ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE A MOLDOVEI

FACULTATEA RELAȚII ECONOMICE INTERNAȚIONALE

STUDIUL INDIVIDUAL

RELAȚIILE ECONOMICE EXTERNE ALE UE

studenta grupei, EMREI 191

învăţământ cu frecvenţă redusă
Sîrbu Daniela

CHIȘINĂU, 2021
 CUPRINS

Introducere …………………………………………………..…………..1
1. Capitolul I. Politica externă: obiective, instrumente și realizări

1.1 Atribuțiile și instrumentele Parlamentului European în materie de politică

externă …..….2-3
2. Capitolul II. Uniunea Europeană și partenerii săi comerciali

...................................................................................................4
2.1. Poziția dominantă a UE....................................4
2.2 Rolul Comisiei Europene și al Parlamentului European
......................................................4
2.3 Politica comercială și orientarea în acest
domeniu..................................................5

3.Capitolul III Rolul Parlamentului European

...........................................................6
Bibliografie ……………………………………………………...………7
 Activitatea Uniunii Europene pe scena internațională are la bază principiile
care au inspirat crearea, dezvoltarea și extinderea sa și care sunt înscrise, de
asemenea, în Carta ONU și în dreptul internațional. Promovarea drepturilor omului
și a democrației în lume este un aspect esențial. Această activitate internațională
scoate, de asemenea, în evidență interesele și obiectivele strategice ale Uniunii.
Uniunea va continua să își lărgească și să își aprofundeze relațiile politice și
comerciale cu alte țări și regiuni ale lumii, inclusiv prin organizarea de reuniuni
periodice la nivel înalt cu partenerii săi strategici, cum ar fi SUA, Japonia, Canada,
Rusia, India și China. Activitatea Uniunii include și sprijinul pentru dezvoltare,
precum și cooperarea și dialogul cu țările din bazinul Mării Mediterane și cu cele
din Orientul Mijlociu, Asia, America Latină, Europa de Est, Asia Centrală și
Balcanii de Vest.

1
 1.Politica externă: obiective, instrumente și realizări

Politica externă și de securitate comună (PESC) a Uniunii Europene a fost creată în 1993, iar
de atunci a fost consolidată prin tratatele care au urmat. În prezent, Parlamentul monitorizează
PESC și contribuie la dezvoltarea sa, în special prin sprijinul acordat Serviciului European de
Acțiune Externă (SEAE), reprezentanților speciali ai UE (RSUE) și delegațiilor UE.
Competențele bugetare ale Parlamentului influențează amploarea și sfera de acțiune a PESC,
precum și instrumentele financiare ale UE care susțin acțiunile Uniunii în străinătate. Politica
externă și de securitate comună (PESC) a Uniunii Europene a fost instituită în 1993, prin Tratatul
privind Uniunea Europeană (TUE), cu scopul de a menține pacea, de a consolida securitatea
internațională, de a promova cooperarea internațională și de a dezvolta și consolida democrația,
statul de drept și respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. TUE a introdus
sistemul cu „trei piloni”, PESC fiind al doilea pilon. Tratatul de la Amsterdam, din 1997, a
instituit un proces decizional mai eficient care include abținerea constructivă și votul cu
majoritate calificată (VMC). În decembrie 1999, Consiliul European a creat rolul de Înalt
Reprezentant pentru PESC. Tratatul de la Nisa, din 2003, a introdus o altă serie de schimbări
vizând raționalizarea procesului decizional și a însărcinat Comitetul Politic și de Securitate
(COPS), înființat în ianuarie 2001 printr-o decizie a Consiliului, să exercite controlul politic și să
ofere direcția strategică a operațiunilor de gestionare a crizelor. Tratatul de la Lisabona, care a
intrat în vigoare la 1 ianuarie 2009, a conferit Uniunii personalitate juridică și o structură
instituțională pentru serviciul său de acțiune externă. În plus, acesta a eliminat structura bazată
pe piloni introdusă de TUE în 1993. Tratatul a creat o serie de noi actori în domeniul PESC,
inclusiv Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate care
îndeplinește, de asemenea, funcția de vicepreședinte al Comisiei (VP/ÎR) și noul Președinte
permanent al Consiliului European. Pe lângă crearea Serviciului European de Acțiune Externă
(SEAE), tratatul a întărit Politica de securitate și apărare comună (PSAC), care face parte
integrantă din PESC.  Temeiul juridic pentru PESC a fost stabilit în TUE și revizuit în Tratatul
de la Lisabona. Articolele 21-46 titlul V din TUE stabilesc „dispozițiile generale privind acțiunea
externă a Uniunii și dispozițiile speciale privind politica externă și de securitate comună
(PESC)”. Articolele 205-222, partea 5 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
(TFUE) cuprind acțiunea externă a Uniunii Se mai aplică, de asemenea, și articolele 346 și 347,
partea 7.

