UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA

VETERINARA BUCURESTI
Facultatea de Biotehnologii

Biotehnologii Agricole

LUCRARE DE DIPLOMA
Optimizarea inradacinarii in vitro la specii pomicole recalcitrante

Cătină albă (Hippophae Rhamnoides L.)

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC :

Şef . lucr. dr. Dănăilă-Guidea Silvana

ABSOLVENT:

Fundeneanu Teodora-Cristina

Bucureşti

2015
 CUPRINS

1.1.Incadrarea sistemica a catinei / pag. ….

1.2.Particularitati morfologice si biologice / pag. ….
1.3.Importanta economica / pag. ….
1.4.Metode de inmultire / pag. ….
1.5.Lucrările de îngrijire aplicate la plantare / pag. ….
1.6.Recoltarea şi prelucrarea plantelor / pag. ….
1.7.Influenta factorilor de mediu asupra productivitatii si
componentilor bioactivi ai fructelor de catina / pag. ….

CONCLUZII / pag. ….
Bibliografie / pag. ….
 1.1.Încadrarea sistematică a cătinei

Genul Hippophae cuprinde o singură specie- rhamnoides, care face parte din familia
Eleagnaceae; specia cuprinde subspeciile: Eur-rhamnoides (L), cu multe varietăţi:
Salicifolia (Don),
Thibetana (Schlecht),
Carpatica (Topa, 1990).
Denumirea ştiinţifică a genului derivă de la cuvintele din limba greacă hippos-cal şi phao-
eu omor. Denumirea se referă la utilizarea dată fructelor în trecut pentru eliminarea viermilor
intestinali la cal. După alţi autori, ar însemna "cal strălucitor". Cătina albă mai este cunoscută şi
după numele de cătina albă de râu, cătina ghimposă, cătina de râu, cătină albastră, dracilă, cătină
roşie, gard viu.

Aria naturală de răspândire

La noi in ţară, cătina albă creşte spontan în zona subcarpatică din Moldova şi Muntenia,
începând din bazinul superior al Siretului până la Olt.

În subcarpaţii Moldovei se întâlneşte pe văile râurilor Bistriţa, Trotuş, Putna şi Milcov. În

zona subcarpatică a judeţului Buzău, cătina albă are o frecvenţă mai mare decât în alte zone din
România (este foarte întalnită în zona Berca – Nehoiu). De asemenea, se mai întalneşte pe văile
râurilor Teleajen şi Dâmboviţa, precum şi în Delta Dunării.

Prezenţa cătinei albe este însă semnalată de profesorul Ion Simionescu încă din secolul
XIX pe vaile Prahovei şi Siretului, în pâlcuri mixte de cătina roşie – Tamarix gallica – şi cătina
albă – Hippophae rhamnoides.
 1.2.Particularităţi morfologice şi biologice

Cătină albă se prezintă ca un arbust înalt de 1,5-5 m, iubitor de lumină. În funcţie de

condiţiile de climă şi sol, ea poate creşte diferit şi anume ca tufă joasă târâtoare, în zonele aride şi
pe soluri sărace, sau sub formă arborescentă pe soluri fertile.

Sistemul radicular este foarte bine dezvoltat, răspandit mai mult la suprafaţa solului, pană
la circa 20 cm adancime, şi are o mare capacitate de drajonare. Planta rezistă bine la secetă, totuşi
o cantitate minimă de 400 mm de precipitaţii anuale este necesară pentru o recoltă bună de fructe.

