle sociale ale
poporului au fost lichidate sau sunt grav amenintate.
Sunt cunoscute si cazuri de împrumuturi contractate de stat pentru pregatirea si   ducerea
de razboaie, reconstructia postbelica a tarii, refacerea economiei distruse de calamitati
naturale, înlaturarea urmarilor unor crize economice de mare amploare etc., când
libertatea de actiune a subscriitorilor este mult îngradita prin masurile luate de autoritatile
publice.
Întrucât conditiile de emisiune si de rambursare a unor asemenea împrumuturi sunt mai
putin atractive decât în împrejurari normale, pentru plasarea acestora se desfasoara o
ampla actiune de popularizare: se evidentiaza faptul ca obiectivele prevazute a se finanta
pe cale de împrumut sunt de interes national, iar subscrierea la împrumut constituie o
datorie patriotica a fiecarui cetatean.
Uneori subscriitorii sunt pusi în situatia de a alege între un impozit forfetar extraordinar,
având caracter definitiv si nerambursabil, i un împrumut de stat rambursabil si cu o
dobânda sub nivelul pietei.
                                         Împrumutul are un caracter rambursabil. Ca mijloc de procurare a
resurselor banesti de care statul are nevoie, împrumutul se caracterizeaza prin aceea ca se
restituie, la termenul fix, persoanelor fizice si juridice care l-au acordat, spre deosebire de
impozit, care constituie o prelevare, la dispozitia statului, definitiva si nerambursabila.
La amplasarea unui împrumut, statul stabileste termenul de rambursare a acestuia care
poate fi mai apropiat sau mai îndepartat, în functie de evolutia previzibila a veniturilor si
cheltuielilor publice. De la aceasta regula, fac exceptie împrumuturile perpetue, la emiterea
carora angajamentul statului se limiteaza la plata unei anumite dobânzi creditorilor sai, pe o
perioada de timp nedeterminata, fara sa se stabileasca un termen de restituire a
împrumutului propriu-zis.
Lipsa unui angajament expres de rambursare a unui asemenea împrumut nu împiedica însa
statul sa rascumpere la bursa înscrisurile împrumutului respectiv, momentul în care aceasta
operatiune prezinta convenienta economica.
           Împrumutul de stat asigura detinatorilor de înscrisuri publice, pe lânga rambursarea
sumei împrumutate, si o anumita contraprestatie. Pentru a putea intra în posesia sumei de
bani care îi lipseste si a o folosi potrivit trebuintelor sale, statul se angajeaza sa achite
sistematic, detinatorilor de înscrisuri publice, "pretul" acestei folosinte. "Pretul" la care na
referim îmbraca forma dobânzii, forma câstigului ori ambele forme , dupa caz, la care se
adauga adesea si alte avantaje materiale. Asa cum am mai aratat, împrumutul de stat se
deosebeste de impozit, între altele, prin contraprestatia pe care statul o ofera creditorilor
sai.
Uneori, avantajele oferite de stat la lansarea unui împrumut sunt ulterior restrânse. Astfel,
în conditiile scaderii ratei dobânzii pe piata capitalului de împrumut, în perioada de criza
sau de depresiune, statul poate proceda la conversiunea datoriei sale: preschimba
înscrisurile unui împrumut vechi cu o dobânda ridicata cu înscrisuri ale unui împrumut nou
cu o dobânda mai redusa. Alteori, avantajele materiale initial oferite de stat creditorilor sai
se diminueaza ca urmare a deprecierii accelerate pe care o sufera moneda în care a fost
libelat împrumutul.
Desi satul achita în mod sistematic dobânda aferenta si ramburseaza ratele scadente ale
împrumutului, totusi sumele ce revin detinatorilor de înscrisuri publice au o putere de
cumparare mai mica decât cea încredintata de acestia statului la lansarea împrumutului.