1.1 Atribuțiile și instrumentele Parlamentului European în materie de politică

externă

Deși Parlamentul are un rol formal limitat în procesului decizional de politică externă, el a
susținut de la început conceptul PESC și a urmărit extinderea aplicării sale. Având în vedere
problemele internaționale din ultimul deceniu, Parlamentul a exercitat de mai multe ori presiuni
pentru crearea funcției de „ministru de externe” al UE și a unui „serviciu diplomatic european”.
În practică, Parlamentul a ajuns la un nivel de cooperare informală cu SEAE, cu Președinția UE,
cu Secretariatul Consiliului și cu Comisia, în domeniul afacerilor externe, precum și cu
parlamentele naționale ale statelor membre.
Articolul 36 din TUE cere Înaltului Reprezentant să consulte periodic Parlamentul cu privire la
principalele aspecte ale PESC și la opțiunile fundamentale în acest domeniu, precum și să îl
informeze cu privire la evoluției acesteia. Parlamentul organizează, de două ori pe an, dezbateri
privind progresele realizate în domeniul PESC și adresează întrebări și recomandări Consiliului
și Înaltului Reprezentant.
Dreptul Parlamentului de a fi informat și consultat cu privire la PESC/PSAC a fost întărit și mai
mult în urma Declarației privind responsabilitatea politică făcută în 2010 de Înaltul
Reprezentant. Declarația prevedea, printre altele:
2
  consolidarea statutului „reuniunilor comune de consultare” (RCC), care permit unui grup
desemnat de deputați din Parlamentul European să se întâlnească cu omologi din
Comitetul Politic și de Securitate al Consiliului (COPS), din SEAE și Comisie pentru a
discuta misiunile civile ale PSAC, planificate și în curs de desfășurare;
 afirmarea dreptului „comitetului special” al Parlamentului de a avea acces la informații
confidențiale referitoare la PESC și PSAC. Acest drept are la bază un acord
interinstituțional din 2002;
 organizarea de schimburi de opinii cu șefii de misiune, șefii de delegație și cu alți înalți
funcționari ai UE în timpul reuniunilor comisiilor și al audierilor comisiilor din
Parlament;
 mandatarea Înaltului Reprezentant să se prezinte în fața Parlamentului, cel puțin de două
ori pe an, pentru a informa despre situația actuală a PESC/PSAC și pentru a răspunde la
întrebări.

Pe lângă acest dialog politic, Parlamentul își exercită autoritatea prin procedura bugetară. Fiind
una dintre componentele autorității bugetare a UE, Parlamentul trebuie să aprobe bugetul anual
al PESC. De asemenea, Parlamentul contribuie la conceperea instrumentelor financiare externe
relevante, printr-un proces de negocieri trilaterale cu Consiliul și Comisia. Parlamentul
examinează periodic operațiunile SEAE și îi oferă sugestii privind chestiunile structurale,
acoperind aspecte precum echilibrul geografic și de gen la nivelul personalului său, dar și
interacțiunea sa cu alte instituții ale UE și cu serviciile diplomatice ale statelor membre.
Parlamentul poartă, de asemenea, discuții periodice cu Înaltul Reprezentant și cu reprezentanții
speciali ai UE (RSUE) numiți pentru anumite regiuni sau chestiuni. Comisiile parlamentare care
au contribuit la înființarea SEAE au, de asemenea, schimburi de opinii cu șefii de delegații ai
SEAE nou-numiți. Parlamentul are, de asemenea, un rol în monitorizarea negocierii și a
implementării acordurilor internaționale. Pentru a putea încheia astfel de acorduri, Consiliul are
nevoie de aprobarea Parlamentului.