Pe rădăcinile cătinei se formează nodozităţi fixatoare de azot, ca şi la plantele

leguminoase. Aceste nodozităţi sunt formaţiuni simbiotice produse de bacterii din genurile:
Rhizobium, Azotobacter, Chlostridium, bacterii fixatoare de azot care traiesc libere in sol. Acestea
pătrund în plantă prin perişorii absorbanţi printr-un mecanism de atracţie chimică (recent s-a
descoperit că bacteriile sunt atrase de flavone secretate de rădacină) şi se instalează în interiorul
rădăcinei plantei, unde dau naştere unor formaţiuni globuloase cu aspect de noduri. Formarea
acestora este avantajată de prezenţa unor microelemente ca: bor, molibden, calciu şi sulf. În
interiorul nodozităţilor, bacteriile se dezvoltă, se înmulţesc şi fixează azotul atmosferic,
transformându-l în azot asimilabil. Bacteria consumă de la plantă zaharuri şi alte substanţe pe
care nu şi le poate sintetiza singură, iar planta utilizează azotul organic fixat de bacterii.

Tulpina cătinei are o scoarţă netedă, de culoare brună-verzuie, care cu timpul se inchide la
culoare. O particularitate a acestei plante este prezentă a numeroşi spini puternici, lignificaţi şi
foarte ascuţiţi. Toate creşterile anuale de pe tulpină şi ramuri se termină cu astfel de ghimpi.
Frunzele sunt mici, dispuse altern, scurt petiolate, cu limbul îngust şi lung de 5-6 cm, cu perişori
solzoşi de culoare cenusiu-argintie pe toate feţele. De la acestă caracteristică derivă denumirea
populară de cătină albă.

Cătina albă este o specie unisexuat-dioică, avand plante de ambele sexe.

Plantele bărbăteşti sunt mai viguroase decat cele femele, au ramuri anuale mai mici, mai
groase şi de culoare închisă, precum şi mugurii mai mari. Florile bărbăteşti sunt grupate în conuri
scurte de culoare brună şi se află pe ramurile anuale.
 Florile femele sunt grupate cate 10-12 într-un racem foarte scurt. Raportul între plantele
bărbăteşti şi cele femele trebuie să fie de 1:7.

Fructele sunt drupe false, mici, de formă variabilă, de la ovoide la globuloase, uneori
chiar turtite. Culoarea lor predominantă este portocalie cu treceri spre galben. Mai rar apar şi
fructe de culoare roşie. Fiind în număr foarte mare, foarte scurt pedunculate şi aşezate unul langă
altul, fructele îmbracă ramurile ca un manson. Pulpă fructelor este de culoare galbenă sau
portocalie, foarte suculentă şi lasă pete unsuroase. Fructele de cătină au un miros plăcut şi
aromat, dar nu se pot consuma cu plăcere în stare proaspată, fiind acre şi astringente. La
maturitate completă ele pierd mult din aciditate şi au aroma particulară mai puternică atunci cand
se recoltează după ingheţ.

Cătina albă înfloreşte în aprilie-mai, cand temperatura medie diurnă este de 12-15 °C, iar
înflorirea se desfăsoară pe o perioadă de 15 zile. Plantele bărbăteşti înfloresc mai devreme, în
timp ce plantele femele înfloresc odată cu înfrunzirea.

Polenizarea se face cu ajutorul vântului şi al insectelor. La sfârşitul perioadei de înflorire,

florile femele polenizate evoluează spre fructe. Maturarea fructelor începe în luna august, cam la
100 de zile după polenizare. În primele săptămani, fructele se îngălbenesc iar seminţele sunt
complet formate şi capabile să germineze. La maturare, culoarea pieliţei şi a pulpei se intensifică
odată cu creşterea în volum a fructelor. La sfârşitul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie,
fructele ajung la maturitate deplină.

Dacă recoltarea se face cu întârziere, calitatea fructelor se depreciază, acestea crapă şi

pierd din suc. În plantaţii, cătina albă intră pe rod din anul al treilea, în perioada optimă de
producţie obţinandu-se cantităţi ce pot depăşi 25 t / ha. După 18-20 ani, cătina intră în declin,
perioada în care creşterile vegetative sunt mici, producţia scade foarte mult, iar plantele încep să
se usuce total sau parţial.
 1.3.Importanta economica
Catina alba este considerata una dintre valoroasele specii de arbusti fructiferi.Domeniile
de aplicare sunt extrem de vaste,obtinanadu-se efecte specaculoase in medicina umana
veterinara,zootehnie,cosmetica,agricultura,microiologie,industria alimentara,silvicultura.