3.2 Rolul împrumuturilor de stat

Statul apeleaza la împrumuturi fie din necesitati de trezorerie, fie din necesitati de echilibru
bugetar. În primul caz, veniturile bugetare ordinare prevazute a se realiza în anul considerat
acopera integral cheltuielile bugetare.
Desi pe întregul an bugetul de stat se prezinta echilibrat, totusi pe parcursul acestuia, si cu
deosebire în primele luni ale anului, poate sa nu existe o concordanta deplina între
termenele la care se încaseaza veniturile si cele la care se efectueaza cheltuielile. Ca
urmare, în unele perioade platile devanseaza încasarile, ceea  ce provoaca un gol de casa,
adica o insuficienta temporara de resurse, în timp ce în altele se înregistreaza un plus de
resurse fata de ritmul normal al platilor.
Organul însarcinat cu executia de casa a bugetului (Trezoreria finantelor publice, Directia
generala a miscarii fondurilor) trebuie sa cunoasca din timp perioadele în care se profileaza
goluri de casa pentru a putea procura resursele necesare acoperirii acestora din afara
bugetului de stat.
În cazul în care toate resursele publice încasate pa teritoriul României se colecteaza la
Trezoreria finantelor publice, este posibil ca insuficienta de resurse înregistrata la bugetul
de stat sa fie acoperita pe seama sumei împrumutate de la o alta institutie de stat care
înregistreaza un prisos de resurse. În momentul încasarii veniturilor bugetare prevazute,
suma respectiva se restituie institutiei împrumutatoare.
În cazul în care disponibilitatile de resurse ale unor institutii publice nu acopera golul de
casa al bugetului, atunci se solicita împrumuturi pe termen scurt la alti detinatori de
resurse banesti de pe piata. În ultima instanta se face apel la banca centrala, sub forma unui
avans în contul veniturilor bugetare viitoare, în limitele si conditiile prevazute de lege.
Resursele banesti împrumutate de la diversi detinatori publici sau privati nu maresc masa
semnelor banesti în circulatie, ci numai o redistribuie; în schimb, resursele împrumutate de
la banca centrala reprezinta o emisiune de bani fara acoperire materiala.
Apelul la împrumuturi din necesitati de trezorerie poate avea consecinte nefaste asupra
circulatiei banesti ori de câte ori acesta vizeaza sume importante si nu se ramburseaza la
termenele prevazute.
În cazul în  care veniturile fiscale si domeniale ordinare nu acopera integral cheltuielile
bugetare pe întregul an, pentru finantarea deficitul rezultat statul se împrumuta pe piata
interna sau în strainatate. Întrucât uneori deficitul bugetar atinge dimensiuni mari, iar
creditul public este totusi limitat, statul apeleaza si la resursele bancii centrale. Aceasta   îi
asigura  împrumutul solicitat punând rotativa în functiune, adica emitând bani fara
acoperire. În perioada postbelica deficitul bugetar a capatat un caracter cronic, numeroase
tari ale lumii confruntându-se cu problema deficitului financiar public.
În România, în cursul exercitiului financiar anual, pentru acoperirea decalajului temporar
dintre încasarile si platile din contul curent general al Trezoreriei statului, Banca Nationala a
României poate acorda împrumuturi cu termen de rambursare de cel mult 180 de zile si în
conditii de dobânda la nivelul pietei, pe baza de conventii încheiate cu Ministerul
Finantelor.
Suma totala a împrumuturilor acordate si nerambursate nu poate depasi în nici un moment
suma totala rezultata din dublarea capitalului si a fondului de rezerva al Bancii Nationale a
României.
Împrumuturile de stat pentru acoperirea deficitelor bugetare se încheie, de regula, pe
termene mijlocii si lungi. Rambursarea ratelor scadente si achitarea dobânzilor aferente au
drept consecinta sporirea cheltuielilor bugetare, ceea ce atrage dupa sine majoritatea
impozitelor, iar în caz de insuficienta a acestora, contractarea de noi împrumuturi.
În conditiile în care veniturile bugetare ordinare nu acopera integral cheltuielile bugetare
aprobate pentru anul urmator, guvernul tarii are de ales între sporirea veniturilor fiscale
(prin majoritatea impozitelor existente sau introducerea de impozite noi) si contractarea de