3
 II. Uniunea Europeană și partenerii săi comerciali
De-a lungul anilor, UE s-a îndepărtat de producția de produse cu valoare mică și cu
utilizare intensivă a forței de muncă, pentru a se specializa în bunuri de valoare ridicată și
de marcă. Datorită economiei sale deschise, comerțul este esențial pentru UE. Uniunea
negociază o serie de acorduri de liber schimb (ALS) pentru a depăși obstacolele în calea
comerțului și pentru a crea condiții echitabile pentru întreprinderile sale. UE este, de
asemenea, unul dintre fondatorii Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și un actor
major în cadrul acesteia. La articolul 207 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene (TFUE) se prevede că politica comercială comună este un domeniu ce ține de
competența exclusivă a Uniunii Europene.

2.1 Poziția dominantă a UE

UE este cea mai mare economie din lume, producând peste 20 % din produsul intern brut
(PIB) la nivel mondial. Datorită PIB-ului său de aproximativ 14 000 de miliarde EUR și
gradului de deschidere a pieței sale, cu exporturi în valoare de 3 142 de miliarde EUR și
importuri în valoare de 2 842 de miliarde EUR, UE a jucat un rol central în modelarea
sistemului comercial global, în primul rând prin sprijinul acordat OMC. Deschiderea
economică a adus și va aduce în continuare avantaje semnificative pentru UE, dat fiind că
peste 30 de milioane de locuri de muncă din UE depind de comerțul extern și că se
preconizează că 90 % din creșterea economică globală din următorii 15 ani va fi generată
în afara Europei. Noii actori economici și progresele tehnologice au modificat în mod
semnificativ structura și modelele comerțului internațional. Mai ales utilizarea pe scară
largă a tehnologiilor informației a făcut posibil schimbul de bunuri și servicii cu care
anterior nu se putea face comerț. Schimburile valutare au crescut spectaculos în ultimii
20 de ani, ajungând la niveluri fără precedent. Economia globală de azi este foarte
integrată, iar lanțurile de aprovizionare mondiale au înlocuit în mare măsură comerțul
tradițional cu produse finite. Criza financiară globală a avut efecte negative asupra
performanței economice a Uniunii. Totuși, în unele privințe, economia UE a dat dovadă
de o rezistență remarcabilă în comparație cu alte economii industrializate, iar cota sa din
PIB-ul mondial a scăzut într-un ritm mai puțin rapid decât cea a Japoniei și cea a SUA.
UE a putut, de asemenea, să-și păstreze o poziție relativ solidă în comerțul cu mărfuri,
consolidându-și în același timp poziția de lider în comerțul cu servicii.

2.2 Rolul Comisiei Europene și al Parlamentului European

Comerțul internațional a fost unul dintre primele sectoare în care statele membre au
convenit să își delege suveranitatea. Prin urmare, ele au împuternicit Comisia să se ocupe
de chestiunile legate de comerț, inclusiv de negocierea, în numele lor, a acordurilor
comerciale internaționale. Cu alte cuvinte, UE, acționând ca entitate unică, negociază atât
acordurile comerciale bilaterale, cât și pe cele multilaterale, în numele tuturor statelor
membre. Așa cum arată datele în acest sens din sistemul OMC de soluționare a litigiilor,
UE a demonstrat o capacitate remarcabilă de a-și apăra propriile interese în litigiile
comerciale internaționale. UE a folosit instrumentele comerțului internațional și pentru a-
și promova valorile și politicile și a încercat să-și extindă propriile practici de
reglementare în restul lumii. Într-adevăr, „promovarea valorilor europene”, printre care se
numără drepturile omului, dezvoltarea sustenabilă, buna guvernanță și respectul pentru
mediu este unul dintre cei trei piloni ai strategiei comerciale a UE, intitulate „Comerț
pentru toți”. UE a favorizat întotdeauna un sistem comercial internațional deschis și
4
echitabil. A depus mari eforturi pentru a asigura integrarea tuturor țărilor în economia
mondială, inclusiv prin eliminarea treptată a barierelor în calea comerțului internațional.
Tratatul de la Lisabona a consolidat și rolul Parlamentului European, transformându-l în
colegiuitor, egalul Consiliului, în chestiunile privind comerțul și investițiile. Tratatul i-a
conferit totodată Parlamentului un rol mai activ în negocierea și ratificarea acordurilor
comerciale internaționale, aprobarea sa fiind în prezent obligatorie. Totuși, unele aspecte
ale politicii comerciale țin în continuare de competența statelor membre. La 16 mai 2017,
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a publicat un aviz în care a oferit clarificări
cu privire la repartizarea competențelor naționale și ale UE.