Este folosita in arhitectura peisagistica ca planta ornamentala datorita frunzisului deosebit

de frumos si a fructelor galben portocalii ce raman pe plante si in timpul iernii ,este o plante care
participa la realizarea legaturilor spirituale si culturale intre oameni

Cercetarile intreprinse in tara si strainatate au evidentiat ca frunzele ,fructele si lastarii de catina

contin o serie de substante biologic active cu rol esential in reglareametabolismului.Fructele de

Catina sunt apreciate ca niste polivitamine naturale intrucat sunt bogate in principalele
vitamine(A,B1,C,E,F,K,P)

Continutul de vitamina C a catinei intrece nu numai toate speciile de fructe indigene , de

exemplu coacazul negru ,ci chiar si citricele(lamaia) de peste 10 ori.Doar fructele de maces pot
depasi uneori in functie de conditiile zonale cantitatea de 100 g substanta proaspata.In zonele cele
mai inalte de munte ,soiurile de catina pot avea peste 1500mg/100g,depasind considerabil
maceasa in continutul de vitamina C.Vitamina E se gaseste in uleiul de catina in cantitati de peste
200 mg %,cu mult mai mult decat orice specie pomicola ,mai mult chiar decat soia 120 mg
%,porumb 100mg % si floarea soarelui 100mg%.

Uleiul de catina contine de zece ori mai mult caroten decat morcovul si are actiune
bactericida,usor narcotica si sedativa.Datorita continutului ridicat in vitamine ,asociat cu
numeroase microelemente care se gasesc in fructele de catina ,au facut ca utilizarea acestora sa
fie deosebit de variata,fiind utilizate singure sau in amestec cu alte fructe sau la prepararea de
sucuri,siropuri,dulceturi,gem,jeleuri,marmelade,gelatina,umpluturi pentru bomboane,bauturi
alcoolice etc.
 Planta contribuie la marirea fondului forestier prin combaterea eroziunii solurilor
degradate (datorita inradacinarii exceptionale,emitand drajoni pana la 24 m departare de trunchi)
ajuta la ameliorarea solului intrucat asimileaza azotul atmosferic direct din radacini prin
intermediul nodozitatilor ce sa formeaza printr-o simbioza cu ciupercile Actinomycete.

Ghimpii lungi si rigizi au facut ca aceasta specie sa fie folosita pentru garduri
impenetrabile,putand fi folosita la imprejmuirea plantatiilor pomicole in locul gardurilor de
sarma.Este deosebit de valoroasa si ca planta melifera.Poate fi folosita cu succes in furajarea
animalelor conferind acestora o vigoare deosebita.Utilizarile catinei sunt multiple ,iar domeniile
de aplicare sunt in continua crestere.

1.4.Metode de Înmulţire a cătinei

A.) Prin sămânţă

După recoltare, în vederea obţinerii seminţelor, se înlătură partea cărnoasă (pulpa) prin
strivire şi spălare sau prin strivire şi uscare. După ce se usucă, seminţele se curăţă de impurităţi.
Puse în apă, seminţele sănătoase cad la fund, iar cele rele plutesc; deci o prealabilăseparare se
poate face şi pe această cale.
Seminţele se mai pot stratifica după extragere, timp de trei luni înainte de semănare.
Seminţele răsar la 20-30 zile de la data semănatului. Adâncimea de semănare este de 2cm. Puieţii

cresc încet. Densitatea optimă este de cca 30 puieţi/ . În pepinieră se cultivă 1-2

ani.
Păstrarea seminţelor se face în pungi, cutii sau săculeţe puse în camera uscate şi reci. Ele
îşi menţin buna lor putere de germinare timp de trei ani.
Perioada de germinaţie a seminţelor în germinator, după ce ele au fost ţinute în prealabil