împrumuturi. De cele mai multe ori, guvernul opteaza pentru cea de-a doua solutie, din
urmatoarele considerente:
                                   majorarea impozitelor constituie o masura nepopulara, deoarece
afecteaza nivelul de trai al populatiei, iar partidul (partidele) de putere evita sa o aplice de
teama sa nu-si piarda electoratul. În tarile cu un nivel ridicat al fiscalitatii, o noua sporire a
acesteia se loveste de împotrivirea ferma a categoriilor sociale care ar urma sa suporte
sarcina suplimentara:
                                   împrumuturile de stat ofera categoriilor sociale avute un plasament
sigur si remunerator pentru disponibilitatile lor banesti;
                                   împrumuturile de stat reprezinta un mijloc mai rapid de procurare a
resurselor financiare decât impozitele directe. Perioada necesara pentru identificarea si
evaluarea materiei impozabile, stabilirea si perceperea impozitelor este mai îndelungata
decât cea de subscriere la împrumut si efectuare a varsamintelor în contul acestuia;
                                   în conditiile în care împrumutul se solicita la banca centrala, termenul
de obtinere a resurselor banesti este si mai scurt decât în cazul în care acesta se plaseaza în
rândurile populatiei ori al persoanelor juridice (altele decât banca centrala).
În problema rolului împrumuturilor de stat, economistii contemporani au o pozitie diferita
de aceea confratilor lor din perioada capitalismului ascendent.
Revenind la rolul important al împrumuturilor de stat în redistribuirea produsului intern
brut, mentionam ca acesta se manifesta atât pe plan intern, cât si pe plan international.
Pe plan intern, împrumuturile contribuie la redistribuire produsului intern brut, initial în
momentul plasarii acestora de catre stat. Cu acest prilej, are loc o redistribuire între partea
destinata formarii brute de capital si cea afectata consumului, deoarece o parte din
capitalul banesc temporar liber, care cuprinde si capitalul industrial vremelnic disponibil,
este plasata în înscrisuri ale împrumuturilor de stat si se foloseste mai cu seama în scopuri
neproductive, în loc sa serveasca la largirea productiei si a circulatiei.
Ulterior, redistribuirea produsului intern brut prin intermediul împrumuturilor are loc în
momentul platii dobânzii aferente împrumuturilor si care se suporta în principal din
impozite.
Subscriitorii la împrumuturile de stat încaseaza dobânzi si prime de rambursare, iar agentii
economici realizeaza profit, în masura în care livreaza produse, executa lucrari ori presteaza
servicii pentru sectorul public, finante din resurse împrumutate de stat.
Împrumuturile de stat îndeplinesc un rol pozitiv în masura în care sunt folosite pentru
dezvoltarea industriei, modernizarea agriculturii, construirea de cai de comunicatie,
protectia mediului etc.
În asemenea situatii, împrumuturile contribuie la sporirea productiei materiale, la cresterea
produsului intern brut si, pe aceasta baza, la asigurarea resurselor necesare rambursarii lor.
Împrumuturile de stat contractate în strainatate contribuie la redistribuirea produsului
intern brut între tarile împrumutatoare si cele împrumutate.
La acordarea de împrumuturi, fluxurile financiare pornesc de la tarile împrumutatoare catre
tarile împrumutate. Din momentul începerii restituirii împrumuturilor si al platii dobânzii
aferente, directia fluxurilor financiare se schimba; de data aceasta, fluxurile pornesc de la
tarile beneficiare de împrumuturi catre tarile împrumutatoare.
Daca redistribuirea produsului intern brut al tarii creditoare catre debitor are caracter
temporar (împrumutul acordat fiind rambursabil), în schimb platile efectuate de debitor, cu
titluri de dobânzi si comisioane, catre creditor, reflecta redistribuirea definitiva si
nerambursabila a produsului intern brut.
Întrucât tarile dezvoltate constituie principalele tari exportatoare de capital, iar tarile în
curs de dezvoltare - principalele tari importatoare de capital, este lesne de înteles ca, prim
intermediul împrumuturilor contractate în strainatate, are loc redistribuirea produsului
intern brut pe plan international.