2.3 Politica comercială și orientarea în acest domeniu

Comunicarea Comisiei din 2010 intitulată „Comerț, creștere și afaceri internaționale” a

recunoscut comerțul internațional ca fiind unul dintre pilonii Strategiei Europa 2020, care
vizează o Uniune Europeană mai ecologică și mai competitivă. În mod similar, strategia
„Comerț pentru toți” din 2015 consolidează rolul politicii comerciale a UE, aceasta fiind
prima care contribuie la promovarea creșterii economice, a generării de locuri de muncă
și a investițiilor. Strategia solicită și revitalizarea OMC conferindu-i un rol central în
elaborarea și asigurarea respectării normelor, adoptând o abordare mai țintită în locul
actualei abordări de „angajament unic”, prin care toate punctele de pe ordinea de zi
trebuie să fie convenite, și creând un mecanism „pe două niveluri”, care să permită unei
părți dintre membrii OMC să avanseze într-o anumită chestiune, permițându-le, în același
timp, celorlalți membri să se alăture într-o etapă ulterioară acestui grup. Cu toate acestea,
după blocajul la care s-a ajuns în negocierile multilaterale desfășurate în cadrul OMC cu
privire la Agenda de dezvoltare de la Doha, UE a trebuit să găsească metode alternative
pentru a garanta un acces mai bun la piețele din țările terțe. În acest scop au fost introduse
ALS cuprinzătoare de nouă generație, care merg mult mai departe de reducerile tarifare și
de comerțul cu mărfuri. Primul astfel de ALS de „nouă generație” a fost încheiat cu
Coreea de Sud și, în urma ratificării sale de către Parlamentul European, s-a aplicat cu
titlu provizoriu din iulie 2011, intrând oficial în vigoare în decembrie 2015. Acordul
comercial multilateral încheiat între UE și Peru, Columbia și mai târziu Ecuador, aflat
provizoriu în vigoare din 2013, Acordul de asociere cu statele din America Centrală, al
cărui pilon comercial se aplică provizoriu din 2013, Acordul economic și comercial
cuprinzător UE-Canada (CETA), care se aplică provizoriu din septembrie 2017, ALS
UE-Singapore, pentru care negocierile s-au încheiat în 2014, și ALS UE-Vietnam, pentru
care negocierile s-au încheiat la sfârșitul anului 2015, reprezintă dovezi ale acestei noi
politici. Un ALS cu Japonia a intrat în vigoare la 1 februarie 2019. Deși negocierile cu
SUA privind Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP) au fost
suspendate, UE negociază în prezent acorduri specifice privind tarifele pentru bunuri
industriale și evaluarea conformității cu SUA. Negocierile privind un acord comercial cu
membrii fondatori ai Mercosur sunt considerate o etapă importantă către un acces mai
larg la piața sud-americană. UE a inițiat negocieri privind ALS și cu Indonezia, Tunisia,
Filipine, Australia și Noua Zeelandă. Negocierile cu Malaysia, Thailanda și India vor fi
reluate de îndată ce condițiile vor fi favorabile. UE a lansat și negocieri referitoare la
tratate bilaterale de investiții unice cu China și Myanmar și va examina posibilitatea de a
iniția negocieri asemănătoare cu Taiwan și Hong Kong. Se va avea în vedere posibilitatea
de a purta negocieri cu Iran după aderarea acestuia la OMC.
Aceste acorduri vor avea avantaje semnificative. Tarifele medii impuse exporturilor UE
urmează să fie reduse cu aproximativ 50 %. ALS vor contribui, conform estimărilor, cu
un plus de 2 % din PIB-ul UE la creșterea economică a Uniunii. Finalizarea acestor
acorduri poate dura însă mai mulți ani.
5
 III. Rolul Parlamentului European