în apă la temperatura camerei (15-18 ), timp de 24 de ore, se stabileşte conform dinamicii

germinaţiei, la 42 de zile.
Cultivarea cătinei în pepiniere
Seminţele nu trebuie să fie semănate cu partea lor cărnoasă (pulpa), deoarece aceasta
întârzie germinaţia foarte mult şi favorizează dezvoltarea mucegaiurilor care distrug germenii.
Semănările în pepinieră se pot face atât toamna, fără o prealabilă pregătire, cât şi în
primăvara următoare.
Toamna s-a constatat că încolţirea este mai înceată şi mai trenantă decât primăvara; în
plus, procentul de răsărire este mai mic.
Semănăturile de primăvară se fac după ce seminţele au fost stratificate în prealabil timp

de o lună de zile la temperatura de 3-5 .

Solul din pepinieră trebuie bine mobilizat, mai ales când este de textură grea, iar
adâncimea la care se pun seminţele este de 1-2 cm. Se seamănă 2-3 g sămânţă la metrul liniar de
rigolă, cantitate astfel calculată astfel încât să asigure o densitate de 30 de puieţi la metru.
Seminţele răsar după cca 20-30 de zile de la semănat, timpul de răsărire scurtându-se cu

creşterea temperaturii, optimă fiind temperatura de 25 .

În primul an puieţii cresc greu, ei fiind apţi de plantat în 1-2 ani. Potrivit Standardului de
Stat 1347/1962, puieţii de cătină albă apţi de plantat trebuie să aibe următoarele dimensiuni
minime la colet: calitatea I-7 mm, calitatea II-5 mm, calitatea III-3 mm.
 Multiplicarea prin drajoni. Datorită capacităţii sale mari de a drajona abundent şi la
mare distanţă, drajonii recoltaţi din cătinişurile naturale existente pot fi folosiţi direct la lucrările
de împădurire. Din culturile experimentale a rezultat că se poate conta pe o prindere de cel puţin
50%.
Multiplicarea prin butaşi. Cătina albă se multiplică destul de uşor prin butaş. Aceştia se
recoltează din toamnă, punându-se la păstrare până la primăvară în beciuri sau bordeie, unde se
ţin în nisip reavăn. Se vor utiliza de preferinţă butaşii cu călcâi. Lungimea lor va fi de 20-25 cm.
Butaşii recoltaţi primăvara dau procente de prindere mai mici, în caz de secetă
înregistrându-se pierderi aproape totale. În timpul iernii ei se controlează pentru a observa dacă
nu au început să intre în vegetaţie.
Se sădesc prin înfigere sau folosind plantatorul, nelăsându-se nimic deasupra solului.
Distanţa între rânduri va fi de 30-40 cm, iar pe rând de 20 cm. Dacă terenul este reavăn sau dacă
plouă imediat după sădire, cultura nu se udă; altfel, ea se udă bine. Procedându-se astfel, se
obţine o înrădăcinare de 50-60%.
Odată sădiţi, butaşii se ţin în pepinieră timp de doi ani, deoarece la un an nu au sistemul
radicular destul de bine dezvoltat, mai ales dacă solul este sărac.
În afară de butăşirea cu butaşi din tulpină, se mai poate face şi butăşire cu rădăcini sau
porţiuni de rădăcini, cu rezultate bune.
Multuplicarea prin marcote. Cătina albă se pretează şi la marcotare, după tehnici
comune tuturor speciilor. Procedeul prin muşuroire este însă mai indicat pentru exemplarele
femele. Întru-un sezon de vegetaţie se pot obţine exemplare înrădăcinate care pot fi plantate la
locul definitiv chiar în toamna anului respectiv.
Altoirea. Este o modalitate care se aplică numai în unele cazuri excepţionale atât pentru
exemplarele mascule, cât şi pentru cele femele.
 1.5 Lucrările de îngrijire aplicate la plantare

Cătina albă se foloseşte la împădurirea terenurilor degradate aflate în cele mai aspre
condiţii, când nu se poate adopta de la început o formulă care să aibe la bază specii arborescente
de natură să obţină maximum de producţie şi de ameliorare e terenurilor respective. Cultura de
cătină va fi, în acest caz, numai în stadiu de tranziţie, urmărindu-se ca pe lângă acţiunea de
consolidare a terenului, ea să ridice capacitatea de producţie a acestui teren. În paralel se vor
utiliza, dacă se poate, şi alţi arbuşti proprii pentru terenurile respective (lemn câinesc, păducel,
drob, etc.).