3.3 Elemente tehnice ale împrumuturilor de stat

La lansarea unui împrumut de stat este necesara stabilirea câtorva elemente tehnice care îl
definesc din punct de vedere juridic. Pe baza acestora, subscriitorii potentiali fac judecati de
valoare cu privire la convenienta plasarii disponibilitatilor banesti în înscrisuri ale acelui
împrumut. Este vorba de: denumirea împrumutului care se contracteaza; valoarea
mentionata pe înscrisul acelui împrumut; termenul de rambursare; dobânda; eventuale alte
avantaje materiale acordate detinatorilor de înscrisuri, pentru a face împrumutul mai
atractiv.
Denumirea împrumutului poate sa fie legata de destinatia acestuia. Atunci când statul
doreste sa atraga atentia opiniei publice asupra caracterului exceptional al împrumutului ori
asupra obiectivului urmarit prin acel împrumut, considerat de interes national, precizeaza
acest lucru în însasi denumirea lui.
Spre exemplu: "Împrumutul înzestrarii armatei", "Împrumutul pentru reconstructie".
În cazurile în care împrumuturile se contracteaza cu o oarecare regularitate pentru
acoperirea deficitelor bugetare sau pentru alte destinatii (constructii de drumuri etc.), în
denumirea lor se precizeaza anul contractarii, (Împrumut de stat 19..), nivelul dobânzii
(Împrumut de stat 71/2%), forma pe care o îmbraca venitul (Împrumut de stat cu câstiguri),
dupa caz.
Valoarea nominala, valoarea reala si cursul. Pentru fiecare împrumut contractat pe piata,
statul emite niste înscrisuri, denumite generic efecte publice, titluri, hârtii de valoare,
obligatiuni etc., în cupiuri de o anumita valoare. Suma înscrisa pe titlul unui împrumut de
stat, denumita valoare nominala, exprima marimea creantei pe care detinatorul acesteia
(creditorul) o are de încasat de la stat (sau, invers, datoria statului fata de detinatorul
înscrisului respectiv).
Când împrumutul se ramburseaza la termenul pentru care a fost contractat, statul achita
detinatorului înscrisului valoarea nominala a acestuia.
Daca detinatorul doreste sa-si recupereze banii plasati în înscrisuri ale unui împrumut de
stat înainte de termen, el poate sa le vânda la bursa.
Suma cu care se cumpara (se vinde) un înscris, denumita valoare reala, poate sa fie egala,
mai mica sau mai mare decât valoarea nominala a acesteia. Marimea valorii reale depinde
de cursul la care coteaza înscrisurile respective la bursa.
Cursul exprima pretul cu care se cumpara si se vând 100 de unitati monetare valoare
nominala si acesta poate fi: al pari, adica egal cu 100; sub pari, adica mai mic decât 100, sau
supra pari, adica mai mare decât 100.
La lansarea unui împrumut de stat este, de regula, sub pari si numai arareori al pari sau
supra pari.
Cursul depinde de raportul dintre cererea si oferta de capital de împrumut, de nivelul
dobânzii la împrumutul respectiv, ca si de alte avantaje oferite de stat detinatorilor
înscrisurilor acelui împrumut.
În acest context, folosirea notiunilor de valoare nominala si valoare reala este
conventionala, împrumuturile pot fi cu termene precise de rambursare si fara asemenea
termene. Exista împrumuturi pe termen scurt (contracte pe o perioada de pâna la un an
inclusiv) si pe termen lung (pe o perioada de peste 5 ani).
La împrumuturi pe termen scurt statul apeleaza atunci când, desi echilibrat pe întregul an,
bugetul prezinta neconcordante între momentul încasarii veniturilor prevazute si momentul
efectuarii cheltuielilor aprobate.
La fel procedeaza în cazul când veniturile nu se realizeaza în cuantumul prevazut de buget,
sau când apare necesitatea efectuarii unor cheltuieli neprevazute. În asemenea situatii,
statul contracteaza împrumuturi cu termene scurte de rambursare.
Împrumuturi pe termene mijlocii si lungi statul contracteaza atunci când are nevoie de
resurse banesti pentru acoperirea deficitelor bugetare devenite cronice sau pentru
finantarea unor cheltuieli de investitii de mare valoare.
Pentru împrumuturile pe care le contracteaza, statul poate sa emita diferite înscrisuri pe
care le înmâneaza creditorilor sai sau fara sa emita diferite înscrisuri pe care le înmâneaza
creditorilor sai sau fara sa emita astfel de înscrisuri, înregistreaza suma datorata în evidenta
datoriei publice tinuta de Ministerul Finantelor.
Prima solutie - aceea a emiterii de titluri de stat materializate - se foloseste, de obicei,
atunci când statul se împrumuta la un numar mare de creditori, iar cea de-a doua - acea a
titlurilor de stat dematerializate - atunci când este vorba de împrumuturi obtinute de la un
numar limitat de creditori.
Creantele în cont nu necesita cheltuieli pentru confectionarea înscrisurilor, si, ca urmare,
nici pentru pastrarea acestora în depozitele bancilor. În schimb, ele nu pot fi negociate la
bursa, ci numai în afara acesteia, cu îndeplinirea anumitor formalitati.
Înscrisurile emise de stat poarta denumiri diferite, în functie de termenul pentru care s-a
contractat împrumutul si de caracteristicile înscrisurilor respective care, de asemenea,
difera de la o tara la alta.
Astfel, pentru împrumuturile pe termen scurt se emit bonuri de tezaur, polite de tezaur,
certificate de trezorerie, certificate (bonuri) de impozite etc.
Pentru împrumuturile pe termen mijlociu si lung se emit înscrisuri cunoscute sub
denumirea de obligatiuni sau titluri de renta, iar pentru cele fara termen, titluri de renta
perpetua.
La împrumuturile de stat cu dobânda, fiecare obligatiune are anexat un numar de cupoane,
care se detaseaza periodic (o data sau de doua ori pe an) si se prezinta la ghiseul bancii
centrale sau al altei institutii desemnate de stat, de unde se încaseaza dobânda cuvenita.
La împrumuturile de stat cu câstiguri (premii), câstigurile se platesc numai detinatorilor
acelor înscrisuri care au iesit câstigatoare la tragerile la sorti.
Suma totala a câstigurilor se stabileste tinând seama de rata dobânzii. Cu alte cuvinte, suma
pe care statul ar fi platit-o ca dobânda - daca împrumutul ar fi fost cu dobânda - se  
repartizeaza sub forma de câstiguri.
În mod teoretic, rata dobânzii la împrumuturile de stat ar trebui sa se situeze la un nivel
apropiat de acela al ratei dobânzii practicate la creditul bancar. Acesta deoarece rata
dobânzii este influentata de raportul dintre cererea si oferta de capital, iar cererea vine din
partea agentilor economici, a persoanelor fizice, ca si a statului.
În practica însa, adesea rata dobânzii la creditul public difera de cea perceputa la creditul
bancar. Pentru a face mai atractive împrumuturile pe care le contracteaza pe piata interna,
uneori statul acorda creditorilor sai si alte avantaje decât dobânda: prime de rambursare,
câstiguri, scutirea de impozite a veniturilor din dobânzi etc.
Alteori, confruntat cu dificultati serioase în finantarea deficitului bugetar, statul consimte sa
acorde dobânzi mai mari persoanelor fizice si juridice detinatoare de mijloace banesti
temporar libere, dispuse sa-l împrumute, decât cele acordate de banci la depozitele
constituite de acestea.
Ca urmare, se ajunge ca dobânzile la împrumuturile de stat sa fie mai mici sau mai mari,
dupa caz, decât cele practicate de banci.