Fiind singura instituție a Uniunii aleasă în mod direct de cetățenii acesteia, Parlamentul
European s-a angajat cu fermitate să promoveze democrațiile sustenabile din întreaga lume.
Parlamentul a evidențiat acest angajament în mai multe rezoluții. În fiecare an, Parlamentul
adoptă o rezoluție privind drepturile omului și democrația în lume și politica UE în această
privință, analizând principalele provocări și realizări ale abordării UE privind sprijinirea
democrației și formulând recomandări pentru viitor. Parlamentul a elaborat, de asemenea, o serie
de instrumente pentru implicarea directă în sprijinirea democrației la nivel mondial. Parlamentul
participă în mod constant la activități de observare a alegerilor și depune eforturi pentru a întări
legitimitatea proceselor electorale naționale și a crește nivelul de încredere a populației în
protejarea alegerilor și a drepturilor omului. În fiecare an, acesta trimite mai multe delegații
parlamentare pentru a observa alegerile și referendumurile din țări terțe. Parlamentul poate
decide să trimită astfel de delegații de deputați europeni cu condiția ca alegerile să se desfășoare
la nivel național, ca autoritățile naționale să fi adresat UE sau Parlamentului European invitații în
acest sens și ca, la fața locului, să fie prezentă o misiune pe termen lung. Delegațiile
Parlamentului sunt întotdeauna integrate în MOA ale UE sau în misiunile pe termen lung ale
Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) ale Organizației pentru
Securitate și Cooperare în Europa. Parlamentul European este consultat pentru identificarea și
planificarea MOA ale UE și cu privire la măsurile ce trebuie luate ulterior. Urmărind abordarea
sa cuprinzătoare pentru susținerea democrației, Parlamentul corelează observarea alegerilor cu
activități complementare, inclusiv acțiuni preelectorale și monitorizarea electorală, acțiuni
privind drepturile omului și inițiative de sprijinire a activității parlamentare. Se pune un accent
deosebit asupra țărilor candidate din Europa de Sud-Est și din vecinătatea europeană.
Parlamentul European sprijină parlamentele din afara UE în ce privește întărirea capacității lor
instituționale prin conferințe și seminare, programe de formare comune și vizite de studiu pentru
deputați și funcționari, precum și burse pentru personalul parlamentelor din țările terțe. El
sprijină parlamentele partenere în integrarea drepturilor omului în legislație și în conectarea la
societatea civilă. Parlamentul facilitează întărirea capacităților pentru agenții schimbărilor
democratice, inclusiv a apărătorilor drepturilor omului, și promovează libertatea presei și
ziaristica independentă. Premiul Saharov al Parlamentului European pentru libertatea de
gândire și activitățile comunității laureaților Premiului Saharov sunt integrate în această
abordare. Programul Simone Veil este conceput special pentru a sprijini femeile în politică și
deputatele. Parlamentul oferă, de asemenea, sprijin și cunoștințe specializate în domeniul
medierii și al dialogului, prin activități specifice desfășurate cu parlamentele partenere și prin
evenimente internaționale axate pe mediere și pe prevenirea conflictelor. Programul pentru
tinerii lideri politici este una dintre inițiativele emblematice menite să promoveze dialogul și
înțelegerea între viitorii lideri din afara UE și, prin urmare, să contribuie la întărirea încrederii și
a păcii. Rezoluția Parlamentului European referitoare la consolidarea capacității UE de prevenire
a conflictelor și de mediere adoptată în martie 2019 recunoaște importanța proceselor de mediere
și de dialog și rolul Parlamentului în cadrul acestora. Grupul de susținere a democrației și de
coordonare a alegerilor (DEG) al Parlamentului oferă orientări politice pentru diferitele activități
ale PE. Acesta este compus din 16 deputați în Parlamentul European și este co-prezidat de
președintele Comisiei pentru afaceri externe, și, respectiv, de președintele Comisiei pentru
dezvoltare din cadrul Parlamentului. DEG decide cu privire la misiunile Parlamentului European
de observare a alegerilor și adoptă un program de lucru anual pentru celelalte activități. În 2020,
șase țări/regiuni au fost reconfirmate pentru activități consolidate de sprijinire a democrației, și
anume Ucraina, Georgia, Moldova, Tunisia, Balcanii de Vest (ca regiune prioritară) și
Parlamentul Panafrican (ca parlament regional prioritar).

6
Bibliografie

https://europa.eu/

https://www.consilium.europa.eu/

https://ec.europa.eu/