Se vor folosi 10 000-20 000 puieţi/hectar, plantându-se, după caz, în gropi făcute cu sapa,
săpoiul, târnăcopul sau plantatorul.

În primii doi ani, drajonii prinşi cresc încet, dar începând din anii 3 şi 4 încep să vegeteze
activ şi să drajoneze ei înşişi. Drajonarea drajonilor devine foarte intensă după 5, 6, 7 ani, în anul
al 8-lea reuşind reuşind să se întindă suficient ca să completeze toate golurile. Este important să
se ţină seama că la 6-7 plante femele este necesară o plantă mascul.

Este evident faptul că această plantă nu ridică pretenţii deosebite pentru cultivare, ea
putând fi utilizată de cei interesaţi apelându-se şi la ajutorul ocoalelor silvice şi al unor unităţi de
specialitate pomicole.
 1.6.Recoltarea şi prelucrarea plantelor

Fructele se coc în septembrie-octombrie, dar se menţin pe arbuşti până în primăvară, când

cad pe sol. Ca urmare, perioada de timp pentru recoltarea lor este foarte lungă. Culesul se face
greu, deoarece pedunculii fructelor sunt puternic fixaţi pe ramuri, iar la prinderea lor cu mâna, ele
crapă. Pe de altă parte, această dificultate este accentuată şi de ghimpii pe care îi are, care
împiedică apropierea şi operaţiunea recoltării. De aceea, în vederea obţinerii seminţelor, este bine
să se facă această operaţiune iarna, când sunt îngheţate, plasându-se prelate pe teren şi bătându-se
crengile cu beţele.
Dacă recoltarea se face toamna, trebuie să se aştepte maturarea fructelor, căci numai aşa
seminţele au răsărire bună şi uniformă. Întrucât cea mai mare parte a fructelor sunt grupate şi
plasate către vârul crengilor, în acest anotimp se pot folosi şi foarfecele cu care se taie crengile ce
poartă fructele.
Dintr-o tufă se obţine, după unii autori, 4-5 kg de fructe, iar după alţii 7-9 kg. După unii
autori, de la un hectar de tufişuri masive de cătină albă se pot realiza în medie 9000 kg (6000- 12
000 kg) fructe. Randamentul în suc al pulpelor de cătină este de cca 75%. Este de remarcat faptul
că seminţele şi cojile rezultate după extragerea sucului de pot fi uscate până la 10-12% umiditate,
măcinate şi supuse extragerii uleiului.
La fructele de cătină, marea majoritate a uleiurilor se găseşte sub coaja fructului, iar
uleiul obţinut este mai complex, la substanţele liposolubile din sămânţă. Pulberea poate fi, de
asemenea, utilizată pentru hrana păsărilor sau a altor animale, cu consecinţele de rigoare privind
 culoarea gălbenuşului, a grăsimilor în general şi creşterea în greutate datorită proteinelor cu un
conţinut apreciabil de aminoacizi esenţiali şi de alte substanţe nutritive existente în orice sămânţă.

1.7 Influenta factorilor de mediu asupra productivitatii si

componentilor bioactivi ai fructelor de catina

A)Factori biotici
Se apreciaza faptul ca nu s-au semnalat boli sau daunatori care sa afecteze specia,cu
exceptia necesitatii introducerii unor tratamente contra fainarii,care poate apare la inmultirea prin
butasi in timpul formarii radacinilor.

In Romania specialistii Institutului Agronomic Iasi (317), s-au efectuat studii privind
acumularea substantei uscate si a azotului in functie de sex.