3.4 Modalitati de gestiune a împrumuturilor de stat

Împrumuturile de stat prilejuiesc o seama de operatii legate de plasarea acestora pe piata,

de rambursarea lor, precum si de eventuala modificare a ratei dobânzii si a termenelor de
restituire initial stabilite.
Plasarea împrumuturilor de stat.
În practica financiara se întâlnesc urmatoarele modalitati de plasare a împrumuturilor de
stat:
                                   prin subscriptie publica;
                                   prin intermediul unor consortii (sindicate) bancare;
                                   prin vânzare la bursa.
Plasarea împrumutului prin subscriptie publica se face prin grija Ministerului Finantelor sau
a altei institutii specializate, împuternicite de organul de decizie în acest sens.
În vederea asigurarii plasarii integrale a împrumutului, se organizeaza o larga publicitate
privind scopul si conditiile lansarii si rambursarii acestuia.
Subscriptia publica si varsarea sumelor subscrise se efectueaza la ghiseele deschise la
administratiile financiare, perceptii, casierii, case de economii banci etc. sau direct prin
functionari publici.
Persoanele care participa la plasarea împrumutului sunt recompensate pe cale de remiza,
iar cheltuielile legate de functionarea ghiseelor de subscriere se acopera pe seama unui
comision.
În practica plasarii împrumuturilor prin subscriptie publica se întâlnesc doua situatii:

                                         când nu se limiteaza cuantumul împrumutului ce poate fi

contractat. În acest caz, fiecare subscriitor efectueaza varsaminte pentru întreaga suma
subscrisa, fara nici o restrictie;
                                         când cuantumul împrumutului se limiteaza.