In urma analizarii plantelor femeiesti si barbatesti s-au constatat deiferente in ceea ce

priveste acumularea substantei uscate,a azotului si cantitatea de apa.S-a concluzionat ca exista
diferente in desfasurarea reactiilor metabolice.La plantele de flori barbatesti sinteza substantelor
decurge mai lent ,continutul in substanta uscata din ramur la acestea este mai mic (33,5%)
comparativ cu substanta uscata din ramurile plantelor femeiesti(35,5%).Continutul in azot este
mai mare la plantele de sex barbatesc(4,27g %) decat la plantele femeie(2,11g%).

S-a mai analizat influenta respiratiei in functie de sex:s-a urmarit influenta respitatiei
pentru a se aprecia modul cum furnizeaza energia si cum se desfasoara metabolismul la aceste
plante.Determinarile s-au efectuat cu aparatul Petten Koffer.
B) Factori Abiotici
Specia are capacitatea de a acumulta in tesuturi cantitati ridicate din unele elemente
radiocative,caracteristicile solului si subsolului in zona de habitat,fapt demonstrat de cercetarile
ample efectuate de cercetatorii ieseni.In sol si subsol au loc transformari lente de elemente
radioactive,cu timpi variabili de jumatatire care dau scoarteo terestre o anumita radioactivitate
naturala.Radioactivitatea alfa rezullta din transformarea radiului iar radioactivitatea beta este data
in special de forma izotopica a potasiului existent in sol alaturi de ionii K40.

Pentru determinarile alfa globale s-a folosit un cristal de scintilatie de tip SAD-12-2104
,atasat la o sonda de scindilatie VAS-968 pusa in legatura cu un numarator tip RFT-20026.

Experimentele interesante s-au efectuat tot in cadrul Institutului Agronomic Ion Ionescu de la
Brad in cadrul temei „Valorificarea superioara a catinei albe” privind dirijarea proceselor
fiziologice de crestere si fructificare cu substante hormonale stimulatoare,aplicate la plante aflate
in anul II de la plantare la care s-au aplicat cate doua tratamente cu acid giberelinic si brelex ,in
cantitati de 75 ppm,ambele in cursul lunii iunie,la interval de 7 zile intre tratamente.

In cursul vegetatiei s-au urmarit modificarile produse asupra morfologiei frunzelor si la

formarea fructelor.Efectele substantelor stimulatoare s-au exercitat in primul rand asupra
dimensiunilor frunzelor care cresc atat in lungime cat si in latime.

In comparatie cu varianta de control tratamentele cu substante stimulatoare maresc lungimea

medie a frunzelor cu 17-30% si latimea medie cu 16-26%,ceea ce determina o sporire a suprafetei
individuale a frunzelor de la 1,01cm patrati ,la 1,66cm patrati.In mod deosebit s-a marcar efectul
stimulator al acidului gibeleric.

Inflorirea plantelor nu a fost influentata de tratament deoarece stropirile s-au efectuat dupa
incheierea infloritului la sfarsitul lunii mai.Florile au fost mici,de culoare galbuie,dispuse in
raceme scurte.

Fructele sunt drupe false,prinse de ramuri cu un peduncul foarte scurt(1,8-2,2mm),ceea ce da

impresia acoperirii ramurilor ca un manson.

S-a constatat ca prin tratamentul cu acid giberelic alungeste putin pedunculul si de aceea s-
a recomandat reluarea experientelor in mai multe variante pentru studierea momentului si dozelor
 de aplicarea a substantelor hormonale stimulatoare.Obtinerea unor pedunculi alungiti presupune o
facilizare a recoltarii fructelor in toamna ,fara degradarea integritatii tegumentelor.

Spre maturitate ,fructele au fost oval –alungite si apoi ovoide ,cu dimensiuni medii mai mari
in latime decat in diametru iar la supracoacere s-a intins spre forme globuloase.Raportul dintre
inaltimea si diametrul fructului a fost in medie de 1,40 la doua saptamani inainte de maturarea
fiziologica si a devenit 1,07-0,98 la 2-3 saptamani dupa maturare,respectiv la fructele
supracoapte.