În aceasta situatie, se procedeaza astfel: fie se lasa ca subscrierile sa se desfasoare

nestingherit pâna la expirarea termenului de subscriere, urmând ca în caz de depasire, pe
ansamblu, a plafonului stabilit, sa se limiteze fiecarui subscriitor suma ce poate sa verse
(proportional cu cea subscrisa), fie se stabilesc de la început limite de subscriere pe fiecare
ghiseu sau plasator.
Plasarea împrumuturilor prin consortii (sindicate) bancare se realizeaza prin grija unui grup
de banci, care se angajeaza sa efectueze aceasta operatie la cererea organelor competente.
Consortiul bancar fie preia în comision obligatiunile împrumutului, fie le cumpara efectiv.
În prima ipoteza, statul intra în posesia sumelor împrumutate pe masura plasarii
înscrisurilor de catre consortiu, caruia îi plateste un anumit comision. Potrivit acestui
procedeu, consortiul nu raspunde pentru înscrisurile împrumutului de la stat , pe care se
angajeaza sa le plaseze pe piata.
Pentru aceasta operatie, consortiul încaseaza diferenta între cursul la care vinde înscrisurile
catre populatie si cursul la care le-a cumparat de la stat.
De data aceasta, înscrisurile care nu au putut fi plasate pe piata sunt retinute de bancile
care alcatuiesc consortiul si intra în portofoliile acestora.
Sub aspect financiar, plasarea împrumuturilor prin consortii bancare este mai costisitoare
pentru stat decât cea prin subscriptie publica, întrucât antreneaza cheltuieli importante sub
forma de comisioane sau de diferenta de curs, în favoarea bancilor.
Pe cealalta parte sub aspect tehnic, aceasta modalitate de plasare a împrumuturilor este
mai comoda pentru stat decât cea realizata prin subscriptie publica, deoarece, efectuându-
se prin institutii specializate, se poate realiza într-un termen scurt.
Prin vânzarea la bursa sunt plasate înscrisurile unui împrumut nou, atunci când statul
doreste ca acesta sa treaca neobservat. Întrucât vânzarea se face prin intermediul agentilor
de schimb, cumparatorii nu stiu daca înscrisurile care fac obiectul tranzactiilor la bursa sunt
ale unui împrumut vechi, vândute de detinatorii lor, sau ale unui împrumut nou, emis
recent de stat.
Aceasta modalitate prezinta avantajul ca este discreta, comoda si foarte putin costisitoare.
Ea nu poate fi aplicata însa pe scara larga , deoarece oferta mare de înscrisuri ar atrage
dupa sine reducerea cursului acestora, ceea ce ar micsora randamentul financiar al
împrumutului.
Înscrisurile împrumutului de stat se emit, de regula, "la putator", adica fara înscrierea
numelui subscriitorului pe ele.
Când statul are de-a face cu putini creditori, el poate sa emita înscrisuri "nominative" (pe
care se înscrie numele creditorului). În asemenea cazuri, sumele împrumutate si dobânzile
datorate creditorilor se înscriu în cartea (registrul) datoriei publice.
Asa cum s-a aratat, nivelul dobânzii pe piata nu ramâne vreme îndelungata constant, ci
sufera modificari în functie de raportul dintre cererea si oferta de capital de împrumut. În
perioadele în care rata dobânzii înregistreaza o scadere apreciabila, statul cauta sa profite
de aceasta situatie pentru a-si usura efortul financiar determinat de împrumuturile
contractate în conditii mai putin favorabile.
În asemenea împrejurari, statul procedeaza la preschimbarea înscrisurilor unui împrumut
vechi cu înscrisuri ale unui împrumut nou, emis cu o dobânda mai redusa, operatie
cunoscuta sub denumirea de conversiune.
3.5 Sfera specifica a împrumuturilor de stat pe piata capitalului de împrumut