Tratamentele cu acid giberelinic si Berelex au modificat marirea fructelor proaspete si uscate

precum si proportiile dintre partile componente ale fructelor.

Tratamentele cu Berelex si mai alex cu acid giberelinic s-a constatat ca maresc dimensiunile
fructelor atat in latime ,in diametru cat si in greutatea in stare proaspata.

Din substanta proaspata a fructelor s-a constatat ca apa a predominat in varianta cu acid
giberelic (80,5%) iar componentele proaspete ale fructului sunt in valori relative mai mari ca la
varianta tratata cu Berelex respectiv 19,0% pulpa proaspata,8,2 pielita proaspata si 13,85 sambure
proaspat.

S-au efectuat cercetari privind inradacinarea butasilor la transplantare si facilitarea recoltarii

fructelor prin tratamente hormonale sintetice.

Pe plan mondial s-au efectuat la arbori si arbusti fructiferi cercetari care au demonstrat
posibilitatea stimularii inradacinarii butasilor prin tratamente cu diferite substante auxinice
sintetice.S-au studiat efectele asupra butasilor de ramuri de Hippophae urmarindu-se stimularea
acestora datorita unor substante de import,Transplantone si Rootone,fiecare reprezentand un
amestec de compusi bioactivi ,auxine si vitamine.

C) Factori antropici
Influente intraspecifice au fost semnalate si la noi in tara,dar mai ales in China,unde s-au
creat lanturi trofice ,unele pasari consumand fructele,contribuie la raspandirea speciei.

Astfel in nordul Chinei ,pe Platoul de Loes,pe fondul eroiziunii profunde,s-a evaluat
pierderea a 1600 tone sol pe an si acumularea in fluviul galben a 400 milioane tone de
sedimente.S-au inregistrat insuccese prin plantarea cu alte specii de aceea s-au plantat 200.000 ha
cu catina.Din 360 specii din fauna care sunt cunoscute ca traiesc in regiune ,51 au inceput sa fie
integral dependente de catina.80 fiind dependente partial de aceasta planta.Pentru acestea catina a
devenit sursa de hrana si adapost.

Frunzele si lastarii sunt surse importante de proteina(11-22%).Regiunea Jianping din

provincia Liaoning era afectata de seceta si eroziunea solului ,plantandu-se catina de 67000 ha,s-a
reusit acoperirea cu vegetatie de la 4% in 1950 la 34% in anii 90.Alunecarile de teren s-au redus
cu 90% eroziunea a scazut cu 70%.Catina a devenit fruraj ,lemn de foc si resursa pentru popularia
care recolteaza 3 tone de fructe proaspete de pe fiecare acru de catina.

Animalele salbatice ca fazanii,iepurii de camp si vulpile au gasit un habitat care le statisface

instinctul de autoaparare si hrana in acelas timp.China detine 2 milioane de hectare de catina din
care 40% in stare naturala ,restul in plantatii.

CONCLUZII
De adaugat 7 concluzii corespunzatoare cu ce ati retinut din
ce ati prezentat in cele 7 subcapitole (adica o fraza care sa
reprezinte concluzia d-voastra)
1.1
1.2
1.3
1.4
1.5.
1.6.
1.7.
Bibliografie
1. C.Parv,1991-Universul plantelor, Mica enciclopedie-Ed. Enciclopedica;
2. Brad I., Brad Ioana L., Radu Florica, 2002 – Cătina albă, o farmacie într-
o plantă – Ed. Tehnică Bucureşti;
3. Botez M., Bădescu Gh., Botar A.,1984 – Cultura arbuştilor fructiferi.
Editura Ceres;
4. Proorocu Daniel 2006-Teza doctorat,Cercetari privind importanta catinei
albe pentru protectia mediului si ca resursa in economia sanatatii umane;