Pe piata capitalului de împrumut au loc uneori scaderi apreciabile ale cursului obligatiunilor
de stat. Daca cursul acestora este sub cel de emisiune, atunci detinatorii înscrisurilor
vândute la bursa nu-si recupereaza nici macar suma varsata statului la subscriere.
Astfel de fenomene au o înrâurire nefasta asupra creditului public, creând dificultati statului
la plasarea de noi împrumuturi.
Pentru a evita astfel de situatii si a conserva interesul publicului fata de împrumutul al carui
curs a scazut sensibil, statul poate proceda la majorarea ratei dobânzii.
Aceasta operatiune, denumita arozare, este inversul conversiunii.
Daca  statul dispune de resurse financiare si nu are intentia sa contracteze noi împrumuturi
în viitorul apropiat, el poate sa profite de pe urma scaderii cursului si sa cumpere la bursa,
la un curs avantajos, înscrisurile respective. În acest caz, el nu va face o arozare, ci o
rascumparare a împrumutului înainte de termenul de rambursare.
Statele care recurg în mod frecvent la împrumuturi pe termen scurt pentru acoperirea
deficitelor financiare temporare, ajung sa acumuleze datorii importante care trebuie
rambursate la intervale scurte de timp.
În asemenea împrejurari, cheltuielile anuale cu rambursarea împrumuturilor ajunse la
scadenta pot depasi sensibil resursele financiare ale statului afectate acestui scop în anul
considerat.
Pentru iesirea din impas, statul procedeaza atunci la consolidarea datoriei sale ajunse la
scadenta, adica la preschimbarea înscrisurilor împrumuturilor exigibile imediat sau pe
termen scurt (bonuri de tezaur si altele) cu înscrisuri ale unor împrumuturi pe termen
mediu sau lung (obligatiuni si titluri de renta) sau fara termen (titluri de renta perpetua).
Întrucât prelungirea termenului de rambursare a împrumutului înseamna, pentru creditori,
cresterea riscului de depreciere a banilor plasati în efecte publice, statul este nevoit sa
accepte adesea majorarea ratei dobânzii.
În aceste conditii, consolidarea datoriei ofera statului, un avantaj imediat, constând în
reducerea cheltuielilor publice legate de rambursarea împrumutului ajuns la scadenta pe
anul în curs si/sau pe anii imediat urmatori, dar mareste considerabil volumul total al
efortului financiar determinat de plata dobânzilor aferente împrumutului respectiv pâna la
rambursare.
În prezent consolidarea se practica pe scara larga mai cu seama de tarile în curs de
dezvoltare care au contractat datorii fata de strainatate si pe care nu le mai pot onora din
lipsa resurselor valutare. Consolidarea datoriei externe se poate efectua numai cu acordul
expres al principalilor creditori si în conditiile dictate de acestia.
Consolidarea este avantajoasa pentru banci, deoarece ele încaseaza importante comisioane
pentru operatia de preschimbare a înscrisurilor împrumutului consolidat.
Când  guvernul are interes sa nu atraga atentia opiniei publice asupra dificultatilor
financiare  ale statului , în locul unei consolidari fatise acesta efectueaza o consolidare
deghizata, constând în achitarea împrumutului ajuns la scadenta cu banii obtinuti din
contractarea unui împrumut nou, de valoare egala sau apropiata.
O asemenea solutie este fezabila atunci când împrumuturile pe termen scurt nu detin o
pondere prea mare în totalul datoriei publice, dezechilibrul bugetar pare sa fie de scurta
durata, iar detinatorii de bonuri de tezaur si alte înscrisuri similare consimt sa-si plaseze în
continuare disponibilitatile lor banesti în astfel de înscrisuri.
Rambursarea împrumutului de stat.
Prin rambursarea împrumuturilor de stat se întelege rascumpararea titlurilor de credit de la
detinatorii lor, adica restituirea sumelor împrumutate. Rambursarea împrumuturilor poate
avea caracter obligatoriu sau facultativ.
În mod expres, statul îsi asuma obligatia de a restitui numai împrumuturile cu termen. El
poate însa sa ramburseze si împrumuturile perpetue, fara însa sa fie obligat la aceasta.

3.6 Datoria publica

3.6.1 Continut, structura si indicatori de apreciere

Datoria publica reprezinta totalitatea obligatiilor pecuniare, la un moment dat, rezultate din
împrumuturi interne si externe, pe termen mediu si lung, contracte de stat în nume propriu
sau garantate de acesta.
Ministerul Finantelor este institutia care reprezinta Guvernul României în relatiile financiare
internationale si exercita activitatile privind contractarea si garantarea împrumuturilor
interne si externe rambursabile, pe termen mediu sau lung, gestionând, totodata, datoria
publica.
Împrumuturile publice, interne sau externe, se contracteaza numai de Guvern, prin
Ministerul Finantelor, în limita unor sume aprobate de Parlamentul României, iar conditiile
în care se negociaza si se încheie acordurile si conventiile respective trebuie sa fie, în
concordanta, cu prevederile Legii 91/1993.
În masura în care se tine seama de deprecierea (sau aprecierea) suferita în timp de moneda
respectiva, acest indicator face posibila studierea dinamicii datoriei publice si, pe aceasta
baza, desprinderea tendintei înregistrate de aceasta în perioada considerata.
Gradul de îndatorare a tarii la un moment dat se determina prin raportarea soldului datoriei
publice la produsul intern brut. Indicatorul astfel stabilit arata în ce masura valoarea
adaugata într-un an este grevata de datoria publica. Sau, altfel spus, daca datoria publica a
tarii ar trebui rambursata integral în anul de referinta, cât din produsul intern brut ar trebui
utilizat: 30%, 50%, 80% sau mai mult?
Sunt cazuri în care nici chiar întregul produs intern brut realizat într-un an nu ar fi suficient
pentru rambursarea datoriei publice.
Acest indicator are o valoare pur teoretica, deoarece nici o tara nu ar putea aloca întregul
produs intern brut realizat într-un an pentru amortizarea datoriei publice, ci numai partea
din acesta ramasa dupa efectuarea prelevarilor absolut indispensabile la fondul de consum
si la formarea bruta de capital.
Alaturi de indicatorii privind gradul de îndatorare a unei tari, un interes deosebit prezinta
indicatorii care caracterizeaza efortul financiar anual, pe care datoria publica îl reclama.
Acest efort se materializeaza în serviciul datoriei publice, care cuprinde cheltuielile cu
rambursarea cheltuielilor propriu-zise si cele legate de pata dobânzilor si a celorlalte
cheltuieli aferente.
Efortul financiar sau povara datoriei publice se exprima cu ajutorul mai multor indicatori,
printre care:
                                   marimea absoluta si marimea medie pe un locuitor a serviciului
datoriei publice;
                                   raportul dintre serviciul datoriei publice si produsul intern brut;
                                   raportul dintre serviciul datoriei publice si totalul cheltuielilor publice;
                                   ponderea serviciului datoriei publice în totalul cheltuielilor bugetar.
Deosebit de acestia se mai calculeaza:
                                   cuantumul anual al dobânzilor;
                                   raportul dintre dobânzi si produsul intern brut;
                                   ponderea dobânzilor în totalul cheltuielilor publice sau în totalul
cheltuielilor bugetare.
Indicatorii privind  cheltuielile cu dobânzile si comisioanele aferente datoriei publice
exprima dimensiunile contraprestatiei pe care statul o datoreaza creditorilor sai în decursul
unui an.
Statul îsi procura resursele financiare de împrumut atât de pe piata interna, cât si pe cea
externa. Ca urmare, datoria publica contractata în interiorul tarii va fi considerata datorie
interna, iar cea contractata peste granita, datorie externa.
Datoria tarilor dezvoltate provine în proportie covârsitoare din surse interne si numai într-o
mica masura sau deloc din exterior. În schimb, tarile în curs de dezvoltare apeleaza pe o
scara mult mai larga la resurse straine.
Cu cât ponderea datoriei externe în totalul datoriei publice este mai mare, cu atât gradul de
dependenta economica si financiara a tarilor respective fata de strainatate este mai ridicat.
Cheltuielile cu rambursarea împrumuturilor scadente si plata dobânzilor si a comisioanelor
aferente constituie o povara grea pentru tari în curs de dezvoltare.
Un alt element în functie de care se fac judecati de valoare cu privire la structura datoriei
publice îl constituie gradul de exigibilitate al acesteia. Sumele exigibile la termen scurt
formeaza datoria flotanta, iar cele exigibile la termene mijlocii si lungi - datoria consolidata.
Este evident ca pentru o tara conteaza mai mult efortul financiar pe care trebuie sa-l faca
pentru rambursarea datoriei scadente si plata dobânzilor aferente în lunile urmatoare,
decât cel care se profileaza la un orizont situat peste 5 - 10 ani sau mai multi. De aceea, cu
cât ponderea datoriei flotante în totalul datoriei publice este mai mare, cu atât nevoia de
resurse financiare este mai presanta, iar procurarea acestora mai dificila.
Structura datoriei publice variaza de la o tara la alta si chiar de la o perioada la alta, în
functie de conditiile financiar-monetare. Ţarile care cunosc procese inflationiste de mari
dimensiuni si de lunga durata sunt obligate sa apeleze pe o scara tot mai larga la
împrumuturi pe termen scurt si eventual mijlociu. Aceasta, deoarece în conditii de inflatie
cronica, plasamente în efecte publice pe perioade îndelungate fiind supuse unei eroziuni
sistematice, înceteaza de a mai fi atractive pentru detinatorii de capital banesc de
împrumut, chiar daca produc un venit mediu anual mai ridicat decât împrumuturile pe
termen scurt.